Sunteți pe pagina 1din 377

F.T.

- 3

MANUALUL DE TACTICĂ GENERALĂ


A FORŢELOR TERESTRE
CUPRINS

Pag.
CAPITOLUL I Principii generale .................................................................... 15
SECŢIUNEA 1 Caracteristicile confruntărilor armate moderne ................... 17
SECŢIUNEA a 2-a Locul şi rolul Forţelor Terestre ....................................... 18
1. Obiective şi misiuni .................................................................................. 18
2. Situaţii şi principii de angajare a Forţelor Terestre .................................. 20
SECŢIUNEA a 3-a Bazele operaţiilor .............................................................. 21
1. Principiile operaţiilor ................................................................................ 21
2. Cerinţe pentru succesul operaţiilor ........................................................... 27
3. Disciplina în operaţie ................................................................................ 33
4. Tipuri de operaţii ...................................................................................... 34
5. Nivelurile operaţiilor ................................................................................ 36
6. Structura operaţiilor .................................................................................. 37
7. Cadrul operaţional şi integrarea operaţiilor .............................................. 39
8. Sisteme de operare .................................................................................... 46
SECŢIUNEA a 4-a Operativitatea şi proiecţia forţelor ................................... 51
1. Operativitatea ........................................................................................... 51
2. Proiecţia forţelor ....................................................................................... 53
SECŢIUNEA a 5-a Puterea de luptă ................................................................ 55
CAPITOLUL II Comanda şi controlul ............................................................ 59
SECŢIUNEA 1 Generalităţi ............................................................................. 59
SECŢIUNEA a 2-a Structuri de comandă şi exercitarea comenzii .................. 62
SECŢIUNEA a 3-a Comunicaţii şi informatică ............................................... 65
CAPITOLUL III Desfăşurarea operaţiei ....................................................... 66
SECŢIUNEA 1 Pregătirea operaţiei ................................................................ 66
1. Planificarea ............................................................................................... 66
2. Organizarea, coordonarea şi controlul ...................................................... 73
SECŢIUNEA a 2-a Executarea operaţiei ......................................................... 76
SECŢIUNEA a 3-a Încheierea operaţiei .......................................................... 78
SECŢIUNEA a 4-a Evaluarea operaţiei ........................................................ 80
CAPITOLUL IV Operaţia ofensivă .................................................................. 80
SECŢIUNEA 1 Generalităţi ............................................................................. 80
1. Factorii determinanţi ai operaţiei ofensive ............................................... 81
2. Cadrul operaţional şi integrarea operaţiilor .............................................. 85
3. Tipuri de operaţii ...................................................................................... 88

1 din 377
4. Forme de manevră .................................................................................... 93
SECŢIUNEA a 2-a Structuri şi misiuni ............................................................ 98
1. Generalităţi ............................................................................................... 98
2. Structurile luptătoare ................................................................................ 100
3. Structurile de sprijin de luptă ................................................................... 101
4. Structurile pentru operaţii speciale ........................................................... 109
5. Structurile logistice .................................................................................. 110
SECŢIUNEA a 3-a Pregătirea operaţiei ofensive ............................................ 111
1. Planificarea ............................................................................................... 112
2. Organizarea .............................................................................................. 114
3. Coordonarea şi controlul .......................................................................... 118
SECŢIUNEA a 4-a Executarea operaţiei ofensive ........................................... 119
1. Declanşarea atacului ................................................................................. 119
2. Executarea atacului ................................................................................... 121
SECŢIUNEA a 5-a Particularităţi ale operaţiei ofensive ................................ 125
1. Ofensiva în localităţi şi în zone/platforme industriale .............................. 125
2. Ofensiva cu forţarea cursurilor de apă şi a canalelor ............................... 126
3. Ofensiva pe litoral şi/sau în deltă ............................................................. 127
4. Ofensiva în teren muntos - împădurit ....................................................... 128
5. Ofensiva pe timp de noapte şi în alte condiţii cu vizibilitate redusă ........ 128
6. Ofensiva pe timp de iarnă/în condiţii arctice şi cu temperaturi scăzute ... 129
7. Ofensiva pentru ruperea aliniamentelor şi raioanelor fortificate ............. 129
8. Ofensiva în teren cu culturi înalte ............................................................ 130
9. Ofensiva în deşert şi în condiţii de temperaturi ridicate ........................... 131
SECŢIUNEA a 6-a Comanda şi controlul ........................................................ 132
CAPITOLUL V Operaţia de apărare ............................................................... 132
SECŢIUNEA 1 Generalităţi ............................................................................. 132
1. Factorii determinanţi ai operaţiei de apărare ............................................ 133
2. Cadrul operaţional şi integrarea operaţiilor .............................................. 138
3. Tipuri de operaţii ...................................................................................... 140
4. Forme de manevră .................................................................................... 144
SECŢIUNEA a 2-a Structuri şi misiuni ............................................................ 147
1. Structurile luptătoare ................................................................................ 149
2. Structurile de sprijin de luptă ................................................................... 150
3. Structurile pentru operaţii speciale ........................................................... 156
4. Structurile logistice .................................................................................. 157
SECŢIUNEA a 3-a Pregătirea operaţiei de apărare ....................................... 157
1. Planificarea ............................................................................................... 158
2. Organizarea .............................................................................................. 161
3. Coordonarea şi controlul .......................................................................... 164
SECŢIUNEA a 4-a Executarea operaţiei de apărare ...................................... 165
1. Lupta în zona forţelor de acoperire/asigurare ........................................... 166
2. Lupta în zona de apărare .......................................................................... 167
SECŢIUNEA a 5-a Particularităţi ale operaţiei de apărare ........................... 175
1. Apărarea localităţilor şi zonelor/platformelor industriale ........................ 175

2 din 377
2. Apărarea pe un curs de apă mare şi în zone cu lucrări de
hidroamelioraţii .................................................................................................... 176
3. Apărarea pe litoral şi în deltă ................................................................... 176
4. Apărarea în teren muntos - împădurit ...................................................... 177
5. Apărarea pe timp de noapte şi în alte condiţii cu vizibilitate redusă ....... 178
6. Apărarea pe timp de iarnă/în condiţii arctice şi cu temperaturi scăzute ... 179
7. Apărarea pe aliniamente şi în raioane cu lucrări de fortificaţii ................ 180
8. Apărarea în teren cu culturi înalte ............................................................ 181
9. Apărarea în deşert şi în condiţii de temperaturi ridicate .......................... 182
SECŢIUNEA a 6-a Comanda şi controlul ....................................................... 183
CAPITOLUL VI Operaţii aeromobile şi aeropurtate .................................... 184
SECŢIUNEA 1 Operaţia aeromobilă ............................................................... 184
1. Generalităţi ............................................................................................... 184
2. Desfăşurarea operaţiei .............................................................................. 186
3. Comanda şi controlul ................................................................................ 188
4. Sprijinul logistic ....................................................................................... 190
SECŢIUNEA a 2-a Operaţia aeropurtată ........................................................ 191
1. Generalităţi ............................................................................................... 191
2. Desfăşurarea operaţiei .............................................................................. 194
3. Comanda şi controlul ............................................................................... 198
4. Sprijinul logistic ....................................................................................... 198
CAPITOLUL VII Operaţia de întârziere ........................................................ 200
SECŢIUNEA 1 Generalităţi ............................................................................. 200
SECŢIUNEA a 2-a Structuri şi misiuni ........................................................... 203
1. Structurile luptătoare ................................................................................ 203
2. Structurile de sprijin de luptă ................................................................... 204
3. Structurile logistice ................................................................................... 206
SECŢIUNEA a 3-a Pregătirea operaţiei de întârziere .................................... 207
SECŢIUNEA a 4-a Executarea operaţiei de întârziere .................................... 209
SECŢIUNEA a 5-a Comanda şi controlul ........................................................ 212
CAPITOLUL VIII Operaţii desfăşurate în teritoriul controlat de inamic .. 214
SECŢIUNEA 1 Generalităţi ............................................................................. 214
SECŢIUNEA a 2-a Desfăşurarea operaţiilor .................................................. 215
1. Planificarea ............................................................................................... 215
2. Organizarea .............................................................................................. 216
3. Sprijinul de luptă ...................................................................................... 216
SECŢIUNEA a 3-a Comanda şi controlul ........................................................ 217
SECŢIUNEA a 4-a Sprijinul logistic ................................................................ 218
CAPITOLUL IX Operaţii în încercuire ........................................................... 218
SECŢIUNEA 1 Generalităţi ............................................................................. 218
SECŢIUNEA a 2-a Desfăşurarea operaţiilor .................................................. 220
1. Planificarea ............................................................................................... 220
2. Organizarea .............................................................................................. 221
3. Executarea ................................................................................................ 222
4. Sprijinul de luptă ...................................................................................... 223
3 din 377
SECŢIUNEA a 3-a Comanda şi controlul ........................................................ 224
SECŢIUNEA a 4-a Sprijinul logistic ................................................................ 225
CAPITOLUL X Operaţii multinaţionale ......................................................... 226
SECŢIUNEA 1 Generalităţi ............................................................................. 226
SECŢIUNEA a 2-a Pregătirea şi desfăşurarea operaţiilor ............................. 228
CAPITOLUL XI Operaţii de stabilitate şi de sprijin ...................................... 232
SECŢIUNEA 1 Generalităţi ............................................................................. 232
SECŢIUNEA a 2-a Principii specifice ............................................................. 235
SECŢIUNEA a 3-a Operaţii de stabilitate ....................................................... 240
SECŢIUNEA a 4-a Operaţii de sprijin ............................................................. 244
SECŢIUNEA a 5-a Extracţia forţelor .............................................................. 251
CAPITOLUL XII Operaţii intermediare ......................................................... 252
SECŢIUNEA 1 Deplasarea .............................................................................. 252
1. Deplasarea prin marş ................................................................................ 253
2. Deplasarea prin transport .......................................................................... 257
3. Deplasarea combinată ............................................................................... 260
4. Pregătirea şi executarea deplasării ........................................................... 260
SECŢIUNEA a 2-a Staţionarea ........................................................................ 261
SECŢIUNEA a 3-a Regruparea ....................................................................... 265
SECŢIUNEA a 4-a Înlocuirea .......................................................................... 268
SECŢIUNEA a 5-a Înaintarea spre contact ..................................................... 272
1. Pregătirea operaţiei ................................................................................... 272
2. Desfăşurarea operaţiei .............................................................................. 273
3. Sprijinul de luptă ...................................................................................... 276
4. Comanda şi controlul ................................................................................ 277
5. Sprijinul logistic ....................................................................................... 278
SECŢIUNEA a 6-a Lupta de întâlnire .............................................................. 279
1. Generalităţi ............................................................................................... 279
2. Planificarea şi organizarea ........................................................................ 281
3. Desfăşurarea operaţiei .............................................................................. 282
4. Sprijinul de luptă ...................................................................................... 283
5. Comanda şi controlul ................................................................................ 283
6. Sprijinul logistic ....................................................................................... 284
SECŢIUNEA a 7-a Joncţiunea forţelor ............................................................ 285
1. Generalităţi ............................................................................................... 285
2. Desfăşurarea operaţiei .............................................................................. 285
3. Sprijinul de luptă ...................................................................................... 286
4. Comanda şi controlul ................................................................................ 287
5. Sprijinul logistic ....................................................................................... 288
SECŢIUNEA a 8-a Retragerea ......................................................................... 288
1. Generalităţi ............................................................................................... 288
2. Planificarea şi organizarea operaţiei ......................................................... 289
3. Executarea operaţiei ................................................................................. 291
4. Sprijinul de luptă ...................................................................................... 292
5. Comanda şi controlul ................................................................................ 293

4 din 377
6. Sprijinul logistic ....................................................................................... 293
CAPITOLUL XIII Sprijinul de luptă .............................................................. 295
SECŢIUNEA 1 Misiunile sprijinului de luptă .................................................. 295
SECŢIUNEA a 2-a Sprijinul prin foc ............................................................... 297
1. Planificarea ............................................................................................... 297
2. Artileria .................................................................................................... 298
3. Sprijinul aerian ......................................................................................... 299
4. Sprijinul EOD............................................................................................ 300
5. Patrulele de cercetare în adâncime ........................................................... 300
SECŢIUNEA a 3-a Determinarea şi angajarea obiectivelor ........................... 301
1. Generalităţi ............................................................................................... 301
2. Metodologie .............................................................................................. 302
SECŢIUNEA a 4-a Asistenţa operaţională ...................................................... 303
1. Planificarea ............................................................................................... 303
2. Acţiunile Forţelor Aeriene în folosul Forţelor Terestre ........................... 304
3. Apărarea antiaeriană ................................................................................ 304
4. Sprijinul de geniu ..................................................................................... 306
5. Sprijinul EOD ........................................................................................... 308
6. Sprijinul chimic, biologic, radiologic şi nuclear ...................................... 309
7. Războiul electronic ................................................................................... 311
CAPITOLUL XIV Proceduri de control operativ .......................................... 314
SECŢIUNEA 1 Iluminarea câmpului de luptă ................................................. 314
SECŢIUNEA a 2-a Evitarea fratricidului ........................................................ 316
SECŢIUNEA a 3-a Managementul spaţiului de responsabilitate .................... 318
SECŢIUNEA a 4-a Controlul distrugerilor ...................................................... 321
CAPITOLUL XV Asigurarea operaţiilor şi protecţia forţelor ...................... 324
SECŢIUNEA 1 Siguranţa ................................................................................. 325
SECŢIUNEA a 2-a Protecţia electronică ......................................................... 326
SECŢIUNEA a 3-a Contracararea efectelor acţiunilor psihologice ale
inamicului ............................................................................................................. 326
SECŢIUNEA a 4-a Mascarea ........................................................................... 327
SECŢIUNEA a 5-a Protecţia genistică ............................................................ 328
SECŢIUNEA a 6-a Protecţia EOD .................................................................. 329
SECŢIUNEA a 7-a Protecţia aeriană .............................................................. 330
SECŢIUNEA a 8-a Apărarea chimică, biologică, radiologică şi nucleară ..... 331
SECŢIUNEA a 9-a Protecţia împotriva sistemelor incendiare ........................ 332
SECŢIUNEA a 10-a Protecţia informaţiilor .................................................... 333
SECŢIUNEA a 11-a Protecţia medicală şi sanitară veterinară ...................... 333
SECŢIUNEA a 12-a Protecţia mediului ........................................................... 334
SECŢIUNEA a 13-a Protecţia muncii .............................................................. 334
SECŢIUNEA a 14-a Activitatea de informare şi relaţii publice ...................... 335
SECŢIUNEA a 15-a Asigurarea topogeodezică .............................................. 336
SECŢIUNEA a 16-a Asigurarea hidrometeorologică ...................................... 336
SECŢIUNEA a 17-a Asigurarea cu resurse umane ......................................... 337
SECŢIUNEA a 18-a Asistenţa juridică ............................................................ 337
5 din 377
SECŢIUNEA a 19-a Asistenţa religioasă ........................................................ 338
CAPITOLUL XVI Asigurarea financiar - contabilă ...................................... 338
CAPITOLUL XVII Sprijinul logistic ............................................................... 339
SECŢIUNEA 1 Principiile sprijinului logistic ................................................. 340
SECŢIUNEA a 2-a Componentele sprijinului logistic ..................................... 342
1. Aprovizionarea ......................................................................................... 343
2. Transporturile ........................................................................................... 344
3. Mentenanţa ............................................................................................... 345
4. Asistenţa medicală .................................................................................... 346
5. Asistenţa sanitară veterinară .................................................................... 346
6. Asigurarea căilor de comunicaţii .............................................................. 347
7. Cartiruirea forţelor şi adăpostirea animalelor ........................................... 347
SECŢIUNEA a 3-a Planificarea şi organizarea sprijinului logistic ................ 347
1. Planificarea sprijinului logistic ................................................................. 348
2. Organizarea sprijinului logistic ................................................................ 350
SECŢIUNEA a 4-a Desfăşurarea sprijinului logistic ...................................... 352
SECŢIUNEA a 5-a Comanda şi controlul sprijinului logistic ......................... 354
SECŢIUNEA a 6-a Capturi, prizonieri de război, înmormântări .................... 355
1. Capturi ...................................................................................................... 355
2. Prizonieri de război .................................................................................. 356
3. Înmormântări ............................................................................................ 359
CAPITOLUL XVII Dispoziţii finale ................................................................. 360
ANEXA Nr.1 Glosar ........................................................................................ 361
ANEXA Nr.2 Scheme ...................................................................................... 372
ANEXA Nr.3 Relaţii de comandă şi control - NATO ..................................... 380
ANEXA Nr.4 Relaţii de sprijin pentru artilerie ................................................ 387
ANEXA Nr.5 Relaţii de subordonare ............................................................... 389
Bibliografie selectivă ........................................................................................ 391

6 din 377
Pagină albă

7 din 377
CAPITOLUL I
Principii generale

Art.1. - Forţele Terestre constituie una din componentele de bază ale Armatei
României. Activitatea lor este fundamentată şi se desfăşoară pe baza unei doctrine
specifice, în toate aspectele sale de bază, de la organizare şi dotare, la pregătirea şi
executarea operaţiilor militare.
Art.2. - (1) F.T.-3, Manualul de tactică generală a Forţelor Terestre reprezintă
un ansamblu de idei, opţiuni şi obiective ce se constituie într-o expresie a cunoaşterii
militare considerată relevantă pentru această categorie de forţe. Acesta defineşte
principiile generale, modul de structurare, pregătirea, rolul şi modul de acţiune
pentru îndeplinirea misiunilor ce le revin.
(2) Manualul asigură o reflectare a elementelor acţionale ale Forţelor Terestre,
exprimând în acelaşi timp, scopurile şi obiectivele acestora.
(3) Manualul are autoritate dar nu obligă strict, iar aplicarea sa în practică
presupune gândire, judecată şi discernământ.
Art.3. - F.T.-3, Manualul de tactică generală a Forţelor Terestre se
fundamentează pe:
a) Constituţia României;
b) documentele de drept internaţional la care România a aderat/este parte;
c) actele normative în vigoare referitoare la apărarea naţională, organizarea şi
funcţionarea Ministerului Apărării, a Armatei României, în general şi a Forţelor
Terestre, în special, precum şi alte acte normative generale, care au aplicabilitate în
domeniul militar;
d) documentele cadru privind domeniul militar - Strategia de securitate
naţională a României; Carta albă a securităţii şi apărării naţionale a Guvernului;
Strategia militară a României; doctrinele cu caracter general ale armatei;

8 din 377
e) Doctrina operaţiilor Forţelor Terestre;
f) rezultatele recunoscute ale cercetării ştiinţifice în domeniul militar, interne
şi internaţionale;
g) tradiţiile de luptă ale Forţelor Terestre şi învăţămintele rezultate din
conflictele militare şi din activităţile desfăşurate – inclusiv din operaţiile
multinaţionale;
h) precizările şefului Statului Major General pentru realizarea puterii de
luptă/capacităţii operative stabilite;
i) prevederile doctrinelor militare similare ale NATO.
Art.4. - (1) F.T.-3, Manualul de tactică generală a Forţelor Terestre stabileşte
concepţia în care se desfăşoară întreaga gamă de operaţii executate de către
eşaloanele superioare brigăzii/grupării de forţe de nivel tactic.
(2) Acesta este rezultanta reflectării celor mai recente idei şi teorii cu privire la
ducerea operaţiilor specifice luptei armate şi operaţiilor de stabilitate şi de sprijin,
precum şi a operaţiilor intermediare, în condiţiile date de tradiţiile proprii, de
experienţa altor armate şi de prevederile legislaţiei interne şi internaţionale în
vigoare.
(3) Prin terminologie, abordările şi regulile propuse, manualul urmăreşte atât
realizarea interoperabilităţii operaţionale şi administrative ale grupării de forţe de
nivel operativ/diviziei cu celelalte categorii de forţe ale armatei şi cu structurile
similare din armatele ţărilor aliate/partenere, cât şi îndeplinirea la parametri optimi a
misiunilor, în condiţiile modernizării structurilor organizatorice, a dotării tehnice şi
ale menţinerii riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii României.
Art.5. - F.T. - 3, Manualul de tactică generală a Forţelor Terestre este
destinat, în primul rând, personalului grupării de forţe de nivel operativ, asigurând
limbajul comun, unitatea de gândire şi acţiune a acestuia. El reprezintă documentul
de referinţă pentru ceea ce se întreprinde în Forţele Terestre atât în domeniul
normativ, cât şi în cel acţional. Prin orientările şi direcţionarea generală pe care le
oferă, constituie ghidul principal care permite continuarea acţiunii şi în lipsa
temporară a dispoziţiilor eşaloanelor superioare.

9 din 377
SECŢIUNEA 1
Caracteristicile confruntărilor armate moderne

Art.6. - (1) Câmpul de luptă, ca spaţiu în care se confruntă părţile beligerante,


înregistrează o evoluţie continuă, determinată în mod hotărâtor de dezvoltarea fără
precedent, a concepţiilor generale ce privesc ducerea războiului.
(2) Elementele esenţiale ce determină parametrii câmpului de luptă sunt
constituite din factorul uman şi din cel tehnologic. Superioritatea tehnologică este
necesară, dar nu şi suficientă pentru obţinerea succesului, ceea ce impune o
permanentă optimizare a raportului om - tehnică, bazat pe un ansamblu doctrinar
corespunzător.
(3) Conceptele câmpul de luptă cibernetizat, câmpul de luptă digitalizat şi
războiul automatizat vor influenţa în mod semnificativ operaţiile Forţelor Terestre,
creând o nouă dimensiune a spaţiului de confruntare.
(4) În contextul integrării euro-atlantice, operaţiile antiteroriste, acţiunile
desfăşurate în medii multinaţionale şi în condiţii speciale - de deşert şi cu temperaturi
înalte, arctice şi cu temperaturi scăzute, junglă, zone locuite, cu grade variabile de
dezvoltare economico-socială şi diferenţe culturale majore, pot avea o pondere tot
mai mare în ansamblul confruntărilor în care este probabil să fie angajate în viitorul
apropiat Forţele Terestre ale Armatei României.
(5) Factorul de mediu/ecologic rămâne un element ce va condiţiona şi în viitor,
fizionomia câmpului de luptă.
(6) Confruntările armate viitoare, indiferent de tipologia acestora, război de
apărare a ţării, război de alianţă sau de coaliţie, vor fi caracterizate, în principal,
prin: demasificarea forţelor militare; concentrarea mai accentuată a forţelor în
punctele decisive; operaţii întrunite şi prioritar multinaţionale; reacţie rapidă şi
descurajantă - inclusiv prin executarea de lovituri preventive; capacitate sporită de
manevră la toate eşaloanele.

10 din 377
(7) Este de aşteptat ca, cel puţin pentru începutul acestui secol, în potenţialul
spaţiu de confruntare al Forţelor Terestre ale Armatei României, un eventual război
să se desfăşoare după concepţii şi cu mijloace convenţionale moderne.

SECŢIUNEA a 2-a
Locul şi rolul Forţelor Terestre

1. Obiective şi misiuni

Art.7. - (1) Forţele Terestre constituie categoria de forţe prezentă pe întregul


teritoriu naţional, cu o pondere majoritară în totalul efectivelor Armatei României.
(2) Forţele Terestre sunt una din componentele de bază ale armatei, fiind
destinate să execute/participe întreaga gamă de operaţii cu caracter terestru şi
aeropurtat, independent, întrunit sau combinat, în compunerea unor forţe
multinaţionale, NATO sau UE, precum şi sub mandat ONU, pe teritoriul naţional sau
în afara acestuia, în orice zonă şi pe orice direcţie, pentru apărarea armată a ţării sau a
alianţei, promovarea valorilor păcii şi stabilităţii internaţionale şi a intereselor
strategice ale României.
(3) Acestea se constituie într-o forţă interarme cu capacitate de comandă
adecvată, de manevră şi de protecţie, precum şi cu putere de lovire la toate
eşaloanele, aptă să realizeze prezenţa, extinderea, continuitatea şi dominaţia în teren,
să se proiecteze rapid şi să genereze atât grupări care să răspundă cerinţelor în situaţii
de criză, cât şi forţe redimensionate pentru starea de război. De asemenea, au
posibilităţi să participe în mod decisiv şi cu un cost cât mai scăzut la prevenirea,
descurajarea şi zădărnicirea agresiunii armate împotriva României şi a aliaţilor ei.
Art.8. - Menţinerea capacităţii operaţionale a Forţelor Terestre,
corespunzătoare unui nivel necesar şi suficient al resurselor, este o condiţie
hotărâtoare pentru îndeplinirea cu succes a misiunilor ce le revin.
Art.9. Forţele Terestre execută misiuni specifice în timp, spaţiu de luptă
multidimensional şi digitalizat, contracarând efectele războiului electronic şi

11 din 377
informaţional, asigurând menţinerea stării psihomorale a luptătorilor într-un
permanent echilibru, pentru îndeplinirea cu succes a misiunilor. Ele constituie o forţă
flexibilă, capabilă să se adapteze permanent fizionomiei câmpului de luptă modern,
să materializeze manevra pe verticală, să iniţieze, amplifice şi gestioneze operaţii
speciale în spaţiul terestru controlat de inamic.
Art.10. - (1) Forţele Terestre participă la îndeplinirea misiunilor generale ale
armatei prin îndeplinirea unor misiuni şi sarcini/cerinţe esenţiale, corespunzătoare
acestora.
(2) Misiunile principale ale Forţelor Terestre sunt: participarea la lupta armată
pentru apărarea ţării sau a spaţiului integrat al Alianţei şi promovarea intereselor
României şi ale aliaţilor privind pacea şi stabilitatea regională; participarea la
asigurarea securităţii României în timp de pace; participarea la promovarea stabilităţii
regionale şi globale prin alte mijloace decât lupta armată; participarea la sprijinirea
instituţiilor statului şi autorităţilor locale în caz de urgenţe civile.
(3) Cerinţele esenţiale pentru îndeplinirea misiunilor ce revin Forţelor Terestre
sunt: participarea la/executarea întreagii game de operaţii specifice luptei armate, în
mod independent, întrunit, multinaţional sau combinat, pe teritoriul naţional sau în
afara acestuia, ziua şi noaptea, indiferent de condiţiile geoclimatice, de timp, anotimp
şi de stare a vremii; participarea la descurajarea strategică şi prevenirea agresiunii
militare asupra României, prin asigurarea capacităţii defensive credibile, evitarea
surprinderii de către agresor, constituirea şi pregătirea forţelor planificate,
îndeplinirea obligaţiilor asumate în cadrul alianţei/coaliţiei şi împiedicarea declanşării
de acţiuni destabilizatoare, separatiste; realizarea siguranţei strategice la frontieră sau
la obiectivele de importanţă vitală; generarea, regenerarea şi proiectarea structurilor
stabilite pentru constituirea, în mod oportun, a grupărilor de forţe, care să răspundă
cerinţelor în situaţii de criză şi de război; dotarea adecvată a forţelor, conform
misiunilor; realizarea şi menţinerea nivelelor de operativitate specifice şi priorităţii
acestora, stabilite pentru structurile componente; realizarea capacităţii de
management a situaţiilor de criză, conform legii şi executarea întregii game de
operaţii de stabilitate şi de sprijin; participarea la pregătirea populaţiei şi a teritoriului

12 din 377
pentru apărare; exercitarea controlului nemijlocit, continuu şi multilateral asupra
teritoriului, resurselor şi populaţiei, a căilor de acces de importanţă deosebită din
teatrul de operaţii/zona de responsabilitate, precum şi protecţia transporturilor,
comunicaţiilor şi a unor activităţi economice de bază;facilitarea trecerii de la starea
de război/criză la starea de pace.

2. Situaţii şi principii de angajare a Forţelor Terestre

Art.11. - Forţele Terestre pot fi angajate în operaţii de apărare naţională şi


colectivă în următoarele situaţii:
a) în cazul iminenţei sau producerii unei agresiuni ce vizează apărarea şi
siguranţa naţională;
b) în cazul unei situaţii de criză ce afectează stabilitatea regională/globală
sau pentru acordarea de sprijin specific autorităţilor centrale/locale ale statului şi
populaţiei;
c) pentru îndeplinirea obligaţiilor în cadrul NATO, UE sau al unor coaliţii.
Art.12. - (1) Forţele Terestre pot fi angajate în război sau în operaţii de
stabilitate şi de sprijin, numai la ordinul comandantului eşalonului superior, potrivit
deciziei autorităţilor constituţionale abilitate.
(2) După luarea deciziei de angajare a Forţelor Terestre, acestea execută sau
participă la operaţii militare. Comandanţii/şefii 1 sunt responsabili de angajarea în
operaţii a structurilor pe care le comandă numai faţă de eşaloanele care au ordonat
misiunea.
Art.13. - Angajarea în operaţie a Forţelor Terestre se face pe baza legii
adoptată de Parlamentul României şi cu respectarea principiilor: Forţele Terestre
sunt angajate în operaţii multinaţionale, exclusiv în interesul naţiunii române sau al
alianţei/coaliţiei; prioritatea angajării în operaţii a Forţelor Terestre o constituie
lupta armată; angajarea în celelalte tipuri de operaţii se face numai dacă, prin aceasta,
nu sunt afectate operaţiile specifice luptei armate în curs ori previzibile pentru

1
În continuare, în acest document, termenul comandant îl include şi pe cel de şef.

13 din 377
perioada respectivă şi în condiţiile menţinerii puterii de luptă a unităţilor angajate;
angajarea în operaţii a Forţelor Terestre se execută cu mijloacele disponibile şi
necesare pentru a descuraja inamicul şi a obţine victoria; viaţa personalului Forţelor
Terestre reprezintă bunul cel mai de preţ încredinţat tuturor comandanţilor, datoria
acestora fiind să îndeplinească obiectivele stabilite prin acele mijloace care asigură
pierderi minime, respectând totodată prevederile Dreptului Internaţional
Umanitar/DIU; punerea vieţii în pericol pe timpul operaţiilor are nevoie de o
motivaţie puternică pe care o poate asigura numai convingerea justeţei cauzei,
alimentate de suportul naţional, o poate da; punerea vieţii în primejdie, pentru ţară,
trebuie să fie însoţită de decizie politică, sprijin material şi suport public; sprijinul
naţional necondiţionat şi total este importantă pentru susţinerea morală a misiunii;
indiferent de tipul operaţiei, Forţele Terestre urmăresc cu prioritate îndeplinirea
obiectivelor militare repartizate, dar în realizarea obiectivului strategic final se are în
vedere durabilitatea victoriei; Forţele Terestre sprijină îndeplinirea obiectivului
strategic şi după terminarea operaţiei propriu-zise, atât prin operaţii specifice luptei
armate, cât şi prin operaţii de stabilitate şi de sprijin.

SECŢIUNEA a 3-a
Bazele operaţiilor

1. Principiile operaţiilor

Art.14. - (1) Principiile operaţiilor reprezintă un ghid general pentru


desfăşurarea acestora la toate nivelurile.
(2) Utilizarea şi aplicarea cu pricepere a principiilor operaţiilor constituie o
premisă fundamentală a succesului, indiferent de tipul lor.
(3) Principiile aplicate în operaţiile Forţelor Terestre sunt: precizarea scopurilor
/definirea clară a obiectivelor; unitatea şi continuitatea operaţiilor; libertatea de
acţiune; iniţiativa; flexibilitatea; concentrarea efortului; întrebuinţarea economică a

14 din 377
forţelor şi mijloacelor; realizarea surprinderii; evitarea surprinderii; organizarea şi
executarea oportună a manevrei; realizarea şi menţinerea rezervei de forţe şi
mijloace; cooperarea; siguranţa şi protecţia; simplitatea planurilor şi a ordinelor;
menţinerea unui moral ridicat; sprijinul logistic.
Art.15. - (1) Precizarea scopurilor/definirea clară a obiectivelor se exprimă
prin orientarea fiecărei operaţii spre un final bine definit, decisiv şi realist.
(2) Scopul/obiectivul final al războiului este impunerea voinţei proprii asupra
inamicului. Deşi pentru operaţiile de stabilitate şi de sprijin, definirea obiectivului
final este mai dificilă, depinzând mult de tipul acesteia, el trebuie să fie clar pentru
fiecare situaţie în parte.
(3) Legătura dintre obiectivele/misiunile stabilite la fiecare nivel, este de o
importanţă deosebită, întrucât fiecare trebuie să contribuie la realizarea obiectivului
strategic final.
(4) În funcţie de misiune, inamic, forţele proprii, teren, condiţiile
meteorologice şi de timpul la dispoziţie, comandantul stabileşte obiectivele operaţiei.
Acestea constituie baza tuturor planurilor de operaţie ale unităţilor subordonate. Orice
acţiune care nu contribuie la realizarea lor trebuie evitată.
Art.16. - (1) Unitatea şi continuitatea operaţiilor presupune plasarea tuturor
forţelor şi mijloacelor sub o comandă unică. Aceasta facilitează masarea efectelor
puterii de luptă pentru atingerea obiectivului comun.
(2) Cunoaşterea concepţiei eşalonului superior şi a intenţiei comandantului
constituie una din căile principale de realizare a unităţii şi continuităţii în operaţie.
(3) Atunci când realizarea deplină a unităţii de comandă nu este posibilă,
exemplu operaţiile multinaţionale sau interdepartamentale, aceasta este compensată
prin organizarea judicioasă a cooperării pentru realizarea obiectivelor şi intereselor
comune.
Art.17. - Libertatea de acţiune se realizează, în principal, prin cucerirea,
menţinerea şi exploatarea iniţiativei în desfăşurarea acţiunilor proprii, simultan cu
limitarea posibilităţilor de opţiune şi acţiune ale inamicului. Aceasta constituie
modalitatea cea mai eficace de a atinge un obiectiv comun, definit cu claritate.

15 din 377
Art.18. - (1) Iniţiativa. Deţinerea iniţiativei îl determină pe inamic să
reacţioneze în loc să acţioneze.
(2) Operaţia cu caracter ofensiv reprezintă modalitatea cea mai eficace pentru
obţinerea şi menţinerea iniţiativei şi asigurarea libertăţii de acţiune în vederea
obţinerii unor rezultate hotărâtoare la toate nivelurile acţionale.
(3) Atitudinea generală defensivă se adoptă doar temporar. Orice acţiune
defensivă trebuie să fie caracterizată de un pronunţat spirit ofensiv.
Art.19. - Flexibilitatea impune adaptarea permanentă a planurilor şi a
acţiunilor forţelor la modificările de situaţie neprevăzute ce apar pe câmpul de luptă.
Aceasta se realizează prin instruire, organizare, comunicare, lucru de stat major,
prevedere şi prin menţinerea permanentă a unei rezerve la dispoziţie.
Art.20. - (1) Concentrarea efortului în locul decisiv şi la momentul potrivit se
realizează, în principal, prin masarea efectelor puterii de luptă a forţelor proprii, în
scopul obţinerii superiorităţii faţă de inamic.
(2) Comandantul coordonează şi sincronizează toate elementele puterii de luptă
în locul şi la momentul realizării unui efect hotărâtor asupra inamicului, într-un timp
cât mai scurt.
(3) Masarea efectelor puterii de luptă chiar fără concentrarea forţelor, uneori
face posibilă obţinerea unor rezultate decisive, cu forţe inferioare numeric, simultan
cu limitarea expunerii şi asigurarea protecţiei faţă de acţiunile inamicului.
Art.21. - (1) Întrebuinţarea economică a forţelor şi mijloacelor presupune
folosirea, în cea mai eficientă modalitate posibilă, a întregii puteri de luptă
disponibile.
(2) În scopul aplicării principiului economiei, comandantul utilizează în mod
optim, conform posibilităţilor specifice, fiecare element al puterii de luptă,
repartizează şi foloseşte în mod judicios majoritatea forţelor şi mijloacelor pe direcţia
principală de efort, concomitent cu masarea efectelor şi alocarea unui minim necesar
pentru celelalte direcţii.
(3) Un rol important în economia de forţe şi mijloace îl are cercetarea care se
exprimă în acţiuni constante, desfăşurate fără întrerupere pentru obţinerea datelor şi

16 din 377
informaţiilor despre inamic, forţele proprii, teren, condiţiile meteorologice şi
populaţia civilă din zona de responsabilitate.
(4) La repartiţia forţelor şi mijloacelor, comandantul trebuie să analizeze cu
deosebită grijă necesitatea îndeplinirii şi a altor misiuni, atacuri cu obiectiv limitat,
întârziere, inducere în eroare sau chiar retragere, în vederea menţinerii posibilităţii de
masare a efectelor acţiunii acestora în punctele şi la momentele decisive.
Art.22. - (1) Realizarea surprinderii se face prin operaţii executate în
momente, locuri sau modalităţi pentru care inamicul nu este pregătit.
(2) Factorii principali ai surprinderii sunt: viteza; informaţiile oportune şi
exacte; inducerea în eroare; aplicarea în forme neaşteptate a elementelor puterii de
luptă; măsurile de securitate; schimbarea bruscă a tacticii, procedeelor şi metodelor
de acţiune; folosirea avantajelor oferite de teren şi de condiţiile atmosferice;
continuarea acţiunilor şi atunci când acestea par neprielnice.
(3) Domeniile principale în care se poate realiza surprinderea sunt: ritmul
operaţiei; valoarea şi structura forţelor şi mijloacelor; direcţia sau locul efortului
principal; locul şi momentul acţiunii.
(4) Prin realizarea surprinderii forţele luptătoare pot obţine rezultate care
depăşesc cu mult efortul depus.
(5) De cele mai multe ori, nu este necesar ca inamicul să fie complet luat prin
surprindere, ci este suficient ca el să ia act sau să fie prevenit prea târziu pentru a
putea reacţiona în mod eficient.
Art.23. - Evitarea surprinderii se realizează prin măsuri şi acţiuni întreprinse
atât pe timpul pregătirii, cât şi pe timpul desfăşurării sau încheierii operaţiilor şi au
drept scop situarea forţelor proprii în poziţii avantajoase faţă de inamic, zădărnicind
astfel încercările acestuia de a realiza surprinderea.
Art.24. - (1) Organizarea şi executarea oportună a manevrei, ca principiu al
luptei armate asigură punerea inamicului într-o situaţie dezavantajoasă, prin
deplasarea forţelor proprii în vederea obţinerii unui avantaj poziţional faţă de acesta,
în scopul aplicării flexibile şi al concentrării efectelor puterii de luptă.

17 din 377
(2) Abordarea manevrieră a operaţiilor asigură comandanţilor exploatarea
succesului, menţinerea libertăţii de acţiune, reducerea vulnerabilităţii forţelor proprii
şi obţinerea victoriei cu forţe puţine, în faţa unui inamic superior.
(3) Manevra presupune: rapiditate în gândire, planificare, organizare şi acţiune;
stabilirea şi, dacă e cazul, schimbarea direcţiei principale de efort; aplicarea
judicioasă a principiului concentrării forţelor şi mijloacelor.
(4) La nivel operativ, manevra este mijlocul prin care comandantul stabileşte
unde şi când să lupte, prin impunerea condiţiilor proprii, evitarea sau angajarea
inamicului, precum şi prin obţinerea unor avantaje de nivel operativ prin operaţii
tactice.
(5) Manevra trebuie să elimine schemele previzibile în ducerea operaţiilor, să
aibă continuitate, să asigure superioritatea de forţe în locul şi la momentul ales şi,
folosind forme de acţiune cât mai variate, să-l inducă în eroare pe inamic şi să-l
surprindă, asigurând condiţii forţelor proprii pentru realizarea obiectivului stabilit .
Art.25. - (1) Realizarea şi menţinerea rezervei de forţe şi mijloace constau în
stabilirea şi menţinerea unor forţe şi mijloace la dispoziţia comandantului pentru
întărirea efortului pe unele direcţii sau pentru sporirea puterii loviturilor în
momentele hotărâtoare ale operaţiilor.
(2) Rezerva de forţe şi mijloace se realizează şi prin: reducerea la minim a
pierderilor; asigurarea sprijinului logistic şi a timpului de odihnă; aprovizionarea şi
completarea oportună a consumurilor şi a pierderilor; înlocuirea unităţilor istovite de
luptă.
Art.26. - Cooperarea impune integrarea acţiunilor unităţilor, genurilor de
armă, categoriilor de forţe, instituţiilor şi organizaţiilor civile. Se realizează prin spirit
de echipă, precum şi prin instruire, planificare şi acţiuni comune.
Art.27. - (1) Siguranţa şi protecţia constau dintr-un ansamblu de măsuri şi
acţiuni desfăşurate continuu pentru asigurarea condiţiilor de siguranţă acţională,
morală şi materială necesare planificării şi desfăşurării operaţiilor,
prevenirii/interzicerii realizării surprinderii şi obţinerii unui avantaj neaşteptat de

18 din 377
către inamic, precum şi reducerii vulnerabilităţii forţelor proprii în raport cu
misiunea, inamicul, timpul, spaţiul şi capabilităţile de luptă.
(2) Cunoaşterea şi înţelegerea aprofundată a doctrinei, strategiei, artei
operative, tacticii, şi a procedurilor de stat major ale forţelor proprii şi ale inamicului
duc la îmbunătăţirea planificării şi luării celor mai adecvate măsuri de securitate.
(3) Comandantul poate să-şi asume riscuri calculate pentru obţinerea victoriei,
simultan cu protejarea forţelor proprii.
Art.28. - (1) Simplitatea planurilor şi a ordinelor presupune elaborarea unor
documente de conducere clare, cu elemente concise, strict necesare, pentru a asigura
înţelegerea lor completă şi a evita confuziile sau interpretările greşite.
(2) Simplitatea contribuie la succesul operaţiilor. În condiţii identice este de
preferat planul cel mai simplu.
(3) Simplitatea şi concizia au o valoare crescută atunci când executanţii sunt
obosiţi.
(4) Simplitatea planurilor de acţiune permite o mai bună înţelegere a misiunilor
în întregul lor, precum şi a modului de acţiune în diferite secvenţe ale operaţiei.
Art.29. - (1) Menţinerea unui moral ridicat. Moralul se reflectă în voinţa de a
lupta şi a obţine victoria, fiind adesea decisiv pentru rezultatul operaţiilor. Moralul
ridicat se realizează prin instruire realistă, solicitantă şi creativă şi se menţine prin
exemplul personal al comandanţilor, asigurarea nevoilor vitale şi crearea spiritului de
grup.
(2) Prin actul de conducere a oamenilor din subordine, comandantul îi
motivează în momentele de mare dificultate şi pericol şi îi direcţionează pentru
îndeplinirea misiunii.
(3) Rezistenţa militarilor în faţa greutăţilor şi privaţiunilor specifice operaţiilor
de orice fel, se realizează prin pregătire fizică şi mentală adecvată.
Art.30. - Sprijinul logistic este o condiţie vitală pentru succesul oricărei
operaţii şi are în vedere asigurarea resurselor necesare îndeplinirii misiunilor. Acesta
trebuie să fie flexibil şi în deplină concordanţă cu intenţia comandantului şi concepţia
operaţiei.

19 din 377
2. Cerinţe pentru succesul operaţiilor

Art.31. - (1) Cerinţele generale pentru succesul operaţiilor Forţelor Terestre


sunt: iniţiativa; agilitatea; adâncimea; sincronizarea; multilateralitatea.
(2) Deşi nu pot garanta succesul, absenţa acestora îl îngreuiază şi-l pot face mai
costisitor.
Art.32. - (1) Iniţiativa este o reflectare a legii necesităţii ofensivei pentru
obţinerea victoriei finale în război şi are în vedere atitudini şi acţiuni constant
agresive, prin lovirea inamicului cu orice mijloc aflat la dispoziţie. Ea trebuie
îmbinată judicios cu acţiunile de menţinere a capacităţii de efort prin refacerea/
regenerarea forţei şi prevenirea atitudinii de „non-combat” în situaţii neprielnice.
(2) Iniţiativa creează capacitatea de a stabili, impune şi vehicula condiţiile de
ducere a operaţiilor şi implică spirit ofensiv în executarea acestora.
(3) Manifestând iniţiativă, comandanţii trebuie să anticipeze evenimentele din
zona de responsabilitate, astfel încât acţiunile şi reacţiile proprii să fie de fiecare dată
mai rapide decât cele ale inamicului.
(4) La nivelul cel mai înalt al operaţiilor, iniţiativa solicită un efort constant
pentru a realiza ritmul şi obiectivele operaţionale stabilite de către comandant,
menţinând în acelaşi timp libertatea de acţiune. La nivelul luptătorilor individuali şi al
comandanţilor, iniţiativa presupune voinţă şi capacitate de a acţiona independent în
cadrul general oferit de concepţia eşalonului superior.
(5) Manifestarea iniţiativei determină limitarea până la anulare a opţiunilor
inamicului, concomitent cu menţinerea unui număr suficient de opţiuni pentru forţele
proprii.
(6) Descentralizarea deciziei la cel mai mic nivel posibil constituie un element
caracteristic al iniţiativei, deşi acest lucru poate crea riscul pierderii sincronizării.
Descentralizarea presupune ca subordonaţii să fie bine instruiţi, iar superiorii să aibă
tăria de a-şi asuma riscuri. Având în vedere că pierderea controlului nemijlocit este

20 din 377
preferabilă inacţiunii, comandantul trebuie să evalueze în mod continuu aceste două
riscuri complementare.
Art.33. - (1) În ofensivă, manifestarea iniţiativei presupune împiedicarea
neîntreruptă a inamicului de a-şi reveni din şocul iniţial al atacului.
(2) Câştigarea şi menţinerea iniţiativei se obţine prin realizarea surprinderii
privind locul şi momentul atacului şi prin violenţa acestuia. Viteza, hotărârea,
îndrăzneala şi agresivitatea menţin presiunea asupra inamicului.
(3) Trecerea de la atacul propriu-zis la exploatarea succesului şi urmărire, şi
invers, trebuie realizate cu promptitudine. În unele situaţii, menţinerea iniţiativei
impune schimbarea direcţiei principale de efort, în special pe timpul dezvoltării
ofensivei în adâncime.
(4) Fluiditatea neîntreruptă a acţiunilor proprii duce la pierderea coerenţei
apărării inamicului. În acest scop, comandantul, asumându-şi riscurile posibile,
impulsionează lupta cu tenacitate şi incisivitate şi foloseşte la maximum rezistenţa şi
posibilităţile personalului, armamentului şi tehnicii din dotare, pe toată durata
operaţiei.
(5) Menţinerea iniţiativei în timp, impune atât prevederea şi planificarea
operaţiilor ulterioare, cât şi anticiparea evenimentelor decisive din zona de
responsabilitate, cu ore, zile şi săptămâni în avans.
Art.34. - (1) În apărare, manifestarea iniţiativei presupune schimbarea cât mai
rapidă a situaţiei, prin anularea avantajelor iniţiale ale atacatorului. Pentru aceasta, se
impune obţinerea informaţiilor necesare avertizării din timp a forţelor proprii şi
anticipării acţiunilor/reacţiilor probabile ale inamicului.
(2) Comandantul forţelor aflate în apărare urmăreşte să influenţeze ritmul
operaţiilor şi să limiteze cât mai mult opţiunile inamicului. Odată ce inamicul a ales
un anumit curs al operaţiei, apărătorul caută să dezorganizeze acţiunile acestuia prin
orice mijloace şi să prevadă orice modificare sau adaptare efectuată de către atacator,
iar ulterior, să preia iniţiativa.
(3) Apărarea trebuie să fie activă în sensul că va fi însoţită pe unele direcţii, de
acţiuni ofensive.

21 din 377
Art.35. - În operaţiile de stabilitate şi de sprijin, iniţiativa presupune asigurarea
controlului asupra mediului de desfăşurare a acţiunilor, astfel încât să fie eliminată
influenţa negativă a acestuia asupra evenimentelor.
Art.36. - (1) Agilitatea se exprimă prin capacitatea forţelor proprii de a acţiona
mai rapid decât inamicul, fiind o calitate atât fizică cât şi mentală, dar şi o condiţie a
preluării şi menţinerii iniţiativei.
(2) Acţionând cu agilitate, forţele proprii îşi concentrează elementele tari
împotriva punctelor slabe ale inamicului, pot evita sau contracara acţiunile acestuia,
prin măsuri şi acţiuni preventive care îl devansează şi îl pun în faţa faptului împlinit.
(3) Agilitatea comandanţilor, a comandamentelor/statelor majore exprimată în
capacitatea acestora de a realiza concentrarea rapidă şi repetată a forţelor proprii în
locuri unde inamicul nu se aşteaptă şi/sau este mai slab, permite unor forţe mai mici
să dezorienteze şi să fragmenteze, să provoace reacţii întârziate, necoordonate şi
incomplete şi să înfrângă forţe superioare.
(4) Un efect devastator asupra agilităţii unităţii îl au divergenţele/contradicţiile
scăpate de sub control. Deşi eliminarea completă a acestora este greu de realizat,
comandantul poate acţiona pentru reducerea acestora prin cunoaşterea permanentă şi
temeinică a situaţiei, luarea deciziilor la timp şi în cunoştinţă de cauză şi prin acţiune
calculată şi hotărâtă în orice împrejurare.
(5) Pentru creşterea agilităţii forţelor din subordine, comandantul trebuie să ia
din timp măsuri pentru cunoaşterea situaţiei forţelor proprii şi ale inamicului,
anticiparea schimbărilor din mediul de acţiune şi pentru perceperea şi surprinderea
celor mai mici modificări intervenite. El combină toate aceste măsuri cu flexibilitatea
şi capacitatea întregului personal din subordine de a reacţiona cu rapiditate, în
limitele concepţiei eşalonului superior, la orice schimbare de situaţie.
Art.37. - (1) Adâncimea presupune extinderea operaţiilor în timp şi spaţiu, în
întreaga zonă de responsabilitate, inclusiv sub aspectul resurselor utilizate şi a
scopului urmărit. Extinderea operaţiilor variază în funcţie de eşalon şi de
limitările/restricţiile impuse comandanţilor.

22 din 377
(2) Adâncimea permite comandanţilor să menţină ritmul operaţiilor şi să
exploateze cu eficienţă toate resursele disponibile.
(3) Pentru realizarea adâncimii operaţiei, comandantul trebuie să prevadă şi să
anticipeze cursul acesteia, astfel încât inamicul să poată fi angajat cu succes, simultan
pe întreaga adâncime a spaţiului de luptă.
(4) În scopul realizării adâncimii operaţiei, comandantul execută următoarele:
îşi procură informaţiile necesare în vederea influenţării operaţiilor în toată zona sa de
responsabilitate; ia în calcul influenţa spaţiului asupra operaţiei, stabilind până unde
se poate extinde aceasta şi care va fi lungimea liniilor de comunicaţie/aprovizionare
proprii şi ale inamicului; are în vedere efectul adâncimii asupra densităţii forţelor pe
toată lungimea şi lărgimea zonei de responsabilitate; determină raza eficace a
cercetării, sprijinului prin foc, logisticii şi apărării antiaeriene; urmăreşte mişcările şi
activităţile inamicului şi ia măsuri pentru protejarea forţelor proprii în zona de
responsabilitate, folosind toate forţele şi mijloacele la dispoziţie; foloseşte manevra,
focul şi forţele speciale pentru ca, în cooperare cu unităţile din compunerea Forţelor
Aeriene şi a Forţelor Navale participante la operaţie, să atace inamicul în cele mai
neaşteptate momente, locuri şi modalităţi.
(5) Succesul extinderii operaţiilor în toată zona de responsabilitate determină
menţinerea unui ritm înalt al ofensivei şi asigură mobilitatea apărării, impunând
inamicului să lupte în termenii stabiliţi de către comandantul forţelor proprii.
Art.38. - (1) Prin angajarea inamicului pe toată adâncimea dispozitivului, prin
executarea de focuri şi atacuri asupra flancurilor şi spatelui acestuia, comandantul îi
limitează libertatea de acţiune, determinându-i scăderea flexibilităţii şi rezistenţei, îi
dezorganizează comanda şi, ceea ce este cel mai important, previne impactul pe care
operaţiile inamicului îl pot avea asupra posibilităţilor de acţiune a forţelor proprii.
(2) Comandantul trebuie să adapteze continuu efortul principal al operaţiei,
pentru a exploata situaţiile favorabile şi a dezvolta acţiunile în adâncimea
dispozitivului inamicului, menţinând în permanenţă rezerva pregătită pentru a
interveni în situaţii neprevăzute.

23 din 377
Art.39. - (1) În operaţiile de stabilitate şi de sprijin, comandantul utilizează
toate resursele pentru a extinde operaţiile în timp şi spaţiu, în toată zona de
responsabilitate, în vederea asigurării controlului mediului de acţiune şi a condiţiilor
în care se rezolvă problemele specifice.
(2) Comandantul trebuie să aibă o viziune largă asupra operaţiilor simultane şi
a etapelor succesive ale acestora, care conduc către rezultate pe termen lung şi să
înţeleagă că atingerea obiectivelor imediate nu este întotdeauna relevantă pentru
realizarea obiectivului final. El trebuie să anticipeze situaţiile viitoare şi să ia decizii
privind modul de coordonare a acelor operaţii în adâncime care conduc spre
îndeplinirea misiunii.
Art.40. - (1) Sincronizarea reprezintă încadrarea operaţiei în timp şi spaţiu, în
vederea concentrării eforturilor în punctele importante şi are ca rezultat masarea
efectelor combinate ale puterii de luptă în momentele şi locurile decisive.
(2) Comandantul urmăreşte ca, prin sincronizarea acţiunilor proprii, să-şi
asigure o putere de luptă superioară în punctul şi în momentul în care vrea să obţină
un avantaj decisiv asupra inamicului.
(3) Unele activităţi pe care comandantul le sincronizează în cadrul operaţiilor
- bruierea emisiilor electronice, neutralizarea apărării antiaeriene a inamicului şi
lovirea rezervelor acestuia, pot avea loc înainte de momentul decisiv, în puncte
situate la mari distanţe unul faţă de altul. Deşi separate în timp şi spaţiu, aceste
operaţii trebuie sincronizate astfel încât efectele lor combinate să fie resimţite în
momentele şi locurile decisive.
Art.41. - (1) Sincronizarea impune o coordonare precisă a forţelor, mijloacelor
şi activităţilor în cadrul unei operaţii, simultan cu vizualizarea consecinţelor
acţiunilor şi a succesiunii necesare a acestora, pentru a amplifica la maxim efectele
favorabile urmărite.
(2) Sincronizarea presupune şi o exprimare clară a intenţiei comandantului la
toate eşaloanele, realizându-se mai întâi la nivelul mental al comandantului şi apoi în
planificarea şi coordonarea propriu-zisă a deplasărilor, focului şi altor operaţii de
sprijin. În acest scop, comandamentul trebuie să înţeleagă întocmai intenţia

24 din 377
comandantului, pentru a fi în măsură să o pună în practică, sub aspectul armonizării
tuturor acţiunilor presupuse de aceasta.
Art.42. - (1) Multilateralitatea reflectă abilitatea unităţilor de a face faţă celor
mai diverse cerinţe ale misiuni.
(2) Multilateralitatea presupune capacitatea de a opera în toată gama operaţiilor
la nivel strategic, operativ şi tactic, de a executa o diversitate de operaţii, simultan sau
succesiv, de a schimba, la nevoie, direcţia principală de efort, de a adapta structura
forţelor şi a trece cu rapiditate şi eficienţă de la o misiune la alta de la misiuni
specifice luptei armate la operaţii de stabilitate şi de sprijin şi invers.
(3) Garanţia multilateralităţii o constituie disciplina unităţilor, un înalt nivel de
instruire a acestora, conducerea adecvată, echiparea şi dotarea forţelor, la cele mai
înalte standarde, precum şi o înaltă competenţă într-o varietate de misiuni şi
capacităţi/deprinderi şi priceperi.

3. Disciplina în operaţie

Art.43. - (1) Disciplina constituie un factor determinant al puterii de luptă a


Forţelor Terestre.
(2) Rigorile războiului cer militarilor rezistenţă fizică şi mentală, executarea
fără ezitare a misiunilor şi ordinelor şi un puternic spirit de echipă.
(3) Condiţiile dificile în care acţionează militarii pe câmpul de luptă -
anxietatea, oboseala, frigul sau căldura în exces, umezeala, noroiul, lipsa condiţiilor
minime de igienă, nu trebuie să ducă la scăderea disciplinei şi diminuarea hotărârii
fiecărui luptător de a-şi îndeplini misiunea.
Art.44. - Pe timpul desfăşurării operaţiilor, disciplina cere comandanţilor şi
trupei să evite distrugerile inutile, să respecte regulile de angajare şi legile naţionale
şi internaţionale din domeniul dreptului umanitar, al dreptului războiului şi al
protecţiei mediului. Distrugerile mari impun ulterior eforturi suplimentare pentru
reconstrucţie.

25 din 377
Art.45. - Pregătirea, exemplul personal, comportamentul, grija, loialitatea şi
credibilitatea comandantului faţă de subordonaţi contribuie semnificativ la obţinerea
victoriei pe câmpul de luptă.
Art.46. - Înţelegerea corectă, de către comandanţi, a misiunii unităţii şi a
intenţiei eşalonului superior, determină luarea oportună a celor mai adecvate măsuri
pentru protejarea forţelor proprii şi contribuie în mod semnificativ la diminuarea
pierderilor.

4. Tipuri de operaţii

Art.47. - Forţele Terestre desfăşoară o gamă largă de operaţii, în concordanţă


cu rolul lor legal, misiunile încredinţate şi posibilităţile multiple date de diversitatea
forţelor şi mijloacelor ce le compun.
Art.48. - (1) După natura şi rolul lor, Forţele Terestre execută sau participă la
următoarele tipuri de operaţii:
a) operaţii specifice luptei armate, sub cele două forme de bază, ofensiva şi
apărarea;
b) operaţii de stabilitate şi de sprijin;
c) operaţii intermediare.
(2) Din punct de vedere al scopului, acestea, la rândul lor pot fi:
a) decisive - determină în mod hotărâtor îndeplinirea/finalizarea misiunii;
b) ajutătoare - urmăresc crearea unor condiţii avantajoase pentru executarea
operaţiilor decisive în spaţiul de luptă/acţiune;
c) de sprijin de luptă - asigură libertatea de acţiune şi menţinerea ritmului
operaţiei.
(3) Din punct de vedere al efectivelor participante, operaţiile pot fi:
a) majore - 20 - 25.000 militari;
b) medii - 10 - 15.000 militari;

26 din 377
c) de mică anvergură - mai puţin de 5.000 militari;
Art.49. - (1) Operaţiile specifice luptei armate reprezintă angajarea violentă a
Forţelor Terestre, cu utilizarea armamentului şi tehnicii militare, pentru impunerea
voinţei proprii asupra inamicului prin producerea de pierderi umane şi materiale,
nimicirea sau capturarea acestuia.
(2) Ofensiva constituie forma principală şi decisivă de acţiune specifică luptei
armate, prin care Forţele Terestre realizează capturarea, izgonirea sau nimicirea
inamicului, participând la îndeplinirea scopului final al războiului.
(3) Apărarea este forma de acţiune specifică luptei armate, de regulă, impusă şi
adoptată temporar, prin care Forţele Terestre realizează respingerea, oprirea sau
întârzierea acţiunilor inamicului aflat în ofensivă.
Art.50. - Operaţiile de stabilitate şi de sprijin sunt acţiuni militare desfăşurate
în scopul descurajării, prevenirii conflictelor, restabilirii, menţinerii, impunerii şi
edificării păcii, păstrării/restabilirii ordinii constituţionale, acordării ajutorului
umanitar şi reconstrucţiei. Acestea se execută, de regulă, prin alte mijloace decât
operaţiile specifice luptei armate.
Art.51. - Operaţiile intermediare sunt acţiuni militare premergătoare sau
consecutive prin care unităţile din compunerea Forţelor Terestre sunt pregătite sau
sunt aduse în starea din care să poată desfăşura operaţia următoare sau să înceteze
misiunea.
Art.52. - (1) După forţele participante, operaţiile executate sau la care
participă Forţele Terestre pot fi: întrunite; multinaţionale; interdepartamentale;
independente/interarme.
(2) Operaţiile întrunite reprezintă acţiunile executate în cadrul unei grupări de
forţe din care fac parte, pe lângă unităţile Forţelor Terestre, unităţi din cel puţin o altă
categorie de forţe ale armatei.
(3) Operaţiile multinaţionale reprezintă acţiunile executate de o grupare de
forţe în care, pe lângă unităţile din compunerea Forţelor Terestre ale Armatei
României, participă unităţi din armatele altor state.

27 din 377
(4) Operaţiile interdepartamentale reprezintă acţiunile executate de grupări de
forţe din care fac parte, pe lângă Forţele Terestre şi unităţi/elemente din compunerea
altor ministere şi departamente ale statului român sau ale statului gazdă, în operaţiile
desfăşurate pe teritoriul altui stat, precum şi organizaţii şi agenţii locale sau
internaţionale. Modul de organizare, desfăşurare, comanda şi controlul se realizează
pe baza unor ordine/protocoale specifice.
(5) Operaţiile independente ale Forţelor Terestre reprezintă acţiunile executate
exclusiv de către unităţi din compunerea acestei categorii de forţe ale armatei.
Art.53. (1) Operaţiile Forţelor Terestre se desfăşoară în una din următoarele
perioade stări/distincte: în timp de pace; în situaţii de criză; în timp de război; în
perioada postconflict.
(2) De regulă, operaţiile desfăşurate în timp de pace, în situaţii de criză şi în
perioada postconflict fac parte din gama operaţiilor de stabilitate şi de sprijin, iar în
timp de război se desfăşoară operaţii specifice luptei armate.
(3) În anumite situaţii, se pot desfăşura simultan, atât operaţii specifice luptei
armate, cât şi operaţii de stabilitate şi de sprijin.

5. Nivelurile operaţiilor

Art.54. - (1) Forţele Terestre desfăşoară sau participă la operaţii de nivel


strategic, operativ şi/sau tactic.
(2) Nivelul unei operaţii executate sau la care participă Forţele Terestre este dat
de consecinţele militare şi/sau politice ale îndeplinirii obiectivelor militare stabilite
acestei categorii de forţe ale armatei.
(3) Nivelul conducerii, forţele şi resursele angajate, precum şi spaţiul în care se
desfăşoară operaţia nu sunt, întotdeauna, determinante în stabilirea nivelului
operaţiei.
Art.55. - (1) Operaţiile de nivel strategic ale Forţelor Terestre vizează
obiectivele militare naţionale sau ale alianţei/coaliţiei - în operaţiile multinaţionale.

28 din 377
(2) Obiectivele militare strategice, pentru Forţele Terestre, sunt stabilite de
către Statul Major General, Comandamentul Militar Strategic sau comandamentul
multinaţional de nivel strategic.
(3) Pentru îndeplinirea obiectivelor militare strategice, Forţele Terestre
desfăşoară operaţii de tip campanie/operaţii de nivel strategic.
Art.56. - (1) Operaţiile de nivel operativ ale Forţelor Terestre vizează
îndeplinirea obiectivelor militare stabilite pentru o anumită zonă de operaţii, care
conduc nemijlocit la atingerea obiectivelor strategice.
(2) Pentru îndeplinirea obiectivelor de nivel operativ, Forţele Terestre
desfăşoară operaţii de tip bătălie/operaţii de nivel operativ.
(3) Pe baza artei operative, la nivelul zonei de operaţii, se stabilesc: principiile
de utilizare a forţelor disponibile în zona de operaţii; locul şi momentul acţiunii;
algoritmul utilizării forţelor/dislocarea, angajarea, retragerea; algoritmul bătăliilor/
operaţiilor de nivel operativ; modul de realizare a cooperării - interarme,
intercategorii de forţe, interdepartamentale, multinaţionale.
Art.57. - (1) Operaţiile de nivel tactic ale Forţelor Terestre vizează planificarea
şi executarea manevrei şi focului unităţilor pentru atingerea acelor obiective militare
care însumate duc la îndeplinirea obiectivelor militare de nivel operativ.
(2) Pentru îndeplinirea obiectivelor maxime la nivel tactic, unităţile din
compunerea Forţelor Terestre desfăşoară operaţii de tip lupte şi ciocniri.

6. Structura operaţiilor

Art.58. - Elementele principale ale structurii operaţiilor Forţelor Terestre sunt:


dispozitivul; sistemul de lovire; amenajarea genistică.
Art.59. - (1) Dispozitivul cuprinde, de regulă, următoarele elemente: sistemul
de comandă; gruparea de angajare; rezerva; sistemul logistic.
(2) Sistemul de comandă al operaţiei se realizează astfel încât să asigure
continuitatea exercitării actului de comandă şi menţinerea unei legături sigure şi
permanente cu eşalonul superior, forţele subordonate, vecinii, cu cei cu care se

29 din 377
cooperează şi cu organele militare teritoriale din zona de responsabilitate. Acesta se
compune din structuri: de decizie; operaţionale; informaţionale; de securitate; de
sprijin logistic.
(3) Gruparea de angajare are drept scop îndeplinirea nemijlocită a scopului
operaţiei şi se compune din: forţele de pe direcţia principală de efort; forţele de pe
o altă direcţie de efort; forţele ce acţionează în sprijinul nemijlocit al efortului
principal.
(4) Rezerva este destinată rezolvării unor situaţii critice neprevăzute, care pot
să apară pe timpul desfăşurării operaţiei şi se compune din unităţi de forţe luptătoare,
de regulă, fără întăriri.
(5) Sistemul logistic este constituit din structurile de comandă, structurile de
execuţie proprii şi cele ale eşaloanelor subordonate, elementele de infrastructură sau
cele cu care se cooperează/colaborează, precum şi din relaţiile funcţionale dintre
acestea.
Art.60. - (1) Sistemul de lovire se organizează potrivit concepţiei operaţiei şi
cuprinde acţiunile tuturor sistemelor de armament şi ale altor mijloace de lovire,
executate în scopul producerii de pierderi, diminuării puterii de luptă şi anihilării
inamicului.
(2) Sistemul de lovire integrează şi efectele barajelor, obstacolelor şi
distrugerilor, precum şi ale operaţiilor de influenţare psihologică, de război
informaţional şi electronic.
(3) Baza sistemului de lovire o constituie loviturile executate cu aviaţia şi
rachetele antiaeriene, precum şi focul artileriei terestre şi antiaeriene şi al
armamentului greu de infanterie.
Art.61. - (1) Amenajarea genistică reprezintă un complex de activităţi care
urmăresc atenuarea sau accentuarea caracteristicilor terenului şi a detaliilor de
planimetrie, în vederea favorizării acţiunilor proprii şi dezavantajării inamicului.
Acesta asigură: stabilitatea şi fermitatea dispozitivului; protecţia personalului, tehnicii
şi a unor obiective împotriva efectelor loviturilor inamicului; întrebuinţarea eficace a
armamentului şi mijloacelor proprii; executarea manevrei de forţe şi mijloace;

30 din 377
inducerea în eroare a inamicului asupra dispozitivului de luptă şi operaţiilor forţelor
proprii.
(2) Amenajarea genistică a zonei de responsabilitate cuprinde totalitatea
misiunilor genistice ce se execută de toate armele în cadrul protecţiei genistice şi de
forţele de geniu în cadrul sprijinului genistic, potrivit concepţiei acţiunilor, în strânsă
legătură cu dispozitivul de luptă şi sistemul de lovire. Aceasta cuprinde, în principal:
executarea fortificaţiilor de campanie, barajelor genistice şi a distrugerilor; deminarea
terenului şi a obiectivelor; executarea culoarelor prin barajele explozive proprii şi ale
inamicului; asigurarea viabilităţii drumurilor de luptă; amenajarea şi deservirea
trecerilor peste obstacole; lucrări de mascare specifice armei executate prioritar pe
direcţiile de acţiune, precum şi pentru apărarea localităţilor şi a obiectivelor.
(3) În cadrul amenajării genistice, se adaptează şi se pun în stare de
operativitate lucrările genistice speciale executate în timp de pace, precum şi alte
lucrări de infrastructură adecvate pentru apărare.

7. Cadrul operaţional şi integrarea operaţiilor

Art.62. - (1) Integrarea operaţiilor Forţelor Terestre trebuie să fie completă şi


să vizeze forţele, echipamentul şi acţiunile militare propriu-zise - tipurile, nivelurile şi
fazele acestora, atât în ce priveşte scopul, timpul de desfăşurare şi locul în spaţiul de
luptă, cât şi sub aspectul asigurării şi utilizării resurselor.
(2) Ca rezultat al integrării, efectul operaţiei este mai mare decât suma
efectelor individuale ale acţiunii factorilor implicaţi.
(3) Integrarea constituie caracteristica de bază a operaţiilor Forţelor Terestre.
Ea solicită o instruire în comun anterioară şi temeinică şi presupune utilizarea
coordonată a forţelor, printr-o planificare detaliată şi o execuţie hotărâtă, pentru
îndeplinirea obiectivului final al operaţiei.
Art.63. - (1) Puterea de luptă maximă a Forţelor Terestre în operaţie se
realizează prin integrarea tuturor tipurilor de forţe din compunere, într-un tot unitar,
în cadrul unor grupări interarme, intercategorii de forţe sau multinaţionale.

31 din 377
(2) Forţele Terestre cuprind următoarele tipuri de forţe:
a) structuri luptătoare, din care fac parte unităţile de blindate - de tancuri,
mecanizate, de vânători de munte şi unităţile fără blindate - de infanterie, de
paraşutişti/aeropurtate;
b) structuri de sprijin de luptă, din care fac parte unităţile de artilerie,
unităţile de artilerie şi rachete antiblindate, unităţile de artilerie şi rachete antiaeriene,
unităţile de geniu, unităţile de apărare chimică, biologică, radiologică şi
nucleară/CBRN, unităţile de război electronic, unităţile de cercetare, unităţile de
comunicaţii şi informatică, unităţile de poliţie militară;
c) structuri pentru operaţii speciale, din care fac parte unităţile de operaţii
speciale, unităţile de informaţii, unităţile CIMIC etc.
d) structuri logistice din care fac parte unităţile şi formaţiunile de
aprovizionare şi transport, de mentenanţă, medicale, sanitar veterinare, bancare de
campanie;
(3) Misiunile generale ale forţelor sunt stabilite în strânsă concordanţă cu
posibilităţile tehnico-tactice ale armamentului, tehnicii şi echipamentului pe care îl au
în dotare. În funcţie de tipul şi forma operaţiei, precum şi de condiţiile concrete ale
acesteia, comandantul trebuie să cunoască şi să exploateze la maxim posibilităţile
diferitelor tipuri de unităţi din subordine.
(4) De regulă, în scopul integrării şi întrebuinţării adecvate a unităţilor de forţe
luptătoare, comandantul le întăreşte sau nu, după caz, cu unităţi din structurile de
sprijin de luptă şi/sau din cele logistice şi le grupează în funcţie de eşalon şi condiţiile
concrete.
(5) Fiecare din aceste grupări de forţe are principial, o destinaţie şi misiuni
generale bine delimitate, de care comandantul trebuie să ţină cont la stabilirea
misiunilor concrete.
Art.64. - Atunci când comanda grupării intercategorii de forţe/multinaţionale
se exercită de către comandanţi/comandamente din structura Forţelor Terestre, aceştia
trebuie să realizeze integrarea tuturor forţelor aflate sub comanda/controlul lor.

32 din 377
Art.65. - (1) Forţele Terestre îşi sporesc şi perfecţionează continuu puterea de
luptă prin integrarea în operaţie a echipamentului şi tehnicii moderne nou introduse şi
prin utilizarea eficientă şi exploatarea la maximum a posibilităţilor echipamentului şi
tehnicii aflate deja în dotare.
(2) Schimbările în domeniul echipamentului şi tehnicii trebuie să se reflecte cu
promptitudine în procedeele/modalităţile de instruire a unităţilor şi de pregătire şi
desfăşurare a operaţiilor.
Art.66. - Integrarea tipurilor, nivelurilor şi fazelor operaţiilor Forţelor
Terestre sub aspectul scopului, timpului, locului, precum şi al asigurării şi utilizării
resurselor se realizează în cadrul teatrului de operaţii, zonei de operaţii/de acţiune 2 şi
al spaţiului/câmpului de luptă.
Art.67. - (1) Teatrul de operaţii reprezintă o zonă necesară ducerii, conducerii
sau sprijinirii operaţiilor militare pentru fiecare dintre ameninţările majore.
(2) Teatrul de operaţii cuprinde una sau mai multe zone de operaţii delimitate
geografic, incluzând şi spaţiul aerian aflat deasupra/aferent acestora.
Art.68. - (1) Zona de operaţii reprezintă suprafaţa terestră şi spaţiul aerian
corespunzător acesteia în care se desfăşoară operaţia militară.
(2) Zona de operaţii trebuie să aibă o mărime şi o formă adecvate, astfel încât
aceasta să permită comandantului îndeplinirea misiunii, asigurarea protecţiei forţelor
şi integrarea acţiunilor forţelor şi mijloacelor la posibilităţile lor maxime.
(3) În cadrul zonei de operaţii de nivel operativ, comandantul acesteia poate
stabili, în funcţie de situaţie, un număr de zone de operaţii de nivel tactic.
(4) Comandantul învestit cu responsabilitatea operaţiilor, atât în cadrul
teatrului, cât şi în cel al zonei de operaţii, are autoritatea deplină privind integrarea,
controlul şi sincronizarea în timp şi spaţiu a priorităţilor şi efectelor urmărite prin
acţiunile forţelor din subordine, în concordanţă cu intenţia şi concepţia
comandantului eşalonului superior.
Art.69. - (1) Spaţiul de luptă este o porţiune de teren din zona de operaţie
determinată de posibilităţile maxime ale unităţilor de a descoperii şi angaja inamicul
2
Teatrul de operaţii corespunde nivelului strategic, zona de operaţii, nivelului operativ şi celui tactic. În
continuare, în prezentul manual se va folosi expresia “zonă de responsabilitate” cu sensul general de spaţiu de
desfăşurare a operaţiilor de orice nivel, mai puţin atunci când se face referire expresă la un anumit nivel al acestora.

33 din 377
simultan la toate cele trei niveluri ale artei militare - strategic, operativ, tactic, în
minimum două medii în scopul lovirii centrelor de greutate/punctelor decisive ale
acestuia şi a înfrângerii lui psihice şi fizice.
(2) Comandanţii eşaloanelor strategice/operative îşi extind viziunea asupra
spaţiilor de luptă însumate ale unităţilor din subordine, cu sistemele aeriene şi terestre
de cercetare-lovire, sistemele navale şi alte mijloace repartizate sau care acţionează în
folosul lor.
(3) La eşaloanele tactice, spaţiul de luptă este determinat de bătaia
armamentului din dotare şi de terenul în care se desfăşoară operaţiile.
Art.70. - Zona de influenţă reprezintă spaţiul geografic în care comandantul
poate interveni în mod direct în desfăşurarea operaţiei prin utilizarea forţelor
luptătoare sau a sprijinului prin foc aflate, în mod normal, la dispoziţia sa. Ea include
zona de operaţii a unităţii.
Art.71. - Zona de interes reprezintă zona aflată în atenţia comandantului,
incluzând zona de influenţă şi spaţiul adiacent acesteia, care conţine elemente ce pot
afecta desfăşurarea operaţiei şi îndeplinirea misiunii.
Art.72. - (1) În scopul integrării tuturor operaţiilor din spaţiul de luptă,
comandantul/comandamentul forţei întrunite trebuie să realizeze o vizualizare
completă a acestuia, pentru a determina relaţia dintre forţele proprii, pe de o parte şi
dintre acestea şi inamic, pe de altă parte, raportate la factorul timp şi resurse, având
în vedere obiectivul final al operaţiei.
(2) După stabilirea scopului/obiectivului final şi a relaţiilor dintre activităţi în
spaţiul de luptă, comandantul decide cum să desfăşoare operaţiile - de front, în
adâncime, în spaţiul aerian şi informaţional aferente zonei sale de responsabilitate -
pentru a realiza concordanţa cu estimările asupra factorilor misiune; inamic; forţe
proprii, inclusiv forţele de sprijin disponibile; teren, inclusiv starea vremii; timpul la
dispoziţie; consideraţii privind populaţia civilă din zonă/MIFT-TC 3.

3
În continuare, se va folosi formularea factorii MIFT-TC.

34 din 377
(3) Operaţiile terestre duse într-un anumit spaţiu de luptă sunt percepute ca o
acţiune integrată şi unitară şi se structurează după locul în care se desfăşoară, astfel:
operaţii la contact; operaţii în adâncime; operaţii în spate - Anexa nr.2, schema 3, 4.
(4) Integrarea şi sincronizarea operaţiilor în adâncime, la contact şi în spate
este o activitate complexă, ce presupune o înţelegere clară a intenţiei comandantului,
precum şi stimularea iniţiativei, atât din partea comandamentului cât şi a
subordonaţilor.
(5) Succesul integrării şi sincronizării operaţiilor în adâncime, la contact şi în
spate are un rol determinant în atingerea obiectivului final stabilit.
Art.73. - (1) Operaţiile la contact sunt acţiunile desfăşurate de către forţele ce
se confruntă nemijlocit cu inamicul şi includ atât lupta acestor forţe, cât şi cea a
rezervelor tactice aflate la dispoziţia comandanţilor respectivi.
(2) Scopul operaţiilor la contact este diminuarea puterii de luptă a inamicului
prin anihilarea fizică sau capturarea acestuia.
(3) Operaţiile la contact asigură obţinerea victoriei şi au de regulă, rolul decisiv
în finalizarea misiunii.
(4) Operaţiile la contact, de regulă, cuprind: lupta nemijlocită; mascarea;
manevra; sprijinul de luptă; sprijinul logistic pentru forţele aflate în contact cu
inamicul.
(5) Operaţiile la contact ale eşalonului superior includ operaţiile în adâncime,
operaţiile la contact şi operaţiile în spate ale unităţilor subordonate.
(6) În operaţiile la contact, acţiunile rapide, violente şi simultane au şanse mult
mai mari de succes decât cele secvenţiale sau staţionare. În această situaţie
comandantul trebuie să aibă în vedere menţinerea unei rezerve puternice pentru:
exploatarea succesului neprevăzut; revenirea dintr-o situaţie grea creată pe
neaşteptate; fixarea adecvată a inamicului prin operaţii în adâncime.
(7) Forţele Terestre reprezintă singura categorie de forţe ale armatei care poate
realiza dominaţia asupra terenului prin operaţii la contact, utilizând efectele de durată
ale acestora în câmpul de luptă.

35 din 377
(8) În operaţiile la contact, comandantul trebuie să aibă în vedere riscul foarte
ridicat al acestora pentru forţele proprii. În acest scop, se impune alegerea corectă a
timpului şi locului de acţiune, precum şi concentrarea forţelor numai când este
absolută nevoie şi pentru rezultate decisive, utilizându-se cu prioritate concentrarea
efectelor.
Art.74. - (1) Operaţiile în adâncime sunt duse împotriva inamicului dispus
dincolo de zona operaţiilor la contact. Ele se execută la toate eşaloanele prin
comandă, trageri şi manevră şi, în timp, extind spaţiul de luptă până la limita maximă
a posibilităţilor proprii. Executarea acestora cu succes facilitează obţinerea victoriei şi
contribuie la protecţia forţei.
(2) Operaţiile în adâncime urmăresc anihilarea puterii de foc a inamicului,
dezorganizarea conducerii, împiedicarea aprovizionării şi slăbirea moralului acestuia.
Atacul forţelor inamicului în adâncime îl întârzie, îi divizează forţele, îi diminuează
puterea de luptă şi-i grăbeşte înfrângerea.
(3) Afectând forţele propriu-zise ale inamicului, libertatea de acţiune, coerenţa
şi ritmul acţiunilor acestuia, operaţiile în adâncime asigură forţelor proprii
posibilitatea de a alege locul, timpul şi modalitatea de desfăşurare cu succes a
operaţiilor la contact.
(4) Puterea de lovire are un rol esenţial în executarea operaţiilor în adâncime,
în special dacă este aplicată sincronizat cu manevra. Unităţile de paraşutişti/
aeromobile şi cele de blindate asigură Forţelor Terestre capacitatea de a pătrunde în
adâncimea câmpului de luptă pentru a cuceri anumite obiective şi a distruge acele
componente de bază ale puterii de luptă a inamicului a căror angajare cu alte mijloace
ar fi prea costisitoare.
(5) Manevra în adâncime organizată de către eşalonul superior se finalizează de
regulă, cu operaţii la contact pentru eşalonul care o execută nemijlocit.
(6) În operaţiile întrunite/multinaţionale, succesul manevrei în adâncime
impune sincronizarea mijloacelor de sprijin organice ale Forţelor Terestre cu cele ale
celorlalte categorii de forţe ale armatei sau ale forţelor aliate.

36 din 377
Art.75. - (1) Operaţiile în spate extind dimensiunile spaţiale ale acţiunilor unei
unităţi şi asigură resursele necesare ţinerii sub control a ritmului acestora.
(2) Scopul principal al operaţiilor în spate îl reprezintă asigurarea libertăţii de
acţiune a grupărilor angajate la contact, prin protecţia şi susţinerea acestora, precum
şi posibilitatea executării manevrei de către forţele neangajate în operaţie - având în
vedere intenţia şi concepţia comandantului pentru operaţiile la contact şi a celor în
adâncime, în curs de desfăşurare şi viitoare.
(3) Prin operaţiile în spate, comandantul asigură controlul deplin al întăririlor şi
înlocuirilor, al rotirii, generării şi regenerării forţelor.
(4) La nivel tactic, operaţiile în spate sporesc posibilităţile comandantului de a
influenţa ritmul acţiunilor, ajutându-l să exploateze, fără întârziere, orice situaţie
favorabilă.
(5) La celelalte eşaloane, comandantul trebuie să aibă în vedere faptul că, atât
protecţia forţelor şi a celorlalte elemente dispuse în spate, cât şi susţinerea grupărilor
luptătoare aflate în contact cu inamicul sunt influenţate de distanţele mari existente
între cele două zone.
(6) Principalele acţiuni desfăşurate în cadrul operaţiilor în spate sunt: primirea,
concentrarea, deplasarea şi asigurarea securităţii forţelor nou sosite în zona de
responsabilitate; redislocarea forţelor aflate în afara contactului cu inamicul;
stabilirea şi protejarea bazelor de aprovizionare-evacuare; stabilirea, întreţinerea şi
protejarea căilor de comunicaţie; sprijinirea şi protejarea populaţiei şi a
instalaţiilor/obiectivelor civile aflate în zona de responsabilitate.
(7) Comandantul trebuie să aibă permanent în vedere faptul că forţele şi
mijloacele dispuse în spate constituie obiective pentru operaţiile în adâncime ale
inamicului. Pentru protecţia acestora, el trebuie să folosească atât mijloacele active,
cât şi pe cele pasive.
(8) Comandantul instruieşte şi asigură unităţile ce duc operaţii în spate, pentru
a fi în măsură să se apere împotriva celor mai importante ameninţări. Aceste forţe
sunt prevenite despre pericolul atacului inamicului asupra zonei operaţiilor în spate,
fiind gata, atât psihologic cât şi fizic, pentru a face faţă oricărei situaţii. Comandantul

37 din 377
ia măsuri pentru a respinge acţiunile de acest gen ale inamicului, fără a afecta
semnificativ operaţiile la contact.

8. Sisteme de operare

Art.76 - (1) Sistemele de operare/funcţiunile de luptă reprezintă instrumentele


principale aflate la dispoziţia comandantului, pe care acesta le integrează şi
coordonează în operaţie, pentru sincronizarea efectelor acestora în funcţie de timp,
spaţiu şi scop. Acestea sunt: informaţiile; manevra; sprijinul prin foc; apărarea
antiaeriană; mobilitatea şi protecţia; logistica; comanda şi controlul.
(2) Sincronizarea forţelor şi a efectelor acţiunii lor în întreaga zonă de
responsabilitate impune, din partea comandanţilor, analiza operaţiilor prin prisma
funcţiunilor de luptă existente la fiecare nivel al acestora.
Art.77. - (1) Informaţiile deţin un rol deosebit în sprijinul tuturor tipurilor de
operaţii militare, scop în care se urmăreşte în permanenţă obţinerea şi menţinerea
superiorităţii specifice în cunoaşterea şi vizualizarea spaţiului de luptă, în
determinarea simetriilor şi asimetriilor dintre forţele inamicului şi cele proprii. Pentru
aceasta se urmăreşte realizarea unui sprijin de informaţii integral, precis şi anticipativ
actului de comandă.
(2) Prin acţiuni specifice fiecărui eşalon sau prin alte modalităţi de care dispun
la un moment dat, comandanţii obţin şi analizează datele şi informaţiile privind
inamicul şi mediul de desfăşurare a operaţiei. Informaţiile militare dau astfel tărie
comenzii, amplifică efectele manevrei şi puterii de lovire, asigurând totodată
protecţia forţei. Acestea provin din surse umane sau tehnice, specializate sau
nespecializate.
(3) Culegerea, procesarea, diseminarea şi valorificarea datelor şi informaţiilor
referitoare la spaţiul de luptă, înainte de începerea operaţiei şi pe timpul desfăşurării
acesteia, sunt activităţi vitale pentru asigurarea succesului. Realizarea unei imagini
unice şi clare a spaţiului de luptă impune conducerea centralizată a procesului de

38 din 377
procurare a informaţiilor, desfăşurarea simultană a acestuia la toate eşaloanele şi
difuzarea oportună a datelor prin sistemul informaţional.
(4) Acţiunile pentru culegerea de informaţii impun utilizarea tuturor forţelor şi
mijloacelor aflate la dispoziţia comandantului. Aceste forţe şi mijloace includ:
unităţile/subunităţile aflate în contact nemijlocit cu inamicul; unităţile şi subunităţile
specializate din cadrul forţelor luptătoare şi din cele de sprijin; patrulele şi grupurile
de cercetare; ofiţerii de legătură repartizaţi la alte unităţi; cercetarea aeriană;
cercetarea navală, în zonele maritime şi fluviale.
(5) Informaţiile furnizate comandantului în scopul facilitării procesului luării
deciziei, trebuie să fie clare, concise, relevante şi oportune.
(6) Sistemul informaţional asigură comandantului informaţiile necesare
utilizării eficiente a forţelor disponibile şi furnizează comandamentului date de
specialitate pentru a fundamenta şi pune în aplicare planul operaţiei. Acesta este
sprijinit de eşalonul superior atât pe timpul pregătirii cât şi pe timpul ducerii
operaţiei. De asemenea populaţia locală şi organizaţiile guvernamentale
/neguvernamentale din zonă constituie o sursă importantă de informaţii.
Art.78. - (1) Manevra, ca sistem de operare, este folosită pentru crearea
condiţiilor necesare succesului operaţiei, prin deplasarea forţelor în raport cu
inamicul, astfel încât să-l pună pe acesta într-o poziţie nefavorabilă.
(2) În procesul de transpunere a deciziei în planul de operaţie, comandantul
stabileşte priorităţile şi interdependenţele dintre manevră şi celelalte funcţiuni de
luptă.
Art.79. - (1) Sprijinul prin foc este un element decisiv în obţinerea succesului
în lupta armată şi constă în acţiunea simultană şi coordonată a mijloacelor de lovire
terestre, navale, aeriene şi a celor de război electronic, pentru a susţine operaţiile, atât
la eşaloanele de nivel strategic şi operativ, cât şi la cele de nivel tactic.
(2) El se realizează prin integrarea şi sincronizarea tragerilor şi efectelor
acestora pentru a întârzia, dezorganiza sau nimici forţele şi mijloacele, sistemele de
operare şi instalaţiile inamicului în procesul de îndeplinire a obiectivelor strategice,
operative şi tactice.

39 din 377
(3) Comandantul asigură şi răspunde de: stabilirea priorităţilor; coordonarea,
utilizarea eficientă şi integrarea completă a mijloacelor de foc subordonate, primite în
sprijin/întărire de la eşalonul superior/vecini; descoperirea şi determinarea
elementelor de dispozitiv ale inamicului; repartizarea mijloacelor de tragere; lovirea
obiectivelor; evaluarea efectelor focului şi realizarea concordanţei acestuia cu
concepţia operaţiei.
Art.80. - (1) Apărarea antiaeriană în cadrul zonei de responsabilitate asigură
protecţia forţelor şi mijloacelor proprii faţă de atacul aerian al inamicului şi cuprinde
totalitatea acţiunilor şi măsurilor active şi pasive executate în vederea
anihilării/respingerii sau reducerii eficienţei acţiunilor aeronavelor, rachetelor şi
mijloacelor aeriene fără pilot ale acestuia.
(2) Apărarea antiaeriană a Forţelor Terestre reprezintă o parte a apărării aeriene
a teatrului de operaţii şi se execută, în principal, de către unităţile specializate -
artileria şi rachetele antiaeriene dar şi de celelalte categorii de forţe din structura
unităţilor interarme.
(3) Comandantul grupării forţelor interarme, prin coordonatorul apărării
antiaeriene, integrează posibilităţile de apărare aeriană ale forţelor participante la
operaţie şi stabileşte, pe baza planului de control al spaţiului aerian, măsurile şi
procedurile4 de control al spaţiului aerian pentru întreaga zonă de operaţie.
(4) Controlul operativ/OPCON al acţiunilor de apărare antiaeriană se execută
în sistem întrunit, din Centrul de Operaţii Aeriene, organizat în cadrul
Comandamentului Operaţional Aerian Principal, iar controlul tactic/TACON se
exercită din centrele de control şi raportare organizate la nivelul teatrului de operaţii.
La nivelul Forţelor Terestre, controlul spaţiului aerian se exercită prin coordonatorul
apărării aeriene care, de regulă, este comandantul celui mai mare eşalon de
rachete/artilerie antiaeriene, prin centrele de control şi raportare din zona de operaţii.
Art.81. - (1) Mobilitatea şi protecţia forţelor contribuie la realizarea libertăţii
de manevră şi apărarea forţelor proprii faţă de efectele acţiunilor armamentului
inamicului şi/sau faţă de adversităţile naturii.
4
Totalitatea măsurilor şi activităţilor specifice executate succesiv pentru a ajunge la o decizie/pentru a
îndeplini o decizie.

40 din 377
(2) Obţinerea mobilităţii presupune: trecerea obstacolelor realizate de inamic;
deplasarea în câmpul tactic; asigurarea viabilităţii drumurilor de luptă; asigurarea
trecerii forţelor şi mijloacelor peste obstacolele existente; identificarea itinerarelor
de ocolire a zonelor contaminate.
(3) Pentru realizarea contramobilităţii5 unităţile din compunerea Forţelor
Terestre nimicesc prin trageri forţele şi mijloacele inamicului, folosesc mascarea cu
aerosoli, instalează baraje genistice - explozive, neexplozive şi mixte, execută lucrări
de distrugeri şi beneficiază de acţiunile similare executate de către Forţele Speciale,
Forţele Aeriene şi Forţele Navale.
(4) Acţiunile active de protecţie se realizează prin apărarea antiaeriană,
siguranţa nemijlocită şi apărarea apropiată a elementelor de dispozitiv şi a
instalaţiilor, combinate cu baraje genistice - explozive şi mixte, precum şi lucrări de
distrugeri, iar cele pasive se referă la: inducerea în eroare; protecţia informaţiilor;
dispersarea forţelor şi mijloacelor; întrebuinţarea barajelor genistice neexplozive şi
fortificaţiilor de campanie; apărarea CBRN.
Art.82. - (1) Logistica Forţelor Terestre încorporează o varietate de specialităţi
tehnice şi activităţi funcţionale incluzând sprijinul şi susţinerea logistică, precum şi
folosirea infrastructurii disponibile din zona de responsabilitate.
(2) Prin sprijinul logistic, forţele sunt asigurate din punct de vedere material şi
al asistenţei, urmând fluxul - surse de aprovizionare - militarii aflaţi în contact cu
inamicul, în vederea desfăşurării cu succes a operaţiei.
(3) În procesul de planificare şi conducere, comandantul ţine cont de cerinţele
logisticii, având în vedere că importanţa acesteia creşte odată cu nivelul operaţiei.
Art.83. - (1) Comanda şi controlul reprezintă arta conducerii şi luării deciziei
prin exercitarea autorităţii militare a comandantului pentru planificarea, conducerea,
coordonarea şi controlul forţelor participante la operaţie şi include: deţinerea
neîntreruptă a controlului operaţiei; vizualizarea situaţiei curente şi de perspectivă, în
vederea formulării concepţiei pentru trecerea de la operaţia curentă la cea viitoare, cu
pierderi cât mai mici; stabilirea misiunilor forţelor subordonate; stabilirea priorităţilor
5
Măsuri şi acţiuni de interzicere şi limitare a mobilităţii inamicului.

41 din 377
şi repartiţia forţelor, mijloacelor şi resurselor; alegerea locurilor şi momentelor
optime pentru acţiune; motivarea subordonaţilor înainte şi pe timpul desfăşurării
operaţiei; stabilirea modalităţii şi a momentului modificării planurilor pe timpul
operaţiei.
(2) Comandantul influenţează hotărâtor obţinerea victoriei în operaţiile
militare, în principal prin: repartizarea misiunilor; alocarea resurselor; evaluarea şi
asumarea riscurilor; revederea planurilor pe timpul desfăşurării operaţiei;
angajarea rezervelor; cunoaşterea şi înţelegerea nevoilor subordonaţilor; dirijarea
şi motivarea acestora pentru scopul urmărit.
(3) Comandantul este în permanenţă împreună cu subordonaţii, împărtăşeşte cu
ei greutăţile, bucuriile şi necazurile, gândeşte şi acţionează fără întrerupere pentru
îndeplinirea misiunii în timp scurt, cu minimum de pierderi.
(4) Fiind mai mult artă decât ştiinţă, comanda operaţiei este direcţionată
frecvent de intuiţie şi de experienţa dobândită prin practică şi studiu.
Art.84. - (1) Flexibilitatea actului de comandă asigură libertatea de acţiune
necesară pentru îndeplinirea misiunii proprii fără sau cu minimum de orientare şi
control din partea eşalonului superior, în special atunci când comandantul nu poate
comunica cu comandantul său nemijlocit.
(2) Pentru comandantul unităţii angajate nemijlocit în operaţie, nevoia de
flexibilitate a actului de comandă este mai mare, întrucât acesta nu dispune
permanent de o coordonare continuă din partea eşalonului imediat superior şi nu
poate asigura propriului comandament/structurilor subordonate îndrumarea detaliată
necesară.
(3) Pentru realizarea flexibilităţii actului de comandă, atât comandantul unităţii
cât şi subordonaţii săi trebuie să-şi însuşească concepţia comandantului/şefului
nemijlocit şi să cunoască intenţia eşaloanelor superioare cu două trepte mai sus.

SECŢIUNEA a 4-a
Operativitatea şi proiecţia forţelor

42 din 377
1. Operativitatea

Art.85. - Operativitatea impune ca unităţile să fie instruite, organizate şi


echipate pentru ducerea operaţiilor în întregul spectru, precum şi pentru proiecţia
oportună a forţelor.
Art.86. - (1) Cerinţele principale ale operativităţii sunt: capacitatea de reacţie;
capacitatea de dislocare; capacitatea letală; capacitatea de supravieţuire;
capacitatea de susţinere.
(2) Acestea interferează cu cerinţele succesului operaţiilor, descrise în
secţiunea a 4-a, paragraful 2 şi presupun: existenţa unei structuri organizatorice şi
înzestrări cu tehnică şi echipament adecvate; o pregătire temeinică bazată pe o
doctrină specifică; platforme de proiecţie a forţei, sisteme de comandă şi control,
sisteme de cercetare-observare şi informaţii şi sisteme de transport strategic întrunit
corespunzătoare; o înaltă capacitate de anticipare a evoluţiei situaţiei în timp şi spaţiu,
atât la nivelul teatrului de operaţii, cât şi la nivel regional sau global, din partea
elementelor de comandă.
Art.87. - (1) Capacitatea de reacţie presupune planificarea operaţională,
pregătirea, executarea şi evaluarea rezultatelor operaţiei. Totodată impune instruirea
forţelor, planificarea şi pregătirea pentru executarea dislocării.
(2) Înainte de a primi avertizarea, comandanţii îşi iau măsuri ca unităţile să fie
pregătite pentru îndeplinirea cerinţelor rezultate din lista cu cerinţele esenţiale ale
misiunii/LCEM/METL6 iar după aceasta, se focalizează pe pregătirea specifică pentru
misiune.
(3) Asigurarea capacităţii de reacţie solicită menţinerea unui echilibru între
cerinţele operativităţii şi cele ale activităţii de zi cu zi, precum şi stabilirea unui nivel
al stării de operativitate corespunzător pentru fiecare unitate/mare unitate, unitate,
subunitate, formaţiune şi grupare de forţe/detaşament7, scop în care comandanţii
6
Acronim NATO provenit din sintagma Mision Essential Tasks List-Lista cu cerinţele esenţiale ale misunii.
7
În continuare, forma completă a expresiei mare unitate, unitate, subunitate, formaţiune şi grupare de
forţe/detaşament, va fi înlocuită cu termenul termenul generic unitate, mai puţin atunci când se face referire directă la
unul din termenii expresiei.

