Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova

Direcţia Generală Educaţie, Tineret şi Sport a municipiului Chişinău

Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”

Lucrare de cercetare

la conferinţa ştiinţifico-practică „Muncă, Talent, Cutezanţă”

la Geografie, secţia Ecologie, pe tema:

„Schimbarea climaterică şi fenomenul combaterii sărăciei: priorităţi şi

necesităţi pentru comunitatea mondială”

Autor:

Vodă Daniel, elev în clasa XI-a „B”

al LT „Mihai Viteazul”

Recenzori:

Leliuh Maria, profesor de geografie

grad didactic II

Chişinău 2010

1
 Cuprins
Rezumatul lucrării de cercetare: „Schimbarea climaterică şi fenomenul combaterii

sărăciei: priorităţi şi necesităţi pentru comunitatea internaţională” ............................ 3

Introducere: ..................................................................................................................... 4

Capitolul I: „Fenomenul sărăciei şi impactul asupra comunităţii mondiale” ................. 6

§ 1.1 Repere teoretice asupra fenomenului sărăciei ....................................................... 6

§ 1.2 Sărăcia la nivel global ......................................................................................... 17

Capitolul II: „Fenomenul schimbării climaterice şi încălzirii globale” ...................... 22

§2.1 Fenomenul Încălzirii Globale. .............................................................................. 22

§ 2.2 Gazele cu efect de seră ........................................................................................ 23

§ 2.3 Consecinţele Încălzirii Globale ........................................................................... 25

Capitolul III. Concluzionare: „Schimbarea climaterică şi fenomenul combaterii

sărăciei, priorităţi şi necesităţi pentru comunitatea mondială” ..................................... 27

Recenzie........................................................................................................................ 30

BIBLIOGRAFIE .......................................................................................................... 31

2
Rezumatul lucrării de cercetare: „Schimbarea climaterică şi fenomenul
combaterii sărăciei: priorităţi şi necesităţi pentru comunitatea
internaţională”
În cadrul acestui proiect de cercetare, am abordat două probleme esenţiale
ale comunităţii internaţionale din secolul XXI şi am relevat importanţa
soluţionării fiecărui din fenomenele studiate: Fenomenul sărăciei, reflectat în
cadrul capitolului I, fenomen a cărui concept pare dificil de definit şi greu de
înţeles. Cu toate acestea însă, fenomenul sărăciei este vizibil, real şi extrem de
palpabil, cât în cadrul țării noastre atât şi de întreaga comunitate internaţională.
Specialiștii recunosc în mod unanim existenţa sărăciei chiar şi în ţările cele mai
dezvoltate. Multe întrebări şi dileme au apărut în privința dimensiunilor acestui
fenomen: câte ţări sărace sunt? Care sunt persoanele sărace? Care sunt
caracteristicile lor economice şi demografice? Răspunsurile la aceste şi alte
întrebări sunt conţinute în prezenta lucrare de cercetare.

Capitolul II descrie Fenomenul schimbării climaterice, cauzat de

activitatea industrială a omului şi reprezintă un studiu al fenomenului încălzirii
globale, efectele acestui fenomen, consecinţele lui dar şi soluţii de depăşire a
situaţiei create. Actualitatea temei poate fi argumentată astfel: dat fiind faptul că
acest subiect este unul de importanţă majoră, în special în secolul XXI, din
moment ce întreaga planetă este afectată de procesul de încălzire globală cauzat
de imixtiunile directe a factorului antropogen în cadrul natural prin exploatarea
neraţională a resurselor naturale a Terrei, în consecinţă nu se poate vorbi doar
de efecte locale pentru o regiune, ţară sau continent ci despre „boala” unei
planete întregi, casa a mii şi mii de organisme vii.

Capitolul III, realizează o sinteză a lucrării de cercetare şi abordează

motivaţia comunităţii mondiale în soluţionarea ambelor fenomene evocate în
cadrul cercetării şi oferă o analiză de prioritizare a problemelor enunţate,
Fenomenul Schimbării climaterice şi Fenomenul sărăciei.

3
Introducere:
Moto: „Cea mai nobilă preocupare a omului este omul… ”

G. E. Lessing

Ne-am născut într-o lume în care Omul este jucătorul cel mai de seamă,
iar Pământul este mica sa jucărie, terenul fanteziei lui şi cobaiul celor mai
groaznice experimente. Ne-am născut într-o lume, în care alături de noi
vieţuiesc miliarde de oameni, ne-am născut într-un timp când graniţele sunt mai
mult fictive decât reale, ele fiind doar un element de constrângere pentru o
naţiune. Ne-am născut într-o lume globalizată, în care goana după profit şi
prosperitate este în capul mesei. Ne-am născut într-o lume în care umanitatea a
creat cele mai multe probleme. Două dintre ele le voi analiza în studiul meu de
mai jos. Este vorba despre Fenomenul Sărăciei şi Fenomenul Schimbării
climaterice, adevărate răni vii a organismului numit civilizaţiunea umană.
Consider că subiectele evocate în cadrul lucrării de cercetare sunt deosebit de
actuale din moment ce ambele probleme, nu sunt doar regionale sau
continentale ci privesc cu „ochi de lup” întreaga comunitate globală.

În urma studiului, mi-am conturat şi realizat următoarele obiective ţintă,

în cadrul capitolului I „Fenomenul sărăciei şi impactul asupra comunităţii
mondiale”:

O1: să identific fenomenul sărăciei în comunitatea mondială;

O2: să studiez impactul fenomenului sărăciei asupra dezvoltării durabile a

ţărilor lumii;

O3: să evidenţiezi reperele structurale ale fenomenului sărăciei,

evidenţiind motivele apariţii, etapele şi instrumentele de combatere a acestuia;

O4: să analizez statele lumii conform criteriilor „sărace/bogate” şi

metodologiile care se aplică la ierarhizarea indicelui prosperităţii statelor lumii;

4
 O5: să identific organizaţiile cu impact decisiv în soluţionarea sau crearea
fenomenului sărăciei;

Iar în cadrul capitolului II „Fenomenul schimbării climaterice şi încălzirii

globale”:

O1: să identific fenomenul schimbării climaterice şi încălzirii globale;

O2: să evidenţiezi impactul acestui fenomen asupra comunităţii mondiale

cât şi locale;

O3: să prezint metode de diminuare a fenomenului schimbării climaterice

asupra mediului ambiant;

O4: să prezint aportul factorilor activi (ONU, UE, alte state şi organizaţii)
asupra combaterii fenomenului.

În urma studiului meu, am insistat să prezint importanţa celor două

probleme şi impactul deosebit de negativ pe care îl poartă precum şi necesitatea
combaterii fenomenelor enunţate şi promovarea unor campanii de dezvoltare
durabilă în cadrul relaţiilor internaţionale.

