TEMA 3: SUBIECTELE DREPTULUI AFACERILOR: PERSOANA FIZICĂ CU

SCOP LUCRATIV ŞI PERSOANA JURIDICĂ CU SCOP LUCRATIV

1. Noţiuni generale cu privire la subiectele Dreptului Afacerilor
2. Persoana fizică - subiect al Dreptului Afacerilor
2.1. Întreprinzătorul individual
2.2. Patenta de întreprinzător
2.3. Gospodăria ţărănească
3. Persoana juridică - subiect al Dreptului Afacerilor

1. Noţiuni generale cu privire subiectele Dreptului Afacerilor

Subiecte ale raportului juridic, respectiv şi ale activităţii de întreprinzător nu pot fi
decât oamenii, fie individual, fie grupaţi în forme organizate. Subiecte ale dreptului afacerilor
sunt persoanele fizice şi juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător, adică au
dobândit, prin înregistrare sau prin alt mod stabilit de lege, calitatea de întreprinzători.
Deoarece dreptul afacerilor încorporează şi normele de drept public, au calitatea de subiecte
şi persoanele juridice de drept public care înregistrează, autorizează, licenţiază,
supraveghează, controlează persoanele care desfăşoară activitate de întreprinzător, deţinând
în aceste raporturi o poziţie dominantă.

2. Persoana fizică - subiect al Dreptului Afacerilor

Conform legislaţiei în vigoare (Codul Civil al RM), persoana fizică este omul privit
individual, ca titular de drepturi şi obligaţii.
Persoana fizică are dreptul să practice activitatea de întreprinzător, fără a constitui o
persoană juridică, din momentul înregistrării de stat în calitatea de întreprinzător individual
sau în alt mod prevăzut de lege. Indiferent de faptul că legislaţia în vigoare conţine dispoziţii
ce reglementează în mod diferit aceleaşi relaţii, putem menţiona că persoana fizică, ca
întreprinzător individual, poate desfăşura activitatea de întreprinzător doar dacă: a) a
înregistrat o întreprindere individuală; b) a înregistrat o gospodărie ţărănească; c) a dobândit
patenta de întreprinzător. O altă posibilitate a persoanei fizice de a desfăşura activitatea
individuală de întreprinzător, reieşind din legislaţia în vigoare, nu există.
2.1. Întreprinzătorul individual
Întreprinderea individuală este întreprinderea care aparţine cetăţeanului, cu drept de
proprietate privată, sau membrilor familiei acestuia, cu drept de proprietate comună.

1
 Întreprinzător individual - persoană fizică cu capacitate de exerciţiu deplină, care
practică activitate de întreprinzător în nume şi pe risc propriu, fără a constitui o persoană
juridică, şi este înregistrată în modul stabilit de lege.
Din dispoziţiile art. 13 alin.(2) şi ale art. 14 din Legea cu privire la antreprenoriat şi
întreprinderi nr. 845/1992 reiese că întreprinderea individuală este o activitate, metodic
organizată, a unui individ care presupune repetiţia profesională a actelor potrivit unei
organizări sistematice, bazate pe anumite mijloace materiale.
Altfel spus, întreprinderea individuală (Î.I.) este activitatea persoanei fizice,
întreprinzător individual care este persoana fizică, cu capacitate deplină de exerciţiu, cetăţean
al Republicii Moldova, cetăţean străin sau apatrid, domiciliat în Republica Moldova, care
practică activitate de întreprinzător în nume propriu şi din cont propriu, administrează
personal afacerile, emite independent decizii, asigură întreprinderea cu cele necesare şi poartă
răspundere pentru rezultatele ei.
Întreprinzătorul individual se prezintă în raporturile juridice civile ca persoană fizică,
însă asupra activităţii de întreprinzător se aplică regulile care reglementează activitatea
persoanelor juridice cu scop lucrativ, dacă din lege sau din esenţa raporturilor juridice nu
rezultă altfel. Întreprinzătorul individual este în drept să practice orice activitate neinterzisă
de lege.
Procedura de înregistrare a Î.I. este prevăzută de art.28-31 al Legii privind înregistrarea
de stat a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor individuali nr.220-XVI din 19.10.2007.
Înregistrarea de stat a întreprinzătorilor individuali, se efectuează în zi lucrătoare în
termen de 24 de ore, care se calculează din ziua lucrătoare imediat următoare celei în care au
fost prezentate documentele necesare înregistrării.
Pentru înregistrarea de stat a întreprinzătorului individual, la structura teritorială a
organului înregistrării de stat în a cărei rază de deservire se află domiciliul fondatorului
(ANSP- Agenția Servicii Publice), se depun următoarele documente:
 cererea de înregistrare, conform modelului aprobat de organul înregistrării de stat;
 buletinul de identitate al fondatorului;
 documentul ce confirmă achitarea taxei de înregistrare.
La înregistrarea de stat se verifică identitatea şi capacitatea de exerciţiu ale persoanei
fizice.

