Revista Credinta Si Cultura NR 1 2015

Arhiepiscopia Bucureștilor Parohia Brâncuși
Anul Omagial 2015: File de istorie:
Familia creştină în Parohia Brâncuşi

viziunea Sf. Ioan Gură de
Aur
Mărturii ale tinerilor: Liturgica:
Dumnezeu lucrează prin Rânduiala

oameni Proscomidiei
Mărturia credinței:
Ostenitorii
Concursul ”Sunt mic, dar Parohiei Brâncuşi:
sunt creştin”
Preoţii slujitori şi
Simbolul de Credință Corul Evia
Editorial: Ortodoxie şi
Tradiţie:
Se distribuie gratuit
Semn şi simbolism
în cultul divin Sfântul Ioan
public Rusul
ortodox :
Sfânta Liturghie
1
DIN SUMAR
File de istorie
Parohia Brâncuşi ...........................................................................................................................5
(Monica și George Ianache)
Anul Omagial 2015
Familia creștină în viziunea Sf. Ioan Gură de Aur........................................................................10
(Pr. paroh dr. Costel Burlacu)
Ortodoxie şi Tradiţie
Sfântul Ioan Rusul.........................................................................................................................15
Editorial
Semn şi simbolism în cultul divin public ortodox - Sfânta Liturghie.......................................... 18
(Drd. Gheorghe Anghel)
Mărturia Credinței
Simbolul de Credinţă.....................................................................................................................22
(Pr. Costin Dinu)
Concursul ”Sunt mic, dar sunt creştin”.........................................................................................26
(Buragă Gina Marlena)
Mărturii ale tinerilor
Dumnezeu lucrează prin oameni ..................................................................................................27
(Ghițulescu Mihaela și Ioana)
Ştiinţa lumească şi puterea lui Dumnezeu ....................................................................................28
(Andrei Chiran)
Liturgica
Rânduiala Proscomidiei.................................................................................................................30
(Radu Mihai Constantin)
Ostenitorii Parohiei Brâncuşi
Preoţii slujitori şi Corul Evia ........................................................................................................33
Colegiul de redacție
Coordonator proiect: Editori/Redactori Tehnoredactare și grafică:

Gheorghe Anghel
Pr. paroh dr. Costel Burlacu Gheorghe Anghel
Radu Mihai Constantin
Corectură:
Călin Irinel
Adresa Parohiei Brâncuși
Strada Valea Ialomiței nr 52, Sector 6,

TEL: 0741 067 918; FAX: 0213657485;
CONT IBAN: RO87 RZBR 0000 0600 1021 7680 Raiffeisen Bank Ag. Lujerului,
C.I.F.: 23361217
2
Notă editorială
De ce Credință și cultură? Deoarece Ortodoxia, pe lângă misiunea ei care vizează partea
spirituală, este creatoare de cultură. În ceea ce priveşte cultura românească aceasta a luat naştere,
s-a dezvoltat şi s-a edificat pe temelia Bisericii lui Hristos, în acest sens sunt de o mare importanţă
personalităţi precum Sfinţii Voievozi Ştefan cel Mare, Neagoe Basarab, Constantin Brâncoveanu,
Domnitorii Matei Basarab şi Dimitrie Cantemir, Sfinţii Ierarhi Varlaam, Dosoftei, Antim Ivireanul,
Petru Movilă, Andrei Şaguna etc. În cazul poporului român creştinismul a generat cadrul pentru
construcţia identitară; toate scrierile sfinte au susținut misiunea primară a Bisericii, propovăduirea
Evangheliei, însă au reprezentat și un important pilon cultural, educațional. La toate acestea se
adaugă faptul că primele școli pe teritoriul țării noastre au fost deschise în cadrul Bisericii. Românul
s-a născut în creştinism, iar elemente culturale definitorii pentru identitatea sa, elemente pe care
comunitatea a ales să le ipostazieze ca fiind fundamentale pentru afirmarea unicităţii sale au fost
impregnate de ortodoxie. „Credinţa şi cultura nu sunt două entităţi paralele - spunea Preafericitul
Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române- ci ele, deşi distincte, se întrepătrund şi se
conţin reciproc. Cultura oferă sol fertil credinţei, iar credinţa face să rodească perenitatea culturii
ca pe o liturghie a istoriei unui popor săvârşită în devenire şi dăinuire”1.
Această revistă își dorește să aducă în rândul comunității parohiei noastre mesajul Evangheliei,
dar să reprezinte în același timp un strop de cultură sfântă, românească, așa ca la începuturile
noastre ca popor, deoarece cultura românească are temelii bimilenare ce se regăsesc în Biserica lui
Hristos Domnul.
Revista Credință și Cultură a prins contur ca urmare a bunei colaborări dintre preoții
parohiei și membrii comunității noastre. Mulțumim celor care s-au implicat activ în edificarea aces-
tei reviste și lansăm invitația ca în paginile numerelor viitoare să se regăsească rodul cât mai mul-
tor membrii ai parohiei. Această revistă este destinată atât celor mari, cât si celor mici. Pe lângă
articolele teologice, istorice, se regăsește aici și un colțișor destinat micilor creștini; prezenta lor
în biserică, prezența lor in viața parohiei constituie o mare bucurie și binecuvantare. Creșterea lor
duhovnicescă și intelectuală este unul din scopurile acestei parohii.
Ca semn de mulțumire și recunoștință, preoții acestei biserici aduc rugăciuni inaintea lui
Dumnezeu pentru toți cei care ne-au ajutat și ne vor mai ajuta pentru ca această Biserică să prindă
viață și mai ales să răspundă nevoilor duhovnicești și materiale pentru toți credincioșii ei. Dum-
nezeu să răsplătească înmiit tuturor ctitorilor, donatorilor și ostenitorilor acestei biserici pentru
darurile lor!
Trebuie să precizăm că ne aflăm la început de drum și ca orice început acesta este învăluit cu
entuziasm, întemeiat pe încredere și înălțat prin speranță. Suntem încrezători în faptul ca această
revistă va reuși sa vă ofere un moment de bucurie, facându-vă astfel părtași bucuriei noastre.
Redacția
1 Dăruire şi dăinuire. Raze şi chipuri de lumină din istoria şi spiritualitatea românilor. Ed. TRINITAS: Iaşi, 2005, p.36 - 37.
3
† DANIEL
Patriarhul României
4
Parohia Brâncuși
Urmare Hotărârii nr. 288/12.10.2007 a
Consiliului General al Municipiului Bucureşti,
a fost atribuit Arhiepiscopiei Bucureştilor un
teren cu o suprafaţă de 1.470 mp., în arealul
Cartierului Brâncuşi din Sectorul 6, Bucureşti.
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, prin Temeiul nr.
263/25.01.2008, a fost înfiinţată Parohia Brâncuşi.
Sfinţirea locului noii biserici

La această parohie au fost numiţi Pr. Paroh Cos-
tel Burlacu şi Pr. Costin Dinu care au început demer-
surile pentru construirea bisericii cu hramul “Sfân-
tul Ioan Rusul” şi “Acoperământul Maicii Domnului”.
Sfinţirea locului şi aşezarea pietrei de temelie s-a făcut
în data de 12 februarie 2008. Slujba a fost oficiată de
către delegatul Patriarhului României, Înaltpreasfinţitul
Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului pe
atunci Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej,
Arhiereul a vorbit despre importanţa acestei zile: “În
cartierul acesta nou, cu multă trudă şi după lupte foarte
puternice, părintele Costel Burlacu, ajutat de cei care tru-
desc la Primăria sectorului 6, a reuşit ca să câştige acest
loc, unde se va ridica o biserică şi un aşezământ cultural-
social. Biserica aceasta va fi închinată Acoperământului
Maicii Domnului şi Sfântului Ioan Rusul, iar toţi
credincioşii vor primi pace şi mângâiere în sufletul lor’”
Osteneală pentru Dumnezeu

În luna mai 2008 au început lucrările de
excavaţie, în vederea executării structurii de capilari-
tate a fundaţiei şi egalizării din beton. În perioada iunie
2008 – septembrie 2010 au fost executate lucrările de
ridicare a demisolului bisericii din diafragme şi planșeu
din beton armat şi scări exterioare de acces la demisol,
finisaje interioare şi catapeteasma din zidărie. Au fost
Sfinţirea locului noului
realizate, de asemenea: branşamentele la utilităţi (apă,
lăcaș de cult
gaze, elctricitate), instalaţia de încălzire, instalaţia de il-
3 februarie 2008
File de istorie 5
uminat şi de curenţi slabi, au fost montate tâmplăria la ferestre şi uşi, precum şi lucrări de conservare
a construcţiei pe perioadele de inactivitate. Ca o binecuvântare a lui Dumnezeu, pașii unei familii
s-au îndreptat către Biserica noastră având dorința de a ne
cunoaște și parcă Sfântul Ioan Rusul le-a șoptit la ureche
să rămână alături de noi, oferindu-ne astfel posibilitatea
ca într-un timp foarte scurt interiorul demisolului de la
culoarea gri să treacă la multa viață duhovnicească. Astfel,
prin darurile oferite, demisolul a fost pregătit, pas cu pas,
pentru a deveni un loc de slujire, o poartă către Cer.
Sfințirea demisolului
În data de 03.10.2010, cu Înalta Binecuvântare

