Abuz în serviciu. Persoana juridică.

Participație (II)

De Dorin Ciuncan
27 Mai 2016 
Articol UJ Premium
Voturi: 2
Vizualizari: 1481
ETICHETE

Abuz in serviciu
Participatia
Persoana juridica
DESPRE

 Actele juridice făcute de organele de administrare ale persoanei juridice, în limitele

puterilor care le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice înseși
 În art. 272 alin. (1) pct. 2 teza I din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale rep.,
„se pedepsește cu închisoare de la 1 la 3 ani fondatorul, administratorul, directorul sau
reprezentantul legal al societății
 Elementul material a constat în efectuarea de către funcționarii bancari a unor acțiuni
păgubitoare pentru unitatea bancară prin încălcarea obligațiilor juridice inerente administrării și
conservării fondurilor bănești ale acesteia
RECOMANDĂRI

 Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 1/2016 (comunicat ÎCCJ): Art. 86 („Partea responsabilă
civilmente”) din Codul de procedură penală. Obligația asigurătorului RCA de a repara prejudiciul
cauzat prin infracţiune
17 Feb 2016
 Evoluția politicii penale de la momentul apariției Curții Constituționale în România
28 Oct 2016
 Influenţa modificărilor legislative intervenite în materie procesual penală, în ultimul
deceniu, asupra evoluţiei dreptului procesual penal în România
14 Iun 2017
 

Abonament PREMIUM gratuit pentru 30 de zile!

Odată cu trecerea la etapa UNIVERSUL JURIDIC PREMIUMatingem demersul inițial anunțat
încă de la lansarea proiectului: accesul contra-cost pentru beneficiile PREMIUM. Demersul
este necesar pentru susținerea unui conținut de calitate!
VREAU DETALII!

Noi rămânem aceiași ca până acum! Veți beneficia de aceleași știri certificate editorial,
editoriale de substanță, opinii punctuale și articole de specialitate, știri din domeniul juridic
și reportaje cu care v-am obișnuit încă de la început!
🔑VREAU CONT PREMIUM!

👍CITEȘTE ȘI: ABUZ ÎN SERVICIU. PERSOANA JURIDICĂ. PARTICIPAȚIE (I)

Actele juridice făcute de organele de administrare ale persoanei juridice, în limitele puterilor
care le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice înseși,  potrivit art. 218 C. civ.  În
raporturile cu terții, persoana juridică este angajată prin actele organelor sale, chiar dacă
aceste acte depășesc puterea de reprezentare conferită prin actul de constituire sau statut,
în afară de cazul în care ea dovedește că terții o cunoșteau la data încheierii actului.

În art. 272 alin. (1) pct. 2 teza I din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale rep., „se
pedepsește cu închisoare de la 1 la 3 ani fondatorul, administratorul, directorul sau
reprezentantul legal al societății care folosește, cu rea-credință, bunuri sau creditul de care
se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori
pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect”. S-a observat că
funcționarii bancari se încadrează în subiecții activi ai acestei infracțiuni, subiectul pasiv este
unitatea bancară administrată și/sau reprezentată de aceștia, iar conduita acestora
(acordarea de credite bancare cu nerespectarea normelor legale) s-a suprapus elementului
material din latura obiectivă a infracțiunii în sensul folosirii cu rea-credință a bunurilor (banii
încadrându-se în categoria bunurilor – „valori economice ce sunt utile pentru satisfacerea
nevoilor materiale ori spirituale ale omului și care sunt susceptibile de apropriere sub forma
dreptului patrimonial” – fungibile, consumptibile, prin efectuarea unor acte juridice
păgubitoare, cu nerespectarea legii ori interzise, de natură să aducă atingere intereselor
unității bancare, în sensul diminuării patrimoniului acesteia).

Fiind însărcinați cu gestionarea patrimoniului unității bancare, funcționarii bancari au

calitatea de subiecți activi ai acestei infracțiuni (subiect activ calificat prin calitatea de
gestionar al averii altuia). Situația premisă a constat în raportul juridic rezultat din
însărcinarea dată acestora, prin contractul de muncă, având ca obiect administrarea și
conservarea fondurilor bănești ale unității bancare, în sensul existenței unei obligații juridice
de a promova interesele titularului patrimoniului.

Elementul material a constat în efectuarea de către funcționarii bancari a unor acțiuni

păgubitoare pentru unitatea bancară prin încălcarea obligațiilor juridice inerente
administrării și conservării fondurilor bănești ale acesteia, acțiuni care s-ar fi concretizat,
conform actului de sesizare a instanței și deciziei instanței de apel, în încălcarea sau
ignorarea normelor bancare în materia acordării creditelor, adică exact activități pe care
subiecții activi aveau dreptul să le efectueze, dar pe care le-au efectuat în mod păgubitor
sau activități care nu le erau îngăduite și care au atras, prin efectuarea lor, pricinuirea de
pagube unității bancare. Urmarea imediată, adică situația de fapt ilicit provocată, ar fi
reprezentată de diminuarea patrimonială corespunzătoare pagubei cauzate unității bancare.

Multitudinea de norme bancare ce nu au fost respectate, cu ocazia acordării creditelor

bancare, și neurmărirea destinației contractate a acestuia dovedesc intenția de a se acorda
împrumutul, în orice condiții. Transformarea creditului global de exploatare în credit pentru
finanțarea cheltuielilor și șocurilor sezoniere nu a constituit decât o modalitate de amânare
a datei la care s-a constatat, oficial, prejudiciul cauzat.

Acest fapt a constituit o dovadă a modului defectuos în care se acordau creditele, fără a se

întruni Comitetul Director, pentru analiză și aprobare, fiind întocmit însă, ulterior, procesul
verbal care trebuia să exprime decizia de aprobare a Comitetului.
Instanța de recurs a reiterat aspectul esențial că în speța de față sunt incidente dispozițiile
art. 246 C. pen., deoarece acțiunile inculpatelor, funcționare bancare care s-au aflat în
exercițiul atribuțiilor de serviciu se circumscriu elementului material al laturii obiective a
infracțiunii, constând în „neîndeplinirea unui act ori îndeplinirea acestuia în mod
defectuos”[1].
Prin faptele lor, inculpatele funcționare bancare au produs un prejudiciu B.C.R. Sucursala Ț.,
adică au cauzat o vătămare intereselor legale ale unei persoane juridice, condiție prevăzută
de Codul penal pentru existența infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor
persoanelor. În plus, cum acest prejudiciu a fost mai mare de 200.000 lei, infracțiunea de
abuz în serviciu contra intereselor persoanelor îmbracă forma calificată prevăzută de art.
2481 C. pen.
Faptele au întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu. În consecință,
în mod incorect, prin sentință penală s-a considerat că faptele nu sunt prevăzute de legea
penală și s-a dispus achitarea inculpaților sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.
10 lit. b) din Legea nr. 78/2000.
Faptele de acordare nelegală a creditelor și de neurmărire a destinațiilor contractate a
creditelor, comise înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 78/2000 și continuate după acest
moment, au fost săvârșite în baza aceleiași rezoluții infracționale, astfel că încadrarea
juridică s-a realizat în conformitate cu legea specială, în vigoare la momentul epuizării
infracțiunii, faptele fiind incluse în conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 10
lit. b) din Legea nr. 78/2000, în vigoare la momentul întocmirii rechizitoriului.

