BASM CULT

Ion Creangă
BASMUL CULT este o specie narativă amplă, cu numeroase personaje
purtătoare ale unor valori simbolice, cu acțiuni simbolice implicând fabulosul/
supranaturalul care înfațișează parcurgerea drumului maturizării de către erou.
Conflictul dintre bine și rău se încheie prin victoria forțelor binelui. Personajele
îndeplinesc, prin raportare la erou, o serie de funcții (antagonistul, ajutoarele,
donatorii), ca în basmul popular, dar sunt individualizate prin intermediul atributelor
exterioare și prin limbaj. Reperele temporale și spațiale sunt vagi, nederminate. Sunt
prezente clișeele compoziționale, numerele și obiectele magice.
Acestei specii literare, a basmului cult, i se încadrează și creațiile literare
„Povestea lui Harap-Alb” și „Dănilă Prepeleac”, ale lui Ion Creangă, deoarece
autorul pornește de la modelul basmului popular, de la care împrumută unele motive
populare (motivul probelor, motivul animalului credincios, motivul impostorului etc),
unele elemente de structură (formulă introductivă, formula de încheiere etc), tipuri de
personaje (reale și fabuloase, reprezentând forțe ale binelui și ale răului) etc, toate
prelucrate într-o structură originală conform viziunii sale. Temele și motivele tipic
populare dobândesc o coloratură originală și subiectivă, semnificații proprii, fiind
abordate dintr-o perspectivă comică, iar personajele dobândesc autenticitate și sunt mai
aproape de real.
Basmul cult românesc a cunoscut o adevărată expansiune în perioada celor
patru mari clasici ai literaturii române, care au redescoperit și valorificat creațiile
populare. În acest context, Ion Creangă pornește de la un model folcloric, însă
reorganizează temele universale conform proprii viziuni estetice, realizând astfel o
„oglindire a vieții în moduri fabuloase” (G.Călinescu).
O viziune fabuloasă despre lume, cu puternice note de originalitate, este
prezentă și în basmul lui Ion Creangă, intitulat „Povestea lui Harap-Alb”, care a fost
publicat în revista „Convorbiri literare” la 1 august 1877, și ea este evidențiată prin
temă, prin întâmplările relatate și prin intermediul personajelor care participă la
acțiune. Astfel, tema este una specifică basmului în general, și anume lupta dintre bine
și rau, manifestată prin probele pe care le trece protagonistul care parcurge drumul de
la condiția de slugă la cea de împărat.
Titlul este simbolic, deoarece sugerează, prin oximoronul negru - alb, dubla
identitate a personajului: cea asumată (de slugă a Spânului) și cea reală (de tânăr prinț).
Acțiunea este simplă, liniară, fiind constituită din episoade care se înlănțuie. Ca
și în basmul popular, coordonatele spațio-temporale sunt vagi, nedeterminate: timpul
este un trecut îndepratat acțiunii („Amu cică era odată...”) și spațiul are două
coordonate ( regatul Craiului, tatăl lui Harap-Alb, ca spațiu cunoscut, și împărăția lui
Verde-Împărat, ca spațiu necunoscut, ambele fabuloase). În expozițiune, apar craiul și

1
cei trei fii ai săi, iar tatăl îi înștiințează că unul dintre ei, cel mai destoinic, va merge
să-i urmeze la tron fratelui său, Verde-Împărat. Singurul care trece proba impusă de
tatăl lor (lupta cu ursul) este mezinul, deoarece fusese sfătuit de Sfânta Duminică, dar,
plecat la drum nesocotește sfatul părintesc de a se feri de omul spân și de cel roșu și
ajunge slugă, această întâmplare accentuând intriga deja existentă. Urmează
episoadele care pun în evidență etapele devenirii eroului, încercările prin care acesta
trece după ce devine sluga Spânului și dobândește numele de Harap-Alb. Ajuns la
curtea Împăratului Verde, Spânul îl supune la trei probe: aducerea „salăților” din
Grădina Ursului, a capului și a pielii cu pietre nestămate ale cerbului și pe fata lui
Roșu-Împărat. Mijloacele prin care trece probele țin de miraculos, iar ajutoarele au
puteri supranaturale.
Primele două probe le trece cu ajutorul Sfintei Duminicii, care îl sfătuiește cum
să procedeze și îi dă obiectele magice necesare. A treia probă presupune o altă etapă a
inițierii, este mai complexă și necesită mai multe ajutoare. Drept rasplată pentru
bunătatea sa, primește în dar de la crăiasa furnicilor și de la craiasa albinelor o aripă.
De asemenea, fiind prietenos și comnunicativ, își găsește ajutoare în personajele
himerice: Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă și Păsări-Lăți-Lungilă.
