Orientarea şcolară şi

profesională
TEMA 1. NOŢIUNI GENERALE
DESPRE ORIENTAREA
PROFESIONALĂ
Planul:

⚫ Noţiuni de orientare profesională.

Obiectul de studiu.
⚫ Contopirea orientării școlare și orientării
profesionale.
⚫ Sisteme de orientare școlară și orientare
profesională.
⚫ Evoluţia concepţiilor în orientarea școlară
și profesională
 1. Noţiuni generale de orientare şcolară şi
profesională
Orientarea (guidance) a fost termenul
folosit pe scară largă în prima parte a
secolului XX, ca desemnând totalitatea
activităţilor pe care un consilier şcolar le
putea desfăşura. La mijlocul secolului, în
unele ţări precum: Franţa, Anglia, Olanda
termenul preferat pentru acest specialist
consilier
era de orientare (guidance
counselor) .
 Orientarea şcolară şi profesională
⚫ reprezintă ansamblul acţiunilor opţionale şi
consultative realizate prin modalităţi
psihopedagogice , generale şi speciale,
subordonate, din punctul de vedere al
conţinutului, dimensiunii tehnologice/
aplicative a educaţiei, iar din perspectiva
metodologică activităţiiasistenţă
de
psihopedagogică socială şi a cadrelor
didactice, elevilor şi părinţilor, proiectată la
nivelul sistemului de învăţământ, în vederea
unor opţiuni corecte şcolare şi profesionale.
⚫ Obiectul de studiu al orientării școlare
și profesionale este realizarea unei
concordanţe maxime între structurile şi
profilul personalităţii pe de o parte şi
cerinţele sociale de alta.
⚫ Încă din primele referinţe la definirea OŞP
s-a afirmat că acesta se referă la "orice
demers organizat de abordare a unor
sfaturi şi îndrumări cu privire la alegerea
profesiunii". Această caracterizare este
considerată ca fiind una din primele definiri
date orientării şcolare şi profesionale şi se
datorează psihologului american Walther.
⚫ F. Parsons (fondatorul primului
laborator de orientare vocaţională)
consideră că există trei tipuri de
demersuri definitorii pentru acţiunile de
orientare profesională.
 Acestea se referă la urmatoarele tipuri de
acţiuni:
⚫ a) cunoaşterea cerinţelor şi condiţiilor de reuşită în
anumite domenii de activitate şi implicit cunoaşterea
solicitărilor caracteristice pentru diferitele profesiuni.
⚫ b) înţelegerea aptitudinilor şi intereselor, a
inclinaţiilor şi potenţialităţilor, a resurselor şi
limitelor persoanei.
⚫ c) utilizarea unor procedee de analiză şi
interrelaţionare a celor două categorii de date în
vederea interpretării lor şi a formulării unor concluzii
ce se pot exprima prin sfatul de orientare sau prin
recomandări referitoare la angajarea persoanei în
diferite locuri de muncă.
⚫ Din perspectiva premiselor psihice esenţiale
pentru o bună orientare, psihologul francez
Jean Drevillon consideră că orientarea
presupune descoperirea unei vocaţii dar şi
asigurarea condiţiilor pentru afirmarea şi
dezvoltarea optimă a acesteia , pentru validarea
ei socială şi pentru optima regăsire de sine a
omului în profesiune. Astfel, a orienta înseamnă
nu numai a descoperi o vocaţie ci şi a asigura
şansele optime de evoluţie şi realizare a
potenţialului vocaţional.
⚫ În viziunea Biroului International al Muncii,
orientarea profesională solicită în primul
rând informarea tinerilor cu privire la
universul profesiunilor, solicitările lor
caracteristice, condiţiile de acces,
perspectivele sociale ale acestora pe baza
unor materiale documentare.
⚫ D. Super, expert UNESCO în orientarea
şcolară şi profesională, publică rolul
ansambluluicomponentelor dezvoltării
vocaţionale ca repere pentru înţelegerea
etapelor dezvoltării individuale şi a modului
de programare a unor activităţi de OŞP,
diferenţiate pentru etapele copilăriei, ale
adolescenţei etc, ca şi pentru o orientare
profesională permanentă, până după
pensionare.
 E. Mouboissin subliniază
urmatoareleobiective
⚫ a) orientarea scolară şi profesională, prin
conţinutul şi finalităţile sale, presupunea
ajuta orice individ , în special în perioada
să se cunoască să
devenirii sale, şi se
accepte pe sine şi să folosească această
cunoaştere pentru a face alegeri raţionale,
realiste cu privire la programul de
pregătire profesională.
⚫ b) să ajute orice copil sau tânar să atingă
şi să menţină un nivel şi un ritm optim de
dezvoltare şi de realizare.
⚫ c) să ajute orice subiect (copil,
adolescent etc) să devină şi să rămână o
persoana bine integrată în viaţa socială,
viguroasă şi aptă de participare socială şi
profesională.
 Orientarea şcolară şi
profesională - sistem de acţiuni şi
măsuri, în care un individ sau un
grup este ajutat să-şi aleagă instituţia
de învăţămînt, respectiv profesia, în
corcondanţă cu înclinaţiile şi
aptitudinile proprii şi cerinţele
sociale.
Orientarea şcolară ansamblu acţiunilor
pedagogice prin care se determină posibilităţile
elevilor pentru o grupă sau alta de discipline
şcolare, în vederea obţinerii de către tînăr a unui
profil profesional, corespunzător aptitudinilor şi
capacităţilor sale.
(O.
Oprea)
Orientarea profesională este activitatea de
organizare în plan social cu scopul de a facilita
tinerilor posibilitatea de alegere profesională care
să-i permită valorificarea fondului de aptitudini,
deprinderi şi cunoştinţe pe parcursul perioadei de
pregătire.
(M.
H. Piéron (apud Gh. Fulga)
⚫ defineşte orientarea profesională ca
„o acţiune socială, destinată să îndrume
pe indivizi în alegerea unei profesiuni în
aşa fel încât să fie capabili să o exercite şi
să-şi găsească în ea satisfacţii, asigurând
totodată satisfacerea nevoilor
profesionale ale colectivităţii”.
 I. Nicola
⚫ Dă o definiţie mai completă, el spune că,
orientarea este „un ansamblu de acţiuni
şi influenţe pedagogice, sociale, medicale
etc., ce se exercită în mod continuu cu
scopul realizării de către indivizi a
opţiunilor şcolare şi profesionale, în
concordanţă cu
particularităţile personalităţii lor şi cu
cerinţele contextului social din care face
parte”.
 Din definiţiile prezentate rezultă că orientarea
profesională se desfăşoară pe mai multe planuri:

⚫ cunoaşterea profesiilor, a conţinutului,

cerinţelor, exigenţelor acestora;
⚫ descoperirea,  cunoaşterea  şi
 dezvoltarea aptitudinilor şi intereselor fiecăr
ui individ, pentru profesia dorită;
⚫ influenţarea  directă  pe
 baza unor metode pedagogice şi psihosociol
ogice a intereselor profesionale în funcţie
de posibilităţile individuale şi cerinţele
sociale;
⚫ activitatea de popularizare a profesiilor,
a avantajelor şi perspectivelor acestora.
2. Contopirea orientării şcolare şi
profesionale

⚫ Contopirea orientării școlare şi

orientării profesionale este firească,
deoarece în procesul şcolar aceste
acţiuni se implică reciproc. Orientarea
profesională este pregătită de orientarea
școlară include elemente ale unei
orientări porfesionale viitoare.
⚫ Se poate deduce că orientarea școlară
este lipsită de finalitate, dacă nu este
dublată de o informare şi îndrumare
profesională generală. Orientarea școlară
și porfesională se bazează pe
cunoştinţele, capacităţile individuale,
înclinaţiile, interesele, motivaţiile,
trăsăturile de voinţă şi caracter, pe
specificul profesiunii.
Emil Plangard menționează că pentru orientarea
școlară și profesională este necesar:

⚫ cunoaşterea sistemului economic a

comunităţii naţionale şi internaţionale;
⚫ cunoaşterea nevoilor şi activităţilor axate
pe necesităţi;
⚫ cunoaşterea grupului de profesii înrudite
cu cea aleasă;
⚫ cunoaşterea condiţiilor muncii, ce reies
din profesia aleasă: durata muncii,
oboseala, surmenajul, accidentele etc.
2. Sisteme de orientare şcolară şi
profesională

