Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Alimentari Cu Caldura Victor Athanasovici
Alimentari Cu Caldura Victor Athanasovici
- coordonator -
I.S. Dumitrescu, Roxana Pătraşcu, I. Bitir, E. Minciuc,
F. Alexe, V. Cenuşe, C. Răducanu, Carmen Coman, C. Constantin,
ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
- COGENERARE -
Editura
B u c u r e ş t i, 2010
II ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
PREFAŢĂ
De la apariţia lucrării „Termoenergetica Industrială”, scrisă sub coordonarea
regretatului prof. I. D. Stănescu, au trecut 30 de ani. În această perioadă,
cogenerarea – ca soluţie de producere a căldurii şi energiei electrice – a cunoscut
pe plan mondial o dezvoltare susţinută, atât din punct de vedere cantitativ (sub
forma capacităţilor instalate în centralele de cogenerare), cât mai ales sub aspect
calitativ (din punctul de vedere al tehnologiilor de cogenerare) corelat cu reducerea
anvergurii sistemelor de alimentare centralizată cu căldură.
Între timp, prin reducerea apelului la consumul de energie primară, cogenerarea
a căpătat o nouă valenţă deosebit de importantă, determinată de reducerea poluării
mediului, devenind astfel una din căile de bază pentru conservarea acestuia.
Totodată, s-au dezvoltat noi tehnologii de cogenerare, care permit utilizarea
resurselor regenerabile şi a deşeurilor energetice, constituind încă un aport
important la diminuarea poluării mediului.
Corelate toate acestea cu reducerea – în perspectiva apropiată – a resurselor
primare clasice (mai ales a celor sub formă de hidrocarburi) simultan cu creşterea
preţului lor, au făcut ca soluţia de cogenerare să se dezvolte intensiv chiar în ţări
unde acum 30 de ani, ea reprezenta o aplicaţie de mică anvergură, îmbrăcând mai
mult caracterul unei soluţii locale, mai puţin importantă la nivelul ansamblului
politicii energetice naţionale, sau chiar transnaţionale – prin efectul asupra
mediului şi a reducerii apelului la resursele energetice clasice.
Pe de altă parte, tocmai din motivele reducerii poluării mediului, simultan cu
îmbunătăţirea performanţelor energetice, soluţiile tehnologice moderne de
cogenerare s-au dezvoltat – în mod paradoxal – bazat tocmai pe utilizarea
hidrocarburilor, mai ales a gazului metan.
Plecându-se deci de la realităţile determinate de reducerea poluării mediului,
simultan cu reducerea apelului la resursele primare clasice utilizate drept
combustibil şi cu creşterea performanţelor energetice, cogenerarea a evoluat, mai
ales în ultimii 10-15 ani, către soluţii tehnice bazate pe tehnologii performante
energo-economice. Aceasta are loc în mod continuu, la concurenţă cu producerea
separată a celor două forme de energie, constituind unul din motoarele creşterii
eficienţei cogenerării.
Din aceeaşi cauză, combinat şi cu dorinţa de asigurare a unui microclimat
superior, în contextul „încălzirii globale”, în ultimii 5-10 ani s-a dezvoltat mult şi
soluţia de trigenerare, bazată în fond tot pe cogenerare.
În acest context extrem de complex, lucrarea de faţă încearcă să pună cap la cap
toate aspectele care influenţează decizia în domeniul alimentării cu căldură, în
primul rând, ţinându-se seama însă de asigurarea simultană cu energie electrică şi,
eventual, frig, în scopul reducerii facturii totale pentru energie, la nivelul
consumatorului, simultan cu reducerea poluării mediului.
IV ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
d-lui dr. ing. Ganea Ion, la a cărui propunere am elaborat această lucrare şi
care m-a înţeles privitor la volumul ei şi al termenului de predare.
În final, dedic această carte soţiei mele şi celor doi copii, împreună cu soţii lor,
care au fost tot timpul alături de mine pentru a putea finaliza această lucrare.
Coordonatorul lucrării:
prof. dr. ing. Victor Athanasovici
VI ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Cuvânt înainte
CUPRINS
a) b)
SISTEME DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ - SAC 3
c)
d)
Fig. 1.1. Structura de principiu a sistemelor de alimentare cu căldură – SAC: a – sisteme
individuale SIAC; b – sistem centralizat – SACC fără PT şi/sau MT; c – sistem
centralizat – SACC, cu PT; d – sistem centralizat – SACC, cu MT.
Legendă: SC – sursă de căldură (în număr de la 1…n); C,1…C,j…C,l…C,n –
consumatori; PT,1…PT,j…PT,n – puncte termice centralizate; MT,1…MT,i…MT,n –
module termice (de scară şi/sau de bloc); RT – reţea termică; RTP – reţea termică
primară; RTS – reţea termică secundară.
4 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
CUPRINS CAPITOLUL 1
CUPRINS CAPITOLUL 1
25
Temperatura de confort [°C]
20
15
10
5
0 100 150 200 250 300 350 400
Căldura degajată de om [W]
Om stând
Om lucrând uşor
Om mergând încet
Om mergând repede
Om lucrând greu
repede
Fig. 2.1. Variaţia temperaturii de confort cu intensitatea activităţii depuse.
Literatura de specialitate indică mai multe metode de estimare a realizării
confortului termic, bazate pe estimarea unei temperaturi senzoriale, sau pe indici de
confort termic.
Metodele bazate pe estimarea unei temperaturi senzoriale lucrează cu o mărime
având un sens fizic concret, uneori măsurabil direct, dar nu permit o gradare a
nerealizării perfecte a confortului termic şi nu iau în consideraţie toţi factorii care
contribuie la realizarea acestuia (în special efectul rezistenţei termice a
îmbrăcăminţii).
În cazul majorităţii încăperilor, umiditatea relativă variază în limite restrânse,
iar curenţii interiori de aer au viteze reduse (w < 0,2 m/s). În aceste condiţii,
temperatura senzorială se determină cu relaţia:
(t + t ) .
t sz ≅ i mr (2.4)
2
Relaţiile (2.3) şi (2.4) permit o estimare rapidă a îndeplinirii condiţiei de confort
termic, arătând că, în majoritatea cazurilor, confortul termic este o consecinţă
a efectului cumulat al temperaturii interioare – ti şi al temperaturii medii radiante –
tmr.
Metodele bazate pe indici de confort termic lucrează cu mărimi fără un sens
fizic concret, dar permit gradarea nerealizării perfecte a confortului termic.
Standardul românesc 7730/1997 (identic cu standardul internaţional
SARCINA TERMICĂ A SAC 11
1.3
Coeficientul de corectie kt
Zona climatică I
Zona climatică II
1.1
0.9
-10 -15 -20 -25
Temperatura exterioara de calcul [°C]
kw =
( )
E + wC
4/3
E + (w ) C 4/3
, (2.9)
0
unde E este caracteristica eoliană a clădirii (în mod curent E = 20 ÷ 40, pentru
construcţii cu vitrare normală E = 30, pentru construcţii cu vitrare redusă E > 35 şi
pentru construcţii cu vitrare ridicată E < 25); w C , w0C – viteza reală de calcul a
vântului, respectiv viteza de calcul a vântului pentru care a fost definită
caracteristica termică de încălzire de bază x0,i (de regulă w0C = 5 m/s).
Valoarea caracteristicii termice de încălzire de bază x0,i se determină cu relaţia
(2.10):
14 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
a
x0,i = 6
, (2.10)
V
în care a este un coeficient a cărui valoare depinde de materialul de construcţie
3
folosit la realizarea clădirii; iar V – volumul clădirii, exprimat în m .
În sistemul internaţional de unităţi de măsură, valorile coeficientului (a) sunt:
• pentru clădiri cu pereţi de cărămidă: a=1,85
• pentru clădiri cu pereţii din beton: a=2,3÷2,6.
Conform fig. 2.3 – 2.6 [2.6], valorile caracteristicii termice de încălzire sunt
influenţate de: volumul clădirii, natura materialelor şi grosimea pereţilor exteriori
precum şi de poziţia clădirii faţă de alte construcţii învecinate.
3
xi [W/m grd]
0,7
0,6
0,5
0,4
1
0,3 2
3
0,2 20 000 40 000 60 000 Ve[m3]
Fig. 2.3. Valorile caracteristicii termice de încălzire, pentru clădiri realizate înainte de
1950, cu pereţi exteriori de 1 ½ cărămidă: 1 – clădiri libere; 2 – clădiri cu 15 – 35% din
suprafaţa pereţilor exteriori lipită de clădiri vecine; 3 – idem, cu 35 – 55 %.
3
xi [W/m grd]
0,9 2
1
0,8
0,7
0,6 5
3 4
0,5
0,4
Fig. 2.4. Valorile caracteristicii termice de încălzire, pentru clădiri realizate în perioada
1960 - 1980: 1 – clădiri libere; 2 – clădiri cu 15 – 20% din suprafaţa pereţilor exteriori
lipită de clădiri vecine; 3 – idem, cu 20 – 30%; 4 – bloc P+8, cu magazine la parter şi
subsol parţial încălzit; 5 – idem, cu subsol neîncălzit.
SARCINA TERMICĂ A SAC 15
xi [%]
xi [%] 100
100 75
75 50
25
50 0,5 0,75 Sl/St
1/2 1 1 1/2 2 2 1/2 0 0,25
cărămizi
Fig. 2.5. Dependenţa caracteristicii termice pentru Fig. 2.6. Dependenţa caracteristicii
încălzire de grosimea pereţilor exteriori. termice pentru încălzire de
cota suprafeţelor exterioare
lipite de clădiri vecine.
O altă metodă de estimare a consumului de căldură pentru încălzire, la
nivelul unui apartament, a unei clădiri sau a unei zone, este metoda bazată pe
cunoaşterea suprafeţei echivalente termic a corpurilor de încălzire montate în
apartament, în clădire sau în clădirile din zona respectivă:
qiC = S Σech ⋅ q0C , (2.11)
în care S Σech este valoarea totală a suprafeţei echivalente termic a corpurilor de
încălzire montate; iar q0C – fluxul termic nominal transmis prin suprafaţa
echivalentă.
Conform SR 11 894/1983, fluxul termic nominal transmis prin suprafaţa
echivalentă – q0C – are valoarea de 525 W/m2, în condiţiile în care agentul termic
de încălzire are temperaturile de intrare şi ieşire de 95/75°C, iar temperatura
interioară este de 18°C (diferenţa medie logaritmică de temperatură (∆t) are în
aceste condiţii valoarea de 66,5 grd.).
Pentru alte condiţii de funcţionare, valoarea fluxului termic se corectează cu
relaţia:
k
∆t
q0C ≅ 525 ⋅ , (2.12)
66,5
unde: ∆t este diferenţa medie logaritmică de temperatură reală la care funcţionează
instalaţia de încălzire; iar k un coeficient a cărei valoare depinde de tipul instalaţiei
de încălzire. Pentru radiatoare din fontă, k = 1,33.
Pentru clădirile de locuit, consumul de căldură pentru încălzire poate fi
estimat şi pe baza cunoaşterii numărului de apartamente convenţionale aflate în
clădirea respectivă:
qiC = N ap.conv. ⋅ qiC0 , (2.13)
16 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
( ) 4/3
, (2.14)
35 E + w0C
unde t eC , tiC sunt temperaturile exterioare, respectiv interioare de calcul reale, iar
restul notaţilor au fost definite la relaţia (2.9).
Cele mai importante variaţii ale consumului de căldură pentru încălzire, care
trebuie cunoscute, sunt variaţia în funcţie de temperatura exterioară şi variaţia sa
diurnă (în decursul unei zile).
Analiza variaţiei consumului de căldură pentru încălzire în funcţie de
temperatura exterioară porneşte de la relaţia de bilanţ termic a încălzirii (rel. 2.2) şi
de la cunoaşterea relaţiilor de calcul ale celor mai importante componente ale
bilanţului. Neglijând valoarea pierderilor de căldură către sol, foarte mici pentru o
clădire în comparaţie cu celelalte componente ale bilanţului termic, rezultă variaţia
prezentată în fig. 2.7.
+q
1
Fig. 2.7. Variaţia consumului de
6 căldură pentru încălzire în funcţie
de temperatura exterioară.
5
2
0
t ex
4 3
-q te [°C]
+20 +15 +10 +5 0 -5 -10 -15
Temperatura exterioară
curbelor 2 şi 4 din figura respectivă. Din acest motiv, se poate lucra cu o variaţie
liniară a consumului de căldură pentru încălzire în funcţie de temperatura
exterioară – curba 6 din figură, variaţie descrisă practic de relaţia (2.7). Folosirea
curbei de variaţie liniară în locul celei reale conduce aparent la erori mari în timpul
perioadelor de tranziţie (primăvară, toamnă) când temperaturile exterioare au valori
relativ ridicate (peste 5 – 12°C). De remarcat că în aceste perioade diferenţele reale
între cele două variaţii pot fi mai mici decât cele din figură, din următoarele
motive:
• în perioadele de tranziţie vitezele vântului pot avea valori mai mari decât cele
considerate în calculul consumului de căldură;
• precipitaţiile lichide, care apar în aceste perioade, modifică umiditatea
elementelor de construcţie, scăzând rezistenţa termică a acestora, respectiv mărind
pierderile de căldură prin transmisie.
În concluzie, în practica exploatării şi reglării instalaţiilor de încălzire se acceptă
considerarea unei variaţii liniare a consumului de căldură pentru încălzire în funcţie
de temperatura exterioară, erorile introduse fiind acceptabile.
Conform fig. 2.7., consumul de căldură pentru încălzire se anulează atunci când
temperatura exterioară are valoarea tex . Această temperatură exterioară marchează
limitele perioadei de încălzire.
Pentru România, standardele stabilesc pentru tex valoarea de +10° ÷ +12°C:
încălzirea porneşte când temperatura exterioară medie zilnică scade trei zile
consecutiv sub această valoare şi se opreşte când ea creşte timp de trei zile
consecutiv peste această valoare. Motivele care stau la baza considerării valorii
medii zilnice şi a unui interval de timp de apariţie destul de mare se datorează în
esenţă efectelor inerţiei termice ale clădirilor, aspect prezentat în continuare.
O altă variaţie ce trebuie cunoscută este variaţia diurnă (în decursul celor 24 de
ore ale unei zile) a consumului de căldură pentru încălzire. Aceasta se datorează în
principal variaţiei temperaturii exterioare în perioada de timp considerată.
În cursul unei zile, practic indiferent de anotimp, temperatura exterioară variază
în jurul unei valori medii, curbele de variaţie având o alură sinusoidală destul de
regulată. Diferenţele între diferitele zile, respectiv anotimpuri, constau în mărimile
diferite ale valorilor medii în jurul cărora oscilează temperatura exterioară
(temperatura exterioară medie zilnică), ale amplitudinilor de oscilaţie a
temperaturii exterioare şi momentelor de timp diferite la care apar extremele
temperaturii exterioare (vezi fig. 2.8.).
24 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
te
[°C]
+32
3
+28
+24
+20
+16 Fig. 2.8. Variaţiile zilnice ale temperaturii
+12 exterioare pentru:
2
+8 1 – o zi de iarnă;
+4 2 – o zi din perioada de tranziţie;
0 3 – o zi de vară.
-4
1
-8
-12
-16
0 4 8 12 16 20 τ [h]
În afara temperaturii exterioare, variaţiile consumului de căldură pentru
încălzire sunt influenţate şi de efectul compensator al capacităţilor de acumulare a
căldurii în elementele de construcţie ale clădirii (inclusiv mobilierul existent),
respectiv de inerţia termică a clădirii (fig. 2.9.).
SARCINA TERMICĂ A SAC 25
te
[°C] 1
2 Ate
2
0 6 12 18 24 τ [h]
qi 3
[W] 5
4
ε
ε
0 6 12 18 24 τ [h]
ti
[°C]
7
2 Ati
0 6 12 18 24 τ [h]
Fig. 2.9. Variaţiile zilnice corelate ale temperaturii exterioare, ale consumului de căldură
pentru încălzire şi ale temperaturii interioare: 1 – variaţia zilnică a temperaturii
exterioare;2 – valoarea medie zilnică a temperaturii exterioare; 3 – variaţia zilnică a
consumului de căldură pentru încălzire fără considerarea efectului inerţiei termice a
clădirii; 4 – variaţia zilnică a consumului de căldură pentru încălzire cu considerarea
efectului inerţiei termice a clădirii; 5 – valoarea medie zilnică a consumului de căldură
pentru încălzire; 6 – valoarea medie zilnică a temperaturii interioare (egală cu temperatura
interioară de confort); 7 – variaţia zilnică a temperaturii interioare în cazul livrării căldurii
pentru încălzire la valoarea medie zilnică.
În ipoteza neglijării efectului inerţiei termice a clădirii, variaţia zilnică a
consumului de căldură pentru încălzire este practic inversă variaţiei zilnice a
temperaturii exterioare. În realitate, clădirile au o inerţie termică care nu poate fi
neglijată. Luarea în consideraţie a inerţiei termice modifică esenţial variaţiile
consumului de căldură pentru încălzire faţă de cazul în care inerţia termică s-ar
neglija:
• extremele curbei se modifică ca valoare, deoarece în anumite perioade de
timp, instalaţia de încălzire trebuie să dea o cantitate de căldură mai mare, ea
acoperind atât pierderile de căldură către exterior, cât şi căldura acumulată în
elementele de construcţie, iar în alte perioade de timp, instalaţia de încălzire trebuie
26 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
să dea o cantitate de căldură mai mică, pierderile de căldură către exterior fiind
acoperite parţial de căldura acumulată în elementele de construcţie;
• extremele curbei se ating mai târziu în timp;
• dacă instalaţia de încălzire livrează zilnic debitul de căldură pentru încălzire la
o valoare constantă, egală cu valoarea medie zilnică a consumului de căldură,
temperatura interioară nu mai poate fi păstrată constantă în decursul zilei, la
valoarea impusă de realizarea confortului termic. Această temperatură va oscila
zilnic în jurul unei valori medii egală cu temperatura interioară de confort, curba de
variaţie zilnică a temperaturii interioare fiind aplatizată faţă de curba de variaţie
zilnică a temperaturii exterioare. Extremele temperaturii interioare vor fi atinse
corelat cu momentele de timp în care se atingeau extremele consumului de căldură
pentru încălzire cu considerarea inerţiei termice.
Pentru caracterizarea capacităţii elementelor de construcţie de a amortiza
(aplatiza) oscilaţiile de temperatură se foloseşte coeficientul de amortizare ν :
At
ν= e , (2.15)
Ati
în care Ate şi Ati sunt amplitudinile de oscilaţie ale temperaturii exterioare,
respectiv interioare (vezi fig. 2.9.).
Clădirile de locuit din România sunt caracterizate de coeficienţi de amortizare
ν având valori de cca. 15 – 30. Având în vedere că amplitudinea oscilaţiilor
temperaturii exterioare este în cursul iernii de cca. 6 – 8 grd., oscilaţiile
temperaturii interioare vor fi de cca.:
6 ÷8
At i = = 0,2 ÷ 0,53 ⋅ grd . (2.16)
15 ÷ 30
respectând condiţia impusă de realizarea confortului termic care prevede că
valoarea acestei amplitudini nu trebuie sa depăşească cca.1 grd.
Un alt efect al inerţiei termice îl constituie defazajul ε introdus, care are, pentru
clădirile de locuit din România, o valoare de cca. 4 ÷ 12 ore (valoare medie
ponderată pentru clădire).
Având în vedere cele de mai sus, se poate trage o concluzie foarte importantă
pentru exploatarea şi reglarea instalaţiilor de încălzire: este posibilă livrarea
consumului de căldură pentru încălzire la o valoare medie zilnică, corespunzătoare
temperaturii exterioare medii zilnice, fără ca abaterile temperaturii interioare de la
condiţiile de confort termic să depăşească limitele admisibile.
0
0 24 0 24 τi
Fig. 2.10. Construcţia curbei clasate a consumului de căldură pe baze statistice.
• estimată pe baza curbei clasate a temperaturilor exterioare printr-o
construcţie grafică (vezi fig. 2.11.). Curbele clasate ale temperaturilor exterioare se
cunosc pentru localităţile mai importante, ele stând la baza determinării
temperaturii exterioare de calcul. Metoda poate fi aplicată atât pentru instalaţii
existente, cât şi pentru instalaţii aflate în studiu. Metoda este greoaie şi nu se
pretează calculelor efectuate cu ajutorul calculatoarelor;
qi [W]
q iC
qimin
qiC qimin
qi [W] τ [h/an]
t ex τi
2
1
teC
te [°C]
Fig. 2.11. Construcţia grafică a curbei clasate a consumului de căldură pentru încălzire:
1 – curba clasată a temperaturilor exterioare; 2 – variaţia consumului de căldură pentru
încălzire în funcţie de temperatura exterioară; 3 – curba clasată a consumului de căldură
pentru încălzire.
28 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
• estimată pe baza unor relaţii empirice. Relaţia care permite cea mai bună
estimare a alurii curbei clasate a consumului de căldură pentru încălzire este:
tex −temd
t − t e τ temd −teC
x C
qi = qiC ⋅ 1 − Ce ⋅
C , (2.17)
τ
ti − te i
unde: qi este consumul de căldură de calcul pentru încălzire; tiC – temperatura
C
Nz = ∫ (t ) ( )
− t e ⋅ dτ z = t iC − t emd ⋅ τ i , z
C
i , (2.19)
0
Grafic, numărul de grade – zile reprezintă suprafaţa haşurată din fig. 2.12.,
în care curba 1 reprezintă variaţia anuală a temperaturii exterioare medii zilnice pe
un interval lung de ani. Începerea, respectiv terminarea încălzirii sunt marcate de
atingerea unor temperaturi exterioare medii zilnice egale cu valoarea care
delimitează perioada de încălzire – tex .
Valorile numărului de grade – zile Nz şi ale duratei perioadei de încălzire τi,z
sunt date în standardul SR 4938/98 pentru cele mai importante localităţi din
România (vezi şi tabelul 2.4).
SARCINA TERMICĂ A SAC 29
Durata încălzirii
20 t iC
Temperatura exterioară [°C]
16
Sfârşitul încălzirii
Începutul încălzirii
-4
iul. aug. sep. oct. noi. dec. ian. feb. mar. apr. mai iun.
Lunile anului
kw =
( )
E + w md
4/3
E + (w )
, (2.21)
c 4/3
unde E este caracteristica eoliană a clădirii (în mod curent E = 20 ÷ 40, pentru
construcţii cu vitrare normală E = 30, pentru construcţii cu vitrare redusă E > 35 şi
pentru construcţii cu vitrare ridicată E < 25); w , wc – viteza medie a vântului în
md
md
Valorile vitezelor medii ale vântului w , în m/s, valabile în România
Tabelul 2.7
Zona eoliană
I II III IV
Viteza medie a vântului 4,0 2,8 2,0 1,6
Coeficientul de corecţie, k ti , ţine cont de abaterile temperaturii interioare de la
valoarea de calcul; are valorile k ti = 1 pentru cămine, grădiniţe, spitale, sanatorii,
iar pentru restul clădirilor k ti = 0,95.
Coeficientul de corecţie care ţine cont de aportul de căldură datorat degajărilor
interioare kd are valori între 0,8 ÷ 1, în funcţie de destinaţia clădirii şi de gradul de
ocupare în timp al acesteia.
Coeficientul de corecţie care ţine cont de regimul de livrare a căldurii kr are
valorile din tabelul 2.8.
Valorile coeficientului de corecţie kr
Tabelul 2.8
Regim de livrare a căldurii
cu întreruperi de cu întreruperi de
continuu
10 ore/zi 14 ore/zi
Coeficientul de corecţie kr 1,0 0,94 0,9
în care VaM,i este debitul de aer, calculat cu relaţia (2.25), necesar pentru evacuarea
debitului corespunzător fiecăreia dintre cele „n” substanţe ce trebuie evacuate.
Pentru estimarea debitului nominal de aer necesar, în fazele preliminare de
proiectare sau pentru stabilirea oportunităţii unor măsuri de reducere a debitului de
aer, se poate utiliza indicele număr de schimburi de aer ns, definit prin relaţia
(2.24). Valorile numărului de schimburi de aer ns sunt date de normative sau de
literatura de specialitate, în funcţie de destinaţia incintei (de natura proceselor care
au loc în incinta respectivă).
Din punctul de vedere al naturii degajărilor, incintele se pot clasifica în:
• incinte fără degajări nocive, unde se poate admite ca, în anumite perioade
de timp, valoarea concentraţiei degajării respective în aerul interior să depăşească
valoarea recomandată. Pentru o astfel de incintă se definesc două valori ale
numărului de schimburi de aer ns : valoarea nominală a numărului de schimburi
de aer nsC şi valoarea minimă admisă a acestuia nsmin . Între cele două valori
există relaţia de legătură:
nsmin cadm − ca
= , (2.28)
nsc cmax − ca
unde, în afara notaţiilor definite anterior, s-a notat cu cmax concentraţia maxim
admisibilă a substanţei respective în aerul interior. Întrucât cadm < cmax este evident
că:
nsmin < nsC , (2.29)
• incinte cu degajări nocive, la care nu se admite ca valoarea concentraţiei
degajării respective în aerul interior să depăşească valoarea recomandată. Pentru o
astfel de incintă se defineşte o singură valoare a numărului de schimburi de aer ns :
valoarea nominală a acestuia nsC .
Temperatura interioară (convenţională) de calcul tiC a instalaţiilor de
ventilare se alege din condiţii de realizare a confortului termic, fiind aceeaşi cu
aceea definită pentru instalaţiile de încălzire (vezi § 2.2.4.).
Temperatura exterioară de calcul a instalaţiilor de ventilare este temperatura
exterioară minimă la care instalaţiile de ventilare mai pot asigura condiţiile
interioare de confort termic, respectiv este temperatura exterioară pentru care se
proiectează (dimensionează) instalaţiile de ventilare. Din punctul de vedere al
acestei temperaturi, instalaţiile de ventilare se dimensionează diferenţiat în funcţie
de natura degajărilor din incinta respectivă:
• în cazul incintelor fără degajări nocive, datorită posibilităţii reducerii
numărului de schimburi de aer, instalaţiile de ventilare se dimensionează pentru o
temperatură exterioară de calcul tev diferită de temperatura exterioară de calcul a
instalaţiilor de încălzire tec . Valoarea sa rezultă din egalitatea:
( ) (
q vC = n sC ⋅ Vi ⋅ ρ a ⋅ c pa ⋅ t iC − t ev = n smin ⋅ Vi ⋅ ρ a ⋅ c pa ⋅ t iC − t eC ) , (2.30)
SARCINA TERMICĂ A SAC 33
cu
tev = tiC −
nsC
(
nsmin C C
⋅ ti − t e ) , (2.31)
nsmin
Cum raportul C
este subunitar (vezi rel. 2.29), rezultă că tev > t eC .
ns
În consecinţă, în această situaţie, instalaţiile de ventilare se dimensionează pentru o
diferenţă de temperatură mai mică, realizându-se economii de investiţii şi reduceri
ale cantităţii de căldură consumate anual pentru ventilarea incintei respective.
• în cazul incintelor cu degajări nocive, datorită imposibilităţii reducerii
numărului de schimburi de aer, instalaţiile de ventilare se dimensionează pentru
aceeaşi temperatură exterioară de calcul ca şi instalaţiile de încălzire t eC .
Cuprins capitolul 2 – I –
qv
q vc
1
2
q vc*
0 te [°C]
t e = tic 0 tev tec
ns
n sc
1 n sc*
2 n smin
0 te [°C]
t e = tic 0 tev tec
Fig. 2.13. Variaţia consumului de căldură pentru ventilare şi a numărului de schimburi de
aer în funcţie de temperatura exterioară pentru: 1 – incinte cu degajări nocive;
2 – incinte fără degajări nocive.
Notaţii: qvc , q vc* – valorile de calcul ale lui qv , pentru incintele cu, respectiv fără
te
[°C]
1
2
0 6 12 18 24 τ [h]
qv
[W] 3
5 6
7
8
0 6 12 18 24 τ [h]
Fig. 2.14. Variaţiile consumului de căldură pentru ventilare qv: 1 – variaţia diurnă a
temperaturii exterioare; 2 – temperatura exterioară medie zilnică temd ; 3 – variaţia lui qv
pentru o incintă cu degajări nocive într-o zi în care te < t eC ; 4 – variaţia lui qv pentru o
incintă cu degajări nocive într-o zi în care temd = t eC ; 5 – variaţia lui qv pentru o incintă cu
degajări nocive într-o zi în care te > t eC ; 6 – variaţia lui qv pentru o incintă fără degajări
nocive într-o zi în care te < tev ; 7 – variaţia lui qv pentru o incintă fără degajări nocive într-o
zi în care temd = t ev ; 8 – variaţia lui qv pentru o incintă fără degajări nocive într-o zi în care
te > tev .
α
cămine de elevi, studenţi etc.
6,0 locuinţe
hoteluri, pensiuni
5,0 spitale
4,0
3,0
2,0
1,0
Policlinici, dispensare 3
Creşe, grădiniţe 50
O altă metodă de estimare a debitului nominal (maxim) de apă caldă de consum
c
Gacc este aceea bazată pe echivalenţii de consum, prezentată amănunţit în
SR 1478/90 (v. tabelele 2.10÷2.12).
SARCINA TERMICĂ A SAC 39
C
Debitul nominal (maxim) de apă caldă de consum Gacc – l/s [2.9]
Tabelul 2.10
Domeniu
Coeficientul
Destinaţia clădirii Relaţia de calcul a debitului de
„c”
aplicare
Locuinţe C
Gacc (
= b ⋅ a ⋅ c ⋅ E + 0,004 ⋅ E ) 1 E ≥ 1,0
Hoteluri, pensiuni
− cu grupuri sanitare 2,5 E ≥ 6,0
− cu căzi de baie în camere 1,6 E ≥ 2,0
Cămine de elevi, studenţi 3,0 E ≥ 9,0
C
Gacc = a ⋅b⋅c⋅ E
Spitale, sanatorii 2,0 E ≥ 4,0
în care Nap,e este numărul de apartamente echivalente din locuinţa sau zona
respectivă; E0 – suma echivalenţilor punctelor de consum de apă caldă dintr-un
apartament echivalent ( E0 ≅ 2,35 ). În cazul unui număr relativ mare de
apartamente (peste 500) se poate considera cu suficientă precizie N ap,e ≅ N ap ,
unde Nap este numărul total real de apartamente (indiferent de numărul de camere).
40 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
În cazul în care apa rece provine din captări de adâncime (puţuri), temperatura
acesteia este practic constantă în cursul anului (la cca. +10°C) şi consumul de
căldură pentru alimentarea cu apă caldă de consum qacc este practic invariabil cu
temperatura exterioară.
Variaţiile diurne ale consumului de căldură pentru alimentarea cu apă caldă de
consum qacc se datorează variaţiilor diurne ale debitului de apă caldă consumat.
Ele depind în mod esenţial de tipul consumatorului de apă caldă de consum după
cum rezultă din fig. 2.17.
0 6 12 16 24 0 6 12 16 24 0 6 12 16 24
a. b. c.
qacc qacc qacc
0 6 12 16 24 0 6 12 16 24 0 6 12 16 24
d. e. f.
Fig. 2.17. Variaţiile diurne ale consumului de căldură pentru prepararea apei calde de
consum, pentru diverse tipuri de consumatori: a – clădiri de locuit; b – cămine;
c – hoteluri; d – spitale; e – restaurante; f – intreprinderi industriale funcţionând
în trei schimburi.
Pentru un consumator izolat, variaţiile consumului pot fi foarte mari
(v. fig. 2.17.), în timp ce pentru mai mulţi consumatori variaţiile se atenuează
datorită nesimultaneităţii consumurilor şi a capacităţii de acumulare a căldurii în
sistemul de transport şi distribuţie (capacitate naturală şi/sau special instalată) –
vezi fig. 2.18.
42 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
0 4 8 12 16 20 0 4 8 12 16 20 0 4 8 12 16 20
Fig. 2.18. Variaţia consumului de căldură pentru alimentarea cu apă caldă de consum în
zilele săptămânii, pentru un punct termic urban.
100
80
md Fig. 2.19. Curba clasată anuală a
q acc
60
consumurilor medii zilnice de
[%] 40
căldură pentru alimentarea cu apă
20
caldă de consum.
0 2000 4000 6000 8000 h/an
md
qacc 1
=µ= , (2.38)
C
qacc δ
unde µ este gradul de aplatizare a curbei zilnice de variaţie a consumului de apă
caldă de consum, iar δ este gradul de neuniformitate a acestuia (v. fig. 2.15.).
Pentru cele mai multe sisteme centralizate de alimentare cu căldură,
consumatorii majoritari sunt locuinţele, ca urmare, cu suficientă precizie se poate
scrie:
md
qacc
µ acc = C
≅ 0,45 ÷ 0,5 , (2.39)
qacc
Relaţia (2.39) este valabilă pentru un număr de locuitori alimentaţi cu căldură
de N ≥ 1000 loc. (v. fig. 2.15.), respectiv pentru un număr de apartamente,
Nap ≥ 400.
Consumul anual de căldură pentru alimentarea cu apă caldă poate fi estimat cu
relaţia:
acc ⋅τ i + q acc ⋅(τ acc − τ i )
= q mdi
a mdv
Qacc , (2.40)
în care q mdi mdv
acc , q acc sunt consumurile de căldură medii zilnice pentru prepararea apei
calde de consum în perioada de iarnă, respectiv de vară; τi şi τacc duratele
perioadelor de iarnă, respectiv de alimentare cu apă caldă. Între consumurile de
căldură medii zilnice pentru prepararea apei calde de consum în perioada de iarnă,
respectiv de vară există relaţia:
mdi
q acc C
t acc − t ar
i
= , (2.41)
mdv
qacc C
t acc − t arv
mărimile care intervin fiind definite anterior. Înlocuind în relaţia (2.40) şi ţinând
cont de relaţia (2.39), se obţine:
t C − t arv mdi
a
Qacc = τ i + acc ⋅ (τ acc − τ i ) ⋅ qacc ≅
t acc − t ar
C i
, (2.42)
t C − t arv C
≅ (0,45 ÷ 0,5) ⋅ τ i + acc ⋅ (τ acc − τ i ) ⋅ qacc
t acc − t ar
C i
w te qr
[%] 150
[m/s] [°C] qr
5 15 qr 500
te
4 13 100 qs (te,w)
3 11 300 qs
w [W/m2] qs (te,w,qr)
2 9 50
qs (te)
1 7 100
0 5 0 0
0 4 8 12 16 20 24 0 4 8 12 16 20 24
Fig. 2.20. Variaţiile într-o zi din perioada de Fig. 2.21. Variaţiile într-o zi din perioada
tranziţie a factorilor de climat exterior: te, w de tranziţie a consumului de căldură al
şi qr. serelor.
Elementele climatologice exterioare accidentale (precipitaţii sub diverse forme)
pot conduce la fenomene complexe de schimb de căldură, care conduc la
modificarea sensibilă a consumului momentan de căldură al serelor. Pentru a
asigura microclimatul interior impus de dezvoltarea corespunzătoare a culturilor
din seră, este necesar să se cunoască influenţa fiecărui element climatologic
exterioar accidental şi probabilitatea simultaneităţii lui cu ceilalţi factori de climat
exterior, pentru reglarea corespunzătoare a instalaţiilor de încălzire a serelor.
Datorită perioadelor de întrerupere a alimentării cu căldură a serelor în
anotimpurile de tranziţie (la apariţia radiaţiei solare puternice – vezi fig. 2.21.),
curbele clasate ale consumului de căldură qs se pot construi prin prelucrarea
statistică a datelor înregistrate în funcţionarea serelor existente. Este posibilă şi o
estimare folosind o relaţie analitică aproximativă similară rel. (2.44).
48 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Curba clasată a consumului de cădură pentru sere este prezentată în fig. 2.22.
Este de observat că durata de funcţionare este mai mare decât în cazul încălzirii,
aceasta datorându-se rezistenţei şi inerţiei termice mult mai reduse a serelor decât a
clădirilor obişnuite.
qs
[%]
80
qs (te, w)
60
Fig. 2.22. Curba clasată anuală a
40 qs (te) consumului de cădură pentru sere.
20 qs (te, w, qr)
0
0 2000 4000 6000 h/an
unde Qrti şi Qrtv reprezintă pierderile de căldură ale reţelei termice de transport şi
distribuţie, în perioada de iarnă, respectiv de vară.
Legăturile dintre sarcina termică a sistemelor de alimentare cu căldură şi
cantităţile de căldură livrate de sursele de căldură sunt determinate şi de natura
agentului termic folosit pentru transportul şi distribuţia căldurii: apă (caldă sau
fierbinte) sau abur.
În cazul agentului termic apă, consumurile de căldură acoperite sunt de
regulă: încălzirea, ventilarea, alimentarea cu apă caldă de consum, serele şi
eventualele instalaţii de climatizare bazate pe instalaţiile frigorifice cu absorbţie.
50 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
q = ∑ (q ⋅ β )
n
M M M
t t, j [kW ]
t, j t , (2.66)
j =1
sau
∑ (q )
n
qtM = β tM ⋅ M
t, j [kWt ] , (2.67)
j =1
∑ (q )
n
qtM ≤ M
t, j [kWt ] , (2.68)
j =1
( )
simultaneitate al consumurilor maxime componente qtM, j , cu consumul total
( )
maxim qtM .
În cazul în care consumurile tehnologice ale celor „j” consumatori sunt
∑ (q ) . Coeficienţii de simultaneitate,
n
simultane: βtM, j = 1 = βtM şi ca urmare qtM = M
t, j
j =1
qtM, 2
qtM, 2
∑ (q );
3
qt = t, j qtM,1 , qtM, 2 , qtM,3 – consumurile maxime ale celor 3 consumatori:
1
qtM – consumul total maxim; q1M,t , q2M,t , q3M,t – participaţia simultană a celor 3 consumuri, la
consumul total maxim qtM .
Ţinându-se seama de curbele şi notaţiile din fig. 2.23., relaţia (2.70) se mai
poate scrie:
3 3
qtM = ∑
j =1
qtM, j ⋅ β tM, j =q1M,t + q 2M,t + q3M,t = ∑q
j =1
M
j ,t , [kWt ] , (2.71)
Atunci, din partea a doua a relaţiei (2.70) rezultă βtM , dat de:
3
βtM = qtM ∑q
j =1
M
t, j (2.72)
În general, este mai uşoară determinarea lui βtM care presupune numai
( ) ( )
cunoaşterea valorilor înregistrate ale qtM şi respectiv q Mj ,t .
Determinarea valorilor βt,Mj presupune, în mod suplimentar, cunoaşterea
structurii simultaneităţii lui (q ) ,
t
M
adică valorile (q ) ,
M
j ,t ceea ce presupune
determinarea prealabilă a simultaneităţii curbelor de variaţie a consumurilor
( )
componente, sau cel puţin structura valorică a lui qtM .
b) pentru dimensionarea (proiectarea) unui SAC nou, este mult mai uşoară
cunoaşterea valorii lui βtM :
− fie pe baza datelor de proiect, care în mod normal trebuie să pună la
dispoziţie valorile respective;
− fie pe baza datelor cunoscute pentru consumatori – cazuri – similare, în
funcţiune; similitudinea referindu-se la simultaneitatea consumurilor.
Valorile orientative ale lui βtM sunt: pentru consumatori cu regim zilnic
continuu de funcţionare, βtM ≈ 0,75 ÷ 0,80 , iar pentru cei cu consum intermitent
zilnic, βtM ≈ 0,6 ÷ 0,7 .
− perioada de vară: τ v = τ v2 ;
cu condiţia ca: τ i + τ v ≥ τ 3 .
Dacă τ i + τ v < τ 3 , atunci se consideră ca referinţe: τ i = τ1i şi τ v = τ3 − τ i .
2. stabilirea simultaneităţii anuale şi/sau sezoniere a consumurilor
componente. Dacă toţi consumatorii sunt simultani ca durate de consum pe
perioada anului, atunci valoarea medie a consumului total se va determina avându-
se în vedere întregul an, cu durata de referinţă cea mai mare dintre cele ale
consumurilor componente – vezi exemplul 1 de mai sus. În cazul în care unii din
consumatori au un caracter sezonier, calculul valorii medii a consumului total se va
face separat pentru cele 2 perioade sezoniere ale consumurilor componente – vezi
exemplul 2 de mai sus.
• Valoarea medie a consumului, la nivelul unui SAC, este dată de:
n
md
q SAC = ∑q md
j , [kWt ] , (2.74)
j =1
în care q md
j
md
şi q SAC sunt calculate pentru aceeaşi durată de referinţă – „ τ ”, stabilită
în condiţiile de mai sus.
în care: q mj reprezintă valorile minime nesimultane ale celor „j” c.c. (în kWt);
q mj ,SAC – „participaţia simultană“ a celor „j” consumuri la consumul total minim
(q );m
SAC β mj , β m – coeficienţii de simultaneitate ai fiecărui consum minim la con-
sumul total minim, respectiv coeficientul global minim de simultaneitate, daţi de:
qm
β mj = n SAC ,
(2.79)
m
∑
q j ,SAC
j =1
şi
m
q SAC
βm = , (2.80)
q mj ,SAC
în care β mj ≥ 1 şi β m ≥ 1 .
Determinarea practică a valorilor concrete ale lui β mj şi / sau β m se face după
aceeaşi metodologie de principiu ca şi în cazul valorilor lui β Mj şi / sau β M .
consumului „j” în h/durata „j” ; τutM, j – durata de utilizare a valorii maxime a c.c.
„j” în h/durata „j”.
Valoarea q Mj este una din mărimile de bază cunoscute, indiferent de situaţia de
calcul avută în vedere: proiectarea (dimensionarea) SAC, sau existenţa sa. Valoarea
medie a consumului, pe intervalul de timp de referinţă τ j , q md
j , este cunoscută de
şi
q md
j τuM, j
τ τj 1
µ jj = = τ
= . (2.85)
q md
j δ jj τj
Valorile τ j şi τu,M j se pot cunoaşte din datele concrete pentru consumatorul „j”,
sau se aleg pe baze statistice pentru consumatori asemănători ca tip şi regimuri de
funcţionare.
60 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
QSAC = ∫q
0
SAC ⋅ dτ , [kWht/perioada τ SAC ] ; (2.87)
statistice pentru intervale de timp regulate – metoda respectivă este puţin aplicată
în practică. Ea se foloseşte totuşi, pentru curbele clasate pe intervale scurte –
zilnice, lunare – pentru care se au la dispoziţie – direct – alurile de variaţie ale
mărimii urmărite, rezultate de exemplu direct de la aparatele înregistratoare.
• În cazul proiectării unui SAC nou, curba clasată a sarcinii termice ( q SAC ) se
poate stabili prin:
a) metoda analitică, bazată pe expresia analitică a curbei respective, pentru
intervalul de timp dorit, q SAC = f (τ ) . Aceasta pleacă de la relaţia generală a lui
Rossander de forma:
β
M
( )
m τ
q (τ ) = q ⋅ 1 − 1 − q ⋅
τf
, [kWt] , (2.89)
în care τ este durata curentă, în ore; τ f – perioada de timp avută în vedere pentru
curba clasată, în ore/perioada considerată; β este dat de:
q md − q m
β= , (2.90)
1 − q md
unde:
qm
qm = M (2.91)
q
şi
q md
q md = M (2.92)
q
reprezintă valorile relative ale c.c. minim şi respectiv mediu, raportate la valoarea
maximă.
Expresia generală (2.89) este valabilă pentru orice tip de c.c. din cele care
compun q SAC , inclusiv aceasta.
b) metoda similitudinii, bazată pe stabilirea curbei clasate relative după o
curbă clasată relativă a unui c.c. similar, cu aceleaşi caracteristici calitative şi
aceeaşi durată anuală de referinţă.
Între cele două metode, este recomandabil a fi aplicată aceea analitică, care ţine
seama de caracteristicile specifice consumului de căldură avut în vedere; ea
conduce la erori foarte mici în stabilirea alurii curbei clasate. Metoda similitudinii
este cea mai aproximativă; ea se recomandă a fi aplicată numai pentru calcule care
nu impun o precizie prea mare în stabilirea curbei clasate.
[kWt ] md
q SAC [%]
3
M 100 A E
q SAC
1
2
md
q SAC C D
h/perioada
F B τ
considerată
0 0 τ u, τ SAC
M
SAC
şi
64 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
[kWt ] md
q SAC [%] Iarnă Vară
M
q SAC 100 (a)
80
1
60
Qi qi
40 2
20
qacc Qa
0 0
τi τa τ[h/an ]
SARCINA TERMICĂ A SAC 65
[kWt ] md
q SAC [%] Iarnă Vară
M
q SAC 100 (b)
80 1
60 qi 2
40
20 qacc
0 0
τi τa τ[h/an ]
[kWt ] md
q SAC [%] Iarnă Vară
M
q SAC 100 (c)
80
1
60
Qi
40 qi
2
20
qacc Qa
0 0
τi τa τ[h/an ]
[kWt ] md
q SAC [%] Iarnă Vară
M ,i
q SAC 100 (d)
M ,v
q SAC 80
1 3
60
qi qcl
40 Qi 2
Qcl
20
qacc Qa
0 0
τi τ a τ[h/an ]
τ cl
66 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
[kWt ] md
q SAC [%] Iarnă Vară
M
q SAC 100 (e)
5
80 4
60 qu
40
20 qt
0 0
τi τt τa τ[h/an ]
[kWt ] md
q SAC [%] Iarnă Vară
M
q SAC 100 (f)
80
5
4
60
40
qu
20
qt
0 0
τi τt τa τ[h/an ]
Fig. 2.25. Alurile curbelor clasate anuale ale sarcinii termice SAC, pentru diverse structuri
ale sale şi diferite ponderi ale consumurilor de căldură componente:
a, b – curbele clasate urbane pentru încălzire şi apă caldă de consum, în două variante de
pondere a consumului pentru a.c.c.:
md
în fig. a – q acc / qiM = 0.25 ; în fig. b – q acc
md
/ qiM = 0.66 ;
c, d – curbele clasate urbane pentru încălzire şi a.c.c. (fig. c), respectiv, încălzire, a.c.c. şi
climatizare urbană (fig. d);
e, f – curbele clasate anuale pentru o sarcină termică urbană, qu şi tehnologică, qt, în două
variante de pondere a consumului tehnologic:
în fig. e – qtM / q SAC
M
= 0,6 , iar în fig. f – qtM / q SAC
M
= 0,2 ;
1 – curba clasată pe perioada de iarnă, pentru încălzire şi a.c.c.;
2 – curba clasată pe perioada de vară pentru a.c.c.;
3 – curba clasată pe perioada de vară pentru a.c.c. şi climatizare;
4 – curba clasată anuală a consumului de căldură tehnologic;
5 – curba clasată anuală a consumului de căldură tehnologic şi cu caracter
urban (încălzire, a.c.c).
SARCINA TERMICĂ A SAC 67
C
q ab = ∑β i ⋅ qtC,ab + ∆q rtCc,ab , [kW] , (2.101)
în care qt,ab sunt consumurile nominale de caldură tehnologice sub formă de abur
acoperite din acelaşi sistem, în kW; β i – coeficienţii de simultaneitate ai
consumurilor tehnologice sub formă de abur; ∆q rtC – pierderile de căldură la
transportul căldurii sub formă de abur, în regim nominal, în kW.
Obs.: dacă există eventuale consumuri de natură urbană (încălzire, ventilare, apă
caldă de consum şi pentru alimentarea serelor) sub formă de abur, în relaţia (2.101)
se adaugă termenul ( q iC + q vC + q acc
md
+ q sC ).
Coeficientul βi de simultaneitate al consumului „i” cu consumul maxim total se
determină cu relaţia:
q tmax
β i = c ≤ 1 , [kW] ,
,i
q (2.102)
tΣ
în care qtmax,i este participaţia consumului „i” la consumul maxim total qtcΣ
(v. fig. 2.26.).
qt
qtΣ
0 6 12 18 24
în care Qrta ,ab sunt consumurile anuale de caldură tehnologice sub formă de abur
acoperite, în kWh/an; ∆Qrta – pierderile anuale de căldură la transportul căldurii
sub formă de abur, în regim nominal.
Obs.: dacă există eventuale consumuri termice de natură urbană (încălzire,
ventilare, apă caldă de consum şi pentru alimentarea serelor) sub formă de abur, în
relaţia (2.103) se adaugă termenul ( Qia + Qva + Qacc a
+ Q sa ).
Pierderile de căldură la transportul sub formă de abur: din cauza
caractetisticilor constructive foarte diferite ale reţelelor (diametre, lungimi, izolaţie,
amplasare) şi ale presiunilor diferite ale aburului transportat, au valori foarte
diferite de la caz la caz, trebuind determinate în funcţie de situaţia concretă.
SARCINA TERMICĂ A SAC 71
100 100
qu qu
80 80 ∆qrt
∆qrt
qi qi
60 60
qau qau
[%] [%]
40 40
qacc qacc
20 20
qv qv
+20 tex 0 tev tec -20 +20 tex 0 tev tec -20
a. b.
Fig. 2.27. Variaţia sarcinii termice livrată sub formă de apă, în funcţie de temperatura
exterioară: a – considerând variaţia reală a lui qi funcţie de temperatura exterioară;
b – considerând variaţia liniară a lui qi funcţie de temperatura exterioară.
Variaţiile zilnice ale sarcinii termice a sistemelor de alimentare cu căldură sub
formă de apă caldă sau fierbinte depind în special de modurile de livrare a căldurii,
alese din considerente de natură tehnico-economică. Se cunosc următoarele trei
regimuri de livrare a sarcinii termice a sistemelor de alimentare cu căldură sub
formă de apă caldă sau fierbinte (acestea acoperă de regulă consumuri cu caracter
urban), diferenţiate după modul de livrare a căldurii consumate pentru încălzire:
− livrarea continuă şi constantă;
− livrare continuă dar variabilă (cu reduceri în timpul nopţii);
− livrare constantă sau variabilă cu întreruperi în special la vârful de sarcină
electrică.
Livrarea continuă şi constantă a sarcinii termice în sistemele de alimentare cu
căldură sub formă de apă caldă sau fierbinte se poate realiza în două moduri:
− prin livrarea continuă şi constantă a consumului de căldură pentru încălzire la
valoarea medie zilnică a acesteia – qimd (fig. 2.28.,a.);
− prin livrarea continuă şi constantă a sarcinii termice totale a sistemului de
alimentare cu căldură, la valoarea medie zilnică a acesteia – q amd (fig. 2.28.,b.).
Variaţiile prezentate în fig. 2.28. s-au obţinut în următoarele ipoteze simpli-
ficatoare:
− sistemul asigură alimentarea cu căldură doar a consumatorilor de încălzire şi
de apă caldă de consum. Dacă apare şi un consum de ventilare acesta este mult mai
mic decât cele două citate anterior, iar consumul de căldură al serelor este de regulă
asigurat de o reţea de transport şi distribuţie separată;
− nu s-au considerat pierderile de căldură la transport ∆qrt,a, care sunt
aproximativ constante în cursul unei zile.
SARCINA TERMICĂ A SAC 73
qa qa
qamd qa qa = qamd
qacc
qacc
qi = qimd qi = qimd
qi
qacc
qacc
0 6 12 18 24 0 6 12 18 24
a. b.
Fig. 2.28. Variaţiile zilnice ale sarcinii termice a sistemelor de alimentare cu căldură sub
formă de apă caldă sau fierbinte - livrarea continuă şi constantă.
În cazul livrării continui şi constante a consumului de căldură pentru încălzire la
valoarea medie zilnică a acestuia – qimd , variaţia zilnică a sarcinii termice qa a
sistemelor de alimentare cu căldură se obţine prin însumarea variaţiilor zilnice ale
consumurilor de căldură componente. Variaţia rezultantă are loc în jurul unei valori
medii q amd , abaterile de la această valoare depinzînd de ponderea consumului
c
maxim momentan de apă caldă q acc în consumul total. Într-o zi caracteristică
pentru dimensionarea instalaţiilor sistemului ( te ≤ t ec , respectiv qi = qic ), valoarea
maximă a sarcinii termice qa depăşeşte cu cca. 10 ÷ 15% valoarea sa medie q amd
(în mod curent raportul qaccc
/ qic are valori de 0,2 ÷ 0,3) – vezi fig. 2.28., a.
Este posibilă şi livrarea continuă şi constantă a sarcinii termice a sistemului de
alimentare cu căldură la valoarea medie zilnică a acesteia – q amd (fig. 2.28.,b.).
În această situaţie, cantitatea de căldură livrată pentru încălzire qi are o valoare
variabilă în jurul valorii medii zilnice qimd a consumului respectiv. Având în
vedere inerţia termică ridicată a clădirilor încălzite, variaţia cantităţii de căldură
livrată pentru încălzire (qi) are un efect atenuat asupra temperaturii interioare,
variaţiile acesteia fiind în domeniul admis (de regulă sub 1 grd).
Livrarea continuă şi constantă a sarcinii termice a sistemului de alimentare cu
căldură la valoarea medie zilnică a acesteia – q amd (fig. 2.28.,b.) are, faţă de
livrarea continuă şi constantă a consumului de căldură pentru încălzire la valoarea
medie zilnică a acestuia – qimd (fig. 2.28.,a.), următoarele avantaje:
− capacitatea necesar a fi instalată în sursă este mai mică, investiţiile aferente
fiind mai mici;
74 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
0 6 12 18 24
qa
0 6 12 18 24
qt qt
[%] [%]
80 80
1
60 60
3 2
40 40
20 20
0 4 8 12 16 20 h 0 4 8 12 16 20 h
Fig. 2.31. Variaţia zilnică a consumului de Fig. 2.32. Variaţia zilnică a consumului de
căldură tehnologic: 1 – industria celulozei; căldură tehnologic pentru o forjă.
2 – industria chimică; 3 – industria textilă.
100
80
qu Fig. 2.33. Construcţia
60 aproximativă a curbei
qa clasate a sarcinii
[%] ∆qrt termice a sistemelor de
40
qi alimentare cu cădură
qacc
20 folosind drept agent
termic apa.
BIBLIOGRAFIE
2.1. Georgescu, Şt., Andjulovici, Al., Confortul termic în clădiri, Ed. Tehnică,
Bucureşti, 1966.
2.2. *** SR 7730
2.3. *** SR 1907
2.4. Niculescu, N., Ilina, M., Instalaţii de încălzire, E.D.P., Bucureşti, 1975.
2.5. *** Teplotehniceskii spravocinik, Tom 1, Izd. Energia, Moskva, 1975.
2.6. Stăncescu, I.,D., Bazele tehnice şi economice ale termoficării, Ed.
Tehnică, Bucureşti, 1967.
2.7. *** SR 4839
2.8. *** SR 6648
2.9. *** SR1478
2.10. *** Manualul de instalaţii, Ed. Artecno, Bucureşti, 2002.
2.11. Athanasovici, V., Muşatescu, V., Dumitrescu, I.S., Termoenergetică
industrială, E.D.P., Bucureşti, 1981.
78 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
CUPRINS CAPITOLUL 2
CUPRINS Cap. 2 - IV -
2.8.6.2. Cazul sistemelor de alimentare cu căldură folosind drept agent termic aburul
..................................................................................................................................69
2.8.7. Variaţia sarcinii termice livrată de sursa de căldură ..........................................71
2.8.7.1. Cazul SAC folosind drept agent termic apa caldă sau apa fierbinte ............71
2.8.7.2. Cazul sistemelor de alimentare cu căldură folosind drept agent termic aburul
..................................................................................................................................75
2.8.8. Curbele clasate anuale ale sarcinii termice livrată de sursa de căldură ..............76
2.8.8.1. Cazul sistemelor de alimentare cu căldură folosind drept agent termic apa
(caldă sau fierbinte) ..................................................................................................76
2.8.8.2. Cazul sistemelor de alimentare cu căldură folosind drept agent termic aburul
..................................................................................................................................77
• Bibliografie 77
78 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
3.2. Terminologie
• Cogenerarea reprezintă „producerea simultană, într-un singur proces, cu
aceeaşi instalaţie şi din aceeaşi formă de energie primară, a energiei termice şi
a energiei electrice şi/sau mecanice”. Schema de principiu a centralei de
cogenerare (CCG) este prezentată în fig. 3.1.
Fig. 3.3. Schema de principiu a alimentării separate cu energie electrică, frig şi căldură:
SLAE – sistemul local de alimentare cu energie electrică; TEE – transformator
de energie electrică; celelalte abrevieri conform fig. 3.2.
În cele ce urmează se vor analiza unele aspecte de bază ale limitărilor introduse de
cei mai importanţi dintre aceşti factori.
n
prin: q cg şi Pcgn , respectiv prin qvn . Se spune că CCG a fost dimensionată după
cererea de căldură. În consecinţă, şi regimurile ei caracteristice de funcţionare în
cursul anului vor fi determinate de cererea momentană de căldură, iar puterea
electrică va fi o consecinţă a acesteia, în funcţie de tipul şi caracteristicile
termodinamice ale instalaţiei de cogenerare aleasă (prin indicele de cogenerare:
v. cap. 7).
Există situaţii în care, dacă CCG urbană este destinată şi pentru a prelua
momentan anumite cereri de energie electrică, mai mari decât ceea ce poate
produce pe seama cererii simultane de căldură, atunci dimensionarea sa se face din
start după cererea simultană a celor două forme de energie. Este de reţinut însă, că
în aceste condiţii, va creşte disponibilitatea anuală a producţiei de energie
electrică a acesteia, comparativ cu dimensionarea strict după „termic”, în dauna
reducerii eficienţei sale energetice globale anuale.
Opţiunea între cele două variante de dimensionare, cu stabilirea modului efectiv
de alegere a capacităţilor instalate în instalaţiile de cogenerare şi respectiv în cele
termice de vârf, este rezultatul calculelor de optimizare tehnico-economică şi de
mediu, pentru stabilirea profilului viitoarei CCG/CTG;
• în cazul consumatorilor industriali, în funcţie de raportul existent între
valorile cererilor de căldură, energie electrică şi frig (dacă este cazul),
dimensionarea CCG şi/sau CTG se face de la caz la caz, fie după „termic”, fie după
„electric şi termic”, în funcţie de o serie de alţi factori tehnici şi mai ales economici
specifici cazului analizat (v. cap. 17 şi 18).
Pentru un tip de consumatori (urbani sau/şi industriali), mărimea capacităţii
termice a instalaţiilor de cogenerare şi respectiv puterea lor nominală, este
determinată în primul rând de producţia specifică de energie electică pentru
unitatea de cantitate de căldură produsă în cogenerare (de indicele nominal de
cogenerare – v. cap. 7). Tabelul 3.1 prezintă domeniile orientative ale utilizării
diverselor tipuri de SPC specifice alimentării cu căldură a consumatorilor urbani.
Se constată că:
− centralele termice (CT) pot – teoretic şi practic – asigura orice valoare a
cererii de căldură, în funcţie de condiţiile specifice cazului analizat;
− centralele de micro-cogenerare (micro.CCG), în funcţie de tipul
instalaţiilor de cogenerare, pot alimenta cu căldură între 30 şi 300 de apartamente
convenţionale;
− minicentralele de cogenerare (m.CCG), pot asigura alimentarea cu căldură
între 550 şi 4800 apartamente convenţionale, în funcţie de tipul instalaţiilor de
cogenerare (numărul creşte de la m.CCG echipate cu MAI, la cele cu TG, care sunt
practic echivalente, din acest punct de vedere, cu cele cu TA);
− centralele de cogenerare de medie putere (md.CCG), pot alimenta cu
căldură între 5000 şi 42000 de apartamente convenţionale, valoarea acestora
crescând de la CCG cu MAI, la cele cu ciclu mixt (TG cu TA sau MAI cu TA),
urmate de cele cu TG şi respectiv cu TA;
SURSE DE PRODUCERE A CALDURII – SPC – 87
Domenii orientative de utilizare a diverselor SPC, în funcţie de tehnologia de producere a căldurii şi de capacitatea termică nominală a acestora
Tabelul 3.1
Nr. Tipul sursei de Tehnologia de n
y cg Capacităţi instalate în aria alimentată cu căldură
crt. căldură şi producere a instal. de cogener. (4 ansamblul CCG (5 (în nr. apartamente
anvergura căldurii (kWhe/kWht) termic electric termic electric convenţionale) (6
(2 (3
(MWt) (MWe) (MWt) (MWe)
1 2 3 4 5 6 7 8 9
cazane apă caldă
- 0,020 - 116 - 0,020 - 116 - 4 - 20000
sau CAF
1 CT
cazane de abur - 0,500 - 100 - 0,500 - 100 - 100 - 15000
micro co- MAI 0,60/1,0 ≤ 0,05 0,17 - 0,30 ≤ 30 - 50
generare TG 0,15/0,20 ≤ 0,25 ≤ 0,05 0,80 - 1,70 ≤ 0,05 ≤ 150 - 300
(micro.CCG) TA 0,20/0,20 ≤ 0,25 0,80 - 1,70 ≤ 150 - 300
mică co- MAI 0,65/1,10 ≤ 0,90 3-6 ≤ 550 - 1100
generare TG 0,20/0,25 ≤4 ≤1 13 - 26 ≤1 ≤ 2400 - 4800
(m.CCG) TA 0,27/0,27 ≤ 3,70 12 – 25 ≤ 2200 - 4400
MAI 0,85/1,40 ≤ 8,6 29 - 57 ≤ 5300 - 10600
(1 medie co- TG 0,50/0,65 ≤ 18,5 62 - 123 ≤ 11500 - 23000
2 CCG generare TA 0,35/0,35 ≤ 34 ≤ 12 113 - 226 ≤ 12 ≤ 21000 - 42000
(md.CCG) TG/ TA 1,30/1,30 ≤ 9,2 31 - 61 ≤ 5700 - 11500
MAI/ TA 1,50/1,50 ≤8 27 - 53 ≤ 5000 - 10000
MAI ≥ 0,85/1,40 ≥ 8,6 ≥ 29 - 57 ≥ 5300 - 10600
cogenerare TG ≥ 0,50/0,65 ≥ 18,5 ≥ 62 - 123 ≥ 11500 - 23000
mare TA ≥ 0,35/0,35 ≥ 34 ≥ 12 ≥ 113 - 226 ≥ 12 ≥ 21000 - 42000
(M.CCG) TG/ TA ≥ 1,30/1,30 ≥ 9,2 ≥ 31 - 61 ≥ 5700 - 11500
MAI/ TA ≥ 1,50/1,50 ≥8 ≥ 27 - 53 ≥5000 - 10000
Notă: 1) clasificarea centralelor de cogenerare este conformă Directivei 8, din 2004, a CE; 2) pentru fiecare tip de CCG s-au considerat instalaţiile de cogenerare adecvate
n
mărimii puterii electrice nominale, conform Directivei 8, din 2004, a CE; 3) y cg - reprezintă producţia specifică de energie electrică pentru fiecare unitate de energie termică l
88 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
livrate în cogenerare (la numărător este valoarea nominală de referinţă, iar la numitor este valoarea nominală
realizată, ţinându-se seama de „gradul de recuperare a căldurii” - v. cap. 7 -); 4) valori conforme cu categoria de
CCG, după directiva 8/2004 a CE; 5) în ipoteza că CCG conţine un singur echipament de cogenerare;
6) în ipotezele: unui coeficient nominal de cogenerare ( α n ) de 0,15-0,30, conform calculelor de optimizare şi a
cg
CUPRINS CAPITOLUL 3
Cuprins cap. 3
1
Nicolas Léonard Sadi Carnot, 1796 – 1832, fizician şi inginer militar francez. A pus
bazele studiului teoretic al maşinilor termice şi a dat prima definiţie a celui de al doilea
principiu al termodinamicii.
2
William John Macquorn Rankine, 1820 – 1872, inginer scoţian cu importante contribuţii
la studiul ciclului cu abur.
3
Gustave-Adolphe Hirn, 1815 – 1890, fizician francez.
4
Robert Stirling, 1790 – 1878, cleric scoţian, co-inventator al maşinii termice cu aer cald
care îi poartă numele.
5
John Ericsson, 1803 – 1889, inventator american născut în Suedia.
6
Nikolaus August Otto, 1832 – 1891, inginer german, inventator al motorului cu ardere
internă cu explozie.
7
Rudolf Christian Karl Diesel, 1858 – 1913, inventator al motorului cu ardere internă cu
aprindere prin compresie.
8
George Brayton, 1830 – 1892, inginer american, inventator al ciclului cu ardere internă
continuă şi turbină cu gaze.
9
James Prescott Joule, 1818 – 1889, fizician englez, colaborator al lordului Kelvin.
94 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
T T
2 3 4 3
T1 T1
T2 T2
1 4 1 2
s s
Fig. 4.1. Reprezentarea în diagrama T-s a Fig. 4.2. Reprezentarea în diagrama T-s a
unui ciclu Carnot motor: 1-2 compresie unui ciclu Carnot inversat: 1-2 destindere
adiabată, 2-3 destindere izotermă cu primire izotermă cu primire de căldură la sursa rece,
de căldură la sursa caldă, 3-4 destindere 2-3 compresie adiabată, 3-4 compresie
adiabată, 4-1 compresie izotermă cu cedare izotermă cu cedare de căldură la sursa caldă,
de căldură la sursa rece. 4-1 destindere adiabată.
Pentru toate ciclurile teoretice cu două surse, termodinamica teoretică
demonstrează că:
indicatorii de performanţă sunt mai mici decât, sau cel mult egali cu, cei ai
ciclului Carnot ce evoluează între aceleaşi nivele extreme de temperatură, Tmax= T1,
respectiv Tmin = T2;
există un ciclu Carnot echivalent energetic cu temperaturile medii Tms<Tmax
(Tms = temperatura medie superioară), respectiv Tmi>Tmin (Tmi = temperatura medie
inferioară).
Deşi ciclul Carnot oferă performanţe maxime, nu s-a putut construi nici o
maşină termică reală care să funcţioneze după principiul acestuia.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 95
Cicluri cu două surse reci, ambele fiind consumatori termici (ex.: ITA de
cogenerare cu contrapresiune şi priză reglabilă);
Cicluri combinate, binare, sau suprapuse, la care căldura evacuată din ciclul
„înaintaş” este utilizată la sursa caldă a celui „recuperator” (cicluri binare Rankine
– Hirn şi cicluri combinate TG - TA);
Cicluri combinate cu cogenerare căldură - lucru mecanic (ex: TG + TA de
cogenerare).
Observaţie: Cogenerarea căldură – lucru mecanic şi ciclurile combinate
constituie exemple de folosire în trepte a căldurii.
10
Principalele ireversibilităţi apar în procesele de transfer de căldură şi în cele de curgere.
11
În acest caz tipurile proceselor de transfer de căldură la surse influenţează procesele
termodinamice.
12
În unele cicluri agentul motor poate trece şi în stare lichidă, ceea ce implică existenţa
unor transformări de stare; aceasta are avantajul ca permite realizarea unor transformări
izobar – izoterme.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 97
13
Ex.1. - procese izobar - izoterme cu cedare de căldură latentă; procesul este mai
aproape de cel ideal şi Tmedie superioară se apropie de Tmaximă. Ex.2. –procese izobar -
neizoterme cu cedare de căldură sensibilă (gaze de ardere de la ITG – în cicluri combinate,
agent geotermal fără reinjecţie, etc.) Tmedie superioară scade mult sub Tmaximă.
14
Ex.1: cazane cu combustibil fosil şi preîncălzirea aerului folosind căldura sensibilă a
gazelor de ardere. Ex.2.: ITG cu recuperare internă de căldură.
98 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
3a T 3b T
GA
4a GA 4b
P P
2 1 C 2 1 C
Fig. 4.3. Schema ITA cu ciclu Rankine. Fig. 4.4. Schema ITA cu ciclu Hirn.
Prezentarea transformărilor ideale în ciclurile Rankine - Hirn
Tabelul 4.1
Instalaţia Rolul Notaţia şi tipul transformării
P - Pompa Maşină de compresie 1-2 ⇒ Compresie izentropă a apei
2-3 ⇒ Încălzire izobară a apei + vaporizare
G.A. - Generatorul de abur Sursa caldă
+ supraîncălzire vapori - la ciclul Hirn
T - Turbina cu abur Maşină de destindere 3-4 ⇒ Destindere izentropă a aburului
C - Condensatorul Sursa rece 4-1 ⇒ Răcire (condensare) izobar-izotermă
În continuare vom denumi convenţional:
ciclul Rankine ⇒ cu abur viu saturat, presiuni subcritice, fără supraîncălzire;
ciclul Hirn ⇒ cu abur viu supraîncălzit, presiuni subcritice sau supracritice,
eventual cu supraîncălzire intermediară simplă sau repetată.
T
3b
3a
2
1 4b
4a
s
Wtc Wt 1 cazan
∆WSP ∆W
∆Wmec ∆Wgen trafo
∆Wconducte
∆Wcaz
∆Wsursă rece
Fig. 4.6. Diagrama fluxurilor energetice pentru o CTE cu ITA cu condensaţie pură.
Pentru cantităţile sau fluxurile de energie sub diferite forme, s-au folosit
următoarele notaţii:
Wtc ⇒ Energie termică dezvoltată prin arderea combustibilului;
∆Wcaz ⇒ Pierderile cazanului (căldura sensibilă în gazele de ardere, prin nearse,
radiaţie şi convecţie, etc);
Wt 1 cazan ⇒ Energie termică transmisă agentului de lucru din cazan;
∆Wconducte ⇒ Pierderile sistemului de conducte (din centrală, inclusiv serviciile
proprii termice);
Wt 1 ciclu ⇒ Energie termică intrată în ciclul termodinamic;
∆Wsursă rece ⇒ Pierderi la sursa rece (condensator);
Winternă ⇒ Energie (mecanică) dezvoltată de abur în turbină;
∆Wmec ⇒ Pierderi mecanice;
Wmk ⇒ Energie mecanică la cuplă (a turbinei cu abur);
∆Wgen ⇒ Pierderi la generatorul electric;
Wbg ⇒ Energie electrică brută (la bornele generatorului);
∆WSP ⇒ Energie (electrică) absorbită de serviciile proprii;
Wel net JT ⇒ Energie electrică netă la joasă tensiune;
∆Wtrafo ⇒ Pierderi la transformatorul electric;
Wel net IT ⇒ Energie electrică netă la înaltă tensiune (la bornele centralei).
15
În diagrama T-s se definesc următoarele puncte şi curbe caracteristice: a) punctul triplu,
în care în care apa se poate afla în oricare din cele 3 stări de agregare, pentru acest punct
se stabilesc prin convenţie entalpia şi entropia „tehnică” drept nule. b) curba limită x=0,
care separă zona de lichid de zona de amestec bifazic; c) curba limită x=1, care separă
zona de amestec bifazic de cea de vapori supraîncălziţi şi d) punctul critic, în care dispare
diferenţa dintre lichid la saturaţie şi vapori la saturaţie.
100 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
f e d b
c
g a
g
f
d c b a
Fig. 4.7. Schema unei ITA cu condensaţie pură cu preîncălzire regenerativă avansată şi
supraîncălzire intermediară.
102 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Wt 1 ciclu
Wtc Wt 1 cazan
∆Wconducte Wt brută
∆Wcaz
cu observaţia că, deoarece Tmi CCG > Tmi CTE ⇒ ηt CCG < ηt CTE
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 103
Randamentul global brut: ηgl brut = (Wel brut CCG + Wt brută CCG) / Wt c (4.6)
Înlocuind în relaţia (4.6) expresiile din (4.3), (4.4) şi (4.5), rezultă:
ηgl CCG = ηcazan•ηconducte•[.ηmec•ηgen + (1-.ηmec•ηgen)• Tmi CCG / Tms] (4.7)
Deoarece produsul (ηmec•ηgen) este apropiat de unitate, se observă că
randamentul global este uşor mai mic decât cel al unei Centrale Termice16 (CT):
ηgl C.T. = ηcazan•ηconducte. Pe de altă parte randamentul global maxim ar putea deveni
egal cu cel al unei CT, dacă Tmi CCG = Tms, respectiv în cazul în care nu s-ar produce
electricitate. Cum energia electrică are un grad superior de ordonare, o valoare mai
mare de întrebuinţare şi un preţ mai ridicat, rezultă că randamentul global al CCG
cu ITA de contrapresiune nu este un indicator caracteristic din punct de vedere
energetic şi economic. Folosind indicatorul ystr = ηel brut/κt. = Wel brută / Wt brută,
denumit în acest caz indice de cogenerare, şi înlocuind expresiile din 4.3., 4.4. şi
4.5., rezultă:
ystr CCG ITA = ((Tms/ Tmi CCG)-1)•.ηmec•ηgen (4.8)
Creşterea indicelui de cogenerare al CCG cu ITA se poate realiza prin acţiuni de
două tipuri: 1) la sursa caldă, pentru mărirea Tms, folosind aceleaşi măsuri care
conduc la creşterea randamentului termic al ciclului CCG cu ITA de condensaţie;
2) la sursa rece, pentru apropierea Tmi CCG de valoarea necesară consumatorului. A
doua grupă de măsuri impune reducerea pierderilor şi degradărilor la transportul,
transferul şi distribuţia căldurii. Pentru consumatorii „urbani” prima sursă a
degradărilor exergetice în zona rece a ciclului este transferul de căldură de la
agentul motor spre cel caloportor. Reducerea diferenţelor de temperatură şi
aplicarea încălzirii în trepte a agentului caloportor permite apropierea procesului de
la sursa rece a ciclului motor de necesarul pentru sistemul de transport şi distribuţie
a căldurii.
Principalul dezavantaj tehnic al CCG cu ITA cu contrapresiune este acela că
introduce o legătură rigidă între existenţa consumului termic şi posibilitatea
producerii eficiente a electricităţii. Pentru cazul când în aceeaşi zonă se află doi
consumatori termici de nivele diferite, din care cel puţin unul are variaţii reduse ale
necesarului de căldură, se pot utiliza turbine cu contrapresiune (la nivelul termic
mai scăzut) şi priză reglabilă (la presiunea superioară) – vezi schema termică din
fig. 4.9. Şi în acest caz producţia de electricitate se realizează exclusiv în
cogenerare.
16
Care ar produce numai căldură.
104 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
VIR VR VR
CIP CMP
10÷16bar
PA
PJP2 PJP1
Fig. 4.9. Schema unei CCG-TA cu contrapresiune, priză reglabilă şi prize nereglate
pentru preîncălzire regenerativă.
Diagrama Sankey este de acelaşi tip cu accea a unei ITA cu contrapresiune, dar:
1) există două cicluri de cogenerare întrepătrunse la sursa caldă şi cu surse reci de
temperaturi medii inferioare diferite, respectiv două puteri termice utile brute, iar
2) producţia de electricitate poate fi defalcată convenţional între cele două cicluri.
La consumatorii „urbani” consumul termic are variaţii cantitative şi calitative
importante. În acest caz se pot folosi ITA cu condensaţie şi priză reglabilă, având
diagrama Sankey de tipul celei din fig. 4.10.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 105
∆Wmec ∆Wgen
Wt 1 ciclu
Wtc
Wt 1 cazan
Wt brută
∆Wconducte
∆Wcaz ∆Wcondensator
Fig. 4.10. Diagrama Sankey pentru o CCG cu ITA cu condensaţie cu priză reglabilă.
19 bar; 580 °C
76 bar; 580°C
290 bar
582° C
300°C 80 bar
PJP 1 PJP 2
21 bar PJP 5
23
PJP 3 mbar
PJP 4
tur retur
spre condensator
Fig. 4.11. Schema unei CCG – ITA moderne, cu condensaţie, parametrii ridicaţi ai aburului
viu, supraîncălzire repetată, preîncălzire regenerativă avansată şi priză reglabilă
în două trepte.
Ca şi la ITA cu contrapresiune şi priză reglabilă există două cicluri
întrepătrunse, cu surse reci diferite; căldura evacuată în mediu, la un nivel termic
coborât, reprezintă, însă, un flux de pierderi. Ca urmare, randamentul global este
106 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
21
Cu observaţia că procesele de încălzire şi răcire izocoră satisfac punctul 4 de mai sus.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 109
p
1
Tmax
4 2
Tmin
3 V
Vmin Vmax
Fig. 4.12. Reprezentarea în diagrama T-s a unui ciclu Stirling ideal: 1-2→destindere
izotermă cu primire de căldură la sursa caldă, 2-3→răcire izocoră,
3-4→compresie izotermă cu cedare de căldură la sursa rece, 4-1→încălzire
izocoră.
Spre deosebire de Carnot, care a definit un ciclu termic dar nu a inventat o
maşină capabilă să îl realizeze, Stirling a patentat în 1817, un „economizor de
căldură”, denumit azi „regenerator”, pe care l-a încorporat în schema unei maşini
termice motoare cu aer cald. În 1818 el a realizat practic un asemenea motor, într-o
variantă în prezent denumită „motor Stirling de tip beta”. Astăzi există o
multitudine de alte variante constructive.
Pentru a descrie funcţionarea unui motor Stirling, în continuare se va folosi
construcţia de tip alfa, în doi cilindri:
– cel „de detentă”, pus în contact termic cu sursa caldă;
– cel de compresie, aflat în contact termic cu sursa rece (vezi fig. 4.13.).
Cilindrul de Cilindrul de
detentă compresie
Sursa caldă Sursa rece
Regenerator
Sursa caldă
Spaţiu de
destindere
Regenerator
Sursa rece
Spaţiu de
compresie
Fig. 4.14. Schema unui motor Stirling de tip alfa în 4 cilindri cu dublu efect.
Deşi, teoretic, ciclul Stirling ar putea atinge randamentul ciclului Carnot, care ar
evolua între aceleaşi temperaturi extreme, datorită ireversibilităţii proceselor reale
motoarele Stirling realizează randamente termice de cel mult 80% din cele ale
ciclului Carnot. Ţinând seama şi de pierderile mecanice, se ajunge la randamente
efective la cuplă de ordinul a 70% din cele ale unei maşini ideale Carnot.
Puterile unitare atinse de motoarele Stirling sunt de ordinul zecilor, cel mult al
sutelor de kWe, fiind potrivite pentru producţia distribuită, inclusiv în aplicaţii de
cogenerare. Deşi motoarele Stirling au atins deplina maturitate tehnică şi sunt
disponibile în variante de serie pe piaţa echipamentelor energetice, răspândirea lor
este încă destul de mică.
22
Cu 18 ani înainte de Joule şi 43 înainte de Brayton.
23
Ciclul Brayton este, de fapt, varianta cu ardere internă şi maşini rotative a primului
motor termic al lui Ericsson.
112 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Ericsson teoretic, cuprins între două izoterme şi două izobare24, iar în fig. 4.16.,
schema sa de principiu. Se observă următoarele:
ca şi în ciclul Stirling, cilindrul de detentă este cel cald, iar cel de compresie
este rece;
spre deosebire de maşina Stirling, motorul Ericsson este realizat cu supape
şi are căi diferite de circulaţie a agentului între spaţiile de lucru:
a) din cilindrul cald spre cel rece pe calea din partea superioară a figurii;
b) din cilindrul rece spre cel cald pe calea de jos.
Regeneratorul are canale distincte de circulaţie a agentului cald şi rece şi o masă
de substanţă compactă pentru asigurarea inerţiei termice.
p T
4 1 1 2
pmax
Tmax
pmin
Tmin
2 4 3
3
V s
Fig. 4.15. Reprezentarea în diagramele p-V şi T-s a proceselor dintr-un ciclu Ericsson ideal:
1-2→destindere izotermă cu primire de căldură la sursa caldă, 2-3→răcire izobară,
3-4→compresie izotermă cu cedare de căldură la sursa rece, 4-1→încălzire izobară.
Sursa caldă
recuperator
regenerator
26
Factorul de umplere este dependent de caracteristicile motorului. El e mai apropiat de 1
la MP în 4 timpi (la care aspiraţia aerului şi evacuarea gazelor de ardere se realizează în
intervale de timp distincte) şi mai mic la MP în 2 timpi (la care aspiraţia aerului şi
evacuarea gazelor de ardere se suprapun parţial).
116 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
3a
4a
4
4b
1 2 V[m3]
Vmin Vmax
Fig. 4.17. Diagrama indicată pentru un motor Diesel - gaz „atmosferic”, în 4 timpi.
27
În momentul aprinderii scânteii - la M.A.S., respectiv la injecţia combustibilului - la
M.A.C. şi Diesel-gaz.
118 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Gaze de ardere
Aer spre coş
Energie
Motor electrică
Combustibil la consumator
∆Wr+c+n ∆W
∆Wcsga coş
Fig. 4.19. Diagrama fluxurilor energetice Fig. 4.20. Diagrama fluxurilor energetice
pentru o CTE – MP. pentru o CCG – MP.
Indicatori de eficienţă energetică pe instalaţii şi procese în CCG – MP
cu recuperare de căldură
Tabelul 4.5
Instalaţia Indicatorul
Motor ηindicat=Windicată/Wtc=1-∆Wcaz/Wtc
Sistemul de ηth = Wth rec/Wtc, unde
recuperare a căldurii βrec=Wth rec/(∆Wapă răc+∆Wcsga)=(Wrec apă răc+Wrec csga)/(∆Wapă răc+∆Wcsga)31
31
Coeficientul global de recuperare a pierderilor MP din căldura apei de răcire şi a
gazelor de ardere.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 121
Cuprins cap.4
4. CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE .........................................................................93
4.1. Cicluri şi surse termice teoretice. Clasificarea ciclurilor uzuale ...............................93
4.2. Cicluri şi surse termice reale .....................................................................................96
4.3. Analiza energetică a ciclurilor Rankine – Hirn din CTE şi CCG cu ITA..................97
4.3.1. ITA cu condensaţie pură, metodele de creştere a randamentului .......................97
4.3.2. Tipuri de ITA de cogenerare, metode de creştere a eficienţei lor energetice ...102
4.3.3. Puteri, parametri, performanţe şi domenii de utilizare a ITA, în CTE şi CCG.106
4.4. Prezentarea principială a ciclurilor Stirling şi Ericsson ...........................................107
4.4.1. Caracteristicile generale ale ciclurilor şi motoarelor cu piston în circuit închis
....................................................................................................................................107
4.4.2. Ciclul şi motorul Stirling ..................................................................................108
4.4.3. Ciclul şi motorul Ericsson ................................................................................111
4.5. Analiza energetică a ciclurilor Otto – Diesel din CTE şi CCG cu MP ....................113
4.5.1. Tipuri de MP, criterii de clasificare şi caracteristici funcţionale ......................113
4.5.2. Debitul volumetric şi masic de gaz aspirat de MP, influenţa
parametrilor externi ..........................................................................................115
4.5.3. Diagrama indicată a MP, presiunea medie indicată, puterea indicată, puterea
efectivă la cuplă, presiunea medie efectivă ...............................................................116
4.5.5. Metode „intensiv – termodinamice” de creştere a performanţelor
MP energetice...................................................................................................120
♦
122 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Evacuare Evacuare
Admisie Admisie GA
Gaze
ardere
K
AT cilindri
cilindri R
MP
MP
K
Aer T
Aer
Fig. 4.21. Schema fluxurilor de aer - gaze de Fig. 4.22. Schema fluxurilor de aer şi gaze
ardere pentru MP cu supraalimentare slabă. de ardere pentru un MP cu supraalimentare
medie.
• MP cu supraalimentare puternică, sau soluţia „TurboIntercooler” utilizează o
turbosuflantă formată dintr-un compresor de aer în două trepte (între care se
introduce un schimbător de căldură pentru răcirea aerului) şi o turbină care o
antrenează.
Evacuare
Admisie GA
cilindri
2.
MT
Aer
K2 K1
T
RI
(în condiţiile diametrului cilindrului şi lungimii cursei mai mici), se face prin
creşterea numărului de cilindri. Puterile unitare ale motoarelor Otto sunt în
intervalul (25÷20.000) kWe, iar randamentele efective la cuplă de ordinul
(36÷40)%.
Pentru menţinerea în limite acceptabile a caracteristicilor de fiabilitate şi
mentenabilitate, MP energetice nu depăşesc în general 1500 (1800) rot/min.
RBM RI
CAF
recuperator Retur
RF
RCTS
RU
32
Mărimea cotei depinde de parametrii agentului caloportor şi de forma diagramei de
transfer de căldură a cazanului.
126 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
se poate exprima ca mai sus: (ystr CCG MP= =ηel br/ηth br), iar randamentul global brut
se mai poate scrie ca:
ηgl brut CCG MP=(ηel br+ηth br)=(Wth rec+Wbg)/Wtc=1-(∆Wr+c+n+∆Wcoş+∆Wgen)/Wtc) (4.19)
Este evident că recuperarea de căldură de la MP măreşte randamentul global de
utilizare a energiei primare fără a influenţa performanţele de conversie a căldurii în
lucru mecanic. Ca urmare: producţia de electricitate poate fi independentă de cerea
de căldură a consumatorului şi randamentul global al CCG – MP se maximizează
prin recuperarea maximă a căldurii33.
33
Randamentul global al CCG – MP este uşor mai redus decât la ITA cu contrapresiune,
dar cota din energia primară ce se transformă în electricitate este mai mare la CCG – MP
decât la ITA cu contrapresiune.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 127
cea mai mare valoare a lucrului mecanic net se obţine pentru ε2 egal cu
media geometrică a valorilor extreme, ε2 = θ(κ-1)/2κ, dar randamentul termic obţinut
este mai mic decât cel maxim.
Temperatura [K]
2 3
ε3 ε1
CA ε2
GE
K TG
ε3 > ε2 > ε1
1
4
Entropia [kJ/(kg·K)]
Fig. 4.25. Schema unei ITG – ciclul Fig. 4.26. Reprezentarea ciclului Brayton
teoretic „simplu”. teoretic în diagrama T – s.
Fig. 4.28. Variaţia cu raportul de compresie a lucrului mecanic net în ciclul Brayton
teoretic, pentru diferite rapoarte θ.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 129
Ciclul Brayton real are procese ireversibile. Din cauza pierderilor de presiune
la curgere, procesele de primire şi cedare a căldurii nu sunt izobare34. Ca urmare, se
definesc rapoarte diferite de compresie (εK) şi destindere(εT): εK=p2/p1 şi εT=p3/p4.
Cum p3< p2 şi p4>p1, rezultă εK> εT.
Procesele de destindere şi compresie deşi cvasiadiabate, sunt neizentrope.
Ireversibilitatea lor este caracterizată prin randamentele interne ale celor două
maşini. Randamentul intern al compresorului măreşte temperatura aerului la ieşirea
din acesta şi lucrul mecanic de compresie (LKomp real=LKomp teor/ηintern K), iar
randamentul intern al turbinei ridică temperatura la ieşirea din turbină şi reduce
lucrul mecanic de destindere (LTurb real=LTurb teoretic • ηintern turbină). Suplimentar, lucrul
mecanic de destindere în turbină este micşorat şi de faptul că raportul de destindere
este mai mic decât cel de compresie. Pe ansamblu Lnet real=LTurb real-LKomp real, scade
mult sub Lnet teoretic.
Fig. 4.29. evidenţiază schema termică a unei ITG cu ciclul real „simplu”, iar
fig. 4.30. prezintă procesul termodinamic din ciclul Brayton real în diagrama T – s.
În fig. 4.31., 4.32. şi 4.33. se prezintă variaţia temperaturii aerului la ieşirea din
compresor, respectiv a gazelor de ardere la ieşirea din turbină, a lucrului mecanic
net şi a randamentului termic, cu raportul de compresie, pentru un ciclu Brayton
real în care evoluează un gaz biatomic cvasiideal35.
Temperatura 3
2 3
CA
GE
p2
K TG
1 2
FA 2t 4
4
AZ 4t 5
0
5 p0
0
1 Entropia kJ/kg/K]
Fig. 4.29. Schema termică a unei ITG – Fig. 4.30. Reprezentarea ciclului Brayton
ciclul real „simplu”. real în diagrama T – s.
34
Gradul de ireversibilitate al proceselor din CA şi de la evacuare este caracterizat prin
pierderile relative de presiune în CA şi Filtrul de aer FA şi Amortizorul de Zgomot AZ.
35
Valorile numerice din aceste figuri au fost calculate pentru mărimi uzuale ale
randamentelor interne şi ale pierderilor relative de presiune.
130 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Fig. 4.31. Variaţia cu εcompresie a t2 aer şi a t4 gaze ardere, pentru un ciclu Brayton real.
36
Maximizarea Lintern net pe 1 kg de fluid permite creşterea puterii unitare şi reducerea
investiţiei specifice în ITG.
37
Maximizarea ηt real conduce la minimizarea consumului de combustibil pentru aceeaşi
putere mecanică dezvoltată.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 131
Fig. 4.32. Variaţia cu εK a lucrului mecanic net în ciclul Brayton real, pentru diferite
rapoarte ale temperaturilor extreme.
Fig. 4.33. Variaţia cu εK a randamentului termic al ciclului Brayton real, pentru diferite
rapoarte ale temperaturilor extreme.
132 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
2 3
CA
Winternă Wbg GE
Wtc
K TG
∆Wmec ∆Wgen
1
FA 4
∆Wr+c+n 0 5 abur sau
gaze de
∆Wcsga ardere la coş apă
apă CR fierbinte
Fig. 4.34. Diagrama fluxurilor Fig. 4.35. Schema termică de principiu a unei
energetice pentru o CTE – TG. CCG - TG exclusiv recuperative.
38
Din cauza arderii interne şi debitului deombustibil, Dgaze ardere > D aer.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 133
Principalele tipuri de ITG folosite în scopuri energetice sunt clasificate uzual în:
ITG staţionare (heavy-duty), realizate folosind tehnologii derivate din
construcţia TA;
ITG aeroderivative, împărţite la rândul lor după provenienţă în maşini:
turbopropulsoare (cu toată puterea la elice – vezi fig. 4.36.), turboreactoare (cu
toată puterea în jet supersonic de gaze – vezi fig. 4.37.) şi turbofan (cu toată
puterea în jet sonic de aer şi gaze de ardere – vezi fig. 4.38.).
micro ITG, realizate folosind tehnologii derivate din construcţia
turbosuflantelor de la MP.
K TG
39
Micro TG folosesc uzual recuperarea internă de căldură, fapt ce coboară ε(ηtermic max)
sub ε(Lintern net max).
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 135
40
Aceasta uşurează reparaţiile permiţând înlocuirea rapidă a părţii de înaltă temperatură.
136 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Temperatură [K] 5
4 5
1 CA GE
KJP
TG
KIP
6 4
2 3 6
pintermediar
3 2 6t
1 Entropie [kJ/(kg·K)]
Fig. 4.39. Schema termică a unei ITG cu Fig. 4.40. Reprezentarea în diagrama T-s
compresie fracţionată şi răcire intermediară. a procesului din ITG cu compresie
fracţionată şi răcire intermediară.
Indiferent de modul de realizare a destinderii, apar următoarele efecte asupra
schimburilor energetice pe 1 kg de agent motor:
– scăderea lucrului mecanic de compresie şi creşterea lucrului mecanic net42;
– creşterea cantităţii de căldură primită de CA, datorită coborârii temperaturii
la ieşirea din treapta finală de compresie.
Dacă se menţine o destindere neîntreruptă şi acelaşi raport de compresie,
datorită scăderii temperaturii aerului la intrarea în CA, metoda conduce însă şi la
coborârea temperaturii medii superioare. Pentru acest caz, fragmentarea compresiei
cu răcire intermediară determină chiar căderea randamentului termic al ciclului
teoretic.
În ciclul real, procesele de compresie nu sunt izentrope, răcirea intermediară are
loc cu pierderi de presiune şi temperatura intermediară de răcire a aerului este mai
41
Pentru ca ciclul Brayton să atingă performanţe apropiate de cele ale ciclului Ericsson,
trebuie ca TG să utilizeze şi recuperarea internă de căldură.
42
În diagrama T-s se observă creşterea suprafeţei închise în curba ce descrie ciclul.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 137
randamentului termic;
■ (∆Lnet/Lnet B)≅(∆Q1/Q1 B), atunci η t≅ηt B şi nu se realizează niciun câştig de
*
randament;
■ (∆Lnet/Lnet B)>(∆Q1/Q1 B), atunci η t>ηt B şi se obţine un câştig de randament,
*
dar sporul relativ al acestuia este mai mic decât sporul relativ al lucrului mecanic
net.
Compresia fracţionată, cu răcire intermediară, măreşte simultan ε(Lnet max),
precum şi ε(ηt max). Creşterea ε, cu menţinerea destinderii fără fracţionare şi ardere
intermediară, reduce temperatura gazelor de ardere la evacuarea din TG propriu-
zisă şi limitează posibilităţile de recuperare externă. Calculele de optimizare
termodinamică evidenţiază că se pot realiza, simultan: un câştig de randament de
ordinul a 2÷3% din cel de bază şi un spor de lucru mecanic net – de ordinul a
8÷10% din cel de bază, dacă raportul global de compresie creşte de circa 4/3 ori
faţă de cel de bază şi raportul de compresie al KJP este egal cu circa 3 K IP .
Metoda se foloseşte uzual la ITG de medie spre mare putere, cu rapoarte de
compresie ridicate, pentru producţie exclusivă de lucru mecanic - în aplicaţii navale
ale ITG aeroderivative turbofan, sau staţionare energetice - pentru producţie de
electricitate sau cogenerare.
43
Arderea intermediară este posibilă tehnic datorită excesului mare de aer la CA a ITG.
138 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
CA1 CA2
GE p2 4
4t 6
K 2 6t 7
2t pintermediară
1 TG2
FA TG1 6
AZ p0
0
7
0
1 Entropia [kJ/kg/K]
Fig. 4.41. Schema termică a unei ITG cu Fig. 4.42. Reprezentarea în diagrama T-s
destindere fracţionată şi ardere intermediară. a procesului din ITG cu destindere
fracţionată şi ardere intermediară.
La fel ca mai sus, metoda are efecte contradictorii asupra diverselor mărimi
energetice. Prin similitudine, notând cantitatea de căldură intrată în ciclul de bază
cu Q1 B şi lucrul mecanic net în acesta cu Lnet B, iar creşterile acestor mărimi cu ∆Q1,
respectiv cu ∆Lnet, variaţia randamentului termic real în ciclul perfecţionat, faţă de
cel de bază, depinde de raportul (∆Lnet/Lnet B)/(∆Q1/Q1 B). Dacă
(∆Lnet/Lnet B)≅(∆Q1/Q1 B), atunci η*t≅ηt b şi fragmentarea destinderii cu ardere
intermediară nu aduce câştig de randament ci numai spor de lucru mecanic net pe 1
kg de fluid.
Destinderea fracţionată cu ardere intermediară măreşte simultan ε(Lnet max),
precum şi ε(ηt max). Chiar la creşterea εtotal, dacă presiunea de intrare în turbina de
joasă presiune este mai mare sau egală cu cea din ciclul de bază, metoda nu reduce
temperatura gazelor de ardere la evacuarea din TG propriu-zisă şi nu afectează
posibilităţile de recuperare externă. Calculele de optimizare termodinamică
evidenţiază că în ciclul real, cu procese ireversibile, destinderi neizentrope şi ardere
intermediară neizobară, este posibil ca, prin dublarea raportului global de
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 139
K TG
6
1 2t 2
FA
0 p0
0 Entropia [kJ/kg/K]
1
Fig. 4.43. Schema termică a unei ITG, cu Fig. 4.44. Reprezentarea procesului din
recuperare internă de căldură. ITG, cu recuperare internă de căldură, în
diagrama T-s.
Din punct de vedere termodinamic, metoda conduce la scăderea Tm i, datorită
coborârii temperaturii de evacuare a gazelor de ardere din recuperatorul intern,
ceea ce limitează posibilităţile de recuperare externă a căldurii. Suprafaţa de sub
curba 5–6, de răcire a gazelor de ardere, este practic egală cu cea de sub curba 2–3,
de încălzire a aerului în recuperator. Principala limitare termodinamică este
datorată condiţiei de a asigura o diferenţă de temperatură gaze – aer. Astfel, pentru
a putea aplica această metodă, trebuie ca temperatura gazelor de ardere la ieşirea
140 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
din turbină să fie mai mare decât cea a aerului comprimat. Ţinând seama de
graficele de variaţie a temperaturii din fig. 4.31., aceasta limitează raportul de
compresie şi reduce cota de căldură reciclabilă. În plus, apar limitări constructive şi
funcţionale la schimbătorul de căldură gaze-aer.
În ciclul real, pierderile de presiune din schimbătorul de căldură recuperator fac
ca turbina cu gaze propriu-zisă, a ciclului perfecţionat, să dezvolte un lucru
mecanic mai mic decât în ciclul de bază. Ca urmare, L*net=Lnet B-∆Lnet, iar
randamentul termic al ciclului perfecţionat devine:
η*t=L*net/Q*1=ηt B•(1-∆Lnet/Lnet B)/(1-∆Q1/Q1 B) (4.25)
Şi în acest caz variaţia randamentului termic real, faţă de cel de bază, depinde
de raportul (∆Lnet/Lnet B)/(∆Q1/Q1 B). Pentru valori ale ε<ε( Lnet max) se obţin valori
(∆Lnet/Lnet B)<(∆Q1/Q1 B), şi rezultă η*t>ηt B, dar sporul relativ de randament în ciclul
real este mai mic decât în cel teoretic.
Pentru ciclul ITG „simplu”, fără fracţionarea compresiei şi destinderii, folosirea
metodei permite realizarea unui randament „electric” bun, încă de la rapoarte de
compresie mai mici decât cele din ciclul fără recuperare internă, iar
ε(ηt max)<ε(Lnet max). Domeniul valorilor optime ale rapoartelor de compresie
depinde de raportul temperaturilor extreme θ, de randamentele interne ale
maşinilor mecanoenergetice de compresie şi destindere şi de performanţele
schimbătorului de căldură de suprafaţă folosit pentru recircularea căldurii44.
Recuperarea internă de căldură se aplică uzual la micro TG cu puteri de ordinul
sutelor de kWel şi chiar la TG de câţiva MWe, de obicei în combinaţie cu
recuperarea externă pentru cogenerare „urbană”, de joasă temperatură pentru
aplicaţii de cogenerare45. Ea se mai aplică la unele ITG moderne de medie putere,
cu rapoarte de compresie mari, pentru producţie exclusivă de lucru
mecanic – aplicaţii navale, sau energetice staţionare.
44
În special de eficienţa termodinamică a transferului de căldură şi pierderile relative de
presiune
45
Temperatura coborâtă a gazelor de ardere la ieşirea din recuperatorul intern elimină,
practic, posibilitatea realizării de cazane recuperatoare care să producă abur.
46
De la ITG nu se pot recupera pierderile: a) prin radiaţie, convecţie şi nearse, b)
mecanice şi c) ale generatorului.
47
Ca şi la CCG – MP, s-a limitat reprezentarea la fluxurile de energie utilă brută.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 141
Temperatura [K] 3
2t 2
Wt rec csga
5 ∆WC
p0 ∆Wcoş
0 s [kJ/kg/K]
1
Fig. 4.45. Reprezentarea în diagrama T-s a Fig. 4.46. Diagrama fluxurilor energetice
procesului din CCG – TG cu recuperare pentru o CCG – TG exclusiv recuperativă.
externă de căldură.
Pentru cazanul recuperator se defineşte coeficientul de recuperare a pierderilor
din căldura sensibilă a gazelor de ardere βrec csga=Wrec csga/Wcsga<1. Acesta depinde
de parametrii agentului caloportor şi de forma diagramei de transfer de căldură a
cazanului. Cota din energia primară valorificabilă la consumatorii termici se poate
scrie ca: ηth br=ηCA•(1-ηt)•βrec.
Ca urmare, indicele de structură a energiei utile devine:
ystr CCG TG=ηel br/ηth br=ηt•ηmec•ηgen/[(1-ηt)•βrec] (4.26)
iar randamentul global brut se poate scrie ca:
ηgl brut CCG TG=(Wth rec+Wbg)/Wtc=1-(∆Wr+c+n+∆Wcoş+∆Wmec+∆Wgen)/Wtc (4.27)
sau,
ηgl brut CCG TG=(ηel br+ηth br)=ηCA•[ηt•ηmec•ηgen+(1-ηt)•βrec] (4.27’)
La TG, ca şi la MP, cogenerarea este recuperativă şi nu influenţează conversia
căldurii intrate în lucru mecanic. Datorită temperaturii mari a gazelor de ardere
evacuate din TG coeficientul de recuperare a căldurii sensibile a gazelor de ardere
este mai ridicat decât la MP şi întreaga cantitate de căldură recuperată poate fi
folosită pentru producere de abur. În plus, datorită temperaturilor ridicate la sursa
caldă, indicele de structură a energiei utile este mai mare ca indicele de cogenerare
al ITA.
142 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
48
În aceste regimuri, la CCG–MP era necesară răcirea tehnologică a blocului motor.
CCG–TG au avantajul că, la ocolirea totală a CR se poate trece la producerea exclusivă
de electricitate, fără creşterea cantităţii de căldură evacuată în circuitul de răcire.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 143
GE ∆WCA
K TG
1
FA CRP 4 Wtc 2 Wintr CRP Wt brută
0 5
la coş
apă abur
∆WCRP
Fig. 4.47. Schema termică de principiu Fig. 4.48. Diagrama fluxurilor energetice pentru
a unei CCG – ITG cu recuperare şi o CCG – ITG cu recuperare şi postcombustie.
postcombustie.
Se observă că postcombustia ridică temperatura la cazanul recuperator şi
intensifică transferul de căldură, măreşte cantitatea de căldură livrabilă şi asigură o
elasticitate sporită în funcţionare, prin reglarea debitului adiţional de combustibil în
funcţie de consumul de căldură, îmbunătăţeşte randamentul global, atât în raport cu
cel de la ITG cu recuperare şi fără postcombustie, cât şi cu cel de la livrare de vârf
cu ardere separată a combustibilului inferior. În schimb, reduce indicele de
structură a energiei utile, mărind cantitatea de căldură livrată, pentru aceeaşi
producţie de electricitate.
La postcombustia monotreaptă „avansată” (care utilizează aproape integral
oxigenul din gazele de ardere) temperatura creşte, iar cazanul nu mai poate fi
exclusiv convectiv şi în contracurent. După caracterul intermitent sau permanent al
postcombustiei, numărul de trepte, domeniul de reglare şi tipul de transfer de
căldură, cazanele cu recuperare şi postardere pot fi:
– cazane convective cu postcombustie redusă, într-o treaptă amonte de cazan şi
domeniu de reglare de la zero până la limita permisă de construcţia convectivă a
cazanului (de obicei tga<850˚C);
– cazane de abur cu postcombustie medie, vaporizator radiativ şi convectiv şi
supraîncălzitorul amplasat pe drumul de gaze după vaporizator (în acest caz se
renunţă la construcţia în contracurent);
– cazane convective cu postcombustie în trepte49;
49
Postcombustia în trepte menţine transferul convectiv şi construcţia în contracurent. Ea
este utilizată la cazane cu mai multe nivele termice ale agenţilor. Prima treaptă se
amplasează amonte de cazan, iar celelalte între nivelele termice de cedare a căldurii.
144 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
la coş
Aer
Motor
Combustibi
spre
mediul ambiant
Fig. 4.49. Schema termică a unei CTE cu ciclu combinat, având MP ca ciclu înaintaş şi
ITA recuperatoare de condensaţie, cu utilizarea căldurii recuperate de la blocul motor.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 147
În fig. 4.49. se prezintă schema termică a unei CTE cu ciclu combinat, având
MP ca ciclu înaintaş şi ITA recuperatoare, de condensaţie, cu utilizarea la un
consumator urban a căldurii recuperate de la blocul motor. Această combinaţie
permite creşterea randamentului global brut de producere a electricităţii până la
48÷50%. Soluţia se foloseşte la MP Diesel navale de mare putere, sau în CTE cu
MP Otto care ard gaz natural. Turaţiile celor două maşini termice diferă mult. Ca
urmare, acestea antrenează generatoare electrice distincte. Datorită parametrilor
coborâţi ai aburului produs în cazanul recuperator şi al faptului că acesta valorifică
doar o parte din pierderile de căldură ale motorului (cele din căldura sensibilă a
gazelor de ardere), puterea la bornele generatorului antrenat de TA este de circa
10÷12 ori mai mică decât cea a generatorului antrenat de MP. La puteri mari se
poate colecta aburul produs de la mai multe MP pentru a fi utilizat la o singură TA.
Principalul dezavantaj al schemei precedente, în aplicaţii de cogenerare, îl
reprezintă existenţa pierderilor spre mediul ambiant prin apa de răcire a
condensatorului. Datorită lor randamentul global de utilizare a energiei primare
este mai scăzut decât în cazul unei CCG-MP.
Pentru a beneficia simultan de avantajele combinaţiei de cicluri şi al
cogenerării, se poate trece la o schemă de tipul celei din fig. 4.50.
Turbină
Cazan cu abur
recuperator
Motor
la coş
Combustibil
Retur reţea AF
Fig. 4.50. Schema termică a unei CCG urbane, cu ciclu combinat MP + ITA de
contrapresiune.
În acest al doilea caz se foloseşte o turbină cu abur cu contrapresiune. Încălzirea
apei de reţea are loc în trei trepte: (1) pentru recuperarea căldurii de la răcirea
blocului motor, (2) în condensatorul TA şi (3) într-un economizor al cazanului
recuperator. Cota din energia primară care se transformă în electricitate scade la
148 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
circa 46÷48%, dar randamentul global poate să atingă valori de ordinul a 88÷90%,
iar indicele de structură a energiei utile devine supraunitar.
la coş
ECO
VAP
SI
CA
G
E
K TG TA
Fig. 4.51. Schema termică de principiu a unei CTE cu ciclu combinat gaze-abur având
ITG înaintaşă şi ITA recuperatoare de condensaţie pură.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 149
Wt 1
∆Wm G ∆Wgen G
Wcgsa Wt rec csga ∆Wm A ∆Wgen A
∆WCA ∆Wcondensator
∆Wcoş
Fig. 4.53. Diagrama fluxurilor energetice pentru o CTE cu ciclu combinat gaze-abur,
având ITG înaintaşă şi ITA recuperatoare de condensaţie pură.
150 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
ECOJP
VAPJP TamburJP
SIJP
ECOÎP
VAPÎP TamburÎP
SIÎP
Gaze de ardere
Fig. 4.54. Schema de curgere a unui cazan recuperator cu două presiuni de producere a
aburului.
ITG1
CR1
ITG2
ITA
CR2
PAÎP PAJP
D
Fig. 4.55. Schema termică a unei CTE-CCGA pe trei linii de arbori (două ITG la o ITA).
– cu două presiuni şi supraîncălzire intermediară la o presiune între cele de
producere;
– cu trei presiuni şi supraîncălzire intermediară la presiunea medie de
producere.
152 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Raportul puterilor este supraunitar: Wbg G/Wbg A∈(1,8÷2). Faptul că ITG produce
cea mai mare parte din puterea electrică are avantajul că reduce investiţia specifică
pe ansamblul CCGA52, dar şi dezavantajul că limitează puterile unitare53.
CCGA presupune o întrepătrundere între cele două instalaţii, în sensul că ele nu
pot funcţiona eficient decât împreună. Totuşi, ITG pot funcţiona separat, cu
evacuarea în atmosferă. Exploatarea CCGA de tipul prezentat mai sus se face în
regimul: ITG conduce ITA.
În aplicaţiile de cogenerare cu ITA cu contrapresiune sau cu condensaţie cu
prize reglabile, pentru creşterea gradului de recuperare βrec, în zona de joasă
temperatură a cazanului recuperator se pot introduce suprafeţe suplimentare pentru
încălzirea agentului termic. În fig. 4.56. se prezintă schema termică a unei CCG
urbane cu CCGA, la care ITA este cu contrapresiune şi priză semireglată. Este de
remarcat faptul că în acest caz încălzirea apei de reţea se realizează în trepte.
Diagrama fluxurilor energetice este de tipul celei prezentată în fig. 4.58.
La aceste instalaţii, cota din energia primară care se transformă în electricitate
poate fi 50÷53%, randamentul global atinge 90÷91%, iar indicele de structură a
energiei utile devine puternic supraunitar.
CR
SAGA
ECOJP
PAÎP SJP
PAJP
SÎP
Tur ITA Retur
ITG GE
KR Am
SCTf 2
SCTf 1
Fig. 4.56. Schema termică de principiu a unei CCG cu ciclu combinat gaze-abur, având
ITG înaintaşă şi ITA recuperatoare cu contrapresiune şi priză semireglată.
52
ITG are investiţii specifice mai mici decât ITA.
53
Puterile unitare ale celor mai mari ITG sunt mai mici decât cele atinse de ITA. Pentru
creşterea puterii ITA se pot utiliza CCGA pe mai multe linii de arbori.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 153
Wt1
∆Wm, G ∆Wgen, G
Wcgsa Wt rec csga ∆Wm, A ∆Wgen, A
∆WCA
∆Wcoş
Wt 2, A
Fig. 4.57. Diagrama fluxurilor energetice pentru o CCG urbană cu ciclu combinat gaze-
abur, având ITG înaintaşă şi ITA recuperatoare, cu contrapresiune.
În mod similar, se pot realiza instalaţii de cogenerare urbană cu TA cu
condensaţie cu priză reglabilă. Ca urmare a pierderilor de căldură la condensator
(spre mediul ambiant) randamentul global în regimul de termoficare maximă este
uşor mai coborât decât cel de mai sus, iar în regimul de condensaţie este
comparabil cu cel al CTE – CCGA.
La CCG de cogenerare industrială, cazanele recuperatoare au cel puţin două
presiuni de producere a aburului (din care presiunea coborâtă este egală cu cea de
consum) şi TA cu contrapresiune. Randamentul global rămâne la fel de ridicat ca la
CCG urbane cu TA cu contrapresiune, dar cota din energia primară care se
transformă în electricitate se reduce cu atât mai mult cu cât presiunea de consum
creşte.
În oricare din aplicaţiile de cogenerare, pentru creşterea elasticităţii în
funcţionare cazanul recuperator poate fi cu postcombustie variabilă limitată.
la sursă la agentul motor are loc printr-o suprafaţă, fapt ce măreşte consumul de
metal şi impune folosirea în zona fierbinte a ciclului a unor materiale speciale, care
să reziste la o temperatură mai ridicată decât ceea mai mare temperatură a
agentului motor. Aceasta limitează posibilităţile de creştere a temperaturii medii
superioare Tms.
ITG şi MPE (maşinile cu piston – energetice) folosesc „arderea internă” sub
presiune. Agentul care întreţine arderea, respectiv care rezultă din ardere, este şi
agent de lucru. Pentru limitarea eroziunii şi coroziunii, combustibilul folosit trebuie
să fie „curat” (fără cenuşă, Sulf, Vanadiu, etc.), fapt ce impune ca aceste instalaţii
să ardă combustibil gazos sau lichid şi măreşte cheltuielile cu combustibilul.
Arderea sub presiune şi în interiorul agentului de lucru majorează încărcarea
specifică şi elimină necesitatea transferului de căldură prin suprafaţă. În ansamblu,
instalaţiile îşi reduc consumul de metal, volumul şi costul. În zona fierbinte a
ciclului materialele pot fi răcite până la temperaturi mai mici decât cele ale
agentului motor, fapt ce permite creşterea Tms.
mare. După cuplarea la reţeaua electrică, viteza de variaţie a încărcării este limitată.
Aceste caracteristici determină folosirea ca centrale de bază.
ITG şi MPE sunt compacte, au consumuri mici de material, investiţii specifice
mici şi inerţie redusă. Ele pot porni în durate de ordinul minutelor, sau cel mult al
câtorva zeci de minute. Consumul de durată de viaţă şi de energie, la pornire, este
mic, dar necesită Lmecanic de antrenare. Viteza de variaţie a încărcării poate fi mare.
Cele de mai sus permit folosirea ca centrale de semivârf, vârf şi rezervă - siguranţă.
54
Aceasta influenţează atât caracteristicile ecologice cât şi pe cele de ardere.
158 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
C; H; O; N S0 Ss M Wt
Masa organică Sulf Masa minerală Umiditatea
convenţională Organic Sulfuri necombustibilă higroscopică de imbibaţie
55
Cu cât petrochimia extrage mai multe “produse albe” (ex. prin hidrogenare sau cracare
termică şi catalitică) scade procentul de păcură şi creşte participaţia de hidrocarburi grele
în păcură.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 159
56
Acesta produce prin ardere CO2, care participă la efectul de seră.
57
Prexistenţa oxigenului în masa organică reduce necesarul de oxigen din aer pentru
ardere.
58
Azotul organic poate oxida producând NOX, responsabil, alături de SOX, de ploaia
acidă.
59
Influenţează producţia de SO2 şi SO3 (prescurtat SOX), care participă la fenomenele de
ploaie acidă.
60
La temperaturile din focar pirita se descompune iar Sulful provenit din ea oxidează.
160 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
61
Ca urmare prezenţa acestora reduce puterea calorifică inferioară a amestecului.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 161
62
Aceasta permite reducerea, până la anulare, a necesarului de combustibil suport pentru
ardere.
63
Pe această cale se intensifică schimbul de masă şi căldură.
64
În sensul că în gazele de ardere nu trebuie să existe gaze combustibile, cum ar fi CO.
65
În produsele de ardere să nu existe vapori, picături de lichid sau particule solide (zgură
şi cenuşă în focar, praf în gazele de ardere) ale unor substanţe combustibile care fie nu au
participat la ardere fie au rezultat din ardere incompletă (cocs - la arderea imperfectă a
păcurii).
66
Reducerea debitului de aer micşorează pierderile prin căldura sensibilă a gazelor de
ardere, dar o scădere excesivă poate să ducă la ardere incompletă.
162 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Combustibil Cenuşă
Aer
secundar
Zgură
Aer
Aer primar
67
Totuşi, o viteză prea mare a aerului poate să conducă la antrenarea în gazele de ardere
a unor particule solide care să conţină substanţe nearse fizic.
68
Dacă dimensiunile sunt prea mari scade suprafaţa de contact şi particulele nu pot fi
menţinute în sustentaţie; dacă ele sunt prea mici granulele pot fi antrenate în gazele de
ardere.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 163
ardere rămâne coborâtă, ceea ce reduce producţia de NOx termic. Este o tehnologie
„curată” din punct de vedere ecologic şi pentru că permite folosirea unor adaosuri
pentru desulfurare în strat.
Combustibil Combustibil
Zgură,
cenuşă
Fig. 4.61. Arderea turbionară a Fig. 4.62. Arderea pulverizată a
combustibililor solizi sub formă de praf. combustibililor gazoşi şi lichizi.
Arderea turbionară a combustibililor solizi sub formă de praf asigură
traiectorii lungi ale particulelor şi timp mare de remanenţă a acestora în flacără, iar
măcinarea fină măreşte suprafaţa de contact între particule şi comburant. Această
tehnologie permite valori coborâte ale excesului de aer, aproape fără creşterea
procentului de nearse. Este cea mai răspândită metodă de ardere a combustibililor
inferiori în cazane medii, mari şi foarte mari.
Arderea pulverizată a combustibililor gazoşi şi lichizi se poate folosi la diverse
mărimi de cazane. Permite valori coborâte ale coeficientului de exces de aer şi
foarte mici de nearse. Timpul de remanenţă nu pune probleme speciale, datorită
posibilităţii fragmentării combustibilului în particule cât mai mici şi a amestecului
fin între aer şi combustibil. Combustibilii lichizi necesită pulverizarea fină a lor, pe
cale mecanică (presiune, cupă rotativă) sau gazodinamică (cu abur).
Combustibilii de tip biomasă sau gunoaie menajere au caracteristici apropiate
de cele ale cărbunilor inferiori. Pe de altă parte puterile termice ale instalaţiilor ce
utilizează aceste forme de energie primară sunt mici. Ca urmare tehnologiile uzuale
de ardere a acestora sunt:
pe grătar, pentru deşeuri menajere şi biomasă cu grad mic de mărunţire;
în pat fluidizat, pentru biomasă cu grad de mărunţire mediu spre mic.
Din cele de mai sus rezultă că arderea externă este tehnologia de bază pentru
ITA, în timp ce arderea internă este utilizabilă, în principal, la MP şi ITG.
164 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
BIBLIOGRAFIE
4.1. Alexe, F., Cenuşă, V., Mărculescu, C., Ene, M., Optimizarea centralelor
electrice de termoficare de medie putere cu ciclu combinat gaze – abur,
Producerea, transportul şi distribuţia energiei electrice şi termice,
Bucureşti, Noiembrie 2000, 16-23.
4.2. Athanasovici, V., Utilizarea căldurii în industrie vol I, Ed. Tehnica,
Bucureşti, 1995.
4.3. Athanasovici, V., Utilizarea căldurii în industrie vol II, Ed. Tehnica,
Bucureşti, 1997.
4.4. Bowman, L., Small modular power development at External Power, LLC:
Residential and small commercial Stirling cogeneration systems, Fifth
International Biomass Congress of the Americas, Orlando, USA, 2001.
4.5. Cantuniar, C., Turbomaşini termice, Vol. 2, Editura Mirton, Timişoara,
2002.
4.6. Cenuşă, V., Optimizarea termoeconomică a C.E.T. industrială cu ciclu
combinat gaze/abur, Energetica, Bucureşti, Nr. 6, Iunie 2005, 210 – 214.
4.7. Cenuşă, V., Petcu, H., Producerea Energiei Electrice din Combustibili
Fosili. Aplicaţii, Editura BREN, Editura Universul Energiei, Bucureşti,
2005.
4.8. Cenuşă, V.E., Alexe, F. N., Analysis on the thermodynamic performances
of CHP microturbines with supplementary firing and heat recovery for
district heating, Scientific Buletin of POLITEHNICA University of
Timişoara, Romania, Transactions on Mechanics, Tomul 51(65),
Fascicola 1, 2006, ISSN 1224-6077, 89 – 94.
4.9. Cenuşă, V.E., Alexe, F. N., Petcu, H., Optimizarea tehnico-economică a
microturbinelor cu gaze pentru cogenerare urbană, cu restricţii impuse
asupra conductanţelor recuperatoarelor de căldură interne şi externe,
International Conference Energy-Environment CIEM 2005, 20-21
october 2005, Bucharest, ROMANIA, ISBN 973-86948-5-X, Editura
Universul Energiei, S5_L5.
4.10. Cenuşă, V., Feidt, M., Benelmir, R., Badea, A., Exergetic optimization of
the heat recovery steam generator by imposing the total heat transfer area,
International Journal of Thermodynamics (International Journal of
Applied Thermodynamics), Vol. 7, (No. 3), pp. 149-156, september-
2004.
4.11. Cenuşă, V.E., Feidt, M., Benelmir, R., Badea, A., Optimisation des cycles
combinés gaz/vapeur avec un ou deux niveaux de pression et chaudière à
surface d'échange imposée, Oil & Gas Science and Technology – Revue
de l’Institut français du pétrole, ISSN : 1294-4475, Vol. 61, No. 2, pp.
225-235, 2006.
4.12. Darie, G., Dupleac, M., Sava, M., Cenuşă, V., Cicluri combinate gaze-
abur, Editura AGIR, Bucureşti, 2001.
4.13. DTE Energy Technologies, DTE Energy Technologies Introduces the
ENX 55 Stirling Engine, 2004.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 165
CUPRINS CAPITOLUL 4
7 10 9 6
8 Fig. 5.1. Cazan de abur cu tub de
flacără şi ţevi de fum: 1 – arzător; 2 –
tub de flacără; 3 – ţevi de fum; 4 –
2
cameră de fum anterioară; 5 – cameră
de fum posterioară; 6 – coş de fum; 7 –
1 spaţiu de apă; 8 – spaţiu de vapori;
9 – separator de umiditate; 10 – abur
5 saturat.
4
3
4 2 4 4
2
5 5 5
3 3 3
1 1 1
7 7
7
6 6
6 8
a. b. c.1. 7
6 7
6
4
1 1
5
5 5
9
4 9 4
1
3
3
3 7
6
c.2. d.1. d.2.
.
Fig. 5.2. Cazane de abur cu ţevi de apă: a. – cazan cu circulaţie naturală; b. – cazan cu
circulaţie forţată multiplă; c. – cazan cu circulaţie forţată unică cu punct de vaporizare
variabil (c.1. – cazan cu două drumuri de gaze de ardere – în π; c.2. – cazan turn);
d – cazan cu circulaţie forţată unică cu punct de vaporizare fix (d.1. – cazan cu două
drumuri de gaze de ardere – în π; d.2. – cazan turn). 1 – economizor; 2. – tambur;
3 – sistem vaporizator; 4 – supraîncălzitor de radiaţie; 5 – supraîncălzitor de convecţie;
6 – preîncălzitor de aer; 7 – evacuare gaze de ardere (spre coş).
Caracteristic cazanelor din centralele de cogenerare îl constituie faptul că ele
trebuie să ardă o gamă largă de combustibili. Astfel, pe lângă combustibilii clasici,
168 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
pot arde fie gaze rezultate din procesele tehnologice drept resurse energetice
secundare (gaz de cocs, gaz de furnal), fie deşeuri menajere.
Cazanele cu circulaţie naturală. Circulaţia apei în sistemul vaporizator are loc
datorită diferenţei de densitate între emulsia apă – abur din ţevile fierbătoare şi
lichidul din ţevile coborâtoare (efectul termosifon). Se construiesc pentru debite
maxime de cca. 180 kg/s „640 t/h” şi presiuni mai mici de 160 bar.
Diferenţa de presiune motoare datorată efectului termosifon are valori reduse şi,
ca urmare, viteza de circulaţie în ţevile fierbătoare este mică conducând la diametre
mari ale ţevilor fierbătoare şi la valori limitate ale coeficienţilor de schimb de
căldură. Datorită acestor efecte, greutatea sistemului fierbător este mult mai mare
decât la alte tipuri de cazane, consumul specific de metal şi conţinutul de apă fiind
ridicat. Ca urmare, cazanele cu circulaţie naturală au o inerţie termică ridicată, care
conduce la:
– consum de căldură ridicat în perioadele de pornire şi durate lungi de pornire
ca urmare a diferenţelor de temperatură admise între diferitele puncte în materialul
tamburului;
– procesele tranzitorii sunt mai lente ceea ce face posibilă o reglare mai uşoară;
– pe baza căldurii importante acumulate, cazanele permit salturi mari de
producţie fără ca presiunea să scadă prea mult. Această caracteristică este
avantajoasă în cazul centralelor de cogenerare supuse curent la variaţii de sarcină.
Tamburul şi colectoarele ecranelor sistemului vaporizator fac posibilă purjarea
cazanului în scopul reducerii conţinutului de săruri în apa din cazan. Ca urmare,
condiţiile de calitate impuse apei de alimentare sunt mai puţin stricte, aceste cazane
fiind preferate pentru centralele de cogenerare industrială la care cota de apă de
adaos are valori ridicate.
Conform datelor de exploatare, disponibilitatea cea mai mare se întâlneşte la
acest tip de cazan, recomandându-l pentru echiparea centralelor de cogenerare în
vederea asigurării alimentării continue a consumatorilor de căldură (în special a
consumatorilor industriali).
Ţinând cont de caracteristicile avantajoase enunţate anterior, cazanele cu
circulaţie naturală sunt cele mai indicate pentru echiparea centralelor de cogenerare
urbană şi industrială.
Cazanele cu circulaţie forţată. La acest tip de cazane circulaţia apei în
sistemul vaporizator se face cu ajutorul pompelor de alimentare (cazane cu
circulaţie forţată unică) sau, mai rar, cu ajutorul unor pompe de circulaţie speciale
(cazane cu circulaţie forţată multiplă). Se construiesc pentru debite mari de peste
180 kg/s (640 t/h) şi presiuni de peste 160 bar.
Datorită disponibilului mai mare de presiune, viteza de circulaţie a apei în ţevile
vaporizatoare este mai mare, reducându-se secţiunea necesară curgerii şi
majorându-se coeficienţii de schimb de căldură. Astfel, consumul specific de metal
este mai redus decât la cazanele cu circulaţie naturală.
Cazanele cu circulaţie forţată unică (cel mai răspândit tip de cazane cu circulaţie
forţată) au un volum mic de apă, inerţia lor fiind redusă. Ca urmare, la variaţii mari
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 169
105
100
Randament [%]
85
80
20 30 40 50 60 70 80 90 100
Încărcare [%]
Tur
Gaz natural
a. b.
Aer ardere
Coş de fum
Gaz natural
Ventilator
gaze ardere Evacuare
Retur
condens
Fig. 5.5. Transformarea unui cazan clasic în cazan cu condensaţie.
Valorificarea maximă a căldurii latente a vaporilor de apă este posibilă folosind
cazane cu condensaţie numai dacă gazele de ardere se răcesc sub cca. 55-56°C
(valoarea temperaturii de rouă pentru excese de aer de 1,15-1,25), respectiv:
• în cazul cazanelor destinate preparării apei calde de consum (întotdeauna);
• în cazul cazanelor pentru încălzire sau pentru încălzire şi prepararea apei
calde de consum, numai dacă instalaţia de încălzire funcţionează la un regim mai
coborât de temperaturi (temperatura returului trebuie să fie sub valoarea
temperaturii de rouă de 56°C).
172 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
a. b.
Fig. 5.6. Schema de principiu a unui CAF de radiaţie: a – în regim de funcţionare de bază
150°C/70°C; b – în regim de funcţionare de vârf 150°C/102°C (104°C).
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 173
90
Randament relativ η/ηC
80 CAF
70
30
20
[%]
10
0
0 0,2 0,4 0,6 0,8 1
Încărcare cazan
100
90
80
70
60
q Cv q Cv
50
40 q Cc q Cc
30
20
10
0
0
1000
2000
3000
4000
5000
6000
7000
8000
9000
a. b.
Durată anuală [h/an]
Fig. 5.8. Curba clasată a sarcinii Fig. 5.9. Soluţii posibile de instalare a sarcinii
termice urbane. termice de bază şi de vârf în cazul
centralelor de cogenerare urbană cu
turbine cu abur.
– cazanele de apă fierbinte au randamente mai ridicate la sarcini parţiale decât
cazanele de abur, acest lucru fiind foarte important, deoarece cazanele de vârf
funcţionează în majoritatea timpului la sarcini parţiale (vezi fig. 5.7.);
– în afara perioadelor de vârf ale sarcinii termice (ale zilelor foarte geroase) care
au o durată scurtă de apariţie, cazanele de apă fierbinte pot constitui o rezervă
pentru sarcina termică de bază.
În cazul particular al centralelor de cogenerare urbană mici, cu turbine cu abur,
sau al centralelor de cogenerare mixte cu ponderea redusă a sarcinii termice
urbane, datorită valorilor reduse ale sarcinii termice cât şi a parametrilor iniţiali
mai reduşi ai aburului viu, instalarea sarcinii termice de vârf în cazane speciale nu
este justificată, aceasta fiind instalată în cazanele energetice de abur
supradimensionate corespunzător.
Capacitatea de producţie a unui cazan de abur DCc şi numărul de cazane nC în
regim normal de funcţionare se determină astfel:
– la instalaţii cu schemă bloc (grupuri de cogenerare cu turbine cu abur de puteri
unitare mari, cu parametrii iniţiali ridicaţi şi cu supraîncălzire intermediară):
DTc
DCc = K ⋅ (5.1)
nC
în care: DTc este debitul maxim (de calcul) cerut de turbină, K=1,00 ... 1,07 este un
coeficient de rezervă care ţine cont de reducerea în timp a debitului cazanului ca
urmare a murdăririi suprafeţelor de schimb de căldură, iar nC = 1 sau 2 este
numărul de cazane pe bloc;
– la instalaţiile cu bare colectoare:
nC nT
∑ DCc ,i ≥ K ⋅ ∑ DTc ,i (5.2)
1 1
176 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
în care: qvc reprezintă sarcina termică de vârf nominală (de calcul). Numărul de
cazane de apă fierbinte ţine cont şi de necesitatea unei anumite rezerve a sarcinii
termice.
Centralele de cogenerare industrială se caracterizează printr-o sarcină termică
cu o curbă clasată, în general, mult mai aplatisată decât în cazul centralelor de
cogenerare urbană (vezi cap. 2.), iar parametrii de consum sunt mai ridicaţi.
Debitul termic de vârf trebuie instalat în cazane de abur, care pot fi cazanele
energetice sau cazane de joasă presiune la parametrii de consum. Caracteristicile
sarcinii termice industriale fac ca dezavantajele utilizării cazanelor de înaltă
presiune (energetice) ca instalaţii de vârf să fie diminuate. De asemenea trebuie
ţinut cont că în producţia curentă nu există cazane de joasă presiune de debite
relativ mari şi că, în perioadele de vară, debitul de vârf instalat în cazanele
energetice poate fi utilizat pentru alimentarea turbinelor ale căror cazane sunt în
revizie (turbinele având o perioadă de revizie mult mai mare decât cazanele),
producându-se suplimentar energie în cogenerare. Aceste aspecte enunţate conduc
la oportunitatea instalării debitului de vârf în cazanele energetice de înaltă presiune.
Modul de instalare a debitului de vârf se stabileşte, de la caz la caz, în urma
unor calcule tehnico-economice comparative care trebuie să ţină seama de
condiţiile concrete – alură curbă clasată, cazane de abur existente în fabricaţie
curentă, investiţiile aferente în acestea etc.
Capacitatea de producţie a unui cazan de abur DCc şi numărul de cazane nC în
regim normal se stabilesc ţinând cont şi de faptul că siguranţa în alimentarea
consumatorilor industriali impune utilizarea schemei de legătură cazan – turbină cu
bară colectoare sau cu bară de ajutor:
nC nT c nIRR c
∑ c
∑ ∑
DC ,i ≥ K ⋅ DT ,i + DIRR,i
(5.4)
1 1 1
c
în care, în afara notaţiilor utilizate anterior, s-a mai notat cu DIRR ,i şi nIRR, debitele
şi respectiv numărul instalaţiilor de reducere răcire (IRR). Numărul de cazane nC se
determină ţinând cont şi de necesitatea asigurării unei rezerve în vederea
alimentării sigure a consumatorilor industriali.
Centralele termice urbane sau/şi industriale se caracterizează prin faptul că
nu există o împărţire a sarcinii termice în sarcină termică de bază şi de vârf,
întreaga sarcină termică fiind produsă în aceleaşi instalaţii: cazane de apă
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 177
caldă, cazane de apă fierbinte sau cazane de abur, după natura sarcinii termice:
urbană sau industrială.
Capacitatea de producţie a sursei va fi:
nC
∑ DCc ,i ≥ K ⋅ D c (5.5)
1
sau
nCAF
∑ qCAF
c
,i ≥ q
c
(5.6)
1
I II III
C Fig. 5.10. Reprezentarea grafică a caracteristicii
D energetice a unui cazan de abur:
B I – zona de nefuncţionare;
II – zona de funcţionare normală;
III – zona de suprasarcină.
A
O Q opt Q
0 0
preferată liniei frânte ABC. Ecuaţia acestei drepte poate fi considerată cu suficientă
precizie drept caracteristică energetică reală şi are expresia analitică:
B = a ⋅ Q0 (5.12)
în care,
1
a= c (5.13)
η
c
unde η este randamentul nominal al cazanului.
Relaţia este valabilă pentru domeniul de funcţionare de durată a cazanului,
respectiv (0,45-0,55%) – 100% din debitul nominal al acestuia.
În cazul cazanelor de apă caldă şi fierbinte observaţiile de mai sus sunt
valabile (conf. fig. 5.3. şi 5.7. randamentul este practic constant pe un domeniu de
încărcări de cca. 15% – 100% din debitul nominal al cazanului). În consecinţă, şi în
acest caz, caracteristica energetică reală este descrisă de relaţiile (5.12) şi (5.13).
2
4 2 8 4
5 5
3 3
1
1
6 7 6 7
9
a. b.
Fig. 5.11. Cazane recuperatoare de abur cu ţevi de fum: a. – cazan recuperator simplu;
b – cazan recuperator cu ardere suplimentară. 1 – intrare gaze de ardere;
2 – evacuare gaze de ardere; 3 – separator de picături; 4 – ieşire abur; 5 – spaţiu
de abur; 6 – spaţiu de apă; 7 – ţevi de fum; 8 – arzător suplimentar; 9 cameră de
ardere suplimentară.
2 6 6 6
3
3 2 3 2
4 4
4
7
1 1
1 5
a. b.1. b.2.
6 6 6
3 3 3
4 4 5 4
2 2 2
1 1 1
5 5
5
a. b. c.
2
3
3 3
2 2
1 1
a. b.1. b.2.
Cuprins Capitolul 5 – I –
5 7
a.
intrare gaze ieşire gaze
de ardere 6 4 8 3 1 de ardere
5 7
b.
intrare gaze ieşire gaze
de ardere 6 de ardere
8
2
5 7
c.
intrare gaze ieşire gaze
de ardere 6 4 3 1 8 de ardere
Fig. 5.16. Cazane recuperatoare cu ardere suplimentară în două trepte: a. – cazan de abur;
b. – cazan de apă caldă (fierbinte); c. – cazan combinat abur – apă caldă
(fierbinte). Notaţiile au fost definite la fig. 5.15. În plus s-a notat cu 7 – arzătorul
suplimentar treapta 2-a şi cu 8 – camera de ardere a acestuia.
Arderea suplimentară poate constitui şi o rezervă în cazul avariei turbinei cu
gaze. În acest scop, arzătorul suplimentare poate fi prevăzut cu un ventilator special
de aer care intră în funcţiune la avaria turbinei cu gaze, cazanul recuperator
devenind similar unui cazan clasic.
Pentru realizarea arderii suplimentare se folosesc următoarele tipuri de arzătoare
[5.12]:
• arzătoare în venă de aer – injectează direct combustibilul în gazele de
ardere, cu exces mare de aer, fără a realiza un amestec prealabil cu acestea. Sunt
cele mai simple, mai ieftine şi mai uşor de instalat arzătoare pentru arderea
suplimentară. Pot fi folosite cu uşurinţă la modificarea unor cazane recuperatoare
existente. Datorită faptului că nu realizează un amestec prealabil cu gazele de
ardere, ele nu pot folosi întreaga cantitate de O2 din gazele de ardere fără riscul
apariţiei nearselor chimice în gazele de ardere. Se folosesc numai pentru
combustibili gazoşi. Având în vedere avantajele şi dezavantajele acestor arzătoare,
ele sunt cele mai utilizate pentru echiparea cazanelor recuperatoare cu ardere
suplimentară;
188 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
PcI PcII
pp1 pp1
ip1 pp2
qc qc1 ip1 pp2
qc2 ip2
ta tî ta tai tî
Fig. 5.17. Moduri posibile de realizare a prizei reglabile urbane: a.– priza reglabilă într-o
treaptă; b. – priza reglabilă în două trepte.
p0 , t 0 p0 , t 0 p0 , t0
Pc P P
D0 D0 D0
I II I II
pc 0
Dreg Dc Dreg Dc pc D cd pcd Dreg Dc pc D cd pcd
1. 2. 3.
situaţiei anterioare, diferenţele constând în valorile diferite ale debitului pentru care
s-a dimensionat corpul de joasă presiune. Variaţia debitului intrat în turbină este
dată de linia frântă 4’ din fig. 5.19., variaţia debitului destins în CJP de
linia frântă 4” din fig. 5.19., iar variaţia puterii electrice maxime de linia frântă 4
din fig. 5.19. Puterile electrice ce pot fi produse se vor situa între puterea electrică
maximă (linia frântă 4 din fig. 5.19.) şi puterea electrică minimă (CJP încărcat la
minim – linia 2 din fig. 5.19.).
În cazul turbinei cu condensaţie şi CJP supradimensionat în varianta c
(varianta 3.,c. de dimensionare a turbinei), debitul de abur intrat în turbină rămâne
constant la valoarea maximă D0c indiferent de mărimea sarcinii termice qc
(linia 5’din fig. 5.19.), creşterea acesteia făcându-se numai prin scăderea debitului
de abur destins în CJP de la valoarea de dimensionare până la valoarea DCmin
(linia 5” din fig. 5.19.). Puterea electrică maximă a turbinei va fi tot timpul
descrescătoare cu sarcina termică (linia 5 din fig. 5.19.). Puterile electrice ce pot fi
produse se vor situa între puterea electrică maximă (linia 5 din fig. 5.19.) şi puterea
electrică minimă (CJP încărcat la minim – linia 2 din fig. 5.19.).
Se fac următoarele observaţii:
• fig. 5.19. este corectă în ipoteza că randamentele intern şi mecanic ale
turbinei de cogenerare cu abur şi randamentul generatorului electric sunt constante
indiferent de încărcare. În realitate, aceste randamente sunt variabile cu sarcina, dar
concluziile sub aspect calitativ rămân neschimbate;
• valoarea puterii adiţionale maxime este dependentă de gradul de
supradimensionare a CJP. Cu cât acest grad este mai mare, cu atât valoarea puterii
adiţionale maxime este mai mare;
• sarcina termică la care se poate realiza puterea adiţională maximă scade pe
măsura supradimensionării CJP.
P 3-3.c.
3-3.b.
3-2. 3-3.a.
a.
P τ
2-3.c.
2-3.b. 2-2. 1
2-3.a.
P
3-3.c.
3-3.b.
3-2. 3-3.a.
b.
P τ
1
2-3.c. 2-2.
2-3.b.
2-3.a.
Fig. 5.20. Curbele clasate anuale ale puterii electrice produse de turbinele de cogenerare cu
condensaţie şi prize reglabile, în diverse variante de dimensionare a CJP:
a. – în regim normal de încărcare a echipamentelor; b. – în regim de putere
maximă. 1 – curba clasată acoperită de turbina de cogenerare, 2 – curbele de
variaţie P-qc în cele patru variante de dimensionare a CJP; 3 – curbele clasate ale
puterilor electrice în cele patru variante de dimensionare a CJP. Variantele de
dimensionare sunt identificate prin notaţiile: -2 – CJP nesupradimensionat;
-3.a. – CJP supradimensionat pentru obţinerea în condensaţie pură a cca. 50%
din puterea electrică nominală Pcc ; -3.b. . – CJP supradimensionat pentru
obţinerea în condensaţie pură a 100% din puterea electrică nominală Pcc ;-3.c. . –
CJP supradimensionat pentru obţinerea în condensaţie pură a puterii electrice
maxime.
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 197
regim, în corpul de joasă presiune intră un debit mai mare decât debitul minim de
răcire a acestuia. De subliniat faptul că, în regim electric, puterea electrică produsă
este mai mare decât cea produsă în regim termic la aceeaşi sarcină termică livrată
de turbină. Regimul de condensaţie pură poate fi considerat un regim electric
particular, corespunzător unei sarcini termice nule livrată de turbină.
Pentru diversele variante de dimensionare a turbinelor de cogenerare cu abur,
gradul de încărcare al diferitelor corpuri este diferit, în funcţie de regimul de
funcţionare (v. tabelul 5.1).
Oarecare - -
Maxim - -
D c = D Cc
Dmin
cd < D0 < DC0 Pt = Pc + Pcdmin
Oarecare - -
Maxim -
Turbină cu Oarecare
condensaţie şi
Dc = 0
min
Dcd < Dcd < D Max
priză reglabilă cu min
0 < Dc < DCc Dcd 0 < Dc < DCt cd < D cd < D cd
D min Max cd
CJP
D 0 < D C0 PtC = PcC + Pcdmin D 0 < D C0 Pe < PtC
supradimensionat
pentru 50% din
puterea nominală Maxim
Turbină cu Oarecare
condensaţie şi
priză reglabilă cu Dc < DCc D min Dc = 0 D min
cd < D cd < D cd
Max
0 < Dc < DCc Dcd < Dcd < D cd
min Max
cd
CJP D 0 < D C0 D0 = DC0 D 0 < D C0
PtC = PcC + Pcdmin Pe > PtC Pe = PtC
supradimensionat
pentru 100% din
puterea nominală Maxim
Dc = DCc Dcd
min
< Dcd = Dcd Dc = 0 D cd = D Max
0 < D t < DCt
min Max
Dcd cd
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII 201
Turbină cu Oarecare
condensaţie şi
priză reglabilă cu 0 < Dc < DCc Dcd
min
0 < D c < D Cc Dcd < Dcd < D cd
min Max
Dc = 0 min
Dcd < Dcd < DMax
cd
CJP
D0 = DC0 PtC = PcC + Pcdmin D0 = DC0 Pe > PtC D0 = DC0 Pe > PtC
supradimensionat
pentru puterea
maximă Maxim
Dc = DCc Dmin Dc = 0 D cd = D cd
Max Dc = 0 D cd = D cd
Max
cd
202 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Pt
D0, max
Fig. 5.21. Diagrama energetică a turbinei
D0 cu contrapresiune.
D0
Dk
Dk, max
Dk
Q0 = f 3 (Qk , Pt ) (5.42)
unde Q0 este consumul de căldură al turbinei cu contrapresiune, iar Qk – cantitatea
de căldură livrată cu aburul eşapat la contrapresiune.
Conform [5.5], [5.10] , funcţiile f1, f2 şi f3 sunt funcţii liniare având forma:
Pt = a0 + a1 ⋅ Qk (5.43)
D0 = b0 + b1 ⋅ Qk (5.44)
sau
Q0 = c0 + Qk + c1 ⋅ Pt (5.45)
Restul parametrilor funcţionali (p0, t0, pk) sunt luaţi în consideraţie prin
intermediul corelaţiilor.
Coeficienţii care intervin în relaţiile (5.43) – (5.45) sunt fie daţi în literatura de
specialitate, fie pot fi determinaţi experimental, prin metoda celor mai mici pătrate,
pe baza a cel puţin trei seturi de măsurători.
În cazul turbinelor cu contrapresiune şi o priză reglabilă apar, faţă de cazul
anterior, încă doi parametri funcţionali, care pot fi consideraţi principali şi anume:
debitul de abur extras la priza reglabilă Dp şi presiunea aburului la această priză pp,
relaţia funcţională de bază devenind:
F ( D0 , D p , Dk , Pt , p p , pk ) = 0 (5.46)
Această legătură funcţională poate fi reprezentată în plan (într-un cadran, două
sau chiar trei v. fig. 5.22.) numai dacă se fixează presiunile pp şi pk, ele fiind
considerate ulterior prin intermediul corecţiilor.
Se cunosc cererile consumatorilor de căldură, respectiv debitele de abur Dp şi
Dk cerute la priza reglabilă şi la contrapresiune, diagrama permiţând determinarea
debitului de abur viu necesar D0 şi puterea electrică obţinută Pt.
Relaţia funcţională (5.46) poate fi, de asemenea, descompusă în relaţiile
analitice liniare de forma [5.11]:
Pt = a0 + a1 ⋅ Q p + a2 ⋅ Qk (5.47)
D0 = b0 + b1 ⋅ Q p + b2 ⋅ Qk (5.48)
sau
Q0 = c0 + Q p + Qk + c1 ⋅ Pt (5.49)
unde: Q0 , Qp şi Qk sunt cantităţile de căldură corespunzătoare debitelor de abur D0,
Dp şi Dk.
Restul parametrilor funcţionali (p0, t0, pp, pk) este de asemenea luat în
considerare prin intermediul corecţiilor.
Coeficienţii care intervin în relaţiile (5.47) – (5.49) sunt fie daţi în literatura de
specialitate, fie pot fi determinaţi experimental, prin metoda celor mai mici pătrate,
pe baza a cel puţin trei seturi de măsurători.
204 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
D0
DK
D0,max
Dp,max Dp
D0
DK,max
a.
DK,min
Dp=0 Pmax
P
P
Dp
pp
Dp
Pt
D0 P b.
Dk
Dk
Fig. 5.22. Diagrame energetice ale turbinei cu contrapresiune şi priză reglabilă:
a. – diagrama într-un cadran; b. – diagrama în două cadrane.
D0
D0,max
Dp,max Dp
D0,e
DC,min
DC,max Fig. 5.23. Diagrama energetică a
D0,t
turbinei cu condensaţie şi
o priză reglabilă într-un
D0,c
Pmax cadran.
Dp=0
P
Pt Pc Pe
D0
tp tp
D 0, e
D 0, t
D 0, c
Reg. condensaţie
Pt
qp P
qp qp Pt Pc Pe
Fig. 5.24. Diagrama energetică a turbinei cu condensaţie şi o priză reglabilă în două
cadrane.
D0
tp tp
D 0, t
Pt Pc Pe
qp P
qp qp
D 0, e
D 0, c
Reg. condensaţie
Dc
Fig. 5.25. Diagrama energetică a turbinei cu condensaţie şi o priză reglabilă în trei cadrane.
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 207
D0
D0,max
Dpi,max
D0,e Dpi
D0,t DC,min
DC,max
D0,c Fig. 5.26. Diagrama energetică în
două cadrane a turbinei
Dpi=0 cu condensaţie şi două
prize reglabile.
Pt Pe Pc
P
Dpi,max
Dpu Pmax
Dpu
Dpi=0 Dpi
Dpu
Coeficienţii care intervin în relaţiile (5.58) – (5.60) sunt fie daţi în literatura de
specialitate, fie pot fi determinaţi experimental, prin metoda celor mai mici pătrate,
pe baza a cel puţin trei seturi de măsurători.
Indiferent de tipul turbinei de cogenerare, domeniul de funcţionare al acesteia
este limitat de:
– capacitatea de trecere a ajutajelor de la treapta de reglare (capacitatea de
înghiţire a turbinei), corespunzând debitului maxim de abur admis în turbină
D0,max;
– capacitatea maximă a prizei reglabile (prizelor reglabile) şi/sau contrapresiunii
turbinei Dp,max;
– în cazul turbinelor de cogenerare cu două extracţii de abur pentru alimentarea
cu căldură (turbine cu contrapresiune şi priză reglabilă sau turbine cu condensaţie
şi două prize reglabile) extracţiile maxime definite anterior nu sunt simultane.
Stabilirea extracţiilor maxime simultane nu necesită introducerea unor restricţii
speciale, fiind suficientă îndeplinirea simultană a primelor două restricţii;
– debitul minim în partea de joasă presiune, corespunzător răcirii acesteia
Dc,min. Această limitare introduce restricţii speciale doar în cazul turbinelor cu
contrapresiune şi priză reglabilă, în sensul că se limitează inferior debitul ce poate
fi livrat de contrapresiune. În cazul turbinelor cu condensaţie şi priză reglabilă
(prize reglabile) de această restricţie s-a ţinut cont la stabilirea caracteristicilor
energetice Pt şi Q0 care înglobează efectul debitului de răcire a părţii de
condensaţie;
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 209
Cuprins Capitolul 5 – II –
2 2
1 1
3 4 6
5
a. b.
Fig. 5.27. Reproiectarea unei turbine cu gaze de aviaţie, pentru realizarea unei turbine cu
gaze aeroderivative: a. turbina cu gaze de aviaţie, iniţială; b. turbina cu gaze
aeroderivativă. 1 – compresor; 2 – cameră de ardere; 3 – turbina cu gaze iniţială;
4 – jet reactiv; 5 – turbină cu gaze reproiectată; 6 generator electric.
În tabelul 5.2 sunt prezentate sintetic caracteristicile tehnice ale turbinelor cu
gaze energetice (conform [5.13.]).
Caracteristicile tehnice ale turbinelor cu gaze energetice
Tabelul 5.2
Tipul de turbină cu gaze
Caracteristica
Industrială (heavy-duty) Aeroderivativă
≤ 340
Puterea electrică [MW] ≤ cca. 50 pentru ≤ 50
centrale de cogenerare
Raportul de compresie ≤ cca. 16 ≤ cca. 30
Temperatura gazelor de ardere la intrarea
cca. 800 - 1 600 cca. 900 - 1 700
în turbina cu gaze [°C]
Temperatura gazelor de ardere la ieşirea
400 - 650 1) 400 - 650 1)
din turbina cu gaze [°C]
Randamentul electric [%] ≤ cca. 40 ≤ cca. 45
1 500 (1 800)
Turaţia [rot./min] ≥ 3 000 (3 600) 2)
3 000 (3 600)
pot funcţiona cu, sau necesită întotdeuna
Alimentarea cu gaze naturale fără compresor de gaze compresor de gaze
naturale naturale
Costul mic mare
Greutatea mare mică
Gabaritul mare mic
Uzura mică mare
Disponibilitatea mai mare mai mică
1)
turbinele cu gaze aeroderivative au o temperatură a gazelor la intrare mai mare
decât în cazul celor industriale, dar şi gradul de compresie este mai ridicat, în
consecinţă temperatura gazelor la ieşire este practic în acelaşi domeniu;
2)
antrenarea generatorului impune existenţa unui reductor de turaţie. Pentru
simplificarea desenelor, acesta nu este figurat.
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 211
7,0
6,5 n=ct Fig. 5.29. Funcţionarea unei instalaţii de
6,0 2 turbină cu gaze – ε = f(Gg) –:
tg0=ct
1 – caracteristica hidraulică a
5,5
turbinei cu gaze pentru o
Gradul de compresie, ε
5,5
5,0
4,5 Fig. 5.30. Modificarea punctului de
funcţionare a unei instalaţii
4,0
ρ1 de turbine cu gaze odată cu
3,5 modificarea condiţiilor de
3,0 ρ2 aspiraţie a aerului [5.17];
2,5 ρ3 notaţiile idem fig. 5.29.
2,0
ρ3 < ρ2 < ρ1
1,5
1,0
0 20 40 60 80 100
Debitul de gaze de ardere
(de aer de ardere), Gg[%].
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 213
Fig. 5.31. Influenţa condiţiilor de aspiraţie a aerului asupra performanţelor energetice ale
turbinei cu gaze: a - putere electrică; b – consum specific de căldură.
Există cazuri în care generatorul electric are o putere electrică maximă
inferioară puterii electrice maxime care poate fi produsă de turbina cu gaze. În
această situaţie, la scăderea temperaturii aerului aspirat sub valoarea
corespunzătoare puterii maxime a generatorului electric, puterea turbinei cu gaze se
menţine constantă prin reducerea temperaturii gazelor de ardere la intrarea în
turbină (fig. 5.32.,a) sau prin reducerea debitului de aer comprimat (fig. 5.32.,b).
P TG , G g , t g0 P TG , G g, t g0
t g0 t g0
P TG
P TG
Gg Gg
5 10 15 20 25 30 35 5 10 15 20 25 30 35
Temperatura aerului aspirat de Temperatura aerului aspirat de
compresor [°C] compresor [°C]
a. b.
Fig. 5.32. Influenţa condiţiilor de aspiraţie a aerului asupra performanţelor energetice ale
turbinei cu gaze în cazul limitării de către generator a puterii electrice maxime,
pentru: a – reducerea lui t g 0 şi Gg = ct, la text mici (< 10°C); b – reducerea lui Gg
şi t g 0 = ct, la text mici; PTG – puterea produsă; restul notaţiilor idem fig. 5.28.
214 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
7,0 7,0
n=100 % n=100 %
6,5 6,5 t g0 =1100 °C
tg0 =1100 °C
6,0 6,0
5,5 5,5
Gradul de compresie, ε
Gradul de compresie, ε
n=90 %
5,0 5,0
4,5 4,5
n=80 %
4,0 4,0
α1
3,5 3,5
3,0 n=60 % 3,0 α2
2,5 2,5 α3
2,0 2,0 α4
1,5 1,5
1,0 1,0
40 80 0 20 40 60 80 100
Debitul de gaze de ardere Debitul de gaze de ardere
(de aer de ardere) (de aer de ardere)
a. b.
Fig. 5.33 Modificarea regimului de funcţionare a unei turbine cu gaze prin modificarea
caracteristicii hidraulice a compresorului prin: a – variaţia turaţiei (n);
b – variaţia înclinării aparatului director de la intrarea compresorului.
Practic, modificarea caracteristicii hidraulice a compresorului, indiferent de
modalitatea de realizare, conduce la modificarea debitului de aer comprimat, deci a
debitului de gaze de ardere destinse în turbină, în funcţie de încărcarea turbinei cu
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 215
7,0
6,5 n=100 %
tg0 =1100 °C
6,0 tg0 =1000 °C
Gradul de compresie, ε
0
unde GTG şi GTG sunt debitele de gaze de ardere destinse în turbina cu gaze
0
într-un regim oarecare şi în regimul nominal; pTG ,i , pTG ,i – presiunea gazelor de
ardere la intrarea în turbina cu gaze într-un regim oarecare şi în regimul nominal;
0
TTG , i , TTG ,i – temperatura absolută a gazelor de ardere la intrarea în turbina cu
gaze, într-un regim oarecare şi în regimul nominal. Situaţia este reprezentată grafic
în fig. 5.34.
Indiferent de modul adoptat pentru modificarea punctului de funcţionare
hidraulică al ansamblului compresor - turbină cu gaze, reglarea funcţionării
instalaţiei presupune şi modificarea debitului de combustibil ars în camera de
ardere. Din acest punct de vedere apar două moduri distincte de reglaj:
216 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
100
90 2
80
combustibil B/BC[%]
Consumul relativ de
10
0
0 20 40 60 80 100
Încărcarea [%]
MAI pot avea pistoane cu mişcare rectilinie alternativă sau pistoane rotative
(motoare Wankel). MAI rotative simplifică transformarea mişcării pistonului în
mişcare rotativă (nu mai este nevoie de ansamblul bielă - manivelă - arbore cotit)
dar pun probleme de realizare tehnologică şi sunt mai puţin fiabile.
După natura combustibilului folosit, MAI pot fi:
• cu combustibili gazoşi: naturali (gaz metan, gaz de sondă), artificiali (gaz de
cocs, gaz de furnal) sau biologici (biogaz);
• cu combustibili lichizi: naturali sau biologici (biodiesel). Combustibilii
lichizi naturali pot fi lichizi uşori (benzină, petrol lampant), combustibili lichizi
grei fără preîncălzirea lor înaintea folosirii (motorină), sau combustibili lichizi
grei cu preîncălzirea lor înaintea folosirii (păcură, CLU, uleiuri de gudroane);
• cu combustibili solizi (cărbune praf) care însă nu au depăşit faza
experimentală.
MAI se proiectează pentru folosirea unui singur combustibil (motoare
monocombustibil) sau pentru folosirea a doi combustibili (motoare dual fuel).
Se folosesc doi combustibili în scopul:
• obţinerii unei independenţe a funcţionării motorului faţă disponibilitatea
cantitativă şi/sau calitativă a combustibilului;
• folosirii aprinderii prin compresie în cazul amestecului dintre doi
combustibili, dintre care cel majoritar (combustibilul de bază) ar impune
aprinderea prin scânteie (cazul gazului natural, biogazului etc.). Pentru a face
posibilă totuşi aprinderea prin compresie se foloseşte un al doilea combustibil
(combustibil pilot) care iniţializează autoaprinderea. Proporţiile dintre cei doi
combustibili, de bază şi pilot, sunt determinate de realizarea unei autoaprinderi
sigure (fig. 5.37.).
medii mai ridicate. Sistemul de dozare cu carburator poate fi utilizat numai pentru
combustibilii gazoşi şi lichizi uşori (benzină, petrol lampant);
• motoarele cu ardere internă cu injecţie sunt mai scumpe, în schimb permit
reglarea uşoară a dozajului combustibil - aer de ardere şi realizarea unei valori
optime a acestuia indiferent practic de regimul de funcţionare. Sistemul de dozare
cu injecţie permite reglajul computerizat al amestecului, conducând la cele mai
reduse consumuri specifice medii. Acest sistem poate fi utilizat practic pentru orice
tip de combustibil.
Calitatea amestecului combustibil - aer de ardere este descrisă de doi indicatori
şi anume: dozajul combustibilului în aer (raportul dintre masa combustibilului şi
masa aerului din amestec) şi coeficientul de exces de aer „λ” (raportul dintre masa
de aer din amestec şi masa teoretică de aer necesară arderii). Trebuie subliniat
faptul că între cei doi indicatori există o relaţie de legătură strictă. Din punctul de
vedere al dozajului, amestecurile combustibil - aer de ardere pot fi:
• amestecuri stoechiometrice, caz în care masa de aer din amestec este egală
cu masa teoretică de aer necesară arderii (λ = 1);
• amestecuri bogate, caz în care masa de aer din amestec este mai mică decât
masa teoretică de aer necesară arderii (λ < 1);
• amestecuri sărace, caz în care masa de aer din amestec este mai mare decât
masa teoretică de aer necesară arderii (λ > 1).
MAI reglate pentru funcţionarea cu amestec bogat (cu exces de combustibil)
dezvoltă puterile maxime, accelerează puternic şi au emisii poluante mari
(fig. 5.39.), iar motoarele cu ardere internă reglate pentru funcţionarea cu amestec
sărac (cu exces mare de aer) au randamente mai mari (consumuri specifice mai
mici), emisii poluante mai mici (fig. 5.38. şi 5.39.), dar accelerează mai greu.
amestec 1
bogat amestec sărac bogat amestec sărac
Consumul specific
de ardere [%]
2
[kWh/kWh]
Tardere
stoechiometric
stoechiometric
3
amestec
NO x
amestec
valoare reglaj
carburaţie O2
CO
1,0 1,5 2,0 1,0 1,5 2,0
Coeficientul de exces de aer Coeficientul de exces de aer
Fig. 5.38. Influenţa calităţii amestecului asupra Fig. 5.39. Influenţa calităţii amestecului
consumului specific al motorului cu asupra emisiilor motorului cu
ardere internă [5.24]: 1 – motor ardere internă şi a temperaturii
standard (λ = 1,05÷1,1); 2 – motor de ardere [5.24].
cu amestec sărac – lean burn
(λ = 1,5÷1,6); 3 – motor cu amestec
sărac – lean burn (λ = 1,5÷1,6) cu
avans mărit la aprindere.
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 221
3
3
4
2
1 1 2
a. 5 b.
1 2
c.
Fig. 5.40. Soluţii de antrenare a suflantei pentru supraalimentarea motoarelor cu ardere
internă: a. – antrenare de la arborele motorului; b. – antrenare separată cu motor
electric; c. – antrenare separată cu turbină cu gaze. 1 – motor cu ardere internă;
2 – generator electric; 3 – suflantă pentru supraalimentare; 4 – motor electric;
5 – turbină cu gaze.
Suflantele pentru supraalimentare, indiferent de numărul de trepte, pot fi
antrenate de un motor electric, de la arborele motorului sau de către o turbină cu
gaze care utilizează energia gazelor eşapate de motor (fig. 5.40.).
Tehnic şi economic, soluţia superioară este antrenarea suflantei de către o
turbină cu gaze care utilizează energia gazelor eşapate de motor (turbosuflantă),
motiv pentru care aceasta este soluţia cea mai răspândită în prezent. Principalul
dezavantaj îl constituie funcţionarea defectuoasă a turbinei cu gaze la sarcini
parţiale ale motorului (nu mai asigură antrenarea suflantei şi o supaalimentare
corectă). Pentru eliminarea acestui dezavantaj, se cuplează sistemul de
turbosuflantă antrenată separat cu motor electric (în această situaţie motorul cu
ardere internă se numeşte twin charged). La scăderea sarcinii motorului cu ardere
internă, intră în funcţiune antrenarea separată a suflantei cu motor electric,
asigurând astfel o supraalimentare corespunzătoare. Actualmente, sistemul este rar
folosit de către automobilele sport.
Amestecul de combustibil introdus, sau format în cilindru, poate fi aprins
printr-o scânteie electrică (motoare cu aprindere prin scânteie – mas) sau ca
urmare a depăşirii în timpul compresiei a temperaturii de autoaprindere a
combustibilului (motoare cu aprindere prin compresie – mac). Motoarele cu
aprindere prin scânteie sunt mai complicate şi mai scumpe decât cele cu aprindere
prin compresie. În acelaşi timp, aprinderea prin scânteie este mai sigură faţă de cea
prin compresie la orice sarcină a motorului şi poate fi utilizată indiferent de
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 223
combustibilul folosit de motor, pe când cea prin compresie impune utilizarea unui
combustibil lichid greu (motorină, CLU, păcură, biodiesel). Este posibilă realizarea
de motoare cu aprindere prin compresie care să funcţioneze şi cu combustibili
gazoşi şi lichizi uşori, dar numai în combinaţie cu un combustibil lichid greu care
iniţializează autoaprinderea – denumit combustibil pilot (motoare dual fuel).
Trebuie subliniat faptul că în cazul motoarelor cu aprindere prin scânteie, evitarea
fenomenului de detonaţie limitează superior raportul de comprimare cu care
funcţionează motorul, iar în cazul motoarelor cu aprindere prin compresie
realizarea temperaturii de autoaprindere limitează inferior raportul de comprimare
cu care funcţionează acesta. Ca urmare a celor de mai sus, motoarele cu aprindere
prin compresie, funcţionând cu rapoarte de compresie mai mari decât în cazul celor
cu aprindere prin scânteie, pot avea randamente energetice superioare.
Din punctul de vedere al modului de realizare a ciclului, motoarele cu ardere
internă pot fi motoare cu ardere internă în doi timpi, când ciclul se realizează
într-o singură rotaţie a arborelui, respectiv în două curse ale pistonului, dintre care
una singură activă (fig. 5.41.) şi motoare cu ardere internă în patru timpi, când
ciclul se realizează în două rotaţii ale arborelui, respectiv în patru curse ale
pistonului, dintre care una singură activă (fig. 5. 42.).
Motoarele cu ardere internă în doi timpi au următoarele avantaje şi dezavantaje
faţă cele în patru timpi:
- au puterea unitară mult mai mare decât cele în patru timpi (de cca.
1,6 - 1,8 ori);
- sunt mai simple constructiv şi mai ieftine;
- au mai puţine piese în mişcare şi sunt mai uşor de întreţinut;
- se uzează mai rapid din cauza solicitărilor termice mai mari şi modului
particular de ungere;
- au randamente energetice mai reduse, cauza principală constituind-o
sistemul de admisie - evacuare;
- sunt mai poluante atât din cauza arderii uleiului de ungere, cât şi din cauza
evacuării în stare nearsă a unei părţi din amestecul aere de ardere - combustibil -
ulei de ungere.
Puterea specifică a unui motor cu ardere internă este direct proporţională cu
turaţia acestuia [5.16] şi ca urmare o cale importantă de mărire a puterii specifice a
unui motor cu ardere internă o poate constitui creşterea turaţiei. Trebuie subliniate
următoarele aspecte restrictive:
- în cazul particular al folosirii motoarelor cu ardere internă în centrale de
cogenerare, între turaţia motoarelor şi frecvenţa curentului electric produs există o
corelaţie strictă;
- din motive de limitare a uzurii şi a consumului de metal, există de asemenea
o legătură între turaţia motoarelor şi cursele pistoanelor, respectiv nu trebuie ca
viteza medie a pistonului să depăşească cca. 10 m/s;
224 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
p p
2 3
3
4 4’ 1 4
pb pa
pa 2
1
V V
PMI PME PMI PME
FB
FE
Fig. 5.41. Ciclul unui motor cu ardere internă Fig. 5.42. Ciclul unui motor cu ardere internă
în doi timpi: 1 - 2 – compresie; în patru timpi: 1 - 2 – admisie;
2 - 3 destindere; 3 - 4 – evacuare prin 2 - 3 compresie; 3 - 4 – destindere;
ferestrele de evacuare; 4 - 4’ - 4 - 1 – 4 - 1 – evacuare; pa – presiunea de
baleiaj şi admisie; pb – presiunea de admisie;
baleiaj; pa – presiunea de admisie; PMI – punct mort interior;
PMI – punct mort interior; PME – punct mort exterior.
PME – punct mort exterior;
FB – fereastra de baleiaj;
FE – fereastra de evacuare.
- creşterea turaţiei are drept efect reducerea randamentului mecanic al
motorului ca urmare a creşterii frecărilor;
- în cazul motoarelor în doi timpi, creşterea turaţiei conduce la reducerea
randamentului ciclului din cauza proceselor de evacuare – admisie prin baleiaj,
necorespunzătoare.
În tabelul 5.4 este prezentată o clasificare a motoarelor cu ardere internă în
funcţie de turaţie [5.13], care ţine seama de limitările prezentate anterior.
Puterea motoarelor cu ardere internă în funcţie de turaţie, în MW
Tabelul 5.4.
Motoare cu ardere internă cu Motoare cu ardere internă cu
aprindere prin scânteie aprindere prin compresie
Tip motor cu Turaţia n
Amestec
ardere internă [rot/min] Amestec
stoechi- Dual fuel Diesel
sărac
ometric/bogat
rapid 1 000 - 3 600 0,01 - 1,50 0,15 - 3,00 1,00 - 3,50 1,00 - 3,50
semirapid 275 - 1 000 - 1,00 - 6,00 1,00 - 25,00 0,50 - 35,00
lent 58 - 275 - 2,00 - 65,00 2,00 - 65,00
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 225
600
gazelor de ardere [°C]
Coeficientul de exces
Practic, la toate motoarele cu ardere internă (cu excepţia unităţilor foarte mici
răcite cu aer), cantităţile de căldură care pot fi recuperate pentru alimentarea cu
căldură sunt (vezi tabelul 5.6):
- căldura din apa de răcire a cilindrilor;
- căldura din apa de răcire a uleiului;
- căldura din apa de răcire a aerului de ardere sau a amestecului combustibil -
aer de ardere în răcitorul final (aftercooler) sau/şi intermediar (intercooler);
- căldura de la răcirea gazelor de ardere.
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 227
Putere utilă 36 - 42 36 - 40 32 - 36 -
60 60
55 55
50 50
3
45 45 3
40 40 2 1
1
35 35
2
30 30
25 25
20 20 4
5
15 4 15
10 5
10
5 5
0 0
0 10 20 30 40 50 60 70 80 90 100 0 10 20 30 40 50 60 70 80 90 100
a. b.
Fig. 5.45. Structura bilanţului termic al unui motor cu ardere internă: a – motor cu aspiraţie
naturală; b – motor supraalimentat cu turbosuflantă; 1 – putere utilă; 2 – căldura
gazelor de ardere; 3 – căldura apei de răcire a cilindrilor; 4 – căldura pierdută
prin radiaţie, convecţie etc.; 5 – căldura apei de răcire a uleiului.
Acest efect favorabil se explică prin faptul că, la sarcini parţiale, turaţia
turbosuflantei se reduce, debitul de aer sau de amestec comprimat reducându-se,
limitând astfel excesul de aer.
Similar cazului turbinelor cu gaze, se poate defini o caracteristică energetică
având forma analitică de mai jos:
B
= x g + (1 − x g ) ⋅ I (5.65)
BC
în care B, BC sunt consumurile de combustibil într-un regim oarecare, respectiv în
regim nominal, iar I – încărcarea electrică a motorului cu ardere internă.
Alura caracteristicii (panta ei) este influenţată de consumul relativ de mers în
gol x g al instalaţiei (consumul de combustibil corespunzător unei încărcări
electrice nule). Având în vedere cele de mai sus cu privire la funcţionarea
motoarelor cu ardere internă, consumul relativ de mers în gol are următoarele
valori orientative:
• pentru motoarele cu ardere internă supraalimentate:
xg ≈ 3 ÷ 5 % (5.66)
• pentru motoarele cu ardere internă cu aspiraţie naturală:
x g ≈ 5 ÷ 10 % (5.67)
Caracteristica energetică de forma de mai sus are un domeniu de valabilitate
restrâns, respectiv doar pentru intervalul de încărcări 50 - 100%.
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 229
5.19. *** Gas Turbine World 2006 handbook, Pequot Publishing Inc., U.S.A.,
2006.
5.20. Flin, D., Gas turbine air inlet cooling – increasing output maintaining
efficiency, Cogeneration & On-Site Power Production, july.-august. 2004.
5.21. *** Assement of distributed generation technology applications, Resurce
Dynamics Corporation, Vienna, february 2001.
5.22. *** Distributed generation versus central generation, VLEEM, Research
Contract ENG2-CT-2000-00441, Final report, august 2002
5.23. Ştefănescu, D. ş.a., Bazele termotehnicii, E.D.P., Bucureşti, 1970.
5.24. Daverat Ph., Moteurs á gas, Bergerat – Monnoyeur Energie, Montlhéry,
1992.
232 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
CUPRINS CAPITOLUL 5