a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii
Ortodoxe Romane, a avut loc slujba de târnosire a demis-
olului bisericii, oficiată de Înaltpreasfintitului Varsanufie,
Arhiepiscopul Râmnicului pe atunci Episcop Vicar al
Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un numeros so-
bor de preoţi. După slujba de târnosire a fost oficiată Sfânta
Liturghie pe o esplanadă special amenajată în faţa Bisericii.
„Cu binecuvântarea şi purtarea de grijă a Preafericitului
Părinte Patriarh Daniel, astăzi, Preasfinţitul Părinte
Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei
Bucureştilor a înscris o a doua pagină de aur în cartea
vieţii tinerei parohii din cartierul Brâncuşi din Drumul
Taberei. Preasfinţia Sa a târnosit demisolul Bisericii
noastre, demisol amenajat în timp de doi ani, deoarece
piatra de temelie a fost pusă pe 3 februarie 2008 şi din
primăvara aceluiaşi an am început şi lucrările. Am primit
sprijin din partea Secretariatului de Stat pentru Culte, a
Primăriei Sectorului 6 şi a credincioşilor din parohie. Pen-
tru această zi minunată mulţumim Bunului Dumnezeu,
mulţumim Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi pen-
tru distincţiile pe care ni le-a acordat şi nădăjduim ca
aceste distincţii sunt nu numai pentru ceea ce am făcut,
ci mai ales pentru ce vom face şi că nu vom dezamăgi
de acum această slujire pe care ne-a încredinţat-o”,
spunea părintele Costel Burlacu, parohul Bisericii
„Acoperământul Maicii Domnului” – Brâncuşi la acea dată.
Vedem astfel cum această Parohie tânără Târnosirea demisolului
pornește la drum cu speranța formării tinerelor famil-
3 octombrie 2010
ii în sânul credinței Bisericii. Prin prezența la slujbe a
6 File de istorie
unui număr mare de copii împreună cu părinții lor, putem trege cu ușurință concluzia
că, deși această parohie este departe de a-și fi împlinit scopul, este pe drumul cel bun.
În acest sens, familia Monica și George Ianache, ne prezintă câteva impresii legate de parohie:
“Pentru început, ne-am bucurat să aflăm că există o biserică atât de aproape de casa
noastră, noi mergând anterior la biserica Sf. Andrei din cartierul Drumul Taberei. Am în-
ceput să mergem aici, bucurându-ne cu simplitate că preoții sunt tineri și având astfel
siguranța că vom fi de mentalitate cel puțin apropiată. Nu ne-am înșelat, ba chiar am intrat
în familia acestei biserici, familie frumoasă și tânără alcătuită prin dragostea și devotamen-
tul celor doi preoți cu har. Suntem siguri că de fiecare dată când noi nu putem ajunge, cine-
va din familie observă aceasta și spune și pentru noi o mică rugăciune, oriunde am fi și orice
am face. Ne simțim ocrotiți de Sfântul Ioan Rusul și de Maica Domnului și ne bucurăm că aici
sunt aceste două hramuri deosebite: Sfântul Ioan Rusul și Acoperământul Maicii Domnului.
Ne bucurăm că aici se consideră biserica ca loc de bucurie și pentru copii, ei zburdând liberi
și fericiti prin biserică în orice moment. Ne bucurăm de prezența lor ca și de prezența îngerilor,
copiii fiind ca niște îngeri pe pământ în puritatea și bucuria lor de a trăi.
Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru ca are casă și în cartierul nostru si ne iubim preoții care
fac tot posibilul să fie toată lumea mereu binevenită!” (Monica si George Ianache)
File de istorie 7
Centrul Social de zi „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“

Pe lângă slujbele zilnice şi dialogurile duhovniceşti cu credincioşii, la Parohia Brâncuşi se
înfiripă şi tradiţia activităţilor social-filantropice, educaţionale şi culturale, comunitatea credincioşilor
fiind în strânsă legătură şi cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6.
Aşa s-a născut Centrul de zi pentru copii, cu vârste cuprinse între 3 şi 7 ani, „Sfinţii Împăraţi
Constantin şi Elena“, aflat în apropierea bisericii. Aici vin zilnic aproximativ 50 de copii, iar grădiniţa
ce desfăşoară programe educative de calitate funcţionează cu program prelungit. „Parteneriatul din-
tre Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 şi parohia din cartierul
Brâncuşi este foarte important pentru comunitatea sectorului nostru. Noi ne dorim să colaborăm
cu toate parohiile în scopul oferirii de servicii sociale de calitate persoanelor defavorizate. Împreună
avem această misiune de a ajuta semenii aflaţi în necazuri, iar noi am găsit în părintele Costel
Burlacu şi în această parohie un sprijin real, dovadă fiind grădiniţa care este un adevărat succes,
oferind servicii moderne de educaţie şi îngrijire pentru copiii din comunitatea sectorului nostru“,
ne-a declarat Mihaela Drăgoi, şef Birou Comunicare, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi
Protecţia Copilului Sector 6.
Construcţia centrului a început în octombrie 2011, iar în noiembrie 2012, aşezământul
şi-a deschis porţile pentru micii beneficiari din cartierul ANL Brâncuşi. Centrul a fost sfinţit de
sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului în anul 2013, de către Preafericitul Părinte Patriarh
Daniel, care la acel moment de sărbătoare şi bucurie a comunităţii a binecuvântat pe cei prezenţi
şi a rostit un cuvânt de învăţătură în care a mulţumit tuturor celor care s-au implicat în proiect:
părintelui paroh, preotului cosluijtor, credincioşilor, dar în mod deosebit autorităţilor de la sectorul
6, care au ajutat la lucrările acestui centru de zi pentru copii, şi a dăruit ca semn de preţuire şi bine-
cuvântare o icoană.
Centrul din preajma bisericii este deschis în fiecare zi, iar în funcţie de programul de la
8 File de istorie
Patriarhul
României a sfinţit
Centrul
Social de zi
la 1 octombrie 2013
grădiniţă al copiilor, aceştia vin şi participă la diverse activităţi ale bisericii. Ei sunt prezenţi cu acor-
dul părinţilor, mărturisit dintru început, la slujbele bisericii şi la alte activităţi educativ-religioase.
Au vizitat mănăstirile din jurul Capitalei, participă la activităţile catehetice rânduite de Arhiepisco-
pia Bucureştilor şi au format şi un grup vocal care a participat până în prezent la toate activităţile
sociale ale comunităţii, iar în viitor se doreşte înfiinţarea unui club sportiv pentru copii. „Parohia
noastră, prin centrul social, vine în întâmpinarea tuturor celor care au copii, dorindu-ne din tot
sufletul ca biserica noastră să fie un factor de echilibru pentru familiile tinere care vin aici şi îşi
găsesc liniştea, răspunsurile la întrebările vieţii lor şi nădăjduim ca Milostivul Dumnezeu să le
dăruiască prin rugăciunile lor şi ale noastre viaţă paşnică şi binecuvântată în familiile lor“, ne-a
mai spus părintele protopop Costel Burlacu, parohul acestei tinere comunităţi.
Centrul educaţional are şi o bibliotecă în care se găsesc cărţi din toate domeniile. Tinerii şi
cei mai în vârstă dintre credincioşi au acces gratuit pe bază de listă la peste 3.000 de volume. De
asemenea, părintele Burlacu se îngrijeşte îndeaproape şi de tinerii parohiei, unii elevi cu probleme
financiare fiind susţinuţi pentru a-şi continua studiile.
Părintele
Paroh Costel
Burlacu alături
de copiii din
cadrul Centrului
File de istorie 9
Anul omagial 2015 Familia creştină în viziunea Sf. Ioan Gură de Aur
Învăţătura Sfântului Ioan Gură de Aur vastă şi cuprinzătoare reuşeşte să fie folositoare tutu-
ror oamenilor din diferite perioade de timp. Nu putem datora acest fapt doar ciclicităţii istoriei, ci şi
harului Duhului Sfânt, care l-a povăţuit pe Sfântul Ioan în activitatea sa pastoral-misionară. Putem
afirma că opera hrisostomică a fost scrisă la umbra cuvintelor Noului Testament pe care le explică
şi le aplică societăţii secolului respectiv, dar care nu cad în desuetudine o dată cu trecerea timpului.
Aceasta devine un punct de sprijin pentru teologii ortodocşi rareori întâlnindu-se un subiect în care
nu se pot inspira din ea.
Pentru Sfântul Ioan Gură de Aur tema familiei creştine reprezintă una dintre principalele
preocupări moral-sociale; titulatura de „neîntrecut reformator al moravurilor vieţii creştine”1
acordată de părintele Tilea, potrivindu-i-se prin excelenţă. Vorbind despre familie nu putem nega
discursul sfântului despre om. Omul, pentru Sfântul Ioan Gură de Aur este cea mai importantă
făptură creată de Dumnezeu atât ca individualitate cât mai ales când formează o familie. Familia
creştină are la baza ei „omul”, ca microcosmos sau ca podoabă a creaţiei lui Dumnezeu, ca împărat
peste creaţie şi chip al lui Dumnezeu. „Că atunci eşti om, când faci fapte de virtute. Nu arăţi pe om
de ai chip de om, de ai ochi, nas, gură, obraji şi celelalte mădulare. Mădularele acestea sunt ale
trupului! Om numim numai pe acela care păstrează chipul de om!”2 , spune marele ierarh. Omul
poartă în sine chipul lui Dumnezeu nu doar în natura sa metafizică sau fizică, ci datorită putinţei de
a fi o fiinţă capabilă de virtute şi de ordine, plăcută lui Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur i-a închi-
nat familiei creştine o atenţie deosebită, a luat-o în considerare de fiecare dată când a venit vorba
de ea şi i-a ridicat prestigiul în ochii contemporanilor săi care nu ştiau să o trăiască la adevărata ei
valoare după originea sa dumnezeiască şi scopurile ei duhovniceşti-morale.
Biserica Ortodoxă învaţă că viaţa de familie a fost rânduită de Dumnezeu, a fost poruncită
primilor oameni, Adam şi Eva, şi practicată chiar de ei în Rai. I-a făcut, zice Sfânta Scriptură, bărbat
1 Pr. Gh. T. Tilea, Probleme fundamentale în opera moral-socială a Sfântului Ioan Gură de Aur, 1947, p. 1
2 Sf.Ioan Hrisostom, Omilii la Facere, p. 284
10 Anul omagial 2015

Racla cu moaștele
Sfântului Ioan
Gură de Aur
din Reședința
Patriarhală
şi femeie. Apoi a binecuvântat însoţirea lor zicând: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l
supuneţi, şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate
vietăţile ce mişcă pe pământ şi peste tot pământul”(Facere 1,28). Prin păcatul lor a apărut pofta
excesivă care însoţeşte actul fizic al unirii dar şi greutăţile naşterii copiilor. Scopul căsătoriei, la
primii oameni, aşa cum relatează Scriptura, este unul îndoit: propagarea şi conservarea neamului
omenesc şi ajutorarea mutuală a soţilor în decursul vieţii pământeşti3 . Ulterior, după cădere în
păcat apare şi un al treilea scop, anume acela de a pune frâu dorinţelor, „spre a se evita desfrânarea
fiecare bărbat să aibă femeia lui şi fiecare femeie bărbatul ei” (I Corinteni 7, 2).
Pentru ca să nu se diminueze iubirea dintre cei doi Dumnezeu a făcut-o pe Eva din Adam.
Iar legătura lor a stabilit-o direct de la început, ca pe o stâncă, unindu-i întru-un singur întreg. De
aceea nici pe femeie nu a făcut-o dintr-o natură străină lui Adam, pentru ca acesta să nu se lege cu ea
ca şi cu o străină, şi nici nu a oprit căsnicia la unirea lui Adam cu Eva, ca aceasta să nu se despartă,
datorită unirii lui cu o singură femeie, de restul neamului omenesc. Aici s-a întâmplat ceea ce se
întâmplă cu un copac frumos: are trunchi, care se înalţă deasupra rădăcinii şi după aceea se
întinde în multe ramuri4 . Dacă la început prin păcat căsătoria a decăzut, la plinirea vremii Domnul
Iisus Hristos reconfirma, înalţă şi sfinţeşte legea căsătoriei. Sprijinindu-se pe Sfânta Scriptură şi
în special pe învăţătura Sfântului Apostol Pavel, Sfântul Ioan reliefează adevărul că, prin căsătorie
cei doi soţi alcătuiesc un trup, adevăr care are ca temelie atât faptul fizic al creaţiei Evei din coasta
lui Adam, cât şi caracterul ei de taină formulat expres în porunca lui Dumnezeu: „Pentru aceea va
părăsi omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup” (Facere
2, 24). Astfel soţia este legată de soţul ei „fiinţial prin creaţie şi haric prin sfânta taină a căsătoriei
creştine”5 . Datorită acestei unităţii pe care o alcătuiesc, aceea de a fii mădulare ale aceluiaşi trup,
legătura celor doi soţi, consacrată prin taina nunţii, este indisolubilă.
Vorbind de relaţiile şi raportul dintre soţ şi soţie Sfântul Ioan consideră că există între cei
3 Cf. Pr. Marin Branişte, Concepţia Sfântului Ioan Gură de Aur despre familie, p. 126
4 Sf. Ioan Hrisostom, Problemele vieţii, p. 103
5 Pr. Gh. Tilea, Op.cit., p. 3
Anul omagial 2015 11

