RIZEA AURORA

ZOTA FLORENTINA

METODE DIDACTICE EFICIENTE

DE ÎMBOGĂŢIRE ŞI ACTIVIZARE A
VOCABULARULUI PREŞCOLARILOR

2019

ÎNDRUMÂTOR METODIC PENTRU

EDUCAREA LIMBAJULUI
NIVEL PREȘCOLAR

1
 RIZEA AURORA
ZOTA FLORENTINA

METODE DIDACTICE EFICIENTE DE

ÎMBOGĂŢIRE ŞI ACTIVIZARE A
VOCABULARULUI PREŞCOLARILOR

ÎNDRUMÂTOR METODIC PENTRU

EDUCAREA LIMBAJULUI
NIVEL PREȘCOLAR

2
 ARGUMENT

Obiectivele principale ale învăţământului preşcolar

sunt socializarea copiilor de 3-6 ani, deprinderea
acestora de a convieţui alături de ceilalţi, de a colabora în
joc şi în întreaga activitate din grădiniţă, ca şi formarea
de priceperi, deprinderi, obişnuinţe de muncă
intelectuală, necesare unui debut optim în viaţa şcolară.
Toate aceste finalităţi nu se pot realiza fără
mijlocirea cuvântului, a limbajului oral şi scris.
Am considerat că este interesant să abordez
această temă a educării limbajului la preşcolari ; ţinând
cont că familiile preşcolarilor nu au acelaşi nivel
cultural, de aici reiese că şi nivelul limbajului este
diferit; de altfel, limbajul literar este mai puţin utilizat în
cadrul familiei. De asemenea, mi s-a părut utilă iniţierea
unui program de influenţare a limbajului copiilor pentru
accederea cu succes la nivelul superior de învăţare-
şcoala, prin planificarea şi desfăşurarea unui set de
jocuri didactice pentru dezvoltarea vorbirii.
Educaţia preşcolară trebuie să fie o pregătire
pentru viaţă, asigurând dezvoltarea capacităţilor

3
copilului, astfel încât acesta să poată fi integrat in
programul de instruire scolară, prin care personalitatea sa
se va forma plenar.
Printre cauzele frecvente ale esecului şcolar se
remarcă :
 limbajul slab dezvoltat, lipsa deprinderii de audiere
verbală, utilizarea insuficientă a cuvântului ca mijloc
de comunicare şi instrument al cunoaşterii ;
 tulburări ale percepţiei fonemelor, auz fonematic
deficitar ;
 instabilitatea afectivă şi lipsa unor deprinderi de
activitate independentă.
Referitor la primele două cauze enumerate, studiile
arată că în perioada cuprinsă între 4 ani şi jumătate şi 5
ani şi jumătate, limbajul se interiorizează. Pentru a
ajunge la această stare, baza fonetică a limbajului trebuie
formată şi foarte bine consolidată de la grupa mică până
la grupa mare, ştiut fiind că legătură între auz-pronunţie
şi activitatea de scris-citit este incontestabilă. Totodată,
dezvoltarea vocabularului activ, dezvoltarea capacităţii
de exprimare orală, de înţelegere şi utilizarea corectă a
semnificaţiilor structurilor verbale, dezvoltarea

4
creativităţii şi expresivităţii limbajului oral sunt obiective
la fel de importante pentru integrarea în şcoală a
copilului preşcolar. Interesul pentru activitatea de tip
şcolar creşte dacă bazele dezvoltării limbajului sunt puse
corect încă de la grădiniţă.

5
 JOCUL DIDACTIC

În procesul instructiv-educativ desfăşurat în

grădiniţă, în cadrul activităţilor de educarea limbajului,
prin obiectivele urmărite se formează deprinderea de
exprimare corectă sub aspectul ei oral.
Preşcolarul învaţă, sub îndrumarea educatorului,
să folosească imagini ca instrument de informare,
comunicare şi exprimare. El îşi însuşeşte sistemul
fonematic pe cale intuitivă, îşi dezvoltă vocabularul atât
acasă, cât şi în grădiniţă. Concomitent cu însuşirea
lexicului, copiii îşi însuşesc în mod corect, pe cale
practică, structura fonetică şi gramaticală a limbii. Este
cunoscut că orice limbă implică un sistem de reguli şi
folosirea ei e susceptibilă de greşeli, de încălcarea
acestor reguli.
Cadrelor didactice le revine sarcina de a sesiza şi
a corecta greşelile de ordin gramatical apărute în
vorbirea copiilor pe parcursul întregului program
desfăşurat în grădiniţă.
Dintre multiplele metode de activitate didactică
utilizate în grădiniţă, o valoare deosebită o are jocul, în

6
special cel didactic şi jocurile exerciţiu, ce angajează nu
numai vorbirea copiilor, ci şi cele mai importante
procese psihice, operaţiile acestora având în acelaşi timp
un deosebit rol formativ şi educativ.
Procesele intelectuale declanşate de joc au rolul
de a-i conduce pe copii spre « a afla », « a descoperi »
unele adevăruri noi pentru ei.
Valoarea principală a jocului rezidă din faptul că
îi face pe copiii participanţi direct interesaţi la propria lor
formare. Jocul permite copilului să-şi imagineze atât
realul, cât şi imaginarul. În toate activităţile ludice ale
copilului este evident modelul adultului. Dominanta
jocului copilului este imitaţia, care se realizează în aşa
fel, încât presupune şi creaţia. Practic, în gradiniţă nu
există nicio activitate care să nu contribuie la sporirea
cunoştintelor, la cunoaşterea şi dezvoltarea vorbirii.
JOCUL DIDACTIC influentează nemijlocit
activitatea tuturor analizatorilor, a gândirii, a intelectului.
În cadrul acestuia, rolul educatoarei este esenţial:
educatoarea intervine pentru a înviora jocul copiilor, se
poate implica ca participant sau ca “regizor”, care

7
iniţiază noi direcţii de dezvoltare a jocului sau găseşte o
încheiere.
Educarea limbajului copiilor sub aspect
fonematic, lexical şi al structurii gramaticale îi ajuta pe
aceştia să se adapteze cu uşurinţă la cerinţele clasei
pregatitoare. Urmărindu-se pregătirea pentru şcoala a
copiilor şi cunascându-se că însuşirea scris-cititului în
clasa pregatitoare depinde, în mare măsură, de nivelul în
care se realizează pronunţia, se pot organiza jocurile:
*  « SPUNE CUM FACE?  » 
- scopul : verificarea şi consolidarea deprinderilor
de pronunţare corectă a două consoane consecutive şi
perfecţionarea acuităţii auditive, a capacităţii de a emite
clar sunetele mai dificile ale limbii materne.
La vârsta preşcolară copilul distinge cu greu
culorile şi nuanţele asemanatoare, indicând prin cuvinte
cu destulă dificultate calităţile obiectelor. Se ştie că la
această vârstă există tendinţe de a percepe obiectele în
întregime, fără a le deosebi părţile componente, că
percepţia copilului preşcolar respectă în mod inegal
însuşirile, se opreşte la detalii şi scapă esenţialul. Pentru
aceasta au eficienţă jocuri precum :

8
 « DE-A MAGAZINUL DE JUCĂRII » 
-  scopul  consolidarea deprinderii de a descrie
corect şi independent( jucării, obiecte) ; deprinderea de a
formula răspunsuri corecte din punct de vedere
gramatical ; stimularea vorbirii dialogate.
* « DE-A LIBRĂRIA » 
- scopul : perfecţionarea capacităţii de a alcătui
ghicitori, operând cu cunoştinţele referitoare la
rechizitele şcolare; activizarea vocabularului; formarea
unei exprimări logice, coerente şi concise ; stimularea
creativităţii prin participarea la compunerea unor
ghicitori ; educarea spiritului de colaborare în rezolvarea
unei probleme, a unei sarcini.
Jocul didactic contribuie la îmbogăţirea,
exactitatea şi fineţea senzaţiilor, percepţiilor şi
reprezentărilor despre lumea înconjurătoare, la
precizarea, lărgirea şi întărirea reprezentărilor copilului,
la îmbogăţirea şi activizarea vocabularului lui.
Copiii compară şi scot în evidenţă asemanările şi
deosebirile dintre obiecte, analizează, sintetizează şi fac
generalizări şi clasificări simple, ţinând seama de
elemente specifice şi constante ale obiectelor.

