VICTOR ATHANASOVICI

- coordonator -
I.S. Dumitrescu, Roxana Pătraşcu, I. Bitir, E. Minciuc,
F. Alexe, V. Cenuşe, C. Răducanu, Carmen Coman, C. Constantin,

ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

- COGENERARE -

Editura
B u c u r e ş t i, 2010
II ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Contribuţia autorilor la elaborarea lucrării:

V. Athanasovici : coordonator:
cap. 1; § 2.8.; cap. 3 (minus: § 20.6.7.; 20.8.; 20.15.1. ÷
20.15.3.); cap. 6; cap. 7 (minus: § 7.2.1.; 7.2.3.); cap. 8, 9,
10; § 11.1.; 11.3.; 11.7.; cap. 12; cap. 13 (minus: § 13.4.;
13.5.; 13.9.2.; 13.9.3.) ; cap. 16; cap. 17 (minus § 17.6.8.);
cap. 20 (minus: § 20.6.7. ; 20.8.; 20.15.1. ÷ 20.15.3.); 23.

I. S. Dumitrescu : § 2.1. ÷ 2.7.; cap. 5; § 7.2.1.; 7.2.3.; § 17.6.8.1. ÷ 17.6.8.3.;

17.6.8.8.; 17.6.8.9.; § 20.6.7.; 20.8.; 20.15.1.÷20.15.3.;
cap. 21.

Roxana Pătraşcu : cap. 15.

I. Bitir : cap. 14.
E. Minciuc : § 11.2.; § 13.4.; 13.5.; 13.9.2.; 13.9.3.
Fl. Alexe şi V. Cenuşe : cap. 4
C. Răducanu : § 19.3.2.; 19.4.3.
Carmen Coman : § 22.1.; 22.2.
C. Constantin : § 22.2.
 III

PREFAŢĂ
De la apariţia lucrării „Termoenergetica Industrială”, scrisă sub coordonarea
regretatului prof. I. D. Stănescu, au trecut 30 de ani. În această perioadă,
cogenerarea – ca soluţie de producere a căldurii şi energiei electrice – a cunoscut
pe plan mondial o dezvoltare susţinută, atât din punct de vedere cantitativ (sub
forma capacităţilor instalate în centralele de cogenerare), cât mai ales sub aspect
calitativ (din punctul de vedere al tehnologiilor de cogenerare) corelat cu reducerea
anvergurii sistemelor de alimentare centralizată cu căldură.
Între timp, prin reducerea apelului la consumul de energie primară, cogenerarea
a căpătat o nouă valenţă deosebit de importantă, determinată de reducerea poluării
mediului, devenind astfel una din căile de bază pentru conservarea acestuia.
Totodată, s-au dezvoltat noi tehnologii de cogenerare, care permit utilizarea
resurselor regenerabile şi a deşeurilor energetice, constituind încă un aport
important la diminuarea poluării mediului.
Corelate toate acestea cu reducerea – în perspectiva apropiată – a resurselor
primare clasice (mai ales a celor sub formă de hidrocarburi) simultan cu creşterea
preţului lor, au făcut ca soluţia de cogenerare să se dezvolte intensiv chiar în ţări
unde acum 30 de ani, ea reprezenta o aplicaţie de mică anvergură, îmbrăcând mai
mult caracterul unei soluţii locale, mai puţin importantă la nivelul ansamblului
politicii energetice naţionale, sau chiar transnaţionale – prin efectul asupra
mediului şi a reducerii apelului la resursele energetice clasice.
Pe de altă parte, tocmai din motivele reducerii poluării mediului, simultan cu
îmbunătăţirea performanţelor energetice, soluţiile tehnologice moderne de
cogenerare s-au dezvoltat – în mod paradoxal – bazat tocmai pe utilizarea
hidrocarburilor, mai ales a gazului metan.
Plecându-se deci de la realităţile determinate de reducerea poluării mediului,
simultan cu reducerea apelului la resursele primare clasice utilizate drept
combustibil şi cu creşterea performanţelor energetice, cogenerarea a evoluat, mai
ales în ultimii 10-15 ani, către soluţii tehnice bazate pe tehnologii performante
energo-economice. Aceasta are loc în mod continuu, la concurenţă cu producerea
separată a celor două forme de energie, constituind unul din motoarele creşterii
eficienţei cogenerării.
Din aceeaşi cauză, combinat şi cu dorinţa de asigurare a unui microclimat
superior, în contextul „încălzirii globale”, în ultimii 5-10 ani s-a dezvoltat mult şi
soluţia de trigenerare, bazată în fond tot pe cogenerare.
În acest context extrem de complex, lucrarea de faţă încearcă să pună cap la cap
toate aspectele care influenţează decizia în domeniul alimentării cu căldură, în
primul rând, ţinându-se seama însă de asigurarea simultană cu energie electrică şi,
eventual, frig, în scopul reducerii facturii totale pentru energie, la nivelul
consumatorului, simultan cu reducerea poluării mediului.
IV ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Din acest complex de puncte de vedere, lucrarea de faţă, se poate spune că

urmăreşte logica abordării problemelor alimentării cu căldură, plecându-se de la
calculul cererii respective, inclusiv a celei sub formă de frig.
Odată definite aspectele cantitative, calitative şi de variaţie în timp ale cererii de
căldură şi/sau frig, lucrarea face o trecere în revistă a tehnologiilor cu care se pot
satisface cererile respective. Cu această ocazie s-au abordat în primul rând
aspectele termodinamice ale diverselor tehnologii de cogenerare şi încadrarea
tehnică a instalaţiilor respective în cadrul surselor de producere a căldurii, energiei
electrice şi frigului. Simultan s-au evidenţiat principalele aspecte tehnico-
funcţionale ale echipamentelor energetice de bază ale surselor de producere a
căldurii, cu indicii şi indicatorii energetici caracteristici. Toate acestea au avut
continuu în vedere ansamblul problemelor de concepţie, proiectare şi funcţionare
optimă tehnico-economic.
Faţă de ceea ce a apărut până acum în literatura de specialitate, din România şi
din alte ţări, prezenta lucrare îmbină aspectele tehnologice mai noi din domeniul
producerii căldurii cu cele privind ansamblul sistemului de alimentare cu căldură şi
transpunerea acestora, în final, în efectele asupra eficienţei economice.
Sunt de remarcat, din acest punct de vedere, capitolele de „cogenerare de mică
şi medie putere”, „trigenerare”, „sistemele de reţele termice”, „sistemele de
racordare a consumatorilor de căldură” şi „funcţionarea sistemelor de alimentare cu
căldură”.
Deoarece nici o soluţie tehnică nu poate fi susţinută pe piaţă, fără o analiză a
eficienţei sale economice, lucrarea tratează şi aspectele legate de stabilirea
costurilor de producere a energiei în cogenerare şi trigenerare, precum şi cele
specifice metodelor de analiză a eficienţei economice a ansamblului sistemelor de
alimentare cu căldură.
Sub aspectul mediului, sunt de remarcat capitolul „cogenerarea şi mediul” şi cel
al „utilizării resurselor energetice regenerabile şi a deşeurilor, pentru producerea
căldurii”.
Lucrarea este rezultatul experienţei colectivului de autori, dintre care unii
lucrează în domeniul respectiv de peste 45 de ani, cu multiple lucrării publicate, cu
experienţă de cadre didactice şi/sau de lucru efectiv pe bază de contracte, atât în
România cât şi în străinătate.
Prin modul de prezentare şi tratare a problemelor abordate, lucrarea se
adresează atât specialiştilor din domeniul proiectării şi cercetării, cât şi factorilor de
decizie pentru alegerea şi aplicarea diverselor soluţii din domeniul alimentării cu
căldură. Totodată ea este utilă studenţilor care se pregătesc în domeniul alimentării
cu căldură, al producerii energiei şi al mediului.
În calitate de coordonator, mulţumesc în primul rând familiei şi mai ales soţiei,
care m-au înţeles că, practic i-am sacrificat, ca timp alocat lor, pentru a putea
finaliza o lucrare de asemenea anvergură. De asemenea, mulţumesc doamnelor
ing. Roşu Felicia şi Lambru Dorina, care au asigurat tehnoredactarea acestei
lucrări, dificilă atât ca volum cât şi ca grafică. Nu în ultimul rând, mulţumesc
 V

d-lui dr. ing. Ganea Ion, la a cărui propunere am elaborat această lucrare şi
care m-a înţeles privitor la volumul ei şi al termenului de predare.
În final, dedic această carte soţiei mele şi celor doi copii, împreună cu soţii lor,
care au fost tot timpul alături de mine pentru a putea finaliza această lucrare.

Coordonatorul lucrării:
prof. dr. ing. Victor Athanasovici
VI ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Cuvânt înainte

Lucrarea „Alimentari cu căldură – cogenerare” reprezintă o monografie despre

problemele prezente şi de perspectivă ridicate de alimentarea cu căldură a
consumatorilor urbani, terţiari şi industriali, în contextul noilor condiţii impuse de
reducerea poluării mediului. Ca urmare, autorii au insistat mai mult pe aspectele
legate de cogenerare şi trigenerare, ca soluţii de creştere a eficienţei energetice
pentru producerea căldurii şi a energiei electrice care, prin economia de energie
primară astfel realizată, faţă de producerea lor separată, reprezintă una din
principalele căi de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, reducând totodată
factura energetică totală pentru utilităţi, la nivelul consumatorilor.
Plecând de la conceptul că alimentarea cu căldură – în general – şi mai ales
cogenerarea reprezintă în fond un sistem integrat format din producere, transport,
distribuţie şi consumul final de căldură, autorii au tratat diversele probleme tehnice,
de mediu şi economice specifice fiecărui subansamblu al acestui sistem, având în
vedere legăturile biunivoce dintre acestea şi efectele finale asupra ansamblului. În
acest sens, este de remarcat faptul că fiecare problemă tehnică este analizată în
final din punctul de vedere al eficienţei economice, care decide utilitatea aplicării
practice a soluţiilor propuse. Din acest punct de vedere sunt de remarcat analizele
tehnico-economice prezentate detaliat, pentru justificarea alegerii diverselor soluţii
tehnice propuse ca alternative.
Sunt tratate amplu şi soluţii tehnice mai noi, de mare perspectivă, cum ar fi
„cogenerarea de mică putere” în contextul noii tendinţe de producere distribuită a
energiei electrice, precum şi „trigenerarea” pentru producerea căldurii, frigului şi a
energiei electrice.
Este de subliniat abordarea aspectelor economice ridicate de soluţiile de
cogenerare/trigenerare, pe baza unor analize critice concrete, vizând ansamblul
sistemelor de alimentare cu căldură şi în final nivelul costurilor la consumatori.
Tratarea complexă a diverselor probleme probează profesionalismul
colectivului de autori, printre care unii au o vechime în domeniul respectiv de peste
40 de ani.
Prin conţinutul şi prin modul complet de tratare a diverselor probleme, lucrarea
este utilă tuturor specialiştilor din domeniu, inclusiv cadrelor de decizie. Totodată,
în mod selectiv, ea este utilă studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor care doresc
să se pregătească în domeniul alimentării cu căldură.

Prof. dr. ing. Adrian Alexandru Badea

Prorector al Universităţii Politehnica Bucureşti
Membru titular al Academiei Oamenilor de Stiinţă din România
 CUPRINS i

CUPRINS

1. SISTEME DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ – SAC ........................................1

1.1. Tipurile SAC ................................................................................................ 1
1.2. Structura SAC ................................................................................................2
1.3. Comparaţie între sistemele individuale şi cele centralizate de
alimentare cu căldură ......................................................................................4

2. SARCINA TERMICĂ A SAC ...............................................................................7

2.1. Clasificarea consumurilor de căldură..............................................................7
2.2. Consumul de căldură pentru încălzirea clădirilor ...........................................8
2.2.1. Noţiuni de confort termic ..........................................................................8
2.2.2. Bilanţul termic al unei incinte încălzite .................................................... 11
2.2.3. Metodele de determinare a consumului de căldură pentru încălzire......... 11
2.2.4. Condiţii convenţionale de calcul pentru determinarea mărimii
consumului de căldură pentru încălzire .................................................... 16
2.2.5. Variaţiile consumului de căldură pentru încălzire ................................ 21
2.2.6. Curbele clasate ale consumului de căldură pentru încălzire ..................... 26
2.2.7. Estimarea consumului anual de căldură pentru încălzirea clădirilor ........ 29
2.3. Consumul de căldură pentru ventilarea incintelor .......................................... 30
2.3.1. Determinarea consumului de căldură pentru ventilarea incintelor ........... 30
2.3.2. Condiţiile convenţionale de calcul pentru determinarea mărimii
consumului de căldura pentru ventilare .................................................... 31
2.3.3. Variaţiile consumului de căldură pentru ventilarea clădirilor..................33
2.3.4. Curbele clasate ale consumului de căldură pentru ventilare.
Estimarea consumului anual ................................................................ 35
2.4. Consumul de căldură pentru climatizare......................................................... 35
2.5. Consumul de căldură pentru alimentarea cu apă caldă de consum ................. 36
2.5.1. Stabilirea debitului de căldură necesar alimentării cu apă caldă de
consum................................................................................................ 37
2.5.2. Variaţiile consumului de căldură pentru alimentarea cu apă caldă
de consum ................................................................................................40
2.5.3. Curbele clasate ale consumului de căldură pentru prepararea apei
calde de consum. Estimarea consumului anual ........................................ 42
2.6. Consumul de căldură tehnologic................................................................ 43
2.6.1. Determinarea consumurilor de căldură tehnologice ................................44
2.6.2. Variaţiile consumurilor de căldură tehnologice ........................................ 44
2.6.3. Curbele clasate ale consumurilor de căldură tehnologice ......................... 45
2.7. Consumul de căldură pentru sere ................................................................ 45
2.7.1. Determinarea consumurilor de căldură pentru sere ................................46
2.7.2. Variaţiile consumului de căldură pentru sere............................................ 47
2.8. Sarcina termică a SAC .................................................................................... 48
2.8.1. Structura sarcinii termice a SAC .............................................................. 48
2.8.2. Calculul valorilor caracteristice ale sarcinii termice a SAC ..................... 50
 ii ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

2.8.2.1. Valorile maxime, nominale şi de calcul.............................................. 51

2.8.2.2. Valorile medii ..................................................................................... 56
2.8.2.3. Valorile minime .................................................................................. 57
2.8.2.4. Valorile anuale .................................................................................... 58
2.8.3. Variaţia sarcinii termice a SAC ................................................................ 59
2.8.4. Curbele clasate ale sarcinii termice a SAC ............................................... 60
2.8.4.1. Importanţa cunoaşterii curbei clasate ................................................. 60
2.8.4.2. Metode de obţinere a curbei clasate.................................................... 61
2.8.4.3. Alura curbei clasate - indicatori caracteristici ................................ 62
2.8.5. Reducerea sarcinii termice a SAC ............................................................ 67
2.8.6. Sarcina termică livrată de sursa de căldură ............................................... 68
2.8.6.1. Cazul sistemelor de alimentare cu căldură folosind drept agent
termic apa caldă sau apa fierbinte ...................................................... 68
2.8.6.2. Cazul sistemelor de alimentare cu căldură folosind drept agent
termic aburul ....................................................................................... 69
2.8.7. Variaţia sarcinii termice livrată de sursa de căldură ................................71
2.8.7.1. Cazul SAC folosind drept agent termic apa caldă sau apa
fierbinte ..............................................................................................
71
2.8.7.2. Cazul sistemelor de alimentare cu căldură folosind drept agent
termic aburul ...................................................................................... 75
2.8.8. Curbele clasate anuale ale sarcinii termice livrată de sursa de
căldură ................................................................................................ 76
2.8.8.1. Cazul sistemelor de alimentare cu căldură folosind drept agent
termic apa (caldă sau fierbinte) .......................................................... 76
2.8.8.2. Cazul sistemelor de alimentare cu căldură folosind drept agent
termic aburul ...................................................................................... 77
BIBLIOGRAFIE .........................................................................................................
77

3. SURSE DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC – .............................................. 78

3.1. Tipuri de SPC................................................................................................78
3.2. Terminologie................................................................................................80
3.3. Alegerea SPC ................................................................................................82
3.3.1. Elemente avute în vedere la alegerea SPC................................................ 82
3.3.2. Natura sursei de energie primară şi tehnologia de bază utilizată în
SPC ...........................................................................................................
83
3.3.2.1. Centrala termică – CT ......................................................................... 83
3.3.2.2. Centrala de cogenerare – CCG ........................................................... 84
3.3.3. Mărimea SPC ............................................................................................ 85
3.3.4. Etapele alegerii SPC şi justificarea eficienţei lor................................ 88
3.3.4.1. Datele de intrare.................................................................................. 88
3.3.4.2. Analiza situaţiei existente a SAC ....................................................... 90
3.3.4.3. Resursele primare de energie disponibile ........................................... 90
3.3.4.4. Stabilirea soluţiilor alternative de alimentare cu căldură.................... 91
3.3.4.5. Elaborarea calculelor de eficienţă tehnico-economică ....................... 91
 CUPRINS iii

4. CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI

ENERETICE. RESURSE PRIMARE DE ENERGIE .......................................... 93
4.1. Cicluri şi surse termice teoretice. Clasificarea ciclurilor uzuale ..................... 93
4.2. Cicluri şi surse termice reale ........................................................................... 96
4.3. Analiza energetică a ciclurilor Rankine – Hirn din CTE şi CCG cu
97
ITA .................................................................................................................
4.3.1. ITA cu condensaţie pură, metodele de creştere a randamentului ............. 97
4.3.2. Tipuri de ITA de cogenerare, metode de creştere a eficienţei lor
energetice................................................................................................ 102
4.3.3. Puteri, parametri, performanţe şi domenii de utilizare a ITA, în
CTE şi CCG.............................................................................................. 106
4.4. Prezentarea principială a ciclurilor Stirling şi Ericsson ................................ 107
4.4.1. Caracteristicile generale ale ciclurilor şi motoarelor cu piston în
circuit închis .............................................................................................107
4.4.2. Ciclul şi motorul Stirling .......................................................................... 108
4.4.3. Ciclul şi motorul Ericsson......................................................................... 111
4.5. Analiza energetică a ciclurilor Otto – Diesel din CTE şi CCG cu MP ........... 113
4.5.1. Tipuri de MP, criterii de clasificare şi caracteristici funcţionale .............. 113
4.5.2. Debitul volumetric şi masic de gaz aspirat de MP, influenţa
parametrilor externi .................................................................................. 115
4.5.3. Diagrama indicată a MP, presiunea medie indicată, puterea
indicată, puterea efectivă la cuplă, presiunea medie efectivă ................... 116
4.5.5. Metode „intensiv – termodinamice” de creştere a performanţelor
MP energetice ........................................................................................... 120
4.5.6. Metode „mecanice” extensive şi intensive de creştere a puterii MP ........ 123
4.5.7. CCG - MP cu recuperare externă de căldură ............................................ 125
4.6. Analiza energetică a ciclurilor Brayton – Joule din CTE şi CCG cu
ITG ................................................................................................................
126
4.6.1. Analiza ciclului Brayton teoretic şi real.................................................... 126
4.6.2. ITG energetice: construcţie, puteri, rapoarte de compresie şi
domenii de utilizare .................................................................................. 132
4.6.3. Metode termodinamice de creştere a performanţelor CTE şi CCG
134
cu ITG.......................................................................................................
4.6.3.1. Ridicarea corelată a temperaturii maxime a ciclului şi a
rapoartelor de compresie ................................................................134
4.6.3.2. Folosirea turaţiei ridicate ................................................................135
4.6.3.3. Fragmentarea compresiei, cu răcire intermediară ............................... 136
4.6.3.4. Fragmentarea destinderii cu ardere intermediară................................ 137
4.6.3.5. Recuperarea internă de căldură ........................................................... 139
4.6.4. CCG – TG cu recuperare externă de căldură, fără / cu
postcombustie ........................................................................................... 140
4.6.5. Aplicarea combinată a metodelor termodinamice de perfecţionare
a ciclurilor ITG ......................................................................................... 144
 iv ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

4.7. Analiza energetică a ciclurilor combinate MP + ITA şi TG + ITA ................ 145

4.7.1. Aplicarea principiului cascadei termodinamice în CTE şi CCG .............. 145
4.7.2. Cicluri combinate MP + ITA ................................................................146
4.7.3. Cicluri combinate ITG + ITA ................................................................148
4.8. Analiza comparativă a instalaţiilor şi ciclurilor termice din CTE şi
CCG cu ITA, ITG şi MP ................................................................................ 153
4.8.1. Modul de preluare a căldurii de la sursa caldă.......................................... 153
4.8.2. Agentul de lucru .......................................................................................154
4.8.3. Tipul maşinilor mecanoenergetice ............................................................ 154
4.8.4. Curgerea în instalaţie a agentului motor ................................................... 155
4.8.5. „Închiderea ciclului” la sursa rece, influenţa parametrilor externi
asupra producţiei de lucru mecanic .......................................................... 155
4.8.6. Adaptarea la cogenerare............................................................................ 156
4.8.7. Gabaritele şi investiţiile specifice, vitezele de pornire şi de variaţie
156
a încărcării ................................................................................................
4.9. Resurse primare de energie şi tehnologiile de utilizare ................................ 157
4.9.1. Combustibili energetici: tipuri, caracteristici............................................ 157
4.9.2. Tehnologii de ardere şi domenii de utilizare pentru diferite puteri
termice şi tipuri de combustibili ............................................................... 161
BIBLIOGRAFIE .........................................................................................................
164

5. ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE

PRODUCERE A CĂLDURII ............................................................................ 164
5.1. Cazane de abur şi de apă caldă şi/sau fierbinte ............................................... 164
5.1.1. Tipuri de cazane de abur. Caracteristici tehnico – funcţionale ................. 164
5.1.1.1. Cazane de abur utilizate în centralele termice ................................164
5.1.1.2. Cazane de abur energetice utilizate în centralele electrice de
cogenerare ..........................................................................................
165
5.1.2. Tipuri de cazane de apă caldă şi fierbinte utilizate în centralele
electrice de cogenerare şi în centralele termice. Caracteristici
tehnico-funcţionale ...................................................................................
167
5.1.2.1. Cazane de apă caldă ............................................................................167
5.1.2.2. Cazane de apă fierbinte ................................................................ 170
5.1.3. Determinarea capacităţii de producţie a cazanelor. Siguranţa în
alimentarea cu căldură – problema rezervei ............................................. 172
5.1.3.1. Capacitatea de producţie a cazanelor dintr-o centrală electrică
de cogenerare sau centrală termică ..................................................... 172
5.1.3.2. Siguranţa în alimentarea cu căldură – problema rezervei ................... 175
5.1.4. Caracteristicile energetice ale cazanelor de abur şi de apă fierbinte......... 178
5.2. Cazane recuperatoare ......................................................................................
179
5.2.1. Cazane recuperatoare de abur ................................................................ 179
5.2.2. Cazane recuperatoare de apă caldă sau fierbinte ................................ 183
5.2.3. Arderea suplimentară ................................................................................
183
 CUPRINS v

5.3. Turbine cu abur ...............................................................................................

186
5.3.1. Tipuri de turbine cu abur de cogenerare ................................................... 186
5.3.2. Disponibilitatea puterii electrice a turbinelor de cogenerare.
Variante de dimensionare a părţii de condensaţie a turbinelor cu
condensaţie şi priză (prize reglabile) ........................................................ 189
5.3.2.1. Dimensionarea turbinelor de cogenerare din punctul de vedere
al puterii electrice ............................................................................... 190
5.3.2.2. Disponibilitatea anuală a puterii turbinelor de cogenerare cu
abur ................................................................................................193
5.3.3. Regimuri caracteristice de funcţionare a turbinelor de cogenerare
cu abur ................................................................................................ 195
5.3.4. Caracteristicile energetice şi diagramele de regimuri ale turbinelor
de cogenerare cu abur ............................................................................... 196
5.3.4.1. Diagrama de regimuri a turbinelor de abur cu contrapresiune ........... 200
5.3.4.2. Diagrama de regimuri a turbinelor cu condensaţie şi cu
priză(e) reglabilă(e) ............................................................................ 202
5.4. Turbine cu gaze ...............................................................................................
207
5.4.1. Tipuri de turbine cu gaze de cogenerare ................................................... 207
5.4.2. Regimuri de funcţionare a turbinelor de cogenerare cu gaze;
caracteristici energetice ............................................................................ 209
5.4.3. Microturbinele cu gaze ............................................................................. 215
5.5. Motoare cu ardere internă ............................................................................... 216
5.5.1. Generalităţi; clasificări.............................................................................. 216
5.5.2. Regimuri de funcţionare; caracteristici energetice ale motoarelor
cu ardere internă .......................................................................................223
5.5.3. Modulele de cogenerare ............................................................................ 227
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................ 228

6. STRUCTURA MODULARĂ A SURSELOR DE PRODUCERE A

CĂLDURII – SCHEMELE DE PRINCIPIU ....................................................... 232
6.1. Structura generală a surselor de producere a căldurii ................................232
6.1.1. Instalaţiile care transformă energia potenţială a resurselor primare
în căldură şi/sau lucru mecanic................................................................ 232
6.1.2. Instalaţiile de tratare chimică a apei de adaos şi de condensat
returnat................................................................................................ 233
6.1.3. Degazoare, schimbătoare de căldură, pompe ............................................ 233
6.1.4. Instalaţii suplimentare specifice CCG ...................................................... 234
6.2. Schemele termice de principiu ale CT ............................................................ 234
6.2.1. Schema termică de principiu a CT pentru producerea de apă
fierbinte (CT-Af) ..................................................................................... 234
6.2.2. Schema termică de principiu a CT pentru producere de abur
(CT-Ab) ................................................................................................236
6.3. Schemele termice de principiu ale CCG ......................................................... 238
 vi ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

6.3.1. Schema termică de principiu a CCG cu turbine cu abur cu contra-

presiune sau/şi cu priză reglabilă .............................................................. 238
6.3.2. Schema termică de principiu a CCG cu turbine cu abur cu
condensaţie şi una sau/şi două prize reglabile .......................................... 240
6.3.3. Schema termică de principiu a CCG cu turbine cu abur cu
contrapresiune şi cu condensaţie şi prize reglabile ................................241
6.3.4. Schema termică de principiu a CCG, utilizând turbine cu abur cu
condensaţie funcţionând cu vid înrăutăţit ................................................. 244
6.3.5. Schema termică de principiu a CCG utilizând turbine cu abur cu
condensaţie pură funcţionând cu extracţie suplimentară de abur la
una din prizele fixe regenerative .............................................................. 245
6.3.6. Schema termică de principiu a CCG cu turbine cu gaze, în circuit
deschis (CCG-TG) .................................................................................... 246
6.3.7. Schema termică de principiu a CCG utilizând ciclul mixt
gaze/abur (TG/TA) ................................................................................... 248
6.3.8. Schema termică de principiu a CCG cu motoare cu ardere internă
250
(MAI)........................................................................................................
6.4. Schemele termice de principiu ale centralelor de trigenerare – CTG ............. 272

7. INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI SURSELOR

DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC ............................................................. 275
7.1. Indici şi indicatori specifici – relaţii de definiţie ............................................ 275
7.1.1. Configuraţia tip a SPC ..............................................................................275
7.1.2. Indicii de structură ai energiei livrată de CCG ......................................... 277
7.1.3. Indicii caracteristici dimensionării – proiectării – CCG ........................... 279
7.1.3.1. Relaţii de definiţie...............................................................................
279
7.1.3.2. Influenţa coeficienţilor de cogenerare asupra dimensionării şi
eficienţei economice a CCG ............................................................... 283
7.1.4. Indici caracteristici echipamentelor de cogenerare ................................291
7.1.4.1. Gradul de recuperare a căldurii........................................................... 291
7.1.4.2. Indicele de cogenerare ........................................................................ 292
7.1.5. Legăturile între diverşii indici specifici surselor de cogenerare ............... 294
7.1.6. Randamentul global al unei centrale de cogenerare ................................ 295
7.1.7. Economia de combustibil realizată prin cogenerare faţă de
producerea separată ..................................................................................
301
7.2. Estimarea valorilor principalilor indici caracteristici surselor de
producere a căldurii – SPC ............................................................................. 306
7.2.1. Estimarea valorilor nominale ale coeficienţilor de cogenerare
electrici şi termici ......................................................................................
306
7.2.2. Estimarea valorii gradului de recuperare a căldurii evacuate din
ciclul de cogenerare ...................................................................................
315
7.2.3. Estimarea valorii indicelui de cogenerare ................................................. 321
7.2.3.1. Cazul ciclurilor de cogenerare cu turbine cu abur .............................. 321
7.2.3.2. Cazul ciclurilor de cogenerare cu turbine cu gaze .............................. 326
 CUPRINS vii

7.2.3.3. Cazul ciclurilor de cogenerare cu motoare cu ardere internă ............. 328

7.2.3.4. Cazul ciclurilor mixte de cogenerare .................................................. 330
7.2.3.5. Influenţa încărcării instalaţiilor de cogenerare asupra valorii
indicilor de cogenerare realizaţi ......................................................... 335
7.2.3.6. Influenţa randamentului electric al instalaţiilor de cogenerare
asupra indicilor de cogenerare............................................................ 337
7.2.4. Valorile limită ale coeficienţilor de cogenerare şi ale indicelui de
structură a energiei livrată de CCG .......................................................... 340
7.2.5. Estimarea şi variaţia randamentului global al centralei de
347
cogenerare ................................................................................................
7.2.5.1. Randamentul global al funcţionării în cogenerare .............................. 348
7.2.5.2. Randamentul global al CCG ............................................................... 350
7.2.6. Estimarea şi variaţia economiei relative de combustibil, realizată
prin cogenerare faţă de producerea separată............................................. 354
7.2.6.1. Economia de combustibil pentru funcţionarea în regim de
cogenerare pură ..................................................................................356
7.2.6.2. Economia de combustibil realizată de ansamblul CCG...................... 359
BIBLIOGRAFIE .........................................................................................................
362

8. COMPARAŢIA ENERGETICĂ ÎNTRE COGENERARE ŞI

PRODUCEREA SEPARATĂ A CĂLDURII ŞI ENERGIEI ELECTRICE ........ 363
8.1. Structura sistemelor de alimentare cu căldură şi energie electrică ................. 363
8.2. Randamentul global de producere a căldurii şi energiei electrice .................. 373
8.2.1. Ipoteze de bază .........................................................................................
374
8.2.2. Randamentul global al producerii separate ............................................... 374
8.2.3. Randamentul global al producerii în cogenerare ................................ 375
8.2.4. Analiza comparativă a randamentelor globale pentru producerea
energiei electrice şi a căldurii ................................................................377
8.3. Randamentul global al ansamblului sistemelor de alimentare cu
căldură şi energie electrică .............................................................................378
8.3.1. Valorile randamentelor de transport – distribuţie – consum..................... 379
8.3.2. Ipoteze de bază ........................................................................................
383
8.3.3. Randamentul global al ansamblului S.PTDC, în cazul soluţiei de
producere separată a celor doua forme de energie................................384
8.3.4. Randamentul global al ansamblului S.PTDC, în cazul soluţiei de
cogenerare ................................................................................................
385
8.3.5. Analiza comparativă a randamentelor globale, pentru ansamblul
sistemelor de producere, transport, distribuţie şi consum, între
cogenerare şi producerea separată a căldurii şi a energiei electrice ......... 387
8.4. Emisiile poluante ............................................................................................
393
393
8.4.1. Reducerea directă......................................................................................
8.4.2. Reducerea indirectă ..................................................................................393
8.5. Reducerea costurilor de producţie a energiei .................................................. 394
8.6. Reducerea pierderilor de energie electrică la transport................................395
 viii ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

8.7. Utilizarea cogenerării ca sursă de energie electrică de siguranţă.................... 395

8.8. Dezavantaje şi condiţionări ale cogenerării .................................................... 395
8.8.1. Dezavantaje...............................................................................................
395
8.8.2. Restricţii şi elemente de frânare ale dezvoltării soluţiei de
cogenerare ................................................................................................
397

9. INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT ŞI CCG PENTRU

LIVRAREA CĂLDURII SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE.......................... 399
9.1. Structura generală a schemelor de livrare a apei fierbinţi ............................... 399
9.2. Schemele pentru livrarea căldurii sub formă de apă fierbinte......................... 399
9.2.1. Schemele pentru livrarea căldurii sub formă de apă fierbinte,
utilizate în cazul CCG cu turbine cu abur (TA)........................................ 400
9.2.2. Schemele pentru livrarea căldurii sub formă de apă fierbinte,
utilizate în CCG cu turbine cu gaze (TG) ................................................. 422
9.2.3. Schemele pentru livrarea căldurii sub formă de apă fierbinte,
utilizate în cazul CCG cu ciclu mixt gaze/abur (CCG – TG/TA)............. 426
9.2.4. Schemele pentru livrarea căldurii sub formă de apă fierbinte,
utilizate în CCG cu motoare cu ardere internă (CCG – MAI) .................. 427
9.3. Schema pentru tratarea şi preîncălzirea apei de adaos aferentă reţelei
de apă fierbinte ...............................................................................................
428
9.4. Pompele utilizate în instalaţiile de livrare a apei fierbinţi .............................. 429
9.4.1. Pompele de reţea, sau de circulaţie ........................................................... 429
9.4.2. Pompele de apă de adaos .......................................................................... 434
9.4.3. Pompele pentru regimul static ................................................................ 435
9.4.4. Pompele de recirculare.............................................................................. 435
9.4.5. Pompele de condensat secundar ............................................................... 437

10. INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE SURSELOR DE CĂLDURĂ

PENTRU LIVRAREA CĂLDURII SUB FORMĂ DE ABUR ........................... 438
10.1. Instalaţiile surselor de căldură specifice livrării aburului ............................. 438
10.2. Instalaţiile de reducere (IR), sau reducere şi răcire (IRR) ............................ 439
10.2.1. Schemele de principiu pentru încadrarea IR şi/sau a IRR ...................... 439
10.2.2. Dimensionarea instalaţiilor ................................................................439
10.2.3. Încadrarea IR şi/sau a IRR în schemele termice ale surselor de
căldură (SC) şi dimensionarea lor .......................................................... 439
10.2.4. Efectele energetice şi economice ale utilizării IR, sau a IRR ................. 440
10.2.4.1. Sursa de căldură este o CT................................................................442
10.2.4.2. Sursa de căldură este o CCG ............................................................ 444
10.3. Termocompresoarele de abur – TCAb .......................................................... 456
10.3.1. Ce sunt TC şi scopul utilizării lor ...........................................................
456
10.3.2. Caracteristicile tehnico-funcţionale şi energetice ale TCAb .................. 457
10.3.2.1. Caracteristicile TCM depind de tipul lor .......................................... 457
10.3.2.2. Caracteristicile TCJ ..........................................................................
459
10.3.3. Soluţiile tehnice alternative de utilizare a TCAb ................................460
 CUPRINS ix

10.3.3.1. Situaţiile specifice utilizării TCAb ................................................... 460

10.3.3.2. Soluţiile tehnice alternative .............................................................. 461
10.3.3.3. Ipotezele avute în vedere pentru comparaţia soluţiilor tehnice
alternative .........................................................................................
467
10.3.4. Eficienţa energetică a utilizării TCAb ................................................... 468
10.3.5. Eficienţa economică a utilizării TCAb ................................................... 478
10.3.6. Exemplul de analiză a eficienţei tehnico-economice a utilizării
TCAb ................................................................................................ 478
10.4. Transformatoarele de abur – TRFAb ............................................................ 486
10.4.1. Ce sunt TRFAb şi scopul utilizării lor .................................................... 486
10.4.2. Soluţiile tehnice alternative ale utilizării TRFAb ................................488
10.4.3. Ipotezele avute în vedere la analiza tehnico-economică
comparativă a eficienţei utilizării TRFAb .............................................. 491
10.4.4. Eficienţa energetică a utilizării TRFAb ................................................. 493
10.4.5. Eficienţa economică a utilizării TRFAb ................................................. 499
BIBLIOGRAFIE .........................................................................................................
504

11. ACUMULAREA CĂLDURII .............................................................................. 505

11.1. Scopul şi rolul acumulării energiei .............................................................. 505
11.2. Acumularea căldurii, principii şi soluţii de realizare ................................506
11.2.1. Definiţii................................................................................................
506
11.2.2. Principiul acumulării energiei termice................................................. 507
11.2.3. Tipurile de acumulare a energiei termice (AET) ................................ 508
11.2.4. Tipuri de stocare a căldurii ................................................................ 509
11.2.4.1. Stocarea căldurii sensibile a fluidelor la saturaţie ....................... 509
11.2.4.2. Stocarea căldurii sensibile a lichidelor sub presiune
(subrăcite).....................................................................................
511
11.2.4.3. Stocarea căldurii sensibile din medii solide................................ 514
11.2.4.4. Medii solide pentru stocarea căldurii........................................... 515
11.2.4.5. Stocarea căldurii latente............................................................... 517
11.2.4.6. Acumularea gazelor sub presiune ................................................ 521
11.2.4.7. Alte sisteme de stocare a căldurii ................................................ 524
11.2.5. Comparaţie între diversele tipuri de acumulare a căldurii ................... 528
11.2.5.1. Densitatea de energie a sistemelor de stocare a căldurii.............. 528
11.2.5.2. Densitatea de exergie a sistemelor de stocare a căldurii.............. 529
11.2.5.3. Eficienţa energetică a acumulării căldurii ................................530
11.3. Acumularea căldurii în sistemele de alimentare cu căldură (SAC) ............. 532
11.3.1. Acumularea naturală a căldurii ............................................................ 532
11.3.2. Acumulatoare de căldură specifice SAC ............................................. 533
11.3.2.1. Acumulatoarele de căldură cu presiune variabilă ........................ 534
11.3.2.2. Acumulatoarele de căldură cu presiune constantă ....................... 535
11.3.3. Capacitatea specifică de acumulare ..................................................... 536
11.3.3.1. Capacitatea specifică de acumulare a acumulatorului cu
presiune variabilă ........................................................................ 537
 x ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

11.3.3.2. Capacitatea specifică de acumulare a acumulatorului cu

echipresiune ................................................................................ 540
11.3.4. Capacitatea de acumulare a acumulatoarelor cu presiune
variabilă ...............................................................................................
543
11.3.5. Volumul acumulatorului cu presiune variabilă................................545
11.3.6. Variaţia cantităţii de apă, în acumulatoarele cu presiune
variabilă ...............................................................................................
546
11.3.7. Dimensiunile constructive de bază ale acumulatoarelor cu
presiune variabilă ................................................................................ 548
11.3.8. Alegerea tipului de acumulator ............................................................ 549
11.3.9. Alegerea capacităţii de acumulare ....................................................... 550
11.4. Încadrarea acumulatoarelor de căldură în SAC ........................................... 557
11.5. Încadrarea acumulatoarelor de căldură cu presiune variabilă, în
schema termică a sursei de căldură.............................................................. 561
11.5.1. Variante de principiu ........................................................................... 561
11.5.2. Încadrarea în schema termică a CT cu cazane de abur ........................ 563
11.5.3. Încadrarea în schema termică a CCG cu turbine cu abur..................... 564
11.5.4. Încadrarea în schema termică a CCG cu turbine cu gaze, în
circuit deschis ......................................................................................
568
11.5.5. Încadrarea în schema termica a CCG cu motoare cu ardere
internă ................................................................................................
569
11.5.6. Încadrarea în schema termică a CCG cu ciclu mixt gaze/abur ............ 570
11.6. Încadrarea acumulatoarelor cu echipresiune, de apă fierbinte sau apă
caldă, în schema termică a sursei de căldură ............................................... 570
11.7. Eficienţa utilizării acumulatoarelor de căldură în SAC ............................... 575
11.7.1. Optimizarea dimensionării acumulatoarelor........................................ 575
11.7.1.1. Optimizarea consumului de material ........................................... 575
11.7.1.2. Optimizarea mărimii suprafeţei exterioare ................................ 577
11.7.1.3. Limitări în dimensionarea acumulatoarelor ................................ 578
11.7.1.4. Optimizarea globală a dimensiunilor acumulatoarelor ................ 579
11.7.2. Indicatorii economici ai acumulatoarelor ............................................ 580
11.7.3. Efectele tehnico-economice ale utilizării acumulatoarelor de
căldură ................................................................................................
583
11.7.4. Domeniile de eficienţă tehnico-economică a utilizării
acumulatoarelor de abur ................................................................ 587
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................... 596

12. COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE – CGMMP ...................... 597

12.1. CGMMP – generalităţi................................................................................. 597
12.1.1. Ce este CGMMP? ............................................................................... 597
12.1.2. Piaţa CGMMP ..................................................................................... 599
12.1.2.1. Contextul aplicării CGMMP ....................................................... 599
12.1.2.2. CGMMP în condiţiile producerii descentralizate a energiei
electrice .......................................................................................
601
CUPRINS xi

12.1.2.3. Domeniile de aplicare a CGMMP ............................................... 601

12.1.3. Avantajele şi dezavantajele CGMMP .................................................. 604
12.1.3.1. Principalele avantaje ale CGMMP .............................................. 604
12.1.3.2. Principalele dezavantaje, sau limitări, în aplicarea
CGMMP ...................................................................................... 605
12.1.4. CGMMP, un concept energetic revoluţionar ................................ 606
12.1.5. Aspectele sociale ale CGMMP ............................................................ 607
12.1.6. CGMMP şi contextul legislativ ........................................................... 610
12.1.7. Comunitatea Europeană despre CGMMP............................................ 611
12.2. Tehnologii de cogenerare specifice CGMMP, caracteristici tehnice,
economice şi de mediu ............................................................................... 617
12.2.1. Tehnologii specifice CGMMP ............................................................. 617
12.2.2. Tipurile CGMMP, ca centrale de PD a energiei electrice ................... 618
12.2.3. CGMMP cu turbine cu gaze (CGMMP–TG) ................................ 620
12.2.3.1. Caracteristicile de bază ale microturbinelor cu gaze
(MTG) .........................................................................................620
12.2.3.2. Căile de îmbunătăţire în perspectivă a performanţelor
MTG ............................................................................................
622
12.2.3.3. Cicluri combinate hibride de MTG şi pile de combustie ............. 622
12.2.3.4. Perspectivele pieţei CGMMP cu MTG ................................ 623
12.2.4. CGMMP cu mini şi micro motoare cu ardere internă – MMAI .......... 624
12.2.4.1. Randamentul electric şi investiţia unei CGMMP cu
MMAI ......................................................................................... 624
12.2.4.2. Comparaţia între CGMMP cu MMAI şi producerea
separată a căldurii şi energiei electrice........................................ 625
12.2.5. Comparaţie între CGMMP cu MTG sau MMAI ................................ 629
12.2.6. CGMMP cu motoare Stirling – MST .................................................. 634
12.2.6.1. Generalităţi ..................................................................................634
12.2.6.2. Aspectele funcţionale generale ale MST ................................635
12.2.6.3. Eficienţa energetică a MST ......................................................... 639
12.2.6.4. Comparaţia între CGMMP cu MST sau MMAI .......................... 640
12.2.7. CGMMP cu pile de combustie – PC.................................................... 645
12.2.7.1. Generalităţi ..................................................................................645
12.2.8. Caracteristicile tehnice, economice, de mediu şi funcţionale, ale
tehnologiilor utilizate în CGMMP ...................................................... 651
12.3. CGMMP utilizând resursele energetice regenerabile şi gazificarea
cărbunilor................................................................................................656
12.3.1. CGMMP utilizând biomasa ................................................................ 656
12.3.2. CGMMP utilizând gazificarea cărbunilor............................................ 663
12.4. Aplicaţiile CGMMP..................................................................................... 665
12.4.1. Stabilirea domeniilor de eficienţă a utilizării CGMMP ....................... 665
12.4.2. Aplicaţii urbane ................................................................................... 668
12.4.3. Aplicaţii în domeniul rural................................................................674
12.4.3.1. Contextul dezvoltării CGMMP în zonele rurale .......................... 674
 xii ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

12.4.3.2. Tehnologiile de mini şi micro cogenerare folosite ...................... 675

12.4.3.3. Schemele de finanţare ale proiectelor de CGMMP rurale ........... 676
12.4.3.4. Piaţa CGMMP în zonele rurale ................................................... 676
12.5. Stadiul şi perspectivele CGMMP ................................................................ 677
12.5.1. CGMMP în Germania, Danemarca, Italia, Spania şi Anglia ............... 677
12.5.2. CGMMP în SUA ................................................................................. 687
12.5.3. CGMMP în Canada ............................................................................. 689
BIBLIOGRAFIE .........................................................................................................
693

13. TRIGENERAREA ................................................................................................ 697

13.1. Conceptul de trigenerare ............................................................................... 697
13.2. Caracteristici generale ale trigenerării – avantaje, dezavantaje,
699
limitări ..........................................................................................................
13.3. Concepţia de ansamblu a sistemului de alimentare cu căldură şi frig
(SACF) din centralele de trigenerare (CTG) ................................................ 701
13.4. Necesarul de frig ........................................................................................... 718
13.4.1. Domeniul avut în vedere ......................................................................... 718
13.4.2. Elementele de climă interioară ............................................................... 718
13.4.2.1. Temperatura aerului interior ............................................................. 718
13.4.2.2. Umiditatea relativă a aerului interior ................................................ 722
13.4.2.3. Viteza de deplasare a aerului interior ............................................... 723
13.4.2.4. Temperatura medie de radiaţie a suprafeţelor delimitatoare............. 723
13.4.3. Elemente de climă exterioară................................................................ 723
13.4.3.1. Temperatura aerului exterior ............................................................ 723
13.4.3.2. Conţinutul de umiditate al aerului exterior ................................ 725
13.4.3.3. Intensitatea orară a radiaţiei solare ................................................... 725
13.4.3.4. Viteza vântului .................................................................................. 727
13.4.4. Calculul sarcinii termice de vară – de răcire........................................... 727
13.4.4.1. Aporturile de căldură ........................................................................ 727
13.4.4.2. Degajările interioare de căldură ........................................................ 733
13.4.4.3. Sarcina termică totală de răcire......................................................... 734
13.4.4.4. Amortizarea şi defazarea fluxurilor termice ................................736
13.4.5. Variaţia diurnă a sarcinii termice de vară – de răcire ............................. 737
13.4.5.1. Variaţia temperaturii exterioare ........................................................ 737
13.4.5.2. Variaţia temperaturii interioare......................................................... 741
13.4.5.3. Variaţia intensităţii radiaţiei solare ................................................... 742
13.4.5.4. Variaţia sarcinii termice de răcire – vara .......................................... 742
13.4.6. Valorile anuale caracteristice ale sarcinii termice de răcire – vara ......... 745
13.5. Instalaţii interioare specifice răcirii – vara.................................................... 748
13.5.1. Aspecte generale ..................................................................................... 748
13.5.2. Instalaţii de fereastră ............................................................................... 749
13.5.3. Instalaţii de încăpere ............................................................................... 751
13.5.4 Instalaţii pentru răcire – climatizare - centralizată ................................756
CUPRINS xiii

13.5.4.1. Instalaţii interioare de climatizare cu aer .......................................... 756

13.5.4.2. Ventilo-convectoarele ................................................................ 758
13.5.4.3. Sistemele cu volum variabil al agentului de răcire – „VRV” ........... 759
13.6. Transportul şi distribuţia frigului, în sistemele de alimentare
centralizată cu frig – SACF .......................................................................... 760
13.6.1. Structura de principiu a unui sistem de alimentare centralizată cu
frig – SACF ............................................................................................
760
13.6.2. Agenţii de răcire a aerului din incintele climatizate ............................... 761
13.6.3. Agenţii intermediari ................................................................................ 762
13.6.4. Tipurile sistemelor de distribuţie centralizată a frigului – SDF .............. 762
13.6.5. Tipurile reţelelor de transport şi distribuţie centralizată a frigului ......... 763
13.6.6. Tipuri de sisteme de transport şi distribuţie centralizată a căldurii
(STDC) şi a frigului (STDF) ................................................................ 763
13.6.7. Scheme de pompare utilizate în sistemele de transport şi
distribuţie a agentului de răcire .............................................................. 768
13.6.7.1. O singură staţie centralizată de pompare .......................................... 768
13.6.7.2. Două trepte de pompare centralizată ................................................ 770
13.6.7.3. Trei trepte de pompare ................................................................ 770
13.6.7.4. O staţie centralizată cu staţie descentralizată ................................770
13.6.8. Reglarea debitului de apă de răcire, în cadrul SACF .............................. 771
13.6.8.1. Datele iniţiale necesare la nivelul concepţiei şi proiectării
SDF ................................................................................................
771
13.6.8.2. Tipul reglajului adoptat în SDF ........................................................ 772
13.6.8.3. Reglajul calitativ – debit constant..................................................... 773
13.6.8.4. Reglajul cantitativ – debit variabil .................................................... 774
13.6.9. Racordarea consumatorilor de frig la SACF........................................... 775
13.6.9.1. Generalităţi .......................................................................................
775
13.6.9.2. Racordarea directă folosind agentul frigorific ca agent de
răcire de distribuţie ...........................................................................775
13.6.9.3. Racordarea directă, folosind un agent de răcire intermediar ............ 777
13.6.9.4. Racordarea indirectă, prin substaţie termică ................................778
13.7. Instalaţii frigorifice utilizate pentru trigenerare ............................................ 779
13.7.1. Generalităţi .............................................................................................
779
13.7.2. Tipuri de instalaţii frigorifice – IF – utilizate în soluţiile de
trigenerare...............................................................................................
780
13.7.3. Agenţii de lucru ai IF – efecte asupra mediului ................................ 781
13.7.3.1. Criterii pentru alegerea agenţilor frigorifici utilizaţi în IFC ............. 781
13.7.3.2. Soluţii utilizate în IFA, ca medii de lucru......................................... 784
13.7.4. Instalaţii frigorifice cu compresie mecanică de vapori – IFC ................. 784
13.7.4.1. Principiul de funcţionare, eficienţa energetică ................................ 784
13.7.4.2. Tipuri de IFC ....................................................................................786
13.7.5. Instalaţii frigorifice cu absorbţie – IFA .................................................. 787
13.7.5.1. Principiul de funcţionare, eficienţa energetică ................................ 787
13.7.5.2. IFA cu soluţie binară apă - BrLi ....................................................... 791
xiv ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

13.7.5.3. IFA cu soluţie amoniac - apă ............................................................ 797

13.7.6. Instalaţii frigorifice bazate pe destinderea aerului comprimat ................ 805
13.7.6.1. Principiul de funcţionare................................................................805
13.7.6.2. Eficienţa energetică .......................................................................... 806
13.7.7. Eficienţa tehnico-economică comparativă între IFA cu IFC;
domenii de utilizare ................................................................................ 807
13.7.8. Instalaţii frigorifice hibride – IFA/IFC – în industrie ............................. 812
13.7.9. Realizarea staţiilor centrale de producere a frigului (SCF) .................... 815
13.7.9.1. Generalităţi .......................................................................................
815
13.7.9.2. Instalaţii frigorifice în serie sau/şi în paralel ................................816
13.8. Încadrarea instalaţiilor frigorifice în soluţiile de trigenerare ........................ 817
13.8.1. Probleme de principiu ............................................................................. 817
13.8.2. Combinarea IFA cu IFC într-o CCG, utilizând direct căldura
produsă prin arderea combustibilului ..................................................... 818
13.8.3. Eficienţa tehnico - economică a integrării IFA cu soluţie BrLi în
CCG ........................................................................................................
821
13.8.3.1. De ce integrarea IFA în CCG?.......................................................... 821
13.8.3.2. Elemente caracteristice pentru integrarea IFA în SACC
bazate pe CCG.................................................................................. 821
13.8.4. Acumularea frigului în sistemele de alimentare centralizată cu
frig – SACF ............................................................................................
830
13.8.4.1. De ce acumularea de frig? ................................................................ 830
13.8.4.2. Avantaje şi inconveniente ale acumulării frigului ............................ 831
13.8.4.3. Tehnologii de stocare a frigului ........................................................ 833
13.8.4.4. Încadrarea instalaţiilor de acumulare a frigului în acoperirea
curbei de sarcină ............................................................................... 841
13.8.4.5. Eficienţa economică a stocării frigului ............................................. 844
13.9. Eficienţa tehnico-economică a trigenerării ................................................... 847
13.9.1. Elemente generale ................................................................................... 847
13.9.2. Indicatorii tehnici caracteristici trigenerării ............................................ 848
13.9.2.1. Fluxurile de energie din cadrul unei centrale de trigenerare –
CTG ................................................................................................
848
13.9.2.2. Ecuaţiile de bilanţ energetic dintr-o CCG......................................... 850
13.9.2.3. Indicatorii tehnici caracteristici CTG ............................................... 853
13.9.2.4. Eficienţa energetică globală a CTG .................................................. 855
13.9.3. Economia de energie primară realizată în cazul trigenerării................... 861
13.9.3.1. Ipoteze ..............................................................................................
861
13.9.3.2. Economia de energie primară realizată în cazul CTG faţă de
producerea separată a celor trei forme de energie ............................ 862
13.9.3.3. Economia de energie primară realizată în cazul CTG, faţă de
producerea în cogenerare a căldurii şi energiei electrice şi
separată a frigului ............................................................................. 867
13.9.4. Eficienţa economică a trigenerării .......................................................... 873
13.9.4.1. Aspecte generale ............................................................................... 873
CUPRINS xv

13.9.4.2. Criterii de analiză.............................................................................. 874

13.9.4.3. Eficienţa economică a centralelor de trigenerare – CTG .................. 875
13.10. Trigenerarea şi mediul ................................................................................ 879
13.10.1. Problemele de mediu ale trigenerării .................................................... 879
13.10.2. Evaluarea impactului trigenerării asupra efectului de seră ................... 879
13.10.2.1. Efectul de seră al cogenerării .......................................................... 879
13.10.2.2. Efectul de seră al trigenerării .......................................................... 882
13.11. Trigenerarea în sectorul terţiar şi similar .................................................... 886
13.11.1. Tipul consumatorilor terţiari şi similari ................................................ 886
13.11.2. Aspectele energetice ale sectorului terţiar ............................................ 887
13.12. Trigenerarea în domeniul hotelier ............................................................... 892
13.12.1. Structura consumului de energie al hotelurilor ................................892
13.12.2. Datele de intrare necesare ................................................................893
13.12.3. Caracteristicile consumurilor de energie ale hotelurilor ....................... 894
13.12.4. Investiţiile în centralele de trigenerare – CTG................................ 897
13.12.5. Costurile anuale de exploatare şi de mentenanţă ................................ 900
13.12.6. Eficienţa economică a centralelor de trigenerare (CTG) ...................... 903
13.12.7. Exemple de caz ..................................................................................... 910
13.12.7.1. Spania .............................................................................................910
13.12.7.2. Portugalia ........................................................................................ 912
13.12.7.3. Grecia..............................................................................................914
13.12.7.4. România .......................................................................................... 916
13.13. Trigenerarea în domeniul spitalelor ............................................................ 923
13.13.1. Cererea de energie – destinaţie, structură ............................................. 923
13.13.2. Exemple de caz ..................................................................................... 924
13.13.2.1. Spania .............................................................................................924
13.13.2.2. Portugalia ........................................................................................ 927
13.13.2.3. Italia ................................................................................................
929
13.13.2.4. Brazilia............................................................................................931
13.14. Trigenerarea în domeniul aeroporturilor ..................................................... 931
13.14.1. Cererea de energie - destinaţie .............................................................. 932
13.14.2. Exemple de caz ..................................................................................... 932
13.14.2.1. Spania .............................................................................................932
13.14.2.2. Aeroportul din Denver ................................................................935
13.14.2.3. Aeroportul din Cologne ................................................................ 935
13.14.2.4. Aeroportul din Műnchen................................................................ 935
13.14.2.5. Aeroportul Henri Coandă – Bucureşti ............................................ 935
13.15. Trigenerarea în sectorul comercial – exemple de caz ................................ 938
13.15.1. Italia ................................................................................................ 938
13.15.2. Grecia................................................................................................940
13.15.3. Anglia ................................................................................................942
13.16. Trigenerarea în sectorul rezidenţial şi similar– exemple de caz ................. 943
13.16.1. Trigenerarea în oraşul Montpellier ....................................................... 943
 xvi ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

13.16.2. Trigenerarea în Sidney .......................................................................... 944

13.16.3. Trigenerarea la Universitatea Western Sidney ................................944
13.16.4. Trigenerarea în clădirea Reichstagului – Berlin ................................944
13.16.5. Trigenerarea la Building Innovation Center din Padova ...................... 944
13.16.6. Trigenerarea în Statele Unite – Chicago, Oklahoma City, Tulsa.......... 945
13.16.7. Trigenerarea în Anglia .......................................................................... 946
13.16.8. Trigenerarea în cazul expoziţiei de la Lisabona ................................946
13.17. Trigenerarea în domeniul industrial ............................................................ 948
13.17.1. Trigenerarea în industria alimentară ..................................................... 948
13.17.2. Trigenerarea în industria chimică ......................................................... 949
13.17.3. Trigenerarea într-o imprimerie ............................................................. 949
13.17.4. Trigenerarea la uzina Michelin din Cholet ........................................... 950
BIBLIOGRAFIE .........................................................................................................
950

14. UTILIZAREA RESURSELOR ENERGETICE REGENERABILE ŞI A

DEŞEURILOR PENTRU PRODUCEREA CĂLDURII ................................956
14.1. Aspecte generale privitoare la valorificarea energetică a resurselor
regenerabile şi a deşeurilor ........................................................................... 956
14.2. Tipuri de resurse regenerabile şi deşeuri valorificabile în România ............. 957
14.2.1. Energia solară .......................................................................................
957
14.2.2. Energia geotermală ............................................................................... 957
14.2.3. Biomasa (rapiţă şi soia pentru biodiesel) .............................................. 959
14.2.4. Deşeurile vegetale (aşchii de lemn, rumeguş, coji, şrot) ...................... 961
14.2.5. Materiile organice (nămoluri provenite din tratarea apelor
reziduale) ..............................................................................................
962
14.2.6. Deşeurile provenite din fermele de animale ......................................... 962
14.2.7. Deşeurile solide urbane......................................................................... 963
14.3. Filiere tehnologice de producere a căldurii prin valorificarea directă a
resurselor regenerabile sau a deşeurilor........................................................ 963
14.3.1. Incinerarea directă cu sau fără utilizarea turbinelor cu abur
(cazane pe rumeguş, cazane pe coji şi/sau şrot, incineratoare de
deşeuri urbane, incineratoare de nămoluri reziduale)........................... 964
14.3.1.1. Cazane pentru arderea biomasei lemnoase ................................964
14.3.1.2. Cazane pentru arderea cojilor şi şrotului ................................ 967
14.3.1.3. Cazane pentru incinerarea deşeurilor ........................................... 968
14.3.1.4. Cazane pentru incinerarea nămolurilor reziduale ......................... 969
14.3.2. Producerea căldurii cu panouri solare ................................................... 971
14.3.3. Producerea căldurii de la forajele geotermale................................ 974
14.3.4. Producerea căldurii prin utilizarea energiei scoarţei terestre ................ 975
14.3.5. Consideraţii privind valorificarea directă a resurselor
regenerabile şi deşeurilor pentru producerea căldurii în
România ...............................................................................................
979
14.4. Filierele tehnologice de producere a căldurii prin valorificarea
indirectă a resurselor regenerabile sau a deşeurilor ................................981
 CUPRINS xvii

14.4.1. Filiere tehnologice de valorificare energetică a resurselor

regenerabile sau a deşeurilor ................................................................ 982
14.4.1.1. Piroliza..........................................................................................
982
14.4.1.2. Gazificarea ....................................................................................
983
14.4.1.3. Gazificarea cu plasmă ................................................................984
14.4.1.4. Fermentarea anaeorbă – producerea biogazului ........................... 986
14.4.1.5. Compostarea .................................................................................990
14.4.1.6. Producerea biodieselului............................................................... 992
14.4.1.7. Producerea bioetanolului – fermentaţia alcoolică......................... 996
14.4.2. Valorificarea energetică a combustibililor obţinuţi din resursele
regenerabile sau deşeuri ................................................................ 998
14.4.2.1. Utilizarea cazanelor pentru producerea căldurii ........................... 998
14.4.2.2. Utilizarea turbinelor cu abur ......................................................... 999
14.4.2.3. Utilizarea turbinelor cu gaze......................................................... 999
14.4.2.4. Utilizarea motoarelor pe biogaz/gaz de gazogen .......................... 1000
14.4.2.5. Utilizarea motoarelor pe biofuel ................................................... 1001
14.5. Mecanisme de sprijin pentru finanţarea proiectelor de valorificare
energetică a resurselor regenerabile sau a deşeurilor................................ 1002
14.5.1. Protocolul de la Kyoto ................................................................ 1003
14.5.2. Joint Implementation ...........................................................................1005
14.5.3. Comerţul cu emisii...............................................................................
1006
14.5.4. Certificatele Verzi................................................................................
1010
14.6. Bariere şi modalităţi de promovare a energiei termice produse din
deşeuri sau resurse regenerabile ................................................................ 1012
14.6.1. Consideraţii administrative privitoare la producerea de energie
1013
termică verde ........................................................................................
14.6.2. Subvenţionarea producerii şi utilizării energiei termice verzi .............. 1014
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................ 1015

15. COGENERAREA ŞI MEDIUL ............................................................................ 1016

15.1. Aspecte legislative privind cogenerarea şi impactul asupra mediului .......... 1016
15.1.1. Integrarea protecţiei mediului în politica energetică ............................ 1016
15.1.2. Cogenerarea – tehnologie curată de producere a energiei .................... 1017
15.1.3. Aspectele legislative privind limitele admisibile ale emisiilor
diferitelor instalaţii de cogenerare ........................................................1019
15.2. Metodologii de evaluare a impactului asupra mediului ale
centralelor de cogenerare ..............................................................................
1025
15.2.1. Aspecte generale ...................................................................................
1025
15.2.2. Principii de bază ale aplicării auditului................................................. 1026
15.2.2.1. Auditul ecologic. Gestiunea de mediu .......................................... 1026
15.2.2.2. Etapele auditului de mediu ........................................................... 1028
15.2.3. Evaluarea impactului asupra mediului al centralelor de
cogenerare prin „Analiza Ciclului de Viaţă”– ACV ............................ 1032
xviii ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

15.3. Tipuri de impact asupra mediului al diferitelor centrale de

cogenerare – indicatori ................................................................................
1036
15.3.1. Epuizarea rezervelor naturale ............................................................... 1037
15.3.2. Efectul de seră.......................................................................................
1039
15.3.3. Acidificarea...........................................................................................
1041
15.3.4. Degradarea stratului de ozon ................................................................ 1041
15.3.5. Eutrofizarea...........................................................................................
1042
15.3.6. Ecotoxicitate – toxicitate ................................................................1043
15.3.7. Poluarea foto-oxidantă .......................................................................... 1045
15.3.8. Victime ................................................................................................
1046
15.3.9. Mirosuri ................................................................................................
1046
15.3.10. Zgomot................................................................................................
1047
15.3.11. Degradarea peisajului ................................................................ 1047
15.3.12. Evaluarea indicatorilor de impact ....................................................... 1048
15.4. Cuantificarea economică a efectelor ecologice ale centralelor de
cogenerare................................................................................................1049
15.4.1. Oportunitatea internalizării efectelor de mediu ................................ 1049
15.4.2. Ecotaxele...............................................................................................
1050
15.4.2.1. Tipurile taxelor de mediu ............................................................. 1050
15.4.2.2. Efectele ecotaxelor asupra costurilor de producere a
energiei electrice şi termice .......................................................... 1051
15.5. Model de analiză a impactului asupra mediului şi internalizarea
efectelor de mediu pentru centralele de cogenerare ................................1052
15.5.1. Ipoteze. ................................................................................................
1052
15.5.2. Structura modulară a modelului........................................................... 1053
15.6. Exemple privind aplicarea analizei impactului asupra mediului şi
internalizarea efectelor de mediu pentru centralele de cogenerare. .............. 1069
15.6.1. Evaluarea comparativă a impactului asupra mediului a două
soluţii de cogenerare utilizând tehnologii diferite ................................ 1069
15.6.1.1. Prezentarea situaţiei analizate şi a ipotezelor avute în
1069
vedere ...........................................................................................
15.6.1.2. Determinarea emisiilor aferente celor două etape ale
1070
ciclului de viaţă .............................................................................
15.6.1.3. Rezultate şi concluzii ................................................................ 1073
15.6.2. Influenţa ecotaxei pe carbon asupra costului de producere a
energiei pentru diferitele soluţii de cogenerare ................................ 1074
15.6.2.1. Prezentarea situaţiei analizate şi a ipotezelor avute în
vedere ...........................................................................................
1074
15.6.2.2. Rezultate şi concluzii ................................................................ 1074
15.6.3. Evaluarea efectelor ecologice şi cuantificarea economică a
acestora, în cazul alimentării cu căldură a unei zone urbane................ 1075
15.6.3.1. Obiectivul analizei de caz ............................................................. 1075
15.6.3.2. Evaluarea impactului asupra mediului – indicatori de
impact ...........................................................................................
1075
 CUPRINS xix

15.6.3.3. Cuantificarea economică a impactului asupra mediului –

aplicarea ecotaxelor................................................................1078
15.6.3.4. Concluzii şi comentarii ................................................................ 1080
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................ 1084

16. NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN

SISTEMELE DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII –
STDC ....................................................................................................................
1085
16.1. Structura SDC ...............................................................................................1085
16.2. Poziţia surselor de căldură faţă de consumatori ............................................ 1087
16.3. Agenţii termici utilizaţi în STDC................................................................ 1089
16.3.1. Alegerea naturii agenţilor termici de transport ................................1089
16.3.1.1. Natura agentului termic în cazul STDC urbane ................................ 1089
16.3.1.2. Natura agentului termic în cazul alimentării cu căldură a
consumatorilor industriali ................................................................ 1092
16.3.1.3. Comparaţia tehnico-economică între utilizarea aburului, sau
a apei fierbinţi, ca agent termic de transport ................................ 1093
16.3.2. Colectarea şi returnarea condensatului, în cazul utilizării
aburului pentru alimentarea cu căldură .................................................. 1109
16.3.2.1. Importanţa colectării şi returnării condensatului .............................. 1109
16.3.2.2. Bilanţul material şi termic al gospodăriei de condensat ................... 1110
16.3.2.3. Căile de creştere a cantităţii de condensat colectat şi returnat .......... 1115
16.3.2.4. Schemele de colectare şi returnare a condensatului.......................... 1116
16.3.2.5. Schemele de utilizare a căldurii condensatului ................................ 1125
16.3.2.6. Alegerea şi regimurile de funcţionare ale instalaţiilor de
colectare şi returnare a condensatului .............................................. 1129
16.3.2.7. Eficienţa tehnico-economică a colectării, returnării şi
recuperării căldurii condensatului .................................................... 1140
16.4. Stabilirea parametrilor nominali ai agenţilor termici ................................ 1151
16.4.1. Aspecte generale, ipoteze iniţiale ........................................................... 1151
16.4.2. Analiza tehnică ....................................................................................... 1154
16.4.3. Analiza economică.................................................................................. 1164
16.4.4. Aspecte specifice stabilirii parametrilor nominali ai agenţilor
termici, în condiţiile ansamblului STDC ................................................ 1172
16.4.4.1. Aspecte specifice STDC urbane ....................................................... 1172
16.4.4.2. Aspecte specifice alimentării cu căldură în scopuri
tehnologice, a consumatorilor industriali ................................ 1174
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................ 1180

17. SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT ..................................................... 1181

17.1. SRT, un subansamblu al SAC................................................................1181
17.2. Tipuri de SRT, în cadrul STDC ................................................................ 1182
17.2.1. Criterii de clasificare a SRT................................................................ 1182
17.2.2. SRT radiale .............................................................................................
1182
xx ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

17.2.3. SRT inelare .............................................................................................

1184
17.2.4. Numărul de conducte ale SRT din STDC ............................................... 1186
17.2.4.1. SRT monotubulare ............................................................................ 1186
17.2.4.2. SRT bitubulare ..................................................................................
1186
17.2.4.3. SRT tritubulare .................................................................................
1190
17.2.4.4. SRT multitubulare ............................................................................1201
17.3. Mărimi caracteristice ale SRT ................................................................1201
17.3.1. Mărimi caracteristice conductelor pentru tranzitul agenţilor
termici utilizaţi în SRT ...........................................................................
1201
17.3.2. Mărimi specifice ansamblului conductelor care compun SRT ............... 1202
17.4. Elemente constructive specifice SRT ........................................................... 1202
17.4.1. Conducte utilizate în SRT ................................................................1202
17.4.2. Armături utilizate în SRT ................................................................1202
17.4.3. Reazemele conductelor ........................................................................... 1206
17.4.4. Compensatoare de dilatare ................................................................1208
17.5. Calculul termic al SRT .................................................................................
1208
17.5.1. Calculul pierderilor de căldură ............................................................... 1209
17.5.2. Calculul temperaturii exterioare a izolaţiei termice ................................ 1218
17.5.3. Calculul căderii de temperatură într-o conductă ................................ 1219
17.5.4. Calculul grosimii izolaţiei termice .......................................................... 1220
17.6. Calculul hidraulic al SRT .............................................................................
1221
17.6.1. Scopul calculului hidraulic al SRT ......................................................... 1221
17.6.2. Calculul pierderilor de sarcină (de presiune) .......................................... 1222
17.6.2.1. Calculul pierderilor liniare de sarcină............................................... 1222
17.6.2.2. Calculul pierderilor locale de sarcină ............................................... 1225
17.6.3. Calculul hidraulic al SRT de apă fierbinte.............................................. 1228
17.6.3.1. Calculul debitelor de apă fierbinte .................................................... 1228
17.6.3.2. Calculul diametrelor tronsoanelor de conductă ................................ 1231
17.6.3.3. Calculul pierderilor de sarcină pentru tronsoanele de
conductă ...........................................................................................
1231
17.6.3.4. Alegerea diametrelor tronsoanelor de conductă ............................... 1233
17.6.3.5. Calculul hidraulic de dimensionare al SRT de apă fierbinte ............ 1234
17.6.4. Calculul hidraulic al SRT de abur........................................................... 1237
17.6.4.1. Calculul pierderilor de sarcină .......................................................... 1237
17.6.4.2. Calculul hidraulic de dimensionare al SRT de abur ......................... 1239
17.6.5. Graficul piezometric al SRT de apă fierbinte ................................ 1240
17.6.5.1. Elemente generale.............................................................................1240
17.6.5.2. Condiţii iniţiale impuse................................................................ 1242
17.6.6. Echilibrarea hidraulică a SRT de apă fierbinte ................................1244
17.6.7. Stabilitatea hidraulică a SRT de apă fierbinte................................ 1247
17.6.7.1. Sisteme cu consumatori de încălzire neautomatizaţi ........................ 1247
17.6.7.2. Sisteme cu consumatori de încălzire automatizaţi ............................ 1251
17.6.8. Dimensionarea economică a SRT de apă fierbinte ................................ 1254
 CUPRINS xxi

17.6.8.1. Domenii de aplicabilitate ................................................................ 1255

17.6.8.2. Modelul matematic pentru stabilirea vitezei optime de
transport............................................................................................
1255
17.6.8.3. Domeniile de variaţie ale debitului şi temperaturilor
agentului termic ................................................................................
1263
17.6.8.4. Regimurile termice şi hidraulice din reţelele termice
primare .............................................................................................
1272
17.6.8.5. Regimurile termice şi hidraulice ale punctului termic o
1280
treaptă paralel ...................................................................................
17.6.8.6. Regimurile termice şi hidraulice ale punctului termic două
1284
trepte serie – serie.............................................................................
17.6.8.7. Regimurile termice şi hidraulice ale punctului termic două
trepte serie – paralel ................................................................ 1285
17.6.8.8. Concluzii privind dimensionarea economică a SRT......................... 1290
17.6.8.9. Exemplu de dimensionare economică a SRT ................................ 1292
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................ 1296

18. SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE

1297
CĂLDURĂ ...........................................................................................................
18.1. Generalităţi................................................................................................
1297
18.2. Racordarea consumatorilor la reţelele termice de apă fierbinte .................... 1297
18.2.1. Condiţii generale de îndeplinit ................................................................ 1297
18.2.2. Racordarea instalaţiilor de încălzire ....................................................... 1298
18.2.2.1. Generalităţi .......................................................................................
1298
18.2.2.2. Racordarea indirectă ................................................................ 1299
18.2.2.3. Racordarea directă fără amestec ....................................................... 1301
18.2.2.4. Racordarea directă prin amestec cu hidroelevator ............................ 1304
18.2.2.5. Racordarea directă cu pompe de amestec ................................ 1308
18.2.2.6. Racordarea directă cu hidroelevator şi pompă de amestec ............... 1311
18.2.2.7. Concluzii privind schemele de racordare a instalaţiilor de
încălzire ............................................................................................
1313
18.2.2.8. Alegerea schemelor de racordare a instalaţiilor de încălzire ............ 1314
18.2.3. Racordarea instalaţiilor pentru prepararea a.c.c................................1314
18.2.3.1. Generalităţi .......................................................................................
1314
18.2.3.2. Racordarea în sistem închis .............................................................. 1314
18.2.3.3. Racordarea în sistem deschis ............................................................ 1317
18.2.3.4. Alegerea schemei de racordare a instalaţiilor pentru
prepararea a.c.c.................................................................................1318
18.2.4. Scheme combinate pentru racordarea instalaţiilor de încălzire şi
preparare a a.c.c. .....................................................................................
1319
18.2.4.1. Generalităţi .......................................................................................
1319
18.2.4.2. Schema de racordare într-o treaptă paralel pentru prepararea
1321
a.c.c. ................................................................................................
 xxii ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

18.2.4.3. Schema de racordare într-o treaptă serie pentru prepararea

a.c.c. ................................................................................................
1325
18.2.4.4. Schema de racordare în două trepte serie – paralel pentru
prepararea a.c.c.................................................................................1329
18.2.4.5. Schema de racordare în două trepte serie pentru prepararea
a.c.c. ................................................................................................
1335
18.2.4.6. Schema de racordare într-o treaptă serie cu injecţie, pentru
prepararea a.c.c.................................................................................1338
18.2.4.7. Analiza comparativă a schemelor PT ............................................... 1342
18.2.4.8. Domeniile de utilizare a diverselor scheme de PT ........................... 1360
18.2.4.9. Schema de PT urbane, cu prepararea a.c.c. pe baza energiei
1361
solare ................................................................................................
18.2.5. Scheme combinate pentru racordarea instalaţiilor de încălzire şi
preparare a a.c.c., în alte tipuri de sisteme de transport .......................... 1362
18.2.5.1. Aspecte generale ............................................................................... 1362
18.2.5.2. PT în sisteme tritubulare închise....................................................... 1363
18.2.5.3. PT în sisteme bitubulare deschise ..................................................... 1365
18.2.5.4. PT în scheme bitubulare mixte ......................................................... 1371
18.2.5.5. PT în sisteme monotubulare deschise ............................................... 1378
18.2.6. Automatizarea PT din sistemele bitubulare închise, de apă
fierbinte ................................................................................................
1382
18.3. Racordarea consumatorilor la reţelele de abur............................................. 1385
18.3.1. Scheme de racordare cu returnarea condensatului ................................ 1386
18.3.2. Scheme de racordare fără returnarea condensatului ............................... 1388
18.4. Module termice – MT .................................................................................. 1389
18.4.1. Generalităţi .............................................................................................
1389
18.4.2. Caracteristici tehnice generale ale PT şi MT .......................................... 1391
18.4.2.1. Caracteristicile tehnice ale PT .......................................................... 1391
18.4.2.2. Caracteristicele tehnice ale MT ........................................................ 1395
18.4.2.3. Comparaţia punctelor termice centralizate cu modulele
termice ..............................................................................................
1395
18.4.3. Concluzii privind comparaţia între PT şi MT ................................ 1400
18.4.4. Schemele caracteristice MT ................................................................ 1401
18.4.4.1. MT pentru locuinţe unifamiliale ....................................................... 1402
18.4.4.2. MT pentru încălzire .......................................................................... 1402
18.4.4.3. MT pentru prepararea a.c.c. .............................................................. 1406
18.4.4.4. MT pentru încălzire şi prepararea a.c.c............................................ 1406
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................ 1413

19. FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ .......... 1414

19.1. Condiţiile generale impuse alimentării cu căldură................................ 1414
19.2. Regimurile de alimentare cu căldură a consumatorilor de abur.................... 1415
19.3. Regimurile de alimentare cu căldură a consumatorilor de apă
fierbinte................................................................................................ 1421
CUPRINS xxiii

19.3.1. Metode generale de reglare ................................................................1421

19.3.2. Reglarea regimului termic ................................................................1425
19.3.2.1. Reglarea locală – la nivelul aparatelor consumatoare....................... 1425
19.3.2.2. Reglarea centralizată................................................................ 1432
19.3.2.3. Reglarea la nivelul surselor de căldură ............................................. 1448
19.3.2.4. Influenţa temperaturii de retur a apei fierbinţi la sursa de
căldură ..............................................................................................
1457
19.4. Aspecte specifice metodelor de reglare a regimului termic .......................... 1461
19.4.1. Reglarea calitativă ..................................................................................
1461
19.4.2. Reglarea cantitativă.................................................................................1463
19.4.3. Reglarea calitativ-cantitativă ................................................................ 1466
19.4.3.1. Domenii de variaţie a debitelor de agent termic ............................... 1466
19.4.3.2. Influenţa variaţiei debitului asupra parametrilor de
funcţionare ai instalaţiilor din punctele termice ............................... 1479
19.4.3.3. Influenţa variaţiei debitului asupra funcţionării instalaţiilor
consumatoare de căldură ................................................................ 1487
19.4.3.4. Influenţa reglajului calitativ-cantitativ asupra funcţionării
pompelor de reţea ............................................................................. 1523
19.4.3.5. Eficienţa energetică a reglajului calitativ-cantitativ ......................... 1537
19.4.3.6. Stabilirea graficului de reglaj la CCG, în funcţie de
structura consumului total de căldură............................................... 1551
19.5. Reglarea regimului hidraulic ................................................................ 1554
19.5.1. Graficul piezometric al sistemului de reţele termice – SRT ................... 1554
19.5.2. Ecuaţiile hidraulice caracteristice ale elementelor ce compun
SAC ................................................................................................ 1557
19.5.3. Reglarea regimurilor hidraulice ale SRT ................................................ 1561
19.5.4. Cazuri caracteristice de modificare a graficului piezometric al
SRT................................................................................................ 1562
19.5.4.1. Reglarea presiunii dinamice din reţea, cu ajutorul vanei de
pe colectorul de ducere al sursei de căldură ................................1562
19.5.4.2. Reglarea presiunii dinamice din reţea, prin modificarea
presiunii de refulare a pompelor de apă de adaos ............................ 1565
19.5.4.3. Reglarea presiunii dinamice din reţea cu ajutorul vanelor de
pe traseul RT ....................................................................................
1566
19.5.4.4. Reglarea presiunii dinamice din reţea, cu ajutorul staţiilor
intermediare de pompare – SIP – ..................................................... 1569
19.5.4.5. Reglarea presiunii dinamice din reţea, cu ajutorul vanelor de
legătură între conducta de ducere şi aceea de întoarcere.................. 1572
19.5.4.6. Reglarea presiunii dinamice din reţea, cu robinetele de
închidere – RI – montate pe RT de apă fierbinte ............................. 1573
19.6. Reglarea în timp a livrării căldurii ................................................................ 1575
19.6.1. Cazul SACC sub formă de apă fierbinte ................................................. 1575
19.6.1.1. Reglajul diurn continuu-variabil ....................................................... 1575
19.6.1.2. Reglajul diurn continuu-constant ...................................................... 1579
 xxiv ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

19.6.1.3. Reglajul intermitent ..........................................................................1580

19.6.2. Cazul SACC sub formă de abur.............................................................. 1581
19.7. Alegerea metodelor de reglare ale livrării căldurii, în cazul SACC
de apă fierbinte .............................................................................................
1582
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................ 1583

20. COSTURILE DE PRODUCERE A ENERGIEI ÎN COGENERARE ŞI

TRIGENERARE................................................................................................ 1585
20.1. Aspecte generale ...........................................................................................
1585
20.2. Structura producţiei de energie într-o CCG .................................................. 1586
20.2.1. Structura producţiei de energie electrică................................................. 1586
20.2.2. Structura producţiei de căldură ............................................................... 1591
20.2.3. Energii livrate din CCG .......................................................................... 1592
20.3. Structura consumului anual de combustibil al unei CCG ............................. 1592
20.4. Structura costurilor de producţie ale CCG .................................................... 1594
20.5. Principiul stabilirii costurilor unitare ale căldurii şi energiei
electrice produse în CCG.............................................................................. 1595
20.5.1. Principiul stabilirii costurilor/veniturilor aferente producerii
energiei electrice şi termice ................................................................1595
20.5.2. Consideraţii generale asupra metodologiei de determinare a
costurilor unitare de producere în CCG a energiei electrice şi
termice ................................................................................................
1597
20.5.2.1. Principiul metodei............................................................................. 1597
20.5.2.2. Condiţii impuse metodelor de repartiţie a costurilor de
producţie...........................................................................................
1601
20.5.2.3. Metode cunoscute de repartiţie a costurilor de producţie ale
unei CCG..........................................................................................
1602
20.6. Repartiţia costurilor variabile de producere a energiei în CCG .................... 1603
20.6.1. Metoda ieftinirii căldurii ................................................................ 1603
20.6.2. Metoda ieftinirii energiei electrice .......................................................... 1605
20.6.3. Metoda fizică ..........................................................................................
1605
20.6.4. Metoda echivalenţei de producţie ........................................................... 1607
20.6.5. Metoda ISPE ...........................................................................................
1607
20.6.6. Metoda fizică - obiectivă ................................................................ 1609
20.6.6.1. Aplicarea în cazul metodei echivalenţei de producţie ...................... 1611
20.6.6.2. Aplicarea în cazul metodei fizice ..................................................... 1612
20.6.7. Metoda calitativă – UPB ................................................................ 1613
20.6.7.1. Domeniul de aplicare ................................................................ 1613
20.6.7.2. Defalcarea cheltuielilor anuale variabile .......................................... 1613
20.6.7.3. Cheltuielile anuale cu combustibilul consumat (CB) ....................... 1613
20.6.7.4. Cheltuielile anuale pentru producerea apei de adaos ........................ 1621
20.6.8. Metoda ANRE ........................................................................................ 1622
20.7. Repartiţia costurilor fixe de producere a energiei, în CCG........................... 1624
20.7.1. Metoda calitativă – UPB ................................................................ 1625
 CUPRINS xxv

20.7.2. Metoda ANRE ........................................................................................ 1626

20.8. Repartiţia consumurilor totale ale serviciilor proprii ale CCG, după
metoda calitativă – UPB ............................................................................... 1626
20.8.1. Stabilirea consumurilor serviciilor proprii termice, ale CCG cu
abur ................................................................................................ 1627
20.8.2. Stabilirea consumurilor serviciilor proprii electrice ale CCG ................ 1628
20.9. Sensibilitatea metodei calitative – UPB ........................................................ 1630
20.10. Mărimi de intrare necesare aplicării metodei calitative – UPB .................. 1631
20.11. Comparaţie între diversele metode de repartiţie a costurilor de
producţie ale unei CCG .............................................................................. 1632
20.12. Efectele evoluţiei preţului combustibilului, asupra preţului
energiei termice şi electrice produse în cogenerare ................................ 1638
20.13. Efectele economice, asupra CCG, ale metodei de stabilire a
tarifelor pentru căldură şi energie electrică ................................................ 1642
20.14. Aplicaţie a comparaţiei între diversele metode de repartiţie a
costurilor de producere între condiţiile reale ale unui ansamblu de
CCG dintr-un oraş ...................................................................................... 1646
20.14.1. Date de funcţionare ............................................................................... 1646
20.14.2. Consumurile anuale de combustibil ...................................................... 1647
20.14.3. Costuri anuale totale şi costuri anuale unitare ................................1647
20.15. Metoda nouă, de piaţă, a tarifării energiei electrice şi termice
produse în CCG ..........................................................................................1653
20.15.1. Elemente generale ................................................................................. 1654
20.15.2. Costul unitar marginal şi cel mediu anual............................................. 1654
20.15.3. Tarifele corelate ale energiei electrice şi termice ale CCG –
principiul metodei ................................................................................ 1659
20.15.4. Concluzii ...............................................................................................
1661
20.15.5. Exemplu de aplicare a noii metode ....................................................... 1661
20.15.5.1. Aplicarea noii metode în condiţiile unui autoproducător ............... 1661
20.15.5.2. Aplicarea noii metode în condiţiile variaţiei în timp a
preţului mediu anual al combustibilului ................................ 1663
20.15.5.3. Aplicarea noii metode la un ansamblu de CCG ale unui
oraş ................................................................................................
1664
20.15.6. Avantajele aplicării noii metode, comparativ cu aceea actuală,
impusă de ANRE .................................................................................. 1666
20.15.7. Implicaţiile aspectelor specifice ale pieţei de energie........................... 1667
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................ 1667

21. METODE DE ANALIZA EFICIENŢEI ECONOMICE A

SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ. ................................ 1669
21.1. Generalităţi.................................................................................................
1669
21.2. Concepte de bază în analizele financiare şi economice ................................ 1670
21.2.1. Fluxul de cheltuieli şi venituri ................................................................ 1670
21.2.1.1. Investiţiile .........................................................................................
1671
 xxvi ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

21.1.1.2. Costurile reziduale ............................................................................ 1675

21.2.1.3. Cheltuieli de exploatare. ................................................................ 1675
21.2.1.4. Veniturile brute (încasările) .............................................................. 1676
21.2.1.5. Valoarea reziduală. ........................................................................... 1676
21.2.2. Sistemul de preţuri. Escaladarea preţurilor şi inflaţia ............................. 1677
21.2.3. Finanţarea proiectelor de investiţii ......................................................... 1680
21.2.4. Creşterea în timp a valorii banilor. Actualizarea ................................ 1681
21.2.4.1. Necesitatea actualizării ................................................................ 1681
21.2.4.2. Stabilirea ratei de actualizare ............................................................ 1682
21.2.4.3. Relaţii de calcul ale valorilor actualizate .......................................... 1683
21.3. Criterii şi indicatori de analiză economică pentru evaluarea
proiectelor de investiţii ................................................................................. 1684
21.3.1. Criterii de analiză economică bazate pe valori actualizate ..................... 1684
21.3.1.1. Ipoteze de bază la aplicarea criteriilor bazate pe valori
actualizate.........................................................................................
1684
21.3.1.2. Criteriul venitului net actualizat (VNA) ............................................ 1685
21.3.1.3. Criteriul cheltuielilor totale actualizate (CTA)................................ 1688
21.3.1.4. Rata internă de rentabilitate (RIR) .................................................... 1689
21.3.1.5. Indicele de profitabilitate (IP) şi venitul net actualizat
specific (vna) ....................................................................................1691
21.3.1.6. Termenul actualizat de recuperare a investiţiilor (TRA) ................... 1692
21.3.1.7. Calculele de eficienţă economică şi fiscalitatea................................ 1693
21.3.1.8. Calculul beneficiului impozabil ........................................................ 1693
21.3.1.9. Venitul net actualizat şi rata internă de rentabilitate după
impozitare.........................................................................................1694
21.3.2. Criterii de analiză economică bazate pe valori neactualizate ................. 1695
21.3.2.1. Criteriul termenului de recuperare în valori neactualizate
(TRB) ................................................................................................
1695
21.3.2.2. Criteriul ratei randamentului contabil (rc). ................................1697
21.3.3. Criterii de analiză economică bazate pe costurile de producţie .............. 1698
21.3.4. Analiza de sensibilitate ........................................................................... 1701
21.3.5. Recomandări privind alegerea criteriilor de analiză a eficienţei
economice...............................................................................................1702
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................ 1705
MIC DICŢIONAR ROMÂN – ENGLEZ – FRANCEZ DE TERMENI
FOLOSIŢI ..................................................................................................................
1706

22. STADIUL ŞI PERSPECTIVELE ALIMENTĂRII CU CĂLDURĂ ŞI

FRIG .....................................................................................................................
1709
22.1. Stadiul sistemelor de alimentare cu căldură – SAC – şi frig – SAF ............. 1709
22.1.1. Aspecte caracteristice generale ............................................................... 1709
22.1.2. Alimentarea centralizată cu căldură ........................................................ 1711
22.1.2.1. Structura energiei primare utilizată în sistemele de
alimentare cu căldură – SACC ......................................................... 1711
 CUPRINS xxvii

22.1.2.2. Evoluţia SACC ................................................................................. 1711

22.1.2.3. Bariere în calea dezvoltării SACC .................................................... 1714
22.1.2.4. Piaţa căldurii .....................................................................................
1714
22.1.3. Alimentarea centralizată cu frig .............................................................. 1714
22.1.3.1. Structura energiei primare utilizată în sistemele de
alimentare centralizată cu frig – SACF ............................................ 1714
22.1.3.2. Stadiul SACF în unele ţări ale CE .................................................... 1718
22.1.4. Dezvoltarea cogenerării .......................................................................... 1719
22.1.5. Stadiul în lume al SACC şi SACF, la nivelul anului 2006 sau
2007 ................................................................................................ 1719
22.2. Elemente specifice SACC şi SACF pentru diverse ţări ................................ 1725
22.2.1. România ................................................................................................
1725
22.2.2. Rusia ................................................................................................1732
22.2.3. Polonia ................................................................................................
1733
22.2.4. Germania................................................................................................
1738
22.2.5. Austria................................................................................................1741
22.2.6. Finlanda ................................................................................................
1743
22.2.7. Danemarca ..............................................................................................
1745
22.2.8. Suedia ................................................................................................1749
22.2.9. Franţa ................................................................................................1752
22.2.10. Statele Unite ale Americii ................................................................1753
22.2.11. China ................................................................................................1758
22.2.12. Japonia ................................................................................................
1761
22.2.13. Coreea de Sud ....................................................................................... 1764
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................ 1767

23. FACTORI CARE INFLUENŢEAZĂ DEZVOLTAREA

COGENERĂRII/TRIGENERĂRII ................................................................1769
23.1. Principii de avut în vedere ............................................................................
1769
23.2. Factorii de influenţă a deciziei privind aplicarea
cogenerării/trigenerării .................................................................................
1769
23.2.1. Factorii de natură tehnică................................................................ 1770
23.2.1.1. Cererile de energie, mărime – structură ............................................ 1770
23.2.1.2. Resursele de energie primară ............................................................ 1773
23.2.1.3. Tehnologiile de producere a energiei................................................ 1775
23.2.1.4. Tipul sistemelor de alimentare cu căldură –
centralizate/descentralizate............................................................... 1775
23.2.1.5. Legătura cu sistemul local de reţele pentru transportul şi
distribuţia energiei electrice ............................................................. 1776
23.2.2. Factorii de mediu ....................................................................................
1776
23.2.3. Factorii economici ..................................................................................
1779
23.2.3.1. Investiţiile în producerea, transportul şi distribuţia căldurii ............. 1780
23.2.3.2. Costurile anuale pentru producerea, transportul şi distribuţia
căldurii..............................................................................................
1781
 xxviii ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

23.2.3.3. Pârghii economico-financiare la nivelul Statului.............................. 1782

23.2.4. Legislaţia şi reglementările specifice domeniului................................ 1785
23.2.4.1. Legi, reglementări, destinaţii ............................................................ 1785
23.2.4.2. Aspectele specifice României ........................................................... 1788
23.2.5. Capacitatea financiară a consumatorilor ................................................. 1789
23.2.6. Bariere pentru introducerea cogenerării/trigenerării ............................... 1792
23.2.6.1. Bariere specifice consumurilor de căldură................................ 1792
23.2.6.2. Bariere tehnice ..................................................................................1793
23.2.6.3. Bariere specifice încadrării în normele de mediu ............................. 1793
23.2.6.4. Bariere economice ............................................................................ 1794
23.2.6.5. Bariere financiare şi de piaţă ............................................................ 1794
23.2.6.6. Bariere legislative, organizatorice şi instituţionale ........................... 1796
23.2.6.7. Bariere sociale ..................................................................................1797
23.2.6.8. Bariere strategice .............................................................................. 1797
23.3. Concluzii ................................................................................................1797
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................ 1798
SISTEME DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ - SAC 1

1. SISTEME DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ – SAC

Sistemul de alimentare cu căldură – SAC, reprezintă ansamblul instalaţiilor de
producere – transport – distribuţie – consum a căldurii.