doi un tipar de ordine, iar acesta nu poate fi decât „un tipar al egalităţii marcat de diferenţe”6 . În
cadrul acestei ordini fiecare este chemat să exercite îndatoriri specifice în vederea cărora fiecăruia i
s-a dăruit aptitudini specifice. Şi nimeni altul n-a zugrăvit mai plastic şi cald ca Sfântul Ioan, activi-
tatea pe care cei doi soţi o desfăşoară, unul în afara, altul înlăuntrul căminului. „Nimeni n-a definit
mai înţelept misiunea lor respectivă; nimeni n-a delimitat mai bine câmpul de lucru al fiecăruia şi
n-a arătat mai clar sensul acţiunii lor” 7, precizează Aime Puech făcând referire la Sf. Ioan.
Din capul locului Sfântul Părinte observă că „nici bărbatului, Dumnezeu nu i-a încredinţat
totul şi nici femeii, ci le-a împărţit îndatoririle” 8. „Dintru început”, zice el, “bărbatul a trebuit să
se ocupe cu treburi obşteşti, iar femeii i-a revenit grija treburilor tainice. Dumnezeu n-a îngăduit
totul, în mod indistinct, omului şi femeii, ci le-a împărţit sarcina: femeii i-a dat casa, bărbatului
ocupaţiile din afară. Omului i-a rânduit să-şi hrănească pe ai lui prin munca pământului, femeii
să-i îmbrace ţesând pânză. Bărbatul va să se ocupe de cetate, de justiţie, de conducere, de armată,
de toate celelalte. Femeia nu poate să mânuiască lancea şi să arunce săgeata; al ei este să ia furca,
să ţeasă pânză şi să facă faţă mulţimilor de trebi casnice. În repartizarea rolurilor şi atribuţiunilor
celor două persoane, Sfântul Ioan recunoaşte un act de înţelegere a lui Dumnezeu. Pe de o parte El
nu le-a împărţit în mod egal, ca să nu ocazioneze disputa pentru întâietate între cei doi, iar pe de
alta, a rânduit bărbatului oficiile cele mai importante şi esenţiale, dar l-a făcut inapt pentru altele
mai puţin însemnate rezervate femeii, pentru ca el să n-o dispreţuiască, ci sa-i recunoască valoarea,
făcându-l astfel dependent de ea şi dator ei cu iubire.
Aşa bărbatul, care este mai tare şi căruia femeia îi este supusă nu ca roabă, ci ca slobodă şi de
aceeaşi cinste cu el, trebuie să rabde slăbiciunea celei stăpânite de el. Dacă noi „trebuie să purtăm
sarcina unul altuia”, apoi cu atât mai mult trebuie să facem aceasta când e vorba de femeia noastră.
„Chiar de ar fi săracă, n-o batjocori, chiar de ar fi slabă de minte, n-o dispreţui, ci mai degrabă
instruieşte-o, căci este mădularul tău”9 , îndeamnă Sf. Ioan Hrisostom. Indiferent care sunt mo-
tivele pentru care te supără,
trebuie să te întristezi, dar nu
să te mânii. Toate metehnele
observate la ea, trebuiesc în-
dreptate cu băgare de seamă,
cu răbdare, cu dulceaţă: „Când
se întâmplă ceva supărător în
casă, greşind ea, linişteşte-te
şi nu mai întinde supărarea.
Căci chiar de ai pierde totul,
nimic nu e aşa de supărător
decât să nu ai o femeie
convieţuind împreună cu tine
6 David Ford, Bărbatul şi femeia în viziunea Sfântului Ioan Gură de Aur, Editura Sofia, Bucureşti, 2004, p. 240
7 Aime Puech, Saint Jean Hrisostom et le moeurs de son temps, apud Pr. Marin Branişte, Op.cit., p. 145
8 Sf. Ioan Hrisostom, Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni, p. 221
9 Ibidem, p. 222
12 Anul omagial 2015

în dragoste”10 .
Sfântul Ioan face observaţia foarte importantă că bărbatul „trebuie, să-şi pregătească
drumul influenţei sale asupra soţiei din vreme, anume chiar de la nuntă. Tot atunci o va pre-
veni, în termeni potriviţi şi delicaţi, că s-a fixat cu alegerea asupra ei, nu din pricina bogăţiei sau
neamului ales, ci pentru deosebitele ei calităţi sufleteşti. Astfel va întări în calităţile naturale, le
va suscita chiar, daca ele nu sunt atât de vizibile, atât de dezvoltate precum şi le va atribui el.
Când, însă, toate mijloacele de îndreptare s-au dovedit neputincioase, soţul nu trebuie să-şi piardă
totuşi răbdarea şi nădejdea, atributele unui bun conducător, ci să cadă la rugăciune, cerând lui
Dumnezeu să-i alunge patima. Şi dacă şi atunci încă nu va obţine îndreptarea ei, răbdarea lui
nu va fi zadarnică: îşi va câştiga merit în faţa Domnului prin stăruinţa şi curajul lui, care s-au
ridicat deasupra îndărătniciei femeii vicioase. Altă cale mai bună de luat nici nu este, pentru că
despărţirea şi ruperea căsătoriei şi unirea cu altă femeie, în afară de faptul că te aşează în vina de
adulter, te mai expune şi eventualităţii de a da peste o soţie şi mai rea”11.
După Sfântul Ioan atitudinea soţului faţă de soţie trebuie să imite iubirea lui Hristos faţă de
Biserică. Luând în sprijin porunca Sfântului Pavel: „Bărbaţi, iubiţi pe femeile voastre, cum a iubit
şi Hristos Biserica”, el îndeamnă pe soţ să fie plin de bunăvoinţă faţă de soţie cum rămâne Hristos
faţă de Biserică. De asemenea, soţul trebuie să fie stăruitor în lucrarea de îndreptare a defectelor ei:
„De trebuie să-ţi dai viaţa pentru ea, de s-ar cere să fii sfărâmat în bucăţi, suferind toate chinurile,
nu te da înapoi12 . Şi când vei fi făcut toate acelea să ştii că nimic n-ai făcut asemenea cu ceea ce
a făcut Hristos. Tu le faci pentru o persoană care-ţi este unită deja; El le-a făcut pentru un suflet
care-l respingea şi-L tăgăduia. Prin iubire El a biruri aversiunea, ura, dispreţul şi nestatornicia
lui. El l-a subjugat nu prin ameninţări, vorbe tari, frică sau ceva în acest fel. Poartă-te la fel faţa
de femeia ta. Când o vezi plină de mândrie, dispreţuitoare, inconsecventă, poţi deasemenea s-o
câştigi prin bunăvoinţă, prin iubire şi devotament” 13.
În vechime, spre deose-
bire de bărbat, care-şi desfăşura
activitatea şi viaţa în societatea
agitată, femeia beneficia de-
mediul restrâns, dar liniştit al
căminului. „Stând aici ca într-
o şcoală de filozofie, adunân-
du-se în sine însăşi, poate să se
îndeletnicească cu rugăciunea,
lectura şi înţelepciunea. Şi aşa
cum cei ce locuiesc în pustiu
nu sunt turburaţi de nimeni,
tot aşa femeia, în interiorul
său poate să se bucure de o
linişte neîntreruptă. Dacă, din
10 Ibidem, p. 223
11 Idem, Explicarea Epistolei II către Tesaloniceni, în vol. „Explicarea epistolei către Coloseni, I şi II Tesaloniceni a Sfântului
Apostol Pavel, Bucureşti, 1905, p. 341
12 Ibidem, p. 342
13 Idem, Explicarea Epistolei către Efeseni, Tipografia Dacia, Iaşi, 1902, p. 137
Anul omagial 2015 13

întâmplare, e silită să iasă, pentru aceasta nu este expusă la turburare”14, spune Sf. Ioan. Chiar
şi în vremurile de astăzi, căminul trebuie să devină pentru femeie o şcoală de filosofie, unde îşi
adânceşte perfecţiunea sa personală. Astfel, în momentul în care bărbatul iubitor și respectuos față
de soția lui se întoarce în sânul familiei, duhul lui tulburat de grijile din afară se linişteşte, gândurile
zadarnice şi turburătoare fac loc celor bune din casă. Sfântul Ioan nu pierde nici un prilej de a în-
demna pe femeie să folosească din plin această poziţie din care pot ajuta pe soţii lor: “Căci nimic
nu poate modela mai bine sufletul unui bărbat, ca femeia sa prudentă şi pioasă. El va asculta mai
puţin pe prieteni, pe profesori, pe părinţi chiar, decât pe tovarăşa lui de viaţă, care-l îndeamnă
şi sfătuieşte. Simte o deosebită plăcere la îndemnul unei sfătuitoare pe care o iubeşte cu ardoare.
Aş putea să vă număr mulţi oameni aspri şi nedisciplinaţi, pe care femeile lor i-au supus. Femeia
este tovarăşa omului la masă, la pat, la naşterea copiilor, confidenta secretelor lui, planurilor sale
şi aşa mai încolo. Ataşată întru totul soţului său, ea îi este strâns unită, cum este corpul de cap şi
dacă este prudentă şi devotată, ea va înlătura orice grijă din partea soţului”15.
Modelul familiei creştine potrivit învăţăturii hrisostomice are la temelie omul, ca încununare
a creaţiei lui Dumnezeu. Darurile şi demnităţile revărsate de Dumnezeu asupra lui îi impun omului
să acceadă continuu la virtute, să se ferească de faptele care l-ar putea afecta şi l-ar degrada din
această demnitate. Familia creştină, ca rezultat al unităţii omeneşti, este cea care-i oferă omului
cadrul prielnic şi modalităţile necesare de a continua procesul desăvârşirii, prin asemănarea cu
Dumnezeu şi dezvoltarea virtuţilor. Familia poate fi privită ca un univers la o scară mică, unde
fiecare membru trebuie să dăruiască dragoste, să îndemne şi să ajute pe celălalt să ajungă virtuos,
să ajungă la asemănarea lui Dumnezeu.
14 Idem, Comentar la Evanghelia de la Ioan, Editura Pelerinul Român, Satu Mare, 1997, p. 340
15 Ibidem, p. 341
Pr. dr. Costel Burlacu
14
Ortodoxie și Tradiție : Sfântul Ioan Rusul

