Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava

Facultatea de Silvicultură

Proiect didactic la disciplina

Managementul Conflictelor de Mediu

Student:
Zăvoianu Cornelia
Anul IV I.D.

An universitar
2019-2020
 Este grija față de mediu o datorie individuală?

Conflictul luat în discuție, vizează dacă oamenii sunt sau nu datori să aibă grijă de mediu și dacă
ar trebui aceasta sa fie responsabilitatea individuală a membrilor societății sau a autorităților publice.
Odată cu dezvoltarea nivelului cunoștințelor la care suntem în privința cauzelor problemelor de
mediu și totodată a accesului la informație , oamenii sunt puși în postura de a avea responsabilități, fiind
atât consumatori cât și cetățeni ai acestei planete. Asemenea decizii ce privesc latura morală a societății
fac referire la poziția consumatorului care alege ce se va întâmpla cu mediul nostru în continuare prin ce
cumpără din considerente sustenabile, cât și la ce principiile cetățenilor, având libertatea totală de a
acționa în moduri care fie pot contribui la problemă, fie poate fi parte a soluției. Totuși acest
comportament are caracter voluntar, caracter discontinuu nefiind exercitată mereu, iar atitudinile diferă
foarte mult în funcție de mediul social, cultural, instituțional.
Reversul acestei responsabilități individuale pornește de la prezumția că oamenii sunt
responsabili în măsura în care cauzează problemele, de aici responsabilitatea este atribuită guvernelor și
corporațiilor de a crea o societate în care cresc oportunitățile de a acționa într-un mod ecologic. Unora
dintre indivizi ar trebui să li se atribuie o responsabilitate anticipativă și anume celor care au alternative
rezonabile, capacitate și resurse de a face ceva despre mediu, ar trebui priviți ca responsabili. Agenții
instituționali au puterea și resursele de a afecta numărul de persoane care posedă o astfel de capacitate
și resurse din această cauză, a o mare parte a responsabilității ar trebui să fie atribuită guvernelor și
corporațiilor.
Conflictul a devenit mai recurent odată cu apariția discuțiilor privitoare la încălzirea globală și cu
mobilizarea societăților civile
Conflictul luat în studiu implică grupuri cu interese diferite societățile civile pe de-o parte și
proprietarii privați de pădure, agenții economici și instituțiile silvice pe de alta.
Actorii principali implicați în conflict:
• Cetățenii, societatea civilă ce reacționează la informațiile din mediul extern;
• Oragnizațiile de mediu ca mediatori ai intereselor comunităților în fața autorității publice;
• Autoritatea publică, trasă la răspundere pentru modul gestionării resurselor prin politicile
implementate și legislație.
Actorii secundari
• Corporațiile care educă sau creează curente în ceea ce privește folosința lemnului;
• Ceilalți agenți economici care trebuie să aleagă o tabără și să-și asume un rol sau nu în educarea
și responsabilizarea cetățenilor sunt și pro, cei care văd tabloul general și conștientizează acest
lucru ca fiind necesar evoluției economiei și cei contra care constrânși fie de mediul economic și
legal unde-și desfășoara activitatea riscă să piardă prin implementări de genul acesta sau pură
indiferență, mentalitate profit driven;
• Comunitățile locale care sunt pro și văd dezvoltarea durabilă ca fiind necesară;
Actori terțiari
• Organismele internaționale pe care se pune presiunea găsirii unui compromis în ceea ce privește
modul de gestionare a pădurilor;
• Instituțiile de învățământ / cercetare care îndreptându-și atenția asupra acestor probleme,
ridică nivelul de informare în privința lor și prin cercetare pot oferi variante de a soluționa
această criză.
Devine greu de stabilit un efect direct al dreptului la un mediu echilibrat ecologic dacă lumea nu-i
cunoaște importanța. Înțelegerea modului în care percep oamenii fenomenele de mediu, implicit modul
în care se practică silvicultura românească devine crucială în înțelegerea modului cum iau decizii despre
el.
Pentru societatea civilă, conceptul de pădure care este adânc înrădăcinat în mentalul colectiv,
devine totuși subiectiv fiind influențat de propriile experiențe. Modul în care este percepută pădurea are
legătură și cu dualitatea umană anume cea de consumator de lemn și cea de membru al comunității
interesat de bunăstarea ei. Astfel cei care au experimentat vreodată un efect negativ al fie defrișărilor
(inundații, alunecări de teren etc.), fie al mediului corupt silvic sunt mult mai susceptibili la a își apăra
mediul, înclinând spre o atitudine egalitariană sau ierarhistă după caz. Un individ care a experimentat o
inundație e mult mai probabil să vadă și să ia atitudine în problema pădurilor și să blameze sistemul
corupt. La polul opus predispoziții ideologice pot determina o atitudine individualistă uneori fatalistă
care îndeamnă oamenii să adopte poziții total opuse, unde ajunge să se nege cu totul existența unei
probleme, lucru datorat amplificării scepticismului cu privire la informații , neclaritatea consecințelor
negative, a modului cum funcționează sistemului de autoreglare al pădurii sau plasarea responsabilității
integral pe instituțiile statului. E lesne de înțeles din perspectivă fatalistă de ce o bună parte din oameni
nu pot accepta rolul distrugerilor care îl au în mod colectiv, negând astfel orice fel de dovezi științifice.
Observăm astfel că societatea civilă este divizată în toate tipurile comportamentale influențată fiind atât
de propriile credințe cât și colectiv de influența culturală, socială instituțională a țării.
Organizațiile de mediu au apărut pentru a contrabalansa puterea statului în luarea deciziilor.