Critica expresă a vizat și caracterul neclar și imprevizibil al textului legal aplicat, lipsa unei
definiții legale a consecințelor deosebit de grave în raport cu rezultatul cerut de textul de la
246 C. pen. Concret, „Incoerența legislativă, neclaritatea și imprevizibilitatea textelor de lege
care incriminează faptele de abuz în serviciu prin raportare la consecințele deosebit de
grave ale rezultatelor cerute de textele incriminatoare, îmbracă forma absolutului în ceea ce
privește rezultatul prevăzut în art. 247 C. pen. (abuzul în serviciu prin îngrădirea unor
drepturi) în oricare dintre variantele normative, de vreme ce în conformitate cu art. 248 1 C.
pen. și această formă a abuzului poate îmbrăca forma calificată, prin consecințe deosebit de
grave ale rezultatului”.
O asemenea critică de nelegalitate nu a fost însă primită. O anumită rezervă interpretativă,
în lumina exigențelor Convenției Europene a Drepturilor Omului, s-ar fi putut manifesta doar
pe marginea elementului material care ține de „neîndeplinirea unui act ori îndeplinirea sa în
mod defectuos”, ce ar implica o notă de prea mare generalitate pentru o incriminare penală,
însă o astfel de critică nici nu a fost adusă în discuție.

Prin raportul de expertiză s-a mai arătat că au fost eludate dispozițiile pct. 451 din Normele
Metodologice nr. 1/1997 conform cu care, după încheierea contractului, ofițerul de credite
împreună cu juristul băncii, anterior termenului prevăzut pentru punerea la dispoziție a
creditului aprobat, verifică înscrierea garanțiilor la judecătoria din raza teritorială în care se
află imobilul ipotecat sau judecătoria teritorială în care se află debitorul în cazul constituirii
gajurilor, precum și notificarea la societatea de asigurare a cesiunii drepturilor de
despăgubire pentru bunurile asigurate, ipotecate și gajate în favoarea băncii. La data la care
s-a efectuat prima tragere din credit, nu toate contractele de garanție erau înscrise în
registrul de transcripțiuni, respectiv în registrul de carte funciară, iar bunurile aduse în
garanție nu erau asigurate.

În raport de probele administrate, a fost dovedită vinovăția inculpatelor E.V., C.M., S.D.L. și
O.E., în calitate de coautori, precum și a inculpaților I.M. și S.N., în calitate de complici, în
ceea ce privește săvârșirea acestui act material al infracțiunii de abuz în serviciu contra
intereselor persoanelor în formă calificată și continuată, comisă de fiecare dintre aceștia.

Potrivit pct. 619 Normele Metodologice nr. 1/1997, pentru acordul de garanție
bancară/contract de credit din 10 iulie 2000 trebuia să existe aprobarea Centralei B.C.R.,
condiție, de asemenea, neîndeplinită.

Competența de a elibera scrisori de garanție bancară, indiferent de suma și de situația

expunerii, putea reveni Comitetelor unității teritoriale a B.C.R. numai în cazul în care
scrisorile de garanție bancară în lei solicitate erau garantate cu depozite colaterale cel puțin
de egală valoare, constituite din surse proprii ale agenților economici, situație care nu s-a
regăsit în speță, scrisoarea de garanția bancară în discuție nefiind garantată cu depozite
colaterale (depozit bancar), ci cu ipotecă de rang II (pct. 418 Normele Metodologice nr.
1/1997). Drept garanție s-a acceptat ipotecă de rang II pe vila – proprietatea lui D.B. -, deși o
ipotecă de rang I pe acest imobil era constituită tot în favoarea B.C.R. Ț.  pentru creditul
contractat de SC S.T. SRL și nu era îndestulătoare pentru ambele credite.

Probele administrate au dovedit vinovăția inculpatelor E.V., S.D.L., O.E., C.M. (coautori) și a
inculpatului I.M. (complice) sub aspectul comiterii acestui act material care face parte din
unitatea legală a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă
calificată și continuată, comisă de fiecare dintre aceștia.

Nu s-au respectat prevederile art. 452 din Normele Metodologice nr. 1/97, întrucât au fost
radiate garanții fără aprobarea Comitetului Director și fără modificarea, printr-un act
adițional, a prevederilor art. 14 din contractul de credit din 2 martie 2000, bunurile scoase
de sub garanții fiind aduse drept garanție la societatea SC A. SA, Cireșul, pentru garantarea
creditului acordat în baza contractului de credit din 31 iulie 2000[2].
Având în vedere probele administrate, s-a reținut cu justețe că a fost dovedită vinovăția
inculpatelor funcționare bancare care au contribuit la acordarea acestui credit cu încălcarea
normelor bancare de creditare, precum și a inculpaților I.M. și B.S. (complici), care constituie
act material al infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă
calificată și continuată, comisă de aceștia.

La momentul acordării creditului cu nerespectarea normelor bancare de creditare, s-a

produs paguba în patrimoniul B.C.R. Sucursala Ț., întrucât SC I.C. SRL prezenta risc de
creditare în cazul debitorului unic, aspect care nu a fost avut în vedere în analiza pentru
aprobarea și acordarea creditului.

Inculpatele funcționare bancare, așa cum arată probele administrate, au încălcat, cu

intenție, mai multe norme de creditare, printre care cele care obligau a se avea în vedere
riscul de creditare în cazul debitorului unic și, mai mult, Sucursala B.C.R. Ț.  și-a depășit
competența de creditare cu ocazia încheierii acestui contract.

Încălcarea, cu știință, a normelor de creditare de către inculpatele funcționare bancare care

a condus la prejudicierea Băncii, aflate în exercițiul atribuțiilor de serviciu, fiind înlesnită de
inculpatul B.S.  au constituit, act material al infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor
persoanelor în formă calificată și continuată, pe care au comis-o în calitate de coautori,
respectiv complice.

Faptele săvârșite de inculpatele funcționare bancare implicate în acordarea creditelor,

precum și cele comise de inculpatul S.G. (complice), sunt acte materiale ale infracțiunii de
abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată pe care fiecare dintre
aceștia au comis-o în formă continuată.

De asemenea, au fost nesocotite prevederile pct. 103 și 104 anexa 42 din Normele
Metodologice nr. 1/2000 deoarece s-a acceptat în garanție gajul general asupra bunurilor
mobile și imobile prezente și viitoare din patrimoniul societății, fără a se stabili valoarea
certă și lichidă a patrimoniului, nu s-au identificat principalele elemente patrimoniale, în
special a mijloacelor fixe care să confere certitudinea că acestea vor putea fi valorificate în
cazul executării silite.
 Elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în
formă calificată și continuată au fost întrunite și în ceea ce privește existența urmării
socialmente periculoase a faptei (crearea unui prejudiciu). În cauză, infracțiunea de abuz în
serviciu a fost săvârșită de inculpatele funcționare bancare prin acțiune, iar nu prin
omisiune, astfel că momentul în funcție de care se verifică o eventuală producere a pagubei
este cel al îndeplinirii actului, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în mod defectuos.