Sfântul Ioan Rusul s-a născut pe la anul 1690, într-un sat din
Rusia, fiind crescut în dreapta credinţă de către părinţii săi.
La vârsta potrivită a fost luat în oaste şi a participat ca soldat
la războiul pe care ţarul Petru cel Mare (1682-1725) l-a între-
prins împotriva turcilor în anul 1711. Luat prizonier de către
tătari în luptele pentru dezrobirea Azovului, Sfântul Ioan a fost
vândut unui ofiţer turc care era agă în Procopion, Asia Mică,
aproape de Cezareea Capadociei. Întorcându-se în ţinutul
său, aga l-a luat cu sine şi pe Ioan. Acesta, fiind împodobit cu
înţelepciunea pe care o dăruieşte Dumnezeu celor ce-L iubesc
pe El, răbda cu smerenie robia cu toate batjocurile din partea
otomanilor, care-l numeau „ghiaur”, adică „necredincios”. El
spunea stăpânului său: „Dacă mă laşi liber în credinţa mea,
îţi voi împlini cu sârguinţă poruncile; dacă mă sileşti să-mi
Icoană din biserica Parohiei
schimb credinţa, mai degrabă îţi predau capul decât credinţa.
Brâncuși
Creştin m-am născut şi creştin voi muri”. Rânduit să îngrijească de vite, fericitul Ioan îşi întindea
într-un colţ al staulului trupul obosit, mulţumind lui Dumnezeu că l-a învrednicit a se face următor
al smereniei lui Hristos, Cel ce a primit a se naşte într-o iesle săracă, lângă Betleem.
Dumnezeu, văzând credinţa robului Său şi mărturisirea sa, a înmuiat inima împietrită a
stăpânului său şi, cu timpul, acesta a început să-l îndrăgească, ajutând la aceasta şi smerenia şi
blândeţea care-l împodobeau pe Ioan. În urma rugăciunilor Sfântului, noaptea grajdul se umplea
de bună mireasmă duhovnicească, pentru că devenise locaş de nevoinţă unde el urma vieţuirea
Sfinţilor Părinţi: ceasuri nesfârşite de rugăciuni şi îngenuncheri; puţin somn, ghemuit, pe podeaua
goală şi acoperit cu o pânză veche, postind multe zile cu puţină pâine şi apă şi rostind adesea psalmii
Prorocului David. Câteodată, noaptea, mergea pe ascuns la o biserică a Sfântului Gheorghe, zidită
într-o râpă nu departe de casa stăpânului său şi făcea priveghere, stând în picioare în pridvorul bis-
ericii. Tot aici mergea în fiecare sâmbătă şi se împărtăşea cu Preacuratele Taine.
Moaștele
Sfântului
Ioan Rusul
aflate în insula
Evia
Ortodoxie şi tradiţie 15
Căutând asupra robului Său cel credincios, Domnul,

Care cercetează inimile fiecăruia, a făcut să înceteze batjocurile
din partea celor ce erau împreună cu el robi şi a celor de altă
credinţă. A dat Domnul şi multă bogăţie stăpânului său turc,
iar acesta a cunoscut de unde venise această binecuvântare
peste casa sa şi propovăduia tuturor virtuţile slugii sale.
După o vreme, aga a hotărât să facă un pelerinaj la
Mecca. Nu la multe zile după plecarea sa, soţia acestuia a
pregătit un ospăţ la care a invitat rudele şi prietenii soţului
pentru a prăznui şi a se ruga pentru buna întoarcere a acestuia
acasă. La masă a fost rânduit să slujească fericitul Ioan. Prin-
tre mâncărurile aşezate înaintea oaspeţilor se afla şi un fel de
pilaf care îi plăcea foarte mult agăi. Amintindu-şi de soţul ei,
stăpâna a zis lui Ioan: „Cât de bucuros ar fi fost stăpânul tău,
dacă ar fi fost aici împreună cu noi şi ar fi gustat din acest pilaf!”.
Sfântul Ioan Rusul
Sfântul Ioan a cerut atunci o farfurie plină cu pilaf, spunând că
o va trimite la agă, în Mecca. La auzul acestor cuvinte toti invitaţii au râs; stăpâna însă a poruncit
bucătăresei să-i dea fericitului Ioan farfuria cu pilaf cerută, gândind că poate vrea să o mănânce el
însuşi sau să o dea vreunei familii creştine sărace, precum obişnuia să facă adesea, dăruind altora
partea sa de mâncare ce i se cuvenea.
Sfântul a luat farfuria şi, mergând în staul, a îngenuncheat şi s-a rugat din adâncul inimii,
cerând lui Dumnezeu să trimită farfuria cu mâncare stăpânului său, la Mecca, cu oricare mijloc va
rândui Domnul în atotputernicia Sa. A cerut aceasta cu smerenie şi simplitate, cu nimic îndoindu-se,
după cuvântul Domnului, şi Acesta i-a ascultat dorinţa: farfuria a dispărut din ochii săi, iar fericitul
Ioan s-a întors la masă, spunând stăpânei că a trimis mâncarea la Mecca. Crezând că vrea să ascundă
faptul că a mâncat pilaful el însuşi, invitaţii au râs de cuvintele fericitului Ioan. Peste puţine zile s-a
întors din pelerinaj aga, aducând cu sine şi farfuria de aramă, spre marea uimire a casnicilor săi.
Numai Sfântul Ioan nu s-a mirat de aceasta. Aga le-a povestit atunci: „în cutare zi (era ziua în care
stăpâna pregătise acel ospăţ), întorcân-du-mă de la geamia cea mare, am găsit în camera mea pe
care o lăsasem încuiată această farfurie plină cu pilaf. M-am umplut de mirare, neştiind cine a adus
mâncarea şi cum a intrat în camera încuiată. Am zărit, cu şi mai mare mirare, numele meu bătut
pe marginea farfuriei, aşa cum avem pe toate vasele casei noastre. Aşa încât, cu toată nedumerirea,
m-am aşezat şi am mâncat cu mare poftă pilaful, şi, iată!, am adus farfuria cu mine şi văd că este
într-adevăr a noastră. Dar nu pot să înţeleg cum a ajuns la Mecca şi cine a adus-o”.
Vestea despre minunea săvârşită de Sfântul s-a răspândit repede în tot ţinutul şi toţi îl priveau
cu teamă şi respect, ca pe un om drept şi plăcut lui Dumnezeu, nemaiîndrăznind nimeni să-l su-
pere cu ceva. Stăpânul şi soţia sa se sârguiau să-i poarte de grijă cât mai mult şi l-au rugat să se
mute în cămăruţa ce se afla lângă grajd, pe care până atunci o refuzase. Fericitul Ioan şi-a continuat
mai departe felul ascetic de viaţă, îngrijind de animale şi împlinind cu sârguinţă poruncile agăi, iar
nopţile petrecându-le în rugăciune şi cântări de psalmi.
După puţini ani însă, pe care i-a trăit în post şi rugăciune, apropiindu-se sfârşitul vieţii sale
pământeşti, fericitul s-a îmbolnăvit şi a cerut să fie culcat pe paie în staulul pe care îl sfinţise prin
16 Ortodoxie şi Tradiţie
rugăciunile şi nevoinţele sale îndurate pentru numele şi dragostea lui Hristos. Cunoscând mai
dinainte ceasul ieşirii din trup, a trimis să fie chemat preotul pentru a se împărtăşi cu preacuratul
Trup şi cu scumpul Sânge al Mântuitorului. Preotul, temându-se, i-a adus Sfintele Taine ascunse
într-un măr pe care îl scobise, şi astfel fericitul Ioan s-a putut împărtăşi, apoi îndată şi-a dat sufletul
în mâinile Domnului, la 27 mai, în anul 1730.
Cu învoirea turcilor, preoţii şi creştinii din Procopion au luat trupul Sfântului, pregătindu-l
de înmormântare. Bătrânul preot care în fiecare sâmbătă îi asculta suferinţa şi torturile şi care îl
împărtăşea cu Sfintele Taine, a văzut în vis pe Sfântul Ioan în noiembrie 1733. Acesta i-a spus că
trupul său a rămas, cu harul lui Dumnezeu, neputrezit, aşa precum îl îngropaseră; şi i-a cerut să-l
scoată din pământ şi să-l aibă ca bine-cuvântare veşnică de la Dumnezeu. După şovăielile preotului,
cu îngăduinţa lui Dumnezeu, o lumină cerească a strălucit deasupra mormântului, asemeni unui
stâlp de foc. Creştinii au deschis mormântul şi - o, minune! - trupul Sfântului se găsea neputrezit
şi înmiresmat ca şi astăzi. Cu mare bucurie sufletească şi evlavie l-au ridicat, au luat în braţele lor
acest dar dumnezeiesc - sfintele moaşte, şi l-au dus în biserica Sfântului Gheorghe unde obişnuia să
privegheze fericitul Ioan.
În anul 1922, când Asia Mică a intrat sub stăpânirea Turdei, grecii din această regiune au
fost nevoiţi să plece, luând cu ei sfintele moaşte, odoarele bisericii şi puţine lucruri personale. După
multe peregrinări, moaştele Sfântului Ioan au ajuns pe insula Evia, în oraşul numit Noul Procopion.
Aici s-a ridicat o nouă biserică, sfinţită în anul 1951 şi care adăposteşte astăzi racla cu sfintele moaşte
ce izvorăsc, tuturor celor ce aleargă cu credinţă la ajutorul Sfântului, nesecat râu de tămăduiri şi
alinări ale suferinţelor trupeşti şi sufleteşti.
Ortodoxie şi Tradiţie 17
Semn şi simbolism în cultul divin public ortodox

