Sunteți pe pagina 1din 7

Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi

Camil Petrescu
I. „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, este un roman interbelic, modern, al
experienței, subiectiv și de analiză psihologică, ilustrând aspirația personajului principal, Ștefan
Gheorghidiu, spre unicitatea sentimentului de iubire și eșecul suferit de acesta pe plan sentimental. Prin
acest roman al sau si prin “Patul lui Procust” (1933)- ca si prin estetica privitoare la aceasta specie,
Camil Petrescu a innoit romanul romanesc interbelic prin sincronizare cu literatura universala.
Tematica romanului “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” este complexa. O tema o
reprezinta iubirea, reliefata prin destinul tragic al cuplului format din personajul principal si sotia sa,
determinat de infidelitate si de gelozie. In acelasi timp, aceasta opera este o radiografie a razboiului,
reflectata prin descrierea unor scene sangeroase si absurde de pe frontul romanesc din Primul Razboi
Mondial. Cele doua teme capata consistenta prin raportarea la conditia intelectualului, tema ce este
evidentiata prin constructia complexa a personajului narator, a carui constiinta se confrunta cu cele doua
experiente existentiale. Un episod reprezentativ este cel din primăvara lui 1916, când, în timpul
concentrării pe Valea Prahovei, Gheorghidiu asistă la o discuție despre dragoste și fidelitate. Povestea
unui bărbat care își ucisese nevasta din cauza infidelitatii și care fusese achitat stârnește în mintea
personajului, prin activarea memoriei involuntare, amintirea ultimilor doi ani din viață- căsătoria cu Ela:
“Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la Universitate si banuiam ca ma inseala”. O alta
secventa relevanta este reprezentata de vizita la unchiul Tache, din capitolul II,  “Diagonalele unui
testament”, ilustrează tema intelectualului însetat de absolut/trăsătura personajului prin antiteza 
între  atitudinea lui Ştefan Gheoghidiu şi cea a membrilor familiei sale, caracterizaţi de tarele sociale ale
parvenitismului, inculturii şi suficienţei. În casa sa mare ca o cazarmă, într-o odaie ce îi slujeşte de
sufragerie, birou şi dormitor, locuieşte personajul Tache Gheorghidiu, avar, bogat, bătrân şi ursuz.
Membrii familiei se strâng atraşi de viitoarea moştenire. Se schiţează  tipologii balzaciene precum cea a
arivistului Nae Gheorghidiu, deputat, îmbogăţit prin zestrea nevestei urâte şi diforme, demagog, abil şi
periculos. Discutându-se despre idealismul naiv al tatălui naratorului, Corneliu, profesor universitar care
îşi cheltuia leafa scoţând gazete, Ştefan are curajul de a apăra principiile acestuia, învinuind  pe cei care
acceptă moştenirile în bloc. O moştenire se însoţeşte, spune personajul, cu un obraz gros, un stomac
capabil să digere orice, şi o coloană vertebrală foarte flexibilă. Consternarea generală este adâncită de
muţenia în care cade unchiul Tache,  care ulterior se va dovedi impresionat de îndrăzneala eroului. Ela îl
privește cu admirație și eroul este mulțumit de alegerea soției sale, făcută din dragoste.
Titlul reprezinta continutul de idei al textului şi este constituit din doua grupuri nominale
simetrice, coordonate prin juxtapunere “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” care indica
cele 2 experiente fundamentale de cunoastere traite de protagonist: dragostea si razboiul. Prima parte a
titlului exprimă aspiraţia către sentimentul de iubire absolută şi a doua parte ilustrează imaginea
războiului tragic şi absurd, ca iminenţă a morţii. Cuvântul "noapte" repetat în titlu redă simbolic atributele
comune ale celor doua experiente limita: incertitudinea, îndoiala, iraţionalul, nesiguranţa şi absurdul. Cele
două "nopţi" din titlu sugerează şi două etape din evoluţia personajului principal, dar nu şi ultimele,
întrucât - în final - Ştefan Gheorghidiu este disponibil sufleteşte pentru o nouă experienţă existenţială..
Acest titlu anunta tematica operei si prefigureaza conflictul interior al personajului principal.
II. 1. Romanul este o specie literară narativa de mari dimensiuni care prezinta o actiune
ampla, complexa, derulata pe mai multe fire epice, la care participa un numar mare de
personaje.
