Sunteți pe pagina 1din 88

Nr.

8, septembrie, 2020

Revistă cultural-literară
________________________________________________________________________________________

Revista cultural-literară “Cutezător” aparține Federației EURO EDUCATION,


organizație acreditată de UNIUNEA EUROPEANĂ

________________________________________________________________________________________
REDACȚIA:
• Director fondator: Gheorghe Bucălăete
• Director tehnic: Ioan Constantinescu Motru
• Director marketing: Alexandru-Eusebiu Ciobanu
• Redactor-șef: Lăcrimioara Iva
__________________________________________________________
CONTACT:
• Adresa: Alimpești, Nr. 88, Gorj
• Email: catalinp11@yahoo.com sau cutezator2015@gmail.com
• Telefon: 0760987321

__________________________________________________________
© Editura eParadigme

Cutezător (Online) = ISSN 2501-3033 ISSN–L 2501-3033


Povești cu tâlc din Marele Război (LV). „Arhivocaust- ul”
La cumpăna dintre lunile octombrie-noiembrie 1916, județul Gorj s-a confruntat cu
invazia armatelor Puterilor Centrale. Cum nu se așteptau, atât autoritățile locale cât și
populația au fost surprinse pe picior greșit. A urmat calea refugiului, inițial pe direcția
Craiova-Slatina-București, apoi spre Moldova.

Invazia inamică, urmată de instaurarea ocupației germano-austro-ungare, a avut efecte


nefaste atât pentru creatorii cât și pentru depozitarii de arhive. Impactul a fost teribil, mai
ales în intervalul de timp noiembrie-decembrie 1916. Mai multor entități școlare le-au
fost devastate și arse „în întregime”
arhiva. Apoi, la Tribunalul județean
Gorj „(…) soldații germani ardeau
dosarele arhivei, registrele într-o
groapă ce pregătiseră în acest scop”.
Camerele rezervate arhivei din
Judecătoria Târgu Cărbunești au fost
transformare de etapa austro-ungară în
„(…) arest pentru prizonierii români”.
La fel de sălbatic s-au comportat cotropitorii și cu arhiva Prefecturii județului Gorj, a
administrațiilor de plăși, a Primăriei orașului Târgu Jiu sau a primăriilor comunale, a
posturilor de jandarmi, bisericilor parohiale, Muzeului Gorjului etc. Documentele istorice
ne arată că inclusiv la retragerea lor, deci după capitularea din 11 Noiembrie 1918,
armata și administrația de ocupație „(…) au încărcat două căruțe de dosare – de la
Judecătoria Novaci – pe care le-au dus pe un munte unde le-au dat foc” (!).
Oare ce i-a determinat pe ocupanți să pună în aplicare acest furibund „arhivocaust”? Am
încercat să răspundem la această întrebare într-un studiu publicat recent de noi. Credem
că a fost vorba de o demonstrație de forță. Au dorit să ne umilească deoarece considerau
că poporul român și mai ales regele Ferdinand i-au trădat atunci când au trecut de partea
Antantei. Nu excludem nici ipoteza disconfortului creat de unele victorii obținute de
Armata Română în lunile septembrie-octombrie 1916, inclusiv „glorioasa” de la Podul
Jiului (14 Octombrie 1916). Din nefericire s-au răzbunat pe arhive. Practic, s-a urmărit
ștergerea trecutului nostru, implicit afectarea viitorului, prin distrugerea arhivelor.

Puteau autoritățile locale să facă mai mult în privința protejării arhivelor la momentul
1916-1918? Le putem acuza de nepăsare ori de incompetență? Părerile sunt împărțite. Tot
timpul se poate și mai bine, la fel cum tot timpul se putea și mai rău. Pornind de la
această dihotomie nu trebuie să uităm că arhivele – de pe întreg teritoriul României, nu
doar din arealul județul Gorj – merită toată recunoștința noastră. Ele sunt martorele tăcute
ale tuturor evenimentelor de la 1831 (chiar și de mai înainte) până în prezent, dar și
depozitarele bogatului tezaur arhivistic pe care îl dețin.

prof. Gabriel Sarcină


Mihaela CD, despre cartea “Focul din Noi”

Mihaela CD

Dragi prieteni,
Iată că a sosit și momentul mult așteptat! Momentul întâlnirii cu cartea: “FOCUL DIN
NOI”!
Cu mâinile tremurânde, cu ochii umeziți de emoție și cu glasul gâtuit am întâmpinat
sosirea lor! Emoțiile au fost la cote maxime, intense, chiar dacă ”Focul din Noi” este cel
de-al doilea volum al meu de ”poezii din sufletul meu pentru sufletele voastre” [motto-ul
de pe copertă] după primul meu volum”Binecuvântare și chin” care a fost publicat în
iunie 2019 și s-ar presupune că nu ar mai trebui să existe emoții, ei bine ele există și la al
doilea volum și cred că vor exista mereu!
Fiecare carte este ca un copil al nostru iar cei care scriu, înteleg și cunosc acest sentiment.
O carte este copilul tău pe care l-ai zămislit cu dragoste, l-ai visat, l-ai gândit, ai muncit
pentru el, ai sacrificat nopți, ai simțit, ai trăit fiecare secundă a creației adăugând toată
priceperea ta în mânuirea cuvintelor.
Cărtile lucioase cu parfum proaspăt de cerneală, poartă în ele o ”încărcătură” artistică și
sufletească deosebită și inedită: Un volum cu versuri de suflet în culori! Cartea ”Focul
din Noi” este rodul unei extraordinare colaborări cu bunul meu prieten artistul Mircea
Rustiuc care semnează picturile din această carte. Ideea proiectului s-a născut în vara
anului trecut și la realizarea acestei cărți s-a muncit asiduu timp de 7 luni. Între coperțile
acestei cărți veți descoperi o lume minunată a artelor care se întrepătrund în focul
creației.
Sunt sigură că vă doriți să aflați mai multe despre acest volum care ascunde ”focuri” în
interiorul său. Vă invit, dragi cititori, să vă încălziţi sufletele cu acest foc creator
extraordinar prezent în volumul „Focul din Noi“
Focul din noi
Văpăi de simţiri legate în soartă
Dragoste, dor, regrete şi împliniri
Deschisă-i azi a sufletului poartă
Să-i dăm cinste fiecărei amintiri
Cărbuni de jăratic aprins-au în noi
Credinţe, rugi, dorinte şi speranţe
Le-am degustat sau am păşit greoi
Ale lor flăcări vrut-au să ne-nalţe
Candela arde până-n ultimul ceas
Nu-i încă târziu şi nici prea devreme
Ne-nfruptăm în vâlvătăi fără popas
Trăiri flambante vin să ne recheme
Şi înfulecăm flămânzi de dorinţă
Poamele coapte a fericirii-n doi
Ne-ndestulăm cu multă iscusinţă
Că e viu şi arzător focul din noi
Îmi face o mare plăcere și o mare bucurie să răspund întrebărilor și mesajelor voastre
sosite pe diverse canale iar răspunsurile vor cuprinde lucruri interesante și dezvăluiri din
culisele acestei cărți.
1. Cum s-a născut ”Focul din Noi”? Care este povestea ei?
Mă bucur că mi-ați pus această întrebare și imi face o deosebită plăcere să îmi amintesc
despre povestea acestei cărți. Povestea ei a început printr-o colaborare artistică poezie-
pictură cu bunul meu prieten, artistul Mircea Rustiuc. Eu am fost impresionată de
frumusețea și profunzimea picturilor sale iar Mircea a fost plăcut surprins de poeziile
mele. Primele noastre colaborări poezie-pictură au fost la poeziile : ”Te chem din nou
iubire”, ”Amprenta iubirii” , ”Veghează Doamne ” , ”Romanța de la miezul nopții ” care
au fost foarte apreciate de cititori. Picturile artistului Mircea Rustiuc fiind sursa mea de
inspirație au oferit cititorului o imagistică completă a versului îmbogățit de culoarea și
finețea picturilor. Apoi au urmat ”Întâlnire cu fericirea”, ”Vis de iubire”, ”Iubire
renăscută” și multe alte colaborări. Așa s-a născut în vara anului 2019 ideea acestui
volum.
2. Cum s-ar putea descrie cartea ”Focul din Noi”?
Între coperțile sale, acest volum ascunde arderi ale procesului de creație vizual-liric,
văpăi de sentimente, trăiri înflăcărate exprimate printr-o dublă viziune artistică autor-
pictor. Cele 240 de pagini, sunt împărțite în 17 capitole care încântă ochiul și sufletul
cititorului cu poezii și minunate picturi.
3. ”Focul din Noi” este un volum de poezii de dragoste?
Nu, “Focul din Noi” nu se referă la un foc al dragostei cum s-ar putea crede, ci la focul
interior al creației care stă la baza procesului artistic. Volumul însumează poezii cu
tematică diversă printre care iubirea, dorul, tristețea, speranța, prietenia, durerea și
dragostea.Volumul “Focul din Noi” nu este un volum de poezii de dragoste în ansamblul
său dar conține și poezii de dragoste.
4.De ce a fost ales titlul ”Focul din Noi”?
Fiecare autor are propriul stil în alegerea titlurilor cărților sale. Pentru mine titlul aflat pe
coperta unei cărți reprezintă într-un fel oglinda conținutului. Dar un titlu este și un
simbol, o invitație adresată cititorului de a descoperi mesajul artistic care se află dincolo
de copertă. “Focul din Noi” reprezintă prin simbolistica sa un amalgam de trăiri,
sentimente, arderi, văpăi, licăriri și vibrații ale flăcărilor creatoare.
Vă invit dragi prieteni să descoperiți cartea ”Focul din Noi”, să vă încălzească sufletele
prin poezie și pictură! Aștept cu mare drag impresiile voastre!
Vă îmbrățișez cu drag,
Mihaela CD
Discernământ

Lasă-mă sa mușc cu discernământ mărul *


ce seacă departe de ”Tine„ si piere Cutremur
uită cum îmi pierd noaptea
vibrează pământul
număr încet să nu mă auzi
o femeie se mișcă voluptos
cum vând rugăciunile nimănui
pe plăcile tectonice
dispari ești o molimă
excitând scara Richter
urât , urât din partea mea
copiii din cerneală
nu știi ca urechea mă doare când dorm
mor atingând în cădere solul
încep să nu mai văd
clădirile tremură albindu-se
pleacă Doamne și lasă-mă singur în
copacii se aplecă la pământ plângând
întuneric
în cimitir crucile se îmbrățișează
îmi tratez singur dracii cu vitamina C
o ploaie de sânge dogorește sistemul
* nervos al solului
EREZIE după cele 35 de secunde
De ce Doamne îmi bați în geam cu revine o liniște ca de mormânt
pumnii Andrei începe sa se spele pe dinți
când „Tu,, nu mă cunoști
*
sunt și alte geamuri sparte pe care se
Pisica neagră
târăsc omizi
o poți privi după geam
gata să fie jertfite
cum roade ploaia din ochi
pentru încolțirea grânelor
cum roade din ochi aburii cafelei /perlele
cât încă nu au prins aripi
negre
ce te uiți numai la mine beat
cum umblă în jurul zidurilor turbate
îmi batjocorești cu fiecare privire
zgârie cu dinții cărămida
fiecare unghie cu mizerie
labele ei negre umblă în diavolul de
pregătită să devină gheară de pradă
chihlimbar
pentru îngerii care vor veni la mine în
uite nici el nu mai rabdă nebunia
casă
pleacă din drumul pisicii negre
afară e tot mai rece
*** lumina s-a stins
Copii aceia urlă – mai încet
trezind morții mă chinui să îi mai nasc
din buze, duhnesc dar unde e femeia
plângând a zombi
***
mâinile verzui tremură
Ei umblă pitiți prin magazin
atingând obrajii de plastic
doresc toată fericirea de după dulapuri
dinții plâng încercând sa contempleze
în spatele peretelui
suferința
umbrele se învelesc, excitate
dintr-un trup de țărână
după perdea nicotina din oase
ce vomită oasele plângerii-morților
atinge pervers urechea lipită de geam
doar brațele dor…
e atâta durere, atâta curgere, atâta secetă
„totul din jur e o criză de epilepsie”
în acest Nil ce șiruie dureri de coaste
sânii de piatră devin o povara
plăceri țesute cu acul în sânge
pentru pruncii ce se alăptează
năravuri iscodite de acasă
cu seva din siliconele mamei
nu mai înțelegi cum soarele luminează
Copiii din mine plâng în continuare
în magazinul de piatră
eu tot nu-mi găsesc liniștea

Alexandru-Eusebiu Ciobanu
Romanul „Șapte”, de Adrian Melicovici- fragment, capitolul 1

Nici măcar nu a început să îmi crească mustața și deja vreau să fiu bunic. Chiar așa.
Apropo, nu ar trebui să râdeți că spun asta doar pentru că sunt încă un copil. Abia am
trecut de 12 ani. Știți ce cadou am primit săptămâna trecută când a fost ziua mea de
naștere? O dronă. A fost momentul fericirii mele maxime. Ar fi fost bine să fie și tata
de față. Știu că mi-a privit dintre îngeri surâsul pe chip. Și bătrânul a fost la fel de
fericit. Sau poate se prefăcea, ca să nu strice bucuria nepotului. Pentru că el e un mare
prefăcut. Deseori, mincinos. Și el a primit un cadou astă-seară, deși nu aniversa nimic.
L-a lăsat bunica să se ducă la „Întrunirea bunicilor.”
În fiecare lună, cel puțin o dată, se întâlnesc toți moșii cartierului să povestească între
ei. Să inventeze fiecare ceva interesant ori să spună câte o istorie adevărată. La partea
cu imaginația și înfloritul subiectelor ori numărul mare de povești spuse, bunică-meu
excelează. De aceea ceilalți l-au poreclit ca pe un sfârșit de episod. Când nu e încă
prezent între ei sau întârzie, aproape fiecare întreabă: „Va Urma” n-a venit încă? Sau
altul: „Hei, ce se întâmplă de nu e „Va Urma” aici?”. Așa i-a rămas numele, după ce a
trecut bine de 80 de ani. Eu l-am întrebat odată câți ani are. Și el mi-a răspuns că are
un răspuns de la Petre Țuțea, cine o mai fi și ăla. Sunt doar un copil, nu am auzit de
toți. Zicea: „M-am născut într-unul din anii trecuți.” Dacă te uitai în gura lui, ai fi zis
că nimeni n-a mai fost ca el și nu a mai trecut prin atâtea grozăvii. Îmi amintesc că
atunci când aveam vreo 5 ani, îl uita Dumnezeu vorbind, aproape ascultându-se
singur. Pentru că eu adormeam așa, cu noile sale povești, cine a fost el și ce grozav s-a
descurcat în viață. Un lăudăros. Dar avea un har, așeza cuvintele de credeai că vezi un
film cu de toate unde, bineînțeles, eroul principal era el și numai el.
După seara aceasta, ceva s-a schimbat în mintea mea. Am început să îmi privesc altfel
bunicul. El n-a avut în copilărie tot ce am avut eu, mai nimic de-a gata. A muncit
pentru fiecare minut de mulțumire și împlinire. Și pentru că Profa’ ne-a spus să venim
din vacanță cu câte o poveste scrisă, de cel puțin 10 pagini, m-am gândit să scriu și
aici.
Bunicul meu nu s-a jucat niciodată ca mine pe televizor. Spunea că tatăl meu, „Copilul
pierdut”, s-a născut de sub Marele Val. Acela care a venit dinspre mare și l-a târât cu
bunica de mână în abis. Tata se născuse prin lumina ieșită din întuneric. Așa a fost
posibil să apar eu, vreo 20 de ani mai târziu. Și iată-mă aici. Credeți că am scris doar
10 pagini pentru școală? Ei bine, am scris peste 200. De fapt, 300. În toate e bunică-
meu. Tot erou, tot personaj principal, tot în centrul atenției dar niciodată doar el.
Totuși, de multă vreme doream să îi fur măcar puțin un caiet în care el scria mereu cu
ochelarii pe nas. Eram sigur că își așternea memoriile. Uite că am reușit. Încă țin în
mână caietul buclucaș. Are foile galbene și un scris nu tocmai caligrafic. Mă gândeam
că voi citi povești inventate cu dragoni, zâne, balauri și tot felul de extratereștri cu
care el, bunicul, s-a luptat de-a lungul vieții. Dacă eu am avut totul și am totul, în
schimb nu voi avea niciodată poveștile din caietul lui. Și nici ce am descoperit în ele.
Nu era doar el erou. Era toată lumea. Și mai ales, m-am convins încă o dată cum știe
să transforme din cuvinte iarba din verde în și mai verde, stelele să ți se pară nu chestii
îndepărtate ci lumini care aproape te îmbrățișează, apa de la chiuvetă să pară izvor de
munte. Că el bea cu așa poftă și sete, de îți venea să încerci și tu.
Să vă mai spun ceva: Nu sunt un copil care a ținut cu tot dinadinsul să se nască între
două lumi. Mulți dintre colegii mei de școală sunt ca mine. Alfonso, venit din Spania,
are tată spaniol și mamă din România. Francois, Tocilarul, e născut în Elveția și are
părinți francezi, naturalizați drept americani până de curând. Isabelle, e din Basarabia,
adică moldoveancă. De fapt, tot româncă. Nici nu știe altă limbă, în afară de cea
engleză. Unde m-am născut eu? În New York! Și ca să fie lista completă, uite că am și
un coleg născut din mamă româncă, de la Botoșani, cu tată italian, sosit din Palermo.
Aproape oricare dintre colegii mei, are părinți emigranți și deseori de naționalități
diferite. Suntem copiii timpului, născuți între două lumi, trăind între două lumi. Avem
totuși ceva în comun, eu și bătrânul: Dorul nestins de tata. În fine, nu din vina
vreunuia dintre noi suntem aici, ori cu rădăcini de prin toate țările.
Mie îmi place Kali. E preferata mea. O fată de culoare, sosită din Senegal. Știu sigur
că într-o zi o să mă îndrăgostesc de ea. Și atunci furia oamenilor mari, adevărații
vinovați, crescuți cu mentalitatea rasistă sau ultranaționalistă, va strica o altă posibilă
poveste de dragoste. Era să uit de Alice, noi o poreclim „Principesa”. Dansează
mereu, chiar și atunci când vine sau pleacă de la școală. Locuiește aproape așa că
patinele cu rotile îi sunt nelipsite. Ea e cu aerobicul. Știe țările planetei foarte bine, le
cunoaște capitalele. Ei bine, nu are rost să fiu modest: Aproape toți suntem copii
precoci, deștepți, capabili și ambițioși. Poate că noi suntem adevărata generație Star
Trek.
Of, m-am luat cu vorba și am uitat de bunicul. Știți ce face acum? Mai bine nu. Bine,
vă spun: Sforăie. Se petrece însă ceva funny când sforăie: De câte ori face zgomot,
începe pisica să miorlăie. Că noi avem o pisică. O cheamă Șeherezada. E mare, albă și
cu o privire de zici că îți spune povești. Tot bunicul i-a dat numele ăsta. V-am zis, e
tare moșu’. Și din seara asta îl iubesc și mai mult.
Când ești sigur că un om minte intens doar ca să pară interesant, e una. Dar când
descoperi că ți-a spus multe lucruri adevărate, ori ești dezamăgit, ori uimit. Abia de
puține zile l-am cunoscut mai bine pe bătrân și după seara aceasta, mai mult ca
niciodată. Lăsăm la o parte ce se întâmplă în momentele astea: Sforăie cu ușa deschisă
și trage vânturi. Sunt disperat. Bunica Rosa lipsește de acasă vreo 3 zile. Citește într-
una și de când mă știu o carte mare și groasă care se numește Ana Karenina. Încă nu
am fost curios să o deschid ca să văd despre ce e vorba.
Așteptați puțin, să închid ușa de la odaia bunicului. Eu îi zic odaie, ca să semene cu
copilăriile de la țară, deși e o cameră modernă. Uffa, m-a luat rău de nas.
nr.8, septembrie, 2020
Unde rămăsesem? La pisica Șeherezada? La Kali africanca? La Francois, „Tocilarul”?
Nu mai contează. Când ai 12 ani, ești copil și descoperi câte ceva mereu, tot ce ai de
făcut e să te bucuri. Însă cum spuneam la început, vreau să fiu mai repede bunic.
Pentru asta trebuie să mai cresc. Apoi să găsesc o fată bună și deșteaptă, să o invit la
dans direct, nu la hotel pe whatssap, apoi trebuie să ne căsătorim și să facem un copil
care la rândul său să facă un nepot pentru mine. Vă dați seama cât mai am de așteptat?
Ani, zeci de ani! O veșnicie! Chiar nu am atâta răbdare! Deci serios, vreau să fiu
bunic, să povestesc și să înfloresc precum bunicul. Însă fără vânturi, da? Trebuie să fiu
un bunic decent. Știți, după ce am citit niște foi din caietul ăla furat, mi-am dat seama
că bunicii și bunicuțele sunt nemuritori. Prin viața și poveștile trăite de ei sunt
nemuritori. Iar fără nemuritori ca ei, lumea aceasta s-ar sfârși. Fiecare mamaie sau
tataie e câte o poveste de viață. Toți exagerează cu ce au făcut ei când erau la vremea
lor dar niciunul nu minte când vine vorba de iubire. Eu, Tony, m-am născut abia după
ce s-au întâmplat povești incredibile de iubire și de suferință. Sunt urmașul unor
drame care și astăzi au loc în jurul nostru. Nu, nu suntem doar copiii timpului ci și ai
dramelor. Deocamdată, ne jucăm. Peste nu mult timp, vom lupta! La Întrunirea
Bunicilor, domnul Jason, le-a spus celorlalți că nepoții lor trebui să câștige Războiul
Viitorului. Am fost și eu la întâlnirea aceea, eram curios. Toți au aplaudat după ce a
vorbit demn și răgușit acel domn Jason. Inclusiv în lunile de vară, Jason Hopkins nu
renunță la fularul subțire de la gât. Oamenii mari sunt ciudați. Vecina noastră, doamna
Edith, scoate în fiecare dimineață capul pe fereastră, aruncă niște grăunțe și zice că își
cheamă copiii la masă. Adică niște porumbei care apar de nicăieri și mai apoi încep să
ciugulească prima lor masă pe cinste. Iar când trece câte un șofer cu ditamai Jeep-ul
prin preajmă, dă amenințătoare din mâini, iar acela vede niște mâini groase și
suflecate agitându-se.
Noi, copiii de aici, nu prea știm cum sunt potecile din copilăriile bunicilor. Totul e
asfaltat sau pietrificat. Pe cât de avansată pare lumea aceasta, unde suntem noi, copiii
tuturor lumilor, pe atât e de înapoiată. Așa e reieșit în mintea mea după ultimele
povești ale bunicului.
Prima pagină din caietul bătrânului are prima frază așa: „Când urgia s-a abătut asupra
sărăciei și vieții mele de tânăr nefericit, m-am trezit puternic și învingător. După ce m-
am realizat, a venit chiar înainte de Crăciun ziua unui alt sfârșit de lume, când am
făcut dragoste cu speranța și ea m-a iubit pentru a nu știu câta oară.” Mai pe la
jumătatea caietului, bunicul scria despre altcineva, nu mai era el în toate, cum fusesem
obișnuit. Între filele acelea, sute de oameni se învârteau într-o poveste încâlcită și
totuși cursivă, lesne de înțeles. Am dat la final și nu mică mi-a fost mirarea când am
văzut în loc de sfârșit o propoziție simplă: „Acesta este romanul ȘAPTE, moștenire
pentru nepotul meu.” De ce Șapte? Nu înțelegeam.
– Câte zile are săptămâna?

