UNIVERSITATEA PETROL-GAZE DIN PLOIEȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

MASTER MANAGEMENTUL SECTORULUI PUBLIC
ANUL II, GRUPA 51508

DEZVOLTAREA URBANĂ ÎN ROMÂNIA

Profesor coordonator:
Prof.univ.dr. MUREȘAN JIANU

GOICEA ALINA-GEORGIANA

PLOIEȘTI 2021
 CUPRINS
1. Dezvoltarea urbană
1.1. Conceptul de dezvoltare urbană
1.2. Componentele dezvoltării urbane
1.3. Strategia de dezvoltare urbană
2. Studiu de caz
2.1. Dezvoltarea sistemului urban în România
2.2 Probleme cu care se confruntă oraşele din România
2.3. Rețeaua națională de localități din România
2.4. Riscuri ale procesului de dezvoltare urbană
2.5. Soluții pentru un urbansim inteligent
3. Bibliografie
 1. DEZVOLTAREA URBANĂ

1.1. Conceptul de dezvoltare urbană

Dezvoltarea urbană este un proces de creştere şi amplificare care este însoţit de o serie de
transformări de ordin calitativ şi cantitativ care sunt generate de diferitele strategii, politici sau
programe de dezvoltare care sunt derulate în fazele de elaborare, planificare, implementare şi
evaluare a politicii de dezvoltare urbană, faze în care sunt implicaţi o serie de actori ai dezvoltării
urbane ai căror decizii influenţează traiectoria acestei dezvoltări urbane şi care au obligaţia de a
cunoaşte mai întâi de toate care sunt componentele procesului de dezvoltare urbană.
Dezvoltarea urbană are în centrul său orașul, centru de inovare tehnologică, de cercetare
științifică, un adevărat incubator economic și reprezintă procesul de dezvoltare care determină o
creștere a calității vieții locuitorilor săi. Are ca obiectiv prosperitatea economică și bunăstarea
socială prin crearea unui mediu favorabil pentru afaceri, concomitent cu integrarea în comunitate a
grupurilor vulnerabile, folosirea resurselor endogene, dezvoltarea sectorului privat.
Aceasta este realizată prin eforturile comune ale sectorului public, privat și ale societății
civile. Influența guvernului este puternică și constă în asigurarea stabilității macroeconomice,
reglementarea cadrului legal și instituțional, național, distribuirea veniturilor. Administrația publică
locală este considerată a fi principalul agent al dezvoltării, jucând un rol decisiv în asigurarea
conducerii și finanțării procesului de dezvoltare urbană. Sectorul privat constituie un alt agent
important al procesului, reprezentând cea mai importantă sursă de locuri de muncă, investiții și de
finanțare a proiectelor. Societatea civilă (ONG-urile, mass-media, reprezentanții bisericii,
sindicatele) joacă un rol important în identificarea problemelor și participarea la stabilirea
direcțiilor strategice. Ele completează activitatea administrativă și oferă soluții complementare
deschizând calea spre colaborarea cu administrația publică locală. Cetățenii reprezintă un actor
important al dezvoltării orașelor. Relația dintre autoritățile locale și cetățenii pe care acestea îi
deservesc constituie cel mai important factor în evaluarea democrației locale. Această relație
depinde foarte mult de experiența ambelor parți și de dorința lor de colaborare
 1.2. Componentele dezvoltării urbane
A. Cadrul legal
Dezvoltarea unui teritoriu urban presupune existența unui cadru legal, care o poate încuraja
sau stopa prin gradul de autonomie conferit actorilor locali sau prin gradul de implicare al nivelului
statal.
Cadrul legal sau normativ-procedural este alcătuit din totalitatea actelor normative adoptate
în toate domeniile dezvoltării (social, economic, protecția mediului, cultural, educațional, științei și
cercetării, amenajării teritoriului și urbanism, cultură, culte, sport și agrement), prin acte normative
înțelegându-se atât acte cu caracter primar ale Parlamentului (legi constituționale, organice,
ordinare), ale Guvernului (ordonanțe, ordonate de urgență, hotărâri) și acte cu caracter secundar
date în organizarea executării și executării concrete a legii. Autoritățile publice locale, principalul
actor al dezvoltării urbane, nu vor putea dispune măsuri care să contravină prevederilor Constituției
sau vreunui act normativ cu o forța juridica superioara
B. Parteneriat pentru dezvoltare
Parteneriatul pentru dezvoltare este văzut ca un acord între două sau mai multe organisme,
cu scopul realizării unui obiectiv cu impact pozitiv asupra dezvoltării locale și asupra pieței locale a
forței de munca.
Pentru ca un parteneriat să fie eficace, să constituie un succes, trebuie să îndeplinească
anumite condiții: să existe un obiectiv comun, să fie combinat interesul public cu cel privat, să
existe avantaje pentru cei implicați, o durata minimă de realizare a proiectului în cauză, relații de
încredere între parteneri și nu în ultimul rând să fie respectat principiul legalității. Așadar,
parteneriatul poate fi definit ca „un acord între două sau mai multe organisme, cu scopul realizării
unui obiectiv cu impact pozitiv asupra dezvoltării și asupra pieței locale a forței de muncă”
Dezvoltarea parteneriatelor drept componentă a dezvoltării urbane, presupune respectarea a
două condiții:
• dezvoltarea unor mecanisme participative de consultare a cetățenilor pentru
realizarea proiectelor importante ale administrației locale;
• asigurarea transparenței la nivel de obiective generale și specifice ale fiecărei
entități publice.

