Capitolul 1.

Noţiuni de management
1.1.Definiţie, funcţii, principii

Societatea umană a devenit, în toate ţările dezvoltate, o societate

formată din diferite organizaţii, cu diferite structuri.
În general, o organizaţie reprezintă un grup de două sau mai multe
persoane, care se unesc şi acţionează pentru atingerea unor obiective
comune, bine definite.
Eficienţa unei societăţi moderne, capacitatea ei de a produce, precum
şi capacitatea ei de supravieţuire depinde din ce în ce mai mult de
calitatea şi eficienţa celor ce conduc.
În cadrul managementului se regăsesc atât arta cât şi ştiinţa.
Folosirea cercetării operaţionale şi a informaticii ne arată clar că
managementul este o ştiinţă, dar talentul prin care managerul reuşeşte să
mobilizeze echipa pe care o conduce pentru a atinge, cu maximă eficienţă
obiectivele propuse ţine mai mult de artă.
Ca ştiinţă, managementul îşi propune elaborarea unui set de
cunoştinţe, tehnici şi aptitudini care pot fi studiate pentru a forma şi
orienta activitatea managerilor.
În activitatea managerială apar două noţiuni: eficace şi eficient.
A fi eficace ca manager înseamnă a face ce trebuie. A fi eficient ca
manager înseamnă a face ceea ce trebuie în modul cel mai potrivit.
Sarcina unui conducător este de a fi eficient, iar eficienţa se poate
învăţa.
Capacitatea, inteligenţa, imaginaţia şi cunoştinţele devin eficienţă
numai printr-un efort susţinut şi sistematic.
Locul de onoare în efortul de definire a ceea ce este
managementul îi revine francezului Henri Fayol ( 1841 – 1925), de
formaţie inginer. El defineşte managementul ca un tot care cuprinde cinci
funcţii:
3
 1. Prevedere şi planificare. Stabilirea clară a obiectivelor de
perspectiva şi determinarea direcţiilor de acţiune
2. Organizare. Crearea structurii materiale şi sociale a
organizaţiei pentru îndeplinirea programului propus
3. Conducere. Punerea în aplicare a planului propus
4. Coordonare. Unificarea, armonizarea şi sincronizarea
acţiunilor şi eforturilor
5. Control. Supravegherea activităţilor astfel încât ele să se
desfăşoare în cantitatea şi calitatea cerută
Prevedere şi planificare
Indiferent de gradul de complexitate al acţiunii întreprinse există
următoarele grupe de activităţi:
- Activităţi tehnice (de producere, prelucrare)
- Activităţi comerciale (producere, vânzare)
- Activităţi financiare (formarea şi utilizarea capitalului)
- Activităţi de protecţie (protecţia persoanelor şi a dreptului de
proprietate)
- Activităţi contabile ( raporturi statistice, costuri, gestiune,
bilanţ)
- Activităţi manageriale( planificare, organizare, conducere,
coordonare, control)
Aceste activităţi se regăsesc în majoritatea posturilor din cadrul
unei întreprinderi, elementul managerial fiind mai mare în posturile de
conducere.
Esenţa managementului constă în a evalua obiectiv viitorul şi a
lua deciziile corespunzătoare în modul cel mai eficient.
Principalele etape în desfăşurarea prevederii sunt:
- stabilirea perioadei de perspectivă
- precizarea obiectivelor şi evaluarea rezultatelor scontate
- alegerea direcţiilor de acţiune
- stabilirea politicilor de strategie
- elaborarea planurilor şi programelor necesare realizării
concrete.
Esenţa planificării constă în punerea în evidenţă şi utilizarea în
mod optim a resurselor necesare realizării obiectivelor. Rezultatul
planificării este planul care reflectă obiectivele, mijloacele şi termenele.

4
 Pentru o funcţionare adecvată este necesar un plan cu următoarele
caracteristici:
- unitate; îmbinarea obiectivelor specifice fiecărui departament
al organizaţiei
- continuitate; să existe o legătură corespunzătoare între
planificarea pe termen scurt şi cea pe termen lung
- flexibilitate; să permită adaptarea corespunzătoare a planurilor
existente
- precizia; să realizeze prognoze cât mai corecte pentru
direcţiile de acţiune
Organizarea
Organizarea constă în crearea unei structuri organizatorice
materiale şi umane adecvate pentru realizarea obiectivelor propuse.
În cadrul acestui proces se precizează şi se delimitează
responsabilităţile, atributele şi sarcinile concrete, necesare realizării
obiectivelor propuse precum şi relaţiile dintre compartimente.
Structura organizaţională integrează într-un ansamblu unitar şi
coerent elementele umane, compartimentele şi relaţiile.
Componentele prin care se identifică în detaliu o structură
organizatorică sunt: postul, funcţiile, ponderea ierarhică, compartimentul,
nivelul ierarhic, relaţiile organizatorice.
Pentru realizarea unei organizări eficiente este necesară:
- respectarea principiilor generale de organizare şi a cadrului
legislativ
- precizarea exactă a atribuţiilor şi responsabilităţilor fiecărui
membru
- existenţa unui sistem informaţional perfecţionat
- realizarea unui cadru motivaţional puternic
- posibilitatea manifestării creativităţii
Conducerea
Funcţia de conducere realizează punerea în aplicare a unor
decizii, planuri sau programe de către o persoană care are această
autoritate.
Esenţa conducerii constă în primul rând în abilitatea cu care
managerul obţine cele mai bune performanţe de la subordonaţii săi.
Aceasta se realizează printr-o viziune globală asupra activităţii de

5
conducere, exemplul personal, cunoştinţe personale, cunoaşterea şi
contactul permanent cu personalul.
Coordonarea
Rolul coordonării este de a unifica şi armoniza activităţile şi
eforturile din cadrul tuturor departamentelor organizaţiei, în scopul
realizării obiectivelor propuse.
Pentru realizarea unei bune coordonări este necesar:
- stabilirea unor legături constante raţionale între
compartimente şi conducere
- organizarea şi funcţionarea corespunzătoare a sistemului
informaţional
- pregătirea şi perfecţionarea personalului în mod constant
Control
Ca funcţie finală, controlul are rolul de a verifica atât cantitativ
cât şi calitativ modul de îndeplinire a sarcinilor stabilite de către
conducere.
Pentru a fi eficient controlul trebuie să se facă pe bază de criterii
şi norme stabilite, să fie obiectiv şi să aibă un sistem de sancţiuni bine
pus la punct.
Pornind de la cele cinci funcţii ale managementului şi de la
propria experienţă, Henri Fayol concentrează o serie de reguli necesare
pentru o conducere competentă într-un număr de 14 principii care stau
azi la baza managementului [21] :
1. Diviziunea muncii: individul devine expert prin învăţarea unei
specializări devenind astfel mai productiv
2. Autoritatea: dreptul de a da ordine şi responsabilitatea ce derivă
din acest drept
3. Disciplina: modul în care angajaţii se supun în momentul în
care conducerea îşi exercită cu competenţă rolul
4. Unitatea de comandă: conducere ierarhizată
5. Unitate de direcţie: toţi angajaţii unei organizaţii trebuie să aibă
aceleaşi obiective
6. Subordonarea interesului individual în raport cu interesul
general
7. Retribuirea: reprezintă un factor motivaţional puternic
8. Centralizarea sau descentralizarea activităţii: aceasta depinde
de felul activităţii şi de calitatea personalului
6
 9. Lanţ ierarhic: este necesară pentru a asigura unitatea de
direcţie
10. Ordine: sunt necesare atât ordinea materială cât şi cea socială
11. Echitate: spirit de dreptate şi bunăvoinţă în modul de tratare a
angajaţilor
12. Stabilitate în funcţii: este necesară pentru a economisi timp şi
resurse pentru pregătirea managerilor
13. Iniţiativă: permiţând iniţiative creatoare personalului
organizaţia devine mai puternică
14. Esprit de corps: personalul este stimulat prin folosirea unor
relaţii armonioase.

