Sunteți pe pagina 1din 12

Material pentru Proiectul european Cotești – Stațiune turistică

Istoricul comunei Cotești

Comuna Cotești, locul bătăliilor dintre Ștefan cel Mare și Radu cel Frumos

Comuna Cotești are în componența sa administrativ – teritorială 4 sate:


Cotești, Budești, Valea Cotești și Goleștii de Sus.
Satul Cotești include în componența sa și satul Odobasca și denumirile celor
două se trag de la întemeietorul lor – Căpitanul Stan Cotea Odobescu.
Satul Odobasca, cel mai vechi sat al comunei, a apărut în anul 1471 în
vâltoarea luptelor dintre Ștefan cel Mare, al Moldovei, și Radu cel Frumos,
domnitorul Țării Românești. O atestă Biserica cu hramul „Adormirea Maicii
Domnului” din acest sat. În altarul bisericii se găsește o masă având drept picior
rădăcina unui stejar, în care s-a tras cu săgeata atunci când s-a ales locul
construcției (la fel s-a procedat și la alegerea locului de construcție a Mănăstirii
Putna, în Moldova lui Ștefan, cu câțiva ani mai înainte). Rădăcina a rezistat atâtor
secole, iar locul în care s-a înfipt săgeata este vizibil și acum. De asemenea, pe
icoana lui Iisus Hristos de pe plafonul bisericii este menționat numele ctitorului –
Capitan Stan Cotea, și anul 1471. Același lucru este menționat și în pisania aflată
la intrarea în biserică. Chiar Marele Dicționar Geografic al lui Lahovari oferă
aceeași informație.
Conflictele dintre Ștefan cel Mare și Vlad Țepeș izbucniseră pe la 1460 în
disputa pentru dominarea gurilor Dunării și, în principal, a cetății Chilia.
Îndepărtarea lui Vlad Țepeș de pe tronul Țării Românești și înscăunarea fratelui
său, Radu cel Frumos, de către turci, au escaladat conflictele dintre cele două state
surori. În vâltoarea luptelor dintre cei doi domnitori, Radu cel Frumos pierde
cetatea Crăciuna (localizată fie la Odobești, fie la Câmpineanca) și este nevoit să
se retragă pe malul drept al Milcovului și să-și întărească apărarea pe dealurile
vecine. Astfel, el îi încredințează logofătului său, Stan Cotea, această misiune, îi
dăruiește o moșie și înființează Căpitănia de hotar. Căpitanul Stan Cotea
Odobescu și-a construit în pripă, probabil, și o cetate în arealul Taberei Cotești, și
a încercat să valorifice cât mai bine beneficiul acestor dealuri înalte, bine
împădurite: fortificații naturale, camuflaj, puncte bune de supraveghere până
departe pe Valea Siretului și chiar până spre Dunăre. Funcția de căpitan era
asimilată unui comandant de oaste. Din veniturile moșiei întreținea și un corp de
oaste de apărare a hotarului. Căpitanul avea și rol administrativ și judecătoresc pe
teritoriul Căpităniei. Căpitanul a ctitorit, în scurt timp, și Biserica Odobasca,
construită din lemn, lăcaș ce există și azi, funcțional pe aceleași temelii de
bolovani de râu. Domeniul căpitanului se întindea și dincolo de deal, până în râul
Râmna, pe actualul teritoriu al comunei Poiana Cristei, ce s-a numit Odobasca
până în 1968.
Apelativul de Odobescu al căpitanului poate fi legat de deținerea anterioară
a unui domeniu asemănător, în ținutul Odobești – Vidra (în Vidra sunt multe
familii cu numele de Cotea). Dacă inițial, Căpitanul și-a fixat așezarea pe deal, în
Odobasca, insuficiența apei, oferită doar de câteva izvoare, l-a făcut să coboare 1
