Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
- 3
Pag.
CAPITOLUL I Principii generale .................................................................... 15
SECŢIUNEA 1 Caracteristicile confruntărilor armate moderne ................... 17
SECŢIUNEA a 2-a Locul şi rolul Forţelor Terestre ....................................... 18
1. Obiective şi misiuni .................................................................................. 18
2. Situaţii şi principii de angajare a Forţelor Terestre .................................. 20
SECŢIUNEA a 3-a Bazele operaţiilor .............................................................. 21
1. Principiile operaţiilor ................................................................................ 21
2. Cerinţe pentru succesul operaţiilor ........................................................... 27
3. Disciplina în operaţie ................................................................................ 33
4. Tipuri de operaţii ...................................................................................... 34
5. Nivelurile operaţiilor ................................................................................ 36
6. Structura operaţiilor .................................................................................. 37
7. Cadrul operaţional şi integrarea operaţiilor .............................................. 39
8. Sisteme de operare .................................................................................... 46
SECŢIUNEA a 4-a Operativitatea şi proiecţia forţelor ................................... 51
1. Operativitatea ........................................................................................... 51
2. Proiecţia forţelor ....................................................................................... 53
SECŢIUNEA a 5-a Puterea de luptă ................................................................ 55
CAPITOLUL II Comanda şi controlul ............................................................ 59
SECŢIUNEA 1 Generalităţi ............................................................................. 59
SECŢIUNEA a 2-a Structuri de comandă şi exercitarea comenzii .................. 62
SECŢIUNEA a 3-a Comunicaţii şi informatică ............................................... 65
CAPITOLUL III Desfăşurarea operaţiei ....................................................... 66
SECŢIUNEA 1 Pregătirea operaţiei ................................................................ 66
1. Planificarea ............................................................................................... 66
2. Organizarea, coordonarea şi controlul ...................................................... 73
SECŢIUNEA a 2-a Executarea operaţiei ......................................................... 76
SECŢIUNEA a 3-a Încheierea operaţiei .......................................................... 78
SECŢIUNEA a 4-a Evaluarea operaţiei ........................................................ 80
CAPITOLUL IV Operaţia ofensivă .................................................................. 80
SECŢIUNEA 1 Generalităţi ............................................................................. 80
1. Factorii determinanţi ai operaţiei ofensive ............................................... 81
2. Cadrul operaţional şi integrarea operaţiilor .............................................. 85
3. Tipuri de operaţii ...................................................................................... 88
1 din 377
4. Forme de manevră .................................................................................... 93
SECŢIUNEA a 2-a Structuri şi misiuni ............................................................ 98
1. Generalităţi ............................................................................................... 98
2. Structurile luptătoare ................................................................................ 100
3. Structurile de sprijin de luptă ................................................................... 101
4. Structurile pentru operaţii speciale ........................................................... 109
5. Structurile logistice .................................................................................. 110
SECŢIUNEA a 3-a Pregătirea operaţiei ofensive ............................................ 111
1. Planificarea ............................................................................................... 112
2. Organizarea .............................................................................................. 114
3. Coordonarea şi controlul .......................................................................... 118
SECŢIUNEA a 4-a Executarea operaţiei ofensive ........................................... 119
1. Declanşarea atacului ................................................................................. 119
2. Executarea atacului ................................................................................... 121
SECŢIUNEA a 5-a Particularităţi ale operaţiei ofensive ................................ 125
1. Ofensiva în localităţi şi în zone/platforme industriale .............................. 125
2. Ofensiva cu forţarea cursurilor de apă şi a canalelor ............................... 126
3. Ofensiva pe litoral şi/sau în deltă ............................................................. 127
4. Ofensiva în teren muntos - împădurit ....................................................... 128
5. Ofensiva pe timp de noapte şi în alte condiţii cu vizibilitate redusă ........ 128
6. Ofensiva pe timp de iarnă/în condiţii arctice şi cu temperaturi scăzute ... 129
7. Ofensiva pentru ruperea aliniamentelor şi raioanelor fortificate ............. 129
8. Ofensiva în teren cu culturi înalte ............................................................ 130
9. Ofensiva în deşert şi în condiţii de temperaturi ridicate ........................... 131
SECŢIUNEA a 6-a Comanda şi controlul ........................................................ 132
CAPITOLUL V Operaţia de apărare ............................................................... 132
SECŢIUNEA 1 Generalităţi ............................................................................. 132
1. Factorii determinanţi ai operaţiei de apărare ............................................ 133
2. Cadrul operaţional şi integrarea operaţiilor .............................................. 138
3. Tipuri de operaţii ...................................................................................... 140
4. Forme de manevră .................................................................................... 144
SECŢIUNEA a 2-a Structuri şi misiuni ............................................................ 147
1. Structurile luptătoare ................................................................................ 149
2. Structurile de sprijin de luptă ................................................................... 150
3. Structurile pentru operaţii speciale ........................................................... 156
4. Structurile logistice .................................................................................. 157
SECŢIUNEA a 3-a Pregătirea operaţiei de apărare ....................................... 157
1. Planificarea ............................................................................................... 158
2. Organizarea .............................................................................................. 161
3. Coordonarea şi controlul .......................................................................... 164
SECŢIUNEA a 4-a Executarea operaţiei de apărare ...................................... 165
1. Lupta în zona forţelor de acoperire/asigurare ........................................... 166
2. Lupta în zona de apărare .......................................................................... 167
SECŢIUNEA a 5-a Particularităţi ale operaţiei de apărare ........................... 175
1. Apărarea localităţilor şi zonelor/platformelor industriale ........................ 175
2 din 377
2. Apărarea pe un curs de apă mare şi în zone cu lucrări de
hidroamelioraţii .................................................................................................... 176
3. Apărarea pe litoral şi în deltă ................................................................... 176
4. Apărarea în teren muntos - împădurit ...................................................... 177
5. Apărarea pe timp de noapte şi în alte condiţii cu vizibilitate redusă ....... 178
6. Apărarea pe timp de iarnă/în condiţii arctice şi cu temperaturi scăzute ... 179
7. Apărarea pe aliniamente şi în raioane cu lucrări de fortificaţii ................ 180
8. Apărarea în teren cu culturi înalte ............................................................ 181
9. Apărarea în deşert şi în condiţii de temperaturi ridicate .......................... 182
SECŢIUNEA a 6-a Comanda şi controlul ....................................................... 183
CAPITOLUL VI Operaţii aeromobile şi aeropurtate .................................... 184
SECŢIUNEA 1 Operaţia aeromobilă ............................................................... 184
1. Generalităţi ............................................................................................... 184
2. Desfăşurarea operaţiei .............................................................................. 186
3. Comanda şi controlul ................................................................................ 188
4. Sprijinul logistic ....................................................................................... 190
SECŢIUNEA a 2-a Operaţia aeropurtată ........................................................ 191
1. Generalităţi ............................................................................................... 191
2. Desfăşurarea operaţiei .............................................................................. 194
3. Comanda şi controlul ............................................................................... 198
4. Sprijinul logistic ....................................................................................... 198
CAPITOLUL VII Operaţia de întârziere ........................................................ 200
SECŢIUNEA 1 Generalităţi ............................................................................. 200
SECŢIUNEA a 2-a Structuri şi misiuni ........................................................... 203
1. Structurile luptătoare ................................................................................ 203
2. Structurile de sprijin de luptă ................................................................... 204
3. Structurile logistice ................................................................................... 206
SECŢIUNEA a 3-a Pregătirea operaţiei de întârziere .................................... 207
SECŢIUNEA a 4-a Executarea operaţiei de întârziere .................................... 209
SECŢIUNEA a 5-a Comanda şi controlul ........................................................ 212
CAPITOLUL VIII Operaţii desfăşurate în teritoriul controlat de inamic .. 214
SECŢIUNEA 1 Generalităţi ............................................................................. 214
SECŢIUNEA a 2-a Desfăşurarea operaţiilor .................................................. 215
1. Planificarea ............................................................................................... 215
2. Organizarea .............................................................................................. 216
3. Sprijinul de luptă ...................................................................................... 216
SECŢIUNEA a 3-a Comanda şi controlul ........................................................ 217
SECŢIUNEA a 4-a Sprijinul logistic ................................................................ 218
CAPITOLUL IX Operaţii în încercuire ........................................................... 218
SECŢIUNEA 1 Generalităţi ............................................................................. 218
SECŢIUNEA a 2-a Desfăşurarea operaţiilor .................................................. 220
1. Planificarea ............................................................................................... 220
2. Organizarea .............................................................................................. 221
3. Executarea ................................................................................................ 222
4. Sprijinul de luptă ...................................................................................... 223
3 din 377
SECŢIUNEA a 3-a Comanda şi controlul ........................................................ 224
SECŢIUNEA a 4-a Sprijinul logistic ................................................................ 225
CAPITOLUL X Operaţii multinaţionale ......................................................... 226
SECŢIUNEA 1 Generalităţi ............................................................................. 226
SECŢIUNEA a 2-a Pregătirea şi desfăşurarea operaţiilor ............................. 228
CAPITOLUL XI Operaţii de stabilitate şi de sprijin ...................................... 232
SECŢIUNEA 1 Generalităţi ............................................................................. 232
SECŢIUNEA a 2-a Principii specifice ............................................................. 235
SECŢIUNEA a 3-a Operaţii de stabilitate ....................................................... 240
SECŢIUNEA a 4-a Operaţii de sprijin ............................................................. 244
SECŢIUNEA a 5-a Extracţia forţelor .............................................................. 251
CAPITOLUL XII Operaţii intermediare ......................................................... 252
SECŢIUNEA 1 Deplasarea .............................................................................. 252
1. Deplasarea prin marş ................................................................................ 253
2. Deplasarea prin transport .......................................................................... 257
3. Deplasarea combinată ............................................................................... 260
4. Pregătirea şi executarea deplasării ........................................................... 260
SECŢIUNEA a 2-a Staţionarea ........................................................................ 261
SECŢIUNEA a 3-a Regruparea ....................................................................... 265
SECŢIUNEA a 4-a Înlocuirea .......................................................................... 268
SECŢIUNEA a 5-a Înaintarea spre contact ..................................................... 272
1. Pregătirea operaţiei ................................................................................... 272
2. Desfăşurarea operaţiei .............................................................................. 273
3. Sprijinul de luptă ...................................................................................... 276
4. Comanda şi controlul ................................................................................ 277
5. Sprijinul logistic ....................................................................................... 278
SECŢIUNEA a 6-a Lupta de întâlnire .............................................................. 279
1. Generalităţi ............................................................................................... 279
2. Planificarea şi organizarea ........................................................................ 281
3. Desfăşurarea operaţiei .............................................................................. 282
4. Sprijinul de luptă ...................................................................................... 283
5. Comanda şi controlul ................................................................................ 283
6. Sprijinul logistic ....................................................................................... 284
SECŢIUNEA a 7-a Joncţiunea forţelor ............................................................ 285
1. Generalităţi ............................................................................................... 285
2. Desfăşurarea operaţiei .............................................................................. 285
3. Sprijinul de luptă ...................................................................................... 286
4. Comanda şi controlul ................................................................................ 287
5. Sprijinul logistic ....................................................................................... 288
SECŢIUNEA a 8-a Retragerea ......................................................................... 288
1. Generalităţi ............................................................................................... 288
2. Planificarea şi organizarea operaţiei ......................................................... 289
3. Executarea operaţiei ................................................................................. 291
4. Sprijinul de luptă ...................................................................................... 292
5. Comanda şi controlul ................................................................................ 293
4 din 377
6. Sprijinul logistic ....................................................................................... 293
CAPITOLUL XIII Sprijinul de luptă .............................................................. 295
SECŢIUNEA 1 Misiunile sprijinului de luptă .................................................. 295
SECŢIUNEA a 2-a Sprijinul prin foc ............................................................... 297
1. Planificarea ............................................................................................... 297
2. Artileria .................................................................................................... 298
3. Sprijinul aerian ......................................................................................... 299
4. Sprijinul EOD............................................................................................ 300
5. Patrulele de cercetare în adâncime ........................................................... 300
SECŢIUNEA a 3-a Determinarea şi angajarea obiectivelor ........................... 301
1. Generalităţi ............................................................................................... 301
2. Metodologie .............................................................................................. 302
SECŢIUNEA a 4-a Asistenţa operaţională ...................................................... 303
1. Planificarea ............................................................................................... 303
2. Acţiunile Forţelor Aeriene în folosul Forţelor Terestre ........................... 304
3. Apărarea antiaeriană ................................................................................ 304
4. Sprijinul de geniu ..................................................................................... 306
5. Sprijinul EOD ........................................................................................... 308
6. Sprijinul chimic, biologic, radiologic şi nuclear ...................................... 309
7. Războiul electronic ................................................................................... 311
CAPITOLUL XIV Proceduri de control operativ .......................................... 314
SECŢIUNEA 1 Iluminarea câmpului de luptă ................................................. 314
SECŢIUNEA a 2-a Evitarea fratricidului ........................................................ 316
SECŢIUNEA a 3-a Managementul spaţiului de responsabilitate .................... 318
SECŢIUNEA a 4-a Controlul distrugerilor ...................................................... 321
CAPITOLUL XV Asigurarea operaţiilor şi protecţia forţelor ...................... 324
SECŢIUNEA 1 Siguranţa ................................................................................. 325
SECŢIUNEA a 2-a Protecţia electronică ......................................................... 326
SECŢIUNEA a 3-a Contracararea efectelor acţiunilor psihologice ale
inamicului ............................................................................................................. 326
SECŢIUNEA a 4-a Mascarea ........................................................................... 327
SECŢIUNEA a 5-a Protecţia genistică ............................................................ 328
SECŢIUNEA a 6-a Protecţia EOD .................................................................. 329
SECŢIUNEA a 7-a Protecţia aeriană .............................................................. 330
SECŢIUNEA a 8-a Apărarea chimică, biologică, radiologică şi nucleară ..... 331
SECŢIUNEA a 9-a Protecţia împotriva sistemelor incendiare ........................ 332
SECŢIUNEA a 10-a Protecţia informaţiilor .................................................... 333
SECŢIUNEA a 11-a Protecţia medicală şi sanitară veterinară ...................... 333
SECŢIUNEA a 12-a Protecţia mediului ........................................................... 334
SECŢIUNEA a 13-a Protecţia muncii .............................................................. 334
SECŢIUNEA a 14-a Activitatea de informare şi relaţii publice ...................... 335
SECŢIUNEA a 15-a Asigurarea topogeodezică .............................................. 336
SECŢIUNEA a 16-a Asigurarea hidrometeorologică ...................................... 336
SECŢIUNEA a 17-a Asigurarea cu resurse umane ......................................... 337
SECŢIUNEA a 18-a Asistenţa juridică ............................................................ 337
5 din 377
SECŢIUNEA a 19-a Asistenţa religioasă ........................................................ 338
CAPITOLUL XVI Asigurarea financiar - contabilă ...................................... 338
CAPITOLUL XVII Sprijinul logistic ............................................................... 339
SECŢIUNEA 1 Principiile sprijinului logistic ................................................. 340
SECŢIUNEA a 2-a Componentele sprijinului logistic ..................................... 342
1. Aprovizionarea ......................................................................................... 343
2. Transporturile ........................................................................................... 344
3. Mentenanţa ............................................................................................... 345
4. Asistenţa medicală .................................................................................... 346
5. Asistenţa sanitară veterinară .................................................................... 346
6. Asigurarea căilor de comunicaţii .............................................................. 347
7. Cartiruirea forţelor şi adăpostirea animalelor ........................................... 347
SECŢIUNEA a 3-a Planificarea şi organizarea sprijinului logistic ................ 347
1. Planificarea sprijinului logistic ................................................................. 348
2. Organizarea sprijinului logistic ................................................................ 350
SECŢIUNEA a 4-a Desfăşurarea sprijinului logistic ...................................... 352
SECŢIUNEA a 5-a Comanda şi controlul sprijinului logistic ......................... 354
SECŢIUNEA a 6-a Capturi, prizonieri de război, înmormântări .................... 355
1. Capturi ...................................................................................................... 355
2. Prizonieri de război .................................................................................. 356
3. Înmormântări ............................................................................................ 359
CAPITOLUL XVII Dispoziţii finale ................................................................. 360
ANEXA Nr.1 Glosar ........................................................................................ 361
ANEXA Nr.2 Scheme ...................................................................................... 372
ANEXA Nr.3 Relaţii de comandă şi control - NATO ..................................... 380
ANEXA Nr.4 Relaţii de sprijin pentru artilerie ................................................ 387
ANEXA Nr.5 Relaţii de subordonare ............................................................... 389
Bibliografie selectivă ........................................................................................ 391
6 din 377
Pagină albă
7 din 377
CAPITOLUL I
Principii generale
Art.1. - Forţele Terestre constituie una din componentele de bază ale Armatei
României. Activitatea lor este fundamentată şi se desfăşoară pe baza unei doctrine
specifice, în toate aspectele sale de bază, de la organizare şi dotare, la pregătirea şi
executarea operaţiilor militare.
Art.2. - (1) F.T.-3, Manualul de tactică generală a Forţelor Terestre reprezintă
un ansamblu de idei, opţiuni şi obiective ce se constituie într-o expresie a cunoaşterii
militare considerată relevantă pentru această categorie de forţe. Acesta defineşte
principiile generale, modul de structurare, pregătirea, rolul şi modul de acţiune
pentru îndeplinirea misiunilor ce le revin.
(2) Manualul asigură o reflectare a elementelor acţionale ale Forţelor Terestre,
exprimând în acelaşi timp, scopurile şi obiectivele acestora.
(3) Manualul are autoritate dar nu obligă strict, iar aplicarea sa în practică
presupune gândire, judecată şi discernământ.
Art.3. - F.T.-3, Manualul de tactică generală a Forţelor Terestre se
fundamentează pe:
a) Constituţia României;
b) documentele de drept internaţional la care România a aderat/este parte;
c) actele normative în vigoare referitoare la apărarea naţională, organizarea şi
funcţionarea Ministerului Apărării, a Armatei României, în general şi a Forţelor
Terestre, în special, precum şi alte acte normative generale, care au aplicabilitate în
domeniul militar;
d) documentele cadru privind domeniul militar - Strategia de securitate
naţională a României; Carta albă a securităţii şi apărării naţionale a Guvernului;
Strategia militară a României; doctrinele cu caracter general ale armatei;
8 din 377
e) Doctrina operaţiilor Forţelor Terestre;
f) rezultatele recunoscute ale cercetării ştiinţifice în domeniul militar, interne
şi internaţionale;
g) tradiţiile de luptă ale Forţelor Terestre şi învăţămintele rezultate din
conflictele militare şi din activităţile desfăşurate – inclusiv din operaţiile
multinaţionale;
h) precizările şefului Statului Major General pentru realizarea puterii de
luptă/capacităţii operative stabilite;
i) prevederile doctrinelor militare similare ale NATO.
Art.4. - (1) F.T.-3, Manualul de tactică generală a Forţelor Terestre stabileşte
concepţia în care se desfăşoară întreaga gamă de operaţii executate de către
eşaloanele superioare brigăzii/grupării de forţe de nivel tactic.
(2) Acesta este rezultanta reflectării celor mai recente idei şi teorii cu privire la
ducerea operaţiilor specifice luptei armate şi operaţiilor de stabilitate şi de sprijin,
precum şi a operaţiilor intermediare, în condiţiile date de tradiţiile proprii, de
experienţa altor armate şi de prevederile legislaţiei interne şi internaţionale în
vigoare.
(3) Prin terminologie, abordările şi regulile propuse, manualul urmăreşte atât
realizarea interoperabilităţii operaţionale şi administrative ale grupării de forţe de
nivel operativ/diviziei cu celelalte categorii de forţe ale armatei şi cu structurile
similare din armatele ţărilor aliate/partenere, cât şi îndeplinirea la parametri optimi a
misiunilor, în condiţiile modernizării structurilor organizatorice, a dotării tehnice şi
ale menţinerii riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii României.
Art.5. - F.T. - 3, Manualul de tactică generală a Forţelor Terestre este
destinat, în primul rând, personalului grupării de forţe de nivel operativ, asigurând
limbajul comun, unitatea de gândire şi acţiune a acestuia. El reprezintă documentul
de referinţă pentru ceea ce se întreprinde în Forţele Terestre atât în domeniul
normativ, cât şi în cel acţional. Prin orientările şi direcţionarea generală pe care le
oferă, constituie ghidul principal care permite continuarea acţiunii şi în lipsa
temporară a dispoziţiilor eşaloanelor superioare.
9 din 377
SECŢIUNEA 1
Caracteristicile confruntărilor armate moderne
10 din 377
(7) Este de aşteptat ca, cel puţin pentru începutul acestui secol, în potenţialul
spaţiu de confruntare al Forţelor Terestre ale Armatei României, un eventual război
să se desfăşoare după concepţii şi cu mijloace convenţionale moderne.
SECŢIUNEA a 2-a
Locul şi rolul Forţelor Terestre
1. Obiective şi misiuni
11 din 377
informaţional, asigurând menţinerea stării psihomorale a luptătorilor într-un
permanent echilibru, pentru îndeplinirea cu succes a misiunilor. Ele constituie o forţă
flexibilă, capabilă să se adapteze permanent fizionomiei câmpului de luptă modern,
să materializeze manevra pe verticală, să iniţieze, amplifice şi gestioneze operaţii
speciale în spaţiul terestru controlat de inamic.
Art.10. - (1) Forţele Terestre participă la îndeplinirea misiunilor generale ale
armatei prin îndeplinirea unor misiuni şi sarcini/cerinţe esenţiale, corespunzătoare
acestora.
(2) Misiunile principale ale Forţelor Terestre sunt: participarea la lupta armată
pentru apărarea ţării sau a spaţiului integrat al Alianţei şi promovarea intereselor
României şi ale aliaţilor privind pacea şi stabilitatea regională; participarea la
asigurarea securităţii României în timp de pace; participarea la promovarea stabilităţii
regionale şi globale prin alte mijloace decât lupta armată; participarea la sprijinirea
instituţiilor statului şi autorităţilor locale în caz de urgenţe civile.
(3) Cerinţele esenţiale pentru îndeplinirea misiunilor ce revin Forţelor Terestre
sunt: participarea la/executarea întreagii game de operaţii specifice luptei armate, în
mod independent, întrunit, multinaţional sau combinat, pe teritoriul naţional sau în
afara acestuia, ziua şi noaptea, indiferent de condiţiile geoclimatice, de timp, anotimp
şi de stare a vremii; participarea la descurajarea strategică şi prevenirea agresiunii
militare asupra României, prin asigurarea capacităţii defensive credibile, evitarea
surprinderii de către agresor, constituirea şi pregătirea forţelor planificate,
îndeplinirea obligaţiilor asumate în cadrul alianţei/coaliţiei şi împiedicarea declanşării
de acţiuni destabilizatoare, separatiste; realizarea siguranţei strategice la frontieră sau
la obiectivele de importanţă vitală; generarea, regenerarea şi proiectarea structurilor
stabilite pentru constituirea, în mod oportun, a grupărilor de forţe, care să răspundă
cerinţelor în situaţii de criză şi de război; dotarea adecvată a forţelor, conform
misiunilor; realizarea şi menţinerea nivelelor de operativitate specifice şi priorităţii
acestora, stabilite pentru structurile componente; realizarea capacităţii de
management a situaţiilor de criză, conform legii şi executarea întregii game de
operaţii de stabilitate şi de sprijin; participarea la pregătirea populaţiei şi a teritoriului
12 din 377
pentru apărare; exercitarea controlului nemijlocit, continuu şi multilateral asupra
teritoriului, resurselor şi populaţiei, a căilor de acces de importanţă deosebită din
teatrul de operaţii/zona de responsabilitate, precum şi protecţia transporturilor,
comunicaţiilor şi a unor activităţi economice de bază;facilitarea trecerii de la starea
de război/criză la starea de pace.
1
În continuare, în acest document, termenul comandant îl include şi pe cel de şef.
13 din 377
perioada respectivă şi în condiţiile menţinerii puterii de luptă a unităţilor angajate;
angajarea în operaţii a Forţelor Terestre se execută cu mijloacele disponibile şi
necesare pentru a descuraja inamicul şi a obţine victoria; viaţa personalului Forţelor
Terestre reprezintă bunul cel mai de preţ încredinţat tuturor comandanţilor, datoria
acestora fiind să îndeplinească obiectivele stabilite prin acele mijloace care asigură
pierderi minime, respectând totodată prevederile Dreptului Internaţional
Umanitar/DIU; punerea vieţii în pericol pe timpul operaţiilor are nevoie de o
motivaţie puternică pe care o poate asigura numai convingerea justeţei cauzei,
alimentate de suportul naţional, o poate da; punerea vieţii în primejdie, pentru ţară,
trebuie să fie însoţită de decizie politică, sprijin material şi suport public; sprijinul
naţional necondiţionat şi total este importantă pentru susţinerea morală a misiunii;
indiferent de tipul operaţiei, Forţele Terestre urmăresc cu prioritate îndeplinirea
obiectivelor militare repartizate, dar în realizarea obiectivului strategic final se are în
vedere durabilitatea victoriei; Forţele Terestre sprijină îndeplinirea obiectivului
strategic şi după terminarea operaţiei propriu-zise, atât prin operaţii specifice luptei
armate, cât şi prin operaţii de stabilitate şi de sprijin.
SECŢIUNEA a 3-a
Bazele operaţiilor
1. Principiile operaţiilor
14 din 377
forţelor şi mijloacelor; realizarea surprinderii; evitarea surprinderii; organizarea şi
executarea oportună a manevrei; realizarea şi menţinerea rezervei de forţe şi
mijloace; cooperarea; siguranţa şi protecţia; simplitatea planurilor şi a ordinelor;
menţinerea unui moral ridicat; sprijinul logistic.
Art.15. - (1) Precizarea scopurilor/definirea clară a obiectivelor se exprimă
prin orientarea fiecărei operaţii spre un final bine definit, decisiv şi realist.
(2) Scopul/obiectivul final al războiului este impunerea voinţei proprii asupra
inamicului. Deşi pentru operaţiile de stabilitate şi de sprijin, definirea obiectivului
final este mai dificilă, depinzând mult de tipul acesteia, el trebuie să fie clar pentru
fiecare situaţie în parte.
(3) Legătura dintre obiectivele/misiunile stabilite la fiecare nivel, este de o
importanţă deosebită, întrucât fiecare trebuie să contribuie la realizarea obiectivului
strategic final.
(4) În funcţie de misiune, inamic, forţele proprii, teren, condiţiile
meteorologice şi de timpul la dispoziţie, comandantul stabileşte obiectivele operaţiei.
Acestea constituie baza tuturor planurilor de operaţie ale unităţilor subordonate. Orice
acţiune care nu contribuie la realizarea lor trebuie evitată.
Art.16. - (1) Unitatea şi continuitatea operaţiilor presupune plasarea tuturor
forţelor şi mijloacelor sub o comandă unică. Aceasta facilitează masarea efectelor
puterii de luptă pentru atingerea obiectivului comun.
(2) Cunoaşterea concepţiei eşalonului superior şi a intenţiei comandantului
constituie una din căile principale de realizare a unităţii şi continuităţii în operaţie.
(3) Atunci când realizarea deplină a unităţii de comandă nu este posibilă,
exemplu operaţiile multinaţionale sau interdepartamentale, aceasta este compensată
prin organizarea judicioasă a cooperării pentru realizarea obiectivelor şi intereselor
comune.
Art.17. - Libertatea de acţiune se realizează, în principal, prin cucerirea,
menţinerea şi exploatarea iniţiativei în desfăşurarea acţiunilor proprii, simultan cu
limitarea posibilităţilor de opţiune şi acţiune ale inamicului. Aceasta constituie
modalitatea cea mai eficace de a atinge un obiectiv comun, definit cu claritate.
15 din 377
Art.18. - (1) Iniţiativa. Deţinerea iniţiativei îl determină pe inamic să
reacţioneze în loc să acţioneze.