1.2 Necesitatea teoriei managementului

Dezvoltarea continuă a organizaţiilor cu diferite structuri este

confruntată din ce în ce mai mult cu schimbări importante care conduc la
o dezvoltare din ce în ce mai complexă a modului de conducere, deci a
managementului.
Atât timp cât vor exista organizaţii ce trebuie conduse, managerii
îşi vor pune întrebarea: cum să conducă mai bine ?
Până nu de mult abordarea deciziilor era intuitivă sau pe bază de
experienţă. Dezvoltarea managementului ca ştiinţă încearcă să creeze o
bază comună suficient de amplă care să formeze şi să orienteze managerii
în activitatea lor, indiferent de specificul organizaţiilor.
În general, cele mai multe organizaţii au în cadrul
managementului trei nivele:
1. nivelul de bază, care include supraveghetorii. Aceştia au ca
subordonaţi executanţii (nonmanagerii) care realizează operaţiile
necesare atingerii obiectivelor planificate
2. nivelul mijlociu, care include toţi managerii responsabili
pentru implementarea strategiei şi politicilor organizaţiei
3. nivelul de vârf, care include preşedintele şi vicepreşedinţii ce
stabilesc obiectivele generale, strategiile şi politicile şi care reprezintă
organizaţia în relaţiile cu mediul

7
 Atât supraveghetorul cât şi preşedintele pot exercita acelaşi tip de
activitate: să planifice, să organizeze, să coordoneze, să controleze, să
motiveze şi să integreze, dar cu diverse raze de acţiune, în funcţie de
sfera respectivă.
Fiecare dintre noi reprezentăm managerul timpului,
comportamentului şi activităţilor noastre, luând decizii destinate să
contribuie la evoluţia noastră. Deci putem învăţa să ne autoconducem !
Este foarte important ca un factor de decizie să fie eficient.
Abordarea managerială diferă însă în funcţie de ţară, în sensul că
depinde de limbă şi orientare, de evoluţia sistemului economic şi politic,
de stadiul de dezvoltare.
Pe la începutul anilor 1950 au apărut studiile de management
comparat. Acesta reprezintă o trecere de la concentrarea tradiţională
asupra organizaţiei şi managementului general la căutarea diverselor
tipuri de relaţii existente între cei implicaţi în procesul managerial [ 31].
Ca urmare a dezvoltării sistemelor de comunicaţie, a expansiunii
programelor de asistenţă tehnică internaţională, a creşterii numărului
corporaţiilor multinaţionale s-a dezvoltat dimensiunea internaţională a
managementului.
Harold Kontz considera că partea de management care este ştiinţă
poate fi transferată de la o ţară la alta, pe când partea de management
care este o artă se află sub influenţa factorilor de mediu [31].
Abordând rolul şi funcţiile managementului comparat, se pot
identifica câteva idei ce stau la baza acestuia [44]:
- pentru a ajunge la bogăţie este necesară cunoaşterea
managementului din ţările bogate şi adaptarea acestor
elemente la specificul naţional
- abordarea sistemică a activităţii manageriale
- luarea în considerare a noutăţii, diversităţii şi dinamismului
formelor de manifestare
- realizarea unui transfer sistematic de know – how managerial
- importanţa legăturii dintre factorii culturali, organizatorici şi
de mediu ai organizaţiei cu factorii interni şi orientările
culturale ale membrilor organizaţiei.

8
 Studiul sistematic al managementului are ca scop
transformarea talentului, inteligenţei şi cunoştinţelor în rezultate,
prin eficienţă.

1.3 Scurt istoric

Elementele şi principiile managementului au apărut încă din
antichitate. Pe măsură ce progresul tehnic, economic şi social s-a
dezvoltat a crescut şi necesitatea dezvoltării managementului. Acesta s-a
transformat într-o ştiinţă având drept scop clarificarea unui ansamblu de
teorii, principii şi tehnici necesare dezvoltării eficienţei în conducere.
În cadrul acestui proces distingem trei etape principale:
managementul empiric, începutul managementului ştiinţific şi
managementul ştiinţific.
1. Managementul empiric. Acesta caracterizează perioada de
timp până la 1840, când funcţia de manager era îndeplinită de
proprietarul întreprinderii şi se baza pe bun simţ, intuiţie şi experienţă.
2. Începuturile managementului ştiinţific. O dată cu
dezvoltarea industriei apar întreprinderi din ce în ce mai complexe care
impun dezvoltarea unor conducători specialişti ce trebuie să îşi asume
responsabilităţile importante în desfăşurarea procesului de producţie.
Fondatorul concepţiei cunoscute sub denumirea de
“managementul ştiinţific“ este Frederick Winslow Taylor (1856 – 1917)
care a lucrat ca muncitor, şef de chip, inginer şi a devenit apoi consultant,
dezvoltându-şi ideile legate de conducere. El a publicat prima dată
teoriile sale în anul 1895 în lucrarea intitulată “ A piece rate system”
(Sistemul acordului individual). Aceste idei au fost dezvoltate apoi în
cartea “shop Management” (Managementul atelierului) care apare în
1903 şi în 1911 lucrarea “ Principles of Scientific Management”
(Principiile managementului ştiinţific).
Un alt întemeietor al managementului ştiinţific este considerat şi
francezul Henri Fayol (1841 – 1925), de formaţie inginer minier.
El publică în 1916 lucrarea “ Administration industrielle et
generale / Prevoyonce, Organization, Commandadement, Coordination,
Control” şi are principalul merit de a defini funcţiile managementului.
9
 3. Managementul ştiinţific, care caracterizează epoca
contemporană.
Dezvoltarea continuă şi complexă a organizaţiilor, progresul în
tehnologia comunicaţiilor, a informaticii şi calculatoarelor contribuie la
formarea managementului pe baze ştiinţifice.