km mai jos spre albia Dâlgovului, unde pânza freatică era mai aproape de
suprafață. Aici, pe o terasă înaltă a pârâului Dâlgov, și-a ridicat o reședință în stilul
culelor din locul său de baștină înconjurată de ziduri groase din bolovani de râu, ca
și temelia casei. În apropiere a construit o altă biserică.
Iată deci, Comuna Cotești, și mai ales satul Odobasca, a apărut ca o așezare
militară, cu rol de apărare a graniței. Dacă discutăm de documente scrise, cele mai
vechi datează din 1552 pentru satele Budești și Goleștii de Sus și 1580 pentru
Cotești. Până la Unirea Principatelor (1859) proprietarii de moșii din Cotești mai
dețineau vechi dregătorii legate de deservirea armatei sau a domnitorilor munteni.
Clucerul Toma Zaharia, Velhatmanul Dănilă Potop, Medelnicerul Rafailă, etc.
Urmașii Căpitanului Stan Cotea mai pot fi identificați pe aceste meleaguri până în
preajma Unirii prin acte ce țin de administrarea moșiilor sau prin întreținerea unor
biserici.
După aceea, urmașii lui Cotea, deveniți Cotescu, renunță la ultimele
proprietăți și dispar din documentele locale, dar se realizează pe alte meleaguri
până în zilele noastre. Vechea reședință, conacul și o parte din moșii trec în
proprietatea familiei Orleanu. Această familie avea să ocupe funcții importante în
ținuturile vrâncene, dar și gălățene. Au fost moșieri, intelectuali dar și importanți
oameni politici. Mihai Orleanu a deținut funcția de Președinte al Camerei
Deputaților, dar și de Primar al Municipiului Focșani. Acesta a avut două fete și
doi băieți. Prima fiică, Valentina, s-a căsătorit în 1925 cu Victor Slăvescu și au
primit ca dotă Conacul Cotești. Cea de-a doua fiică, Maria Eliza, era căsătorită cu
Alexandru Ghyka, strănepotul domnitorului Moldovei, Grigore Al. Ghyka. Maria
Eliza a avut la rândul său două fete, Ioana și Safta, mama și respectiv mătușa
actualului proprietar al conacului, Mihai Ghyka.
Nu au rămas prea multe mărturii despre familia Orleanu în Cotești, dar a
rămas un toponim – Urleanu referitor la ținutul sălbatic de la izvoarele pârâului
Cârcei sau fântâna lui Urleanu.
Prin căsătoria cu Valentina Orleanu și prin administrarea conacului din
Cotești, Victor Slăvescu avea să-și lege numele de aceste meleaguri, între anii
1925 și 1949. Victor Slăvescu, tot muscelean de origine ca și Stan Cotea, a fost o
mare personalitate a perioadei interbelice: profesor universitar la A.S.E.,
academician, om politic, ministru. În anii cât a deținut conacul l-a administrat cu
multă înțelepciune și își petrecea timp aici ori de câte ori îi permiteau numeroasele
sale îndatoriri în slujba țării. A avut grijă ca și comuna Cotești să se dezvolte și a
contribuit din plin la aceasta: construirea Dispensarului Cotești (ceea ce oamenii
numesc azi Preventoriu) alături de un alt inimos, doctorul Garabet Papazian,
Tabăra de copii Cotești, cu pavilioane de lemn, construită lângă pădure, renovarea
Bisericii „Sfinții Voievozi” și construcția frumoasei sale clopotnițe. În timpul celui
de-al doilea război mondial a construit o cantină în curtea Școlii Cotești,
administrată de Lizica Tătăranu (cea care și-a pus viața în slujba actelor
caritabile), pentru hrănirea copiilor orfani, dar și a celor săraci, un poligon de
trageri pentru instruirea tinerilor pentru apărarea patriei în acele vremuri grele, de
război.