(2) Operaţia cu caracter ofensiv reprezintă modalitatea cea mai eficace pentru
obţinerea şi menţinerea iniţiativei şi asigurarea libertăţii de acţiune în vederea
obţinerii unor rezultate hotărâtoare la toate nivelurile acţionale.
(3) Atitudinea generală defensivă se adoptă doar temporar. Orice acţiune
defensivă trebuie să fie caracterizată de un pronunţat spirit ofensiv.
Art.19. - Flexibilitatea impune adaptarea permanentă a planurilor şi a
acţiunilor forţelor la modificările de situaţie neprevăzute ce apar pe câmpul de luptă.
Aceasta se realizează prin instruire, organizare, comunicare, lucru de stat major,
prevedere şi prin menţinerea permanentă a unei rezerve la dispoziţie.
Art.20. - (1) Concentrarea efortului în locul decisiv şi la momentul potrivit se
realizează, în principal, prin masarea efectelor puterii de luptă a forţelor proprii, în
scopul obţinerii superiorităţii faţă de inamic.
(2) Comandantul coordonează şi sincronizează toate elementele puterii de luptă
în locul şi la momentul realizării unui efect hotărâtor asupra inamicului, într-un timp
cât mai scurt.
(3) Masarea efectelor puterii de luptă chiar fără concentrarea forţelor, uneori
face posibilă obţinerea unor rezultate decisive, cu forţe inferioare numeric, simultan
cu limitarea expunerii şi asigurarea protecţiei faţă de acţiunile inamicului.
Art.21. - (1) Întrebuinţarea economică a forţelor şi mijloacelor presupune
folosirea, în cea mai eficientă modalitate posibilă, a întregii puteri de luptă
disponibile.
(2) În scopul aplicării principiului economiei, comandantul utilizează în mod
optim, conform posibilităţilor specifice, fiecare element al puterii de luptă,
repartizează şi foloseşte în mod judicios majoritatea forţelor şi mijloacelor pe direcţia
principală de efort, concomitent cu masarea efectelor şi alocarea unui minim necesar
pentru celelalte direcţii.
(3) Un rol important în economia de forţe şi mijloace îl are cercetarea care se
exprimă în acţiuni constante, desfăşurate fără întrerupere pentru obţinerea datelor şi
16 din 377
informaţiilor despre inamic, forţele proprii, teren, condiţiile meteorologice şi
populaţia civilă din zona de responsabilitate.
(4) La repartiţia forţelor şi mijloacelor, comandantul trebuie să analizeze cu
deosebită grijă necesitatea îndeplinirii şi a altor misiuni, atacuri cu obiectiv limitat,
întârziere, inducere în eroare sau chiar retragere, în vederea menţinerii posibilităţii de
masare a efectelor acţiunii acestora în punctele şi la momentele decisive.
Art.22. - (1) Realizarea surprinderii se face prin operaţii executate în
momente, locuri sau modalităţi pentru care inamicul nu este pregătit.
(2) Factorii principali ai surprinderii sunt: viteza; informaţiile oportune şi
exacte; inducerea în eroare; aplicarea în forme neaşteptate a elementelor puterii de
luptă; măsurile de securitate; schimbarea bruscă a tacticii, procedeelor şi metodelor
de acţiune; folosirea avantajelor oferite de teren şi de condiţiile atmosferice;
continuarea acţiunilor şi atunci când acestea par neprielnice.
(3) Domeniile principale în care se poate realiza surprinderea sunt: ritmul
operaţiei; valoarea şi structura forţelor şi mijloacelor; direcţia sau locul efortului
principal; locul şi momentul acţiunii.
(4) Prin realizarea surprinderii forţele luptătoare pot obţine rezultate care
depăşesc cu mult efortul depus.
(5) De cele mai multe ori, nu este necesar ca inamicul să fie complet luat prin
surprindere, ci este suficient ca el să ia act sau să fie prevenit prea târziu pentru a
putea reacţiona în mod eficient.
Art.23. - Evitarea surprinderii se realizează prin măsuri şi acţiuni întreprinse
atât pe timpul pregătirii, cât şi pe timpul desfăşurării sau încheierii operaţiilor şi au
drept scop situarea forţelor proprii în poziţii avantajoase faţă de inamic, zădărnicind
astfel încercările acestuia de a realiza surprinderea.
Art.24. - (1) Organizarea şi executarea oportună a manevrei, ca principiu al
luptei armate asigură punerea inamicului într-o situaţie dezavantajoasă, prin
deplasarea forţelor proprii în vederea obţinerii unui avantaj poziţional faţă de acesta,
în scopul aplicării flexibile şi al concentrării efectelor puterii de luptă.
17 din 377
(2) Abordarea manevrieră a operaţiilor asigură comandanţilor exploatarea
succesului, menţinerea libertăţii de acţiune, reducerea vulnerabilităţii forţelor proprii
şi obţinerea victoriei cu forţe puţine, în faţa unui inamic superior.
(3) Manevra presupune: rapiditate în gândire, planificare, organizare şi acţiune;
stabilirea şi, dacă e cazul, schimbarea direcţiei principale de efort; aplicarea
judicioasă a principiului concentrării forţelor şi mijloacelor.
(4) La nivel operativ, manevra este mijlocul prin care comandantul stabileşte
unde şi când să lupte, prin impunerea condiţiilor proprii, evitarea sau angajarea
inamicului, precum şi prin obţinerea unor avantaje de nivel operativ prin operaţii
tactice.
(5) Manevra trebuie să elimine schemele previzibile în ducerea operaţiilor, să
aibă continuitate, să asigure superioritatea de forţe în locul şi la momentul ales şi,
folosind forme de acţiune cât mai variate, să-l inducă în eroare pe inamic şi să-l
surprindă, asigurând condiţii forţelor proprii pentru realizarea obiectivului stabilit .
Art.25. - (1) Realizarea şi menţinerea rezervei de forţe şi mijloace constau în
stabilirea şi menţinerea unor forţe şi mijloace la dispoziţia comandantului pentru
întărirea efortului pe unele direcţii sau pentru sporirea puterii loviturilor în
momentele hotărâtoare ale operaţiilor.
(2) Rezerva de forţe şi mijloace se realizează şi prin: reducerea la minim a
pierderilor; asigurarea sprijinului logistic şi a timpului de odihnă; aprovizionarea şi
completarea oportună a consumurilor şi a pierderilor; înlocuirea unităţilor istovite de
luptă.
Art.26. - Cooperarea impune integrarea acţiunilor unităţilor, genurilor de
armă, categoriilor de forţe, instituţiilor şi organizaţiilor civile. Se realizează prin spirit
de echipă, precum şi prin instruire, planificare şi acţiuni comune.
Art.27. - (1) Siguranţa şi protecţia constau dintr-un ansamblu de măsuri şi
acţiuni desfăşurate continuu pentru asigurarea condiţiilor de siguranţă acţională,
morală şi materială necesare planificării şi desfăşurării operaţiilor,
prevenirii/interzicerii realizării surprinderii şi obţinerii unui avantaj neaşteptat de
18 din 377
către inamic, precum şi reducerii vulnerabilităţii forţelor proprii în raport cu
misiunea, inamicul, timpul, spaţiul şi capabilităţile de luptă.
(2) Cunoaşterea şi înţelegerea aprofundată a doctrinei, strategiei, artei
operative, tacticii, şi a procedurilor de stat major ale forţelor proprii şi ale inamicului
duc la îmbunătăţirea planificării şi luării celor mai adecvate măsuri de securitate.
(3) Comandantul poate să-şi asume riscuri calculate pentru obţinerea victoriei,
simultan cu protejarea forţelor proprii.
Art.28. - (1) Simplitatea planurilor şi a ordinelor presupune elaborarea unor
documente de conducere clare, cu elemente concise, strict necesare, pentru a asigura
înţelegerea lor completă şi a evita confuziile sau interpretările greşite.
(2) Simplitatea contribuie la succesul operaţiilor. În condiţii identice este de
preferat planul cel mai simplu.
(3) Simplitatea şi concizia au o valoare crescută atunci când executanţii sunt
obosiţi.
(4) Simplitatea planurilor de acţiune permite o mai bună înţelegere a misiunilor
în întregul lor, precum şi a modului de acţiune în diferite secvenţe ale operaţiei.
Art.29. - (1) Menţinerea unui moral ridicat. Moralul se reflectă în voinţa de a
lupta şi a obţine victoria, fiind adesea decisiv pentru rezultatul operaţiilor. Moralul
ridicat se realizează prin instruire realistă, solicitantă şi creativă şi se menţine prin
exemplul personal al comandanţilor, asigurarea nevoilor vitale şi crearea spiritului de
grup.
(2) Prin actul de conducere a oamenilor din subordine, comandantul îi
motivează în momentele de mare dificultate şi pericol şi îi direcţionează pentru
îndeplinirea misiunii.
(3) Rezistenţa militarilor în faţa greutăţilor şi privaţiunilor specifice operaţiilor
de orice fel, se realizează prin pregătire fizică şi mentală adecvată.
Art.30. - Sprijinul logistic este o condiţie vitală pentru succesul oricărei
operaţii şi are în vedere asigurarea resurselor necesare îndeplinirii misiunilor. Acesta
trebuie să fie flexibil şi în deplină concordanţă cu intenţia comandantului şi concepţia
operaţiei.
19 din 377
2. Cerinţe pentru succesul operaţiilor
20 din 377
preferabilă inacţiunii, comandantul trebuie să evalueze în mod continuu aceste două
riscuri complementare.
Art.33. - (1) În ofensivă, manifestarea iniţiativei presupune împiedicarea
neîntreruptă a inamicului de a-şi reveni din şocul iniţial al atacului.
(2) Câştigarea şi menţinerea iniţiativei se obţine prin realizarea surprinderii
privind locul şi momentul atacului şi prin violenţa acestuia. Viteza, hotărârea,
îndrăzneala şi agresivitatea menţin presiunea asupra inamicului.
(3) Trecerea de la atacul propriu-zis la exploatarea succesului şi urmărire, şi
invers, trebuie realizate cu promptitudine. În unele situaţii, menţinerea iniţiativei
impune schimbarea direcţiei principale de efort, în special pe timpul dezvoltării
ofensivei în adâncime.
(4) Fluiditatea neîntreruptă a acţiunilor proprii duce la pierderea coerenţei
apărării inamicului. În acest scop, comandantul, asumându-şi riscurile posibile,
impulsionează lupta cu tenacitate şi incisivitate şi foloseşte la maximum rezistenţa şi
posibilităţile personalului, armamentului şi tehnicii din dotare, pe toată durata
operaţiei.
(5) Menţinerea iniţiativei în timp, impune atât prevederea şi planificarea
operaţiilor ulterioare, cât şi anticiparea evenimentelor decisive din zona de
responsabilitate, cu ore, zile şi săptămâni în avans.
Art.34. - (1) În apărare, manifestarea iniţiativei presupune schimbarea cât mai
rapidă a situaţiei, prin anularea avantajelor iniţiale ale atacatorului. Pentru aceasta, se
impune obţinerea informaţiilor necesare avertizării din timp a forţelor proprii şi
anticipării acţiunilor/reacţiilor probabile ale inamicului.
(2) Comandantul forţelor aflate în apărare urmăreşte să influenţeze ritmul
operaţiilor şi să limiteze cât mai mult opţiunile inamicului. Odată ce inamicul a ales
un anumit curs al operaţiei, apărătorul caută să dezorganizeze acţiunile acestuia prin
orice mijloace şi să prevadă orice modificare sau adaptare efectuată de către atacator,
iar ulterior, să preia iniţiativa.
(3) Apărarea trebuie să fie activă în sensul că va fi însoţită pe unele direcţii, de
acţiuni ofensive.
21 din 377
Art.35. - În operaţiile de stabilitate şi de sprijin, iniţiativa presupune asigurarea
controlului asupra mediului de desfăşurare a acţiunilor, astfel încât să fie eliminată
influenţa negativă a acestuia asupra evenimentelor.
Art.36. - (1) Agilitatea se exprimă prin capacitatea forţelor proprii de a acţiona
mai rapid decât inamicul, fiind o calitate atât fizică cât şi mentală, dar şi o condiţie a
preluării şi menţinerii iniţiativei.
(2) Acţionând cu agilitate, forţele proprii îşi concentrează elementele tari
împotriva punctelor slabe ale inamicului, pot evita sau contracara acţiunile acestuia,
prin măsuri şi acţiuni preventive care îl devansează şi îl pun în faţa faptului împlinit.
(3) Agilitatea comandanţilor, a comandamentelor/statelor majore exprimată în
capacitatea acestora de a realiza concentrarea rapidă şi repetată a forţelor proprii în
locuri unde inamicul nu se aşteaptă şi/sau este mai slab, permite unor forţe mai mici
să dezorienteze şi să fragmenteze, să provoace reacţii întârziate, necoordonate şi
incomplete şi să înfrângă forţe superioare.
(4) Un efect devastator asupra agilităţii unităţii îl au divergenţele/contradicţiile
scăpate de sub control. Deşi eliminarea completă a acestora este greu de realizat,
comandantul poate acţiona pentru reducerea acestora prin cunoaşterea permanentă şi
temeinică a situaţiei, luarea deciziilor la timp şi în cunoştinţă de cauză şi prin acţiune
calculată şi hotărâtă în orice împrejurare.
(5) Pentru creşterea agilităţii forţelor din subordine, comandantul trebuie să ia
din timp măsuri pentru cunoaşterea situaţiei forţelor proprii şi ale inamicului,
anticiparea schimbărilor din mediul de acţiune şi pentru perceperea şi surprinderea
celor mai mici modificări intervenite. El combină toate aceste măsuri cu flexibilitatea
şi capacitatea întregului personal din subordine de a reacţiona cu rapiditate, în
limitele concepţiei eşalonului superior, la orice schimbare de situaţie.
Art.37. - (1) Adâncimea presupune extinderea operaţiilor în timp şi spaţiu, în
întreaga zonă de responsabilitate, inclusiv sub aspectul resurselor utilizate şi a
scopului urmărit. Extinderea operaţiilor variază în funcţie de eşalon şi de
limitările/restricţiile impuse comandanţilor.
22 din 377
(2) Adâncimea permite comandanţilor să menţină ritmul operaţiilor şi să
exploateze cu eficienţă toate resursele disponibile.
(3) Pentru realizarea adâncimii operaţiei, comandantul trebuie să prevadă şi să
anticipeze cursul acesteia, astfel încât inamicul să poată fi angajat cu succes, simultan
pe întreaga adâncime a spaţiului de luptă.
(4) În scopul realizării adâncimii operaţiei, comandantul execută următoarele:
îşi procură informaţiile necesare în vederea influenţării operaţiilor în toată zona sa de
responsabilitate; ia în calcul influenţa spaţiului asupra operaţiei, stabilind până unde
se poate extinde aceasta şi care va fi lungimea liniilor de comunicaţie/aprovizionare
proprii şi ale inamicului; are în vedere efectul adâncimii asupra densităţii forţelor pe
toată lungimea şi lărgimea zonei de responsabilitate; determină raza eficace a
cercetării, sprijinului prin foc, logisticii şi apărării antiaeriene; urmăreşte mişcările şi
activităţile inamicului şi ia măsuri pentru protejarea forţelor proprii în zona de
responsabilitate, folosind toate forţele şi mijloacele la dispoziţie; foloseşte manevra,
focul şi forţele speciale pentru ca, în cooperare cu unităţile din compunerea Forţelor
Aeriene şi a Forţelor Navale participante la operaţie, să atace inamicul în cele mai
neaşteptate momente, locuri şi modalităţi.
(5) Succesul extinderii operaţiilor în toată zona de responsabilitate determină
menţinerea unui ritm înalt al ofensivei şi asigură mobilitatea apărării, impunând
inamicului să lupte în termenii stabiliţi de către comandantul forţelor proprii.
Art.38. - (1) Prin angajarea inamicului pe toată adâncimea dispozitivului, prin
executarea de focuri şi atacuri asupra flancurilor şi spatelui acestuia, comandantul îi
limitează libertatea de acţiune, determinându-i scăderea flexibilităţii şi rezistenţei, îi
dezorganizează comanda şi, ceea ce este cel mai important, previne impactul pe care
operaţiile inamicului îl pot avea asupra posibilităţilor de acţiune a forţelor proprii.
(2) Comandantul trebuie să adapteze continuu efortul principal al operaţiei,
pentru a exploata situaţiile favorabile şi a dezvolta acţiunile în adâncimea
dispozitivului inamicului, menţinând în permanenţă rezerva pregătită pentru a
interveni în situaţii neprevăzute.
23 din 377
Art.39. - (1) În operaţiile de stabilitate şi de sprijin, comandantul utilizează
toate resursele pentru a extinde operaţiile în timp şi spaţiu, în toată zona de
responsabilitate, în vederea asigurării controlului mediului de acţiune şi a condiţiilor
în care se rezolvă problemele specifice.
(2) Comandantul trebuie să aibă o viziune largă asupra operaţiilor simultane şi
a etapelor succesive ale acestora, care conduc către rezultate pe termen lung şi să
înţeleagă că atingerea obiectivelor imediate nu este întotdeauna relevantă pentru
realizarea obiectivului final. El trebuie să anticipeze situaţiile viitoare şi să ia decizii
privind modul de coordonare a acelor operaţii în adâncime care conduc spre
îndeplinirea misiunii.
Art.40. - (1) Sincronizarea reprezintă încadrarea operaţiei în timp şi spaţiu, în
vederea concentrării eforturilor în punctele importante şi are ca rezultat masarea
efectelor combinate ale puterii de luptă în momentele şi locurile decisive.
(2) Comandantul urmăreşte ca, prin sincronizarea acţiunilor proprii, să-şi
asigure o putere de luptă superioară în punctul şi în momentul în care vrea să obţină
un avantaj decisiv asupra inamicului.
(3) Unele activităţi pe care comandantul le sincronizează în cadrul operaţiilor
- bruierea emisiilor electronice, neutralizarea apărării antiaeriene a inamicului şi
lovirea rezervelor acestuia, pot avea loc înainte de momentul decisiv, în puncte
situate la mari distanţe unul faţă de altul. Deşi separate în timp şi spaţiu, aceste
operaţii trebuie sincronizate astfel încât efectele lor combinate să fie resimţite în
momentele şi locurile decisive.
Art.41. - (1) Sincronizarea impune o coordonare precisă a forţelor, mijloacelor
şi activităţilor în cadrul unei operaţii, simultan cu vizualizarea consecinţelor
acţiunilor şi a succesiunii necesare a acestora, pentru a amplifica la maxim efectele
favorabile urmărite.
(2) Sincronizarea presupune şi o exprimare clară a intenţiei comandantului la
toate eşaloanele, realizându-se mai întâi la nivelul mental al comandantului şi apoi în
planificarea şi coordonarea propriu-zisă a deplasărilor, focului şi altor operaţii de
sprijin. În acest scop, comandamentul trebuie să înţeleagă întocmai intenţia
24 din 377
comandantului, pentru a fi în măsură să o pună în practică, sub aspectul armonizării
tuturor acţiunilor presupuse de aceasta.
Art.42. - (1) Multilateralitatea reflectă abilitatea unităţilor de a face faţă celor
mai diverse cerinţe ale misiuni.
(2) Multilateralitatea presupune capacitatea de a opera în toată gama operaţiilor
la nivel strategic, operativ şi tactic, de a executa o diversitate de operaţii, simultan sau
succesiv, de a schimba, la nevoie, direcţia principală de efort, de a adapta structura
forţelor şi a trece cu rapiditate şi eficienţă de la o misiune la alta de la misiuni
specifice luptei armate la operaţii de stabilitate şi de sprijin şi invers.
(3) Garanţia multilateralităţii o constituie disciplina unităţilor, un înalt nivel de
instruire a acestora, conducerea adecvată, echiparea şi dotarea forţelor, la cele mai
înalte standarde, precum şi o înaltă competenţă într-o varietate de misiuni şi
capacităţi/deprinderi şi priceperi.
3. Disciplina în operaţie
25 din 377
Art.45. - Pregătirea, exemplul personal, comportamentul, grija, loialitatea şi
credibilitatea comandantului faţă de subordonaţi contribuie semnificativ la obţinerea
victoriei pe câmpul de luptă.
Art.46. - Înţelegerea corectă, de către comandanţi, a misiunii unităţii şi a
intenţiei eşalonului superior, determină luarea oportună a celor mai adecvate măsuri
pentru protejarea forţelor proprii şi contribuie în mod semnificativ la diminuarea
pierderilor.
4. Tipuri de operaţii
26 din 377
c) de mică anvergură - mai puţin de 5.000 militari;
Art.49. - (1) Operaţiile specifice luptei armate reprezintă angajarea violentă a
Forţelor Terestre, cu utilizarea armamentului şi tehnicii militare, pentru impunerea
voinţei proprii asupra inamicului prin producerea de pierderi umane şi materiale,
nimicirea sau capturarea acestuia.
(2) Ofensiva constituie forma principală şi decisivă de acţiune specifică luptei
armate, prin care Forţele Terestre realizează capturarea, izgonirea sau nimicirea
inamicului, participând la îndeplinirea scopului final al războiului.
(3) Apărarea este forma de acţiune specifică luptei armate, de regulă, impusă şi
adoptată temporar, prin care Forţele Terestre realizează respingerea, oprirea sau
întârzierea acţiunilor inamicului aflat în ofensivă.
Art.50. - Operaţiile de stabilitate şi de sprijin sunt acţiuni militare desfăşurate
în scopul descurajării, prevenirii conflictelor, restabilirii, menţinerii, impunerii şi
edificării păcii, păstrării/restabilirii ordinii constituţionale, acordării ajutorului
umanitar şi reconstrucţiei. Acestea se execută, de regulă, prin alte mijloace decât
operaţiile specifice luptei armate.
Art.51. - Operaţiile intermediare sunt acţiuni militare premergătoare sau
consecutive prin care unităţile din compunerea Forţelor Terestre sunt pregătite sau
sunt aduse în starea din care să poată desfăşura operaţia următoare sau să înceteze
misiunea.
Art.52. - (1) După forţele participante, operaţiile executate sau la care
participă Forţele Terestre pot fi: întrunite; multinaţionale; interdepartamentale;
independente/interarme.
(2) Operaţiile întrunite reprezintă acţiunile executate în cadrul unei grupări de
forţe din care fac parte, pe lângă unităţile Forţelor Terestre, unităţi din cel puţin o altă
categorie de forţe ale armatei.
(3) Operaţiile multinaţionale reprezintă acţiunile executate de o grupare de
forţe în care, pe lângă unităţile din compunerea Forţelor Terestre ale Armatei
României, participă unităţi din armatele altor state.
27 din 377
(4) Operaţiile interdepartamentale reprezintă acţiunile executate de grupări de
forţe din care fac parte, pe lângă Forţele Terestre şi unităţi/elemente din compunerea
altor ministere şi departamente ale statului român sau ale statului gazdă, în operaţiile
desfăşurate pe teritoriul altui stat, precum şi organizaţii şi agenţii locale sau
internaţionale. Modul de organizare, desfăşurare, comanda şi controlul se realizează
pe baza unor ordine/protocoale specifice.
(5) Operaţiile independente ale Forţelor Terestre reprezintă acţiunile executate
exclusiv de către unităţi din compunerea acestei categorii de forţe ale armatei.
Art.53. (1) Operaţiile Forţelor Terestre se desfăşoară în una din următoarele
perioade stări/distincte: în timp de pace; în situaţii de criză; în timp de război; în
perioada postconflict.
(2) De regulă, operaţiile desfăşurate în timp de pace, în situaţii de criză şi în
perioada postconflict fac parte din gama operaţiilor de stabilitate şi de sprijin, iar în
timp de război se desfăşoară operaţii specifice luptei armate.
(3) În anumite situaţii, se pot desfăşura simultan, atât operaţii specifice luptei
armate, cât şi operaţii de stabilitate şi de sprijin.
5. Nivelurile operaţiilor
28 din 377
(2) Obiectivele militare strategice, pentru Forţele Terestre, sunt stabilite de
către Statul Major General, Comandamentul Militar Strategic sau comandamentul
multinaţional de nivel strategic.
(3) Pentru îndeplinirea obiectivelor militare strategice, Forţele Terestre
desfăşoară operaţii de tip campanie/operaţii de nivel strategic.
Art.56. - (1) Operaţiile de nivel operativ ale Forţelor Terestre vizează
îndeplinirea obiectivelor militare stabilite pentru o anumită zonă de operaţii, care
conduc nemijlocit la atingerea obiectivelor strategice.
(2) Pentru îndeplinirea obiectivelor de nivel operativ, Forţele Terestre
desfăşoară operaţii de tip bătălie/operaţii de nivel operativ.
(3) Pe baza artei operative, la nivelul zonei de operaţii, se stabilesc: principiile
de utilizare a forţelor disponibile în zona de operaţii; locul şi momentul acţiunii;
algoritmul utilizării forţelor/dislocarea, angajarea, retragerea; algoritmul bătăliilor/
operaţiilor de nivel operativ; modul de realizare a cooperării - interarme,
intercategorii de forţe, interdepartamentale, multinaţionale.
Art.57. - (1) Operaţiile de nivel tactic ale Forţelor Terestre vizează planificarea
şi executarea manevrei şi focului unităţilor pentru atingerea acelor obiective militare
care însumate duc la îndeplinirea obiectivelor militare de nivel operativ.
(2) Pentru îndeplinirea obiectivelor maxime la nivel tactic, unităţile din
compunerea Forţelor Terestre desfăşoară operaţii de tip lupte şi ciocniri.
6. Structura operaţiilor
29 din 377
cooperează şi cu organele militare teritoriale din zona de responsabilitate. Acesta se
compune din structuri: de decizie; operaţionale; informaţionale; de securitate; de
sprijin logistic.
(3) Gruparea de angajare are drept scop îndeplinirea nemijlocită a scopului
operaţiei şi se compune din: forţele de pe direcţia principală de efort; forţele de pe
o altă direcţie de efort; forţele ce acţionează în sprijinul nemijlocit al efortului
principal.
(4) Rezerva este destinată rezolvării unor situaţii critice neprevăzute, care pot
să apară pe timpul desfăşurării operaţiei şi se compune din unităţi de forţe luptătoare,
de regulă, fără întăriri.
(5) Sistemul logistic este constituit din structurile de comandă, structurile de
execuţie proprii şi cele ale eşaloanelor subordonate, elementele de infrastructură sau
cele cu care se cooperează/colaborează, precum şi din relaţiile funcţionale dintre
acestea.
Art.60. - (1) Sistemul de lovire se organizează potrivit concepţiei operaţiei şi
cuprinde acţiunile tuturor sistemelor de armament şi ale altor mijloace de lovire,
executate în scopul producerii de pierderi, diminuării puterii de luptă şi anihilării
inamicului.
(2) Sistemul de lovire integrează şi efectele barajelor, obstacolelor şi
distrugerilor, precum şi ale operaţiilor de influenţare psihologică, de război
informaţional şi electronic.
(3) Baza sistemului de lovire o constituie loviturile executate cu aviaţia şi
rachetele antiaeriene, precum şi focul artileriei terestre şi antiaeriene şi al
armamentului greu de infanterie.
Art.61. - (1) Amenajarea genistică reprezintă un complex de activităţi care
urmăresc atenuarea sau accentuarea caracteristicilor terenului şi a detaliilor de
planimetrie, în vederea favorizării acţiunilor proprii şi dezavantajării inamicului.
Acesta asigură: stabilitatea şi fermitatea dispozitivului; protecţia personalului, tehnicii
şi a unor obiective împotriva efectelor loviturilor inamicului; întrebuinţarea eficace a
armamentului şi mijloacelor proprii; executarea manevrei de forţe şi mijloace;
30 din 377
inducerea în eroare a inamicului asupra dispozitivului de luptă şi operaţiilor forţelor
proprii.
