Geografia EUROPEI - 3 26.02.

2019, 11)58

Geografia EUROPEI - 3
* Required

1. Email address *

2. Numele și prenumele: *

3. Specializarea: *
Mark only one oval.

Geografie
Turism

IV. CONFIGURAŢIA ŢĂRMURILOR ŞI DINAMICA LITORALĂ

TIPOLOGIA GENETICĂ A ȚĂRMURILOR EUROPEI

Ţărmurile Europei, au un aspect general puternic festonat, întinzându-se pe o lungime de peste

38.000 km. Ea depăşeşte în această privinţă Africa, ale cărei ţărmuri au numai 30.500 km
lungime. În consecinţă, unui km de ţărm îi corespund doar 300 km² din suprafaţă continentului,
faţă de 1400 km² în cazul Africii, contactul intim dintre apă şi uscat având consecinţe importante
în special de ordin climatic, economic şi demografic.

Ţărmurile Europei sunt foarte variate ca aspect şi complexe ca geneză. Unele sunt acoperite
cu gheaţă, foarmând ţărmuri glaciare, altele sunt înalte şi intens erodate - foamând ţărmuri de
abraziune, sau joase şi întinse – ţărmuri de acumulare.
Ţărmurile glaciare se întalnesc astăţi pe porţiuni restrânse în lungul insulelor arctice
(Spitzbergen, Franz Joseph, Novaia Zemlea).

Ţărmurile de abraziune sunt de regulă înalte şi pot fi drepte sau foarte sinuoase. Cele mai
caracteristice sunt ultimele, cu aspect de intrânduri sau golfuri şi care la rândul lor cuprind
mai multe tipuri genetice:
- ţărmul cu fiorduri (litoralul norvegian, Islanda, Irlanda nordică);
- ţărmul cu scharen (specific Mării Baltice);
- ţărmul cu rias (specific părţii de nord-vest a Pen Iberice);
- ţărmul dalmatic (specific coastelor Pen Balcanice în Slovenia, Croaţia);
- ţărmul vulcanic (specific insulelor Lipari);
- ţărmul cu estuare (specific ţărilor limitrofe Mării Nordului şi Oc Atlanic);
- ţărmul cu limane (litoralul Mării Negre, cu altit. Mai mici);

Ţărmurile de acumulare, joase, care pot fi drepte (rectilinii) şi sinuoase, de obicei

lagunare. Din categoria ţărmurilor rectilinii
- ţărmul cu watt, specific coastelor Mării Nordului spre Danemarca, Gemania şi Olanda;
- ţărmul cu plaje şi cordoane, caracteristic unor porţiuni ale litoralului baltic spre Polonia, Estonia,

https://docs.google.com/forms/d/1RFU3P3Xpmy6Ji4ZeYwhUite8xOjhUBoHHwoud-owbl4/printform
Pagina 1 din 8
Letonia şi Lituania;
- ţărmuri lagunare apar pe unele porţiuni ale Islandei, Mării Baltice, Mării Nordului şi Mării Adriatice
şi Mării Negre;
- ţărmul cu delte, la gura de vărsare a fluviilor: Ural, Volga, Dunărea, Peciora, Vistula, Rin,
Ebru, Rhone, Pad, Tibru

Țărmul cu fiorduri (images.google.com)

Țărmul cu rias (images.google.com)

Țărmul dalmatic (images.google.com)

Articulatiile continentului
PENINSULE ȘI MĂRI ADIACENTE

Articulatia ponto-egeeană desparte Europa de Peninsula Asia Mică, iar I. Cipru constituie cea
mai estică insulă mediteraneană. Europa se articulează la Marea Mediterană prin Pen Balcanică
şi Pen. Peloponez (despărţite de Canalul Corint), Peninsula Italică (despărţită de Sicilia prin Str.
Messina – 3.2 km) şi Pen Iberică (despărţită de nordul Africii prin Str. Gibraltar – 18-36 km).

