Tema 2.

ORGANIZAREA SI FUNCTIONAREA PIETELOR BURSIERE

1. Organizarea si functionarea burselor de valori
2. Organizarea si functionarea pietelor OTC
3. Valorile mobiliare cotate si negociate pe piata secundara

1. Organizarea si functionarea burselor de valori

Asa cum am vazut deja mai inainte, dupa ce titlurile financiare au fost emise pe piata
primara de capital, acestea pot fi tranzactionate pe pietele bursiere.
Pietele bursiere sunt organizate sub cele doua forme principale; sub forma de burse de
valori (fr. bourse, engl. Stock-Exchange) numite si piete sau burse oficiale sau sub forma de
piete interdealeri sau de negocieri (engl. Over-the-Counter markets, prescurtat OTC), numite si
piete "la ghiseu" sau burse electronice.
Pe langa cele doua forme principale ale pietei bursiere mai exista si pietele bursiere de
rang secund (in Franta asa numitele "second marche" sau in Marea Britanie - "Unlisted
Securities Markets") care includ conditii foare lejere de admitere la cota, sau/si o terta piata (in
Franta "Hors Cote") care nu este deloc reglementata si pe care se tranzactioneaza de regula
actiunile cu rentabilitate foarte mare, dar care implica si riscuri pe masura.
Bursa de valori este o institutie cu personalitate juridica, unde se intalneste oferta de
capital (investitorii) cu cererea de capital (intreprinderile) si care dispune de un spatiu bine
delimitat unde cu ajutorul intermediarilor autorizati si a unor mecanisme si procedee specifice se
realizeaza negocierile si tranzactiile cu valorile mobiliare admise la cota.
Tranzactiile la bursa se executa de catre agentii de bursa si traditional se desfasurau in
ringul bursier. Astazi, datorita mijloacelor electronice si a informaticii nu mai este necesara
prezenta efectiva a agentilor in sala de negocieri. Unele burse continua sa pastreze si ringul
bursier (cu fascinatia sa caracteristica) dar folosesc si tranzactiile electronice (vezi New York
Stock Exchange sau bursa de valori de la Tokyo - Tokyo Stock Exchange) sau utilizeaza numai
tranzactiile electronice (bursa de valori de la Londra - International Stock Exchange (ISE)).
Toate informatiile de piata in legatura cu preturile si operatiunile sunt centralizate intr-un singur
loc - sala de negocieri.
Bursele pot fi organizate si administrate de catre stat sau ca societati private. Bursele de
stat sunt institutii publice infiintate si administrate de stat. Asemenea burse functioneaza in
Franta, Belgia sau Romania. Bursele private sunt infiintate prin asocierea unor persoane fizice
si/sau juridice. Bursa trebuie sa elaboreze un Statut si un Regulament, care trebuie sa respecte
prevederile legale in vigoare privind piata bursiera si valorile mobiliare din tara respectiva.
 Pe piata bursiera regasim trei mari categorii de participanti. Pe de o parte sunt cei aflati in
cautare de resurse financiare si pe de alta parte cei doritori de plasamente. Insa, pentru ca cele
doua categorii sa poata avea acces pe piata bursiera si sa efectueze tranzactiile pe care le doresc,
ei trebuie sa apeleze la serviicile unor intermediari. De regula, acesti intermediari sunt firme, asa
numitele societati de bursa sau cum mai sunt cunoscute sub numele de firme de brokeraj (sau
case de brokeraj). In aceasta categorie a societatilor de bursa pot intra doar societati financiare
sau, de la tara la tara, si banci.
Societatile de bursa indeplinesc doua operatiuni importante. Ele pot executa tranzactii cu
valori mobiliare in numele, pe contul si riscul clientului si in acest caz avem de a face cu o firma
broker. Pe de alta parte, o societate de bursa poate efectua operatiuni de comert cu titluri
actionand ca si contraparte in tranzactii - vanzator cand clientul cumpara si cumparator cand el
vinde - si in acest caz avem de a face cu o firma dealer. In primul caz, firma broker este
remunerata cu un comision calculat asupra rulajului de tranzactii efectuate, iar in al doilea caz,
veniturile firmei dealer sunt reprezentate de diferenta de pret (spread). Cel mai adesea insa,
societatile de bursa indeplinesc amandoua operatiunile, actionand atat ca intermediar (broker) cat
si ca si comerciant de valori mobiliare (dealer), beneficiind astfel de ambele forme de venit
(firma broker/dealer).