2. Opera literara „Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” apartine genului epic
deoarece modul de expunere predominant este naratiunea îmbinata cu descrierea şi cu diaogul. Se
remarca prezenta unui narator personaj care relateaza faptele la persoana I dintr-o perspectiva narativa cu
focalizare interna, fiind vorba despre o naratiune homodiegetica.
3. Actiunea este noncronologica, evenimentele fiind prezentate in functie de fluxul gandirii si al
memoriei. Romanul debuteaza printr-un artificiu compozitional: actiunea primului capitol, “La Piatra
Craiului in munte”, este posterioara intamplarilor relatate in restul Cartii 1. Capitolul pune in evidenta
cele 2 planuri temporale din discursul narativ: timpul nararii , care consta in prezentul frontului, si timpul
narat, reprezentat de trecutul povestii de iubire. In primavara lui 1916, Gheorghidiu asista la popota
ofiterilor, la o discutie despre dragoste si infidelitate. Aceasta discutie declanseaza memoria afectiva a
protagonistului: “Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la Universitate si banuiam ca ma
inseala”.
Iubirea tanarului se naste din duiosie: “Iubesti din mila, din indatorire, din duiosie, iubesti pentru
ca stii ca asta o va face fericita”. Iubirea lor fusese alimentată şi de orgoliul tânărului, întrucât Ela era cea
mai frumoasă studentă de la litere şi Ştefan, student la filozofie, era "măgulit de admiraţia pe care o avea
mai toată lumea pentru mine, pentru că eram atât de pătimaş iubit de una dintre cele mai frumoase
studente". Casnicia este linistita o vreme, mai ales ca duc o viata modesta, aproape de saracie, iubirea
fiind singura lor avere.
Moartea unchiului Tache Gheorghidiu ii aduce lui Stefan o mostenire substantiala. Ela se implica
in discutiile despre bani, lucru care lui Gheorghidiu ii displace profund: „As fi vrut-o mereu feminina,
deasupra acestor discutii vulgare”, acest fapt schimba radical viata tanarului cuplu
Sub influenta Anisoarei, verisoara a lui Stefan, Ela este atrasa intr-o lume mondena, lipsita
de griji, dar si de adevarate orizonturi, preocupata numai de moda, distractii nocturne sau escapade, lume
in care ea se simtea uimitor de bine. In casa acestei verisoare cei doi cunosc ”un vag avocat, dansator,
foarte cautat de femei”, domnul G. Stefan observa ca Ela pare foarte fericita in preajma lui, ba mai mult,
se staduia sa se afle mereu alaturi de el. Stefan incepe sa fie din ce in ce mai suspicios ca Ela l-ar putea
insela.
Cuplul evolueaza spre o inevitabila criza matrimoniala, al carei moment culminant are loc cu
ocazia excursiei de la Odobesti, unde Gheorghidiu pune sub semnul indoielii fidelitatea sotiei. Altadata,
sosind pe neasteptate intr-o noapte de la Azuga, unde fusese concentrat de doua saptamani, Gheorghidiu
nu-si gaseste sotia acasa. Ela ajunge pe la opt dimineata. Stefan o alunga, fiind convins ca “niciodata
femeia asta nu ma iubise” si-i cere sa divorteze.
Dupa un timp, cei doi se impaca si sublocotenentul Gheorghidiu, fiind concentrat in armata pe
Valea Prahovei, aranjeaza ca Ela sa petreaca vara la Campulung. Il zareste in oras pe domnul G. si atunci
nu se mai indoieste ca acesta “venise pentru ea aici, ii era deci sigur amant”. Planuieste sa-i omoare pe
amandoi, dar se intalneste cu locotenent-colonelul care il sileste sa mearga impreuna la regiment.
Cartea a doua incepe cu capitolul “Intaia noapte de razboi”, care ilustreaza o imagine de groaza a
frontului, cu o armata dezorganizata, ofiteri incompetenti si ostasi cu totul dezorientati.
Desprinderea eroului din drama incertitudinii se face prin trairea unei experiente cruciale, mult
mai dramatice, aceea a razboiului la care Gheorghidui participa efectiv, luptand pentru eliberarea
Ardealului de sub ocupatia trupelor austro-ungare.
Capitolul „Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu” ilustreaza absurdul razboiului si tragismul
confruntarii cu moartea.Viata combatantilor tine de hazard, iar eroismul este inlocuit de spaima de
moarte, care pastreaza doar instinctul de supravietuire. Drama colectiva a razboiului pune in umbra drama
individuala a iubirii: „De sotia mea, de amantul ei, de tot zbuciumul de-atunci, mi-aduc aminte, ca de o
intamplare din copilarie”.