- Sfânta Liturghie - (I)
„Viaţa intelectuală şi socială a oamenilor se bazează pe producţia, utilizarea şi schimbul

de semne şi reprezentări. Când gesticulăm, scriem, citim, urmărim un program de televiziune,
ascultăm muzică, privim o pictură etc., suntem angajaţi într-un comportament reprezentaţional
bazat pe semne”, a grăit în mod adevărat Thomas Sebeok1 făcând referire la viaţa noastră cotidiană.
Fiecare om este capabil să producă semne, de cele mai multe ori involuntar, comunicând astfel cu
semenul său. Oare lucrurile se schimbă atunci când este vorba de viaţa noastră spirituală, de cul-
tul divin public? Comunicarea mesajului religios se bazează pe producţia, utilizarea şi schimbul
de semne şi reprezentări? Făcând referire la slujbele ortodoxe, preczăm că utilizarea semnelor şi a
simbolurilor nu se face involuntar, ci în mod voit, cu un scop precis. Astfel, clericul (ierarhul, preo-
tul sau diaconul) având un scop bine definit, şi anume conducerea spirituală a turmei încredinţate
spre mântuire, utilizează gesturi, semne, simboluri în cadrul cultului divin public pentru a transmite
mesajul religios având ca şi dorinţă mântuirea auditoriului - turmei încredinţate spre păsorire2
1 Semnele: O introducere în Semiotică, traducere din engleză după ediţia a II-a definitivă de Sorin Mărculescu, Humanitas,
Bucureşti, 2002, p.6.
2 Referitor la acest aspect al responsabilităţii sacerdotului faţă de mântuirea credincioşilor, în foarte multe locuri din Sfânta
Scriptură se face referire la responsabilitatea păstorului faţă de turma sa. Spre exemplu în Faptele Apostolilor se spune „Drept aceea,
luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma, întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstraţi Biserica lui Dumnezeu, pe
care a câştigat-o cu însuşi sângele Său” (FA. 20, 28). Apoi în Întâia Epistolă Sobornicească Sfântului Apostol Petru se spune „Păstoriţi
turma lui Dumnezeu, dată în paza voastră, cercetând-o, nu cu silnicie, ci cu voie bună, după Dumnezeu, nu pentru câştig urât, ci din
dragoste” (5, 2).
18 Editorial
În cadrul cultului divin public, este inclusă cân-

tarea3, predica4, mişcările simbolice şi ritualice5.
Simbolul introduce într-un alt plan, comunică. Tre-
buie să menţionăm că prin simbol se înţelege semnul
al cărui caracter reprezentativ rezidă in faptul că există
o regulă care ii determină interpretarea6. Importanţa
simbolului şi a simbolismului în actul comunicării
constă în faptul că acesta transmite informaţii, sen-
timente, prin conexiunea cu obiectul simbolizat; de-
codarea acestor informaţii de către cei prezenţi fiind o
problema de convenţie, înţelegere mutuală sau regulă7.

Utilizarea limbajului verbal și non verbal
În actul comunicării religioase slujitorul lui Dumnezeu se foloseşte atât de limbaj verbal
cât şi de limbaj non-verbal. Limbajul non-verbal nuanţează, consolidează, autentifică mesajul ver-
bal8. Expresiile faciale ale clericului, aparenţa fizică, mişcări şi gesturi corporale9, mesaje tactile,
caracteristicile vocale, veşmintele sunt semne care transmit mesajul mult mai uşor. Corpul acestuia
devine locul şi instrumentul numeroaselor sisteme de semne: intonaţiile expresive şi semnificante
ale vocii, semne gestuale, mimică, atitudini corporale şi comportamentale, semne vestimentare
etc. Toate aceste semne sunt interpretate de către cei care asistă la ceremonialele sfinte prin inter-
mediul unui set comun de cunoştinţe. La toate acestea se adaugă şi importanţa spaţiului unde se
3 Cântarea este o tehnică de comunicare a mesajului religios credincioşilor, dar în acelaşi timp este o rugăciune adresată lui
Dumnezeu. Prin cântare preotul poate transmite credincioşilor mult mai uşor mesajul religios şi poate mişca, în acelaşi timp, sufletele
acestora spre o comunicare cu Dumnezeu, spre un dialog cântat în care tăcerea Lui este răspunsul melodios perceput de sufletele pline
de credinţă. Referitor la cântare părintele Dumitru Stăniloae spunea (în art. Câteva trăsături caracteristice ale ortodoxiei, Revista Mi-
tropolia Olteniei, nr. 7-8/1970, p. 737-738): În cult vorbim lui Dumnezeu cântând pentru că numai cântarea dă expresie căldurii
experienţei mai presus de cuvânt. În cântare fiinţa noastră este mai sensibilă la experienţa misterului. E răpită de entuziasmul
produs în ea de trăirea misterului, a Duhului de viaţă dătător şi găseşte forma de comunicare a acestei trăiri entuziaste. Cântarea
eliberează cuvintele de sensurile lor intelectuale limitate, făcându-le adecvate vieţii inefabile a misterului trăit.
4 A predica e datoria noastră (a slujitorilor) spunea Sfântul Ioan Gură de Aur (în Omilii la săracul Lazăr Despre soartă şi
providenţă, p. 27, apud Petcu, Drd. Liviu Lumina Sfintelor Scripturi, Antologie tematică din opera Sf. Ioan Gură de Aur, Ed. Anestis,
Bucureşti, 2008.) a cărui cuvinte se bazează pe faptul că predica este o altă tehnică de comunicare spre mântuirea oamenilor deoarece
cuvântul în Biserică este rostit spre zidirea voastră (a credincioşilor), spre lauda lui Dumezeu şi spre lauda Bisericii, (Sfântul Ioan
Gură de Aur, în Omilii la Facere, în col. PSB vol. 21, p. 174, apud Drd. Liviu Petcu, Lumina Sfintelor Scripturi … p. 605 ) şi nu pentru
a arăta elocinţa predicatorului. Preotul simbolizează pe Hristos vestind Evanghelia, astfel cuvântarea sa trebuie să vizeze transmi-
terea mesajului religios spre mântuirea auditoriului şi nu spre slava sa, pentru că nu aplauzele sunt lauda predicatorului (Sfântul
Ioan Gură de Aur, Despre schimbarea numelor, Despre milostenie, Despre răbdare, p. 102-103, apud Drd. Liviu Petcu, Lumina Sfin-
telor Scripturi … p. 601).
5 „…la Sfânta Liturghie ceea ce este uşor de descris este forte greu de înţeles, pentru că este vorba de un fapt real. În biserică ceea
ce se spune, se cântă, se vede, se aude nu înseamnă doar simple gesturi sau simboluri, ci realităţi fiinţiale, evenimente cutremurătoare
înţelese doar duhovniceşte”, spunea Pr. Stefanos Anagnostopoulos (Explicarea Dumnezeieştii Liturghii, trad. Pr. Victor Manolache,
Ed. Bizantină, Bucureşti, 2005, p. 24).
6 Prof. Dr. Daniela Rovenţa Frumuşani Introducere in semiotică - Curs Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării,
ANUL II – ID, Universitatea din Bucureşti, p. 28.
7 Conf. Univ. Dr. Dumitru Bortun, Prep. Univ. Teodor Borsa – Semiotica vizualului Curs Facultatea de Arte Plastice Foto-
video şi procesarea computerizată a imaginii Universitatea Naţională de Arte. Bucureşti, 2004, p. 42.
8 Prof. Dr. Daniela Rovenţa Frumusani, Semiotică, Societate, Cultură, Institutul European, Seria Comunicare, 1999, p. 206.
9 „Innăscute sau dobandite, voluntare sau involuntare, codificate sau personalizate (de la ticurile gestuale la emblemele carac-
terizante), gesturile insoţesc, explică, condensează sau comentează comunicarea interpersonală. Experţii in comunicare au identificat
700.000 de semnale fizice, Birdwhistell estimează că doar mimica feţei modulează 250.000 de expresii, iar mana generează 5000 de
gesturi verbalizabile”, potrivit Prof. Dr. Daniela Rovenţa Frumusani în Introducere in semiotică - Curs…p. 50.
Editorial 19
desfăşoară cultul divin public, spaţiul special consa-