Societatile de bursa desfasoara efectiv tranzactiile prin agenti de bursa (operatori de
bursa). Acestia pot fi profesionisti independenti, dar, de regula, sunt angajati ai societatilor de
bursa. In aceasta categorie a agentilor de bursa se include atat intermediarii de bursa (brokerii)
cat si comerciantii de titluri (dealers sau traders).
Intr-o societate de bursa regasim urmatoarea structura: cei care efectueaza efectiv
tranzactiile executand ordinele de vanzare/cumparare atat ale clientilor cat si in contul societatii,
apoi analistii financiari si, in fine, personalul tehnic (ceea ce numim personalul din "back-
office"). Traderii efectueaza tranzactii urmarind in permanenta "Ask-ul" si "Bid-ul" afisat pe
monitoarele lor pentru a efectua cele mai profitabile tranzactii bazandu-se pe informatii, intuitie
si pe sfaturile analistilor. Rolul acestora din urma este de a studia intreprinderile cotate si de a
cauta pe toate canalele informatii si de a incerca sa elaboreze modele probabile de evolutie
pentru valorile mobiliare care intereseaza pe clienti sau pe firma. Pe scurt, tinand cont de
anumite informatii si date mai precise sau mai putin analistii incearca sa prevada viitoare evolutii
ale valorilor mobiliare. Segmentul de "back-office" are un rol care nu este nici el de neglijat - in
ciuda faptului ca lucreaza "in spate" - de a sustine logistic tranzactiile.
In sfarsit, pentru ca bursa sa functioneze corect si "regulile jocului" sa fie respectate,
peste tot in lume au fost create organisme de supraveghere a pietelor bursiere, total independente
de cei implicati intr-un fel sau altul. În RM organ de supraveghere este Comisia Naţională a
Pietei Financiare.

2. Organizarea si functionarea pietelor OTC

Pentru a atrage la tranzactionare valorile mobiliare de la cat mai multe firme si mai ales
ale celor care nu satisfac criteriile pentru a fi cotate la bursele traditionale, in multe tari au fost
create pietele interdealeri sau OTC (Over the Counter Markets).
Aceste piete, care au cunoscut o dezvoltare deosebita in SUA sau Japonia, sunt o
structura tehnica informatizata bazata pe un sistem electronic de tranzactionare. Aceasta bursa
informatizata - cum mai este numita piata OTC - este o piata nelocalizata, caracterizata prin lipsa
unui spatiu fizic unde sa se intalneasca cei care vand/cumpara valori mobiliare; legaturile dintre
traderi si dintre acestia si clientii lor sunt realizate cu ajutorul unei retele de computere
interconectate. Traderii obtin informatiile privind oferta/cererea, cursul titlurilor si altele de pe
monitoarele computerelor si negociaza direct cu ajutorul acestuia sau prin telefon. Astfel, prin
intermediul terminalelor de tranzactionare conectate in regim de acces direct, traderii transmit
cotatii de oferta/cerere pentru titluri, acestea fiind disponibile tuturor participantilor pe aceasta
piata o data cu introducerea lor in sistem.
Aceste piete interdealeri sunt create de societatile financiare - care actioneaza ca dealeri -
aflate in concurenta. Aici reglementarea tranzactiilor este mai putin ferma si cuprinzatoare si ea
este facuta de asociatiile societatilor financiare (dealeri) implicate pe aceasta piata.
Pe aceste piete cei care stabilesc cursul valorilor mobiliare sunt formatorii de piata
("market makerii"). Acestia introduc in sistem cotatii ferme de cumparare, respectiv vanzare,
independente ale unora de ale altora, ceea ce conduce la o multitudine de posibilitati, dar si la o
concurenta accentuata. Desigur cursurile pot varia de la un dealer la altul, spre deosebire de
bursele traditionale unde cursul titlurilor este stabilit de agentii de schimb prin confruntare.