43 din 377
analizează misiunile unităţii şi desemnează ciclurile de atingere a operativităţii
corespunzătoare stării finale cerute.
Art.88. - (1) Capacitatea de dislocare solicită comandanţilor să vizualizeze
întregul proces, derulându-l mental în ordine inversă, de la dislocarea în teatrul de
operaţii a unităţii deplin operaţionale, până la plecarea din locul de dispunere
permanentă.
(2) Planul dislocării include atât fazele operaţiei, cât şi variantele de acţiune în
diferite situaţii şi repetiţiile permise de condiţiile concrete.
(3) Comandanţii îşi iau măsuri pentru recunoaşterea itinerarelor şi a
mijloacelor de dislocare, iar forţele specializate de cercetare/informaţii asigură
colectarea, prelucrarea şi transmiterea datelor necesare.
Art.89. - Capacitatea letală este rezultanta masării efectului distructiv al
sistemelor de luptă, prin utilizarea cu măiestrie a artei operative şi a tacticii în
dislocarea, sprijinul de luptă şi cel logistic al forţelor şi mijloacelor care o generează.
Art.90. - Capacitatea de supravieţuire este dată de eficacitatea tehnologiei şi a
modalităţilor de protecţie, la care se adaugă capacitatea letală a forţei aplicate
inamicului, înainte ca acesta să poată acţiona. Ea presupune dislocarea şi integrarea
unei cantităţi optime de forţe şi mijloace cu acest rol, dar şi o evaluare cât mai realistă
a riscului operativ al misiunii. Uneori, acţiunea ofensivă hotărâtă este de natură să
asigure o protecţie mai mare decât măsurile defensive masive de protecţie în zona de
dispunere.
Art.91. - Capacitatea de susţinere a forţelor în teatru este cel puţin la fel
de importantă ca şi aceea de generare a lor. Comandanţii trebuie să aibă în vedere
această cerinţă pentru toată durata şi în întreg spaţiul de desfăşurare a operaţiei.

2. Proiecţia forţelor

Art.92. - (1) Scopul proiecţiei forţelor îl reprezintă îndeplinirea misiunii,


celelalte acţiuni şi activităţi fiind concurente/complementare şi subordonate acestuia.

44 din 377
(2) Proiecţia Forţelor Terestre este stabilită de către Statul Major General,
Comandamentul Militar Strategic sau comandamentul multinaţional de nivel
strategic.
(3) Forţele Terestre participă la executarea proiecţiei forţelor atât în operaţii
specifice luptei armate cât şi în operaţii de stabilitate şi de sprijin.
(4) Proiecţia forţelor presupune: generarea şi regenerarea forţelor; alarmarea;
mobilizarea; operaţionalizarea şi dislocarea forţelor; pregătirea şi desfăşurarea
operaţiilor; redislocarea în garnizoanele de reşedinţă/extracţia forţelor şi
demobilizarea acestora.
Art.93. - Asigurarea credibilităţii şi a unei puteri de luptă adecvate a forţelor,
încă din fazele incipiente ale dislocării, constituie unul din principalele elemente ce se
au în vedere în planificarea acelor operaţii de proiecţie a forţelor care implică, în mod
explicit sau potenţial, lupta armată.
Art.94. - (1) Unităţile din forţele dislocabile vor fi gata în permanenţă pentru a
fi alarmate şi dislocate, iar personalul acestora va fi pregătit mental şi fizic pentru a
participa la proiecţia forţelor.
(2) Unităţile desemnate din timp de pace pentru a acţiona într-o anumită zonă
de operaţii execută planificarea detaliată pe misiuni, a proiecţiei forţelor.
Art.95. - În procesul de stabilire a forţelor destinate să fie dislocate într-un
teatru de operaţii/zonă operaţii se urmăreşte ca acestea să corespundă cerinţelor
misiunii atât pe termen scurt cât şi pe termen lung. Se au în vedere: misiunea,
inamicul, terenul, durata, anotimpul şi starea vremii, mijloacele de transport, existenţa
mijloacelor/resurselor dispuse din timp în zona de operaţii şi sprijinul ţării gazdă/al
partenerilor de alianţă sau coaliţie.
Art.96. - Informaţiile precise, oportune, continue şi detaliate, în special în
fazele critice, incipiente ale luării deciziei pentru dislocare, au un rol determinant
pentru succesul operaţiei. Acestea trebuie să stabilească disponibilitatea elementelor
de infrastructură - drumuri, căi ferate, porturi, aerodromuri, materiale de construcţie,
apă, instalaţii de depozitare, resurse şi echipamente de mânuire a materialelor şi
posibilităţile în timp şi spaţiu ale inamicului potenţial.

45 din 377
Art.97. - Comanda operaţiei va fi adaptată problemelor specifice create de
etapa dislocării forţelor - separarea unităţilor în timp şi spaţiu; separarea locului de
sosire al echipamentului de cel al forţelor; disfuncţionalităţile posibile în respectarea
graficului de deplasare; atacurile neaşteptate ale inamicului, precum şi de sistemul de
comunicaţii şi de evoluţiile neprevăzute ale situaţiei.
Art.98. - Proiecţia logisticii este strâns legată de dimensiunea forţei, stocurile
existente în teatrul/zona de operaţii şi posibilităţile de sprijin ale ţării gazdă/zonale. În
funcţie de situaţia şi posibilităţile concrete se organizează baze de sprijin înaintate,
intermediare şi în teatru şi se realizează sistemul de aprovizionare continuu pe uscat,
pe calea aerului sau pe apă.
Art.99. - Pregătirea forţelor începe în garnizoanele de reşedinţă, având în
vedere condiţiile şi particularităţile probabile ale misiunii. Pregătirea se continuă pe
toată durata operaţiei, în măsura în care permit timpul şi celelalte condiţii. Unităţile
participante vor acorda o importanţă deosebită schimbului de învăţăminte rezultate în
urma acţiunilor executate anterior.
Art.100. - De regulă, operaţiile de proiecţie a Forţelor Terestre vor fi
multinaţionale. Acest lucru impune luarea tuturor măsurilor de asigurare a unităţii de
efort şi a încrederii reciproce, cum ar fi: interoperabilitatea; structuri de comandă şi
control adecvate; traducători.
Art.101. - Impactul mijloacelor de comunicare în masă asupra operaţiilor de
proiecţie a forţelor va fi asigurat prin accesul lor continuu, controlat, pe toată durata
operaţiei, la informaţiile destinate publicului. O importanţă deosebită se acordă şi
informării oportune şi eficiente a întregului personal din compunerea forţei.
Art.102. - Activităţile postconflict şi tranziţia către starea de pace se au în
vedere încă din stadiile incipiente ale planificării şi desfăşurării proiecţiei forţelor,
astfel încât acestea să se desfăşoare în mod eficient.

SECŢIUNEA a 5-a
Puterea de luptă

46 din 377
Art.103. - (1) Puterea de luptă a unităţilor din compunerea Forţelor Terestre
este rezultanta combinării elementelor: informaţii; manevră; putere de lovire;
protecţie; comandă. Aceasta exprimă abilitatea forţelor de a executa operaţii militare.
(2) Folosirea propriu-zisă şi susţinerea elementelor puterii de luptă în mod
unitar este de natură să decidă rezultatul final al operaţiilor de orice tip.
(3) Comandantul trebuie să urmărească integrarea manevrei, puterii de lovire şi
protecţiei în varianta optimă pentru situaţia creată.
Art.104. - (1) Informaţiile dau tărie conducerii şi amplifică efectele manevrei,
protecţiei şi puterii de lovire. Ele provin din surse specializate sau nespecializate,
umane sau tehnice şi pot fi obţinute prin acţiuni specifice şi prin alte modalităţi aflate,
la un moment dat, la dispoziţia comandantului.
(2) Sistemele moderne de informaţii organizate în reţele ajută liderii de la toate
nivelurile să ia decizii într-un timp mai scurt. Deciziile bune, transmise oportun
permit Forţelor Terestre să maseze efectele puterii de luptă în mod mai rapid şi mai
eficace decât inamicul. Aceasta permite Forţelor Terestre să vadă, să înţeleagă şi să
acţioneze primele.
(3) Informaţia este utilizată de către ambele părţi aflate în conflict, fie direct,
fie indirect pentru a obţine avantaje exploatabile şi a le valorifica împotriva
obiectivelor selectate în acest sens, în modalităţi similare sincronizării şi utilizării
focului pentru îndeplinirea misiunilor.
(4) Capabilităţile sistemelor moderne specifice de a oferi informaţii în timp real
pentru toate nivelurile de conducere şi acţionale pot genera tentaţia comandanţilor, în
special a celor de la eşaloanele superioare, de a interveni în direcţionarea nemijlocită
a acţiunilor tactice minore, ceea ce ar fi de natură să reducă avantajele acestora.
Art.105. - (1) Manevra determină creşterea puterii de luptă, prin avantajul
poziţional obţinut ca urmare a dispunerii forţelor în punctele decisive pentru
executarea sau ameninţarea cu executarea focului prin ochire directă sau din poziţii
de tragere acoperite, pentru masarea efectelor acţiunilor proprii, realizarea

47 din 377
surprinderii, şocului psihologic şi a prezenţei fizice precum şi pentru obţinerea
dominaţiei morale asupra inamicului.
(2) O manevră reuşită cere din partea comandantului atât anticipare şi agilitate
mentală, cât şi o îmbinare judicioasă a mişcării cu puterea de lovire şi protecţia
forţelor care o execută.
(3) Creşterea puterii de luptă proprii se poate obţine şi fără deplasare, prin
obligarea inamicului de a intra într-o poziţie dezavantajoasă, efectul fiind similar
celui obţinut prin manevră.
(4) Deplasarea şi dispunerea unităţilor pe timpul dislocării acestora în zona de
responsabilitate, înaintea declanşării operaţiei, reprezintă elemente de manevră dacă,
prin acestea, se obţine un avantaj poziţional şi se poate influenţa rezultatul final al
operaţiei.
(5) Prin manevră, comandantul pune în mod continuu probleme inamicului,
făcându-i ineficiente reacţiile şi determinând înfrângerea acestuia. Avantajul
poziţional şi tăria date de prezenţa fizică a componentei terestre a forţelor armate,
obţinute prin manevră, sunt unice şi nu pot fi substituite de alte elemente.
(6) Mijloacele aeriene organice şi cele date în sprijin Forţelor Terestre sunt de
natură să asigure o flexibilitate şi mobilitate crescute, precum şi avantaje clare privind
informaţiile, protecţia şi efectul letal, însă aspectul temporar al acţiunilor din aer nu
poate înlocui necesitatea prezenţei permanente în teren a Forţelor Terestre.
Art.106. - (1) Puterea de lovire reprezintă forţa distructivă a fiecărei unităţi şi
are rol determinant în înfrângerea voinţei de a lupta a inamicului.
(2) Puterea de lovire a unei unităţi se realizează potrivit concepţiei operaţiei; ea
se exprimă în capacitatea unităţii de a executa lovituri/foc cu mijloacele la dispoziţie
şi vizează efectul real ce se obţine ca urmare a utilizării sale coordonate în operaţie,
indiferent de nivelul acesteia.
(3) Puterea de lovire include sprijinul prin foc al misiunilor, executat
independent sau în combinaţie cu manevra, pentru a realiza nimicirea inamicului.
(4) Pentru a spori efectul letal al puterii de lovire, comandantul trebuie să
utilizeze cu măiestrie şi pricepere bătaia şi precizia crescute ale sistemelor de

48 din 377
armament cu tragere prin ochire directă şi din poziţii de tragere acoperite, ce folosesc
muniţie dirijată prin laser şi sisteme integrate de cercetare.
(5) Integrarea puterii de lovire cu fumizarea şi sistemele de război electronic
duce la ruperea coeziunii, dezorganizarea acţiunilor inamicului şi producerea unor
efecte psihologice sau fizice specifice.
(6) Atingerea efectului maxim al puterii de lovire la nivel strategic, operativ şi
tactic necesită integrarea deplină a sistemelor şi procedeelor de stabilire a
priorităţilor, de determinare şi urmărire a obiectivelor, de repartizare a mijloacelor de
executare a focului şi de evaluare a rezultatelor, precum şi sincronizarea permanentă
a acesteia cu celelalte sisteme de atac împotriva inamicului.
Art.107. - (1) Protecţia conservă puterea de luptă a forţelor, în aşa fel încât
comandantul să le poată utiliza în momentele şi locurile decisive. Componentele
principale ale protecţiei sunt: securitatea şi inducerea în eroare; menţinerea sănătăţii
şi moralului militarilor; prevenirea accidentelor; evitarea fratricidului.
(2) Securitatea şi inducerea în eroare previn localizarea forţelor proprii şi
cunoaşterea acestora - compunere, posibilităţi - de către inamic. În acest scop, un rol
deosebit revine contracarării acţiunilor de obţinere de informaţii desfăşurate de către
inamic şi asigurării succesului propriilor acţiuni. Dispersarea forţelor şi mijloacelor,
mascarea, disciplina, apărarea aeriană a forţelor şi a celorlalte elemente de dispozitiv,
măsurile de protecţie şi siguranţă şi lucrările de amenajare genistică contribuie în
mod substanţial la reducerea pierderilor provocate de către inamic şi constituie o
parte importantă a protecţiei.
(3) Menţinerea moralului militarilor presupune luarea măsurilor pentru
realizarea coeziunii şi spiritului de echipă în cadrul unităţii, având în vedere bunul
trai, moralul şi starea de spirit ale întregului personal, precum şi măsuri pentru
asigurarea continuă a asistenţei medicale adecvate, revenirea rapidă în cadrul
unităţilor a luptătorilor cu răni uşoare şi pentru utilizarea eficientă a sistemelor de
evacuare, reparare şi înlocuire a materialelor necesare bunului trai şi sănătăţii
militarilor.

49 din 377
(4) Celelalte elemente componente ale protecţiei sunt tratate detaliat în
capitolul XV.
Art.108. - (1) Comanda reprezintă elementul cel mai dinamic al puterii de
luptă, realizându-se la toate eşaloanele prin ofiţeri, subofiţeri şi gradaţi cu un înalt
nivel de competenţă.
(2) Comandantul imprimă militarilor voinţa de a învinge, stabileşte ţelul,
asigură orientarea şi motivarea subordonaţilor în operaţie. El stabileşte modul de
realizare a manevrei precum şi utilizarea adecvată a puterii de lovire şi protecţiei în
operaţiile militare. Nici o atribuţie a acestuia în timp de pace nu este mai importantă
decât instruirea profesională proprie şi a subordonaţilor, precum şi înţelegerea
dimensiunii umane a actului de comandă, acestea ajutându-l să înţeleagă efectele
determinate de condiţiile specifice ale operaţiilor asupra întregului personal din
subordine.
(3) Selecţia comandanţilor trebuie realizată pe baza profilului lor moral,
fermităţii, puterii, voinţei şi competenţei profesionale. Ei trebuie să imprime
eşalonului comandat ideile, dorinţele, energia şi metodele proprii. Influenţa personală
şi competenţa comandanţilor au o contribuţie însemnată, uneori decisivă, la rezultatul
final al operaţiilor.
(4) Comandanţii cu o personalitate puternică şi militarii devotaţi constituie cel
mai important element de multiplicare a puterii de luptă.

CAPITOLUL II
Comanda şi controlul

SECŢIUNEA 1
Generalităţi

50 din 377
Art.109. - Întrebuinţarea Forţelor Terestre, în litera şi spiritul misiunilor lor
legitime, are loc, în exclusivitate, pe baza deciziei autorităţilor constituţionale
abilitate, care poartă întreaga răspundere cu privire la legalitatea hotărârilor luate şi
a directivelor date în acest sens.
Art.110. - (1) În operaţiile militare moderne, comandanţii asimilează şi
prelucrează o cantitate foarte mare de informaţii pentru a vizualiza spaţiul de luptă, a
evalua situaţia, a direcţiona şi coordona operaţiile în vederea obţinerii victoriei.
(2) Însuşirea, înţelegerea şi interpretarea situaţiei curente şi viitoare a forţelor
proprii şi a inamicului, formularea concepţiei şi direcţionarea operaţiei reprezintă
cerinţele principale ale exercitării comenzii .
Art.111. - (1) Actul de comandă trebuie să fie ferm, dar suficient de flexibil
pentru a permite manifestarea iniţiativei subordonaţilor şi exploatarea oportună a
ocaziilor favorabile ivite pe câmpul de luptă.
(2) Comanda se exercită din locul unde se găseşte comandantul, din punctele
de comandă proprii sau din punctul de comandă al unei unităţi subordonate.
Art.112. - Comanda şi controlul operaţiei este procesul prin care comandantul
impune subordonaţilor voinţa şi intenţiile sale privind desfăşurarea operaţiei.
Comanda include autoritatea şi responsabilitatea comandantului asupra forţelor din
subordine şi are două componente fundamentale: decizia; conducerea8.
Art.113. - (1) Decizia comandantului anticipează activităţile ce vor fi
declanşate şi rezultatele ce pot fi aşteptate prin punerea în practică a acesteia şi
reflectă caracterul ireversibil al operaţiilor începute, precum şi consecinţele actului
decizional.
(2) Luarea deciziei implică judecăţi strategice, operative şi tactice, în funcţie de
situaţie, obligându-l pe comandant să soluţioneze în mod continuu şi cu operativitate
următoarele probleme: dacă să decidă; când să decidă; ce să decidă.
(3) Instrumentele de aplicare a deciziilor includ sistemele de comunicaţii şi
informatică.

8
Cu referire, în special, la ansamblul acţiunilor comandantului pentru influenţarea, motivarea şi direcţionarea
subordonaţilor pentru îndeplinirea misiunii; corespondentul din limba engleză al termenului leadership.

51 din 377
Art.114. - (1) Conducerea vizează influenţa exercitată de comandant asupra
oamenilor, individual şi în grup, fiind focalizată preponderent asupra relaţiei specifice
care se stabileşte între acesta şi subordonaţii săi.
(2) Conducerea presupune: asumarea responsabilităţii deciziilor; loialitate faţă
de subordonaţi; direcţionarea forţelor şi resurselor repartizate către finalul dorit;
stabilirea unui climat de lucru în echipă, care să genereze succesul; curaj fizic şi
moral în faţa adversităţilor; o viziune care focalizează, dar şi anticipează cursul
operaţiilor viitoare.
Art.115. - (1) Controlul constituie acea secvenţă a comenzii operaţiei prin care
comandantul realizează următoarele: îşi exercită autoritatea cu care este investit
asupra unităţilor proprii şi a celor primite temporar sub comandă/control; influenţează
evenimentele/cursul operaţiei într-o anumită zonă de operaţii, uneori şi între anumite
limite de timp; monitorizează starea eficienţei organizaţionale; identifică abaterile
faţă de standardele stabilite şi le corectează.
(2) Controlul asigură: sincronizarea acţiunilor în toată zona de responsabilitate;
măsurarea, raportarea şi corectarea performanţei unităţilor aflate sub control, fără a
afecta semnificativ libertatea de acţiune a acestora; menţinerea sau delegarea
autorităţii; exercitarea comenzii din orice punct critic de pe câmpul de luptă;
posibilitatea revederii planurilor viitoare concomitent cu desfăşurarea operaţiei
curente.
(3) În limitele intenţiei comandantului, comandamentele acţionează permanent
pentru orientarea şi menţinerea sub control a acţiunilor unităţilor de care răspund,
precum şi pentru alocarea corespunzătoare a resurselor, în vederea obţinerii
rezultatului final urmărit.
Art.116. - (1) Unităţile din compunerea Forţelor Terestre participante la
operaţii multinaţionale se pot afla în relaţii de comandă, de control, de sprijin, de
cooperare şi de subordonare specifice9/Anexa nr.5, dar comanda deplină rămâne un
atribut exclusiv naţional.
(2) Din punct de vedere al relaţiilor de comandă, o structură militară se poate
9
Semnificaţia sintagmelor, corespondenţii lor în limba engleză, precum şi conţinutul relaţiilor aferente
acestora sunt detaliate în anexele nr. 1, 3, 4 şi 5.

52 din 377
găsi în una din situaţiile următoare: comanda totală; comanda operaţională;
comanda tactică.
(3) Din punct de vedere administrativ şi logistic, relaţiile de comandă pot fi:
sub comandă pentru administrare; sub comandă pentru administrare parţială; sub
comandă pentru mentenanţa zilnică.
(4) Relaţiile de control pot fi sub forma: control operaţional; control tactic;
control administrativ.
(5) Relaţiile de sprijin/Anexa nr.4 se stabilesc atunci când o unitate/structură,
element, ajută, protejează, completează sau sprijină o grupare de forţe. Din punct de
vedere al relaţiilor de sprijin, o structură militară se poate găsi în una din situaţiile
următoare: sprijin direct; sprijin reciproc; sprijin nemijlocit; sprijin general.
(6) Subordonarea şi transferul forţelor are loc în cadrul procesului de
proiectare şi generare a forţelor sau pentru îndeplinirea unor misiuni. Din punctul de
vedere al relaţiilor faţă de eşalonul superior, forţele se pot găsi în una din următoarele
relaţii de subordonare: organică; permanentă - prin repartiţie ca întărire; subordonare
temporară - prin repartiţie pentru sprijin.

SECŢIUNEA a 2-a
Structuri de comandă şi exercitarea comenzii

Art.117. - (1) Compunerea comandamentelor/comenzilor din structura Forţelor


Terestre, precum şi procedurile de lucru pentru elaborarea concepţiilor, planurilor şi
documentelor organizatorice de aplicare a acestora trebuie să fie în conformitate cu
standardele existente în cadrul NATO.
(2) În acest fel se are în vedere perfecţionarea comenzii Forţelor Terestre la
toate eşaloanele şi crearea condiţiilor de realizare a interoperabilităţii cu structurile
similare din armatele ţărilor membre NATO şi ale UE/Anexa nr. 3.
Art.118. - (1) Comanda Forţelor Terestre se manifestă în domeniile
operaţional şi administrativ/Anexa nr. 2.

53 din 377
(2) Comanda în domeniul operaţional reprezintă totalitatea activităţilor şi
măsurilor care vizează planificarea, organizarea şi conducerea operaţiilor militare în
concordanţă cu normele de drept interne şi internaţionale în vigoare, legile luptei
armate, procedurile şi standardele operaţionale stabilite şi se exercită în scopul
conducerii grupărilor de forţe necesare pentru desfăşurarea operaţiilor în situaţii de
criză sau război.
(3) Comanda în domeniul administrativ reprezintă ansamblul activităţilor şi
măsurilor întreprinse pentru: implementarea politicilor privind resursele umane şi
materiale; pregătirea pentru luptă şi pentru activităţile specifice vieţii militare a
întregului personal din Forţele Terestre; desfăşurarea pregătirii comandamentelor,
instruirii forţelor şi a învăţământului militar; organizarea ridicării graduale a
capacităţii de luptă a structurilor Forţelor Terestre; trecerea acestora de la starea de
pace la starea de război, inclusiv prin mobilizare; punerea la dispoziţia
comandamentelor operaţionale a forţelor şi mijloacelor stabilite, în acest sens, de
către autorităţile abilitate; planificarea şi conducerea acţiunilor militare, de regulă, cu
forţele şi mijloacele rămase la dispoziţie, precum şi a altor activităţi cu implicaţii
teritoriale, în zonele de dislocare şi de responsabilitate; elaborarea sau participarea la
iniţierea actelor normative cu privire la gestionarea forţelor.
Art.119. - (1) La nivel strategic, comanda operaţională a Forţelor Terestre se
exercită în timp de pace, în situaţii de criză şi în timp de război, de către şeful Statului
Major General prin Centrul Operaţional de Conducere Militară/COCMIL, prin
Centrul Naţional de Conducere Militară/CENCOMIL şi prin Comandamentul Militar
Strategic.
(2) La nivel operativ, comanda operaţională se exercită de către
Comandamentul Forţelor Terestre sau comandamentul operaţional întrunit.
(3) La nivel tactic, comanda operaţională se exercită de către comandamentele
operaţionale tip divizie, comandamentele de brigăzi/similare şi/sau comenzile de
unităţi/subunităţi.
Art.120. - Comanda administrativă a Forţelor Terestre se exercită: la nivel
strategic, de către Statul Major General; la nivel operativ, de către Statul Major al

54 din 377
Forţelor Terestre; la nivel tactic, de către comandamentele de divizie şi de brigadă şi
comenzile de unităţi/subunităţi.
Art.121. - (1) În condiţiile stării de urgenţă, la ordinul autorităţilor
constituţionale abilitate, Statul Major al Forţelor Terestre participă la organizarea şi
conducerea activităţilor pentru sprijinul logistic al forţelor Ministerului
Administraţiei şi Internelor, atunci când acesta este solicitat.
(2) În situaţia iminenţei ori a producerii unor dezastre sau accidente de mari
proporţii, Statul Major al Forţelor Terestre şi comandamentele/comenzile
subordonate asigură, organizează şi conduc potrivit planurilor de cooperare/
intervenţii şi a măsurilor stabilite de către Comisia Guvernamentală de Apărare
Împotriva Dezastrelor, participarea cu forţe şi mijloace pentru limitarea şi înlăturarea
efectelor dezastrelor naturale şi ale accidentelor.
Art.122. - Pentru starea de asediu, Statul Major al Forţelor Terestre şi
comandamentele/comenzile subordonate, la ordinul autorităţilor constituţionale
abilitate, participă la conducerea aplicării măsurilor impuse prin decretul de instituire
a acesteia.
Art.123. - (1) Comanda unităţilor din compunerea Forţelor Terestre se exercită
de către comandamente/comenzi. În unele situaţii de criză şi pe timp de război
acestea se dispun în puncte de comandă - de bază, de rezervă, înaintat sau ajutător.
(2) Comandamentul este structurat pe compartimente, grupate în funcţie de
eşalon, natura unităţii, tipul şi specificul misiunii executate de către aceasta, precum
şi de gradul de asigurare cu personal şi acţionează integral sau numai cu anumite
structuri pentru îndeplinirea misiunii primite/deduse.
(3) Din necesităţi funcţionale - pentru anumite activităţi, acţiuni,
comandamentele pot fi structurate în: grupa de coordonare; grupa specială; grupa
comandantului.
(4) Pe timpul pregătirii şi desfăşurării operaţiei, comandantul poate stabili şi o
altă organizare a comandamentului, adecvată cerinţelor şi condiţiilor concrete.
(5) Comanda Forţelor Terestre se realizează utilizând suportul tehnic al STAR
- componenta reţelei de transmisiuni permanente/RTP şi componenta de campanie.

55 din 377
Art.124. - (1) Comanda forţelor de sprijin logistic, parte integrantă a comenzii
Forţelor Terestre, cuprinde un ansamblu de măsuri ce se exercită de către structurile
de comandă şi de sprijin logistic şi vizează planificarea şi organizarea acţiunilor
forţelor avute la dispoziţie, în vederea susţinerii logistice a acestora.
(2) Comanda administrativă a forţelor de sprijin logistic din structura Forţelor
Terestre include Structura Resurse din Statul Major al Forţelor Terestre,
comandamentele de baze şi brigăzi logistice.
(3) Comanda operaţională a forţelor de sprijin logistic se realizează de
comandantul unităţii, din punctul de comandă, prin modulul de sprijin logistic.

SECŢIUNEA a 3-a
Comunicaţii şi informatică

Art.125. - (1) Asigurarea sistemului de comunicaţii şi informatică de campanie


reprezintă o cerinţă esenţială a operaţiilor Forţelor Terestre.
(2) Comandanţii trebuie să exercite comanda şi controlul şi în condiţiile
dezorganizării sistemului de comunicaţii şi informatică ca urmare a efectelor focului
inamicului, a războiului electronic executat de acesta, a efectelor impulsului
electromagnetic ce urmează loviturilor nucleare, precum şi a deteriorării tehnicii şi
echipamentelor specifice.
Art.126. - Dacă nu se stabileşte altfel, responsabilitatea pentru realizarea
sistemului de comunicaţii şi informatică de campanie este: de sus în jos - de la
eşalonul superior la cel subordonat; de la stânga la dreapta; de la forţele de sprijin la
unitatea sprijinită; din spate spre front - pentru unităţile de acelaşi nivel; de la unitatea
care se înlocuieşte la unitatea care înlocuieşte - pe timpul înlocuirii.
Art.127. - (1) Legătura trebuie să fie, pe cât posibil, reciprocă, cu eşaloanele
superioare, subordonaţii şi vecinii.

56 din 377
(2) Reciprocitatea legăturii este obligatorie în situaţiile în care: o unitate este
pusă sub comanda şi controlul unui stat major de naţionalitate diferită - în operaţiile
multinaţionale; unităţi de nivel brigadă şi mai mari sunt vecine.

CAPITOLUL III
Desfăşurarea operaţiei

Art.128. - (1) Desfăşurarea operaţiei cuprinde ansamblul activităţilor şi


acţiunilor executate de către comandant/comandament/unitate, în vederea îndeplinirii
misiunii.
(2) Desfăşurarea operaţiei include etapele: pregătirea operaţiei; executarea
operaţiei; încheierea operaţiei; evaluarea operaţiei.

SECŢIUNEA 1
Pregătirea operaţiei

Art.129. - (1) Pregătirea operaţiei cuprinde totalitatea activităţilor şi măsurilor


executate de către comandant/comandament/unitate, în scopul creării condiţiilor
necesare executării operaţiei, din momentul primirii/deducerii misiunii, până la
declanşarea10 acesteia.
(2) Principalele activităţi executate pentru pregătirea operaţiei militare sunt:
planificarea operaţiei; organizarea operaţiei; coordonarea şi controlul.

1. Planificarea

10
Declanşarea/începerea operaţiei se concretizează, în ofensivă, prin focul executat în pregătirea de foc,
începerea deplasării forţelor luptătoare şi executarea atacului iar în apărare, prin focul executat în contrapregătire şi/sau
pentru lovirea inamicului pe timpul apropierii şi desfăşurării pentru ofensivă/în raioanele de concentrare.

57 din 377
Art.130. - Planificarea operaţiei constituie componenta de bază a pregătirii
operaţiei şi presupune: iniţierea planificării; orientarea personalului; elaborarea
concepţiei operaţiei; elaborarea planului operaţiei; revederea planului operaţiei;
elaborarea planurilor de sprijin ale operaţiei.
Art.131. - (1) Iniţierea planificării se execută pe baza directivei pentru
iniţierea acţiunilor militare/ordinului de operaţie primită de la eşalonul superior sau
din proprie iniţiativă, pe baza misiunii deduse, ca răspuns la evenimentele/acţiunile
care au loc în zona de responsabilitate a unităţii.
(2) În cazul când primeşte responsabilitatea să elaboreze planul
operaţiei/OPLAN sau COPLAN - comandantului i se precizează prin directiva/
ordinul eşalonului superior sarcinile de planificare, forţele şi resursele alocate şi
orientarea de planificare.
(3) Iniţierea planificării cuprinde: însuşirea misiunii primite; aprofundarea
misiunii; elaborarea principalelor probleme pentru planificare.
(4) În urma însuşirii misiunii primite sau aprofundării celei deduse,
comandantul trebuie să înţeleagă următoarele elemente fundamentale: centrul de
greutate al forţei; punctele decisive; abordările directe şi indirecte ale inamicului;
punctele critice probabile ale operaţiei; secvenţele operaţiei şi succesiunea acestora;
manevrele şi dispersarea prin manevră; ritmul; reconcentrarea forţelor sau a efortului.
(5) Scopul principal al aprofundării misiunii primite este de a identifica şi
delimita, în timp şi spaţiu, responsabilităţile şi secvenţele pentru îndeplinirea
obiectivelor. Aceasta include, de asemenea, interpretarea corectă a misiunii,
definirea condiţiilor geografice şi de altă natură care pot afecta sau influenţa
misiunea, reevaluarea potenţialului forţelor proprii şi al inamicului probabil,
determinând punctele tari şi pe cele vulnerabile ale ambelor părţi.
(6) Elaborarea problemelor principale ale planificării constă în: identificarea
şi definirea misiunii de către comandant; identificarea limitelor operaţiei;
determinarea cerinţelor de informaţii; stabilirea datelor privind coordonarea
modulelor/activităţilor pentru executarea planificării.

58 din 377
(7) Prin identificarea şi definirea misiunii se asigură răspuns la următoarele
probleme: care este misiunea; cine şi cu ce forţe o execută; când şi unde va avea loc
acţiunea; motivaţia.
(9) Pentru aceasta comandantul stabileşte centrele de greutate, punctele
decisive, direcţiile operaţiei, punctele de vulnerabilitate şi capacitatea operaţională a
forţei prognozată la finalul operaţiei.
(10) Identificarea limitelor operaţiei vizează stabilirea dimensiunilor temporale,
spaţiale, acţionale şi a constrângerilor impuse procesului de planificare.
(11) Determinarea cerinţelor de informaţii constă în stabilirea naturii şi a
ponderii datelor necesare elaborării cursurilor operaţiei, a zonelor de unde să provină
acestea, precum şi a intervalelor de timp în care să fie difuzate planificatorilor.
(12) Realizarea coordonării activităţii modulelor vizează stabilirea priorităţilor,
încadrarea în timp a acestora, stabilirea procedurilor de stat major, a persoanelor
participante la procesul de planificare, precum şi a rapoartelor şi a informărilor ce vor
fi întocmite.
Art.132. - (1) Orientarea personalului implicat în planificarea operaţiei se
execută de către comandant, personal sau prin şeful de stat major. Aceasta se
realizează pe baza însuşirii şi aprofundării misiunii şi asigură caracterul unitar al
activităţilor şi documentelor/estimărilor, propunerilor etc. elaborate de către acesta,
prin direcţionarea şi focalizarea gândirii şi efortului întregului personal din
compunerea comandamentului. Ea se realizează în aşa fel încât să nu lase nici un
dubiu asupra intenţiei comandantului şi să exprime cât mai mult din viziunea acestuia
asupra misiunii şi a modalităţii de îndeplinire a obiectivului final.
(2) Orientarea personalului cuprinde: evaluarea situaţiei; prezentarea
concepţiei eşalonului superior/intenţiei comandantului; îndrumarea pentru planificare.
(3) Activitatea de evaluare a situaţiei are scopul de a identifica şi delimita, în
timp şi spaţiu, responsabilitaţile şi secvenţele pentru îndeplinirea obiectivelor.
Aceasta include, de asemenea, identificarea misiunii şi a obiectivelor stabilite, a
forţelor operaţionale puse la dispoziţie şi eventualelor nevoi de creştere a nivelului

59 din 377
de operativitate sau de redislocare, a resurselor ce trebuie asigurate după o estimare
iniţială, a nevoilor de sprijin logistic şi a riscurilor.
(4) Concepţia eşalonului superior/intenţia comandantului reprezintă expresia
concisă - scrisă sau verbală - a scopului operaţiei/obiectivului final urmărit şi trebuie
exprimată cu suficientă claritate pentru a fi înţeleasă întocmai, atât de către propriul
comandament, cât şi de către toţi comandanţii/executanţii subordonaţi până la nivelul
de comandă/execuţie situat cu două eşaloane mai jos. Aceasta asigură concentrarea
tuturor acţiunilor subordonaţilor asupra a ceea ce trebuie realizat pentru obţinerea
succesului, chiar şi atunci când planul şi concepţia operaţiei nu mai corespund în
totalitate situaţiei concrete.
(5) Îndrumarea pentru planificare presupune redactarea şi transmiterea ghidului
cu ideile de bază ale comandantului pentru declanşarea procesului.
Art.133. - (1) Elaborarea concepţiei exprimă viziunea comandantului asupra
intenţiei şi acţiunilor probabile ale inamicului, precum şi asupra operaţiei ce urmează
a fi desfăşurată pentru atingerea obiectivului final de către forţele din subordine.
(2) Concepţia se bazează pe cursul operaţiei ales de comandant pentru
îndeplinirea misiunii şi răspunde la întrebările ce, unde şi cum vor acţiona forţele
proprii pentru a obţine efectul dorit. Răspunsul la aceste întrebări trebuie să fie
suficient de detaliat pentru a permite comandamentului şi comandanţilor subordonaţi
să înţeleagă ce au de făcut şi cum trebuie să acţioneze pentru îndeplinirea obiectivelor
operaţiei respective.
(3) Atunci când concepţia operaţiei nu poate fi elaborată în volum complet, ea
trebuie să includă cel puţin modul de întrebuinţare a forţelor luptătoare şi de realizare
a sprijinului prin foc.
(4) Prin concepţia operaţiei, comandantul stabileşte direcţia/obiectivul
principală de efort şi alte direcţii/obiective de efort. Acestea permit alocarea
resurselor în mod adecvat, asigurarea focalizării acţiunilor concomitent cu fixarea
priorităţilor şi determinarea riscurilor, realizarea unităţii eforturilor şi înţelegerea
intenţiei comandantului.

60 din 377
(5) Elaborarea concepţiei constă în: analiza misiunii; prezentarea intenţiei
comandantului şi a scopurilor acţiunii; îndrumarea planificării şi elaborarea cursurilor
operaţiei; elaborarea estimărilor; prezentarea estimărilor şi selectarea cursului optim
al operaţiei; precizarea deciziei; reformularea misiunii; redactarea şi prezentarea
concepţiei operaţiei pentru aprobare.
(6 ) Analiza misiunii constă în studierea informaţiilor despre inamic, forţele
proprii şi despre zona de responsabilitate. Scopul analizei misiunii este de a
determina factorii şi condiţiile specifice ale situaţiei în care se realizează misiunea.
(7) Îndrumarea planificării şi elaborarea cursurilor operaţiei presupune
redactarea şi transmiterea ghidului de planificare al comandantului cu informaţiile şi
datele necesare planificatorilor, precum şi întocmirea cursurilor operaţiei.
(8) Elaborarea cursurilor operaţiei are la bază analiza misiunii şi estimările
modulelor din comandament şi ale comandanţilor unităţilor de sprijin.
(9) Un curs al operaţiei trebuie să răspundă la întrebările: ce tip de operaţie, ce
formă şi ce procedeu se adoptă; când se desfăşoară operaţia; cum se folosesc forţele
şi mijloacele la dispoziţie; de ce se desfăşoară operaţia; care este finalitatea operaţiei.
(10) Elaborarea estimărilor se desfăşoară concomitent cu analiza misiunii şi
presupune studierea informaţiilor despre inamic, forţele proprii şi zona de operaţii.
Estimările au în vedere influenţa factorilor de situaţie asupra îndeplinirii misiunii şi
au ca rezultat concluzii, recomandării sau propuneri care conturează cursurile posibile
ale operaţiei.
(11) Prezentarea estimărilor şi selectarea cursului optim al operaţiei presupune
executarea recunoaşterilor şi compararea cursurilor acţiunii forţelor proprii cu cele
ale inamicului. Pentru analiza unui curs al operaţiei, comandantul desfăşoară
următoarele activităţi: vizualizează acţiunile ambelor forţe în desfăşurarea lor logică,
luând în calcul estimările făcute; evaluează posibilităţile de succes ale acţiunilor
proprii prin comparaţie cu acţiunile inamicului; stabileşte gradul de risc şi de
acceptabilitate a lui; stabileşte măsuri active/pasive pentru reducerea efectelor
acţiunilor inamicului asupra forţelor proprii.

61 din 377
(12) Recunoaşterile se execută în funcţie de eşalon, de nevoi şi de timp şi au, în
principal, scopul de a verifica informaţiile cunoscute despre zona de responsabilitate,
influenţa caracteristicilor acesteia şi fezabilitatea cursurilor operaţiei.
(13) Estimarea comandantului este un proces continuu care îl ajută pe acesta să
aleagă cel mai bun curs al operaţiilor, având ca rezultat final o viziune clară asupra
situaţiei inamicului şi a forţelor proprii, a scopului urmărit sau misiunii şi o exprimare
clară a alternativelor.
(14) Comandantul revede şi actualizează în mod continuu situaţia, prin:
contactul permanent cu subordonaţii; cunoaşterea estimărilor acestora; observarea
personală a operaţiilor; relaţiile directe cu comandanţii eşaloanelor superioare/
similare; prin primirea continuă a informaţiilor necesare.
(15) Pe timpul estimării, comandantul analizează cursurile operaţiei, le
compară şi decide asupra cursului optim al operaţiei.
(16) Decizia reprezintă opţiunea comandantului privind executarea operaţiei şi
se materializează în concepţia operaţiei.
(17) Concepţia operaţiei trebuie să cuprindă: argumentaţia şi metodologia
utilizată de comandant pentru îndeplinirea misiunii date; misiunea - inclusiv
finalitatea dorită; intenţia comandantului; informaţiile necesare comandanţilor
subordonaţi, statelor majore ale componentelor şi structurilor de sprijin, privind
scopul, natura şi sarcinile de planificare ce le revin pentru misiune; conducerea
operaţiilor; cerinţe de forţe şi capacităţi; execuţia.
(18) Redactarea şi prezentarea concepţiei operaţiei pentru aprobare trebuie să
determine dacă elementele de bază ale concepţiei comandantului sunt suficiente
pentru îndeplinirea misiunii, să evalueze viabilitatea prognozelor făcute, precum şi
dacă concepţia este în conformitate cu ghidul pentru planificare. Concepţia operaţiei
se prezintă spre examinare eşalonului superior în vederea aprobării, în funcţie de
precizările primite prin directiva/ordinul acestuia. După aprobare, va fi trimisă tuturor
comandamentelor şi structurilor care sunt sau vor fi implicate în elaborarea planurilor
dependente de aceasta.

62 din 377
Art.134. - (1) Elaborarea planului operaţiei presupune detalierea concepţiei
operaţiei şi constă în: planificarea întrebuinţării forţelor; planificarea sprijinului
operaţiei şi protecţiei forţelor; planificarea sprijinului logistic; planificarea
deplasărilor; identificarea neajunsurilor; analiza fezabilităţii deplasărilor; elaborarea
datelor privind forţa pe faze de timp şi deplasarea ei/DFFTD; elaborarea ordinului de
operaţie.
(2) Planificarea întrebuinţării forţelor constă în: identificarea şi repartiţia
forţelor necesare îndeplinirii misiunii; stabilirea dispozitivului; precizarea misiunilor
forţelor subordonate şi a manevrei acestora pe timpul desfăşurării operaţiei.
(3) Planificarea sprijinului operaţiei şi protecţiei forţelor constă atât în
stabilirea măsurilor şi acţiunilor cu caracter general, cât şi a misiunilor specifice
executate de forţele de asigurare, de protecţie şi de sprijin.
(4) Planificarea sprijinului logistic include: planificarea aprovizionării forţelor
şi a transporturilor logistice; planificarea mentenanţei, a asistenţei medicale şi a celei
sanitar veterinare; planificarea resurselor; asigurarea căilor de comunicaţie;
planificarea cazării forţelor şi adăpostirii animalelor.
(5) Planul de operaţie trebuie să: concentreze acţiunile forţelor proprii asupra
centrului de greutate al dispozitivului inamicului; definească condiţiile care asigură
succesul prin aplicarea puterii de luptă; realizeze unitatea şi efortului forţelor
participante; constituie bază pentru planurile unităţilor subordonate; fie suficient de
flexibil pentru a asigura libertatea de acţiune a unităţilor chiar şi în situaţii des
schimbătoare.
(6) Planul de operaţie se finalizează prin ordinul de operaţie care trebuie să
permită subordonaţilor să exploateze situaţiile favorabile, în concordanţă cu intenţia
comandantului şi să ia decizii rapide şi corecte pe timpul desfăşurării operaţiei.
(7) Ordinul de operaţie constituie baza tuturor planurilor de operaţie ale
structurilor subordonate nemijlocit participante la acţiune, astfel încât îndeplinirea
acestora să asigure realizarea obiectivului strategic/operativ/tactic final.
(8) Ordinul de operaţie precizează, de regulă, ce să facă subordonaţii, de ce, cu
cine, unde şi când, fără a specifica şi cum să facă.

63 din 377
(9) Pe baza cerinţelor de planificare specifice luptei armate sau operaţiilor de
stabilitate şi de sprijin, comandantul grupării intercategorii de forţe din teatrul de
operaţii transpune directiva de operaţie a eşalonului superior, naţional sau al alianţei/
coaliţiei, în ordin de operaţie.
Art.135. Revederea planului operaţiei constă în analiza acestuia în scopul
validării şi se face imediat după elaborare, iar după aceea periodic, în funcţie de
evoluţia situaţiei, pentru actualizarea şi respectiv validarea permanentă.
Art.136. (1) Elaborarea planurilor de sprijin a operaţiei. Planurile de sprijin
cuprind planurile armelor/specialităţilor şi se referă la mobilizarea, desfăşurarea,
angajarea forţelor, susţinerea acţiunilor şi dislocarea forţelor şi resurselor în sprijinul
concepţiei materializate în planul operaţiei, fiind anexe la acesta.
(2) Comandantul comandamentului operaţional coordonează elaborarea
planurilor de sprijin. Acestea se întocmesc concomitent cu planul operaţiei de către
comandanţii subordonaţi, comandanţii care sprijină şi comandanţii unor componente
care contribuie la planificarea operaţiei. Planurile de sprijin au, de regulă, aceleaşi
elemente de structură ca şi planul operaţiei.
(3) Analiza şi aprobarea planurilor de sprijin intră în responsabilitatea
comandantului operaţional care poate fi solicitat să soluţioneze şi eventualele
probleme critice.
2. Organizarea, coordonarea şi controlul

Art.137. - (1) Organizarea operaţiei presupune transmiterea misiunilor la


subordonaţi şi realizarea măsurilor care să ducă la îndeplinirea prevederilor din plan.
(2) Procesul de organizare a operaţiei se desfăşoară, de regulă, după validarea
planului de operaţie, dar, în unele situaţii, anumite măsuri şi acţiuni de organizare se
pot executa concomitent cu planificarea operaţiei.
Art.138. - (1) Coordonarea operaţiei constă în corelarea efortului, armonizarea
diferenţelor şi informarea reciprocă.

64 din 377
(2) Coordonarea tuturor forţelor implicate în realizarea planului de operaţie se
realizează de către comandant şi se execută pe secvenţe ale operaţiei, direcţii,
misiuni şi obiective.
(3) Coordonarea începe imediat după primirea/deducerea misiunii şi continuă
pe toată durata operaţiei.
(4) Comandanţii subordonaţi trebuie să dispună de informaţii certe şi de cât
mai mult timp pentru pregătirea şi realizarea planurilor de operaţie proprii.
(5) La toate eşaloanele, unităţile participante la operaţie execută recunoaşterea
itinerarelor, precum şi repetiţii/activităţi complexe de revedere a detaliilor şi timpilor
stabiliţi prin coordonare.
(6) Atunci când coordonarea este realizată în mod adecvat, intenţia şi concepţia
operaţiei elaborate de către comandanţii subordonaţi susţin şi sunt complementare
planului de operaţie al comandantului eşalonului superior.
(7) Pe baza coordonării, comandanţii forţelor care participă la îndeplinirea
misiunii organizează cooperarea.
(8) Orice modificare a elementelor stabilite anterior în cadrul coordonării
impune revederea cooperării iniţiale.
Art.139. - (1) Controlul, ca parte a pregătirii operaţiei, vizează verificarea
punerii în practică a prevederilor din planul de operaţie şi se execută pe baza planului
de control întocmit de către statul major.
(2) Scopul principal al controlului este de a verifica măsurile ce se iau pentru
îndeplinirea cu succes a misiunilor primite şi a ajuta comandanţii şi comandamentele
în pregătirea operaţiei şi în menţinerea permanentă a unei ridicate stări de instruire a
unităţilor subordonate.
(3) Obiectivele principale care se urmăresc pe timpul controlului sunt: primirea
directivei/ordinului de operaţie şi înţelegerea clară a misiunii şi a modului de
cooperare; transmiterea misiunilor la subordonaţi şi îndeplinirea deciziei; executarea
de către unităţi a măsurilor necesare îndeplinirii misiunilor; capacitatea acestora de a
trece la executarea operaţiei la termenul stabilit; măsurile stabilite pentru lichidarea
urmărilor atacului ADMCBRN şi/sau cu sisteme incendiare; realizarea şi respectarea

65 din 377
măsurilor de asigurare a operaţiei şi de protecţie a forţelor; organizarea luptei
împotriva blindatelor inamicului; realizarea legăturilor; respectarea regulilor de
conducere în secret a trupelor; obiectivitatea şi autenticitatea sintezelor şi rapoartelor
trimise de subordonaţi; nivelul de realizare a logisticii; asigurarea condiţiilor de trai;
paza prizonierilor de război.
(4) Controlul se execută prin: deplasarea la unităţi; folosirea legăturilor de
comunicaţii şi informatică existente; studierea documentelor operative/de luptă;
observarea directă a activităţilor; fotografierea aeriană; întrebuinţarea mijloacelor
radioelectronice.
(5) Procedeul cel mai eficient de control este contactul personal cu unităţile
subordonate.
(6) Controlul trebuie să se execute neîntrerupt pe toată durata pregătirii şi
desfăşurării operaţiei.
(7) Activitatea de control nu trebuie să afecteze actul de comandă al
subordonaţilor.
(8) În situaţia când ordinul eşalonului superior nu a fost înţeles corect, cel care
execută controlul trebuie să semnaleze acest fapt comandantului/comandamentului
unităţii controlate şi să ofere informaţii care să permită acestora înţelegerea corectă a
ordinului. Comandantul/comandamentul unităţii controlate are libertatea de a ţine sau
nu cont de cele precizate, dar reprezentantul eşalonului superior are obligaţia să
raporteze comandantului care l-a trimis în control despre situaţia creată.
(9) Răspunderea pentru organizarea şi executarea oportună a controlului revine
comandantului.

SECŢIUNEA a 2-a
Executarea operaţiei

66 din 377
Art.140. - (1) Executarea operaţiei cuprinde măsurile luate şi activităţile
desfăşurate de către o unitate, din momentul declanşării/începerii operaţiei, până la
încetarea acesteia - îndeplinirea misiunii, trecerea la o altă operaţie.
(2) Executarea operaţiei include: executarea operaţiei declanşate potrivit
planului; planificarea operaţiei viitoare.
Art.141. - (1) Deşi condiţiile războiului sunt în continuă schimbare,
îndemânarea, tenacitatea, priceperea, îndrăzneala, curajul, încrederea în sine şi
spiritul ofensiv al comandanţilor/trupei pe timpul desfăşurării operaţiei au asigurat
dintotdeauna şi vor asigura şi în viitor succesul acesteia.
(2) Tehnologia, oricât de avansată, nu poate compensa îndemânarea şi
priceperea comandanţilor şi trupei în utilizarea echipamentului şi tehnicii în operaţiile
militare.
Art.142. - În scopul obţinerii succesului operaţiei în timp cât mai scurt şi cu un
cost cât mai scăzut, comandanţii unităţilor din compunerea Forţelor Terestre execută
următoarele: sincronizează posibilităţile forţelor din subordine, inclusiv ale celor cu
care cooperează, pentru a lovi în mod simultan inamicul pe toată adâncimea zonei de
responsabilitate şi pentru a crea condiţiile necesare manevrei în adâncime; manifestă
înţelepciune şi iscusinţă în conducerea operaţiei în curs şi în planificarea operaţiilor
viitoare, în stabilirea momentului, locului şi a modalităţii de angajare a obiectivelor
vizate, împiedicându-l pe inamic să prevadă acţiunile proprii; ia măsuri pentru a
obţine informaţii oportune şi precise despre întreaga zonă de responsabilitate, de la
primirea misiunii şi până la finalizarea operaţiei; asigură succesul manevrei terestre,
prin realizarea protecţiei forţelor proprii faţă de acţiunile forţelor aeriene, terestre,
navale şi speciale ale inamicului; utilizează rezerva în mod judicios, în locurile şi
momentele decisive, angajând-o pe cât posibil, într-o singură misiune, simultan cu
luarea măsurilor de reconstituire a acesteia, imediat după luarea deciziei de a o
introduce în operaţie; compară continuu desfăşurarea operaţiilor în curs cu cerinţele
operaţiilor viitoare şi evaluează atingerea potenţială a punctului critic de către forţele
din subordine, căutând să obţină rezultate decisive înainte de acest moment;

67 din 377
realiniază11 continuu forţele ca răspuns la situaţia strategică/operativă sau tactică
concretă, în vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite sau facilitării operaţiilor
viitoare; pe timpul desfăşurării operaţiilor, revăd planul de operaţie ori de câte ori
este necesar şi realizează în timp util corectivele care se impun, în scopul menţinerii
sau preluării iniţiativei de la inamic.
Art.143. - (1) Comandantul grupării intercategorii de forţe/interarme
orientează operaţiile militare de mare amploare asupra obiectivelor decisive care
conduc către centrul de greutate al inamicului, iar dacă situaţia impune, reevaluează
şi stabileşte noi puncte decisive/noul centru de greutate, aducând corectivele necesare
planului de operaţie.
(2) De regulă, prin planificare se prevede înfrângerea inamicului printr-o
singură operaţie majoră. Dacă pe timpul executării operaţiei, devine evident că
înfrângerea inamicului nu este posibilă prin planificarea iniţială, comandantul
pregăteşte şi desfăşoară, la nevoie, şi alte operaţii.
Art.144. - (1) În operaţia ofensivă, comandanţii unităţilor din compunerea
Forţelor Terestre urmăresc obţinerea victoriei cât mai repede cu putinţă şi cu un
consum cât mai redus de resurse. În acest scop, ei masează focul şi concentrează
unităţile numai când şi unde este necesar, păstrează iniţiativa, atacă punctele
vulnerabile ale inamicului, îl lovesc în adâncime şi-l împiedică să-şi organizeze o
apărare unitară.
(2) În unele situaţii se execută manevre pentru a evita operaţiile care ar încetini
sau slăbi ofensiva.
(3) Forţele dispersate ale inamicului sunt izolate şi nimicite pe părţi, înainte ca
acestea să se concentreze şi să organizeze o apărare puternică.
(4) Comandantul menţine permanent integritatea şi puterea de luptă a forţelor
din subordine. Atunci când forţele sunt dispersate prea mult, sunt extinse pe o
suprafaţă prea mare sau nu mai este posibilă susţinerea logistică adecvată, se trece la
apărare, scop în care se pregătesc din timp planurile de operaţie pentru situaţii
neprevăzute.
11
Măsuri şi acţiuni pentru repoziţionarea forţelor şi mijloacelor, vizând asigurarea continuităţii limitei dinainte
a forţelor proprii - eventual reducerea lungimii acesteia şi menţinerea unităţilor în limitele puterii lor de luptă,
corespunzătoare condiţiilor concrete.

68 din 377
Art.145. - (1) În apărare, comandantul exploatează la maximum avantajele
proprii - acoperirile naturale, poziţionarea din timp a forţelor şi mijloacelor, liniile de
comunicaţie mai scurte ca şi desfăşurarea operaţiilor într-un teren cunoscut, în scopul
anihilării avantajelor iniţiale ale atacatorului – posibilitatea acestuia de a alege când şi
unde să lovească, când şi unde să-şi maseze forţele şi deţinerea iniţiativei.
(2) O apărare bine organizată presupune atât acţiuni defensive cât şi ofensive,
urmărind oprirea atacatorului şi preluarea iniţiativei, prin exploatarea oricărei situaţii
favorabile operaţiilor cu caracter ofensiv.
(3) Scopul final al operaţiei de apărare este trecerea la ofensivă şi înfrângerea
definitivă a inamicului.

SECŢIUNEA a 3-a
Încheierea operaţiei

Art.146. - În război, încheierea operaţiei se raportează nemijlocit la măsura în


care scopurile militare, politice şi/sau politico-militare ale acesteia au fost atinse.
Încheierea unei operaţii militare pentru Forţele Terestre presupune atât obţinerea
victoriei militare pe câmpul de luptă, cât şi câştigarea păcii prin mijloace/
procedee/metode specifice.
Art.147. - (1) De regulă, autorităţile constituţionale abilitate stabilesc condiţiile
terminării războiului, pe baza consultării cu liderii militari naţionali/ai alianţei,
coaliţiei.
(2) Comandanţii militari din compunerea Forţelor Terestre pun la dispoziţia
autorităţilor constituţionale abilitate datele şi informaţiile relevante privind intenţiile
şi obiectivele inamicului, strategia şi şansele acestuia, având în vedere natura şi tipul
conflictului, obiectivele militare, planurile şi acţiunile proprii care afectează cel mai
mult inamicul, precum şi impactul operaţiilor asupra războiului de alianţă/coaliţie.
(3) Elementele şi situaţiile în care lupta armată poate fi considerată încheiată,
măsura şi modalitatea în care încheierea conflictului în anumite condiţii de natură

69 din 377
militară, contribuie la realizarea obiectivelor politice generale, sunt stabilite de către
autorităţile constituţionale abilitate înainte de declanşarea propriu-zisă a luptei
armate.
(4) Obiectivul final al războiului şi modalităţile de atingere şi menţinere a
acestuia constituie elementele cele mai importante care fundamentează planurile de
operaţie ale Forţelor Terestre.
(5) În luarea deciziei de către autorităţile constituţionale abilitate, referitor la
încetarea operaţiilor, punctul de vedere al comandantului cu privire la situaţia din
teren şi, în special, la puterea de luptă a inamicului şi posibilitatea continuării
rezistenţei acestuia, are un rol determinant.
Art.148. - După terminarea războiului, forţele proprii trec, fără pauză, la
activităţile postconflict, până la atingerea scopurilor şi obiectivelor strategice
naţionale/ale alianţei, coaliţiei; în această perioadă se pot desfăşura o serie de operaţii
de stabilitate şi de sprijin.
Art.149. - (1) Încheierea operaţiilor de stabilitate şi de sprijin are loc atunci
când obiectivele stabilite pentru acestea au fost atinse sau, uneori, când acţiunea
Forţelor Terestre nu se mai justifică.
(2) Condiţiile generale ale încetării operaţiilor ca şi decizia propriu-zisă de
retragere a forţelor se stabilesc şi în acest caz, de către autorităţile constituţionale
abilitate.

SECŢIUNEA a 4-a
Evaluarea operaţiei

Art.150. - (1) Evaluarea presupune monitorizarea continuă - pe timpul


pregătirii şi execuţiei operaţiei - a situaţiei curente şi a evoluţiei acesteia, în funcţie de
criteriile succesului, în vederea aducerii de corecturi sau luării de noi decizii, precum
şi evaluarea postacţiune.

70 din 377
(2) Evaluarea postacţiune se completează prin discuţii deschise cu personalul
participant şi constituie sursa principală pentru modificarea prevederilor doctrinare, a
modului de desfăşurarea a instrucţiei, a formării liderilor, a organizării şi a înzestrării
forţelor.
Art.151. - Comandanţii analizează circumstanţele succeselor şi eşecurilor
neaşteptate, acţiunile neprevăzute ale inamicului, sau acţiunile care nu se desfăşoară
conform planului, având în vedere, în primul rând, impactul general al acestora
asupra forţelor proprii şi asupra cursului operaţiei. Ei iau în calcul atât cauzele
imediate, evidente, precum şi pe cele conexe sau ascunse. Concluziile cu caracter
general sunt diseminate în toate structurile, ca „lecţii învăţate”.

CAPITOLUL IV
Operaţia ofensivă

SECŢIUNEA 1
Generalităţi

Art.152. - (1) Scopul general al ofensivei este înfrângerea inamicului sau


crearea condiţiilor pentru succesul operaţiilor ulterioare - pentru încetarea ostilităţilor
şi trecerea la operaţii postconflict, prin aplicarea concertată a elementelor puterii de
luptă pe toată adâncimea dispozitivului inamicului.
(2) Prin executarea operaţiei ofensive se pot realiza: neutralizarea, nimicirea
sau capturarea forţei vii; neutralizarea sau distrugerea armamentului şi instalaţiilor
inamicului; ocuparea terenului/obiectivelor; privarea inamicului de resurse; obţinerea
de informaţii - cercetarea prin luptă; inducerea în eroare a inamicului asupra direcţiei
efortului principal/loviturii; fixarea inamicului pentru a preveni regruparea sau
repoziţionarea forţelor acestuia; lovituri de preîntâmpinare pentru a obţine iniţiativa;
dezorganizarea dispozitivului şi acţiunilor inamicului; crearea condiţiilor pentru
continuarea acţiunilor în adâncime.

71 din 377
Art.153. - Comandantul foloseşte orice prilej pentru preluarea iniţiativei şi
executarea unor operaţii cu caracter ofensiv, chiar şi în apărare. Scopul final al
războiului se realizează în special prin operaţii ofensive.
Art.154. - (1) Principiile ofensivei se aplică şi în cazul contraatacurilor
executate ca parte a operaţiei de apărare, când comandantul hotărăşte să atace forţele
inamicului pentru preluarea iniţiativei.
(2) Avantajele ofensivei sunt determinate, în principal, de posibilitatea
atacatorului de a alege momentul declanşării operaţiei, direcţia loviturii principale/
obiectivul şi locul efortului principal, precum şi de controlul permanent al acestuia
asupra sincronizării operaţiei şi a ritmului atacului.

1. Factorii determinanţi ai operaţiei ofensive

Art.155. - Factorii determinanţi ai ofensivei sunt: surprinderea; concentrarea


efortului - forţelor şi mijloacelor; ritmul rapid; îndrăzneala; ocolirea/depăşirea
apărătorului; exploatarea succesului; cercetarea; controlul; adâncimea; siguranţa;
manevra.
Art.156. - (1) Surprinderea privind momentul, locul, modalitatea şi direcţia
atacului se realizează, în principal, prin deţinerea iniţiativei de către atacator,
cunoaşterea intenţiei inamicului şi interzicerea executării cercetării de către acesta.
(2) Prin surprindere se obţin: întârzierea reacţiilor; dezorganizare şi confuzie în
sistemul de comandă şi control; inducerea şocului psihologic în rândul personalului;
reducerea coerenţei apărării inamicului.
(3) Surprinderea duce la diminuarea puterii de luptă a inamicului ceea ce
permite atacatorului să obţină succesul cu forţe mai puţine decât ar fi necesare în
absenţa acesteia.
(4) Condiţiile grele de teren şi stare a vremii combinate cu atacurile
demonstrative, neaşteptate şi violente pe direcţii neprevăzute, comunicaţiile false, ca
şi întrebuinţarea forţelor aeropurtate şi a forţelor speciale în spatele dispozitivului

72 din 377
inamicului pentru a-l înşela asupra acţiunilor la care ar trebui să se aştepte au un efect
paralizant asupra acestuia.
Art.157. - (1) Prin concentrarea efortului - forţelor şi mijloacelor,
comandantul trebuie să urmărească în mod deosebit, masarea efectelor şi mai puţin pe
cea a forţelor şi mijloacelor, care ar duce la creşterea vulnerabilităţii acestora faţă de
loviturile inamicului.
(2) Realizarea combinaţiei ideale între dispersare, concentrare, inducere în
eroare şi atac trebuie să constituie o preocupare permanentă a comandantului.
(3) Pentru a determina extinderea dispozitivului de apărare al inamicului şi a
reduce la maxim efectele focului executat de către acesta în adâncime, comandantul
poate folosi frecvent dispersarea forţelor proprii.
(4) În funcţie de situaţia concretă, comandantul adoptă atitudinea cea mai
adecvată - concentrarea sau dispersarea forţelor - care asigură creşterea protecţiei
forţelor proprii şi sporirea/menţinerea vitezei şi ritmului atacului.
(5) Comandantul stabileşte direcţia principală/zona principală/sectorul
principal/obiectivul principal de efort şi concentrează acţiunile forţelor în consecinţă,
fără a renunţa la abilitatea de a o schimba oricând şi cu rapiditate, atunci când situaţia
o impune, menţinând totodată sincronizarea efectelor pe măsura desfăşurării atacului.
(6) Pentru a face posibilă, la nevoie, schimbarea efortului principal pe o altă
direcţie, comandantul menţine de la început, controlul centralizat asupra unei cantităţi
suficiente de forţe şi mijloace, concomitent cu alocarea sprijinului de luptă şi
susţinerii logistice necesare unităţilor de pe direcţia principală de ofensivă.
(7) Comandanţii de la toate eşaloanele asigură mascarea concentrării forţelor
proprii, până în momentul din care este prea târziu pentru inamic să reacţioneze
eficient. Ei au în vedere ca activităţile logistice, acţiunile de patrulare, comunicaţiile
şi focul din poziţii de tragere acoperite să nu permită inamicului să sesizeze o
schimbare evidentă în activitatea forţelor proprii, luând şi măsuri de evitare sau
mascare a acelor elemente care ar putea oferi indicii despre direcţia sau momentul
atacului.

73 din 377
(8) Viteza, protecţia şi inducerea în eroare sunt esenţiale pentru succesul
concentrării forţelor.
(9) La nivelele strategic şi operativ, concentrarea impune o coordonare
anterioară atentă cu acţiunile celorlalte categorii de forţe sau, când e cazul, cu cele ale
forţelor partenere din cadrul alianţei/coaliţiei. În fiecare stadiu al atacului
comandantul integrează acţiunile mijloacelor de cercetare şi supraveghere cu cele ale
mijloacelor de tragere.
(10) Comandanţii eşaloanelor tactice beneficiază, de regulă, pe timpul
concentrării de protecţia faţă de cercetarea şi atacul inamicului, asigurate prin
superioritatea aeriană şi folosesc apărarea antiaeriană şi alte elemente ale sistemului
de lovire pentru a asigura protecţia forţelor din subordine.
Art.158. - (1) Desfăşurarea în ritm rapid a operaţiilor este esenţială pentru
menţinerea iniţiativei. Comandantul impune acel ritm care asigură sincronizarea
operaţiilor şi menţinerea presiunii asupra inamicului, astfel încât acesta să nu-şi poată
reveni din şocul determinat de efectele combinate ale atacului.
(2) Un ritm înalt cere şi abilitatea de a lua decizii cu rapiditate, de a nu oferi
pauze inamicului şi de a exploata situaţiile avantajoase în concordanţă cu intenţia
comandantului.
(3) Ofensiva executată într-un ritm înalt generează presiune asupra
apărătorului, creează condiţii pentru realizarea surprinderii, contribuie la protecţia
forţelor atacatoare, menţine inamicul în alertă/dezechilibru şi-l privează de libertatea
de acţiune.
(4) Exploatat în mod adecvat, ritmul ofensivei poate crea confuzie,
imobilizează apărătorul şi îl face pe atacator imposibil de oprit.
Art.159. - (1) Îndrăzneala este o condiţie de bază a succesului ofensivei.
(2) Simplitatea planurilor şi curajul execuţiei, combinate cu îndrăzneala
comandanţilor, pot anula chiar şi dezavantajele inferiorităţii numerice.
(3) Comandantul trebuie să înţeleagă unde şi când să-şi asume riscuri, să nu
execute planurile la întâmplare şi să abordeze în mod curajos situaţiile dificile.

74 din 377
Art.160. (1) Prin ocolirea/depăşirea apărătorului se realizează ocuparea
terenului/obiectivelor deţinute de inamic.
(2) După începerea atacului, forţele proprii se deplasează cu repeziciune în
urma unităţilor de cercetare, prin intervalele din apărarea inamicului şi îşi sporesc
eforturile pentru a lărgi pătrunderile şi a întoarce flancurile expuse.
(3) Realizând ocolirea/depăşirea apărătorului, atacatorul nu-i permite acestuia
să-şi revină din şocul atacului iniţial, nu-i lasă timp să identifice direcţia principală/
obiectivul principal de efort şi mai presus de orice, îi interzice să-şi concentreze
forţele sau să-şi maseze efectele acţiunilor pe care le întreprinde.
Art.161. - (1) Exploatarea succesului caracterizează orice operaţie ofensivă
victorioasă şi este în strânsă interdependenţă cu ritmul rapid, surprinderea şi
îndrăzneala.
(2) Comandantul foloseşte cu flexibilitate orice situaţie avantajoasă apărută pe
câmpul de luptă, adaptând sau modificând din mers, dacă este necesar, planul de
operaţie, în limitele intenţiei eşalonului superior.
(3) Libertatea de acţiune a comandanţilor eşaloanelor mici, iniţiativa şi curajul
acestora, agilitatea şi mobilitatea forţelor constituie factori determinanţi în
exploatarea succesului, pentru orice operaţie ofensivă.
Art.162. - Cercetarea trebuie să asigure comandantului toate informaţiile
disponibile privind inamicul şi terenul, inclusiv căile de acces, obiective şi zonele
adiacente.
Art.163. - Deţinerea controlului de către comandant asupra operaţiei ofensive,
în toate fazele acesteia, este esenţială pentru victorie.
Art.164. - Adâncimea este necesară pentru deplasarea forţelor şi mijloacelor,
ocuparea bazei de plecare şi dispunerea elementelor de dispozitiv, după caz .
Art.165. - Siguranţa presupune realizarea condiţiilor pentru securitatea bazei
de plecare la ofensivă şi a aliniamentului de atac sigure, precum şi luarea măsurilor
pentru protecţia flancurilor pe toată durata operaţiei.
Art.166. - Manevra este elementul cel mai dinamic al ofensivei. Ea trebuie
coordonată şi integrată temeinic cu acţiunile tuturor armelor.

75 din 377
2. Cadrul operaţional şi integrarea operaţiilor

Art.167. - Comandantul urmăreşte permanent desfăşurarea operaţiilor ofensive


simultan pe toată adâncimea zonei de responsabilitate, astfel încât să poată executa
manevra şi să-şi concentreze forţele în mod oportun, pentru a obţine şi menţine
necontenit iniţiativa. În acest sens, el planifică integrarea acţiunilor la contact, în
adâncime şi în spate pentru a asigura realizarea obiectivului final al ofensivei.
Art.168. - (1) Operaţiile la contact urmăresc, de regulă, lovirea inamicului prin
luptă nemijlocită în scopul obţinerii unui rezultat decisiv şi de durată.
(2) În ofensivă, forţele luptătoare din compunerea forţelor care acţionează pe
direcţia principală de efort sau pe o altă direcţie de efort, susţinute de cele de sprijin
nemijlocit al efortului principal, vizează cucerirea obiectivelor ce duc la înfrângerea
apărătorului. Aceasta se execută direct sau prin ocolirea dispozitivului de apărare,
folosind una sau mai multe forme de manevră, în vederea dispunerii forţelor în locul
şi la momentul hotărâtor pentru nimicirea/capturarea inamicului.
(3) Pentru asigurarea succesului, comandantul urmăreşte să-şi concentreze
forţele, în special puterea de foc, stabilind în mod judicios direcţia principală de efort.
(4) Organizarea detaliată şi temeinică a focului şi deplasării forţelor pentru
realizarea angajării şi nimicirii inamicului constituie esenţa operaţiilor la contact.
Comandantul stabileşte prioritatea focului în concordanţă cu direcţia principală de
efort, focul masat având un rol deosebit de important.
(5) Repartiţia forţelor, alegerea sectorului în care inamicul va fi nimicit şi a
ritmului operaţiei se fac în funcţie de factorii MIFT-TC.
(6) Odată angajate, forţele proprii atacă cu fermitate, în scopul depăşirii cu
rapiditate a inamicului.
(7) Pentru a realiza menţinerea sub control a acţiunilor apărătorului,
comandantul întrebuinţează mijloacele de informaţii şi cercetare la dispoziţie pentru
identificarea inamicului, descoperirea intervalelor din dispozitivul acestuia,
prevenirea realizării surprinderii şi exploatarea succesului.

76 din 377
(8) Comandantul trebuie să acorde o atenţie deosebită acoperirii intervalelor
dintre unităţile subordonate, atunci când acestea acţionează la distanţe mari unele de
altele.
(9) Forţele ce acţionează în sprijinul nemijlocit al efortului principal şi cele
care acţionează ca rezervă constituie resursa suplimentară de putere de luptă şi o
măsură de siguranţă pentru situaţii neprevăzute, care intră în acţiune în locul şi la
momentul potrivit pentru a garanta şi finaliza îndeplinirea misiunii.
(10) Comandantul stabileşte valoarea iniţială şi dispunerea forţelor ce
acţionează în sprijinul nemijlocit al efortului principal şi al forţelor care acţionează
ca rezervă, în funcţie de misiunile prevăzute, forma de manevră adoptată, reacţia
probabilă a inamicului şi situaţia strategică/operativă/tactică concretă.
(11) Ulterior, pe timpul executării operaţiei ofensive, comandantul modelează
în mod continuu acţiunile proprii şi ia măsuri decisive, prin stabilirea momentului,
scopului, locului şi oportunităţii utilizării forţelor care acţionează în sprijinul
nemijlocit al efortului principal şi al forţelor care acţionează ca rezervă.
Art.169. - (1) Operaţiile în adâncime sunt destinate, în principal, să descopere
şi să fixeze inamicul.
(2) Comandantul planifică operaţiile în adâncime pentru a obţine situaţii
avantajoase în lupta nemijlocită şi pentru protecţia forţelor proprii prin angajarea
simultană a inamicului pe toată adâncimea zonei sale de responsabilitate, în scopul
interzicerii libertăţii de acţiune, dezorganizării şi/sau disocierii dispozitivului de
apărare şi zădărnicirii manevrei acestuia.
(3) Operaţiile în adâncime desfăşurate în cadrul operaţiei ofensive includ:
interdicţia acţiunilor inamicului realizată prin foc executat din poziţii de tragere
acoperite; contramăsuri în domeniul comenzii, controlului, comunicaţiilor şi
informaticii; trageri de contrabaterie; măsuri contraelectronice; acţiunile forţelor
aeropurtate şi ale celor aeromobile; acţiunile detaşamentelor înaintate şi ale celor de
întoarcere; acţiunile grupărilor de forţe lăsate intenţionat/rămase în încercuire. Unele
din aceste acţiuni se execută ca parte a operaţiilor la contact şi sunt sincronizate cu

77 din 377
resursele de cercetare la dispoziţie, pentru a asigura oportun informaţiile necesare
luării deciziilor majore.
(4) În scopul realizării unităţii de efort, comandanţii eşaloanelor operative
coordonează acele operaţii în adâncime care pot influenţa lupta marilor unităţi tactice
sau a eşaloanelor mai mici.
(5) Succesul operaţiilor în adâncime ale Forţelor Terestre este condiţionat de
executarea interdicţiei aeriene şi a sprijinului aerian apropiat de către Forţele Aeriene/
componenta aeriană, precum şi a operaţiilor speciale.
Art.170. - (1) Operaţiile în spate asigură libertatea de acţiune, atât a forţelor
angajate, cât şi a celor neangajate şi protejează mijloacele şi resursele utile susţinerii
operaţiei şi sprijinului forţelor, contribuind şi la menţinerea continuă a ritmului dorit
al acţiunilor.
(2) Operaţiile în spate pot fi active - neutralizarea sau nimicirea forţelor şi
mijloacelor inamicului capabile să atace elementele proprii aflate în această zonă sau
pasive - paza, dispersarea, mascarea, inducerea în eroare, etc.
(3) Dispunerea forţelor logistice se face în strânsă corelaţie cu dispozitivul
forţelor luptătoare, astfel încât distanţa dintre aceste două tipuri de forţe să fie pe cât
posibil optimă, în funcţie de situaţia concretă.
(4) Atunci când rezistenţa inamicului este scăzută, iar ritmul ofensivei este
ridicat, operaţiile în spate asigură protecţia şi viabilitatea liniilor de aprovizionare şi
menţinerea forţelor de sprijin cât mai aproape de forţele luptătoare.
(5) Liniile de aprovizionare, rezervele şi forţele de sprijin reprezintă obiective
probabile ale operaţiilor inamicului în adâncime.
(6) Zona operaţiilor în spate constituie un element de importanţă deosebită
pentru marile unităţi/grupările de nivel operativ şi tactic şi eşaloanele superioare,
fiind necesară alocarea de forţe şi mijloace pentru desfăşurarea lor în conformitate cu
intenţia şi concepţia comandantului.
(7) Comandantul trebuie să manifeste o preocupare permanentă şi constantă
pentru protecţia şi menţinerea capacităţii de reacţie imediată a forţelor şi mijloacelor
dispuse în spate.

78 din 377
3. Tipuri de operaţii

Art.171. - Tipurile de operaţii ofensive sunt: ofensiva din contact nemijlocit cu


inamicul - atacul deliberat/pregătit/planificat; ofensiva din mişcare - atacul rapid;
ofensiva combinată.
Art.172. - (1) Ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul presupune folosirea
planificată şi coordonată a focului şi manevrei pentru ruperea apărării pregătite a
inamicului, nimicirea şi/sau capturarea acestuia.
(2) Ofensiva din contact este forma cea mai adecvată atunci când inamicul a
avut timp să-şi organizeze un sistem defensiv adânc eşalonat, iar penetrarea acestuia
solicită utilizarea sincronizată a întregului potenţial ofensiv al atacatorului.
(3) De regulă, ofensiva din contact se declanşează dintr-o postură defensivă,
după regrupare cu/sau fără înlocuire, cu ocuparea bazei de plecare la ofensivă12.
(4) Volumul mare al măsurilor de coordonare şi sincronizare a operaţiei solicită
un timp de pregătire a acesteia care variază în funcţie de eşalonul executant şi de
situaţia concretă. Comandantul trebuie să aibă în vedere că în acest timp inamicul îşi
poate îmbunătăţi sistemul defensiv, poate rupe contactul sau poate lansa o ripostă
ofensivă.
(5) Ofensiva din contact se adoptă când situaţia inamicului este cunoscută într-
o măsură suficient de mare, iar unitatea interarme dispune de o superioritate a puterii
de luptă în măsură să asigure victoria.
(6) Comandantul/comandamentul acordă o atenţie maximă executării cu
îndrăzneală a manevrei de forţe şi a focului, utilizând cu abilitate condiţiile concrete
de timp, teren, anotimp, stare a vremii, situaţia forţelor proprii şi a inamicului pentru
a contracara măsurile defensive ale acestuia.
Art.173. (1) Ofensiva din mişcare se execută în urma unei pregătiri în timp
scurt, împotriva unei apărări nepregătite sau pregătite în grabă, cu scopul exploatării

12
Fâşia de teren amenajată din punct de vedere genistic, cu o adâncime corespunzătoare fiecărui eşalon şi care
asigură dispunerea în ascuns şi protecţia forţelor şi mijloacelor atacatoare, creând condiţii favorabile pentru trecerea la
ofensivă.

79 din 377
unei situaţii favorabile sau al preluării iniţiativei după o apărare desfăşurată cu
succes.
(2) Forţele utilizate pentru declanşarea atacului prin acest procedeu sunt cele
disponibile în momentul luării deciziei sau sunt aduse din spate, iar timpul de
pregătire este redus la minim pentru a trece la nimicirea inamicului înainte ca acesta
să se concentreze sau să-şi îmbunătăţească sistemul defensiv.
(3) Durata recunoaşterilor este extrem de redusă şi nu există timp pentru
repetiţii13.
(4) La eşaloanele mari, comandantul anticipează şi foloseşte ofensiva din
mişcare prin planul pentru situaţii neprevăzute.
(5) Indiferent de scop sau eşalon, ofensiva din mişcare, cu riscul pierderii
sincronizării, pune accentul pe agilitate. Pentru a reduce acest risc, unităţile adoptă
dispozitive standard şi proceduri bine înţelese, atât pentru forţele luptătoare, cât şi
pentru cele de sprijin.
(6) Succesul ofensivei din mişcare este condiţionat de existenţa căilor de
comunicaţie, ritmul rapid de execuţie, precum şi de conlucrarea eficientă dintre
forţele luptătoare şi cele de sprijin, inclusiv cu gruparea aflată la contact.
(7) De regulă, comandantul elaborează ordine scurte şi se dispune într-o poziţie
cât mai avansată, pentru a fi în măsură să reacţioneze rapid la evoluţia situaţiei şi să
exploateze succesul înainte ca inamicul să-şi îmbunătăţească sistemul defensiv.
(8) În situaţia în care ofensiva din mişcare nu are şanse de succes se poate trece
la ofensiva din contact.
Art.174. - Ofensiva combinată se execută numai de către marea unitate/
similare, cu o parte din forţe din contact, iar cu altă parte din mişcare prin aducerea
lor din spate.
Art.175. - (1) Forţele Terestre adoptă urmărirea ca procedeu asociat operaţiei
ofensive. Urmărirea se adoptă împotriva forţelor inamicului care se retrag,
reprezentând o continuare a atacului executat cu succes sau a exploatării succesului.

13
Procesul de exersare a planului de operaţie înainte de execuţie, în condiţii asemănătoare zonei de
responsabilitate.

80 din 377
(2) Urmărirea se poate desfăşura sub următoarele forme: de front; paralelă; din
aer; combinată.
(3) Obiectivul urmăririi îl constituie, de regulă, capturarea sau desăvârşirea
nimicirii forţelor inamicului.
(4) În momentul în care rezistenţa inamicului a fost complet anihilată şi acesta
părăseşte câmpul de luptă, se trece la urmărirea generalizată.
(5) Urmărirea presupune o descentralizare crescută a comenzii şi controlului şi
deplasarea rapidă a forţelor în câmpul de luptă.
Art.176. - Principalele operaţii cu caracter ofensiv sunt: cercetarea prin luptă;
raidul; atacul fals; atacul demonstrativ; contraatacul; lovirea inamicului în faţa
limitei dinainte a apărării.
Art.177. - (1) Cercetarea prin luptă este un atac cu obiectiv limitat executat de
forţe suficient de puternice pentru a-l obliga pe inamic la o reacţie concludentă în
raport cu informaţiile dorite.
(2) Cercetarea prin luptă se execută în scopul procurării de date şi informaţii
asupra dispozitivului de luptă şi a sistemului de lovire al inamicului, care nu au putut
fi obţinute prin alte acţiuni, precum şi de a verifica veridicitatea unor informaţii
obţinute anterior.
(3) Reacţia inamicului poate releva şi slăbiciunile sistemului de apărare al
acestuia.
(4) Cercetarea prin luptă poate fi folosită şi ca mijloc de a menţine inamicul
sub presiune prin cucerirea unor puncte decisive din teren.
(5) Comandantul planifică şi desfăşoară cercetarea prin luptă din proprie
iniţiativă sau ca urmare a ordinului eşalonului superior şi stabileşte restricţiile
necesare pentru a evita o angajare decisivă.
(6) Dacă după atingerea obiectivelor forţele continuă să fie angajate, acestea
fixează inamicul, îl atacă sau se retrag, în funcţie de situaţie, exploatând orice succes
tactic.
Art.178. - (1) Raidul este un atac de scurtă durată, cu obiectiv limitat,
desfăşurat într-un spaţiu redus în zona controlată de inamic, urmărind realizarea unui

81 din 377
scop precis - altul decât cucerirea şi ocuparea terenului şi se bazează pe informaţii
foarte exacte şi detaliate.
(2) Scopul raidului poate fi: distrugerea unor instalaţii/altor obiective
importante; capturarea sau eliberarea prizonierilor; dezorganizarea conducerii sau
funcţiilor de sprijin al operaţiei/luptei inamicului.
(3) În mod normal, forţele participante la raid deţin resurse proprii limitate
pentru sprijinul prin foc şi aprovizionare, dar sistemul de lovire al eşalonului superior
trebuie să acţioneze în folosul unităţii care execută raidul, prin reducerea sau
anihilarea capacităţii de reacţie a inamicului.
(4) După îndeplinirea misiunii, dacă nu a primit ordin să rămână în spatele
dispozitivului inamicului, unitatea care a executat raidul se retrage în dispozitivul
forţelor proprii.
(5) Forţele aeropurtate/aeromobile sunt cele mai apte pentru executarea
raidului, în lipsa acestora putând fi folosite şi alte forţe cu manevrabilitate şi putere de
luptă adecvate.
Art.179. - (1) Atacul fals este acţiune prin care se urmăreşte distragerea atenţiei
inamicului de la direcţia principală de efort. El trebuie să fie suficient de puternic şi
credibil pentru a obţine reacţia dorită a acestuia.
(2) Comandantul care organizează atacul fals urmăreşte ca acesta să confirme
aşteptările, să apară ca o reală ameninţare pentru inamic, să se producă în momentul
când el are o rezervă importantă deja angajată şi în una din variantele plauzibile de
acţiune.
(3) De regulă, atacul fals executat de către o unitate face parte din planul de
operaţie al eşalonului superior.
Art.180. - Atacul demonstrativ/demonstraţia este o operaţie/demonstraţie de
forţă executată pe o direcţie secundară pe care nu se urmăreşte obţinerea unui efect
decisiv, în scopul inducerii în eroare a inamicului. Este similar atacului fals, cu
deosebirea că lipseşte contactul nemijlocit al forţelor luptătoare cu inamicul, acţiunile
constând, de regulă, în folosirea focului şi fumului, a mijloacelor de război electronic
şi a celor de comunicaţii şi informatică, precum şi a deplasării forţelor.

82 din 377
Art.181. - (1) Contraatacul se execută cu forţele ce acţionează în sprijinul
nemijlocit al efortului principal şi/sau şi cu cele din rezervă, la care se alătură o
parte/toate forţele ce acţionează pe direcţia respectivă, având drept scop recucerirea
terenului pierdut, izolarea şi/sau nimicirea forţelor înaintate ale inamicului.
(2) Obiectivul general al contraatacului este împiedicarea inamicului de a-şi
îndeplini scopul sau de a cuceri obiectivul propus.
(3) Contraatacul se planifică cu forţele ce acţionează în sprijinul nemijlocit al
efortului principal, cu forţe ce acţionează ca rezervă şi/sau cu elemente din forţele se
acţionează pe direcţia principală de efort/pe o altă direcţie de efort, iar varianta
concretă de executare a acestuia este stabilită după ce inamicul a declanşat atacul şi s-
a conturat cu claritate direcţia principală de efort şi/sau îşi expune unul din flancuri.
(4) În scopul sincronizării tuturor acţiunilor cu efortul general al apărării,
comandantul trebuie să manifeste o rigoare maximă în stabilirea şi respectarea
momentului şi modului de executare a contraatacului.
(5) Contraatacurile anticipate, planificate şi executate în mod coordonat cu
celelalte forţe aflate în apărare sau atac şi în deplin acord cu planul eşalonului
superior sunt cele mai eficiente.
(6) Comandantul pregăteşte exploatarea succesului contraatacului prin
folosirea tuturor forţelor avute la dispoziţie.
Art.182. - (1) Lovirea inamicului în faţa limitei dinainte a apărării se execută
cu scopul general de a dezorganiza atacul acestuia. Ea urmăreşte lovirea inamicului
atunci când acesta este cel mai vulnerabil, pe timpul pregătirii pentru atac în raioanele
de concentrare, sau atunci când este în deplasare, înainte de a depăşi aliniamentul de
atac.
(2) Acest tip de ripostă ofensivă se execută, de regulă, în urma unei pregătiri
sumare, în timp scurt, dar uneori şi după o pregătire detaliată.
(3) Comandantul exploatează succesul lovirii inamicului în faţa limitei dinainte
a apărării într-un mod similar oricărui atac, în funcţie de situaţia concretă.
4. Forme de manevră

83 din 377
Art.183. - (1) De regulă, în operaţia ofensivă, atacul este îndreptat asupra
frontului, flancurilor sau spatelui dispozitivului inamicului, fiind executat în
combinaţie cu acţiunile din aer şi de pe mare - în zona de litoral.
(2) În operaţia ofensivă, comandanţii de la toate eşaloanele urmăresc aplicarea
simultană sau succesivă a mai multor forme de manevră. Alegerea formei de manevră
este determinată de scopul urmărit, misiune, inamic, teren, vreme, forţele disponibile,
eşalonul angajat, timp şi spaţiu.
(3) Combinarea ingenioasă a formelor de manevră în vederea asigurării
constituirii în ascuns a grupărilor de forţe şi a lovirii inamicului în locuri şi momente
neaşteptate de către acesta, creează premise favorabile pentru realizarea surprinderii
şi îndeplinirea în timp scurt şi cu minimum de pierderi a obiectivelor ofensivei.
(4) Principalele forme de manevră, în ofensivă, sunt: atacul frontal; ruperea
apărării/pătrunderea; învăluirea; întoarcerea; infiltrarea; manevra pe axe/direcţii/ linii,
interioare - din poziţie centrală14; manevra pe axe/direcţii/linii, exterioare15; loviturile
în adâncime; manevra pe verticală.
Art.184. - (1) Atacul frontal se execută prin angajarea decisivă a inamicului pe
toată lungimea aliniamentului de contact sau numai pe o porţiune din acesta.
(2) Atacul frontal se adoptă pentru depăşirea sau nimicirea inamicului pe
poziţii sau pentru fixarea acestuia.
(3) De regulă, atacul frontal se desfăşoară atunci când viteza şi simplitatea sunt
decisive pentru menţinerea ritmului şi iniţiativei şi când puterea de luptă a forţelor
proprii este superioară în raport cu cea a inamicului. El precede adesea pătrunderea
şi/sau învăluirea.
(4) Pierderile mari în personal şi tehnică de luptă, de aşteptat în această formă
de manevră, impun ca ea să fie folosită, cu precădere, împotriva unei apărări slab
organizate sau pentru fixarea de front a inamicului în vederea învăluirii acestuia cu
forţele principale.
Art.185. - (1) Ruperea apărării/pătrunderea este o continuare a atacului
frontal şi urmăreşte crearea unei breşe în sistemul defensiv al inamicului şi
14
În continuare se foloseşte sintagma manevra pe direcţii interioare.
15
În continuare se foloseşte sintagma manevra pe direcţii exterioare.

84 din 377
dezorganizarea apărării acestuia prin concentrarea puterii de luptă necesare în
sectorul/sectoarele de rupere, astfel încât apărătorul să fie depăşit din punct de vedere
numeric, tehnic şi tactic.
(2) Marea unitate/unitatea execută ruperea pe mai multe direcţii - pe o singură
direcţie, în funcţie de forţele şi mijloacele la dispoziţie, inamic şi teren, avându-se în
vedere, atât efectul dispersării propriei puteri de luptă cât şi capacitatea apărătorului
de a reacţiona.
(3) Efectul întregii puteri de foc aflate la dispoziţia forţelor principale este
masat pe direcţia/direcţiile de rupere, pentru realizarea breşei, menţinerea acesteia,
prevenirea şi respingerea contraatacurilor inamicului.
(4) Concomitent cu atacul frontal, celelalte forţe contribuie la reducerea
pierderilor proprii prin atacuri demonstrative şi trageri executate cu rapiditate şi
violenţă pe toată lărgimea frontului, pentru fixarea inamicului şi realizarea
surprinderii acestuia.
Art.186. - (1) Învăluirea se execută prin depăşirea poziţiilor principale ale
inamicului pe lângă sau pe deasupra acestora, efortul principal al forţelor atacatoare
vizând flancul/flancurile sau spatele apărătorului, în scopul ocupării/nimicirii/
distrugerii, unor obiective cu rol determinant în stabilitatea apărării.
(2) Forţele atacatoare pot executa manevra, pe la unul din flancuri - învăluire
simplă, pe la ambele flancuri - învăluire dublă sau pe deasupra poziţiilor principale de
apărare ale inamicului - învăluire pe verticală.
(3) Pentru inducerea în eroare a inamicului asupra variantei/variantelor de
executare a atacului/atacurilor sau a direcţiei/direcţiilor principale a acestuia, parte
din forţele proprii vor executa unele acţiuni cu caracter secundar.
(4) Utilizarea acestei forme de manevră impune existenţa/crearea unui flanc/
flancuri vulnerabil şi folosirea eficientă a forţelor aflate la dispoziţia comandantului,
împotriva punctelor slabe ale inamicului.
(5) Mobilitatea şi surprinderea sunt cerinţe fundamentale pentru succesul
învăluirii. Atacatorul trebuie să-şi concentreze forţele şi să maseze efectele puterii de
luptă înainte ca inamicul să-şi reorganizeze apărarea.

85 din 377
(6) Forţele care execută atacul trebuie să fie eşalonate în adâncime şi să-şi
protejeze flancurile pentru a evita pericolul de a fi ele însăşi învăluite.
(7) Învăluirea realizată cu succes poate conduce la încercuirea inamicului.
Pentru aceasta, forţele principale menţin contactul cu inamicul, împiedicând
dezangajarea şi refacerea dispozitivului de apărare, provocându-i maximum de
pierderi, în timp ce forţele destinate în acest scop completează încercuirea şi interzic
retragerea acestuia.
(8) În funcţie de situaţia concretă, forţele care luptă la încercuire trec în grabă
la apărare pentru blocarea inamicului încercuit.
Art.187. - (1) Întoarcerea - o variantă a învăluirii, se execută prin trecerea
forţelor atacatoare pe lângă sau pe deasupra poziţiilor principale de apărare ale
inamicului, în scopul cuceririi unor obiective dispuse în adâncimea dispozitivului
apărătorului, obligându-l în acest fel să abandoneze poziţiile, să disloce forţe
importante pentru a rezolva situaţia creată sau să lupte cu frontul răsturnat.
(2) Focul executat în adâncime capătă o importanţă deosebită pentru protejarea
forţelor proprii şi nimicirea/distrugerea inamicului, deoarece, de regulă, artileria nu
are capacitatea de a însoţi unităţile care execută întoarcerea.
Art.188. - (1) Infiltrarea se execută prin pătrunderea unor forţe în dispozitivul
inamicului, individual sau în grupuri mici, pe deasupra, prin sau pe lângă poziţiile
inamicului, fără a fi descoperite.
(2) Scopurile infiltrării pot fi: atacarea din flanc sau spate a poziţiilor; ocuparea
punctelor importante din teren dispuse pe direcţia principală de efort; obţinerea de
informaţii; dezorganizarea activităţilor logistice ale inamicului.
(3) De regulă, comandantul foloseşte infiltrarea simultan cu alte forme de
manevră şi acordă o atenţie deosebită evitării deconspirării operaţiei, prin dispunerea
forţelor luptătoare şi a artileriei de sprijin şi prin efectul focului executat pentru
susţinerea operaţiei.
Art.189. - (1) Manevra pe direcţii interioare este specifică nivelului strategic
şi se întrebuinţează atunci când inamicul acţionează cu mai multe grupări de forţe,
faţă de care gruparea de forţe proprii se află într-o poziţie centrală.

86 din 377
(2) Manevra pe direcţii interioare se utilizează pentru a împiedica manevra pe
axe exterioare a inamicului, prin atacarea şi nimicirea succesivă a grupărilor de forţe
ale acestuia.
Art.190. - (1) Manevra pe direcţii exterioare, numită şi manevra pe direcţii
convergente, se execută prin lovituri simultane sau succesive din mai multe direcţii
asupra unei grupări de forţe a inamicului aflată în poziţie centrală faţă de grupările de
forţe proprii.
(2) Manevra pe direcţii exterioare oferă un grad sporit de libertate de acţiune,
atât în alegerea direcţiilor, cât şi în gruparea şi deplasarea forţelor proprii.
(3) Direcţiile loviturilor trebuie să ducă la fracţionarea în timp scurt, a grupării
de forţe a inamicului şi la nimicirea ulterioară a acesteia pe părţi.
Art.191. - (1) Loviturile în adâncime urmăresc neutralizarea simultană a
inamicului pe întreaga adâncime a dispozitivului de luptă, ruperea apărării acestuia,
concomitent cu angajarea rezervelor prin operaţii terestre şi aeriene/eventual navale
executate într-o concepţie unitară. Caracteristicile esenţiale ale operaţiilor în
adâncime sunt: atacul în adâncime; operaţiile succesive sau simultane executate în
adâncimea dispozitivului inamicului.
(2) Atacul în adâncime este o operaţie de mare amploare, componentă a
operaţiei aeropurtată ce se desfăşoară simultan cu operaţiile frontale sau de învăluire.
(3) Operaţiile succesive sau simultane în adâncimea dispozitivului inamicului
se execută atât cu Forţele Terestre - lovituri ale artileriei şi elicopterelor de atac,
acţiuni ale forţelor aeropurtate, a celor aeromobile şi detaşamentelor înaintate, cât şi
cu aviaţia, iar la litoral şi cu forţele navale.
Art.192. - Manevra pe verticală se executată de către grupări aeropurtate sau
aeromobile, în scopul asigurării îndeplinirii obiectivelor operaţiei, prin cucerirea şi
menţinerea unui spaţiu până la joncţiunea cu forţele proprii.

87 din 377
SECŢIUNEA a 2-a
Structuri şi misiuni

1. Generalităţi

Art.193. - (1) Un factor determinant în stabilirea misiunilor, obiectivelor şi


organizării pentru operaţie îl constituie cantitatea şi natura tipurilor de forţe, precum
şi resursele de care comandantul dispune la începutul operaţiei sau pe care le primeşte
pe timpul desfăşurării acesteia.
Art.194. - (1) Unităţile din forţele care acţionează pe direcţia principală de
efort/sau cele ce acţionează pe o altă direcţie de efort, primesc, de regulă, fâşii şi/sau
direcţii de ofensivă, obiective şi misiuni etapizate pe urgenţe şi zile de operaţie, în
funcţie de eşalon, posibilităţi, inamic, teren şi alte elemente specifice operaţiei
respective.
(2) Misiunile principale ale unităţilor din forţele care acţionează pe direcţia
principală de efort sau pe o altă direcţie de efort sunt: ruperea apărării sau
pătrunderea prin intervalele din dispozitivul inamicului şi dezvoltarea ofensivei în
ritm rapid, fracţionarea, nimicirea sau capturarea inamicului pe adâncimea misiunii
primite; dezvoltarea ofensivei în adâncimea dispozitivului inamicului şi cucerirea
unor aliniamente/obiective/puncte, decisive din teren; respingerea contraatacurilor
inamicului; asigurarea introducerii în operaţie a forţelor care acţionează în sprijinul
nemijlocit al efortului principal sau al forţelor care acţionează ca rezervă; protecţia
flancurilor eşalonului superior şi a intervalelor dintre unităţi; urmărirea inamicului
care se retrage; consolidarea aliniamentului/obiectivului cucerit; angajarea luptei de
întâlnire.
Art.195. - (1) Unităţile din compunerea forţelor care acţionează în sprijinul
nemijlocit al efortului principal - când se constituie, urmăresc progresia operaţiei din

88 din 377
raioane de dispunere/concentrare sau din marş, înapoia forţelor care acţionează pe
direcţia principală de efort sau pe o altă direcţie de efort.
(2) De regulă, unităţile din forţele care acţionează în sprijinul nemijlocit al
efortului principal, pot fi utilizate pentru următoarele misiuni: dezvoltarea şi
intensificarea ritmului ofensivei pe direcţia principală de efort, în scopul desăvârşirii
nimicirii inamicului pe adâncimea misiunii unităţii; înlocuirea unor unităţi din forţele
care acţionează pe direcţia principală de efort sau pe o altă direcţie de efort care şi-
au pierdut puterea de luptă şi, uneori reconstituirea rezervei; respingerea
contraatacurilor; urmărirea forţelor inamicului care se retrag; participarea la
încercuirea şi nimicirea forţelor inamicului rămase înapoia sau la flancurile forţelor
care acţionează pe direcţia principală de efort sau pe o altă direcţie de efort; nimicirea
forţelor aeropurtate/aeromobile ale inamicului paraşutate/debarcate în spatele
dispozitivului forţelor proprii; dezvoltarea ofensivei pe o nouă direcţie.
Art.196. - (1) Forţele care acţionează ca rezervă - mai puternice, atunci când
forţele care acţionează în sprijinul nemijlocit al efortului principal, nu se constituie,
sau valoarea acestora este redusă, se întrebuinţează unitar sau pe grupări, după caz, şi
trebuie să aibă, în toate situaţiile, capacitatea de a răspunde în mod adecvat unor
evenimente neprevăzute care apar pe timpul operaţiei: oprirea/respingerea unui
contraatac dintr-o direcţie sau într-un moment neaşteptat şi/sau căruia forţele
destinate prin planul de operaţie nu-i pot face faţă; atacul unor obiective vitale sau
nou apărute şi pentru care forţele care acţionează pe direcţia principală de efort şi
forţele care acţionează în sprijinul nemijlocit al efortului principal nu sunt suficiente;
nimicirea forţelor aeropurtate şi aeromobile ale inamicului utilizate prin surprindere;
alte situaţii neprevăzute.
(2) De regulă, în procesul de planificare, rezervei i se precizează doar
compunerea, raionul de dispunere şi/sau direcţia de deplasare pe timpul desfăşurării
ofensivei, şi dacă este cazul, misiunile generale. Misiunea concretă a unităţilor din
compunerea rezervei se precizează în momentul luării deciziei de introducere a
acestora în operaţie.

