CATULUS V

"Vivamus, mea Lesbia, atque amemus" este un poem de dragoste pasional al poetului roman Catulus,
adesea denumit "Catulus 5" sau "Carmina V" pentru poziția sa în catalogul operelor lui Catulus. Poezia
datează din jurul anului 65 î.Hr., fiind probabil cea mai cunoscută dintre toate operele poetului, și este
considerată una dintre cele mai importante poezii de dragoste scrise vreodată. Versurile încurajează
îndrăgostiții să ignore comentariile altora, și să trăiască doar unul pentru celălalt, căci viața este prea scurtă,
iar moartea aduce cu sine o noapte de somn perpetuu.
Poezia începe prin a-i cere iubitei, Lesbia, să nu țină seama de zvonurile și insinuările
altora, spunându-i că ar trebui să-și trăiască viețile efemere din plin înainte de sosirea eternei
nopți a morții. Pe urmă, îi cere Lesbiei să-i dea nenumărate săruturi, atât de multe încât să le
piardă numărul, iar cei răi și geloși nu le vor putea cere socoteală.
Poemul .este unul dintre primele texte ale lui Catulus despre Lesbia, scris clar într-o
etapă foarte pasională a aventurii. "Lesbia", subiectul multor poezii ale lui Catulus, pare să fi fost
un alias pentru Clodia, soția eminentului politician roman, Clodius. Refernța la “zvonuri” din al
doilea vers este, probabil, o paralelă la bârfele care circulau la vremea aceea în Senat, conform
cărora Catulus ar fi avut o aventură cu Clodia, iar Catulus o îndeamnă să nu ia în considerare
ceea ce spun oamenii despre ei, astfel încât ea să petreacă mai mult timp cu el.
“Catulus V” este scris în metrul hendecasilabic, fiecare vers având 11 silabe, o structură
des folosită în operele poetului. Poemul abundă în consoane lichide și vocale eliptice, astfel încât
sună cu adevărat frumos atunci când este citit. Acesta poate fi împărțit în mai multe părți:
primele 6 versuri constituie seducția, următoarele 7 constituie împlinirea iubirii (conturbabimus
illa), ajungând la climax, iar ultimele două versuri subliniază invidia celor din jur.
În mod interesant, mențiunea despre "văpaia vieții scurte" și "noaptea lungă" sugerează o
viziune destul de pesimistă asupra existenței și o credință în viața de apoi, care ar fi fost în
contradicție cu cea a majorității romanilor din acea vreme. Secretul numărului săruturilor are a
face cu discreția necesară adulterului, dar și credința de atunci (exprimată în versul 12) că
puterea “celui rău” crește cu cât știe mai mult.
Din punct de vedere stilistic, poezia are aspect hortativ, vizibil prin verbele la conjunctiv
și imperativ, precum și trăsături de discurs, prin multitudinea de forme de persoana I și a II-a și a
vocativelor. Se disting motive literare precum motivul trăirii plenare (vivamus etamemus),
motivul zvonului (rumores), motivul sărutului (basia), motivul invidiei (invidiere), conflictul
dintre generații (amanes – senex). De asemenea, se remarcă: antiteze (occidere – redire; brevix
lux – perpetua nox), anafore (dein – deinde – dein – deinde), epifore (centum – centum –
centum), epitete (brevis, perpetua, severiorum, malus), aliterații (senum severiorum, atque
amemus), homoeoteleuton (senum severiorum, milia multa), asonanțe (rumoresque senum
seueriorum), elemente ale limbajului colocvial (mi, omnes unius aestimemus assis).
Fiind una dintre cele mai celebrate poezii ale lui Catulus, tradusă și imitată de multe ori
de-a lungul secolelor, influența sa resimte în poezia trubadurilor medievali, precum și la mulți
autori ai școlii romantice din secolul al XIX-lea. Au existat o mulțime de traduceri și adaptări,
cum ar fi cele ale lui Marlowe, Campion, Jonson, Raleigh și Crashaw, pentru a numi doar câțiva
dintre cei inspirați de opera lui Catulus.