La Marea Mediterana se remarcă un întreg complex de insule, atât în bazinul vestic (Arh. Baleare
– I. Mallorca, I. Menorca, I. Ibiza) cât şi central (I. Corsica, I. Sardinia, Sicilia, I, Malta, I. Gozo, I.
Panteleria, I-le Ligurice, I. Elba şi alte numeroase insule vulcanice cum ar fi insula vulcan
Stromboli) cât şi cel estic, atât la M. Adriatică, Mediterana Estică dar şi în Marea Egee. (I-le
ionice, I-le Dalmate, Arh. Ciclade, Arh. Sporade, I. Creta, I. Rodos, I. Cipru, I. Santorin etc.). De
asemenea, ţărmul Mediteranei este scăldat şi în două peninsule mai importante dar mult mai mici
în comparaţie cu cele trei mai cunoscute (Pen. Istria şi Pen. Calcidică).

Ţărmurile sud-estice ale Europei, ca articulaţii euro-asiatice îşi au configuraţia prin str.
Dardanele în M. Marmara, prin str. Bosfor în M. Neagră şi prin str. Kerci în M. Azov. Între M.
Azov şi M. Neagră se află Pen. Crimeea, legată de continent prin Istmul Perekop (6 km, cel mai
îngust istm european).

Faţada atlantică a articulaţiilor europene se demarcă printr-o serie de peninsule, golfuri şi

insule cum ar fi G. Biscaya, Pen. Bretagne, Pen. Iutlanda.

Rămăşiţă a vechii mări cu Yoldia (Marea Baltică cu golfurile Botnic şi Finic) este legată de
Marea Nordului prin strâmtorile Skagerrat şi Kattegat şi care, la rândul lor, despart Pen Iutlanda
şi I. Seeland de Pen. Scandinaviei. Remarcăm în M. Baltică o serie de insuliţe joase, acoperite
cu depozite glaciare printre care cele mai importante sunt I. Oland, I. Gothland, I. Aland.
La Oceanul Atlantic se află şi cele mai întinse insule europene, cum sunt cele ale Arh. Britanic (I.
Great Britain, I. Eyre, I-le Orkney, I-le Hebride, I-le Channel, I-le Shetland, I. Man), iar în
Atlanticul de Nord, I. Islanda I. Jan- Mayen, Arh. Faeroe (Faeroerne). Tot în apele nordice se
află Arh.
Svalbard (Spitzbergen) – cea mai nordică bază navală N.A.T.O.
Marea Britanie este despărţită de Europa prin M. Mânecii (La Manche – fr. şi Channel – engl.)
şi Str. Calais(Pas-de-Calais) 38 km..

La Oc. Arctic, ţărmurile europene se află la Marea Albă şi M. Barents, despărţite de Pen. Kola. La
M. Barents se află I. Kanin, iar în extremitatea nordică a pământurilor arctice se află ţinutul
îngheţat al Arh. Franz Josef. Tot la OC. Arctic remarcăm Arh. Novaia Zemlia, ca o prelungire
a vechiului sistem montan hercinic înălţat pentru a reliefa Uralul.