La curtea Împăratului Roș , Harap-Alb este supus la două serii de probe, fiind
ajutat de personaje himerice și animaliere cu puteri supranaturale: casa de aramă – cu
ajutorul lui Gerilă (proba focului), ospățul pantagruelic cu mâncare și vin – cu ajutorul
lui Flămânzilă și Setilă (proba pământului și al apei) - , și alegerea macului de nisip –
cu ajutorul Furnicilor.
Alte trei probe se leagă doar de fată: păzirea nocturnă și prinderea fetei,
transformată în pasăre – cu ajutorul lui Ochilă și al lui Păsări-Lăți-Lungilă, ghicitul
fetei – cu ajutorul albinei (motivul dublului). Fata Împăratului Roș, „o farmazoană
cumplită”, impune o ultimă probă: calul lui Harap-Alb și turturica trebuie să aducă
„trei smicele de măr dulce și apă vie și apă moartă de unde munții se bat în capete”.
Decapitarea eroului este ultima treaptă și finalul inițierii, având semnificația coborârii
în Infern. Parcurgerea acestui traseu al devenirii spirituale (concretizat în trecerea
probelor) și modificarea statutului social al protagonistului conferă basmului caracterul
de bildungsroman. Motivele narative specifice basmului cult sunt: călătoria, probele,
răzbunarea, pedeapsa , căsătoria, superioritatea mezinului etc.
În basm, sunt prezente numerele magice 3, 12, 24, semne ale totalității.
După cum se observă din conținutul basmului, acțiunea pornește de la un fapt
real – dorința lui Verde-Împărat de a avea un urmaș la tron pe linie masculină, dar
multe dintre întâmplările determinate de această dorința trec în supranatural.
Fantasticul este umanizat, elementele fabuloase fiind foarte apropiate de cele reale.
Astfel multe episoade amintesc de scene din viață colectivității rurale, iar multe dintre
personajele basmului se apropie prin comportament de oamenii reali, de tăranii sfătoși
și hâtri din Humuleștii autorului. Personajele apelează adeseori, la zeflemea sau la
apelative caricaturale făcând astfel posibilă, prezența comicului de limbaj („Tare-mi
2
ești drag!... Te-aș vârî în sân, dar nu încapi de urechi!”, „Țapul cel Roș”, „Buzilă”),
acestea fiind și elemente ale oralității.
Personajele sunt purtătoare ale unor valori simbolice:binele și răul în diversele
lor ipostaze. Harap-Alb nu are puteri supranaturale și nici însușiri excepționale (vitejie,
dârzenie, istețime), dar dobândește prin trecerea probelor o serie de călități psiho-
morale/ valori etice ( mila, bunătatea, generozitatea, prietenia, respectarea
jurământului, curajul). Harap-Alb apare în postura unui fecior de crai, fără o identitate
anume, și corespunde unui Făt-Frumos din basmele populare, însă nu are puteri
supranaturale și nici însușiri excepționale, deoarece se poartă firesc fiind un om
obișnuit cu calități și defecte. Din punct de vedere psihologic, Harap-Alb este, în final,
un învingător, dovendindu-se din ce în ce mai încrezător, mai stăpân pe sine, cu
ajutorul prietenilor săi. Numele protagonistului reflectă condiția duală: rob, slugă
(Harap) de origine nobilă (Alb), iar sugestia cromatică alb-negru, traversarea unei stări
intermediare (inițierea), între starea de inocență/naivitate (negru) și „învierea”
spirituală a celui ce va deveni împărat (alb).
Tot o viziune fabuloasă despre lume, cu puternice note de originalitate, este
prezentă și în basmul lui Ion Creangă, intitulat „Dănilă Prepeleac”, publicat în revista
„Convorbiri literare” la data de 1 martie 1876, și ea este evidențiată prin temă, prin
întâmplările relatate și prin intermediul personajelor care participă la acțiune. Astfel,
tema este una specifică basmului în general, și anume lupta dintre bine și rău,
manifestatate prin probele pe care le trece protagosnistul, care parcurge drumul de la
condiția de om leneș, nepriceput și neajutorat, la aceea de om isteț și cu un pronunțat
spirit practic.
Titlul reproduce numele personajului principal, completat de porecla dată de
consătenii săi, Prepeleac . Acesta, în sens denotativ, desemnează un par cu brațe înfipt
în pământ, utilizat drept suport pentru atârnatul oalelor; conotativ prezintă date
esențiale despre personaj și condiția materială precară ce derivă din lipsa de inițiativă.
Acțiunea basmului este simplă, liniară, fiind constituită din episoade care se înlănțuie.
Deși incipitul conține o formulă inițială specifică basmului „era odată”, autorul ne
introduce totuși într-un ținut obișnuit, nu fabulos, și anume un sat oarecare în care
trăiau doi frați însurați. Cel mare era bogat, iar cel mic era sărac, singura lui avere fiind
doi boi tineri și frumoși, dar uneltele îi lipseau și de aceea le împrumută mereu de la
fratele său. Fratele bogat îl sfătuiește până la urmă pe Dănilă să-și vândă boii și să-și
cumpere alții mai mici, iar din diferență să-și ia un car. Acesta îi ascultă sfatul, fapt ce
constituie intriga, iar desfașurarea acțiunii care-i urmează cuprinde două părți distincte.