C. Resurse pentru dezvoltare

Dezvoltarea trebuie să pornească de la resursele endogene și să aibă în prim plan resursa
umană și potențialul creativ al acesteia. Statul și autoritățile locale sunt responsabili pentru crearea
mecanismelor de creare a resurselor proprii colectivităților locale.
O serie de reușite la nivelul dezvoltării unei localități pot fi obținute doar cu o formă
organizatorică flexibilă și o atitudine antreprenorială. Administrația antreprenorială este cea care
pune în valoare bunurile publice, este preocupată să genereze resurse, nu să le consume, investește
în crearea de noi bunuri publice.
Resursele financiare sunt cele care permit realizarea obiectivelor de dezvoltare locală
urbană, acestea provenind fie din fonduri externe, fie din fonduri interne:
− resurse din fonduri extene (împrumuturi realizate de către autoritățile adm. publice,
fonduri primite de la organizații intenaționale)
− resurse din fonduri interne
Dezvoltarea urbană nu se poate realiza fără existența resurselor materiale și informaționale.
Pentru realizarea obiectivelor autorităților locale este nevoie de clădiri, terenuri, de mijloace tehnice
și tehnologice.
Resursele informaționale au o importanță crucială în procesul de dezvoltare. Orice acțiune,
plan, proiect, strategie de dezvoltare locală se fundamentează pe baza informațiilor existente,
obținute, cu privire la potențialul unității administrativteritoriale, la resursele existente și la nevoile
comunității locale. Culegerea, procesarea, transmiterea și stocarea datelor sunt esențiale pentru
calitatea deciziilor și finalitatea acestora.
 D. Obiectivele și strategia dezvoltării

Obiectivele dezvoltării urbane, ținte urmărite de actorii dezvoltării, pot fi formulate de către
oricare dintre aceștia, interesați fiind de rezolvarea problemelor proprii ariilor lor de acțiune.
Caracteristicile unui obiectiv le regăsim în sintagma SMART:

S- specific
Un obiectiv de dezvoltare urbană trebuie să fie formulat ținând cont de specificul orașului .

M- măsurabil
În dezvoltarea urbană un idicator calitativ important îl constituie gradul de satisfacție al
cetățenilor, utilizatorilor, beneficiarilor de servicii publice

A- adaptabil
Un obiectiv trebuie să se adapteze noilor condiții de mediu, adică influențelor economice,
politice, juridice, si sociale.
R-realist
Realismul unui obiectiv are in vedere capacitatea de a exercita funcția de previzune .
Totodată acesta presupune fomularea lui în funcție de condițiile economico-sociale
concrete
T-temporal
Formularea unui obiectiv presupune stabilirea unei date de început dar și de sfârșit , un
orizont de timp, în care se preupune atingerea unui obiectiv.