⚫ Structura sistemelor de orientare

școlară şi orientare profesională şi
transformările ce au avut loc în ea au fost
determinate de evoluţia concepţiei,
vizînd acest sistem.
 Putem distinge 4 feluri de aşa sisteme:
⚫ sisteme în care orientarea școlară și profesională se
realizează în şcoală pentru elevi şi părinţi (Anglia, Franţa
Canada, SUA, Suedia);
⚫ sisteme în care orientarea școlară și profesională se
realizează în procesul de învăţămînt prin conţinutul
programelor şi a manualelor şcolare şi a altor activităţi
educative;
⚫ sisteme în care orientarea școlară și profesională se
realizează în afara şcolii prin servicii specializate
(Germania, Polonia);
⚫ sisteme în care orientarea școlară se realizează în şcoală,
iar orientarea profesională în afara ei (Belgia, Elveţia),
4. Evoluţia concepţiilor de orientare
şcolară şi profesională

⚫ Orice sistem de orientare școlară și

profesională are la bază o anumită
concepţie teoretică. Ea precizează
principiile, obiectivele, factorii, mijloacele
şi metodele orientării.
⚫ De la apariţia orientării profesionale la
începutul secolului XX au coexistat, s-au
contrazis şi s-au înlocuit numeroase
concepţii.
D.E. Super a enunţat teoria dezvoltării
imaginii de sine
⚫ implicată în comportamente specifice
alegerii profesionale, teorie avându-şi
originea în principiile psihologiei
dezvoltării (alegerea carierei este un
comportament profesional caracteristic
unui stadiu al existenţei umane).
⚫ Super porneşte de la faptul că alegerea unui
individ nu este doar un moment al deciziei,
ci un proces şi o succesiune de alegeri şi
decizii intermediare făcute treptat pe
parcursul vieţii şi aflate în legătură cu etapele
de creştere, dezvoltare, învăţare şi exersare
a aptitudinilor, abilităţilor deprinderilor în
situaţii de activitate sau muncă.
⚫ Opţiunile unui individ sunt influenţate de
imaginea de sine a acestuia şi de informaţiile
pe care le are despre lumea profesiilor.
Reperele de bază ale teoriei lui Super sunt:

⚫ oamenii sunt diferiţi prin:

◦ aptitudini
◦ deprinderi
◦ abilităţi
◦ trăsături de personalitate
⚫ indivizii au anumite caracteristici şi configuraţii
psihologice personale care îi fac compatibili cu
anumite ocupaţii;
⚫ exercitarea unei ocupaţii necesită anumite deprinderi,
aptitudini, abilităţi, motivaţie, trăsături de
personalitate;
⚫ profesiile au anumite sisteme specifice, relativ largi,
de cerinţe în planul capacităţilor umane;
⚫ dinamica intereselor şi capacităţilor profesionale şi
imaginea de sine a indivizilor solicită un efort
permanent de adaptare;
⚫ imaginea de sine se schimbă (produs al învăţării
sociale);
⚫ reuşita profesională este esenţială dezvoltării unei
imagini de sine pozitive;
⚫ alegerea profesiei este un proces continuu
dependent de modificarea preferinţelor profesionale
şi de imaginea de sine;
⚫ alegerea profesiunii, ca proces fundamental, poate fi
stimulat, orientat, sprijinit;
⚫ dezvoltarea carierei e un proces de învăţare şi
adaptare la diferite roluri care trebuie exercitate prin
acceptarea unor compromisuri rezonabile;
⚫ procesul este un compromis între factorii constitutivi ai
personalităţii şi societate, pe de o parte, şi imaginea de sine şi
realitate, pe de altă parte;
⚫ contactul cu lumea muncii e în relaţie directă cu anumite
stadii ale vieţii (creştere, explorare, stabilizare, menţinere,
declin);
⚫ cariera e sumă de mediu socio-economic şi cultural de
provenienţă;
⚫ nivelurile de carieră, stabilitatea pe post sunt determinate de:
⚫ - aptitudinile intelectuale
⚫ - originea socio-culturală şi economică
⚫ - trăsături de personalitate
⚫ - şansele persoanei pe parcursul vieţii
⚫ satisfacţiile profesionale sunt dependente de gradul de punere
în valoare a aptitudinilor, abilităţilor, intereselor, valorilor şi
trăsăturilor de personalitate.
⚫ Super considera că tot acest proces este
dependent de factorii de rol, factorii
personali şi de cei situaţionali; ei
inflenţează la rândul lor, maturitatea
profesională.
Dupa John Holland
⚫ alegerea profesiei reprezintă o expresie a
personalităţii;
⚫ inventarele de interes sunt inventare de personalitate;