Marile adiacente continentului european

Cele mai importante mări europene sunt în partea de nord, nord-vest şi vest. Marea Barents
este puţin adâncă cu adâncimi ce nu trec de 400 m, Marea Albă este o mare de self, cu
adâmncimi cuprinse între 300-350 m, Marea Norvegiei sau Scandinavă realizează trecerea
între Oceanul Arctic şi Oceanul Atlantic având adâncimi maxime în jur de 3500 m. Marea
Nordului este o mare de self, cu adâncimi mici (10-200 m) făcând trecerea spre est la Marea
Baltică, o mare semiînchisă, cu adâncimi curpinse între 60-150 m. Din Marea Nordului, trecerea
spre Golful Biscaya se realizează prin Marea Mâncii, mare de şelf, cu ţărmuri înalte şi
stâncolase. Pe fundul acestei mări se conturează valea submarină a Senei, Golful Biscaya sau
Marea Gasconiei este larg deschisă către Oceanul Atlantic, având adâncimi ce trec de 5000 de
m spre litoralul iberic.
Marea Mediterană este o mare intercontinentală (ramasita a marii Thetis), situată între Europa,
Asia şi Africa, comunică cu Oceanul Atlantic prin strâmtoarea Gibraltar (lată de 15 km şi
adâncă de 200 m), cu Marea Roşie prin Canalul Suez, cu Marea Marmara şi Marea Neagră
prin str.
Dardanele lată de 1.8 km şi Bosfor de 0,5 km. Fiind o mare intercontinentală situată în regiunea
de climă subtropicală, cu un aport redus de apă dulce de pe continent, Marea Mediterană face
parte din categoria mărilor cu salinitate ridicată, ce ajunge la 37 la mine în vest şi 39 la mie în
est).
Datorită temperaturilor ridicate 25-27°C la suprafaţă 13° la fund, circulaţia apleor către bazinele
oceanice şi marine de vecinătate se realizează prin curenţi dubli. În raport cu Oceanul Atlantic,
în
zona Gibraltarului există doi curenţi - unul de suprafaţă, care duce în Mediterana apele dulci ale
Atlanticului, şi altul de fund, prin care apele mai grele ale Mediteranei se scurg în Atlantic.
Aceeaşi circulaţie are loc şi prin str. Dardanele şi Bosfor între Apele Mediteranei şi Apele Mării
Negre.
Marea Mediterană se împarte în trei bazine principale:
Bazinul Vestic, separat prin insulele Corsica şi Sardinia, cu adâncime maximă de 2600 m, din
care se ramifică spre nord Marea Balearelor, Marea Galică şi Marea Ligurică;
Bazinul Central, care corespunde porţiunii celei mai late a Mediteranei, străbătură de cea mai
lungă punte de uscat (Pen. Italica şi Sicilia) care separă Marea Tireniană 3600 m adânicme de
Marea Adriatică, o mare de şelf. Tot de acest bazin aparţine şi Marea Ionică, situată între Italia
şi Grecia, unde apar cele mai mari adâncimi ale Mediteranei (4594 m);
Bazinul Estic, situat la răsărit de linia ce uneşte Pen. Balcanică, cu Pen Cirenaică din Adrica. Cea
mai fărâmiţată porţiune de aici o reprezintă Marea Egee, cu ţărmuri sinuoase, numeraose insule
şi adâncimi ce trec de 2000 m.
Marea Neagră reprezintă o mare continentală semiînchisă, cu condiţii climatice mai aspre, ceea
ce face ca apele ei să îngheţe lângă ţărm în timpul iernilor mai grele. Are o adâncime maximă de
2245 m. Are o salinitate mai mică decât Mediterana (17-18 la mie la suprafaţă şi 23-24 la fund),
fapt ce explică formarea curentului de suprafaţă spre M Marmara prin Bosfor.
Marea Caspică – o mare continentală închisă, ce aparţine celei mai întinse zone endoreice din
Europa, având un nivel situat la -28 m sub nivelul Oc. Planetar. În nord, adâncimile ajung la 5-
10 m, iar în sud la 980 m.

Bazinul Mării Mediterane

(https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/96/Med
iterranee_02_EN.jp g)

V. EVOLUTIA PALEOGEOGRAFICA A EUROPEI

Geosinclinale precambrian, caledonian, hercinic, alpin

(https://pbs.twimg.com/media/CgG7vR7W8AA0RQY.jp g)
DEVENIREA USCATULUI EUROPEAN

Sub aspect geologic, placa europeană prezintă două mari unităţi structurale diferite ca vârstă
şi alcătuire: unitatea de platformă şi unitatea de geosinclinal sau de orogen.