1.4 Şcolile de management

Prin şcoală de management se înţelege baza teoretică a unei
mişcări ştiinţifice privind principii, metode, tehnici şi direcţii de
dezvoltare în domeniul managementului, care grupează o serie de
personalităţi.
O sistematizare generală a acestora cuprinde următoarele şcoli:
Şcoala clasică (universaliştii), şcoala sociologică (a relaţiilor umane),
şcoala matematică (cantitativă), şcoala sistemică.
Şcoala clasică este cea mai veche şcoală şi are două direcţii:
„managementul ştiinţific” reprezentat prin F.W. Taylor , H.Gantt şi
“managementul operaţional “ reprezentat de H. Fayol şi C.Barnard.
F.W.Taylor a pus pentru prima dată bazele ştiinţifice
managementului unei întreprinderi. El considera că:” Obiectul principal
al managementului trebuie SA fie asigurarea maximei prosperităţi pentru
patron împreună cu maxima prosperitate pentru salariat. Pentru patron,
maxima prosperitate nu înseamnă profituri mai mari pe termen scurt, ci
dezvoltarea tuturor aspectelor care îi asigură întreprinderii o prosperitate
permanentă. Pentru salariaţi, prosperitate maximă nu înseamnă doar
salarii mai mari imediat, ci şi dezvoltarea capacităţii lor pentru a avea
realizări mai valoroase, la nivelul maxim la care sunt calificaţi. “[62]
Pentru realizarea unei afaceri eficiente I prospere Taylor sugera:
“ Ceea ce vrea muncitorul de la patron mai presus de orice este un salariu
mare, iar ceea ce vrea patronul cel mai mult de la muncitor este un cost
scăzut al manoperei “. Pornind de la această idee, Taylor propune patru
principii fundamentale ale managementului:
1. Dezvoltarea unei ştiinţe reale a muncii. Pentru a elimina
neînţelegerile dintre patroni şi muncitori, Taylor propune stabilirea, după
10
o cercetare ştiinţifică a unei norme zilnice care sa stea la baza stabilirii
retribuţiei acestora.
2. Selecţia şi perfecţionarea continuă a muncitorului
Pentru realizarea unei munci profitabile, managerul trebuie să
selecţioneze, după calităţile fizice şi intelectuale muncitorii
corespunzători muncii respective. Printr-o perfecţionare continuă ei vor
ajunge nişte lucrători de înalt nivel.
3. Combinarea ştiinţei muncii cu forţa de muncă selecţionată şi
perfecţionată. Acest principiu a stat la baza “ revoluţiei mentale “ din
management. Taylor susţinea “că salariul muncitorului superproductiv
trebuie să fie nelimitat “ iar “ambele părţi să înceteze să mai considere
distribuirea profitului ca fiind cea mai importantă chestiune şi să se
concentreze asupra creşterii acestuia “.
H.Fayol este primul care face o analiză teoretică a activităţilor
manageriale, defineşte funcţiile managementului şi sintetizează
principiile de bază.
Şcoala sociologică (a relaţiilor umane) are ca principali
reprezentanţi pe Elton Mayo,Rensis Likert, Douglas Mc. Gregor, Max
Weber, a. Maslow. Ea se sprijină pe ideea că eficienţa muncii creşte dacă
se acordă mai multă atenţie oamenilor şi climatului organizaţional.
Elton Mayo (1880 – 1949), de origine australian, a fost profesor
la Universitatea Harvard. Considerat fondatorul mişcării pentru Relaţii
Umane, el arată importanţa grupurilor în determinarea comportamentului
individual la locul de muncă. Din studiile efectuate el a arătat că
satisfacţia în muncă se bazează pe comportamentul social al grupului de
lucru, încurajând cooperarea spontană care conduce la prevenirea
degradării progresive a societăţii.
Rensis Likert (1903 – 1981), psiholog american, a înfiinţat în
1946 Institutul de Cercetări Sociale din cadrul Universităţii Michigan.
Din cercetările sale rezultă că managerii cu cele mai bune rezultate
acordă o atenţie sporită aspectelor umane ale subalternilor şi formează
echipe eficiente. El împarte stilurile de management în patru părţi:
exploatativ – autoritar, binevoitor – autoritar, consultativ, participativ.
Douglas Mc Gregor (1906 – 1964), psiholog american, se
remarcă prin ipotezele privind comportamentul uman ce stau la baza
activităţii manageriale.

11
 Max Weber (1864 – 1920), s-a născut în Germania şi a studiat
dreptul. Principala sa contribuţie o reprezintă teoria asupra relaţiilor de
autoritate folosite pentru caracterizarea organizaţiilor. El defineşte trei
tipuriŞ charismatic, tradiţional şi raţional – legal.
Şcoala cantitativă (matematică) sau “Management science“
abordează problemele din punct de vedere matematic. Folosirea cercetării
operaţionale, a analizei statistice, a programării, a inteligenţei artificiale,
reprezintă câteva exemple de rezolvare a unor probleme complexe şi de
înaltă tehnologie.
Şcoala sistemelor sociale abordează managementul în concepţia
sistemică. Organizaţia este considerată un sistem care trebuie privit ca un
ansamblu de elemente interdependente.
Ca reprezentanţi de seamă sunt Herbert A. Simon şi James G.
March.
Herbert A. Simon, professor de informatică şi psihologie la
Universitatea Carnegie – Mellon, Pittsburgh, se identifică în activitatea sa
cu modul în care se face analiza şi elaborarea deciziilor, căutând
metodele cele mai eficiente.
James G. March, profesor de management la Stanford University
California propune modelul “ lăzii de gunoi “ în care cei ce participă la
procesul respectiv aruncă diferite soluţii şi opţiuni în lada de gunoi,
decizia finală fiind rezultatul interacţiunii dintre probleme, participanţi,
soluţii şi opţiuni.
În prezent apare şi teoria managementului situaţional care ţine
seama de situaţiile respective, teoreticienii îmbinând pricipiile şcolilor
existente pentru a analiza şi soluţiona problemele.

1.5 Organizaţia ca sistem şi mediul ambiant

În principiu un sistem este definit ca o parte a realităţii în care se
identifică un ansamblu de fenomene conectate printr-o mulţime de relaţii
reciproce şi de relaţii cu mediul înconjurător, care acţionează în comun în
vederea atingerii unui scop.
În teoria generală a sistemelor un loc esenţial îl ocupă noţiunea de
stare care exprimă întreaga evoluţie şi dezvoltările viitoare ale acestuia.
Un sistem de conducere are:
12
 -variabile de intrare sau informaţiile
-mărimi perturbatoare care reprezintă toate influenţele asupra
sistemului
- mărimi de comandă care reprezintă intrări ce au rolul de a
corecta perturbaţiile
- variabile de ieşire sau rezultate
După modul de funcţionare sistemele pot fi:
-sisteme deschise (fără reglare) când legea de variaţie a stării
sistemului este cunoscută şi nu depinde de rezultatul conducerii
-sisteme închise (cu reglare) care folosesc rezultatele acţiunilor
trecute pentru a comanda acţiunile viitoare. Legătura dintre cauza care
provoacă variaţia stării obiectului şi efectul conducerii se numeşte
conexiune inversă, iar utilizarea informaţiei cu privire la rezultatul
conducerii poartă denumirea de principiul conexiunii inverse (feed –
back).
În Fig.1.1 se prezintă schema organizaţiei ca sistem [12].
Interactiunea cu
mediul
Factori Factori
perturbatori favorizanti

Intrari Iesiri

- conceptie - produse finite

- materiale ORGANIZATIE - semifabricate
- energie - lucrari
- resurse umane - servicii
- informatii - informatii
- resurse financiare - disponibilitati
banesti
- venituri la buget
CORECTII SI
REGLAJE

Fig.1.1

Mediul ambiant al unei organizaţii este în general foarte dinamic

având o influenţă negativă sau pasivă după cum acţionează diverşi
factori. Analiza presiunilor şi schimbărilor cu mediul este prezentată în
Fig.1.2.
13
 1.6 Sistemul informatic de conducere
Scopul principal al majorităţii sistemelor informatice constă în
sprijinirea activităţilor legate de luarea unor decizii, respectiv alegerea
unor căi optime din mai multe alternative.
Pentru ca un sistem să fie informatic el trebuie să dispună de
subsisteme pentru:
- obţinerea de informaţii
- elaborarea deciziilor
- efectuarea şi controlul acţiunilor

MEDIUL
Clienti ECONOMIC
MEDIUL Clienti
TEHNOLOGIC
MEDIUL
SOCIO-CULTURAL
Furnizori

MEDIUL
MANAGERIAL MEDIUL
FINANCIAR

Banci
Actionari
Stat
MEDIUL
SOCIAL SI POLITIC

Fig.1.2

Acţiunea de conducere poate fi văzută ca desfăşurându-se în două

etape:
- etapa off-line, de pregătire sau programare a acţiunilor
- etapa on –line, de execuţie, funcţionare în timp real şi corecţie
Modelul cel mai simplist de sistem informatic realizează
automatizarea informaţiei: datele sunt culese cu ajutorul unui sistem
perfecţionat on-line şi sunt depuse în fişiere (eventual o bază de date
14
condusă de un sistem de gestiune) în scopul furnizării către utilizatori a
unor date la cerere.
În al II lea stadiu de maturitate se plasează sistemele care includ
modele matematice ce permit automatizarea procesului de analiză a
situaţiei şi evaluare a consecinţelor eventualelor decizii ale utilizatorului.
Următorul stadiu de maturitate este acela în care sistemul de
calcul permite recomandarea acţiunilor, eventual, printr-o procedură de
optimizare.
Ultimul stadiu de maturitate include automatizarea tuturor
etapelor şi activităţilor procesului decizional.
În realitate, un sistem informatic concret cuprinde elemente din
unul sau mai multe modele de sistem prezentate.

