Visul unei nopți de vară

-elemente ale metateatrului-

o Comedia lui Shakespeare, Visul unei nopți de vară este una dintre cele mai cunoscute
exemple ale metateatralității din istoria dramaturgiei. Pentru a ilustra iluzia ontologică
sau teatrală, dramaturgul englez a recurs în creația sa la folosirea motivului baroc a
„piesei în piesă”.
o Comedia este alcătuită din cinci acte, care la rândul lor cuprind una sau două scene.
Fiecare scenă se deschide cu anumite indicații scenice cu privire la locul și personajele
care participă la acțiune. De exemplu, „Atena. O încăpere în palatul lui Theseu. Intră
Theseu, Hipolita, Philostrat și suita” (Act I, scena I).
o Piesa nu debutează cu un prolog, iar din lista personajelor ne este indicat faptul că
acțiunea se va petrece la Atena și într-o pădure din apropierea orașului; De asemenea, ne
este menționat că pe lângă personajele incluse în listă la acțiune vor mai participa și alte
ființe magice (zâne și spiriduși din alaiul lui Oberon și al Titaniei).
o Primul menționat în lista personajelor este Theseu (ducele Atenei) (reprezintă putere și
ordine) - Tezeu este un personaj imaginar din mitologia greacă, războinic și erou atenian,
fiind cel mai bine cunoscut pentru că l-a ucis pe Minotaur, o bestie feroce pe jumătate om
și pe jumătate taur.
o Egeu (tatăl Hermiei) – în mitologia greacă el este tatăl lui Theseu; În piesă, acesta are
drept de viață și de moarte asupra Hermiei din cauza legilor lui Solon;
o Lysander (îndrăgostit de Hermia) – lider politic și militar de origine greacă care a
câștigat războiul peloponesiac; „eliberator”
o Demetrius (îndrăgostit de Hermia) – gr. Demetrios, devotat zeiței Demetra (zeița
agriculturii);
o Philostrat (maestru de ceremonii la curtea lui Theseu) – „iubitor de luptă”;
o Gutuie (Peter Quince, dulgher), Blându (Snug, tâmplar), Fundulea (Nick Bottom,
țesător), Flaut (Francis Flute, cârpaci de foale), Botișor (Tom Snout, căldarar), Subțirelu
(Robin Starveling, croitor);
o Hipolita (regina amazoanelor, logodnica lui Theseu) – „cal” sau „lasă-l liber, desfăcut”;
o Hermia (fiica lui Egeu, îndrăgostită de Lysander) – „mesager” sau după Hermes (zeul
comerțului, zborului și al hoților);
o Helena (îndrăgostită de Demetrius) – „strălucitoare”, „arzătoare”;
o Oberon (regele zânelor) – „nobil”, „asemănător cu un urs”;
o Titania (regina zânelor) – „gigantă”, ”cea mare”;
o Puck (zis și Robin-băiat-bun) – nume ironic, deoarece el este spiriduș viclean căruia îi
place să le joace feste muritorilor;
o Fir-de-păianjen, Măzăriche, Fluturaș, Bob-de-muștar (zâne);
o Se remarcă folosirea didascaliilor în piesă cum ar fi: „Iese Philostrat”, „Intră Egeu,
Hermia, Lysander și Demetrius”, „Ies Theseu, Hipolita, Egeu, Demetrius și suita”, „Intră
Helena” (Act I, scena 1);
o Finalul scenei 1 din actul I când Helena, rămasă singură se adresează audienței cu privire
la urmează să facă; (pag.17);
o Scena 2, act 1 se petrece la „Atena. Casa meșterului Gutuie. Intră Gutuie, Blându,
Fundulea, Flaut, Botișor și Subțirelu”; „Meșterii” (The Mechanicals)
o Cei șase pregătesc o piesă cu ocazia săvârșirii nunții lui Theseu cu Hipolita, piesă pe care
au numit-o „Prea trista comedie și tragica moarte a lui Pyram și-a Thisbeii” –
Metamorfozele lui Ovidiu; (acest truc este introdus de Shakespeare pentru a experimenta,
de a se juca cu convențiile dramatice); (este o gafă din partea lui Gutuie să numească
piesa comedie); (ei au discuții despre pregătirea piesei: împărțirea rolurilor, programarea
unei repetiții);
o Relația dintre actori și regizor (Fundulea se oferă să joace toate rolurile, iar Gutuie este
nevoit mai mereu să se impună) Nick Fundulea – o să îl joace pe Pyram; „Pentru asta o
să fie nevoie de câteva lacrimi. Dacă îmi dați mie rolul, publicul va trebui să își
păzească bine ochii. O să stârnesc adevărate furtuni...” (p.19).