5
Capitolul I: „Fenomenul sărăciei şi impactul asupra comunităţii
mondiale”

Motto „Săracul priveşte bogatul zicând posac:

Dacă aş fi bogat ai fi tu sărac”
( Bertolt Brecht)

§ 1.1 Repere teoretice asupra fenomenului sărăciei

Fenomenul sărăciei reprezintă o problemă complexă şi dificil de conturat
în parametri de şablon, căci aspectele ce vizează sărăcia sunt multiple, începând
cu cele politice şi finisând cu cele sociale, de fapt de-a lungul istoriei statului
bunăstării, fenomenul sărăciei a fost abordat din punctul de vedere a patru mari
perspective socio-economice şi politice:

A. neoliberalismul;

B. conservatorismul;

C. social-democraţia;

D. socialismul revoluţionar.

A. Perspectiva neoliberală a avut o ascensiune maximă în anii ‘80 în special în

Marea Britanie (Guvernul Margaret Thatcher) şi în cadrul Statelor Unite ale
Americii (Administraţia preşedintelui Ronald Reagan). Bazele acestei
perspective au fost puse însă în anii ’40, ca o critică la adresa rapidelor
schimbări spre o accentuată furnizare a bunăstării de către stat şi a fost readus
în atenţia publicului în anii ’601 de către americanul Milton Friedman (1962).
Ultimii ani ai deceniului IX sunt asociaţi cu scrierile celor care au reprezentat
noua dreaptă a bunăstării (Nicholas Barry, 1987, Donald George Green, 1987,
Richard Levitas, 1986). Conform acestei perspective activitatea / intervenţia

1
Gans J. Herbert, 1973, More Equality, New York, Random House, Pantheon Books.

6
statului în economie trebuie menţinută la un nivel minim, pentru a evita
interferenţa cu operarea liberă a pieţei, iar statul trebuie să nu se amestece în
afacerile sociale ci mai degrabă să-i lase pe indivizi să-şi asigure ei înşişi, prin
propriile forţe, ceea ce-şi doresc. Adepţii neoliberalismului, consideră că
intervenţia statului mai degrabă agravează starea de sărăcie decât să contribuie
la rezolvarea problemei sărăciei, încurajând dependenţa şi subminând auto-
suficienţa şi auto-ajutorarea. Mesajul vehement al acestora pledează pentru
reducerea suportului statului şi încurajarea auto-suficienţei.

B. Perspectiva conservatoristă – descrie o largă paletă de obţiuni politice,

incluzând (după unii autori) o parte din guvernarea Thatcher, şi extinzându-
se/ cuprinzând toate guvernările creștin-democrate europene (Germania, Belgia,
Olanda în anii ’80). Adepţii conservatorismului cred în necesitatea intervenţiei
statului, în particular în politica socială, pentru a ameliora sau chiar acţiona
împotriva problemelor generate într-o economie predominant de piaţă. Ei
recunosc că sărăcia este o problemă şi statul trebuie să intervină, însă nu foarte
mult, cu atât mai puţin pe piaţa muncii, şi nu doresc ca politica socială să devină
un “canal de scurgere” costisitor pentru cheltuielile publice. Este o abordare
denumită “abordarea cazuală/ selectivă” a sărăciei. Săracii sunt rezultatul
economiei de piaţă, iar statul trebuie să amelioreze această situaţie, şi nu
neapărat să o prevină, focalizând suportul spre cei identificaţi a fi săraci.

C. Social-democraţia – cuprinde laburiștii din Marea Britanie şi marea

majoritate a guvernelor din ţările scandinave (Suedia, Danemarca şi Norvegia)
de după cel de-al doilea război mondial. Elementul de diferenţiere cel mai
accentuat în comparaţie cu conservatorismul se referă la amploarea intervenţiei
Statului în (re)distribuirea bunăstării – conservatorismul operează cu un model
minimal al politicilor sociale, pe când social-democraţia caută să intervină sau
să interfereze cu economia de piaţă, pentru a preveni problemele. În acest sens,
social-democraţii consideră că obiectivele politicilor sociale trebuie să fie strâns

7
corelate cu măsurile de politică economică. În cazul sărăciei sunt necesare
intervenţii ale statului pe piaţa muncii pentru reducerea şomajului.

D. Socialismul revoluţionar s-a manifestat după cel de-al doilea război mondial
în Uniunea Sovietică, RDG şi ţările Europei de Centrale şi de Est. Conform
acestei doctrine, se considera că înlocuirea economiei capitaliste (bazată pe
proprietatea privată a mijloacelor de producţie), cu o economie socialistă
(bazată pe ‘proprietatea comună’ /a statului asupra mijloacelor de producţie) va
elimina sărăcia care în societăţile capitaliste derivă dintr-o
operare defectuoasă şi punitivă a pieţei muncii. Falimentul economiei socialiste
înregistrat în anii 1990 a determinat intrarea într-un con de umbră a acestei
perspective.

Datorită interesului mare stârnit de problema sărăciei, au fost emise mai multe
explicaţii cu privire la cauzalitatea sărăciei, începând cu explicaţiile ce puneau
accent pe individ ca fiind singurul vinovat de starea în care se află şi terminând cu
explicaţiile potrivit cărora sistemul social ar fi de vină în ceea ce-i priveşte pe
săraci şi starea acestora. Deci, ce include sărăcia?

Imagine 1.0.1 Prezintă forma cea mai dură a sărăciei – lipsa hranei

8
a) Explicaţia individual-psihologică a cauzalităţii sărăciei. Potrivit acestei
perspective, se consideră că vinovaţi de starea de sărăcie sunt înşişi săracii,
datorită greşelilor personale şi comportamentului lor deviant orientat spre
gratificaţii uşoare şi imediate: alcoolism, lipsă de interes faţă de procesele
educaţionale şi lipsa lor efectivă de efort pentru a se îndepărta de starea de sărăcie.

Una din acuzaţiile privind greşelile săracilor se fundamentează pe orientările de

valoare ale acestora, considerându-se că sunt în această stare datorită lipsei de
efort în a depăşi situaţiile dificile, incompetenţă, lipsa lor de abilitate şi talent etc.

Concluzia acestei orientări este că săracii trebuie ajutaţi dar şi pedepsiţi moral
pentru că sunt săraci, întrucât vina este a lor şi deci societatea trebuie să fie dură
cu ei. Numai că această atitudine conduce la stigmatizarea socială a săracilor
care, conform altor puncte de vedere, este o atitudine contraproductivă ce
diminuează şansele săracului de a evada din situaţia de sărăcie şi, de asemenea,
reprezintă şi o atitudine imorală "aruncându-se" vinovăţia asupra victimei
(săracul nu este un ‘vinovat’ ci ‘victimă’).

Pe de altă parte ajutorul, acordat săracilor poate crea dependenţă şi deci un efect
negativ în neconcordanţă cu scopul ajutorului. Tocmai de aceea ajutoarele
trebuiesc acordate astfel încât să nu încurajeze rămânerea în starea de sărăcie, ci
implicarea în găsirea soluţiilor la propriile nevoi.

