Îngrijirea bolnavilor prevede organizarea unui complex de 

măsuri de ordin general, indiferent de

boala de care suferă ei, precum şi a unor  măsuri speciale, necesare în cazul unor boli anumite.
Măsurile de ordin general depind de starea bolnavilor şi constă în supravegherea acestora, în
crearea unor condiţii sanitaro-igienice  respective, organizarea unui regim anumit şi a  unei
alimentaţii raţionale, îndeplinirea cu   stricteţe a tuturor prescripţiilor şi recomandărilor
medicului etc. Supravegherea  bolnavilor este o măsură de mare importanţă, care contribuie la
diagnosticare, constatarea la timp a modificărilor apărute pe parcursul bolii, precum şi şa
efectuarea cu succes a tratamentului. Persoanele care îngrijesc bolnavii trebuie să le controleze
poziţia, temperatura corpului, starea şi culoarea tegumentelor, aspectul excrementelor etc. Poziţia
poate fi activă (când bolnavul este destul de mobil, se poate întoarce în pat fără ajutor, se
serveşte singur), pasivă (când bolnavul stă culcat şi nu  este în stare să facă nici o mişcare fără
ajutorul celor din jur), forţată (când bolnavul  este nevoit să-şi cruţe partea lezată a corpului  sau
să uşureze funcţionarea unor organe),  de ex., şezândă, semişezândă sau culcat cu  faţa în sus etc.
Bolnavul poate, de asemenea, să se afle într-o poziţie nefirească, de  ex., când boala este  însoţită
de crize  convulsive sau de convulsii cronice  ale unor grupuri de muşchi. La persoanele bolnave
temperatura corpului se măsoară, de obicei, de două ori pe  zi (între orele 7 şi 9 dimineaţa şi 17-
19 seara), uneori, însă ea trebuie măsurată şi înregistrată   de 3-4 ori pe zi sau chiar  la fiecare  2
ore. Temperatura corpului se măsoară cu termometrul medical, care se pune la subsuoară după ce
pielea din fosa axilară a fost ştearsă   cu ştergarul şi se ţine timp de 10 minute, supraveghindu-i-
se   poziţia, mai ales, dacă bolnavul este agitat. Uneori, mai ales la copii, temperatura se măsoară
în cavitatea bucală, în rect sau în plica inghinală (persoanele care supraveghează asemenea
bolnavi trebuie instruite special de către medic). Nu se recomandă să se măsoare temperatura în
regiunile atacate de  vre-un proces patologic sau dacă în apropierea  lor s-a aplicat termoforul sau
punga cu gheaţă, deoarece indicaţiile termometrului vor fi  inexacte. Unele afecţiuni sunt însoţite
de schimbarea culorii pielii şi a mucoaselor  (acestea devin palide sau capătă o nuanţă icterică),
cea ce se poate  observa mai uşor la  lumina zilei, mai ales pe palme, sclere, conjunctive  şi pe
mucoasa bucală. Pe piele pot apărea diferite erupţii, însoţite de  mâncărime etc. În caz de erupţie 
se va stabili culoarea şi  aspectul, precum şi caracterul răspândirii ei pe corp. Când bolnavul stă
culcat mai mult pe spate, se va controla dacă pielea de  pe  şezut, şale, spate şi ceafă nu s-a
învineţit, deoarece aceasta este simptom al dezvoltării  decubitusului.

Pentru diagnostic au importanţă frecvenţa scaunului şi a urinării, culoarea urinei şi a 

materialelor fecale, cantitatea lor etc.