Conacul Slăvescu a fost naționalizat în 1949 și transformat în sediul I.A.S.


Cotești. A fost un caz „fericit” pentru că, în acest fel, a putut dăinui, fără a fi
distrus precum celelalte, până după 1990 când a fost retrocedat familiei, iar în
prezent, actualul proprietar, Mihai Ghyka, se străduiește să redea frumusețea și
importanța sa de altădată. În onoarea și amintirea profesorului Victor Slăvescu,
Școala Cotești a primit numele său în 2016.
Alte familii de boieri din Cotești pe care merită să le menționăm:
Mihail, ce-și aveau conacul la Hurhuia; Mosgos, la Odobasca; Constantinescu spre
Blidari. Conacele acestora au dispărut în anii comunismului, urmașii, în mare
măsură, s-au împrăștiat prin lume, însă oamenii locului au păstrat toponimele
trecerii lor pe aceste meleaguri.
Satul Cotești a avut dintotdeauna două centre: unul civic și administrativ, pe
deal, în fața conacului, unde se găsea primăria, judecătoria (azi clădirea muzeului),
poșta, școala, biserica, căminul cultural (demolat), sediul poliției, și un centru
comercial, la câteva sute de metri mai jos, pe vale sau „în piață” cum i se spune și
azi. Nicolae Iorga a vizitat Cotești-ul în anul 1905 și îl descria astfel: „Satul
Cotești, un sat de vieri cu casele și pogoanele răspândite la înălțimi deosebite, într-
o fermecătoare neorânduială, are o frumoasă biserică și un fel de piață centrală cu
două prăvălii, (...) și case cum arareori le va fi având prin alte părți țeranul român
(...).”
Satul Cotești are o școală cu clasele I – VIII, cu un local vechi (1880) și
unul mai nou (1963), o grădiniță spațioasă, iar la Odobasca o școală cu clasele I –
IV, construită în anul 1930.
În Cotești sunt trei biserici: cea veche, din lemn, la Odobasca (1471),
Biserica parohială cu hramul „Sfinții Voievozi”, de pe deal (1760), biserica cu
hramul „Sfântul Nicolae” de pe vale (1723). Apoi, în partea de vest a satului, la
contactul cu pădurea, se află Mănăstirea Cotești, a cărei biserică are hramul
„Sfânta Treime” și a fost ctitorită în anul 1720.
Satul Budești este cel mai mare dintre satele comunei Cotești. Urmele
arheologice împing existența locuitorilor pe aceste meleaguri până în urmă cu cca
7.000 ani, insă pe bază de documente datează din 1552.
A funcționat ca o comună de sine stătătoare până în 1968, când în urma unei
reorganizări administrativ – teritoriale a fost unit cu Cotești-ul. Dacă satul Cotești
era un sat cu mari proprietăți funciare și conace înstărite, satul Budești era compus
din mici proprietari sau cel mult medii. Merită a fi menționată aici proprietatea
Nicolau, al căror conac poate fi admirat și azi în centru satului (azi aparține
familiei Simiz).
Satul Budești are o școală gimnazială ce datează din 1874, clădirea actuală
din 1964. Din 2005 poartă numele unui mare și distins geograf, Nicolae Al.
Rădulescu, urmaș al unei familii înstărite a satului care și-a făcut studiile primare
aici.
Satul Budești are o biserică cu hramul „Sfinții Voievozi”, ctitorită în anul
1844.
Satul Valea Cotești se află mai jos de satul Cotești și se compune din două
corpuri de sat: Hurhuia, la ieșirea Dâlgovului din strânsoarea dealurilor (acolo
unde pârâul depunea pietroaie care „huruiau”) și Sluți, botezat probabil după
numele lui Sulțu Anghelie, fiul Velclucerului Toma, ce aveau moșii aici.
Satul a avut o școală primară, azi închisă și are o frumoasă biserică cu
hramul „Adormirea Maicii Domnului”.
Satul Goleștii de Sus este cel mai nou, ca așezare umană, din Cotești, chiar
dacă este pomenit, alături de satul Budești, în același document din anul 1552 (ca
loc de casă și de prisacă). Numele e posibil să fie legat de cel al boierilor munteni
Golescu, Clucerul Albu Golescu, dându-și viața pentru domnitor în dramatica
bătălie de la Jiliște. Este cel mai mic sat al comunei Cotești, cu o structură stradală
