Sunteți pe pagina 1din 10

UNIVERSITATEA ,,Dunărea de Jos” din GALAȚI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE, SOCIALE ȘI POLITICE


DREPT- IFR

CUPRINS
pag
I. Introducere .................................................................... 3

II. Noțiune. Scopul înfiinșării .......................................... 4


II.1. Sensul material și formal ....................................... 4-5

III. Clasificarea izvoarelor ................................................... 5-10


III.1. Izvoare scrise ........................................................ 6-9
III.2. Dreptul cutumiar ................................................... 9
III.3. Jurisprudența ca izvor de drept ............................. 9-10

IV. Concluzie ....................................................................... 10

V. Referințe bibliografice ................................................... 11

GALAȚI
2021
I. INTRODUCERE

Evoluţia continentală începand de la sfârşitul celui de al doilea razboi mondial, către o


Europă „Mare“, unită, s-a concretizat în formarea şi dezvoltarea prin aderare a altor state, a Uniunii
europene.

Acest proces a implicat numeroase transformări politice, sociale, economice şi în mod


obiectiv a generat şi transformări de ordin juridic. Dincolo de modificarea legislatiilor naţionale ale
statelor membre, în scopul armonizării continue a acestora la cerinţele actelor comunitare, a apărut
un nou drept, dreptul comunitar, care ulterior a fost denumit dreptul european.

Izvoarele dreptului european sunt reprezentate in primul rând de tratatele de instituire a


Uniunii europene, de cele modificatoare, de tratatele de aderare a statelor la Uniune, precum şi de
elemente ale dreptului fondate pe tratate. Tot ca izvor al dreptului Uniunii figurează şi jurisprudenţa
Curţii de Justiţie a Uniunii europene, dreptul intenaţional şi nu în ultimul rând principiile generale
ale dreptului, acestea doua din urmă ajutând Curtea să răspundă în acele situaţii în care prevederile
Tratatelor sau ale legislaţiei secundare sunt neclare sau eliptice.

Hotarârile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene se bucură de atributul obligativităţii


ergaomnes, ridicând astfel predecentul judiciar, specific sistemului de drept anglo-saxon, la rang de
izvor de drept şi în sistemul de drept romano-germanic.

Acest fenomen nu face decât să confirme faptul că dreptul este viu, se adaptează realitaţilor
socio-economice, iar marile familii de drept îşi împrumută reciproc caracterele specifice.

2
II. NOȚIUNE. SCOPUL ÎNFIINȚĂRII

Tratatul de la Lisabona, semnat de statele membre ale Uniunii Europene la data de 13


decembrie 2007, a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009 şi a impus o serie de modificări Tratatului
de Instituire a Comunităţii Economice Europene, devenit astfel Tratatul privind Funcţionarea
Uniunii Europene. Totodată, prin Tratatul de la Lisabona s-a instituit o personalitate juridică
consolidată pentru Uniunea Europeana, întrucât până la acest moment numai Comunitatea
Europeana se bucura de acest atribut.
Nu în ultimul rând, prin acest Tratat Carta Drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene a
dobândit aceeaşi forţă juridical,întocmai Tatatelor.

Dincolo de aceste aspecte, procesul de integrare europeana reprezintă un fenomen extrem de


complex, care se manifestă atat în plan economic, cât şi în plan juridic.

Comunitatea europeană are ca scop crearea unei uniuni economice, vamale şi monetare,
realizarea unei politici comerciale şi economice comune, precum şi obţinerea liberei circulaţii a
serviciilor, a forţei de muncă şi a capitalurilor.

Pentru a obţine aceste deziderate, a apărut în mod obiectiv dreptul european, denumit iniţial
drept comunitar.