89 din 377
(3) Atunci când nu sunt disponibile suficiente forţe pentru menţinerea unei
rezerve fără misiuni concrete până în momentul întrebuinţării, se poate admite ca
acesteia să i se repartizeze unele misiuni.
(4) În momentul luării deciziei de întrebuinţare a rezervei, comandantul trebuie
să ia măsuri imediate pentru reconstituirea alteia.

2. Structurile luptătoare

Art.197. - (1) Unităţile de blindate sunt cele mai apte forţe pentru executarea
atacurilor pe distanţe mari sau pentru contraatacuri rapide şi puternice. Ele au
capacitatea de a pătrunde adânc în dispozitivul inamicului, în mod deosebit în teren
şes sau mediu frământat.
(2) Unităţile de tancuri sau de mecanizate/vânători de munte acţionează în
funcţie de puterea acestora şi de dispunerea inamicului în teren. În condiţii de
vizibilitate redusă, ele acţionează independent sau în cooperare cu unităţile fără
blindate, asigurând acestora acoperirea cu foc şi neutralizarea blindatelor inamicului.
(3) Pe măsură ce atacul progresează, adesea se impune reorganizarea forţelor
atacatoare.
Art.198.-(1) Unităţile fără blindate - de infanterie şi de
paraşutişti/aeropurtate sunt cele mai eficiente forţe în teren greu accesibil sau
acoperit/în teren muntos-împădurit, în deltă, în zonele cu culturi înalte, în localităţi.
(2) Împotriva unui inamic cu organizare similară, unităţile fără blindate
acţionează cu succes şi în teren deschis, valoarea lor depinzând şi de tipul operaţiei
în care sunt întrebuinţate, de regulă, pentru infiltrarea prin intervalele din dispozitivul
inamicului sau pentru atacuri din flanc sau spate.
(3) Unităţile de infanterie, destinate în principal să acţioneze în teren şes sau
mediu frământat sunt folosite şi pentru acţiuni în teren greu accesibil sau acoperit.
Unităţile mecanizate trebuie să fie în măsură să lupte în condiţii similare, atunci când
nu este posibilă utilizarea în masă a blindatelor.

90 din 377
(4) Unităţile de vânători de munte sunt întrebuinţate, în special, pentru a
desfăşura operaţii în teren muntos împădurit dar, la nevoie, pot acţiona şi în teren şes
sau mediu frământat.
(5) Unităţile de paraşutişti/aeropurtate asigură: surprinderea inamicului prin
acţiuni desfăşurate în adâncime; creşterea mobilităţii propriilor operaţii în spate şi
reducerea implicită a rezervelor; schimbarea rapidă a efortului de pe o direcţie pe
alta; atacarea punctuală a inamicului în adâncime, din orice direcţie, în zone şi
raioane inaccesibile altor forţe; întărirea şi aprovizionarea oportună a forţelor
încercuite sau aflate în pericol de a fi încercuite; cucerirea, ocuparea şi menţinerea
unor obiective importante din dispozitivul inamicului - aerodromuri, puncte
obligatorii de trecere etc. sau a unor forme tari/puncte decisive din teren;
interzicerea/limitarea manevrei de forţe şi mijloace şi reducerea ritmului operaţiilor
inamicului; executarea de raiduri în dispozitivul inamicului.
(6) Aeromobilitatea conferă o dimensiune suplimentară/pe verticală operaţiilor
Forţelor Terestre. Acţiunile unităţilor de paraşutişti determină extinderea operaţiei în
adâncime pentru a forţa inamicul să disloce forţe luptătoare semnificative în scopul
protejării zonei de spate.
(7) În operaţia ofensivă unităţile de paraşutişti/aeropurtate se întrebuinţează
pentru: cucerirea şi menţinerea unor obiective importante din teren, până când sunt
întărite sau înlocuite de către alte forţe; atacuri în adâncime, în scopul izolării
rezervelor inamicului, executate în combinaţie cu operaţiile ofensive ale altor forţe
terestre; acoperirea unui flanc; crearea unui sentiment de nesiguranţă în spatele
inamicului.

3. Structurile de sprijin de luptă

Art.199. (1) Unităţile de artilerie. Sistemul de foc al artileriei constituie baza


sistemului de lovire al unităţii interarme şi asigură sprijinul general, sprijinul
nemijlocit şi sprijinul în interiorul dispozitivului forţelor proprii.

91 din 377
(2) De regulă, artileria unităţilor din compunerea forţelor care acţionează pe
direcţia principală de efort şi a celor care acţionează pe o altă direcţie de efort, cât şi
artileria primită ca întărire se repartizează pentru constituirea sistemelor de lovire ale
unităţilor din compunerea acestora.
(3) Artileria unităţilor din compunerea forţelor care acţionează în sprijinul
nemijlocit al efortului principal sau a celor care acţionează ca rezervă poate participa
la pregătirea de foc a ofensivei şi la sprijinul prin foc al acesteia în faza iniţială a
atacului, din poziţii de tragere vremelnice.
(4) Cantitatea şi categoria mijloacelor de artilerie din compunerea forţelor care
acţionează în sprijinul nemijlocit al efortului principal, participante la pregătirea de
foc se stabilesc de către comandant, pe baza propunerilor subordonaţilor, astfel încât
să fie afectată cât mai puţin puterea de luptă a acestor forţe.
(5) Un atac cu şanse de succes poate fi lansat numai după neutralizarea
elementelor decisive ale puterii de luptă a inamicului. Pentru aceasta, întregul sistem
informaţional se coordonează şi orientează în scopul determinării obiectivelor
importante, iar sistemul de lovire trebuie să aibă capacitatea de a executa foc în mod
oportun şi eficace.
(6) În ofensivă, artileria execută următoarele misiuni: nimicirea/neutralizarea
mijloacelor de atac CBRN; neutralizarea/nimicirea sistemelor de cercetare-lovire de
înaltă precizie prin lovirea principalelor elemente ale acestora; neutralizarea/
nimicirea artileriei inamicului; dezorganizarea conducerii şi a lucrului mijloacelor
electronice; neutralizarea/nimicirea personalului şi mijloacelor de foc din
sectoarele/de pe direcţiile de rupere/pătrundere; neutralizarea personalului şi
mijloacelor de foc din punctele de sprijin de pe direcţiile de ofensivă ale grupării de
angajare; acoperirea cu foc a flancurilor şi intervalelor; lovirea forţelor care
acţionează în sprijinul nemijlocit al efortului principal sau a celor care acţionează ca
rezervă în raioanele de dispunere, pe timpul apropierii şi desfăşurării şi participarea la
respingerea contraatacurilor acestora; asigurarea introducerii în operaţie a forţelor
care acţionează în sprijinul nemijlocit al efortului principal sau a celor care
acţionează ca rezervă; sprijinul prin foc al detaşamentelor înaintate şi de întoarcere;

92 din 377
interzicerea retragerii şi consolidării inamicului pe noi aliniamente de apărare din
adâncime; consolidarea aliniamentelor/obiectivelor cucerite; lovirea elementelor de
sprijin logistic; distrugerea lucrărilor de fortificaţii de campanie şi permanente ale
inamicului; neutralizarea mijloacelor tehnice de influenţare psihologică ale
inamicului; hărţuirea inamicului; realizarea de baraje în adâncimea dispozitivului
inamicului.
Art.200. - (1) Unităţile de artilerie şi rachete antiblindate constituie elementul
de bază al luptei împotriva tancurilor şi a celorlalte mijloace de luptă blindate.
(2) Lupta împotriva blindatelor inamicului este extrem de importantă, în
special pentru protecţia flancurilor şi respingerea contraatacurilor, în scopul asigurării
succesului ofensivei.
(3) Unităţile de artilerie şi rachete acţionează, de regulă, ca forţă de intervenţie
antiblindate, dispunându-se iniţial într-un raion de concentrare/dispunere situat între
forţele care acţionează pe direcţia principală de efort sau pe o altă direcţie de efort
şi forţele care acţionează în sprijinul nemijlocit al efortului principal. Pe timpul
desfăşurării operaţiei, se deplasează urmând progresia acesteia.
(4) În mod excepţional, când situaţia impune, unităţile de artilerie şi rachete
antiblindate apte pentru aceasta, pot fi chemate să participe la pregătirea de foc a
ofensivei din poziţii de tragere vremelnice situate cât mai aproape posibil de limita
dinainte a forţelor proprii.
(5) Principalele misiuni ale unităţilor de artilerie şi rachete antiblindate sunt:
neutralizarea/nimicirea blindatelor, îndeosebi a tancurilor inamicului; neutralizarea/
nimicirea personalului şi mijloacelor de foc din punctele de sprijin, pe timpul
pregătirii de foc a atacului; neutralizarea/nimicirea personalului şi mijloacelor de foc
din punctele de sprijin de pe direcţiile de ofensivă; participarea la respingerea
contraatacurilor inamicului; asigurarea aliniamentului de introducere în operaţie a
forţelor care acţionează în sprijinul nemijlocit al efortului principal şi/sau a celor
care acţionează ca rezervă; acoperirea cu foc a flancurilor şi intervalelor; consolidarea
aliniamentelor/obiectivelor cucerite.

93 din 377
Art.201. - (1) Unităţile de artilerie şi rachete antiaeriene. Lupta cu inamicul
aerian este o componentă principală a operaţiei ofensive.
(2) În perioada pregătirii ofensivei se acordă o atenţie deosebită apărării
aeriene a raioanelor de concentrare, a itinerarelor de deplasare, a mijloacelor de
conducere şi a celor de lovire la mare distanţă.
(3) Pe timpul pregătirii de foc şi apoi a atacului, se acordă prioritate apărării
aeriene a mijloacelor de foc şi a grupărilor de forţe care atacă.
(4) Pe măsura dezvoltării atacului în adâncime, apărarea aeriană a rezervelor şi
căilor de comunicaţie poate deveni deosebit de importantă, în funcţie şi de evoluţia
situaţiei aeriene.
(5) În ofensivă, artileria şi rachetele antiaeriene din compunerea Forţelor
Terestre execută următoarele misiuni: participă la riposta aeriană în spaţiul de
responsabilitate, ducând lupta cu inamicul aerian pentru apărarea principalelor forţe şi
obiective pe timpul deplasării, staţionării şi pe timpul pregătirii şi desfăşurării
ofensivei; participă la mascarea operaţiilor prin amenajarea unor poziţii false de
tragere/lansare şi executarea unor manevre simple şi eficiente; participă, în cadrul
operaţiilor de hărţuire şi surprindere a inamicului, la realizarea ambuscadelor şi
misiunilor subunităţilor nomade; participă la apărarea aeriană a forţelor aeropurtate
proprii; cercetează cu radarele proprii spaţiul aerian, completând imaginea aeriană
unică primită şi înştiinţează forţele şi obiectivele din dispozitiv despre pericolul
atacului din aer.
Art.202. - (1) Unităţile de geniu. În ofensivă, sprijinul genistic este decisiv
pentru asigurarea mobilităţii forţelor/mijloacelor şi menţinerea ritmului atacului.
(2) Unităţile de geniu organice şi primite ca întărire se structurează -
independent sau împreună cu alte forţe, în funcţie de condiţiile concrete, în
detaşamente cu destinaţie specială - detaşamentul de asigurare a mişcării,
detaşamentul mobil de baraje, detaşamentul de distrugeri, sprijină cu forţele şi
mijloacele specializate acţiunea detaşamentului de salvare-evacuare, se repartizează
ca întărire eşaloanelor subordonate sau se constituie în forţa de sprijin de geniu
păstrată la dispoziţia comandantului.

94 din 377
(3) În ofensivă, unităţile de geniu îndeplinesc următoarele misiuni principale
ale sprijinului genistic: cercetarea de geniu; verificarea la minare, deminarea terenului
şi a obiectivelor; executarea culoarelor prin barajele genistice; executarea barajelor
genistice; executarea distrugerilor pentru realizarea mobilităţii forţelor; asigurarea
viabilităţii drumurilor, amenajarea şi deservirea trecerilor peste obstacole; executarea
mecanizată a fortificaţiilor de campanie; amenajarea şi deservirea punctelor de
aprovizionare cu apă; executarea lucrărilor de mascare specifice; participarea la
înlăturarea efectelor întrebuinţării de către inamic a ADMCBRN şi sistemelor
incendiare.
Art.203. - (1) Unităţile de apărare chimică, biologică, radiologică şi
nucleară/CBRN sunt folosite, în principal, pentru prevenirea/evitarea, protecţia,
decontaminarea, înlăturarea efectelor atacului cu ADMCBRN, precum şi participarea
la unele acţiuni de mascare/ascundere a unor obiective şi operaţii/acţiuni ale forţelor
proprii.
(2) De regulă, unităţile de apărare CBRN se dispun în apropierea punctului de
comandă, iar pe timpul desfăşurării ofensivei se deplasează înapoia forţelor care
acţionează pe direcţia principală de efort sau pe o altă direcţie de efort. Acestea se
pot constitui în forţe de sprijin pentru apărarea CBRN, compuse din diferite
specialităţi, ce rămân la dispoziţia comandantului; uneori, în funcţie de necesităţile
operaţiilor, se pot constitui şi structuri temporare, organizate pe principiul modular.
(3) Pe timpul pregătirii şi desfăşurării operaţiei subunităţile de apărare CBRN
pot face parte din: Sistemul de Avertizare şi Raportare NBC/SSANBC; grupurile de
recunoaştere a inamicului şi terenului; detaşamentul de asigurare a mişcării şi/sau
detaşamentul de salvare-evacuare - când se constituie.
(4) În ofensivă, unităţile de apărare CBRN îndeplinesc următoarele misiuni:
cercetarea CBRN în folosul forţelor; decontaminarea totală sau finală a forţelor -
personal, armament, tehnică, echipamente, îmbrăcăminte şi animale - dacă este cazul;
decontaminarea terenului - doar a raioanelor de interes; mascarea cu aerosoli.

95 din 377
Art.204. - (1) Unităţile de război electronic. În ofensivă, mijloacele de război
electronic constituie o cale de obţinere a informaţiilor despre inamic şi o armă care
poate întârzia reacţia acestuia.
(2) Misiunile unităţilor de război electronic din compunerea Forţelor Terestre
sunt: monitorizarea şi identificarea surselor electromagnetice din zona de
responsabilitate; neutralizarea prin bruiaj a lucrului sistemelor electronice ale
inamicului; protecţia lucrului sistemelor/mijloacelor electronice ale forţelor proprii.
Art.205. - Unităţile de cercetare. În ofensivă, unităţile de cercetare îndeplinesc
următoarele misiuni: cercetarea în adâncime - procurarea informaţiilor despre cele
mai importante obiective dispuse în adâncimea operativă şi tactică a dispozitivului
inamicului, precum şi executarea unor acţiuni directe asupra obiectivelor de mare
importanţă; cercetarea la contact - culegerea de informaţii din zona operaţiilor la
contact şi în imediata apropiere a acesteia, folosind procedeul observării, ascultării
sau patrulării; cercetarea în spate sau teritorială - asigurarea datelor şi informaţiilor
asupra fenomenelor economice, sociale, militare, topogeodezice, meteorologice, de
comunicaţii teritoriale şi psihomorale din zona de responsabilitate a unităţii, cu
impact asupra luării deciziilor în timp real.
Art.206. - (1) Unităţile de comunicaţii şi informatică. Menţinerea unor
comunicaţii adecvate pentru controlul şi comanda efectivă a unităţilor din
compunerea Forţelor Terestre reprezintă o cerinţă esenţială în operaţia ofensivă.
Acestea asigură comandanţilor posibilitatea de a-şi exercita comanda şi controlul în
orice situaţie.
(2) Sistemul de comunicaţii şi informatică de campanie pentru ofensivă asigură
legăturile necesare conducerii forţelor participante, cooperării şi înştiinţării acestora,
pe toată durata şi adâncimea misiunilor.
(3) Structura sistemului de comunicaţii şi informatică de campanie se stabileşte
pe urgenţe, în conformitate cu intenţia comandantului şi concepţia operaţiei şi se
planifică în detaliu, pentru misiunile iniţiale precizate prin ordin şi orientativ, pentru
misiunile ulterioare. În prima urgenţă se asigură legăturile în şi între centrele de
comunicaţii ale punctelor de comandă, CCPC, prin intermediul reţelei de sprijin de

96 din 377
campanie, RCSC, precum şi liniile directe cu CCPC ale eşalonului superior,
subordonaţilor celor cu care se cooperează.
(4) Securitatea legăturilor înaintea atacului este decisivă.
(5) Pentru asigurarea mobilităţii conducerii forţelor participante, cooperării şi
înştiinţării acestora, în operaţia ofensivă se pune accent pe organizarea şi realizarea
reţelelor de comunicaţii ale punctelor de comandă, RCPC, a reţelelor radio de
campanie, CNR şi a reţelei radio multicanal.
(6) Volumul de informaţii utilizate în interiorul şi între punctele de comandă, în
operaţia ofensivă, impune existenţa unui sistem de management al informaţiei care să
permită reducerea timpului de răspuns.
(7) Având ca bază decizia comandantului privind pregătirea şi desfăşurarea
ofensivei, sistemul de comunicaţii şi informatică de campanie oferă următoarele clase
de servicii: asigurarea şi procesarea simultană a informaţiilor pentru puncte de
comandă distincte; generarea de rapoarte/informări diverse, în formate adecvate;
managementul informaţiei de lucru; securitatea accesului şi a informaţiilor prin
prevenirea şi limitarea atacurilor pasive şi active; asigurarea cu instrumente de
asistare a deciziei în toate etapele operaţiei, în scopul reducerii timpului de pregătire,
creşterii calităţii deciziei şi a posibilităţilor de prognoză şi planificare; derularea
convenţională a procesului de conducere în situaţii de criză - defecţiuni, neutralizări,
distrugeri; generarea şi transmiterea de mesaje codificate şi decodificarea acestora.
Art.207. - Unităţile de poliţie militară asigură îndrumarea circulaţiei, paza
unor puncte de comandă şi a prizonierilor de război, menţin ordinea în raioanele de
dispunere/staţionare a forţelor, asigură ordinea publică în zonele de administrare
militară temporară, execută operaţii speciale - escortă, protecţie şi pază a unor forţe şi
instalaţii, operaţii de combatere a terorismului etc.
Art.208. - (1) Forţele Aeriene execută o serie de misiuni în folosul Forţelor
Terestre. În principal, acestea vizează: menţinerea unei situaţii aeriene favorabile sau
cucerirea superiorităţii aeriene; apărarea aeriană a unor elemente ale dispozitivului de
luptă; interdicţia aeriană; sprijinul aerian apropiat; transportul aerian; cercetarea
aeriană; căutarea - salvarea în luptă.

97 din 377
(2) Menţinerea unei situaţii aeriene favorabile sau cucerirea superiorităţii
aeriene locale este esenţială pentru proiecţia forţelor, executarea manevrei şi a
diferitelor operaţii ale Forţelor Terestre, în afara pericolului lovirii din aer de către
inamic.
(3) În cazul interdicţiei aeriene, loviturile aeriene vizează, în special, punctele
obligatorii de trecere pentru blocarea căilor de comunicaţie, depozitele pentru
interzicerea aprovizionării şi rezervele, în vederea întârzierii introducerii lor în luptă.
(4) În cadrul sprijinului aerian apropiat Forţele Aeriene participă la
consolidarea pătrunderii forţelor proprii în adâncimea dispozitivului inamicului, la
împiedicarea manevrei sau retragerii forţelor acestuia, precum şi la întrebuinţarea
forţelor aeromobile şi aeropurtate proprii. Totodată acordă atenţie lovirii grupărilor de
contralovitură/contraatac ale inamicului.
(5) Cercetarea aeriană asigură, înainte şi pe timpul ofensivei, informaţii
privind: organizarea apărării inamicului; dispunerea mijloacelor de foc, blindatelor,
rezervelor şi a elementelor sistemului de comandă şi control; manevra grupărilor de
contralovitură sau de contraatac; terenul şi starea vremii pe direcţia de ofensivă.
(6) Unităţile de elicoptere sprijină operaţiile Forţelor Terestre prin executarea
misiunilor de atac, comandă şi control, sprijin aerian apropiat, cercetare aeriană,
evacuarea răniţilor şi/sau transportul aerian pentru introducerea sau extragerea
forţelor din teatru.

4. Structurile pentru operaţii speciale

Art.209. - (1) Unităţile pentru operaţii speciale desfăşoară următoarele tipuri


de operaţii: operaţii neconvenţionale; operaţii directe; operaţii de cercetare specială;
operaţii de contraterorism.

98 din 377
(2) Unităţile pentru operaţii speciale sunt folosite în toată gama de operaţii şi
au capacitatea de a acţiona în mod independent sau în cooperare cu structuri similare
din compunerea celorlalte categorii de forţe ale armatei şi/sau elemente ale sistemului
naţional de apărare. Operaţiile speciale pot urmări obiective imediate sau pe termen
lung şi contribuie adesea, în mod direct, la îndeplinirea obiectivelor strategice şi/sau
operative ale forţelor proprii în teatrul de operaţii, deşi din punct de vedere cantitativ,
ele sunt de nivel tactic.
(3) De regulă, unităţile pentru operaţii speciale execută: distrugerea liniilor şi a
instalaţiilor de comunicaţii şi informatică, a instalaţiilor şi obiectivelor economice şi
militare; obţinerea de informaţii; dirijarea finală a loviturilor executate cu aeronavele
militare; evacuarea, căutarea şi salvarea personalului propriu aflat în dispozitivul
inamicului/în teritoriul controlat de acesta; descoperirea, localizarea şi nimicirea/
neutralizarea mijloacelor de atac CBRN; operaţii de influenţare psihologică;
organizarea, antrenarea, echiparea şi consilierea forţelor de rezistenţă.
(1) Unităţile de informaţii. Acţiunile unităţilor de informaţii constituie parte
inseparabilă a operaţiei ofensive, fiind orientate, în principal, pentru procurarea de
date şi informaţii necesare comandanţilor în luarea deciziilor.
(2) Reuşita operaţiilor specifice desfăşurate de către unităţile de informaţii este
dată de manifestarea iniţiativei, a rapidităţii, prevederii, sincronizării şi flexibilităţii
acestor structuri, precum şi a modulelor de conducere.
(4) Unităţile C.I.M.I.C. execută planificarea, organizarea şi coordonarea
cooperării şi a relaţiilor militarilor cu populaţia civilă şi organizaţiile administraţiei
locale/organizaţiile guvernamentale şi neguvernamentale din teatrul de operaţii/zona
de operaţii. Acestea determină impactul pe care acţiunile militare le au asupra
situaţiei locale şi asigură compatibilitatea necesară îndeplinirii misiunilor

5. Structurile logistice

99 din 377
Art.210. - (1) Continuitatea sprijinului logistic/SL este vitală pentru succesul
ofensivei. Comandantul/comandamentul acordă o atenţie deosebită resurselor
disponibile şi capacităţii forţelor logistice de a realiza misiunile specifice.
(2) În planificarea ofensivei se iau în calcul toate aspectele şi componentele
sprijinului logistic asigurat de aceste unităţi.
Art.211. (1) O importanţă specială în realizarea SL în ofensivă o au:
dispunerea înaintată a elementelor de aprovizionare; asigurarea suplimentară cu
muniţie şi combustibili; realizarea mentenanţei; asistenţa medicală.
(2) Dispunerea înaintată. Pentru a evita congestionarea sistemului de transport,
comandantul trebuie să prevadă dispunerea unităţilor/formaţiunilor de aprovizionare
şi sprijin cât mai aproape posibil de unităţile luptătoare. Atunci când este posibil,
aceste structuri trebuie să fie mobile pentru a fi în măsură să urmeze îndeaproape
progresia atacului.
(3) Aprovizionarea cu muniţie şi combustibil. Pentru a realiza un flux continuu
al aprovizionării cu muniţie şi combustibil se impune o planificare riguroasă, datorită
volumului mult crescut de resurse care trebuie asigurat şi cantităţii limitate de
mijloace de transport aflate la dispoziţie. La începerea ofensivei, materialele puse la
dispoziţie trebuie să permită realizarea stocului operativ, iar la marile unităţi/similare
de nivel operativ şi consumul mediu pentru 3-4 zile de operaţie. În unele situaţii,
muniţia necesară executării pregătirii de foc se depozitează la piese ca stoc de muniţii
suplimentar.
(4) Unităţile/formaţiunile de mentenanţă. Pentru a asigura o capacitate de luptă
ridicată este necesar ca aceste unităţi să execute reparaţiile cât mai aproape posibil,
din punct de vedere tactic, de limita dinainte a dispozitivului forţelor proprii. În acest
fel, se reduc nevoile de evacuare, iar tehnica cu nevoi de reparaţii, reintră în luptă în
timp mai scurt. Dispunerea înaintată a instalaţiilor de reparat tehnica este necesară
pentru repararea autovehiculelor de luptă care, de regulă, constă în înlocuirea
ansamblurilor şi subansamblurilor defecte.
(5) Unităţile/bazele medicale. În procesul de planificare a ofensivei se are în
vedere ca aceste unităţi să se dispună cât mai aproape de linia de contact, în funcţie

100 din 377


de situaţia concretă şi realizarea flexibilităţii planurilor de operaţie deoarece, de
regulă, nu se păstrează în rezervă structuri medicale.

SECŢIUNEA a 3-a
Pregătirea operaţiei ofensive

Art.212. - (1) Durata pregătirii operaţiei ofensive este hotărâtoare în stabilirea


momentului declanşării atacului şi este decisă în ultimă instanţă, de timpul necesar
executării unor activităţi esenţiale pentru pregătirea operaţiei.
(2) Comandanţii subordonaţi sunt preveniţi asupra timpului de pregătire la
dispoziţie, imediat ce este posibil, de regulă, printr-un ordin preliminar,.
Art.213. - (1) Activităţile de pregătire a operaţiei ofensive se materializează în:
dislocarea preliminară; desfăşurarea preliminară; infiltrarea; pregătirea de foc
propriu-zisă.
(2) Dislocarea preliminară constă în deplasarea controlată în vederea
dispunerii forţelor, fie în raioanele de concentrare, fie în apropierea acestora, în
funcţie de timpul avut la dispoziţie.
(3) Desfăşurarea preliminară vizează dispunerea forţelor luptătoare, de sprijin
şi a celor de sprijin logistic în conformitate cu repartiţia stabilită, precum şi
executarea aprovizionărilor şi reaprovizionărilor necesare realizării capacităţii de
luptă complete, nemijlocit înaintea declanşării atacului.
(4) Infiltrarea se execută numai când există condiţii favorabile pentru aceasta,
iar obiectivele urmărite sunt hotărâtoare pentru succesul ofensivei şi nu pot fi atinse
prin alte mijloace.
(5) Pregătirea de foc urmăreşte producerea unor astfel de pierderi umane şi
materiale inamicului, încât apropierea forţelor atacatoare şi atacul limitei dinainte a
apărării acestuia, să nu poată fi influenţate în mod decisiv de către apărător. În funcţie
de tăria sistemului defensiv, gradul de neutralizare urmărit, forţele şi mijloacele la
dispoziţie pentru executarea pregătirii de foc, precum şi de eşalonul care o

101 din 377


organizează, aceasta se execută într-un timp mai mare sau mai mic, de la zile/
săptămâni la zeci de minute şi minute.
(6) Ofensiva începe, de regulă, cu pregătirea de foc, având drept scop
neutralizarea într-un grad cât mai mare a forţelor şi mijloacelor inamicului, înainte de
începerea atacului. Atunci când se urmăreşte surprinderea, pregătirea de foc şi
sprijinul prin foc pot lipsi până în momentul în care inamicul începe să opună
rezistenţă - dacă focul nu face parte din planul de inducere în eroare.
(7) Parte din poziţiile/elementele de dispozitiv/obiectivele inamicului sunt
neutralizate/distruse, iar asupra altora se întrebuinţează fumizarea pentru
împiedicarea vizibilităţii.
(8) Pentru izolarea zonei operaţiilor la contact pot fi executate trageri de
interdicţie.

1. Planificarea

Art.214. - (1) Estimarea comandantului stă la baza planificării ofensivei, fiind


un proces continuu, ce se desfăşoară pe toată durata operaţiei, şi care este în relaţie
directă cu estimările tuturor modulelor comandamentului.
(2) Atunci când situaţia permite, estimarea trebuie să fie completă şi să ia în
considerare factorii MIFT-TC şi siguranţa/protecţia informaţiilor.
(3) Estimând misiunea primită sau dedusă, comandantul desprinde sarcinile
principale, care împreună cu scopul operaţiei indică cu claritate acţiunea cerută. În
urma analizei misiunii trebuie să rezulte ce sarcini trebuie îndeplinite, cine şi cu ce,
când, unde şi de ce să le execute.
(4) Estimarea inamicului trebuie să exprime cât mai detaliat sistemul defensiv
al acestuia, posibilităţile şi intenţiile sale.
(5) La estimarea forţelor proprii, comandantul urmăreşte: să-şi asigure date
complete şi reale privind compunerea, felul, puterea de luptă, situaţia, nevoile de
sprijin şi completare; să răspundă cerinţei examinării raportului de forţe - numeric şi
calitativ pentru a avea certitudinea că acesta este în favoarea forţelor proprii şi asigură

102 din 377


şanse de succes; stabilirea necesarului de sprijin logistic ale operaţiei, precum şi a
constrângerilor ce pot apare ca urmare a lipsei unor resurse.
(6) La estimarea terenului, în relaţie cu vremea, se au în vedere următoarele:
analiza terenului care trebuie să vizeze - gradul de acoperire şi ascundere a deplasării
forţelor proprii, posibilităţile de observare, raioanele posibile pentru poziţiile de
tragere, existenţa obstacolelor naturale, formele dominante de teren şi itinerarele de
apropiere; locul atacului principal/sectorul de rupere trebuie să asigure cea mai mare
probabilitate de succes; terenul ales pentru efortul principal/ direcţia loviturii
principale trebuie să permită înaintarea rapidă în adâncimea dispozitivului
inamicului, deşi uneori atacul se poate executa într-un teren mai puţin favorabil,
pentru a realiza surprinderea; influenţa terenului asupra înaintării elementelor de
sprijin de luptă şi asupra logisticii forţelor; analiza condiţiilor de timp, anotimp şi
stare a vremii trebuie să fie realizată prin prisma efectului acestora asupra mobilităţii,
vizibilităţii, sprijinului aerian, trupei şi tehnicii şi a consecinţelor atacului CBRN.
(7) La estimarea timpului la dispoziţie şi a celui necesar pentru îndeplinirea
misiunii - a unor elemente ale acesteia, se are în vedere: ofensiva este cu atât mai
dificilă cu cât inamicul are mai mult timp pentru a-şi organiza şi întări apărarea;
atacatorul trebuie să-şi rezerve timpul necesar concentrării forţelor pentru a realiza
puterea de luptă maximă în momentul atacului; după declanşarea atacului, timpul
rămâne un element decisiv, întrucât succesul poate fi garantat numai dacă obiectivul
stabilit este cucerit înainte ca inamicul să-şi revină şi să reacţioneze în forţă.
(8) Consideraţiile privind civilii au în vedere influenţa populaţiei din zona de
responsabilitate, a culturii, instituţiilor, şi a liderilor acesteia asupra pregătirii şi
desfăşurării operaţiei.
(9) La estimarea siguranţei/protecţiei informaţiilor, comandantul are în vedere
importanţa deosebită a ascunderii intenţiilor, în scopul executării cu succes a
manevrei forţelor principale într-o poziţie favorabilă declanşării atacului şi analizează
modalitatea optimă de a folosi inducerea în eroare şi măsurile specifice de protecţie
pentru a realiza surprinderea şi a proteja, atât planurile cât şi forţele proprii.

103 din 377


Art.215. - (1) În scopul folosirii la maximum a timpului disponibil pentru
pregătirea ofensivei, se folosesc ordinele parţiale şi ordinele preliminare/de
avertizare.
(2) Atunci când nu sunt întrunite condiţiile necesare, ordinul de operaţie scris
poate cuprinde în detaliu doar faza iniţială a unui atac planificat. Pentru etapele
următoare comandantul poate să dea doar orientări cu caracter general. În acest fel,
intenţia şi concepţia sa asupra operaţiilor sunt clare, iar execuţia este lăsată la
iniţiativa comandanţilor subordonaţi. Pe măsură ce lupta evoluează, comandantul
suplimentează şi modifică ordinul de operaţie prin ordine fragmentare/parţiale.

2. Organizarea

Art.216. - (1) În ofensivă, acţiunile forţelor sunt organizate în aşa fel încât să
poată îndeplini misiunile diferite şi complexe prevăzute în planul de operaţie, fără a
se stânjeni reciproc în câmpul de luptă.
(2) Comandantul stabileşte responsabilităţi pentru informaţii, deplasare şi
siguranţă, zonele de responsabilitate şi măsurile de control necesare şi obligatorii
pentru forţele luptătoare, forţele de sprijin şi forţele logistice.
(3) Organizarea operaţiei ofensive trebuie să cuprindă zona de responsabilitate
atât în spatele aliniamentului de atac cât şi dincolo de acesta până în raionul
obiectivului/la aliniamentul misiunii şi include o parte din măsurile de control al
atacului.
(4) Măsurile de control sunt determinate de modul în care se trece la ofensivă,
precum şi de felul în care îşi propune comandantul să exercite coordonarea forţelor
din subordine şi a celor cu care cooperează. Aceste măsuri cuprind: raioanele de
concentrare; itinerarele de apropiere; aliniamentele de desfăşurare pentru atac -
poziţia de atac, baza de plecare la ofensivă 16; aliniamentele de atac; liniile de
despărţire; direcţia/direcţiile de ofensivă; aliniamentele de coordonare a sprijinului

16
În continuare, în prezentul manual, vom folosi expresia aliniament de desfăşurare pentru atac, mai puţin
atunci când se impune folosirea nemijlocită a uneia din celelalte două sintagme.

104 din 377


prin foc; obiectivele/aliniamentele intermediare; obiectivul final/aliniamentul
misiunii; măsurile de control al spaţiului aerian.
Art.217. - (1) Raioanele de concentrare în vederea atacului sunt utilizate
pentru regrupare şi rezolvarea problemelor de ordin administrativ ale forţelor
atacatoare care urmează să fie reorganizate pentru ofensivă şi/sau deplasate spre
aliniamentul de atac.
(2) Raioanele de concentrare se dispun pe cât posibil, în afara bătăii majorităţii
artileriei inamicului, astfel încât deplasarea forţelor de aici spre aliniamentul de
desfăşurare pentru atac, să se poată executa cu uşurinţă, în mod rapid şi prin folosirea
judicioasă a posibilităţilor de mascare.
Art.218. - (1) Itinerarele de apropiere sunt traseele urmate de unităţi din
raioanele de concentrare spre aliniamentul de desfăşurare pentru atac.
(2) Ele asigură deplasarea organizată şi coordonată şi desfăşurarea forţelor pe
subunităţi pentru atac pe aliniamentele stabilite, astfel încât, la ajungerea pe
aliniamentul de desfăşurare pentru atac, forţele atacatoare să aibă puterea de luptă
completă sau identică cu cea avută la plecarea din raionul de concentrare.
Art.219. - (1) Aliniamentul de desfăşurare pentru atac17 constituie ultima
poziţie deţinută de forţele atacatoare înainte de trecerea aliniamentului de atac. Pe
acest aliniament se transmit dispoziţiile/instrucţiunile/precizările finale, în special ale
comandanţilor eşaloanelor mici, şi se realizează orientarea în teren. Timpul cât forţele
se află pe acest aliniament trebuie să fie cât mai scurt.
(2) Aliniamentul de desfăşurare pentru atac este locul unde forţele se
desfăşoară nemijlocit înaintea atacului şi adoptă dispozitivul de operaţie pentru atacul
limitei dinainte a apărării inamicului.
(3) Atunci când aliniamentul se găseşte în faţa limitei dinainte a forţelor
proprii, aflate în contact cu inamicul, el trebuie recunoscut şi asigurat înainte ca
forţele atacatoare să-l ocupe.

17
În cazul ofensivei din contact cu inamicul, aliniamentul de desfăşurare pentru atac coincide, de regulă, cu
baza de plecare la ofensivă.

105 din 377


(4) Terenul ales în acest scop trebuie să fie accesibil, în afara observării şi
focului direct al inamicului şi, pe cât posibil, să nu constituie un obiectiv cunoscut
sau probabil pentru artileria inamicului.
Art.220. - (1) Aliniamentul de atac asigură coordonarea mişcării forţelor
atacatoare la începerea atacului.
(2) Acest aliniament este situat, în mod normal, imediat dincolo de
aliniamentul final de desfăşurare şi reprezintă, practic, aliniamentul pe care forţele
atacatoare ies desfăşurate pentru luptă şi intră în bătaia armamentului apărătorului,
care execută trageri prin ochire directă.
Art.221. - (1) Liniile de despărţire între marile unităţi/unităţile vecine
delimitează fâşiile de ofensivă şi responsabilităţile pentru deplasare, tragere,
informaţii, siguranţă şi protecţie.
(2) Liniile de despărţire se stabilesc începând de la inclusiv raionul de
dispunere a forţelor logistice proprii până la aliniamentul care marchează adâncimea
operaţiei.
(3) Coordonarea operaţiilor la intervale se execută de către eşalonul superior şi
se materializează în planurile de cooperare între unităţile care acţionează.
Art.222. - (1) Direcţia/direcţiile de ofensivă indică cursul general de înaintare
care trebuie urmat şi gradul de libertate, de manevră permis pe timpul înaintării
forţelor pentru atingerea obiectivului.
(2) Pe direcţia principală de ofensivă, dar şi pe celelalte direcţii, forţele
subordonate pot să execute manevra liber, între liniile de despărţire proprii.
(3) Indiferent de manevrele ce se execută în interiorul direcţiei principale de
ofensivă, forţele trebuie să rămână orientate spre obiectiv.
(4) Depăşirea liniilor de despărţire cu unităţile vecine se face numai cu
aprobarea prealabilă a eşalonului superior.
Art.223. - (1) Aliniamentele de coordonare a sprijinului prin foc se stabilesc
de către comandantul eşalonului superior, în scopul asigurării coordonării focului
mijloacelor care nu sunt sub controlul comandanţilor subordonaţi, dar care le pot
influenţa operaţiile.

106 din 377


(2) Forţele de sprijin care nu intră în compunerea Forţelor Terestre pot ataca
obiectivele dispuse dincolo de aliniamentul de coordonare a sprijinului prin foc, fără
coordonarea preliminară cu Forţele Terestre, în cazul în care atacul nu produce efecte
colaterale asupra, pe, sau dincoace de aliniament.
(3) Atacurile împotriva obiectivelor terestre situate dincoace de aliniament
trebuie coordonate cu comandantul care l-a stabilit.
Art.224. - (1) Obiectivele/aliniamentele intermediare sunt folosite pentru
coordonarea deplasării forţelor atacatoare în timp şi spaţiu şi sunt strâns legate de
importanţa terenului şi dispunerea inamicului. Cucerirea acestora nu trebuie să ducă
la pierderea sau slăbirea ritmului atacului.
(2) De regulă, obiectivele/aliniamentele intermediare ale unui eşalon constituie
obiectivul final/aliniamentul misiunii pentru eşalonul subordonat.
Art.225. - Obiectivul final/aliniamentul misiunii constituie elementul strategic/
operativ/tactic ce trebuie cucerit sau capturat pentru a îndeplini misiunea stabilită de
comandant.
Art.226. - (1) Măsurile de control al spaţiului aerian au impact asupra Forţelor
Terestre în privinţa tragerilor artileriei şi ale mijloacelor de apărare antiaeriană,
precum şi a acţiunilor elicopterelor de atac .
(2) Comandantul trebuie să cunoască aceste măsuri şi să se asigure că
subordonaţii le respectă.

3. Coordonarea şi controlul

Art.227. - (1) Comandantul coordonează acţiunile comune ale unităţilor


luptătoare subordonate, ale acestora cu unităţile de sprijin, precum şi acţiunile
forţelor care trec la ofensivă cu ale celor din contact şi ale vecinilor, pentru:
zădărnicirea contrapregătirii inamicului; executarea pregătirii de foc a ofensivei;
deplasarea, desfăşurarea şi atacul limitei dinainte a apărării inamicului; desfăşurarea
acţiunilor în adâncimea apărării inamicului; hărţuirea permanentă a acestuia;
asigurarea introducerii în operaţie a forţelor care acţionează în sprijinul nemijlocit al

107 din 377


efortului principal sau al celor care acţionează ca rezervă; respingerea
contraatacurilor; urmărirea, încercuirea şi nimicirea inamicului.
(2) Când pe direcţia de ofensivă acţionează forţe aeropurtate, comandantul
trebuie să coordoneze modul de sprijin şi de realizare a joncţiunii dintre forţele aflate
în ofensivă şi acestea.
(3) Pe baza coordonării realizate de către comandant, comandamentele
subordonate organizează cooperarea, pe direcţii, misiuni, aliniamente şi în timp.
Art.228. - (1) Măsurile de control se realizează în deplină concordanţă cu
situaţia concretă de trecere la ofensivă şi concepţia operaţiei.
(2) Obiectivele generale ale controlului sunt cele prevăzute în capitolul II,
particularizate pentru specificul operaţiei şi al misiunii primite.
(3) Pentru executarea controlului, comandantul are în vedere următoarele:
modul de organizare a pregătirii şi a sprijinului prin foc al ofensivei; organizarea
deplasării unităţilor, a trecerii prin dispozitivul forţelor aflate la contact - a
înlocuirilor, regrupărilor şi ocupării bazei de plecare la ofensivă; coordonarea trecerii
aliniamentului de atac şi prin culoarele realizate în câmpurile de mine, precum şi a
atacului limitei dinainte a apărării inamicului; asigurarea protecţiei flancurilor,
intervalelor şi a zonelor de spate pe timpul dezvoltării ofensivei în adâncimea apărării
inamicului şi pe timpul urmăririi; organizarea acţiunilor pentru respingerea
contraatacurilor inamicului; organizarea introducerii în operaţie a forţelor care
acţionează în sprijinul nemijlocit al efortului principal sau al celor care acţionează ca
rezervă.
(4) La nevoie, comandanţii pot stabili măsuri suplimentare de control, având în
vedere ca acestea să fie înţelese şi cunoscute de către cei care execută controlul dar şi
de cei controlaţi, în părţile care îi privesc.

SECŢIUNEA a 4-a
Executarea operaţiei ofensive

108 din 377


1. Declanşarea atacului

Art.229. - (1) Declanşarea atacului se execută, de regulă, simultan cu


pregătirea de foc a ofensivei. Succesul acestei faze a operaţiei depinde în mod direct
de eficacitatea focului executat atât în pregătirea de foc, cât şi pe timpul sprijinului
prin foc al ofensivei, în faza iniţială a atacului.
(2) Flexibilitatea şi viteza de execuţie după declanşarea atacului, sunt decisive
în utilizarea cu eficienţă a elementelor puterii de luptă disponibile.
(3) Atacul se execută cu impetuozitate, prin exploatarea oricărei evoluţii
favorabile a situaţiei şi redistribuirea forţelor şi mijloacelor în zonele/sectoarele unde
apar posibilităţi mai mari de succes.
(4) Pentru menţinerea ritmului atacului, respingerea contraatacurilor inamicului
şi asigurarea protecţiei forţelor proprii, comandantul modifică uneori repartiţia
forţelor şi mijloacelor.
(5) Menţinerea constantă a unui ritm înalt al operaţiei are o importanţă
deosebită. Întârzierea atacului în scopul alinierii tuturor forţelor pentru respectarea
rigidă a planului stabilit, nu este indicată.
Art.230. - Trecerea prin dispozitivul forţelor aflate la contact. Când
aliniamentul de atac este asigurat de alte forţe aflate deja în contact cu inamicul, se
impune o coordonare detaliată a trecerii prin dispozitivul acestora şi a sprijinului prin
foc şi de altă natură, pe care acestea îl asigură forţelor atacatoare.
Art.231. - (1) Apropierea şi atacul limitei dinainte a apărării inamicului. În
aceste faze, extrem de critice, se acordă o importanţă deosebită protecţiei forţelor şi
mijloacelor, urmărindu-se o dispersare accentuată şi o viteză de acţiune cât mai mare
cu putinţă.
(2) Trecerea aliniamentului de atac reprezintă momentul de referinţă/ora“C”
pentru stabilirea celorlalte elemente decisive de timp necesare coordonării şi
sincronizării acţiunilor forţelor atacatoare. Depăşirea acestui aliniament se execută în
dispozitiv de operaţie. Atunci când forţele atacatoare trec prin dispozitivul forţelor

109 din 377


proprii, aliniamentul de atac poate fi limita dinainte a forţelor proprii aflate în
contact.
(3) Dispozitivul de operaţie/dispozitivul pentru atac al forţelor depinde de
teren, distanţa faţă de inamic, rezistenţa aşteptată din partea apărătorului şi de
amploarea sprijinului prin foc.
(4) Pe timpul apropierii, cel mai important lucru este câştigarea de teren prin
înaintarea rapidă şi luarea tuturor măsurilor pentru a împiedica observarea şi
executarea tragerilor din dispozitivul apărătorului. În acest scop se exploatează la
maxim acoperirile naturale oferite de teren şi se foloseşte pe scară largă sprijinul prin
foc.

2. Executarea atacului

Art.232. - (1) Pătrunderea în dispozitivul apărătorului. În scopul pătrunderii


rapide în dispozitivul apărătorului, dar şi pentru protecţia forţelor, unităţile cele mai
avansate în dispozitivul de atac nu se mai concentrează după ce intră în contact cu
inamicul.
(2) Sprijinul prin foc cel mai intens se execută în sectorul de rupere,
acordându-se atenţie şi poziţiilor inamicului de pe flancuri şi din spatele sectorului de
rupere.
(3) Apărătorul nu trebuie să aibă timp să reacţioneze. În acest scop, trebuie
menţinut permanent un ritm înalt al acţiunilor.
(4) Odată realizată pătrunderea în dispozitivul de apărare, aceasta trebuie
extinsă atât în adâncime cât şi pe flancuri.
Art.233. - (1) Lupta în interiorul apărării. După realizarea ruperii apărării,
atacatorul menţine permanent presiunea asupra inamicului, inclusiv pe timpul
atacului obiectivelor din adâncimea apărării acestuia.
(2) Forţele atacatoare se deplasează cât mai repede posibil, între punctele de
rezistenţă ale apărătorului, mai ales în condiţiile întrebuinţării ADMCBRN.

110 din 377


(3) Când întâmpină rezistenţa inamicului, forţele cele mai avansate, folosind
sprijinul prin foc, îl depăşesc şi/sau nimicesc într-un timp cât mai scurt.
(4) Subunităţile avansate folosesc orice ocazie favorabilă pentru a dezvolta şi
exploata succesul, împiedicând astfel inamicul să-şi revină din şocul loviturilor.
(5) Forţele de angajare care acţionează în sprijinul nemijlocit al efortului
principal sau a celor care acţionează ca rezervă se dispun şi se menţin în cea mai
avantajoasă poziţie, în aşa fel încât să poată fi angajate imediat ce se impune acest
lucru.
(6) Se exploatează orice ocazie favorabilă de a acţiona cu rapiditate şi hotărâre
cu subunităţi mici, angajate la contact în zona unui obiectiv, pentru scoaterea acestuia
din dispozitiv, evitându-se astfel nevoia folosirii unei forţe mult mai puternice, în
cazul în care inamicul îşi revine şi reuşeşte să reorganizeze apărarea.
Art.234. - Inamicul depăşit. Atunci când forţele avansate depăşesc anumite
puncte/raioane de rezistenţă, în scopul menţinerii unui ritm de înaintare ridicat şi
angajării rapide a obiectivelor din adâncime, forţele care acţionează în sprijinul
nemijlocit al efortului principal vor prelua responsabilitatea luptei cu inamicul
depăşit, blocându-l şi ţinându-l sub observaţie. Ulterior se trece la nimicirea/
capturarea acestuia.
Art.235. - (1) Siguranţa şi protecţia. În vederea menţinerii ritmului atacului,
misiunile de siguranţă şi protecţie - incluzând protecţia flancurilor şi acoperirea
intervalelor, vor fi repartizate unor structuri din compunerea forţelor care acţionează
în sprijinul nemijlocit al efortului principal.
(2) Unele unităţi din compunerea forţelor care acţionează în sprijinul nemijlocit
al efortului principal pot primi şi misiunea de a încercui, captura sau nimici forţele
depăşite ale inamicului şi de a asigura protecţia forţelor de sprijin împotriva atacurilor
terestre - atunci când zona din spatele forţelor luptătoare nu a fost curăţată complet,
precum şi alte misiuni.
Art.236. - (1) Rezerva. Comandantul utilizează rezerva în situaţii neprevăzute,
în vederea menţinerii ritmului atacului.

111 din 377


(2) Uneori, comandantul întăreşte parte din unităţile subordonate pentru ca
acestea să-şi poată constitui rezerva.
(3) În orice situaţie, comandantul trebuie să aibă o rezervă neangajată, gata de
acţiune. Odată ce rezerva desemnată iniţial a fost angajată, trebuie constituită alta,
chiar dacă aceasta presupune o schimbare a repartiţiei forţelor şi mijloacelor.
(4) De regulă, rezerva urmăreşte îndeaproape înaintarea forţelor angajate în
operaţie; ea nu trebuie angajată prematur şi se dispune astfel încât să se poată
desfăşura cu rapiditate pe orice direcţie.
(5) Atunci când există posibilitatea, se constituie o rezervă aeromobilă care
oferă o flexibilitate deosebită, în special pe timpul protecţiei flancurilor, exploatării
succesului şi urmăririi.
Art.237. - (1) Pe direcţia loviturii principale, marea unitate poate întrebuinţa
forţele aeropurtate/aeromobile în scopul: ocupării şi menţinerii unor aliniamente,
raioane sau obiective importante în adâncime până la sosirea forţelor principale;
întârzierii inamicului în desfăşurarea operaţiilor sale; producerii de pierderi în
personal şi tehnică militară; distrugerii unor obiective importante ale inamicului;
interzicerii, retragerii şi regrupării forţelor principale şi afluirii rezervelor
apărătorului; dezorganizării sistemului de conducere şi a sistemului logistic ale
inamicului.
(2) Gruparea de forţe aeropurtate/aeromobile se constituie de către marea
unitate strategică/operativă/tactică/similare din mari unităţi/unităţi/subunităţi de
paraşutişti şi/sau aeromobile. Aceste forţe se pot găsi în gruparea de angajare sau, mai
rar, în rezervă.
(3) Valoarea grupării de forţe aeropurtate/aeromobile se stabileşte în funcţie de:
scopul urmărit; existenţa mijloacelor de transport aerian; posibilităţile de intervenţie
ale inamicului în raionul de desantare; posibilităţile de a desfăşura lupta până la
recuperarea lor sau realizarea joncţiunii cu forţele aflate în ofensivă; sprijinul ce se
poate executa cu aviaţia; caracteristicile geoclimatice ale zonei.
(4) Înainte de transportul şi paraşutarea/debarcarea grupării de forţe
aeropurtate/aeromobile în raioanele stabilite, precum şi pe timpul desfăşurării

112 din 377


acestora, se nimicesc/neutralizează personalul şi mijloacele de foc aflate la sol, pe
direcţia traiectelor de zbor, din raionul de desantare şi cele învecinate, precum şi
rezervele apropiate ale inamicului, prin lovituri cu aviaţia şi prin operaţii ale forţelor
proprii care luptă în adâncime.
Art.238. - (1) Consolidarea aliniamentelor/obiectivelor cucerite. După ce
aliniamentul/obiectivul a fost cucerit, atacatorul trece imediat la consolidarea
acestuia, în concordanţă cu planurile şi intenţiile comandantului pentru misiunea
următoare, în vederea respingerii eventualelor contraatacuri ale apărătorului. El
trebuie să pregătească apărarea, atât împotriva atacului terestru, cât şi împotriva celui
aerian.
(2) Dispozitivul defensiv trebuie să asigure acoperirea cu foc şi a terenului
adiacent aliniamentului de trecere la apărare.
(3) Comandantul elaborează un nou plan de sprijin prin foc şi dacă este cazul,
constituie o nouă rezervă.
(4) Comandantul nu trebuie să piardă contactul cu inamicul. Atunci când se
urmăreşte exploatarea succesului în adâncimea apărării acestuia, se utilizează cât mai
puţine forţe pentru consolidarea aliniamentelor cucerite, astfel încât să nu se reducă
ritmul operaţiei.
Art.239. - (1) Exploatarea succesului. În condiţiile unei rezistenţe din ce în ce
mai slabe a inamicului se trece la exploatarea succesului, prin înaintarea rapidă în
adâncimea apărării acestuia. Se urmăreşte în acest fel, menţinerea iniţiativei şi
împiedicarea refacerii apărării sau trecerii inamicului la retragere organizată.
(2) Viteza de execuţie este decisivă pentru succesul operaţiei, întrucât orice
întârziere îi poate oferi inamicului posibilitatea să se regrupeze şi să pregătească
contraatacuri sau poziţii de apărare în adâncime.
(3) Efectul psihologic al acţiunilor rapide şi continue din cadrul operaţiei
generează confuzie şi dezorientare în sistemul de comandă şi control al inamicului,
determinând scăderea capacităţii de reacţie şi a moralului acestuia.

113 din 377


(4) Succesul ofensivei depinde foarte mult de iniţiativa comandanţilor
subordonaţi, în special în ceea ce priveşte exploatarea succesului şi urmărirea
inamicului.
Art.240. - (1) Urmărirea. De regulă, obiectivul principal al urmăririi este
capturarea, izolarea sau nimicirea forţei vii a inamicului care încearcă să se retragă
sau să fugă - în anumite situaţii poate fi şi ocuparea unor obiective sau puncte din
teren.
(2) Urmărirea poate fi continuarea exploatării succesului sau a altei acţiuni în
urma căreia inamicul şi-a pierdut capacitatea de a reacţiona eficient şi încearcă să
rupă lupta şi să se retragă.
(3) Prin această acţiune, cu o parte din forţe se exercită o presiune neîntreruptă
asupra inamicului care se retrage, în timp ce cu alte forţe se execută tăierea liniilor de
comunicaţie şi încercuirea apărătorului.
Art.241. - (1) Încercuirea. Scopul încercuirii îl reprezintă izolarea unei grupări
de forţe a inamicului într-o anumită zonă în vederea capturării sau nimicirii acesteia.
(2) Încercuirea se execută, de regulă, ca urmare a reuşitei urmăririi sau a
acţiunilor întreprinse pentru exploatarea succesului în adâncimea apărării inamicului.
(3) Comandantul are în vedere ca acţiunea de încercuire să se justifice şi să nu
răspundă deciziei probabile a inamicului de a bloca o parte din forţele proprii.
Art.242. - Concomitent cu desfăşurarea ofensivei potrivit planului,
comandantul/comandamentul identifică şi estimează acţiunile viitoare ale forţelor din
subordine, proces similar, de regulă, cu cel de pregătire şi planificare a misiunilor
ordonate/deduse.

SECŢIUNEA a 5-a
Particularităţi ale operaţiei ofensive

1. Ofensiva în localităţi şi în zone/platforme industriale

114 din 377


Art.243. - (1) Eliberarea localităţilor şi a zonelor/platformelor industriale se
execută din mişcare sau din contact, după o pregătire corespunzătoare, folosind
diverse forme de manevră - învăluirea, întoarcerea şi lovitura frontală, conjugate cu
acţiunile aeropurtate.
(2) De regulă, unităţile din forţele care acţionează pe direcţia principală de
efort sau pe o altă direcţie de efort nu sunt întrebuinţate în operaţii de durată pentru
eliberarea localităţilor.
(3) Pentru îndeplinirea scopurilor ofensivei şi cucerirea anumitor localităţi -
zone cu densitate mare de localităţi, se destină alte forţe.
(4) Planificarea acţiunilor pentru eliberarea localităţilor se face odată cu
pregătirea ofensivei. Elementele de detaliu, care se referă la eliberarea localităţilor se
definitivează pe măsura apropierii forţelor de acestea.

2. Ofensiva cu forţarea cursurilor de apă şi a canalelor

Art.244. - (1) Forţarea cursurilor de apă şi a canalelor din zone cu lucrări de


hidroamelioraţii se poate face din mişcare, din contact nemijlocit sau combinat, în
funcţie de: caracterul apărării inamicului; situaţia forţelor proprii; caracteristicile
cursului de apă/canalului; natura şi densitatea lucrărilor de hidroamelioraţii; numărul
şi dezvoltarea culoarelor dintre lucrări; cantitatea şi tipul mijloacelor de foc şi de
trecere; numărul itinerarelor de pătrundere.
(2) Pentru succesul ofensivei cu forţarea cursurilor de apă sau în zone cu
lucrări de hidroamelioraţii sunt necesare: cercetarea şi cunoaşterea situaţiei
inamicului şi a zonei; ocuparea şi folosirea trecerilor permanente; manevra
mijloacelor de trecere la cursul de apă; forţarea prin surprindere şi dezvoltarea
ofensivei pe direcţii.
Art.245. - (1) În zonele cu lucrări de hidroamelioraţii se iau măsuri pentru
împiedicarea inamicului de a produce inundaţii şi înmlăştinări, precum şi pentru
ieşirea forţelor proprii din asemenea situaţii.

115 din 377


(2) Pregătirea forţării cursurilor de apă şi a acţiunilor în zonele cu lucrări de
hidroamelioraţii, din adâncime, se execută concomitent cu pregătirea ofensivei, iar
precizarea de detaliu a misiunilor se face pe timpul apropierii de acestea.
Art.246. - Forţarea unui curs de apă mare se execută, când situaţia permite, în
cooperare cu forţele fluviale ale Forţelor Navale. Acestea participă la pregătirea de
foc, sprijinul prin foc şi la apărarea aeriană a forţelor, nimicirea navelor fluviale ale
inamicului care acţionează pentru zădărnicirea forţării cursului de apă, transportul şi
debarcarea desantului pe malul opus, trecerea unităţilor peste cursul de apă, apărarea
contra minelor şi curăţarea de mine a cursului de apă.

3. Ofensiva pe litoral şi/sau în deltă

Art.247. - (1) Scopul ofensivei pe litoral şi în deltă îl constituie nimicirea


grupării principale de forţe a inamicului care acţionează în zona litoralului şi a deltei -
pe uscat şi pe mare, şi eliberarea litoralului/deltei, a teritoriului adiacent, precum şi a
mării teritoriale.
(2) Nimicirea grupării principale a forţelor terestre ale inamicului care
acţionează pe litoral şi în deltă, poate fi obţinută prin concentrarea eforturilor
unităţilor interarme, în cooperare cu Forţele Navale şi Forţele Aeriene, pentru
interzicerea realizării joncţiunii cu desantul maritim, cu forţele aeropurtate şi
aeromobile folosite în adâncime şi izolarea de forţele maritime din larg.
(3) Lovitura principală se execută, de regulă, de-a lungul litoralului - aproape
de ţărm, iar în deltă, în lungul căilor de comunicaţie şi canalelor navigabile, luându-se
măsuri de asigurare a flancurilor dispozitivului forţelor proprii, prin operaţii executate
de către unităţile din compunerea Forţelor Navale şi de către aviaţie, împotriva
inamicului aflat pe apă.

4. Ofensiva în teren muntos - împădurit

116 din 377


Art.248. - (1) Ofensiva în teren muntos-împădurit este influenţată, atât pe
timpul pregătirii, cât şi al desfăşurării operaţiei, de condiţiile geoclimatice, slaba
dezvoltare a reţelei de drumuri, posibilitatea blocării liniilor de comunicaţie şi a
izbucnirii incendiilor, persistenţa substanţelor toxice de luptă şi de ecranarea undelor
electromagnetice. De cele mai multe ori, operaţiile sunt canalizate pe direcţii
independente, cu intervale mărite între unităţi, chiar şi la nivel tactic.
(2) În pregătirea şi desfăşurarea ofensivei în teren muntos-împădurit, se acordă
o atenţie deosebită măsurilor pentru asigurarea flancurilor şi intervalelor, evitarea
surprinderii, executarea manevrei de forţe şi mijloace, înlăturarea obstacolelor şi
trecerea prin barajele inamicului, evitarea aglomerărilor de forţe pe drumurile şi la
punctele obligatorii de trecere, limitarea efectelor atacurilor cu ADMCBRN şi a
sistemelor incendiare, menţinerea permanentă a cooperării.

5. Ofensiva pe timp de noapte şi în alte condiţii cu vizibilitate redusă

Art.249. - (1) Ofensiva pe timp de noapte şi în alte condiţii de vizibilitate


redusă trebuie să asigure: nimicirea prin surprindere şi în timp scurt a inamicului;
hărţuirea permanentă a apărătorului, pe direcţii, la ore şi cu forţe de valoare diferită;
realizarea cu mai mare uşurinţă a joncţiunii cu forţele încercuite; manevra în ascuns
de forţe şi mijloace; reducerea posibilităţilor inamicului de a riposta cu precizie. Ea
poate constitui o dezvoltare a ofensivei din timpul zilei sau poate să aibă începutul pe
timpul nopţii.
(2) Scopul ofensivei pe timp de noapte constă în: realizarea surprinderii;
desfăşurarea operaţiei în ritm rapid; lipsirea inamicului de timpul necesar pentru
organizarea apărării pe noi aliniamente; menţinerea sau cucerirea iniţiativei; evitarea
unor pierderi însemnate în personal şi tehnică de luptă; hărţuirea permanentă a
inamicului; nimicirea unor forţe superioare în timp scurt şi cucerirea unor obiective
importante.
(3) Pentru trecerea de la acţiunile de noapte la cele de zi, comandantul unităţii
ia măsuri pentru: darea unor misiuni suplimentare cercetării; ocuparea de către

117 din 377


artilerie a unor poziţii de tragere/aşteptare cât mai apropiate de aliniamentul de
contact; introducerea în operaţie a forţelor care acţionează în sprijinul nemijlocit al
efortului principal sau ale celor care acţionează ca rezervă; darea unor misiuni noi
forţelor care acţionează pe direcţia principală de efort sau pe o altă direcţie de efort;
organizarea cooperării; asigurarea flancurilor; mascarea forţelor; logistica forţelor.

6. Ofensiva pe timp de iarnă/în condiţii arctice şi cu temperaturi scăzute

Art.250. - Ofensiva pe timp de iarnă/în condiţii arctice şi cu temperaturi


scăzute prezintă următoarele particularităţi: separarea unităţilor inamicului de forţele
sale logistice reduce foarte mult puterea lor de luptă; posibilităţile de manevră sunt, în
mod normal, limitate de condiţiile de vreme şi teren, dar pot fi sporite în zonele
mlăştinoase şi la trecerile peste cursurile de apă, prin îngheţarea acestora; protecţia
scăzută a zonelor de spate şi flancurilor inamicului favorizează executarea manevrei
de întoarcere şi învăluire sau izolarea acestuia; căderile masive de zăpadă, furtunile şi
ceaţa frecventă favorizează realizarea atacului prin surprindere; creşte caracterul de
independenţă al operaţiilor unor unităţi, impunându-se realizarea din timp a
aprovizionărilor.

7. Ofensiva pentru ruperea aliniamentelor şi raioanelor fortificate

Art.251. - (1) Ofensiva pentru ruperea aliniamentelor şi raioanelor fortificate


se execută în scopul: creării breşelor prin distrugerea lucrărilor de apărare
permanente; pătrunderii forţelor atacatoare; lărgirii rupturii prin acţiuni către flancuri
şi prin învăluire, concomitent cu dezvoltarea ofensivei în adâncime.
(2) Aliniamentele/raioanele fortificate, de regulă, se ocolesc, iar atunci când nu
este posibil, se rup din mişcare sau din contact nemijlocit.
(3) Ruperea din mişcare se execută atunci când o parte din lucrările de apărare
au fost distruse cu aviaţia şi prin acţiunile forţelor aeropurtate, ale detaşamentelor

118 din 377


înaintate şi ale celor de întoarcere, pe timpul apropierii de aliniamentul/raionul
fortificat.
(4) Când ruperea din mişcare nu este posibilă sau nu a reuşit, forţele ocupă
baza de plecare la ofensivă şi rup aliniamentul/raionul fortificat, din contact
nemijlocit cu inamicul.
(5) Pentru blocarea şi distrugerea lucrărilor de fortificaţii existente în sectoarele
de rupere pentru care nu au fost prevăzute acţiuni ale aviaţiei, artileriei şi ale altor
mijloace, se constituie detaşamente şi grupuri de asalt.

8. Ofensiva în teren cu culturi înalte

Art.252. - (1) Ofensiva în zone cu culturi înalte este influenţată de întinderea,


înălţimea şi densitatea culturilor, precum şi de posibilităţile provocării unor incendii
de mari proporţii.
(2) Forţele atacatoare sunt avantajate de existenţa unor condiţii care asigură
mascarea dispozitivului de operaţie şi realizarea în ascuns şi prin surprindere a
manevrei de forţe şi mijloace. În acelaşi timp, sunt îngreunate observarea, orientarea,
indicarea obiectivelor şi corectarea focului, deplasarea forţelor.
(3) Având în vedere că în zonele cu culturi înalte există şi lucrări de
hidroamelioraţii, trebuie acordată o atenţie deosebită posibilităţilor inamicului de a
provoca inundaţii.
Art.253. - (1) Pe timpul desfăşurării operaţiei se acordă o atenţie sporită
menţinerii direcţiilor de atac, mascării poziţiei forţele proprii, orientării continue şi
evitării realizării surprinderii de către inamic. Creşte importanţa focului executat de la
distanţe mari şi prin surprindere, precum şi acţiunea elicopterelor primite în sprijin,
atât pentru observarea câmpului de luptă, cât şi pentru executarea manevrei de forţe şi
mijloace.
(2) Pentru oprirea contraatacurilor inamicului, atunci când este posibil culturile
se pot incendia, ţinându-se însă seama de direcţia vântului pentru a nu periclita forţele
proprii.

119 din 377


9. Ofensiva în deşert şi în condiţii de temperaturi ridicate

Art.254. - (1) În majoritatea zonelor de deşert, lipsa unor porţiuni întinse de


teren favorabil apărării poate forţa inamicul să-şi lase cel puţin un flanc descoperit.
Forţa atacatoare trebuie să exploateze flancurile vulnerabile sau descoperite, să
încerce să manevreze către spatele inamicului, înainte ca acesta să poată reacţiona şi
bloca învăluirea cu rezervele sale mobile. Succesul operaţiei depinde în mare măsură
de rapiditatea şi îndrăzneala cu care se manevrează flancurile inamicului.
(2) Forţele atacatoare sunt vulnerabile datorită lipsei acoperirilor naturale. De
aceea forţele de cercetare sunt desfăşurate mult înainte faţă de forţele principale, iar
siguranţa flancului şi a spatelui capătă o importanţă mai mare.
Art.255. - (1) Cooperarea strânsă între elementele forţele terestre şi aeriene
este esenţială. Terenul deşertic permite, de regulă, acţiunea în masă cu unităţi
blindate, mecanizate şi de elicoptere de atac. Dezavantajul creat de lipsa acoperirilor
trebuie compensat prin surprindere, deplasare rapidă, dispunerea corespunzătoare a
forţelor, siguranţa sistemelor de comunicaţii şi informatică şi inducerea în eroare a
inamicului.
(2) Obiectivele urmărite pot include neutralizarea/nimicirea forţei vii, cucerirea
sau ocuparea centrelor de transmisiuni, a punctelor de aprovizionare, a surselor de
apă şi a elementelor cheie din teren.
(3) Atacul pe timp de noapte prezintă avantajul ascunderii acţiunilor proprii,
precum şi al acţiunii în condiţii de temperaturi mai scăzute. De asemenea, acesta este
recomandat pentru cazul că lipseşte superioritatea aeriană.
(4) Pentru a evita canalizarea acţiunilor de către apărător prin utilizarea
câmpurilor de mine şi a obstacolelor, se recomandă trimiterea înainte a forţelor de
cercetare întărite cu tehnică de geniu adecvată, pentru realizarea traversărilor sau
culoarelor.

120 din 377


SECŢIUNEA a 6-a
Comanda şi controlul

Art.256. - (1) Comandantul ia măsuri pentru a fi în permanenţă la curent cu


progresia atacului, cu reacţia inamicului şi situaţia unităţilor subordonate.
(2) Pe timpul atacului, comandantul poate amplifica descentralizarea
conducerii forţelor subordonate pentru a le permite să reacţioneze mai rapid la
schimbările situaţiei pe câmpul de luptă.
(3) Prin cunoaşterea concepţiei comandantului, eşaloanele subordonate pun în
aplicare planul ordonat sau îl adaptează, în funcţie de situaţie.
Art.257. - (1) Deplasarea punctelor de comandă se planifică din timp, în scopul
asigurării nevoilor de conducere stabilite de comandant, astfel încât să se poată
executa recunoaşteri oportune, iar locul de dispunere a unor elemente ale centrului de
comunicaţii să fie situat la distanţele maxime prevăzute de instrucţiunile tehnice ale
aparaturii.
(2) De regulă, punctul de comandă înaintat se ocupă nemijlocit înaintea
începerii atacului.
(3) Pe măsură ce atacul progresează, elementele de comandă se deplasează
către înainte, pentru a permite comandantului să exercite conducerea.

CAPITOLUL V
Operaţia de apărare

SECŢIUNEA 1
Generalităţi

Art.258. - (1) Apărarea este, de regulă, impusă de superioritatea numerică


şi/sau tehnico-strategică/operativă/tactică a inamicului, pe întregul teatru de operaţii

121 din 377


sau doar într-o anumită zonă de operaţii/fâşie/sector, dar poate fi adoptată şi în mod
deliberat pentru îndeplinirea unor scopuri parţiale ale operaţiei.
(2) Scopul/obiectivul general al apărării este crearea condiţiilor pentru trecerea
la ofensivă. Acesta se realizează prin îndeplinirea următoarelor scopuri/obiective
parţiale: slăbirea capacităţii ofensive a inamicului, prin producerea de pierderi cât
mai mari; respingerea atacului acestuia; menţinerea unor porţiuni de teren/obiective
dinainte stabilite şi împiedicarea pătrunderii inamicului în acestea; temporizarea
ofensivei inamicului în vederea realizării tuturor condiţiilor pentru trecerea la
ofensivă; preluarea iniţiativei.
(3) Apărarea nu trebuie să se reducă la o simplă reacţie a apărătorului faţă de
acţiunile inamicului.
(4) O apărare eficientă constă într-o combinaţie de componente active şi pasive
care foloseşte cu îndrăzneală şi abilitate toate forţele luptătoare şi de sprijin pentru a
ataca punctele decisive ale inamicului şi a-l face să ajungă într-un timp cât mai scurt
în punctul critic al operaţiei sale ofensive.

1. Factorii determinanţi ai operaţiei de apărare

Art.259. - (1) Apărarea trebuie să fie stabilă, fermă şi activă în toate mediile18,
adânc eşalonată şi capabilă să reziste loviturilor date de inamic cu toate categoriile
de forţe şi mijloace.
(2) Forţele aflate în apărare nu părăsesc poziţiile şi raioanele ocupate şi nu se
retrag fără ordinul/ aprobarea eşalonului superior, chiar dacă aceste acţiuni
corespund concepţiei/intenţiei comandantului asupra operaţiei. Ele trebuie să fie în
măsură să acţioneze în condiţii de izolare.
Art.260. - Factorii cei mai importanţi pentru operaţia de apărare sunt:
informaţiile; folosirea terenului; eşalonarea în adâncime; cooperarea şi sprijinul
reciproc; concentrarea puterii de luptă; manevra; sistemul de lovire; unitatea de
acţiune; reacţiile ofensive; rezerva; inducerea în eroare.
18
Avem în vedere, atât spaţiul terestru, spaţiul aerian şi cel maritim/fluvial, cât şi spaţiul informaţional - în
care se desfăşoară operaţiile de influenţare psihologică, războiul informaţional şi electronic etc.

122 din 377


Art.261. - (1) La baza planificării şi organizării apărării stă precizia
informaţiilor. Acestea includ estimarea posibilităţilor şi intenţiilor probabile ale
inamicului, în special direcţiile şi itinerarele de apropiere, modalitatea în care vor
ataca elementele avansate, precum şi deplasarea forţelor în adâncimea dispozitivului
inamicului până la limita zonei de responsabilitate a unităţii.
(2) O importanţă deosebită o are continuitatea acţiunilor de obţinere a
informaţiilor, astfel încât comandantul să poată menţine controlul operaţiei şi să
folosească resursele cu eficacitate maximă.
Art.262. - (1) Tăria apărării depinde în mod hotărâtor de alegerea şi folosirea
terenului. După alegerea terenului, comandantul este obligat să-l cunoască în detaliu
şi să-l utilizeze în condiţii cât mai avantajoase.
(2) Terenul ales trebuie să ofere în principal, următoarele facilităţi: condiţii
pentru folosirea armamentului la posibilităţile maxime; asigurarea condiţiilor pentru
mascarea, protecţia şi manevra apărătorului; reducerea posibilităţilor de observare şi
manevră ale inamicului; posibilitatea folosirii obstacolelor şi barajelor artificiale
pentru a completa obstacolele naturale sau a acoperi zonele în care acestea lipsesc.
(3) Terenul predominant deschis, care poate fi observat şi acoperit cu foc fără
dificultate, solicită din partea apărătorului construirea unor ample baraje şi obstacole
în vederea împiedicării înaintării forţelor inamicului. Aceste zone pot fi apărate mai
uşor cu forţe ce au în dotare o cantitate mare de blindate şi mijloace antiblindate cu
bătaie mare.
(4) Terenul împădurit, frământat/puternic frământat sau zonele construite - cu
localităţi, zone industriale etc. creează dificultăţi mai mari pentru deplasarea terestră a
atacatorului asigurând totodată mascarea şi protecţia apărătorului. Acesta trebuie să
folosească obstacolele naturale care pot fi amplificate pentru a împiedica deplasarea
inamicului şi/sau a-l canaliza pe direcţia dorită - întrucât inamicul va folosi mai puţin
blindatele, iar apărătorul va utiliza, în special, unităţi fără blindate.
(5) Estimând situaţia, comandantul ia în calcul elementele importante din teren,
a căror deţinere reprezintă un avantaj decisiv pentru oricare din părţi. Ca urmare a
acestui proces, comandantul stabileşte ca element decisiv din teren, orice detaliu

123 din 377


important al acestuia, care are o asemenea valoare strategică/operativă sau tactică,
încât pierderea sa poate determina insuccesul apărării. Odată ales, acesta trebuie
recâştigat cu orice preţ dacă se pierde pe timpul desfăşurării operaţiei.
Art.263. - (1) Eşalonarea în adâncime a apărării sporeşte libertatea de acţiune
a apărătorului prin încetinirea ritmului ofensivei inamicului şi prin timpul mai mare la
dispoziţie pentru pregătirea reacţiilor apărării.
(2) Eşalonarea în adâncime se realizează prin: alocarea unui spaţiu suficient în
scopul apărării cu eficienţă a elementelor de protecţie; folosirea armamentului cu
bătaie mare şi a resurselor de război electronic pentru a nimici, neutraliza,
dezorganiza sau întârzia forţele atacatoare pe toată adâncimea zonei de
responsabilitate; organizarea poziţiilor de luptă, obstacolelor şi sistemului de lovire
pe toată adâncimea apărării; dispunerea şi deplasarea rezervelor, a elementelor de
sprijin prin foc şi forţelor/instalaţiilor sau elementelor logistice.
Art.264. - (1) Cooperarea şi sprijinul reciproc contribuie în mod direct la
creşterea stabilităţii şi tăriei oricărui dispozitiv defensiv şi se realizează prin
stabilirea liniilor de despărţire şi a locului raioanelor de apărare/poziţiilor de luptă,
astfel încât inamicul să nu le poată ataca, fără să fie lovit cu foc din cel puţin o altă
poziţie.
(2) Cooperarea şi sprijinul reciproc se realizează în amănunt până la nivel
companie şi pot fi mai puţin detaliate la batalion şi eşaloanele superioare.
(3) Inamicul trebuie obligat să-şi disperseze focul pentru neutralizarea
poziţiilor ce se sprijină reciproc şi astfel, să reducă densitatea acestuia pe direcţia
principală de efort.
(4) La organizarea sprijinului reciproc comandanţii au în vedere influenţa
terenului, bătaia armamentului şi vizibilitatea.
(5) Lărgimea frontului de apărat trebuie raportată şi la posibilităţile de a se
realiza sprijinul reciproc, atunci când condiţiile permit acest lucru.
Art.265. - (1) Concentrarea puterii de luptă este un atribut al libertăţii de
acţiune a comandantului şi se manifestă prin posibilitatea acestuia de a decide când şi
unde să-şi concentreze forţele pentru a le opune atacului inamicului.

124 din 377


(2) Pentru asigurarea oportunităţii concentrării puterii de luptă, comandantul
este obligat să se bazeze pe informaţii sigure asupra intenţiilor şi capacităţii de luptă a
inamicului.
(3) Concentrarea puterii de luptă se realizează prin manevra de forţe şi mijloace
şi/sau prin manevra de foc.
Art.266. (1) Manevra este un element decisiv al apărării la orice eşalon.
(2) Prin combinarea focului cu mişcarea, comandantul forţelor care au trecut la
apărare trebuie să folosească terenul în mod judicios, în scopul concentrării puterii de
luptă, producerii de pierderi cât mai mari atacatorului şi evitării efectului nimicitor al
focului acestuia, precum şi al asigurării raportului de forţe favorabil necesar
îndeplinirii scopului/obiectivului operaţiei.
Art.267. - (1) Sistemul de lovire este un factor determinant al eficacităţii
apărării. El integrează într-o concepţie unitară misiunile de foc ce revin tuturor
categoriilor de armament în combinaţie cu barajele şi obstacolele de tot felul, precum
şi efectele operaţiilor de influenţare psihologică, de război electronic şi informaţional.
(2) Baza sistemului de lovire o constituie loviturile aviaţiei, focul artileriei şi
mijloacelor antiblindate al rachetelor şi artileriei antiaeriene, al armamentului greu de
infanterie şi al tancurilor.
(3) Sistemul de lovire se completează cu focul mijloacelor de pe
transportoarele amfibii blindate/maşinile de luptă şi armamentului de infanterie, cu
folosirea grenadelor incendiare şi aruncătoarelor de flăcări şi cu sistemul de baraje şi
distrugeri.
(4) Organizarea luptei cu inamicul aerian şi mijloacele blindate ale inamicului,
îndeosebi a elicopterelor de atac şi a tancurilor, constituie elementul decisiv al
sistemului de lovire în apărare, iar pregătirea şi conducerea acesteia reprezintă una
din îndatoririle principale ale comandantului/comandamentului.
(5) Lupta cu mijloacele blindate se organizează pe toate direcţiile favorabile
întrebuinţării acestora de către inamic şi pe întreaga adâncime a fâşiei de apărare.
(6) Scopul luptei împotriva elicopterelor de atac şi a blindatelor constă în
lovirea şi nimicirea acestora în raioanele de concentrare/pe terenurile de aterizare, pe

125 din 377


timpul apropierii şi desfăşurării în dispozitiv de operaţie precum şi pe timpul atacului
propriu-zis asupra limitei dinainte şi în adâncimea apărării.
Art.268. - (1) Unitatea de acţiune este decisivă pentru stabilitatea şi succesul
oricărei operaţii de apărare.
(2) Apărarea se planifică în mod unitar şi se coordonează cu deosebită atenţie
pe toată durata operaţiei.
(3) În general, scopul acţiunilor inamicului îl reprezintă pătrunderea rapidă în
adâncimea apărării. Întrucât acesta încearcă, de regulă, să atace de-a lungul liniilor de
despărţire ale apărătorului, realizarea coeziunii la intervalele dintre unităţi, în special
în operaţiile multinaţionale, are o importanţă decisivă.
(4) Intuind modul de acţiune al inamicului, apărătorul trebuie să ia din timp
măsuri de contracarare şi să prevadă misiuni forţelor care acţionează în sprijinul
nemijlocit al efortului principal sau care acţionează ca rezervă pentru menţinerea şi
restabilirea coeziunii apărării de-a lungul liniilor de despărţire.
(5) Comandantul este obligat să ia măsuri pentru realizarea unei coordonări cât
mai bune a operaţiei, prin: înţelegerea deplină a concepţiei comandantului eşalonului
superior privind operaţia de apărare; însuşirea modalităţilor de acţiune de către
unităţile de la flancuri; stabilirea cu atenţie a liniilor de despărţire, astfel încât acestea
să nu creeze probleme suplimentare; alegerea punctelor/aliniamentelor de coordonare
de-a lungul liniilor de despărţire; organizarea schimbului permanent de informaţii;
trimiterea de echipe/ofiţeri de legătură; organizarea sprijinului reciproc.
Art.269. - (1) Atitudinea generală defensivă nu exclude reacţiile ofensive din
partea apărătorului.
(2) Atât în procesul de planificare cât şi în cel de execuţie, comandantul
foloseşte orice posibilitate de a acţiona ofensiv, limitând cât mai mult libertatea de
acţiune a atacatorului. În nici un caz, el nu trebuie să rămână pasiv sau să se
mulţumească la a reacţiona la acţiunile inamicului, ci trebuie să-l surprindă prin
operaţii neprevăzute şi să-l determine să-şi modifice planul de operaţie după
declanşarea acesteia.

126 din 377


(3) Atacul asupra forţelor şi mijloacelor inamicului vizează în primul rând, pe
cele de la contact, dar şi pe cele din adâncime.
(4) Pentru a avea succes, apărarea trebuie să se desfăşoare prin acţiuni
energice, agresive şi ingenioase, iar când sunt îndeplinite condiţiile necesare, trebuie
preluată întreaga iniţiativă de la inamic.
Art.270. (1) Rezerva poate fi decisivă pentru libertatea de acţiune a
comandantului. Ea asigură atât flexibilitate, cât şi echilibru oricărui sistem defensiv.
(2) Una dintre cele mai importante decizii în planificarea apărării este
asigurarea raportului optim între gruparea de angajare şi rezervă.
(3) Stabilirea cu responsabilitate a misiunilor rezervei şi în mod deosebit,
alegerea momentului angajării acesteia pot influenţa decisiv rezultatul final al
operaţiei.
Art.271. - Inducerea în eroare a inamicului are drept obiectiv principal să-i
creeze acestuia o idee falsă asupra dispozitivului forţelor proprii, a dispunerii
poziţiilor principale de apărare, precum şi a direcţiei şi momentului contraatacurilor.
În acest fel, inamicul poate fi determinat să-şi irosească resursele şi efortul principal
pe o direcţie greşită şi să-şi dispună rezervele în poziţii de unde să nu poată interveni
oportun pentru respingerea operaţiilor cu caracter ofensiv ale forţelor proprii.

2. Cadrul operaţional şi integrarea operaţiilor

Art.272. - (1) Înfrângerea atacatorului, reducerea elanului său ofensiv şi


asigurarea condiţiilor trecerii forţelor proprii la ofensivă/contraofensivă poate fi
realizată numai prin folosirea integrată, cu maximă eficacitate a elementelor puterii
de luptă ale apărătorului în tot spaţiul de luptă.
(2) Pentru aceasta, comandantul asigură deplina sincronizare a operaţiilor la
contact, în adâncime şi în spatele dispozitivului.
(3) Chiar dacă aceste operaţii pot să aibă un anumit grad de independenţă în
unele momente ale operaţiei, comandantul trebuie să folosească toate forţele şi
mijloacele la dispoziţie pentru a-şi asigura dominaţia asupra întregii zone de

127 din 377


responsabilitate, asigurând în permanenţă disponibilitatea puterii sale de luptă pentru
a angaja inamicul pretutindeni şi a-i interzice libertatea de acţiune.
Art.273. - (1) În apărare, operaţiile în adâncime urmăresc angajarea inamicului
în adâncimea dispozitivului acestuia, sincronizat cu operaţiile la contact şi în spatele
dispozitivului, în vederea obţinerii unor avantaje decisive pentru acţiunile viitoare.
Prin aceste operaţii, se urmăreşte prevenirea concentrării de către inamic a unei puteri
de luptă/forţe covârşitoare, încetinirea ritmului şi anihilarea coerenţei atacului
acestuia.
(2) Operaţiile în adâncime constau în: îngreunarea deplasărilor; distrugerea
unor instalaţii vitale, a centrului de greutate sau punctelor decisive ale inamicului;
interzicerea folosirii de către acesta a unor elemente ale funcţiunilor de luptă -
sistemul de conducere, sistemul logistic sau apărarea aeriană, în momentele critice ale
ofensivei.
(3) Succesul operaţiilor în adâncime contribuie în mod direct la protecţia
forţelor şi susţinerea operaţiilor la contact.
Art.274. - (1) Operaţiile la contact se realizează prin lupta apropiată dusă de
către forţele principale sau forţele de pe o direcţie secundară aflate în contact
nemijlocit cu inamicul în zona de responsabilitate, pentru încetinirea, canalizarea şi
înfrângerea atacatorului. Acestea se desfăşoară în forme diferite, incluzând atât
apărarea mobilă19 cât şi apărarea pe poziţii20.
(2) Pentru ducerea cu succes a operaţiilor la contact, comandantul stabileşte
direcţia principală de efort/de interzis şi sincronizează efectele operaţiilor forţelor din
subordine, pentru a o sprijini sau a o schimba, atunci când este cazul, în vederea
concentrării forţelor şi masării acţiunilor împotriva noilor ameninţări care apar pe
câmpul de luptă.

19
Procedeu adoptat în scopul nimicirii/înfrângerii inamicului printr-un atac hotărâtor executat cu o grupare de
forţe de lovire/izbire, într-un moment favorabil; în acest scop, gruparea de lovire trebuie să aibă o mobilitate mai mare
sau, cel puţin egală cu a atacatorului, iar celelalte forţe aflate în apărare să reuşească fixarea inamicului şi direcţionarea
pătrunderii acestuia în sensul dorit.
20
Procedeu adoptat în scopul interzicerii, pentru o perioadă de timp stabilită, a pătrunderii inamicului într-o
anumită porţiune de teren - zonă, raion, obiectiv; nimicirea propriu-zisă a inamicului constituie un obiectiv secundar.

128 din 377


Art.275. - (1) Operaţiile în spatele dispozitivului sunt menite să protejeze
forţele proprii şi să asigure continuitatea sprijinului operaţiilor la contact şi în
adâncime.
(2) Succesul operaţiilor în spatele dispozitivului creează premisele libertăţii de
acţiune asigurate de integritatea sistemului de comandă şi control, a sprijinului prin
foc şi logistic, cât şi de siguranţa deplasării rezervelor.

3. Tipuri de operaţii

Art.276. - Principalele tipuri de operaţii de apărare sunt: apărarea mobilă şi


apărarea în zonă/pe poziţii.
Art.277. - (1) Apărarea mobilă urmăreşte nimicirea atacatorului prin operaţii
de tip ofensiv executate de către forţele care acţionează în sprijinul nemijlocit al
efortului principal uneori de către forţele care acţionează ca rezervă, după înaintarea
inamicului pe un aliniament/poziţie, care îl face vulnerabil loviturilor apărătorului
executate prin contraatac şi prin învăluire.
(2) Apărătorul pune accentul principal pe înfrângerea inamicului şi nu pe
menţinerea sau recâştigarea terenului pierdut.
(3) Pentru desfăşurarea apărării mobile, comandantul utilizează o combinaţie
de acţiuni de întârziere, defensive şi ofensive, ceea ce presupune dispunerea înaintată
a unor forţe relativ mici şi folosirea pe scară largă a manevrei, focului şi obstacolelor
pentru a prelua iniţiativa de la atacator după ce acesta a intrat în sectorul/fâşia de
apărat.
(4) Terenul ales trebuie să corespundă cerinţelor acţiunilor manevriere, iar fâşia
de apărare a marii unităţi care organizează acest tip de operaţie să aibă o adâncime
mult mai mare faţă de apărarea pe poziţii.
(5) Mobilitatea forţelor proprii trebuie să fie cel puţin egală cu a atacatorului,
iar pentru faza finală a contraatacului, comandantul trebuie să dispună de o forţă care
acţionează în sprijinul nemijlocit al efortului principal, aptă să asigure raportul de

129 din 377


forţe care, în combinaţie cu elementul surprindere dat de momentul, locul şi forţa
loviturii, să producă efectul final dorit.
Art.278. - (1) În apărarea în zonă/pe poziţii accentul este pus pe menţinerea
terenului ocupat, prin atragerea inamicului într-o serie de poziţii în bretelă, în care
poate fi nimicit prin foc.
(2) Apărarea în zonă/pe poziţii nu are ca obiectiv nimicirea completă a
inamicului, pentru aceasta fiind necesară executarea unor operaţii simultane sau
ulterioare pentru a obţine înfrângerea decisivă a atacatorului.
(3) Comandantul destină şi dispune majoritatea forţelor din subordine pentru
apărarea unor porţiuni de teren, prin folosirea unei combinaţii de poziţii de apărare şi
rezerve mobile de valoare mică. El organizează operaţia în interiorul cadrului static
oferit de poziţiile de apărare, căutând să nimicească forţele inamicului pătrunse
printre poziţiile defensive, prin crearea zonelor de nimicire şi a pungilor de foc,
completate cu contraatacuri locale.
(4) Spre deosebire de apărarea mobilă, care solicită o adâncime considerabilă,
apărarea în zonă/pe poziţii poate fi executată pe diferite adâncimi – mai reduse, în
funcţie de misiune, de forţele şi mijloacele la dispoziţie şi de teren.
Art.279. - (1) Indiferent de procedeul adoptat, comandantul poate utiliza
combinaţii de elemente specifice atât apărării în zonă/pe poziţii cât şi celei mobile.
Astfel, el poate folosi elemente statice pentru a întârzia, canaliza, provoca pierderi şi,
în final, a-l opri pe atacator, dar şi elemente dinamice - atacuri locale sau
contraatacuri pentru a lovi şi nimici forţele angajate ale inamicului. Proporţia acestor
elemente depinde atât de misiunea unităţii, forţele şi mijloacele la dispoziţie,
mobilitatea şi puterea de luptă a acesteia, cât şi de situaţia strategică/operativă sau
tactică în care se planifică, organizează şi duce apărarea.
(2) În apărarea predominant mobilă, comandantul caută înfrângerea
atacatorului prin nimicirea acestuia, în timp ce, în apărarea pe poziţii urmăreşte acest
lucru, în principal, prin împiedicarea inamicului de a-şi atinge obiectivele.
Art.280. - Operaţiile cu caracter defensiv ce pot fi executate de către unităţile
din compunerea Forţelor Terestre sunt: trecerea temporară la apărare pentru

130 din 377


respingerea contraatacului; trecerea la apărare pentru consolidarea aliniamentului
final al misiunii; trecerea la apărare în cadrul luptei de întâlnire.
Art.281. - (1)Trecerea temporară la apărare pentru respingerea
contraatacului pe timpul desfăşurării operaţiei ofensive are loc atunci când forţele
proprii de pe direcţia de contraatac sunt inferioare numeric, calitativ şi/sau poziţional
forţelor inamicului care contraatacă şi nu sunt în măsură să le respingă din mişcare.
(2) Comandantul alege un aliniament favorabil pentru a trece la apărare - din
contact cu inamicul cu parte din forţe, în scopul fixării grupării de contraatac, iar cu
forţele de pe direcţiile neafectate, acţionează asupra flancurilor şi spatelui grupării de
contraatac, concomitent cu dezvoltarea ofensivei în adâncime.
(3) De regulă, dispozitivul forţelor trecute la apărare are o adâncime mică şi nu
se constituie forţele care acţionează în sprijinul nemijlocit al efortului principal. În
schimb, forţele care acţionează ca rezervă trebuie să fie suficient de puternice pentru
a face faţă situaţiilor neprevăzute.
(4) Misiunea de trecere la apărare se transmite prin ordine scurte, organizarea
apărării se realizează în grabă, în funcţie de timpul la dispoziţie, iar forţele care
acţionează în sprijinul nemijlocit al efortului principal rămân în dispozitivul avut în
momentul luării deciziei de trecere la apărare.
Art.282. - (1) Pentru desfăşurarea operaţiei de apărare în sectorul de
contraatac, comandantul care conduce ofensiva integrează operaţiile forţelor trecute
la apărare cu cele ale celorlalte forţe din zona sa de responsabilitate.
(2) În scopul fracţionării şi nimicirii grupărilor de contraatac oprite, se destină
numai forţele strict necesare – inclusiv din cele care s-au aflat în apărare, majoritatea
urmând a dezvolta ofensiva în adâncime.
Art.283. - (1) Trecerea la apărare pentru consolidarea aliniamentului final al
misiunii se planifică şi desfăşoară pentru îndeplinirea următoarelor scopuri:
asigurarea flancurilor şi spatelui forţelor; respingerea contraatacurilor; interzicerea
afluirii rezervelor inamicului; crearea condiţiilor favorabile pentru continuarea
ofensivei cu alte unităţi - forţarea sau trecerea cursurilor de apă şi a canalelor,
introducerea în operaţie a forţelor care acţionează în sprijinul nemijlocit al efortului

131 din 377


principal sau al celor care acţionează ca rezervă etc. şi pentru refacerea resurselor
necesare operaţiei.
(2) Pe acest aliniament, unităţile trec la apărare din dispozitivul ofensiv, fără
regrupări/înlocuiri de amploare, constituindu-şi toate elementele de dispozitiv
specifice apărării.
(3) Ulterior trecerii la apărare, imediat ce este posibil, comandantul trebuie să
ia măsuri pentru îmbunătăţirea dispozitivului şi a sistemelor de lovire şi de conducere
realizate iniţial, scop în care exploatează la maximum avantajele oferite de condiţiile
de vizibilitate redusă/întuneric. El nu trebuie să piardă din vedere nici crearea
condiţiilor necesare trecerii ulterioare la o nouă misiune cu caracter ofensiv, dacă
situaţia impune acest lucru.
Art.284. - (1) Trecerea la apărare în cadrul luptei de întâlnire se execută în
situaţia că inamicul a devansat în desfăşurare forţele proprii sau este superior în forţe
şi mijloace. În acest caz, forţele proprii trec în grabă la apărare pe aliniamentul atins
sau pe alt aliniament favorabil.
(2) Scopul principal al apărării în lupta de întâlnire îl constituie împiedicarea
inamicului de a-şi îndeplini obiectivul deplasării. În funcţie de situaţia concretă,
comandantul forţelor proprii trecute la apărare poate urmări şi alte obiective,
respectiv: câştigarea de timp până la sosirea forţelor principale sau a altor forţe cu
care să treacă, ulterior, la nimicirea inamicului prin acţiuni ofensive; producerea de
pierderi cât mai mari inamicului; menţinerea terenului/obiectivului ocupat; fixarea, cu
parte din forţe, a grupării principale a inamicului şi continuarea deplasării cu forţele
principale proprii în vederea îndeplinirii scopului iniţial al misiunii.
(3) Dispozitivul de apărare adoptat iniţial depinde de dispozitivul de
deplasare/de operaţie avut în momentul luării deciziei de trecere la apărare şi trebuie
să corespundă întocmai scopului urmărit. Dacă este necesar, dispozitivul iniţial se
modifică pe timpul desfăşurării operaţiei. Având în vedere nevoia crescută de
flexibilitate, atunci când există condiţiile necesare, este indicată adoptarea
dispozitivului specific apărării mobile.

132 din 377


(4) Având în vedere caracterul de independenţă al luptei de întâlnire, o atenţie
deosebită trebuie acordată protejării flancurilor şi evitării încercuirii, scop în care se
va căuta, pe cât posibil, ca acestea să se sprijine pe forme tari de teren.
(5) În funcţie de evoluţia situaţiei pe timpul desfăşurării operaţiei, forţele aflate
în apărare trebuie să fie în măsură să rupă lupta şi să treacă la retragere, să asigure
aliniamentul de atac al forţelor proprii sosite în sprijin, să treacă la ofensivă împreună
cu acestea sau independent.