[1] ÎCCJ,  Secția Penală, Decizia nr. 298 din  28 ianuarie 2014,  Dosar nr. 3584/1/2013,  www. scj. ro
[2] ÎCCJ,  Secția Penală,  Decizia nr. 298 din  28 ianuarie 2014,  Dosar nr. 3584/1/2013,  www. scj. ro
Pagina 1 din 4 1 2 3 4 »

Abuz în serviciu. Persoana juridică. Participație (II)

De Dorin Ciuncan
27 Mai 2016 
Articol UJ Premium
Voturi: 2
Vizualizari: 1481
ETICHETE

Abuz in serviciu
Participatia
Persoana juridica
DESPRE

 Actele juridice făcute de organele de administrare ale persoanei juridice, în limitele

puterilor care le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice înseși
 În art. 272 alin. (1) pct. 2 teza I din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale rep.,
„se pedepsește cu închisoare de la 1 la 3 ani fondatorul, administratorul, directorul sau
reprezentantul legal al societății
 Elementul material a constat în efectuarea de către funcționarii bancari a unor acțiuni
păgubitoare pentru unitatea bancară prin încălcarea obligațiilor juridice inerente administrării și
conservării fondurilor bănești ale acesteia
RECOMANDĂRI

 Despre dificultățile și satisfacțiile profesiei de avocat în materie penală

17 Feb 2017
 Consideraţii asupra pluralităţii intermediare de infracţiuni. Condiţii şi tratament
sancţionator
28 Dec 2015
 Studiul „Reutilizarea în scopuri sociale a bunurilor confiscate din infracţiuni”
16 Oct 2015
 

Abonament PREMIUM gratuit pentru 30 de zile!

Odată cu trecerea la etapa UNIVERSUL JURIDIC PREMIUMatingem demersul inițial anunțat
încă de la lansarea proiectului: accesul contra-cost pentru beneficiile PREMIUM. Demersul
este necesar pentru susținerea unui conținut de calitate!
VREAU DETALII!

Noi rămânem aceiași ca până acum! Veți beneficia de aceleași știri certificate editorial,
editoriale de substanță, opinii punctuale și articole de specialitate, știri din domeniul juridic
și reportaje cu care v-am obișnuit încă de la început!
🔑VREAU CONT PREMIUM!

La acordarea acestui credit nu au fost respectate dispozițiile pct. 168 din Normele
Metodologice nr. 1/2000 conform cărora banca nu va acorda clienților săi credite care
depășesc capacitatea de rambursare a acestora și nici cele ale pct. 60 lit. a) din Normele
Metodologice nr. 1/2000 potrivit cărora pentru stabilirea unui diagnostic al situației
economico-financiare a clientului s-a examinat ultima situație periodică.
Rapoartele de evaluare întocmite de ofițerul de credit C.M. pentru bunurile acceptate în
garanție (casa S.I., case de vacanță, autoturism) nu au fost vizate de un evaluator, cum
prevede pct. 460 din Normele Metodologice nr. 1/2000.
Restituirea creditului global de exploatare s-a realizat din soldul creditor al contului
disponibil constituit din tragere dintr-un nou credit global de exploatare acordat.

Contractele au fost semnate pentru SC E.S. SRL de inculpata T.E., în calitate de

administrator, iar pentru B.C.R. Sucursala Ț. au semnat inculpata E.V. – director, inculpata
O.E. – contabil șef și inculpata Z.Z. – jurist. Referatele de credit au fost întocmite de
inculpata C.M. (ofițer de credit), însușite de inculpata Sandu Z.L. (șef compartimente
credite) și semnate de inculpata E.V. (director).

Printre altele, s-a constatat că, în cazul creditului acordat, s-a admis garanția gajului general
fără a se efectua, conform pct. 103 anexa 42 din Normele Metodologice nr. 1/2000, o
verificare la fața locului a principalelor elemente de patrimoniu ale societății, neafectate
de alte obligații, cu scopul identificării de elemente patrimoniale care să confere
certitudinea că acestea vor putea fi valorificate în cazul executării silite.
            Destinația creditului global de exploatare este prevăzută la pct. 189 din Normele
Metodologice nr. 1/2000, în sensul că are rolul de a acoperi ansamblul nevoilor de
exploatare a clienților: aprovizionări cu materii prime și materiale, mărfuri, subansamble,
piese de schimb, energie, combustibili, cheltuieli cu salariile și asimilate acestora, impozite,
taxe și alte cheltuieli aferente perioadei curente, necesare realizării și finalizării producției
de mărfuri, executării de lucrări și prestării de servicii care au consum și desfacere asigurată
prin contracte și comenzi ferme de livrare la intern sau extern.
            A existat fapta de complicitate morală și materială, a inculpatului N.I., cu privire la
majorarea plafonului creditului acordat SC N. SRL, cu încălcarea normelor legale cu specific
bancar în materia creditării, de către inculpatele E.V., S.D.L., O.E., C.M. și S.G., aflate în
exercițiul atribuțiilor de serviciu, fiind dovedit că a comis infracțiunea prevăzută de art. 26
raportat la art. 246 combinat cu art. 2481 și 258 C. pen.
 Cum prin expertiza financiar-bancară s-a stabilit că, societății SC N. SRL i s-a majorat
creditul, fără a se dimensiona nivelul creditului în funcție de capacitatea de rambursare care
a fost calculată pe baza unor venituri prognozate a se obține în anul agricol 2000-2001 s-a
constatat îndeplinită condiția urmării socialmente periculoase a faptei, fiind întrunite
elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, constând în vătămarea
intereselor legale ale B.C.R. Sucursala Ț., prin producerea unei pagube, egală cu valoarea de
410.000 lei.
De asemenea, din coroborarea probelor a rezultat fără dubiu că inculpatul l.R.L., cu forma
de vinovăție a intenției prevăzută de lege, a acordat sprijinul material și moral pentru
majorarea plafonului creditului, cu încălcarea condițiilor de creditare, asigurând, prin fals,
justificarea utilizării creditului.

Inculpatele E.V., O.E., S.D.L., C.M., S.G., Z.M. și Z.Z., fiind în exercițiul atribuțiilor de serviciu,
au acordat credite cu încălcarea, mai întâi, a normelor privind respectarea procedurii, a
pașilor specifici în activitatea de documentare, analiză și aprobare a împrumuturilor, astfel
cum sunt prevăzute în capitolul 10 din Normele Metodologice nr. 1/1997 (cap. IX din
Normele Metodologice nr. 1/2000). Astfel, acestea nu au ținut cont că întocmirea dosarului
și a referatului de creditare, iar apoi analiza și aprobarea în Comitetul director, trebuiau
făcute în ordinea și cu specificațiile din normele legale, preferând în cunoștință de cauză să
accepte creditarea unor clienți privilegiați și apoi să acopere lacunele nerespectării etapelor
creditării. Inculpata Z.Z. a recunoscut că, în calitate de jurist, a semnat contracte de credit
înainte ca la dosarul de creditare să existe referatul ofițerului de credit și aprobarea
Comitetului director.