Numeroşi teoreticieni s-au aplecat în lucrările lor asupra definiţiilor pe care le putem oferi
dreptului european. Denumit iniţial drept comunitar, acesta a fost definit ca fiind: „Ansamblul
normelor juridice prin care se consacră structurile, rolul şi funcţiile instituţiilor europene, precum şi
raporturile acestora cu instituţiile naţionale în îndeplinirea obiectivelor de progres şi dezvoltare ale
popoarelor Continentului.“1

Alţi autori susţin că: „Dreptul comunitar reprezintă ansamblul de norme juridice care impun
statelor membre reguli de urmat în vederea realizării obiectivelor pe care Comunităţile europene le
au de îndeplinit. Aceste norme sunt cuprinse în tratate sau sunt emise de instituţii, obiectul lor fiind
Comunităţile şi exercitarea competenţelor lor. Ca atare, dreptul comunitar este un drept
supranaţional care în toate situaţiile are intâietate faţă de dreptul naţional al fiecărei ţări membre.“2

II.1. SENSUL MATERIAL ȘI FORMAL


1
Victor Hugo,citat de Dumitru Mazilu, Integrare europeană. Drept comunitar şi instituţii europene. Curs, ediţia a IV
Editura Lumina Lex Bucureşti 2006, p. 24.
2
Dumitru Mazilu, Integrare europeană. Drept comunitar şi instituţii europene. Curs, ediţia a IV-a. Editura Lumina Lex
Bucureşti 2006,p. 50 
3
Noţiunea de izvor de drept, în teoria generala a dreptului, cunoaşte două acceptiuni.

Într-o prima accepţiune, sintagma izvor de drept, privită latto sensu, desemnează maniera în
care dreptul este transpus şi este adus la cunostinţa destinatarilor săi;
Stricto sensu, noţiunea presupune forma de exprimare a dreptului.

Izvoarele dreptului european reprezintă: „Modalităţi specifice prin care regulile de


conduită considerate necesare îin structurile europene devin norme de drept prin acordul
de voinţă al statelor membre“.3

În sens material, termenul desemnează factorii de configurare a dreptului, respectiv factorul


social şi factorul economic la nivel european, prezent şi comun în fiecare stat membru al Uniunii.

În sens formal, această noţiune presupune modalitatea concretă în care regulile europene
sunt materializate şi aduse la cunostinţa publică.

III. CLASIFICAREA IZVOARELOR

Curtea de Justiţie, fără a avea pretenţia realizării unei ierarhizări absolute, a stabilit o
ordonare logică a sistemului izvoarelor dreptului comunitar în funcţie de baza juridica a adaptării
lor şi de relaţia dintre ele. Sunt, astfel, enumerate următoarele izvoare:
Ø Tratatele constitutive şi cele subsecvente( dreptul primar), acordurile internaţionale
încheiate de CE;
Ø Dreptul comunitar derivat;
Ø Sursele complementare.
Se poate face de asemenea, o împărţire în surse scrise şi surse nescrise ale dreptului
comunitar. Sursele scrise cuprind, pe de o parte, sursele fundamentale, adică dreptul comunitar
primar şi dreptul comunitar conventional, şi pe de altă parte, dreptul comunitar derivat 4. Articolul
care conţine nomenclatura oficială a actelor comunitare derivate este art.249 TCE (regulament,
directivă,decizie,recomandare, aviz).

3
 Dumitru Mazilu,op. cit, p69.
4
Daniel Mihail Şandru. Drept comunitar. Integrare Europeană. Impactul asupra schimburilor comerciale europene şi
mondiale. Editura Universitară Bucureşti. 2007, p. 256.
4
III.1. IZVOARELE SCRISE