crat pentru activităţile liturgice, şi anume lăcaşul de
cult. Apoi, în privinţa distanţei fizice care intervine
între sacerdot şi credincioşi, trebuie menţionat că
aceasta se modifică în funcţie de acţiunile cultice.
Astfel, credincioşii prezenţi în lăcaşul de cult se află
pe rând la o distanţă publică10 (atunci când preotul
predică, când se află în sfântul altar unde mirenii
intră rareori în timpul slujbelor) distanţă socială11
(când preotul va ieşi cu Sfânta Evanghelie, sau
când îndeplineşte actul cădirii, când miruieşte etc.)
Făcând referire la actul comunicării, predica
poate fi socotită un discurs specializat, discurs în
care domină un anumit aspect, în cazul de faţă domină aspectul religios, a cărui finalitate nu este din
lumea aceasta, finalitatea fiind oferirea informaţiilor spre mântuirea auditorului. Făcând referire la
simbol, chiar şi cuvântul de învăţătură din cadrul cultului divin public este încărcat de simbolism,
deoarece preotul simbolizează pe Hristos vestind învăţătura cea bună, Evanghelia Sa. În această
privinţă părintele Dumitru Stăniloae în Teologia Dogmatică Ortodoxă12 spune: „Prin preoţi lucrează
Hristos însuşi, ca Preotul unic propriu-zis, la unificarea văzută şi nevăzută a oamenilor în sine.
Având pe Hristos unicul Preot lucrând prin ei, toţi preoţii sunt organele văzute ale preoţiei Lui unice.
Hristos nu a luat mâna omenească degeaba; dar nemailucrând prin mâna Sa în mod vizibil, mâna
Sa e activă prin mâna celor prin care prelungeşte în planul văzut preoţia Sa nevăzuta. La fel, nemai-
rostind prin gura Sa în mod văzut cuvintele Sale, le rosteşte nevăzut prin gura organelor văzute ale
Preoţiei Sale. El lucrează prin mâna acestora întrucât ei fac toate gesturile sfinţitoare şi spun toate
cuvintele şi rugăciunile Lui şi către El cu conştiinţa ca slujesc Lui sau cu El, şi, prin El, Tatălui”.
Sfânta Liturghie aduce trecutul mântuitor în realitatea prezentă
Sfânta Liturghie nu a fost instituită pentru trecut şi nici nu a rămas în trecut, ci aduce
trecutul mântuitor în realitatea prezentă13 prin simboluri, acte şi ceremonii, astfel istoria mântu-
irii este prezentată şi actualizată în lăcaşul de cult, pentru că timpul în Biserică este un timp im-
pregnat de veşnicie, de atemporalitate, iar credinciosul este răpit şi plasat în momentul adus în
prezent prin acte simbolice14 . „Aşa închipuieşte şi preotul jertfa Mântuitorului, istorisind-o prin
cuvinte şi înfăţişând-o prin acte simbolice, atâta cât se poate înfăţişa aşa ceva într-o astfel de
10 „pană la şi dincolo de 10 metri. Este distanţa spectacolului, a conferinţei, a discursului politic. Comunicarea facială este
neutralizată, gesturile se amplifică”, potrivit Prof. Dr. Daniela Rovenţa Frumusani în Introducere in semiotică - Curs…p. 58.
11 Distanţă de caţiva metri (1,20-3,50 m), potrivit Prof. Dr. Daniela Rovenţa Frumusani în Introducere in semiotică - Curs…p.
58.
12 Vol. III, Ed. IBMBOR, Bucureşti 2003, p. 154
13 „În timpul Liturghiei, prin sfânta ei putere, suntem răpiţi şi înălţaţi într-un punct în care veşnicia se încrucişează cu timpul,
iar în acest punct noi devenim contemporani reali ai evenimentelor biblice de la Geneză până la Parusie, noi le trăim concret ca mar-
torii lor oculari” spune Pavel Evdokimov, Ortodoxia trad. de Irineu Ioan Popa. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, Bucureşti, 1996. p. 262 .
14 „Fiecare citire liturgică a Evangheliei ne situează în evenimentul relatat...Acelaşi act dumnezeiesc s-a petrecut într-un anu-
mit moment din istorie şi se oferă mereu în taină” mărturiseşte Paul Evdokimov (Ortodoxia trad. de Irineu Ioan Popa….p. 261)
arătând clar că prin credinţă persoana prezentă la Sfânta Liturghie participă, prin actul săvârşit de sacerdot, la evenimentul primar.
Astfel, tot Evdokimov mărturiseşte: În timpul slujbei Crăciunului noi nu ne aducem aminte de naşterea lui Hristos, ci asistăm cu
adevărat la acest eveniment, adică Hristos se naşte în faţa noastră. În noaptea de Paşti cel Înviat apare în faţa credincioşilor şi acesta
îi îmbracă cu demnitatea apostolică de martori ai Învierii”(Ibidem).
20 Editorial
materie. Parca ar spune: astfel venit-a Domnul spre patimă, astfel a murit, aşa a fost împuns
în coastă, aşa a curs sânge şi apă din coasta cea însuliţată. Precum am spus, el face acestea
mai întâi ca să arate că adevărul şi realităţile acestor lucrări au fost precedate şi preînchipuite
oamenilor mai dinainte prin simboluri şi figuri, tot aşa cum şi el (preotul), mai înainte de a
duce pâinea pe Sfânta Masa şi a o jertfi, întipăreşte într-însa Jertfa, spune Nicolae Cabasila15.
Rânduiala Liturghiei Ortodoxe este întocmită astfel încât ea reprezintă sub forma văzută
a diferitelor ei acte şi ceremonii, întreaga istorie a mântuirii noastre (…) ea face să se perinde
pe dinaintea ochilor noştri mai toate faptele şi momentele de seamă din viaţa şi lucrarea de pe
pământ a Mântuitorului. Însă, chiar dacă Liturghia este plină de simbolism16 esenţa ei nu rezidă
în semn, ci sensurile simbolico-mistice ale Sfintei Liturghii pot exercita o influenţă purificatoare
şi iluminatoare asupra sufletelor care participă la ea (…) pregătindu-i şi îmbunătăţindu-i în ve-
derea realizării scopului ultim al Liturghiei, împărtăşirea cu sfintele daruri, adică unirea tainică
cu Hristos euharistic17 . Rolul episcopului/preotului în cadrul Sf. Liturghii, ale cărui mâini şi limbă
sunt împrumutate de Duhul Sfânt, după cum spune Sf. Ioan Gură de Aur, este crucial deoarece,
prin intermediul lui, prezenţa Fiului lui Dumnezeu încetează a mai fi doar mistică şi simbolică, şi
devine reală, adevărată şi substanţială, la momentul rugăciunii Epiclezei18, fără de care Liturghia şi-
ar pierde esenţa. Trebuie precizat că darurile de pâine şi vin se prefac în Trupul şi Sângele Mântuito-
rului19 prin rugăciunea de invocare a Sfântului Duh pe care preotul o rosteşte. În momentul în care
preotul se roagă pentru a se preface cinstitele daruri în Trupul şi Sângele Mântuitorului prezenţa
divinităţii nu mai este doar simbolică ci devine reală. Făcând referire la acest moment, părintele
Stăniloae spune „Acum este clipa când prezenţa lui Hristos în mijlocul Bisericii Sale încetează a
mai fi doar mistică şi simbolică, ci devine reală, adevărată şi substanţială , pentru că prin sfinţire
darurile noastre de jertfă se identifică cu materia jertfei de pe cruce, fiind acceptate şi însuşite de
către Mântuitorul, adică incorporate în Sfântul trup şi Sânge, jertfit în chip sângeros pe Golgota”20.

(Va urma)

Drd. Anghel Gheorghe
15 Nicolae Cabasila, Tâlcuirea Dumnezeieştii Liturghii, trad. Pr. Ene Branişte, format digital după ediţia III din 1997, ed. Arh.
Bucureştilor, 1989, p.9.
16 Tot Nicolae Cabasila arată faptul că unele acte liturgice sunt doar impregnate de simbolism: „Între cele ce sa savârsesc la
Liturghie sunt chiar unele lucrari care nu îndeplinesc nici o trebuinţă, ci au numai un rost simbolic. Asa sunt, de pilda: junghierea
prescurei si întiparirea crucii pe ea, forma de sulita în care e facuta copia, sau turnarea apei calde în Sfintele Daruri. Chiar si în cele-
lalte Sfinte Taine putem gasi multe de acest fel. Asa de pilda, în rânduiala botezului, cei ce vin la botez trebuie sa se descalte, sa se
dezbrace si, stând cu fata spre Apus, sa-si întinda mâinile si sa sufle; aceasta ne învata aici cât de mult trebuie sa urâm pe diavolul si
cum trebuie sa-l alunge cel ce va sa fie un adevarat crestin” (Tâlcuirea Dumnezeieştii Liturghii …p.4)
17 Pr. Ene Branişte, Liturgica Specială, Ed. Lumea Credinţei, Bucureşti, 2005, p. 240.
18 În Teologia Dogmatica … vol. III, p. 123.
19 Rugăciunea epiclezei este următoarea: Încă aducem ţie această slujbă duhovnicească şi fără de sânge, şi Te chemăm, Te
rugăm şi cu umilinţă la Tine cădem: Trimite Duhul Tău Cel Sfânt peste noi şi peste aceste Daruri, care sunt puse înainte şi fă, adică,
pâinea aceasta, Cinstit Trupul Hristosului Tău. Iar ceea ce este în potirul acesta, Cinstit Sângele Hristosului Tău” (în Liturghierul
Pastoral, Ed. MMB, Iaşi, 2004, p. 111)
20 Cf. Ene Branişte, Liturgica specială, p. 259
Editorial 21
Simbolul de Credinţă
Mărturisirea de credinţă în
Părintele nostru cel ceresc, Crezul
Ortodox este cea mai concisă şi mai
exactă expresie existentă a doctri-
nei de bază a credinţei noastre or-
todoxe. Îl rostim la fiecare oficiere a
Sfintei Liturghii, îl citim împreună
cu rugăciunile noastre personale şi
îl mărturisesc naşii la botezul unui
prunc. Totuşi, câţi dintre noi s-au
oprit o clipă pentru a se întreba ce
vrea el să spună, sau de unde vine
şi cine l-a compus ?
Simbolul Credinţei Ortodoxe,
cum mai este numit Crezul, a fost
Simbolul de Credinţă elaborat în secolul al patrulea la
primul Sinod ecumenic ţinut la Ni-
Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul ceea în 325 şi la al doilea Sinod ec-
cerului si al pământului, al tuturor celor văzute si nevăzute. umenic ţinut la Constantinopol în
381, chiar dacă se bazează pe sim-
Si într-Unul Domn lisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, boluri ale botezului datând încă
Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi din timpurile apostolice.
vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu Prima parte a Crezului a fost
adevărat, născut nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care elaborată de 318 episcopi, Sfinţi
toate s-au făcut. Care pentru noi oamenii si pentru a noastră mântuire, Părinţi inspiraţi de Dumnezeu ce
S-a pogorât din ceruri si S-a întrupat de la Duhul Sfânt s-au adunat la Niceea de pe în-
si din Maria Fecioara si S-a făcut om. si S-a răstignit treg pământul. Aici, pentru prima
pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat, a pătimit si S-a îngropat. dată în istoria Bisericii, s-a putut
si a înviat a treia zi după Scripturi. si S-a înălţat la ceruri si ţine un sinod ecumenic, adică cu
sade de-a dreapta Tatălui. si iarăsi va să vie cu slavă, să judece viii si o participare universală. Aceasta
morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârsit. deoarece pe parcursul secolelor
persecuţiile împăraţilor romani
Si întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, păgâni au determinat Biserica să
Care de la Tatăl purcede; Cel ce împreună cu Tatăl si cu Fiul aibă o existenţă ascunsă. Au existat
este închinat si slăvit, Care a grăit prin prooroci. totuşi, de-a lungul acestor secole,
multe sinoade locale printre care
Întru una, sfântă, sobornicească si apostolească Biserică, mărturisesc un şi sinodul ţinut la Ierusalim,
botez spre iertarea păcatelor, astept învierea morţilor si viaţa veacului ce va menţionat în Noul Testament
să vie. (Faptele Sfinţilor Apostoli, capi-
tolul 15). Scopul propus al Sinodu-
Amin. lui de la Niceea din 325 era ca, sub
22 Mărturia Credinței
îndrumarea Sfântului Duh al lui Dumnezeu, să se