S-a constatat încălcarea dispozițiilor pct. 447 din Normele Metodologice nr. 1/1997 (pct. 508
din Normele Metodologice nr. 1/2000) care prevăd expres că semnarea contractului de
credit de către director și contabil șef și vizarea pentru legalitate de consilierul juridic al
unității bancare, care acordă efectiv creditul, se face după aprobarea creditului potrivit
competențelor.

Totodată, în procesul de acordare a creditelor, ca și expresie a exercitării atribuțiilor de

serviciu, au fost nesocotite norme legale cu specific bancar care aveau menirea de a stabili
bonitatea societății comerciale creditate, strâns legată de problema riscului de credit,
precum și cele care se refereau la constituirea garanțiilor.

Normele pct. 434 din Normele Metodologice nr. 1/1997 (pct. 493 Normele Metodologice nr.
1/2000) prevăd că „cererile de credit nu pot fi aprobate numai pe baza faptului că bunurile
oferite drept garanție de solicitanți pot fi valorificate, dacă din analiza financiară rezultă că
rambursarea împrumutului și plata dobânzilor aferente nu este asigurată în primul rând din
lichiditățile generate de activitatea economică desfășurată, aceasta constituind sursa
principală de rambursare, iar valorificarea garanțiilor fiind o sursă secundară, de protecție a
creditorului în cazul unor împrejurări neprevăzute”.

Așadar, trebuia verificată îndeplinirea condițiilor/criteriilor care țineau de capacitatea

economico-financiară a clientului, în funcție de care se exprima capacitatea reală de
rambursare a împrumutului și numai după ce se constata îndeplinită această condiție, se
trecea la pasul următor privind constituirea garanțiilor.

În cauză, acordarea creditelor s-a realizat fără a se stabili, în mod corect, capacitatea de
plată a creditelor din lichiditățile produse prin activitatea economică desfășurată de
societățile comerciale, sens în care: fie s-a avut în vedere bugetul de venituri și cheltuieli pe
altă perioadă de timp decât cea indicată de lege; fie s-au depus și folosit balanțe contabile
despre care s-a cunoscut că sunt falsificate pentru a crea, artificial, o stare de bonitate
societăților comerciale; fie nu s-a indicat corect categoria de performanță financiară a
societății; fie la calculul capacității de rambursare, în locul încasărilor zilnice ale societății
care ar fi oferit posibilitatea stabilirii capacității reale de rambursare a împrumutului, au fost
avute în vedere încasările prognozate a se realiza de către societate.

Dovadă a formei de vinovăție cu care inculpații au desfășurat activitatea infracțională, a

reprezentat și încălcarea normelor bancare care reglementează modul de constituire a
garanțiilor pentru creditele acordate.

Așadar, recursurilor declarate de inculpați și partea responsabilă civilmente, în raport de

motivele de recurs formulate și cazurile de casare invocate, s-a impus a fi respinse, s-a
solicitat de către apărare, în diferite forme, achitarea inculpaților, însă nu a fost aplicată de
Curtea de Apel București nicio dispoziție a art. 10 C. proc. pen. în ceea ce-i privește pe
inculpații din prezenta cauză.

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel a fost legală sub aspectul stabilirii faptelor (altfel,
aspect constatat în dublu grad de jurisdicție anterior prezentului recurs), încadrării juridice și
a vinovăției inculpaților și a fost legală sub aspectul soluțiilor de condamnare dispuse în
cauză (cu rezerva unor acte infracționale raportat la unii dintre inculpați, expres detaliate și
justificate pe măsură de către instanța de apel), mai puțin legală sub aspectul pedepselor
aplicate unor șase inculpați.

Împotriva Deciziei penale nr. 1765 din 24 mai 22013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,
Secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 4305/272010, a fost formulată o contestație în
anulare,  respinsă, ca nefondată, de  Înalta Curte de Casație și Justiție[3].
Referitor la actele emise de organele persoanei juridice, art. 212 C. civ. dispune că
hotărârile și deciziile luate de organele de conducere și administrare în condițiile legii,
actului de constituire sau statutului sunt obligatorii chiar pentru cei care nu au luat parte la
deliberare sau au votat împotrivă[4]. Față de terți, hotărârile și deciziile luate în mod legal,
produc efecte în măsura în care aceștia le-au cunoscut .
Pe fondul existenței, în perioada 2000-2004, între SC A.U.B. SA și SN A.I.B.B. SA a   unui
litigiu ce privea un drept de proprietate, proba testimonială administrată în cauză, C.A. și
actele emise de la diferite autorități nu dovedesc în ce a constat complicitatea acestuia la
„păgubirea” SN A.I.B.B. SA. Din contră, conform Deciziei comerciale nr. 517 din 1 noiembrie
2007 a C.A.B., Secția comercială, irevocabilă, prin tranzacția judiciară încheiată la data de 04
octombrie 2007 cu SC A.U.B. SA., inculpatul N.I.B. a primit în schimbul celor 25.000 mp
diferența de 6.368 mp, suprafață a cărei valoare nu se cunoaște în momentul semnării
contractului[5].
Potrivit art. 13 din Legea nr. 78/2000 „infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor
publice, infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și infracțiunea de
abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, dacă funcționarul public a obținut pentru sine
sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, se pedepsește cu închisoare de la
3 la 15 ani”.[6] Acest text face trimitere la norma comună, respectiv C. pen. – art. 248, art.
2481.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material al acestei infracțiuni se realizează fie
printr-o inacțiune (neîndeplinirea unui act), fie printr-o acțiune (îndeplinirea defectuoasă a
unui act), în sensul că nu își îndeplinește corespunzător atribuțiile de serviciu.
[3] ÎCCJ,  Secția Penală, Decizia nr. 298 din 28 ianuarie 2014,  Dosar nr. 3584/1/2013,  www. scj. ro
[4] Membrii organelor de administrare ale unei persoane juridice trebuie să acționeze în interesul acesteia, cu
prudența și diligența cerute unui bun proprietar. Atunci când cel care face parte din organele de administrare
ale persoanei juridice se află în contrarietate de interese, trebuie să înștiințeze persoana juridică și să nu ia
parte la nicio deliberare privitoare la aceasta. În caz contrar, el răspunde pentru daunele cauzate persoanei
juridice, dacă fără votul lui nu s-ar fi putut obține majoritatea cerută. Asociatul nemulțumit de o hotărâre luată
de majoritate o poate  contesta în condițiile art. 1912 C. civ.  Pe de altă parte, administratorii nu pot însă ataca
hotărârea privitoare la revocarea lor din funcție; ei au numai dreptul de a fi despăgubiți, dacă revocarea a fost
nejustificată sau intempestivă și au suferit astfel un prejudiciu.
[5] ÎCCJ,  Secția Penală,  Decizia nr. 134/A din 23 mai 2014,  Dosar nr. 4357/2/2009,  www. scj. ro
[6] În consecință, Curtea a constatat că, în cauza dedusă judecății, nu se regăsește vreo încălcare a atribuțiilor
de serviciu sau vreo îndeplinire defectuoasă a acestora, ceea ce ar constitui elementul material al laturii
obiective a infracțiunii prevăzute de art. 248, 2481 C. pen. Ca atare, nu există nici latura subiectivă a aceleiași
infracțiuni, nici rezultatul socialmente periculos – prejudicierea părții civile, nici legătura cauzală dintre
acestea.
S-a constatat că, la bază, a existat un litigiu pur civil – încheierea unui contract de schimb în condiții legale,
neexistând vreo legătură penală cu privire la aceasta și, de aceea, văzând dispozițiile art. 52 C. proc. pen., art. 5,
parag. 3 din CEDO, faptele reținute în sarcina inculpaților prin actul de inculpare nu sunt prevăzute de legea
penală, partea civilă nu a demonstrat că a suferit vreun prejudiciu, iar dacă l-ar fi suferit, nu a demonstrat
întinderea acestuia, dacă este cert și exigibil. Oricum, proprietarul terenului era Ministerul Transporturilor
care, astfel cum a răspuns instanței prin adresă, așa cum s-a menționat anterior, nu a suferit niciun prejudiciu
prin efectuarea respectivului schimb de terenuri.
Așa fiind, Curtea, în baza art. 11 pct. 2, C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., a dispus achitarea
inculpaților sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la
dispozițiile art. 248, 2481 C. pen. pentru cinci dintre inculpați, respectiv complicitate la această infracțiune –
art. 26 C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la dispozițiile art. 248, 248 1 C. pen. pentru
inculpatul N.I.B.
Pagina 2 din 4 « 1 2 3 4 »

