INSTITUTII GUVERNAMENTALE SI

NONGUVERNAMENTALE IN APARAREA SI PROMOVAREA

DREPTURILOR COPILULUI

Autorități naționale
Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA)
are ca misiune monitorizarea respectării drepturilor tuturor copiilor și adoptarea
tuturor măsurilor necesare pentru a contribui la crearea unei societăți demne pentru
copii, implicând în acest proces autoritățile administrației publice locale și centrale,
societatea civilă, părinții și copiii.

Avocatul Poporului – Avocatul Copilului

Instituția Avocatul Poporului este o autoritate publică autonomă și independentă de
orice altă autoritate publică, având drept scop apărarea drepturilor și libertăților
persoanelor fizice în raporturile acestora cu autoritățile administrației publice.
Avocatul Copilului este denumirea adjunctului specializat în drepturile copilului al
Avocatului Poporului. Misiunea Avocatului Copilului este aceea de a acționa în
vederea dezvoltării depline și armonioase a copilului, înțeles ca orice ființă umană, de
la concepție, până la 18 ani, cu respectarea demnității și a opiniei acestuia, în vederea
asigurării unui regim special de protecție și asistență în realizarea drepturilor sale. Una
dintre principalele sale activități este aceea de a decide asupra petițiilor referitoare la
încălcarea drepturilor sau libertăților copiilor și de a solicita autorităților sau
funcționarilor administrației publice în cauză încetarea încălcării drepturilor și
libertăților, repunerea în drepturi și repararea prejudiciilor.
Organizațiile nonguvernamentale
Organizațiile nonguvernamentale sunt organizații private ca formă de proprietate,
dar publice prin scopurile urmărite. Ele sunt organizații nonprofit (veniturile obținute
trebuie cheltuite în totalitate pentru realizarea scopurilor urmărite) în care activitatea
se desfășoară pe bază de voluntariat.
Prin activitatea lor, organizațiile nonguvernamentale își propun obiective diverse ce
vizează:
 activități de caritate;
 activități de educație (civică, artistică, religioasă etc.);
 activități militante (de protecție a drepturilor omului, a drepturilor copilului, a
mediului, a principiilor democratice etc.);
 activități de sprijinire a comunităților locale etc.

Interesul pentru drepturile copilului a apărut în a doua jumătate a secolului al

XIX-lea, când a luat naştere prima mişcare preocupată de aspecte referitoare la
DEZVOLTAREA copilului, care pleda pentru  PROTECŢIA acestuia împotriva
neglijării, exploatării şi a violenţei. În Europa, perioada s-a caracterizat prin
deschiderea unui număr considerabil de instituţii publice de ocrotire, scoli şi
instituţii separate pentru copii delincvenţi, precum şi de tribunale pentru minori.
După Primul Război Mondial, ideea drepturilor copilului a captat pentru prima
dată atenţia lumii. În 1924, Liga Naţiunilor a adoptat Declaraţia de la Geneva.
În 1959, Organizaţia Naţiunilor Unite a adoptat Declaraţia drepturilor
copilului. Ambele declaraţii au reprezentat o recunoaștere timidă a drepturilor
copilului, deoarece, deşi susţineau ferm protecţia şi bunăstarea copilului, nu îi
recunoşteau dreptul de a participa la deciziile care îl priveau. Conform
acestora, copiii erau niște membri fragili, slabi şi vulnerabili ai societăţii. În plus,
nu au fost luate măsuri ulterioare pentru punerea în aplicare a drepturilor
menţionate în cele două declaraţii. Spre sfârșitul anilor ‘60, s-a pus accentul pe
ideea drepturilor de PARTICIPARE ale copilului. Mai mulţi lideri de opinie au
susţinut că şi copiii au competenţele necesare pentru a lua decizii în privinţa
problemelor importante din viaţa lor şi că trebuie lăsaţi să participe la luarea
acestor decizii. De exemplu, copiii trebuie să aibă un cuvânt de spus în
privinţa educaţiei lor. Profesorii şi părinţii trebuie să-i sprijine în această privinţă şi
să-i ajute să devină independenţi.
În 1978, cu un an înainte de Anul Internaţional al Copilului, Guvernul Poloniei a
propus elaborarea unei Convenţii privind drepturile copilului. S-a înfiinţat un grup
de lucru special care să redacteze un proiect al Convenţiei. Pe 20 noiembrie 1989,
s-a adoptat Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului. Aceasta a intrat în
vigoare în septembrie 1991 şi a fost ratificată de majoritatea ţărilor din lume, cu
excepţia Statelor Unite ale Americii şi a Somaliei.
România a ratificat Convenţia pe 28 septembrie 1990 prin Legea nr. 18/1990 şi s-a
inspirat din aceasta atunci când a elaborat Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi
promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările
ulterioare.

Copil fiind, am dreptul sa :

Să-mi cunosc părinții şi să fiu crescut de aceştia
 Să am un loc unde să locuiesc, haine şi mâncare sănătoasă;
 Să nu fiu obligat să muncesc
 Am dreptul la o educaţie potrivită aptitudinilor şi abilităţilor mele
 Am dreptul de a avea un cuvânt de spus în toate aspectele care mă
afectează
 Am dreptul de a beneficia de o îngrijire specială, în cazul în care nevoile
mele speciale o cer
 Am dreptul să fiu protejat împotriva violenţei
 Să primesc îngrijiri medicale şi să fiu protejat împotriva tutunului,
alcoolului şi drogurilor
 Să am propria mea religie şi cultură
 Am dreptul să am numele meu şi la naţionalitatea mea
 Să fiu tratat la fel cu toţi ceilalţi copii, indiferent de culoarea mea, de
rasă, sex, limbă sau religie
 Să fiu mândru de lucrurile în care cred şi de tradiţia mea
 Să vorbesc şi să fiu ascultat
  Să trimit şi să primesc corespondenţă personală, care nu să nu fie
deschisă sau citită de alţii
 Am dreptul la viaţă privată
 Să menţin relaţii cu familia mea sau cu orice altă persoană la care ţin
 Am dreptul la un avocat în sala de judecată şi în audierile care îmi
afectează viitorul
 Să ştiu care sunt drepturile mele
 Sunt o persoană cu drepturi şi responsabilităţi şi am dreptul să fiu tratat
ca atare;
Bineînţeles, în paralel cu aceste drepturi, ai şi responsabilităţi legate de
exercitarea acestora, precum şi obligaţia de respecta la rândul tău drepturile
celorlalţi – copii sau adulţi.
De exemplu, ai dreptul la educaţie dar ai şi responsabilitatea să mergi la şcoală,
să iţi respecţi profesorii şi să înveţi.