formuleze o expunere concisă care să definească
adevărurile şi convingerile fundamentale ale
Credinţei Creştine Ortodoxe. Aceasta venea ca
o necesitate de a apăra credinţă de învăţătură
greşită a lui Arie vizând relaţia din veci dintre
Tatăl şi Fiul.
A doua parte a Crezului, începând cu cu-
vintele “… Şi în Sfântul Duh …”, a fost elaborată de
150 Sfinţi Părinţi adunaţi la al doilea Sinod ecu-
menic ţinut în 381 la Constantinopol, şi care avea
scopul de a completa Simbolul Credinţei şi a com-
bate vicleana cugetare a lui Macedonie împotriva
Duhului Sfânt.
Începând cu acele timpuri, Sfânta noastră
Biserică Ortodoxă a rostit acest vechi Crez în for-
ma sa originală. Şi astăzi, şaptesprezece secole mai
târziu, creştinii ortodocşi continuă să rostească
Crezul în forma sa iniţială inspirată de Dumnezeu,
fără modificări, adaosuri sau eliminări. Sfântul Spiridon a luat parte la Primul
Cuvântul “Crez” vine din latinescul credo, Sinod Ecumenic de la Niceea, întrunit în anul
EU CRED. În variantele multor limbi primul cu- 325 pentru combaterea ereziei preotului Arie din Alexan-
vânt din Crez înseamnă tot “eu cred”, de exem- dria. Arie nega dumnezeirea lui Iisus Hristos, Îl
plu pistevo în greaca clasică, vjeruju în Biserica considera cea mai înaltă creaţie a lui Dumnezeu si, prin
Slavonă, şi vjerujem în sârba modernă. Potrivit urmare, diferit ca fiinţă de Acesta: Tatăl era necreat,
spuselor Mântuitorului Iisus Hristos, „cine va Fiul creat.
crede se va boteza şi se va mântui“. De aceea, cine
vine la Taina Sfântului Botez ar trebui să recite Episcopii adunaţi la Sinodul de la Niceea au
Crezul său să-l citească, de trei ori, el sau nasul întărit învăţătura Bisericii, si anume că Fiul este
(naşa), când este vorba de prunci şi de copii. deofiinţă cu Tatăl, deci este Dumnezeu. În lămurirea
Vom expune câteva meditaţii ale Sfântului acestei învăţături, un rol important l-a avut si episcopul
Nicolae Velimirovici asupra Crezului publicate Trimitundei, Spiridon. Fără a se folosi de un lim-
în ,,Credinţa poporului lui Dumnezeu,, ce trez- baj sofisticat, a demonstrat celor prezenţi cum Dumnezeu
esc în inimile credincioşilor o credinţă înfocată: este unul în fiinţă, dar întreit în persoane. A luat o
“Aceasta nu este o expunere didactică, rece, a cărămidă în mâna stângă si le-a spus că desi este un singur
unor realităţi teologice rigide. Aceasta este o isto- obiect, ea este alcătuită din trei elemente: pământ, apă si
rie mişcătoare ce încălzeşte inimile, a iubirii unui foc. Apoi cu mâna dreaptă a făcut semnul crucii si a zis:
tată pentru copiii săi, despre iubirea lui Dumnezeu „În numele Tatălui si al Fiului si al Sfântului
pentru oameni, o iubire ce depăşeşte capacităţile Duh“. După aceasta, strângând cărămida, în partea
noastre de înţelegere.De fiecare dată când rostim de sus a cărămizii s-a aprins foc, apa a început să curgă
Crezul din inimă, noi de fapt confirmăm realitatea din partea de jos, iar lutul a rămas în mâinile lui.
acestei iubiri. Acest Simbol al Credinţei divin,
Mărturia Credinței 23
etern şi nemuritor a fost lăsat lumii de Însuşi Dumnezeu – Izvorul a toată iubirea – pentru ca oame-
nii să poată cunoaşte iubirea lui Dumnezeu şi să-L iubească şi ei. Acesta este adevăratul înţeles al
credinţei părinţilor noştri – Credinţa Ortodoxă”.
Cine seamănă seminţe bune pe un câmp ce nu a fost curăţat ? Un om raţional nu va face aşa
ceva. Un om raţional va acţiona în acord cu Cuvântul lui Dumnezeu. El va curăţa mai întâi câmpul de
neghină şi apoi va semăna seminţe bune. Câmpul este sufletul uman, neghina este politeismul, iar
sămânţa cea bună este credinţa într-un Dumnezeu. Aşa proorocii Vechiului Testament şi apoi Sfinţii
Apostoli au luptat să îndepărteze neghina politeismului pentru a semăna sămânţa bună a credinţei
într-un singur Dumnezeu, Dumnezeul cel Unul, Viu şi Adevărat.
Oamenilor le era foarte greu să se despartă de zeităţile lor imaginare şi să accepte credinţa
într-un Dumnezeu. Derutaţi de mulţimea de creaturi şi forţe contrare din univers, ei considerau mai
demnă de crezare existenţa unei mulţimi de dumnezei decât a Unui Singur Dumnezeu. Captivaţi de
iluzia unui copil naiv că puterea constă în număr, ei susţineau că era mai credibil ca o mulţime de zei
să aibă o putere mai mare decât un Dumnezeu. Ei susţineau că mai mulţi dumnezei ar putea oferi un
ajutor mai mare decât un singur Dumnezeu.
Cei mai buni reprezentanţi ai neamului omenesc puteau să se simtă creaturi ale unui Creator
Atotputernic, ca oale ale unui Olar divin, dar niciodată copii ai unui Tată ceresc. Acest drept i-a fost
acordat omului prin Domnul nostru Iisus Hristos. Nu este un drept acordat tuturor oamenilor, ci
numai celor ce L-au primit. Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se
facă fii ai lui Dumnezeu (Evanghelia scrisă de Sfântul Apostol Ioan – 1, 12), aceasta înseamnă să fii
adoptat şi să îndrăzneşti să te adresezi lui Dumnezeu prin cuvintele “Avva Părinte” (Epistola către
Galateni a Sfântului Apostol Pavel – 4, 5-6; Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel – 8,
14-16). Însuşi Hristos a revelat această adopţie, dar al milei lui Dumnezeu, şi a oferit-o oamenilor
chiar de la începutul misiunii sale pe pământ: a revelat oamenilor că din acel moment ei puteau să-L
numească pe Dumnezeu, Tată al lor, atunci când a spus: “Deci voi aşa vă rugaţi: “Tatăl nostru, care
eşti în ceruri” (Evanghelia scrisă de Sfântul Apostol Matei – 6, 9). Şi de atunci până acum, milioane
de copii şi adulţi de pe tot globul pământesc murmură zi de zi “Tatăl nostru”.
Dumnezeu nu ni s-a descoperit ca stăpân autoritar sau ca un tiran. El este mai înainte de
orice Tată, Părinte. Dacă ne putem ruga, este pentru ca El ni s-a revelat ca Tată iubitor, plin de
grijă pentru copiii săi. Ca Tata, el are înţelepciunea de a lucra în mod diferit cu fiecare copil al său,
potrivit posibilităţilor fiecăruia/fiecăreia. Niciodată nu suntem lipsiţi de grija lui şi niciodată nu ne
lasă în încercările prin care trecem mai mult decât putem suporta. Iubirea Tatălui s-a manifestat
deplin prin trimiterea Fiului său pentru mântuirea noastră. Numindu-l Tată al nostru, mărturisim
că suntem fiii lui, fraţi şi surori între noi. Aceasta înseamnă că dacă ne rugam împreuna, trebuie să
ne şi acceptam unii pe alţii ca fii ai aceluiaşi Tată. A nu-i accepta şi iubi pe semenii noştri înseamnă
a nu ne recunoaşte drept fii ai Tatălui.
Fiind conştienţi de importanţa pe care o prezintă Simbolul de credinţă se impune datoria
fiecărui creştin de a cunoaşte conţinutul Crezului, spre a putea mărturisi credinţa cu voce tare în
cadrul Sfintei Liturghii, sau când cineva este chemat ca naş, în numele fiului său duhovnicesc; cât şi
adâncirea învăţăturii de credinţă cuprinsă în Crez, spre a fi “totdeauna gata de răspuns oricui cere
socoteală de credinţa noastră” (I Petru 3,15). Pe lângă cunoaşterea credinţei sale, creştinul ortodox
este dator şi să o trăiască, împlinind-o în fapte. “Fără fapte credinţa este moartă” spune Sf. Apostol
Iacob (Iacob 2,19-20), asemenea pomului care nu aduce roade. Nu este suficient, să mărturisim
numai credinţa mântuirii în Biserică prin harul Sfintelor Taine, ci se impune să şi conlucrăm neîn-
trerupt cu harul divin, spre curăţia de păcat şi înnoirea continuă în bine. “Nu oricine îmi zice mie:
Doamne! Doamne! – arată Mântuitorul – va veni în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui
meu cel ce este în ceruri” (Matei 7,21).
Pr. Costin Dinu
Al doilea Sinod Ecumenic

de la Constantinopol
381
Mărturia Credinței 25
Concursul „Sunt mic, dar sunt creştin”

Concursul „Sunt mic, dar sunt creştin” ia
naştere în anul 2010, an care a fost declarat
de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române
ca fiind An Omagial al Crezului și al Autoce-
faliei Românești. Concursul a fost organizat
la iniţiativa părintelui paroh pentru a-i învăța
pe cei mici Simbolul de Credință într-un mod
plăcut și pentru a-i încuraja să fie membrii ac-
tivi ai parohiei. Astfel că, se stabileşte un regulament al concursului şi anume că cel mai mic dintre
concurenţi care va reuşi să memoreze întreg Simbolul de Credinţă, iar mai apoi să-l rostească în
cadrul Sfintei Liturghii, va fi premiat de către părintele paroh cu o icoană şi va fi numit câştigătorul
concursului. Şi de aici până la a-şi face apariţia primii concurenţi nu a mai fost decât un pas. Câţiva
copii reuşesc să memoreze Crezul, dar o singură fetiţă a întrunit toate condiţiile acestui concurs.
Este vorba despre Iza, care la vârsta de trei ani a reuşit să se conformeze regulamentului.
În acest sens mama sa ne va împărtăşii câteva dintre gândurile sale: „Mă numesc Buragă
Gina Marlena, am 37 de ani și sunt mama a patru copii: Cătălin Adrian de 18 ani, Petru Rareș de
17 ani, Iza Ana Maria de 7 ani și Mara Ioana în varsta de 2 ani. Iza este un copil foarte isteţ şi de
când era mică a fost dusă la biserică. Este foarte ascultătoare şi iubitoare, lucru pe care la dobân-
dit şi l-a demonstrat tuturor oamenilor care o cunosc. Ceea ce a dobândit în biserică este iubirea
şi răbdarea faţă de alţi copii. Este o fetiţă dornică de a afla lucruri noi despre Dumnezeu şi despre
biserică. Spre surprinderea mea Iza a învăţat crezul la vârsta de 3 ani doar din biserică. Pentru ea
Crezul reprezintă o rugăciune în faţa lui Dumnezeu şi este un gest de mulţumire. Ca mamă a 4 copii
nu aş putea spune că este uşor să îi creşti în ziua de azi în sânul Bisericii, dar cu ajutorul lui Dumn-
ezeu reuşim să ne ocupăm de creşterea lor. Dumnezeu ne
ajută, nu putem să ne plângem că este foarte greu, unde-i
puţină voinţă acolo şi Dumnezeu lucrează; nu trebuie să
ne sperie lucrul acesta că avem mai mulţi copii, din contră
este o binecuvântare pentru noi. Ceea ce ar trebui să ştim
noi ca părinţi este că vlăstarele familiei, copiii, trebuiesc
duşi de mici la biserică pentru că vor învăţa lucruri folos-
itoare în viaţă, cărora noi nu le dăm atâta atenţie. Pen-
tru mine ca mama biserica este locul unde mă liniştesc şi
unde să primesc de la Dumnezeu puterea de a-mi creşte
copii. Sunt fericită şi mulţumită pentru sănătatea dăruită
de Dumnezeu mie și copiilor mei și de faptul că aceștia
sunt împliniţi sufleteşte şi cu credinţa în Tatăl Ceresc”.
Buragă Gina Marlena
Dumnezeu lucrează prin oameni