(2) Amenajarea genistică a zonei de responsabilitate cuprinde totalitatea
misiunilor genistice ce se execută de toate armele în cadrul protecţiei genistice şi de
forţele de geniu în cadrul sprijinului genistic, potrivit concepţiei acţiunilor, în strânsă
legătură cu dispozitivul de luptă şi sistemul de lovire. Aceasta cuprinde, în principal:
executarea fortificaţiilor de campanie, barajelor genistice şi a distrugerilor; deminarea
terenului şi a obiectivelor; executarea culoarelor prin barajele explozive proprii şi ale
inamicului; asigurarea viabilităţii drumurilor de luptă; amenajarea şi deservirea
trecerilor peste obstacole; lucrări de mascare specifice armei executate prioritar pe
direcţiile de acţiune, precum şi pentru apărarea localităţilor şi a obiectivelor.
(3) În cadrul amenajării genistice, se adaptează şi se pun în stare de
operativitate lucrările genistice speciale executate în timp de pace, precum şi alte
lucrări de infrastructură adecvate pentru apărare.
31 din 377
(2) Forţele Terestre cuprind următoarele tipuri de forţe:
a) structuri luptătoare, din care fac parte unităţile de blindate - de tancuri,
mecanizate, de vânători de munte şi unităţile fără blindate - de infanterie, de
paraşutişti/aeropurtate;
b) structuri de sprijin de luptă, din care fac parte unităţile de artilerie,
unităţile de artilerie şi rachete antiblindate, unităţile de artilerie şi rachete antiaeriene,
unităţile de geniu, unităţile de apărare chimică, biologică, radiologică şi
nucleară/CBRN, unităţile de război electronic, unităţile de cercetare, unităţile de
comunicaţii şi informatică, unităţile de poliţie militară;
c) structuri pentru operaţii speciale, din care fac parte unităţile de operaţii
speciale, unităţile de informaţii, unităţile CIMIC etc.
d) structuri logistice din care fac parte unităţile şi formaţiunile de
aprovizionare şi transport, de mentenanţă, medicale, sanitar veterinare, bancare de
campanie;
(3) Misiunile generale ale forţelor sunt stabilite în strânsă concordanţă cu
posibilităţile tehnico-tactice ale armamentului, tehnicii şi echipamentului pe care îl au
în dotare. În funcţie de tipul şi forma operaţiei, precum şi de condiţiile concrete ale
acesteia, comandantul trebuie să cunoască şi să exploateze la maxim posibilităţile
diferitelor tipuri de unităţi din subordine.
(4) De regulă, în scopul integrării şi întrebuinţării adecvate a unităţilor de forţe
luptătoare, comandantul le întăreşte sau nu, după caz, cu unităţi din structurile de
sprijin de luptă şi/sau din cele logistice şi le grupează în funcţie de eşalon şi condiţiile
concrete.
(5) Fiecare din aceste grupări de forţe are principial, o destinaţie şi misiuni
generale bine delimitate, de care comandantul trebuie să ţină cont la stabilirea
misiunilor concrete.
Art.64. - Atunci când comanda grupării intercategorii de forţe/multinaţionale
se exercită de către comandanţi/comandamente din structura Forţelor Terestre, aceştia
trebuie să realizeze integrarea tuturor forţelor aflate sub comanda/controlul lor.
32 din 377
Art.65. - (1) Forţele Terestre îşi sporesc şi perfecţionează continuu puterea de
luptă prin integrarea în operaţie a echipamentului şi tehnicii moderne nou introduse şi
prin utilizarea eficientă şi exploatarea la maximum a posibilităţilor echipamentului şi
tehnicii aflate deja în dotare.
(2) Schimbările în domeniul echipamentului şi tehnicii trebuie să se reflecte cu
promptitudine în procedeele/modalităţile de instruire a unităţilor şi de pregătire şi
desfăşurare a operaţiilor.
Art.66. - Integrarea tipurilor, nivelurilor şi fazelor operaţiilor Forţelor
Terestre sub aspectul scopului, timpului, locului, precum şi al asigurării şi utilizării
resurselor se realizează în cadrul teatrului de operaţii, zonei de operaţii/de acţiune 2 şi
al spaţiului/câmpului de luptă.
Art.67. - (1) Teatrul de operaţii reprezintă o zonă necesară ducerii, conducerii
sau sprijinirii operaţiilor militare pentru fiecare dintre ameninţările majore.
(2) Teatrul de operaţii cuprinde una sau mai multe zone de operaţii delimitate
geografic, incluzând şi spaţiul aerian aflat deasupra/aferent acestora.
Art.68. - (1) Zona de operaţii reprezintă suprafaţa terestră şi spaţiul aerian
corespunzător acesteia în care se desfăşoară operaţia militară.
(2) Zona de operaţii trebuie să aibă o mărime şi o formă adecvate, astfel încât
aceasta să permită comandantului îndeplinirea misiunii, asigurarea protecţiei forţelor
şi integrarea acţiunilor forţelor şi mijloacelor la posibilităţile lor maxime.
(3) În cadrul zonei de operaţii de nivel operativ, comandantul acesteia poate
stabili, în funcţie de situaţie, un număr de zone de operaţii de nivel tactic.
(4) Comandantul învestit cu responsabilitatea operaţiilor, atât în cadrul
teatrului, cât şi în cel al zonei de operaţii, are autoritatea deplină privind integrarea,
controlul şi sincronizarea în timp şi spaţiu a priorităţilor şi efectelor urmărite prin
acţiunile forţelor din subordine, în concordanţă cu intenţia şi concepţia
comandantului eşalonului superior.
Art.69. - (1) Spaţiul de luptă este o porţiune de teren din zona de operaţie
determinată de posibilităţile maxime ale unităţilor de a descoperii şi angaja inamicul
2
Teatrul de operaţii corespunde nivelului strategic, zona de operaţii, nivelului operativ şi celui tactic. În
continuare, în prezentul manual se va folosi expresia “zonă de responsabilitate” cu sensul general de spaţiu de
desfăşurare a operaţiilor de orice nivel, mai puţin atunci când se face referire expresă la un anumit nivel al acestora.
33 din 377
simultan la toate cele trei niveluri ale artei militare - strategic, operativ, tactic, în
minimum două medii în scopul lovirii centrelor de greutate/punctelor decisive ale
acestuia şi a înfrângerii lui psihice şi fizice.
(2) Comandanţii eşaloanelor strategice/operative îşi extind viziunea asupra
spaţiilor de luptă însumate ale unităţilor din subordine, cu sistemele aeriene şi terestre
de cercetare-lovire, sistemele navale şi alte mijloace repartizate sau care acţionează în
folosul lor.
(3) La eşaloanele tactice, spaţiul de luptă este determinat de bătaia
armamentului din dotare şi de terenul în care se desfăşoară operaţiile.
Art.70. - Zona de influenţă reprezintă spaţiul geografic în care comandantul
poate interveni în mod direct în desfăşurarea operaţiei prin utilizarea forţelor
luptătoare sau a sprijinului prin foc aflate, în mod normal, la dispoziţia sa. Ea include
zona de operaţii a unităţii.
Art.71. - Zona de interes reprezintă zona aflată în atenţia comandantului,
incluzând zona de influenţă şi spaţiul adiacent acesteia, care conţine elemente ce pot
afecta desfăşurarea operaţiei şi îndeplinirea misiunii.
Art.72. - (1) În scopul integrării tuturor operaţiilor din spaţiul de luptă,
comandantul/comandamentul forţei întrunite trebuie să realizeze o vizualizare
completă a acestuia, pentru a determina relaţia dintre forţele proprii, pe de o parte şi
dintre acestea şi inamic, pe de altă parte, raportate la factorul timp şi resurse, având
în vedere obiectivul final al operaţiei.
(2) După stabilirea scopului/obiectivului final şi a relaţiilor dintre activităţi în
spaţiul de luptă, comandantul decide cum să desfăşoare operaţiile - de front, în
adâncime, în spaţiul aerian şi informaţional aferente zonei sale de responsabilitate -
pentru a realiza concordanţa cu estimările asupra factorilor misiune; inamic; forţe
proprii, inclusiv forţele de sprijin disponibile; teren, inclusiv starea vremii; timpul la
dispoziţie; consideraţii privind populaţia civilă din zonă/MIFT-TC 3.
3
În continuare, se va folosi formularea factorii MIFT-TC.
34 din 377
(3) Operaţiile terestre duse într-un anumit spaţiu de luptă sunt percepute ca o
acţiune integrată şi unitară şi se structurează după locul în care se desfăşoară, astfel:
operaţii la contact; operaţii în adâncime; operaţii în spate - Anexa nr.2, schema 3, 4.
(4) Integrarea şi sincronizarea operaţiilor în adâncime, la contact şi în spate
este o activitate complexă, ce presupune o înţelegere clară a intenţiei comandantului,
precum şi stimularea iniţiativei, atât din partea comandamentului cât şi a
subordonaţilor.
(5) Succesul integrării şi sincronizării operaţiilor în adâncime, la contact şi în
spate are un rol determinant în atingerea obiectivului final stabilit.
Art.73. - (1) Operaţiile la contact sunt acţiunile desfăşurate de către forţele ce
se confruntă nemijlocit cu inamicul şi includ atât lupta acestor forţe, cât şi cea a
rezervelor tactice aflate la dispoziţia comandanţilor respectivi.
(2) Scopul operaţiilor la contact este diminuarea puterii de luptă a inamicului
prin anihilarea fizică sau capturarea acestuia.
(3) Operaţiile la contact asigură obţinerea victoriei şi au de regulă, rolul decisiv
în finalizarea misiunii.
(4) Operaţiile la contact, de regulă, cuprind: lupta nemijlocită; mascarea;
manevra; sprijinul de luptă; sprijinul logistic pentru forţele aflate în contact cu
inamicul.
(5) Operaţiile la contact ale eşalonului superior includ operaţiile în adâncime,
operaţiile la contact şi operaţiile în spate ale unităţilor subordonate.
(6) În operaţiile la contact, acţiunile rapide, violente şi simultane au şanse mult
mai mari de succes decât cele secvenţiale sau staţionare. În această situaţie
comandantul trebuie să aibă în vedere menţinerea unei rezerve puternice pentru:
exploatarea succesului neprevăzut; revenirea dintr-o situaţie grea creată pe
neaşteptate; fixarea adecvată a inamicului prin operaţii în adâncime.
(7) Forţele Terestre reprezintă singura categorie de forţe ale armatei care poate
realiza dominaţia asupra terenului prin operaţii la contact, utilizând efectele de durată
ale acestora în câmpul de luptă.
35 din 377
(8) În operaţiile la contact, comandantul trebuie să aibă în vedere riscul foarte
ridicat al acestora pentru forţele proprii. În acest scop, se impune alegerea corectă a
timpului şi locului de acţiune, precum şi concentrarea forţelor numai când este
absolută nevoie şi pentru rezultate decisive, utilizându-se cu prioritate concentrarea
efectelor.
Art.74. - (1) Operaţiile în adâncime sunt duse împotriva inamicului dispus
dincolo de zona operaţiilor la contact. Ele se execută la toate eşaloanele prin
comandă, trageri şi manevră şi, în timp, extind spaţiul de luptă până la limita maximă
a posibilităţilor proprii. Executarea acestora cu succes facilitează obţinerea victoriei şi
contribuie la protecţia forţei.
(2) Operaţiile în adâncime urmăresc anihilarea puterii de foc a inamicului,
dezorganizarea conducerii, împiedicarea aprovizionării şi slăbirea moralului acestuia.
Atacul forţelor inamicului în adâncime îl întârzie, îi divizează forţele, îi diminuează
puterea de luptă şi-i grăbeşte înfrângerea.
(3) Afectând forţele propriu-zise ale inamicului, libertatea de acţiune, coerenţa
şi ritmul acţiunilor acestuia, operaţiile în adâncime asigură forţelor proprii
posibilitatea de a alege locul, timpul şi modalitatea de desfăşurare cu succes a
operaţiilor la contact.
(4) Puterea de lovire are un rol esenţial în executarea operaţiilor în adâncime,
în special dacă este aplicată sincronizat cu manevra. Unităţile de paraşutişti/
aeromobile şi cele de blindate asigură Forţelor Terestre capacitatea de a pătrunde în
adâncimea câmpului de luptă pentru a cuceri anumite obiective şi a distruge acele
componente de bază ale puterii de luptă a inamicului a căror angajare cu alte mijloace
ar fi prea costisitoare.
(5) Manevra în adâncime organizată de către eşalonul superior se finalizează de
regulă, cu operaţii la contact pentru eşalonul care o execută nemijlocit.
(6) În operaţiile întrunite/multinaţionale, succesul manevrei în adâncime
impune sincronizarea mijloacelor de sprijin organice ale Forţelor Terestre cu cele ale
celorlalte categorii de forţe ale armatei sau ale forţelor aliate.
36 din 377
Art.75. - (1) Operaţiile în spate extind dimensiunile spaţiale ale acţiunilor unei
unităţi şi asigură resursele necesare ţinerii sub control a ritmului acestora.
(2) Scopul principal al operaţiilor în spate îl reprezintă asigurarea libertăţii de
acţiune a grupărilor angajate la contact, prin protecţia şi susţinerea acestora, precum
şi posibilitatea executării manevrei de către forţele neangajate în operaţie - având în
vedere intenţia şi concepţia comandantului pentru operaţiile la contact şi a celor în
adâncime, în curs de desfăşurare şi viitoare.
(3) Prin operaţiile în spate, comandantul asigură controlul deplin al întăririlor şi
înlocuirilor, al rotirii, generării şi regenerării forţelor.
(4) La nivel tactic, operaţiile în spate sporesc posibilităţile comandantului de a
influenţa ritmul acţiunilor, ajutându-l să exploateze, fără întârziere, orice situaţie
favorabilă.
(5) La celelalte eşaloane, comandantul trebuie să aibă în vedere faptul că, atât
protecţia forţelor şi a celorlalte elemente dispuse în spate, cât şi susţinerea grupărilor
luptătoare aflate în contact cu inamicul sunt influenţate de distanţele mari existente
între cele două zone.
(6) Principalele acţiuni desfăşurate în cadrul operaţiilor în spate sunt: primirea,
concentrarea, deplasarea şi asigurarea securităţii forţelor nou sosite în zona de
responsabilitate; redislocarea forţelor aflate în afara contactului cu inamicul;
stabilirea şi protejarea bazelor de aprovizionare-evacuare; stabilirea, întreţinerea şi
protejarea căilor de comunicaţie; sprijinirea şi protejarea populaţiei şi a
instalaţiilor/obiectivelor civile aflate în zona de responsabilitate.
(7) Comandantul trebuie să aibă permanent în vedere faptul că forţele şi
mijloacele dispuse în spate constituie obiective pentru operaţiile în adâncime ale
inamicului. Pentru protecţia acestora, el trebuie să folosească atât mijloacele active,
cât şi pe cele pasive.
(8) Comandantul instruieşte şi asigură unităţile ce duc operaţii în spate, pentru
a fi în măsură să se apere împotriva celor mai importante ameninţări. Aceste forţe
sunt prevenite despre pericolul atacului inamicului asupra zonei operaţiilor în spate,
fiind gata, atât psihologic cât şi fizic, pentru a face faţă oricărei situaţii. Comandantul
37 din 377
ia măsuri pentru a respinge acţiunile de acest gen ale inamicului, fără a afecta
semnificativ operaţiile la contact.
8. Sisteme de operare
38 din 377
procurare a informaţiilor, desfăşurarea simultană a acestuia la toate eşaloanele şi
difuzarea oportună a datelor prin sistemul informaţional.
(4) Acţiunile pentru culegerea de informaţii impun utilizarea tuturor forţelor şi
mijloacelor aflate la dispoziţia comandantului. Aceste forţe şi mijloace includ:
unităţile/subunităţile aflate în contact nemijlocit cu inamicul; unităţile şi subunităţile
specializate din cadrul forţelor luptătoare şi din cele de sprijin; patrulele şi grupurile
de cercetare; ofiţerii de legătură repartizaţi la alte unităţi; cercetarea aeriană;
cercetarea navală, în zonele maritime şi fluviale.
(5) Informaţiile furnizate comandantului în scopul facilitării procesului luării
deciziei, trebuie să fie clare, concise, relevante şi oportune.
(6) Sistemul informaţional asigură comandantului informaţiile necesare
utilizării eficiente a forţelor disponibile şi furnizează comandamentului date de
specialitate pentru a fundamenta şi pune în aplicare planul operaţiei. Acesta este
sprijinit de eşalonul superior atât pe timpul pregătirii cât şi pe timpul ducerii
operaţiei. De asemenea populaţia locală şi organizaţiile guvernamentale
/neguvernamentale din zonă constituie o sursă importantă de informaţii.
Art.78. - (1) Manevra, ca sistem de operare, este folosită pentru crearea
condiţiilor necesare succesului operaţiei, prin deplasarea forţelor în raport cu
inamicul, astfel încât să-l pună pe acesta într-o poziţie nefavorabilă.
(2) În procesul de transpunere a deciziei în planul de operaţie, comandantul
stabileşte priorităţile şi interdependenţele dintre manevră şi celelalte funcţiuni de
luptă.
Art.79. - (1) Sprijinul prin foc este un element decisiv în obţinerea succesului
în lupta armată şi constă în acţiunea simultană şi coordonată a mijloacelor de lovire
terestre, navale, aeriene şi a celor de război electronic, pentru a susţine operaţiile, atât
la eşaloanele de nivel strategic şi operativ, cât şi la cele de nivel tactic.
(2) El se realizează prin integrarea şi sincronizarea tragerilor şi efectelor
acestora pentru a întârzia, dezorganiza sau nimici forţele şi mijloacele, sistemele de
operare şi instalaţiile inamicului în procesul de îndeplinire a obiectivelor strategice,
operative şi tactice.
39 din 377
(3) Comandantul asigură şi răspunde de: stabilirea priorităţilor; coordonarea,
utilizarea eficientă şi integrarea completă a mijloacelor de foc subordonate, primite în
sprijin/întărire de la eşalonul superior/vecini; descoperirea şi determinarea
elementelor de dispozitiv ale inamicului; repartizarea mijloacelor de tragere; lovirea
obiectivelor; evaluarea efectelor focului şi realizarea concordanţei acestuia cu
concepţia operaţiei.
Art.80. - (1) Apărarea antiaeriană în cadrul zonei de responsabilitate asigură
protecţia forţelor şi mijloacelor proprii faţă de atacul aerian al inamicului şi cuprinde
totalitatea acţiunilor şi măsurilor active şi pasive executate în vederea
anihilării/respingerii sau reducerii eficienţei acţiunilor aeronavelor, rachetelor şi
mijloacelor aeriene fără pilot ale acestuia.
(2) Apărarea antiaeriană a Forţelor Terestre reprezintă o parte a apărării aeriene
a teatrului de operaţii şi se execută, în principal, de către unităţile specializate -
artileria şi rachetele antiaeriene dar şi de celelalte categorii de forţe din structura
unităţilor interarme.
(3) Comandantul grupării forţelor interarme, prin coordonatorul apărării
antiaeriene, integrează posibilităţile de apărare aeriană ale forţelor participante la
operaţie şi stabileşte, pe baza planului de control al spaţiului aerian, măsurile şi
procedurile4 de control al spaţiului aerian pentru întreaga zonă de operaţie.
(4) Controlul operativ/OPCON al acţiunilor de apărare antiaeriană se execută
în sistem întrunit, din Centrul de Operaţii Aeriene, organizat în cadrul
Comandamentului Operaţional Aerian Principal, iar controlul tactic/TACON se
exercită din centrele de control şi raportare organizate la nivelul teatrului de operaţii.
La nivelul Forţelor Terestre, controlul spaţiului aerian se exercită prin coordonatorul
apărării aeriene care, de regulă, este comandantul celui mai mare eşalon de
rachete/artilerie antiaeriene, prin centrele de control şi raportare din zona de operaţii.
Art.81. - (1) Mobilitatea şi protecţia forţelor contribuie la realizarea libertăţii
de manevră şi apărarea forţelor proprii faţă de efectele acţiunilor armamentului
inamicului şi/sau faţă de adversităţile naturii.
4
Totalitatea măsurilor şi activităţilor specifice executate succesiv pentru a ajunge la o decizie/pentru a
îndeplini o decizie.
40 din 377
(2) Obţinerea mobilităţii presupune: trecerea obstacolelor realizate de inamic;
deplasarea în câmpul tactic; asigurarea viabilităţii drumurilor de luptă; asigurarea
trecerii forţelor şi mijloacelor peste obstacolele existente; identificarea itinerarelor
de ocolire a zonelor contaminate.
(3) Pentru realizarea contramobilităţii5 unităţile din compunerea Forţelor
Terestre nimicesc prin trageri forţele şi mijloacele inamicului, folosesc mascarea cu
aerosoli, instalează baraje genistice - explozive, neexplozive şi mixte, execută lucrări
de distrugeri şi beneficiază de acţiunile similare executate de către Forţele Speciale,
Forţele Aeriene şi Forţele Navale.
(4) Acţiunile active de protecţie se realizează prin apărarea antiaeriană,
siguranţa nemijlocită şi apărarea apropiată a elementelor de dispozitiv şi a
instalaţiilor, combinate cu baraje genistice - explozive şi mixte, precum şi lucrări de
distrugeri, iar cele pasive se referă la: inducerea în eroare; protecţia informaţiilor;
dispersarea forţelor şi mijloacelor; întrebuinţarea barajelor genistice neexplozive şi
fortificaţiilor de campanie; apărarea CBRN.
Art.82. - (1) Logistica Forţelor Terestre încorporează o varietate de specialităţi
tehnice şi activităţi funcţionale incluzând sprijinul şi susţinerea logistică, precum şi
folosirea infrastructurii disponibile din zona de responsabilitate.
(2) Prin sprijinul logistic, forţele sunt asigurate din punct de vedere material şi
al asistenţei, urmând fluxul - surse de aprovizionare - militarii aflaţi în contact cu
inamicul, în vederea desfăşurării cu succes a operaţiei.
(3) În procesul de planificare şi conducere, comandantul ţine cont de cerinţele
logisticii, având în vedere că importanţa acesteia creşte odată cu nivelul operaţiei.
Art.83. - (1) Comanda şi controlul reprezintă arta conducerii şi luării deciziei
prin exercitarea autorităţii militare a comandantului pentru planificarea, conducerea,
coordonarea şi controlul forţelor participante la operaţie şi include: deţinerea
neîntreruptă a controlului operaţiei; vizualizarea situaţiei curente şi de perspectivă, în
vederea formulării concepţiei pentru trecerea de la operaţia curentă la cea viitoare, cu
pierderi cât mai mici; stabilirea misiunilor forţelor subordonate; stabilirea priorităţilor
5
Măsuri şi acţiuni de interzicere şi limitare a mobilităţii inamicului.
41 din 377
şi repartiţia forţelor, mijloacelor şi resurselor; alegerea locurilor şi momentelor
optime pentru acţiune; motivarea subordonaţilor înainte şi pe timpul desfăşurării
operaţiei; stabilirea modalităţii şi a momentului modificării planurilor pe timpul
operaţiei.
(2) Comandantul influenţează hotărâtor obţinerea victoriei în operaţiile
militare, în principal prin: repartizarea misiunilor; alocarea resurselor; evaluarea şi
asumarea riscurilor; revederea planurilor pe timpul desfăşurării operaţiei;
angajarea rezervelor; cunoaşterea şi înţelegerea nevoilor subordonaţilor; dirijarea
şi motivarea acestora pentru scopul urmărit.
(3) Comandantul este în permanenţă împreună cu subordonaţii, împărtăşeşte cu
ei greutăţile, bucuriile şi necazurile, gândeşte şi acţionează fără întrerupere pentru
îndeplinirea misiunii în timp scurt, cu minimum de pierderi.
(4) Fiind mai mult artă decât ştiinţă, comanda operaţiei este direcţionată
frecvent de intuiţie şi de experienţa dobândită prin practică şi studiu.
Art.84. - (1) Flexibilitatea actului de comandă asigură libertatea de acţiune
necesară pentru îndeplinirea misiunii proprii fără sau cu minimum de orientare şi
control din partea eşalonului superior, în special atunci când comandantul nu poate
comunica cu comandantul său nemijlocit.
(2) Pentru comandantul unităţii angajate nemijlocit în operaţie, nevoia de
flexibilitate a actului de comandă este mai mare, întrucât acesta nu dispune
permanent de o coordonare continuă din partea eşalonului imediat superior şi nu
poate asigura propriului comandament/structurilor subordonate îndrumarea detaliată
necesară.
(3) Pentru realizarea flexibilităţii actului de comandă, atât comandantul unităţii
cât şi subordonaţii săi trebuie să-şi însuşească concepţia comandantului/şefului
nemijlocit şi să cunoască intenţia eşaloanelor superioare cu două trepte mai sus.
SECŢIUNEA a 4-a
Operativitatea şi proiecţia forţelor
42 din 377
1. Operativitatea
43 din 377
analizează misiunile unităţii şi desemnează ciclurile de atingere a operativităţii
corespunzătoare stării finale cerute.
Art.88. - (1) Capacitatea de dislocare solicită comandanţilor să vizualizeze
întregul proces, derulându-l mental în ordine inversă, de la dislocarea în teatrul de
operaţii a unităţii deplin operaţionale, până la plecarea din locul de dispunere
permanentă.
(2) Planul dislocării include atât fazele operaţiei, cât şi variantele de acţiune în
diferite situaţii şi repetiţiile permise de condiţiile concrete.
(3) Comandanţii îşi iau măsuri pentru recunoaşterea itinerarelor şi a
mijloacelor de dislocare, iar forţele specializate de cercetare/informaţii asigură
colectarea, prelucrarea şi transmiterea datelor necesare.
Art.89. - Capacitatea letală este rezultanta masării efectului distructiv al
sistemelor de luptă, prin utilizarea cu măiestrie a artei operative şi a tacticii în
dislocarea, sprijinul de luptă şi cel logistic al forţelor şi mijloacelor care o generează.
Art.90. - Capacitatea de supravieţuire este dată de eficacitatea tehnologiei şi a
modalităţilor de protecţie, la care se adaugă capacitatea letală a forţei aplicate
inamicului, înainte ca acesta să poată acţiona. Ea presupune dislocarea şi integrarea
unei cantităţi optime de forţe şi mijloace cu acest rol, dar şi o evaluare cât mai realistă
a riscului operativ al misiunii. Uneori, acţiunea ofensivă hotărâtă este de natură să
asigure o protecţie mai mare decât măsurile defensive masive de protecţie în zona de
dispunere.
Art.91. - Capacitatea de susţinere a forţelor în teatru este cel puţin la fel
de importantă ca şi aceea de generare a lor. Comandanţii trebuie să aibă în vedere
această cerinţă pentru toată durata şi în întreg spaţiul de desfăşurare a operaţiei.
2. Proiecţia forţelor
44 din 377
(2) Proiecţia Forţelor Terestre este stabilită de către Statul Major General,
Comandamentul Militar Strategic sau comandamentul multinaţional de nivel
strategic.
(3) Forţele Terestre participă la executarea proiecţiei forţelor atât în operaţii
specifice luptei armate cât şi în operaţii de stabilitate şi de sprijin.
(4) Proiecţia forţelor presupune: generarea şi regenerarea forţelor; alarmarea;
mobilizarea; operaţionalizarea şi dislocarea forţelor; pregătirea şi desfăşurarea
operaţiilor; redislocarea în garnizoanele de reşedinţă/extracţia forţelor şi
demobilizarea acestora.
Art.93. - Asigurarea credibilităţii şi a unei puteri de luptă adecvate a forţelor,
încă din fazele incipiente ale dislocării, constituie unul din principalele elemente ce se
au în vedere în planificarea acelor operaţii de proiecţie a forţelor care implică, în mod
explicit sau potenţial, lupta armată.
Art.94. - (1) Unităţile din forţele dislocabile vor fi gata în permanenţă pentru a
fi alarmate şi dislocate, iar personalul acestora va fi pregătit mental şi fizic pentru a
participa la proiecţia forţelor.