Abuz în serviciu. Persoana juridică. Participație (II)

De Dorin Ciuncan
27 Mai 2016 
Articol UJ Premium
Voturi: 2
Vizualizari: 1481
ETICHETE

Abuz in serviciu
Participatia
Persoana juridica
DESPRE
 Actele juridice făcute de organele de administrare ale persoanei juridice, în limitele
puterilor care le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice înseși
 În art. 272 alin. (1) pct. 2 teza I din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale rep.,
„se pedepsește cu închisoare de la 1 la 3 ani fondatorul, administratorul, directorul sau
reprezentantul legal al societății
 Elementul material a constat în efectuarea de către funcționarii bancari a unor acțiuni
păgubitoare pentru unitatea bancară prin încălcarea obligațiilor juridice inerente administrării și
conservării fondurilor bănești ale acesteia
RECOMANDĂRI

 Infracțiunile contra vieții persoanei

22 Feb 2017
 Neconstituţionalitate: Art. 374 („Aducerea la cunoştinţă a învinuirii, lămuriri şi cereri”)
alin. (7) teza a doua din Codul de procedură penală (M. Of. nr. 174 din 13 martie 2015)
16 Mar 2015
 Analiza infracţiunii de bancrută frauduloasă (II)
17 Feb 2015
 

Abonament PREMIUM gratuit pentru 30 de zile!

Odată cu trecerea la etapa UNIVERSUL JURIDIC PREMIUMatingem demersul inițial anunțat
încă de la lansarea proiectului: accesul contra-cost pentru beneficiile PREMIUM. Demersul
este necesar pentru susținerea unui conținut de calitate!
VREAU DETALII!

Noi rămânem aceiași ca până acum! Veți beneficia de aceleași știri certificate editorial,
editoriale de substanță, opinii punctuale și articole de specialitate, știri din domeniul juridic
și reportaje cu care v-am obișnuit încă de la început!
🔑VREAU CONT PREMIUM!

Pentru existența acestei infracțiuni, este necesar ca acțiunea sau inacțiunea funcționarului
să cauzeze o tulburare însemnată bunului mers al unei instituții de stat sau să producă o
pagubă însemnată.

Cerința esențială pentru ca această infracțiune să subziste este ca actul în cauză să se

realizeze de subiectul activ (funcționarul public/funcționarul) în exercitarea atribuțiilor sale
de serviciu, pe de-o parte, pe de altă parte, între presupusa neîndeplinire/îndeplinire
defectuoasă a atribuțiilor de serviciu și rezultatul socialmente periculos – prejudicierea părții
civile – să existe o legătură de cauzalitate directă.
Sub aspectul laturii subiective, trebuie demonstrată intenția directă, indirectă cu care ar fi
acționat respectivul funcționar.

În cauza dedusă judecății, se constată că inculpatul C.S. și ceilalți inculpați – foști angajați ai
SN A.I.B.B. SA – au efectuat schimbul de terenuri, nu în cadrul atribuțiilor de serviciu, așa
cum spun dispozițiile prevăzute de art. 2481 C. pen., ci în baza mandatului dat de CA și AGA,
prin cele două hotărâri adoptate, din 8 noiembrie 2004 și 9 noiembrie 2004 și cu acordul
acționarului majoritar Ministerul Transporturilor.
Contractul de schimb a fost semnat în numele SN A.I.B.B. SA „în baza unui raport de
prepușenie”, inculpații nu au exercitat o atribuție de serviciu cuprinsă în fișa postului sau în
contractul individual de muncă.

Din nicio probă administrată în cursul procesului penal nu rezultă, în opinia Curții, că
inculpații ar fi obținut vreun avantaj patrimonial[7]/nepatrimonial, prin semnarea
contractului de schimb, nici existența vreunei înțelegeri prealabile.
Împotriva hotărârii, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție – DNA, CN A.B. SA și SC A.U.B. SA. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție – DNA a criticat soluția de achitare a inculpaților, arătând că sentința penală atacată
este nelegală, întrucât: I. faptele inculpaților sunt prevăzute de legea penală ca infracțiuni;
II. inculpații (foști angajați ai SN A.F.B.B. SA) au efectuat schimbul de terenuri în cadrul
atribuțiilor de serviciu; III. Prin săvârșirea faptei s-a obținut un avantaj patrimonial creându-
se, astfel, un prejudiciu.

S-au invocat, în considerarea primei critici, următoarele aspecte: hotărârea definitivă a

instanței civile (Sentința comercială nr. 1400 din 28 martie 2005 a Tribunalului București,
Secția a VI-a comercială) asupra unor împrejurări ce constituie, în opinia parchetului, o
chestiune prealabilă în procesul penal, cu autoritate de lucru judecat în fața instanței
penale; faptul că la data formulării cererii, inculpatul N.B.I. nu avea calitatea de proprietar al
terenului, acesta devenind proprietar în ziua efectuării schimbului; lipsa urgenței încheierii
contractului de schimb; lipsa unei sulte datorate de către inculpatul N.B.I., disproporția
dintre cele două terenuri fiind evidentă; lipsa unor negocieri prealabile pe forma
contractului de schimb; folosirea aceleiași documentații la încheierea celor două contracte
de vânzare – cumpărare și schimb; inexistența unui mandat special în baza căruia inculpații
puteau semna contractul de schimb; motivarea instanței pe acte inexistente la dosarul
cauzei – pretinsa mandatare de către C.N. a inculpatului N.B.I. de a trata cu aeroportul;
existența servituții aeriene.