1.1. Tipurile SAC

Tipurile SAC depind de:
a. tipul consumatorilor de căldură: urbani şi/sau terţiari, industriali, sere
legumicole şi/sau floricole;
b. gradul de centralizare/descentralizare a alimentării cu căldură:
• SAC individuale – SIAC: o sursă de căldură alimentează un singur
consumator, care poate fi reprezentat de o clădire (casă) sau de un apartament în
cadrul unei clădiri comune. În general, sistemele individuale au un caracter relativ,
dependent de conturul alimentat cu căldură şi de aspectele administrativ-juridice
privind proprietatea. Ele se caracterizează prin faptul că, din punct de vedere
juridic, alimentează un singur consumator.
• SAC centralizate – SACC: o sursă de căldură alimentează mai mulţi
consumatori, caracterizaţi ca atare din punct de vedere juridic. Gradul de
centralizare diferă de la caz la caz: de la alimentarea cu căldură a mai multor
consumatori individuali situaţi în aceeaşi clădire, la gruparea mai multor clădiri, a
unor zone caracteristice (cartiere în cazul consumatorilor urbani), până la
alimentarea unei localităţi – în cazul consumatorilor urbani – sau a unei (unor)
platforme industriale.
• SAC mixte – SMAC: unii consumatori au surse individuale de căldură
(SIAC), iar alţii sunt alimentaţi în sistem centralizat (SACC), dintr-una sau mai
multe surse de căldură de zonă (SCZ) sau dintr-una singură centralizată (SCC).
Acesta este cazul majorităţii SAC urbane;
c. natura agentului termic utilizat pentru alimentarea cu căldură: SAC cu
apă caldă (cu temperatura nominală sub 100°C), SACC cu apă fierbinte (cu
temperatura nominală între 110…160°C), SAC cu abur (la diferiţi parametri ai
aburului – presiune, temperatură), SAC sub formă de frig, pentru climatizare sau în
scopuri tehnologice (SAF), SAC cu aer cald/fierbinte ca agent termic pentru
transportul şi distribuţia căldurii;
d. tehnologia de producere a căldurii, utilizată în cadrul sursei/surselor de
căldură:
• SAC cu centrale termice (CT) – SAC.CT, utilizate numai pentru
alimentarea cu căldură;
• SAC cu centrale de cogenerare (CCG) – SAC.CCG, folosite pentru
alimentarea simultană cu căldură şi energie electrică;
• Sisteme de trigenerare, cu centrale de trigenerare (CTG) – STG.CTG,
care asigură alimentarea simultană cu căldură, frig şi energie electrică.
2 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

1.2. Structura SAC

Conform definiţiei, indiferent de tipul SAC, structura de principiu este
următoarea – vezi fig.1.1:
• una, sau mai multe surse de căldură (SC);
• o reţea termică de legătură între SC şi consumatorii de căldură
(instalaţiile de căldură) – RT;
• ansamblul instalaţiilor, care asigură interfaţa între reţeaua termică şi
instalaţiile consumatoare, numite puncte termice – PT sau module termice
individuale – MT, în funcţie de poziţia acestora faţă de consumatori. Acestea sunt
necesare atunci când. fie agentul termic utilizat în RT sau/şi parametrii acestuia,
diferă de cel acceptat de instalaţiile consumatoare. PT sau/şi MT „adaptează”
condiţiile de regim termic şi de presiuni din RT de legătură la cele impuse de
instalaţiile consumatoare;
• în condiţiile existenţei PT şi/sau a MT, reţeaua termică – RT se împarte în:
reţeaua termică primară – RTP, care face legătura între SC şi PT(MT) şi
reţeaua termică secundară – RTS, de legătură între PT(MT) şi instalaţiile
consumatorilor;
• instalaţiile consumatorilor – IC, care asigură alimentarea propriu-zisă cu
căldură a fiecărui consumator individual. În funcţie de destinaţia – tipul –
consumului, acestea sunt în general:
− IC pentru încălzire (încălzirea spaţială);
− IC sub formă de apă caldă de consum (a.c.c.), în scopuri menajere
şi/sau sanitare;
− IC pentru ventilarea incintelor;
− IC pentru climatizarea incintelor;
− IC în scopuri tehnologice (industriale sau pentru producerea de bunuri
de consum).

a) b)
SISTEME DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ - SAC 3

c)

d)
Fig. 1.1. Structura de principiu a sistemelor de alimentare cu căldură – SAC: a – sisteme
individuale SIAC; b – sistem centralizat – SACC fără PT şi/sau MT; c – sistem
centralizat – SACC, cu PT; d – sistem centralizat – SACC, cu MT.
Legendă: SC – sursă de căldură (în număr de la 1…n); C,1…C,j…C,l…C,n –
consumatori; PT,1…PT,j…PT,n – puncte termice centralizate; MT,1…MT,i…MT,n –
module termice (de scară şi/sau de bloc); RT – reţea termică; RTP – reţea termică
primară; RTS – reţea termică secundară.
4 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

1.3. Comparaţie între sistemele individuale şi cele centralizate

de alimentare cu căldură
Tabelul 1.1 prezintă comparativ avantajele şi dezavantajele sistemelor
individuale (SIAC), respectiv ale celor centralizate (SACC), de alimentare cu
căldură.
Comparaţie între SIAC şi SACC – elemente caracteristice
Tabelul 1.1
SISTEMELE INDIVIDUALE – SIAC SISTEMELE CENTRALIZATE – SACC
1 2
Presupun:
• realizarea unei surse de căldură (SC,i) • realizarea unei surse de căldură pentru
pentru fiecare consumator (C,i) fizic/juridic mai mulţi consumatori diferiţi fizic/juridic
– vezi fig. 1.1.,a; – vezi fig. 1.1.,b–d;
• amplasarea sursei de căldură (SC,i) la • amplasarea sursei de căldură în zona
consumatorul căruia îi este destinată (C,i); consumatorilor arondaţi, sau în afara
• tehnologiile de producere a căldurii acesteia, în funcţie de gradul de centralizare
trebuie să satisfacă condiţiile de mediu şi adoptat pentru alimentarea cu căldură şi de
toate celelalte restricţii determinate de poziţia reciprocă a consumatorilor faţă de
apropierea de consumatori: sursă de foc, de aceea a sursei/surselor de căldură;
zgomot etc;
• diversele categorii de consumatori de • consumurile de căldură sunt asigurate
căldură pot fi asigurate de aceeaşi sursă, simultan de aceeaşi/aceleaşi surse de
sau de surse de căldură specializate pe căldură, la care sunt arondaţi consumatorii
diversele consumuri. respectivi.
Avantaje
• asigurarea calitativă şi cantitativă a • reducerea restricţiilor privind calitatea
alimentării fiecărui consumator şi stocarea combustibilului folosit, în cazul
individual, după cerinţe şi posibilităţi celui lichid şi/sau solid;
financiare; • prin suprapunerea cererilor de căldură de
• reducerea distanţei medii de transport a tipuri diferite, ale diverşilor consumatori,
căldurii de la sursă la consumator, cu se reduce valoarea maximă totală de
consecinţele: dimensionare a capacităţii sursei/surselor
- reducerea pierderilor de căldură la de căldură şi se aplatisează cererea totală
transport; anuală, cu consecinţele:
- reducerea consumurilor energetice - se reduce investiţia în sursa/sursele de
aferente transportului căldurii; căldură, raportată la totalul debitelor
- adaptarea mult mai bună (aproape maxime de căldură livrate;
perfectă), în timp real, a calităţii şi cantităţii - creşte încărcarea medie anuală a
căldurii produse, faţă de aceea necesară; instalaţiilor de producere, mărindu-se
• sistemul automat de reglare a randamentul mediu anual de funcţionare al
consumului, în funcţie de cererea acestora, reducând astfel costurile specifice
momentană, este simplu şi relativ ieftin variabile pentru căldura produsă;
bazat numai pe sistemul local de reglaj, la • se reduc costurile specifice medii de
aparatele consumatoare; mentenanţă;
SISTEME DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ - SAC 5

Tabelul 1.1 (continuare 1)

1 2
• lipsa dependenţei condiţiilor asigurate • se reduce poluarea locală a mediului,
alimentării cu căldură a unui consumator, simultan cu reducerea investiţiilor specifice
de eventualele servituţi create de alţi aferente adoptării măsurilor respective,
consumatori; pentru asigurarea încadrării în aceleaşi
• valoarea minimă a investiţiei iniţiale valori limită maxime admise ale noxelor.
pentru asigurarea alimentării cu căldură. În Aceasta înseamnă în final, reducerea
final: fiecare consumă după dorinţă şi ecotoxelor ce revin pe fiecare consumator;
plăteşte corespunzător, independent de • se reduce investiţia totală – la nivelul
ceilalţi consumatori sau de alte consumatorului/zonei de consum –
reglementări valabile la nivelul necesară asigurării aceleiaşi capacităţi totale
colectivităţii. pentru alimentarea cu căldură;
• reducerea facturii energetice totale – la
nivelul ansamblului/zonei de consum,
pentru aceeaşi cantitate totală de căldură
asigurată consumatorilor.
În final: „avantajele la nivelul
colectivităţii sunt resimţite de fiecare
consumator al acesteia”.
Dezavantaje – restricţii
• obligaţia folosirii numai a • măreşte distanţa medie de transport a
combustibililor clasici superiori (gaz căldurii pe ansamblul sistemului (SACC),
metan sau combustibil lichid uşor) ori, cu consecinţele:
eventual, a energiei electrice pentru - măreşte pierderile de căldură la transport;
producerea căldurii; - măreşte consumurile de energie aferente
• probleme dificile suplimentare pentru transportului căldurii;
asigurarea stocării combustibilului lichid; - în vederea satisfacerii corespunzătoare, în
• instalaţiile de producere a căldurii şi/sau timp, a cererii de căldură a tuturor
a frigului trebuie dimensionate pentru consumatorilor alimentaţi din SACC, atât
valorile maxime însumate ale diverselor din punct de vedere calitativ cât şi cantitativ,
tipuri de cereri de căldură, inclusiv impune un sistem de reglaj automat, realizat
asigurarea capacităţii de rezervă, pentru în mai multe trepte: centralizat – la sursă,
cazurile de avarie, în funcţie de condiţiile plus unul descentralizat, la nivelul punctului
impuse de fiecare consumator. Ca urmare, termic (dacă există), urmat de unul
suma capacităţilor instalate în ansamblul individual la nivelul fiecărui consumator.
surselor de căldură individuale va fi cu Aceasta complică şi măreşte costurile
mult mai mare decât suma consumurilor aferente reglajului;
maxime ce revin fiecărei surse; • în condiţiile lipsei reglajului individual,
• încărcările medii anuale ale instalaţiilor consumatorul nu îşi poate adapta
de producere sunt cu mult mai mici decât consumul de căldură la necesităţile şi
capacităţile nominale instalate. Aceasta capacitatea sa de plată. De asemenea,
înseamnă o reducere a gradului real de asigurarea sa cu căldură, în orice
utilizare a investiţiei în sursele de căldură; moment, nu este decisă numai de
• sursele de căldură individuale, mai ales condiţiile impuse de fiecare consumator
în lipsa instalaţiilor de acumulare a căldurii, în parte, ci şi de unele reglementări
sunt puse în situaţia de a funcţiona în generale, valabile pentru ansamblul SACC.
regim „DA sau NU” cu întreruperi frec- Apar deci interdependenţe – servituţi – între
 6 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
1 2
vente ale alimentării cu căldură. Aceasta
are următoarele consecinţe:
- reduce randamentul mediu anual de
funcţionare, faţă de cel maxim (nominal),
diminuând efectul favorabil – la prima
vedere – al reducerii facturii anuale pentru
căldura consumată;
- creşte uzura medie a subansamblelor
sursei de căldură, mărind costurile de
mentenanţă pe durata de viaţă, simultan cu
diminuarea acesteia faţă de valoarea dată de
constructor;
- se măreşte valoare investiţiei totale de
înlocuire a sursei de căldură, ceea ce reduce
sensibil din avantajul investiţiei iniţiale mai
mici;
• pe ansamblul surselor individuale de
căldură, aferente zonei (conturului) de
alimentare cu căldură, creşte valoarea medie
anuală a poluării mediului; poluarea dată
de suma emisiilor poluante aferente
fiecărei surse de căldură va depăşi
valorile maxime admise pe care, de altfel,
fiecare sursă le respectă;
• cresc costurile specifice medii anuale, la
nivelul ansamblului SIAC, pentru
ecotoxe;
• la nivelul ansamblului zonei, pentru toate
SIAC creşte investiţia specifică raportată
la cantitatea anuală de căldură produsă;
• cresc costurile specifice medii anuale de
mentenanţă;
• cresc costurile specifice, medii, totale
pentru căldura anual produsă
(consumată).
Ţ
Tabelul 1.1 (continuare 2)
diverşii consumatori ai SACC. Acestea sunt
cu atât mai importante – ca efecte – cu cât
gradul de centralizare asigurat de SACC este
mai mare şi cu cât consumatorii de căldură
sunt mai neomogeni din punctul de vedere al
cerinţelor impuse în alimentarea cu căldură;
• factura pentru căldură a fiecărui
consumator are două componente:
- cota aferentă cantităţii de căldură efectiv
primită de consumator la nivelul conturului
său, contorizată local;
- cota parte din costurile comune aferente
SACC, stabilite pentru starea normală –
tehnic şi funcţional – a ansamblului
sistemului. Stabilirea acestei cote este
dificilă deoarece necesită cuantificarea
„stării normale” a sistemului, pe de o parte,
şi pe de altă parte pune problema repartiţiei
abaterilor de la această stare între
consumatori şi sistemul propriu-zis de
transport şi distribuţie a căldurii. Pentru
rezolvarea acestor aspecte se impun:
- transparenţa operatorului SACC faţă de
consumatori transpusă, mai ales, în
contractul de furnizare a căldurii şi
explicitarea – justificarea – facturii;
- reglementări, monitorizare şi arbitraj
asigurat de o autoritate independentă;
• investiţia iniţială, pe ansamblul SACC
este mai mare decât în cazul SIAC, ceea
ce măreşte „riscul” investiţiei;
• costul specific al căldurii la consumatori
depinde de simultaneitatea mai multor
factori specifici condiţiilor locale ale SACC,
printre care foarte importanţi sunt:
- numărul de consumatori, structura,
mărimea şi simultaneitatea valorilor maxime
ale consumurilor asigurate de SACC;
2
- densitatea medie de consum pe km , care
influenţează distanţa medie de transport a
căldurii de la sursă la diverşii consumatori,
mai ales în cazul SACC urbane/terţiare;
- modul de dimensionare a sursei
centralizate de alimentare cu căldură şi
tehnologia utilizată în acest scop.
SISTEME DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ - SAC 7

CUPRINS CAPITOLUL 1

SISTEME DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ – SAC

1. SISTEME DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ – SAC .............................................

1
1.1. Tipurile SAC ................................................................................................ 1
1.2. Structura SAC ................................................................................................2
1.3. Comparaţie între sistemele individuale şi cele centralizate de alimentare
cu căldură........................................................................................................4
 8 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

CUPRINS CAPITOLUL 1

1. SISTEME DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ – SAC....................................................1

1.1. Tipurile SAC ...............................................................................................................1
1.2. Structura SAC .............................................................................................................2
1.3. Comparaţie între sistemele individuale şi cele centralizate de alimentare cu căldură .4
SARCINA TERMICĂ A SAC 7

2. SARCINA TERMICĂ A SAC

2.1. Clasificarea consumurilor de căldură

Sistemele de alimentare cu căldură acoperă, în principiu, toate necesităţile de
căldură de temperaturi joase şi medii, în măsura în care mărimea, concentrarea şi
amplasarea lor permit aplicarea economică a acestui mod de alimentare.
Consumurile de căldură asigurate de sistemele de alimentare cu căldură pot fi
clasificate după mai multe criterii, dintre care, cele mai importante sunt: scopul,
durata anuală de apariţie şi tipul agentului termic de transport şi distribuţie.
Clasificarea consumurilor de căldură după scopul lor:
o Consumuri de căldură cu caracter urban. Ele reprezintă acele consumuri
de căldură făcute în scopul realizării unor condiţii de viaţă sau de muncă impuse,
precum şi a alimentarii cu apă caldă pentru nevoile sanitare şi gospodăreşti.
În această categorie intră:
− consumul de căldură pentru încălzirea clădirilor (urbane şi industriale) – qi;
− consumul de căldură pentru ventilarea clădirilor (urbane şi industriale) – qv;
− consumul de căldură pentru climatizarea clădirilor (urbane şi industriale) –
qcl;
− consumul de căldură pentru alimentarea cu apă caldă de consum în scopuri
sanitare şi gospodăreşti (din sectorul urban şi industrial) – qacc.
o Consumuri de căldură cu caracter tehnologic. Ele reprezintă acele
consumuri de căldură făcute în scopul realizării unor producţii industriale şi/sau
agricole. În această categorie intră:
− consumul de căldură tehnologic – qth;
− consumul de căldură al serelor – qs.
Clasificarea consumurilor de căldură după durata lor de apariţie în timpul anului:
o Consumuri de căldură sezoniere: intră practic toate consumurile de
căldură urbane (cu excepţia consumului de căldură pentru alimentarea cu apă caldă
de consum) şi consumul de căldură al serelor.
o Consumuri de căldură pe durata întregului an: se au în vedere practic
toate consumurile de căldură tehnologice (cu excepţia consumului de căldură
pentru sere şi a unor consumuri din industria alimentară) şi consumul de căldură
pentru alimentarea cu apă caldă de consum.
• Clasificarea consumurilor de căldură după natura agentului termic folosit la
transportul şi distribuţia căldurii:
o Consumuri de căldură transportate şi distribuite folosind drept agent
termic apa caldă sau fierbinte: toate consumurile de căldură urbane şi consumul
de căldură al serelor.
o Consumuri de căldură transportate şi distribuite folosind drept agent
termic aburul cu diverse presiuni: toate consumurile de căldură tehnologice
(cu excepţia consumului de căldură pentru sere).
8 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

2.2. Consumul de căldură pentru încălzirea clădirilor

2.2.1. Noţiuni de confort termic

Omul modern îşi petrece în mod normal mai mult de două treimi din timp în
incinte închise. Din acest motiv problema menţinerii unor condiţii de confort, în
special din punctul de vedere al temperaturii interioare, în incinte optimizate
energetic este din ce în ce mai de actualitate.
Un om, aflat într-o incintă, schimbă căldură cu mediul ambiant prin convecţie –
qcv (cu aerul din incintă), prin radiaţie – qr (cu elementele de construcţie care
mărginesc incinta), prin contact – qc (cu podeaua sau cu mobilierul din incintă) şi
prin evaporare qev (evaporarea transpiraţiei şi prin umiditatea evacuată în timpul
respiraţiei). Cantitatea totală de căldură schimbată de om cu mediul ambiant este:
q S = qcv + q r + qc + qev . (2.1)
Debitele de căldură qr şi qc pot fi pozitive sau negative, după cum temperaturile
elementelor care mărginesc incinta sunt mai mici sau mai mari decât temperatura
corpului uman. De regulă, dacă se lucrează cu valori totale, aceste debite de căldură
sunt pozitive, majoritatea elementelor de construcţie având temperaturi inferioare
temperaturii corpului uman, excepţie făcând suprafeţele aparatelor schimbătoare de
căldură.
Datorită rezistenţei termice de contact mari dintre om şi podea, respectiv dintre
om şi mobilier, a suprafeţelor de contact mici şi a temperaturilor relativ coborâte
ale podelei şi mobilierului, căldura schimbată de om prin contact – qc – are valori
foarte reduse şi poate fi neglijată.
Mărimea cantităţii de căldură schimbată de om cu mediul ambiant este
influenţată de:
− în cazul schimburilor de căldură prin convecţie – qcv: de temperatura corpului
omenesc şi a aerului interior, de viteza curenţilor interiori de aer şi de gradul de
acoperire cu haine a corpului uman;
− în cazul schimburilor de căldură prin radiaţie cu elementele de construcţie
care delimitează incinta în care se află acesta – qr: de temperatura corpului
omenesc, de temperatura medie radiantă a elementelor de construcţie şi de distanţa
la care se află omul faţă de acestea.
− în cazul schimburilor de căldură prin evaporare – qev: de temperatura corpului
omenesc şi de conţinutul de apă al aerului interior.
În acelaşi timp, în interiorul organismului, se produce o cantitate de căldură – qO
datorată proceselor chimice de transformare a alimentelor şi a activităţii muşchilor
şi a unor organe interne (inima, ficatul, rinichii etc.).
Realizarea confortului termic presupune menţinerea temperaturii medii interne a
corpului în jurul valorii de 37°C, respectiv evacuarea integrală a căldurii generată
de către organismul uman. Confortul termic se atinge atunci când se realizează
egalitatea:
qO = q S . (2.2)
SARCINA TERMICĂ A SAC 9

Cantitatea de căldură generată de organismul uman este variabilă în timp,

mărimea ei fiind influenţată în principal de intensitatea activităţii depuse.
Ca urmare, există situaţii în care egalitatea de mai sus poate să nu fie realizată, şi
anume:
• qO < qS , în această situaţie se pierde şi din cantitatea de căldură acumulată în
organismul uman, temperatura corpului scade, omul având senzaţia de frig;
• qO > qS , în această situaţie creşte cantitatea de căldură acumulată în
organismul uman, temperatura corpului creşte, omul având senzaţia de cald.
În ambele cazuri, în mod normal, intervine mecanismul termoregulator al
omului fie pentru majorarea căldurii produse de organism (prin intensificarea
activităţii musculare – tremurat) – în primul caz, fie pentru majorarea căldurii
evacuate în mediu (prin apariţia şi intensificarea transpiraţiei şi prin intensificarea
respiraţiei) – în cel de al doilea caz.
Cantitatea de căldură schimbată de om cu mediul înconjurător este influenţată
de cei patru factori de microclimat interior citaţi anterior (temperatura – ti,
viteza – w şi umiditatea relativă – ϕ a aerului din incintă şi temperatura
suprafeţelor radiante – tmr). Sistemul senzorial al omului nu permite sesizarea
diferenţiată a acţiunii fiecărui factor în parte, ci doar a acţiunii compuse a celor
patru factori prin intermediul senzaţiei de temperatură. De remarcat faptul că
sistemul senzorial al omului nu permite estimarea valorii temperaturii ci doar
constatarea faptului că aceasta creează o senzaţie de cald sau de frig.
Se defineşte drept temperatură senzorială – tsz (sau temperatură medie
resimţită) o temperatură fictivă a aerului interior dintr-o incintă ipotetică în care
schimbul de căldură dintre om şi mediul înconjurător se face exclusiv prin
convecţie.
Realizarea confortului termic (egalizarea căldurii schimbate cu căldura degajată
de organism – vezi rel. 2.2) impune ca temperatura senzorială să ia o anumită
valoare denumită temperatură de confort – tc :
tsz = tc . (2.3)
Cantităţile de căldură dezvoltate de organismul uman sunt dependente de
intensitatea activităţii depuse, şi, în consecinţă temperaturile de confort sunt şi
ele dependente de tipul activităţii desfăşurate de om în incinta respectivă. Literatura
de specialitate prezintă tabele sau grafice de dependenţă între temperatura de
confort şi intensitatea activităţii depuse (vezi fig. 2.1.).
10 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

25
Temperatura de confort [°C]

20

15

10

5
0 100 150 200 250 300 350 400
Căldura degajată de om [W]
Om stând
Om lucrând uşor
Om mergând încet
Om mergând repede
Om lucrând greu
repede
Fig. 2.1. Variaţia temperaturii de confort cu intensitatea activităţii depuse.
Literatura de specialitate indică mai multe metode de estimare a realizării
confortului termic, bazate pe estimarea unei temperaturi senzoriale, sau pe indici de
confort termic.
Metodele bazate pe estimarea unei temperaturi senzoriale lucrează cu o mărime
având un sens fizic concret, uneori măsurabil direct, dar nu permit o gradare a
nerealizării perfecte a confortului termic şi nu iau în consideraţie toţi factorii care
contribuie la realizarea acestuia (în special efectul rezistenţei termice a
îmbrăcăminţii).
În cazul majorităţii încăperilor, umiditatea relativă variază în limite restrânse,
iar curenţii interiori de aer au viteze reduse (w < 0,2 m/s). În aceste condiţii,
temperatura senzorială se determină cu relaţia:
(t + t ) .
t sz ≅ i mr (2.4)
2
Relaţiile (2.3) şi (2.4) permit o estimare rapidă a îndeplinirii condiţiei de confort
termic, arătând că, în majoritatea cazurilor, confortul termic este o consecinţă
a efectului cumulat al temperaturii interioare – ti şi al temperaturii medii radiante –
tmr.
Metodele bazate pe indici de confort termic lucrează cu mărimi fără un sens
fizic concret, dar permit gradarea nerealizării perfecte a confortului termic.
Standardul românesc 7730/1997 (identic cu standardul internaţional
SARCINA TERMICĂ A SAC 11

ISO 7730/1994) prezintă o metodă pentru estimarea confortului termic, care se

încadrează în categoria metodelor bazate pe indici de confort şi foloseşte indici atât
pentru aprecierea calităţii confortului termic (indicele PMV), cât şi a numărului de
nemulţumiţi de condiţiile realizate (indicele PPD). Metoda este foarte complexă,
luând în consideraţie practic toţi factorii care influenţează realizarea confortului
termic: condiţiile de microclimat interior (temperatura, umiditatea şi viteza aerului
interior), temperatura medie radiantă a elementelor de construcţie, intensitatea
activităţii umane depusă în incinta respectivă şi rezistenţa termică a hainelor.

2.2.2. Bilanţul termic al unei incinte încălzite

Calculul consumului de căldură pentru încălzire are la bază bilanţul termic al
unei incinte încălzite. El este dat de relaţia:
q pt + q pi + q tr = qi + q d + q r , (2.5)
unde qpt sunt pierderile de căldură prin transmisie (convecţie, radiaţie, conducţie) şi
prin elementele exterioare de construcţie (pereţi, ferestre, uşi); qpi – pierderile de
căldură corespunzătoare încălzirii aerului pătruns în incinta respectivă prin
neetanşeităţile elementelor de construcţie ( q vr pi ) şi prin ventilare naturală, la

deschiderea uşilor şi/sau a ferestrelor ( q vn

pi ); qtr – cantitatea de căldură

înmagazinată în elementele de construcţie; qi – cantitatea de căldură introdusă de

instalaţia de încălzire; qd – cantitatea de căldură introdusă de degajările interioare
de căldură; qr – cantitatea de căldură introdusă de radiaţia solară.
De regulă, în majoritatea cazurilor, incintele sunt încălzite în mod continuu
(chiar dacă reglarea livrării de căldură este prin intermitenţă). Cantitatea de căldură
înmagazinată în elementele de construcţie (qtr) are în majoritatea timpului valori
foarte reduse, chiar nule, putând fi neglijată. Ea are valori relativ ridicate, cam de
acelaşi ordin de mărime cu restul cantităţilor de căldură care intervin în bilanţul
termic al incintei doar în perioadele scurte de timp corespunzătoare începutului
încălzirii. Pentru restul timpului, grupând corespunzător termenii din relaţia (2.5),
se obţine valoarea consumului de căldură pentru încălzire:
qi = q pt + q pi − (q d + q r ) = q pt + (q vrpi + q vn
pi ) − (q d + q r )
, (2.6)

2.2.3. Metodele de determinare a consumului de căldură pentru încălzire

Determinarea consumului de căldură pentru încălzire pe baza bilanţului termic
al încălzirii cu ajutorul relaţiei (2.6) este practic imposibilă deoarece nu există
relaţii analitice care să descrie corect toţi termenii bilanţului termic. De aceea,
în practică, consumul de căldură pentru încălzire se determină prin:
− metode simplificate, care calculează analitic doar o parte din termenii
bilanţului termic al încălzirii, restul fiind luaţi în consideraţie prin intermediul unor
coeficienţi de corecţie. În România, standardul SR 1907/1997 recomandă o
metodologie de determinare a consumului de căldură pentru încălzire care se
12 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

încadrează în această categorie. Aplicarea metodologiei prezentate în standard,

necesită cunoaşterea unui număr foarte mare de date cu privire la dimensiunile
diverselor elemente de construcţie din componenţa clădirilor, a proprietăţilor
termofizice ale acestor elemente şi efectuarea unui volum foarte mare de calcule.
Folosirea calculatoarelor reduce timpul de calcul, dar introducerea unui volum
mare de date iniţiale reduce eficienţa utilizării acestora. Din motivele prezentate
mai sus, calculul consumului de căldură pentru încălzire conform SR 1907/1997 se
face doar pentru dimensionarea (proiectarea) corpurilor de încălzire.
− metode empirice, bazate pe date experimentale obţinute din exploatarea
instalaţiilor de încălzire a unor clădiri existente. Datorită simplităţii şi uşurinţei în
aplicare, ele se folosesc pentru dimensionarea (proiectarea) unor componente ale
sistemului de alimentare cu căldură (reţele de transport şi distribuţie, echipamentele
surselor etc.) şi în studiile de analiză a eficienţei diverselor soluţii de alimentare cu
căldură.
Una dintre cele mai aplicate metode de estimare a consumului de căldură pentru
încălzire, la nivelul unei clădiri, este metoda caracteristicii termice de încălzire.
Conform acestei metode, consumul de căldură pentru încălzirea unei clădiri se
determină cu relaţia:
(
qiC = xi ⋅ Ve ⋅ tiC − teC ) [kWt ] , (2.7)
în care: xi este caracteristica termică de încălzire, în kWt/m ⋅grd; iar Ve – volumul
3
3
exterior al clădirii în m .
Caracteristica termică de încălzire xi are sensul fizic al unei pierderi specifice de
căldură (raportată la volumul exterior) atunci când între interiorul şi exteriorul
clădirii există o diferenţă de temperatură de un grad.
Valorile caracteristicii termice de încălzire xi se determină prin prelucrarea
datelor statistice privind consumul de căldură pentru încălzirea unor clădiri
existente (vezi tabelul 2.1).
Valorile caracteristicii termice de încălzire de bază [2.4]
Tabelul 2.1
Caracteristica termică
Volumul
Felul clădirii 3 de încălzire x0,i
[m ]
[W/m3grd]
1 000 0,75 – 0,58
1 000 – 5 000 0,58 – 0,44
Clădiri de locuit, social-culturale şi
5 000 – 10 000 0,44 – 0,38
administrative
10 000 – 25 000 0,38 – 0,31
> 25 000 0,31 – 0,28
5 000 – 20 000 0,58 – 0,53
Ateliere, hale industriale
20 000 – 200 000 0,53 – 0,29
5 000 – 10 000 1,34 – 0,76
Garaje
10 000 – 15 000 0,76 – 0,58
SARCINA TERMICĂ A SAC 13

În unele lucrări de specialitate se încearcă exprimarea caracteristicii termice de

încălzire xi în funcţie de factorii care o influenţează [2.5]:
xi = kt ⋅ k w ⋅ x0,i , (2.8)
unde x0,i este o caracteristică termică de încălzire de bază, funcţie de natura
materialelor de construcţie folosite şi de volumul construcţiei, kt – un coeficient de
corecţie care ţine cont de faptul că realizarea constructivă a unei clădiri (gradul de
izolare termică) depinde de zona climatică în care este amplasată clădirea; kw – un
coeficient de corecţie care ţine cont de influenţa vitezei vântului asupra pierderilor
de căldură ale unei clădiri.
Fig. 2.2. prezintă dependenţa coeficientului de corecţie (kt) de temperatura
exterioară de calcul.

1.3
Coeficientul de corectie kt

Zona climatică I

Zona climatică II

Zona climatică III

1.2 Zona climatică IV

1.1

0.9
-10 -15 -20 -25
Temperatura exterioara de calcul [°C]

Fig. 2.2. Valoarea coeficientului de corecţie kt [2.4].

Coeficientul de corecţie kw se estimează cu relaţia:

kw =
( )
E + wC
4/3

E + (w ) C 4/3
, (2.9)
0
unde E este caracteristica eoliană a clădirii (în mod curent E = 20 ÷ 40, pentru
construcţii cu vitrare normală E = 30, pentru construcţii cu vitrare redusă E > 35 şi
pentru construcţii cu vitrare ridicată E < 25); w C , w0C – viteza reală de calcul a
vântului, respectiv viteza de calcul a vântului pentru care a fost definită
caracteristica termică de încălzire de bază x0,i (de regulă w0C = 5 m/s).
Valoarea caracteristicii termice de încălzire de bază x0,i se determină cu relaţia
(2.10):
14 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

a
x0,i = 6
, (2.10)
V
în care a este un coeficient a cărui valoare depinde de materialul de construcţie
3
folosit la realizarea clădirii; iar V – volumul clădirii, exprimat în m .
În sistemul internaţional de unităţi de măsură, valorile coeficientului (a) sunt:
• pentru clădiri cu pereţi de cărămidă: a=1,85
• pentru clădiri cu pereţii din beton: a=2,3÷2,6.
Conform fig. 2.3 – 2.6 [2.6], valorile caracteristicii termice de încălzire sunt
influenţate de: volumul clădirii, natura materialelor şi grosimea pereţilor exteriori
precum şi de poziţia clădirii faţă de alte construcţii învecinate.

3
xi [W/m grd]

0,7

0,6

0,5

0,4
1
0,3 2
3
0,2 20 000 40 000 60 000 Ve[m3]
Fig. 2.3. Valorile caracteristicii termice de încălzire, pentru clădiri realizate înainte de
1950, cu pereţi exteriori de 1 ½ cărămidă: 1 – clădiri libere; 2 – clădiri cu 15 – 35% din
suprafaţa pereţilor exteriori lipită de clădiri vecine; 3 – idem, cu 35 – 55 %.

3
xi [W/m grd]

0,9 2
1
0,8

0,7

0,6 5
3 4
0,5

0,4

10 000 20 000 30 000 40 000 Ve[m3]

Fig. 2.4. Valorile caracteristicii termice de încălzire, pentru clădiri realizate în perioada
1960 - 1980: 1 – clădiri libere; 2 – clădiri cu 15 – 20% din suprafaţa pereţilor exteriori
lipită de clădiri vecine; 3 – idem, cu 20 – 30%; 4 – bloc P+8, cu magazine la parter şi
subsol parţial încălzit; 5 – idem, cu subsol neîncălzit.
SARCINA TERMICĂ A SAC 15

xi [%]
xi [%] 100

100 75

75 50

25
50 0,5 0,75 Sl/St
1/2 1 1 1/2 2 2 1/2 0 0,25
cărămizi

Fig. 2.5. Dependenţa caracteristicii termice pentru Fig. 2.6. Dependenţa caracteristicii
încălzire de grosimea pereţilor exteriori. termice pentru încălzire de
cota suprafeţelor exterioare
lipite de clădiri vecine.
O altă metodă de estimare a consumului de căldură pentru încălzire, la
nivelul unui apartament, a unei clădiri sau a unei zone, este metoda bazată pe
cunoaşterea suprafeţei echivalente termic a corpurilor de încălzire montate în
apartament, în clădire sau în clădirile din zona respectivă:
qiC = S Σech ⋅ q0C , (2.11)
în care S Σech este valoarea totală a suprafeţei echivalente termic a corpurilor de
încălzire montate; iar q0C – fluxul termic nominal transmis prin suprafaţa
echivalentă.
Conform SR 11 894/1983, fluxul termic nominal transmis prin suprafaţa
echivalentă – q0C – are valoarea de 525 W/m2, în condiţiile în care agentul termic
de încălzire are temperaturile de intrare şi ieşire de 95/75°C, iar temperatura
interioară este de 18°C (diferenţa medie logaritmică de temperatură (∆t) are în
aceste condiţii valoarea de 66,5 grd.).
Pentru alte condiţii de funcţionare, valoarea fluxului termic se corectează cu
relaţia:
k
 ∆t 
q0C ≅ 525 ⋅   , (2.12)
 66,5 
unde: ∆t este diferenţa medie logaritmică de temperatură reală la care funcţionează
instalaţia de încălzire; iar k un coeficient a cărei valoare depinde de tipul instalaţiei
de încălzire. Pentru radiatoare din fontă, k = 1,33.
Pentru clădirile de locuit, consumul de căldură pentru încălzire poate fi
estimat şi pe baza cunoaşterii numărului de apartamente convenţionale aflate în
clădirea respectivă:
qiC = N ap.conv. ⋅ qiC0 , (2.13)
16 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

în care N ap.conv. este numărul de apartamente convenţionale aflate în clădirea

respectivă, iar qiC0 – consumul de căldură pentru încălzirea unui apartament
convenţional.
Apartamentul convenţional este un apartament fictiv, mediu, care, în condiţiile
din România are 2,5 camere, o suprafaţă de cca. 45 m2 şi este locuit de 2,5 locatari.
Consumul de căldură pentru încălzirea unui apartament convenţional – qiC0 – este de
cca. 4 000 – 5 000 W/ap.conv., pentru o temperatură exterioară de – 15°C,
o temperatură interioară de 20°C şi o viteză de calcul a vântului de 5 m/s.
Pentru alte condiţii de temperatură valoarea de mai sus trebuie corectată prin
multiplicarea ei cu:
( )
tiC − t eC E + wC
⋅
4/3

( ) 4/3
, (2.14)
35 E + w0C
unde t eC , tiC sunt temperaturile exterioare, respectiv interioare de calcul reale, iar
restul notaţilor au fost definite la relaţia (2.9).

2.2.4. Condiţii convenţionale de calcul pentru determinarea

mărimii consumului de căldură pentru încălzire
Valorile celor mai importante componente ale bilanţului termic (pierderile de
căldură prin transmisie prin elementele exterioare de construcţie (pereţi, ferestre,
uşi) şi pierderile de căldură corespunzătoare încălzirii aerului pătruns în incinta
respectivă prin neetanşeităţile elementelor de construcţie şi prin ventilare naturală
la deschiderea uşilor şi/sau a ferestrelor) este influenţată de factorii exteriori de
climă (temperatura exterioară, temperatura solului şi viteza vântului – prin
intermediul presiunii dinamice exercitate de acesta pe elementele de construcţie
exterioare şi care influenţează mărimea pătrunderilor de aer prin neetanşeităţi) şi de
factorii de microclimat interior – temperatura interioară.
Temperatura exterioară de calcul sau temperatura exterioară minimă
convenţională t eC este temperatura exterioară minimă la care instalaţiile de
încălzire mai pot asigura condiţiile interioare de confort termic, respectiv este
temperatura exterioară pentru care se proiectează (dimensionează) instalaţiile de
încălzire.
În România, valoarea temperaturii exterioare de calcul se determină printr-o
metodă complexă, care depinde atât de frecvenţa şi durata statistică a celor mai
scăzute valori ale temperaturii aerului exterior, cât şi de efectul acestora asupra
clădirii, ţinând cont de inerţia termică a acesteia.
Conform celor de mai sus, temperaturile exterioare de calcul vor fi caracteristice
pentru:
• o anumită zonă climatică, prin intermediul frecvenţei statistice a celor mai
scăzute valori ale temperaturii aerului exterior, întâlnite într-un anumit număr de
ani (de regulă peste 30), şi a probabilităţii duratei de apariţie a temperaturilor medii
zilnice cele mai coborâte;
SARCINA TERMICĂ A SAC 17

• pentru o anumită soluţie de realizare constructivă a incintei, prin

intermediul efectului inerţiei termice.
Având în vedere că se pot realiza incinte într-o infinitate de soluţii constructive,
standardele ar trebui să indice o infinitate de valori pentru temperatura exterioară
de calcul. În practică, aceste standarde indică temperaturi exterioare de calcul
diferenţiate doar după zona climatică de amplasare a incintei şi sunt valabile doar
pentru incinte tip. Pentru incinte având alte soluţii constructive decât soluţia tip,
diferenţierea temperaturilor se face cu ajutorul unor coeficienţi de corecţie indicaţi.
Standardul românesc SR 1907 – 1/1997 (tabelul 2.3) indică valori ale
temperaturii exterioare de calcul definite pentru patru zone climatice, corespunzând
realizării clădirilor cu pereţi exteriori construiţi din cărămidă arsă din argilă cu
grosimea de 1 1/2 cărămizi. Pentru incinte având alte soluţii constructive decât
soluţia tip, diferenţierea temperaturilor se face cu ajutorul a doi coeficienţi de
corecţie, care ţin cont de efectul inerţiei termice a elementelor de construcţie
exterioare (pereţi, ferestre, uşi) şi de cel al inerţiei termice a elementelor de
construcţie interioare care compartimentează clădirea.
Temperaturi exterioare (convenţionale) de calcul t eC
valabile în România (SR 1907 – 1/1997)
Tabelul 2.2
Zona climatică
I II III IV
Temperatura exterioară
(convenţională) de calcul -12 -15 -18 -20
t eC , °C
Viteza de calcul a vântului wc este stabilită prin prelucrarea statistică a
vitezelor vântului, înregistrate pe perioade lungi de timp (20 – 30 de ani), simultane
cu temperaturile exterioare cele mai coborâte. S-a constatat că valorile ridicate ale
vitezei vântului nu sunt simultane cu valorile foarte coborâte ale temperaturilor
exterioare. Standardul românesc SR 1907 – 1/1997 indică valorile pentru vitezele
de calcul ale vântului (tabelul 2.3).
Valorile vitezelor de calcul ale vântului wC, în m/s,
valabile în România conform SR 1907 – 1/1997
Tabelul 2. 3
Amplasamentul clădirii
Zona eoliană
în localităţi în afara localităţii
I 8,0 10,0
II 5,0 7,0
III 4,5 6,0
IV 4,0 4,0
În tabelul 2.4 sunt prezentate sintetic valorile celor mai importanţi factori de
climă pentru principalele localităţi din România.
18 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Caracteristicile climatice pe perioada de iarnă ale principalelor localităţi din

România
Tabelul 2.4
Numărul grade Durata perioadei
Temp. Temp. Viteza zile încălzire
ext. de de vântului
Nr. Nz [zile/an] τ i
Localitatea calcul calcul a de calcul
crt. solului pentru pentru pentru pentru
wC temp. temp. temp. temp.
C C
t e [ºC] t S [ºC] [m/s] x x x x
te =12°C te =10°C te =12°C te =10°C
0 1 2 3 4 5 6 7 8
1 Alba Iulia -18 9 4 (4) 3460 3030 196 177
2 Alexandria -15 10 4,5 3150 2920 189 171
3 Arad -15 10 4(6)
(4) 3020 2940 191 173
4 Bacău -18 9 4,5 3630 3390 208 185
5 Baia Mare -18 9 4 (4) 3350 3150 202 181
6 Bistriţa – Năsăud -21 8 4 (4) 3850 3610 223 197
7 Bârlad -18 9 4,5 3460 3220 200 180
8 Blaj -18 9 4 (4) 3530 3300 209 186
9 Botoşani -18 9 4 (4) 3630 3390 208 185
10 Braşov -21 8 4 (4) 4030 3740 229 202
11 Brad -21 8 4 (4) 3500 3280 208 185
12 Brăila -15 10 5 (7) 3170 2970 190 172
13 Bucureşti -15 10 5 (7) 3170 2940 190 171
14 Buzău -15 10 4,5 3150 2920 189 171
15 Calafat -15 10 (6)
4,5 2980 2770 182 163
16 Caracal -15 10 (6)
4,5 3100 2870 187 169
17 Călăraşi -15 10 8 (10) 3010 2810 184 165
18 Caransebeş -21 8 4 (4) 3180 3010 195 176
19 Câmpina -15 10 4 (4) 3530 3300 209 186
20 Câmpulung Mold. -21 8 4 (4) 4270 4070 244 214
21 Câmpulung Muşcel -18 9 4 (4) 3820 3610 223 197
22 Cluj -18 9 4 (4) 3730 3480 218 192
23 Constanţa -12 11 5 (7) 2840 2750 180 165
24 Craiova -15 10 4,5 3170 2940 190 171
25 Curtea de Argeş -15 10 4(6)
(4) 3540 3330 211 187
26 Deva -15 10 4 (4) 3300 3120 200 180
27 Dorohoi -18 9 4 (4) 3850 3560 216 191
28 Fagaraş -18 9 4 (4) 3930 3670 226 199
29 Focşani -18 9 4,5 3350 3160 198 178
30 Galaţi -15 10 8 (6)
(10) 3190 2970 190 172
31 Giurgiu -15 10 4,5 3030 2830 185 167
32 Gheorghieni -21 8 4 (4) 4300 3850 244 214
33 Huedin -18 9 4 (4) 3690 3490 218 192
34 Hunedoara -15 10 4 (4) 3200 3050 196 177
35 Huşi -18 9 4,5 3420 3190 199 179
(6)
SARCINA TERMICĂ A SAC 19

Tabelul 2.4 (continuare)

0 1 2 3 4 5 6 7 8
36 Iaşi -18 9 4,5 3510 3280 203 182
37 Lugoj -12 11 4 (4) 3100 2940 191 173
38 Mangalia -12 11 5 (7) 2880 2770 188 167
39 Medgidia -12 11 4,5 2960 2790 189 168
40 Mediaş -18 9 4 (4) 3200 3050 196 177
41 Miercurea Ciuc -21 8 4 (4) 4250 3840 234 205
42 Oradea -15 10 4 (4) 3150 2990 194 175
43 Odorheiul -21 8 4 (4) 3940 3670 226 199
44 Secuiesc
Petroşani -18 9 4 (4) 3960 3700 228 201
45 Piatra Neamţ -18 9 4 (4) 3560 3360 212 188
46 Piteşti -15 10 4,5 3420 3190 199 179
47 Ploieşti -15 10 4(6)
(4) 3390 3080 195 176
48 Predeal -21 8 4 (4) 5090 4620 265 233
49 Rădăuţi -21 8 4 (4) 4050 3750 228 201
50 Râmnicu Sarat -15 10 4,5 3170 2940 190 171
51 Râmnicu Valcea -15 10 4(6)
(4) 3120 2970 193 174
52 Reghin -21 8 4 (4) 3800 3560 222 196
53 Reşiţa -12 11 4 (4) 3130 2840 187 169
54 Roman -18 9 4 (4) 3700 3390 208 185
55 Satu Mare -18 9 4 (4) 3370 3170 203 182
56 Sebeş -18 9 4 (4) 3470 3250 207 184
57 Sfântu Gheorghe -21 8 4 (4) 4120 3910 236 208
58 Sibiu -18 9 4 (4) 3660 3420 215 190
59 Sighişoara -18 9 4 (4) 3640 3030 196 177
60 Sinaia -21 8 4 (4) 5650 4760 272 238
61 Slatina -15 10 4,5 3200 3100 196 177
62 Slobozia -15 10 8 (6)
(10) 3150 3050 195 174
63 Suceava -21 8 4 (4) 4080 3790 229 202
64 Sulina -12 11 5 (7) 3000 2850 186 168
65 Târgovişte -15 10 4 (4) 3390 3080 195 176
66 Târgu Jiu -15 10 4 (4) 3390 3080 195 176
67 Târgu Mureş -21 8 4 (4) 3540 3330 211 187
68 Târgu Ocna -18 9 4 (4) 3410 3200 204 183
69 Târgu Secuiesc -21 8 4 (4) 4370 3910 236 208
70 Tecuci -18 9 4,5 3390 3160 198 178
71 Timişoara -15 10 4(6)
(4) 3180 2900 190 171
72 Tulcea -15 10 4,5 3070 2810 192 170
73 Turda -18 9 4 (4) 3560 3360 212 188
74 Turnu Măgurele -15 10 4,5 3010 2810 184 165
75 Turnu Severin -12 11 4(6)
(4) 2810 2660 181 160
76 Urziceni -15 10 4,5 3170 2940 190 171
77 Vaslui -18 9 (6)(6)
4,5 3570 3250 189 171
78 Vatra Dornei -21 8 4 (4) 4580 3280 208 185
79 Zalău -18 9 4 (4) 3300 3150 202 181
20 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Temperatura interioară (convenţională) de calcul tiC este acea valoare a

temperaturii interioare care conduce la realizarea confortului termic. Conform
§ 2.2.1., senzaţia de confort termic este influenţată de:
• natura activităţii desfăşurate în incinta respectivă (de intensitatea activităţii
depuse);
• de temperatura senzorială. În cazul cel mai simplu, această temperatură este
practic egală cu media aritmetică a temperaturii interioare şi a temperaturii medii
radiante a elementelor de construcţie.
Conform celui de al doilea aspect, realizarea unei anumite temperaturi interioare
conduce la realizarea confortului termic numai dacă este corelată cu temperatura
medie radiantă a elementelor de construcţie. Valoarea temperaturii medii radiante a
elementelor de construcţie este dependentă de valoarea rezistenţei termice a
diverselor elemente de construcţie care mărginesc incinta, respectiv de soluţia
constructivă a incintei.
În rezumat, temperatura interioară (convenţională) de calcul dintr-o incintă
trebuie definită în funcţie atât de natura activităţii desfăşurate, cât şi de soluţia
constructivă adoptată la realizarea incintei respective. Există practic o infinitate de
soluţii de realizare constructivă a unei incinte, ca urmare, pentru o anumită
destinaţie a incintei, ar exista o infinitate de valori ale temperaturii interioare care
ar conduce la asigurarea confortului termic. Prevederea în standarde a tuturor
acestor valori este imposibilă. Pentru o anumită destinaţie a incintei ele indică o
singură valoare a temperaturii interioare (convenţionale) de calcul corespunzătoare
unei soluţii constructive tip. În cazul în care caracteristicile termotehnice ale
soluţiei constructive reale diferă de cele ale soluţiei tip, valoarea temperaturii
interioare (convenţionale) de calcul dată de standarde se corectează cu ajutorul
unor coeficienţi de corecţie calculaţi printr-o metodologie specificată în standardele
respective.
În România, standardul SR 1907 – 2/1997 defineşte temperatura interioară
(convenţională) de calcul tiC drept acea valoare a temperaturii aerului interior care
asigură confortul termic într-o incintă cu o anumită destinaţie, realizată cu pereţi
exteriori cu o rezistenţă termică medie (pereţi exteriori realizaţi din cărămidă arsă
din argilă cu grosimea de 1 1/2 cărămizi). În standardul SR 1907 – 1/1997 sunt
indicate modul de calcul şi valorile coeficientului de corecţie datorat abaterii
soluţiei constructive reale de la soluţia tip considerată, coeficient denumit adaos
pentru compensarea temperaturii suprafeţelor reci.
În tabelul 2.5 sunt prezentate valorile temperaturii interioare (convenţionale)
de calcul tiC valabile în România conform standardului SR 1907 – 2/1997.
SARCINA TERMICĂ A SAC 21

Valorile temperaturii interioare (convenţionale) de calcul tiC

valabile în România conform SR 1907 – 2/1997
Tabelul 2.5
Temperatura interioară
Destinaţia incintei (convenţională) de
calcul tiC °C
Locuinţe
• camere de locuit şi holuri 20
• vestibuluri, bucătării 18
• băi 22
• scări şi coridoare exterioare apartamentului 10
Clădiri administrative şi social culturale
• birouri, cancelarii, biblioteci 20
• săli de spectacole, conferinţe, festivităţi clase, amfiteatre, 18
• coridoare, scări 15
• cabinete medicale 22
• grupuri sanitare 15
Creşe şi grădiniţe
• camere de joc în creşe 22
• camere de joc în grădiniţe, dormitoare, săli de mese, birouri 20
• băi 24
• grupuri sanitare pentru copii 20
• grupuri sanitare pentru personal 18
Hoteluri şi cămine
• camere 20
• holuri, vestibule, coridoare, scări, bufete 18
• băi 22
• cabinete medicale 22
• grupuri sanitare 15
Spitale, clinici, maternităţi
• saloane, rezerve (adulţi şi copii) 20...25
• saloane, rezerve (lehuze şi sugari) 24
• săli de operaţie 25
• grupuri sanitare 20
• coridoare 20

2.2.5. Variaţiile consumului de căldură pentru încălzire

Reglarea livrării căldurii pentru încălzire şi stabilirea unor regimuri de livrare a
acesteia convenabile atât din punctul de vedere al exploatării sistemului de
alimentare cu căldură, cât şi din punctul de vedere al asigurării condiţiilor de
confort termic la consumatori, impun cunoaşterea modului de variaţie a
consumului de căldură pentru încălzire în funcţie de diverşi factori.
22 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Cele mai importante variaţii ale consumului de căldură pentru încălzire, care
trebuie cunoscute, sunt variaţia în funcţie de temperatura exterioară şi variaţia sa
diurnă (în decursul unei zile).
Analiza variaţiei consumului de căldură pentru încălzire în funcţie de
temperatura exterioară porneşte de la relaţia de bilanţ termic a încălzirii (rel. 2.2) şi
de la cunoaşterea relaţiilor de calcul ale celor mai importante componente ale
bilanţului. Neglijând valoarea pierderilor de căldură către sol, foarte mici pentru o
clădire în comparaţie cu celelalte componente ale bilanţului termic, rezultă variaţia
prezentată în fig. 2.7.
+q

1
Fig. 2.7. Variaţia consumului de
6 căldură pentru încălzire în funcţie
de temperatura exterioară.
5
2
0
t ex
4 3
-q te [°C]
+20 +15 +10 +5 0 -5 -10 -15
Temperatura exterioară

În legătură cu această variaţie se fac următoarele precizări:

• curba 1 reprezintă variaţia în funcţie de temperatura exterioară a sumei
termenilor q pt şi q vrpi ;
• curba 2 reprezintă variaţia în funcţie de temperatura exterioară a
termenului q vn
pi În cazul în care numărul de schimburi de aer consumat în incintă

din condiţii de confort fiziologic ar fi constant, în funcţie de temperatura exterioară,

curba ar avea o alură asemănătoare curbei 1. În realitate numărul de schimburi de
aer se reduce la scăderea temperaturii exterioare, lucru care conduce la alura
descrescătoare a curbei;
• curba 3 reprezintă variaţia în funcţie de temperatura exterioară a degajărilor
interioare de căldură qd ;
• curba 4 reprezintă variaţia în funcţie de temperatura exterioară a aportului de
căldură datorat radiaţiei solare qr. Alura scăzătoare se explică prin faptul că în
perioadele reci, intensitatea radiaţiei solare este mai redusă şi gradul de acoperire a
cerului cu nori este mai ridicat;
• curba 5 reprezintă variaţia în funcţie de temperatura exterioară a consumului
de căldură pentru încălzire qi, obţinută prin însumarea algebrică (ţinând cont de
semn) a tuturor cantităţilor de căldură care intervin în bilanţul termic al încălzirii.
Obţinerea în practică a unei curbe de variaţie de tipul curbei 5 din fig. 2.6. este
imposibilă, deoarece nu se pot găsi relaţii analitice care să descrie corect alurile
SARCINA TERMICĂ A SAC 23

curbelor 2 şi 4 din figura respectivă. Din acest motiv, se poate lucra cu o variaţie
liniară a consumului de căldură pentru încălzire în funcţie de temperatura
exterioară – curba 6 din figură, variaţie descrisă practic de relaţia (2.7). Folosirea
curbei de variaţie liniară în locul celei reale conduce aparent la erori mari în timpul
perioadelor de tranziţie (primăvară, toamnă) când temperaturile exterioare au valori
relativ ridicate (peste 5 – 12°C). De remarcat că în aceste perioade diferenţele reale
între cele două variaţii pot fi mai mici decât cele din figură, din următoarele
motive:
• în perioadele de tranziţie vitezele vântului pot avea valori mai mari decât cele
considerate în calculul consumului de căldură;
• precipitaţiile lichide, care apar în aceste perioade, modifică umiditatea
elementelor de construcţie, scăzând rezistenţa termică a acestora, respectiv mărind
pierderile de căldură prin transmisie.
În concluzie, în practica exploatării şi reglării instalaţiilor de încălzire se acceptă
considerarea unei variaţii liniare a consumului de căldură pentru încălzire în funcţie
de temperatura exterioară, erorile introduse fiind acceptabile.
Conform fig. 2.7., consumul de căldură pentru încălzire se anulează atunci când
temperatura exterioară are valoarea tex . Această temperatură exterioară marchează
limitele perioadei de încălzire.
Pentru România, standardele stabilesc pentru tex valoarea de +10° ÷ +12°C:
încălzirea porneşte când temperatura exterioară medie zilnică scade trei zile
consecutiv sub această valoare şi se opreşte când ea creşte timp de trei zile
consecutiv peste această valoare. Motivele care stau la baza considerării valorii
medii zilnice şi a unui interval de timp de apariţie destul de mare se datorează în
esenţă efectelor inerţiei termice ale clădirilor, aspect prezentat în continuare.
O altă variaţie ce trebuie cunoscută este variaţia diurnă (în decursul celor 24 de
ore ale unei zile) a consumului de căldură pentru încălzire. Aceasta se datorează în
principal variaţiei temperaturii exterioare în perioada de timp considerată.
În cursul unei zile, practic indiferent de anotimp, temperatura exterioară variază
în jurul unei valori medii, curbele de variaţie având o alură sinusoidală destul de
regulată. Diferenţele între diferitele zile, respectiv anotimpuri, constau în mărimile
diferite ale valorilor medii în jurul cărora oscilează temperatura exterioară
(temperatura exterioară medie zilnică), ale amplitudinilor de oscilaţie a
temperaturii exterioare şi momentelor de timp diferite la care apar extremele
temperaturii exterioare (vezi fig. 2.8.).
24 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

te
[°C]
+32
3
+28
+24
+20
+16 Fig. 2.8. Variaţiile zilnice ale temperaturii
+12 exterioare pentru:
2
+8 1 – o zi de iarnă;
+4 2 – o zi din perioada de tranziţie;
0 3 – o zi de vară.
-4
1
-8
-12
-16
0 4 8 12 16 20 τ [h]
În afara temperaturii exterioare, variaţiile consumului de căldură pentru
încălzire sunt influenţate şi de efectul compensator al capacităţilor de acumulare a
căldurii în elementele de construcţie ale clădirii (inclusiv mobilierul existent),
respectiv de inerţia termică a clădirii (fig. 2.9.).
SARCINA TERMICĂ A SAC 25

te
[°C] 1
2 Ate
2

0 6 12 18 24 τ [h]
qi 3
[W] 5

4
ε
ε

0 6 12 18 24 τ [h]
ti
[°C]
7

2 Ati

0 6 12 18 24 τ [h]

Fig. 2.9. Variaţiile zilnice corelate ale temperaturii exterioare, ale consumului de căldură
pentru încălzire şi ale temperaturii interioare: 1 – variaţia zilnică a temperaturii
exterioare;2 – valoarea medie zilnică a temperaturii exterioare; 3 – variaţia zilnică a
consumului de căldură pentru încălzire fără considerarea efectului inerţiei termice a
clădirii; 4 – variaţia zilnică a consumului de căldură pentru încălzire cu considerarea
efectului inerţiei termice a clădirii; 5 – valoarea medie zilnică a consumului de căldură
pentru încălzire; 6 – valoarea medie zilnică a temperaturii interioare (egală cu temperatura
interioară de confort); 7 – variaţia zilnică a temperaturii interioare în cazul livrării căldurii
pentru încălzire la valoarea medie zilnică.
În ipoteza neglijării efectului inerţiei termice a clădirii, variaţia zilnică a
consumului de căldură pentru încălzire este practic inversă variaţiei zilnice a
temperaturii exterioare. În realitate, clădirile au o inerţie termică care nu poate fi
neglijată. Luarea în consideraţie a inerţiei termice modifică esenţial variaţiile
consumului de căldură pentru încălzire faţă de cazul în care inerţia termică s-ar
neglija:
• extremele curbei se modifică ca valoare, deoarece în anumite perioade de
timp, instalaţia de încălzire trebuie să dea o cantitate de căldură mai mare, ea
acoperind atât pierderile de căldură către exterior, cât şi căldura acumulată în
elementele de construcţie, iar în alte perioade de timp, instalaţia de încălzire trebuie
26 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

să dea o cantitate de căldură mai mică, pierderile de căldură către exterior fiind
acoperite parţial de căldura acumulată în elementele de construcţie;
• extremele curbei se ating mai târziu în timp;
• dacă instalaţia de încălzire livrează zilnic debitul de căldură pentru încălzire la
o valoare constantă, egală cu valoarea medie zilnică a consumului de căldură,
temperatura interioară nu mai poate fi păstrată constantă în decursul zilei, la
valoarea impusă de realizarea confortului termic. Această temperatură va oscila
zilnic în jurul unei valori medii egală cu temperatura interioară de confort, curba de
variaţie zilnică a temperaturii interioare fiind aplatizată faţă de curba de variaţie
zilnică a temperaturii exterioare. Extremele temperaturii interioare vor fi atinse
corelat cu momentele de timp în care se atingeau extremele consumului de căldură
pentru încălzire cu considerarea inerţiei termice.
Pentru caracterizarea capacităţii elementelor de construcţie de a amortiza
(aplatiza) oscilaţiile de temperatură se foloseşte coeficientul de amortizare ν :
At
ν= e , (2.15)
Ati
în care Ate şi Ati sunt amplitudinile de oscilaţie ale temperaturii exterioare,
respectiv interioare (vezi fig. 2.9.).
Clădirile de locuit din România sunt caracterizate de coeficienţi de amortizare
ν având valori de cca. 15 – 30. Având în vedere că amplitudinea oscilaţiilor
temperaturii exterioare este în cursul iernii de cca. 6 – 8 grd., oscilaţiile
temperaturii interioare vor fi de cca.:
6 ÷8
At i = = 0,2 ÷ 0,53 ⋅ grd . (2.16)
15 ÷ 30
respectând condiţia impusă de realizarea confortului termic care prevede că
valoarea acestei amplitudini nu trebuie sa depăşească cca.1 grd.
Un alt efect al inerţiei termice îl constituie defazajul ε introdus, care are, pentru
clădirile de locuit din România, o valoare de cca. 4 ÷ 12 ore (valoare medie
ponderată pentru clădire).
Având în vedere cele de mai sus, se poate trage o concluzie foarte importantă
pentru exploatarea şi reglarea instalaţiilor de încălzire: este posibilă livrarea
consumului de căldură pentru încălzire la o valoare medie zilnică, corespunzătoare
temperaturii exterioare medii zilnice, fără ca abaterile temperaturii interioare de la
condiţiile de confort termic să depăşească limitele admisibile.

2.2.6. Curbele clasate ale consumului de căldură pentru încălzire

O curbă clasată reprezintă frecvenţa, sau durata, intervalelor de timp în care
valorile mărimii clasate se situează deasupra sau sub o anumită valoare.
O curbă clasată poate fi:
• construită prin prelucrarea statistică a datelor cu privire la mărimea
consumului de căldură pentru încălzire, date obţinute prin măsurători. Principiul
obţinerii curbei clasate este prezentat în fig. 2.10. Metoda poate fi aplicată doar
pentru instalaţii existente;
SARCINA TERMICĂ A SAC 27

Ziua I Ziua n Curba clasată

qi

τ1 τ2 τn-1 τn τ1+ τ2+......+τn-1+ τn

0
0 24 0 24 τi
Fig. 2.10. Construcţia curbei clasate a consumului de căldură pe baze statistice.
• estimată pe baza curbei clasate a temperaturilor exterioare printr-o
construcţie grafică (vezi fig. 2.11.). Curbele clasate ale temperaturilor exterioare se
cunosc pentru localităţile mai importante, ele stând la baza determinării
temperaturii exterioare de calcul. Metoda poate fi aplicată atât pentru instalaţii
existente, cât şi pentru instalaţii aflate în studiu. Metoda este greoaie şi nu se
pretează calculelor efectuate cu ajutorul calculatoarelor;

qi [W]
q iC

qimin
qiC qimin
qi [W] τ [h/an]
t ex τi
2
1

teC
te [°C]
Fig. 2.11. Construcţia grafică a curbei clasate a consumului de căldură pentru încălzire:
1 – curba clasată a temperaturilor exterioare; 2 – variaţia consumului de căldură pentru
încălzire în funcţie de temperatura exterioară; 3 – curba clasată a consumului de căldură
pentru încălzire.
28 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

• estimată pe baza unor relaţii empirice. Relaţia care permite cea mai bună
estimare a alurii curbei clasate a consumului de căldură pentru încălzire este:
 tex −temd 
  t − t e   τ  temd −teC 
x C
qi = qiC ⋅ 1 −  Ce ⋅ 
C    , (2.17)
τ 
  ti − te   i  
 
unde: qi este consumul de căldură de calcul pentru încălzire; tiC – temperatura
C

interioară de calcul; t eC – temperatura exterioară de calcul; tex – temperatura

exterioară care delimitează perioada de încălzire; temd – temperatura exterioară
medie pe perioada de încălzire; τ – valoarea curentă a timpului; iar τ i – durata
perioadei de încălzire.
Temperatura medie pe perioada de încălzire temd este:
N
t emd = tic − z , (2.18)
τi , z
în care: Nz este numărul de grade – zile; iar τi,z durata perioadei de încălzire
exprimată în zile/an.
Prin număr de grade – zile Nz se înţelege valoarea:
τi , z

Nz = ∫ (t ) ( )
− t e ⋅ dτ z = t iC − t emd ⋅ τ i , z
C
i , (2.19)
0
Grafic, numărul de grade – zile reprezintă suprafaţa haşurată din fig. 2.12.,
în care curba 1 reprezintă variaţia anuală a temperaturii exterioare medii zilnice pe
un interval lung de ani. Începerea, respectiv terminarea încălzirii sunt marcate de
atingerea unor temperaturi exterioare medii zilnice egale cu valoarea care
delimitează perioada de încălzire – tex .
Valorile numărului de grade – zile Nz şi ale duratei perioadei de încălzire τi,z
sunt date în standardul SR 4938/98 pentru cele mai importante localităţi din
România (vezi şi tabelul 2.4).
SARCINA TERMICĂ A SAC 29

Durata încălzirii

20 t iC
Temperatura exterioară [°C]

16

12 Fig. 2.12. Determinarea grafică

t ex
a numărului de grade – zile Nz.

Sfârşitul încălzirii
Începutul încălzirii

-4
iul. aug. sep. oct. noi. dec. ian. feb. mar. apr. mai iun.
Lunile anului

2.2.7. Estimarea consumului anual de căldură pentru încălzirea clădirilor

Consumul anual de căldură pentru încălzirea clădirilor poate fi estimat cu
relaţia:
24 ⋅ q c
Qia = k w ⋅ kti ⋅ k d ⋅ k r ⋅ c ic ⋅ N z , [kWht/an sau MWht/an] (2.20)
ti − t e
unde: kw este un coeficient de corecţie care ţine cont că în decursul perioadei de
md
încălzire viteza medie a vântului w este diferită de viteza de calcul a acestuia wc;
k ti – un coeficient de corecţie care ţine cont că în decursul perioadei de încălzire
temperatura interioară nu este menţinută constant la valoarea de calcul t ic ; kd – un
coeficient de corecţie care ţine cont de aportul de căldură datorat degajărilor
interioare; kr – un coeficient de corecţie care ţine cont de regimul de livrare a
căldurii (continuu sau intermitent); restul notaţiilor fiind definite anterior. În relaţia
(2.20), consumul de căldură de calcul pentru încălzire qic trebuie exprimat în kWt
sau MWt.
Coeficientul de corecţie kw se determină cu relaţia:

kw =
( )
E + w md
4/3

E + (w )
, (2.21)
c 4/3

unde E este caracteristica eoliană a clădirii (în mod curent E = 20 ÷ 40, pentru
construcţii cu vitrare normală E = 30, pentru construcţii cu vitrare redusă E > 35 şi
pentru construcţii cu vitrare ridicată E < 25); w , wc – viteza medie a vântului în
md

perioada de încălzire (tabelul 2.7), respectiv viteza de calcul a vântului.

30 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

md
Valorile vitezelor medii ale vântului w , în m/s, valabile în România
Tabelul 2.7
Zona eoliană
I II III IV
Viteza medie a vântului 4,0 2,8 2,0 1,6
Coeficientul de corecţie, k ti , ţine cont de abaterile temperaturii interioare de la
valoarea de calcul; are valorile k ti = 1 pentru cămine, grădiniţe, spitale, sanatorii,
iar pentru restul clădirilor k ti = 0,95.
Coeficientul de corecţie care ţine cont de aportul de căldură datorat degajărilor
interioare kd are valori între 0,8 ÷ 1, în funcţie de destinaţia clădirii şi de gradul de
ocupare în timp al acesteia.
Coeficientul de corecţie care ţine cont de regimul de livrare a căldurii kr are
valorile din tabelul 2.8.
Valorile coeficientului de corecţie kr
Tabelul 2.8
Regim de livrare a căldurii
cu întreruperi de cu întreruperi de
continuu
10 ore/zi 14 ore/zi
Coeficientul de corecţie kr 1,0 0,94 0,9

2.3. Consumul de căldură pentru ventilarea incintelor

Prin consumul de căldură pentru ventilarea incintelor se înţelege acea cantitate
de căldură folosită pentru încălzirea aerului introdus într-o incintă prin ventilare
mecanică (sau chiar naturală organizată) de la temperatura exterioară la
temperatura din interiorul incintei respective. In consumul de căldură pentru
ventilarea clădirilor nu se consideră cantităţile de căldură folosite pentru încălzirea
aerului introdus în incinte prin ventilare naturală necontrolată şi/sau prin rosturile
elementelor de construcţie. Aceste cantităţi sunt incluse în consumul de căldură
pentru încălzirea incintei respective (vezi § 2.2.).
Cantitatea de căldură necesară încălzirii aerului introdus într-o incintă prin
ventilare mecanică poate fi transmisă aerului direct, în schimbătoare de căldură
special prevăzute, sau poate fi transmisă de către instalaţiile de încălzire
supradimensionate corespunzător.

2.3.1. Determinarea consumului de căldură pentru ventilarea incintelor

Valoarea consumului de căldură pentru ventilarea unei incinte se determină cu
relaţia:
qv = Va ⋅ ρ a ⋅ c pa ⋅ (ti − te ) [kWt ] , (2.22)
3
unde Va este debitul de aer introdus în incintă prin ventilare mecanică în m /s;
ρa – densitatea aerului în kg/m3; cpa – căldura specifică masică medie a aerului
în kJ/kg⋅grd; ti, te – temperaturile aerului interior, respectiv exterior în grde.
SARCINA TERMICĂ A SAC 31

Relaţia (2.22) mai poate fi scrisă sub forma:

qv = ns ⋅ Vi ⋅ ρ a ⋅ c pa ⋅ (ti − te ) , (2.23)
în care, în afara notaţiilor definite anterior s-a mai notat cu Vi volumul interior al
incintei ventilate şi cu ns numărul de schimburi de aer.
Numărul de schimburi de aer ns este raportul:
V
ns = a , (2.24)
Vi
care arată de câte ori se primeneşte integral, în unitatea de timp, volumul de aer
interior.

2.3.2. Condiţiile convenţionale de calcul pentru determinarea

mărimii consumului de căldură pentru ventilare
Conform relaţiei (2.22), valoarea consumului de căldură pentru ventilare
depinde de debitul de aer introdus de instalaţie şi de temperaturile aerului interior şi
exterior.
Debitul nominal de aer (de calcul) introdus de instalaţia de ventilare se
determină din bilanţul degajărilor interioare ale incintei, care trebuie evacuate cu
ajutorul instalaţiei respective. În cazul cel mai general, instalaţia de ventilare
trebuie să evacueze în acelaşi timp mai multe tipuri de substanţe degajate din
procesele ce au loc în interior. Pentru fiecare substanţă degajată de tip „i”, din
bilanţul masic al acestei substanţe, se poate scrie o relaţie de tipul:
Gd ,i
VaM,i = , (2.25)
cadm ,i − ca ,i
unde Gd,i reprezintă debitul de substanţă de tip „i” care rezultă din procesele care
au loc în incintă şi care trebuie evacuată; cadm,i – concentraţia admisă de substanţă
de tip „i”; iar ca,i – concentraţia de substanţă de tip „i” a aerului proaspăt introdus
de instalaţia de ventilare.
Debitul de substanţă de tip „i” care rezultă din procesele care au loc într-o
incintă se determină cu relaţii care au forme particulare specifice fiecărui tip de
substanţă şi fiecărui proces, date fie de normative, fie de literatura de specialitate.
Concentraţiile admise pentru fiecare tip de substanţă sunt date de normative
specifice.
Pentru cazul general, al unei incinte cu degajări de mai multe tipuri, debitul
nominal de aer (de calcul) introdus de instalaţia de ventilare se determină cu
relaţia:
− pentru substanţe fără efect cumulativ:
VaC = Max VaM,i{ } cu i=1…n , (2.26)
− pentru substanţe cu efect cumulativ:
n
VaC = ∑V
1
M
a ,i , (2.27)
32 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

în care VaM,i este debitul de aer, calculat cu relaţia (2.25), necesar pentru evacuarea
debitului corespunzător fiecăreia dintre cele „n” substanţe ce trebuie evacuate.
Pentru estimarea debitului nominal de aer necesar, în fazele preliminare de
proiectare sau pentru stabilirea oportunităţii unor măsuri de reducere a debitului de
aer, se poate utiliza indicele număr de schimburi de aer ns, definit prin relaţia
(2.24). Valorile numărului de schimburi de aer ns sunt date de normative sau de
literatura de specialitate, în funcţie de destinaţia incintei (de natura proceselor care
au loc în incinta respectivă).
Din punctul de vedere al naturii degajărilor, incintele se pot clasifica în:
• incinte fără degajări nocive, unde se poate admite ca, în anumite perioade
de timp, valoarea concentraţiei degajării respective în aerul interior să depăşească
valoarea recomandată. Pentru o astfel de incintă se definesc două valori ale
numărului de schimburi de aer ns : valoarea nominală a numărului de schimburi
de aer nsC şi valoarea minimă admisă a acestuia nsmin . Între cele două valori
există relaţia de legătură:
nsmin cadm − ca
= , (2.28)
nsc cmax − ca
unde, în afara notaţiilor definite anterior, s-a notat cu cmax concentraţia maxim
admisibilă a substanţei respective în aerul interior. Întrucât cadm < cmax este evident
că:
nsmin < nsC , (2.29)
• incinte cu degajări nocive, la care nu se admite ca valoarea concentraţiei
degajării respective în aerul interior să depăşească valoarea recomandată. Pentru o
astfel de incintă se defineşte o singură valoare a numărului de schimburi de aer ns :
valoarea nominală a acestuia nsC .
Temperatura interioară (convenţională) de calcul tiC a instalaţiilor de
ventilare se alege din condiţii de realizare a confortului termic, fiind aceeaşi cu
aceea definită pentru instalaţiile de încălzire (vezi § 2.2.4.).
Temperatura exterioară de calcul a instalaţiilor de ventilare este temperatura
exterioară minimă la care instalaţiile de ventilare mai pot asigura condiţiile
interioare de confort termic, respectiv este temperatura exterioară pentru care se
proiectează (dimensionează) instalaţiile de ventilare. Din punctul de vedere al
acestei temperaturi, instalaţiile de ventilare se dimensionează diferenţiat în funcţie
de natura degajărilor din incinta respectivă:
• în cazul incintelor fără degajări nocive, datorită posibilităţii reducerii
numărului de schimburi de aer, instalaţiile de ventilare se dimensionează pentru o
temperatură exterioară de calcul tev diferită de temperatura exterioară de calcul a
instalaţiilor de încălzire tec . Valoarea sa rezultă din egalitatea:
( ) (
q vC = n sC ⋅ Vi ⋅ ρ a ⋅ c pa ⋅ t iC − t ev = n smin ⋅ Vi ⋅ ρ a ⋅ c pa ⋅ t iC − t eC ) , (2.30)
SARCINA TERMICĂ A SAC 33

cu

tev = tiC −
nsC
(
nsmin C C
⋅ ti − t e ) , (2.31)

nsmin
Cum raportul C
este subunitar (vezi rel. 2.29), rezultă că tev > t eC .
ns
În consecinţă, în această situaţie, instalaţiile de ventilare se dimensionează pentru o
diferenţă de temperatură mai mică, realizându-se economii de investiţii şi reduceri
ale cantităţii de căldură consumate anual pentru ventilarea incintei respective.
• în cazul incintelor cu degajări nocive, datorită imposibilităţii reducerii
numărului de schimburi de aer, instalaţiile de ventilare se dimensionează pentru
aceeaşi temperatură exterioară de calcul ca şi instalaţiile de încălzire t eC .