Din punctul de vedere al acestei teorii, cauzele care conduc la sărăcie sunt de
natură patologică (indolenţă şi nepăsare, resemnare, fatalism; cauze genetice -
status social dependent de inteligenţă; cauze psihologie - neadaptare datorită
personalităţii) şi presupun blamarea victimei.

b) Explicaţia economică şi socială a cauzalităţii sărăciei. O perspectivă opusă

celei prezentate anterior consideră sărăcia ca având cauzalitatea în societate,
indivizii cu venituri reduse fiind consideraţi victime şi nu vinovaţi. Conform
acestei abordări se presupune că sărăcia ar putea fi eliminată prin programe şi

9
acţiuni la nivelul general al societăţii, iar atitudinea de blamare a săracului (care
este o victimă) conduce la o orientare greşită a programelor sociale. Astfel,
trăsăturile distinctive “de clasă” ale săracilor, despre care se vorbeşte în societate,
ar fi în realitate condiţii externe impuse săracilor chiar de către societate (şomaj,
locuinţă necorespunzătoare, lipsa educaţiei, comportamente deviante etc.).
Această perspectivă care consideră societatea răspunzătoare de starea de sărăcie a
unora dintre membrii ei, apreciază că săracii ar fi caracterizaţi de multe valori
pozitive şi modele de comportament similare clasei medii, dar situaţia lor
concretă, de viaţă, îi obligă să dezvolte anumite trăsături “subculturale” pentru a
putea supravieţui.

O abordarea oarecum complementară este oferită de perspectiva economică a

sărăciei, care consideră că sărăcia provine din sistemul de organizare economică
bazată pe mecanismul pieţei libere. Astfel, în acest sistem, veniturile provin fie din
activitatea economică prezentă (salarii, profituri), fie trecută (proprietăţi, investiţii
etc.). Veniturile primare nu sunt egal distribuite, anumite segmente ale populaţiei
obţinând foarte mult, în timp ce alte segmente nu au acces la asemenea facilităţi
(bătrânii, şomerii, cei cu salarii mici etc.) ceea ce determină necesitatea
intervenţiei statului în favoarea celor defavorizaţi pentru o redistribuţie secundară
a veniturilor. Din acest punct de vedere există două teorii: a) o teorie optimistă,
conform căreia o piaţă liberă produce oportunităţi pentru fiecare. În aceste
condiţii, cei care nu pot să profite de oportunităţi sunt cei săraci, cei incapabili şi
cei ce nu vor (în acest context şomajul este considerat a reprezenta un accident
economic şi are accente individuale). b) o teorie opusă celei optimiste, conform
căreia polarizarea societăţii în săraci şi bogaţi este tocmai rezultatul efectelor
pieţei libere care favorizează pe cei bogaţi şi îi defavorizează pe săraci,
oportunităţile fiind deci inechitabil distribuite; cu alte cuvinte săracii nu se fac
vinovaţi de incapacitate de a profita de pe urma oportunităţilor oferite de piaţa
liberă, ci sunt victime ale societăţii şi sistemului bazat pe piaţa liberă.

10
c) Perspectiva funcţionalistă de abordare a sărăciei. Explicaţia politică a
sărăciei. Abordarea funcţionalistă pune accent pe disfuncţiile instituţionale ale
societăţii, care s-ar constitui drept cauză a sărăciei. În lumina acestei abordări sunt
demne de reţinut două elemente:

1. se consideră că sfera şi natura sărăciei ar depinde de schimbările sociale rapide

înregistrate în secolul XX. Progresul tehnologic, automatizarea, reducerea
posibilităţii prestării muncilor necalificate în mediul urban şi rural,
schimbarea pattern-urilor rezidenţiale - au condus la alterarea cererilor şi
nevoilor. În consecinţă, se apreciază că un segment important al populaţiei s-a
dovedit din ce în ce mai vulnerabil şi mai nepregătit pentru condiţiile sociale post
industriale.

2. O altă direcţie în abordarea funcţionalistă încearcă să considere sărăcia ca o

parte necesară a sistemului social, şi nu o criză a instituţiilor sociale. În acest sens
se consideră că pragul sărăciei ar servi ca factor de motivaţie pentru muncă, chiar
dacă unele munci nu sunt înalt valorizate. Aceste munci care nu sunt recunoscute
sunt şi mai puţin răsplătite, pentru a-i îndemna pe săraci ca prin eforturi proprii să
se îndepărteze de starea de sărăcie şi deci să tindă spre locuri de
muncă valorizate şi răsplătite pe măsură. În schimb, muncile considerate
importante, complexe, care presupun o formare profesională de durată, sunt
răsplătite printr-un prestigiu mai înalt şi printr-un venit mai consistent. În timp ce
toate muncile contribuie la funcţionarea întregului sistem social, există totuşi o
ierarhie a recompenselor care creează un sistem de stratificări sociale, în care
oamenii plasaţi în partea de jos câştigă mai puţin.

Complementară acestei abordări funcţionaliste este explicaţia politică a sărăciei,

care consideră că aceasta nu se constituie ca rezultat al economiei, nici al
factorilor personali ci al logicii politice desfăşurate în diferitele perioade de timp.
Conform cu unele logici politice (cum este şi teoria funcţionalistă a sărăciei) se

11
consideră că sărăcia nu creează numai probleme şi disfuncţii ci ar avea şi unele
funcţii pozitive.

d) Teoriile privind inegalităţile şi conflictele sociale (Marxism). Această abordare

are la bază concepţia marxistă a conflictelor de clasă, conform căreia inegalitatea
economică ce domină societatea capitalistă promovează interesele proprietarilor
de mijloace de producţie generând astfel monopolul puterii din partea unui
segment restrâns de oameni ce deţin puterea economică (şi complementar pe cea
politică), situaţie care dă naştere la exploatarea maselor (sărace) de către elita
puterii. Întregul sistem capitalist este astfel condamnat, considerându-se că se află
la originea tuturor problemelor cu care se confruntă societatea. În lumina acestei
teorii, programele de combatere a sărăciei sunt de cele mai multe ori inadecvate,
orientând în mod greşit priorităţile. Aceşti teoreticieni susţin că asemenea
programe determină apatie şi dezorganizare în rândul săracilor (care constituie
grosul maselor), soluţia fiind mobilizarea politică, organizarea şi câştigarea puterii
care să conducă la reducerea inegalităţilor şi în ultimă instanţă la egalitate socio-
economică.

e) Perspectiva interacţionistă de abordare a sărăciei. Această perspectivă se

concentrează asupra modurilor în care oamenii percep şi definesc elementele care
le influenţează vieţile. Percepţia şi (auto)definirea ca sărac le consolidează
existenţa în sărăcie. Pentru cei săraci, principalul punct de referinţă îl constituie
vecinii aflaţi, în aproape toate cazurile, în aceeaşi situaţie. Dacă locuiesc într-o
zonă caracterizată de şomaj, criminalitate, abuz de alcool şi droguri, absenteism
şcolar etc., pentru ei există puţine modele pozitive la care să se raporteze.
Numărul alegerilor posibile este restrâns şi astfel apare o reproducere a modelelor
din jurul lor. Orientarea programelor de combatere a sărăciei pentru eliminarea
acestor pungi de sărăcie ar trebui să se facă prin încurajarea investiţiilor în aceste
zone dar şi prin încercarea de a schimba pattern-urile comportamentale.