1.7 Managementul în construcţii

1.7.1 Activitatea de construcţii
Domeniul construcţiilor este unul din sectoarele cele mai
dinamice în economia românească fiind stimulat de evoluţia raportului
public-privat, în perspectiva trecerii la o economie de piaţă. În afară de
aspectele tehnice (tehnologii şi materiale noi, diverse tipuri de
construcţii,etc.) diversitatea activităţii de construcţii se regăseşte şi în
plan managerial, legislativ şi financiar, stabilindu-se noi relaţii între cei
implicaţi în domeniul construcţiilor.
În perioada 1990 – 1994 s-a constatat o reducere a activităţii în
construcţii datorită lipsei finanţării de la stat, creşterii bruşte a preţurilor
la materiale şi scăderii puterii de cumpărare.
Trecerea la economia de piaţă a permis apariţia unor proprietari
privaţi, birouri de proiectare şi firme de construcţii particulare,
organizaţii non-profit ,investitori,etc.
Saltul calitativ şi cantitativ al acestei activităţi a fost determinat în
ultimii ani de o serie de reglementări tehnice şi financiare în domeniu.
Tendinţe în activitatea de construcţii
Factorii care conduc la modificări în activitatea de construcţii în
următorii ani sunt:
1.Factori economici

15
 Dezvoltarea tehnologiei informaţiei conduce la modificări în
economie prin scăderea activităţii din agricultură şi industrie în avantajul
serviciilor,comerţului şi IT.
2.Factori demografici
- rata natalităţii scade
- populaţia îmbătrâneşte ca urmare a creşterii duratei de viaţă
- populaţia urbană creste pe de o parte datorită reducerii
activităţilor agricole şi scade datorită posibilităţilor de instalare în afara
oraşului unde spaţiile sunt mai mari şi mediul este mai curat
3. Factori legaţi de tehnica construcţiilor
Automatizarea în construcţii, noi tehnice de obţinere a
materialelor ,perfecţionarea utilajelor vor influenţa activitatea din
construcţii
4. Factori legaţi de mediu,calitate şi cantitate
În ţările în curs de dezvoltare se prevede o dezvoltare a
următoarelor aspecte:
- dezvoltarea unor oraşe noi,extinderea celor vechi şi dezvoltarea
în mediul rural
- dezvoltarea resurselor pentru construcţii
- păstrarea mediului
- construcţiile vor depinde de resursele locale
Piaţa construcţiilor va înregistra în continuare creşteri importante
fiind susţinută de creşterea economică. Integrarea în UE va duce la o
adaptare mai bună a firmelor din domeniul construcţiilor şi pe piaţa
europeană,având avantajul preţului mic al forţei de muncă. Accesarea
fondurilor europene va atrage proiecte de anvergură care vor conduce la
implicarea unor numeroase firme de construcţii, profiturile aduse de
investiţiile în construcţii rămânând ridicate mult timp.

17.2 Obiectul,lucrările şi producţia de constructii

montaj. Clasificare.

În construcţii bunurile realizate au o durată de viaţă mare,fiind de

cele mai multe ori complexe şi de dimensiuni mari.Bunurile realizate
poartă numele de obiecte de construcţii.
16
 Obiectul de construcţii reprezintă un bun imobil, delimitat din
punct de vedere spaţial, şi care are o alcătuire constructivă
corespunzătoare unei anumite destinaţii funcţionale (casă de locuit, hală
industrială, construcţii hidrotehnice, etc.).
În general, un obiect de construcţii se compune din ansambluri,
subansambluri şi elemente şi se realizează prin parcurgerea mai multor
stadii fizice : terasamente, construcţii, instalaţii, finisaje,etc..
Fiecare stadiu fizic se obtine prin realizarea unor articole de
lucrări 9articole de deviz), grupate pe capitole de lucrări care, la rândul
lor sunt încluse în categorii de lucrări (tabelul 1.1).

Tabelul 1.1

Obiectul Categorii Capitole Articole

de de de de
construcţii lucrări lucrări deviz
1.Terasamente
2. Construcţii 2.1 Betoane
2.2 Cofraje
Rezervor 2.3 Armături
...
3.Instalaţii
...

Obiectele de construcţii se clasifică după următoarele criterii :

1. După stadiul de execuţie :

- obiecte în continuare (începute înaintea anului analizat)
- obiecte începute în timpul anului analizat
- obiecte terminate în anul analizat

2. După destinaţia funcţională :

- clădiri- obiecte de construcţii ce delimitează şi amenajează un
spaţiu în scopul asigurării condiţiilor necesare pentru desfăşurarea unor
activităţi ;
- hale – obiecte de construcţii ce servesc unor activităţi
industriale, de aprovizionare,etc. ;
17
 - construcţii speciale – obiecte de construcţii cu caracteristici
constructive şi funcţionale specifice : drumuri,rezervoare,construcţii
hidrotehnice,construcţii pentru alimentarea cu apă, canalizări,etc. ;
Conform Hotărârii 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului
privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor
fixe,publicat în Monitorul oficial nr.46/2005 avem următoarea
clasificare :
Tabelul 1.2 Catalogul privind clasificarea si duratele normale de
functionare a mijloacelor fixe

Durate
Codul de
Denumirea activelor fixe normale de
clasificare
functionare
Grupa 1. Constructii
1.1. Constructii industriale -
1.1.1. Cladiri industriale in afara de cladirile din: 40 - 60
- industria alimentara, industria materialelor de
1.1.1.1. constructii, industria metalurgica si industria 28 - 42
siderurgica;
1.1.1.2. - industria chimica 24 - 36
Constructii usoare cu structuri metalice (hale de
1.1.2. 16 - 24
productie, hale de montaj, etc.) in afara de:
1,1,2,1, - baraci, soproane, etc. 8 - 12
Centrale hidroelectrice, statii si posturi de
1.1.3. 40 - 60
transformare, statii de conexiuni, in afara de:
1.1.3.1. - constructii speciale metalice; 32 - 48
1.1.3.2. - constructii speciale din beton. 24 - 36
Centrale termoelectrice si nuclearo-electrice, in
1.1.4. 32 - 48
afara de:
1.1.4.1. - cladirea reactorului. 24 - 36
1.1.5. Piete si platforme -
1.1.5.1. - din beton; 24 - 36
1.1.5.2. - din balast, macadam. 14 - 24
Sonde de titei, gaze, sare si platforme marine de
1.1.6. -
foraj si extractie.
18
1.1.6.1. - sonde de titei, gaze si sare. 8 - 12
1.1.6.2. - platforme marine de foraj si extractie. 24 - 36
1.1.7. Turnuri de eztractie miniera 24 - 36
Puturi de mina, galerii, planuri inclinate si rampe
1.1.8. 20 - 30
de put.
Structuri de sustinere, estacade si culoare pentru
1.1.9. 24 - 36
transportoare cu banda
1.1.10. Rampe de incarcare-descarcare. 25 - 35
Constructii miniere subterane: pentru personal,
gari si remize, statii de pompare, statii de
1.1.11. 20 - 30
compresoare, canale pentru aeraj, buncare, suitori-
coboratori, etc.
1.1.12. Cosuri de fum si turnuri de racire 24 - 36
1.1.13. Iazuri pentru decantarea sterilului 12 - 48
1.1.14. Camere de fum, de prafuire, de uscare 28 - 42
Lucrari de constructii de decoperta pentru
1.1.15. 8 - 12
exploatari miniere
Poligoane de incercari experimentale in aer liber
1.1.16. 12 - 18
sau in incaperi inchise
Alte constructii industriale neregasite in cadrul
1.1.17. 24 - 36
subgrupei 1.1.
1.2. Constructii agricole -
1.2.1. Cladiri agrozootehnice 24 - 36
Constructii agricole usoare (baraci, magazii,
1.2.2. 8 - 12
soproane, cabane)
Depozite de ingrasaminte minerale sau naturale
1.2.3. 16 - 24
(constructii de compostare)
1.2.4. Silozuri pentru furaje 24 - 36
Silozuri pentru depozitarea si conservarea
1.2.5. 28 - 42
cerealelor
1.2.6. Patule pentru depozitarea porumbului 20 - 30
Constructii pentru cresterea animalelor si
1.2.7. 20 - 30
pasarilor, padocuri
1.2.8. Helestee, iazuri, bazine, ecluze si ascensoare, 24 - 36