2.3.3. Variaţiile consumului de căldură pentru ventilarea clădirilor

Ca şi în cazul încălzirii, pentru reglarea corespunzătoare a căldurii livrate de
instalaţiile de ventilare este necesară cunoaşterea variaţilor consumului de căldură
pentru ventilare în funcţie de temperatura exterioară şi variaţia sa diurnă (în
decursul unei zile).
În cazul ventilării clădirilor, căldura fiind transmisă aerului, datorită inerţiei
termice reduse a acestuia variaţiile consumului de căldură pentru ventilare sunt
mult mai puternice decât ale consumului de căldură pentru încălzire (aplatisate
datorită intervenţiei inerţiei termice a clădirilor – vezi § 2.2.5.).
Analiza variaţiei consumului de căldură pentru ventilare în funcţie de
temperatura exterioară porneşte de la relaţia de calcul a acestuia (rel. 2.23). Această
variaţie este prezentată în fig. 2.13.
Conform fig. 2.13., consumul de căldură pentru ventilare se anulează practic
atunci când temperatura exterioară are valoarea tic . Această temperatură exterioară
care, marchează limitele perioadei de ventilare, este mai mare decât temperatura
exterioară care marca limitele perioadei de încălzire tex . Ca urmare, consumul de
căldură pentru ventilare începe mai devreme şi se termină mai târziu decât
consumul de căldură pentru încălzire.
 34 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Cuprins capitolul 2 – I –

2. Sarcina termică a SAC .......................................................................................................7

2.1. Clasificarea consumurilor de căldură ..........................................................................7
2.2. Consumul de căldură pentru încălzirea clădirilor ........................................................8
2.2.1. Noţiuni de confort termic .....................................................................................8
2.2.2. Bilanţul termic al unei incinte încălzite ..............................................................11
2.2.3. Metodele de determinare a consumului de căldură pentru încălzire...................11
2.2.4. Condiţii convenţionale de calcul pentru determinarea mărimii consumului de
căldură pentru încălzire ................................................................................................16
2.2.5. Variaţiile consumului de căldură pentru încălzire ..............................................21
2.2.6. Curbele clasate ale consumului de căldură pentru încălzire ...............................26
2.2.7. Estimarea consumului anual de căldură pentru încălzirea clădirilor ..................29
2.3. Consumul de căldură pentru ventilarea incintelor .....................................................30
2.3.1. Determinarea consumului de căldură pentru ventilarea incintelor .....................30
2.3.2. Condiţiile convenţionale de calcul pentru determinarea mărimii consumului de
căldură pentru ventilare ................................................................................................31
2.3.3. Variaţiile consumului de căldură pentru ventilarea clădirilor ............................33
34 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

qv

q vc

1
2

q vc*

0 te [°C]
t e = tic 0 tev tec
ns
n sc
1 n sc*

2 n smin
0 te [°C]
t e = tic 0 tev tec
Fig. 2.13. Variaţia consumului de căldură pentru ventilare şi a numărului de schimburi de
aer în funcţie de temperatura exterioară pentru: 1 – incinte cu degajări nocive;
2 – incinte fără degajări nocive.
Notaţii: qvc , q vc* – valorile de calcul ale lui qv , pentru incintele cu, respectiv fără

degajări nocive; n sc , n sc* – valorile de calcul ale numărului de schimburi de aer

min
pentru incintele cu, respectiv fără degajări nocive; n s – valoarea minimă a
numărului de schimburi de aer pentru incintele fără degajări nocive.
Variaţia diurnă (în decursul celor 24 de ore ale unei zile) a consumului de
căldură pentru ventilare se datorează variaţiei temperaturii exterioare în perioada de
timp considerată.
Conform celor arătate în § 2.2.5., în cursul unei zile, practic indiferent de
anotimp, temperatura exterioară variază în jurul unei valori medii, curbele de
variaţie având o alură sinusoidală destul de regulată.
Spre deosebire de încălzire, în cazul consumului de căldură pentru ventilare,
variaţiile acestuia nu mai sunt influenţate şi de efectul compensator al capacităţilor
de acumulare a căldurii în elementele de construcţie ale clădirii (căldura se cedează
direct aerului), respectiv de inerţia termică a clădirii (fig. 2.14.).
 SARCINA TERMICĂ A SAC 35

te
[°C]
1

2
0 6 12 18 24 τ [h]
qv
[W] 3

5 6

7
8

0 6 12 18 24 τ [h]
Fig. 2.14. Variaţiile consumului de căldură pentru ventilare qv: 1 – variaţia diurnă a
temperaturii exterioare; 2 – temperatura exterioară medie zilnică temd ; 3 – variaţia lui qv
pentru o incintă cu degajări nocive într-o zi în care te < t eC ; 4 – variaţia lui qv pentru o
incintă cu degajări nocive într-o zi în care temd = t eC ; 5 – variaţia lui qv pentru o incintă cu
degajări nocive într-o zi în care te > t eC ; 6 – variaţia lui qv pentru o incintă fără degajări
nocive într-o zi în care te < tev ; 7 – variaţia lui qv pentru o incintă fără degajări nocive într-o
zi în care temd = t ev ; 8 – variaţia lui qv pentru o incintă fără degajări nocive într-o zi în care
te > tev .

2.3.4. Curbele clasate ale consumului de căldură pentru ventilare.

Estimarea consumului anual
Indiferent de tipul incintei, cu sau fără degajări nocive, curbele clasate ale
consumului de căldură pentru ventilare pot fi construite prin prelucrarea statistică a
datelor obţinute prin măsurători. Principiul obţinerii curbei clasate este prezentat în
§ 2.2.6. Metoda poate fi aplicată doar pentru instalaţii existente.
Pentru incinte cu degajări nocive, curbele clasate ale consumului de căldură
pentru ventilare pot fi estimate pe baza curbei clasate a temperaturilor exterioare,
printr-o construcţie grafică asemănătoare cazului încălzirii. Pentru incintele fără
degajări nocive, metoda nu poate fi aplicată deoarece între consumul de căldură
pentru ventilare şi temperatura exterioară nu mai există o legătură strictă, biunivocă
(motivul fiind intermitenţa ventilării).
36 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Estimarea consumului anual de căldură pentru ventilarea incintelor – pentru

antecalcule – este foarte dificilă întrucât nu se poate stabili o corelaţie între
perioada zilnică de funcţionare şi temperatura exterioară corespunzătoare.

2.4. Consumul de căldură pentru climatizare

Consumul de căldură pentru climatizare se determină cu relaţia:
q
qcl = F , (2.32)
ε
unde qF este cantitatea de căldură care trebuie extrasă de instalaţia de climatizare
din incinta climatizată, iar ε – coeficientul de performanţă al instalaţiei de
climatizare.
Cantitatea de căldură care trebuie extrasă de instalaţia de climatizare din incinta
climatizată este practic egală cu valoarea aporturilor de căldură în incinta
respectivă provenite din exterior şi din degajările interioare de căldură.
Metodologia de determinare a aporturilor de căldură într-o incintă este
prezentată în mod detaliat în standardul SR 6648/1, iar parametrii climatici
exteriori pentru care se dimensionează instalaţiile de climatizere sunt daţi de
standardul SR 6648/2.
Datorită necesităţii luării în consideraţie a regimurilor nestaţionare şi a
influenţei radiaţiei solare, calculele pentru determinarea aporturilor de căldură într-
o incintă sunt cu mult mai laborioase decât cele necesare stabilirii consumului de
căldură pentru încălzirea aceleiaşi incinte, intervenind mult mai mulţi factori care
terbuie calculaţi.
Din acest motiv, metodologia standardizată de determinare a aporturilor de
cădură într-o incinta climatizată se aplică în practică doar la dimensionarea
instalaţiilor de climatizare care impun condiţii deosebite. Dimensionarea
instalaţiilor de climatizare obişnuite se face pe baza indicilor specifici:
q FC = q F 0 ⋅ Vi , (2.33)
în care q F 0 este aportul specific de căldură din exterior rezultat din exploatarea
unor instalaţii de climatizare similare (cca. 50 ÷ 70 W/m3), iar Vi – volumul interior
al incintei climatizate.

2.5. Consumul de căldură pentru alimentarea

cu apă caldă de consum
În cadrul acestui subcapitol va fi analizat consumul de căldură pentru
alimentarea cu apă caldă de consum a clădirilor de locuit, a celor din sectorul
terţiar şi a intreprinderilor industriale, apă folosită în scopuri menajere şi sanitare.
Nu fac obiectul subcapitolului consumul de căldură pentru alimentarea cu apă
caldă de consum a intreprinderilor industriale, folosită în scopuri tehnologice
(pentru realizarea unei producţii industriale), chiar dacă nivelul de temperatură
cerut este acelaşi cu cel al apei calde de consum.
SARCINA TERMICĂ A SAC 37

2.5.1. Stabilirea debitului de căldură necesar alimentării

cu apă caldă de consum
Cantitatea de căldură necesară pentru alimenatrea cu apă caldă de consum qacc
se determină pe baza cantităţii de apă consumată Gacc şi a diferenţei dintre
temperatura apei calde furnizată consumatorilor tacc şi temperatura apei reci care
urmează a fi încălzită tar:
q acc = Gacc ⋅ c p ⋅ (t acc − t ar ) , (2.34)
unde cp este căldura specifică masică medie a apei intre cele două temperaturi tacc
şi tar.
Temperatura apei calde furnizată consumatorilor tacc depinde de natura
consumatorilor. Astfel, pentru scopuri sanitare este suficientă o temperatură a apei
de cca. 35 ÷ 40°C, iar pentru bucătării 50 ÷ 60°C. Normativele din ţara noastră
stabilesc drept valoare de calcul a temperaturii apei calde furnizate consumatorilor,
c
valoarea t acc = 60°C. Valori mai mari ale temperaturii apei calde de consum ar
conduce la debite de agent termic de transport mai mici, ar reduce volumul
instalaţiilor de acumulare, dar în acelaşi timp creşte riscul depunerilor de piatră şi
de coroziune a suprafeţelor de schimb de căldură şi a conductelor de transport,
precum şi riscul de accidente. În cazul surselor de cogenerare echipate cu turbine
cu abur, creşterea temperaturii apei calde de consum are şi efecte energetice
negative, reducând producţia de energie electrică pe timpul verii.
Temperatura apei reci încălzită tar depinde de sursa de apă şi de anotimp,
având valori între +5°C (iarna) şi +15°C (vara), ca medie anuală considerându-se
valoarea de +10°C.
C
Debitul nominal (maxim) de apă caldă de consum Gacc se poate detrmina
prin două metode: una bazată pe cunoaşterea gradului de neuniformitate a
consumului şi alta bazată pe echivalenţii de consum.
Conform metodei bazate pe cunoaşterea gradului de neuniformitate a
C
consumului, debitul nominal (maxim) de apă caldă de consum Gacc este dat de:
α i ⋅ G z ,i ⋅ N i
GacC
=∑i τ
, (2.35)

unde: αi este coeficientul de neuniformitate orară a consumului de apă caldă de tip

„i” (v. fig. 2.15.); Gz,i – consumul zilnic de apă caldă de tip „i” pentru o persoană,
în l/pers.zi (v. tabelul 2.9); Ni – numărul de consumatori de apa caldă de consum de
tip „i” ; τ – durata zilnică de alimentare cu apă caldă de consum, în h/zi (în mod
curent 17÷24 h/zi).
 38 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

α
cămine de elevi, studenţi etc.
6,0 locuinţe
hoteluri, pensiuni
5,0 spitale

4,0

3,0

2,0

1,0

0 1 000 2 000 3 000 4 000 5 000 6 000 N

Fig. 2.15. Valorile coeficientului de neuniformitate orară α.
‘
Consumul zilnic de apă caldă al unei persoane, pentru
diverşi consumatori – Gz,i, în l/pers.zi [2.9]
Tabelul 2.9
Destinaţia clădirii Consumul specific
Locuinţe 110 ÷ 130
Hoteluri, pensiuni:
− cu duşuri în grupuri sanitare 60 ÷ 80
− cu căzi de baie la 25% din camere 80 ÷ 100
− cu căzi de baie la 75% din camere 100 ÷ 160
− cu căzi de baie la toate camerele 160 ÷ 200
Cămine de elevi, studenţi etc.:
− cu duşuri comune 40 ÷ 50
− cu duşuri comune, cantină şi spălătorie 50 ÷ 60
Spitale, sanatorii etc.:
− cu căzi de baie şi duşuri montate în grupuri sanitare 100 ÷ 130
− cu cadă de baie în fiecare cameră 130 ÷ 200
− cu cadă de baie în fiecare cameră şi tratamente 200 ÷ 250
balneologice
Consumurile includ şi cele pentru cantină şi spălătorie

Policlinici, dispensare 3
Creşe, grădiniţe 50
O altă metodă de estimare a debitului nominal (maxim) de apă caldă de consum
c
Gacc este aceea bazată pe echivalenţii de consum, prezentată amănunţit în
SR 1478/90 (v. tabelele 2.10÷2.12).
SARCINA TERMICĂ A SAC 39

C
Debitul nominal (maxim) de apă caldă de consum Gacc – l/s [2.9]
Tabelul 2.10
Domeniu
Coeficientul
Destinaţia clădirii Relaţia de calcul a debitului de
„c”
aplicare
Locuinţe C
Gacc (
= b ⋅ a ⋅ c ⋅ E + 0,004 ⋅ E ) 1 E ≥ 1,0
Hoteluri, pensiuni
− cu grupuri sanitare 2,5 E ≥ 6,0
− cu căzi de baie în camere 1,6 E ≥ 2,0
Cămine de elevi, studenţi 3,0 E ≥ 9,0
C
Gacc = a ⋅b⋅c⋅ E
Spitale, sanatorii 2,0 E ≥ 4,0

Policlinici, dispensare 1,4 E ≥ 1,65

Creşe, grădiniţe 1,2 E ≥ 1,4

Valorile coeficientului „a” [2.9]

Tabelul 2.11
Regimul de livrare a apei calde [h/zi] 24 17 14 10 6
Coeficientul „a” 0,15 0,17 0,20 0,23 0,25

Valorile coeficientului „b” [2.9]

Tabelul 2.12
Temperatura apei calde [°C] 60 50 45
Coeficientul „b” 0,7 0,9 1,0

În tabelul 2.10 „E” reprezintă suma echivalenţilor punctelor de consum de apă

caldă (vezi tabelul 2.13). În cazul particular al locuinţelor, suma echivalenţilor
punctelor de consum poate fi estimată cu relaţia (2.36):
E ≅ N ap ,e ⋅ E0 , (2.36)

în care Nap,e este numărul de apartamente echivalente din locuinţa sau zona
respectivă; E0 – suma echivalenţilor punctelor de consum de apă caldă dintr-un
apartament echivalent ( E0 ≅ 2,35 ). În cazul unui număr relativ mare de
apartamente (peste 500) se poate considera cu suficientă precizie N ap,e ≅ N ap ,
unde Nap este numărul total real de apartamente (indiferent de numărul de camere).
40 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Echivalenţii diferitelor puncte de consum de apă caldă [2.9]

Tabelul 2.13
Denumirea punctului de consum Echivalentul (E)
Baterii pentru:
− spălător sau chiuvetă Dn 15 1,0
− spălător Dn 20 1,5
− baie Dn 15 1,0
− duş flexibil Dn 15 0,5
− duş Dn 15 1,0
− lavoar Dn 15 0,35
Robinete pentru:
− spălător Dn 15 1,0
− spălător Dn 20 1,5
− chiuvetă Dn 15 1,0
− lavoar Dn 15 0,35
− rezervor de closet Dn 10 0,5

2.5.2. Variaţiile consumului de căldură pentru alimentarea

cu apă caldă de consum
Principalele variaţii analizate ale consumului de căldură pentru alimentarea cu
apă caldă sunt în funcţie de temperatura exterioară şi cele diurne (în decursul unei
zile).
Conform relaţiei (2.31), consumul de căldură pentru alimentarea cu apă caldă de
consum nu depinde direct de temperatura exterioară, dependenţa de aceasta este
indirectă, prin intermediul temperaturii apei reci tar. Modul în care variază
temperatura apei reci tar în funcţie de temperatura exterioară depinde esenţial de
tipul sursei de apă rece. În cazul în care apa rece provine din captări de suprafaţă
(cazul cel mai des întâlnit în alimentările centalizate cu căldură ale marilor
aglomerări urbane), se poate considera că temperatura apei reci se modifică
sezonier cu temperatura exterioară (+5°C – iarna şi +15°C – vara), rezultând
variaţia aproximativă prezentată în fig. 2.16. Se consideră că temperatura apei reci
se modifică la trecerea de la sezonul de vară la cel de iarnă (de încălzire) când
temperatura exterioară ia valoarea tex , care stabileşte limitele perioadei de încălzire
(cca. +12°C).
100
80
qacc 60 Fig. 2.16. Variaţia consumului de
[%] căldură pentru alimenatarea cu
40
apă caldă de consum în funcţie de
20 tempertura exterioară.

+20 +10 0 -10 -20

te [°C]
SARCINA TERMICĂ A SAC 41

În cazul în care apa rece provine din captări de adâncime (puţuri), temperatura
acesteia este practic constantă în cursul anului (la cca. +10°C) şi consumul de
căldură pentru alimentarea cu apă caldă de consum qacc este practic invariabil cu
temperatura exterioară.
Variaţiile diurne ale consumului de căldură pentru alimentarea cu apă caldă de
consum qacc se datorează variaţiilor diurne ale debitului de apă caldă consumat.
Ele depind în mod esenţial de tipul consumatorului de apă caldă de consum după
cum rezultă din fig. 2.17.

qacc qacc qacc

0 6 12 16 24 0 6 12 16 24 0 6 12 16 24
a. b. c.
qacc qacc qacc

0 6 12 16 24 0 6 12 16 24 0 6 12 16 24
d. e. f.
Fig. 2.17. Variaţiile diurne ale consumului de căldură pentru prepararea apei calde de
consum, pentru diverse tipuri de consumatori: a – clădiri de locuit; b – cămine;
c – hoteluri; d – spitale; e – restaurante; f – intreprinderi industriale funcţionând
în trei schimburi.
Pentru un consumator izolat, variaţiile consumului pot fi foarte mari
(v. fig. 2.17.), în timp ce pentru mai mulţi consumatori variaţiile se atenuează
datorită nesimultaneităţii consumurilor şi a capacităţii de acumulare a căldurii în
sistemul de transport şi distribuţie (capacitate naturală şi/sau special instalată) –
vezi fig. 2.18.
42 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

luni - joi vineri sâmbătă, duminică

qacc qacc

0 4 8 12 16 20 0 4 8 12 16 20 0 4 8 12 16 20

Fig. 2.18. Variaţia consumului de căldură pentru alimentarea cu apă caldă de consum în
zilele săptămânii, pentru un punct termic urban.

2.5.3. Curbele clasate ale consumului de căldură pentru prepararea

apei calde de consum. Estimarea consumului anual
Construirea unor curbe clasate ale valorilor momentane ale consumului de apă
caldă de consum nu este posibilă decât prin clasarea unor valori înregistrate în
foncţionare pentru consumatori existenţi.
Având în vedere regimurile reale de livrare a căldurii folosită pentru prepararea
apei calde de consum şi efectele capacităţii de acumulare a căldurii în sistem
(capacitate naturală sau instalată special), se obişnuieşte să se lucreze cu curbe
clasate ale valorilor medii zilnice, care se construiesc uşor (fig. 2.19.) şi sunt
concludente pentru acest tip de consum.

100
80
md Fig. 2.19. Curba clasată anuală a
q acc
60
consumurilor medii zilnice de
[%] 40
căldură pentru alimentarea cu apă
20
caldă de consum.
0 2000 4000 6000 8000 h/an

Durata anuală de alimentare cu apă caldă de consum este:

τ acc = 8760 − τ R , (2.37)
în care τR este durata anuală a perioadei de revizie şi reparaţii a instalaţiilor de
producere şi livrare a apei calde de consum (cca. 15 ÷ 30 zile/an), deci
τacc ≅ 8000 ÷ 8400 h/an.
Între valoarea medie zilnică a consumului de căldură pentru alimentarea cu apă
caldă de consum şi valoarea sa maximă există relaţia:
SARCINA TERMICĂ A SAC 43

md
qacc 1
=µ= , (2.38)
C
qacc δ
unde µ este gradul de aplatizare a curbei zilnice de variaţie a consumului de apă
caldă de consum, iar δ este gradul de neuniformitate a acestuia (v. fig. 2.15.).
Pentru cele mai multe sisteme centralizate de alimentare cu căldură,
consumatorii majoritari sunt locuinţele, ca urmare, cu suficientă precizie se poate
scrie:
md
qacc
µ acc = C
≅ 0,45 ÷ 0,5 , (2.39)
qacc
Relaţia (2.39) este valabilă pentru un număr de locuitori alimentaţi cu căldură
de N ≥ 1000 loc. (v. fig. 2.15.), respectiv pentru un număr de apartamente,
Nap ≥ 400.
Consumul anual de căldură pentru alimentarea cu apă caldă poate fi estimat cu
relaţia:
acc ⋅τ i + q acc ⋅(τ acc − τ i )
= q mdi
a mdv
Qacc , (2.40)
în care q mdi mdv
acc , q acc sunt consumurile de căldură medii zilnice pentru prepararea apei
calde de consum în perioada de iarnă, respectiv de vară; τi şi τacc duratele
perioadelor de iarnă, respectiv de alimentare cu apă caldă. Între consumurile de
căldură medii zilnice pentru prepararea apei calde de consum în perioada de iarnă,
respectiv de vară există relaţia:
mdi
q acc C
t acc − t ar
i
= , (2.41)
mdv
qacc C
t acc − t arv
mărimile care intervin fiind definite anterior. Înlocuind în relaţia (2.40) şi ţinând
cont de relaţia (2.39), se obţine:
 t C − t arv  mdi
a
Qacc =  τ i + acc ⋅ (τ acc − τ i ) ⋅ qacc ≅
 t acc − t ar
C i

, (2.42)
 t C − t arv  C
≅ (0,45 ÷ 0,5) ⋅  τ i + acc ⋅ (τ acc − τ i ) ⋅ qacc
 t acc − t ar
C i


2.6. Consumul de căldură tehnologic

Consumul de căldură tehnologic reprezintă acel consum de căldură făcut pentru
obţinerea unei producţii industriale.
Spre deosebire de consumurile de căldură analizate anterior şi care se
caracterizau practic printr-un singur nivel de temperatură impus de consumatori
(temperaturi interioare apropiate în domeniul 16 – 22°C, respectiv temperaturi ale
apei calde de consum de cca. 60°C), consumul de căldură tehnologic prezintă o
mare diversitate în ceea ce priveşte nivelul de temperatură cerut.
44 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

O altă deosebire faţă de consumurile analizate anterior o constituie natura

agentului termic cerut pentru transportul şi distibuţia căldurii. Consumatorii de
căldură pentru încălzire, ventilare, climatizare şi alimentarea cu apă caldă nu impun
utilizarea unui anumit agent termic pentru transportul şi distribuţia căldurii, putând
fi folosită atât apa (caldă sau fierbinte), cât şi aburul. Hotătârea privind natura şi
parametrii agentului termic de tranport şi distribuţie este o problemă de natură pur
economică. Consumatorii de căldură tehnologici impun (cu mici excepţii) drept
agent termic aburul, acesta permiţând:
− obţinerea, prin reglaj local (laminare), a unei game foarte largi de niveluri de
temperatură cerute de aceştia;
− realizarea unor temperaturi uniforme pe suprafeţele de schimb de căldură
(aburul transferă căldură prin modificarea stării de agragare-condensare) impuse de
desfăşurarea majorităţii proceselor tehnologice;
− minimizarea suprafeţelor de schimb de căldură (a investiţiilor în aparatele
consumatoare), coeficienţii de transfer de căldură la condensare având valori
ridicate.

2.6.1. Determinarea consumurilor de căldură tehnologice

Datorită diversităţii proceselor tehnologice şi soluţiilor tehnice de realizare a
instalaţiilor consumatoare de căldură respective nu se pot stabili relaţii analitice cu
valabilitate generală, care să permită determinarea valorii consumurilor de căldură
tehnologice. În practică, acstea se pot obţine:
− pentru calculele care impun un anumit grad de precizie, numai pe baza
bilanţurilor energetice de proiect ale instalaţiilor respective;
− pentru calcule orientative, pe baza indicilor de consum medii, rezultaţi din
exploatarea unor instalaţii tehnologice existente similare.
Consumul tehnologic total al unui consumator sau al unei zone mai întinse se
determină cu relaţia:
n
qtC = ∑β
i =1
i ⋅ qtC,i , (2.43)

în care βi sunt coeficienţii de simultaneitate ai consumurilor componente ( βi ≤ 1 ).

Valorile acestor coeficienţi se obţin din experienţa exploatării unor instalaţii
tehnologice existente similare.

2.6.2. Variaţiile consumurilor de căldură tehnologice

Variaţiile consumurilor de căldură tehnologice depind esenţial de natura şi
desfăşurarea (organizarea) proceselor tehnologice; dependenţa lor de temperatura
exterioară fiind foarte redusă (excepţie face consumul de căldură al serelor). O altă
caracteristică a consumurilor de căldură tehnologice o constituie inerţia termică
foarte redusă a instalaţiilor consumatoare, ceea ce impune, în lipsa unor instalaţii
de acumulare, alimentarea continuă, la valoarea cerută de proces a consumului
(fără reduceri).
SARCINA TERMICĂ A SAC 45

În cursul unei zile, consumurile de căldură tehnologice pot varia esenţial în

funcţie de numărul şi încărcarea schimburilor, iar în timpul unui schimb în funcţie
de procesul consumator.
Consumurile de căldură tehnologice pot prezenta variaţii zilnice diferite în de
cursul zilelor lucrătoare ale săptămânii, fără să apară diferenţe mari între valorile
consumurilor zilnice (ale valorilor medii zilnice). De asemenea, nu se constată
diferenţe esenţiale între valorile consumurilor medii zilnice înregistrate în
perioadele de iarnă faţă de cele de vară.

2.6.3. Curbele clasate ale consumurilor de căldură tehnologice

Curbele clasate ale consumurilor de căldură tehnologice se pot construi prin
prelucrarea statistică a valorilor măsurate.
Duratele anuale de funcţionare ale consumatorilor de căldură tehnologice sunt
de regulă mult mai mari decăt în cazul consumurilor analizate anterior, putând
ajunge la τf,t = 8200 ÷ 8500 h/an pentru instalaţii bine întreţinute şi cu revizii
suficiente. De asemenea, duratele anuale de utilizare a debitelor nominale de
căldură qtc au valori ridicate, cele mai mici fiind τu,t = 4000 ÷ 5000 h/an în
industria alimentară şi textilă, τu,t = 6000 ÷ 6500 h/an în industria prelucrătoare a
ţiţeiului şi pot atinge τu,t = 7000 h/an în industria chimică.
Curbele clasate ale consumurilor de căldură tehnologice pot fi estimate cu
relaţia analitică aproximativă:
µt − d t
 τ  1−d t
qt = qtC ⋅ [1 − (1 − d t )]⋅   , (2.44)
 τ f ,t 
 
c
unde qt este debitul nominal de căldură cerut de consumatorul tehnologic;
dt – valoarea minimă relativă a consumului ( d t = qtmin / qtc ); µt – gradul de
aplatizare a curbei clasate ( δ t = qtmd / qtc ); τ – timpul curent; iar τf,t – durata anuală
a cererii de căldură a consumatorului tehnologic.

2.7. Consumul de căldură pentru sere

Consumul de căldură pentru sere are un dublu caracter: din puntul de vedere al
scopului urmărit este un consum de căldură tehnologic, iar din punctul de vedere al
nivelului de temperatură cerut, al modului de variaţie în funcţie de temperatura
exterioară şi în timp este un consum de căldură pentru încălzire.
Serele sunt o serie de construcţii uşoare, realizate practic din elemente de
construcţie transparente, cu inerţie termică foarte mică, în interiorul cărora se
realizează şi se menţine un microclimat dirijat, în funcţie de natura şi gradul de
dezvoltare a culturii agricole din interior. Factorii de microclimă care trebuie
controlaţi în interiorul unei sere sunt: temperatura şi umiditatea aerului, a solului şi
iluminarea. În serele de tip industrial, din considerente economice, nu se pot
46 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

controla toţi factorii, ci numai o parte, respectiv temperatura şi umiditatea aerului şi

a solului.

2.7.1. Determinarea consumurilor de căldură pentru sere

Calculul consumului de căldură pentru sere are la bază bilanţul termic al unei
sere încălzite. El este dat de relaţia:
q pt + q pi = qi + qd + q r , (2.45)
unde qpt sunt pierderile de căldură prin transmisie (în special prin convecţie) prin
elementele exterioare de construcţie; qpi – pierderile de căldură corespunzătoare
încălzirii aerului pătruns în sera respectivă prin neetanşeităţile elementelor de
construcţie; qs – cantitatea de căldură introdusă de instalaţia de încălzire a serei;
qd – cantitatea de căldură provenită de la degajările interioare de căldură; iar
qr – cantitatea de căldură introdusă de radiaţia solară.
Grupând corespunzător termenii din relaţia (2.45), se obţine valoarea
consumului de căldură pentru sere:
q s = q pt + q pi − (qd + q r ) , (2.46)
În România, standardul SR 1907 - 3/1997 recomandă o metodologie de
determinare a consumului de căldură maxim (de calcul) pentru sere, care are la
bază rel. (2.46). Având în vedere că dimensionarea instalaţiilor trebuie făcută
pentru condiţiile cele mai dezavantajoase de funcţionare, consumul de căldură de
calcul al unei sere se stabileşte pentru q d ≅ qr ≅ 0 , fiind dat de:
(
q sC = [0,44 ⋅ S + (0,41 + 1,26 ⋅ k c ) ⋅ S G ] ⋅ tiC − t eC ) , (2.47)
în care S este suprafaţa terenului pe care este amplasată sera; SG – suprafaţa
geamurilor serei; kc – coeficientul total de transfer termic al serei neetanşe (ţine
cont şi de pătrunderile de aer din exteriorul serei); t ic – temperatura interioară de
calcul (funcţie de natura şi gradul de dezvoltare a culturii agricole din interior); iar
tec – temperatura exterioară de calcul (aceeaşi ca pentru încălzire – vezi SR 1907 –
1/1997).
Coeficientul total de transfer termic al serei neetanşe kc se determină cu relaţia:
n n
αi ⋅ αe  α ⋅α  hi − he α ⋅α  α ⋅α 
kc = + k P ⋅  i e  ⋅ ≅ i e + 0,26 ⋅ k P ⋅  i e  , (2.48)
αi + αe  αi + αe  ti − t e α i + α e
c c
 αi + α e 
unde αi, αe sunt coeficienţii de transfer de căldură prin convecţie în interiorul,
respectiv în exteriorul serei (v. SR 1907 – 3/1997); kP – coeficientul de penetraţie
(kP = 0,1 pentru sere etanşe şi kP = 0,23 pentru sere neetanşe); n – coeficientul de
etanşeitate a serei (n = 1,7 pentru sere etanşe şi kP = 2,0 pentru sere neetanşe);
hi, he – entalpiile aerului interior, respectiv exterior (la temperaturile t ic şi tec ).
 SARCINA TERMICĂ A SAC 47

2.7.2. Variaţiile consumului de căldură pentru sere

În alte regimuri decât cel de calcul, aporturile de căldură datorate radiaţiei
solare qr şi degajărilor interioare de căldură q d , nu mai pot fi neglijate deoarece:
− în cazul serelor suprafaţa geamurilor este foarte mare;
− concomitent cu radiaţia solară, pentru accelerarea fotosintezei este necesară
îmbogăţirea microclimatului interior cu bioxid de carbon, obţinut de regulă prin
arderea de mangal, deci cu degajări importante de căldură.
Ca urmare, din pierderile de căldură ale serei, determinate cu o relaţie similară
rel. (2.46), dar scrisă pentru temperaturi exterioare mai ridicate, trebuie scăzute
aporturile de căldură datorate în special radiaţiei solare, care nu mai poate fi
neglijată. Înregistrările făcute de Institutul meteorologic au arătat că în condiţiile
ţării noastre, în anotimpurile de tranziţie, imediat după perioade cu temperaturi
scăzute şi vânt cu viteze mari, au apărut perioade cu temperaturi mai ridicate, fără
vânt şi cu o insolaţie puternică (fig.2.20.), provocând reduceri bruşte sau chiar
dispariţii ale consumului de căldură pentru sere (fig. 2.21.).

w te qr
[%] 150
[m/s] [°C] qr
5 15 qr 500
te
4 13 100 qs (te,w)
3 11 300 qs
w [W/m2] qs (te,w,qr)
2 9 50
qs (te)
1 7 100
0 5 0 0
0 4 8 12 16 20 24 0 4 8 12 16 20 24

Fig. 2.20. Variaţiile într-o zi din perioada de Fig. 2.21. Variaţiile într-o zi din perioada
tranziţie a factorilor de climat exterior: te, w de tranziţie a consumului de căldură al
şi qr. serelor.
Elementele climatologice exterioare accidentale (precipitaţii sub diverse forme)
pot conduce la fenomene complexe de schimb de căldură, care conduc la
modificarea sensibilă a consumului momentan de căldură al serelor. Pentru a
asigura microclimatul interior impus de dezvoltarea corespunzătoare a culturilor
din seră, este necesar să se cunoască influenţa fiecărui element climatologic
exterioar accidental şi probabilitatea simultaneităţii lui cu ceilalţi factori de climat
exterior, pentru reglarea corespunzătoare a instalaţiilor de încălzire a serelor.
Datorită perioadelor de întrerupere a alimentării cu căldură a serelor în
anotimpurile de tranziţie (la apariţia radiaţiei solare puternice – vezi fig. 2.21.),
curbele clasate ale consumului de căldură qs se pot construi prin prelucrarea
statistică a datelor înregistrate în funcţionarea serelor existente. Este posibilă şi o
estimare folosind o relaţie analitică aproximativă similară rel. (2.44).
48 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Curba clasată a consumului de cădură pentru sere este prezentată în fig. 2.22.
Este de observat că durata de funcţionare este mai mare decât în cazul încălzirii,
aceasta datorându-se rezistenţei şi inerţiei termice mult mai reduse a serelor decât a
clădirilor obişnuite.
qs
[%]
80
qs (te, w)
60
Fig. 2.22. Curba clasată anuală a
40 qs (te) consumului de cădură pentru sere.

20 qs (te, w, qr)
0
0 2000 4000 6000 h/an

2.8. Sarcina termică a SAC

Prin „sarcina termică a SAC” se înţelege totalitatea cererilor (consumurilor)
de căldură ale consumatorilor unui sistem de alimentare cu căldură.

2.8.1. Structura sarcinii termice a SAC

În cazul cel mai general, sarcina termică a unui SAC are structura din relaţia
(2.49):
QSAC = Qi + Qv + Qcl + Qs + Qacc + Qt , (2.49)
în care Qi este consumul de căldură – c.c. – pentru încălzirea incintelor; Qv – c.c.
pentru ventilarea incintelor; Qcl – c.c. pentru climatizarea spaţiilor; Qs – c.c.
pentru sere legumicole şi/sau floricole; Qacc – c.c. pentru prepararea apei calde de
consum (a.c.c.) în scopuri sanitare şi/sau menajere; Qt – c.c. în scopuri
tehnologice, pentru realizarea diverselor produse cu caracter – în general –
industrial.
Ţinându-se seama de destinaţia consumurilor de căldură ale SAC, prezentate în
relaţia (2.49) şi de principalele elemente care le caracterizează, se poate spune:
QSAC = Q (climat.) + Q (independ. climat.) , (2.50)
în care Q(climat.) reprezintă suma c.c. dependente de condiţiile climaterice şi
Q(independ. climat.) sunt c.c. care nu depind de condiţiile climaterice.
Plecându-se de la relaţia (2.49), se poate deci scrie:
Q(climat.) = Qi + Qv + Qcl + Qs (2.51)
şi
Q(independ. climat.) = Qacc + Qt . (2.52)
SARCINA TERMICĂ A SAC 49

Cuprins capitolul 2 (continuare II)

2.3.4. Curbele clasate ale consumului de căldură pentru ventilare. Estimarea

consumului anual 35
2.4. Consumul de căldură pentru climatizare 36
2.5. Consumul de căldură pentru alimentarea cu apă caldă de consum 36
2.5.1. Stabilirea debitului de căldură necesar alimentării cu apă caldă de consum 37
2.5.2. Variaţiile consumului de căldură pentru alimentarea cu apă caldă de consum 40
2.5.3. Curbele clasate ale consumului de căldură pentru prepararea apei calde de
consum. Estimarea consumului anual 42
2.6. Consumul de căldură tehnologic 43
2.6.1. Determinarea consumurilor de căldură tehnologice 44
2.6.2. Variaţiile consumurilor de căldură tehnologice 44
2.6.3. Curbele clasate ale consumurilor de căldură tehnologice 45
2.7. Consumul de căldură pentru sere 45
2.7.1. Determinarea consumurilor de căldură pentru sere 46
2.7.2. Variaţiile consumului de căldură pentru sere 47
2.8. Sarcina termică a SAC 48
2.8.1. Structura sarcinii termice a SAC 48
SARCINA TERMICĂ A SAC 49

C.c. din relaţia (2.51) depind de condiţiile climaterice, având un caracter

sezonier ( Qi , Qv, Qs sunt caracteristice perioadei de iarnă), iar Qcl este un consum
de căldură caracteristic perioadei de vară.
C.c. din relaţia (2.52), practic, nu depind de condiţiile climaterice. Ele au
caracter permanent în cursul anului, sau sezonier, în funcţie strictă de natura
consumatorului.
Ca urmare a caracterului sezonier şi a faptului că unele consumuri pot avea un
caracter intermitent chiar în cursul sezonului respectiv (cazul lui Qv şi Qcl ),
plecând de la relaţiile (2.49) şi (2.50), structura sarcinii termice a SAC, se poate
considera, în funcţie de cele două sezoane anuale caracteristice – iarnă/vară –, dată
de:
− iarna:
i
QSAC = Qi + Qv + Qs + Qai + Qti , (2.53)
− vara:
v
QSAC = Qcl + Qav + Qtv , (2.54)
unde Qai , Qav reprezintă c.c. pentru prepararea apei calde iarna, respectiv vara;
Qti , Qtv – c.c. în scopuri tehnologice iarna, respectiv vara.
Sarcina termică a sursei/surselor de căldură care asigură alimentarea cu căldură
a SAC, este dată de relaţia generală:
QSC = QSAC + Qrt , (2.55)
unde Qrt reprezintă pierderile de căldură în sistemul de transport şi distribuţie a
căldurii.
Ţinându-se seama de cele două perioade anuale specifice, relaţia generală (2.50)
conduce la:
− iarna:
i
QSC = QSAC
i
+ Qrti , (2.56)
− vara:
v
QSC = QSAC
v
+ Qrtv , (2.57)

unde Qrti şi Qrtv reprezintă pierderile de căldură ale reţelei termice de transport şi
distribuţie, în perioada de iarnă, respectiv de vară.
Legăturile dintre sarcina termică a sistemelor de alimentare cu căldură şi
cantităţile de căldură livrate de sursele de căldură sunt determinate şi de natura
agentului termic folosit pentru transportul şi distribuţia căldurii: apă (caldă sau
fierbinte) sau abur.
În cazul agentului termic apă, consumurile de căldură acoperite sunt de
regulă: încălzirea, ventilarea, alimentarea cu apă caldă de consum, serele şi
eventualele instalaţii de climatizare bazate pe instalaţiile frigorifice cu absorbţie.
50 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Între sarcina termică a unui astfel de sistem de alimentare cu căldură şi

consumurile de căldură acoperite apar diferenţe atât de ordin cantitativ, cât şi
calitativ. Diferenţele de ordin cantitativ se explică prin:
− pierderile de căldură, care apar la transportul şi distribuţia căldurii;
− efectele compensatoare datorate inerţiei termice a sistemului de transport şi
distribuţie, inerţiei termice a clădirilor, precum şi a eventualelor instalaţii de
acumulare a căldurii prevăzute special în sistemul de alimentare cu căldură;
− aplicarea unor regimuri de livrare a căldurii favorabile din punct de vedere
tehnico-economic sau electroenergetic.
Diferenţele de ordin calitativ se explică prin:
− pierderile de presiune şi căderile de temperatură (asociate pierderilor de
căldură), care apar la transportul şi distribuţia căldurii;
− diferenţele de temperatură necesare transferului de căldură în instalaţiile
consumatoare;
− considerente legate de optimizarea tehnico-economică a transportului şi
distribuţiei căldurii.
Din cele expuse mai sus rezultă că sarcina termică a unui sistem de alimentare
cu căldură livrată sub forma de apă şi consumurile de căldură acoperite nu există o
legătură rigidă, caracteristică producerii şi consumului energiei electrice. De aceea,
sarcina termică livrată sub formă de apă va fi studiată în continuare în condiţiile
unei perfecte concordanţe între căldura necesară şi cea livrată în decursul unei zile
(24 ore), cu diferenţe în ceea ce priveşte variaţiile lor în această perioadă.
În cazul agentului termic abur, consumurile acoperite sunt în majoritatea
cazurilor cu caracter tehnologic. Între sarcina termică a sistemului de alimentare cu
căldură sub formă de abur şi consumurile de căldură acoperite apar diferenţe atât
de ordin cantitativ, cât şi calitativ, explicate prin:
− pierderile de presiune şi căderile de temperatură (asociate pierderilor de
căldură), care apar la transportul şi distribuţia căldurii;
− diferenţele de temperatură necesare transferului de căldură în instalaţiile
consumatoare;
− efectele compensatoare datorate inerţiei termice a eventualelor instalaţii de
acumulare a căldurii, prevăzute special în sistemul de alimentare cu căldură;
− considerente legate de optimizarea tehnico-economică a transportului şi
distribuţiei căldurii.
Spre deosebire de cazul sistemelor de alimentare cu căldură cu agent termic apă,
în cazul acestor sisteme inerţia termică a sistmului de transport şi distribuţie şi a
instalaţiilor consumatoare este foarte redusă şi ca urmare regimurilor de livrare a
căldurii vor urmări strict regimurile de consum.

2.8.2. Calculul valorilor caracteristice ale sarcinii termice a SAC

Prin valorile caracteristice ale sarcinii termice a SAC se înţeleg:
SARCINA TERMICĂ A SAC 51

− valorile debitelor de căldură specifice SAC, pentru diversele regimuri

caracteristice: maxime, medii, minime, nominale şi/sau de calcul, pentru perioadele
sezoniere considerate, iarnă/vară;
− valorile cantităţilor de căldură consumate, sezonier (iarnă/vară) şi anual,
sau pentru orice alte perioade caracteristice considerate: zi, săptămână, lună etc.
Valorile caracteristice ale diverselor c.c. ce compun sarcina termică a SAC,
conform relaţiei (2.49), se stabilesc pe baza celor indicate în [2.1 – 2.4], respectiv
în § 2.2.– 2.7.
• Valoarea de calcul este o valoare convenţională – de referinţă – a mărimii
respective, determinată de aşa-zisele „condiţii de calcul” – vezi de exemplu la
qic , qvc etc.
• Importanţa cunoaşterii valorilor corecte – reale – ale c.c. maxime,
nominale, sau de calcul, este determinată de faptul că aceste valori stau la baza
dimensionării tuturor subansamblelor din amontele instalaţiilor consumatoare:
surse de căldură şi sistemul de transport şi distribuţie a căldurii. Din acest punct de
vedere utilizarea în acest scop a unor valori incorecte, vor conduce fie la
supradimensionări, fie la subdimensionări:
− supradimensionarea subansamblelor componente ale SAC va avea
următoarele efecte principale:
a) investiţii iniţiale mai mari decât cele necesare;
b) funcţionarea ulterioară a instalaţiilor subansamblelor componente va
conduce la o încărcare medie anuală parţială redusă, cu efecte negative asupra
randamentelor de funcţionare şi în final vor conduce la creşterea costurilor
specifice aferente producerii, transportului şi distribuţiei căldurii;
− subdimensionarea subansamblelor componente ale SAC va conduce la
imposibilitatea asigurării consumurilor de căldură, corespunzător condiţiilor
impuse de consumatori.
• Principiul stabilirii valorilor maxime, nominale sau/şi de calcul este:
„de la simplu la complex”, adică de la fiecare aparat consumator în parte către
sursa de căldură, ţinând seama de:
− natura şi parametrii agenţilor termici utilizaţi pentru alimentarea cu căldură
a diverşilor consumatori;
− simultaneitatea valorilor maxime ale c.c. componente.

2.8.2.1. Valorile maxime, nominale şi de calcul

• Valoarea maximă reprezintă cea mai mare valoare posibilă – avută în vedere
– pentru c.c. considerat. Ea este determinată, pentru fiecare tip de consum, în
funcţie de elementele caracteristice de care depinde.
• Valoarea nominală este asociată în general valorii maxime, când se pune
problema stabilirii unei anume capacităţi instalate sau disponibile.
Pe baza acestor principii, ţinându-se seama de structura sarcinii termice a SAC,
prezentată în § 2.8.1., valorile maxime ale c.c. vor fi date de:
52 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

− pentru perioada de iarnă:

M ,i
q SAC = qiM + qvM + q sM + qacc
md , i
+ qtM , i , [kWt ] , (2.58)
− pentru perioada de vară:
M ,v
q SAC = qclM + qacc
md ,v
+ qtM ,v , [kWt ] , (2.59)
− valoarea maximă de dimensionare:
M
q SAC = Maximul între qSAC
M ,i M ,v
şi q SAC , [kWt ] . (2.60)
Relaţiile (2.58) şi (2.59) se bazează pe următoarele:
a) c.c. pentru încălzire, ventilare şi sere, au caracter sezonier – de iarnă –
depinzând în principal de aceiaşi factori climaterici exteriori (temperatura
exterioară, viteza vântului, umiditate, radiaţia solară, etc.) şi de factori interiori de
microclimă ai incintei consumatorilor respectivi (temperatură interioară, umiditate
relativă interioară etc.). De asemenea, c.c. respective variază, practic, în acelaşi fel
faţă de variaţia factorilor climaterici exteriori. Ca urmare, valorile maxime ale
fiecărui c.c. în parte, ale consumurilor respective, pot fi considerate simultane,
putându-se deci însuma, conform relaţiei (2.58).
b) C.c. pentru prepararea apei calde, practic nu depinde de temperatura
exterioară. Ca urmare, valoarea maximă a acestui consum are o mare probabilitate
să nu fie simultană cu valorile maxime pentru qi , qv şi q s – iarna, respectiv
md
qcl – vara. De aceea s-a considerat că valorile medii qacc sunt simultane cu
md .i
valorile maxime ale consumurilor sezoniere: iarna – qacc cu qiM , qvM şi q sM ,
md .v
vara – qacc cu qclM .
c) C.c. în scopuri tehnologice, este independent – practic – de condiţiile
climaterice, putându-se considera deci că valorile maxime aferente sunt simultane
cu valorile maxime ale celorlalte c.c. componente.
În ceea ce priveşte valorile de calcul, relaţiile (2.58) şi (2.59), devin:
− pentru perioada de iarnă:
c ,i
q SAC = qic + qvc + q sc + q acc
md ,i
+ qtc ,i , [kWt ] , (2.61)
− pentru perioada de vară:
c ,v
q SAC = qclc + qacc
md ,v
+ qtc ,v , [kWt ] , (2.62)

unde valorile de calcul qic , qvc , q sc şi qclc se stabilesc conform standardelor

respective în vigoare, iar qtc, i şi qtc, v se determină pentru fiecare caz –
consumator – în parte.
md
Valorile qacc se stabilesc ca valori medii zilnice săptămânale ale c.c. pentru
prepararea apei calde de consum, plecându-se de la consumurile de calcul stabilite
conform standardului.
SARCINA TERMICĂ A SAC 53

În general, se pot considera următoarele legături între valorile de iarnă şi cele de

vară:
md ,i
qacc md ,i
Gacc c
t acc − t armd ,i
≈ ⋅ (2.63)
md ,v
qacc md ,v
Gacc c
t acc − t armd ,v
şi
qtM ,i ≈ qtM ,v (2.64)
respectiv
qtc ,i ≈ qtc ,v (2.65)
md , i md , v
unde Gacc şi Gacc reprezintă valoarea medie, de iarnă şi respectiv de vară, a
c
debitului de apă caldă consumată, în kg/s; t acc – temperatura de calcul considerată
pentru apa caldă de consum, în °C ; t ar md , i md , v
şi t ar – temperatura medie iarna,
respectiv vara, considerată pentru apa rece consumată ca apă caldă. În condiţiile
c
standardului valabil în România, t acc = 60°C , iar pentru t ar
md
în mod convenţional
md , i
se consideră: t ar = +5°C şi t ar
md , v
= +15°C .
Valorile maxime (sau de calcul) ale c.c. în scopuri tehnologice se stabilesc
( )
pentru fiecare consumator (instalaţie consumatoare – „j” – în parte qtM, j ). Pentru
mai mulţi consumatori tehnologici alimentaţi din acelaşi SAC, consumul maxim
( )
total qtM se calculează ţinându-se seama de consumurile maxime componente
( ) şi de simultaneitatea acestora:
qtM, j

q = ∑ (q ⋅ β )
n
M M M
t t, j [kW ]
t, j t , (2.66)
j =1

sau

∑ (q )
n
qtM = β tM ⋅ M
t, j [kWt ] , (2.67)
j =1

ţinându-se seama că:

∑ (q )
n
qtM ≤ M
t, j [kWt ] , (2.68)
j =1

bazat pe faptul că:

βtM, j ≤ 1 sau βtM ≤ 1 (2.69)

în care βct, j este coeficientul de simultaneitate al consumului maxim qtM, j ( ) cu

consumul total maxim – de calcul – ( );
qtM βtM – coeficientul global de
54 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

( )
simultaneitate al consumurilor maxime componente qtM, j , cu consumul total
( )
maxim qtM .
În cazul în care consumurile tehnologice ale celor „j” consumatori sunt

∑ (q ) . Coeficienţii de simultaneitate,
n
simultane: βtM, j = 1 = βtM şi ca urmare qtM = M
t, j
j =1

βt,Mj şi respectiv βtM , se determină astfel – vezi fig. 2.23. – :

qtM, 2
qtM, 2

Fig. 2.23. Determinarea coeficienţilor de simultaneitate βt ai consumurilor maxime, pentru

trei consumatori tehnologici:
SARCINA TERMICĂ A SAC 55

1,2,3 – curbele de variaţie simultană a consumurilor celor 3 consumatori; 4 – curba sumă de

variaţie a consumului total:

∑ (q );
3
qt = t, j qtM,1 , qtM, 2 , qtM,3 – consumurile maxime ale celor 3 consumatori:
1

qtM – consumul total maxim; q1M,t , q2M,t , q3M,t – participaţia simultană a celor 3 consumuri, la
consumul total maxim qtM .

Pentru cei trei consumatori, cu regimuri diferite (nesimultane) de consum,

cererea maximă totală este dată de:
3 3
qtM = ∑
j =1
qtM, j ⋅ βtM, j =βtM ∑q
j =1
M
t, j [kWt ] . (2.70)

Ţinându-se seama de curbele şi notaţiile din fig. 2.23., relaţia (2.70) se mai
poate scrie:
3 3
qtM = ∑
j =1
qtM, j ⋅ β tM, j =q1M,t + q 2M,t + q3M,t = ∑q
j =1
M
j ,t , [kWt ] , (2.71)

Atunci, din partea a doua a relaţiei (2.70) rezultă βtM , dat de:
3
βtM = qtM ∑q
j =1
M
t, j (2.72)

iar din relaţia (2.71) :

βtM, j = qtM qtM, j . (2.73)

Deci, βt,Mj reprezintă „participaţia simultană” a fiecărui consumator q Mj ,t la ( )

consumul maxim total qtM . ( )
Cunoaşterea valorilor cât mai corecte ale βt,Mj şi/sau βtM , aşa cum s-a arătat
mai sus, este deosebit de importantă, pentru faza de dimensionare a unui SAC.
Ea este importantă şi în faza unui SAC în funcţiune, unde fie de la an la an, fie din
alte cauze, consumurile maxime ale consumatorilor s-au modificat, sau curbele de
variaţie simultană au alte aluri.
Valorile lui βt,Mj şi/sau βtM se pot determina în mai multe feluri, în funcţie de
elementele iniţiale cunoscute:
a) pentru un SAC existent, βt,Mj şi/sau βtM se pot calcula pe baza cunoaşterii
valorii maxime totale qtM ( ) şi a structurii sale (q ) , pentru β M
j ,t
M
t, j , sau a valorilor
(q ) , pentru determinarea lui β
M
j ,t
M
t .
56 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

În general, este mai uşoară determinarea lui βtM care presupune numai
( ) ( )
cunoaşterea valorilor înregistrate ale qtM şi respectiv q Mj ,t .
Determinarea valorilor βt,Mj presupune, în mod suplimentar, cunoaşterea
structurii simultaneităţii lui (q ) ,
t
M
adică valorile (q ) ,
M
j ,t ceea ce presupune
determinarea prealabilă a simultaneităţii curbelor de variaţie a consumurilor
( )
componente, sau cel puţin structura valorică a lui qtM .
b) pentru dimensionarea (proiectarea) unui SAC nou, este mult mai uşoară
cunoaşterea valorii lui βtM :
− fie pe baza datelor de proiect, care în mod normal trebuie să pună la
dispoziţie valorile respective;
− fie pe baza datelor cunoscute pentru consumatori – cazuri – similare, în
funcţiune; similitudinea referindu-se la simultaneitatea consumurilor.
Valorile orientative ale lui βtM sunt: pentru consumatori cu regim zilnic
continuu de funcţionare, βtM ≈ 0,75 ÷ 0,80 , iar pentru cei cu consum intermitent
zilnic, βtM ≈ 0,6 ÷ 0,7 .

2.8.2.2. Valorile medii

• Principiul stabilirii valorilor medii ale consumurilor de căldură componente
constă în:
1. stabilirea „duratei de referinţă – τ ” pentru care se calculează valoarea
medie respectivă. În cazul mai multor consumuri nesimultane sau/şi cu perioade
anuale diferite de consum (cazul consumurilor sezoniere), calculul valorilor medii
ale consumurilor se face separat pentru cele două/trei sezoane caracteristice: iarna
(perioada de încălzire, ventilare etc.), vara (restul perioadei anului faţă de
perioada de încălzire) şi eventual de intersezon (perioadele de timp dintre încălzire
şi climatizare). În orice caz, pentru consumurile aferente aceleiaşi perioade
(sezoniere sau anuale), „durata de referinţă” pentru calculul valorii medii totale
a consumurilor componente se va considera durata de consum cea mai mare
dintre duratele consumurilor respective.
Exemplul 1: este cazul a 3 consumuri pe durata unui an, cu duratele anuale
efective ale consumurilor: τ1 , τ 2 , τ3 , în care τ 2 > τ 3 > τ1 . Durata de referinţă
pentru calculul consumului mediu anual va fi: τ1−3 = τ 2 .
Exemplul 2: este cazul a 3 consumatori, dintre care doi au caracter sezonier:
unul numai iarna, cu durata τ1i , al doilea numai vara, cu durata τ v2 . Al treilea
consumator are durata τ3 pe tot anul (iarnă şi vară). Duratele de referinţă se vor
stabili separat pentru cele două perioade anuale distincte:
− perioada de iarnă: τ i = τ1i ;
SARCINA TERMICĂ A SAC 57

− perioada de vară: τ v = τ v2 ;
cu condiţia ca: τ i + τ v ≥ τ 3 .
Dacă τ i + τ v < τ 3 , atunci se consideră ca referinţe: τ i = τ1i şi τ v = τ3 − τ i .
2. stabilirea simultaneităţii anuale şi/sau sezoniere a consumurilor
componente. Dacă toţi consumatorii sunt simultani ca durate de consum pe
perioada anului, atunci valoarea medie a consumului total se va determina avându-
se în vedere întregul an, cu durata de referinţă cea mai mare dintre cele ale
consumurilor componente – vezi exemplul 1 de mai sus. În cazul în care unii din
consumatori au un caracter sezonier, calculul valorii medii a consumului total se va
face separat pentru cele 2 perioade sezoniere ale consumurilor componente – vezi
exemplul 2 de mai sus.
• Valoarea medie a consumului, la nivelul unui SAC, este dată de:
n
md
q SAC = ∑q md
j , [kWt ] , (2.74)
j =1

în care q md
j
md
şi q SAC sunt calculate pentru aceeaşi durată de referinţă – „ τ ”, stabilită
în condiţiile de mai sus.

2.8.2.3. Valorile minime

• Importanţa cunoaşterii valorilor corecte – reale – ale c.c. minime este
determinată de faptul că aceste valori indică încărcarea minimă a instalaţiilor
tuturor subansamblelor componente ale SAC, de la consumatori la sursa/sursele de
căldură.
În funcţie de starea SAC, valorile minime ale consumului la nivelul SAC
condiţionează următoarele:
m
a) în situaţia unui SAC existent, valoarea minimă a consumului ( q SAC )
arată care este încărcarea minimă a instalaţiilor subansamblelor componente, faţă
de valoarea „minimului tehnic – q gol – ” a acestora, sub care ele nu mai pot
funcţiona;
b) în cazul proiectării unui SAC nou, valoarea minimă a consumului
m
( q SAC ), determină capacitatea nominală şi numărul echipamentelor instalate, de
acelaşi tip, astfel încât încărcarea acestora să fie peste minimul lor tehnic;
c) în cazul reţelelor pentru vehicularea agenţilor termici, apar nişte
condiţionări tehnice suplimentare, determinate de viteza minimă admisă a fluidului
şi de o serie de alte fenomene cum ar fi apariţia condensării vaporilor, în cazul
vehiculării aburului, sau a condensării vaporilor de apă din aer, în cazul vehiculării
aerului. În plus, odată cu reducerea debitului de căldură transportată, cresc valorile
relative ale pierderilor de căldură, înrăutăţind eficienţa tehnică şi economică a
reţelei termice.
58 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

• Principiul stabilirii valorilor minime ale consumurilor, la nivelul SAC,

este acelaşi cu cel aplicat în cazul determinării valorilor maxime. Ca urmare
valorile minime ale c.c. sunt date de:
− pentru perioada de iarnă:
m, i
q SAC = qim + qvm + qsm + qam, i + qtm, i , [kWt ] , (2.75)
− pentru perioada de vară:
m ,v
q SAC = qclm + qam ,v + qtm ,v , [kWt ] , (2.76)
− valoarea minimă-minimă:
m
q SAC = minimul între q SAC
m, i m, v
şi q SAC , [kWt ] , (2.77)
Relaţiile (2.75) şi (2.76) au la bază ipotezele de simultaneitate ale consumurilor
minime componente, prezentate şi în cazul consumurilor maxime.
În ceea ce priveşte efectele simultaneităţii consumurilor minime componente
( )m
q j , asupra consumului total minim la nivelul SAC qSAC m
( )
, acestea sunt similare
M
– ca tratare – celor avute în vedere la stabilirea valorii maxime qSAC : ( )
n n
m
q SAC = ∑q
j =1
m
j ,SAC ⋅ β mj = β m ⋅ ∑ q , [kW ]
j =1
m
j t , (2.78)

în care: q mj reprezintă valorile minime nesimultane ale celor „j” c.c. (în kWt);
q mj ,SAC – „participaţia simultană“ a celor „j” consumuri la consumul total minim
(q );m
SAC β mj , β m – coeficienţii de simultaneitate ai fiecărui consum minim la con-
sumul total minim, respectiv coeficientul global minim de simultaneitate, daţi de:
qm
β mj = n SAC ,
(2.79)
m
∑
q j ,SAC
j =1

şi
m
q SAC
βm = , (2.80)
q mj ,SAC

în care β mj ≥ 1 şi β m ≥ 1 .
Determinarea practică a valorilor concrete ale lui β mj şi / sau β m se face după
aceeaşi metodologie de principiu ca şi în cazul valorilor lui β Mj şi / sau β M .

2.8.2.4. Valorile anuale

Valorile c.c., pentru o perioadă de timp „ τ " de referinţă (zilnică,
săptămânală, lunară, sezonieră sau anuală), se determină însumând valorile c.c.
SARCINA TERMICĂ A SAC 59

componente pentru perioada respectivă, ţinându-se seama de structura la nivel SAC

(conform relaţiei generale (2.1) ):
τ
QSAC = Qiτ + Qvτ + Qclτ + Qsτ + Qaτ + Qtτ , [kWh t / τ] . (2.81)
Cantitatea de căldură livrată de o sursă de căldură (SC) este:
τ
QSC τ
= QSAC + Qrtτ , [kWh t / τ] , (2.82)
unde Qiτ , Qvτ , Qclτ , Qsτ , Qaτ , Qtτ , Q τrt reprezintă cantităţile de căldură respective,
pentru perioada τ de referinţă, avută în vedere la calcule.
Determinarea unui c.c. Q τj pentru o perioadă „ τ ” de referinţă se face cu
relaţia următoare, în funcţie de elementele de calcul cunoscute:
τ
Q τj ∫
= q j ⋅ dτ = q md
j * τ j = q Mj * τ utM, j , [kWh t / τ] , (2.83)
τj
0
în care q j este valoarea curentă a debitului de căldură al consumatorului „j” în
kWt ; q md
j – valoarea medie pe durata τ j a consumului „j”, în kWt; τ j – durata
τj

consumului „j” în h/durata „j” ; τutM, j – durata de utilizare a valorii maxime a c.c.
„j” în h/durata „j”.
Valoarea q Mj este una din mărimile de bază cunoscute, indiferent de situaţia de
calcul avută în vedere: proiectarea (dimensionarea) SAC, sau existenţa sa. Valoarea
medie a consumului, pe intervalul de timp de referinţă τ j , q md
j , este cunoscută de

asemenea indiferent de situaţia avută în vedere pentru SAC considerat. În cazul în

care valoarea q md
j nu este cunoscută în mod direct, ea se poate determina în raport
cu q Mj , pentru o situaţie similară a unui SAC dat. Aceasta presupune cunoscut
τ τ
gradul de neuniformitate δ j j , sau de aplatisare µ j j , al unui consum, sau SAC,
similar celui analizat, unde:
τ q Mj τj
δ j j = md = M (2.84)
qj τu , j
τj

şi
q md
j τuM, j
τ τj 1
µ jj = = τ
= . (2.85)
q md
j δ jj τj
Valorile τ j şi τu,M j se pot cunoaşte din datele concrete pentru consumatorul „j”,
sau se aleg pe baze statistice pentru consumatori asemănători ca tip şi regimuri de
funcţionare.
60 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

2.8.3. Variaţia sarcinii termice a SAC

Variaţia în timp a sarcinii termice a SAC – q SAC = f (τ ) – reprezintă suma
variaţiilor consumurilor de căldură componente – conform relaţiei generale (2.49) a
structurii SAC – în condiţiile simultaneităţii acestora. Ţinând seama de structura
generală a q SAC , rezultă că alura variaţiei consumului de căldură, q SAC = f (τ ) ,
depinde de simultaneitatea celor două categorii principale:
a) consumul tehnologic şi cel pentru prepararea apei calde de consum, care sunt
independente practic de condiţiile climaterice exterioare şi depind numai de
condiţiile concrete de consum ale consumatorilor respectivi;
b) consumurile sezoniere (de iarnă şi respectiv vară) care depind, în principal,
de temperatura exterioară şi de simultaneitatea cu aceasta a celorlalţi factori
climatici specifici fiecărui consum în parte, expuşi în detaliu în § 2.2 - 2.7.
Pentru stabilirea variaţiei sarcinii termice a SAC – q SAC = f (τ ) – este necesară,
deci, cunoaşterea următoarelor elemente:
1) structura sarcinii termice q SAC ;
2) curbele de variaţie simultană, specifice fiecărei categorii de consum
component al q SAC , pe perioadele specifice necesare;
3) mărimea consumurilor de căldură componente.
În final, se vor obţine curbele simultane ale variaţiei consumurilor de căldură
componente şi curba sumă q SAC = f (τ ) , pentru perioadele caracteristice necesare
(zile, săptămâni, luni, sezoane, anual).
Utilitatea cunoaşterii curbelor caracteristice de variaţie a q SAC este: pe baza
acestor curbe urmează a se stabili regimurile caracteristice de consum, cu efectele
asupra funcţionării tuturor subansamblelor SAC, fie în condiţiile proiectării, fie în
cele ale existenţei acestuia.

2.8.4. Curbele clasate ale sarcinii termice a SAC

2.8.4.1. Importanţa cunoaşterii curbei clasate

Importanţa cunoaşterii curbei clasate a q SAC constă nu atât prin curba în sine, ca
în cazul curbei de variaţie, ci prin elementele indirecte rezultate pe seama sa, care
însă, de la caz la caz, se pot obţine şi pe baza altor mărimi cunoscute prin calcule.
Curba clasată este utilă mai mult sub aspect grafic, pentru că permite interpretarea
alurii sale din diverse puncte de vedere.
Ca urmare, curba clasată a sarcinii termice q SAC , având în vedere pentru
clasare, durata τ (zilnică, săptămânală, lunară, sezonieră, anuală sau orice altă
perioadă caracteristică specifică fiecărui caz concret), permite:
a) cunoaşterea directă a duratei consumului ( τ ) avută în vedere şi valoarea
M
maximă q SAC a acestuia;
b) determinarea indirectă – prin calcule – a:
SARCINA TERMICĂ A SAC 61

− valorii medii q SAC

med
, pe durata de referinţă τ SAC avută în vedere la
stabilirea curbei clasate:
, [kWt ] ,
QSAC
τ SAC =
md
q SAC (2.86)
τ SAC
unde: QSAC este valoarea cantităţii de căldură consumată la nivelul SAC
(în kWht/perioada τ SAC ), în perioada de timp de referinţă τ SAC , unde:
τ SAC

QSAC = ∫q
0
SAC ⋅ dτ , [kWht/perioada τ SAC ] ; (2.87)

− durata de utilizare τ uM a consumului maxim q SAC

M
:
QSAC
τ uM = M , [h/durata considerată] , (2.88)
q SAC
unde QSAC este cantitatea de căldură consumată de SAC în perioada τ avută în
vedere, în kWht/perioada considerată.
Mărimea acestei durate, care are un caracter convenţional, arată în cât timp, în
cursul perioadei considerate s-ar asigura întregul consum anual QSAC , dacă ar
M
rămâne constant la valoarea maximă, q SAC . Astfel se obţin informaţii asupra
gradului de neuniformitate, sau de aplatisare, al consumului respectiv.

2.8.4.2. Metode de obţinere a curbei clasate

Metodele de obţinere a curbelor clasate ale sarcinii termice a SAC depind de
tipul datelor iniţiale avute la dispoziţie.
• În cazul unui SAC existent, curba clasată a sarcinii termice ( q SAC ) pentru o
perioadă de referinţă dorită – cel mai adesea aceea a unui an – se poate obţine prin:
a) prelucrarea statistică a valorilor, înregistrate la intervale regulate, ale
mărimii urmărite, în intervalul de timp dorit. Aceasta înseamnă, de fapt, ordonarea
valorilor respective în ordine descrescătoare, în intervalul de timp avut în vedere.
Aceasta presupune cunoaşterea valorilor mărimii respective, ca valori medii pentru
intervalele de timp regulate avute la dispoziţie – orare pe intervale de 2-4 ore,
zilnice etc.
Cu cât intervalele de timp ale valorilor medii, avute la dispoziţie pentru
construirea curbei clasate, sunt mai mici, cu atât acurateţea alurii finale a curbei
clasate creşte. Alegerea intervalului de timp este o problemă de optim între:
numărul de date necesare şi precizia dorită în obţinerea curbei clasate, în funcţie de
scopul utilizării sale ulterioare;
b) metoda grafo-analitică de transformare a curbei de variaţie a valorilor
mărimii urmărite, în intervalul de timp ales, în curba clasată pe intervalul respectiv.
Aceasta presupune cunoaşterea grafică a variaţiei mărimii analizate, pentru
intervalul de timp ales. Datorită volumului mare de date iniţiale necesare – curbe
de variaţie – care de cele mai multe ori rezultă de fapt din prelucrarea unor valori
62 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

statistice pentru intervale de timp regulate – metoda respectivă este puţin aplicată
în practică. Ea se foloseşte totuşi, pentru curbele clasate pe intervale scurte –
zilnice, lunare – pentru care se au la dispoziţie – direct – alurile de variaţie ale
mărimii urmărite, rezultate de exemplu direct de la aparatele înregistratoare.
• În cazul proiectării unui SAC nou, curba clasată a sarcinii termice ( q SAC ) se
poate stabili prin:
a) metoda analitică, bazată pe expresia analitică a curbei respective, pentru
intervalul de timp dorit, q SAC = f (τ ) . Aceasta pleacă de la relaţia generală a lui
Rossander de forma:
β
   
M 

( )
m  τ  
q (τ ) = q ⋅ 1 − 1 − q ⋅
τf  
, [kWt] , (2.89)
   
în care τ este durata curentă, în ore; τ f – perioada de timp avută în vedere pentru
curba clasată, în ore/perioada considerată; β este dat de:
q md − q m
β= , (2.90)
1 − q md
unde:
qm
qm = M (2.91)
q
şi
q md
q md = M (2.92)
q
reprezintă valorile relative ale c.c. minim şi respectiv mediu, raportate la valoarea
maximă.
Expresia generală (2.89) este valabilă pentru orice tip de c.c. din cele care
compun q SAC , inclusiv aceasta.
b) metoda similitudinii, bazată pe stabilirea curbei clasate relative după o
curbă clasată relativă a unui c.c. similar, cu aceleaşi caracteristici calitative şi
aceeaşi durată anuală de referinţă.
Între cele două metode, este recomandabil a fi aplicată aceea analitică, care ţine
seama de caracteristicile specifice consumului de căldură avut în vedere; ea
conduce la erori foarte mici în stabilirea alurii curbei clasate. Metoda similitudinii
este cea mai aproximativă; ea se recomandă a fi aplicată numai pentru calcule care
nu impun o precizie prea mare în stabilirea curbei clasate.

2.8.4.3. Alura curbei clasate – indicatori caracteristici

Alura curbei clasate a sarcinii termice a SAC arată gradul de neuniformitate
( δ τSAC ), sau de aplatisare ( µ τSAC ) a sarcinii termice respective q SAC (τ) , în perioada
avută în vedere (τ) , după cum rezultă din fig. 2.24.:
SARCINA TERMICĂ A SAC 63

[kWt ] md
q SAC [%]
3
M 100 A E
q SAC
1

2
md
q SAC C D

 h/perioada 
F B τ 
considerată 
0 0 τ u, τ SAC
M
SAC

Fig. 2.24. Curba clasată a q SAC pe perioada τ SAC :

1 - curba clasată; 2,3 - suprafeţele echivalente cu suprafaţa curbei clasate.
Pentru curba 1
− cantitatea de caldură consumată de SAC în perioada τ SAC :
τ SAC

AriaOABO = QSAC τSAC = ∫q SAC ⋅ dτ [kWh /perioada τ

t SAC,în ore ],
0
conform relaţiei generale (2.86);
− pentru curba 2
QSAC τSAC = AriaOCDBO = q SAC
md
τSAC [
∗ τSAC kWh t /perioada τ SAC,în ore , ]
− pentru curba 3
QSAC τSAC = AriaOAEFO = q SAC
M
∗ τ uM,SAC [kWh /perioada τ
t SAC,în ore ],
conform relaţiei generale (2.83).
Din egalităţile de mai sus, privind calculul lui QSAC τ SAC , rezultă:
− gradul de neuniformitate al curbei clasate q SAC – conform relaţiei generale
(2.84):
M
q SAC τ
δ τ = = MSAC ≥ 1 , (2.93)
SAC SAC
q SAC τSAC τ u ,SAC
md

şi
64 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

− gradul de aplatisare al curbei clasate q SAC – conform relaţiei generale

(2.85):
md
q SAC τ SAC τ uM,SAC
µ τ = = ≤1 . (2.94)
SAC SAC M
q SAC τ SAC
Asociind expresiile (2.93) şi (2.94), cu fig. 2.24., se poate spune că: dacă δ SAC
creşte ( µ SAC – scade), curba clasată q SAC (τ SAC ) este cu atât mai neuniformă
(mai neaplatisată) şi invers.
Pentru o sarcină termică dată – q SAC (τ SAC ) – gradul de neuniformitate, δ SAC ,
sau de aplatisare, µ SAC , depinde de structura sa, conform relaţiilor generale (2.49)
şi (2.50) şi de ponderea diverselor consumuri de căldură componente, după cum
rezultă din fig. 2.25.
Analiza alurii curbelor clasate anuale (pe perioada de iarnă, respectiv vară) în
diverse structuri şi ponderi ale sarcinii termice totale q SAC (τ ) , conform fig. 2.25.,
conduce la următoarele constatări:
• în cazul sarcini termice urbane, formată din încălzire şi a.c.c., creşterea
ponderii consumului de a.c.c. faţă de încălzire (fig. 2.25.,b faţă de 2.25.,a)
conduce la aplatisarea curbelor clasate pe cele două perioade, deci a curbei
clasate anuale totale;
• în cazul sarcinii termice urbane, apariţia consumului de căldură pentru
climatizarea incintelor (fig. 2.25.,d, faţă de 2.25.,c), determină aplatisarea
curbei clasate totale pe perioada de vară, respectiv a curbei clasate anuale totale;
• curba clasată anuală totală a sarcinii termice mixte (urbană plus
tehnologică – industrială –) se aplatisează pe măsură ce creşte ponderea
consumului tehnologic faţă de cel urban (fig. 2.25.,e faţă de 2.25.,f).

[kWt ] md
q SAC [%] Iarnă Vară
M
q SAC 100 (a)
80
1
60
Qi qi
40 2
20
qacc Qa
0 0
τi τa τ[h/an ]
SARCINA TERMICĂ A SAC 65

[kWt ] md
q SAC [%] Iarnă Vară
M
q SAC 100 (b)
80 1
60 qi 2
40
20 qacc
0 0
τi τa τ[h/an ]

[kWt ] md
q SAC [%] Iarnă Vară
M
q SAC 100 (c)
80
1
60
Qi
40 qi
2
20
qacc Qa
0 0
τi τa τ[h/an ]

[kWt ] md
q SAC [%] Iarnă Vară
M ,i
q SAC 100 (d)
M ,v
q SAC 80
1 3
60
qi qcl
40 Qi 2
Qcl
20
qacc Qa
0 0
τi τ a τ[h/an ]
τ cl
66 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

[kWt ] md
q SAC [%] Iarnă Vară
M
q SAC 100 (e)
5
80 4
60 qu
40
20 qt
0 0
τi τt τa τ[h/an ]

[kWt ] md
q SAC [%] Iarnă Vară
M
q SAC 100 (f)
80
5
4
60
40
qu
20
qt
0 0
τi τt τa τ[h/an ]
Fig. 2.25. Alurile curbelor clasate anuale ale sarcinii termice SAC, pentru diverse structuri
ale sale şi diferite ponderi ale consumurilor de căldură componente:
a, b – curbele clasate urbane pentru încălzire şi apă caldă de consum, în două variante de
pondere a consumului pentru a.c.c.:
md
în fig. a – q acc / qiM = 0.25 ; în fig. b – q acc
md
/ qiM = 0.66 ;
c, d – curbele clasate urbane pentru încălzire şi a.c.c. (fig. c), respectiv, încălzire, a.c.c. şi
climatizare urbană (fig. d);
e, f – curbele clasate anuale pentru o sarcină termică urbană, qu şi tehnologică, qt, în două
variante de pondere a consumului tehnologic:
în fig. e – qtM / q SAC
M
= 0,6 , iar în fig. f – qtM / q SAC
M
= 0,2 ;
1 – curba clasată pe perioada de iarnă, pentru încălzire şi a.c.c.;
2 – curba clasată pe perioada de vară pentru a.c.c.;
3 – curba clasată pe perioada de vară pentru a.c.c. şi climatizare;
4 – curba clasată anuală a consumului de căldură tehnologic;
5 – curba clasată anuală a consumului de căldură tehnologic şi cu caracter
urban (încălzire, a.c.c).
SARCINA TERMICĂ A SAC 67

2.8.5. Reducerea sarcinii termice a SAC

Ţinându-se seama de structura sarcinii termice a SAC, valoarea maximă a sa
M
q SAC se reduce prin:
− reducerea valorilor maxime simultane ale consumurilor de căldură
componente;
− decalarea (nesimultaneitatea) valorilor maxime ale consumurilor componente;
− introducerea „acumulatoarelor de căldură” la nivelul consumatorilor.
Aplicarea celor trei posibilităţi de mai sus, comportă următoarele implicaţii şi
restricţii/condiţionări, prezentate în tabelul 2.14.
Posibilităţi, implicaţii, restricţii/condiţionări
M
ale aplicării metodelor de reducere a cererii maxime q SAC
Tabelul 2.14
Metode de reducere
Implicaţii Restricţii/condiţionări
1 2
Reducerea valorilor maxime simultane ale componentelor
− reducerea valorilor maxime (de calcul) – − gradul de reducere, acceptabil/posibil
q Mj – ale consumurilor componente. depinde de fiecare caz concret, în funcţie
de condiţiile impuse de consumatori;
− există riscul:
a) în cazul consumatorilor cu caracter
sezonier, dependente de condiţiile
climaterice, nu se vor mai asigura
condiţiile de calcul impuse prin standarde;
b) în cazul consumatorilor cu caracter
tehnologic (industrial) să reducă producti-
vitatea şi/sau calitatea produselor.
Ca urmare metoda are un caracter foarte
limitat pentru aplicarea concretă. Ea poate
fi aplicată mai ales în cazul SAC în curs de
retehnologizare sau modificare structurală
a instalaţiilor consumatoare de căldură, sau
la cele urbane ca urmare a modificării
structurii cererii, sau a gradului de
centralizare a producerii căldurii.
Decalarea valorilor maxime sau/şi a consumurilor componente
− decalarea consumurilor maxime − posibilităţi tehnico-organizatorice şi
tehnologice de cele dependente de sociale reale de modificare a desfăşurării
condiţiile climaterice; în timp a proceselor tehnologice
consumatoare de căldură;
− este cu atât mai eficace, pe măsură ce
creşte ponderea consumurilor tehnologice
faţă de cele cu caracter sezonier,
dependente de condiţiile climaterice;
68 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Tabelul 2.14 (continuare)

1 2
− investiţii suplimentare, la nivelul
consumatorilor, pentru instalarea locală a
acumulatoarelor de căldură.
− în industrie are implicaţii sociale, prin
trecerea la funcţionarea în 2 sau/şi 3
schimburi
− instalarea acumulatoarelor de căldură se
face în baza calculelor tehnico-economice
pentru stabilirea eficienţei lor şi a
capacităţii optime de acumulare.
Răspunsul la aceste două întrebări depinde
de mărimea absolută a consumurilor
maxime şi de gradul final de aplatisare
dorit a se realiza, faţă de cel al
consumurilor în situaţia prezentă.

2.8.6. Sarcina termică livrată de sursa de căldură

2.8.6.1. Cazul sistemelor de alimentare cu căldură folosind drept

agent termic apa caldă sau apa fierbinte
Sarcina termică momentană se determină cu relaţia:
q a = qi + q v + q acc + q s + ∆q rt ,a , [kW] , (2.95)
unde qi este consumul de căldură pentru încălzire; qv – consumul de căldură pentru
ventilarea clădirilor; qacc – consumul de căldură pentru alimenatrea cu apă caldă de
consum; qs – consumul de căldură al serelor; iar ∆qrt,a – pierderile de căldură la
transportul căldurii sub formă de apă.
Obs.: dacă există eventuale consumuri tehnologice sub formă de apă caldă qt,a, în
relaţia (2.95) se adaugă termenul ∑
qt ,a .
Sarcina termică de calcul (maximă) se calculează cu relaţia:
q aC = q iC + q vC + q acc
md
+ q sC + ∆q rtC, a , [kW] , (2.96)
unde qiC , q vC şi q sC sunt consumurile de căldură nominale (maxime) pentru
md
încălzire, pentru ventilarea clădirilor şi al serelor; q acc – consumul de căldură
mediu zilnic pentru alimentarea cu apă caldă de consum; ∆q rtc ,a – pierderile de
căldură la transportul căldurii sub formă de apă în regim nominal.
Obs.: dacă există eventuale consumuri tehnologice sub formă de apă caldă qt,a, în
relaţia (2.96) se adaugă termenul ∑
β i ⋅ qtC,a , unde β i sunt coeficienţii de
simultaneitate ai consumurilor tehnologice sub formă de apă caldă cu consumurile
de natură urbană.
În mod similar, sarcina termică anuală este:
Qaa = Qia + Qva + Qacc
a
+ Qsa + Qcla + ∆Qrta ,a , [kWh/an] , (2.97)
SARCINA TERMICĂ A SAC 69

Cuprins capitolul 2 (continuare III)

2.8.2. Calculul valorilor caracteristice ale sarcinii termice a SAC 50

2.8.2.1. Valorile maxime, nominale şi de calcul 51
2.8.2.2. Valorile medii 56
2.8.2.3. Valorile minime 57
2.8.2.4. Valorile anuale 58
2.8.3. Variaţia sarcinii termice a SAC 60
2.8.4. Curbele clasate ale sarcinii termice a SAC 60
2.8.4.1. Importanţa cunoaşterii curbei clasate 60
2.8.4.2. Metode de obţinere a curbei clasate 61
2.8.4.3. Alura curbei clasate – indicatori caracteristici 62
2.8.5. Reducerea sarcinii termice a SAC 67
2.8.6. Sarcina termică livrată de sursa de căldură 68
2.8.6.1. Cazul sistemelor de alimentare cu căldură folosind drept agent termic apa
caldă sau apa fierbinte 68
SARCINA TERMICĂ A SAC 69

unde Qia , Qva , Qacc

a
şi Qss sunt consumurile de căldură anuale pentru încălzire,
pentru ventilarea clădirilor, pentru alimenatrea cu apă caldă de consum şi al serelor,
în kWh/an; Qcla – consumul de căldură anual pentru climatizare (valoarile
momentane ale acestuia – q cl şi q clC nu apar în rel.(2.95) şi (2.96) deoarece ele sunt
total nesimultane cu restul consumurilor), în kWh/an; ∆Qrta ,a – pierderile de
căldură anuale la transportul căldurii sub formă de apă, , în kWh/an.
Obs.: dacă există eventuale consumuri tehnologice sub formă de apă caldă Qta , în
relaţia (2.97) se adaugă termenul ∑Q a
t ,a .
Pierderile de căldură la transportul sub formă de apă caldă sau apă fierbinte
depind de valoarea absolută a sarcinii termice, de temperaturile agentului de
transport în conductele de ducere şi în cele de întoarcere, de temperatura mediului
ambiant şi de caracteristicile reţelei de transport şi distribuţie (lungimi, diametre,
izolaţie, mod de pozare). Ca valoare relativă, exprimate în procente din cantitatea
de căldură transportată, ele depind de densitatea consumului termic, de distanţa
medie de transport, precum şi de gradul de încărcare al reţelei faţă de capacitatea ei
nominală.
Ca indici orientativi pentru condiţiile nominale, în cazul calculelor tehnico-
economice preliminare, se pot folosi valori medii determinate cu:
(
∆q trC,a ≅ (0,05 ÷ 0,1) ⋅ qiC + q vC + q acc
md
+ q sC , [kW] ,) (2.98)
iar pentru valorile anuale:
(
∆Qrta ≅ (0,1 ÷ 0,2) ⋅ Qia + Qva + Qacc
a
+ Qsa ) , [kWh/an] . (2.99)
Obs.: la sarcini parţiale ale sistemului de transport şi distribuţie, pierderile raportate
la sarcina termică transportată au valori mult mai mari de 10 ÷ 20 %, valorile
procentuale crescând cu cât încărcarea este mai redusă (pot ajunge la cca. 20÷30%
sau chiar mai mult – peste 50÷60 %).