12
f) Teoria etichetării sociale a săracilor. Susţinătorii acestei teorii afirmă că prin
etichetarea săracilor, societatea contribuie la perpetuarea sărăciei. Dacă săracii
sunt definiţi ca fiind leneşi, incompetenţi, imorali, apatici, fără dorinţa de a se
schimba şi de a avea succes, atunci aceşti indivizi vor accepta definiţiile ca atare şi
acest lucru se întâmplă în special când sursele de socializare (familie,
şcoală, mass-media) aplică continuu asemenea etichete. În fapt, aşteptările
celorlalţi, cât şi atitudinile negative şi dezaprobatoare, ocazionează adesea
răspunsuri comportamentale cărora săracii li se conformează de cele mai multe
ori. Fără încurajare şi auto încredere, de exemplu, este mai probabil pentru un
copil provenit dintr-o familie săracă să aibă rezultate şcolare slabe şi să
abandoneze şcoala. Totuşi se poate afirma că nu toţi oamenii cu venituri
mici internalizează sentimente de inferioritate faţă de ei înşişi, ori au aspiraţii de
nivel redus. Unii adulţi încearcă, pentru copii lor, să pună accent pe educaţie, dar
această teorie a etichetării vrea să sugereze un proces îndelungat şi continuu de
identificare a lor în raport cu condiţiile inadecvate de viaţă şi cu imaginea lor
socială reflectată în percepţia celorlalte segmente sociale. În consecinţă săracii
sunt (sau apar) defavorizaţi şi acest aspect al defavorizării este întărit atât în
interiorul subculturii sărăciei cât şi în afara acesteia. Totodată, săracii tind să-şi
definească mediul lor social şi de viaţă din perspectiva lipsurilor, pentru că acestea
constituie pentru ei un punct de reper principal şi predomină în viaţa lor. De aici se
ajunge la o imagine negativă de sine, la blazare şi la o acceptare fatalistă, a
situaţiei de sărac conducând la dezvoltarea acestei subculturi a sărăciei şi la
evadarea din realitate prin comportamente uneori deviante şi subterfugii
compensatoare (alcoolism, droguri etc.).Soluţia ar fi eliminarea (auto)definirii
negative şi o încurajare a redefinirii pozitive a situaţiei şi posiblităţilor. Prin
aceasta s-ar îmbunătăţi imaginea de sine, concomitent cu creşterea şi asigurarea
unor şanse mai mari de obţinere a unor venituri, în special din muncă, şi care să
fie administrate în mod raţional şi nu orientate spre gratificaţii imediate.

13
g) Explicaţia culturală a sărăciei. Conform acestei abordări, se consideră că
săracii îşi creează o lume a lor, o cultură proprie care a fost denumită generic
"cultura sărăciei". Conceptul de cultură a sărăciei a fost lansat de Oscar Lewis
(1966), care a efectuat unele studii asupra comportamentului populaţiei sărace
din Puerto-Rico, cultură care, în sens antropologic, apare ca fiind determinată de o
serie de modele sedimentate social, care analizează felul în care oamenii gândesc,
simt şi acţionează.

În cadrul acestei culturi a sărăciei, familia nucleară este dominantă şi este centrată
îndeosebi pe mamă, tatăl având un rol foarte scăzut în cadrul vieţii de familie (fie
datorită faptului că este la slujbă sau în permanentă căutare de lucru, fie pentru că
este alcoolic, a părăsit familia, e în detenţie, decedat etc.). În acest mediu
căsătoriile sunt realizate între parteneri foarte tineri, relaţiile sexuale apar foarte
timpuriu, copiii se nasc la vârste scăzute ale cuplului şi de aici rezultă o
instabilitate crescută şi o coeziune slabă a familiei, care asociate cu o situaţie
financiar-materială dificilă conduc la dezvoltarea unor pattern-uri de
comportament specifice săracilor. De asemenea, personalitatea majorităţii celor
aflaţi în sărăcie este slabă şi există un autocontrol foarte scăzut, apărând o
orientare către gratificaţii imediate cu efecte perturbatoare asupra ciclului social
normal.

Oscar Lewis a ajuns la concluzia existenţei unei culturi a sărăciei pe baza

analizării stilurilor de viaţă ale săracilor, care au foarte multe elemente în comun,
indiferent care ar fi societatea de referinţă. Sărăcia ca atare este determinată de
situaţii asemănătoare, iar problemele create de sărăcie tind să producă aceleaşi
consecinţe, ceea ce determină apariţia unei culturi specifice.

Cultura sărăciei presupune o internalizare a unui anumit tip de comportament, cu

norme şi valori diferite, specifice, ce determină opunerea unei rezistenţe crescute
la alte modele culturale.

14
Oscar Lewis considera că:

1) membrii claselor de jos (în speţă săracii) au o înclinaţie spre subcultură ce tinde
să se permanentizeze şi

2) săracul îşi creează o lume a lui, proprie, din care refuză de cele mai multe ori să
evadeze. Conştientizarea lipsei oricărui viitor îi face pe săraci să adopte un
comportament specific: de exemplu să bea la sfârşit de săptămână tot ce-au adunat
în timpul săptămânii, neasumarea responsabilităţii viitorului (în mod deosebit al
familiei) la care se adaugă sentimente de apatie şi inutilitate etc.

Oscar Lewis a analizat modul de viaţă al săracilor şi a constatat că în comunităţile

sărace există:

a) un puternic sentiment al marginalităţii şi al neajutorării;

b) un puternic sentiment al dependenţei şi inferiorităţii, şi lipsa unei personalităţi

sociale;

c) resemnare şi fatalism.

Astfel, apar seturi de credinţe şi norme de comportament care includ atitudini de

apatie, tendinţe spre gratificaţii imediate, experienţă sexuală precoce şi viaţă de
familie instabilă, discreditarea şcolii etc. Se formează astfel un ciclu al sărăciei
care este continuu reîntărit deoarece copiii îşi însuşesc valorile şi atitudinile
părinţilor, determinând moştenirea şi reproducerea stării de sărăcie. Pe măsură ce
copiii se dezvoltă şi se maturizează, orientarea lor negativă faţă de muncă şi viaţă
îi face slab pregătiţi pentru a pătrunde în viaţa socială normală - la aceasta
contribuind şi societatea care este foarte stratificată, iar oamenii sunt extrem de
individualişti.

Cultura sărăciei nu este numai un mod de viaţă ci şi o reacţie (negativă) la starea

de sărăcie, un comportament care afundă şi mai mult în sărăcie şi care tinde să

15
formeze adevărate pungi cronice stabile de sărăcie care odată formate sunt greu
tratabile. Cea mai mare barieră în depăşirea acestei probleme nu o constituie, după
cum s-ar crede, lipsa mijloacelor financiare, ci lipsa de motivaţie şi speranţă,
stările apatice şi atitudinile fataliste care generează abandonul luptei săracilor
împotriva propriei stări de sărăcie.

Modelul cultural al sărăciei analizat de Oscar Lewis a fost supus unor numeroase
critici, acestea arătând că această cultură a sărăciei nu pare a fi universală (cum
susţinea O. Lewis), în multe ţări cei săraci neevoluând în sensul arătat de Lewis, ci
chiar în tipuri opuse.

