Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
Personalul întreprinderii
1. Personalul unităţii economice: componenţă şi structură
2. Evaluarea si selectia personalului
3. Indicatorii mobilităţii şi stabilităţii personalului
4. Normarea muncii
5. Productivitatea muncii: esența, indicatorii şi metodele de calcul
6. Căile de sporire a productivității muncii. Efectele sporirii productivității muncii asupra
rezultatelor activitătii economice.
Coeficientul de fluctuatie, stabilit ca raport intre totalul iesirilor nejustificate sau fara
aprobarea conducerii (En) si numarul mediu scriptic:
- vechimea medie (in ani) in aceeasi unitate ( ) poate caracteriza mai fidel stabilitatea
fortei de munca si se determina ca o medie ponderata a vechimii in ani a muncitorilor in unitate
(t) cu numarul muncitorilor avand aceeasi vechime (N):
Cu cat vechimea medie va fi mai mare (avand in vedere si data infiintarii intreprinderii),
cu atat stabilitatea fortei de munca este mai buna.
4. Normarea muncii
Pentru o bună organizare a muncii la întreprindere trebuie să se cunoască volumul de muncă
necesar pentru îndeplinirea unei sau altei lucrări, cu alte cuvinte – să se stabilească măsura
muncii pentru fiecare lucrător, adică norma muncii.
Normarea muncii – determinarea timpului necesar, maximal admisibil, pentru executarea
unei lucrări sau operaţii concrete în condiţiile întreprinderii date (unei cantităţi minimal
admisibile de produse, fabricate într-o anumită unitate de timp: oră, schimb).
Normarea muncii la întreprindere este fundamentul organizării juste a muncii şi retribuţiei
acesteia, ea trebuie să se efectueze pe baza implementării unor norme progresiste, tehnologic
fundamentate. Se disting metodele statistice-experimentale şi analitice de normare a muncii. Cea
mai progresistă este metoda analitică, deoarece aceasta presupune aplicarea conceptelor
ştiinţifice la formarea normelor, pe când metoda statistică-experimentală fixează doar situaţia
creată la întreprindereîn perioada de plan precedentă, pe care o consideră drept bază de
comparaţie cu perioada nouă.
Metoda analitică prevede efectuarea unor operaţiuni, cum sunt: studierea procesului de
muncă, divizat în elemente componente; studierea tuturor factorilor ce acţionează asupra
cheltuielilor de muncă; proiectarea unor modalităţi şi metode mai perfecte de executare a
operaţiunii respective; elaborarea unor măsuri care să îmbunătăţească deservicrea locurilor de
muncă; calculul timpului pentru executarea muncii; implementarea normelor în producţie.
Metoda analitică de normare, la rândul ei, poate fi diferenţiată în analitică de calcul, bazată
pe normanivele de timp, şi analitică de cercetare, în corespundere cu care normele se stabilesc
prin studierea nemijlocită a condiţiilor de muncă cu folosirea pe larg a cronometrajului,
fonografia zilei de muncă, studierea selecrivă a pierderilor timpelui de muncă.
Cronometrajul – este metoda de studiere a cheltuielilor de timp operativ prin observări şi
măsurare a duratei de executare a elementelor repetabile din fiecare operaţie de muncă.
Fotografia zilei de muncă – este o menidă de studiere a timpului de muncă prin obsrvări şi
măsurarea duranei lui pe parcursul unei părţi sau zile întregi de muncă, şi anume: a timpului de
deservire a locului de muncă, a timpului de pregătire pentru lucru şi a întreruperilor. În funcţie de
numărul persoanelor cuprinse concomitent în câmpul de observări, se disting fotografia
individuală a zilei de muncă, în grup, debrigadă şi în masă. Se mai distinge fonografia zilei de
muncă: staţionară, mobilă şi a lucrătorului la mai multe strunguri.
Etapele de fotografiere a zilei de muncă:
Pregătirea pentru observări – se ia cunoştinţă de lucrător şi locul său de muncă, de
caracterul şi condiţiile îndeprinirii lucrărilor respective, se determină elementele activităţii de
muncă necesar să fie fixate;
observarea – procesul de efectuare a observărilor asupra întregului timp de lucru;
notificarea prin cifre sau sub formă de grafic a momentelor de încheiere a tuturor elementelor
muncii; menţionarea tuturor elementelot de muncă înregistrare;
analiza datelor după încheierea observărilor – determinarea duratei de timp pentru
executarea anumitor anumitor elemente ale muncii şi indexatra, gruparea cheltuielilor de timp;
întocmirea bilanţului concret al rimpului de lucru; analiza timpului de lucru pentru fiecare
categorie de personal;
măsuri, concluzii – elaborarea măsurilor pentru utilizarea mai eficientă a timpului de
lucru, proiectarea bilanţului normativ al timpului de lucru; determinarea creşterii posibile a
productivităţii muncii.