⚫ membrii aceluiaşi domeniu de activitate au

personalităţi similare, precum şi istorii similare ale
dezvoltării personalităţii;
⚫ indivizii unui grup vocaţional, având personalităţi
similare, vor răspunde, în multe situaţii şi la multe
probleme, în mod similar, punându-şi amprenta
asupra mediului de muncă, dându-i acestuia anumite
caracteristici;
⚫ satisfacţia profesională, stabilitatea şi realizarea în
profesie depind de congruenţa dintre propria
personalitate şi mediul în care lucrează.
 John Holland ajunge la următoarele
concluzii:
⚫ majoritatea oamenilor pot fi împărtiţi în şase tipuri
de personalitate: realist, intelectual, social,
convenţional, întreprinzător şi artistic;
⚫ sunt şase categorii de medii de muncă: realist,
intelectual, social, convenţional, întreprinzător şi
artistic;
⚫ oamenii caută medii şi vocaţii care să le permită să-
şi exerciteze deprinderile şi aptitudinile, să-şi
exprime valorile, să rezolve probleme sau să joace
roluri agreabile şi să le ocolească pe cele
dezagreabile;
⚫ comportamentul unei persoane poate fi explicat
prin interacţiunea personalităţii sale cu mediul
inconjurător.
 6 tipuri specifice de orientare profesională
identificate în structura personalităţii de Holland

⚫ Tipul realist
⚫ Tipul intelectual
⚫ Tipul artistic
⚫ Tipul social
⚫ Tipul interprinzător
⚫ Tipul convențional
 Tipul Realist (motor)
⚫ îi plac activităţi care impun forţa fizică;
⚫ este agresiv;
⚫ are o organizare motorie bună;
⚫ nu are deprinderi verbale şi de relaţionare
interpersonală;
⚫ preferă să rezolve probleme concrete concrete şi nu pe
cele abstracte;
⚫ este nesociabil;
⚫ preferinţele sale se îndreaptă spre acele activităţi care
nu solicită manipularea ordonată şi sistematică a
obiectelor, instrumentelor, maşinilor.;
⚫ achizitionează competenţe manuale în domeniul mecanic,
agricol, tehnic;
⚫ îi displac activităţile sociale şi educaţionale.
Tipul intelectual (investigativ)
⚫ – este orientat în sarcină, gândește
problemele; încearcă să înțeleagă și să
organizeze lumea; îi plac sarcinile
ambigue; este orientat spre abstract; îi
displac activitățile persuasive, sociale și
repetitive; are abilități matematice,
științifice; este analitic și curios; nu îi plac
regulile; nu lucrează în echipă; este
original și creativ
Tipul artistic (estetic)
⚫ – preferă relaționarea personală indirectă
printr-o autoexprimare proprie mediului
artistic; îi displac activitățile ordonate,
administrative, sistematizate, de afaceri;
imaginativ, creativ, sensibil; preferă să
lucreze singur.
Tipul social (de susținere)
⚫ – alege roluri de predare și terapeutice;
îi plac lucrurile sigure; are deprinderi
verbale și interpersonale; sociabil; îi
displac activitățile manuale și tehnice
care presupun utilizarea unor materiale;
îi place să i se acorde atenție; este
cooperant și generos.
Tipul întreprinzător (persuasiv)
⚫ – preferă utilizarea deprinderilor verbale,
achiziționează competențe de lider, de
persuasiune, de relaționare
interpersonală; preferă lucrul în echipă;
are dorința de putere, de statut social;
este entuziast și încrezător în sine.
Tipul convențional (conformist)
⚫ – alege roluri de subordonat; își
realizează rolurile prin conformism; loial
puterii; are respect față de reguli, preferă
activitățile care solicită manipularea
ordonată, sistematizarea datelor,
informațiilor; are abilități de secretariat,
matematice; atent la detalii.
TEMA 2. PROFESIILE ȘI
CLASIFICAREA LOR
Planul:
1.Definiţii ale profesiunii
2. Clasificarea profesiilor
3. Profesiografia şi profesiograma
Definiţii ale profesiunii