(2) Unităţile desemnate din timp de pace pentru a acţiona într-o anumită zonă
de operaţii execută planificarea detaliată pe misiuni, a proiecţiei forţelor.
Art.95. - În procesul de stabilire a forţelor destinate să fie dislocate într-un
teatru de operaţii/zonă operaţii se urmăreşte ca acestea să corespundă cerinţelor
misiunii atât pe termen scurt cât şi pe termen lung. Se au în vedere: misiunea,
inamicul, terenul, durata, anotimpul şi starea vremii, mijloacele de transport, existenţa
mijloacelor/resurselor dispuse din timp în zona de operaţii şi sprijinul ţării gazdă/al
partenerilor de alianţă sau coaliţie.
Art.96. - Informaţiile precise, oportune, continue şi detaliate, în special în
fazele critice, incipiente ale luării deciziei pentru dislocare, au un rol determinant
pentru succesul operaţiei. Acestea trebuie să stabilească disponibilitatea elementelor
de infrastructură - drumuri, căi ferate, porturi, aerodromuri, materiale de construcţie,
apă, instalaţii de depozitare, resurse şi echipamente de mânuire a materialelor şi
posibilităţile în timp şi spaţiu ale inamicului potenţial.
45 din 377
Art.97. - Comanda operaţiei va fi adaptată problemelor specifice create de
etapa dislocării forţelor - separarea unităţilor în timp şi spaţiu; separarea locului de
sosire al echipamentului de cel al forţelor; disfuncţionalităţile posibile în respectarea
graficului de deplasare; atacurile neaşteptate ale inamicului, precum şi de sistemul de
comunicaţii şi de evoluţiile neprevăzute ale situaţiei.
Art.98. - Proiecţia logisticii este strâns legată de dimensiunea forţei, stocurile
existente în teatrul/zona de operaţii şi posibilităţile de sprijin ale ţării gazdă/zonale. În
funcţie de situaţia şi posibilităţile concrete se organizează baze de sprijin înaintate,
intermediare şi în teatru şi se realizează sistemul de aprovizionare continuu pe uscat,
pe calea aerului sau pe apă.
Art.99. - Pregătirea forţelor începe în garnizoanele de reşedinţă, având în
vedere condiţiile şi particularităţile probabile ale misiunii. Pregătirea se continuă pe
toată durata operaţiei, în măsura în care permit timpul şi celelalte condiţii. Unităţile
participante vor acorda o importanţă deosebită schimbului de învăţăminte rezultate în
urma acţiunilor executate anterior.
Art.100. - De regulă, operaţiile de proiecţie a Forţelor Terestre vor fi
multinaţionale. Acest lucru impune luarea tuturor măsurilor de asigurare a unităţii de
efort şi a încrederii reciproce, cum ar fi: interoperabilitatea; structuri de comandă şi
control adecvate; traducători.
Art.101. - Impactul mijloacelor de comunicare în masă asupra operaţiilor de
proiecţie a forţelor va fi asigurat prin accesul lor continuu, controlat, pe toată durata
operaţiei, la informaţiile destinate publicului. O importanţă deosebită se acordă şi
informării oportune şi eficiente a întregului personal din compunerea forţei.
Art.102. - Activităţile postconflict şi tranziţia către starea de pace se au în
vedere încă din stadiile incipiente ale planificării şi desfăşurării proiecţiei forţelor,
astfel încât acestea să se desfăşoare în mod eficient.
SECŢIUNEA a 5-a
Puterea de luptă
46 din 377
Art.103. - (1) Puterea de luptă a unităţilor din compunerea Forţelor Terestre
este rezultanta combinării elementelor: informaţii; manevră; putere de lovire;
protecţie; comandă. Aceasta exprimă abilitatea forţelor de a executa operaţii militare.
(2) Folosirea propriu-zisă şi susţinerea elementelor puterii de luptă în mod
unitar este de natură să decidă rezultatul final al operaţiilor de orice tip.
(3) Comandantul trebuie să urmărească integrarea manevrei, puterii de lovire şi
protecţiei în varianta optimă pentru situaţia creată.
Art.104. - (1) Informaţiile dau tărie conducerii şi amplifică efectele manevrei,
protecţiei şi puterii de lovire. Ele provin din surse specializate sau nespecializate,
umane sau tehnice şi pot fi obţinute prin acţiuni specifice şi prin alte modalităţi aflate,
la un moment dat, la dispoziţia comandantului.
(2) Sistemele moderne de informaţii organizate în reţele ajută liderii de la toate
nivelurile să ia decizii într-un timp mai scurt. Deciziile bune, transmise oportun
permit Forţelor Terestre să maseze efectele puterii de luptă în mod mai rapid şi mai
eficace decât inamicul. Aceasta permite Forţelor Terestre să vadă, să înţeleagă şi să
acţioneze primele.
(3) Informaţia este utilizată de către ambele părţi aflate în conflict, fie direct,
fie indirect pentru a obţine avantaje exploatabile şi a le valorifica împotriva
obiectivelor selectate în acest sens, în modalităţi similare sincronizării şi utilizării
focului pentru îndeplinirea misiunilor.
(4) Capabilităţile sistemelor moderne specifice de a oferi informaţii în timp real
pentru toate nivelurile de conducere şi acţionale pot genera tentaţia comandanţilor, în
special a celor de la eşaloanele superioare, de a interveni în direcţionarea nemijlocită
a acţiunilor tactice minore, ceea ce ar fi de natură să reducă avantajele acestora.
Art.105. - (1) Manevra determină creşterea puterii de luptă, prin avantajul
poziţional obţinut ca urmare a dispunerii forţelor în punctele decisive pentru
executarea sau ameninţarea cu executarea focului prin ochire directă sau din poziţii
de tragere acoperite, pentru masarea efectelor acţiunilor proprii, realizarea
47 din 377
surprinderii, şocului psihologic şi a prezenţei fizice precum şi pentru obţinerea
dominaţiei morale asupra inamicului.
(2) O manevră reuşită cere din partea comandantului atât anticipare şi agilitate
mentală, cât şi o îmbinare judicioasă a mişcării cu puterea de lovire şi protecţia
forţelor care o execută.
(3) Creşterea puterii de luptă proprii se poate obţine şi fără deplasare, prin
obligarea inamicului de a intra într-o poziţie dezavantajoasă, efectul fiind similar
celui obţinut prin manevră.
(4) Deplasarea şi dispunerea unităţilor pe timpul dislocării acestora în zona de
responsabilitate, înaintea declanşării operaţiei, reprezintă elemente de manevră dacă,
prin acestea, se obţine un avantaj poziţional şi se poate influenţa rezultatul final al
operaţiei.
(5) Prin manevră, comandantul pune în mod continuu probleme inamicului,
făcându-i ineficiente reacţiile şi determinând înfrângerea acestuia. Avantajul
poziţional şi tăria date de prezenţa fizică a componentei terestre a forţelor armate,
obţinute prin manevră, sunt unice şi nu pot fi substituite de alte elemente.
(6) Mijloacele aeriene organice şi cele date în sprijin Forţelor Terestre sunt de
natură să asigure o flexibilitate şi mobilitate crescute, precum şi avantaje clare privind
informaţiile, protecţia şi efectul letal, însă aspectul temporar al acţiunilor din aer nu
poate înlocui necesitatea prezenţei permanente în teren a Forţelor Terestre.
Art.106. - (1) Puterea de lovire reprezintă forţa distructivă a fiecărei unităţi şi
are rol determinant în înfrângerea voinţei de a lupta a inamicului.
(2) Puterea de lovire a unei unităţi se realizează potrivit concepţiei operaţiei; ea
se exprimă în capacitatea unităţii de a executa lovituri/foc cu mijloacele la dispoziţie
şi vizează efectul real ce se obţine ca urmare a utilizării sale coordonate în operaţie,
indiferent de nivelul acesteia.
(3) Puterea de lovire include sprijinul prin foc al misiunilor, executat
independent sau în combinaţie cu manevra, pentru a realiza nimicirea inamicului.
(4) Pentru a spori efectul letal al puterii de lovire, comandantul trebuie să
utilizeze cu măiestrie şi pricepere bătaia şi precizia crescute ale sistemelor de
48 din 377
armament cu tragere prin ochire directă şi din poziţii de tragere acoperite, ce folosesc
muniţie dirijată prin laser şi sisteme integrate de cercetare.
(5) Integrarea puterii de lovire cu fumizarea şi sistemele de război electronic
duce la ruperea coeziunii, dezorganizarea acţiunilor inamicului şi producerea unor
efecte psihologice sau fizice specifice.
(6) Atingerea efectului maxim al puterii de lovire la nivel strategic, operativ şi
tactic necesită integrarea deplină a sistemelor şi procedeelor de stabilire a
priorităţilor, de determinare şi urmărire a obiectivelor, de repartizare a mijloacelor de
executare a focului şi de evaluare a rezultatelor, precum şi sincronizarea permanentă
a acesteia cu celelalte sisteme de atac împotriva inamicului.
Art.107. - (1) Protecţia conservă puterea de luptă a forţelor, în aşa fel încât
comandantul să le poată utiliza în momentele şi locurile decisive. Componentele
principale ale protecţiei sunt: securitatea şi inducerea în eroare; menţinerea sănătăţii
şi moralului militarilor; prevenirea accidentelor; evitarea fratricidului.
(2) Securitatea şi inducerea în eroare previn localizarea forţelor proprii şi
cunoaşterea acestora - compunere, posibilităţi - de către inamic. În acest scop, un rol
deosebit revine contracarării acţiunilor de obţinere de informaţii desfăşurate de către
inamic şi asigurării succesului propriilor acţiuni. Dispersarea forţelor şi mijloacelor,
mascarea, disciplina, apărarea aeriană a forţelor şi a celorlalte elemente de dispozitiv,
măsurile de protecţie şi siguranţă şi lucrările de amenajare genistică contribuie în
mod substanţial la reducerea pierderilor provocate de către inamic şi constituie o
parte importantă a protecţiei.
(3) Menţinerea moralului militarilor presupune luarea măsurilor pentru
realizarea coeziunii şi spiritului de echipă în cadrul unităţii, având în vedere bunul
trai, moralul şi starea de spirit ale întregului personal, precum şi măsuri pentru
asigurarea continuă a asistenţei medicale adecvate, revenirea rapidă în cadrul
unităţilor a luptătorilor cu răni uşoare şi pentru utilizarea eficientă a sistemelor de
evacuare, reparare şi înlocuire a materialelor necesare bunului trai şi sănătăţii
militarilor.
49 din 377
(4) Celelalte elemente componente ale protecţiei sunt tratate detaliat în
capitolul XV.
Art.108. - (1) Comanda reprezintă elementul cel mai dinamic al puterii de
luptă, realizându-se la toate eşaloanele prin ofiţeri, subofiţeri şi gradaţi cu un înalt
nivel de competenţă.
(2) Comandantul imprimă militarilor voinţa de a învinge, stabileşte ţelul,
asigură orientarea şi motivarea subordonaţilor în operaţie. El stabileşte modul de
realizare a manevrei precum şi utilizarea adecvată a puterii de lovire şi protecţiei în
operaţiile militare. Nici o atribuţie a acestuia în timp de pace nu este mai importantă
decât instruirea profesională proprie şi a subordonaţilor, precum şi înţelegerea
dimensiunii umane a actului de comandă, acestea ajutându-l să înţeleagă efectele
determinate de condiţiile specifice ale operaţiilor asupra întregului personal din
subordine.
(3) Selecţia comandanţilor trebuie realizată pe baza profilului lor moral,
fermităţii, puterii, voinţei şi competenţei profesionale. Ei trebuie să imprime
eşalonului comandat ideile, dorinţele, energia şi metodele proprii. Influenţa personală
şi competenţa comandanţilor au o contribuţie însemnată, uneori decisivă, la rezultatul
final al operaţiilor.
(4) Comandanţii cu o personalitate puternică şi militarii devotaţi constituie cel
mai important element de multiplicare a puterii de luptă.
CAPITOLUL II
Comanda şi controlul
SECŢIUNEA 1
Generalităţi
50 din 377
Art.109. - Întrebuinţarea Forţelor Terestre, în litera şi spiritul misiunilor lor
legitime, are loc, în exclusivitate, pe baza deciziei autorităţilor constituţionale
abilitate, care poartă întreaga răspundere cu privire la legalitatea hotărârilor luate şi
a directivelor date în acest sens.
Art.110. - (1) În operaţiile militare moderne, comandanţii asimilează şi
prelucrează o cantitate foarte mare de informaţii pentru a vizualiza spaţiul de luptă, a
evalua situaţia, a direcţiona şi coordona operaţiile în vederea obţinerii victoriei.
(2) Însuşirea, înţelegerea şi interpretarea situaţiei curente şi viitoare a forţelor
proprii şi a inamicului, formularea concepţiei şi direcţionarea operaţiei reprezintă
cerinţele principale ale exercitării comenzii .
Art.111. - (1) Actul de comandă trebuie să fie ferm, dar suficient de flexibil
pentru a permite manifestarea iniţiativei subordonaţilor şi exploatarea oportună a
ocaziilor favorabile ivite pe câmpul de luptă.
(2) Comanda se exercită din locul unde se găseşte comandantul, din punctele
de comandă proprii sau din punctul de comandă al unei unităţi subordonate.
Art.112. - Comanda şi controlul operaţiei este procesul prin care comandantul
impune subordonaţilor voinţa şi intenţiile sale privind desfăşurarea operaţiei.
Comanda include autoritatea şi responsabilitatea comandantului asupra forţelor din
subordine şi are două componente fundamentale: decizia; conducerea8.
Art.113. - (1) Decizia comandantului anticipează activităţile ce vor fi
declanşate şi rezultatele ce pot fi aşteptate prin punerea în practică a acesteia şi
reflectă caracterul ireversibil al operaţiilor începute, precum şi consecinţele actului
decizional.
(2) Luarea deciziei implică judecăţi strategice, operative şi tactice, în funcţie de
situaţie, obligându-l pe comandant să soluţioneze în mod continuu şi cu operativitate
următoarele probleme: dacă să decidă; când să decidă; ce să decidă.
(3) Instrumentele de aplicare a deciziilor includ sistemele de comunicaţii şi
informatică.
8
Cu referire, în special, la ansamblul acţiunilor comandantului pentru influenţarea, motivarea şi direcţionarea
subordonaţilor pentru îndeplinirea misiunii; corespondentul din limba engleză al termenului leadership.
51 din 377
Art.114. - (1) Conducerea vizează influenţa exercitată de comandant asupra
oamenilor, individual şi în grup, fiind focalizată preponderent asupra relaţiei specifice
care se stabileşte între acesta şi subordonaţii săi.
(2) Conducerea presupune: asumarea responsabilităţii deciziilor; loialitate faţă
de subordonaţi; direcţionarea forţelor şi resurselor repartizate către finalul dorit;
stabilirea unui climat de lucru în echipă, care să genereze succesul; curaj fizic şi
moral în faţa adversităţilor; o viziune care focalizează, dar şi anticipează cursul
operaţiilor viitoare.
Art.115. - (1) Controlul constituie acea secvenţă a comenzii operaţiei prin care
comandantul realizează următoarele: îşi exercită autoritatea cu care este investit
asupra unităţilor proprii şi a celor primite temporar sub comandă/control; influenţează
evenimentele/cursul operaţiei într-o anumită zonă de operaţii, uneori şi între anumite
limite de timp; monitorizează starea eficienţei organizaţionale; identifică abaterile
faţă de standardele stabilite şi le corectează.
(2) Controlul asigură: sincronizarea acţiunilor în toată zona de responsabilitate;
măsurarea, raportarea şi corectarea performanţei unităţilor aflate sub control, fără a
afecta semnificativ libertatea de acţiune a acestora; menţinerea sau delegarea
autorităţii; exercitarea comenzii din orice punct critic de pe câmpul de luptă;
posibilitatea revederii planurilor viitoare concomitent cu desfăşurarea operaţiei
curente.
(3) În limitele intenţiei comandantului, comandamentele acţionează permanent
pentru orientarea şi menţinerea sub control a acţiunilor unităţilor de care răspund,
precum şi pentru alocarea corespunzătoare a resurselor, în vederea obţinerii
rezultatului final urmărit.
Art.116. - (1) Unităţile din compunerea Forţelor Terestre participante la
operaţii multinaţionale se pot afla în relaţii de comandă, de control, de sprijin, de
cooperare şi de subordonare specifice9/Anexa nr.5, dar comanda deplină rămâne un
atribut exclusiv naţional.
(2) Din punct de vedere al relaţiilor de comandă, o structură militară se poate
9
Semnificaţia sintagmelor, corespondenţii lor în limba engleză, precum şi conţinutul relaţiilor aferente
acestora sunt detaliate în anexele nr. 1, 3, 4 şi 5.
52 din 377
găsi în una din situaţiile următoare: comanda totală; comanda operaţională;
comanda tactică.
(3) Din punct de vedere administrativ şi logistic, relaţiile de comandă pot fi:
sub comandă pentru administrare; sub comandă pentru administrare parţială; sub
comandă pentru mentenanţa zilnică.
(4) Relaţiile de control pot fi sub forma: control operaţional; control tactic;
control administrativ.
(5) Relaţiile de sprijin/Anexa nr.4 se stabilesc atunci când o unitate/structură,
element, ajută, protejează, completează sau sprijină o grupare de forţe. Din punct de
vedere al relaţiilor de sprijin, o structură militară se poate găsi în una din situaţiile
următoare: sprijin direct; sprijin reciproc; sprijin nemijlocit; sprijin general.
(6) Subordonarea şi transferul forţelor are loc în cadrul procesului de
proiectare şi generare a forţelor sau pentru îndeplinirea unor misiuni. Din punctul de
vedere al relaţiilor faţă de eşalonul superior, forţele se pot găsi în una din următoarele
relaţii de subordonare: organică; permanentă - prin repartiţie ca întărire; subordonare
temporară - prin repartiţie pentru sprijin.
SECŢIUNEA a 2-a
Structuri de comandă şi exercitarea comenzii
53 din 377
(2) Comanda în domeniul operaţional reprezintă totalitatea activităţilor şi
măsurilor care vizează planificarea, organizarea şi conducerea operaţiilor militare în
concordanţă cu normele de drept interne şi internaţionale în vigoare, legile luptei
armate, procedurile şi standardele operaţionale stabilite şi se exercită în scopul
conducerii grupărilor de forţe necesare pentru desfăşurarea operaţiilor în situaţii de
criză sau război.
(3) Comanda în domeniul administrativ reprezintă ansamblul activităţilor şi
măsurilor întreprinse pentru: implementarea politicilor privind resursele umane şi
materiale; pregătirea pentru luptă şi pentru activităţile specifice vieţii militare a
întregului personal din Forţele Terestre; desfăşurarea pregătirii comandamentelor,
instruirii forţelor şi a învăţământului militar; organizarea ridicării graduale a
capacităţii de luptă a structurilor Forţelor Terestre; trecerea acestora de la starea de
pace la starea de război, inclusiv prin mobilizare; punerea la dispoziţia
comandamentelor operaţionale a forţelor şi mijloacelor stabilite, în acest sens, de
către autorităţile abilitate; planificarea şi conducerea acţiunilor militare, de regulă, cu
forţele şi mijloacele rămase la dispoziţie, precum şi a altor activităţi cu implicaţii
teritoriale, în zonele de dislocare şi de responsabilitate; elaborarea sau participarea la
iniţierea actelor normative cu privire la gestionarea forţelor.
Art.119. - (1) La nivel strategic, comanda operaţională a Forţelor Terestre se
exercită în timp de pace, în situaţii de criză şi în timp de război, de către şeful Statului
Major General prin Centrul Operaţional de Conducere Militară/COCMIL, prin
Centrul Naţional de Conducere Militară/CENCOMIL şi prin Comandamentul Militar
Strategic.
(2) La nivel operativ, comanda operaţională se exercită de către
Comandamentul Forţelor Terestre sau comandamentul operaţional întrunit.
(3) La nivel tactic, comanda operaţională se exercită de către comandamentele
operaţionale tip divizie, comandamentele de brigăzi/similare şi/sau comenzile de
unităţi/subunităţi.
Art.120. - Comanda administrativă a Forţelor Terestre se exercită: la nivel
strategic, de către Statul Major General; la nivel operativ, de către Statul Major al
54 din 377
Forţelor Terestre; la nivel tactic, de către comandamentele de divizie şi de brigadă şi
comenzile de unităţi/subunităţi.
Art.121. - (1) În condiţiile stării de urgenţă, la ordinul autorităţilor
constituţionale abilitate, Statul Major al Forţelor Terestre participă la organizarea şi
conducerea activităţilor pentru sprijinul logistic al forţelor Ministerului
Administraţiei şi Internelor, atunci când acesta este solicitat.
(2) În situaţia iminenţei ori a producerii unor dezastre sau accidente de mari
proporţii, Statul Major al Forţelor Terestre şi comandamentele/comenzile
subordonate asigură, organizează şi conduc potrivit planurilor de cooperare/
intervenţii şi a măsurilor stabilite de către Comisia Guvernamentală de Apărare
Împotriva Dezastrelor, participarea cu forţe şi mijloace pentru limitarea şi înlăturarea
efectelor dezastrelor naturale şi ale accidentelor.
Art.122. - Pentru starea de asediu, Statul Major al Forţelor Terestre şi
comandamentele/comenzile subordonate, la ordinul autorităţilor constituţionale
abilitate, participă la conducerea aplicării măsurilor impuse prin decretul de instituire
a acesteia.
Art.123. - (1) Comanda unităţilor din compunerea Forţelor Terestre se exercită
de către comandamente/comenzi. În unele situaţii de criză şi pe timp de război
acestea se dispun în puncte de comandă - de bază, de rezervă, înaintat sau ajutător.
(2) Comandamentul este structurat pe compartimente, grupate în funcţie de
eşalon, natura unităţii, tipul şi specificul misiunii executate de către aceasta, precum
şi de gradul de asigurare cu personal şi acţionează integral sau numai cu anumite
structuri pentru îndeplinirea misiunii primite/deduse.
(3) Din necesităţi funcţionale - pentru anumite activităţi, acţiuni,
comandamentele pot fi structurate în: grupa de coordonare; grupa specială; grupa
comandantului.
(4) Pe timpul pregătirii şi desfăşurării operaţiei, comandantul poate stabili şi o
altă organizare a comandamentului, adecvată cerinţelor şi condiţiilor concrete.
(5) Comanda Forţelor Terestre se realizează utilizând suportul tehnic al STAR
- componenta reţelei de transmisiuni permanente/RTP şi componenta de campanie.
55 din 377
Art.124. - (1) Comanda forţelor de sprijin logistic, parte integrantă a comenzii
Forţelor Terestre, cuprinde un ansamblu de măsuri ce se exercită de către structurile
de comandă şi de sprijin logistic şi vizează planificarea şi organizarea acţiunilor
forţelor avute la dispoziţie, în vederea susţinerii logistice a acestora.
(2) Comanda administrativă a forţelor de sprijin logistic din structura Forţelor
Terestre include Structura Resurse din Statul Major al Forţelor Terestre,
comandamentele de baze şi brigăzi logistice.
(3) Comanda operaţională a forţelor de sprijin logistic se realizează de
comandantul unităţii, din punctul de comandă, prin modulul de sprijin logistic.
SECŢIUNEA a 3-a
Comunicaţii şi informatică
56 din 377
(2) Reciprocitatea legăturii este obligatorie în situaţiile în care: o unitate este
pusă sub comanda şi controlul unui stat major de naţionalitate diferită - în operaţiile
multinaţionale; unităţi de nivel brigadă şi mai mari sunt vecine.
CAPITOLUL III
Desfăşurarea operaţiei
SECŢIUNEA 1
Pregătirea operaţiei
1. Planificarea
10
Declanşarea/începerea operaţiei se concretizează, în ofensivă, prin focul executat în pregătirea de foc,
începerea deplasării forţelor luptătoare şi executarea atacului iar în apărare, prin focul executat în contrapregătire şi/sau
pentru lovirea inamicului pe timpul apropierii şi desfăşurării pentru ofensivă/în raioanele de concentrare.
57 din 377
Art.130. - Planificarea operaţiei constituie componenta de bază a pregătirii
operaţiei şi presupune: iniţierea planificării; orientarea personalului; elaborarea
concepţiei operaţiei; elaborarea planului operaţiei; revederea planului operaţiei;
elaborarea planurilor de sprijin ale operaţiei.
Art.131. - (1) Iniţierea planificării se execută pe baza directivei pentru
iniţierea acţiunilor militare/ordinului de operaţie primită de la eşalonul superior sau
din proprie iniţiativă, pe baza misiunii deduse, ca răspuns la evenimentele/acţiunile
care au loc în zona de responsabilitate a unităţii.
(2) În cazul când primeşte responsabilitatea să elaboreze planul
operaţiei/OPLAN sau COPLAN - comandantului i se precizează prin directiva/
ordinul eşalonului superior sarcinile de planificare, forţele şi resursele alocate şi
orientarea de planificare.
(3) Iniţierea planificării cuprinde: însuşirea misiunii primite; aprofundarea
misiunii; elaborarea principalelor probleme pentru planificare.
(4) În urma însuşirii misiunii primite sau aprofundării celei deduse,
comandantul trebuie să înţeleagă următoarele elemente fundamentale: centrul de
greutate al forţei; punctele decisive; abordările directe şi indirecte ale inamicului;
punctele critice probabile ale operaţiei; secvenţele operaţiei şi succesiunea acestora;
manevrele şi dispersarea prin manevră; ritmul; reconcentrarea forţelor sau a efortului.
(5) Scopul principal al aprofundării misiunii primite este de a identifica şi
delimita, în timp şi spaţiu, responsabilităţile şi secvenţele pentru îndeplinirea
obiectivelor. Aceasta include, de asemenea, interpretarea corectă a misiunii,
definirea condiţiilor geografice şi de altă natură care pot afecta sau influenţa
misiunea, reevaluarea potenţialului forţelor proprii şi al inamicului probabil,
determinând punctele tari şi pe cele vulnerabile ale ambelor părţi.
(6) Elaborarea problemelor principale ale planificării constă în: identificarea
şi definirea misiunii de către comandant; identificarea limitelor operaţiei;
determinarea cerinţelor de informaţii; stabilirea datelor privind coordonarea
modulelor/activităţilor pentru executarea planificării.
58 din 377
(7) Prin identificarea şi definirea misiunii se asigură răspuns la următoarele
probleme: care este misiunea; cine şi cu ce forţe o execută; când şi unde va avea loc
acţiunea; motivaţia.
(9) Pentru aceasta comandantul stabileşte centrele de greutate, punctele
decisive, direcţiile operaţiei, punctele de vulnerabilitate şi capacitatea operaţională a
forţei prognozată la finalul operaţiei.
(10) Identificarea limitelor operaţiei vizează stabilirea dimensiunilor temporale,
spaţiale, acţionale şi a constrângerilor impuse procesului de planificare.
(11) Determinarea cerinţelor de informaţii constă în stabilirea naturii şi a
ponderii datelor necesare elaborării cursurilor operaţiei, a zonelor de unde să provină
acestea, precum şi a intervalelor de timp în care să fie difuzate planificatorilor.
(12) Realizarea coordonării activităţii modulelor vizează stabilirea priorităţilor,
încadrarea în timp a acestora, stabilirea procedurilor de stat major, a persoanelor
participante la procesul de planificare, precum şi a rapoartelor şi a informărilor ce vor
fi întocmite.
Art.132. - (1) Orientarea personalului implicat în planificarea operaţiei se
execută de către comandant, personal sau prin şeful de stat major. Aceasta se
realizează pe baza însuşirii şi aprofundării misiunii şi asigură caracterul unitar al
activităţilor şi documentelor/estimărilor, propunerilor etc. elaborate de către acesta,
prin direcţionarea şi focalizarea gândirii şi efortului întregului personal din
compunerea comandamentului. Ea se realizează în aşa fel încât să nu lase nici un
dubiu asupra intenţiei comandantului şi să exprime cât mai mult din viziunea acestuia
asupra misiunii şi a modalităţii de îndeplinire a obiectivului final.