De asemenea, considerarea şi acceptarea existenţei unei culturi a sărăciei conduce

la spargerea colectivităţilor umane moderne în două categorii distinctive: cei
standard şi clasă inferioară, situaţie contraproductivă cu efecte negative asupra
posibilităţii de ameliorare şi reducere a fenomenului sărăciei. Criticii culturii
sărăciei au arătat că există numeroase semne de întrebare cu privire la faptul că
săracii ar avea o structură a personalităţii diferită de a celornon-săraci. Foarte
mulţi consideră că comportamentul săracilor nu este explicabil prin pattern-
urile considerate de cultura sărăciei ci prin situaţia efectivă de viaţă: schimbarea
situaţiei determină schimbarea personalităţii, orientărilor şi comportamentelor. În
acest sens se poate pune întrebarea legitimă dacă se poate vorbi de pattern-uri
culturale stabile şi anume - modul colectiv, generic, de comportare provine din
pattern-uri sau din situaţia actuală de sărac? Concluzia trasă de criticii culturii
sărăciei este că modul de viaţă al săracilor provine mai degrabă din situaţia în care
se află (trăiesc) decât din pattern-uri. Tânăra generaţie nu este neapărat prizoniera
culturii mediului social din care provine, ci a situaţiei în care se află, schimbarea
situaţiei conducând la adoptarea altor comportamente care pot conduce la
îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă.

16
§ 1.2 Sărăcia la nivel global
Sărăcia la nivel global se resimte simţitor, din moment ce din ţările
lumii sunt considerate ţări slab dezvoltate şi în curs de dezvoltare, ultimele două
termene foarte gentil şi diplomatic, marchează sintagma „ţări sărace”, adică
nivelul de viaţa în cadrul acestor state, popular vorbind „lasă de dorit”, situaţia
este cu atât mai tristă, cu cât Republica Moldova face parte din clubul ţărilor în
curs de dezvoltare şi dacă tot am pomenit de statistici, suntem cea mai săracă
ţară din Europa, unicul aspect pozitiv din studiul respectiv, este că ţările de pe
continentul european sunt ţările înalt dezvoltate şi posedă economii puternice şi
competitive la nivel global. Sărăcia este eticheta extrem de simplu de utilizat,
dacă nu eşti bogat, eşti sărac şi invers, la nivel de state situaţia este exact
aceeaşi, doar că se impun o multitudine de aspecte cât economice, atât sociale şi
politice.

Aspectele istorice au creat pe mapamond-ul global, naţiuni lideri şi

naţiuni „colonizate”, deşi în secolul XXI, termenul colonie se ia în ghilimele,
relaţiile dintre state au rămas aceleaşi, căci la nivel global deciziile importante şi
vitale pentru întreaga omenire sunt luate de un număr redus de ţări. Cum sărăcia
este o expresie mai mult sau mai puţin economică, în continuare mă voi referi la
aspectul relaţiilor comerciale şi economice între state. Iar pentru a identifica
ţările sărace, voi încerca să le depistez pe cele bogate, cum menţionam anterior,
dacă un stat nu este bogat, el automat trece în stat sărac, poziţia de mijloc este
ca şi inexistentă. La nivel economic există şi termene specifice – ţări în cadrul
G7/G8 şi G20, litera „G” vine de la Giant (din engleză Gigant).
Distanţa dintre
sărac şi bogat nu
este chiar atât de
mare…

17
 Organizaţia G7/G8 în acest sens este cel mai mare monopolist pe Pământ,
organizaţia ce întruneşte următoarele state:

Canada
Franţa
Germania
Italia
Japonia
Federaţia Rusă
Regatul Unit al Marei Britanii
Statele Unite ale Americii
Uniunea Europeană
Imagine 1.2 prezintă harta statelor G7/G8

reprezintă 14 % din populaţia globului pământesc (întrebare retorică: ghiciţi în

ce categorie se plasează celelalte 86%), de asemenea cele 8 state + UE
însumează 65 % din Produsul Intern Brut mondial, suplimentar ele sunt puteri
militare globale sau componente a blocurilor militare. Ţările prezentate în lista
de mai sus acoperă 72 % din cheltuielile asumate de ţările lumii în sfera militară
mondială. Iar 4 membri a G8, Statele Unite ale Americii, Regatul Unit al Marei
Britanii, Franţa şi Federaţia Rusă deţin împreună 98-99 % din arsenalul nuclear
global.

O altă organizaţie „G”, este G20, organizaţie ce pe lângă statele din Gigant 7/8
cuprinde şi 12 state recent industrializate, printre care

Brazilia Arabia Saudită

Mexic Indonesia

China Turcia

Korea Argentina

India Republica Africa de Sud

Figură 1.3 reprezintă Harta ţărilor membre ale G20

18
Ţările G20 reprezintă două treimi din populaţia planetei şi aproape 90%
din Produsul Intern Brut al acesteia şi deşi harta lumii este mai puţin vopsită în
gri (vezi imaginea 1.3), sectoarele care marchează SĂRĂCIA împânzesc globul
pământesc.

Cauzele sărăciei sunt diverse, dar cele mai omniprezente se găsesc în lista de
mai jos:
 Războaiele, sau alte conflicte militare;
 Structura politică (de exemplu dictatura, monarhie absolută etc.)
 Structura economică (o repartiţie inegală a venitului naţional, corupţia,
datoriile mari ale statului, lipsa unor politici corecte în sectorul economic);
 Greşeli a regimului de conducere (incompetenţă, instabilitate, lipsa
reformelor necesare avântului economic) care pot provoca ridicarea
ratei şomajului
 Catastrofe naturale (cutremure, secetă), cazul recent a Republicii Haiti;
 Epidemii;
 O creştere intensă a numărului populaţiei.
Sărăcia în sine înseamnă o viaţă lipsită de şansele de a trăi în cadrul unui
anumit standard minim de nivel de trai. Acest standard este relativ, fiind foarte
diferit după ţară sau regiune. Un exemplu a devierii acestui standard poate servi
următoarele exemple: În Germania limita sărăciei este considerat un venit
LUNAR mai mic de 983 euro (aproximativ 16 322 lei, impunătoare sumă
pentru săraci), pe când în Moldova acesta include un venit de 650 lei iar în
Zimbabwe, săraci sunt consideraţi oamenii cu venit mai jos de 20 $ lunar (248
lei), situaţia este cu atât mai urâtă cu cât aflăm a doua parte a problemei, în
Germania, săraci sunt consideraţi 10 % din populaţie, adică aproximativ 5
milioane de nemţi primesc salariu de până la 983 euro lunar, în Moldova 30 %

19
din moldoveni primesc 650 lei lunar2, sau aproximativ 750 000 de cetăţeni pe
când în Zimbabwe, 70 % de cetăţeni trăiesc sub pragul sărăciei.