E. Rezultate ale dezvoltării

Orice demers ce vizează dezvoltarea urbană presupune etape de evaluare, ale căror rezultate sunt
puncte de plecare pentru etapele următoare. Evaluarea se poate realiza de către fiecare actor implicat în
procesele de dezvoltare, dar un rol important trebuie să fie atribuit comunității, cetățenilor.
1.3. Strategia de dezvoltare urbană
Strategiile de dezvoltare urbană reprezintă determinarea scopurilor și a obiectivelor pe
termen lung ale colectivităților, adoptarea de politici locale și alocare de resurse pentru atingerea
acestora, ținând cont de nevoile, așteptările și dorințele cetățenilor și de componentele sistemului
politic local.
Elaborarea strategiei de dezvoltare urbană este justificată de următoarele elemente:
▪ Resursele sunt limitate și este necesară o ierarhizare a problemelor locale, ordinea
în care acestea se vor rezolva.
▪ Viitorul orașului trebuie planificat și asumat de către toți actorii locali. Acest fapt
presupune aprobarea strategiei și aplicarea acesteia de către întreaga comunitate.
▪ Proiecte locale trebuie corelate cu cele zonale, regionale și naționale.
▪ Fiecare comunitate urbană trebuie să își decidă viitorul, căile pe care le va urma și
direcțiile pe care și le propune.
Strategia de dezvoltare urbană:
▪ nu este un plan urbanistic, astfel că prezintă direcțiile majore de dezvoltare;
▪ nu este un studiu de fezabilitate, astfel că nu realizează analiza costbeneficiu a
proiectelor;
▪ nu este un buget, astfel că nu detaliază costurile necesare fiecărei activități;
▪ nu este un plan de mobilitate urbană.
 A pregăti o strategie implica un examen al trecutului, o evaluare a prezentului, o planificare
a viitorului, parcurgând următoarele etape:

1. Formarea echipei de
elaborae a strategiei

6. Finalizarea strategiei 2. Etapa de cercetare

de dezvoltare urbană documentară ptr.
realizarea profitului

3. Inventaierea si
5. Realizarea strategiei sinteza problemelor
de dezvoltare urbană locale

4. Construirea scenariilor
de dezvoltare și stabilirea
viziunii de dezvoltare

O strategie de dezvoltare a unui oraș are șase componente principale:

1. IDENTIFICAREA PROBLEMELOR ORAȘULUI

2. ANALIZA CAPACITĂȚII ORGANIZAȚIILOR ȘI ACTORILOR

LOCALI DE A SUSȚINE DEZVOLTAREA

3. EVALUAREA RESURSELOR EXISTENTE, A MODULUI ÎN CARE

ACESTEA AU FOST UTILIZATE, STABILIREA RESURSELOR
NECESARE

4. FORMULAREA OBIECTIVELOR DE DEZVOLTARE

5. PLANUL DE ACȚIUNE
6. SISTEMUL DE MONITORIZARE, EVALUARE ȘI CONTROL
 2. STUDIU DE CAZ

2.1. Dezvoltarea sistemului urban în România

Abordarea problematicii orașelor numai din perspectiva spațiului fizic, nu mai este de
actualitate. Politicile de revitalizare urbană sunt axate azi pe principiile managementului urban.
Orașul reprezintă un complex în care componenta socială, schimburile economice, serviciile,
protecția mediului, educația, cultura, știința și cercetarea sunt elemente ce trebuie integrate,
armonizate.
În România, urbanizarea este extrem de redusă în comparaţie cu majoritatea ţărilor
europene.
Deşi ţara noastră se afla în plin proces de remordenizare, începând cu anul 1997 asistăm la
un fenomen total deosebit,şi anume, migraţia de la oraş la sat, care ajunge să domine fluxurile de
migraţie internă. În mod cu totul paradoxal, oamenii nu mai urmează fluxul istoric firesc al
migraţiei de la sat la oraş ci pe acela de la oraşla sat.
Dacă raportăm sistemul urban din România la caracteristicile demografice se poate constata
o asimetrie în sensul că sistemul urban este deficitar în ceea ce privește numărul orașelor mari cu
peste 100.000 de locuitori (23 din care doar șapte au peste 300.000 de locuitori). în schimb numărul
orașelor mici (< 20.000 de locuitori) este mai mare dacă raportăm la numărul total de orașe.
Numărul orașelor mijlocii care au o populație situată între 20.000 și 100.000 comparativ cu cele
mici este redus, fiind în număr de 84.
În baza analizei efectuate, s-a demonstrat că poziția orașelor mari cu o populație mai mare
de 300.000 de locuitori (ex. Iași, Constanța, Cluj-Napoca, Timișoara, Galați, Craiova, Brașov)
inclusiv capitala, reflectă subdimensionarea acestei părți a sistemului urban, atât în raport cu
capitala, cât și cu numărul total al centrelor urbane, observându-se în același timp o subpopulare a
acestora în raport cu rangul lor.
Baza ierarhiei sistemului urban românesc este formată din orașele mici, de diferite tipuri
funcționale, al căror statut de „oraș” poate fi din anumite puncte de vedere ambiguu, atât din punct
de vedere demografic, dar în special din perspectiva capacității centrelor locale, și implicit pentru
exercitarea funcției de loc central.
O mare parte a orașelor mici din sistemul urban românesc, sunt situate în arii profund rurale,
cu structuri inițial industriale, care în prezent sunt devalorizate, iar funcțiile urbane nu sunt
dominante sau sunt slab conturate. De asemenea, o serie dintre orașele mici sunt specializate în
servicii de bază, cum ar fi, orașele turistice, dar cu o structură terțiară slab dezvoltată, fapt contrar
importanței acesteia în procesul de urbanizare. O serie dintre orașele mici au fost transformate în
centre industriale, dar există posibilitatea ca acestea să revină la specializarea anterioară sau să-și
definească o nouă specializare.
Calitatea vieţii în oraşele României este afectată şi de lipsa unor servicii urbane adecvate,
cum ar fi: distribuţia gazelor naturale şi a energiei termice, probleme care se înregistrează mai ales
în oraşele cu un număr de locuitorisub 100.000.
În cazul oraşelor cu o populaţie sub 20.000 de locuitori, asistăm la lipsa acută a unor servicii
elementare de alimentare cu apă (aproximativ 30% din locuinţe) şi căldură (aproximativ 82% din
locuinţe) sau de canalizare (aproximativ 30% din locuinţe). De asemenea, problema transportului,
este o componentă importantă a confortului urban. Congestionarea traficului din ultima vreme -
îndeosebi în capitală -, care atrage creşterea accidentelor şi afectează mediul, iscă necesitatea
urgentă a dezvoltării unui transport public urban adecvat.
În contextul efectuării transportului cu vehicule lipsite de catalizator, învechite dar şi ale
exploatărilor industriale urbane agresive, problema mediului se acutizează. Astfel, potrivit
încadrărilor din actele normative , în ţara noastră există zone urbane cu grade diferite de poluare
atmosferică, după cum urmează:
• zone urbane cu poluare redusă:, Brăila , Buzău, Slobozia, Alexandria, Tulcea,
Focşani, cu valorisub norma sanitară
• zone urbane cu poluare medie: Bucureşti, Galaţi, Reşiţa, Tg. Jiu, Turnu Măgurele,
Timişoara, Braşov, Craiova, cu valori care depăşesc norma sanitară doar la unii
poluanţi
• zone urbane puternic poluante: Zlatna, Baia Mare, Copşa Mică (poluare cu metale
grele, dioxid de sulf şi pulberi în suspensie provenite din industria metalurgică
neferoasă), , Hunedoara, Călan (poluare cu oxizi de fier, metale feroase şi pulberi
sedimentabile provenite din siderurgie) Râmnicu Vâlcea, Ploieşti (poluare cu acid
clorhidric şi compuşi volatili proveniţi din industria chimică şi petrochimică), Târgu
Mureş (poluare cu amoniac), cu valori care depăşesc cu mult norma sanitară.
Dezvoltarea urbană din ţara noastră va fi în continuare influenţată atât de factori interni
(finalizarea tranziţiei în economia românească, continuarea procesului de descentralizare încurajat
şi de aplicarea principiilor europene ale politicii de dezvoltare regională, constrângeri de naturã
economicosocială, cooperare redusă între oraşe, municipalităţi învecinate, dificultăţi în amelioarea
problemelor de mediu, etc) cât și de factori externi (afirmarea fenomenului de globalizare,
extinderea UE, consolidarea economiei bazate pe cercetare, inovare, crearea reþelelor europene
între oraşe, starea migraţiei internaţionale, etc).
2.2 Probleme cu care se confruntă oraşele din România

• lipsa democraţiei;
• activităţi economice de scară mare şi
productivitate mică, întârziate
tehnologic şi cu redusă capacitate de
adaptare;
• lipsa de experienţă în domeniul
planificării urbane;
.
• orientarea limitată a activităţilor
economice (situaţie dramatică pentru
oraşele mici şi mijlocii);
• forţa de muncă necalificată sau slab
calificată;
• degradarea fondului de locuinţe;