2
 Decizia de fondare a întreprinderii individuale trebuie să conţină: datele de
identificare a fondatorului: numele, prenumele, data şi locul naşterii, cetăţenia, domiciliul,
numărul actului de identitate; denumirea de firmă a întreprinderii.
Conform prevederilor art. 14 alin.(5) din Legea nr. 845/1992, în firma (denumirea)
întreprinderii individuale trebuie să se includă cuvintele: „întreprindere individuală” ori
prescurtat „Î. I.” şi numele fondatorului.
Înregistrarea de stat a întreprinzătorului individual nu se admite în cazul în care:
 persoana fizică este deja înregistrată în calitate de întreprinzător individual;
 persoana respectivă este lipsită, prin hotărârea instanţei de judecată, de dreptul de a
practica activitate de întreprinzător;
 în cazul în care pe numele persoanei au fost înregistrate anterior întreprinderi care nu
funcţionează şi care nu au fost lichidate în modul stabilit de lege sau care au datorii la bugetul
de stat.
În cadrul procedurii înregistrării de stat, organul înregistrării de stat va efectua procesul
de înregistrare (luare la evidenţă) fiscală, statistică, medicală şi socială a întreprinzătorului
individual prin transmitere autorităţilor vizate, în format electronic, a datelor privind
înregistrarea acestuia prevăzute la art. 33 alin. (2) Legea nr.220-XVI din 19.10.2007, cu
eliberarea pentru întreprinzătorul individual a înştiinţării respective.
Ca formă de organizare a activităţii de întreprinzător întreprinderea individuală
poate fi utilizată:
 de comercianţii locali care vând mărfuri şi produse cu amănuntul;
 de proprietarii de mici restaurante, cafenele, magazine de mezeluri, ţigări,
băuturi răcoritoare şi alcoolice;
 de prestatorii individuali de servicii: frizeri, reparatori de încălţăminte, de
aparatură tele-radio, de ceasuri şi automobile;
 de micii producători locali (meşteşugari) de obiecte din ceramică, de butoaie, de
mobilă din lozie etc.
Î.I. poate utiliza munca salariaţilor. Aceştia, producând şi comercializând mărfuri,
prestând servicii, devin reprezentaţii fondatorului, îi creează drepturi şi obligaţii, iar în cazul
în care încalcă drepturile consumatorului, răspunderea în faţa clientului o poartă fondatorul.
Întreprinderea este obligată să plătească toate impozitele şi taxele prevăzute de
legislaţie. Patrimoniul întreprinderii individuale este inseparabil de bunurile personale ale
întreprinzătorului, care este obligat să ţină evidenţa contabilă a veniturilor obţinute din