9
 În condiţiile jocului didactic copiii învaţă să
raţioneze, îşi perfecţionează şi îşi dezvoltă memoria,
atenţia şi spiritul de observaţie. În acest mod, operaţiile
gândirii - analiza, sinteza, generalizarea şi abstractizarea
- sunt activizate şi copilul le ridică de la senzaţii,
percepţii şi reprezentări la noţiuni, judecăţi şi
raţionamente :
* « CE A GĂSIT PĂPUŞA ? » - scopul :
activizarea vocabularului cu unele cuvinte care
denumesc jucării sau obiecte din mediul apropiat al
copiilor.
*  « CINE ARE ACEEAŞI JUCĂRIE ? » -
scopul: actualizarea reprezentărilor de formă, culoare,
mărime.
Spiritul creator, imaginaţia sunt stimulate intens
prin jocurile didactice care pun în faţa copiilor sarcina de
a compune o ghicitoare, de a crea o poveste.
* « NE PREGĂTIM DE EXCURSIE »–
scopul: perfecţionarea exprimării coerente, corecte şi
expresive ; exersarea folosirii celor mai variate forme
gramaticale şi respectarea regulilor cu privire la acordul
între subiect şi predicat, subiect şi atribut etc., activizarea

10
vocabularului cu cuvintele referitoare la etapele şi
obiectele necesare unei excursii, educarea atenţiei
voluntare, dezvoltarea imaginaţiei creatoare.
Jocurile didactice solicită în mare măsură
gândirea. Astfel, în cadrul unor jocuri didactice copiii
trebuie sa deosebeasca obiectele mari de cele mici, să
compare obiectele în funcţie de forma şi de culoarea lor.
- Unele jocuri contribuie la folosirea de către
copii a unor construcţii gramaticale şi anume:
formarea pluralului, acordul dintre subiect şi predicat,
folosirea frazelor în care să existe propoziţii subordonate
cauzale sau temporale.
- Jocul didactic are un aport deosebit şi la
integrarea în colectiv, precum şi la formarea
disciplinei conştiente.
- Vorbirea preşcolarilor nu este legată numai de
suma elementelor lexicale, ci şi de capacitatea
creatoare a preşcolarilor, de modul în care copiii pot
îmbina cuvintele pentru a exprima nuanţat gândurile lor
şi pentru a pune în funcţiune sensurile secundare ale
cuvintelor.
Jocurile şi exerciţiile de completare a

11
propoziţiilor se planifică în mod gradat, plecând de la
completarea părţii care cere cel mai mic efort: predicatul,
subiectul, urmând complementul şi atributul.
- Pentru izolarea cuvintelor din propozitie se
pot desfăşura jocurile didactice cu material ilstrativ,încă
de la grupa mijlocie. Pentru a aduce în conştiinţa
copilului faptul că propoziţia se alcătuieşte din cuvinte
pentru a spune ceva şi un cuvânt are nevoie de alte
cuvinte cu care să exprime o idee completă, se realizează
o serie de exerciţii pregătitoare. Pe o foaie de hârtie se
desenează o persoană sau un animal care îndeplinesc o
acţiune; desenul este în aşa fel realizat, încât în jumătatea
de sus a foii apare clar personajul, iar în jumătatea de jos
a foii apare acţiunea : « Băiatul cântă la pian » : în
jumătatea de sus era chipul băiatului, în jumătatea de jos
mâinile acestuia pe clapetele pianului : mai întâi se arătă
partea de sus şi se pune întrebarea « Cine ? », copiii au
răspuns « băiatul », se descoperă şi partea de jos şi se
pune întrebarea : « Ce face ? », copiii răspund : « Cântă
la pian ».
- Asfel, folosind aceste exerciţii, se ajunge treptat
la jocuri de tipul :

12
 * « CÂTE CUVINTE ARE PROPOZIŢIA  ?» -
scop  :  formarea capacităţii copiilor de a sesiza
numărul de cuvinte care intră în alcătuirea unei
propoziţii.
- La grupa mare, jocuri de analiză şi sinteză a
cuvintelor, cum ar fi
*  «  JOCUL SILABELOR » :
Pentru discriminarea sunetelor componente ale
cuvintelor se folosesc exerciţii şi jocuri pentru
diferenţierea: sunetului iniţial sau a sunetului final:
* « ALEGE ŞI ORDONEAZĂ  ! » : la început se
folosesc jetoane cu imagini, treptat se renunţă la
acestea, copiii căutând în vocabularul lor cuvinte care
încep sau se termină cu sunetul dat.
* «  CU CE SUNET ÎNCEPE CUVÂNTUL?» ( pentru
sunetul iniţial). Pentru sunetele intermediare fiind mai
dificil, se poate realiza o
* « HORĂ A SUNETELOR » : Cu cine se ţine de
mâna primul sunet, al doilea sunet... ?

13
 LECTURILE DUPĂ IMAGINI

Lectura după imagini este o formă de activitate

instructiv-educativă care solicită intens reprezentările
copilului, experienţa lui de viaţă, capacitatea sa de a
folosi în mod independent cunoştinţele dobândite în
diferite ocazii referitoare la mediul social şi natural.
Lectura după imagini este o activitate în cadrul căreia
copiii sunt stimulaţi şi învăţaţi să vorbească cu ajutorul
imaginilor.
Imaginea devine un mijloc de comunicare cu
ajutorul căruia se exersează gândirea. Aşa cum adultul
citeşte textul scris, copilul citeşte imaginea, priveşte un
mesaj exprimându-se pe baza lui, comunică.
În procesul perceperii acestor ilustraţii , accentul
cade pe reactualizarea reprezentărilor lor, pe verificarea
elementelor cunoscute şi a experienţei anterioare a
copiilor şi mai ales pe stimularea exprimării corecte şi
complete a impresiilor provocate de datele intuite.