In ceea ce priveste rolul pietelor OTC, pentru unele companii acestea reprezinta doar o
etapa intermediara pentru accesul la bursele de valori oficiale. Pietele OTC coteaza de regula un
numar mult mai mare de companii decât bursele de valori clasice si pentru multe companii
acestea reprezinta segmentul pietei bursiere care li se potriveste cel mai bine. Astfel, o serie de
companii decid sa ramâna pe aceste piete deoarece apreciaza serviciile oferite precum si
comisioanele si costurile de cotare sensibil mai scazute decât la bursele de valori. În ultimii ani
pietele OTC si-au câstigat un loc aproape la fel de important (daca nu chiar mai important în
anumite situatii) ca si bursele de valori clasice în ceea ce priveste tranzactiile bursiere.
Cea mai importanta piata de acest gen este NASDAQ (National Association of Securities
Dealers Automatic Quotation), care a fost creata in 1971 in SUA. NASDAQ cotează un numar
impresionant de societati. Capitalizarea bursiera anuală este de aproximativ 790 miliarde USD.
NASDAQ ofera un grad ridicat de lichiditate si competitivitate, precum si o larga deschidere si
accesibilitate pentru societatile tinere si in crestere.
NASDAQ a fost modelul de inspiratie si pentru creearea altor piete de acest tip:
EASDAQ sau RASDAQ.

3. Valorile mobiliare cotate si negociate pe piata secundara

Valorile mobiliare fac obiectul tranzactiilor efectuate pe pietele bursiere. Acestea
reprezinta un capital financiar.
Aceste valori mobiliare sunt titluri de proprietate sau de creanta care confirma faptul ca
cel care le are in posesie este titularul unor anumite drepturi: dreptul asupra unei parti din
capitalul emitentului, dreptul de a obtine o parte din veniturile viitoare ale emitentului, dreptul de
a participa la procesul de conducere sau alte drepturi.
Principala lor caracteristica este negociabiliatea (spre deosebire de activele financiar
bancare) ceea ce faciliteaza circulatia si transmiterea lor si mai ales transformarea lor in bani in
orice moment pe piata bursiera. O alta caracteristica importanta a valorilor mobiliare este
participarea la risc pe care o implica pentru posesorul acestora .Valorile mobiliare au, in general,
o valoare nominala determinata la emisiune prin calcule si, ceea ce este mai important, o valoare
de piata determinata la bursa, formata prin confruntarea cererii si a ofertei-cursul titlului
respectiv.
In literatura de specialitate aceste titluri financiare au fost impartite in trei mari categorii:
primare, derivate si sintetice.
Titlurile primare sunt reprezentate de actiuni si obligatiuni. Aceste valori mobiliare,
pe de o parte, asigura mobilizarea pe termen mediu si lung de fonduri financiare disponibile si
dispersate din economie si transformarea acestora fie in capital social pentru firmele emitente, fie
in resurse financiare la dispozitia societatii comerciale pentru desfasurarea si dezvoltarea
activitatii, iar pe de alta parte, dau dreptul posesorului la o anumita cota procentuala din
veniturile banesti ale firmei in care a investit.
Actiunile sunt inscrisuri tiparite, de valoare egala, care atesta dreptul de proprietate al
posesorilor asupra unei parti din capitalul social al firmei emitente. La emisiune, actiunile au o
valoare nominala care rezulta practic din impartirea capitalului social la numarul total de actiuni.
Ulterior insa, dupa cotarea si negocierea lor pe piata de capital, ceea ce va conta mai mult va fi
valoarea de piata a actiunilor (cursul acestora) determinata de mecanismele pietei.
 Posesorul actiunilor are mai multe drepturi în functie de tipul de actiuni pe care le poseda.
Principalele drepturi pe care aproape toate tipurile de actiuni le ofera (cu unele nuante de la caz
la caz) sunt cele patru pe care le prezentam mai jos.
Dreptul la dividende, adica asupra unei cote parti din profitul societatii functie de
numarul de actiuni pe care-l detine, cota parte numita dividend. Marimea acestuia nu este fixa ea
depinzand de hotararile conducerii societatii, mai precis ale AGA în ceea ce priveste acumularea
profitului sau/si repartizarea acestuia ca dividend, si in ultima instanta de faptul daca firma a
obtinut sau nu profit si care este marimea acestuia. Pentru aceste motive spunem ca actiunile
reprezinta valori mobiliare cu venituri variabile.