4. Forme de manevră

Art.285. - Scopul manevrei de forţe şi mijloace, în apărare, îl constituie:


scoaterea forţelor proprii de sub loviturile inamicului; întărirea apărării pe direcţiile
ameninţate; nimicirea inamicului pătruns şi respingerea atacului acestuia; schimbarea
efortului de pe o direcţie pe alta; nimicirea forţelor aeropurtate şi a forţelor
aeromobile ale inamicului; închiderea unor breşe/intervale din dispozitivul propriu;
înlocuirea unor unităţi care şi-au pierdut puterea de luptă.
Art.286. - (1) Formele de manevră se aleg în funcţie de: valoarea, compunerea
de luptă şi posibilităţile în timp şi spaţiu ale forţelor trecute la apărare; valoarea,
caracterul operaţiilor şi starea morală a inamicului; posibilitatea folosirii de către
acesta a ADMCBRN, a mijloacelor incendiare şi a sistemelor de cercetare-lovire de
înaltă precizie; configuraţia generală a aliniamentului de contact; caracteristicile
terenului; valoarea altor forţe care duc lupta în spatele inamicului; importanţa
obiectivelor existente în fâşia de apărare a unităţii.
(2) Formele de manevră, în apărare, sunt: lovirea inamicului în faţa limitei
dinainte a apărării; mutarea eforturilor de pe o direcţie pe alta, din spate spre front,
precum şi dinspre front spre spate; ripostele ofensive ale apărării; manevra pe
verticală; manevra pe direcţii interioare; loviturile în adâncime.
Art.287. - (1) Lovirea inamicului în faţa limitei dinainte a apărării se execută,
de regulă, cu forţele care acţionează în sprijinul nemijlocit al efortului principal,
întărite şi urmăreşte zădărnicirea sau amânarea trecerii inamicului la ofensivă,

133 din 377


îmbunătăţirea limitei dinainte a apărării, distrugerea sau nimicirea unor obiective
importante, capturarea de modele noi de armament şi tehnică de luptă.
(2) De regulă, atacul se execută pe direcţii, pe adâncimi diferite şi cu obiective
limitate.
(3) După executarea atacului, în funcţie de scopurile urmărite, forţele
respective pot trece la apărare pe aliniamentul atins sau revin în dispozitivul iniţial.
(4) Această formă de manevră se declanşează mai frecvent, pe timpul nopţii
sau în alte condiţii de vizibilitate redusă, cu sau fără pregătire de foc.
Art.288. - Mutarea eforturilor de pe o direcţie pe alta vizează regruparea unor
forţe din zonele/fâşiile/sectoarele sau raioanele neatacate sau slab atacate, îndeosebi a
celor dispuse între direcţiile de pătrundere a agresorului, şi folosirea lor pentru
întărirea apărării acolo unde s-a concentrat efortul sau în alte raioane ori direcţii
ameninţate.
Art.289. - Mutarea eforturilor din spate spre front se execută, de regulă, cu
forţele care acţionează în sprijinul nemijlocit al efortului principal şi diferite rezerve
şi în principal, urmăreşte: întărirea apărării proprii pe direcţiile ameninţate; închiderea
unor breşe realizate de inamic; ocuparea şi apărarea unor poziţii/raioane sau
aliniamente favorabile pentru a opri sau limita pătrunderea inamicului în adâncime;
executarea ripostelor ofensive; înlocuirea unităţilor din forţele care acţionează pe
direcţia principală de efort sau pe o altă direcţie de efort care şi-au pierdut puterea de
luptă.
Art.290. - Mutarea eforturilor dinspre front spre spate se execută în scopul:
scoaterii forţelor de sub loviturile puternice ale inamicului şi mutării apărării pe un
aliniament mai favorabil; regrupării forţelor pentru constituirea unor grupări necesare
executării ripostelor ofensive pe alte direcţii sau efectuării de subordonări şi
resubordonări; nimicirii forţelor aeropurtate şi a forţelor aeromobile ale inamicului;
reconstituirii forţelor care acţionează în sprijinul nemijlocit al efortului principal sau
a celor care acţionează ca rezervă.
Art.291. - Ripostele ofensive ale apărării se desfăşoară pe timpul ducerii
operaţiei, prin intervenţia forţelor care acţionează în sprijinul nemijlocit al efortului

134 din 377


principal şi/sau a celor care acţionează ca rezervă, precum şi a forţelor şi mijloacelor
regrupate din sectoarele neatacate.
(2) Acest tip de operaţii se execută sub forma unor acţiuni specifice ofensivei,
care asigură condiţii favorabile executării prin surprindere loviturilor asupra
inamicului pătruns în adâncimea dispozitivului propriu, precum şi pentru refacerea
limitei dinainte a apărării pe aliniamentul anterior sau pe un alt aliniament favorabil.
Art.292. - (1) Manevra pe verticală constă în folosirea aeronavelor pentru
deplasarea unei grupări de forţe pe calea aerului în dispozitivul inamicului, în flancul
sau în spatele acestuia şi/sau în dispozitivul propriu.
(2) În operaţia de apărare, această formă de manevră se adoptă pentru:
interceptarea căilor de comunicaţie sau lovirea grupării inamicului care urmează să
fie introdusă în operaţie în vederea dezvoltării ofensivei; sprijinul contraatacurilor şi
crearea condiţiilor pentru trecerea la ofensivă; participarea la nimicirea forţelor
aeropurtate sau a forţelor aeromobile ale inamicului; închiderea unor breşe create de
inamic.
(3) Manevra pe verticală se conjugă, de regulă, cu alte forme de manevră şi
uşurează îndeplinirea misiunilor de către forţele care acţionează de front.
Art.293. - Manevra pe direcţii interioare se execută pentru: interzicerea/
evitarea pătrunderii inamicului în interiorul sau la flancurile dispozitivului de apărare;
interzicerea manevrei pe direcţii exterioare a inamicului; executarea succesivă a unor
riposte.
Art.294. - Loviturile în adâncime vizează rezervele, elementele sistemului de
lovire şi de conducere, sursele de aprovizionare şi alte obiective ale inamicului
dispuse în spatele dispozitivului ofensiv al acestuia şi care pot influenţa desfăşurarea
acţiunilor la contact.

SECŢIUNEA a 2-a
Structuri şi misiuni

135 din 377


Art.295. - Unităţile din forţele care acţionează pe direcţia principală de
efort sau pe o altă direcţie de efort pregătesc şi ocupă poziţii/raioane de apărare şi
pot primi următoarele misiuni: întârzierea, slăbirea puterii de luptă, obligarea
inamicului de a se desfăşura prematur; canalizarea acţiunilor pe direcţiile favorabile
apărătorului; inducerea în eroare asupra traseului limitei dinainte a apărării;
prevenirea atacului prin surprindere şi preluarea luptei de la forţele aflate în
contact/detaşamentul înaintat în fâşia de asigurare şi forţele de pe poziţia înaintată sau
din siguranţa de luptă; producerea de pierderi cât mai mari inamicului şi oprirea
ofensivei acestuia în faţa limitei dinainte a apărării; limitarea pătrunderii inamicului
prin menţinerea aliniamentelor/raioanelor/obiectivelor/punctelor decisive sau
importante, desemnate ca atare de către comandant; nimicirea inamicului pătruns şi
refacerea limitei dinainte a apărării, atât prin organizarea şi executarea
contraatacurilor proprii, cât şi prin crearea condiţiilor şi participarea la contraatacurile
executate de către forţele care acţionează în sprijinul nemijlocit al efortului principal
sau al celor care acţionează ca rezerve ale eşalonului superior; hărţuirea continuă a
inamicului şi împiedicarea pătrunderii acestuia prin intervalele dintre unităţi.
Art.296. - Unităţile din forţele care acţionează în sprijinul nemijlocit al
efortului principal se dispun în poziţii de apărare, raioane de concentrare/dispunere
şi/sau combinat, îndeplinind următoarele misiuni: pregătirea pentru apărare şi
menţinerea cu fermitate a unor aliniamente/raioane/obiective/puncte decisive sau
importante; nimicirea inamicului pătruns în fâşia/sectorul/raionul de apărare al
unităţii şi refacerea limitei dinainte a apărării prin contraatac; nimicirea atacatorului
pătruns pe la flancuri şi prin intervale, a forţelor aeropurtate, a forţelor aeromobile, a
celor de cercetare-diversiune şi a elementelor teroriste ale inamicului,
pătrunse/lansate/infiltrate în spate; înlocuirea unor unităţi din forţele care acţionează
pe direcţia principală de efort sau pe o altă direcţie de efort care şi-au pierdut puterea
de luptă şi închiderea breşelor create în dispozitivul de apărare, în urma întrebuinţării
de către inamic a ADMCBRN.
Art.297. - (1) Forţele care acţionează ca rezervă se dispun, de regulă, în
raioane de dispunere/concentrare.

136 din 377


(2) În unele împrejurări, conform deciziei comandantului, parte din misiunile
generale ale forţelor care acţionează ca rezervă, pot fi preluate de către forţele care
acţionează în sprijinul nemijlocit al efortului principal.
(3) Misiunile generale ale forţelor care acţionează ca rezervă, în operaţia de
apărare pot fi: oprirea/participarea la oprirea unor forţe ale inamicului pătrunse în
mod surprinzător - sub aspectul momentului şi locului pătrunderii, al valorii forţelor
pătrunse şi al vitezei de înaintare a acestora în dispozitivul de apărare; închiderea
unor breşe realizate de inamic în dispozitivul forţelor proprii; nimicirea inamicului
pătruns în interiorul apărării prin participarea la contraatacul executat cu forţele care
acţionează în sprijinul nemijlocit al efortului principal sau executarea unor
contraatacuri în situaţii şi condiţii neprevăzute; nimicirea forţelor inamicului infiltrate
prin surprindere pe la flancuri şi prin intervale sau lansate în mod neaşteptat în
spatele dispozitivului forţelor proprii; înlocuirea unor forţe de la contact.

1. Structurile luptătoare

Art.298. - În stabilirea concepţiei privind operaţia de apărare, natura


structurilor luptătoare de care dispune comandantul, atât la începerea cât şi pe timpul
desfăşurării operaţiei, precum şi posibilităţile concrete de utilizare a acestora au rol
determinant, putând fi influenţate de condiţiile concrete ale situaţiei, de teren, starea
vremii şi de timpul necesar pentru realizarea dispozitivului şi a manevrei.
Art.299. - (1) Unităţile de blindate oferă flexibilitate şi mobilitate apărării.
(2) Utilizarea judicioasă a mobilităţii, protecţiei specifice şi puterii de foc a
blindatelor asigură comandantului libertatea de acţiune necesară ducerii unei apărări
pronunţat active.
(3) Blindatele sunt cele mai potrivite pentru lupta în fâşia de asigurare sau
pentru contraatacuri, ele putând, de asemenea, să ocupe poziţii de luptă în cadrul
grupării de angajare.

137 din 377


(4) Atunci când există posibilităţi, este recomandat ca şi rezerva să dispună de
suficiente mijloace blindate pentru a răspunde cerinţelor specifice ale misiunilor sale
probabile.
(5) Unităţile de blindate pot să acţioneze în mediul contaminat RBC, pentru o
perioadă mai mare decât forţele fără blindate.
(6) Întrucât blindatele constituie obiectiv prioritar al loviturilor din aer ale
inamicului, comandantul trebuie să acorde o atenţie deosebită protecţiei aeriene a
acestora, atât în poziţii sau raioane, cât şi pe timpul deplasării sau luptei propriu-zise.
(7) De regulă, unităţile blindate sau cele în care blindatele deţin ponderea
numerică pot apăra fâşii/sectoare cu fronturi şi adâncimi mai mari decât cele apărate
de forţele fără blindate.
Art.300. (1) Unităţile fără blindate sunt eficiente în apărarea pe poziţii, în
special când aceasta este pregătită din timp, în afara contactului cu inamicul. Poziţiile
lor de apărare trebuie să permită exploatarea la maxim a obstacolelor de orice fel şi a
posibilităţilor de tragere cu armamentul antiblindate. Terenul acoperit oferă cele mai
avantajoase condiţii pentru apărarea dusă de forţele fără blindate.
(2) De regulă, lupta forţelor fără blindate va fi sprijinită în mod adecvat cu
mijloace de foc şi chiar blindate, astfel încât ele să poată duce lupta cu şanse de
succes în condiţiile concrete ale raportului de forţe realizat.
(3) Unităţile de infanterie se utilizează în orice tip de teren, fiind mai eficiente
în apărarea în teren şes şi mediu frământat, precum şi în localităţi.
(4) Unităţile de paraşutişti/aeropurtate execută misiuni având drept scop
producerea de pierderi inamicului în personal şi tehnică militară, precum şi pentru
distrugerea unor obiective importante ale acestuia. Ele acţionează independent, în
cooperare cu detaşamentele înaintate sau cu alte forţe.
(5) Unităţile aeromobile, atunci când se constituie, se pot utiliza cu deosebită
eficacitate pentru executarea unor manevre îndrăzneţe, de mare amploare spaţială, în
special în cadrul apărării mobile, închiderea unor breşe/intervale descoperite realizate
prin surprindere de către atacator şi care pun în pericol stabilitatea apărării, precum şi
apărarea unor obiective/raioane/puncte decisive.

138 din 377


2. Structurile de sprijin de luptă

Art.301. - (1) Unităţile de artilerie. Misiunile concrete ale fiecărei unităţi sunt
stabilite în aşa fel încât acestea să fie în deplină concordanţă cu acţiunile unităţii în
folosul căreia acţionează, precum şi cu intenţia şi concepţia comandantului acesteia
pentru operaţia respectivă.
(2) Coordonarea focului artileriei cu acţiunile forţelor luptătoare şi cu focul
celorlalte mijloace de lovire, inclusiv cu obstacolele, barajele şi distrugerile de orice
fel, are o importanţă deosebită pentru desfăşurarea cu succes a apărării.
(3) Comandantul trebuie să exploateze la maxim bătaia şi efectul focului
executat cu artileria, ţinând cont de posibilităţile tehnico-tactice ale fiecărui mijloc de
foc şi de posibilităţile de aprovizionare cu muniţii.
(4) Artileria organică şi cea primită ca întărire se repartizează prioritar marilor
unităţi/unităţilor din forţele care acţionează pe direcţia principală de efort sau pe o
altă direcţie de efort, iar acestea în funcţie de numărul de batalioane de artilerie de
care dispun, de existenţa şi felul sistemelor automatizate de conducere a focului, îşi
constituie grupări de artilerie sau menţin un batalion la dispoziţie.
(5) Pentru unităţile din forţele care acţionează în sprijinul nemijlocit al
efortului principal nu se repartizează artilerie ca întărire, la începerea operaţiei, dar
se prevede din timp compunerea grupărilor acestora în momentul intrării lor în
acţiune.
Art.302. - Misiunile artileriei în apărare sunt: nimicirea/neutralizarea
mijloacelor de întrebuinţare a ADMCBRN; neutralizarea/nimicirea sistemelor de
cercetare-lovire de înaltă precizie, prin lovirea principalelor elemente ale acestora;
neutralizarea artileriei inamicului; dezorganizarea sistemelor de conducere şi a
lucrului mijloacelor electronice; lovirea grupărilor de forţe şi mijloace în raioanele de
dispunere şi pe timpul deplasării; executarea contrapregătirii; participarea la
respingerea atacului în faţa limitei dinainte a apărării; apărarea flancurilor,
intervalelor şi spatelui dispozitivului propriu; limitarea pătrunderii inamicului în

139 din 377


interiorul apărării şi neutralizarea/nimicirea inamicului pătruns; sprijinul
contraatacurilor forţelor care acţionează în sprijinul nemijlocit al efortului principal
sau a celor care acţionează ca rezervă; lovirea rezervelor inamicului şi interzicerea
introducerii în operaţie a acestora; lovirea forţelor de sprijin logistic ale inamicului;
participarea la influenţarea psihologică a inamicului prin difuzarea de materiale
tipărite în dispozitivul acestuia; participarea la protecţia psihologică a forţelor proprii
prin lovirea mijloacelor tehnice de influenţare psihologică ale inamicului; fumizarea
şi iluminarea terenului şi obiectivelor; sprijinul acţiunilor desfăşurate în adâncime;
sprijinul acţiunilor unităţilor luptătoare pe timpul ducerii luptei în fâşia de asigurare,
pe poziţia înaintată şi pe cea a siguranţei de luptă, atunci când se organizează;
hărţuirea inamicului; realizarea de baraje în adâncimea dispozitivului propriu.
Art.303. - Când se organizează contrapregătirea, artileria are un rol deosebit
de important şi execută cu prioritate următoarele misiuni: lovirea mijloacelor de foc,
îndeosebi a artileriei inamicului, destinate executării pregătirii de foc a ofensivei
acestuia; dezorganizarea conducerii şi a lucrului mijloacelor electronice; lovirea
forţelor principale din grupările de angajare pregătite să treacă la ofensivă;
influenţarea psihologică a inamicului şi protecţia psihologică a forţelor proprii;
dezorganizarea logisticii inamicului.
Art.304. - (1) Unităţile de artilerie şi rachete antiblindate acţionează, de
regulă, ca forţă de intervenţie antiblindate şi se dispun într-un raion de aşteptare/
dispunere între forţele care acţionează pe direcţia principală de efort sau pe o altă
direcţie de efort şi forţele care acţionează în sprijinul nemijlocit al efortului principal,
fiind gata să intervină pe aliniamentele antiblindate organizate şi planificate din timp
pe direcţiile probabile de atac ale blindatelor inamicului sau pe alte aliniamente
impuse de situaţie, îndeplinind următoarele misiuni: nimicirea blindatelor şi
îndeosebi a tancurilor inamicului; nimicirea/neutralizarea personalului şi mijloacelor
de foc; menţinerea aliniamentelor de contraatac; asigurarea flancurilor, intervalelor şi
spatelui dispozitivului propriu; închiderea breşelor create în dispozitivul propriu prin
folosirea de către inamic a ADMCBRN.
(2) Uneori, unităţile antiblindate sau parte din acestea pot intra şi în

140 din 377


compunerea forţelor care constituie rezerva, situaţie în care pot participa la blocarea
şi nimicirea forţelor aeropurtate ale inamicului, executând misiuni de foc prin ochire
directă sau din poziţii de tragere acoperite - numai unităţile dotate cu mijloace
corespunzătoare.
(3) Lupta împotriva blindatelor şi îndeosebi a tancurilor inamicului constituie
baza apărării unităţii. Ea se organizează pe toate direcţiile favorabile întrebuinţării de
către inamic a blindatelor şi pe întreaga adâncime a fâşiei de apărare.
Art.305. - (1) Unităţile de artilerie şi rachete antiaeriene. Priorităţile şi
repartiţia resurselor de apărare antiaeriană se vor baza pe estimarea comandantului
asupra situaţiei.
(2) Unităţile şi subunităţile de artilerie şi rachete antiaeriene apără zonele şi
punctele cele mai importante ale dispozitivului forţelor trecute la apărare, care, de
regulă, sunt: forţele din zonele înaintate; instalaţiile de comandă şi control; instalaţiile
de aprovizionare; punctele sau elementele de importanţă deosebită; terenurile de
aterizare; forţele care acţionează în sprijinul nemijlocit al efortului principal sau a
celor care acţionează ca rezerve, în special pe timpul contraatacului; locurile pregătite
pentru distrugeri.
(3) În apărare, artileria şi rachetele antiaeriene ale Forţelor Terestre execută
următoarele misiuni: supravegherea permanentă a spaţiului aerian şi înştiinţarea
forţelor şi obiectivelor apărate despre situaţia aeriană şi pericolul aerian; nimicirea
mijloacelor de cercetare şi atac aerian ale inamicului; nimicirea forţelor aeropurtate şi
a forţelor aeromobile ale inamicului, pe timpul transportului şi a desantării acestora;
nimicirea mijloacelor de transport aerian ale inamicului care evacuează sau
aprovizionează grupările de forţe încercuite sau transportă şi lansează grupuri de
cercetare-diversiune.
Art.306. - (1) Unităţile de geniu. Nevoile de sprijin genistic în apărare sunt
foarte mari, satisfacerea în întregime a acestora fiind greu de realizat. În funcţie de
concepţia operaţiei şi direcţia principală de efort/de interzis, comandantul stabileşte
priorităţile de sprijin pentru: întrebuinţarea cât mai eficace a armamentului şi tehnicii
de luptă; dispunerea în ascuns şi în siguranţă a forţelor; protecţia forţelor împotriva

141 din 377


focului inamicului, loviturilor aviaţiei, blindatelor şi atacurilor cu ADMCBRN şi
sistemelor incendiare; executarea oportună a manevrei de forţe şi mijloace; asigurarea
mobilităţii forţelor proprii în zona de responsabilitate şi realizarea contramobilităţii
acţiunilor inamicului pe principalele direcţii de acţiune.
(2) În apărare, unităţile de geniu organice şi primite ca întărire se structurează
pentru ca, independent, sau împreună cu alte forţe, să se constituie în detaşamente cu
destinaţie specială - detaşament de distrugeri, detaşament de asigurare a mişcării,
detaşament mobil de baraje sau în forţa de sprijin de geniu.
(3) Misiunile generale de sprijin genistic în apărare sunt: cercetarea de geniu;
executarea barajelor genistice şi a distrugerilor; executarea mecanizată a fortificaţiilor
de campanie; asigurarea viabilităţii drumurilor; amenajarea şi deservirea trecerilor
peste obstacole; exploatarea şi prelucrarea materialului lemnos; amenajarea şi
deservirea punctelor de aprovizionare cu apă; asigurarea cu energie electrică şi
iluminarea punctelor de comandă; executarea culoarelor, verificarea la minare,
deminarea terenului şi obiectivelor pe timpul desfăşurării contraloviturilor/
contraatacurilor de către forţele proprii; executarea lucrărilor de mascare specifice;
participarea la înlăturarea efectelor întrebuinţării de către inamic a ADMCBRN şi
sistemelor incendiare.
Art.307. - (1) Unităţile de apărare CBRN se dispun pe direcţia principală de
interzis, înapoia forţelor care acţionează pe direcţia principală de efort sau pe o altă
direcţie de efort şi acţionează ca forţe de sprijin pentru apărarea CBRN la dispoziţia
comandantului, iar parte din acestea pot acţiona temporar în compunerea SSANBC, a
grupurilor de recunoaştere şi/sau detaşamentului de asigurare a mişcării/
detaşamentului de salvare - evacuare - când se constituie.
(2) Misiunile acestor unităţi sunt similare celor prevăzute pentru ofensivă.
Art.308. - Unităţile de război electronic. Misiunile generale ale unităţilor de
război electronic în apărare sunt similare celor precizate pentru ofensivă, punându-se
accentul pe obţinerea continuă de date şi informaţii despre sistemele electronice ale
inamicului.

142 din 377


Art.309. - (1) Unităţile de cercetare. În apărare, acţiunile pentru procurarea de
date şi informaţii sunt determinate de: condiţiile în care unitatea trece la apărare,
locul, rolul şi misiunea acesteia; procedeele folosite şi particularităţile acţiunilor;
intenţia şi concepţia comandantului; forţele şi mijloacele de cercetare la dispoziţie;
cerinţele de informaţii ale comandantului.
(2) Indiferent de situaţia şi condiţiile concrete ale operaţiei, informaţiile trebuie
să fie precise şi oportune, astfel încât să-i permită comandantului determinarea cât
mai exactă a posibilităţilor şi intenţiilor probabile ale inamicului în timp şi spaţiu, în
vederea luării deciziei şi stabilirii celor mai eficiente măsuri pentru interzicerea
apropierii şi pătrunderii inamicului în fâşia de apărare, producerea de pierderi cât mai
mari, slăbirea capacităţii de luptă şi nimicirea sau capturarea acestuia.
(3) În apărare, informaţiile trebuie să reflecte cu precizie cât mai mare: stadiul
pregătirilor inamicului pentru trecerea la ofensivă, concepţia operaţiei şi măsurile pe
care acesta le ia în vederea întrebuinţării ADMCBRN şi a mijloacelor incendiare;
direcţiile de afluire, raioanele de concentrare şi aliniamentele succesive atinse de
unităţile atacatoare; gruparea principală de forţe; dispozitivul, data, ora şi procedeul
de trecere la ofensivă; dispunerea mijloacelor de distrugere în masă, a blindatelor,
artileriei, punctelor de comandă, centrelor de comunicaţii şi informatică şi
mijloacelor de război electronic; valoarea, compunerea, direcţiile de atac şi
aliniamentele succesive cucerite de unităţile din forţele care acţionează pe direcţia
principală de efort sau pe o altă direcţie de efort a inamicului, precum şi operaţiile
probabile ale forţelor care acţionează în sprijinul nemijlocit al efortului principal sau
acelor care acţionează ca rezerve; raioanele din dispozitivul forţelor proprii în care
inamicul intenţionează să întrebuinţeze forţele aeropurtate, forţele aeromobile şi de
cercetare-diversiune - valoarea, compunerea, operaţiile probabile şi consecinţele
acestora; conţinutul şi semnificaţia operaţiilor de influenţare psihologică desfăşurate
de inamic în rândul forţelor proprii şi al populaţiei.
Art.310. - (1) Unităţile de comunicaţii şi informatică. Realizarea sistemului de
comunicaţii şi informatică de campanie se execută după regulile precizate pentru
operaţia ofensivă, cu deosebirea că se pot utiliza pe scară mai largă comunicaţiile fir

143 din 377


şi radioreleu şi în principiu, punctele de comandă şi centrele de comunicaţii şi
informatică au o stabilitate mai mare.
(2) Până la realizarea contactului cu inamicul emisiile electronice se reduc la
minim, dar trebuie menţinute legăturile prin mijloace alternative, la toate eşaloanele.
(3) Pentru a evita dereglările produse de războiul electronic, vor fi utilizate în
principal comunicaţiile fir şi radio releu.
Art.311. - Unităţile de poliţie militară îndeplinesc misiuni similare celor
prevăzute pentru operaţia ofensivă.
Art.312. - (1) Forţele Aeriene. În condiţiile menţinerii unei situaţii aeriene
favorabile care să permită reducerea ameninţării atacului aerian, Forţele Aeriene pot
cuceri şi menţine superioritatea aeriană pe timpul executării de către Forţele Terestre
a contraloviturilor sau contraatacurilor, concomitent cu executarea în folosul acestora
a unor măsuri de interdicţie aeriană, sprijin aerian apropiat, cercetare aeriană sau
transport aerian.
(2) Interdicţia aeriană şi sprijinul aerian trebuie să permită producerea de
pierderi importante grupării de ofensivă a inamicului terestru, rezervelor acestuia
precum şi întârzierea introducerii acestora în operaţie.
(3) Operaţiile aeriene de transport sunt utilizate pentru exploatarea avantajelor
deplasării forţelor şi resurselor pe calea aerului, în special pentru operaţiile în spate,
fără a fi exclus transportul forţelor aeropurtate în zona de paraşutare.
(4) Elicopterele de atac sunt întrebuinţate pentru aceleaşi tipuri de misiuni ca şi
în ofensivă. Misiunile tactice ale acestora pot viza în mod deosebit: lupta împotriva
blindatelor; lovirea inamicului în adâncimea dispozitivului ofensiv în scopul
producerii de pierderi, întârzierii şi dezorganizării forţelor atacatoare; închiderea unor
breşe create în dispozitivul propriu până la sosirea forţelor terestre; lupta împotriva
forţelor aeropurtate sau aeromobile ale inamicului lansate în spatele forţelor proprii,
incluzând lupta aeriană împotriva acestora.

3. Structurile pentru operaţii speciale

144 din 377


Art.313. - Unităţile pentru operaţii speciale se întrebuinţează pentru misiuni
similare cu cele prevăzute la operaţia ofensivă, în concordanţă cu intenţia
comandantului pentru operaţia de apărare.

4. Structurile logistice

Art.314. - (1) Comandantul are în vedere utilizarea eficientă a unităţilor şi


formaţiunilor logistice prin stabilirea priorităţilor de susţinere, care au la bază
concepţia operaţiei de apărare.
(2) Asigurarea sprijinului logistic, în apărare, este influenţată, în principal, de
următoarele aspecte: posibilitatea realizării din timp a stocurilor şi mijloacelor de
asigurare tehnică şi medicală pentru prima zi de luptă, ceea ce constituie o măsură
preventivă pentru eventualitatea unui atac al inamicului prin surprindere şi pentru
posibila lovire a surselor şi drumurilor de aprovizionare, având în vedere
superioritatea aeriană probabilă a acestuia; forţele şi mijloacele de sprijin logistic sunt
dispuse, de regulă, mai în adâncime decât în ofensivă, pentru a evita suprapunerea cu
zona operaţiilor la contact şi pentru a spori posibilităţile de protecţie; necesitatea unor
măsuri suplimentare de siguranţă şi protecţie a raioanelor de dispunere a forţelor şi
mijloacelor de sprijin logistic, de control al circulaţiei şi pază a liniilor de
aprovizionare, pentru a contracara operaţiile în adâncime intensificate ale inamicului;
planificarea operaţiilor logistice trebuie să ţină seama şi de cerinţele specifice pentru
operaţiile cu caracter ofensiv executate pe timpul operaţiei de apărare, precum şi
pentru trecerea la ofensiva generalizată după finalizarea cu succes a apărării.

SECŢIUNEA a 3-a
Pregătirea operaţiei de apărare

145 din 377


Art.315. - Principalele activităţi ce se desfăşoară pe timpul pregătirii operaţiei
de apărare sunt: procurarea, centralizarea, prelucrarea şi analiza datelor privind
situaţia inamicului, forţelor proprii, terenului şi starea vremii; elaborarea deciziei;
executarea recunoaşterilor; darea misiunilor de luptă şi organizarea cooperării;
crearea grupării de forţe şi mijloace şi realizarea dispozitivului de operaţie;
organizarea sistemului de lovire; organizarea asigurării operaţiilor şi protecţiei
forţelor; amenajarea genistică a terenului şi realizarea sistemului de baraje şi
distrugeri; organizarea conducerii; completarea unităţii cu personal, tehnică militară,
mijloace de transport şi materiale; pregătirea personalului şi tehnicii militare pentru
luptă; controlul şi verificarea gradului de pregătire a unităţii pentru îndeplinirea
misiunilor.
Art.316. - (1) Atunci când situaţia permite, după luarea deciziei pe hartă se pot
executa recunoaşteri în teren, ocazie cu care se particularizează şi, la nevoie, se
adaptează la condiţiile concrete problemele stabilite pe hartă şi se precizează
misiunile subordonaţilor.
(2) Recunoaşterile se pot executa pe sol, din aer sau combinat, în funcţie de
posibilităţi şi de eşalon.
(3) Numărul de puncte de oprire, participanţii şi activităţile principale ce se
execută în aceste puncte se stabilesc de către comandant, în funcţie de situaţia în care
se pregăteşte operaţia.
(4) Atunci când este posibil, acestea vor include cel puţin un punct pe limita
dinainte a apărării şi unul în adâncime, pe direcţia principală de interzis.
Art.317. - Pentru pregătirea contraatacului, comandantul ia în considerare, în
mod deosebit, opţiunile potenţiale ale inamicului şi dispunerea probabilă a forţelor
care acţionează în sprijinul nemijlocit al efortului principal şi a rezervelor acestuia.

1. Planificarea

146 din 377


Art.318. - (1) Necesitatea pregătirii multilaterale şi detaliate a apărării impune
folosirea cu eficienţă maximă a timpului la dispoziţie. În acest sens, sunt esenţiale
planificarea şi acţiunea simultană la toate eşaloanele şi trebuie folosite pe scară largă
ordinele preliminare şi precizările pentru planificare.
(2) Comandantul prezintă din timp comandamentului nevoile sale de
informaţii, astfel încât acesta să-şi poată planifica şi să execute oportun întreaga gamă
de acţiuni vizând obţinerea datelor şi informaţiilor necesare operaţiei.
(3) Pe baza misiunii primite şi a datelor şi informaţiilor la dispoziţie, în scopul
orientării personalului implicat în planificare, comandantul elaborează precizările de
planificare, care cuprind în principiu: informaţii despre inamic şi forţele proprii
incluzând posibilităţile şi intenţiile de a întrebuinţa ADMCBRN; repartiţia forţelor şi
mijloacelor; misiunea generală a unităţii, concepţia operaţiilor şi misiunile implicite;
liniile de despărţire, inclusiv delimitarea zonelor/subzonelor aferente fâşiei de
apărare/zonei de responsabilitate în zone ale forţelor de acoperire, respectiv, de
apărare şi dacă e cazul, de spate, precum şi traseul limitei dinainte a apărării; misiuni
suplimentare - stabilirea forţelor pentru lupta în fâşia de asigurare, pe poziţia înaintată
şi în siguranţa de luptă, structura organizatorică temporară a comandamentului,
siguranţa şi protecţia anumitor puncte sau a zonei de spate; liniile principale ale
planului amenajării genistice, mascării şi barajelor; elementele decisive de timp; alte
măsuri pentru coordonarea planului de operaţie - raioanele de dispunere ale
rezervelor, elementelor de sprijin al operaţiei şi de sprijin logistic; poziţii de apărare
de rezervă ce trebuie pregătite în adâncime.
(4) În planificarea operaţiei de apărare, comandantul acordă o atenţie deosebită
restricţiilor impuse de situaţia concretă sau de către eşalonul superior, acestea putând
avea un impact deosebit asupra organizării şi desfăşurării operaţiei.
Art.319. - (1) Estimarea comandantului are în vedere: factorii MIFT-TC;
măsurile de interdicţie; coordonarea; apărarea CBRN.
(2) Pentru estimarea misiunii comandantul are în vedere în mod deosebit,
frontul repartizat. Atunci când dezvoltarea acestuia este mare, comandantul trebuie
să nu-şi disperseze forţele prea mult pentru a acoperi întreaga fâşie. În acest scop, el

147 din 377


pune un accent deosebit pe rezervele mobile, pe utilizarea integrată a sistemelor de
lovire şi de cercetare, precum şi pe eşalonarea în adâncime a forţelor.
(3) Pentru estimarea inamicului, se iau în considerare doctrina21 şi posibilităţile
acestuia în timp şi spaţiu - incluzând întrebuinţarea ADMCBRN, în vederea stabilirii
celui mai probabil şi celui mai periculos curs al operaţiei forţelor atacatoare.
(4) La estimarea forţelor proprii, comandantul are în vedere în mod deosebit,
resursele şi dispozitivul pentru apărare, astfel: după estimarea resurselor, dacă este
cazul, comandantul trebuie să identifice şi să înainteze cereri pentru resursele
suplimentare necesare îndeplinirii misiunii; poziţiile în dispozitiv repartizate forţelor
luptătoare, forţelor de sprijin de luptă şi rezervelor sunt determinate în primul rând,
de misiunea acestora, fapt ce nu exclude ca unele elemente să fie dispuse în zona de
responsabilitate a altei unităţi; în orice situaţie dispozitivul trebuie să corespundă
misiunii primite/deduse, concepţiei operaţiei, situaţiei de trecere la apărare,
posibilităţilor de acţiune împotriva inamicului, lărgimii şi adâncimii fâşiei de apărare,
numărului, capacităţii şi importanţei direcţiilor de interzis, compunerii de luptă a
forţelor ce trec la apărare, caracteristicilor terenului şi vremii; dispozitivul trebuie să
fie lipsit de schematism şi şablonism, greu de identificat, să inducă în eroare inamicul
asupra grupării reale a forţelor şi mijloacelor şi să asigure stabilitatea crescândă a
apărării, concentrarea forţelor şi mijloacelor pe direcţiile cele mai importante de
interzis, realizarea unui sistem de lovire eficace în faţa limitei dinainte, în interiorul
fâşiei de apărare, la flancuri şi intervale, manevra rapidă şi în ascuns de foc, forţe şi
mijloace, vulnerabilitatea cât mai redusă împotriva efectelor atacurilor cu
ADMCBRN, posibilitatea nimicirii prin contraatac a inamicului pătruns.
(5) Pentru estimarea terenului şi a vremii, comandantul are în vedere influenţa
decisivă pe care terenul şi starea vremii le pot avea asupra cursului operaţiei şi ia
măsuri pentru evitarea şi prevenirea tuturor neajunsurilor şi exploatează la maximum
orice avantaj oferit de acestea.

21
Concepţia de desfăşurare a operaţiilor prevăzută în doctrina inamicului.

148 din 377


(6) Făcând estimarea timpului, comandantul are în vedere durata unor acţiuni
de bază, cum sunt dislocarea forţelor, realizarea dispozitivului, pregătirea poziţiilor
de apărare şi realizarea aprovizionărilor.
(7) Consideraţiile privind civilii au în vedere influenţa decisivă asupra operaţiei
pe care o pot avea atât populaţia din zona de desfăşurare a operaţiilor, cât şi refugiaţii,
indiferent dacă atitudinea acestora este favorabilă sau ostilă apărătorului.
(8) Măsurile de interdicţie vizează împiedicarea inamicului de a folosi spaţiul,
personalul sau anumite instalaţii şi pot include pregătirea pentru distrugere,
dislocarea, contaminarea sau ridicarea de obstacole. Acestea trebuie să fie incluse în
planul operaţiei şi să respecte legislaţia internă şi internaţională în vigoare.
(9) Coordonarea planurilor de orice fel trebuie realizată, nu numai în cadrul
zonei de responsabilitate/fâşiei de apărare, dar şi cu unităţile vecine, iar eşalonul
superior trebuie să cunoască în detaliu toate măsurile luate.
(10) La estimarea apărării CBRN, comandantul ia în considerare următoarele:
ordonă măsurile de protecţie ce se impun, în funcţie de estimarea pericolului
întrebuinţării de către inamic a ADMCBRN; în cazul determinării iminenţei
pericolului, forţele sunt prevenite în cel mai scurt timp posibil, iar comandantul
decide dacă unităţile sale rămân pe poziţii, se dispersează, menţin contactul sau
interferează cu forţele inamicului; în cazul pericolului atacului chimic, opţiunile de
bază ale comandantului sunt părăsirea poziţiilor sau rămânerea în dispozitivul
ordonat; înainte de a lua decizia pentru deplasare, comandantul ia în calcul durata
probabilă a persistenţei agenţilor chimici în poziţiile ocupate, efectele deplasării
asupra planului operaţiei, nevoia de a decontamina terenul înainte de a ocupa o nouă
poziţie, lărgirea zonei contaminate determinată de deplasarea forţelor, precum şi
pierderea protecţiei, inclusiv protecţia colectivă/COLPRO.

2. Organizarea

Art.320. - (1) Organizarea operaţiei de apărare presupune îndeplinirea


activităţilor planificate în fâşia de apărare. Fâşia de apărare/zona de responsabilitate

149 din 377


se împarte, de regulă, în: zona forţelor de acoperire şi zona de apărare - poate
include şi zona de spate.
(2) Zona forţelor de acoperire şi zona de apărare sunt separate prin limita
dinainte a apărării. Forţele din zona de apărare preiau responsabilitatea operaţiei de
pe aliniamentul de predare a luptei, înainte ca atacatorul să ajungă la limita dinainte.
Art.321. - (1) Zona forţelor de acoperire/fâşia de siguranţă se organizează în
cazul trecerii la apărare în afara contactului cu inamicul.
(2) Această zonă începe de la limita dinainte a apărării şi se extinde spre
inamic, până acolo unde sunt dislocate forţe proprii pentru a observa, angaja,
intercepta, întârzia, dezorganiza şi induce în eroare atacatorul pe timpul înaintării
acestuia către limita dinainte.
(3) Misiunile unităţilor care acţionează în zona forţelor de acoperire pot fi:
culegerea de informaţii despre locul, direcţia şi tăria loviturii principale a inamicului;
câştigarea de timp; canalizarea forţelor inamicului pe direcţii/în raioane favorabile
apărătorului; producerea de pierderi maxime inamicului.
Art.322. - (1) Dincolo de limita dinainte a apărării - în funcţie de situaţia
concretă şi de teren, inamicul este angajat prin acţiuni de întârziere. Acestea se pot
executa sub forma apărării pe aliniamente intermediare/succesive, pe poziţia
înaintată şi pe poziţia siguranţei de luptă.
(2) Decizia privind executarea sau neexecutarea acţiunilor de întârziere, revine
comandantului eşalonului superior. Luând decizia de a trimite forţe în zona de
acoperire, el delimitează şi repartizează zona/fâşia care va fi utilizată de către acestea.
Art.323. - (1) Forţele întrebuinţate pentru acoperire trebuie să fie în măsură să
execute operaţii în mod independent, să aibă o mobilitate ridicată şi pe cât posibil, să
fie blindate.
(2) De regulă, după terminarea operaţiilor în zona de acoperire, forţele care au
acţionat în cadrul acesteia nu sunt angrenate imediat în dispozitivul de apărare al
forţelor care acţionează pe direcţia principală de efort sau pe o altă direcţie de efort.
(3) Coordonarea acţiunilor forţelor de acoperire şi ale celor din zona de
apărare trebuie să fie realizată de către comandantul eşalonului care conduce operaţia.

150 din 377


(4) Protecţia flancurilor şi trecerea prin dispozitivul forţelor proprii se
organizează cu deosebită minuţiozitate.
Art.324. - (1) Zona de apărare începe de la limita dinainte a apărării până la
limita dinapoi a unităţilor din forţele care acţionează pe direcţia principală de efort
sau pe o altă direcţie de efort şi reprezintă spaţiul în care se planifică angajarea
decisivă.
(2) Misiunile forţelor care luptă în zona de apărare pot fi: respingerea atacului
inamicului în faţa limitei dinainte a apărării; interzicerea pătrunderii inamicului în
interiorul apărării şi pe la flancuri/prin intervale; nimicirea inamicului pătruns;
oprirea inamicului pătruns; executarea contraatacului pentru refacerea limitei dinainte
a apărării.
Art.325. - (1) Zona de spate a unei unităţi este încadrată spaţial între limita
dinapoi a unităţii respective şi limita dinapoi a unităţii - unităţilor/subunităţilor din
forţele care acţionează pe direcţia principală de efort sau pe o altă direcţie de efort,
subordonate nemijlocit.
(2) În zona de spate se dispun, de regulă, rezervele unităţii şi unele sisteme de
armament cu bătaie mare, precum şi unităţile de sprijin de luptă şi de sprijin logistic
organice sau primite ca întărire. În procesul repartiţiei zonelor/raioanelor de
dispunere a acestor elemente se are în vedere, atât spaţiul necesar pentru desfăşurarea
apărării conform concepţiei generale a operaţiei, cât şi raioanele necesare unităţilor
de sprijin logistic.
Art.326. Măsurile de organizare a operaţiei de apărare presupun şi stabilirea
următoarelor elemente: liniile de despărţire; aliniamentul de predare a luptei; limita
dinainte a apărării; punctele de coordonare; punctele de verificare; aliniamentele de
coordonare a sprijinului prin foc; limita dinainte a forţelor proprii 22; ariile/zonele de
angajare cu foc a inamicului; aliniamentele/raioanele/zonele interzise pentru tragere;
distanţele minime de siguranţă; măsurile de control a spaţiului aerian; aliniamentele
de coordonare a operaţiei; raioanele de adunare/concentrare a rezervelor; zonele

22
Aliniamentul care indică cea mai avansată poziţie a forţelor proprii, în orice formă a operaţiei şi în orice
moment al acesteia; ea indică, de regulă, aliniamentul înaintat al forţelor de acoperire, dar nu numai; poate coincide cu
aliniamentul de contact, sau nu; de asemenea poate coincide, poate fi dincolo sau dincoace de limita dinainte a apărării .

151 din 377


interzise pentru baraje şi distrugeri; itinerariile controlate, obiectivele pregătite pentru
distrugere etc.

3. Coordonarea şi controlul

Art.327. - (1) Coordonarea apărării se organizează pe întreaga adâncime a


zonei de responsabilitate/fâşiei de apărare, pe direcţiile probabile de ofensivă ale
inamicului, pe variante şi se precizează pentru următoarele misiuni: interzicerea
apropierii şi desfăşurării inamicului pentru ofensivă, inclusiv lupta în zona de
acoperire/fâşia de asigurare, dacă este cazul; respingerea atacului inamicului în faţa
limitei dinainte a apărării; nimicirea inamicului pătruns în fâşia de apărare.
(2) Pe baza coordonării realizate de către comandantul eşalonului superior,
comandanţii subordonaţi stabilesc în detaliu măsurile de cooperare necesare punerii
în aplicare a elementelor stabilite.
Art.328. Controlul, ca parte a pregătirii operaţiei de apărare, se execută după
regulile generale precizate la capitolul II, comandantul având în vedere, în mod
deosebit, următoarele: controlul viabilităţii sistemului de foc; starea barajelor şi a
locurilor pregătite pentru distrugeri, ca şi a culoarelor de trecere prin acestea;
organizarea predării luptei între forţele din zona de acoperire şi forţele din zona de
apărare; amenajarea genistică a dispozitivului şi organizarea cooperării la flancuri şi
în intervalele dintre unităţi; organizarea contraatacurilor şi a luptei împotriva
blindatelor; organizarea luptei împotriva forţelor aeropurtate, a forţelor aeromobile şi
a grupurilor de cercetare-diversiune.

SECŢIUNEA a 4-a
Executarea operaţiei de apărare

152 din 377


Art.329. - (1) Comandantul întrebuinţează unităţile din subordine şi le dispune
în funcţie de condiţiile de teren, în aşa fel încât să exploateze avantajele oferite de
acesta şi să creeze premizele necesare obţinerii victoriei.
(2) Orice formă de apărare impune menţinerea terenului conform planului/
graficului, până se primeşte aprobarea de retragere de la eşalonul superior, fie
menţinerea acestuia cu orice preţ - în cazul apărării unui obiectiv/aliniament decisiv.
(3) Comandantul exploatează mobilitatea forţelor din subordine, având în
vedere relaţia dintre aceasta şi menţinerea terenului, impusă de situaţia concretă -
misiune, inamic, teren, forţe la dispoziţie.
Art.330. - (1) Apărarea se desfăşoară cu agresivitate şi urmăreşte exploatarea
continuă a greşelilor şi insucceselor inamicului pentru câştigarea cu rapiditate a
iniţiativei şi menţinerea acesteia.
(2) Integritatea apărării se bazează pe manevră, contraatac şi pe menţinerea
poziţiilor principale de apărare.
(3) După declanşarea atacului, apărătorul pune un accent deosebit pe
identificarea forţelor inamicului care au fost angajate, determinarea direcţiei
principale de efort - a loviturii, atacului şi câştigarea timpului de reacţie necesar.
(4) Principalele surse de informaţii sunt forţele speciale, forţele de cercetare,
forţele din siguranţa de luptă şi forţele aeriene angajate în operaţii în adâncimea
dispozitivului inamicului.
Art.331. - Momentele principale ale apărării sunt lupta în zona forţelor de
acoperire - lupta în fâşia de asigurare şi lupta în zona de apărare - incluzând
întăririle, blocarea pătrunderilor inamicului, nimicirea forţelor aeropurtate şi a
forţelor aeromobile ale inamicului şi contraatacul.

1. Lupta în zona forţelor de acoperire/asigurare

153 din 377


Art.332. - (1) Misiunea forţelor de acoperire este dificilă şi urmăreşte
producerea de pierderi şi întârzierea acţiunilor atacatorului, inducerea în eroare a
inamicului asupra poziţiei principale de apărare şi eventual, obligarea acestuia de a
renunţa la intenţiile sale ofensive.
(2) Folosirea eficace a terenului, îndemânarea şi priceperea comandanţilor şi a
forţelor participante, în pregătirea şi desfăşurarea operaţiilor specifice acestei faze a
apărării sunt condiţii fundamentale pentru obţinerea victoriei.
Art.333. - Începerea operaţiei de apărare are loc, de regulă, în momentul
declanşării hărţuirii inamicului, prin loviturile aviaţiei sau prin focul artileriei
executate asupra forţelor atacatoare, înainte ca forţele de acoperire - din fâşia de
asigurare să realizeze contactul nemijlocit. În acest scop, trebuie folosită orice
posibilitate ce se creează în câmpul de luptă, iar artileria se dispune în aşa fel încât să
poată angaja cât mai din timp forţele atacatoare avansate.
Art.334. - (1) Desfăşurarea operaţiei de apărare în zona forţelor de acoperire
reprezintă o succesiune de lovituri, apărare pe aliniamente intermediare/succesive şi
hărţuirea continuă a inamicului de la aliniamentul primei poziţii până la aliniamentul
poziţiei înaintate - de predare a luptei.
(2) Acţiunile forţelor luptătoare sunt sprijinite masiv de aviaţie, artilerie şi
elicoptere de atac. Ele urmăresc să-i producă pierderi cât mai mari atacatorului, să-l
oblige să se desfăşoare prematur şi repetat, să-i dezorganizeze dispozitivul şi
conducerea şi să-i temporizeze ofensiva.
Art.335. - (1) Ruperea contactului se realizează conform planificării iniţiale
sau la ordin.
(2) Pe măsura apropierii forţei de acoperire/din fâşia de asigurare de limita
dinainte a apărării, se impune creşterea intensităţii sprijinului prin foc, pentru a-i
permite acesteia ruperea contactului.
(3) Retragerea forţei de acoperire din fâşia de asigurare prin poziţia înaintată,
către zona/poziţia principală de apărare trebuie planificată şi coordonată cu deosebită
atenţie.

154 din 377


(4) Indiferent de situaţie, predarea luptei către forţele de pe poziţia întâi a zonei
principale de apărare trebuie să aibă loc dincolo de limita dinainte a apărării, în zona
forţelor de acoperire, pentru a evita confuzia şi dezorganizarea inerente acestui
moment, într-o fază a operaţiei atât de importantă - apărarea limitei dinainte.
Art.336. Replierea forţelor se va face întotdeauna prin luptă şi cu aprobarea
eşalonului care le-a trimis.

2. Lupta în zona de apărare

Art.337. - (1) De regulă, inamicul încearcă să lanseze lovitura principală


imediat ce dispune de informaţiile şi datele de cercetare adecvate. El îşi concentrează
puterea de luptă în anumite sectoare şi sprijină atacul cu focul masat al artileriei şi
lovituri intense ale aviaţiei.
(2) Atacul principal al inamicului poate fi sprijinit prin alte atacuri subsidiare -
acţiuni ale forţelor aeropurtate şi ale forţelor aeromobile către sau în spatele
dispozitivului apărătorului.
(3) După ce inamicul ajunge în zona de apărare el va încerca să găsească
punctele slabe şi să forţeze trecerea prin acestea, de regulă, prin atacuri de tatonare.
Dacă unul din acestea are succes, comandantul trebuie să blocheze imediat
pătrunderea şi să ia măsuri pentru nimicirea forţelor respective cât mai repede cu
putinţă.
Art.338. - (1) Lupta în zona de apărare se intensifică pe măsura apropierii
inamicului de limita dinainte.
(2) Acţiunile apărătorului vizează blocarea atacului inamicului, operaţiile în
adâncime constituind o condiţie obligatorie a succesului apărării. Ele încep înainte de
realizarea contactului, de la raza maximă de acţiune a mijloacelor de lovire la
dispoziţie şi se execută continuu, inclusiv asupra forţelor care acţionează în sprijinul
nemijlocit al efortului principal - pentru a le izola cât mai departe cu putinţă, a
preveni introducerea rezervelor şi a pregăti condiţiile lovirii lor ulterioare.

155 din 377


(3) Intervalele lăsate între baraje pentru retragerea forţelor de acoperire sunt
păzite permanent şi se închid imediat după finalizarea retragerii acestora.
Art.339. - (1) Pentru a produce pierderi cât mai mari grupării principale de
forţe a inamicului şi a-i întârzia trecerea la ofensivă, când situaţia permite, gruparea
operaţională de nivel operativ poate organiza contrapregătirea, care, de regulă,
devansează pregătirea de foc a inamicului.
(2) Contrapregătirea se organizează pe variante, în funcţie de modul probabil
de trecere la ofensivă a inamicului şi vizează în special, lovirea mijloacelor de
întrebuinţare a ADMCBRN, cele de cercetare-lovire de înaltă precizie şi de apărare
aeriană cu baza la sol, aviaţia pe aerodromuri, blindatele, artileria, punctele de
comandă şi mijloacele electronice, precum şi gruparea principală de ofensivă.
(3) În situaţii favorabile când, în urma contrapregătirii, inamicul a fost
neutralizat în suficientă măsură, apărătorul poate executa, la ordin sau cu aprobarea
eşalonului superior, pe anumite direcţii, atacuri cu obiectiv limitat în faţa limitei
dinainte a apărării.
Art.340. - (1) Pe timpul pregătirii de foc a ofensivei inamicului, forţele proprii
iau măsuri de protecţie, fără a înceta monitorizarea acţiunilor acestuia.
(2) În situaţia că inamicul întrebuinţează ADMCBRN se iau măsuri pentru
acoperirea breşelor şi restabilirea conducerii şi a dispozitivului de luptă.
(3) Breşele formate în raioanele lovite nuclear şi chimic se închid cu focul
artileriei, cu forţele de intervenţie antiblindate şi detaşamentele mobile de baraje, iar
la nevoie şi prin introducerea în operaţie a forţelor care acţionează în sprijinul
nemijlocit al efortului principal sau a celor care acţionează ca rezervă.
(4) Forţele din raioanele cu niveluri mari de radiaţie şi din cele ameninţate de
pericolul contaminării radioactive se scot în afara acestora.
Art.341. - (1) Când inamicul a trecut la ofensivă, forţele proprii îşi ocupă
imediat poziţiile pregătite şi îl angajează prin focul executat cu toate categoriile de
armament, acţionând cu precădere asupra blindatelor şi personalului din cadrul
forţelor care acţionează pe direcţia principală de efort sau pe o altă direcţie de efort,
pentru a-l obliga să renunţe la ofensivă.

156 din 377


(2) Pe măsura apropierii forţelor atacatoare de limita dinainte a forţelor proprii,
înaintarea inamicului poate fi încetinită datorită canalizării şi aglomerării acestuia în
culoarele de trecere prin baraje/punctele obligatorii de trecere şi în sectoarele de
rupere. În această fază a operaţiei, trebuie realizată intensitatea maximă a sprijinului
prin foc, atât cu mijloacele terestre, cât şi cu cele aeriene, în scopul exploatării
vulnerabilităţii crescute a inamicului.
Art.342. - (1) Apărarea împotriva blindatelor se coordonează şi controlează în
permanenţă de către comandant, întrucât nimicirea oportună a acestora poate constitui
o premiză decisivă a succesului apărării.
(2) Toate mijloacele antiblindate - specializate, nespecializate, improvizate
-sunt integrate în sistemul apărării antiblindate, care trebuie coordonat fără
întrerupere, ziua şi noaptea.
(3) Pentru organizarea apărării împotriva blindatelor, comandantul/
comandamentul are în vedere următoarele reguli: apărarea antiblindate se
concentrează pe căile probabile de acces, fără a neglija nici o zonă/raion/sector/
direcţie; descoperirea oportună a valorii şi intenţiilor inamicului este de mare
importanţă, aceasta permiţând dislocarea la timp a forţelor şi mijloacelor antiblindate
pe direcţiile ameninţate; coordonarea optimă a barajelor şi obstacolelor cu mijloacele
mobile creşte eficienţa luptei antiblindate prin canalizarea blindatelor inamicului pe
direcţiile şi în raioanele cele mai favorabile pentru nimicirea acestora prin focul
artileriei şi rachetelor antitanc, al tancurilor, elicopterelor şi mijloacelor de aviaţie
specializate; un rol aparte în lupta împotriva blindatelor revine forţelor luptătoare,
care se dispun în aşa fel încât să poată participa eficient la separarea tancurilor de
infanteria care le însoţeşte, cât mai repede posibil; blindatele proprii au ca sarcină
principală blocarea şi/sau executarea contraatacurilor împotriva pătrunderilor
realizate de către tancurile inamicului; dacă blindatele inamicului reuşesc
străpungerea poziţiei întâi, mijloacele antiblindate din adâncime acţionează pentru a
bloca înaintarea acestora şi a le nimici; mijloacele rămase pe poziţia întâi, pot fi
menţinute în dispozitiv pentru a nimici elementele blindate ale inamicului care sunt
introduse ulterior în operaţie; elicopterele antiblindate sau de atac – constituite sau

157 din 377


nu, în forţe de intervenţie antiblindate aeromobile, pot fi deosebit de eficiente pentru
contracararea pătrunderilor realizate prin surprindere; în utilizarea acestora
comandantul are în vedere limitele impuse de condiţiile de vizibilitate din momentul
atacului.
Art.343. - (1) La fel ca în cadrul operaţiei ofensive, una dintre cele mai
importante decizii pe care comandantul trebuie să o ia pe timpul desfăşurării operaţiei
de apărare este aceea privind momentul şi locul utilizării rezervei.
(2) În unele situaţii, pentru a-şi asigura rezerva necesară rezolvării situaţiilor
neprevăzute ce apar pe timpul desfăşurării operaţiei, comandantul trebuie să ia în
calcul posibilitatea disponibilizării unor unităţi din compunerea forţelor care
acţionează în sprijinul nemijlocit al efortului principal, pentru a îndeplini misiuni
specifice rezervei.
(3) Comandantul trebuie să anticipeze circumstanţele care impun angajarea
rezervei, căutând în acest fel, să preia iniţiativa de la inamic.
(4) Angajarea rezervei trebuie realizată în urma analizei temeinice a situaţiei
şi a timpului necesar deplasării, desfăşurării şi intrării în acţiune a forţelor din
cadrul acesteia. Dacă rezerva este angajată prea devreme, acţiunea sa poate să nu
aibă efectul scontat sau nu vor mai exista forţe disponibile pentru o situaţie mai
periculoasă ce poate apărea ulterior. În situaţia în care rezerva este angajată prea
târziu, acţiunea acesteia poate fi ineficientă.
(5) Imediat după angajarea rezervei, comandantul trebuie să ia măsuri pentru
regenerarea alteia, din cadrul forţelor neangajate sau din sectoarele mai puţin
ameninţate.
Art.344. - Pentru a face faţă unor situaţii neprevăzute apărute pe timpul ducerii
operaţiei de apărare, unităţile angajate în operaţie se întăresc cu forţe suplimentare
din cadrul unităţilor neangajate.
Art.345. - (1) În scopul opririi forţelor atacatorului care au reuşit să străpungă
poziţia întâi de apărare, comandantul poate decide desfăşurarea unor forţe de blocare.
(2) Stabilirea momentului desfăşurării depinde de cursul acţiunilor inamicului,
de tăria, viteza şi direcţia de înaintare a acestuia. Acesta este corelat cu dispunerea

158 din 377


iniţială şi mărimea forţelor disponibile, timpul lor de reacţie şi timpul care le rămâne
pentru pregătirea luptei în poziţiile de blocare.
(3) În unele situaţii, blocarea inamicului pătruns poate fi singura modalitate de
a câştiga timpul necesar pregătirii şi executării contraatacului.
Art.346. - (1) Desfăşurarea operaţiilor împotriva forţelor aeropurtate şi a
forţelor aeromobile ale inamicului trebuie să constituie o preocupare permanentă a
tuturor comandanţilor/comandamentelor.
(2) Operaţiile împotriva forţelor aeropurtate şi a forţelor aeromobile trebuie să
înceapă, atunci când acest lucru este posibil, prin cercetarea şi neutralizarea
electronică a sistemelor de conducere a acestora şi prin lovirea lor cu aviaţia şi
artileria în raioanele de concentrare şi de îmbarcare, precum şi pe timpul transportului
şi paraşutării/debarcării.
(3) De regulă, fiecare unitate răspunde de nimicirea forţelor aeropurtate şi a
forţelor aeromobile din zona sa de responsabilitate.
Art.347. - (1) În situaţia în care forţele aeropurtate sau forţele aeromobile au
fost paraşutate/debarcate, se acţionează cu rapiditate pentru a nu le permite acestora
să-şi realizeze dispozitivul în vederea trecerii la îndeplinirea misiunii propriu-zise.
(2) Forţele aeropurtate şi forţele aeromobile regrupate sau care au reuşit să
ocupe un aliniament/raion favorabil, sunt atacate din mişcare, acolo unde sunt mai
vulnerabile.
(3) Atacul unei grupări consolidate la teren poate fi precedat de o scurtă
pregătire de foc.
(4) Anihilarea forţelor aeropurtate şi a forţelor aeromobile vizează iniţial,
fracţionarea dispozitivului acestora şi, ulterior, nimicirea forţelor prin atacuri
convergente simultane.
Art.348. - (1) În vederea executării contraatacului, comandantul forţelor
proprii utilizează o parte sau majoritatea forţelor aflate în apărare, pentru exploatarea
situaţiilor favorabile lovirii atacatorului în locurile şi momentele decisive şi
înfrângerea acestuia.

159 din 377


(2) Scopul contraatacului, poate fi recucerirea terenului/poziţiilor pierdute,
izolarea şi nimicirea forţelor inamicului sau orice altă acţiune care vizează restabilirea
situaţiei iniţiale.
(3) Pentru pregătirea contraatacului, comandantul stabileşte locul de dispunere
a forţelor de contraatac, drumurile şi căile de apropiere ce pot fi folosite, valoarea
sprijinului prin foc necesar şi ce acţiuni în adâncime vor fi executate pentru a izola
inamicul aflat la contact.
(4) Planificarea iniţială privind contraatacul trebuie actualizată în permanenţă
pe măsura evoluţiei situaţiei.
(5) Contraatacul caută să evite punctele tari ale inamicului, forţele care
contraatacă ocupând poziţii de unde să poată ataca flancul şi spatele acestuia.
(6) Contraatacul se execută când inamicul este pe punctul de a fi oprit ori şi-a
încetinit ritmul ofensivei iar dispozitivul său este dezorganizat şi slăbit, forţele care
acţionează în sprijinul nemijlocit al efortului principal şi cele care acţionează ca
rezerve apropiate ale acestuia au fost introduse în operaţie, sau sunt departe de forţele
care acţionează pe direcţia principală de efort sau pe o altă direcţie de efort, au fost
lovite cu aviaţia şi focul artileriei, iar folosirea celor din adâncime nu se poate realiza
în mod oportun.
Art.349. - Utilizarea forţelor aeropurtate şi a forţelor aeromobile proprii se
execută pentru: sprijinirea contraatacurilor şi crearea condiţiilor de trecere la
ofensivă; participarea la nimicirea forţelor aeropurtate şi a forţelor aeromobile ale
inamicului; închiderea unor breşe realizate de inamic pe anumite direcţii.
Art.350. - (1) În apărarea pe poziţii, comandantul foloseşte forţele care
acţionează în sprijinul nemijlocit al efortului principal şi rezervele împreună cu
elementele statice ale apărării - poziţiile sau raioanele de luptă şi punctele întărite,
pentru a bloca ofensiva inamicului şi a-i reduce avantajul numeric.
(2) Pe măsura dezvoltării atacului şi identificării dispozitivului şi a intenţiilor
inamicului, se execută lovituri pe obiectivele din adâncime, folosind focul şi
rezervele, în vederea dezorganizării atacului acestuia.

160 din 377


Art.351. - (1) În apărarea mobilă, comandantul anticipează pătrunderile
inamicului în zona/fâşia de apărare şi foloseşte obstacolele şi poziţiile întărite pentru
a direcţiona şi controla aceste pătrunderi. El execută de asemenea, contraatacuri
locale pentru a-l determina pe inamic să intre în pătrunderile planificate de apărător
sau a-l induce în eroare asupra dispozitivului de apărare.
(2) Parte din elementele mobile ale apărării atrag, iar cele statice fixează
inamicul într-o zonă/raion dinainte stabilită. Ulterior, gruparea de lovire – forţele
care acţionează în sprijinul nemijlocit al efortului principal, atacă şi nimicesc
inamicul prin contraatacuri puternice, bine sincronizate şi sprijinite cu toate
mijloacele la dispoziţie.
Art.352. - (1) Apărarea zonelor de spate asigură libertatea de acţiune a
comandantului şi continuitatea operaţiei.
(2) Întrucât acţiunile din această zonă pot atrage parte din forţele necesare
pentru direcţia principală de efort/de interzis, comandantul trebuie să stabilească în
mod precaut cantitatea de forţe destinată zonei de spate şi să-şi asume unele riscuri
calculate în anumite sectoare. În scopul luării acestor decizii în cunoştinţă de cauză,
comandantul are nevoie de informaţii precise pentru a evita atât o reacţie prea târzie
sau inadecvată, cât şi luarea unor măsuri exagerate în raport cu importanţa
ameninţării sau a pericolului real.
(3) Comandantul repoziţionează, dacă este cazul, unele elemente de dispozitiv,
pentru a face faţă situaţiilor neprevăzute în procesul planificării sau apărute pe timpul
desfăşurării operaţiei.
(4) Când este posibil, comandantul fixează forţele inamicului pătrunse/infiltrate
în zona de spate, folosind o combinaţie de măsuri active şi pasive.
(5) În vederea focalizării operaţiilor pe direcţia principală de efort/obiectivele
prioritare, comandantul evaluează gradul de risc la nivelul întregii zone de
responsabilitate, şi angajează forţele în aşa fel încât să-şi păstreze intactă capacitatea
de îndeplinire a misiunii.

161 din 377


Art.353. - (1) Protecţia forţelor şi mijloacelor este o preocupare permanentă a
comandantului. El urmăreşte acest lucru printr-o combinare abilă a acţiunilor
defensive şi ofensive, a manevrei şi focului, a măsurilor active şi pasive.
(2) Pierderile în forţe şi mijloace produse atacatorului prin ducerea cu succes a
acţiunilor în adâncime şi la contact, dezorganizarea dispozitivului şi zădărnicirea
eforturilor cercetării acestuia, au consecinţe pozitive şi asupra protecţiei forţelor
proprii.
(3) Forţele aflate în apărare aplică pe scară largă măsuri de protecţie specifice -
mascarea, inducerea în eroare şi protecţia informaţiilor, pentru a împiedica
descoperirea lor de către inamic.
Art.354. - Pentru menţinerea neîntreruptă a coeziunii apărării, comandantul ia
următoarele măsuri: nu lasă intervale mari între poziţiile de pe direcţia probabilă a
loviturii principale a inamicului, ia măsuri pentru supravegherea, acoperirea cu foc şi,
unde este posibil, blochează cu obstacole şi baraje intervalele existente şi stabileşte cu
claritate responsabilităţile şi forţele destinate să intervină; destină forţe suplimentare
pentru întărire, blocare sau contraatac - din forţele aflate la dispoziţia sa, atunci când,
pe timpul desfăşurării operaţiei, devine evidentă pierderea coeziunii apărării pentru
una din unităţile subordonate; ia în calcul situaţia predominantă din zonele/fâşiile de
apărare adiacente, înainte de a lua decizia de retragere a oricărei forţe; reorganizează,
reaprovizionează şi aduce unităţile la puterea de luptă completă, reface lucrările de
apărare, barajele, obstacolele şi drumurile de aprovizionare ori de câte ori este
necesar, chiar pe timpul pauzelor operative/de luptă; foloseşte orice posibilitate de
restabilire a situaţiei, în conjuncţie cu unităţile vecine, după respingerea atacului
inamicului.
Art.355. - Numai comandantul care a ordonat trecerea la apărare este
autorizat să stabilească un nou traseu al limitei dinainte a apărării.

SECŢIUNEA a 5-a
Particularităţi ale operaţiei de apărare

162 din 377


1. Apărarea localităţilor şi zonelor/platformelor industriale

Art.356. - (1) Apărarea localităţilor şi zonelor/platformelor industriale se


organizează circular, de regulă, cu limita dinainte în afara localităţilor, pe căile de
acces către acestea, folosind formele tari de teren şi amenajările genistice.
(2) Uneori, limita dinainte a apărării se poate organiza pe marginea localităţii
sau în interiorul acesteia.
(3) Efortul apărării unei localităţi se concentrează pentru menţinerea căilor de
acces, a platformelor economice, aerodromurilor şi aeroporturilor, iar la cele aflate pe
litoral/fluviu şi a porturilor.
Art.357. (1) În situaţia când inamicul a încercuit localitatea, apărătorul, prin
manevre rapide, trebuie să-i angajeze cât mai multe forţe.
(2) În aceste condiţii, desfăşurarea cu succes a apărării necesită o conducere
unitară a tuturor forţelor din localitate şi o cooperare neîntreruptă între acestea,
normarea consumurilor, realizarea aprovizionărilor şi evacuărilor pe calea aerului,
precum şi menţinerea moralului celor aflaţi în localitatea încercuită.
Art.358. - La organizarea conducerii forţelor, trebuie să se ţină seama de
caracterul de independenţă al acţiunilor, de posibilităţile folosirii sistemului teritorial
de telecomunicaţii, precum şi de particularităţile asigurării legăturilor prin mijloace
alternative.
2. Apărarea pe un curs de apă mare şi în zone cu lucrări de hidroamelioraţii

Art.359. - (1) Apărarea pe un curs de apă mare sau într-o zonă cu lucrări de
hidroamelioraţii se concentrează, de regulă, în sectoarele favorabile forţării de către
inamic, în raioanele probabile de folosire a forţelor aeropurtate şi forţelor aeromobile,
pe obiectivele importante din zona de responsabilitate, precum şi în raioanele care
favorizează executarea, în timp scurt, a manevrei.
(2) Limita dinainte a apărării se stabileşte pe malul apei/canalului sau pe
terasele care domină malul opus.

163 din 377


(3) Când este necesar să se menţină anumite raioane sau obiective importante
aflate pe malul opus, se organizează apărarea acestora în capete de pod.

3. Apărarea pe litoral şi în deltă

Art.360. - (1) Apărarea pe litoral şi în deltă se organizează în scopul


respingerii/nimicirii inamicului care încearcă să pătrundă sau a pătruns pe teritoriul
naţional - prin operaţii de desantare, precum şi pentru menţinerea zonelor de
responsabilitate.
(2) Efortul principal al forţelor care se apără pe litoral şi în deltă are în vedere
lovirea şi nimicirea inamicului pe timpul apropierii, înainte ca acesta să debarce şi
pentru a menţine porturile şi plajele favorabile debarcării, nodurile de comunicaţii şi
alte obiective.
(3) În zonele greu accesibile ale litoralului şi mai ales în deltă, se pregătesc
raioane de apărare independente.
Art.361. - Cooperarea se organizează inclusiv cu Forţele Navale şi Forţele
Aeriene, pentru: interzicerea apropierii desantului maritim de litoral sau de deltă;
nimicirea/capturarea forţelor inamicului care au debarcat; zădărnicirea reîmbarcării şi
retragerii inamicului; capturarea/nimicirea forţelor aeropurtate şi a forţelor
aeromobile paraşutate/debarcate; interzicerea reaprovizionărilor.
Art.362. - (1) Contraatacul urmăreşte desprinderea inamicului de ţărm,
izolarea forţelor debarcate de cele de pe mare/fluviu, fracţionarea şi nimicirea/
capturarea lui, concomitent cu interzicerea debarcării de noi forţe.
(2) În sprijinul contraatacului se poate executa contradebarcarea în capul de
pod realizat de inamic sau la flancurile acestuia.
(3) Nimicirea inamicului care se retrage pe mare şi a navelor de sprijin ale
acestuia se execută prin loviturile unităţilor de nave, de rachete şi artilerie de coastă,
precum şi ale celor de aviaţie.

164 din 377


Art.363. - (1) În deltă, efortul se concentrează pentru: interzicerea întoarcerii
apărării; menţinerea poziţiilor fluviale întărite, a insulelor, ostroavelor, grindurilor;
zădărnicirea pătrunderii inamicului pe canalele navigabile.
(2) Ripostele ofensive în deltă se execută simultan pe mai multe direcţii, cu
grupări mici de forţe, folosind pentru deplasare mijloace specifice.

4. Apărarea în teren muntos - împădurit

Art.364. - (1) Apărarea în teren muntos-împădurit se caracterizează prin:


menţinerea formelor de teren care închid direcţiile favorabile de pătrundere ale
inamicului; păstrarea în spate a unor forţe cu o mare mobilitate şi cu posibilităţi de
acţiune pe direcţiile de interzis; nevoia mai mare de timp, forţe şi mijloace pentru
amenajarea genistică a terenului şi pentru realizarea legăturilor radio şi radioreleu;
constituirea de la început, pe fiecare direcţie, a stocurilor de materiale necesare
forţelor.
(2) În teren muntos-împădurit, apărarea se organizează etajat şi eşalonat în
adâncime, de-a lungul văilor, crestelor descoperite şi platourilor înalte, o atenţie
deosebită acordându-se trecătorilor, înălţimilor dominante, nodurilor orografice şi de
comunicaţii.

5. Apărarea pe timp de noapte şi în alte condiţii cu vizibilitate redusă

Art.365. - (1) Apărarea pe timp de noapte se caracterizează prin faptul că


observarea terenului, descoperirea şi indicarea obiectivelor, conducerea focului sunt
îngreunate, eficacitatea focului tuturor categoriilor de armament este mai mică, iar
orientarea, conducerea unităţilor şi menţinerea legăturii se realizează cu dificultate.
(2) Întunericul favorizează apropierea în ascuns a inamicului şi măreşte
posibilitatea de infiltrare a acestuia în dispozitivul forţelor proprii, prin intervale şi pe
flancuri.

165 din 377


(3) Apărătorul trebuie să fie în măsură să-şi adapteze rapid planurile şi să
prevină impactul condiţiilor de vizibilitate redusă asupra apărării.
Art.366. - (1) Pentru apărarea pe timp de noapte, comandantul trebuie să
prevadă: misiunile şi modul de trecere de la acţiunile pe timp de zi la cele de noapte
şi invers; modificările ce urmează a se executa în dispozitivul de luptă; măsurile
pentru intensificarea cercetării proprii şi zădărnicirea acţiunilor de cercetare şi
atacurilor prin surprindere ale inamicului; numărul mijloacelor de foc de serviciu;
menţinerea în stare de luptă a cel puţin jumătate din forţele dispuse pe poziţia
înaintată, poziţia siguranţei de luptă şi pe primele poziţii de apărare de bază, pentru
respingerea atacului prin surprindere al inamicului; modul de executare a unor acţiuni
ofensive cu obiective limitate, incursiuni şi/sau raiduri în dispozitivul inamicului;
marcarea unor direcţii, itinerare şi drumuri necesare manevrei de forţe şi mijloace,
pentru aprovizionări şi evacuări; procedeele de orientare, recunoaştere reciprocă şi de
indicare a obiectivelor; măsurile pentru siguranţa, paza şi apărarea flancurilor,
joncţiunilor, intervalelor şi a punctelor de comandă; măsurile de mascare; logistica
luptei.

6. Apărarea pe timp de iarnă/în condiţii arctice şi cu temperaturi scăzute

Art.367. - (1) Acţiunile de apărare desfăşurate pe timp de iarnă/în condiţii


arctice şi cu temperaturi scăzute sunt influenţate de condiţiile climatice dificile şi
instabile caracterizate prin: existenţa şi grosimea stratului de zăpadă; temperatura
scăzută şi schimbarea continuă a acesteia, alternând îngheţurile cu dezgheţurile;
viscole şi ceaţă; timpul scurt de lumină. Acţiunea acestor factori influenţează în mod
direct starea fizică şi psihomorală a personalului, funcţionarea armamentului şi
tehnicii militare, practicabilitatea căilor de comunicaţie şi a terenului.

166 din 377


(2) De regulă, în teren mediu frământat, a cărui inaccesibilitate este accentuată
de condiţiile de iarnă, fâşia de apărare este mai largă decât în condiţii obişnuite.
(3) Amenajarea genistică prezintă unele particularităţi determinate de terenul
îngheţat sau acoperit cu zăpadă. Acestea impun executarea de baraje şi obstacole pe
unele direcţii care, în urma îngheţului devin accesibile, precum şi amenajarea unor
locuri de refugiu pe comunicaţii.
Art.368. - (1) Pregătirea apărării este influenţată de condiţiile meteorologice,
timpul scurt de lumină la dispoziţie, greutatea deplasărilor, posibilitatea inamicului de
a acţiona prin surprindere, necesitatea menţinerii în permanentă stare de funcţionare a
armamentului şi tehnicii de luptă. O atenţie deosebită trebuie să se acorde măsurilor
de asigurare a acţiunilor în scopul zădărnicirii acţiunilor prin surprindere ale
inamicului şi organizării luptei împotriva forţelor aeropurtate, a forţelor aeromobile,
elementelor de cercetare-diversiune şi teroriste.
(2) Desfăşurarea apărării pe timp de iarnă ridică probleme de mare
complexitate. Când aceasta se organizează în afara contactului cu inamicul, pe
direcţiile unde nu acţionează detaşamente înaintate, se trimit subunităţi mici, pe
schiuri, destinate hărţuirii acestuia. Nimicirea inamicului pătruns în interiorul apărării
se realizează prin contraatacuri la care pot participa subunităţi pe schiuri, care
acţionează îndeosebi pe la flancurile acestuia.

7. Apărarea pe aliniamente şi în raioane cu lucrări de fortificaţii

Art.369. - (1) Prin natura şi modul de construcţie, lucrările de fortificaţie


permanente asigură o protecţie mărită forţelor şi o putere de luptă sporită. Pregătirea
apărării se execută într-un timp scurt şi cu forţe puţine.
(2) Forţele de angajare se dispun cu parte din unităţi în lucrări de fortificaţie
permanente, iar cu celelalte în lucrări de fortificaţie de campanie. Pentru a mări
stabilitatea apărării, în intervalele dintre lucrările de fortificaţie şi la flancurile
unităţilor se dispun tancuri şi mijloace antiblindate.

167 din 377


(3) Amenajarea genistică a fâşiei de apărare constă în completarea lucrărilor
existente cu lucrări noi de fortificaţie permanente şi de campanie, cu baraje, cu lucrări
de mascare a podurilor, drumurilor şi altele, formând împreună un sistem unitar.
Art.370. - (1) Pe timpul pregătirii apărării, pe baza misiunii primite/deduse şi a
deciziei comandantului, în cadrul unităţilor se recunosc toate cazematele şi se
precizează: forţele care ocupă punctele de sprijin şi fiecare cazemată, precum şi
sistemul de lovire; forţele care se dispun în lucrările de fortificaţie de campanie;
măsurile de apărare a intervalelor dintre cazemate şi de acoperire cu foc a acestora;
lucrările genistice ce urmează să se execute şi repartiţia forţelor pe adăposturi;
poziţiile de tragere ale tancurilor şi ale mijloacelor antiblindate; raioanele de
dispunere ale rezervei; barajele ce se execută, cu ce forţe şi mijloace, cine le apără cu
foc; locul punctelor de comandă; manevra de forţe şi mijloace pentru nimicirea
inamicului pătruns.
(2) În toate situaţiile, se întocmesc documente de luare în primire a tuturor
lucrărilor de fortificaţie permanente.
(3) Pentru a face faţă atacurilor pe timp de noapte, se asigură iluminatul tehnic
al diferitelor obstacole şi se organizează în mod corespunzător sistemul de foc şi
contraatacul
Art.371. - (1) Dacă inamicul a reuşit să pătrundă în raioanele cu lucrări
permanente, cu detaşamente şi grupuri de asalt, acestea se nimicesc prin acţiunile
forţelor care se apără în afara lucrărilor de fortificaţie permanente, cu focul artileriei,
al tancurilor şi mijloacelor antiblindate dispuse între aceste lucrări.
(2) Un accent deosebit se pune pe lupta împotriva elicopterelor inamicului care
au posibilitatea să lovească, cu precizie, lucrările de fortificaţie. Împotriva acestora
acţionează forţele ce se apără în afara lucrărilor permanente, care, prin focul lor
combinat cu cel al mitralierelor de pe transportoarele amfibii blindate/maşinile de
luptă ale infanteriei şi de pe tancuri, pot asigura acoperirea şi respingerea atacului
inamicului cu aceste mijloace.

8. Apărarea în teren cu culturi înalte

168 din 377


Art.372. - (1) În apărare, culturile înalte avantajează mascarea dispozitivului
de luptă, favorizează realizarea în ascuns a manevrei de forţe şi mijloace, îndeosebi
cu subunităţi mici, înlesnesc desfăşurarea prin surprindere a contraatacurilor,
uşurează crearea pungilor de foc, ambuscadelor şi capcanelor, precum şi executarea
aprovizionărilor şi evacuărilor pe timp de zi.
(2) Zonele cu culturi înalte îngreuiază observarea şi orientarea, conducerea
focului, indicarea direcţiilor pentru deplasarea forţelor şi mijloacelor, dispunerea şi
paza punctelor de comandă.
(3) O atenţie deosebită trebuie acordată măsurilor de prevenire şi stingere a
incendiilor, precum şi de protecţie a personalului, întrucât persistenţa substanţelor
toxice de luptă este mai mare în aceste zone şi se menţine la nivel mai ridicat
contaminarea radioactivă.
Art.373. - (1) De regulă, lărgimea şi adâncimea fâşiei de apărare sunt mai mari
decât în teren mediu frământat şi neacoperit. În general, lărgimea fâşiei de apărare se
măreşte pe seama creşterii intervalelor, iar adâncimea, prin adoptarea unui dispozitiv
adânc eşalonat.
(2) Limita dinainte a apărării se stabileşte pe marginea sau în interiorul
culturilor, potrivit configuraţiei terenului pe care se află acestea. În cazul când limita
dinainte se alege în interiorul culturilor, la marginea acestora se trimite siguranţa de
luptă, iar în faţa limitei dinainte a apărării, culturile vor fi defrişate pe direcţiile
importante de interzis.

9. Apărarea în deşert şi în condiţii de temperaturi ridicate

Art.374. - (1) Misiunile forţelor nu diferă de cele încredinţate în condiţii


obişnuite.
(2) Mijloacele de cercetare, supraveghere şi determinare a obiectivelor pot fi
folosite la distanţe mai mari, datorită creşterii limitei vizibilităţii.

169 din 377


(3) Mascarea forţelor este mai dificilă şi apărarea lineară este îngreunată din
cauza întinderilor mari de nisip şi a zonelor fără denivelări. Pentru mascarea forţelor
şi inducerea în eroare a inamicului se pot folosi perdelele de fum, poziţiile false,
mesaje false şi chiar nori de praf.
Art.375. - (1) Vizibilitatea pe distanţe mari, fronturile lărgite, lipsa unor
sectoare de teren uşor de apărat şi multitudinea căilor de apropiere pun probleme
foarte mari de planificare. Comandantul trebuie să-şi asume riscuri prin dispunerea
avansată a forţelor proprii în vederea organizării apărării în adâncime şi prin
menţinerea unei rezerve mobile suficient de mari. Trebuie urmărită descoperirea din
timp a direcţiei principale de efort a inamicului, pentru a asigura posibilitatea
repoziţionării şi concentrării oportune a forţelor în contraatacuri executate împotriva
flancurilor inamicului.
(2) Raioanele importante pentru apărare pot fi: instalaţii logistice; porţiuni de
drumuri; porţiuni de căi ferate; staţii de pompare a apei; aerodromuri; fântâni;
trecători montane şi alte puncte cheie din teren. Totuşi, cucerirea terenului în sine nu
are aceeaşi relevanţă pentru rezultatul final al operaţiei ca şi în teren obişnuit.
(3) Cea mai bună metodă de a nimici inamicul fără a suferi pierderi mari o
constituie manevra agresivă, la toate nivelurile.
Art.376. - (1) Unităţile de artilerie trebuie să fie echipate cu mijloace moderne
de cercetare. Descoperirea şi determinarea obiectivelor precum şi a elementelor de
dispozitiv sunt dificile din cauza lipsei reperelor. Pentru executarea corectării focului
se recomandă utilizarea observatorilor aerieni. Posibilitatea schimbării bruşte a
condiţiilor atmosferice creează nevoia recalculării frecvente a corecţiilor
meteorologice.
(2) Nevoia de mijloace de apărare aeriană este mai mare datorită lipsei
acoperirilor naturale. Probabilitatea mare a atacurilor aeriene, obligă comandanţii să
analizeze foarte atent orice deplasare în afara umbrelei de protecţie aeriană.

SECŢIUNEA a 6-a

170 din 377


Comanda şi controlul

Art.377. - (1) Comandantul realizează conducerea din punctul de comandă.


(2) Stabilirea numărului/felului punctelor de comandă şi dispunerea acestora în
apărare se execută după regulile generale.
(3) În momentele hotărâtoare ale operaţiei, comandantul se poate deplasa în
sectorul unde se impune prezenţa sa, pentru a observa personal, a lua cu rapiditate
măsurile ce se impun şi a inspira încredere şi curaj subordonaţilor prin contactul de la
om la om.

CAPITOLUL VI
Operaţii aeromobile şi aeropurtate

SECŢIUNEA 1
Operaţia aeromobilă

1. Generalităţi

Art.378. - (1) Operaţia aeromobilă, parte a operaţiei ofensive sau de apărare a


eşalonului superior, este operaţia în care Forţele Terestre şi echipamentul lor sunt
deplasate în câmpul de luptă cu mijloace aeriene, pentru a fi folosite în lupta terestră.
Aeromobilitatea asigură o dimensiune suplimentară operaţiilor Forţelor Terestre.

171 din 377


(2) Operaţiile aeromobile nu trebuie confundate cu transportul aerian, care
constă în transportul pe calea aerului a forţelor, a materialelor de aprovizionare şi a
echipamentului dintr-un raion în altul şi nu implică integritatea tactică a forţelor
transportate, pentru angajarea imediată în luptă.
Art.379. - (1) Operaţiile aeromobile sunt parte integrantă a luptei terestre şi se
bazează pe informaţii temeinice şi actualizate. Forţele aeromobile pot acţiona
împreună cu alte forţe, aflate la sol, sau independent. Ameninţarea atacului cu forţele
aeromobile poate obliga inamicul să-şi disipeze puterea pentru a proteja instalaţiile
vitale şi punctele decisive din zona de acţiune, zonă care altfel este inaccesibilă
atacului cu forţele terestre.
(2) Forţele aeromobile dau comandantului posibilitatea să reacţioneze rapid pe
întreaga lăţime şi adâncime a fâşiei de responsabilitate, ajutându-l astfel să câştige
iniţiativa de la inamic şi să obţină libertatea de acţiune. Ele sunt recomandate pentru a
fi întrebuinţate ca rezervă cu mobilitate ridicată.
(3) Operaţiile sunt executate, de regulă, în zone fără apărare sau cu apărare
slabă dar, în cazuri excepţionale, ele pot fi desfăşurate în zone ocupate de forţe
inamice bine organizate, cu condiţia ca, pentru neutralizarea acestora, să existe şi să
fie folosite resurse corespunzătoare.
Art.380. - Operaţia aeromobilă are drept scop: cucerirea şi menţinerea unor
puncte dominante din teren, care includ defilee, poduri şi puncte obligatorii de
trecere; asigurarea depăşirii unor obstacole de către Forţele Terestre; executarea unor
raiduri; angajarea sau neutralizarea forţelor inamice transportate pe calea aerului şi a
forţelor de gherilă; executarea unor misiuni de cercetare/recunoaştere; blocarea sau
oprirea pătrunderii inamicului; întărirea forţelor încercuite; introducerea sau
recuperarea elementelor de cercetare în/din dispozitivul inamicului.
Art.381. - O forţă aeromobilă este capabilă să realizeze: atacul din orice
direcţie, lovirea obiectivelor aflate în zone greu accesibile, trecerea peste barajele sau
peste poziţiile inamice în scopul realizării surprinderii; desfăşurarea şi redesfăşurarea
rapidă, permiţând o concentrare oportună a efortului principal în puncte cheie; în mod
similar, forţa aeromobilă are posibilitatea să se disperseze cu rapiditate pentru

172 din 377


reducerea vulnerabilităţii; reîntărirea sau înlocuirea rapidă a forţelor aflate la distanţe
mari; introducerea în gruparea de angajare a celei mai mari părţi din forţele proprii,
prin menţinerea unei rezerve mai mici, aeromobile; executarea unor acţiuni,
independent de existenţa şi/sau calitatea căilor de deplasare terestră.
Art.382. - Factorii care pot limita operaţiile aeromobile sunt: condiţiile
meteorologice; vulnerabilitatea la focul inamicului şi la efectele atacului cu armele
CBRN, în special, în raioanele de adunare/concentrare, de decolare şi de aterizare;
vulnerabilitatea pe timpul manevrei aeriene, la apărarea aeriană şi la atacul aviaţiei
inamice; superioritatea locală aeriană în raionul obiectivului; neutralizarea inadecvată
a mijloacelor de foc terestre, a sistemelor de apărare aeriană cu baza la sol, inclusiv a
sistemelor specifice de comandă şi control ale inamicului, dispuse pe traiectele de
zbor; tipul şi numărul mijloacelor de sprijin cu armament şi echipament greu, inclusiv
al vehiculelor care pot fi transportate pe calea aerului; dificultatea de a menţine
continuitatea aprovizionării, ce presupune realizarea la timp a joncţiunii cu forţele
aflate la sol, sau aprovizionarea sigură pe calea aerului.
2. Desfăşurarea operaţiei

Art.383. - Organizarea forţelor aeromobile se face în una din următoarele


variante: unitatea are în înzestrare suficiente mijloace aeriene pentru a desfăşura
operaţii aeromobile fără a solicita ajutor unor forţe suplimentare de transport aerian,
aceasta fiind o unitate aeromobilă; unitatea nu are în dotare suficiente mijloace
aeriene de transport şi, astfel, necesită să fie întărită, caz în care, este necesară o
pregătire întrunită şi combinată cu noile forţe de transport aerian; unitatea nu are în
înzestrare mijloace de transport aerian şi trebuie să le primească în totalitate pentru a
fi în măsură să desfăşoare operaţii aeromobile; instruirea întrunită şi combinată
înainte de angajarea forţei constituie o cerinţă obligatorie şi în acest caz.
Art.384. - Planificarea operaţiei aeromobile se face în ordine inversă
executării, fapt ce face ca succesiunea întocmirii planurilor specifice să fie
următoarea:

173 din 377


a) planul de acţiune terestră - cuprinde utilizarea forţelor luptătoare şi a
unităţilor de sprijin după ce acestea au fost debarcate pe/sau în apropierea
obiectivului;
b) planul de debarcare - cuprinde introducerea forţei aeromobile în zona
obiectivului, la timpul şi locul potrivit, într-o succesiune corespunzătoare executării
planului de acţiune terestră;
c) planul de transport aerian - cuprinde traiectele de zbor şi graficul
transporturilor aeriene şi conţine informaţii privind formaţia de zbor, altitudinea şi
viteza, condiţiile atmosferice, combustibilul, capacitatea maximă de încărcare, raza
de acţiune şi modalităţi de control al spaţiului aerian;
d) planul de îmbarcare - stabileşte raioanele/zonele de îmbarcare şi măsurile
de control al acestora, stabileşte priorităţile de îmbarcare şi ordinea de transport a
trupelor, materialelor de aprovizionare şi echipamentului în zona de îmbarcare; este
folosit ca bază pentru instructajul forţelor;
e) planul de concentrare a forţelor - detaliază redislocările majore ale
unităţilor, materialelor, tehnicii şi echipamentului necesare înaintea executării unei
operaţii aeromobile de amploare.
Art.385. - (1) Operaţia aeromobilă este executată de către unităţi din Forţele
Terestre care, de regulă, sunt transportate cu elicopterele. Datorită restricţiilor
volumului de transporturi aeriene şi a numărului de elicoptere disponibile, Forţele
Terestre vor avea la dispoziţie doar un număr limitat de vehicule terestre, în special
de blindate. Atunci când este posibil, operaţia trebuie să fie sprijinită de elicoptere
prevăzute cu sisteme de armament la bord – elicoptere de atac. După debarcare,
forţele aeromobile pot fi sprijinite cu alte tipuri de elicoptere, în special pentru
executarea cercetării, transportului şi sprijinului logistic al luptei.
(2) Succesiunea acţiunilor desfăşurate de către forţele aeromobile, în timpul
debarcării, este următoarea: cercetarea/recunoaşterea traiectului de zbor şi a
raionului/zonei de debarcare a trupelor; neutralizarea inamicului aflat în zona
traiectului de zbor şi a raionului/zonei de debarcare, prin lovituri aeriene, atacuri
aeriene în adâncime, focul artileriei terestre sau navale, scop în care este necesară

174 din 377


deţinerea supremaţiei aeriene; deplasarea forţelor luptătoare la obiectiv sau într-un
raion situat în apropierea acestuia, în cadrul unui eşalon de asalt pe elicoptere,
concomitent cu continuarea neutralizării inamicului şi împiedicarea acestuia de a
influenţa acţiunea; capturarea şi/sau ocuparea obiectivului de către forţele luptătoare.
Art.386. - Întrebuinţarea forţelor de sprijin al luptei se face după regulile
generale, cu următoarele particularităţi:
a) artileria sprijină forţele aeromobile desfăşurate în apropierea trupelor
proprii, din dispozitivul iniţial, atunci când acţiunile sunt desfăşurate, în limita bătăii
acesteia; pentru operaţiile desfăşurate la o distanţă mai mare, artileria este
reamplasată sau însoţeşte forţa aeromobilă în raionul/zona de acţiune la obiectiv;
b) sprijinul aerian nemijlocit se realizează cu aviaţia de sprijin şi poate, în
anumite limite, să compenseze sprijinul de artilerie în cazul în care acesta este redus
datorită distanţei şi posibilităţilor limitate de transport aerian;
c) elicopterele de transport necesare pentru operaţiile aeromobile, dacă nu
sunt în dotarea forţelor aeromobile vor fi repartizate din alte resurse, fie pentru
întreaga durată a acţiunii, fie pentru etapele importante ale acesteia;
d) apărarea antiaeriană se desfăşoară, de regulă, în acelaşi timp cu
desfăşurarea elementelor înaintate;
e) sprijinul genistic trebuie să fie integrat în planul general de acţiune,
mijloacele genistice sunt dispuse în aşa fel încât să asigure mobilitatea forţelor care
execută manevra pe timpul ofensivei şi contramobilitatea, pe timpul apărării; pentru a
asigura protecţia forţei şi a se permite utilizarea armamentului antitanc la capacitatea
maximă este necesară construcţia unor fortificaţii de campanie solide;
f) războiul electronic are un rol esenţial în culegerea informaţiilor pe timpul
tuturor etapelor operaţiei, în executarea bruiajului activ în fazele deplasării aeriene şi
debarcării forţelor aeromobile.

3. Comanda şi controlul

175 din 377


Art.387. - (1) Comandantul forţei este comandantul forţei terestre care
răspunde pentru planificarea şi executarea operaţiei. Responsabilităţile acestuia se
referă la: pregătirea planurilor şi ordinelor; controlul tuturor forţelor, atât al
elementelor de aviaţie, cât şi al celor terestre; luarea deciziilor tactice pe timpul
acţiunii; stabilirea priorităţilor de completare/reaprovizionare; asigurarea securităţii
unităţilor de aviaţie pe timpul staţionării la sol; asigurarea legăturii şi coordonării cu
apărarea aeriană, elementele de control al spaţului aerian şi al celor de sprijin aerian
tactic.
(2) Coordonatorul misiunilor aviaţiei este subordonat şi face propuneri
comandantului forţei aeromobile. Responsabilităţile acestuia privesc: controlul
elementelor de aviaţie; asigurarea legăturii cu unităţile transportate; asigurarea
asistenţei pe timpul pregătirii şi transportului forţei;asigurarea informaţiilor tehnice;
coordonarea acţiunilor de căutare şi marcare a raioanelor/zonelor de aterizare/
debarcare; coordonarea, împreună cu comandantul forţei aeromobile, a cerinţelor
logistice pentru elementele aeriene.
(3) Comandantul unităţii transportate este comandantul unei unităţi terestre şi
se subordonează comandantului forţei aeromobile. De obicei, el nu controlează
elementele aviaţiei de sprijin, dar, în funcţie de aprecierea comandantului forţei
aeromobile, i se poate încredinţa controlul pentru anumite etape ale operaţiei.
(4) Comandantul unităţii de aviaţie comandă unitatea de aviaţie şi se
subordonează coordonatorului misiunilor aviaţiei.
Art.388. Relaţiile de comandă, pe timpul operaţiei aeromobile, sunt prezentate
COMANDANTUL
în figura 1.
FORŢEI
AEROMOBILE

COORDONATORUL
COMANDANŢII MISIUNILOR
UNITĂŢILOR AERIENE
TRANSPORTATE

176 din 377 COMANDANŢII


SUBUNITĂŢILOR
DE AVIAŢIE
Figura 1. Relaţii de comandă

Art.389. - (1) Coordonarea unităţilor terestre are în vedere:


a) atunci când operaţia se desfăşoară în raionul/zona de acţiune sau în
vecinătatea forţelor proprii, misiunile unităţilor terestre şi ale forţei aeromobile sunt
definite cu claritate iar acţiunile lor coordonate, pentru a se asigura securitatea
acestora; această coordonare constă, în principal, în schimbul de informaţii,
elaborarea de planuri de sprijin prin foc, stabilirea precisă a măsurilor de control al
focului şi metodelor de recunoaştere; în acest scop, din forţa aeromobilă, se stabileşte
un ofiţer de legătură cu forţa terestră care acţionează la sol;
b) când operaţia nu se desfăşoară în apropierea forţelor proprii, este necesară
o coordonare între forţele care au aterizat în diferite locuri, caz în care, trebuie
stabilită o relaţie de comandă foarte clară.
(2) Pentru coordonarea controlului în spaţiul aerian este necesară realizarea
unei legături şi a unei cooperări stricte cu elementele corespunzătoare de control al
spaţiului aerian.
(3) Pentru coordonarea Forţelor Aeriene se are în vedere stabilirea
aliniamentului de coordonare a sprijinului prin foc, precum şi desemnarea unui număr
suficient de controlori aerieni înaintaţi.
Art.390. - (1) Sistemul de comunicaţii şi informatică de campanie trebuie să
asigure o legătură sigură, oportună, continuă şi stabilă între statul major al
comandantului forţei şi forţele care desfăşoară acţiuni izolate.

177 din 377


(2) Când punctul de comandă al operaţiei aeromobile este situat într-un mijloc
de zbor, legătura se realizează cu staţii radio VHF/UHF. Utilizarea acestora
realizează compromisul între mobilitate şi nevoile de legătură.

