Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Tema Si Spete
Tema Si Spete
FACULTATEA DE DREPT
SPECIALIZAREA: DRPET
CENTRUL TUTORIAL MIERCUREA CIUC
REFERAT LA DISCIPLINA:
Dreptul european al afacerilor
Titlul referatului:
Libertatea de stabilire a societăților în jurisprudența CJUE
Profesor de disciplina:
Conf. univ. dr. Gina Orga Dumitriu
STUDENT:
Georgescu Alberto Mihai
Anul:IV
Dreptul de stabilire se referă la „resortisanţii unui stat membru peteritoriul altui stat
membru”, ceea ce implică atât persoanele fizice, cât şi persoanele juridice. Prezenta lucrare se
desfăşoară în cadrul limitat al societăţilor, aşadar al persoanelor juridice. De altfel, libertatea de
stabilire a societăţilor nu se referă la modalitatea de constituire a acestora. În cauza Daily Mail,
CJUE a subliniat diferenţa dintre persoanele fizice şi persoanele juridice:„spre deosebire de
persoanele fizice, societăţile sunt entităţi create în temeiul unei ordini juridice şi, în starea
actuală a dreptului comunitar, în temeiul ordinii juridice naţionale. Acestea există numai prin
diferitele legislaţii naţionale, care stabilesc constituirea şi funcţionarea acestora”.
Curtea de Justiţie a consacrat domeniul constituirii societăţilor ca fiind unul de
competenţa statelor membre.
CJUE s-a pronunţat recent, cu privire la conţinutul libertăţii de stabilire, citând şi propria
sa jurisprudenţă în materie, constatând că „menţinerea unei prezenţe permanente într-un stat
membru de către o întreprindere stabilită în alt stat membru este de natură să intre sub
incidenţa dispoziţiilor tratatului privind libertatea de stabilire, chiar dacă această prezenţă nu
a luat forma unei sucursale sau a unei agenţii, ci se exercită prin intermediul unui simplu birou
administrat, dacă este cazul, de o persoană independentă, însă care este mandatată pentru a
acţiona în permanenţă pentru această întreprindere, cum ar face o agenţie
Întrebările preliminare
Pentru a rezolva disputa, instanţa naţională a adresat următoarele întrebări preliminare Curţii de
Justiţie a Comunităţilor Europene:
(1) Se opun articolele 52 şi 58 din Tratatul CEE ca un stat membru să interzică unei
personae juridice, cu administraţia centrală şi controlul în acest stat membru, să îşi transfere,
fără consimţământ prealabil sau aprobare, administraţia centrală şi controlul într -un alt stat
membru, în una sau ambele dintre situaţiile următoare:
(a) plata impozitului pe profit sau câştiguri dobândite deja poate fi evitată
(b) prin transferul administraţiei centrale şi a controlului în alt stat membru, sunt evitate
taxe pentru care compania e exigibilă în condiţiile în care îşi păstrează reşedinţa actuală ?
(2) Conferă Directiva Consiliului 73/148/CEE unei societăţi cu administraţia centrală şi
controlul într -un stat membru, dreptul de a- şi transfera, fără consimţământ prealabil sau
aprobareadministraţia centrală şi controlul într -un alt stat membru , în condiţiile prezentate în
întrebarea (1) ? Dacă da, sunt dispoziţiile relevante aplicabile în mod direct în acest caz ?
(3) În cazul în care consimţământ ul prealabil sau aprobarea sunt necesare, are un stat
membru dreptul de a refuza acordarea aprobării pe baza motivelor prezentate în întrebarea (1) ?
(4) Ce importanţă are faptul că, în temeiul legislaţiei relevante a statului membru, nu este
necesară obţinerea unei aprobări în cazul transferului reşedinţei unei persoane fizice sau
juridice pe teritoriul altui stat membru ?