Despre toate schimbările stării bolnavului şi despre datele obţinute în decursul supravegherii lui 
se va anunţa fără întârziere  medicului curant. Bolnavul trebuie să se afle într-o cameră separată,
caldă şi luminoasă, ferită de zgomot, şi care poate di des aerisită, instalaţiile de iluminat se
aşează astfel ca  lumina să nu-l irite pe bolnav: când acesta  doarme să va folosi o lampă de
noapte. În cameră se face curăţenie cel puţin de două ori pe zi. Mobilierul, uşile, ferestrele se 
şterg cu o cârpă umedă, iar podeaua dacă nu  poate fi spălată, atunci se şterge numai cu cârpa
umedă. Obiectele în care  se adună mult praf (covoarele, portierele, perdelele etc.) se  scutură sau
se curăţă cu aspiratorul cel puţin de 2 ori pe săptămână. În timpul iernii  încăperea se aeriseşte
cel puţin de 3 ori pe zi, iar în timpul verii – cât mai des. Dacă vremea este  rece, înainte de a
ventila camera, bolnavul se înveleşte bine ori se mută în altă încăpere. Patul lui trebuie să fie
încăpător. El se aranjează într-un  loc unde este mai slab curentul de aer, mai departe de calorifer
sau sobă, lăsând trecere liberă de ambele părţi. Dacă bolnavul este într-o stare gravă, peste
cearşaf se aşterne o uscată de muşama, care se  acoperă cu un scutec. La   recomandaţia
medicului, sub saltea uneori se pune un scut de  scânduri. Lingeria de pat se schimbă regulat, o
dată pe săptămână, iar dacă bolnavul transpiră abundent, ea se schimbă mai des. Dacă bolnavul
n-are voie sau nu se poate mişca nici în pat, lingeria se schimbă în felul următor. Mai  întâi se
scoate de sub bolnav perna, apoi, dacă acestuia nu i se interzice să se întoarcă de pe o parte pe
alta, el se mută cu atenţie, la  marginea patului; cearşaful care trebuie schimbat se învălătuceşte
până lângă corpul  bolnavului, iar pe partea eliberată se aşterne un cearşaf curat şi se trece
bolnavul la loc. Când bolnavul trebuie să stea nemişcat în pat, cearşaful poate fi schimbat,
strângându-se sul dinspre  capul lui (pe sub pernă sau aceasta se scoate) şi dinspre picioarele
până sub şale. După aceasta cearşaful murdar se trage într-o parte şi în  locul lui se pune unul
curat învălătucit  la fel de la ambele capete. Pe urmă el se desface atent, mai întâi în direcţia
capului, apoi în cea a picioarelor, netezind cutele, care-l pot incomoda pe bolnav.

O mare importanţă are igiena personală a  bolnavului.  Zilnic i se face toaleta de dimineaţă şi
seară, iar o dată pe săptămână i se face baie  sau duş. Dacă bolnavul este în stare gravă sau
trebuie să stee în pat, lui îi face toaleta persoana care-l îngrijeşte. În fiecare zi, cu ajutorul unui
tampon de vată ori  de tifon sau cu un capăt de ştergar muiat în apă i se spală bolnavului faţa,
gâtul, pieptul, spatele, mâinile. Pielea de pe piept şi  spate poate fi ştearsă cu un tampon umezit
în apă cu odicolon, spirt sau oţet (1-2 linguri de masă la 0,5 l  de apă caldă). Mâinile bolnavului
se spală dimineaţa şi  de fiecare dată  înainte de mâncare. Dinţii se curăţă dimineaţa şi seara
înainte de culcare cu ajutorul unui tampon  de vată umezit într-o soluţie de 2% de bicarbonat de
sodiu, de 5% de borax (tetraborat de sodiu) sau într-o soluţie slabă de permanganat de potasiu;
limba se curăţă cu  un tampon  îmbibat cu o soluţie de 2% de bicarbonat de sodiu amestecată cu
glicerină (în proporţii egale). Gura să clăteşte după ce au  fost curăţiţi dinţii şi după mâncare cu
o  soluţie slabă de permanganat de potasiu, bicarbonat, de sodiu sau sare de bucătărie (1/4 de 
lingură la un pahar de apă); pentru aceasta se  foloseşte o cană specială cu cioc, un  ceainic
pentru opărit ceaiul sau o pară de cauciuc.  În prealabil  pe gâtul şi pe pieptul bolnavului se
aşterne o bucată de muşama. Iar sub bărbie se pune un vas potrivit, în care se va scurge lichidul
din gură. Pentru ca soluţia, cu care se clăteşte gura să nu nimerească în căile respiratorii, capul
bolnavului se apleacă puţin înainte sau se întoarce pe-o parte, iar pentru ca lichidul să se scurgă
mai uşor, colţul gurii se trage într-o parte şi în jos. Dacă bolnavul are proteze dentare mobile, ele 
se scot, se spală, se şterg şi după ce i s-a curăţit gura i se pun la loc; înainte de somn ele se scot şi
se pun într-un pahar cu apă. Buzele bolnavului se ung cu vaselină boricată sau cu glicerină.
Nasul se curăţă cu ajutorul unui fitil de vată sau cu apă caldă; dacă în nas s-au format cruste, ele
se înmoaie cu  câteva picături de ulei de vaselină sau de  glicerină şi se înlătură uşor  cu un fitil
de vată sau tifon. Urechile se spală regulat cu apă caldă şi săpun: pentru a înlătura ceara din  ele,
se picură câteva picături e apă oxigenată (soluţie de 3%) apoi conductul auditiv extern se curăţă
cu fitiluri mici de vată. În caz de secreţie conjunctivă, în fiecare  dimineaţă pleoapele şi genele se
dezlipesc şi se  curăţă cu un tampon de vată înmuiat în apă caldă. Părul se spală regulat (o dată
pe săptămână) cu apă caldă şi săpun sau şampon  şi în fiecare dimineaţă se piaptănă. Picioarele 
bolnavului se spală cel puţin de 2-3 ori pe săptămână, folosind pentru aceasta un lighean  cu apă
caldă. Uneori  pe tălpi, mai ales când bolnavul se află mult timp, la pat, apar straturi groase de
epiteliu cornificat, care trebuie înlăturat. Unghiile de la mâini şi de la picioare se taie scurt.
Lingeria de corp a  bolnavului se schimbă regulat, mai ales dacă acesta  transpiră sau îşi face
necesităţile fiziologice în pat. Pentru a-i schimba cămaşa, i se  introduce o mână    pe sub spate,
se apucă cu ea şi se trag poalele, iar cu cealaltă se trage  cămaşa de la spate spre ceafă şi apoi se 
scoate peste cap, după aceasta se scoate o mânecă, apoi cealaltă; dacă o mână este afectată, se
scoate mai  întâi mâneca de pe  mâna sănătoasă. Cămaşa curată se îmbracă începând cu mânicile
(mai  întâi  pe mâna bolnavă), apoi se trece  peste cap şi se trage pe după spate, netezind bine
cutele. Dacă bolnavului nu i se permite să se  mişte în pat. El trebuie îmbrăcat cu o cămaşă
despicată la spate (asemănătoare cu cele pentru  sugaci). Pentru  satisfacerea nevoilor fiziologice,
unui grav bolnav sau căruia i s-a prescris un regim strict la pat i se pune plosca sau urinarul.
Înainte de  aceasta, plosca se spală, se    dezinfectează şi se  încălzeşte, pe urmă se toarnă în ea
puţină apă şi se pune sub bolnav. Fiind scoasă de sub bolnav, plosca trebuie dusă imediat la
closet şi deşertată, apoi se spală cu apă caldă şi praf de spălat şi se dezinfectează cu o soluţie de
2% de cloramină, sau cu o soluţie de 0,5% de clorură de var. Urinarul înainte de  folosire trebuie
încălzit, iar după de ce a fost deşertat se spală cu apă caldă şi praf de spălat sau cu o soluţie de
permanganat de potasiu: el se mai spală   din când în când cu o soluţie de acid clorhidric. De
fiecare dată după defecare sau urinare se face toaleta regiunii perineale cu apă caldă (de 25-30°)
şi cu un tampon de vată (începând de la organele genitale externe şi terminând  cu regiunea
anală). La un grav bolnav, caşectizat sau care stă la pat un timp îndelungat, în regiunile corpului,
pe care el se sprijină (sacrală, lombară, scapulară, a cefei, a  călcâielor), pot apărea răni, numite
decubitus. Pentru  a preveni apariţia lor, pielea din regiunile menţionate se spală de 2 ori pe zi cu
apă caldă şi se şterge cu un tampon de vată sau  tifon umezit cu spirt camforat, iar sub şezut  i se
pune bolnavului un colac de cauciuc, învelit într-o bucată de pânză moale şi  curată. Dacă
bolnavului i se permite să se  mişte în pat, el trebuie întors de pe o parte pe alta cât mai des.
Pentru a preveni opăreala, mai ales la persoanele corpolente sau care  transpiră din abundenţă,
pielea din regiunea subsuorilor, plicilor inghinale şi de sub sâni (la femei) se spală regulat ori se
şterge cu tampoane, de  vată sau tifon umezit în spirt camforat, odicolon sau rachiu.