⚫ Profesiunea reprezintă o ocupaţie cu caracter

cvasipermanent exercitată de oameni în baza
unei pregătiri sau calificări profesionale.
⚫ Conform dicţionarului de orientare şcolară şi
profesională (I. Dragan, 1996),profesia este o
formă (gen) de activitate socială permanentă şi
specializată prin care tânărul răspunde
necesităţilor sociale, valorificându-şi
potenţialul (intelectual, fizic etc.) şi asigurându-
şi sursele de venit, precum şi mijloacele de
existenţă.
Caracterizarea generală a profesiunii trebuie să
ţină seama de:

⚫ importanţa social-economică a profesiunii (gradul

de răspândire, legătura cu alte profesiuni);
⚫ operaţiile de muncă : pregătitoare, de bază, auxiliare,
procedee de muncă, materiale şi utilaje cu care
lucrează;
⚫ organizarea muncii individuale şi/sau de grup: munca
în flux, linii automatizate, panou de comandă,
transportul materialelor;
⚫ condiţii igienice : zi-noapte, iluminatul, aerisirea,
temperatura, umiditatea, securitatea muncii;
⚫ pregătirea profesională : cultura generală şi de
specialitate, ridicarea calificării, promovarea.
 Perret şi Perret-Clermont au evidenţiat patru
caracteristici necesare oricărei profesii:
⚫ Caracteristicile instrumentale , care include spiritul
logic, autonomia, spiritul de iniţiativă, autoritatea,
siguranţa de sine şi puterea de a lua decizii;
⚫ Caracteristicile expresive – intuiţia, seriozitatea,
meticulozitatea, capacitatea de a se pune în aceeaşi
situaţie cu alţii, de a se prezenta etc.
⚫ Caracteristicile şcolare – cunoştinţele solide (inclusiv
de limbi străine, de matematică), rezultate şcolare bune,
abilităţile de a desena şi de a şti să se exprime;
⚫ Caracteristicile profesionale – spiritul practic,
capacitatea de a executa rapid sarcinile, de a înţelege rapid,
atenţia la detalii, abilităţile manuale, punctualitatea,
adaptarea rapidă la noile cunoştinţe, responsabilitatea,
ambiţia, ordinea, spiritul metodic şi perseverenţa în caz de
eşec.
2. Clasificarea profesiilor

⚫ În literatura de specialitate există diverse

clasificări ale profesiilor, în funcţie de
diferite criterii.
⚫ Super a redus imensa informaţie
referitoare la profesii(Dicţionarul titlurilor
ocupaţiilor, întocmit în SUA, 1944-1949, cuprindea 22.028 titluri)
la 8 categorii fundamentale, care
corespund „intereselor pentru anumite
activităţi”, definite în termeni
neprofesionali:
Clasificarea profesiilor după Super
⚫ 1. munci de forță și de iscusință;
⚫ 2. funcții și relații sociale;
⚫ 3. afaceri și comerț;
⚫ 4. administrație;
⚫ 5. științe și tehnici fizico-matematice;
⚫ 6. științe și tehnici biologice;
⚫ 7. umanistică;
⚫ 8. arte.
⚫ În interiorul fiecărei grupe, pe verticală, profesiile au
fost ierarhizate în 6 trepte, elementul decisiv al acestei
„iniţiativa şi responsabilitatea în muncă”,
clasificări fiind
rezultând:
⚫ 1.cadre superioare şi profesionişti de nivel înalt;
⚫ 2.cadre medii şi „profesionişti”;
⚫ 3. maiștri;
⚫ 4. lucrători calificați;
⚫ 5. lucrători specializați;
⚫ 6. lucrători necalificați.
D.Super a adăugat o a treia dimensiune împărţită
în 9 sectoare: 