In ceea ce priveste acest drept la dividende, cei care sunt interesati în aceasta forma de
venit trebuie sa ia în considerare cu atentie cel putin urmatoarele date privind dividendele pentru
a nu avea surprize:
-data de declarare, adica data la care compania anunta daca va plati divinde, cât
anume, forma sub care vor fi platite(în numerar, noi actiuni sau sub alta forma),data
la care urmeaza sa se faca efectiv plata si orice alte informatii despre dividendele pe
care urmeaza sa fie distribuite.
-data de inregistrare reprezinta acea data anuntata de conducerea firmei cand a fost
stabilit de catre AGA ca se vor acorda dividende. Este o data imediat urmatoare
datei de declarare a dividendelor si cei care poseda actiuni la acest moment sunt
îndreptatiti sa primeasca dividende In acest sens se întocmeste o lista cu actionarii
în drept fie de catre firma, fie de catre registrul care-i asigura evidenta actinilor si a
actionarilor.
-data de plata, adica momentul în care se va face plata efectiva catre actionar,
dividendele cuvenite fiind trimise fie prin virament în conturile actionarilor, fie prin
posta, fie platite la casieria firmei, fie tranfer de noi actiuni (daca dividndul este sub
forma de noi actiuni si nu în numerar) etc.
-data ex-dividendului, adica perioada situata chiar inaintea datei de înregistrare când
actiunile se tranzactioneaza fara dividend inclus. Este vorba de o perioada de cateva
zile, stabilita de autoritatea de reglementare a pietei din motive tehnice - adica in
acesta perioada nu se poate realiza decontarea fizica a tranzactiei, si anume
tranferul banilor si inregistrarea noului proprietar - si de aceea cel care va primi
dividende este vechiul actionar, iar în cazul in care noul actionar le primeste trebuie
sa le returneze.
Un alt important drept pe care-l confera actiunile este participarea la conducerea
societatii, fiecare actiune reprezentand in general un drept de vot in AGA firmei pentru
posesorul ei. Exista si exceptii de la aceasta regula atunci când, prin Statut, anumite firme au
stabilit drepturi privilegiate în privinta numarului de voturi pentru membrii fondatori sau pentru
anumiti actionari importanti. Dreptul de vot se exercita prin prezenta la AGA, dar poate fi si
delegat unui alt actionar (prin procura), trimis prin corespondenta sau în alte forme prevazute in
Statut si în prospectul de emisiune.
Actiunile mai confera posesorilor si alte drepturi:
-dreptul de preemptiune, adica posibilitatea pastrarii procentului initial detinut de
actionar sau daca acesta nu este interesat, acest drept poate fi vândut;
-dreptul la informatii care poate sa înseamne: rapoarte periodice trimise catre
actionari privind situatia financiara, informari directe din partea Consililui de
administratie sau a compartimentului special pentru relatiile cu actionarii etc
-dreptul la recuperarea capitalului investit, adica în cazul unui faliment sau al
lichidarii actionarii isi pot recupera teoretic capitalul investit (practic insa acest drept
de multe ori nu inseamna mare lucru deoarece, intr-o asemenea situatie, ordinea de
onorare a obligatiilor firmei este: salariati, statul , ceilalti creditori si ceea ce mai
ramane se împarte la actionari).
Exista o mare varietate de actiuni în functie de drepturile pe care confera posesorului si
alte caracteristici insa, cele mai importante si care ne intereseaza în mod deosebit sunt actiunile
ordinare si cele preferentiale.
Acestea din urma dau dreptul la un dividend fix, prestabilit, indiferent de marimea
profitului care va fi realizat de societate, dar nu dau drept de vot posesorului. Actiunile
preferentiale se emit pentru perioade limitate de timp si sunt adresate mai ales investitorilor care
nu sunt dispusi sa riste prea mult si prefera un venit stabil, chiar daca acesta este mai mic.
Pe pietele dezvoltate exista mai multe tipuri de actiuni preferentiale:
-actiuni cu o rata fixa si prestabilita a dividendului;
-actiuni ce confera titularului mai multe drepturi de vot;
-actiuni ce dau dreptul posesorilor ca în caz de lichidare sa încaseze partile
cuvenite înaintea actionarilor obisnuiti;
-actiuni ce combina drepturile de mai sus.