A. Dreptul comunitar originar sau primar care cuprinde tratatele constitutive ale
comunităţilor şi tratatele de modificare a acestora:
Tratatul de constituire a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului( CECO)- 18 aprilie
1951;
Tratatul de constituire a Comunităţii Economice Europene( CEE) – intrat în vigoare la 01
ianuarie 1958;
Tratatul de constituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice ( CEEA) – intrat în
vigoare la 01 ianuarie 1958;
Tratatul de fuziune, care a constituit un Consiliu şi o Comisie, unice pentru toate cele trei
Comunităţi ( 08 aprilie 1965);
Actul Unic European (intrat în vigoare la 01 iulie 1987);
Tratatul asupra Uniunii Europene , semnat la Maastricht la 07 februarie 1992 şi intrat în
vigoare la 01 noiembrie 1993;
Tratatul de la Amsterdam ( 02 octombrie1997);
Tratatul de la Nişa ( deschis spre ratificare lac26 februarie 2001);
Tratatul instituind o Constituţie pentru Europa. Tratatul de instituire a Constituţiei va intra în
vigoare la 01 noiembrie 2006, cu condiţia ca toate instrumentele de ratificare să fi fost
depuse, sau în prima zi a ce,ei de a două luni ce urmează depunerii instrumentului de
ratificare de către ultimul stat semnatar care îndeplineşte aceasta formalitate( art. IV-447
din Constituţie). La data intrării în vigoare vor fi abrogate Tratatul de instituire a Comunităţi
Europene( TCE) şi Tratatul privind Uniunea Europeană( TUE), precum şi actele şi tratatele
care le –au completat sau modificat (art. IV-437. par.1), majoritatea prevederilor din aceste
tratate fiind preluate în fapt de către Constituţie;
Tratatele de adeziune ale ţărilor care au aderat ulterior la Comunităţi;
Tratate de modificare a statutelor instituţiilor europene (de exemplu Tratatul de modificare a
statutelor Băncii Europende Investiţii( 10 iulie 1975);

Fiecare tratat contine un preambul si dispozitii preliminare (scopul incheierii tratatului),


clauze instituţionale, clauze materiale si clauze finale (modalitatea de angajare a partilor, intrarea in
vigoare si revizuirea).

5
B. Dreptul comunitar derivat (legislaţia secundară)
În conformitate cu art.189 din Tratatul de constituire a C.E.E., izvoarele derivate sunt:
regulamentul, directiva, decizia, recomandările şi avizele.5

Regulamentele sunt principalul izvoral dreptului derivat.


Regulamentele au un caracter general, forţa obligatorie şi aplicabilitate directă. Ele devin în
mod automat valide în ordinea juridical a statelor membre, fără a mai fi nevoie de măsuri speciale
ca publicarea sau incorporarea în dreptul naţional. Rolul regulamentelor e de a stabili un drept
uniform pentru toată comunitatea. Deşi neprevăzută de art.249 TCE, practica instituţiilor confirmată
de Curte a făcut o distincţie între regulamentele de bază ( drept derivat de nivelul I) şi
regulamentele administrative (drept derivat de nivelul II), de executare. Regulamentele de
executare pot fi adoptate de către Consiliu sau de către Comisie, cu abilitartea dată de acesta, şi ele
sunt subordinate, din punct de vedere al interpretării şi validităţii, regulamentului de bază faţă de
care trebuie să fie conforme. Regulamentele de executare par a fi veritabile acte administrative cu
caracter normativ.
Regulamentele de bază pot impune, de asemenea reguli obligatorii pentru
activitateaadministrativa. Aşa este de exemplu Regulamentul nr. 3664/93 privind aplicarea
interdicţiei accesului privilegiat din partea autorităţilor publice la instituţiile publice comunitatre şi
naţionale prevazutede art.104A din Tratatul Comunităţilor Europene( în prezent art.102 TCE);6

Directivele sunt acte normative de drept comunitar care stabilesc obiective sau un rezultat de
atins, lăsând la îndemână Statelor Membre alegerea mijloacelor şi formelor pe care le vor
utiliza.
Directiva se întemeiază pe împărţirea sarcinilor, pe colaborarea dintre autorităţile comunitare
şi cele naţionale. Se observă că directive reprezintă o metodă de legiferare cu douaaje: la nivelul
Uniunii se stabileşte modelul legislative( obiectivul); în a doua fază, statele member sunt obligate să
adapteze acest model la specificul dreptului naţional, în termenul fixat.
Directiva e mai flexibilă decât regulamentul, respectând particularităţile naţionale. Ea vizează
apropierea şi armonizarealegislatiilor naţionale( în timp ce regulamentul e un instrument de
uniformizare).
Dispoziţiile unei directive nu înlocuiesc automatnormele naţionale, dar impugn statelor
obligaţia de a adapta dreptul naţional la regulile Uniunii.

5
Marin Voicu. Introducere in dreptul European. Editura Universul juridic. Bucureşti 2007. p38.
6
 I. P. Filipescu, A. Fuerea. Drept instituţional comunitar european. Editura Actami Bucureşti, 1994, p. 31.
6
Directivele pot fi directive cadru şi directive de executare ( administrative). Directivele de
executare sunt adoptate de Comisie şi pun în aplicare un regulament sau directivă cadru adoptată de
Consiliu.
Deciziile reprezintă acte cu forţa obligatorie( art. 189 din Tratatul C.E.E.) pentru ceicarora le
sunt destinate, ele neavând o influenţă generală.
Decizia vizează, în mod deosebit, aplicarea prevederilor tratatelor la situaţii particulare, ea
fiind echivalentă actelor administrative individuale din dreptul intern. Decizia reprezintă un
instrument de excepţie comunitar. Se face deseori distinctive în literature de specialitate între
deciziile cu caracter comercial, referitoare la concurenţă, şi deciziile administrative, care sunt pur de
executare, fiind adoptate cu deosebire în contextual politicilor comunitare şi în materie de numire şi
promovare a funcţionarilor. O decizie importantă pentru configurarea dreptului administrativ
european este Decizia Consiliului Nr. 1999/468 din iunie 1999 cu privire la stabilirea modalităţilor
de exercitare a competenţelor de execuţie conferite Comisiei.

Recomandările şi avizele nu au forţa obligatorie deoarece ele solicita numai adoptarea unei
anumite conduit de către statele comunitare.
Ele îndeplinesc un rol de apropiere a legislaţiilor naţionale, reprezentând instrumente utile
de orientare a legislaţiilor interne.

C. Dreptul comunitar complementar (drept terţiar)


Acesta cuprinde acordurile internaţionale la care Comunitatea Europeană este parte şi
convenţiile între statele membre care creează norme uniform aplicabile pe teritoriul Uniunii
Europene.7
Acordurile între statele membre sunt de două categorii:
· acorduri care rezultă din deciziile adoptate de reprezentanţii guvernelor statelor
membre reunite în Consiliu;
· acorduri pe care însăşi tratatele prevăd.
Acordurile încheiate de Comunităţi cu terţe state sau organizaţii au ca temei juridic mai
multe dispoziţii din tratate. Astfel, Tratatul CEE, în art 111, atribuie competente referitoare la
încheierea de acorduri tarifare; art 113 atribuie competente pentru acorduri comerciale; art.238
pentru acorduri de asociere şi articolele 229-231 pentru acorduri cu organizaţii internaţionale.
Analizând toate aceste izvoare scrise ale dreptului comunitar observăm că prin nici o
dispoziţie nu se conferă Uniunii puterea de a elimina toate diferenţele dintre prevederile naţionale şi

7
 eur-lex.europa.eu, vizitat la data de 07.01.2021.
7
dreptul comunitar, în sensul unei uniformizări depline la nivelul drepturilor administrative
naţionale. Puterea Uniunii de a introduce o aproximare în acţiunea administrative amestecării în
procesul de stabilire şi funcţionare a Pieţei Comune.
Instrumentele de intervenţie ale Uniunii sunt limitate în genere la regulamente prin
care se realizează o aplicare directă a dreptului comunitar şi Directive cu aplicare indirectă

III.2. DREPTUL CUTUMIAR


Cutuma sau obiceiul constă într-o practică generală relativ îndelungată, repetată în
raporturile dintre subiectele de drept , acceptată de către acestea drept regula obligatorie în
raporturile dintre ele. Pentru ca un obicei să devină juridic( și deci izvor de drept), teoria romano-
canonica a formulat doua condiții:
• condiție obiectivă (materială),constând într-o practica veche și incontestabilă ( longa
diuturna inveterate consuetudo);
• condiție subiectivă (psihologică), în conformitate cu care regula (practica) respectivă are
caracter obligatoriu (este necesară recunoașterea în cadrul sistemului legislativ norme de
trimitere – opinion juris sive necessitates), caracter care se poate revendica sub sancțiune
juridică.
Treptat s-a adăugat a treia condiție:
• caracterul precis- conținutul obiceiului (regula de conduit prescrisa) să poată fi determinat,
să fie previzibil.
Prin urmare obiceiul sau cutuma poate fi aceptată în drept conform locuțiunii:”Consensus
omnium consuetudo pro servatur” – cu consimțământul tuturor, obiceiul sevește drept lege.
Legislația Uniunii Europene recunoaște practicile și tradițiile tărilor membre dacă nu
contravin ordinii de drept comunitare. Astfel, cu titlu de exemplu, Constituția europeană recunoaște
libertatea de a desfășură o activitate comercială în conformitate cu dreptul Uniunii și cu legislațiile
și practicile naționale (art.11-16).