⚫ 1. agricultură; 
⚫ 2. mine; 
⚫ 3. construcţii;
⚫ 4. industrie prelucrătoare;
⚫ 5. comerţ;
⚫ 6. bănci;
⚫ 7. transporturi;
⚫ 8. terţiar / servicii;
⚫ 9. instituţii publice.
N.D. Levitov consideră că acţiunea de
sistematizare a profesiilor trebuie să aibă ca punct
de plecare clasificarea generală a acestora în
funcţie de conţinutul lor:
⚫ 1. industriale; ⚫ 8. pedagogice;
⚫ 2. agricole; ⚫ 9. juridice;
⚫ 3.transporturi; ⚫ 10. militare;
⚫ 4. administrative; ⚫ 11.ştiinţifice;
⚫ 5. comerciale; ⚫ 12. artistice;
⚫ 6. birou; ⚫ 13. sportive.
⚫ 7. medicale;
 O. Lipmann a clasificat profesiile
în funcţie de „tipurile de inteligenţă solicitate” şi de
„obiectele” asupra cărora se orientează profesioniştii
respectivi: oameni, obiecte, idei. Rezultă o clasificare
mai generală dar, mai cuprinzătoare:
⚫ profesii în care se lucrează preponderent cu oamenii: 
didactice, medicale, militare, juridice, religioase,
administrative, culturale, sportive etc.; 
⚫ profesii în care se lucrează preponderent cu obiecte ,
lucruri: industriale, agricole, construcţii, comerţ,
transporturi etc.;
⚫ profesii în care se lucrează preponderent cu idei
şi imagini : creaţia artistică, cercetarea ştiinţifică, mass-
media etc.
L.A. Iovaişa diviza profesiile după
valorile profesionale:
⚫
⚫ Valoarea comunicării;
⚫ Activitatea intelectuală;
⚫ Activitatea tehnico-practică;
⚫ Activitatea plastică;
⚫ Activitatea somatică;
⚫ Activitate materială (economică).
E.A.Climov a clasificat profesiile după criteriul obiectul
muncii:

⚫ Profesii socionomice („om-om”). ;

⚫ Profesii tehnomice („om-tehnică”);
⚫ Profesii biochimice („om-natură”);
⚫ Profesii signomice („om-sisteme de semne”);
⚫ Profesii artnomice („om-imagine artistică”).

În cadrul fiecărui tip sunt încadrate 3 clase:

⚫ de cunoaştere;
⚫ de transformare;
⚫ de inventare.
Criteriile de analiză a profesiei
⚫ după condiţiile de muncă;
⚫ după mijloacele de muncă;
⚫ după obiectul muncii;
⚫ după conţinutul acţiunilor
predominante.
Clasificarea profesiilor
⚫ I. După condiţiile de muncă
⚫ profesii ce decurg în condiţii de muncă
normale;
⚫ profesii ce decurg în cîmp deschis;
⚫ profesii ce decurg în condiţii de muncă
deosebite.
Clasificarea profesiilor
⚫ II. După mijloacele de muncă
⚫ profesii în care mijloacele de muncă sunt
automatizate;
⚫ profesii ce se referă la lucrul manual;
⚫ profesii ce presupun mijloace de muncă
combinate.
Clasificarea profesiilor
⚫ III. După obiectul muncii
⚫ profesii biochimice om - natură;
⚫ profesii tehnomice om - tehnică;
⚫ profesii socionomice om - om;
⚫ profesii signomice om - sisteme de
semne;
⚫ profesii artnomice om - imagine
artistică.
Clasificarea profesiilor
⚫ IV. După conţinutul acţiunilor
predominante
⚫ profesii gnostice;
⚫ profesii cercetative.
Profesiografia este descrierea
unei profesii. În baza ei se
alcătuieşte profesiograma.
Profesiograma include următoarele:

1. Caracteristicile social-economice ale profesiei

(instituţia de învăţământ unde poate fi studiată,
mărimea salariului, posibilitatea creşterii în carieră).
2. Caracteristici tehnico-productive – descrierea
procesului de muncă: obiectul muncii, uneltele muncii,
organizarea muncii.
3. Caracteristicile sanitaro -igienice – descrierea
condiţiilor sanitare la locul de muncă: microclima
(temperatura, umeditatea, încăpere deschisă sau
închisă), regimul şi ritmul de lucru (monoton sau
diferenţiat), contraindicaţiile medicale.
 4. Caracteristica psihologică a profesiei sau
psihograma (din fr.Psychogramme)
⚫ Psihograma este o caracterizare psihologică
detaliată a structurii și dezvoltării personalității
unui individ; (concr.) buletin care cuprinde o
astfel de caracterizare – include descrierea
cerinţelor psihice faţă de profesia dată.
Elaborarea psihogramei include
următoarele etape:
⚫ Studierea şi descrierea activităţii, evidenţierea
calităţilor profesionale importante.
⚫ Selectarea metodelor de diagnostic a calităţilor
profesionale importante.
Schema analizei unei profesii:
⚫ denumirea profesiei;
⚫ condiţiile de muncă;
⚫ mijloacele de muncă;
⚫ caracterul acţiunii dominante;
⚫ obiectul muncii.
TEMA 3. CARACTERISTICA
PSIHOLOGICĂ A PROCESULUI DE
AUTODETERMINARE PROFESIONALĂ
Planul
⚫ Noţiuni generale de autodeterminare
profesională.
⚫ Factorii autodeterminării profesionale.
⚫ Etapele autodeterminării profesionale.
⚫ Dificultăţile posibile în procesul de
autodeterminare profesională.
Autodeterminarea
profesională este un proces de
căutare activă a personalităţii a
drumului său de viaţă. Acest
proces finiseză cu elabrarea unui
plan profesional.
Planul profesional include:
⚫ domeniu de activitate completă;
⚫ specialitatea;
⚫ locul de lucru;
⚫ locul de instruire;
⚫ cariera profesională;
⚫ mijloace de realizare.
Planul profesional include cîteva
criterii:
⚫ I. După gradul de formare
⚫ plan profesional format;
⚫ plan profesional neformat;
⚫ plan profesional parţial format.
 Criteriile planului profesional:
⚫II. După stabilitate
⚫ plan profesional stabil;
⚫ plan profesional instabil.
Criteriile planului profesional:
⚫ III. După gradul de independenţă
⚫ plan profesional independent;
⚫ plan profesional dependent.
Criteriile planului profesional:
⚫ IV. După gradul de conştientizare
⚫ plan profesional bun;
⚫ plan profesional cu defect.
 Etapele lucrului diagnostic
⚫ I Etapă. Este necesar de a determina
dacă sunt formate intenţiile elevului,
stabilitatea lor, nucleul acestor intenţii
prin intermediul convorbirii cu elevii,
profesorii, părinţii.
⚫ II. Etapă. Cercetarea intereselor şi
aspiraţiilor, aptitudinilor. Se folosesc mai
întîi anchete pentru depistarea
intereselor, apoi pentru depistarea
aptitudinilor.
 Etapele lucrului diagnostic
⚫ III. Etapă . Cercetarea capacităţilor se
efectuiază cu ajutorul metodicilor.
⚫ IV.Etapă. Diagnosticarea
psihofiziologică individuală.
Consilierea psihologică în OŞP se
realizează, ţinînd cont de gradul
de formare al planului profesional.
Etapele consilierii:
⚫ etapa consilierii a gradului de
formare al planului profesional;
⚫ etapa de diagnosticare a intereselor,
aspiraţiilor, aptitudinilor;
⚫ elaborarea planului de lucru cu
elevul pentru pregătirea profesională;
Etapele consilierii:
⚫ etapa de corecţie: elaborarea
recomandărilor pentru organizarea
lucrului de corecţie;
⚫ etapa finală a consilierii: constă în
convorbiri despre adecvanţa
profesiunii, aptitudinillor.
 Consilierea în OŞP se divizează în