14
 Discutarea unor ilustraţii, interpretarea lor
impune copiilor eforturi de gândire şi atenţie, le solicită
memoria, imaginaţia. Cu alte cuvinte, pe lângă
îmbogăţirea limbajului, lectura după imagini are o
contribuţie remarcabilă şi la dezvoltarea celorlalte
procese psihice.
Trezirea interesului copilului şi valorificarea
cunoştintelor lui însuşite anterior se poate realiza mai
ales prin calitatea imaginii prezentate, ceea ce impune o
atenţie deosebită din partea educatoarei în privinţa
selectării şi prezentării unor ilustraţii adecvate intereselor
şi preocupărilor sale.
Copilul începe mai întâi prin a recunoaşte în
imagine elementele percepute anterior, respectiv face o
lectură prin enumerare. În faţa imaginii, copilul
comentează, povesteşte cu voce tare, exclamă, întreabă,
rămâne tăcut.
Prin intermediul ilustraţiilor, copiii ajung să se
familiarizeze cu diferite aspecte ale mediului mai
îndepărtat şi pe care nu le-au cunoscut pe cale directă,
nemijlocită; aşa pot fi familiarizaţi cu diferite teme:

15
« CĂLĂTORIE PRIN ŢARĂ », « ÎN AEROPORT/
PORT », « PE ŞANTIER » etc.
Tot atât de eficiente sunt ilustaţiile şi în adâncirea
şi completarea cunoştinţelor dobândite anterior în
diferite împrejurări, în mod mai mult sau mai puţin
organizat. De exemplu, copiii cunosc aspecte din viaţa şi
activitatea oamenilor sau diferite plante şi animale fie
direct, cu prilejul observărilor, plimbărilor, excursiilor,
fie indirect, prin intermediul adulţilor, care le povestesc
despre toate acestea.
La începutul vârstei preşcolare percepţia
ilustraţiilor este nediferenţiată şi sumară; copiii percep
izolat diferitele părţi ale obiectului ilustrat, nu sesizează
relaţiile existente între acestea, desprind cu greu
esenţialul, de multe ori atenţia le este atrasă de unele
amănunte neesenţiale şi neglijează pe cele importante.
Trecerea de la stadiul perceperii nediferenţiate şi sumare
la perceperea tot mai deplină, mai fin diferenţiată are loc
în procesul instructiv-educativ indrumat de educatoare.
Rolul cel mai important în dirijarea activităţii
creatoare a copilului îl are educatoarea prin modul de
conducere a lecturilor dupa imagine. Cu tact şi pricepere,

16
educatoarea va dirija copilul, nu numai prin intuirea şi
expunerea verbală a celor ilustrate, ci şi spre
desprinderea elementelor principale şi a amănuntelor,
stabilirea relaţiilor care să conducă la înţelegerea
conţinutului, interpretarea lor, solicitând procesele
gândirii - analiza, sinteza, generalizare, etc. prin întrebări
ca  acestea : « De ce oamenii udă plantele? », «De ce
ninge?», «De ce pleacă păsările călătoare?», «Ce s-ar
întâmpla dacă nu ar veni primăvara?», «De unde
cunoaştem că este zonă de munte?», «Cum ne dăm
seama din imagine că bate vântul ? ».
Educatoarea îşi fixează ideile principale în jurul
cărora va purta discuţia cu preşcolarii, împărţind
imaginea în planuri de analiză :
* « JOCURILE COPIILOR IARNA » : 
Scopul activităţii : Reactualizarea cunoştintelor
privind jocurile copiilor în anotimpul iarna, însuşirile
zăpezii, ale gheţii şi a modului cum trebuie să ne
îmbrăcăm iarna şi dezvoltarea capacităţii de exprimare a
gândurilor în propoziţii corect alcătuite, în cadrul cărora
vor fi ajutaţi să utilizeze cuvintele noi: nea, derdeluş.

17
 Captarea atenţiei: se realizează prin recitarea
unei strofe din poezia ''Fulgi de nea''
''Obosiţi de bătălie
Construim un om de nea
Hai să-i punem o tichie
Ce frumos îi stă cu ea !
Uite-aşa, uite-aşa,
Buna ziua, om de nea.''
După descoperirea tabloului şi anunţarea temei s-a
facut o percepere sumară dirijată prin întrebări ca :
- Ce vedeţi? (copii, zăpadă, săniuţe)
- Ce fac copiii din acest tablou? (construiesc un om
de zăpadă, se bat cu bulgări, patinează)
Analiza sistematică pe planuri :
Planul I - dirijarea atenţiei copiilor spre cei ce
construiesc un om de zăpadă.
- Ce fac aceşti copii?
- Ce îi lipseşte omului de zăpadă?
- Cum au reuşit copiii să facă aşa bulgări mari?
- Cine sunt aceşti copii? Cum sunt îmbrăcaţi?
- Cum este zăpada?
- Ce fac copiii din apropiere?

18
 După acest set de întrebări se face sinteza
parţială- În imagini se văd copii cărora le place
anotimpul iarna deoarece pot face bulgări şi oameni de
zăpadă.
Planul II - copiii care se dau cu sania
- Priviţi aceşti copii! Cu ce se joacă ei?
- De ce nu şi-au adus şi bicicletele să se dea pe
zăpadă?
- De ce derdeluşul este făcut cu o parte mai sus şi
una mai jos?
-De ce nu stau copiii pe sanie când urcă pe
derdeluş?
- De ce au toate săniile vârfurile întoarse?
- Ce vedeţi în spatele derdeluşului?
Sinteza partială - Copiilor le place să meargă la
săniuş în grup pentru a fi jocul mai frumos, mai vesel.
Planul III - grupul copiilor care se dau pe gheaţă
- Toţi copiii se joacă pe zăpadă?
- De ce ţin mâinile întinse copiii care patinează?
- Toţi copiii de pe gheaţă au patine?
- Ce vor să facă prietenii de joacă ai copilului care
a căzut?

19
 Sinteza parţială se poate realiza printr-o
ghicitoare:
« Toată vara sus în cui
Plâng de dorul gerului
Când îngheaţă apele
Buzna dau cu toatele
Cine-or fi suratele? (patinele)
Planul IV - bătaia cu bulgări
- Cum se mai joacă copiii?
- Cum sunt bulgării cu care se bat?
- De ce nu se bat cu bulgări mari?
Sinteza generală - Am văzut astăzi că venirea
iernii este un moment de bucurie pentru copii deoarece ei
se pot juca cu zăpadă. Fac oameni de zăpadă, se dau cu
săniile, se bat cu bulgări, patinează pe gheaţă.
În încheiere se solicită copiii să dea un titlu
tabloului.
În centrul Bibliotecă este eficientă o fişă de
evaluare care solicită rezolvarea următoarelor
sarcini :
1. să formuleze câte o propoziţie cu cuvintele-
derdeluş, omăt, sanie;

20
 2. să traseze atâtea linii câte silabe are fiecare
cuvânt ce denumeşte imaginea de pe fişă;
3. să încercuiască toate imaginile a căror
denumire începe cu sunetul ''s''
Prin activităţile individuale şi cu grupuri mici
de copii se urmăreşte rezolvarea problemelor
individuale prezentate de unii copii, în privinţa
diferitelor aspecte ale limbajului cât şi o bună pregătire a
tuturor copiilor pentru integrarea în clasa pregatitoare.
Grădiniţa are o contribuţie deosebită în formarea
la copii a unei gândiri logice, a unei exprimări corecte,
coerente, aspecte care se realizează printr-o gamă largă
de activităţi, una dintre acestea fiind convorbirea.

