Universitatea „Nicolae Titulescu”

Facultatea de Științe Juridice

Specializarea Drept European și Internațional
Radu-Mihai URSU
Anul IV, Grupa 18, IF

Evoluția Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene 1990 – 2009

Aflată astăzi pe picior de egalitate, ca forță juridică, cu tratatele ce au pus temelia Uniunii
Europene, Carta Drepturilor Fundamentale sintetizează esența valorilor ce stau în centrul celui
mai de succes proiect al păcii de pe Vechiul Continent, constructul politico-juridic european.

Structurată pe șapte titluri și 54 de articole, Carta reprezintă nucleul ce ține laolaltă în

orbită cele 27 de state membre, dar simbolizează și apogeul năzuințelor a tot atâtea popoare
înfrățite într-o Uniune a demnității, a solidarității, a egalității, a statului de drept și a bunăstării.

Document izvorât din voința suverană a cetățenilor Uniunii, Carta consacră drepturi
intangibile, libertăți de nezdruncinat și garanții ferme că această comunitate întemeiată pe
principii solide își va apăra aceste principii apelând la instrumente juridice înzestrate cu forță
supremă, asemenea unor constituții naționale, totodată respectând specificul legislativ și tradițiile
constituționale ale statelor membre, dar și limitele trasate de tratatele fundamentale.

Tratatul de la Maastricht prefigurează, în preambulul său 1, evoluția Comunităților

Europene din deceniul final al mileniului trecut către o Uniune ce pune, ca piatră de căpătâi,
principiile libertății și democrației, respectul pentru drepturile fundamentale ale omului, precum
și exigențele legalității, specifice statului de drept.

Tratatul semnat pe 7 februarie 1992 și intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993 face și alte
referiri ulterioare în textul său la noțiuni precum „drepturile și interesele cetățenilor din statele
membre”, în Articolul B, iar la Articolul F, paragraful (2), tratatul prevede că „Uniunea va
respecta drepturile fundamentale, așa cum sunt ele garantate de Convenția Europeană pentru
protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, semnată la Roma, pe 4 noiembrie
1950, și așa cum acestea rezultă din tradițiile constituționale comune statelor membre, în
calitate de principii generale ale dreptului Comunității2”.
1
„CONFIRMING their attachment to the principles of liberty, democracy and respect for human rights and
fundamental freedoms and of the rule of law (…)” - TREATY ON EUROPEAN UNION (92/C191/01), Official
Journal of the European Communities, NoC 191/1, 29.07.92. Versiunea integrală este disponibilă la adresa
electronică https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/PDF/?uri=CELEX:11992M/TXT&from=RO, ultima
accesare la 01.03.2021
2
„The Union shall respect fundamental rights, as guaranteed by the European Convention for the
Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms signed in Rome on 4 November 1950 and as they result
from the constitutional traditions common to the Member States, as general principles of Community law.” -
TREATY ON EUROPEAN UNION (92/C191/01), Official Journal of the European Communities, NoC 191/1,
29.07.92. Versiunea integrală este disponibilă la adresa electronică https://eur-lex.europa.eu/legal-
 Respectul pentru drepturilor omului se regăsește afirmat și la Art. 130u, alineatul (2),
unde tratatul edictează că, în materia cooperării pentru dezvoltare, politicile din domeniu vor
contribui la obiectivul general de „a dezvolta și de a consolida democrația și statul de drept,
precum și la respectarea drepturilor omului și a libertăților sale fundamentale3”.

Referiri în egală măsură de ferme la respectarea acestor drepturi și libertăți se întâlnesc și

în art. J1, par. (2) al Tratatului de la Maastricht, respectiv în art. K2 din Titlul al VI-lea, ce
reglementează cooperarea în domeniul justiției și al afacerilor interne.

Următorul pas premergător esențial în concretizarea unui document unic de referință la

nivelul întregii Uniuni Europene, care să garanteze respectarea drepturilor omului, a fost Tratatul
de la Amsterdam, semnat pe 2 octombrie 1997 și intrat în vigoare pe 1 mai 1999, ce a adus
amendamente esențiale Tratatului de la Maastricht inclusiv în această materie.

Astfel, art. F al. (1) este modificat, stipulând că „Uniunea este întemeiată pe principiile
libertății, democrației, respectului pentru drepturile omului și libertățile fundamentale, pe statul
de drept, principii ce le sunt comune Statelor Membre4”.