În prima parte, aflăm că mergând spre târg Dănilă schimbă boii pe car, și apoi, în urma
unor schimburi succesive , rămâne în final cu o pungă goală. În această situație, fratele
cel mare îi împrumută până la urmă, boii și carul, ca să aducă lemne din pădure, dar
Dănilă omoară boii, distruge carul și își pierde toporul. Motivând că boii s-au
împotmolit într-un loc mlăștinos, îi cere fratelui său iapa și pleacă spre iaz ca să caute

3
toporul pierdut. Ținând cont de sfatul ironic al acestuia de a se călugări, Dănilă
hotărăște să construiască o mânăstire âe pajiștea de lângă heleșteu.
Cu această hotărâre începe a doua parte, care se desfașoară în pădure, lângă
heleșteu, când Dănilă începe să-și îndeplinească misiunea, iar dracii din iaz îi cer să
renunțe la planul său. Deoarece el refuză, i se oferă mai întâi un burduf de bivol plin cu
bani, dar apoi dracii se răzgândesc și condiționează oferta de trecerea unor probe:
înconjurarea iazului cu o iapă în spate, întrecerea la fugă și la trântă, proba chiuitului,
azvârlirea buzduganului și întrecerea în blesteme. Dănilă reușește să treacă aceste
probe, înlocuind forța fizică cu istețimea și viclenia: aleargă cu iapa „luând-o numai
între picioare”, apelează la ajutorul iepurelui și al ursului, îl lovește zdravân pe drac
peste urechi, motivează prezența în lună a unor frați și se folosește de „blestemele
parintești” mânuite cu pricepe și plăcere de către copii.
Finalul are ca în orice basm un deznodământ fericit, deoarece Dănilă scapă de draci și
rămâne cu banii, totul terminându-se într-o notă optimistă ca și în basmele populare.
În privința, punctului culminant, observăm că acesta există la fiecare dintre cele
două părți ale desfășurării acțiunii: pierderea toporului, ultimul obiect al lui Dănilă, și
momentul „blestemelor părintești”. Timpul rămâne vag, pe când spațiul face referire
la mediul rural familiar lui Creangă.
Motivele prezente în basm, care particularizează tema sunt: fratele bogat, prostia,
călătoria, dracul, probele etc.
Se observă, totodată, ca între incipit și final există o anumită simetrie,
manifestată printr-o opoziție accentuată: la început, Dănilă apare în postura omului
sărac, leneș, lipsit de istețime și delăsător pe deasupra, dar finalul basmului ni-l
prezintă în postura de învingător datorită istețimii sale.
După cum se poate constata din conținutul basmului, viziunea este una
fabuloasă deoarece, deși acțiunea pornește de la un fapt real – existența celor doi frați
total deosebiți ca stare materială -, multe dintre întâmplările existente în partea a doua
a basmului trec în supranatural, acesta fiind un prim element al viziunii fabuloase.
O altă trăsătură a basmului este și prezentă unui personaj principal și eponim –
Dănilă Prepeleac, care este prezent în antiteză cu celălalte personaje reale sau
imaginare – fratele său cel bogat și dracii – cărora li se dovedește superior. O altă notă
originală a basmului lui Creangă este viziunea umoristică a evenimentelor narate, care
se adaugă celei fabuloase. Umorul izvorăște din comicul de situație realizat prin
opoziția dintre intențiile și realizările lui Dănilă în dorința de a scăpa de săracie, prin
modalitățile pe care acesta le folosește pentru a trece probele impuse de draci sau prin
strădăniile disperate ale dracilor.
De asemenea, umorul provine din comicul de limbaj ilustrat cu ajutorul unor zicători și
proverbe („Când n-ai minte, n-ai ce vinde”, „Am scăpat de dracu și am dat de frate-
su”etc).

4
 Personajul principal al acestui basm, Dănilă Prepeleac, apare în postura unui
sătean, a unui om simplu, iar săracia este nota caracteristică și dominantă a existenței
sale. Sub aspect caracteriologic, moral, faptele sale din prima parte îi dovedesc prostia,
nepriceperea, neglijența, delăsarea și naivitatea, totodată el fiind și ghinionist. În
schimb, partea a doua aduce în fața cititorului un alt Dănilă, isteț, jovial și abil, care
dobândește treptat încrederea în sine. De aceea, din punct de vedere psihologic,
Dănilă va fi un învingător în confruntările sale și va scăpa de sărăcie, având și
satisfacția de a-și fi depășit condiția inițială.