3
această activitate, precum şi evidenţa cheltuielilor suportate. Evidenţa va fi ţinută numai
pentru mărfurile şi producţia destinată activităţii economice, dar nu şi pentru cele destinate
uzului personal.
Fondatorul întreprinderii individuale răspunde nelimitat pentru obligaţiile întreprinderii
individuale cu tot patrimoniul său, cu excepţia bunurilor care nu pot fi urmărite.
Ea îşi încetează activitatea la data radierii sale din Registrul de stat, pentru care fapt
fondatorul depune o declaraţie, indicând data la care încetează să activeze ca întreprinzător.
Încetarea calităţii de întreprinzător individual.
Activitatea întreprinzătorului individual încetează:
a) la cererea întreprinzătorului individual în cazul lipsei datoriilor faţă de bugetul public
național conform datelor prezentate de către Serviciul Fiscal de Stat;
b) prin hotărârea instanţei de judecată;
c) în cazul decesului confirmat prin hotărâre judecătorească sau prin certificat de deces
eliberat de organul de stare civilă competent;
d) în alte temeiuri stabilite de legislaţie.
Activitatea întreprinzătorului individual se consideră încetată din momentul radierii
acestuia din Registrul de stat. Radierea din Registrul de stat a întreprinzătorului individual din
proprie iniţiativă se efectuează pe baza cererii de radiere, întocmite conform modelului
aprobat de organul înregistrării de stat.
Registratorul, în termen de 3 zile lucrătoare de la data depunerii documentelor
menţionate mai sus adoptă decizia de radiere. Procedura de radiere prevăzută la art. 26 Legea
nr.220-XVI din 19.10.2007 se aplică şi faţă de întreprinzătorii individuali care au depus
cerere de radiere conform modelului aprobat de organul înregistrării de stat şi corespund
criteriilor specificate în noţiunea de întreprinzător individual inactiv, cu excepţia faptului că
au prezentat dările de seamă fiscale prevăzute de legislaţie, din ale căror date rezultă că nu au
desfăşurat activitate de întreprinzător. Serviciul Fiscal de Stat va prezenta, trimestrial,
organului înregistrării de stat informaţia despre întreprinzătorii individuali inactivi pentru a
decide asupra radierii acestora din Registrul de stat.
2.2. Patenta de întreprinzător
Una din cele mai simple forme de practicare a activităţii de întreprinzător de către
persoana fizică din Republica Moldova este activitatea practicată în baza patentei de
întreprinzător.

4
 Patenta de întreprinzător este un certificat de stat nominativ, ce atestă dreptul de a
desfăşura genul de activitate de întreprinzător indicat în ea în decursul unei anumite
perioade de timp.
Titular al patentei de întreprinzător poate fi orice cetăţean al Republicii Moldova,
cetăţean străin sau apatrid, cetăţenia persoanei care solicită patenta neavând nici o importanţă.
O cerinţă semnificativă, în cazul patentei de întreprinzător, este principiul stabilirii de
domiciliu, adică locuirea permanentă pe teritoriul RM.
O altă cerinţă faţă de titularul de patentă este corespunderea abilităţii personale cu
cerinţele de calificare necesare pentru practicarea genurilor de activitate indicată în patentă.
Un aspect important pentru desfăşurarea activităţii de întreprinzător în temeiul patentei
este lipsa necesităţii de înregistrare a activităţii sau de primire a licenţei.
Mai mult decât atât, titularul de patentă nu cade sub incidenţa cerinţelor ce presupun
prezentarea dărilor de seamă financiare şi statistice, de ţinere a evidenţei contabile şi
financiare, de efectuare a operaţiunilor şi decontărilor de casă. În baza patentei de
întreprinzător se pot desfăşura numai activităţile care sunt indicate în anexa legii cu privire la
patenta de întreprinzător, nr. 93/1998.
Pentru a obţine patenta de întreprinzător, persoana fizică trebuie să se adreseze cu o
cerere la Inspectoratul Fiscal teritorial de la domiciliu sau din locul în care intenţionează să
desfăşoare activitatea (sau Primăriei, dacă în localitate nu există oficiu al inspectoratului
fiscal).
La cerere se anexează următoarele acte:
 actul ce confirmă calificarea solicitantului de patentă;
 autorizarea autorităţii publice locale;
 actele ce confirmă dreptul asupra mijlocului de transport care va fi utilizat în
activitatea de întreprinzător;
 contractul de locaţiune sau actul de proprietate;
 contractul de asigurare obligatorie şi bonul de plată a taxei pentru patentă.
Practicarea antreprenoriatului în baza patentei de întreprinzător este o formă
simplificată şi substituie pentru păturile sociale dezavantajate activitatea în formă de
întreprinderi.
De asemenea, titularul patentei nu suportă cheltuieli pentru procedura de întocmire şi
înregistrare a documentelor de constituire, plata diferitor taxe de înregistrare, procurarea
documentelor contabile etc., caracteristice întreprinderilor.