4. Sprijinul logistic

Art.391. - Problemele specifice implicate de sprijinul logistic al operaţiilor


aeromobile sunt: norma de consum pentru principalele categorii de tehnică şi
materiale necesare ducerii luptei este mai mare, atât pentru unităţile terestre, cât şi
pentru mijloacele aeriene care operează în zona obiectivului; reaprovizionarea de la
sol, adeseori nu este posibilă, în acţiunile ofensive; capacitatea de transport aerian
disponibilă este limitată, orice alocare iniţială a resursei de aviaţie pentru transportul
de aprovizionare, reducând cantitatea de mijloace de sprijin pentru ducerea luptei
care pot fi deplasate în zona obiectivului; aprovizionarea aeriană poate fi întreruptă
datorită activităţii inamicului sau a condiţiilor meteorologice nefavorabile; elementele
punctelor de ajutor medical ale unităţilor şi spitalele militare de linia a doua, trebuie
transportate în zona obiectivului chiar de la începutul acţiunii.
Art.392. - Cerinţele de bază ale planificării SL sunt: comandanţii de la orice
nivel trebuie să aprecieze corect importanţa economisirii capacităţii de transport;
elementele luptătoare, cele de sprijin al luptei şi cele logistice, trebuie să înţeleagă că,
pe timpul desfăşurării operaţiei, personalul, tehnica şi proviziile vor fi folosite, în
condiţii de austeritate; planurile pentru sprijinul logistic trebuie elaborate şi adaptate
în conformitate cu planul operaţiei; comandantul forţei aeromobile trebuie să aibă
autoritatea şi capacitatea de a etapiza acţiunile de sprijin logistic, de a stabili
priorităţile de transport şi de a determina locul în care sunt transportate proviziile;
depozitele trebuie să fie dispuse cât mai avansat, pentru a reduce consumurile de
combustibil al aeronavelor şi pierderea de timp; planificarea trebuie să satisfacă
nevoile de sprijin, atât pentru unităţile terestre cât şi pentru aeronavele care
acţionează în zona obiectivului; aeronavele care se reîntorc la bază trebuie utilizate
pentru a suplimenta efortul normal de evacuare medicală.

178 din 377


SECŢIUNEA a 2-a
Operaţia aeropurtată

1. Generalităţi

Art.393. - (1) Operaţia aeropurtată, parte a operaţiei ofensive a eşalonului


superior, este o operaţie întrunită care implică deplasarea aeriană a trupelor în zona
obiectivului. Forţele angajate pot fi o combinaţie de trupe paraşutate şi trupe
debarcate, iar tipul aeronavelor de transport va fi determinat în funcţie de misiunea şi
situaţia dată. Forţele luptătoare îşi pot asigura singure sprijinul pentru operaţiile pe
termen scurt sau operaţia poate impune necesitatea unor unităţi suplimentare de
sprijin de luptă şi logistic.
(2) Deplasarea aeriană a personalului, materialelor sau tehnicii în afara zonei
obiectivului nu este considerată operaţie aeropurtată, deşi în această situaţie se pot
aplica unele proceduri folosite în operaţiile aeropurtate.
Art.394. - (1) Forţele aeropurtate sunt special organizate, echipate şi instruite
pentru transportul prin paraşutare, debarcare sau combinat, într-un raion/zonă, în
scopul cuceririi obiectivelor sau executării acţiunilor speciale.
(2) Succesul operaţiilor aeropurtate depinde în mare măsură de surprinderea
inamicului. Ele pot fi folosite fie independent, fie împreună cu forţele care acţionează
la sol pentru a pregăti, grăbi, suplimenta sau extinde acţiunea lor.
(3) Operaţiile aeropurtate sunt realizabile numai în condiţiile de supremaţie
aeriană.
(4) Forţele aeropurtate îi acordă comandantului flexibilitatea necesară în teatrul
de acţiune şi îi permit acestuia să extindă, la nevoie, zona de operaţii. Ameninţarea
utilizării lor va determina inamicul să-şi desemneze o forţă pentru a contracara
acţiunea.

179 din 377


(5) Informaţiile referitoare la structura, dispozitivul şi intenţiile probabile ale
inamicului din zona de paraşutare/debarcare sau din acele zone dispuse suficient de
aproape pentru a influenţa operaţiile sunt extrem de importante pentru operaţiile
aeropurtate.
Art.395. - Tipologia operaţiilor aeropurtate cuprinde:
a) ocuparea/cucerirea şi menţinerea unor obiective; forţele aeropurtate pot fi
întrebuinţate pentru capturarea şi ocuparea/cucerirea obiectivelor şi menţinerea lor,
caz în care vor fi reîntărite sau înlocuite de către alte tipuri de forţe;
b) interzicerea unor raioane/zone; aceste acţiuni au ca scop prevenirea sau
împiedicarea accesului inamicului într-un anumit raion/zonă; terenurile greu
accesibile, dens împădurite sau accidentate care împiedică mobilitatea în afara
drumurilor sunt mai potrivite pentru acest tip de acţiuni;
c) raidurile aeropurtate; raidul aeropurtat este o acţiune tactică sau strategică
de scurtă durată, caracterizată prin îndrăzneală de concepţie şi execuţie; raidurile pot
fi executate pentru a distruge instalaţiile sau poziţiile inamicului, pentru a-i captura
personalul, pentru a-l hărţui sau a-i dezorganiza acţiunile; din cauza dificultăţilor de
control şi sprijin logistic, operaţiile de acest gen sunt, de obicei, limitate ca
dimensiuni.
Art.396. - Scopul unei operaţii aeropurtate poate fi: culegerea informaţiilor din
teritoriul controlat de inamic; executarea raidurilor asupra statului major, a poziţiilor
de sprijin prin foc, a liniilor de comunicaţii şi informatică, a instalaţiilor logistice şi
administrative ale inamicului; ocuparea şi menţinerea punctelor cheie din teren până
la joncţiunea cu forţele care acţionează la sol; întărirea forţelor aflate la sol,
încercuite; executarea unor atacuri în adâncimea dispozitivului inamicului sau
izolarea rezervelor acestuia, în combinaţie cu acţiunile ofensive desfăşurate de către
forţele care acţionează la sol; acoperirea unui flanc sau a unei posibile căi de
apropiere a inamicului; crearea unei stări de insecuritate în zonele din adâncimea
dispozitivului inamicului.
Art.397. - Caracteristicile principale ale operaţiilor aeropurtate sunt:

180 din 377


a) mobilitate terestră limitată - aceasta poate fi îmbunătăţită prin includerea în
cadrul echipamentului greu paraşutat a transportoarelor speciale pentru desant sau
prin utilizarea elicopterelor;
b) exploatarea avantajelor terenului - este vitală datorită faptului că în
structura forţei, de regulă, sunt puţine sau uneori nu sunt mijloace blindate, precum şi
datorită numărului limitat de autovehicule la dispoziţie, în special în faza iniţială a
operaţiei, după paraşutare;
c) durata operaţiei limitată în timp - înlocuirea sau întărirea cu alte forţe,
precum şi recuperarea acestora trebuie executată într-un timp scurt;
d) sprijinul prin foc cu mijloace proprii este limitat - în acest sens, sprijinul
aerian nemijlocit capătă o importanţă specifică;
e) este necesară o cantitate mare de armament antitanc portativ.
Art.398. - Posibilităţile forţelor aeropurtate se bazează pe:
a) mobilitatea în desfăşurare, ce permite ca deplasarea către obiectiv să se
execute rapid şi pe distanţe considerabile, traversându-se zone dificile de teren şi
obstacole diverse;
b) avantajul surprinderii ce asigură apariţia pe neaşteptate a forţelor
aeropurtate, în special în zonele/raioanele lor de acţiune, deoarece acestea nu pot fi
uşor descoperite de inamic; odată declanşată operaţia, aceasta poate fi evitată cu greu
de către inamic.
Art.399. - Limitările operaţiilor aeropurtate constau în:
a) dependenţa capacităţii aeronavelor de a ajunge la destinaţie de existenţa
unor condiţii meteorologice favorabile; realizarea şi menţinerea superiorităţii aeriene
locale pe întreaga perioadă a operaţiei, pentru operaţiile aeropurtate de amploare;
gradul de neutralizare sau distrugere a sistemelor de apărare aeriană cu baza la sol ale
inamicului dispuse pe traiectele de zbor spre şi dinspre zona/raionul de
paraşutare/debarcare, precum şi în zona propriu-zisă de paraşutare/debarcare;
b) vulnerabilitatea forţelor aeropurtate, după desantare, când mobilitatea,
puterea de foc şi de sprijin a luptei sunt limitate, capacitatea de luptă deplină fiind
atinsă doar după trecerea timpului necesar pentru organizarea acţiunilor; sprijinul

181 din 377


aerian ofensiv poate ajuta la creşterea protecţiei forţelor desantate, dacă este suficient
de intens pe tot parcursul acţiunii;
d) posibilităţile reduse de susţinere a forţelor, în condiţiile în care întăririle,
redislocările sau recuperarea acestora pot fi cu mult diferite faţă de metodele şi
procedeele utilizate în celelalte situaţii, iar orice reaprovizionare pe calea aerului este
permanent în pericol de a fi împiedicată de acţiunile inamicului.

2. Desfăşurarea operaţiei

Art.400 - Organizarea şi compunerea unei forţe aeropurtate depinde, în mare


măsură, de posibilităţile de transport aerian şi de misiunea ce urmează a se executa.
După luarea deciziei privind organizarea şi declanşarea operaţiei, comandantul are
posibilităţi limitate de a modifica datele iniţiale.
Art.401. - Datele şi informaţiile referitoare la inamicul din raioanele/zonele de
paraşutare/debarcare sunt de o importanţă deosebită, având un rol hotărâtor asupra
planificării. Fluxul datelor şi informaţiilor trebuie să fie continuu, până în ultimul
moment posibil înaintea declanşării operaţiei, pentru a permite, la nevoie,
actualizarea planurilor.
Art.402. - Planificarea unei operaţii aeropurtate se face în ordine inversă
desfăşurării, succesiunea întocmirii planurilor specifice fiind următoarea:
a) planul de acţiune terestră - detaliază misiunile şi obiectivele, stabileşte
tipul, efectivele şi organizarea forţelor luptătoare, precum şi sprijinul necesar pentru
îndeplinirea misiunii ordonate; în majoritatea situaţiilor, sunt stabilite şi zonele/
raioanele de acţiune, forţele de cercetare şi siguranţă, limitele şi vecinii zonelor/
raioanelor precum şi modul de folosire a rezervelor;
b) planul de paraşutare/debarcare - stabileşte succesiunea, metoda de
transport, dispunerea raioanelor/zonelor de paraşutare/debarcare, precum şi a
raioanelor/zonelor de adunare/concentrare a diferitelor componente ale forţei
aeropurtate şi a materialelor din zona obiectivului;

182 din 377


c) planul de zbor - cuprinde informaţii detaliate privind deplasarea pe calea
aerului a tuturor forţelor aeropurtate, de la aerodromurile de plecare până la
raioanele/zonele de paraşutare/debarcare;
d) planul de îmbarcare - stabileşte ordinea de îmbarcare în aeronave;
e) planul de afluire - cuprinde raioanele de dispunere ale forţelor aeropurtate
în zona aerodromurilor de plecare, precum şi alte detalii referitoare la instructajul şi
pregătirea unităţilor pentru operaţia ce urmează a se executa.
Art.403. - Desfăşurarea operaţiei aeropurtate cuprinde, de regulă, patru faze:
pregătirea; deplasarea aeriană; asaltul/atacul; acţiuni ulterioare.
(2) Pregătirea include toate activităţile, de la primirea dispoziţiei preliminare
sau a directivei/ordinului de operaţie, până la decolarea aeronavelor pentru misiune.
(3) Deplasarea pe calea aerului începe cu decolarea aeronavelor încărcate şi se
încheie la începerea paraşutării/debarcării forţelor în raioanele/zonele de paraşutare/
debarcare.
(4) Asaltul/atacul începe cu paraşutarea/debarcarea forţelor în raioanele lor de
paraşutare/debarcare şi continuă cu adunarea, reorganizarea acestora pentru ajungerea
la obiectiv şi atacul propriu-zis.
(5) Acţiuni ulterioare - prin însăşi natura operaţiilor aeropurtate presupun
cucerirea şi menţinerea iniţiativei pe tot timpul acţiunii în dispozitivul inamicului,
fără ca operaţiile ulterioare să contravină planului general de acţiune.
Art.404. - (1) Acţiunile de cucerire şi menţinere cuprind faza ofensivă, care se
termină cu ocuparea/cucerirea obiectivului şi faza defensivă, care are drept scop
menţinerea obiectivului cucerit, până la întărirea sau joncţiunea cu alte forţe.
(2) Acţiunile de ocupare şi menţinere implică întotdeauna o joncţiune cu alte
forţe.
(3) Acţiunile de interzicere a zonelor/raioanelor se pot finaliza prin retragerea
sau recuperarea forţei. Acestea pot lua forme diferite, cum ar fi interzicerea
pătrunderii inamicului într-un raion/zonă sau întreruperea liniilor de comunicaţii şi
informatică ale acestuia, prin acţiuni de hărţuire numeroase realizate de grupuri

183 din 377


izolate sau prin concentrarea forţelor într-un anumit punct, în funcţie de modul în
care comandantul îşi foloseşte imaginaţia şi îşi asumă anumite riscuri calculate.
(4) Forţa aeropurtată trebuie să aibă asupra sa numai echipamentul strict
necesar. Oricând este posibil, forţa trebuie să fie sprijinită cu foc din aer, de pe mare
sau de alte unităţi din Forţele Terestre.
Art.405. - Raidurile aeropurtate încep odată cu asaltul/atacul propriu-zis, care
poate fi precedat de o pregătire de foc şi se încheie când misiunea a fost îndeplinită;
urmează retragerea forţelor din zonă, care poate fi realizată prin trecerea în
dispozitivul trupelor proprii sau prin recuperarea pe calea aerului sau pe mare.
Art.406. - (1) Întrebuinţarea forţelor de sprijin al luptei se face cu anumite
particularităţi date de specificul modului de acţiune al fiecărei arme implicate:
a) artileria - este limitată la valoarea posibilităţilor de transport aerian de a
asigura cantitatea de armament pentru sprijin indirect cu foc. Sprijinul prin foc poate
fi asigurat forţei aeropurtate de către piesele de artilerie de pe nave sau de către
artileria cu bătaie mare. Este esenţial ca forţei aeropurtate să-i fie repartizate forţele şi
mijloacele de conducere a focului;
b) sprijinul aerian suplimentează sau înlocuieşte focul indirect al artileriei,
prin sprijin aerian ofensiv sau sprijinul elicopterelor de atac, în special atunci când
bătaia mijloacelor terestre nu permite satisfacerea nevoilor de sprijin prin foc;
c) elicopterele de atac pot asigura sprijinul total numai dacă zona ocupată
este suficient de mare; când este cazul, elicopterele şi elementele aeropurtate pot fi
utilizate pentru cercetare, sprijin prin foc, comandă si control, precum şi pentru
sprijinul logistic;
d) apărarea aeriană impune includerea de elemente corespunzătoare de
apărare antiaeriană, în structura forţei, în funcţie de situaţia aeriană din zonă;
resursele de apărare antiaeriană trebuie să fie desfăşurate odată cu elementele
înaintate;
e) sprijinul genistic trebuie să asigure atât mobilitatea forţelor proprii cât şi
contramobilitatea forţelor inamicului; organizarea sprijinului genistic se va baza pe
misiunea şi sarcinile ulterioare anticipate a fi îndeplinite; în acţiunile de ocupare şi

184 din 377


menţinere de amploare, poate exista, de asemenea, necesitatea construirii/amenajării
de locuri/terenuri de aterizare;
f) războiul electronic trebuie să asigure sprijinul acţiunilor aeropurtate prin
inducerea în eroare a inamicului, izolarea obiectivului şi reducerea capacităţii de
reacţie a inamicului; sprijinul de război electronic realizat de către unităţile terestre,
fiind limitat de capacitatea de transport, va fi suplimentat, după nevoi, cu acţiuni de
război electronic realizate de către sistemele aeropurtate ale Forţelor Terestre şi/sau
de către Forţele Aeriene.

3. Comanda şi controlul

Art.407. - (1) Unitatea de comandă este esenţială în operaţiile aeropurtate şi,


datorită caracterului întrunit al acestora, planificarea trebuie să fie centralizată. Cu
toate acestea, în timpul executării operaţiilor, în special în faza premergătoare
atacului terestru, libertatea de acţiune este vitală pentru eşaloanele inferioare.
(2) Pentru pregătirea şi conducerea unei acţiuni aeropurtate de amploare este
destinată o forţă aeropurtată întrunită.
Art.408. - Responsabilitatea comenzii pe timpul etapei de transport aerian, atât
pentru unităţile din compunerea Forţelor Aeriene cât şi pentru cele din Forţele
Terestre, revine comandantului unităţii care efectuează transportul aerian. Trebuie să
fie clar stabilit cine poate lua decizii finale, dacă să continue sau nu, dacă să schimbe
zonele/raioanele de paraşutare/debarcare sau dacă să abandoneze misiunea. Atunci
când operaţia aeropurtată este urmată de joncţiunea cu alte forţe, responsabilităţile
comenzii trebuie planificate şi stabilite din timp. În mod normal, comanda o va prelua
comandantul unităţii terestre în a cărei zonă de responsabilitate acţionează forţa
aeropurtată.
Art.409. - (1) Cooperarea continuă, la toate nivelurile, este vitală pentru
succes. Nevoia schimbului de ofiţeri de legătură se extinde asupra tuturor nivelurilor
de comandă ale forţelor participante.

185 din 377


(2) Comunicaţiile forţei aeropurtate după paraşutare/debarcare se bazează, în
principal, pe legătura radio.

4. Sprijinul logistic

Art.410. - Planificarea sprijinului logistic trebuie să aibă în vedere că


satisfacerea necesităţilor de aprovizionare a forţei, inclusiv constituirea stocurilor de
rezervă, să fie calculate cu largheţe pentru acoperirea situaţiilor neprevăzute şi
riscului acestui tip de acţiune. Forţa are, de obicei, un element întrunit de sprijin
logistic. Reaprovizionarea este planificată să se execute în conformitate cu planul
comandantului forţei, iar pe măsură ce situaţia evoluează, programarea poate fi
actualizată pentru satisfacerea cerinţelor ce apar pe parcurs.
Art.411. - Aprovizionarea cu materialele aflate asupra trupelor se rezumă la
cele luate în capul de pod de către fiecare unitate. Ele sunt procurate înainte de
concentrarea forţelor pentru a permite pregătirea lor din timp, în scopul deplasării
aeriene şi pentru distribuirea acestora pe timpul asaltului/atacului.
(2) Aprovizionarea ulterioară - efectuată după paraşutarea/debarcarea forţelor
se execută prin următoarele două procedee:
a) aprovizionări planificate - se execută în zona obiectivului, în conformitate
cu un orar/grafic stabilit din timp şi se bazează pe consumul zilnic estimat la toate
categoriile de articole de aprovizionare; poate fi efectuată la unităţile primitoare sau
într-o poziţie centrală;
b) aprovizionări de urgenţă/la cerere - se execută pentru satisfacerea, în
situaţii de urgenţă, a cerinţelor pentru anumite categorii de materiale.
(3) Aprovizionarea planificată este efectuată conform procedurilor normale.
Art.412. - Sprijinul medical trebuie să aibă în vedere întărirea punctelor
medicale ale unităţii, prin asigurarea de personal medical şi materiale sanitare
suplimentare în zona obiectivului, în timpul cel mai scurt, atunci când forţele nu sunt
în măsură să-şi evacueze răniţii la spitalele de campanie pentru o perioadă
considerabilă de timp.

186 din 377


Art.413. - Evacuarea pe calea aerului este o procedură normală ce se execută
pe timpul desfăşurării operaţiilor aeropurtate. Evacuarea răniţilor are prioritate, în
toate situaţiile. Pentru evacuarea prizonierilor de război a civililor şi a altor categorii
de personal, priorităţile sunt stabilite de către comandantul forţei dispuse în capul de
pod aerian, în funcţie de particularităţile misiunii. Indiferent de împrejurări se are în
vedere posibilitatea ca liniile de comunicaţii aeriene să fie întrerupte sau afectate de
condiţiile meteorologice nefavorabile.

CAPITOLUL VII
Operaţia de întârziere

SECŢIUNEA 1
Generalităţi

Art.414. - Operaţia de întârziere este o operaţie în care o forţă aflată sub


presiunea inamicului cedează în mod progresiv terenul deţinut, în vederea câştigării
de timp prin încetinirea ritmului de înaintare al inamicului şi producerea de pierderi
maxime acestuia, fără a se angaja în acţiuni decisive23.
Art.415 - O unitate poate primi misiunea de a efectua o operaţie de întârziere,
ca parte a concepţiei eşalonului superior, în una din următoarele situaţii: ca forţă de
acoperire, pentru asigurarea retragerii forţelor principale; ca avangardă sau forţă de
acoperire, la întâlnirea cu forţe superioare; într-o operaţie de economisire a forţelor
executată pentru a fixa sau limita un atac inamic executat pe o direcţie de apropiere
mai puţin importantă/secundară; ca măsură de inducere în eroare pentru pregătirea
unui contraatac; ca forţă de fixare în apărarea mobilă.
Art.416. - Operaţiile de întârziere pot fi executate/separat sau ca parte a unui
alt tip de operaţie, ca fază pregătitoare a unei operaţii de apărare executată de forţele
destinate acoperirii sau ariergărzii în cazul retragerii.

23
Conform AAP - 6, Dicţionarul de termeni NATO

187 din 377


Art.417. - Scopul operaţiei de întârziere îl constituie crearea condiţiilor
necesare eşalonului superior pentru desfăşurarea altei operaţii, prin cedarea
progresivă a terenului concomitent cu menţinerea flexibilităţii şi a libertăţii de acţiune
şi producerea de pierderi cât mai mari inamicului.
Art.418. - Obiectivele urmărite prin executarea acestei operaţii pot fi:
încetinirea ritmului înaintării inamicului prin dezorganizarea coeziunii dispozitivului
ofensiv al acestuia, în vederea câştigării de timp pentru pregătirea operaţiilor
ulterioare; canalizarea inamicului în zonele favorabile atacării/contraatacării acestuia,
pentru câştigarea iniţiativei; evitarea angajării luptei în condiţii nefavorabile, pentru
a economisi forţele; determinarea direcţiei principale de efort a inamicului.
Art.419. - Condiţiile în care se execută operaţia sunt, de regulă, defavorabile
forţelor proprii: situaţie aeriană dezavantajoasă; iniţiativa de partea inamicului;
superioritatea numerică şi operativ-tactică a acestuia. De aceea, succesul este
condiţionat nemijlocit de mobilitate, flexibilitate, ingeniozitate, îndrăzneală şi
agresivitate în acţiune, în vederea preluării iniţiativei şi obligării inamicului de a se
dispune în poziţii cât mai favorabile acţiunilor proprii ulterioare, avute în vedere de
eşalonul care ordonă desfăşurarea operaţiei de întârziere.
Art.420. - Operaţia de întârziere nu se încadrează precis într-o serie de faze, ci
cuprinde o succesiune de acţiuni coordonate de tip ofensiv şi defensiv, fiecare dintre
ele fiind întreruptă atunci când presiunea inamicului devine prea mare, riscând să
ducă la o angajare decisivă, ireversibilă a forţei de întârziere. Acţiunea se execută
prin manevra forţelor şi angajarea inamicului din poziţii pregătite din timp pe
întreaga adâncime a zonei/fâşiei stabilite şi prin deplasarea succesivă pe
aliniamentele/poziţiile următoare înainte ca inamicul să poată concentra suficiente
elemente ale puterii sale de luptă, pentru a copleşi sau ocoli forţele proprii. Ritmul
înalt al acţiunilor este o caracteristică principală a operaţiilor de acest tip.
Art.421. - (1) Cu cât este mai mare mobilitatea forţelor proprii în comparaţie
cu cea a inamicului, cu atât creşte probabilitatea succesului operaţiei.
(2) Comandantul poate realiza creşterea mobilităţii proprii prin: recunoaşterea
itinerarelor de deplasare şi a poziţiilor; îmbunătăţirea stării drumurilor şi organizarea

188 din 377


judicioasă a traficului; folosirea tehnicilor şi procedurilor standard bine puse la punct
prin instrucţie; dispunerea forţelor de siguranţă şi a celor de apărare aeriană cu baza
la sol în punctele obligatorii de trecere; evacuarea refugiaţilor sau restricţionarea
deplasării acestora la drumurile neutilizate de către forţele de întârziere; evacuarea
din timp a pierderilor umane şi a surplusului de resurse rămase.
(3) Pentru a reduce mobilitatea forţelor inamicului, comandantul are în vedere:
ocuparea şi controlul porţiunilor de teren şi a punctelor obligatorii de trecere, care
domină itinerarele probabile de apropiere a inamicului; îmbunătăţirea obstacolelor
naturale de pe itinerar şi acoperirea lor cu foc; utilizarea tragerilor indirecte şi a
fumizării pentru a diminua vizibilitatea inamicului şi a încetini ritmul de înaintare;
executarea de atacuri în faţa limitei dinainte, pentru a-l dezechilibra pe inamic şi a-l
obliga să reacţioneze.
Art.422. - (1) Cerinţele de informaţii oportune şi precise sunt deosebit de mari,
fiind determinată de ritmul înalt al acţiunilor.
(2) Pe toată durata operaţiei, trebuie asigurat un flux informaţional continuu cu
privire la intenţiile, posibilităţile în timp şi spaţiu şi vulnerabilităţile inamicului,
folosindu-se sursele de informaţii de la toate nivelele de comandă.
Art.423. - (1) Avantajele terenului trebuie să fie exploatate la maximum de
către forţele proprii.
(2) Terenul ales pentru executarea operaţiei de întârziere este adecvat dacă:
prezintă obstacole naturale sau care pot fi îmbunătăţite cu uşurinţă şi permite
canalizarea acţiunilor inamicului; asigură bune posibilităţi de observare şi tragere
pentru forţele proprii; permite desprinderea cu uşurinţă de inamic.
Art.424. - În calculul timpului, trebuie acordată o atenţie deosebită duratei
totale a întârzierii şi timpului necesar forţelor proprii pentru pregătirea operaţiei,
incluzând recunoaşterile, dislocarea forţelor şi pregătirea poziţiilor/aliniamentelor de
apărare şi a obstacolelor.
Art.425. - Adâncimea ariei de operaţii repartizate unităţii care execută
întârzierea trebuie să fie suficient de mare pentru a permite desfăşurarea acţiunilor
pe durata de timp stabilită. Dacă aceasta este prea mică se impun următoarele măsuri:

189 din 377


scurtarea corespunzătoare a duratei întârzierii; întărirea unităţii care execută operaţia;
acceptarea unor pierderi mari care pot determina angajarea decisivă a forţei ca întreg.
Art.426. - Menţinerea permanentă a libertăţii de acţiune este esenţială pentru
succesul operaţiei. În acest sens, se are în vedere repartiţia judicioasă a forţelor
pentru: misiuni de supraveghere neîntreruptă; întârzierea cu agresivitate a inamicului;
retragerea pe următoarea poziţie/aliniament; rezervă.
Art.427. - Forţele şi mijloacele de război electronic trebuie folosite la
maximum în toate momentele operaţiei pentru: dezorganizarea conducerii inamicului;
bruierea şi inducerea în eroare a elementelor de cercetare a reţelelor de comandă şi
conducere a focului; asigurarea de informaţii despre inamic.
Art.428. - Măsurile de securitate şi protecţie vizează, în special, evitarea
surprinderii şi a angajării decisive involuntare. Acestea se realizează prin: folosirea la
maximum a mascării, inducerii în eroare, securităţii sistemelor de comunicaţii şi
informatică, războiului electronic şi a măsurilor de contrainformaţii; protecţia
punctelor critice pentru executarea deplasărilor, precum şi a defileelor naturale şi a
podurilor; protecţia flancurilor şi intervalelor; supravegherea zonelor neameninţate şi
concentrarea majorităţii forţelor pe direcţia principală de efort.

SECŢIUNEA a 2-a
Structuri şi misiuni

1. Structurile luptătoare

Art.429. - Unităţile blindate sunt deosebit de mult utilizate în majoritatea


tipurilor de teren. Ele îşi folosesc puterea de foc pentru angajarea inamicului în mod
eficace de la distanţe mari; mobilitatea le permite să se deplaseze rapid între poziţii
sau pe flancuri iar protecţia oferită de blindaj uşurează desprinderea de inamic.
Aceste caracteristici le fac foarte adecvate pentru executarea contraatacurilor, atunci
când este cazul.

190 din 377


Art.430. - Unităţile neblindate au posibilităţi limitate de a participa la operaţii
de întârziere, întrebuinţarea lor fiind limitată la terenurile greu accesibile, închise şi în
zonele cu localităţi şi construcţii industriale sau cu obstacole numeroase. Ele
desfăşoară lupta printr-o succesiune de poziţii pregătite corespunzător pentru apărare
forţându-l pe inamic, în fiecare caz, să-şi concentreze forţele pentru atacuri pregătite,
înainte de a se retrage către următoarea poziţie. Lipsa lor de protecţie solicită
precauţii suplimentare la dezangajare şi deplasare între poziţii care se desfăşoară
exclusiv sub protecţia sprijinului prin foc şi cu folosirea itinerarelor ascunse şi a
acoperirilor naturale. Aceste forţe nu sunt corespunzătoare executării retragerii prin
luptă, mai puţin în cazul luptei într-un teren care oferă acoperiri suficiente pentru
executarea deplasărilor şi este favorabil pentru executarea de ambuscade şi raiduri.
Art.431. - Unităţile aeromobile întâmpină acelaşi restricţii şi probleme ca şi
celelalte forţe neblindate dar au, în plus, capacitatea de dislocare şi redislocare rapidă
ceea ce permite concentrarea în timp scurt a puterii de luptă, în puncte cheie, ca şi
dispunerea în timp scurt, imediată atunci când situaţia impune. Folosirea lor în
rezervă şi pentru protecţia flancurilor permite comandantului utilizarea celorlalte
tipuri de forţe în gruparea de angajare.
Art.432. - Unităţile aeropurtate au posibilităţi chiar mai limitate decât forţele
aeromobile, datorită lipsei lor de mobilitate după lansare şi a nevoii de asistenţă
pentru recuperare din zonă. Ele pot, totuşi să fie utilizate în operaţii de inserţie zonală
cu scopul de a împiedica şi a stânjeni operaţiile inamicului într-o anumită zonă.
Terenul greu împădurit, deluros sau dominat de un râu sau de alte obstacole
importante şi care împiedică deplasarea inamicului în afara căilor de comunicaţie este
cel mai adecvat pentru utilizarea forţelor aeropurtate pentru acest tip de operaţii.

2. Structurile de sprijin de luptă

Art.433. - (1) Unităţile de artilerie pot avea o contribuţie majoră în operaţia de


întârziere, lovind inamicul cu foc concentrat la distanţe maxime. Capacitatea de a
lovi o varietate mare de obiective într-un timp scurt şi de a realiza câmpuri de mine,

191 din 377


nu trebuie folosită numai pentru a produce pierderi inamicului şi a-i slăbi potenţialul
ofensiv, dar şi pentru a crea situaţii care să permită manevra ofensivă a forţelor
luptătoare. Tragerile de interdicţie împotriva eşaloanelor doi şi următoare pot asigura
controlul forţelor inamice angajate în lupta apropiată.
(2) Prin sprijin imediat şi precis, unităţile de artilerie pot opri elementele
înaintate ale inamicului, prin trageri de neutralizare executate pe timpul dezangajării
forţelor proprii, poate împiedica apropierea inamicului de forţele de întârziere.
(3) Artileria trebuie organizată şi dispusă astfel încât să asigure sprijin prin foc
continuu, în decursul operaţiei de întârziere.
Art.434. - Acţiunile aeriene executate în folosul Forţelor Terestre sunt:
a) cercetarea şi observarea din aer a câmpului de luptă pentru identificarea
efectivelor, direcţiilor de întărire şi acţiunilor inamicului;
b) lupta împotriva forţelor aeriene ale inamicului - necesară în toate
momentele luptei, dar în special pe timpul deplasării forţelor proprii;
c) interdicţia aeriană şi sprijinul aerian apropiat care permit întârzierea şi
izolarea din aer a raionului acţiunilor de luptă pentru a întârzia, dezorganiza sau
neutraliza forţele inamicului din eşalonul doi.
Art.435. - Elicopterele de atac au un rol foarte important în dezorganizarea
forţelor inamicului, îndeosebi a întăririlor, prin utilizarea ambuscadelor mobile.
Aceasta realizează o apărare flexibilă şi mobilă pe întreaga adâncime a dispozitivului,
având ca rezultat întârzierea şi canalizarea acestuia pentru lupta nemijlocită. De
asemenea, elicopterele blindate de luptă pot sprijini eficient Forţele Terestre folosite
la întârziere, prin lovirea blindatelor inamice, preferabil din flancuri sau de la distanţe
mari. Pot fi utilizate pentru desfăşurarea rapidă a apărării antitanc, inclusiv atacuri în
adâncime, pentru a sprijini dezangajarea forţelor luptătoare şi pentru obţinerea
surprizei, precum şi pentru cazul că un comandant nu doreşte să angajeze forţele care
acţionează la sol în operaţia de întârziere. Manevra elicopterelor de luptă în operaţiile
de întârziere este similară cu cea din operaţia ofensivă.
Art.436. - Elicopterele de sprijin pot fi utilizate pentru: asigurarea unor
mijloace de comandă, control, comunicaţii şi informatică; cercetare, observare şi

192 din 377


obţinerea datelor despre obiective; transportul echipelor de artificieri şi de asigurare a
pazei obiectivelor pregătite pentru distrugeri, precum şi a muniţiilor necesare creării
barajelor de mine; transportul infanteriei uşoare, în special înainte de începerea
operaţiilor şi pe timpul ruperii luptei; executarea barajelor de mine; evacuarea
pierderilor umane; transportul resurselor materiale, al pieselor de schimb precum şi al
echipelor de întreţinere şi reparaţii.
Art.437. - Unităţile de apărare antiaeriană trebuie concentrate pe momentele
şi în punctele critice. O atenţie deosebită trebuie acordată asigurării punctelor
obligatorii de trecere pe timpul deplasării forţelor.
Art.438. - Unităţile de geniu sunt utilizate în mod special pentru: pregătirea
barajelor, câmpurilor de mine şi a distrugerilor; îmbunătăţirea şi întreţinerea căilor de
acces, inclusiv a punctelor de trecere peste cursurile de apă.
Art.439. - Unităţile de cercetare stabilesc şi menţin din timp contactul cu
inamicul, asigurând fluxul continuu al informaţiilor privind axele principale de
întărire ale inamicului, intenţiile, posibilităţile şi vulnerabilităţile acestuia. Ele trebuie
să fie suficient de puternice pentru a nu fi cu uşurinţă anihilate de către elementele
înaintate ale inamicului. Pe măsura evoluţiei luptei, în funcţie de situaţie, parte din
forţele de cercetare pot fi folosite pentru executarea acţiunilor specifice în scopul
asigurării flancurilor şi a intervalelor dintre elementele principale ale forţei de
întârziere.
Art.440. - Unităţile de război electronic contribuie la dezorganizarea şi
inducerea în eroare a inamicului, asigurând bruiajul şi înşelarea elementelor de
cercetare, a reţelelor de comandă şi de conducere a focului.

3. Structurile logistice

Art.441. - (1) În zona de desfăşurare a acţiunilor de întârziere se dispun numai


forţele şi mijloacele logistice cu mobilitate şi protecţie adecvate. Celelalte unităţi şi
stocurile sunt evacuate din timp. Deplasarea spre înapoi a resurselor de sprijin logistic

193 din 377


trebuie să fie strâns integrată planului general, pentru a asigura continuitatea,
integritatea şi disponibilitatea sprijinului, inclusiv pe aliniamentul următor.
(2) Transporturile prioritare sunt destinate deplasării trupelor luptătoare şi
aprovizionării acestora, evacuării materialelor, a răniţilor şi a tehnicii reparabile.

SECŢIUNEA a 3-a
Pregătirea operaţiei de întârziere

Art.442. - (1) Aliniamentele de apărare se aleg în aşa fel încât forţele care le
ocupă să aibă, pe cât posibil, flancurile asigurate, să includă forme tari de teren,
localităţi şi obstacole naturale, iar terenul din adâncime să dispună de acoperirile
necesare desprinderii de inamic şi replierii în ascuns a forţelor pe următorul
aliniament de apărare.
(2) Numărul de aliniamente şi distanţa dintre acestea se stabilesc astfel încât,
inamicul care a reuşit să rupă apărarea organizată pe primul aliniament să fie obligat
să pregătească un nou atac pentru ruperea aliniamentului următor.
(3) De regulă, valoarea forţelor care acţionează în sprijinul nemijlocit al
efortului principal este aproximativ egală cu valoarea forţelor care acţionează pe
direcţia principală de efort sau pe o altă direcţie de efort, în scopul asigurării
manevrei alternative de forţe şi mijloace de pe un aliniament pe altul.
(4) Ocuparea aliniamentului final se face succesiv, pe măsura replierii
unităţilor de pe ultimul aliniament intermediar.
Art.443. - Organizarea ariei de operaţii este similară cu cea de la operaţia de
apărare. În mod normal, întârzierea începe pe un aliniament stabilit prin misiune şi se
extinde înapoi până la un aliniament unde responsabilitatea pentru inamic este
încredinţată altor forţe sau până la aliniamentul unde tipul acţiunii se schimbă.
Aceasta este, în mod normal, aliniamentul de contact, un aliniament intermediar
înaintat al acesteia sau posibilul aliniament de predare a luptei. De obicei, în fâşia
repartizată forţelor, le vor fi stabilite linii de despărţire. Lărgimea frontului unităţii

194 din 377


sau formaţiunii tinde să fie mai mare decât în apărare. Comandantul forţei de
întârziere va decide care părţi din fâşia stabilită le va folosi în acţiunile lui, care părţi
pot fi abandonate mai devreme decât altele şi care dintre ele pot fi doar
supravegheate.
Art.444. - (1) Înainte de a face analiza situaţiei referitoare la acţiunea de
întârziere, comandantul trebuie să înţeleagă foarte bine intenţia comandantului său
superior şi ce doreşte el să realizeze prin dispunerea forţelor de întârziere. Odată
înţeles acest lucru, el face evaluarea proprie asupra situaţiei, elaborează concepţia
acţiunilor şi pregăteşte planul întregii acţiuni, de la dispunerea iniţială până la
terminarea acesteia.
(2) Concepţia acţiunilor şi planul acţiunilor au în atenţie următoarele aspecte:
repartizarea misiunilor pentru forţele la dispoziţie; etapizarea; terenul; barajele;
sprijinul prin foc - folosirea tragerii cu bătaie mare pentru a cauza din vreme pierderi
inamicului şi a evita angajarea decisivă; acoperirea intervalelor; siguranţa flancurilor;
desfăşurarea în adâncime - forţa trebuie, de asemenea, să fie desfăşurată în adâncime
pentru a respinge pătrunderea inamicului între unităţile înaintate şi a asigura siguranţa
împotriva forţelor aeropurtate sau debarcării forţelor aeromobile din elicoptere în
defileu şi itinerare de rezervă; conducerea focului şi a manevrei - aliniamentele de
raportare şi coordonare sunt folosite pentru supravegherea deplasării forţelor; se pot
da ordine pentru a completa orice interval/breşă sau pentru a adapta aliniamentele
acolo unde există pericol de pătrundere; cooperarea între unităţile învecinate,
incluzând măsuri pentru a evita fratricidul; controlul distrugerilor - necesitatea
realizării distrugerilor poate împiedica desfăşurarea forţelor proprii, ceea ce impune
ca planificarea, în special pentru distrugeri preliminare, culoare în câmpul de mine şi
distrugeri limitate, să fie strâns coordonată cu deplasarea şi manevra; elaborarea
planului cu măsurile de restricţionare în strânsă cooperare cu autorităţile naţiunii
gazdă; menţinerea observării în zona de responsabilitate a cercetării este, în mod
normal, o activitate importantă care presupune mijloace de cercetare video, de război
electronic şi toate resursele umane de culegere a informaţiilor; sprijinul logistic al

195 din 377


luptei - sprijinul acordat acţiunilor cu grad înalt de mobilitate executate pe distanţe
considerabile cere intuiţie şi flexibilitate.
(3) Amploarea acţiunilor de întârziere depinde de analiza situaţiei făcută de
comandant. Durata întârzierii este prevăzută în misiune.
Art.445. - (1) Pregătirea acţiunilor de întârziere trebuie să prevadă suficient
timp pentru stabilirea misiunii, realizarea cercetării, selectarea raioanelor de interes,
alegerea şi pregătirea obstacolelor şi a barajelor, executarea deplasării preliminare,
cooperarea cu unităţile vecine şi stabilirea sprijinului logistic al luptei.
(2) Atacurile în defilee sau distrugerile vor complica apărarea acestora şi
trecerea forţelor prin ele. Trebuie luate măsuri pentru decontaminarea acestor forţe
pentru evitarea contaminării noilor raioane. Atacurile chimice în timpul retragerii
trupelor sau refugiaţilor civili pot avea efecte psihologice, din cauza pierderilor mari
cauzate.

SECŢIUNEA a 4-a
Executarea operaţiei de întârziere

Art.446. - (1) Forţa de întârziere nu numai că utilizează adâncimea zonei


stabilite, dar şi atacă inamicul în propria sa adâncime. Dacă nu există un prilej
favorabil de a ataca inamicul la flancuri sau în spatele frontului, poate fi suficient să
se dispună forţele combatante pe poziţii avantajoase, astfel încât să poată angaja
inamicul de-a lungul celor mai probabile căi de acces.
(2) Culoarele trebuie ţinute sub supraveghere şi luate măsuri pentru reacţia
rapidă în cazul în care inamicul ar decide să le folosească pentru a avansa.
(3) Comandantul trebuie să aibă în vedere faptul că nu va avea întotdeauna o
imagine clară asupra inamicului şi că situaţia se poate schimba frecvent şi rapid. De
aceea, el trebuie să îşi asigure un flux continuu de informaţii printr-o cercetare bine
organizată, comunicaţii continue şi o rezervă puternică. Prin aceste mijloace
comandantul îşi poate asigura libertatea de acţiune. El trebuie să folosească forţele şi

196 din 377


mijloacele la dispoziţie într-o manieră care să pună inamicul rapid în faţa unor situaţii
neaşteptate. Acesta cere flexibilitate, precum şi o puternică încredere în capacităţile
comandanţilor subordonaţi de a determina imediat cele mai favorabile acţiuni ce
urmează să fie executate.
(4) Forţele luptătoare desfăşoară, în mod normal, lupta de întârziere printr-o
combinaţie de tehnici ofensive şi de apărare, cum ar fi apărarea temporară, acţiunea
viguroasă de contracarare şi contraatacul planificat.
Art.447. - (1) Forţa de întârziere necesită informaţii continue şi actuale despre
inamic. Aceasta impune angajarea elementelor de cercetare care stabilesc imediat şi
menţin contactul cu inamicul şi care trebuie să fie suficient de puternice pentru a nu fi
neutralizate cu uşurinţă de către inamic. La începutul ostilităţilor, aceste forţe ar putea
fi singurele elemente de pe teren apte să asigure informaţii reale pentru identificarea
activităţi inamicului.
(2) Pe timpul ducerii luptei, o parte din elementele de cercetare pot fi folosite
pentru asigurarea siguranţei şi protecţiei flancurilor precum şi a intervalelor dintre
elementele principale ale forţei care execută întârzierea.
Art.448. - (1) Executarea operaţiei începe prin angajarea inamicului în
momentul cel mai oportun, producându-i pierderi prin folosirea la maxim a puterii de
foc în combinaţie cu manevra, incluzând contraatacurile rapide şi limitate asupra
trupelor inamice care s-au extins prea mult sau care au expus un flanc descoperit.
Este posibil ca ocaziile pentru aceste acţiuni să apară în momentul în care inamicul a
depăşit obstacolul sau este temporar separat de trupele din eşalonul următor.
(2) Trebuie exploatate la maximum avantajele oferite de teren. Avansarea
rapidă a inamicului, mai ales de-a lungul comunicaţiilor, trebuie să fie împiedicată,
determinâdu-l să se concentreze/regrupeze şi să devină o ţintă. Prin manevre
executate la timp, se evită cât mai mult angajarea prea apropiată, folosindu-se fiecare
ocazie favorabilă pentru a-l surprinde pe inamic şi-al atrage în ambuscade.
(3) Una din priorităţile comandantului este ruperea luptei la timp pentru a
preveni ca părţi ale unităţii sale să fie izolate şi nimicite, dar chiar dacă elementele
forţei de întârziere sunt în pericol de a fi depăşite sau manevrate pe la flancuri, ele nu

197 din 377


rup lupta dacă nu au primit ordin sau dacă aceasta nu este în conformitate cu
misiunea.
(4) Modificările de situaţie specifice operaţiilor de întârziere necesită o
coordonare constantă şi apropiată între unităţile vecine, pentru a asigura: cunoaşterea
dispozitivului şi a manevrei forţelor proprii; sprijinul reciproc cu foc; înştiinţarea
privind începerea şi terminarea acţiunilor specifice; avertizarea asupra situaţiei şi
intenţiilor probabile ale inamicului.
Art.449. - (1) Rezervele sunt importante pentru menţinerea coeziunii şi
continuarea operaţiilor de întârziere, în special acolo unde inamicul a reuşit să
învăluie sau să pătrundă, prin intervale, între elementele forţei de întârziere.
(2) Posibilele misiunile ale rezervei sunt: blocarea/oprirea inamicului într-un
raion în care au fost în prealabil desfăşurate forţe insuficiente; contraatacurile cu
obiectiv limitat; ar putea fi necesară folosirea rezervelor la contraatacurile executate
în intervale, pentru a realiza eliberarea forţelor puternic angajate în luptă; acţiuni de
acoperire, necesare pregătirii poziţiilor pentru retragerea forţelor de întârziere,
executate în scopul de a continua angajarea într-un teren cât mai favorabil.
(3) Din cauza lărgimii fâşiei de luptă, adesea va fi necesar să se stabilească
rezerve mici, chiar dacă se mizează pe formarea unei rezerve generale. La nivel
inferior, rezervele sunt minime şi simplu alcătuite din elemente ale forţei care nu sunt
angajate activ, în timp ce, la eşaloanele superioare, pot fi special destinate forţe
pentru rezervă.
Art.450. - (1) Dezangajarea presupune ruperea contactului şi retragerea
trupelor de pe poziţii. Aceasta poate fi realizată prin retragerea printr-o poziţie
ocupată de o altă unitate sau brusc, întrerupând lupta în momentul în care inamicul
este destabilizat sau este incapabil să treacă imediat la urmărire.
(2) Decizia cea mai importantă constă în aprecierea corectă a momentului când
să se înceapă retragerea de pe fiecare aliniament/poziţie. Aceasta nu trebuie să aibă
loc prea devreme pentru că poate afecta realizarea întârzierii stabilite, dar nici prea
târziu întrucât există riscul unor pierderi inutile sau al depăşirii de către inamic.
Pentru a realiza ruperea luptei pot fi necesare contraatacuri.

198 din 377


Art.451. - (1) Deplasarea forţei de întârziere într-o zonă în care o altă forţă
preia responsabilitatea, poate fi o operaţie decisivă, în special când forţa nu a reuşit să
rupă lupta. Comandantul care a trimis forţa de întârziere stabileşte un aliniament de
predare a luptei.
(2) Dacă acţiunea de întârziere este urmată de apărare, elementele din forţa de
apărare pot fi desfăşurate înaintea aliniamentului de predare a luptei, fără a da
inamicului vreun indiciu referitor la intenţia de a rupe lupta.
(3) Deplasarea în spatele limitei dinainte a trupelor proprii trebuie să fie
planificată şi coordonată în detaliu. Forţa care se retrage trebuie să asigure informaţii
reale asupra retragerii plănuite şi asupra situaţiei de pe câmpul de luptă pentru forţa
care preia lupta, trimiţând elementele de legătură, avându-se în vedere şi nevoia de a
fi identificate cu uşurinţă unităţile care se retrag pe măsură ce se apropie şi trec prin
dispozitivul lor.

SECŢIUNEA a 5-a
Comanda şi controlul

Art.452. - Pentru a răspunde nevoilor foarte frecvente de deplasare a forţelor şi


mijloacelor, de schimbare a modului de acţiune în situaţii aeriene neclare sau chiar
nefavorabile, în condiţiile în care inamicul este cel ce deţine iniţiativa, cel puţin în
faza iniţială, se au în vedere următoarele: menţinerea fermă a unităţii de comandă şi a
coerenţei acţiunilor prin măsuri oportune de revenire rapidă din situaţiile critice şi de
câştigare a iniţiativei; planificarea şi coordonarea centralizată şi controlul
descentralizat al execuţiei; planificarea şi coordonarea detaliată, şi înţelegerea clară a
măsurilor de control pentru predarea, preluarea luptei între elementele forţelor proprii
care trec de pe un aliniament pe altul şi între forţele care au executat întârzierea şi
cele care preiau lupta pe aliniamentul final.
Art.453. - Aliniamentul final de predare a luptei trebuie să asigure
continuitatea acţiunilor asupra inamicului şi trebuie să îndeplinească următoarele

199 din 377


condiţii: să fie dispus dincolo de aliniamentul de pe care inamicul poate angaja
următoarea poziţie defensivă, cu foc direct şi să permită protejarea locurilor de
trecere şi acoperirilor utilizate de forţele care rup contactul; să poată fi apărat, cel
puţin temporar; să aibă, în spate, drumuri laterale bune, care să permită utilizarea
punctelor alternative de intrare; să poată fi identificat cu uşurinţă, în teren; să permită
sprijinul predării luptei, cu foc direct şi indirect.
Art.454. - Măsurile de control vizează: realizarea şi menţinerea legăturii;
liniile de despărţire; itinerarele şi direcţiile de deplasare de pe un aliniament pe altul
şi pentru intrarea în dispozitivul de apărare al eşalonului superior; aliniamentele
intermediare de coordonare; aliniamentul final de predare a luptei; punctele de
coordonare; controlul circulaţiei; măsurile de control al spaţiului aerian; liniile de
coordonare a sprijinului cu foc; limita dinainte a trupelor proprii; elementele de timp
pentru momentele importante; parole şi semnale de recunoaştere; măsuri pentru
închiderea barajelor de mine şi executarea distrugerilor; măsuri de executare a
acţiunilor de interdicţie.

CAPITOLUL VIII
Operaţii desfăşurate în teritoriul controlat de inamic

SECŢIUNEA 1
Generalităţi

200 din 377


Art.455. - (1) Aceste operaţii pot fi desfăşurate împreună cu alte forţe sau
independent, fără o legătură directă cu o altă unitate, în adâncimea teritoriului
controlat de inamic. Planificarea şi executarea lor trebuie să ţină cont de structura
care are în responsabilitate nemijlocită zona de operaţii.
(2) Un accent deosebit se pune pe mobilitate, inducere în eroare şi surprindere,
dacă este necesară acţiunea ofensivă sau pe mascare şi împiedicarea vizibilităţii,
acolo unde scopul operaţiei constă în culegerea informaţiilor sau determinarea datelor
despre un obiectiv. Forţele implicate nu trebuie să permită imobilizarea lor de către
inamic.
Art.456. - (1) Misiunile stabilite pot fi generale sau specifice, prin natura lor,
dar trebuie să se înscrie în cadrul posibilităţilor forţei, altfel potenţialul acesteia poate
fi risipit fără a obţine rezultate eficiente. Acolo unde este necesar, comandantul
stabileşte obiectivele asupra cărora forţa urmează să-şi concentreze efortul principal.
(2) Misiunile care se pot încredinţa forţelor care acţionează în teritoriul
controlat de inamic sunt: interzicerea întrebuinţării liniilor de comunicaţii ale
inamicului; atacarea unităţilor şi instalaţiilor inamice; culegerea de informaţii;
împiedicarea exercitării comenzii şi controlului de către inamic; dezorganizarea
sistemelor de comunicaţii şi informatică; hărţuirea deplasării şi a sprijinului logistic al
inamicului; atacarea mijloacelor nucleare; dirijarea focului asupra obiectivelor
importante de la inamic; imobilizarea forţelor inamice; ajutorarea creării mişcării de
rezistenţă în teritoriului inamicului; coordonarea operaţiilor rezistenţei cu cele ale
forţelor convenţionale.
Art.457. - (1) Zonele urbane pot asigura condiţii corespunzătoare pentru aceste
operaţii, deoarece centrele populate sunt, în mod normal, o sursă de sprijin. Totuşi,
trebuie acordată atenţie impactului pe care această acţiune îl poate avea asupra
populaţiei locale, deoarece este mult mai uşor pentru inamic să ia măsuri punitive
globale într-o zonă urbană decât într-o zonă rurală şi astfel, să exercite presiuni
asupra populaţiei locale pentru cooperare. De asemenea, zonele împădurite, cu teren
greu accesibil, zonele montane şi cu populaţie rară sunt foarte potrivite pentru acest
tip de operaţii.

201 din 377


(2) Chiar în condiţiile unei planificări şi pregătiri minuţioase, modul de
desfăşurare al acţiunilor este, de obicei, mai puţin previzibil decât al oricăror acţiuni
de luptă şi, de aceea comandanţii au nevoie de o largă libertate de acţiune.

SECŢIUNEA a 2-a
Desfăşurarea operaţiilor

1. Planificarea

Art.458. - (1) Acţiunile trebuie să fie coordonate cu forţele proprii/aliate din


apropiere şi cu statul major care deţine responsabilitatea în zonă, mai ales atunci când
operaţiile se desfăşoară în imediata apropiere a poziţiei principale a forţelor proprii.
(2) De asemenea, trebuie avut în vedere timpul necesar pentru pregătire.
Forţele desfăşurate în spatele liniilor inamicului au nevoie de timp, pentru a ajunge
neobservate în zona acţiunilor de luptă şi pentru a se stabili acolo, fapt ce depinde de
modalitatea aleasă pentru aceasta, să se lase depăşite de inamic, să se infiltreze sau să
fie lansate pe calea aerului/mare.
(3) Întotdeauna, planificarea trebuie să ia în calcul dificila etapă a evacuării
forţelor care desfăşoară acţiuni în teritoriul inamic. Acest lucru poate fi realizat prin:
trecerea prin dispozitivul inamicului, în mod independent; realizarea joncţiunii cu
forţele proprii, în urma unui atac; evacuarea pe calea aerului; folosirea altor
modalităţi de retragere anterior stabilite.

2. Organizarea

Art.459. - (1) Mărimea forţelor care duc acţiuni în terenul controlat de inamic
este variabilă, în funcţie de misiunea pe care o au de îndeplinit. Ele vor fi compuse, în
general din unităţi fără blindate, incluzând în limita posibilităţilor şi în funcţie de
specificul misiunii şi personal specializat.

202 din 377


(2) Selecţia personalului. Acţiunile desfăşurate în teritoriul controlat de inamic
reprezintă o provocare deosebită pentru trupele folosite în acest tip de operaţii.
Comandanţii trebuie să aibă o pregătire temeinică, o voinţă puternică, rezistenţă fizică
şi iniţiativă. Militarii participanţi trebuie să fie puternici din punct de vedere fizic şi
mental, precum şi autonomi în acţiuni. Ei trebuie să fie foarte îndemânatici în
folosirea armamentului şi tehnicii şi să aibă un înalt nivel de instruire în lupta de
supravieţuire şi în rezistenţa la interogatorii. De asemenea, constituie un avantaj
posibilitatea mânuirii armamentul şi tehnicii inamicului şi cunoştinţele temeinice în
ceea ce priveşte limba, cultura şi geografia locală.

3. Sprijinul de luptă

Art.460. - (1) Sprijinul prin foc se realizează prin asigurarea propriilor


mijloace, dacă mărimea şi natura forţelor permit acest lucru. În majoritatea cazurilor,
posibilitatea de a acorda sprijin prin foc va depinde de situaţie, distanţe şi mijloace
la dispoziţie. Sprijinul aerian ofensiv poate fi, în unele situaţii, singura formă de
sprijin prin foc disponibilă. Coordonarea întrunită a acestuia trebuie realizată cât mai
din timp, posibil.
(2) Asistenţa operativă. De regulă, forţele de geniu constituie un element
esenţial al forţei. Elicopterele de sprijin pot fi utilizate pentru a ajuta la desfăşurarea,
reaprovizionarea şi evacuarea forţei. Unităţile care acţionează în teritoriul controlat
de inamic nu pot beneficia de sprijinul de război electronic, în toate situaţiile.

SECŢIUNEA a 3-a
Comanda şi controlul

Art.461. - (1) Operaţiile desfăşurate în teritoriul controlat de inamic sunt duse


în strânsă cooperare cu cele executate de forţele principale. În acest scop, se
stabileşte o legătură strânsă, la toate nivelurile.

203 din 377


(2) În operaţiile executate în adâncimea teritoriului controlat de inamic,
comanda şi controlul sunt încredinţate statului major superior, căruia forţa îi este
subordonată operaţional. Dacă în zonă acţionează mai multe unităţi, este necesar să se
emită instrucţiuni de coordonare de către statul major al structurii care conduce
operaţia în ansamblu. În unele situaţii, pentru coordonare se poate stabili o grupă
specială de stat major pentru acest tip de operaţii, care poate fi permanentă sau creată
numai pentru anumite misiuni.
Art.462. - Comunicaţiile radio la mare distanţă şi prin satelit sunt esenţiale
pentru dirijarea forţelor care desfăşoară operaţii în teritoriul controlat de inamic şi
trebuie să asigure un sistem de avertizare privind trecerea la folosirea armelor
nucleare. Când se folosesc comunicaţiile radio, sunt adoptate măsuri de securitate
pentru a se evita detectarea emisiilor de către inamic. Acestea pot include: ore
prestabilite pentru luarea legăturii şi un plan corespunzător de schimbare a frecvenţei;
transmiterea rapidă; folosirea emiţătoarelor de mică putere în zonele înaintate şi a
receptoarelor moderne cu înaltă sensibilitate în staţiile de transmisiuni de bază;
amplasarea emiţătoarelor radio departe de bază.

SECŢIUNEA a 4-a
Sprijinul logistic

Art.463. - (1) Unităţile care acţionează în teritoriul controlat de inamic nu pot


solicita sprijinul logistic obişnuit. Ele se bazează pe autoaprovizionare şi, deşi există
riscuri crescute, trebuie să acorde atenţie obţinerii unui anumit sprijin din partea
populaţiei locale. În acest caz, este necesară planificarea atentă şi inteligentă pentru a
evita compromiterea acţiunii.
(2) De obicei, transportul aerian constituie cea mai eficientă metodă pentru
aprovizionarea forţelor şi evacuarea bolnavilor şi răniţilor. Dacă aterizarea nu este
posibilă, se procedează la paraşutarea încărcăturilor.

204 din 377


(3) Se vor folosi la maximum informaţiile pe linie de sprijin logistic pentru a
descoperi existenţa surselor de aprovizionare în condiţii de luptă, îndeosebi cele
privitoare la combustibili, alimente şi apă.

CAPITOLUL IX
Operaţii în încercuire

SECŢIUNEA 1
Generalităţi

Art.464. - (1) În unele situaţii, comandantul acceptă încercuirea unor elemente


ale forţelor sale. Această opţiune determină limitarea libertăţii de acţiune, nu numai a
forţei implicate dar şi a statului major superior şi chiar poate periclita continuarea
acţiunii.
(2) Forţele încercuite trebuie să lupte pe cont propriu, întrucât sunt izolate şi au
un sistem de aprovizionare limitat. Capacitatea lor de luptă se poate deteriora rapid şi
moralul poate scădea, dar cu toate acestea ele trebuie să lupte cu vigoare.
(3) Acest tip de luptă ridică cerinţe deosebite atât pentru comandanţi cât şi
pentru trupe şi solicită o conducere fermă.
Art.465. - (1) Operaţiile specifice încercuirii sunt:
a) apărarea în încercuire - iniţiativa aparţine inamicului şi, de aceea
comandantul trebuie să-şi asigure protecţia din toate direcţiile;
b) ieşirea din încercuire - cuprinde acţiunile de scoatere din încercuire,
acţiunile de rupere a încercuirii şi/sau combinarea celor două.
(2) Scoaterea din încercuire se realizează de către alte forţe din subordinea
eşalonului superior, şi presupune crearea unor breşe prin poziţiile inamicului pentru a
ajunge la forţa încercuită, restaurând astfel libertatea de acţiune a acesteia.

205 din 377


(3) Ruperea încercuirii implică acţiunea ofensivă a forţelor încercuite pentru a
face joncţiunea cu forţele principale.
Art.466. - (1) După ce o forţă este încercuită, responsabilitatea imediată a
comandantului este să decidă dacă misiunea forţelor încercuite trebuie să fie
revizuită. Factorul principal în luarea deciziei în acest sens îl constituie estimarea sa
privind timpul cât forţa încercuită va fi capabilă să lupte independent.
(2) În funcţie de importanţa misiunilor, comandantul decide dacă o forţă din
exterior trebuie să lanseze acţiunea de eliberare sau dacă forţa încercuită trebuie să
rupă încercuirea, în care caz poate fi necesar sprijinul aerian sau al forţelor principale.
Art.467. - Caracteristicile principale ale operaţiilor specifice încercuirii sunt:
atacurile inamicului pot veni din mai multe direcţii; sprijinul din afară este dificil,
dacă nu imposibil; forţele încercuite sunt vulnerabile la atacul concentrat lansat de
artileria inamicului, atacul aerian şi dacă este cazul, atacul chimic şi nuclear; forţele
încercuite îşi pot pierde capacitatea de a culege informaţii oportune şi temeinice, fapt
ce creează eşalonului superior obligaţia de a le asigura aceste date.

SECŢIUNEA a 2-a
Desfăşurarea operaţiilor

1. Planificarea

Art.468. - În cazul apărării în încercuire comandantul stabileşte zona care va fi


apărată bazându-se pe trupele disponibile. Acesta ia măsuri pentru: identificarea
căilor probabile de acces al inamicului şi alocarea forţelor pentru acoperirea acestora;
organizarea cercetării pentru a acoperi întregul perimetru; stabilirea unei rezerve
mobile, relativ puternice, care să poată fi lansată pe direcţiile care sunt expuse cel mai
mult pericolului de atac; utilizarea tuturor resurselor de sprijin prin foc disponibile,
atât din interiorul cât şi din exteriorul perimetrului, pentru a respinge ameninţările din
orice direcţie.

206 din 377


Art.469. - (1) Planificarea scoaterii din încercuire intră în responsabilitatea
comandantului care coordonează acţiunea generală.
(2) Deoarece raportul de forţe nu poate fi la fel de favorabil ca în situaţiile unui
atac obişnuit, surpriza este de cea mai mare importanţă.
(3) Planul trebuie coordonat cu forţele încercuite, în special cu privire la timp şi
spaţiu, precum şi la necesitatea menţinerii efectului surprinderii.
(4) Efectivul şi componenţa forţei care execută scoaterea din încercuire depind
de planurile acţiunilor ulterioare.
Art.470. - (1) Responsabilitatea principală privind planificarea acţiunilor de
rupere a încercuirii revine comandantului forţelor încercuite, fapt pentru care, toate
acţiunile desfăşurate în sprijinul ruperii încercuirii trebuie să se încadreze în
concepţia acestuia.
(2) În timpul ruperii, este creată o breşă în dispozitivul inamicului, care este
menţinută deschisă pentru a permite ieşirea forţelor.
(3) Pe parcursul operaţiei, este esenţial să se menţină ritmul şi integritatea
întregii forţe.
(4) Punctul de rupere şi itinerarul de deplasare ulterioară trebuie să fie alese cu
atenţie. Calea cea mai directă poate să nu fie şi cea mai bună. Trebuie exploatate
punctele slabe ale inamicului şi trebuie încercată evitarea angajării acestuia, prin
folosirea rutelor indirecte şi a terenului greu accesibil, în condiţii de întuneric sau de
vizibilitate redusă.
(5) Dacă există altă alternativă, se execută ieşirea fără luptă/exfiltrarea, pentru
planificarea căreia se acordă atenţie deosebită următoarelor aspecte: organizarea
unităţilor şi subunităţilor; sincronizarea acţiunilor; dispunerea tehnicii şi materialelor;
planurile privind pierderile şi prizonierii de război.

2. Organizarea

Art.471. - Imediat ce o forţă este încercuită este important ca aceasta să se


organizeze în cel mai scurt timp posibil pentru a face faţă noii situaţii. Aceasta

207 din 377


include: restabilirea structurii de comandă; organizarea sectoarelor de apărare;
crearea rezervei; organizarea sprijinului prin foc; reorganizarea şi consolidarea
sprijinului logistic; restabilirea legăturilor.
Art.472. - Comandantul forţelor încercuite trebuie să-şi pregătească efectivele,
astfel încât acestea să poată primi oportun sprijin pentru acţiunile proprii de la forţele
aflate în afara încercuirii.
Art.473. - Organizarea ruperii încercuirii presupune: desemnarea unităţilor de
luptă cu efective suficiente pentru a executa ruperea în direcţia dorită; asigurarea
forţelor necesare pentru apărarea şi înşelarea inamicului pe aliniamentul de contact;
organizarea eşaloanelor următoare cum ar fi sprijinul de luptă, sprijinul logistic şi
elementele de comandă; desemnarea elementelor de siguranţă de spate; dacă se
constată imposibilitatea ieşirii din încercuire prin luptă, atunci ieşirea din încercuire
se realizează în ascuns prin teritoriul ocupat de inamic.

3. Executarea

Art.474. - Apărarea în încercuire. Apărătorul trebuie să fie capabil să


reacţioneze imediat cu foc şi cu forţele din rezervă asupra căilor de acces. Deşi este
dificil de identificat direcţia cea mai probabilă a loviturii principale a inamicului,
trebuie luate măsuri ferme pentru blocarea oricărei ameninţări serioase la coeziunea
apărării, pentru a împiedica nimicirea pe părţi a forţei.
Art.475. - (1) Scoaterea din încercuire. Atacurile pentru scoaterea din
încercuire organizate din afara încercuirii sunt executate în acelaşi mod ca şi acţiunile
ofensive obişnuite, surpriza şi viteza fiind de importanţă deosebită.
(2) De obicei, acestea sunt executate ca un atac pe front redus al elementelor
avansate, cu misiunea de a înainta cât mai rapid posibil, în timp ce forţele din
eşalonul următor asigură siguranţa flancurilor pentru a menţine coridorul deschis.

208 din 377


(3) Forţa încercuită sprijină prin foc atacul forţelor destinate scoaterii din
încercuire şi, dacă este posibil, caută să devieze sau imobilizeze forţele inamicului
prin realizarea de acţiuni ofensive locale.
Art.476. - (1) Ruperea încercuirii. În vederea ieşirii din încercuire, forţele
încercuite sunt reorganizate, fiind necesară o pregătire minuţioasă.
(2) Ruperea încercuirii trebuie să surprindă inamicul şi este similară unui atac
cu ocuparea bazei de plecare la ofensivă.
(3) Apărarea circulară trebuie menţinută până când forţele creează breşa în
dispozitivul inamicului.
(4) Ritmul trebuie să fie menţinut şi după crearea breşei.
(5) Elementele de cercetare sunt desfăşurate avansat, pentru a permite
comandantului să evite poziţiile tari ale inamicului. Acestea înaintează cât mai rapid
posibil, iar elementele de siguranţă de flanc şi de spate asigură protecţia forţei.
(6) Elementele de sprijin în luptă şi cele de sprijin logistic sunt integrate în
cadrul forţelor principale pentru a le asigura protecţia.
(7) Ultimele elemente care menţin apărarea perimetrului rup lupta, de obicei, la
ordin.
(8) În cazul în care se intenţionează ieşirea din încercuire fără luptă/exfiltrarea
prin teritoriul inamicului, sunt folosite forţele blindate pentru a executa o breşă
iniţială sau un atac fals. Succesul acţiunii poate fi obţinut numai în condiţii
corespunzătoare de teren şi vizibilitate.

4. Sprijinul de luptă

Art.477. - (1) Artileria. Pentru apărarea în încercuire se au în vedere


următoarele particularităţi:
a) focul executat din interiorul poziţiei - să poată acoperi sectorul de apărare
circular, scop în care poziţia de tragere trebuie să fie stabilită într-un raion situat spre
mijlocul zonei apărate;

209 din 377


b) focul executat din afara încercuirii - să acorde sprijin prin foc maxim
pentru forţele încercuite şi să fie coordonat cu cel al forţelor încercuite.
(2) Pentru scoaterea din încercuire şi ruperea încercuirii, se au în vedere
următoarele particularităţi:
a) cercetarea prin luptă asigură date informative importante şi ajută la
reducerea pericolului din partea inamicului, efectuându-se de-a lungul itinerarelor
forţei care execută scoaterea/ruperea;
b) sprijinul prin foc cu mijloacele proprii este limitat, în anumite etape ale
operaţiei, din cauza manevrei, fapt ce trebuie compensat prin asigurarea sprijinului
prin foc din afara forţei încercuite.
Art.478. - (1) Sprijinul aerian nemijlocit - poate fi singura modalitate de a
asigura forţei încercuite un sprijin prin foc suplimentar, scop în care forţei încercuite
îi sunt alocaţi controlori aerieni suplimentari.
(2) Elicopterele de sprijin sunt utilizate pentru: transportul tehnicii de luptă şi a
personalului; sprijinul logistic; evacuarea aero-medicală; redispunerea forţelor.
Art.479. - Apărarea antiaeriană. Mobilitatea limitată a forţelor încercuite le
face vulnerabile la atacul aerian. De aceea, ele se bazează foarte mult pe apărarea
antiaeriană. Neajunsurile capacităţii organice de apărare antiaeriană trebuie
compensate prin acţiuni ale apărării aeriene zonale.
Art.480. - (1) Sprijinul genistic. Pe timpul apărării sunt valabile misiunile
normale, dar se pune un accent deosebit pe contramobilitate. Există nevoi crescute
pentru executarea lucrărilor de protecţie şi pentru rezerva de geniu în vederea
combaterii pericolelor neaşteptate din partea inamicului.
(2) Pe timpul scoaterii din încercuire sau ruperii încercuirii, sprijinul genistic
este utilizat în lupta împotriva obstacolelor inamicului şi în executarea culoarelor în
barajele proprii. În timpul ruperii încercuirii, acolo unde este posibil, unele resurse
genistice acţionează în ariergardă pentru a executa misiuni de contramobilitate.
Art.481. - Sprijinul de război electronic. Se iau măsuri pentru a asigura
cercetarea şi sprijinul de bruiaj cu toate mijloacele de luptă radioelectronică
disponibile, pentru a amplifica efectul celor ce acţionează în zona încercuită.

210 din 377


SECŢIUNEA a 3-a
Comanda şi controlul

Art.482. - (1) Responsabilităţile de comandă. Cel mai important principiu de


comandă şi control al forţelor încercuite este ca toate forţele din încercuire să se afle
sub comandă unică pentru această operaţie.
(2) Din partea eşalonului superior, trebuie numit un comandant, care este
responsabil pentru forţele încercuite.
(3) La scoaterea din încercuire, relaţiile de comandă dintre comandantul
forţelor încercuite şi comandantul forţei care execută scoaterea din încercuire trebuie
să fie clar exprimate, incluzând perioada de timp când ele devin efective.
Art.483. (1) Comunicaţiile şi informatica. Comunicaţiile stabilite trebuie să
asigure comanda şi controlul tuturor elementelor forţelor încercuite.
(2) Măsurile pentru sprijinul de comunicaţii şi informatică include extinderea
ariei de acoperire prin utilizarea subsistemului radio de campanie aeropurtat şi
organizarea de direcţii radio, pentru a transmite fluxuri mari de informaţii între forţele
încercuite şi comandantul forţelor principale care deţine şi responsabilitatea asupra
forţelor din încercuire.

SECŢIUNEA a 4-a
Sprijinul logistic

Art.484. - (1) Reaprovizionarea. Aprovizionarea forţei încercuite intră în


responsabilitatea statului major superior, dar este necesar controlul strict al
materialelor în perimetrul încercuit.
(2) Dacă situaţia permite, aprovizionarea poate fi realizată pe calea aerului.

211 din 377


Art.485. - (1) Distrugerea echipamentului şi a materialelor. Pe timpul ruperii
încercuirii, toată tehnica şi materialele care nu pot fi evacuate sunt distruse sau făcute
neoperative.
(2) Dacă nu pot fi evacuate, tehnica şi materialele sanitare trebuie să fie
marcate ca atare şi lăsate pe loc în conformitate cu prevederile Convenţiei de la
Geneva.

CAPITOLUL X
Operaţii multinaţionale

SECŢIUNEA 1
Generalităţi

Art.486. - (1) În concordanţă cu obiectivele politice şi angajamentele


internaţionale ale României, Forţele Terestre trebuie să fie în măsură să participe la
operaţii multinaţionale, desfăşurate fie pe teritoriul naţional, fie în afara acestuia.
(2) În cadrul operaţiilor multinaţionale, unităţile din compunerea Forţelor
Terestre pot fi chemate să execute:
a) operaţii specifice luptei armate - pentru îndeplinirea obligaţiilor de apărare
colectivă;
b) operaţii de stabilitate şi de sprijin - sub egida ONU şi conduse nemijlocit
de către aceasta; conduse de către NATO sub mandat ONU sau OSCE; sub mandat
ONU în cadrul unor structuri şi iniţiative regionale sau subregionale.

212 din 377


Art.487. - (1) Având în vedere dificultăţile deosebite de realizare a unităţii de
efort în operaţiile multinaţionale, pe timpul pregătirii şi desfăşurării acestora se au în
vedere următorii factori specifici: scopurile şi obiectivele alianţei/coaliţiei; doctrinele
militare şi pregătirea forţelor; tehnica de luptă; diferenţele culturale; limbajul; lucrul
în echipă şi încrederea.
(2) Scopurile şi obiectivele sunt armonizate pe baza strategiei comune, iar
fiecare ţară participantă îşi va da acordul asupra obiectivelor, care trebuie să fie
definite cu claritate şi îndeplinite prin efort comun.
(3) Doctrinele militare şi pregătirea forţelor participante sunt puse în
concordanţă prin activităţi desfăşurate în comun în timp de pace, adoptarea unor
standarde de pregătire comune şi realizarea consensului în problemele doctrinare
incompatibile.
(4) Interoperabilitatea tehnicii de luptă se rezolvă, în principal, prin
constituirea grupărilor de forţe din unităţi cu posibilităţi similare/apropiate. În funcţie
de situaţie incompatibilităţile existente se depăşesc prin măsuri complementare.
Comandanţii/comandamentele trebuie să cunoască bine posibilităţile reale ale
aliaţilor/partenerilor de coaliţie şi să ţină cont de acestea în stabilirea intenţiei
comandantului şi a concepţiei operaţiei, precum şi în planificarea operaţiei şi
repartiţia misiunilor.
(5) Diferenţele culturale dintre parteneri impun ca, în planificarea şi executarea
operaţiilor, să se ţină cont de sentimentele de mândrie naţională, de sensibilităţile
culturale, standardele de viaţă, deosebirile în etica muncii, religie şi disciplină, care
afectează modul în care naţiunile abordează operaţia.
(6) Limbajul generează probleme care pot fi depăşite prin stabilirea limbii
oficiale, traducerea tuturor documentelor scrise şi, la nevoie, constituirea unor
echipe speciale de legătură şi de lingvişti. Comandantul trebuie să aibă în vedere că
deosebirile de limbă determină creşterea timpului necesar planificării şi sunt o sursă
potenţială de greşeli sau neînţelegeri.
(7) Lucrul în echipă şi încrederea se realizează prin repartiţia echitabilă a
responsabilităţilor şi privaţiunilor, stabilirea misiunilor în conformitate cu

213 din 377


posibilităţile unităţilor, accesul la rezerve sau la întăriri, inclusiv la sprijinul aerian
apropiat şi interdicţia aeriană, legătura permanentă, contactul de la om la om între
comandant şi soldat.
(8) Succesul operaţiilor grupărilor multinaţionale este condiţionat de
înţelegerea cu claritate, de către toate ţările participante, a obiectivelor declarate ale
alianţei/coaliţiei, precum şi de încrederea membrilor forţelor componente în
comandanţii lor.

SECŢIUNEA a 2-a
Pregătirea şi desfăşurarea operaţiilor

Art.488. - (1) Pregătirea şi desfăşurarea operaţiilor multinaţionale se execută în


conformitate cu prevederile Doctrinei pentru Operaţii Întrunite Multinaţionale.
(2) Problema principală a pregătirii şi desfăşurării operaţiilor multinaţionale o
constituie sincronizarea elementelor componente ale capacităţii de acţiune şi
realizarea unităţii de comandă şi de efort. pentru exploatarea la maxim a
posibilităţilor grupării multinaţionale.
Art.489. - (1) Ca urmare a transferului de autoritate, unităţile din compunerea
Forţelor Terestre intră sub comanda comandantului suprem al alianţei sau al coaliţiei.
Totodată, ele trebuie să-şi exercite toată autoritatea şi responsabilitatea necesară în
relaţiile de comandă stabilite pentru forţele multinaţionale primite sub control.
(2) Comandantul forţelor naţionale menţine cu fermitate atributele
netransferabile ale comenzii depline a propriilor forţe, lăsând doar comanda operativă
la dispoziţia conducerii militare a alianţei/coaliţiei.
(3) Autoritatea comandantului forţei multinaţionale nu este absolută, adeseori,
fiind necesar consensul comandanţilor subordonaţi.

214 din 377


(4) Misiunile încredinţate fiecărei unităţi trebuie percepute ca juste şi
realizabile pentru forţele cărora le sunt ordonate şi echitabile din punct de vedere al
împărţirii greutăţilor şi riscurilor.
(5) Este necesar ca forţele tuturor naţiunilor participante să aibă capacitatea de
a primi, înţelege, planifica şi îndeplini misiunile la acelaşi nivel calitativ.
(6) Deşi complexitatea şi natura misiunilor repartizate fiecărui contingent
naţional pot varia, comandamentul multinaţional trebuie să fie în măsură să asigure
îndrumarea directă a acestor contingente.
(7) Pentru rezolvarea problemelor create de existenţa unor diferenţe importante
în structura comandamentelor, comandantul grupării multinaţionale poate folosi un
comandament de bază pentru planificarea operaţiei şi unul auxiliar pentru preluarea,
traducerea şi comunicarea mai departe a instrucţiunilor de execuţie, către membrii
coaliţiei.
Art.490. - (1) Factorii cei mai semnificativi ai sincronizării manevrei în cadrul
operaţiilor multinaţionale, la nivel strategic şi la nivel operativ, sunt: mobilitatea;
informaţiile; mărimea şi capacitatea logistică a forţelor; apărarea aeriană;
posibilităţile de tragere la mare distanţă; capacitatea de acţiune a forţelor speciale;
pregătirea pentru acţiune în situaţii deosebite şi în condiţiile întrebuinţării
ADMCBRN.
(2) Pentru a atinge în mod optim scopurile strategice şi operative ale manevrei,
planurile trebuie să reflecte posibilităţile reale, specifice fiecărui contingent naţional
în repartizarea misiunilor.
(3) Pentru eliminarea disfuncţiilor ce pot apare pe timpul executării manevrei,
se pot efectua schimburi de tehnică de comunicaţii şi informatică, instruirea în comun
şi constituirea de comandamente mixte - pe lângă schimbul de echipe de legătură.
(4) Comandantul unei grupări multinaţionale planifică şi desfăşoară manevra în
aşa fel, încât să exploateze la maximum punctele tari complementare şi să reducă la
minim dificultăţile de coordonare.

215 din 377


(5) O atenţie specială va fi acordată, formulării intenţiei comandantului şi
concepţiei operaţiei, pentru a se evita confuziile cauzate de deosebirile de doctrină şi
terminologie.
(6) Pregătirea şi desfăşurarea manevrei la nivel tactic presupun o deosebită
precizie şi detaliere pentru realizarea cooperării. Comandanţii unităţilor vecine sau ai
forţelor de sprijin trebuie să se pună de acord cu privire la: măsurile de control tactic;
metodele şi procedeele tactice de acţiune; utilizarea posibilităţilor altor categorii de
forţe; organizarea şi posibilităţile unităţilor; caracteristicile tehnicii şi ale
echipamentului.
(7) Acţiunile specifice manevrei în care unităţile cooperează pentru prima dată
trebuie precedate de o planificare detaliată cu accent pe repetiţii şi simulări.
Art.491. - (1) Sprijinul prin foc presupune sincronizarea acţiunilor artileriei şi
ale elicopterelor de atac, a sprijinului aerian apropiat şi a interdicţiei aeriene, a
artileriei navale şi a contramăsurilor electronice. Acesta necesită dezvoltarea, deplina
înţelegere şi aderarea strictă la un set comun de măsuri de control al tragerilor.
(2) În cadrul alianţei, aceste măsuri pot avea un caracter obişnuit dar, în cazul
unei coaliţii poate fi necesar să se adopte unele măsuri şi procedee de circumstanţă,
care se stabilesc din timp, pentru a asigura oportunitatea şi eficienţa tragerilor precum
şi evitarea fratricidului.
Art.492. - (1) Informaţiile presupun realizarea în cel mai scurt timp, a unui
sistem informaţional apt să exploateze posibilităţile de culegere, procesare şi
diseminare ale structurilor din cadrul detaşamentului de informaţii pentru a stabili
situaţia operaţională a fiecărei componente din cadrul alianţei.
(2) Se acordă o atenţie deosebită măsurilor pentru realizarea sistemului C2I
STAR care să se integreze rapid în sistemul informaţional al forţei multinaţionale, să
asigure utilizarea surselor de informaţii disponibile de către toţi partenerii şi
transmiterea rapidă a informaţiilor necesare. Aceasta necesită, de obicei, formarea
unei structuri/comandament de informaţii multinaţionale, la nivelul teatrului de
operaţii şi stabilirea unei reţele informaţionale, care să dispună de sisteme de

216 din 377


comunicaţii şi informatică adecvate şi ofiţeri de legătură între diversele
comandamente.
Art.493. - (1) Logistica. Problemele specifice operaţiilor multinaţionale pe
linie de sprijin logistic, sunt determinate de: deosebirile de doctrină; nivelul
stocurilor; mobilitatea, interoperabilitatea şi limitele resurselor şi de infrastructură
naţionale.
(2) Concepţia doctrinară conform căreia logistica este, în primul rând, o
responsabilitate naţională, nu poate înlocui planificarea detaliată a acesteia în zona de
responsabilitate a grupării multinaţionale. În acest sens, comandantul forţelor
multinaţionale va constitui o secţiune a comandamentului multinaţional pentru
probleme de sprijin logistic.
(3) Controlul deplasărilor, utilizarea porturilor şi aerodromurilor, căile de
comunicaţie din zona de responsabilitate şi funcţiile specifice de aprovizionare sunt
probleme decisive care, adeseori, sunt coordonate la nivel superior celui al forţelor
naţionale.
(4) Transportul, construcţiile, sprijinul medical şi unele categorii de
aprovizionare pot fi asigurate de ţara gazdă. Unităţile din compunerea Forţelor
Terestre din Armata României pot utiliza elementele logistice oferite de ţara gazdă,
cum ar fi folosirea unor instalaţii şi suplimentarea sau înlocuirea serviciilor proprii de
aprovizionare.
(5) Comandantul grupării multinaţionale trebuie să coordoneze utilizarea unor
elemente de infrastructură - autostrăzi, căi ferate, porturi şi aerodromuri.
(6) Comandanţii de la eşaloanele mai mici şi ofiţerii de stat major care
gestionează operaţiile din zona de responsabilitate, soluţionează problemele de
legătură, limbă şi compatibilitate a tehnicii, inerente în operaţiile logistice combinate.
(7) Ofiţerii responsabili cu relaţiile civili-militari trebuie să-i sprijine pe
comandanţi în identificarea şi coordonarea nevoilor de resurse, instalaţii şi sprijin
local.
(8) Când partenerii din alianţă/coaliţie utilizează echipament şi tehnică
similare, reaprovizionarea, întreţinerea sau alte operaţii de sprijin se pot planifica şi

217 din 377


executa fără a ţine cont de apartenenţa naţională, în toate situaţiile urgente şi ori de
câte ori e posibil.
(9) Membrii unei alianţe/coaliţii pot utiliza unele articole comune - petrolul,
uleiurile, produsele medicale, materialele folosite pentru construirea obstacolelor,
mine, unele instrumente şi vehicule. Comandantul grupării multinaţionale asigură
obţinerea şi distribuirea acestor articole printr-o singură agenţie multinaţională de
aprovizionare, în scopul simplificării operaţiilor şi realizării economiei de efort.
Art.494. - Etapele operaţiilor multinaţionale desfăşurate de către unităţile din
compunerea Forţelor Terestre în afara teritoriului naţional sunt asemănătoare cu cele
specifice proiecţiei forţelor şi cuprind: pregătirea forţei - constituirea, pregătirea la
nivel de contingent naţional; dislocarea şi concentrarea în teatrul de operaţii;
pregătirea centralizată a forţei; consolidarea suportului logistic şi a sprijinului din
partea ţării gazdă; desfăşurarea în vederea executării operaţiei; executarea propriu-
zisă a operaţiei; încheierea conflictului şi activităţilor militare postconflict;
redislocarea/extracţia forţei - ieşirea din teatrul de operaţii.

CAPITOLUL XI
Operaţii de stabilitate şi de sprijin

SECŢIUNEA 1
Generalităţi

Art.495. - Operaţiile de stabilitate şi de sprijin desfăşurate de către Forţele


Terestre se execută în conformitate cu legislaţia internaţională referitoare la folosirea
forţelor armate şi cu obligaţiile asumate de România pentru realizarea păcii şi
securităţii internaţionale, precum şi cu legislaţia internă privind folosirea forţelor
armate în operaţii de apărare şi menţinere a ordinii constituţionale, de intervenţie în
situaţii de urgenţă civilă şi de sprijin al autorităţilor publice.

218 din 377


Art.496. - Forţele Terestre pot fi angajate în operaţii de stabilitate şi de sprijin
în timp de pace, în situaţii de criză, în timp de război sau în perioada postconflict.
Art.497. - Principiile de desfăşurare a operaţiilor de stabilitate şi de sprijin sunt
complementare principiilor luptei armate duse de către Forţele Terestre.
Art.498. - (1) Operaţiile de stabilitate şi de sprijin trebuie să fie integrate în
mod eşalonat în planurile de operaţie strategice şi politice ale statului român sau ale
statului pe teritoriul căruia se desfăşoară.
(2) Situaţiile des schimbătoare în cadrul acestor operaţii impun decizii rapide
luate de multe ori fără parcurgerea tuturor etapelor specifice procesului de pregătire.
(3) Rezolvările imediate ale unor situaţii apărute la nivel tactic pot modifica
deciziile de nivel operativ sau chiar strategic.
Art.499. - (1) Datorită eterogenităţii forţelor militare şi civile participante şi a
importanţei acţiunilor acestora, conducerea este de o complexitate aparte, iar acţiunile
unor unităţi relativ mici pot avea impact politic.
(2) În procesul pregătirii operaţiilor se stabilesc obiective bine delimitate în
timp şi spaţiu, unele dintre acestea fiind specifice, iar altele putând avea final deschis.
Comandantul adaptează permanent obiectivele operaţiei în curs de desfăşurare la
modificările survenite în obiectivele politice.
(3) Întregul efort pentru atingerea obiectivului final stabilit este coordonat pe
baza planului de operaţie, avându-se în vedere sincronizarea efectelor în timp şi
spaţiu.
(4) Caracterul eterogen al structurii forţelor participante – unităţi militare
aparţinând mai multor naţiuni, poliţie, pompieri, organizaţii civile naţionale şi
internaţionale, agenţii guvernamentale - nu trebuie să afecteze în nici un fel
concentrarea eforturilor pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite.
(5) Eventualele neclarităţi în înţelegerea obiectivelor politice stabilite de
autorităţile constituţionale abilitate ale statului român trebuie să fie înlăturate prin
solicitarea ordinelor scrise de la eşalonul superior.

219 din 377


Art.500. - Disciplina militară constituie liantul dintre militari, iar diplomaţia,
talentul şi vocaţia sunt însuşiri obligatorii ale comandanţilor de la toate eşaloanele
angajate în acest tip de operaţii.
Art.501. - (1) Datele şi informaţiile de cercetare obţinute din diferite surse,
constituie baza estimării comandantului şi a planificării operaţiilor.
(2) Unităţile de sprijin de luptă şi cele de sprijin logistic trebuie să aloce resurse
şi să asigure servicii în folosul tuturor forţelor angajate în operaţie.
(3) Cunoaşterea în profunzime şi aplicarea cu rigurozitate a regulilor de drept
internaţional şi a legilor ţării reprezintă un factor determinant al succesului oricărei
operaţii.
Art.502. - (1) Forţele participante la operaţiile de stabilitate şi de sprijin trebuie
să fie disciplinate şi agile, apte să răspundă în timp scurt unor situaţii greu de
anticipat cu care se pot confrunta, inclusiv trecerea la lupta armată.
(2) În situaţia în care operaţiile de stabilitate şi de sprijin ce exclud folosirea
forţei - pentru care mandatul politic nu prevede impunerea, chiar şi prin forţă, a
obiectivului urmărit, degenerează în lupta armată, unităţile militare rup lupta - la
ordin şi se concentrează în raioanele de dislocare ordonate.
(3) Până la primirea altor ordine, comandantul întăreşte sistemul de pază şi
apărare a acestor raioane, iar forţele ostile sunt tratate conform regulilor de angajare
stabilite.
Art.503. - (1) Pe timpul războiului, unele forţe pot desfăşura operaţii de
stabilitate şi de sprijin.
(2) În perioada postconflict, o cantitate de forţe şi mijloace participante la lupta
armată poate fi destinată să treacă la ordin, la operaţii de stabilitate şi de sprijin.
Art.504. - (1) Prezenţa Forţelor Terestre în anumite zone poate determina
autorităţile locale să le încredinţeze conducerea unor operaţii care, în mod normal, ar
reveni altor organisme. În aceste condiţii, comandantul raportează eşalonului superior
despre situaţia creată, iar după primirea aprobării, stabileşte împreună cu autorităţile
locale, modalităţi de acţiune specifice, complementare regulilor de angajare. Forţele
puse la dispoziţie trec în subordinea nemijlocită a comandantului şi acţionează în

220 din 377


conformitate cu cele solicitate, în limita competenţelor sale şi a prevederilor actelor
normative.
(2) La terminarea misiunii, comandanţii unităţilor din compunerea Forţelor
Terestre predau autorităţilor locale forţele puse la dispoziţie, raportează eşalonului
superior concluziile rezultate şi execută ordinele acestuia.

SECŢIUNEA a 2-a
Principii specifice

Art.505. - Operaţiile de stabilitate şi de sprijin sunt, de regulă, nonlineare şi


izolate şi se desfăşoară după principiile specifice, cu respectarea, în funcţie de
situaţie, a principiilor caracteristice luptei armate. Comandanţii adaptează aplicarea
cadrului operativ, a elementelor artei operative şi a factorilor MIFT-TC la situaţia
concretă. Ei stabilesc operaţiile decisive, de modelare a spaţiului de luptă sau cele de
susţinere necesare succesului misiunii. Totuşi, identificarea centrelor de greutate, a
punctelor decisive şi chiar a stării finale dorite pot fi mult mai complexe şi
solicitante/nerutinale decât în operaţiile ofensive sau de apărare. Atunci când
vizualizează o astfel de operaţie, comandanţii au în vedere faptul că inamicul trebuie
definit în mod diferit - de exemplu, adversarul poate fi grupurile umane ilegal
constituite, boala, foametea sau consecinţele unui dezastru etc.
Art.506. - (1) Definirea clară a obiectivului în operaţiile de stabilitate şi de
sprijin presupune integrarea tuturor operaţiilor pentru realizarea scopului strategic.
(2) Comandantul transformă directivele politice (directivele sau ordinele
eşalonului superior), în obiective militare concrete, pe care trebuie să le îndeplinească
în cooperare cu forţele şi organizaţiile participante.
(3) Orice schimbare în plan politic şi militar trebuie să se reflecte în
planificarea operaţiei.

221 din 377


Art.507. - (1) Unitatea de efort în operaţiile de stabilitate şi de sprijin impune,
ca şi în lupta armată, direcţionarea acţiunilor tuturor forţelor şi mijloacelor către
realizarea scopului comun.
(2) Asigurarea unităţii de efort şi utilizarea eficientă a resurselor solicită o
coordonare neîntreruptă a acţiunilor categoriilor de forţe, a instituţiilor şi
organizaţiilor guvernamentale/neguvernamentale naţionale şi internaţionale, precum
şi a forţelor militare multinaţionale. Aceasta impune cel puţin înţelegerea comună a
scopurilor şi direcţiei efortului principal al operaţiei.
(3) Pentru contingentul naţional24 se menţine sistemul de comandă şi control
instituit. Unitatea de efort este realizată pe baza consensului între parteneri, prin
aplicarea principiului autorităţii unice a comandantului, într-un climat de cooperare
între parteneri.
(4) Forţele Terestre sporesc unitatea de efort prin înfiinţarea unui centru de
operaţii civili-militari, care asigură ofiţeri de legătură, sprijin pentru planificare,
consilieri şi experţi tehnici pentru organizaţia/instituţia conducătoare. Prin aceste
elemente de contact, comandanţii determină dacă şi unde anume obiectivele şi
planurile proprii intră în conflict cu cele ale altor agenţii/organizaţii.
Art.508. - (1) Siguranţa operaţiilor se realizează pe baza dreptului la
autoapărare împotriva acţiunilor ostile.
(2) Comandantul trebuie să ia toate măsurile ce se impun pentru protecţia
permanentă a forţelor, indiferent de caracterul paşnic al operaţiilor.
(3) Când situaţia impune, conform regulilor de angajare, forţele trec cu
rapiditate de la o atitudine necombatantă la cea specifică luptei armate.
Art.509. - (1) Restricţionarea reprezintă aplicarea cu prudenţă a ripostei
armate şi vizează realizarea unui echilibru între desfăşurarea în siguranţă a operaţiilor
şi obiectivul social-politic propus.
(2) Folosirea excesivă a forţei armate poate pune sub semnul întrebării
legitimitatea participării structurilor militare la operaţie, amplificând credibilitatea
grupărilor ostile.
24
Totalitatea forţelor care participă în operaţii multinaţionale într-o anumită zonă de responsabilitate şi care
aparţin unui anumit stat.