Referitor la cea de-a doua critică, s-a arătat că inculpații (foști angajați ai SN A.I.B.B. SA) au
efectuat schimbul de terenuri în cadrul atribuțiilor de serviciu, așa cum cer dispozițiile art.
248, 2481) C. pen., iar nu în baza mandatului dat de CA și AGA, prin cele două hotărâri
adoptate și cu acordul acționarului majoritar, Ministerul Transporturilor, astfel cum a arătat
instanța de fond. Chiar dacă nu au avut mandat, inculpații I.M.O., F.F.P., B.L.M., T.A.O. și C.S.
au semnat contractul de schimb în calitate de șefi ai departamentelor de care răspun în
exercitarea atribuțiilor de serviciu.
În ceea ce privește existența prejudiciului, s-a contestat calitatea de parte civilă a M.T.C.T.,
terț în prezentul dosar, calitate de parte civilă având CN A.B. SA, societate care a înregistrat
în contabilitate un prejudiciu de 4.273.472 euro. Totodată, avantajul patrimonial aparține
inculpatului N.B.I. și reprezintă diferența de valoare dintre cele două terenuri în valoare de
4.273.472 euro, astfel cum s-a calculat în cursul urmăririi penale. Chiar dacă, ulterior, în
urma unor procese civile, inculpatul a fost deposedat de o bună parte din teren, acest lucru
are semnificație doar sub aspectul laturii civile, iar nu cu privire la consumarea în decembrie
2004 a infracțiunilor de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave.

S-a mai precizat că inculpații au semnat contractul de schimb în exercitarea atribuțiilor de

serviciu, nefiind aduse la îndeplinire condițiile impuse prin Hotărârea CA și prin Hotărârea
AGA: încălcarea art. 131 alin. (4) și (5) din Legea nr. 31/1990 coroborat cu art. 19 alin. (4) din
Statutul SN A.I.B.B. SA care impun publicarea hotărârilor AGA în M. Of.; încălcarea
dispozițiilor Ordinului M.T.C.T. nr. 645/2002, Legii nr. 137/2002 și Normelor metodologice
de aplicare a O.U.G. nr. 88/1997 și a Legii nr. 137/2002, art. 8 lit. e) coroborat cu art. 208 și
210 din Legea nr. 31/1990, art. 17 lit. e) și f) din Statutul SN A.I.B.B. SA; nesocotirea notei
D.A.C. nr. 38 din 01 noiembrie 2004 care condiționa schimbul de respectarea procedurii de
modificare a capitalului social al SN A.I.B.B. SA; nerespectarea dispozițiilor art. 1409 raportat
la art. 1303 C. civ. privind valoarea schimbului și plata unei sulte; neclarificarea situației
juridice a terenului proprietatea SN A.I.B.B. SA.

Înalta Curte urmează a analiza apelurile declarate în cauză prin prisma analizei acuzațiilor
aduse inculpaților, prin raportare la întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de
abuz în serviciu, comise în forma autoratului (în ceea ce-i privește pe inculpații C.S., I.M.O.,
B.L.M., F.F.P. și T.A.O.) și în forma complicității (în ceea ce-l privește pe inculpatul N.B.I.).

În acest sens, instanța de apel constată că, primordial, trebuie analizată întrunirea
condițiilor prevăzute de lege sub aspectul laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu,
condiție necesară pentru ca faptele inculpaților să fie apreciate ca și infracțiuni și
sancționate ca atare. Acest aspect a fost ignorat în motivele de apel ale Parchetului, singura
mențiune fiind aceea că inculpații au efectuat schimbul de terenuri în cadrul atribuțiilor de
serviciu,  atribuțiile de serviciu în virtutea cărora inculpații au semnat contractul de schimb
care face obiectul cauzei. Ori se constată că aceste mențiuni vizează situația premisă a
infracțiunii de abuz în serviciu, și nu analiza laturii obiective a acesteia.
Totodată, nici instanța de fond nu a analizat separat acest aspect, motivarea sentinței
penale fiind structurată conform acuzațiilor aduse prin actul de sesizare.

Înalta Curte apreciază că, în primul rând, trebuie stabilită latura obiectivă a infracțiunii care
determină, de altfel, și caracterul de fapte prevăzute de legea penală activităților pretins
ilegale comise de inculpații din prezenta cauză.

Din punctul de vedere al laturii obiective a infracțiunii, se constată că în cauza penală

trebuie să se demonstreze de către organele de urmărire penală că funcționarul în speță nu
a îndeplinit un act ce ține de exercitarea atribuțiilor sale de serviciu sau l-a îndeplinit în
mod defectuos, în esență, că și-a îndeplinit defectuos sarcinile de serviciu, prin încălcarea
legii.
În acest scop, organele de urmărire penală trebuie să facă referire expresă la atribuțiile de
serviciu ale inculpaților, care sunt acestea și care dintre acestea nu au fost îndeplinite sau
îndeplinite defectuos, prin raportare la actele normative sau constitutive ale persoanei
juridice angajatoare, incidente în cauză, fapt ce nu s-a realizat în speță.
Potrivit art. 99 alin. (1) C. pr. pen., în acțiunea penală, sarcina probei aparține în principal
procurorului. Totodată, potrivit alin. (2) al art. 99, inculpatul beneficiază de prezumția de
nevinovăție, nefiind obligat să o dovedească și are dreptul de a nu contribui la propria
acuzare.

Din interpretarea textului de lege menționat, rezultă că în procesul penal există o legătură
indisolubilă între sarcina probei și prezumția de nevinovăție, în sensul că obligația de a oferi
probe suficiente care să fundamenteze o soluție de condamnare îi revine acuzării. Dat fiind
că procurorul este cel care afirmă existența unei situații de fapt în acuzare, acestuia îi
incumbă și sarcina probării acuzațiilor aduse inculpatului trimis în judecată.