(2) Orientarea personalului cuprinde: evaluarea situaţiei; prezentarea
concepţiei eşalonului superior/intenţiei comandantului; îndrumarea pentru planificare.
(3) Activitatea de evaluare a situaţiei are scopul de a identifica şi delimita, în
timp şi spaţiu, responsabilitaţile şi secvenţele pentru îndeplinirea obiectivelor.
Aceasta include, de asemenea, identificarea misiunii şi a obiectivelor stabilite, a
forţelor operaţionale puse la dispoziţie şi eventualelor nevoi de creştere a nivelului
59 din 377
de operativitate sau de redislocare, a resurselor ce trebuie asigurate după o estimare
iniţială, a nevoilor de sprijin logistic şi a riscurilor.
(4) Concepţia eşalonului superior/intenţia comandantului reprezintă expresia
concisă - scrisă sau verbală - a scopului operaţiei/obiectivului final urmărit şi trebuie
exprimată cu suficientă claritate pentru a fi înţeleasă întocmai, atât de către propriul
comandament, cât şi de către toţi comandanţii/executanţii subordonaţi până la nivelul
de comandă/execuţie situat cu două eşaloane mai jos. Aceasta asigură concentrarea
tuturor acţiunilor subordonaţilor asupra a ceea ce trebuie realizat pentru obţinerea
succesului, chiar şi atunci când planul şi concepţia operaţiei nu mai corespund în
totalitate situaţiei concrete.
(5) Îndrumarea pentru planificare presupune redactarea şi transmiterea ghidului
cu ideile de bază ale comandantului pentru declanşarea procesului.
Art.133. - (1) Elaborarea concepţiei exprimă viziunea comandantului asupra
intenţiei şi acţiunilor probabile ale inamicului, precum şi asupra operaţiei ce urmează
a fi desfăşurată pentru atingerea obiectivului final de către forţele din subordine.
(2) Concepţia se bazează pe cursul operaţiei ales de comandant pentru
îndeplinirea misiunii şi răspunde la întrebările ce, unde şi cum vor acţiona forţele
proprii pentru a obţine efectul dorit. Răspunsul la aceste întrebări trebuie să fie
suficient de detaliat pentru a permite comandamentului şi comandanţilor subordonaţi
să înţeleagă ce au de făcut şi cum trebuie să acţioneze pentru îndeplinirea obiectivelor
operaţiei respective.
(3) Atunci când concepţia operaţiei nu poate fi elaborată în volum complet, ea
trebuie să includă cel puţin modul de întrebuinţare a forţelor luptătoare şi de realizare
a sprijinului prin foc.
(4) Prin concepţia operaţiei, comandantul stabileşte direcţia/obiectivul
principală de efort şi alte direcţii/obiective de efort. Acestea permit alocarea
resurselor în mod adecvat, asigurarea focalizării acţiunilor concomitent cu fixarea
priorităţilor şi determinarea riscurilor, realizarea unităţii eforturilor şi înţelegerea
intenţiei comandantului.
60 din 377
(5) Elaborarea concepţiei constă în: analiza misiunii; prezentarea intenţiei
comandantului şi a scopurilor acţiunii; îndrumarea planificării şi elaborarea cursurilor
operaţiei; elaborarea estimărilor; prezentarea estimărilor şi selectarea cursului optim
al operaţiei; precizarea deciziei; reformularea misiunii; redactarea şi prezentarea
concepţiei operaţiei pentru aprobare.
(6 ) Analiza misiunii constă în studierea informaţiilor despre inamic, forţele
proprii şi despre zona de responsabilitate. Scopul analizei misiunii este de a
determina factorii şi condiţiile specifice ale situaţiei în care se realizează misiunea.
(7) Îndrumarea planificării şi elaborarea cursurilor operaţiei presupune
redactarea şi transmiterea ghidului de planificare al comandantului cu informaţiile şi
datele necesare planificatorilor, precum şi întocmirea cursurilor operaţiei.
(8) Elaborarea cursurilor operaţiei are la bază analiza misiunii şi estimările
modulelor din comandament şi ale comandanţilor unităţilor de sprijin.
(9) Un curs al operaţiei trebuie să răspundă la întrebările: ce tip de operaţie, ce
formă şi ce procedeu se adoptă; când se desfăşoară operaţia; cum se folosesc forţele
şi mijloacele la dispoziţie; de ce se desfăşoară operaţia; care este finalitatea operaţiei.
(10) Elaborarea estimărilor se desfăşoară concomitent cu analiza misiunii şi
presupune studierea informaţiilor despre inamic, forţele proprii şi zona de operaţii.
Estimările au în vedere influenţa factorilor de situaţie asupra îndeplinirii misiunii şi
au ca rezultat concluzii, recomandării sau propuneri care conturează cursurile posibile
ale operaţiei.
(11) Prezentarea estimărilor şi selectarea cursului optim al operaţiei presupune
executarea recunoaşterilor şi compararea cursurilor acţiunii forţelor proprii cu cele
ale inamicului. Pentru analiza unui curs al operaţiei, comandantul desfăşoară
următoarele activităţi: vizualizează acţiunile ambelor forţe în desfăşurarea lor logică,
luând în calcul estimările făcute; evaluează posibilităţile de succes ale acţiunilor
proprii prin comparaţie cu acţiunile inamicului; stabileşte gradul de risc şi de
acceptabilitate a lui; stabileşte măsuri active/pasive pentru reducerea efectelor
acţiunilor inamicului asupra forţelor proprii.
61 din 377
(12) Recunoaşterile se execută în funcţie de eşalon, de nevoi şi de timp şi au, în
principal, scopul de a verifica informaţiile cunoscute despre zona de responsabilitate,
influenţa caracteristicilor acesteia şi fezabilitatea cursurilor operaţiei.
(13) Estimarea comandantului este un proces continuu care îl ajută pe acesta să
aleagă cel mai bun curs al operaţiilor, având ca rezultat final o viziune clară asupra
situaţiei inamicului şi a forţelor proprii, a scopului urmărit sau misiunii şi o exprimare
clară a alternativelor.
(14) Comandantul revede şi actualizează în mod continuu situaţia, prin:
contactul permanent cu subordonaţii; cunoaşterea estimărilor acestora; observarea
personală a operaţiilor; relaţiile directe cu comandanţii eşaloanelor superioare/
similare; prin primirea continuă a informaţiilor necesare.
(15) Pe timpul estimării, comandantul analizează cursurile operaţiei, le
compară şi decide asupra cursului optim al operaţiei.
(16) Decizia reprezintă opţiunea comandantului privind executarea operaţiei şi
se materializează în concepţia operaţiei.
(17) Concepţia operaţiei trebuie să cuprindă: argumentaţia şi metodologia
utilizată de comandant pentru îndeplinirea misiunii date; misiunea - inclusiv
finalitatea dorită; intenţia comandantului; informaţiile necesare comandanţilor
subordonaţi, statelor majore ale componentelor şi structurilor de sprijin, privind
scopul, natura şi sarcinile de planificare ce le revin pentru misiune; conducerea
operaţiilor; cerinţe de forţe şi capacităţi; execuţia.
(18) Redactarea şi prezentarea concepţiei operaţiei pentru aprobare trebuie să
determine dacă elementele de bază ale concepţiei comandantului sunt suficiente
pentru îndeplinirea misiunii, să evalueze viabilitatea prognozelor făcute, precum şi
dacă concepţia este în conformitate cu ghidul pentru planificare. Concepţia operaţiei
se prezintă spre examinare eşalonului superior în vederea aprobării, în funcţie de
precizările primite prin directiva/ordinul acestuia. După aprobare, va fi trimisă tuturor
comandamentelor şi structurilor care sunt sau vor fi implicate în elaborarea planurilor
dependente de aceasta.
62 din 377
Art.134. - (1) Elaborarea planului operaţiei presupune detalierea concepţiei
operaţiei şi constă în: planificarea întrebuinţării forţelor; planificarea sprijinului
operaţiei şi protecţiei forţelor; planificarea sprijinului logistic; planificarea
deplasărilor; identificarea neajunsurilor; analiza fezabilităţii deplasărilor; elaborarea
datelor privind forţa pe faze de timp şi deplasarea ei/DFFTD; elaborarea ordinului de
operaţie.
(2) Planificarea întrebuinţării forţelor constă în: identificarea şi repartiţia
forţelor necesare îndeplinirii misiunii; stabilirea dispozitivului; precizarea misiunilor
forţelor subordonate şi a manevrei acestora pe timpul desfăşurării operaţiei.
(3) Planificarea sprijinului operaţiei şi protecţiei forţelor constă atât în
stabilirea măsurilor şi acţiunilor cu caracter general, cât şi a misiunilor specifice
executate de forţele de asigurare, de protecţie şi de sprijin.
(4) Planificarea sprijinului logistic include: planificarea aprovizionării forţelor
şi a transporturilor logistice; planificarea mentenanţei, a asistenţei medicale şi a celei
sanitar veterinare; planificarea resurselor; asigurarea căilor de comunicaţie;
planificarea cazării forţelor şi adăpostirii animalelor.
(5) Planul de operaţie trebuie să: concentreze acţiunile forţelor proprii asupra
centrului de greutate al dispozitivului inamicului; definească condiţiile care asigură
succesul prin aplicarea puterii de luptă; realizeze unitatea şi efortului forţelor
participante; constituie bază pentru planurile unităţilor subordonate; fie suficient de
flexibil pentru a asigura libertatea de acţiune a unităţilor chiar şi în situaţii des
schimbătoare.
(6) Planul de operaţie se finalizează prin ordinul de operaţie care trebuie să
permită subordonaţilor să exploateze situaţiile favorabile, în concordanţă cu intenţia
comandantului şi să ia decizii rapide şi corecte pe timpul desfăşurării operaţiei.
(7) Ordinul de operaţie constituie baza tuturor planurilor de operaţie ale
structurilor subordonate nemijlocit participante la acţiune, astfel încât îndeplinirea
acestora să asigure realizarea obiectivului strategic/operativ/tactic final.
(8) Ordinul de operaţie precizează, de regulă, ce să facă subordonaţii, de ce, cu
cine, unde şi când, fără a specifica şi cum să facă.
63 din 377
(9) Pe baza cerinţelor de planificare specifice luptei armate sau operaţiilor de
stabilitate şi de sprijin, comandantul grupării intercategorii de forţe din teatrul de
operaţii transpune directiva de operaţie a eşalonului superior, naţional sau al alianţei/
coaliţiei, în ordin de operaţie.
Art.135. Revederea planului operaţiei constă în analiza acestuia în scopul
validării şi se face imediat după elaborare, iar după aceea periodic, în funcţie de
evoluţia situaţiei, pentru actualizarea şi respectiv validarea permanentă.
Art.136. (1) Elaborarea planurilor de sprijin a operaţiei. Planurile de sprijin
cuprind planurile armelor/specialităţilor şi se referă la mobilizarea, desfăşurarea,
angajarea forţelor, susţinerea acţiunilor şi dislocarea forţelor şi resurselor în sprijinul
concepţiei materializate în planul operaţiei, fiind anexe la acesta.
(2) Comandantul comandamentului operaţional coordonează elaborarea
planurilor de sprijin. Acestea se întocmesc concomitent cu planul operaţiei de către
comandanţii subordonaţi, comandanţii care sprijină şi comandanţii unor componente
care contribuie la planificarea operaţiei. Planurile de sprijin au, de regulă, aceleaşi
elemente de structură ca şi planul operaţiei.
(3) Analiza şi aprobarea planurilor de sprijin intră în responsabilitatea
comandantului operaţional care poate fi solicitat să soluţioneze şi eventualele
probleme critice.
2. Organizarea, coordonarea şi controlul
64 din 377
(2) Coordonarea tuturor forţelor implicate în realizarea planului de operaţie se
realizează de către comandant şi se execută pe secvenţe ale operaţiei, direcţii,
misiuni şi obiective.
(3) Coordonarea începe imediat după primirea/deducerea misiunii şi continuă
pe toată durata operaţiei.
(4) Comandanţii subordonaţi trebuie să dispună de informaţii certe şi de cât
mai mult timp pentru pregătirea şi realizarea planurilor de operaţie proprii.
(5) La toate eşaloanele, unităţile participante la operaţie execută recunoaşterea
itinerarelor, precum şi repetiţii/activităţi complexe de revedere a detaliilor şi timpilor
stabiliţi prin coordonare.
(6) Atunci când coordonarea este realizată în mod adecvat, intenţia şi concepţia
operaţiei elaborate de către comandanţii subordonaţi susţin şi sunt complementare
planului de operaţie al comandantului eşalonului superior.
(7) Pe baza coordonării, comandanţii forţelor care participă la îndeplinirea
misiunii organizează cooperarea.
(8) Orice modificare a elementelor stabilite anterior în cadrul coordonării
impune revederea cooperării iniţiale.
Art.139. - (1) Controlul, ca parte a pregătirii operaţiei, vizează verificarea
punerii în practică a prevederilor din planul de operaţie şi se execută pe baza planului
de control întocmit de către statul major.
(2) Scopul principal al controlului este de a verifica măsurile ce se iau pentru
îndeplinirea cu succes a misiunilor primite şi a ajuta comandanţii şi comandamentele
în pregătirea operaţiei şi în menţinerea permanentă a unei ridicate stări de instruire a
unităţilor subordonate.
(3) Obiectivele principale care se urmăresc pe timpul controlului sunt: primirea
directivei/ordinului de operaţie şi înţelegerea clară a misiunii şi a modului de
cooperare; transmiterea misiunilor la subordonaţi şi îndeplinirea deciziei; executarea
de către unităţi a măsurilor necesare îndeplinirii misiunilor; capacitatea acestora de a
trece la executarea operaţiei la termenul stabilit; măsurile stabilite pentru lichidarea
urmărilor atacului ADMCBRN şi/sau cu sisteme incendiare; realizarea şi respectarea
65 din 377
măsurilor de asigurare a operaţiei şi de protecţie a forţelor; organizarea luptei
împotriva blindatelor inamicului; realizarea legăturilor; respectarea regulilor de
conducere în secret a trupelor; obiectivitatea şi autenticitatea sintezelor şi rapoartelor
trimise de subordonaţi; nivelul de realizare a logisticii; asigurarea condiţiilor de trai;
paza prizonierilor de război.
(4) Controlul se execută prin: deplasarea la unităţi; folosirea legăturilor de
comunicaţii şi informatică existente; studierea documentelor operative/de luptă;
observarea directă a activităţilor; fotografierea aeriană; întrebuinţarea mijloacelor
radioelectronice.
(5) Procedeul cel mai eficient de control este contactul personal cu unităţile
subordonate.
(6) Controlul trebuie să se execute neîntrerupt pe toată durata pregătirii şi
desfăşurării operaţiei.
(7) Activitatea de control nu trebuie să afecteze actul de comandă al
subordonaţilor.
(8) În situaţia când ordinul eşalonului superior nu a fost înţeles corect, cel care
execută controlul trebuie să semnaleze acest fapt comandantului/comandamentului
unităţii controlate şi să ofere informaţii care să permită acestora înţelegerea corectă a
ordinului. Comandantul/comandamentul unităţii controlate are libertatea de a ţine sau
nu cont de cele precizate, dar reprezentantul eşalonului superior are obligaţia să
raporteze comandantului care l-a trimis în control despre situaţia creată.
(9) Răspunderea pentru organizarea şi executarea oportună a controlului revine
comandantului.
SECŢIUNEA a 2-a
Executarea operaţiei
66 din 377
Art.140. - (1) Executarea operaţiei cuprinde măsurile luate şi activităţile
desfăşurate de către o unitate, din momentul declanşării/începerii operaţiei, până la
încetarea acesteia - îndeplinirea misiunii, trecerea la o altă operaţie.
(2) Executarea operaţiei include: executarea operaţiei declanşate potrivit
planului; planificarea operaţiei viitoare.
Art.141. - (1) Deşi condiţiile războiului sunt în continuă schimbare,
îndemânarea, tenacitatea, priceperea, îndrăzneala, curajul, încrederea în sine şi
spiritul ofensiv al comandanţilor/trupei pe timpul desfăşurării operaţiei au asigurat
dintotdeauna şi vor asigura şi în viitor succesul acesteia.
(2) Tehnologia, oricât de avansată, nu poate compensa îndemânarea şi
priceperea comandanţilor şi trupei în utilizarea echipamentului şi tehnicii în operaţiile
militare.
Art.142. - În scopul obţinerii succesului operaţiei în timp cât mai scurt şi cu un
cost cât mai scăzut, comandanţii unităţilor din compunerea Forţelor Terestre execută
următoarele: sincronizează posibilităţile forţelor din subordine, inclusiv ale celor cu
care cooperează, pentru a lovi în mod simultan inamicul pe toată adâncimea zonei de
responsabilitate şi pentru a crea condiţiile necesare manevrei în adâncime; manifestă
înţelepciune şi iscusinţă în conducerea operaţiei în curs şi în planificarea operaţiilor
viitoare, în stabilirea momentului, locului şi a modalităţii de angajare a obiectivelor
vizate, împiedicându-l pe inamic să prevadă acţiunile proprii; ia măsuri pentru a
obţine informaţii oportune şi precise despre întreaga zonă de responsabilitate, de la
primirea misiunii şi până la finalizarea operaţiei; asigură succesul manevrei terestre,
prin realizarea protecţiei forţelor proprii faţă de acţiunile forţelor aeriene, terestre,
navale şi speciale ale inamicului; utilizează rezerva în mod judicios, în locurile şi
momentele decisive, angajând-o pe cât posibil, într-o singură misiune, simultan cu
luarea măsurilor de reconstituire a acesteia, imediat după luarea deciziei de a o
introduce în operaţie; compară continuu desfăşurarea operaţiilor în curs cu cerinţele
operaţiilor viitoare şi evaluează atingerea potenţială a punctului critic de către forţele
din subordine, căutând să obţină rezultate decisive înainte de acest moment;
67 din 377
realiniază11 continuu forţele ca răspuns la situaţia strategică/operativă sau tactică
concretă, în vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite sau facilitării operaţiilor
viitoare; pe timpul desfăşurării operaţiilor, revăd planul de operaţie ori de câte ori
este necesar şi realizează în timp util corectivele care se impun, în scopul menţinerii
sau preluării iniţiativei de la inamic.
Art.143. - (1) Comandantul grupării intercategorii de forţe/interarme
orientează operaţiile militare de mare amploare asupra obiectivelor decisive care
conduc către centrul de greutate al inamicului, iar dacă situaţia impune, reevaluează
şi stabileşte noi puncte decisive/noul centru de greutate, aducând corectivele necesare
planului de operaţie.
(2) De regulă, prin planificare se prevede înfrângerea inamicului printr-o
singură operaţie majoră. Dacă pe timpul executării operaţiei, devine evident că
înfrângerea inamicului nu este posibilă prin planificarea iniţială, comandantul
pregăteşte şi desfăşoară, la nevoie, şi alte operaţii.
Art.144. - (1) În operaţia ofensivă, comandanţii unităţilor din compunerea
Forţelor Terestre urmăresc obţinerea victoriei cât mai repede cu putinţă şi cu un
consum cât mai redus de resurse. În acest scop, ei masează focul şi concentrează
unităţile numai când şi unde este necesar, păstrează iniţiativa, atacă punctele
vulnerabile ale inamicului, îl lovesc în adâncime şi-l împiedică să-şi organizeze o
apărare unitară.
(2) În unele situaţii se execută manevre pentru a evita operaţiile care ar încetini
sau slăbi ofensiva.
(3) Forţele dispersate ale inamicului sunt izolate şi nimicite pe părţi, înainte ca
acestea să se concentreze şi să organizeze o apărare puternică.
(4) Comandantul menţine permanent integritatea şi puterea de luptă a forţelor
din subordine. Atunci când forţele sunt dispersate prea mult, sunt extinse pe o
suprafaţă prea mare sau nu mai este posibilă susţinerea logistică adecvată, se trece la
apărare, scop în care se pregătesc din timp planurile de operaţie pentru situaţii
neprevăzute.
11
Măsuri şi acţiuni pentru repoziţionarea forţelor şi mijloacelor, vizând asigurarea continuităţii limitei dinainte
a forţelor proprii - eventual reducerea lungimii acesteia şi menţinerea unităţilor în limitele puterii lor de luptă,
corespunzătoare condiţiilor concrete.
68 din 377
Art.145. - (1) În apărare, comandantul exploatează la maximum avantajele
proprii - acoperirile naturale, poziţionarea din timp a forţelor şi mijloacelor, liniile de
comunicaţie mai scurte ca şi desfăşurarea operaţiilor într-un teren cunoscut, în scopul
anihilării avantajelor iniţiale ale atacatorului – posibilitatea acestuia de a alege când şi
unde să lovească, când şi unde să-şi maseze forţele şi deţinerea iniţiativei.
(2) O apărare bine organizată presupune atât acţiuni defensive cât şi ofensive,
urmărind oprirea atacatorului şi preluarea iniţiativei, prin exploatarea oricărei situaţii
favorabile operaţiilor cu caracter ofensiv.
(3) Scopul final al operaţiei de apărare este trecerea la ofensivă şi înfrângerea
definitivă a inamicului.
SECŢIUNEA a 3-a
Încheierea operaţiei
69 din 377
militară, contribuie la realizarea obiectivelor politice generale, sunt stabilite de către
autorităţile constituţionale abilitate înainte de declanşarea propriu-zisă a luptei
armate.
(4) Obiectivul final al războiului şi modalităţile de atingere şi menţinere a
acestuia constituie elementele cele mai importante care fundamentează planurile de
operaţie ale Forţelor Terestre.
(5) În luarea deciziei de către autorităţile constituţionale abilitate, referitor la
încetarea operaţiilor, punctul de vedere al comandantului cu privire la situaţia din
teren şi, în special, la puterea de luptă a inamicului şi posibilitatea continuării
rezistenţei acestuia, are un rol determinant.
Art.148. - După terminarea războiului, forţele proprii trec, fără pauză, la
activităţile postconflict, până la atingerea scopurilor şi obiectivelor strategice
naţionale/ale alianţei, coaliţiei; în această perioadă se pot desfăşura o serie de operaţii
de stabilitate şi de sprijin.
Art.149. - (1) Încheierea operaţiilor de stabilitate şi de sprijin are loc atunci
când obiectivele stabilite pentru acestea au fost atinse sau, uneori, când acţiunea
Forţelor Terestre nu se mai justifică.
(2) Condiţiile generale ale încetării operaţiilor ca şi decizia propriu-zisă de
retragere a forţelor se stabilesc şi în acest caz, de către autorităţile constituţionale
abilitate.
SECŢIUNEA a 4-a
Evaluarea operaţiei
70 din 377
(2) Evaluarea postacţiune se completează prin discuţii deschise cu personalul
participant şi constituie sursa principală pentru modificarea prevederilor doctrinare, a
modului de desfăşurarea a instrucţiei, a formării liderilor, a organizării şi a înzestrării
forţelor.
Art.151. - Comandanţii analizează circumstanţele succeselor şi eşecurilor
neaşteptate, acţiunile neprevăzute ale inamicului, sau acţiunile care nu se desfăşoară
conform planului, având în vedere, în primul rând, impactul general al acestora
asupra forţelor proprii şi asupra cursului operaţiei. Ei iau în calcul atât cauzele
imediate, evidente, precum şi pe cele conexe sau ascunse. Concluziile cu caracter
general sunt diseminate în toate structurile, ca „lecţii învăţate”.
CAPITOLUL IV
Operaţia ofensivă
SECŢIUNEA 1
Generalităţi
71 din 377
Art.153. - Comandantul foloseşte orice prilej pentru preluarea iniţiativei şi
executarea unor operaţii cu caracter ofensiv, chiar şi în apărare. Scopul final al
războiului se realizează în special prin operaţii ofensive.
Art.154. - (1) Principiile ofensivei se aplică şi în cazul contraatacurilor
executate ca parte a operaţiei de apărare, când comandantul hotărăşte să atace forţele
inamicului pentru preluarea iniţiativei.
(2) Avantajele ofensivei sunt determinate, în principal, de posibilitatea
atacatorului de a alege momentul declanşării operaţiei, direcţia loviturii principale/
obiectivul şi locul efortului principal, precum şi de controlul permanent al acestuia
asupra sincronizării operaţiei şi a ritmului atacului.
72 din 377
inamicului pentru a-l înşela asupra acţiunilor la care ar trebui să se aştepte au un efect
paralizant asupra acestuia.
Art.157. - (1) Prin concentrarea efortului - forţelor şi mijloacelor,
comandantul trebuie să urmărească în mod deosebit, masarea efectelor şi mai puţin pe
cea a forţelor şi mijloacelor, care ar duce la creşterea vulnerabilităţii acestora faţă de
loviturile inamicului.
(2) Realizarea combinaţiei ideale între dispersare, concentrare, inducere în
eroare şi atac trebuie să constituie o preocupare permanentă a comandantului.
(3) Pentru a determina extinderea dispozitivului de apărare al inamicului şi a
reduce la maxim efectele focului executat de către acesta în adâncime, comandantul
poate folosi frecvent dispersarea forţelor proprii.
(4) În funcţie de situaţia concretă, comandantul adoptă atitudinea cea mai
adecvată - concentrarea sau dispersarea forţelor - care asigură creşterea protecţiei
forţelor proprii şi sporirea/menţinerea vitezei şi ritmului atacului.
(5) Comandantul stabileşte direcţia principală/zona principală/sectorul
principal/obiectivul principal de efort şi concentrează acţiunile forţelor în consecinţă,
fără a renunţa la abilitatea de a o schimba oricând şi cu rapiditate, atunci când situaţia
o impune, menţinând totodată sincronizarea efectelor pe măsura desfăşurării atacului.
(6) Pentru a face posibilă, la nevoie, schimbarea efortului principal pe o altă
direcţie, comandantul menţine de la început, controlul centralizat asupra unei cantităţi
suficiente de forţe şi mijloace, concomitent cu alocarea sprijinului de luptă şi
susţinerii logistice necesare unităţilor de pe direcţia principală de ofensivă.
(7) Comandanţii de la toate eşaloanele asigură mascarea concentrării forţelor
proprii, până în momentul din care este prea târziu pentru inamic să reacţioneze
eficient. Ei au în vedere ca activităţile logistice, acţiunile de patrulare, comunicaţiile
şi focul din poziţii de tragere acoperite să nu permită inamicului să sesizeze o
schimbare evidentă în activitatea forţelor proprii, luând şi măsuri de evitare sau
mascare a acelor elemente care ar putea oferi indicii despre direcţia sau momentul
atacului.
73 din 377
(8) Viteza, protecţia şi inducerea în eroare sunt esenţiale pentru succesul
concentrării forţelor.
(9) La nivelele strategic şi operativ, concentrarea impune o coordonare
anterioară atentă cu acţiunile celorlalte categorii de forţe sau, când e cazul, cu cele ale
forţelor partenere din cadrul alianţei/coaliţiei. În fiecare stadiu al atacului
comandantul integrează acţiunile mijloacelor de cercetare şi supraveghere cu cele ale
mijloacelor de tragere.
(10) Comandanţii eşaloanelor tactice beneficiază, de regulă, pe timpul
concentrării de protecţia faţă de cercetarea şi atacul inamicului, asigurate prin
superioritatea aeriană şi folosesc apărarea antiaeriană şi alte elemente ale sistemului
de lovire pentru a asigura protecţia forţelor din subordine.
Art.158. - (1) Desfăşurarea în ritm rapid a operaţiilor este esenţială pentru
menţinerea iniţiativei. Comandantul impune acel ritm care asigură sincronizarea
operaţiilor şi menţinerea presiunii asupra inamicului, astfel încât acesta să nu-şi poată
reveni din şocul determinat de efectele combinate ale atacului.