19
 baraje, jgheaburi, etc. pentru piscicultura
1.2.9. Terase pe arabil, plantatii pomicole si viticole 32 - 48
1.2.10. Sere, solarii, rasadnice si ciupercarii: -
1.2.10.1. - din zidarie, beton, metal sau lemn si sticla 16 - 24
- constructie usoara din lemn si folie din masa
1.2.10.2. 2-4
plastica
Alte constructii agricole neregasite in cadrul
1.2.11. 16 - 24
subgrupei 1.2.
Constructii pentru transporturi de posta si
1.3. -
telecomunicatii
Cladiri pentru transporturi: autogari, gari, statii
1.3.1. pentru metrou, aeroporturi, porturi, hangare, 32 - 48
depouri, garaje, ateliere, in afara de:
1.3.1.1. - cladiri usoare cu structura metalica 16 - 24
1.3.2. Infrastructura pentru transport feroviar cu: -
1.3.2.1. - ecartament normal si larg 40 - 60
1.3.2.2. - ecartament normal pentru metrou 32 - 48
1.3.2.3. - ecartament ingust, inclusiv forestier 28 - 42
1.3.2.4. - ecartament ingust minier 12 - 18
1.3.3. Infrastructura si statii de tramvaie 24 - 36
Retele electrice de contact pentru tractiune
1.3.4. -
electrica:
1.3.4.1. - pentru linii de cale ferata 24 - 36
1.3.4.2. - pentru linii de tramvaie si troleibuze 20 - 30
1.3.4.3. - pentru linii de cale ferata miniera 12 - 18
onstructii pentru transport feroviar: persoane,
treceri de nivel, port-gabarit, cheiuri de incarcare-
1.3.5. descarcare, pentru alimentare si revizie 24 - 36
locomotive, canale de coborat osii, fundatii de
placi turnate si pod bascula, canale de zgura, etc.
1.3.6. Aparate de cale 4-6
Infrastructura drumuri (publice, industriale,
1.3.7. agricole), alei, strazi si autostrazi cu toate -
accesoriile necesare (trotuare, borne, parcaje,

20
 parapete, marcaje, semne de circulatie):
- cu imbracaminte din balast, pamant stabilizat sau
1.3.7.1. 16 - 24
macadam
- cu imbracaminte din beton asfaltic sau pavaj pe
1.3.7.2. 20 - 30
fundatie supla
1.3.7.3. - cu imbracaminte din beton de ciment 28 - 42
1.3.7.4. - infrastructura drumuri forestiere 24 - 36
Piste pentru aeroporturi si platforme de stationare
1.3.8. pentru avioane si autovehicule. Constructii 32 - 48
aeroportuare.
1.3.9. Cheiuri, estacade si docuri pentru nave 40 - 60
1.3.10. Cale pentru montarea si lansarea navelor: -
1.3.10.1. - File din lemn 12 - 18
1.3.10.2. - File din beton, beton armat 32 - 48
1.3.11. Canale pentru navigatie 40 - 60
Constructii accesorii pentru transport rutier,
1.3.12. 24 - 36
aerian, naval
Linii de funiculare pentru exploatari miniere si
1.3.13. -
industriale:
1.3.13.1. - pe stalpi de lemn 12 - 18
1.3.13.2. - pe stalpi din metal sau beton armat 24 - 36
Linii funiculare pentru personal, statii si
1.3.14. -
constructii de protectie
1.3.14.1. - cu telecabine, telegondole sau teleschiuri 20 - 30
1.3.14.2. - multilifturi pentru schi 9 - 15
1.3.15. Linii funiculare forestiere de tip usor 4-6
1.3.16. Planuri inclinate supraterane 24 - 36
Poduri, podete, pasarele si viaducte pentru
1.3.17 -
transporturi feroviare si rutiere, viaducte:
1.3.17.1. - din lemn 8 - 12
1.3.17.2. - din zidarie, beton armat sau metal 32 - 48
1.3.18. Tunele 40 - 60
Cladiri pentru posta, telecomunicatii: centrale
1.3.19. 34 - 56
telefonice, statii de emisie radio, studiouri pentru
21
 radio, televiziune, etc.
Linii si cabluri aeriene de telecomunicatii (stalpi,
1.3.20. 9 - 15
circuite, cabluri, traverse, console, etc.)
Retele si canalizatii subterane de comunicatii
1.3.21. 16 - 24
urbane si interurbane, in afara de:
- Suport de transmisiuni de telecomunicatii pe
1.3.21.1. sisteme de cabluri cu fibra optica (submarine, 8 - 12
subfluviale)
Platforme, turnuri si piloni metalici pentru antene
1.3.22. 9 - 15
de radiotelefonie, telefonie mobila, radio si TV
1.3.23. Cabine telefonice 4-6
Constructii usoare pentru transporturi si
1.3.24. telecomunicatii (baraci, magazii, soproane, 8 - 12
cabane)
Alte constructii pentru transporturi, posta si
1.3.25. 20 - 30
telecomunicatii neregasite in cadrul subgrupei 1.3.
1.4. Constructii hidrotehnice -
Baraje si constructii accesorii baraje (ecluze,
deversoare, porturi si fronturi de asteptare,
1.4.1. 40 - 60
disipatoare de energie, goliri de fund, canale de
derivatie)
Diguri (de aparare, de compartimentare, de
1.4.2. dirijare a curentilor), consolidari de maluri, -
praguri, pinteni, anrocamente si casoaie, cleonaje
1.4.2.1. - din fascine, lemn cu bolovan sau piatra 16 - 24
- din piatra bruta, blocuri de beton, zidarie de
1.4.2.2. 24 - 36
piatra, beton armat
1.4.3. Canale de aductiune 40 - 60
1.4.4. Pereuri 24 - 36
Constructii hidrotehnice, hidrometrice,
1.4.5. hidrometeorologice, oceanografice, platforme 32 - 48
meteorologice, in afara:
1.4.5.1. - constructii usoare 8 - 12
1.4.6. Lacuri artificiale de acumulare 40 - 60
1.4.7. Alte constructii hidrotehnice neregasite in cadrul 24 - 36
22
 subgrupei 1.4.
1.5. Constructii pentru afaceri, comert, depozitare -
1.5.1. Centre de afaceri 40 - 60
Cladiri comerciale pentru depozitare-
1.5.2. 32 - 48
comercializare si distributie. Magazine.
Constructii pentru depozitarea marfurilor de larg
1.5.3. consum, a marfurilor industriale, a materialelor de 24 - 36
constructii si a produselor agricole
Constructii pentru depozitarea si comercializarea
1.5.4. 20 - 30
produselor petrolifere (benzinarii, etc.)
Constructii pentru depozitarea explozibililor,
1.5.5. 20 - 30
carburantilor si lubrifiantilor
Silozuri pentru agregate minerale, minereuri,
1.5.6. carbuni, materiale pulverulente (ciment, var, 20 - 30
ipsos), etc.
Rezervoare si bazine pentru depozitare, in afara
1.5.7. 20 - 30
de:
- rezervoare pentru depozitare cu protectie
1.5.7.1. 32 - 48
catodica
1.5.8. Depozite frigorifice pentru alimente. Ghetarii. 20 - 30
Platforme pentru depozitare si activitati
1.5.9. 20 - 30
comerciale
Tancuri, rezervoare, bidoane si butoaie pentru
1.5.10. 24 - 36
depozitarea bauturilor
1.5.11. Rampe de incarcare 20 - 30
Constructii usoare pentru afaceri, comert,
1.5.12. 8 - 12
depozitare (baraci, magazii, soproane, etc.)
Camere de tezaur pentru depozitarea valorilor si
1.5.13. 20 - 30
datelor
Alte constructii pentru afaceri, comert, depozitare
1.5.14. 16 - 24
neregasite in cadrul subgrupei 1.5.
1.6. Constructii de locuinte si social-culturale -
1.6.1. Cladiri de locuit, hoteluri si camine, in afara de: 40 - 60
1.6.1.1. - cladiri pentru locuinte sociale, moteluri si 32 - 48