Or, în speță, instanța de apel constată că în cauză nu s-a adus nicio acuzație

concretăinculpaților în ceea ce privește neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu sau o
îndeplinire defectuoasă a acestora, în legătură cu încheierea contractului de schimb. Criticile
menționate în motivele de apel ale Parchetului – referitoare la considerentele Sentinței
comerciale nr. 1400 din 28 martie 2005 a Tribunalului București, lipsa calității de proprietar
a inculpatului N.B.I. la data formulării cererii, acesta devenind proprietar în ziua efectuării
schimbului, lipsa urgenței încheierii contractului de schimb, lipsa unei sulte datorate de
către inculpatul N.B.I., în condițiile disproporției de valoare dintre cele două terenuri, lipsa
unor negocieri prealabile pe forma contractului de schimb, folosirea aceleiași documentații
la încheierea celor două contracte de vânzare – cumpărare și schimb, inexistența unui
mandat special în baza căruia inculpații puteau semna contractul de schimb, lipsa unui
mandat dat de C.N. inculpatului N.B.I. de a trata cu aeroportul, existența servituții aeriene –
sunt aspecte ce exced laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu. Astfel, aspectele
precizate de apelantul parchet vizează latura subiectivă si urmarea imediată a infracțiunii si
care sunt analizate. de regulă, ulterior constatării întrunirii condițiilor prevăzute de legea
penală privind latura obiectivă.
Înalta Curte nu poate primi nici criticile parchetului din motivele de apel privind implicarea
unor politicieni și urgența încheierii contractului de schimb „în prag de alegeri
parlamentare”, în condițiile în care acestea exced obiectului cauzei, pe de-o parte, și, pe de
altă parte, sarcina dovedirii implicării și a unor alte persoane revine organului de urmărire
penală.
Revenind la atribuțiile de serviciu pretins încălcate de către inculpații C.S., I.M.O., B.L.M.,
F.F.P. și T.A.O., Înalta Curte constată că acuzațiile aduse prin rechizitoriu vizează încălcarea
hotărârii nr. 77 din 08 noiembrie 2004 a Consiliului de Administrație în sensul că nu a fost
respectată legislația în vigoare: nu au fost respectate prevederile art. 131 alin. (4) și (5) din
Legea nr. 31/1990, nu s-a făcut o evaluare a terenului dat la schimb în suprafață de 23.392
mp inculpatului N.B.I., acesta din urmă nu a fost obligat la plata unei sulte, precum și a
Hotărârii nr. 64 a AGA în sensul că situația juridică a terenului dat la schimb nu era
clarificată. În plus, în sarcina inculpatului C.S. s-a mai reținut că a ascuns reprezentanților
M.T.C.T. împrejurarea că inculpatul N.B.I. nu era proprietarul terenului și le-a prezentat
documente care se refereau la o altă situație decât cea avută în vedere la momentul
adoptării hotărârii AGA din 9 noiembrie 2004, pentru a le dovedi că au fost îndeplinite
condițiile prevăzute de aceasta. În sarcina inculpatului N.B.I. s-a reținut că a formulat o
cerere de schimb de terenuri, cunoscând că nu are calitatea de proprietar și, în înțelegere,
cu inculpatul C.S. s-a ocupat de îndeplinirea formalităților necesare încheierii contractului de
schimb, modalitate în care l-a ajutat pe inculpatul C. să săvârșească infracțiunea de abuz în
serviciu în forma prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000.
Se constată că, în esență, inculpaților angajați ai SN A.I.B.B. SA, li se impută, sub aspectul
elementului material al laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu, încălcarea
hotărârilor emise de Consiliul de Administrație și A.G.A. a societății angajatoare.

[7] Prejudiciul adus SN A.I.B.B. SA, acesta trebuie să fie cert, actual și exigibil.
Pagina 3 din 4 « 1 2 3 4 »

Abuz în serviciu. Persoana juridică. Participație (II)

De Dorin Ciuncan
27 Mai 2016 
Articol UJ Premium
Voturi: 2
Vizualizari: 1481
ETICHETE

Abuz in serviciu
Participatia
Persoana juridica
DESPRE
 Actele juridice făcute de organele de administrare ale persoanei juridice, în limitele
puterilor care le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice înseși
 În art. 272 alin. (1) pct. 2 teza I din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale rep.,
„se pedepsește cu închisoare de la 1 la 3 ani fondatorul, administratorul, directorul sau
reprezentantul legal al societății
 Elementul material a constat în efectuarea de către funcționarii bancari a unor acțiuni
păgubitoare pentru unitatea bancară prin încălcarea obligațiilor juridice inerente administrării și
conservării fondurilor bănești ale acesteia
RECOMANDĂRI

 Considerații privind frauda informatică

21 Mai 2015
 Propunerea CSM de modificare a Codului de procedură penală
3 Iun 2015
 Casa de asigurări de sănătate, persoană vătămată în procesul penal (I)
6 Aug 2015
 

Abonament PREMIUM gratuit pentru 30 de zile!

Odată cu trecerea la etapa UNIVERSUL JURIDIC PREMIUMatingem demersul inițial anunțat
încă de la lansarea proiectului: accesul contra-cost pentru beneficiile PREMIUM. Demersul
este necesar pentru susținerea unui conținut de calitate!
VREAU DETALII!

Noi rămânem aceiași ca până acum! Veți beneficia de aceleași știri certificate editorial,
editoriale de substanță, opinii punctuale și articole de specialitate, știri din domeniul juridic
și reportaje cu care v-am obișnuit încă de la început!
🔑VREAU CONT PREMIUM!

În art. 8 din H.G. nr. 524/1998 de înființare a SN A.I.B.B. SA se prevede că societatea este
condusă de AGA, constituită din împuterniciții mandatați să reprezinte interesele capitalului
de stat. Până la privatizarea aeroportului, interesele capitalului de stat vor fi reprezentate de
M.T.C.T. sau împuterniciții mandatați să reprezinte interesele capitalului de stat. Potrivit art.
9 din hotărâre, SN A.I.B.B. SA este administrat de Consiliul de administrație, ales de AGA. În
perioada în care statul este acționar unic, Consiliul de administrație și președintele acestuia
sunt numiți prin ordin al ministrului transporturilor. Totodată, atribuțiile și competențele
organelor de conducere ale aeroportului sunt stabilite prin statut.

Potrivit dispozițiilor din Statutul SN A.I.B.B. SA, AGA constituită din reprezentanți ai
acționarilor este organul de conducere al SN A.I.B.B. SA care decide asupra activității
acestuia și asupra politicii lui economice. Interesele capitalului de stat vor fi reprezentate de
M.T.C.T. care va numi un consiliu de administrație (art. 14). Consiliul de administrație al SN
A.I.B.B. SA se alege de către AGA în perioada în care Ministerul Transporturilor deține
poziția de control, Consiliul de administrație și președintele acestuia sunt numiți prin ordin
al ministrului transporturilor (art. 20). Președintele Consiliului de administrație care
îndeplinește și funcția de director general al SN A.I.B.B. SA reprezintă aeroportul în relațiile
cu terții și semnează actele care o angajează față de aceștia în baza și în limitele
împuternicirilor date de Consiliul de administrație [art. 21 alin. (2)].

Prin Ordinul din 17 aprilie 2001 al M.T.C.T. privind mandatul acordat împuterniciților
mandatați să reprezinte interesele capitalului de stat în adunările generale ale acționarilor și
membrilor consiliului de administrație/consiliului de conducere pentru susținerea punctului
de vedere al Ministerului în ședințele adunărilor generale ale acționarilor, consiliilor de
administrație, respectiv consiliilor de conducere la unitățile de sub autoritatea, respectiv
subordinea Ministerului Transporturilor s-a stabilit că nota-mandat constituie mandatul dat
reprezentantului pentru susținerea în ședință a punctului de vedere al M.T.C.T.

Față de dispozițiile normative și statutare menționate anterior, se constată că factorul

decizional în vederea încheierii contractului de schimb și al modalității în care acesta se
încheia nu aparținea inculpaților angajați ai SN A.T.B.B. SA, semnatari ai contractului, ci
organelor de conducere ale societății, constituite din împuterniciții mandatați să reprezinte
interesele capitalului de stat, respectiv M.T.C.T. Acesta este și motivul pentru care cererea
inculpatului N.B.I. a fost transmisă M.T.C.T. unde, în cadrul direcției de specialitate, s-a
întocmit o notă în acest sens, în care se propunea aprobarea de către SN A.I.B.B. SA a
schimbului de terenuri.