5
 Patenta oferă o serie de avantaje şi dezavantaje atât pentru stat, cât şi pentru
antreprenoriat.

Principalele avantaje pentru titularii de patentă sunt:

 simplitatea înregistrării ca antreprenor;
 includerea în taxa de patentă a unor impozite;
 simplitatea evidenţei;
 riscul minimal al investiţiei.
În calitate de dezavantaje, antreprenorii menţionează:
 numărul restrâns de genuri de activitate în bază de patentă,;
 restricţiile cu privire la angajarea personalului;
 profitul relativ scăzut.
Avantaje pentru stat:
 formarea unei clase de potenţiali antreprenori;
 reducerea şomajului şi a ponderii economiei tenebre.
Pentru stat, dezavantajele principale ţin de:
 posibilităţile utilizării patentei pentru evaziune fiscală;
 afectarea drepturilor consumatorilor;
 crearea competiţiei neloiale întreprinderilor înregistrate.
În Republica Moldova, la finele anului trecut, erau înregistrate aproximativ de 11,5 mii
de patente de întreprinzător, iar proprietarii acestora au achitat 8,7 milioane de lei.
Puțin mai mult de jumătate sunt cele în domeniul comerțului cu amănuntul, fiind
urmate la mare distanță de servicii de frizerie şi cosmetice, predarea şi meditarea diferitelor
discipline și deservirea muzicală a ceremoniilor. Cele mai puține – în domeniul servicii de
guvernante, tăbăcirea şi prelucrarea pieilor, executarea şi comercializarea obiectelor de lemn,
metal, ghips, argilă, ciment etc.
Titularul patentei de întreprinzător are următoarele obligaţii:
- să desfăşoare activitatea numai în locurile permise în aceste scopuri de autoritatea
administraţia publice locale;
- să respecte drepturile şi interesele consumatorului;
- să respecte cerinţele legale impuse celor care desfăşoară genul de activitate respectiv,
inclusiv normele sanitare, antiincendiare;
- să afişeze patenta sau copiile ei autentificate de notar vizibil în locurile unde îşi
desfăşoară activitatea de întreprinzător persoana fizică.
6
 La practicarea activităţii de întreprinzător în baza patentei de întreprinzător deţinătorul
patentei nu este în drept să angajeze lucrători pentru desfăşurarea activităţii, să încheie
tranzacţii cu întreprinderea individuală a cărei fondator este el sau careva dintre membrii
familiei sale.
Încetarea activităţii în baza patentei de întreprinzător se efectuează în baza
următoarelor condiţii:
 expirarea termenului pentru care a fost eliberată;
 renunţarea titularului de patentă;
 pierderea capacităţii de muncă;
 decesul titularului de patentă;
 aplicarea faţă de titularul patentei a unor sancţiuni administrative.
Răspunderea titularului de patentă pentru obligaţiile asumate. Titularul de patentă
răspunde pentru obligaţiile asumate în activitatea de întreprinzător cu tot patrimoniul său,
excepţie făcând bunurile care, potrivit legii, nu pot fi urmărite (lista bunurilor sunt indicate în
Codului de executare al Republicii Moldova nr.443 din 24.12.2004).
În calitatea de întreprinzător individual, titularul de patentă acţionează ca un
profesionist, având obligaţia de a respecta drepturile consumatorului, din care cauză Legea
nr. 105/2003 privind protecţia consumatorilor se răsfrânge şi asupra lui.
Astfel, titularul trebuie să dea consumatorului informaţii veridice despre marfa sau
serviciile sale, să remedieze ori să înlocuiască gratuit bunul sau serviciul vândut, de o calitate
necorespunzătoare, să asigure executarea tuturor cerinţelor legale ale consumatorului, adică
să îndeplinească integral obligaţiile stabilite la art.8 şi 9 din Legea nr. 105/2003.
Titularilor patentei li se interzice comercializarea:
a) mărfurilor supuse accizelor;
b) mobilei – începând cu 1 ianuarie 2007.
Se permite comerţul cu amănuntul în baza patentei de întreprinzător la tarabe,
tejghele, tonete şi din autovehicule pe pieţe şi/sau în locuri autorizate de autoritatea
administraţiei publice locale, cu condiţia că veniturile din vânzări ale titularilor de patente nu
vor depăşi 300 000 de lei într-o perioadă de 12 luni consecutive.
Mărfurile pasibile de comercializare în baza patentei de întreprinzător sînt
următoarele: mărfuri industriale ca exemplu îmbrăcăminte, încălţăminte, ţesături de toate
tipurile; articole de tricotaj, articole de galanterie, articole de parfumerie şi cosmetică
neaccizate, etc.