21
 CONVORBIREA
Convorbirea este o formă de activitate comună,
independentă, care prin dialog contribuie la rezolvarea
unor sarcini de bază ale cunoaşterii mediului
înconjurător şi ale dezvoltării vorbiri, şi anume : fixarea,
precizarea, sistematizarea, verificarea cunoştinţelor şi a
vocabularului.
În grădiniţa, ca şi la şcoală, conversaţia, ca
metodă de învăţământ, este folosită în scopul de a
stimula pe copii să-şi actualizeze cunoştintele dobândite,
să şi le fixeze, să le aprofundeze şi să le sistematizeze,
uneori să tragă concluzii şi să facă generalizări pe baza
materialului perceput anterior. Întrebările formulate de
către educatoare au un rol esenţial în activarea
cunoştinţelor pe care copiii le-au însuşit anterior şi pot

22
conduce deopotrivă la descoperirea altora noi; astfel, se
pot utiliza:
*întrebările reproductive, care fac apel la memorie
( Cum…?/ În ce fel…?/ În ce chip…?/ Unde…?»/ Ce ai
aflat…?etc.) ;
* întrebări productive, care conduc către o gândire
logică ( De ce… ?/ Din ce motiv… ?/ Cu ce
intenţie… ?/Care ar fi soluţia…?/etc.) ;
* întrebări ipotetice, care duc la o gândire divergentă
( Ce s-ar fi întâmplat dacă… ?/ Cum ar fi dacă…?/etc.) ;
*întrebări de evaluare( Cum apreciezi…?/ Ce calificativ
acorzi… ?).
Datorită efectului dinamizator, convorbirea
prezintă importante valenţe formative :
 activizează starea generală a copiilor, stimulându-i
la o participare activă;
 solicită procesele intelectuale, creând o stare
tonifianta propice unei activităţi eficiente;
 este mai eficace pentru actualizarea fondului de
cunoştinţe şi implicit şi pentru activizarea
vocabularului;

23
 sporeşte mult capacitatea de concentrare a atenţiei;
 cultivă vorbirea dialogată care este superioară celei
monologate.
Prin tematica convorbirilor şi prin modul cum
sunt dirijate, solicită diferite laturi ale personalităţii:
intelectuală, morală, estetică.
În afara convorbirilor care fac parte din
categoria activităţilor comune, se mai folosesc şi
convorbiri cu grupuri mici de copii, convorbiri libere,
desfăşurate în timpul activităţilor liber- creative, al
plimbărilor, excursiilor. Convorbirile propriu-zise
necesită din partea educatoarei o pregătire temeinică, în
timp ce convorbirile libere se pot organiza în orice etapă
a zilei, cu grupuri mici sau individual.
Studiile recente de specialitate au arătat că este
necesar să se depaşească structura clasică a convorbirii,
care era concepută ca o succesiune de întrebări şi
răspunsuri. Pe parcursul desfăşurării trebuie stimulate şi
întrebările copiilor, expresia curiozităţii şi spiritului lor
de cercetare.

24
 Întrebările educatoarei trebuie să asigure o
succesiune logică, o înlănţuire firească, astfel încât o
întrebare să decurgă în mod necesar din precedenta.
Răspunsurile copiilor trebuie să fie corectate de
educatoare atât din cauza inexactităţii unora, cât, mai
ales, din cauza unei exprimări gramaticale incorecte,
întâlnite adesea la preşcolari.
Greşelile tipice ale copiilor se pot grupa în
următoarele categorii:
 confuzii, inexactităţi în conţinutul răspunsului;
 pronunţarea greşită a unor sunete mai grele din
cuvintele folosite;
 incorectitudine în structura gramaticală a vorbirii;
 lipsa de logică şi coerenţa răspunsului;
 insuficienta stăpânire a mijloacelor fonematice:
pauza, accentul verbal, ritmica, etc.
După locul pe care-l ocupă în desfăşurarea
convorbirii, există două tipuri de concluzii: concluzii
parţiale şi concluzii generale.
Concluzia parţială este o sinteză care se face la
sfârşitul fiecărei idei principale.

25
 Concluziile generale se formulează la sfârşitul
convorbirii pentru a face o sinteză mai amplă asupra
celor discutate, cât şi pentru a sublinia mai pregnant
ideile principale.
Stabilirea concluziilor se poate face de către un
copil sau de educatoare.
Încheierea convorbirilor poate fi făcută prin:
 folosirea unui text literar, a unor versuri recitate de
copii sau de educatoare (la convorbirile care au ca
temă natura );
 folosirea unui text literar, a unor versuri recitate de
copii sau de educatoare (la convorbirile care au ca
temă natura );
 folosirea unor ghicitori adecvate conţinutului
discuţiei (ghicitori despre fructe şi legume pentru
încheierea convorbirii ''Ce ştim despre toamnă'' );
 intrepretarea unui cântec de către copii sau de către
educatoare;
 organizarea unui joc, conţinutul lui fiind în strânsă
legatură cu tema convorbirii(acest procedeu se poate

26
 aplica la teme ca:   « Jucăriile noastre », « Cu ce
călătorim ?  » , « Ce ştim despre şcoală ? » );
 analiza răspunsurilor copiilor, aprecieri colective şi
individuale asupra conţinutului şi calităţii
răspunsurilor date de copii.
Participarea copiilor la convorbire presupune o
activitate intelectuală susţinută. Ei trebuie să se
concentreze pentru a înţelege conţinutul şi sensul
întrebărilor, să-şi amintească acele cunoştinţe la care se
face apel, să selecteze şi să formuleze răspunsurile,
efectuând legăturile, generalizările, solicitate de context.
Convorbirea dezvoltă curajul opiniei, capacitatea
de a-şi exprima şi susţine părerile proprii în faţa unui
colectiv, calităţi necesare la intrarea în clasa pregatitoare.
Voi prezenta în continuare modul în care se poate
desfăşura activitatea de convorbire cu tema: « CE ŞTIM
DESPRE ORAŞUL NOSTRU ? »
OBIECTIVE GENERALE :
* verificarea şi fixarea cunoştinţelor legate de locul natal,
privitoare la denumirea, aşezarea, aspectul acesteia,
principalele instituţii din localitate;
* trezirea sentimentului de apartenenţă la comunitate, a

27
grijii pentru păstrarea şi ocrotirea bunurilor tuturor
cetăţenilor;
OBIECTIVE OPERAŢIONALE:
* să relateze cursiv despre cele observate cu prilejul
plimbărilor în localitate, a vizitelor la unele instituţii:
şcoală, spital, primărie,etc.;
* să denumeasca locul natal, două-trei străzi şi unele
vecinătţi;
* să enumere câteva instituţii mai importante ale
localităţii;
* să denumească mijloacele de transport folosite în
localitate;
*s ă se exprime corect, coerent, expresiv folosind în
exprimare cuvintele: cetăţean, pasarelă, monument.
INTODUCEREA ÎN ACTIVITATE se
realizează prin câteva întrebări prin care se face legătura
cu activitatea anterioară de observare a localităţii.
CONVORBIREA se desfăşoară după
următorul plan:
1. Denumirea localităţii, zona de relief.
2. Principalele instituţii ale localităţii, clădirile,
străzile, etc.

28
 3. Locuitorii - ocupaţiile şi obiceiurile acestora.
4. Grija pentru păstrarea curăţeniei şi avutului
comun.
ÎNCHEIEREA ACTIVITĂŢII - aprecierea
prestaţiei copiilor la activitate, apoi interpretarea
cântecului : ''Frumoasă este strada noastră''.