Totodată, art. J.1 al. (1) suferă o modificare cu această ocazie, în noua versiune
incluzând, printre obiectivele politicii externe și de securitate comune, „dezvoltarea și
consolidarea democrației și a statului de drept, respectul pentru drepturile omului și libertățile
fundamentale”, prevedere care aducea componenta drepturilor omului și în centrul activităților
diplomației europene, pentru prima dată.

Aceleași principii sunt amintite și în Protocolul în legătură cu Danemarca, unde se face

referire la atașamentul Uniunii față de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și la
obligația statelor candidate la aderare de a respecta valorile sociale consacrate prin art. F1, la
care am făcut referire supra.

O componentă esențială a politicii de garantare a drepturilor omului prin forța statelor

membre și a instituțiilor Comunității a fost reprezentată de instituirea sancțiunilor prevăzute, prin
Tratatul de la Amsterdam, pentru încălcarea gravă și sistematică a drepturilor fundamentale,

content/EN/TXT/PDF/?uri=CELEX:11992M/TXT&from=RO, ultima accesare la 01.03.2021

3
„Community policy in this area shall contribute to the general objective of developing and consolidating
democracy and the rule of law, and to that of respecting human rights and fundamental freedoms.” - TREATY ON
EUROPEAN UNION (92/C191/01), Official Journal of the European Communities, NoC 191/1, 29.07.92.
Versiunea integrală este disponibilă la adresa electronică https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/PDF/?
uri=CELEX:11992M/TXT&from=RO, ultima accesare la 01.03.2021.

4
„The Union is founded on the principles of liberty, democracy, respect for human rights and fundamental
freedoms, and the rule of law, principles which are common to the Member States.” - Treaty of Amsterdam
amending the Treaty on European Union, the Treaties establishing the European Communities and certain
related acts - Official Journal C 340 , 10/11/1997 P. 0001 – 0144. Document integral disponibil la adresa
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/HTML/?uri=CELEX:11997D/TXT&from=RO , ultima accesare la
01.03.2021
sancțiuni materializate în posibilitatea suspendării, pentru statele în cauză, a drepturilor născute
în temeiul tratatelor5.

Totuși, Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu făcea încă parte în mod formal din
dreptul Uniunii Europene, deși toate statele ce o compuneau aveau și calitatea de membri ai
Consiliului Europei, iar prevederile din CEDO erau, în concret, aplicate atât la nivelul statelor
UE, precum și la nivelul instituțiilor Comunității.

Avizul nr. 2/1994 al Curții de Justiție a Uniunii Europene blocase, anterior Tratatului de
la Amsterdam, aderarea deplină a CE la Convenție, după ce Curtea de la Luxembourg statuase
ferm că „în starea actuală a dreptului comunitar, Comunitatea nu are competența de a adera la
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.6”

Curtea avea să-și mențină, de altfel, această jurisprudență de neasociere la CEDO și prin
avizul dat două decenii mai târziu, pe 18 decembrie 2014, ocazie cu care Curtea avea să se
pronuțe în sensul că „acordul preconizat privind aderarea Uniunii Europene la Convenția
europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu este compatibil
cu articolul 6 alineatul (2) TUE și nici cu Protocolul nr. 8 cu privire la articolul 6 alineatul (2)
din Tratatul privind Uniunea Europeană referitor la aderarea Uniunii la Convenția europeană
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale7”.

În contextul din 1999, decidenții de la cel mai înalt nivel al Uniunii Europene aveau să
avanseze o soluție pe cât de flexibilă, pe atât de radicală, și anume proclamarea unei Carte
proprii dedicate drepturilor și libertăților fundamentale, una pe care autoritatea jurisdicțională a
viitoarei Uniuni să o recunoască drept parte a dreptului unional și pe care să o poată aplica în
virtutea tratatelor, având totodată și competența de a o interpreta în conformitate cu jurisprudența
sa constantă.

Decizia amintită a fost luată cu prilejul Consiliului European de la Koln, din 3-4 iunie
1999, o inițiativă la a cărei concretizare s-a lucrat ulterior cu prilejul reuniunii aceleiași instituții
pe 15-16 octombrie 1999, la Tampere, Finlanda, unde șefii de state și de guverne din cadrul CE
s-au pus de acord în ceea ce privește modalitățile de elaborare a proiectului Cartei Drepturilor
Fundamentale. „Astfel, proiectul de Cartă a fost redactat de către Convenția formată de șefii de
stat sau de guvern ai statelor membre ale UE (la acea vreme), reprezentanți ai parlamentelor
naționale și ai Parlamentului European și un reprezentant al Comisiei Europene. La lucrările

5
Augustin FUEREA, Manualul Uniunii Europene, Ediția a VI-a revizuită și adăugită, Editura Universul
Juridic, București, 2016, pag. 91.
6
Avizul nr. 2/1994 al CJUE asupra chestiunii „Aderarea Comunității la Convenția pentru apărarea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale”, document disponibil integral la adresa electronică
https://curia.europa.eu/jcms/upload/docs/application/pdf/2010-01/tra-doc-ro-avis-c-0002-1994-200802181-
05_00.pdf, ultima accesare la 01.03.2021.
7
AVIZUL 2/13 AL CURȚII (Plenul) din 18 decembrie 2014, „Aviz emis în temeiul articolului 218
alineatul (11) TFUE – Proiect de acord internațional – Aderarea Uniunii Europene la Convenția europeană pentru
apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale – Compatibilitatea proiectului menționat cu Tratatele UE și
FUE”, document disponibil integral la adresa electronica http://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf?
docid=160882&text=&doclang=RO&pageIndex=0&cid=18214169, ultima accesare la 01.03.2021.
Convenției au participat, în calitate de observatori, și doi membri ai Curții de Justiție și ai
Consiliului Europei” 8.

Așa cum arată lucrarea indicată supra, proiectul Cartei a fost adoptat de către Convenție
în octombrie 2000 și a fost adoptat în unanimitate de Consiliul European reunit la Biarritz,
ulterior înaintându-l către Parlamentul European și către Comisia Europeană.

În ședința aceluiași Consiliu European din decembrie 2000, de la Nisa, în documentul

intitulat „Declarația privind viitorul Uniunii”, apărea în avanpremieră menționată Carta
Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, ca parte integrantă a procesului privind
dezvoltarea calitativă și cantitativă a Uniunii, această proclamație constituind, de fapt, intrarea în
scenă a acestui document crucial pentru dreptul actual aplicat la nivelul întregii Uniuni
Europene.

Și tot la nivelul întregii Uniuni s-au legat speranțe enorme în raport cu includerea Cartei
proclamate la Nisa într-un viitor proiect de Constituție pentru Europa, ca măsură preparatorie în
vederea aderării – niciodată devenite realitate – a Uniunii Europene la CEDO.

Carta, în planul inițial, era menită să devină parte componentă a Constituției Europene,
act încredințat spre redactare fostului președinte al Republicii Franceze Valéry Giscard
d’Estaing, odată cu „Tratatul de instituire a unei Constituții pentru Europe”, documente remise la
18 iulie 2003 către președintele Consiliului European și adoptat un an mai târziu, la Bruxelles9.

Votul negativ dat de cetățenii Franței și de cei ai Regatului Neerlandez în 2004 a

spulberat însă perspectiva adoptării unei legi fundamentale unice pentru toată Uniunea, dar
proiectul Cartei a reușit să supraviețuiască defunctului Tratatul Constituțional European din care
ar fi urmat să facă parte.

Carta este semnată și proclamată din nou pe 12 decembrie 2007, de președinții

Parlamentului European, ai Comisiei Europene și ai Consiliului UE, iar doi ani mai târziu
documentul capătă forță juridică supremă în cadrul Uniunii, în temeiul art. 6 al. (1) al Tratatului
de la Lisabona, ce prevede că „Uniunea recunoaște drepturile, libertățile și principiile prevăzute
în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, așa cum a fost
adaptată la 12 decembrie 2007, la Strasbourg, care are aceeași valoare juridică cu cea a
tratatelor”10.

Odată cu această consacrare, conținutul Cartei a devenit literă de lege în construcția

juridică a Uniunii și a putut fi astfel invocat în fața instanțelor, respectarea sa devenind
obligatorie pentru instituțiile, agențiile, organele și oficiile UE, precum și pentru statele membre,
atunci când aplică dreptul Uniunii.

8
Augustin Fuerea, op. cit., pag 91
9
Conform sursei https://op.europa.eu/webpub/com/abc-of-eu-law/ro/, ultima accesare la 01.03.2021
10
Augustin Fuerea, op. cit., pag. 92