o Rolul lui Thisbe va fi jucat de un bărbat (Francis Flaut), acesta va avea o mască și va
trebui să își subțieze vocea; Inițial acesta nu era prea încântat de acest rol: „Nu, zău, te
rog nu mă pune să joc un rol de femeie. Uite, îmi dau tuleiele.”
o Robin Subțirelu o va juca pe mama lui Thisbe, Tom Botișor pe tatăl lui Pyram, Gutuie pe
tatăl Thisbeii, iar Blându va fi leul;
o Aceștia își stabilesc anumite convenții, de exemplul ca leul să nu răcnească prea tare
pentru a nu speria audiența feminină; (pag.22) „Dacă o să răcnești prea tare, o să le
sperii pe ducesă și pe doamne, o să le faci să țipe de groază. Și pentru asta, ne putem
trezi spânzurați.” Fundulea se oferă să joace rolul leului și spune că ar putea apela la
anumite artificii pentru a părea că se aude o privighetoare; Pentru a diminua efectul, ei
stabilesc să întrerupă iluzia dramatică;
o Discută și despre barba pe care să o folosească, care anume ar fi mai potrivită pentru rolul
lui Nick;
o Actul II, scena 1 – locul acțiunii se schimbă, decorul; „O pădure în apropiere de Atena.
Puck și o zână intră din două părți diferite.”
o O altă „piesă în piesă” este pusă în scenă de Oberon și Puck în pădure, piesă ce aduce
împreună lumea realului, a morții cu cea a magicului, respectiv a zânelor;
o Referință la metateatru, Puck: „Ceilalți, înveseliți de-așa năpaste/ Icnesc în râs, ținându-
se de coaste,/ Și jură că nicicând n-au petrecut/ Un ceas atât de vesel și plăcut...” (p.26)
o „Oberon intră, dintr-o parte, urmat de alaiul său; din cealaltă parte, Titania și alaiul ei”
o Oberon rămas singur după plecarea lui Puck: „Dar cine vine-aici? Sunt nevăzut./ Deci
pot s-ascult în voie ce își vor spune.” (Intră Demetrius și Helena, urmărindu-l); p.31
o Mișcare scenică, decor: „Fug în desiș, de tine să m-ascund; Te las în seama fiarelor”
(Demetrius către Helena); „Nu mă opresc să te ascult . Dă-mi drumul!”
o Act II, scena 2 – „Un colț al pădurii. Intră Titania, urmată de alaiul ei”
o În această scenă, zânele performează un cântec (p.36), după care „Zânele ies. Titania
doarme. Intră Oberon, care atinge pleoapele Titaniei cu floarea”;
o Oberon „Iese. Intră Lysander și Hermia”; decor (pădure, frunzis-nmiresmat, acțiunea de
a-și face un așternut), „Amândoi adorm. Intră Puck”
o Helena: „Nu mă lăsa aici în bezna asta!” – întuneric pe scenă; (p.39)
o Actul III, scena 1 – „Alt colț al pădurii. Titania doarme. Intră Gutuie, Blându, Fundulea,
Flaut, Botișor și Subțirelu.”