222 din 377


(3) Comandantul trebuie să ia măsuri preventive, asigurând înţelegerea şi
respectarea regulilor de angajare şi informarea oportună a subordonaţilor cu privire la
situaţia politico-militară din zonă.
(4) La propunerile comandanţilor, regulile de angajare vor fi revăzute şi
reformulate ori de câte ori este necesar, pentru a nu pune în pericol viaţa personalului
militar şi integritatea forţelor.
Art.510. - (1) Legitimitatea derivă din percepţia că prezenţa forţei şi a
operaţiilor executate de către aceasta sunt îndreptăţite, având autoritatea de a folosi
mijloacele adecvate pentru realizarea scopurilor stabilite prin convenţii recunoscute
de părţile contractante.
(2) Legitimitatea poate deveni un element decisiv pentru desfăşurarea cu
succes a operaţiei.
(3) Forţele angajate trebuie să aibă un mandat legal de acţiune, pe care să-l
respecte întocmai.
Art.511. - (1) Perseverenţa presupune pregătirea pentru aplicarea şi folosirea
constantă, timp îndelungat a forţelor, în funcţie de misiunea primită şi evoluţiile
politico-militare din zonă.
(2) Comandanţii trebuie să urmărească îndeplinirea misiunii într-un timp cât
mai scurt şi, în acelaşi timp, ei trebuie să fie conştienţi că unele operaţii, prin natura
lor, pot să dureze chiar mai mulţi ani.
(3) În operaţiile de stabilitate şi de sprijin, comandantul ia decizii în condiţii de
incertitudine, iar rezultatele unor reacţii imediate pot afecta misiunea pe termen lung.
Aceasta nu exclude executarea unor operaţii cu caracter decisiv, dar impune analiza
atentă a situaţiei, în scopul găsirii momentelor şi locurilor potrivite pentru astfel de
măsuri.
Art.512. - (1) Utilizarea forţei în mod selectiv şi discriminant constă în
utilizarea forţei în concordanţă cu obiectivul urmărit şi situaţia concretă, având în
vedere misiunea şi limitările politice şi legale impuse.
(2) Comandanţii iau în considerare cerinţele de a preveni suferinţele inutile, de
a face distincţie între combatanţi şi necombatanţi, şi de a reduce la minim pierderile

223 din 377


de vieţi omeneşti şi distrugerea proprietăţii. Aceste consideraţii determină nivelul
acceptabil al forţei pentru a evita folosirea excesivă sau arbitrară a acesteia. Folosirea
unui nivel nejustificat al forţei poate determina cerinţe tot mai mari pentru a menţine
acelaşi nivel al ordinii, precum şi pierderea simpatiei şi sprijinului populaţiei locale,
chiar a credibilităţii.
(3) Modul de utilizare a forţei la nivel tactic este stabilit prin regulile de
angajare. În unele situaţii capabilităţile neletale pot fi complementare celor letale. În
orice caz, militarii trebuie să-şi menţină viabilă în permanenţă opţiunea folosirii forţei
letale pentru autoapărare.
Art.513. - (1) Acţiunea decisivă pentru prevenirea escaladării constă în
urmărirea energică a obiectivelor propuse şi, la nevoie, aplicarea hotărâtă a forţei.
Aceasta nu implică o atitudine beligerantă, ci aplicarea rapidă şi decisivă a forţei în
locul şi la momentul decisiv, în aşa măsură încât să ducă la rezolvarea crizei şi
descurajarea unor confruntări viitoare.
(2) Constrângerile operative impuse, nu exclud, în mod necesar, acţiunea
eficace a Forţelor Terestre, iar ezitarea poate fi percepută ca slăbiciune. De asemenea,
precauţia excesivă poate determina neîncrederea populaţiei neangajate în criză/
conflict.
Art.514. - Înţelegerea potenţialului pentru consecinţe nedorite ale acţiunilor
individuale şi ale unităţilor mici este un principiu determinat de natura volatilă şi
încărcătura politică a majorităţii operaţiilor de stabilitate şi de sprijin. Acesta se referă
la consecinţele disproporţionate faţă de nivelul de comandă şi cantitatea de forţe
implicate în unele acţiuni şi solicită determinarea şi evitarea posibilelor probleme prin
pregătire, disciplină şi informare permanentă a liderilor şi militarilor, indiferent de
eşalon. Fiecare militar trebuie să înţeleagă contextul operaţional şi strategic al
misiunii, precum şi potenţialele consecinţe politice, militare şi legale ale acţiunii ca şi
ale inacţiunii.
Art.515. - Etalarea capacităţii de a folosi forţa, într-o manieră
neameninţătoare constă în demonstrarea puterii de luptă şi a hotărârii de a o folosi la
nevoie, în aşa fel încât să nu provoace o reacţie nedorită. În concordanţă cu cerinţele

224 din 377


de securitate ale operaţiei, comandantul face cunoscut părţilor implicate dimensiunile
potenţialului de acţiune propriu, fără însă a informa posibilul adversar cu privire la
capabilităţile de care se dispune. Afişarea capabilităţilor ofensive şi defensive
generale este, în mod normal, suficientă pentru a descuraja confruntarea directă.
Art.516. - (1) În operaţiile de sprijin se aplică şi următoarele principii:
asigurarea sprijinului fundamental unui număr cât mai mare de oameni; analiza
periodică a eficacităţii operaţiei; transferul execuţiei către instituţiile civile, imediat
ce este posibil.
(2) Asigurarea sprijinului fundamental unui număr cât mai mare de oameni
este un principiu utilizat de către comandanţi pentru stabilirea urgenţei misiunilor şi
repartiţia resurselor. Comandanţii alocă resursele limitate pentru a obţine rezultatul
cel mai bun posibil. Efortul iniţial este orientat spre refacerea şi reluarea serviciilor
vitale: distribuirea de apă şi alimente; ajutorul medical; electricitatea; căutarea şi
salvarea; stingerea incendiilor; relaţiile comunitare.
(3) Analiza periodică a eficacităţii operaţiei constă în stabilirea parametrilor
specifici de evaluare a efectelor măsurilor şi acţiunilor întreprinse, împreună cu
instituţiile sprijinite. Aceşti parametri sunt axaţi pe starea şi activitatea celor sprijiniţi
şi trebuie să fie judicioşi, măsurabili, să lege cauza de efect pentru a permite
comandanţilor să înţeleagă şi să aprecieze progresul şi succesul.
(4) Transferul execuţiei către instituţiile civile, imediat ce este posibil depinde
de specificul misiunii. Cele mai importante aspecte de avut în vedere sunt capacitatea
autorităţilor civile de a relua operaţiile fără ajutorul Forţelor Terestre şi necesitatea de
a angaja unităţile Forţelor Terestre în alte operaţii. Comandanţii identifică şi includ în
procesul de planificare şi alte consideraţii. Ei au permanent în vedere obiectivele pe
termen lung ale comunităţii sprijinite. Deşi scopul nemijlocit al operaţiilor de sprijin
este înlăturarea privaţiunilor şi suferinţelor, scopul final este crearea condiţiilor
pentru reluarea vieţii normale a comunităţii. Transferul acţiunilor către autorităţile
civile şi retragerea unităţilor angajate constituie semnale pozitive pentru populaţia
sprijinită şi pentru Forţele Terestre. Acestea indică revenirea situaţiei la normal în

225 din 377


suficientă măsură pentru ca instituţiile civile să preia controlul şi este dovada
succesului misiunii Forţelor Terestre.

SECŢIUNEA a 3-a
Operaţii de stabilitate

Art.517. - Tipologia operaţiilor de stabilitate este diversă. Principalele tipuri


de operaţii de stabilitate la care pot participa unităţile din compunerea Forţelor
Terestre sunt: controlul armamentelor; combaterea terorismului; sprijinul
operaţiilor antidrog; asistenţa umanitară şi civică; asistenţa acordată unei naţiuni;
evacuarea necombatanţilor; impunerea de sancţiuni; operaţiile de pace;
demonstraţia de forţă.
Art.518. - (1) Controlul armamentelor se desfăşoară după reguli diplomatice şi
este o operaţie la care participă şi Forţele Terestre.
(2) Structurile specializate aplică prevederile documentelor internaţionale la
care România este stat parte, pe linia controlului armamentelor convenţionale şi a
măsurilor de sporire a încrederii şi securităţii în Europa.
(3) Acţiunea de control a armamentelor şi de verificare constă în pregătirea
unităţilor din compunerea Forţelor Terestre pentru primirea inspecţiilor din partea
partenerilor străini, escortarea echipelor de inspecţie care îşi desfăşoară activitatea în
ţară şi participarea cu personal specializat în echipele de inspecţie în statele partenere.
Art.519. - (1) Combaterea terorismului cuprinde atât operaţii de reducere a
vulnerabilităţii faţă de actele de terorism - antiterorism, cât şi acţiuni ofensive
întreprinse pentru a interzice astfel de acţiuni - contraterorismul.
(2) Comandantul trebuie să organizeze permanent şi să conducă, atunci când
este nevoie, operaţii antiteroriste, ca formă de protecţie a forţelor. Coordonarea
acestor operaţii este realizată, de regulă, de către poliţia militară .

226 din 377


(3) Forţele Terestre pot participa în sprijinul structurilor specializate, la operaţii
contrateroriste pe teritoriul naţional - operaţii de sprijin sau în afara acestuia - operaţii
de stabilitate.
(4) Când sunt folosite pentru salvarea victimelor operaţiilor teroriste, unităţile
nespecializate din compunerea Forţelor Terestre pot acţiona independent numai după
o pregătire şi echipare corespunzătoare misiunii.
Art.520. - (1) Sprijinul operaţiilor antidrog pe teritoriul naţional, ca operaţie
de sprijin sau în afara acestuia, ca operaţie de stabilitate, constă în susţinerea
unităţilor specializate pentru interzicerea producerii, transportului şi distribuţiei
drogurilor. Pentru aceasta, unităţile din compunerea Forţelor Terestre acţionează cu
mijloacele din dotare în cadrul echipelor de distrugere a materiilor prime şi a
instalaţiilor de prelucrare, la monitorizarea şi descoperirea traficului ilegal de droguri,
precum şi pentru neutralizarea reţelelor de conducere.
(2) La ordin, unităţile din compunerea Forţelor Terestre pot acorda asistenţă
elementelor specializate în operaţii antidrog prin planificarea şi pregătirea operaţiilor,
sprijinul logistic al forţelor, folosirea în comun şi închirierea tehnicii şi altele.
Art.521. - (1) Asistenţa umanitară şi civică se execută în conjuncţie cu alte
operaţii şi cu exerciţiile militare şi constă în: îngrijire medicală şi veterinară pentru
zonele rurale; construirea unor căi simple de transport de suprafaţă; amenajarea de
surse de apă şi sisteme de salubrizare; realizarea sau repararea unor utilităţi publice;
activităţi legate de detectarea minelor şi deminare, incluzând instruire şi asistenţă
tehnică.
Art.522. - Asistenţa acordată unei naţiuni se execută de către Forţele Terestre,
pe teritoriul altui stat, la cererea expresă a acestuia şi pe baza acordurilor bilaterale
existente, pentru promovarea securităţii şi stabilităţii în regiune, conform mandatului
încredinţat, regulilor de angajare şi actelor normative naţionale. Asistenţa acordată
unei naţiuni include: sprijinul indirect - programe de asistenţă de securitate, exerciţii
multinaţionale, programe de schimburi bilaterale; sprijinul direct/fără implicarea în
operaţii de luptă armată - operaţii civili-militari, schimb de informaţii şi comunicaţii,

227 din 377


sprijin logistic; operaţii de luptă armată - operaţii ofensive şi de apărare în sprijinul
luptei naţiunii gazdă împotriva insurgenţilor sau teroriştilor.
Art.523. - (1) Evacuarea necombatanţilor poate avea loc într-un mediu
permisiv, nesigur sau ostil şi se execută la ordinul eşalonului superior, cu
asentimentul celor evacuaţi. Aceasta poate constitui preludiul unor acţiuni de luptă,
parte integrantă a unei acţiuni cu scop de ameninţare sau a unei operaţii de pace.
(2) La pregătirea şi desfăşurarea operaţiei pot participa şi observatori acreditaţi
de organismele naţionale şi internaţionale, atunci când evacuarea necombatanţilor se
desfăşoară într-un mediu permisiv.
(3) Desfăşurarea cu succes a operaţiei de evacuare impune o coordonare
minuţioasă între forţele participante şi organizaţiile civile din zonă.
(4) Conducerea operaţiei revine comandantului unităţii din zona de conflict sau
comandantului forţei care execută evacuarea, stabilit prin dispoziţia eşalonului
superior.
(5) De regulă, pentru executarea misiunii într-un mediu incert sau ostil, forţele
participante se infiltrează rapid şi fără avertizare în zona de dispunere a persoanelor
stabilite pentru evacuare, ocupă temporar obiectivul şi se retrag în mod planificat,
asigurând atât protecţia unităţilor, cât şi a evacuaţilor.
Art.524. - (1) Impunerea de sancţiuni se realizează, de regulă, prin combinarea
operaţiilor terestre cu cele aeriene şi navale.
(2) Interoperabilitatea şi cooperarea dintre forţele participante sunt
determinante în obţinerea succesului operaţiei.
(3) Planificarea şi modul de acţiune al forţelor angajate în impunerea de
sancţiuni se execută în strictă conformitate cu mandatul stabilit de organismele
internaţionale şi regulile de angajare specifice.
Art.525. - (1) Operaţiile de pace constau în: prevenirea conflictului;
realizarea păcii; construcţia păcii; menţinerea păcii; impunerea păcii.
(2) Misiunea principală a unităţilor din compunerea Forţelor Terestre care
acţionează în sprijinul păcii este de a descuraja declanşarea sau continuarea unor

228 din 377


conflicte militare, participând, de regulă, în cadrul unei forţe internaţionale abilitate/
alianţe.
(3) Forţele destinate acţionează pe baza unui mandat şi a regulilor de angajare
stabilite de către organizaţia sub egida căreia participă.
(4) Mandatul trebuie să prevadă: scopul operaţiei; misiunea forţelor;
obiectivele ce trebuie îndeplinite; compunerea forţelor; numirea comandantului şi a
altor mediatori speciali şi termenii de referinţă ai acestora; nominalizarea structurii
responsabile care supervizează operaţia; sprijinul logistic şi financiar; distincţia dintre
organizaţiile de sprijin şi responsabilităţile naţionale; data limită a mandatului;
condiţiile şi termenele pe care ţara gazdă intenţionează să le impună referitor la
prezenţa forţei; reglementări privind drepturile şi imunităţile personalului.
(5) Unităţile din compunerea Forţelor Terestre care execută operaţii de pace
pot participă la: dislocarea preventivă a forţelor; observarea, monitorizarea şi
supervizarea zonelor de separaţie şi a acţiunilor forţelor aflate în conflict; stabilirea
de zone sigure; interpunerea între forţele aflate în conflict; separarea prin forţă a
părţilor aflate în conflict; garantarea sau interzicerea libertăţii de mişcare;
demobilizarea forţelor aflate în conflict; asistenţă militară; impunerea de sancţiuni;
evacuarea necombatanţilor; protecţia obiectivelor vitale în cadrul zonelor de
responsabilitate; repararea căilor de comunicaţie şi a podurilor; protecţia şi
supravegherea taberelor de refugiaţi; monitorizarea schimburilor de prizonieri de
război între părţile aflate în conflict; aprovizionarea cu apă, alimente şi carburanţi;
monitorizarea strângerii şi depozitării armamentului şi muniţiilor; alte misiuni.
(6) Pe timpul executării operaţiilor de pace se vor executa şi misiuni referitoare
la: monitorizarea şi supervizarea zonelor de separaţie între zonele aflate în conflict;
stabilirea de zone sigure; garantarea sau interzicerea libertăţii de mişcare;
demobilizarea forţelor aflate în conflict; protecţia obiectivelor vitale în cadrul zonelor
de responsabilitate; repararea căilor de comunicaţie; protecţia şi supravegherea
taberelor de refugiaţi; monitorizarea schimburilor de prizonieri de război între părţile
aflate în conflict; aprovizionarea cu apă, alimente şi carburanţi; monitorizarea
strângerii şi depozitării armamentului.

229 din 377


(7) Forţa stabilită pentru operaţii de pace trebuie să fie credibilă, făcând
evidentă capacitatea sa de a-şi îndeplini misiunea în orice condiţii. Ea trebuie să fie în
măsură să descurajeze acţiunile părţilor în conflict prin simpla prezenţă fizică în
punctele probabile de manifestare a violenţelor sau, când situaţia impune, să intervină
pentru reinstaurarea ordinii şi liniştii în zonă.
(8) Integritatea personalului şi a tehnicii militare nu sunt în nici o situaţie,
elemente de negociere cu elementele care se opun.
(9) Obţinerea oportună a informaţiilor şi datelor despre forţele în conflict,
populaţie şi teren are un rol decisiv pentru succesul misiunii.
(10) Operaţiile psihologice, relaţiile civili-militari şi cu mass-media constituie
instrumente de bază ale luării deciziei şi atingerii obiectivului final.
Art.526. - (1) Demonstraţia de forţă se execută de către unităţi care acţionează
independent sau în cadrul unor forţe multinaţionale, pentru a face dovada hotărârii
acestora de a detensiona o situaţie care poate fi contrară intereselor naţionale vitale
sau ale alianţei/coaliţiei.
(2) Operaţiile forţelor trebuie să confere credibilitate angajamentelor asumate,
dar să nu ameninţe direct pe nici una din părţi.
(3) În pregătirea şi desfăşurarea demonstraţiei de forţă trebuie să se ţină cont de
faptul că disimularea aparentă compromite operaţia.

SECŢIUNEA a 4-a
Operaţii de sprijin

Art.527. - (1) În operaţiile de sprijin, Forţele Terestre sunt folosite pentru a


ajuta autorităţile civile externe sau interne, atunci când acestea se pregătesc sau
răspund la crize şi alte situaţii deosebite care depăşesc posibilităţile acestora, prin
asigurarea de sprijin, servicii, mijloace sau resurse specializate de bază, după caz.
(2) Scopul operaţiilor de sprijin constă în îndeplinirea, pentru un timp limitat, a
nevoilor nemijlocite ale anumitor grupuri, până când autorităţile civile pot face

230 din 377


aceasta fără asistenţă militară. În situaţii extreme sau excepţionale, Forţele Terestre
pot asigura uşurarea situaţiei sau ajutorarea directă a celor în nevoie. Însă, în mod
normal, Forţele Terestre asistă autorităţile civile sau organizaţiile neguvernamentale
la asigurarea ajutorului specific şi necesar.
(3) Forţele Terestre pot executa operaţii de sprijin şi ca operaţii de sine
stătătoare dar majoritatea operaţiilor ofensive, de apărare şi de stabilitate presupun şi
operaţii de sprijin complementare înainte, pe timpul sau după executare.
Art.528. - (1) Tipologia operaţiilor de sprijin cuprinde: operaţii de sprijin
intern/OSI - pe teritoriul naţional - şi asistenţa umanitară externă/AUE - în afara
acestuia.
(2) Forţele Terestre au obligaţii şi cerinţe mai mari în OSI decât în AUE.
Acestea execută, de regulă, operaţii AUE numai în medii permisive. În medii
nesigure sau ostile, Forţele Terestre execută operaţii AUE numai ca parte a unor
operaţii de stabilitate, ofensive sau de apărare.
(3) Multe activităţi AUE şi OSI, în special cele ce presupun operaţii de salvare
în caz de calamităţi naturale sau dezastre, sunt similare.
Art.529. - (1) Operaţiile de sprijin intern suplimentează eforturile şi resursele
instituţiilor şi organizaţiilor centrale sau locale.
(2) OSI sunt precedate, de regulă, de o decizie a autorităţii constituţionale
abilitate cu privire la un dezastru sau o urgenţă de proporţii.
(3) OSI solicită o coordonare de amploare mare şi stabilirea legăturii cu multe
instituţii şi organizaţii - componenta interagenţii şi întrunită, precum şi cu
administraţia centrală şi locală. Planul naţional de măsuri pentru intervenţie la
dezastre asigură concepţia la nivel naţional pentru coordonarea acţiunilor instituţiilor
naţionale şi locale de sprijin.
(4) În OSI, Forţele Terestre acţionează conform prevederilor legale în vigoare
referitoare la starea de necesitate, de urgenţă sau de asediu, precum şi cu acordurile
încheiate cu organele administraţiei publice centrale sau locale.

231 din 377


(5) Întrucât legea poate interzice anumite tipuri de activităţi pe timpul OSI,
comandanţii trebuie să facă o analiză temeinică a competenţelor lor legale pentru
fiecare misiune.
Art.530. - (1) Asistenţa umanitară externă se execută, de regulă, pentru a
îndepărta sau reduce consecinţele dezastrelor naturale sau provocate de om într-o
ţară prietenă. În cadrul acestora, Forţele Terestre execută acţiuni pentru îndepărtarea
unor condiţii ca durerea, boala, foamea sau alte privaţiuni care reprezintă o
ameninţare serioasă la adresa vieţii sau proprietăţii.
(2) În cadrul AUE, Forţele Terestre suplimentează sau sunt complementare la
eforturile autorităţilor sau agenţiilor civile ale ţării gazdă, care asigură asistenţa.
(3) AUE este limitată ca scop şi durată. Ea este focalizată exclusiv pe ajutorul
prompt pentru rezolvarea unei crize nemijlocite. Activităţile pe termen lung destinate
sprijinului revenirii complete şi întoarcerii la condiţiile dinaintea catastrofei/
dezastrului constituie, de regulă, o parte a planului de acţiune/angajare a
comandantului teatrului. În acest caz, operaţia AUE face tranziţia spre o operaţie de
stabilitate.
(4) Forţele Terestre execută, de regulă, operaţii AUE ca parte a unei forţe
întrunite multinaţionale, interdepartamentale, împreună cu reprezentanţii puterii civile
a României trimişi în ţara afectată. Sprijinul este asigurat conform tratatelor,
memorandumurilor de înţelegere, a memorandumurilor de acord, precum şi a altor
documente specifice pentru acţiunile internaţionale.
Art.531. - (1) În OSI, unităţile Forţelor Terestre execută: operaţii de salvare în
caz de calamităţi naturale şi dezastre; sprijinul managementului consecinţelor
accidentelor nucleare, biologice, chimice, radiologice şi a exploziilor de mare putere
(NBCRE); sprijinul impunerii legii civile; asistenţa comunităţii.
(2) În cadrul AUE, unităţile Forţelor Terestre execută, de regulă operaţii de
salvare, însă pot participa şi la sprijinul managementului consecinţelor accidentelor
NBCRE, precum şi la asistenţa comunităţii.
(3) Forţele Terestre implicate în operaţii de sprijin execută activităţi care se
suprapun (figura 2).

232 din 377


Art.532. - (1) Operaţiile de salvare în caz de calamităţi naturale şi dezastre. În
cazul unei calamităţi sau a unui dezastru, autorităţile naţionale centrale şi locale sau
ale ţării gazdă răspund pentru refacerea serviciilor de bază din zona afectată. Pentru a
sprijini efortul acestora, autorităţile constituţionale abilitate pot dispune dislocarea
unor unităţi din compunerea Forţelor Terestre.
(2) Unităţile Forţelor Terestre execută activităţi similare pe timpul operaţiilor
de salvare, în cadrul OSI sau AUE, incluzând: salvarea în caz de calamităţi sau
dezastre - se focalizează pe refacerea elementelor de bază ale infrastructurii; salvarea
umanitară - se concentrează pe asigurarea nevoilor vitale ale populaţiei sprijinite. De
regulă, aceste operaţii se execută simultan.
(4) Principalele acţiuni care se execută de către Forţele Terestre în operaţiile
de salvare sunt: căutare-evacuare; controlul inundaţiilor; identificarea pericolelor,
asigurarea securităţii populaţiei şi a forţelor de sprijin; distribuirea hranei;
producerea, purificarea şi distribuirea apei; asigurarea de îmbrăcăminte şi de
combustibil pentru încălzire şi gătit; adăpostirea temporară; sprijinirea transportului;
stingerea incendiilor; sprijinul medical; producerea de curent electric; sprijin de
comunicaţii şi informatică; salubritate; reconstrucţia după conflict prin repararea sau
demolarea elementelor de infrastructură afectate, refacerea sau construirea de poduri,
drumuri şi aerodromuri, îndepărtarea dărămăturilor/obstacolelor de pe drumurile de
aprovizionare şi din locurile de salvare etc.

OPERAŢII DE SPRIJIN ASISTENŢĂ


INTERN UMANITARĂ EXTERNĂ

Operaţii de salvare

Sprijinul managementului consecinţelor accidentelor NBCRE

Sprijinul impunerii legii


civile

Asistenţa comunităţii

233 din 377


Figura 2. Tipuri şi forme de operaţii de sprijin
Art.533. - Sprijinul managementului consecinţelor accidentelor chimice,
biologice, radiologice şi nucleare şi a celor provocate de exploziile de mare
putere/NBCRE. Unităţile Forţelor Terestre acordă asistenţă autorităţilor civile în
pregătirea teritoriului, a populaţiei şi infrastructurii înainte de producerea
dezastrului/atacului prin sprijinirea pregătirilor interne şi protejarea instalaţiilor
critice. La ordinul eşalonului superior, unităţile Forţelor Terestre răspund la
incidentele NBCRE şi participă la înlăturarea consecinţelor acestora.
(2) Delimitarea responsabilităţilor pentru participarea Forţelor Terestre la
aceste operaţii este stabilită prin legi speciale, acte normative specifice, doctrina
operaţiilor întrunite şi ordine ale ministrului apărării naţionale.
Art.534. - (1) Sprijinul impunerii legii civile implică activităţi legate de:
combaterea terorismului; operaţii antidrog; asistenţă militară pe timpul tulburărilor
civile; sprijin general.
(2) Sprijinul Forţelor Terestre constă în asigurarea de resurse, pregătire şi
întărire. Unităţile angajate rămân în lanţul militar de comandă pe toată durata
operaţiei. Organizaţiile/instituţiile de impunere a legii, care sunt sprijinite,
coordonează acţiunile unităţilor Forţelor Terestre în concordanţă cu prevederile
legilor în vigoare şi cu înţelegerile interinstituţionale stabilite.
Art.535. - (1) Sprijinul combaterii terorismului. Pe baza deciziei autorităţilor
constituţionale abilitate, Forţele Terestre care acţionează în sprijinul unei instituţii cu
rol conducător în lupta împotriva terorismului pot asigura transport, tehnică, pregătire
şi personal. Atunci când teroriştii constituie o ameninţare iminentă, unităţile Forţelor
Terestre pot fi utilizate pentru a o contracara.
(2) Sprijinul managementului crizei provocate de acţiunile teroriste include
deschiderea căilor de comunicaţie pentru asistenţa militară, evaluarea pierderilor,
cercetare şi decontaminare sau evaluare NBCRE. După producerea unui incident
terorist, militarii pot sprijini activităţile de management al consecinţelor acestuia.

234 din 377


Art.536. - Sprijinul operaţiilor antidrog se execută conform prevederilor
legilor în vigoare şi înţelegerilor dintre Ministerul Apărării şi instituţiile civile care
sunt abilitate să conducă aceste acţiuni.
Art.537. - (1) Asistenţa militară pe timpul tulburărilor civile. Forţele Terestre
asistă autorităţile civile în restabilirea legii şi ordinii constituţionale, atunci când
instituţiile statale şi locale de impunere a legii nu pot controla tulburările civile, iar
condiţiile de violenţă şi dezordine internă pun în pericol viaţa şi proprietatea.
(2) Participarea unităţilor din compunerea Forţelor Terestre se face în condiţiile
respectării stricte a prevederilor specifice ale legilor în vigoare.
Art.538. - (1) Sprijinul general constă în acordarea de sprijin militar adiţional
instituţiilor de impunere a legii. În condiţiile prevederilor legale în vigoare, Forţele
Terestre pot să ofere informaţii şi să pună la dispoziţie tehnică, instalaţii şi alte
servicii.
(2) Asistenţa este limitată la situaţiile în care folosirea personalului din afara
ministerului apărării este necorespunzătoare sau ineficientă din perspectiva costului
sau a timpului, precum şi atunci când asistenţa nu compromite securitatea naţională
sau operativitatea militară.
(3) Asistenţa nu poate implica personalul Forţelor Terestre în activităţi
nemijlocite de impunere a legii, cu excepţia situaţiilor în care legea permite acest
lucru.
(4) Asistenţa se poate acorda acolo unde nu există o probabilitate rezonabilă de
confruntare armată cu civilii, mai puţin în situaţiile autorizate prin lege.
Art.539. - (1) Asistenţa comunităţii cuprinde o gamă largă de activităţi care
oferă sprijin şi menţin o strânsă legătură între comunităţile civilă şi militară.
Activităţile de asistenţă a comunităţii oferă mijloace eficace de proiectare a unei
imagini pozitive a Forţelor Terestre, asigurând oportunităţi de pregătire şi întărind
relaţiile dintre acestea şi populaţia civilă. Ele trebuie să răspundă acelor nevoi ale
comunităţii care nu ar putea fi satisfăcute în alt mod.
(2) Activităţile de asistenţă a comunităţii pot contribui la creşterea nivelului
pregătirii individuale şi a unităţilor. Ele trebuie să exerseze deprinderile individuale

235 din 377


ale militarilor, să încurajeze munca în echipă şi să antreneze calităţile liderilor privind
planificarea şi coordonarea, având ca rezultat realizări măsurabile şi creşterea
profesionalismului militarilor. Comandanţii unităţilor dislocate în afara teritoriului
naţional pot aplica aceste concepte pentru stabilirea şi dezvoltarea relaţiilor cu
comunităţile ţării gazdă.
(3) Regulamentele şi ordinele ministrului apărării naţionale stabilesc orientările
pentru programele de nivel naţional.
(4) Asistenţa comunităţii variază de la implicarea militarilor individuali până la
participarea întregii garnizoane. O garnizoană sau unitate militară poate încheia
înţelegeri cu reprezentanţii comunităţii locale pentru a asigura servicii esenţiale care
nu pot fi asigurate pe alte căi, pentru a întări serviciile comunitare aflate în
imposibilitate de a face faţă cerinţelor sau a garanta disponibilitatea serviciilor de
urgenţă în cel mai scurt timp posibil.
(5) Participarea Forţelor Terestre la activităţi publice, comemorări şi
demonstraţii permite interacţiunea dintre militari şi comunitatea locală. Acest tip de
contact transmite un mesaj cu privire la profesionalismul, pregătirea şi înaltele
standarde ale Forţelor Terestre. Militarii individuali servesc drept reprezentanţi şi
modele de urmat, promovează şi inspiră patriotism şi generează interes pentru cariera
armelor. Conştientizarea crescută a publicului sporeşte reputaţia Forţelor Terestre şi
menţine încrederea populaţiei civile.
(6) Legile, regulamentele şi ordinele limitează participarea Forţelor Terestre la
activităţile de asistenţă a comunităţii. Atunci când iau decizia de aprobare sau refuz al
participării la aceste activităţi, comandanţii iau în considerare în primul rând,
obiectivul şi scopul acesteia precum şi limitele autorizării Forţelor Terestre de a
executa acţiuni de asistenţă a comunităţii. Ei se asigură că iniţiativele lor nu intră în
contradicţie cu resursele şi serviciile locale sub nici o formă. Comandanţii vor evita
să asigure unui segment al comunităţii, asistenţă şi sprijin care nu pot fi asigurate şi
altora. Acţiunile care par să fie în folosul unui anumit grup pot spori percepţia de
părtinire şi partizanat. În mod ideal, sprijinul trebuie acordat numai pentru activităţi şi
evenimente de interes comun şi cu beneficiu pentru întreaga comunitate.

236 din 377


SECŢIUNEA a 5-a
Extracţia forţelor

Art.540. - (1) Extracţia forţelor din teatrul de operaţii se poate executa sub
presiunea elementelor ostile sau în absenţa acestora - atunci când au fost îndeplinite
obiectivele care au determinat prezenţa lor.
(2) Extracţia forţelor trebuie să fie flexibilă şi în acord cu progresele politice
realizate.
(3) În funcţie de situaţia concretă, extracţia poate fi rapidă, graduală sau
parţială.
Art.541. - În scopul protejării forţelor care desfăşoară operaţii de stabilitate şi
de sprijin, se constituie rezerve din unităţi cu posibilităţi de reacţie rapidă, care sunt
dislocate atât în teatru, cât şi în afara acestuia, pentru a interveni oportun, în caz de
necesitate. Planificarea întrebuinţării rezervelor se execută de comun acord cu
partenerii de operaţie.
Art.542. - (1) În situaţia când este periclitată integritatea forţelor, la ordinul
eşalonului superior - cu acordul autorităţilor constituţionale abilitate - în cazul
operaţiilor multinaţionale, forţele se regrupează şi, în funcţie de situaţie, organizează
apărarea circulară, ieşirea din încercuire şi joncţiunea cu forţele de rezervă, după
regulile generale pentru astfel de situaţii.
(2) Pentru retrocedarea responsabilităţilor de orice natură către autorităţile
civile legal constituite, în raport cu situaţia concretă, comandanţii forţelor folosesc
condiţiile favorabile existente.

CAPITOLUL XII
Operaţii intermediare

237 din 377


Art.543. - Operaţiile intermediare reprezintă acţiunile desfăşurate de forţele
proprii înainte, pe timpul executării şi după încheierea operaţiilor specifice luptei
armate sau operaţiilor de stabilitate şi de sprijin şi cuprind următoarele tipuri:
deplasarea; staţionarea; regruparea; înlocuirea; înaintarea spre contact; lupta de
întâlnire; joncţiunea forţelor; retragerea.

SECŢIUNEA 1
Deplasarea

Art.544. - (1) Deplasarea unităţilor se execută în timp de pace, în situaţii de


criză, în timp de război şi în perioada postconflict în scopul: dislocării dintr-un raion
în altul; intervenţiei pe anumite aliniamente/raioane; desfăşurării forţelor în vederea
realizării dispozitivelor stabilite; introducerii în operaţie; realizării unor manevre
rapide; constituirii unor noi grupări de forţe sau scoaterii lor de sub loviturile
inamicului; întăririi apărării sau trecerii la apărare pe un nou aliniament;
constituirii rezervelor; refacerii capacităţii operaţionale.
(2) În funcţie de situaţie, misiunea primită sau acţiunile ce urmează să se
desfăşoare, deplasarea se execută spre frontieră - pe timpul acoperirii, spre front, de-a
lungul frontului şi dinspre front.
Art.545. - (1) Deplasarea se execută prin următoarele procedee: marş - pe
autovehicule sau pe jos; transport - pe mijloace rutiere, feroviare, navale sau aeriene;
combinat - prin marş şi transport.
(2) Procedeul de deplasare se adoptă în funcţie de: situaţia creată; scopul,
distanţa şi timpul afectat deplasării; starea căilor de comunicaţie; cantitatea şi
capacitatea mijloacelor de transport la dispoziţie.
(3) Marile unităţi, de regulă, execută deplasări combinate.
Art.546. - Unităţile constituie dispozitive de deplasare, în funcţie de:
probabilitatea întâlnirii cu inamicul; misiunea primită; compunerea şi puterea de luptă

238 din 377


a forţelor; numărul şi starea căilor de comunicaţie; existenţa mijloacelor de deplasare;
felul şi valoarea obstacolelor naturale şi a trecerilor peste acestea.

1. Deplasarea prin marş

Art.547. - (1) În raport de situaţia creată, efortul pe care trebuie să-l depună
personalul şi viteza necesară de deplasare, marşul poate fi normal sau forţat.
(2) Marşul normal se execută cu viteze medii de deplasare, când unitatea se
află la depărtare mare de linia frontului şi nu se prevede întâlnirea cu forţe importante
ale inamicului. Coloanele se constituie pe unităţi şi categorii de tehnică cu aceeaşi
viteză de deplasare şi capacitate de trecere.
(3) Marşul forţat se adoptă când unităţile urmează să treacă în timp scurt la
îndeplinirea unei misiunii. De regulă, el se execută pe distanţe mai mici, cu vitezele
maxime admise de tehnică, teren, condiţiile de timp, anotimp şi stare a vremii şi
implică organizarea rapidă a forţelor participante, în funcţie de concepţia operaţiei
viitoare.
Art.548. - (1) Pentru executarea marşului, marilor unităţi li se stabilesc fâşii şi
itinerare de marş, iar unităţilor, itinerare de marş.
(2) Fâşia de marş trebuie să cuprindă un număr suficient de drumuri şi să
asigure condiţii de protecţie forţelor pe timpul deplasării şi, în mod deosebit, la
trecerea pe la punctele obligatorii, precum şi posibilităţi de varientare a porţiunilor de
drumuri distruse, obstacolelor sau raioanelor/porţiunilor/zonelor contaminate.
(3) Itinerarele de marş ocolesc, de regulă, localităţile mari, nodurile de
comunicaţii importante şi punctele obligatorii de trecere şi pot fi: de bază; de
rezervă; de rocadă.
(4) De regulă, marii unităţi îi sunt necesare 2-3 itinerare de bază, iar unităţii
1-2 itinerare de bază. La ordinul comandantului se pregătesc şi se folosesc la nevoie,
itinerare de rezervă şi de rocadă.
Art.549. - Protecţia forţelor şi mijloacelor pe timpul executării marşului
impune: luarea măsurilor de mascare a elementelor dispozitivului de marş; executarea

239 din 377


acestuia, pe cât posibil, în timpul nopţii sau în alte condiţii cu vizibilitate redusă;
dispersarea coloanelor, de front - prin stabilirea unui număr mai mare de itinerare şi
în adâncime - prin mărirea distanţelor între coloanele de marş şi între subunităţile din
compunerea aceleiaşi coloane.
Art.550. - (1) Deplasarea prin marş pe distanţe mari se planifică şi organizează
pe etape de marş25.
(2) Viteza de marş reprezintă media vitezelor ce se realizează pe diferite
porţiuni de itinerar şi se exprimă în kilometri pe oră.
(3) Mărimea etapei şi viteza de marş se stabilesc în funcţie de: caracteristicile
geoclimatice ale fâşiei; numărul, capacitatea şi practicabilitatea itinerarelor;) existenţa
obstacolelor; forma operaţiei ce urmează să fie desfăşurată după deplasare; pregătirea
forţelor; caracteristicile tehnico-tactice ale mijloacelor de deplasare.
Art.551. - (1) Pentru odihna forţelor, verificarea stării tehnice a
autovehiculelor, ajustarea echipamentului şi materialelor, executarea mentenanţei, se
stabilesc halte mici şi halte mari. Dacă marşul se execută pe distanţe mari - în mai
multe etape, la sfârşitul fiecărei etape se execută odihna de zi/noapte.
(2) Pe timpul staţionării în haltele mici, coloanele rămân orientate pe direcţia
de deplasare fără să se disperseze şi se menţin distanţele între unităţi şi subunităţi.
Autovehiculele se dispun pe partea dreaptă a itinerarului, în afara părţii carosabile.
(3) Haltele mari se stabilesc la începutul celei de-a doua jumătăţi a fiecărei
etape de marş. Dacă marşul se execută pe o distanţă mai mică de o etapă, noaptea şi
iarna pe geruri puternice, de regulă, nu se fixează halte mari.
(4) Odihna de zi/noapte se fixează după fiecare etapă de marş.
(5) Haltele mari şi odihna de zi/noapte se stabilesc în raioane situate în afara
itinerarelor de marş şi în apropierea acestora, care oferă condiţii favorabile de
asigurare şi protecţie, surse de aprovizionare cu apă şi posibilităţi de aprovizionare şi
mentenanţă.

25
Distanţa parcursă în 24 de ore.

240 din 377


(6) Pe timpul haltelor mari şi a odihnei de zi/noapte se execută următoarele
activităţi: servitul mesei; mentenanţa şi completarea plinurilor; odihna personalului;
stabilirea măsurilor de asigurare a operaţiei şi de protecţie a forţelor.
Art.552. - (1) Pentru recunoaşterea raioanelor haltelor mari şi odihnei de
zi/noapte, precum şi a itinerarelor de deplasare, se trimit grupuri de recunoaştere care,
în funcţie de situaţie, se deplasează cu forţele de siguranţă sau de asigurare a
marşului.
(2) Când situaţia impune şi există resursa alocată, recunoaşterea se poate
executa şi din elicopter.
Art.553. - (1) În scopul coordonării deplasării coloanelor, pentru fiecare fâşie/
itinerar de marş se fixează un aliniament/punct iniţial şi aliniamente/puncte de
coordonare.
(2) Aliniamentul/punctul iniţial şi aliniamentele/punctele de coordonare nu se
stabilesc pe cursuri de apă şi la punctele obligatorii de trecere.
(3) Pentru fiecare aliniament se precizează timpul la care capul şi coada
coloanelor trec pe la acesta.
Art.554. - (1) Dispozitivul de marş reprezintă gruparea forţelor şi mijloacelor
unităţii pentru executarea deplasării.
(2) Constituirea dispozitivului de marş se face în aşa fel încât acesta să asigure:
conducerea neîntreruptă şi deplasarea forţelor în timpul stabilit şi cu întreaga putere
de luptă; trecerea rapidă, dacă situaţia impune, în dispozitivul premergător de luptă şi
de luptă, precum şi angajarea luptei cu inamicul în condiţii favorabile; vulnerabilitate
redusă faţă de loviturile inamicului executate cu aviaţia, rachetele şi sistemele de
cercetare-lovire de înaltă precizie sau cu ADMCBRN; deplasarea cu viteza stabilită
pentru fiecare porţiune de itinerar.
Art.555. - (1) Dispozitivul de marş cuprinde, de regulă: elemente de cercetare;
elemente de siguranţă şi de asigurare a deplasării; coloanele/coloana forţelor
principale; unităţile de sprijin logistic.
(2) Elementele de cercetare cuprind: detaşamentele de cercetare; patrulele de
cercetare independente; patrule de cercetare; echipe de cercetare; cercetaşi.

241 din 377


(3) Elementele de siguranţă se constituie din: avangărzile, flancgărzile,
ariergărzile; pichetele mobile de cap, de spate sau flanc; pichetele fixe de flanc.
(4) Aceste elemente se întăresc în funcţie de posibilităţi şi de importanţa
misiunii şi asigură: deplasarea neîntreruptă a coloanelor forţelor principale;
prevenirea unui atac prin surprindere asupra acestora; zădărnicirea acţiunilor
cercetării inamicului; crearea condiţiilor favorabile pentru intrarea în operaţie a
forţelor principale.
(5) Compunerea şi distanţa la care se trimit elementele de siguranţă depind de:
situaţia şi condiţiile în care se execută marşul; caracterul acţiunilor inamicului;
misiunea de luptă a forţelor care execută marşul; dispozitivul adoptat; caracteristicile
terenului; numărul şi importanţa itinerarelor de deplasare.
(5) Atunci când este posibil, se realizează siguranţa din aer prin patrule de
elicoptere care acţionează pe direcţia de marş a forţelor principale.
(6) Elementele de asigurare a deplasării sunt constituite din detaşamente de
asigurare a mişcării, în scopul creării condiţiilor necesare executării marşului fără
întreruperi, cu viteza stabilită şi în ritm constant.
(7) Detaşamentele de asigurare a mişcării acţionează pe fiecare itinerar de
deplasare, având în compunere subunităţi de geniu şi de cercetare NBC dotate cu
mijloacele tehnice necesare şi, de regulă, se dispun înapoia siguranţei de marş, fiind
însoţite de grupe de evacuare-reparare.
(8) Coloanele/coloana forţelor principale se deplasează, de regulă, pe coloane
de unităţi.
(9) Unităţile de sprijin logistic se deplasează în cadrul coloanei eşalonului
căruia îi aparţin. Forţele de sprijin logistic ale marii unităţi se deplasează înapoia
unităţilor luptătoare şi de sprijin iar cele medicale în coloana principală şi către
centrul acesteia.
Art.556. - (1) În situaţia atacului din aer al inamicului, se măresc distanţele
dintre maşini şi dintre subunităţi şi se continuă deplasarea, iar mijloacele de apărare
antiaeriană deschid focul, din mişcare sau cu scurte opriri.

242 din 377


(2) Asupra grupurilor de cercetare-diversiune sau elementelor teroriste care
acţionează împotriva coloanelor aflate în deplasare, se intervine cu elementele de
siguranţă a marşului sau cu forţe destinate din timp pentru astfel de misiuni, iar
forţele principale continuă deplasarea. În astfel de situaţii se cooperează şi cu
celelalte forţe aparţinând sistemului naţional de apărare/alianţei/coaliţiei, precum şi
cu elemente favorabile/prietene din ţara gazdă - când este cazul.
Art.557. - Când inamicul întrebuinţează ADMCBRN, se iau măsuri de
cercetare adecvate pe itinerarele de deplasare şi în raioanele/zonele/porţiunile
contaminate, concomitent cu deplasarea pe itinerarele de rezervă - dacă este cazul,
luându-se măsuri de salvare-evacuare, de stingere a unor incendii şi de executare a
decontaminării.
Art.558. - (1) Când se prevede întâlnirea cu inamicul, marşul se execută pe
coloane, constituite în funcţie de concepţia de angajare şi desfăşurare a luptei de
întâlnire.
(2) Pentru devansarea inamicului, este eficientă trimiterea unui detaşament
înaintat, în scopul cuceririi unor aliniamente/obiective/raioane importante de pe
direcţia de acţiune.

2. Deplasarea prin transport

Art.559. - (1) Transportul forţelor, tehnicii şi materialelor se execută cu


mijloace rutiere, feroviare, aeriene sau navale.
(2) Pentru executarea transportului, unităţii i se destină raioane pentru aşteptare
- îmbarcare, debarcare şi de adunare, staţii de cale ferată, porturi maritime/fluviale,
aerodromuri - aeroporturi, terenuri de aterizare, de bază şi de rezervă.
(3) Raioanele se aleg în funcţie de teren şi posibilităţile de mascare, la o
distanţă optimă faţă de elementele de infrastructură utilizate. Acestea trebuie să ofere
drumuri şi condiţii favorabile de ieşire rapidă, de protecţie şi ascundere a forţelor.

243 din 377


(4) Dispunerea forţelor în raioanele de aşteptare/de adunare se face pe eşaloane
de transport, în ordinea în care se va executa deplasarea lor pentru îmbarcare/
debarcare.
(5) Comandamentele/comenzile, personalul, tehnica şi materialele unei
structuri tip unitate se îmbarcă, de regulă, întrunit, evitându-se fracţionarea acestora
pe trenuri şi convoaie diferite.
(6) Îmbarcarea şi debarcarea se execută în timp scurt, în ordine, disciplinat,
luându-se măsuri pentru evitarea accidentelor şi deteriorarea tehnicii.
Art.560. - Transportul pe mijloacele rutiere din parcul public se organizează şi
se execută pentru eşaloanele ale căror mijloace auto din dotare au fost avariate şi nu
satisfac nevoile de deplasare a personalului, tehnicii militare şi materialelor.
Art.561. - (1) Transportul pe mijloace feroviare constituie principalul
procedeu de deplasare a forţelor pe distanţe mari, dar poate fi folosit şi pentru
deplasarea pe distanţe mici atunci când căile de comunicaţie rutieră sunt
impracticabile, când se impune economisirea motoresurselor sau menajarea stării
operative a tehnicii.
(2) Marea unitate/unitatea se transportă pe calea ferată în întregime sau parţial,
de regulă, pe o singură direcţie de cale ferată. Uneori, în funcţie de timpul la
dispoziţie şi capacitatea de transport a direcţiei, marea unitate/unitatea poate fi
transportată pe două direcţii de cale ferată.
Art.562. - (1) Pentru îmbarcare/debarcare, în funcţie de situaţia concretă,
marea unitate şi unitatea au nevoie de un număr variabil de staţii de cale ferată.
(2) Staţiile care au capacitatea rampelor redusă pot fi asigurate cu rampe
mobile, îndeosebi pentru tehnica blindată pe şenile.
(3) Când, datorită unor distrugeri sau din alte motive, deplasarea pe calea ferată
s-a întrerupt şi nu poate fi reluată în timp scurt sau să fie varientată pe alte direcţii, se
face transbordarea pe alte mijloace sau se continuă deplasarea prin marş.
Art.563. - (1) Transportul pe mijloace aeriene se execută în următoarele
situaţii: când celelalte căi de comunicaţie sunt insuficient dezvoltate, au suferit
distrugeri sau au fost contaminate, devenind impracticabile; când se impun deplasări

244 din 377


urgente de forţe şi mijloace pentru executarea unor manevre; pentru evacuarea
răniţilor; pentru aprovizionarea urgentă cu muniţii, alimente şi carburanţi; pentru
transportul unor ofiţeri de legătură sau curieri.
(2) Transportul pe mijloace aeriene se execută cu aeronave de transport. De
regulă, la destinaţie, personalul şi tehnica sunt debarcate.
(3) În anumite situaţii, unele materiale se paraşutează sau delestează de la mică
înălţime în locurile stabilite şi marcate de forţele ce le vor utiliza. În ambele situaţii se
iau măsuri pentru strângerea, paza şi transportul materialelor direct la unităţile cărora
le sunt destinate.
Art.564. - (1) Transportul pe mijloace navale se execută pe mare şi pe
cursuri/canale de apă navigabile, cu nave de transport singulare sau în sistem convoi
de nave, în vederea desantării şi ducerii operaţiilor pe litoral, fluviu sau în deltă ori
pentru constituirea unor grupări de forţe în aceste zone.
(2) Organizarea transportului pe nave maritime sau fluviale - îmbarcarea,
constituirea convoiului, asigurarea acestuia, se face de către comandantul/
comandamentul unităţii navale, iar în perioada de la îmbarcare până la debarcare,
forţele ce se transportă se subordonează comandanţilor de nave.
(3) De regulă, pe o navă se îmbarcă o unitate sau subunitate cu întregul efectiv
şi cu dotarea de care dispune.

3. Deplasarea combinată

Art.565. - Deplasarea combinată este utilizată de către unităţile din


compunerea Forţelor Terestre, de regulă, pentru dislocarea dintr-un raion în altul,
adoptând concomitent sau succesiv, atât marşul cât şi transportul.
(2) În situaţia executării concomitente a marşului şi transportului, planificarea
deplasării trebuie să fie astfel întocmită încât forţele şi mijloacele să ajungă în raionul
stabilit, pe cât posibil, în acelaşi timp. La acest tip de operaţie se recurge cel mai

245 din 377


frecvent, atunci când unitatea execută deplasarea pe distanţe mari şi nu se prevede
întâlnirea cu forţe importante ale inamicului.

4. Pregătirea şi executarea deplasării

Art.566. - Pregătirea deplasării cuprinde următoarele activităţi: stabilirea,


cercetarea şi recunoaşterea itinerarelor de deplasare; recunoaşterea raioanelor de
îmbarcare/debarcare/transbordare, a celor de plecare şi de adunare; pregătirea forţelor
pentru marş/transport; stabilirea măsurilor de creştere a capacităţii de trecere în
punctele obligatorii; luarea deciziei; planificarea marşului şi transmiterea misiunilor
la subordonaţi; organizarea conducerii; organizarea asigurării operaţiilor şi protecţiei
forţelor - cu accent deosebit pe protecţia aeriană; organizarea serviciului de
comenduire şi îndrumare a circulaţiei; realizarea logisticii.
Art.567. - Serviciul de comenduire şi îndrumare a circulaţiei se organizează de
comandamentul unităţii atât pe itinerarele de deplasare, cât şi în raioanele haltelor
mari şi ale odihnei de zi/noapte, în raioanele de îmbarcare/debarcare, staţii, porturi,
aeroporturi şi pe căile rutiere de comunicaţie ce duc spre acestea.
Art.568. - Planificarea deplasării forţelor ţine seama de: misiunea şi concepţia
comandantului eşalonului superior; timpul disponibil şi distanţa pe care se face
deplasarea; compunerea dispozitivului de marş; regulile privind îndrumarea
circulaţiei şi măsurile de control necesare; misiunile ulterioare; situaţia inamicului –
terestru şi aerian, inclusiv pericolul CBRN; gradele relative de mobilitate;
disponibilitatea fâşiilor, numărul şi capacitatea itinerarelor disponibile; condiţiile de
teren şi de vreme; alte deplasări, inclusiv traficul populaţiei civile; capacitatea de a
întreţine şi repara drumurile şi alte căi de comunicaţie.
Art.569. (1) Conducerea pe timpul deplasării se asigură din punctul de
comandă ce se deplasează pe itinerarul/direcţia/traiectul şi în coloana/eşalonul/
convoiul stabilite de comandant, de regulă, în cadrul forţelor principale.
(2) Atunci când deplasarea se execută pe mai multe direcţii, pe una din acestea
se poate organiza un punct de comandă ajutător.

246 din 377


(3) Pentru conducerea forţelor pe timpul deplasării, comandamentul
organizează încă din perioada când acestea se află în raioanele de concentrare/
adunare/îmbarcare/debarcare un sistem de comunicaţii şi informatică de campanie
bazat pe reţeaua de comunicaţii de sprijin strategică/RCSS.
(4) Folosirea mijloacelor de comunicaţii şi informatică, indiferent de tip, are
loc la ordin şi cu respectarea regimului impus de regulile de trafic.
(5) Sistemul de comunicaţii şi informatică de campanie trebuie să asigure
conducerea forţelor atât pe timpul marşului cât şi la ajungerea în noul raion/pe timpul
trecerii la îndeplinirea misiunii.
Art.570. - Păstrarea secretului asupra scopului şi destinaţiei deplasării
unităţilor se asigură prin limitarea numărului de persoane care au acces la informaţii
şi care participă la pregătirea acesteia.

SECŢIUNEA a 2-a
Staţionarea

Art.571. - Forţele se pot găsi în staţionare înainte sau după executarea unor
operaţii ori pe timpul opririlor de durată mai mare pentru odihna personalului, în
urma deplasării acestora prin marş pe distanţe mari.
Art.572. - Staţionarea are ca scop asigurarea condiţiilor necesare forţelor
pentru pregătirea în vederea îndeplinirii unei noi misiuni, refacerea puterii de luptă,
reluarea sau executarea marşului.
Art.573. - (1) Staţionarea marilor unităţi operative se poate executa într-un
raion unitar sau în raioane disparate pe mari unităţi/unităţi.
(2) În funcţie de situaţie, unitatea poate staţiona în raioane de mobilizare, de
concentrare, de dispunere, de regrupare, de plecare şi al odihnei de zi. Acestea pot fi
de bază şi de rezervă.
Art.574. - Raionul de staţionare trebuie să asigure, după caz: posibilitatea
ieşirii rapide şi în mod organizat a unităţii din raion; dispunerea dispersată şi în
ascuns a forţelor; protecţia forţelor împotriva loviturilor inamicului, drumuri de acces

247 din 377


pentru mijloacele de transport; posibilitatea adunării rapide a forţelor în caz de
pericol şi deplasarea acestora pe direcţiile ameninţate; condiţii de odihnă şi
adăpostire; o stare sanitară epidemiologică corespunzătoare; surse locale de
aprovizionare cu diferite materiale şi în special, cu apă potabilă; terenuri de aterizare
pentru elicoptere; posibilităţi de mentenanţă a tehnicii şi de asistenţă medicală;
folosirea sistemului de telecomunicaţii teritorial.
Art.575. - După stabilirea raioanelor de staţionare, comandantul asigură
cercetarea şi recunoaşterea acestora, precum şi legătura cu organele administraţiei
publice locale, iar intrarea forţelor este precedată de instalarea elementelor de
conducere, comenduire şi îndrumare a circulaţiei, cercetare, siguranţă terestră şi
aeriană.
Art.576. - (1) Dispozitivul de staţionare se compune din: elemente de
cercetare; elemente de siguranţă; forţe principale; sistem de conducere; sistem
logistic.
(2) Elementele de cercetare descoperă forţele inamicului care au posibilitatea
executării unor atacuri prin surprindere, descoperă/capturează/nimicesc grupurile de
cercetare-diversiune, precum şi elementele teroriste ale acestuia, observă permanent
drumurile de intrare/ieşire în/din raion, determină porţiunile de drum distruse sau
contaminate şi posibilităţile de varientare, determină starea elementelor sistemului
teritorial de comunicaţii şi informatică şi descoperă noi surse de apă.
(3) Elementele de cercetare se constituie într-un sistem alcătuit din posturile de
observare, patrulele de cercetare independente şi alte elemente de cercetare care
acţionează în faţa elementelor de siguranţă, pe direcţiile cele mai probabile de acţiune
ale inamicului.
(4) Elementele de siguranţă au rolul de a preveni forţele principale împotriva
unor atacuri prin surprindere ale inamicului, de a întârzia operaţiile acestuia, a asigura
intrarea organizată în operaţie a forţelor şi mijloacelor destinate nimicirii inamicului
care atacă şi de a împiedica pătrunderea unor elemente de cercetare, cercetare-
diversiune şi teroriste, precum şi a unor persoane civile neautorizate spre raionul de
staţionare al forţelor principale.

248 din 377


(5) Elementele de siguranţă sunt: detaşamentul de pază; pichetul de pază
independent; patrula, pânda; postul de pază/observare.
(6) Valoarea elementelor de siguranţă, distanţa la care se trimit, precum şi
fâşia/sectorul în care acţionează depind de: distanţa dintre raioanele de staţionare şi
aliniamentul pe care se duc operaţii; specificul misiunii forţelor aflate în staţionare;
importanţa direcţiilor pe care se execută siguranţa; caracteristicile terenului.
(7) Forţele principale se dispun în raionul de staţionare într-o anumită ordine,
în aşa fel încât ieşirea din propriul raion să se facă rapid pentru constituirea oportună
a grupărilor de forţe şi mijloace în cadrul dispozitivului ordonat.
(8) Sistemul de conducere, de regulă, se instalează către centrul raionului de
staţionare al unităţilor şi dacă situaţia permite, în localităţi sau păduri, cu respectarea
strictă a regulilor de mascare.
(9) În interiorul raionului de staţionare şi pe principalele căi de acces, precum
şi pe căile de deplasare spre raionul de staţionare de rezervă, se organizează serviciul
de comenduire şi îndrumare a circulaţiei.
(10) Sistemul logistic se organizează ţinându-se seama de specificul operaţiei.
(11) Unităţile de sprijin logistic se dispun în apropierea căilor de aprovizionare
şi evacuare către latura raionului opusă direcţiei celor mai puternice acţiuni probabile
ale inamicului, în raioane de dispunere care să asigure condiţii de dispersare, de
dispunere mascată şi de pază a diferitelor elemente de sprijin logistic, precum şi
accesul mijloacelor de transport.
Art.577. - Schimbarea raioanelor de staţionare se execută cu aprobarea
eşalonului superior, iar în situaţii de urgenţă, din proprie iniţiativă, raportându-se
despre aceasta.
Art.578. - (1) Raioanele de staţionare se ocupă, pe cât posibil, în condiţii de
vizibilitate redusă, iar activităţile şi acţiunile desfăşurate pe timpul staţionării sunt
determinate de: situaţia în care are loc staţionarea; scopul şi durata acesteia; nivelul
puterii de luptă a forţelor; gradul de completare cu personal, tehnică şi materiale;
specificul activităţilor ce vor urma.

249 din 377


(2) Forţele care staţionează, desfăşoară un complex de activităţi care vizează,
în esenţă, pregătirea operaţiilor preconizate, completarea cu resurse umane şi
materiale şi mentenanţa tehnicii militare.
Art.579. - (1) Activităţile ce au loc pe timpul staţionării se desfăşoară cu
respectarea strictă a cerinţelor şi normelor de mascare.
(2) Deplasarea personalului şi a tehnicii, de regulă, se execută pe timp de
noapte sau în condiţii de vizibilitate redusă.
(3) Când forţele se găsesc în raionul odihnei de zi/noapte, pe timpul deplasării
prin marş, transporturile logistice se fac numai pentru completarea cu resursele
materiale absolut necesare, pentru refacerea plinurilor de carburanţi-lubrifianţi,
asigurarea hrănirii efectivelor şi executarea asistenţei medicale de urgenţă.
(4) Dacă staţionarea forţelor este mai îndelungată, unităţile organizează şi
desfăşoară instrucţia, respectând măsurile de mascare şi de protecţie.
Art.580. - (1) Amenajarea genistică a raionului de staţionare, de regulă, începe
imediat ce acesta a fost ocupat.
(2) Când este posibil, unele lucrări de reparare şi amenajare a drumurilor se
execută înaintea intrării în raion, cu participarea populaţiei civile din zonă.
Art.581. - (1) În zone împădurite, forţele staţionează în apropierea drumurilor
şi culoarelor, pentru a asigura ieşirea rapidă pe direcţiile principale probabile de atac
ale inamicului, precum şi desfăşurarea oportună în vederea respingerii acestuia.
(2) În teren muntos, unitatea se dispune în locuri care asigură mascarea şi
ieşirea pe itinerarele de deplasare.
(3) Nu este permisă dispunerea în locuri unde sunt pericole de prăbuşire a unor
pietre şi stânci, avalanşe sau inundaţii.
(4) În localităţi şi zone/platforme industriale, staţionarea se organizează pe
cartiere, iar ocuparea acestora se face după repartizarea lor pe unităţi.
(5) Pe timp de iarnă, de regulă, se aleg localităţile sau construcţiile în care
forţele să fie ferite de frig, luându-se măsuri pentru prevenirea degerăturilor în rândul
personalului.

250 din 377


Art.582. - Pe timpul staţionării se asigură conlucrarea cu organele
administraţiei locale pentru a pune la dispoziţie unele forţe ale sistemului naţional de
apărare în vederea participării la realizarea unor măsuri de siguranţă, executarea
lucrărilor genistice şi la organizarea serviciului de comenduire şi îndrumare a
circulaţiei, precum şi pentru folosirea unor resurse din zonă.

SECŢIUNEA a 3-a
Regruparea

Art.583. - Prin regrupare forţele îşi schimbă locul de dispunere sau acţiune –
manevra de forţe şi mijloace în vederea constituirii unui nou dispozitiv adecvat
situaţiei existente în acel moment, având ca scop: restructurarea dispozitivului de
operaţie; crearea unei grupări de forţe pe o altă direcţie; întărirea unor grupări de forţe
care au suferit pierderi mari; suplimentarea efortului pe anumite direcţii; schimbarea
formei de luptă; deplasarea forţelor şi mijloacelor în vederea scoaterii lor de sub
loviturile inamicului; schimbarea raionului de dispunere a unităţii.
Art.584. - (1) Regruparea trebuie să fie simplă şi realistă, pregătită minuţios, să
se desfăşoare rapid şi în secret, pe timp de noapte sau în condiţii de vizibilitate redusă
şi să se execute pe baza unei bune cunoaşteri a situaţiei.
(2) În anumite condiţii, regruparea se poate executa şi pe timp de zi.
Art.585. - Pentru pregătirea şi desfăşurarea regrupării, comandantul are în
vedere: natura dispunerii viitoare - dintr-un raion în alt raion, dintr-un dispozitiv de
operaţie în altul, dintr-un raion în dispozitiv de operaţie; finalitatea regrupării - cu sau
fără înlocuirea forţelor; natura deplasării - marş, transport, deplasare combinată;
scopul; forma de luptă în curs de desfăşurare/viitoare; acţiunile inamicului; terenul.
Art.586. - (1) Regruparea forţelor se execută prin următoarele procedee: din
adâncime spre front; de-a lungul frontului; dinspre front spre spate; combinat.
(2) Regruparea din adâncime spre front se execută prin deplasarea parţială sau
în totalitate a forţelor care acţionează în sprijinul nemijlocit al efortului principal, a

251 din 377


forţelor care acţionează ca rezervă şi a altor forţe pentru realizarea noului dispozitiv
în alte raioane de acţiune sau întărirea apărării pe direcţiile ameninţate.
(3) Regruparea de-a lungul frontului presupune deplasarea parţială sau totală a
forţelor care acţionează în sprijinul nemijlocit al efortului principal, a forţelor care
acţionează ca rezervă şi a altor forţe, dintr-un sector al frontului într-altul, în scopul
mutării efortului de pe o direcţie pe alta sau pentru restructurarea dispozitivului.
(4) Regruparea dinspre front spre spate se execută prin scoaterea unor forţe
din compunerea grupării de angajare sau prin deplasarea forţelor care acţionează în
sprijinul nemijlocit al efortului principal sau al celor care acţionează ca rezervă în
raioane sau pe aliniamente mai în spate, în scopul refacerii puterii de luptă sau pentru
constituirea unei noi grupări de forţe necesare îndeplinirii altor misiuni.
(5) Marea unitate, de regulă, execută regrupări prin procedeul combinat
(6) Pe timpul regrupării, forţele trebuie să-şi menţină puterea de luptă la un
nivel care să le permită trecerea la îndeplinirea oricărei misiuni.
Art.587. - Regruparea unităţii din forţele care acţionează pe direcţia principală
de efort sau pe o altă direcţie de efort, de regulă, este precedată, de înlocuirea ei şi se
execută în vederea constituirii unui nou dispozitiv sau când aceasta şi-a pierdut
puterea de luptă.
Art.588. - Pentru unităţile care se regrupează, se stabilesc raioane de adunare
care, în principiu, sunt dispuse între forţele care acţionează pe direcţia principală de
efort sau pe o altă direcţie de efort şi forţele care acţionează în sprijinul nemijlocit al
efortului principal ale eşalonului superior, avându-se în vedere existenţa drumurilor
de acces, posibilitatea deplasării în ascuns, mascarea activităţilor şi elementelor de
dispozitiv şi posibilitatea dispunerii dispersate a forţelor.
Art.589. - Regrupările din fâşia/raionul/sectorul unităţii se execută potrivit
concepţiei comandantului acesteia, iar cele care se desfăşoară prin fâşiile vecinilor
sau în zona de spate a eşalonului superior se organizează pe baza ordinului
comandantului acestuia.
Art.590. - Pentru pregătirea regrupării se desfăşoară următoarele activităţi:
studierea şi elaborarea cursurilor operaţiei; transmiterea ordinelor preliminare către

252 din 377


subordonaţi; elaborarea documentelor necesare ieşirii din raioanele/ aliniamentele
ocupate, constituirii dispozitivului de deplasare şi desfăşurării operaţiei în zona
finală; transmiterea ordinului de operaţie, pe măsura elaborării şi pe urgenţe;
organizarea recunoaşterilor de-a lungul itinerarelor de deplasare şi în raionul/pe
aliniamentul final; organizarea operaţiei şi a cooperării; stabilirea şi aplicarea
măsurilor de asigurare a operaţiei şi protecţiei forţelor pe timpul executării
regrupării.
Art.591. - Studierea şi elaborarea cursurilor operaţiei au la bază analiza
situaţiei şi estimările modulelor din comandament, ale ofiţerilor de armă şi/sau ale
comandanţilor unităţilor de sprijin şi presupun: stabilirea celor mai favorabile
itinerare de deplasare pentru ieşirea din dispozitivul de operaţie şi ocuparea noilor
aliniamente de către unităţile organice şi cele primite ca întărire; executarea
recunoaşterilor; culegerea şi verificarea ultimelor informaţii despre situaţia
inamicului şi caracterul acţiunilor sale, atât pe aliniamentul iniţial şi de-a lungul
itinerarelor de deplasare cât şi pe aliniamentul final; amenajarea genistică a terenului
şi existenţa posibilităţilor de varientare a punctelor obligatorii de trecere; liniile de
comunicaţii fir construite, starea acestora, capacitatea şi posibilităţile lor de lucru;
caracteristicile itinerarelor de deplasare - lungimea, capacitatea şi starea lor.
Art.592. - Regruparea se consideră încheiată atunci când comandantul unităţii
raportează eşalonului superior că toate forţele de care dispune sunt în raionul sau
dispozitivul ordonat.

SECŢIUNEA a 4-a
Înlocuirea

Art.593. - (1) Înlocuirea constă în predarea/primirea, la ordin, de către/către


unităţi a fâşiilor/raioanelor/aliniamentelor, ce le deţin/le vor deţine, în vederea
îndeplinirii unor noi misiuni de către fiecare în parte.
(2) Înlocuirea poate avea loc simultan în întreaga fâşie sau pe etape.

253 din 377


(3) Înlocuirea se desfăşoară în ascuns şi, de regulă, precede acţiunea de
regrupare.
Art.594. - Înlocuirea are ca scop creşterea eficienţei operaţiilor viitoare prin:
restructurarea dispozitivului; întărirea unor unităţi care au suferit pierderi mari;
suplimentarea efortului pe anumite direcţii; schimbarea formei/procedeului de luptă
armată; transferul responsabilităţii pentru o misiune.
Art.595. - (1) În ofensivă, înlocuirea se execută în următoarele situaţii: când
forţele care atacă sunt aduse din adâncime şi ocupă baza de plecare, preluând
raioanele/sectoarele forţelor din contact; când forţele din contact îşi restructurează
dispozitivul în vederea trecerii la ofensivă; când o parte din unităţi şi-au pierdut
puterea de luptă pe timpul desfăşurării ofensivei.
(2) În apărare, înlocuirea unei unităţi poate avea loc când: şi-a pierdut puterea
de luptă sau este trecută în forţele ce acţionează în sprijinul nemijlocit al efortului
principal; trece la îndeplinirea unei noi misiuni pe o altă direcţie; eşalonul superior îşi
reconstituie forţele care acţionează în sprijinul nemijlocit al efortului principal sau ca
rezerve consumate.
(3) Indiferent de forma de luptă, înlocuirea trebuie să se facă în timp scurt, de
regulă, în aceeaşi noapte.
Art.596. - Operaţiile desfăşurate pentru realizarea înlocuirii trebuie să
îndeplinească următoarele cerinţe: reducerea timpului de înlocuire prin optimizarea
relaţiei posibilităţi-necesităţi; devansarea şi surprinderea inamicului prin
eficientizarea activităţilor de cercetare, păstrarea secretului şi mascarea acţiunilor;
elaborarea unei concepţii simple şi realiste; exercitarea unei conduceri continue, suple
şi active.
Art.597. - Misiunea este de: intenţia comandantului; tipurile de operaţii în care
forţa respectivă a fost angajată; cursul operaţiilor probabile ale inamicului; natura
forţelor care o execută.
Art.598. - Pe timpul înlocuirii, comandantul are în vedere contracararea
următorilor factori de risc: concentrarea forţelor într-un spaţiu restrâns; posibilitatea
apariţiei confuziei - datorită funcţionării simultane a două sisteme de comandă într-o

254 din 377


singură zonă; prezenţa simultană a forţelor care înlocuiesc şi a celor înlocuite în
acelaşi spaţiu.
Art.599. - Înlocuirea forţelor se execută prin următoarele procedee: înlocuirea
forţelor dintr-un raion cu alte forţe; trecerea către înainte prin dispozitivul forţelor
aflate la contact în vederea desfăşurării operaţiei ofensive; trecerea către înapoi prin
dispozitivul forţelor care ocupă o fâşie/raion, poziţie de apărare.
Art.600. - (1) Pentru pregătirea şi desfăşurarea operaţiei de înlocuire
comandantul trebuie să aibă în vedere: siguranţa şi protecţia forţelor; stabilirea din
timp a legăturii; executarea cercetării pentru stabilirea posibilităţilor de acţiune ale
inamicului în fâşia/raionul/poziţia preluată; realizarea unui schimb detaliat de
informaţii referitoare la situaţia operativă actuală; ordinele şi planurile de operaţie în
vigoare; delimitarea fâşiei, dispunerea elementelor de dispozitiv şi existenţa căilor de
comunicaţie; stabilirea itinerarelor de deplasare; stabilirea fâşiilor/raioanelor/
aliniamentelor unităţilor subordonate - inclusiv cele de concentrare şi de desfăşurare;
sincronizarea; sprijinul prin foc executat de către unităţile aflate în dispozitiv în
folosul celor care se deplasează; organizarea serviciului de comenduire şi îndrumare a
circulaţiei; succesiunea şi termenele de înlocuire; misiunile, itinerarele şi procedeele
de deplasare; ora trecerii pe la punctele/aliniamentele iniţiale şi cele de coordonare;
reducerea vulnerabilităţii prin deplasarea pe timp de noapte sau în condiţii de
vizibilitate redusă.
(2) Când înlocuirea se execută prin trecerea către înainte prin dispozitivul de
operaţie al forţelor aflate la contact în plus se stabilesc: aliniamente şi zone de
coordonare şi control; momentul începerii atacului; durata şi perioada în care forţele
aflate la contact asigură sprijinul atacului; cerinţe specifice de cercetare; relaţiile de
comandă.
(3) Când înlocuirea se execută prin trecerea către înapoi prin dispozitivul
forţelor care se apără în spate, se mai stabilesc: măsuri pentru asigurarea trecerii din
timp a elementelor neimplicate în acţiunile în curs de desfăşurare, pentru reducerea
densităţii forţelor din raion; itinerarii pentru deplasare; aliniamentul de predare a

255 din 377


luptei; raionul în care se deplasează/adună sau se desfăşoară forţele care se
înlocuiesc/care înlocuiesc.
Art.601. - (1) Pentru unităţile care se înlocuiesc, se stabilesc raioane de
adunare, iar pentru cele care înlocuiesc, raioane de plecare.
(2) În funcţie de situaţia existentă şi posibilităţile armamentului de artilerie al
inamicului, la stabilirea raioanelor se are în vedere scoaterea forţelor din raza de
acţiune a acestuia, precum şi existenţa drumurilor de acces care trebuie să asigure
desfăşurarea operaţiilor în ascuns şi dispersarea forţelor.
(3) Înlocuirea trebuie să se execute astfel încât unităţile înlocuite să ajungă
până în zori în raioanele de adunare.
Art.602. - În unele situaţii, forţele care înlocuiesc pot ocupa baza de plecare,
fără a mai intra în raioane de plecare, iar cele înlocuite, după începerea ofensivei, îşi
constituie din mişcare coloanele de marş şi se deplasează direct către raioanele
viitoarelor acţiuni, fără a mai ocupa raioane de adunare.
Art.603. - (1) Unităţile care fac parte din forţele de sprijin, a căror pregătire în
vederea desfăşurării operaţiei necesită un timp mai mare, sunt înlocuite şi părăsesc
dispozitivul numai după ce unităţile care le înlocuiesc au ocupat raioanele şi poziţiile
stabilite şi sunt gata de luptă.
(2) Dispozitivul artileriei care soseşte în fâşie se stabileşte şi se ocupă astfel
încât să nu mai fie nevoie de o nouă schimbare a acestuia.
(3) Unităţile de geniu execută misiuni privind: realizarea şi menţinerea
protecţiei forţelor; preluarea planului de baraje existent; deschiderea şi menţinerea
căilor de comunicaţie, inclusiv trecerea unor obstacole; operaţii de contramobilitate;
crearea culoarelor prin barajele unităţilor aflate în fâşie.
(4) Unităţile de rachete şi artilerie antiaeriană pot solicita modificarea stării de
pregătire a apărării antiaeriene.
(5) Subunităţile de război electronic sprijină planul de inducere în eroare şi
continuă să asigure informaţii despre dispunerea inamicului.
(6) Unităţile de apărare CBRN ocupă anumite raioane, fiind în măsură ca la
ordin, să intervină oportun în sprijinul unităţilor din care fac parte.

256 din 377


(7) Unităţile de pe poziţia înaintată sau cele din siguranţa de luptă se
înlocuiesc primele.
(8) Unităţile de sprijin logistic se trimit către înapoi în prima etapă a înlocuirii.
(9) Materialele prepoziţionate folosite în operaţia de apărare se preiau de către
unitatea care înlocuieşte.
Art.604. - (1) Comandantul unităţii înlocuite este responsabil pentru apărarea
fâşiei/raionului/sectorului ordonat până la predarea comenzii operaţiei.
(2) Înlocuirea se consideră încheiată atunci când comandantul unităţii care
înlocuieşte raportează eşalonului superior despre terminarea activităţii.
(3) Când înlocuirea are loc între forţe cu subordonări diferite, aceasta este
organizată şi condusă de eşalonul superior.
(4) Predarea-primirea fâşiei/raionului/sectorului se consemnează într-un
document întocmit între cei doi comandanţi.
Art.605. - (1) Conducerea operaţiei de înlocuire se execută de la punctul de
comandă al unităţii care se înlocuieşte, unde trebuie să se dispună şi comandantul
unităţii care înlocuieşte, împreună cu grupa sa specială.
(2) Dacă pe timpul înlocuirii inamicul trece la ofensivă, conducerea forţelor se
realizează de către comandantul unităţii care se înlocuieşte, luând în subordine şi
forţele unităţii care înlocuieşte.
Art.606. - Păstrarea secretului se realizează prin interzicerea lucrului în emisie
al mijloacelor radio şi folosirea numai a mijloacelor de comunicaţii prin fir şi a
ofiţerilor de legătură. În caz de atac prin surprindere, se folosesc şi mijloacele de
comunicaţii radio.

SECŢIUNEA a 5-a
Înaintarea spre contact

257 din 377


Art.607. - Prin înaintarea spre contact forţele caută să realizeze sau să
restabilească legătura cu inamicul. Înaintarea spre contact se deosebeşte de lupta de
întâlnire, unde contactul este realizat în mod neprevăzut.

1. Pregătirea operaţiei

Art.608. - (1) Prin deplasarea spre inamic, forţele încearcă să realizeze sau să
restabilească contactul cu inamicul în condiţiile cele mai favorabile pentru forţele
principale.
(2) Cercetarea are un rol deosebit pentru a câştiga şi menţine iniţiativa.
(3) Elementele de siguranţă ale inamicului sunt nimicite sau neutralizate, astfel
încât să nu fie împiedicată deplasarea forţelor principale.
(4) Se iau măsuri pentru siguranţa flancurilor.
Art.609. - Deplasarea spre inamic se execută întotdeauna înaintea începerii
operaţiei următoare şi se încheie când forţele principale sunt dispuse în conformitate
cu planul comandantului. Acţiunile următoare vor fi determinate de misiunea
încredinţată forţelor principale care poate decurge din situaţia forţelor principale în
momentul realizării contactului.
Art.610. - Înaintarea spre contact cuprinde: nimicirea sau determinarea
retragerii elementelor minore ale inamicului; cucerirea terenului de importanţă
tactică.

2. Desfăşurarea operaţiei

Art.611. - (1) Pe timpul deplasării, ritmul de înaintare se schimbă în


conformitate cu situaţia concretă. Acţiunea rapidă, îndrăzneaţă, trebuie combinată cu
menţinerea echilibrului şi controlului, astfel încât reacţia inamicului şi schimbările
din teren să poată fi depăşite fără probleme.

258 din 377


(2) Comandanţii subordonaţi trebuie să fie pregătiţi să acţioneze curajos
conform intenţiei comandantului şi misiunii lor, pentru a surprinde inamicul, a-l
dezorganiza şi a exploata succesul.
(3) Deplasarea spre contact ia sfârşit atunci când misiunea planificată este
îndeplinită sau când acţiunea inamicului cere desfăşurarea şi concentrarea efortului
forţelor principale.
Art.612. - (1) O forţă care execută deplasarea spre inamic va include
următoarele elemente: forţa de acoperire; avangarda; siguranţa de flanc; forţele
principale; ariergarda.
(2) Forţa de acoperire are misiunea de a obţine informaţii despre inamic şi a
preveni acţiunile care ar putea întârzia forţa principală. Componenţa, mărimea şi
acţiunile forţei de acoperire pot influenţa întregul curs al luptei. Ea trebuie să aibă o
mobilitate ridicată să fie echilibrată, capabilă să atace sau să nimicească elementele
de cercetare inamice să înlăture obstacolele şi să descopere căi ocolitoare, sigure, să
apere poziţiile dominante şi să nimicească unităţile inamice înaintate. Elicopterele de
atac şi trupele blindate asigură mobilitatea şi flexibilitatea necesare, precum şi
cercetarea oportună pe timpul deplasării.
(3) Avangarda, ca element conducător al forţei principale este folosită pentru a
mări viteza de deplasare, a menţine legătura cu forţa de acoperire şi a asigura
siguranţa în faţa forţei principale.
(4) Siguranţa de flanc şi ariergarda protejează forţele principale de observarea
terestră şi atacurile prin surprindere. Ele trebuie să fie suficient de puternice pentru a
înfrânge forţe inamice mici sau pentru a întârzia atacurile puternice până când forţa
principală poate fi desfăşurată.
(5) Forţele principale constituie puterea principală de luptă a forţei. Unităţile
acesteia sunt organizate în elemente de arme întrunite şi sunt dispuse în coloană,
astfel încât să permită folosirea manevrabilităţii maxime în timpul deplasării sau când
contactul cu inamicul a fost realizat. Dispunerea forţelor principale faţă de forţa de
acoperire şi avangardă constituie un element foarte important al deciziei

259 din 377


comandantului. Observarea, supravegherea şi strânsa coordonare cu cercetarea
aeriană contribuie la securitatea forţelor principale.
Art.613. - (1) Planificarea trebuie făcută prin cea mai bună utilizare a
informaţiilor din toate sursele, incluzând recunoaşterea aeriană care va fi de o
importanţă deosebită.
(2) Atunci când situaţia permite, deplasarea se execută pe mai multe coloane.
Acesta dă posibilitatea forţelor luptătoare să se desfăşoare cu rapiditate şi măreşte
libertatea de acţiune pe orice direcţie.
(3) Elementele de siguranţă au o importanţă deosebită, deoarece forţa este
vulnerabilă pe toate direcţiile.
(4) Condiţiile de vizibilitate redusă asigură o anumită protecţie faţă de
observarea inamicului şi atacul aerian, dar pot crea dificultăţi în stabilirea legăturii, în
coordonare şi orientare. Aceste neajunsuri sporesc necesitatea folosirii mijloacelor de
supraveghere şi cercetare în situaţii de vizibilitate redusă.
Art.614. - (1) Executarea deplasării se face sub conducerea forţei de acoperire
care include întotdeauna elemente de cercetare, ale cărei misiuni pot fi: să descopere
şi să stabilească tăria poziţiilor inamicului; să descopere şi să exploateze orice
intervale, astfel încât să asigure informaţii despre posibile căi pentru învăluire sau
ocolire cu avangarda şi forţa principală; să obţină informaţii despre căile de
comunicaţii, obstacole şi condiţiile de teren care afectează deplasarea şi să înlăture
obstacolele, dacă este necesar; să realizeze pătrunderi adânci sau să dezorganizeze
sistemele de comunicaţii şi informatică ale inamicului şi activităţile de sprijin logistic
sau, dacă este posibil, să ocupe puncte obligatorii de trecere - poduri, defilee etc.
(2) Întrebuinţarea în luptă a avangărzii şi a forţei principale depinde de numărul
de comunicaţii accesibile.
(3) Ritmul de înaintare este diferit de-a lungul frontului în funcţie de teren,
descoperirea din timp a dispunerii şi valorii poziţiilor inamicului corelată cu
posibilitatea ocolirii acestora.
(4) Dispunerea elementelor din compunerea forţelor principale trebuie să fie
suficient de flexibilă pentru a permite acesteia: să preia misiunea avangărzii; să

260 din 377


schimbe direcţia sau itinerarul oricăruia din elementele forţei principale fie pentru a
ocoli poziţiile inamice, fie pentru a folosi căi de comunicaţii mai avantajoase; să
acţioneze împotriva inamicului care a fost ocolit sau care stânjeneşte forţele
principale.
(5) Desfăşurarea siguranţei de flanc şi ariergărzii se bazează pe evaluarea
acţiunilor inamicului. În unele situaţii, protecţia flancului poate fi asigurată de către o
formaţiune de flanc. Unităţile blindate de cercetare sunt destinate să protejeze
flancurile forţei de înaintare prin deplasarea pe o comunicaţie paralelă cu direcţia
principală sau prin pichetarea căilor de apropiere. Este puţin probabil ca ele să lupte
împotriva unei forţe inamice puternice, de aceea vor realiza înştiinţarea din timp
despre apropierea inamicului, care apoi poate fi respins de către rezerve.
(6) La realizarea contactului, viteza, manevra şi iniţiativa sunt condiţii care pot
învinge inamicul înainte ca el să poată acţiona. Succesiunea acţiunilor la contact
poate fi următoarea: acţiunea executată de forţa de acoperire pentru a nimici sau a
fixa inamicul în timp ce el este ocolit; manevra imediată şi de amploare pentru a
verifica rezistenţa inamicului şi a găsi intervale sau puncte slabe.
(7) Menţinerea unui ritm înalt de înaintare este extrem de importantă.
Comandantul poate ordona ca rezistenţele inamicului să fie fixate de către forţele care
iau contactul cu acestea şi ocolite de către forţele principale, urmând ca nimicirea lor
să fie realizată de către forţele ce acţionează în sprijinul nemijlocit al efortului
principal.

3. Sprijinul de luptă

Art.615. - (1) Artileria asigură sprijinul prin foc imediat pentru angajarea
inamicului şi menţine libertatea de acţiune pentru a ocoli sau pentru a ataca forţele
acestuia. Focul intens reduce nevoia de a desfăşura trupele la realizarea contactului cu
inamicul.
(2) Deoarece apropierea de inamic este o deplasare susţinută aceasta cere o
deosebită coordonare a sprijinului prin foc. Artileria, aruncătoarele şi navele care

261 din 377


asigură focul artileriei navale trebuie să acţioneze în aşa fel încât în orice moment, să
fie asigurat sprijinul maxim. Observatorii de artilerie trebuie să însoţească elementele
înaintate şi unităţile de pe flancurile expuse pericolului.
Art.616. - Sprijinul aerian tactic este destinat pentru: a ajuta la protejarea
unităţilor înainte de atacul aerian al inamicului; a asigura date şi informaţii despre
inamic; a asigura sprijin aerian nemijlocit pentru a completa focul artileriei, în
special, atunci când nu este posibil ca aceasta să-şi concentreze focul; a interzice
unităţilor inamice să se retragă sau să fie întărite; reaprovizionarea şi evacuarea aero-
medicală.
Art.617. - Elicopterele de luptă sunt folosite, în special pentru următoarele
misiuni: cercetare şi supraveghere; angajarea în luptă a tancurilor inamice;
exercitarea controlului şi comenzii; cucerirea punctelor şi obiectivelor importante din
teren.
Art.618. - Apărarea antiaeriană trebuie să urmărească neîntrerupt înaintarea
forţelor. Pentru a realiza aceasta, mijloacele terestre de apărare aeriană cu baza la sol
trebuie să aibă prioritate de deplasare între avangardă şi forţele principale. Misiunile
probabile includ acoperirea punctelor vulnerabile în timpul deplasării pe căile de
acces, precum şi în cazul unor acţiuni importante cum ar fi un atac, traversarea unui
râu sau ruperea apărării.
Art.619. - Trupele de geniu au un rol important în deschiderea şi menţinerea
căilor de comunicaţie prin folosirea tehnicii de geniu. De asemenea, ele au ca misiuni
să sprijine trupele din avangardă, să treacă peste obstacole, să execute acţiuni de
deminare şi să sprijine apărarea flancurilor. Geniştii şi echipamentul lor greu trebuie
să fie astfel dispus încât să se poată desfăşura rapid când este necesar. Un element de
cercetare genistică trebuie să se deplaseze cu capul colonei, iar mijloacele genistice
pot fi dispuse spre partea din faţă a acesteia.
Art.620. - Unităţile de război electronic pun accentul pe utilizarea mijloacelor
de război electronic pasiv - interceptare şi difuzarea informaţiilor obţinute, pentru a
descoperi şi a stabili dispunerea inamicului.

262 din 377


4. Comanda şi controlul

Art.621. - (1) Comandanţii trebuie să se dispună cât mai înaintat cu putinţă,


astfel încât să poată intra în luptă imediat şi să poată folosi cu maximum de eficienţă
posibilităţile ivite.
(2) Relaţiile de comandă stabilite sunt influenţate de distanţe şi deplasarea
rapidă şi trebuie să fie stabilite dinainte.
(3) Punctele de comandă sunt în mişcare, în special la nivelurile inferioare.
(4) Deoarece forţa principală se deplasează, de obicei, fără legături radio,
problema menţinerii coordonării de lungul căilor de comunicaţii va cere pregătiri
speciale şi poate cauza o limitare a utilizării mijloacelor de apărare aeriană. În
vederea asigurării de legături radioreleu, se pot cere măsuri speciale de asigurare. Se
folosesc intens ofiţerii de legătură.
(5) Coordonarea cu Forţele Aeriene de sprijin presupune rezolvarea unor
aspecte specifice.
(6) Responsabilităţile de comandă pentru fiecare comunicaţie şi pentru
controlul circulaţiei, trebuie să fie stabilite cu claritate, de la început. Sistemul de
control al circulaţiei trebuie să fie apt să: schimbe cu uşurinţă ordinea de marş pe
comunicaţiile alocate; îmbunătăţească măsurile pentru a menţine comunicaţiile
deschise; ajute la fluidizarea circulaţiei pentru a sprijini unităţile să ajungă la
destinaţie în timp util.

5. Sprijinul logistic

Art.622. - Sprijinul logistic trebuie planificat atât pentru cerinţele deplasării


cât şi pentru cerinţele preconizate ale oricărei misiuni următoare. Problema sprijinului
în deplasare este aceea a lungimii liniilor de aprovizionare determinate de continua
deplasare a forţelor. Deoarece, în astfel de situaţii, mijloacele de transport sunt rareori
suficiente, trebuie făcut un calcul atent al cerinţelor preconizate şi stabilite
priorităţile.

263 din 377


Art.623. - (1) La începutul acţiunii, unităţile trebuie să aibă plinurile realizate
şi să fie pregătite pentru a fi în măsură să execute reaprovizionarea cu combustibil pe
timpul deplasării.
(2) Depozitele de materiale de geniu pentru repararea drumurilor şi podurilor
pot fi constituite prin misiuni de transport la scară mare. Este important ca mijloacele
de întreţinere şi reparaţii să fie astfel dispuse pentru a menţine deschise comunicaţiile
şi a ajuta unităţile.
Art.624. - Unităţile medicale trebuie să se deplaseze împreună cu forţa şi să fie
apte pentru a asigura tratament imediat, în timpul deplasării. Când contactul cu
inamicul este realizat, ele trebuie să stabilească cu rapiditate al doilea aliniament al
formaţiunilor medicale rapide. Elicopterele trebuie să fie folosite pentru evacuarea
cazurilor urgente pe măsură ce liniile de comunicaţie se extind.

SECŢIUNEA a 6-a
Lupta de întâlnire

1. Generalităţi

Art.625. - (1) Lupta de întâlnire are loc atunci când forţele inamicului şi cele
proprii se află în mişcare, în sensuri contrare şi pe aceeaşi direcţie, iar fiecare
urmăreşte să-şi realizeze scopurile stabilite, prin operaţii ofensive.
(2) Lupta de întâlnire presupune executarea unui atac din mişcare, atunci când
forţele proprii au reuşit devansarea în desfăşurare a inamicului.
(3) În situaţia în care inamicul a reuşit devansarea în desfăşurare, forţele proprii
trec iniţial la apărare, urmând ca îndeplinirea scopului final să se realizeze prin
ofensivă din contact.
(4) Atunci când forţele şi mijloacele la dispoziţie nu permit angajarea decisivă
a inamicului cu şanse de succes şi nu există posibilitatea primirii oportune de întăriri,

264 din 377


comandantul poate decide să evite contactul cu inamicul, sau să rupă lupta după
ciocnirea iniţială.
(5) Abilitatea comandantului de a prevedea lupta de întâlnire şi de a utiliza
eficient întreaga putere de luptă aflată la dispoziţia sa, constituie baza succesului
operaţiei.
(6) Comandantul menţine permanent libertatea de acţiune necesară păstrării
iniţiativei, câştigând timp prin folosirea informaţiilor oportune şi a posibilităţilor de
manevră, precum şi prin organizarea în timp scurt a cooperării şi conducerii,
acordând atenţie protecţiei flancurilor şi intervalelor.
Art.626. - De regulă, lupta de întâlnire se produce în timpul deplasării spre
inamic şi se finalizează, într-un atac rapid. În operaţiile ofensive, de apărare sau de
întârziere lupta de întâlnire poate marca un moment de tranziţie în care se poate
decide natura acţiunilor viitoare. Chiar atunci când forţele principale sunt în apărare,
atacă sau întârzie, elemente singulare ale acestora, se pot găsi în situaţii care au
caracteristicile luptei de întâlnire. Deşi forţele de nivel divizie sau mai mari, care au
suficient spaţiu de manevră pot fi implicate în mod ocazional ca un întreg în lupta de
întâlnire, aceasta este, de regulă, întâlnită la nivel brigadă şi mai jos.
Art.627. - Situaţiile în care se poate produce lupta de întâlnire sunt
următoarele: când o forţă care se deplasează, fie tactic, fie în coloană de marş, ia
contact cu inamicul despre care forţele proprii nu au sau au foarte puţine informaţii;
întâmplător sau când cercetarea nu a dat rezultate; când ambele părţi sunt conştiente
una faţă de cealaltă şi decid să atace fără întârziere în încercarea de a obţine avantaj
de poziţie, a câştiga teren de importanţă tactică, a menţine ritmul ofensivei sau a
determina supremaţia asupra inamicului; în momentul în care o forţă se desfăşoară
rapid pentru apărare, în timp ce alta se pregăteşte să-l împiedice.
Art.628. - (1) Câştigarea şi menţinerea iniţiativei este principiul de bază în
lupta de întâlnire. Aceasta dă comandantului libertatea de acţiune de care el are
nevoie, fie pentru îndeplinirea misiunii iniţiale, fie pentru o nouă misiune dacă acesta
hotărăşte astfel.

265 din 377


(2) Lupta de întâlnire obligă comandantul să reanalizeze şi, adesea, să-şi
adapteze planul iniţial. Succesul depinde în mare măsură de viteza de reacţie a
comandantului şi a forţelor acestuia, iar decizia are în vedere una din cele trei tipuri
majore de acţiuni - apărare, atac sau întârziere, pe care o consideră cea mai potrivită
în situaţia dată.
Art.629. - Caracteristicile luptei de întâlnire sunt date de lipsa informaţiilor
despre inamic şi de timpul scurt de care comandantul dispune pentru a analiza cât mai
rapid posibil situaţia. Succesul se bazează, în primul rând, pe abilitatea
comandantului de a prevedea lupta de întâlnire şi de a desfăşura rapid şi în totalitate
puterea de luptă aflată la dispoziţia sa. Acţiunea energică, curajoasă a comandanţilor
subordonaţi este adesea cheia succesului. Preluarea cu promptitudine a controlului
asupra situaţiei reduce rapid şansele inamicului de a-şi realiza planurile şi poate ajuta
la menţinerea libertăţii de acţiune.
Art.630. - Lupta de întâlnire împotriva unui inamic superior impune ca forţa
de avangardă să-l angajeze în luptă pe inamic cu întreaga capacitate de luptă
disponibilă pentru a-l împiedica să-şi desfăşoare forţele şi să folosească terenul
favorabil. Chiar dacă inamicul este mult mai puternic sau dacă acesta dispune de o
capacitate de luptă superioară, este necesar să se asigure timpul necesar punerii în
aplicare a hotărârii luate de către eşalonul superior, în funcţie de situaţia concretă

2. Planificarea şi organizarea

Art.631. - (1) Planificarea şi organizarea trebuie să aibă în vedere dificultatea


prevederii detaliilor. Totuşi, o forţă care a fost desfăşurată în conformitate cu
principiile tactice este în măsură să reacţioneze adecvat în majoritatea situaţiilor.
(2) Estimarea de informaţii trebuie actualizată fără întrerupere pe timpul
procesului de planificare, concomitent cu realizarea unor variante de plan general, nu
foarte detaliate. Se acordă o atenţie deosebită terenului, stării vremii şi hărţii pentru a
prevedea cât mai exact zona în care ar putea avea loc lupta de întâlnire. În plus, se au
în vedere, cu prioritate, cele mai recente rapoarte de cercetare.

266 din 377


3. Desfăşurarea operaţiei

Art.632. - (1) Executarea operaţiei este determinată în mare măsură de decizia


comandantului ale cărui forţe realizează contactul cu inamicul, în privinţa modului de
abordare a luptei, decizie în care el nu trebuie să piardă din vedere misiunea iniţială.
Dacă este obligat să se abată de la aceasta, atunci va trebui să rămână, cel puţin, în
cadrul general al intenţiei şi concepţiei comandantului eşalonului superior. Pe de altă
parte, el nu trebuie să evite responsabilitatea sa de a acţiona independent. Indiferent
ce decizie ia, aceasta trebuie să fie raportată imediat la comandantul superior.
(2) Una din primele misiuni ale comandantului în lupta de întâlnire este să
stabilească dispunerea şi organizarea inamicului. El trebuie să aprecieze în special
situaţia la flancurile acestuia. În timp ce caută să identifice punctele slabe ale
inamicului, comandantul trebuie să se asigure că propriile flancuri sunt în siguranţă.
(3) Adeseori nu este posibilă utilizarea imediată a tuturor forţelor pe care
comandatul doreşte să le desfăşoare în lupta de întâlnire. În acest caz, el trebuie să
stabilească din timp o ordine de prioritate pentru desfăşurare. Pe tot parcursul
acţiunii, el trebuie să aibă o imagine clară a dispunerii şi situaţiei tuturor elementelor
forţei sale.
(4) Decizia comandantului referitoare la continuarea luptei de întâlnire trebuie,
oricând este posibil, să se bazeze pe analiza personală a situaţiei din teren. Cu toate
acestea, el nu trebuie să piardă prea mult timp pentru obţinerea unor informaţii
detaliate. El trebuie să realizeze că se află într-o competiţie de timp şi spaţiu, cu
comandantul inamic. De aceea, este foarte important ca, înainte de declanşarea
acţiunii, comandantul să analizeze posibilele căi de comunicaţie pentru deplasare şi
să stabilească orice zonă din teren care poate fi folositoare; aceste lucruri trebuie să
fie foarte clare pe toată durata deplasării.
(5) Viteza de reacţie şi puterea de foc considerabilă a elicopterelor de luptă le
permite să fie angajate foarte rapid împotriva inamicului, în lupta de întâlnire.

267 din 377


4. Sprijinul de luptă

Art.633. - (1) Unităţile de artilerie trebuie să asigure disponibilitatea


permanentă a sprijinului prin foc pentru susţinerea elementelor înaintate ale forţei
aflate în mişcare. Valoarea sprijinului prin foc iniţial la dispoziţia forţelor implicate în
lupta de întâlnire depinde de organizarea deplasării stabilită de către comandant.
(2) Observatorii înaintaţi de artilerie trebuie să fie repartizaţi la elementele
înaintate ale forţei luptătoare.
Art.634. - Unităţile de apărare antiaeriană trebuie să asigure acoperirea
forţelor care se deplasează, scop în care sistemele de luptă specifice se dispun de-a
lungul căilor aeriene de acces ale inamicului. Se are în vedere şi faptul că forţele
terestre inamice sunt adesea sprijinite de elicoptere de luptă şi se pot apropia sub
acoperire aeriană sau transportate aerian.
Art.635. - Unităţile de geniu trebuie să fie uşor de repartizat pentru misiuni de
mobilitate şi contramobilitate. Rapida desfăşurare a geniştilor care beneficiază de
vehicule blindate de geniu poate fi crucială în etapele intermediare ale luptei.
Utilizarea rapidă şi corespunzătoare a echipamentului de geniu poate asigura
libertatea de manevră a trupelor proprii şi interzice pe cea a inamicului.
Art.636. - Unităţile de război electronic asigură în permanenţă informaţii
suplimentare despre inamic prin utilizarea mijloacelor de război electronic -
interceptarea şi difuzarea informaţiilor obţinute iar în cursul luptei, bruiajul
legăturilor de comandă şi control precum şi de sprijin prin foc ale inamicului.

5. Comanda şi controlul

Art.637. - (1) Lupta de întâlnire prezintă o serie de particularităţi ale comenzii


şi controlului, determinate, în special, de faptul că forţele se află în deplasare.
(2) Iniţial, comandantul are puţine informaţii referitoare la compunerea,
dispunerea şi intenţiile inamicului şi este posibil să fie necesar să ceară confirmarea

268 din 377


privind dispunerea forţelor proprii. Rapoartele imediate privind situaţia reală de la
comandanţii subordonaţi sunt esenţiale pentru a-şi fundamenta planul de acţiune.
(3) Fiind în mişcare, statul major poate avea o eficacitate redusă în executarea
activităţilor specifice de planificare şi organizare a luptei. În plus, statul major poate
fi dispersat sau comandantul poate fi separat de acesta.
(3) Unităţile se deplasează fără a folosi traficul radio şi au nevoie de timp mai
mare pentru stabilirea legăturilor reciproce.
(4) Când probabilitatea întâlnirii cu inamicul este mare, comandanţii trebuie să
fie dispuşi cât mai în faţă pentru a putea comunica între ei, chiar dacă statele lor
majore nu o pot face, temporar.