două direcţii:
⚫ consiliere profesională
individuală;
⚫ consiliere profesională de grup.
 Consilierea individuală se divizeză în
două categorii:
⚫ consiliere individuală informativă;
⚫ consiliere individuală de
diagnosticare.
 Etapele consilierii informative a
elevilor cu plan profesional format
⚫ I etapă. Conversaţia introductivă.
Întrebări cheie:
⚫ ce profesie ţi-ai ales?
⚫ de ce ţi-ai ales această profesie?
⚫ ţi-ai ales singur sau ţi-a ajutat cineva?
Etapele consilierii informative a
elevilor cu plan profesional format
⚫ II etapă. Cercetarea intereselor.
⚫ În cazul cînd psihologul nu are informaţii
despre copil - prin tehnici de
diagnosticare;
⚫ atunci cînd psihologul deţine informaţii -
prin convorbire pentru a confirma
interesele copilului.
Etapele consilierii informative a
elevilor cu plan profesional format
⚫ III etapă Cercetarea calităţilor pentru profesia
aleasă. Se efectuiază prin teste şi prin
convorbiri.
⚫ IV etapă. Cercetarea personalităţii elevului. Se
recomandă teste: la personalitate, teste pentru
depistarea SN, teste pentru capacitatea de a
învăţa, teste în dependenţă de cerinţele
profesiei.
⚫ V etapă. Analiza rezultatelor. Toate rezultatele
sunt expuse copilului.
⚫ VI etapă. Recomandări
 Etapele consilierii informative individuale
cu plan profesional neformat
⚫ I etapă. Convorbirea.
Întrebări cheie:
⚫ ce profesie ai dori să-ţi alegi?
⚫ cum crezi ce capacităţi şi succese ai tu?
Etapele consilierii informative individuale
cu plan profesional neformat
⚫ II etapă. Cercetarea globală a intereselor,
a aptitudinilor, a intenţiilor, a înclinaţiilor
prin metodici.
⚫ III etapă. Cercetarea globală a
personalităţii elevului.
⚫ IV etapă. Analiza rezultatelor
⚫ V etapă Recomandări.
 Etapele consilierii de diagnosticare
individuale cu plan profesional neformat
⚫ I etapă. Convorbirea. Pentru copiii cu plan
profesional format se înaintează următoarele întrebări:
Cum crezi ce calităţi trebuie să posede
persoana ce şi-a ales profesia dată ?
Spune şi numeşte calităţile tale personale. Cum
crezi coincid ele cu cele ale profesiei alese?
Pentru copiii cu plan profesional neformat se înaintează
următoarele întrebări:
Cum crezi ce calităţi ai tu?
Ce profesie ai putea să-ţi alegi avînd aceste
calităţi?
 Etapele consilierii de diagnosticare
individuale cu plan profesional neformat
⚫ II etapă Diagnosticarea
⚫ III etapă Convorbire la baza căreia stau 4
întrebări:Ce vreau, adică ce mă interesează
(interesele)?
Ce pot (aptitudinile)?
Cine sunt (tipul de temperament, caracterul,
nivelul intelegenţei)?
Ce trebuie societăţii, ce profesie are nevoie?
⚫ IV etapă. Deciderea şi elaborarea
recomandărilor.
Consilierea profesională de grup:
⚫ Consiliere informativă;
⚫ Consiliere de diagnosticare;
⚫ Consiliere mixtă.
Consilierea informativă de grup
⚫ Consilierea informativă de grup se
organizează de către psiholog într-o
singură clasă, deoarece psihologul
nuanţează întrebări şi crează situaţii la
care fiecare elev trebuie să-şi găsească
răspunsul individual de ex: situaţie de joc;
Ce vreau eu să devin? Ce-mi place mie?
Cine sunt eu? Ce este cel mai important
pentru mine?
Consilierea de diagnosticare
⚫ Psihologul foloseşte anchetă la
depistarea intereselor. Se
recomandă ca această anchetă să fie
folosită de două ori pe an: la
începutul şi la sfîrşitul anului şcolar
cu scopul de a determina
flexibilitatea intereselor.
Consilierea mixtă de grup
⚫ Se folosesc metode şi procedee
ce îmbină primele două tipuri de
consiliere de grup.