Romantismul

Romantismul este un important curent literar si artistic, aparut in Anglia, Franta si Germania in prima parte
a secolului trecut, ca opozitie la clasicism. Romanticii preconizau o literatura inspirata din realitatile
nationale, din traditii folclorice, din istorie si chiar din miturile si legendele unor popoare indepartate;
sustineau valorile sensibilitatii, ale individului, ale naturii; incercau sa elibereze creatia artistica de rigiditatea
canoanelor si a conventiilor clasice, dand totodata acces in paginile romanelor, a pieselor de teatru sau in
versurile poeziilor unor personaje si probleme ce reflectau epoca de dupa Marea Revolutie Franceza din
1789.

Romantismul s-a extins treptat in principalele tari europene, cuprinzand toate artele si chiar unele domenii
ale vietii sociale, si determinad existenta unui stil romantic in mobilier, in imbracaminte etc.

In timp ce clasicismul este un curent al ratiunii, romantismul exalta sentimentul si fantezia. Natura patrunde
masiv in creaiile romantice, in vreme ce pe clasicisti ii interesau numai caractarele umane. Visul si
exotismul, interesul pentru taramuri indepartate reprezinta teme ale romantismului.

Acest curent invata scriitorii si poatii sa se inspire din istoria nationala si din creatia folclorica specifica tarii
lor. Personajele romantice sunt eroi exceptionali in imprejurari exceptionale, construite adesea pe principiul
antitezei si putand evolua pe parcursul operei in ceea ce priveste trasaturile lor de caracter.

Astfel, principalele caracteristici ale romantismului drept curent literar pot fi rezumate prin:cultivarea
sensibilitatii si fanteziei creatoare, complexitatea personalitatii umane, evaziunea in trecut, istorie, vis,
contemplarea naturii infatisata sub lumina culorii locale, interesul pentru folclor, prezenta unor personaje
provenind din toate mediile sociale, eroii extraordinari ai operelor epice fiind pusi sa actioneze in imprejurari
extraordinare, totul fiind intr-o libertate deplina de creatie.

Marii reprezentanti internationali ai acestui curent, Novalis, J.L. Tieck, E.T.A. Hoffmann, G.G. Byron, P.B.
Shelley, A. Lamartine, A. de Vigny, V. Hugo, G. Leopardi, A. Puskin, M. Lermontov, E.A. Poe, A. Petrofi, A.
Mickiewicz au realizat adevarate caodopere ale literaturii romantice, in proza sau in versuri.

Asemeni oricarui curent literar de o importanta maxima in dezvoltarea ulterioara a prozei si poeziilor,
curentul romantic a avut un sef de scoala si un teoretician care a dat nastere acestui curent, l-a denumit si
si-a sustinut opinia in decursul intregii cariere artistice. Pentru romantism, acest autor este Victor Hugo
(1802-1885,poet si prozator francez), care, in prefata dramei “Cromwell” considera romantismul ca fiind o
debarasare a limbajului poetic de tot ceea ce are legatura cu o schema, o norma sau o lege si dand frau
liber imaginatiei si inspiratiei creatorului.Hugo afirma ca tocmai aceste legi eclipseaza adevarata arta, care
este pura si neingradita.

Regulile impuse de clasici nu mai sunt valabile, singura sursa adevarata de inspiratie fiind natura si doar
legile ei fiind esenta operei romantice. Fiecare subiect va avea o valoare unica si irepetabila ce nu va mai fi
dictata de legile nescrise ale prozodiei ci de sufletul si mintea creatorului. Sfaturile naturii vor fi sursa de
inspiratie primordiala, iar fictiunea autorului este singura capabila de a crea adevarata arta, adevaratul
sentiement in inima cititorului.

Sa dam cu ciocanul in teorii, in “poetici” si in sisteme.Sa aruncam jos vechea tencuiala care ascunde fatada
artei. Nu exista reguli, nici modele; sau, mai bine zis, nu exista alte reguli decat legile generale ale naturii
care domina arta in intregul ei si legile speciale care, pentru fiecare compozitie in parte, rezulte din
caracteristicile proprii fiecarui subiect. […]

Poetul -si trebuie sa staruim asupra acestui punct- nu are de primit sfaturi decat de la natura, de la adevar
si de la inspiratie, care este si ea natura si adevar.