6. Sprijinul logistic

Art.638. - Sprijinul logistic al luptei trebuie să dea posibilitatea comandantului


să câştige şi să menţină iniţiativa şi să fie capabil să răspundă prompt la rapidele
schimbări care pot apare în câmpul de luptă. Deoarece informaţiile disponibile sunt
limitate, comandanţii care asigură sprijinul logistic al luptei trebuie să fie pregătiţi
pentru situaţii neprevăzute. Acest lucru este posibil prin menţinerea la cota maximă a
nivelului de asigurare cu materiale.
Art.639. - (1) Planificarea sprijinului logistic este focalizată pe rapiditatea de
reacţie a forţelor proprii, viteza fiind un criteriu major al succesului.
(2) La eşalonul superior celui care este în contact, sprijinul logistic al luptei
trebuie orientat prioritar spre formaţiunea sau unitatea implicată în luptă atât pe
timpul luptei cât şi după aceasta. Acesta poate include: aprovizionarea cu muniţie
pentru luptă, dacă există timp sau după regrupare; realimentarea după regrupare;
deplasarea înaintată a sprijinului medical şi elaborarea planului de evacuare a răniţilor
şi bolnavilor; asigurarea unei disponibilităţi maxime a tehnicii atât în cursul luptei de
întâlnire cât şi în pregătirea acţiunilor ulterioare; planificarea pentru recuperarea
tehnicii.
SECŢIUNEA a 7-a

269 din 377


Joncţiunea forţelor

1. Generalităţi

Art.640. - ( 1) Operaţia de joncţiune are loc atunci când forţele proprii urmează
să se întâlnească în teritoriul controlat de inamic.
(2) Joncţiunea constă în stabilirea contactului dintre două sau mai multe unităţi
proprii, care pot avea aceleaşi misiuni sau misiuni diferite.
(3) În operaţia de joncţiune, poate fi necesară neutralizarea/nimicirea
inamicului dintre aceste forţe înainte de stabilirea contactului.
Art.641. - Misiunea de realizare a operaţiei de joncţiune va fi dată întotdeauna,
în contextul unei alte misiuni pentru forţele implicate. De regulă, aceasta presupune
stabilirea locului sau a căii de comunicaţie pe care urmează să aibă loc joncţiunea.
Foarte adesea se stabileşte şi un reper de timp pentru aceasta.
Art.642. - Situaţiile în care se realizează joncţiunea pot fi următoarele:
a) joncţiunea cu forţele încercuite sau cu cele izolate - poate avea loc în
interiorul poziţiilor de apărare ale acelor forţe sau, atunci când joncţiunea este
combinată cu acţiunea de ieşire din încercuire, într-un alt loc dinainte stabilit;
b) joncţiunea cu forţele transportate pe calea aerului sau infiltrate - poate
avea loc în interiorul poziţiilor lor de apărare, în acest caz, joncţiunea este urmată de
obicei, de trecerea prin dispozitivele de luptă sau de înlocuirea forţelor implicate;
c) joncţiunea între forţele angajate în atacuri convergente - poate avea loc
când fiecare forţă cucereşte obiective învecinate repartizate.

2. Desfăşurarea operaţiei

Art.643. - Joncţiunea forţelor este, de regulă, o acţiune cu un caracter ofensiv.


Mărimea şi componenţa forţei este determinată atât de condiţiile concrete ale
joncţiunii cât şi de cele ale misiuni următoare.
Art.644. - (1) Necesitatea realizării joncţiunii poate fi o parte a concepţiei
operaţiei. De asemenea, joncţiunea poate deveni necesară în cursul operaţiei şi trebuie
270 din 377
să fie planificată pe timpul desfăşurării acesteia. În orice împrejurare detaliile
planurilor trebuie să fie transmise tuturor celor interesaţi în timp optim, fără
periclitarea operaţiei.
(2) În procesul de planificare a joncţiunii se acordă atenţie deosebită
următoarelor aspecte: coordonarea manevrei forţelor implicate; stabilirea relaţiilor de
comandă; realizarea şi menţinerea legăturilor; stabilirea şi aplicarea măsurilor de
control.
Art.645. - (1) Executarea joncţiunii are loc sub imperativul vitezei de acţiune,
necesare pentru reducerea posibilităţilor de reacţie ale inamicului şi micşorării
perioadei de vulnerabilitate.
(2) Pentru deplasarea forţei de joncţiune, acţiunea poate necesita atacuri
planificate sau, dacă împrejurările permit, executarea marşului cu viteză maximă
pentru luarea contactului.
(3) În ultima etapă a joncţiunii, viteza de înaintare a forţelor trebuie să fie atent
controlată iar elementele de cercetare trebuie să stabilească contactul cu alte forţe în
cel mai scurt timp posibil, pentru obţinerea de informaţii suplimentare, pentru a
confirma/adapta planurile iniţiale.
(4) Acţiunile ulterioare trebuie să fie lansate cât mai rapid, pentru a putea
exploata succesul realizat prin joncţiune.

3. Sprijinul de luptă

Art.646. - Sprijinul prin foc prin trageri din poziţii acoperite şi prin trageri
directe trebuie ţinut sub un control foarte atent pentru a evita pierderile determinate
de tragerile proprii. Forţele de joncţiune vor folosi măsurile normale de control al
focului, totuşi, trebuie stabilită o coordonare specifică pentru fiecare etapă, atunci
când focul unei forţe poate afecta acţiunile altei forţe.
Art.647. - Sprijinul aerian ofensiv este focalizat pe zona dintre forţele care
realizează joncţiunea, cu accent pe măsurile de evitare a fratricidului.

271 din 377


Art.648. - Sprijinul genistic acordă atenţie deosebită realizării mobilităţii
forţelor. Curăţarea itinerarelor şi îndepărtarea obstacolelor inamicului este esenţială
pentru îndeplinirea la timp a misiunii.
Art.649. - Războiul electronic trebuie să fie coordonat cu mare atenţie pentru a
evita interferenţa reciprocă şi dublarea misiunilor.

4. Comanda şi controlul

Art.650. - Comanda forţelor care execută joncţiunea în momentul contactului


în zona de joncţiune poate prezenta probleme specifice, care necesită numirea unui
singur comandant în raion. La fel se procedează, de regulă, şi când există diferenţe
semnificative privind mărimea celor două forţe, care iau parte la acţiune.
Comandantul unic trebuie stabilit dinainte, astfel încât să existe timpul necesar
planificării acţiunilor concertate ale forţelor. Momentul şi condiţiile preluării
comenzii unice trebuie stabilite cu claritate.
Art.651. - Măsurile de control care se iau pun accentul pe: direcţiile de
înaintare sau liniile de despărţire pentru joncţiune; obiectivele care trebuie să fie
menţinute şi/sau cucerite de către fiecare forţă participantă; punctele în care va fi
stabilit contactul între cele două forţe; sincronizarea acţiunilor forţelor implicate;
aliniamentele de încetare a focului şi aliniamentele de coordonare a sprijinului prin
foc.
Art.652. - (1) Continuitatea legăturii dintre forţele participante şi comandant
este foarte importantă. De regulă, se menţin, numai comunicaţiile radio. Majoritatea
detaliilor referitoare la sistemele de comunicaţii şi informatică sunt prevăzute în
planul general al comandantului. Dacă acest lucru nu este posibil, problema este
lăsată în modul cel mai judicios cu putinţă la latitudinea comandanţilor forţelor ce
execută joncţiunea.
(2) Măsurile pe linie de comunicaţii şi informatică includ: echipe de legătură;
parole şi însemne de identificare vizuală; aliniamente de raportare şi puncte de
referinţă; frecvenţele de comunicare, procedee şi coduri de identificare radio.

272 din 377


5. Sprijinul logistic

Art.653. - Consideraţiile privind sprijinul logistic sunt, în principiu, aceleaşi ca


pentru operaţia ofensivă, cu particularitatea că, pe lângă luarea în calcul a
necesităţilor referitoare la acţiunea de joncţiune a propriei forţe, comandantul
operaţiei trebuie să ia în calcul necesitatea susţinerii logistice a forţei cu care urmează
să realizeze joncţiunea.

SECŢIUNEA a 8-a
Retragerea

1. Generalităţi

Art.654. - (1) Retragerea intervine când o forţă se desprinde de inamic, ca


urmare a hotărârii comandantului. Aceasta presupune ruperea contactului cu
inamicul, ceea ce nu înseamnă că cercetarea şi/sau elementele de siguranţă nu
continuă să supravegheze inamicul.
(2) Ordinul de retragere se dă, de regulă, numai în cazul când există acordul
sau recomandarea comandantului eşalonului superior în acest sens.
(3) Retragerea poate fi executată pentru unul din următoarele motive: dacă
obiectivele acţiunii nu au fost realizate şi forţa este ameninţată să fie înfrântă sau
dacă obiectivul misiunii a fost îndeplinit şi nu se mai justifică menţinerea contactului;
pentru a evita lupta în condiţii tactice nefavorabile; pentru a atrage inamicul într-o
situaţie nefavorabilă cum ar fi extinderea liniilor sale de comunicaţii; pentru a se
coordona cu deplasarea forţelor proprii învecinate; pentru a crea condiţiile necesare
utilizării forţei sau a unei părţi din aceasta în altă parte; din motive de sprijin logistic.

273 din 377


Art.655. - (1) Retragerea se execută în aşa fel încât acţiunile ofensive ale
inamicului să o afecteze cât mai puţin. Pentru realizarea acestui deziderat se pune un
accent deosebit pe cercetare, surprindere şi viteză.
(2) Întrucât, întotdeauna trebuie să se presupună că inamicul poate reacţiona, se
iau măsuri de siguranţă pentru securitatea forţei care se retrage. Se stabilesc elemente
de siguranţă şi li se ordonă misiuni în conformitate cu posibilităţile inamicului.
Art.656. - Având în vedere dificultăţile inerente acestui tip de acţiune,
comandantul trebuie să aibă flexibilitatea de a o schimba cu orice alt tip de acţiune,
dacă situaţia o cere - de exemplu, întârziere, apărare sau atac.
Art.657. - Misiunea comandantului este de a-şi dezangaja forţele. În cazul în
care se acţionează la intenţia deliberată a comandantului superior misiunea va fi
inclusă într-un ordin de luptă complet. În alte situaţii dacă decizia a fost luată de
comandant în condiţii nefavorabile care l-au forţat să o adopte, ordinul de retragere
nu trebuie să conţină mai mult decât permisiunea de retragere şi să dea indicaţiile
minime necesare declanşării acţiunii.
Art.658. - Condiţiile în care au loc retragerea sunt adesea nefavorabile.
Inamicul deţine iniţiativa iar forţa care se retrage este vulnerabilă la atacurile terestre
ale acestuia, pe timpul deplasării spre înapoi, fiind uneori nevoită să se redesfăşoare
pentru propria protecţie. În plus, situaţia aeriană poate fi nefavorabilă. În acest caz,
acţiunea ar trebui declanşată pe întuneric sau în condiţii de vizibilitate redusă.

2. Planificarea şi organizarea operaţiei

Art.659. - (1) Pentru planificare, în cadrul analizei situaţiei, comandantul ţine


cont de următorii factori: distanţa care va fi parcursă; condiţiile de teren/vreme,
precum şi gradul şi durata întunericului - pentru a menţine secretul, a realiza
surprinderea şi a reduce pierderile rezultate în urma unor atacuri aeriene, retragerile
sunt în general desfăşurate mai bine pe timp de noapte, deşi împotriva unui inamic cu
o capacitate bună de supraveghere, întunericul nu va ascunde deplasarea; condiţiile
de vreme rea, cum ar fi ploaia abundentă sau ceaţa pot face posibil ca retragerea să

274 din 377


se desfăşoare eficient în timpul zilei; condiţiile dificile ale terenului pot determina
retragerea în timpul zilei, care poate fi practic, singura cale de a evita pierderea
controlului; posibilităţile de a micşora mobilitatea inamicului - în special prin baraje;
tăria inamicului terestru; situaţia ambelor flancuri; mobilitatea forţei; situaţia aeriană;
sprijinul logistic al luptei.
(2) Planul trebuie să acopere întreaga acţiune, şi să acorde o atenţie deosebită
următoarelor aspecte: planul trebuie să fie simplu pentru a permite flexibilitate;
gruparea pentru retragere rămâne aceeaşi, dacă e posibil, pe toată durata acţiunii;
surprinderea şi inducerea în eroare să includă, pe cât posibil, atenuarea zgomotului
prin folosirea artileriei; utilizarea maximă a mijloacelor de mascare şi camuflare
pentru realizarea ascunderii; stabilirea itinerarelor şi a unui sistem corespunzător de
control al circulaţiei.
(3) Pregătirea distrugerilor şi a altor obstacole situate de-a lungul
comunicaţiilor de retragere trebuie realizate cât mai din timp posibil. Aceasta prezintă
(4) Pregătirea măsurilor de interdicţie trebuie îndeplinită cât mai curând posibil
şi executarea lor atent coordonată cu planul de retragere a forţelor.
(5) Pe liniile de despărţire, pregătirea măsurilor de interdicţie trebuie
coordonate de către comandantul eşalonului superior. Executarea lor trebuie realizată
în conformitate cu planul de retragere a forţei. Decizia finală de executare a oricăror
misiuni de interdicţie este adoptată de către cel mai mare comandant după consultarea
cu comandanţii vecini.
Art.660. - (1) Pentru organizarea forţei care se retrage, comandantul trebuie să
ia în considerare: elementele de siguranţă care acoperă retragerea; forţa principală
autoprotejată de avangardă, ariergardă şi flancgărzi.
(2) Misiunea ulterioară a forţei care se retrage va influenţa organizarea şi
succesiunea retragerii.
(3) Forţele care nu sunt implicate în acţiuni imediate, cum ar fi elementele ale
sprijinului logistic şi răniţii trebuie să fie dislocate din timp pentru a menţine libere
itinerariile pentru retragere.

275 din 377


3. Executarea operaţiei

Art.661. - (1) Executarea acţiunii începe cu dezangajarea forţelor principale.


Aceasta poate fi executată fie prin ascundere şi mascare, fie după o angajare
victorioasă.
(2) Misiunea forţei de siguranţă este de a împiedica inamicul să angajeze
forţele principale. Imediat ce acestea au rupt lupta şi au ajuns la o distanţă de
siguranţă, elementele de acoperire încep şi ele ruperea luptei, deşi acestea pot rămâne
în poziţiile lor iniţiale în timp ce inamicul atacă în forţă, astfel încât să realizeze la
maxim inducerea în eroare şi întârzierea. Dacă inamicul lansează un atac puternic
asupra lor, acestea vor continua misiunea lor de siguranţă prin acţiuni de întârziere.
Dacă distanţa pe care urmează să se execute deplasarea este mare şi se preconizează
ca inamicul să acţioneze rapid, o parte a forţei de siguranţă poate ocupa un număr de
poziţii intermediare de apărare în spatele poziţiei pe care încep să o părăsească înainte
de retragerea forţei principale. Flexibilitatea şi raza mare de acţiune a mijloacelor de
foc de pe elicoptere, le fac potrivite, în special, pentru a sprijini acţiunile elementelor
de siguranţă.
(3) Dacă elementele de siguranţă nu sunt capabile să rupă lupta sau să
împiedice inamicul să se apropie de forţa principală, ele trebuie să fie întărite cu
elementele din cadrul forţei principale, sau, dacă este cazul, sunt angajate forţele
principale în întregime sau majoritatea lor. În acest caz retragerea este întreruptă şi
este reluată în cel mai scurt timp posibil. Dacă elementele de siguranţă au reuşit să
rupă lupta ele vor urma forţa principală şi vor continua să realizeze siguranţa. În orice
caz, ele continuă supravegherea inamicului până la ordinul de rupere a luptei, sau
până când această misiune este preluată de către altă forţă.
(4) Retragerea este încheiată în momentul în care forţele retrase sunt gata să-şi
asume misiunea următoare.

4. Sprijinul de luptă

276 din 377


Art.662. - (1) Unităţile de artilerie trebuie să fie organizate şi desfăşurate
astfel încât să poată acoperi întreaga acţiune. Artileria cu bătaie mare se retrage din
timp şi se dispune cât mai în spate, astfel încât să poată acoperi retragerea.
Elementele de artilerie care rămân cu elementele de siguranţă menţin sprijinul de foc
asigurat anterior pe o perioadă cât mai lungă de timp.
(2) Sprijinul aerian ofensiv poate juca un rol important în hărţuirea inamicului
trecut la urmărire sau care încearcă să ocolească sau să depăşească forţele care se
retrag. Sprijinul aerian nemijlocit va fi util în special acolo unde retragerea artileriei
cauzează o reducere sau întreruperea a sprijinului prin foc indirect. Ofiţerii de la
punctele înaintate de dirijare ale aviaţiei tactice vor fi întrebuinţaţi alături de
elementele de siguranţă.
(3) Elicopterele de transport pot intensifica viteza de executare a retragerii. De
asemenea, elicopterele pot fi utilizate la evacuarea forţelor rămase în spatele
inamicului.
(4) Unităţile de apărare antiaeriană asigură protecţia împotriva unui atac
executat la sol de către mijloacele de atac aerian ale inamicului. Fiind puţin probabil
să existe suficiente resurse de apărare antiaeriană capabile să asigure o acoperire
amplă a întregii zone de operaţii, este necesar să se stabilească prioritatea misiunilor.
Planul de dispunere al unităţilor de apărare antiaeriană sol trebuie să asigure
eficacitate în perioadele importante pentru a acoperi raioanele unde forţele care se
retrag ar putea deveni vulnerabile, sau zone pe care inamicul le poate alege ca locuri
de aterizare pentru forţele transportate pe calea aerului.
(5) Unităţile de geniu sunt întrebuinţate în retragere pentru: pregătirea
distrugerilor şi a obstacolelor precum şi asigurarea sau menţinerea căilor de
comunicaţie pentru retragere; sprijinul elementelor de siguranţă cu misiuni de
reducere a vulnerabilităţii; sprijinul deplasării forţei principale şi a elementelor
eşalonului din spate prin acţiuni de sprijin în trecerea obstacolelor neprevăzute în
timpul retragerii (acţiuni de forţare, de trecere peste obstacole).

277 din 377


(6) Unităţile de război electronic sunt folosite în special pentru executarea
planului de inducere în eroare a inamicului precum şi în acţiuni de dezorganizare a
sistemelor de comunicaţii şi informatică.

5. Comanda şi controlul

Art.663. - Măsurile de control de o importanţă deosebită, în operaţia de


retragere sunt: elementele de legătură; itinerare/direcţii de deplasare; aliniamente de
coordonare; măsurile de control al circulaţiei; punctele de control; aliniamentul de
coordonare a focului de sprijin şi măsurile pentru reglajul tragerii; sincronizarea
acţiunilor pentru etapele importante.
Art.664. - Pentru moralul forţelor, trebuie să fie înţeles scopul acţiunii de către
întregul personal al forţei. În timpul retragerii trebuie valorificat orice moment
favorabil pentru ridicarea moralului.
Art.665. - Continuitatea legăturii prin sistemul de comunicaţii şi informatică
de campanie este esenţială. Intensitatea traficului prin subsistemul radio de campanie
trebuie să păstreze aceleaşi caracteristici pentru a evita divulgarea către inamic a
intenţiei de a rupe lupta. Elementele care rup lupta nu folosesc de obicei subsistemul
radio de campanie.

6. Sprijinul logistic

Art.666. - (1) Planul SL trebuie să asigure satisfacerea nevoilor de sprijin ale


forţei care se retrage şi prevenirea capturării materialelor, în special a combustibilului
de către inamic.
(2) Evacuarea stocurilor poate lua un timp considerabil.
(3) Trebuie să fie avută în vedere asigurarea aprovizionării cu muniţie a
elementelor de siguranţă şi a artileriei.
Art.667. - (1) Inamicul trebuie să fie împiedicat să folosească tehnica şi
materialele trupelor proprii cu excepţia echipamentului şi materialelor medicale.

278 din 377


(2) Întreţinerea este bine să fie concentrată pe pregătirea materialelor solicitate
pentru executarea acţiunii. Mijloacele de adunare şi evacuare a tehnicii deteriorate
trebuie să fie dirijate în punctele cheie pentru a menţine sistemele de comunicaţii şi
informatică deschise şi a recupera toate materialele, dacă este posibil.
Art.668. - (1) Înainte de a începe deplasarea spre spate, stocurile înaintate sunt
reduse prin încetarea aprovizionării şi, când este posibil, prin evacuarea stocurilor
înaintate care nu sunt necesare. Trebuie stabilite puncte mobile de distribuire pentru a
satisface necesităţile urgente şi schimbările în planul de acţiune.
(2) Pierderile de echipament pot depăşi procentele normale de uzură şi trebuie
să fie făcute planuri speciale pentru înlocuirea acestora.
Art.669. - O atenţie specială trebuie dată evacuării răniţilor. Dovada vizibilă
că evacuarea răniţilor este eficientă, va ajuta la menţinerea moralului forţelor.
Art.670. - Distrugerea echipamentului şi stocurilor trebuie să fie coordonată
cu elementele de timp folosite în planul operativ, astfel încât să nu fie prejudiciată
siguranţa tactică. Planul trebuie să prevadă distrugerea tehnicii sau depozitelor care
nu pot fi evacuate.
Art.671. - Controlul traficului are un rol important pentru asigurarea deplasării
spre înapoi a trupelor. În acest scop, elementele de îndrumare a circulaţiei sunt
dispuse în intersecţiile critice şi în alte zone apreciate ca atare.

CAPITOLUL XIII
Sprijinul de luptă

279 din 377


Art.672. - (1) Sprijinul de luptă constă în „sprijinul prin foc şi asistenţa
operaţională asigurată elementelor luptătoare”26. Aceste două componente distincte
ale sprijinului de luptă asigură atât sprijinul letal cât şi cel neletal, al operaţiilor.
(2) Forţele luptătoare nu pot, practic, să execute operaţii fără un sprijin de luptă
adecvat.
(3) Sprijinul de luptă trebuie coordonat de către comandant şi integrat în planul
operaţiei.

SECŢIUNEA 1
Misiunile sprijinului de luptă

Art.673. - Misiunile sprijinului de luptă se grupează în: misiuni pentru


operaţiile în adâncime; misiuni pentru operaţiile la contact; misiuni pentru
operaţiile în spate.
Art.674. - (1) Pentru executarea operaţiilor în adâncime, comandantul
utilizează atât mijloacele de sprijin organice cât şi cele primite în sprijin sau ca
întărire, de la eşalonul superior.
(2) Misiunile principale ale sprijinului de luptă, în acest caz sunt:
a) interdicţia prin trageri în adâncime, care include neutralizarea sistemelor
de comandă, a mijloacelor de apărare antiaeriană, a liniilor de comunicaţii, a forţelor
luptătoare şi a sistemelor de sprijin de luptă, precum şi distrugerea materialelor de
aprovizionare şi stocurilor; se realizează, în principal, prin trageri din poziţii de
tragere acoperite şi sprijin aerian ofensiv;
b) operaţii speciale executate de către forţele pentru operaţii speciale;
c) operaţii specifice războiului în domeniul comenzii şi controlului;
d) sprijinul EOD;
e) sprijinul forţelor luptătoare angajate în operaţii în adâncime - executat de
forţele aeropurtate şi aeromobile.

26
Conform Standardului NATO ESN/FSN Agreed List Nr. 83/30.12 1993.

280 din 377


Art.675. - (1) Sprijinul operaţiilor la contact presupune alocarea mijloacelor
pentru sprijinul nemijlocit al acţiunilor unităţilor subordonate, în vederea creşterii
puterii lor de luptă, precum şi sprijinul general în cadrul concepţiei de ansamblu a
acestora. Alocarea resurselor trebuie să aibă în vedere, în primul rând, asigurarea
concentrării lor pentru obţinerea unui efect cât mai mare, prin menţinerea posibilităţii
de a face schimbări în repartiţia iniţială a mijloacelor principale, în funcţie de evoluţia
situaţiei. Nevoile de sprijin nemijlocit ale subordonaţilor pot fi satisfăcute prin
repartiţia resurselor necesare doar pentru perioade limitate de timp şi/sau îndeplinirea
unor misiuni specifice.
(2) Lupta în zona de desfăşurare a operaţiilor la contact nu exclude utilizarea
mijloacelor adecvate pentru acţiuni de interdicţie, desfăşurate chiar în cadrul acestei
zone, cu rol de a fixa forţele apropiate şi rezervele inamicului, în vederea limitării
libertăţii lor de manevră.
(3) Un rol important revine mijloacelor de sprijin de luptă în acoperirea
flancurilor şi intervalelor dintre unităţi şi a breşelor produse de către inamic în
dispozitivul propriu. Această misiune se execută prin observare, foc şi acţiuni
specifice de contramobilitate.
(4) Menţinerea permanentă a unei părţi din potenţialul de sprijin de luptă în rol
de rezervă este deosebit de importantă pentru a face faţă situaţiilor neprevăzute ce pot
apare pe timpul desfăşurării operaţiei.
Art.676. - (1) Misiunea principală a sprijinului de luptă în zona operaţiilor în
spate, o constituie protecţia, sub cele două aspecte specifice - activă şi pasivă.
(2) Sprijinul de luptă al operaţiilor în spate include: neutralizarea/nimicirea
forţelor şi mijloacelor inamicului capabile să execute operaţii în adâncime; protecţia
forţelor şi mijloacelor proprii dispuse în zona de spate.
SECŢIUNEA a 2-a
Sprijinul prin foc

1. Planificarea

281 din 377


Art.677. - (1) Determinarea obiectivelor. Sistemele de tragere trebuie să fie
conectate direct la sistemele de cercetare şi determinare a obiectivelor pentru a
asigura oportun datele despre obiectiv, realizarea eficacităţii focului şi pentru
evaluarea efectului acestuia.
(2) Determinarea obiectivelor şi lovirea lor necesită o coordonare detaliată
pentru ca, în combinaţie cu manevra forţelor luptătoare, să se obţină efectul maxim
în câmpul de luptă.
(3) Pe baza consultării comandanţilor forţelor de sprijin, comandantul forţelor
luptătoare dă indicaţiile şi realizează coordonarea selecţionării obiectivelor. Pe
această bază, comandanţii forţelor de sprijin determină răspunsul cel mai adecvat
pentru obiectivele stabilite, având în vedere cerinţele şi posibilităţile tehnico-tactice
ale sistemelor de sprijin de luptă.
Art.678. - Angajarea obiectivelor are loc după alegerea celui mai adecvat
mijloc de lovire, pe baza criteriilor maximei eficacităţi şi încadrării în concepţia
generală a operaţiei. În funcţie de situaţie, angajarea se poate realiza, cu mijloace de
lovire cu efect letal - muniţie convenţională utilizată de pe mijloace terestre, aeriene
sau navale, sau cu efect neletal - mijloace de război electronic.
Art.679. - (1) Integrarea şi coordonarea. Sprijinul prin foc trebuie integrat
deplin în planul general al operaţiei. Integrarea presupune stabilirea unor măsuri
pentru siguranţa forţelor proprii şi pentru angajarea rapidă a obiectivelor. Măsurile
necesare sunt stabilite de către comandantul unităţii şi includ: liniile de despărţire;
măsurile restrictive - impun o coordonare specifică înainte de angajarea acelor
obiective care intră sub incidenţa lor - ex. aliniamentul de restricţionare a focului,
zona de restricţionare, zona în care focul este interzis; măsurile permisive - oferă
libertate deplină în angajarea obiectivelor care intră sub incidenţa lor - ex.
aliniamentul de coordonare a focului, aliniamentul sau linia de coordonare a
sprijinului prin foc, zona permisivă pentru tragere.
(2) Măsurile de coordonare a sprijinului prin foc sunt detaliate în Anexa nr.6
din „F.T./A. -2/2, Manualul sprijinului prin foc al brigăzii mecanizate”

282 din 377


Art.680. - Termenii specifici pentru controlul sprijinului prin foc/Anexa nr. 4,
sunt destinaţi definirii relaţiilor dintre unitatea luptătoare şi unităţile de sprijin şi se
utilizează pentru a evidenţia nivelul/gradul de sprijin asigurat prin trageri din poziţie
de tragere acoperită. Aceşti termeni sunt: sprijin direct; întărire; sprijin general;
sprijin general şi întărire.

2. Artileria

Art.681. - Artileria asigură sprijinul nemijlocit/apropiat al forţelor luptătoare,


trageri de contrabaterie, neutralizarea apărării aeriene cu baza la sol a inamicului şi
trageri pentru sprijinul operaţiilor în adâncime. Tragerile artileriei pot fi transportate
cu rapiditate de pe o direcţie pe alta sau de la distanţa maximă de tragere la cea
minimă, pot fi executate ziua sau noaptea, în orice condiţii de anotimp şi stare a
vremii, în locul şi la momentul cerute de situaţie.
Art.682. - Artileria şi rachetele antiblindate asigură, în principal, nimicirea/
neutralizarea mijloacelor blindate ale inamicului, integrându-se în sistemul
antiblindate al unităţii.
Art.683. - Aruncătoarele constituie mijloacele organice principale de sprijin
prin foc a forţelor luptătoare din cadrul eşaloanelor companie şi batalion. Focul lor se
integrează cu focul celorlalte elemente de sprijin prezente în zona de responsabilitate
a unităţii.
Art.684. - (1) Sprijinul artileriei de pe nave poate fi utilizat în operaţiile
terestre desfăşurate în zona litoralului maritim, deltei sau în apropierea cursurilor de
apă navigabile, mari.
(2) Observarea şi controlul tragerilor artileriei de pe nave sunt realizate de
aceleaşi forţe şi mijloace utilizate pentru artileria terestră. În caz de necesitate pot fi
utilizaţi şi specialişti în coordonarea sprijinului prin foc din partea artileriei de pe
nave, repartizaţi/dislocaţi temporar pe lângă elementele de conducere a artileriei
terestre.

283 din 377


3. Sprijinul aerian

Art.685. - (1) Sprijinul aerian se realizează prin: operaţii de supraveghere şi


cercetare aeriană; operaţii duse împotriva forţelor aeriene ale inamicului; operaţii de
interdicţie aeriană; operaţii de sprijin aerian apropiat.
(2) Operaţiile duse împotriva forţelor aeriene ale inamicului asigură gradul
necesar de control asupra spaţiului aerian, contribuind la libertatea de acţiune a
Forţelor Terestre.
Art.686. - (1) Interdicţia aeriană este utilizată, în special, pe adâncimea
dispozitivului inamicului, pentru fixarea, întârzierea acţiunilor, dezorganizarea
acţiunilor şi consumarea resurselor acestuia, înainte de a fi utilizate/introduse în
operaţie.
(2) Distanţa mare de la care se lovesc ţintele care fac obiectul interdicţiei
aeriene nu impune o integrare detaliată a acestor misiuni cu focul şi cu deplasarea
forţele proprii.
Art.687. - (1) Sprijinul aerian apropiat, definit ca acţiune împotriva ţintelor
ostile care se află în apropiere, necesită integrarea detaliată a fiecărei misiuni cu focul
şi deplasarea forţelor proprii.
(2) Elicopterele de sprijin se utilizează pentru executarea sau sprijinul
următoarelor acţiuni: operaţii demonstrative; contraatacuri; operaţii ale forţelor de
acoperire; cercetare prin luptă; operaţii de contramobilitate.
Art.688. - (1) Operaţiile de supraveghere şi cercetare aeriană asigură, de cele
mai multe ori în timp real, informaţii despre teren şi condiţiile meteorologice care nu
pot fi obţinute prin intermediul altor mijloace.
(2) Elicopterele de cercetare asigură, în timp real, o gamă largă de informaţii
necesare forţelor luptătoare.

4. Sprijinul EOD

284 din 377


Art.689. - (1) Unităţile EOD execută misiuni de sprijin de luptă direct şi
misiuni de sprijin de luptă general.
(2) În cadrul sprijinului de luptă direct se execută misiuni de: pregătire a
condiţiilor pentru introducerea în luptă a forţelor; recunoaşterea/cercetarea traseelor
de deplasare; neutralizarea/distrugerea atât a muniţiei neexplodate/Unexploded
Ordonance-UXO, cât şi a dispozitivelor explozive improvizate/Improvised Explosive
Device-IED; neutralizarea şi distrugerea minelor şi a submuniţiilor dispersate manual
sau de către aviaţia/artileria inamicului pentru interzicerea manevrei forţelor proprii;
extragerea personalului militar din zonele cu multiple UXO/IED; alte misiuni
specifice.
(3) Unităţile EOD desemnate să asigure sprijinul general în folosul forţelor
care acţionează în sprijinul nemijlocit al efortului principal sau al rezervei execută în
zona de spate a dispozitivului marii unităţi operative misiuni de protecţie a
mijloacelor logistice şi a căilor de aprovizionare, de sprijin nemijlocit a acţiunilor
forţelor pentru operaţii speciale etc.

5. Patrulele de cercetare în adâncime

Art.690. - Patrulele de cercetare în adâncime asigură observarea în timp real a


acţiunilor inamicului şi au posibilitatea de a determina obiectivele şi a dirija focul
pentru sprijinul aerian ofensiv, pentru artileria cu bătaie mare şi elicopterele de atac.
În anumite situaţii acestea pot executa şi acţiuni directe cu obiectiv limitat/operaţii
speciale, în scopul sprijinirii operaţiilor forţelor luptătoare principale.

SECŢIUNEA a 3-a
Determinarea şi angajarea obiectivelor

1. Generalităţi

285 din 377


Art.691. - Determinarea şi angajarea obiectivelor constă în descoperirea,
determinarea şi procesarea datelor despre acestea, selectarea obiectivelor şi
asigurarea celei mai adecvate reacţii de răspuns, în concordanţă cu posibilităţile şi
cerinţele operaţionale. Acest proces implică integrarea mijloacelor de observare,
cercetare şi determinare a obiectivelor cu mijloacele de lovire/angajare a acestora
pentru coordonarea lor adecvată, în vederea asigurării răspunsului optim pentru
fiecare obiectiv în parte.
Art.692. - (1) Principiile procesului de determinare şi angajare a obiectivelor
se aplică în toate tipurile de operaţii de luptă armată şi la toate eşaloanele de
comandă. Derularea sa integrală, sub toate aspectele, solicită timp, muncă de stat
major şi acces la întreaga gamă de resurse şi mijloace, fapt pentru care acest lucru se
poate realiza în volum complet numai la eşalonul mare unitate tactică şi mai sus.
(2) Determinarea şi angajarea obiectivelor nu este un proces de sine stătător, ci
o parte integrantă a pregătirii şi desfăşurării operaţiei, care solicită interacţiunea
coordonată a unor module din statul major sub îndrumarea şefului modulului operaţii.
În unele situaţii, poate fi necesară constituirea unei celule de determinare şi angajare
a obiectivelor care, fără a funcţiona permanent, se întruneşte periodic în diferite faze
ale pregătirii şi desfăşurării operaţiei.
(3) Procesul determinării şi angajării obiectivelor începe odată cu primirea
misiunii şi este strâns legat de estimarea comandantului. Firul său director îl
constituie ciclul Decizie, Detecţie/Determinare, Urmărire, Angajare, Evaluare.
(4) Pentru ca, pe timpul desfăşurării operaţiei, statul major să poată acţiona
fără/prea multe indicaţii din partea comandantului, este de preferat ca cea mai mare
parte a deciziilor să fie luate în faza planificării şi pregătirii operaţiei.

2. Metodologie

Art.693. - (1) În procesul de determinare şi angajare a obiectivelor, în cadrul


ciclului Decizie, Detecţie/Determinare, Urmărire, Angajare, Evaluare, distingem
nouă etape/paşi.

286 din 377


(2) În faza deciziei se execută:
a) pasul 1 - identificarea zonelor de dispunere a obiectivelor cheie/decisive;
b) pasul 2 - determinarea tipurilor de obiective în funcţie de importanţa lor
-obiective de valoare deosebită27, obiective prioritare28;
c) pasul 3 - stabilirea gradului de precizie a determinării obiectivelor, în
funcţie şi de sistemul de lovire/angajare preconizat a fi utilizat.
(3) În fazele detectării şi urmăririi se execută:
a) pasul 4 - introducerea deciziilor luate, în planul cercetării - planul de
colectare a informaţiilor;
b) pasul 5 - stabilirea obiectivelor prioritare care urmează să fie angajate, a
ordinii angajării, a momentului, modalităţii şi a mijloacelor cu care vor fi angajate,
precum şi a priorităţilor de urmărire a obiectivelor;
c) pasul 6 - stabilirea mijloacelor de observare, cercetare şi determinare a
obiectivelor care urmează să evalueze efectul la ţintă;
d) pasul 7 - punerea în aplicare a planului de colectare a informaţiilor/
cercetare şi actualizarea listei obiectivelor prioritare.
(4) În fazele angajării şi evaluării se execută:
a) pasul 8 - angajarea obiectivelor;
b) pasul 9 - stabilirea efectului obţinut şi determinarea necesităţii unor
acţiuni ulterioare.
(5) Determinarea şi angajarea coordonată a obiectivelor în adâncime este
esenţială pentru succesul operaţiei. Procesul este din ce în ce mai eficient, pe măsura
creşterii progresului tehnologic.

SECŢIUNEA a 4-a
Asistenţa operaţională

27
Forţele şi mijloacele pe care, probabil, inamicul se bazează în îndeplinirea misiunii.
28
Acele obiective de valoare deosebită care trebuie angajate cu succes pentru îndeplinirea misiunii de către
forţele proprii.

287 din 377


Art.694. - Asistenţa operaţională constă în orice acţiune de sprijin, alta decât
sprijinul prin foc şi logistica, executată în folosul forţelor luptătoare.

1. Planificarea

Art.695. - (1) Toate misiunile de sprijin sunt proiectate ca parte integrantă a


planului operaţiei.
(2) Utilizarea adecvată a forţelor de sprijin este strâns legată de existenţa unor
capabilităţi de comandă şi control adecvate organizării pentru luptă a unităţii şi
misiunii acesteia.
(3) Comanda forţelor de sprijin trebuie centralizată cât mai mult posibil, în
funcţie de situaţie.
(4) O atenţie deosebită se acordă: timpului necesar pregătirii acţiunilor de
sprijin şi deplasărilor impuse de situaţie în vederea îndeplinirii misiunii; coordonării
acţiunilor de sprijin cu cele ale unităţii sprijinite.

2. Acţiunile Forţelor Aeriene în folosul Forţelor Terestre

Art.696. - Apărarea aeriană se coordonează la nivelul teatrului/zonei de


operaţii. Rezultatul acesteia se măsoară în termenii specifici privind controlul
spaţiului aerian: situaţia aeriană favorabilă; superioritatea aeriană; supremaţie aeriană.
Art.697. - Transportul aerian este utilizat pentru: operaţii aeropurtate; operaţii
logistice; evacuarea răniţilor.
Art.698. - Elicopterele utilitare ori de transport, pot fi folosite pentru:
operaţiile forţelor speciale – transportul patrulelor de cercetare în adâncime; căutare-
salvare în luptă; operaţii aeromobile – inclusiv raiduri şi cucerirea unor puncte din
teren sau instalaţii/obiective cheie/decisive; dislocarea punctelor înaintate de
reînarmare şi realimentare pentru extinderea razei de acţiune, duratei şi ritmului
operaţiilor elicopterelor de atac; evacuarea răniţilor; operaţii logistice; puncte de
comandă aeriene.

288 din 377


3. Apărarea antiaeriană

Art.699. - Comandantul trebuie să asigure repartiţia, dislocarea şi stabilirea


unor misiuni adecvate forţelor de apărare antiaeriană din subordine.
Art.700. - Protecţia. Dacă la nivelul unităţii nu există suficiente forţe şi
mijloace pentru acoperirea nevoilor de protecţie, comandantul stabileşte priorităţile
protecţiei. Pe baza consilierii asigurate de către comandantul unităţii de apărare
antiaeriană din subordine, comandantul caută să realizeze protecţia la toate nivelele
de zbor ale aeronavelor: altitudine foarte joasă, sub 150 m; altitudine joasă, 150 -
1500 m; altitudine medie, 1500 - 8000 m; înălţime mare, peste 8000 m.
Art.701. - Acoperirea. Sistemele de apărare antiaeriană din compunerea
Forţelor Terestre sunt utilizate atât pentru apărarea în zonă cât şi pentru apărarea pe
obiective/punctuală: apărarea zonală - asigură acoperirea uniformă a unei zone în
cadrul căreia are loc deplasarea sau dislocarea forţelor; apărarea unui
obiectiv/punctuală asigură numai protecţia unor mijloace/forţe/obiective specifice -
include şi apărarea pe itinerar.
Art.702. - Alte sarcini. Unităţile de apărare antiaeriană pot fi utilizate în cadrul
războiului electronic, pentru obţinerea unor date de cercetare, interzicerea cercetării
din aer a inamicului, precum şi pentru dezorganizarea comenzii şi controlului
acestuia prin lovirea aeronavelor destinate acestor scopuri.
Art.703. - (1) Controlul spaţiului aerian se realizează în scopul evitării
fratricidului, prin: control electronic29;control procedural30; combinaţia acestora.
(2) Comandantul teatrului/zonei de operaţie stabileşte autoritatea de control a
spaţiului aerian. Acesta răspunde de utilizarea eficientă şi flexibilă a spaţiului aerian,
precum şi de evitarea fratricidului.

29

„Metodă de control a spaţiului aerian care se bazează pe identificarea pozitivă, urmărirea şi direcţionarea
aeronavei executate cu mijloace electronice de către o agenţie cu responsabilităţi în domeniu”, ATP 40 (A).
30
„Metodă de control a spaţiului aerian care se bazează pe o combinaţie de proceduri şi ordine promulgate şi
acceptate dinainte” -AAP -6. Nu utilizează mijloace electronice.

289 din 377


(3) Angajarea mijloacelor aeriene de luptă ale inamicului se face după
următoarele reguli: dreptul la autoapărare; criteriile de ostilitate; stările de control a
sistemelor de arme; nivelul de control al angajării; modalităţile de control; acţiunile
autonome; ordinele pentru controlul focului.
(4) Stările de control al armamentului/Weapons Control Status - WCS
stabilesc gradul relativ de control al focului pot fi sub forma:
a) sistem de arme gata pentru tragere liberă/Weapons Free; unităţile pot
executa foc asupra oricărei ţinte aeriene care nu este identificată ca amică prin
mijloacele cu care se realizează controlul electronic al spaţiului aerian; aceasta este
cea mai puţin restrictivă stare de control a sistemelor de arme;
b) sistem de arme gata pentru tragere prudentă/Weapons Tight; unităţile pot
executa foc numai asupra ţintelor aeriene identificate ca ostile, în conformitate cu
criteriile dominante ale ostilităţii.
c) sistem de arme gata pentru tragere în aşteptare/Weapons hola; unităţile nu
pot executa foc asupra unei ţinte aeriene decât pentru autoapărare sau ca răspuns la
un ordin direct/legal; aceasta este cea mai restrictivă stare de control a sistemelor de
arme.
(5) Ordinele pentru controlul focului sistemelor de arme sol-aer sunt comenzi
folosite pentru a controla angajarea ţintelor aeriene, indiferent de nivelul de control al
angajaţilor. Acestea se transmit electronic sau verbal şi pot fi: angajează ţinta/engage;
încetează angajarea/cease engagement; opreşte focul/hola fire; acoperă/cover. În
funcţie de particularităţile sistemelor de arme din înzestrare, se pot folosi suplimentar
următoarele ordine: încetează focul/cease fire; opreşte angajarea automată/engage
hold; foc/fire.

4. Sprijinul de geniu

Art.704. - (1) Sprijinul de geniu constă în totalitatea misiunilor de geniu


executate în sprijinul acţiunilor forţelor luptătoare desfăşurate în lupta armată, în

290 din 377


operaţiile de stabilitate şi de sprijin şi în cele asociate luptei armate şi operaţiilor de
stabilitate şi de sprijin.
(2) Sprijinul de geniu este necesar la toate eşaloanele şi nivelurile operaţiilor.
(3) Sprijinul de geniu solicită dislocarea şi repartiţia judicioasă a unei mari
cantităţi de forţe şi mijloace, ceea ce impune o planificare şi o coordonare judicioasă.
Art.705. - (1) Comandanţii unităţilor de geniu trebuie să-l consilieze pe
comandantul unităţii de forţe luptătoare cu privire la combinaţia optimă de forţe,
mijloace şi materiale de geniu necesare pentru îndeplinirea misiunii.
(2) Relaţiile de comandă dintre unităţile de geniu şi unităţile sprijinite trebuie
stabilite cu claritate, în funcţie de conţinutul misiunii.
Art.706. - (1) Sprijinul de geniu cuprinde: sprijinul genistic de luptă; sprijinul
genistic special.
(2) Sprijinul genistic de luptă constă în totalitatea misiunilor de luptă executate
de forţele de geniu, în sprijinul operaţiilor de luptă şi a celor intermediare.
(3) Sprijinul genistic de luptă are ca scop: asigurarea mobilităţii forţelor
proprii; realizarea contramobilităţii inamicului; menţinerea puterii de luptă a forţelor
proprii.
(4) Sprijinul genistic special constă în totalitatea misiunilor executate de forţele
de geniu, în sprijinul operaţiilor de stabilitate şi de sprijin şi a celor intermediare
acestora. Misiunile sprijinului genistic special se stabilesc în funcţie de tipul operaţiei
şi sunt planificate, organizate şi conduse conform regulilor de angajare stabilite prin
mandatul organizaţiilor politico-militare internaţionale şi prin legile României.
Art.707. - (1) Mobilitatea. Menţinerea mobilităţii depinde de: prevederea din
timp a posibilităţii înlăturării obstacolelor; dislocarea forţelor în cea mai adecvată
manieră pentru depăşirea cu rapiditate a obstacolelor; determinarea şi cercetarea/
verificarea oportună a obstacolelor; existenţa unor proceduri şi deprinderi eficiente.
(2) Principalele sarcini de geniu privind mobilitatea sunt: cercetarea de geniu a
inamicului şi terenului; asigurarea viabilităţii drumurilor de luptă; amenajarea şi
deservirea trecerilor peste obstacole, ocolirea sau reducerea acestora; executarea
culoarelor prin barajele explozive; verificarea la minare, deminarea terenului şi

291 din 377


obiectivelor; executarea distrugerilor pentru realizarea mobilităţii; sprijinul
elicopterelor avansate-construirea, repararea şi întreţinerea pistelor înaintate şi
pregătirea zonelor de aterizare.
Art.708. - (1) Contramobilitatea este planificată de către modulul operaţii prin
consultarea comandantului unităţii de geniu, pentru a asigura folosirea ingenioasă a
detaliilor de planimetrie şi relief în stabilirea şi amplasarea obstacolelor, inclusiv
utilizarea adecvată a “minelor lansate” pentru protecţia flancurilor. Planificarea
acţiunilor de contramobilitate trebuie să ţină cont de necesităţile de deplasare şi de
manevră proprii.
(2) Contramobilitatea implică crearea unor obstacole/baraje genistice care pot
fi grupate astfel: baraje neexplozive antiblindate - şanţuri, escarpe, contraescarpe,
colţ, abatize, baricade şi antipersonal - fixe sau transportabile; baraje explozive -
mine plantate izolat, grupuri de mine, câmpuri de mine, obiective minate; baraje
mixte - aliniamente de baraje, zone de baraje - realizate din combinarea barajelor
neexplozive cu cele explozive şi cu lucrările de distrugere pentru realizarea
contramobilităţii.
Art.709. - (1) Menţinerea puterii de luptă a forţelor proprii de către unităţile
de geniu se îndeplineşte prin măsurile specifice de protecţie ce asigură supravieţuirea
forţelor proprii în câmpul de luptă.
(2) Aceasta include toate aspectele referitoare la asigurarea protecţiei
personalului, armamentului şi rezervelor, simultan cu înşelarea/inducerea în eroare
inamicului.
(3) Unităţile din compunerea Forţelor Terestre, indiferent de tipul acestora,
răspund pentru protecţia proprie. Unităţile de geniu asigură sprijinul specializat, în
limita resurselor disponibile, pe baza priorităţilor stabilite de către comandant.
(4) Principalele misiuni genistice de protecţie sunt: executarea barajelor
genistice şi a distrugerilor; asigurarea asistenţei forţelor pentru realizarea
fortificaţiilor de campanie şi executarea mecanizată a acestora; asigurarea viabilităţii
drumurilor de luptă; amenajarea şi deservirea trecerilor peste obstacole; verificarea la
minare, deminarea terenului şi obiectivelor; executarea culoarelor prin barajele

292 din 377


explozive; amenajarea şi deservirea punctelor de aprovizionare cu apă; exploatarea şi
prelucrarea materialului lemnos; asigurarea asistenţei forţelor pentru camuflaj,
mascare şi inducere în eroare; participarea la înlăturarea efectelor întrebuinţării de
către inamic a ADMCBRN şi a sistemelor incendiare.

5. Sprijinul EOD

710. (1) Sprijinul EOD cuprinde măsurile ce se iau, precum şi


misiunile/acţiunile ce se desfăşoară de către forţele EOD pentru asigurarea operaţiilor
militare specifice luptei armate/de stabilitate şi de sprijin şi pentru protejarea forţelor
proprii şi a obiectivelor prin neutralizarea/distrugerea atât a muniţiei neexplodate
-UXO, cât şi a dispozitivelor explozive improvizate-IED. Aceasta se realizează
succesiv prin identificarea şi evaluarea pericolelor UXO/IED, asigurarea protecţiei,
punerea în stare sigură/recuperarea, neutralizarea/distrugerea acestora.
(2) În operaţiile militare sprijinul EOD contribuie la întărirea capacităţii
operative a unităţilor, asigurând coordonarea prevenirii degenerării puterii de luptă a
acestora datorită efectului mijloacelor distructive explozive.
(3) Sprijinul EOD, ca formă de asigurare a operaţiilor militare şi de protecţie a
forţelor realizează următoarele: participă la asigurarea mobilităţii forţelor; participă
la realizarea siguranţei acţiunilor şi a personalului; asigură supravieţuirea
personalului; realizează protecţia mijloacelor logistice şi a rutelor de aprovizionare;
asigură informaţiile specifice; participă la sprijinul operaţiilor speciale şi la protecţia
forţelor pentru operaţii speciale.

6. Sprijinul chimic, biologic, radiologic şi nuclear

Art.711. - (1) Apărarea chimică, biologică, radiologică şi nucleară/CBRN este


o componentă a asigurării operaţiilor şi protecţiei forţelor.
(2) Apărarea chimică, biologică, radiologică şi nucleară constă în ansamblul
activităţilor, măsurilor şi acţiunilor planificate, organizate, coordonate şi controlate la

293 din 377


nivelul comandamentelor/comenzilor şi executate în scopul prevenirii şi protejării
forţelor şi dispozitivelor, menţinerii sau refacerii capacităţii operaţionale şi
îndeplinirii misiunilor/obiectivelor în condiţiile existenţei pericolului atacului cu
armele de distrugere în masă CBRN sau al contaminării cu agenţi chimici, biologici,
radiologici sau nucleari, ale producerii evenimentelor EADA şi teroriste; totodată se
asigură libertatea de acţiune a forţelor în condiţii/mediile contaminate CBRN şi
continuarea operaţiilor cu minimum de pierderi.
Art.712. - (1) Măsurile de apărare CBRN includ: măsuri înainte de conflict;
măsuri pe timpul conflictului; măsuri după conflict.
(2) Măsurile ofensive urmăresc obţinerea informaţiilor, localizarea şi
neutralizarea sistemelor inamice de întrebuinţare a mijloacelor de atac CBRN.
(3) Componentele apărării CBRN au drept scop final gestionarea
ameninţărilorriscurilor CBRN şi monitorizarea lor pentru identificarea oricăror
schimbări posibile; acestea reprezintă o parte din misiunile apărării CBRN şi sunt
detecţia, supravegherea şi monitorizarea; avertizarea şi raportarea; protecţia fizică -
include protecţia individuală şi protecţia colectivă/ COLPRO; gestionarea
pericolului; mascarea cu aerosoli; sprijinul şi contramăsurile medicale.
Art.713. - (1) Toţi comandanţii trebuie să planifice operaţiile astfel încât să
poată trece cu rapiditate la acţiuni desfăşurate în medii contaminate CBRN cu
pierderi minime şi fără modificări semnificative ale planului. Împreună cu statele
majore ei trebuie să analizeze şi să aducă la zi evaluarea privind riscurile/pericolele
CBRN, utilizând în acest scop întregul sistem informaţional la dispoziţie.
(2) Factorii care se iau în considerare în planificarea măsurilor de apărare
CBRN sunt: capacitatea inamicului de a întrebuinţa armamentul CBRN; intenţiile
probabile ale inamicului; terenul şi efectele acestuia asupra sistemelor de
întrebuinţare a ADMCBRN; condiţiile meteorologice; standardele de pregătire a
forţelor proprii şi experienţa acestora; gradul în care măsurile de protecţie individuală
şi colectivă/COLPRO reduc capacitatea de luptă a unităţii; eficacitatea Sistemului de
Supraveghere Avertizare NBC-SSANBC; eficacitatea şi existentul echipamentului de
protecţie; sprijinul medical disponibil; eficacitatea echipamentului de control al

294 din 377


contaminării; eficacitatea acţiunilor structurilor de apărare CBRN pentru cercetare şi
decontaminare; riscul de contaminare de la instalaţii nucleare sau chimice deteriorate.
Art.714. - Măsurile înainte de conflict includ: activarea sistemului de
avertizare şi raportare; antrenarea forţelor în luarea măsurilor de protecţie;
distribuirea şi întreţinerea echipamentului de protecţie; aplicarea măsurilor de
protecţie; evaluarea pericolului şi adaptarea corespunzătoare a măsurilor de protecţie
luate; contracararea observării de către inamic; alternarea şi prepoziţionarea
materialelor şi personalului medical, de cercetare şi decontaminare; executarea de
inspecţii şi programe de medicină preventivă; supravegherea factorilor meteorologici
care influenţează contaminarea RBC de la instalaţii nucleare sau chimice deteriorate.
Art.715. - Măsurile pe timpul conflictului include: acţiune imediată pentru
protecţie individuală; transmiterea semnalului de alarmare şi a informaţiilor privind
atacul; decontaminarea individuală şi începerea protecţiei colective; monitorizarea
permanentă şi decontaminarea RBC a personalului, echipamentului şi materialelor
necesare menţinerii capacităţii de luptă; continuarea supravegherii pentru detectarea
loviturilor următoare.
Art.716. - Măsurile după conflict includ: evaluarea efectului; evaluarea
intenţiei inamicului; continuarea observării, avertizării şi raportării; controlul atacului
- debitul dozelor absorbite, cercetarea CBRN, controlul contaminării, controlul
pierderilor, asistenţa medicală; menţinerea nivelului corespunzător de protecţie
individuală.
Art.717. - Subunităţile specializate de apărare CBRN colectează, transportă şi
participă la analiza probelor cu agenţi biologici sau chimici pentru a se putea evalua
şi confirma corectitudinea măsurilor de protecţie luate şi tratamentul medical
profilactic cel mai adecvat.
(2) Statul major şi specialiştii/responsabilii cu probleme în domeniul apărării
CBRN analizează situaţia rezultată în urma atacului cu ADMCBRN/producerii
evenimentelor EADA şi propune cele mai eficiente măsuri pentru gestionarea
corespunzătoare a pericolului.

295 din 377


7. Războiul electronic

Art.718. - (1) Spectrul electromagnetic constituie spaţiul de luptă pentru


războiul electronic. Ca şi în celelalte tipuri de operaţii funcţiunile operaţiilor de
război electronic sunt găsirea, fixarea şi atacul inamicului, concomitent cu apărarea
forţelor proprii împotriva încercărilor similare ale inamicului.
(2) Operaţiunile în spectrul electromagnetic sunt în responsabilitatea tuturor
comandanţilor şi a statelor majore.
Art.719. - (1) Războiul electronic cuprinde ansamblul acţiunilor militare care
implică utilizarea energiei electromagnetice pentru a determina, exploata, contracara,
reduce şi preveni acţiunile ostile în spaţiul electromagnetic, precum şi măsurile care
asigură desfăşurarea în siguranţă a acţiunilor forţelor proprii şi/sau aliate.
(2) Obiectivele războiului electronic sunt: obţinerea de informaţii prin
monitorizarea emisiilor surselor electronice ostile şi potenţial ostile; îngreunarea
desfăşurării de către inamic a acţiunilor în mediul electromagnetic; asigurarea
utilizării eficiente a spaţiului electromagnetic de către forţele proprii şi protecţia
împotriva acţiunilor de război electronic desfăşurate de inamic.
(3) Componentele războiului electronic sunt: sprijinul electronic; atacul
electronic; protecţia electronică.
Art.720. - Măsurile de sprijin electronic, precum şi cele de protecţie
electronică sunt executate de către unităţile cu posibilităţi de susţinere a războiului
electronic, conform misiunii primite de la eşalonul superior şi nevoilor de informaţii
ale unităţii sprijinite. Ele se desfăşoară înaintea începerii operaţiei şi pe timpul
desfăşurării acesteia în scopul completării imaginii câmpului de luptă pentru
executarea acţiunilor de atac electronic şi pentru realizarea protecţiei electronice.
Art.721. - Măsurile de atac electronic/bruiaj şi dezinformare electronică sunt
măsuri ofensive de război electronic executate pentru înşelarea inamicului,
dezorganizarea acţiunilor sale în spaţiul electromagnetic şi interzicerea utilizării de
către inamic a spaţiului electromagnetic.

296 din 377


Art.722. - Contramăsurile electronice sunt măsuri ofensive de război electronic
pentru înşelarea inamicului sau dezorganizarea folosirii mediului electromagnetic de
către acesta. Ele includ: bruiajul - controlul, concentrarea, sincronizarea, reducerea
interferenţei; inducerea în eroare prin metode electronice.
Art.723. - (1) Operaţiile psihologice reprezintă ansamblul activităţilor
planificate şi desfăşurate de forţe specializate care utilizează metode şi mijloace de
comunicare direcţionate spre audienţe ţintă abrogate, cu scopul de a influenţa
percepţiile, opiniile, atitudinile şi componentele în vederea îndeplinirii obiectivelor
politico-militare şi/sau a misiunilor comandamentului.
(2) În funcţie de specificul situaţiei, natura obiectivelor politico-militare
şi/sau misiunilor comandamentului, forţele şi mijloacele de specialitate avute la
dispoziţie, obiectivele operaţiilor psihologice sunt: sprijinirea intereselor generale ale
Armatei României; întărirea convingerilor audienţelor ţintă prietene sau aliate;
atragerea sprijinului şi cooperării celor neutri sau indecişi; slăbirea voinţei combative
a inamicului sau a potenţialelor audienţe ţintă ostile; sprijinirea acţiunilor de
reconciliere şi toleranţă; promovarea unei imagini pozitive a forţelor militare
desfăşurate în teatrul/zona de operaţii.
(3) Operaţiile psihologice ale Forţelor Terestre se desfăşoară în situaţii de criză
sau pe timp de război şi pot fi de nivel operativ sau tactic. Acestea sunt de două
tipuri: operaţii psihologice de luptă - OPL; operaţii psihologice de răspuns la criză -
OPRC.
(4) Operaţiile psihologice de luptă se desfăşoară asupra forţelor inamicului şi
populaţiei locale din teatrul de operaţii. Acestea sunt planificate şi îndreptate asupra
unor audienţe ţintă aprobate, ca parte integrantă a operaţiilor specifice luptei
armate/de stabilitate şi sau/de sprijin şi având drept scop înfrângerea sau reducerea
voinţei inamicului de a continua acţiunile de luptă, precum şi asigurarea libertăţii de
acţiune a comandantului.
(5) Operaţiile psihologice de răspuns la criză sunt planificate şi executate ca
parte a operaţiilor militare de răspuns la criză, urmărind crearea unei atmosfere de
sprijin şi de bunăvoinţă în rândul părţilor aflate în conflict şi a populaţiei civile din

297 din 377


teatrul de operaţii şi având drept scop sprijinirea îndeplinirii misiunii şi protejarea
forţelor proprii.

CAPITOLUL XIV
Proceduri de control operativ

SECŢIUNEA I
Iluminarea câmpului de luptă

Art.724. - (1) Concepte. Prin iluminarea câmpului de luptă se înţelege


iluminarea raionului acţiunilor de luptă, cu lumină artificială, fie vizibilă fie invizibilă
pentru ochiul liber.
(2) Capacitatea de iluminare a câmpului de luptă într-un loc stabilit este un
factor important în realizarea puterii de luptă maxime. Necesitatea iluminării
câmpului de luptă poate fi stabilită la orice nivel, de la soldat la statul major al
unităţii.
(3) Deşi iluminarea câmpului de luptă este utilizată în primul rând pentru a
veni în ajutorul forţelor proprii în teren, ea poate fi folosită, de asemenea, în mod
ofensiv pentru a neutraliza echipamentul de cercetare al inamicului sau ca parte a
planului de inducere în eroare.
Art.725. - (1) Principii de utilizare. Iluminarea realizată trebuie să fie
continuată atâta timp cât este necesară.
(2) Iluminarea câmpului de luptă de către o unitate trebuie să fie strâns
coordonată cu unităţile învecinate pentru a împiedica demascarea poziţiilor şi
operaţiilor proprii, precum şi pentru menţinerea performanţelor mijloacelor proprii de
vedere pe timp de noapte.

298 din 377


(3) Iluminarea trebuie, când este posibil, să fie asigurată de o sursă care nu este
în contact direct cu inamicul. Unitatea care asigură acest tip de sprijin trebuie să fie în
legătură directă cu comandantul unităţii sau formaţiunii din contact.
(4) Dacă este posibil, iluminarea trebuie să fie asigurată de două sau mai multe
surse independente pentru a-i garanta certitudinea şi continuitatea.
(5) Iluminarea trebuie să fie asigurată de cel mai înalt nivel participant pentru a
conserva resursele eşaloanelor inferioare.
Art.726. - (1) Planificarea. Pe lângă teren şi factorii atmosferici, statul major
care planifică utilizarea iluminării trebuie să ia în considerare următoarele limitări:
pericolul de a demasca forţele proprii; posibilitatea aplicării neadecvate a planului de
iluminare de-a lungul limitei dinainte a raionului de acţiune, ca urmare a lipsei de
coordonare dintre unităţi; posibilul efect negativ al iluminării asupra unor mijloace de
observare pe timp de noapte, deşi dacă este atent utilizat iluminatul poate îmbunătăţii
performanţa unor sisteme - de exemplu intensificatorul de lumină.
(2) Iluminarea se bazează pe cerinţele unităţilor de sprijin, pe decizia
comandantului şi, dacă este cazul, pe dispoziţia primită de la eşalonul superior. De
obicei, detaliile sunt prevăzute în planul de cercetare pe timp de noapte, care trebuie
să fie parte a planului general de cercetare al unităţii. Problema cercetării-observării
câmpului de luptă pe timp de noapte sau iluminarea trebuie să fie cuprinse într-o
singură anexă la ordinul de operaţie.
Art.727. - Metode de iluminare a câmpului de luptă. Metodele de iluminare a
câmpului de luptă care pot fi utilizate de comandanţii unităţilor din compunerea
Forţelor Terestre includ: semnale terestre, grenade de iluminare şi cartuşe de
semnalizare; iluminarea cu ajutorul proiectoarelor, care poate fi - vizibilă în mod
direct, indirect difuză sau reflectată; infraroşu; iluminarea ţintei cu laser/vizibilitate
îmbunătăţită cu laser; iluminarea cu ajutorul artileriei şi aruncătoarelor; iluminarea cu
ajutorul artilerie navale; bombele de iluminare de pe aeronave.
Art.728. - (1) Comanda şi controlul. Ordinul de iluminare a câmpului de luptă
este o responsabilitate de comandă.

299 din 377


(2) Comanda şi controlul iluminării câmpului de luptă trebuie să fie exercitată
de comandantul unităţii din zona care va fi iluminată.
(3) Coordonarea este, în mod normal, realizată de comandantul unităţii din
zona care va fi iluminată.
Art.729. - Concluzie. Deşi importanţa iluminării câmpului de luptă se poate
diminua, pe măsură ce mijloacele de vedere pe timp de noapte devin tot mai prezente
pe câmpul de luptă, ea rămâne un mijloc important la dispoziţia comandantului.

SECŢIUNEA a 2-a
Evitarea fratricidului

Art.730. - Generalităţi. Prevenirea fratricidului31 constituie o componentă


importantă a principiului siguranţei şi protecţiei forţei, în cadrul operaţiei. Puterea
distrugătoare şi raza de acţiune a armamentului modern, asociate cu intensitatea şi
ritmul rapid al acţiunilor duse pe câmpul de luptă, fără întrerupere mai mult de 24 de
ore, în timpul perioadelor cu vizibilitate redusă, cresc posibilităţile fratricidului.
Art.731. - (1) Concepte. Măsurile privind evitarea şi reducerea fratricidului se
împart în:
a) măsuri materiale de evitare - mijloace de identificare mecanică şi/sau
electronică şi marcarea vehiculelor;
b) măsuri nemateriale - conducere, doctrină, instruire, cunoaşterea situaţiei.
(2) Principalele mecanisme care limitează fratricidul sunt: conducerea fermă;
disciplina în operaţii; instruirea temeinică; proceduri standard adecvate; cunoaşterea
detaliată a situaţiei.
(3) Mecanismele permit comandanţilor să exercite un control adecvat al
tragerilor, al reperelor de timp pentru deplasarea forţelor, precum şi al procedurilor
impuse de disciplina operaţiilor. Prin micşorarea probabilităţii fratricidului,
comandanţii nu trebuie să limiteze exagerat curajul şi îndrăzneala în luptă.
31
Uciderea involuntară a personalului din cadrul alianţei/forţelor proprii, prin trageri executate cu armamentul
propriu.

300 din 377


(4) Evitarea fratricidului începe cu programele eficiente şi realiste de instruire,
care includ instruirea unilaterală a forţelor asupra recunoaşterii vehiculelor,
echipamentului şi uniformelor proprii sau ale alianţei, instruirea în utilizarea
armamentului, adoptarea doctrinei alianţei. Instruirea unilaterală este apoi testată în
cadrul exerciţiilor comune de pregătire, cu obiective şi scopuri bine stabilite.
Art.732. - (1) Planificarea. Comanda şi Controlul/C2. Planificarea operativă
temeinică dublată de C2 eficiente sunt măsuri importante în vederea evitării
fratricidului. Atenţie deosebită trebuie acordată intenţiei comandantului şi concepţiei
operaţiilor. În plus, se iau în consideraţie: stabilirea şi aplicarea fermă a măsurilor de
control - zonele de acţiune, grafice de operaţii comune clare şi uşor de înţeles;
delimitarea spaţiului de manevră/luptă în integralitatea sa; folosirea echipelor de
legătură sau a statelor majore integrate între membrii alianţei; stabilirea şi aplicarea
regulilor de angajare/ROE pentru toate elementele forţei întrunite şi multinaţionale,
incluzând angajări sol-aer, aer-sol şi sol-sol; stabilirea cu deosebită atenţie a regulilor
de angajare în limitele de vizibilitate, pentru trupele debarcate; familiarizarea
reciprocă a membrilor alianţei cu echipamentul celorlalţi; stabilirea unor forme
efective de instruire şi antrenament indiferent de constrângerile de timp.
(2) Manevra. Manevra pe viitorul câmp de luptă, probabil nelinear, poate,
uneori, fi confuză. Incertitudinea războiului, vizibilitatea redusă, confuzia, oboseala,
deplasările rapide vor contribui direct la posibilitatea fratricidului. Criteriile de
planificare ale manevrei trebuie să cuprindă: aplicarea principiului "simplităţii";
planificarea detaliată cu accente pe antrenamente şi o atentă acţiune - contraacţiune;
cercetarea completă a zonei acţiunilor de luptă când situaţia operativă permite; scurte
rapoarte prezentate comandantului privind planul de manevră propriu şi al
subordonaţilor; recunoaşterea unităţilor participante, a soldaţilor şi vehiculelor;
măsuri de conducere a focului incluzând metode rapide de încetare a focului; măsuri
de sprijin aerian, incluzând comunicaţiile, legătura, mijloacele de identificare a
forţelor proprii şi măsurile de control al focului.
(3) Sprijinul prin foc. O preocupare de bază a sprijinului prin foc la nivelurile
operativ şi tactic este sincronizarea acestuia în limitele bătăii armamentului utilizat de

301 din 377


către forţele proprii. Integrarea artileriei, a aeronavelor cu armament la bord şi a
focului indirect al unităţilor terestre, a focului artileriei navale, a sprijinului aerian
nemijlocit, a interdicţiei aeriene şi a măsurilor contraelectronice necesită stabilirea,
deplina înţelegere şi aderarea strictă la un set de măsuri privind controlul focului.
Măsurile alianţei trebuie să fie unice, bine cunoscute, şi aplicate fără întrerupere
pentru a asigura trageri oportune şi eficace şi a reduce la minim fratricidul.
(4) Cunoaşterea situaţiei. Datele privind misiunea, inamicul, terenul, forţele
aliate şi timpul disponibil constituie cheia pentru cunoaşterea situaţiei şi înţelegerea
circumstanţelor în care se desfăşoară lupta, inclusiv de către elementele de sprijin
logistic şi elementele de legătură. Aceasta include, dar nu este limitată la:
cunoaşterea locului în care te afli; dispunerea forţelor proprii; amplasarea şi scopul
inamicului; misiunea ta şi misiunea forţelor proprii din jurul tău.

SECŢIUNEA a 3-a
Managementul spaţiului de responsabilitate

Art.733. - Multitudinea şi larga varietate de formaţiuni, sisteme de sprijin al


luptei, instalaţii de sprijin logistic al luptei şi cerinţele aferente acestora pot determina
comandantul să aloce responsabilitatea controlului spaţiului de dispunere al
comandanţilor subordonaţi, care apoi îşi asumă responsabilitatea pentru siguranţa
acestuia şi pentru realizarea celei mai eficiente utilizări a lui. Indiferent cine are
responsabilitatea, trebuie să fie pregătit să adapteze procedurile pentru managementul
spaţiului de responsabilitate, astfel încât să satisfacă necesităţile oricărei acţiuni care
este în curs sau care urmează să aibă loc.
Art.734. - Spaţiul de responsabilitate este zona repartizată unei unităţi pentru
scopuri tactice sau administrative; nu întotdeauna această zonă este utilizată exclusiv
de către unitatea respectivă. Repartizarea este realizată în multipli de kilometri pătraţi
şi este controlată de statul major corespunzător. Trebuie făcută o analiză atentă a

302 din 377


fiecărui kilometru pătrat înainte de repartizare, astfel încât să fie satisfăcute cât mai
deplin necesităţile unităţii.
Art.735. - Scopul managementului spaţiului de responsabilitate este: să
realizeze cea mai bună întrebuinţare a terenului în conformitate cu concepţia
operaţiei; să repartizeze, pentru fiecare unitate şi formaţiune, o zonă care satisface
necesităţile sale specifice; să evite neînţelegerile dintre formaţiunile care
intenţionează să utilizeze aceeaşi zonă; să garanteze că întreaga zonă de operaţii este
în responsabilitatea unui comandant.
Art.736. - (1) Responsabilităţi. Managementul spaţiului real intră în
responsabilitatea şefului operaţiilor. Zonele sunt repartizate comandanţilor
subordonaţi şi altor unităţi care acţionează în zona de responsabilitate a
comandantului. Ei răspund pentru coordonarea acţiunilor tuturor unităţilor care nu
sunt sub comanda lor, dar acţionează în zona repartizată acestora, cât şi pentru
repartizarea raioanelor comandanţilor subordonaţi.
(2) Repartizarea unei zone nu implică faptul că aceasta urmează să fie la
dispoziţia exclusivă a acelui utilizator. Alte unităţi îşi coordonează cerinţele proprii
cu utilizatorul principal pentru a se asigura că ele folosesc doar acele părţi din zonă
de care el nu are nevoie. Unităţile vecine trebuie, de asemenea, să-şi coordoneze
strâns activităţile pentru a preveni fratricidul şi a evita alte incidente nedorite.
(3) În eventualitatea unui conflict de interese şi pentru a rezolva potenţialele
probleme trebuie să fie pregătită de către modulul operaţii o listă a priorităţilor, în
conformitate cu evoluţia situaţiei. Lista cu priorităţi trebuie să cuprindă următoarele:
desfăşurarea tactică a unităţilor - incluzând obstacole legate de aceasta; rezervele;
zonele de contramanevră; sprijinul logistic al luptei - din linia întâi, pentru unităţile
tactice; forţele speciale; forţele de cercetare, supraveghere şi descoperire a ţintelor,
precum şi cele de război electronic; statul major şi instalaţiile de comunicaţii şi
informatică; unităţile de artilerie terestră; mijloacele de apărare aeriană cu baza la sol;
unităţile de aviaţie; unităţile de geniu; unităţile şi instalaţiile de sprijin logistic al
luptei, de linia a doua; unităţile şi instalaţiile de sprijin logistic al luptei, de linia a
treia; unităţile medicale.

303 din 377


(4) Repartizarea internă a spaţiului de responsabilitate trebuie să fie comunicată
la statul major al eşalonului superior.
Art.737. - (1) Planificarea. Câmpul de luptă nelinear şi extins determină
realizarea de intervale, zone supravegheate şi linii de comunicaţii extinse, încă de la
început. Totuşi, se are în vedere ca întregul teatru de operaţii în care are loc
desfăşurarea forţelor, să fie repartizat unuia sau mai multor comandanţi. Executarea
repartiţiei trebuie să aibă în vedere şi evoluţia probabilă a situaţiei.
(2) Factorii care sunt luaţi în calcul includ: acţiunile viitoare; capacitatea de
autoapărare a unităţii; siguranţa în zonele din spatele frontului; avantajele dispunerii
în acelaşi loc/raion; avantajele dispersării; comanda, controlul, comunicaţiile şi
informatica; apropierea de drumurile principale de aprovizionare, de căile ferate,
canale, porturi şi aerodromuri; punctele tari şi punctele vulnerabile ale unităţilor;
flexibilitatea necesară pentru a face faţă schimbărilor situaţiei.
(3) Iniţial, se realizează un proiect al planului privind managementul spaţiului
de responsabilitate, ca parte a planului operaţiei. După executarea cercetării şi
coordonarea cu unităţile vecine, utilizatorii principali raportează celulei modulului
operaţii al eşalonului lor superior, care apoi elaborează planul final privind
managementul spaţiului de responsabilitate, urmărindu-se înlăturarea conflictelor de
interese şi respectarea listei de priorităţi aprobate de comandant.
(3) Planul final trebuie actualizat permanent pentru a se asigura că el satisface
necesităţile situaţiei curente.

SECŢIUNEA a 4-a
Controlul distrugerilor

304 din 377


Art.738. - (1) Generalităţi. În toate tipurile de operaţii, utilizarea planificată a
distrugerilor este corelată cu planul operaţiei. De obicei, distrugerile sunt folosite să
închidă un defileu unde terenul sau obstacolele artificiale canalizează sau limitează
deplasarea forţelor inamice care se apropie sau trec peste un baraj. Spre deosebire de
alte tipuri de obstacole artificiale care devin treptat mai eficiente pe măsură ce
progresează realizarea lor, distrugerile nu realizează blocarea până când încărcătura
nu este detonată. Aceasta dă posibilitatea trupelor care acţionează înaintat să treacă
peste obstacole când ele se retrag. Inamicul face tot ce-i stă în putinţă să cucerească
distrugerile pregătite şi să prevină detonarea sau să determine declanşarea prematură
a distrugerilor pentru a împiedica retragerea forţelor aliate. Momentul declanşării
distrugerilor este deci foarte important.
(2) Sistemul de control al distrugerilor este esenţial. Controlul asupra a ceea ce
urmează să se distrugă şi a momentului producerii distrugerii este o problemă a
comandantului formaţiunii şi statului său major. Protejarea şi declanşarea
distrugerilor este o misiune de luptă şi nu este permis eşecul. Ordinele referitoare la
toate aspectele distrugerilor trebuie să fie simple, clare şi uşor de înţeles.
Art.739. - Tipuri de distrugeri. Pentru scopuri tactice, distrugerile sunt definite
ca:
a) distrugeri preliminare - obiectivul care este pregătit pentru distrugere şi
care de obicei, poate fi distrus imediat după pregătire, cu condiţia ca aprobarea să fi
fost acordată anterior;
b) distrugeri la ordin - obiectivul a cărui distrugere trebuie să fie controlată la
un anumit nivel de comandă, deoarece el joacă un rol important în plan tactic sau
strategic precum şi din cauza importanţei lui structurale.
Art.740. - (1) Planificarea. Planificarea şi clasificarea distrugerilor ca
preliminare sau la ordin, sunt decizii ale comandantului adoptate pe baza propunerilor
făcute de consilierul său pe probleme genistice. Selectarea obiectivelor care urmează
să fie distruse la ordin se face pe baza factorilor tactici şi a dificultăţilor tehnice de
pregătire şi executare a distrugerilor.

305 din 377


(2) În unele zone de operaţii sunt impuse constrângeri în acordurile încheiate
cu ţările gazdă, care solicită un grad sporit al controlului, care să fie impus asupra
declanşării distrugerilor. Aceste constrângeri trebuie să fie cunoscute şi aplicate de
toţi cei implicaţi în planificarea şi executarea distrugerilor în acele zone.
Art.741. - (1) Distrugerile preliminare. Selectarea obiectivelor pentru
distrugerile preliminare este o responsabilitate de comandă, dar întrucât, rareori poate
fi asigurată paza obiectivului pregătit pentru distrugere, autoritatea pentru declanşare
este delegată, în mod normal, ofiţerului de geniu responsabil cu pregătirea
distrugerilor. Distrugerile preliminare trebuie organizate în concordanţă cu planurile
existente sau stabilite. Astfel de distrugeri sunt realizate imediat ce situaţia permite şi
este dată aprobarea pentru executarea lor32.
(2) Distrugerile la ordin. Pentru ca declanşarea acestora să fie controlată
nemijlocit de o autoritate militară specifică, ele trebuie să fie păzite până la realizarea
distrugerilor. Autoritatea de declanşare a procesului de distrugere revine
comandantului autorizat sau este delegată de acesta unui ofiţer numit în acest sens.
Distrugerile la ordin sunt organizate în defilee şi la punctele de trecere de pe
itinerarele de retragere care nu pot fi rapid ocolite. Acestea sunt apărate prin
instalarea pazei obiectivului pregătit pentru distrugere, întrucât eşecul asigurării pazei
ar putea conduce la eşecul total al acţiunii33.
(3) Comandantul autorizat este ofiţerul împuternicit să ordone declanşarea
distrugerii. Autoritatea de declanşare a distrugerii la ordin este posibil să fie limitată
la comandanţii de mari unităţi, în etapele iniţiale ale acţiunii de efectuat. Totuşi, pe
măsură ce acţiunea se desfăşoară, autoritatea poate fi delegată unui comandant
inferior, care apoi devine comandant autorizat. Este esenţial să existe comunicaţii
sigure şi stabile între comandantul autorizat şi comandantul forţei care execută paza
distrugerii. De asemenea, comandantul autorizat este obligat să precizeze dacă
autorizează pe comandantul pazei distrugerii să ordone declanşarea distrugerii din
proprie iniţiativă, în cazul în care inamicul este pe punctul de-al captura. Ordinele în

32
Procedurile de urmat se regăsesc în STANAG 2017.
33
Procedeele ce urmează a fi folosite pentru organizarea, siguranţa şi declanşarea unei distrugeri la ordin se
găsesc în STANAG 2017.

306 din 377


acest sens, trebuie să fie emise de comandantul autorizat către comandantul pazei
distrugerii şi către comandantul grupei de declanşare a distrugerii.
(4) Paza distrugerii. Este o forţă amplasată în vederea prevenirii distrugerii,
capturării sau sabotării distrugerii de către inamic înainte ca obiectivul să fie distrus
cu succes. Comandantul forţei de pază este responsabil de comanda operaţională a
tuturor forţelor din locul de distrugere, inclusiv a grupei de declanşare a distrugerii.
El este responsabil pentru transmiterea ordinului scris de declanşare către grupa de
executare a distrugerii. De asemenea, el este responsabil pentru raportarea despre
eficienţa distrugerii către comandantul autorizat şi pentru menţinerea informării
acestuia asupra situaţiei operative la locul distrugerii34.
(5) Grupa de declanşare a distrugerii reprezintă responsabilul tehnic pentru
realizarea distrugerii, fiind de regulă, o grupă de geniu comandată de un subofiţer.
Grupele de declanşare a distrugerilor sunt stabilite atât pentru distrugerile preliminare
cât şi pentru cele la ordin.
Art.742. - (1) Legătura. Fiecare unitate care urmează să treacă printr-un culoar
din barajul obstacol pregătit pentru închidere prin declanşarea distrugerii trebuie să
trimită elemente de legătură înainte de sosirea forţelor, în cazul în care trecerea este
executată în apropierea inamicului.
(2) Sarcinile elementelor de legătură sunt: să raporteze punctului de control al
pazei distrugerii, detalii referitoare la tipul, efectivele şi echipamentul forţei; să
menţină contactul prin radio cu formaţiunile sau unităţile lor pentru a putea asigura
informaţii corecte şi autorizate despre înaintarea lor - informaţiile trebuie să fie
transmise comandantului grupei de distrugere prin comandantul punctului de control;
să ajute la stabilirea faptului că vehiculele sau trupele care se apropie sunt aliate sau
inamice; să verifice toate trupele sau vehiculele pe măsură ce acestea trec prin
punctul control şi să raporteze comandantului pazei distrugerii, prin comandantul
punctului de control, când unitatea şi-a încheiat trecerea.

34
Ordinul către comandantul pazei distrugerii este elaborat conform STANAG 2017.

307 din 377


CAPITOLUL XV
Asigurarea operaţiilor şi protecţia forţelor

Art.743. - (1) Unităţile, în funcţie de natura şi valoarea acestora, condiţiile în


care acţionează, forţele şi mijloacele la dispoziţie, trebuie protejate, iar operaţiile pe
care le desfăşoară, asigurate.
(2) Conducerea protecţiei forţelor şi asigurării operaţiilor este atributul
comandantului.
(3) Pregătirea şi desfăşurarea măsurilor şi acţiunilor de asigurare şi protecţie se
execută la toate eşaloanele, în orice situaţie şi tip de operaţie, pe baza directivei/
ordinului de operaţie a/al eşalonului superior, deciziei comandantului, forţelor şi
mijloacelor avute la dispoziţie şi posibilităţilor acestora, precum şi a condiţiilor de
climă şi relief din fâşia/zona/raionul de desfăşurare a operaţiei, de către comandament
prin modulul de specialitate.
Art.744. - Protecţia forţelor şi asigurarea operaţiei se execută în scopul:
pregătirii şi desfăşurării operaţiilor la nivelul de securitate stabilit; diminuării
ameninţărilor inamicului împotriva acţiunilor, dispozitivelor, personalului, tehnicii de
luptă şi echipamentelor, pentru a permite conducerea şi desfăşurarea operaţiilor
conform planificării; menţinerii unei stări de securitate şi de încredere în cadrul
forţelor proprii; creării condiţiilor favorabile necesare realizării în securitate a
dispozitivului şi intrării oportune în acţiune a forţelor la timp şi în mod organizat;
desfăşurării cu succes a operaţiilor în orice situaţie.
Art.745. - Corespunzător fiecărei arme/serviciu/specialităţi, protecţia forţelor şi
asigurarea operaţiei se realizează prin: siguranţă; protecţie electronică; contracararea
efectelor operaţiilor psihologice ale inamicului; mascare; protecţie genistică; protecţie
EOD; protecţie aeriană; apărare CBRN; protecţie împotriva sistemelor incendiare;
protecţia informaţiilor; protecţie medicală şi sanitar veterinară; protecţia mediului;
protecţia muncii; activităţi de informare şi relaţii publice; asigurare topogeodezică;
asigurare hidrometeorologică; asigurare cu resurse umane; evitarea fratricidului;
asistenţă juridică; asistenţa religioasă.

308 din 377


SECŢIUNEA 1
Siguranţa

Art.746. - Siguranţa presupune măsuri de supraveghere şi avertizare, pază şi


apărare nemijlocită şi generală a întregului dispozitiv, cât şi a fiecărui element al
acestuia, în toate tipurile de operaţii, în scopul zădărnicirii obţinerii de informaţii de
către inamic, prevenirii surprinderii şi pentru asigurarea condiţiilor favorabile intrării
în acţiune în mod organizat şi la timp a tuturor forţelor şi mijloacelor.
Art.747. - Unitatea îşi realizează siguranţa în toate situaţiile şi tipurile de
operaţii, astfel:
a) în marş - prin siguranţa de marş;
b) în staţionare - prin siguranţa de staţionare;
c) în ofensivă şi celelalte tipuri de operaţii - prin siguranţa flancurilor/
intervalelor/joncţiunilor descoperite, siguranţa nemijlocită, paza şi apărarea punctelor
de comandă, centrelor de comunicaţii şi informatică şi a altor obiective;
d) în apărare - prin detaşamente înaintate - care acţionează în fâşia de
asigurare şi prin forţele de pe poziţia înaintată - din siguranţa de luptă.

SECŢIUNEA a 2-a
Protecţia electronică

Art.748. - Protecţia electronică se asigură prin măsuri şi acţiuni active şi


pasive, pregătite şi executate într-o concepţie unitară în toate tipurile de operaţii, în
scopul protejării personalului, instalaţiilor şi platformelor de luptă - sisteme, blindate,
aeronave împotriva efectelor acţiunilor de război electronic ale inamicului,

309 din 377


concomitent cu asigurarea compatibilităţii electromagnetice a mijloacelor şi
sistemelor electronice proprii.
Art.749. - Protecţia electronică cuprinde: mascarea şi dezinformarea
electronică; asigurarea capabilităţii electromagnetice a mijloacelor/sistemelor
electronice proprii; protecţia împotriva bruiajului şi a focului inamicului;
descoperirea/neutralizarea/distrugerea şi interdicţia utilizării mijloacelor electronice
ale acestuia.

SECŢIUNEA a 3-a
Contracararea efectelor acţiunilor psihologice ale inamicului

Art.750. - Contracararea efectelor acţiunilor psihologice ale inamicului


presupune măsuri, tehnici şi procedee iniţiate şi aplicate într-o concepţie unitară, cu
scopul de a proteja forţele proprii şi populaţia din zona de desfăşurare a operaţiei
împotriva mesajelor ostile sau de a reduce impactul acestora.
Art.751. - (1) Misiunile contracarării efectelor operaţiilor psihologice ale
inamicului sunt: menţinerea stabilităţii opiniilor, sentimentelor, atitudinilor şi
comportamentelor personalului militar şi populaţiei civile, pentru a nu fi afectată
îndeplinirea obiectivelor stabilite; respingerea şi neutralizarea propagandei
inamicului şi menţinerea unui caracter predominant ofensiv-preventiv al activităţii
proprii de contrapropagandă; consolidarea moralului, a încrederii personalului militar
şi opiniei publice în capacitatea forţelor proprii de a învinge; subminarea imaginii
favorabile, reale sau fictive, promovate de propaganda inamicului despre propriul
potenţial.
(2) Acestea se îndeplinesc prin acţiuni pregătitoare, preventive şi contra
acţiunii.
Art.752. - (1) Contracararea efectelor acţiunilor psihologice ale inamicului se
realizează prin: pregătirea psihică a efectivelor; protejarea împotriva influenţelor

310 din 377


acţiunilor psihologice ale inamicului; influenţarea psihologică a acestuia; asigurarea
suportului psihologic al operaţiilor de stabilitate şi de sprijin.
(2) Contracararea unor activităţi, programe sau campanii ostile de operaţii
psihologice desfăşurate asupra populaţiei civile, forţelor proprii sau a celor aliate, se
realizează în funcţie de situaţia concretă, de către structurile de relaţii publice şi cele
mass-media, în cooperare cu structurile de operaţii psihologice, într-un cadru
coordonat şi armonizat de structurile de informaţii militare.
(3) Structurilor de operaţii psihologice le revine sarcina analizei detaliate a
surselor şi conţinutului mesajelor, a audienţelor ţintă, a mass-mediei utilizate şi a
efectelor observabile produse ca urmare a operaţiilor psihologice ostile, în funcţie de
rezultatele acestor analize şi de decizia comandantului privind adoptarea unui curs de
acţiune.

SECŢIUNEA a 4-a
Mascarea

Art.753. - Mascarea se pregăteşte şi se desfăşoară într-o concepţie unitară şi în


mod continuu, la toate eşaloanele, atât în perioada de pregătire cât şi pe timpul
desfăşurării operaţiei, pe baza misiunii ordonate/deduse, în scopul: ascunderii
dispozitivului forţelor proprii, precum şi a pregătirii şi desfăşurării operaţiei, faţă de
cercetarea inamicului; limitării şi înlăturării efectelor loviturilor inamicului; inducerii
în eroare a inamicului asupra situaţiei, intenţiilor, acţiunilor şi posibilităţilor în timp şi
spaţiu ale forţelor proprii; asigurării secretului în executarea manevrei.
Art.754. - (1) Unităţile realizează mascarea prin: pregătirea în ascuns a
operaţiei şi păstrarea secretului asupra concepţiei celor preconizate; dispunerea
dispersată a forţelor şi mijloacelor; schimbarea periodică a raioanelor; ascunderea
dispozitivelor, tehnicii militare, lucrărilor de amenajare genistică, barajelor şi
depozitelor; executarea în ascuns a manevrei de forţe şi mijloace; folosirea
proprietăţilor de mascare ale terenului, a condiţiilor de vizibilitate redusă, a

311 din 377


mijloacelor de camuflare din înzestrare şi a celor confecţionate pe plan local;
contracararea posibilităţilor aparaturii de vedere pe timp de noapte a inamicului de a
descoperi forţele şi mijloacele proprii; vopsirea tehnicii militare în culori adecvate
mediului înconjurător; măsuri de mascare radio, radioreleu şi antiradiolocaţie;
camuflarea surselor de lumină şi reducerea zgomotelor; crearea şi folosirea
termoimitatorilor, capcanelor termice şi a imitatorilor de ţinte mobile; amenajarea de
lucrări false şi activarea acestora; executarea unor acţiuni şi deplasări de efective şi
mijloace în scopul mascării altora; folosirea sistemelor de mascare cu aerosoli.
(2) Lucrările false şi desfăşurarea de acţiuni în scopul înşelării inamicului se
execută numai la ordin sau după ce au fost aprobate de eşalonul superior.
(3) Măsurile, acţiunile şi lucrările de mascare simple se execută permanent de
către toate unităţile, iar cele mai complexe se realizează de către forţe specializate.

SECŢIUNEA a 5-a
Protecţia genistică

Art.755. - Protecţia genistică se organizează pentru: crearea condiţiilor


necesare pregătirii şi desfăşurării operaţiei; protecţia şi mascarea personalului şi
tehnicii militare împotriva loviturilor de orice fel ale inamicului; îngreuierea şi
întârzierea acţiunilor inamicului în toate tipurile de operaţii.
Art.756. - (1) Protecţia genistică constă în totalitatea măsurilor şi lucrărilor
genistice planificate şi executate în folosul propriu, de către toate forţele participante
la desfăşurarea operaţiei.
(2) Protecţia genistică se realizează prin executarea lucrărilor simple de
fortificaţii de campanie, lucrărilor de baraje, lucrărilor de mascare şi inducere în
eroare, lucrărilor simple de menţinere a viabilităţii drumurilor de luptă, participarea la
executarea culoarelor prin barajele genistice, refacerea unor lucrări genistice.
(3) Lucrările complexe şi care necesită pregătire specială se execută de către
forţe specializate.

312 din 377


SECŢIUNEA a 6-a
Protecţia EOD

Art.757. - (1) Protecţia EOD reprezintă totalitatea măsurilor stabilite de


structurile EOD şi acţiunilor desfăşurate de acestea pentru asigurarea operaţiilor
militare specifice luptei armate/de stabilitate şi sprijin şi de protejare a personalului
participant prin neutralizarea şi/sau distrugerea muniţiei neexplodate - UXO, precum
şi a dispozitivelor explozive improvizate-IED. Aceasta contribuie la întărirea
capacităţii operative a unităţilor, asigurând coordonarea prevenirii degenerării puterii
de luptă a acestora datorită mijloacelor distructive explozive.
(2) Protecţia EOD se realizează prin: identificarea situaţiilor de urgenţă create
prin folosirea IED; anticiparea acţiunilor următoare ale inamicului; pregătirea
personalului privind modul de acţiune şi raportare la confruntarea cu pericolul
generat de UXO şi IED; executarea operaţiilor de curăţare a terenului; antrenarea
pentru acţiuni executate în situaţii de urgenţă; menţinerea forţelor proprii într-o
continuă stare de vigilenţă privind pericolul IED; aplicarea măsurilor pentru
interzicerea amplasării de către inamic a IED; controlul IED identificate şi a muniţiei
capturate; dezvoltarea graduală a capabilităţilor pentru contracararea acţiunilor cu
IED; executarea cercetării şi curăţarea itinerarelor de deplasare; stabilirea unui grup
celulă C-IED pentru adaptarea şi diseminarea tacticilor, tehnicilor şi procedurilor
folosite de forţele proprii/aliate şi/sau inamic; executarea operaţiilor EOD/IED,
distrugerea muniţiei capturate şi a UXO.
(3) Descoperirea muniţiilor neexplodate şi/sau a dispozitivelor explozive
improvizate se raportează în cel mai scurt timp posibil organelor de decizie. Raportul
trebuie să conţină informaţii cât mai exacte pentru a se stabili şi evita zonele de risc şi
pentru a se aloca resursele EOD necesare.
(4) Algoritmul acţiunilor diferitelor categorii de structuri care execută operaţii
militare în zonă trebuie să aibă în vedere: confirmarea incidentului; evacuarea zonei;

313 din 377


întocmirea imediată şi transmiterea raportului către eşalonul superior; împrejmuirea
zonei; controlul şi interzicerea accesului în zona împrejmuită.
(5) Personalul participant la operaţia militară îi sunt interzise următoarele:
apropierea de obiectul suspect; atingerea sau executarea tragerilor în obiectul suspect;
ridicarea fitilului detonant; deplasarea pe traseul firului de comandă a iniţierii;
focalizarea asupra dispozitivului exploziv/muniţiei neexplodate descoperit.

SECŢIUNEA a 7-a
Protecţia aeriană

Art.758. - (1) Protecţia aeriană include acţiunile active şi pasive întreprinse în


scop de autoapărare de către structurile Forţelor Terestre, altele decât cele desfăşurate
de către sistemele specializate pentru lupta cu inamicul aerian.
(2) Apărarea aeriană pasivă se organizează şi desfăşoară în scopul
supravegherii, avertizării şi limitării efectelor acţiunilor de cercetare şi lovire ale
inamicului aerian, precum şi al menţinerii puterii de luptă a grupării principale de
forţe şi a celorlalte elemente de dispozitiv.
(3) Apărarea aeriană pasivă cuprinde: cercetarea spaţiului aerian; avertizarea şi
alarmarea forţelor; dispersarea, regruparea, mascarea şi adăpostirea forţelor şi
mijloacelor; măsurile specifice de război electronic; lichidarea urmărilor atacurilor
din aer.
(4) Măsurile şi acţiunile de apărare aeriană pasivă includ într-un sistem unitar
şi acţiunile desfăşurate de celelalte forţe din zona de operaţii pentru evitarea şi
limitarea efectelor loviturilor din aer executate de către inamic.
Art.759. - Reducerea eficienţei acţiunilor aeriene ale inamicului necesită
pregătiri specifice. Mijloacele pentru îndeplinirea acestui deziderat includ: realizarea
şi asigurarea sistemelor de alarmare şi înştiinţare; asigurarea mobilităţii forţelor şi
obiectivelor, ori de câte ori este posibil; asigurarea posibilităţilor de adăpostire a
forţelor şi mijloacelor şi de protecţie a echipamentelor - inclusiv protecţia împotriva

314 din 377


emisiilor electromagnetice; asigurarea de mijloace eficiente, pentru a permite
redundanţa sistemelor şi echipamentelor; realizarea şi asigurarea de mijloace pentru
camuflajul şi mascarea în spectrul de radiolocaţie, infraroşu şi vizual; asigurarea
echipamentelor de imitare a unor forţe şi mijloace; asigurarea facilităţilor şi
echipamentelor de protecţie CBRN.

SECŢIUNEA a 8-a
Apărarea chimică, biologică, radiologică şi nucleară

Art.760. - Apărarea chimică, biologică, radiologică şi nucleară/CBRN constă


în metodele, planurile şi procedurile implicate în stabilirea şi executarea măsurilor de
apărare împotriva atacului cu armele de distrugere în masă CBRN/ADMCBRN, a
accidentelor/incidentelor de natură CBRN la obiectivele cu risc de amplasament şi a
acţiunilor teroriste. Aceste măsuri presupun prevenirea/evitarea contaminării RBC,
protecţia CBRN, decontaminarea RBC şi mascarea cu aerosoli.
Art.761. - Apărarea CBRN se planifică, organizează şi se desfăşoară pentru a
permite forţelor să acţioneze eficient în condiţii/medii contaminate RBC prin
îndeplinirea cerinţelor de supravieţuire şi operaţionale de bază şi de a reduce efectele
atacurilor cu ADMCBRN şi producerii evenimentelor emisii altele decât
atacul/EADA.
Art.762. - (1) Apărarea CBRN se execută prin: coordonarea şi conducerea
activităţilor/acţiunilor de apărare CBRN; prevenirea CBRN; protecţia CBRN;
decontaminarea RBC; mascarea cu aerosoli.
(2) Apărarea CBRN se execută de către unităţile de toate armele, folosind
forţele şi mijloacele proprii.
(3) Misiunile de amploare şi complexitate ridicată care necesită un grad mai
mare de pregătire şi specializare, se execută de către unităţile de apărare CBRN.

315 din 377


SECŢIUNEA a 9-a
Protecţia împotriva sistemelor incendiare

Art.763. - Protecţia împotriva sistemelor incendiare se organizează în scopul:


apărării forţelor şi dispozitivelor împotriva efectelor armelor şi muniţiilor incendiare;
evitării, evaluării, controlului, limitării şi înlăturării efectelor incendiilor în
dispozitivul forţelor proprii; ieşirii din raioanele în care se produc incendii de mari
proporţii.
Art.764. - Pregătirea şi desfăşurarea protecţiei împotriva sistemelor incendiare
constau în: descoperirea pregătirii inamicului pentru întrebuinţarea sistemelor
incendiare; prevenirea forţelor proprii despre pericolul întrebuinţării de către inamic a
sistemelor incendiare; protecţia nemijlocită a forţelor şi elementelor de dispozitiv
împotriva efectelor întrebuinţării sistemelor incendiare; stabilirea caracterului şi
volumului lucrărilor de limitare şi înlăturare a urmărilor atacului cu arme şi muniţii
incendiare, în funcţie de natura incendiilor, precum şi de forţele şi mijloacele avute
la dispoziţie; limitarea şi înlăturarea urmărilor atacului cu sistemele incendiare.