• servicii publice (dotări) centralizate ca

• fond mare de locuinţe, de o calitate
relativă şi întreţinut necorespunzător;
• administraţie publică centralizată,
ineficace şi neinovativă
• deteriorarea mediului;
finanţare şi funcţionare;
• servicii publice (utilităţi) ineficiente
economic şi ineficace tehnic, în stare
deplorabilă;
• cerinţele noilor agenţi economici (spaţiu,
libertate de mişcare, tendinţa de a abuza);

2.3. Rețeaua națională de localități din România

Așezările se prezintă ca o rețea, cu legături multiple între ele și teritoriu. De aceea, este mai
potrivit să privim această rețea de interdependențe ca pe un sistem, și anume, să vorbim despre și să
operăm cu ideea de sistem de așezări, în care putem mai ușor descifra ierarhiile și legăturile
dinamice. Așezările umane sunt într-o formă de interdependență și se influențează reciproc. Pornind
de la această constatare se poate concluziona că procesul de dezvoltare nu poate fi gândit izolat,
pentru o singură localitate, fără a ține cont de rețeaua de influență.
În România, rețeaua națională de localități este compusă din localități urbane și din localități
rurale, ierarhizate pe ranguri.
Ierarhizarea localităților pe ranguri este următoarea:
 RANGUL V- SATE COMPONENTE ALE
RANGUL 0 - CAPITALA
COMUNELOR ȘI SATE APARȚINÂND
ROMÂNIEI
MUNICIPILOR ȘI ORASELOR

RANGUL I- MUNICIPII DE
RANGUL IV- SATE
IMPORTANȚĂ
REȘEDINȚĂ DE COMUNĂ
NAȚIONALĂ

RANGUL II-MUNICIPII DE IMPORTANȚĂ

INTERJUDEȚEANĂ, JUDEȚEANĂ, SAU CU ROL RANGUL III- ORAȘE
DE ECHILIBRU ÎN REȚEAUA DE LOCALITĂȚI

Ierarhizarea localităților urbane existente pe ranguri

RANGUL STATUTUL LOCALITĂȚII NUMĂRUL DE LOCALITĂȚI

0 Municipiu, capitală 1
I Municipii 11
II Municipii 81
III Orașe 172
TOTAL LOCALITATĂȚI URBANE 265
Principalii indicatori cantitativi și calitativi minimali de definire a localităților urbane:

Nr.crt Indicatori Municipiu Oraș

1 Număr de locuitori 40.000 10.000
2 Populația ocupată în activiăți neagricole 85% 75%
3 Dotarea locuințelor cu instalații de alimentare cu apă 80 70
4 Dotarea locuințelor cu wc si baie în locuință 75 55
5 Dotarea locuințelor cu instalații de încălzire centrală 45 35
6 Număr de paturi în spitale la 1000 loc. 10 7
7 Srăzi modernizate (% din lungimea totală a străzilor) 60 50
8 Străzi cu conducte de canalizare (% din lungimea totală a străzilor) 60 50
9 Străzi cu rețele de distribuție a apei (% din lungimea totală a străzilor) 70 60
10 Străzi cu rețele de hidranți exteriori pentru stingerea incendiilor (% 70 60
din lungimea totală străzilor)
11 Spații verzi (parcuri, grădini publice, squaruri) – m2/locuitor 15 10
2.4. Riscuri ale procesului de dezvoltare urbană
a. Riscuri guvernamentale- multe proiecte de dezvoltare urbană sunt dependente de altele,
realizate la nivel regional/național sau sunt finanțate din resurse regionale/naționale.
Schimbarea regulilor de finanțare, anularea unor tipuri de finanțări sau nerealizarea unor
proiecte regionale/naționale afectează dezvoltare urbană.
b. Riscuri legislative- aplicarea ideilor și proiectelor de dezvoltare urbană se realizează ținând
cont de cadrul legal existent. Schimbările frecvente de legislație reprezintă un risc constant
c. Evenimente neprevăzute- în orice domeniu și oricând pot apărea evenimente neprevăzute,
care nu se pot anticipa ( pandemia de coronavirus). Chiar dacă unele riscuri par
imposibile, ele trebuie evidențiate, mai ales că unele dintre acestea s-au materializat de-a
lungul timpului.
d. Migrarea forței de muncă- multe investiții publice din ultimii ani au fost realizate cu
întârziere, într-un ritm lent, deoarece a existat o criză a forței de muncă locale/regionale. Cu
toate că autoritățile locale aveau resurse financiare, legislative, proiecte privind amenajarea
de drumuri, alimentare cu apă și canalizare nu au fost realizate pentru că firmele din
domeniu nu aveau capacitatea umană să le realizeze.
e. Explozia urbană sunt localități (de exemplu în jurul Bucureștiului) în care populația și
numărul locuințelor s-a dublat în ultimii zece ani. Planurile de dezvoltare nu au anticipat
întotdeauna această tendință iar acțiunea publică, lucrările și investițiile publice nu au reușit
să țină ritmul acestor creșteri.
f. Resurse umane - se constată că responsabilii din administrația locală nu au întotdeauna
capacitatea profesională de a pune în practică proiectele de dezvoltare. Dificultățile apar în
zonele de identificare a resursele necesare, derularea procedurilor de achiziții publice,
urmărirea și monitorizarea contractelor de lucrări și servicii, evaluarea impactului.
g. Finanțare- finanțarea proiectelor pare a fi etapa cea mai dificilă în procesul de dezvoltare
urbană.
h. Lipsa de susținere publică și implicare a unor grupuri - imagine nefavorabilă, lipsa de
încredere în demersurile autorităților publice locale, inexistența consultării publice în etapa
dezvoltării virtuale, conduc la lipsa de susținere publică și neimplicarea unor grupuri
interesate în faza dezvoltării virtuale.
i. Incapacitatea de aplicare și monitorizare a proiectelor de dezvoltare -procesul de
dezvoltare urbană nu se finalizează după etapa de proiectare. Ideile, acțiunile previzionate
trebuie puse în aplicare. Sunt necesare responsabilități clare și mecanisme de urmărire,
monitorizare, realizare de corecții și evaluare a impactului realizărilor
j. Riscuri de imagine, corupție -imaginea și încrederea de care se bucură autoritățile publice
locale în rândul populației reprezintă elemente care influențează măsura susținerii
demersurilor de dezvoltare locală. Acest fapt presupune construirea și consolidarea imaginii
pozitive mai ales prin promovarea și aplicarea unor instrumente ce previn actele de corupție.
k. Predictibilitate redusă în condițiile unor schimbări frecvente la nivel guvernamental,
legislativ, în cadrul programelor de finanțare, întregul proces de dezvoltare reală devine
unul cu o predictibilitate redusă.
2.5. Soluții pentru un urbansim inteligent
✓ Decongestionarea traficului în zonele aglomerate, prin oferirea variantelor ocolitoare și
crearea unui sistem rutier inteligent pentru orele de vârf, este o soluție reală, aplicată cu
succes la nivelul marilor orașe europene
✓ Prezența parcărilor în punctele cheie ale orașului. Un număr mare de mașini,
retrocedarea unor terenuri ce ar fi putut susține crearea de parcări, lipsa unor investiții
 consistente în amenajarea unor noi locuri de parcare de reședință în orașele mari au făcut ca
procesul găsirii unui loc de parcare să devină o adevărată aventură. Prezența acestora este
necesară și urgentă.
✓ Folosirea transportului public în comun și utilizarea mijloacelor de transport ecologice,
precum bicicletele, transportul electric etc. Prezența campaniilor de informare în
România este vizibilă, dar efectele nu sunt, încă, cele dorite. Mai mult decât atât,
amenajarea pistelor pentru biciclete trebuie să fie luată în calcul la modul cel mai serios,
dacă dorim ca bicicleta să devină cu adevărat un mijloc de transport cotidian.
 3. BIBLIOGRAFIE
1. Dinică D., Dumitrică C., Dezvoltare și planificare urbană, Ed. II revizuită, 2020, p.141-150,
201- 207.
2. Păuna C.B., Rolul dezvoltări urbane în realizarea obiectivelor politice de coeziune a UE, 2007,
p. 8-10.
3. Raportul național pentru cea de-a II-a conferință în domeniul așezărilor umane și dezvoltării
durabile, 2016, p.6, 15.
4. Stadiul actual al cercetătorilor privind dezvoltarea urbană în România, p.38-40.
5. Strategia de dezvoltare teritorială a României, Coeziune şi competitivitate teritorială, dezvoltare şi
şanse egale pentru oameni, 2014.
6. Dezvoltare urbană durabilă. Abordarea României în perioada 2014-2020
7. Dinică D., Dumitrică C., Vrabie C., Orașul inteligent, Ed. III, 2016.