23
 camine amplasate in centre industriale. WC
publice.
Constructii pentru invatamant, stiinta, cultura si
1.6.2. arta, ocrotirea sanatatii, asistenta sociala, cultura 40 - 60
fizica si agrement, in afara de:
1.6.2.1. - case de sanatate, bai publice si baze de tratament 28 - 42
1.6.3. Imprejmuiri din: -
1.6.3.1. - lemn 8 - 12
1.6.3.2. - zidarie, beton armat, metal 20 - 30
1.6.4. Cladiri administrative 40 - 60
Constructii pentru centrale termice si puncte
1.6.5. 24 - 36
termice
Constructii suport pentru panouri de afisare si
1.6.6. 6 - 10
publicitate.
Constructii pentru turnuri de ceas, turnuri de paza
1.6.7. 9 - 15
si alte amenajari asemanatoare
Alte constructii de locuinte si social-culturale
1.6.8. 20 - 30
neregasite in cadrul subgrupei 1.6.
Constructii pentru transportul energiei
1.7. -
electrice
Retele de alimentare, de iluminat si linii de
1.7.1. -
transport a energiei electrice:
1.7.1.1. - aeriene pe stalpi din lemn 9 - 15
1.7.1.2. - aeriene pe stalpi metalici sau din beton armat 32 - 48
1.7.1.3. - subterane 12 - 18
1.7.2. Instalatii electrice de forta -
1.7.2.1. - aeriene sau aparente 9 - 15
1.7.2.2. - ingropate 9 - 15
1.7.2.3. - in tub, canal sau tunel de protectie 24 - 36
Alte constructii pentru transportul energiei
1.7.3. 16 - 24
electrice neregasite in cadrul subgrupei 1.7.
Constructii pentru alimentare cu apa,
1.8. -
canalizare si imbunatatiri funciare
1.8.1. Puturi sapate sau forate 24 - 36
24
 1.8.2. Drenuri pentru alimentari cu apa 24 - 36
1.8.3. Captari si prize de apa 32 - 48
Canale pentru alimentare cu apa si evacuarea
1.8.4. 32 - 48
apelor
Galerii pentru alimentare cu apa si evacuarea
1.8.5. 32 - 48
apelor
Conducte pentru alimentarea cu apa, inclusiv
1.8.6. traversarile, retele de distributie. Galerii subterane 24 - 36
pentru instalatii tehnico-edilitare
1.8.7. Conducte pentru canalizare, in afara de: 32 - 48
1.8.7.1. - conducte tehnologice pentru ape acide 12 - 18
Statii de tratare, de neutralizare si de epurare a
1.8.8. 24 - 36
apelor
1.8.9. Castele de apa 32 - 48
Iazuri de depozitare, paturi de uscare a namolului,
1.8.10 16 - 24
campuri de irigare si infiltrare, in afara de:
1.8.10.1. - canale de irigatii 24 - 36
Rezervoare din beton armat pentru inmagazinarea
1.8.11. 40 - 60
apei
1.8.12 Statii de pompare si separare a apei, in afara de: 32 - 48
1.8.12.1. - statii de pompare plutitoare 16 - 24
Constructii si instalatii tehnologice pentru
1.8.13. 32 - 48
alimentare cu apa si canalizare
Constructii usoare (baraci, magazii, soproane,
1.8.14. 8 - 12
etc.)
Alte constructii pentru alimentare cu apa,
1.8.15. canalizare si imbunatatiri funciare neregasite in 24 - 36
cadrul subgrupei 1.8.
Constructii pentru transportul si distributia
1.9. petrolului, gazelor, lichidelor industriale, -
aerului comprimat si pentru termoficare
Conducte magistrale pentru transportul produselor
petrolifere, gazelor si a lichidelor industriale,
1.9.1. 20 - 30
inclusiv traversarile si instalatiile tehnologice, in
afara de:
25
 - conducte magistrale pentru transportul
1.9.1.1. produselor petroliere prevazute cu protectie 40 - 60
catodica
1.9.2. Conducte de termoficare -
1.9.2.1. - aeriene sau in canale de protectie vizitabile 20 - 30
1.9.2.2. - in canale nevizitabile 16 - 24
Conducte, bransamente si instalatii tehnologice
pentru distributia gazelor, produselor petroliere si
1.9.3. 12 - 18
a lichidelor industriale, apa sarata, din exteriorul
si exteriorul constructiilor
Alte constructii pentru transportul si distributia
petrolului, gazelor, lichidelor industriale, aerului
1.9.4. 16 - 24
comprimat si pentru termoficare, neregasite in
cadrul subgrupei 1.9.
Alte constructii neregasite in cadrul subgrupei
1.10. 24 - 36
1.

Lucrările de construcţii –montaj reprezintă ansamblul de

operaţii necesare executării,întreţinerii şi reparării obiectelor de
construcţii, montajului instalaţiilor şi utilajelor şi prestarea unor servicii
de specialitate.
Clasificare după categoria de lucrări la care se referă :
- lucrări de construcţii şi instalaţii :
- reabilitarea, extinderea şi transformarea obiectelor de
construcţii ;
- lucrări pentru organizări de şantier ;
- foraje pentru alimentări cu apă ;
-lucrări de montaj ale utilajelor :
- lucrări de asamblare şi montare a utilajelor ;
- instalaţii tehnologice ;
- lucrări de izolare şi protecţie anticorozivă ;
- lucraări pentru instalarea platformelor ;
- lucrări de dezmembrare a instalaţiilor si utilajelor ;
Montajul utilajelor executate de către firma furnizoare nu se
include în categoriile lucrărilor de montaj.

