Capitolul 4.

4
În urma analizei ştiinţelor umaniste din ultimele două secole s-au identificat multiple
modele ce caracterizează fiinţa umană în diferite ipostaze, fiind ori raţională, ludică, practică,
fie un agent rational guvernat de interesul economic propriu-homo economicus sau ca o fiinţă
religioasă. În acest capitol se va pune accentul pe fiinţa umană percepută ca homo-
economicus şi probleme pe care le implică acest model.
Persoana care a pus bazele conceptului de homo-economicus este economistul şi
matematicianul francez Leon Walras în lucrarea “Elemente de economie pură”, în care a
elaborat prima reprezentare a echilubrului într-o economie pură şi perfecta. În acestă lucrare
prezintă trei concepte: economia politică pură, economia aplicată şi economia socială. Din
punctul de vedere al economistului Erick Beinhocker, directorul exectiv al “ institutului
pentru noua gandire economică”, Walras a fost influenţat de tendinţa de a modela ştiinţele
sociale şi umaniste după modelele matematice şi fizice. Cu ajutorul asociaţilor sai, Walras a
descoperit un nou model matematic, utilizând ecuaţiile diferenţiale, prin care a reuşit să
transmită oamenilor de ştiinţă ideea că se potate determina cu ajutorul acestor ecuaţii orice
aspect al naturii.
Din acest punct de vedere, Walras asociază fiinţele umane ca fiind nişte atomi, iar
interacţiunea dintre aceşti atomi este fenomenul care genereză toate activităţile economice.
Problema fundamentală este de creea un model matematic care să demonstreze că
indivizii orientaţi către maximizarea câştigului propriu, vor maximiza şi câştigul societăţii ca
întreg. Ideea de homo economicus a apărut odată cu încercarea de a analiza acest fenomen.
Acest model a fost criticat de către economişti, deoarece era considerat nerealist.
Cu toate aceste, noul model s-a impus, chiar dacă nu reflecta în mod corect realitatea,
datorită unui grup de cercetători înfiinţat în 1947 în scopul reevaluării stării şi liberalismului
economic şi politic.
Într-un articol denumit Metodologia economiei pozitive, Friedman afirmă că
presupoziţiile matematicianului Francez, Walras sunt neadevărate: Citat “Se va vedea că
ipotezele cu adevărat importante şi semnificative au presupoziţii care sunt reprezentări
descriptive ale realităţii cu totul lipsite de acurateţe şi, în general, cu cât o teorie este mai
semnificativă, cu atât presupoziţiile sunt mai nerealiste”. Cu alte cuvinte, nu este neapărat
necesar ca presupunerile să fie adevărate, ci este important ca predicţiile să fie bune, chiar
dacă idea de la care pornim nu este foarte adevărată.
Acest model explicativ a devenit un subiect important în ştiinţa economică, dar a
reuşit să se extindă şi în alte domenii care studiază omul.
Economiştii secolului al XIX lea au considerat că modelul impus de Walras a fost folositor
pentru a determina ceea ce se întâmplă pe piaţa bunurilor şi serviciilor din sectorul economic.
După anul 1960, economiştii au generalizat modelul şi au afirmat că termenul de homo-
economicus nu explică doar acţiunile petrecute la nivelul pieţei de bunuri şi servicii sau
relaţiile de vânzare şi cumpărare, ci tot ce se întâmplă în întrega societate şi în viaţa socială a
oamenilor.
Prin urmare, fenomenul pe care economistul şi matematicianul fracez Leon Walras l-a
analizat, şi anume, existeţa unui model matematic care să demonstreze că maximizarea
câştigului propriu duce la maximizarea câştigului societăţii, a reuşit să influenţeze gândirea
economică. În zilele noastre termenul de homo-economicus este folosit de către unii
economişti pentru a descrie o fiinţă umană relaţională, care are capacitatea infinită de a lua
decizii rationale.