În consecință, în condițiile în care prin hotărârile organelor de conducere ale SN A.I.B.B. SA

s-a stabilit aprobarea încheierii contractului de schimb de terenuri, era obligația directorului
general al societății, conform atribuțiilor de serviciu, stabilite prin statut și prin fișa postului,
de a aduce la îndeplinire hotărârile Consiliului de administrație și ale AGA.
S-a afirmat prin actul de sesizare că nu s-au respectat dispozițiile legale la care erau obligați
prin Hotărârea din 08 noiembrie 2004 a Consiliului de Administrație în sensul că nu au fost
respectate prevederile art. 131 alin. (4) și (5) din Legea nr. 31/1990, nu s-a făcut o evaluare a
terenului dat la schimb în suprafață de 23.392 mp inculpatului N.B.I. și acesta din urmă nu a
fost obligat la plata unei sulte. Se constată că prevederile citate din Legea nr. 31/1990
privind publicarea în M. Of. a hotărârilor adunării generale în scopul opozabilității către
terți nu au legătură cu obiectul cauzei – încheierea prin încălcarea legii a contractului de
schimb, iar lipsa unei evaluări a terenurilor nu poate fi imputată inculpaților, în condițiile în
care acest aspect nu a fost avut în vedere prin hotărârile organelor de conducere. De altfel,
la încheierea contractului de schimb s-a avut în vedere nu valoarea imobiliară a terenului,
ci importanța schimbului din perspectiva utilității aeronautice a acestuia, valoarea
operațională tehnică[8] a terenului primit la schimb pe care se afla o parte a instalației de
balizaj a aeroportului, fără de care siguranța traficului aerian ar fi fost periclitată. Nici în
AGA. sau în ședința Consiliului de administrație, nici în mandatele date de M.T.C.T., nici în
nota D.A.C. din cadrul ministerului nu s-a impus, nici măcar nu s-a discutat chestiunea
evaluării terenurilor, al negocierii contractului de schimb sau plata vreunei sulte de către
inculpatul N.B.I., ceea ce denotă în opinia instanței că scopul urmărit prin încheierea
contractului avea în vedere strict criteriul utilității pentru aeroport din perspectiva instalației
de balizaj existentă pe terenul ce urma a fi primit la schimb.
Potrivit legii, acționarul majoritar M.T.C.T., prin reprezentanții săi în CA și AGA, putea
impune orice condiție pe care o aprecia necesară în vederea încheierii contractului de
schimb. Formula „respectarea legislației în vigoare” nu conduce în mod automat la
obligativitatea efectuării unei evaluări a terenurilor, aceasta trebuia expusă expres în
hotărârile emise de organele de conducere ale SN A.I.B.B. SA. Precizarea din actul de
sesizare că nu este vorba de o „mențiune stereotipă”, în condițiile în care această formulă
nu a mai fost folosită și cu privire la aprobarea altor acte și contracte aflate pe ordinea de zi
este o pură speculație, respectarea dispozițiilor legale rezultând implicit, neputându-se
interpreta că numai cu privire la acest punct de pe ordinea de zi trebuia respectată legislația
în vigoare.

Contrar susținerilor instanței de fond rezultă că inculpații C.S., I.M.O., F.F.P., B.L.M. și T.A.O.
au semnat contractul de schimb în virtutea atribuțiilor de serviciu, și nu în baza raporturilor
de prepușenie. Însă acest aspect nu are vreo relevanță cu privire la latura obiectivă a
infracțiunii de abuz în serviciu și nu conduce la desființarea soluției de achitare a
inculpaților.
Față de cele arătate, Înalta Curte constată că în cauză nu rezultă încălcarea de către inculpați
a atribuțiilor de serviciu, în legătură cu încheierea contractului de schimb de terenuri, astfel
cum a apreciat și instanța de fond. Având în vedere că în cauză nu sunt întrunite condițiile
prevăzute de lege privind latura obiectivă a infracțiunii de abuz în serviciu, nefiind
constatată vreo acțiune sau inacțiune a inculpaților cu privire la încălcarea atribuțiilor de
serviciu sau vreo îndeplinire defectuoasă a acestora, înalta Curte apreciază că nu se mai
impune analizarea celorlalte elemente constitutive care țin de latura subiectivă și urmarea
imediată a infracțiunii de abuz în serviciu. Totodată, neîntrunirea elementelor constitutive
sub aspectul laturii obiective în sarcina autorilor conduce la aceeași soluție și în ceea ce
privește persoana care are calitatea de complice în cauză, respectiv inculpatul N.B.I.

Mai mult, acuzarea nu a precizat în ce au constat, în concret, actele de complicitate ale

inculpatului la comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, iar probele administrate în cauză nu
au dovedit implicarea sa în sensul pretins de către organele de urmărire penală. Faptul că
acesta a formulat o cerere de schimb de terenuri (cunoscând că nu are calitatea de
proprietar) și faptul că s-a ocupat de îndeplinirea formalităților necesare încheierii
contractului de schimb nu pot constitui acte de înlesnire sau ajutor la săvârșirea infracțiunii
de abuz în serviciu, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, lipsind
elementul material al laturii obiective.

Pe de altă parte, așa cum s-a mai menționat anterior, între inculpatul N.B.I. și inculpatul C.S.
nu a existat nicio înțelegere prealabilă, aspect nedemonstrat de probele administrate în
cauză, instanța de fond apreciind, în mod corect, că acuzațiile aduse inculpatului sunt simple
afirmații nedovedite.

În concluzie, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale
infracțiunii de abuz în serviciu, lipsind elementul material al laturii obiective, fiind astfel
incidente prevederile art. 16 lit. b) teza I C. pr. pen., respectiv fapta nu este prevăzută de
legea penală.

Pentru aceste motive, Înalta Curte respinge, ca nefondate, apelurile declarate de PÎCCJ  –
DNA și de părțile civile SC C.N.A.B. SA și SC A.U.B. SA împotriva Sentinței penale nr. 87 din
data de 01 martie 2013 a Curții de Apel București, Secția I penală, privind pe intimații
inculpați C.S., l.M.O., F.F.P., T.A.O., B.L.M. și N.I.[9]
În concluzie, mai  adăugăm, valoarea reală trebuie determinată și raportat la utilitatea
tranzacției.
Evoluția jurisprudenței nu se datorează (fluctuației sau insuficiențelor) legislației. Trăsăturile
generale, elementele constitutive ale infracțiunilor trebuie probate în mod punctual de
către organele de urmărire penală. Putem observa că sursa prejudicierii unor importante
patrimonii corporatiste provine din lipsa auditului, a insuficienței controlului superior, cu rol
preventiv, efectuat la timp și cu strictețe; nu e de vină, mai întâi, cel care fraudează, ci acela
care tolerează încălcarea iresponsabilă a legii, de la orice nivel.

[8] Cu privire la valoarea comercială reală, vezi S. Fusea,  D. Ciuncan,  Privatizarea în România. Aspecte tehnice
– consecințe juridice,   Ed. Universul Juridic, București, 2008,  pp. 110 sqq.
[9] ÎCCJ,  Secția Penală, Decizia nr. 134/A din 23 mai 2014, Dosar nr. 4357/2/2009, www. scj. ro
Pagina 4 din 4 « 1 2 3 4