Cifrele sunt cu atât mai înspăimântătoare cu cât în lume, aproape un

miliard (850 de milioane)3 de oameni suferă de foame sau subnutriţie din care
170 de milioane de copii. La fiecare 5 secunde moare un copil de o vârstă de
sub 5 ani, în total mor anual cca. 30 de milioane de oameni din cauza
subnutriţiei. Comunitatea mondială prin intermediul ONU, precum şi individual
(programe de dezvoltare durabilă finanţate în majoritatea cazurilor de UE şi
SUA), iau măsuri de înlăturare a sărăciei, printre aceste măsuri se numără
ajutoarele sociale, alocaţiile acordate de stat familiilor nevoiaşe, asigurarea
posibilităţii unei calificării corespunzătoare tineretului conform necesarului
economic. Sărăcia naşte cel mai cumplit fenomen – foametea.

Foamea mare şi pe timp îndelungat, duce la consumarea de produse

alterate, putrezite, sau chiar la pierderea eticii (se mănâncă chiar şi carne de
om). Foamea se face remarcată şi la demografia teritoriilor respective. Populaţia
înfometată are tendinţa de aşi vinde uneltele, animalele, pământurile. Prin aceste
măsuri, pe perioada scurtă o duc mai bine, dar pe timp îndelungat şi-au slăbit
puterea de supravieţuire. În Etiopia, familiile lovite de soarta foametei din anii
1984-1985, nici până în ziua de azi nu au ajuns nivelul de trai pe care l-au avut
înainte. În zilele noastre, foametea loveşte cel mai greu în Africa, dar, în ciuda
eforturilor internaţionale, foametea continuă să fie o problemă globală, milioane
de indivizi suferind sau murind de foame. Principalele cauze care zădărnicesc
eforturile de ajutorare ale populaţiei aflate în nevoie sunt: războaiele zonale,
războaiele interne şi instabilitatea economică.

2
Anuarul Statistic al Republicii Moldova, 2009
3
Conform datelor prezentate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii a ONU în anul 2008

20
 După o creştere de 37%
în 2006/2007, în ani 2007/2008
au crescut conform: “Food and
Agriculture Organisation”,
preţurile plătite la importurile
de alimente în statele cele mai
sărace cu 56%. Conform
organizaţiei, la finele lui martie
2008, preţurile la grîu şi orez
erau la nivel dublu faţă de
nivelurile din martie 2007, în
vreme ce la porumb erau cu o
treime mai mari. Banca
Mondială avertizează, în
schimb, că 33 de state ale lumii
Figura 1.4 reprezintă „Mama cu copii înfometaţi”, Irlanda 1845-1849
pot avea probleme politice şi
dezordine socială din cauza creşterii preţurilor la alimentele de bază. Motivul
acestor creşteri este; în special creşterea populaţiei, preţurilor de carburanţi şi
cultivării suprafețelor agricole pentru produsele de biocarburanţi şi furaje
animaliere. În lume există în acest moment 850 de milioane de
oameni malnutriţi, din care 200 milioane de copii, în creştere cu 10% faţă de
19984. Foametea poate fi înlăturată prin următoarele mijloace:

► Provizii, din partea statului cât şi oamenii particulari.

► Ridicarea productivităţi în agricultură.
► Înlăturarea, cauzei producerii dăunătorilor agricoli.
► Ajutorul subvenţional acordat ţăranilor;
► Asigurarea dreptului la alimente, mai ales la oamenii săraci.

4
Potrivit “Food and Agriculture Organisation” din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite.

21
Capitolul II: „Fenomenul schimbării climaterice şi încălzirii globale”

Figura 2.1 Colaj tematic

§2.1 Fenomenul Încălzirii Globale.

Pământul beneficiază din partea soarelui „radiaţia infraroşie” sau energia solară, pe
care trebuie să o emită în spaţiu cu aceeaşi viteză cu care o absoarbe de la soare. Energia
solară ne parvine în formă de radiaţie cu lungime de undă scurtă. O parte din această radiaţie
este reflectată înapoi de către atmosfera Pământului. Însă, majoritatea acestei radiaţii trece
direct prin atmosferă şi încălzeşte suprafaţa terestră. Pământul se eliberează de această
energie, transmiţând-o înapoi în spaţiu.

Majoritatea radiaţiei infraroşii, emisă în atmosferă de suprafaţa pământului, este

absorbită de către vaporii de apă, de bioxidul de carbon şi alte gaze, numite convenţional
“gaze cu efect de seră” (GES) care se găsesc în atmosferă. Acestea „gaze cu efect de seră” ,
împiedică trecerea directă în spaţiul cosmic a energiei de la suprafaţa pământului.

Figura 2.2 Acapararea radiaţiilor de undă scurtă de către Pământ

22
§ 2.2 Gazele cu efect de seră
Principalele gaze cu efect de seră, a căror pondere în atmosferă constituie circa 88,3 % sunt:

 Bioxidul de carbon, formula chimică CO2, provine de la arderea

combustibililor fosili în energetică, dar nu în ultimul rând şi de la
producerea cimentului, varului, amoniacului. În natură apare
preponderent în urma arderii maselor vegetale.
 Metanul, formula chimică CH4, provine cu preponderenţă din sectorul
zootehnic: din fermentarea enterică şi managementul deşeurilor
animaliere; cultivarea orezului; activităţile de minerit, din extracţia,
consumul şi distribuţia gazelor naturale.
 Oxidul de azot, formula chimică N2O, provine din aplicarea
îngrăşămintelor organice, arderea reziduurilor agricole, cât şi în procesele
industriale din producerea acidului adipic şi nitric.
 Hidrofluorcarburile, formula chimică HFC, provin de la exploatarea
instalaţiilor frigorifice, precum şi agenţii frigorifici.

De menţionat este faptul că, Terra este „învelită” de aceste gaze cu efect de seră, care
îi atribuie planetei noastre condiţii optime de viaţă. În cazul în care ele ar lipsi, temperatura la
suprafaţa Terrei ar varia de la noapte la zi, respectiv între -1250 C şi +2250 C ceea ce ar face
viaţa pe Pământ IMPOSIBILĂ. Dar cu părere de rău, activitatea industrială nemijlocită a
omului pe parcursul secolului XX au favorizat creşterii concentraţiilor gazelor cu efect de
seră, sau altfel spus, omul a „îngroşat cuvertura” naturală a Terrei provocând dereglarea
mecanismului energetic normal al Pământului. Conform datelor studiului Convenţiei-cadru
a ONU privind Schimbarea Climei (CONUSC), începând cu anul 1750 şi până în prezent,
concentraţia bioxidului de carbon în atmosferă a crescut cu 31 %, a metanului cu 151 %, iar
cea a oxizilor de azot, respectiv cu 17 %, saltul cel mai mare fiind înregistrat în perioada
anilor 1940 – 2000.
Putem să constatăm faptul că cea mai mare pondere în emisiile globale de bioxid de
carbon au avut-o SUA, Uniunea Europeană (fără CSI), Comunitatea Statelor Independente