Şi cronometrajul, şi fotografierea zilei de muncă permit determinarea şi fundamentarea
normei de timp – timpul cheltuit pentru o unitate de produs sau lucru la un anumit articol sau
operaţie, de către un lucrător sau grup de lucrători în numărul şi calificaţia respectivă, în anumite
condiţii tehnico-organizatorice. Norma de timp se stabileşte în om-ore sau om-minute.
În componenţa normei de timp pentru o unitate de produs sau lucrare în cazul lucrărilor manuale,
manuale şi la maşină, numai la maşină se includ următoarele elemente ale cheltuielilor de timp:
tn= tо + ta + td + tp.p. + tn.p. + t tот + tн.т. ,
unde tо – timpul de bază; t a –timpul auxiliar; t d – timpul de deservire a locului de muncă;
tp.p. – timpul de pregătire şi părăsire a locului de muncă; t n.p. – timpul pentru odihnă şi
necesităţi personale;
tî.n. – timpul întreruperilor nelichidabile, prevăzute de tehnologii şi organizarea procesului
de producţie.
progresului tehnic contemporan, acestea atrag după sine sporirea productivităţii deoarece asigură
obţinerea unei productivităţi mai mari cu aceleaşi cheltuieli de muncă, favorizează diminuarea
celorlalte cheltuieli pe produse în general, realizarea de economii.
înnoirea producţiei – prin perfecţionarea carcateristicilor constructive, funcţionale,
estetice, ergonomice, în vederea satisfacerii la un nivel înalt calitativ are implicaţii şi asupra
creşterii productivităţii muncii. Maşinile şi utilajele se înnoiesc la 5-6 ani în medie. Menţinerea
în fabricaţie a unor produse cu un nivel tehnic scăzut, realizate cu tehnologii învechite conduce
la scăderea gradului de competitivitate.
perfecţionarea organizării producţiei şi a muncii – reprezintă un proces complex, cu
concomitent, cumulat şi propagat, pe termen lung şi pe mai multe planuri. În primul rând prin
ridicarea nivelului de cultură şi cunoaştere a populaţiei, a pregătirii ei tehnico-profesionale în
corelaţie cu nevoile de muncă ale sistemului de economie şi cu aptitudinile resurselor umane ale
societăţii. Formarea profesională şi perfecţionarea continuă, a acesteia, reprezintă principala cale
de autovalorificare şi dezvoltare a factorului uman, de valorificare superioară a potenţialităţilor
creative şi anticipative ale omului. De aceasta depinde receptivitatea şi viteza de adaptare la nou,
reintegarea rapidă a resurselor umane în alte activităţi utile societăţii. Tot el condiţionează ritmul,
proporţiile şi eficienţa creativităţii tehnico-ştiinţifice.
cointeresarea materială a muncii – condiţionează veniturile populaţiei de rezultatele
lor în muncă. În această direcţie, o importanţă deosebită o are aplicarea unui sistem de repartiţie
care, pe de o parte, să determine cât mai corect mărimea salariului fiecărui lucrător, adică ceea ce
i se cuvine după munca depusă şi, pe de altă parte, să asigure un sistem de norme de muncă în
pas cu progresul, prin care să se stabilească aportul fiecăruia la activitatea socială. Orice
neglijare în acest domeniu se reflectă nefavorabil, mai devreme sau mai târziu, în sensul unei
insuficiente cointeresări, atunci când veniturile nu cresc corespunzător muncii depuse ca şi în
cazul însuşirii unor venituri mai mari decât activitatea desfăşurată, atrăgând după sine
nerespectarea unei corelaţii economice fundamentale, anume accea dintre creşterea
productivităţii muncii şi creşterea salariului.
Cuvinte cheie:
• gestiunea resurselor de muncă;
• persoane apte de muncă;
• oferta de muncă;
• politica de personal;
• mobilitatea personalului;
• stabilitatea personalului;
• evaluarea personalului;
• analiza previzională a resurselor umane;
• organizarea eficientă a muncii;
• productivitatea muncii;
• normarea muncii;
• cronometajul;
• fotografia zilei de muncă.
Întrebari:
1. Ce este munca?
2. Ce rol au resursele umane în cadrul întreprinderii?
3. Cum poate fi definit salariul?
4. Ce presupune evaluarea generală a personalului unei întreprinderi?
5. Ce măsuri și activități sunt necesare pentru organizarea eficientă a activității de personal?
6. Cine sunt executanții activităților de personal și ce rol au fiecare din aceștia?
7. Explicați cum are loc analiza previzională a resurselor umane.
8. Care sunt metodele utilizate cel mai frecvent în analiza postului?
9. Numiți și caracterizați indicatorii mobilităţii şi stabilităţii personalului.
10. Ce presupune normarea muncii?
11. Care sunt etapele de fotografiere a zilei de muncă?
12. Definiți productivitatea muncii.
13. Care sunt modalitățile de mărire a productivităţii muncii?