Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CUPRINS
pag
I. Introducere .................................................................... 3
GALAȚI
2021
I. INTRODUCERE
Acest fenomen nu face decât să confirme faptul că dreptul este viu, se adaptează realitaţilor
socio-economice, iar marile familii de drept îşi împrumută reciproc caracterele specifice.
2
II. NOȚIUNE. SCOPUL ÎNFIINȚĂRII
Comunitatea europeană are ca scop crearea unei uniuni economice, vamale şi monetare,
realizarea unei politici comerciale şi economice comune, precum şi obţinerea liberei circulaţii a
serviciilor, a forţei de muncă şi a capitalurilor.
Pentru a obţine aceste deziderate, a apărut în mod obiectiv dreptul european, denumit iniţial
drept comunitar.
Numeroşi teoreticieni s-au aplecat în lucrările lor asupra definiţiilor pe care le putem oferi
dreptului european. Denumit iniţial drept comunitar, acesta a fost definit ca fiind: „Ansamblul
normelor juridice prin care se consacră structurile, rolul şi funcţiile instituţiilor europene, precum şi
raporturile acestora cu instituţiile naţionale în îndeplinirea obiectivelor de progres şi dezvoltare ale
popoarelor Continentului.“1
Alţi autori susţin că: „Dreptul comunitar reprezintă ansamblul de norme juridice care impun
statelor membre reguli de urmat în vederea realizării obiectivelor pe care Comunităţile europene le
au de îndeplinit. Aceste norme sunt cuprinse în tratate sau sunt emise de instituţii, obiectul lor fiind
Comunităţile şi exercitarea competenţelor lor. Ca atare, dreptul comunitar este un drept
supranaţional care în toate situaţiile are intâietate faţă de dreptul naţional al fiecărei ţări membre.“2
Într-o prima accepţiune, sintagma izvor de drept, privită latto sensu, desemnează maniera în
care dreptul este transpus şi este adus la cunostinţa destinatarilor săi;
Stricto sensu, noţiunea presupune forma de exprimare a dreptului.
În sens formal, această noţiune presupune modalitatea concretă în care regulile europene
sunt materializate şi aduse la cunostinţa publică.
Curtea de Justiţie, fără a avea pretenţia realizării unei ierarhizări absolute, a stabilit o
ordonare logică a sistemului izvoarelor dreptului comunitar în funcţie de baza juridica a adaptării
lor şi de relaţia dintre ele. Sunt, astfel, enumerate următoarele izvoare:
Ø Tratatele constitutive şi cele subsecvente( dreptul primar), acordurile internaţionale
încheiate de CE;
Ø Dreptul comunitar derivat;
Ø Sursele complementare.
Se poate face de asemenea, o împărţire în surse scrise şi surse nescrise ale dreptului
comunitar. Sursele scrise cuprind, pe de o parte, sursele fundamentale, adică dreptul comunitar
primar şi dreptul comunitar conventional, şi pe de altă parte, dreptul comunitar derivat 4. Articolul
care conţine nomenclatura oficială a actelor comunitare derivate este art.249 TCE (regulament,
directivă,decizie,recomandare, aviz).
3
Dumitru Mazilu,op. cit, p69.
4
Daniel Mihail Şandru. Drept comunitar. Integrare Europeană. Impactul asupra schimburilor comerciale europene şi
mondiale. Editura Universitară Bucureşti. 2007, p. 256.
4
III.1. IZVOARELE SCRISE
A. Dreptul comunitar originar sau primar care cuprinde tratatele constitutive ale
comunităţilor şi tratatele de modificare a acestora:
Tratatul de constituire a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului( CECO)- 18 aprilie
1951;
Tratatul de constituire a Comunităţii Economice Europene( CEE) – intrat în vigoare la 01
ianuarie 1958;
Tratatul de constituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice ( CEEA) – intrat în
vigoare la 01 ianuarie 1958;
Tratatul de fuziune, care a constituit un Consiliu şi o Comisie, unice pentru toate cele trei
Comunităţi ( 08 aprilie 1965);
Actul Unic European (intrat în vigoare la 01 iulie 1987);
Tratatul asupra Uniunii Europene , semnat la Maastricht la 07 februarie 1992 şi intrat în
vigoare la 01 noiembrie 1993;
Tratatul de la Amsterdam ( 02 octombrie1997);
Tratatul de la Nişa ( deschis spre ratificare lac26 februarie 2001);
Tratatul instituind o Constituţie pentru Europa. Tratatul de instituire a Constituţiei va intra în
vigoare la 01 noiembrie 2006, cu condiţia ca toate instrumentele de ratificare să fi fost
depuse, sau în prima zi a ce,ei de a două luni ce urmează depunerii instrumentului de
ratificare de către ultimul stat semnatar care îndeplineşte aceasta formalitate( art. IV-447
din Constituţie). La data intrării în vigoare vor fi abrogate Tratatul de instituire a Comunităţi
Europene( TCE) şi Tratatul privind Uniunea Europeană( TUE), precum şi actele şi tratatele
care le –au completat sau modificat (art. IV-437. par.1), majoritatea prevederilor din aceste
tratate fiind preluate în fapt de către Constituţie;
Tratatele de adeziune ale ţărilor care au aderat ulterior la Comunităţi;
Tratate de modificare a statutelor instituţiilor europene (de exemplu Tratatul de modificare a
statutelor Băncii Europende Investiţii( 10 iulie 1975);
5
B. Dreptul comunitar derivat (legislaţia secundară)
În conformitate cu art.189 din Tratatul de constituire a C.E.E., izvoarele derivate sunt:
regulamentul, directiva, decizia, recomandările şi avizele.5
Directivele sunt acte normative de drept comunitar care stabilesc obiective sau un rezultat de
atins, lăsând la îndemână Statelor Membre alegerea mijloacelor şi formelor pe care le vor
utiliza.