(2) Un ritm înalt cere şi abilitatea de a lua decizii cu rapiditate, de a nu oferi
pauze inamicului şi de a exploata situaţiile avantajoase în concordanţă cu intenţia
comandantului.
(3) Ofensiva executată într-un ritm înalt generează presiune asupra
apărătorului, creează condiţii pentru realizarea surprinderii, contribuie la protecţia
forţelor atacatoare, menţine inamicul în alertă/dezechilibru şi-l privează de libertatea
de acţiune.
(4) Exploatat în mod adecvat, ritmul ofensivei poate crea confuzie,
imobilizează apărătorul şi îl face pe atacator imposibil de oprit.
Art.159. - (1) Îndrăzneala este o condiţie de bază a succesului ofensivei.
(2) Simplitatea planurilor şi curajul execuţiei, combinate cu îndrăzneala
comandanţilor, pot anula chiar şi dezavantajele inferiorităţii numerice.
(3) Comandantul trebuie să înţeleagă unde şi când să-şi asume riscuri, să nu
execute planurile la întâmplare şi să abordeze în mod curajos situaţiile dificile.
74 din 377
Art.160. (1) Prin ocolirea/depăşirea apărătorului se realizează ocuparea
terenului/obiectivelor deţinute de inamic.
(2) După începerea atacului, forţele proprii se deplasează cu repeziciune în
urma unităţilor de cercetare, prin intervalele din apărarea inamicului şi îşi sporesc
eforturile pentru a lărgi pătrunderile şi a întoarce flancurile expuse.
(3) Realizând ocolirea/depăşirea apărătorului, atacatorul nu-i permite acestuia
să-şi revină din şocul atacului iniţial, nu-i lasă timp să identifice direcţia principală/
obiectivul principal de efort şi mai presus de orice, îi interzice să-şi concentreze
forţele sau să-şi maseze efectele acţiunilor pe care le întreprinde.
Art.161. - (1) Exploatarea succesului caracterizează orice operaţie ofensivă
victorioasă şi este în strânsă interdependenţă cu ritmul rapid, surprinderea şi
îndrăzneala.
(2) Comandantul foloseşte cu flexibilitate orice situaţie avantajoasă apărută pe
câmpul de luptă, adaptând sau modificând din mers, dacă este necesar, planul de
operaţie, în limitele intenţiei eşalonului superior.
(3) Libertatea de acţiune a comandanţilor eşaloanelor mici, iniţiativa şi curajul
acestora, agilitatea şi mobilitatea forţelor constituie factori determinanţi în
exploatarea succesului, pentru orice operaţie ofensivă.
Art.162. - Cercetarea trebuie să asigure comandantului toate informaţiile
disponibile privind inamicul şi terenul, inclusiv căile de acces, obiective şi zonele
adiacente.
Art.163. - Deţinerea controlului de către comandant asupra operaţiei ofensive,
în toate fazele acesteia, este esenţială pentru victorie.
Art.164. - Adâncimea este necesară pentru deplasarea forţelor şi mijloacelor,
ocuparea bazei de plecare şi dispunerea elementelor de dispozitiv, după caz .
Art.165. - Siguranţa presupune realizarea condiţiilor pentru securitatea bazei
de plecare la ofensivă şi a aliniamentului de atac sigure, precum şi luarea măsurilor
pentru protecţia flancurilor pe toată durata operaţiei.
Art.166. - Manevra este elementul cel mai dinamic al ofensivei. Ea trebuie
coordonată şi integrată temeinic cu acţiunile tuturor armelor.
75 din 377
2. Cadrul operaţional şi integrarea operaţiilor
76 din 377
(8) Comandantul trebuie să acorde o atenţie deosebită acoperirii intervalelor
dintre unităţile subordonate, atunci când acestea acţionează la distanţe mari unele de
altele.
(9) Forţele ce acţionează în sprijinul nemijlocit al efortului principal şi cele
care acţionează ca rezervă constituie resursa suplimentară de putere de luptă şi o
măsură de siguranţă pentru situaţii neprevăzute, care intră în acţiune în locul şi la
momentul potrivit pentru a garanta şi finaliza îndeplinirea misiunii.
(10) Comandantul stabileşte valoarea iniţială şi dispunerea forţelor ce
acţionează în sprijinul nemijlocit al efortului principal şi al forţelor care acţionează
ca rezervă, în funcţie de misiunile prevăzute, forma de manevră adoptată, reacţia
probabilă a inamicului şi situaţia strategică/operativă/tactică concretă.
(11) Ulterior, pe timpul executării operaţiei ofensive, comandantul modelează
în mod continuu acţiunile proprii şi ia măsuri decisive, prin stabilirea momentului,
scopului, locului şi oportunităţii utilizării forţelor care acţionează în sprijinul
nemijlocit al efortului principal şi al forţelor care acţionează ca rezervă.
Art.169. - (1) Operaţiile în adâncime sunt destinate, în principal, să descopere
şi să fixeze inamicul.
(2) Comandantul planifică operaţiile în adâncime pentru a obţine situaţii
avantajoase în lupta nemijlocită şi pentru protecţia forţelor proprii prin angajarea
simultană a inamicului pe toată adâncimea zonei sale de responsabilitate, în scopul
interzicerii libertăţii de acţiune, dezorganizării şi/sau disocierii dispozitivului de
apărare şi zădărnicirii manevrei acestuia.
(3) Operaţiile în adâncime desfăşurate în cadrul operaţiei ofensive includ:
interdicţia acţiunilor inamicului realizată prin foc executat din poziţii de tragere
acoperite; contramăsuri în domeniul comenzii, controlului, comunicaţiilor şi
informaticii; trageri de contrabaterie; măsuri contraelectronice; acţiunile forţelor
aeropurtate şi ale celor aeromobile; acţiunile detaşamentelor înaintate şi ale celor de
întoarcere; acţiunile grupărilor de forţe lăsate intenţionat/rămase în încercuire. Unele
din aceste acţiuni se execută ca parte a operaţiilor la contact şi sunt sincronizate cu
77 din 377
resursele de cercetare la dispoziţie, pentru a asigura oportun informaţiile necesare
luării deciziilor majore.
(4) În scopul realizării unităţii de efort, comandanţii eşaloanelor operative
coordonează acele operaţii în adâncime care pot influenţa lupta marilor unităţi tactice
sau a eşaloanelor mai mici.
(5) Succesul operaţiilor în adâncime ale Forţelor Terestre este condiţionat de
executarea interdicţiei aeriene şi a sprijinului aerian apropiat de către Forţele Aeriene/
componenta aeriană, precum şi a operaţiilor speciale.
Art.170. - (1) Operaţiile în spate asigură libertatea de acţiune, atât a forţelor
angajate, cât şi a celor neangajate şi protejează mijloacele şi resursele utile susţinerii
operaţiei şi sprijinului forţelor, contribuind şi la menţinerea continuă a ritmului dorit
al acţiunilor.
(2) Operaţiile în spate pot fi active - neutralizarea sau nimicirea forţelor şi
mijloacelor inamicului capabile să atace elementele proprii aflate în această zonă sau
pasive - paza, dispersarea, mascarea, inducerea în eroare, etc.
(3) Dispunerea forţelor logistice se face în strânsă corelaţie cu dispozitivul
forţelor luptătoare, astfel încât distanţa dintre aceste două tipuri de forţe să fie pe cât
posibil optimă, în funcţie de situaţia concretă.
(4) Atunci când rezistenţa inamicului este scăzută, iar ritmul ofensivei este
ridicat, operaţiile în spate asigură protecţia şi viabilitatea liniilor de aprovizionare şi
menţinerea forţelor de sprijin cât mai aproape de forţele luptătoare.
(5) Liniile de aprovizionare, rezervele şi forţele de sprijin reprezintă obiective
probabile ale operaţiilor inamicului în adâncime.
(6) Zona operaţiilor în spate constituie un element de importanţă deosebită
pentru marile unităţi/grupările de nivel operativ şi tactic şi eşaloanele superioare,
fiind necesară alocarea de forţe şi mijloace pentru desfăşurarea lor în conformitate cu
intenţia şi concepţia comandantului.
(7) Comandantul trebuie să manifeste o preocupare permanentă şi constantă
pentru protecţia şi menţinerea capacităţii de reacţie imediată a forţelor şi mijloacelor
dispuse în spate.
78 din 377
3. Tipuri de operaţii
12
Fâşia de teren amenajată din punct de vedere genistic, cu o adâncime corespunzătoare fiecărui eşalon şi care
asigură dispunerea în ascuns şi protecţia forţelor şi mijloacelor atacatoare, creând condiţii favorabile pentru trecerea la
ofensivă.
79 din 377
unei situaţii favorabile sau al preluării iniţiativei după o apărare desfăşurată cu
succes.
(2) Forţele utilizate pentru declanşarea atacului prin acest procedeu sunt cele
disponibile în momentul luării deciziei sau sunt aduse din spate, iar timpul de
pregătire este redus la minim pentru a trece la nimicirea inamicului înainte ca acesta
să se concentreze sau să-şi îmbunătăţească sistemul defensiv.
(3) Durata recunoaşterilor este extrem de redusă şi nu există timp pentru
repetiţii13.
(4) La eşaloanele mari, comandantul anticipează şi foloseşte ofensiva din
mişcare prin planul pentru situaţii neprevăzute.
(5) Indiferent de scop sau eşalon, ofensiva din mişcare, cu riscul pierderii
sincronizării, pune accentul pe agilitate. Pentru a reduce acest risc, unităţile adoptă
dispozitive standard şi proceduri bine înţelese, atât pentru forţele luptătoare, cât şi
pentru cele de sprijin.
(6) Succesul ofensivei din mişcare este condiţionat de existenţa căilor de
comunicaţie, ritmul rapid de execuţie, precum şi de conlucrarea eficientă dintre
forţele luptătoare şi cele de sprijin, inclusiv cu gruparea aflată la contact.
(7) De regulă, comandantul elaborează ordine scurte şi se dispune într-o poziţie
cât mai avansată, pentru a fi în măsură să reacţioneze rapid la evoluţia situaţiei şi să
exploateze succesul înainte ca inamicul să-şi îmbunătăţească sistemul defensiv.
(8) În situaţia în care ofensiva din mişcare nu are şanse de succes se poate trece
la ofensiva din contact.
Art.174. - Ofensiva combinată se execută numai de către marea unitate/
similare, cu o parte din forţe din contact, iar cu altă parte din mişcare prin aducerea
lor din spate.
Art.175. - (1) Forţele Terestre adoptă urmărirea ca procedeu asociat operaţiei
ofensive. Urmărirea se adoptă împotriva forţelor inamicului care se retrag,
reprezentând o continuare a atacului executat cu succes sau a exploatării succesului.
13
Procesul de exersare a planului de operaţie înainte de execuţie, în condiţii asemănătoare zonei de
responsabilitate.
80 din 377
(2) Urmărirea se poate desfăşura sub următoarele forme: de front; paralelă; din
aer; combinată.
(3) Obiectivul urmăririi îl constituie, de regulă, capturarea sau desăvârşirea
nimicirii forţelor inamicului.
(4) În momentul în care rezistenţa inamicului a fost complet anihilată şi acesta
părăseşte câmpul de luptă, se trece la urmărirea generalizată.
(5) Urmărirea presupune o descentralizare crescută a comenzii şi controlului şi
deplasarea rapidă a forţelor în câmpul de luptă.
Art.176. - Principalele operaţii cu caracter ofensiv sunt: cercetarea prin luptă;
raidul; atacul fals; atacul demonstrativ; contraatacul; lovirea inamicului în faţa
limitei dinainte a apărării.
Art.177. - (1) Cercetarea prin luptă este un atac cu obiectiv limitat executat de
forţe suficient de puternice pentru a-l obliga pe inamic la o reacţie concludentă în
raport cu informaţiile dorite.
(2) Cercetarea prin luptă se execută în scopul procurării de date şi informaţii
asupra dispozitivului de luptă şi a sistemului de lovire al inamicului, care nu au putut
fi obţinute prin alte acţiuni, precum şi de a verifica veridicitatea unor informaţii
obţinute anterior.
(3) Reacţia inamicului poate releva şi slăbiciunile sistemului de apărare al
acestuia.
(4) Cercetarea prin luptă poate fi folosită şi ca mijloc de a menţine inamicul
sub presiune prin cucerirea unor puncte decisive din teren.
(5) Comandantul planifică şi desfăşoară cercetarea prin luptă din proprie
iniţiativă sau ca urmare a ordinului eşalonului superior şi stabileşte restricţiile
necesare pentru a evita o angajare decisivă.
(6) Dacă după atingerea obiectivelor forţele continuă să fie angajate, acestea
fixează inamicul, îl atacă sau se retrag, în funcţie de situaţie, exploatând orice succes
tactic.
Art.178. - (1) Raidul este un atac de scurtă durată, cu obiectiv limitat,
desfăşurat într-un spaţiu redus în zona controlată de inamic, urmărind realizarea unui
81 din 377
scop precis - altul decât cucerirea şi ocuparea terenului şi se bazează pe informaţii
foarte exacte şi detaliate.
(2) Scopul raidului poate fi: distrugerea unor instalaţii/altor obiective
importante; capturarea sau eliberarea prizonierilor; dezorganizarea conducerii sau
funcţiilor de sprijin al operaţiei/luptei inamicului.
(3) În mod normal, forţele participante la raid deţin resurse proprii limitate
pentru sprijinul prin foc şi aprovizionare, dar sistemul de lovire al eşalonului superior
trebuie să acţioneze în folosul unităţii care execută raidul, prin reducerea sau
anihilarea capacităţii de reacţie a inamicului.
(4) După îndeplinirea misiunii, dacă nu a primit ordin să rămână în spatele
dispozitivului inamicului, unitatea care a executat raidul se retrage în dispozitivul
forţelor proprii.
(5) Forţele aeropurtate/aeromobile sunt cele mai apte pentru executarea
raidului, în lipsa acestora putând fi folosite şi alte forţe cu manevrabilitate şi putere de
luptă adecvate.
Art.179. - (1) Atacul fals este acţiune prin care se urmăreşte distragerea atenţiei
inamicului de la direcţia principală de efort. El trebuie să fie suficient de puternic şi
credibil pentru a obţine reacţia dorită a acestuia.
(2) Comandantul care organizează atacul fals urmăreşte ca acesta să confirme
aşteptările, să apară ca o reală ameninţare pentru inamic, să se producă în momentul
când el are o rezervă importantă deja angajată şi în una din variantele plauzibile de
acţiune.
(3) De regulă, atacul fals executat de către o unitate face parte din planul de
operaţie al eşalonului superior.
Art.180. - Atacul demonstrativ/demonstraţia este o operaţie/demonstraţie de
forţă executată pe o direcţie secundară pe care nu se urmăreşte obţinerea unui efect
decisiv, în scopul inducerii în eroare a inamicului. Este similar atacului fals, cu
deosebirea că lipseşte contactul nemijlocit al forţelor luptătoare cu inamicul, acţiunile
constând, de regulă, în folosirea focului şi fumului, a mijloacelor de război electronic
şi a celor de comunicaţii şi informatică, precum şi a deplasării forţelor.
82 din 377
Art.181. - (1) Contraatacul se execută cu forţele ce acţionează în sprijinul
nemijlocit al efortului principal şi/sau şi cu cele din rezervă, la care se alătură o
parte/toate forţele ce acţionează pe direcţia respectivă, având drept scop recucerirea
terenului pierdut, izolarea şi/sau nimicirea forţelor înaintate ale inamicului.
(2) Obiectivul general al contraatacului este împiedicarea inamicului de a-şi
îndeplini scopul sau de a cuceri obiectivul propus.
(3) Contraatacul se planifică cu forţele ce acţionează în sprijinul nemijlocit al
efortului principal, cu forţe ce acţionează ca rezervă şi/sau cu elemente din forţele se
acţionează pe direcţia principală de efort/pe o altă direcţie de efort, iar varianta
concretă de executare a acestuia este stabilită după ce inamicul a declanşat atacul şi s-
a conturat cu claritate direcţia principală de efort şi/sau îşi expune unul din flancuri.
(4) În scopul sincronizării tuturor acţiunilor cu efortul general al apărării,
comandantul trebuie să manifeste o rigoare maximă în stabilirea şi respectarea
momentului şi modului de executare a contraatacului.
(5) Contraatacurile anticipate, planificate şi executate în mod coordonat cu
celelalte forţe aflate în apărare sau atac şi în deplin acord cu planul eşalonului
superior sunt cele mai eficiente.
(6) Comandantul pregăteşte exploatarea succesului contraatacului prin
folosirea tuturor forţelor avute la dispoziţie.
Art.182. - (1) Lovirea inamicului în faţa limitei dinainte a apărării se execută
cu scopul general de a dezorganiza atacul acestuia. Ea urmăreşte lovirea inamicului
atunci când acesta este cel mai vulnerabil, pe timpul pregătirii pentru atac în raioanele
de concentrare, sau atunci când este în deplasare, înainte de a depăşi aliniamentul de
atac.
(2) Acest tip de ripostă ofensivă se execută, de regulă, în urma unei pregătiri
sumare, în timp scurt, dar uneori şi după o pregătire detaliată.
(3) Comandantul exploatează succesul lovirii inamicului în faţa limitei dinainte
a apărării într-un mod similar oricărui atac, în funcţie de situaţia concretă.
4. Forme de manevră
83 din 377
Art.183. - (1) De regulă, în operaţia ofensivă, atacul este îndreptat asupra
frontului, flancurilor sau spatelui dispozitivului inamicului, fiind executat în
combinaţie cu acţiunile din aer şi de pe mare - în zona de litoral.
(2) În operaţia ofensivă, comandanţii de la toate eşaloanele urmăresc aplicarea
simultană sau succesivă a mai multor forme de manevră. Alegerea formei de manevră
este determinată de scopul urmărit, misiune, inamic, teren, vreme, forţele disponibile,
eşalonul angajat, timp şi spaţiu.
(3) Combinarea ingenioasă a formelor de manevră în vederea asigurării
constituirii în ascuns a grupărilor de forţe şi a lovirii inamicului în locuri şi momente
neaşteptate de către acesta, creează premise favorabile pentru realizarea surprinderii
şi îndeplinirea în timp scurt şi cu minimum de pierderi a obiectivelor ofensivei.
(4) Principalele forme de manevră, în ofensivă, sunt: atacul frontal; ruperea
apărării/pătrunderea; învăluirea; întoarcerea; infiltrarea; manevra pe axe/direcţii/ linii,
interioare - din poziţie centrală14; manevra pe axe/direcţii/linii, exterioare15; loviturile
în adâncime; manevra pe verticală.
Art.184. - (1) Atacul frontal se execută prin angajarea decisivă a inamicului pe
toată lungimea aliniamentului de contact sau numai pe o porţiune din acesta.
(2) Atacul frontal se adoptă pentru depăşirea sau nimicirea inamicului pe
poziţii sau pentru fixarea acestuia.
(3) De regulă, atacul frontal se desfăşoară atunci când viteza şi simplitatea sunt
decisive pentru menţinerea ritmului şi iniţiativei şi când puterea de luptă a forţelor
proprii este superioară în raport cu cea a inamicului. El precede adesea pătrunderea
şi/sau învăluirea.
(4) Pierderile mari în personal şi tehnică de luptă, de aşteptat în această formă
de manevră, impun ca ea să fie folosită, cu precădere, împotriva unei apărări slab
organizate sau pentru fixarea de front a inamicului în vederea învăluirii acestuia cu
forţele principale.
Art.185. - (1) Ruperea apărării/pătrunderea este o continuare a atacului
frontal şi urmăreşte crearea unei breşe în sistemul defensiv al inamicului şi
14
În continuare se foloseşte sintagma manevra pe direcţii interioare.
15
În continuare se foloseşte sintagma manevra pe direcţii exterioare.
84 din 377
dezorganizarea apărării acestuia prin concentrarea puterii de luptă necesare în
sectorul/sectoarele de rupere, astfel încât apărătorul să fie depăşit din punct de vedere
numeric, tehnic şi tactic.
(2) Marea unitate/unitatea execută ruperea pe mai multe direcţii - pe o singură
direcţie, în funcţie de forţele şi mijloacele la dispoziţie, inamic şi teren, avându-se în
vedere, atât efectul dispersării propriei puteri de luptă cât şi capacitatea apărătorului
de a reacţiona.
(3) Efectul întregii puteri de foc aflate la dispoziţia forţelor principale este
masat pe direcţia/direcţiile de rupere, pentru realizarea breşei, menţinerea acesteia,
prevenirea şi respingerea contraatacurilor inamicului.
(4) Concomitent cu atacul frontal, celelalte forţe contribuie la reducerea
pierderilor proprii prin atacuri demonstrative şi trageri executate cu rapiditate şi
violenţă pe toată lărgimea frontului, pentru fixarea inamicului şi realizarea
surprinderii acestuia.
Art.186. - (1) Învăluirea se execută prin depăşirea poziţiilor principale ale
inamicului pe lângă sau pe deasupra acestora, efortul principal al forţelor atacatoare
vizând flancul/flancurile sau spatele apărătorului, în scopul ocupării/nimicirii/
distrugerii, unor obiective cu rol determinant în stabilitatea apărării.
(2) Forţele atacatoare pot executa manevra, pe la unul din flancuri - învăluire
simplă, pe la ambele flancuri - învăluire dublă sau pe deasupra poziţiilor principale de
apărare ale inamicului - învăluire pe verticală.
(3) Pentru inducerea în eroare a inamicului asupra variantei/variantelor de
executare a atacului/atacurilor sau a direcţiei/direcţiilor principale a acestuia, parte
din forţele proprii vor executa unele acţiuni cu caracter secundar.
(4) Utilizarea acestei forme de manevră impune existenţa/crearea unui flanc/
flancuri vulnerabil şi folosirea eficientă a forţelor aflate la dispoziţia comandantului,
împotriva punctelor slabe ale inamicului.
(5) Mobilitatea şi surprinderea sunt cerinţe fundamentale pentru succesul
învăluirii. Atacatorul trebuie să-şi concentreze forţele şi să maseze efectele puterii de
luptă înainte ca inamicul să-şi reorganizeze apărarea.
85 din 377
(6) Forţele care execută atacul trebuie să fie eşalonate în adâncime şi să-şi
protejeze flancurile pentru a evita pericolul de a fi ele însăşi învăluite.
(7) Învăluirea realizată cu succes poate conduce la încercuirea inamicului.
Pentru aceasta, forţele principale menţin contactul cu inamicul, împiedicând
dezangajarea şi refacerea dispozitivului de apărare, provocându-i maximum de
pierderi, în timp ce forţele destinate în acest scop completează încercuirea şi interzic
retragerea acestuia.
(8) În funcţie de situaţia concretă, forţele care luptă la încercuire trec în grabă
la apărare pentru blocarea inamicului încercuit.
Art.187. - (1) Întoarcerea - o variantă a învăluirii, se execută prin trecerea
forţelor atacatoare pe lângă sau pe deasupra poziţiilor principale de apărare ale
inamicului, în scopul cuceririi unor obiective dispuse în adâncimea dispozitivului
apărătorului, obligându-l în acest fel să abandoneze poziţiile, să disloce forţe
importante pentru a rezolva situaţia creată sau să lupte cu frontul răsturnat.
(2) Focul executat în adâncime capătă o importanţă deosebită pentru protejarea
forţelor proprii şi nimicirea/distrugerea inamicului, deoarece, de regulă, artileria nu
are capacitatea de a însoţi unităţile care execută întoarcerea.
Art.188. - (1) Infiltrarea se execută prin pătrunderea unor forţe în dispozitivul
inamicului, individual sau în grupuri mici, pe deasupra, prin sau pe lângă poziţiile
inamicului, fără a fi descoperite.
(2) Scopurile infiltrării pot fi: atacarea din flanc sau spate a poziţiilor; ocuparea
punctelor importante din teren dispuse pe direcţia principală de efort; obţinerea de
informaţii; dezorganizarea activităţilor logistice ale inamicului.
(3) De regulă, comandantul foloseşte infiltrarea simultan cu alte forme de
manevră şi acordă o atenţie deosebită evitării deconspirării operaţiei, prin dispunerea
forţelor luptătoare şi a artileriei de sprijin şi prin efectul focului executat pentru
susţinerea operaţiei.
Art.189. - (1) Manevra pe direcţii interioare este specifică nivelului strategic
şi se întrebuinţează atunci când inamicul acţionează cu mai multe grupări de forţe,
faţă de care gruparea de forţe proprii se află într-o poziţie centrală.
86 din 377
(2) Manevra pe direcţii interioare se utilizează pentru a împiedica manevra pe
axe exterioare a inamicului, prin atacarea şi nimicirea succesivă a grupărilor de forţe
ale acestuia.
Art.190. - (1) Manevra pe direcţii exterioare, numită şi manevra pe direcţii
convergente, se execută prin lovituri simultane sau succesive din mai multe direcţii
asupra unei grupări de forţe a inamicului aflată în poziţie centrală faţă de grupările de
forţe proprii.
(2) Manevra pe direcţii exterioare oferă un grad sporit de libertate de acţiune,
atât în alegerea direcţiilor, cât şi în gruparea şi deplasarea forţelor proprii.
(3) Direcţiile loviturilor trebuie să ducă la fracţionarea în timp scurt, a grupării
de forţe a inamicului şi la nimicirea ulterioară a acesteia pe părţi.
Art.191. - (1) Loviturile în adâncime urmăresc neutralizarea simultană a
inamicului pe întreaga adâncime a dispozitivului de luptă, ruperea apărării acestuia,
concomitent cu angajarea rezervelor prin operaţii terestre şi aeriene/eventual navale
executate într-o concepţie unitară. Caracteristicile esenţiale ale operaţiilor în
adâncime sunt: atacul în adâncime; operaţiile succesive sau simultane executate în
adâncimea dispozitivului inamicului.
(2) Atacul în adâncime este o operaţie de mare amploare, componentă a
operaţiei aeropurtată ce se desfăşoară simultan cu operaţiile frontale sau de învăluire.
(3) Operaţiile succesive sau simultane în adâncimea dispozitivului inamicului
se execută atât cu Forţele Terestre - lovituri ale artileriei şi elicopterelor de atac,
acţiuni ale forţelor aeropurtate, a celor aeromobile şi detaşamentelor înaintate, cât şi
cu aviaţia, iar la litoral şi cu forţele navale.
Art.192. - Manevra pe verticală se executată de către grupări aeropurtate sau
aeromobile, în scopul asigurării îndeplinirii obiectivelor operaţiei, prin cucerirea şi
menţinerea unui spaţiu până la joncţiunea cu forţele proprii.
87 din 377
SECŢIUNEA a 2-a
Structuri şi misiuni
1. Generalităţi
88 din 377
raioane de dispunere/concentrare sau din marş, înapoia forţelor care acţionează pe
direcţia principală de efort sau pe o altă direcţie de efort.
(2) De regulă, unităţile din forţele care acţionează în sprijinul nemijlocit al
efortului principal, pot fi utilizate pentru următoarele misiuni: dezvoltarea şi
intensificarea ritmului ofensivei pe direcţia principală de efort, în scopul desăvârşirii
nimicirii inamicului pe adâncimea misiunii unităţii; înlocuirea unor unităţi din forţele
care acţionează pe direcţia principală de efort sau pe o altă direcţie de efort care şi-
au pierdut puterea de luptă şi, uneori reconstituirea rezervei; respingerea
contraatacurilor; urmărirea forţelor inamicului care se retrag; participarea la
încercuirea şi nimicirea forţelor inamicului rămase înapoia sau la flancurile forţelor
care acţionează pe direcţia principală de efort sau pe o altă direcţie de efort; nimicirea
forţelor aeropurtate/aeromobile ale inamicului paraşutate/debarcate în spatele
dispozitivului forţelor proprii; dezvoltarea ofensivei pe o nouă direcţie.