grupată, tipică satelor de câmpie. A avut școală primară, azi închisă, iar biserica
datează din anul 2008.
Cotești-ul a avut o viață înfloritoare în anii comunismului. După
naționalizarea proprietăților importante din sat s-a înființat Întreprinderea Agricolă
de Stat (I.A.S.), una din cele mai mari din țară, iar sediul a fost stabilit în conacul
lui Victor Slăvescu. Avea 18 ferme ce se întindeau de la Vârteșcoiu în Nord, până
la Slobozia Bradului în Sud. În Cotești erau 10 ferme, multe cu sediul în vechi
conace boierești (acestea au și rezistat în timp). Cotești-ul e din ce în ce mai
cunoscut prin strugurii săi (exportați în multe țări), dar și prin vinuri. Se
construiește un Combinat de vinificație (1964), o secție de chimizare și un sector
mecanic. Locuitorii comunei aveau de lucru acasă, nefiind nevoie să emigreze.
Directorii acestei unități au jucat un rol foarte important în viața comunității:
Stănică Dumbravă, Horia Furtună, Mircea Dorel.
În Cotești a funcționat și Cooperativa Agricolă de Producție (C.A.P.) din
1957, cu pământul micilor fermieri din Cotești și forța lor de muncă. Sediul ei se
afla în centrul satului, lângă biserică și a fost construit în anul 1972, după unirea ei
cu C.A.P. Budești. Tot C.A.P.-ul a construit și spațioasa grădiniță de alături, la
început având și creșă.
După Revoluție a început retrocedarea terenurilor către vechii proprietari,
proces anevoios și cu numeroase imperfecțiuni. Revenirea la proprietatea privată
s-a făcut prin divizarea suprafeței agricole uneori în loturi foarte restrânse, greu de
mecanizat și chimizat și, concomitent, s-au produs modificări în structura
culturilor agricole. Dacă în primii ani era o mare cerere pe piață de struguri și vin,
au urmat ani grei de scădere drastică a acestei cereri și de explozie a costurilor cu
întreținerea viilor. Desființarea I.A.S.-ului și mai ales a Combinatului de
vinificație, ce asigurau locuri de muncă pentru o mare parte dintre cetățeni, a avut
un impact deosebit asupra vieții localității. Treptat, forța de muncă tânără a
emigrat spre diverse state europene, micii proprietari de terenuri, nemaifăcând față
costurilor, au abandonat multe vii lăsându-le pârloagă sau transformându-le în
terenuri arabile. O problemă gravă este și lipsa acută a forței de muncă, ori
întreținerea viilor cere numeroase brațe de muncă. Dificilă este și comercializarea
strugurilor și a vinului, cererea fiind din ce în ce mai mică.
În zilele noastre există câteva unități ce dispun de suprafețe viticole dar și de
crame ce activează cu greu pentru a menține brand-ul Cotești, care altădată figura
în manualele de geografie. Merită amintite aici: S.C. Dyonisos SRL, S.C. Vincon
S.A., APCOVIN, S.C. Vitisim SRL, Casa de vinuri Cotești (Nițică Ciubotaru),
PFA Sorin Bolovan, PFA Oprea Neculai, PFA Nișcoveanu Aurel, PFA Mustățea
Nicușor, PFA Florea Neculai.
Sunt apoi societăți cu profil agricol pentru culturi de grâu, porumb, soia, etc.
sau combinat cu cultura viței de vie: S.C. Ela Impex SRL, S.C. Andra Minivit
SRL, S.C. Marianes Serexim SRL, S.C. Vindagra SRL, S.C. Trademark SRL.
Cotești-ul mai dispune și de activitatea unor societăți comerciale cu profil
industrial: S.C. Metale International SRL, Cirast SRL, sau de comerț și prestări
servicii: S.C. Podgoria Cotești SRL, frumoasa pensiune – restaurant „Cerdac”,
magazine mixte, service auto, frizerie – coafură etc.
În anul 2016 Școala cu clasele I – VIII Cotești a primit numele „Victor
Slăvescu”, în onoarea marelui înaintaș ce a contribuit din plin la propășirea
localității. Cu aceeași ocazie, prof. Elena Glonț a lansat monografia comunei cu
titlul „Cotești – locul în care geografia a făcut istorie”, lucrare din care s-au
realizat aceste spicuiri informative.