1. Unitatea de platformă cuprinde aproape două treimi din suprafaţa continentului, totul în afară
de zona muntoasă sudică sau zona alpină. Este o unitate foarte veche stabilizată – rigidă,
constituită din masive precambiene şi paleozoice, peneplenizate, faliate şi acoperite de structuri
sedimentare mai noi. În cuprinsul acestei unităţi se deosebesc trei sectoare distincte:

- Subunitatea precambiană se întinde în nordul Europei şi cuprinde cele mai vechi uscaturi scutul
baltic şi prelungirea sa sud-estică Platforma Rusă sau Est-europeană. La sfârşitul proterozoicului
scutul baltic şi platforma est-europeană au devenit rigide formând o singură masă continentală
cunoscută sub numele de fennoscandia sau fennosarmaţia constituite din şisturi cristaline
străpunse de intruziuni granitice care apar la zi doar în scutul ucrainian şi scutul baltic. În cea mai
mare parte, fundamentul cristalin este acoperit cu depozite mai noi, cum este cazul Platformei
Ruse. Datorită vechimii sale, subunitatea precambrian a fost peneplenizată încât astăzi se
prezintă sub formă de câmpii, podişuri, dealuri cu altitudini sub 500 m.

- Subunitatea caledoniană cuprinde partea de vest şi nord-vest a Europei, reprezentată prin

munţii cu altitudini ce variază între 500-2550 m, cum sunt Munţii Irlandei, Scoţiei şi Scandinavici
cu direcţie sud-vest nord-est şi înălţaţi în timpul orogenezei caledoniene (500-395 milioane de ani
în urmă). Aceşti munţi au fost intens peneplenizaţi, faliaţi, reînălţaţi. În pleistocen au fost acoperiţi
de platforma glaciară care i-a tocit şi mai mult. Subunitatea caledoniană apare şi la baza Câmpiei
Germano-Poloneze, unde este scufundată şi peste care stau depozite mult mai noi, în special
cuaternare. Sub raport geologic Europa caledonică se mai numeşte şi Paleoeuropa.

- Subunitatea hercinică cuprine partea de mijloc a Europei care se întinde în sudul celei
precedente, începând din sudul Angliei până la noi, în nordul Dobrogei. Aproape toată Franţa
până la valea Rhonului şi partea centrală a Europei, Munţii Lysa-Gora şi Munţii Măcinului aparţin
zonei hercinice europene. De asemenea Munţii Ural, constituie cel mai lung lanţ hercinic, munţii
şi podişurile din interiorul Peninsulei Iberice (meseta) se integrează tot aceleiaşi zone, erodată,
penepelenizată, faliată intens şi transformată în munţi cu altitudine mică, dealuri şi podişuri.
Acest sector de platformă mai este cunoscut sub raport geologic şi sub numele de Mezoeuropa.