Indiferent însa daca este vorba de actiuni obisnuite sau preferentiale acestea îmbraca una
din cele doua forme:
-actiuni la purtator, care nu poarta nici un nume inscris si se pot transmite
fara nici o formalitate;
-actiuni nominative, care au înscris numele posesorului si se pot transfera
numai prin transcrierea tranzactiilor într-un registru.
 In ultimii ani regasim însa tot mai mult actiunile intr-o forma dematerializata, ca urmare a
informatizarii pe scara tot mai larga a pietelor bursiere si proprietarul respectivelor actiuni
primeste doar un extras de cont ca dovada a detinerii respectivelor actiuni.
In ceea ce priveste valoarea unei actiuni aceasta se poate exprima sub mai multe forme
fiecare cu caracteristicile ei: ca valoare nominala, ca valoare de emisiune, ca valoare contabila
sau ca valoare de piata.
-Valoarea nominala a unei actiuni se obtine prin raportarea capitalului social la
numarul total de actiuni. Aceasta valoare nu înseamna prea multe informatii pentru
investitor si are un caracter cel mult orientativ.
-Valoarea de emisiune reprezinta pretul la care se vând actiunile în momentul
emisiunii. Aceata valoare este de regula mai mare decât cea nominala deoarece
include si cheltuielile de emisiune, dar poate fi si egala sau în anumite cazuri
particulare, chiar mai mica.
-Valoarea contabila este data de raportul dintre capitalul propriu si numarul de
actiuni in circulatie.
-Valoarea de piata reprezinta pretul la care se tranzactioneaza acea actiune pe o
piata bursiera. Aceasta este valoarea la care investitorii pot sa îsi procure
respectivul titlu financiar de pe piata secundara.
Celelalte titluri primare sunt obligatiunile care reprezinta titluri de credit ce exprima un
raport de imprumut intre creditor (posesorul obligatiunii) si debitor (emitentul obligatiunii). Asa
cum stim, obligatiunea este o creanta ce da dreptul celui care o poseda sa primeasca un venit fix
anual sub forma de dobanda. Datorita acestui fapt ele reprezinta valori mobiliare cu venit fix.
Rata dobanzii este o cota fixa din valoarea nominala si se numeste cupon. Obligatiunile vor fi
rascumparate la scadenta de emitent sau pot fi vandute inainte de scadenta pe piata bursiera.
Emisiunea de obligatiuni trebuie sa fie însotita, ca si în cazul actiunilor, de un prospect de
emisiune unde sa se ofere informatii care sa atraga interesul si mai ales sa asigure pe potentialii
creditori ca societatea este serioasa si solvabila. Obligatiunile nu dau dreptul de participare la
AGA, si nici de a alege sau de a fi alesi in conducerea societatii emitente. Astfel, deosebirea
principala între posesorii de actiuni si cei de obligatiuni este aceea ca daca primii sunt în fapt
proprietarii firmei, ceilalti sunt doar creditorii ei.
Emitentii de obligatiuni sunt nu numai societatile comerciale dar si statul sau diverse
organisme administrativ teritoriale ale acestuia (în acest caz vorbim de obligatiuni de stat sau
bonuri si bilete de trezorie cum mai sunt cunoscute). Acestea sunt instrumente prin care statul
mobilizeaza fonduri disponibile atât din interiorul tarii cât si de pe pietele financiare
internationale.
 Obligatiunile au câteva elemente caracteristice care unele sunt precizate înca de la
emisiune:
-valoarea nominala, reprezinta suma pe care emitentul trebuie sa o
ramburseze posesorului obligatiunii;
-volumul total al emisiunii;
-dobânda (cuponul);
-scadenta;
-durata de viata a obligatiunii, adica perioada dintre emitere si scadenta;
-pretul de emisiune, adica valoarea la care se pune în circulatie efectiv
obligatiunea; acesta poate fi mai mare decât valoarea nominala (supra pari),
egal cu aceasta (ad pari) sau mai mic (sub pari) lucru stabilit în functie de
conditiile pietei si de urgenta obtinerii fondurilor;
-modalitatile de rambursare;
-randamentul obligatiunii, indicator calculat în functie de pretul de emisiune
si dobânda anuntata.