2.8.6.2. Cazul sistemelor de alimentare cu căldură

folosind drept agent termic aburul
Sarcina termică momentană se determină cu relaţia:
q ab = ∑q t ,ab + ∆q rt ,ab , [kW] , (2.100)
în care qt,ab sunt consumurile de caldură tehnologice sub formă de abur acoperite –
în kW –, iar ∆qrt,ab – pierderile de căldură la transportul căldurii sub formă de abur,
în kW.
Obs.: dacă există eventuale consumuri de natură urbană (încălzire, ventilare, apă
caldă de consum şi pentru alimentarea serelor) sub formă de abur, în relaţia (2.100)
se adaugă termenul ( qi + qv + q acc + q s ).
Sarcina termică de calcul (maximă) se calculează cu relaţia:
70 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

C
q ab = ∑β i ⋅ qtC,ab + ∆q rtCc,ab , [kW] , (2.101)
în care qt,ab sunt consumurile nominale de caldură tehnologice sub formă de abur
acoperite din acelaşi sistem, în kW; β i – coeficienţii de simultaneitate ai
consumurilor tehnologice sub formă de abur; ∆q rtC – pierderile de căldură la
transportul căldurii sub formă de abur, în regim nominal, în kW.
Obs.: dacă există eventuale consumuri de natură urbană (încălzire, ventilare, apă
caldă de consum şi pentru alimentarea serelor) sub formă de abur, în relaţia (2.101)
se adaugă termenul ( q iC + q vC + q acc
md
+ q sC ).
Coeficientul βi de simultaneitate al consumului „i” cu consumul maxim total se
determină cu relaţia:
q tmax
β i = c ≤ 1 , [kW] ,
,i

q (2.102)
tΣ

în care qtmax,i este participaţia consumului „i” la consumul maxim total qtcΣ
(v. fig. 2.26.).

qt
qtΣ

qtcΣ qt , i Fig. 2.26. Curba de variaţie a sarcinii de

termice tehnologice, obţinută
qtc,i prin însumare.
qtmax
,i

0 6 12 18 24

În mod similar, sarcina termică anuală este:

a
Qab = ∑Q a
t ,ab + ∆Qrta ,ab , [kWh/an] , (2.103)

în care Qrta ,ab sunt consumurile anuale de caldură tehnologice sub formă de abur
acoperite, în kWh/an; ∆Qrta – pierderile anuale de căldură la transportul căldurii
sub formă de abur, în regim nominal.
Obs.: dacă există eventuale consumuri termice de natură urbană (încălzire,
ventilare, apă caldă de consum şi pentru alimentarea serelor) sub formă de abur, în
relaţia (2.103) se adaugă termenul ( Qia + Qva + Qacc a
+ Q sa ).
Pierderile de căldură la transportul sub formă de abur: din cauza
caractetisticilor constructive foarte diferite ale reţelelor (diametre, lungimi, izolaţie,
amplasare) şi ale presiunilor diferite ale aburului transportat, au valori foarte
diferite de la caz la caz, trebuind determinate în funcţie de situaţia concretă.
SARCINA TERMICĂ A SAC 71

2.8.7. Variaţia sarcinii termice livrată de sursa de căldură

2.8.7.1. Cazul SAC folosind drept agent termic apa caldă

sau apa fierbinte
Variaţia în funcţie de temperatura exterioară. Această variaţie este dată de
modul de variaţie a mărimilor componente (qi, qv, qacc, qs şi ∆qrt,a) în funcţie de
temperatura exterioară. Variaţiile componentelor (qi, qv, qacc şi qs ) în funcţie de
temperatura exterioară au fost studiate anterior, în cadrul capitolelor referitoare la
consumurile respective, rămânând să se studieze variaţia pierderilor de căldură
∆qrt,a. În majoritarea sistemelor de alimentare cu căldură care folosesc drept agent
de transport şi distribuţie apa, metoda de reglare adoptată a cantităţii de căldură
livrată, este calitativă. Ca urmare, examinarea comportării pierderilor de căldură în
funcţie de temperatura exterioară se va limita la astfel de sisteme. Reglajul calitativ
presupune o variaţie aproximativ liniară a temperaturilor de pe conductele de
ducere şi de întoarcere în funcţie de temperatura exterioară. Această variaţie este
întreruptă în zona de temperaturi exterioare când temperatura pe conducta de tur ar
scădea sub 70°C (nu ar mai fi posibilă preperarea apei calde de consum), zonă în
care temperaturile pe conductele de tur şi retur rămân constante. În aceste condiţii,
variaţia pierderilor de căldură la transportul căldurii sub formă de apă (∆qrt,a), care
pentru o configuraţie de reţea dată depind numai de diferenţa dintre temperatura
agentului termic şi temperatura exterioară sau a solului, poate fi considerată liniară
în funcţie de temperatura exterioară te, cu excepţia zonei de constanţă a
temperaturii apei în reţea, zonă în care şi pierderile de căldură se consideră
constante.
Variaţia sarcinii termice livrată sub formă de apă în funcţie de temperatura
exterioară rezultă prin însumarea corespunzătoare a diferitelor componente
(fig. 2.27.).
Folosirea curbei de variaţie liniară a consumului de căldură pentru încălzire, în
locul celei reale, conduce la erori mai mari în timpul perioadelor de tranziţie
(primăvară, toamnă) când temperaturile exterioare au valori relativ ridicate
(peste 5 – 12°C). De remarcat că în aceste perioade diferenţele reale între cele două
variaţii pot fi mai mici decât cele din figură, din următoarele motive:
• în perioadele de tranziţie vitezele vântului pot avea valori mai mari decât cele
considerate în calculul consumului de căldură pentru încălzire;
• precipitaţiile lichide, care apar în aceste perioade, modifică umiditatea
elementelor de construcţie, scăzând rezistenţa termică a acestora, respectiv mărind
pierderile de căldură prin transmisie, deci consumul de căldură pentru încălzire.
În concluzie, în practica exploatării şi reglării sistemelor de alimentare cu
căldură sub formă de apă caldă, sau fierbinte, se acceptă considerarea unei variaţii
liniare a sarcinii termice în funcţie de temperatura exterioară, erorile introduse fiind
acceptabile.
72 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

100 100
qu qu
80 80 ∆qrt
∆qrt
qi qi
60 60
qau qau
[%] [%]
40 40
qacc qacc
20 20
qv qv

+20 tex 0 tev tec -20 +20 tex 0 tev tec -20
a. b.

Fig. 2.27. Variaţia sarcinii termice livrată sub formă de apă, în funcţie de temperatura
exterioară: a – considerând variaţia reală a lui qi funcţie de temperatura exterioară;
b – considerând variaţia liniară a lui qi funcţie de temperatura exterioară.
Variaţiile zilnice ale sarcinii termice a sistemelor de alimentare cu căldură sub
formă de apă caldă sau fierbinte depind în special de modurile de livrare a căldurii,
alese din considerente de natură tehnico-economică. Se cunosc următoarele trei
regimuri de livrare a sarcinii termice a sistemelor de alimentare cu căldură sub
formă de apă caldă sau fierbinte (acestea acoperă de regulă consumuri cu caracter
urban), diferenţiate după modul de livrare a căldurii consumate pentru încălzire:
− livrarea continuă şi constantă;
− livrare continuă dar variabilă (cu reduceri în timpul nopţii);
− livrare constantă sau variabilă cu întreruperi în special la vârful de sarcină
electrică.
Livrarea continuă şi constantă a sarcinii termice în sistemele de alimentare cu
căldură sub formă de apă caldă sau fierbinte se poate realiza în două moduri:
− prin livrarea continuă şi constantă a consumului de căldură pentru încălzire la
valoarea medie zilnică a acesteia – qimd (fig. 2.28.,a.);
− prin livrarea continuă şi constantă a sarcinii termice totale a sistemului de
alimentare cu căldură, la valoarea medie zilnică a acesteia – q amd (fig. 2.28.,b.).
Variaţiile prezentate în fig. 2.28. s-au obţinut în următoarele ipoteze simpli-
ficatoare:
− sistemul asigură alimentarea cu căldură doar a consumatorilor de încălzire şi
de apă caldă de consum. Dacă apare şi un consum de ventilare acesta este mult mai
mic decât cele două citate anterior, iar consumul de căldură al serelor este de regulă
asigurat de o reţea de transport şi distribuţie separată;
− nu s-au considerat pierderile de căldură la transport ∆qrt,a, care sunt
aproximativ constante în cursul unei zile.
SARCINA TERMICĂ A SAC 73

qa qa
qamd qa qa = qamd

qacc
qacc

qi = qimd qi = qimd
qi
qacc
qacc

0 6 12 18 24 0 6 12 18 24
a. b.
Fig. 2.28. Variaţiile zilnice ale sarcinii termice a sistemelor de alimentare cu căldură sub
formă de apă caldă sau fierbinte - livrarea continuă şi constantă.
În cazul livrării continui şi constante a consumului de căldură pentru încălzire la
valoarea medie zilnică a acestuia – qimd , variaţia zilnică a sarcinii termice qa a
sistemelor de alimentare cu căldură se obţine prin însumarea variaţiilor zilnice ale
consumurilor de căldură componente. Variaţia rezultantă are loc în jurul unei valori
medii q amd , abaterile de la această valoare depinzînd de ponderea consumului
c
maxim momentan de apă caldă q acc în consumul total. Într-o zi caracteristică
pentru dimensionarea instalaţiilor sistemului ( te ≤ t ec , respectiv qi = qic ), valoarea
maximă a sarcinii termice qa depăşeşte cu cca. 10 ÷ 15% valoarea sa medie q amd
(în mod curent raportul qaccc
/ qic are valori de 0,2 ÷ 0,3) – vezi fig. 2.28., a.
Este posibilă şi livrarea continuă şi constantă a sarcinii termice a sistemului de
alimentare cu căldură la valoarea medie zilnică a acesteia – q amd (fig. 2.28.,b.).
În această situaţie, cantitatea de căldură livrată pentru încălzire qi are o valoare
variabilă în jurul valorii medii zilnice qimd a consumului respectiv. Având în
vedere inerţia termică ridicată a clădirilor încălzite, variaţia cantităţii de căldură
livrată pentru încălzire (qi) are un efect atenuat asupra temperaturii interioare,
variaţiile acesteia fiind în domeniul admis (de regulă sub 1 grd).
Livrarea continuă şi constantă a sarcinii termice a sistemului de alimentare cu
căldură la valoarea medie zilnică a acesteia – q amd (fig. 2.28.,b.) are, faţă de
livrarea continuă şi constantă a consumului de căldură pentru încălzire la valoarea
medie zilnică a acestuia – qimd (fig. 2.28.,a.), următoarele avantaje:
− capacitatea necesar a fi instalată în sursă este mai mică, investiţiile aferente
fiind mai mici;
74 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

− datorită aplatisării curbelor de variaţie a sarcinii termice, este posibilă

creşterea duratei anuale de utilizare a instalaţiilor de cogenerare de la sursă (dacă
este cazul) pentru acoperirea sarcinii termice, respectiv creşte cantitatea de energie
electrică produsă în cogenerare, cu efecte pozitive asupra economicităţii sursei;
− reglarea instalaţiilor de livrare a căldurii este mai simplă.
Observaţiile făcute anterior cu privire la deosebirile cantitative dintre sarcina
termică a sistemului de alimentare cu căldură şi consumurile acoperite sunt
ilustrate de fig. 2.28.: figura din stânga (fig. 2.28.,a.) reprezintă de fapt variaţia
consumului de căldură la consumator, iar figura din dreapta (fig. 2.28.,b.)
redă variaţia sarcinii termice care se livrează în vederea acoperirii acestui consum.
În concluzie, având în vedere avantajele menţionate, în sistemele de alimentare
cu căldură sub formă de apă caldă sau fierbinte modul de livrare cel mai utilizat
este livrarea continuă şi constantă a sarcinii termice a sistemului de alimentare cu
căldură la valoarea medie zilnică a acesteia – q amd .
Livrarea continuă dar variabilă (cu reduceri în timpul nopţii) se aplică în
general în sistemele de alimentare cu căldură sub formă de apă caldă, sau fierbinte,
cu pondere mare a clădirilor administrative, social-culturale şi magazine, în care
activitatea se reduce simţitor în timpul nopţii (vezi fig. 2.29.). Reducerea activităţii
permite şi reducerea cantităţii de căldură livrată pentru încălzirea acestor unităţi la
un nivel de gardă (pentru evitarea îngheţării instalaţiilor), cu reducerea
corespunzătoare a temperaturilor interioare în perioadele fără activităţi. Reducerea
cantităţii de căldură conduce la scăderea costului încălzirii acestor clădiri.
qa

Fig. 2.29. Livrarea continuă dar

variabilă (cu reduceri în
timpul nopţii).

0 6 12 18 24

Livrarea constantă sau variabilă cu întreruperi (fig. 2.30.). Întreruperile în

livrarea căldurii apar la vârful de sarcină electrică şi permit producerea unei puteri
electrice mai mari de către turbinele cu abur cu condensaţie şi priză reglabilă. În
restul timpului, livrarea sarcinii termice se face la o valoare relativ constantă.
Creşterea sarcinii termice la începutul perioadelor de reluare a livrării căldurii, se
explică prin efectul inerţiei termice a sistemului de alimentare cu căldură şi în
special a clădirilor încălzite (în bilanţul termic al acestora apare termenul qtr).
SARCINA TERMICĂ A SAC 75

qa

Fig. 2.30. Livrarea constantă cu

întreruperi la vârful de
sarcină electrică.

0 6 12 18 24

2.8.7.2. Cazul sistemelor de alimentare cu căldură folosind

drept agent termic aburul
Sistemele de alimentare cu cădură folosind drept agent termic aburul acoperă de
regulă numai consumuri tehnologice, iar inerţia termică a sistemului şi instalaţiilor
consumatoare este foarte redusă.
În cursul unei zile, sarcina termică tehnologică poate varia esenţial, în funcţie de
numărul şi încărcarea schimburilor, iar în timpul unui schimb în funcţie de
desfăşurarea în timp a procesului tehnologic (fig. 2.31.÷ 2.38.). În general, raportul
dintre debitul de căldură tehnologic mediu şi cel maxim, respectiv gradul de
aplatisare a curbelor de variaţie zilnică a sarcinii termice tehnologice variază între
0,65 şi 0,95.

qt qt
[%] [%]
80 80
1
60 60
3 2
40 40

20 20

0 4 8 12 16 20 h 0 4 8 12 16 20 h
Fig. 2.31. Variaţia zilnică a consumului de Fig. 2.32. Variaţia zilnică a consumului de
căldură tehnologic: 1 – industria celulozei; căldură tehnologic pentru o forjă.
2 – industria chimică; 3 – industria textilă.

Sarcina termică tehnologică poate prezenta variaţii zilnice diferite în decursul

zilelor lucrătoare ale săptămânii, totuşi fără ca să apară diferenţe mari între valorile
consumurilor medii zilnice. De asemenea, nu se constată deferenţe esenţiale între
valorile consumurilor zilnice (ale valorilor medii zilnice ale acestora) înregistrate în
perioadele de iarnă faţă de cele de vară.
76 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

2.8.8. Curbele clasate anuale ale sarcinii termice

livrată de sursa de căldură

2.8.8.1. Cazul sistemelor de alimentare cu căldură folosind

drept agent termic apa (caldă sau fierbinte)
Pentru sistemele de alimentare cu căldură existente, construirea curbei clasate
anuale se rezumă la prelucrarea statistică a valorilor înregistrate în perioada
respectivă de timp.
Preliminarea curbelor clasate, pentru sistemele de alimentare cu căldură noi,
este mai dificilă deoarece, din cauza intermitenţei consumului de căldură pentru
ventilare qv şi a variaţiei consumului de căldura pentru alimentarea cu apă caldă de
consum qacc, independent de temperatura exterioară, nu se poate obţine o curbă
clasată qa corectă, plecându-se de la curba clasată a temperaturilor exterioare te şi
de la variaţia qa(te), similar cu cazul încălzirii.
În ipotezele simplificatoare privind componenţa sarcinii termice a sistemelor de
alimentare cu cădură folosind drept agent termic apa, prezentate la § 2.8.6.1., se
poate obţine o curbă clasată aproximativă (fig. 2.33.) astfel:
− se trasează curba clasată a consumului de căldură pentru încălzire qi,
construită pe baza curbei clasate a temperaturilor exterioare te şi a variaţiei qi(te);
− se trasează curba clasată a consumului de căldură pentru alimentarea cu apă
md
caldă de consum, construită pentru valorile medii zilnice q acc ;
− se însumează cele două curbe clasate, cele două consumuri putând fi
considerate simultane;
− la curba clasată astfel obţinută se adaugă pierderile de căldură ∆qrt,a, începând
cu valoarea maximă (pentru τ = 0) şi scăzând-o apoi până la valoarea de la finele
perioadei de funcţionare (valorile relative, raportate la cantitatea de căldură
transportată, vor creşte).

100

80
qu Fig. 2.33. Construcţia
60 aproximativă a curbei
qa clasate a sarcinii
[%] ∆qrt termice a sistemelor de
40
qi alimentare cu cădură
qacc
20 folosind drept agent
termic apa.

0 2000 4000 6000 8000 h/an

SARCINA TERMICĂ A SAC 77

2.8.8.2. Cazul sistemelor de alimentare cu căldură folosind

drept agent termic aburul
În această situaţie este posibilă construirea curbelor clasate doar pentru
sistemele de alimentare cu căldură existente. Construirea curbei clasate anuale se
rezumă la prelucrarea statistică a valorilor înregistrate în perioada respectivă de
timp. În cazul acoperirii mai multor consumuri tehnologice diferite, trebuie avută
în vedere ordinea corectă de efectuare a operaţiilor de prelucrare statistică a
datelor, şi anume:
− întâi se însumează valorile consumurilor tehnologice pentru aceleaşi momente
de timp, obţinându-se valorile consumurilor totale simultane;
− se clasează valorile consumurilor totale asfel determinate (vezi fig. 2.34.).
100
1
80 Fig. 2.34. Curbe clasate ale
consumurilor de căldură
qt 60 2 tehnologice:
[%] 1 – industria celulozei;
40 2 – industria chimică;
4
3 3 – industria textilă;
20 4 – industria zahărului.

0 2000 4000 6000 8000 h/an

0 0 0 0
Obţinerea unor curbe clasate ale unui consum total prin însumarea curbelor
clasate ale consumurilor componente este posibilă numai în cazul particular în care
toate consumurile componente sunt simultane ca variaţie în timp.
Curbele clasate ale sarcinii termice tehnologice pot fi estimate cu relaţia
analitică aproximativă (2.44).

BIBLIOGRAFIE
2.1. Georgescu, Şt., Andjulovici, Al., Confortul termic în clădiri, Ed. Tehnică,
Bucureşti, 1966.
2.2. *** SR 7730
2.3. *** SR 1907
2.4. Niculescu, N., Ilina, M., Instalaţii de încălzire, E.D.P., Bucureşti, 1975.
2.5. *** Teplotehniceskii spravocinik, Tom 1, Izd. Energia, Moskva, 1975.
2.6. Stăncescu, I.,D., Bazele tehnice şi economice ale termoficării, Ed.
Tehnică, Bucureşti, 1967.
2.7. *** SR 4839
2.8. *** SR 6648
2.9. *** SR1478
2.10. *** Manualul de instalaţii, Ed. Artecno, Bucureşti, 2002.
2.11. Athanasovici, V., Muşatescu, V., Dumitrescu, I.S., Termoenergetică
industrială, E.D.P., Bucureşti, 1981.
 78 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

CUPRINS CAPITOLUL 2

SARCINA TERMICA A SAC

2. SARCINA TERMICĂ A SAC .............................................................................7

2.1. Clasificarea consumurilor de căldură..............................................................7
2.2. Consumul de căldură pentru încălzirea clădirilor ...........................................8
2.2.1. Noţiuni de confort termic ..........................................................................8
2.2.2. Bilanţul termic al unei incinte încălzite .................................................... 11
2.2.3. Metodele de determinare a consumului de căldură pentru încălzire ......... 11
2.2.4. Condiţii convenţionale de calcul pentru determinarea mărimii
consumului de căldură pentru încălzire .................................................... 16
2.2.5. Variaţiile consumului de căldură pentru încălzire ................................ 21
2.2.6. Curbele clasate ale consumului de căldură pentru încălzire ..................... 26
2.2.7. Estimarea consumului anual de căldură pentru încălzirea clădirilor ........ 29
2.3. Consumul de căldură pentru ventilarea incintelor .......................................... 30
2.3.1. Determinarea consumului de căldură pentru ventilarea incintelor ........... 30
2.3.2. Condiţiile convenţionale de calcul pentru determinarea mărimii
consumului de căldura pentru ventilare .................................................... 31
2.3.3. Variaţiile consumului de căldură pentru ventilarea clădirilor ..................33
2.3.4. Curbele clasate ale consumului de căldură pentru ventilare.
Estimarea consumului anual ..................................................................... 35
2.4. Consumul de căldură pentru climatizare ......................................................... 35
2.5. Consumul de căldură pentru alimentarea cu apă caldă de consum ................ 36
2.5.1. Stabilirea debitului de căldură necesar alimentării cu apă caldă de
37
consum......................................................................................................
2.5.2. Variaţiile consumului de căldură pentru alimentarea cu apă caldă de
40
consum......................................................................................................
2.5.3. Curbele clasate ale consumului de căldură pentru prepararea apei
calde de consum. Estimarea consumului anual ........................................ 42
2.6. Consumul de căldură tehnologic ..................................................................... 43
2.6.1. Determinarea consumurilor de căldură tehnologice ................................44
2.6.2. Variaţiile consumurilor de căldură tehnologice ........................................ 44
2.6.3. Curbele clasate ale consumurilor de căldură tehnologice ......................... 45
2.7. Consumul de căldură pentru sere ................................................................ 45
2.7.1. Determinarea consumurilor de căldură pentru sere ................................46
2.7.2. Variaţiile consumului de căldură pentru sere............................................ 47
2.8. Sarcina termică a SAC .................................................................................... 48
2.8.1. Structura sarcinii termice a SAC............................................................... 48
2.8.2. Calculul valorilor caracteristice ale sarcinii termice a SAC ..................... 50
 SARCINA TERMICĂ A SAC 79

2.8.2.1. Valorile maxime, nominale şi de calcul.............................................. 51

2.8.2.2. Valorile medii ..................................................................................... 56
2.8.2.3. Valorile minime .................................................................................. 57
2.8.2.4. Valorile anuale .................................................................................... 58
2.8.3. Variaţia sarcinii termice a SAC ................................................................ 59
2.8.4. Curbele clasate ale sarcinii termice a SAC ............................................... 60
2.8.4.1. Importanţa cunoaşterii curbei clasate.................................................. 60
2.8.4.2. Metode de obţinere a curbei clasate .................................................... 61
2.8.4.3. Alura curbei clasate - indicatori caracteristici ................................ 62
2.8.5. Reducerea sarcinii termice a SAC ............................................................ 67
2.8.6. Sarcina termică livrată de sursa de căldură ............................................... 68
2.8.6.1. Cazul sistemelor de alimentare cu căldură folosind drept agent
termic apa caldă sau apa fierbinte ...................................................... 68
2.8.6.2. Cazul sistemelor de alimentare cu căldură folosind drept agent
termic aburul ...................................................................................... 69
2.8.7. Variaţia sarcinii termice livrată de sursa de căldură ................................ 71
2.8.7.1. Cazul SAC folosind drept agent termic apa caldă sau apa
fierbinte ..............................................................................................
71
2.8.7.2. Cazul sistemelor de alimentare cu căldură folosind drept agent
termic aburul................................................................................ 75
2.8.8. Curbele clasate anuale ale sarcinii termice livrată de sursa de
căldură................................................................................................ 76
2.8.8.1. Cazul sistemelor de alimentare cu căldură folosind drept agent
termic apa (caldă sau fierbinte) .......................................................... 76
2.8.8.2. Cazul sistemelor de alimentare cu căldură folosind drept agent
termic aburul ...................................................................................... 77
BIBLIOGRAFIE .........................................................................................................
77
80 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

CUPRINS Cap. 2 - IV -

2.8.6.2. Cazul sistemelor de alimentare cu căldură folosind drept agent termic aburul
..................................................................................................................................69
2.8.7. Variaţia sarcinii termice livrată de sursa de căldură ..........................................71
2.8.7.1. Cazul SAC folosind drept agent termic apa caldă sau apa fierbinte ............71
2.8.7.2. Cazul sistemelor de alimentare cu căldură folosind drept agent termic aburul
..................................................................................................................................75
2.8.8. Curbele clasate anuale ale sarcinii termice livrată de sursa de căldură ..............76
2.8.8.1. Cazul sistemelor de alimentare cu căldură folosind drept agent termic apa
(caldă sau fierbinte) ..................................................................................................76
2.8.8.2. Cazul sistemelor de alimentare cu căldură folosind drept agent termic aburul
..................................................................................................................................77
• Bibliografie 77
78 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

3. SURSE DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC –

3.1. Tipuri de SPC

SPC se pot clasifica din următoarele puncte de vedere:
a) după formele de energie produse simultan:
− centralele termice (CT), care produc numai căldură;
− centralele de cogenerare (CCG), care produc simultan atât căldură cât şi
energie electrică;
− centralele de trigenerare (CTG), producând simultan căldură, energie
electrică şi frig;
b) după destinaţia consumurilor de căldură livrate:
− SPC urbane, pentru consumatori urbani şi/sau terţiari care asigură, în
general, consumurile de căldură pentru încălzire, ventilare, apă caldă de consum şi
climatizare;
− SPC pentru alimentarea cu căldură a serelor legumicole şi/sau
floricole;
− SPC industriale pentru alimentarea cu căldură a consumatorilor
industriali, în scopuri tehnologice şi în vederea asigurării condiţiilor de muncă;
− SPC mixte, pentru alimentarea cu căldură atât a consumatorilor urbani
şi/sau terţiari, cât şi a celor industriali;
c) după tipurile de agenţi termici utilizaţi pentru livrarea căldurii din SPC:
− de apă fierbinte (apă cu temperatura peste 100°C) şi/sau de apă caldă
(apă cu temperatura sub 100°C);
− de abur, în general abur supraîncălzit;
− de abur şi apă fierbinte;
d) după natura combustibilului consumat ca energie primară:
− gaze naturale, combustibil lichid uşor (CLU), păcură, combustibili solizi,
diverşi combustibili rezultaţi din procesele industriale în calitate de resurse
energetice secundare sau prin tratarea unor deşeuri de tip biomasă etc., surse de
energie regenerabilă;
e) după mărimea ariei de alimentare cu căldură:
− SPC individuale, utilizate în sistemele individuale de alimentare cu
căldură (vezi cap. 1.1), care pot fi:
∆ în cazul CT: CT murale (de apartament sau casă individuală) sau CT
la nivel de scară ori de clădire;
∆ în cazul CCG şi/sau al CTG: la nivel de clădire;
− SPC pentru SAC centralizate care, în funcţie de gradul de centralizare şi
de tipul consumatorilor, pot asigura alimentarea cu căldură a diverse mărimi ale
zonelor de consum (vezi cap. 1.1);
− în cazul CCG şi/sau CTG, în funcţie de puterea electrică nominală
instalată în cogenerare, în mod convenţional, ele se împart în:
SURSE DE PRODUCERE A CALDURII – SPC – 79

microcogenerare, cu o unitate de cogenerare având o putere electrică

maximă sub 50 kWe;

cogenerare de mică putere, cu unităţi de cogenerare având o putere
electrică instalată sub 1 MWe;

cogenerare de medie putere, cu o putere electrică totală instalată în
CCG, sub 12 MWe;

cogenerare de mare putere, cu o putere electrică totală instalată în
CCG, peste 12 MWe;
f) în funcţie de tehnologia utilizată pentru producerea formelor de energie
impuse de consumatori:
− în cazul CT: în funcţie de tipul cazanelor utilizate pentru producerea
căldurii, determinate în principal de:
 natura şi parametrii agentului termic impus de consumatorii de
căldură;
 mărimea consumului de căldură, în regimurile caracteristice: maxim,
mediu, minim;
 natura şi caracteristicile energiei primare avută la dispoziţie;
− în cazul CCG: în funcţie de tipul instalaţiei de cogenerare:
 CCG cu turbine cu abur (CCG-TA), cu contrapresiune pură sau/şi
priză reglabilă, ori cu condensaţie şi una sau două prize reglabile. CCG cu turbine
cu abur cu condensaţie pură, adaptate la funcţionarea în cogenerare: turbine cu abur
cu condensaţie pură funcţionând cu vid înrăutăţit, sau cu o priză regenerativă fixă
utilizată pentru extracţie suplimentară de abur, în vederea alimentării cu căldură;
 CCG cu turbine cu gaze (CCG-TG), în circuit deschis, cu
recuperarea căldurii gazelor de ardere evacuate din turbină pentru alimentarea cu
căldură, sau în circuit închis, cu recuperarea căldurii de la răcirea intermediară între
treptele de compresie şi prin răcirea gazelor de ardere evacuate din turbină;
 CCG cu motoare termice (CCG-MT) – motoare cu ardere internă
(CCG-MAI), cu recuperarea căldurii de la răcirile tehnologice ale MT (răcire
motor, răcire ulei de ungere, răcire aer de supraalimentare) şi de la răcirea gazelor
de ardere evacuate din motor;
 CCG cu ciclu mixt gaze/abur (CCG-TG/TA), unde cogenerarea se
bazează de fapt pe livrarea căldurii din turbina cu abur, care poate fi de tipul celor
clasice, utilizate în CCG-TA;
 CCG cu pile de combustibil (CCG-PC), în diverse variante, în
funcţie de tipul pilei de combustie (PC);
 CCG cu motoare Stirling (CCG-MSt), în diverse variante, în funcţie
de tipul motorului stirling (MS);
 orice tehnologie sau combinaţie de tehnologii, care se încadrează în
definiţia generală a cogenerării;
80 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

3.2. Terminologie
• Cogenerarea reprezintă „producerea simultană, într-un singur proces, cu
aceeaşi instalaţie şi din aceeaşi formă de energie primară, a energiei termice şi
a energiei electrice şi/sau mecanice”. Schema de principiu a centralei de
cogenerare (CCG) este prezentată în fig. 3.1.

Fig. 3.1. Schema de principiu a unei CCG:

ICG – instalaţia de cogenerare; ITV – instalaţia termică de vârf; GE – generator
electric; EPICG, EPITV – energie primară (combustibil) pentru ICG, respectiv
pentru ITV; QICG, QITV – căldură produsă de ICG şi respectiv de ITV.
Conform definiţiei, soluţia de cogenerare, reprezentată de ICG, presupune
următoarele elemente specifice:
1. simultaneitatea producerii celor două forme de energie, din aceeaşi
instalaţie (acelaşi proces) şi aceeaşi sursă de energie primară (combustibil);
2. interdependenţa cantitativă şi calitativă a celor două forme de energie
produse.
Prima condiţie impune ca cererea celor două forme de energie produse de ICG
să fie simultane în timp, deci este dependentă de caracteristicile de variaţie în timp
(de existenţa) a consumurilor respective.
A doua condiţie este determinată de tehnologia utilizată în cadrul ICG şi de
concepţia tehnică de realizare şi dimensionare a acestora.
• Trigenerarea reprezintă de fapt soluţia de cogenerare, în care căldura şi/sau
energia electrică, produse de ICG, sunt folosite parţial şi/sau integral, simultan sau
alternativ, pentru producere de frig: utilizarea căldurii în instalaţii frigorifice cu
absorbţie (IFA) şi/sau a energiei electrice în instalaţii frigorifice cu compresie
mecanică de vapori (IFC), după cum rezultă din fig. 3.2.
Soluţia de trigenerare este caracterizată de următoarele elemente de bază:
1. presupune obligatoriu existenţa unei ICG, deci a soluţiei de cogenerare;
2. acceptă faptul că frigul nu este produs direct şi simultan din ICG, odată
cu lucrul mecanic şi căldura. El este produs pe seama acestora, dar în instalaţii
frigorifice separate;
SURSE DE PRODUCERE A CALDURII – SPC – 81

3. datorită caracteristicilor cererii de frig, continuu în scopuri tehnologice

sau sezonier (vara) pentru climatizări spaţiale, se acceptă că producţia de frig poate
fi alternativă în timp, faţă de căldură.

Fig. 3.2. Schema de principiu a unei CTG:

IFC, IFA – instalaţii frigorifice cu compresie mecanică de vapori, respectiv cu
absorbţie; celelalte abrevieri sunt conform fig. 3.1.
Ca urmare a acestor aspecte, prin similitudine cu definiţia cogenerării,
„trigenerarea” în accepţiunea producerii a trei forme de energie, este incorectă
ştiinţific. Aceasta cu atât mai mult cu cât se produc de fapt două forme de energie:
energia electrică şi energia termică la două niveluri diferite de temperaturi: peste
zero grade – căldura şi sub zero grade – frigul. Mai curând se poate spune că
trigenerarea este o cogenerare cu livrarea energiei termice sub formă de căldură şi
frig. Deoarece însă noţiunea de trigenerare a intrat în vocabularul specialiştilor ca o
alternativă a monogenerării (numai căldură, sau numai energie electrică, ori numai
frig), respectiv a cogenerării (căldură şi lucru mecanic), în continuare se va folosi
ca atare: soluţie sau centrală de trigenerare (CTG).
Observaţie: în cazul CCG, din motive tehnice şi de eficienţă economică a
soluţiei respective, o parte din căldura cerută de consumator este produsă în
instalaţiile termice de vârf (ITV). Acestea pot utiliza o aceeaşi formă de energie
primară ca şi ICG (EPICG), sau diferită (EPITV).
• Producerea separată (PS) a energiei electrice, a căldurii şi a frigului,
reprezintă alimentarea unui consumator cu formele respective de energie produse
fiecare separat şi independent, în instalaţii de monogenerare:
− energia electrică din surse de producere numai a acesteia, iar în cazul cel
mai general, preluată de consumator din sistemul local de alimentare cu energie
electrică (SLAE);
− căldura, din centrale termice proprii sau ale unor terţi;
− frigul, din instalaţii frigorifice alimentate la rândul lor cu energie electrică
din SLAE – în cazul IFC –, sau cu căldură din CT – în cazul IFA.
82 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Fig. 3.3. prezintă schema de principiu a producerii separate (P.SEP) a energiei

electrice, căldurii şi frigului.

Fig. 3.3. Schema de principiu a alimentării separate cu energie electrică, frig şi căldură:
SLAE – sistemul local de alimentare cu energie electrică; TEE – transformator
de energie electrică; celelalte abrevieri conform fig. 3.2.

3.3. Alegerea SPC

3.3.1. Elemente avute în vedere la alegerea SPC

Alegerea tipului SPC se face ţinându-se seama de natura şi ordinea importanţei
următorilor factori:
• natura sursei de energie primară avută la dispoziţie, în prezent şi
perspectivă pentru SPC în cauză;
• natura consumatorului/consumatorilor de căldură ce urmează a fi
alimentaţi, prin:
− natura, destinaţia şi mărimea cererii de căldură care trebuie livrată de
SPC;
− natura şi parametrii agentului termic ce urmează a fi utilizat pentru
transportul şi distribuţia căldurii;
• tehnologia de bază utilizată pentru producerea căldurii, între CT şi/sau
CCG, iar în cazul CCG în funcţie de tipul instalaţiei de cogenerare utilizată: turbine
cu abur sau cu gaze, ciclul mixt gaze/abur, motoare cu ardere internă, etc.;
• anvergura-mărimea – zonei de alimentare cu căldură ce urmează a fi
preluată, evidenţiată prin gradul de centralizare/descentralizare dorit în
alimentarea cu căldură;
• tipul SAC pe care trebuie să-l asigure cu căldură SPC respectivă: urban,
insuatrial, mixt etc.
Toţi aceşti factori trebuie avuţi în vedere simultan, deoarece SPC sunt
influenţate în măsură diferită de combinaţiile situaţiilor ce pot apare în practică.
SURSE DE PRODUCERE A CALDURII – SPC – 83

În cele ce urmează se vor analiza unele aspecte de bază ale limitărilor introduse de
cei mai importanţi dintre aceşti factori.

3.3.2. Natura sursei de energie primară şi

tehnologia de bază utilizată în SPC
Natura şi caracteristicile sursei de energie primară reprezintă principalele
restricţii care decid tipul sursei de producere a căldurii.

3.3.2.1. Centrala termică – CT

În funcţie de tipul cazanelor utilizate pentru producerea căldurii şi de
amplasarea faţă de consumatori – în cazul celor urbani – CT este cea mai permisivă
sursă de producere a căldurii, din punctul de vedere al naturii energiei primare
posibilă a fi utilizată, fie că este vorba de resurse primare clasice de energie, fie de
resurse regenerabile sau sub formă de deşeuri combustibile. Una din principalele
condiţionări ce apar totuşi, în acest caz, o reprezintă servituţile pe care
combustibilii clasici de tip păcură, combustibil lichid uşor şi cărbuni, sau deşeurile
combustibile le creiază zonelor învecinate CT, dacă acestea sunt în intravilan. Este
vorba de depozitele de combustibil, iar în cazul cărbunilor apare în plus problema
instalaţiilor de preparare a acestora şi cele pentru evacuarea, colectarea şi
depozitarea zgurii şi cenuşii rezultate în urma arderii. În situaţia utilizării deşeurilor
solide combustibile (de regulă cele urbane), în plus se pune problema izolării
complete a CT de zona învecinată, sub aspectul menţinerii unei atmosfere fără
degajări nocive. În cazul folosirii resurselor combustibile regenerabile apar
elemente suplimentare legate de aprovizionarea, depozitarea, prepararea şi alegerea
instalaţiilor adecvate pentru incinerarea lor. De asemenea, se impune ca CT să fie
situată cât mai aproape de sursa regenerabilă de energie primară (de exemplu
biomasa), pentru a diminua la maxim costul transportului acesteia de la locul de
colectare la CT. De multe ori, această condiţie vine în contradicţie cu cerinţa – mai
ales pentru CT urbane – ca acestea să fie amplasate cât mai aproape de
consumatorii de căldură.
În orice caz, în toate cazurile de tipuri de energie primară utilizate drept
combustibil, se pune problema poluării atmosferei prin emisiile evacuate cu gazele
de ardere. În anumite situaţii, aceasta poate constitui o restricţie principală în ce
priveşte amplasarea CT faţă de zonele urbane învecinate.
În general, în cazul utilizării CT ca sursă de căldură, apare contradicţia între
necesitatea amplasării lor cât mai aproape de consumatorii de căldură, pe de o parte
şi pe de altă parte de servituţile creiate de această amplasare, asupra asigurării unui
mediu adecvat pentru consumatorii arondaţi. În final, aceasta este de fapt problema
gradului de descentralizare a producerii căldurii, valabilă de fapt oricărui tip de
sursă de producere a căldurii.
84 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

3.3.2.2. Centrala de cogenerare – CCG

Din punctul de vedere al tipurilor de resurse primare de energie posibile a fi
utilizate, CCG cu turbine cu abur este – practic – similară cu CT. În funcţie de
gradul de centralizare/descentralizare a producerii căldurii, în general, aceste tipuri
de CCG intră în categoria celor de medie şi mare putere, dar în ultimul timp sunt
realizări şi de turbine cu abur de cogenerare de mică putere (sub 1 MWe/turbină).
Datorită producţiei specifice mici de energie electrică, pentru cantitatea de căldură
produsă în cogenerare (indicile de cogenerare – în kWhe / kWht (v. capitolul 7),
chiar la puteri electrice instalate de cca. 1 MWe/turbină, producţia de căldură a
acestor turbine este de cca. 5…10 MWt/turbină. Dacă se ţine seama că o astfel de
CCG are instalat în cogenerare (deci în turbina cu abur) numai 20–30% din debitul
maxim total de căldură instalat în toată centrala (coeficientul nominal de
cogenerare – α cg n
– v. capitolul 7), rezultă că o asemenea centrală poate asigura
alimentarea cu căldură a unei zone urbane de cca. 5000–6500 apartamente
convenţionale, adică o populaţie de cca. 12500–16000 de locuitori. Deci, o
asemenea CCG poate reprezenta unica sursă de căldură a unui mic oraş, cu un
sistem centralizat de alimentare cu căldură şi a unei zone – cartier – dintr-un oraş
mediu. Cu alte cuvinte, o CCG de mică putere, echipată cu o turbină cu abur de
cca. 1 MWe , nu poate constitui o sursă descentralizată de alimentare cu căldură a
consumatorilor urbani şi bineînţeles nu se pune problema unei surse individuale
sau de scară ori bloc. Ea poate constitui o sursă urbană de căldură, de zonă, sau o
sursă individuală cu caracter industrial.
În concluzie: o CCG de mică putere, echipată cu turbine cu abur intră în
categoria surselor de căldură de zonă, în cazul consumatorilor urbani
(CCG.Z), sau individuală, în cazul unui consumator industrial (CCG.I),
pentru autoproducerea căldurii şi energiei electrice necesară acestuia. Ca
urmare, pentru alimentarea cu căldură a oraşelor, sau chiar a unui consumator
industrial amplasat în intravilanul acestora, natura formei de energie primară
utilizabilă este practic limitată, aşa cum s-a arătat şi în cazul CT.
Toate celelalte tehnologii de cogenerare, bazate pe folosirea motoarelor cu
ardere internă – MAI (motoare termice – întâlnite în vorbirea curentă), a turbinelor
cu gaze – TG, sau a ciclului mixt gaze/abur – TG/TA, impun restricţii deosebite din
punctul de vedere al formei energiei primare utilizabile.
Astfel, CCG cu MAI pot utiliza – în funcţie de tipul motorului – în principiu
combustibilii clasici sau deşeu în stare gazoasă, sau combustibilii lichizi de tipul
dieselului, biodieselului, sau al uleiului vegetal (v. cap. 4). Sunt MAI care pot
folosi numai unul din aceşti combustibili – este cazul în general al combustibililor
gazoşi, sau doi combustibili – de tip „dual-fuel” – (gaz metan + diesel, sau alte
combinaţii similare). Ca urmare, în cazul combustibililor regenerabili, de tip
biomasă, pentru a putea fi utilizaţi în CCG cu MAI, este necesară în prealabil
gazificarea sau piroliza acestora, pentru a-i transforma în combustibil gazos sau
respectiv lichid.
SURSE DE PRODUCERE A CALDURII – SPC – 85

CCG cu turbine cu gaze (CCG-TG), sau cu ciclu mixt gaze/abur

(CCG-TG/TA) sunt instalaţiile cele mai restrictive, sub aspectul formei de energie
primară utilizabilă: gazul natural, combustibilul lichid uşor sau derivaţi ai acestora,
în funcţie de tehnologia adoptată de constructorii turbinelor cu gaze.
Observaţie: instalaţiile termice de vârf, existente practic în orice tip de CCG,
indiferent de tehnologia de cogenerare utilizată şi de tipul consumatorilor de
căldură alimentaţi, care produc căldura în regim de CT, au libertatea utilizării
oricărei forme de energie primară, cu recomandările şi condiţionările expuse mai
sus, pentru acest tip de sursă de căldură.

3.3.3. Mărimea SPC

Mărimea unei SPC trebuie privită din punctul de vedere al capacităţii sale de
producţie a căldurii, plecându-se de la rolul său de bază, care este acela de
alimentare cu căldură a consumatorilor arondaţi.
Ţinându-se seama deci de debitul nominal de căldură pe care trebuie să-l
n
asigure o SPC ( q SPC ), în funcţie de tehnologia adoptată pentru producerea căldurii
– CT sau CCG – , se poate stabili anvergura sa, din punctul de vedere al alimentării
cu căldură – cazul CT – , iar în cazul CCG şi al puterii electrice nominale instalate.
Ca atare, în cazul CT, producând numai căldură, puterea termică instalată este
strict dependentă de mărimea cererii maxime de căldură pe care trebuie să o
asigure, în funcţie de tipul consumatorului/consumatorilor de căldură, iar în cazul
celor urbani în funcţie şi de gradul de centralizare/descentraliare adoptat pentru
SAC respectiv.
În situaţia CCG din punctul de vedere al mărimii sale, depinde în primul rând de
tipul consumatorului/consumatorilor de căldură arondaţi:
• în cazul consumatorilor urbani şi terţiari aferenţi acestora, dimensionarea
CCG se face în funcţie de cererea de căldură maximă şi de structura acesteia,
n
stabilindu-se capacitatea termică nominală a SPC ( qCCG ): raportul între consumul
n
de căldură sub formă de apă caldă de consum ( q acc ) şi de cel pentru încălzire ( qin ),
iar în cazul centralelor de trigenerare – CTG – şi de cel pentru climatizare ( q cln ).
Plecându-se de la aceste valori, în funcţie de tipul instalaţiilor de cogenerare alese
(ICG cu: TA, TG, TG/TA, MAI etc.) se stabileşte valoarea optimă a cotei de
n
căldură dată din acestea ( q cg ), faţă de aceea dată de instalaţiile termice de vârf
n
( qvn ) – în care: qCCG
n
= q cg + qvn - prin coeficientul nominal optim de cogenerare
( α cg
n
= qcg
n n
/ qCCG ) – conform cap. 7. Cunoscându-se tehnologia de cogenerare
n
aleasă şi debitul termic nominal instalat în aceasta ( q cg ), este univoc determinată
puterea electrică nominală a acesteia, produsă în cogenerare ( Pcgn ). În acest fel,
plecându-se de la valoarea de dimensionare a cererii maxime de căldură, ce trebuie
M
livrată de CCG ( qCCG ), se stabileşte profilul echipamentelor instalate în aceasta,
86 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

n
prin: q cg şi Pcgn , respectiv prin qvn . Se spune că CCG a fost dimensionată după
cererea de căldură. În consecinţă, şi regimurile ei caracteristice de funcţionare în
cursul anului vor fi determinate de cererea momentană de căldură, iar puterea
electrică va fi o consecinţă a acesteia, în funcţie de tipul şi caracteristicile
termodinamice ale instalaţiei de cogenerare aleasă (prin indicele de cogenerare:
v. cap. 7).
Există situaţii în care, dacă CCG urbană este destinată şi pentru a prelua
momentan anumite cereri de energie electrică, mai mari decât ceea ce poate
produce pe seama cererii simultane de căldură, atunci dimensionarea sa se face din
start după cererea simultană a celor două forme de energie. Este de reţinut însă, că
în aceste condiţii, va creşte disponibilitatea anuală a producţiei de energie
electrică a acesteia, comparativ cu dimensionarea strict după „termic”, în dauna
reducerii eficienţei sale energetice globale anuale.
Opţiunea între cele două variante de dimensionare, cu stabilirea modului efectiv
de alegere a capacităţilor instalate în instalaţiile de cogenerare şi respectiv în cele
termice de vârf, este rezultatul calculelor de optimizare tehnico-economică şi de
mediu, pentru stabilirea profilului viitoarei CCG/CTG;
• în cazul consumatorilor industriali, în funcţie de raportul existent între
valorile cererilor de căldură, energie electrică şi frig (dacă este cazul),
dimensionarea CCG şi/sau CTG se face de la caz la caz, fie după „termic”, fie după
„electric şi termic”, în funcţie de o serie de alţi factori tehnici şi mai ales economici
specifici cazului analizat (v. cap. 17 şi 18).
Pentru un tip de consumatori (urbani sau/şi industriali), mărimea capacităţii
termice a instalaţiilor de cogenerare şi respectiv puterea lor nominală, este
determinată în primul rând de producţia specifică de energie electică pentru
unitatea de cantitate de căldură produsă în cogenerare (de indicele nominal de
cogenerare – v. cap. 7). Tabelul 3.1 prezintă domeniile orientative ale utilizării
diverselor tipuri de SPC specifice alimentării cu căldură a consumatorilor urbani.
Se constată că:
− centralele termice (CT) pot – teoretic şi practic – asigura orice valoare a
cererii de căldură, în funcţie de condiţiile specifice cazului analizat;
− centralele de micro-cogenerare (micro.CCG), în funcţie de tipul
instalaţiilor de cogenerare, pot alimenta cu căldură între 30 şi 300 de apartamente
convenţionale;
− minicentralele de cogenerare (m.CCG), pot asigura alimentarea cu căldură
între 550 şi 4800 apartamente convenţionale, în funcţie de tipul instalaţiilor de
cogenerare (numărul creşte de la m.CCG echipate cu MAI, la cele cu TG, care sunt
practic echivalente, din acest punct de vedere, cu cele cu TA);
− centralele de cogenerare de medie putere (md.CCG), pot alimenta cu
căldură între 5000 şi 42000 de apartamente convenţionale, valoarea acestora
crescând de la CCG cu MAI, la cele cu ciclu mixt (TG cu TA sau MAI cu TA),
urmate de cele cu TG şi respectiv cu TA;
 SURSE DE PRODUCERE A CALDURII – SPC – 87

Domenii orientative de utilizare a diverselor SPC, în funcţie de tehnologia de producere a căldurii şi de capacitatea termică nominală a acestora
Tabelul 3.1
Nr. Tipul sursei de Tehnologia de n
y cg Capacităţi instalate în aria alimentată cu căldură
crt. căldură şi producere a instal. de cogener. (4 ansamblul CCG (5 (în nr. apartamente
anvergura căldurii (kWhe/kWht) termic electric termic electric convenţionale) (6
(2 (3
(MWt) (MWe) (MWt) (MWe)
1 2 3 4 5 6 7 8 9
cazane apă caldă
- 0,020 - 116 - 0,020 - 116 - 4 - 20000
sau CAF
1 CT
cazane de abur - 0,500 - 100 - 0,500 - 100 - 100 - 15000
micro co- MAI 0,60/1,0 ≤ 0,05 0,17 - 0,30 ≤ 30 - 50
generare TG 0,15/0,20 ≤ 0,25 ≤ 0,05 0,80 - 1,70 ≤ 0,05 ≤ 150 - 300
(micro.CCG) TA 0,20/0,20 ≤ 0,25 0,80 - 1,70 ≤ 150 - 300
mică co- MAI 0,65/1,10 ≤ 0,90 3-6 ≤ 550 - 1100
generare TG 0,20/0,25 ≤4 ≤1 13 - 26 ≤1 ≤ 2400 - 4800
(m.CCG) TA 0,27/0,27 ≤ 3,70 12 – 25 ≤ 2200 - 4400
MAI 0,85/1,40 ≤ 8,6 29 - 57 ≤ 5300 - 10600
(1 medie co- TG 0,50/0,65 ≤ 18,5 62 - 123 ≤ 11500 - 23000
2 CCG generare TA 0,35/0,35 ≤ 34 ≤ 12 113 - 226 ≤ 12 ≤ 21000 - 42000
(md.CCG) TG/ TA 1,30/1,30 ≤ 9,2 31 - 61 ≤ 5700 - 11500
MAI/ TA 1,50/1,50 ≤8 27 - 53 ≤ 5000 - 10000
MAI ≥ 0,85/1,40 ≥ 8,6 ≥ 29 - 57 ≥ 5300 - 10600
cogenerare TG ≥ 0,50/0,65 ≥ 18,5 ≥ 62 - 123 ≥ 11500 - 23000
mare TA ≥ 0,35/0,35 ≥ 34 ≥ 12 ≥ 113 - 226 ≥ 12 ≥ 21000 - 42000
(M.CCG) TG/ TA ≥ 1,30/1,30 ≥ 9,2 ≥ 31 - 61 ≥ 5700 - 11500
MAI/ TA ≥ 1,50/1,50 ≥8 ≥ 27 - 53 ≥5000 - 10000
Notă: 1) clasificarea centralelor de cogenerare este conformă Directivei 8, din 2004, a CE; 2) pentru fiecare tip de CCG s-au considerat instalaţiile de cogenerare adecvate
n
mărimii puterii electrice nominale, conform Directivei 8, din 2004, a CE; 3) y cg - reprezintă producţia specifică de energie electrică pentru fiecare unitate de energie termică l
 88 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

livrate în cogenerare (la numărător este valoarea nominală de referinţă, iar la numitor este valoarea nominală
realizată, ţinându-se seama de „gradul de recuperare a căldurii” - v. cap. 7 -); 4) valori conforme cu categoria de
CCG, după directiva 8/2004 a CE; 5) în ipoteza că CCG conţine un singur echipament de cogenerare;
6) în ipotezele: unui coeficient nominal de cogenerare ( α n ) de 0,15-0,30, conform calculelor de optimizare şi a
cg

unui consum de căldură pe apartamentul convenţional, de 5400 Wt/ap.cv., conform § 2.2.

− centralele de cogenerare de mare putere (M.CCG), pot asigura de la minim

5300 până la orice număr de apartamente convenţionale, în funcţie de capacitatea
termică (electrică) instalată şi de tipul instalaţiilor de cogenerare utilizate. Numărul
minim de apartamente convenţionale arondate unei asemenea CCG creşte de la
CCG cu ciclu mixt MAI/TA, TG/TA, MAI, TG la cele cu TA.
În final, se poate spune că în cazul consumatorilor urbani, microcogenerarea
este specifică alimentării descentralizate la nivel de clădire sau a unui număr
restrâns de clădiri. Cogenerarea de mică putere este aplicabilă surselor de căldură
de zonă, în timp ce cogenerarea de medie şi/sau mare putere se adresează surselor
de căldură de zonă, oraşelor mici şi medii sau chiar mari.
Fig. 3.4. prezintă un exemplu al modului cum se ţine seama de diverşii factori,
prezentaţi mai sus, pentru stabilirea soluţiei de alimentare cu căldură a
consumatorilor urbani.

3.3.4. Etapele alegerii SPC şi justificarea eficienţei lor

În continuare sunt prezentate principalele etape avute în vedere la alegerea SPC,
în ordinea utilităţii lor, pentru cazul unui SAC existent sau nou. Totodată, se vor
evidenţia şi justificările, respectiv elementele suplimentare ce trebuie avute în
vedere în cadrul fiecărei etape.

3.3.4.1. Datele de intrare

Acestea trebuie să pună la dispoziţie toate informaţiile cantitative şi calitative
asupra SAC în discuţie (nou, sau existent), asupra tipului consumatorilorde căldură
şi a mărimii cererilor de căldură ale acestora, precum şi a variaţiei lor în timp, pe
durata de viaţă a majorităţii instalaţiilor energetice de bază ale SPC, cum ar fi:
• tipul SAC în discuţie: existent sau nou şi amplasarea în teren a SPC
existente;
• tipul consumatorilor de căldură (urbani, terţiari, industriali etc.) şi
amplasarea lor în teren, inclusiv natura şi parametrii agentului termic impuşi
de aceştia;
• structura şi mărimea consumurilor de căldură, în regimurile caracteristice:
maxime, medii, minime, pentru sezoanele specifice diverselor consumuri
dependente de condiţiile climaterice exterioare;
• variaţia pe durata de studiu (mai mare sau cel puţin egală cu durata normată
de viaţă a echipamentelor energetice de bază ale SPC) a valorilor maxime ale
consumurilor de căldură avute în vedere;
• stabilirea valorilor consumurilor de căldură, care vor sta la baza
dimensionării SAC;
SURSE DE PRODUCERE A CALDURII – SPC – 89

Fig. 3.4. Soluţii pentru alimentarea cu căldură a consumatorilor urbani.

90 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

• stabilirea valorilor cererilor locale de energie electrică şi a evoluţiei lor în

timp.

3.3.4.2. Analiza situaţiei existente a SAC

Aceasta urmăreşte „fotografierea” stării tehnice şi a eficienţei economice a SAC
existent, de la SPC existente până la consumatori, corelat cu resursele primare de
energie utilizate:
• analiza structurii SAC existent, din punctul de vedere al tipului şi poziţiei
faţă de consumatori al SPC existente şi al concepţiei de realizare a sistemului de
transport şi distribuţie a căldurii – STDC (format din reţelele termice secundare –
RTS, sau modulele de puncte termice – MT). Aceasta va permite cunoaşterea:
− poziţiei în teren a diverselor SPC, faţă de consumatorii de căldură;
− traseului reţelelor termice primare, de legătură între SPC existente şi
consumatorii de căldură;
− poziţiei în teren a resurselor primare de energie existente (în cazul gazului
metan, a traseului reţelei de distribuţie a acestuia şi a poziţiei staţiilor locale de
reducere a presiunii sale, de la medie la joasă presiune);
• pentru SAC existent: auditul tehnic, de mediu şi economic al ansamblului
SAC, în vederea evidenţierii următoarelor elemente principale:
− starea tehnică generală şi uzura morală a principalelor subansamble ale
SAC existent;
− aprecierea (dacă nu există analize pe bază de încercări de laborator)
duratelor remanente de viaţă ale principalelor echipamente energetice din SPC
existente şi ale RTP, PTC şi RTS;
− performanţele tehnice, ale SPC şi ale STDC, rezultate în funcţionarea
curentă, inclusiv stabilirea unor indisponibilităţi ale capacităţilor de producţie
existente, determinate de schema termică generală a SPC, de îmbătrânirea
echipamentelor sau/şi de evoluţia în timp a consumurilor reale de căldură, faţă de
cele avute în vedere la proiectarea instalaţiilor respective;
− eficienţa energetică şi economică a SPC, STDC şi a ansamblului SAC,
până la nivelul preţului căldurii şi al energiei electrice (în cazul CCG) de livrare
„la gardul SPC” până la cel de vânzare la consumatorii de căldură. Totodată, se
vor evidenţia structura şi mărimea emisiilor poluante, comparativ cu limitele
maxime admise de normative.
În finalul acestui audit vor rezulta propuneri privitoare la evoluţia în perioada
următoare a echipamentelor din SPC existente şi asupra diverselor elemente
componente al STDC pe care se mai poate conta în funcţionare, până când şi cu ce
performanţe tehnice, de mediu şi economice.

3.3.4.3. Resursele primare de energie disponibile

Analiza structurii resurselor primare de energie disponibile, a evoluţiei
disponibilităţii lor pe termen lung şi localizarea în raport cu zona de consum
termic. Aceasta este impusă de faptul că reuzultatele analizei vor influenţa decisiv
SURSE DE PRODUCERE A CALDURII – SPC – 91

tehnologiile de cogenerare posibile a fi utilizate şi amplasarea în zonă a surselor de

producere a căldurii.
Evaluarea respectivă urmează să permită stabilirea tipului şi cantităţilor anuale
de resurse primare posibile a fi utilizate pentru producerea căldurii, pe durata de
viaţă a echipamentelor energetice ale sursei/surselor de căldură propuse ca
alternative pentru perspectivă.

3.3.4.4. Stabilirea soluţiilor alternative de alimentare cu căldură

Aceasta presupune ca, plecând de la situaţia existentă a sursei/surselor de
căldură, corelat cu natura resurselor primare de energie disponibile şi de gradele de
centralizare/descentralizare dorite pentru alimentarea cu căldură în perspectivă, să
se aleagă soluţiile tehnice posibile de surse de căldură, din următoarele puncte de
vedere:
− tehnologiile de producere a căldurii, bazate pe CT sau pe CCG cu diversele
variante posibile ale instalaţiilor de cogenerare;
− numărul şi poziţiile viitoarelor surse de producere a căldurii, în raport cu
consumatorii de căldură şi cu resursele primare de energie disponibile;
− capacităţile de producţie ale surselor de căldură alternative considerate,
simultan cu cele de producere a energiei electrice cum este cazul CCG, faţă de
cererile de căldură şi de energie electrică ale zonei/zonelor de consum arondate
acestora.

3.3.4.5. Elaborarea calculelor de eficienţă tehnico-economică

Aceasta înseamnă stabilirea eficienţei tehnico-economice a soluţiilor tehnice
alternative de alimentare cu căldură selectate în prealabil, pe baza criteriilor
economice recunoscute de bănci sau de cei care vor pune la dispoziţie resursele
financiare pentru realizarea obiectivelor respective, ceea ce presupune:
− dimensionarea optimă, sub aspectul capacităţii instalate pentru producerea
căldurii, iar în cazul soluţiilor de cogenerare şi al producerii energiei electrice;
− ierarhizarea din punct de vedere al eficienţei economice a soluţiilor
alternative de realizare a SAC analizat, cu evidenţierea soluţiei optime;
− calculul performanţelor energetice şi al principalilor indicatori
economici, ce caracterizează fiecare soluţie alternativă analizată;
− determinarea sensibilităţii eficienţei economice a soluţiei optime de SAC
rezultată în urma calculelor, pentru stabilirea valorilor limită ale principalelor
mărimi care influenţează această eficienţă: mărimea minimă a cererii de căldură
faţă de aceea estimată, mărimea investiţiei maxime admisibile, faţă de aceea
preconizată, preţul maxim al combustibilului utilizat, comparativ cu cel utilizat în
calcule şi valoarea minimă posibilă a preţului de vânzare a căldurii (în cazul
soluţiilor cu CT), simultan cu cel de vânzare a energiei electrice (în cazul soluţiilor
de CCG).
Calculele de eficienţă tehnico-economică se fac pentru ansamblul SAC,
ţinându-se seama de durata de studiu şi de evoluţia în cadrul acesteia a realizării
92 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

investiţiei, a capacităţilor de producţie şi a energiei anuale livrate-vândute

(în cazul CT, fiind vorba numai de căldură, iar în cazul CCG şi de energia
electrică). Aceasta presupune că toate calculele de eficienţă tehnico-economică
se fac aplicând criteriile economice bazate pe „metoda actualizării”, ţinându-se
seama şi de montajul financiar adoptat pentru realizarea investiţiei aferentă
obiectivului avut în vedere.
 SURSE DE PRODUCERE A CALDURII – SPC – 93

CUPRINS CAPITOLUL 3

SURSE DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC –

3. SURSE DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC – .......................................... 78

3.1. Tipuri de SPC................................................................................................78
3.2. Terminologie ................................................................................................80
3.3. Alegerea SPC ................................................................................................82
3.3.1. Elemente avute în vedere la alegerea SPC ................................................ 82
3.3.2. Natura sursei de energie primară şi tehnologia de bază utilizată în
83
SPC ...........................................................................................................
3.3.2.1. Centrala termică – CT ......................................................................... 83
3.3.2.2. Centrala de cogenerare – CCG ........................................................... 84
3.3.3. Mărimea SPC ............................................................................................ 85
3.3.4. Etapele alegerii SPC şi justificarea eficienţei lor ...................................... 88
3.3.4.1. Datele de intrare .................................................................................. 88
3.3.4.2. Analiza situaţiei existente a SAC........................................................ 90
3.3.4.3. Resursele primare de energie disponibile ........................................... 90
3.3.4.4. Stabilirea soluţiilor alternative de alimentare cu căldură .................... 91
3.3.4.5. Elaborarea calculelor de eficienţă tehnico-economică ....................... 91
 94 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Cuprins cap. 3

3. SURSE DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC –.........................................................78

3.1. Tipuri de SPC ............................................................................................................78
3.2. Terminologie .............................................................................................................80
3.3. Alegerea SPC ............................................................................................................82
3.3.1. Elemente avute în vedere la alegerea SPC .........................................................82
3.3.2. Natura sursei de energie primară şi tehnologia de bază utilizată în SPC............83
3.3.2.1. Centrala termică – CT .................................................................................83
3.3.2.2. Centrala de cogenerare – CCG ....................................................................84
3.3.3. Mărimea SPC .....................................................................................................85
3.3.4. Etapele alegerii SPC şi justificarea eficienţei lor ...............................................88
3.3.4.1. Datele de intrare ..........................................................................................88
3.3.4.2. Analiza situaţiei existente a SAC ................................................................90
3.3.4.3. Resursele primare de energie disponibile ....................................................90
3.3.4.4. Stabilirea soluţiilor alternative de alimentare cu căldură.............................91
3.3.4.5. Elaborarea calculelor de eficienţă tehnico-economică ................................91
 CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 93

4. CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE

ŞI ENERETICE. RESURSE PRIMARE DE ENERGIE

4.1. Cicluri şi surse termice teoretice. Clasificarea ciclurilor uzuale

Conform celui de-al II-lea principiu al termodinamicii, realizarea unei
transformări ciclice necesită minimum: a) două surse termice şi b) o compresie,
respectiv o destindere a agentului. Cele două surse sunt denumite convenţional
„sursă caldă” şi „sursă rece”, în funcţie de nivelele de temperatură: T1 pentru cea
„caldă” şi T2 pentru cea „rece”, unde T1>T2 . Carnot1 a definit sursele termice ideale
ca fiind finite calitativ (parametrul intensiv ce le defineşte este temperatura
termodinamică absolută) dar infinite cantitativ (indiferent de cantitatea de căldură
schimbată cu alte sisteme, temperatura lor nu se modifică).
În funcţie de schimburile de agent cu mediul ambiant ciclurile termodinamice
pot fi:

în circuit închis, fără schimb de substanţă (Carnot, Rankine2 – Hirn3,
Stirling4, Ericsson5);

în circuit deschis, cu schimb de substanţă (Otto6, Diesel7, Brayton8 - Joule9).
Ciclurile Carnot cu două surse realizează următoarele transformări ideale:
• două izoterme, la temperaturile celor două surse, una pentru încălzirea
agentului motor şi cealaltă pentru răcirea acestuia; pe parcursul lor se face
schimbul de căldură cu mediul;
• două adiabate, una pentru compresia agentului motor şi una pentru destinderea
acestuia.
În funcţie de sensul general de circulaţie a căldurii, ciclurile termodinamice
pot fi:
 Cicluri motoare, care primesc căldură de la sursa caldă, transformă o parte din
ea în lucru mecanic şi evacuează restul spre sursa rece. Parametrul de performanţă

1
Nicolas Léonard Sadi Carnot, 1796 – 1832, fizician şi inginer militar francez. A pus
bazele studiului teoretic al maşinilor termice şi a dat prima definiţie a celui de al doilea
principiu al termodinamicii.
2
William John Macquorn Rankine, 1820 – 1872, inginer scoţian cu importante contribuţii
la studiul ciclului cu abur.
3
Gustave-Adolphe Hirn, 1815 – 1890, fizician francez.
4
Robert Stirling, 1790 – 1878, cleric scoţian, co-inventator al maşinii termice cu aer cald
care îi poartă numele.
5
John Ericsson, 1803 – 1889, inventator american născut în Suedia.
6
Nikolaus August Otto, 1832 – 1891, inginer german, inventator al motorului cu ardere
internă cu explozie.
7
Rudolf Christian Karl Diesel, 1858 – 1913, inventator al motorului cu ardere internă cu
aprindere prin compresie.
8
George Brayton, 1830 – 1892, inginer american, inventator al ciclului cu ardere internă
continuă şi turbină cu gaze.
9
James Prescott Joule, 1818 – 1889, fizician englez, colaborator al lordului Kelvin.
94 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

este randamentul de conversie a căldurii în lucru mecanic. Ciclul Carnot realizează

ηCarnot=1-(T2/T1).
 Cicluri inversate, care preiau căldura de la sursa rece, consumă lucru
mecanic pentru ridicarea nivelului termic şi evacuează căldura la sursa caldă. La
rândul lor maşinile termice cu două surse, ce realizează cicluri inversate, în funcţie
de scopul urmărit pot fi clasificate în:
 maşini frigorifice, care menţin temperatura sursei reci şi evacuează
căldura spre mediul ambiant; parametrul de performanţă este eficienţa de răcire.
Pentru ciclul Carnot aceasta este: erăc Carnot=T2/(T1–T2).
 pompe de căldură, care preiau căldura din mediu şi menţin temperatura
sursei calde; parametrul de performanţă fiind eficienţa de încălzire. Pentru ciclul
Carnot aceasta este: eînc Carnot=T1/(T1–T2).
 instalaţii de cogenerare frig - căldură (combinaţie a celor de mai sus).
Folosind diagrama T-s, în fig. 4.1. se prezintă transformările dintr-un ciclu
Carnot motor, iar în fig. 4.2. cele dintr-un ciclu Carnot inversat.

T T
2 3 4 3
T1 T1

T2 T2
1 4 1 2

s s

Fig. 4.1. Reprezentarea în diagrama T-s a Fig. 4.2. Reprezentarea în diagrama T-s a
unui ciclu Carnot motor: 1-2 compresie unui ciclu Carnot inversat: 1-2 destindere
adiabată, 2-3 destindere izotermă cu primire izotermă cu primire de căldură la sursa rece,
de căldură la sursa caldă, 3-4 destindere 2-3 compresie adiabată, 3-4 compresie
adiabată, 4-1 compresie izotermă cu cedare izotermă cu cedare de căldură la sursa caldă,
de căldură la sursa rece. 4-1 destindere adiabată.
Pentru toate ciclurile teoretice cu două surse, termodinamica teoretică
demonstrează că:
 indicatorii de performanţă sunt mai mici decât, sau cel mult egali cu, cei ai
ciclului Carnot ce evoluează între aceleaşi nivele extreme de temperatură, Tmax= T1,
respectiv Tmin = T2;
 există un ciclu Carnot echivalent energetic cu temperaturile medii Tms<Tmax
(Tms = temperatura medie superioară), respectiv Tmi>Tmin (Tmi = temperatura medie
inferioară).
Deşi ciclul Carnot oferă performanţe maxime, nu s-a putut construi nici o
maşină termică reală care să funcţioneze după principiul acestuia.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 95

În funcţie de modul de curgere a agentului şi tipurile de maşini

mecanoenergetice folosite la compresie şi destindere, se deosebesc cicluri cu:

curgere intermitentă şi maşini cu piston: Motoare cu ardere internă cu Piston
– MP – de tip Otto, Diesel sau combinaţii ale acestora, precum şi motoare cu ardere
externă de tip Stirling, Ericsson;

curgere continuă şi maşini rotative (pompe, compresoare, turbine): a)
Instalaţii cu Turbine cu Abur, ciclu Rankine – Hirn şi ardere externă – ITA, b)
Instalaţii cu Turbine cu Gaze, ardere internă şi ciclu Brayton – Joule – ITG.
Ciclurile motoare pot folosi surse calde: a) convenţionale (combustibili fosili),
b) nucleare (reactoare de fisiune) sau c) neconvenţionale/regenerabile (căldură
recuperată din procese energotehnologice, biomasă, energie solară sau geotermală).
În funcţie de tipul sursei reci şi de tipul energiei utile, ciclurile motoare cu două
surse pot fi clasificate în:
 Cicluri de producere exclusivă a lucrului mecanic (sau de electricitate), care
folosesc mediul ambiant drept sursă rece (ex: ITA cu condensaţie, ITG şi MP fără
recuperare de căldură). Parametrul de performanţă este randamentul. Pentru
instalaţiile de producere exclusivă de electricitate pe cale termodinamică, în lucrare
se va folosi termenul de Centrale Termo Electrice (CTE), însoţit de prescurtarea
pentru tipul de instalaţie de conversie (spre exemplu CTE-TA). Pentru acestea
ηelectric = Wel/ Wth intr.
 Cicluri de cogenerare căldură – lucru mecanic (sau electricitate) care
folosesc drept sursă rece un consumator termic (ex.: ITA cu contrapresiune) sau
recuperează pierderile de căldură din instalaţia motoare pentru a fi utilizate la
consumatorul termic (ex.: MP şi ITG cu recuperare). Pentru instalaţiile de
producere combinată, pe cale termodinamică, a electricităţii şi căldurii, în lucrare
se va folosi termenul de Centrale de Cogenerare (CCG), însoţit de prescurtarea
pentru tipul instalaţiei de conversie (spre exemplu CCG-TG). Pentru asemenea
instalaţii, cele două forme de energie utilă au diferite: grade de ordonare, valori de
întrebuinţare şi costuri de producere separată. Ca urmare se pot defini doi parametri
de performanţă:
 cota din căldura intrată care se converteşte în electricitate:
ηel = Wel/Wth intr;
 cota din căldura intrată care se transmite la consumatorul termic:
ηth = Wth livr/Wth intr.
Suma celor două mărimi este randamentul global de utilizare a energiei primare
„ηglobal=ηel+ηth”, iar raportul lor este indicele de structură a energiei produsă util
„ystr=ηel/ηth”.
Pe lângă tipurile de instalaţii de mai sus, există şi instalaţii rezultate prin
combinaţii de surse şi cicluri, cum ar fi:

Instalaţii cu două surse calde (ex.: ITG de cogenerare, cu recuperare de
căldură şi postcombustie);

Cicluri cu două surse reci, din care una este mediul ambiant (ex.: ITA de
cogenerare cu condensaţie şi priză reglabilă, ITG şi MP cu recuperare parţială de
căldură);
 96 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Cicluri cu două surse reci, ambele fiind consumatori termici (ex.: ITA de
cogenerare cu contrapresiune şi priză reglabilă);

Cicluri combinate, binare, sau suprapuse, la care căldura evacuată din ciclul
„înaintaş” este utilizată la sursa caldă a celui „recuperator” (cicluri binare Rankine
– Hirn şi cicluri combinate TG - TA);

Cicluri combinate cu cogenerare căldură - lucru mecanic (ex: TG + TA de
cogenerare).
Observaţie: Cogenerarea căldură – lucru mecanic şi ciclurile combinate
constituie exemple de folosire în trepte a căldurii.

4.2. Cicluri şi surse termice reale

La studiul ciclurilor motoare reale, se ţine seama de o serie de limitări
suplimentare:
10

procesele termodinamice reale sunt nestaţionare şi, implicit, ireversibile ;

între sursele termice şi cicluri intervin fluide caloportoare, altele decât cele
motoare11;

agentul motor nu este un gaz ideal; în cel mai bun caz se comportă ca un gaz
real12;

debitul de fluid motor nu este întotdeauna acelaşi la cele două surse;

lucrul mecanic de compresie nu se preia întotdeauna de la arborele maşinii de
destindere.
În plus, sursele termice reale:
⇒ nu sunt infinite cantitativ (puterile termice cedate – la sursele calde – sau
primite – de cele reci – sunt limitate);
⇒ nu cedează căldură izoterm (la schimbul de căldură cu agentul motor există
variaţii de temperatură, dependente de tipurile proceselor).
După circulaţia agentului caloportor/căldurii se deosebesc surse calde:

cu recirculare integrală a agentului caloportor şi implicit a căldurii (ex.:
Reactoarele Nucleare – RN). În acest caz:
a) se poate folosi întregul potenţial energetic al sursei;
b) cu cât nivelul termic de recirculare este mai ridicat, cu atât sursa se
apropie de una ideală;

în circuit deschis la care, după cedarea căldurii către ciclul (fluidul) motor,
caloportorul se evacuează în mediu. În acest caz:
a) nu se poate folosi întregul potenţial energetic al sursei (caloportorul mai
conţine căldură reziduală);

10
Principalele ireversibilităţi apar în procesele de transfer de căldură şi în cele de curgere.
11
În acest caz tipurile proceselor de transfer de căldură la surse influenţează procesele
termodinamice.
12
În unele cicluri agentul motor poate trece şi în stare lichidă, ceea ce implică existenţa
unor transformări de stare; aceasta are avantajul ca permite realizarea unor transformări
izobar – izoterme.
 CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 97

b) tipul procesului de transfer de căldură influenţează major Tms a ciclului13;

14

cu recirculare parţială a căldurii agentului caloportor , unde performanţele
sunt între cele două de mai sus.
Din punct de vedere al sursei reci, în ciclurile cu producere exclusivă de lucru
mecanic, mediul ambiant – care poate primi căldură fără să îşi modifice
temperatura – poate fi considerat o sursă rece aproape ideală. Chiar şi în acest caz,
tipul proceselor de evacuare a căldurii din cicluri influenţează performanţele
acestora:
 în procesele izobar - izoterme, cu cedare de căldură latentă (ITA, la care
agentul motor condensează), procesul este mai aproape de cel ideal şi Tmi se
apropie de Tminimă ;
 în procesele izobar – neizoterme, cu cedare de căldură sensibilă (ITG cu
evacuare de gaze de ardere fierbinţi în mediul ambiant), Tmedie inferioară creşte mult
peste Tminimă .
La ciclurile de cogenerare sursa rece este reprezentată de consumatorul termic,
fapt ce limitează posibilităţile de conversie datorită caracterului finit cantitativ. În
plus, nivelul termic cerut influenţează Tmedie inferioară şi performanţele ciclului.
În concluzie, pentru toate tipurile de cicluri motoare reale, caracterul finit al
surselor termice, nivelurile lor de temperatură, tipurile proceselor de cedare –
primire a căldurii la surse şi circulaţia sau recircularea fluidului caloportor/căldurii
influenţează:

performanţele termodinamice ale ciclurilor;

optimizarea termodinamică a acestora.
Efectele caracterului finit şi neizoterm al surselor termice reale asupra
performanţelor ciclului termic sunt comparabile cu cele date de ireversibilităţile
transformărilor.

4.3. Analiza energetică a ciclurilor Rankine – Hirn din CTE şi CCG cu

ITA

4.3.1. ITA cu condensaţie pură, metodele de creştere a randamentului

Ciclurile teoretice Rankine - Hirn sunt cuprinse între două izobare şi două
adiabate. Schemele de principiu sunt prezentate în fig. 4.3. şi 4.4., iar
transformările aferente sunt prezentate în tabelul 4.1; reprezentarea procesului
termodinamic este aceea din fig. 4.5.

13
Ex.1. - procese izobar - izoterme cu cedare de căldură latentă; procesul este mai
aproape de cel ideal şi Tmedie superioară se apropie de Tmaximă. Ex.2. –procese izobar -
neizoterme cu cedare de căldură sensibilă (gaze de ardere de la ITG – în cicluri combinate,
agent geotermal fără reinjecţie, etc.) Tmedie superioară scade mult sub Tmaximă.
14
Ex.1: cazane cu combustibil fosil şi preîncălzirea aerului folosind căldura sensibilă a
gazelor de ardere. Ex.2.: ITG cu recuperare internă de căldură.
98 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

3a T 3b T

GA
4a GA 4b

P P

2 1 C 2 1 C

Fig. 4.3. Schema ITA cu ciclu Rankine. Fig. 4.4. Schema ITA cu ciclu Hirn.
Prezentarea transformărilor ideale în ciclurile Rankine - Hirn
Tabelul 4.1
Instalaţia Rolul Notaţia şi tipul transformării
P - Pompa Maşină de compresie 1-2 ⇒ Compresie izentropă a apei
2-3 ⇒ Încălzire izobară a apei + vaporizare
G.A. - Generatorul de abur Sursa caldă
+ supraîncălzire vapori - la ciclul Hirn
T - Turbina cu abur Maşină de destindere 3-4 ⇒ Destindere izentropă a aburului
C - Condensatorul Sursa rece 4-1 ⇒ Răcire (condensare) izobar-izotermă
În continuare vom denumi convenţional:
 ciclul Rankine ⇒ cu abur viu saturat, presiuni subcritice, fără supraîncălzire;
 ciclul Hirn ⇒ cu abur viu supraîncălzit, presiuni subcritice sau supracritice,
eventual cu supraîncălzire intermediară simplă sau repetată.
T
3b

3a

2
1 4b
4a
s

Fig. 4.5. Reprezentarea în diagrama T-s a ciclurilor teoretice Rankine (1-2-3a-4a) şi

Hirn (1-2-3b-4b).
Pentru ambele tipuri de cicluri:
a) există schimbarea de fază în „generatorul de abur”;
♦ b) procesul de la sursa rece este izobar-izoterm;
 CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 99

c) forma procesului în diagrama T-s este corelată cu forma „clopotului15”;

d) partea finală a destinderii în turbină intră în zona aburului umed.
Fig. 4.6. prezintă diagrama fluxurilor energetice într-o o CTE cu ITA cu
„condensaţie pură”, pentru producerea exclusivă a electricităţii.