nr.8, septembrie, 2020


M-am întors speriat și surprins totodată. Bunicul se trezise în toiul nopții și prin
urmare m-a prins asupra faptului. Caietul secret era în mâinile mele. A repetat calm
întrebarea:
– Câte zile are săptămâna?
– Șapte, bunicule.
– Câte continente are Pământul?
– Șapte, bunicule.
– La ce oră servim cina?
– La ora 19, bunicule.
– Poți să-i spui șapte seara. Și mai poți să afli că și curcubeul e format din șapte culori,
cerul din șapte straturi, pisica are șapte vieți, chiar și Șeherezada noastră iar
gărgărițele au șapte puncte negre.
Dintr-o dată mintea mi s-a luminat și mi-am adus aminte că la ora de religie,
învățasem cum a făcut Dumnezeu lumea în șapte zile, cum a intrat Isus în Ierusalim în
a șaptea zi și peste alte șapte zile, tot duminica, El a Înviat.
Bunicul a murmurat privindu-mă:
– Zice lumea că dacă visezi cifra șapte vreodată, a doua zi îți întâlnești sufletul-
pereche. Mie mi s-a întâmplat. Am cunoscut-o pe bunică-ta. Am fost cam…nepregătit
să o întâlnesc, nu arătam prea bine. În iunie 90, mulți tineri arătau rău, bătuți de
„Armatele secunde”.
– „Armatele secunde”? Ce sunt acelea, bunicule?
M-a privit insistent și după câteva momente și-a tras un scaun ca să se așeze, fix în
fața mea.
– Ești încă prea mic. Să zicem că o să înțelegi mai bine cam peste…7 ani!
– Dar vreau să știu acum, nu pot să aștept așa mult!
Eram mirat că nu s-a supărat pe mine pentru că-i furasem caietul. Adică romanul vieții
sale. El mi-a spus încet, chemându-mă la fereastră:
– Uite, vezi colo? Întrebă el întinzând mâna spre un punct al cerului.
Nu vedeam nimic, era înnorat afară. Ba chiar tuna și fulgera. Dar el a deschis fereastra
larg, rostind:
– Acolo sunt Pleiadele, stele-surori cu mama lor. Și sunt 7.
Se întoarse spre mine, punându-mi palma imensă peste creștetul capului:

nr.8, septembrie, 2020


– Vrei să afli? 7 ani trec repede, ai să vezi.
Dispăru vreo 2 minute și când a intrat în camera mea, avea la subraț un teanc de cărți.
7 la număr. Începu să le arunce direct pe pat, prezentând-o pe fiecare în parte:
– Asta e Biblia, Vechiul și Noul Testament. Asta e scrisă de Emil Cioran și astalaltă
de Mircea Eliade. Aici ai „Moromeții”, al lui Marin Preda. Uite-l și pe Martin Eden.
Jack London nu s-a lăsat.
– Colț Alb, Colț Alb, am strigat atunci bucuros. El a scris.
– Pe ăsta o să îl înțelegi mai greu, a murit nefericit în Franța. Emil Cioran. Sau poate a
murit fericit, Dumnezeu mai știe…și uite și pe cel care ne-a făcut idioți: Petre Țuțea.
Eu zic să începi cu Martin Eden, mai ușor pentru tine. O poveste a voinței și ambiției
dintr-un alt timp. Nu o să pricepi mare lucru, am zis că ești mic dar nu prost. Până
termini colegiul, vei fi pregătit. Acum, degeaba mi-ai șterpelit însemnările, hoțoman
mic ce ești. Începi să te desparți de propria ta nevinovăție. Adică furi! Deja nu ceri
voie! Degeaba crezi că ai dreptul să știi dacă nu înveți cum să afli. Și când o să te
întâlnești tu cu tine însuți, vei fi deja bunic, așa ca mine. Fără școală, muncă și multă
răbdare, nu vei înțelege nimic.
Nu mai știu ce a spus bunicul, pentru că m-a luat somnul acolo, între cărțuliile alea. Și
nu mai știu nici cum au trecut alți 7 ani. Însă acum, mă simt pregătit să vă spun și
vouă povestea din caietul acela mare plin de povești adevărate și mai ales de
mâzgălituri. Bunicul trăiește și astăzi, la fel de vorbăreț. Atâta doar că la „Întrunirea
bunicilor” au rămas mai puțini. Domnul Jason cu fularul, a murit în parc, în timp ce
privea sprijinit de baston, lacul. Doamna Edith e mai bătrână și porumbeii sunt acolo,
ciugulind voioși deodată cu sosirea fiecărei noi dimineți. Iar eu îl ascult pe bunicul, în
aproape fiecare weekend. Ultima oară a spus o poveste inventată. Adică episodul acela
în care el alerga cu barca după „Lebăda Albastră” și izbutea să o atingă iar când se
întâmpla asta, dispărea. Și el se trezea la mal, cu barca lui cu tot, fără să dea din vâsle.
Eu am văzut până acum doar lebede albe. Dar albastre? Hm, bunicule, hai să lăsăm
închipuirile și magia. Mai bine să povestim lumii despre caietul tău. Despre povestea
ta și a celorlalți. Despre cum s-a luptat fiecare cu lumile unde s-a dus. Ah, era să uit!
Știți ale cui povești mi le-a citit bunicul încă de când mă duceam la grădiniță? Ale
unui alt moșuleț, care și astăzi încântă lumea cu „Zgribulitele” lui: Lică Barbu. Și
adevărat vă spun că și astăzi trăiește, mereu izbutind să descrețească frunți. Să lăsăm,
pe moment. Prima pagină din „Șapte” al bunicului începe în forță, cu o istorie
adevărată: Istoria Marelui Val și a Supraviețuirii. Deasupra, câteva gânduri de început,
probabil așternute ca un fel de introducere în ceea ce urma să aflu eu și ceea ce și-a
amintit el: „Nimeni nu a reușit să îmi fure vreodată amintirile frumoase. Nici măcar
ființele care le-au trăit împreună cu mine. Uneori renaștem din lacrimi, durere,
suferință. Alteori, surâdem deodată cu sosirea fiecărui răsărit. Fiecare dintre noi avem
precum curcubeul vieții, splendoarea noastră interioară. Aceea ne va ajuta să trăim,
nr.8, septembrie, 2020
întotdeauna.”
Era în vacanță atunci, cu bunica. Amândoi, tineri. Se căsătoriseră sub jurămând sacru
chiar între flăcările unui septembrie de pomină. Pe bunicul meu îl cheamă tot Antonio.
La 31 de ani, își ținea soția la
piept, pe o plajă aflată aproape la
capătul pământului.
De nicăieri, apăruse un val imens,
care se vedea sosind cu repeziciune
dinspre larg.
Nimeni nu a mai avut timp să
reacționeze. Antonio și Rosa au
fost acoperiți de apele învolburate,
împreună și se părea că pentru
totdeauna.
Însă ei au crezut în Marea Salvare.
Nu erau mari amatori de biserici,
nu mergeau duminica la slujbă dar
erau conștienți de ce spusese Țuțea,
din care abia citisem și eu: Omul
devine irațional fără credință, se
îndreaptă spre nicăieri!”

(Roman în lucru. Drepturile de autor sunt rezervate)


de Adrian Melicovici

nr.8, septembrie, 2020


Călătorie în timp, prin vers

Ploaie în amintiri

Picături de ploaie, picături din viața mea,


Nostalgie şi tristețe, au venit spre casa mea...
Picături din cer, grațios căzând,
Este dansul lor firesc,
Şi se duc, se duc încet, picurând în ritm năuc..
Luând cu ele amintiri, vise, gânduri, împliniri..
Este ploaia ce vesteşte,
Curcubeul minunat,
Picătura ce sfințeşte,
Lumea veche ce-am visat...

*
Fără iubire

Acolo unde nu ajunge lumina,


E rece, trist și fără sens,
Acolo unde nu există empatie, e un vid imens,
Acolo unde nu este pace și iubire,
E un gol intens în suflet şi-n trăire..
Acolo unde nu este compasiune,
Nu este milă, nu este nici misiune,
Acolo unde nu este credință,
Nu-i har, nici bună cuviință.
Nu-i viață, nu-i nimic împrejur,
E doar o formă fără fond și fără de contur!

nr.8, septembrie, 2020


*
Călătorie în timp, prin vers

Mi-aş dori curaj pentru călătorit în spațiu-timp, în propriul univers,


Cu viteza imaginației şi bucuria călătoriei temerare prin vers,
Să văd norii alburii, plini de rouă şi de soare,
Să admir cu nesaţ curcubeul gingaş, din zare..
Să opresc Timpul pentru o clipă..
Sã-i dedic o poezie..poate uită de noi, cei muritori,
cine ştie..
Timpule, timpule,
Hoț de vise şi de flori,
Furi din ani..ne dai fiori!
O, Timp, cât ai mers prin al tău univers?!
De câți ani lumea o străbați?
Cât colb risipeşti
Ca lumina să-întâlneşti?!
Tu duci poveri de fapte şi de gânduri,
Şi multe vise, ascunse-n crânguri..
Mijeşte-n gându-mi o speranță..
Ce rupe tacerea din mine..
E ruga ce din suflet îmi vine..
De cât timp te-am aşteptat
Sa îți spun cu dor al meu oftat..
Lasa-ne să existăm fără ore şi minute...
Să creem un Univers
Unde Luna să ne-sărute,
Să iubim, bucurie răspândim,
nr.8, septembrie, 2020
Voia Sorții împlinim!
Viața-i mai frumoasă aşa,
Fără timp şi limitări,
Într-o eră de căutări..
Şi iubirea de-o nutreşti,
Visul ți-l înfăptuieşti,
Timpul Tu în loc opreşti!
Etern în viața noastră..pentru o clipă,
Bolți de lumi se miră,
Unind inimi prin emoție şi lumină...
Vezi Timpule..şi la Om există o vibrație divină!

Nicole Livia Petculescu

nr.8, septembrie, 2020


Cap în apus

Ion Iancu Lefter (n.28 septembrie 1940 Gura Albești, județul Vaslui, d. 1 martie 1990, Vaslui).

Poezii și fotografii publicate cu acordul doamnei Elvira Lefter, soția regretatului și marelui poet.

*
Pui de zbor

Iubito, când va fi să mor


în cuibul unui pui de zbor
catapeteasma clipei pure
va fi un freamăt de pădure...
S-or stinge-n ea culori spectrale
țâșnind din lacrimile tale
ca-n visele unor drogați
nr.8, septembrie, 2020
care trăiesc înaripați ...
Stins, cuibul meu de pui de zbor
va fi un curcubeu sonor
cu capetele-nfipte-n mare
pe-acolo, unde nu se moare ...
Undirea valurilor, lină,
și țărmurile ce se-nchină
vor fi, desigur, veșnicia
ce-ncoronează Poezia !

*
Cap în apus

Acum, când nu mai am nimic de spus


mi se îngroapă capul în apus
precum un astru explodând în mare
cutremurând pământu-n depărtare.
În preajma lui doar tu să mai rămâi
și-această moarte să n-o mai amâi,
va fi ușoară trecerea-ntr-un vis
pe care, încă, nu ți l-am descris.
Vor răsări, din valuri, curcubeie
și-n spectrul lor o singură femeie
cu nume sfânt de Ciocârlie-Lie
împărățind a mea împărăție ...
Apusul meu - un clopot în genune
prin fruntea ta va mai putea să tune
catapeteasma lumii să se spargă

nr.8, septembrie, 2020


spre-a ști ce mult mi-ai fost tu, mie, dragă ...

*
Răsărit de soare

Unde-ți zâmbește soarele, acum,


în zori regali de purpură și rouă ?
Sunt, azi, o depărtare-n nori de fum
ori, poate-un început de eră nouă ...
Copaci imenși îmi cresc din subțiori
de parcă-s codru vălurind în ploaie,
nu pot uita că-n sunet de viori
ființa ta pe trunchi mi se îndoaie ...
Aceleași raze crude îmi lovesc
lumina verde-a ochilor de vară,
sunt epicentrul iadului dantesc
când clipele, pe ceasuri, vor să moară ...
Și lungi sunt clipele că nu te-ajung
în munții tăi amirosind a zadă,
prin depărtări cu fruntea vin să plâng
și las din trup o lacrimă să-mi cadă ...

nr.8, septembrie, 2020


Mihaela CD, despre cartea “Focul din Noi”

Dragi prieteni,
Iată că a sosit și momentul mult așteptat! Momentul întâlnirii cu cartea: “FOCUL
DIN NOI”!
Cu mâinile tremurânde, cu ochii umeziți de emoție și cu glasul gâtuit am întâmpinat
sosirea lor! Emoțiile au fost la cote maxime, intense, chiar dacă ”Focul din Noi” este
cel de-al doilea volum al meu de ”poezii din sufletul meu pentru sufletele voastre”
[motto-ul de pe copertă] după primul meu volum”Binecuvântare și chin” care a fost
publicat în iunie 2019 și s-ar presupune că nu ar mai trebui să existe emoții, ei bine ele
există și la al doilea volum și cred că vor exista mereu!
Fiecare carte este ca un copil al nostru iar cei care scriu, înteleg și cunosc acest
sentiment. O carte este copilul tău pe care l-ai zămislit cu dragoste, l-ai visat, l-ai
gândit, ai muncit pentru el, ai sacrificat nopți, ai simțit, ai trăit fiecare secundă a
creației adăugând toată priceperea ta în mânuirea cuvintelor.
Cărtile lucioase cu parfum proaspăt de cerneală, poartă în ele o ”încărcătură” artistică
și sufletească deosebită și inedită: Un volum cu versuri de suflet în culori! Cartea
”Focul din Noi” este rodul unei extraordinare colaborări cu bunul meu prieten artistul
Mircea Rustiuc care semnează picturile din această carte. Ideea proiectului s-a născut
în vara anului trecut și la realizarea acestei cărți s-a muncit asiduu timp de 7 luni. Între
coperțile acestei cărți veți descoperi o lume minunată a artelor care se întrepătrund în
focul creației.
nr.8, septembrie, 2020
Sunt sigură că vă doriți să aflați mai multe despre acest volum care ascunde ”focuri”
în interiorul său. Vă invit, dragi cititori, să vă încălziţi sufletele cu acest foc creator
extraordinar prezent în volumul „Focul din Noi“
Focul din noi
Văpăi de simţiri legate în soartă
Dragoste, dor, regrete şi împliniri
Deschisă-i azi a sufletului poartă
Să-i dăm cinste fiecărei amintiri
Cărbuni de jăratic aprins-au în noi
Credinţe, rugi, dorinte şi speranţe
Le-am degustat sau am păşit greoi
Ale lor flăcări vrut-au să ne-nalţe
Candela arde până-n ultimul ceas
Nu-i încă târziu şi nici prea devreme
Ne-nfruptăm în vâlvătăi fără popas
Trăiri flambante vin să ne recheme
Şi înfulecăm flămânzi de dorinţă
Poamele coapte a fericirii-n doi
Ne-ndestulăm cu multă iscusinţă
Că e viu şi arzător focul din noi
Îmi face o mare plăcere și o mare bucurie să răspund întrebărilor și mesajelor voastre
sosite pe diverse canale iar răspunsurile vor cuprinde lucruri interesante și dezvăluiri
din culisele acestei cărți.
1. Cum s-a născut ”Focul din Noi”? Care este povestea ei?
Mă bucur că mi-ați pus această întrebare și imi face o deosebită plăcere să îmi
amintesc despre povestea acestei cărți. Povestea ei a început printr-o colaborare
artistică poezie-pictură cu bunul meu prieten, artistul Mircea Rustiuc. Eu am fost
impresionată de frumusețea și profunzimea picturilor sale iar Mircea a fost plăcut
surprins de poeziile mele. Primele noastre colaborări poezie-pictură au fost la poeziile
: ”Te chem din nou iubire”, ”Amprenta iubirii” , ”Veghează Doamne ” , ”Romanța de
la miezul nopții ” care au fost foarte apreciate de cititori. Picturile artistului Mircea
Rustiuc fiind sursa mea de inspirație au oferit cititorului o imagistică completă a
versului îmbogățit de culoarea și finețea picturilor. Apoi au urmat ”Întâlnire cu fericirea”,

nr.8, septembrie, 2020


”Vis de iubire”,
”Iubire renăscută” și multe alte colaborări. Așa s-a născut în vara anului
2019 ideea acestui volum.
2. Cum s-ar putea descrie cartea ”Focul din Noi”?
Între coperțile sale, acest volum ascunde arderi ale procesului de creație vizual-liric,
văpăi de sentimente, trăiri înflăcărate exprimate printr-o dublă viziune artistică autor-
pictor. Cele 240 de pagini, sunt împărțite în 17 capitole care încântă ochiul și sufletul
cititorului cu poezii și minunate picturi.
3. ”Focul din Noi” este un volum de poezii de dragoste?
Nu, “Focul din Noi” nu se referă la un foc al dragostei cum s-ar putea crede, ci la
focul interior al creației care stă la baza procesului artistic. Volumul însumează poezii
cu tematică diversă printre care iubirea, dorul, tristețea, speranța, prietenia, durerea și
dragostea.Volumul “Focul din Noi” nu este un volum de poezii de dragoste în
ansamblul său dar conține și poezii de dragoste.
4.De ce a fost ales titlul ”Focul din Noi”?
Fiecare autor are propriul stil în alegerea titlurilor cărților sale. Pentru mine titlul aflat
pe coperta unei cărți reprezintă într-un fel oglinda conținutului. Dar un titlu este și un
simbol, o invitație adresată cititorului de a descoperi mesajul artistic care se află
dincolo de copertă. “Focul din Noi” reprezintă prin simbolistica sa un amalgam de
trăiri, sentimente, arderi, văpăi, licăriri și vibrații ale flăcărilor creatoare.
Vă invit dragi prieteni să descoperiți cartea ”Focul din Noi”, să vă încălzească
sufletele prin poezie și pictură! Aștept cu mare drag impresiile voastre!
Vă îmbrățișez cu drag,
Mihaela CD

nr.8, septembrie, 2020


În oglindă

1 Fă-ți timp pentru durere și nu fugi de


FĂ-ȚI TIMP ea,
Fă-ți timp de rugăciune căci ea te va
Fă-ți timp acum și astăzi să afli cine ești
salva.
Și orice ar fi în tine…la fel să te iubești
Fă-ți timp să-ți dai iubire, apoi s-o Fă-ți timp pentru iertare și nu te judeca
dăruiești Când simți o slăbiciune…ea e puterea
Căci mare-i bucuria când, dăruind, ta.
primești. Fă-ți timp acum, și astăzi, în suflet să-ți
privești…
Fă-ți timp pentru blândețe și pentru
Acolo întotdeauna va fi tot ce iubești!
duioșie,
O mare de lumină tot sufletul să-ți fie. 2
Fă-ți timp să ții în brațe, să râzi la DESPRE DOR
sărutări,
De dor de tine astăzi văd iarba răsărind
Să mângâi cu tandrețe, să plângi la-
Și lumea toată-n brațe aș vrea să o
mbrățișări.
cuprind.
Fă-ți timp pentru un prieten și pentru Că poate așa m-ai strânge în caldă-
oameni dragi mbrățișare
Fă-ți timp să-ți vezi părinții, să le mai Și mugurii din mine s-ar transforma în
spui ce faci. floare.
Fă-ți timp s-auzi în tine doar glasuri de
Mi-e dor de tine astăzi ca ploii de izvor,
copii,
Ca vântului ce adie s-ajungă sus, la nori
Să nu gândești la mâine… ci doar acum
Și atinge dulce cerul și poate că așa
să fii.
Un strop de ploaie caldă pe gene-mi va
Fă-ți timp să fugi de lume, desculț, în cădea.
câmp de flori,
Mi-e dor de tine astăzi, cu dor să te
Să stai sub cerul liber, cu ochii sus… la
respir,
nori.
Și să-ți trimit din mine miros de
Fă-ți timp să scrii în stele, apoi să
trandafiri
recitești,
Și tu să vii spre mine cu flori de liliac,
Să cauți printre ele ceva ce mai iubești.
Să ne-mbătăm pe viață de atâta dor și
Fă-ți timp s-asculți un cântec cu sufletul drag.
deschis,
De dor de tine astăzi văd stele
Să retrăiești povestea, să-ți împlinești
strălucind
un vis.
nr.8, septembrie, 2020
Și țin în palme luna, ca să te văd Să scriu, să mă joc, să cer, să primesc,
venind. Să plâng, să aștept, să-nțeleg, să
Cu mâna-ntinsă astăzi din cer îți dau o greșesc,
stea Să zburd, să mă bucur, să visez și să
Și cu cealaltă, luna, o pun în palma ta. cânt,
Să-mi fac rai din toate, aici, pe pământ.
De dor de tine astăzi beau aerul, visând
Și fluturi zboară liberi în cer și pe Să pun strop de suflet în minte, aș vrea,
pământ. S-am tălpile arse, dar lumină de stea.
Te-aș prinde într-o suflare și nu te-aș Asemenea salciei să mă plec la pământ
mai lăsa, Și-apoi să mă-ndrept și să aflu ce sunt.
Căci tot ce-nseamnă viață e chiar
Și-ncet, cu iubire, să pot scrie povești
suflarea ta.
Cu oameni, și locuri, și clipe cerești
3 Și-apoi, în oglindă, când iar voi privi
ÎN OGLINDĂ Viața mea toată ce dragă-mi va fi!
Mă uit în oglindă și-mi trece prin gând
Cum anii s-au dus ca un foșnet de vânt.
Se vede apusul, dar mai ieri am pornit
Cu soarele-n față, din cald răsărit.
Și dacă i-aș cere vieții ceva…
Aș vrea să mai fiu mică și timpul să
stea,
Să văd frumusețea prin ochi de copil,
Să râd cu uimire, să uit să respir.
Cristina Pop

nr.8, septembrie, 2020


România, trezește-te!

Este inadmisibil ca un absolvent de facultate integralist, care și-a susținut licența și a


luat 10, ca un masterand, care a fost bursier pe tot parcursul programului masteral în
limba engleză, care probabil va lua tot 10 la susținerea disertației, care a avut și are
nenumărate activități (voluntariat/cu contract de muncă) de ceva ani să NU POATĂ
să-și găsească un loc de muncă.
Este vorba despre mine, da. Să mai menționez că sunt scriitor, am făcut și teatru, am
fondat și o revistă de artă, literatură și știință, am colaborat cu altă revistă online, cu
Primăria Sectorului 1 pentru un proiect uriaș, am lucrat în „sales”? Deci n-am stat
degeaba și aștept serviciul visurilor mele.
Îmi propun să fac și doctoratul. Și dacă și după anii de doctorat nu voi putea lucra
decât într-un call center, în vreun hypermarket, vânzător de plușuri sau alte joburi de
acest tip? Te lovești, ca student, indiferent de ciclul în care te afli, că nu ai suficientă
experiență, poate. Păi cum să ai ani de experiență pentru un job satisfăcător, meritoriu
și conform cu capabilitățile tale și anii de studiu când nu te bagă nimeni în seamă
decât la joburile menționate mai sus?
Mi se pare inadmisibil ca un simplu angajat într-un centru comercial care nu are nici
măcar bac să aibă salariu mai mare decât un student, indiferent ce ar studia. Nu există
scuze, nu există motive. România nu știe să aibă grijă de tinerii ei, dar toate partidele
vor voturi și se bazează pe tineri în strategiile lor. Sigur, unii sunt privilegiați, dar
restul? Ar fi așa simplu să mă mut în altă țară, când nimeni nu îți acordă o șansă reală.
Ce faceți, guvernanților? Că oricine a fost la guvernare, indiferent de culoare și
ideologie nu a făcut NIMIC pentru tineri. Muncești 12-20 de ani în săli de curs și
înveți ca să fii pregătit pentru o carieră de succes, dar ce să vezi? Dacă nu ai
pile/rude/recomandări nu poți avea nimic din ceea ce-ți dorești.
Niciun partid și absolut nimeni nu a fost și nu este în stare să ofere studenților la
capătul ciclului de învățământ un job din oficiu în domeniul în care au studiat. De ce
ne mai mirăm că pleacă tinerii din România? Ar trebui să ne mirăm de cei care refuză
să plece, pare ceva mai halucinant, o himeră.
Da, vreau să mai petrec încă trei ani și la doctorat. Să învăț. Aș vrea să devin profesor
universitar, chiar dacă ar fi mult de muncă, dar ar fi incomparabil mai puțin față de

nr.8, septembrie, 2020


munca pe care o depun scriind aceste rânduri. Fiindcă sunt șomer de mai bine de
jumătate de an. Iar în tot acest timp, nimic bun la orizont.
Măcar dacă studenții ar fi primit bursele și pe perioada vacanței de vară, având în
vedere că părinții acestora au, în cea mai mare parte, salariile diminuate. Și culmea,
ratele să știți că nu scad și ele. Sunt tot atâtea. Trebuie să facem ceva și pentru
studenți, mai lăsați naibii pensiile parlamentarilor. Nu vă mai ajunge? Ho!
Vreau să învăț și să dau ce-i mai bun și poate de azi în douăzeci de ani voi ajunge și
prim-ministru sau măcar ministru și o să facem atunci să fie lucrurile așa cum ar
trebui. Ne-am săturat cu toții de corupție, indolență, incompetență instituțională, lipsă
de expertiză în funcțiile de conducere ale țării, dar suntem pasivi.
Acum că mi-am încheiat manifestul, mă pot angaja și eu undeva? Mulțumesc.
Robert Udrea

nr.8, septembrie, 2020


Timpul regăsirii În candele cu mir și cu tămâie
Credință, dor și vis -aceasta-i ie!
2
1
Timpul regăsirii
Cântecul iei
Ard în noi tăcerile adunate în timp
Ie străveche, leagăn de iubire,
Rămân în scrum amintirile cuvintelor
În șiruri de mărgele duci spre mâine
nerostite
Legendele eroilor ce-au fost
Nu se sting
Apărători de țară și de port.
Fumegă încă într-un ecou al
Ți-au prins străbunele în fir brodat
dezamăgirilor
Râuri de demnitate și curaj.
Azi e târziu să le mai scriem pe
Iubirea au cusut-o în mărgele
portativul timpului
S-o moștenească fiicele prin vreme.
Sau poate
Ți-au strecurat credința printre fluturi
Glasul tău sau gândul meu încă le mai
Și-n hărnicie te-au croit. Din bucium
pot readuce la viață
Sunau bunicii mândri că te poartă,
Pierduți pe drumul cenușii, în noi
Stăpâni peste ogoare și pe soartă.
Iubirea fumegă
Te-au scris poem cu albastrul plâns din
E timpul pentru regăsiri, pentru iertări
cer
și pentru începuturi
Strămoșii și cu galben de spic greu,
S-a întunecat cerul de cât fum s-a
Cu roșul sângelui ce a scăldat
ridicat din regretele aprinse
Câmpiile ce borangic ți-au dat.
Și din remușcări
În râu de munte mândră te-au spălat
Să nu lăsăm totuși timpul să decidă
ȘI-n adieri de cetini te-au uscat
soarta
Și te-au cusut cu mâini bătătorite,
Cuvintelor ce încă nu s-au născut
Cu fluturi te-au brodat și flori de munte
În noi
ȘI te-au lăsat prin veacuri moștenire
Să le amintești urmașilor că-n tine, 3
Sunt pagini de istorie, curaj, Fragil
Tradiții, ca în ele să ne îmbraci! Dimineața a devenit tot mai fragilă,
Iar eu, urmașa dacilor străbuni, Coboară încet treapta visului către ziuă.
În fața frumuseții mă înclin Îi sângerează timpul care îi bate în piept
Și port, legendă în borangic legată, Când repede spre amurg, când către
Ia de la bunica mea lăsată! zori prea încet.
_________________________ Se rătăcește viața prin trupul despuiat
Șiraguri de istorie pe pânză, de frunze,
Miracole ce țin în noi aprinsă
Prin mâinile lui mâine cad stropii în timp ce-n pumnii strânși, se ascund și
acestei zile. pier, fragile…
Ce dimineață vie se cațără spre noapte
Neînțelegând că drumul duce direct
spre moarte!
O prea fragilă ață, din ghemul tors de
viața,
Se despletește amurguri și se împletește
în creangă.
Contur înmugurit de clipe, prea fragilă
stă floarea acestei zile! Va înflori și
mâine?
Făptură încondeiată în palide veșminte,
Tu clipă adormită pe ramurile aprinse,
Fragilă nestemată pe pieptul acestui
timp!
Din mâine, deșirat cad clipele în
plâns…
Se pierd apoi în lacrimi și-n urmă
numai dor
Ileana Vlădușel
Și o rană, ascunde timpul de ochiul
muritor
Și amăgitor în vise atrage alte zile

nr.8, septembrie, 2020


Claudiu Dumitrache este un “simbol pentru viitorul creației
intelectuale”, afirmă Președintele Academiei Române

După ce a fost omologat de Cartea Recordurilor din România pentru stabilirea


recordului de “cel mai tânăr autor de autobiografie” în urma publicării cărții “20” din
anul 2019, Președintele Academiei Române Ioan Aurel Pop, a trimis un laudațio
pentru Claudiu:
“Să-ți publici cartea biografică la doua decenii de viață este pentru mine un semn de
mare speranță.
Claudiu Dumitrache este un simbol pentru viitorul creației intelectuale care nu trebuie
sa moară niciodată, oricât de digitalizați am deveni. Iar faptul că îmbină literatura cu
muzica, e un semn foarte bun pentru muze, care ne vin de la vechii greci. Omul este o
ființă capabilă de creație intelectuală, singura, de altminteri, iar Claudiu ilustrează
acest lucru.
“ De asemenea, și cercetătorul științific, doctor în știinte medicale și director al
companiei Romvac –Viorica Chiurciu, i-a transmis debutantului în literatură un mesaj
printr-un comentariu pe rețelele desocializare:
“Eşti un om deosebit! Ai în jurul tau prieteni care te sustin;
pentru că au identificat în tine valoarea de om și asta este cel mai
important!”
După bifarea unui punct important din viața sa (stabilirea unui
record), Claudiu pregătește acum surprize muzicale fiind
susținut de Raoul (Rareș Borlea), și evenimente în toată țara
alături de impresarul și cântărețul Florin Apostol, precum și a
doua ediție a Retro Music Festival ce va avea loc la București.
„Sper să motivez și să inspir tinerilor din generația mea – pasiunea pentru literatură și
muzică, astfel reconsiderând valorile și curățând ceea ce am acumulat voluntar sau
involuntar în cultura românească nefiind benefic pentru viitorul nostru ca popor cu
identitate, istorie, potențial și valori înstărite lăsate de părinții noștri ca dar și ca triumf
.”, a declarat Claudiu Dumitrache

nr.8, septembrie, 2020


Aforisme

de Ion Cuzuioc
Aforisme 1
1. Căsătoria e ca un roman pe care-l citeşti toată viaţa şi doar când ajungi la adânci
bătrâneţe îi răsfoieşti cuprinsul.
2. Dragostea-i ca ploaia, ori îţi aduce foloase, ori te îneacă.
3. Şi dragostea a trecut la economia de piaţă?
4. Un cal împiedicat e ca şi izolat.
5. Şi orbul poate vedea departe.
6. Merită laude şi măgarul: tace şi trage.
7. Uneori te poţi mişca-nainte şi stând pe loc.
8. Uşor te poţi rătăci şi la lumina zilei.
9. Şi râia are demnitatea sa, nu de toţi se lipeşte
10. Uneori, şi cu gura închisă poţi spune multe.
11. Coroana unui scriitor este cititorul lui fidel.
12. Omul căzut în depresie e ca o pasăre-mpăiată.
13. Chiar şi atunci când ceasul oboseşte, timpul merge-nainte.
14. Plânsul ca şi râsul unge inima.
15. Când ard cărţile bune plânge şi focul.
16. Omul e ca o uşă, odată cu trecerea anilor scârţâie.
17. Floarea rămâne floare indiferent de mirosul ei.
18. Nu totdeauna capul plecat n-are dreptate.
19. Şi omul de alături poate fi departe de tine.
20. Omul fără voinţă e ca nuca seacă.
21. Omenie în exces nu există, doar obrăznicia-i fără măsură.
22. Uneori omului îi poate aduce folos şi pierderea.
23. Cine se aruncă-n vânt după faimă pierde lucruri mai esenţiale.
24. Cine zboară prin nouri nu vede pământul.
25. Femeia care mai mult gândeşte decât vorbeşte poate să se laude că are gură de aur.
26. Femeia credincioasă e salbă de aur la gâtul bărbatului.
27. Cine se justifică cu vorbe goale până la urmă tot se dă de gol.
28. Talentul trebuie să pornească la drum de mână cu munca.
29.Tăcerea la timp poate fi cel mai bun avocat al omului.
30. Lumina şi întunericul mereu se intersectează în timp şi spaţiu.
nr.8, septembrie, 2020
31. A fi econom nu-nseamnă a fi zgârcit.
32. Drumul cu mai multe cărări e mai bătătorit.
33. Omul fără cuget e pustiu.
34. Uneori, singurătatea omului e ca o peşteră fără lumină.
35. Frigul în casa omului intră nu numai prin uşi şi ferestre, dar şi prin
sufletul lui.
36. Omul care-şi uită limba mamei e mai mut decât mutul din născare.
37. Şi cel necăjit îşi are bucuriile sale.
38. Omul fără de limbă e ca havuzul fără apă.
39. Cea mai cruntă condamnare este autocondamnarea .
40. Pe omul violent ocoleşte-l. Fiind în anturajul lui poţi fi infectat de virusul
agresivităţii.
41. Limba omului este şi o armă bună, dar şi o capcană vie pentru el.
42. Nu te lăuda că ai mulţi prieteni până n-ai avut vreo cumpănă ca să-i
verifici.
43. Nu te răzbuna pe omul care ţi-a făcut rău: de câştigat n-ai să câştigi
nimic, însă poți pierde mult.
44. Muza nu trebuie numai aşteptată ci şi invitată, cochetată şi ocrotită.
45. Cine se porneşte la drum cu cartea-n mână îşi ia cu el un condrumeţ
fidel și înțelept.
46. Nici chiar soarele nu te poate-ncălzi întotdeauna.
47. Omul seamănă c-un safeu încuiat despre care nu ştii ce ascunde în el.
48. Dacă vrei să-i faci un rău mediocrului avansează-l în post.
49. Operele clasicilor sunt ca şi Piramidele Egiptene: cât nu le-ai studia tot mai ai de
studiat.
50.Talentul este ca un pom care dacă-i porţi de grijă dă roade mari, dacă nu –
putrezeşte sau îngheaţă.
*
Aforisme 2
de Ion Cuzuioc
1. Pomelnic: Arbore genealogic.
2.Visul României Mari: „Compatrioţi din lumea întreagă, uniţi-vă!”
3.Venetic: Un individ care nu ne cunoaşte limba şi istoria şi care părăsindu-şi patria de
origine are la noi în casă pretenţii de stăpân
nr.8, septembrie, 2020
4. Oare când Patriotismul, Profesionismul şi Omenia vor sta la cârma Ţării?
5. Chiar şi-atunci când eşti criticat, eşti apreciat.
6. Prietenia nu poate fi obţinută doar prin îmbrăţişări şi pupături protocolare.
7.Tristeţea ca şi bucuria nu va dura prea mult.
8. Decât o vacă stearpă mai bine una nemulsă.
9. În bucate are dulceaţa ei şi sarea.
10. Orice om are dreptul la filosofeze, dar nu fiecare polemizator e filosof.
11. Tăcerea pentru unii e un dar, pentru alţii un viciu.
12. Chiar şi un pitic, dacă-i înţelept, îl poate vedea de sus pe un gigant.
13. În orice ţară oaspeţii sunt aşteptaţi şi bine primiţi; sunt respectaţi dacă nu prea stau
mult, iar când uită să plece şi-şi impune legile lor sunt insuportabili.
14. Pentru omul cinic minciuna îi este ca uşa de la casa sa.
15. Şi membrii Guvernului ar trebui să citească ordonanţele şi hotărârile cabinetului
de miniştri.
16. Fii precaut şi faţă de cel care te laudă la tot pasul.
17. Vreai să te ai cu şeful de bine, fă-te mai prost decât eşti.
18. Domnişoara, care este invitată la pădure, să nu creadă că acolo vor culege numai
flori.
19. Dacă politica este o prostituată, atunci cine ne sunt deputaţii?
20. Un om cinic când te laudă, să aştepţi şi palme de la el.
21. Frigul în casa omului intră nu numai prin uşi şi ferestre, dar şi prin sufletul lui.
22. Şi cu urechile astupate poţi auzi ceea ce-ţi trebuie.
23. În bibliotecă e ca şi în biserică, se vorbeşte în şoaptă: enoriaşii se roagă la
Dumnezeu, cititorii se închină clasicilor.
24. Pentru începători operele clasicilor sunt ca o transfuzie de sânge.
25. Literatura clasică, ca şi razele solare, ne încălzeşte în orice anotimp şi timp.
26. Cine neagă clasicii neagă şi strămoşii.
27. La intrarea într-un bufet era scris: „Aici şi-au făcut datoria sacră … Să nu-i uităm
nici odată!”
28. Un ginecolog ieşit la pensie: „Ei şi ce-am văzut eu în viaţa mea?”
29. O găină isteaţă în faţa Parlamentului: „clocesc şi eu, dar aduc foloase”.
30. Un cioban vrednic: „Şi eu conduc cu oile, dar ele mă ascultă”.
31. Carnetul de muncă: Minidosar pentru securitate.
32. Când apleci capul faci şi gheb.
33. Un topor în numele semenilor: „Atâtea cozi de topor ne fac de ruşine?!”
34. Soţiei îi aducea flori zilnic: lucra la cimitir.
nr.8, septembrie, 2020
35. Un ex-deputat la pensie: „Nici o deosebire. Doar atât, că în parlament dormeam în
fotoliu, iar acasă-n pat.
36. La sfârşitul unei lecţii într-o clasă gălăgioasă profesorul rosti: „Să nu vă fie cu
supărare, mi-am făcut şi eu datoria cum am putut”.
37. Hoţul de biserici e frate cu necuratul.
38. Un leu la menajerie: „Ce fel de rege mai sunt eu, dacă stau închis în cuşcă?”
39. Un cocoş: „Degeaba le mai cânt, că nu se mai deşteaptă nimeni!”
40. Secera şi ciocanul hotărâse categoric: „Divorţăm şi basta!”
41. Unii comuniști au primit distincţii de stat şi atunci când au închis bisericile, şi
atunci când le-au deschis. O tempora, o mores!
42. De când a devenit membru de partid una gândeşte, alta vorbeşte şi cu totul altceva
face.
43. Revenită acasă de la amant soţia îşi bucurase soţul candidat în deputaţi: „Felicitări!
Am mai obţinut un vot pentru tine”.
44. O rugăminte la o recepţie diplomatică: „Rugăm invitaţii să nu uite să lese vesela şi
tacâmurile pe mese”.
45. Import occidental: El cu el s-au însurat, ea cu ea s-au măritat.
46. Birocratul: Lipici pentru fotoliu.
47. Un elev către profesoara sa: „De ce mă numiţi măgar? Tata a dezlegat problema
…”.
48. Politicianul n-ar trebui să-şi spele mâinile cu poporul.
49. Se zice că de iure deputaţii sunt slugile poporului, dar … de facto, în multe situaţii
concrete, e tocmai invers.
50. Un câine lângă o cuşcă: „Mă ţin numai legat şi asta la ei se cheamă prietenie”.
de Ion Cuzuioc

Ion Cuzuioc și Grigore Vieru

nr.8, septembrie, 2020


Uniți sub tricolor

1
DOMNUL NOSTRU, EMINESCU Și viața îmi e dragă.
El s-a născut pe-acest pământ, Mai ninge-mă, Doamne.
Ca să ne ducă sus, la stele. Să văd cum va fi mâine.
Dar niciodată n-a crezut, Nu pot să plec fără să știu,
Că va străluci ca ele. Cum vor trăi copiii mei.
El a făcut din noi eroi. Sclipiri cu mii de stele,
Iubiți aici, iubiți în stele. Mă-ndeamnă să te rog,
Nu avem griji și nici nevoi. Să mă mai lași aici.
Noi suntem stele. Până când se va-mplini sorocul.
Cu cât anii se adună, Ninge-mă, Doamne!
Tot mai mult îl vom iubi. 3
Toți românii i se-nchină. STEAUA MEA
Iubirea va înflori.
De dragul tău, femeia mea,
Zeul pământean din stele, ți-am pus numele meu.
Ne-a dăruit pentru vecie, Să-l porți cu mândrie
Frumusețe de la stele, oriunde te-ai afla.
Iubire și bucurie.
Toată lumea vreau să știe.
2 Ești pentru mine bucurie.
MAI NINGE-MĂ Ești poezie.
Mai ninge-mă, Doamne. Ești liniștea ce va urma,
Dar ține-mă printre oameni. Pentru vecie.
Îmi este dragă lumea. Când pe cer va apărea
o nouă stea,
nr.8, septembrie, 2020
Să o privești. Suntem o forță sub soare.
E steaua mea. Curajoși între popoare.
Eu, de acolo, Pentru nația română,
Te voi privi cu drag. A sosit ziua dreptății.
Femeia mea.
Doar dreptatea ne unește.
4 Și tot ea ne izbăvește.
UNIȚI SUB TRICOLOR Să triumfe libertatea.
Rele-n veci să nu mai fie.
Dacă nu ne pierdem pe drum,
Să fie doar bucurie.
Niciodată nu vom fi scrum
Avem șanse să reușim.
Iubirea de țară e foc.
Iubirea de neam e cântec.

Să fim uniți sub tricolor.


Simbolul acestui popor.
Când toți avem un ideal,
Nimic nu ne stă în cale.

Alex Vâlcu

nr.8, septembrie, 2020


Găoacea timpului

1
Necuvintele În mâinile tale, vreau să fiu lut,
Să mă plămădești tu după plac,
Au rămas, se pare,
Să mă strivești, să mă lovești durut,
Prea puține zboruri pentru penițe.
Voi fi cu tine moale, voi învăța să tac.
Călimara și-a decolorat cerneala
Într-un izvor de adăpat turma. Vei crede că lutul nu plânge,
Citesc ignoranțele aruncate haotic Pentru că mă vei arde pe foc,
Pe Tabula Rassa. Agheasma lacrimii ar stinge
Strig poezia, dibuind dezorientată Jăraticul (pe-un fir de busuioc).
Prin nonargumentele minților opace.
Mă vei scoate, poate, din cuptor,
Prea mult ascultăm necuvintele,
și vântul îmi va suge toată seva,
și tot mai puțin auzim CUVÂNTUL.
tu vei fi al meu procreator,
2 iar eu voi fi o nouă Eva.
Găoacea timpului
Voi fi un vas de porțelan, o cană,
Țin călimări golite de cuvinte Mă vei picta și mă vei glazura,
Pe masa de scris amintiri adormite, Atunci, tu mă vei da drept o pomană
Cerșesc unei clepsidre un mâine- Unui om ce mă va admira.
fantezie,
Te voi ruga, atunci, cu-nfrigurare,
Și îmi trăiesc ,,acum-ul” într-o poezie.
Nu mă lăsa, mai bea un ceai cu mine,
Țin clipa în găoace, ca nu cumva și mă va cuprinde o-ntrebare
trecutul dacă sunt, sau nu, demnă de tine…
Să fure din zborul albastru minutul,
Lipindu-mi minutarul frânt de neiubiri,
În ace-ndurerate de gemene priviri.
Îmi plimb în vid condeiul, încercând
Să dau o haină nouă vechiului meu
gând,
Din ceasul înghețat să evadez încerc,
și iarăși îmi plimb viața-n cadranele de
cerc.
3
Olarul
Victoria Guțu

nr.8, septembrie, 2020


Micuța mea prințesă

1
ȘTERGI LACRIMA PLÂNSĂ, Mă leagă graiul meu și portul
CURATĂ Cel Românesc din toate cele
Pământul acesta Sfânt și dorul,
Pasăre Sfântă, albă, Cerească
Ce nicăieri nu sunt ca ele!
Iubire, porumbelul libertății,
Oriunde calc pe sfânta glie
Tu ești cea mai sfântă rază
Au crescut flori al celor mulți,
Ce întreții corola frumuseții!
Ce s-au jertfit cu mare vitejie
Fără tine ar fi mereu noapte
Și-au pătimit ca niște Sfinți!
Zorii n-ar mai apărea niciodată
Sângele lor le este presărat
Tu ştii să ții în blânde șoapte
Cam pe oriunde pe pământ…
Ștergând lacrima plânsă, curată!..
Au suferit mult și-au îndurat,
Te cântă prin vers toți poeții
Pentru străbunul loc cel sfânt!
Iubire, ce ești singura regină,
Cum aș uita eu neamul meu
Ce încoronezi lumea frumuseții
Ce-i din răzeși de-ai lui Ștefan?
Și locuiești o veșnicie în lumină!
Cum mi-aș mai duce dorul greu
Nimic n-ar avea culoare, rost
Fără Brâncoveanu, Iancu, Decebal?
Fără tine, noi n-am mai exista…
Și fără de toți care au ținut
Capabili noi nu am mai fi fost,
La pământul nostru sfânt, bogat
În lumea-ntreagă,fără măreția ta!
Pentru care atâta au suferit
Scânteia ta dăinuie și-n adânc,
Martirii noștri, ce viața și-au dat…
Din străfundul lacurilor se zărește
Tu, loc sfânt, de Domnul Binecuvântat
Ea peste tot există și în gând,
Și de Măicuța Sfânta-a Domnului,
Când omul o adoră și-o slăvește!
Ești un tezaur din străbuni lăsat
Tu ești Iubire acea liră care,
Cu tine se deschid Porțile Cerului!
Sufletele ni le încânți mereu,
Tu lași empatie și-n durare 3
Ești lacrima cursă,a Lui Dumnezeu! MICUȚA MEA PRINȚESĂ
Să nu mă părăsești cât o-i mai fi Scumpei mele nepoțele Maria – Diana
Să mai trăiesc pe acest pământ
Mică prințesă, îngerul meu, astăzi este
Că am știut ce înseamna a iubi
ziua ta
Tu ești izvorul vieții ce-I mai Sfânt,
Tu ești dorul ce-l port eu, veșnic în
Din care bem cu toții rând pe rând!
inima mea!
2 De ziua ta îți închin, de aici din
CU TINE, SE DESCHID PORȚILE depărtare
CERULUI Un La Mulți Ani!,dulcea mea frumoasă
floare!
Prea puțin am stat cu tine, gingășia mea jurământ!..
frumoasă Să ai grijă să iei seamă, sa-ti respecți
Dar ale mele suspine, dăinuie ca părintii,
floarea-n glastră. Și bunicii toți la rând, care-au suferit ca
La cei patru anișori ,ce-aș putea eu să-ți sfinții!…
doresc? La multi ani, Maria-Diana!,Nume ce-i
Decât: multă sănătate și să-ți spun cât te Sfânt pe lume.
iubesc! Ești a noastră primăvară ce-înmuguresc
Tu ești prima nepoțică cea dorită cu toate-n bune!…
ardoare, Eu de-aici ce-s în Moldova, Iți trimit cu
Care m-ai făcut bunică, să fiu mândră-n doruri Sfinte
lumea mare… Ce nu poate spune slova, cea trăită prin
Să fii bună îți doresc, cu cei care-s cuvinte,
lângă tine Să fii mereu binecuvantată, oriunde te
Și s-asculți de ce-i Ceresc, părinții tăi vei afla
știi bine, Și să n-o uiți niciodată, pe scumpa
Comoară-îți sunt pe pământ și să ai bunica ta!
ințelepciune,
Ce-i de la Dumnezeu dată, ca să fii
mereu în lume,
Ca o zână de frumoasă!…Tu micuța
mea prințesă!
Îți trimit cu sufletul meu, care viața ta o
țesă
Cu dragul de Dumnezeu,Cel care te-a
plămadit
În pântecul măicuței tale, cu dorul
fiului iubit,
Și al scumpei ființe, ce te-a hrănit la sân
plangand, Teodora Chiric
Cu durerea cea de mamă, să n-o uiți cu

nr.8, septembrie, 2020


Vă rog, mă știți, nu-mi stă în fire
Nu mă-ngropați în haine scumpe.
Puneți deasupra mea o carte,
Dacă-ntr-o zi (testament) Să-mi fie ea, singurul țol,
Cine știe, poate-ntr-o noapte,
Oi vrea din morți ca să mă scol.
Dacă-ntr-o zi n-am să-ți mai scriu O poezie să mai cânt,
Sau nu-ți răspund la telefon, Așa cum o făceam odată,
Să știi că locul mi-e pustiu Poate m-ascultă-un suflet blând,
Și unde sunt acum, n-am ton. Un îngeraș, ca altădată .
Să spui tu, celor care așteaptă Sau, poate, cine să mai știe,
Poemul meu în zori de zi, O să renasc în păsări, mii,
Că am plecat în lumea dreaptă, Am să mă-ntorc din veșnicie,
Sa scriu acolo poezii. Măcar o clipă să-mi mai fii.
Iubita mea, să nu mă plângi Mă știi, n-am stare într-un loc, Nimic
Când vrei să-mi dai de pomenire, nu poate a mă reține, Mă cată-n fiecare
Vreau să zâmbești și să nu uiți, strop,
Eu-s condamnat la nemurire. Cerul va plânge pentru mine.
Aș mai avea o rugăminte, Mă vei gasi în tot ce mișca,
Să-mi pui o carte pe mormânt, În litere, în gânduri, șoapte,
Cine-o veni și-o vrea a plânge, Te rog iubito, nu fi tristă,
Să-și lase lacrima-n cuvânt. Și plecat fiind, voi fi aproape.

Mihail Coandă

Și când s-o umple de cuvinte,


Cu alta tu s-o-nlocuiești,
Cine-o citi, să ia aminte,
Aici se-odihnă un poet.
Iubita mea, mai las citire
Pentru voi, ultime cuvinte,
nr.8, septembrie, 2020
Suflet inviizibil Nu degeaba
eu adun
Dacă aș ieși afară
și tot adun
încălțată doar la un picior,
chibrituri!
nu-i așa că aș fi
considerată Kutia e qibritave
o ciudată?
Ce bine că, nimeni Çdo kujtim
nu-mi poate vedea Është një qibrit
sufletul: Nga i cili
mereu iese afară Po e kalli zjarrin.
“mănușo-încălțat ” Kush s’ka qibrita
doar la o aripă! I bën ballë ftohtit,
Vaj halli për të!
Shpirt i padukshëm Jo më kot
Unë i tuboj
Nëse del përjashta
Dhe prore i tuboj
E mbathur vetëm në një këmbë,
Qibritat!
A nuk është ashtu se do jem
E konsideruar *
Një qenje e çuditshme? Adevăr
Sa mirë që, askush
Nuk mund të ma shohë „Măi fato,
Shpirtin: dacă pierzi
Gjithmonë del përjashta un nastrure
“Dorëz e mbathur” o să pierzi și norocul!”
Vetëm në një flatër! Adevărat a grăit
mătușa Floare!
* Doamne, câți nasturi
Cutia de chibrituri am pierdut
de-a lungul vieții?!
Fiecare amintire
este un chibrit Vërtetësi
de la care îmi
aprind focul. “O moj vashë,
Cine n-are chibrituri Nëse e humb
rabdă de frig, Një sumbull
bietul de el! Do ta humbish fatin!”

nr.8, septembrie, 2020


Një vërtetësi e pat thënë Kur plakat
Tezja Floare! Të lavdërojnë,
O Zot, sa sumbulla Nuk mund të jetë një shenjë e mirë:
Kam humbur Ose duan diçka prej teje,
Përgjatë jetës?! Ose je bërë edhe ti
Njëra nga to!
*
O Zot, sa nuk kanë qenë të ngashnjyer
Avertisment
Nga fjalët e tyre që qëndisura me
Când babele mjeshtëri!
îți aduc laude, O Zot, sa janë ata që s’e kanë vërejtur
nu poate fi un semn bun: Se përgjatë natës
ori vor ceva de la tine, Janë plakur!
ori ai devenit și tu,
una de-a lor!
Doamne, câți n-au fost ademeniți
de vorbele lor meșteșugite!

Doamne, câți nici n-au observat


că peste noapte
au îmbătrânit!

Avertisment
Lăcrimioara Iva

• Traducere în limba albaneză- Baki Ymeri

nr.8, septembrie, 2020


Traiectoria verticalei

1 noaptea se aruncă pe umărul tău stâng


Străzile cuvintele se dilată și mint
străzile se aprind în galben 3
tălpile își leapădă umbra pe asfalt Traiectoria verticalei
jaluzelele ascund mister în simetrie
traiectoria verticalei moare câte puțin
strâmtă
între negru și alb e un vârtej de emoții
iubirea atârnă pe frânghie în cămașă roz oftatul e pe margini
și în nimicuri suite pe verticală parcurile moțăie fără oameni
străzile aleargă în toate direcțiile
culorile azvârlite de sus se lățesc
într-o geometrie risipită rochia mea e un răsărit viu
ca un recul printre culorile sumbre
dor amiezile și umbra vântului usucă
gândul scenariul zilei mă așază într-un cerc
printre umbre inele aceeași fluturi bine tipărit
neștiutori bunul simț tânăr și bătrân
adulmecă o lună nouă se întrec mutilând urâtul în forme
bizare
2
Noaptea restul e despre hibernare
într-un amestec de sentimente
noaptea cade în trepte acoperind dealuri
și sarabanda frunzelor luate de vânt
acoperind orașul
dispar ziduri 4
dispar culori Și totuși
cuvintele rămân mergând odată cu noi
și totuși exiști
se mută de la unul la altul mișcate de
în toate cuvintele de sete
aer
de stele, de alb,
au gust de lună
în celulele verzi și în ploile reci,
de umbră
în dreapta,în stânga,
de somn
sus și jos,
unele ating genunchii
în orele mele pe orele tale,
altele ies din labirint descătușate ca un
în uvertura vântului,
descântec
în edenul tău tragic
dansul nopții dilată vedenii
pășind pe același refren de răcoare,
poteca devine albastră
sub frenezii de stele.
universul e ghemuit pe-o pantă
nr.8, septembrie, 2020
undeva, fără timp, un ritm ciudat de logos poartă vestea
venind din iarbă, venind din vânt. nemuririi
a setei de viu
5
Sacru pământului de sub tălpi e tăcut
setea de tine se-ntoarce în lumină
sacru cu formele lui concrete
vara aduce cu ea înțelesul de lună
se topește în aura sfinților
rămas în urmă ca un ecou
întunericul suflă-n lumânările aprinse
fereastra mușcă din cerul înalt
strana se ascunde-n ochi
beția de frunze curge pe cărare
genunchii coborâți intră-n covorul ros
Dumnezeu există în cuvântul sunt
de veacuri

Oana Frențescu

nr.8, septembrie, 2020


Și, deodată, lemnul crucii trup s-a făcut!

1 În suflet, nu mai are niciun dor


SFÂRȘITUL CARE ÎNCEPE Și, de un timp încoa’, nu se mai are
Mitif
Doamne, pe sine, în al intimului for…
îl trăim ca pe o fisură, E-un fel de nemiloasă distanțare
care se lărgește imperceptibil De duhul său, de Eu-i migrator –
până la surpare… Poetul e cuprins de disperare…
surdă și oarbă surpare.
E grav bolnav de-un gol interior!
ne prăbușim cu zâmbetul pe gură,
3
cineva cu un nume indefinibil,
Și, deodată, lemnul crucii trup s-a
adică Răstimpul, cu gesturi primare,
făcut!
ne lasă fără răsuflare.
Mitif
paragină sufletească – luminile stinse,
Alunecam, glissando, din lume, spre
ieșite din ordinea lumii,
Cer,
ne restrâng dreptul vieții asupra morții,
Purtându-mi, Crucea de lemn pân’ la
viața – urcior desfermecat, în lipsa
capăt,
torții…
Pe Scara lui Iacov alunecam, în dulce
noaptea ultimelor urme, extatic atinse, mister,
luna deasupra noastră cu ochii mumii, Și, vai!, era gata-gata piciorul să-mi
cuminecătură în fărâme și porții, scapăt…
Doamne, cum strălucesc, în noaptea
Alunecam, glissando, din lume, spre
haotică, orții…
Cer,
pentru sfârșitul care începe ! Pe lespezile surâsului pur, spre Absolut,
Înotam prin azur, luminam stea, prin
2
eter,
GOL INTERIOR
Și, deodată, lemnul Crucii trup s-a
Mitif
făcut!
E grav bolnav de-un gol interior
Trupul meu &Trupul Crucii, candide,
Și de un timp încoa’ nu se mai are
valsau,
Doamne, pe sine în al intimului for –
Pe Scara lui Iacov, alunecau tot mai
Poetul e cuprins de disperare…
sus,
În gură, simte-un gust de alior, Inima mea și, Doamne, Inima Crucii
Lipsit e de voință și vigoare, pulsau,
nr.8, septembrie, 2020
În fapt, Doamne, Crucea era însăși dau dintr-un colț în altul,
Iisus, își iau inima-n dinți și se predau lumii
acestea inumane,
Care valsa cu noi, pe Scara lui Iacov!
făcându-i toate voile…
4
Într-o zi, se vor uita în oglindă
BUNICUL
și vor constata că au îmbătrânit și ei
Mitif
și-și vor aminti că, în treacăt, parcă m-
Copiii mei au propriile lor probleme… au zărit
din când în când, își amintesc de mine la o coadă imensă la farmacie…
și își propun să mă viziteze, nu m-au putut distinge clar, aveam
dar ei amână, de azi pe mâine, masca pe figură
întâlnirea, și li s-au părut că sunt prea bătrân,
crezând că timpul stă pe loc, ca să fiu acela… bătrân, bătrân,
ca să-și rezolve, mai întâi, problemele neverosimil de bătrân…
și apoi să-și aducă aminte, ca prin vis,
Când ajung acasă, extenuați de griji și
adresa locuinței mele…
de probleme,
Dacă îi sun, ei pun telefonul pe urmașii lor, nepoții mei, îi vor întreba,
silențios, siderați:
jurând, în sinea lor, că mă vor apela oare ce mai face bunicul,
negreșit, mai scrie poezii pentru copii?
după ce le vor rezolva problemele
5
propriilor lor copii.
SENTINȚA SUPREMĂ
E o adevărată înlănțuire de probleme, Mitif
căci nici ei nu mai știu pe care să le
! toate poemele pe care nu le-am scris
dezlege mai întâi,
încă
sunt somați că-și vor pierde locurile de
mă vor acuza de pruncucidere…
muncă,
două câte două, ele vor veni în instanță,
dacă nu se vor înscrie la partidul de
fiecare pereche fiind, pe rând, acuzator,
guvernământ
martor
și dacă nu vor lipi afișe cu idolii politici
și, în ultimă instanță, avocat din
ai zilei…
oficiu…
„Votați Soarele!”, strigă un imbecil la
megafon, până la urmă, cine să mă apere
din mersul unui Mercedez Ben(z)gos… de propriile mele poeme, dacă nu ele
însele?
Datoriile lor la stat se înmulțesc,
căci, forțat de împrejurări, eu voi fi
primesc tot felul de notificări și
nevoit
avertismente,
nr.8, septembrie, 2020
să le recit în fața judecătorilor și a deși plouă năprasnic,
asistenței, ploaia spălând pata de sânge de alături,
care, la unison, vor aplauda și delira rezultată în urma căderii de pe bicicletă
frenetic… a unui copil care avea o privighetoare
în buzunar, pe care a strivit-o !
voi deveni repede eroul instanțelor
judecătorești 7
și singurul poet care va primi sentința DIALOG CU SOLDATUL CÂINELUI
supremă: DS MITIF
condamnat la glorie pe viață…!
… pe Strada Independenţei,
Cu executare ! soldatul câinelui – în pas de defilare,
cu kalashnikovul ruginit la spate…
6
– ce hram mai porţi, soldat,
ÎNSOȚITOAREA DE BORD de vreme ce România e complet
Mitif dezarmată?
moartea e ca o însoțitoare de bord, – am rămas singuri, poetule, eu şi
ziua morții începe odată cu ziua câinele,
nașterii, şi ni-i frică, ni-i frică!
omul poartă moartea cu el de la naștere,
– să mergem la un whischey, soldat,
până își dă obștescul sfârșit…
i-am spus,
de fapt, scurtimea vieții e compensată iar el a zâmbit, stingherit, şi mi-a
de eternitatea morții, răspuns:
moartea care se naște odată cu noi – ai înnebunit, poetule,
nu moare niciodată. ce-o să zică prefectul că ai băut un
vai!, se holbează prăpastia la mine, whischey,
asumându-și riscul să-mi cunoască cu soldatul câinelui?
adâncimea gândului… …atunci, mi-a sărit muştarul şi i-am
în fapt, ea vrea să m-atragă în strigat,
măruntaiele cu mânie literară: mă doare-n cot, ca să
ei lugubre. ştii,
– nu știi să faci și altceva, în afară să nu-mi pasă de prefectul tău comunist,
plângi?, îl desfid, îl urăsc, sunt gata să-i dau
îmi fluieră ea, printre dinți, o- peste bot!
ntrebare… – te rog să nu ridici tonul la mine,
iar eu tac și mă mir că îmi vede îmi spune, aproape umil, soldatul
lacrimile, câinelui,
ce rău ţi-am făcut eu, poetule?
nr.8, septembrie, 2020
– sunt singur soldat şi mi-i frică, mi-i un flutur policrom, extatic, delirează,
frică, pe trupul unei flori din vis, de
împrumută-mi câinele, calomfir…
vreau să fiu poetul câinelui tău…
O lacrimă albastră, în ochii mei
8 vibrează,
copil aș vrea să fiu, din nou să mă
…ca un sărut pe-o frază
prefir,
Mitif
prin lanuri mari de maci, ce sîngerează,
Din ochii pruncilor noștri, răsare o rază când doru-mi plânge-n cer, ca un
și ea ni se pogoară în suflet ca un mir, zefir…
e semnul cel divin și un sărut pe-o
Chiote de copii, suprem, mă invadează,
frază,
ecoul lor se-nalță, departe, în nadir,
e o privighetoare pe-un galben
zâmbetul lor sublim suav mă-
trandafir.
mbrățișează ,
Soarele blând, candid, semnalizează, e ca un susur dulce, cântat la un clavir.
cu razele-i supreme de eclatant porfir,

Dumitru Serghie

nr.8, septembrie, 2020


Mereu ne stă pe limbă câte un adevăr (Adevărul pur)

1.
Mereu ne stă pe limbă câte un adevăr
(Adevărul pur)
mirarea deschide ochiul minții
uimirea ochiul inimii
și împreună
Harul și Darul
duc veșnicia
în acum când
Între cuvintele-colonade, pe urmele Inorogului Alb
În spatele colonadelor, noi ne jucam de-a v-aţi ascunselea
Turnul de tăcere fiind locul perfect pentru a ne ascunde
Alergam călare pe-un băţ de salcâm
Lăsând urme de inorog prin praf şi pe caldarâm
Pe urmele inorogului, acum
Printre amintiri, priviri şi iubiri
Dăm de pasiunile tânărului visător
Care se visa noaptea în zbor
Şi ziua se tot mira şi se întreba:
„Cum de m-am lăsat iarăşi păcălit”
Din turnul meu de tăcere
Coboară o scară-n spirală
Cum era scara de pe Meţianu
De la numărul 3.14
Da, de la numărul Pi
Cu P scris pe piatră
Şi i, care se ţine după mine
Cum mă ţineam eu în magazinul din colţ
De fusta mamei, ca să nu mă pierd
Îmi aruncam ochii în toate părţile
Zăpăcit de forfota oamenilor
Singur, ţinându-mă de fusta unui manechin
Fustă identică cu fusta pe care o purta mama
nr.8, septembrie, 2020
Şi-am rămas înlemnit de spaimă
Într-o clipă de singurătate
Care mă urmăreşte-n tăcere
Ca o crăpătură-n treptele scării
Făcută de umărul meu
Într-un număr ratat de acrobaţie
Mereu ne stă pe limbă câte un adevăr
Pe care mintea noastră îl ia în răspăr
De-l face praf de stele
Pe care-l ia vântul
Pierzându-l de Cuvântul
Cuvântul Adevărului Pur
Privesc de jur împrejur
Şi găsesc Adevărul Dumnezeiesc
Adevărul pur
Într-un prun, un alun şi-un rotocol de fum
2.
De la mine, toate semnele-s de bine…
(patru pui şi încă un ou… )
Trec căruțe bătrâne pe uliţa mea
La icoane, frunze de nuc şi busuioc
În inimă, jar, vis şi foc
Aruncătura de zaruri e cu noroc
Într-un singur loc
Acolo unde prietenii mă ştiu
Că aş putea să fiu… şi
Chiar sunt acolo penru că
Acolo eşti şi tu…
… O parte din mine-i ocupată de Parcul Rozelor,
De Catedrală, de Piaţa Operei, Piaţa Sf. Gheorghe, Piaţa Mariei,
De Gară, podurile Timişoarei, Corso, Universitatea de Vest
Şi oamenii care se plimbă, se opresc şi vorbesc deşi nu se cunosc…
Ca un cocoş marin/ cu totul altfel decât cocoşul de munte
Mă bucur de multe/ dar cel mai mut mă bucur

nr.8, septembrie, 2020


Când îngerul dimineţii vine şi trage de mine
Să nu pierd nici o clipă/ din povestea nopţii cu lună plină…
Pe mare se întinde cărarea lunii….
În livadă s-au umplut de rod caişii, merii şi prunii
În lac, în cuibul de lebădă, de ieri sunt patru pui şi încă un ou…
Poate-n dimineaţa aceasta să iasă şi al 5-lea pui….
S-a consumat o noapte cu lună plină…
Şi nostalgie să ajungă întreagă la tine…
De la mine, toate semnele-s de bine…
Dacă plouă, măcar să plouă cu măsură
Cât să se bucure de apă şi pământul
Şi floarea soarelui şi gândul
Că aşa s-au potrivit aşteptările să se coloreze stările
În culorile răsăritului de azi dimineaţă
Şi-n cele ale asfinţitului de acum
3.
Cu gaşca lui Logaritm şi Radical din Minus Unu
(Mi-am ajuns pasiunile din urmă-n visul cu sare)
Din galben de floarea-soarelui poemul şopteşte
Nicăieri mai bine decât la tine-n fereastră,
Un fir roşu de trandafir se uită-n jos, amoros
Cerul, albastru de ultramarin
Multe pălării de floarea soarelui
Prin labirintul tuturor cărărilor vieţii, un fir roşu de trandafir
Şi toate poveştile la un loc, în punctul albastru de pe dunga zării
În care s-au adunat toate clipele lungi, punctul devenind bila rostogolită pe scară
Scară pe care urcă şi coboară oameni cinstiţi şi necinstiţi, îngeri,
sfinţi, prieteni şi câini…
Mi-am ajuns pasiunile din urmă
Prima dintre pasiuni a fost alergatul
Prin tabăra de vară de la Năvodari
Noul meu prieten virtual şi-a ales traseul
De la Trei Papuci la Căpitănie
nr.8, septembrie, 2020
Cu gaşca lui Logaritm şi Radical din Minus Unu
Tic, tic, tic, despre ultimii nu mai spun nimic
demersul cu fotografiile
începe cu gutuia din octombrie
scara merge ramificat
uneori exista urmăritori
înainte mergători
iubitorii de lebede şi de ciori
s-au adunat la lampa japoneză
în amphiteatrul de piatră
iconarul şi poeţii
pe scena dimineţii cu răsăritul
pictează diezul de pe portativ
cu motiv de culoare din mare
cântecul visului cu sare
4.
la poarta numărul unu din Piaţa Sfântul Gheorghe
(l-am avut vecin pe Bebe Costinas,…)
Aşa suntem şi noi, frate poet ultramarin de arcade pontice
„Plante – în poziția cocoșilor gata să se ia la harță.”
Dar nu o harţă de harţag de fag, ca o toacă făcută din prag
Ci un fel de dans al ideilor care se adună ca o dună de nisip
Pe care vântul în loc să o risipească o adună
Şi-n care nimeresc seminţe mai vechi şi mai noi
Din care ies plantele acelea care se cocoşesc
Într-un dans dumnezeiesc, aşa-mi place mie să cred
Precum credea sutaşul în puterea cuvântului
Aşa cred şi eu în puterea gândului voiajor
Plecat din pridvorul dadaist
Cum pleacă rândunelele să adune noroi
Pentru cuibul lor în care ouăle aşteaptă
Să facă pui, pui, pui… niciodată destul de sătui…
e mult mai simplu să sari de la una la alta
şi să se adune gândurile la poartă, cum le este soarta…
uite că am ajuns şi la poarta numărul unu din Piaţa Sfântul Gheorghe,

nr.8, septembrie, 2020


pe care-am intrat 5 ani de zile, zi de zi,
pentru că era intrarea-n palatul cu 3 etaje în care
am locuit în perioada studenţiei,
eu fiind arădean căsătorit cu o timişoreancă…
fie ce-o fi… în Timişoara, la etajul trei, l-am avut vecin pe Bebe Costinas,…
dacă ai ocazia să o saluţi pe Tatiana Costinaş, soţia lui Bebe,
cred că s-ar bucura nespus… poate-mi trimiţi
o fotografie pe whatsapp, la numarul 0720175585 cu imagini de acum din
Sfântul Gheorghe şi cu un mesaj…
Ne-am zâmbit într-o clipă doar
Şi ce multe-au venit
Seri trăite din asfinţit
Până la răsărit
5.
Soarele răsare chiar acum…
(din note zburătoare, cântecul)
Amforă ce eşti când gândeşti
la cele sufleteşti
Din toată plaja cu suflet,
tu ai ales ceva mic, infinit de mic
Ceea ce te apropie foarte mult
de vecinătatea cu Infinitul…
La început au fost sârmele goale
Pe care s-au adunat rândunelele şi graurii
Făcând portativul cu notele zburătoare
Spre soare, spre mare, spre depărtare
Curând, portativul a rămas motiv
În care s-au născut
Cântecul, cortina şi tivul
Seară de seară, pe scara interioară
Au venit rândunelele
Cu foarfeca mare de croitor
Tai forme din marea iluzie,
Al amintirilor venite-n valuri
Din aburii ploii de vară
nr.8, septembrie, 2020
Într-o seară, la o pipă şi-o ţigară
Lipind între ele
O căutare, o aşteptare şi-o tăietură
Dintr-o singură mişcare cu măsură
Cu ochi şi gură
Auzi marea cum cântă?
Cum vrei să auzi dacă nu asculţi
Învaţă să asculţi marea, cerul şi zarea
s-a umplut de puf grădina
de mi-a strănutat albina
plopule, măria ta
cum căzuși tu dintr-o stea
pomule cu frunza-n vânt
unde-i casa lui Cuvânt
să merg să-i găsesc mireasă
cea mai cea și mai aleasă
Chiar de ieri cărarea lunii se pierdea în deal la prunii
Care gârboviţi de rod… lasă prunii în poveste
Că de-aicea mult mai este…
trei amici
pe Stradela Vântului
s-au făcut vecini de răscruce
Vasile
cel mai constant
Poetul
mai oscilant
ca orice holtei
al treilea
„celcarezice”
s-a diversificat
pe teme de echilibru
și complementaritate
un pic mai dificile decât
cele ale radicalului
nr.8, septembrie, 2020
și ale calului
gând după gând
pâlpâind plăpând, blând
bântuind cotloanele umbrelor
lumina-și deschide cărare
coborâtoare spre mare
pe țărmul cu cărări şi izvoare
doi ani trecuseră peste jumătate de secol
când te-ai oprit la o piatră
după ce-ai cioplit un munte
ce ți-e și cu lumea aceasta
nu mai poate să creadă
şi uită să vadă
rosturile
Stările şi aşteptările au atins zările
Da, da, daaaaaaaaa
Soarele răsare chiar acum…
Un rotocol de fum din pipa mea
Lângă ceaşca de cafea
Se aşează pe capul personajului cu papagal…
Ne apropiem de cetatea lui Ghiorghiţă
Maya Mică şi Maya Mare intră într-o neliniştită bucurie
Care ţine clipa-n aşteptare de îmbrăţişare
Semn de iubire şi de împlinire
Copleşit de aşteptare/ Visul meu o ia spre mare/ Pe-o cărare cântătoare/ Printre flori,
ierburi înalte care sprijină cerul/ Cu tot misterul/ Cu greieri, cu pescaruşi şi cu licurici/
Lebede, pescari, câini şi hoinari…/Dacă-mi scrii de bucurie/ Fă din floarea soarelui/
Nostalgia dorului/ Dacă taci, tăcerea-i grea/ Că-i căzută dintr-o stea/ Şi răneşte
englezeşte/ Doamne fereşte de aşa rană/ Cu ghiare şi blană/ De pe la arcadele pontice/
Dinspre mare/ Se aude o chemare…/ Spune tu/ Că ştii mai bine/ Ce chemare se mai
ţine/ După tine, după mine/ După visele aldine/ Care vara-s foarte fine/ Precum pânza
de păianjen/ De pe spatele icoanei/ Care cântă-n glasul Ioanei…/ Bine este cuvântat
cel ce vine întru numele Domnului!

nr.8, septembrie, 2020


a trecut iconarul Cinstitei Treimi
oprindu-și căruța la poarta cu minuni
a copiilor mei
minune mare au strigat cei din jur
în ecou, șoapte de vânt
câte-un Cuvânt
plin de lumina dragostei

Din ciclul Nostalgie cu clipă lungă


Ioan-Mircea Popovici, Constanţa, luni, 27 julie, 2020

nr.8, septembrie, 2020


Mănăstire

1. știe că e ziua în care s-au căsătorit


Se știe dar nu îi arde a sărbătoare
trist întoarce inelul așa numitei soții
se știe că tot ceea ce faci se întoarce
ce vom face dragule?
nu contează de bine sau de rău
nu răspunde, se așează domol pe scaun
suntem urmăriți pretutindeni înlăuntrul lui plânge
de această lipitoare a suferit mult din această căsătorie
parcă a fost creată special așa îi e soarta
pentru a mai stopa omul ea îl străpunge cu privirea
noi nu o simțim el cu capul aplecat tace
nu are culoare, miros sau ceva de genul nu îi arde deloc a vorbă
e coordonat de Dumnezeu vom merge
sau alte forțe supranaturale zice el, cu o apăsare pe inimă
vă fac cunoștință cu Karma. soția stupefiată îl atinge pe umăr
2. dar unde dragule?
Plec…….. aș pleca departe de tine
de tot ceea ce îmi amintește de soarta
e frig și plouă mea
un cer plumburiu am fost o viață slugă, am suferit
greoi nu știu ce păcate răsplătesc
miros de aer proaspăt vorbe cu eul interior
toți s-au refugiat în casă unde vrei dragă
stăm la un ceai se duce în dormitor
mă bucur plin de amărăciune
și sufletul la fel citește puțin din filozofie
plec caută cheia de la lacătul încătușării
așa prin ploaie se lasă seara
nu mai țin minte cauza femeia e tipică
târziu mă întorc așteaptă cu nerăbdare
ploaia s-a domolit îmbrăcată într-o rochie elegantă
găsesc casa pustie. cercei și brățară
3. colier ce cade fin pe gâtul ei
Poveste bate în ușă dormitorului
dragule, hai să mergem
privește, zise ea arătând un inel uzat
nu răspunde nimeni
se uită cu scârbă
încercările se repetă
nr.8, septembrie, 2020
dar în zădar Cu aromă de cățărătoare
o dâră de sânge Ce și-a urcat florile pe cupolă
se prelinge pe sub ușă. Măicuțe în veșminte preoțești
Stau cu mâinile la icoanè
4.
Fac cruce
Bunelu
Jos susură izvorul
amintiri triste Măicuțe adună apă în ulcior
suflet zdruncinat Totul este liniștit
casă pustie Un mic paradis al puterii Dumnezeiești
dor de bunel Seara luna luminează mănăstirea
de boală fuse răpus Dându-i o splendoare
umblă în straie albe Stelele se oglindesc în apă
într-o lume Arată nemaipomenit
plină de frumos. În camere plutește miros de ceară
5. Măicuțele se pregătesc de culcare
Mănăstire La o icoană din colț
Spun rugăciunea
Într-un colț de deal Mulțumindu-i celui de sus.
Mănăstire

Reznic Cristian

nr.8, septembrie, 2020


Suflet invizibil

Dacă aș ieși afară chibrituri!


încălțată doar la un picior,
Kutia e qibritave
nu-i așa că aș fi
considerată Çdo kujtim
o ciudată? Është një qibrit
Ce bine că, nimeni Nga i cili
nu-mi poate vedea Po e kalli zjarrin.
sufletul: Kush s’ka qibrita
mereu iese afară I bën ballë ftohtit,
“mănușo-înaripat ” Vaj halli për të!
doar la o aripă! Jo më kot
Unë i tuboj
Shpirt i padukshëm
Dhe prore i tuboj
Nëse del përjashta Qibritat!
E mbathur vetëm në një këmbë,
*
A nuk është ashtu se do jem
Adevăr
E konsideruar
Një qenje e çuditshme? „Măi fato,
Sa mirë që, askush dacă pierzi
Nuk mund të ma shohë un nastrure
Shpirtin: o să pierzi și norocul!”
Gjithmonë del përjashta Adevărat a grăit
“Dorëz e mbathur” mătușa Floare!
Vetëm në një flatër! Doamne, câți nasturi
am pierdut
*
de-a lungul vieții?!
Cutia de chibrituri
Vërtetësi
Fiecare amintire
este un chibrit “O moj vashë,
de la care îmi Nëse e humb
aprind focul. Një sumbull
Cine n-are chibrituri Do ta humbish fatin!”
rabdă de frig, Një vërtetësi e pat thënë
bietul de el! Tezja Floare!
Nu degeaba O Zot, sa sumbulla
eu adun Kam humbur
și tot adun Përgjatë jetës?!
nr.8, septembrie, 2020
* Avertisment
Avertisment
Kur plakat
Când babele Të lavdërojnë,
îți aduc laude, Nuk mund të jetë një shenjë e mirë:
nu poate fi un semn bun: Ose duan diçka prej teje,
ori vor ceva de la tine, Ose je bërë edhe ti
ori ai devenit și tu, Njëra nga to!
una de-a lor! O Zot, sa nuk kanë qenë të ngashnjyer
Doamne, câți n-au fost ademeniți Nga fjalët e tyre që qëndisura me
de vorbele lor meșteșugite! mjeshtëri!
Doamne,câți nici n-au observat O Zot, sa janë ata që s’e kanë vërejtur
că peste noapte Se përgjatë natës
au îmbătrânit! Janë plakur!

Lăcrimioara Iva

• Traducere în limba albaneză- Baki Ymeri

nr.8, septembrie, 2020


Vioara verde

1 Dintr-o mătase de azur ce poate


ABIA TE NAȘTI… Să mai cuprindă norii jucăuși,
Un strigăt de durere și o cumplită luptă Dar și cu flori și frunze verzi brodate
Se dau într-o ființă cu nume sfânt de Și poate și fundițe de păpuși.
mamă, În inimă să-mi pună macii roșii
Un țipăt viu se-aude într-o tăcere ruptă Iat la urechi cercei de ghiocei,
Dar care-anunță viața, din veșnicii o La tâmple nu vreau albul care moșii
cheamă. Îl poartă mândri ca de obicei.
Din spațiul cosmic timpul coboară pe Aș vrea să stau pe câmpul primăverii
pământ, O veșnicie, dar oricât aș vrea,
Și cu bagheta-i face volute peste noi, Pe umeri s-au lăsat sacii poverii
Din pruncul mic răsare puternic Ce tremură încet și-n vocea mea.
jurământ,
Dar voi ascunde-n suflet primăvara
Care unește viața în îmulțiri cu doi.
Și îi voi da din sâni de flori să bea,
La tâmplele ce poartă un chip Câte un strop, apoi când vine seara
necunoscut. Voi mai culege-n gând câte o stea!
Într-un buchet de vise aduni dragi 3
amintiri LĂSAȚI-MI ȚARA
Iar peste chip se plimbă mici riduri de
Nu uitați! Aceasta-i țara noastră!
tristețe
Nu o prădați! Strămoșii vor veni!
O lacrimă se varsă ducând cu ea iubiri
Plecați de-aici! Nu este casa voastră,
Ce te-au lăsat iar singur, pătruns de
Și niciodată nu vă vom primi!
bătrânețe!
Sunt regele pădurii care plânge,
În zbor de clipe scurte în goană anii
Sub drujba voastră de călăi hapsâni,
trec,
Din trupul ei se scurge verde sânge
Te îngrozește gândul c-abia tu te-ai
Și plânsul ei va naște-n rădăcini,
născut,
Și printre vise albe deja ninsori petrec Un jurământ ce va culca dușmanul
Cu fața la pământ, ca brazii ei,
2
Lăsați pădurea, apele și neamul,
DIN VEȘNICIA TIMPULUI
Să își zidească viața printre stei,
Din veșnicia timpului aleg
Și dintr-o stâncă să răsară forța
Un plic pe care scrie: primăvară,
Ce va zdrobi o mână de călău,
Cu ea la braț prin lume să alerg
Din rădăcini va înverzi iar torța
Și să-mi croiesc o haină mai ușoară,
Și va-nflori câmpia lângă râu.

nr.8, septembrie, 2020


Lăsați-mi țara, munții și câmpia! Tu ai luat din buze tot nectarul
Sunt ale noastre de străbuni lăsate, Ca pe-un balsam, căci talpa te-a durut!
Suntem un neam, o țară, România!
5
Așa vom fi și-n veacuri mai departe!
VIOARA VERDE
4
Ecou de șoapte tremură-n văzduhul
MINUNEA MEA
Ce-și pleacă fruntea peste munții-nalți,
Piciorul gol l-am pus pe iarba vieții Încearcă-n treacăt sufletul și duhul
Și-am ascultat concertul sideral, Și îți arată cum să te înalți.
Am pus un deget pe-un trifoi albastru
Vioara verde ce cuprinde zarea,
Crezând că este magicul
Își flutură ușor frunzele-n vânt
final
Adună peste codru alinarea
Al nemuririi frunzelor Și pune-n ramuri triluri din
pereche, cuvânt.
„Norocul meu” mi-am zis
Cu glasul lui își spune iar
în gând tăcut,
povestea
Când ochii s-au închis ca
Izvorul care susură prin foi,
să ascundă
Privighetoarea-n cânt aduce
Momentul sfânt cu sunet
vestea
din trecut.
Că s-a-mbrăcat în verde și la
Apoi, privirea mea văzu- noi,
ntre frunze
Natura toată și-n covor de
Un chip duios ce m-a privit cu drag,
floare
Oglinda lacrimii încet se scurse
Își pune tot parfumul adunat,
Pe chipul meu și pe-al iubirii prag.
Din razele ce-n răsărit de soare
Tic-tacul vieții m-a vestit în șoaptă Cu aur fin toți norii i-au brodat.
Că ești minunea care-o așteptam,
Pe fruntea ninsă-a munților mai plânge
„Norocul meu” cuprins într-o iubită,
Cu lacrimi albe iarna ce s-a dus,
„Minunea mea” la care nu visam.
În mici torente s-a topit și curge
Sărut am pus atunci pe iarba vieții Și-și poartă pașii reci înspre apus!
Și pe-a ta talpă eu am pus sărut,

de Aurelia Oancă

nr.8, septembrie, 2020


„HANUL RĂZEȘILOR”- Letopisețiul lui Marin Beșcucă

..sunt încercări grele Doamne, care mă petrec!