PREZENTARE MONUMENTE ISTORICE DIN COMUNA COTEŞTI

Biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului din Odobasca

Biserica cu hramul
„Adormirea Maicii
Domnului” din satul
Odobasca, sat component al
Comunei Coteṣti, este cel
mai vechi monument al
comunei și totodată unul
dintre cele mai vechi lăcaṣuri
de cult din Vrancea şi este
înscrisă pe lista
monumentelor istorice din
România cu cod
Mica bisericuţă din lemn, cu o suprafaţă de numai 80 m2 se află la marginea
de sud a satului Odobasca, într-o curte veche, străjuită de câţiva tei seculari şi
putem afirma fără tăgadă că biserica este aceea care atestă de fapt apariţia satului
Odobasca dar şi a satului Coteşti. Aşa cum apare scris în Monografia comunei
Coteşti de Elena Glonţ, numele celor două sate precum şi al comunei Poiana
Cristei, care în trecut se numea tot Odobasca, se leagă de cel al căpitanului Stan
Cotea Odobescu, considerat şi ctitorul acestui lăcaş. Legenda spune că locul a fost
ales de ctitor in anul 1471. El ar fi tras cu săgeata, după cum se obişnuia în acele
timpuri, pentru a alege locul construcţiei. Săgeata s-a înfipt într-un stejar şi locul
unde s-a înfipt săgeata este vizibil şi după trecerea a mai bine de jumătate de
mileniu. Masa altarului bisericii, formată din trunchiul acestui stejar legendar a
rămas de-a lungul veacurilor până în zilele noastre ca o mărturie a faptelor vitejeşti
din trecut. În altarul bisericii, Sfânta Masă are drept picior rădăcina unui stejar. Se
ştie că şi domnitorul Ştefan cel Mare, în anul 1466 a ales în aceleaşi mod locul pe
care a ridicat biserica Mănăstirii Putna.
Pe frontispiciul bisericii gasim următoarea pisanie:”Această sfântă biserică
cu patronul «Adormirea Maicii Domnului» s-a fondat după inscripţiuni la anul
1471 de către Căpitanul Stan Cotea în zilele voievodului Radu cel Frumos şi s-a
reînoit de către poporanii cătunului Odobasca, din iniţiativa epitropului Păduroiu
în acest an, 1888 august 5”.
Însemnări despre această biserică se mai află şi în Marele Dicţionar
Geografic al lui Lahovari :«În Odobasca există o biserică cu hramul Adormirea
Maicii Domnului fondată de Stan Cotea, prefăcută in 1869 şi 1888» deţinea 6
prăjini de fâneţe şi păduri din care obţinea un venit modest de numai 150 de lei.
Într-o altă schiţă monografică din 1896 aflăm că ar fi existat în biserică o
icoană de formă dreptunghiulară, care se închidea ca o carte prin două portiţe
mobile şi în interiorul ei, pe toate feţele era scris cu litere chirilice din secolul al
XV-lea, diferite nume de ctitori şi alţi urmaşi ai ctitorilor cu familiile lor, dar care
abia se mai cunoşteau. Mai ales partea dreaptă era imposibil de descifrat, deoarece
au fost mii de guri care au sărutat aceste vechi inscripţii şi au contribuit la
ştergerea lor. Profesorul Dumitrescu afirma că oamenii din sat îşi mai aduceau
aminte de ea şi se pare ca i s-a pierdut urma in jurul anilor 1930.
Biserica nu este pictată. Catapeteasma este din lemn de tei sculptat şi pictată
în ulei, pe roşu, in sec. al XIX-lea.
Biserica are şi o clopotniţă, care a fost construită cam în aceeaşi perioadă.
Clopotniţa construită tot din lemn, făcea parte din acelaşi ansamblu fiind necesară
funcţional pentru acces şi pentru poziţionarea clopotelor în turnul ei. În anul 1937,
regele Carol al II-lea a donat un clopot de 200 kg acestei biserici, iar generalul
Costel Tătăranu a donat un clopot de 100 kg.
La intrarea în curtea bisericii, pe dreapta, se află o cruce din piatră, cu
incripţii chirilice. Crucea a fost găsită în punctul „Brazi”, aproape de drumul ce
lega în trecut Coteşti-ul de Focşani și a fost adusă de către angajaţii I.A.S. în
curtea bisericii Odobasca. Între braţele crucii este sculptată o stea realizată din
frunze de viţă de vie, iar inscripţia de pe piciorul crucii ne spune că aceasta a fost
ridicată „în zilele lui Alexandru Voievod de către robul lui Dumnezeu Teodor”.
Primaria Coteşti a alocat suma de 50.000 lei Bisericii cu hramul Adomirii
Maicii Domnului – Odobasca din Coteşti, pentru efectuarea unor studii în vederea
demarării unui proiect prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, pentru
reabilitare. Prin acest proiect s-a urmărit promovarea istoriei acestor locuri , istoria
Moldovei, potenţialul turistic al zonei, atât cel cultural legat de monumentul
istoric, cât şi cel legat de cadrul natural deosebit din zona viticolă Coteşti.
MÃNÃSTIREA COTEŞTI