Directiva se întemeiază pe împărţirea sarcinilor, pe colaborarea dintre autorităţile comunitare
şi cele naţionale. Se observă că directive reprezintă o metodă de legiferare cu douaaje: la nivelul
Uniunii se stabileşte modelul legislative( obiectivul); în a doua fază, statele member sunt obligate să
adapteze acest model la specificul dreptului naţional, în termenul fixat.
Directiva e mai flexibilă decât regulamentul, respectând particularităţile naţionale. Ea vizează
apropierea şi armonizarealegislatiilor naţionale( în timp ce regulamentul e un instrument de
uniformizare).
Dispoziţiile unei directive nu înlocuiesc automatnormele naţionale, dar impugn statelor
obligaţia de a adapta dreptul naţional la regulile Uniunii.
5
Marin Voicu. Introducere in dreptul European. Editura Universul juridic. Bucureşti 2007. p38.
6
I. P. Filipescu, A. Fuerea. Drept instituţional comunitar european. Editura Actami Bucureşti, 1994, p. 31.
6
Directivele pot fi directive cadru şi directive de executare ( administrative). Directivele de
executare sunt adoptate de Comisie şi pun în aplicare un regulament sau directivă cadru adoptată de
Consiliu.
Deciziile reprezintă acte cu forţa obligatorie( art. 189 din Tratatul C.E.E.) pentru ceicarora le
sunt destinate, ele neavând o influenţă generală.
Decizia vizează, în mod deosebit, aplicarea prevederilor tratatelor la situaţii particulare, ea
fiind echivalentă actelor administrative individuale din dreptul intern. Decizia reprezintă un
instrument de excepţie comunitar. Se face deseori distinctive în literature de specialitate între
deciziile cu caracter comercial, referitoare la concurenţă, şi deciziile administrative, care sunt pur de
executare, fiind adoptate cu deosebire în contextual politicilor comunitare şi în materie de numire şi
promovare a funcţionarilor. O decizie importantă pentru configurarea dreptului administrativ
european este Decizia Consiliului Nr. 1999/468 din iunie 1999 cu privire la stabilirea modalităţilor
de exercitare a competenţelor de execuţie conferite Comisiei.
Recomandările şi avizele nu au forţa obligatorie deoarece ele solicita numai adoptarea unei
anumite conduit de către statele comunitare.
Ele îndeplinesc un rol de apropiere a legislaţiilor naţionale, reprezentând instrumente utile
de orientare a legislaţiilor interne.
7
eur-lex.europa.eu, vizitat la data de 07.01.2021.
7
dreptul comunitar, în sensul unei uniformizări depline la nivelul drepturilor administrative
naţionale. Puterea Uniunii de a introduce o aproximare în acţiunea administrative amestecării în
procesul de stabilire şi funcţionare a Pieţei Comune.
Instrumentele de intervenţie ale Uniunii sunt limitate în genere la regulamente prin
care se realizează o aplicare directă a dreptului comunitar şi Directive cu aplicare indirectă
8
Nicolae Popa. Teoria generala a dreptului. Curs universitar,Ediţia 3. Editura C. H. Beck. Bucureşti 2008.
p166.
8
Curtea Europeana de Justiție are ca obiect fundamental asigurarea respectării dreptului
comunitar în interpretarea și aplicarea uniforma a tratatelor. Astfel, la cererea unei instituții
comunitare, a unui stat sau a unei persoane particulare interesate direct, Curtea poate să anuleze
actele Comisiei, ale Consiliului de Miniștri sau ale guvernelor naționale care ar fi incompatibile cu
Tratatele. De asemenea, Curțile Naționale de Justiție au responsabilitatea de a se asigura de punerea
în aplicare a Tratatelor UE și a legislației secundare a Comisiei Europene.
IV. CONCLUZIE
Izvoarele derivate ale dreptului Uniunii Europene reprezintă, în primul rând, emanaţia
instituţiilor europene, competente în a elabora normele juridice ale izvoarelor derivate, şi în al
doilea rând, răspunsul imediat la multitudinea relaţiilor sociale din cadrul Uniunii Europene care
intră sub incidenţa reglementărilor de drept european în rezultatul aprofundării relaţiilor dintre
statele membre.9 Ansamblul de relaţii complexe care se dezvoltă în cadrul Uniunii Europene
depăşeşte competenţa naţională a statelor membre, constituind apanajul competenţei unionale de
reglementare juridică.
Referințe bibliografice
9
Mazilu Dumitru, Integrarea europeană. Drept comunitar şi instituţii europene, Bucureşti: Editura Lumina Lex, 2007,
614 p.
9
1. Daniel Mihail Şandru. Drept comunitar. Integrare Europeană. Impactul asupra schimburilor
2. Dumitru Mazilu, Integrare europeană. Drept comunitar şi instituţii europene. Curs, ediţia a IV-a.
4. I. P. Filipescu, A. Fuerea. Drept instituţional comunitar european. Editura Actami Bucureşti, 1994;
5. Marin Voicu. Introducere in dreptul European. Editura Universul juridic. Bucureşti 2007;
6. Mazilu Dumitru, Integrarea europeană. Drept comunitar şi instituţii europene, Bucureşti: Editura
7. Nicolae Popa. Teoria generala a dreptului. Curs universitar,Ediţia 3. Editura C. H. Beck. Bucureşti
2008;
8. Victor Hugo,citat de Dumitru Mazilu, Integrare europeană. Drept comunitar şi instituţii europene.
10