Fiind mai aproape de comunități și de doleanțele lor decât alte instituții și organizații și militând pentru
conceptul de comunitate și dezvoltare sustenabilă, unele îndeplinesc rolul lor este de a ridica nivelul de
conștientizare al autorităților față de nemulțumirile publice (egalitarian) și altele de a educa publicul cu
privire la modul în care se îngrijește o pădure și ce presupune recoltarea, asumându-ne și rolul de
consumatori de lemn (ierarhist), lucru absolut indispensabil în promovarea unei dezvoltări durabile.
Autoritatea publică cel de—al treilea actor primar care vrea ca modul de gestionare să fie unul
sustenabil însă uită că folosind aceleași instrumente vechi nu va obține decât aceleași rezultate. Are rolul
crucial să asigure coordonarea politicilor și să creeze un mediu stimulant și mecanisme care să facă toți
actorii să-și joace rolurile pe deplin și să interacționeze între ei, specific unei atitudini egalitarian-
ierarhist. Din păcate fațeta văzută de societatea civilă este una ce denotă un comportament
individualist.
Această interacțiune a tuturor părților implicate are motive mixte , deoarece disputanții
experimentează simultan motivația de a coopera și de a concura între ei.
Sistemele ecosistemice sunt complexe, mecanismele ce le guvernează sunt multifațetate și
schimbătoare în timp. De aceea, înțelegerea lor de către publicul larg variază depinzând de relația
cauză-efect (despădurire-acumulare Co2) care la rândul ei derivă în cea mai mare parte din cunoștințe
intuitive, lipsite de coerență științifică. Această înțelegere determină totuși opinii predicți și acțiuni
propriu zise, de aceea consider că educația este punctul de pornire în rezolvarea aceastor conflicte
printr-o cooperare optimă ce presupune compromis din partea tuturor, atât a Ong-urilor de mediu cât și
a autorităților publice și companii de profil.
Voluntariatul si responsabilizarea corporațiilor în domeniu sunt stimulatoare dar nu suficiente în
rezolvarea conflictelor. Sectorul privat, care răspunde cererii și societatea civilă care o generează au rol
fundamental în implementarea politicilor sustenabile.
Una din piedicile în mobilizarea rezolvării acestor conflicte este percepția că efectele negative de
mediu (defrișările, schimbările climatice) sunt lucruri ce se vor întâmpla în viitor implicit distanțarea
individuală de ele considerate a fi predicții nesigure, scoase social și temporal sin activitățile noastre
zilnice. Această separare vine ca rezultat al nesiguranței informațiilor, o adevărata problemă pentru
societatea de azi pe un fond politic incapabil de a oferi informații clare științifice, care ar aduce o
oarecare siguranță în adoptarea politicilor. Mentalitatea ”de clan” specifică instituțiilor statului vine la
pachet cu incapacitatea de a colecta taxele și a le redirecționa instituțiilor necesare pentru a rezolva
aceste conflicte.
Transparența informațiilor furnizate publicului larg de către autoritățile în domeniu ar porni
premisele unei relații de încredere în aceste instituții. Ex: când lumea ar știi în cazul unei exploatării
excesive, sau din contră ale unei exploatării slabe consecințele clare și predictibile, atunci membrii
comunităților vor avea tendința de a coopera în vederea păstrării unui optim al resurselor.
Un pas in această direcție ar fi, o destindere a administrațiilor silvice și implicarea acestora în
diverse activități comunitare atât cu rol educativ, mai ales în cooptarea tineretului cât și de a modifica
imaginea acestor structuri în ochii comunităților, un fel de rebranding care să schimbe preconcepțiile ce
urmăresc această instituție. Implicit încurajarea și de către personalul silvic al aceste eco-
responsabilități sociale ca fiind o inițiativă cetățenească lăudabilă.
Campanii de colaborare între toți actorii implicați pentru explicare și educarea cetățenilor
facând analogii la exemple familiare în înțelesul conceptelor mai dificile.
Polarizarea politică a părerilor despre mediu, observată la noi în țară (Partea liberală au
nuanțate păreri mult mai pro-mediu și de asumare a răului pe care îl produce omenirea decât ceilalți),
poate fi depășită sau cel puțin redusă când accentul se pune pe moralitate. (***un studiu al Universității
Yale arată ca bebelușii se nasc cu un sens înnăscut al moralității----deci la nivel macro înclinația este
pentru a face bine, trebuie doar stimulată tot prin educație). De altfel toți membrii societății pot fi uniți
sub stindardul unui crez comun, într-un mod călduros, dornic de a integra, care să rezoneze cu fiecare în
parte, pentru a stopa gestionarea deficitară a pădurii. (Corupția, sărăcia, instituțiile, dezvoltarea
tehnologică)
Creșterea nivelului de înțelegere a fenomenelor de mediu, ar îngădui cetățenilor mai ales în
calitatea de votanți sa judece mai bine politicile de mediu practicate de fiecare partid, ajutând la
dezvoltarea și adoptarea celor mai bune legi un adevarat ajutor silviculturii în alegerea politicilor de
mediu potrivite cu interesele țării.
Transparența și certitudinea informațiilor atât a celor furnizate d autorități cât și a ONG-urilor
de mediu ar putea ajuta medierea problemelor, iar un prim pas ar fi rezolvarea efectelor negative pe
plan local, apoi migrând pe spectrul național implicit global. Think globaly act localy!
Prin urmare, dezvoltarea durabilă nu poate fi realizată decât atunci când toate părțile interesate
își unesc eforturile cu această cauză vitală. Guvernele și organizațiile trebuie să lucreze împreună pentru
a aborda impactul amenințărilor specifice asupra moștenirii comune a omenirii.