7
 Impozitarea titularului patentei. Impunerea fiscală a titularului patentei se efectuează
sub formă de taxă pentru patentă, care include impozitul pe venit, taxele pentru resursele
naturale, taxa pentru unităţile comerciale şi/sau unităţile de deservire socială, taxa pentru
amenajarea teritoriului .
Taxa pentru patenta de întreprinzător. Taxa lunară pentru patentă este prevăzută în
anexa Legii privind patenta de întriprinzător nr. 93/1998 şi se percepe în cuantumul stabilit
pentru localitatea unde se va desfăşura activitatea de întreprinzător. În cazul desfăşurării
activităţii de întreprinzător pe întreg teritoriul ţării, taxa lunară pentru patentă se achită în
cuantum stabilit, specificat în rubrica „Chişinău, Bălţi, Bender, Tiraspol” din anexa sus
menționată.
2.3. Gospodăria ţărănească
Gospodăria ţărănească este o întreprindere individuală, bazată pe proprietatea
privată asupra terenurilor agricole şi asupra altor bunuri, pe munca personală a membrilor
unei familii (membri ai gospodăriei ţărăneşti), având ca scop obţinerea de produse agricole,
prelucrarea lor primară, comercializarea cu preponderenţă a propriei producţii agricole.
Activitatea gospodăriei ţărăneşti este reglementată de Legea cu privire la gospodăriile
ţărăneşti, de Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, de Codul civil, Codul funciar,
Codul fiscal, Codul muncii şi de alte acte normative.
Dreptul la constituirea gospodăriei ţărăneşti îl au persoanele fizice care au atins vârstă
de 18 ani, dispun de capacitate de exerciţiu deplină şi posedă teren cu drept de proprietate
privată. Gospodăria ţărăneasca se poate constitui şi dintr-o singura persoană fizică. O
persoană fizică poate fi fondatorul (membrul) numai al unei gospodării ţărăneşti.
Constituirea gospodăriei țărănești. Pentru constituirea gospodăriei ţărăneşti persoana
fizică trebuie să depună o declaraţie de constituire semnată de fondator şi de potenţialii
membri ai acesteia în formă autentică.
În declaraţia de constituire a gospodăriei trebuie să se indice:
a) denumirea completă şi abreviată a gospodăriei;
b) sediul gospodăriei;
c) numele, prenumele, data naşterii, cetăţenia şi domiciliul fondatorului şi al
potenţialilor membri ai ei, gradul de rudenie al acestora cu fondatorul;
d) numerele de înregistrare, amplasarea şi suprafaţa, conform cadastrului bunurilor
imobile, a terenurilor în proprietate individuală sau proprietate comună, inclusiv a terenurilor
din extravilan considerate grădini, precum şi a terenurilor arendate;

8
 e) componenţa altor bunuri imobiliare care se transmit în proprietate comună membrilor
gospodăriei.
Denumirea gospodăriei ţărăneşti va conţine cuvintele: gospodărie ţărănească, numele
fondatorului şi sediul gospodăriei.
Sediul gospodăriei ţărăneşti este în unitatea administrativ-teritorială de nivelul întâi în
a cărei Primărie este înregistrată.
Înregistrarea GȚ. Gospodăria ţărăneasca va fi înregistrată de către fondatorul ei la
Primăria unităţii administrativ-teritoriale de nivelul întâi în a cărei hotare el deţine teren. În
cazul în care fondatorul deţine terenuri amplasate în hotarele a două sau mai multe unităţi
administrativ-teritoriale de nivelul întâi, cererea de înregistrare a gospodăriei ţărăneşti se
prezintă Primăriei alese de fondator.
Pentru înregistrarea gospodăriei ţărăneşti, fondatorul prezintă Primăriei:
a) declaraţia de constituire;
b) copiile de pe documentele ce confirmă dreptul de proprietate privată al fondatorului
şi al potenţialilor membri ai gospodăriei asupra terenurilor;
c) copiile de pe contractele de arendă a terenurilor, după caz, autentificate de secretarul
Primăriei;
d) bonul de plată, pe contul Primăriei, a taxei de înregistrare a gospodăriei.
În decursul unei săptămâni din ziua prezentării documentelor, Primăria înregistrează
gospodăria ţărănească, efectuând înscrieri de rigoare în Registrul gospodăriilor ţărăneşti (de
fermier), şi eliberează certificatul de înregistrare sau emite o decizie privind refuzul de a
înregistra gospodăria. Decizia motivată a Primăriei privind refuzul de a înregistra gospodăria
ţărănească se remite fondatorului în scris.
Administrarea gospodăriei ţărăneşti este efectuată de fondatorul ei, iar în cazul
eliberării fondatorului din funcţie, de unul dintre membri ei care a atins vârsta de 18 ani şi are
capacitate de exerciţiu deplină, ales de ceilalţi membri ai gospodăriei.
Pot fi membri ai gospodăriei ţărăneşti, în afară de conducător, următoarele persoane
apte de muncă: soţul (soţia), părinţii, copiii, inclusiv adoptivi, fraţii, surorile şi nepoţii lui care
au atins vârsta de 16 ani. Primirea în gospodăria ţărăneasca se face cu acordul membrilor ei,
iar ieşirea se face la cerere şi nu necesită acordul celorlaltor membri ai ei.
Conform art 17(1) al Legii nr 1353/2000 membrul gospodăriei ţărăneşti este în drept:
a) să aleagă şi să fie ales conducător al gospodăriei;
b) să ia cunoştinţă de datele referitoare la activitatea economică şi financiară a
gospodăriei;