MEMORIZAREA

În dezvoltarea limbajului copiilor, poeziile

constituie o formă specifică cu maximă eficienţă
informativ-formativă, constituind de multe ori un
instrument care acţionează magic asupra sufletelor
copiilor.
Selecţia poeziilor destinate copiilor se face în
aşa fel încât să răspundă unor cerinţe de prim ordin
pentru dezvoltarea vorbirii copiilor şi anume: să posede
adevărate valenţe formative, să fie valoroase atât din

29
punct de vedere al formei artistice, acestea contribuind la
dezvoltarea memoriei, imaginaţiei gândirii şi în mod
special a vorbirii expresive.
Poeziile pot fi utilizate în orice moment al
zilei, iar conţinutul acestora să facă referire la
activităţile şi preocupările zilnice ale copilului : despre
somn, trezire, servirea mesei, cum ne spălăm ; nu trebuie
neglijate nici poeziile referitoare la sentimente şi trăiri ;
copiii nu vor fi obligaţi să memoreze poezia, dar sunt
apreciaţi pozitiv cei care o fac.
Activităţile de memorizare au o deosebită valoare
în educaţia intelectuală. Prin conţinutul lor tematic,
foarte variat şi bogat, poeziile audiate de copii
favorizează consolidarea pronunţiei clare şi corecte a
cuvintelor şi influenţează expresivitatea vorbirii copiilor.
Prin realizarea artistică, prin limbajul poetic şi metaforic,
prin muzicalitatea versurilor imprimate de ritm şi rima,
poezia dezvoltă copiilor auzul fonematic, îi
sensibilizează faţă de mijloacele specifice artei literare.
Spre deosebire de cartea cu poze, poezia implică
contactarea directă a artei cuvântului. Educatoarea
urmăreşte formarea unei atitudini pozitive şi a unei

30
motivaţii puternice faţă de poezie, care duce la dorinţa
copilului de a spune poezii. Atitudinea copilului faţă de
poezie este influenţată în mod decisiv de atitudinea
educatoarei, care trebuie să aibă bucuria recitării.
Poeziile vor fi recitate în anumite situaţii, alese cu grijă
pentru a menţine şi cultiva plăcerea de a spune poezii.
Tipurile de poezii reţinute cu plăcere de către
copii sunt :
*versificaţiile din poveşti :
« Cucurigu, boieri mari
Daţi punguţa cu doi bani ! »

« Eu sunt turtiţa umflată,

Pe fereastră sunt răcită,
De prin ladă adunată,
Pe bunic l-am păcălit,
Din cămară măturată,
De bunică am fugit »
În cuptor sunt rumenită,
*numărătorile care organizează jocurile:
« Unu, doi,…,zece/, Un pahar cu apă rece
Şi-o cafea amară/, Ieşi pe uşă afară ! »

31
 « Din oceanul Pacific,
A ieşit un peşte mic
Şi pe coada lui scria :
Ieşi afară dumneata ! »
*poeziile tradiţionale pentru copii - aşa numitele
incantaţii:
« An-tan-te/Dize mane pe,
Dize mane compane/An-tan-te ! » ;
« Două raţe pe butoi,
Numărând din doi în doi :
Doi, patru, şase, opt,
Cozonacul este copt”
* poezii mici ca dimensiune, destinate copiilor, pe teme
accesibile nivelului de vârstă (Elena Farago, Tudor
Arghezi etc.),
*dar şi poezii pentru adulţi, deoarece conţinutul nu
trebuie limitat la universul copilului, căci acesta poate fi
pus în situaţia de a aprecia expresivitatea acustică şi a
textelor din literatura mare(Mihai Eminescu, George
Coşbuc etc.).

32
 Pentru a se evita memorarea mecanică
manifestată la vârsta preşcolară, copiii trebuie pregătiţi
pentru activitatea de memorizare. În acest sens,
înţelegerea conţinutului poeziilor, mesajul real al
versurilor trebuie facilitat de explicarea cuvintelor şi
expresiilor noi. Aceasta presupune fie un dialog pe tema
respectivă, fie utilizarea unor imagini adecvate
conţinutului textului.
Recitarea model a educatoarei implică claritate
şi expresivitate, respectarea pauzelor logice, accentuarea
rimei şi a ritmului, adecvate conţinutului poeziei şi
realizarea intonaţiei necesare, aspecte ce vor fi urmărite
în timpul recitărilor individuale.
Eventualele greşeli de pronunţie vor fi corectate
imediat cu multă delicateţe de către educatoare. După
memorarea tuturor versurilor, poezia este bine să fie
recitată integral de către un copil mai talentat oferind
astfel un model de recitare la nivelul lor.
Datorită particularităţilor limbajului la vârsta de
5-6 ani de a fi preponderent extern, se va manifesta o
atentie deosebită din partea educatoarei spre a dirija
copiii să diminueze pronunţia sonoră.

33
 Un procedeu bun ce vizează transformarea
limbajului extern în limbaj intern constă în alternarea
reproducerii sonore cu cea în şoaptă şi cu cea în gând.
Aceasta contribuie şi la educarea atenţiei, a
autocontrolului în vorbire.
Trebuie combătută tendinţa unor copii de a
''cânta'' recitarea sau de a forţa vocea într-o manieră
stridentă, urmărindu-se reproducerea expresivă a celor
învăţate.
Expresivitatea, ca însuşire dominantă a vorbirii,
se cultivă cu precădere în activităţile de memorizare. Se
vor realiza comparaţii cu recitarea unor poezii de către
mari actori, planificându-se audiţii ce vor cuprinde
poezii valoroase, atât din punct de vedere a formei, cât şi
al conţinutului.
Încheierea activităţii de memorizare are ca
obiectiv principal fixarea celor învăţate prin întrebări
asupra titlului şi autorului poeziei, vizând, în acelaşi timp
şi menţinerea pe mai departe a interesului pentru poezie,
prin folosirea diferitelor procedee.
Se pot reda în încheierea activităţii unele mişcări
imtative în concordanţă cu conţinutul poeziei: executarea

34
unui cântec cu temă asemănătoare, redarea prin desen a
unor aspecte din conţinutul poeziei care i-au impresionat,
comentarea într-o formă antrenantă a mesajului poeziei
şi a valorii artistice, organizarea de diferite jocuri şi
exerciţii.

POVESTIREA

Universul cel mai plăcut al literaturii pentru copii

îl constituie şi l-a constituit de-a lungul vremurilor specia
literară numită ''poveste''.
Dezvoltarea limbajului la preşcolari cuprinde :
înţelegerea structurilor verbale şi utilizarea lor în
contexte imediate, dar şi învăţarea exprimării propriilor
idei şi sentimente (aspect mai dificil) ; pentru aceasta
copilul are nevoie de un model adecvat şi inteligibil,

35
care poate fi oferit de educatoare prin spunerea sau
citirea unor poveşti potrivite.
Povestirea devine un model de vorbire, când
aceasta este prezentată într-o formă corespunzatoare din
punct de vedere gramatical şi stilistic.
Conduita educatoarei este extrem de
importantă :
*aceasta trebuie să îşi utilizeze vocea, în aşa fel încât să
transmită cu uşurinţă diferite sentimente (vocea strigată
este neplăcută, vocea prea scăzută este ineficientă) ;
*să aibă o pronunţie a cuvintelor clară, inteligibilă,
accentuarea să fie corecă.
Educatoarea va studia bine povestea, o va
prelucra, o va aborda într-o manieră care să faciliteze
înţelegerea.
Poveştile introduc copilul într-o lume de visare,
în care el se confundă cu personajele care i se perindă ca
un tablou de teatru, personaje care pot fi oameni, animale
sau plante, feţi-frumoşi sau zmei.
De multe ori, se întâmplă ca, povestind sau citind
o pagină literară, să ne simţim şi noi atât de aproape de
lumea minunată a copilariei, în care să ne transpunem