Wt 1 ciclu Winternă Wmk Wbg Wel net JT Wel net IT

Wtc Wt 1 cazan
∆WSP ∆W
∆Wmec ∆Wgen trafo

∆Wconducte
∆Wcaz
∆Wsursă rece

Fig. 4.6. Diagrama fluxurilor energetice pentru o CTE cu ITA cu condensaţie pură.
Pentru cantităţile sau fluxurile de energie sub diferite forme, s-au folosit
următoarele notaţii:
Wtc ⇒ Energie termică dezvoltată prin arderea combustibilului;
∆Wcaz ⇒ Pierderile cazanului (căldura sensibilă în gazele de ardere, prin nearse,
radiaţie şi convecţie, etc);
Wt 1 cazan ⇒ Energie termică transmisă agentului de lucru din cazan;
∆Wconducte ⇒ Pierderile sistemului de conducte (din centrală, inclusiv serviciile
proprii termice);
Wt 1 ciclu ⇒ Energie termică intrată în ciclul termodinamic;
∆Wsursă rece ⇒ Pierderi la sursa rece (condensator);
Winternă ⇒ Energie (mecanică) dezvoltată de abur în turbină;
∆Wmec ⇒ Pierderi mecanice;
Wmk ⇒ Energie mecanică la cuplă (a turbinei cu abur);
∆Wgen ⇒ Pierderi la generatorul electric;
Wbg ⇒ Energie electrică brută (la bornele generatorului);
∆WSP ⇒ Energie (electrică) absorbită de serviciile proprii;
Wel net JT ⇒ Energie electrică netă la joasă tensiune;
∆Wtrafo ⇒ Pierderi la transformatorul electric;
Wel net IT ⇒ Energie electrică netă la înaltă tensiune (la bornele centralei).
15
În diagrama T-s se definesc următoarele puncte şi curbe caracteristice: a) punctul triplu,
în care în care apa se poate afla în oricare din cele 3 stări de agregare, pentru acest punct
se stabilesc prin convenţie entalpia şi entropia „tehnică” drept nule. b) curba limită x=0,
care separă zona de lichid de zona de amestec bifazic; c) curba limită x=1, care separă
zona de amestec bifazic de cea de vapori supraîncălziţi şi d) punctul critic, în care dispare
diferenţa dintre lichid la saturaţie şi vapori la saturaţie.
100 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Relaţiile între acestea sunt definite pe tipuri de instalaţii şi transformări, ca în

tabelul 4.2.
Randamentele pe instalaţii şi transformări în ITA cu cicluri Rankine - Hirn
Tabelul 4.2
Instalaţia Randamentul
Cazan ηcz=Wt1_cazan/Wtc=1-∆Wcaz/Wtc
Sistem conducte ηcnd=Wt1_ciclu/Wt1_cazan=1-∆Wconducte/Wt_ag
Ciclu termic ηtermic=Winternă/Wt1_cazan=1-∆Wsursă rece/Wt1_cazan=1-Tmi cd/Tms
Maşina mecanoenergetică ηmec=Wmk/Winternă=1-∆Wmec/Winternă
Generatorul electric ηgen=Wbg/Wmk=1-∆Wgen/Wmk
Consumuri tehnologice electrice ηSP=Wel_net_JT/Wbg=1-∆WSP/Wbg
Transformatorul ridicător ηtrafo=Wel_net_IT/Wel_net_JT=1-∆Wtrafo/Wel_net_JT
Pe grupe de transformări rezultă randamentele:
ηbrut, la bornele generatorului:
ηbrut CTE-TA=Wbg/Wt c=ηcz•ηcnd•ηtermic•ηmec•ηgen (4.1)
ηnet, la bornele centralei:
ηnet CTE-TA=Wel net IT/Wt c=ηcz•ηcnd•ηtermic•ηmec•ηgen•ηSP•ηtrafo (4.2)
Se observă că pentru un şir de transformări „simple” înseriate, de tipul celor de
mai sus, pentru care energia utilă ieşită din transformarea „n-1” devine energie
intrată în transformarea „n”, randamentul şirului de transformări este egal cu
produsul randamentelor individuale. Ca urmare, acesta este mai mic decât cel mai
mic dintre randamentele individuale, respectiv decât randamentul termic.
Creşterea randamentului termic se poate realiza prin:
 Coborârea Tmi, prin reducerea temperaturii şi presiunii de condensare;
 Creşterea Tms, prin:
a) ridicarea presiunii aburului viu şi a temperaturii de vaporizare;
b) creşterea temperaturii aburului viu peste cea de saturaţie, la ciclul Hirn;
c) preîncălzirea regenerativă a apei de alimentare şi
d) supraîncălzirea intermediară (s.î.i.), eventual repetată.
În practică, metodele de mai sus se aplică simultan şi corelat, funcţie de
particularităţi:
♦ La ciclul Rankine, creşterea lui p3 înseamnă şi creşterea lui t3. Aceasta
impune creşterea presiunii maxime în ciclu, pentru a putea creşte temperatura.
Când sursa caldă are Tmax<Tcritic, (cazul CNE) ciclul Rankine este cel mai apropiat
de Carnot. La creşterea lui p3 apar următoarele efecte:
a) forma ciclului Rankine se îndepărtează de cea a ciclului Carnot;
b) umiditatea finală a aburului creşte inadmisibil.
♦ La ciclul Hirn fără supraîncălzire intermediară – s.î.i.– cu t3 > tsaturaţie, poate fi
chiar t3 > tcritică, dacă sursa termică permite aceasta. Pe lângă creşterea Tms şi a ηtermic
se mai obţin efecte pozitive prin reducerea umidităţii, creşterea volumelor specifice
şi a lucrului mecanic specific. Pe de altă parte:
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 101

a) temperatura maximă este limitată de material;

b) forma reală a ciclului Hirn se îndepărtează şi mai mult de cea ideală;
c) creşterea Tms este mult mai lentă decât creşterea T3;
d) creşterea p3 şi creşterea t3 se corelează în funcţie de umiditatea finală.
♦ La ciclul cu supraîncălzire intermediară, se poate mări p3 peste valoarea din
ciclul „simplu”, menţinând t3≅ts.î.i. la valoarea limitată de material. Ca urmare a
ridicării Tms, pe lângă creşterea randamentului termic teoretic, în acest caz se obţin
efecte pozitive suplimentare prin: creşterea volumelor specifice în zonele de medie
şi joasă presiune, creşterea lucrului mecanic şi reducerea efectelor umidităţii. Este
de reţinut că presiunea de supraîncălzire intermediară trebuie corelată cu cea a
aburului viu şi cu schema de preîncălzire regenerativă.
♦ Temperatura apei de alimentare şi numărul de trepte de preîncălzire
regenerativă se corelează cu parametrii aburului viu şi cu destinderea aburului în
turbină.
Pentru exemplificare, în fig. 4.7. se prezintă schema termică a unei ITA cu
condensaţie de mare putere la care se aplică, simultan, toate măsurile de mai sus.

f e d b
c
g a
g

f
d c b a

Fig. 4.7. Schema unei ITA cu condensaţie pură cu preîncălzire regenerativă avansată şi
supraîncălzire intermediară.
102 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

4.3.2. Tipuri de ITA de cogenerare, metode de creştere a eficienţei lor

energetice
Dacă se întrerupe destinderea aburului la un nivel de presiune acoperitor, în
raport cu necesarul consumatorului termic, folosind apoi căldura aburului evacuat
pentru un consumator termic, direct (la consumatorii tehnologici, folosind drept
agent caloportor aburul motor) sau indirect (la consumatorii „urbani”, prin
intermediul unui schimbător de căldură abur/apă fierbinte sau apă caldă), căldura
evacuată din ciclu este energie utilă, iar turbina devine una de contrapresiune.
Producţia de electricitate se realizează exclusiv în cogenerare (folosind drept sursă
rece consumatorul termic). În fig. 4.8. se prezintă diagrama Sankey a unei CCG cu
ITA cu contrapresiune. Pe partea de energie utilă analiza s-a oprit în acest caz la
cantităţile „brute”, fără a mai ţine seama de consumurile energetice proprii
tehnologice.
∆Wmec ∆Wgen

Winternă Wmk Wbg

Wt 1 ciclu

Wtc Wt 1 cazan

∆Wconducte Wt brută
∆Wcaz

Fig. 4.8. Diagrama fluxurilor energetice pentru o CCG cu ITA de contrapresiune.

Notaţiile sunt aceleaşi ca în fig. 4.6., cu următoarele observaţii: A) din punct de
vedere calitativ, în loc de pierderile ∆Wsursă rece apare fluxul de căldură utilă brută
Wt brută; B) din punct de vedere cantitativ, datorită creşterii Tmi se reduce producţia
de lucru mecanic şi electricitate.
Folosind notaţiile din tabelul 4.2 şi limitând analiza la producţiile brute, se
poate scrie:
Energia electrică brută:
Wel brut CCG = Wt c•ηcazan•ηconducte•ηt CCG•ηmec•ηgen (4.3)

unde: ηt CCG = 1- Tmi CCG/Tms, (4.4)

cu observaţia că, deoarece Tmi CCG > Tmi CTE ⇒ ηt CCG < ηt CTE
 CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 103

Energia termică brută: Wt brută CCG = Wt c•ηcazan•ηconducte•(1-ηt CCG) (4.5)

Randamentul global brut: ηgl brut = (Wel brut CCG + Wt brută CCG) / Wt c (4.6)
Înlocuind în relaţia (4.6) expresiile din (4.3), (4.4) şi (4.5), rezultă:
ηgl CCG = ηcazan•ηconducte•[.ηmec•ηgen + (1-.ηmec•ηgen)• Tmi CCG / Tms] (4.7)
Deoarece produsul (ηmec•ηgen) este apropiat de unitate, se observă că
randamentul global este uşor mai mic decât cel al unei Centrale Termice16 (CT):
ηgl C.T. = ηcazan•ηconducte. Pe de altă parte randamentul global maxim ar putea deveni
egal cu cel al unei CT, dacă Tmi CCG = Tms, respectiv în cazul în care nu s-ar produce
electricitate. Cum energia electrică are un grad superior de ordonare, o valoare mai
mare de întrebuinţare şi un preţ mai ridicat, rezultă că randamentul global al CCG
cu ITA de contrapresiune nu este un indicator caracteristic din punct de vedere
energetic şi economic. Folosind indicatorul ystr = ηel brut/κt. = Wel brută / Wt brută,
denumit în acest caz indice de cogenerare, şi înlocuind expresiile din 4.3., 4.4. şi
4.5., rezultă:
ystr CCG ITA = ((Tms/ Tmi CCG)-1)•.ηmec•ηgen (4.8)
Creşterea indicelui de cogenerare al CCG cu ITA se poate realiza prin acţiuni de
două tipuri: 1) la sursa caldă, pentru mărirea Tms, folosind aceleaşi măsuri care
conduc la creşterea randamentului termic al ciclului CCG cu ITA de condensaţie;
2) la sursa rece, pentru apropierea Tmi CCG de valoarea necesară consumatorului. A
doua grupă de măsuri impune reducerea pierderilor şi degradărilor la transportul,
transferul şi distribuţia căldurii. Pentru consumatorii „urbani” prima sursă a
degradărilor exergetice în zona rece a ciclului este transferul de căldură de la
agentul motor spre cel caloportor. Reducerea diferenţelor de temperatură şi
aplicarea încălzirii în trepte a agentului caloportor permite apropierea procesului de
la sursa rece a ciclului motor de necesarul pentru sistemul de transport şi distribuţie
a căldurii.
Principalul dezavantaj tehnic al CCG cu ITA cu contrapresiune este acela că
introduce o legătură rigidă între existenţa consumului termic şi posibilitatea
producerii eficiente a electricităţii. Pentru cazul când în aceeaşi zonă se află doi
consumatori termici de nivele diferite, din care cel puţin unul are variaţii reduse ale
necesarului de căldură, se pot utiliza turbine cu contrapresiune (la nivelul termic
mai scăzut) şi priză reglabilă (la presiunea superioară) – vezi schema termică din
fig. 4.9. Şi în acest caz producţia de electricitate se realizează exclusiv în
cogenerare.

16
Care ar produce numai căldură.
104 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

VIR VR VR

CIP CMP

10÷16bar

1,2 ÷ 2,5 bar

PIP4 Deg atm apa de
B
adaos

PIP3 Deg 6 bar

PA
PJP2 PJP1

Fig. 4.9. Schema unei CCG-TA cu contrapresiune, priză reglabilă şi prize nereglate
pentru preîncălzire regenerativă.
Diagrama Sankey este de acelaşi tip cu accea a unei ITA cu contrapresiune, dar:
1) există două cicluri de cogenerare întrepătrunse la sursa caldă şi cu surse reci de
temperaturi medii inferioare diferite, respectiv două puteri termice utile brute, iar
2) producţia de electricitate poate fi defalcată convenţional între cele două cicluri.
La consumatorii „urbani” consumul termic are variaţii cantitative şi calitative
importante. În acest caz se pot folosi ITA cu condensaţie şi priză reglabilă, având
diagrama Sankey de tipul celei din fig. 4.10.
 CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 105

∆Wmec ∆Wgen

Winternă Wmk Wbg

Wt 1 ciclu

Wtc
Wt 1 cazan

Wt brută
∆Wconducte

∆Wcaz ∆Wcondensator

Fig. 4.10. Diagrama Sankey pentru o CCG cu ITA cu condensaţie cu priză reglabilă.
19 bar; 580 °C
76 bar; 580°C
290 bar
582° C

300°C 80 bar
PJP 1 PJP 2
21 bar PJP 5
23
PJP 3 mbar
PJP 4
tur retur
spre condensator

Fig. 4.11. Schema unei CCG – ITA moderne, cu condensaţie, parametrii ridicaţi ai aburului
viu, supraîncălzire repetată, preîncălzire regenerativă avansată şi priză reglabilă
în două trepte.
Ca şi la ITA cu contrapresiune şi priză reglabilă există două cicluri
întrepătrunse, cu surse reci diferite; căldura evacuată în mediu, la un nivel termic
coborât, reprezintă, însă, un flux de pierderi. Ca urmare, randamentul global este
106 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

mai mic decât la ITA cu contrapresiune. Producţia de electricitate poate fi defalcată

astfel: a) în cogenerare şi b) în condensaţie (folosind drept sursă rece mediul
ambiant).
Principalul avantaj al CCG cu ITA cu condensaţie şi priză reglabilă este datorat
posibilităţii producerii electricităţii chiar şi în lipsa consumului termic. Pentru a
reduce dezavantajul datorat randamentului global mai coborât decât la ITA cu
contrapresiune, este recomandabil ca, în absenţa consumului termic, ITA cu
condensaţie şi priză reglabilă să poată realiza un randament electric brut
comparabil cu cel al ITA cu condensaţie pură. Pentru aceasta se folosesc grupuri cu
puteri unitare ridicate, parametrii înalţi ai aburului viu, supraîncălzire intermediară
şi preîncălzire regenerativă avansată, de tipul celui prezentat în fig. 4.11.

4.3.3. Puteri, parametri, performanţe şi domenii de utilizare a ITA, în CTE şi

CCG
În aplicaţiile staţionare cele mai folosite cicluri motoare sunt cele cu ITA. Ele
acoperă un domeniu larg de puteri, de la 1 MWe la peste 1000 MWe. Cu cât puterile
unitare cresc, se justifică tehnico-economic creşterea parametrilor aburului viu şi
dezvoltarea preîncălzirii regenerative a apei de alimentare. La puteri unitare sub
50÷100 MWe se folosesc uzual cicluri fără supraîncălzire intermediară. Perechile
uzuale de parametrii ale acestora sunt prezentate succint în tabelul 4.3.
Valori uzuale pentru parametrii ITA de mică şi medie putere, fără
supraîncălzire intermediară
Tabelul 4.3
Mărimea U.M. Valori numerice uzuale
Presiunea aburului viu bar sub 32 32÷40 50÷64 80÷100 140
Temperatura aburului viu °C sub 400 400÷450 450÷490 490÷540 540÷570
Puteri unitare MW sub 3 3÷12 6÷25 12÷50 40÷100
Număr de trepte de
buc 0÷1 1÷3 3÷4 4÷5 6÷7
preîncălzire
La cei mai ridicaţi parametrii din tabelul de mai sus, maşinile cu condensaţie
pură nu depăşesc randamente termice de 42%. Ca urmare, în sistemele energetice
mari şi puternic interconectate, nu se folosesc ITA cu condensaţie cu puteri sub 50
MWe. Majoritatea ITA fără supraîncălzire intermediară sunt de cogenerare
industrială sau urbană.
Pentru puteri unitare de 100÷1000 MWe, ITA folosesc ciclul cu supraîncălzire
intermediară, fapt ce permite creşterea presiunii aburului viu chiar peste 240 bar.
Utilizarea de materiale noi a permis creşterea temperaturii aburului supraîncălzit
până la 580÷600°C. În condensaţie pură, asemenea grupuri ating randamente
termice de 45÷50%. Grupurile de asemenea mărimi sunt folosite în cogenerare
numai la CCG urbane cu turbine cu condensaţie cu priză reglabilă. Pe partea de
sursă rece:
a) la maşinile de condensaţie, cu sau fără priză reglabilă, presiunea şi
temperatura la condensator se corelează cu condiţiile de răcire;
 CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 107

b) la maşinile cu contrapresiune, presiunea de evacuare se corelează cu aceea

necesară la consumatorul termic.

4.4. Prezentarea principială a ciclurilor Stirling şi Ericsson

4.4.1. Caracteristicile generale ale ciclurilor şi motoarelor cu piston în circuit

închis
Folosirea agentului de lucru în circuit închis oferă o serie de avantaje
termodinamice şi tehnice în raport cu cazul circuitului deschis. În primul rând
aceasta presupune cedarea căldurii de la sursa caldă printr-o suprafaţă de transfer
de căldură care separă cele două medii, fapt ce permite arderea externă şi utilizarea
unor combustibili inferiori, fără pericol de coroziune şi/sau eroziune în maşinile
mecanoenergetice de destindere. Evacuarea din ciclu a căldurii reziduale se face,
evident, tot prin transfer de căldură, spre un circuit de răcire sau spre un
consumator termic.
În al doilea rând, aceasta permite alegerea unor agenţi termici performanţi
pentru tipul de aplicaţie dorit. Variantele iniţiale ale ciclurilor închise cu gaze, fără
schimbare de fază, foloseau drept agent de lucru aerul, fiind denumite şi „motoare
cu aer cald”. În soluţiile moderne, agentul motor este ales astfel încât să aibă
proprietăţi termice şi termodinamice mai bune decât aerul, respectiv gazele de
ardere. Cerinţele termodinamice şi tehnice sunt: a) conductivitate termică mare,
b) vâscozitate redusă17, c) coeficienţi ridicaţi de transfer de căldură, d) căldură
specifică mare18 şi e) proprietăţi termodinamice cât mai apropiate de cele ale
gazului ideal19. Gazul care îndeplineşte cele mai multe dintre cerinţele termice şi
termodinamice este Heliul.
Simultan, la alegerea agentului motor trebuie să se aibă în vedere şi cerinţe
generale tehnico-economice şi cele de risc: f) fluidul să aibă un cost redus, g) să nu
fie poluant, toxic, inflamabil sau exploziv, h) să fie stabil chimic20 pe domeniul de
temperaturi de lucru, i) să fie uşor de transportat şi de depozitat, etc. Având în
vedere caracterul contradictoriu al unora din cerinţe şi dificultatea îndeplinirii
simultane a lor, alegerea agentului de lucru necesită o ierarhizare a priorităţilor.
Un al treilea avantaj al circuitului închis este datorat faptului că presiunile de
lucru din ciclu devin independente în raport cu presiunea atmosferică. Folosirea la
sarcină nominală a unor presiuni mai mari decât cea atmosferică creşte densitatea
17
Valorile mici ale vâscozităţii reduc grosimea stratului limită, majorează randamentele
interne ale maşinilor mecanoenergetice şi îmbunătăţesc transferul convectiv de căldură.
18
Gazele cu mase molare mici au călduri specifice pe unitatea de masă mai ridicate decât
aerul.
19
Spre exemplu, gazele „nobile”, monoatomice, au variaţii mici ale căldurilor specifice cu
temperatura şi coeficienţii adiabatici κ=Cp/Cv≅5/3≅1,666, în timp ce aerul are căldura
specifică variabilă cu temperatura, şi, ca gaz biatomic, κ=Cp/Cv≅7/5≅1,4. Folosirea unor
gaze cu coeficient adiabatic ridicat reduce rapoartele de compresie optime tehnic.
20
În cazul CNE se adaugă şi cerinţa stabilităţii în câmp de radiaţii precum şi aceea de a nu
prezenta risc de radioactivitate indusă.
 108 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

medie a gazului. Ca urmare, se majorează căldura specifică pe unitatea de volum şi

se reduc debitele volumetrice de agent, ambele efecte permiţând creşterea puterilor
unitare. La sarcini parţiale se poate extrage o parte din agent, reducând astfel
presiunile din circuit, cu menţinerea constantă a raportului de compresie şi a
temperaturilor caracteristice din ciclu. Aceasta permite ca la încărcări nenominale
randamentul termic să se menţină practic egal cu cel nominal.
Elementele de mai sus sunt valabile pentru toate maşinile termice cu agent de
lucru în circuit închis. Motoarele Stirling şi Ericsson au, în plus, o serie de
caracteristici specifice comune:
1. au maşini cu piston, ce pot realiza rapoarte mari de compresie / respectiv
destindere;
2. folosesc cilindri separaţi de compresie şi destindere, la care pistoanele
lucrează defazat;
3. realizează la cele două surse termice procese izoterme de tip a) încălzire -
destindere cu producere de lucru mecanic, respectiv b) răcire – compresie cu
consum de lucru mecanic;
4. au un sistem regenerator/recuperator pentru recircularea căldurii din
procesele de răcire neizotermă spre cele de încălzire neizotermă, dar care „leagă”
între ele procesele izoterme. Această caracteristică permite ca agentul motor să
absoarbă căldura din exterior, respectiv să cedeze căldura spre exterior, doar în
cadrul proceselor izoterme de la surse;
5. din cauza limitării intensităţii proceselor de transfer de căldură la surse,
pistoanele au viteze mici de deplasare şi motoarele au turaţii coborâte.
Datorită proceselor izoterme de la surse şi recirculării căldurii în ciclu, în cazul
unor procese ideale, maşinile Stirling şi Ericsson ar putea atinge, performanţele
maxime permise de principiul al doilea al termodinamicii, egale cu cele ale
ciclurilor Carnot. Pe de altă parte, procesul izoterm de la sursa rece impune ca
adaptarea la cogenerare să se realizeze prin ridicarea temperaturii inferioare,
similar ciclurilor Rankine – Hirn. Ca şi în cazul ITA cu contrapresiune aceasta
reduce lucrul mecanic net şi cota din energia primară care se transformă în lucru
mecanic, producerea de lucru mecanic în cogenerare fiind condiţionată de existenţa
consumului termic.

4.4.2. Ciclul şi motorul Stirling

Ciclul Stirling teoretic este cuprins între două izoterme şi două izocore21
(vezi fig. 4.12.).

21
Cu observaţia că procesele de încălzire şi răcire izocoră satisfac punctul 4 de mai sus.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 109

p
1

Tmax

4 2
Tmin

3 V
Vmin Vmax
Fig. 4.12. Reprezentarea în diagrama T-s a unui ciclu Stirling ideal: 1-2→destindere
izotermă cu primire de căldură la sursa caldă, 2-3→răcire izocoră,
3-4→compresie izotermă cu cedare de căldură la sursa rece, 4-1→încălzire
izocoră.
Spre deosebire de Carnot, care a definit un ciclu termic dar nu a inventat o
maşină capabilă să îl realizeze, Stirling a patentat în 1817, un „economizor de
căldură”, denumit azi „regenerator”, pe care l-a încorporat în schema unei maşini
termice motoare cu aer cald. În 1818 el a realizat practic un asemenea motor, într-o
variantă în prezent denumită „motor Stirling de tip beta”. Astăzi există o
multitudine de alte variante constructive.
Pentru a descrie funcţionarea unui motor Stirling, în continuare se va folosi
construcţia de tip alfa, în doi cilindri:
– cel „de detentă”, pus în contact termic cu sursa caldă;
– cel de compresie, aflat în contact termic cu sursa rece (vezi fig. 4.13.).
Cilindrul de Cilindrul de
detentă compresie
Sursa caldă Sursa rece

Regenerator

Sursa caldă Sursa rece

Fig. 4.13. Schema de principiu a unui motor Stirling de tip alfa cu 2 cilindri.
Camerele de gaz ale celor doi cilindri sunt legate direct, fără supape, prin
intermediul unui regenerator, umplut cu o substanţă pulverulentă, a cărei capacitate
calorică asigură inerţia termică necesară. Pentru fiecare din pistoane se defineşte un
Punct Mort Interior (PMI), când gazul ocupă în cilindru un volum minim şi un
Punct Mort Exterior (PME), când gazul ocupă în cilindru un volum maxim. Pentru
descrierea ciclului ideal de mai sus, să ne închipuim că pistoanele s-ar putea
deplasa independent. În acest caz:
110 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

o procesul 1-2 necesită ca pistonul cilindrului rece să rămână nemişcat, aproape

de PMI al său, iar pistonul cilindrului cald să se deplaseze dinspre PMI al său spre
PME al său;
o procesul 2-3 are loc cu deplasarea simultană a pistonului cilindrului cald, de
la PME spre PMI şi a pistonului cilindrului rece, de la PMI spre PME;
o procesul 3-4 are loc cu pistonul cilindrului cald nemişcat, aproape de PMI, iar
pistonul cilindrului rece se deplasează dinspre PME spre PMI;
o procesul 4-1 are loc cu deplasarea simultană a pistonului cilindrului rece până
la PMI, şi a pistonului cilindrului cald, prin uşoara îndepărtare de PMI spre PME.
În realitate, pistoanele sunt cuplate mecanic la arbore prin mecanisme bielă-
manivelă. Ca urmare, nu există momente în care unul din ele să se deplaseze, iar
celălalt să rămână pe loc.
Pentru a obţine un ciclu apropiat de cel descris mai sus, cilindrii, reprezentaţi în
desen coaxiali şi în opoziţie, în realitate sunt dispuşi la 90°, iar corelarea mişcărilor
pistoanelor, cu un anumit defazaj între ele, se asigură prin cuplarea bielelor pe
aceeaşi manivelă. Cu această observaţie, etapele de funcţionare devin următoarele:
• destinderea; în această fază cea mai mare parte din gaz se află în cilindrul
cald unde primeşte căldură şi se destinde, producând lucru mecanic;
• transferul de gaz din cilindrul cald spre cel rece are loc prin regenerator,
prin deplasarea pistonului din stânga spre PMI şi a celui din dreapta spre PME.
Gazul transferat în cilindrul de compresie se răceşte, fapt care va reduce lucrul
mecanic consumat în următoarea fază a ciclului;
• compresia; de această dată cea mai mare parte din gaz se află în cilindrul
rece unde cedează căldura şi, simultan, se comprimă, consumând lucru mecanic;
• transferul de gaz din cilindrul rece spre cel cald se face prin regenerator.
Aceasta are loc prin deplasarea pistonului din dreapta spre PMI şi a celui din stânga
spre PME. Gazul ajuns în cilindrul de destindere se încălzeşte, pregătind
următoarea fază a ciclului.
Motoarele Stirling moderne de tip alfa sunt în 4 cilindri (sau multiplu de 4), cu
pistoane cu dublu efect. Fiecare cilindru are un spaţiu rece, de compresie şi unul
cald, de detentă. Pentru o bună izolare termică între cele două spaţii, pistoanele au
o grosime mare. Spaţiul de compresie al unui cilindru este conectat cu spaţiul de
detentă al celui adiacent, printr-un ansamblu format din: sursă caldă, regenerator şi
sursă rece (vezi fig. 4.14.). În practică, pentru compactarea şi simplificarea
motorului:
a) cilindrii nu sunt dispuşi ca în fig. 4.14., în linie, ci în vârfurile unui pătrat;
b) regeneratorul ocupă zona centrală;
c) mecanismul bielă manivelă este înlocuit de un sistem cu o placă înclinată
rotitoare.
 CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 111

Sursa caldă
Spaţiu de
destindere
Regenerator

Sursa rece
Spaţiu de
compresie

Fig. 4.14. Schema unui motor Stirling de tip alfa în 4 cilindri cu dublu efect.
Deşi, teoretic, ciclul Stirling ar putea atinge randamentul ciclului Carnot, care ar
evolua între aceleaşi temperaturi extreme, datorită ireversibilităţii proceselor reale
motoarele Stirling realizează randamente termice de cel mult 80% din cele ale
ciclului Carnot. Ţinând seama şi de pierderile mecanice, se ajunge la randamente
efective la cuplă de ordinul a 70% din cele ale unei maşini ideale Carnot.
Puterile unitare atinse de motoarele Stirling sunt de ordinul zecilor, cel mult al
sutelor de kWe, fiind potrivite pentru producţia distribuită, inclusiv în aplicaţii de
cogenerare. Deşi motoarele Stirling au atins deplina maturitate tehnică şi sunt
disponibile în variante de serie pe piaţa echipamentelor energetice, răspândirea lor
este încă destul de mică.

4.4.3. Ciclul şi motorul Ericsson

Ericsson a proiectat şi realizat mai multe maşini termice funcţionând după
diferite cicluri. Primul său motor, patentat în 183322, funcţiona în circuit deschis, cu
ardere externă şi maşini mecanoenergetice cu piston, după ceea-ce denumim, azi,
„ciclul Joule-Brayton”23. În materialul de faţă se va denumi drept maşină Ericsson
cel de al doilea motor termic patentat de acesta, funcţionând în circuit închis şi
folosind un regenerator/recuperator de căldură. În fig. 4.15. este prezentat ciclul

22
Cu 18 ani înainte de Joule şi 43 înainte de Brayton.
23
Ciclul Brayton este, de fapt, varianta cu ardere internă şi maşini rotative a primului
motor termic al lui Ericsson.
 112 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Ericsson teoretic, cuprins între două izoterme şi două izobare24, iar în fig. 4.16.,
schema sa de principiu. Se observă următoarele:
 ca şi în ciclul Stirling, cilindrul de detentă este cel cald, iar cel de compresie
este rece;
 spre deosebire de maşina Stirling, motorul Ericsson este realizat cu supape
şi are căi diferite de circulaţie a agentului între spaţiile de lucru:
a) din cilindrul cald spre cel rece pe calea din partea superioară a figurii;
b) din cilindrul rece spre cel cald pe calea de jos.
Regeneratorul are canale distincte de circulaţie a agentului cald şi rece şi o masă
de substanţă compactă pentru asigurarea inerţiei termice.

p T
4 1 1 2

pmax
Tmax
pmin
Tmin
2 4 3
3
V s

Fig. 4.15. Reprezentarea în diagramele p-V şi T-s a proceselor dintr-un ciclu Ericsson ideal:
1-2→destindere izotermă cu primire de căldură la sursa caldă, 2-3→răcire izobară,
3-4→compresie izotermă cu cedare de căldură la sursa rece, 4-1→încălzire izobară.

Cilindrul de detentă Cilindrul de

Sursa rece compresie

Sursa caldă
recuperator
regenerator

Fig. 4.16. Schema de principiu a unui motor Ericsson.

Sursele termice din ciclul Stirling trebuie să realizeze un compromis: să aibă
suprafeţe mari de transfer de căldură şi volume mici. Configuraţia motorului
Ericsson permite realizarea separată a surselor termice în raport cu cilindrii,
minimizarea spaţiilor moarte şi realizarea unor rapoarte de compresie şi destindere
mai mari, respectiv a unui lucru mecanic pe ciclu mai mare. Cilindrii maşinii
termice Ericsson au secţiuni active diferite: cilindrul cald este de secţiune mare, iar
cel rece de secţiune mai mică, raportul secţiunilor fiind corelat cu raportul de
compresie.
24
Procesele de încălzire izobară şi răcire izobară satisfac punctul 4 de mai sus.
 CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 113

La fel ca pentru ciclul Stirling, schema de principiu permite descrierea ciclului

teoretic doar dacă pistoanele s-ar mişca separat şi ar exista momente în care unul să
se deplaseze, iar celălalt să rămână pe loc. În realitate, pistoanele sunt cuplate la
arbore prin mecanisme bielă-manivelă. Pentru a obţine un ciclu apropiat de cel
teoretic, cilindrii sunt dispuşi la 120 sau 135°, iar bielele sunt cuplate pe aceeaşi
manivelă. Cu această observaţie, etapele de funcţionare seamănă cu cele ale unei
maşini termice în 2 timpi cu supape libere şi devin următoarele:
• destinderea: în această fază cea mai mare parte din gaz se află în cilindrul
cald, primeşte căldură şi se destinde, producând lucru mecanic;
• transferul de gaz din cilindrul cald spre cel rece, prin supapa de evacuare a
primului cilindru, regenerator, sursă rece şi supapa de admisie a celui de al doilea,
se realizează ca urmare a deplasării pistonului din stânga spre PMI şi a celui din
dreapta spre PME. Gazul transferat se răceşte, fapt care va reduce lucrul mecanic
consumat în următoarea fază a ciclului;
• compresia: de această dată cea mai mare parte din gaz se află în cilindrul
rece, cedează căldură şi, simultan, se comprimă, consumând lucru mecanic;
• transferul de gaz din cilindrul rece spre cel cald, prin regenerator. Aceasta
are loc prin deplasarea pistonului din dreapta spre PMI şi a celui din stânga spre
PME. Gazul ajuns în cilindrul de destindere se încălzeşte, pregătind următoarea
fază a ciclului.
Ca şi în cazul motoarelor Stirling se pot realiza maşini Ericsson perfecţionate, în
soluţii cu mai mulţi cilindri, dispuşi în vârfurile unui poligon regulat şi pistoane cu
dublu efect, dar cu secţiuni active diferite în zona caldă şi cea rece25. Spaţiul de
compresie al unui cilindru este conectat cu spaţiul de detentă al celui vecin, prin
supape comandate, sursă caldă, regenerator şi sursă rece. Având în vedere
defazajele necesare, numărul impus de cilindri este 3 sau 6 (pentru defazaj la 120°),
respectiv 8 (pentru defazaj la 135°).
Motoarele Ericsson realizează performanţe energetice şi puteri unitare
comparabile cu cele ale motoarele Stirling şi, la fel ca acestea, au o răspândire
redusă. Principalul dezavantaj al motorului Ericsson în raport cu cel Stirling este
datorat sistemului de comandă a supapelor.

4.5. Analiza energetică a ciclurilor Otto – Diesel din CTE şi

CCG cu MP

4.5.1. Tipuri de MP, criterii de clasificare şi caracteristici funcţionale

• După ciclul termodinamic şi modul de aprindere / ardere a combustibilului,
se deosebesc:
 Motoare cu ardere cvasiizocoră şi aprindere prin scânteie (M.A.S. sau
motoare Otto). M.A.S. aspiră un amestec format din aer şi combustibil sub formă
25
Şi de această dată fiecare cilindru are un spaţiu rece, de compresie şi unul cald, de
detentă, iar pentru o bună izolare termică între cele două spaţii, pistoanele au o grosime
mare.
114 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

de micropicături şi vapori de combustibil lichid sau gaz combustibil (M.A.S.

utilizate în sectorul energiei ard gaz natural). Aprinderea se face prin scânteie
electrică la sfârşitul compresiei, când pistonul se apropie de Punctul Mort Interior –
P.M.I., iar arderea este aproape instantanee. M.A.S. prezintă pericolul de detonaţie
în cursul compresiei, impunând limitarea raportului de compresie în funcţie de
inflamabilitatea combustibilului.
 Motoare cu ardere cvasiizobară şi aprindere prin compresie (M.A.C.
sau Motoare Diesel – MT). M.D. aspiră aer, fără combustibil. La sfârşitul
compresiei se injectează combustibil lichid sub presiune iar aprinderea este
realizată ca urmare a temperaturii mari a aerului comprimat. Aceasta impune
rapoarte mari de compresie, dar elimină pericolul de detonaţie în cursul compresiei
şi permite folosirea unor combustibili cu catenă mai lungă, temperatură mai mare
de vaporizare, inflamabilitate mică şi timp de aprindere şi ardere mai lung. Arderea
continuă pe durata injecţiei şi în cursul destinderii. M.D. utilizate în aplicaţiile
energetice ard motorină, CLU sau chiar păcurină.
 Motoare Diesel-Gaz (sau dual fuel – M.D.G.). Acestea reprezintă o
combinaţie a celor două tipuri de mai sus. Ele aspiră un amestec de aer şi gaz
combustibil. La sfârşitul compresiei se injectează combustibilul lichid sub
presiune, care se autoaprinde. Arderea are loc întâi cvasiizocor (cât timp arde
gazul) şi continuă cvasiizobar, pe durata injecţiei şi în cursul destinderii. Raportul
de compresie trebuie ales astfel încât gazul să nu detoneze în cilindru, dar
combustibilul lichid să se autoaprindă la sfârşitul compresiei. În aplicaţiile
energetice se utilizează M.D.G. pe gaz natural + motorină, CLU sau păcurină.
În terminologia utilizată de constructorii de motoare cu piston, raportul de
compresie nu este definit în sens termodinamic, ca la ITG, ci în sens geometric, ca
un raport de volume: εgeometric=Vmax/Vmin. La motoarele Otto raportul de compresie
este de ordinul, εgeometric∈10÷12), iar la cele Diesel, εgeometric∈(20÷40).
• După numărul de rotaţii pe ciclu „a” şi modul de realizare a schimburilor
de aer şi gaze de ardere cu exteriorul, se deosebesc:
 MP în 2 timpi, care efectuează un ciclu la fiecare rotaţie a arborelui
motor (a = 1rot/ciclu). La acestea aspiraţia aerului şi evacuarea gazelor de ardere se
desfăşoară aproape concomitent, când pistonul este aproape de Punctul Mort
Exterior – P.M.E.. Legătura dintre spaţiul din cilindru şi galeriile de admisie a
aerului, respectiv de evacuare a gazelor de ardere, se realizează prin ferestre (fante)
de baleiaj, a căror deschidere şi închidere se face în funcţie de poziţia pistonului.
 MP în 4 timpi, care efectuează un ciclu la două rotaţii (a = 2rot/ciclu). La
acestea aspiraţia aerului şi evacuarea gazelor de ardere se realizează în intervale de
timp distincte, prin supape „comandate” în funcţie de fazele procesului, care
asigură legătura intermitentă dintre spaţiul din cilindru şi galeriile de admisie /
evacuare: supape de admisie – S.A. şi de evacuare S.E.
 CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 115

4.5.2. Debitul volumetric şi masic de gaz aspirat de MP,

influenţa parametrilor externi
Teoretic, la fiecare ciclu al MP se aspiră într-un cilindru un volum de aer sau
amestec egal cu diferenţa volumelor extreme (Vmax la P.M.E. şi Vmin la P.M.I.:
Vaspirat teoretic=Vmax–Vmin=(π•D2cilindru/4)•lcursă (4.9)
Frecvenţa ciclurilor este proporţională cu turaţia motorului „n” [rot/min] şi
invers proporţională cu numărul de rotaţii pe ciclu „a”:
νcicluri=n/(60•a) [Hz-cicluri/sec] (4.10)
Pe de altă parte:
 motorul are mai mulţi cilindri, fie „z” numărul acestora;
 umplerea incompletă a cilindrilor la fiecare ciclu se reflectă în coeficientul
kumplere < 1 26.
Ca urmare, debitul volumetric real aspirat va fi:
Qvol asp = νcicluri • z •Vaspirat teoretic • kumplere =
(4.11)
= n/(60•a)•z•(π•D2cilindru/4)•lcursă • kumplere [m3/s]
unde produsul (z•(π•D2cilindru/4)•lcursă) este cilindreea motorului Vcilindree , [m3], deci:
Qvolasp=νcicluri•Vcilindree•kumplere=n/(60•a)•Vcilindree•kumplere [m3/s] (4. 11’)
Densitatea amestecului aspirat, considerat gaz perfect, se poate determina din
ecuaţia Clapeyron – Mendeleev:
p•V = mgaz•R•T/µgaz ⇒ ρgaz = mgaz/V = p•V = µgaz •pasp/(R•Taspiraţie) (4.12)
unde Taspiraţie se introduce în K, paspiraţie în kPa (kiloPascali), R în kJ/(kmol•K) şi µgaz
în kg/kmol, rezultând ρgaz în kg/m3.
Ca urmare, debitul masic de gaz aspirat poate fi scris sub forma:
Dm gaz=Qvol asp•ρgaz = νcicluri•Vcilindree•kumplere•µgaz•pasp/(R•Taspiraţie) [kg/sec] (4.13)
Pentru un motor „aspirat” (care preia aer direct din atmosferă) presiunea şi
temperatura aerului, ca parametri externi, au importante influenţe termodinamice şi
tehnice. Ambele modifică densitatea agentului şi debitul masic aspirat. În cataloage
fabricanţii definesc performanţele MP în condiţii ISO (+15°C şi 760 mm col Hg).
La modificarea acestor condiţii, se constată următoarele:
• o creştere a altitudinii cu 910 m în raport cu nivelul mării, înseamnă o scădere
a presiunii absolute a aerului până la 90% din cea de referinţă şi (la aceeaşi
temperatură) o reducere similară a densităţii aerului, a debitului masic şi a puterii
pe care o poate dezvolta MPE;

26
Factorul de umplere este dependent de caracteristicile motorului. El e mai apropiat de 1
la MP în 4 timpi (la care aspiraţia aerului şi evacuarea gazelor de ardere se realizează în
intervale de timp distincte) şi mai mic la MP în 2 timpi (la care aspiraţia aerului şi
evacuarea gazelor de ardere se suprapun parţial).
116 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

• o variaţie a temperaturii aerului cu ±27°C faţă de o valoare medie de 285K

(12°C) corespunde unei variaţii a densităţii aerului şi a temperaturii minime în
ciclu cu ±9,5%. Aceasta modifică atât Tmi a ciclului şi ηtermic, cu circa ±3%, cât şi
debitul masic şi puterea dezvoltată – la aceeaşi presiune a aerului – cu mai mult de
±10%.

4.5.3. Diagrama indicată a MP, presiunea medie indicată, puterea indicată,

puterea efectivă la cuplă, presiunea medie efectivă
Diagrama „indicată” caracterizează procesul termodinamic din MP în
coordonate p–V. Alegerea acestor coordonate este oportună deoarece:
• suprafaţa de sub o curbă deschisă, care descrie un proces termodinamic în
diagrama p–V, este proporţională la scară cu lucrul mecanic schimbat de gaz cu
exteriorul în cursul acestui proces, diferenţiala lucrului mecanic fiind dl=p•dV, cu
convenţia uzuală de semne:
 când V creşte şi diferenţiala sa este pozitivă corespunzând destinderii şi
producerii lmecanic efectuat;
 când V scade şi diferenţiala sa este negativă, corespunde compresiei şi
consumului lmecanic consumat;
• suprafaţa din interiorul unei curbe închise, care descrie un proces ciclic în
diagrama p–V, este proporţională cu lmecanic net schimbat de gaz cu exteriorul în
cursul acestui ciclu:
 când curba este parcursă în sensul acelor de ceasornic, lmecanic net este
pozitiv ⇒ ciclu motor;
 când curba este parcursă în sensul trigonometric, lmecanic net este negativ ⇒
ciclu invers;
• „planimetrarea” diagramei indicate (determinarea suprafeţei prin metode
grafo-analitice sau, mai modern, prin integrare numerică pe calculator) permite
determinarea experimentală a lucrului mecanic pe cilindru şi ciclu;
• dintre cei doi parametri independenţi p şi V:
 volumul este un parametru extensiv, care depinde de poziţia pistonului;
 presiunea este parametru intensiv, care se poate măsura ca valoare
cvasiinstantanee;
• diagrama se poate ridica experimental prin metode simple şi suficient de
precise.
În fig. 4.17. se prezintă, ca exemplu, diagrama indicată pentru un motor Diesel -
gaz în 4 timpi. Din aceasta se pot deduce şi diagramele indicate ale M.A.S. şi M.D.
în 4 timpi. Se observă că diagrama indicată permite evidenţierea proceselor din
cilindru şi a schimburilor de masă cu atmosfera. Spre exemplu, pentru un MP în 4
timpi, dacă se notează cu 1 şi 3 trecerile pistonului pe la P.M.I., respectiv cu 2 şi 4
trecerile pistonului pe la P.M.E., este valabilă situaţia „timpilor” din tabelul 4.4.
În fig. 4.17. s-au folosit următoarele puncte ajutătoare:
1.a) deschiderea S.A. (înainte de trecerea prin P.M.I. „1”);
1.b) deschiderea S.E. (după trecerea prin P.M.I. „1”);
 CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 117

2.a) închiderea S.A. (după trecerea prin P.M.E. „2”);

3.a) începerea arderii cvasiizocore (înainte de trecerea prin P.M.I. „2” şi
sfârşitul compresiei27);
3.b) sfârşitul arderii cvasiizocore şi începerea celei cvasiizobare (după trecerea
prin P.M.I. „3”);
3.c) sfârşitul arderii cvasiizobare (în cursul procesului de detentă, după
terminarea injecţiei);
4.a) deschiderea S. E. şi începerea evacuării cvasiizocore datorate supra-
presiunii gazelor din cilindru (cu puţin înainte de trecerea prin P.M.E. „4”);
4.b) sfârşitul evacuării cvasiizocore şi începutul celei cvasiizobare (după
trecerea prin P.M.E. „4”).
p[bar]
3c
3b
3

3a

4a

4
4b
1 2 V[m3]

Vmin Vmax

Fig. 4.17. Diagrama indicată pentru un motor Diesel - gaz „atmosferic”, în 4 timpi.

27
În momentul aprinderii scânteii - la M.A.S., respectiv la injecţia combustibilului - la
M.A.C. şi Diesel-gaz.
118 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Procesele din cilindru şi schimburile de masă dintre acesta şi atmosfera,

la un MP în 4 timpi
Tabelul 4.4
„Timpul” Starea supapelor
1 – 2 ADMISIA S.A. deschisă şi S.E. închisă
2 – 3 COMPRESIA
Ambele supape închise
3 – 4 DETENTA
4 - 1 EVACUAREA S.E. deschisă şi S.A. închisă
Succesiunea proceselor termodinamice nu depinde numai de numărul de timpi
ci şi de alte elemente ca tipul aprinderii şi combustibilului, existenţa
supraalimentării, etc. Se menţionează că:
 suprafaţa haşurată cu linii înclinate spre dreapta reprezintă, la scară, lucrul
mecanic efectuat;
 cea haşurată cu linii înclinate spre stânga reprezintă, la scară, lucrul mecanic
consumat;
 diferenţa lor reprezintă lucrul mecanic net pe cilindru şi ciclu.
Lucrul mecanic „indicat” pe cilindru şi ciclu, rezultat din planimetrarea
diagramei indicate, se poate scrie în mod convenţional sub forma:
Lind=pmed ind•(Vmax-Vmin)•=pmed ind•(π•D2cilindru/4)•lcursă) [kJ/(cilindru şi ciclu)] (4.14)
3
unde (Vmax-Vmin) se introduce în m şi presiunea medie indicată în kPa.
Denumirea de presiune medie indicată vine de la faptul că aceasta este
determinată cu ajutorul diagramei indicate a maşinii cu piston. Sensul fizic al
acesteia este că dacă un gaz s-ar încălzi izobar, între volumele extreme Vmin şi Vmax
el ar produce acelaşi lucru mecanic ca şi cel net din ciclul real. Pentru motoarele
„aspirate” de tip Otto, presiunea medie indicată este cuprinsă în intervalul 650÷900
kPa, iar pentru cele Diesel depăşeşte curent 1000 kPa.
Ţinând seama de frecvenţa ciclurilor şi de numărul de cilindri, se poate defini
„puterea indicată” (transmisă de la gaz spre piston), ca fiind:
Pindicată=νcicluri•pmed ind•Vcilindree=n/(60•a)•pmed ind•z•(π•D cilindru/4)•lcursă
2
(4.15)
[kJ/s, sau kW]
În practică, datorită pierderilor prin frecări mecanice, din motor se transmite
spre exterior numai „puterea efectivă la cuplă”, Pef k = Pindicată - ∆Pmec mai mică
decât cea indicată:
Pef k = ω•M [kJ/s, sau kW] (4.16)
unde ω = viteza unghiulară a arborelui, în rad/sec şi M = momentul la cuplă, în
kN•m.
Prin similitudine cu relaţia dintre presiunea medie indicată şi puterea indicată se
poate găsi relaţia între puterea efectivă la cuplă şi o „presiune medie efectivă”:
Pef k=νcicluri•pmed ef•Vcilindree=n/(60•a)•pmed ef•z•(π•D cilindru/4)•lcursă
2
(4.17)
[kJ/s sau kW]
 CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 119

4.5.4. Diagramele fluxurilor energetice pentru CTE şi CCG cu MP

Principala deosebire între CTE cu MP şi CCG cu MP este dată de faptul că în al
doilea caz se recuperează o parte din pierderile de căldură spre mediul ambiant, în
vederea valorificării la consumatori termici de nivel adecvat.
Cazan Abur
recuperator
Apă de
alimentare

Gaze de ardere
Aer spre coş
Energie
Motor electrică
Combustibil la consumator

Reţea apă fierbinte

de la consumator
Fig. 4.18. Schema fluxurilor masice şi a recuperării căldurii de la un MP.
Fig. 4.18. prezintă schema fluxurilor masice şi a recuperării căldurii de la un
MP. Se observă că prin răcirea „tehnologică” a motorului se poate recupera (direct,
sau prin schimbător de căldură) pentru un consumator „urban” de nivel termic
coborât, racordat la o reţea de apă caldă, iar căldura gazelor de ardere poate fi
transferată printr-un cazan recuperator spre un consumator termic „industrial” de
nivel termic mediu, racordat la o reţea de abur. Fig. 4.19. prezintă diagrama
fluxurilor energetice pentru o CTE – MP, iar fig. 4.20. pentru o CCG – MP.
Pentru cantităţile, sau fluxurile de energie, s-au folosit următoarele notaţii
suplimentare28:
∆Wr+c+n ⇒ Pierderile motorului prin radiaţie convecţie şi nearse;
∆Wcsga ⇒ Pierderile motorului în (căldură maxim recuperabilă din gazele de
ardere);
Wrec csga ⇒ Căldura recuperată din gazele de ardere;
∆Wcoş ⇒ Pierderile motorului cu recuperare externă spre coş29;
∆Wapă răc ⇒ Pierderile motorului în (căldură recuperabilă din apa de răcire30);
Windicată ⇒ Energie (mecanică) indicată, dezvoltată de gaz în motor;
Wm k ⇒ Energie (mecanică) dezvoltată de motor la cuplă;
28
În raport cu cele definite la bilanţul energetic al ITA.
29
La CCG - MP cu recuperare parţială a căldurii sensibile a gazelor de ardere, avem
∆Wcsga = Wrec csga + ∆Wcoş.
30
Acestea includ pierderile mecanice şi căldura preluată direct de agentul de răcire de la
componentele motorului. La CCG - MP cu recuperare integrală a căldurii din circuitul de
răcire, avem ∆Wapă răc = Wrec apă răc.
 120 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Wth rec ⇒ Energie (termică) recuperată totală.

Relaţiile între acestea sunt definite pe instalaţii şi procese, ca în tabelul 4.5.

Windicată Wmk Wbg

Wmec Wmk Wbg
Windicată
Wtc ∆Wgen
∆Wmec
Wt c
∆Wgen

Wcsga Wth rec apa răc

∆Wr+c+n ∆Wapa răc Wt rec csga

∆Wr+c+n ∆W
∆Wcsga coş

Fig. 4.19. Diagrama fluxurilor energetice Fig. 4.20. Diagrama fluxurilor energetice
pentru o CTE – MP. pentru o CCG – MP.
Indicatori de eficienţă energetică pe instalaţii şi procese în CCG – MP
cu recuperare de căldură
Tabelul 4.5
Instalaţia Indicatorul
Motor ηindicat=Windicată/Wtc=1-∆Wcaz/Wtc
Sistemul de ηth = Wth rec/Wtc, unde
recuperare a căldurii βrec=Wth rec/(∆Wapă răc+∆Wcsga)=(Wrec apă răc+Wrec csga)/(∆Wapă răc+∆Wcsga)31

La producerea exclusivă de electricitate randamentul la bornele generatorului

poate fi şi în acest caz scris ca un produs al randamentelor transformărilor
individuale:
ηel brut=Wbg/Wt c=ηindicat•ηmec•ηgen (4.18)
El e mai mic decât cel mai mic dintre randamentele individuale, respectiv decât
cel indicat.

4.5.5. Metode „intensiv – termodinamice” de creştere a performanţelor MP

energetice
Creşterea puterii mecanice dezvoltate de MP poate conduce la ridicarea
performanţelor energo-economice ale acestora prin efect de scală (în principal prin
reducerea investiţiei specifice), dar şi pe alte căi. Metodele „intensiv-
termodinamice” urmăresc creşterea presiunii medii indicate şi a lucrului mecanic
indicat, acţionând în fazele de aspiraţie a aerului şi evacuare a gazelor de ardere. În
aplicaţiile MP de tracţiune se utilizează soluţii de creştere a puterii indicate bazate
pe creşterea numărului de supape pe cilindru. Aceasta reduce pierderile de presiune

31
Coeficientul global de recuperare a pierderilor MP din căldura apei de răcire şi a
gazelor de ardere.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 121

la aspiraţie şi evacuare, scade lucrul mecanic consumat în fazele de aspiraţie –

evacuare şi îmbunătăţeşte gradul de umplere a cilindrilor. Astfel de soluţii se
utilizează rar în aplicaţiile energetice.
Principala metodă de creştere a presiunii medii indicate şi a lucrului mecanic
indicat la MP energetice este supraalimentarea, bazată pe creşterea presiunii de
introducere a aerului în motor, peste presiunea atmosferică. Prin supraalimentare se
măresc simultan atât producţia de Lmecanic cât şi consumul de combustibil. Ca
urmare, randamentul indicat al unui motor supraalimentat este comparabil cu cel al
motorului atmosferic din care provine. Chiar şi aşa supraalimentarea ridică
performanţele energetice ale MP, prin creşterea randamentului mecanic, deoarece
aceleaşi pierderi în valoare absolută se vor raporta la o putere internă mai mare. În
plus, se obţin efecte economice pozitive şi prin reducerea investiţiei specifice.
După presiunile pe galeriile de aspiraţie şi de evacuare, MP sunt:
o „atmosferice” sau „aspirate”, la care pevacuare ≥ ≅ patmosferică ≥ ≅ paspiraţie;
o „uşor supraalimentate”, la care paspiraţie ≥ ≅ pevacuare ≥ ≅ patmosferică;
o „mediu supraalimentate”, la care paspiraţie ≅ pevacuare > patmosferică , cu
paspiraţie/patmosferică∈(1,3÷1,5);
o „puternic supraalimentate”, la care paspiraţie ≅ pevacuare > patmosferică, cu
paspiraţie/patmosferică >1,5.
Supraalimentarea măreşte solicitările mecanice asupra pieselor MP şi
înrăutăţeşte condiţiile de răcire a blocului motor. Aceasta poate limita gradul de
supraalimentare.
În fig. 4.21., 4.22. şi 4.23. sunt prezentate schemele fluxurilor de aer şi gaze de
ardere la MP cu supraalimentare.
• MP cu supraalimentare slabă utilizează un compresor de aer – K, denumit şi
suflantă, antrenat mecanic de la arborele motorului, printr-un Amplificator de
Turaţie A.T. Aceasta măreşte nivelul presiunii pe galeria de admisie peste cel din
galeria de evacuare şi îmbunătăţeşte gradul de umplere a cilindrului. Se foloseşte în
special la MP în 2 timpi, la care aspiraţia aerului şi evacuarea gazelor de ardere au
loc aproape simultan. Datorită faptului că suflanta consumă lucru mecanic de la
arborele motorului, dar şi suprapresiunii mici, câştigul de putere mecanică este
nesemnificativ. În aplicaţiile energetice turaţia suflantei este constantă, ceea ce
menţine, ca şi la motoarele „atmosferice” dezavantajul debitului volumetric
aproape constant cu încărcarea.
• MP cu supraalimentare medie utilizează o turbosuflantă, formată din
compresorul de aer K şi turbina cu gaze de antrenare T. Nivelele de presiuni pe
galeriile de admisie şi de evacuare sunt supraatmosferice. Se foloseşte în special la
MP în 4 timpi, la care aspiraţia aerului şi evacuarea gazelor de ardere au loc la
momente diferite. Suflanta nu consumă lucru mecanic de la arborele motorului, iar
suprapresiunea este mare, ca urmare există un câştig semnificativ de putere
mecanică. Turbosuflanta are turaţie ridicată şi variabilă cu încărcarea, fapt ce
îmbunătăţeşte performanţele la sarcini parţiale, în special în aplicaţii energetice.
Răcitorul R, montat amonte de galeria de admisie coboară temperatura aerului, îi
122 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Cuprins cap.4
4. CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE .........................................................................93
4.1. Cicluri şi surse termice teoretice. Clasificarea ciclurilor uzuale ...............................93
4.2. Cicluri şi surse termice reale .....................................................................................96
4.3. Analiza energetică a ciclurilor Rankine – Hirn din CTE şi CCG cu ITA..................97
4.3.1. ITA cu condensaţie pură, metodele de creştere a randamentului .......................97
4.3.2. Tipuri de ITA de cogenerare, metode de creştere a eficienţei lor energetice ...102
4.3.3. Puteri, parametri, performanţe şi domenii de utilizare a ITA, în CTE şi CCG.106
4.4. Prezentarea principială a ciclurilor Stirling şi Ericsson ...........................................107
4.4.1. Caracteristicile generale ale ciclurilor şi motoarelor cu piston în circuit închis
....................................................................................................................................107
4.4.2. Ciclul şi motorul Stirling ..................................................................................108
4.4.3. Ciclul şi motorul Ericsson ................................................................................111
4.5. Analiza energetică a ciclurilor Otto – Diesel din CTE şi CCG cu MP ....................113
4.5.1. Tipuri de MP, criterii de clasificare şi caracteristici funcţionale ......................113
4.5.2. Debitul volumetric şi masic de gaz aspirat de MP, influenţa
parametrilor externi ..........................................................................................115
4.5.3. Diagrama indicată a MP, presiunea medie indicată, puterea indicată, puterea
efectivă la cuplă, presiunea medie efectivă ...............................................................116
4.5.5. Metode „intensiv – termodinamice” de creştere a performanţelor
MP energetice...................................................................................................120
♦
122 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

măreşte densitatea şi majorează debitul masic aspirat, în condiţiile aceluiaşi debit

volumetric.

Evacuare Evacuare
Admisie Admisie GA
Gaze
ardere
K
AT cilindri
cilindri R
MP
MP
K
Aer T

Aer
Fig. 4.21. Schema fluxurilor de aer - gaze de Fig. 4.22. Schema fluxurilor de aer şi gaze
ardere pentru MP cu supraalimentare slabă. de ardere pentru un MP cu supraalimentare
medie.
• MP cu supraalimentare puternică, sau soluţia „TurboIntercooler” utilizează o
turbosuflantă formată dintr-un compresor de aer în două trepte (între care se
introduce un schimbător de căldură pentru răcirea aerului) şi o turbină care o
antrenează.
Evacuare
Admisie GA

cilindri
2.
MT

Aer
K2 K1
T
RI

Fig. 4.23. Schema fluxurilor de aer şi gaze de ardere pentru un MP cu

supraalimentare puternică, tip „turbointercooler”.
La fel ca mai sus:
– turbo-suflanta nu consumă lucru mecanic de la arborele motorului;
– linia de arbori a turbosuflantei are turaţie mare şi variabilă;
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 123

– schema se foloseşte la MP în 4 timpi. Răcirea intermediară reduce lucrul

mecanic de compresie, iar compresia în două trepte măreşte presiunea de aspiraţie.
Nivelele de presiuni pe galeriile de admisie şi de evacuare sunt puternic
supraatmosferice. Creşterea pindicate poate duce la dublarea puterii mecanice în
raport cu cea a unui motor atmosferic.
Se observă că, în toate soluţiile tehnice de supraalimentare, tipul acesteia trebuie
corelat cu numărul de „timpi” ai motorului. Existenţa unui număr mare de cilindri,
cu procese decalate, permite cuplarea între maşinile rotative, care au curgere
continuă (suflanta, turbina cu gaze) şi MP, cu curgere discontinuă în fiecare
cilindru, dar relativ continuă pe ansamblul cilindrilor.
În schemele cu supraalimentare medie şi înaltă răcitorul intermediar şi răcitorul
final intră în categoria răcirilor „termodinamice”. Coborârea nivelului termic la
acestea îmbunătăţeşte performanţele MP din punct de vedere al producţiei de lucru
mecanic. Ambele sunt „răciri de joasă temperatură” (mai dificil de recuperat pentru
cogenerare), în aceeaşi categorie cu răcirea uleiului.
Ca urmare a avantajelor descrise, majoritatea MP energetice sunt cu
supraalimentare:

slabă, la M.D. lente şi semirapide în 2 timpi;

medie, la M.D. şi M.A.S. semirapide şi rapide în 4 timpi.

4.5.6. Metode „mecanice” extensive şi intensive de creştere a puterii MP

• Metodele „mecanice - extensive” se bazează pe creşterea cilindreei în vederea
măririi debitului volumetric şi masic de gaz aspirat. Aceasta se poate realiza prin:
 creşterea dimensiunilor cilindrilor, respectiv a diametrului şi lungimii
cursei;
 mărirea numărului de cilindri ai motoarelor.
Ambele procedee reduc uşor investiţia specifică, dar nu aduc practic câştig de
randament (altul decât cel prin efect de scară). Din punct de vedere al investiţiei
specifice, creşterea puterii prin mărirea numărului de cilindri poate avea efecte
pozitive datorită tipizării componentelor.
După raportul între lungimea cursei şi diametrul cilindrilor MP pot fi:
a) „hiperpătrate” (cu lcursă/Dcilindru < 1);
b) „pătrate” (cu lcursă/Dcilindru ≅ 1);
c) cu cursă mai lungă decât diametrul (lcursă/Dcilindru > 1).
Pentru acelaşi volum pe un cilindru, creşterea raportului lcursă/Dcilindru are
următoarele efecte:
– îmbunătăţeşte posibilităţile de răcire a cilindrilor MP (mărind suprafaţa de
răcire), dar majorează pierderile de căldură în apa de răcire;
– permite creşterea raportului geometric de compresie;
– măreşte viteza medie a pistonului şi acceleraţia sa instantanee, amplifică
forţele inerţiale şi reduce posibilităţile de ridicare a turaţiei.
După modul de amplasare a cilindrilor şi numărul lor, MP pot fi clasificate în:

motoare „în linie”, de obicei cu număr par de cilindri z∈ (4÷16);
124 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

motoare „boxer”, cu cilindri opuşi, obligatoriu cu număr par de cilindri;

motoare „în H” (alcătuite din două sau 4 „linii” cu arbori separaţi);

motoare „în V”, din două „linii” cu arbore cotit comun, au zcilindri par,
z∈ (6,8,10,12÷24);

motoare „în W”, (alcătuite din 4 „linii” cu 2 arbori);

motoare „în stea”, (fiecare stea are un număr impar de cilindri, numărul de
rânduri de stele este par şi toate stelele sunt cuplate la acelaşi arbore).
Majoritatea MP energetice sunt realizate cu cilindri „în linie” sau „în V”.
• Metodele „mecanice - intensive” de ridicare a performanţelor MP se bazează
pe creşterea frecvenţei ciclurilor şi implicit a puterii. Cum frecvenţa ciclurilor este
proporţională cu turaţia şi invers proporţională cu numărul de rotaţii pe ciclu,
creşterea frecvenţei ciclurilor se poate realiza prin creşterea turaţiei şi/sau
reducerea numărului de rotaţii pe ciclu, prin trecerea de la construcţia în 4 timpi la
cea în 2 timpi. După turaţiile de lucru MP (în general) pot fi: „lente”, când
n < 300 rot/min, „semirapide”, când n ∈ (300÷600) rot/min şi „rapide”, când
n > 600 rot/min. În legătură cu alegerea turaţiilor de lucru ale MP energetice, se
menţionează:
 spre deosebire de MP „de tracţiune”, care funcţionează la turaţie variabilă
cu încărcarea şi îşi pot modifica puterea atât prin variaţia cuplului cât şi prin
variaţia turaţiei, MP energetice trebuie să funcţioneze la turaţie constantă, egală cu
cea a generatorului electric şi îşi pot modifica puterea efectivă la cuplă numai prin
variaţia cuplului;
 turaţia constantă conduce la un debit volumetric aspirat aproximativ
constant şi ca urmare, MP energetice se comportă mai prost la sarcini parţiale decât
motoarele de tracţiune;
 creşterea turaţiei măreşte viteza pistonului şi acceleraţia sa instantanee,
amplifică forţele inerţiale şi reduce posibilităţile de creştere a diametrului
pistonului şi a lungimii cursei;
 motoarele „lente” şi „semirapide” permit MP să ardă combustibil lichid
mai „greu” şi mai ieftin, în timp ce motoarele „rapide” pot folosi numai
combustibil cu timp scurt de ardere.
Alegerea tipului de MP energetice dintre cele lente, semirapide şi rapide se face
corelat cu alţi parametri intensivi şi extensivi. Astfel:
■ MP energetice „lente” şi „semirapide” sunt derivate din cele navale.
Ca sistem de aprindere ele sunt M.D. (pot arde şi păcurină), iar ca tip de ciclu
în 2 timpi (aceasta creşte frecvenţa ciclurilor fără a mări turaţia). Gradul de
supraalimentare este redus, cel mult mediu. Creşterea puterii se face prin mărirea
diametrului cilindrului, a lungimii cursei şi a zcilindri. Puterile unitare ale motoarelor
Diesel lente şi semirapide sunt cuprinse în intervalul (2÷50) MWe, iar randamentele
efective la cuplă, de ordinul (42÷45)%.
■ MP energetice „rapide” sunt derivate din motoarele industriale. Ca sistem de
aprindere ele pot fi atât M.D. (când ard CLU sau motorină), cât şi M.A.S. (când ard
gaz natural). Ca tip de ciclu pot fi în 2 timpi (cu supraalimentare slabă sau medie),
şi în 4 timpi (acestea din urmă permit supraalimentarea puternică). Mărirea puterii
 CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 125

(în condiţiile diametrului cilindrului şi lungimii cursei mai mici), se face prin
creşterea numărului de cilindri. Puterile unitare ale motoarelor Otto sunt în
intervalul (25÷20.000) kWe, iar randamentele efective la cuplă de ordinul
(36÷40)%.
Pentru menţinerea în limite acceptabile a caracteristicilor de fiabilitate şi
mentenabilitate, MP energetice nu depăşesc în general 1500 (1800) rot/min.

4.5.7. CCG - MP cu recuperare externă de căldură

După cum s-a arătat mai sus de la MP nu se pot recupera: pierderile prin
radiaţie, convecţie şi nearse şi pierderile generatorului. Transformarea unei CTE –
MP într-o CCG – MP se poate realiza prin recuperarea (cel puţin parţială) a
următoarelor pierderi de căldură:
 de la răcirea blocului motor şi a corpului turbinei turbosuflantei – recuperare
integrală;
 de la răcirea uleiului (dacă temperatura de retur a agentului caloportor este
mai mare decât cea a uleiului) şi a aerului, în schemele cu supraalimentare (dacă se
acceptă uşoare sacrificii la producerea de lucru mecanic) – recuperări opţionale;
32
 din căldura sensibilă a gazelor de ardere – recuperare parţială .
În fig. 4.24. se prezintă o schemă de preluare în trepte a căldurii reziduale,
pentru un consumator „urban”, care permite maximizarea factorului de recuperare.
Diagrama Sankey prezentată anterior ilustrează recuperarea integrală din apa de
răcire (βrec apa răc= Wth rec apa răc/∆Wapă răc=1) şi parţială din căldura gazelor de ardere.
(βrec csga=Wrec csga/∆Wcsga<1).
Tur

RBM RI
CAF
recuperator Retur
RF
RCTS
RU

Fig. 4.24. Schema de recuperare în trepte a căldurii de la un MP supraalimentat, pentru

un consumator termic racordat la o reţea de apă caldă.
Legendă: RI – răcitor intermediar de aer (la supraalimentare înaltă), RF - răcitor final de
aer (la supraalimentare medie şi înaltă), RU - răcitor ulei, RBM - răcire bloc motor,
RCTS - răcire corp turbosuflantă.
Cota din căldura combustibilului valorificabilă la consumatorii termici se poate
scrie ca fiind: ηth br=(1-ηef k-∆Wr+c+n/Wtc)•β rec. Indicele de structură a energiei utile

32
Mărimea cotei depinde de parametrii agentului caloportor şi de forma diagramei de
transfer de căldură a cazanului.
 126 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

se poate exprima ca mai sus: (ystr CCG MP= =ηel br/ηth br), iar randamentul global brut
se mai poate scrie ca:
ηgl brut CCG MP=(ηel br+ηth br)=(Wth rec+Wbg)/Wtc=1-(∆Wr+c+n+∆Wcoş+∆Wgen)/Wtc) (4.19)
Este evident că recuperarea de căldură de la MP măreşte randamentul global de
utilizare a energiei primare fără a influenţa performanţele de conversie a căldurii în
lucru mecanic. Ca urmare: producţia de electricitate poate fi independentă de cerea
de căldură a consumatorului şi randamentul global al CCG – MP se maximizează
prin recuperarea maximă a căldurii33.

4.6. Analiza energetică a ciclurilor Brayton – Joule din CTE şi CCG

cu ITG

4.6.1. Analiza ciclului Brayton teoretic şi real

Ciclul Brayton teoretic este, la fel ca şi ciclurile Rankine – Hirn, cuprins între
două adiabate şi două izobare; deosebirea fundamentală în raport cu acestea este
dată de faptul că agentul motor este în stare gazoasă. Schema termică de principiu
este prezentată în fig. 4.25., transformările sunt redate succint în tabelul 4.6, iar
reprezentarea în diagrama T-s a procesului termodinamic este cea din fig. 4.26.
Pentru caracterizarea domeniului de variaţie a parametrilor, într-un ciclu
Brayton se folosesc următoarele mărimi adimensionale: ε ⇒ raportul de compresie
= raportul presiunilor extreme (deoarece p3=p2 şi p4=p1 rezultă ε =p2/p1 = p3/p4;
θ ⇒ raportul temperaturilor extreme θ = T3/T1. În legătură cu raportul
temperaturilor extreme se menţionează că: T1 este dată de mediul ambiant iar T3
este limitat de material şi de tehnologia de răcire a pieselor de înaltă temperatură;
aceasta limitează raportul temperaturilor extreme θ, iar în condiţiile unui raport θ
impus se poate încerca optimizarea în funcţie de raportul de compresie ε.
Pentru exemplificare în fig. 4.26. s-au prezentat trei cicluri cu aceleaşi
temperaturi extreme şi rapoarte de compresie diferite: ε3 > ε2 > ε1. Din analiza lor
se observă că:
 pentru ε1 apropiat de unitate, dacă ε1→1 suprafaţa închisă în ciclu
(proporţională cu lucrul mecanic net) tinde spre zero. Cum cantitatea de căldură
primită în ciclu (proporţională cu suprafaţa de sub curba 2-3) nu este nulă, rezultă
că randamentul termic este în acest caz nul;
κ/(κ-1)
 pentru ε3 apropiat de maxim, când T2→T3 şi ε3 → εmax = θ , unde κ este
coeficientul adiabat, suprafaţa închisă în ciclu tinde spre zero şi lucrul mecanic net
este nul. Simultan se anulează şi cantitatea de căldură primită în ciclu.
Randamentul termic se maximizează: ηt max=1-1/εκ/(κ-1)=1-1/θ=1-T1/T3, respectiv
randamentul Carnot al unui ciclu care ar evolua între aceleaşi temperaturi extreme;

33
Randamentul global al CCG – MP este uşor mai redus decât la ITA cu contrapresiune,
dar cota din energia primară ce se transformă în electricitate este mai mare la CCG – MP
decât la ITA cu contrapresiune.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 127

 cea mai mare valoare a lucrului mecanic net se obţine pentru ε2 egal cu
media geometrică a valorilor extreme, ε2 = θ(κ-1)/2κ, dar randamentul termic obţinut
este mai mic decât cel maxim.

Temperatura [K]
2 3
ε3 ε1
CA ε2

GE

K TG
ε3 > ε2 > ε1
1
4
Entropia [kJ/(kg·K)]

Fig. 4.25. Schema unei ITG – ciclul Fig. 4.26. Reprezentarea ciclului Brayton
teoretic „simplu”. teoretic în diagrama T – s.

Prezentarea transformărilor în ciclul Brayton teoretic

Tabelul 4.6
Instalaţia Rolul Notaţia şi tipul transformării
K⇒compresor Maşină mecanoenergetică „generatoare” 1-2⇒compresie adiabată
CA⇒cameră de ardere Sursă caldă 2-3⇒încălzire izobară
TG⇒turbina cu gaze Maşină mecanoenergetică „motoare” 3-4⇒destindere adiabată
atmosfera Sursă rece 4-1⇒răcire izobară
Pentru exemplificare în fig. 4.27. se prezintă variaţia cu raportul de compresie a
randamentului termic al unui ciclu Brayton teoretic, în care evoluează un gaz
biatomic cvasiideal, iar în fig. 4.28., variaţia în acelaşi ciclu a lucrului mecanic net.
128 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Fig. 4.27. Variaţia cu raportul de compresie a ηtermic al ciclului Brayton teoretic,

comparaţie cu randamentul Carnot.

Fig. 4.28. Variaţia cu raportul de compresie a lucrului mecanic net în ciclul Brayton
teoretic, pentru diferite rapoarte θ.
 CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 129

Ciclul Brayton real are procese ireversibile. Din cauza pierderilor de presiune
la curgere, procesele de primire şi cedare a căldurii nu sunt izobare34. Ca urmare, se
definesc rapoarte diferite de compresie (εK) şi destindere(εT): εK=p2/p1 şi εT=p3/p4.
Cum p3< p2 şi p4>p1, rezultă εK> εT.
Procesele de destindere şi compresie deşi cvasiadiabate, sunt neizentrope.
Ireversibilitatea lor este caracterizată prin randamentele interne ale celor două
maşini. Randamentul intern al compresorului măreşte temperatura aerului la ieşirea
din acesta şi lucrul mecanic de compresie (LKomp real=LKomp teor/ηintern K), iar
randamentul intern al turbinei ridică temperatura la ieşirea din turbină şi reduce
lucrul mecanic de destindere (LTurb real=LTurb teoretic • ηintern turbină). Suplimentar, lucrul
mecanic de destindere în turbină este micşorat şi de faptul că raportul de destindere
este mai mic decât cel de compresie. Pe ansamblu Lnet real=LTurb real-LKomp real, scade
mult sub Lnet teoretic.
Fig. 4.29. evidenţiază schema termică a unei ITG cu ciclul real „simplu”, iar
fig. 4.30. prezintă procesul termodinamic din ciclul Brayton real în diagrama T – s.
În fig. 4.31., 4.32. şi 4.33. se prezintă variaţia temperaturii aerului la ieşirea din
compresor, respectiv a gazelor de ardere la ieşirea din turbină, a lucrului mecanic
net şi a randamentului termic, cu raportul de compresie, pentru un ciclu Brayton
real în care evoluează un gaz biatomic cvasiideal35.

Temperatura 3
2 3
CA

GE
p2
K TG

1 2
FA 2t 4
4
AZ 4t 5
0
5 p0
0
1 Entropia kJ/kg/K]

Fig. 4.29. Schema termică a unei ITG – Fig. 4.30. Reprezentarea ciclului Brayton
ciclul real „simplu”. real în diagrama T – s.

34
Gradul de ireversibilitate al proceselor din CA şi de la evacuare este caracterizat prin
pierderile relative de presiune în CA şi Filtrul de aer FA şi Amortizorul de Zgomot AZ.
35
Valorile numerice din aceste figuri au fost calculate pentru mărimi uzuale ale
randamentelor interne şi ale pierderilor relative de presiune.
 130 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Fig. 4.31. Variaţia cu εcompresie a t2 aer şi a t4 gaze ardere, pentru un ciclu Brayton real.

Curbele de evoluţie a Lintern real pe compresor şi turbină sunt asemănătoare cu

cele de la ciclul teoretic. La creşterea ε cele două mărimi devin egale şi Lintern net se
anulează. Şi în acest caz Lintern net evoluează după o curbă cu maxim, dar valoarea εK
pentru care se maximizează Lintern net, εK(Lintern net max) este mai mică decât la ciclul
teoretic36. Pentru εK la care se anulează Lintern net, căldura intrată este diferită de zero
şi randamentul termic real se anulează. Alura curbei de variaţie a ηt real este şi ea cu
maxim. Valoarea εK(ηt real max), la care ηt real, devine maxim37 este mai mare decât
aceea pentru care Lintern net devine maxim.
Datorită reducerii Lintern real maximul randamentului ciclului Brayton real şi
εK(ηt real max) este cu mult mai coborât decât la ciclul teoretic, iar εK(ηt real max) este şi
el mult mai scăzut decât la ciclul ideal.

36
Maximizarea Lintern net pe 1 kg de fluid permite creşterea puterii unitare şi reducerea
investiţiei specifice în ITG.
37
Maximizarea ηt real conduce la minimizarea consumului de combustibil pentru aceeaşi
putere mecanică dezvoltată.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 131

Fig. 4.32. Variaţia cu εK a lucrului mecanic net în ciclul Brayton real, pentru diferite
rapoarte ale temperaturilor extreme.

Fig. 4.33. Variaţia cu εK a randamentului termic al ciclului Brayton real, pentru diferite
rapoarte ale temperaturilor extreme.
 132 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

În ciclul Brayton real:

– aerul şi gazele de ardere nu sunt gaze perfecte, nu au aceeaşi compoziţie
chimică şi proprietăţi termodinamice, nici aceleaşi debite38;
– randamentul termic real este o funcţie multicriterială depinzând atât de
rapoartele θ şi ε, cât şi de pierderile relative de presiune (exprimate prin raportul
εT/εK), de randamentele interne, de raportul între debitul de gaze şi cel de aer şi de
coeficienţii adiabatici ai celor două fluide;
– la creşterea θ, cu menţinerea constantă a celorlalte mărimi: Lintern net creşte,
ηt real creşte, iar valorile εK „optime”, εK(Lintern net max) şi εK(ηt real max), se majorează
simultan.

4.6.2. ITG energetice: construcţie, puteri, rapoarte de compresie şi

domenii de utilizare
În fig. 4.34. se prezintă diagrama Sankey a unei CTE - TG pentru producere
exclusivă de electricitate. Cantităţile, sau fluxurile, de energie au fost notate la fel
ca şi cele similare de la ITA şi MP. Se observă că cele mai mari pierderi sunt cele
asociate căldurii sensibile a gazelor de ardere. Dacă se recuperează aceste pierderi
într-un cazan recuperator, se realizează o CCG - TG cu schema termică de
principiu de tipul celei din fig. 4.35.
La producerea exclusivă de electricitate, randamentul electric brut la bornele
generatorului electric poate fi scris tot ca un produs al randamentelor
transformărilor individuale:
ηel brut=Wbg/Wt c=ηCA•ηt•ηmec•ηgen (4.20)
unde ηCA=Wt 1/Wtc=1-∆Wr+c+n/Wtc, reprezintă randamentul camerei de ardere.
Valoarea sa este mai mică decât cel mai mic dintre randamentele individuale,
respectiv decât cel termic. Metodele de creştere a randamentului termic vor fi
discutate într-un subcapitol separat.

2 3
CA
Winternă Wbg GE
Wtc
K TG
∆Wmec ∆Wgen
1
FA 4
∆Wr+c+n 0 5 abur sau
gaze de
∆Wcsga ardere la coş apă
apă CR fierbinte

Fig. 4.34. Diagrama fluxurilor Fig. 4.35. Schema termică de principiu a unei
energetice pentru o CTE – TG. CCG - TG exclusiv recuperative.

38
Din cauza arderii interne şi debitului deombustibil, Dgaze ardere > D aer.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 133

Cuprins capitol 4 (continuare 1)

4.5.6. Metode „mecanice” extensive şi intensive de creştere a puterii MP ................123

4.5.7. CCG - MP cu recuperare externă de căldură ....................................................125
4.6. Analiza energetică a ciclurilor Brayton – Joule din CTE şi CCG cu ITG ..............126
4.6.1. Analiza ciclului Brayton teoretic şi real ...........................................................126
4.6.2. ITG energetice: construcţie, puteri, rapoarte de compresie şi domenii de utilizare
....................................................................................................................................132
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 133

Principalele tipuri de ITG folosite în scopuri energetice sunt clasificate uzual în:

ITG staţionare (heavy-duty), realizate folosind tehnologii derivate din
construcţia TA;

ITG aeroderivative, împărţite la rândul lor după provenienţă în maşini:
turbopropulsoare (cu toată puterea la elice – vezi fig. 4.36.), turboreactoare (cu
toată puterea în jet supersonic de gaze – vezi fig. 4.37.) şi turbofan (cu toată
puterea în jet sonic de aer şi gaze de ardere – vezi fig. 4.38.).

micro ITG, realizate folosind tehnologii derivate din construcţia
turbosuflantelor de la MP.

nG ≅ 1.800 sau 1.500 rot/min, nTGJP = nG ≅ 3.000 sau 3.600 rot/min

constantă CA

K TG

nK = nT ≅ 15.000 rot/min, constantă

nK = nTGIP – ridicată şi variabilă
Fig. 4.36. Schema cinematică a unei ITG Fig. 4.37. Schema cinematică a unei ITG
aeroderivative turbopropulsoare, unde aeroderivative turboreactoare, unde
n este turaţia. n este turaţia.

Componentele ITG energetice sunt:

– compresorul, care este o maşină axială (la puteri medii şi mari), sau radial -
centrifugă (la micro ITG);
– camera de ardere, care poate fi realizată în diferite tehnologii: cu volum mare
şi una sau două C.A. pe o ITG (la heavy-duty „clasice”), cu volum mic şi număr
mare de camere de ardere dispuse circular (la ITG aeroderivative), sau cu volum
mediu şi de construcţie inelară (la ITG heavy-duty moderne);
– turbina propriu-zisă, o maşină axială (la puteri medii şi mari), sau radial -
centripetă (la micro ITG).
Arhitectura clasică a ITG
energetice medii şi mari este cu
TGJP compresorul şi turbina parcurse
TGIP
de fluide în acelaşi sens şi
camera de ardere amplasată între
ele. Această soluţie asigură:
KJP KÎP antrenarea directă a
TGMP compresorului de către turbină,
echilibrarea forţelor asupra
rotoarelor celor două maşini,
Fig. 4.38. Schema cinematică a unei ITG legături scurte între compresor şi
aeroderivative turbofan. camera de ardere, respectiv între
 134 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

CA şi TG şi posibilitatea preluării aerului de răcire de la compresor şi de

transmiterea lui, prin arbore, la TG. Puterile unitare, rapoartele de compresie,
soluţiile constructive şi domeniile uzuale de utilizare ale I.T.G energetice sunt
următoarele:
A) ITG heavy-duty de mare putere – P∈(100÷250) MW şi ε≅ε(Lintern net max):
construcţie pe o linie de arbori, folosite la CTE de vârf şi CTE cu cicluri combinate
gaze-abur;
B) ITG aeroderivative turbopropulsoare – P∈(2÷12) MW, şi ITG heavy-
duty de medie putere, P∈(10÷100) MW, - ε≅ε(Lintern net max), cu linie unică de arbori
pentru ITG, la turaţie mare, cu reductor de turaţie pentru generatorul electric;
C) ITG aeroderivative turboreactoare – P∈(20÷40) MW; ε∈[ε(Lintern net max)÷
ε(ηt max)], două linii de arbori ale ITG, din care turbinele J.P. antrenează generatoru
electricl;
D) ITG aeroderivative turbofan – P∈(25÷50) MW; ε≅ε(ηtermic max), cu trei
linii de arbori;
Observaţie: ITG aeroderivative şi cele heavy-duty de medie putere se folosesc
pentru CTE de siguranţă şi vârf, CCG – TG cu cazane recuperatoare, fără / cu
post-combustie, şi CTE / CCG de medie putere cu cicluri combinate gaze-abur.
E) micro ITG – P∈(0,025÷0,5) MW, ε≅ε(ηtermic max)39: cu o linie de arbori de
turaţie foarte mare, folosite în aplicaţii speciale (producere distribuită, CCG de
mică putere) – v. cap.12.