Obligatiunile vor fi rascumparate la scadenta de catre emitent care va plati si dobânda
aferenta, sau pot fi vandute, înainte de scadenta, pe piata bursiera. Având în vedere ca pot fi
tranzactionate pe pietele secundare de capital, obligatiunile - la fel ca si actiunile - au pe lânga
valoarea nominala si un curs la bursa, ce poate fi mai mare sau mai mic decât valoarea nominala
în functie de rezultatele si de perspectivele emitentului. Tranzactionarea obligatiunilor pe pietele
bursiere, schimbarea proprietarilor, variatia cursului, nu afecteaza cu nimic societatea emitenta
care va trebui sa rascumpere la scadenta obligatiunile de la cel care le prezinta si sa achite
acestuia si dobânda stabilita.
Exista o mare varietate de tipuri de obligatiuni în functie de necesitatile societatilor
emitente, dar mai ales din dorinta de a fi cât mai atractive pentru investitori. In acest sens au fost
create multime de tipuri de obligatiuni care tin cont de diverse caracteristici ale investitorilor:
profilul de risc al acestora, randamentul pe care îl asteapta, durata pe care sunt dispusi sa
investeasca, scopul urmarit de acestia etc. Din aceasta mutitudine de tipuri de obligatiuni le
prezentam succint pe cele mai întâlnite:
a) Obligatiuni clasice (obisnuite)care au o scadenta determinata, iar
dobânda (fixa) se plateste periodic.
b) Obligatiunile indexate sunt acelea la care emitentul se obliga de a le
actualiza dobânda (valoarea) în functie de un anumit indice (spre
exemplu functie de indicele inflatiei).
c) Obligatiuni cu durata de viata variabila si care permit emitentului
sau posesorului sa modifice scadenata acestora, adica durata
împrumutului. Aceasta poate sa însemne prelungirea duratei
împrumutului sau sau rambursarea înainte de scadenta. Oricare din
aceste operatiuni, în functie de cine este solicitata si de sensul ei
(prelungire sau scurtare) implica plata unor bonusuri sau penalizari la
suma de rambursat.
d) Obligatiuni participative, care asa cum le arata si numele dau
posibilitatea investitorului de a participa la rezultatele favorabile ale
societatii în care a investit. Astfel, pe lânga dobânda stabilita initial
posesorul de obligatiuni participative mai primeste sume suplimentare
alocate din profitul net sau din rezerve special constituite în acest sens.
e) Obligatiuni cu cupon unic sunt acelea la care dobânda nu se plateste
periodic ci se capitalizeaza si se plateste o singura data la scadenta.
f) Obligatiuni cu cupon zero sunt acelea pentru care nu se plateste
distinct dobânda (deci nu au cupon) câstigul investitorului rezultând
din aceea ca sunt emise la un pret subparitate iar la scadenta se
ramburseaza la valoarea nominala (cu alte cuvinte dobânda cuvenita
îmbraca forma unei prime de emisiune).
g) Obligatiuni convertibile sunt acelea care ofera posibilitatea
investitorului de a le preschimba în actiuni ale societatii emitente.
Raportul de conversie, perioada de conversie, precum si alte conditii
de conversie trebuie sa fie prevazute în prospectul de emisiune.
h) Obligatiuni rambursabile în actiuni sunt acelea care se amortizeaza
prin actiuni ale societttii emitente.
i) Obligatiuni rambursabile prin anuitati constante sunt acele
obligatiuni la care emitentul va plati investitorului anual o suma
constanta (anuitate) care include dobânda aferenta creditului cât si o
parte din valoarea împrumutului.
j) Obligatiuni rambursabile prin tragere la sorti sunt acela
rambursate cu anticipatie de emitent; stabilirea celor care vor face
obiectul rambursarii anticipate se realizeaza prin tragere la sorti.
k) Obligatiuni "murdare" (junk bonds)- sunt acelea care au atasat un
grad de risc foarte mare, deoarece banii mobilizati sunt folositi pentru
afaceri a caror reusita este incerta dar cu un profit potential imens.
