Sunteți pe pagina 1din 2

JOCUL DIDACTIC – METODĂ DE DEZVOLTARE A

CREATIVITĂŢII

Lucian Blaga spunea: ,,Înţelepciunea şi iubirea copilului este jocul''. J. Piaget era de părere
că toate formele de joc au o funcţie esenţială: acestea ,,transformă realul printr-o asimilare mai mult
sau mai puţin supusă la trebuinţele eului''.
În activitatea şcolară, jocul restabileşte un echilibru, fortifică energiile intelectuale şi fizice
ale copiilor, furnizează o motivaţie secundară, dar stimulatorie, indispensabilă în ritmul muncii
şcolare. Jocul a fost dintotdeauna socotit ca o modalitate de educaţie pusă în slujba activităţii
mintale, a celei senzoriale, manuale, a exprimării plastice, ritmice, verbale, muzicale, grafice.
Orice situaţie de joc trebuie convertită într-o situaţie de învăţare a unor modele cognitive,
comportamentale sau de altă natură. Jocul devine un instrument principal, preponderent şi nu
complementar în strategia didactică.
Jocurile didactice, în majoritatea lor, au ca element dinamic întrecerea între grupe de elevi
sau chiar între elevii întregului colectiv, făcându-se apel nu numai la cunoştinţele lor, dar şi la
spiritul de disciplină, ordine, coeziune, în vederea obţinerii victoriei. Întrecerea prilejuieşte copiilor
emoţii, bucurii, satisfacţii. Astfel, el constituie o eficientă metodă didactică de stimulare şi
dezvoltare a motivaţiei superioare din partea elevului, exprimată prin interesul său nemijlocit faţă de
sarcinile ce le are de îndeplinit sau plăcerea de a cunoaşte satisfacţiile pe care le are în urma
eforturilor depuse în rezolvare.
Jocurile didactice cuprind sarcini didactice care contribuie la modificarea creatoare a
deprinderilor şi cunoştinţelor achiziţionate, la realizarea transferurilor între acestea, la dobândirea
prin mijloace proprii de noi cunoştinţe. Ele angajează întreaga personalitate a copilului constituind
adevărate mijloace de evidenţiere a capacităţilor creatoare, dar şi metode de stimulare a
potenţialului creativ al copilului, referindu-se la creativitatea de tip şcolar, manifestată de elev în
procesul de învăţământ, dar care pregăteşte şi anticipează creaţiile pe diferite coordonate.
Jocurile valorifică avantajele dinamicii de grup: cultivă activismul, spiritul critic, aptitudinea
de a face faţă unor situaţii conflictuale, iniţiativa şi spiritul de răspundere. Interdependenţele şi
spiritul de cooperare, participarea efectivă şi totală la joc, angajează atât elevii timizi, cât şi pe cei
mai slabi, stimulează curentul de influenţe reciproce.
,,Interviul’’ este un joc deosebit de agreat de elevi. Un elev este reporterul, iar altul este un
personaj cunoscut. Întrebările puse de reporter trebuie alese, astfel încât să solicite imaginaţia celor
doi interlocutori. Se pot crea dialoguri cu persoane din lumea reală, reporterii încercând să afle
răspunsuri la întrebări despre evenimente din viaţa cotidiană.
Jocul ,,Cuvinte potrivite” îi solicită pe elevi să găsească cât mai multe cuvinte care să
rimeze cu un cuvânt dat şi să compună o poezie cu rimă. Activităţile de creaţie stimulează
valorificarea aptitudinilor, a vocaţiei, a talentului, încurajând competiţia, asumarea de
responsabilităţi, abordările bazate pe iniţiativă şi imaginaţie, dându-le elevilor sentimentul
realizărilor împlinite.
La diferite discipline se pot crea rebusuri, pornind de la cuvântul dat pe verticală. Definiţiile
pot fi propoziţii, ghicitori sau proverbe din cuprinsul cărora lipseşte cuvântul ce trebuie trecut în
rebus.
Jocurile de construcţii conferă copilului satisfacţia îndeplinirii unei sarcini şi aprecierea
produsului obţinut. Produsul poate deveni stimul pentru continuarea activităţii de joc.
Jocurile cu reguli se pot delimita în jocuri în care, în prim plan, se află mişcarea şi jocuri
centrate pe stimularea intelectuală şi antrenarea proceselor psihice. Jocurile didactice îşi propun
finalităţi de dezvoltare psihofizică mai clar conturate. Jocurile didactice care urmăresc explicit
dezvoltarea psihică pot fi foarte variate. J. Moyles clasifica jocurile după criteriul ariei psihofizice
exersate astfel: jocul psihomotor (de construcţie sau dezasamblare; de manipulare sau coordonare;
de stimulare senzorială; de mişcare creativă; de căţărare sau de escaladare), jocul de stimulare
intelectuală (lingvistic; de cunoaştere a mediului; logico-matematic; de creativitate), jocul de
dezvoltare socio-emoţională (de comunicare; de autocontrol; de cooperare; de empatie; de
prezentare de sine; de competiţie; terapeutic).
Jocul disciplinează fără constângere pe jucător atât sub aspectul desfăşurării acţiunilor
obiective, cât şi sub raportul comportamentului social.
Experienţa demonstrează că jocul didactic, prin sarcina lui, permite reluarea, într-o
formă mai dinamică şi atractivă a cunoştinţelor predate, ceea ce favorizează repetarea şi, în
final fixarea acestora.
Prin joc, elevii pot ajunge la descoperiri de adevăruri, îşi pot antrena capacitatea lor de a
acţiona creativ, pentru ca şi strategiile jocului sunt în fond strategii euristice, în care se manifestă
isteţimea, spontaneitatea, inventivitatea, initiaţiva, răbdarea, îndrăzneala, etc.
Prin folosirea jocului se poate stabili un climat favorabil conlucrării fructuoase între
copii, în rezolvarea sarcinilor jocului. După cum spunea pedagogul indian Rabindranath
Tagore ,,munca noastră este bucurie, e libertate, e joc, adică creaţie”.
BIBLIOGRAFIE:
 Cucoş, Constantin, „Pedagogie”, Editura Polirom, Bucureşti, 2006;
 Cerghit, Ioan, „Metode de învăţământ”, Editura Polirom, 2006;
 Gherguţ, Alois, „Sinteze de psihopedagogie specială”, Editura Polirom, 2005;
 Nicola, Ioan, „Tratat de pedagogie şcolară”, Editura Aramis, Bucureşti, 2003;
 Muşu, Ionel, Taflan, Aurel, „Terapia educaţională complexă şi integrată”, Editura Pro
Humanitate, Bucureşti, 1999.