4.6.3. Metode termodinamice de creştere a performanţelor

CTE şiCCG cu ITG

4.6.3.1. Ridicarea corelată a temperaturii maxime a ciclului şi a

rapoartelor de compresie ε∈[ε(Lintern net max)÷ ε(ηt max)]
Aceasta este principala metodă de perfecţionare a ciclurilor ITG. Restricţiile
impuse de materiale fac ca, peste circa 850°C (1.125 K), metoda să fie posibilă
doar prin folosirea unor materiale speciale şi/sau răcirea componentelor de înaltă
temperatură cu aer prelevat de compresor. Micro TG pe o linie de arbori, cu rotoare
metalice şi unele ITG mai vechi fără răcire, se limitează la temperaturi maxime de
850°C. Micro TG pe două linii de arbori, cu rotoare ceramice, în zona de înaltă
temperatură pot atinge temperaturi maxime de 1.000÷1.150°C (1.275÷1.425 K), în
timp ce la ITG moderne de medie şi mare putere, s-au atins valori de ordinul
1.000÷1325°C (1.275÷1.600 K). Se menţionează că, pentru temperaturi ridicate de
combustie, datorită temperaturii mari a aerului la ieşirea din compresor, excesul de
aer la CA a ITG este ridicat. În condiţiile unui raport θ impus şi a corelării cu
acesta a valorilor pentru εk, se mai pot aplica şi alte metode care să conducă la
„carnotizarea” ciclului Brayton.

39
Micro TG folosesc uzual recuperarea internă de căldură, fapt ce coboară ε(ηtermic max)
sub ε(Lintern net max).
 CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 135

4.6.3.2. Folosirea turaţiei ridicate

Aceasta este o metodă de micşorare a gabaritului, a consumului de metal şi a
investiţiei în ITG, prin reducerea diametrelor, creşterea vitezelor periferice,
creşterea raportului de compresie pe o treaptă de compresor şi de destindere pe o
treaptă de turbină, respectiv reducerea numărului de trepte ale celor două maşini.
Ca urmare a creşterii lungimii paletelor şi reducerii degradărilor prin curgere din
punct de vedere termodinamic, randamentele interne ale K şi TG cu turaţie ridicată,
ηintern K şi ηintern T, sunt mai mari decât cele de la ITG care ar antrena direct
generatorul electric. Rezultă o apropiere a ciclului Brayton real de cel teoretic,
respectiv o creştere a ηt real. Limita turaţiei este dată de efortul datorat forţei
centrifuge. Soluţia se aplică la ITG aeroderivative şi la ITG heavy-duty cu
Pbg<100 MW.
La construcţia ITG pe o linie de arbori, turaţia ridicată impune folosirea unui
reductor de turaţie pentru antrenarea generatorului electric (fig. 4.36.). Aceasta
măreşte costul instalaţiei şi reduce randamentul global (ca urmare a pierderilor
mecanice). În aceste condiţii folosirea turaţiei ridicate este eficientă tehnic şi
economic, dacă reducerea costului ITG este mai mare decât costul reductorului şi
sporul de ηt real al ITG acoperă pierderile mecanice din reductor.
ITG aeroderivative turboreactoare de puteri medii au două linii de arbori, din
care una de turaţie ridicată şi variabilă (fig. 4.37.). Schema cu două linii de arbori
permite:
– turaţie mare pentru K şi primele trepte din TG, cu eliminarea reductorului de
turaţie;
– îmbunătăţirea comportării ITG la sarcini nenominale, prin „autoreglarea
liniei de turaţie variabilă”;
– folosirea turbinei de aviaţie ca „generator de gaze” pentru turbina energetică
40
;
– creşterea puterii unitare, datorită turaţiei mai scăzute la turbina energetică şi
a secţiunilor mai mari;
– îmbunătăţirea fiabilităţii TG energetice care lucrează la presiuni şi
temperaturi mai coborâte.
ITG aeroderivative turbofan, cu rapoarte mari de compresie, utilizează
scheme cinematice cu 3 linii de arbori (fig. 4.38.). Dintre acestea:
– linia de turaţie intermediară, variabilă, cuprinde KJP, antrenat de TGMP;
– linia de turaţie ridicată, variabilă, cuprinde KIP, antrenat de TGIP;
– generatorul electric este antrenat (direct sau prin reductor) de TGJP, la turaţie
constantă. Pe lângă avantajele de mai sus, schema permite ca fiecare maşină
mecanoenergetică, de compresie, sau destindere să fie realizată la turaţia optimă de
lucru.

40
Aceasta uşurează reparaţiile permiţând înlocuirea rapidă a părţii de înaltă temperatură.
 136 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

4.6.3.3. Fragmentarea compresiei, cu răcire intermediară

Este considerată din punct de vedere termodinamic o metodă de creştere a

randamentului termic teoretic, prin coborârea temperaturii medii inferioare. În
ciclul Brayton teoretic aceasta înseamnă:
– un număr mare de compresii adiabate, între care se realizează răciri izobare,
care permit realizarea unui proces la sursa rece apropiat de cel izoterm;
– un număr mare de destinderi adiabate, între care se practică încălziri izobare,
permit realizarea unui proces la sursa caldă apropiat de cel izoterm. Pe ansamblu se
realizează o apropiere a formei ciclului de cea de la maşina Ericsson41.
Fig. 4.39. prezintă schema termică a unei ITG cu compresie fracţionată şi răcire
intermediară, iar fig. 4.40. reprezintă în diagrama T-s ciclul Brayton real al
acesteia.

Temperatură [K] 5

4 5

1 CA GE
KJP
TG
KIP
6 4
2 3 6
pintermediar
3 2 6t

1 Entropie [kJ/(kg·K)]
Fig. 4.39. Schema termică a unei ITG cu Fig. 4.40. Reprezentarea în diagrama T-s
compresie fracţionată şi răcire intermediară. a procesului din ITG cu compresie
fracţionată şi răcire intermediară.
Indiferent de modul de realizare a destinderii, apar următoarele efecte asupra
schimburilor energetice pe 1 kg de agent motor:
– scăderea lucrului mecanic de compresie şi creşterea lucrului mecanic net42;
– creşterea cantităţii de căldură primită de CA, datorită coborârii temperaturii
la ieşirea din treapta finală de compresie.
Dacă se menţine o destindere neîntreruptă şi acelaşi raport de compresie,
datorită scăderii temperaturii aerului la intrarea în CA, metoda conduce însă şi la
coborârea temperaturii medii superioare. Pentru acest caz, fragmentarea compresiei
cu răcire intermediară determină chiar căderea randamentului termic al ciclului
teoretic.
În ciclul real, procesele de compresie nu sunt izentrope, răcirea intermediară are
loc cu pierderi de presiune şi temperatura intermediară de răcire a aerului este mai

41
Pentru ca ciclul Brayton să atingă performanţe apropiate de cele ale ciclului Ericsson,
trebuie ca TG să utilizeze şi recuperarea internă de căldură.
42
În diagrama T-s se observă creşterea suprafeţei închise în curba ce descrie ciclul.
 CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 137

mare decât temperatura de aspiraţie a sa în prima treaptă de compresie. Aceste

ireversibilităţi şi restricţii permit ca, la alegerea corelată a rapoartelor de compresie
pe trepte, prin fragmentarea compresiei să se poată obţine şi efecte pozitive asupra
randamentului termic al ciclului real.
Pentru ciclul de bază se notează lucrul mecanic net cu (Lnet B) şi cantitatea de
căldură intrată în ciclu cu (Q1 B). Randamentul termic real „de bază”, rezultă ca
fiind ηt B=Lnet B/Q1 B.
Pentru ciclul perfecţionat:
L*net=Lnet B+∆Lnet=Lnet B•(1+∆Lnet/Lnet B) (4.21)
iar
Q*1=Q1+∆Q1=Q1•(1+∆Q1/Q1) (4.22)
Rezultă randamentul termic real al ciclului perfecţionat:
η*t=L*net/Q*1=ηt B•(1+∆Lnet/Lnet B)/(1+∆Q1/Q1 B) (4.23)
Se observă că variaţia randamentului termic real, faţă de cel de bază, depinde de
raportul (1+∆Lnet/Lnet B)/(1+∆Q1/Q1 B), sau, mai simplu, de (∆Lnet/Lnet B)/(∆Q1/Q1 B).
Astfel, dacă:
■ (∆Lnet/Lnet B)<(∆Q1/Q1 B), rezultă η t<ηt B şi metoda conduce la scăderea
*

randamentului termic;
■ (∆Lnet/Lnet B)≅(∆Q1/Q1 B), atunci η t≅ηt B şi nu se realizează niciun câştig de
*

randament;
■ (∆Lnet/Lnet B)>(∆Q1/Q1 B), atunci η t>ηt B şi se obţine un câştig de randament,
*

dar sporul relativ al acestuia este mai mic decât sporul relativ al lucrului mecanic
net.
Compresia fracţionată, cu răcire intermediară, măreşte simultan ε(Lnet max),
precum şi ε(ηt max). Creşterea ε, cu menţinerea destinderii fără fracţionare şi ardere
intermediară, reduce temperatura gazelor de ardere la evacuarea din TG propriu-
zisă şi limitează posibilităţile de recuperare externă. Calculele de optimizare
termodinamică evidenţiază că se pot realiza, simultan: un câştig de randament de
ordinul a 2÷3% din cel de bază şi un spor de lucru mecanic net – de ordinul a
8÷10% din cel de bază, dacă raportul global de compresie creşte de circa 4/3 ori
faţă de cel de bază şi raportul de compresie al KJP este egal cu circa 3 K IP .
Metoda se foloseşte uzual la ITG de medie spre mare putere, cu rapoarte de
compresie ridicate, pentru producţie exclusivă de lucru mecanic - în aplicaţii navale
ale ITG aeroderivative turbofan, sau staţionare energetice - pentru producţie de
electricitate sau cogenerare.

4.6.3.4. Fragmentarea destinderii cu ardere intermediară43

Este considerată din punct de vedere termodinamic o metodă de creştere a
randamentului termic teoretic, prin ridicarea temperaturii medii superioare,

43
Arderea intermediară este posibilă tehnic datorită excesului mare de aer la CA a ITG.
138 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

asemănătoare cu supraîncălzirea intermediară a aburului la ciclul Rankine-Hirn.

Temperatura după arderea intermediară este aproximativ egală cu temperatura după
camera de ardere de înaltă presiune – CAIP. Fig. 4.41. conţine schema termică a
unei ITG cu destindere fracţionată şi ardere intermediară, iar fig. 4.42. prezintă în
diagrama T-s procesele din ciclul real de acest tip. Dacă se menţine constant
raportul total de destindere, pe lângă creşterea Tms, metoda conduce însă şi la
creşterea Tm i, datorită scăderii presiunii de intrare în turbina de joasă presiune.
În toate cazurile, efectele tehnice ale metodei asupra schimburilor energetice pe
1 kg de fluid de lucru sunt: creşterea cantităţii de căldură intrată în ciclu, datorită
consumului suplimentar de combustibil la CA 2, creşterea lucrului mecanic de
destindere şi a lucrului mecanic net. Sporul relativ de lucru mecanic net, prin
fragmentarea destinderii cu ardere intermediară, este mult mai mare decât la
fragmentarea compresiei cu răcirea intermediară.
Temperatura [K] 3 5
2 3 4 5

CA1 CA2
GE p2 4
4t 6
K 2 6t 7
2t pintermediară
1 TG2
FA TG1 6
AZ p0
0
7
0
1 Entropia [kJ/kg/K]

Fig. 4.41. Schema termică a unei ITG cu Fig. 4.42. Reprezentarea în diagrama T-s
destindere fracţionată şi ardere intermediară. a procesului din ITG cu destindere
fracţionată şi ardere intermediară.
La fel ca mai sus, metoda are efecte contradictorii asupra diverselor mărimi
energetice. Prin similitudine, notând cantitatea de căldură intrată în ciclul de bază
cu Q1 B şi lucrul mecanic net în acesta cu Lnet B, iar creşterile acestor mărimi cu ∆Q1,
respectiv cu ∆Lnet, variaţia randamentului termic real în ciclul perfecţionat, faţă de
cel de bază, depinde de raportul (∆Lnet/Lnet B)/(∆Q1/Q1 B). Dacă
(∆Lnet/Lnet B)≅(∆Q1/Q1 B), atunci η*t≅ηt b şi fragmentarea destinderii cu ardere
intermediară nu aduce câştig de randament ci numai spor de lucru mecanic net pe 1
kg de fluid.
Destinderea fracţionată cu ardere intermediară măreşte simultan ε(Lnet max),
precum şi ε(ηt max). Chiar la creşterea εtotal, dacă presiunea de intrare în turbina de
joasă presiune este mai mare sau egală cu cea din ciclul de bază, metoda nu reduce
temperatura gazelor de ardere la evacuarea din TG propriu-zisă şi nu afectează
posibilităţile de recuperare externă. Calculele de optimizare termodinamică
evidenţiază că în ciclul real, cu procese ireversibile, destinderi neizentrope şi ardere
intermediară neizobară, este posibil ca, prin dublarea raportului global de
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 139

compresie în raport cu ciclul de bază şi alegerea corelată a rapoartelor de

destindere pe trepte (raportul de destindere al TIP egal cu circa radical de indice 3
din cel al TJP), să se poată obţine simultan un câştig relativ de randament, de
ordinul a 3÷4% şi un spor relativ de lucru mecanic net, de ordinul a 25÷33%,
ambele raportate la valorile din ciclul de bază.
Metoda se foloseşte uzual la ITG staţionare energetice heavy-duty de peste
200 MW, inclusiv la cele folosite ca instalaţii înaintaşe în ciclurile combinate
gaze-abur.

4.6.3.5. Recuperarea internă de căldură

Este o metodă de creştere a randamentului termic, bazată pe folosirea unei cote
din căldura sensibilă a gazelor de ardere evacuate din turbină, pentru preîncălzirea
aerului la ieşirea din compresor şi intrarea în CA. Lucrul mecanic net teoretic Lnet B
este acelaşi în ciclul de bază şi în cel perfecţionat, dar cantitatea de căldură intrată
în ciclul perfecţionat scade cu ∆Q1, devenind Q*1=Q1 B-∆Q1. Randamentul ciclului
perfecţionat devine:
η*t=Lnet B/(Q1-∆Q1)=Lnet B/Q1/(1-∆Q1/Q1 B)=ηt B/(1-∆Q1/Q1 B) (4.24)
întotdeauna mai mare decât în ciclul de bază.
Fig. 4.43. şi fig. 4.44. prezintă schema termică a unei ITG cu recuperare internă
şi respectiv reprezentarea în diagrama T-s a proceselor din ciclul real al acesteia.
Temperatura [K] 4
6
RIC
2 5
p2
5
3 CA 4
GE 3 5t

K TG
6
1 2t 2
FA
0 p0
0 Entropia [kJ/kg/K]
1

Fig. 4.43. Schema termică a unei ITG, cu Fig. 4.44. Reprezentarea procesului din
recuperare internă de căldură. ITG, cu recuperare internă de căldură, în
diagrama T-s.
Din punct de vedere termodinamic, metoda conduce la scăderea Tm i, datorită
coborârii temperaturii de evacuare a gazelor de ardere din recuperatorul intern,
ceea ce limitează posibilităţile de recuperare externă a căldurii. Suprafaţa de sub
curba 5–6, de răcire a gazelor de ardere, este practic egală cu cea de sub curba 2–3,
de încălzire a aerului în recuperator. Principala limitare termodinamică este
datorată condiţiei de a asigura o diferenţă de temperatură gaze – aer. Astfel, pentru
a putea aplica această metodă, trebuie ca temperatura gazelor de ardere la ieşirea
 140 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

din turbină să fie mai mare decât cea a aerului comprimat. Ţinând seama de
graficele de variaţie a temperaturii din fig. 4.31., aceasta limitează raportul de
compresie şi reduce cota de căldură reciclabilă. În plus, apar limitări constructive şi
funcţionale la schimbătorul de căldură gaze-aer.
În ciclul real, pierderile de presiune din schimbătorul de căldură recuperator fac
ca turbina cu gaze propriu-zisă, a ciclului perfecţionat, să dezvolte un lucru
mecanic mai mic decât în ciclul de bază. Ca urmare, L*net=Lnet B-∆Lnet, iar
randamentul termic al ciclului perfecţionat devine:
η*t=L*net/Q*1=ηt B•(1-∆Lnet/Lnet B)/(1-∆Q1/Q1 B) (4.25)
Şi în acest caz variaţia randamentului termic real, faţă de cel de bază, depinde
de raportul (∆Lnet/Lnet B)/(∆Q1/Q1 B). Pentru valori ale ε<ε( Lnet max) se obţin valori
(∆Lnet/Lnet B)<(∆Q1/Q1 B), şi rezultă η*t>ηt B, dar sporul relativ de randament în ciclul
real este mai mic decât în cel teoretic.
Pentru ciclul ITG „simplu”, fără fracţionarea compresiei şi destinderii, folosirea
metodei permite realizarea unui randament „electric” bun, încă de la rapoarte de
compresie mai mici decât cele din ciclul fără recuperare internă, iar
ε(ηt max)<ε(Lnet max). Domeniul valorilor optime ale rapoartelor de compresie
depinde de raportul temperaturilor extreme θ, de randamentele interne ale
maşinilor mecanoenergetice de compresie şi destindere şi de performanţele
schimbătorului de căldură de suprafaţă folosit pentru recircularea căldurii44.
Recuperarea internă de căldură se aplică uzual la micro TG cu puteri de ordinul
sutelor de kWel şi chiar la TG de câţiva MWe, de obicei în combinaţie cu
recuperarea externă pentru cogenerare „urbană”, de joasă temperatură pentru
aplicaţii de cogenerare45. Ea se mai aplică la unele ITG moderne de medie putere,
cu rapoarte de compresie mari, pentru producţie exclusivă de lucru
mecanic – aplicaţii navale, sau energetice staţionare.

4.6.4. CCG – TG cu recuperare externă de căldură, fără / cu postcombustie

Principala metodă de creştere a randamentului global de utilizare a căldurii
dezvoltate prin arderea combustibilului la ITG energetice este recuperarea externă
a căldurii sensibile a gazelor de ardere46, transformând CTE – TG într-o CCG – TG
(vezi schema din fig. 4.35.). Fig. 4.45. conţine diagrama T-s pentru CCG - TG cu
recuperare externă parţială a căldurii gazelor de ardere. În aceasta, suprafaţa de sub
curba 4-5 reprezintă căldura recuperată. Diagrama fluxurilor energetice pentru o
CCG – TG exclusiv recuperativă este cea din fig. 4.46.47.

44
În special de eficienţa termodinamică a transferului de căldură şi pierderile relative de
presiune
45
Temperatura coborâtă a gazelor de ardere la ieşirea din recuperatorul intern elimină,
practic, posibilitatea realizării de cazane recuperatoare care să producă abur.
46
De la ITG nu se pot recupera pierderile: a) prin radiaţie, convecţie şi nearse, b)
mecanice şi c) ale generatorului.
47
Ca şi la CCG – MP, s-a limitat reprezentarea la fluxurile de energie utilă brută.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 141

Temperatura [K] 3

Wtc Winternă Wmk Wb

p2
4
Wt1
4t ∆Wm ∆Wgen
Wcgsa

2t 2
Wt rec csga
5 ∆WC
p0 ∆Wcoş
0 s [kJ/kg/K]
1

Fig. 4.45. Reprezentarea în diagrama T-s a Fig. 4.46. Diagrama fluxurilor energetice
procesului din CCG – TG cu recuperare pentru o CCG – TG exclusiv recuperativă.
externă de căldură.
Pentru cazanul recuperator se defineşte coeficientul de recuperare a pierderilor
din căldura sensibilă a gazelor de ardere βrec csga=Wrec csga/Wcsga<1. Acesta depinde
de parametrii agentului caloportor şi de forma diagramei de transfer de căldură a
cazanului. Cota din energia primară valorificabilă la consumatorii termici se poate
scrie ca: ηth br=ηCA•(1-ηt)•βrec.
Ca urmare, indicele de structură a energiei utile devine:
ystr CCG TG=ηel br/ηth br=ηt•ηmec•ηgen/[(1-ηt)•βrec] (4.26)
iar randamentul global brut se poate scrie ca:
ηgl brut CCG TG=(Wth rec+Wbg)/Wtc=1-(∆Wr+c+n+∆Wcoş+∆Wmec+∆Wgen)/Wtc (4.27)
sau,
ηgl brut CCG TG=(ηel br+ηth br)=ηCA•[ηt•ηmec•ηgen+(1-ηt)•βrec] (4.27’)
La TG, ca şi la MP, cogenerarea este recuperativă şi nu influenţează conversia
căldurii intrate în lucru mecanic. Datorită temperaturii mari a gazelor de ardere
evacuate din TG coeficientul de recuperare a căldurii sensibile a gazelor de ardere
este mai ridicat decât la MP şi întreaga cantitate de căldură recuperată poate fi
folosită pentru producere de abur. În plus, datorită temperaturilor ridicate la sursa
caldă, indicele de structură a energiei utile este mai mare ca indicele de cogenerare
al ITA.
 142 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

La consumuri termice mai mici decât căldura recuperată, în absenţa consumului

termic, se poate realiza ocolirea parţială, sau chiar totală, a cazanului recuperator48.
În acest caz randamentul global de utilizare a căldurii combustibilului scade, dar se
poate continua producţia de electricitate.
„Postcombustia” este un procedeu tehnic de mărire a temperaturii gazelor de
ardere la intrarea în cazanul recuperator, prin folosirea lor drept comburant pentru
un combustibil „secundar”, de calitate inferioară celui folosit la CA a ITG. Aceasta
este posibilă datorită excesului mare de aer la CA a ITG. Din punct de vedere al
oxigenului disponibil în gazele de ardere, puterea termică ce se poate dezvolta prin
postardere poate chiar să fie dublă în raport cu cea de la CA a ITG. Dacă aceasta
este, totuşi, insuficientă se poate adăuga aer atmosferic (ardere suplimentară).
Fig. 4.47. prezintă schema termică de principiu a unei CCG – ITG cu recuperare
şi postcombustie, iar fig. 4.48. diagrama fluxurilor energetice pentru această
instalaţie.
Cantităţile de căldură dezvoltate prin arderea combustibililor s-au notat cu:
Wtc 1, pentru energia dezvoltată de combustibilul superior la CA, respectiv Wtc 2,
pentru cea dezvoltată de combustibilul inferior, la Cazanul Recuperator cu
Postcombustie – CRP.
Cantitatea totală de căldură intrată în CRP este:
Wintr CRP=Wcsga+Wtc 2=Wtc 1•ηCA•(1-ηt)+Wtc 2 (4.28)
Pierderile CRP, ∆WCRP, includ căldura sensibilă a gazelor de ardere evacuate la
coş, nearsele, radiaţia şi convecţia, etc. Energia termică transmisă agentului de
lucru la cazan este notată ca Wt brută, iar randamentul CRP devine:
ηCRP=Wt brută/Wintr CRP=1-∆WCRP/Wintr CRP (4.29)
Cu aceste notaţii, indicele de structură a energiei utile se poate scrie:
ystr CCG TG=Wtc 1•ηCA•ηt•ηmec•ηgen/{[Wtc 1•ηCA•(1-ηt)+Wtc 2]• ηCRP} (4.30)
sau:
ystr CCG TG=ηCA•ηt•ηmec•ηgen/{[ηCA•(1-ηt)+ Wtc 2/ Wtc 1]• ηCRP} (4.30’)
iar randamentul global brut devine:
ηgl brut CCG TG=(Wel brută+Wt brută)/(Wtc 1+Wtc 2) (4.31)
sau:
ηgl brut CCG T.G={ηCA•ηt•ηmec•ηgen+[ηCA•(1-ηt)+Wtc 2/Wtc 1]•ηCRP}/(1+Wtc 2/Wtc 1) (4.31’)

48
În aceste regimuri, la CCG–MP era necesară răcirea tehnologică a blocului motor.
CCG–TG au avantajul că, la ocolirea totală a CR se poate trece la producerea exclusivă
de electricitate, fără creşterea cantităţii de căldură evacuată în circuitul de răcire.
 CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 143

Wtc 1 Winternă Wmk Wbg

Wt1
2 3 ∆Wm ∆Wgen
CA Wcgsa

GE ∆WCA
K TG

1
FA CRP 4 Wtc 2 Wintr CRP Wt brută
0 5
la coş
apă abur

∆WCRP

Fig. 4.47. Schema termică de principiu Fig. 4.48. Diagrama fluxurilor energetice pentru
a unei CCG – ITG cu recuperare şi o CCG – ITG cu recuperare şi postcombustie.
postcombustie.
Se observă că postcombustia ridică temperatura la cazanul recuperator şi
intensifică transferul de căldură, măreşte cantitatea de căldură livrabilă şi asigură o
elasticitate sporită în funcţionare, prin reglarea debitului adiţional de combustibil în
funcţie de consumul de căldură, îmbunătăţeşte randamentul global, atât în raport cu
cel de la ITG cu recuperare şi fără postcombustie, cât şi cu cel de la livrare de vârf
cu ardere separată a combustibilului inferior. În schimb, reduce indicele de
structură a energiei utile, mărind cantitatea de căldură livrată, pentru aceeaşi
producţie de electricitate.
La postcombustia monotreaptă „avansată” (care utilizează aproape integral
oxigenul din gazele de ardere) temperatura creşte, iar cazanul nu mai poate fi
exclusiv convectiv şi în contracurent. După caracterul intermitent sau permanent al
postcombustiei, numărul de trepte, domeniul de reglare şi tipul de transfer de
căldură, cazanele cu recuperare şi postardere pot fi:
– cazane convective cu postcombustie redusă, într-o treaptă amonte de cazan şi
domeniu de reglare de la zero până la limita permisă de construcţia convectivă a
cazanului (de obicei tga<850˚C);
– cazane de abur cu postcombustie medie, vaporizator radiativ şi convectiv şi
supraîncălzitorul amplasat pe drumul de gaze după vaporizator (în acest caz se
renunţă la construcţia în contracurent);
– cazane convective cu postcombustie în trepte49;

49
Postcombustia în trepte menţine transferul convectiv şi construcţia în contracurent. Ea
este utilizată la cazane cu mai multe nivele termice ale agenţilor. Prima treaptă se
amplasează amonte de cazan, iar celelalte între nivelele termice de cedare a căldurii.
144 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

– CAF de postcombustie radiative şi convective, cu postcombustie reglabilă de

la zero până la postardere cvasi completă;
– cazane de abur cu focar radiativ şi postcombustie avansată permanentă,
pentru a realiza în focar temperatura ridicată necesară transferului radiativ la
vaporizator.

4.6.5. Aplicarea combinată a metodelor termodinamice de perfecţionare

a ciclurilor ITG
Ca şi în cazul ciclurilor Rankine-Hirn ale CTE şi CCG cu ITA, metodele
termodinamice de perfecţionare a ciclului Joule din CTE şi CCG cu ITG se pot
aplica simultan şi corelat, funcţie de gradul lor de complementaritate şi de tipul de
energie utilă. În continuare se vor prezenta câteva combinaţii principial posibile:
50
♦ folosirea pe o linie de arbori a turaţiei ridicate , care se poate aplica
împreună cu compresia fracţionată şi răcirea intermediară, respectiv cu destinderea
fracţionată şi arderea intermediară. În acest caz:
– turbina „energetică” de joasă presiune funcţionează la turaţie constantă,
ea antrenând generatorul electric şi compresorul de joasă presiune;
– turbina de înaltă presiune antrenează doar compresorul de înaltă
presiune51, funcţionând la turaţie ridicată şi variabilă;
– între compresorul de joasă presiune şi compresorul de înaltă presiune se
intercalează răcirea intermediară;
– între turbina de înaltă presiune şi turbina de joasă presiune se intercalează
arderea intermediară;
♦ recuperarea internă de căldură se foloseşte la unele ITG navale sau staţionare
cu puteri de ordinul zecilor de MWel, în combinaţie cu compresia fracţionată şi
răcirea intermediară. Aceasta din urmă coboară temperatura aerului la ieşirea din
compresor şi majorează cota de căldură recirculată;
♦ compresia fracţionată cu răcire intermediară poate fi practicată în aplicaţii de
cogenerare „urbană” cu recuperare externă de căldură, dacă prima treaptă de răcire
a aerului se face cu apă caldă, sau fierbinte, din returul reţelei termice;
♦ destinderea fracţionată cu ardere intermediară măreşte uşor temperatura
gazelor de ardere la ieşirea din turbina de joasă presiune şi majorează avantajele
recuperării externe de căldură.
Pe de altă parte, anumite perechi de metode care au efecte contrare nu se
recomandă a fi utilizate simultan. Spre exemplu, recuperarea internă de căldură
reduce posibilităţile de recuperare externă pentru cogenerare.

Treptele de postcombustie pot fi reglate separat, aceasta măreşte elasticitatea în

exploatare.
50
Respectiv schema cinematică cu două linii de arbori, din care una de turaţie ridicată şi
variabilă cu încărcarea şi a doua de turaţie constantă.
51
Raportul de compresie în treapta a doua trebuie corelat cu raportul de destindere în
prima TG, astfel încât lucrul mecanic dezvoltat de turbina de înaltă presiune să fie egal cu
cel necesar la compresorul de înaltă presiune.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 145

4.7. Analiza energetică a ciclurilor combinate MP + ITA şi TG + ITA

4.7.1. Aplicarea principiului cascadei termodinamice în CTE şi CCG

Cuplajul termodinamic şi energetic între două cicluri se bazează pe principiul
„cascadei termodinamice”, respectiv a utilizării în trepte a căldurii. În cazul
cogenerării cu un singur ciclu motor, în zona de temperaturi ridicate căldura este
folosită pentru producerea de lucru mecanic, iar în zona temperaturilor coborâte
pentru alimentarea unui consumator termic.
La ciclurile combinate convenţionale, pentru producere exclusivă de
electricitate:
 energia termică de temperatură ridicată este folosită pentru producerea de
lucru mecanic într-un „ciclu înaintaş”, cu o temperatură medie superioară ridicată.
Asemenea cicluri, cum sunt cele ale MP şi ITG, nu au însă şi o temperatură medie
inferioară destul de coborâtă. Ca urmare, evacuarea căldurii se face la un nivel
termic ce poate fi încă valorificat termodinamic pentru producerea de lucru
mecanic;
 căldura reziduală din primul ciclu trece, prin intermediul unor schimbătoare
de căldură, într-un „ciclu recuperator” cu o temperatură medie inferioară suficient
de coborâtă. Astfel de cicluri sunt cele de tip Rankine – Hirn, cu procese izobar –
izoterme de condensare la sursa rece şi temperaturi medii inferioare apropiate de
cele ale mediului ambiant.
Condiţiile pentru o suprapunere termodinamică raţională a două cicluri sunt:
A) ciclul înaintaş să aibă o temperatură medie superioară mai ridicată decât cea
realizabilă la ciclul recuperator;
B) ciclul recuperator să aibă o temperatură medie inferioară mai scăzută decât
cea realizabilă la ciclul înaintaş;
C) temperatura medie inferioară a ciclului înaintaş să fie mai mare decât cea
medie superioară a ciclului recuperator;
D) tipurile proceselor de cedare a căldurii de către agentul motor din ciclul
înaintaş, respectiv de preluare a ei de către agentul motor din cel recuperator, să
conducă la realizarea unei diagrame t-q a schimbătorului de căldură care să permită
transferul termic între cele două fluide.
Dacă nu se îndeplinesc condiţiile de la punctele (A) şi (B), este de preferat să se
utilizeze un singur ciclu de conversie. Când condiţiile (A) şi (B) sunt satisfăcute,
ansamblul celor două cicluri realizează valorificarea căldurii pentru producerea de
lucru mecanic pe un interval sporit de temperatură. Condiţiile de la punctele (C) şi
(D) sunt mai uşor de satisfăcut, prin adaptarea parametrilor pe contur la cel puţin
unul dintre cicluri.
Ciclurile combinate de cogenerare realizează o cascadă termodinamică în trei
trepte:
 la temperatură ridicată, pentru producerea de lucru mecanic în ciclul
înaintaş;
146 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Cuprins capitol 4 (continuare 2)

4.6.3. Metode termodinamice de creştere a performanţelor CTE şiCCG cu ITG .........134

4.6.3.1. Ridicarea corelată a temperaturii maxime a ciclului şi a rapoartelor de
compresie ......................................................................................................................134
4.6.3.2. Folosirea turaţiei ridicate 135
4.6.3.3. Fragmentarea compresiei, cu răcire intermediară 136
4.6.3.4. Fragmentarea destinderii cu ardere intermediară .......................................137
4.6.3.5. Recuperarea internă de căldură 139
4.6.4. CCG – TG cu recuperare externă de căldură, fără / cu postcombustie ...............140
4.6.5. Aplicarea combinată a metodelor termodinamice de perfecţionare a ciclurilor ITG
144
4.7. Analiza energetică a ciclurilor combinate MP + ITA şi TG + ITA .........................145
4.7.1. Aplicarea principiului cascadei termodinamice în CTE şi CCG ........................145
146 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

la temperatură medie, pentru producerea de lucru mecanic în ciclul

recuperator;

în zona temperaturilor coborâte pentru alimentarea unui consumator termic.
După cum s-a arătat anterior, cogenerarea asigură un randament global ridicat
de utilizare a energiei primare, chiar şi în cazul ciclurilor simple. Ca urmare,
folosirea ciclurilor combinate şi a cogenerării prezintă interes tehnic şi economic,
nu pentru creşterea randamentului global, ci pentru majorarea indicelui de structură
a energiei utile (creşterea energiei electrice produse).

4.7.2. Cicluri combinate MP + ITA

Constructorii de motoare cu piston cu ardere internă au urmărit reducerea
pierderilor în apa răcire, respectiv creşterea randamentului indicat şi a
randamentului efectiv la cuplă, prin realizarea de motoare „fierbinţi” (cu
temperaturi mari în circuitul de răcire) şi/sau „adiabate” (fără răcire – motoare
ceramice). În practică, au apărut o serie de dificultăţi tehnologice în realizarea
motoarelor ceramice, iar la motoarele fierbinţi nu s-a reuşit un spor semnificativ al
randamentului indicat, deoarece o cotă importantă din pierderea de căldură în apa
de răcire s-a redirecţionat şi a condus la creşterea pierderii prin căldura sensibilă a
gazelor de ardere.
Principalul avantaj tehnic al motoarelor fierbinţi s-a dovedit a fi creşterea
nivelului termic al căldurii recuperate extern pentru creşterea producţiei de lucru
mecanic (pentru cogenerarea industrială) sau în aplicaţii de cogenerare. În ambele
cazuri, prin recuperarea de căldură de la gazele de ardere se produce abur de joasă
spre medie presiune şi care se destinde într-o TA.
Turbină
Cazan cu abur
recuperator

la coş
Aer
Motor
Combustibi

Reţea apă răcire la consum

termic

spre
mediul ambiant

Fig. 4.49. Schema termică a unei CTE cu ciclu combinat, având MP ca ciclu înaintaş şi
ITA recuperatoare de condensaţie, cu utilizarea căldurii recuperate de la blocul motor.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 147

În fig. 4.49. se prezintă schema termică a unei CTE cu ciclu combinat, având
MP ca ciclu înaintaş şi ITA recuperatoare, de condensaţie, cu utilizarea la un
consumator urban a căldurii recuperate de la blocul motor. Această combinaţie
permite creşterea randamentului global brut de producere a electricităţii până la
48÷50%. Soluţia se foloseşte la MP Diesel navale de mare putere, sau în CTE cu
MP Otto care ard gaz natural. Turaţiile celor două maşini termice diferă mult. Ca
urmare, acestea antrenează generatoare electrice distincte. Datorită parametrilor
coborâţi ai aburului produs în cazanul recuperator şi al faptului că acesta valorifică
doar o parte din pierderile de căldură ale motorului (cele din căldura sensibilă a
gazelor de ardere), puterea la bornele generatorului antrenat de TA este de circa
10÷12 ori mai mică decât cea a generatorului antrenat de MP. La puteri mari se
poate colecta aburul produs de la mai multe MP pentru a fi utilizat la o singură TA.
Principalul dezavantaj al schemei precedente, în aplicaţii de cogenerare, îl
reprezintă existenţa pierderilor spre mediul ambiant prin apa de răcire a
condensatorului. Datorită lor randamentul global de utilizare a energiei primare
este mai scăzut decât în cazul unei CCG-MP.
Pentru a beneficia simultan de avantajele combinaţiei de cicluri şi al
cogenerării, se poate trece la o schemă de tipul celei din fig. 4.50.

Turbină
Cazan cu abur
recuperator

Aer Tur reţea AF

Motor
la coş
Combustibil

Retur reţea AF

Fig. 4.50. Schema termică a unei CCG urbane, cu ciclu combinat MP + ITA de
contrapresiune.
În acest al doilea caz se foloseşte o turbină cu abur cu contrapresiune. Încălzirea
apei de reţea are loc în trei trepte: (1) pentru recuperarea căldurii de la răcirea
blocului motor, (2) în condensatorul TA şi (3) într-un economizor al cazanului
recuperator. Cota din energia primară care se transformă în electricitate scade la
148 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

circa 46÷48%, dar randamentul global poate să atingă valori de ordinul a 88÷90%,
iar indicele de structură a energiei utile devine supraunitar.

4.7.3. Cicluri combinate ITG + ITA

Cel mai întâlnit cuplaj termodinamic este acela între ITG şi ITA. El este posibil
şi interesant tehnic deoarece:
– ITG valorifică zona temperaturilor înalte, are temperatură medie superioară
ridicată, dar randamentul termic al ITG este limitat, temperatura medie inferioară
fiind mult mai mare decât în ciclul cu abur;
– ITA valorifică zona temperaturilor joase, are temperatura medie inferioară
apropiată de cea a mediului ambiant, dar randamentul termic al ITA este
restricţionat de faptul că acestea au limitări în partea caldă a ciclului, pe parte de
temperatură medie superioară;
– temperatura medie inferioară la ITG este comparabilă cu temperatura medie
superioară a ITA şi temperatura gazelor de ardere la ieşirea din ITG moderne este
mai mare decât cea a aburului la intrarea în ITA;
– în ciclul ITA se valorifică o cotă semnificativă din pierderile prin căldura
sensibilă a gazelor de ardere ale ITG, acestea reprezentând, la rândul lor, cea mai
mare parte a pierderilor totale.

la coş

ECO

VAP

SI

CA

G
E
K TG TA

Fig. 4.51. Schema termică de principiu a unei CTE cu ciclu combinat gaze-abur având
ITG înaintaşă şi ITA recuperatoare de condensaţie pură.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 149

În fig. 4.51. se prezintă schema termică de principiu a unei CTE cu Ciclu

Combinat, Gaze-Abur (CCGA) având TG ca ciclu înaintaş şi ITA recuperatoare de
condensaţie. Legătura dintre cicluri este asigurată de un cazan de abur recuperator
în contracurent.
Temperatura [K] Fig. 4.52. prezintă, cu ajutorul
diagramei T-s, modul de
suprapunere termodinamică a
celor două cicluri. Se observă că
parametrii pe partea de sursă
Ciclul caldă a ITA sunt restricţionaţi
Brayton
de forma diagramei t-q a
cazanului recuperator. În fig.
4.53. se reprezintă diagrama
Ciclul fluxurilor energetice în ciclul
Hirn combinat gaze – abur pentru
producere exclusivă de
electricitate.
Entropia, [kJ/K] Se observă că toată căldura se
Fig. 4.52. Reprezentarea în diagrama T-s a
introduce în ITG, la CA, iar
proceselor pentru o CTE cu ciclu combinat gaze- ITA valorifică ceea ce ITG nu a
abur având ITG înaintaşă şi ITA recuperatoare. transformat în lucru mecanic.
ITG şi ITA pot antrena acelaşi generator, sau pot avea generatoare electrice
separate. Pentru clarificarea fluxurilor se consideră cel de al doilea caz. Notaţiile
sunt aceleaşi ca şi cele folosite la analiza ITG şi a ITA, cu observaţia că, în cazurile
când este vorba de fluxuri de acelaşi tip, dar care se referă la instalaţii diferite, s-au
adăugat indicii inferiori suplimentari: „G”, pentru ITG, respectiv „A” pentru ITA.
Cu aceste notaţii se poate scrie:

Wt c Winternă G Wmk G Wbg G

Wt 1
∆Wm G ∆Wgen G
Wcgsa Wt rec csga ∆Wm A ∆Wgen A

Winternă A Wmk A Wbg A

∆WCA ∆Wcondensator
∆Wcoş

Fig. 4.53. Diagrama fluxurilor energetice pentru o CTE cu ciclu combinat gaze-abur,
având ITG înaintaşă şi ITA recuperatoare de condensaţie pură.
150 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Wbg G=Wtc•ηCA•ηt G•ηm G•ηg G şi

(4.32)
Wbg A=Wtc•ηCA•(1-ηt G)•β rec•ηt A•ηm A•ηg A
iar randamentul electric brut global devine:
ηel brut CCGA=(Wbg G+Wbg A)/Wtc (4.33)
Înlocuind termenii de la numărător şi notând: •ηm G•ηg G≅ηm A•ηg A=ηm•ηg,
rezultă:
ηel brut CCGA=ηCA•ηm•ηg•[ηt G+(1-ηt G)• βrec•ηt A] (4.33’)
iar raportul puterilor electrice dezvoltate de cele două cicluri, este:
Wbg G/Wbg A=ηt G/[(1-ηt G)•βrec•ηt A] (4.34)
Se observă că randamentul global este mai ridicat decât pentru fiecare din
instalaţii luate în parte. Practic, CCGA de acest tip realizează cele mai bune
randamente de conversie termodinamică a căldurii în lucru mecanic:
ηel brut CCGA∈52÷58)%, în funcţie de performanţele celor două cicluri şi de modul de
cuplare termodinamică a lor. Pentru o ITG cu ηt G şi tev gaze ardere date, ηel brut poate fi
maximizat prin creşterea produsului βrec•ηt A. Cei doi factori sunt antagonişti, în
sensul că majoritatea măsurilor de creştere a ηt A, conduc la scăderea βrec. Astfel:
– temperatura aburului viu este limitată de temperatura cu care intră gazele de
ardere evacuate de ITG în cazan;
– creşterea presiunii aburului viu măreşte temperatura de saturaţie, ridică
temperatura gazelor de ardere la coşul cazanului recuperator, măreşte pierderile
prin căldura sensibilă a gazelor de ardere şi reduce factorul de recuperare β;
– creşterea temperaturii apei de alimentare măreşte temperatura gazelor de
ardere la coş şi reduce şi ea factorul β. Ca urmare a acestei ultime caracteristici,
majoritatea CCGA nu au preîncălzirea apei de alimentare, iar dacă totuşi ea există,
este limitată.
Cazanul recuperator din fig. 4.51. a fost reprezentat, pentru simplificarea
schemei, ca având o singură presiune de producere a aburului. În realitate, pentru a
mări factorul de recuperare β, cu menţinerea presiunii aburului viu la valori ridicate
şi minimizarea degradărilor exergetice la transferul de căldură, CCGA moderne
folosesc cazane cu mai multe presiuni de producere a aburului. La puteri medii se
folosesc cazane cu 2 presiuni de tipul celui reprezentat în fig. 4.54.
În fig. 4.55. se prezintă schema unei CTE-CCGA cu astfel de cazane
recuperatoare, având două presiuni de producere a aburului, realizată pe două linii
de arbori: două ITG şi o ITA, fiecare cu generator electric propriu.
La creşterea puterii TG şi a temperaturii gazelor de ardere se pot realiza cazane
recuperatoare perfecţionate:
– cu trei presiuni, fără supraîncălzire intermediară;
– cu două presiuni şi supraîncălzire intermediară la a doua presiune de
producere;
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 151

ECOJP

VAPJP TamburJP

SIJP

ECOÎP

VAPÎP TamburÎP

SIÎP

Gaze de ardere

Fig. 4.54. Schema de curgere a unui cazan recuperator cu două presiuni de producere a
aburului.

ITG1
CR1

ITG2
ITA
CR2

PAÎP PAJP
D

Fig. 4.55. Schema termică a unei CTE-CCGA pe trei linii de arbori (două ITG la o ITA).
– cu două presiuni şi supraîncălzire intermediară la o presiune între cele de
producere;
– cu trei presiuni şi supraîncălzire intermediară la presiunea medie de
producere.
 152 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Raportul puterilor este supraunitar: Wbg G/Wbg A∈(1,8÷2). Faptul că ITG produce
cea mai mare parte din puterea electrică are avantajul că reduce investiţia specifică
pe ansamblul CCGA52, dar şi dezavantajul că limitează puterile unitare53.
CCGA presupune o întrepătrundere între cele două instalaţii, în sensul că ele nu
pot funcţiona eficient decât împreună. Totuşi, ITG pot funcţiona separat, cu
evacuarea în atmosferă. Exploatarea CCGA de tipul prezentat mai sus se face în
regimul: ITG conduce ITA.
În aplicaţiile de cogenerare cu ITA cu contrapresiune sau cu condensaţie cu
prize reglabile, pentru creşterea gradului de recuperare βrec, în zona de joasă
temperatură a cazanului recuperator se pot introduce suprafeţe suplimentare pentru
încălzirea agentului termic. În fig. 4.56. se prezintă schema termică a unei CCG
urbane cu CCGA, la care ITA este cu contrapresiune şi priză semireglată. Este de
remarcat faptul că în acest caz încălzirea apei de reţea se realizează în trepte.
Diagrama fluxurilor energetice este de tipul celei prezentată în fig. 4.58.
La aceste instalaţii, cota din energia primară care se transformă în electricitate
poate fi 50÷53%, randamentul global atinge 90÷91%, iar indicele de structură a
energiei utile devine puternic supraunitar.
CR
SAGA

ECOJP

PAÎP SJP
PAJP
SÎP
Tur ITA Retur
ITG GE

KR Am

SCTf 2
SCTf 1
Fig. 4.56. Schema termică de principiu a unei CCG cu ciclu combinat gaze-abur, având
ITG înaintaşă şi ITA recuperatoare cu contrapresiune şi priză semireglată.

52
ITG are investiţii specifice mai mici decât ITA.
53
Puterile unitare ale celor mai mari ITG sunt mai mici decât cele atinse de ITA. Pentru
creşterea puterii ITA se pot utiliza CCGA pe mai multe linii de arbori.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 153

Wtc Winternă, G Wmk, G Wbg, G

Wt1
∆Wm, G ∆Wgen, G
Wcgsa Wt rec csga ∆Wm, A ∆Wgen, A

Winternă, A Wmk, A Wbg, A

∆WCA
∆Wcoş
Wt 2, A

Fig. 4.57. Diagrama fluxurilor energetice pentru o CCG urbană cu ciclu combinat gaze-
abur, având ITG înaintaşă şi ITA recuperatoare, cu contrapresiune.
În mod similar, se pot realiza instalaţii de cogenerare urbană cu TA cu
condensaţie cu priză reglabilă. Ca urmare a pierderilor de căldură la condensator
(spre mediul ambiant) randamentul global în regimul de termoficare maximă este
uşor mai coborât decât cel de mai sus, iar în regimul de condensaţie este
comparabil cu cel al CTE – CCGA.
La CCG de cogenerare industrială, cazanele recuperatoare au cel puţin două
presiuni de producere a aburului (din care presiunea coborâtă este egală cu cea de
consum) şi TA cu contrapresiune. Randamentul global rămâne la fel de ridicat ca la
CCG urbane cu TA cu contrapresiune, dar cota din energia primară care se
transformă în electricitate se reduce cu atât mai mult cu cât presiunea de consum
creşte.
În oricare din aplicaţiile de cogenerare, pentru creşterea elasticităţii în
funcţionare cazanul recuperator poate fi cu postcombustie variabilă limitată.

4.8. Analiza comparativă a instalaţiilor şi ciclurilor termice

din CTE şi CCG cu ITA, ITG şi MP
În acest subcapitol se vor analiza comparativ cele 3 tipuri de cicluri motoare
mai răspândite: ITA, ITG şi MP. Deoarece pentru fiecare criteriu de comparaţie
ITG prezintă caracteristici apropiate de una din celelalte două instalaţii, atunci
comparaţiile au avut în vedere câte două variante.

4.8.1. Modul de preluare a căldurii de la sursa caldă

ITA utilizează „arderea externă”. Agentul de lucru nu vine în contact direct cu
sursa de căldură. Aceasta permite folosirea multor tipuri de surse calde
(combustibil inferior sau nuclear, căldură geotermală, etc.). Arderea atmosferică
reduce încărcarea specifică şi măreşte volumul focarului. Transferul de căldură de
154 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

la sursă la agentul motor are loc printr-o suprafaţă, fapt ce măreşte consumul de
metal şi impune folosirea în zona fierbinte a ciclului a unor materiale speciale, care
să reziste la o temperatură mai ridicată decât ceea mai mare temperatură a
agentului motor. Aceasta limitează posibilităţile de creştere a temperaturii medii
superioare Tms.
ITG şi MPE (maşinile cu piston – energetice) folosesc „arderea internă” sub
presiune. Agentul care întreţine arderea, respectiv care rezultă din ardere, este şi
agent de lucru. Pentru limitarea eroziunii şi coroziunii, combustibilul folosit trebuie
să fie „curat” (fără cenuşă, Sulf, Vanadiu, etc.), fapt ce impune ca aceste instalaţii
să ardă combustibil gazos sau lichid şi măreşte cheltuielile cu combustibilul.
Arderea sub presiune şi în interiorul agentului de lucru majorează încărcarea
specifică şi elimină necesitatea transferului de căldură prin suprafaţă. În ansamblu,
instalaţiile îşi reduc consumul de metal, volumul şi costul. În zona fierbinte a
ciclului materialele pot fi răcite până la temperaturi mai mici decât cele ale
agentului motor, fapt ce permite creşterea Tms.

4.8.2. Agentul de lucru

ITA energetice utilizează apă-abur, fluid ieftin, nepoluant, stabil chimic, uşor
de transportat şi depozitat. Setul de transformări (2 izobare şi 2 adiabate) cere
schimbarea stării de agregare în ciclu (vaporizare la sursa caldă şi condensare la
cea rece.) Compresia are loc în stare lichidă la densităţi mari şi debite volumetrice
mici; aceasta reduce lucrul mecanic de compresie în raport cu cel de destindere şi
măreşte lucrul mecanic net pe kilogram. Agentul motor are căldură specifică mare
şi căldură latentă de vaporizare mare. Cantităţile de căldură şi de lucru mecanic pe
kilogramul de agent sunt mari, fapt ce avantajează unităţile de puteri mari.
ITG şi MPE folosesc aer-gaze de ardere, fără schimbarea stării de agregare.
Compresia aerului la densităţi mici şi volume mari necesită un lucru mecanic ce
reprezintă circa 50 % din cel de destindere, ceea ce reduce lucrul mecanic net pe
kilogram. Căldura specifică a aerului/gazelor de ardere este de circa patru ori mai
mică decât a apei, respectiv de circa 2,5 ori mai mică decât a aburului. Agentul
motor schimbă numai căldură sensibilă, iar cantităţile de căldură şi de lucru
mecanic pe kilogramul de agent sunt mai mici. Aceasta limitează posibilităţile de
creştere a puterii unitare.

4.8.3. Tipul maşinilor mecanoenergetice

ITA şi ITG utilizează maşini mecanoenergetice de compresie (pompe,
compresoare) şi destindere (turbine) de tip rotativ. Ele funcţionează fără şocuri şi
cu vibraţii mici. Forţele inerţiale (centrifugale) solicită piesele mobile într-un
singur sens, la întindere, fapt ce reduce oboseala materialului. Turaţiile de lucru pot
fi mari, fiind limitate doar de forţa centrifugă. Punctele de frecare sunt puţine (doar
în lagăre), putând fi bine controlate şi unse. Ponderea frecărilor mecanice este mică
şi randamentele mecanice sunt bune. Uzura prin frecare este redusă, iar degradarea
uleiului este mică. Nu este necesară completarea cu ulei şi schimbarea acestuia se
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 155

face rar. Rezultă caracteristici bune de fiabilitate, disponibilitate şi mentenabilitate.

MPE folosesc acelaşi tip de maşină mecano-energetică, cu piston, atât pentru
compresie, cât şi pentru destindere. MP funcţionează cu şocuri şi vibraţii mari,
datorită schimbării sensului de mişcare a principalei piese mobile (pistonul).
Forţele inerţiale solicită numeroase piese atât la întindere cât şi la comprimare,
mărind oboseala mecanică a materialelor. Turaţiile de lucru sunt limitate, atât
mecanic cât şi termodinamic (viteza de ardere). Punctele de frecare sunt numeroase
şi dificil de controlat (piston – cilindru – bolţ – bielă – arbore cotit – maneton).
Randamentele mecanice sunt reduse şi uzura prin frecare este accentuată.
Degradarea mecanică şi termică a uleiului este mare, necesitând consum de ulei ce
se compensează prin completare. Schimbarea uleiului se face la intervale scurte.
Caracteristicile de fiabilitate, disponibilitate şi mentenabilitate sunt inferioare celor
de la ITA şi ITG.

4.8.4. Curgerea în instalaţie a agentului motor

La ITA şi ITG curgerea este continuă. Debitele masice şi volumetrice mari
favorizează creşterea puterii unitare. Transformarea ciclică se realizează prin faptul
că fluidul parcurge, pe rând, diferite instalaţii, care se pot optimiza separat. La ITA,
aceste instalaţii pot fi uzinate pe componente şi sunt asamblate la centrală. Pentru
ITG mici şi medii gradul de preasamblare este mare, comparabil cu cel de la MPE.
La MPE aceeaşi maşină mecano-energetică (cu piston) serveşte pe rând la
compresie şi la destindere; în aceasta având loc şi arderea. Curgerea este
discontinuă, debitele de agent scad şi puterile unitare realizabile sunt mai mici. Pe
de altă parte, gabaritul instalaţiei este mic şi gradul de tipizare este mare. MPE au
un grad mare de preasamblare.

4.8.5. „Închiderea ciclului” la sursa rece, influenţa parametrilor externi

asupra producţiei de lucru mecanic
La ITA agentul motor lucrează în circuit închis. Sursa rece (condensatorul)
funcţionează sub vid şi necesită debite mari de agent de răcire (termodinamică).
Aceasta conduce la coborârea Tmi către valori apropiate de cea a mediului ambiant
şi permite realizarea unor randamente termice bune, fără a creşte mult temperatura
în zona caldă, dar poate să condiţioneze amplasarea centralei de condensaţie.
Principalul parametru „extern” pe partea rece este temperatura apei de răcire (tc),
care determină variaţia temperaturii şi presiunii de condensare. Scăderea tc şi pc
conduce la coborârea Tmi şi creşterea randamentului termic, dar şi la mărirea
volumului specific al aburului evacuat şi a secţiunii de ieşire, scumpind turbina şi
mărind pierderile de energie cinetică reziduală. Iarna, chiar când taer<0°C,
tcondensare>0°C şi Tmi>273,15K (apa trebuie să rămână lichidă). În mărimi relative o
variaţie a temperaturii de condensare cu ±10°C faţă de o valoare medie de 310K
(37°C) înseamnă o modificare a Tmi cu ±3% din valoarea de referinţă şi o
modificare a volumului specific al aburului evacuat între 171% şi 61% din valoarea
de referinţă a presiunii de condensare.
156 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

La MPE şi ITG închiderea ciclului termodinamic se face prin atmosferă

(ambele aspiră aer rece şi evacuează gaze de ardere fierbinţi). Necesarul de apă de
răcire este redus la cerinţele tehnologice, iar restricţiile de amplasament sunt mai
mici. Tmi a ciclului este ridicată, fiind puţin influenţată de parametrii apei de răcire
şi mai mult de parametrii aerului şi de caracteristicile instalaţiei. În ciuda Tms
ridicate randamentul de conversie în lucru mecanic este limitat. Parametrii externi
cu influenţe pe partea rece sunt presiunea şi temperatura aerului. Ambele modifică
densitatea agentului şi debitul masic aspirat. În mod curent performanţele ITG şi
MPE sunt definite în condiţii ISO (+15°C şi 760 mm col Hg). O creştere a
altitudinii cu 910 m în raport cu nivelul mării înseamnă o scădere a presiunii
absolute a aerului până la 90% din cea de referinţă şi (la aceeaşi temperatură) o
reducere similară a densităţii aerului, a debitului masic şi a puterii pe care o poate
dezvolta MPE. Variaţiile de temperatură ale aerului sunt mai largi. O modificare a
temperaturii aerului cu ±27°C faţă de o valoare medie de 285K (12°C) corespunde
unei variaţii a densităţii aerului şi a temperaturii minime în ciclu cu ±9,5%. Aceasta
modifică atât Tmi a ciclului şi ηtermic, cu circa ±3%, cât şi debitul masic şi puterea
dezvoltată – la aceeaşi presiune a aerului – cu mai mult de ±10%.

4.8.6. Adaptarea la cogenerare

La ITA cogenerarea în contrapresiune se face utilizând consumatorul termic
drept sursă rece; ea necesită întreruperea destinderii aburului în turbină la un nivel
de presiune (şi termic) acoperitor în raport cu cerinţele consumului de căldură. Ca
urmare, producţia de lucru mecanic raportată la kilogramul de fluid sau la
cantitatea de căldură intrată în ciclu se reduce când nivelul termic al căldurii livrate
creşte. Randamentul global este mare, apropiat de cel al unei CT cu cazane de abur
industriale (C.A.I.) sau C.A.F., dar eficienţa producerii electricităţii este
condiţionată de existenţa consumului termic.
La MPE şi ITG cogenerarea este recuperativă. La ITG cea mai mare parte din
căldura evacuată în atmosferă cu gazele de ardere se poate recupera la nivel termic
ridicat. La MP se poate recupera căldura gazelor de ardere (la nivel ridicat) şi cea
din agentul ce asigură răcirea tehnologică a motorului. Prezenţa consumatorului
termic nu influenţează parametrii ciclului, deci nici eficienţa producerii lucrului
mecanic. Producerea de electricitate poate fi independentă de consumul de căldură.
Randamentul global maxim al instalaţiei de cogenerare se realizează la recuperarea
integrală a căldurii şi este mai redus decât la ITA, dar cota din energia primară ce
se transformă în electricitate este mai mare.

4.8.7. Gabaritele şi investiţiile specifice, vitezele de pornire şi

de variaţie a încărcării
ITA au gabarite mari, consumuri ridicate de material, investiţii specifice
ridicate şi inerţie mare. La pornire ele necesită durate de încălzire de ordinul orelor.
Consumul de energie la pornire este ridicat, dar cea mai mare parte (căldura) nu
provine din SEN. Reducerea duratei de viaţă din cauza pornirilor accelerate este
 CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 157

mare. După cuplarea la reţeaua electrică, viteza de variaţie a încărcării este limitată.
Aceste caracteristici determină folosirea ca centrale de bază.
ITG şi MPE sunt compacte, au consumuri mici de material, investiţii specifice
mici şi inerţie redusă. Ele pot porni în durate de ordinul minutelor, sau cel mult al
câtorva zeci de minute. Consumul de durată de viaţă şi de energie, la pornire, este
mic, dar necesită Lmecanic de antrenare. Viteza de variaţie a încărcării poate fi mare.
Cele de mai sus permit folosirea ca centrale de semivârf, vârf şi rezervă - siguranţă.

4.9. Resurse primare de energie şi tehnologiile de utilizare

4.9.1. Combustibili energetici: tipuri, caracteristici

Principalii combustibili energetici convenţionali sunt cei „fosili” (cărbune,
şisturi bituminoase, petrol şi derivatele acestuia, gaze naturale, etc.). La aceştia se
adaugă combustibilii biologici (biomasa folosită prin combustie directă, biogazul,
bioetanolul, biometanolul, biodiselul etc.) şi deşeurile combustibile provenite din
activităţi umane. Indiferent de provenienţă, caracteristicile tehnice şi ecologice ale
combustibililor sunt influenţate, în principal, de:
 starea de agregare (combustibili solizi, lichizi şi gazoşi);
 compoziţia chimică (participaţii masice, sau volumetrice, ale diferitelor
componente54);
 conţinutul de substanţe care nu participă la ardere: umiditate, substanţe
anorganice de tipul celor care se regăsesc în zgură şi cenuşă, etc.;
 conţinutul de substanţe volatile al combustibililor solizi, dintre acestea
substanţele volatile combustibile influenţează inflamabilitatea;
 necesarul de aer pentru arderea stoechiometrică şi producţia de gaze de
ardere „umede” (conţinând vapori de apă), respectiv „uscate” (fără vapori de apă),
exprimate în m3N de aer, sau de gaze de ardere, pentru 1 kg de combustibil solid
sau lichid sau pentru 1m3N de combustibil gazos. Aceste caracteristici pot fi
calculate din ecuaţiile de ardere pornind de la compoziţia elementară a
combustibilului. Cunoaşterea lor şi a excesului de ardere permite determinarea
compoziţiei reale a gazelor de ardere „umede” şi „uscate”;
 puterea calorifică (cantitatea de căldură degajată prin arderea completă a 1
kg de combustibil solid sau lichid, respectiv a 1m3N de combustibil gazos).
Produsele de ardere conţin apă provenită din umiditatea iniţială şi din arderea
hidrogenului. După starea de agregare în care se găseşte această apă în produsele
de ardere, se definesc următoarele tipuri de puteri calorifice: inferioară, Hi, când
apa se află în stare de vapori şi superioară, Hs, dacă apa este lichidă şi a cedat, prin
condensare, căldura latentă.
Pentru combustibilii solizi şi lichizi compoziţia elementară se exprimă în
participaţii masice. În fig. 4.58. se prezintă modul de defalcare pe componente a
structurii unui kg de combustibil solid sau lichid.

54
Aceasta influenţează atât caracteristicile ecologice cât şi pe cele de ardere.
 158 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

C; H; O; N S0 Ss M Wt
Masa organică Sulf Masa minerală Umiditatea
convenţională Organic Sulfuri necombustibilă higroscopică de imbibaţie

(o) Masa organică

(mc) Masa combustibilă

(anh) Combustibil anhidru

(a) Proba uscată la aer

(i) Proba iniţială

Fig. 4.58. Modul de definire a compoziţiei elementare pentru combustibilii solizi şi

lichizi.
Tabelul 4.7 prezintă două exemple numerice de compoziţii elementare.
Principalul combustibil solid energetic este cărbunele. În afară de acesta se mai
utilizează:
 alţi combustibili solizi fosili (şisturi bituminoase, OrinOil);
 biomasă (lemn, deşeuri de lemn, paie);
 deşeuri combustibile industriale şi urbane, ş.a.
În tabelul 4.8 se prezintă o clasificare a cărbunilor, după gradul de
încarbonizare. Se menţionează că pentru aplicaţiile de cogenerare, în România
prezintă interes:
 cărbunele brun lemnos, de tipul lignitului autohton. Datorită puterii
calorifice reduse transportul la distanţă al acestui cărbune nu este economic. Ca
urmare, el trebuie folosit în special în vecinătatea minei sau a carierei;
 huila autohtonă, de asemenea numai în relativa vecinătate a minei;
 huila de import, în amplasamente îndepărtate de sursele autohtone.
Păcura, este un combustibil lichid rezultat ca subprodus de la distilarea
petrolului. Compoziţia elementară a sa depinde de cea a petrolului brut şi de
„adâncimea” de extracţie a păcurii utilizată la procesul de distilare55. Păcura
folosită uzual în CTE şi CCG poate fi cu conţinut de Sulf ridicat (peste 1%), mediu
(0,3÷1%) sau redus (sub 0,3%).
Puterea calorifică superioară a combustibililor solizi sau lichizi se poate
determina pe cale experimentală, sau prin calcul, pornind de la analiza elementară
cu:
– formula Doulong
Hs=33 800•C/100 +143 846•(H/100-O/800) +10 450•S/100 [kJ/kg] (4.35)
– formula Mendeleev
Hs = 33 800•C/100 +125 448•H/ +10 827•(S/100 – O/100) [kJ/kg] (4.36)

55
Cu cât petrochimia extrage mai multe “produse albe” (ex. prin hidrogenare sau cracare
termică şi catalitică) scade procentul de păcură şi creşte participaţia de hidrocarburi grele
în păcură.
 CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 159

Exemple de compoziţie elementară pentru lignitul de Oltenia şi pentru păcură

Tabelul 4.7
Componente Valori numerice
Nr. Compoziţia elementară Notaţia
principale Păcură Lignit
1a Procente Procentul de Carbon organic56 CO 83 20
1b de masă Procentul de Hidrogen organic HO 8,5 2
1c organică, Procentul de Oxigen organic57 OO 1 7,4
1
1d Morganică Procentul de Nitrogen organic58 NO 1 2
1e din care: Procentul de Sulf organic59 SO 3,5 0,6
Total masă organică Morganică 97 32
2a Procentul de Sulf din sulfuri60 Ssulfuri - 0,2
Procente de
Masă minerală necombustibilă,
2 2b masă anorganică Min necomb 1 27,8
fără Sulf din sulfuri
Total masă anorganică A 1 28
3 Procentul de umiditate W 2 40
4 Verificare compoziţie Morganică + W + A = 100

Exemplu de clasificare a cărbunilor după gradul de încarbonizare

Tabelul 4.8
Clase Grupe
1. Turbă
2.1. Cărbune brun pământos
2.2. Cărbune brun lemnos (lignit)
2. Cărbune brun
2.3. Cărbune brun mat
2.4. Cărbune brun „lucios” („smolos”)
3. Cărbune brun huilos
4.1. Huilă flambantă (cu flacără lungă)
4.2. Huilă de gaz
4.3. Huilă grasă
4. Huilă
4.4. Huilă de cocs
4.5. Huilă slabă degresantă
4.6. Huilă antracitoasă
5. Antracit
Conform definiţiei, puterea calorifică inferioară se determină pornind de la cea
superioară ţinând seama de căldura latentă de condensare a vaporilor de apă
(2 509 kJ/kg):
Hi = Hs – 2 509• (9•H/100+W/100) [kJ/kg] (4.37)

56
Acesta produce prin ardere CO2, care participă la efectul de seră.
57
Prexistenţa oxigenului în masa organică reduce necesarul de oxigen din aer pentru
ardere.
58
Azotul organic poate oxida producând NOX, responsabil, alături de SOX, de ploaia
acidă.
59
Influenţează producţia de SO2 şi SO3 (prescurtat SOX), care participă la fenomenele de
ploaie acidă.
60
La temperaturile din focar pirita se descompune iar Sulful provenit din ea oxidează.
 160 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Componentele combustibililor solizi şi lichizi, care prezintă „pericol” ecologic,

sunt Carbonul şi Nitrogenul (din masa organică) şi Sulful (din masa combustibilă).
La combustibilii gazoşi compoziţia elementară se exprimă în participaţii
molare. Ea variază mult în funcţie de tipul combustibilului, iar pentru gazele
naturale în funcţie de sursă. În afară de gazele combustibile combustibilii gazoşi
pot să conţină şi gaze care nu participă la ardere (N2; CO2, ş.a.). În plus:
 combustibilii gazoşi „industriali” (gaze de cocs, de furnal sau de gazogen)
conţin suspensii solide, din care unele pot fi combustibile;
 compoziţia la utilizare poate să difere în raport cu cea de la sursă.
După provenienţă, se deosebesc următoarele tipuri de combustibili gazoşi:
 combustibili fosili: gaze „de sondă”, asociate zăcămintelor petroliere, sau
gaze naturale din pungi fără hidrocarburi lichide;
 combustibili reziduali din procese industriale, ca: gazul de cocserie sau
gazul de furnal;
 combustibili sintetici, obţinuţi din cei solizi sau lichizi: gaz de gazogen;
 biogaz – combustibil gazos de fermentaţie.
În principiu, toţi aceşti combustibili pot fi trataţi ca amestecuri de gaze, cu
diferite participaţii elementare molare ale componentelor. Dacă pentru fiecare din
componente se cunosc participaţiile şi puterile calorifice inferioare şi superioare,
atunci se pot calcula puterile calorifice, superioară şi inferioară ale amestecului de
gaze, ca medii aritmetice ponderate ale puterilor calorifice inferioare şi superioare
ale componentelor. Pentru aceasta:
• fiecare componentă este luată cu ponderea molară în amestec;
• pentru fiecare din ele Hi şi Hs se raportează la 1m3N, iar rezultatul se obţine în
aceeaşi UM;
• valorile Hi şi Hs pe componente pot fi preluate din tabele (vezi tabelul 4.9);
• componentele necombustibile se iau cu puteri calorifice nule61.
Necesarul de aer de ardere şi producţia specifică de gaze de ardere „umede” şi
„uscate”, exprimate în m3N de aer (sau de gaze de ardere) pe 1 m3N de combustibil
gazos se determină, de asemenea, pornind de la ecuaţiile de ardere pe componente,
apoi se face media aritmetică ponderată molar, pentru amestec.
Componentele combustibililor gazoşi, care prezintă „pericol” ecologic, sunt
Carbonul (din CO2, CO şi hidrocarburi) şi Sulful (din H2S).

61
Ca urmare prezenţa acestora reduce puterea calorifică inferioară a amestecului.
 CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 161

Componente uzuale ale gazelor combustibile şi puterile calorifice ale acestora

Tabelul 4.9
Denumirea Formula Hi [kJ/1m3N]
Hidrogen H2 10 742
Oxid de Carbon CO 12 635 j =n
Hidrogen sulfurat H 2S 23 381 Hs = ∑ f j * HSj
j =1
Metan CH4 35 707
Etan C2H6 63 572
Propan C3H8 91 023 j =n

Butan C4H10 118 339 Hi = ∑ f j * Hi j

j =1
Pentan C5H12 145 767
Etilen C2H4 59 461
Propilen C3H6 86 402

4.9.2. Tehnologii de ardere şi domenii de utilizare pentru diferite puteri

termice şi tipuri de combustibili
Alegerea tehnologiei de ardere se face în funcţie de tipul combustibilului, de
compoziţia şi de proprietăţile sale. Cerinţele tehnice şi ecologice pentru asigurarea
unei arderi bune sunt:
• atingerea temperaturii de inflamabilitate a combustibilului de bază62;
• realizarea unei suprafeţe de contact cât mai mari între combustibil şi
comburant63;
asigurarea unui timp suficient de remanenţă a combustibilului în zona de ardere;
• realizarea arderii complete, atât din punct de vedere „chimic”64 cât şi „fizic”65;
• obţinerea unor produse de ardere care să nu fie nocive;
• folosirea unei cantităţi de aer apropiate de necesarul stoechiometric, dar mai
mare ca acesta66.
Elementele care definesc aceste tehnologii sunt:

„fragmentarea” combustibilului (amestec turbulent – pentru gaze,
pulverizare – pentru combustibil lichid, respectiv tăiere, sfărâmare, concasare sau
măcinare – pentru combustibilii solizi), aceasta trebuie să asigure suprafeţe mari de
contact;

coeficientul de exces de aer, care trebuie să fie cel „optim”, în raport cu
necesarul pentru ardere stoechiometrică;

62
Aceasta permite reducerea, până la anulare, a necesarului de combustibil suport pentru
ardere.
63
Pe această cale se intensifică schimbul de masă şi căldură.
64
În sensul că în gazele de ardere nu trebuie să existe gaze combustibile, cum ar fi CO.
65
În produsele de ardere să nu existe vapori, picături de lichid sau particule solide (zgură
şi cenuşă în focar, praf în gazele de ardere) ale unor substanţe combustibile care fie nu au
participat la ardere fie au rezultat din ardere incompletă (cocs - la arderea imperfectă a
păcurii).
66
Reducerea debitului de aer micşorează pierderile prin căldura sensibilă a gazelor de
ardere, dar o scădere excesivă poate să ducă la ardere incompletă.
 162 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

forma flăcării, circulaţia combustibilului şi aerului în aceasta, astfel încât să

se asigure timpul de remanenţă a combustibilului în flacără pentru arderea
completă;

geometria focarului, care trebuie să permită o bună evacuare a produselor de
ardere (în special a celor solide).
În fig. 4.59. ÷ 4.62. se prezintă principial forma focarului şi a flăcării pentru
cele mai importante tehnologii de ardere.
Arderea pe grătar a combustibililor solizi cu granulaţie mare, sau medie
necesită un coeficient mare de exces de aer, realizat prin introducerea aerului în
trepte (aer „primar” – pe sub grătar, respectiv aer „secundar” – pe lângă grătar
şi/sau pe deasupra acestuia). Zgura se evacuează de la partea inferioară a grătarului,
sau de sub acesta. Timpul de remanenţă pe grătar este bun, totuşi apar nearse în
zgură. Se foloseşte la cazane mici sau cel mult medii şi la incineratoare de deşeuri.
Temperaturile reduse de ardere coboară producţia de NOx. Pentru combustibilii
inferiori se poate folosi şi un combustibil suport.
Aer Aer Combustibil
secundar secundar

Combustibil Cenuşă

Aer
secundar

Zgură
Aer
Aer primar

Fig. 4.59. Arderea pe grătar. Fig. 4.60. Arderea în pat fluidizat.

Arderea în pat fluidizat a combustibililor solizi de granulaţie mică necesită
menţinerea particulelor în sustentaţie şi se realizează prin introducerea aerului pe la
partea inferioară. Pentru sustentaţie aerul trebuie să aibă o viteză de curgere
suficient de mare67, iar granulele trebuie să aibă dimensiuni adecvate68. Timpul de
remanenţă în strat este mare, coeficientul de exces de aer e mai mic decât la arderea
pe grătar şi nearsele scad. Evacuarea cenuşii se face din stratul de la suprafaţă. Se
poate folosi la cazane medii şi mari, sau mai rar la cele foarte mari. Temperatura de

67
Totuşi, o viteză prea mare a aerului poate să conducă la antrenarea în gazele de ardere
a unor particule solide care să conţină substanţe nearse fizic.
68
Dacă dimensiunile sunt prea mari scade suprafaţa de contact şi particulele nu pot fi
menţinute în sustentaţie; dacă ele sunt prea mici granulele pot fi antrenate în gazele de
ardere.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 163

ardere rămâne coborâtă, ceea ce reduce producţia de NOx termic. Este o tehnologie
„curată” din punct de vedere ecologic şi pentru că permite folosirea unor adaosuri
pentru desulfurare în strat.

Combustibil Combustibil

Zgură,
cenuşă
Fig. 4.61. Arderea turbionară a Fig. 4.62. Arderea pulverizată a
combustibililor solizi sub formă de praf. combustibililor gazoşi şi lichizi.
Arderea turbionară a combustibililor solizi sub formă de praf asigură
traiectorii lungi ale particulelor şi timp mare de remanenţă a acestora în flacără, iar
măcinarea fină măreşte suprafaţa de contact între particule şi comburant. Această
tehnologie permite valori coborâte ale excesului de aer, aproape fără creşterea
procentului de nearse. Este cea mai răspândită metodă de ardere a combustibililor
inferiori în cazane medii, mari şi foarte mari.
Arderea pulverizată a combustibililor gazoşi şi lichizi se poate folosi la diverse
mărimi de cazane. Permite valori coborâte ale coeficientului de exces de aer şi
foarte mici de nearse. Timpul de remanenţă nu pune probleme speciale, datorită
posibilităţii fragmentării combustibilului în particule cât mai mici şi a amestecului
fin între aer şi combustibil. Combustibilii lichizi necesită pulverizarea fină a lor, pe
cale mecanică (presiune, cupă rotativă) sau gazodinamică (cu abur).
Combustibilii de tip biomasă sau gunoaie menajere au caracteristici apropiate
de cele ale cărbunilor inferiori. Pe de altă parte puterile termice ale instalaţiilor ce
utilizează aceste forme de energie primară sunt mici. Ca urmare tehnologiile uzuale
de ardere a acestora sunt:
 pe grătar, pentru deşeuri menajere şi biomasă cu grad mic de mărunţire;
 în pat fluidizat, pentru biomasă cu grad de mărunţire mediu spre mic.
Din cele de mai sus rezultă că arderea externă este tehnologia de bază pentru
ITA, în timp ce arderea internă este utilizabilă, în principal, la MP şi ITG.
164 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

BIBLIOGRAFIE
4.1. Alexe, F., Cenuşă, V., Mărculescu, C., Ene, M., Optimizarea centralelor
electrice de termoficare de medie putere cu ciclu combinat gaze – abur,
Producerea, transportul şi distribuţia energiei electrice şi termice,
Bucureşti, Noiembrie 2000, 16-23.
4.2. Athanasovici, V., Utilizarea căldurii în industrie vol I, Ed. Tehnica,
Bucureşti, 1995.
4.3. Athanasovici, V., Utilizarea căldurii în industrie vol II, Ed. Tehnica,
Bucureşti, 1997.
4.4. Bowman, L., Small modular power development at External Power, LLC:
Residential and small commercial Stirling cogeneration systems, Fifth
International Biomass Congress of the Americas, Orlando, USA, 2001.
4.5. Cantuniar, C., Turbomaşini termice, Vol. 2, Editura Mirton, Timişoara,
2002.
4.6. Cenuşă, V., Optimizarea termoeconomică a C.E.T. industrială cu ciclu
combinat gaze/abur, Energetica, Bucureşti, Nr. 6, Iunie 2005, 210 – 214.
4.7. Cenuşă, V., Petcu, H., Producerea Energiei Electrice din Combustibili
Fosili. Aplicaţii, Editura BREN, Editura Universul Energiei, Bucureşti,
2005.
4.8. Cenuşă, V.E., Alexe, F. N., Analysis on the thermodynamic performances
of CHP microturbines with supplementary firing and heat recovery for
district heating, Scientific Buletin of POLITEHNICA University of
Timişoara, Romania, Transactions on Mechanics, Tomul 51(65),
Fascicola 1, 2006, ISSN 1224-6077, 89 – 94.
4.9. Cenuşă, V.E., Alexe, F. N., Petcu, H., Optimizarea tehnico-economică a
microturbinelor cu gaze pentru cogenerare urbană, cu restricţii impuse
asupra conductanţelor recuperatoarelor de căldură interne şi externe,
International Conference Energy-Environment CIEM 2005, 20-21
october 2005, Bucharest, ROMANIA, ISBN 973-86948-5-X, Editura
Universul Energiei, S5_L5.
4.10. Cenuşă, V., Feidt, M., Benelmir, R., Badea, A., Exergetic optimization of
the heat recovery steam generator by imposing the total heat transfer area,
International Journal of Thermodynamics (International Journal of
Applied Thermodynamics), Vol. 7, (No. 3), pp. 149-156, september-
2004.
4.11. Cenuşă, V.E., Feidt, M., Benelmir, R., Badea, A., Optimisation des cycles
combinés gaz/vapeur avec un ou deux niveaux de pression et chaudière à
surface d'échange imposée, Oil & Gas Science and Technology – Revue
de l’Institut français du pétrole, ISSN : 1294-4475, Vol. 61, No. 2, pp.
225-235, 2006.
4.12. Darie, G., Dupleac, M., Sava, M., Cenuşă, V., Cicluri combinate gaze-
abur, Editura AGIR, Bucureşti, 2001.
4.13. DTE Energy Technologies, DTE Energy Technologies Introduces the
ENX 55 Stirling Engine, 2004.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 165

4.14. Energy Nexus Group, Technology characterization—micro-turbines

USA: Environmental Protection Agency; 2002.
4.15. Energy Nexus Group, Technology characterization—reciprocating
engines, USA. Environ Protection Agency; 2002.
4.16. Ho, J.C., Chua, K.J., Chou, S.K., Performance study of a microturbine
system for cogeneration application, Renewable Energy 29 (2004) 1121–
1133.
4.17. Ionescu, D.C., Darie, G., Ulmeanu, A.P., Cenuşă, V., Centrale
Termoelectrice Performante, Editura AGIR, Bucureşti, 2006.
4.18. Khaliq, A., Kaushik, S.C., Thermodynamic performance evaluation of
combustion gas turbine cogeneration system with reheat, Applied
Thermal Engineering 24 (2004) 1785–1795.
4.19. Lahoda, J., Arndt, O., Hanstein, W., Biomass looking for efficient
utilization –the reheat concept, Siemens Power Generation (PG).
4.20. Onovwionaa, H.I., Ugursal, V.I., Residential cogeneration systems:
review of the current technology, Renewable and Sustainable Energy
Reviews, 10 (2006) 389–431.
4.21. Orlando JA., Cogeneration design guide. USA: ASHRAE, Inc; 1996.
4.22. Petcu, H., Cenuşă, V., Mărculescu, C., Alexe, Fl., Influenţa parametrilor
aburului viu livrat şi a preîncălzirii regenerative asupra performanţelor
ciclurilor de cogenerare cu instalaţii de turbine cu abur, Energetica,
Bucureşti, Nr. 6, Iunie 2005, 206 – 209.
4.23. Romier, A., Small gas turbine technology, Applied Thermal Engineering
24 (2004) 1709–1723.
4.24. Savola, T., Fogelholm, C.J., Increased power to heat ratio of small scale
CHP plants using biomass fuels and natural gas, Energy Conversion and
Management 47 (2006) 3105-3118.
4.25. Sonntag R.E, Borgnakke C, Van Wylen G.J., Fundamentals of
thermodynamics, New York, USA, Wiley; 2003.
4.26. Zhang, N., Cai, R., Analytical solutions and typical characteristics of
part-load performances of single shaft gas turbine and its cogeneration
Energy Conversion and Management 43 (2002) 1323–1337.
 166 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

CUPRINS CAPITOLUL 4

CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI

ENERETICE. RESURSE PRIMARE DE ENERGIE

4. CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI

ENERETICE. RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 93
4.1. Cicluri şi surse termice teoretice. Clasificarea ciclurilor uzuale ..................... 93
4.2. Cicluri şi surse termice reale ........................................................................... 96
4.3. Analiza energetică a ciclurilor Rankine – Hirn din CTE şi CCG cu ITA ....... 97
4.3.1. ITA cu condensaţie pură, metodele de creştere a randamentului ............. 97
4.3.2. Tipuri de ITA de cogenerare, metode de creştere a eficienţei lor
energetice................................................................................................ 102
4.3.3. Puteri, parametri, performanţe şi domenii de utilizare a ITA, în
CTE şi CCG.............................................................................................. 106
4.4. Prezentarea principială a ciclurilor Stirling şi Ericsson ................................ 107
4.4.1. Caracteristicile generale ale ciclurilor şi motoarelor cu piston în
circuit închis .............................................................................................107
4.4.2. Ciclul şi motorul Stirling .......................................................................... 108
4.4.3. Ciclul şi motorul Ericsson......................................................................... 111
4.5. Analiza energetică a ciclurilor Otto – Diesel din CTE şi CCG cu MP ........... 113
4.5.1. Tipuri de MP, criterii de clasificare şi caracteristici funcţionale .............. 113
4.5.2. Debitul volumetric şi masic de gaz aspirat de MP, influenţa
parametrilor externi .................................................................................. 115
4.5.3. Diagrama indicată a MP, presiunea medie indicată, puterea
indicată, puterea efectivă la cuplă, presiunea medie efectivă ................... 116
4.5.5. Metode „intensiv – termodinamice” de creştere a performanţelor
MP energetice ........................................................................................... 120
4.5.6. Metode „mecanice” extensive şi intensive de creştere a puterii MP 123
4.5.7. CCG - MP cu recuperare externă de căldură ............................................ 125
4.6. Analiza energetică a ciclurilor Brayton – Joule din CTE şi CCG cu
ITG ................................................................................................................
126
4.6.1. Analiza ciclului Brayton teoretic şi real.................................................... 126
4.6.2. ITG energetice: construcţie, puteri, rapoarte de compresie şi
domenii de utilizare .................................................................................. 132
4.6.3. Metode termodinamice de creştere a performanţelor CTE şi CCG
cu ITG.......................................................................................................
134
4.6.3.1. Ridicarea corelată a temperaturii maxime a ciclului şi a
rapoartelor de compresie ................................................................134
4.6.3.2. Folosirea turaţiei ridicate ................................................................135
4.6.3.3. Fragmentarea compresiei, cu răcire intermediară ............................... 136
 CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 167

4.6.3.4. Fragmentarea destinderii cu ardere intermediară................................ 137

4.6.3.5. Recuperarea internă de căldură ........................................................... 139
4.6.4. CCG – TG cu recuperare externă de căldură, fără / cu
postcombustie ...........................................................................................
140
4.6.5. Aplicarea combinată a metodelor termodinamice de perfecţionare a
ciclurilor ITG ............................................................................................
144
4.7. Analiza energetică a ciclurilor combinate MP + ITA şi TG + ITA ................ 145
4.7.1. Aplicarea principiului cascadei termodinamice în CTE şi CCG .............. 145
4.7.2. Cicluri combinate MP + ITA ................................................................146
4.7.3. Cicluri combinate ITG + ITA ................................................................ 148
4.8. Analiza comparativă a instalaţiilor şi ciclurilor termice din CTE şi
CCG cu ITA, ITG şi MP ................................................................................ 153
4.8.1. Modul de preluare a căldurii de la sursa caldă.......................................... 153
4.8.2. Agentul de lucru .......................................................................................154
4.8.3. Tipul maşinilor mecanoenergetice ............................................................ 154
4.8.4. Curgerea în instalaţie a agentului motor ................................................... 155
4.8.5. „Închiderea ciclului” la sursa rece, influenţa parametrilor externi
asupra producţiei de lucru mecanic .......................................................... 155
4.8.6. Adaptarea la cogenerare............................................................................ 156
4.8.7. Gabaritele şi investiţiile specifice, vitezele de pornire şi de variaţie
156
a încărcării ................................................................................................
4.9. Resurse primare de energie şi tehnologiile de utilizare ................................ 157
4.9.1. Combustibili energetici: tipuri, caracteristici............................................ 157
4.9.2. Tehnologii de ardere şi domenii de utilizare pentru diferite puteri
termice şi tipuri de combustibili ............................................................... 161
BIBLIOGRAFIE .........................................................................................................
164
168 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Cuprins capitol 4 (partea IV)

4.7.2. Cicluri combinate MP + ITA............................................................................146

4.7.3. Cicluri combinate ITG + ITA ...........................................................................148
4.8. Analiza comparativă a instalaţiilor şi ciclurilor termice din CTE şi CCG cu ITA, ITG
şi MP ..............................................................................................................................153
4.8.1. Modul de preluare a căldurii de la sursa caldă .................................................153
4.8.2. Agentul de lucru ...............................................................................................154
4.8.3. Tipul maşinilor mecanoenergetice ...................................................................154
4.8.4. Curgerea în instalaţie a agentului motor ...........................................................155
4.8.5. „Închiderea ciclului” la sursa rece, influenţa parametrilor externi asupra
producţiei de lucru mecanic .......................................................................................155
4.8.6. Adaptarea la cogenerare ...................................................................................156
4.8.7. Gabaritele şi investiţiile specifice, vitezele de pornire şi de variaţie a încărcării
....................................................................................................................................156
4.9. Resurse primare de energie şi tehnologiile de utilizare ...........................................157
4.9.1. Combustibili energetici: tipuri, caracteristici ...................................................157
4.9.2. Tehnologii de ardere şi domenii de utilizare pentru diferite puteri termice şi
tipuri de combustibili .................................................................................................161
BIBLIOGRAFIE 164
166 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

5. ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE

SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII
5.1. Cazane de abur şi de apă caldă şi/sau fierbinte
5.1.1. Tipuri de cazane de abur. Caracteristici tehnico - funcţionale
5.1.1.1. Cazane de abur utilizate în centralele termice
Centralele termice sunt echipate cu o gamă largă de tipodimensiuni de cazane în
funcţie de natura şi mărimea centralei termice.
Cazanele cu tub de flacără şi cu ţevi de fum (fig. 5.1.) sunt cazane de debite
reduse, în mod curent sub cca. 2,8 kg/s (10 t/h) şi cu presiuni reduse, sub
cca. 20 bar. Ele se caracterizează prin circulaţia naturală a apei şi prin producerea
de abur saturat. Pot avea unul sau mai multe drumuri de gaze de ardere. Acest tip
de cazane este recomandat pentru echiparea centralelor termice industriale
deoarece, datorită masei mari de metal şi a volumului mare de apă, poate prelua
uşor variaţii mari de sarcină fără scăderea presiunii, respectiv fără intervenţia
sistemului de reglaj. Existenţa rezervorului de apă face posibilă purjarea cazanelor
şi deci condiţiile de calitate impuse apei de alimentare sunt mai puţin stricte.
Dezavantajele principale constau în consumul mare de metal care conduce la
costuri mari, în dimensiunile ancombrante şi în timpii mari de pornire.