Art.196. - (1) Forţele care acţionează ca rezervă - mai puternice, atunci când
forţele care acţionează în sprijinul nemijlocit al efortului principal, nu se constituie,
sau valoarea acestora este redusă, se întrebuinţează unitar sau pe grupări, după caz, şi
trebuie să aibă, în toate situaţiile, capacitatea de a răspunde în mod adecvat unor
evenimente neprevăzute care apar pe timpul operaţiei: oprirea/respingerea unui
contraatac dintr-o direcţie sau într-un moment neaşteptat şi/sau căruia forţele
destinate prin planul de operaţie nu-i pot face faţă; atacul unor obiective vitale sau
nou apărute şi pentru care forţele care acţionează pe direcţia principală de efort şi
forţele care acţionează în sprijinul nemijlocit al efortului principal nu sunt suficiente;
nimicirea forţelor aeropurtate şi aeromobile ale inamicului utilizate prin surprindere;
alte situaţii neprevăzute.
(2) De regulă, în procesul de planificare, rezervei i se precizează doar
compunerea, raionul de dispunere şi/sau direcţia de deplasare pe timpul desfăşurării
ofensivei, şi dacă este cazul, misiunile generale. Misiunea concretă a unităţilor din
compunerea rezervei se precizează în momentul luării deciziei de introducere a
acestora în operaţie.
89 din 377
(3) Atunci când nu sunt disponibile suficiente forţe pentru menţinerea unei
rezerve fără misiuni concrete până în momentul întrebuinţării, se poate admite ca
acesteia să i se repartizeze unele misiuni.
(4) În momentul luării deciziei de întrebuinţare a rezervei, comandantul trebuie
să ia măsuri imediate pentru reconstituirea alteia.
2. Structurile luptătoare
Art.197. - (1) Unităţile de blindate sunt cele mai apte forţe pentru executarea
atacurilor pe distanţe mari sau pentru contraatacuri rapide şi puternice. Ele au
capacitatea de a pătrunde adânc în dispozitivul inamicului, în mod deosebit în teren
şes sau mediu frământat.
(2) Unităţile de tancuri sau de mecanizate/vânători de munte acţionează în
funcţie de puterea acestora şi de dispunerea inamicului în teren. În condiţii de
vizibilitate redusă, ele acţionează independent sau în cooperare cu unităţile fără
blindate, asigurând acestora acoperirea cu foc şi neutralizarea blindatelor inamicului.
(3) Pe măsură ce atacul progresează, adesea se impune reorganizarea forţelor
atacatoare.
Art.198.-(1) Unităţile fără blindate - de infanterie şi de
paraşutişti/aeropurtate sunt cele mai eficiente forţe în teren greu accesibil sau
acoperit/în teren muntos-împădurit, în deltă, în zonele cu culturi înalte, în localităţi.
(2) Împotriva unui inamic cu organizare similară, unităţile fără blindate
acţionează cu succes şi în teren deschis, valoarea lor depinzând şi de tipul operaţiei
în care sunt întrebuinţate, de regulă, pentru infiltrarea prin intervalele din dispozitivul
inamicului sau pentru atacuri din flanc sau spate.
(3) Unităţile de infanterie, destinate în principal să acţioneze în teren şes sau
mediu frământat sunt folosite şi pentru acţiuni în teren greu accesibil sau acoperit.
Unităţile mecanizate trebuie să fie în măsură să lupte în condiţii similare, atunci când
nu este posibilă utilizarea în masă a blindatelor.
90 din 377
(4) Unităţile de vânători de munte sunt întrebuinţate, în special, pentru a
desfăşura operaţii în teren muntos împădurit dar, la nevoie, pot acţiona şi în teren şes
sau mediu frământat.
(5) Unităţile de paraşutişti/aeropurtate asigură: surprinderea inamicului prin
acţiuni desfăşurate în adâncime; creşterea mobilităţii propriilor operaţii în spate şi
reducerea implicită a rezervelor; schimbarea rapidă a efortului de pe o direcţie pe
alta; atacarea punctuală a inamicului în adâncime, din orice direcţie, în zone şi
raioane inaccesibile altor forţe; întărirea şi aprovizionarea oportună a forţelor
încercuite sau aflate în pericol de a fi încercuite; cucerirea, ocuparea şi menţinerea
unor obiective importante din dispozitivul inamicului - aerodromuri, puncte
obligatorii de trecere etc. sau a unor forme tari/puncte decisive din teren;
interzicerea/limitarea manevrei de forţe şi mijloace şi reducerea ritmului operaţiilor
inamicului; executarea de raiduri în dispozitivul inamicului.
(6) Aeromobilitatea conferă o dimensiune suplimentară/pe verticală operaţiilor
Forţelor Terestre. Acţiunile unităţilor de paraşutişti determină extinderea operaţiei în
adâncime pentru a forţa inamicul să disloce forţe luptătoare semnificative în scopul
protejării zonei de spate.
(7) În operaţia ofensivă unităţile de paraşutişti/aeropurtate se întrebuinţează
pentru: cucerirea şi menţinerea unor obiective importante din teren, până când sunt
întărite sau înlocuite de către alte forţe; atacuri în adâncime, în scopul izolării
rezervelor inamicului, executate în combinaţie cu operaţiile ofensive ale altor forţe
terestre; acoperirea unui flanc; crearea unui sentiment de nesiguranţă în spatele
inamicului.
91 din 377
(2) De regulă, artileria unităţilor din compunerea forţelor care acţionează pe
direcţia principală de efort şi a celor care acţionează pe o altă direcţie de efort, cât şi
artileria primită ca întărire se repartizează pentru constituirea sistemelor de lovire ale
unităţilor din compunerea acestora.
(3) Artileria unităţilor din compunerea forţelor care acţionează în sprijinul
nemijlocit al efortului principal sau a celor care acţionează ca rezervă poate participa
la pregătirea de foc a ofensivei şi la sprijinul prin foc al acesteia în faza iniţială a
atacului, din poziţii de tragere vremelnice.
(4) Cantitatea şi categoria mijloacelor de artilerie din compunerea forţelor care
acţionează în sprijinul nemijlocit al efortului principal, participante la pregătirea de
foc se stabilesc de către comandant, pe baza propunerilor subordonaţilor, astfel încât
să fie afectată cât mai puţin puterea de luptă a acestor forţe.
(5) Un atac cu şanse de succes poate fi lansat numai după neutralizarea
elementelor decisive ale puterii de luptă a inamicului. Pentru aceasta, întregul sistem
informaţional se coordonează şi orientează în scopul determinării obiectivelor
importante, iar sistemul de lovire trebuie să aibă capacitatea de a executa foc în mod
oportun şi eficace.
(6) În ofensivă, artileria execută următoarele misiuni: nimicirea/neutralizarea
mijloacelor de atac CBRN; neutralizarea/nimicirea sistemelor de cercetare-lovire de
înaltă precizie prin lovirea principalelor elemente ale acestora; neutralizarea/
nimicirea artileriei inamicului; dezorganizarea conducerii şi a lucrului mijloacelor
electronice; neutralizarea/nimicirea personalului şi mijloacelor de foc din
sectoarele/de pe direcţiile de rupere/pătrundere; neutralizarea personalului şi
mijloacelor de foc din punctele de sprijin de pe direcţiile de ofensivă ale grupării de
angajare; acoperirea cu foc a flancurilor şi intervalelor; lovirea forţelor care
acţionează în sprijinul nemijlocit al efortului principal sau a celor care acţionează ca
rezervă în raioanele de dispunere, pe timpul apropierii şi desfăşurării şi participarea la
respingerea contraatacurilor acestora; asigurarea introducerii în operaţie a forţelor
care acţionează în sprijinul nemijlocit al efortului principal sau a celor care
acţionează ca rezervă; sprijinul prin foc al detaşamentelor înaintate şi de întoarcere;
92 din 377
interzicerea retragerii şi consolidării inamicului pe noi aliniamente de apărare din
adâncime; consolidarea aliniamentelor/obiectivelor cucerite; lovirea elementelor de
sprijin logistic; distrugerea lucrărilor de fortificaţii de campanie şi permanente ale
inamicului; neutralizarea mijloacelor tehnice de influenţare psihologică ale
inamicului; hărţuirea inamicului; realizarea de baraje în adâncimea dispozitivului
inamicului.
Art.200. - (1) Unităţile de artilerie şi rachete antiblindate constituie elementul
de bază al luptei împotriva tancurilor şi a celorlalte mijloace de luptă blindate.
(2) Lupta împotriva blindatelor inamicului este extrem de importantă, în
special pentru protecţia flancurilor şi respingerea contraatacurilor, în scopul asigurării
succesului ofensivei.
(3) Unităţile de artilerie şi rachete acţionează, de regulă, ca forţă de intervenţie
antiblindate, dispunându-se iniţial într-un raion de concentrare/dispunere situat între
forţele care acţionează pe direcţia principală de efort sau pe o altă direcţie de efort
şi forţele care acţionează în sprijinul nemijlocit al efortului principal. Pe timpul
desfăşurării operaţiei, se deplasează urmând progresia acesteia.
(4) În mod excepţional, când situaţia impune, unităţile de artilerie şi rachete
antiblindate apte pentru aceasta, pot fi chemate să participe la pregătirea de foc a
ofensivei din poziţii de tragere vremelnice situate cât mai aproape posibil de limita
dinainte a forţelor proprii.
(5) Principalele misiuni ale unităţilor de artilerie şi rachete antiblindate sunt:
neutralizarea/nimicirea blindatelor, îndeosebi a tancurilor inamicului; neutralizarea/
nimicirea personalului şi mijloacelor de foc din punctele de sprijin, pe timpul
pregătirii de foc a atacului; neutralizarea/nimicirea personalului şi mijloacelor de foc
din punctele de sprijin de pe direcţiile de ofensivă; participarea la respingerea
contraatacurilor inamicului; asigurarea aliniamentului de introducere în operaţie a
forţelor care acţionează în sprijinul nemijlocit al efortului principal şi/sau a celor
care acţionează ca rezervă; acoperirea cu foc a flancurilor şi intervalelor; consolidarea
aliniamentelor/obiectivelor cucerite.
93 din 377
Art.201. - (1) Unităţile de artilerie şi rachete antiaeriene. Lupta cu inamicul
aerian este o componentă principală a operaţiei ofensive.
(2) În perioada pregătirii ofensivei se acordă o atenţie deosebită apărării
aeriene a raioanelor de concentrare, a itinerarelor de deplasare, a mijloacelor de
conducere şi a celor de lovire la mare distanţă.
(3) Pe timpul pregătirii de foc şi apoi a atacului, se acordă prioritate apărării
aeriene a mijloacelor de foc şi a grupărilor de forţe care atacă.
(4) Pe măsura dezvoltării atacului în adâncime, apărarea aeriană a rezervelor şi
căilor de comunicaţie poate deveni deosebit de importantă, în funcţie şi de evoluţia
situaţiei aeriene.
(5) În ofensivă, artileria şi rachetele antiaeriene din compunerea Forţelor
Terestre execută următoarele misiuni: participă la riposta aeriană în spaţiul de
responsabilitate, ducând lupta cu inamicul aerian pentru apărarea principalelor forţe şi
obiective pe timpul deplasării, staţionării şi pe timpul pregătirii şi desfăşurării
ofensivei; participă la mascarea operaţiilor prin amenajarea unor poziţii false de
tragere/lansare şi executarea unor manevre simple şi eficiente; participă, în cadrul
operaţiilor de hărţuire şi surprindere a inamicului, la realizarea ambuscadelor şi
misiunilor subunităţilor nomade; participă la apărarea aeriană a forţelor aeropurtate
proprii; cercetează cu radarele proprii spaţiul aerian, completând imaginea aeriană
unică primită şi înştiinţează forţele şi obiectivele din dispozitiv despre pericolul
atacului din aer.
Art.202. - (1) Unităţile de geniu. În ofensivă, sprijinul genistic este decisiv
pentru asigurarea mobilităţii forţelor/mijloacelor şi menţinerea ritmului atacului.
(2) Unităţile de geniu organice şi primite ca întărire se structurează -
independent sau împreună cu alte forţe, în funcţie de condiţiile concrete, în
detaşamente cu destinaţie specială - detaşamentul de asigurare a mişcării,
detaşamentul mobil de baraje, detaşamentul de distrugeri, sprijină cu forţele şi
mijloacele specializate acţiunea detaşamentului de salvare-evacuare, se repartizează
ca întărire eşaloanelor subordonate sau se constituie în forţa de sprijin de geniu
păstrată la dispoziţia comandantului.
94 din 377
(3) În ofensivă, unităţile de geniu îndeplinesc următoarele misiuni principale
ale sprijinului genistic: cercetarea de geniu; verificarea la minare, deminarea terenului
şi a obiectivelor; executarea culoarelor prin barajele genistice; executarea barajelor
genistice; executarea distrugerilor pentru realizarea mobilităţii forţelor; asigurarea
viabilităţii drumurilor, amenajarea şi deservirea trecerilor peste obstacole; executarea
mecanizată a fortificaţiilor de campanie; amenajarea şi deservirea punctelor de
aprovizionare cu apă; executarea lucrărilor de mascare specifice; participarea la
înlăturarea efectelor întrebuinţării de către inamic a ADMCBRN şi sistemelor
incendiare.
Art.203. - (1) Unităţile de apărare chimică, biologică, radiologică şi
nucleară/CBRN sunt folosite, în principal, pentru prevenirea/evitarea, protecţia,
decontaminarea, înlăturarea efectelor atacului cu ADMCBRN, precum şi participarea
la unele acţiuni de mascare/ascundere a unor obiective şi operaţii/acţiuni ale forţelor
proprii.
(2) De regulă, unităţile de apărare CBRN se dispun în apropierea punctului de
comandă, iar pe timpul desfăşurării ofensivei se deplasează înapoia forţelor care
acţionează pe direcţia principală de efort sau pe o altă direcţie de efort. Acestea se
pot constitui în forţe de sprijin pentru apărarea CBRN, compuse din diferite
specialităţi, ce rămân la dispoziţia comandantului; uneori, în funcţie de necesităţile
operaţiilor, se pot constitui şi structuri temporare, organizate pe principiul modular.
(3) Pe timpul pregătirii şi desfăşurării operaţiei subunităţile de apărare CBRN
pot face parte din: Sistemul de Avertizare şi Raportare NBC/SSANBC; grupurile de
recunoaştere a inamicului şi terenului; detaşamentul de asigurare a mişcării şi/sau
detaşamentul de salvare-evacuare - când se constituie.
(4) În ofensivă, unităţile de apărare CBRN îndeplinesc următoarele misiuni:
cercetarea CBRN în folosul forţelor; decontaminarea totală sau finală a forţelor -
personal, armament, tehnică, echipamente, îmbrăcăminte şi animale - dacă este cazul;
decontaminarea terenului - doar a raioanelor de interes; mascarea cu aerosoli.
95 din 377
Art.204. - (1) Unităţile de război electronic. În ofensivă, mijloacele de război
electronic constituie o cale de obţinere a informaţiilor despre inamic şi o armă care
poate întârzia reacţia acestuia.
(2) Misiunile unităţilor de război electronic din compunerea Forţelor Terestre
sunt: monitorizarea şi identificarea surselor electromagnetice din zona de
responsabilitate; neutralizarea prin bruiaj a lucrului sistemelor electronice ale
inamicului; protecţia lucrului sistemelor/mijloacelor electronice ale forţelor proprii.
Art.205. - Unităţile de cercetare. În ofensivă, unităţile de cercetare îndeplinesc
următoarele misiuni: cercetarea în adâncime - procurarea informaţiilor despre cele
mai importante obiective dispuse în adâncimea operativă şi tactică a dispozitivului
inamicului, precum şi executarea unor acţiuni directe asupra obiectivelor de mare
importanţă; cercetarea la contact - culegerea de informaţii din zona operaţiilor la
contact şi în imediata apropiere a acesteia, folosind procedeul observării, ascultării
sau patrulării; cercetarea în spate sau teritorială - asigurarea datelor şi informaţiilor
asupra fenomenelor economice, sociale, militare, topogeodezice, meteorologice, de
comunicaţii teritoriale şi psihomorale din zona de responsabilitate a unităţii, cu
impact asupra luării deciziilor în timp real.
Art.206. - (1) Unităţile de comunicaţii şi informatică. Menţinerea unor
comunicaţii adecvate pentru controlul şi comanda efectivă a unităţilor din
compunerea Forţelor Terestre reprezintă o cerinţă esenţială în operaţia ofensivă.
Acestea asigură comandanţilor posibilitatea de a-şi exercita comanda şi controlul în
orice situaţie.
(2) Sistemul de comunicaţii şi informatică de campanie pentru ofensivă asigură
legăturile necesare conducerii forţelor participante, cooperării şi înştiinţării acestora,
pe toată durata şi adâncimea misiunilor.
(3) Structura sistemului de comunicaţii şi informatică de campanie se stabileşte
pe urgenţe, în conformitate cu intenţia comandantului şi concepţia operaţiei şi se
planifică în detaliu, pentru misiunile iniţiale precizate prin ordin şi orientativ, pentru
misiunile ulterioare. În prima urgenţă se asigură legăturile în şi între centrele de
comunicaţii ale punctelor de comandă, CCPC, prin intermediul reţelei de sprijin de
96 din 377
campanie, RCSC, precum şi liniile directe cu CCPC ale eşalonului superior,
subordonaţilor celor cu care se cooperează.
(4) Securitatea legăturilor înaintea atacului este decisivă.
(5) Pentru asigurarea mobilităţii conducerii forţelor participante, cooperării şi
înştiinţării acestora, în operaţia ofensivă se pune accent pe organizarea şi realizarea
reţelelor de comunicaţii ale punctelor de comandă, RCPC, a reţelelor radio de
campanie, CNR şi a reţelei radio multicanal.
(6) Volumul de informaţii utilizate în interiorul şi între punctele de comandă, în
operaţia ofensivă, impune existenţa unui sistem de management al informaţiei care să
permită reducerea timpului de răspuns.
(7) Având ca bază decizia comandantului privind pregătirea şi desfăşurarea
ofensivei, sistemul de comunicaţii şi informatică de campanie oferă următoarele clase
de servicii: asigurarea şi procesarea simultană a informaţiilor pentru puncte de
comandă distincte; generarea de rapoarte/informări diverse, în formate adecvate;
managementul informaţiei de lucru; securitatea accesului şi a informaţiilor prin
prevenirea şi limitarea atacurilor pasive şi active; asigurarea cu instrumente de
asistare a deciziei în toate etapele operaţiei, în scopul reducerii timpului de pregătire,
creşterii calităţii deciziei şi a posibilităţilor de prognoză şi planificare; derularea
convenţională a procesului de conducere în situaţii de criză - defecţiuni, neutralizări,
distrugeri; generarea şi transmiterea de mesaje codificate şi decodificarea acestora.
Art.207. - Unităţile de poliţie militară asigură îndrumarea circulaţiei, paza
unor puncte de comandă şi a prizonierilor de război, menţin ordinea în raioanele de
dispunere/staţionare a forţelor, asigură ordinea publică în zonele de administrare
militară temporară, execută operaţii speciale - escortă, protecţie şi pază a unor forţe şi
instalaţii, operaţii de combatere a terorismului etc.
Art.208. - (1) Forţele Aeriene execută o serie de misiuni în folosul Forţelor
Terestre. În principal, acestea vizează: menţinerea unei situaţii aeriene favorabile sau
cucerirea superiorităţii aeriene; apărarea aeriană a unor elemente ale dispozitivului de
luptă; interdicţia aeriană; sprijinul aerian apropiat; transportul aerian; cercetarea
aeriană; căutarea - salvarea în luptă.
97 din 377
(2) Menţinerea unei situaţii aeriene favorabile sau cucerirea superiorităţii
aeriene locale este esenţială pentru proiecţia forţelor, executarea manevrei şi a
diferitelor operaţii ale Forţelor Terestre, în afara pericolului lovirii din aer de către
inamic.
(3) În cazul interdicţiei aeriene, loviturile aeriene vizează, în special, punctele
obligatorii de trecere pentru blocarea căilor de comunicaţie, depozitele pentru
interzicerea aprovizionării şi rezervele, în vederea întârzierii introducerii lor în luptă.
(4) În cadrul sprijinului aerian apropiat Forţele Aeriene participă la
consolidarea pătrunderii forţelor proprii în adâncimea dispozitivului inamicului, la
împiedicarea manevrei sau retragerii forţelor acestuia, precum şi la întrebuinţarea
forţelor aeromobile şi aeropurtate proprii. Totodată acordă atenţie lovirii grupărilor de
contralovitură/contraatac ale inamicului.
(5) Cercetarea aeriană asigură, înainte şi pe timpul ofensivei, informaţii
privind: organizarea apărării inamicului; dispunerea mijloacelor de foc, blindatelor,
rezervelor şi a elementelor sistemului de comandă şi control; manevra grupărilor de
contralovitură sau de contraatac; terenul şi starea vremii pe direcţia de ofensivă.
(6) Unităţile de elicoptere sprijină operaţiile Forţelor Terestre prin executarea
misiunilor de atac, comandă şi control, sprijin aerian apropiat, cercetare aeriană,
evacuarea răniţilor şi/sau transportul aerian pentru introducerea sau extragerea
forţelor din teatru.
98 din 377
(2) Unităţile pentru operaţii speciale sunt folosite în toată gama de operaţii şi
au capacitatea de a acţiona în mod independent sau în cooperare cu structuri similare
din compunerea celorlalte categorii de forţe ale armatei şi/sau elemente ale sistemului
naţional de apărare. Operaţiile speciale pot urmări obiective imediate sau pe termen
lung şi contribuie adesea, în mod direct, la îndeplinirea obiectivelor strategice şi/sau
operative ale forţelor proprii în teatrul de operaţii, deşi din punct de vedere cantitativ,
ele sunt de nivel tactic.
(3) De regulă, unităţile pentru operaţii speciale execută: distrugerea liniilor şi a
instalaţiilor de comunicaţii şi informatică, a instalaţiilor şi obiectivelor economice şi
militare; obţinerea de informaţii; dirijarea finală a loviturilor executate cu aeronavele
militare; evacuarea, căutarea şi salvarea personalului propriu aflat în dispozitivul
inamicului/în teritoriul controlat de acesta; descoperirea, localizarea şi nimicirea/
neutralizarea mijloacelor de atac CBRN; operaţii de influenţare psihologică;
organizarea, antrenarea, echiparea şi consilierea forţelor de rezistenţă.
(1) Unităţile de informaţii. Acţiunile unităţilor de informaţii constituie parte
inseparabilă a operaţiei ofensive, fiind orientate, în principal, pentru procurarea de
date şi informaţii necesare comandanţilor în luarea deciziilor.
(2) Reuşita operaţiilor specifice desfăşurate de către unităţile de informaţii este
dată de manifestarea iniţiativei, a rapidităţii, prevederii, sincronizării şi flexibilităţii
acestor structuri, precum şi a modulelor de conducere.
(4) Unităţile C.I.M.I.C. execută planificarea, organizarea şi coordonarea
cooperării şi a relaţiilor militarilor cu populaţia civilă şi organizaţiile administraţiei
locale/organizaţiile guvernamentale şi neguvernamentale din teatrul de operaţii/zona
de operaţii. Acestea determină impactul pe care acţiunile militare le au asupra
situaţiei locale şi asigură compatibilitatea necesară îndeplinirii misiunilor
5. Structurile logistice
99 din 377
Art.210. - (1) Continuitatea sprijinului logistic/SL este vitală pentru succesul
ofensivei. Comandantul/comandamentul acordă o atenţie deosebită resurselor
disponibile şi capacităţii forţelor logistice de a realiza misiunile specifice.
(2) În planificarea ofensivei se iau în calcul toate aspectele şi componentele
sprijinului logistic asigurat de aceste unităţi.
Art.211. (1) O importanţă specială în realizarea SL în ofensivă o au:
dispunerea înaintată a elementelor de aprovizionare; asigurarea suplimentară cu
muniţie şi combustibili; realizarea mentenanţei; asistenţa medicală.
(2) Dispunerea înaintată. Pentru a evita congestionarea sistemului de transport,
comandantul trebuie să prevadă dispunerea unităţilor/formaţiunilor de aprovizionare
şi sprijin cât mai aproape posibil de unităţile luptătoare. Atunci când este posibil,
aceste structuri trebuie să fie mobile pentru a fi în măsură să urmeze îndeaproape
progresia atacului.
(3) Aprovizionarea cu muniţie şi combustibil. Pentru a realiza un flux continuu
al aprovizionării cu muniţie şi combustibil se impune o planificare riguroasă, datorită
volumului mult crescut de resurse care trebuie asigurat şi cantităţii limitate de
mijloace de transport aflate la dispoziţie. La începerea ofensivei, materialele puse la
dispoziţie trebuie să permită realizarea stocului operativ, iar la marile unităţi/similare
de nivel operativ şi consumul mediu pentru 3-4 zile de operaţie. În unele situaţii,
muniţia necesară executării pregătirii de foc se depozitează la piese ca stoc de muniţii
suplimentar.
(4) Unităţile/formaţiunile de mentenanţă. Pentru a asigura o capacitate de luptă
ridicată este necesar ca aceste unităţi să execute reparaţiile cât mai aproape posibil,
din punct de vedere tactic, de limita dinainte a dispozitivului forţelor proprii. În acest
fel, se reduc nevoile de evacuare, iar tehnica cu nevoi de reparaţii, reintră în luptă în
timp mai scurt. Dispunerea înaintată a instalaţiilor de reparat tehnica este necesară
pentru repararea autovehiculelor de luptă care, de regulă, constă în înlocuirea
ansamblurilor şi subansamblurilor defecte.
(5) Unităţile/bazele medicale. În procesul de planificare a ofensivei se are în
vedere ca aceste unităţi să se dispună cât mai aproape de linia de contact, în funcţie
SECŢIUNEA a 3-a
Pregătirea operaţiei ofensive
1. Planificarea
2. Organizarea
Art.216. - (1) În ofensivă, acţiunile forţelor sunt organizate în aşa fel încât să
poată îndeplini misiunile diferite şi complexe prevăzute în planul de operaţie, fără a
se stânjeni reciproc în câmpul de luptă.
(2) Comandantul stabileşte responsabilităţi pentru informaţii, deplasare şi
siguranţă, zonele de responsabilitate şi măsurile de control necesare şi obligatorii
pentru forţele luptătoare, forţele de sprijin şi forţele logistice.
(3) Organizarea operaţiei ofensive trebuie să cuprindă zona de responsabilitate
atât în spatele aliniamentului de atac cât şi dincolo de acesta până în raionul
obiectivului/la aliniamentul misiunii şi include o parte din măsurile de control al
atacului.
(4) Măsurile de control sunt determinate de modul în care se trece la ofensivă,
precum şi de felul în care îşi propune comandantul să exercite coordonarea forţelor
din subordine şi a celor cu care cooperează. Aceste măsuri cuprind: raioanele de
concentrare; itinerarele de apropiere; aliniamentele de desfăşurare pentru atac -
poziţia de atac, baza de plecare la ofensivă 16; aliniamentele de atac; liniile de
despărţire; direcţia/direcţiile de ofensivă; aliniamentele de coordonare a sprijinului
16
În continuare, în prezentul manual, vom folosi expresia aliniament de desfăşurare pentru atac, mai puţin
atunci când se impune folosirea nemijlocită a uneia din celelalte două sintagme.
17
În cazul ofensivei din contact cu inamicul, aliniamentul de desfăşurare pentru atac coincide, de regulă, cu
baza de plecare la ofensivă.
3. Coordonarea şi controlul
SECŢIUNEA a 4-a
Executarea operaţiei ofensive
2. Executarea atacului
SECŢIUNEA a 5-a
Particularităţi ale operaţiei ofensive
CAPITOLUL V
Operaţia de apărare
SECŢIUNEA 1
Generalităţi
Art.259. - (1) Apărarea trebuie să fie stabilă, fermă şi activă în toate mediile18,
adânc eşalonată şi capabilă să reziste loviturilor date de inamic cu toate categoriile
de forţe şi mijloace.