Romantismul romanesc are cateva trasaturi specifice manifestate datorita aparitiei in tara noastra cu o
intarzaiere cu un deceniu fata de Franta.Prima generatie romantica (I.H. Radulescu, V. Carlova, Grigore
Alexandrescu) se afirma spre sfarsitul deceniului al treilea si inceputul celui de-al patrulea ale secolulului
XIX; romantismul se prelungeste la noi prin scriitorii pasoptisti (V. Alecsandri, N. Balcescu, Alecu Russo si
altii) pana la Eminescu, considerat indeobste cel mai mare poet romantic european. In al doilea rand, epoca
romantica se afla, la noi, alaturi de numeroase influente clasice. Niciodata estetica noua n-a fost in
intregime degrevata de elemente ale esteticii clasice. Specii literare clasice (fabula) coexista cu specii
romantice (meditatia, pastelul) la Alexandrescu sau Heliade. Viziune clasica are si Alecsandri. In al treilea
rand, ca si in Italia, romantismul a inflorit in plina epoca a luptelor pentru eliberare nationala si sociala,
curentul colorandu-se cu numeroase nuante patriotice si avand un caracter net militant decat in tari ca
Germania si Franta. Pentru noi, romantismul echivaleaza cu o redesteptare a spiritului national in anii dintre
1829 si 1859.
Capitol Notiune Definitie Exemple

Genuri literare Genul epic Prezenta autorului e partial оnlocuita de cea a personajelor in o exprimare
indirecta. Naratiunea alterneaza cu descrierea "Dumbrava Rosie" de V. Alecsandri, "Iliada" de Homer etc.

Genul liric Genul cel mai subiectiv care exprima nemijlocit sentimentele prin metafore si simboluri. Dpdv
gramatical caracteristica lui e pers. I. "Satira. Duhului meu" de Gr. Alexandrescu etc

Genul dramatic Cuprinde opere destinate reprezentarii pe scena. Personajele iau cu totul locul autorului, a
carui interventie indirecta se manifesta prin indicatiile de regie. "Antigona" de Sofocle, Ciclul "Chiritele" de V.
Alecsandri etc.

Specii literare a) Gen epic Balada Poem narativ pe teme eroice, legendare, fantastice, prezentate in
folclor. "Miorita", "Mesterul Manole" etc.

Legenda Povestire populara care are in general, drept subiect, evenimente sau fiinte imaginare sau fapte
reale deformate, оnfrumusetate. "Cea din urma noapte a lui Stefan cel Mare" de D. Bolintineanu etc.

Basmul Specie a epicii populare si culte, de obicei in proza in care personajele imaginare traverseaza
оntвmplari fantastice. "Tinerete fara batrвnete" de Petre Ispirescu, basmele fratilor Grimm sa.

Snoava Naratiune umoristico-satirica, specie a literaturii populare. Este adesea hazlie si de obicei scurta.
Anton Pann

Poem Specie lirica sub forma unor proze scurte in care se renunta la caracteristicile traditionale ale poeziei.
"Cвntarea Romвniei" de Alecu Russo, "Ferestrele" de Ch. Baudelaire etc.

Epopee Relatare poetica a unor aventuri eroice. Lung poem eroic, specie a genului epic. "Mahabharata",
"Ramayama", "Iliada", "Odiseea" etc.

Fabula Compozitie alegorica, cel mai adesea in versuri, care ilustreaza o morala. Personajele sunt adesea
animale ale caror trasaturi sunt asemenea oamenilor pe care-i reprezinta si care sunt ironizate. "Cвinele si
catelul" de Gr. Alexandrescu etc.

Schita Specie a genului epic in proza de mici proportii in care e surprins un singur moment din viata unui
personaj "Momente si schite" de I.L. Caragiale

Nuvela Scurta compozitie literara de fictiune, la оnceput sinonima cu povestirea. "Alexandru Lapusneanul"
de Costache Negruzzi sa.