26
 - lucrări de reparaţii capitale la obiectele de construcţii în vederea
refacerii durabilităţii, stabilităţii şi siguranţei în exploatare ;
- lucrări de întreţinere, reparaţii curente şi prestări de servicii ;
Producţia de construcţii – montaj reprezintă totalitatea
lucrărilor de construcţii montaj executate de unităţile de construcţii în
vederea realizării de obiecte de construcţii.
După specificul şi natura producţiei avem următoarea clasificare :
- productie de bază- realizarea obiectelor de construcţii în cadrul
şantierelor ;
- producţie auxiliară – care asigură buna desfăşurare a producţiei
de bază :
- producţie industrială – organizată în ateliere speciale
pentru realizarea de prefabricate, confecţionarea de armături, prelucrarea
materialelor,etc. ;
- producţia de servire – asigurarea utilajelor şi mijloacelor
de transport necesare ;

1.7.3 Particularităţile activităţii de construcţii

Managementul în domeniul construcţilor este influenţat de o serie
de particularităţi ale acestei activităţi, ca de exemplu [7] :
1. Procesul de producţie se desfăşoară, în general în spaţii
deschise . Datorită acestui aspect atât activitatea muncitorilor cât şi
procesele de producţie sunt influenţate de factori naturali care conduc la
prelungirea duratei proceselor de muncă impunând un caracter sezonier
în activitatea de construcţii (în perioada de iarnă activitatea este mult
diminuată).
Se produc astfel efecte negative în privinţa productivităţii muncii,
volumului de lucrări realizat,duratelor de executie, calităţii şi costurilor
obţinute.
2. Procesul de producţie este mobil iar produsul finit este fix.
Mobilitatea procesului de producţie se manifestă atât în fazele de
execuţie a lucrărilor cât şi după terminarea acestora. Factorii procesului
de muncă 9forţa de muncă, sculele, uneltele şi utilajele) se deplasează de

27
la un amplasament la altul, generând probleme în privinţa planificării
execuţiei lucrărilor, aprovizionării,organizării de şantier şi a cheltuielilor
de producţie.
Efectele negative produse sunt următoarele : împiedică
mecanizarea şi automatizarea proceselor, sporeşte costurile de producţie,
măreşte durata de execuţie.
3. Durata ciclului de producţie este relativ mare faţă de
industrie
Ciclul de producţie în construcţii are, în general, o durată mare
(luni sau chiar ani), ceea ce conduce la o creştere a costurilor sociale şi
imobilizarea pe o perioadă mare a mijloacelor materialr şi financiare.
Atenuarea acestor influenţe negative se poate realiza prin
creşterea gradului de industrializare şi prin asigurarea continuă a
resurselor financiare.
4. Diversitate mare a lucrărilor de construcţii
Varietatea mare a obiectelor de construcţii precum şi a condiţiilor
în care acestea se execută conduc la probleme în organizarea şi
conducerea acestor lucrări. Aceste neajunsuri pot fi atenuate prin
utilizarea tehnologiei informaţionale şi a modelelor moderne de
conducere şi organizare.
5.Complexitatea mare a procesului de producţie.
Durata de viaţă a obiectelor de construcţii este foarte mare
Volumele mari construite conduc la necesitatea unor volume mari
de materiale, manoperă şi ore de funcţionare – utilaj. În activitatea
curentă regăsim 150 de meserii, peste 200 de clase de utilaje şi peste
40000 de articole de deviz ceea ce conduce la complexitatea activităţii de
organizare şi management care apelează la softuri şi tehnologie de calcul
performantă.
6. Durata de viaţă a obiectelor de construcţii este foarte mare
Durata mare de folosinţă a obiectelor de construcţii rezultă din
folosirea materialelor rezistente în timp conducând la durate de
funcţionare mari (Tabelul 1.2- Catalogul privind clasificarea si duratele
normale de functionare a mijloacelor fixe).
7. Caracterul de unicat al producţiei de construcţii
Acest aspect este dat de unicitatea fiecărui amplasament al unui
obiect de construcţii care conduce la cheltuieli mari cu
proiectarea,organizarea şi execuţia.
28
 8. Greutatea mare a obiectelor de construcţii
Greutatea mare a obiectelor de construcţii este dată de greutatea
specifică mare a materialelor folosite. În funcţie de sistemul constructiv
adoptat greutatea construcţiilor variază între 1.0 şi 1.8 t/mp de arie
desfăşurată.

1.7.4 Proiectarea în construcţii

Participanţii la realizarea lucrărilor

Realizarea lucrărilor de construcţii montaj implică mai mulţi

participanţi, ca de exemplu :
1. Investitorul (Beneficiarul) – agentul economic care comandă
lucrarea şi care asigură fondurile necesare; El poate să urmărească
activitatea tuturor participantilor la lucrare;
2. Proiectantul – elaborează documentaţia de proiectare în
conformitate cu comanda beneficiarului în urma adjudecării la
licitaţie ;
3. Constructorul – are capacitatea de a realiza conţinutul
documentaţiei, la comanda beneficiarului, în urma adjudecării la
licitaţie.
4. Autoritatea publică – emite avizele necesare realizării lucrării; În
baza acestor avize se eliberează autorizaţia de construcţie
5. Furnizorii – care asigură ,pe bază de contract, materilele şi
utilajele necesare.

Elaborarea documentaţiilor tehnico-economice

Fazele de elaborare
Procesul de proiectare în ţara noastră include un Studiu de
Fezabilitate, Proiectul tehnic şi elaborarea Specificaţiilor Tehnice şi a
Contractelor pentru licitaţiile de lucrări şi supervizare.

29
 Un studiu de Fezabilitate include în principal aspecte tehnice
conform OG 1013/2001.
In vederea accesării Fondurilor Structurale şi fondurilor de
Coeziune, MTCT a emis un nou Ordin nr.913/2005 care conţine noi
cerinţe pentru Studiile de Fezabilitate, inclusiv analize financiare şi
economice precum şi strategia de achiziţie.
Un studiu de fezabilitate are nevoie de aprobarea autorităţii locale
(consiliul Comunal sau Local – cu sprijinul Consiliului judeţean sau al
unei companii de apă).
Dacă schema de finanţare este de mici dimensiuni, fiind finanţată de
la bugetul local, supervizorul este un expert local (pentru valori mai mici
de 2000Euro se poate face angajare directă).
Dacă schema de finanţare este de dimensiuni mari, Autoritatea de
gestiune poate numi un supervizor pentru mai multe scheme,aplicând
regulile de achiziţii publice ale agenţiei finanţatoare.
In toate cazurile competenţa supervizorului trebuie să fie certificată
de către MTCT.
Conţinutul cadru al Studiului de Fezabilitate conform
ORD.913/2005:
A. Părţi scrise
1. Date generale :
• Denumirea obiectului de investiţii
•Elaborator
•Ordonatorul principal de credite
•Autoritatea contractantă
•Amplasamentul (ţara,regiunea,judeţul,localitatea)
•Tema cu fundamentarea necesităţii şi oportunităţii avute în
vedere la aprobarea studiului de prefezabilitate (dacă este cazul)
•Descrierea investiţiei (descriere generală,stare actuală,
preconizări)

2. Date tehnice ale investiţiei:

•Date generale ( zona şi amplasamentul,situaţia juridică şi
suprafaţa terenului care urmează să fie ocupat, caracteristicile geofizice
ale terenului, studiu geotehnic,studiu topografic, date climatice);
•Situaţia existentă a utilităţilor si analiza acesteia;
• Obiectivele studiului de fezabilitate, priorităţi;
30
 • Analiza şi selecţia alternativelor optime;
•Ipoteze de lucru şi evaluarea alternativelor optime selectate pe
baza analizei multicriteriale (aspecte relevante privind parametri tehnici,
economici, de mediu,legalitate, riscuri);