36
rând pe rând în pielea personajului, dând glas cu
expresivitate atâtor poveşti minunate.
Copilul este o personalitate în formare şi de aceea
are nevoie să se întâlnească în operele literare cu copilul
adevărat, cu lumea lui intimă, cu aspiraţiile lui fireşti.
Literatura pentru copii contribuie la
sistematizarea şi lărgirea cunoaşterii vieţii (însă o
cunoaştere a vieţii la nivelul copilului) şi îl influenţează
nu numai conştiinţa, dar şi sentimentele şi viaţa afectivă,
deoarece dezvăluie lumea subiectivă a omului,
sentimentele, gândurile, interesele, trebuinţele sale, în
general, întreaga constituţie a acestuia. Dacă psihologia
copilului îl învaţă pe adult să cunoască copilul,
literatura pentru copii ajută pe copil să devină om,
deoarece aceasta oferă modele de urmat, cât şi aspecte
care au consecinţe negative şi pe care copiii învaţă să le
evite.
Dacă în şcoală, povestirea este metoda prin care
învăţătorul sau profesorul transmite unele cunoştinte care
nu pot fi dobândite de copii prin experienţa personală, în
ansamblul mijloacelor ce rezolvă sarcinile instructiv-
educative folosite în gradiniţa de copii, povestirile sunt

37
forme de activitate organizată, care ocupă un loc
important, contribuind la lărgirea orizontului copiilor, la
dezvoltarea proceselor psihice (a gândirii, memoriei,
imaginaţiei, a atenţiei), a limbajului sub toate aspectele
sale, la educaţia morală şi estetică a copiilor.
Solicitând latura afectivă a psihicului, povestirea
este folosită intens în activităţile de dezvoltare a vorbirii
pentru multiplele ei valenţe informativ-formative :
*Prin intermediul povestirii, copiii dobândesc un cerc de
reprezentări despre obiecte, fenomene, fapte,
întâmplări, situaţii ce nu pot fi percepute ca atare
*Povestirile educatoarei oferă copiilor diverse
cunoştinţe privitoare la cele mai variate aspecte de
viaţă şi domenii de activitate, îi familiarizează cu
natura înconjurătoare, lumea animală, lumea vegetală,
cea a fenomenelor fizice. Varietatea, bogăţia şi noutatea
ideilor transmise prin intermediul povestirii alături de
prezentarea făcută de educatoare contribuie la
cunoaşterea mai adâncă a vieţii de către copil.
*Copilul iese din pasivitate, urmăreşte cu atenţie cele
povestite, memorează, compară şi analizează
materialul, face unele legături din cauzalitate,

38
stabileşte anumite relaţii între fapte şi personaje.
Gândirea copilului este stimulată şi face posibilă
înţelegerea semnificaţiei faptelor eroilor.
În procesul ascultării unei povestiri este
antrenată întreaga activitate psihică a copilului.
Pentru dezvoltarea capacităţii de a asculta o
poveste pe perioade din ce în ce mai lungi şi menţinerea
constantă a atenţiei, se are în vedere crearea de situaţii de
audiere (eliminarea factorilor perturbatori, asigurarea
unei atmosfere prielnice audierii, copiii strângându-se
mai aproape de educatoare, într-o intimitate care îi
uneşte foarte mult sufleteşte). La început se organizează
şedinţe de audiere scurte, apoi din ce în ce mai lungi,
exerciţii prin care copiii vor învăţa să stea liniştiţi, să îşi
concentreze atenţia din ce în ce mai mult şi pe o perioadă
din ce în ce mai mare.
Pentru a-i susţine pe copii în efortul de
concentrare a atenţiei, educatoarea poate crea
diverse situaţii : audierea unui program radio cu
emisiuni pentru copii, audierea unor casete cu poveşti
scurte, dar şi casete cu secvenţe scurte cu vocea
educatoarei ori propria lor voce. Ascultarea propriei voci

39
îi atrage foarte mult pe cei mici, iar plăcerea de a se
asculta va determina şi creşterea performanţelor în
concentrarea atenţiei. « De asemenea, audierea propriilor
cuvinte , răspunsuri, povestiri oferă un feed-back care
lipseşte în activităţile obişnuite, îl face pe copil mai
coştient de sine şi de coportamentul său, îi trezeşte
dorinţa de a se corecta. Astfel, se elimină de la sine, în
unele cazuri, intervenţia corectivă a educatoarei care, de
multe ori, chiar involuntar, nu este atât de blândă pe cât
s-ar cere să fie, generând ca urmare frustrări şi refuzuri
din partea copiilor » .
Textele ce urmează a fi audiate de către copii,
în special cele mai lungi, trebuie pregătite şi
prelucrate în prealabil de către educatoare, aceasta
având de parcurs anumiţi paşi:
* ascultă povestea de pe casetă în întregime, o
cronometrează, pentru a stabili cât timp durează;
* împarte povestea în secvenţe logice, de sine stătătoare,
care vor putea fi audiate separat de către  copii 
* să se asigure că de fiecare dată când începe o nouă
secvenţă, să fixeze caseta la locul potrivit, pentru a evita
manevrele de înainte-înapoi, care pot duce la pierderea

40
unui timp preţios, la scăderea motivaţiei copiilor,
influenţându-le negativ şi capacitatea de concentrare a
atenţiei ;
*să anunţe titlul şi autorul, cât şi câteva cuvinte despre
conţinut ;
*când se audiază un nou fragment al poveştii,
educatoarea aminteşte pe scurt conţinutul celor
anterioare ;
*după fiecare fragment se poartă o scurtă discuţie despre
conţinut, pentru a stimula exprimarea opiniilor şi a
impresiilor copiilor, urmând ca la sfârşitul întregii
poveşti să se realizeze o « analiză » mai detaliată,
privind: conţinutul, personajele, comportamentele
acestora, aprecierile valorice ;
*pentru a realiza transferul de cunoştinţe şi pentru a
valorifica povestea, educatoarea va readuce în prezent,
ori de câte ori se iveşte un context potrivit, personajele,
conduitele, făcând analogii, asemănări, deosebiri.
Pentru a avea confirmarea că cei mici au
înţeles ceea ce au ascultat (conţinutul textului) se
verifică astfel de comportamente :

41
 *Să repovestească textul audiat cu sau fără suport
intuitiv, respectând succesiunea logică a momentelor
principale (suportul intuitiv se foloseşte mai ales la cei
mici, urmând ca treptat acesta să fie redus, pentru a nu se
ajunge la situaţia de a descrie imaginea, în defavoarea
poveştii propri-zise, în defavoarea creativităţii). Pentru a
pregăti formarea acestui comportament, în urma
ascultării poveştii : « Iedul cu trei capre » (tema i-a fost
inspirată scriitorului de atitudinea caracteristică a unor
copii răsfăţati şi neascultători care refuză să facă cel mai
mic efort, fără ajutorul altora) se organizează un joc
scurt « Cine ştie mai bine ? » în cadrul căruia copiii au
ca sarcini să continue secvenţa începută de educatore sau
să găsească cel puţin o trăsătură a personajului dat.
*Să precizeze numele personajelor pozitive şi al
personajelor negative, reproducând replici scurte ale
acestora. După audierea poveştii, urmează activităţi şi
jocuri despre personaje, cum ar fi : « Care este
personajul preferat ? », « Cu cine vrei să semeni ? » ;
copiii vor trebui să precizeze de ce au ales un personaj,
subliniind trăsăturile fizice şi morale ale acestuia.