(2) Forţele aflate în apărare nu părăsesc poziţiile şi raioanele ocupate şi nu se
retrag fără ordinul/ aprobarea eşalonului superior, chiar dacă aceste acţiuni
corespund concepţiei/intenţiei comandantului asupra operaţiei. Ele trebuie să fie în
măsură să acţioneze în condiţii de izolare.
Art.260. - Factorii cei mai importanţi pentru operaţia de apărare sunt:
informaţiile; folosirea terenului; eşalonarea în adâncime; cooperarea şi sprijinul
reciproc; concentrarea puterii de luptă; manevra; sistemul de lovire; unitatea de
acţiune; reacţiile ofensive; rezerva; inducerea în eroare.
18
Avem în vedere, atât spaţiul terestru, spaţiul aerian şi cel maritim/fluvial, cât şi spaţiul informaţional - în
care se desfăşoară operaţiile de influenţare psihologică, războiul informaţional şi electronic etc.
19
Procedeu adoptat în scopul nimicirii/înfrângerii inamicului printr-un atac hotărâtor executat cu o grupare de
forţe de lovire/izbire, într-un moment favorabil; în acest scop, gruparea de lovire trebuie să aibă o mobilitate mai mare
sau, cel puţin egală cu a atacatorului, iar celelalte forţe aflate în apărare să reuşească fixarea inamicului şi direcţionarea
pătrunderii acestuia în sensul dorit.
20
Procedeu adoptat în scopul interzicerii, pentru o perioadă de timp stabilită, a pătrunderii inamicului într-o
anumită porţiune de teren - zonă, raion, obiectiv; nimicirea propriu-zisă a inamicului constituie un obiectiv secundar.
3. Tipuri de operaţii
4. Forme de manevră
SECŢIUNEA a 2-a
Structuri şi misiuni
1. Structurile luptătoare
Art.301. - (1) Unităţile de artilerie. Misiunile concrete ale fiecărei unităţi sunt
stabilite în aşa fel încât acestea să fie în deplină concordanţă cu acţiunile unităţii în
folosul căreia acţionează, precum şi cu intenţia şi concepţia comandantului acesteia
pentru operaţia respectivă.
(2) Coordonarea focului artileriei cu acţiunile forţelor luptătoare şi cu focul
celorlalte mijloace de lovire, inclusiv cu obstacolele, barajele şi distrugerile de orice
fel, are o importanţă deosebită pentru desfăşurarea cu succes a apărării.
(3) Comandantul trebuie să exploateze la maxim bătaia şi efectul focului
executat cu artileria, ţinând cont de posibilităţile tehnico-tactice ale fiecărui mijloc de
foc şi de posibilităţile de aprovizionare cu muniţii.
(4) Artileria organică şi cea primită ca întărire se repartizează prioritar marilor
unităţi/unităţilor din forţele care acţionează pe direcţia principală de efort sau pe o
altă direcţie de efort, iar acestea în funcţie de numărul de batalioane de artilerie de
care dispun, de existenţa şi felul sistemelor automatizate de conducere a focului, îşi
constituie grupări de artilerie sau menţin un batalion la dispoziţie.
(5) Pentru unităţile din forţele care acţionează în sprijinul nemijlocit al
efortului principal nu se repartizează artilerie ca întărire, la începerea operaţiei, dar
se prevede din timp compunerea grupărilor acestora în momentul intrării lor în
acţiune.
Art.302. - Misiunile artileriei în apărare sunt: nimicirea/neutralizarea
mijloacelor de întrebuinţare a ADMCBRN; neutralizarea/nimicirea sistemelor de
cercetare-lovire de înaltă precizie, prin lovirea principalelor elemente ale acestora;
neutralizarea artileriei inamicului; dezorganizarea sistemelor de conducere şi a
lucrului mijloacelor electronice; lovirea grupărilor de forţe şi mijloace în raioanele de
dispunere şi pe timpul deplasării; executarea contrapregătirii; participarea la
respingerea atacului în faţa limitei dinainte a apărării; apărarea flancurilor,
intervalelor şi spatelui dispozitivului propriu; limitarea pătrunderii inamicului în
4. Structurile logistice
SECŢIUNEA a 3-a
Pregătirea operaţiei de apărare
1. Planificarea
21
Concepţia de desfăşurare a operaţiilor prevăzută în doctrina inamicului.
2. Organizarea
22
Aliniamentul care indică cea mai avansată poziţie a forţelor proprii, în orice formă a operaţiei şi în orice
moment al acesteia; ea indică, de regulă, aliniamentul înaintat al forţelor de acoperire, dar nu numai; poate coincide cu
aliniamentul de contact, sau nu; de asemenea poate coincide, poate fi dincolo sau dincoace de limita dinainte a apărării .
3. Coordonarea şi controlul
SECŢIUNEA a 4-a
Executarea operaţiei de apărare
SECŢIUNEA a 5-a
Particularităţi ale operaţiei de apărare
Art.359. - (1) Apărarea pe un curs de apă mare sau într-o zonă cu lucrări de
hidroamelioraţii se concentrează, de regulă, în sectoarele favorabile forţării de către
inamic, în raioanele probabile de folosire a forţelor aeropurtate şi forţelor aeromobile,
pe obiectivele importante din zona de responsabilitate, precum şi în raioanele care
favorizează executarea, în timp scurt, a manevrei.
(2) Limita dinainte a apărării se stabileşte pe malul apei/canalului sau pe
terasele care domină malul opus.
SECŢIUNEA a 6-a
CAPITOLUL VI
Operaţii aeromobile şi aeropurtate
SECŢIUNEA 1
Operaţia aeromobilă
1. Generalităţi
3. Comanda şi controlul
COORDONATORUL
COMANDANŢII MISIUNILOR
UNITĂŢILOR AERIENE
TRANSPORTATE
4. Sprijinul logistic
1. Generalităţi
2. Desfăşurarea operaţiei
3. Comanda şi controlul
4. Sprijinul logistic
CAPITOLUL VII
Operaţia de întârziere
SECŢIUNEA 1
Generalităţi
23
Conform AAP - 6, Dicţionarul de termeni NATO
SECŢIUNEA a 2-a
Structuri şi misiuni
1. Structurile luptătoare
3. Structurile logistice
SECŢIUNEA a 3-a
Pregătirea operaţiei de întârziere
Art.442. - (1) Aliniamentele de apărare se aleg în aşa fel încât forţele care le
ocupă să aibă, pe cât posibil, flancurile asigurate, să includă forme tari de teren,
localităţi şi obstacole naturale, iar terenul din adâncime să dispună de acoperirile
necesare desprinderii de inamic şi replierii în ascuns a forţelor pe următorul
aliniament de apărare.
(2) Numărul de aliniamente şi distanţa dintre acestea se stabilesc astfel încât,
inamicul care a reuşit să rupă apărarea organizată pe primul aliniament să fie obligat
să pregătească un nou atac pentru ruperea aliniamentului următor.
(3) De regulă, valoarea forţelor care acţionează în sprijinul nemijlocit al
efortului principal este aproximativ egală cu valoarea forţelor care acţionează pe
direcţia principală de efort sau pe o altă direcţie de efort, în scopul asigurării
manevrei alternative de forţe şi mijloace de pe un aliniament pe altul.
(4) Ocuparea aliniamentului final se face succesiv, pe măsura replierii
unităţilor de pe ultimul aliniament intermediar.
Art.443. - Organizarea ariei de operaţii este similară cu cea de la operaţia de
apărare. În mod normal, întârzierea începe pe un aliniament stabilit prin misiune şi se
extinde înapoi până la un aliniament unde responsabilitatea pentru inamic este
încredinţată altor forţe sau până la aliniamentul unde tipul acţiunii se schimbă.
Aceasta este, în mod normal, aliniamentul de contact, un aliniament intermediar
înaintat al acesteia sau posibilul aliniament de predare a luptei. De obicei, în fâşia
repartizată forţelor, le vor fi stabilite linii de despărţire. Lărgimea frontului unităţii
SECŢIUNEA a 4-a
Executarea operaţiei de întârziere
SECŢIUNEA a 5-a
Comanda şi controlul
CAPITOLUL VIII
Operaţii desfăşurate în teritoriul controlat de inamic
SECŢIUNEA 1
Generalităţi
SECŢIUNEA a 2-a
Desfăşurarea operaţiilor
1. Planificarea
2. Organizarea
Art.459. - (1) Mărimea forţelor care duc acţiuni în terenul controlat de inamic
este variabilă, în funcţie de misiunea pe care o au de îndeplinit. Ele vor fi compuse, în
general din unităţi fără blindate, incluzând în limita posibilităţilor şi în funcţie de
specificul misiunii şi personal specializat.
3. Sprijinul de luptă
SECŢIUNEA a 3-a
Comanda şi controlul
SECŢIUNEA a 4-a
Sprijinul logistic
CAPITOLUL IX
Operaţii în încercuire
SECŢIUNEA 1
Generalităţi
SECŢIUNEA a 2-a
Desfăşurarea operaţiilor
1. Planificarea
2. Organizarea
3. Executarea
4. Sprijinul de luptă
SECŢIUNEA a 4-a
Sprijinul logistic
CAPITOLUL X
Operaţii multinaţionale
SECŢIUNEA 1
Generalităţi
SECŢIUNEA a 2-a
Pregătirea şi desfăşurarea operaţiilor
CAPITOLUL XI
Operaţii de stabilitate şi de sprijin
SECŢIUNEA 1
Generalităţi
SECŢIUNEA a 2-a
Principii specifice
SECŢIUNEA a 3-a
Operaţii de stabilitate
SECŢIUNEA a 4-a
Operaţii de sprijin
Operaţii de salvare
Asistenţa comunităţii
Art.540. - (1) Extracţia forţelor din teatrul de operaţii se poate executa sub
presiunea elementelor ostile sau în absenţa acestora - atunci când au fost îndeplinite
obiectivele care au determinat prezenţa lor.
(2) Extracţia forţelor trebuie să fie flexibilă şi în acord cu progresele politice
realizate.
(3) În funcţie de situaţia concretă, extracţia poate fi rapidă, graduală sau
parţială.
Art.541. - În scopul protejării forţelor care desfăşoară operaţii de stabilitate şi
de sprijin, se constituie rezerve din unităţi cu posibilităţi de reacţie rapidă, care sunt
dislocate atât în teatru, cât şi în afara acestuia, pentru a interveni oportun, în caz de
necesitate. Planificarea întrebuinţării rezervelor se execută de comun acord cu
partenerii de operaţie.
Art.542. - (1) În situaţia când este periclitată integritatea forţelor, la ordinul
eşalonului superior - cu acordul autorităţilor constituţionale abilitate - în cazul
operaţiilor multinaţionale, forţele se regrupează şi, în funcţie de situaţie, organizează
apărarea circulară, ieşirea din încercuire şi joncţiunea cu forţele de rezervă, după
regulile generale pentru astfel de situaţii.
(2) Pentru retrocedarea responsabilităţilor de orice natură către autorităţile
civile legal constituite, în raport cu situaţia concretă, comandanţii forţelor folosesc
condiţiile favorabile existente.
CAPITOLUL XII
Operaţii intermediare
SECŢIUNEA 1
Deplasarea
Art.547. - (1) În raport de situaţia creată, efortul pe care trebuie să-l depună
personalul şi viteza necesară de deplasare, marşul poate fi normal sau forţat.
(2) Marşul normal se execută cu viteze medii de deplasare, când unitatea se
află la depărtare mare de linia frontului şi nu se prevede întâlnirea cu forţe importante
ale inamicului. Coloanele se constituie pe unităţi şi categorii de tehnică cu aceeaşi
viteză de deplasare şi capacitate de trecere.
(3) Marşul forţat se adoptă când unităţile urmează să treacă în timp scurt la
îndeplinirea unei misiunii. De regulă, el se execută pe distanţe mai mici, cu vitezele
maxime admise de tehnică, teren, condiţiile de timp, anotimp şi stare a vremii şi
implică organizarea rapidă a forţelor participante, în funcţie de concepţia operaţiei
viitoare.
Art.548. - (1) Pentru executarea marşului, marilor unităţi li se stabilesc fâşii şi
itinerare de marş, iar unităţilor, itinerare de marş.
(2) Fâşia de marş trebuie să cuprindă un număr suficient de drumuri şi să
asigure condiţii de protecţie forţelor pe timpul deplasării şi, în mod deosebit, la
trecerea pe la punctele obligatorii, precum şi posibilităţi de varientare a porţiunilor de
drumuri distruse, obstacolelor sau raioanelor/porţiunilor/zonelor contaminate.
(3) Itinerarele de marş ocolesc, de regulă, localităţile mari, nodurile de
comunicaţii importante şi punctele obligatorii de trecere şi pot fi: de bază; de
rezervă; de rocadă.
(4) De regulă, marii unităţi îi sunt necesare 2-3 itinerare de bază, iar unităţii
1-2 itinerare de bază. La ordinul comandantului se pregătesc şi se folosesc la nevoie,
itinerare de rezervă şi de rocadă.
Art.549. - Protecţia forţelor şi mijloacelor pe timpul executării marşului
impune: luarea măsurilor de mascare a elementelor dispozitivului de marş; executarea
25
Distanţa parcursă în 24 de ore.
3. Deplasarea combinată
SECŢIUNEA a 2-a
Staţionarea
Art.571. - Forţele se pot găsi în staţionare înainte sau după executarea unor
operaţii ori pe timpul opririlor de durată mai mare pentru odihna personalului, în
urma deplasării acestora prin marş pe distanţe mari.
Art.572. - Staţionarea are ca scop asigurarea condiţiilor necesare forţelor
pentru pregătirea în vederea îndeplinirii unei noi misiuni, refacerea puterii de luptă,
reluarea sau executarea marşului.
Art.573. - (1) Staţionarea marilor unităţi operative se poate executa într-un
raion unitar sau în raioane disparate pe mari unităţi/unităţi.
(2) În funcţie de situaţie, unitatea poate staţiona în raioane de mobilizare, de
concentrare, de dispunere, de regrupare, de plecare şi al odihnei de zi. Acestea pot fi
de bază şi de rezervă.
Art.574. - Raionul de staţionare trebuie să asigure, după caz: posibilitatea
ieşirii rapide şi în mod organizat a unităţii din raion; dispunerea dispersată şi în
ascuns a forţelor; protecţia forţelor împotriva loviturilor inamicului, drumuri de acces
SECŢIUNEA a 3-a
Regruparea
Art.583. - Prin regrupare forţele îşi schimbă locul de dispunere sau acţiune –
manevra de forţe şi mijloace în vederea constituirii unui nou dispozitiv adecvat
situaţiei existente în acel moment, având ca scop: restructurarea dispozitivului de
operaţie; crearea unei grupări de forţe pe o altă direcţie; întărirea unor grupări de forţe
care au suferit pierderi mari; suplimentarea efortului pe anumite direcţii; schimbarea
formei de luptă; deplasarea forţelor şi mijloacelor în vederea scoaterii lor de sub
loviturile inamicului; schimbarea raionului de dispunere a unităţii.
Art.584. - (1) Regruparea trebuie să fie simplă şi realistă, pregătită minuţios, să
se desfăşoare rapid şi în secret, pe timp de noapte sau în condiţii de vizibilitate redusă
şi să se execute pe baza unei bune cunoaşteri a situaţiei.
(2) În anumite condiţii, regruparea se poate executa şi pe timp de zi.
Art.585. - Pentru pregătirea şi desfăşurarea regrupării, comandantul are în
vedere: natura dispunerii viitoare - dintr-un raion în alt raion, dintr-un dispozitiv de
operaţie în altul, dintr-un raion în dispozitiv de operaţie; finalitatea regrupării - cu sau
fără înlocuirea forţelor; natura deplasării - marş, transport, deplasare combinată;
scopul; forma de luptă în curs de desfăşurare/viitoare; acţiunile inamicului; terenul.
Art.586. - (1) Regruparea forţelor se execută prin următoarele procedee: din
adâncime spre front; de-a lungul frontului; dinspre front spre spate; combinat.
(2) Regruparea din adâncime spre front se execută prin deplasarea parţială sau
în totalitate a forţelor care acţionează în sprijinul nemijlocit al efortului principal, a
SECŢIUNEA a 4-a
Înlocuirea
SECŢIUNEA a 5-a
Înaintarea spre contact
1. Pregătirea operaţiei
Art.608. - (1) Prin deplasarea spre inamic, forţele încearcă să realizeze sau să
restabilească contactul cu inamicul în condiţiile cele mai favorabile pentru forţele
principale.
(2) Cercetarea are un rol deosebit pentru a câştiga şi menţine iniţiativa.
(3) Elementele de siguranţă ale inamicului sunt nimicite sau neutralizate, astfel
încât să nu fie împiedicată deplasarea forţelor principale.
(4) Se iau măsuri pentru siguranţa flancurilor.
Art.609. - Deplasarea spre inamic se execută întotdeauna înaintea începerii
operaţiei următoare şi se încheie când forţele principale sunt dispuse în conformitate
cu planul comandantului. Acţiunile următoare vor fi determinate de misiunea
încredinţată forţelor principale care poate decurge din situaţia forţelor principale în
momentul realizării contactului.
Art.610. - Înaintarea spre contact cuprinde: nimicirea sau determinarea
retragerii elementelor minore ale inamicului; cucerirea terenului de importanţă
tactică.
2. Desfăşurarea operaţiei
3. Sprijinul de luptă
Art.615. - (1) Artileria asigură sprijinul prin foc imediat pentru angajarea
inamicului şi menţine libertatea de acţiune pentru a ocoli sau pentru a ataca forţele
acestuia. Focul intens reduce nevoia de a desfăşura trupele la realizarea contactului cu
inamicul.
(2) Deoarece apropierea de inamic este o deplasare susţinută aceasta cere o
deosebită coordonare a sprijinului prin foc. Artileria, aruncătoarele şi navele care
5. Sprijinul logistic
SECŢIUNEA a 6-a
Lupta de întâlnire
1. Generalităţi
Art.625. - (1) Lupta de întâlnire are loc atunci când forţele inamicului şi cele
proprii se află în mişcare, în sensuri contrare şi pe aceeaşi direcţie, iar fiecare
urmăreşte să-şi realizeze scopurile stabilite, prin operaţii ofensive.
(2) Lupta de întâlnire presupune executarea unui atac din mişcare, atunci când
forţele proprii au reuşit devansarea în desfăşurare a inamicului.
(3) În situaţia în care inamicul a reuşit devansarea în desfăşurare, forţele proprii
trec iniţial la apărare, urmând ca îndeplinirea scopului final să se realizeze prin
ofensivă din contact.
(4) Atunci când forţele şi mijloacele la dispoziţie nu permit angajarea decisivă
a inamicului cu şanse de succes şi nu există posibilitatea primirii oportune de întăriri,
2. Planificarea şi organizarea
5. Comanda şi controlul
6. Sprijinul logistic
1. Generalităţi
Art.640. - ( 1) Operaţia de joncţiune are loc atunci când forţele proprii urmează
să se întâlnească în teritoriul controlat de inamic.
(2) Joncţiunea constă în stabilirea contactului dintre două sau mai multe unităţi
proprii, care pot avea aceleaşi misiuni sau misiuni diferite.
(3) În operaţia de joncţiune, poate fi necesară neutralizarea/nimicirea
inamicului dintre aceste forţe înainte de stabilirea contactului.
Art.641. - Misiunea de realizare a operaţiei de joncţiune va fi dată întotdeauna,
în contextul unei alte misiuni pentru forţele implicate. De regulă, aceasta presupune
stabilirea locului sau a căii de comunicaţie pe care urmează să aibă loc joncţiunea.
Foarte adesea se stabileşte şi un reper de timp pentru aceasta.
Art.642. - Situaţiile în care se realizează joncţiunea pot fi următoarele:
a) joncţiunea cu forţele încercuite sau cu cele izolate - poate avea loc în
interiorul poziţiilor de apărare ale acelor forţe sau, atunci când joncţiunea este
combinată cu acţiunea de ieşire din încercuire, într-un alt loc dinainte stabilit;
b) joncţiunea cu forţele transportate pe calea aerului sau infiltrate - poate
avea loc în interiorul poziţiilor lor de apărare, în acest caz, joncţiunea este urmată de
obicei, de trecerea prin dispozitivele de luptă sau de înlocuirea forţelor implicate;
c) joncţiunea între forţele angajate în atacuri convergente - poate avea loc
când fiecare forţă cucereşte obiective învecinate repartizate.
2. Desfăşurarea operaţiei
3. Sprijinul de luptă
Art.646. - Sprijinul prin foc prin trageri din poziţii acoperite şi prin trageri
directe trebuie ţinut sub un control foarte atent pentru a evita pierderile determinate
de tragerile proprii. Forţele de joncţiune vor folosi măsurile normale de control al
focului, totuşi, trebuie stabilită o coordonare specifică pentru fiecare etapă, atunci
când focul unei forţe poate afecta acţiunile altei forţe.
Art.647. - Sprijinul aerian ofensiv este focalizat pe zona dintre forţele care
realizează joncţiunea, cu accent pe măsurile de evitare a fratricidului.
4. Comanda şi controlul
SECŢIUNEA a 8-a
Retragerea
1. Generalităţi
4. Sprijinul de luptă
5. Comanda şi controlul
6. Sprijinul logistic
CAPITOLUL XIII
Sprijinul de luptă
SECŢIUNEA 1
Misiunile sprijinului de luptă
26
Conform Standardului NATO ESN/FSN Agreed List Nr. 83/30.12 1993.
1. Planificarea
2. Artileria
4. Sprijinul EOD
SECŢIUNEA a 3-a
Determinarea şi angajarea obiectivelor
1. Generalităţi
2. Metodologie
SECŢIUNEA a 4-a
Asistenţa operaţională
27
Forţele şi mijloacele pe care, probabil, inamicul se bazează în îndeplinirea misiunii.
28
Acele obiective de valoare deosebită care trebuie angajate cu succes pentru îndeplinirea misiunii de către
forţele proprii.
1. Planificarea
29
„Metodă de control a spaţiului aerian care se bazează pe identificarea pozitivă, urmărirea şi direcţionarea
aeronavei executate cu mijloace electronice de către o agenţie cu responsabilităţi în domeniu”, ATP 40 (A).
30
„Metodă de control a spaţiului aerian care se bazează pe o combinaţie de proceduri şi ordine promulgate şi
acceptate dinainte” -AAP -6. Nu utilizează mijloace electronice.
4. Sprijinul de geniu
5. Sprijinul EOD
CAPITOLUL XIV
Proceduri de control operativ
SECŢIUNEA I
Iluminarea câmpului de luptă
SECŢIUNEA a 2-a
Evitarea fratricidului
SECŢIUNEA a 3-a
Managementul spaţiului de responsabilitate
SECŢIUNEA a 4-a
Controlul distrugerilor
32
Procedurile de urmat se regăsesc în STANAG 2017.
33
Procedeele ce urmează a fi folosite pentru organizarea, siguranţa şi declanşarea unei distrugeri la ordin se
găsesc în STANAG 2017.
34
Ordinul către comandantul pazei distrugerii este elaborat conform STANAG 2017.
SECŢIUNEA a 2-a
Protecţia electronică
SECŢIUNEA a 3-a
Contracararea efectelor acţiunilor psihologice ale inamicului
SECŢIUNEA a 4-a
Mascarea
SECŢIUNEA a 5-a
Protecţia genistică
SECŢIUNEA a 7-a
Protecţia aeriană
SECŢIUNEA a 8-a
Apărarea chimică, biologică, radiologică şi nucleară
SECŢIUNEA a 10-a
Protecţia informaţiilor
SECŢIUNEA a 11-a
Protecţia medicală şi sanitară veterinară
SECŢIUNEA a 12-a
Protecţia mediului
SECŢIUNEA a 13-a
Protecţia muncii
SECŢIUNEA a 14-a
Activitatea de informare şi relaţii publice
SECŢIUNEA a 15-a
Asigurarea topogeodezică
SECŢIUNEA a 17-a
Asigurarea cu resurse umane
SECŢIUNEA a 18-a
Asistenţa juridică
SECŢIUNEA a 19-a
Asistenţa religioasă
CAPITOLUL XVI
Asigurarea financiar - contabilă
CAPITOLUL XVII
Sprijinul logistic
SECŢIUNEA 1
Principiile sprijinului logistic
SECŢIUNEA a 2-a
Componentele sprijinului logistic
1. Aprovizionarea
2. Transporturile
3. Mentenanţa
4. Asistenţa medicală
SECŢIUNEA a 4-a
Desfăşurarea sprijinului logistic
SECŢIUNEA a 5-a
1. Capturi
2. Prizonieri de război
35
Orice combatant care cade în mâinile părţii adverse, în sensul articolelor 43 şi 44, punctul 1 din Protocolul
I/1997 al Convenţiei de la Geneva din 12 august 1949, privind protecţia victimelor conflictelor armate internaţionale.
3. Înmormântări
General - maior
dr. Teodor FRUNZETI
ANEXA Nr. 1
(Art. 116)
GLOSAR
1. Termeni şi definiţii
2. Abrevieri
ANEXA Nr.2
(Art. 72, 116, 118)
SCHEME
SCHEMA NR. 1
COMANDA FORŢELOR TERESTRE
Cdm.F.T.
Instrucţie şi Cdm.M.U. Cdm.Gar. Resurse
Doctrină op. Bucureşti
Alte
Cdm. M.U. op. M.U.
Organe Alte
şi U. Structuri
Mil.
de înv. U.
şi instr. Trt. Log.
LIMITA
DINAINTE
A
APĂRĂRII
ZONA DE
APĂRARE ZONA
A DE
BRIGĂZII APĂRARE
ZONA DE A
x APĂRARE DIVIZIEI
x x
A DIVIZIEI DE
x
ZONA DE x
x
x
SPATE A x
DIVIZIEI x
x
x x
x x ZONA DE
APĂRARE
ZONA DE SPATE A A
CORPULUI
CORPULUI
DE
xx
SCHEMA NR. 3
ZONA x
OPERAŢIILOR LA
CONTACT ALE C 7
x
x x 1 2
x x
3 x 7 2
x 1
xx xx
x
C7 C7
x
C7
x 4
ZONA OPERAŢIILOR ÎN SPATE ALE C 7 x
356 din 377
xx
SCHEMA NR. 4
Note:
1. Operaţiile (1), (4), (10) sunt operaţii la contact pentru unităţile care le execută
nemijlocit;
2. Unităţile de aviaţie pot fi folosite şi în operaţia la contact sau operaţia în spate.
SCHEMA NR. 5
URMĂRIREA
(o variantă)
ATACUL FRONTAL
(o variantă)
SCHEMA NR. 7
ÎNVĂLUIRE SIMPLĂ
(o variantă)
ÎNVĂLUIRE DUBLĂ
(o variantă)
SCHEMA NR. 9
PĂTRUNDEREA
(o variantă)
ÎNTOARCEREA
(o variantă)
FULL UCADMIN
OPCOM OPCON TACOM TACON UCADMIN UCDM
COMD “…”
1. Stabileşte întrebuinţarea separată a
elementelor componente ale X X
unităţilor.
2. Stabileşte misiuni. X X X
3. Stabileşte sarcini. X X X X
4. Delegarea atribuţiilor de comandă
şi control unui comandant de rang X X(5) X(5) X(5)
egal.
5. Deleagă acelaşi statut de comandă
X X X X
sau control.
6. Coordonarea deplasărilor locale,
zonele de dispunere şi apărarea X X X X X
apropiată.
7. Responsabilităţi pe linie logistică. X X X X
NOTE:
1) Structura de comandă şi control va fi întotdeauna însoţită de data şi ora la care întră în funcţiune. Data şi ora ieşirii din funcţiune vor trebui de
asemenea specificate, dacă sunt cunoscute.
RELAŢII DE SUBORDONARE
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