Universitatea Spiru Haret

Facultatea de Relatii internatinoale si Studii Europene

Denumirea cursului: Statistică internaŃională

Titularul: conf. univ. dr. Daniela Ştefănescu

Bibliografie minimă obligatorie: • Statistică internaŃională 1, Editura

FundaŃia România de Mâine, 2004;
• DicŃionar de Statistică Generală, Editura
Economică, 2005.

Bibliografie facultativă: • Statistica internationala 2, Editura Fundatia

Romania de Maine, 2005
http://epp.eurostat.ec.europa.eu

http://unstats.un.org/unsd/statcom/commissio
n.htm

CUPRINS

Introducere
Capitolul 1: Ce este statistica?
Capitolul 2: Incursiune în istoria statisticii
Capitolul 3: Rolul statisticii într-o societate democratică
Capitolul 4: Principiile fundamentale ale statisticii pe plan international
Capitolul 5: Rolul organizaŃiilor internaŃionale şi supranaŃionale in cadrul
sistemului statistic global
Capitolul 6: Rolul institutiilor nationale de statistica in sistemul statistic
global
Capitolul 7: Functii ale statisticii internationale (1). Evaluarea
performantelor dezvoltarii tarilor versus standarde globale
Capitolul 8 Functii ale statisticii internationale (2). Metode de comparare a
nivelului dezvoltarii tarilor
Capitolul 9: Functii ale statisticii internationale (3). Statistica-
instrument de formulare/ monitorizare si evaluarea de politici la nivel
international/ european
Capitolul 10: Managementul calitatii totale si statistica oficiala

1
 Capitolul 1: Ce este statistica?
Statistica este viaŃă. Statistica este limbajul universal al tuturor ştiinŃelor. Statistica are
diferite înŃelesuri pe care utilizatorii le percutează în funcŃie de pregătirea profesională şi de
interese. În diversitatea definiŃiilor date statisticii se disting două opinii majore: statistica –
ştiinŃă şi statistica – metodă. În acest timp este firească şi a treia opinie: statistica – ştiinŃă ce
îşi are propria metodă de cercetare.
Concepută ca ştiinŃă, statistica are două aspecte complementare:
- descrierea statistică
- inferenŃa statistică
Primul aspect este cunoscut ca statistică descriptivă, ce se referă la culegerea,
prezentarea şi descrierea datelor numerice. Este ceea ce majoritatea oamenilor gândesc că ar fi
statistica. Cel de al doilea, îl reprezintă statistica inductivă (inferenŃială) ce se referă la
tehnicile de interpretare a valorilor rezultate aplicând tehnicile descriptive şi la utilizarea
acestora pentru a lua decizii. Statistica are numeroase ramuri – vocaŃia ei este largă: statistica
socială, statistica agriculturii, statistica mediului înconjurător, statistica întreprinderilor etc.
Cea mai accesibila definiŃie ar putea fi: statistica este ştiinŃa culegerii, prelucrării,
analizei şi diseminării datelor.

Capitolul 2: Incursiune în istoria statisticii

• În prima etapă a apariŃiei şi dezvoltării statisticii practice se întâlnesc forme generale de
evidenŃă, în majoritatea lor cu caracter statistic.
Statistica, în sensul larg de evidenŃă a fenomenelor şi proceselor sociale şi economice, a
apărut cu mult înaintea utilizării termenului. Termenul de “statistică” apare în secolul al
XVIII-lea, având originea din latinescul “status”, cu sensul de situaŃie, stare, sau în
cuvântul italian “stato”, având înŃelesul de stat.
Primele forme de evidenŃă au apărut la cele mai vechi colectivităŃi omeneşti. În antichitate
se întâlnesc forme de evidenŃă ce pot fi asimilate înŃelesului modern de recensăminte
statistice în China, Egipt, Grecia şi în Imperiul Roman.
• O dată cu trecerea la societatea feudală s-a simŃit nevoia organizării unor evidenŃe mai
cuprinzătoare pentru fiecare feudal în parte (inventarul;catagrafii).
• ApariŃia atelierelor, breslelor, oraşelor, a comerŃului interior şi exterior a determinat
transformări importante în conŃinutul şi caracterul evidenŃei. Se fac încercări de
organizare a unei evidenŃe la nivelul întregului stat, se conturează primele evidenŃe
contabile. Apar primele cursuri de evidenŃă ale lui Luca Pacciolo. În aceste condiiŃii, are
loc o primă diferenŃiere a formelor generale de evidenŃă: contabilitatea şi statistica.
Dezvoltarea statisticii în această perioadă se caracterizează prin apariŃia statisticii
descriptive (printre numeroasele lucrări de statistică descriptivă se poate aminti cunoscuta
lucrare a lui Dimitrie Cantemir “Descriptio Moldaviae”).
• Statistica privită ca disciplină ştiinŃifică predată în universităŃi se foloseşte şi se dezvoltă
abia în secolele XVII şi XVIII în Germania sub îndrumarea lui Hermann Conring.
Reluând ideile lui Conring un secol mai târziu, Achenwall defineşte statistica drept o
ştiinŃă descriptivă folosită pentru prezentarea particularităŃilor unui stat (statistik).
• ApariŃia şi dezvoltarea relaŃiilor de producŃie capitaliste a impulsionat dezvoltarea
statisticii. În această perioadă apare un nou mod de a concepe statistica datorită şcolii
“aritmeticii politice” reprezentată prin W. Petty (1623 – 1687). W. Petty este cel care a

2
 pus bazele statisticii ca ştiinŃă folosind expresia numerică în studiul fenomenelor sociale, a
regularităŃilor cu care ele se produc şi a cauzelor care le determină. Încercând să descopere
regularităŃile, Petty foloseşte pentru prima dată noŃiunea de mărime medie. Şcoala
aritmeticii politice are un caracter limitat datorită faptului că reprezentanŃii ei nu au înŃeles
legitatea istorică a fenomenelor sociale, ca expresie a legăturii reciproce dintre aceste
fenomene şi condiŃiile concrete de timp şi spaŃiu în care ele se manifestă.
• Începând cu cea de-a doua jumătate a secolului trecut, statistica cunoaşte o largă
dezvoltare. Apar variante curente, uneori contradictorii. În evoluŃia istorică a statisticii
moderne trebuie evocate câteva momente principale:
> Aplicarea statisticii matematice, în primul rând, a calculului probabilităŃilor;
> Fundamentarea statisticii pe principiile dialecticii ceea ce a permis trecerea de la analiza
cantitativă a fenomenelor la o analiză calitativă, complexă.;
> Introducerea eşantionării şi dezvoltarea ulterioară a metodelor statistice moderne ale
cercetării prin sondaj; dezvoltarea teoriei indicilor;
> Impactul tehnologiei informationale si a tehnicii de calcul asupra activitatii statisticii;
> Stabilirea de modele şi metode pentru asigurarea controlului calităŃii în statistică până
la implementarea conceptului de management al calităŃii totale în producŃia de statistici
oficiale
> Dezvoltarea sistemică a statisticii, a unui cadru coerent de instrumente conceptuale,
definiŃii şi standarde armonizate având ca obiectiv comparabilitatea internaŃională
Primul congres internaŃional de statistică la Bruxelles în septembrie 1953 cu obiectivul de a
stabili o bază comună pentru datele statistice, pentru a face posibile comparaŃiile
internaŃionale. Ideea a aparŃinut preşedintelui Comisiei Centrale de Statistică – Lambert
Adolphe Quetelet.
> Întărirea instituŃională a autorităŃii statisticii publice, naŃionale, internaŃionale şi
supranaŃionale în baza promovării şi recunoaşterii de către societate a calităŃilor profesionale
ale statisticienilor, a imparŃialităŃii politice precum şi a independenŃei ştiinŃifice a statisticii
oficiale.

Capitolul 3: Rolul statisticii într-o societate democratică

Vorbim astăzi despre un sistem statistic global care reuneşte date statistice naŃionale,
internaŃionale şi transnaŃionale atât de necesare pentru formulare de politici şi pentru luarea de
decizii pe bază de evidenŃă la toate nivelurile. În marea lor majoritate, datele sistemului global
sunt culese prin procese statistice naŃionale, în contextul bine definit al infrastructurii
sistemelor statistice naŃionale – umane, materiale şi organizaŃionale.

Cine sunt utilizatorii de statistici ?

AdministraŃia publică centrală;

AdministraŃia publică locală;

Partide politice, sindicate;

Întreprinderi;

Gospodării;

Persoane fizice;

Media.

De ce sunt importante statisticile? Sunt utile tuturor categoriilor de consumatori de

informaŃie mentionati mai sus. Astfel:

Alimentează dezbaterile politice şi de orice natură;

Permit o evaluare obiectivă a stadiului societăŃii, a economiei, a administraŃiei publice
şi pe baza lor cetăŃenii judecă performanŃa guvernelor;

Sunt folosite pentru a sprijini decizia politică, pentru a formula şi a evalua politicile;

3
Sunt, până la urmă, o piatră de hotar a democraŃiei, esenŃiale pentru un management
public de calitate.
 Integritatea statistică şi încrederea în statistici sunt esenŃiale.
Chiar în situaŃia ipotetică ca institutele naŃionale de statistică să deŃină cele mai bune
statistici, fără ca acestea să fie crezute şi, în consecinŃă, utilizate, acestea ar fi inutile. Sunt
cateva aspecte cheie ale integritatii si credibilitatii statisticii:
1. O statistica utila este credibila in sensul identificarii unei legaturi directe intre
increderea in statistica si promovarea unor actiuni in sensul orientarii productiei
statistice catre nevoile utilizatorilor;
2. O statistica impartiala este credibila, ceea ce inseamna a nu tine seama de puncte
de vedere partizane, de natura sa favorizeze pe cineva sau ceva anume;
3. O statistica care isi explica totdeauna limitele este credibila, insistand asupra
obligativitatii de a nu omite ca odata cu prezentarea informatiilor perioadei in
cauza sa se explice si sa se lamureasca eventuale probleme, sa se detalieze puncte
slabe ale metodologiilor sau indicatorilor calculati;
4. O statistica care sanctioneaza abuzurile este credibila, cu referire la privilegiul
institutelor de statistica de consilieri ai utilizatorilor privind folosirea informatiei
statistice si obligatia acestora de a comenta orice interpretare gresita a datelor;
5. O statistica care respecta confidentialitatea datelor individuale este credibila, cu
trimitere la respectarea deontologiei profesionale, ale criteriilor etice si morale.

Capitolul 4: Principiile fundamentale ale statisticii pe plan international

Tentativele de formalizare a unor astfel de reguli etice au fost:
!!! Codul ASA de conduită a statisticienilor, adoptat în anul 1979 de către AsociaŃia
Statisticienilor Americani, sub conducerea lui W. Edwards DEMING
!!! Deming a fost asemenea unul din promotorii Comitetului Institutului InternaŃional de
Statistică (ISI)1, care a pregătit DeclaraŃia ISI asupra eticii profesionale2, adoptate în cursul
sesiunii centenare a ISI, care a avut loc la Amsterdam, în anul 1985.
DeclaraŃia descrie patru tipuri de obligaŃii ale statisticienilor:
a) faŃă de societate;
b) faŃă de finanŃatorii programelor de cercetări statistice;
c) faŃă de statisticieni, colegi de breaslă;
d) faŃă de unităŃile statistice.
Cele două coduri sunt foarte generale şi se aplică nu doar statisticienilor oficiali, ci şi
întregii comunităŃi statistice (statisticieni universitari, cercetători, etc.) şi nu iau în calcul două
caracteristici specifice ale statisticilor oficiale:

1
Institutul InternaŃional de Statistică (ISI) :
• cea mai veche asociaŃie ştiinŃifică ce fiinŃează până în prezent;cu sediul in Voorburg;înfiinŃată în 1885;
• Obiective: - Generale: dezvoltarea şi perfecŃionarea metodelor statistice şi aplicarea lor în întreaga lume.
- intermediare: - încurajarea cooperării internaŃionale şi asocierea între statisticieni pentru
schimb de experienŃă;
- integrarea internaŃională a statisticii prin dezvoltarea relaŃiilor între societăŃile statistice şi alte
organizaŃii oficiale şi neoficiale cu preocupări statistice;
- promovarea training-ului în statistică;
- promovarea utilizării celor mai potrivite metode statistice în toate Ńările;
- promovarea comparabilităŃii internaŃionale a datelor statistice.
2
DeclaraŃia Institutului InternaŃional de Statistică privind etica profesională:
- nu impune un set rigid de reguli pe care statisticienii să le respecte, ci informează în legătură cu
valorile şi experienŃa comună a acestora;
- declaraŃia este mai degrabă informativă şi descriptivă, decât prescriptivă;
- declaraŃia nu este exhaustivă.

4
 • Statisticienii oficiali nu lucrează pentru un consumator specific sau un mic grup de
utilizatori; ei primesc fonduri publice pentru a se afla în serviciul întregii societăŃi;
• Dreptul indivizilor la intimitate intră adeseori în conflict cu dreptul societăŃii la
informaŃie.
!!! Acesta este motivul pentru care a apărut drept foarte utilă completarea codurilor
generale respective cu unele activităŃi având o legătură mai precisă cu statistica oficială.
!!! ConferinŃa Statisticienilor Europeni a adoptat la cea de-a 42-a sesiune a sa, care a
avut loc la Geneva, în iunie 1991, rezoluŃia privind Principiile fundamentale ale statisticii
oficiale în regiunea acoperită de Comisia Economică a ONU pentru Europa, adoptată la nivel
ministerial de către aceeaşi Comisie la 15 aprilie 1992. Ulterior, după discuŃii purtate în cadrul
celorlalte comisii regionale ale ONU, Comisia statistică a ONU a recunoscut, cu ocazia
sesiunii sale speciale desfăşurate în luna aprilie 1994, că această rezoluŃie are o însemnătate
mondială şi a adoptat-o, cu unele schimbări minore ale preambulului, ca RezoluŃia ONU
asupra principiilor fundamentale ale statisticii oficiale.
!!! Mai recent, alte organizaŃii internaŃionale sau supranaŃionale au contribuit la
reconfirmarea acestor principii, utilizându-le activ drept punct de referinŃă a relaŃiilor lor cu
Ńările membre, cât şi în ceea ce priveşte răspunderile lor multilaterale:
1. Principalele caracteristici ale standardelor speciale şi generale de diseminare a datelor
ale Fondului Monetar InternaŃional (FMI) sunt extrase direct din principiile
fundamentale.
2. În Regulamentul Consiliului Uniunii Europene privind statisticile comunitare, adoptat
în februarie 1997 nr. 322/97, principiile fundamentale sunt consfinŃite într-un capitol
independent, Capitolul III, denumit “Principii”.
3. Pe de altă parte, Eurostat, în colaborare cu Ńările în tranziŃie din Europa centrală şi
orientală şi din fosta Uniune Sovietică, încurajează aplicarea acestor principii în Ńările
respective;
4. Institutul NaŃional de Statistică – România a aderat imediat la cele 10 principii
fundamentale care se regăsesc în OrdonanŃa Guvernului nr. 9/1992 privind organizarea
statisticii oficiale româneşti cu modificările şi completările ulterioare.
Cele zece principii fundamentale ale unei conduite perfecte în practica statisticii oficiale
recunoscute si promovate pe plan international sunt:
1. RelevanŃă, imparŃialitate şi acces nediferenŃiat la informaŃia statistică;
2. Profesionalism;
3. Accesul utilizatorilor la meta-date;
4. SancŃionarea abuzurilor în utilizarea datelor statistice;
5. EficienŃa sub raportul costurilor;
6. ConfidenŃialitate;
7. LegislaŃie;
8. Coordonarea naŃională;
9. Coordonarea internaŃională;
10. Cooperarea internaŃională în statistica.

Capitolul 5: Rolul organizaŃiilor internaŃionale şi supranaŃionale in cadrul

sistemului statistic global
Sistemul statistic global include: institutele naŃionale de statistică (INS-uri); oficii de
statistică ale ONU, ale comisiilor regionale ONU, ale agenŃiilor specializate ONU;
departamentele de statistică ale unor organizaŃii regionale (precum OECD, Oficiul de
Statistică al ComunităŃilor Europene); grupe informale (“city groups”); Institutul InternaŃional
de Statistică.

5
 Graficul nr.1 surprinde principalele elemente ale sistemului statistic global.
Graficul nr.1

Departamentele de Institutele
statistică ale unor NaŃionale de
organizaŃii regionale Statistică
(de exemplu, OECD)

Institutul Si
InternaŃion stemul Eurost
al de statistic
Statistică global at

“city

groups” ONU
*)

Sistemul InstituŃii
NaŃiunilor specializate
Unite

de Comisii F B F UN
exemplu, regiona
PNUD le

de
exemplu, SE
ONU

*)
departamente / divizii / direcŃii statistice ale structurilor organizatorice şi funcŃionale
ONU şi ale instituŃiilor specializate ONU.

Acronime (denumiri) utilizate în graficul nr.1:

PNUD = Programul NaŃiunilor Unite pentru Dezvoltare
FMI = Fondul Monetar InternaŃional
BIM = Biroul InternaŃional al Muncii
FAO = OrganizaŃia pentru Agricultură şi AlimentaŃie

6
 UNESCO = OrganizaŃia NaŃiunilor Unite pentru ÎnvăŃământ, ŞtiinŃă şi
Cultură
CEE = Comisia Economică pentru Europa
EUROSTAT = Oficiul de Statistică al ComunităŃilor Europene

Elementele sistemului statistic global ar putea fi plasate pe trei paliere (P):

internaŃional, regional (cursul îşi propune să aprofundeze zona europeană), naŃional (cursul
îşi propune o trecere în revistă a principalelor caracteristici ale INS/ România). În graficul nr.
2 se arată o dispunere a celor trei paliere şi a fluxului de informaŃii între acestea.

Graficul nr.2

Palierul InternaŃional Departamentele de

statistică ale structurilor şi
instituŃiilor ONU
S Co e
tatisticia mparaŃii c Institutul InternaŃional
gregate statistice o
m de Statistică
la nivel pentru a
probleme n
mondial d
globale ă
r
i

Departamentele de statistică
Palierul Regional
ale comisiilor economice regionale
ONU (pentru Africa, pentru America
Latină, pentru Asia şi Pacific)

S
tatisticia Regl Departamentul
ementări,
gregate de Statistică al
direc
la nivel CEE/ONU
tive,
regional, recomandări
comp- Departamentele de statistică
araŃii ale organizaŃiilor regionale
între
state Divizia de Statistică a
membre OECD
Eurostat

Palierul NaŃional Sisteme statistice naŃionale,

institute naŃionale de
statistică

Institutul NaŃional
producŃie de Statistică al României
naŃională 7
(INS)
de statistici
 Graficul nr. 2 şi dezvoltarea ulterioară a unor elemente sunt ancorate, în cazul palierului
regional pe zona europeană şi în cazul palierului naŃional pe aria de activitate a INS/România,
cu caracter de exemplu.
Fluxul informaŃional este abordat în dublu sens: pe de o parte acela al recomandărilor
sau standardelor şi normelor ce sunt preluate de palierul naŃional pentru realizarea statisticilor
naŃionale; pe de altă parte acela al output-ului statistic naŃional folosit de palierele superioare
pentru agregări de statistici pentru comparaŃii între statele membre unei regiuni sau între Ńările
supuse studiului statistic, pentru a răspunde unor probleme globale, de tipul: mediul
înconjurător, creşterea populaŃiei, migraŃia, refugiaŃi, droguri, răspândirea bolilor infecŃioase,
etc.
Toate problemele globale nu respectă graniŃele naŃionale, iar interesul major este de a
obŃine informaŃia referitoare la subiectele invocate şi la altele pentru că o informaŃie eronată,
nesigură este inamicul stabilităŃii politicilor efective.
Este imposibil ca o singură Ńară să obŃină toate aceste informaŃii de una singură; doar
Ńările cooperând pot produce informaŃia necesară. Iată deci unul dintre obiectivele concrete
pentru care este proiectat sistemul statistic global.
Cursul dezvolta rol, mandat, sarcini, actitivati, produse finale in urmaoarele cazuri:
>>> STATISTICA IN SISTEMUL NATIUNILOR UNITE

>>> STATISTICA- ACTIVITATE A BIROULUI

INTERNATIONAL AL MUNCII (BIM)

>>> STATISTICA IN SISTEMUL ORGANIZATIEI NATIUNILOR

UNITE PENTRU EDUCATIE, STIINTA SI CULTURA (UNESCO)

>>> STATISTICA- ACTIVITATE A ORGANIZATIEI DE COOPERARE

SI DEZVOLTARE ECONOMICA (OECD)

>>> SISTEMUL STATISTIC EUROPEAN

Capitolul 6: Rolul institutiilor nationale de statistica in sistemul statistic

global
Oficiile nationale de statistica exista pentru a furniza informatii statistice publicului
larg, administratiei si comunitatii de afaceri, pentru a alimenta bazele de date ale
organizatiilor internationale, permitand astfel comparatii internationale intre tari, in
domeniile: economic, geografic, social si de mediu inconjurator. Informatiile sunt esentiale
pentru dezvoltarea domeniilor respective si pentru cunoasterea reciproca a statelor lumii. In
multe tari cu sisteme statistice avansate, solicitarile de date statistice ale organizatiilor
internationale reprezinta o anexa marginala la programele interne ale institutelor nationale de

8
statistica. In alte institute, pe langa initiativele speciale de mare anvergura- precum
recensamintele- solicitarile organizatiilor internationale domina programele curente.
Pentru a defini esenta unui institut national de statistica, vom apela la setul ireductibil
de functii, care daca nu ar fi exercitate de institutul de statistica ar invalida pretentia acestuia
de a fi reprezentantul statisticii oficiale pe plan national. Acestea sunt:
- planificarea;
- culegerea de date primare si prelucrarea acestora;
- analiza;
- diseminarea;
- coordonarea si standardizarea.
Institutele nationale de statistica dispun de doua surse principale de date:
- indirect, din surse administrative (evidente si registre administrative);
- direct, prin colectare a datelor de la populatie, gospodarii, intreprinderi, etc, de
tipul recensmantului, anchetei demografice, anchetei in intreprinderi, anchete
agricole, anchete transversale/ longitudinale).
Diseminarea, ca veriga finala a lantului procesului de productie statistica, are un rol
crucial, si trebuie inteles ca punerea la dispozitia clientilor, a utilizatorilor de statistici a
datelor, a punctelor forte si slabe ale datelor publicate, a metadatelor.

Capitolul 7: Functii ale statisticii internationale (1)

Evaluarea performantelor dezvoltarii tarilor versus standarde globale

7.1 Obiectivele de dezvoltare ale Mileniului

Summit-ul Mileniului, organizat în cadrul celei de-a 55-a sesiuni a Adunării Generale a ONU
(septembrie 2000), a adoptat DeclaraŃia Mileniului, care cuprinde într-un cadru unic marile
probleme pe care le are de înfruntat omenirea, stabileşte un mod unitar de acŃiune pentru
rezolvarea acestor probleme, măsuri pentru evaluarea performanŃelor şi un set de
angajamente, obiective şi Ńinte intercorelate privind dezvoltarea, guvernarea, pacea,
securitatea şi drepturile omului. Acestea au fost denumite Obiectivele de dezvoltare ale
Mileniului (ODM).
Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului reprezintă cadrul agreat la nivel internaŃional
pentru monitorizarea progreselor în dezvoltare. Filozofia ODM are în centrul său dezvoltarea
durabilă şi eradicarea sărăciei.
Pentru cele 8 ODM (cu caracter general) au fost stabilite 18 Ńinte (expresii cantitative
ale obiectivelor sau particularizări ale acestora) şi traducerea acestora în 48 de indicatori de
realizare, prin care vor fi evaluate progresele înregistrate în atingerea ODM. Acolo unde a
permis, Ńintele şi indicatorii sunt cantitativi.
Spre exemplificare, cursul dezvoltand toata paleta de instrumente de msurare, primul
obiectiv si indicatorii prin care vor fi evaluate progresele inregistrate in atingerea acestuia
ODM sunt:
• Eradicarea sărăciei şi a foametei extreme;
• Procentul populaŃiei al cărei venit se situează sub limita de un dolar pe zi;
• Rata diferenŃei de sărăcie;
• Cota din consumul naŃional al celei mai sărace chintile;
• PrevalenŃa copiilor sub-ponderali cu vârstă sub cinci ani;
• ProporŃia populaŃiei care trăieşte sub nivelul minim de consum caloric.

7.2. Indicatori ai dezvoltării durabile

Comunitatea internaŃională aprofundează de mai bine de 15 ani conceptul de dezvoltare
durabilă, lansat în raportul Comisiei Mondiale pentru Mediu şi Dezvoltare, intitulat “Viitorul
nostru comun”, cunoscut şi sub denumirea de Raportul Brundland, din 1972. Prin acordul
9
internaŃional exprimat în DeclaraŃia de la Rio de Janeiro şi adoptarea Agendei 21,
dezvoltarea durabilă s-a construit în opŃiune strategică globală. În accepŃiunea largă,
conceptul de dezvoltare durabilă reprezintă “capacitatea de a satisface cerinŃele generaŃiei
prezente, fără a compromite capacitatea generaŃiilor viitoare de a-şi satisface propriile
nevoi”.
Guvernele trebuie să-şi fundamenteze acŃiunile în contextul strategiei de dezvoltare
durabilă pe fapte, folosind cele mai precise şi actuale informaŃii şi date statistice cu ajutorul
cărora să se evalueze potenŃialul pentru dezvoltare durabilă, mai precis:

A. Evaluarea capitalului natural şi a componentelor sale:

B. Evaluarea capitalului antropic

C. Evaluarea capitalului social

Cursul dezvolta documentarea statistica adecvata, in baza careia se definesc şi se

aprobă pe plan naŃional: politici pentru dezvoltarea durabila externă şi de securitate, un cadru
instituŃional; activităŃi de amenajare a teritoriului; infrastructura specializată. DocumentaŃia
statistică intervine şi în faza de supraveghere şi evaluare.

Capitolul 8 Functii ale statisticii internationale (2). Metode de comparare a

nivelului dezvoltarii tarilor
Diverse metode de comparare au fost puse la punct, perfecŃionate în timp şi aplicate în
calcule.
a) compararea indicatorilor ce exprimă, în numere naturale nivelul produselor şi consumului
pe locuitor pentru principalele produse industriale, agricole şi servicii.
b) compararea ritmurilor de dezvoltare calculate pe baza indicatorilor sintetici elaboraŃi de
statistica fiecărei Ńări.
c) metode de agregare, reunind mai mulŃi indicatori parŃiali într-un indicator sintetic –
agregat (ex. IDU).
d) compararea indicatorilor sintetici ai dezvoltării exprimaŃi într-o valută unică, în aceleaşi
preŃuri (folosind fie cursul oficial al valutelor, fie paritatea puterii de cumpărare), metodă
ce permite efectuarea de comparaŃii atât în ceea ce priveşte structura şi nivelul de
dezvoltare a economiei, cât şi nivelul de trai al populaŃiei.
Atunci când se compară indicatori valorici s-ar prefera utilizarea cursului oficial de
schimb pentru conversia indicatorilor într-o monedă unică. PreferinŃa provine din dorinŃa
de simplificare a calculelor.
Cursul de schimb reprezintă preŃul ce trebuie plătit pe piaŃa devizelor în valută străină
pentru a obŃine o unitate de valută naŃională. Conversia indicatorilor valorici folosind acest
procedeu are avantajul că astfel de cursuri sunt disponibile simultan pentru toate Ńările lumii.
Cursul de schimb, din mai multe motive, nu poate fi considerat element decisiv în
transformarea indicatorilor sintetici din valută naŃională. In acest caz, se apeleaza la
alternativa, si anume la Paritatea Puterii de Cumparare (PPC).
Determinate pe baza preŃurilor bunurilor şi serviciilor reprezentative, selectate şi care
sunt vândute pe piaŃa internă la Ńările participante la comparare, PPC exprimă numărul de
unităŃi de valută necesare pentru cumpărarea într-o Ńară a aceluiaşi volum de bunuri care se
poate obŃine cu o unitate monetară a Ńării bază de comparare.
Fie două Ńări, A şi B. Pentru un articol X, raportul cheltuielilor în valută naŃională ale
celor două Ńări se poate scrie ca:
E B q B pB
= ×
EA qA pA
10
unde: E = cheltuieli
q = cantitate
p = preŃuri
qB EB pB
= ÷
qA EA p A

q E Iq B/A = indice de volum al articolului B faŃă de A

I B/ A = B • PPC B / A PPCB/A= raportul preŃurilor pentru articolul X în Ńările
EA
A şi B, respectiv paritatea puterii de cumpărare

Lucrarea de comparare urmează, în principiu trei faze:

A) PIB-ul fiecărei Ńări este descompus într-un număr de grupe primare3.
B) În cadrul fiecărei grupe primare sunt culese preŃuri pentru articole selectate care ar trebui
să respecte două proprietăŃi esenŃiale: comparabilitatea şi reprezentativitatea
PreŃurile culese sunt folosite pentru a obŃine rapoarte de preŃ pentru bunuri şi
servicii individuale; apoi rapoartelor de preŃ li se calculează media pentru a obŃine parităŃi
neponderate la nivelul de grupă primară; în final, utilizând ca ponderi structurile de
cheltuieli PIB ale Ńărilor ce sunt comparate se obŃine o paritate a puterii de cumpărare
pentru fiecare nivel de agregare – până la nivelul produsului intern brut.
C) Valorile naŃionale ale grupelor primare sunt transformate în valori comparabile
internaŃional prin intermediul PPC. Rezultatele obŃinute se numesc valori reale pentru a le
deosebi de valorile nominale (exprimate în valută naŃională). Raportul celor două mărimi,
PPC şi cursul de schimb reprezintă nivelul preŃului naŃional.

e) metode de agregare. Exemple:

Dezvoltarea umană reprezintă “un proces ce contribuie la lărgirea gamei de posibilităŃi ce
se oferă fiecărei persoane”. Indiferent de stadiu de dezvoltare trebuie îndeplinite trei condiŃii
esenŃiale: o viaŃă lungă şi sănătoasă; acces la educaŃie şi cultură; acces la resursele necesare
pentru a se bucura de un nivel de viaŃă convenabil.
Măsurarea dezvoltării umane cu ajutorul unui indicator sintetic are la bază trei elemente
esenŃiale:
a) longevitatea – măsurată prin speranŃe de viaŃă la naştere, care reflectă durata vieŃii
şi aspecte ale alimentaŃiei şi sănătăŃii;
b) nivelul de educaŃie – măsurat cu o medie aritmetică ponderată între gradul de
alfabetizare (cu o pondere de 2/3) şi gradul de cuprindere în învăŃământ (cu o
pondere de 1/3);
c) standardul de viaŃă se evaluează prin Produsul Intern Brut (PIB)/locuitor calculat
la paritatea puterii de cumpărare, în USD.
Din combinarea celor trei indicatori privind puterea de cumpărare reală, educaŃia şi
sănătatea, rezultă un indicator agregat care permite o măsură cât mai completă a progresului
uman. Este indicatorul dezvoltării umane (IDU) utilizat în studiile internaŃionale ca etalon
al dezvoltării, atât pentru clasificarea Ńărilor după IDU, cât şi după PIB pe locuitor, ceea ce
permite ilustrarea diferitelor aspecte şi dimensiuni ale corelaŃiei dintre creşterea economică şi
dezvoltarea umană. Chiar dacă nu este perfect, IDU este considerat util.
Metodologia de calcul a IDU cuprinde următoarele etape:
I) stabilirea valorilor atinse de cele trei elemente esenŃiale luate în calcul, în fiecare Ńară;
II) determinarea indicelui ajustat pentru fiecare componentă, cu ajutorul formulei:

3
Grupă primară de cheltuieli PIB – cea mai detaliată entitate a clasificării – nivelul primar pentru care
sunt calculate parităŃile. O definiŃie empirică o caracterizează drept o grupă de produse omogene, din care va fi
selectat un număr de articole pentru a fi urmărite prin anchetele de preŃ, articole reprezentative atât pentru
categoria de indicatori cât şi pentru Ńara în cauză participantă la comparare.

11
 Valoarea reala xij − Valoarea min xi
I ij =
Valoarea max xi − Valoarea min xi

unde: max X1 = valoarea maximă a indicatorului “i” stabilită la scară mondială

min Xi = valoarea minimă a indicatorului “i” stabilită la scară mondială
Xij = valoarea reală a indicatorului “i” pentru Ńara j

Pentru fiecare componentă au fost stabilite anumite valori maxime şi minime.

III) determinarea indicelui dezvoltarii umane. IDU se calculează ca medie aritmetică simplă
a celor trei indicatori ajustaŃi ai duratei de viaŃă, nivelului de educaŃie şi PIB real pe locuitor
(la PPC).
1 3
IDU j = ∑ I ij
3 i =1

unde: j = Ńara pentru care se calculează IDU

Iij = valoarea ajustată a indicatorului i pentru Ńara j

Indici derivaŃi ai dezvoltării umane

--- Indicele disparităŃii între sexe (IDS)
--- Indicele participării femeii
--- Indicatorul sărăciei umane

Capitolul 9: Functii ale statisticii internationale (3). Statistica-

instrument de formulare/ monitorizare si evaluarea de politici la nivel
international/ european

9.1Politici regionale

Uniunea Europeană este compusă din regiuni diferite, iar disparităŃile dintre regiunile statelor
membre sunt izbitoare. Articolul 158 din Tratatul modificat de instituire a ComunităŃii
Europene stipulează următoarele: “…Comunitatea urmareste reducerea disparitatilor dintre
nivelurile de dezvoltare ale diferitelor regiuni si a ramanerii in urma a regiunilor sau
insulelor defavorizate, inclusiv a zonelor rurale”. Aprecierea disparităŃilor se realizează prin
prisma nivelului de bogăŃie generat de fiecare Ńară. Indicatorul statistic la care se apelează cel
mai frecvent este Produsul Intern Brut (PIB) definit prin Sistemul European al Conturilor ca
sumă a valorilor adăugate brute ale tuturor producătorilor rezidenŃi, la preŃul pieŃei, la care se
adaugă impozitele şi se scad subvenŃiile la importuri.
Înainte de 1975 nu exista o politică de dezvoltare regională specifică a UE. Mai apoi, o
perioadă relativ lungă (1975 – 1988) statisticile regionale au fost utilizate exclusiv în scopuri
analitice. ImportanŃa statisticilor regionale a crescut în perioada 1988-1993, în speŃă datorită
utilizării PIB-ului regional pentru delimitarea zonelor cartografice eligibile. Începând cu anul
1993 fondurile structurale au fost alocate în mod obiectiv, în funcŃie de PIB-ul regional şi alte
statistici regionale.
Întrucât statisticile regionale reprezintă baza politicii structurale şi coerente, Comisia
Europeană este utilizatorul principal al acestora.
Scopul statisticilor regionale (PIB-ul regional) este de a evalua structura productivă a
regiunilor, ca o oglindă a bogăŃiei regiunilor.
Fondurile regionale care se alocă pentru Obiectivul 1 vizează promovarea dezvoltării şi
ajustării structurale a regiunilor a căror dezvoltare este rămasă în urmă. Criteriul de care se

12
Ńine cont în alocare este: PIB-ul pe cap de locuitor (la puterea de cumpărare standard) la nivel
NUTS 2 sub 75% din media UE.

Fondurile regionale îndreptate pentru sprijinirea conversiei economice şi sociale a zonelor

care întâmpină dificultăŃi structurale sunt fundamentate pe un set de statistici determinate la
nivelul:
• PopulaŃie NUTS 3
• PIB / cap locuitor NUTS 3
• Şomaj NUTS 3
• Şomajul pe termen lung NUTS 2
• Şomeri sub 25 de ani NUTS 2
• Ponderea populaŃiei ocupate în industrie NUTS 3
• Ponderea populaŃiei ocupate în agricultură NUTS 3

Conform clasificării geografice Nomenclatorul UnităŃilor Teritoriale Statistice NUTS,

o regiune se defineşte ca fiind: porŃiunea de teren, spaŃiu, amplasament având graniŃe sau
caracteristici mai mult sau mai puŃin clar marcate.
NUTS este o clasificare ierarhică. Teritoriul Statelor Membre ale UE este divizat în
regiuni la nivel NUTS 1, fiecare regiune fiind în continuare împărŃită în regiuni NUTS 2 şi
mai apoi NUTS 3. Pentru dimensionarea regiunilor NUTS se folosesc praguri maxime-
minime ale numărului populaŃiei.
Datele regionale produse de Eurostat într-o manieră detaliată şi comparabilă la nivelul
UE sunt publicate în bazele de date regionale: REGIO (cu date stocate, în principal la nivel
NUTS 2, pe trei dimensiuni: unitate teritorială, timp şi variabilă), GISCO (cuprinde informatii
geografice),HARTI, etc.

9.2 Politici economice

Criteriile de convergenŃă reprezintă testul economic de evaluare a stadiului de
pregătire a unei economii pentru a participa la etapa a treia a Uniunii Economice şi Monetare.
Aceste criterii au fost stabilite prin Tratatul de la Maastricht, ratificat de către toate Ńările
membre în Uniunea Economică în 1993, şi se referă la Ńintele (target-uri) în domeniul
inflaŃiei, finanŃelor publice, ratelor dobânzii şi cursurilor de schimb.
Un criteriu de convergenŃă suplimentar, necuantificabil în cifre, este independenŃa
băncii centrale.
1. Stabilitatea preŃurilor
2. FinanŃele publice
3. Ratele dobânzii
4. Cursurile de schimb
Indicatori concreti
Indicele preŃului de consum (IPC) este unul dintre cei mai cunoscuŃi şi utilizaŃi indici de
preŃuri în statistica internaŃională. Prin calculul IPC se urmăreşte sintetizarea evoluŃiei
preŃurilor tuturor mărfurilor şi a tarifelor serviciilor care intră în consumul populaŃiei în
perioada curentă faŃă de perioada de bază.

Deficit bugetar (surplus bugetar negativ) este surplusul de cheltuieli guvernamentale, formate
din achiziŃii guvernamentale şi transferuri, peste veniturile guvernamentale provenite din
impozite şi taxe (vezi execuŃia bugetului de stat, a cărei sursă este Ministerul FinanŃelor
Publice).
Mărimea deficitului (DB) reprezintă diferenŃa între cheltuielile bugetare şi veniturile bugetare.
DB = CB – VB

13
Ponderea DB în PIB (YDB) este un ghid al politicii bugetare: un deficit mare (4 – 5% din
PIB) fiind un semnal al adoptării unei politici bugetare restrictive (concretizată în scăderea
cheltuielilor bugetare).

Datoria publică este datoria naŃională (banii pe care administraŃia centrală îi datorează
creditorilor externi şi interni) şi alte datorii ce priveşte guvernul (de exemplu, datoriile
acumulate de autorităŃile locale). Datoria publică reprezintă totalitatea obligaŃiilor pecuniare
existente la o anumită dată, rezultate din împrumuturi interne şi externe pe termen mediu şi
lung, contractate de stat şi/sau garantate de acesta.
Datoria publică se împarte în datorie publică internă şi externă. Raportul între datoria publică
DP
şi PIB ( * 100) = YDP arată în ce măsură valoarea nou creată într-un an este grevată de
PIB
datoria publică sau, altfel spus, dacă datoria publică a Ńării ar trebui rambursată integral în
anul de referinŃă, cât din PIB ar trebui sacrificat?

Dobânda este exprimată în unităŃi monetare. Rata nominală a dobânzii exprimă beneficiul în
bani adus într-un an de o unitate monetară investită. Evident, avem nevoie de o altă definiŃie a
dobânzii care să exprime beneficiul rezultat din investiŃii sub forma bunurilor şi serviciilor
reale, şi nu sub forma banilor. Este vorba despre rata reală a dobânzii care exprimă
cantitatea de bunuri pe care o obŃinem mâine pentru bunurile la care am renunŃat astăzi. Rata
reală a dobânzii este corectată cu inflaŃia, fiind egală cu rata nominală - rata inflaŃiei.
Cursul valutar reprezinta pretul ce trebuie platit pe piata devizelor in valuta straina pentru a
otine o unitate de valuta nationala.
Produsul intern brut, ca principal agregat al conturilor nationale, masoara valoarea bruta de
piata a productiei de bunuri si servicii produse in cursul perioadei de calcul de subiectele
economcie care isi desfasoara activitatea in interiorul tarii. Din punct de vedere statistic, se
determina prin trei metode: metoda valori iadaugate, metoda utilizarii fianle si metoda
veniturilor.

9.3 Politici sociale

Excluderea sociala
La întâlnirea de la Lisabona a Consiliului European s-a formulat pentru Uniune un obiectiv
strategic pentru deceniul următor: “să ajungă cea mai competitivă şi dinamică economie din
lume, bazată pe cunoaştere, capabilă de creştere sustenabilă, cu locuri de muncă mai multe şi
mai bune şi cu o coeziune socială mai ridicată”.
Ca un prim pas, la ConferinŃa de la Nisa (2000) Consiliul European a stabilit ca toate statele
membre ale Uniunii Europene să realizeze în 2001 strategii anti-sărăcie şi promovare a
incluziunii sociale4. De asemenea, s-a cerut Comisiei să monitorizeze agenda socială şi să
pregătească anual un raport al progreselor realizate. La sfârşitul anului 2001, Comisia
Europeană a elaborat un Program de AcŃiuni al ComunităŃii, având ca obiectiv operaŃional o
scădere importantă a sărăciei: “scăderea proporŃiei celor care trăiesc sub pragul de sărăcie
de la 18% în prezent la 15% în 2005 şi la 10% în 2010 şi înjumătăŃirea sărăciei copiilor până
în 2010”.

Bunăstare, sărăcie, excludere socială

Conceptualizarea şi alegerea modalităŃilor de măsurare a sărăciei trebuie să pornească de la
definirea acesteia. Deşi nu există un consens – definiŃiile pe plan internaŃional prezintă o
trăsătură comună, aceea că asociază necesităŃile individuale cu un indicator al bunăstării.
Studiile realizate de Eurostat pornesc de la o definiŃie adoptată prin Decizia Consiliului din 19

4
Procesul de reinserŃie în formele de viaŃă normale, într-o funcŃionare socială normală a persoanelor
aflate în situaŃie de excluziune/ marginalizare socială, prin dezvoltarea capacităŃilor şi construcŃia de oportunităŃi.

14
decembrie 1984 în care se precizează: “săracii sunt persoane, familii şi grupurile de
persoane, ale căror resurse (materiale, culturale şi sociale) sunt atât de limitate încât le
exclud de la un nivel de viaŃă minim acceptabil în statele în care trăiesc”.
Definirea sărăciei se face prin raportare la bunăstare, ceea ce înseamnă că pentru a
măsura sărăcia – pentru a şti care persoane sunt sărace şi cât sunt de sărace – trebuie să se
evalueze bunăstarea economică.
Consumul şi respectivele cheltuieli de consum sunt indicatori suficient de cuprinzători
pentru caracterizarea standardului de viaŃă, dar aspecte relevante ale bunăstării pot fi
evidenŃiate şi prin utilizarea altor indicatori – de exemplu, veniturile.
ModalităŃi de măsurare a sărăciei
Dezbaterile asupra modalităŃilor de măsurare a sărăciei s-au bazat pe trei concepte:
a) sărăcie absolută
b) sărăcie relativă
c) sărăcie subiectivă
Măsurarea sărăciei presupune, indiferent de conceptul utilizat, existenŃa unor niveluri
pre-determinate şi definite ale standardului de viaŃă (praguri de sărăcie) pe care trebuie să le
atingă persoana (gospodăria, grupul de persoane) ca să nu fie săracă.
Metodele de determinare a pragului de sărăcie absolută sunt:
→ metoda calorică;
→ metoda proporŃiei cheltuielilor alimentare;
→ metoda Băncii Mondiale,
→ metoda normativă;
Pragul de sărăcie relativă se determină ca o proporŃie din resursele materiale medii
sau mediane şi se stabilesc ca valori ale variabilei instrumentale utilizate: fie venitul per capita
sau pe adult echivalent, fie cheltuielile de consum ale gospodăriilor per capita sau pe adult
echivalent.
→ Stabilirea a priori a unui procentaj de gospodării considerate sărace din numărul total
al gospodăriilor.
→ Larg utilizate sunt pragurile determinate ca o fracŃiune (40%, 50% sau 60%) din media
sau mediana distribuŃiei veniturilor (sau cheltuielilor). Eurostat a utilizat ambele
metode pentru măsurarea şi analiza sărăciei în statele membre ale Uniunii Europene.

Indicatori ai sărăciei
Evaluarea sărăciei se aprofundează cu alŃi indicatori specifici:
→ rata sărăciei, care reflectă amploarea fenomenului:
→ indicele deficitului mediu de venit – gravitatea sărăciei
→ indicele de profunzime al sărăciei (PS)
→ rata de sărăcire (GS),

Capitolul 10: Managementul calitatii totale si statistica oficiala

Ca un corolar al productiei statistice, cu atat mai mult in contextul noii societati
informationale, care se grabeste sa-si puna amprenta asupra administratiei publice in general,
dar si asupra institutelor nationale de statistica, actioneaza conceptul de calitate a statisticii, si
de management al calitatii totale (MCT). MCT este definit in literatura de specialitate drept o
filozofie a intreprinzatorului al carui obiectiv este perfectionarea continua a rezultatelor,
inclusiv performanta financiara a sistemului managerial al organizatiei in asa fel incat isi
asigura supravietuirea pe termen lung pe piata printr-o certa orientare a activitatii catre
satisfacerea clintilor. Influenta MCT asupra unui institut national de statistica trebuie
judecata prin prisma urmatoarelor elemente:

15
 - utilizatorii de date nu pot exercita un foarte rigid control al calitatii datelor
statistice (pozitie de monopol a INS pentru activitatea de productie statistica);
- sfera de actiune a MCT se restrange pentru ca cele mai multe produse statistice
devin obligatorii prin legislatie nationala/ europeana/ internationala;
- dificultate in a identifica tipologia utilizatorilor si a cerintelor specifice ale
acestora.
Calitatea productiei statistice este definita printr-un ansamblu de 7+2 componente,
grupate astfel incat ultimele, si anume resursele disponibile unei productii statistice si
obligativitatea repondentilor de a completa chestionarele statistice sunt in fapt conditii
restrictive ale obtinerii calitatii informatiei statistice.
A. Relevanta
B. Corectitudinea estimarilor statistice
C. Punctualitatea
D. Accesibilitatea si claritatea informatiilor
E. Comparabilitatea
F. Coerenta statisticilor
Completitudine
Baza a masurarii calitatii activitatii desfasurate in procesul productiei statistice
o reprezinta METADATELE care masoara exactitatea datelor statistice si fac referire
la definitiile si informatiile despre datele statistice.

16