SECŢIUNEA a 10-a
Protecţia informaţiilor

Art.765. - (1) Protecţia informaţiilor se realizează prin măsuri şi acţiuni


organizatorice, informaţionale şi tehnice executate în scopul: respectării regulilor de
lucru în elaborarea şi exploatarea documentelor de conducere şi informare, a
documentelor şi materialelor de conducere în secret; păstrării secretului asupra
operaţiilor ce se pregătesc sau sunt în curs de desfăşurare, prin accesul limitat,
autorizat şi ierarhizat la date şi informaţii; ţinerii sub control a informaţiilor destinate
publicului; protecţiei fizice şi criptografice a informaţiilor ce se transmit; disimulării
informaţionale împotriva cercetării inamicului; penetrării documentelor, materialelor,
cifrurilor şi codurilor inamicului.

316 din 377


(2) Cerinţele pentru protecţia informaţiilor sunt: întocmirea unui volum cât mai
mic de documente având informaţii clasificate; accesul să fie limitat conform
principiului „need to know” şi autorizat - personal autorizat şi instruit; lucrul cu
documentele clasificate să se facă numai în locuri sigure, bine păzite şi protejate cu
sisteme care să excludă accesul neautorizat; păstrarea documentelor de conducere în
secret, a sistemelor de cifru, a cheilor şi codurilor, să se facă în locuri sigure;
asigurarea mijloacelor necesare evacuării de urgenţă sau distrugerii documentelor în
situaţii de pericol iminent care poate duce la capturarea sau copierea acestora de către
inamic.

SECŢIUNEA a 11-a
Protecţia medicală şi sanitară veterinară

Art.766. - Protecţia medicală şi sanitară-veterinară se pregăteşte şi desfăşoară


în scopul păstrării sănătăţii personalului şi animalelor, prevenirii apariţiei şi
răspândirii bolilor, acordării ajutorului medical, evacuării, spitalizării, tratamentului
şi recuperării răniţilor şi bolnavilor, precum şi pentru protecţia personalului şi
animalelor împotriva efectelor atacurilor cu ADMCBRN şi ale producerii
evenimentelor EADA.

SECŢIUNEA a 12-a
Protecţia mediului

Art.767. - (1) Protecţia mediului în zona de responsabilitate se realizează


pentru păstrarea/conservarea echilibrului ecologic, prevenirea, limitarea şi
combaterea riscurilor şi ameninţărilor la adresa mediului înconjurător şi reconstrucţia
factorilor de mediu afectaţi.

317 din 377


(2) Protecţia mediului este organizată prin luarea în considerare a factorilor de
risc şi de ameninţare la adresa mediului, din zona de responsabilitate şi se execută de
către întregul personal, sub conducerea comandanţilor şi a persoanei investite cu
atribuţii în acest domeniu.
(3) Protecţia mediului cuprinde: protejarea vegetaţiei sălbatice, flori, puieţi,
vegetaţie lemnoasă, de acţiunea distructivă a personalului şi tehnicii; recuperarea în
totalitate a deşeurilor; protejarea apelor; protejarea solului; protejarea atmosferei.

SECŢIUNEA a 13-a
Protecţia muncii

Art.768. - (1) Protecţia muncii în operaţie, se realizează pentru asigurarea


integrităţii fizice a personalului participant la aceasta, prin diminuarea riscurilor de
accidentare şi îmbolnăviri profesionale.
(2) Protecţia muncii se asigură întregului personal sub conducerea
comandanţilor şi a persoanelor investite cu atribuţii în acest domeniu şi este
organizată prin luarea în considerare a factorilor de risc, de accidentare şi/sau
îmbolnăvire profesională care decurg din elementele sistemului de acţiune, proprii
fiecărei componente a acestuia - executant - sarcină de muncă - echipamente tehnice -
mediu de activitate.
(3) Măsurile de protecţie a muncii în operaţie includ: evaluarea riscurilor
pentru evitarea celor inutile; utilizarea echipamentului adecvat; întocmirea
documentelor necesare pe această linie; elaborarea procedurilor de operare
permanente/standard în domeniu.

SECŢIUNEA a 14-a
Activitatea de informare şi relaţii publice

318 din 377


Art.769. - Activitatea de informare şi relaţii publice se desfăşoară continuu şi
sistematic, pentru asigurarea şi menţinerea unor raporturi favorabile în interiorul
structurii militare cât şi între aceasta şi administraţia/serviciile publice, în folosul
operaţiei, precum şi informarea personalului asupra acestora prin: crearea şi
menţinerea unei imagini favorabile forţelor proprii; informarea corectă asupra
misiunilor unităţilor, deciziilor politice şi administrative referitoare la armată şi cu
problemele de interes privind acţiunile ce se desfăşoară; creşterea responsabilităţii
pentru îndeplinirea misiunilor; formarea şi dezvoltarea conştiinţei civice; realizarea
unei comunicări biunivoce permanente şi reciproc avantajoase între armată şi
societatea civilă.

SECŢIUNEA a 15-a
Asigurarea topogeodezică

Art.770. - (1) Asigurarea geografică constă în totalitatea măsurilor şi acţiunilor


ce se planifică şi execută pentru obţinerea, producerea şi distribuirea în timp de pace,
în situaţii de criză şi în timp de război a produselor şi informaţiilor geografice
actualizate şi precise necesare pregătirii şi desfăşurării acţiunilor militare.
(2) Asigurarea geografică este o responsabilitate a statelor majore de la toate
eşaloanele şi se realizează cu forţe şi mijloace specializate pentru culegerea
permanentă a datelor şi informaţiilor despre teren, precum şi pentru actualizarea
materialelor cartografice şi stabilirea efectelor detaliilor de planimetrie şi de relief
asupra acţiunilor militare.

319 din 377


SECŢIUNEA a 16-a
Asigurarea hidrometeorologică

Art.771. - Asigurarea hidrometeorologică se realizează pentru obţinerea,


determinarea şi analiza datelor şi informaţiilor privind: situaţia hidrologică şi
meteorologică; prognoza hidrometeorologică; fenomenele periculoase sau cu caracter
calamitar; influenţa fenomenelor hidrometeorologice asupra operaţiei; măsurile de
protecţie necesare planificării şi desfăşurării operaţiei.
Art.772. - (1) Datele şi informaţiile despre starea vremii sunt furnizate de
eşalonul superior, forţele şi mijloacele specializate din cadrul unităţilor proprii sau ale
celorlalte categorii de forţe ale armatei, precum şi de către organele civile
specializate.
(2) Datele hidrometeorologice sunt procurate de elementele de cercetare,
inclusiv de la organele locale şi se analizează în concordanţă cu caracteristicile
geografice şi topografice ale zonei de responsabilitate.
(3) În condiţiile folosirii de către inamic a ADMCBRN, mijloacelor incendiare
şi a unor mijloace specifice războiului geofizic, frecvenţa furnizării datelor şi
informaţiilor creşte, în raport cu nevoile comandantului şi ale comandamentului de a
decide şi a planifica operaţia.

SECŢIUNEA a 17-a
Asigurarea cu resurse umane

Art.773. - Asigurarea cu resurse umane se desfăşoară pentru completarea


necesarului de personal, ca urmare a pierderilor suferite în timpul operaţiilor
desfăşurate sau a deficitelor apărute din alte cauze - înfiinţarea de noi unităţi, treceri
în rezervă, acţiuni de investigare psihomorală a personalului etc.
Art.774. - Asigurarea cu resurse umane presupune: urmărirea, centralizarea şi
analiza datelor privind pierderile şi nivelul încadrării cu personal, elaborarea şi

320 din 377


transmiterea cererilor de completare, primirea, repartiţia şi încadrarea personalului
destinat pentru completări, legătura permanentă cu organele militare teritoriale.

SECŢIUNEA a 18-a
Asistenţa juridică

Art.775. - (1) Asistenţa juridică se desfăşoară în scopul respectării în operaţie,


a cerinţelor legilor ţării, a prevederilor regulamentelor militare şi ale dreptului
internaţional aplicabil în conflictele armate. Prin aceasta se asigură respectarea
limitelor dintre cerinţele militare şi restricţiile impuse, îndeplinirea misiunilor fără
încălcarea normelor de drept, limitarea pierderilor colaterale în raport cu aşteptările,
discriminarea în selectarea obiectivelor şi proporţionalitatea între mijloacele şi
metodele folosite în raport cu necesităţile militare, sesizarea oricăror încălcări ale
prevederilor legale.
(2) Prin asistenţa juridică se amplifică demnitatea, onoarea şi prestigiul moral
al forţelor proprii şi implicit, victoria acestora, prin eliminarea crimelor, distrugerilor
şi suferinţelor inutile.

SECŢIUNEA a 19-a
Asistenţa religioasă

Art.776. - Asistenţa religioasă se execută în scopul cultivării valorilor religios-


morale, patriotice, etice şi civice, în vederea realizării şi menţinerii unui nivel ridicat
al moralului personalului.
Art.777. - (1) Asistenţa religioasă se realizează prin pastoraţie individuală
adecvată, predică şi slujbe religioase, în vederea îmbărbătării militarilor, fortificării
voinţei, curajului şi sentimentului patriotic şi întăririi credinţei acestora.

321 din 377


(2) Pe timpul operaţiei, asistenţa religioasă se asigură şi pentru prizonierii de
război, uneori şi pentru populaţia din zona de responsabilitate, în conformitate cu
preceptele religioase ale acestora.

CAPITOLUL XVI
Asigurarea financiar - contabilă

Art.778. - (1) Activitatea financiar contabilă se realizează pe baza legislaţiei,


principiilor şi regulilor specifice domeniului finanţelor publice.
(2) Asigurarea financiar-contabilă executată de structurile specifice realizează
următoarele: planificarea financiară; execuţia bugetară; operaţiile de casă şi
decontările; salarizarea personalului; organizarea şi conducerea contabilităţii;
controlul financiar intern; alte activităţi specifice.

CAPITOLUL XVII
Sprijinul logistic

Art.779. - (1) Sprijinul logistic/SL este un atribut al comandatului, în aceeaşi


măsură ca şi celelalte funcţiuni de luptă.
(2) Comandantul trebuie să aibă în permanenţă în vedere unitatea dintre
operaţii şi SL.
Art.780. - (1) SL generează şi susţine puterea de luptă în întreaga gamă a
operaţiilor Forţelor Terestre, în locul şi momentul stabilite prin concepţia
comandantului.

322 din 377


(2) Prin combinarea şi realizarea unui raport optim între misiune şi cerinţele
logistice ale acesteia, comandanţii pun bazele cucerii iniţiativei, menţinerii ritmului şi
exploatării succesului.
Art.781. - (1) Comandantul răspunde de integrarea SL în cadrul operaţiei.
(2) Comandatul unităţii de sprijin logistic este consilier principal al
comandantului în probleme de SL şi îl ajută pe acesta în procesul continuu de
evaluare, planificare, pregătire şi execuţie. În acest fel, se realizează viziunea comună
privind operaţia, unind perspectiva modulului operaţii cu a celui de sprijin logistic.
Art.782. - (1) SL în structurile din compunerea Forţelor Terestre se desfăşoară
în scopul asigurării acestora cu tot ceea ce le este necesar pentru îndeplinirea
misiunilor/obiectivelor ce le revin.
(2) SL se execută în orice situaţie - în timp de pace, în situaţii de criză, pe timp
de război şi în perioada postconflict şi în toate tipurile de operaţii.
Art.783. - (1) Comandantul trebuie să cunoască în orice moment, situaţia şi
necesarul pe linie de sprijin logistic ale forţelor din subordine.
(2) Răspunderea nemijlocită pentru realizarea gradului de SL ordonat revine
şefului modulului logistic.
Art.784. - Tipurile de unităţi şi formaţiuni de sprijin logistic din compunerea
Forţelor Terestre sunt: de aprovizionare şi transport; de mentenanţă; medicale;
sanitare veterinare; de comenduire şi îndrumare a circulaţiei; bancare de campanie.

SECŢIUNEA 1
Principiile sprijinului logistic

Art.785. - (1) Comandantul eşalonului strategic sau operativ stabileşte şi aplică


concepţia SL împreună cu comandanţii unităţilor de sprijin logistic.
(2) Pentru a planifica, pregăti, executa şi evalua operaţia din perspectiva
logisticii acesteia, comandantul utilizează principiile SL.

323 din 377


(3) Principiile SL nu au, de regulă, influenţă egală asupra unei operaţii,
ponderea acestora fiind, de la caz la caz, variabilă.
Art.786. - (1) Principiile SL sunt: responsabilitatea; autoritatea; previziunea;
cooperarea; coordonarea; flexibilitatea; simplitatea; economia; vizibilitatea;
promptitudinea; suficienţa; mobilitatea; continuitatea.
(2) Responsabilitatea. Structurile de conducere logistică de la nivelul fiecărui
eşalon răspund de sprijinul logistic al forţelor din structura proprie şi al celor
subordonate temporar. Responsabilitatea constă în luarea tuturor măsurilor pentru
realizarea gradului de suport logistic ordonat, la locul şi în timpul potrivit.
(3) Autoritatea reclamă coordonarea unitară de către comandant a întrebuinţării
tuturor resurselor logistice din zona de responsabilitate, pentru susţinerea forţelor din
subordine în cea mai eficientă manieră. Aceasta se corelează cu responsabilitatea.
(4) Previziunea presupune anticiparea nevoilor şi a posibilităţilor de sprijin
logistic al operaţiilor. Obiectivele sprijinului logistic vizează executarea planurilor
operaţionale fără întârzieri sau limitări cauzate de lipsuri esenţiale, care puteau fi
prevăzute.
(5) Cooperarea presupune conjugarea eforturilor umane, materiale, financiare
şi manageriale aflate la dispoziţie, în vederea realizării sprijinului logistic adecvat al
acţiunilor tuturor forţelor participante la operaţie. Cooperarea implică încrederea
reciprocă, statuarea clară a intenţiilor şi înţelegerea nevoilor pentru realizarea unităţii
de efort.
(6) Coordonarea vizează desfăşurarea tuturor activităţilor care concură la
realizarea sprijinului logistic în termenele prevăzute în documentele întocmite şi se
realizează la toate nivelurile de organizare ale acestuia, potrivit priorităţilor stabilite
şi nevoilor de armonizare.
(7) Flexibilitatea constă, în esenţă, în capacitatea adaptării structurilor şi
procedurilor logistice la schimbările de situaţie, misiune şi în concepţia operaţiei.
Flexibilitatea solicită inventivitate şi poate impune utilizarea unor improvizaţii pentru
a răspunde nevoilor concrete, în concordanţă cu ceea ce este disponibil la un moment

324 din 377


dat. Metodele şi sursele de sprijin improvizate pot asigura continuitatea SL în
situaţiile în care cele standard nu există sau nu sunt utilizabile.
(8) Simplitatea solicită evitarea complexităţilor inutile, atât în planificarea cât
şi executarea operaţiilor SL. Ordinele de misiune, deprinderile, antrenamentele,
repetiţiile şi procedurile standard de acţiune pot contribui semnificativ la simplitatea
SL.
(9) Economia este deosebit de importantă în condiţiile impuse de insuficienţa
resurselor, forţelor şi mijloacelor SL, accentuată mai mult ori mai puţin de condiţiile
concrete ale operaţiei. Ea solicită utilizarea eficientă a forţelor, mijloacelor şi
resurselor la dispoziţie pentru îndeplinirea misiunii. În acest scop, comandantul
stabileşte priorităţile alocării resurselor în funcţie de intenţia sa şi concepţia operaţiei.
În SL principiul economiei se aplică corelat cu eficienţa - obţinerea de rezultate
maxime prin utilizarea resurselor aflate la dispoziţie şi randamentul - obţinerea a cât
mai mult posibil din cât mai puţine resurse.
(10) Vizibilitatea. Pe timpul pregătirii şi desfăşurării operaţiei, structurile de
conducere logistică trebuie să aibă acces cu prioritate la datele referitoare la
disponibilitatea, desfăşurarea şi susţinerea logistică a forţelor. În pregătirea acesteia,
ele trebuie să beneficieze de informaţiile referitoare la statutul şi rolul tuturor
elementelor logistice din subordine, inclusiv despre echipamentele scoase temporar
din funcţiune, precum şi la cele privind infrastructura logistică teritorială.
(11) Promptitudinea presupune acordarea sprijinului logistic corespunzător la
locul potrivit şi în timp oportun. Aceasta reprezintă esenţa unui sistem logistic capabil
să sprijine concepţia comandantului privind susţinerea operaţiilor.
(12) Suficienţa reprezintă capacitatea de a furniza provizii şi servicii esenţiale
în cantităţi suficiente, pentru pregătirea şi desfăşurarea operaţiei. Nici o operaţie nu
va fi iniţiată fără a avea la dispoziţie cantităţile minime de materiale şi servicii
esenţiale destinate sprijinului logistic.
(13) Mobilitatea asigură redislocarea în timp scurt a resurselor logistice,
concomitent cu continuarea sprijinului logistic pentru menţinerea permanentă a
capacităţii de luptă a forţelor.

325 din 377


(14) Continuitatea presupune asigurarea în orice situaţie a necesităţilor pentru
trai şi luptă a forţelor, indiferent de condiţiile în care se desfăşoară operaţia.

SECŢIUNEA a 2-a
Componentele sprijinului logistic

Art.787. - SL pentru Forţele Terestre cuprinde: aprovizionarea; transporturile;


mentenanţa; asistenţa medicală; asistenţa sanitară veterinară; asigurarea căilor de
comunicaţie; cartiruirea forţelor şi adăpostirea animalelor.

1. Aprovizionarea

Art.788. - Aprovizionarea unităţii se realizează pe clase, grupe de produse,


feluri de tehnică şi materiale de resortul tuturor armelor/specialităţilor şi cuprinde
stabilirea necesarului, cererea, primirea, depozitarea, conservarea, repartiţia şi
distribuţia tehnicii, materialelor şi produselor.
Art.789. - (1) Aprovizionarea se execută în baza repartiţiilor emise de eşalonul
superior.
(2) Repartiţia bunurilor şi materialelor din sursele de aprovizionare se execută
în funcţie de: misiunile unităţilor, locul şi rolul lor în dispozitiv; gradul de suport
logistic stabilit prin ordine; posibilităţile de transport şi timpul la dispoziţie; căile de
comunicaţie existente.
Art.790. - (1) Stocurile se realizează până la nivelul ordonat de eşalonul
superior.
(2) Completarea stocurilor de muniţii, tehnică şi materiale consumate se face,
de regulă, până la începerea îndeplinirii unei noi misiuni, iar când situaţia impune, şi
pe timpul îndeplinirii acesteia.
(3) Completarea pierderilor se face imediat sau când situaţia permite acest
lucru.

326 din 377


(4) Manevra stocurilor de pe o direcţie pe alta se execută, în funcţie de situaţie,
atât din spate spre front cât şi paralel cu linia frontului - aliniamentul de contact.
(5) În situaţii deosebite, unităţile pot acţiona şi cu stocurile incomplete. Acestea
vor fi completate imediat ce condiţiile devin favorabile.
(6) Unităţile primite ca întărire precum şi cele care ies din subordine, fiind
repartizate ca întărire altor unităţi, trebuie să aibă asigurate stocurile complete la toate
felurile de produse şi materiale, conform eşalonării, prin grija eşalonului de la care
pleacă.
Art.791. - (1) Normele de consum pentru muniţie şi carburanţi-lubrifianţi, de
regulă, se stabilesc pe zile şi etape ale operaţiei.
(2) Normele de consum în cadrul fiecărei unităţi se stabilesc în mod diferenţiat,
în raport cu misiunile, locul şi rolul acesteia şi după caz, pe elemente de dispozitiv.
(3) Normele de consum se transmit unităţilor prin ordine, cu obligativitatea
încadrării în limitele stabilite.
Art.792. - (1) Necesarul de completat la tehnică şi materiale, se raportează
ierarhic de către comandantul fiecărei unităţi după planificarea misiunii şi ulterior,
periodic, pe măsura consumurilor.
(2) Completarea stocurilor de muniţii, tehnică şi materiale, de regulă, se asigură
pe bază de cerere, după terminarea operaţiei, înainte de începerea unei noi misiuni
sau când situaţia nu permite, pe timpul desfăşurării acesteia.
(3) Comandanţii tuturor eşaloanelor raportează imediat consumurile ce au
ajuns la nivelul stocurilor intangibile. În această situaţie, cererea pentru completarea
stocurilor se face imediat.

2. Transporturile

Art.793. - (1) Transporturile logistice se execută în scopul deplasării tuturor


categoriilor de tehnică şi materiale de la sursele de aprovizionare până la
luptător/tehnică, pentru înlăturarea impedimentelor de pe câmpul de luptă, cât şi

327 din 377


pentru deplasarea unităţilor în cadrul manevrei de forţe şi mijloace, dintr-un raion în
altul.
Art.794. - (1) Principiul de bază în executarea transporturilor logistice constă
în folosirea de către eşalonul superior a mijloacelor de transport proprii în folosul
eşaloanelor subordonate.
(2) În anumite situaţii, cu aprobarea comandantului, eşaloanele subordonate pot
prelua şi transporta integral sau parţial, cu mijloacele proprii, materialele puse la
dispoziţie, direct din sursele de aprovizionare.

3. Mentenanţa

Art.795. - (1) Mentenanţa include: controlul; testarea; întreţinerea; clasificarea


din punct de vedere operaţional; recuperarea; evacuarea; repararea; reconstrucţia şi
reclamaţiile.
(2) Întreţinerile tehnice se execută atât în perioada de pregătire a operaţiei, cât
şi pe timpul desfăşurării şi după terminarea acesteia.
(3) În funcţie de situaţie şi timpul avut la dispoziţie, întreţinerile se execută în
volum complet sau parţial.
(4) Întreţinerile tehnice, de regulă, se execută în dispozitivul de operaţie al
unităţii, pe locul de dispunere sau în cele mai apropiate adăposturi, pe timpul
staţionării, pauzelor operative sau la trecerea în cadrul forţelor care acţionează în
sprijinul nemijlocit al efortului principal sau al celor care acţionează ca rezervă.
(5) În primă urgenţă se execută lucrările strict necesare pentru restabilirea sau
menţinerea stării de operativitate a tehnicii şi armamentului.
Art.796. - (1) Reparaţiile care se execută la echipamentele militare sunt de
nivelul 1, 2 sau 3 şi sunt determinate de pierderile produse de acţiunile inamicului şi
de rulaj.
(2) Competenţele de reparat sunt prevăzute în instrucţiunile de mentenanţă a
tehnicii şi echipamentelor din înzestrare.

328 din 377


(3) Reparaţiile de nivel 1 se execută la unităţi, pe locul scoaterii din funcţiune
sau în cele mai apropiate acoperiri, iar cele de nivel 2 şi 3 în Raionul de Adunare a
Tehnicii Deteriorate/RATD potrivit competenţelor.
Art.797. - (1) Tehnica şi armamentul deteriorate, cu nevoi de reparaţii şi cele
provenite din capturi se evacuează pe baza concepţiei comandantului şi ordinului
eşalonului superior, în raioanele stabilite pentru adunarea tehnicii deteriorate,
folosindu-se în acest scop mijloacele de tractare şi evacuare specializate, din dotare
sau puse la dispoziţie.
(2) Pentru evacuarea tehnicii şi armamentului/echipamentelor militare se
stabilesc axe de evacuare-reparare şi itinerare de evacuare.

4. Asistenţa medicală

Art.798. - Asistenţa medicală se execută pentru: păstrarea sănătăţii militarilor,


prevenirea apariţiei şi răspândirii bolilor; acordarea la timp a primului ajutor, a
ajutorului medical calificat sau specializat; evacuarea răniţilor şi bolnavilor la
formaţiunile medicale de tratament, spitalizarea, tratamentul şi recuperarea acestora
în scopul înapoierii în cel mai scurt timp la unităţi/baze; protecţia personalului
împotriva efectelor atacurilor ADMCBRN, a efectelor EADA, precum şi a celor
produse de atacul cu arme şi muniţii incendiare.
Art.799. - (1) Pentru îndeplinirea misiunilor, formaţiunile medicale de
tratament Rol.1 şi Rol.2 se dispun în teren, constituind etape medicale de evacuare şi
tratament.
(2) În mod normal, unităţile medicale nu sunt ţinute în rezervă.

5. Asistenţa sanitară veterinară

Art.800. - Asistenţa sanitară veterinară se realizează pentru păstrarea sănătăţii


animalelor aflate în serviciu şi prevenirea transmiterii bolilor de la animale la om,
tratarea şi evacuarea animalelor rănite sau bolnave, cunoaşterea stării epizootice din

329 din 377


zonă, controlul sanitar al alimentelor de origine animală, protecţia sanitară veterinară
împotriva efectelor atacurilor CBRN, a efectelor evenimentelor EADA, precum şi a
celor produse de atacul cu sisteme incendiare.

6. Asigurarea căilor de comunicaţie

Art.801. - Asigurarea căilor de comunicaţie se execută pentru: alegerea,


recunoaşterea şi pregătirea căilor de comunicaţie; repararea, restabilirea, întreţinerea
şi menţinerea în stare de viabilitate a acestora şi a lucrărilor de artă; organizarea şi
executarea serviciului de comenduire şi îndrumare a circulaţiei; controlul NBC; paza
şi apărarea lucrărilor de artă de pe căile de comunicaţie.
Art.802. - Căile de comunicaţie feroviară şi mijloacele de transport din parcul
public se pun la dispoziţia unităţii la cerere, pentru transportul personalului, tehnicii
şi materialelor cu volum mare, în timp scurt şi pe distanţe lungi.

7. Cartiruirea forţelor şi adăpostirea animalelor

Art.803. - Cartiruirea forţelor şi adăpostirea animalelor se execută în scopul:


asigurării cu terenuri, construcţii şi instalaţii specifice; exploatării, întreţinerii şi
reparării construcţiilor şi instalaţiilor; cazării personalului şi adăpostirii animalelor în
clădiri, corturi, adăposturi, vehicule speciale; prevenirii şi stingerii incendiilor.
Art.804. - Cartiruirea forţelor se organizează de către organele de conducere
logistică din structura comandamentelor unităţilor, în funcţie de misiunea primită,
locul în dispozitiv, timpul stabilit pentru staţionare şi posibilităţile de cartiruire, în
conformitate cu legislaţia în vigoare.

330 din 377


SECŢIUNEA a 3-a
Planificarea şi organizarea sprijinului logistic

Art.805. - (1) Comandantul unităţii răspunde pentru planificarea SL pentru


misiune. El prevede nevoile de sprijin şi le transmite comandanţilor unităţilor de
sprijin logistic împreună cu intenţia sa pentru operaţia în cauză.
(2) Comandanţii unităţilor de sprijin logistic, împreună cu statele lor majore îl
ajută pe comandant în întocmirea planurilor SL, pe baza intenţiei acestuia şi a
concepţiei operaţiei. Ei întocmesc concepţia SL şi, pe această bază, transmit ordine
unităţilor subordonate pentru aplicarea măsurilor stabilite.

1. Planificarea sprijinului logistic

Art.806. - (1) Comandantul forţei integrează planificarea operaţiei şi a SL


aferent acesteia în concepţia operaţiei. Pentru aceasta, în procesul estimării/analizei
misiunii statul său major îi pune la dispoziţie cerinţele SL.
(2) Determinarea cerinţelor SL se execută pe baza factorilor de planificare.
(3) Planul logistic anticipează cerinţele SL, pe faze ale acesteia. Ofiţerii din
structura de planificare logistică trebuie să fie în măsură să răspundă, în mod oportun
şi competent, modificărilor la planul de operaţie.
(4) Planificarea sprijinului logistic trebuie să ofere comandantului suficient
spaţiu pentru modificări ale planului iniţial, asigurând continuu generarea şi
menţinerea puterii de luptă a forţei.
Art.807. - (1) Priorităţile SL constituie un factor de planificare a sprijinului
logistic ce contribuie semnificativ la eficientizarea acesteia ori orientează efortul
logistic al statului major.
(2) Planul logistic trebuie să fie suficient de flexibil pentru a fi adaptat cu
uşurinţă schimbărilor de situaţie. Decizia comandantului de a exploata o situaţie
favorabilă apărută pe timpul desfăşurării operaţiei, de a reorganiza forţele pentru
operaţiile viitoare sau de a continua operaţia în curs poate afecta priorităţile SL.

331 din 377


Schimbarea priorităţilor operaţionale poate impune o schimbare corespunzătoare în
priorităţile SL.
Art.808. - (1) Estimarea SL bazată pe o analiză logistică temeinică, asigură o
imagine realistă şi cuprinzătoare a unităţilor de sprijin logistic, a posibilităţilor
acestora în timp şi spaţiu, precum şi a opţiunilor de utilizare a lor.
(2) Estimarea SL trebuie să răspundă cerinţelor logistice ale operaţiei, care pot
fi: distanţa şi destinaţia deplasării forţelor; măsura în care dispunerea mijloacelor
logistice poate influenţa desfăşurarea operaţiei; nevoile de menţinere a operativităţii
pentru anumite categorii de tehnică, în condiţiile concrete ale situaţiei operative şi
tactice; tipurile de materiale necesare pentru operaţiile pregătitoare/ajutătoare şi
pentru operaţia propriu-zisă/principală în cadrul zonei de responsabilitate;
disponibilitatea şi posibilitatea utilizării stocurilor prepoziţionate ale Forţelor
Terestre; factori ce pot afecta continuitatea şi calitatea logisticii şi căi de contracarare
a acestora; recuperarea imediată şi redislocarea mijloacelor logistice, tehnicii şi
materialelor de aprovizionare deficitare, la terminarea operaţiei; pierderile aşteptate
şi ritmul înlocuirii acestora; consideraţii privind securitatea forţelor, având în vedere
evaluarea curentă a inamicului; constrângeri/probleme privind asigurarea cu resurse
legate de întreţinerea infrastructurii la nivel operativ şi strategic.
(3) Informaţiile prezentate comandantului trebuie să fie semnificative şi
detaliate doar atât cât este necesar pentru a permite acestuia să realizeze fuziunea
între misiune şi sprijinul disponibil.
Art.809. - (1) Concepţia SL are la bază componentele şi cerinţele logisticii şi
se întocmeşte după regulile generale ale pregătirii şi luării deciziei.
(2) Concepţia SL rezultă din adoptarea acelui curs al operaţiei care răspunde
cel mai bine intenţiei şi concepţiei comandantului.
(3) Pentru evaluarea cursurilor de acţiune, comandantul are în vedere
următoarele: măsura în care fluxul dislocării/proiecţiei forţelor răspunde priorităţilor
comandantului privind generarea puterii de luptă în zona de responsabilitate;
generarea nivelului adecvat de suport logistic în locul potrivit, pentru fiecare fază a
operaţiei; posibilitatea susţinerii simultane a tuturor unităţilor din compunere pe toată

332 din 377


durata operaţiei; priorităţile SL pentru fiecare fază a operaţiei şi reflectarea lor în
planul logistic; existenţa reţelelor de distribuţie pentru susţinerea fluxurilor
aprovizionărilor; posibilitatea sprijinului continuu sau nevoia unor pauze operative;
realizarea echilibrului între forţele luptătoare, forţele de sprijin şi forţele de sprijin
logistic; existenţa unui plan de reorganizare a forţelor, dacă este nevoie; maximizarea
eficacităţii sistemelor de distribuire şi a căilor de aprovizionare; utilizarea la
maximum a tuturor instalaţiilor, surselor şi resurselor de sprijin disponibile; alocarea
resurselor şi stabilirea priorităţilor; stabilirea responsabilităţilor şi măsurilor de
comandă şi control pentru executarea planului.

2. Organizarea sprijinului logistic

Art.810. - (1) Comandantul pregăteşte spaţiul de luptă, integrând forţele


combatante şi cele logistice.
(2) Comandanţii forţelor de sprijin logistic şi statele lor majore obţin,
administrează şi distribuie resursele identificate pe timpul planificării.
(3) În funcţie de timpul şi condiţiile operaţiei, aceasta poate include şi
negocierea acordurilor de sprijin cu contractori civili, cu ţara gazdă, contracte pentru
situaţii neprevăzute şi alte acorduri bilaterale cum ar fi cele de achiziţii/rechiziţii şi
cele cu celelalte categorii de forţe.
(4) Pregătirea/organizarea SL mai include, după caz, şi coordonarea cu
managerii nivelului strategic al logisticii pentru accesul la stocurile sau instalaţiile
prepoziţionate.
(5) Structurile de sprijin logistic şi liniile de aprovizionare se aduc la
capacitatea maximă pentru a răspunde nevoilor operaţionale.
(6) Infrastructura teatrului de operaţii, sprijinul ţării gazdă, logistica
multinaţională şi sprijinul realizat prin contracte, după caz, au un rol foarte mare în
realizarea SL al Forţelor Terestre.
Art.811. - (1) Infrastructura zonei de responsabilitate. Stocurile cu care forţele
sunt dislocate în zona de desfăşurare a operaţiilor permit sprijinul acestora numai pe

333 din 377


o durată limitată de timp. În unele situaţii, această durată poate fi mărită prin
existenţa stocurilor dispuse din timp/prepoziţionate. Dar, pentru operaţiile de lungă
durată, se impune utilizarea infrastructurii zonei de responsabilitate pentru realizarea
bazelor de sprijin.
(2) Atunci când porturile, aeroporturile, drumurile, depozitele, instalaţiile
pentru reparaţii, materialele şi mijloacele de transport există şi pot fi utilizate
imediat, SL poate începe rapid fără a mai fi necesară înfiinţarea unei noi baze de
sprijin.
Art.812. - (1) Sprijinul ţării gazdă se realizează pe baza înţelegerilor cu
naţiunea gazdă pentru asigurarea anumitor servicii şi materiale.
(2) Sprijinul ţării gazdă poate consta în: resurse de organizare, mijloace de
transport, forţă de muncă civilă, forţe locale de securitate şi poliţie; operarea,
întreţinerea şi securitatea porturilor şi aeroporturilor; construirea şi administrarea
drumurilor, căilor ferate şi a căilor fluviale interne; sprijinul transportului; servicii de
sănătate; servicii de subzistenţă; servicii de spălare a echipamentului şi îmbăiere a
personalului; aprovizionarea cu carburanţi - lubrifianţi şi depozitarea acestora; sprijin
în asistenţa religioasă.
Art.813. - (1) Sprijinul multinaţional constă în primirea şi/sau oferirea, după
caz şi contra cost, pe baza deciziei autorităţii constituţionale abilitate, de sprijin
logistic, de la/unor forţe aparţinând altor naţiuni. Acesta se realizează pe baza unor
înţelegeri bilaterale prealabile.
(2) Comandanţii trebuie să aibă în vedere diferenţele în: doctrină - privind
logistica; calitatea standardelor sprijinului; nivelurile stocurilor; mobilitatea logisticii;
interoperabilitate; infrastructură; limitele resurselor naţionale; legile statului
respectiv.
Art.814. - (1) Sprijinul contractat reduce nevoia dislocărilor strategice şi de
forţe militare de sprijin.
(2) Forţele Terestre utilizează următoarele tipuri de contractori:
a) contractori de sisteme - asigură articole ca vehicule, sisteme de armament,
infrastructură de comandă şi control, echipamente de comunicaţii şi informatică;

334 din 377


b) contractori de sprijin extern - oferă sprijin prin eşalonul superior;
c) contractori de sprijin în teatru - asigură bunuri, servicii şi construcţii
minore pentru a răspunde unor nevoi operaţionale nemijlocite.

SECŢIUNEA a 4-a
Desfăşurarea sprijinului logistic

Art.815. - (1) În ofensivă. Decizia comandantului de a desfăşura operaţii


lineare sau nelineare are o influenţă nemijlocită, majoră asupra SL şi este strâns
legată de posibilităţile logisticii de a susţine o variantă sau alta.
(2) Pentru asigurarea continuităţii sprijinului pe timpul desfăşurării operaţiei,
planurile SL trebuie să includă prevederi pentru exploatarea succesului.
(3) Comandanţii trebuie să prevadă pierderile potenţiale, stresul, oboseala şi să
planifice reorganizarea forţelor.
(4) Ritmul înalt al ofensivei uzează tehnica cu rapiditate şi determină
consumuri mari de materiale, în special combustibili şi muniţie.
(5) Resursele de transport sunt afectate de lungimea mai mare a liniilor de
aprovizionare.
(6) Sprijinul contractat este disponibil în măsură extrem de redusă sau deloc.
Art.816. - (1) În apărare. Decizia privind adoptarea apărării mobile sau pe
poziţii este influenţată în mare măsură, de posibilităţile SL. Astfel, în apărarea pe
poziţii, forţele şi mijloacele logistice sunt dispuse mai avansat, în timp ce, în apărarea
mobilă acestea se dispun mult înapoi faţă de forţele luptătoare şi cele de sprijin de
luptă, pentru a lăsa liber spaţiul necesar executării manevrelor specifice acestui
procedeu de apărare.
(2) Indiferent de procedeul de apărare adoptat, planul SL trebuie să asigure
posibilitatea trecerii la ofensivă în timp scurt.
(3) În apărarea mobilă, consumul de carburanţi este mai mare decât în cea pe
poziţii, dar în mod normal este mai mic decât în ofensivă.

335 din 377


(4) Consumul de muniţii este, de regulă, mai mare decât în ofensivă. Realizarea
transportului muniţiei constituie prioritatea SL în apărare.
(5) Materialele de geniu pentru baraje şi fortificaţii constituie una din cerinţele
importante ale SL, ca şi cele de apărare CBRN - atunci când este cazul.
Art.817. - (1) În operaţiile de stabilitate SL diferă foarte mult de la misiune la
misiune şi în funcţie de condiţiile concrete.
(2) Comandanţii forţelor de sprijin logistic şi statele lor majore trebuie să
prezinte comandantului concepţii de SL originale, care să răspundă nevoilor specifice
şi să asigure flexibilitatea necesară pentru a face faţă situaţiilor des schimbătoare.
(3) SL pentru unele operaţii de stabilitate ca impunerea păcii, poate fi similar
celui efectuat pentru lupta armată. În alte tipuri de operaţii, solicitările pot fi mai
mici, în general, dar distanţele sunt, de regulă, mai mari.
(4) Sprijinul contractat este utilizat mai mult decât în lupta armată.
(5) Integrarea SL al Forţelor Terestre trebuie realizată, nu numai cu celelalte
categorii de forţe ale armatei dar şi cu ţările partenere participante la operaţie şi cu
unele organizaţii neguvernamentale.
Art.818. - În operaţiile de sprijin - înlăturarea urmărilor unor dezastre sau
calamităţi, unde accentul se pune pe asigurarea apei potabile, a alimentelor,
electricităţii, adăpostului şi pe asistenţa medicală, forţele de sprijin logistic pot fi cele
care execută partea principală a operaţiei.
Art.819. - Unităţile şi formaţiunile de sprijin logistic trebuie să fie în măsură să
acţioneze şi ca unităţi luptătoare pentru paza şi apărarea proprie, iar la nevoie, să
participe la lupta împotriva forţelor aeropurtate, a forţelor aeromobile, grupurilor de
cercetare-diversiune, precum şi a elementelor teroriste.

SECŢIUNEA a 5-a

336 din 377


Comanda şi controlul sprijinului logistic

Art.820. - În exercitarea comenzii logisticii, comandanţii au în vedere factorii


care influenţează în mod decisiv SL. Aceştia sunt:
a) scopul sprijinului - se referă la tipurile/felurile şi nivelurile de sprijin ce
trebuie asigurat forţei/trupelor, acesta diferind în funcţie de tipul operaţiei, timpul de
pregătire, durata şederii în teatru şi faza operaţiei;
b) reţelele de distribuţie - sistemul de comunicaţii şi informatică, componenta
fizică - fabrici, depozite, aeroporturi, porturi maritime, drumuri, căi ferate, căi
navigabile interne, conducte, terminale, poduri şi clădiri şi resursele - oameni,
materiale şi maşini ce acţionează în cadrul sau în afara câmpurilor fizice;
c) sursele de sprijin - pot aparţine Ministerului Apărării, Forţelor Terestre,
naţiunii gazdă sau pot fi intercategorii de forţe, neguvernamentale, multinaţionale;
d) disponibilitatea materialelor - se realizează prin stocuri şi reaprovizionări şi
are un rol decisiv în asigurarea continuităţii;
e) modularitatea - creşte posibilităţile de comandă şi control pentru acţiuni pe
spaţii largi şi asigură elemente de sprijin interschimbabile, expandabile şi adaptabile
la cerinţele misiunii şi condiţiile concrete.
Art.821. - Comandantul face repartiţia forţelor şi mijloacelor de sprijin logistic
pe faze ale operaţiei, în aşa fel încât să satisfacă nevoile esenţiale de sprijin în mod
cât mai adecvat, în conformitate cu misiunea forţei şi intenţia sa privind operaţia.
Asigurarea categoriilor de sprijin necesare în cadrul zonei de responsabilitate a unei
unităţi contribuie decisiv la succesul operaţiei.
Art.822. - Protecţia căilor de comunicaţie - liniilor de aprovizionare asigură
continuitatea sprijinului.
Art.823. - Interconectarea centrelor de comunicaţii ale punctelor de comandă,
CCPC ale forţelor luptătoare cu CCPC ale forţelor de sprijin de luptă şi cu CCPC ale
forţelor de sprijin logistic prin intermediul centrelor de comunicaţii de sprijin de
campanie, CCSC facilitează exercitarea adecvată a comenzii şi controlului SL.

337 din 377


SECŢIUNEA a 6-a
Capturi, prizonieri de război, înmormântări

1. Capturi

Art.824. - (1) Capturile sunt constituite din tehnică, materiale şi echipamente


cu destinaţie militară sau civilă, bani, alte valori - pietre şi metale preţioase,
documentaţia tehnică şi bunurile de orice natură în stare de întrebuinţare sau
deteriorate, dobândite de la inamic sau abandonate de acesta.
(2) Pe timp de război, capturile reprezintă una din sursele de aprovizionare cu
materiale a forţelor şi de documentare a comandamentelor şi pot proveni în urma
atacului asupra unor depozite şi transporturi ale inamicului, precum şi din strângerea
lor de pe câmpul de luptă/de la locul confruntării.
Art.825. - (1) Strângerea capturilor se face la ordinul comandantului, de către
subunităţi din cadrul unităţii sau alte forţe ale sistemului naţional de apărare destinate
acestui scop. Predarea-primirea capturilor se face pe bază de proces-verbal.
(2) Capturile se adună şi se inventariază în punctele/centrele de strângere,
organizate de eşalonul superior în cadrul unităţilor de sprijin logistic.
Art.826. - (1) Folosirea capturilor se face numai cu aprobarea eşalonului
superior şi numai după ce au fost verificate şi supuse controlului NBC, analizelor de
laborator şi sterilizate.
(2) În unele situaţii, când nu se poate obţine aprobarea eşalonului superior,
folosirea capturilor se face la ordinul comandantului unităţii, raportându-se ulterior
despre aceasta.
(3) Capturile se întrebuinţează pentru completarea deficitelor constituirea de
rezerve şi efectuarea de studii şi cercetări.
(4) Capturile care nu pot fi folosite se evacuează în locurile fixate de
comandant, se pun sub pază, iar situaţia lor şi se raportează eşalonului superior.
Evacuarea se face cu forţele şi mijloacele stabilite în acest scop.

338 din 377


(5) Tancurile, autotunurile şi maşinile de luptă, care au armamentul scos din
funcţiune sau nu dispun de muniţie se folosesc pentru operaţiuni de evacuare a
tehnicii deteriorate sau rezolvarea unor probleme de transport.
(6) Mijloacele încărcate cu substanţe toxice de luptă, radioactive şi incendiare,
muniţia şi explozivii se transportă şi se depozitează în locuri special destinate, cu
aprobarea eşalonului superior, numai de către subunităţi specializate, cu luarea
tuturor măsurilor de protecţie şi sub pază specială.
Art.827. - Documentele operative, de stat major, tehnice, de evidenţă şi cele de
arhivă se înaintează, pe cale ierarhică, în timpul cel mai scurt, la Statul Major al
Forţelor Terestre şi de aici la Statul Major General. Documentele de tipuri
necunoscute se raportează imediat acestor organe, care vor stabili măsurile ce se
impun.

2. Prizonieri de război

Art.828. - (1) Prizonierii de război35 sunt adunaţi în punctul de adunare


organizat în acest scop de unitatea care i-a capturat. În cel mai scurt timp aceştia sunt
scoşi din raionul de desfăşurare a acţiunilor şi evacuaţi sub escortă, la punctul de
strângere a prizonierilor organizat de către eşalonul superior.
(2) Ulterior, la ordinul eşalonului superior/marea unitate operativă, prizonierii
sunt evacuaţi la centrul de strângere a prizonierilor de război al acestuia şi internaţi
în lagăre. Când unul din aceste puncte se află în apropiere, evacuarea se face direct în
acesta, fără etape intermediare.
(3) Potrivit prevederilor „Convenţiei de la Geneva pentru protecţia victimelor
de război”, cap. IV, art. 33 din 12 august 1949, personalul medical şi religios al
inamicului are statutul de „personal necombatant” şi nu i se aplică regulile privitoare
la prizonierii de război.

35
Orice combatant care cade în mâinile părţii adverse, în sensul articolelor 43 şi 44, punctul 1 din Protocolul
I/1997 al Convenţiei de la Geneva din 12 august 1949, privind protecţia victimelor conflictelor armate internaţionale.

339 din 377


Art.829. - Identitatea prizonierilor de război se stabileşte pe baza declaraţiilor
acestora şi a actului de identitate care trebuie să cuprindă: gradul, numele şi
prenumele, data naşterii, numărul matricol sau, în lipsă, o indicaţie echivalentă.
Art.830. - Prizonierilor de război li se reţin armele, documentele militare şi o
parte din echipament. Asupra lor sunt lăsate materialele şi obiectele de uz personal,
căştile metalice, măştile contra gazelor şi obiectele care asigură protecţia personală.
Nu se exercită constrângeri pentru a obţine informaţii de la prizonierii de război.
Art.831. - (1) Gruparea prizonierilor de război în vederea evacuării ulterioare,
în lagăre sau secţiuni de lagăre, se face în funcţie de forţele armate în care serveau în
momentul capturării, pe naţionalităţi, limbă şi obiceiuri, separat ofiţerii şi subofiţerii,
de gradaţi şi soldaţi.
(2) Evacuarea prizonierilor de război din zona de desfăşurare a operaţiei pentru
internarea lor în lagăre se face pe convoaie, iar în cadrul acestora pe detaşamente.
Predarea-primirea prizonierilor de război se face pe bază de proces-verbal.
(3) Paza şi mijloacele de transport necesare pentru evacuarea prizonierilor de
război până la eşalonul superior se asigură, de regulă, de către unităţile care i-au
capturat.
(4) Când numărul prizonierilor depăşeşte posibilităţile unităţii, paza şi
transportul se organizează şi se asigură de către eşalonul superior. Conform
procedurilor stabilite încă din timp de pace sau ad-hoc, în unele situaţii, paza şi
transportul prizonierilor se execută de către alte elemente ale sistemului naţional de
apărare.
Art.832. - Hrănirea prizonierilor de război se organizează prin grija şefului
modulului logistic, în limita normelor stabilite pentru aceştia. Prepararea hranei se
face separat, cu mijloacele destinate acestui scop, folosind ca mână de lucru
prizonierii.
Art.833. - (1) Echiparea prizonierilor de război se face cu echipament propriu
sau provenit din capturi.

340 din 377


(2) Când echipamentul este insuficient, este deteriorat sau nu satisface nevoile
de echipare corespunzător sezonului, se foloseşte echipament din dotarea forţelor
proprii, de la care au fost scoase însemnele distinctive.
(3) Echipamentul retras de la prizonieri este supus operaţiunilor de curăţire şi
întreţinere în scopul refolosirii.
Art.834. - Cazarea prizonierilor de război se face în construcţii militare sau
civile, separat pe sexe şi corpuri de militari, de regulă, în raioane izolate, în afara
căilor de comunicaţie principale şi a centrelor aglomerate, cât mai departe de zona de
desfăşurare a operaţiei/de conflict, de obiectivele militare, economice şi de altă
natură.
Art.835. - (1) Asistenţa medicală a prizonierilor de război se organizează de
medicul şef al unităţii care organizează centrul/punctul de strângere sau convoiul.
(2) În lagăre, asistenţa medicală se organizează de către medicii care fac parte
din personalul administrativ al acestora.
(3) Dacă în rândul prizonierilor există personal medical acesta poate fi folosit
pentru asistenţa medicală.
(4) Prizonierii de război sunt supuşi lunar, controlului medical.
(5) Pe timpul deplasării, prizonierii răniţi sau bolnavi sunt transportaţi separat,
organizându-se acordarea ajutorului medical necesar. La nevoie aceştia sunt
spitalizaţi sub pază, în orice unitate medicală ce poate să-i trateze.
Art.836. - (1) Pe timpul captivităţii, prizonierii de război beneficiază de
regimul prevăzut în Convenţia a III- a de la Geneva privitoare la tratamentul
prizonierilor de război, din 12 august 1949 şi Protocolul I din 8 iunie 1977, adiţional
la Convenţiile de la Geneva din 1949 şi rămân în evidenţa Crucii/Semilunii Roşii.
(2) Prizonierii de război sunt supuşi prevederilor legilor şi regulamentelor
puterii deţinătoare.
(3) Împotriva acelora care comit abateri sau încalcă legislaţia, se iau măsuri
disciplinare sau după caz, penale în aceleaşi condiţii ca pentru militarii Armatei
României.

341 din 377


(4) Uzul de armă împotriva prizonierilor de război, în special asupra acelora
care evadează sau au tentativa de a evada, se face în conformitate cu legislaţia
României şi prevederilor regulamentele militare în vigoare.

3. Înmormântări

Art.837. - (1) Înmormântarea militarilor din forţele proprii sau cei ai


inamicului, decedaţi în zona de desfăşurare a operaţiei, se execută potrivit
reglementărilor în vigoare, cu asigurarea, atunci când este posibil, a asistenţei
religioase corespunzătoare confesiunii de care aparţin, după ce au fost adunaţi de
personalul destinat de comandantul unităţii, identificaţi şi înregistraţi.
(2) Militarii decedaţi care fac parte din armatele aliate, în funcţie de situaţie, se
predau cu aprobarea eşalonului superior, reprezentanţilor acestora sau sunt
înmormântaţi prin grija comandantului unităţii, ţinându-se evidenţa lor.
(3) Militarii decedaţi care fac parte din forţele armate ale inamicului se
identifică, se înscriu într-o evidenţă separată, întocmită de marea unitate în fâşia
căreia au fost găsiţi şi sunt înmormântaţi în locuri separate, individual, cu excepţia
cazurilor de forţă majoră care impun un loc de înhumare colectiv.
(4) Lucrurile personale ale militarilor decedaţi şi care au fost identificaţi, sunt
expediate prin canalele normale de sprijin logistic, familiilor acestora - autorităţilor
naţionale abilitate, în cazul militarilor decedaţi care au aparţinut inamicului.
Art.838. - (1) Locurile în care se înmormântează militarii decedaţi sunt trecute
pe hărţi sau planuri şi se marchează cu semne vizibile. Hărţile sau planurile
respective intră în arhiva marii unităţi care a efectuat înmormântarea.
(2) Pe mormintele militarilor înhumaţi se fixează semnul de căpătâi
corespunzător confesiunii căreia îi aparţin, pe care se va scrie gradul, funcţia, numele
şi prenumele decedatului, unitatea din care a făcut parte, data naşterii, precum şi alte
date utile pentru identificarea ulterioară a persoanei respective.
Art.839. - Organizarea înmormântării militarilor se asigură de comandant prin
comandamentul propriu.

342 din 377


CAPITOLUL XVIII
Dispoziţii finale

Art.840. - (1) „F.T.-3, Manualul de tactică generală a Forţelor Terestre”


intră în vigoare la 15.01 2007.
(2) Anexele 1 - 5 fac parte integrantă din prezentul manual.
Art.841. - Prevederile manualului se aplică în cadrul Forţelor Terestre, iar în
părţile ce le privesc pot fi utilizate şi în cadrul celorlalte structuri ale Armatei
României.
Art.842. - Manualul implementează prevederi ale „ATP - 3.2, Land
Operations”, ediţie 2003 şi este o publicaţie deschisă, ce va fi corelată permanent cu
ansamblul noilor reglementări interne cu care se află în conexiune, cu tratatele
internaţionale la care România este parte, cu evoluţia teoriei şi practicii militare,
precum şi cu concluziile rezultate din aplicarea sa în acţiunile unităţilor.
Art.843. - Manualul va fi tipărit şi difuzat de către Statul Major al Forţelor
Terestre până la mari unităţi, unităţi şi instituţii militare de învăţământ din Forţele
Terestre.
ŞEFUL STATULUI MAJOR AL FORŢELOR TERESTRE

General - maior
dr. Teodor FRUNZETI
ANEXA Nr. 1
(Art. 116)
GLOSAR

1. Termeni şi definiţii

Adâncimea - regulă de aplicare a principiilor luptei armate care presupune


extinderea operaţiilor în timp şi spaţiu în întreaga zonă de responsabilitate, inclusiv

343 din 377


sub aspectul resurselor utilizate şi a scopului urmărit. Variază în funcţie de eşalon şi
de limitările/restricţiile impuse comandanţilor.
Aliniamentul de predare a luptei - aliniamentul pe care se transferă
responsabilitatea executării operaţiei de la o unitate la alta. De regulă, urmăreşte
detaliile importante de planimetrie şi relief.
Apărarea mobilă - procedeu de apărare adoptat în scopul nimicirii/înfrângerii
inamicului printr-un atac hotărâtor executat cu o grupare de forţe de lovire/izbire,
într-un moment favorabil; în acest scop, gruparea de lovire trebuie să aibă o
mobilitate mai mare sau cel puţin egală cu cea a atacatorului, iar celelalte forţe aflate
în apărare să reuşească fixarea inamicului şi direcţionarea pătrunderii acestuia în
sensul dorit.
Apărarea pe poziţii - procedeu de apărare adoptat în scopul interzicerii
pentru o perioadă de timp stabilită, a pătrunderii inamicului într-o anumită porţiune
de teren/zonă/raion/obiectiv; nimicirea propriu-zisă a inamicului constituie un
obiectiv secundar.
Autoritatea de coordonare - puterea încredinţată unui comandant sau
responsabilitatea individuală pentru coordonarea anumitor funcţiuni sau activităţi
care implică forţe din două sau mai multe ţări sau comandamente – două sau mai
multe categorii de forţe, două sau mai multe tipuri de forţe din aceeaşi categorie de
forţe. Persoana investită cu această autoritate este împuternicită să ceară agenţiilor/
structurilor implicate/reprezentanţilor acestora să se consulte, dar nu are autoritatea să
forţeze/oblige ajungerea la înţelegere. În caz de neînţelegere între agenţiile implicate
ea trebuie să încerce obţinerea acordului în problemele esenţiale prin discuţii. În
situaţia că nu reuşeşte se va adresa autorităţii corespunzătoare.
Autorităţile constituţionale abilitate - Parlamentul României, Preşedintele
României, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, Guvernul, Ministerul Apărării.
Capabilitatea esenţială - abilitate vitală, inerentă unui Centru de greutate, care
asigură existenţa şi funcţionarea acestuia ca atare.
Centrul de greutate - agentul şi/sau sursa principală a tăriei morale sau fizice,
a puterii şi rezistenţei unei forţe/grupări de forţe, organizaţii, naţiuni, alianţe.

344 din 377


Cerinţele de bază - condiţiile, resursele şi mijloacele care determină
operativitatea deplină a unei capabilităţi esenţiale.
Comanda deplină/totală/Full Command/FULL COMD - autoritatea şi
responsabilitatea militară a unui comandant de a da ordine subordonaţilor; acoperă
toate aspectele operaţiilor şi cele privind administrarea; este valabilă numai în cadrul
naţional; nici un comandant din structurile multinaţionale nu are comanda deplină a
forţelor repartizate lui, deoarece naţiunile transferă către comandantul grupării
multinaţionale numai comanda operaţională sau controlul operaţional.
Comanda operaţională/Operational Command/OPCOM - autoritatea
încredinţată unui comandant pentru a stabili misiuni sau sarcini comandanţilor
subordonaţi, de a disloca unităţi, a resubordona forţe şi de a menţine sau delega
controlul operaţional sau tactic în funcţie de necesităţi; nu include responsabilităţi
administrative sau privind logistica.
Comanda tactică/Tactical Command/TACOM - autoritate delegată unui
comandant de a da sarcini forţelor primite sub comandă/repartizate pentru
îndeplinirea misiunii stabilite de către eşalonul superior.
Conceptul CG-VM/Centre de greutate - Vulnerabilităţi majore - metodă
structurală de analiză orientată a inamicului şi a forţelor proprii, vizând descoperirea
acelor elemente de structură specifice fiecărei părţi, a căror angajare, respectiv
protejare este de natură să conducă, în mod matematic, spre atingerea scopurilor
operaţiei/războiului, prin afectarea a însăşi sursei tăriei, rezistenţei şi puterii adverse,
respectiv menţinerea celei proprii; asigură focalizarea neîntreruptă a acţiunilor
asupra centrului de greutate al adversarului, prin intermediul vulnerabilităţilor
majore, determinate prin analiza continuă a capabilităţilor esenţiale şi a cerinţelor de
bază aferente acestuia.
Controlul administrativ - direcţionarea sau exercitarea autorităţii asupra
structurilor subordonate sau a altor structuri, cu privire la problemele administrative
ca: managementul personalului; aprovizionarea; serviciile sau alte probleme
neincluse în misiunile operaţionale ale acestora.

345 din 377


Controlul operaţional/Operational Control/OPCON - autoritatea delegată
către comandant de a direcţiona forţele repartizate astfel ca acestea să poată îndeplini
misiuni sau sarcini specifice, care sunt, de regulă, limitate ca scop, timp sau
dispunere; să disloce unităţile respective şi să reţină sau repartizeze controlul tactic al
acestora; nu include autoritatea de a hotărî repartizarea/dislocarea separată a unor
părţi a unităţilor aflate sub control şi nici controlul administrativ sau logistic.
Controlul tactic/Tactical Control/TACON - direcţionarea detaliată şi, de
regulă, locală, precum şi controlul deplasărilor sau manevrelor necesare pentru a
îndeplini misiunile sau sarcinile primite de la eşalonul superior.
Contingent naţional - totalitatea forţelor care participă în operaţii
multinaţionale într-o anumită zonă de responsabilitate şi care aparţin unui anumit stat.
Cooperare interarme - cooperarea între armele şi specialităţile din
compunerea Forţelor Terestre.
Declanşarea/începerea operaţiei - moment materializat în ofensivă prin
începerea deplasării forţelor luptătoare şi executarea atacului, iar în apărare, prin
focul executat în contrapregătire şi/sau pentru lovirea inamicului pe timpul apropierii
şi desfăşurării pentru ofensivă/în raioanele de concentrare.
EOD - detecţia, identificarea, evaluarea pe locul de dispunere, punerea în stare
sigură/neutralizarea, recuperarea şi distrugerea UXO, IED şi a muniţiilor care au
devenit periculoase ca urmare a deteriorării sau şocării.
Factorii care amplifică puterea de luptă - aceştia cuprind înzestrarea;
pregătirea/ instrucţia; tehnicile şi tehnologiile activităţilor de stat major; realizările în
domeniul artei militare; doctrina; rezistenţa psihică şi moralul personalului; condiţiile
meteorologice, de timp şi anotimp; particularităţile mediului terestru; valorificarea
vulnerabilităţilor inamicului; crearea şi exploatarea condiţiilor favorabile.
Legea amplorii crescânde a luptei armate - reflectă mutaţiile care se produc
în dialectica raporturilor dintre spaţiu şi timp în sensul extinderii spaţiale a acţiunilor,
concomitent cu reducerea duratei acestora; noua corelaţie determină o altfel de
manifestare a raportului dintre spaţiu, timp şi lupta armată care se concretizează în
arta militară modernă prin conceptul de adâncime; aceasta îi conferă luptei armate o

346 din 377


mare fluiditate şi multilateralitate, exprimată prin mobilitate, viteză, manevră,
anticipare, activitate simultană în 2 - 3 medii, ritm înalt al acţiunilor, decizii transmise
rapid.
Legea dependenţei formelor şi procedeelor operaţiilor de nivelul
dezvoltării armamentului şi tehnicii de luptă - aceasta evidenţiază necesitatea
perfecţionării structurilor organizaţionale ale Forţelor Terestre, a genurilor de arme şi
specialităţi din compunerea acestei categorii de forţe în funcţie de caracteristicile
tehnico-tactice şi performanţele armamentului nou din dotare şi de schimbările
calitative survenite în domeniul tehnicii de luptă, pentru a fi în măsură să execute cu
succes operaţii în câmpul de luptă modern.
Limita dinainte a forţelor proprii - aliniamentul care indică cea mai avansată
poziţie a forţelor proprii, în orice formă a operaţiei şi în orice moment al acesteia; ea
indică, de regulă, aliniamentul înaintat al forţelor de acoperire, dar nu numai; poate
coincide cu aliniamentul de contact sau nu; de asemenea poate coincide, poate fi
dincolo sau dincoace de limita dinainte a apărării.
Masarea efectelor puterii de luptă - acţiunea prin care rezultatul aplicării
efectelor puterii de luptă este resimţit într-un anumit punct/zonă/sector/obiectiv în
mod sincronizat, în timp ce elementele care generează acest rezultat continuă/pot să
fie dispersate.
Multilateralitatea - regulă de aplicare a principiilor luptei armate, constând în
capacitatea unităţilor de a face faţă celor mai diverse cerinţe ale misiunii; presupune
capacitatea de a acţiona în toată gama operaţiilor, reorganizarea rapidă şi reorientarea
forţelor, trecerea cu uşurinţă de la misiuni specifice luptei armate la operaţii de
stabilitate şi de sprijin şi invers.
Necesitatea ofensivei pentru obţinerea victoriei finale - lege a luptei armate
ce relevă rolul determinant al ofensivei în înfrângerea definitivă a inamicului şi
realizarea scopului final al războiului; aceasta solicită pregătirea temeinică a Forţelor
Terestre pentru executarea de operaţii ofensive, aplicarea/executarea de procedee de
luptă armată specifice ofensivei/operaţii cu caracter ofensiv pe timpul apărării, dar şi
un spirit ofensiv permanent al luptătorilor.

347 din 377


Nivelul operativ - acel nivel al operaţiilor militare la care sunt planificate,
conduse şi susţinute acţiunile majore care conduc nemijlocit la îndeplinirea
obiectivelor strategice în teatrele sau zonele de operaţii.
Operaţia militară - ansamblul activităţilor, acţiunilor şi măsurilor pregătite şi
desfăşurate de către Forţele Terestre pentru îndeplinirea obiectivelor/misiunilor
încredinţate, incluzând acţiunea propriu-zisă, respectiv deplasarea, transportul,
aprovizionarea, atacul, apărarea, manevrele necesare etc. sau executarea unei misiuni
strategice, operative, tactice, de instruire sau administrative.
Operaţia aeromobilă - acţiunea întrunită desfăşurată în adâncimea
dispozitivului inamicului, la contact sau în spate, de către unităţile aeromobile
deplasate la obiectiv cu ajutorul elicopterelor; poate avea caracter ofensiv - cercetarea
prin luptă, raidul, atacul fals şi/sau demonstrativ, contraatacul de pe aliniamente
inaccesibile altor forţe, lovirea inamicului din flanc sau din spate, dezvoltarea
ofensivei pe direcţiile pe care aceasta a avut succes sau caracter defensiv - apărarea în
zone cu acces limitat, apărarea în spate, acţiuni împotriva forţelor aeropurtate şi/sau
aeromobile ale inamicului, apărarea flancurilor descoperite, întărirea unor unităţi care
au pierderi majore, ocuparea şi apărarea unor aliniamente importante în lupta de
întâlnire.
Operaţia aeropurtată - acţiunea întrunită cu caracter ofensiv, desfăşurată, de
regulă, în adâncimea operativă şi strategică a dispozitivului inamicului, de către
forţele aeropurtate; impune deplasarea pe calea aerului a forţelor luptătoare şi a
sprijinului lor logistic, folosind aeronave cu aripă fixă pentru executarea misiunii
strategice, operative sau tactice primite şi cuprind acţiunea de ocupare şi menţinere,
acţiunea de interzicere, raidul aeropurtat.
Operaţia de sprijin - ansamblul măsurilor, activităţilor şi acţiunilor pregătite
şi desfăşurate de către Forţele Terestre, care acoperă gama operaţiilor diferite de cele
specifice luptei armate, executate de către forţele armate mai ales pe plan intern, dar
şi pe plan extern şi în care armata are rol secundar, venind să sprijine
agenţia/organizaţia/instituţia publică civilă cu rol principal, în special în caz de
urgenţe, calamităţi naturale, dezastre şi alte situaţii.

348 din 377


Operaţia de stabilitate - ansamblul măsurilor, activităţilor şi acţiunilor
pregătite şi desfăşurate de către Forţele Terestre în afara teritoriului naţional,
acoperind gama operaţiilor externe diferite de cele specifice luptei armate, în care
armata are rolul principal, conducător şi al căror scop final îl constituie realizarea
unui mediu internaţional stabil, propice promovării intereselor păcii, colaborării şi
înţelegerii între naţiuni.
Operaţia în adâncime - acţiunile şi misiunile desfăşurate spaţial, dincolo de
zona de responsabilitate a unităţilor subordonate nemijlocit, până la limita îndepărtată
a zonei de responsabilitate proprii; scopul principal al acestei operaţii este crearea
condiţiilor favorabile desfăşurării operaţiilor la contact dar, frecvent ele sunt utilizate
pentru îndeplinirea unor scopuri generale/parţiale ale operaţiei.
Operaţia la contact - acţiunile şi misiunile desfăşurate în imediata apropiere a
forţelor aflate în contact nemijlocit cu inamicul; în cazul operaţiei liniare putem
aprecia, cu un oarecare grad de relativitate, că operaţiile la contact ale unei unităţi se
extind de ambele părţi ale aliniamentului de contact cu inamicul, între limitele
zonelor de responsabilitate ale unităţilor subordonate nemijlocit; în operaţia neliniară
delimitarea teoretică a spaţiului de desfăşurare este mai dificilă, dar elementele
principale de referinţă rămân, respectiv aliniamentul de contact şi zona de
responsabilitate, iar când aceasta din urmă nu este precis delimitată, distanţa faţă de
aliniamentul de contact.
Operaţia în spate - acţiunile desfăşurate înapoia zonei de responsabilitate a
unităţilor subordonate nemijlocit, până la limita dinapoi a zonei de responsabilitate
proprii, în scopul asigurării libertăţii de acţiune, prin protecţie, susţinerea operaţiilor
la contact şi în adâncime şi asigurarea libertăţii de manevră a forţelor neangajate;
aceasta nu se confundă cu logistica forţelor, având o arie de cuprindere mult mai
largă.
Operaţia în domeniul informaţional - operaţia desfăşurată în domeniul şi cu
mijloacele specifice războiului informaţional - influenţare psihologică, război
electronic, război în domeniul comenzii şi controlului etc.

349 din 377


Operaţia specială - ansamblul acţiunilor executate de către forţe militare
şi/sau paramilitare special organizate, instruite şi echipate pentru a atinge obiective
militare, politice, economice sau psihologice prin folosirea unor mijloace militare
specifice, de regulă neconvenţionale, în zone ostile, interzise sau sensibile din punct
de vedere politic.
Proiecţia forţei - operaţia întrunită ce presupune deplasarea forţelor militare
dintr-o zonă de operaţii în alta, pe teritoriul naţional sau din cadrul teritoriului
naţional pe un teatru de operaţii din afara acestuia; cuprinde toate activităţile,
începând cu alarmarea, mobilizarea, dislocarea forţelor, pregătirea şi desfăşurarea
operaţiilor propriu-zise, până la redislocarea în garnizoanele de reşedinţă, extracţia
forţelor şi demobilizarea acestora.
Puterea de luptă/acţiune - capacitatea şi posibilitatea fizică, morală şi/sau
intelectuală a unei unităţi de a acţiona şi îndeplini misiunea strategică, operativă sau
tactică primită; puterea de acţiune are în vedere capacitatea unităţii de a desfăşura
operaţii militare de stabilitate şi de sprijin; este rezultanta combinării elementelor
manevrei, puterii de lovire, protecţiei şi comenzii şi exprimă abilitatea forţelor de a
lupta/duce operaţii militare.
Securitatea acţiunilor şi a forţelor - realizarea protecţiei informaţiilor,
operaţiilor, echipamentului, a tehnicii militare şi personalului împotriva activităţilor
de spionaj, sabotaj, subversiune şi terorism şi a pierderii sau divulgării de date
neautorizate pentru publicare; include măsurile necesare pentru ca forţele să-şi
păstreze libertatea de acţiune şi să fie avertizate şi/sau protejate împotriva unor
ciocniri neaşteptate cu inamicul sau a unui atac al acestuia.
Siguranţa operaţiilor - principiu al operaţiilor militare de stabilitate şi de
sprijin care presupune interzicerea elementelor/forţelor ostile de a dobândi un avantaj
neprevăzut asupra forţelor proprii; aceasta impune luarea măsurilor de protecţie şi
contracarare a acţiunilor ostile, capacitatea de a trece cu rapiditate la operaţii
specifice luptei armate în caz de nevoie; se bazează pe dreptul la autoapărare a
forţelor ce acţionează în acest tip de operaţii.

350 din 377


Spaţiul de luptă - volumul fizic în care comandantul urmăreşte să-l domine pe
inamic; conţine zona de responsabilitate a forţelor proprii care sunt sau pot fi angajate
împotriva inamicului, inclusiv a celorlalte categorii de forţe armate şi a forţelor
multinaţionale implicate sau cu care se cooperează, dar nu se limitează la aceasta; el
nu este repartizat de către eşalonul superior şi se poate extinde până dincolo de zona
de responsabilitate.
Sprijin - acţiunea unei forţe sau a unei părţi din aceasta, prin care se ajută,
protejează, completează sau susţine acţiunea/acţiunile altei forţă.
Sprijinul nemijlocit - acea acţiune a forţei de sprijin orientată împotriva
ţintelor sau obiectivelor care sunt suficient de aproape de forţa sprijinită, pentru a
impune integrarea sau coordonarea detaliată a acţiunilor de sprijin, ca focul,
deplasarea sau alte acţiuni ale forţei sprijinite.
Sprijinul reciproc - sprijinul pe care unităţile şi-l dau una alteia împotriva
inamicului, ca urmare a sarcinilor primite, a poziţiilor pe care le deţin una faţă de
cealaltă şi în raport cu inamicul, precum şi ca urmare a capabilităţilor pe care le au.
Sprijinul direct - sprijinul asigurat de către o unitate care nu este repartizată
sau sub comanda unităţii sprijinite, dar căreia i se cere să dea prioritate sprijinului
cerut de către aceasta.
Sprijinul general - sprijinul dat forţei sprijinite ca întreg şi nu unei părţi
componente a acesteia.
Starea de operativitate - aplicată la unităţile Forţelor Terestre şi manifestată
în îndeplinirea abilităţilor cerute; reprezintă capacitatea acestora de a executa
misiunile şi acţiunile pentru care sunt proiectate; are în vedere atât echipamentul cât
şi personalul.
Statul de organizare unic acţional - document sub formă de tabel, prin care
sunt stabilite organizarea - structura, posturile, funcţiile, coeficienţii de salarizare şi
înzestrarea, precum şi armamentul, tehnica şi materialele valabile pentru toate
unităţile de acelaşi tip şi nivel şi cu aceeaşi destinaţie.

351 din 377


Unităţile aeromobile36 - cuprinde unităţile special organizate, înzestrate şi
instruite, inclusiv unităţi de infanterie sau vânători de munte, pentru a putea fi
deplasate pe calea aerului, folosind elicopterele, în vederea îndeplinirii unor misiuni
imediat după debarcare.
Unităţile aeropurtate - unităţile special organizate, echipate şi instruite pentru
a fi paraşutate/debarcate din aeronave cu aripă fixă; acestea pot fi întrebuinţate
uneori şi ca forţe aeromobile.
Unităţile/grupările interarme - mari unităţi şi unităţi de infanterie, infanterie
moto, mecanizate, de tancuri, vânători de munte, de paraşutişti care au în organică
mari unităţi, unităţi şi subunităţi de alte arme şi specialităţi militare.
Vizualizarea spaţiului de luptă - procesul prin care comandantul realizează
înţelegerea clară a situaţiei curente a forţelor proprii în relaţie cu cele ale inamicului
şi cu mediul de desfăşurare a operaţiilor şi îşi imaginează, mai întâi, starea finală a
forţelor şi mijloacelor după îndeplinirea misiunii şi, apoi, succesiunea operaţiilor prin
care forţele sale ajung din situaţia iniţială în starea finală urmărită.
Vulnerabilitate majoră - cerinţă de bază sau componentă a acesteia care este
deficitară sau vulnerabilă la acţiuni - neutralizare,
neutralizare interdicţie,
interdicţie atac etc. ale căror
efecte fizice sau morale sunt de natură să determine obţinerea unor rezultate decisive
sau semnificative,
semnificative ce conduc spre anihilarea centrului de greutate, şi care au efecte
disproporţionate în raport cu resursele militare şi de altă natură utilizate.

2. Abrevieri

ADMCBRN - arme de distrugere în masă chimice, biologice, radiologice şi


nucleare
AUE - acţiuni umanitare externe
B - batalion
Bg. - brigadă
Bz. - bază
36
Nu există în organica actuală a Forţelor Terestre, dar au fost descrise în prezentul act normativ specific, ca şi
operaţiile aeromobile, în ideea că unităţile din compunerea Forţelor Terestre pot participa la operaţii multinaţionale în
care sunt implicate forţe aeromobile şi se execută acest tip de operaţii

352 din 377


CB - cerinţă de bază
CBRN - chimice, biologice, radiologice şi nucleare
Cdm. C.A.Trt. - comandament de corp de armată teritorial
Cdm. F.T. - Comandamentul Forţelor Terestre
Cdm.Op. - comandament operaţional
Cdm.Op./tip D. - comandament operaţional - tip divizie
CE - capabilitate esenţială
CENCOMIL - Centrul Naţional de Conducere Militară
CG - centru de greutate
COCMIL - Centrul Operaţional de Conducere Militară
EOD - Explosive Ordnance Disposal - neutralizarea şi distrugerea
muniţiilor/dispozitivelor explozive
EADA - emisii altele decât atacul
CJTF - Combined Joint Task Force/Grupare de Forţe Multinaţională Întrunită
GFMI - grupare de forţe multinaţională întrunită
Grz. - garnizoană
Instr. - instrucţie, instruire
Log. - logistic
LCEM - lista cu Cerinţele Esenţiale ale Misiunii
M.Ap. - Ministerul Apărării
METL - Mission Essential Tasks List/Lista cu cerinţele esenţiale ale misiunii
MIFT-TC - Misiune, Inamic, Forţe proprii, Teren-Timp la dispoziţie, Civili
Mil. - Militar
NATO - North Atlantic Treaty Organization/Organizaţia Tratatului Atlanticului
de Nord
NBCRE - nucleare, biologice, chimice, radiologice, explozii de mare putere
Op. - operaţional
OSI - operaţii de Sprijin Intern
OSS - operaţii de Stabilitate şi de Sprijin
ONU - organizaţia Naţiunilor Unite

353 din 377


OSCE - Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare Europeană
RATD - raionul de adunare a tehnicii deteriorate
SSANBC - sistemul de supraveghere avertizare NBC
SMG - Statul Major General
SMFT - Statul Major al Forţelor Terestre
SL - sprijinul logistic
STAR - Sistemul de Transmisiuni al Armatei României
Sub. - subunitate
UE - Uniunea Europeană
VM - vulnerabilităţi majore
NOTĂ: Prezentul GLOSAR conţine doar termenii care nu sunt cuprinşi în “Culegerea de termeni, concepte şi
noţiuni de referinţă din domeniile politicii militare, securităţii naţionale şi apărării armate”, Bucureşti 2000 sau care,
chiar dacă sunt incluşi în culegere sunt utilizaţi cu alt sens în conţinutul “F.T.-1.2, Manualul de tactică generală a
Forţelor Terestre”.

ANEXA Nr.2
(Art. 72, 116, 118)
SCHEME

SCHEMA NR. 1
COMANDA FORŢELOR TERESTRE

COMANDA COMANDA ADMINISTRATIVĂ


OPERAŢIONALĂ S.M.F.T.
S.M.F.T.

Cdm.F.T.
Instrucţie şi Cdm.M.U. Cdm.Gar. Resurse
Doctrină op. Bucureşti

Alte
Cdm. M.U. op. M.U.
Organe Alte
şi U. Structuri
Mil.
de înv. U.
şi instr. Trt. Log.

Cdm. Bg. B./similare


Cdm. Bg.
354 din 377 Bz. Log. Bz.
şi B. „SUD” Log.
Forţe Operaţionale
/similare „NORD”
SCHEMA NR 2

ORGANIZAREA FÂŞIEI DE APĂRARE


x
x A MARII UNITĂŢI OPERATIVE x
ZONA
x x
FORŢELOR
(o variantă în care forţele de acoperire sunt subordonate marii
ALINIAMENT x
unităţi operative)
DE
DE x x ACOPERIRE
PREDARE
A LUPTEI x x
x
x

LIMITA
DINAINTE
A
APĂRĂRII
ZONA DE
APĂRARE ZONA
A DE
BRIGĂZII APĂRARE
ZONA DE A
x APĂRARE DIVIZIEI
x x
A DIVIZIEI DE
x

ZONA DE x
x
x
SPATE A x
DIVIZIEI x
x
x x
x x ZONA DE
APĂRARE
ZONA DE SPATE A A
CORPULUI
CORPULUI
DE

355 din 377

xx
SCHEMA NR. 3

DISPUNEREA RELATIVĂ A ZONELOR DE OPERAŢII


ÎN CADRUL OPERAŢIILOR LINIARE
xxx
ZONA OPERAŢIILOR ÎN ADÂNCIME
ALE CORPULUI 7
x
C7 x
C7 C7 4
x
xx xx x
1
x 2
3 x 7 x
1 2
x
x x x

ZONA x
OPERAŢIILOR LA
CONTACT ALE C 7

x
x x 1 2
x x
3 x 7 2
x 1
xx xx
x
C7 C7
x
C7
x 4
ZONA OPERAŢIILOR ÎN SPATE ALE C 7 x
356 din 377

xx
SCHEMA NR. 4

INTEGRAREA ACŢIUNILOR CORPULUI DE ARMATĂ


ÎN OPERAŢIILE NONLINEARE
(variantă pentru apărarea mobilă)

357 din 377


358 din 377
359 din 377
360 din 377
EXPLICAŢII LA SCHEMA NR 4

I. Operaţia în adâncime a marii unităţi operative:

361 din 377


- lovirea diviziei/brigăzii din adâncimea dispozitivului inamic cu unitatea de
elicoptere de atac (1) şi aviaţia de sprijin (2) eventual şi printr-o manevră şi un atac
terestru cu o altă unitate neangajată (4);
- asigurarea flancului drept, deschis, cercetarea acţiunilor inamicului pe
direcţia de manevră a unităţii care loveşte în adâncime (3).
II. Operaţia la contact a marii unităţi operative:
- operaţia diviziei/brigăzii din flancul stâng, unde situaţia este stabilizată (5);
- operaţia diviziei/brigăzii din flancul drept (6), (7), (8), (9) ;
- protejarea flancului şi fixarea unor elemente ale forţelor atacatoare (8);
operaţia în adâncime pentru divizie/brigadă;
- fixarea inamicului care atacă (6) şi lovirea acestuia din flanc (7) ;operaţia la
contact, pentru divizie/brigadă
- luarea măsurilor pregătitoare şi respingerea atacului inamic executat prin
învăluire, în spatele diviziei/brigăzii (9); operaţii în spate pentru divizie/brigadă].
III. Operaţia în spate a marii unităţi operative:
- blocarea şi nimicirea desantului inamic (10);
- protecţia forţelor împotriva atacului din aer/loviturilor în adâncime ale
inamicului (11).
IV. Controlul zonelor de desfăşurare a operaţiei are doar rolul de a indica în
mod aproximativ locul acestora în zona de responsabilitate a marii unităţi.

Note:
1. Operaţiile (1), (4), (10) sunt operaţii la contact pentru unităţile care le execută
nemijlocit;
2. Unităţile de aviaţie pot fi folosite şi în operaţia la contact sau operaţia în spate.

SCHEMA NR. 5

URMĂRIREA
(o variantă)

362 din 377


SCHEMA NR. 6

ATACUL FRONTAL
(o variantă)

SCHEMA NR. 7

ÎNVĂLUIRE SIMPLĂ
(o variantă)

363 din 377


SCHEMA NR. 8

ÎNVĂLUIRE DUBLĂ
(o variantă)

SCHEMA NR. 9

PĂTRUNDEREA
(o variantă)

364 din 377


SCHEMA NR. 10

ÎNTOARCEREA
(o variantă)

365 din 377


ANEXA Nr. 3
(Art. 116, 117)

RELAŢII DE COMANDĂ ŞI CONTROL - NATO

TERMEN DEFINIŢIE EXPLICAŢII


Autoritatea şi responsabilitatea militară a unui
comandant de a da ordine subordonaţilor. Acoperă toate
Comanda
aspectele operaţiilor şi cele privind administrarea; este Comanda totală rămâne o responsabilitate
deplină/totală
valabilă numai în cadrul naţional. Nici un comandant din naţională care, prin definiţie, nu poate fi delegată.
- Full Command/
structurile multinaţionale nu are comanda deplină a Acest tip de comandă acoperă toate aspectele
FULL COMD
forţelor repartizate lui, deoarece naţiunile transferă către militare, administrative şi logistice ale unei operaţii.
comandantul grupării multinaţionale numai comanda
operaţională sau controlul operaţional.
Reprezintă autoritatea cu care este învestit un În cadrul NATO, comanda operaţională este cel
Comanda
comandant / o structură de comandă conform căreia mai înalt statut de autoritate de comandă pe care
operaţională
acesta stabileşte misiuni şi sarcini subordonaţilor, ţările membre o pot atribui unui comandant al unei
/Operational
desfăşoară unităţile în dispozitiv de luptă, constituie forţe multinaţionale. Acest statut de comandă nu
Command-
grupări de forţe, reţine sau delegă controlul operaţional permite întrebuinţarea separată a elementelor
OPCOM
şi/sau tactic, în funcţie de situaţie. Nu include unităţilor/subunităţilor organice. Unele componente

366 din 377


TERMEN DEFINIŢIE EXPLICAŢII
responsabilităţi pe linie logistică sau administrativă. ale unităţii respective pot fi angajate separat, dar nu
Termenul poate fi folosit pentru a stabili unităţile aflate li se pot atribui misiuni sau sarcini, altele decât cele
la dispoziţia unui comandant. ale unităţii de bază.
Controlul operaţional permite comandantului
Autoritatea delegată către comandant de a direcţiona
angajarea unităţilor subordonate fără o aprobare
forţele repartizate astfel ca acesta: să poată îndeplini
expresă de la eşalonul superior sau de la altă
Control misiuni sau sarcini specifice, care sunt, de regulă,
naţiune, dar nu poate depăşi limitele stabilite.
operaţional/ limitate după scop, timp sau dispunere; să disloce
Aceste limite, de obicei, sunt stabilite pentru
Operational unităţile respective şi să reţină sau repartizeze controlul
menţinerea eficienţei operaţionale a forţei, dar nu
Control- tactic al acestora. Nu include autoritatea de a hotărî
trebuie să restricţioneze comanda operaţiei. Practic,
OPCON repartizarea/dislocarea separată a unor părţi a unităţilor
controlul operaţional restricţionează folosirea forţei,
aflate sub control şi nici controlul administrativ sau
astfel încât aceasta să poată primi o nouă misiune
logistic
şi/sau să fie redislocată.
Aceasta este corespondentul, la nivel tactic, a
Comandă tactică Reprezintă autoritatea delegată unui comandant în comenzii operative. Principalele diferenţe constau în
/Tactical teatrul de operaţii/zona acţiunilor, care îi permite să faptul că un comandant căruia i se atribuie comanda
Command- atribuie sarcini forţelor subordonate, în vederea tactică poate să aloce sarcini forţelor subordonate,
-TACOM îndeplinirii misiunii primite de la eşalonul superior. dar în concordanţă cu misiunea primită de la
eşalonul superior; nu poate să modifice structura de

367 din 377


TERMEN DEFINIŢIE EXPLICAŢII
comandă a forţelor şi nu le poate resubordona; nu
poate delega comanda tactică a forţelor către un alt
comandant, dar poate delega controlul tactic.
O forţă aflată sub controlul tactic al unui
Direcţionarea detaliată şi, de regulă, locală, precum şi comandant va executa misiuni sau sarcini stabilite
Controlul tactic/ controlul deplasărilor sau manevrelor necesare pentru a de eşalonul superior. Acest comandant răspunde
Tactical Control- îndeplini misiunile sau sarcinile primite de la eşalonul doar de coordonarea deplasărilor, dislocărilor şi
-TACON superior. protecţiei locale a forţei, pe timpul aflării acesteia în
zona sa de responsabilitate.
Atunci când se stabileşte o relaţie de comandă
operaţională, trebuie de asemenea menţionat statutul
comenzii administrative/logistice - de exemplu
Sub comandă
Implică transferul complet al comenzii comanda operaţională plus întreţinerea zilnică.
administrativă/
administrative/logistice - de exemplu toate serviciile, Îndatoririle de rutină ale modulului G1 includ şi
Under Command for
aspectele medicale şi de personal. Include documente de raportare, aspecte religioase,
Administration
responsabilităţi ale compartimentului G1. funerarii, înregistrarea mormintelor, salarii şi
UCADMIN
fonduri băneşti, moralul trupelor, timpul liber şi alte
servicii. Când o unitate este plasată sub comanda
administrativă a altei unităţi, comandamentul

368 din 377


TERMEN DEFINIŢIE EXPLICAŢII
unităţii de bază nu are alte responsabilităţi
administrative/logistice.
Pot exista interpretări date acestui tip de
Sub comandă comandă, de exemplu sub comandă administrativă
Când o relaţie de comandă stabilită temporar nu este
administrativă/la mai puţin aprovizionarea şi problemele
suficientă pentru întregul lanţ de comandă administrativ,
ordin/Under compartimentului G1, începând cu 19 ianuarie ora
o unitate poate fi repartizată sub o astfel de comandă
Command for 10:00. Restricţia referitoare la mai puţin
numai pentru anumite aspecte specifice sau pentru
Administration .... - aprovizionarea nu afectează responsabilitatea
probleme de administraţie.
-UCADMIN ”…” aprovizionării pentru întreţinerea zilnică, aşa cum
este definită mai jos.
Din punct de vedere administrativ, este mai
Acest statut de comandă administrativă/logistică
Sub comandă convenabil pentru unităţi să fie detaşate de la sau la
presupune responsabilitatea unităţii generatoare a
pentru întreţinerea alte unităţi numai pentru întreţinerea zilnică, dacă
comenzii sau comandamentului respectiv pentru toate
zilnică/Under perioada de detaşare/ataşare este mai lungă. Astfel,
problemele administrative, mai puţin întreţinerea zilnică.
Command for se consideră că unitatea detaşată se află sub
Comandantul responsabil cu întreţinerea zilnică răspunde
Daily comandă pentru întreţinerea zilnică, dacă nu se
de asemenea de aprovizionarea de luptă, evacuarea
Maintenance- precizează alt statut de comandă. Este important de
răniţilor, aprovizionarea cu articole obişnuite, precum şi
UCDM precizat timpul la care acest statut de comandă intră
repararea şi recondiţionarea echipamentului.
în funcţiune.

369 din 377


ATRIBUŢII AFERENTE RELAŢIILOR DE COMANDĂ ŞI CONTROL

FULL UCADMIN
OPCOM OPCON TACOM TACON UCADMIN UCDM
COMD “…”
1. Stabileşte întrebuinţarea separată a
elementelor componente ale X X
unităţilor.
2. Stabileşte misiuni. X X X
3. Stabileşte sarcini. X X X X
4. Delegarea atribuţiilor de comandă
şi control unui comandant de rang X X(5) X(5) X(5)
egal.
5. Deleagă acelaşi statut de comandă
X X X X
sau control.
6. Coordonarea deplasărilor locale,
zonele de dispunere şi apărarea X X X X X
apropiată.
7. Responsabilităţi pe linie logistică. X X X X

NOTE:
1) Structura de comandă şi control va fi întotdeauna însoţită de data şi ora la care întră în funcţiune. Data şi ora ieşirii din funcţiune vor trebui de
asemenea specificate, dacă sunt cunoscute.

370 din 377


2) Un comandant care are în subordine forţe sub comandă totală sau comandă operaţională poate întrebuinţa aceste forţe în orice scop. Forţele
stabilite sub control operaţional pot fi întrebuinţate numai cu anumite restricţii - de timp, loc şi/sau scop - impuse de eşalonul care face repartiţia forţelor.
3) Un comandant care are alocate forţe sub comandă tactică poate stabili sarcini pentru acele forţe, dar numai în deplin acord cu misiunea primită de
acestea de la eşalonul care le-a distribuit.
4) Responsabilităţile pe linie logistică vor fi specificate pentru fiecare structură operaţională căreia îi sunt destinate.
5) Doar cu acordul comandantului eşalonului care deţine cel mai înalt statut de comandă.

371 din 377


ANEXA Nr. 4
(Art. 116, 680)

RELAŢII DE SPRIJIN PENTRU ARTILERIE


TERMEN DEFINIŢII EXPLICAŢII
Reprezintă sprijinul de foc asigurat de unitatea de artilerie din organică aflată sub
Reprezintă sprijinul
comanda/controlul comandantului unităţi sprijinite, de regulă, la nivelul brigăzii de
acordat de către o unitate
artilerie. Un divizion de artilerie din organica brigăzii mecanizate asigură sprijinul direct
Sprijin organică sau aflată sub
şi va răspunde doar solicitărilor de sprijin prin foc ale acesteia. Comandantul divizionului
direct comanda/controlul unităţii de
în sprijin direct este şi coordonatorul sprijinului prin foc la acest nivel. Tragerile sunt
bază, care are prioritate în
planificate şi coordonate împreună cu comandamentul brigăzii. Sprijinul direct este cea
sprijinul acelei unităţi.
mai descentralizată misiune tactică standard.
Se utilizează exclusiv în
Desemnează situaţia în care o unitate de artilerie completează/suplimentează necesarul
cadrul artileriei, reprezentând
de sprijin prin foc pentru o altă unitate de artilerie, de regulă, la nivelul brigăzii de
Întărire o misiune tactică, în care o
artilerie. În cazul acestei misiuni tactice de întărire, un batalion de artilerie suplimentează
unitate de artilerie întăreşte
posibilităţile de foc ale unui alt divizion de artilerie, cu misiune de sprijin direct.
focul altei unităţi de artilerie.
Reprezintă acel sprijin Reprezintă misiunea prin care o unitate de artilerie asigură sprijin prin foc în
Sprijin
acordat grupării de forţe în întreaga fâşie de acţiune a unei grupări de forţe de nivel operativ/mari unităţi de arme
general
întreaga fâşie de acţiune a întrunite - de regulă, la nivelul diviziei şi corpului de armată. Divizionului, căruia i s-a

372 din 377


TERMEN DEFINIŢII EXPLICAŢII
încredinţat misiunea de sprijin general asigură sprijinul de foc în întreaga fâşie de
acţiune a grupării de forţe de nivel operativ - marii unităţi de arme întrunite şi se află
acesteia. sub comanda comandamentului regimentului/brigăzii de artilerie. Atunci când artileria
are această misiune, poate răspunde imediat solicitărilor comandantului forţei.
Aceasta este cea mai centralizată misiune tactică.
Reprezintă misiunea prin care o unitate de artilerie sprijină o grupare de forţe de
nivel operativ/mare unitate de arme întrunite în întreaga fâşie de acţiune şi, ca o
Artileria are misiunea de a sarcină secundară, asigură întărirea unei alte unităţi de artilerie, de regulă, la nivelul
sprijini cu foc gruparea de diviziei şi corpului de armată. În cazul misiunii de sprijin general şi întărire,
Sprijin
forţe în întreaga fâşie de divizionul de artilerie asigură grupării de forţe/marii unităţi de arme întrunite sprijin
general şi
acţiune, şi ca misiune general cu foc în întreaga fâşie de acţiune şi întăreşte, pentru o anumită perioadă, un
întărire
secundară, de a întări focul alt divizion de artilerie, care execută misiunea de sprijin direct, ca prioritate
unei alte unităţi de artilerie. secundară. Divizionul cu misiune de sprijin general şi întărire rămâne sub comanda
comandamentului regimentului/brigăzii de artilerie. Misiunea de sprijin general şi
întărire asigură artileriei flexibilitate în a face faţă diferitelor situaţii tactice.

373 din 377


ANEXA Nr. 5
(Art.116, 680)

RELAŢII DE SUBORDONARE

SUBORDONARE EXPLICAŢII EXEMPLE


- desemnează cea mai întâlnită relaţie de
B. Art. Mxt. Este
subordonare între o organizaţie militară
unitate organică a
Organică şi un element al acesteia şi este precizată
Bg. Mc.
în statul de organizare al acesteia
- desemnează plasarea, cu caracter
permanent (pentru o perioadă lungă sau
Subordonarea St.
nedeterminată de timp), a unei unităţi
Permanentă/prin maj. Al Bg. Art.
sau personalului acesteia sub C2 altei
repartizare Mxt. şi Bt. St.maj.
unitate/grupare de forţe, care
ASSIGNED Comandamentului
controlează, administrează şi asigură
de divizie/corp
logistica pentru unitatea/personalul
operaţional
subordonat pe întreaga durată a
desfăşurării acţiunilor militare.
Temporară/prin - desemnează plasarea temporară a Subordonarea
ataşare unităţilor/personalului sub C2 altei temporară a
ATTACHED unităţi; comandantul unităţii are aceiaşi ofiţerilor de sprijin
autoritate de C2 asupra unităţii prin foc din Bt.
subordonate temporar ca şi asupra asigurare date St.
unităţii şi personalului propriu cu maj. al Bg.
excepţia transferului şi avansării Subordonarea la
personalului. Ordinul de subordonare St.maj. al Bg. Art.
temporară trebuie să specifice în mod Mxt. a mijloacelor
clar responsabilităţile administrative şi de cercetare
logistice faţă de unitatea subordonată. specializate -

374 din 377


Această relaţie poate fi utilizată la orice
elicopter de
nivel pentru a permite unităţilor să
cercetare-corectare.
acţioneze în funcţie de situaţia creată.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

375 din 377


1. Strategia de securitate naţională a României, ediţie 2001;
2. Carta albă a securităţii şi apărării naţionale a guvernului, Editura Militară
Bucureşti, ediţie 2000;
3. Strategia militară a României, Bucureşti, ediţie 2002;
4. ATP - 3.2, Land operaţions, Doctrina operaţiilor Forţelor Terestre NATO,
ediţie 2003;
5. AJP - 3.2.2, Command and control of allied land forces, Comanda şi
controlul în cadrul Forţelor Terestre NATO, ediţie 2003;
6. FM 3 - 0 Operations, Doctrina operaţiilor Trupelor de Uscat ale SUA, ediţie
2001;
7. ATP - 35 - B, Doctrina tactică a Forţelor Terestre NATO/SMO-50014 din
18.02 2000;
8. Doctrina pentru acţiunile întrunite ale forţelor armate, Bucureşti, ediţie
2001;
9. Doctrina pentru operaţiile întrunite multinaţionale, Bucureşti, ediţie 2000;
10. Doctrina pentru operaţii întrunite ale Forţelor Armate, S.M.G./PF-3,
Bucureşti, ediţie 2003;
11. Doctrina pentru sprijinul logistic al operaţiilor întrunite, S.M.G./PF-4,
Bucureşti, ediţie 2003;
12. Doctrina pentru planificarea operaţiilor întrunite, S.M.G./PF - 5,
Bucureşti, ediţie 2003;
13. Directiva de planificare a apărării, Bucureşti, ediţie 2002;
14. A.N. - 1, Regulamentul general al acţiunilor militare, Bucureşti, ediţie
1996;
15. A.N. - 2, Regulamentul general pentru conducerea acţiunilor militare,
Bucureşti, ediţie 1998;
16. FM 101 - 5 - 1, Termeni operaţionali şi semne convenţionale pentru
Forţele Terestre, SUA;

376 din 377


17. A.A.P. - 6, Allied Administrative Publication, document aliat administrativ
- Dicţionarul de termeni NATO;
18. Terminologie militară generală, S.M.A. 50062, Bucureşti, ediţie 2002;
19. Culegerea de termeni, concepte şi noţiuni de referinţă din domeniile
politicii militare, securităţii naţionale şi apărării armate, Bucureşti, ediţie 2000;
20. Strange, Joe, „Centers of Gravity & Critical Vulnerabilities”/Centre de
Greutate şi Vulnerabilităţi Majore, în "Perspectives on Warfighting"/Perspectivele
războiului, Numărul 4, Ediţia a 2-a, 1996, Quantico, Virginia.
21. EOD - 1, Instrucţiuni privind sprijinul EOD în Armata României,
S.M.G. - 13, Bucureşti, ediţie 2006.

377 din 377

S-ar putea să vă placă și