9
 c) să ceară cota sa din produsele şi veniturile gospodăriei;
d) să iasă din gospodărie primind cota sa din bunurile comune în numerar sau în natură;
e) să efectueze alte acţiuni neinterzise de lege.
Membrul gospodăriei ţărăneşti este obligat să participe prin muncă personală la
activitatea gospodăriei şi să respecte alte prevederi ale legislaţiei. În cazul în care nu a
participat prin muncă personală la activitatea gospodăriei în decursul a 3 ani consecutivi,
membrul gospodăriei ţărăneşti urmează să fie exclus. Membrul gospodăriei ţărăneşti este în
drept să vândă, să dăruiască sau să înstrăineze în alt mod cota sa din bunurile comune
exclusiv membrilor gospodăriei sau altor persoane, care nu erau, dar au devenit membri ai
gospodăriei.
În același context, membrii gospodăriei ţărăneşti au dreptul prioritar faţă de alţi membri
ai familiei conducătorului ei de a procura cota ce se înstrăinează din bunurile comune.
Membrul gospodăriei ţărăneşti este obligat să informeze ceilalţi membri ai ei şi ceilalţi
membri ai familiei conducătorului de gospodărie privind comercializarea cotei sale din
bunurile comune, precum şi preţul ei de vânzare. În cazul în care membrii gospodăriei
ţărăneşti şi ceilalţi membri ai familiei conducătorului refuză să procure cota ce se înstrăinează
din bunurile comune sau în cazul în care aceştia nu-şi îndeplinesc, în decursul unei luni de la
data informării lor privind înstrăinarea cotei, intenţia de a o procura, membrul care
înstrăinează cota este în drept să ceară separarea ei în modul stabilit la art.20 din Legea nr
1353/2000.
3. Persoana juridică - subiect al Dreptului Afacerilor
Subiect de drept nu este numai omul izolat, considerat în sensul dreptului ca persoană
fizică. Viaţa în societate şi multiplele interese care nu pot fi satisfăcute prin activitatea
singulară a individului l-au determinat să intre în diferite colectivităţi. Aceste colectivităţi,
organizate ca entităţi distincte de membrii care le compun şi sprijinite economic pe o masă de
bunuri comune în vederea satisfacerii unor interese comune, au devenit subiecte de drept de
sine stătătoare.
Conform dispoziţiilor art. 151 al Codului Civil al RM, nr. 1107/2002, persoana
juridică este subiectul de drept constituit în condițiile legii, având o organizare de sine
stătătoare și un patrimoniu propriu și distinct, afectat realizării unui anumit scop conform cu
legea, ordinea publică și bunele moravuri.
Persoanele juridice sunt de drept public şi de drept privat, situate, în raporturile civile,
pe poziţii de egalitate.