III.3. JURISPRUDENȚA CA IZVOR DE DREPT


Dată fiind natura incompletă a dreptului scris, jurisdicția Curții Europene de Justiție are o
importantă deosebită mai ales în fixarea principiilor dreptului administrativ european. S-a afirmat
de multe ori că Jurisprudență CEJ a avut o contribuție decisivă la crearea dreptului administrativ
European.8

8
Nicolae Popa. Teoria generala a dreptului. Curs universitar,Ediţia 3. Editura C. H. Beck. Bucureşti 2008.
p166.
8
Curtea Europeana de Justiție are ca obiect fundamental asigurarea respectării dreptului
comunitar în interpretarea și aplicarea uniforma a tratatelor. Astfel, la cererea unei instituții
comunitare, a unui stat sau a unei persoane particulare interesate direct, Curtea poate să anuleze
actele Comisiei, ale Consiliului de Miniștri sau ale guvernelor naționale care ar fi incompatibile cu
Tratatele. De asemenea, Curțile Naționale de Justiție au responsabilitatea de a se asigura de punerea
în aplicare a Tratatelor UE și a legislației secundare a Comisiei Europene.

IV. CONCLUZIE

În ierarhia izvoarelor juridice ale dreptului Uniunii Europene, izvoarele derivate se


plasează imediat după izvoarele primare, datorită importanţei normelor pe care acestea le conţin, în
sensul că funcţia lor este de a pune în aplicare dispoziţiile de drept primar. Izvoarele derivate ale
dreptului Uniunii Europene conţin cele mai dinamice izvoare juridice din totalitatea surselor
juridice europene – izvoare primare, izvoare derivate şi izvoare complementare.

Izvoarele derivate ale dreptului Uniunii Europene reprezintă, în primul rând, emanaţia
instituţiilor europene, competente în a elabora normele juridice ale izvoarelor derivate, şi în al
doilea rând, răspunsul imediat la multitudinea relaţiilor sociale din cadrul Uniunii Europene care
intră sub incidenţa reglementărilor de drept european în rezultatul aprofundării relaţiilor dintre
statele membre.9 Ansamblul de relaţii complexe care se dezvoltă în cadrul Uniunii Europene
depăşeşte competenţa naţională a statelor membre, constituind apanajul competenţei unionale de
reglementare juridică.

Referințe bibliografice

9
Mazilu Dumitru, Integrarea europeană. Drept comunitar şi instituţii europene, Bucureşti: Editura Lumina Lex, 2007,
614 p.
9
1. Daniel Mihail Şandru. Drept comunitar. Integrare Europeană. Impactul asupra schimburilor

comerciale europene şi mondiale. Editura Universitară Bucureşti. 2007;

2. Dumitru Mazilu, Integrare europeană. Drept comunitar şi instituţii europene. Curs, ediţia a IV-a.

Editura Lumina Lex Bucureşti 2006;

3. eur-lex.europa.eu, vizitat la data de 07.01.2021;

4. I. P. Filipescu, A. Fuerea. Drept instituţional comunitar european. Editura Actami Bucureşti, 1994;

5. Marin Voicu. Introducere in dreptul European. Editura Universul juridic. Bucureşti 2007;

6. Mazilu Dumitru, Integrarea europeană. Drept comunitar şi instituţii europene, Bucureşti: Editura

Lumina Lex, 2007;

7. Nicolae Popa. Teoria generala a dreptului. Curs universitar,Ediţia 3. Editura C. H. Beck. Bucureşti

2008;

8. Victor Hugo,citat de Dumitru Mazilu, Integrare europeană. Drept comunitar şi instituţii europene.

Curs, ediţia a IV Editura Lumina Lex Bucureşti 2006.

10

S-ar putea să vă placă și