7 10 9 6
8 Fig. 5.1. Cazan de abur cu tub de
flacără şi ţevi de fum: 1 – arzător; 2 –
tub de flacără; 3 – ţevi de fum; 4 –
2
cameră de fum anterioară; 5 – cameră
de fum posterioară; 6 – coş de fum; 7 –
1 spaţiu de apă; 8 – spaţiu de vapori;
9 – separator de umiditate; 10 – abur
5 saturat.
4
3

Cazanele cu ţevi de apă (secţionale, de radiaţie etc.) sunt similare constructiv

cazanelor energetice cu circulaţie naturală a apei în sistemul vaporizator
(fig. 5.2.,a.). Se construiesc pentru debite mici şi medii (maxim cca. 30 kg/s –
120 t/h) şi presiuni de asemenea mici sau medii (în general sub 25 bar).
Pot produce atât abur saturat, cât şi abur supraîncălzit. Sunt recomandate pentru
echiparea centralelor termice industriale. Ele au un volum mare de apă care permite
preluarea uşoară a variaţiilor de sarcină, permit purjarea fiind puţin pretenţioase din
punct de vedere al calităţii apei de alimentare. La aceleaşi debite de abur, prezintă
de asemenea un consum de metal mai mic şi dimensiuni mai reduse decât al
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 167

cazanelor cu tub de flacără şi cu ţevi de fum. Datorită avantajelor enunţate, aceste

tipuri de cazane sunt cele mai răspândite în echiparea centralelor termice.

5.1.1.2. Cazane de abur energetice utilizate în centralele electrice de

cogenerare
Datorită presiunii iniţiale ridicate şi a debitelor mari necesare, cazanele de abur
energetice utilizate în centralele de cogenerare cu turbine cu abur sunt de tipul cu
ţevi de apă. Aceste cazane se clasifică după natura circulaţiei apei în sistemul
vaporizator, în cazane cu circulaţie naturală şi cazane cu circulaţie forţată
(fig. 5.2.).

4 2 4 4
2
5 5 5

3 3 3
1 1 1

7 7
7
6 6
6 8
a. b. c.1. 7
6 7
6
4
1 1
5
5 5
9
4 9 4
1
3
3
3 7
6
c.2. d.1. d.2.
.
Fig. 5.2. Cazane de abur cu ţevi de apă: a. – cazan cu circulaţie naturală; b. – cazan cu
circulaţie forţată multiplă; c. – cazan cu circulaţie forţată unică cu punct de vaporizare
variabil (c.1. – cazan cu două drumuri de gaze de ardere – în π; c.2. – cazan turn);
d – cazan cu circulaţie forţată unică cu punct de vaporizare fix (d.1. – cazan cu două
drumuri de gaze de ardere – în π; d.2. – cazan turn). 1 – economizor; 2. – tambur;
3 – sistem vaporizator; 4 – supraîncălzitor de radiaţie; 5 – supraîncălzitor de convecţie;
6 – preîncălzitor de aer; 7 – evacuare gaze de ardere (spre coş).
Caracteristic cazanelor din centralele de cogenerare îl constituie faptul că ele
trebuie să ardă o gamă largă de combustibili. Astfel, pe lângă combustibilii clasici,
168 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

pot arde fie gaze rezultate din procesele tehnologice drept resurse energetice
secundare (gaz de cocs, gaz de furnal), fie deşeuri menajere.
Cazanele cu circulaţie naturală. Circulaţia apei în sistemul vaporizator are loc
datorită diferenţei de densitate între emulsia apă – abur din ţevile fierbătoare şi
lichidul din ţevile coborâtoare (efectul termosifon). Se construiesc pentru debite
maxime de cca. 180 kg/s „640 t/h” şi presiuni mai mici de 160 bar.
Diferenţa de presiune motoare datorată efectului termosifon are valori reduse şi,
ca urmare, viteza de circulaţie în ţevile fierbătoare este mică conducând la diametre
mari ale ţevilor fierbătoare şi la valori limitate ale coeficienţilor de schimb de
căldură. Datorită acestor efecte, greutatea sistemului fierbător este mult mai mare
decât la alte tipuri de cazane, consumul specific de metal şi conţinutul de apă fiind
ridicat. Ca urmare, cazanele cu circulaţie naturală au o inerţie termică ridicată, care
conduce la:
– consum de căldură ridicat în perioadele de pornire şi durate lungi de pornire
ca urmare a diferenţelor de temperatură admise între diferitele puncte în materialul
tamburului;
– procesele tranzitorii sunt mai lente ceea ce face posibilă o reglare mai uşoară;
– pe baza căldurii importante acumulate, cazanele permit salturi mari de
producţie fără ca presiunea să scadă prea mult. Această caracteristică este
avantajoasă în cazul centralelor de cogenerare supuse curent la variaţii de sarcină.
Tamburul şi colectoarele ecranelor sistemului vaporizator fac posibilă purjarea
cazanului în scopul reducerii conţinutului de săruri în apa din cazan. Ca urmare,
condiţiile de calitate impuse apei de alimentare sunt mai puţin stricte, aceste cazane
fiind preferate pentru centralele de cogenerare industrială la care cota de apă de
adaos are valori ridicate.
Conform datelor de exploatare, disponibilitatea cea mai mare se întâlneşte la
acest tip de cazan, recomandându-l pentru echiparea centralelor de cogenerare în
vederea asigurării alimentării continue a consumatorilor de căldură (în special a
consumatorilor industriali).
Ţinând cont de caracteristicile avantajoase enunţate anterior, cazanele cu
circulaţie naturală sunt cele mai indicate pentru echiparea centralelor de cogenerare
urbană şi industrială.
Cazanele cu circulaţie forţată. La acest tip de cazane circulaţia apei în
sistemul vaporizator se face cu ajutorul pompelor de alimentare (cazane cu
circulaţie forţată unică) sau, mai rar, cu ajutorul unor pompe de circulaţie speciale
(cazane cu circulaţie forţată multiplă). Se construiesc pentru debite mari de peste
180 kg/s (640 t/h) şi presiuni de peste 160 bar.
Datorită disponibilului mai mare de presiune, viteza de circulaţie a apei în ţevile
vaporizatoare este mai mare, reducându-se secţiunea necesară curgerii şi
majorându-se coeficienţii de schimb de căldură. Astfel, consumul specific de metal
este mai redus decât la cazanele cu circulaţie naturală.
Cazanele cu circulaţie forţată unică (cel mai răspândit tip de cazane cu circulaţie
forţată) au un volum mic de apă, inerţia lor fiind redusă. Ca urmare, la variaţii mari
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 169

de sarcină, au loc modificări importante de presiune. Regimurile tranzitorii au

constante de timp mici şi se impune folosirea unui reglaj rapid.
În cazanele cu circulaţie forţată unică, conţinutul de săruri din apa de alimentare
se transmite integral aburului şi, ca urmare, condiţiile de calitate impuse apei de
alimentare, respectiv apei de adaos, sunt severe.
Caracteristicile enunţate anterior precum şi disponibilitatea ceva mai redusă a
cazanelor cu circulaţie forţată unică fac ca acestea să nu fie recomandate pentru
centralele de cogenerare industrială. În cazul centralelor de cogenerare urbană,
unde debitele de apă de adaos sunt reduse, iar variaţiile sarcinii termice sunt lente,
se pot utiliza cazanele cu circulaţie forţată unică, mai ales dacă ciclul are parametrii
iniţiali ridicaţi şi este cu supraîncălzire intermediară.

5.1.2. Tipuri de cazane de apă caldă şi fierbinte utilizate în centralele

electrice de cogenerare şi în centralele termice.
Caracteristici tehnico – funcţionale
5.1.2.1. Cazane de apă caldă
Aceste cazane echipează centralele termice de mică şi medie capacitate. Cele
mai folosite tipuri constructive de cazane de apă caldă sunt cele de tipul cu tub de
flacără şi ţevi de fum şi de tipul secţional.
Cazanele de apă caldă cu tub de flacără şi cu ţevi de fum sunt cazane de apă
caldă de debite termice reduse sub cca. 11,6 MWt (10 Gcal/h), similare cazanelor
de abur de acelaşi tip (vezi § 5.1.1.1.). Principalul lor avantaj îl constituie inerţia
termică mare, ele putând prelua uşor variaţii mari de sarcină fără intervenţia
sistemului de reglaj. La aceeaşi capacitate, au gabarite şi costuri mai mari decât
cazanele de alt tip şi pornesc mai greu.
Cazanele secţionale de apă caldă pot fi realizate din elemente din fontă sau
din oţel.
Cazanele secţionale din fontă se obţin prin asamblarea cu nipluri la colectoarele
de tur şi retur a unor elemente (secţiuni) turnate din fontă într-o gamă redusă de
tipodimensiuni. Ele sunt cazane de apă caldă cu capacităţi cuprinse între 10 kWt şi
5 MWt. Aceste capacităţi se pot obţine prin asamblarea unui număr corespunzător
de elemente secţionale de acelaşi tip. Datorită consumului mare de metal,
dificultăţilor de reparare şi costurilor mari, în prezent acest tip de cazan de apă
caldă este mai rar folosit.
Cazanele secţionale din oţel se asamblează din cadre realizate din ţevi de oţel,
cadre legate la colectoarele tur şi retur. Aceste cazane se execută pentru diverse
capacităţi termice, realizate prin asamblarea unui număr corespunzător de elemente
secţionale.
Cazanele secţionale din ţevi de oţel sunt uşor de realizat, montat şi reparat, ca
urmare reprezintă cel mai răspândit tip de cazan de apă caldă utilizat în centralele
termice.
170 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Folosirea arzătoarelor modulante, care permit funcţionarea la un exces de aer

optim, practic pe întreaga gama de sarcini a cazanului, a condus la curbe de
randament favorabile funcţionării la sarcini parţiale (fig. 5.3.).
O soluţie modernă de realizare a cazanelor de apă caldă o constituie cazanele cu
condensaţie [5.2], [5.3]. Introduse la începutul anilor 80 ai secolului XX, cazanele
cu condensaţie, cu toată susţinerea oficială şi subvenţiile acordate în unele ţări, au
fost iniţial un fiasco total. Atacate de condensul rezultat, materialele cazanului şi
coşului de fum erau corodate în mai puţin de doi ani. Actualmente, tehnica s-a
schimbat şi noile cazane cu condensaţie folosesc materiale rezistente la coroziune,
utilizarea lor cunoscând o puternică dezvoltare. Astfel, în Germania, Danemarca,
Olanda, Anglia, cazanele cu condensaţie deţin o pondere importantă din piaţă (în
Olanda ajungând la cca. 90%). Principiul de funcţionare a cazanelor cu condensaţie
este următorul:
în urma arderii combustibililor conţinând hidrogen în compoziţie (hidrocarburi
– gaz natural, petrol) rezultă apă sub formă de vapori. În cazul cazanelor clasice,
aceşti vapori se evacuează la coş împreună cu gazele de ardere, căldura conţinută
fiind pierdută în mediul ambiant. În cazul cazanelor cu condensaţie, vaporii de apă
rezultaţi în urma arderii condensează parţial, permiţând recuperarea unei
importante cantităţi de căldură – căldura latentă de vaporizare a apei (cca. 2400 kJ
sau cca. 670 Wht pentru fiecare kilogram de vapori condensat). Ca urmare a acestei
recuperări, cazanele cu condensaţie au performanţe energetice superioare cazanelor
clasice, putându-se realiza randamente de cca. 105-108% (raportat la puterea
calorifică inferioară a combustibilului) – fig. 5.3.
110

105

100
Randament [%]

95 Cazan clasic 90/70 oC Fig. 5.3. Randamentul unui cazan cu conden-

Cazan cu condensatie 75/55 oC saţie, comparativ cu cel al unui cazan
Cazan cu condensatie 50/30 oC
90
clasic.

85

80
20 30 40 50 60 70 80 90 100
Încărcare [%]

Cazanele de apă caldă cu condensaţie se realizează într-o gamă foarte largă de

puteri unitare, aceasta situându-se între câţiva zeci de kW, până la ordinul
MW-lor termici. Ele pot fi concepute special (fig. 5.4.) având zona de condensare
separată sau integrată zonei de încălzire.
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 171

Cazan Zonă Aer ardere

propriu-zis condensare Arzător Coş de fum
Coş de fum Gaz natural

Tur

Gaz natural

Aer ardere Retur Retur

Tur

Evacuare Ventilator Ventilator

Evacuare
Arzător condens gaze ardere gaze ardere
condens

a. b.

Fig. 5.4. Cazanele cu condensaţie, cu zonă de condensare separată (a) şi cu zonă de

condensare integrată (b).
În anumite situaţii, date de tipul şi starea cazanelor existente, este posibilă
transformarea acestora în cazane cu condensaţie prin montarea pe traseul de gaze a
unui recuperator de căldură (fig. 5.5.). Este necesară efectuarea unui studiu de
fezabilitate care să stabilească eficienţa economică a acestei transformări.
Cazan
clasic
Tur
Recuperator
Arzător

Aer ardere
Coş de fum
Gaz natural
Ventilator
gaze ardere Evacuare
Retur
condens
Fig. 5.5. Transformarea unui cazan clasic în cazan cu condensaţie.
Valorificarea maximă a căldurii latente a vaporilor de apă este posibilă folosind
cazane cu condensaţie numai dacă gazele de ardere se răcesc sub cca. 55-56°C
(valoarea temperaturii de rouă pentru excese de aer de 1,15-1,25), respectiv:
• în cazul cazanelor destinate preparării apei calde de consum (întotdeauna);
• în cazul cazanelor pentru încălzire sau pentru încălzire şi prepararea apei
calde de consum, numai dacă instalaţia de încălzire funcţionează la un regim mai
coborât de temperaturi (temperatura returului trebuie să fie sub valoarea
temperaturii de rouă de 56°C).
172 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

5.1.2.2. Cazane de apă fierbinte

Cazanele de apă fierbinte utilizate în centralele electrice de cogenerare şi
centralele termice mari se construiesc pentru o gamă largă de capacităţi de cca.
1,16-116 MWt (1-100 Gcal/h). Cele mai folosite tipuri constructive de cazane de
apă fierbinte sunt: cazanele cu tub de flacără şi ţevi de fum, cazanele secţionale şi
cazanele de radiaţie.
Cazanele de apă fierbinte cu tub de flacără şi cu ţevi de fum sunt cazane de
apă fierbinte de debite termice reduse sub cca. 11,6 MWt (10 Gcal/h), similare
cazanelor de abur de acelaşi tip (vezi § 5.1.1.1.), având aceleaşi avantaje şi
dezavantaje ca şi cazanele de apă caldă cu tub de flacără şi ţevi de fum. Ele asigură
încălzirea apei de la 70°C la 150°C şi echipează centralele termice.
Cazanele de apă fierbinte de tip secţional sunt cazane orizontale cu ţevi
de apă, cu mai multe drumuri de gaze de ardere, având capacităţi de
1,16-5,8 MWt (1-5 Gcal/h). Aceste cazane asigură încălzirea apei de la 70°C
la 150°C şi echipează centralele termice.
Cazanele de apă fierbinte de radiaţie sunt cazane cu ţevi de apă cu
circulaţie forţată (similare cazanelor de abur cu circulaţie forţată) şi cu tiraj
natural, având capacităţi de 11,6-116 MWt (10-100 Gcal/h).
Cazanele având capacităţi sub cca. 58 MWt asigură încălzirea apei de la
70°C la 150°C, ele echipând de regulă centralele termice.
Cazanele de apă fierbinte cu capacităţi de peste 58 MWt sunt de asemenea
cazane de radiaţie cu pereţi membrană, cu circulaţie forţată şi tiraj natural.
Aceste cazane pot echipa atât centralele termice cât şi centralele electrice de
cogenerare, ele putând funcţiona în două regimuri caracteristice: regim de
bază 150°C/70°C sau regim de vârf 150°C/102°C (104°C). Schimbarea
regimului de funcţionare se realizează prin modificarea modului de legătură
dintre cele patru ecrane ale focarului, cazanul putând funcţiona după schema
cu două căi(regim de bază – fig. 5.6.,a) sau patru căi (regim de vârf –
fig. 5.6.,b).

a. b.
Fig. 5.6. Schema de principiu a unui CAF de radiaţie: a – în regim de funcţionare de bază
150°C/70°C; b – în regim de funcţionare de vârf 150°C/102°C (104°C).
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 173

Datorită echipării, fie cu mai multe arzătoare, fie cu arzătoare modulante,

ele pot funcţiona în limite largi ale sarcinii termice (cca. 10–100%) fără ca
randamentul să se modifice substanţial.
100

90
Randament relativ η/ηC

80 CAF
70

60 Fig. 5.7. Curba de randament a unui

50 Cazan abur CAF. şi a unui cazan de abur.
40

30

20
[%]

10
0
0 0,2 0,4 0,6 0,8 1

Încărcare cazan

Randamentele cazanelor de apă fierbinte la sarcini parţiale sunt mai

ridicate decât la cazanele de abur, alura curbei de randament fiind favorabilă
funcţionării lor ca instalaţii în regim de vârf (majoritatea timpului funcţionând
la sarcini parţiale) – fig. 5.7.
Cazanele de apă fierbinte pot funcţiona de asemenea şi în regim de bază,
dar cu condiţia ca temperatura apei de retur la intrarea în cazan să nu fie mai
mică de cca. 70°C-80°C, valoare impusă de evitarea fenomenului de rouă. În
regimurile în care apa de retur din reţeaua termică are temperaturi mai reduse,
pentru îndeplinirea condiţiei de mai sus este necesară recircularea unei părţi
din debitul cazanului, astfel încât la intrarea în cazan să se realizeze
temperatura minimă cerută.
Cazanele de apă fierbinte nu pot funcţiona bloc cu cazanul de abur şi cu
turbina, din următoarele motive:
• variaţiile dese şi bruşte ale sarcinii termice de vârf fac ca unele
regimuri, când debitul CAF-urilor ar trebui să scadă sub minimul tehnic, să
poată fi evitate la funcţionarea pe bară colectoare prin modificarea numărului
de CAF-uri în funcţiune;
• în cazul în care este necesară instalarea unei rezerve (vezi § 5.1.3.2.)
aceasta se instalează în CAF-uri de rezervă.
Ţinând cont de cerinţele impuse unor instalaţii de vârf şi/sau de rezervă
(timpi reduşi de pornire şi de încărcare), cazanele de apă fierbinte se
construiesc în special pentru utilizarea combustibililor superiori: gazul metan
şi/sau păcura. Au fost proiectate şi construite şi cazane de apă fierbinte care
folosesc drept combustibil cărbunele.
174 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

5.1.3. Determinarea capacităţii de producţie a cazanelor. Siguranţa în

alimentarea cu căldură – problema rezervei

5.1.3.1. Capacitatea de producţie a cazanelor dintr-o centrală electrică de

cogenerare sau centrală termică
Din considerente tehnice şi economice (vezi cap. 7.), sarcina termică totală a
unei centrale electrice de cogenerare – q C este produsă atât în instalaţiile de bază
(sarcina termică de bază – qbC ) cât şi în instalaţiile de vârf (sarcina termică de
vârf – qvc ). Capacităţile de producţie ale acestor instalaţii de bază şi de vârf,
precum şi modul lor de instalare depind de tipul centralei de cogenerare: urbană,
industrială sau mixtă şi de mărimea acesteia.
Centralele de cogenerare urbană se caracterizează printr-o sarcină termică a
cărei curbă c1asată are alura din fig. 5.8. şi prin faptul că agentul termic care
livrează căldura este apa fierbinte. În condiţiile economice actuale, valoarea optimă
economic a coeficientului de cogenerare este mult redusă faţă de valorile uzuale în
trecut, cea ce conduce la creşterea duratelor anuale de funcţionare a instalaţiilor de
vârf. Caracterul puternic sezonier al sarcinii termice urbane limitează însă această
tendinţă de creştere a duratelor anuale de funcţionare a instalaţiilor de vârf la
maximul duratei perioadei de încălzire. În cazul particular al centralelor de
cogenerare urbană cu turbine cu abur, dacă întreaga sarcină termică ar fi
produsă de cazanele de înaltă presiune (fig. 5.9.,a.), atunci aproape 80-85% din
sarcina termică nominală a cazanelor ar fi utilizată pentru acoperirea zonei de vârf
a consumului de căldură urban, iar durata de utilizare a capacităţii nominale de
producţie a cazanelor ar fi de maxim 2000-2500 h/an. Cazanele de abur ar
funcţiona tot timpul anului la sarcini parţiale şi ar apărea probleme la funcţionarea
în regim de vară (încărcarea ar scădea sub minimul tehnic al unui cazan). Având în
vedere aceste probleme privind regimurile de funcţionare ale cazanelor de abur, la
centralele de cogenerare urbană moderne s-a renunţat la instalarea debitului termic
de vârf în cazane de abur scumpe, cu parametrii înalţi şi s-a prevăzut producerea lui
în cazane speciale de vârf (fig. 5.9.,b.). Acestea servesc ca treaptă finală de
preîncălzire a apei din reţeaua de transport, după ce aceasta a fost preîncălzită în
schimbătoarele de căldură de bază alimentate cu aburul care a lucrat în turbină.
Cazanele speciale de vârf, denumite cazane de apă fierbinte – CAF, prezintă pe
lângă investiţii apreciabil mai reduse şi următoarele avantaje:
– permit folosirea schemei bloc cazan – turbină pentru centralele de cogenerare
cu turbine cu abur de înaltă presiune şi cu supraîncălzire intermediară;
– instalaţiile de reducere răcire, scumpe şi greu de exploatat la presiuni ridicate,
sunt necesare doar ca rezervă pentru cazul avariei turbinelor cu abur;
– în perioada vârfului sarcinii termice este evitat consumul inutil de energie
pentru pomparea a aproximativ 50% din debitul de apă de alimentare pentru ca
apoi presiunea aburului produs din această apă de alimentare să fie coborâtă în
instalaţiile de reducere – răcire până la valoarea necesară preparării apei fierbinţi;
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII
Sarcină termică relativă [%]
175

100
90
80
70
60
q Cv q Cv
50
40 q Cc q Cc
30
20
10
0
0

1000

2000

3000

4000

5000

6000

7000

8000

9000
a. b.
Durată anuală [h/an]

Fig. 5.8. Curba clasată a sarcinii Fig. 5.9. Soluţii posibile de instalare a sarcinii
termice urbane. termice de bază şi de vârf în cazul
centralelor de cogenerare urbană cu
turbine cu abur.
– cazanele de apă fierbinte au randamente mai ridicate la sarcini parţiale decât
cazanele de abur, acest lucru fiind foarte important, deoarece cazanele de vârf
funcţionează în majoritatea timpului la sarcini parţiale (vezi fig. 5.7.);
– în afara perioadelor de vârf ale sarcinii termice (ale zilelor foarte geroase) care
au o durată scurtă de apariţie, cazanele de apă fierbinte pot constitui o rezervă
pentru sarcina termică de bază.
În cazul particular al centralelor de cogenerare urbană mici, cu turbine cu abur,
sau al centralelor de cogenerare mixte cu ponderea redusă a sarcinii termice
urbane, datorită valorilor reduse ale sarcinii termice cât şi a parametrilor iniţiali
mai reduşi ai aburului viu, instalarea sarcinii termice de vârf în cazane speciale nu
este justificată, aceasta fiind instalată în cazanele energetice de abur
supradimensionate corespunzător.
Capacitatea de producţie a unui cazan de abur DCc şi numărul de cazane nC în
regim normal de funcţionare se determină astfel:
– la instalaţii cu schemă bloc (grupuri de cogenerare cu turbine cu abur de puteri
unitare mari, cu parametrii iniţiali ridicaţi şi cu supraîncălzire intermediară):
DTc
DCc = K ⋅ (5.1)
nC
în care: DTc este debitul maxim (de calcul) cerut de turbină, K=1,00 ... 1,07 este un
coeficient de rezervă care ţine cont de reducerea în timp a debitului cazanului ca
urmare a murdăririi suprafeţelor de schimb de căldură, iar nC = 1 sau 2 este
numărul de cazane pe bloc;
– la instalaţiile cu bare colectoare:
nC nT
∑ DCc ,i ≥ K ⋅ ∑ DTc ,i (5.2)
1 1
176 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

unde: nC şi nT reprezintă numărul de cazane, respectiv numărul de turbine. La

centralele de cogenerare urbană, unde cazanele de apă fierbinte pot constitui o
rezervă a sarcinii termice, nu este necesară instalarea cazanelor de abur de rezervă.
c
Capacitatea de producţie a cazanelor de apă fierbinte qCAF şi numărul de
cazane de apă fierbinte nCAF se stabileşte astfel:
nCAF
∑ qCAF
c
,i ≥ qv
c
(5.3)
1

în care: qvc reprezintă sarcina termică de vârf nominală (de calcul). Numărul de
cazane de apă fierbinte ţine cont şi de necesitatea unei anumite rezerve a sarcinii
termice.
Centralele de cogenerare industrială se caracterizează printr-o sarcină termică
cu o curbă clasată, în general, mult mai aplatisată decât în cazul centralelor de
cogenerare urbană (vezi cap. 2.), iar parametrii de consum sunt mai ridicaţi.
Debitul termic de vârf trebuie instalat în cazane de abur, care pot fi cazanele
energetice sau cazane de joasă presiune la parametrii de consum. Caracteristicile
sarcinii termice industriale fac ca dezavantajele utilizării cazanelor de înaltă
presiune (energetice) ca instalaţii de vârf să fie diminuate. De asemenea trebuie
ţinut cont că în producţia curentă nu există cazane de joasă presiune de debite
relativ mari şi că, în perioadele de vară, debitul de vârf instalat în cazanele
energetice poate fi utilizat pentru alimentarea turbinelor ale căror cazane sunt în
revizie (turbinele având o perioadă de revizie mult mai mare decât cazanele),
producându-se suplimentar energie în cogenerare. Aceste aspecte enunţate conduc
la oportunitatea instalării debitului de vârf în cazanele energetice de înaltă presiune.
Modul de instalare a debitului de vârf se stabileşte, de la caz la caz, în urma
unor calcule tehnico-economice comparative care trebuie să ţină seama de
condiţiile concrete – alură curbă clasată, cazane de abur existente în fabricaţie
curentă, investiţiile aferente în acestea etc.
Capacitatea de producţie a unui cazan de abur DCc şi numărul de cazane nC în
regim normal se stabilesc ţinând cont şi de faptul că siguranţa în alimentarea
consumatorilor industriali impune utilizarea schemei de legătură cazan – turbină cu
bară colectoare sau cu bară de ajutor:
nC  nT c nIRR c 
∑ c
 ∑ ∑
DC ,i ≥ K ⋅  DT ,i + DIRR,i 

(5.4)
1  1 1 
c
în care, în afara notaţiilor utilizate anterior, s-a mai notat cu DIRR ,i şi nIRR, debitele
şi respectiv numărul instalaţiilor de reducere răcire (IRR). Numărul de cazane nC se
determină ţinând cont şi de necesitatea asigurării unei rezerve în vederea
alimentării sigure a consumatorilor industriali.
Centralele termice urbane sau/şi industriale se caracterizează prin faptul că
nu există o împărţire a sarcinii termice în sarcină termică de bază şi de vârf,
întreaga sarcină termică fiind produsă în aceleaşi instalaţii: cazane de apă
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 177

caldă, cazane de apă fierbinte sau cazane de abur, după natura sarcinii termice:
urbană sau industrială.
Capacitatea de producţie a sursei va fi:
nC
∑ DCc ,i ≥ K ⋅ D c (5.5)
1
sau
nCAF
∑ qCAF
c
,i ≥ q
c
(5.6)
1

în care: D c , q c sunt debitele nominale de abur, respectiv de căldură cerute de

consumatori. Semnul > din relaţiile (5.5 şi 5.6) ţine cont şi de necesitatea asigurării
unei anumite rezerve.
La alegerea numărului de cazane şi debitului acestora trebuie avută în vedere şi
asigurarea unor regimuri de funcţionare economice în tot cursul anului. Astfel, în
cazul centralelor termice urbane mari se aleg cazane separat pentru acoperirea
necesarului de căldură pentru încălzire (se opresc vara) şi separat pentru prepararea
apei calde de consum (funcţionează tot anul la o sarcină aproximativ constantă).

5.1.3.2. Siguranţa în alimentarea cu căldură – problema rezervei

Problema se va studia diferenţiat în funcţie de tipul sursei: centrală de
cogenerare sau termică şi de natura sarcinii termice, urbană sau industrială.
• În cazul centralelor de cogenerare situaţia cea mai complexă se întâlneşte
atunci când sarcina termică are un caracter mixt: urban şi industrial. Ca urmare,
analiza siguranţei în alimentarea cu căldură se va efectua pentru acest caz. Prin
particularizare se vor obţine analizele corespunzătoare cazurilor mai simple:
centrale de cogenerare urbană sau centrale de cogenerare industrială.
Analiza siguranţei în alimentarea cu căldură porneşte de la următoarele premise:
– centrala electrică de cogenerare este realizată pe partea abur – apă de
alimentare după schema cu bară colectoare, sau cu bară de ajutor. În cazul
centralelor de cogenerare urbană unde este posibilă legătura bloc
cazan - turbină, între diferitele grupuri, există legături cu bară colectoare pe
partea de apă fierbinte;
– cazanele de abur energetice, având o durată de funcţionare în cursul
anului mult mai mare decât a cazanelor de apă fierbinte iar disponibilitatea lor
fiind mai mică, rezultă că avaria cea mai probabilă este aceea a unui cazan de
abur;
– consumatorii de căldură urbani admit întreruperi sau reduceri în
alimentarea cu căldură, cu condiţia ca temperaturile interioare să nu scadă cu
mai mult de 2-3 grade. Aceasta conduce la limitarea duratei întreruperilor,
situaţia cea mai nefavorabilă apărând atunci când temperatura exterioară este
cea mai redusă (are valoarea de calcul);
178 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

– consumatorii de căldură tehnologici nu admit practic întreruperi în

alimentarea cu căldură şi nici chiar reduceri;
– probabilitatea de avariere simultană a două cazane de abur este foarte
mică, ca urmare nu va fi luată în consideraţie la analiza de avarie.
Din cele expuse mai sus rezultă că situaţia cea mai dezavantajoasă o
constituie avaria unui cazan de abur energetic în perioada vârfului de sarcină
termică – perioada temperaturilor exterioare apropiate de valoarea de calcul.
Stabilirea necesităţii rezervei se face în urma analizei asigurării consumatorilor
în această situaţie dezavantajoasă. O altă situaţie dezavantajoasă care poate
impune existenţa rezervei o constituie cazul regimurilor de vară, când se
revizuiesc cazanele, apărând posibilă oprirea simultană a două cazane de abur
(unul avariat şi unul în revizie).
Fie ∆qC cantitatea de căldură corespunzătoare debitului DC al cazanului
avariat. Această indisponibilitate poate fi acoperită prin:
– încărcarea cazanelor rămase în funcţiune de la sarcina respectivă la
sarcina nominală, cu un debit căruia îi corespunde cantitatea de căldură ∆qîC .
În cazul unor centrale de cogenerare cu un număr mare de cazane de abur
energetic ( nC ≥ 5 ), încărcate în regim de calcul în apropierea debitului optim,
această măsură este suficientă pentru acoperirea indisponibilului ∆qC
nemaifiind nevoie de rezervă;
– supraîncărcarea cazanelor rămase în funcţiune peste sarcina nominală
până la sarcina maximă admisă de constructor (cca. 110-115% din sarcina
nominală), cu un debit căruia îi corespunde cantitatea de căldură ∆q sC . Debitul
maxim la care poate să funcţioneze un cazan are o durată limitată precizată de
constructor, ca urmare în marea majoritate a cazurilor ∆q sC = 0 , durata avariei
fiind posibil mai mare decât durata de supraîncărcare admisă;
– reducerea încărcării prizei urbane cu cantitatea de căldură ∆qCAF care
poate fi preluată de cazanele de apă fierbinte prin încărcarea lor la sarcina
nominală;
– reducerea puterii produse în regim de condensaţie de turbinele de
cogenerare cu condensaţie şi priză reglabilă, dacă ele funcţionează în regim
electric (coada de condensaţie este încărcată peste debitul minim de răcire),
disponibilizând astfel cantitatea de căldură ∆q∆P ;
– reducerea consumurilor de căldură industriale cu ∆qth,adm şi a celor
urbane cu ∆qu ,adm . Conform premiselor enunţate, consumatorii industriali nu
admit practic reduceri ( ∆qth, adm = 0 ), iar durata mică a reducerilor admise de
consumatorii urbani faţă de durata posibilă a avariei face ca şi ∆qu , adm = 0 .
În cazul în care indisponibilul de căldură în urma avariei unui cazan este
acoperit prin metodele de mai sus şi:
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 179

∆qC ≤ ∆qîC + ∆q sC + ∆qCAF + ∆q∆P + ∆qth, adm + ∆qu , adm (5.7)

nu mai este necesară rezerva.
Dacă însă condiţia (5.7) nu este îndeplinită, apare ca necesară instalarea unei
rezerve cu capacitatea ∆q rc :
∆q rc = ∆qC − (∆qîC + ∆q sC + ∆qCAF + ∆q ∆P + ∆qth ,adm + ∆qu ,adm ) (5.8)
Modul de instalare a rezervei depinde de natura centralei, astfel:
– în cazul centralelor de cogenerare urbană rezerva se instalează sub
formă de cazane de apă fierbinte, din motivele enunţate la modul de acoperire
al sarcinii termice de vârf. Numărul de cazane de apă fierbinte de rezervă se
stabileşte în funcţie de mărimea rezervei necesare şi de capacitatea unui cazan
de apă fierbinte;
– în cazul centralelor de cogenerare industriale, rezerva se instalează în
cazanele de înaltă presiune, din aceleaşi motive ca şi sarcina termică de vârf,
motive care au fost enunţate anterior, astfel că numărul cazanelor este mai mare
cu o unitate decât numărul necesar în regim normal de funcţionare:
nC’ = nC + 1. La centralele de cogenerare industrială, în mod obişnuit, se
impune ca nC’ ≥ 3 astfel ca, la oprirea simultană a două cazane (unul în revizie,
celălalt în avarie), consumatorul să poată fi alimentat normal;
– în cazul centralelor de cogenerare mixte, rezerva poate fi instalată fie
sub forma unor cazane de apă fierbinte, fie sub forma cazanului de înaltă
presiune. Hotărârea se ia de la caz la caz în urma unor calcule tehnico–
economice, soluţia economică fiind influenţată în mod hotărâtor de structura
sarcinii termice (ponderea consumului urban în consumul total).
În regimurile de vară, atunci când sarcina termică scade mult, se ridică
problema funcţionării cazanelor cu un debit minim pentru funcţionarea de
durată (debitul minim tehnic al cazanului):
DCmin ≥ K m ⋅ DCc (5.9)
unde Km = 0,4 ... 0,6 este un coeficient care ţine seama de tipul cazanului şi de
combustibilul folosit. Valorile mai mici corespund cazanelor cu circulaţie
forţată şi combustibilul superior iar valorile mari, cazanelor cu circulaţie
naturală şi combustibili inferiori. Problema se rezolvă prin încărcarea părţii
suplimentare de condensaţie a grupurilor de cogenerare cu condensaţie şi prize
reglabile, în măsura în care energia suplimentar produsă în condensaţie poate fi
vândută în condiţii economice.
• În cazul centralelor termice rezerva se alege astfel:
– pentru centrale termice urbane nu se alege rezervă fizică suplimentară.
În cazul în care în centrala termică urbană sunt instalate mai mult de două
cazane, unul dintre acestea constituie rezerva celorlalte în perioada în care
sarcina termică este sub cca. 50% adică cca. 2000-2500 h/an;
– pentru centralele termice industriale se prevede un cazan de rezervă
astfel încât numărul de cazane instalat nC’ este mai mare decât cel necesar
regimului normal de funcţionare nC’ = nC + 1.
180 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

5.1.4. Caracteristicile energetice ale cazanelor de abur şi de apă fierbinte

Caracteristica energetică a unui cazan de abur, sau de apă fierbinte, reprezintă
dependenţa între consumul de combustibil al cazanului B şi cantitatea de căldură
Q0 produsă de acesta.
Relaţia analitică de dependenţă dintre cele două mărimi depinde de unităţile de
măsură în care se exprimă consumul de combustibil – unităţi fizice sau unităţi
energetice. Exprimarea în unităţi energetice este mult mai elocventă, motiv pentru
care, în continuare se va considera că este valabilă relaţia:
Q
B= 0 (5.10)
η
unde, în afara mărimilor deja definite, s-a notat cu η randamentul cazanului
respectiv.
Randamentul unui cazan de abur este dependent de încărcarea acestuia
(vezi fig. 5.10.), deci de cantitatea de căldură Q0 produsă de acesta. Ca urmare,
caracteristica energetică reală (relaţia 5.10) este reprezentată grafic de curba
ABC din figura respectivă.
B η

I II III
C Fig. 5.10. Reprezentarea grafică a caracteristicii
D energetice a unui cazan de abur:
B I – zona de nefuncţionare;
II – zona de funcţionare normală;
III – zona de suprasarcină.
A
O Q opt Q
0 0

Caracteristica energetică reală reprezentată de această curbă poate fi estimată

printr-un polinom de gradul 2, având forma:
B = a0 + a1 ⋅ Q0 + a2 ⋅ Q02 (5.11)
Coeficienţii a0, a1 şi a2 din relaţia de mai sus se determină pe baze
experimentale, prin metoda celor mai mici pătrate, fiind necesare cel puţin trei
seturi de măsurători.
Determinarea acestor coeficienţi necesită un volum mare de măsurători şi de
calcule, motiv pentru care în practică se fac o serie de simplificări bazate pe
următoarele observaţii:
• în regim de durată cazanele pot funcţiona practic doar în zonele II şi III din
fig. 5.10.;
• în aceste zone, caracteristica energetică reală poate fi înlocuită de dreapta
frântă ABC, sau de dreapta OD, fără a introduce erori mari;
• în conformitate cu datele de exploatare şi cu cele din literatură [5.5], în
intervalul de funcţionare normală, randamentul unui cazan variază cu mai puţin de
± 1,5%, motiv pentru care variaţia dată de dreapta OD, fiind cea mai simplă este
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 181

preferată liniei frânte ABC. Ecuaţia acestei drepte poate fi considerată cu suficientă
precizie drept caracteristică energetică reală şi are expresia analitică:
B = a ⋅ Q0 (5.12)
în care,
1
a= c (5.13)
η
c
unde η este randamentul nominal al cazanului.
Relaţia este valabilă pentru domeniul de funcţionare de durată a cazanului,
respectiv (0,45-0,55%) – 100% din debitul nominal al acestuia.
În cazul cazanelor de apă caldă şi fierbinte observaţiile de mai sus sunt
valabile (conf. fig. 5.3. şi 5.7. randamentul este practic constant pe un domeniu de
încărcări de cca. 15% – 100% din debitul nominal al cazanului). În consecinţă, şi în
acest caz, caracteristica energetică reală este descrisă de relaţiile (5.12) şi (5.13).

5.2. Cazane recuperatoare

Cazanele recuperatoare sunt instalaţii care permit recuperarea căldurii evacuate
de turbinele cu gaze şi motoarele cu ardere internă, pentru alimentarea cu căldură a
unor consumatori, sau constituie o interfaţă între ciclul cu gaze şi cel cu abur, în
cazul ciclurilor mixte gaze – abur.
După natura agentului termic produs, cazanele recuperatoare pot fi cazane de
abur şi cazane de apă caldă sau fierbinte.

5.2.1. Cazane recuperatoare de abur

Cazanele recuperatoare de abur sunt construite pentru o gamă largă de presiuni,
putând fi cazane de joasă presiune (3-8 bar), medie presiune (10-35 bar) şi înaltă
presiune (50-140 bar) [5.6]. Cazanele recuperatoare de abur din primele două
categorii sunt caracteristice centralelor de cogenerare folosite pentru alimentarea cu
căldură a consumatorilor de abur. Cazanele recuperatoare de înaltă presiune sunt
utilizate în ciclurile mixte gaze – abur, constituind interfaţa între ciclul cu gaze şi
cel cu abur. Acest tip de cazane nu va fi tratat în cadrul capitolului de faţă.
Constructiv, cazanele recuperatoare de abur sunt foarte asemănătoare cazanelor
de abur clasice, diferenţele constând în nivelul de temperatură al gazelor de ardere
şi în succesiunea suprafeţelor de schimb de căldură pe traseul acestora. Dacă la
cazanele de abur clasice, prima suprafaţă de schimb de căldură pe traseul gazelor
de ardere este vaporizatorul, iar treptele de supraîncălzire sunt intercalate intre
acesta şi economizor, la cazanele recuperatoare de abur succesiunea este
supraîncălzitor – vaporizator – economizor.
Din punctul de vedere al circulaţiei celor două fluide în vaporizator, cazanele
recuperatoare de abur pot fi cu ţevi de fum (ignitubulare) sau cu ţevi de apă.
182 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

2
4 2 8 4
5 5
3 3

1
1

6 7 6 7
9
a. b.

Fig. 5.11. Cazane recuperatoare de abur cu ţevi de fum: a. – cazan recuperator simplu;
b – cazan recuperator cu ardere suplimentară. 1 – intrare gaze de ardere;
2 – evacuare gaze de ardere; 3 – separator de picături; 4 – ieşire abur; 5 – spaţiu
de abur; 6 – spaţiu de apă; 7 – ţevi de fum; 8 – arzător suplimentar; 9 cameră de
ardere suplimentară.

Cazanele recuperatoare de abur cu ţevi de fum (fig. 5.11.) sunt cazane de

joasă presiune, produc abur saturat şi sunt fabricate în mod curent pentru debite de
abur maxime de cca. 8,3 kg/s (30 t/h). Au aceleaşi avantaje şi dezavantaje ca şi
cazanele de abur cu tub de flacără şi ţevi de fum (vezi § 5.1.1.1.).
Cazanele recuperatoare de abur cu ţevi de apă pot produce atât abur de joasă
presiune cât şi abur de medie presiune, fiind construite pentru o gamă foarte largă
de debite de abur. Acest tip de cazane sunt realizate prin compunerea a trei
componente principale: sistemul economizor (fig. 5.14.), sistemul vaporizator
(fig. 5.12. şi 5.13.) şi sistemul supraîncălzitor (fig. 5.14.).
O particularitate a cazanelor recuperatoare de abur cu ţevi de apă o constituie
nivelul redus de temperatură al gazelor de ardere eşapate de turbinele cu gaze
(max. cca. 600 – 650°C), astfel că schimbul de căldură are loc practic numai prin
convecţie, cazanele recuperatoare fiind similare funcţional unor schimbătoare de
căldură în contracurent.
Sistemul vaporizator al cazanelor recuperatoare cu ţevi de apă poate fi cu ţevi
verticale (fig. 5.12.,a. şi fig. 5.13.) sau cu ţevi orizontale (fig. 5.12.,b.1. şi b.2.).
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 183

2 6 6 6
3
3 2 3 2
4 4

4
7

1 1
1 5
a. b.1. b.2.

Fig. 5.12. Soluţii de amplasare a sistemului vaporizator în canalele verticale de gaze de

ardere: a. – configuraţie cu ţevi verticale în D; b.1. – configuraţie cu ţevi
orizontale şi circulaţie naturală; b.2. – configuraţie cu ţevi orizontale şi circulaţie
forţată multiplă. 1 – intrare gaze de ardere; 2 – ieşire gaze de ardere; 3 – tambur
separator; 4 – ţevi vaporizatoare, 5 – colector; 6 – ieşire abur saturat; 7 – pompă
circulaţie emulsie apă - abur.

Din punctul de vedere al poziţiei traseului de gaze de ardere, cazanele

recuperatoare de abur pot fi verticale, respectiv orizontale. Cazanele recuperatoare
verticale ocupă mai puţin loc în plan decât cele dezvoltate pe orizontală. În cazul
particular al sistemelor vaporizatoare cu ţevi orizontale (fig. 5.12.,b.1), diferenţa de
nivel motoare pentru circulaţia naturală are valori mici, respectiv presiunea
disponibilă în sistemul vaporizator este redusă. Drept consecinţă, viteza emulsiei
apă-abur în sistemul vaporizator trebuie să fie redusă, coeficienţii de transfer de
căldură având valori reduse. Investiţia în cazan va fi mare, sistemul vaporizator
fiind scump datorită faptului că acesta se realizează din ţevi de diametru mare şi cu
o suprafaţă de schimb de căldură mare. Cazanul recuperator va avea un debit
minim tehnic relativ ridicat, va porni greu şi va răspunde cu întârziere la
modificările de regim. Pentru evitarea acestei situaţii se utilizează circulaţia forţată
multiplă (fig. 5.12.,b.2). Principalele dezavantaje ale soluţiei sunt: creşterea
costurilor cu energia electrică consumată şi a celor pentru mentenanţa
echipamentelor suplimentare (pompe, motoare electrice de antrenare, sistem de
control şi automatizare etc.). Pompele de circulaţie funcţionează cu emulsie
apă-abur la temperaturi ridicate şi, ca urmare, au o fiabilitate redusă, influenţând
disponibilitatea cazanului recuperator.
184 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

6 6 6
3 3 3

4 4 5 4
2 2 2
1 1 1

5 5
5
a. b. c.

Fig. 5.13. Soluţii de amplasare a sistemului vaporizator în canalele orizontale de gaze de

ardere: a. – configuraţie cu ţevi verticale în “O”; b. – configuraţie cu ţevi
verticale în “A”; c. – configuraţie cu ţevi verticale în “I”. 1 – intrare gaze de
ardere; 2 – ieşire gaze de ardere; 3 – tambur separator; 4 – ţevi vaporizatoare;
5 – colector; 6 – ieşire abur saturat.

Sistemul economizor şi sistemul supraîncălzitor (fig. 5.14.) au practic aceeaşi

configuraţie, aceasta fiind influenţată de poziţia traseului de gaze de ardere şi a
ţevilor.

2
3
3 3
2 2

1 1

a. b.1. b.2.

Fig. 5.14. Soluţii de realizare a sistemului economizor (supraîncălzitor): a. – amplasare în

canele verticale de gaze de ardere, configuraţie cu serpentine; b.1. – amplasare în
canele orizontale de gaze de ardere configuraţie cu serpentine; b.2. – amplasare
în canele orizontale de gaze de ardere. configuraţie cu ţevi verticale în “I”.
1 – intrare gaze de ardere; 2 – ieşire gaze de ardere; 3 – ţevile economizorului
(supraîncălzitorului).
 ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 185

Cuprins Capitolul 5 – I –

5. ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE PRODUCERE

A CĂLDURII ...............................................................................................................166
5.1. Cazane de abur şi de apă caldă şi/sau fierbinte .......................................................166
5.1.1. Tipuri de cazane de abur. Caracteristici tehnico - funcţionale .........................166
5.1.1.1. Cazane de abur utilizate în centralele termice ...........................................166
5.1.1.2. Cazane de abur energetice utilizate în centralele electrice de cogenerare .167
5.1.2. Tipuri de cazane de apă caldă şi fierbinte utilizate în centralele electrice de
cogenerare şi în centralele termice. Caracteristici tehnico – funcţionale....................169
5.1.2.1. Cazane de apă caldă ..................................................................................169
5.1.2.2. Cazane de apă fierbinte .............................................................................172
5.1.3. Determinarea capacităţii de producţie a cazanelor. Siguranţa în alimentarea cu
căldură – problema rezervei .......................................................................................174
5.1.3.1. Capacitatea de producţie a cazanelor dintr-o centrală electrică de cogenerare
sau centrală termică ................................................................................................174
5.1.3.2. Siguranţa în alimentarea cu căldură – problema rezervei ..........................177
5.1.4. Caracteristicile energetice ale cazanelor de abur şi de apă fierbinte ................180
5.2. Cazane recuperatoare ..............................................................................................181
5.2.1. Cazane recuperatoare de abur...........................................................................181
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 185

5.2.2. Cazane recuperatoare de apă caldă sau fierbinte

Din punctul de vedere al modului de circulaţie al celor două fluide, cazanele
recuperatoare de apă caldă sau fierbinte pot fi cu ţevi de fum sau cu ţevi de apă.
Cazanele recuperatoare de apă caldă sau fierbinte cu ţevi de fum sunt
similare constructiv cazanelor recuperatoare de abur de acelaşi tip (vezi § 5.2.1.) şi
sunt fabricate în mod curent pentru capacităţi termice maxime de cca. 11,6 MWt
(10 Gcal/h). Au aceleaşi avantaje şi dezavantaje ca şi cazanele de apă caldă sau
fierbinte cu tub de flacără şi ţevi de fum (vezi § 5.1.2.1.).
Cazanele recuperatoare de apă caldă sau fierbinte cu ţevi de apă sunt
realizate din elemente similare constructiv elementelor sistemului economizor ale
cazanelor recuperatoare de abur cu ţevi de apă (fig. 5.14.).

5.2.3. Arderea suplimentară

Turbinele cu gaze utilizate în centralele de cogenerare (de puteri unitare mici şi
medii) funcţionează cu excese mari de aer în camera de ardere (în general peste 4).
Ca urmare, gazele de ardere eşapate de turbine şi intrate în cazanele recuperatoare
vor avea în compoziţie mari cantităţi de oxigen. Acest oxigen poate fi folosit pentru
arderea unei cantităţi suplimentare de combustibil mărind astfel cantitatea de
căldură ce poate fi livrată consumatorilor. În mod curent arderea suplimentară este
utilizată pentru acoperirea sarcinii termice de vârf. Arderea suplimentară poate fi
folosită atât la cazanele cu ţevi de fum (vezi fig. 5.11.,b.), cât şi la cazanele cu ţevi
de apă (vezi fig. 5.15.).
2
ieşire
5 5 gaze
de ardere

intrare ieşire intrare

gaze 4 3 1 gaze gaze
6 de ardere de ardere 6
de ardere
a. b.

Fig. 5.15. Cazane recuperatoare cu ardere suplimentară: a. – cazan de abur; b. – cazan de

apă caldă (fierbinte). 1 – economizor; 2 – tambur; 3 – vaporizator;
4 – supraîncălzitor; 5 – arzător suplimentar; 6 – cameră ardere suplimentară.
Cazanele recuperatoare, fiind dimensionate cu suprafeţe de schimb de căldură
convective, nu pot funcţiona la temperaturi mai mari de cca. 800°C [5.6], [5.8].
Acest lucru limitează cantitatea de combustibil care poate fi arsă suplimentar,
nefiind utilizată întreaga cantitate de oxigen din gazele de ardere. În mod curent,
după efectuarea arderii suplimentare, excesul de aer rămâne superior valorii
de 2 [5.8].
186 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Cantitatea de căldură maximă q max AS ce poate fi livrată suplimentar

consumatorilor pe baza arderii suplimentare este:
0
λ TG − 1 Va,TG H i , AS y TGc c
q max
AS = η AS ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ qTG (5.14)
λ AS Va0, AS H i ,TG ηTG
în care η AS este randamentul arderii suplimentare; λ TG , λ AS – excesele de aer de
ardere din camera de ardere a instalaţiei de turbină cu gaze, respectiv din cazanul
recuperator funcţionând cu ardere suplimentară; Va0,TG , Va0, AS – volumul specific
teoretic de aer corespunzător combustibilului folosit de instalaţia de turbină cu
gaze, respectiv al celui ars suplimentar; H i ,TG , H i , AS – puterea calorifică
inferioară a combustibilului folosit de instalaţia de turbină cu gaze, respectiv a
celui ars suplimentar; y TGc – indicele de cogenerare al turbinei cu gaze; ηTG –
c
randamentul electric al turbinei cu gaze; iar qTG – cantitatea de căldură livrată
consumatorilor de turbina cu gaze prin recuperare.
În cazul în care pentru arderea suplimentară se foloseşte acelaşi combustibil cu
cel ars în camera de ardere a instalaţiei de turbină cu gaze (cazul cel mai întâlnit în
practică), relaţia (5.14) devine:
λ TG − 1 y TGc c
q max
AS = η AS ⋅ ⋅ ⋅ qTG (5.15)
λ AS ηTG
Arderea suplimentară modifică puţin regimul de temperaturi şi debite pe partea
de gaze de ardere a cazanului recuperator. Ca urmare, pierderile de căldură ale
acestuia în mediul ambiant şi prin gazele de ardere evacuate rămân practic aceleaşi.
Cu suficientă precizie se poate considera că arderea suplimentară are un randament
foarte ridicat, de cca. 98 - 99%, respectiv practic, întreaga căldură dezvoltată prin
arderea suplimentară este utilă. Aceasta constituie principala justificare energetică
şi economică a utilizării arderii suplimentare.
Având în vedere caracteristicile tehnice ale turbinelor cu gaze construite în
prezent, cantitatea de căldură maximă q max AS ce poate fi livrată suplimentar
consumatorilor, pe baza arderii suplimentare, poate fi estimată cu relaţia:
max
q AS ≤ (2 ÷ 3) ⋅ qTG
c
(5.16)
Este posibilă realizarea unei arderi suplimentare în două trepte, acest lucru
permiţând o mai bună folosire a oxigenului în exces în gazele de ardere, eliminând
astfel restricţia evitării transferului de căldură radiativ. Arderea suplimentară în
două trepte poate fi aplicată practic doar cazanelor recuperatoare cu ţevi de apă
(fig. 5.16.).
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 187

5 7

a.
intrare gaze ieşire gaze
de ardere 6 4 8 3 1 de ardere

5 7

b.
intrare gaze ieşire gaze
de ardere 6 de ardere

8
2

5 7

c.
intrare gaze ieşire gaze
de ardere 6 4 3 1 8 de ardere

Fig. 5.16. Cazane recuperatoare cu ardere suplimentară în două trepte: a. – cazan de abur;
b. – cazan de apă caldă (fierbinte); c. – cazan combinat abur – apă caldă
(fierbinte). Notaţiile au fost definite la fig. 5.15. În plus s-a notat cu 7 – arzătorul
suplimentar treapta 2-a şi cu 8 – camera de ardere a acestuia.
Arderea suplimentară poate constitui şi o rezervă în cazul avariei turbinei cu
gaze. În acest scop, arzătorul suplimentare poate fi prevăzut cu un ventilator special
de aer care intră în funcţiune la avaria turbinei cu gaze, cazanul recuperator
devenind similar unui cazan clasic.
Pentru realizarea arderii suplimentare se folosesc următoarele tipuri de arzătoare
[5.12]:
• arzătoare în venă de aer – injectează direct combustibilul în gazele de
ardere, cu exces mare de aer, fără a realiza un amestec prealabil cu acestea. Sunt
cele mai simple, mai ieftine şi mai uşor de instalat arzătoare pentru arderea
suplimentară. Pot fi folosite cu uşurinţă la modificarea unor cazane recuperatoare
existente. Datorită faptului că nu realizează un amestec prealabil cu gazele de
ardere, ele nu pot folosi întreaga cantitate de O2 din gazele de ardere fără riscul
apariţiei nearselor chimice în gazele de ardere. Se folosesc numai pentru
combustibili gazoşi. Având în vedere avantajele şi dezavantajele acestor arzătoare,
ele sunt cele mai utilizate pentru echiparea cazanelor recuperatoare cu ardere
suplimentară;
188 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

• arzătoare cu turbulenţă – similare constructiv arzătoarelor obişnuite, ele

realizând un amestec prealabil cu gazele de ardere, diferenţa faţă de acestea
constând în faptul că lucrează la temperaturi mult mai ridicate (cca. 550 – 650°C).
În consecinţă, ele trebuie realizate din materiale refractare, fiind mult mai scumpe.
Principalele avantaje ale acestui tip de arzătoare sunt: realizarea unei arderi mai
bune la excese de aer mai reduse decât în cazul arzătoarelor în venă de aer şi
posibilitatea arderii atât a combustibililor gazoşi, cât şi a celor lichizi. Datorită
costurilor mari ele sunt mai puţin folosite.

5.3. Turbine cu abur

5.3.1. Tipuri de turbine cu abur de cogenerare
Principalele tipuri de turbine cu abur de cogenerare sunt: turbinele cu
contrapresiune sau contrapresiune şi priză reglabilă, turbine cu condensaţie şi priză
sau prize reglabile pentru prelevarea aburului de joasă presiune, cu condensaţie şi
prize reglabile pentru prelevarea aburului de joasă şi medie presiune.
Turbinele cu contrapresiune sau contrapresiune şi priză reglabilă sunt
caracteristice centralelor de cogenerare industriale, pentru a livra aburul necesar
consumatorilor tehnologici care consumă abur de 3÷21 bar. Este posibilă folosirea
turbinelor cu contrapresiune redusă (la presiuni coborâte de cca. 2÷4 bar) în cazuri
speciale, când se justifică economic, şi pentru alimentarea cu căldură sub formă de
apă fierbinte. Turbinele cu abur cu contrapresiune (cu sau fără priză reglabilă) sunt
cele mai simple şi mai ieftine instalaţii de turbine cu abur, în schimb au
disponibilitatea puterii electrice în strânsă legătură cu sarcina termică
(vezi § 5.3.1.).
Turbinele cu condensaţie şi priză reglabilă pentru prelevarea aburului de
joasă presiune (0,5÷2,5 bar), sunt caracteristice centralelor de cogenerare care
livrează căldura sub formă de apă fierbinte. Priza reglabilă de joasă presiune poate
fi realizată într-o singură treaptă, sau în două trepte (fig. 5.17.), prima treaptă fiind
priza reglabilă propriu-zisă, iar cea de a doua treaptă fiind o priza fixă (datorită
apropierii de prima treaptă se va comporta ca o priză semireglată).
Puterile electrice produse în cogenerare în cele două situaţii sunt:
P cI = q p ⋅ yc1 (5.17)
şi
P cII = q p1 ⋅ yc1 + q p 2 ⋅ yc 2 (5.18)
unde q p , q p1 , q p 2 sunt cantităţile de căldură livrate de turbina de cogenerare în
ipoteza realizării prizei reglabile într-o singură treaptă, respectiv în două trepte
( q p = q p1 + q p 2 ); yc1 , yc 2 – valorile indicilor de cogenerare corespunzători
treptelor prizei reglabile.
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 189

PcI PcII

pp1 pp1
ip1 pp2
qc qc1 ip1 pp2
qc2 ip2

ta tî ta tai tî

ic1 ic1 ic2

a. b.

Fig. 5.17. Moduri posibile de realizare a prizei reglabile urbane: a.– priza reglabilă într-o
treaptă; b. – priza reglabilă în două trepte.

Puterile electrice produse în cogenerare în cele două situaţii sunt:

P cI = q p ⋅ yc1 (5.17)
şi
P cII = q p1 ⋅ yc1 + q p 2 ⋅ yc 2 (5.18)
unde q p , q p1 , q p 2 sunt cantităţile de căldură livrate de turbina de cogenerare în
ipoteza realizării prizei reglabile într-o singură treaptă, respectiv în două trepte
( q p = q p1 + q p 2 ); yc1 , yc 2 – valorile indicilor de cogenerare corespunzători
treptelor prizei reglabile.
Diferenţa de putere electrică în cogenerare între cele două variante de realizare a
prizei reglabile va fi:
∆PII − I = P cII − P cI = q p1 ⋅ yc1 + q p 2 ⋅ yc 2 − q p ⋅ yc1 =
= q p1 ⋅ yc1 + q p 2 ⋅ yc 2 − (q p1 + q p 2 ) ⋅ yc1 = (5.19)
= q p 2 ⋅ ( yc 2 − yc1 )
Deoarece presiunea prizei inferioare este evident mai mică decât presiunea
prizei superioare (pp2 < pp1), între cei doi indici de cogenerare va exista relaţia de
mărime:
yc 2 > yc1 (5.20)
respectiv:
P cII > P cI (5.21)
În concluzie, realizarea prizei reglabile în două trepte este avantajoasă din punct
de vedere energetic faţă de realizarea prizei reglabile într-o singură treaptă, ea
ducând la un plus de putere electrică produsă în cogenerare, pentru aceeaşi
cantitate de căldură livrată în cogenerare.
190 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Valorile indicilor de cogenerare realizaţi pot fi determinate cu relaţiile

(vezi § 7.2.1.3.)
h0 − h p1
yc1 = ⋅ (1 + eregI ) ⋅ η m ⋅ η g (5.22)
h p1 − hc1
h0 − h p 2
yc 2 = ⋅ (1 + eregII ) ⋅ η m ⋅ η g (5.23)
h p 2 − hc 2
unde h0 este entalpia aburului intrat în turbină; hp1, hp2 – entalpiile reale ale
aburului livrat la cele două trepte ale prizei reglabile; hc1, hc2 – entalpiile
condensatului rezultat în schimbătoarele de bază; eregI, eregII – factori care ţin cont
de efectul pozitiv al circuitului de preîncălzire regenerativă asupra producţiei de
energeie electrică; iar ηm, ηg – randamentul mecanic al turbinei, respectiv
randamentul generatorului electric.
Se pot face ipotezele simplificatoare:
• modificarea modului de realizare a prizei reglabile conduce la modificări
insesizabile ale realizării şi funcţionării circuitului de preîncălzire regenerativă,
deci:
eregI ≅ eregII (5.24)
• izobarele pp1 şi pp2 sunt relativ foarte apropiate, ca urmare se pot scrie
relaţiile:
h p1 − hc1 ≅ h p 2 − hc 2 (5.25)
şi
h p1 − h p 2 ≅ K ⋅ (t s1 − t s 2 ) (5.26)
în care ts1 şi ts2 sunt temperaturile de saturaţie corespunzătoare presiunilor la priza
reglabilă superioară, respectiv inferioară.
Înlocuind în relaţia (5.19) valorile indicilor de cogenerare şi ţinând cont de
ipotezele anterioare, se obţine:
(1 + eregI )
yc 2 − yc1 ≅ K ⋅ ⋅ η m ⋅ η g ⋅ (t s1 − t s 2 ) (5.27)
h p1 − hc1
Considerând că schimbătoarele de bază se dimensionează în aceleaşi condiţii, se
pot scrie relaţiile:
t s1 = t a + δt (5.28)
şi
t s 2 = t ai + δt (5.29)
unde δt este diferenţa finală de temperatură pentru care se dimensionează
schimbătoarele de bază, restul notaţiilor fiind definit în fig. 5.17.
Înlocuind relaţiile (5.28) şi (5.29) în relaţia (5.27) se obţine:
(1 + eregI )
yc 2 − yc1 ≅ K ⋅ ⋅ η m ⋅ η g ⋅ (t a − t ai ) = A ⋅ (t a − t ai ) (5.30)
i p1 − ic1
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 191

în care A este o constantă ce înglobează mărimile care, prin ipotezele

simplificatoare făcute, au fost considerate constante.
Notând cu α raportul qc2/qc se poate scrie relaţia:
q t −t
α = c 2 ≅ ai î (5.31)
qc t a − tî
Exprimând diferenţa de temperatură (t a − t ai ) în funcţie de α se obţine:
( t a − t ai ) = ( t a − t î ) ⋅ (1 − α ) (5.32)
Înlocuind relaţiile (5.30) ÷ (5.32) în relaţia (5.19), se obţine:
∆PII − I = q p ⋅ A ⋅ (ta − tî ) ⋅ α ⋅ (1 − α ) (5.33)
în care singura variabilă este α.
Câştigul de putere datorat realizării prizei reglabile în două trepte ∆PII − I devine
maxim atunci când se realizează condiţia:
∂ (∆PII −I )
=0 (5.34)
∂α
Diferenţiind relaţia (5.33) în funcţie de α se obţine:
q p ⋅ A ⋅ (t a − tî ) ⋅ (1 − 2 ⋅ α) = 0 (5.35)
respectiv:
α = 0,5 (5.36)
În concluzie, efectul energetic pozitiv maxim al realizării prizei reglabile în
două trepte se obţine la repartizarea egală a sarcinii termice totale între cele două
trepte ale prizei reglabile.
Obs. : demonstraţia s-a făcut pentru o turbină de cogenerare fără supraîncălzire
intermediară. În cazul turbinelor de cogenerare cu supraîncălzire se poate face o
demonstraţie similară, ajungând la aceeaşi concluzie.
Turbinele cu condensaţie şi prize reglabile pentru prelevarea aburului de
medie presiune (5÷16 bar) şi pentru abur de joasă presiune (0,5÷2,5 bar) sunt
recomandate în cazul centralelor de cogenerare mixte, care alimentează cu căldură
consumatori atât sub formă de abur tehnologic cât şi sub formă de apă fierbinte.
Indiferent de tip, turbinele cu condensaţie şi priză sau prize reglabile sunt
mai complicate şi mai scumpe decât turbinele cu contrapresiune de aceeaşi putere
electrică. În schimb, sarcina electrică este practic independentă de sarcina termică
(vezi § 5.3.2.). În acelaşi timp, instalarea unei puteri suplimentare în coada de
condensaţie a unei turbine cu condensaţie şi priză sau prize reglabile este mult mai
ieftină decât instalarea aceleiaşi puteri în grupuri speciale cu condensaţie pură.

5.3.2. Disponibilitatea puterii electrice a turbinelor de cogenerare.

Variante de dimensionare a părţii de condensaţie a
turbinelor cu condensaţie şi priză (prize reglabile)
Centralele de cogenerare trebuie privite nu numai ca surse raţionale pentru
alimentarea cu căldură, care produc în acelaşi timp şi energie electrică ieftină, ci
trebuie concepute şi exploatate ca surse care intervin pe piaţa de energie electrică.
192 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Ţinând seama de condiţiile impuse de aceasta, centralele de cogenerare trebuie să

se încadreze în anumite regimuri de funcţionare şi livrare a puterii electrice,
urmărindu-se atât economicitatea producţiei de energie (obţinerea unei cantităţi cât
mai mari de energie electrică pe seama căldurii livrate), cât şi supleţea în
funcţionare, asigurarea unui grad ridicat de disponibilitate a puterii electrice.
În cazul consumurilor de căldură în scopuri tehnologice, având în general valori
ridicate ale duratelor anuale de utilizare a sarcinilor termice maxime (v. cap. 2), în
funcţie de rezultatele calculelor tehnico-economice poate apare justificată utilizarea
turbinelor cu contrapresiune.
Pentru consumurile de căldură cu caracter urban, cu durate anuale coborâte de
utilizare a sarcinilor termice maxime, aceste turbine nu permit independenţa puterii
electrice produsă faţă de mărimea sarcinilor termice livrate. În asemenea cazuri,
poate apare necesară utilizarea unor turbine de cogenerare cu condensaţie şi
priză(e) reglabilă(e), la care puterea electrică produsă să fie mai puţin dependentă
de mărimea sarcinii termice livrate. Printr-o dimensionare corespunzătoare a părţii
de condensaţie (a corpului de joasă presiune – CJP), ele permit ca la micşorarea
sarcinii termice să poată produce o putere electrică mai mare decât aceea care ar
rezulta pe seama căldurii livrate consumatorilor. În perioadele de sarcină termică
redusă aceste turbine urmează să utilizeze aburul disponibil în cazane şi capacitatea
rămasă disponibilă a corpului de înaltă presiune, pentru producerea de energie
electrică în regim de condensaţie. În acest caz, puterea electrică disponibilă
depinde de mărimea sarcinii termice într-o măsură mult mai mică. În schimb, ca
urmare a producţiei de energie electrică în condensaţie, scade economia de
combustibil realizată în cogenerare faţă de producerea separată a căldurii şi
energiei electrice.

5.3.2.1. Dimensionarea turbinelor de cogenerare din punctul

de vedere al puterii electrice
Pentru stabilirea modului optim de dimensionare a turbinelor de cogenerare cu
abur, din punctul de vedere al puterii electrice, se vor compara mai multe variante
ale acestora. Sunt posibile următoarele variante:
– varianta 1, turbină cu contrapresiune la presiunea pc;
– varianta 2, turbină cu condensaţie şi priză reglabilă, la care corpul II de joasă
presiune CJP) este dimensionat pentru debitul minim de abur necesar răcirii sale
0
( Dcd );
– varianta 3, turbină cu condensaţie şi priză reglabilă la care corpul II de joasă
presiune (CJP) este dimensionat pentru un debit mai mare decât cel necesar răcirii
sale ( Dcd = Dcd0
+ ∆Dcd ). Debitul destins suplimentar în corpul de joasă presiune
∆Dcd poate avea diverse valori în funcţie de cerinţele impuse disponibilităţii
puterii electrice:
o varianta 3.,a., la sarcină termică nulă, turbina de cogenerare trebuie să
producă cca. 50% din puterea electrică nominală Pcc . Varianta poate fi aplicată
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 193

turbinelor de cogenerare cu abur cu condensaţie şi două prize reglabile (pentru

prelevarea aburului de medie şi de joasă presiune). Are la bază ipoteza că cele două
consumuri asigurate nu pot deveni simultan nule;
o varianta 3.,b., la sarcină termică nulă, turbina de cogenerare trebuie să
producă 100% din puterea electrică nominală Pcc ;
o varianta 3.,c., la sarcină termică nulă, turbina de cogenerare trebuie să
producă puterea electrică maximă P max > Pcc .
Schemele de principiu ale turbinelor, în cele trei variante principale de realizare,
sunt prezentate în fig. 5.18.

p0 , t 0 p0 , t 0 p0 , t0
Pc P P
D0 D0 D0

I II I II

pc 0
Dreg Dc Dreg Dc pc D cd pcd Dreg Dc pc D cd pcd

1. 2. 3.

Fig. 5.18. Schemele de principiu ale turbinelor de cogenerare cu abur comparate:

1 – turbină cu contrapresiune; 2 – turbină cu condensaţie şi priză reglabilă cu
CJP nesupradimensionat; 3 – idem 2) cu CJP supradimensionat, unde CJP ≡ II.

Pentru a pune în evidenţă efectele diverselor moduri de dimensionare ale

corpului de joasă presiune al turbinelor, se va analiza modul de comportare al
acestora la modificarea încărcării termice de la 0 la 100% din sarcina termică
nominală (v. fig. 5.19.). Discuţia se face în ipoteza regimului de putere maximă,
respectiv că în corpurile turbinei se vor destinde debitele maxime posibile pentru o
anumită sarcină termică.
În cazul turbinei cu contrapresiune (varianta 1 de dimensionare a turbinei),
creşterea sarcinii termice qc, respectiv a debitului de abur eşapat de turbină la
contrapresiune se face pe seama creşterii debitului de abur D0 intrat în turbină
(linia 1’ din fig. 5.19.). Turbina va livra o putere electrică P doar când valoarea
debitului destins în turbină va depăşi debitul de mers în gol al acesteia, puterea
fiind apoi crescătoare cu sarcina termică (linia 1 din fig. 5.19.).
În cazul turbinei cu condensaţie şi CJP nesupradimensionat (varianta 2 de
dimensionare a turbinei), creşterea sarcinii termice qc, respectiv a debitului de abur
eşapat de turbină la priza reglabilă se face pe seama creşterii debitului de abur D0
intrat în turbină (linia 2’ din fig. 5.19.). Debitul de abur destins în CJP rămâne
constant tot timpul la valoarea DCmin (linia 2” din fig. 5.19.). Turbina va livra o
194 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

putere electrică P > 0 practic la orice sarcină termică şi va fi crescătoare cu aceasta

(linia 2 din fig. 5.19.).
În cazul turbinei cu conden-
5 saţie şi CJP supradimensionat în
Pcc varianta a (varianta 3.,a. de
4 dimensionare a turbinei), creş-
3
terea sarcinii termice qc, respectiv
a debitului de abur eşapat de
P turbină la priza reglabilă se face
2
în primă fază pe seama creşterii
1 debitului de abur D0 intrat în
turbină. Acesta creşte până la
atingerea valorii maxime
qcc c
admisibile D0 , după care rămâne
qc
D0c constant la această valoare (linia
4’ 5’ frântă 3’ din fig. 5.19.).
5” 3’
4” Atât timp cât D0 < D0c ,
Dcd debitul de abur destins în CJP
D0 1’
rămâne constant la valoarea de
3” dimensionare a acestuia. Când
2’ 2” debitul de abur necesar la intrarea
min în turbină atinge valoarea maximă
Dcd
qcc D0c , creşterea în continuare a
qc
sarcinii termice qc se poate face
Fig. 5.19. Variaţia puterii electrice produse şi a numai prin reducerea debitului de
debitului de abur intrat în turbine în abur destins în CJP, de la
diversele variante de dimensionare a valoarea de dimensionare până la
turbinelor de cogenerare cu abur.
valoarea DCmin (linia frântă 3” din
fig. 5.19.). Turbina va livra o
putere electrică maximă Pmax crescătoare cu sarcina termică atât timp cât debitul de
abur destins în turbină creşte, după care puterea electrică maximă scade odată cu
creşterea sarcinii termice (urmare a descărcării CJP) până la valoarea nominală Pcc
(linia frântă 3 din fig. 5.19.). Se observă că puterea electrică are valori care
depăşesc valoarea nominală Pcc . Diferenţa dintre aceste valori şi valoarea
nominală Pcc poartă numele de putere adiţională. Puterile electrice ce pot fi
produse se vor situa între puterea electrică maximă (linia frântă 3 din
fig. 5.19.) şi puterea electrică minimă (CJP încărcat la minim – linia 2 din
fig. 5.19.).
În cazul turbinei cu condensaţie şi CJP supradimensionat în varianta b
(varianta 3.,b. de dimensionare a turbinei), comportarea turbinei va fi similară
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 195

situaţiei anterioare, diferenţele constând în valorile diferite ale debitului pentru care
s-a dimensionat corpul de joasă presiune. Variaţia debitului intrat în turbină este
dată de linia frântă 4’ din fig. 5.19., variaţia debitului destins în CJP de
linia frântă 4” din fig. 5.19., iar variaţia puterii electrice maxime de linia frântă 4
din fig. 5.19. Puterile electrice ce pot fi produse se vor situa între puterea electrică
maximă (linia frântă 4 din fig. 5.19.) şi puterea electrică minimă (CJP încărcat la
minim – linia 2 din fig. 5.19.).
În cazul turbinei cu condensaţie şi CJP supradimensionat în varianta c
(varianta 3.,c. de dimensionare a turbinei), debitul de abur intrat în turbină rămâne
constant la valoarea maximă D0c indiferent de mărimea sarcinii termice qc
(linia 5’din fig. 5.19.), creşterea acesteia făcându-se numai prin scăderea debitului
de abur destins în CJP de la valoarea de dimensionare până la valoarea DCmin
(linia 5” din fig. 5.19.). Puterea electrică maximă a turbinei va fi tot timpul
descrescătoare cu sarcina termică (linia 5 din fig. 5.19.). Puterile electrice ce pot fi
produse se vor situa între puterea electrică maximă (linia 5 din fig. 5.19.) şi puterea
electrică minimă (CJP încărcat la minim – linia 2 din fig. 5.19.).
Se fac următoarele observaţii:
• fig. 5.19. este corectă în ipoteza că randamentele intern şi mecanic ale
turbinei de cogenerare cu abur şi randamentul generatorului electric sunt constante
indiferent de încărcare. În realitate, aceste randamente sunt variabile cu sarcina, dar
concluziile sub aspect calitativ rămân neschimbate;
• valoarea puterii adiţionale maxime este dependentă de gradul de
supradimensionare a CJP. Cu cât acest grad este mai mare, cu atât valoarea puterii
adiţionale maxime este mai mare;
• sarcina termică la care se poate realiza puterea adiţională maximă scade pe
măsura supradimensionării CJP.

5.3.2.2. Disponibilitatea anuală a puterii turbinelor

de cogenerare cu abur
Disponibilitatea anuală a puterii turbinelor de cogenerare cu abur este
dependentă de modul de dimensionare a turbinei cu abur (respectiv de
dimensionarea CJP pentru turbinele cu condensaţie şi priză reglabilă), de variaţia în
timp a sarcinii termice şi de regimul de funcţionare al sursei de cogenerare.
Din punctul de vedere al încărcării echipamentelor sursei sunt posibile două
regimuri extreme de funcţionare:
• instalaţiile de cogenerare acoperă baza curbei de sarcină, iar instalaţiile de
vârf acoperă restul. Este regimul în care efectele cogenerării sunt maxime
(v. fig. 5.20.,a.);
• instalaţiile de vârf acoperă baza curbei de sarcină, iar instalaţiile de
cogenerare acoperă restul. Este regimul de putere electrică maximă, efectele
cogenerării fiind minime (v. fig. 5.20.,b.).
196 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

P 3-3.c.

3-3.b.

3-2. 3-3.a.

a.
P τ
2-3.c.
2-3.b. 2-2. 1
2-3.a.

P
3-3.c.

3-3.b.

3-2. 3-3.a.
b.
P τ
1
2-3.c. 2-2.
2-3.b.
2-3.a.

Fig. 5.20. Curbele clasate anuale ale puterii electrice produse de turbinele de cogenerare cu
condensaţie şi prize reglabile, în diverse variante de dimensionare a CJP:
a. – în regim normal de încărcare a echipamentelor; b. – în regim de putere
maximă. 1 – curba clasată acoperită de turbina de cogenerare, 2 – curbele de
variaţie P-qc în cele patru variante de dimensionare a CJP; 3 – curbele clasate ale
puterilor electrice în cele patru variante de dimensionare a CJP. Variantele de
dimensionare sunt identificate prin notaţiile: -2 – CJP nesupradimensionat;
-3.a. – CJP supradimensionat pentru obţinerea în condensaţie pură a cca. 50%
din puterea electrică nominală Pcc ; -3.b. . – CJP supradimensionat pentru
obţinerea în condensaţie pură a 100% din puterea electrică nominală Pcc ;-3.c. . –
CJP supradimensionat pentru obţinerea în condensaţie pură a puterii electrice
maxime.
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 197

Curbele clasate anuale ale puterii electrice produse de turbinele de cogenerare

din fig. 5.20. au la bază o curbă a sarcinii termice similară curbei clasate urbane.
Se observă că, pentru o alura dată a curbei clasate urbane, alura curbei clasate a
sarcinii termice acoperită de turbina de cogenerare depinde de valoarea
coeficientului de cogenerare considerat. Cu cât coeficientul de cogenerare are o
valoare mai redusă, cu atât curba clasată acoperită de turbina de cogenerare este mai
aplatisată.
Energiile electrice produse anual cresc odată cu creşterea gradului de
supradimensionare a CJP, conducând la puteri medii anuale disponibile dependente
ca valoare de gradul de supradimensionare a CJP.
Se vede că, odată cu creşterea supradimensionării, puterea medie anuală Pmd
creşte, dar gradul de creştere este din ce în ce mai mic, lucru amplificat la valori
reduse ale coeficientului de cogenerare instalat.
În concluzie, prin creşterea gradului de supradimensionare a corpului de joasă
presiune al turbinelor cu condensaţie şi prize reglabile, puterea medie anuală
disponibilă a grupului creşte pe seama creşterii puterii medii produsă în regim de
condensaţie. Aceasta conduce la creşterea consumului specific mediu anual de
combustibil.
Stabilirea oportunităţii folosirii turbinelor cu condensaţie şi prize reglabile şi a
gradului de supradimensionare a corpului de joasă presiune al acestora trebuie să se
facă prin calcule tehnico economice care să ia în consideraţie aspectele pozitive şi
negative care apar.