Alimentarea bolnavului trebuie să fie  completă, raţia alimentară conţinând cantitatea necesară de
proteine, glucide, lipide, săruri minerale şi vitamine. Bolnavului i se recomandă să mănânce cel
puţin de 4 ori pe zi, la intervalele de 3-4 ore, la aceiaşi  oră, raţia alimentară zilnică fiind
repartizată astfel: la micul dejun 30%, la dejun – 10%, la prânz – 40% şi la cină – 20 %. 
Bolnavilor slăbiţi li se mai dă o gustare cu 1-2 ore înainte de somn. Hrana pentru  bolnav trebuie 
să fie variată şi gustoasă . nu se recomandă  o alimentaţie  excesivă, alimente  care se digeră
greu, picante sau grase etc. În dependenţă de boală şi de evoluţia ei, precum şi de starea
bolnavului, medicul poate prescrie un regim alimentar individual, dietetic, care trebuie respectat
cu stricteţe.

Pentru tratament bolnavului i se vor da  numai acele medicamente şi remedii, care le-a prescris
medicul, respectându-se întocmai dozele, ordinea, timpul şi modul de administrare a lor.
Persoanele, care îngrijesc bolnavul, sunt datoare să observe, dacă nu cumva vre-un medicament
provoacă erupţii, mâncărime, greaţă, vărsături etc.; în astfel de cazuri medicamentul respectiv se
exclude şi se anunţă despre aceasta medicul. Se va ţine cont nu numai de  starea generală a
bolnavului, dar şi de vârsta lui.

