Stresul, reprezintă sindromul de adaptare pe care individul îl realizează în urma agresiunilor

mediului; ansamblu care cuprinde încordare, tensiune, constrângere, forță, solicitare, mobbing.

Pornind de la conceptul de stres, menționăm că termenul aparține lui Hans Hugo Bruno Selye care
consideră că stresul se leagă de sindromul de adaptare reacția la stres pe care individul îl realizează
în urma agresiunilor mediului. Hans Selye definește stresul ca ansamblu de reacții al organismului
uman față de acțiunea externă a unor agenți cauzali (fizici, chimici, biologici și psihici) constând în
modificări morfo-funcționale, cel mai adesea endocrine. În cazul în care agentul stresor are o acțiune
de durată vorbim de sindromul general de adaptare care presupune o evoluție stadială.

Stadii clinice
Primul stadiu este cel al reacțiilor de alarmă și are două subetape:

 faza de contrașoc, când organismul individului realizează o contracarare a simptomelor din

faza de șoc și are la bază răspunsuri de tip endocrin. Acest stadiu este caracteristic perioadei
copilăriei când rezistența biologică este foarte scăzută.
Stadiul al doilea este cel de rezistență specifică (revenire), când după primul contact cu agentul
stresor organismul se adaptează, comportamentul individului fiind aparent normal, persistând
modificări specifice stadiului anterior, în special de la faza de contrașoc. În plan ontogenetic, acest
stadiu corespunde maturității, când individul are o rezistență bună, fiind posibilă adaptarea la
aproape orice tip de stres din mediu.
Stadiul al treilea este cel de epuizare (aparține bătrâneții) când scad aproape toate resursele
adaptative ale organismului. Adaptarea nu se mai menține din cauza scăderii reacțiilor de tip
vegetativ. Apar vădit consecințele negative ale acțiunii îndelungate a acestor mecanisme
neurovegetative.

Caracteristici
Orice tip de stres apare pe fondul adaptării permanente a organismului la mediu când se poate
produce un dezechilibru marcant între solicitările mediului și posibilitățile de răspuns reale ale
individului. Adaptarea presupune păstrarea integrității organismului care este în permanență
amenințată de agenții stresori de toate tipurile. În plus adaptarea presupune realizarea unui echilibru
dinamic cu mediul. Stresul apare în momentul când acest echilibru al adaptării se perturbă. Această
perturbare este reversibilă. Stresul reprezintă, după Landy, un dezechilibru intens perceput subiectiv
de către individ între cerințele organismului și ale mediului și posibilitățile de răspuns individuale.
În funcție de natura agentului stresor, stresul poate fi psihic, fizic, chimic și biologic. În funcție de
numărul persoanelor afectate, stresul poate fi individual sau colectiv.

Stresul psihic
Paul Frasse definește stresul psihic ca totalitatea conflictelor personale sau sociale ale individului
care nu-și găsesc soluția pe moment. Mihai Golu definește stresul psihic ca stare de tensiune,
încordare sau disconfort, determinată de agenți afectogeni cu semnificație negativă, stare de
frustrare (reprimare) a unor trebuințe, dorințe sau aspirații.
Stresul psihic are un dublu caracter: primar și secundar. Caracterul primar vorbește despre stres ca
rezultat al unei agresiuni recepționată direct în plan psihic. Caracterul secundar vorbește despre
stres ca reacție de conștientizare în plan psihic a unui stres fizic, căruia individul îi acordă o
semnificație de realipula. Caracteristicile stresului psihic – Agenții stresori psihici sunt: stimulii verbali
(inclusiv cei care aparțin limbajului interior) care sunt vehiculați pe căi nervoase la cortex. Aceștia se
diferențiază total de celelalte categorii de agenți stresori din cauza semnificației lor, pentru individ ei
având caracter potențial de a produce stres psihic. Acest caracter potențial este validat de
semnificația cu care îl investește individul. Unul și același agent stresor psihic, în afară de faptul că
nu produce stres psihic la toți indivizii, nu produce stres psihic de fiecare dată la același individ.
Acest lucru este condiționat de dispozițiile de moment ale individului și de semnificația pe care o
acordă în acel moment individul. Apariția și amploarea stresului psihic depind mult de caracterele
genetice ale individului (caractere cognitive, voliționale, motivaționale și afective).
Vulnerabilitatea psihică la stres este constituțională sau dobândită. Vulnerabilitatea psihică este o
trăsătură proprie doar anumitor persoane și se manifestă prin reacționare ușoară, prin stare de stres
psihic, la o gamă largă de agenți stresori.
Situații generatoare de stres psihic:

 existența unor circumstanțe neobișnuite pentru individ care îl surprind pe acesta nepregătit
pentru a le face față.
 semnificația unui eveniment.
 angajarea individului într-o acțiune sau relație exagerată.
 particularitățile contextului social.
 lipsa condițiilor interne.
 modul subiectiv de a percepe solicitările mediului.
 subsolicitare / suprasolicitare.
 situațiile conflictuale existente în familie, profesie sau la nivel intelectual.
 criza de timp.
 izolarea.
 apariția unui obstacol fizic sau psihic în calea unui scop care duce la frustrare.
 situații perturbatoare cauzate de agenți fizici (zgomote, vibrații, fluctuații de temperatură).
Există două forme speciale de stres (Selye): distress și eustress. Distress-ul implică toate tipurile de
stres enumerate (stresul obișnuit). Eustress-ul este starea de stres specială care este validată prin
anumite reacții endocrine specifice. Se diferențiază de distress prin:

 natura agenților stresori (eustress – stimuli plăcuți ai ambianței, trăirile plăcute ale
individului).
 consecințele acțiunii agenților stresori care de cele mai multe ori sunt plăcute.
 în plus față de distress, eustress-ul are implică și stres fizic.
Agenții stresori ai stresului psihic au următoarele caracteristici: caracter potențial stresant
(generează stres psihic doar în anumite condiții), caracter de amenințare permanentă pentru individ
și caracter negativ al consecințelor agenților stresori. Există două categorii de agenți stresori: unii
care acționează pe calea celui de-al doilea sistem de semnalizare (agenții psihogeni) și stimulii
senzoriali externi, care devin agenți stresori psihici veritabili atunci când bombardează repetat
scoarța cerebrală și când au intensitate peste medie.
Parametrii de acțiune ai unui agent stresor: intensitate, durată, repetabilitate, noutate și bruschețe.
Asupra individului acționează constelații de agenți stresanți. Clasificarea agenților stresori:

 în funcție de numărul lor, ei sunt: unici și multiplii.

 în funcție de asociere, ei sunt: conglomerați și configurați.
 în funcție de dominanța acțiunii, ei sunt: principali și secundari.
 în funcție de numărul indivizilor afectați, ei sunt: agenți stresori cu semnificație strict
individuală, colectivă și generală.
 în funcție de natura lor, ei sunt: fizici (sonori, luminoși etc), chimici, biologici, psihologici.

Reacția la stres
Psyhe pasărea spirit mitologie (Wolf von Hoyer, 1842, in München)

Reacția la stres înseamnă puterea de a lupta, sau dimpotrivă atitudinea de a pierde fără luptă în fața
greutăților sau problemelor de stres fizic și psihic cu efecte asemănătoare șocului dar acesta din
urmă are o acțiune mai rapidă și mult mai intensă.
Stresul are o influență psihologică și fiziologică asupra sensibilizării organismului, la o acțiune
intensă și de durată poate declanșa îmbolnăviri de gravitate diferită.
Studiile efectuate au demonstrat prezența și creșterea concentrațiilor în sânge a hormonilor de stres
ca adrenalina, noradrenalina dacă aceste concentrații persistă timp mai îndelungat, produc:

 leziuni a pereților vaselor sanguine, ce afectează organe ca rinichiul ducând la o insuficiență

renală și exitus (moarte).
Astfel de cazuri de boală, sau cazuri mortale, au fost semnalate la soldații din tranșee în
timpul Primului Război Mondial.
Mai nou, prin cercetările de biologie moleculară s-au stabilit schimbări la nivel celular, când în situații
de stres devine activată o anumită proteină, care simulând un agent infecțios, declanșează
catabolismul (proces de descompunere) celular, afectând organitele celulare, lanțul
de cromozomi prin care se scurtează viața celulei, procesul de îmbătrânire fiind accelerat.
Oamenii mai sensibili la stres ar fi predispuși de a avea un sistem imun labil, au mai frecvent
afecțiuni cardiace.
Toate aceste fenomene negative sunt cuprinse în termenul distress (lb. germană: Allgemeines
Adaptationssyndrom, AAS) însumând efectele negative de teamă, enervări, agitări.
Pe când Hans Selye (Salz des Lebens, „sarea vieții”) ia în considerare urmările pozitive ale stresului,
ca stimulant, de exemplu sportivii dintr-o competiție sportivă, în cazul în care emoțiile nu depășesc o
anumită intensitate au efect stimulant în performația sportivului.
Acestea sunt cuprinse în termenul de „sindrom de stres posttraumatic” (engl.: post-traumatic stress
disorder; PTSD)