23
precum şi ţările din Sud-estul Asiei, precum China. India, Vietnam, Thailanda etc. Cu părere
de rău rata emisiilor gazelor cu efect de seră este în continuă creştere în cazul ţărilor în curs
de dezvoltare precum este Brazilia, India, China, Thailanda, Vietnam şi Mexic, se relatează
în raportul CONUSC. Acelaşi raport a ONU, constată bilanţul pozitiv de reducere5 a
emisiilor gazelor cu efect de seră în cadrul Uniunii Europene (fără Franţa, Marea Britanie,
Germania, Italia, Spania, România, Bulgaria, Letonia, Lituania, Estonia, Portugalia şi
Grecia) – (- 1,5 % ), Federaţiei Ruse (-28,5 %), Ucrainei (- 54,3 %), Germania (- 18,4 %)
Marea Britanie (- 14,8%) România (- 45,6 %) iar în Moldova se atestă o reducere
spectaculoasă de 74,8 % de emisii a gazelor cu efect de seră, în mare parte datorat faptului că
după destrămarea URSS şi stagnarea economică din anii `90, ramura industrială nu a reuşit
să-şi fortifice poziţiile.
În acelaşi document, ţările semnatare a CONUSC s-au obligat să reducă anual
emisiile gazelor cu efect de seră cu 8 % sau să nu depăşească nivelul emisiilor înregistrate în
anul 1990. De evidenţiat este faptul că SUA, în perioada anilor 1994-2008 a tărăgănat
procesul de semnare a CONUSC, afirmând „că semnarea acestui document contravine
intereselor strategice de dezvoltarea a Statelor Unite ale Americii”6, chiar dacă SUA este cel
mai mare „furnizor” al gazelor cu efect de seră. Mecanismul executiv al CONUSC este
Protocolul de la Kyoto, document la nivel global care reglementează emisiile gazelor cu
efect de seră şi care este recunoscut ca instrumentul de drept în domeniul atenuării emisiilor
gazelor cu efect de seră pe globul pământesc.

Bioxidul Oxidul de Principalel

de carbon Metan azot e gaze cu
HFC-urile
CH4 efect de
CO2 N2O seră

5
În comparaţie cu rezultatele emisiilor gazelor cu efect e seră din anul 1990.
6
Din declaraţia fostului Preşedinte al SUA George W. Bush la summit-ul G8 din vara anului 2008

24
§ 2.3 Consecinţele Încălzirii Globale
Consecinţele Încălzirii globale sunt fenomenele extreme imprevizibile, astfel Terra
încearcă să se „acomodeze” cu situaţia creată. Să evidenţiem principalele trăsături anormale
apărute pe suprafaţa Terrei fiind datorate efectului încălzirii globale:
 În ultima sută de ani temperatura medie de la suprafaţa Pământului a crescut brusc
cu 0,60 C;
 Suprafaţa acoperită cu zăpadă şi gheaţă s-a diminuat;
 Nivelul mării a sporit cu 15-30 cm.

Orice schimbare intervenită în sistemul natural, creează o reacţie în lanţ care afectează
direct sau indirect toate verigile naturale, astfel constatăm: exploatarea resurselor naturale
precum gazul natural, petrolul şi utilizarea lor în industrie în procesul de ardere, în atmosferă
se elimină cantităţi uriaşe de gaze cu efect de seră, care la rândul său provoacă fenomenul
„Încălzirii Globale”, care duce la topirea gheţarilor şi a zăpezii din munţi, drept exemplu
viabil poate servi Gheţarul Cascadei de Sud, care pe parcursul a 80 de ani s-a retras şi subţiat
substanţial, lăsând un lac glaciar în locul său, acest fenomen a fost observat în întreaga lume.
O altă consecinţă a fenomenului Încălzirii Globale o constituie fenomenele extreme, precum
creşterea alunecărilor de teren, eroziunii coastei de litoral dar şi intensificarea valurilor
tsunami, a uraganelor şi vremii instabile (necaracteristice pentru perioadele respective).

Figura 2.4 Consecinţele încălzirii globale

25
Alte consecinţe7 a Încălzirii globale sunt:

 Ridicarea nivelului mării – ca rezultat, vor fi inundate zonele de litoral, iar

populaţia va migra spre zone sigure provocând disconfort populaţiei
băştinaşe şi creând conflicte sociale dar şi armate.
 Schimbările în ecosistemele naturale – ca rezultat, va fi negativ afectată
biodiversitatea animalelor şi plantelor.
 Moartea coralelor – ca rezultat al ridicării nivelului mării şi schimbarea
direcţiei curenţilor oceanici şi marini.
 Mai puţine precipitaţii în perioadele de vara – ca rezultat al evaporării
intense a apei de la suprafaţa terestră.
 Diminuarea cantităţii de apă potabilă ca rezultat al topirii gheţarilor şi
zăpezii din munţi.

Subiectul schimbărilor climaterice nu este unul uşor, deoarece studiile

ştiinţifice în acest domenii sunt multe şi deseori pot devia de la linia generală a
evenimentelor. În urma efectuării cercetărilor mele, am apelat la cele mai
veridice surse de informare(urmăriţi bibliografia, la pag. 30), ca materialul dat să fie cât
mai elocvent şi corect din acest punct de vedere.
Cert este în ultimele 100 de ani, activitatea industrială a omului a
favorizat declanşarea fenomenului „încălzirii globale” pe Terra, ce a provocat
creşterea temperaturii medii pe Pământ, iar cum toate fenomenele
interacţionează unul cu altul, încălzirea globală a determinat modificarea
climaterică pe glob, precum şi apariţia fenomenelor extreme, precum secetele,
inundaţiile, cutremurele de pământ, tsunami etc. în zonele geografice
necaracteristice acestor fenomene până acum. În opinia mea, la fel ca şi
problema sărăciei, problema schimbării climei trebuie sa fie în capul agendei
comunităţii mondiale, dat fiind faptul că deşi planeta noastră va suporta o
eventuală catastrofă ecologică, specia umană riscă să dispară din Calea Lactee o
dată şi pentru totdeauna, deci este în interesul nostru protejarea planetei.

7
Imaginea din fundal reprezintă modelare tehnică a unui tsunami, fenomen extrem des întâlnit în zonele de
litoral al Oceanului Pacific şi Indian.

26
Capitolul III. Concluzionare: „Schimbarea climaterică şi fenomenul
combaterii sărăciei, priorităţi şi necesităţi pentru comunitatea
mondială”
Cele două probleme studiate în cadrul lucrării de cercetare reprezintă
importanţă deosebită pentru comunitatea internaţională. Atât fenomenul sărăciei
cât şi fenomenul schimbării climaterice reprezintă o molimă a societăţii umane
a mileniului III, „boli” ce de altfel au fost create de însuşi omul.

Comunitatea mondială în persoana Organizaţiei Naţiunilor Unite, luptă

acerb contra fenomenelor enumerate. Astfel în anul 2000, ONU a iniţiat un
program amplu contra combaterii sărăciei întitulat „Obiectivele de Dezvoltare
ale Mileniului”. Scopul celor opt Obiective de Dezvoltare ale Mileniului
(ODM) este reducerea sărăciei la nivel mondial. Aceste obiective au fost
adoptate de 189 de ţări la Summit-ul Mileniului de ONU în 2000 şi ar trebui să
fie îndeplinite până în anul 2015.