Îngrijirea copiilor bolnavi. Dacă s-a îmbolnăvit un copil, nu se recomandă ca el să fie dus la
policlinică, ci trebuie chemat medicul la domiciliu. Înainte de a sosi medicul, copilul se spală şi i
se schimbă lingeria de  corp, apoi se culcă în pat  şi i se măsoară temperatura; dacă copilul a avut
scaun sau a  vârsta – fecalele şi vărsătura se păstrează, pentru a fi arătate medicului. Se interzice
categoric a-i da copilului bolnav medicamente din proprie iniţiativă, a-i pune termoforul sau  a-i
da  purgative dacă are dureri în burtă, iar dacă are diaree sau vărsături – de a-l hrăni până la
sosirea medicului; în asemenea caz copilului i se dă să bea apă fiartă sau ceai puţin îndulcit. Dacă
în familie mai sunt şi alţi copii, până la stabilirea diagnosticului copilul bolnav  trebuie  izolat 
într-o cameră  aparte, pentru  a preveni  contactul  cu alţi copii. Veselă, ştergarul, ligheanul  şi
oala  de noapte trebuie să fie individuale. E de dorit, ca pe un copil bolnav să-l îngrijească mama
lui, care va respecta cu stricteţe regulile de  igienă personală. Din camera în care se află copilul
se scoate tot ce e prisos. În fiecare zi se face curăţenie şi se aeriseşte încăperea (e de dorit după
toaleta de dimineaţă).  În acest timp copilul se va afla în altă cameră sau va fi învelit şi
supravegheat ca să nu se dezvelească. Patul lui se aşeză  într-un loc ferit de curent şi luminos, dar
astfel ca lumina de la fereastră să nu-i cadă bolnavului în ochi. Aşternutul  se va scoate la aer
(pentru 1,5-2 ore) la fiecare 4-5 zile,  lingeria de pat se va schimba o dată pe săptămână şi de
fiecare dată când s-a murdărit. Rufele murdare de fecale, urină şi vărsături se moaie  într-o
soluţie dezinfectantă (de 0,25% de  cloramină sau de 3% de acid carbolic), iar după acea se
fierbe şi se spală. Se ia de pe pat tot ce e de prisos, se aşterne cearşaful, fără  cute.  Dacă e
nevoie, sub aceasta se pune o bucată de muşama. Lângă pat se  aduce o măsuţă sau o noptieră cu
tot ce e necesar pentru îngrijirea copilului bolnav (cu excepţia medicamentelor şi a obiectelor,
care pot provoca asociaţii neplăcute). Toaleta se face regulat, în fiecare dimineaţă: dacă copilul e
grav bolnav sau lui nu i se permite să se scoale din pat, toaleta  se face pe loc. Ochii copilului se
spală cu o soluţie slabă de acid boric, nasul şi urechile se curăţă cu fitiluri de vată, gura se
clăteşte  cu o soluţie pe care o prescrie medicul, iar buzele, dacă-s uscate, se ung cu vaselină
borică. Sugaciul  bolnav se spală cu vată sau tifon muiate în apă fiartă. În dependenţă de starea
generală  i se face copilului toaleta intimă  de două ori pe zi, dimineaţa şi seara, cu apă  călduţă,
bucăţile de pânză moale şi curată, tampoane de vată sau tifon. Copilul bolnav poate fi scăldat
numai cu învoirea medicului, temperatura apei fiind de 37-38°, iar durata băii – de cel mult 5
minute. Pentru a preveni opăreala, cutele naturale ale pielii se şterg bine; dacă în regiunea lor (la
subsuori, la fese, în regiunea inghinală) a apărut roşeaţă, pielea curată trebuie unsă cu ulei de
vaselină sau cu cremă, care conţine vitamină A. În fiecare dimineaţă se schimbă lingeria de corp
a copilului. Hăinuţele trebuie să fie comode,  călduţe, uşoare. Dacă copilul nu este grav bolnav şi
nu trebuie să respecte  un regim de repaus strict la pat, el se îmbracă după necesitate cu pijama
călduroasă, cu o bluziţă de flanelă.

Copilul bolnav trebuie hrănit în strictă conformitate cu recomandaţiile medicului. În caz de febră
lui i se vor da alimente uşor digerabile (produse lactate, mâncăruri din legume pisate, carne fiartă
şi tocată, fructe etc.) şi mai mult lichid decât de obicei. Dacă medicul nu a schimbat regimul
alimentar, copilul trebuie hrănit la aceleaşi intervale de timp, ca şi înainte de a se îmbolnăvi. Se
va lua în consideraţie faptul că un copil bolnav mănâncă mai puţin sau nici nu are poftă de
mâncare, de acea nu se recomandă, ca el să fie hrănit cu forţa, pentru a nu-i provoca greaţă,
vărsături, înrăutăţindu-i astfel şi mai mult starea. Dacă copilul e grav bolnav, el trebuie hrănit în
pat, punându-i la spate o pernă şi un sprijin la picioare.