 Desigur si nivelul dobânzilor este proportional cu riscul pe care îl
implica aceste afaceri.
l) Obligatiuni ale statului (bilete sau bonuri de tezaur) sunt emise de
catre stat si prin acestea se mobilizeaza fonduri la dispozitia statului.
Sunt considerate ca fiind cele mai sigure plasamente, deoarece au
garantia statului si astfel riscul atasat lor ar fi nul.
m) Obligatiuni straine sunt acele titluri emise de catre societati din alte
tari decât cea din care se realizeaza împrumutul.
n) Euroobligatiunile (eurobonds) sunt acele obligatiuni exprimate în
eurovalute, plasate si tranzactionate simultan pe pietele de capital a
mai multor tari, de catre un consortiu bancar international.
Din aceasta varietate de obligatiuni investitorul va alege acel tip care se potriveste cel mai
bine cu profilul si cu trebuintele sale. Lucrul cel mai important pe care trebuie sa îl analizeze este
gradul de risc al respectivelor titluri si intelegem prin aceasta pericolul ca emitentul sa înceteze
plata dobanzilor sau chiar sa nu ramburseze împrumutul. Un indicator principal al acestui risc
este rata dobânzii anuntata dar exista si agentii specializate în evaluarea acestui risc. Acestea sunt
agentiile de rating pentru obligatiuni (si nu numai) care efectueaza evaluari cu privire la riscul ca
societatea emitenta sa nu onoreze obligatiile asumate prin prospectul de emisune. Aceste evaluari
iau în considerare mai multi factori derivati din activitatea emitentului, si mai ales câtiva
indicatori legati de performantele acestuia: indicatori de profitabilitate, de lichiditate, de
îndatorare, de gestiune etc. Concret aceste agentii ofera informatii clare privind bonitatea unui
emitent prin acordarea unor calificative acestuia. Printre cele mai cunoscute agentii de rating
plan international se numara: Moody's, Standard&Poors, Fitch IBCA etc. Rating-urile de la cele
mai cunoscute doua agentii (Moody's si S&P) le prezentam in tabelul urmator [19] :
Moody's mai utilizeaza in plus si cifrele 1, 2 si 3 pentru obligatiunile cu rating intre Aa si
B pentru a defini cu cat mai multa exactitate si finete gradul de risc al respectivelor titluri
financiare. Cifra 1 indica cea mai buna pozitie in cadrul grupei respective de rating (spre ex.
Aa1, Baa1 etc) , iar cifra 3 cea mai slaba (spre ex.Aa3,Ba3 etc). Cei de la Standard & Poor's
folosesc si ei pentru aceleasi motive semnele algebrice "+" si "-" cu semnificatii evidende.
Titlurile sau produsele derivate sunt reprezentate de contractele futures si contractele
pe optiuni (options).
Toate aceste produse derivate au fost create pentru a diviza riscul si a spori sansele de
castig la operatiunile bursiere.
 Contractele la termen (futures) sunt angajamente ferme intre doua parti de a vinde sau
de a cumpara anumite valori la un pret prestabilit, la o data viitoare. Pentru a deschide o pozitie
pe piata acestor produse derivate este necesara constituirea unui depozit minim de garantie.
Contractul in care sunt consemnate obligatiile partilor, contractul futures, este negociabil
si tranzactionabil pe pietele bursiere unde se fac astfel de operatiuni, astfel incat fiecare din parti
poate alege intre a astepta pana la scadenta sau sa vanda contractul unui tert (respectiv sa
cumpere de pe piata un acelasi tip de contract).
Contractele pe optiuni (options) dau dreptul, dar nu si obligatia, cumparatorului de a
vinde sau cumpara anumite valori (pana) la o anumita data viitoare la un pret convenit initial,
drept obtinut in schimbul platii unei prime. Optiunile pot fi de vanzare (put options) cand cel
care le-a cumparat are dreptul de a vinde in sensul aratat mai sus, respectiv de cumparare (call
options).
Principalele piete pentru produsele derivate sunt: Chicago Board of Trade (CBOT),
European Options Exchange (EOE), London International Financiar Futures Exchange (LIFE).
Acestea se caracterizeaza prin existenta unei case de compensatii (clearing house) pentru
tranzactii.