5.3.3. Regimuri caracteristice de funcţionare

a turbinelor de cogenerare cu abur
Turbinele de cogenerare se caracterizează printr-o multitudine de regimuri de
funcţionare posibile. Se poate face o clasificare a acestor regimuri în funcţie de
mărimea considerată drept referinţă pentru sistemul de reglare a admisiei aburului
în turbină. Din acest punct de vedere există două regimuri caracteristice de
funcţionare şi anume:
• funcţionarea după grafic de reglaj termic sau, pe scurt, regim termic,
care corespunde situaţiei în care mărimea considerată drept referinţă pentru
sistemul de reglare a admisiei aburului în turbină este sarcina termică livrată
(presiunea aburului la contrapresiune sau la priza reglabilă în cazul consumatorilor
de abur sau temperatura apei fierbinţi la ieşirea din schimbătorul de bază în cazul
consumatorilor de apă fierbinte). În cazul turbinelor cu condensaţie şi priză(e)
reglabilă(e), la funcţionarea în acest regim, în corpul de joasă presiune intră doar
debitul minim de răcire a acestuia indiferent de gradul de spradimensionare a
corpului de joasă presiune. De subliniat faptul că turbinele cu contrapresiune şi cele
cu condensaţie cu CJP-ul nesupradimensionat por funcţiona doar în acest regim;
• funcţionarea după grafic de reglaj electric sau pe scurt regim electric, ce
corespunde situaţiei în care mărimea considerată drept referinţă pentru sistemul de
reglare a admisiei aburului în turbină este sarcina electrică livrată (turaţia turbinei).
În cazul turbinelor cu condensaţie şi priză(e) reglabilă(e), la funcţionarea în acest
198 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

regim, în corpul de joasă presiune intră un debit mai mare decât debitul minim de
răcire a acestuia. De subliniat faptul că, în regim electric, puterea electrică produsă
este mai mare decât cea produsă în regim termic la aceeaşi sarcină termică livrată
de turbină. Regimul de condensaţie pură poate fi considerat un regim electric
particular, corespunzător unei sarcini termice nule livrată de turbină.
Pentru diversele variante de dimensionare a turbinelor de cogenerare cu abur,
gradul de încărcare al diferitelor corpuri este diferit, în funcţie de regimul de
funcţionare (v. tabelul 5.1).

5.3.4. Caracteristicile energetice şi diagramele de regimuri ale

turbinelor de cogenerare cu abur
Cunoaşterea comportării turbinelor cu abur în alte regimuri decât cel nominal
(de dimensionare) este posibilă numai pe baza cunoaşterii diagramelor de regimuri,
respectiv ale caracteristicilor energetice.
În cazul cel mai general, al turbinei de cogenerare cu condensaţie şi priză(e)
reglabilă(e), între diverşii parametri care caracterizează un anumit regim (debit de
abur viu consumat D0, putere electrică produsă P, debit de căldură livrat
consumatorilor urbani sau industriali – qu sau qi, presiune de livrare a căldurii pu
(pi), parametrii aburului viu – presiune p0 şi temperatura t0,. presiunea de
condensare pcd etc.) există o legătură funcţională:
F ( D0 , P, qu , qi , pu , pi , p0 , t0 , pcd ,....) = 0 (5.37)
Expresiile analitice care descriu legătura funcţională dată de relaţia (5.37)
constituie caracteristicile energetice ale turbinei respective, iar reprezentarea
grafică a legăturii funcţionale F constituie diagrama de regimuri (diagrama
energetică) a turbinei.
Legătura funcţională (5.37) poate fi reprezentată grafic doar într-un spaţiu
n – dimensional, n fiind numărul de parametri funcţionali consideraţi variabili.
Pentru ca să fie posibilă o reprezentare în plan, numărul de parametri funcţionali
variabili trebuie să fie n ≤ 4, restul parametrilor fiind consideraţi constanţi. Dacă
numărul de parametri variabili este mai mare decât 4, pentru o reprezentare în plan
se procedează astfel:
• se analizează şirul parametrilor naturali, stabilindu-se valoarea influenţelor
asupra legăturii funcţionale (5.37), reţinându-se cei patru parametri cu influenţa cea
mai mare. Pentru aceşti parametri se construiesc diagramele de regim, restul
parametrilor fiind consideraţi constanţi;
• se consideră influenţa celorlalţi parametri (mai puţin importanţi) prin
intermediul corecţiilor la diagramele de regim.
Cercetările şi măsurătorile duc la concluzia că diagramele de regimuri cu
dependenţe liniare între parametrii funcţionali consideraţi sunt simple şi suficient
de precise pentru descrierea corectă a legăturii funcţionale (5.37), conform
[5.9], [5.10]. Erorile introduse sunt de ordinul 1,5-2% pentru încărcări ale turbinei
mai mari de 30% [5.5], ele crescând pentru încărcări mai mici, putând ajunge la
maxim 4-5% [5.5], [5.10].
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII 199

Reprezentarea schematică a încărcării turbinelor de cogenerare cu abur

în diferite regimuri de funcţionare
Tabelul 5.1
Tip regim
Tip turbină Regim Funcţionare după grafic Funcţionare după grafic electric
termic Regim electric Regim condensaţie pura
1 2 3 4 5
D 0min < D 0 < D C0 0 < Pc < PcC

Oarecare - -

Turbină cu D cmin < D c < D Cc

contrapresiune D 0 = D C0 Pc = PcC

Maxim - -

D c = D Cc
Dmin
cd < D0 < DC0 Pt = Pc + Pcdmin

Oarecare - -

Turbină cu condensaţie 0 < Dc < DCc Dcd = Dcd

min

şi priză reglabilă cu CJP

D0 = DC0 PtC = PcC + Pcdmin D 0 = D cd
min
Pe = Pcdmin
nesupradimensionat

Maxim -

Dc = DCc Dcd = Dmin

cd
Dc = 0 Dcd = Dcd
min
200 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Tabelul 5.1 (continuare 1)

1 2 3 4 5
cd < D 0 < D 0 cd < D 0 < D 0
D min C
Dmin Pcd < PtC
C
Pt = Pc + Pcdmin D 0 < D C0 Pe > Pt

Turbină cu Oarecare
condensaţie şi
Dc = 0
min
Dcd < Dcd < D Max
priză reglabilă cu min
0 < Dc < DCc Dcd 0 < Dc < DCt cd < D cd < D cd
D min Max cd

CJP
D 0 < D C0 PtC = PcC + Pcdmin D 0 < D C0 Pe < PtC
supradimensionat
pentru 50% din
puterea nominală Maxim

0 < D t < DCt

min
Dcd < Dcd = Dcd
Max
Dc = 0 D cd = D Max
D c = D Cc
min
D cd cd

D0 < D C0 Pt = Pc + Pcdmin D 0 < DC0 Pe > Pt D0 < D C0 Pe < PtC

Turbină cu Oarecare
condensaţie şi
priză reglabilă cu Dc < DCc D min Dc = 0 D min
cd < D cd < D cd
Max
0 < Dc < DCc Dcd < Dcd < D cd
min Max
cd
CJP D 0 < D C0 D0 = DC0 D 0 < D C0
PtC = PcC + Pcdmin Pe > PtC Pe = PtC
supradimensionat
pentru 100% din
puterea nominală Maxim

Dc = DCc Dcd
min
< Dcd = Dcd Dc = 0 D cd = D Max
0 < D t < DCt
min Max
Dcd cd
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII 201

Tabelul 5.1 (continuare 2)

1 2 3 4 5
D 0 < DC0 Pt = Pc + Pcdmin D0 < DC0 Pe > Pt D0 < DC0 Pe < PtC

Turbină cu Oarecare
condensaţie şi
priză reglabilă cu 0 < Dc < DCc Dcd
min
0 < D c < D Cc Dcd < Dcd < D cd
min Max
Dc = 0 min
Dcd < Dcd < DMax
cd
CJP
D0 = DC0 PtC = PcC + Pcdmin D0 = DC0 Pe > PtC D0 = DC0 Pe > PtC
supradimensionat
pentru puterea
maximă Maxim

Dc = DCc Dmin Dc = 0 D cd = D cd
Max Dc = 0 D cd = D cd
Max
cd
202 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Diagramele energetice ale turbinelor sunt construite fie de institutele de

proiectare turbine, fie de fabricile constructoare, pe baza calculelor regimurilor
nenominale stabilizate ale turbinelor, sau sunt stabilite pe baza prelucrării statistice
ale datelor experimentale obţinute în urma măsurătorilor efectuate asupra
instalaţiilor de turbine.
Forma diagramei de regimuri depinde esenţial de tipul turbinei de cogenerare:
cu contrapresiune cu sau fără priză reglabilă şi cu condensaţie cu una sau două
prize reglabile.

5.3.4.1. Diagrama de regimuri a turbinelor de abur cu contrapresiune

În cazul turbinei cu contrapresiune principalii parametri funcţionali variabili
sunt: debitul de abur viu D0, debitul de abur livrat la contrapresiune Dki, puterea
electrică produsă Pt şi valoarea contrapresiunii pk. Diagrama de regimuri prezintă
grafic legătura funcţională:
F ( D0 , Dk , Pt , pk ) = 0 (5.38)
care poate fi reprezentată în plan într-un cadran sau în două cadrane (fig. 5.21.).
P
Pmax

Pt
D0, max
Fig. 5.21. Diagrama energetică a turbinei
D0 cu contrapresiune.
D0

Dk

Dk, max
Dk

În general se cunoaşte cererea consumatorului de căldură, respectiv debitul de

abur Dk cerut la contrapresiune, diagrama permiţând determinarea debitului de abur
viu necesar D0 şi puterea electrică obţinută Pt.
În marea majoritate a cazurilor, dintre parametrii funcţionali consideraţi mai sus
ca principali, valoarea contrapresiunii este luată în consideraţie prin intermediul
corecţiilor, legătura funcţională (5.38) fiind de forma:
F ( D0 , Dk , Pt ) = 0 (5.39)
Această legătură funcţională poate fi descompusă în două relaţii analitice care
descriu caracteristicile energetice ale turbinei cu contrapresiune:
Pt = f1 ( Dk ) şi (5.40)
D0 = f 2 ( Dk ) (5.41)
În unele cazuri, în funcţie de scopul urmărit, relaţia (5.39) poate fi înlocuită de
relaţia:
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 203

Q0 = f 3 (Qk , Pt ) (5.42)
unde Q0 este consumul de căldură al turbinei cu contrapresiune, iar Qk – cantitatea
de căldură livrată cu aburul eşapat la contrapresiune.
Conform [5.5], [5.10] , funcţiile f1, f2 şi f3 sunt funcţii liniare având forma:
Pt = a0 + a1 ⋅ Qk (5.43)
D0 = b0 + b1 ⋅ Qk (5.44)
sau
Q0 = c0 + Qk + c1 ⋅ Pt (5.45)
Restul parametrilor funcţionali (p0, t0, pk) sunt luaţi în consideraţie prin
intermediul corelaţiilor.
Coeficienţii care intervin în relaţiile (5.43) – (5.45) sunt fie daţi în literatura de
specialitate, fie pot fi determinaţi experimental, prin metoda celor mai mici pătrate,
pe baza a cel puţin trei seturi de măsurători.
În cazul turbinelor cu contrapresiune şi o priză reglabilă apar, faţă de cazul
anterior, încă doi parametri funcţionali, care pot fi consideraţi principali şi anume:
debitul de abur extras la priza reglabilă Dp şi presiunea aburului la această priză pp,
relaţia funcţională de bază devenind:
F ( D0 , D p , Dk , Pt , p p , pk ) = 0 (5.46)
Această legătură funcţională poate fi reprezentată în plan (într-un cadran, două
sau chiar trei v. fig. 5.22.) numai dacă se fixează presiunile pp şi pk, ele fiind
considerate ulterior prin intermediul corecţiilor.
Se cunosc cererile consumatorilor de căldură, respectiv debitele de abur Dp şi
Dk cerute la priza reglabilă şi la contrapresiune, diagrama permiţând determinarea
debitului de abur viu necesar D0 şi puterea electrică obţinută Pt.
Relaţia funcţională (5.46) poate fi, de asemenea, descompusă în relaţiile
analitice liniare de forma [5.11]:
Pt = a0 + a1 ⋅ Q p + a2 ⋅ Qk (5.47)
D0 = b0 + b1 ⋅ Q p + b2 ⋅ Qk (5.48)
sau
Q0 = c0 + Q p + Qk + c1 ⋅ Pt (5.49)
unde: Q0 , Qp şi Qk sunt cantităţile de căldură corespunzătoare debitelor de abur D0,
Dp şi Dk.
Restul parametrilor funcţionali (p0, t0, pp, pk) este de asemenea luat în
considerare prin intermediul corecţiilor.
Coeficienţii care intervin în relaţiile (5.47) – (5.49) sunt fie daţi în literatura de
specialitate, fie pot fi determinaţi experimental, prin metoda celor mai mici pătrate,
pe baza a cel puţin trei seturi de măsurători.
204 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

D0
DK
D0,max
Dp,max Dp
D0

DK,max
a.
DK,min

Dp=0 Pmax

P
P

Dp
pp

Dp
Pt
D0 P b.

Dk

Dk
Fig. 5.22. Diagrame energetice ale turbinei cu contrapresiune şi priză reglabilă:
a. – diagrama într-un cadran; b. – diagrama în două cadrane.

5.3.4.2. Diagrama de regimuri a turbinelor cu condensaţie şi

cu priză(e) reglabilă(e)
În cazul turbinei cu condensaţie şi cu o priză reglabilă, principalii parametri
funcţionali sunt: debitul de abur viu D0, debitul de abur extras la priza reglabilă Dp,
presiunea prizei reglabile pp, puterea electrică produsă atât în cogenerare Pc cât şi
în condensaţie Pcd:
F ( D0 , D p , Pc , Pcd , p p ) = 0 (5.50)
Această relaţie poate fi reprezentată grafic în plan, în două sau trei cadrane,
considerând toţi parametrii din relaţie variabili (v. fig. 5.24. şi 5.25.). De multe ori,
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 205

din considerente de simplitate, se fixează presiunea prizei pp la valoarea nominală,

efectul variaţiilor ei fiind considerat prin intermediul corecţiilor, aceasta permiţând
reprezentarea grafică a relaţiei (5.50) într-un singur cadran (fig. 5.23.).
Restul parametrilor funcţionali (p0, t0 şi presiunea în condensator – pcd) sunt
luaţi în considerare prin intermediul corecţiilor.
O turbină de cogenerare cu condensaţie şi o priză reglabilă poate funcţiona în
două regimuri caracteristice (v. § 5.3.) şi anume:
– regim termic, corespunzător situaţiei în care în corpul de joasă presiune se
destinde doar debitul de răcire al acestuia (aproximativ 10% din debitul nominal al
corpului de joasă presiune). Mărimile de intrare cunoscute în acest regim sunt:
cantitatea de căldură livrată la priza reglabilă Qp sau debitul de abur livrat Dp,
presiunea aburului la priza reglabilă pp sau temperatura apei la ieşirea din
schimbătorul de bază tp. Din diagrama de regimuri se obţin debitul de abur viu
intrat în turbină D0,t şi puterea electrică obţinută Pt. Trebuie subliniat faptul că
această putere este obţinută atât în cogenerare (prin destinderea debitului Dp) cât şi
în condensaţie (prin destinderea debitului minim de răcire a corpului de joasă
presiune). Diagramele energetice în două sau trei cadrane prezintă o particularitate
datorată modului de stabilire a dependenţei dintre debitul de abur intrat în turbină şi
cantitatea de căldură livrată. Dependenţa a fost stabilită în ipoteza că organul de
reglare a prizei este în poziţie minim deschisă spre CJP (linia continuă din
diagramele din fig. 5.20. şi 5.21.), astfel că, la debitul nominal de abur intrat în
turbină, acesta lasă să treacă spre CJP debitul minim de răcire. La scăderea sarcinii
termice, deci a debitului de abur intrat în turbină, păstrarea organului de reglaj în
poziţia iniţială ar face ca debitul spre CJP să scadă sub valoarea debitului minim
admis, lucru inadmisibil. Pentru evitarea acestei situaţii, în regim termic, la
scăderea sarcinii termice, organul de reglare a prizei trebuie să deschidă trecerea
spre CJP, astfel ca debitul ce se destinde în acesta să nu scadă sub valoarea
debitului minim admis (linia punctată din diagramele din fig. 5.20. şi 5.21.);
– regim electric, corespunzător situaţiei în care în corpul de joasă presiune se
destinde un debit mai mare decât cel de răcire. Mărimile de intrare cunoscute în
acest regim sunt cele cunoscute în regimul termic. În plus se cunoaşte şi puterea
electrică Pe ce trebuie produsă (evident, pentru aceeaşi sarcină termică livrată la
priza reglabilă Pe > Pt). Din diagrama de regimuri se obţine debitul de abur viu
intrat în turbină D0,e. Un regim electric particular este regimul de condensaţie. În
diagrama de regimuri este evidenţiată curba care descrie acest regim. Mărimea
cunoscută este puterea electrică Pc, rezultând debitul de abur necesar D0,c.
206 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

D0
D0,max
Dp,max Dp
D0,e
DC,min
DC,max Fig. 5.23. Diagrama energetică a
D0,t
turbinei cu condensaţie şi
o priză reglabilă într-un
D0,c
Pmax cadran.
Dp=0

P
Pt Pc Pe

D0
tp tp
D 0, e
D 0, t

D 0, c
Reg. condensaţie

Pt
qp P
qp qp Pt Pc Pe
Fig. 5.24. Diagrama energetică a turbinei cu condensaţie şi o priză reglabilă în două
cadrane.
D0
tp tp

D 0, t

Pt Pc Pe
qp P
qp qp
D 0, e
D 0, c

Reg. condensaţie
Dc
Fig. 5.25. Diagrama energetică a turbinei cu condensaţie şi o priză reglabilă în trei cadrane.
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 207

Relaţia funcţională de bază (5.50) poate fi exprimată prin următoarele expresii

analitice [5.11]:
– la funcţionarea în regim termic:
Pt = a0 + a1 ⋅ Q p (5.51)
D0, t = b0 + b1 ⋅ Q p , sau (5.52)
Q0, t = c0 + Q p + c1 ⋅ Pt (5.53)
– la funcţionarea în regim electric:
Pt = a0 + a1 ⋅ Q p (5.54)
D0, e = b0 + b1 ⋅ Q p + b2 ⋅ (Pe − Pt ) , sau (5.55)
Q0, e = c0 + Q p + c1 ⋅ Pt + c2 ⋅ (Pe − Pt ) (5.56)
Regimul termic poate fi considerat un caz particular al regimului electric
caracterizat prin Pe = Pt. În consecinţă, este suficientă exprimarea caracteristicilor
energetice numai pentru funcţionarea în regim electric.
Coeficienţii care intervin în relaţiile (5.51) – (5.56) sunt fie daţi în literatura de
specialitate, fie pot fi determinaţi experimental, prin metoda celor mai mici pătrate,
pe baza a cel puţin trei seturi de măsurători.
Diagrama de regimuri a turbinelor cu condensaţie şi două prize reglabile.
Faţă de cazul anterior, în această situaţie apar încă doi parametri funcţionali care
pot fi consideraţi principali şi anume: debitul Dp2 şi presiunea pp2 a aburului extras
la cea de-a doua priză reglabilă, relaţia funcţională de bază devenind:
F ( D0 , D p1 , D p 2 , Pc , Pcd , p p1 , p p 2 ) = 0 (5.57)
Această relaţie poate fi reprezentată în plan (în două – v. fig. 5.22., trei sau patru
cadrane) numai dacă se fixează presiunile prizelor ppl şi pp2, influenţa lor fiind
considerată ulterior prin intermediul corecţiilor. De asemenea, tot prin intermediul
corecţiilor, se consideră şi influenţele parametrilor funcţionali consideraţi secundari
(p0, t0 şi pc).
Similar cazului anterior, se pot scrie expresiile analitice ale caracteristicilor
energetice [5.11]:
Pt = a0 + a1 ⋅ Q p1 + a2 ⋅ Q p 2 (5.58)
D0, e = b0 + b1 ⋅ Q p1 + b2 ⋅ Q p 2 + b3 ⋅ (Pe − Pt ) , sau (5.59)
Q0, e = c0 + Q p1 + Q p 2 + c1 ⋅ Pt + c2 ⋅ (Pe − Pt ) (5.60)
cu observaţia că regimul termic este un caz particular al regimului electric,
caracterizat prin Pe = Pt.
208 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

D0
D0,max
Dpi,max

D0,e Dpi
D0,t DC,min
DC,max
D0,c Fig. 5.26. Diagrama energetică în
două cadrane a turbinei
Dpi=0 cu condensaţie şi două
prize reglabile.
Pt Pe Pc
P
Dpi,max
Dpu Pmax
Dpu
Dpi=0 Dpi

Dpu

Coeficienţii care intervin în relaţiile (5.58) – (5.60) sunt fie daţi în literatura de
specialitate, fie pot fi determinaţi experimental, prin metoda celor mai mici pătrate,
pe baza a cel puţin trei seturi de măsurători.
Indiferent de tipul turbinei de cogenerare, domeniul de funcţionare al acesteia
este limitat de:
– capacitatea de trecere a ajutajelor de la treapta de reglare (capacitatea de
înghiţire a turbinei), corespunzând debitului maxim de abur admis în turbină
D0,max;
– capacitatea maximă a prizei reglabile (prizelor reglabile) şi/sau contrapresiunii
turbinei Dp,max;
– în cazul turbinelor de cogenerare cu două extracţii de abur pentru alimentarea
cu căldură (turbine cu contrapresiune şi priză reglabilă sau turbine cu condensaţie
şi două prize reglabile) extracţiile maxime definite anterior nu sunt simultane.
Stabilirea extracţiilor maxime simultane nu necesită introducerea unor restricţii
speciale, fiind suficientă îndeplinirea simultană a primelor două restricţii;
– debitul minim în partea de joasă presiune, corespunzător răcirii acesteia
Dc,min. Această limitare introduce restricţii speciale doar în cazul turbinelor cu
contrapresiune şi priză reglabilă, în sensul că se limitează inferior debitul ce poate
fi livrat de contrapresiune. În cazul turbinelor cu condensaţie şi priză reglabilă
(prize reglabile) de această restricţie s-a ţinut cont la stabilirea caracteristicilor
energetice Pt şi Q0 care înglobează efectul debitului de răcire a părţii de
condensaţie;
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 209

– încărcarea minimă admisibilă a turbinei datorată funcţionării bloc

cazan - turbină (debitul înghiţit de turbină nu poate să scadă sub valoarea
minimului tehnic al cazanului de abur).

5.4. Turbine cu gaze

5.4.1. Tipuri de turbine cu gaze de cogenerare

În cele ce urmează, denumirea de turbină cu gaze se va referi la ansamblul
instalaţiei compusă din compresor, cameră de ardere şi turbina cu gaze propriu-
zisă.
Turbinele cu gaze de cogenerare sunt turbine cu gaze în circuit deschis, cu o
treaptă de comprimare şi una sau două trepte de destindere, de regulă fără cameră
de ardere între aceste trepte. Ele au următorele caracteristici favorabile utilizării ca
instalaţii de cogenerare [5.14], [5.16]:
• pot fi folosite atât ca instalaţii de bază, semibază, vârf şi rezervă;
• puterile nominale şi randamentele sunt comparabile cu cele ale turbinelor cu
abur convenţionale;
• au timpi de pornire şi de încărcare foarte mici;
• în comparaţie cu instalaţiile de turbine cu abur de aceleaşi capacităţi au
gabarite reduse;
• investiţiile necesare reprezintă cca. 50 - 60% din cele corespunzătoare
instalaţiilor de turbine cu abur cu aceleaşi capacităţi;
• au un grad ridicat de premontaj şi ca urmare durata de construcţie - montaj
este foarte redusă (cca. 1 an);
• cantitatea de apă necesară răcirii este minimă.
Din punctul de vedere al concepţiei (proiectării), turbinele cu gaze de
cogenerare pot fi clasificate în două categorii:
• turbine cu gaze industriale (heavy-duty), concepute de la început pentru o
utilizare staţionară (antrenarea unui generator electric, a unui compresor, ventilator
etc.). Obiectivul unei astfel de turbine cu gaze este obţinerea unei puteri specifice
maxime, datele de proiectare fiind în concordanţă cu acest obiectiv (în special
raportul de compresie – vezi cap. 4). La aceste turbine nu se pune problema
greutăţii sau spaţiului, aşa că ele pot beneficia de cele mai complexe scheme
termice în vederea creşterii randamentului, dispunând de obicei atât de răcirea
intermediară a aerului în timpul compresiei cât şi de arderea fracţionată.
• turbine cu gaze aeroderivative, concepute iniţial pentru transporturile
aeriene şi reproiectate pentru o utilizare staţionară (fig. 5.27.). Obiectivele unei
astfel de turbine cu gaze sunt reducerea rezervei necesare de combustibil, deci
obţinerea unui consum specific minim (randament maxim, raportul de compresie
fiind ales în consecinţă – vezi cap. 4) şi a unor gabarite şi greutăţi reduse ale
elementelor instalaţiei (compresorul şi turbina cu gaze vor funcţiona la turaţii
ridicate).
210 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Cuprins Capitolul 5 – II –

5.2.2. Cazane recuperatoare de apă caldă sau fierbinte ..............................................185

5.2.3. Arderea suplimentară .......................................................................................185
5.3. Turbine cu abur .......................................................................................................188
5.3.1. Tipuri de turbine cu abur de cogenerare ...........................................................188
5.3.2. Disponibilitatea puterii electrice a turbinelor de cogenerare. Variante de
dimensionare a părţii de condensaţie a turbinelor cu condensaţie şi priză (prize
reglabile) ....................................................................................................................191
5.3.2.1. Dimensionarea turbinelor de cogenerare din punctul de vedere al puterii
electrice ..................................................................................................................192
5.3.2.2. Disponibilitatea anuală a puterii turbinelor de cogenerare cu abur ...........195
5.3.3. Regimuri caracteristice de funcţionare a turbinelor de cogenerare cu abur ......197
5.3.4. Caracteristicile energetice şi diagramele de regimuri ale turbinelor de cogenerare
cu abur ........................................................................................................................198
5.3.4.1. Diagrama de regimuri a turbinelor de abur cu contrapresiune ..................202
5.3.4.2. Diagrama de regimuri a turbinelor cu condensaţie şi cu priză(e) reglabilă(e)
................................................................................................................................204
5.4. Turbine cu gaze .......................................................................................................209
5.4.1. Tipuri de turbine cu gaze de cogenerare...........................................................209
 210 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

2 2

1 1
3 4 6
5

a. b.
Fig. 5.27. Reproiectarea unei turbine cu gaze de aviaţie, pentru realizarea unei turbine cu
gaze aeroderivative: a. turbina cu gaze de aviaţie, iniţială; b. turbina cu gaze
aeroderivativă. 1 – compresor; 2 – cameră de ardere; 3 – turbina cu gaze iniţială;
4 – jet reactiv; 5 – turbină cu gaze reproiectată; 6 generator electric.
În tabelul 5.2 sunt prezentate sintetic caracteristicile tehnice ale turbinelor cu
gaze energetice (conform [5.13.]).
Caracteristicile tehnice ale turbinelor cu gaze energetice
Tabelul 5.2
Tipul de turbină cu gaze
Caracteristica
Industrială (heavy-duty) Aeroderivativă
≤ 340
Puterea electrică [MW] ≤ cca. 50 pentru ≤ 50
centrale de cogenerare
Raportul de compresie ≤ cca. 16 ≤ cca. 30
Temperatura gazelor de ardere la intrarea
cca. 800 - 1 600 cca. 900 - 1 700
în turbina cu gaze [°C]
Temperatura gazelor de ardere la ieşirea
400 - 650 1) 400 - 650 1)
din turbina cu gaze [°C]
Randamentul electric [%] ≤ cca. 40 ≤ cca. 45
1 500 (1 800)
Turaţia [rot./min] ≥ 3 000 (3 600) 2)
3 000 (3 600)
pot funcţiona cu, sau necesită întotdeuna
Alimentarea cu gaze naturale fără compresor de gaze compresor de gaze
naturale naturale
Costul mic mare
Greutatea mare mică
Gabaritul mare mic
Uzura mică mare
Disponibilitatea mai mare mai mică
1)
turbinele cu gaze aeroderivative au o temperatură a gazelor la intrare mai mare
decât în cazul celor industriale, dar şi gradul de compresie este mai ridicat, în
consecinţă temperatura gazelor la ieşire este practic în acelaşi domeniu;
2)
antrenarea generatorului impune existenţa unui reductor de turaţie. Pentru
simplificarea desenelor, acesta nu este figurat.
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 211

O altă clasificare a turbinelor cu gaze poate fi făcută după numărul de axe pe

care este organizată instalaţia:
• turbine cu gaze pe o singură linie de arbori (fig. 5.28.,a). În acestă soluţie
constructivă, turbina cu gaze propriu-zisă este într-un singur corp, ea antrenând la
aceeaşi turaţie atât compresorul, cât şi generatorul electric (acesta eventual prin
intermediul unui reductor de turaţie). Soluţia nu permite reglarea debitului de aer
comprimat prin modificarea turaţiei de antrenare a compresorului (vezi § 5.4.2.);
• turbine cu gaze pe două linii de arbori (fig. 5.28.,b). În acestă soluţie
constructivă, turbina cu gaze propriu-zisă este în două corpuri, ea antrenând
compresorul şi generatorul electric (acesta eventual prin intermediul unui reductor
de turaţie) la turaţii diferite. Soluţia permite reglarea debitului de aer comprimat
prin modificarea turaţiei de antrenare a compresorului (vezi § 5.4.2.). În mod
curent, cele două rotoare ale turbinei cu gaze sunt amplasate într-o carcasă comună.
Soluţia este simplă, ieftină, reduce spaţiul ocupat de turbină, însă pune probleme de
realizare a lagărelor turbinei (sunt lagăre în consolă).
2

Fig. 5.28. Realizarea turbinelor cu gaze: a.

turbină cu gaze pe o singură linie
a. de arbori; b. turbină cu gaze pe
1
două linii de arbori; 1 – compresor;
4
3 2 – cameră de ardere; 3 – turbină
2
cu gaze; 3.1. – turbină cu gaze de
înaltă presiune; 3.2. – turbină cu
gaze de joasă presiune; 4 –
generator electric.
b.
1
3.1 3.2 4

5.4.2. Regimuri de funcţionare a turbinelor de cogenerare cu gaze;

caracteristici energetice
Din punct de vedere hidraulic, regimul de funcţionare a unei turbine cu gaze se
stabileşte la intersecţia caracteristicilor hidraulice ale compresorului şi ale turbinei
cu gaze propriu-zise (fig. 5.29.).
212 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

7,0
6,5 n=ct Fig. 5.29. Funcţionarea unei instalaţii de
6,0 2 turbină cu gaze – ε = f(Gg) –:
tg0=ct
1 – caracteristica hidraulică a
5,5
turbinei cu gaze pentru o
Gradul de compresie, ε

5,0 3 temperatură iniţială constantă a

4,5 gazelor de ardere ( t g 0 = ct);
4,0 2 – caracteristica hidraulică a
1
3,5 compresorului pentru o turaţie
constantă; 3 – punctul de
3,0
funcţionare al ansamblului
2,5 compresor - turbină cu gaze;
2,0 Gg – debitul de gaze de ardere;
1,5 t g0 – temperatura de intrare a
1,0
60 80 100
gazelor de ardere în TG;
0 20 40
n –turaţia.
Debitul de gaze de ardere
(de aer de ardere) Gg [%].

Compresoarele de aer utilizate în instalaţiile de turbine cu gaze sunt

compresoare cinetice (axiale şi/sau centrifugale) caracterizate prin faptul că,
antrenate la turaţie constantă, aspiră un debit volumetric constant, respectiv debitul
masic produs va fi în funcţie numai de densitatea aerului aspirat. Aceasta depinde
atât de temperatura aerului la aspiraţie, cât şi de presiunea acestuia, respectiv de
altitudinea de amplasare a instalaţiei de turbină cu gaze. Rezultă deci că debitul
masic de aer comprimat (Ga), respectiv debitul masic de gaze de ardere destins în
turbina cu gaze depind de temperatura aerului aspirat şi de altitudinea de amplasare
a instalaţiei de turbină cu gaze (Gg) (fig. 5.30.).
7,0
6,5
tg0=1100 °C
6,0
n=100 %
Gradul de compresie, ε

5,5
5,0
4,5 Fig. 5.30. Modificarea punctului de
funcţionare a unei instalaţii
4,0
ρ1 de turbine cu gaze odată cu
3,5 modificarea condiţiilor de
3,0 ρ2 aspiraţie a aerului [5.17];
2,5 ρ3 notaţiile idem fig. 5.29.
2,0
ρ3 < ρ2 < ρ1
1,5
1,0
0 20 40 60 80 100
Debitul de gaze de ardere
(de aer de ardere), Gg[%].
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 213

În condiţiile funcţionării compresorului la turaţie constantă şi a menţinerii

constante a temperaturii gazelor de ardere la intrarea în turbina cu gaze ( t g0 = ct),
modificarea punctului de funcţionare a instalaţiei de turbină cu gaze ca urmare a
modificării densităţii aerului aspirat are drept consecinţă modificarea
performanţelor energetice ale turbinei cu gaze – putere electrică, consum specific
de căldură (randament electric) – vezi fig. 5.31. [5.20].

Fig. 5.31. Influenţa condiţiilor de aspiraţie a aerului asupra performanţelor energetice ale
turbinei cu gaze: a - putere electrică; b – consum specific de căldură.
Există cazuri în care generatorul electric are o putere electrică maximă
inferioară puterii electrice maxime care poate fi produsă de turbina cu gaze. În
această situaţie, la scăderea temperaturii aerului aspirat sub valoarea
corespunzătoare puterii maxime a generatorului electric, puterea turbinei cu gaze se
menţine constantă prin reducerea temperaturii gazelor de ardere la intrarea în
turbină (fig. 5.32.,a) sau prin reducerea debitului de aer comprimat (fig. 5.32.,b).
P TG , G g , t g0 P TG , G g, t g0

t g0 t g0

P TG
P TG

Gg Gg

5 10 15 20 25 30 35 5 10 15 20 25 30 35
Temperatura aerului aspirat de Temperatura aerului aspirat de
compresor [°C] compresor [°C]
a. b.
Fig. 5.32. Influenţa condiţiilor de aspiraţie a aerului asupra performanţelor energetice ale
turbinei cu gaze în cazul limitării de către generator a puterii electrice maxime,
pentru: a – reducerea lui t g 0 şi Gg = ct, la text mici (< 10°C); b – reducerea lui Gg
şi t g 0 = ct, la text mici; PTG – puterea produsă; restul notaţiilor idem fig. 5.28.
214 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Prospectele echipamentelor şi cataloagele de echipamente prezintă indicii de

performanţă ai turbinelor cu gaze pentru condiţiile ISO (vezi cap. 7); pentru alte
condiţii decât acestea, indicii trebuie corectaţi astfel [5.4], [5.13]:
• la fiecare 10°C (10 K) creştere a temperaturii aerului aspirat, puterea
electrică se reduce cu cca. 5,5 - 9%, iar consumul specific creşte corespunzător;
• la fiecare 300 m creştere a altitudinii, puterea electrică se reduce cu cca.
3,3 - 3,5%, iar consumul specific creşte corespunzător;
• pentru fiecare kPa pierdere de presiune pe circuitul de aspiraţie, puterea
produsă se reduce cu cca. 2%, iar consumul specific creşte cu cca. 0,4%;
• pentru fiecare kPa pierdere de presiune pe circuitul de evacuare a gazelor de
ardere din turbina cu gaze, puterea produsă se reduce cu cca. 0,6%, iar consumul
specific creşte cu cca. 0,4%.
Modificarea regimului de funcţionare a unei turbine cu gaze, respectiv
modificarea poziţiei punctului de funcţionare a ansamblului compresor - turbină cu
gaze se poate realiza în principiu în două moduri:
• modificarea caracteristicii hidraulice a compresorului, fie prin
modificarea turaţiei acestuia (fig. 5.33.,a), fie prin modificarea înclinării aparatului
director la intrarea în compresor şi/sau a palelor statorice (fig. 5.33.,b).
Caracteristica hidraulică a turbinei cu gaze rămâne nemodificată, respectiv gazele
de ardere la intrarea în turbină vor avea aceeaşi temperatură t g0 .

7,0 7,0
n=100 % n=100 %
6,5 6,5 t g0 =1100 °C
tg0 =1100 °C
6,0 6,0
5,5 5,5
Gradul de compresie, ε

Gradul de compresie, ε

n=90 %
5,0 5,0
4,5 4,5
n=80 %
4,0 4,0
α1
3,5 3,5
3,0 n=60 % 3,0 α2
2,5 2,5 α3
2,0 2,0 α4
1,5 1,5
1,0 1,0
40 80 0 20 40 60 80 100
Debitul de gaze de ardere Debitul de gaze de ardere
(de aer de ardere) (de aer de ardere)
a. b.

Fig. 5.33 Modificarea regimului de funcţionare a unei turbine cu gaze prin modificarea
caracteristicii hidraulice a compresorului prin: a – variaţia turaţiei (n);
b – variaţia înclinării aparatului director de la intrarea compresorului.
Practic, modificarea caracteristicii hidraulice a compresorului, indiferent de
modalitatea de realizare, conduce la modificarea debitului de aer comprimat, deci a
debitului de gaze de ardere destinse în turbină, în funcţie de încărcarea turbinei cu
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 215

gaze. Menţinerea nemodificată a caracteristicii hidraulice a turbinei cu gaze

presupune menţinerea constantă a temperaturii gazelor de ardere la intrarea în
turbina cu gaze. La sarcini parţiale, acest lucru duce la creşterea temperaturii
gazelor de ardere la evacuarea din turbina cu gaze, respectiv la intrarea în cazanul
recuperator [5.14]. Metoda se aplică până la sarcini minime de cca. 80 - 85%.
[5.14]. La sarcini mai mici, modificarea debitului se completează cu modificarea
temperaturii gazelor de ardere la intrarea în turbina cu gaze, astfel încât
temperatura gazelor de ardere la evacuarea din turbina cu gaze să rămână
constantă;
• modificarea caracteristicii hidraulice a turbinei cu gaze. Caracteristica
hidraulică a turbinei cu gaze, pentru rapoarte de destindere în turbina cu gaze
εTG > 3 – 4 şi pentru încărcări mai mari de 50%, poate fi scrisă sub forma [5.17]:
0
pTG , i TTG
GTG ≈ GTG ⋅ ⋅
0 ,i
(5.61)
p 0TG ,i TTG , i

7,0
6,5 n=100 %
tg0 =1100 °C
6,0 tg0 =1000 °C
Gradul de compresie, ε

5,5 tg0 =900 °C

5,0 tg0 =800 °C
4,5 tg0 =700 °C
Fig. 5.34. Modificarea regimului de funcţionare
4,0
a unei turbine cu gaze, prin
3,5
modificarea caracteristicii hidraulice
3,0 a acesteia.
2,5
2,0
1,5
1,0
0 20 40 60 80 100
Debitul de gaze de ardere
(de aer de ardere)

0
unde GTG şi GTG sunt debitele de gaze de ardere destinse în turbina cu gaze
0
într-un regim oarecare şi în regimul nominal; pTG ,i , pTG ,i – presiunea gazelor de
ardere la intrarea în turbina cu gaze într-un regim oarecare şi în regimul nominal;
0
TTG , i , TTG ,i – temperatura absolută a gazelor de ardere la intrarea în turbina cu
gaze, într-un regim oarecare şi în regimul nominal. Situaţia este reprezentată grafic
în fig. 5.34.
Indiferent de modul adoptat pentru modificarea punctului de funcţionare
hidraulică al ansamblului compresor - turbină cu gaze, reglarea funcţionării
instalaţiei presupune şi modificarea debitului de combustibil ars în camera de
ardere. Din acest punct de vedere apar două moduri distincte de reglaj:
216 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

• modificarea concomitentă a debitului de combustibil şi a celui de aer

(fie prin modificarea turaţiei de antrenare a compresorului, fie prin modificarea
unghiului de înclinare a palelor statorice ale acestuia), cu menţinerea constantă a
temperaturii gazelor de ardere;
• modificarea concomitentă a debitului de combustibil şi a temperaturii
gazelor de ardere. Conform fig. 5.34., debitul de aer, respectiv de gaze de ardere,
se modifică, însă datorită formei caracteristicii compresorului, această modificare
are valori foarte reduse, putându-se considera cu suficientă precizie că acesta
rămâne aproximativ acelaşi.
Caracteristica energetică a unei turbine cu gaze, respectiv dependenţa dintre
consumul de combustibil şi puterea electrică produsă, poate fi estimată printr-o
linie dreaptă [5.17]. Performanţele turbinelor cu gaze la sarcini parţiale sunt
influenţate de tipul de reglaj adoptat, după cum se prezintă în fig. 5.35.

100
90 2
80
combustibil B/BC[%]
Consumul relativ de

70 Fig. 5.35. Caracteristica energetică a

60 ansamblului instalaţiei unei
turbine cu gaze: 1 – în cazul
50
reglajului debitului compresorului
40 1 de aer; 2 – în cazul reglajului
30 temperaturii gazelor de ardere.
20

10
0
0 20 40 60 80 100
Încărcarea [%]

Alura caracteristicii (panta ei) este influenţată de consumul relativ de mers în

gol x g al instalaţiei (consumul de combustibil corespunzător unei încărcări
electrice nule), care are următoarele valori orientative [5.17]:
• pentru reglajul instalaţiei prin modificarea debitului compresorului de aer,
indiferent de modalitate:
x g ≈ 20 ÷ 25 % (5.62)
• pentru reglajul instalaţiei prin modificarea temperaturii gazelor de ardere,
fără reglarea compresorului:
x g ≈ 35 ÷ 45 % (5.63)
Forma analitică a caracteristicii energetice este:
B
= x g + (1 − x g ) ⋅ I (5.64)
BC
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 217

în care B şi BC sunt consumurile de combustibil într-un regim oarecare, respectiv în

regimul nominal; I – încărcarea electrică relativă a turbinei cu gaze.
Din punctul de vedere al producerii căldurii în cogenerare, o turbină cu gaze
poate funcţiona, similar turbinelor cu abur, în două regimuri caracteristice:
• funcţionarea după grafic de reglaj termic, sau pe scurt regim termic, care
corespunde situaţiei în care gazele de ardere trec integral în cazanul recuperator;
• funcţionarea după grafic de reglaj electric, sau pe scurt regim electric,
care corespunde situaţiei în care gazele de ardere trec parţial prin cazanul
recuperator (o parte ocoleşte cazanul recuperator, fiind evacuată direct în mediul
ambiant).

5.4.3. Microturbinele cu gaze

Utilizarea microturbinelor cu gaze, cu puteri electrice în domeniul 30 - 350 kW,
este o consecinţă a tendinţei actuale de descentralizare a producţiei de energie
electrică (v. cap. 12). Tehnologiile de realizare ale microturbinelor cu gaze actuale
sunt rezultatul preluării tehnologiilor folosite în domeniul turbinelor cu gaze pentru
acţionarea autovehiculelor, respectiv în domeniul turbosuflantelor utilizate pentru
supraalimentarea motoarelor cu ardere internă moderne.
Având în vedere scopul utilizării lor, microturbinele cu gaze trebuie să aibă
costuri şi gabarite reduse, precum şi performanţe energetice ridicate. Realizarea
acestor deziderate a condus la următoarele particularităţi de proiectare a lor [5.13]:
• microturbinele cu gaze sunt proiectate pentru grade de compresie reduse
( ε max ≈ 3,5 – 4,0) şi temperaturi reduse ale gazelor de ardere la intrarea în turbină
( t max
g0
≈ 850 – 1000°C) în comparaţie cu turbinele cu gaze actuale. În acest fel, la
construcţia microturbinelor cu gaze nu este necesară utilizarea unor materiale
scumpe. Principala consecinţă a acestor condiţii de proiectare o constituie valoarea
redusă a randamentelor electrice realizate de ciclurile simple. Pentru creşterea
acestor randamente, s-a introdus un preîncălzitor recuperativ care preîncălzeşte
aerul de ardere pe baza căldurii gazelor de ardere evacuate de turbină (fig. 5.36.)
reducând astfel consumul de combustibil în camera de ardere. Consecinţele
utilizării acestui preîncălzitor recuperativ sunt:
Fig. 5.36. Microturbină cu gaze: 1 – compresor
de aer; 2 – preîncălzitor recuperativ:
2 3 6
3 – cameră de ardere; 4 – turbină cu
gaze; 5 – generator electric de înaltă
frecvenţă; 6 – redresor curent
7 alternativ înaltă frecvenţă – curent
1
continuu; 7 – invertor curent continuu
5
4 - curent alternativ 50 (60) Hz.
- valoarea randamentului electric practic se dublează faţă de ciclul simplu,
atingând valori de ordinul 26 - 30%;
- scade valoarea cantităţii de căldură ce poate fi valorificată în cogenerare;
în mod uzual, temperatura gazelor de ardere la ieşirea din turbina cu gaze este de
218 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

600 - 650°C, iar după preîncălzitorul recuperativ temperatura gazelor de ardere se

reduce la cca. 200 - 320°C;
- introduce pierderi de presiune suplimentare atât pe circuitul de aer de
ardere, cât şi pe circuitul de evacuare a gazelor de ardere, reducând destinderea
acestora în turbină. Ca urmare, puterea electrică produsă este cu 10 - 15% mai mică
decât în cazul ciclurilor simple cu aceiaşi parametri;
• instalaţia funcţionează la turaţii foarte ridicate (peste 60 000 rot/min),
cu următoarele consecinţe:
- se reduce la minim numărul de trepte necesare compresorului
(este compresor centrifugal) şi turbinei cu gaze. Ca urmare, acestea au gabarite şi
costuri mai reduse; compresorul şi turbina cu gaze au în general o singură treaptă;
- apar probleme de răcire a lagărelor compresorului şi turbinei cu gaze;
- se complică instalaţia de livrare a energiei electrice: generatorul produce
un curent alternativ de înaltă frecvenţă (peste 1000 Hz) care este mai întâi redresat
în curent continuu, după care acesta este convertit în curent alternativ
de 50 (60) Hz;
• în mod curent, microturbinele cu gaze se realizează pe o singură linie de axe,
reducând la minim numărul de lagăre (la 2) cu reducerea corespunzătoare a
mentenanţei necesare şi creşterea disponibilităţii. Există şi microturbine cu gaze
realizate pe două linii de axe: una pentru antrenarea compresorului, alta pentru
antrenarea generatorului prin intermediul unui reductor de turaţie, astfel că acesta
produce direct curent alternativ de 50 (60) Hz. Astfel se renunţă la electronica de
putere pentru convertirea curentului alternativ de înaltă frecvenţă în curent
alternativ de 50 (60) Hz. În ambele situaţii, reglarea microturbinelor cu gaze se
face prin modificarea concomitentă atât a debitului de aer, cât şi a debitului de
combustibil consumat (vezi § 5.4.2.).

5.5. Motoare cu ardere internă

5.5.1. Generalităţi; clasificări

În sens larg, motorul cu ardere internă este motorul termic unde produsele
arderii fac parte din fluidul motor care, prin destindere, produce lucrul mecanic,
indiferent dacă arderea are loc în interiorul sau exteriorul motorului [5.16].
Conform acestei definiţii, motoarele cu ardere internă se clasifică în:
• motoare cu ardere internă cu piston;
• turbine cu gaze în circuit deschis;
• motoare cu ardere internă reactive.
În sens mai restrâns, prin motor cu ardere internă se înţelege motorul termic
la care arderea are loc în interiorul dispozitivului care face conversia energiei
termice în lucru mecanic [5.23]. Capitolul de faţă se va referi la motoarele cu
ardere internă – MAI – corespunzând ultimei definiţii.
În domeniul energetic, MAI au fost folosite iniţial ca instalaţii de pornire, de
rezervă şi de vârf. În prezent, la aceste scopuri se adaugă utilizarea lor ca instalaţii
de cogenerare şi instalaţii de producere descentralizată a energiei electrice.
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 219

MAI pot avea pistoane cu mişcare rectilinie alternativă sau pistoane rotative
(motoare Wankel). MAI rotative simplifică transformarea mişcării pistonului în
mişcare rotativă (nu mai este nevoie de ansamblul bielă - manivelă - arbore cotit)
dar pun probleme de realizare tehnologică şi sunt mai puţin fiabile.
După natura combustibilului folosit, MAI pot fi:
• cu combustibili gazoşi: naturali (gaz metan, gaz de sondă), artificiali (gaz de
cocs, gaz de furnal) sau biologici (biogaz);
• cu combustibili lichizi: naturali sau biologici (biodiesel). Combustibilii
lichizi naturali pot fi lichizi uşori (benzină, petrol lampant), combustibili lichizi
grei fără preîncălzirea lor înaintea folosirii (motorină), sau combustibili lichizi
grei cu preîncălzirea lor înaintea folosirii (păcură, CLU, uleiuri de gudroane);
• cu combustibili solizi (cărbune praf) care însă nu au depăşit faza
experimentală.
MAI se proiectează pentru folosirea unui singur combustibil (motoare
monocombustibil) sau pentru folosirea a doi combustibili (motoare dual fuel).
Se folosesc doi combustibili în scopul:
• obţinerii unei independenţe a funcţionării motorului faţă disponibilitatea
cantitativă şi/sau calitativă a combustibilului;
• folosirii aprinderii prin compresie în cazul amestecului dintre doi
combustibili, dintre care cel majoritar (combustibilul de bază) ar impune
aprinderea prin scânteie (cazul gazului natural, biogazului etc.). Pentru a face
posibilă totuşi aprinderea prin compresie se foloseşte un al doilea combustibil
(combustibil pilot) care iniţializează autoaprinderea. Proporţiile dintre cei doi
combustibili, de bază şi pilot, sunt determinate de realizarea unei autoaprinderi
sigure (fig. 5.37.).

Fig. 5.37. Participaţiile celor doi combustibili

în funcţie de încărcarea motorului
cu ardere internă dual fuel.

Combustibilul arde în amestec cu aerul atmosferic. După modul de realizare a

amestecului combustibil - aer de ardere, MAI pot fi motoare cu ardere internă cu
carburator şi motoare cu ardere internă cu injecţie, injecţia combustibilului
făcându-se fie direct în cilindru, fie în conducta de aspiraţie. Comparativ, cele două
moduri de realizare a amestecului combustibil - aer de ardere prezintă următoarele
aspecte:
• motoarele cu ardere internă cu carburator sunt mai ieftine chiar şi în
cazul unor configuraţii complicate ale carburatoarelor. Carburatoarele (chiar şi cele
complicate) nu permit realizarea unui dozaj optim între combustibil şi aerul de
ardere în toate regimurile posibile de funcţionare, înregistrând consumuri specifice
 220 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

medii mai ridicate. Sistemul de dozare cu carburator poate fi utilizat numai pentru
combustibilii gazoşi şi lichizi uşori (benzină, petrol lampant);
• motoarele cu ardere internă cu injecţie sunt mai scumpe, în schimb permit
reglarea uşoară a dozajului combustibil - aer de ardere şi realizarea unei valori
optime a acestuia indiferent practic de regimul de funcţionare. Sistemul de dozare
cu injecţie permite reglajul computerizat al amestecului, conducând la cele mai
reduse consumuri specifice medii. Acest sistem poate fi utilizat practic pentru orice
tip de combustibil.
Calitatea amestecului combustibil - aer de ardere este descrisă de doi indicatori
şi anume: dozajul combustibilului în aer (raportul dintre masa combustibilului şi
masa aerului din amestec) şi coeficientul de exces de aer „λ” (raportul dintre masa
de aer din amestec şi masa teoretică de aer necesară arderii). Trebuie subliniat
faptul că între cei doi indicatori există o relaţie de legătură strictă. Din punctul de
vedere al dozajului, amestecurile combustibil - aer de ardere pot fi:
• amestecuri stoechiometrice, caz în care masa de aer din amestec este egală
cu masa teoretică de aer necesară arderii (λ = 1);
• amestecuri bogate, caz în care masa de aer din amestec este mai mică decât
masa teoretică de aer necesară arderii (λ < 1);
• amestecuri sărace, caz în care masa de aer din amestec este mai mare decât
masa teoretică de aer necesară arderii (λ > 1).
MAI reglate pentru funcţionarea cu amestec bogat (cu exces de combustibil)
dezvoltă puterile maxime, accelerează puternic şi au emisii poluante mari
(fig. 5.39.), iar motoarele cu ardere internă reglate pentru funcţionarea cu amestec
sărac (cu exces mare de aer) au randamente mai mari (consumuri specifice mai
mici), emisii poluante mai mici (fig. 5.38. şi 5.39.), dar accelerează mai greu.

Temperatura de ardere [°C]

amestec
Compoziţia gazelor

amestec 1
bogat amestec sărac bogat amestec sărac
Consumul specific

de ardere [%]

2
[kWh/kWh]

Tardere
stoechiometric
stoechiometric

3
amestec

NO x
amestec

valoare reglaj
carburaţie O2

CO
1,0 1,5 2,0 1,0 1,5 2,0
Coeficientul de exces de aer Coeficientul de exces de aer

Fig. 5.38. Influenţa calităţii amestecului asupra Fig. 5.39. Influenţa calităţii amestecului
consumului specific al motorului cu asupra emisiilor motorului cu
ardere internă [5.24]: 1 – motor ardere internă şi a temperaturii
standard (λ = 1,05÷1,1); 2 – motor de ardere [5.24].
cu amestec sărac – lean burn
(λ = 1,5÷1,6); 3 – motor cu amestec
sărac – lean burn (λ = 1,5÷1,6) cu
avans mărit la aprindere.
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 221

Având în vedere aspectele prezentate anterior, motoarele cu ardere internă moderne

utilizate pentru cogenerare sunt reglate pentru funcţionarea cu amestec sărac
(motoare lean burn).
Aerul de ardere (în cazul dozajului prin injecţie) sau amestecul combustibil - aer
de ardere (în cazul dozajului cu carburator) este introdus în cilindru prin admisie
naturală sau prin admisie forţată (motor cu ardere internă supraalimentat).
Supraalimentarea motoarelor cu ardere internă este una dintre căile prin care se
obţine creşterea puterii specifice (cu cca. 30-150% faţă de motorul cu admisie
naturală, în funcţie de gradul de supraalimentare [5.4]) şi a randamentului acestora.
În acelaşi timp, costul motorului supraalimentat creşte substanţial faţă de cel cu
admisie naturală cu aceeaşi cilindree. Având în vedere însă şi creşterea puterii
produse, investiţia specifică într-un motor supraalimentat este cu cca. 20-25% mai
mică decât într-un motor cu admisie naturală [5.16.].
În cazul supraalimentării, aerul de ardere (sau amestecul combustibil) este
introdus în cilindru prin intermediul unei suflante. Din punctul de vedere al
raportului de compresie a aerului sau a amestecului combustibil - aer de ardere în
suflantă, supraalimentarea poate fi:
• supraalimentare de joasă presiune (creşterea de presiune pe suflantă are
valori de max. 1-1,2 bar). Acest tip de supraalimentare poate fi aplicat la orice
motor cu admisie normală fără modificări constructive esenţiale;
• supraalimentare de medie presiune (creşterea de presiune pe suflantă are
valori de max. 1,2-1,8 bar). Solicitările termice şi mecanice sunt mult mai mari la
motoarele echipate cu astfel de supraalimentare, determinând modificări
constructive importante faţă de motoarele nesupraalimentate;
• supraalimentare de înaltă presiune (creşterea de presiune pe suflantă are
valori de peste 2 bar). Similar situaţiei anterioare, datorită unor solicitări termice şi
mecanice mult mai mari, motoarele echipate cu astfel de supraalimentare prezintă
modificări constructive importante faţă de motoarele nesupraalimentate.
În cazul supraalimentărilor de joasă şi medie presiune, aerul de ardere
(sau amestecul combustibil) este comprimat într-o singură treaptă şi introdus în
cilindru fie direct, fie în urma unei răciri (există un răcitor final de aer –
aftercooler). Răcirea aerului (amestecului) comprimat se face pentru mărirea
efectului supraalimentării (cresc masele de aer sau amestec introduse în cilindru,
puterea specifică creşte cu cca. 15% [5.4]) sau pentru evitarea fenomenului de
detonaţie (la combustibilii benzină, gaz natural). În cazul supraalimentării de înaltă
presiune, aerul de ardere (sau amestecul combustibil) este comprimat în două
trepte. Între cele două trepte, aerul sau amestecul sunt răcite (există un răcitor
intermediar de aer – intercooler). Răcirea intermediară are drept scop atât
reducerea consumului de lucru mecanic pentru comprimare, cât şi majorarea
efectelor supraalimentării. Similar situaţiei anterioare, aerul sau amestecul sunt
introduse în cilindru fie direct, fie în urma unei răciri (din motivele tehnice expuse
anterior).
222 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

3
3

4
2
1 1 2

a. 5 b.

1 2

c.
Fig. 5.40. Soluţii de antrenare a suflantei pentru supraalimentarea motoarelor cu ardere
internă: a. – antrenare de la arborele motorului; b. – antrenare separată cu motor
electric; c. – antrenare separată cu turbină cu gaze. 1 – motor cu ardere internă;
2 – generator electric; 3 – suflantă pentru supraalimentare; 4 – motor electric;
5 – turbină cu gaze.
Suflantele pentru supraalimentare, indiferent de numărul de trepte, pot fi
antrenate de un motor electric, de la arborele motorului sau de către o turbină cu
gaze care utilizează energia gazelor eşapate de motor (fig. 5.40.).
Tehnic şi economic, soluţia superioară este antrenarea suflantei de către o
turbină cu gaze care utilizează energia gazelor eşapate de motor (turbosuflantă),
motiv pentru care aceasta este soluţia cea mai răspândită în prezent. Principalul
dezavantaj îl constituie funcţionarea defectuoasă a turbinei cu gaze la sarcini
parţiale ale motorului (nu mai asigură antrenarea suflantei şi o supaalimentare
corectă). Pentru eliminarea acestui dezavantaj, se cuplează sistemul de
turbosuflantă antrenată separat cu motor electric (în această situaţie motorul cu
ardere internă se numeşte twin charged). La scăderea sarcinii motorului cu ardere
internă, intră în funcţiune antrenarea separată a suflantei cu motor electric,
asigurând astfel o supraalimentare corespunzătoare. Actualmente, sistemul este rar
folosit de către automobilele sport.
Amestecul de combustibil introdus, sau format în cilindru, poate fi aprins
printr-o scânteie electrică (motoare cu aprindere prin scânteie – mas) sau ca
urmare a depăşirii în timpul compresiei a temperaturii de autoaprindere a
combustibilului (motoare cu aprindere prin compresie – mac). Motoarele cu
aprindere prin scânteie sunt mai complicate şi mai scumpe decât cele cu aprindere
prin compresie. În acelaşi timp, aprinderea prin scânteie este mai sigură faţă de cea
prin compresie la orice sarcină a motorului şi poate fi utilizată indiferent de
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 223

combustibilul folosit de motor, pe când cea prin compresie impune utilizarea unui
combustibil lichid greu (motorină, CLU, păcură, biodiesel). Este posibilă realizarea
de motoare cu aprindere prin compresie care să funcţioneze şi cu combustibili
gazoşi şi lichizi uşori, dar numai în combinaţie cu un combustibil lichid greu care
iniţializează autoaprinderea – denumit combustibil pilot (motoare dual fuel).
Trebuie subliniat faptul că în cazul motoarelor cu aprindere prin scânteie, evitarea
fenomenului de detonaţie limitează superior raportul de comprimare cu care
funcţionează motorul, iar în cazul motoarelor cu aprindere prin compresie
realizarea temperaturii de autoaprindere limitează inferior raportul de comprimare
cu care funcţionează acesta. Ca urmare a celor de mai sus, motoarele cu aprindere
prin compresie, funcţionând cu rapoarte de compresie mai mari decât în cazul celor
cu aprindere prin scânteie, pot avea randamente energetice superioare.
Din punctul de vedere al modului de realizare a ciclului, motoarele cu ardere
internă pot fi motoare cu ardere internă în doi timpi, când ciclul se realizează
într-o singură rotaţie a arborelui, respectiv în două curse ale pistonului, dintre care
una singură activă (fig. 5.41.) şi motoare cu ardere internă în patru timpi, când
ciclul se realizează în două rotaţii ale arborelui, respectiv în patru curse ale
pistonului, dintre care una singură activă (fig. 5. 42.).
Motoarele cu ardere internă în doi timpi au următoarele avantaje şi dezavantaje
faţă cele în patru timpi:
- au puterea unitară mult mai mare decât cele în patru timpi (de cca.
1,6 - 1,8 ori);
- sunt mai simple constructiv şi mai ieftine;
- au mai puţine piese în mişcare şi sunt mai uşor de întreţinut;
- se uzează mai rapid din cauza solicitărilor termice mai mari şi modului
particular de ungere;
- au randamente energetice mai reduse, cauza principală constituind-o
sistemul de admisie - evacuare;
- sunt mai poluante atât din cauza arderii uleiului de ungere, cât şi din cauza
evacuării în stare nearsă a unei părţi din amestecul aere de ardere - combustibil -
ulei de ungere.
Puterea specifică a unui motor cu ardere internă este direct proporţională cu
turaţia acestuia [5.16] şi ca urmare o cale importantă de mărire a puterii specifice a
unui motor cu ardere internă o poate constitui creşterea turaţiei. Trebuie subliniate
următoarele aspecte restrictive:
- în cazul particular al folosirii motoarelor cu ardere internă în centrale de
cogenerare, între turaţia motoarelor şi frecvenţa curentului electric produs există o
corelaţie strictă;
- din motive de limitare a uzurii şi a consumului de metal, există de asemenea
o legătură între turaţia motoarelor şi cursele pistoanelor, respectiv nu trebuie ca
viteza medie a pistonului să depăşească cca. 10 m/s;
224 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

p p
2 3

3
4 4’ 1 4
pb pa
pa 2
1
V V
PMI PME PMI PME

FB

FE
Fig. 5.41. Ciclul unui motor cu ardere internă Fig. 5.42. Ciclul unui motor cu ardere internă
în doi timpi: 1 - 2 – compresie; în patru timpi: 1 - 2 – admisie;
2 - 3 destindere; 3 - 4 – evacuare prin 2 - 3 compresie; 3 - 4 – destindere;
ferestrele de evacuare; 4 - 4’ - 4 - 1 – 4 - 1 – evacuare; pa – presiunea de
baleiaj şi admisie; pb – presiunea de admisie;
baleiaj; pa – presiunea de admisie; PMI – punct mort interior;
PMI – punct mort interior; PME – punct mort exterior.
PME – punct mort exterior;
FB – fereastra de baleiaj;
FE – fereastra de evacuare.
- creşterea turaţiei are drept efect reducerea randamentului mecanic al
motorului ca urmare a creşterii frecărilor;
- în cazul motoarelor în doi timpi, creşterea turaţiei conduce la reducerea
randamentului ciclului din cauza proceselor de evacuare – admisie prin baleiaj,
necorespunzătoare.
În tabelul 5.4 este prezentată o clasificare a motoarelor cu ardere internă în
funcţie de turaţie [5.13], care ţine seama de limitările prezentate anterior.
Puterea motoarelor cu ardere internă în funcţie de turaţie, în MW
Tabelul 5.4.
Motoare cu ardere internă cu Motoare cu ardere internă cu
aprindere prin scânteie aprindere prin compresie
Tip motor cu Turaţia n
Amestec
ardere internă [rot/min] Amestec
stoechi- Dual fuel Diesel
sărac
ometric/bogat
rapid 1 000 - 3 600 0,01 - 1,50 0,15 - 3,00 1,00 - 3,50 1,00 - 3,50
semirapid 275 - 1 000 - 1,00 - 6,00 1,00 - 25,00 0,50 - 35,00
lent 58 - 275 - 2,00 - 65,00 2,00 - 65,00
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 225

5.5.2. Regimuri de funcţionare;

caracteristici energetice ale motoarelor cu ardere internă
Din punctul de vedere al performanţelor energetice, motoarele cu ardere internă
sunt caracteriazate sintetic prin randamentul energetic, definit ca raportul dintre
puterea mecanică produsă şi puterea termică dezvoltată prin ardere de
combustibilul introdus în cilindrii motorului (în mod curent se consideră drept
putere calorifică a combustibilului puterea calorifică inferioară).
Valorile orientative ale randamentelor motoarelor cu ardere internă [5.24]
Tabelul 5.5.
Puterea motorului cu
0,050 - 0,150 0,150 - 0,500 0,500 - 2,500 2,500 - 10,000 6,000 - 50,000
ardere internă [MW]
Turatia motorului
1000 - 3000 1000 - 2500 1000 - 1800 400 - 1000 60 - 140
[rot/min]
Combustibil lichid uşor 36 - 38 36 - 40 40 - 44 42 - 46 48 - 50
Combustibil lichid greu - - - 38 - 40 45 - 48
Gaze naturale 32 - 35 33 - 36 36 - 42 36 - 42 -
Biogaz (50% metan) 28 - 33 30 - 33 30 - 39 33 - 39 -
Performanţele energetice ale motoarelor cu ardere internă sunt definite pentru
condiţiile mediului ambiant date de standardul ISO 3046 (vezi § 5.4.1., tabelul 5.2).
Similar cazului turbinelor cu gaze, la orice modificare a condiţiilor de mediu
(temperatură, presiune atmosferică – respectiv altitudine) faţă de condiţiile standard
(25°C şi 1 bar), indicii trebuie corectaţi [5.13.]:
• la fiecare 10°C (10 K) creştere a temperaturii aerului aspirat peste valoarea
de 25°C, puterea electrică se reduce cu cca. 2%, iar consumul specific creşte
corespunzător;
• la fiecare 300 m creştere a altitudinii peste altitudinea de 300 m, puterea
electrică se reduce cu cca. 3,3 - 3,5%, iar consumul specific creşte corespunzător.
După cum se observă (vezi şi § 5.4.2.), performanţele energetice ale
motoarelor cu ardere internă sunt mult mai puţin sensibile la schimbarea
condiţiilor de mediu decât performanţele energetice ale turbinelor cu gaze.
Funcţionarea la sarcină parţială a motoarelor cu ardere internă are drept
efect reducerea performanţelor energetice ale acestora (vezi fig. 5.43.).
10
3
0 Fig. 5.43. Modificarea randamentului unui
Randamentul relativ

motor cu ardere internă la

90 2
η / ηC [%]

modificarea încărcării acestuia:

1 – motor nesupraalimentat;
2 – motor cu supraalimentare
80
simplă (într-o treaptă);
1 3 – motor cu supraalimentare în
70 două trepte şi răcire intermediară
40 60 80 100 (motor diesel).
Încărcarea
[%]
226 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

La 50% încărcare, randamentul motoarelor cu ardere internă este cu cca.

8 - 10% mai mic decât valoarea la plină sarcină. Dacă încărcarea scade sub 50%,
curba de randament începe să scadă mult mai puternic. Totuşi, motoarele cu ardere
internă se comportă mult mai favorabil la scăderea sarcinii decât turbinele cu gaze,
la care randamentul scade cu 15-25% la 50% din încărcare [5.13.]. Motoarele
diesel se comportă cel mai bine la sarcini parţiale, randamentul lor fiind practic
constant pe întreg domeniul de încărcări 50-100% [5.13.].
La sarcini parţiale, temperatura gazelor de ardere evacuate se reduce, iar excesul
de aer creşte. În cazul motoarelor nesupraalimentate creşterea este mai puternică
decât în cazul motoarelor supraalimentate. În ultimul caz, dacă antrenarea suflantei
se face de către o turbină cu gaze montată pe eşaparea gazelor arse din motor, în
domeniul de sarcini 50-100%, la scăderea încărcării motorului, reducerea
destinderii în turbina cu gaze are drept efect şi reducerea debitului de aer
comprimat, respectiv menţinerea aproximativ constantă a excesului de aer. La
încărcări mai mici de 50%, turbosuflanta practic nu mai are efect util, motorul
comportând-se asemănător unui motor nesupraalimentat, excesul de aer crescând
puternic (fig. 5.44.).

600
gazelor de ardere [°C]

Coeficientul de exces

Fig. 5.44. Modificarea temperaturii gazelor de

500 3
Temperatura

1 ardere şi a excesului de aer cu

3
400 încărcarea, la funcţionarea cu turaţie
de aer

300 2 constantă: 1 – temperatura gazelor de

ardere la evacuarea din cilindri;
200 2 – temperatura gazelor de ardere la
2
100 1 evacuarea din turbina cu gaze pentru
supraalimentare; 3 – excesul de aer.
40 60 80 100
Încărcarea [%]

Practic, la toate motoarele cu ardere internă (cu excepţia unităţilor foarte mici
răcite cu aer), cantităţile de căldură care pot fi recuperate pentru alimentarea cu
căldură sunt (vezi tabelul 5.6):
- căldura din apa de răcire a cilindrilor;
- căldura din apa de răcire a uleiului;
- căldura din apa de răcire a aerului de ardere sau a amestecului combustibil -
aer de ardere în răcitorul final (aftercooler) sau/şi intermediar (intercooler);
- căldura de la răcirea gazelor de ardere.
 ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 227

Bilanţul energetic estimativ al motoarelor cu ardere

internă folosite pentru cogenerare
Tabelul 5.6.
Pondere aproximativă [%]
Componenta bilanţului Motor Diesel Motor cu gaz Nivel termic [°C]
4 timpi 2 timpi natural

Putere utilă 36 - 42 36 - 40 32 - 36 -

Căldură ulei de ungere 6-8 5-7 5-6 80

Căldură apă de răcire 90 - 95

1)
cilindri şi căldură de 2)
105 - 120
răcire finală şi/sau 22 - 24 20 - 22 26 - 28 3)
intermediară aer, sau 130
4)
amestec 45 - 65

Căldură gaze de ardere 24 - 26 28 - 20 30 - 34 vezi tab. 5.7

Căldură pierdută prin

4-8 4-7 5-8 -
radiaţie şi convecţie
1)
circuit de răcire cilindri la presiune atmosferică;
2)
circuit de răcire cilindri sub presiune (1,70 – 1,95 bar);
3)
circuit de răcire cilindri prin vaporizare;
4)
circuit răcire finală şi/sau intermediară aer sau amestec.
Valorile orientative ale temperaturii gazelor de ardere
evacuate de motoarele cu ardere internă la plină sarcină
Tabelul 5.7.
Temperatură gaze
Tipul motorului cu ardere internă
de ardere [°C]

combustibil gaz cu suflanta de baleiaj 370

natural cu turbosuflantă 430
în doi timpi
cu suflanta de baleiaj 320
combustibil diesel
cu turbosuflantă 340
combustibil gaz cu aspiraţie naturală 450
natural cu turbosuflantă 450
în patru timpi
cu aspiraţie naturală 400
combustibil diesel
cu turbosuflantă 450
Structura bilanţului termic al unui motor cu ardere internă se modifică la sarcini
parţiale, puterea utilă scăzând, iar pierderile crescând mai mult sau mai puţin (vezi
fig. 5.45.). Analizând datele din figură rezultă efectul pozitiv al supraalimentării
asupra comportării motorului la sarcini parţiale în domeniul de 50-100%.
228 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

60 60
55 55
50 50
3
45 45 3
40 40 2 1
1
35 35
2
30 30
25 25
20 20 4
5
15 4 15
10 5
10
5 5
0 0
0 10 20 30 40 50 60 70 80 90 100 0 10 20 30 40 50 60 70 80 90 100
a. b.
Fig. 5.45. Structura bilanţului termic al unui motor cu ardere internă: a – motor cu aspiraţie
naturală; b – motor supraalimentat cu turbosuflantă; 1 – putere utilă; 2 – căldura
gazelor de ardere; 3 – căldura apei de răcire a cilindrilor; 4 – căldura pierdută
prin radiaţie, convecţie etc.; 5 – căldura apei de răcire a uleiului.
Acest efect favorabil se explică prin faptul că, la sarcini parţiale, turaţia
turbosuflantei se reduce, debitul de aer sau de amestec comprimat reducându-se,
limitând astfel excesul de aer.
Similar cazului turbinelor cu gaze, se poate defini o caracteristică energetică
având forma analitică de mai jos:
B
= x g + (1 − x g ) ⋅ I (5.65)
BC
în care B, BC sunt consumurile de combustibil într-un regim oarecare, respectiv în
regim nominal, iar I – încărcarea electrică a motorului cu ardere internă.
Alura caracteristicii (panta ei) este influenţată de consumul relativ de mers în
gol x g al instalaţiei (consumul de combustibil corespunzător unei încărcări
electrice nule). Având în vedere cele de mai sus cu privire la funcţionarea
motoarelor cu ardere internă, consumul relativ de mers în gol are următoarele
valori orientative:
• pentru motoarele cu ardere internă supraalimentate:
xg ≈ 3 ÷ 5 % (5.66)
• pentru motoarele cu ardere internă cu aspiraţie naturală:
x g ≈ 5 ÷ 10 % (5.67)
Caracteristica energetică de forma de mai sus are un domeniu de valabilitate
restrâns, respectiv doar pentru intervalul de încărcări 50 - 100%.
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 229

5.5.3. Modulele de cogenerare

Soluţia clasică de realizare a instalaţilor de cogenerare, indiferent de capacitate,
se baza pe asamblarea la faţa locului a unor echipamente disociate (motoare,
turbine cu abur sau gaze, generatoare electrice, cazane, schimbătoare de căldură
etc.) şi amplasarea într-o clădire specială (insonorizată dacă este cazul).
În ultimii ani, cogenerarea de mică putere s-a dezvoltat pe baza unui concept
nou şi anume „modulul de cogenerare” intergrat, compact şi gata de racordare la
instalaţia de alimentare cu combustibil şi la instalaţiile de livrare a căldurii şi
energiei electrice.
Modulul de cogenerare este un ansamblu de instalaţii montate la producătorul
de echipamente de cogenerare, conţinând practic toate componentele – motor,
cazane recuperatoare, schimbătoare de căldură, instalaţii de reglaj şi automatizare
etc. – amplasate într-o incinta compactă, monobloc şi insonorizată. Având în
vedere gama de puteri pentru care sunt realizate modulele de cogenerare, motoarele
posibil de utilizat sunt cele cu ardere internă şi microturbinele cu gaze. Comparativ,
motoarele cu ardere internă sunt superioare microturbinelor atât energetic
(au randamente electrice şi globale superioare, se comportă mai bine la sarcini
parţiale şi nu necesită gaz natural la presiuni ridicate), cât şi economic (au investiţii
specifice mai reduse). Având în vedere cele de mai sus, modulele de cogenerare
sunt echipate în mod obişnuit cu motoare cu ardere internă (fig. 5.46.).
8 9 Fig. 5.46. Schema de principiu a unui
modul de cogenerare:
1 – motor cu ardere internă;
2 – generator electric;
4 10 3 – sistem de carburaţie;
4 – sistem de livrare a căldurii
(preparare agent termic);
7
5 – racord gaze;
6 – racord aer;
2
7 – racorduri agent termic;
5 8 – racord electric;
1 3 9 – racord coş de fum;
6
10 – incintă insonorizată.

Date tehnice estimative cu privire la modulele de cogenerare

Tabelul 5.8.
Capacitate nominală Randament [%]
Mărimea Electrică Termică
Electric Termic Global
[kWe] [kWt]
1) 2) 3)
Valoare 9 - 1 036 21 - 1 334 25 - 37 48 - 58 83 - 85
1)
valorile reduse se referă la module termice cu puteri electrice reduse;
2)
valorile reduse se referă la module termice cu puteri electrice mari;
3)
valorile reduse se referă la module termice cu puteri electrice reduse.
230 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Comparativ cu o instalaţie de cogenerare clasică, principalul avantaj al unui

modul de cogenerare îl constituie simplitatea sa. El poate fi considerat un fel de
„cutie neagră” dotată cu trei intrări (combustibil, aer de ardere şi apă ce trebuie
încălzită) şi trei ieşiri (gaze de ardere, apă încălzită şi electricitate) care trebuie doar
racordate. Aceste caracteristici se traduc printr-o scădere sensibilă a cheltuielilor
aferente montajului şi a duratei de realizare a acestuia.
BIBLIOGRAFIE
5.1. Athanasovici, V., Muşatescu, V., Dumitrescu, I.,S., Termoenergetică
industrială şi termoficare, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981.
5.2. *** Tehnologia condensaţiei, De Dietrich, www.centraleincondensatie.ro/
/documente/Condensation_rom.pdf.
5.3. Despretz, H., Fiche OX „Chaudieres a condensation en rehablitation de
chauferies”, ADEME, France.
5.4. *** Heating, Ventilation and Air-Conditioning - Systems and Equipment
Handbook, American Society of Heating, Refrigerating and Air-
Conditioning Engineers, 2000.
5.5. Kacian A.,D., Iakovlev B.,V., Sprovocinoe posobie po tehnico-
economiceskim osnovam TES, Vîşeişaia Şkola, Minsk, 1982
5.6 Flin D., Recovering heat to increase efficiency, Cogeneration & On-Site
Power Production, sept.-oct. 2004.
5.7. *** Heat Recovery Steam Generator Design, http://www.hrsgdesign.com/
5.8. Darie, G., Dupleac, M., Sava, M., Cenuşă, V., Cicluri combinate gaze –
abur, Ed. Agir, Bucureşti, 2001.
5.9. Benenson, E.I., Ioffe, L.S., Teplofikaţionnîe parovîe turbinî,
Energoatomizdat, Moskva, 1986.
5.10. Creţa, G., Turbine cu abur şi cu gaze, Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1982.
5.11. Benenson, E.I., Ioffe, L.S, Teplofikaţionnîe parovîe turbinî, Energhiia,
Moskva, 1976.
5.12. Cabanes, M., Clemens, M., Levy, M., Radanne M., Techniques et systèmes
de cogénération dans le chauffage urbain, Réseaux et chaleur, no. 5, 1990,
AFME.
5.13. *** Catalog of CHP Technologies, U.S. Environmental Protection Agency,
Combined Heat and power Partnership Division, Washington D.C.,
february 2002.
5.14. Darie G., Instalaţii energetice de turbine cu gaze, Ed. BREN, Bucureşti,
1998.
5.15. Badea, A., Necula, H., Stan, M., Ionescu, L., Blaga, P., Darie, G.,
Echipamente şi instalaţii termice, Ed. Tehnică, Bucureşti, 2003
5.16. *** Manualul inginerului termotehnician, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1986.
5.17. Sokolov, E. Ia. ş.a., Promîşlennîe teplovîe elektrostanţii, Ed. Energiia,
Moskva, 1979.
5.18. Şliahin, P.N., Parovîe i gazovîe turbinî, Ed. Energiia, Moskva, 1974.
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 231

5.19. *** Gas Turbine World 2006 handbook, Pequot Publishing Inc., U.S.A.,
2006.
5.20. Flin, D., Gas turbine air inlet cooling – increasing output maintaining
efficiency, Cogeneration & On-Site Power Production, july.-august. 2004.
5.21. *** Assement of distributed generation technology applications, Resurce
Dynamics Corporation, Vienna, february 2001.
5.22. *** Distributed generation versus central generation, VLEEM, Research
Contract ENG2-CT-2000-00441, Final report, august 2002
5.23. Ştefănescu, D. ş.a., Bazele termotehnicii, E.D.P., Bucureşti, 1970.
5.24. Daverat Ph., Moteurs á gas, Bergerat – Monnoyeur Energie, Montlhéry,
1992.
 232 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

CUPRINS CAPITOLUL 5

ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE

PRODUCERE A CĂLDURII
5. ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII .............................................................................. 164
5.1. Cazane de abur şi de apă caldă şi/sau fierbinte ............................................... 164
5.1.1. Tipuri de cazane de abur. Caracteristici tehnico – funcţionale ................. 164
5.1.1.1. Cazane de abur utilizate în centralele termice................................164
5.1.1.2. Cazane de abur energetice utilizate în centralele electrice de
cogenerare ..........................................................................................165
5.1.2. Tipuri de cazane de apă caldă şi fierbinte utilizate în centralele
electrice de cogenerare şi în centralele termice. Caracteristici
tehnico – funcţionale ............................................................................... 167
5.1.2.1. Cazane de apă caldă ............................................................................ 167
5.1.2.2. Cazane de apă fierbinte ................................................................ 170
5.1.3. Determinarea capacităţii de producţie a cazanelor. Siguranţa în
alimentarea cu căldură – problema rezervei ............................................. 172
5.1.3.1. Capacitatea de producţie a cazanelor dintr-o centrală electrică
de cogenerare sau centrală termică ..................................................... 172
5.1.3.2. Siguranţa în alimentarea cu căldură – problema rezervei ................... 175
5.1.4. Caracteristicile energetice ale cazanelor de abur şi de apă fierbinte......... 178
5.2. Cazane recuperatoare ...................................................................................... 179
5.2.1. Cazane recuperatoare de abur ................................................................ 179
5.2.2. Cazane recuperatoare de apă caldă sau fierbinte ................................ 183
5.2.3. Arderea suplimentară ................................................................................ 183
5.3. Turbine cu abur ...............................................................................................
186
5.3.1. Tipuri de turbine cu abur de cogenerare ................................................... 186
5.3.2. Disponibilitatea puterii electrice a turbinelor de cogenerare.
Variante de dimensionare a părţii de condensaţie a turbinelor cu
condensaţie şi priză (prize reglabile) ........................................................ 189
5.3.2.1. Dimensionarea turbinelor de cogenerare din punctul de vedere
al puterii electrice ............................................................................... 190
5.3.2.2. Disponibilitatea anuală a puterii turbinelor de cogenerare cu
abur ................................................................................................193
5.3.3. Regimuri caracteristice de funcţionare a turbinelor de cogenerare
cu abur ................................................................................................ 195
5.3.4. Caracteristicile energetice şi diagramele de regimuri ale
turbinelor de cogenerare cu abur ............................................................ 196
5.3.4.1. Diagrama de regimuri a turbinelor de abur cu contrapresiune ........... 200
 ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 233

5.3.4.2. Diagrama de regimuri a turbinelor cu condensaţie şi cu

priză(e) reglabilă(e) ............................................................................202
5.4. Turbine cu gaze ...............................................................................................
207
5.4.1. Tipuri de turbine cu gaze de cogenerare ................................................... 207
5.4.2. Regimuri de funcţionare a turbinelor de cogenerare cu gaze;
caracteristici energetice ............................................................................209
5.4.3. Microturbinele cu gaze ............................................................................. 215
5.5. Motoare cu ardere internă ............................................................................... 216
5.5.1. Generalităţi; clasificări..............................................................................
216
5.5.2. Regimuri de funcţionare; caracteristici energetice ale motoarelor
cu ardere internă .......................................................................................
223
5.5.3. Modulele de cogenerare ............................................................................ 227
228
BIBLIOGRAFIE ........................................................................................................
 234 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Cuprins Capitolul 5 – III –

5.4.2. Regimuri de funcţionare a turbinelor de cogenerare cu gaze; caracteristici

energetice ...................................................................................................................211
5.4.3. Microturbinele cu gaze .....................................................................................217
5.5. Motoare cu ardere internă........................................................................................218
5.5.1. Generalităţi; clasificări .....................................................................................218
5.5.2. Regimuri de funcţionare; caracteristici energetice ale motoarelor cu ardere
internă.........................................................................................................................225
5.5.3. Modulele de cogenerare ...................................................................................229
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................................230