Roman Specie a genului epic cu o actiune complexa la care participa un numar mare de personaje si care
realizeaza o imagine complexa a societatii evocate. "Cei trei muschetari" de Al. Dumas, "Ciocoii vechi si noi"
de Nicolae Filimon samd.

b) Genul dramatic Tragedia Opera dramatica in versuri care reprezinta personaje eroice in situatii
conflictuale, exceptionale, in masura sa trezeasca spaima sau mila. "Antigona" de Sofocle

Comedia Specie a genului dramatic care provoaca rasul prin zugravirea satirica a moravurilor, a tipurilor
umane prin succesiunea unor situatii neasteptate. Ciclul "Chiritelor" de V.Alecsandri, "O scrisoare pierduta"
de I.L. Caragiale etc.

Drama Piesa de teatru asemanatoare tragediei prezentвnd o actiune violenta sau dureroasa in care comicul
se poate alatura tragicului. "Despot Voda" de V.Alecsandri, "Napasta" de I.L. Caragiale etc.

c) Genul liric Elegia Poem liric al carui ton e adesea tandru, trist si melancolic. In secolul al XV-lea, elegia
tinde sa dobвndeasca un caracter filozofic. Tibul, Ovidiu etc.

Oda Poem cвntat la vechii greci. La moderni, poem liric de оnalta inspiratie, compus din strofe simetrice.
Asemenea cвntecelor corului oda avea o compozitie triadica. V. Hugo, Puskin

Pastel Termen provenit din limba franceza semnificвnd pictura cu creioane moi. De la pictura in pastel
termenul s-a extins in literatura definind delicatetea unei descrieri lirice. V. Alecsandri prin ciclul "Pasteluri"

Meditatie (filozofica) Specie a genului liric in versuri in care e descris un fenomen din natura ale carui
concluzii devin valabile si pentru oameni. Gr. Alexandrescu, "Meditatie", Eminescu

Satira Opera in general in versuri in care autorul ironizeaza ridicolul contemporanilor sau le contureaza
viciile. Gr. Alexandrescu, "Satira. Duhului meu"
Pamfletul Specie a genului liric in care sunt criticate defectele unei persoane, societatii cu intentia
оndreptarii. Poate fi in proza sau in versuri. Ion Heliade Radulescu, Grigore Alexandrescu.

Sonetul Piesa lirica alcatuita din patrusprezece versuri cu aceeasi masura dispusa in doua catrene cu rima
оmbratisata. Este o poezie cu forma fixa cea mai frecventata. Dante, Petrarca, Leonardo da Vinci,
Michelangelo etc.

Rondelul Poezie cu forma fixa alcatuit din trei catren si un vers izolat. Versurile 1 si 2 sunt identice cu
versurile 7 si 8. Al. Macedonski prin "Poema rondelurilor"

Gazel Poezie cu forma fixa alcatuita din strofe cu 2 versuri; originara din literaturile orientale, ajunge in
Europa la оnceputul secolului XIX G. Cosbuc, M. Eminescu, Goethe

Glosa Se naste in Spania secolului al XV-lea. Specie a genului liric cu forma fixa. Prima strofa e alcatuita din
4, 6, sau 8 versuri ce contin tema de baza. Fiecare vers e comentat intr-o strofa speciala de aceeasi marime
cu prima. Ultima strofo o reproduce pe prima cu ordinea inversata a versurilor. M. Eminescu, "Glossa"

Procedee artistice a) Tropi Metafora Comparatie subвnteleasa in virtutea careia cuvвntul-obiect ia locul
cuvвntului-imagine. Prin extensie limbajul figurat in general e metaforic. "Credinta-i val, iubirea-i vвnt/ Si
viata-i fum" (G. Cosbuc)

Metonimie Metonymia (gr)= оnlocuirea unui cuvвnt cu altul. Оnlocuirea efectului cu cauza si invers, a
operei cu autorul si invers. E оnrudita cu metafora. "La noi sunt lacrimi multe "(O. Goga)

Sinecdoca Synekdoche (gr)= cuprindere la un loc. Procedeu artistic in care partea presupune оntregul,
singularul presupune pluralul. "Si a fost de veste lumea plina Ca steagul turcului se оnchina" (G. Cosbuc)

b) Figuri de stil Alegorie Descriere sau naratiune care, pentru a exprima o idee generala sau abstracta
recurge la o suita de metafore. "Ca la nunta mea/ A cazut o stea" ("Miorita")