Ratiunea principala a existentei acestor produse este aceea de acoperire a riscurilor
(hedging), insa nu este de neglijat nici atractia data de caracterul speculativ al acestor produse.
Produsele sintetice (hibrid) rezulta din diverse combinatii ale caracteristicilor a diferite
titluri financiare.
Pot fi diferite combinatii intre actiuni si obligatiuni (drepturi de subscriere), dar si
combinatii de optiuni put si call, sau de contacte futures cu contracte pe optiuni. Tot intre aceste
produse sintetice regasim contractele pe indici bursieri sau pe diferite valute.

4. Admiterea valorilor mobiliare la tranzactii

Introducerea la bursa a valorilor mobiliare ale unui emitent reprezinta un moment
deosebit pentru acesta si, o astfel de operatiune presupune parcurgerea mai multor pasi si
indeplinirea catorva conditii. Exista o serie de reguli si regulamente ale pietei bursiere carora
emitentul trebuie sa li se supuna. De obicei valorile mobiliare sunt emise pe piata primara si apoi
transferate la bursa (exceptie fac actiunile emise pentru majorarea capitalului social ale firmelor
deja listate). Desigur avand in vedere cele doua forme principale ale pietei bursiere: bursele de
valori si pietele OTC, transferuri de valori mobiliare pot avea loc si de pe piata OTC pe bursa
respectand, bineinteles, regulile si conditiile.
 Etapele care trebuie parcurse si conditiile ce trebuie indeplinite sunt mai stricte si mai
exigente pentru listarea la bursele de valori traditionale si mai lejere in cazul pietelor bursiere de
tip OTC si de aceea le vom analiza distinct.
In cazul burselor de valori listarea presupune respectarea conditiilor:
-Firmele care doresc sa fie listate la bursa trebuie in primul rand sa
intocmeasca un dosar de admitere si sa plateasca niste taxe pentru
examinarea documentelor, si daca este admisa, pentru listarea initiala si
ulterior o taxa de mentinere la cota;
-Titlurile care se doresc a fi listate trebuie sa fie liber transferabile;
-Societatea care solicita listarea trebuie sa puna la dispozitia pietei in vederea
tranzactionarii un anumit procent din totalul titlurilor chiar de la inceput;
-Firma respectiva sa existe de cel putin cativa ani (de regula 3-5 ani);
-Societatea sa fi inregistrat in ultimii ani profituri;
-Sa existe un numar minim specificat de titluri emise;
-Activele firmei sau, dupa caz, capitalul social sa fie peste o anumita suma
minima ceruta.
In functie de fiecare bursa pot exista si alte proceduri si conditii suplimentare, sau unele
din cele enumerate mai sus pot sa nu se regaseasca.
Chiar si dupa admiterea la cota, firma respectiva trebuie sa respecte anumite conditii
pentru a fi mentinuta. Cea mai importanta cerinta este aceea de a furniza bursei orice informatii
referitoare la societate care ar putea influenta serios cursul actiunilor si, de asemenea, de a
furniza, periodic, atat bursei cat si actionarilor, rapoarte privind situatia sa economico-financiara.
In ceea ce priveste admiterea valorilor mobiliare pe piata OTC aici conditiile sunt foarte
permisive in raport cu bursa oficiala. Exista eventual conditionari legate de o anumita cantitate
minima de titluri care trebuie puse la vanzare publica sau legate de vechimea firmei (sa
functioneze de minimum cativa ani).
Exista o serie de avantaje pentru care firmele decid sa listeze pe piata bursier:
-Mobilizarea de capital - asa cum am mai aratat, firma va avea acces la
resurse financiare la un cost mai redus;
-Notorietatea - publicitatea implicita pe care o asigura piata bursiera in
cercurile de afaceri si in randul publicului, in tara, si adesea si in strainatate;
-Consolidarea financiara - separarea grupului de investitori pe termen lung
de cei minoritari sau de investitorii de conjunctura;
-Cointeresarea angajatilor - asocierea salariatilor la dezvoltarea afacerii prin
distribuirea de actiuni acestora.
 Intre eventualele dezavantaje am putea mentiona riscul pierderii controlului societatii,
aceasta putand fi, in anumite situatii, obiectul unei oferte publice de cumparare din exterior.