Pe front Stefan Gheorghidiu este ranit. Se intoarce in Bucuresti, in convalescenta. Acum Ela ii
pare o straina. Isi da seama, cu luciditate, ca oricand ar fi putut “gasi alta la fel”. Ii daruieste casele de la
Constanta, bani, “absolut tot ce era in casa, de la obiecte de pręt la carti, adica tot trecutul”, ramanand
singur.
4. Complexitatea acestei actiuni consta in derularea ei pe doua planuri narative: prezentul
frontului si trecutul povestii de iubire. Astfel, perspectiva temporală este discontinuă, bazată pe alternanţa
temporală a evenimentelor, pe fluxul constiintei, pe memoria involuntara. Perspectiva spaţială reflectă un
spaţiu real, frontul, Bucureşti, Odobeşti, Câmpulung, dar mai ales un spaţiu imaginar închis, al
frământărilor, al zbuciumului din conştiinţa personajului.
Ca teoretician al “noului roman”, Camil Petrescu a introdus o noua structura a operei si un nou
stil, prin aducerea unor noi principii estetice ca autenticitatea, substanţialitatea, relativismul, şi prin
crearea personajului lucid şi analitic. Opera literara „Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi”
se incadreaza in estetica modernismului, in primul rand, datorita tematicii de natura sociala, evenimentele
desfasurandu-se intr-un spatiu citadin, pe fondul dezvoltarii clasei sociale a burgheziei.
O alta trasatura a modernismului o reprezinta analiza psihologica. Astfel, naratiunea se
concentrează asupra evenimentelor vieţii interioare, fiind utilizate mijloace moderne de analiză
psihologică, precum introspecţia, monologul interior. Evenimentele capata importanta doar in masura in
care ele declanseaza resorturi sufletesti. Personajul narator disecă şi analizează cu luciditate fiecare vorbă,
fiecare gest, dorind să aibă certitudinea iubirii Elei, care flirta, evident, cu Domnul G.: "trăgeam cu
urechea, nervos, să prind crâmpeie din convorbirile pe care nevastă-mea le avea cu domnul elegant de
alături de ea". In plimbarea la Odobeşti, Ştefan observa mimica şi gesturile femeii care gustă cu
familiaritate din farfuria lui G., are o expresie deznădăjduită atunci când acesta stă de vorbă cu altă
femeie. Intre cei doi soţi intervine o tensiune stânjenitoare care se amplifică, Ela acceptând să divorţeze
deşi se consideră nevinovată şi jignită de bănuielile lui. Eroul trăieşte în două realităţi temporale, cea a
timpului cronologic- obiectiv-, în care povesteşte întâmplările de pe front şi una a timpului psihologic –
subiectiv-, drama iubirii. Toate faptele, reale sau psihologice, sunt consemnate în jurnalul de front, în care
Gheorghidiu analizează cu luciditate atât experienţa subiectivă a iubirii, cât şi cea obiectivă, trăită, a
războiului.
Memoria involuntara este o alta tehnica narativa prezenta in roman. Discutia de la popota despre
infidelitate declanseaza o furie irationala, care il conduce pe naratorul personaj la constientizarea propriei
gelozii prin constatarea: ‘Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la Universitate si banuiam ca
ma inseala”. Astfel, un eveniment decupat din banalitatea cotidiana determina evocarea povestii de
iubire.
Viziunea subiectiva a naratorului se manifesta prin faptul ca acesta reda in text evenimente si
personaje pe care le trece prin filtrul propriei sale constiinte. Gandurile si sentimentele celorlalte
personaje nu pot fi cunoscute de cititor. In acest sens, Ela este cel mai „misterios” personaj din roman,
prin faptul ca tot comportamentul ei este mediat cu subiectivismul personajului-narator. Astfel, cititorul
nu se poate pronunta asupra fidelitatii sau asupra superficialitatii ei.
Stilul anticalofil pentru care opteaza romancierul sustine autenticitatea limbajului, care alaturi de
naratiunea la persoana I, unicitatea perspectivei narative, memoria afectiva, drama intensa a personajului
si tematica, incadreaza opera “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” in categoria romanului
modern de analiza psihologica, de tip subiectiv.
Opera prezinta si trasaturi specifice romanului experientei, datorita modificarilor ireversibile la
nivelul constiintei personajului narator, determinate de parcurgerea unor experiente limita, ce presupun
confruntarea cu moartea. Prima experienţă a cunoaşterii, iubirea, este trăită sub semnul incertitudinii.
Fire pasională, puternic reflexivă şi hipersensibilă, Ştefan Gheorghidiu adună progresiv semne ale
neliniştii, ale îndoielilor sale chinuitoare, care dau nastere dorintei de a-i ucide pe cei doi amanti, dar pe
care le analizează minuţios, cu luciditate. Personalitatea sa se defineşte în funcţie de acest ideal –
dragostea, Ştefan proiectând în Ela atributele iubirii şi ale feminitatii către care aspira cu toată fiinţa.  
Iniţial, el a crezut că trăieşte marea iubire: „Simţeam că femeia aceasta era a mea în exemplar
unic”, iubirea lui fiind născută din admiraţie şi duioşie: „Iubeşti întâi din milă, din admiraţie, din duioşie”,
dar mai ales din orgoliu. Tot din orgoliu, Gheorghidiu încearcă să o modeleze pe Ela după propriul tipar
de idealitate, ceea ce favorizează eşecul. Primirea moştenirii generează criza matrimonială. Ela cedează
tentaţiilor mondene, spre deosebire de Ştefan, care refuză să adopte comportamentul superficial al
celorlalţi.  Gelozia, îndoiala personajului înregistrează şi alte etape ale destrămării cuplului: ruptura,
împăcarea temporară, până la izbucnirea războiului, regasirea, divortul. 
A doua experienţă a cunoaşterii, războiul, este o experienţă trăită direct şi care lasă definitiv în
umbră experienţa iubirii. Demistificat - războiul e tragic şi absurd, înseamnă noroi, arşiţă, frig, foame,
păduchi, murdărie şi mai ales frică – descris într-o viziune realistă, în numele autenticităţii şi al
adevărului. 
Confruntat cu situaţii-limită, protagonistul se autoanalizează lucid: „Ştiu că voi muri, dar mă
întreb dacă voi putea îndura fizic rana care îmi va sfâşia trupul”. Drama colectivă a războiului anulează
drama personală, a iubirii. Experienţele dramatice de pe front modifică atitudinea personajului – narator
faţă de celelalte aspecte ale existenţei sale.
5. Personajele sunt numeroase, cele mai multe sunt personajele episodice: Tache si Nae
Gheorghidiu, mama si surorile personajului principal, Anisoara, Lumanararu, capitanii Dimiu, Floroiu,
Corabu. Personajele secundare sunt Ela si Domnul G.
Personajul principal este Stefan Gheorghidiu, deoarece participa la toate momentele subiectului si
interactioneaza cu toate celelalte personaje. Eroul este o natură reflexivă, care analizează în amănunt, cu
luciditate stările interioare, cu o conştiinţă unică, însetat de certitudini şi de adevăr. Student la filozofie,
intelectual lucid, Ştefan trăieşte în lumea cărţilor şi nu se poate adapta lumii afacerilor, reprezentată de
unchiul Tache, Nae Gheorghidiu şi Tănase Lumânăraru, cu care eroul nu are nici o legătură spirituală.
Statutul social al personajului este un aspect deosebit de important in caracterizarea personajului.
El este un tanar absolvent al Facultatii de Filosofie, cu o situatie materiala precara, initial, care se
casatoreste cu Ela din dragoste. Inclinatia spre meditatie, rationare este ilustrata tocmai de domeniul in
care Stefan studiaza, un domeniu vast, dar care implica utilizarea permanenta a ratiunii. Pus in postura de
mostenitor al unei averi insemnate, el este pus in contact cu societate al carei membru nu se considera si
pe care nu doreste sa o cunoasca. Problemele specifice ale societatii sunt atat de indepartate de principiile
lumii sale ideale, incat este tentat sa renunte la mostenire, dar este impiedicat de sotia sa.
In conturarea trasaturilor personajului principal este folosita caracterizarea directa, cat şi cea
indirecta. Personajul este caracterizat direct de catre Nae: “N-ai spirit practic ... A sa-ti pierzi averea. [...]
Cu filozofia dumitale nu faci doi bani”. Vrând să- l determine să accepte moştenirea, Ela îl încurajează să
se lupte până la capăt cu rudele sale, indiferent ce anume presupune lupta şi să nu se lase înşelat de cei
care vor să profite de bunătatea lui: ”Dar nu vezi că toţi vor să te înşele... Pentru că eşti prea bun...”. Deşi
anonimă, o doamnă în vârstă are rolul unei cutii de rezonanţă:“Atâta luciditate e insuportabilă,
dezgustătoare”. Îl scoate din rândul celorlalţi oameni prin tendinţa de a despica firul în patru, care se
traduce nu numai prin hipersensibilitate, dar şi prin predispoziţia de a exagera, chiar şi în privinţa celui
mai banal lucru:“Dumneata eşti dintre cei care fac mofturi interminabile şi la masă. Dintre aceia care
totdeauna descoperă firele de păr în mâncare. “
Portretul moral este completat prin autocaracterizare. Incertitudinea iubirii devine în curând "o
tortură", nu mai putea citi , aşa că Ştefan se desparte de soţia sa, deşi respinge ideea geloziei: "Nu, n-am
fost nici o secundă gelos, deşi am suferit atâta din cauza iubirii". Văzuse în Ela idealul său de iubire şi de
feminitate către care aspira cu toată fiinţa Iui şi a cărui prăbuşire îi provoacă întreaga dramă. Este
conştient de percepţia eronată a celorlalţi asupra caracterului său, intransigenţa fiind cea care îl face
insuportabil în ochii cunoscuţilor:“ Aveam o reputaţie de imensă răutate, dedusă din îndârjirea şi
sarcasmul cu care -mi apăram părerile, din intoleranţa mea intelectuală”, “...mă decretau lacom, egoist,
lipsit de caracter”.
Cele mai multe trasaturi se evidentiaza cu ajutorul caracterizarii indirecte, din faptele, conceptiile
si limbajul personajului. Orgolios, personajul îşi poartă suferinţa ca pe o medalie. Limbajul îi este
sfidător, atunci când discută lucruri care îl privesc, cum ar fi cele din scena de la popotă, când îi
sancţionează drastic pe interlocutori :“Nu cunoaşteţi nimic din psihologia dragostei . Folosiţi un material
nediferenţiat. Discutaţi mai bine ceea ce vă pricepeţi”. Îşi înşală categoric soţia, cu o prostituta, dar îşi
refuză cu încăpăţânare dorinţa de a o vedea, căutând să se ştie că petrece. În societate, nu se abate de la
idealurile sale înalte şi are conştiinţa unicităţii sale, fapt care-i dă putere să- i înfrunte pe toţi.
Atitudinea fata de comportamentul derutant al Elei dezvaluie firea sa pasională, puternic reflexivă,
conştienta de chinul său lăuntric. Ştefan Gheorghidiu adună progresiv semne ale neliniştii, ale
incertitudinii, ale îndoielilor sale interioare, pe care le disecă minuţios. Atenţia insistentă acordată Elei de
domnul G., avocat obscur dar bărbat monden, sporeşte suspiciunile, personajul-narator, care,
autoanalizându-se, îi observă pe cei doi cu luciditate, despicând firul în patru: "Nevastă-mea avea o voce
uşor emoţionată".
Trasatura principala a personajului o constituie idealismul. Vede în Ela idealul său de iubire şi de
feminitate către care aspira cu toată fiinţa Iui şi a cărui prăbuşire îi provoacă întreaga dramă. Confruntarea
dintre aceasta imagine falsa si realitatea se configureaza initial la deschiderea testamentului unchiului
Tache. Ela se cearta cu mama si cu surorile lui pentru avere, apoi se lasă în voia tentaţiilor mondene,
devenind din ce în ce mai preocupată de lux, petreceri şi escapade, fapt ce intră în totală contradicţie cu
idealul său de feminitate: „As fi vrut-o mereu feminina, deasupra acestor discutii vulgare”. Plimbarea la
Odobeşti într-un grup mai mare declanşează criza de gelozie, de incertitudine a iubirii, punând sub
semnul îndoielii fidelitatea Elei. Faptele, gesturile, privirile şi cuvintele Elei se reflectă în conştiinţa
eroului care suferă la modul sublim drama iubirii. Mici incidente, gesturi fără importanţă, priviri
schimbate de ea cu domnul G., flirtul nevinovat se amplifica, căpătând dimensiuni catastrofale în
conştiinţa eroului: "era o suferinţă de neînchipuit". In aceasta sete de ideal, de a atinge Absolutul, tot
recompunand lumea, Stefan Gheorghidiu va fi adus in ipostaza de invins. El este coplesit de
constientizarea imaterialitatii si inutilitatii propriului ideal. Din punct de vedere moral, eroul nu este un
invins. El invinge sentimentul geloziei, care il dezumanizase; ii nimiceste dimensiunile, pe care le socotea
"enorme", pune intr-un raport just framantarile determinate de gelozie cu framantarile obiective ale
razboiului, cele din urma cantarind mai greu in balanta constiintei. Astfel, si-a invins trecutul si si-a salvat
personalitatea morala.
Parerea mea este ca Ştefan Gheorghidiu, personajul-narator, reprezinta tipul intelectualului lucid,
inadaptatul superior, care nu se potriveşte în nici un fel cu societatea mediocră, necinstită la care încearcă
să se adapteze, fără succes, deoarece nu se aseamănă cu firea lui onestă. Spre deosebire de toate
personajele camilpetresciene, care, datorita dramelor traite, se sinucid, Stefan Gheorghidiu este „salvat”,
in mod paradoxal, de experienta razboiului, solutia unica in care personajul si-ar fi putut gasi linistea.
6. Importanta in portretizarea personajului principal este relatia acestuia cu Ela. Relatia dintre
aceste doua pesonaje este evidentiata prin diegeza integrata celor doua parti ale romanului. De la inceput
cele doua personaje sunt prezentate in armonie. Stefan Gheorghidiu este student la Filosofie , lipsit de
mijloace materiale deosebite, deoarece tatal sau isi risipise averea in initiative culturale perdante . In
facultate el o cunoaste pe Ela , de care nu se indragosteste de prima data , deoarece prefera fetele oachese,
iar Ela era blonda. Cu toate acestea, fiind considerata una dintre cele mai frumoase fete din Universitate,
si datorita insistentelor acesteia, intre cei doi se infiripa o relatie, pusa la inceput sub semnul orgoliului ,
orgoliul a construit baza viitoarei mele iubiri , mai ales ca beneficia de admiratia tuturor : incepusem
totusi sa fiu multumit de admiratia pe care o avea toata lumea pentru mine , fiindca eram atat de patimas
iubit de una dintre cele mai frumoase studente .Astfel , stimul al pasiunii devine vanitatea masculina .
Pasiunea se adanceste in timp iar cei doi intemeiaza un cuplu admirat de ceilalti . Isi traiesc clipele de
intimitate cu daruire , mai ales ca admiratia Elei fata de Stefan se intalneste fericit cu placerea acestuia de
a-si etala cunostintele de filosofie . Adept al iubirii unice si absolute , Stefan Gheorghidiu descopera in
iubire , si mai ales in a fi iubit , ratiunea sa de a fi , modul de a se implini pe sine : sa tulburi atat de
mistuitor o femeie dorita de toti , sa fii atat de necesar unei existente , erau sentimente care ma
adevereau in jocul intim al fiintei mele .
Ulterior, intre cei doi se naste si se amplifica antiteza. Fisura dintre cei doi indragostiti se naste in
urma aparatiei unei mosteniri .Tache , unchiul bogat si avar al lui Stefan Gheorghidiu , ii lasa acestuia o
mostenire substantiala , in detrimentul celorlalti mostenitori , care primesc parti mai reduse .Viata
cuplului se schimba semnificativ , acestia participand acum la viata mondena pe care inainte nu si-o
permiteau . Dac a Stefan Gheorghidiu nu este interesat de aceasta viata , Ela descopera in ea voluptati
noi , modalitati de a-si etala farmecul si de a-si manifesta cochetaria . Se dezvaluie, astfel, o fata a Elei
nebanuita de sotul ei si care ii provoaca acestuia nelinisti si gelozii mai mult sau mai putin intemeiate . In
plus , oferta de afacere pe care le-o propune Nae , celalalt unchi , de a cumpara o intreprindere
metalurgica , este urmata de repulsia lui Stefan Gheorghidiu fata de oportunismul acestui tip de
activitate , in timp ce Elei ii ofera prilejul de satisfactie , ba chiar de flirt cu scop pragmatic : este pusa in
situatia de a seduce un important om de afaceri , fapt care sotului ei ii repugna si caruia i se
impotriveste . Orgoliosul Stefan Gheorghidiu se dovedeste a fi adeptul superioritatii barbatului , pentu
care femeia este un mijloc de a-si manifesta puterea protectoare. Jocul seductiei, al micilor flirturi
generate de oportunitatile intalnirilor mondene incepe sa se macine orgoliul lui Gheorghidiu , care traieste
torturat de gelozie . Ela in schimb , adopta cu usurinta noul stil de viata , si se simte magulita cand
constata succesul pe care il are pe langa un domn G. , cuceritor cu renume . Intamplarea care se
desfasoara la Odobesti , de sarbatoarea Sfintilor Constantin si Elena , prilejuieste o criza grava in relatia
de cuplu . Relatia se desfasoara acum prin succesive acumulari de tensiune , despartiri si impacari . Intr-o
astfel de criza , pentru a se razbuna pe Ela , Gheorghidiu aduce acasa o prostituata cu care sotia il gaseste
in pat . Alta data el revine acasa pe neasteptate si nu o gaseste pe Ela , care apare a doua zi dimineata .
Gheorghidiu ii cere sa paraseasca locuinta si sa accepte cererea de divort amiabil . Impacarea survine
dupa ce Stefan Gheorghidiu gaseste o scrisoare a verisoarei sale , Anisoara , care o invita pe Ela la ea
peste noapte , tocmai in data in care el nu o gaseste acasa. Ela se teme de posibilitatea de a ramane
vaduva si saraca. Obtinand cu greu permisia , Stefan traieste alaturi de Ela ultima noapte de dragoste .
Afland ce doreste sotia sa, e convins ca aceasta planuieste un divort si o casatorie cu domnul G. ,
convingere pe care i-o intareste intalnirea intamplatoare cu acesta pe strada . Experienta razboiului ii
prilejuieste descoperirea sentimentului mortii , a suferintei aproapelui sau , a panicii paroxistice , a unei
luni apocaliptice . Ranit , eroul este spitalizat la Bucuresti si dupa vindecare revine acasa . Aici descopera
o Ela lipsita de orice farmec , care nu il mai atragea . Sentimentul instrainarii este dublat de cel al
indiferentei , astfel incat renunta cu usurinta la intreg trecutul sau framantat si divorteaza cedandu-i fostei
sotii o importanta parte din avere .
Astfel, in ceea ce priveste relatiile din interiorul unui cuplu , Camil Petrescu este previzibil ;
intotdeauna barbatul este in cautarea absolutului si femeia este usuratica , frivola .
Consider ca relatia dintre aceste doua personaje are la baza o evidenta antiteza, chiar daca ea nu
este sesizabila de la inceput. Finalul o scoate in evidenta prin atitudinea impacata si detasata a
personajului masculin. El realizeaza ca drama sa a constat in inadecvarea idealului la realitate si intelege
ca Ela un mintise, nu se schimbase, ci ca ea asa fusese dintotdeauna. El e cel care ii crease o imagine falsa
femeii. Aceasta revelare, conditionata de experienta razboiului, ii aduce linistea interioara si il face
capabil sa renunte la tot ceea ce un il defineste, permitandu-si, astfel sa se reconstruiasca: "i-am scris că-i
las absolut tot ce e în casă, de Ia obiecte de preţ la cărţi, de la lucruri personale la amintiri. Adică tot
trecutul".

III. Eu consider ca in contextul literaturii romane, opera literara „Ultima noapte de dragoste,
intaia noapte de razboi’ Camil Petrescu ocupa un loc aparte prin complexitatea ei şi a
personajului principal. Acest roman transpune viziunea autorului despre lume prin
intermediul protagonistului. Pentru acesta, adevaratele valori sunt cele absolute, iar
contactul cu realitatea bruta devine o experienta existentiala, care modifica fundamental
structura sa interioara. Problematica fundamentala a operei lui Camil Petrescu fiind o
problematica a cunoasterii si a experientei, Stefan Gheorghidiu se incadreaza intr-o
tipologie a inteligentei: spirit lucid, nelinistit, analitic. În concepţia lui George Călinescu,
Ştefan Gheorghidiu este „un om cu un suflet clocotitor de idei şi pasiuni, un om
inteligent”. In acest context, eroul camilpetrescian este tipul intelectualului aflat in
cautarea absolutului.

In concluzie, romanul „Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi’ se constituie intr-o
capodopera a scriitorului , prin originalitate şi prin capacitatea acestuia de a contura destine.

S-ar putea să vă placă și