o Gutuie: „Toți în păr! Aici e un loc grozav pentru repetiție. Pajiștea asta o să fie scena,
mărăcinișurile de colo vor fi culisele; o să jucăm piesa ca și cum am fi în fața ducelui” –
convenții scenice;
o Conveție pentru a nu speria doamnele, ele nu pot îndura cruzimea (Pyram trebuie să
scoată o sabie și să se înjunghie), Fundulea propune ca restul să îi scrie un prolog în care
să se aducă publicului la cunoștiință că el joacă un rol și că nu va muri de-a binelea, că el
nu este Pyram cel adevărat; p.43 (întrerup iluzia dramatică)
o De asemenea, ar fi indicat ca prologul să fie „scris o dată în șase și o dată în opt
versuri” (adică sonet); La rândul lui și leul are nevoie de un prolog în care să se
dezvăluie numele actorului, acesta să vorbească cu doamnele și să recunoască că nu este
un leu adevărat; p.44
o Convenție scenică: cum vor aduce ei luna într-o cameră? – vor lăsa o fereastră deschisă și
luna o să se vadă pe fereastră; cum vor aduce un zid în cameră? (deoarece protagoniștii
își vorbeau prin zid) – „Oricine poate să joace rolul zidului. N-are decât să se
mânjească cu puțin ipsos sau cu humă, sau cu tencuială și o să pară un zid... Și pe urmă
să-și răsfire degetele, uite-așa, și Pyram și Thisbeea or să poată să își vorbească în
șoaptă, ca prin crăpătura unui zid”.
o „Întră Puck - nevăzut” – monologhează fără ca ceilalți să îi observe prezența; „Cum,
joacă teatru? Ah, îi voi privi/ Iar, la nevoie, fi-voi și actor”
o Repetiția!!! Fundulea joacă prost, nu își cunoaște replicile; Jocul lor actoricesc este slab,
nu își cunosc replicile, greșesc denumiri importante;
o „Intră Puck și Fundulea care are pe umeri un cap de măgar” – la vederea lui Fundulea
restul fug; Fundulea se apucă de cântat, moment în care se trezește și Titania; Totul este
regizat și pus la cale de Oberon și Puck;
o Dialogul dintre Fudulea și cele patru zâne conține și el didascalii: „către o altă zână”
p.51 (acesta dorea să le afle numele)
o Audiența de la început trebuia să își imagineze zânele, ceața, pădurea întunecată, putea
magică a sucului acelei plante (pansea), să acceadă la convenții;
o Scena 2 – „Un alt colț al pădurii. Intră Oberon”, vine și Puck, iar apoi cei doi sunt
martori la discuția dintre Hermia și Demetrius. Cel din urmă se culcă, iar Oberon își dă
seama de greșeala pe care a săvârșit-o Puck;
o Helena vede neașteptata mărturise a celor doi bărbați ca pe un show pe care l-au pus la
cale pentru a-și bate joc de ea; „Urmează! Ha! Prefă-te că ești tristă,/ Și strâmbă-te la
mine când mă întorc
o !/ Clipiți din ochi și râdeți pe ascuns!/ Desigur, toată lumea se va-ntrece/ Să laude
frumosul vostru joc.” Există unele momente în care personajele se adresează publicului:
„Deci Hermia s-a înțeles cu ei!/ Au uneltit să-și bată joc tustrei/ De cea mai obidă din
femei”
o Hermina: „Vai! (Helenei) Ticăloasă! Vierme ascuns în floare”
o Nimeni nu pare să îi oberve pe Oberon și Puck, care asistă la dialogul dintre Helena,
Hermia, Lysander și Demetrius;
o Convenție scenică – Puck joacă rolul lui Demetrius și pe cel al lui Lysander pentru a evita
confruntarea celor doi; intervine aici magia;
o Lysander: „Eu mă-nfund în spini... Mă întind aici! (Se culcă);
o (Stoarce sucul buruienii pe pleoapele lui Lysander); (Iese Puck. Demetrius, Helena și
ceilalți dorm);