10
 Persoane juridice de drept public sunt: statul, unităţile administrativ-teritoriale, alte
autorităţi publice. Deşi sunt în drept să participe la raporturi juridice civile, ele nu au calitatea
de întreprinzător şi nu desfăşoară afaceri în nume propriu.
Dacă sunt de un interes public major, activităţile se decretează ca monopol de stat şi se
permite a fi desfăşurate exclusiv de către întreprinderile de stat sau chiar de organele statului.
Întreprinderile de stat se constituie de către Guvern sau, prin delegare a
împuternicirilor, de către autorităţile publice centrale, aplicânduse prevederile Legii privind
întreprinderea de stat.
De asemenea, statul poate constitui sau participa la constituirea unor alte persoane
juridice, cum ar fi societăţile comerciale pe acţiuni şi societăţile cu răspundere limitată.
Având calitatea de fondator, asociat sau acţionar, statul se supune tuturor normelor juridice
pe care le-a stabilit pentru aceste tipuri de persoane juridice.
Unităţile administrativ-teritoriale sunt în drept să înfiinţeze şi să gestioneze
întreprinderi municipale care să desfăşoare activităţi de întreprinzător de interes public local.
De asemenea, ele au dreptul să participe la constituirea de societăţi comerciale pe acţiuni şi
cu răspundere limitată dacă în acest sens decide consiliul local. Unele operaţiuni economice
ale statului şi ale altor persoane juridice de drept public sunt de aceeaşi natură juridică ca şi
activitatea de întreprinzător, ca, de exemplu, arendarea bunurilor ce le aparţin, transmiterea
dreptului de prospecţiune şi explorare a resurselor naturale, în cazul concesiunilor acordate
investitorilor, acordarea de credite, prin Banca Naţională a Moldovei, băncilor comerciale.
Persoana juridică de drept privat. Potrivit art.175 din Codul Civil, persoanele juridice
de drept privat pot avea scop lucrativ (comercial) şi scop nelucrativ (necomercial).
Divizarea persoanelor juridice de drept privat în societăţi comerciale şi necomerciale
este cunoscută legislaţiilor dreptului continental de la apariţia primelor codificări. Această
clasificare are la origine scopul pe care şi-1 propun fondatorii la constituirea persoanei
juridice.
Dacă ei îşi propun să obţină beneficiu, o astfel de persoană are scop lucrativ, asupra ei
dobândind drepturi patrimoniale şi transmisibile.
Dacă îşi propun alte scopuri decât obţinerea de profit (de exemplu, ocrotirea naturii,
protecţia salariaţilor, susţinerea culturii, artelor, învăţământului, cercetarea diferitelor
fenomene etc.), fondatorii vor constitui o persoană juridică cu scop nelucrativ dobândind
asupra ei, de regulă, drepturi nepatrimoniale şi netransmisibile.
Persoane juridice cu scop lucrativ sunt:
 societăţile comerciale;

11
  întreprinderile de stat şi municipale;
 cooperativele de producţie şi cooperativele de întreprinzător.
Fondatorii societăţilor comerciale urmăresc scopul de a obţine beneficii din activitatea
societăţii şi a le împărţi între ei cu titlu de dividend. Acelaşi scop, în principiu, este urmărit şi
de fondatorii întreprinderilor de stat şi municipale, precum şi de membrii cooperativelor de
întreprinzător şi a cooperativelor de producţie.
Altfel spus, persoanele juridice cu scop lucrativ sunt constituite şi gestionate de
fondatori, asociaţi, membri, acţionari pentru obţinerea anumitor foloase materiale. Acestui
scop îi este dedicată întreaga viaţă socială a acestor persoane juridice, din care considerent,
legiuitorul a interzis donaţiile dintre ele.
Persoanele juridice cu scop lucrativ iau naştere (dobândesc calitatea de subiect) prin
înregistrare de stat şi înmatriculare în Registrul de stat al întreprinderilor, fapt demonstrat de
certificatul de înregistrare, eliberat de Agenția Servicii Publice.
La data constituirii, persoana juridică cu scop lucrativ dobândeşte dreptul de a
desfăşura orice activitate neinterzisă de lege, chiar dacă nu este prevăzută în actul de
constituire, inclusiv activitatea de întreprinzător.
În cazul în care pentru un anumit tip de activitate se cere autorizaţie specială, persoana
juridică va obţine această autorizaţie (licenţă). Ca mecanisme de concentrare a capitalului şi
de limitare a riscului ce rezultă din activitatea de întreprinzător, persoanele juridice cu scop
lucrativ sunt acele subiecte prin care se desfăşoară majoritatea activităţilor de întreprinzător.
Ele produc mărfuri, execută lucrări, prestează servicii, contribuie la bunăstarea
cetăţenilor şi la dezvoltarea economică a ţării. Persoanele juridice cu scop lucrativ au, prin
definiţie, calitatea de întreprinzător, sunt principalii operatori ai vieţii economice şi subiecte
cărora le este dedicată cea mai mare parte din materialul prezentului curs.
Natura juridică a relaţiilor dintre persoana juridică cu scop lucrativ şi persoanele care au
calitatea de fondator, asociat, membru sau acţionar constă în faptul că ultimele au faţă de
persoana juridică un drept de creanţă complex din care se evidenţiază dreptul de a participa la
activitate şi conducerea ei, dreptul la informaţii privind activitatea persoanei juridice, şi,
principalul, o cotă din profitul obţinut, precum şi din activele rămase în caz de lichidare.
Profitul realizat de persoana juridică şi activele în cazul lichidării ei se repartizează
între asociaţi proporţional cotei lor de participaţie la capitalul social dacă actul de constituire
nu stabileşte altfel. Dreptul de creanţă a asociatului faţă de societatea comercială este
patrimonial ei transmisibil.