Cu privire la prima întrebare :
Prima întrebare a căutat să determine dacă articolele 52 şi 58 din Tratatul CEE îi conferă unei
companii încorporate sub legislaţia unui stat membru şi cu sediul înregistrat în acest stat, dreptul
de a-şi transfera administraţia centrală şi controlul pe teritoriul altui stat membru şi, totodată, să
stabilească dacă statul membru de srcine poate face acest drept al companiei subiect al unui
consimţământ din partea autorităţilor naţionale în cauză. Pe de o parte, solicitantul a susţinut că
articolul 58 al Tratatului conferă, în mod expres, companiilor cărora se aplică, dreptul de
stabilire în alt stat membru, similar cu drepturile conferite persoanelor naturale prin articolul 52,
iar transferul administraţiei centrale şi a
controlului unei companii pe teritoriul altui stat membru e echivalent cu stabilirea societăţii în
acel stat membru, întrucât stabilirea centrului decizional acolo implică activitate economică
reală. Pe de altă parte, Marea Britanie a susţinut că dispoziţiile Tratatului nu conferă companiilor
dreptul de a-şi transfera administraţia centrală dintr -un stat membru în altul, întrucât simpla
prezenţă a administraţiei centrale a unei societăţi pe teritoriul unui stat nu presupune neapărat o
activitate economică reală pe teritoriul statului respectiv şi, în consecinţă, nu poate fi considerată
drept stabilire conform înţelesului conferit de articolul 52 din Tratat.
Comisia a ţinut să sublinieze, în primul rând, faptul că în acel stadiu al legislaţiei
comunitare, condiţiile în care o companie îşi poate transfera administraţia centrală şi controlul
dintr-un stat membru intr-un alt stat membru, erau guvernate de legea naţională a statului în care
firma e încorporată şi cea a statului în care doreşte să se transfere, iar în cazul în care legislaţia
naţională a statelor în cauză permite acest lucru, acest drept este protejat prin articolul 52 al
Tratatului, punând accentul, totodată, pe diferenţele dintre legislaţiile comerciale naţionale în
cadrul statelor membre.
Libertatea de stabilire a societăţilor comerciale se poate exercita fie prin deschiderea
unor agenţii, sucursale sau filiale pe teritoriul unui alt stat membru, conform primului paragraf
din articolul 52, fie prin participarea la încorporarea unei societăţi comerciale în alt stat membru,
drept protejat de articolul 221 al Tratatului. Legislaţia în vigoare în Marea Britanie nu a impus
niciorestricţie şi nu a stat în calea exercitării nici unuia dintre drepturile de mai sus, acordul
Ministerului Finanţelor fiind necesar doar în cazul în care o companie doreşte să îşi transfere
administraţia central pe teritoriul altui stat, păstrându-şi, în acelaşi timp, personalitatea juridică
şi statutul de companie de
drept britanic. Luând în considerare cele de mai sus, articolele 52 şi 58 ale Tratatului CEE nu
pot fi interpretate în sensul că acestea conferă companiilor încorporate sub legislaţia unui stat
membru, dreptul de a-şi transfera administraţia centrală şi controlul pe teritoriul unui alt stat
membru, păstrând, în acelaşi timp, statutul de companii încorporate sub legislaţia primului stat
membru. Ţinând cont de răspunsul dat primei părţi a acestei întrebări, nu a fost necesară
acordarea unui răspuns pentru partea a doua a acesteia.
3. Prin decizia din 17 martie 1981, Consiliul Baroului avocaţilor din Paris a
respins cererea domnului Leonardo da Vinci, cetăţean italian, membru al Baroului
avocaţilor din Florenţa, Italia, de a fi primit în cadrul Baroului din Paris, în timp
ce îşi menţinea calitatea de membru al Baroului din Florenţa şi îşi păstra
cabinetul şi reşedinţa din statul său de origine. Cererea sa a fost respinsă
deoarece, deşi îndeplinea celelalte condiţii pentru admiterea în profesia de avocat,
nu îndeplinea cerinţa prevăzută de art. 83 din decretul 72-468. Potrivit acestei
dispoziţii naţionale, un avocat are dreptul de a se stabili profesional numai într-un
singur loc, iar acesta trebuie să se afle în raza teritorială a tribunalului la care
este înregistrat.
În absenţa unor norme europene de armonizare privin dreptul de stabilire
pentru avocaţi, prevederea din decretul francez: