Sunteți pe pagina 1din 76

________________________________________________________________________________________

Revista cultural-literară “Cutezător” aparține Federației EURO EDUCATION,


organizație acreditată de UNIUNEA EUROPEANĂ
________________________________________________________________________________________
REDACȚIA:
• Director fondator: Gheorghe Bucălăete
• Director tehnic: Ioan Constantinescu-Motru
• Director marketing: Claudiu Dumitrache
• Redactor-șef: Lăcrimioara Iva
__________________________________________________________
CONTACT:
• Adresa: Alimpești, Nr. 88, Gorj
• Email: catalinp11@yahoo.com sau cutezator2015@gmail.com
• Telefon: 0760987321

__________________________________________________________
© Editura eParadigme

Cutezător (Online) = ISSN 2501-3033 ISSN–L 2501-3033

nr.10, martie, 2021


Ovidiu Răduță despre „Nimic”

Ovidiu Răduță a absolvit Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică


Economică în cadrul Academiei de Studii Economice București (2006), continuând
studiile post-universitare de Master și Doctorat în cadrul aceleiași Universități. În
2018 a studiat Securitate Cibernetică la Harvard University în Statele Unite ale
Americii. Cu o impresionantă carieră de peste 16 ani în implementarea proiectelor
informatice în cadrul unor companii și structuri internaționale cu renume mondial, își
găsește bucuria în lumea artelor, fiind pasionat de pictură, dans, teatru și nu în ultimul
rând, de literatură, având o inspirată aplecare către poezie. În 2013 a debutat cu poezia
„Nimic” în revista „Don Quijote”, Oravița. Încurajat de „Premiul de Excelență pentru
debut” obținut în 2014 în cadrul festivalului național de poezie „Eminescu la Oravița”,
decide să pună la un loc emoțiile permanentizate în versuri și publică în 2019 primul
său volum de poezii intitulat „Nimic”, însumând peste 40 de poezii în limbile română
și engleză. Volumul a primit Premiul de Excelență din partea Revistei Regal
Literar, 2021.

nr.10, martie, 2021


POEZII

NIMIC

O dată cu sine, nimicul aduce nimic.

El nu alimentează nimic; nimicul nu are borne.


El nu respiră nimic; nimicul nu are norme.
El nu ocupă nimic; nimicul nu are forme.

Deși nu desemnează nimic, fiind un nimic,


Nimicul are un nume. Se cheamă: Nimic.
Doar că tocmai de trei ori am folosit un pronume
Pentru nimic. Pronumele deci m-ajută să definesc un nimic.
Nimicul este pronume, sau pronumele este nimic?
Indiferent de situație, o persoană anume
O citez prin pronume. Deci omul e un nimic.

E o concluzie fireasca și simplă la care am ajuns din nimic.


Nimicuri sunt multe, dar ele depind de nimic.
Nimicuri sunt mulți, dar ei nu exprimă nimic.
Deci nimicuri există, dar nu reprezintă nimic.

Matematic scriind, nimicul este inclus in nimic.

nr.10, martie, 2021


Filozofic gândind, absolutul înseamnă nimic.
Scientologic vorbind, religia nu înseamnă nimic.
Poftim? Dumnezeu e nimic? Atunci și eu sunt nimic.
Iar un nimic nu rezidă dacă nu înțelege nimic.

A căuta să-nțelegi un nimic din nimic


Înseamnă a accepta că nimicul e nimicit de nimic.
Poate că spun doar nimicuri pentru a defini un nimic,
Dar singura afirmație ce-o neg este că sunt un nimic.

Și nu mai spun nimic.

ECHILIBRU

Merg apăsat, agale, pe șina de tren


Ruginită de apă și soare,
Înroșită de gânduri dintr-o minte de fier,
Apoi înghețată o simt în tălpi și mă-ntreb
Cum de inima nu se zbate mai tare?!

Mă clatin în stânga. Rațiunea din eu


Cu ficțiunea se ceartă-n rețete.
Programează reacții și conduce din greu
Cuvinte și gesturi să înece-n careu

nr.10, martie, 2021


Cercul învârtirii, cu sete.

Mă clatin în dreapta. Imagini din eu


Se contrează cu simțul artistic.
Agnostic, pasiunea servește un dineu
Din amestec de fluturi obosiți mai mereu
De același contact euristic.

Înțelege-mă tu, dar fără inel


Către-o comună mutabilă cârmă.
Mi-ar sta ca o ca o râmă și m-ar strânge de fel
Și m-ar pune pe sârma să joc cum vrea el
O-nvârtită de cugete-n umbră.

Să-mi reiau echilibrul! Combustia internă


Mi-o întrețin inspirând oxigenul.
Sunt genul de om ce-și aprinde o lanternă
Să nu piardă ca prostul peronul în beznă
Când din spate huruie trenul.

DE DINCOLO

Eu sunt aici, acum. Mi-e bine. E lumină.

nr.10, martie, 2021


Mi-e dor mereu de tine și te iubesc nespus,
Dar sufletul mă doare că-ți văd ca o ruină
Cum inima-ți și ochii-s mereu către apus.

Trăiești prea multă suferință după atâta timp.


Îți arzi obrajii reci cu lacrimile-ți fierte
De greutatea morții mele de-acum un anotimp
Și tot repeți plângând ca Domnul să mă ierte.

Mă rog de-aici, oftând, ca-n sufletul tău cald


Să îți răsară flori și zâmbete frumoase,
Să îți sădească viața în ochii-ți de smarald
Lumină și iubire și cântece duioase.

Țin lumânarea-n mână. Către lumină o-ntind,


Dar tu mă plângi într-una. Eu nu pot să te-ating.
De fiecare dată când vreau să o aprind
Cad lacrimile tale și mai mereu o sting.

Dă-mi drumul!

nr.10, martie, 2021


Femmes fatales

Care este traducerea literală a „femme fatale”?

Este un termen care a fost folosit în engleză și provine din franceza femme, „femeie”
și latina fatale, literalmente „decretată de soartă”.

Potrivit unei lex scripta vechi de ani, frumusețea singură este un dezavantaj afirmativ
pentru orice acuzație penală, chiar și crimă premeditată. O femeie seducătoare,
conștientă de privilegiul ei, este periculoasă pentru iubiții ei. Îi cunoaștem genul din
legende, Biblie, ficțiune, crimă adevărată și film. De patru sute de ani, am numit-o
„femme fatale”.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea a existat o proliferare extraordinară de femei


fatale în arta și literatura europeană. Oriunde s-a dus, vizitatorul expoziției din anii
1890 a găsit ziduri aglomerate cu malfactori ai sexului feminin.

Foto: flashtattoos.ro

nr.10, martie, 2021


Au apărut, de asemenea, cu o frecvență alarmantă în poezie, piese de teatru, romane
și opere. Această preocupare pentru femeile rele și distructive este una dintre cele mai
izbitoare trăsături ale culturii de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Tema era
omniprezentă, făcând apel la oameni cu credințe artistice opuse, simboliști și realiști,
rebeli și reacționari și pătrunzând adânc în conștiința populară.

O misoginie adânc înrădăcinată fusese comună la mulți artiști de la începutul


secolului. Unii pictori, printre care Corot, Degas și Munch, au evitat căsătoria,
temându-se că munca lor va suferi de interferențe feminine. Credința a fost larg
răspândită că femeile au afectat creativitatea și că sunt incapabile de sentimente
ridicate sau de a înțelege arta. Această concepție a fost una masculină. În secolul al
XIX-lea femeile de artă sunt văzute aproape exclusiv prin ochii bărbaților.

Acest secol a fost în special bine dotat cu adevărate femei fatale. De la mijlocul
secolului până în Primul Război Mondial, curtezanele notorii precum Cora Perl, La
Paiva, Lillie Langtry și Otero au fost evidente în societate.

A devenit la modă să fii ruinat de una dintre aceste femei. Într-adevăr, reputația lor
se baza pe numărul de îndrăgostiți pe care îi ruinaseră și pe vastele paturi pe care le
devoraseră.

Extravaganța a fost cel mai bun mijloc de auto-reclamă. Prima cerință a curtezanei
de succes a fost lipsa sentimentului natural. Cora Pearl a mărturisit că are „o groază
instinctivă a bărbaților” și s-a spus că era mai amabilă cu caii ei decât cu iubiții ei.

Schimbarea uimitoare a atitudinii societății față de prostituatele de înaltă clasă a fost


paralelă cu o inversare drastică a atitudinilor artiștilor de sex masculin față de femei.

În arta și literatura din prima parte a secolului, cel mai adesea este victima bărbatul
și femeile. În The Romantic Agony , Mario Praz descrie bărbatul fatal ca omologul
anterior al femeii fatale. El poartă multe dintre aceleași trăsături care urmau să
caracterizeze mai târziu femme fatale. El este palid, impasibil, misterios, cu un zâmbet
nefericit și un magnetism periculos.

În literatura de specialitate, Byron a fost cel care a stabilit modelul. Eroul Byronic îi
distruge inevitabil pe cei pe care îi iubește, precum femeia fatală.

Femeia caracteristică a perioadei timpurii a romantismului este fragilă, iubitoare,

nr.10, martie, 2021


vulnerabilă, uneori bolnavă.

Eroinele literare preferate ale pictorilor au fost: Marguerite din Faustul lui Goethe
și Ofelia lui Shakespeare, ambele conduse de dragoste spre nebunie și moarte.

Artiștii și poeții au fost în mod clar emoționați și agitați erotic de suferințele


femeilor. Moartea unei femei frumoase a fost descrisă de Edgar Allan Poe ca fiind cel
mai poetic subiect din lume.

De la pictorii englezi din anii 1840 a venit un șuvoi de tablouri care s-au lăudat peste
nenorocirile gouverness-urilor, croitorilor și altor domnișoare virtuoase și impovărate.

Femme fatale a fost descoperită de poeți cu câțiva ani înainte ca ea să fie luată de
pictori. Keats, care a anticipat în atât de multe moduri tendințele ulterioare ale artei
din secolul al XIX-lea, a fost atras de temă încă din 1819 când a scris La Belle Dame
Sans Merci.

Dar această filă a exotismului a fost gândită mai amănunțit de Gustave Flaubert. În
romanul său Salammbo a prezentat una dintre cele mai convingătoare și influente
portrete ale unei femei fatale. Preoteasa Salammbo este îndepărtată, asemănătoare
idolilor, frigidă și abia umană. Sclavul Matho, care îndrăznește să o iubească, moare
într-o moarte deosebit de hidoasă.

Chiar mai influent decât Flaubert a fost exact contemporanul său, Charles
Baudelaire. Idealul feminin al lui Baudelaire a fost la fel de îndepărtat și crud. Poezia
sa exprimă o atitudine ambivalentă față de femei, compusă din respect, dorință,
dezgust, frică și dispreț. Era necesar ca Baudelaire să vadă obiectul dorinței sale ca
fiind rău și monstruos. În același timp, avea nevoie să-și așeze persoana iubită pe un
piedestal, să o trateze ca pe un idol, de neatins.

La mijlocul secolului al XIX-lea, femeile din clasele mijlocii și superioare – din care
provin aproape invariabil artiști bărbați – aveau puține ieșiri pentru energiile lor
creative.

Chiar și îndatoririle tradiționale ale gospodăriei erau excluse din ce în ce mai mult
de dragul aspectului elegant. Rochia la modă a făcut ca orice fel de activitate utilă de
natură practică să fie cu adevărat imposibilă.

Soția victoriană ideală era un fel de femeie-copil păstrată într-o stare de dependență

nr.10, martie, 2021


infantilă suspendată.

Dacă situația femeii căsătorite a fost proastă, cea a femeii necăsătorite a fost mult
mai rea și concurența pentru soții eligibili a fost disperată. Deși li s-a insuflat încă de
la o vârstă fragedă convingerea că căsătoria este scopul final, femeile nu puteau să se
angajeze decât în prinderea unui soț prin mijloace subtile și indirecte.

În mod firesc, bărbații s-au simțit bântuiți.

În Marea Britanie situația a fost înrăutățită de faptul că de-a lungul secolului a


existat o majoritate substanțială și în creștere a femeilor adulte.

Printre cei care au fost în cele din urmă „prinși” trebuie să fi fost mulți bărbați care
s-au trezit înșelați cu un parazit fermecător și decorativ a cărui creștere nu o pregătise
pentru nicio funcție utilă în viață.

Cu siguranță, proliferarea femeilor fatale în arta secolului al XIX-lea și ambivalența


curioasă dintre sexe trebuie să aibă o oarecare legătură cu poziția apăsată și nefirească
a femeilor în societatea de atunci.

Aceasta a fost era „noilor femei” și au început să se deschidă oportunități


educaționale și profesionale pentru femei.

Traducere şi interpretare după: Patrik Bade, Femmes fatales

de Chirilă Rebeca Claudia

nr.10, martie, 2021


Umblet respirat

Trup şi suflet paseri sunt, de pradă!


Irima le poartă prin organe.
Sufletul ascunde multe taine,
Trupul le despoaie la paradă!
TEODOR LAUREAN
Toate se frământă peste lespezi,
POEME
Trupule, suflare,-mi mai știți chipul?
1
Sfârâie țărâna clipe repezi
VEŞNICIE
Și-n feștila ochilor nisipul!
Sunt ceriuri grele-n nemurire,
Trupule, în risipiri mă cheltui–
Deasupra lor un ultim cer,
Spiritul mă ține strâns la pieptu-i!
Ce-nchide toate în iubire
Şi le-nveşmântă în mister!
3
Apoi le izgoneşte-n lume,
DE PE PRISPĂ, FEMEIE
Să se aprindă în pustiu,
Să pună sufletelor nume —
Cum îşi bate lacrima de mine
Tot ce e mort să fie viu!
Joc, mă târâie-n spânzurătoare!
Femeie, tu, cu zarişti cristaline,
Când vine vremea hărăzită,
Îmbracă-mă în ultima ta floare!
Prin ceriuri aspre se întorn —
Acelaşi cer să le trimită
E pustie pajiștea iubirii–
Pe calea nemuririi lor!
Un croncan își jeluiește prada;
Până ieri m-am răstignit cu crinii,
2
Astăzi trandafiri îmi sunt zăpada!
MĂTANIE
Pe butucul jefuirii mele
Cum îmi cură brazdele prin carne,
Se hrănesc şi paseri şi lighioane!
Nu am lacrimă să mi se vadă–
Ultima să-mi fii până- n prăsele
Se ascunde spiritul sub haine
Sabia luminii diafane!
Și mă-mbracă lutul cu zăpadă!
4
nr.10, martie, 2021
VAIER E toamnă!

Cresc umbrele, Merii cu tânguirea frunzelor —


Mâinile care doresc, Unde tinereţea , femeie?
Pumnii zăngăne Unde viaţa noastră?
Membranele dimineții, E toamnă?!
Șuvoaie tulburate urcă Pulberi şi scântei şi diamante
Zorile pe spinarea amiezii Mi-au trecut printre degete
Unde cenușa încă Aidoma ultimei apocalipse
Mai incendiază anotimpurile— A irimii …
Sunt ultimul pribeag!
Spre seară trupuri, Primul rege sunt eu,
În amurg fumuri și văpăi Acela care mai poate struni
De paseri— Atelajul lui Dumnezeu!
De aceea melancolia,
O noapte Poamele iubirii
Ca o fecioară Pe talgere
Intre tine și propria ta De cucută!
Viață! Trupul tău, femeie,
Sufletul tău —
5 Pajurile…arginţii …glasuri …
Anotimp
7
Sfânta mea ninsoare UMBLET RESPIRAT
De pe Apuseni,
Nu crezi că-i devreme În clipa ce va urma
S-aminteşti de ierni? Îmi veţi vedea ruşinea tălpilor
Întrucât, aseară, Zdrelite –am avut
M-am luat la trântă Încălţăminte de pâslă
Cu îngerul vorbei, Să nu ma trădeze zgura
Care nu cuvântă, Sângelui înfierbântat!
Ce să spun acuma, Cum să păşeşti pe irimă
Când prin munţii mei Cu umbră subţiată de pleoape,
Anunţă ninsoarea Cu umbletul respirat
Naşterea de miei? De ţărână?
Cum să respiri
Fără respiraţia iubirii!
6
nr.10, martie, 2021
Din dulce, în amar

Maria Călinescu

1
Rondelul toamnei Sub streaşina timpului

Toamna țese noi veșminte aşez gândurile în palmele visurilor tale


Mii culori din curcubeul, ascultă-mi tăcerea tristă şi bolnavă
Care-ar vrea să iei aminte de atâta toamnă
Că ea duce-n an tot greul. atingerea va aprinde lumina din noi
plânsul ploii va destrăma amurgul
Își urzeşte țol pe munte, dorinţa aprinsă se va stinge
Nedescris îmi pare cheiul, într-un nou poem
Toamna țese noi veșminte, sub streaşina timpului
Mii culori din curcubeul s-o scrie o nouă poveste
fără ierni cu viscole, fără îngheţuri
Cerului cu lacrimi multe, vom facem din cuvinte stele
Cristaline ca smaraldul, cu raze pline de nesfârşit
Revărsate, doar, s-linte desluşind curăţenia şi cuminţenia
Verdele ce-mbracă bradul. sufletelor
schimbam viaţa într-un echilibru
Toamna țese noi veșminte. între cald şi frumos
mereu şi mereu
2 o primăvară
în sufletele noastre. piste.

3 Când luna-mprejmuieşte-n divine stele


Toamna ultimei iubiri coapte,
Noaptea se strecoară ‘n prăpstii fără
Geana întunericului tremură a nelinişte margini,
puținele flori rămase se confundă cu Din cufărul iubirii culege atât cât poate,
pietrele Frumosul îl păstrează, în ultimele
în tihna nopții pagini.
printre lacrimi de sfinți se preling răcori
ce îmbrățișează pământul Tu, nu lăsa în noapte ca vraja ei să
acorduri arămii plutesc prin aer piară,
completând feeria naturii Și, nici stele să plângă în Marea
luminile stelelor par tușe de curcubeu liniștită,
pe un petec de singurătate Păstrează-mă ‘ntre gene, chipul meu să-
tălpile timpului aleargă prin fiecare ți pară
anotimp Icoană a iubirii, de ceruri plăsmuită.
păstrează adevăratele comori
tatuiază flashuri de gânduri Să nu ștergi primăvara din şevaletul
dându-le înțelesuri magice cu vibrații vieții,
pastelate Îmbată-te cu visul ce-ți colorează starea
ca într-un delir fantomatic Și soarbe mirul sorții din roua dimineții
nostalgia nopții Măsoară din privire oglinda nopții,
se strecoară în umbra unui vis zarea.
anemica lumină absoarbe ecoul durerii
zorii işi dezgolesc chipul Pictează pe tot cerul doar pașii mei
sărutând o toamnă a ultimei iubiri. de… dans,
În scrinul plin de doruri ascunde ce-i al
4 nostru,
Să nu ștergi primăvara Hamace de lumină ne vor purta-
n…balans
Întinse peste lume îmi par umbre Pe drumul biruinței, așa-i afla-vom
răzlețe rostu’.
Sau franjuri de-ntuneric, în reverențe
triste, 5
Vibrează orizontul ca-n valsuri de Din dulce, în amar
noblețe,
Ciobește nor ce-aleargă mereu spre alte Iată noaptea neagră străluce, ca aprinsă,
nr.10, martie, 2021
Cad ploile de zgură, pe simțirea stinsă, amar,
Tace şi tăcerea ascunsă în răstimpuri, Susură șoptit și cerul, rece şi cernit,
Templul unor temeri rămase-n Pare acum un tren, într-un prezent…
anotimpuri. oprit.
Sufletul îmi pare, iar, sfâșiat de gheare, Dar un ocean de lacrimi se tulbură-n
Un țipăt e durerea, țipăt ca de fiare, pustiu,
Biciuit de răul ce zace în cuvinte, Și stelele-i deasupra s-aprind ca focul
Și care ciuntește mereu mersu-nainte. viu,
Și, când se-nchid ferestre în suflet Pierdută e cărarea, plecat e-apusu-n
obosit, van,
Cu felinare stinse în inimi care mint, Cum se sufocă floarea-n scaieții unui
Cad ploi din geana nopții, iarăși lan.
umezită, Când viața ne brodează iluzii pe altar,
Vor să spele răul în lumea rău croită. Preschimbă iarăși vise, din dulce în
Când viața ne brodează iluzii pe altar, amar…
Preschimbă iar dorința din dulce în

nr.10, martie, 2021


Îmi plouă cu tine

Loreta Toader

1 Prin timp
E cerul prea albastru Nedându-mi niciodată șansa
Să pot trăi același anotimp
E cerul prea albastru
Doamne E cerul prea albastru Doamne
Și inima îmi e prea mică Și-n mine plâng mii de culori
Pentru-a putea cuprinde Nu știu pe care dintre ele
Toate aceste multe daruri, Să le aleg pictând visări
Și îmi este frică E cerul prea albastru Doamne!
Căci n-aș sti ce să fac cu ele
Și nici nu vreau să fac risipă… 2
Lumi paralele
E cerul prea albastru Doamne
Și sufletul îmi e timid Mă aflu suspendată,
De-atâtea gânduri nepătrunse Undeva între două lumi,
Ce rătăcesc hai-hui Cu dorul și durerea despărțirii,

nr.10, martie, 2021


În calmul rece și dur Cu frunze mă-nvelesc.
Calculat sistematic, ………………………………………..
Într-o lume în care Mă aflu undeva, suspendată
Și zâmbetul este programat Între două lumi paralele,
În mod milimetric… Două anotimpuri cu vise
Mă aflu printre iceberguri, Și speranțe ascunse în ele!
Rătăcind speriată
Sau poate mai mult 3
Confuză, încercând să găsesc Darul
Un drum din trecut
Aproape uitat, sau poate Mi-am lasat sufletul deschis
O copilărie uitată Ca o floare de lotus
Căutând căldura soarelui Brodând iubirea in inimile voastre
Și strălucirea lui în ceața Aveți grijă să vă descălțați
Ce cuprinde dimineața… La poarta florilor
Pașii mei pășesc singuri Pentru ca nu cumva
Printr-un timp străbătut Din greșeală să-l murdăriți
De-atâtea ploi și ninsori Pășiți încet, nu vă grăbiți
De-atâtea primăveri și veri Ar fi păcat ca bucuria s-o striviți.
Căutând un loc de popas Ne vom îmbrățișa gândurile
Printre atâtea amintiri Iar soarele va revarsa lumina
Apărute de niciunde… Peste visele noastre
Prind toamna din urmă, La plecare vă voi dărui fiecăruia
Și-mi încălzesc inima Liniștea și frumusețea
În culorile calde, Sufletului vostru…

4
Era…

Era o seară târzie de toamnă, în care frigul își făcea simțită prezența…o seară in care
ploaia parcă voia să înece toată tristețea sufletului meu; gândurile au pus stăpânire
peste timp iar eu am simțit că întreg universul se prăbușește ca o revărsare de flăcări și
fum, iluzii și deziluzii oarbe ce se împiedicau de fiecare obstacol întâlnit.

Se dezlănțuie furtuna – fulgere si trosnete se aud înconjurându-mă din toate părțile,


simt că mă sufoc, nu mai am aer, nici vise, nici cuvinte – literele ard mocnit
stingându-se și prefăcându-se în cenușă; am rămas inertă așteptând sfârșitul…ridic
privirea și mâinile către cer strigând: de ce Doamne?!!!

nr.10, martie, 2021


În colțul ochilor primele lacrimi își fac apariția transformându-se încet, încet într-un
fluviu de neoprit…afară e toamnă și ploaia a stins focul năvalnic al durerii.

Închid ochii și pentru o clipă simt și vibrez în liniștea ce s-a așternut; o pace interioară
mi-a cuprins sufletul.

Se ridică zorii… freamătul și tumultul lumii revin la viață- privesc in gol, ascult și
visez; însă în gânduri mi-a rămas sculptată o întrebare :
De ce Doamne?!!!

Lacrima dragostei
5 Ce-a crezut
Îmi plouă cu tine Pentru-o secundă
Că nu ai uitat…
Îmi plouă cu tine Îmi plouă cu tine
În verde-argintat În mine , în noi
Cu sclipiri de jad Iubirea a rămas undeva
Îmi plouă cu teama Pe locul doi
De-a nu te pierde Într-un timp trecut
De-a nu te uita Incert străbătut
Îmi plouă-n strigăt Îmi plouă andante
Înecându-mă-n gânduri Ùn gând ce mă arde
În dureri și uitări Lacrimi de jad
Îmi plouă în suflet Verde, smarald
Pe geamul perfid Păstrez iubirea
Scrie iubirea În pocal argintat!
Într-un ton timid
Într-un ritm cadențat

nr.10, martie, 2021


Stânca de pe munte

Viorica Crecan

1 ascult,
Bate vântul Din horn, vântul le întărâtă mult.

În așternutul poroaspăt stau, Frigul nu se lasă și se întețește,


Sub plapumă-n pătucul meu, Clanța de ușă mâna îți lipește.
Cu drag,ascult cum bate vântu, Bine mai e la caldurică în casă
Șuierând lung la geamul meu. Și sub, plăpiumioara de mătasă.

Din ce, în ce, el suflă și mai tare, Sper să am o noapte liniștită,


Spulberând, ce găsește el cale. Ușor, să dorm și să nu am frică.
Afară aș ieși, dar, îmi este frică, Dimineață, vântul să nu bată
E întuneric tare, vântul mă ridică. Și ziua eu, să mi-o fac frumoasă.

Dinspre pădure vântul vine, 2


Zăpada o spulberă o troienește. Ai venit in vis
Geamurile toate-s înflorate,
Cu zăpadă toate-s dantelate. Ai venit în visul meu astănoapte,
Ți-am deschis ușa și tu ai intrat.
In soba mare, focul arde liniștit, Mi-ai zâmbit și te-ai uitat la mine
Flacăra pe lemn, mai dă scântei, Și pe frunte, tu m-ai sărutat.
Le privesc și pocnetul l-
nr.10, martie, 2021
O bucurie-n suflet mi-a pătruns, Dacă n-ai fi Tu, noi ne-am prăbuși.
Te-am strâns în brațe și cu drag ți-am
spus, Intotdeauna ajutorul nostru Tu să fii,
Că eu sunt bine, dar lipsa ta o duc, Apărăror și ocrotitor că-ți suntem fii.
E greu fără de tine, dar totuși mă Să ne izbăvești de marile primejdii,
descurc. Că Te purtam în suflet și Te lăudăm.

Intâlnirea a fost, doar de câteva clipe, Ziua și noaptea alăturea Tu să ne fii,


Inima mi sa frânt, când el a dispărut . Să ne luminezi mintea, și pași noștri să-
Din acel vis frumos, când m-am trezit, i îndrepți,
Am vrut să plâng, dar bucurie-n suflet Pe calea Ta să mergem, fară frică,
am avut. Iar privirea noastră spre cer, Tu ne-o
ridică.
Legile naturii sunt multe și nu le cunosc
Și nici nu aș vrea, să le cunosc. 4
Dar atâta știu, că el pe mine mă Ai fost iubirea mea
veghează
Și grija mi-o poartă și îl bag în seamă. Ai fost iubirea mea adevărată
Suparată nu ai fost, dar tu, ai plecat.
3 De atunci, inima mea-i îndurerată,
O rugăciune Dar știu să aștept, vei reveni odată.

Dumnezeule Tu ne-ai adus în lume, Iubirea mea ți-am dăruit-o toată,


Ne-ai dat o viață și ne-ai dat destin. Nu ți-a păsat de ea, tu ai plecat.
Ne-ai pus în trup, câte un suflet bun, Te-aș căuta în lumea asta toată,
Iar noi te iubim și ascultam de tine Dar n-are rost, precis, tu m-ai uitat.

Te rugăm, grijă să ai de sănătatea Voi aștepta că așteptarea-i bună,


noastră, Inima îmi spune că iarăși o să vii
Când suntem bolnavi, să ne dai Iubire ca la mine nu vei găsi la nimeni,
mângâiere. O să te convigi și tot a mea vei fi.
Curaj sădește în noi și să avem alinare
Și însănătoșire grabnică să avem. Iertare îți vei cere și vei lăcrima
Și îmi vei spune, că vina a fost a ta.
Știm că te îngrijești de noi și Bineînțeles, iertare îți voi da
îndrazneală avem, Și stăpânire voi pune, pe inimioara ta.
Să-ți cerem ocrotirea în fiecare zi.
Primejdiile sunt multe, necazurile vin, 5
nr.10, martie, 2021
Stânca de pe munte In care eu, mult am mai crezut.

Câtă trudă și sudoare, Văntul mi-a spulberat încrederea mea


Câte pălmi bătătorite, toată,
Câte fețe, fețe plânse, A risipit-o, nu mai e ca altădată.
Ce cruzime, ce suspine, Inima-mi spune, să îl las în pace,
Câtă moarte, sigur știe, Ceva pe mine parcă nu mă lasă.
STÂNCA, de pe vârf de munte,
Ce voiau mulți, să o surpe, Voi fi supărată un timp mai mult,
Tăind munte, după munte. Voi găsi ceva, și eu am să îl uit.
Are suflet bun, mereu m-a ajutat,
Mii de ani, a stat de veghe, Multe lucruri mi le-a rezolvat.
Chiar a plâns, în zile triste,
A chemat norii să plouă, Când nori grei se vor ridica ,
Peste sângele fierbinte. Cu ei mă voi duce și-l voi căuta.
Peste trupuri dezvelite, Vreau să-i explic așa cum toate au fost,
A tâșnit, din piatră ape, Să nu fiu judecată fără rost.
Ca sa stingă a lor sete,
Munții, râuri să reverse. I-am spus numai lucruri adevărate,
Pe care le-am avut și bine mi-au făcut.
Stă și azi, în vârf de munte, Nu le-a analizat, o vorbă rău m-a
Strălucind, mereu în soare, supărat
Mohorâtă, nu mai pare, După care, lacrimi am vărsat.
Răspândind, raze de soare
Peste acele, ZIDURI multe, Voi spune vântului să spulbere tot.
Ce s-au ridicat la poale, Iar noi să uităm toate, câte-au fost.
De sărmani, cu vorbe MUTE, La el rugăminți eu nu voi mai avea
Ce-a știut ea, să le-asculte. Și îmi voi vedea tacit, de treaba mea.

6 Pentru tot ce-a făcut, eu lui îi


Supărarea mulțumesc,
Dar să se gândească bine că eu nu
Supararea-n suflet mi-a venit, greșesc.
Mi-a adus-o vântul de la răsărit. Sunt sinceră cu multă bunătate,
De departe, de la un necunoscut, Dar pe cine mă supăr, eu îl las în pace.

nr.10, martie, 2021


Brodând în zâmbet fericirea

Bucuria culorilor- Mihaela CD

Mihaela CD

nr.10, martie, 2021


2. Țurțuri- autor Mihaela CD
Despre Mihaela CD

”De fapt la mine versurile au venit singure… din durere si din iubire … eu n-am făcut
nimic deosebit… decât le-am scris…” Mihaela CD

Mihaela CD s-a născut în România. A emigrat în Canada în urmă cu mulţi ani


împreună cu familia şi s-a stabilit la Montreal. A iubit întotdeauna pictura, poezia şi
muzica dar a început cu adevărat să scrie poezie în urma unui şoc puternic când şi-a
pierdut tatăl pe care îl iubea enorm. Versurile au venit singure, fără să vrea, o bântuiau
noapte de noapte cerând să fie scrise. Un dar divin, un răspuns al universului care
aplică parcă o lege a compensaţiei. Îţi ia şi îţi dă!

Este scriitor, redactor, artist, realizând pictura tradiţională şi pictura digitală.


Mihaela CD este membru al Uniunii scriitorilor din Canada, The naţional organization
of professionally published writers, TWUC- ”The Writers’ Union of Canada” și este
membru al asociaţiei ”World Poets Association”.

Activitate literară:

Este fondatoarea revistei on line: ” Poezii pentru sufletul meu ” revistă de artă,
literatură şi cultură a românilor de pretutindeni. Pune bazele revistei în 30 octombrie
2018 în Montreal, Canada, ajutată fiind de soţul sau Johnny care este şi editorul
revistei. Aceasta colaborează cu nenumăraţi autori, artişti , pictori şi muzicieni, revista

nr.10, martie, 2021


virtuală fiind citită on line în peste 100 de țări din întreaga lume.

Mihaela CD este autoarea volumului de poezii ”Binecuvântare şi chin” publicat la


editura Celestium, în România în iunie 2019. Lansarea oficială având loc în 28
septembrie 2019 în Montreal, Canada.

La un an de la fondarea revistei virtuale ”Poezii pentru sufletul meu” Mihaela CD


împreună cu soţul său Johnny publică la Montreal primul număr al revistei tipărite
Poezii pentru sufletul meu, Nr1/2019 Noiembrie/ Decembrie. Lansarea oficială a
revistei având loc în 25 ianuarie 2020 la Montreal în cadrul evenimentului GALA
ARTELOR LA CEAS ANIVERSAR.

Colaborarea cu compozitorul /artistul Dan Lucian Corb i-a adus nenumărate melodii
pe versurile sale care pot fi ascultate pe youtube pe canalul autor Mihaela CD. Iar
colaborarea cu soprana Corina Maria Zosim îi aduce o altă minunată melodie, un
vals:” Portativul inimii”, pe versurile sale fiind interpretată chiar de compozitoare şi
prezentată în diverse spectacole la Montreal.

Mihaela CD participă la Antologia ”Parfumul clipei, vol IX” apărută la Editura


Scriitorilor din România, în februarie 2020 şi tot atunci publică în revistele: Cutezător,
Magazin Critic, Luceafărul din Vale şi Vocea Literară. Mihaela CD participă în martie
2020 la antologia ”Floriile Poeziei” editura Ecreator România.

Autoare a volumului ” Focul din Noi” poezii pentru suflet, volum care este împodobit
de minunate picturi ale artistului Mircea Rustiuc, publicat în aprilie 2020 la editura
Globart Universum din Montreal, Canada în colaborare cu editura Celestium din
România. În aprilie 2020 i se acordă din partea Word Lierature Academy şi Word
Poets Association, diploma şi trofeul pentru promovarea literaturii la nivel global.

În luna mai 2020 participă la antologia ”Cele zece porunci pe scara vieții” editura
Izvorul cuvântului din Romania și la antologia” Visul copilăriei” la editura Ecreator
din Romania. În luna iunie 2020 participă la antologia ”Columna Iubirilor
Eterne”editura Luc Val Ken, antologia ”Literatura Popoarelor” editura Liric Graph,
antologia ”Vis cu Nichita” editura Ro.cart și grupul cultural Apollon și publică în
revistele”Freamat” și ”Ecreator”.

În luna iulie 2020 participă la proiectul ” Dicționarul World Poets Association 2020”
și i se acordă din partea World Literature Academy, Diploma de Excelență. În luna
august 2020 participă la antologia ”Lirica hunedoreană ” editura Luc Val Ken și la
nr.10, martie, 2021
proiectul „Femeia, un nou anotimp în literatura contemporană” interviuri ,
coordonator Mariana Moga editura Rotipo. Tot în luna august 2020 participă la
proiectul ,,Olympiada mondială de poezie” al World Literature Academy unde i se
atribuie Diploma cu mențiunea ”Special guest of the Festival L’olympiade mondiale
de poesie”

În luna sept 2020 publică în antologia ”Recunoștința prieteniei ” editura Luc Val Ken,
iar în luna oct-nov în antologia Universum, editura Globart Universum -5 volume.
În luna dec 2020 publică cartea de aforisme, reflecţii şi enunţuri motivaţionale
bilingva romană-engleză ”Uneori elefanţii zboară”/”Sometimes elephants are flying,
editura Globart Universum 2020

Dec 2020-realizează proiectul de pictură digitală ”Be happy” /”Fii fericit” care conţine
10 picturi digitale.

Proiecte în curs:

Proiecte personale: În prezent autoarea lucrează la alte trei proiecte literare: Un al


treilea volum de poezii pentru suflet care încă nu are nume], o carte de poezii de
dragoste ”Iubește-mă în fiecare anotimp” și un roman de proză bilingv, romană și
engleză ”Femeia care a uitat să mai plângă/The women who forgot to cry”continuând
să publice zilnic in revista virtuală ”Poezii pentru sufletul meu” și trimestrial în revista
tipărită cu același nume. Colaborează cu muzicieni, artiști, pictori, participând la
diverse proiecte literare și publicând articole, traduceri și creații literare în numeroase
reviste și grupuri culturale. Adoră să picteze și în prezent lucrează la un proiect artistic
care îmbină pictura tradițională cu poezia, expoziția ”Descoperă-mi sufletul”.

Proiecte în colaborare: ”Dialog peste ocean”- volum de poeme în colaborare cu poetul


Trandafir Sîmpetru. Este coautor la alte antologii în curs de apariție: ”Cartea Crizelor”
editura Inspirescu, ”Poeți și prozatori români în Regal eminescian” coordonator
Eugenia Gavrilescu, antologia Starpress și altele.

Referințe critice:

”Poeme dăltuite cu har ne dezvăluie o lume interioară subtilă, complexă,


contemplativă ce se descoperă pe ea însăși, cu mirare si dor, ca o mimoză literară,
gingașă, ascunsă si caldă. Un poesis bun, de înaltă ținută care va avea multe de spus,
de dezvăluit, în viitoare tărâmuri de vers, în următoarele coperți de carte!”

nr.10, martie, 2021


MUGUREL PUSCAS

”Valsând pe clapele iubirii, pe corzile sufletului, pe cărări de dor , sub ploaia de


gânduri, Mihaela CD pendulează între durere și bucurie, acolo unde doar secundele
se-adună pe pervaz, strângând ” bucățele din sufletu-i cuvântat”, într-un permanent
dialog cu divinitatea, în care” lumina vie să ne fie încântare”.

VIOLETA BOBOCEA

”Poezia Mihaelei CD este binecuvântare și chin, o rugăciune „în versuri strop cu


strop”, un crez îndeplinit, o romanță „pictată cu ceară-n stropi de dor” pentru oameni
și îngeri! Asemenea bunicii sale, poeta pune multă pasiune în tot ceea ce face! Este
atentă și minuțioasă și parcă perfecțiunea caută.”

LĂCRIMIOARA IVA

”I-au fost lăsate picături din darul ceresc încă din copilărie, dar adevărata revărsare s-a
produs în urma unei drame sufleteşti.Poezia i-a bătut în fereastra sufletului, i-a trezit
simţurile îmbrăcate în durere şi i-a pus pana măiastră în mână. Când se întâmplă acest
lucru, se deschid toate porţile zăvorâte până atunci şi ies la suprafaţă sensibilităţi,
trăiri, frumuseţe, lacrimi şi toate acestea îmbrăcate în cuvinte.”

AURELIA OANCA

‘Respectul şi sfinţenia cu care curge versul, singur, îţi impun să te înclini cu respect
pentru limba, pentru stăruinţa şi pentru giuvaierele primite de la el. Acolo unde
Dumnezeu a pus har cuvintele oamenilor sunt mici, incomparabile cu talentul poetei”

VIOLETA BUTNARIU

”Citind versurile frumoase ale autoarei, simți parte din trăirile sufletești pe care le-a
lăsat în fiecare vers, împletind cu multă dăruire de frumos, iubirea, dorul, supărarea,
neliniștea și dialogul cu Dumnezeu. Stări sufletești de o sensibilitate aparte în care ne
regăsim fiecare lecturând cu atenție versurile minunate ale autoarei!

TEODORA DUMITRU

”Versurile curg ca mierea ce se revarsă dintr-un fagure și îndulcesc inima cu bunătate,


iubire și credință.Toate acestea le găsim răsfoind cele peste 230 de pagini, ale
superbului volum de versuri ”Focul din Noi”. Cartea ne atrage ca un
nr.10, martie, 2021
magnet și odată ce am deschis-o, nu ne mai putem opri până nu ajungem la final. Pe
măsură ce ne adâncim în lectura ei, o liniște ne cuprinde și simțim o descătușare de
grijile ce ne înconjoară în viața de zi de zi. Devenim parcă mai buni, mai credincioși și
parcă ne-am dori să îmbrățișăm pe cineva drag sau chiar primul om ce ne iese în cale!

SANDU CHIVA

‘Se observă din start performanța lucrărilor expuse, cât și șansa de a continua mai
departe cu noi apariții valoroase. Acel foc arzător a determinat curgerea ca și un fluviu
a versurilor, după cum și faptic se vede prin primul sau volum care a deschis toate
drumurile evoluării in acest sens. De acest autor nu ai cum să nu te îndrăgostești și să
nu-ti fie sete de a parcurge operele sale.”

TEODORA CHIRIC

”Scriitoarea Mihaela CD este un scriitor al adevārului în care se include talentul și


harul, ca necesitate vitalā, ca aerul, la un loc cu cei mai valoroși scriitori
contemporani, care pune multā pasiune în tot ceea ce face și care știe sā împrāștie pe
deplin cāldura sufletului prin cuvinte trāite, care devin balsam pe rānile vieții. Ea
înmoaie pana sa în cernealā cu arome ale sufletului sāu, pe care le aseazā apoi în
poezii și aforisme…. Aforismele dumneaei, sensibile, o înveșnicesc și o înobileazā
prin cuvânt. În scrierile dumneaei am descoperit forța și rostul, oglindit în toate
capitolele. Pentru mine scriitoarea rāmâne o revelație, o bucurie și o surprizā prolificā
și impresionantā.”

nr.10, martie, 2021


VICTOR MANOLE

1
Ți-s Eu

Ți-s Eu, vinā și pācat


Ți-s Eu, dorul legānat
Ți-s Eu, vis împlinit
Ți-s Eu, stâncā, granit!

De toate ți-s astāzi și mâine


De toate: murmur, râset, pâine
De toate ți-s în vremuri noi
De toate: dans, plâns și ploi

Ți-s zilele de rouā pline


Ți-s diamante și rubine
Ți-s tremuratul din simțiri
Ți-s Eu,a ochilor sclipiri.

2
Navigând pe-a vieții unde

Iubirea ne-a croit un drum


În viața sā-i fim partizani
Și-amorezați în umed fum
Am tot valsat printre castani

Ne-am adorat printre troiene


Și am vâslit pe tulburi māri
Am construit peste antene
Și am zburat în ’nalte zāri

Dragostea ne-a fost aliat


Ne-a îngrijit cu sârg unirea
Și-n clipe grele ne-a salvat
Plutind în văzduh fericirea

nr.10, martie, 2021


Și-oricâte ploi vor mai veni
Nu-i chip iubirea sā scufunde
Cāci mereu ne-om înzdrāveni
Și-om naviga pe-a vieții unde .

3
Durere încrustatā

Mâinile amorțite nu mai scriu


Refuză sā scrijeleascā durerea
Ferecatā-n al tristeților sicriu
Cât se tânguie și zbiarā vrerea

Să descrie vrea suferința arsā


Ce încā-i jar, mocnește de dor
Cāci sec a-nghițit a vieții farsā
Ce-i pârjolește inima dogoritor

N-ajunge doar s-așeze-n slove


Furca tristeților ce-i mai toarce
Cālāul ipocrit crestat prin clove
Nu lasā încă vieții timp de pace

C-așa se tânguie parsiv, durerea


Printre amintirile de dor și chin
E greu sā-și dezmorțeascā vrerea
Cā-i îmbibatā de-un cernit pelin .

4
Cu fiecare …

Cu fiecare frunzā veștejitā


Sufletu-mi moare… un pic
Cu fiecare floare pricājitā
Mā sting și eu… pic cu pic

Cu fiecare vânticel de toamnā


nr.10, martie, 2021
Îmi pleacă soarele din priviri
Cu fiecare murire de toamnā
Se-aud tresāriri din nemuriri

Cu fiecare ploaie în ofrandā


Îmi plânge iarași inima de dor
Și-n fiecare clipā de lavandā
Trimit un gând pe-albul unui nor…

5
Brodând în zâmbet fericirea

Ascunde gândul rāzlețit


Îngheațā clipa care geme
Rāstoarnā vasul cel sfințit
Ce poartā a iubirii teme

Uitā de relele ce-ți zac


Prin triste colțuri opacee
Ascultā-ți clipele ce tac
Păstrând parfum de azalee

Dezgroapā lira de smarald


Revarsā din adânc iubirea
Și-alintā-te cu tonu-i cald
Brodând în zâmbet fericirea

nr.10, martie, 2021


Contratimp

Stela Cheregi

1
ÎNTUNERIC

Miroase a tristeţe pârguită-n miezul iernii


O plagă ce se-ntinde desţelenind dureri
O sanie la care visul şi-a pierdut toţi renii
În oceane de zăpadă care înghit tăceri.

Se mai aud răzleţ colinde în simfonii de ger


Şi umbre arcuite se perindă în paşi de vals
Cerul se-ncovoaie şi cade în aşteptări stingher
Vântul urlă-n fereastră şi viforul îmi pare fals.

Mă-nfioară această spaimă şi mă străpunge lent


Şi-mi viscoleşte-n oase dureri ce le resimt în tălpi
Nepotriviri de-o clipă mă răscolesc acum fluent
Şi cu-n descântec vechi am să-ţi aprind lumina-n lămpi.

La marginile nopţii mă scald în mări de-ntuneric


nr.10, martie, 2021
Şi-am să m-ascund în umbra unui gând nepotrivit
Apoi am să te leg de viaţă cu un poem homeric
În anotimpuri ce încolţesc speranţe-n infinit…

2
FUNEBRU

Se cutremură umbre păşind printre tenebre


Sfidând statui îngenunchiate pe treapta unui vis
Zidite în splendoarea blazărilor funebre
Ce însoţeau eternitatea în gândul interzis.

E colosală îndrăzneala marilor nababi


Agonizând răpuşi de meteahna infatuării
În încercarea de a-i răpune pe cei slabi
Înlănţuind în ceaţă limita răbdării.

Soldaţi de teracotă şi-au înecat revolta


În dinastii uitate sub talpă de asediu
Determinând strateg un citadin să-şi facă volta
Călcând pe gloata care îi devenea imperiu.

Soldaţi fără armură ucişi de libertate


Au rătăcit prin veacuri zidind mirosul morţii
Într-un ocean de gloanţe în ape obturate
Ce destrămau onorul adus în faţa sorţii.

3
CONTRATIMP

Ne urmăreşte teama şi ninge peste noi cu semne


Emitem definiţii , dezbatem totu-n gânduri demne
Suntem în contratimp, născuţi devreme sau poate prea târziu
Nici iarna nu-i un anotimp când in poveste vrei să-ţi fiu.

Când totul pare neînţeles se nasc ades blesteme


Şi viaţa toată-i doar un joc rezumându-se la scheme
Întâmplarea un efect de scenă, deloc întâmplător
Un cabaret fără artişti că timpul este trecător.

Clipe zbat într-un segment nedefinit şi fără formă


nr.10, martie, 2021
Veşnicii râvnesc la focuri aprinse ce ard cu normă
Rămâne un cadran spicluit doar în ceasuri goale
Exod de clipe moarte îngropate evaziv în lutul moale.

Să nu-ţi doreşti clepsidre cumpărate la întâmplare


Deşertul arde, nu se scurge şi totul parcă doare
Nimic nu-i cert lumini şi umbre se desprind în noapte
Şaradele trezesc tăcerea născută în limbi moarte.

Lirismul s-a pierdut, rima divorţa de poezie


Metafora cioplită în absurd o tristă erezie
Nebuni înlănţuiau poeme într-un limbaj ascuns
Călcând prin praf de absolut de lacrimă pătruns.

Preludiul prevestea extazul încătuşând uimirea


Răstignind pe crucea unui gând prea alb neştirea
Şiroaie de rugină, agonia întâiului învins
Semn că vine iarna şi în sufletul trist, a nins.

4
INTERZIS

Veşnicii ne-mbrăţişează îmbrăcate-n taine reci


Şi pe file învechite mai rescriu în vis poeme
Anotimpuri hibernale ce îndeamnă ca să treci
Şi în umbre-ncremenite viforul începe-a geme.

În plăcerea interzisă nopţile ni-s răsfăţate


Taina noastră mai ascunde doar o clipă fără vină
Paşi pierduţi în zbor astral printre stele îngheţate
Vor divide depărtarea împărţită-n ani lumină.

Din peniţă se scurg poveşti încătuşate în vânt


Şi ne-ntoarcem la extazul nesfârşitelor candori
Într-un vis de buze arse ce respiră în cuvânt
Ca un sfânt ce-ngenunchează noaptea rece până-n zori.

Poate că-n oglinzi ciobite se cutremură tristeţi


Neputând să-mpărtăşească spasmul unui foc ascuns
Ce susţine infinitul, raiul îngerilor beţi
Care au înfrânt infernul şi-n adâncuri au pătruns.
nr.10, martie, 2021
5
ANARHIE

Eu abdic fără fasoane din acest regat de ceaţă


Cu redute întărite pe tărâmuri fanteziste
Când orgoliul se dezice şi trufia prinde viaţă
Într-un pumn de necuvinte printre gânduri anarhiste.

Visul e scăldat în ceară, speculând prin nori de fum


E corabia-n derivă rătăcind pe mări de zgură
Liniştea e confiscată coborând în bernă-acum
Şi în valuri de nobleţe dorurile n-au măsură.

Într-un manuscris pierdut am îngenunchiat iubirea


Fără a gusta din taina convertită la sărut
Exilând în plâns infernul care subjuga simţirea
Iar plictisul deplorabil respirând gerul acut.

Sub privirile umile se îndepărtează toamna


Deşirând un vis frumos într-un zbor prins în atele
Când un anotimp bătrân îşi încoronează doamna
Fulguind zăpezi cernute care s-au desprins din stele.

Drumul pare mai uşor dacă-l facem împreună


Când atâta neputinţă e scăldată în păcate
Dar în veacul care vine tu să-mi împleteşti cunună

nr.10, martie, 2021


Să nu mă minți

1
…ÎN PALME…

Am prins viaţa mea în palme


Și am strâns-o de pe drum,
Am ascuns-o între drame
Care-o chinuiesc cu fum.
Am prins viaţa prigonită
Și-am păstrat-o fără tâlc,
O privesc nemărginită, 2
În deşertul ei tac mâlc. MI-E POEZIA SEACĂ ȘI SĂRACĂ
Mă aplec de gânduri nude,
Îndoit parcurg prin nopţi, A mai trecut o zi, chiar două zile
Clipele ce cântă surde, Și versul se-nvechește ca și noi,
Pe la uşi şi pe la porţi. Răspunsuri așteptăm să ne găsească
Peste verdele de toamnă, Și noi plecam doar chinuiți și goi.
Ninge albul ruginiu,
Mi-am făcut din el o haină, Mi-e versul trist de-atâta așteptare
O îmbrac şi mi-e pustiu Ți-am scris așa, să mă-nțelegi,
Viaţa mea o strâng în palme, Dar te uitai pe rânduri oarecare,
Dar mă dor, mă dor prea mult, Nevrând să vezi cuvintele întregi.
Parcă taie cu mici lame,
Timpurile de demult. Și-am povestit în poezii iubirea,
Dacă mă desfac la palme, Aș vrea din nou să mă topesc în ea
Poate-ar fi mai bine aşa, Și m-aș schimba pe mine cu tăcerea
Fugă clipele din drame, Să nu te mai aud în mintea mea.
Viaţa mea şi umbra sa.
Să înalţ doar către ceruri Mi-e poezia seacă si săracă,
Tot ce-i viu şi omenesc, Ți-am fost cuvânt și strigătul culori
Să rămână doar ecouri Și mâine de-ai veni strângând în brațe
Pe la cei ce mă iubesc. Din file… am rămâne cititori.

3
SUNT, NU SUNT… TU ȘTII MAI
BINE…

Sunt un trecător prin viaţă,


Ca şi alţii, ca şi tine,
nr.10, martie, 2021
Depăn firul meu de aţă, Simţim în noi ceva de veghe,
Nu ştiu dacă mă mai tine. Ne este somnul pârjolit,
Sunt actor şi joc o piesă, Atingem ce nu e pereche,
Am un rol prestabilit, Un trup străin şi rătăcit.
Timpul strânge sub o presă Poate aşa ne e mai bine
Cât mai am din ce-am trait. Să spargem singuri mori de vânt,
Sunt un clovn râzând cu lacrimi, Tu nu mai eşti, nici eu cu tine,
Râd de mine cei din jur, Suntem noroi pietrit mărunt.
Unii văd în mine patimi,
Văd în mine omul şnur. 5
Sunt un om ca orişicare, SĂ NU MĂ MNȚI
Aşa mi-aş dori să vezi,
Dăruiesc şi câte-o floare, Să nu mă minți acum, mai bine
De ai timpul să mă crezi. niciodată
Sunt, nu sunt, tu ştii mai bine, Căci dragostea ne moare-n anotimp,
Ai un loc şi-n el m-aşezi, E iarnă cu alei întortocheate
Până când sătul de mine, Spre inimi nu se-ajunge-n contratimp.
Voi dormi sub pomii verzi. Să nu mă minți acum, mai bine
niciodată,
4 Căci frunze suntem în bătăi de vânt,
POATE AȘA NE E MAI BINE Suntem noi doi și iarna o arată
Și și-ar dori un soare-n plin cuvânt.
Poate aşa ne e mai bine Să nu ma minți acum, mai bine
Să spargem singuri mori de vânt, niciodată
Eu rătăcită, tu prin lume, De-am trece singuri gândurile reci
Dar amândoi pe-acest pământ. Și vorbe multe, spuse fără noimă
Eu calc noroiul, tu prin pietre, Ce-au transformat din vise în poteci.
Ne mai visăm din când în când, Să nu mă minți acum, mai bine
Mai mângâiem luna pe plete, niciodată
Îi prindem raze luminând. Am fost făcuți din dragoste si vis
Ne întrebăm sub cerul tainic Dar n-am știut culege rodul toamnei
Și aşteptăm răspunsuri vii, Ducem acum în spate ce e scris.
Ne vin în tonul lor amarnic,
Murim încet spre a trăi.

Corina Mihaela Soare

nr.10, martie, 2021


Declarație de dragoste
1
Poem 3
Tăcerea din gând
Eram atât de îndrăgostită
încât înghițisem Câteva stele cad șoptit, cad a
un ochi de rouă destrămare,
crezând că-i al tău. Inima-mi devine-o lună plină de dor, de
Acum… am trei ochi așteptare.
și văd păsările Galbenul mă-nconjoară într-un zbor
încondeind cerul cu versuri. tăcut, plăpând,
Cine știe, Peste tot este tăcere, o tăcere și în gând.
poate într-o zi voi înghiți soarele
crezând că-i sufletul tău! Lacu-mi știe întristarea, barca leagănă
ușor,
2 Cerul oglindește chipul care-mi dă
Declarație de dragoste suspin și dor,
Luna-mi spune c-o să vină, raza ei nu
Dacă aș fi luna cred că minte,
pentru o noapte, Chiar de-aș vrea, acum… în noapte,
m-aș furișa despre el nu am cuvinte!
în inima ta
să-ți șoptesc
galbene cuvinte.
Dacă aș fi soarele
pentru o zi,
m-aș închide
în sufletul tău,
luminându-te.
Dacă aș fi pasăre
pentru o clipă,
ți-aș mângâia
cu aripile
fiecare gând,
fiecare speranță.
Fiindu-mi teamă 4
să nu te strivească De ce-ul adolescentin
atâta iubire,
te păstrez sub pleoape. De ce chipul tău mereu în gând mi-
Ești lumina ochilor mei ! apare
Și vreau să fim uniți ca și un roi?
nr.10, martie, 2021
De ce nu văd nici luna când răsare
Și vreau să fim în noapte doar noi doi? Prin lanuri `nalte îmi port gânduri și
vise,
De ce calzi sunt stropii reci de ploaie maci îmbujorați, sălbatici, dansează
Atunci când alături de tine eu sunt? menuet,
De ce vreau să merg cu tine-n veșnicie inima mea are ferestrele deschise,
Și-nvăluită în misterul nopții, te încânt? soarele îi face speranței… un portret.

De ce gândurile-mi sunt buchet de crini 6


Și inima îmi bate puternic lângă tine? Dorul
Cu tine alături voi ignora ai vieții spini O coardă-n suflet, vântul îmi atinge.
Și ochii-ți vor fi stele pentru mine? Și tu aseară o coardă-mi mângâiai.
Aseară te-am văzut, însă… dorul iar mă
5 frânge
Ferestre deschise Când mă gândesc la piept cum mă
strângeai.
În ochii noștri marea era mereu Voiam să-ți povestesc de ”cealaltă eu”,
cuminte, Însă tăceam înfiorată-n noapte.
pescărușii… albastrul i-l vălureau Priveai o ea?! Priveam un zeu!
sublim. Se auzeau șoapte de inimi, doar șoapte!
Aș vrea să colind lumea cu locurile-i Ce mult aș vrea să fii aici în barcă,
sfinte luna să fie martorul iubirii ce ne leagă!
să uit c-odinioară noi doi eram un Barca și cu mine pleacă, pleacă…
număr prim. Se aude un foșnet! Ești tu? Este o
creangă!
Lăcrimioara Iva

nr.10, martie, 2021


De ce să cumpărăm cărțile unui autor?

Dacă vi se pare ciudat acest titlu de articol și ați hotărât totuși să îl citiți mai departe,
ei bine, am să vă dau câteva motiv întemeiate ale acestuia.

Tot mai mulți autori români se plâng că nu își pot vinde cărțile, ajung să fie demotivați
și cel mai des amână să mai scoată o carte nouă pentru că spun ei ”rămân cu ele pe
stoc”. Vă veți întreba desigur dacă acel autor scrie cartea pentru el însuși sau pentru
noi cititorii?

Deși există și excepții de la


regulă, scriitorul e dăruit cu
har, cu o inspirație creatoare,
un autor în general nu scrie o
carte la comandă, pentru că îi
cere cineva sau pentru că are
de îndeplinit o dorință a
cuiva ci pur și simplu o scrie
din interiorul său. Filonul
creator este cel care îi
hrănește dorința și îl face să
așeze în scris cuvintele
tălmăcite și împletite în opere
literare. Scriitorul, în
momentul în care scrie, arde ca o flacară, el se dă pe sine în procesul creației.
Dăruiește părticele din el însuși, oferă și nu așteaptă nimic în schimb.

Și totuși… bucuria cea mai mare a unui scriitor vine atunci când reușește să își vadă
opera prinsă între coperțile unei carți, se bucură când o prezintă publicului cu ocazia
unei lansări sau a unui eveniment. Motivația sa și răsplata cea mai mare vine din
comentariile cititorilor care atunci când îi transmit mesaje îi umple inima de bucurie!
Până aici totul este minunat și toată lumea pare fericită! Dar… există și partea
monetară care deși nu este primordială pentru un scriitor, el nu creează neapărat ca să

nr.10, martie, 2021


vândă dar trebuie să trăiască! Până una alta lumea e clădită pe liber schimb iar banul
ca instrument de plată este și rămâne un subiect arzător.

Autorii în genere, scriitorii și poeții, nu sunt bogați, ei nu încasează sume fabuloase


din vânzarea cărților lor, nici în Romania, nici în străinătate. De ce? Pentru că nu sunt
suficient de buni? Nu! Categoric nu! Pentru că nu există acea cerință de carte, de
cultură plătită pe bani. Ne-am învățat să considerăm cultura ca pe ceva gratuit care
poate fi găsit on line, citim la repezeală ce ne pică la mână și nu alegem neapărat să
cumpărăm cărțile unui autor anume.

Autorii români cu care am stat de vorbă ne spun că își vând cărțile doar necunoscuților
pentru că cei apropiați, rude și prieteni le primesc gratuit. Acest lucru este un alt
aspect care ar trebui luat în considerare. De ce dăm bani pe cartea unui necunoscut și
nu dăm bani pe cartea unui prieten? Suntem curioși să știm ce a scris, vrem să îi fim
aproape și de cele mai multe ori așteptăm să ne dea cartea gratuit fără a ne gândi că
noi am putea să îl motivăm cumpărând o carte! Acea sumă modică pe care o plătim
care nu o să ne sărăcească în nici un caz, pentru scriitor va fi o puternica motivație, un
gest de apreciere, de susținere și de respect. Da, de respect! Pentru că ne respectăm
cumpărându-ne cei mai buni pantofi, cea mai buna marcă de bere, cea mai bună
mașină, dar când vine vorba de cărți, alegem să citim ce găsim sau primim gratuit.

Ne întrebăm desigur dacă se mai poate vorbi atunci în ziua de azi de meseria de
scriitor (român) sau mai degrabă de o vocație, un hobby pe care îl fac scriitorii români
în timpul liber? Deseori scriitorii își publică în regie proprie cărțile, pentru că editurile
nu le oferă publicarea acestora din lipsă de fonduri și dacă o fac, comisionul încasat
din royalties este atât de mic încât nu își acoperă nici cheltuielile minime inițiale.
Ajungerea pe raftul unei librării este o altă poveste complicată la fel de întortocheată
dacă nu chiar imposibilă și atunci scriitorul rămâne cu cărțile sale, vânzând sporadic
câte unui necunoscut.

Și cum rămane cu cărțile electronice? De ce mai imprimă cărți scriitorii? De ce nu


scriu doar cărți în format electronic? Ei bine, cărțile electronice sunt și nu sunt
agreate! Adică majoritatea cititorilor trecuți de 50 de ani nu sunt obișnuiți să citească
cărți electronice, nu ar da bani pe ele pentru că nu le pot așeza în biblioteca lor acasă.
Site urile cu vânzări de cărți în format ebook sunt în continuă creștere dar până când
se va împământeni acest obicei de a citi cărți electronice și între cititorii români, va

nr.10, martie, 2021


mai trece o vreme.

Dacă în străinătate cultul cititului creează vânzări de cărți librăriilor, în România


lucrurile sunt diferite. Librăriile de stat au dispărut iar librăriile private preferă să
vândă autori străini traduși, best seller-uri cu care nu riscă să rămână pe stoc, comandă
cărți numai pe măsura vânzării și le plătesc la fel pe măsura vânzării.

Și totuși ei continuă să scrie, continuă să lase adevărate comori literare pentru că arta
și cultura nu au preț, ele rămân mărturie peste timp generațiilor viitoare, devenind
nemuritoare! Suntem cu toții responsabili, autori și cititori să ne asigurăm că vom lăsa
în urma noastră ca moștenire, o cultură, o limbă, un alean și un imbold pentru cei ce
ne vor urma. Responsabilitatea nu aparține numai lor scriitorilor ci în aceeași măsură
și nouă, societății care alegem sau nu să îi citim, să îi promovăm, să îi susținem!

Susținerea scriitorilor se poate face în diverse forme, începând de la sponsorizări,


donații și până la cumpărarea cărților lor. În străinătate este des întâlnită forma de
sponsorizare în întregime când un sponsor (persoană privată, prieten, cititor sau o
organizație, o firmă) alege să susțină integral un proiect, o carte de la A la Z, a unui
scriitor! O altă formă de susținere a scriitorilor sunt donațiile fie ele ocazionate de un
proiect anume, de un eveniment sau pur si simplu de susținere a scriitorului respectiv.
Chiar dacă nu avem mijloace suficiente ca să sponsorizăm sau să facem donații , cea
mai la îndemână formă de susținere rămâne cumpărarea de cărți.

Va invit deci dragii mei să cumpărați cărți românești și să le oferiți în dar celor dragi
vouă. Susțineți scriitorii români preferați și dăruiți hrană pentru suflet celor dragi!

Mihaela CD

nr.10, martie, 2021


Selfie sub nuc

1
decor

sunt nunți în cartier, pisicile au intrat în săptămâna brânzei,


acoperișurile de tablă se sparg sub zgomot lasciv,
lucesc sub luna de-un roșu decolorat, de sânge
peste care-a trecut praful virgin al vreunei comete;
e aproape frig, e nebunia sfârșitului de iarnă,
când ghioceii pălesc încă de dor, visându-și moartea următoare;
noi stăm liniștiți, dezmățul din natură trece pe lângă noi
precum știrile de la televizor, cu morți, răniți,
violuri și tâlhării la cel mai înalt nivel al nerușinării patriotice;
stăm cuminți, înșirați prin odăi ca bibelourile ieftine.
viața e afară, dincolo de ghiocei și caprifoi, nu intră
niciodată înăuntru, în spațiul de lipicioasă hibernare.

2
selfie sub nuc

zgomotele intră-n amiază, sângele ei amărui miroase a frunză de nuc,


pașii târșiți ai tăcerii în papuci roz de plastic

nr.10, martie, 2021


se adună lângă tomberoane cu resturi și câini vagabonzi,
cu blata orientalis fojgăind printre cărți aruncate.
cineva își face ordine în bibliotecă, împodobește
asfaltul cu litere în toate culorile curcubeului.
ca și el, noi, ceilalți anonimi, am uitat să scriem,
degetele știu doar să apese pe clape:
țâșnesc emoticoane-n văzduh, printre vrăbii și porumbei autentici.
probabil că mâine, pe cerul patriei vor înflori buchete mari
de popcorn pentru banchetul îngerilor.
moartea ține o pisică în brațe și-și face selfie sub nuc;
din când în când, împinge literele cu piciorul, înapoi,
în cărțile de lângă tomberon.
amiaza sângerează amărui, coaja ei verde intră-n asfalt și
parastasul începe.

3
mărțișor

moartea mergea pe stradă cu un mărțișor în piept și o țigară în mână


fă, depravato, se zburleau la ea colivăresele târgului,
gura lor plină de aur, și salbele de la gât, și păduchii împletiți
cu mătase albă și roșie sclipeau de după ostrețe;
vino să ne cosești buruienile, vino să dai un rost
umbrei de la casă și norului care-o îmbracă-n alean,
vino să-i iei pe ăștia care-au mai rămas, cică-s vii,
dar cine să-i creadă, poate domnul primar, când îi scoate la
vot cu găleata, cu mălaiul, cu uleiul și cu ce-o mai da
îl de sus cu literă mică;
celălalt, în lumină și îngeri, e taman dincolo de gardul galaxiei,
face acolo zidărie sau lutărie, poate știi matale mai bine,
da hai sictir cu mărțișorul tău,
ia-ți coasa și du-te, îți montăm noi GPS.

4
mâini parfumate

tufele de caprifoi se încolăcesc, mușcă lacome


unele din altele și împreună din spațiu,
până-l fac verde-închis, ca pădurile de pe Ciobănuș;
în amintire, muntele acela singur sub cerul golit de îngeri și sfinți,
albastru ca ochiul rămas în urmă al lui Dumnezeu;
aici, în unica noastră realitate, smoala curge pe străzi,
nr.10, martie, 2021
ecranează privirea spre alt orizont,
năclăiește obiectele și ființele devenite obiecte.
suntem mașini second hand pentru turnătorii de asfalt,
pentru constructorii de poduri și catedrale
prin care nimeni nu mai trece, nimeni nu mai respiră.
caprifoiul cucerește totuși, cu mâinile lui blajine
și parfumate, de mamă îndurerată,
clipele care ne despart de moartea lucidă, de somnul vegetal.

5
nisip

cum e să renunți la primăvară


să te îngrețoșeze veșnica ei stare gestantă,
mugurii ei ca niște buboaie crescute pe trup,
trilurile, și mieii, și sângele ei plin de otrăvuri perfide și alcool?
renunți când ți se pare mai rea decât moartea,
mai pierdută decât toate visele tale în alb, roz și pur,
mai cenușie decât străzile pe care mergi la întâmplare,
pas și la pas, ca un ceasornic stricat.
orele tale astrale sunt totuna cu nisipul
poți face din ele figurine cu găletușe din plastic și forme de lemn
nimeni nu vine să dea un sens,
să toarne în matrice altceva decât nisip.
da, primăvara e ceva la care poți să renunți
când mormintele sângerează verzui
sub frunze prea crude, în proaspăt infern.

Valeria Manta Tăicuțu

nr.10, martie, 2021


Cioburi de speranță

1
Ademeniți de trādare

Din dragostea cea fārā de hotare 2


Alesu-v-ați c-un fraged scrum Cioburi de speranțā
Din munți de pasiune și înaripare
Doar zgura a rămas, atât… și fum! Iubește-mā în toamna ce se frânge
. Și lasā ca sā picure tristețile din noi…
Vândutu-v-ați iubirea pe ocarā Din stropii cei ce cad ai sā poți strânge
Și drumul parfumat vi l-ați ucis Fluvii de iubire care înfruntā vânt și
Voi bieți amorezați de-odinioară ploi
Dragostea irosită vi-i acum un vis! Cāci toamna vieții ce ne bate-n poartā
. Danseazā decadent în dulcele-i oftat
Și-n serile pline de însingurare Ne-ndreaptā spre luminile din soartā
Vā plângeți mut tristețile de dor Valsând avid prin al iubirilor pācat
Că v-ați lāsat ademeniți de trādare Ne plânge simfonia toamnei în priviri
Pentru o clipā disperatā de amor. Și-n suflet ne șoptește o romanțā…
nr.10, martie, 2021
Suntem aceeași,… cei din amintiri Ce pleacā ș-apoi vine ne-ntrebat
Ce suspinam prin cioburi de speranțā… Tu pleci și iar revii-n zile rebele
Moment de patos, clipā de pācat !

3
Tinerețe, pasāre de dor 5
În alte vremuri
Aș fi vrut sā zbor mai mult
Prin lanul macilor purpurii În alte vremuri ne vom naște iar
Sā gust al tinereților tumult Și-om lua viața iar de la-nceput
Ani mulți pânā sā ajungā arāmii Ne-om dezvolta un nou dicționar
Și-om inventa ce cândva am știut
Dar nicicând n-or fi îndeajuns
Cāci stā scris în umanā ființā Din viscole de vise ne-om compune
De o tristețe ca sā fi pātruns Prin noi simțiri, agili vom înota
Când tinerețea ajunge neputințā Și roata va avea o nouā rațiune
Apoi misterul vieții-om deznoda
Aș fi vrut sā mā înfrupt din drag
Sā-mi degust timpul în lin zbor Atunci, în alte vremuri neopace
Sā mai poposesc pe al tāu prag Ne-om bucura de-un alb neprihānit
Tinerețe mândrā pasāre de dor Acolo fi-va numai dragoste și pace
Iar timpul ne va fi nemārginit.

4 Mihaela CD
Clipā de pācat!

Te-alung și te rechem în conștiințā


Tu clipā oarbā… plinā de pācat
M-ai fulgerat… pânā-n ființā
Și-n tulbure cearșaf m-ai îmbrācat

N-ai spus “Adio” nici “Mai stai”


Vrând sā te joci cu mine…
Tu clipā cu miros de mucegai
Mā-ndemni și nu mi-e bine…

Asemeni unui stol de rândunele

nr.10, martie, 2021


Ochiul vărsătorului

1 din abis, mai bine te uită


TURNUL DE DOR spre Ochiul Vărsătorului
imuabil ca ochiul lui Dumnezeu.
Poeții trec sublimi în rondul lor de Printre aripi de îngeri freamătă ca
noapte frunza
Se-aud şi fâlfâiri şi ţipete şi şoapte; de sicomor genele Sale.
În ochii orbi statuile au lacrimi amare Nu privi în abis, nu sunt decât umbre
Se zbat spre turlele bisericii din zare. şi tăcerea de dinaintea avalanşei
O, rugineşte-n Someş şi podul meu de gheţarilor.
aur
Iar pe stradele cântă Ofelia pe-un plaur;
Din Cetăţuie ca-ntr-un vis coboară 3
Cu lupii albi, o lyră şi-o vioară. Ca altă Ană
E primăvara verde pe apele-n alint,
Cu frezii şi lalele, cu flori de mărgărint; M-ai zidit, m-ai zidit ca pe o mumie
Pe la Matei Corvinul vin fetele, băieţii egipteană.
Aşteaptă carul care să ducă-n cer Ca pictorul ce intră în tablou zăresc
poeţii… firele
Ţi-am spus, tu nu te duce la carul cel cu cu care m-ai măsurat din creștet până-n
flori, tălpi
Dacă te vede mire, să ştii că ai să mori; și plumbul cu care m-ai așezat vertical
Mai bine stai în turle cu porumbei şi între cercurile
corbi, mâinilor tale unde se rotesc umbrele
Ca să păzeşti statui de piatră cu ochi iubirii
orbi, ca un vârtej de apă, ca frunzele apei; un
Iar eu să strig din piatră că eşti joc
nemuritor; al păsărilor ce se pregătesc de migrare:
Iar de ne plânge lyra din turnul ei de din tablou în perete…
dor… privind apoi cu uimire luna prin sita
destinului, meștere.
2 Zidește-mi trupul, doar chipul lasă-l să
Ochiul vărsătorului te pot privi
așa cum ai zări un diamant galben ivit
Timpul s-a oprit aici în raza de lumină; din peștera lui Eol
peste prăpăstii – soarele. care – mi împinge cu un șuierat corăbii
Nu privi în genune, doar umbra și epave
mestecenilor albi ne mai urmează; spre adâncimi de lumină; zidește-mi
nu privi în ochiul neantului trupul…
nr.10, martie, 2021
având orgoliul unui ascet.
4 Eşti un pom aplecat de rod
Blândă mâna ta şi aştepţi mâna care să te culeagă.
La marginea drumului-pomul;
Prin lume trec înfăşurată-n aur pe marginea pârâului – iarba;
Şi zâmbetul îmi luminează faţa, în turla catedralei- Dumnezeu;
Port mâna ta pe umăr drept tezaur doar el îţi va culege
Mai blândă, mai duioasă decât viaţa. sufletul ca pe un fruct.

E semnul vremii, dar e nu e totuna: 6


Tristeţea ţi s-a- ntipărit pe faţă, Sinestezie
Prin lume treci, dar înfruntând furtuna, Drăgăneşti, 29 apr.2014
Privind şi balansând pe-un fir de aţă.
Miros de moarte vine din păşune
Te-ai regăsit în liniştea durerii? Ce iarbă, o, thanatică minune
Vederea cea lăuntrică, se ştie, O simt pe trupul meu cum scoate colţii,
Apare ades în clipele plăcerii Vorbindu-mi de toţi viii şi toţi morţii.
Ivite dintr-un vers de poezie.
E trupul meu pădure de mesteacăn,
Regretul nu-l cunoşti şi nici strigarea Pe braţele-alizeului mă leagăn
Mai crezi din nou în bunătatea lumii, Şi pâlcu-acesta de brânduşe ivorii
Copiii de pe umăr privesc marea Sunt ochii mei întrebători sub glii.
Şi pieptul tău e reazemul furtunii.
Din subsuori- pădure de crăiţe-
E blândă mâna ta pe umăr şi e calmă, Iţesc spre voi lalelele pestriţe,
Cum, Doamne, am trăit fără de ea? Din sânii mei mirositori a mir
Întind spre faţa ta o ninsă palmă, Ivi-se-vor boboci de trandafir.
Şi în căuşul ei iubirea răsărea…
Doar gleznele ca sprintenă vioară
5 Se vor muta în pui de căprioară,
Pomul cu rod Iar din ulcior de lut va răsări
Miresma din gutuile târzii.
Vei striga, vei striga
şi nimeni nu te va auzi; Dar ca să ştiţi, doar coasta cea de drac
în extazul durerii O las pentru urmaşii din alt veac…
vei dansa ca o bacantă,

de Maria Vaida

nr.10, martie, 2021


Mărțișoare

*
Deși n-au aripi, gândurile-mi zboară. Vrabia se miră.

*
Hornul casei- punct de reper pentru berze îndrăgostite.

*
Copacii ascund vrăbii în bluzele lor… frunzo-bufante.

*
Harakiri primăvăratic- flori de cais în burta fântânei.

*
Desprimoptimism- lăstari de gănd țâșnind din zăpadă.

*
Oile trec puntea. Un fluier mângâie. Luna intră-n ape.

*
Încoronare – cerul așează stele pe fruntea mieilor!

*
Aricii plâng țepi. Unul dintre țepi susține cerul, soarele…

*
Inima ia forma unei stânci. Pescăruși odihnindu-se.

*
Arta seducției- ochi de rouă tremurându-și genele!

Lăcrimioara Iva

nr.10, martie, 2021


Am să te iert și azi

1 Întoarce-n suflet un impas,


Iarăși copil dă cu piatra într-un geam
şi strigă azi cu-același glas:
Fă din viață sărbătoare,
„griji mai mari, n-aș vrea să am!”
zile multe, cât mai poți,
șterge tot ce-n suflet doare , Strângeți iar în brațe mama,
zilele ce-s fără soț. spune-i azi cât o iubești,
când te va cuprinde teama…
Viața nu stă în tipare,
poate mâine, n-o găsești.
nici în dorul plin de chin,
uită tot ce-n suflet doare, Fă din viață nebunie,
uită ultimul suspin. fură-ți visele tiptil,
desenează pe-o hârtie,
Șterge și cuvântul „moarte”,
fii din nou, o zi, copil.
fă nou ce nu-i permis,
gândurile să te poarte
dincolo de orice-abis.
2
GLODUL UMILINȚEI
Cu dezgustul de pe buze, cum să-mpaci mâine o minte
și-ale timpului rebuturi, să faci pasul înainte,
prin a vieții încercare să fii mâine iar ființă
cu iluzii înecate în a sorții neputință.
În a gândului ispită, vrei să scuipi o mutră strâmbă
când dezgustul te îmbată, de privirea ei nătângă,
interesele și banii, noua formă a virtuții,
stăpânesc o lume-ntreagă, toți sătuii și-ncrezuții.
Și-n a societății spumă sar cucoane fără carte,
buze groase, minte scurtă, căci mai mult nu au ce-mparte,
suflete mărinimoase vor și ele-o carieră,
cu picioarele deschise, mai ridic-o barieră.
Vezi doar hoți și vezi nemernici, nu merită un alt nume,
idolul lor e minciuna ce-o repetă pân’ la spume,
nr.10, martie, 2021
ne conduc de nas prin beznă, ce virtute înțeleaptă,
când la turma flămânzită îi vorbești de-o lume dreaptă…
De te-ntreb de-a ta simțire sau răbdare, câtă-ncape
când privești o bandă hâtră care groapa vrea să-ți sape,
s-au întoxicat cu furturi și cu viață de paradă,
țara-ntreagă e-nslugită, hoții stau la colț de stradă.
Cine poate să priceapă, nu sunt școli și nici spitale!?
Muritorii dau din coate să-și urmeze-a vieții cale,
când sacrifici generații și le iei pâinea din gură
unde-i dragostea de țară, lume goală și obscură?
Ești convins de-un singur lucru, te trezești iar plin de ură,
care-i sensul vieții tale, mergi ca viermele pe zgură,
când soția și copilul cer o haină sau li-e foame:
-„haina veche încă-i bună și din pâine două grame“
Respirând același aer plin de gustul neputinței,
te-ai pierdut în ceața vremii și în glodul umilinței,
când de voie lași pe altul, țara, neamul, să le vândă,
ți-ai trădat părinții, viața, pentru-a jugului osândă.
Au furat până-n prostie și-acum vor o grațiere,
să trăiască hoții liberi, să mai fure pentr-o bere,
urletul îmi stă pe buze și în suflet doar disprețul,
țară dragă, Românie, ți-au vândut până și prețul…
Când istoria îți plânge în morminte și în vene,
iar tu stai ca oaia blândă ce de umbra ei se teme,
tot te jelui de-a ta soartă și la Domnul vrei a plânge,
nu uita că porți în tine, o victorie șî-n sânge.
În a timpului oglindă-n urma voastră ce răsare?
Un popor în pribegie, fără țară și hotare,
nu știu cine să vă ierte, nici un Dumnezeu nu poate,
răzbunarea sorții noastre, din morminte vă va scoate.

nr.10, martie, 2021


3 4
IUBIREA TA E greu…

Iubirea ta-i acasă E greu să mergi în rând cu hoții,


cum vântul suflă lanul cu trădători ce te-au vândut,
prin nopțile și anul fiind o victimă a sorții,
ce inima-mi apasă. – doar pumnul care strânge lut.

Iubirea ta-i ca vinul Ai stat în rând cu blestamații,


ce vrea să mă îmbete să-nfrângi adâncul cel profund,
mă umple cu regrete te-ai ridicat precum bărbații,
când nu-i găsesc seninul. călcând nămolul de la fund.

Iubirea ta e mare, O viață te-ai luptat cu soarta,


iar dorul să mă ierte rob al propriilor vise,
de clipele-s incerte uitând ca-n urmă, e doar poarta,
și nu mai am răbdare. spre luminile ce-s stinse.

Iubirea ta-i în mine E greu să-nghiți lacrima-n tine,


ca cerul și suspinul când speranța ți se stinge,
ce-n suflet îmi sunt plinul ai vrea să schimbi o lume-n bine,
prin clipele-mi puține. viciul mulți, prea mulți învinge.

Iubirea ta nu moare, E greu să fi unul din mie,


e pâinea de pe masă lupți cu prețul unui suflet,
și poate mai frumoasă văzând în jur doar lăcomie,
ca razele de soare. chiar și-n ultimul răsuflet.

Iubirea ta-i divinul 5


și totuși mă mai doare, Am să te iert și azi
în lumea asta mare
M-ai învățat ce-i dragostea fierbinte,
mi-a devenit destinul.
nu te blestem; că mi-ai lăsat pieirea,
de speri să ai mai mult ca înainte, Mi-ai otrăvit și gustul de pe pâine,
îți dau din mine azi toată iubirea. îndestulându-ți pofta, nu simțirea,
am să te iert și azi, poate și mâine,
Poate-am gustat din fructul de păcate
dar lasă-mi pentr-o noapte doar
și mi-a rămas în suflet sărăcia,
iubirea…
eu n-am cerut nici Domnului de toate,
dar dragostea-mi era toată-avuția.

de Mihail Janto

nr.10, martie, 2021


Dincolo de inimă sunt eu

Lăcrimioara Iva
1
Ce-i de făcut cu tristețea? Cum nu sunt în mine:
Haț!
I-am cântat dorului și a adormit.
Îmi înșfacă
Le-am cântat copiilor mei
cel mai dolofan vis
și ai altora:
și dă cu el de pereții sufletului,
s-au oprit din plâns,
până îl omoară.
apoi… au adormit.
De aceea stau mai mult în mine
Ce-i de făcut cu tristețea?
și păzesc cu strășnicie fiecare vis.
Îi cânt și-i tot cânt
Bietele mele vise
și nici măcar nu ațipește.
sunt cam palide,
Mai face și pe șmechera!
însă măcar sunt vii!
Uneori închide ochii,
Câteodată invidiez
iar eu… în închiderea aceea
visele celorlalți.
de pleoape,
Doamne, cum sunt de rumene în obraji!
mă cred fericită!
3
2
Cobor în trecut
Invidie
Cobor în trecut
Hoțoman
ca într-o fântână,
și fără niciun pic de milă
pentru a-mi astâmpăra setea
este timpul!
nr.10, martie, 2021
cu amintiri dragi. gândul acesta
De multe ori nu are maniere alese,
nu vreau să mă întorc așa cum ar fi firesc
la suprafață, pentru un nobil.
însă zăresc luna, S-a așezat pe scaun
stelele, ochii tăi… și priveste lung afară, pe fereastră.
și mă întorc. Lângă scaunul lui, în picioare,
este o speranță însărcinată
4
și un regret cu tâmple cărunte…
Noduri
Hei, stimate domn,
Am făcut noduri te faci că plouă?!
la batistă. Deși ignorată,
Este un semn: simt că mi-am făcut datoria.
mă întomnesc. Am încercat să pun la punct
Bunica își înnoda banii un gând necioplit
în batistă,
8
eu îmi înnod
Reamintire
uitările.
Desenez
5
pe oglinda aburindă
Dilemă
momente trecute
Dulăul acela uriaș și-mi amintesc
se chinuia de mine.
să apuce umbra pe care osul Unde eram până acum?
o lăsa pe nisip. Era cât pe-aici
……….. să încărunțesc
„Aport! Aport!” fără mine.
Cu docilitate
9
timpul îmi așează ceva
Care înger o fi bunica?
la picioare.
Nu-mi dau seama Bunica m-a sfătuit:
dacă este fericirea „Niciodată să nu refuzi
sau umbra acesteia. pe cine-ți cere
găzduire,
6
poate fi un înger!”
Aripi de fluture
….
Mamă, Dintre oaspeți
cuvintele tale care-o fi bunica?
sunt aripi de fluture: -Bunico, te rog,
nu le pot mângâia! scoate măcar
o aripă
7
de sub cămașă!
Simț civic în tramvai
10
Deși poartă pălărie
Bufnița
– semn de distincție masculină,
nr.10, martie, 2021
Copacii au ochi de noapte, să le pună furcilor
simt cum vorbele îmi pășesc: pâș- pâș! dinți noi
printre gânduri rumene, coapte, printre știrbături!
care nu stau în jos cu ale lor capete, -Bunicule,
însă așteaptă tristețea să scapete. mi-e tare greu
Doar bufnița știe să-mi ierte să strâng fânul
cele câteva sentimente incerte. cu furca știrbă!
Când e vorba de simpatie sau antipatie, De bucurii
bufnița îmi poartă în cioc apă vie. ce să mai zic?
Așa că… pot rezista încă o noapte, Bunicul nu-mi răspunde.
printre sentimente incerte, O fi prea prins cu lucrul:
printre gânduri coapte…! precis pune dinți noi
soarelui!
11
Dentist de furci 12
Rogu-te Doamne, trimite-i înapoi!
Mă uit în colnă,
e plină Lovit de un junghi
de furci știrbe. bunicul stă pe un nor.
Se vede treaba Caii pasc slobozi.
că nu mai sunt Grâul se aurește.
mulți dentiști de furci: Bunica stă pe un alt nor,
aproape toți brodează stele.
sunt în cer. Cuptorul este rece.
Printre aceștia Aluatul iese din covată.
este și bunicul. -Rogu-te Doamne,
Doamne, cum mai știa trimite-i înapoi!

13
Mentolate
*
Stoluri de îngeri migrează spre pământ.Copaci fără frunze.
*
Opinci găurite. Prin găuri se prelinge o bunică.
*
Uneori lacrimile mi se preling până în dreptul inimii, amintindu-i acesteia să bată!
*
Pepene crăpat. Furnici în marș nupțial.Ochi pretutindeni.
*
Speriată fiind, umbra caută scăpare, însoțindu-mă!
*
Supraviețuiesc într-un interval impus de altcineva!
*
nr.10, martie, 2021
Scară proptită-n noi. Luna-i tot mai departe,raiul și mai și!
*
Ce bine că nimeni nu-mi poate vedea sufletul: mereu iese afară mănușo-înaripat doar la o aripă!
*
Ar fi timpul să-mi duc gândurile la potcovit! Doamne, câte răni au în talpă!
*
Arta seducției- ochi de rouă tremurându-și genele!
*
De sfaturile bătrânești iau aminte mai mult păsările. Priviți-
le cum ciugulesc nimicul din mine și pe deasupra îmi și cântă!
*
Încoronare – cerul așează stele pe fruntea mieilor!
*
În lacrima mea întinsă între două amurguri șchioapătă o mânză!
*
Mă pândesc din spatele oglinzii. Ce fac când nu-s de găsit?
*
Stârcii cenușii migrează spre sud. Bunicul bate nucii.
*
Viața-o batistă. Amintirile-s noduri legate strâns.
*
Lapte pus la prins. Lipăit de pisică. Geam uitat deschis.
*
Inima ia forma unei stânci. Pescăruși odihnindu-se.
*
Amintiri ascunse sub aripi de înger. Foșnet de bunica.
*
Viața- bucurii puține în burta unei balene.

14 invizibil și acesta.
Vanitate În cunoaşterea creştină,
cele patru corpuri sunt:
Modelarea caracterulului,
corp carnal, corp natural,
a personalității mele,
corp spiritual și corp divin.
trasarea conturului
Contururile nagâților
la cele patru corpuri
sunt trasate și fasonate
(precis sunt mai multe)
la perfecțiune
pe care mi le știu,
de aceeași mână invizibilă
se realizează cu măiestrie,
și cu același șablon invizibil.
de-o mână invizibilă,
De ce mă simt superioară
c-un șablon,
nr.10, martie, 2021
unui nagâț? Lătrat de câine.
De ce? Geamgiu la poartă.
Pe hornul casei ies scântei
15
din Scînteia* ,
Pânda
pe hornul sufletului
Sticla ferestrei ies amintiri.
este făcută țândări. O amintire
O vrabie șchiopătează.
șchiopătează. Pisica și timpul
Bunica pune pe foc stau la pândă.
fâșii de ziar, Vor înșfăca vrabia?
făcute cocoloș. Vor înșfăca amintirea?
*organul de presă al Partidului Comunist Român, până la căderea lui Nicolae Ceaușescu în decemb
rie 1989

16 ardei umplut.
În cer se strânge fânul! – Unchiule Marcu, unchiule Marcu,
nu te istovi atât de mult,
Îngerii au întors norii
ca și mâine
cu furca,
voi ajunge și eu
când pe-o parte,
acolo sus
când pe-o alta.
și îți voi da
Acum…sunt uscați.
o mână de ajutor!
Uite-l pe unchiul Marcu
cum îi strânge 17
într-o claie. Bibolițele i-au iertat pe țărani?
Pe bunicul nu-l văd,
Doamne, bun mai era
s-o fi dus după căruță.
laptele de biboliță!
N-o văd nici pe bunica,
Acum trebuie să-mi pun
o fi pregătind pentru prânz
pofta în cui:
nr.10, martie, 2021
țăranii au vândut nu și-au uitat originile,
bibolițele însă nu știu
pe o brâncă* de arginți! dacă i-au iertat pe țărani.
Dacă nu mă credeți, …..
mergeți până-n Germania. Fără bibolițe
Bibolițele de acolo de-a lungul satelor
mugesc ca și pe la Vârfuri, mugește doar vântul.
Pleșcuța și Joia Mare**,
Brâncă*= mână;
Vârfuri, Pleșcuța și Joia Mare**=localități în județul Arad.

18 de colectiv,
Colectivul mulți se fac că îșî amintesc…
Vacile încă tot mai dau lapte,
Nu mulți săteni
nu s-au șmecherit!
munceau la colectiv.
Cei care munceau, 19
fie munceau de se speteau, Valoarea ouălelor învelite în hârtie de ziar
fie se făceau că muncesc,
Bunica știa
depinde de împrejurări.
să le dea valoare
Vacile niciodată
ouălelor.
nu se făceau
Așa pur și simplu,
că dau lapte,
doar le învelea
ele săracele dădeau,
în hârtie de ziar.
nu pricepeau
Apoi, aștepta clipa
ce-s acelea împrejurări.
când trebuia
…..
să le ofere.
Mulți săteni îșî amintesc
Domnii de la oraș
nr.10, martie, 2021
nu știau în mijocul clipei.
cât de voloroase erau. Va fi punct de reper
Le acceptau pentru pești roșii.
fie mascându-și disprețul, Lebede mute
fie înțepând. încondeiază cerul
După modul în care îi erau acceptate ouăle, cu versuri.
bunica știa cât de închipuit* Din lemn de bambus
era acel domn. este fluierul timpului.
…….. Vântul ia aminte!
Lângă un palmier-cuier, Un cerb lopătar
ouăle așteaptă cuminți îngenunchează
o nouă electrocardiogramă. la tulpina unei sălcii,
cerându-i mâna.
Închipuit*=încrezut.
Poduri de lemn și piatră,
20 pagode, galerii în zig-zag,
Aripi retezate păuni, căpriori,
pruni în floare,
Se întomnase.
oglindiri de apă…
Gâștele
Un haos organizat
deveniseră neliniștite.
ce trebuie privit
Se urcau în locuri
din unghiuri diferite
mai ridicate
pentru a surprinde armonia
și de acolo
las doar simțurile
priveau spre cer
să-mi pășească.
bătând trist
Poduri de lemn și piatră,
din aripi.
pagode,galerii în zig-zag,
Bunica
păuni, căpriori,
văzându-le neliniștea
pruni în floare,
le-a retezat penele
oglindiri de apă…și
din aripi,
El, Măria Sa,Chioșcul
de la cotor.
Mă aștepta!?!
„Nu vreau să se piardă
Chioșcul înnobilează
spre miazăzî!”
grădina în armonia gândirii.
mă dumiri aceasta.
Mă recunosc și mă împac
Hmmm,
cu mine însămi.
cineva a retezat
În ochii unei libelule….
și aripile copilăriei!
strălucește luna.
Deși a sosit toamna,
Chioșcul surâde!
copilăria este încă aici,
nu s-a pierdut de mine. 22
A te plimba pe bulevard c-un radio în mână
21
Pictură naivă A te plimba pe bulevard
c-un radio în mână
Pietre sculptate de lacrimi.
era ceva șic.
Iau una și-o așez
A te plimba
nr.10, martie, 2021
c-un casetofon 24
ce să mai zic? Tandrețe
În acele timpuri
Cuvintele poetului-
nimănui nu i-ar fi trecut
clopoței de cristal
prin minte
la glezna
să ia în derâdere
unei balerine.
un asemenea modernism.
Mă și mir 25
cum de unii Dor
nu-și plimbau butelia.
Ploaia dă sens sunetului.
……
Între doi stropi de ploaie
Tocurile cui
este atâta tăcere
lasă amprente adânci
încât mi-e dor să ascult
în asfaltul fierbinte.
simfonia a 9-a
Mă plimb pe bulevard,
de Ludwig van Beethoven.
de mână cu o lacrimă.
Trecătorii mă ignoră. 26
Doamne, ce n-aș da să fiu pasăre!
23
Simplificare Amprentele de aripi
de pe cer
Unii oameni complică
sunt ale lui Goya
ceea ce este simplu.
sau ale lui Caravaggio?
Un geniu este furnica:
Vibrațiile pietrei
știe să simplifice complexul.
sunt ale lui Rodin
Nu m-aș mira dacă
sau ale lui Brâncuși?
o furnică
Prin ochii păsărilor
ar ști să aducă
lumea are un stol de dimensiuni.
două fracții
Păsările știu diferența
la același numitor comun.
până și visul de realitate,
Nu m-aș mira dacă
pe când eu
o furnică ar folosi algoritmi
stau pe o piatră,
pentru a simplifica
privesc cerul
calcularea numerelor mari.
și-mi dau seama
Nu a plouat de ceva vreme.
că nu sunt expertă
Furnica își vede cu modestie
în nimic.
de al său drum.
În ni-mic!
Doamne, ce n-aș da să fiu pasăre!
27
Cine își pune mintea cu o speranță bătrână?!
Hâtră din cale afară,
speranța aceea bătrână
sta pe o bancă și inspecta drumul.
Praful ridicat de o căruță
nr.10, martie, 2021
i-a fluturat fusta.
De multă vreme
căutase un motiv de ceartă!
”- Mănâncă-te norocul să te mănânce,
tu nu ai văzut cât sunt de dichisită?”
Vizitiul, om înțelept,
a ignorat-o și a condus
căruța timpului
mai departe.
Cine își pune mintea cu o speranță bătrână?!

28
Secundo-transformare
Astăzi pentru câteva secunde
am fost un fulg de nea.
Am ales să am formă de prismă
și am devenit un poliedru
mărginit de fețe plane,
dintre care două poligonale,
egale și paralele, formau baza,
iar celelalte,
în formă de paralelogram,
formau fețele laterale.
Nimeni nu a observat
transformarea mea ulterioară!
Nimeni!…

nr.10, martie, 2021


Casa

Mă numesc Gabriela Gârlonța, sunt din Sibiu și cred că poezia este o taină și mi-ar
trebui ca Briareu, o sută de brațe și cincizeci de capete… Prima poezie am scris-o la
pubertate- îmi amintesc doar un vers- fetița timidă ca florile.
Prima carte am publicat-o după mulți ani: Gabriela Gârlonța, Poezii în alb- negru/
Schwarzweissgedichte, editura Imago, Sibiu, 2oo2.
Eram la studii post universitare: Ateneo Pontificio” Regina Apostolorum” din Roma /
Italia – Master în Psicologia” și studenții din ateneele pontificale ne rugam de cinci ori
pe an cu Papa- atunci, Papa Ioan Paul II, azi Sfântul Ioan Paul II, Papă și cum am
primit „par avion”această carte, am avut inspirația să-i trimit papei un exemplar- să nu
uităm că Papa a fost un mare poet-poetul Carol Vojtyla. Papa a primit cartea cu
bucurie și mi-a trimis o scrisoare de mulțumire pentru acest cadou și m-a invitat la
Binecuvântare Apostolică în Aula Paul VI unde erau întâlnirile de rugăciune cu
Sfântul Părinte. Jurnalistul Sibian Adrian Popescu a consemnat acest lucru în Tribuna
Sibiului / Eveniment / 19 iunie / 2003:
Poeziile Gabrielei Gârlonța citite la Vatican. Cum este ușor de înțeles la Roma m-am
simțit binecuvântată de Dumnezeu, de îngeri de sfinți și de minunații profesori pe care
i-am avut și de la care am învățat cum să supraviețuiesc în dragoste căci, Dumnezeu
este dragoste( 1 Ioan 4,8).
Am aflat că Papei i-a plăcut poezia Declarație de dragoste: o, Doamne, cum mirosi a
înger/ și cum când plângi se face totul nea / și totuși , cum mă faci să sânger / că n-am
nimic asemenea poezia era scrisă la dedicație în italiană: o, Domine, che profumi
come un angelo/ e chi quando piangi, și fa tutto neve/ tuttavia mi fai piangere/ che non
sono come te.

nr.10, martie, 2021


Profesorii mei au fost emoționați de versurile din Rochia de mireasă:
Tatăl meu-preot greco-catolic/ m-a îmbrăcat în 40 de liturghii/ una singură e rochia de
mireasă/ o îmbrac în fiecare zi.
Colegii au rezonat la scurte meditații: la 1406 s-au descoperit într-un perete al
primăriei din sibiu /34 pahare de argint / unul este sânul meu

undeva, cândva
am văzut un om/care smulgea stejarii seculari din rădăcină/ de ce faci ce faci/ să fac
loc la oameni aștept tramvaiul spre cimitir /
ceva așteaptă în mine/
să fie voluptatea sau orgoliul
( cartea este pe e-book)

A doua carte publicată este Gabriela Gârlonța, Persistența măștilor, Die Bestandigkeit
der Masken, Editura Universitatii „Lucian Blaga” din Sibiu, 2007.
Am ales prima poezie,Unui cititor/ Ești fericit/ și surâzi/ când observi/ că în cer/sunt
stele/ și strălucesc/ ești mulțumit /dacă soarele/încălzește blând/binevoitor/iarba
proaspătă/
de pe o pajiște înflorită /te bucuri/ de încântătoarea/ schimbare de anotimpuri/dar ce să
zici/ când in tinerete/întâlnești/ o minunată femeie/ care pentru totdeauna/ va ști să te
iubească
( cartea se poate citi pe e-book).

nr.10, martie, 2021


A treia carte: Gabriela Gârlonța, Poezii/ Poems, editura Adalex, Sibiu, 2010
Am ales Oglinda
este interzisă /intrarea cu ochi de oglindă /dintr-o mască mută/care se joacă de-a viata/
care se joacă de-a mitul/ masca timpului/custodele unui suflet/ în liniștea care curge
prin vene/am și eu o mască o mască mistică-amorul/esența efemeră dintr-o mască /
goală/până când pânza de păianjen/mă îmbrățișează să sfâșie golul
( cartea este pe e-book iar varianta în engleză pe google. book).
A patra carte publicată este: Gabriela Gârlonța, Casa Amintirilor, Art Creativ,
București, 2021.
Am selectat următoarele poezii:
1. spațiul gol/ am băut cer/ și verde infantil de iarbă/ strânsă în somn/ îl țin în palmă/
îndrăzneață arhitectură/ fluidă mișcare/ gol de sprijinit în oase
2. o stradă-n spate/ și o pasăre albă/ gravidă de nea/
3. într-o zi bună/ mă jucam cu imagini/ de îngeri nud/
4. salvador dali/ mustață de ornament/ploaie decentă
5. o pisicuță/ toarce fuga din serai/ în cărbune alb
6. dimineața isi deschide frumosul sân/ sfânta agata își poartă sânii tăiați în mâini cu
bucurie/ și capul lui ioan botezătorul surâde pe o regăsească tipsie/iar soarele răsare ca
un stăpân/ ..
dar tu dormi dimineața/eu mă învârt în jurul soarelui/cu viteza solenoidului/ mi-aș tăia
sânul stâng/”în semn de recunoaștere/”dar trezirea din somn nu e încă dragoste
Psalmi
1: Unde ești, Doamne?/te caut în întâmplările vieții/cum e firesc, tu minți/ eu
născocesc/ iartă-mă când greșesc/uite, merg pe valuri/ pe lacul de aur/ mici cercuri de
apă.
Un ardelean duce un gând până la capăt ( Lucian Blaga). Acum mă simt mai singură și
mai săracă, Dar nu pentru mult timp.Am în lucru o nouă carte de poezie.
În manuscris am povestiri și câteva piese de teatru foarte scurt.
Umanistul Robert Frost a scris că „ trebuie să te surprinzi pe tine însuți dacă vrei să fii
poet”.
Dacă cititorul sare vreo pagină din carte, atunci e clar că autorul ar fi trebuit s-o scoată

nr.10, martie, 2021


el singur (Oscar Wilde? Flaubert? )
Am început să scriu la pubertate uimită de ce se întâmpla în corpul meu. Mama a știut
să mă facă sensibilă la poezie citindu-mi în fiecare seară Mica Biblie și adormeam cu
psalmi,proverbe și cântarea cântărilor dar și versuri din Eminescu, Blaga,Magda
Isanos, Rainer Maria Rilke, Schiller, Goethe și desigur Sonetele lui Shakespeare. În
clasa a v-a am citit Dante, Divina Comedie, carte care o recitesc în fiecare an în postul
mare. Atât în Gimnaziu cât și la Liceul Teoretic – sectia umanistică- am avut profesori
buni la Limba română și la Literatura Universală: dl.Lazar Nicolae, Dl.Viorel
Crainic,Dl.Moldovan Ioan; la Facultatea de Teologie Greco-Catolică, Pr.Prof Bota
Ioan,ne preda Istoria Literaturii Române după Al. Piru cu atâta pasiune încât nu puteai
să rămâi indiferent. Tata fiind preot citea zilnic iar mama era și ea pasionată de
lectură.
Am publicat mai multe poezii în variate reviste: Transilvania, Euphorion, Cenaclul de
la Păltiniș, Unirea,Viața creștină, Rapsodia, Romeo și Julieta Mizil, Alchemia, Urmuz,
Extemporal liric și Monitorul de poezie.
De ce scriu în continuare poezii? Scriu pentru că, „cuvântul e ca o flacără ce arde într-
un geam întunecat”(Sheila Watson).
Scriu pe site-urile de poezie unde postez poezii mă întâlnesc cu poeți interesanți și
cititori fideli. Pe scurt: scriu pentru că îmi place. Sibiul are o Școală de poezie cu
tradiție: Cenaclul de la Sibiu- Radu Stanca, Ioan Augustin Doinaș și asa mai
departe.Mai aproape de noi, Mircea Ivănescul, Ion Mircea, Dumitru Chioar, Ioan
Văcărescu Iustin Panța, Adela Greceanu, Rita Chilian, Radu Vancu; revistele
Transilvania și Euphorion, Cenaclul de la Păltiniș sunt foarte apreciate nu numai pe
plan național dar și european și chiar mai departe. Festivalurile de poezie: Zilele
poeziei „Iustin Panța”, Festivalul International de Poezie „Artghotica” și celelalte sunt
un prilej minunat de a te întâlni cu mari poeți contemporani.
Îmi iubesc toate cărțile. Mă recomand cu fiecare în parte…Nu am o carte preferată. În
fiecare sunt fragmente din corpul și sufletul meu dar pentru că prima carte, Poezii în
alb-negru, Imago, Sibiu, i-a plăcut Papei Ioan Paul II, care mi-a trimis o scrisoare de
mulțumire, știți cum se spune „prima dragoste nu se uită niciodată” și desigur îmi
place cel mai mult cartea pe care încă nu am scris-o. Recomand și Casa Amintirilor
despre care Poeta Daniela Toma a scris atât de frumos că m-am îndrăgostit de mine
însămi.

Cenaclul Maximist? Un loc unde întâlnesc poeți interesanți, liberi dar responsabili de
fantomele lor, un exercițiu continuu și necesar de poezie.
nr.10, martie, 2021
Lucrez la o carte nouă de poezie: Autoportret cu șase degete și sper să mă surprind pe
mine însămi în ipostaze vechi și noi și așa mai departe.
Cu prietenie,
Gabriela Gârlonța
1.
casa
am construit o casă
acasă
aici și aiurea
pe scara lui Iacob îmi urc sentimentele
sunt și rămân
fetița timidă ca florile

2.
unde ești,Doamne?
te caut în întâmplările vieții
cum e firesc, tu minți
eu născocesc
iartă- mă când greșesc
uite, merg pe valuri
pe lacul de aur
mici cercuri de apă

3.
o stradă-n spate
și o pasăre albă
gravidă de zăpadă

4.
salvador dali
mustață de ornament
ploaie decentă

5.
o pisicuță neagră
toarce fuga din serai
în cărbune alb

nr.10, martie, 2021


ACORDUL ÎN CAZ AL ATRIBUTULUI ADJECTIVAL CU SUBSTANTIVUL
-Studiu de specialitate-
Prof. Mariana Cojocaru
Liceul cu Program Sportiv, Tg-Jiu

Adjectivul nearticulat nu are forme cauzale speciale decât pentru genitiv- dativul feminin
singular (se spune: unei colege amabile, faţă de nominativul: o colegă amabilă); adjectivul articulat
are forme speciale de genitiv- dativ la toate genurile şi la ambele numere, dar substantivul care-l
urmează nu are marcat cazul decât tot numai la feminin singular. Astfel singura categorie la care
acordul apare clar este genitivul- dativul singular feminin:
Deasupra mesei negre aşeză un frumos aranjament floral.
Chiar şi la genitiv- dativul singular feminin se găsesc însă numeroase exemple fără acord, în
care atributul păstrează aceiaşi formă la nominativ.
Acest lucru se întâmplă în special cu participiile, deoarece acestea pot fi considerate ca şi
verbe, echivalente cu predicatul unor propoziţii atributive, mai ales când sunt urmate de compliniri.
De pildă într-o construcţie ca:
Din locul unde fusese pădurea arsă de brad ieşea şi acum fum.
Putem înţelege atributul „arsă” ca predicate ale unor propoziţii atributive (care a fost arsă).
De aceea găsim atributul pus greşit la nominativ:
„Filosofia meschină a unei realităţi redusă la aspectele ei mărunte.”
(Gramatica Academiei, II, p.144)
argumentul dat de unii vorbitori care fac acest dezacord este evitarea confuziei cu pluralul („reduse”
ar fi luat drept un nominativ plural); această confuzie este însă mult mai puţin gravă (substantivul
precedent având destul de clară marca singularului) decât concluzia cu nominativul singular. În
exemplul de mai sus atributul „redusă” s-ar putea interpreta ca determinând substantivul „filosofia”,
ceea ce nu este just din punct de vedere semantic.
Gramatica Academiei oferă exemple în care lipsa acordului este totuşi tolerată:
Situaţia familiei burgheze, stăpânită de prejudecăţi, era mult diferită de familia
contemporană.
Gramatica Academiei justifică acest dezacord prin izolarea adjectivului „stăpânită” de
substantivul „familiei”, ceea ce face ca legătura dintre ele să fie mai slabă.
Părerea mea este că nici un dezacord nu este tolerabil. Dacă am accepta părerea anterioară, ar

nr.10, martie, 2021


însemna să acceptăm că atributul în discuţie determină substantivul „situaţia”, ceea ce, ca şi în
exemplul anterior, este ilogic din punct de vedere semantic.
Acordul este mai greu de făcut atunci când între substantivul şi atributul lui sunt intercalate
alte cuvinte; cu cât intercalarea este mai dezvoltată, cu atât mai mult se pierde legătura cu
substantivul pa care-l complineşte:
„Mentalitatea unei fete de pension din timpul burgheziei, învăţată să aştepte totul de la
părinţi.”
(Gramatica Academiei, II, p.145)
Dezacordul întâlnit în acest exemplu eu, personal, îl consider intolerabil. Îmi permit de altfel
să consider că de fapt, Gramatica academiei face, referitor la exemplu, o falsă discuţie. Se pune
problema că forma acordată „învăţate” ar putea fi interpretată ca determinând substantivul
„burgheziei”. Pentru evitarea acestor confuzii cât şi a dezacordului, tratatul academic recomandă
repetarea uneori la nominativ a substantivului pe care-l complineşte atributul, pentru ca ulterior să
recomande de asemenea evitarea unor astfel de repetiţii.
Aceste explicaţii nu justifică în nici un fel dezacordul în discuţie. Chiar şi considerând că
vorbitorii ar putea considera că atributul respectiv determină substantivul „burgheziei”, oricum şi în
această situaţie atributul „învăţată” trebuie acordat sub forma „învăţate”.
Aceste dezacorduri apar uneori chiar şi când atributul este exprimat printr-un adjectiv
propriu-zis (nu printr-un participiu), mai ales când acesta este izolat de termenul determinat.
Camerista, ajunsă pe mâna unei coafeze, surdă şi isterică, nu au reuşit să se înţeleagă.
Uneori se întâlneşte acordul greşit al unui atribut adjectival cu un atribut substantival
substantival apropiat care determină acelaşi substantiv:
„Trăsătura cea mai proprie a stilului său este întrebuinţarea propoziţiilor cu ordinea
cuvintelor inversate.”
(Gramatica Academiei, II, p.145)
Articolul demonstrativ se acordă în caz cu substantivul determinat de adjectivul care-l
însoţeşte.
I-a dat tot ce avea prietenului celui mai bun.

nr.10, martie, 2021


Cioran între conştiinţă divină şi scepticism
(studiu de specialitate)
prof. Trifan Olivia-Elena

Cioran, la fel ca şi alţi sceptici a fost unul dintre cei care a cutezat să-şi aşeze
travaliul filozofic atât în termenii sensului de sănătate cât şi în cel de boală.
Nu cred că a existat cineva care, citindu-i opera, să nu se întrebe: Sunt
afirmaţiile lui Cioran adevărate fundamentări ale omului pornit în marea aventură a
cunoaşterii? Există vreo undă de optimism în toată opera eseistului?
Cu încăpăţânarea lui de a nega şi obsesia pentru exprimarea scrisă, Cioran
apare în scrierile sale la fel ca bolnavul măcinat de cunoaşterea bolii care îl face să
sufere. Spiritul contradictoriu care îl determină să scrie este acelaşi care îl doare, care
îl paralizează în nehotărâre, care îl împinge la îndoială, o îndoială ce pare că
infectează totul. In acest balans al incertitudinii, Cioran incapabil de creadinţă-pare a
găsi refugiul în experienţa extatică: "Indoiala-afirmă filozoful în Amurgul gândurilor
-este fie paralizie, fie trambulină"
Fie că vorbeşte de rostul echivoc al religiei invitând inacceptabil la renunţarea
la sine, fie că mustră în fraze grele destinul nostru slugarnic, el - în inconfundabilul
său stil laconic fragmentar- se confesează. Pe linia aceasta a confesiunii trebuie
căutată şi cearta lui cu Divinitatea. S-a făcut de multe ori greşeala de a-1 considera pe
eseist un ateu. Majoritatea prietenilor, rudelor şi cunoştinţelor l-au părăsit sau l-au
îndepărtat după apariţia cărţii „Lacrimi şi Sfinţi". Într-o scrisoare adresată fratelui său
încearcă să ne dea un indiciu: „... spune-le că asta e singura carte de mistică din
Europa".
Bunul său prieten, Petre Ţuţea îşi exprima convingerea că „la Cioran cearta cu
Divinitatea nu este ateims, este doar o nelinişte metafizică pe care se recunoaşte
orice intelectual adevărat numai că nu are forma explozivă a sincerităţii sale.”
Intelectualul Cioran se zbate întodeauna în zona problemelor, a întrebărilor
chinuitoare, a finalităţii logice. Încercând să găsească perfecţiunea în urma acţiunii
sale de gândire, el se afundă din ce în ce mai mult într-o zonă a neputinţei umane:
„Ateiştii şi credincioşii sunt nişte proşti cumsecade, care s-au aranjat practic în
treburile ultime. Inferioritatea unei conştiinţe metafizice se măsoară după
intrebarea: există sau nu există Dumnezeu? Acel ce crede că aceasta este întrebarea
este un inconştient ridicol. Dacă există Dumnezeu sau nu? Ce contează acest lucru!
Doar ştim că el există mai mult când nu avem nici un motiv să-1 recunoaştem şi că
unei nelinişti pure îi este indiferent că undeva se află un Dumnezeu oarecare."
nr.10, martie, 2021
Ultima frază închide în ea toate încercările eseistului de a se apropia de Divinitate.
Mereu în căutare de răspunsuri, chinuit în liniştea tăcută a nopţii, Cioran are nevoie
de certitudini. Încearcă să se amăgească: „Doar ştim că el există mai mult când nu
avem nici un motiv să-1 recunoaştem...". Şi atunci de ce atâtea căutări?
Ca orice om el doreşte o finalitate vrea să afle „sensul" fără a vrea să recunoască că
acel sens este până la urmă Dumnezeu. Se zbate perpetuu între argumente pro şi
contra Divinităţii, acestea neducând decât la o atitudine nihilistă: "Nu interesează
dacă există sau nu există Dumnezeu, ci numai dacă rezistă avântului şi singurătăţii
noastre. Fiind o funcţie a deznădejdii, El ar continua să existe pentru cei atinşi de
acest rău incurabil, chiar când am avea probe precise pentru inexistenţa Lui. Şi, la
drept vorbind, orice lucru serveşte ca argument pro şi contra lui. Căci tot ce este
dezminte şi confirmă Divinitatea. In această clipă blestemul şi rugăciunea sunt egal
îndreptăţite. De pot fi făcute deodată-cu o mână ameninţând şi cu alta însemnând o
cruce-, te-ai apropiat până la identitate de Echivocul suprem şi pari a fi Dumnezeu
decâte ori nu şti dacă există sau nu."
Negativismul cioranian este dus până la extreme indiferent ce temă ar aborda.
„Fiinţă a deznădejdii", Divinitatea refuză să-i ofere certitudinea de care are atâta
nevoie sufletul său chinuit de nelinişti. Dacă Dumnezeu este binele absolut, de ce ar
mai exista blestemul?
În om coexistă binele şi răul, iar eseistul este conştient de natura duală a muritorilor
de rând şi de aceea îşi imaginează creaţia Divinităţii „cu o mână ameninţând şi cu
alta însemnând o cruce" Cioran priveşte dispreţuitor pe cel ce crede în Cel de Sus şi
merge atât de departe încât îi cataloghează iubirea, credinţa sa ca o nebunie
bolnăvicioasă: „Când crezi în Dumnezeu eşti nebun fără să înnebuneşti. Este tot aşa
precum poţi fi bolnav fară să ai vreo boală."
Eseistul, locuit de un scepticism incurabil, atribuie Divinităţii toate căutările lui fără
răspuns, toate încercările lui eşuate: „Destinul lui Dumnezeu este să se sfârşească ca
neînţeles, ca şi al creaturii de altfel."
Singura formă prin care eseistul s-ar putea situa mai aproape de Divinitate ar fi fost
misterul, dogma; dogma, fiind aşa cum spunea Octavian Paler, un mister relevat.
Însă,
reacţia lui Cioran în faţa misterului nu este alta decât perplexitatea, sau, dacă vreţi, o
formă prin care acesta fuge de responsabilitatea sa umană sau de responsabilitate, în
general.
Lumea după părerea sa este vidată de Divin; omul pare a fi opera ratată a
Demiurgului. Scepticul nu are acces la revelarea Divinităţii şi această imposibilitate a
identificării îi anulează efortul de a mai crede: "Nu pot crede, nici nu doresc să cred:
credinţă formă de delir, pentru că nu am nicio chemare...
nr.10, martie, 2021
Mă dedic plăcerii de a fi dezamăgit: aceasta este esenţa însăşi a secolului; mai
presus de îndoială nu pun decăt argumentul pe care ni-1 oferă ea... Şi răspund
tuturor acestor călugări rumeniţi sau gălbejiţi: degeba insistaţi. Şi eu am privit spre
cer dar nu am văzut nimic. Renunţaţi să mă convingeţi. Niciodată nu l-am găsit pe
Dumnezeu în inima mea şi chiar dacă l-aş găsi nu v-aş putea urma pe calea sau
schimonoselile voastre, şi încă mai puţin în acele balete care sunt liturghiile şi toate
slujbele voastre." 7
Omul întrebător, zbătându-se între axiome şi ipoteze care nu au niciun punct de
sprijin prin prisma finalităţii lor, nu găseşte liniştea sufletească deoarece, cu fiecare
nouă explicaţie pe care o dă, se nasc zeci de alte întrebări. Singura finalitate ar fi
Absolutul Divin deoarece aşa cum spunea Hamilton „absolutul este necondiţionatul
limitat" în timp ce omul se chinuie să supravieţuiască într-o lume infinită (ca spaţiu,
ca timp, ca rezolvări), care nu este altceva decât „necondiţionatul nelimitat"
Cioran refuză orice ajutor fiind convins că dacă el însuşi nu a dobândit nicio
certitudine, nici măcar misionarii Domnului nu mai pot face nimic. „Degeaba
insistaţi... Renunţaţi să mă convingeţi". Poate că problema cea mai mare a lui Cioran
a fost aceea de a nu fi încercat niciodată să trăiască doar cu inima, el împotmolindu-
se mereu în sistemul său de gândire: "niciodată nu l-am găsit pe Dumnezeu în inima
mea".
Filosoful nu ar fi putut să-şi exprime gândurile şi neliniştile sale fără să fi presărat
în textul său figura de stil ce închistează în ea multitudinea de sensuri şi frământări,
căci metafora la Cioran capătă o forţă debordantă.
Nonvaloarea „liturghiilor şi slujbelor" este dată de asocierea lor cu termenul balete.
Câteva rânduri mai încolo eseistul introduce cu ajutorul metaforei poate una dintre
cele mai sugestive fraze care indică fuga lui de responsabilitate, frica de a nu fi
investit într-o funcţie de care ar depinde soarta Universului: „Crutati-mă de un
surplus de efort; oricum mi-s umerii prea obosiţi ca să sprijin cerul..." Gândirea sa
nu argumentează, nu demonstrează idei cu mijloace teoretice, ci este o nesfârşită
confesiune, o mărturie a conştiiţei. Ea exprimă stările variate ale sensibilităţii
autorului, suferinţele, şocurile şi eşecurile sale transfigurate în idei, anxietăţile, fricile
şi dilemele sale existenţiale.
De câte ori în orele târzii ale nopţii Cioran nu a ridicat ochii spre Dumnezeu pentru
a găsi răspunsul care să-i călăuzească drumul? „Când eşti atent la Dumnezeu ti se
pare că totdeauna te-ai gândit la el, că nu mai există nimic...” Scepticismul cioranian
nu îi îngăduie acestuia să vadă în Dumnezeu decât „întâiul freamăt de singurătate...,
un bun conducător de mâhniri şi deznădejdi": „nu crede nimeni în Dumnezeu decât
pentru a evita monologul chinuitor al singurătăţii. Ne-am putea adresa altcuiva? In
El, măcar ne plăsmuim rătăcirile şi ne vindecăm asfel mintea şi inima."
nr.10, martie, 2021
Cioran îl caută pe Dumnezeu în dialogurile sale, numai că nu îl găseşte într-o forma
religios-creştină. Nu îl găseşte nici măcar încadrat într-un sistem de valori care să îi
dea sens. Şi atunci unde să fi greşit marele eseist? De Dumnezeu nu te poţi apropia
logic, ci doar afectiv. Logica este o trăsătură umană imperfectă ca şi creatura în
mijlocul căreia sălăşluieşte. De aceea, de câte ori Cioran simte nevoia de Dumnezeu
logica, gândirea sa blasfemiatoare, îl fac pe acesta să se depărteze la fel de repede
precum s-a apropiat: „Forţa asta absurdă, care te face să îl strângi pe Dumnezeu la
piept ca pe o fiinţă scumpă în agonie, să-i ceri înnebunit o ultimă dovadă de
dragoste, să-1 turteşti din patimă nemîngâiată şi să rămâi cu cadavrul lui în braţe...
Şi apoi să fugi, să fugi de teamă..."
Deşi stilul lui Cioran este rece, distant, metaforele ce se întâlnesc la tot pasul în
textele sale dau o coloratură aparte, o notă distinctivă. Într-una din rătăcirile sale
inima lui Isus este văzută drept „perna creştinilor", un argument destul de şocant
pentru nihilismul celui locuit de un scepticism atroce. Iluzia nu durează însă mult,
căci brusc rătăcirea aceasta „dulce" ia sfârşit: „Dar îndoielile nu mă pot duce mai
departe de umbra inimii Lui. Singurul meu adăpost sunt umbrele cereşti."
Gândul la Divinitate i-a produs filosofului nelinişti metafizice puternice care au dus
la insomnii, la nenumărate nopţi de căutări. Devii atât de îndepărtat de tot ceea ce
înseamnă existenţă, viaţă încât „tot ce nu îşi mai are linişte în spaţiu se repede spre
tine să geamă şi să moară. Miasme se înalţă spre tării, din inimi în care putrezesc şi
stâncile." Miasmele rezultă din degradarea spirituală a sufletului, a inimii în care
putrezesc şi stâncile, cele mai puternice convingeri, urmele de afecţiune, adică tot ce
are valoare şi forţă. Cearta lui Cioran cu Absolutul Divin sălăşluieşte în interiorul
fiinţei sale, zguduind-o. El suportă soarta hărăzită amânând o revoltă, de altminteri
inutilă dacă acceptăm premisele cioraniene.
Fiindu-i refuzat saltul în credinţă eseistul răscumpără această ambivalenţă prin
intensitatea trăirilor, prin voiajul „dincolo de sine" recunoscând naufragiile îndoielii
suverane şi alungând spectrul ruinei. Astfel, reflexiile lui Cioran pun în lumină
multitudinea stărilor unui spirit răvăşit de întrebări chinuitoare, impregnat de tristeţe
şi melancolie, suferinţă şi dezrădăcinare, solitudine şi renunţare la sine.

Bibliografie

1. Emil, Cioran- Amurgul gândurilor, Editura Humanitas, 1994


2. Emil, Cioran - Lacrimi şi Sfinţi, Editura Humanitas, 1995
3. Emil, Cioran - Manual de descompunere, Editura Humanitas, 1991
4. Ţuţea, Petre- Între Dumnezeu şi neamul meu, Ed. Humanitas, 1991

nr.10, martie, 2021


_____________________________________________________________________

Revista cultural-literară “Cutezător” aparține Federației EURO EDUCATION,


organizație acreditată de UNIUNEA EUROPEANĂ
_________________________________________________________________________________________________

CONTACT

• Telefon: 0728353441.
• Web: http://cutezator.ro/
• E-mail: cutezator2014@yahoo.com

_________________________________________________________________________________________________

COLABORARE

Aşteptăm colaboratori serioşi. Textele tehnoredactate*, în Microsoft Word, Office XP, şi semnate pot fi
trimise pe adresa de e-mail a revistei: magazincritic@yahoo.com, până la data de 20 a fiecărei luni.
Tehnoredactarea se va face cu font Times New Roman, corp 10-12, pagină format A5, folosindu-se diacritice.
Responsabilitatea textelor publicate aparţine în exclusivitate autorilor. O echipă redacţională va selecta
articolele în vederea publicării acestora. Atenţie la plagiat! (*Reguli minime de tehnoredactare: Înainte de
punct, virgulă, punct şi virgulă, două puncte, trei puncte, semnul exclamării, semnul întrebării, nu se pune
spaţiu. Spaţiul se va pune după aceste semne de punctuaţie, precum şi înainte de deschiderea unei paranteze.)
_________________________________________________________________________________________________

CONCEPŢIE GRAFICĂ / MACHETARE / DESIGN

Asociaţia culturală Semn – Târgu Jiu

_________________________________________________________________________________________________

EDITAREA

Euro Education Federation

_________________________________________________________________________________________________
TIPARUL

a fost executat de Editura eParadigme

(Online) = ISSN 2501-3033 ISSN–L 2501-3033

nr.10, martie, 2021


nr.10, martie, 2021