Aliteratie Repetarea unei consoane sau a unui grup de consoane la оnceputul sau in interiorul cuvintelor,
pentru efectul muzical. "Si zalele-i zuruie crunte" (G. Cosbuc)

Antiteza Apropierea a doi termeni opusi pentru a pune mai bine in valoare caracteristicile lor. "Vremea
trece, vremea vine" (M. Eminescu)

Comparatie Figura de stil constвnd in punerea in paralel a doi termeni, in temeiul unor asemanari, pentru a
scoate in evidenta caracteristice unuia dintre ei. "Si e liniste pe dealuri/ Ca-ntr-o mвnastire arsa" (G.
Cosbuc)

Epitet Cuvвntul adaugat unui substantiv sau verb pentru a-l califica in intentii estetice. "Si clopotele de
alarma rasuna ragusit" (M. Eminescu)

Hiperbola Marirea sau micsorarea exagerata a realitatii in scopuri expresive "Gigantica poart-o cupola pe
frunte" (G. Cosbuc)

Liota Negarea sau diminuarea unei idei, a unui sentiment pentru a le pune mai puternic in lumina. "Si ce
fata frumusica/ Are mama" (G. Cosbuc)

Oximoron Oxys (gr)= inteligent si moros (gr)=prostanac. Asocierea paradoxala a doi termeni cu efecte
expresive surprinzatoare.

Personificare Atribuirea de calitati omenesti unor lucruri, fiinte, abstractiuni. Forma particulara de
metafora. "Sara pe deal buciumul suna cu jale" (M. Eminescu)

c) Elemente de sintaxa poetica Enumeratie Enuntarea succesiva a partilor componente ale unui оntreg
pentru a obtine un anumit efect. "Boierii sunt slabi de fire/ Bratul, haina, fata, inima, totu-i subtire" (B.P.
Hasdeu)

Repetitie Figura de stil cuprinzatoare constвnd in repetarea in intentii expresive a unor sunete, cuvinte,
sintagme "Ce se aude? Ce nu se aude?/ Si cвnd se aude de ce nu s-aude? Cвnd nu s-aude?/ Si cine aude
cвnd se aude? (M. Sorescu)

Inversiune Fortarea topicii normale, abaterea de la succesiunea obisnuita a termenilor pentru a sublinia un
anumit cuvвnt. "Degetele pline de оmpunsaturi/ Nu au de sвnge doua picaturi" (M. Eminescu)

Interogatie (Exclamatie) retorica Procedeu artistic care subliniaza participarea afectiva a scriitorului care
pare ca este transpus in pielea personajului sau traieste intens actiunea si vrea sa atraga atentia asupra
unui lucru. "Unde esti tu Tepes-Doamne?" (M. Eminescu)
Structura operei literare Expozitiune Partea introductiva a unei opere literare in care se prezinta cadrul
actiunii si unele personaje.

Intriga Faptele importante care determin, afecteaza, cursul actiunii si fara de care actiunea nu ar mai fi
interesanta.

Desfasurarea actiunii Faptele determinate de intriga, de cea mai mare оntindere in povestire

Punctul culminant Momentul de maxima intensitate in desfasurarea actiunii.

Deznodamвnt Ultima parte a unei opere literare marcheaza sfвrsitul actiunii, si al operei.

Dialog Fragmentul ce reproduce discutia dintre doua sau mai multe personaje

Descriere Opera (sau fragmentul) literara in care scriitorul оnfatiseaza trasaturile caracteristice ale unui
colt din natura sau al unui anumit lucru.

Caracterizare Desprinderea trasaturilor caracteristice, fizice si morale, ale unui personaj.

Epilog Partea finala a lucrarii in care autorul rezuma concluziile sale, subliniaza anumite idei din opera sa si
face cunoscuta pe scurt evolutia viitoare a personajelor.

Episod Actiune secundara a unei opere narative, avвnd un rol relativ independent sau poate fi doar o parte
relativ independenta a unei opere.

Prolog Parte introductiva a unei opere literare dramatice, muzicale care prezinta evenimentele
premergatoare actiunii.