Un copil bolnav devine apatic, capricios, iritabil. Asupra activităţii lui nervoase superioare poate
avea o influenţă favorabilă joaca. Jocurile şi jucăriile se aleg în aşa fel, ca să-l atragă şi să-l
distreze, contribuind la crearea bunei dispoziţii şi a unei stări active, dar să nu-l obosească. În
decursul zilei jucăriile şi caracterul jocului trebuie schimbate. Jucăriile mare, grele, de culori
ţipătoare, prea multe la număr, precum şi jocurile  prea zgomotoase sunt excitanţi puternici, care-
l fac pe copil să se supra încordeze şi să obosească repede. În timpul jocului copilul trebuie
supravegheat, deoarece, după felul cum este atras de joacă şi se comportă, pot fi apreciate
modificările, care au intervenit în evoluţia bolii: dacă cele mai îndrăgite jucării nu-l interesează,
copilul oboseşte mai repede decât de obicei, înseamnă că boala s-a agravat sau au apărut unele
complicaţii. Copiilor le place să meşterească, să construiască  ceva, să deseneze şi, ocupându-se
cu toate acestea, ei devin atât de preocupaţi, încât nu manifestă nici un semn de oboseală; în
asemenea cazuri mai îi va spune copilului, că el trebuie să se mai odihnească. Asupra psihicului
copilului are o influenţă binefăcătoare comportarea liniştită şi plină de optimism a părinţilor. Nu
se recomandă  de a discuta faţă de  copil despre boala de care suferă el, despre starea lui.

În tratamentul oricărei boli joacă un rol de samă somnul, de acea copilul bolnav trebuie să
doarmă cel puţin de 2-3 ori pe zi. Pentru ca somnul lui să fie adânc şi de lungă durată, înainte de
a culca copilul trebuie aerisită bine încăperea, iar  în timpul când el doarme, să fie linişte şi
întuneric.

Îngrijirea bolnavilor de vârsta înaintată. Întrucât la oamenii bătrâni capacitatea de adaptare şi

reactivitatea organismului sunt reduse, multe din afecţiuni de care suferă ei au o evoluţie atipică,
cu multe complicaţii grave, temperatura corpului fiind puţin ridicată, sau chiar normală. La
bolnavii bătrâni se schimbă toleranţa faţă de unele medicamente, apar mai des decât de obicei
diferite procese  inflamatoare şi infecţioase; fiind predispuşi la stază sangvină, la ei adesea se
dezvoltă pneumonia hipostatică. În legătură cu  aceasta, ei necesită o supraveghere atentă şi o 
îngrijire igienică minuţioasă; bolnavul trebuie  convins să facă mai multe mişcări. Să-şi schimbe
mai des poziţia în pat etc. Bolnavii bătrâni sunt foarte sensibili faţă de schimbarea regimului
alimentar şi de trai, suportă greu variaţiile de temperatură ale mediului înconjurător, lumina prea
puternică, zgomotul    etc.

La bătrâneţe starea emoţională se schimbă mai des, slăbeşte  memoria, iar în cazul afecţiunii
vaselor sangvine cerebrale se  degradează sfera emotivă, scade intelectul şi simţul critic,
bolnavul devine capricios, neglijent, nu se p0oate îngriji singur. Toate acestea cer de la cei care-l
înconjoară o atenţie deosebită.

Îngrijirea bolnavilor de boli infecţioase include, în primul rând, izolarea lor obligatorie într-o
încăpere separată pentru o  perioadă de timp ce corespunde cu termenul de  contagiozitate al
bolii. E de dorit, ca de bolnav să îngrijească permanent numai unul din membrii adulţi ai
familiei, interzicându-se contactul cu ceilalţi membri, precum şi cu  prietenii sau cunoscuţii.
Încăperea în care se află  bolnavul trebuie aerisită şi dereticată cel puţin de 2 ori pe zi, folosindu-
se   o soluţie de 0,5% de clorură de var în caz de gripă,  afecţiuni respiratorii acute etc. sau o 
soluţie caldă de 1% de bicarbonat de sodiu în caz de infecţii intestinale. Bolnavul trebuie  să se
folosească  de veselă separată, care de fiecare dată după întrebuinţare se dezinfectează  prin
fierbere într-o soluţie de 2% de bicarbonat de sodiu timp de 15 min; rufele şi lingeria  de pat se
fierb 30 minute într-o soluţie de  praf de spălat. Resturile de la masa bolnavului se amestecă cu
apă şi se fierb sau se amestecă cu o soluţie de 10% de clorură de  var, iar după aceasta pot fi
aruncate. Excrementele  (în caz de infecţii intestinale) se amestecă cu clorură de var uscată (200
g la 1 l) şi peste 2 ore se varsă în latrină. Iar oala de noapte se dezinfectează cu o soluţie de 1 %
de clorură de var.