și nu pierderea materială în sine arde dinlăuntru, nici ea de înlăturat,
dar, ca om, vin în Fața Ta Doamne sfâșiat de cum te pomenești făcut din om
neom, TÂLHARUL mișcându-se în planul social cu o ușurință uimitoare,
debordabilă, aproape că ți se face rușine că ești parte în infamie…
vin dar, Doamne, să caut curăția rugii
Nimic și Niciodată fără DUMNEZEU!!
iată Calea pe care m-am înscris
DUMNEZEU și numai DUMNEZEU e totdeauna bun!
ilumină-mă Lumină, întru LUMINĂ!
Doamne,
simt cum mereu și mereu Tălpile Tale
caută prin mine mersul Îndemnului Tău,
și dacă mi-e liniște, înseamnă că Te-am mulțumit,
și câtă bucurie asta!
Îți mulțumesc Doamne,
Îți mulțumesc
Îți mulțumesc!!
este așa un frământ prin ființa mea,
de pare că focul mistuie simțire,
mistuie gând,
mistuie fibră,
mistuie planul zilei de azi, marți, 18 de august, a lui 2020,
dă-mi binecuvântare Doamne,
dă-mi Mila Ta, Cea Mare și Sfântă,
dă-mi putere Doamne să aștern totul după Planul Tău,
Amin!
Doamne,
UNULne este mereu în fierbere
și din câte ne-ai mai da am strădui
Slava de-Ți înzidim să aibe strălucire,
să se știe că ne suntem Robii Tăi,
miluiește-ne Doamne pre noi, păcătoșii,
Amin!
Doamne,
ticăloșii nu sunt bine primiți de lume, deși ei se învârt în lume,
nr.8, septembrie, 2020
ei chiar iau caimacul, iau bomboana de pe tort, iau bomboana de pe colivă,
și râd în nas surprinșilor din realitatea cea crudă și nefastă…
e greu să lupți cu ei!
e greu pentru că sunt „prea la vedere” iar circumstanțele le sunt favorabile
pentru că aproapele nu sare
uite:
sunt la pământ…
chiar sunt la pământ-la pământ-la pământ!
și inima-și tot bate,
și bate, și bate, și bate, și bate…
geamătul ei mi s-a ascuns în călcâi…
cum să mă ridic?
dacă i-l strivesc!?
încerc să rezist…
încerc!
ehh,
spuneam atunci cu nedisimulată grea durere, nebănuind nimeni m-audă!
s-au dus 3(trei) ani, și strig din nou,
TÂLHARUL e printre noi,
mai liber decât libertatea însăși
a făcut „pumnul” cu un notar fiu de procuror faimos și au izbit în masa
cavalerilor, unde s-au așezat sorbind mătrăguna infatuării:
pe ei nu-i atinge justiția!
pe ei nu-i atinge statul!
pe ei nu-i poate atinge cetățeanul!
tâlhăria asupra legii este un mizilic!
se bucură de respectul Cetății!
se bucură de respectul Bisericii!
se bucură de respectul organizației profesionale, ei, tâlharii!
poveste de v-o spun nu este poveste, este fapt!
sunt înscrisuri care dau proba,
SCRIPTA MANENT!
morala știe că nu le pasă, merge la altar de rugăciune,
poate li s-ar aprinde-n obraji un petec de rușine,
care-au uitat că te dă peste buza paharului când nu mai ai loc…
tatăl de notar, procuror de faimă, știe de matrapazlâc
mama, profesor de faimă, cu doctor în științe!, știe de matrapazlâc,
soața, avocat de ’naltă clasă, știe de matrapazlâc
nr.8, septembrie, 2020
le-am scris în privat!, FB poate să depună mărturie!, e textul!
cineva azi-noapte m-a sfătuit să scriu și prietenilor lor,
poate o privire mai chiorâș să păteze cămașa pe piept
TÂLHARUL e la Prefectura Bihor, nici nu bănuie ce amploare va lua
povestea în cele din urmă
foiletonul nostru este o schiță care va premerge un roman care nu doar
siropos-otrăvitor, dar vom încerca un atac la morala zilelor noastre
stau și mă întreb, într-o societate ca a noastră furtul de doctorate să nu
semene o inimă bolnavă care să ducă ființa națională nu la pieire ci în râsul lumii, că
ce de nu râsul lumii dacă meșterii demonstrațiilor ar recurge la
defilarea plancartelor cu diploma de doctorat a fiecăruia,
să vedem unde ar duce șirul…
dar să pornim Foiletonul!
…după fix 18 ani(iulie 1999-iulie 2017), plini ochi!, a urmat divorțul, un act
statuat social prin notar public; nu a fost ușor!, dar ce poate fi ușor când
lucrurile nu mai merg, matca le dă peste mal la fiece viitură!
am observat că înțelegerea de partaj în fața notarului CBaba a fost o leapșă,
presiune din partea notarului chiar, pe care nu am înțeles-o cu privire la a
mă reduce la ZERO ca om care totuși în 18 ani a lăsat ceva de rod…
am privit-o în ochi să-i simt rușinea de a mistifica un drept, dar gheața m-a
determinat să plec fără contondențe,
nu știu dacă dracul, dar acum mi-e atât de-n clar cine a fost dracul!
au urmat niște presiuni neomenești de a fi scos din locuință, amenințări pe
directe, apoi intervenția avocaților
firesc de nefiresc, s-a intentat un proces civil de evacuare silită din locuință,
dar prostul cel fudul nu s-a fost în… destul de fudul!
astfel prin Decizia civilă nr 74/A/2018, se răstoarnă oribila încercare:
„Tribunalul va reține, în concordanță cu aprecierile instanței de fond, că în
legătură cu dreptul de proprietate asupra construcției edificate pe terenul din
sat Săldăbagiu de Munte, str Albinelor, nr 9, comuna Paleu, județul Bihor,
înscris în CF 53232 Paleu, număr cadastral 53232, Paleu, operează cu
prioritate prezumția de comunitatem instituită de art 30 din Codul Familiei.
Or, contrar susținerilor apelantei din memoriul depus la dosar, excede
analizei impuse de procedura simplificată și urgentă a evacuării speciale,
astfel cum este definită de prevederile art 1034-1049 NCPC, răsturnarea de
comunitate de bunuri în ce privește construcția în litigiu.
Apelanta are posibilitatea de a răsturna prezumția astfel instituită și de a
proba caracterul de bun propriu al construcției pe care îl susține, în cadrul
nr.8, septembrie, 2020
unui eventual litigiu având ca obiect partaj bunuri comune, sau a unei
acțiuni în constatare, ambele demersuri presupunând un alt cadru procesual
și un probatoriu mai complex.
În prezentul dosar însă, față de prezumția de bun comun aplicată construcției edificată
pe terenul înscris în CF 53232 Paleu, număr cadastral
53232 Paleu, tibunalul va constata că la acest moment intimatul exhibă un
titlu aparent cu privire la bun, iar cererea de evacuare a acestuia pentru lipsa
unui titlu se impune a fi respinsă.
Aspectele învederate de apelantă, referitoare la imposibilitatea obiectivă de
conviețuire cu intimatul datorită violențelor fizice și psihice exercitate de
acesta sunt lipsite de relevanță pe calea procedurii evacuării speciale, în
care se analizează doar existența sau nu a unui titlu locativ, atât în persoana
reclamantului cât și a pârâtului, ele putând fi valorificate pe alte căi
procedurale
Tribunalul va respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta Bogdan Ana
în contradictoriu cu intimatul Beșcucă Marin, împotriva sentinței civile nr
2405/21.09.2017 pronunțată de Judecătoria Oradea, în dosarul de față, pe
care o menține în întregime.
obligă apelanta la cheltuieli de judecată 850 lei”
asta spunea tribunalul în 18 ianuarie 2018, cheltuielile de judecată, 1700 de lei nu le-
am văzut nici până acum!
de ce TÂLHAR omul care se trebăluiește în favoarea statului din Prefectura
Bihor, pentru că pe 18 de aprilie, 2018 merge la notar și încheie un contract
de întreținere viageră, ocolind această decizie de tribunal!
notarul nu știm de ce nu a întrebat nici el, dar a încheiat un act prin care eu am fost
uzurpat de dreptul meu de proprietate…
toți semnatarii, patru cu notarul știau matrapazlâcul, nu e asta TÂLHĂRIE, și nu
TÂLHAR cel ce o provoacă?
deci, tribunalul spune bun comun, dar iată la ce se ajunge prin:
actul notarial 43415/19/04/2018
CONTRACT DE ÎNTREȚINERE AUTORIZAȚIE 650 DIN 18/04/2018
emis de BONCHIȘ CONSTANTIN BOGDAN;
întăbulare, drept de PROPRIETATE cu titlu de întreținere, dobândit prin
Convenție, cota actuală 1/1(!)
1. ROSMENTENIUC-BOGDAN ALINA-ANCA, căsătorită cu
2 .ROSMENTENIUC-BOGDAN ALEXANDRU-ADRIAN,
ca bun comun(!)
pentru ca la SARCINI
nr.8, septembrie, 2020
act notarial 43415/19/04/2018
CONTRACT DE ÎNTREȚINERE AUT 650, DIN 18/04/2018, emis de
BONCHIȘ CONSTANTIN BOGDAN
Întabulare, drept de UZUFRUCT VIAGER sarcina întreținerii și drept de
ipotecă legală pentru plata rentei în bani, corespunzătoare întreținerii
neexecutate, conform art 2386 alin 4 Cod Civil, dobândit prin Convenție,
cota actuală 1/1 BOGDAN ANA
Cinstite care mă citești, eu nu aveam să aflu de acest matrapazlâc, de
această TÂLHĂRIE dacă nu mă suna Ana să-mi spună că ea vrea să
desfacă acest contract pentru că își bat joc de ea copiii ei și că a luat
legătura cu avocata Bonchiș Alina care a început deja demersurile…
Dar viața e cruntă Prieteni Răzeși, cruntă și neîndurătoare
diabetică insulino-dependent, Ana suportă tot mai greu tratamentul care i se
aplică și lipsa de respect a copiilor ei,
care din cele spuse de Ana, nu se pot accepta…
are un accident nemilos, o tulburare glicemică determină amețeli puternice
și cade cu un coș de rufe uscate pe scările care coborau de pe o terasă a
locuinței, la 4 metri înălțime!, este ridicată de un vecin(mulțumim Cosmin!)
nu este dusă la urgență!, i se fa radiografii a doua zi!, apoi, singură peste
noapte în condiții cumplite de durere, cu creșteri mari de glicemie, este găsită de o
vecină căzută în baie,
în sfârșit e adusă ambulanța!
fractură de coloană, lacune cerebrale…
și azi este pe patul de spital!
ne-am rugat pentru ea și ne vom ruga mereu,
DUMNEZEU e totdeauna bun!
alte amănunte vor da fața unei cărți!
acum totul e ca TÂLHARUL din Prefectura Bihor să poată fi arătat cu
degetul pe stradă, și vom gândi fel și fel de povestioare cine știe de nu…
gura păcătosului, iartă-mi-o TU, Doamne!
cui i-ar fi ușor să povestească astfel de lucruri ticăloase care-l fac pe ticălos
cel mai liber dintre pământenii omenei…
ai putea popula liniștit cu ei Marcel 35!, Steaua Polară, aș obține cetățenia
pe Pragul 188 și să vă văd atunci pe voi ăștia care v-a dat rangul omeniei
Poetul nostru, cu mine nu e joacă, disciplină fârtate!
bine Mărită, să nu zici că eu am vreun amestec, uite ce Peniță ai pe spusele tale venită,
de parcă ar fi așezat-o cineva intenționat:
69. DESENUL GURII TUȘEȘTE!
nr.8, septembrie, 2020
…un ochi de negru și de jar trece prin geam
la mine în pupilă, aritmetică ostilă!
doi și cu doi fac cinci, trei și cu trei, patru…!
desenul gurii tușește la gândul că fumul se urcă în jos,
unde iarba iernii e albă și crivățul stoarce lâni merinos…
căciula după î deja e udă, cumplit gust are părul în ceafă,
aud nervii cum mă coboară spinarea,
e liniște-n măduvi!
sinapse oloage telefonează la SMURD,
nici nu mai văd, nici să aud, în degete simt Orologiul
cum limbile-și înnoadă,
timpul e lung, lung, cât o secundă!
un infinit derutat sparge clepsidra să fure nisipul…
și-l fură!
jandarmii nu sunt, au grevă!
și grevei mă prind, claustrat de negru și de jar,
biet ochi, lupanar, du-mă departe,
infernal pustiu să mă piardă,
am trăit o aritmetică oarbă!
…dar, te uită cum își ninge decembre!
mă-ndemna Poetul și m-am uitat… 27 de zile!
anul 2017 își freca mâinile,
iar când i-am pomenit că-l vâr în blestem,
hop!
în 28 eram pe peron…
gara învăluită de moarte-și frângea mâinile,
cu genunchii rupți, mă cerșeau ursitorile,
dar Răsărit era de acum Mărțișor
și drumul se pornea peste timpul cel rău…
mulțumesc frumos, aleasă asistență, plecăm fruntea cu recunoștință!
mulțumesc frumos și ție, Poetule, sunt tot mai atras de penițele tale
cele gânditoare zise!, Cele Trei Bețe de Chibrituri, după timpuri, noi am
fost primii alături de Poetul nostru la Govora cu Lumina nelumescului,
cartea care l-a săltat cu adevărat în lume,
iar noi eram acolo!
și vă mulțumesc pentru asta, iar că ați urcat Nordul țării este cu atât
mai de apreciat în Prietenia voastră, bine mi-ați venit să ne fiți aproape,
avem și povești de spus!
nr.8, septembrie, 2020
bă dați-vă!, Furnica, hai-hai, și le înghesui în batista de la brâu…
așa mai trecurăm Doamne o zi din Ghemul de ni-l îndreptățești,
iar noi suntem tot mai hotărâți ca din „Oastea lui Mihail Eminescu”
să ne dăm aura de luptători pentru cauza țării,
binecuvântează-ne TU, Doamne!

Marin Beşcucă, 18 de august, a lui 2020


da, io, Monstrul de pe DILIMANDJARO!

nr.8, septembrie, 2020


Toți copiii din cartier au leucemie

Ştefan Tudor Baciu are 16 ani și este elev al Liceului Teoretic Waldorf Iași. A
citit la mai multe lecturi publice, inclusiv la Noaptea albă a poeziei , în cadrul
festivalului FILIT. A debutat cu poezie în revista Zona literară. Pe lângă poezie, scrie
și eseu, fiind membru al Salonuilui de literatură Junimea din Iași. Compune muzică și
ține concerte de blues prin diferite localuri, cântând vocal și la chitară. În afară de
pasiunile artistice, manifestă și o atracție puternică pentru filosofie, fizică cuantică și
cosmologie. Face parte din Ordinul Suveran al Cavalerilor de Malta.

***
am leucemie.
toți copiii din cartier au leucemie.
pensionari,
șomeri stau la balcoanele proletare și fumeză.
se uită cu jind la cei mici cum se joacă în lapoviță
în lumina farurilor.
leucemia nu e orice fel de boală;
cei suferinzi mor în amintirea vecinilor:
și până la urmă toți am țâșnit din tub
(o față aspră prelingandu-se pe piele
în inerția ghetoului)
noi nici măcar nu ne-am chinuit,
cercuri mov de cretă
desenate în parcări de bloc
cădeam și ne juleam genunchii
doar mama striga de la geam

nr.8, septembrie, 2020


în capot
să am grija
căci cu toții aveam oasele fragile
pline de contuzii.
tenișii vechi agățați de cablul electric
ne strivesc ca pe niște vrăbii,
nu cad peste mașinile caritate.

Ștefan Tudor Baciu

nr.8, septembrie, 2020


spațiul gol

1. că două fluvii
femeia păcătoasă
3.
eu sunt femeia păcătoasă spațiul gol
tu ești femeia păcătoasă
am băut cer
măr carnal
și verde infantil de iarbă prinsă în somn
lună caldă
îl țin în palmă
aromă densă de alge
îndrăzneață arhitectură
și lumină strivită
fluidă mișcare
antica noapte ne atinge
gol de sprijinit în oase
a iubi este o călătorie pe apă și pe stele
a iubi este o bătălie de fulgere 4.
o bătălie dintre două corpuri cu gust de fără prenume
miere prin sărituri de broască alerg pe
sărut după sărut marginile tale picioare de vânt
călătoriile tale minuscule din cuvânt în cuvânt
și focul transformat în delicioase inimi nu merg In biserici
subtile. ca să respir aer curat
drumuri de sânge care se precipită ca o pierdută între tâlhari fericiți
garoafă nocturnă pudoarea e inventivă imploziva
până se face sau nu se face noapte explozivă
în umbra ta când hercule toarce lână la picioarele
femeie păcătoasă, unde ești dragostea omfzleei dorința e aceea
mea? care îl ține înlănțuit și totuși țipă, țipă,
2. țipă
dragoste complexul lui oedip
fetița se crede un bărbat mutilat
apeși mâna ta peste mâna mea
bărbatul se visează femeie
privesc ochii tăi încoronați de mici flori
am găsit cheia sol a poemului
și candide simțiri coboară
necunoscut
ca un locuitor nou
pierdut de poetul orb,homer
în pădurea galbenă cu maci roșii
în poiana mărului din cer
răcoarea albă întrerupe cuvintele
grecii își numeau bătrânii viermi,cifrele
cald și sincer
i utila îți spunea hrubă în troienele,înjur
pe buze roșii
„orice tăcere e o șansă/ de fruct prăfuit
râd obraji

nr.8, septembrie, 2020


și pur” ,zise Valery și muri de unsprezece ani mă sărut
mor și eu acum și nu încă numai cu marea neagră și
moartea albește deasupra
5
mea
spovedanie publică

Gabriela Garlonta

nr.8, septembrie, 2020


Cunoștința …

Gurmeet Singh Chana – India

1
Acum și aici …
Îi cer unei flori să râdă.
Răspândind parfum și dulceață peste tot;
Legănându-se și arucându-se petalele crapă tare.
Îi cer unei păsărele să cânte.
Își ridică pieptul, melodiile răsună peste tot.
Totul este fascinant și magic.
Îi cer aerului: ”Nu mai sta nemișcat, te rog sa sufli!”
Instantaneu este rapid, moale și blând.

nr.8, septembrie, 2020


Liniștitor, plăcut, mângâind pielea ca să strălucească.
Îi cer un miel să danseze.
Sare pe pajiști, sare peste gard,
”Albul ca zăpada” nu ratează nicio șansă.
Îi cer unui om să fie drept și corect.
El își desfășoară grijile aici și acolo!
O, sărmane om, nu în viitor, fericirea este ACUM și AICI!
*
Now and Here …
I ask a flower to laugh.
Spreading fragrance and sweetness throughout;
Swinging and tossing, it’s petals crackle aloud.
I ask a little bird to sing.
Hoops up it’s chest, melodies echo all-around.
Everything is mesmerized and spell bound.
I ask air: ”Don’t be still, please blow!”
Instantly, it is swift, soft and gentle in flow.
Soothing, pleasant, caressing skin to glow.
I ask a lamb to dance .
It leaps on meadows, jumps over the fence
The ”snow white” doesn’t miss any chance.
I ask a man to be just and fair.
He unfolds his worries, here are there.
Oh, poor man, not in future, bliss is NOW and HERE!”
2
Cunoștința …
Fie
Este o cale,
O iluzie sau un mit.
Sau o curte în spate,
O inimă sau o minte.
Oriunde
Lămpi de cunoaștere
Sunt luminate.
nr.8, septembrie, 2020
Întunericul ignoranței este risipit,
Ambianța este luminată,
*
The knowledge…
Either
It is a path,
An illusion or a myth.
Or a courtyard behind,
A heart or a mind.
Wherever
Lamps of knowledge
Are lightened.
Darkness of ignorance is dispelled,
Ambiance is brightened.
3
Doar amestecă-l…
Vesel, astăzi, pare trist;
Nu există spirite înalte, dispoziții rele.
Urși melancolici, în întuneric profund;
Apare iritant, nu în floare.
„Ești atât de bun” răsună cuvintele mele magice.
„Ești atât de frumoasă” aplauda adorațiile mele.
Auzind o asemenea laudă, bunătate în graba ei.
Scânteie în ochii ei, roșie porfuziv.
Simte că, și-a găsit sfârșitul căutarea ei.
În viață dragostea și bunătatea sunt un amestec fin.
Bunătatea există oriunde;
Doar amestecați-o, uite … este aici!
Binecuvântați sunt cei care o ajută să se redescopere.
Fețele lor strălucesc, venerată este străduința lor.
*
Just stir it out …
Merry, today, looks sad ;
No high spirits, moods bad.
nr.8, septembrie, 2020
Melancholic bears, in deep gloom;
Irritant appears, not in bloom.
” You are so good” my magic words resound.
„You are so beautiful” my adorations applaud.
Hearing such praise, goodness in her rushes.
Sparkles in her eyes, she profusely blushes.
She feels her search has found an end.
In life love and kindness is a fine blend.
Goodness exists every where;
Just stir it out, look… it is here!
Blessed are those, who help it rediscover.
Their faces glow, revered is their endeavour.
Traducere din limba engleză în limba română- Lăcrimioara Iva

nr.8, septembrie, 2020


Visul rătăcitor

1
O, Măicuță sfântă!
O Măicuță sfântă, cât ai suferit,
Când ți-ai văzut Fiul, pe cruce pronit.
Câtă durere-n suflet, Măicuță ai avut,
Cânta-ta-i aleluia, că n-ai putut mai mult.
Cu lacrimi si suspine, când Maică l-ai vazut,
Bătut și plin de sânge cu trupul dezvelit,
Te-ai aplecat la cruce si l-ai mângâiat,
Sărutându-L dulce din greu, Mamă-ai oftat.
Ca un miel sărmanul, cu greu a răbdat,
Primind suferința nici că s-a mișcat.
Pân’ s-a stins din viață a fost torturat
Si păgânii veseli, cu toți s-au bucurat.
Iți simțim durerea, plânsul înduioșat,
Ne rugăm la tine Maică neîncetat.
Să duci rugăciunea Fiului Tău Sfânt,
Să ne miluiască aici pe pământ.
11.08.2020
2
Valurile mării
De ce ți-e frică-n valurile mării?
Când e atât de bine și frumos.
Când te ating, parcă te duci în larg
Și îți șoptesc la ureche, tu să te duci să-noți.
Hai, intră în apă, și-o să veizi că-i bine,
Frică nu îți fie, am grije de tine.
Hai, să plutim, o leaca și să visăm frumos,
Să ne-amintim trecutul, că bine, a mai fost.
Imi amintesc ce rău, picioru-mi sângera,
Călcasem pe o scoică, desculță eu umblam,
Azi nu mai am curajul să umblu peste scoici,
Sau dacă am, mă-ncălț, nu-s cu piciorul gol.