Mănăstirea Coteşti este una dintre cele mai vechi mănăstiri ortodoxe din
judeţul Vrancea şi se află la marginea apuseană a satului Coteşti. Se spune că
această mănăstire ar fi fost întemeiată, conform unei tradiţii istorice, neconfirmată
de documente scrise care să o autentifice, de spătarul Cotea, boier moldovean din
vremea Sfântului Voievod Ştefan cel Mare. O regăsim pe lista monumentelor
istorice din România cu codul LMI VN-II-a-A-06504.
Actuala biserică a aşezământului monahal, având hramul „Sfânta Treime”,
numărându-se printre puţinele lăcaşuri de cult ortodox cu acest hram, ridicată de
ctitorii Avram şi Simioana în anul 1757, a trecut prin multe transformări, încât
astăzi păstrează în arhitectura ei numai o parte dintre elementele componente ale
lăcaşului de cult iniţial.
Mănăstirea a fost întemeiată în anul 1720 de către Ştefan al II-lea, Episcopul
Buzăului, în vremea primului domnitor fanariot al Ţării româneşti, Nicolae
Mavrocordat. La Coteşti a funcţionat o şcoală pentru pregătirea maicilor şi a
fetelor sărace înfiinţată de Dionisie Romano al Buzăului. Dovada existenţei
Schitului Coteşti este documentul din 12 ianurie 1757, aflat în Arhivele Statului,
privind donaţia făcută de Avram cu soţia sa Simiona prin zapisul dat în mâna
Sfinţiei Sale Neculai, preotul Schitului Coteşti.
Aflăm din Marele Dicţionar Geografic al lui Lahovari că în anul 1819
călugării ce populau Schitul Coteşti s-au mutat la Poiana Mărului, din comuna
Bisoca-Buzău. În anul 1833, ultimul stareţ al Schitului Coteşti, Dositei
Ieromonahul, a predat întraga avere a mănăstirii măicuţelor mutate aici. Deci din
anul 1833 şi până în prezent lăcaşul a funcţionat ca mănăstire de maici.
Mănăstirea Coteşti a supravieţuit multor vicisitudini, ca întreg teritoriul
acesta de la margine de ţară: războaie, cutremure, prigoniri, sărăcie, şi altele.
Aflăm că în anul 1848 a fost locuită de călugări ruşi, în urma ocupării de ruşi în
războiul lor cu ungurii. În anul 1852 erau în Mănăstire 77 de maici. Iar clopotul de
deasupra Schitului s-a făcut în anul 1859, clopot care a fost donat de către Slugerul
Cotescu, cel care a fost ales în Adunarea Constituantă după Unirea Principatelor.
În jurul anului 1900, Schitul este vizitat de marele istoric şi om politic de mai
târziu, Nicolae Iorga, care descrie frumoasa Mănăstire în lucrarea sa „Sate şi
mănăstiri”. În timpul Primului război mondial, unităţi ale armatei germane ocupă
Schitul Coteşti, introducând şi caii în biserică. După plecarea acestora preotul
Anghelescu, slujitorul mănăstirii, a scos gunoiul şi a curăţat biserica. Pe 10
februarie 1917, Schitul Coteşti este ocupat de trupe ungare timp de trei luni de
zile. Apoi au revenit trupele germane care au staţionat până la sfârşitul lunii
octombrie 1918. În timpul ocupaţiei a fost scoasă arhiva mănăstirii şi dusă în
pivniţă, unde a fost arsă. Între cele două războaie mondiale Mănăstirea cunoaşte o
perioadă de înflorire, ca şi întreaga comunitate din jur. Dar in 10 noiembrie 1940
vine un cutremur devastator care afectează şi această mănăstire. În anul 1947
biserica este renovată, dar în 1959 regimul comunist o desfiinţează, odată cu multe
alte lăcaşuri de cult din România. La ora aceea Schitul adăpostea 80 de maici şi
surori în 44 de case. Majoritatea caselor au fost dărâmate rămânând în picioare
doar 8 case care au fost locuite de un grup de măicuţe, cele mai multe vârstnice.
Abia după Revoluţie, în 1991, prin grija lui Epifanie, Arhiepiscop al Buzăului şi
Vrancei, a început restaurarea bisericii şi reintroducerea sa în circuitul religios.
În ultimii ani, la biserica acestei mănăstiri, s-au făcut importante lucrări de
consolidare, în prezent lăcaşul de cult fiind pregătit pentru restaurarea picturii.