În cazul unor infecţii aerogene persoana care  îngrijeşte bolnavul trebuie să-şi acopere nasul şi
gura cu o mască de tifon, iar  în caz de infecţii intestinale – să-şi spele mâinile cu apă şi săpun
sau cu o soluţie de 0,2% de cloramină după fiecare contact cu bolnavul sau cu obiectele din
apropierea lui. Toate aceste măsuri antiepidemice au menirea de a preveni transmiterea bolii
persoanelor din jur.

Îngrijirea bolnavilor cu afecţiuni ale  sistemului cardiovascular include asigurarea  unui regim de
pat pentru bolnavi şi o  supraveghere minuţioasă şi acţiuni neîntârziate în cazul înrăutăţirii stării
lor. La asemenea bolnavi pot să apară şi astmă cardiacă sau edem pulmonar – complicaţii foarte
grave, care necesită o asistenţă medicală de urgenţă, de acea dacă bolnavul începe să se înăbuşe,
se  învineţeşte la faţă, elimină o spută spumoasă de culoare roză trebuie de chemat imediat
salvarea. Până la sosirea medicului, bolnavul va sta  într-o poziţie semişezândă, cu picioarele
lăsate în jos, i se va da să respire oxigen, se  va deschide fereastra; în cazul unei crize de 
hipertonie, acces de stenocardie sau tahicardie bolnavului i se dau medicamentele prescrise.

Îngrijirea bolnavilor cu afecţiuni ale  sistemului respirator include, în primul rând, aprecierea
frecvenţei şi ritmului respiraţiei, caracterului tusei, durerilor, dispneei (gâfâielii), cantităţii de
spută eliminată în 24 de ore   (se colectează într-un borcan cu soluţie de  permanganat de potasiu
închis cu un capac care se înşurubează), mirosul şi aspectul ei, precum şi prezenţa în ea a
urmelor de sânge, puroi etc.

Dacă bolnavii au frisoane, ei trebuie  înveliţi bine, li se aplică mai multe termofoare, li se dă  să
bee ceai fierbinte. În caz de dispnee bolnavul trebuie aşezat în poziţie semişezând cu picioarele
lăsate în jos, mai aproape de  fereastra sau ferestruica deschisă.
 

Îngrijirea bolnavilor cu afecţiuni ale sistemului digestiv. Pentru astfel de bolnavi până la
diagnosticarea este contraindicată aplicarea  termoforului, administrarea purgativelor sau
analgezicelor, facerea clismei sau provocarea vomitării etc., deoarece toate acestea pot duce la
greşeli la diagnostic şi la  complicaţii grave. Persoanele cu afecţiuni cronice ale aparatului
digestiv (gastrită, colită, pancreatită, boală ulceroasă, hepatită, colecistită etc.) trebuie să respecte
cu stricteţe regimul dietetic, recomandat de medic, mai ales în cazul acutizării acestor boli.

Îngrijirea persoanelor cu boli chirurgicale (răni mici, arsuri limitate, procese supurative 
neînsemnate, leziuni ligamentare, fracturi închise etc.) constă în continuarea la  domiciliu a
tratamentului postoperatoriu început la spital. Include astfel de  măsuri ca prevenirea deplasării
pansamentului ţi udării lui cu apă în timpul toaletei, fixarea din nou a pansamentului deplasat
fără a descoperi rana, aplicarea peste pansamentul  îmbibat cu secreţii din rană a altui pansament
aseptic. Dacă pansamentul de imobilizare este  gipsat, el  trebuie uscat bine; cât e încă jilav, el nu
se acoperă, nu se comprimă, deoarece  se poate deforma, iar după ce s-a uscat – nu  trebuie să fie
udat cu apă; asemenea pansament cu se  lărgeşte, nu se taie şi nu se scoate fără ştirea medicului.
Pentru a accelera scăderea edemului ţesuturilor moi din regiunea traumatizată., în primele câteva
zile după aplicarea pansamentului gipsat, membrul imobilizat se ţine ceva mai sus, punându-l pe
o pernă sau pe alt sprijin. Dacă edemul cu scade, durerile se  înteţesc, degetele amorţesc şi se
învineţesc, se  va chema imediat medicul. Pentru a restabili  funcţia unui membru, care a fost
imobilizat, persoana care îngrijeşte bolnavul va avea  grijă ca acesta să facă exerciţiile de mişcare
recomandate de medic. Un grav bolnav, slăbit de puteri sau care are febră, trebuie hrănit cu
linguriţa în orele, când el se simte ceva mai  bine. Alimentele în asemenea caz trebuie fărâmiţate
bine sau pisate; alimentele lichide şi  băuturile  i se dau bolnavului dintr-o ceaşcă speciale.

Îngrijirea bolnavilor cu afecţiuni ale  rinichilor constă, în primul rând, în respectarea cu

stricteţe a regimului dietetic, prescris de  medic; reducerea cantităţii de sare de bucătărie, de
proteine şi lichide în raţia alimentară, crearea unui regim termic raţional, deoarece astfel de
bolnavi sunt foarte sensibili la  frig. Dacă la bolnav (mai ales cu afecţiuni cronice) se constată
somnolenţă, dureri de cap, greaţă, vomitări etc., se va chema numaidecât medicul, pentru că
acestea pot să fie simptoame ale insuficienţei renale. Se va observa  frecvenţa micţiunilor,
cantitatea zilnică de urină, eliminată de bolnav, culoarea ei şi în caz de  retenţie a urinei i se va
comunica medicului. După operaţie unii bolnavi cu afecţiuni ale căilor urinare sunt nevoiţi să
poarte un timp oarecare (uneori permanent) tuburi de drenaj sau urinar, care se curăţă, se
dezinfectează ori se schimbă regulat, aşa cum a recomandat medicul. Încălcarea regulilor de
igienă şi o  îngrijire proastă pot duce la înrăutăţirea stării lor generale sau pot provoca complicaţi
grave.

Îngrijirea bolnavilor cu afecţiuni otorinolaringologice. Astfel de bolnavi trebuie ajutaţi să-şi

facă toaleta, să îndeplinească  prescripţiile medicului (de ex., să încălzească soluţiile
medicamentoase pentru gargare). Dacă  bolnavul nu-şi poate clăti gura singur, i-o clăteşte cu
ajutorul unei pere de cauciuc persoana care-l îngrijeşte. Un bolnav de angină sau un bolnav
căruia i s-a înlăturat amigdalele trebuie hrănit cu alimente lichide (griş cu  lapte, fierturi de crupe
pisate, orez cu lapte, bulion, jeleuri, smântână etc.). Unui bolnav cu otită purulentă i se curăţă
urechea bolnavă de câteva ori pe zi; atunci când i se pun picături, bolnavul trebuie culcat pe o
parte, iar pavilionul urechii trebuie tras în  sus şi înapoi. Picăturile mai întâi se încălzesc până la 
temperatura corpului; bolnavul trebuie să stee  culcat pe o parte 20-30 minute. Pentru a-i
introduce  picături sau alte medicamente în nas bolnavul trebuie culcat cu faţa în sus sau să  ţină
capul dat pe spate.

Îngrijirea bolnavilor cu boli de ochi. Cei  care îngrijesc  o persoană ce suferă de vre-o boală de
ochi trebuie să ştie cum se pun picăturile în ochi, cum se aplică diferite ungvente, cum se spală
un ochi afectat, cum se aplică pe el un pansament etc. Înainte de a  îndeplini aceste proceduri, se
spală bine mâinile. Picăturile se pun cu ajutorul unei pipete sterile. Bolnavul priveşte în sus, iar
în acest  timp cel care-l îngrijeşte îi trage în jos pleoapa inferioară cu ajutorul unui tampon  de
vată umedă şi sterilă, prins între degetele mâinii stângi. Ţinând cu degetele mâini  drepte pipeta,
îi picură după pleoapă 1-2 picături. După  aceasta, când bolnavul a închis ochii, surplusul de
medicamente de pe pleoape este absorbit cu acelaşi tampon de vată. Picăturile se pun astfel, ca
pipeta să nu atingă de gene, pleoape sau de conjunctivă; dacă aceasta  a avut loc, pipeta se
sterilizează din nou.

Ungventele se aplică pe conjunctiva ochiului cu o lopăţică specială de sticlă sterilizată prin

fierbere. Când bolnavul priveşte în sus, pleoapa inferioară se trage în jos şi se  aplică ungventul
pe cuta de trecere a conjunctivei de pe pleoapă pe globul ocular (fără a-l atinge cu lopăţică).
După aceasta i se propune bolnavului să închidă ochiul. În acest timp se scoate lopăţica,
mişcând-o uşor spre tâmplă. Pentru ca ungventul să ungă toată conjunctiva, pleoapele  închise
trebuie masate uşor cu ajutorul  unui tampon de vată sterilă.

În cazul unei secreţii conjunctivale abundente  (când se încleie genele) se fac spălături la ochi, cu
scopul de a dezinfecta conjunctiva sau ca prim ajutor. Bolnavul va sta câteva minute culcat cu
faţa în sus şi cu capul dat puţin pe spate; lângă tâmplă i se va pune un vas pentru scurgere.
Spălăturile se fac prin împroşcare  cu apă fiartă şi răcită, cu apă distilată, soluţie de 0,8% de
clorură de  sodiu sau soluţie de 2% de acid boric cu  ajutorul unei pere de cauciuc. După ce au
fost  spălate, pleoapele se ţin cu degetele de la mâna  stângă şi se spală globul ocular,
împroşcând  lichidul dinspre tâmplă spre nas. Ochii se pot  spăla şi cu ajutorul unui tampon de
vată steril, muiat în unul din lichidele menţionate şi scurs peste ochi.

Pentru a aplica un pansament pe ochi, în regiunea lui se pune o compresă sterilă de tifon de
dimensiunile respective, care se acoperă cu o pernuţă mică de vată înfoiată şi se fixează cu o faşă
de tifon cu lăţimea de 4-5 cm sau (după ce vata a fost acoperită cu o bucată de tifon) cu fâşii  de
leucoplast.

Dacă bolnavul suferă de o boală de ochi molipsitoare, pipeta şi lopăţica  de sticlă de fiecare dată
după întrebuinţare se dezinfectează prin fierbere, tampoanele de vată şi alte  materiale de
pansament utilizate se ard, iar persoana care a aplicat medicamentul trebuie să-şi spele bine
mâinile şi să dezinfecteze cu o soluţie de furacilină de 1:5000.

Îngrijirea bolnavilor cu afecţiuni contagioase ale  pielii constă în respectarea regulilor de

igienă persoană, prevenirea răspândirii infecţiei. Pentru aceasta bolnavii, de ex., de  microsporie,
trebuie să aibă în permanenţă capul acoperit cu o bonetă de pânză sau tifon, iar în timpul
epilaţiei, tunsului sau spălatului să se strângă părul şi scuamele de piele de pe  cap şi să se ardă.
Dacă bolnavul suferă de  epidermofiţie, încălţămintea li se dezinfectează regulat şi de ea nu
trebuie să se folosească alte persoane. În caz de piodermită pielea  din jurul regiunilor atacate se
curăţă şi se  dezinfectează după  prescripţiile medicului, iar materialele de pansament utilizate se
ard. Bolnavilor cu afecţiuni purulente acute ale  pielii li se interzice să facă baie sau duş.

Îngrijirea bolnavilor cu afecţiuni ale sistemului nervos cere multă răbdare şi tact, deoarece
astfel de bolnavi pot fi fără cunoştinţă, din care cauză nu se tratează  la domiciliu. Bolnavii cu
dereglări acute ale circulaţiei cerebrale (angiospasm, hemoragie) au nevoie de un repaus absolut.
Ei trebuie să stee  culcaţi pe spate şi cu capul puţin mai sus; protezele dentare mobile li se scot;
la recomandaţia medicului, la cap li se pune o pungă cu gheaţă, iar la picioare – un termofor.
Asemenea  bolnavi trebuie hrăniţi cu alimente lichide, care  li se dau cu linguriţa, iar dacă ei
sunt   mult timp fără cunoştinţă – prin clisme alimentare. În caz de incontinenţă de urină şi  de
materii fecale, li se pune sub şezut o ploscă de cauciuc, iar în caz de retenţie a  urinei trebuie
anunţat medicul. În conformitate  cu recomandaţiile acestuia se vor lua măsuri  pentru a preveni
apariţia decubitusului, pneumoniei, contracturilor şi se va  efectua toaleta bolnavului. O atenţie
deosebită necesită bolnavii paralizaţi. În caz de criză convulsivă, bolnavii   trebuie supravegheaţi 
ca să nu se lovească de obiectele din jur; sub cap li se pune o pernă cât mai  moale, iar între dinţi
li se introduce o lingură învelită într-o bucată de tifon sau capătul unui şerveţel, ca să nu-şi muşte
limba. Mâinile şi picioarele se ţin libere, fără a  împiedica mişcările convulsive. După ce a trecut 
criza, bolnavul trebuie culcat în pat şi lăsat să doarmă.

Îngrijirea persoanelor cu boli psihice necesită multă răbdare, stăpânire de sine, bunăvoinţă şi
precauţie. Supraveghind un bolnav  de o boală psihică, se va urmări ca aceasta să  respecte
întocmai regimul recomandat de medic, să ia la timp medicamentele prescrise etc. Dacă starea lui
se înrăutăţeşte, se cheamă medicul. Ambianţa plăcută, curăţenia, liniştea,   exteriorul îngrijit şi
calmul celor din jur,  atitudinea lor binevoitoare şi grijulie faţă de  bolnav exercită lui  o
influenţă  psihoterapică favorabilă. De o supraveghere deosebită au nevoie bolnavii cu
simptoame acute  psihice, ca delirul, stările crepusculare ale cunoştinţei, delirul alcoolic etc.,
deoarece  ei pot comite crime, apărându-se de persoane închipuite, care, chipurile, îi urmăresc. În
acest  caz se va chema ajutorul medical d