Uniunea Europeană a adoptat o poziţie fermă, de susţinere a programului,

care împreună cu alţi parteneri (SUA, ţări membre ale ONU, G20) pentru a
îndeplini aceste obiective, însă aceasta este o sarcină extrem de dificilă. Iată
lista celor 8 obiective de dezvoltare ale Mileniului:

1. Eradicarea sărăciei extreme şi a foametei – înjumătăţirea numărului

persoanelor care trăiesc cu mai puţin de un dolar pe zi şi a celor care
suferă de foame;
2. Accesul universal la educaţia primară – asigurarea accesului la
învăţământul primar pentru toţi copii – inclusiv fetele;
3. Promovarea egalităţii între sexe şi afirmarea femeilor – eliminarea
diferenţelor între sexe în învăţământul primar şi secundar până în 2005
şi la toate nivelurile de învăţământ până în 2015;
4. Reducerea mortalităţii infantile – reducerea cu 2/3 a mortalităţii la
copii cu vârsta sub 5 ani;

27
 5. Îmbunătăţirea sănătăţii materne – reducerea cu ¾ a numărului
femeilor care mor la naştere;
6. Combaterea HIV/Sida, a malariei şi altor boli – stoparea răspândirii
HV/Sida şi asigurarea accesului universal la tratamentul medical;
7. Asigurarea sustenabilităţii mediului – Înjumătăţirea numărului de
persoane care nu au acces la apă potabilă şi la servicii de bază de
canalizare; îmbunătăţirea vieților a cel puţin a 100 000 000 de locuitor
ai mahalalelor;
8. Crearea unui parteneriat global pentru dezvoltare – reducerea taxelor
comerciale şi datoriilor pentru ţările cele mai sărace, creşterea
ajutoarelor acordate ţărilor în curs de dezvoltare, creşterea numărului
de slujbe pentru tineri în ţările în curs de dezvoltare, creşterea
accesului la medicamente la preţuri acceptabile şi asigurarea accesului
la tehnologie pentru un număr mai mare de oameni – UE colaborează
cu partenerii săi în cadrul unui parteneriat global pentru Dezvoltare.

Schimbările climatice reprezintă una dintre cele mai mari amenințări

economice, sociale şi asupra mediului cu care ne confruntăm în prezent şi, dacă
nu luăm măsuri, consecinţele asupra lumii noastre vor fi foarte grave.

În ultimii 100 de ani, temperatura medie a crescut cu 0,74 grade Celsius,

poate nu pare mult dar în deceniul 1990-1999 sau înregistrat cele mai mari
temperaturi din ultimii 1000 de ani, iar 12 din ultimii 13 ani se numără printre
anii cu cele mai ridicate temperaturi înregistrate vreodată. Din această cauză
O.N.U a creat Grupul Interguvernamental pentru Schimbările climatice care
reuneşte experţi în domeniul climei din toată lumea – a previzionat că este
probabil că temperatura medie globală să crească cu 1,8 grade Celsius până la 4
grade Celsius şi cu 6,4 grade Celsius în cel mai rău caz, până în anul 2100. Ceea
ce a dus deja la creşterea frecvenţei şi gravităţii fenomenelor meteorologice
extreme, cum ar fi inundaţiile, furtunile, seceta şi valurile de căldură, de

28
asemenea calotele glaciare se topesc şi dacă stratul de gheaţă din Groenlanda se
topeşte în întregime, ceea ce se poate întâmpla în câteva sute de ani, e posibil ca
nivelul mării să se ridice cu până la 7 metri, inundând astfel multe oraşe de-a
lungul continentului european şi nord-american. Schimbările climaterice ce se
produc în lume, pot genera conflicte armate regionale şi pot provoca foametea şi
migraţia unui număr mare de refugiaţi în căutarea de mâncare şi apă potabilă.
Suplimentar rezervele de apă dulce concentrate în gheţarii Antarcticii şi în
Groenlanda, odată cu topirea acestora se vor diminua considerabil, provocând
insuficienţa apei potabile pentru 2,4-3,1 miliarde de oameni, pe lângă cele 1,2
miliarde care se confruntă deja cu această problemă. Animalele şi plantele nu
pot face faţă temperaturilor înalte, astfel cercetătorii europeni au concis, că
schimbările climaterice ar putea duce la dispariţia unei treimi din speciile de pe
Terra până în anul 2050. Astfel Fenomenul schimbării climaterice s-a remarcat
ca o problemă globală ce atentează la siguranţa întregii omeniri dar şi florei şi
faunei pe Pământ.

Consider că ambele probleme enunţate în cadrul studiului „Schimbarea

climaterică şi fenomenul combaterii sărăciei: priorităţi şi necesităţi pentru
comunitatea mondială”, sunt necesare de soluţionat, într-un pachet comun de
acţiuni, din partea tuturor factorilor implicaţi, în special de către ţările înalt
industrializate, căci bogăţiile acestor state au fost asigurate anume prin poluarea
excesivă a mediului. Totuşi efortul comun al tuturor naţiunilor lumii este
necesar în procesul de stoparea a celor două probleme, iar cheia pentru aceste
constă într-un parteneriat între statele lumii şi elaborarea unui plan de acţiuni
comun, un „front de luptă” împotriva celor mai mari provocări a mileniului III.
Fiecare cetăţean în parte ar trebui să contribuie prin atitudinea sa civică la
fortificarea unei ţări-verzi, iar ţara ar trebui să-i acorde cetăţeanului o viaţă
decentă.

29
Recenzie

30
BIBLIOGRAFIE

1. Understanding Poverty (traducere: „Să înţelegem sărăcia” ). Autor:

Alcock Pete, London, 2007 (ediţia II);
2. More Equality (traducere: “Mai multă egalitate”). Autor:
Gans James Herbert, New York, 1987;
3. La Vida, Lewis Oscar, New York, Random House, 1966;
4. Sărăcia: teorii şi factori. Autor: Zamfir Elena, Bucureşti, 1995;
5. Politici sociale. Autor: Carmen Alexandrescu, Bucureşti, 2009;
6. Ministerul Mediului şi Amenajării Teritoriului, PNUD Moldova – Prima
Comunicare Naţională a Republicii Moldova elaborată în cadrul CONUSC,
Chişinău, 2000, 74 pagini.
7. Ministerul Ecologiei, Construcțiilor şi Dezvoltării Teritoriului, PNUD
Moldova – Necesităţi tehnologice şi priorităţi de dezvoltare, raport elaborat
în cadrul CONUSC. Chişinău, 2002, 176 pagini.
8. Studiile ştiinţifice, precum şi datele tehnologice au fost studiate din cadrul
portalului web a Convenţiei-cadru a ONU privind Schimbarea Climei
(CONUSC): www.unfccc.int (adresă web disponibilă în limba engleză,
franceză şi spaniolă)
9. Ministerul Ecologiei, Construcțiilor şi
Dezvoltării Teritoriului, Serviciul
Hidrometeorologic de Stat – Hazardurile
naturale, Chişinău 2008, 208 pagini.
10. Imaginele pentru lucrare de cercetare
provin din colecţia personală şi de pe
motor-ul de căutare Google

31