Stil Totalitatea mijloacelor artistice pe care le foloseste autorul pentru a obtine efecte de ordin artistic.

Umanismul si iluminismul

Umanismul este curentul dezvoltat in magnifica epoca a culturii numita Renastere. Termenul de “umanism”
are doua sensuri: unul larg, de dragoste fata de oameni, si unul restrans, de interes fata de valorile
antichitatii greco-romane. In legatura cu Renasterea, termenul de “umanism” se foloseste in ambele
sensuri.

Pentru scriitorii si artistii umanisti din Renastere creatiile antice devin modele, surse de inspiratie.
Renasterea isi faureste un ideal de “om universal”, multilateral, un om caruia, precum personajelor antice,
“nimic din ceea ce este omenesc nu-i este strain”:

armonios dezvoltat fizic si cultivat ca intelect, pasionat iubitor de cunoastere si de frumos, om de cultura si
de actiune in acelasi timp. Umanismul pune accentul pe ratiune, pe libertatea si deminitatea omului,
opunandu-se dogmatismului si fanatismului medieval.

Astfel, armonia dintre om si natura, admiratia fata de antichitate, increderea in libertatea, demnitatea si
perfectibilitatea fiintei umane, increderea in ratiune si prezenta unui om universal, multilateral sunt trasaturi
ale umanismului pe care marii autori umanisti (F. Petrarca, G. Boccacio, L. Ariosto, F. Rebelais, P. Rosnard,
T. Tasso, Th. Morus, Erasmus din Rotterdam, William Shakespeare sau Dimitrie Cantemir) au adus-o la noi
culmi pe piedestalul literaturii.

Iluminismul este curentul literar care caracterizeaza pe plan ideologic si cultural secolul al XVII-lea.
Iluministii pun un accent deosebit pe cunoasterea stiintifica, afirmandu-se ca o puternica miscare cu caracter
laic, anticlerical.

Conceptiile iluministe in domeniul social si politic au influentat Revolutia Franceza, care s-a revendicat in
mare parte de la ideile lui Voltaire si J. J. Ruseau. Iluminismul preconizeaza emanciparea poporului prin
cultura si acorda un interes deosebit raspandirii ei prin scoli si prin lucrari de popularizare.

J. Swift, Montesquieu, Voltaire, D. Diderot, J.J. Ruseau, G.E. Lessing, S. Micu, Gheorghe Sincai, Petru Maior,
I. Budai-Deleanu, Dinicu Golescu au fost marii reprezantanti ai acestui curent literar de amre importanta in
secolul al XVII-lea prin ideile sale reformatoare prin ideea emanciparii poporului prin cultura, prin
promovarea rationalismului pe un fundal ce combate panatismul si dogmele clericale si prin incercarea de
raspandire a culturii in popor.
Cвteva idei necesare pentru a putea raporta textele literare la CURENTE LITERARE...

Curent literar - mişcare literară dintr-o anumită perioadă social-istorică, reunind scriitori care оmpărtăşesc
principii estetice similare, se raportează оntr-o manieră comună la o anumită tradiţie literară (la
оnceputurile lor, au caracter polemic faţă de tradiţie), concordă оn preferinţele pentru anumite genuri şi
specii literare şi utilizează оn opera lor modalităţi artistice similare. Principiile estetice ale unui curent sunt
cristalizate, de obicei, оntr-un manifest literar, dar există şi curente reprezentate de mai multe manifeste.

Curentele literare nu există оn stare pură, оntre ele apărвnd interferenţe, iar opera unui mare scriitor nu
poate fi subsumată оn totalitate unui singur curent. Marii scriitori depăşesc limitele unui curent sau ilus-
trează mai multe curente literare, dar оşi creează opera оntr-o epocă sau оn alta; clasificarea lor se face din
motive didactice, оnsă fără a putea surprinde originalitatea operei sau interferenţele specifice.

„Nu există оn realitate un fenomen artistic pur, clasic ori romantic. [...] Clasicism - Romantism sunt două
tipuri ideale, inexistente practic оn stare genuină, reperabile numai la analiza оn retortă." (G. Călinescu,
Clasicism, romantism şi baroc, оn voi. Impresii asupra literaturii spaniole)