Printre obiectele de preţ şi valoare istorică pe care le găsim la Mănăstirea


Coteşti putem enumera: Noul Testament în limba rusă de la 1816; un Epitaf cusut
cu arnici şi paiete în stil goblen de Pitarul Daniil cu soţia sa, Sultana (1852); un
Potir având în relief 4 evanghelişti, donat de către Muscalu Daniil Duţă la 1852; o
Toacă din fier de la 1842; Dveră, din timpul domnitorului Petru Şchiopu, din fire
de argint, stil goblen, reprezentând Învierea lui Hristos, piesă care se află în
Muzeul de istorie al României.
Icoana Făcătoare de minuni ce o reprezintă pe Maica Domnului cu pruncul,
numită şi „Cea Hrănitoare” care datează din anul 1865, este cea mai de preţ
comoară a mănăstirii.

BUSTUL LUI VINTILĂ I. C. BRĂTIANU

În anul 2017 s-a descoperit pe teritoriul Comunei Cotești, în imediata


apropiere a reședinței/conacului lui Mihai G. Orleanu, un bust din bronz patinat,
semnat și datat pe spate O. Han, 1931 și cu ștampila turnătoriei FABRICA V.V.
RASCANU/BUCUREȘTI.
Construcția compozițională acestei lucrări a lui Oscar Han, reputat sculptor,
intitulată Vintilă I. C. Brătianu, reflectă preocuparea esențială a sculptorului,
orientată de altfel de-a lungul întregii sale cariere artistice, în sensul reliefării
plasticității corpului uman, dar nu oricum, ci ca o chintesență materială a trăirilor
spirituale introvertite și poate induce ipoteza că a fost concepută în semn de
prețuire pentru succesorul la președinția PNL, Vintilă I.C. Brătianu, fiul lui I. C.
Brătianu și mai ales datorită funcției sale politice de prim ministru al României în
perioada 1927-1928. O altă componentă inedită este valoarea sa de unicat, fiind
unicul exemplar creat și turnat de sculptorul Oscar Han. Îngropată timp de cateva
decenii în pământ, lucrarea s-a păstrat în stare bună, existând doar ușoare alterări
ale patinei.
În concluzie, bustul lui Vintilă I. C. Brătianu, semnat Oscar Han,
descoperit în Comuna Cotești, prin conotațiile sale tematice legate de istoria
partidelor politice din România, cu referință la personalitățile liberale, prin
calitățile sale artistice de excepție, prin informațiile cu valoare documentară legate
de monografia locală, dar și prin statutul său de UNICAT, poate fi recunoscută ca
o lucrare de referință din patrimoniul sculpturii românești din perioada interbelică
și poate fi considerată o valoare din categoria TEZAUR al patrimoniului cultural
național, precum și o valoare istorică pentru Comuna Cotești.