12
 Persoana juridică cu scop nelucrativ (necomercial) se fondează pentru satisfacerea
intereselor spirituale, profesionale, culturale, ştiinţifice, sociale etc, ceea ce necesită mijloace
materiale, inclusiv băneşti, obţinute din cotizaţiile de membru, din donaţii, dar şi din activităţi
economice aducătoare de profit.
Prin urmare, în anumite condiţii, şi persoanele juridice cu scop nelucrativ au dreptul, cu
titlu de excepţie, să desfăşoare activitate de întreprinzător. În acest sens prevederile Codului
Civil dispune că o persoană juridică poate desfăşura numai activitatea prevăzută de lege şi de
actul de constituire. În dezvoltarea acestei dispoziţii, legiuitorul determină că organizaţiile
necomerciale sunt în drept să desfăşoare orice activitate neinterzisă de lege care ţine de
realizarea scopurilor prevăzute de statut sau care decurg din ele. Dacă o astfel de activitate
este supusă licenţierii, organizaţia necomecială o va putea desfăşura doar după ce va obţine
licenţă.
Venitul realizat de organizaţia necomercială din activitatea de întreprinzător nu poate fi
împărţit între membrii ei, ci este destinat realizării scopurilor propuse, membrii neavând
drepturi patrimoniale transmisibile faţă de ea.
Persoanele juridice care nu au scop lucrativ sunt organizaţii necomerciale, constituite în
formă de asociaţii, instituţii, fundaţii, sindicate, patronate, partide, asociaţii religioase uniuni
de persoane juridice etc.
Bibliografie:
1. Codul Civil al Republicii Moldova 11.06.2002 nr.1107/2002// Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr. 82-86/661 din 22.06.2002;
2. Legea Republicii Moldova cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, nr. 845-XII din
03.01.1992 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 2/33 din 28.02.1994;
3. Legea Republicii Moldova cu privire la înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a
întreprinzătorilor individuali nr. 220-XVI din 19.10.2007// Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr.184-187/711 din 30.11.2007;
4. Legea cu privire la patenta de întreprinzător, nr. 93-XIV din 15.07.1998 // Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr.72-73/485 din 06.08.1998;
5. Legea Republicii Moldova privind gospodăriile ţărăneşti (de fermier), nr. 1353-XIV
din 03.11.2000 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 14-15/52 din
08.02.2001;
6. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova privind înregistrarea gospodăriilor
ţărăneşti (de fermieri) nr. 977 din 14.09.2001 // Monitorul Oficial al Republicii
Moldova nr. 116 din 27.09.2001;

13
7. Baieş S., Roşca N., Dreptul afacerilor, Tipografia Centrală, Chişinău, 2004;
8. Clocotici D., Drept comercial al afacerilor, Editura Fundaţiei România de Mâine,
Bucureşti 1998;
9. Rusu V., Focşa Gh., Drept comercial, Editura Bons Offices, Chişinău, 2007;
10. Cărpenaru St. D., Drept comercial român, Editura ALL, Bucureşti 2002;
11. Turcu Ion, Teoria şi practica dreptului comercial roman, Editura Lumina Lex,
Bucureşti 1998.

14