42
 *Să identifice secvenţele principale şi să facă
predicţii de secvenţe.. La început copiii sunt obişnuiţi să
discute despre unele activităţi pe care le-au realizat pe
centre de interes sau în alte momente ale zilei; de
exemplu, jocul « De-a călătoria cu autobuzul »; se
discută despre ceea ce au făcut : au stabilit rolurile, au
pregătit materialele necesare (aşezarea scăunelelor într-o
poziţie asemănătoare cu cea din autobuz, au confecţionat
banii, biletele etc.), apoi au interpretat jocul. Tot în acest
scop se organizează discuţii despre programul zilnic al
preşcolarului; valorificând experienţa lor de viaţă, se
stabileşte împreună cu copiii cum ar trebui să se deruleze
secvenţial o zi din viaţa lor. Aceste conversaţii îi ajută
pe copii să conştientizeze secvenţele jocului/activităţii
zilnice, treptat ajungându-se şi la identificarea
secvenţelor unei poveşti : pe baza imaginilor, apoi pe
baza memoriei, poveşti ca : « Punguţa cu doi bani »,
« Coliba iepuraşului », « Găinuşa cea moţată » etc.
Pentru a-i obişnui pe copii să facă predicţii de
secvenţe, se realizează activităţi care îl pregătesc pe
copil în acest domeniu:

43
 -Predicţia pe bază de imagini : se prezintă copiilor
un set de imagini care constituie secvenţe ale unei
întâmplări hazlii ; una din imagine este acoperită cu
coală albă, iar copiii exprimă ceea ce cred că urmează ;
-Predicţii libere, prin prezentarea unei poveşti
( « În pădure ») la care copiii trebuie să îi găsească un
sfârşit; aici copiii au prilejul să creeze un final fericit sau
trist.
-Predicţii alternative, care se realizează în urma
discuţiei despre o poveste familiară copiilor, prin
întrebări de genul : « Ce credeţi că s-ar fi întâmplat daca
Scufiţa Roşie nu s-ar fi abătut din drumul ei ? » ; »Dacă
Acul de cusut nu ar fi văzut coada vulpoiului, ce ar fi
fost ? »etc.
Abordarea integrată a celor două domenii
experienţiale (DLC-educarea limbajului, DEC- educaţie
estetică) ne oferă posibilitatea să formăm acest
comportament. Pentru a fi sigură de reuşită, se
povesteşte secvenţa sau se descrie personajul care urmau
a fi ilustrate de copiii prin tehnicile specific domeniului
estetic.

44
 Se pot desfăşura împreună cu preşcolarii
activităţi integrate de genul :
« CE NE POVESTESC VIEŢUITOARELE » :
(DLC-educarea limbajului-povestea educatoarei « Unde
a zburat rândunica?» + D.O.S. - activitate practic-
gospodărească-ajutăm vieţuitoarele din poveste să se
pregătească de iarnă).
După expunerea poveştii, fixarea acesteia se
realizează în cadrul activităţii practic-gospodăreşti, în
cadrul căreia copiii, grupaţi pe echipe, pleacă într-o
« călătorie misterioasă », urmând firul poveştii şi
« ajută » vieţuitoarele : presează fire de paie şi iarbă
uscată pentru cuibul vrăbiuţei din pom, lipesc hârtie
creponată, mototolită pe un suport-cuib din polistiren,
realizează culcuşul bursucului din crengi cu frunze
uscate, aranjează nisipul pentru culcuşul broaştelor.
*Să aplice informaţia obţinută prin audierea
unei poveşti. Acesta se realizează în timp mai
îndelungat, educatoarea având rolul de a crea contexte
variate în care se pot aplica unele comportamente
pozitive ale personajelor cunoscute sau de a evita unele
comportamente care ar putea avea consecinţe negative

45
asupra copiilor. De exemplu, la momentul intrării în
dormitor pentru perioada de somn, se poate atrage atenţia
asupra ordonării obiectelor de îmbrăcăminte, pentru a nu
semăna cu iedul din povestea « Iedul cu trei capre » sau
cu Maricica din povestea «Măricica murdărica » şi
pentru a nu suporta consecinţe negative precum
personajele mai sus amintite.
*Să clasifice afirmaţiile ca fiind fapte sau
păreri. Şi acesta este un comportament care se
realizează într-un timp mai îndelungat, prin exerciţii
repetate şi variate de diferenţiere faptului real, de o
opinie (părere) ; în niciun caz nu trebuie forţat, deoarece
se ştie că se ajunge treptat la stăpânirea limbajului, a
lumii şi a semnificaţiilor.
Pornindu-se de la situaţii simple de descriere a
caracteristicilor concrete ale unor jucării, apoi de
solicitare a unor opinii personale despre acea jucărie(Iţi
place/ nu îţi place această jucărie ?; De ce îţi place/ de ce
nu îţi place ?), educatoarea atrage atenţia copiilor asupra
diferenţelor părerilor personale, subliniind că indiferent
dacă jucăria place unora sau nu place altora, realitatea
este că jucăria se află aici şi are caracteristicile

46
enumerate anterior. De aici se ajunge la opinii diferite
despre unele acţiuni descrise în poveşti, despre
caracteristicile personajelor, despre simpatii sau antipatii
faţă de unele personaje.

REPOVESTIRILE

47
 Repovestirile sunt povestiri ale copiilor care au
ca scop principal formarea deprinderii copiilor de a
expune cursiv şi logic, poveşti sau basme cunoscute şi
exercitarea vorbirii, sub toate aspectele : fonetic, lexical
şi gramatical. Pe lângă acestea, prin repovestiri se mai
urmăreşte şi dezvoltarea gândirii, a memoriei şi a
imaginaţiei (în special funcţia ei creatoare).
Repovestirea dă posibilitatea copilului exersării
unui limbaj afectiv, expresiv, curgător. Captat de acţiune,
copilul îşi reglează respiraţia în timpul vorbirii, pronunţă
corect cuvintele şi propoziţiile - deprinderi
premergătoare pentru o citire corectă, clară, conştientă.
Repovestirea constituie cel mai important
mijloc de evaluare a modului în care copiii şi-au
însuşit cuvintele, de activizare a vocabularului şi de
pronunţare corectă a cuvintelor.
La grupa mică, în cadrul activităţilor de
repovestire, se cere copiilor să reproducă poveşti cu
acţiuni simple care în desfăşurarea intrigii se repetă, de
exemplu: ''Căsuţa din oală'' în care intervin aceleaşi
acţiuni schimbându-se doar personajele.

48
 Asemenea povestiri, pe lângă faptul că plac
foarte mult copiilor, pot fi uşor reproduse de ei, deoarece
cuprind o intrigă şi unele situaţii şi dialoguri foarte
asemănătoare , uneori chiar identice, deci, copiii au de
reţinut un material accesibil şi restrâns ca volum.
La grupa mijlocie, am desfăşurat repovestiri ale
unor poveşti de mai mare întindere cum ar fi : ''Scufiţa
Roşie'' de M. Perault, ''Punguţa cu doi bani'' de I.
Creangă, ''Găinuşa cea moţată'' de C.Gruia,etc.
În cadrul activităţilor de repovestire a poveştii
''Scufiţa Roşie'' se prezintă pe rând patru ilustraţii,
reprezentând momentele principale ale povestii:
1. Scufiţa Roşie îşi ia rămas bun de la mama ei.
2.Scufiţa Roşie se întâlneşte cu lupul.
3. Scufiţa Roşie discută cu lupul travestit în hainele
bunicii.
4. Bunica şi Scufiţa Roşie mulţumesc vânătorului că le-a
salvat de lup.
Se costumează copiii în lup, Scufiţa Roşie,
bunică şi vânător, acest lucru artagându-i pe copii şi
determinându-i să participe activ la derularea povestii.