nr.8, septembrie, 2020


M-am supărat pe tine, că nu intri în mare,
Eu voi intra, voi înota pe valuri, până-n depărtări,
De tine m-oi desprinde, tu să nu mă vezi,
Tu să n-ai emoții, știu – nu vrei, ca sa mă pierzi.
Zalău – 13.08.2020
3
A venit aseară…
A venit aseară soțul,
Nu-n realitate, ci în vis.
Repede i-am deschis ușa,
El zâmbind cu drag mi-a zis,
Mă aștepți soție dragă,
Dar eu sunt în amintiri.
Am vrut, ca să-l strâng în brațe,
Să-i împărtășesc iubiri.
Însa,n-am simțit nimica
Era gol în preajma lui,
L-am văzut numai aevea
Uitându-mă-n, privirea lui.
Dorul de soțul mă leagă
Mi-a adus chipul în vis.
Dar nu a stat mult cu mine
S-a dus, însa mi-a promis,
El va veni, eu îl aștept
Noaptea în vis, pân’ma deștept.
Știe, că eu îi duc dorul
Și că nu îl voi uita.
Visul, a fost scurt de-o clipă
Și-atunci când eu m-am trezit,
Am închis tare o pleoapă,
Ca să-l mai visez un pic.
Zalău – 28.06.2020
4
Visul rătăcitor
Am rătăcit în vis, pe căi străine,
Pe drumuri lungi, cărări cu spini.
nr.8, septembrie, 2020
Am vrut să-ajung eu, nu știu unde,
Da-n jur, totul mi se părea pustiu.
Am ajuns departe-n altă țară,
Și m-am plimbat, nu cunoșteam pe nimeni,
Nici limba lor, eu nu o-nțelegeam,
Frică nu aveam, că ma îmbărbătam.
M-am oprit, am întrebat niște copile,
Care vorbeau în limba mea.
Dar mi-au răspuns că nu cunosc orașul,
Ca încă nu l-au vizitat.
Supărată m-am dus mai departe,
Am străbătut orașul ce frumos era.
Chiar dacă străzile și drumurile toate,
Pavate nu erau, dar flori multe aveau.
Am rătăcit, pe-o stradă înfundată
Și acolo eu, de frică, m-am oprit.
Strada nu avea nici o ieșire,
Și atunci din visul meu, eu m-am trezit.
Zalău – 08.08.2020
5
Oile
Cu oile pe munte-s la păscut,
Pădurea freamată, pe cer s-adună norii.
Turma-i răsfirată, câinele o adună,
O lupoaică urlă, ea își cheamă puii.
Pâș, pâș lupii, către noi veniră,
Am anunțat cânii și îi fugăriră.
Au prins o mioară, a scăpat cu bine,
Iar eu cu turma, spre casă m-am dus.
Am ajuns acasă, am ajuns cu bine,
Ploaia a început sa cadă, furtuna a pornit.
In fuga mare, ne-am adăpostit,
A început să cadă, gheața, care m-a uimit.
Pomi, legume, flori, toate le-au strivit,
Stolul meu de gâște, la pământ l-a pus.
După așa furtună, gâște-am adunat,

nr.8, septembrie, 2020


Crezând că sunt moarte, dar au înviat.
Mare a fost furtuna, dezastru a făcut,
Țiglele de pe casă, le-au luat pe sus.
Așa furtună, nu am mai văzut,
Mult mi-a dat de lucru, bine că a trecut.

Viorica Crecan, Zalău – 10.08.2020

nr.8, septembrie, 2020


O incursiune subiectivă în teatrul lui Matei Vișniec
◼ studiu de specialitate

Prof. Olivia-Elena Trifan

Prin dramaturgia lui Vișniec literatura română intră în dialog cu modelele occidentale
Pirandello, Genet, Brecht, scriitorul român fiind privit ca un reformator moderat al teatrului modern
pe care se obstinează a-l menține în trena literaturii, ca text destinat atât punerii în scenă, cât și,
lecturii propriu-zise. De aceea, deși construiește textul din perspectiva reprezentației, el respinge
punctul de vedere al mișcărilor teatrale de avangardă, care afirmă că textul nu este decât un
accesoriu al spectacolului și rămâne la convingerea că teatrul presupune o dimensiune literară cred
că piesele pot fi citite și astfel, de oameni avizi de povești, care își creează propriul lor moment
teatral în singurătatea lor, așezați într-un fotoliu cu această carte în mână (Matei Vișniec, Cuvânt
înainte la volumul Mansardă la Paris cu vedere spre moarte, Editura Paralela 45, 2005)
Piesele mizează pe răsturnarea aștepărilor, pe o construcție aproape statică și sunt alcătuite
inedit prin exersarea tehnicilor de fragmentare a discursului și de aparentă autonomie a elementelor
componente.Autorul le privește ca pe niște mecanisme vii: Se întâmplă o furie, o bucurie de a
scrie,o pasiune, e un chin(...)Textul e ceva viu construit după o lege a contrapunctului se ciocnesc
situații absolut hilare, se ciocnesc situații absolut surprinzătoare și sunt puse în lumină
contradicțiile profunde ale ființei umane (Lucia Dărămaș, Matei Vișniec față în față cu Emil Cioran,
“Dacia literara”,nr.6 (4/2005)
Aflat între două limbi, Vișniec, nu poate concepte structura dramatică decât spartă. O piesă
ca Teatru descompus este emblematică în acest sens. În limba franceză, ea se structurează din același
colaj de dialoguri și monologuri pe care îl regăim și la traducerea în limba română, însă numărul și
ordinea acestora diferă. În textul în franceză există două monologuri ce nu se regăsesc în cel
românesc. Unul aparține Vagabondului, altul Omului cu oglinda. În versiunea românească a fost
adăugat un nou monolog, al Omului care vorbește în șoaptă. Vișniec ilustrează astfel convingerea că
în orice proces a retranscrie înseamnă a revizui, a îmbogăți, a găsi noi nuanțe lingvistice.dacă limba
română îi permite dramaturgului să risipească prin imensa bogăție lexicală pe care o presupune,
limba franceză îl obligă să fie economic să reușesc cu puține cuvinte, să obțin foarte multe efecte,
tocmai pentru că franceza se pretează la acest exercițiu, prin claritate, prin limpezime, prin

nr.8, septembrie, 2020


gramatica sa de fier. (Dan Boicea, interviu cu Matei Vișniec, Este destinul meu să alerg între două
limbi și două culturi,”Adevarul literar si artistic”, 15.11.2006)
Universul fragmentar, poetic, racordat la miracolele și ororile existenței din piesa Teatru-
descompus șochează, uimește, seduce cititorul chemat să-și pună întrebări incomode despre sine și
ceilalți, despre agresivitatea lumii în care trăiește și resemnarea în fața fatalității. Chipul său răsfrânt
în cioburile unei oglinzi sparte vorbește despre pierderea unității și armoniei universale, despre
pulverizarea eului până la anihilare.Cândva, -notează autorul- nu ştim când, oglinda era întreagă şi
reflecta întreg cerul, lumea şi sufletul omenesc. Iar apoi s-a produs, nu ştim când, explozia oglinzii.
Fragmentele pe care le deţinem aici fac parte, fără îndoială, din materia originară.
Încercarea va fi de reconstituire a obiectului inițial, fapt imposibil pentru că nimeni nu a
contemplat oglinda primordială. Și pentru că jocul e sortit eșecului, el se va reduce la compunerea
fragmentelor febril căutate pentru a fi împrăștiate în mereu alte configurații.
Așa se explică adoptarea unei organizări textuale neobișnuite „Aceste monologuri si dialoguri se
doresc a fi niste elemente de arhitectura textuala pentru un teatru modular“ ,subliniindu-se starea de
neîngrădire acordată regizorului și cititorului, considerați coautori.
Aceștia sunt chemați să recompună piesa după propria viziune, numai că orice permutare
poate aduce și modificări în conținut, poate pune în releief mereu alte semnificații.
De altfel în teatrul modern relația dramaturg-regizor își pierde din rigiditate, creatorul piesei fiind
conștient că textul poate deveni un spațiu al constrângerilor pentru regizor și-l organizează avându-l
în vedere pe acesta ca un prim receptor. Lumea ficțională e creată în funcție de gradul de libertate pe
care dramaturgul intenționează să-l acorde regizorului .
„Teatru- descompus” este, aşadar, un teatru care poate fi în numeroase feluri recompus-un
puzzle al cărui sens se cere reconstituit, un colaj al registrelor stilistice; o metaforă pentru
fragmentarea ființei în mii de imagini despre sine până la anihilarea sa completă sau ,așa cum
mărturisește însusuși dramaturgul-oglinda unor descompuneri interioare, rezultat al fărâmițării
realității în evenimente aleatorii, absurde, grotești sau ridicole (M. Vișniec)
Însuși titlul operei șocant, aluziv, creează impresia unui colaj arbitrar, căci cele două părți ale
sale par să ilustreze contexte diferite. Și, cu toate acestea, valoarea stilistică a adversativului sau
(Teatru descompus sau Omul-pubelă) nu e disjunctivă, nu implică sensul unor alternative, ci are
funcție corelativă, sinonim, în plan semantic cu un adică. Astfel, dacă prima sintagmă a titlului
trimite la originalitatea formulei dramatice alese,cea de-a doua Omul-pubelă circumscrie tematica
piesei- oamenii sunt prizonierii propriilor obsesii, obiceiuri, lipse de voință; Un bricabrac –ar spune

nr.8, septembrie, 2020


Al. Ștefănescu- în care sint contabilizate, cu mijloace lirice, eseistice, dramatice, epice tarele lumii
de azi.
Impresia de colaj e creată chiar la nivelul registrelor lingvistice- textul alternează monologul
cu dialogul ,discursul impersonal și cel liric, tonul reflexiv și limbajul de lemn, ironia dusă până la
sarcasm, pasaje ce amintesc de anunțurile publicitare, prospecte de medicament, stilul științific,
limbajul juridic.Aceasta susțin ideea că omul se confruntă cu o multitudine de situații care-l
anihilează.
Distrugerea coerenței textuale se resimte și la nivelul construcției personajelor; estetica
descompunerii e legată de estetica aneantizării înfăptuită prin devorare și claustrare în spații intime
ce macină sufletul prin însingurare, lăsând omul pradă halucinațiilor Sunt singur în camera mea şi
ascult Corelli” (Omul cu calul), „Eu trăiesc de unul singur. Sunt puţin obez şi şchiopătez de piciorul
stâng” (Dresorul); „Trăiesc în interiorul maşinii mele de depanat, unde dispun de un confort
acceptabil”(Depanatorul); „…eu trăiesc de unul singur. Nu-i uşor cu singurătatea. Şi pe mine
singurătatea mă termină” (Voci în întuneric I).
Personajele din Teatru-descompus sunt reduse la simple voci, semn al depersonalizării , intră
în relație cu diverse regnuri şi segmente de realitate, căci universul imaginat e populat cu gândaci,
fluturi, melci care devorează ființa „Acest fantastic artizanal scrutează falii ce deschid asupra unui
miraculos inversat, în maniera basmelor monstruoase garnisite cu mistere terifiante, cu
înspăimântătoare animale la tot pasul, cu un întreg bestiar fantastic, în care nu se ştie niciodată
prea bine unde e graniţa dintre om şi animal.” Gilles Losseroy, Matei Vişniec sau experienţa
vampirică, în Matei Vişniec, Omul–pubelă sau Teatru descompus, Editura Cartea Românească,
ediţia a 2-a revăzută, Bucureşti, 2006, p. 233 , o vocaţie totemică, pentru a da naştere unei mitologii
total personale, unui «folclor lipsit de pitoresc»”. Gilles Losseroy, Matei Vişniec sau experienţa
vampirică în Omul pubelă sau Teatru descompus, Editura Cartea Românească, ediţia a 2-a revăzută,
Bucureşti, 2006, p. 234;.
Omul e prizonier al acțiunilor sale(Omul cu mărul, Alergătorul), trăiește iluzia că poate
comunica cu ființe aparținând altor specii (Omul cu gândacul), e obligat să nu mai comunice ,căci
vorbele lui ucid (Omul care vorbește în șoaptă),e devorat tainic () , își asumă condiția nefericită de
Om-pubelă, e pândit de animalul miraculos (Omul cu calul), încercă să supraviețuiască într-un
univers supus dematerializării invadat de fluturi ,melci pestilențiali și apa-animal(triada Nebuna...),
trebuie chiar să-și însușească regulile ce asigură buna funcționare a centrelor de spălare,aparent o
strategie ideală în dobândirea fericirii personale.

nr.8, septembrie, 2020


Pentru reliefarea stării de criză a ființei Vișniec a preferat monologul pe care-l alternează cu
fragmente de dialog (de multe ori aparent), sporind în felul acesta tensiunea, trezind conștiința unui
receptor nefamiliarizat cu această pendulare între abisul conștiinței și comunicarea cu ceilalți. A
vorbi cu și în fața celuilalt devine fundamentul oricărui act de luare în posesie a lumii, de
transformare a acesteia, dar și de modelare a propriei ființe, pentru că orice raportare la celălalt
înseamnă și raportarea la sine.
Interesant este faptul că nu potențialul dramatic propriu-zis al textelor seduce cititorul , nici
intresul pentru intrigă, ci felul în care dramaturgul se raportează la contemporaneitate pe care caută
să o înțeleagă, aducând în scenă studii de caz, situații-limită cu care se confruntă ființa.
Sunt 25 de situații de nefericire și de neputință și nicio speranță, nicio soluție, alta decât cea
a suicidului mental care este premisa nebuniei[…] Această piesă va prezenta o realitate
suprarealistă, absurdă și explozivă, fără a aduce soluții.( opinia regizorului Manuel Pereira)
Textul circumscrie însă ca temă fundamentală descompunerea umanului dusă până la
alienarea faţă de semeni sau chiar de sine însuşi a individului, prizonieratul ființei, neputința de a
părăsi un univers conceput ca o suită de cercuri închise ce mutilează , fapt sugerat și prin arhitectura
circulară a piesei: ccel dintâi monolog aparține Omului din cerc care trăiește iluzia că această figură
geometrică e o soulție existențială ,în realitate un spațiu vegetativ, al claustrării și singurătății Ultima
confesiune (în varianta franceză), cea a Omului cu mărul , reia ideea că existența e o suită de cercuri
închise, amintind de burțile peștilor, de plaja configurată tot sub forma unor burți de pești din care
Iona lui Sorescu nu poate ieși.

Textul Teatru-descompus sau Omul-pubelă seduce așadar prin bizareria situațiilor și a


personajelor propuse, prin felul în care sunt puse în lumină dramele profunde ale ființei umane, fiind
locul de conjuncție al miraculosului cu banalitatea vieții. Oamenii sunt prizonierii propriilor obsesii,
propriilor limite. Ei au înlocuit definitiv verbul a trăi cu a vegeta, lipsa de voință fiind trăsătura
definitorie de caracter.
Pulverizarea acțiunii dramatice, finalul ciclic, spațiul amplu acordat monologului interior,
personaje dezumanizate, aservite obiectelor, stereotipia vieții cotidiene ce se manifestă și în
stereotipia limbajului, colajul registrelor stilistice –sunt trăsături care fac din piesa Teatru-descompus
un text postmodernist.

nr.8, septembrie, 2020


_____________________________________________________________________

Revista cultural-literară “Cutezător” aparține Federației EURO EDUCATION, organizație


acreditată de UNIUNEA EUROPEANĂ

_________________________________________________________________________________________________

CONTACT

• Telefon: 0728353441.
• Web: http://cutezator.ro/
• E-mail: cutezator2014@yahoo.com

_________________________________________________________________________________________________

COLABORARE

Aşteptăm colaboratori serioşi. Textele tehnoredactate*, în Microsoft Word, Office XP, şi semnate pot fi
trimise pe adresa de e-mail a revistei: magazincritic@yahoo.com, până la data de 20 a fiecărei luni.
Tehnoredactarea se va face cu font Times New Roman, corp 10-12, pagină format A5, folosindu-se diacritice.
Responsabilitatea textelor publicate aparţine în exclusivitate autorilor. O echipă redacţională va selecta
articolele în vederea publicării acestora. Atenţie la plagiat! (*Reguli minime de tehnoredactare: Înainte de
punct, virgulă, punct şi virgulă, două puncte, trei puncte, semnul exclamării, semnul întrebării, nu se pune
spaţiu. Spaţiul se va pune după aceste semne de punctuaţie, precum şi înainte de deschiderea unei paranteze.)
_________________________________________________________________________________________________

CONCEPŢIE GRAFICĂ / MACHETARE / DESIGN

Asociaţia culturală Semn – Târgu Jiu

_________________________________________________________________________________________________

EDITAREA

Euro Education Federation

_________________________________________________________________________________________________
TIPARUL

a fost executat de Editura eParadigme

(Online) = ISSN 2501-3033 ISSN–L 2501-3033

nr.8, septembrie, 2020


Nr. 8, septembrie, 2020

Cutezător (Online) = ISSN 2501-3033 ISSN–L 2501-3033

nr.8, septembrie, 2020