3.Durata de realizare şi etape principale

4.Costul estimativ al investiţiei
• Componente majore ale proiectului
•Asistenţa tehnică şi supervizarea
•Publicitate

5. Analiza economico-financiară
•Investiţia de capital
•Strategia de contractare
• Ipoteze în evaluarea alternativelor
•Evoluţia prezumată a tarifelor (dacă este cazul)
•Evoluţia prezumată a costurilor de operare (servicii existente,
personal,energie,operarea noilor investiţii,întreţinerea de rutină şi
reparaţii)
•Evoluţia prezumată a veniturilor (dacă e cazul)
•Analiza cost beneficiu
• Riscuri asumate (tehnice, financiare, instituţionale,legale)
•Analiza de sensitivitate
• Indicatori calitativi
• Indicatori cantitativi

6.Finanţarea investiţiei
Din valoarea totală a investiţiei:
•sume nerambursabile provenite de la Comisia Europeană
•împrumuturi
• buget de stat
•buget local

7. Estimări privind forţa de muncă ocupată prin realizarea

investiţiilor
•Nr. de locuri de muncă create în faza de execuţie
•Nr. de locuri de muncă create în faza de operare
31
 8. Avize şi acorduri
• Avizul ordonatorului principal de credite privind necesitatea şi
oportunitatea realizării investiţiei
•Certificatul de urbanism, cu încadrarea amplasamentului în
planul urbanistic, avizat şi aprobat potrivit legii
• Avizele privind asigurarea utilităţilor (energia
termică,electrică,gaz metan, apă, canal,telecomunicaţii,etc.)
• avize pentru consumul de combustibil
• acordurile şi avizele pentru protecţia mediului şi a apelor
•alte avize de specialitate stabilite potrivit legii

B. Părţi desenate
Plan de amplasament în zonă (Sc.1:25000 – 1:5000)
Plan general (1:5000 – 1:500)

Proiectul tehnic şi caietele de sarcini

Aceste documentaţii fac parte din documentele de licitaţie, pe
baza cărora se întocmeşte oferta.
Proiectul tehnic se elaborează pe baza studiului de fezabilitate
aprobat, etapă în care s-a stabilit soluţia şi elementele principale ale
lucrării şi au fost obţinute toate avizele. Acest proiect este verificat de
specialişti atestaţi şi se avizează şi se aprobă de beneficiar conform
legislaţiei în vigoare.
Proiectul tehnic trebuie să conţină:

Părţile scrise
Descrierea generală a lucrării:
- memorii tehnice pe specialităţi
Breviare de calcul pentru dimensionarea elementelor
componente ale investiţiei
Caiete de sarcini pe specialităţi : tehnologii de execuţie, condiţii
de recepţie , standarde, normative şi prescripţii tehnice necesare,
etc.
Liste cu cantităţile de lucrări şi utilajele necesare
Graficul de realizare al investiţiei

32
 Părţi desenate
Planuri de situaţie, Sc1:500 – 1:1000
Profile longitudinale şi transversale pentru reţele
Planuri pentru obiecte de construcţii
Scheme principale şi de montare pentru instalaţii
secţiuni, vederi şi detalii principale

Detalii tehnice de execuţie

Detaliile de execuţie se elaborează cu respectarea strictă a
prevederilor proiectului tehnic, fără a depăşi costul stabilit în faza de
ofertă.
Autorizaţia de construire
Autorizaţia de construire este un act eliberat de primăria
municipiului, oraşului sau comunei unde se găseşte obiectul de
investiţie, în funcţie de importanţa construcţiei şi a amplasamentului şi
în baza căreia se asigură amplasarea, proiectarea şi execuţia.
Cererea de eliberare a autorizaţiei de construire este însoţită de un
certificat de urbanism emis de către organele competente cu respectarea
reglementărilor de urbanism şi amenajare a teritoriului. Aceste
documente sunt elaborate de arhitecţi în colaborare cu ingineri pe diferite
specialităţi.

Planurile urbanistice
Reglementările de urbanism şi amenajare a teritoriului sunt
specificate în următoarele documente:
- Regulamentul general de urbanism
- Planul urbanistic general (PUG)
- Planul urbanistic zonal (PUZ)
- Planul urbanistic de detaliu (PUD)
- Regulamentul local de urbanism
PUG şi PUZ stabilesc soluţiile generale de alimentare cu apă din
perspectiva dezvoltării localităţii în ansamblu.
PUD stabileşte condiţiile de amplasare şi de execuţie ţinând
seama de particularităţile generate de teren, de vecinătăţi şi de cerinţele
funcţionale.
33
 Asigurarea calităţii proiectelor

Pentru asigurarea calităţii proiectelor şi detaliilor de execuţie pe

baza cărora se execută construcţiile este obligatorie verificarea tehnică de
calitate a acestora de către specialişti verificatori atestaţi.
Verificarea tehnică de calitate a proiectelor are ca scop realizarea
unor construcţii care să corespundă calitativ cel puţin unor nivele minime
de performanţă referitoare la cerinţele definite de Legea nr.10/1995
privind calitatea în construcţii [75]:
A – rezistenţă şi stabilitate
B – siguranţă în exploatare
C – siguranţă la foc
D – igiena, sănătatea oamenilor, refacerea şi protecţia mediului
E – izolaţia termică, hidrofugă şi economia de energie
F – protecţia împotriva zgomotului
Cerinţele esenţiale prevăzute de lege, pe domenii sunt:
Pentru construcţii şi arhitectură:
A1- rezistenţă şi stabilitate pentru construcţii civile, industriale,
agrozootehnice; energetice; telecomunicaţii; miniere; edilitare şi de
gospodărie comunală – cu structură din beton, beton armat, zidărie, lemn
A2 – Rezistenţă şi stabilitate pentru construcţii civile, industriale,
agrozootehnice, energetice, telecomunicaţii, miniere, edilitare şi de
gospodărie comunală – cu structură de rezistenţă din metal, lemn,
A4- Rezistenţă şi stabilitate pentru construcţii rutiere, drumuri,
piste de aviaţie, poduri, tunele
A5 – Rezistenţă şi stabilitate pentru construcţii de căi ferate
A6 – Rezistenţă şi stabilitate pentru construcţii de porturi şi
platforme marine
A7 – Rezistenţă şi stabilitate pentru construcţii şi amenajări
hidrotehnice
A9 – Rezistenţă şi stabilitate la construcţii pentru îmbunătăţiri
funciare
Af – Rezistenţa şi stabilitatea terenului de fundare a construcţiilor
şi a masivelor de pământ
B1 – Siguranţa în exploatare pentru construcţii civile, industriale,
agrozootehnice, energetice, telecomunicaţii, miniere

34
B2 – Siguranţa în exploatare pentru construcţii rutiere, drumuri,
piste de aviaţie, poduri, tunele
B3 – Siguranţa în exploatare pentru construcţii de căi ferate
B4 – siguranţa în exploatare pentru construcţii de porturi şi
platforme marine
B5 – Siguranţa în exploatare pentru construcţii şi amenajări
hidrotehnice

B7 – Siguranţa în exploatare la construcţii edilitare şi de

gospodărie comunală

C – Siguranţa la foc în construcţii pentru toate domeniile

E – Izolaţie termică, hidrofugă şi economia de energie în
construcţii pentru toate domeniile
F – protecţia împotriva zgomotului în toate domeniile
Pentru instalaţii:
- pentru toate cerinţele A,B,C,D,E,F
- pentru toate domeniile de construcţii
- pentru specialităţile: instalaţii sanitare(Is), instalaţii termice
(It), instalaţii electrice (Ie); solicitarea atestării pentru gaze
naturale este opţională, la instalaţii sanitare sau la instalaţiile
termice.

35