49
 Copiii sunt încurajaţi să nareze povestea cursiv,
coerent, expresiv, nuanţat, folosind multe cuvinte şi
expresii din text: ''zglobie'', ''zăpuşeală'', ''a se repezi
glonţ'', ''o cuprinse neliniştea''.
La grupa mare se desfăşoară un joc care are ca
scop principal verificarea cunoştintelor copiilor în
legatură cu mai multe poveşti.
Se împart copiii în două subgrupe: prima
subgrupă recunoaşte poveştile din care fac parte anumite
ilustraţii prezentate la panou; a doua subgrupă de copii
grupează personajele după trăsăturile de caracter
asemănătoare. Apoi, copiii din cele două subgrupe
povestesc un fragment la alegere.
Se urmăreşte în mod special reactualizarea
conţinutului poveştilor printr-o exprimare clară în
propoziţii concise, corecte din punct de vedere
gramatical, presărate cu expresii artistice.
În urma acestei activităţi, pentru a aprecia
eficienţa jocului propus copiilor, se aplică un test cu
următoarele cerinţe :
1.să identifice personajul dintr-o anumită poveste şi să-l
descrie pe scurt;

50
 2.să desprindă pe larg trăsăturile pozitive sau negative
ale personajului, comparându-l cu personaje din alte
poveşti.
Elementul principal este întrebarea problemă care
necesită investigaţie din partea copilului. În astfel de
activităţi am încercat să activez mai intens copiii, să le
dezvolt eficient interesul.
De exemplu, repovestirea- problemă pe
grupuri ''În lumea poveştilor'', desfăşurată cu copiii
grupei mari, cuprinde poveştile: ''Cenuşăreasa'',
''Lebedele'', ''Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici'', ''Hansel
şi Gretel''.
Activitatea urmăreşte nararea unor momente din
poveştile menţionate, păstrând fidelitatea faţă de text,
sesizarea elementelor eronate din conţinutul ilustrativ al
poveştii, consolidarea deprinderii de a formula propoziţii
corecte din punct de vedere gramatical.
Fiecărei echipe i se repartizează o ilustraţie ce
conţine o eroare. Copiii sunt solicitaţi să comenteze pe
echipe momentul din imagine, să găsească greşeala, să
denumească povestea, autorul şi să povestească
momentul prezentat în ilustraţie.

51
 După această activitate, se aplică un joc-test în
cadrul căruia copiii sunt solicitati să rezolve mai multe
sarcini:
1.să reţină care sunt personajele, desprinzând trăsăturile
de caracter ale acestora;
2.să redea logic, coerent, expresiv, câte un fragment
preferat;
3.să spună ce au învăţat din aceste poveşti ;
4.să formuleze o propoziţie despre un personaj şi să
despartă în silabe cuvintele: basm şi poveste.
Copiii, încă de la vârstă preşcolară, trebuie să
dobândească deprinderea de a-şi exprima cu uşurinţă
dorinţele, impresiile, gândurile, de a reda în mod
inteligibil, cursiv, logic o poveste, un basm cunoscut, o
întâmplare sau un fapt trăit, auzit de la alţii sau imaginat
de ei

POVESTEA CREATĂ

52
 Prin povestea creată, copiii povestesc, într-o
manieră relativ personală, întâmplări, aspecte sau fapte
legate de viaţă, de preocupările sau cunoştinţele lor. În
aceste povestiri copiii au o contribuţie individuală mult
mai mare .
Expresia verbală a povestirilor create este parte
integrantă a activităţii infantile, modalitate specifică prin
care copiii demonstrează capacitatea lor de a exprima
într-o altă creaţie viziunea şi atitudinea faţă de un model
literar.
Aceasta presupune încercarea copilului de a fi
independent în expresie şi de a-şi manifesta nestingherit
iniţiativa şi fantezia inepuizabilă.
În raport cu dezvoltarea stadială şi individuală,
fiecare va recrea, de obicei, o poveste în care se va
observa o schemă receptiva a dialogului şi a formulelor,
o eventuală contaminare cu alte basme cu conflicte
asemănătoare.
Copiii au grijă să presare povestea lor cu
expresiile stilistice întâlnite în povestea educatoarei şi se
străduiesc să respecte intonaţia şi ritmul adecvat.

53
 În funcţie de materialul pe baza căruia se
realizează, cât şi de gradul de participare creatoare a
copiilor, aceste poveşti se realizează:
- după un şir de ilustraţii;
- după un plan de idei;
- după o temă dată;
- după desenele copiilor;
- cu început dat;
- cu un personaj îndrăgit de copii.
Datorită faptului că aceste tipuri de activităţi se
aseamănă ca mod de desfăşurare şi pun cam aceleaşi
probleme de creativitate verbală la copii, se alege spre
exemplificare o povestire creată de către copii după
ilustraţii :
« PĂŢANIILE PUIULUI NEASCULTĂTOR »,
desfăşurată cu copiii grupei mari.
OBIECTIVE GENERALE:
-consolidarea deprinderii copiilor de a crea o poveste pe
baza desprinderii acţiunilor şi a legăturilor fireşti între
ele în succesiunea dată de tablouri;

54
 -dezvoltarea vorbirii corecte, coerente şi expresive;
-întărirea noţiunilor morale de bine şi rău.
OBIECTIVE OPERAŢIONALE :
-să povestească conţinutul ilustraţiilor, păstrând
succesiunea logică a momentelor, fără ajutorul
educatoarei;
-să aplice cunoştinţele anterioare în situaţii noi
incluzându-le într-o povestire coerentă şi logică;
-să utilizeze două, trei cuvinte sau expresii noi;
-să reproducă vorbirea dialogată dintre personaje cu
ajutorul educatoarei;
-să decidă asupra comportării personajelor principale.
METODE ŞI PROCEDEE DIDACTICE :
conversaţia, explicaţia, exerciţiul.
MATERIAL DIDACTIC : planșe, ilustraţii.
DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢII : pentru captarea
atenţiei şi mărirea interesului copiilor pentru lecţie, se
simuleaza primirea ilustraţiilor de la un pictor(prin
poştă).
Educatoarea va face precizarea sarcinilor ce revin
copiilor, cerându-le să privească cu atenţie tablourile, să

55
sesizeze ce este în fiecare din ele, ce legătură acţională
există între elementele compoziţionale.
Se va stabili conţinutul fiecărui tablou,
orientându-i pe copii prin întrebări cu caracrer perceptiv,
aplicativ, interpretativ şi prin întrebări care să sugereze
redarea unor posibile dialoguri între personaje.
Întrebările sunt de tipul : « ce vedeţi în tablou ?,
când… ?, unde… ?, ce fac personajele ?, ce părere aveţi
despre fapte…?, de ce ?, ce credeţi că vorbesc între ele
personajele ? » etc.
Tablourile sunt prezentate în succesiunea logică a
evenimentelor. sunt antrenaţi în citirea tablourilor toţi
copiii.
Povestirea integrală se realizează cu ajutorul
câtorva copii care dispun de o fluiditate verbală mai
mare pentru a marca integral farmecul povestirii.
După lectura imaginilor se cere copiilor să
reconstituie povestirea cât mai frumos, povestire care
urmează să fie trimisă pictorului. Pentru aceasta se atrage
copiilor atenţia că povestirea trebuie să aibă un început
frumos aşa cum au toate poveştile, că ea trebuie să
cuprindă tot ceea ce se vede în imagini.

56
57
 CUPRINS

ARGUMENT .................................................................3
JOCUL DIDACTIC…………………………...………6
LECTURILE DUPĂ IMAGINI………………………14
CONVORBIREA………………………………..……22
MEMORIZAREA…………………………………….29
POVESTIREA……………………………………...…35
REPOVESTIREA…………………………………..…47
POVESTEA CREATĂ………………………………..52

58