2. Unitatea de geosinclinal sau Neoeuropa cuprinde circa o trime din întinderea continentului şi
anume parte sudică, de vârstă relativ recentă, cu apendici peninsulari care pătrund în Marea
Mediterană – mare internă, rest al Mării Tetis. Unitatea de geosinclinal sau de orogen s-a format
în timpul cutărilor de vârstă mezozoică şi neozoică care s-au efectuat în mai multe faze. Ca
urmare a acestor mişcări tectonice s-au format lanţurile muntoase: Cordiliera Betică, Pirineii,
Alpii, Carpaţii, Balcanii, Dinaricii, Apeninii şi depresiunile: Transilvaniei, Panonică, Valahă.
Mişcările de cutare alpine au antrenat şi o serie de masive hercinice – Tatra, Rodna,
Făgăraş.Retezat, Bihor, Rodopi care astăzi sunt integrate acestor munţi. Alte masive hercinice
s- au scufundat şi ele se află la fundamentul câmpiilor Panonică şi Română.
Vulcanismul neogen a jucat un rol foarte important la formarea munţilor din geosinclinalul alpin
cu apariţia celui mai lung lanţ muntos vulcanic din interiorul Carpaţilor: Vihorlat-Oaş-Gutâi-
Ţibleş- Călimani-Gurghiu-Harghita.
Importante procese vulcanice au afectat şi în terţiar unitatea de platformă mai cu seamă în
subunitatea hercinică (Podişul Central Francez, Masivul Şistos Renan, Podişul Boemiei).
Aceste erupţii continuă şi astăzi în cele mai labile puncte ale europei sub formă de vulcani
activi: Katla (1600 m), Heckla (1447) din Islanda; Etna (3269 m) din Sicilia, Vezuviul (1267 m)
din Peninsula Italică; Stromboli (926 m) şi Volcano (386 m) din Insulele Lipari şi Santorin (584
m) din Marea Egee.
Consolidarea uscatului a început dinspre NE înaintând trepatat către SV şi S. Ariile orogenezelor
postcambiene s-au restrâns treptat. O parte din structurile precambriene Scutul Baltic şi
Platforma Est-Europeană nu au mai fost afectate de cutările caledoniene, acestea la rândul lor
nu au mai fost prelucrate în totalitate de cutările hercinice, ir cutările alpine ocupă o arie şi mai
restrânsă. În general putem spune că domeniile de desfăşurare ale mişcărilor orogenetice din
Europa s-au restrâns treptat prin migrarea limitei lor nordice către sud.
Sfârşitul terţiarului şi începutul cuaternarului a fost marcat de două evenimente foarte
importante, care au avut o influenţă considerabilă asupra înfăţişării actuale a Europei:
- unul de ordin intern (tectonic) – mişcările de prăbuşire din zona Mediteranei, însoţite şi de un
vulcanism intens şi mişcările diferenţiate din zona de geosinclinal. Legat de mişcările tectonice
din cuaternar, conturul meridional al Europei a fost supus unor modificări importante. Astfel
Corsica şi Sardinia s-au desprins de regiunea Provence; Elba s-a desprins de Italia; Sicilia care
lega Italia de Africa incluzând şi Malta – s-a desprins ca insulă. Legătura dintre Marea
Mediterană şi Oceanul Indian prin intermediul Mării Roşii s-a înrerupt deoarece s-a ridicat istmul
de Suez. Evenimentul principal din estul Mării Mediterane a fost scufundarea blocului egeid cu
realizarea unei legături între bazinul Mediteranei şi bazinul Ponto-Caspic – legătură ce nu a
funcţionat permanent permiţând astfel separarea mai multor stadii în evoluţia bazinului Mării
Negre. Nu mai puţin importante au fost modificările de contur ale Europei în partea sa de nord-
vest unde cauza principală a fost eustatismul şi mişcările compensatorii ale scoarţei în urma
topirii calotei glaciare pleistocene. După retragerea gheţarului continental, la sfârşitul
pleistocenului, regiunea Mării Baltice a fost invadată de apele Mării Nordului printr-o strâmtoare
ce traversa depresiunea Suediei Centrale. În felul acesta a luatr naştere Marea cu Yoldia, cu
ample mişcări oscilatorii şi modificări corespunzătoare ale liniei de ţărm (200 m).
- altul de ordin extern (climatic) legat de răcirea climei din cuaternar, cu formarea calotelor
glaciare.

Link-uri youtube privind dinamica tarmurile meridionale ale Europei

1. Evolutia, starea si dinamica viitoare a continentelor

globului http://www.youtube.com/watch?v=uGcDed4xVD4
2. Modificarile de contur din zona mediteranei
http://www.youtube.com/watch?v=TDn24mlZObw
3. Evolutia Marii Mediterane
http://www.youtube.com/watch?v=BemsLUldVAo
4. Istoria completa M. Mediterana
http://www.youtube.com/watch?v=MAJp65hxS8M
5. Bresa Gibraltar
http://www.youtube.com/watch?v=0xQeEgPhSfI

Unitățile și subunitățile tectonice ale Europei

(https://static.wixstatic.com/media/c171a0_0d07903b377842
75b8457a61eacfadae~mv2.png/v1/fill/w_861,h_658,al_c/c17
1a0_0d07903b37784275b8457a61eacfadae~mv2.png)

Send me a copy of my responses.

Powered by