Sunt o mamă mult iubită şi binecuvântată dar …şi-mi
pare rău că există acest “dar” în viaţa mea, în urmă
cu 23 de ani când s-a născut fiica mea Ioana, un copil
cu dizabilităţi neuro-motorii nu puteam să mă simt
aşa. Am simţit în acel moment că primesc o palmă
de la Dumnezeu pentru toate greşelile mele şi nu-mi
imaginam cu ce “DAR“ minunat îmi înzestrase viaţa.
Abia mulţi ani mai târziu am realizat binecuvântarea
ce se pogorâse asupra mea din momentul în care am
devenit mama unui copil special ce creează o viaţă
specială celor din jurul ei şi nu numai. Este exact co-
pilul de care aveam nevoie în viaţa mea pentru a de-
veni mai bună, iubitoare, grijulie, blândă, toleranta,
răbdătoare, înţeleaptă, puternică şi cu credinţă.
Cât de importantă este CREDINȚA
Deşi realizam gravitatea diagnosticului Ioanei (infirmitate motorie cerebrală – diplegie

spastică şi retard mental) mi-am pus toate speranţele în grija bunului Dumnezeu şi-a Maicii Dom-
nului şi iată că pe parcursul a 23 de ani după intense tratamente de recuperare medicală Ioana
şi-a depăşit cu mult limitele fizice şi psihice devenind o sportivă CAMPIOANA Special Olympics
România adunând în palmaresul ei 40 de medalii, 8 cupe şi multe diplome de participare la diferite
concursuri sportive pentru persoanele cu dizabilităţi.
Au fost 23 de ani încărcaţi de multă muncă, efectuând continuu recuperare medicală de
la vârsta de 7 luni atunci când NU putea să stea nici măcar în şezut, să se întoarcă de pe o parte
pe cealaltă, să-şi susţină capul sau să-şi mişte mânuţele pentru a apuca vreo jucărie. În ciuda
diagnosticului medical am susţinut-o pe Ioana în încercările ei şi astfel am reuşit să urmeze cursurile
unui învăţământ special (grădiniţă, școala de 10 clase) ca apoi să urmăm calea sportului adaptat
persoanelor cu nevoi speciale.
Toate aceste realizări din viaţa noastră se datorează CREDINŢEI. În nici o clipă nu am fost
singure pe acest drum anevoios şi am simţit întotdeauna ocrotirea divină. Tocmai de aceea eu
Ghițulescu Mihaela și Ioana
şi Ioana suntem foarte apropiate de sfânta biserică, avem toată nădejdea în grija Domnului, ne
place să mergem la slujbele bisericeşti, ne-am făcut o nouă FAMILIE CREŞTINĂ cu mulţi, mulţi
membrii care ne iubesc şi ne poartă grija atunci când nu suntem alături de ei la sfintele slujbe.
Deşi la început Ioanei i-a fost foarte greu să reuşească să ţină posturile, datorită faptului că are
alături un duhovnic înţelept a trecut cu bine şi peste această barieră reuşind ca o încununare să se
împărtăşească cu Trupul şi Sângele Domnului. Şi acum nu pot decât să repet ceea ce am scris în
primele rânduri … sunt o mamă mult iubită şi binecuvântată a unui copil SPECIAL lăsat de Dum-
nezeu pe pământ ca un medicament sufletesc ce-ţi poate aduce MÂNTUIREA. Mulţumesc bunului
Dumnezeu şi Maicii Domnului, tuturor sfinţilor şi cetelor îngereşti ! Mulţumesc draga mea Ioana!
Mărturii ale tinerilor 27

Ştiinţa lumească şi puterea lui Dumnezeu

Mă numesc Andrei Chiran, am 13 ani şi sunt olimpic la matematică şi informatică. Am obţinut
medalia de aur (la matematică) şi pe cea de bronz (la informatică). Aceste performanţe necesită
multă muncă şi exerciţiu, dar nu ar fi fost posibile fără ajutorul Lui Dumnezeu. El m-a ghidat, m-a
luminat la nevoie şi mi-a dat darul gândirii şi cunoaşterii .
Am fost crescut de familia mea într-un mod creştinesc, în sânul bisericii. Nu ratez nicio
duminică şi merg cu plăcere la slujba de Duminică şi de sărbători. Îi mulţumesc mereu pentru aju-
torul Său şi mă rog în continuare pentru a mă ajuta şi pentru a-mi da forţa şi sănătatea de care am
nevoie. Dumnezeu mă ajută la nevoie, dar mă şi pedepseşte când o apuc pe căi greşite. De exemplu,
anul trecut când am luat medaliile la olimpiade am îmbrăţişat păcatul mândriei. În mintea mea mă
gândeam “Dacă aceşti oameni ar ştii că stau lângă un olimpic!?”, începusem chiar să mă cred mai
presus decât ceilalţi. Aşa se face că la ultimele olimpiade am reuşit să mă calific la naţionale, dar spre
deosebire de anii trecuţi nu am reuşit să iau niciun premiu sau medalie. Eram distrus, dar părintele
m-a încurajat şi mi-a spus că Dumnezeu a vrut să îmi dea o lecţie pentru a mă îndrepta înainte de a fi
prea târziu. Atunci am înţeles că toate aceste daruri mi-au fost date pentru a face bine şi nu pentru a
mă lăuda. Dacă nu m-aş fi îndreptat la timp, probabil mi-aş fi distrus nu imaginea în faţa lumii (care
este trecătoare) ci pe cea în faţa Lui Dumnezeu, iar aceasta este veşnică.
Un alt lucru pe care l-am învăţat din acestă experienţă este acela că pentru a reuşi este mereu
nevioe de puterea Sfintei Treimi. Am învăţat că e nevioe să te rogi cu toată inima şi tot sufletul pentru
a primi ceea ce ai nevoie. Toată viaţa mea mi-am dorit un frate. De când am învăţat să vorbesc
28 Mărturii ale tinerilor

( de 2 ani jumătate) m-am rugat pentru încă un băieţel. Lunile au trecut şi s-au transformat în
ani. Speranţa mea scădea până când, într-o binecuvântă zi a acestui an mama mea a venit şi mi-a
spus:” Care este cea mai mare dorinţă a ta?”,”Să am un laptop nou!” i-am spus eu neştiind despre
ce este vorba, dar ea mi-a zis cu ochii în lacrimi ”O
să ai un frăţior!”. Nu mi-am putut crede urechilor.
Dumnezeu mi-a ascultat ruga. I-am mulţumit
din toată inima şi am început să mă rog pentru
sănătatea bebeluşului şi pentru o naştere uşoară a
mamei. Totul a fost doar un test de credinţă.
În concluzie, puterea Lui Dumnezeu este
mare, iar eu nu aş fi unde sunt acum fără ajuto-
rul său. Preţuiesc tot ce a făcut pentru mine şi îi
mulţumesc neîncetat. Din păcate programul meu
de la şcoală nu îmi permite să merg la Biserică
decât în weekend-uri, dar mă rog şi acasă după ce
mă trezesc şi înainte de culcare.
Fie ca Dumnezeu să vegheze peste toţi
oamenii de pe acest pământ.
Andrei Chiran
Mărturii ale tinerilor 29

Rânduiala Proscomidiei

Trăim intr-o eră în care tehnologia evoluează de la o zi la alta, astfel că dacă acum cateva sute
de ani, schimbările se observau abia după un secol, astăzi, schimbările au loc și se observă după
doar 10 ani, în cel mai rău caz. Odată cu evoluția tehnologiei, crește și dorința omului de a deține
cât mai multe informații despre tot ceea ce-l înconjoară, indiferent de domeniul în care activează.
Astfel că, am hotărât să începem explicarea unui moment liturgic ”ascuns” de ochii oamenilor, aces-
ta săvârșindu-se doar în Sfântul Altar. Acest moment poartă numele de PROSCOMIDIE.
Proscomidia este un moment foarte important, pe de-o parte fiindcă în cadrul acesteia
se pregătesc darurile de pâine şi vin, care vin şi formează mărturia de bază a Jertfei euharistice
(Împărtăşania) și pe de altă parte fiindcă nu poate fi săvârșită Sfânta Liturghie fără a fi puse mai
înainte aceste daruri, după o rânduială specială, pe care o vom explica în cele ce urmează.
Materiile și obiectele liturgice necesare Proscomidiei
Înainte de a începe, am să menționez faptul că pentru a putea avea loc această lucrare, sunt
necesare următoarele daruri, după cum ne prezintă și părintele Ene Braniște, intr-una din cărțile
Sfinției Sale:
PRESCURA - pecete = împrimarea pe faţa pâinii a unui pătrat împărţit în patru spaţii egale,
prin braţele cruci înscrisă înăuntrul lui. Două spaţii de sus cuprind două iniţiale ale numelui lui
Iisus Hristos, Iisus-stănga şi Hristos-dreapta. Celelalte două spaţii de jos despart între ele în silabe
verbul grecesc NIKA deci << Iisus Hristos învinge >>. Această pâine coaptă are denumirea iniţială
de PROSFORĂ(prescură).
VINUL - acesta trebuie să fie natural, neamestecat, neprefăcut şi nealterat. Culoarea lui este
indiferentă doar să provină din << rodul viţei >>(Matei 26, 29).
APA trebuie sa fie de asemenea curată si proaspătă.
Vom prezenta și obiectele liturgice folosite, tot după explicația dată de parintele Ene Braniște în
30 Liturgica
Dicționarul Sfinției Sale, și anume:

Copia (άγιά= aghia; latinescul lancea, gladiolus= suliţă, lance) este un obiect liturgic, folosit
la tăierea prescurilor pentru pregătirea Darurilor(Sfântul Agneţ şi miridele). Este un mic cuțit de
metal în formă de lance, cu tăişul ca un triunghi, iar mânerul se termină cu o cruce.
Sfântul Disc(grecescul διοκοσ= disc, platou) este un obiect liturgic, care are forma unei far-
furii plate din metal argintat sau aurit, având pentru susţinere un picior scund. Acesta se ţine la
proscomidiar.
Sfântul Potir(grecescul ποτμριον= cupă) este un vas liturgic, de forma unui pahar cu picior,
de dimensiuni diferite; este un obiect sfânt în care se pune vinul şi apa pregătite la Proscomidie.
Împărtăşirea tuturor din acelaşi potir, reprezintă unitatea sângelui şi comuniunea spirituala a celor
ce se împărtăşesc.
Rânduiala Proscomidiei
Revenind la rânduiala Dumnezeieștii Proscomidii, menționăm
faptul că pâinea şi vinul reprezintă exclusiv viaţa umană. Prin oferi-
rea darurilor de pâine(prescură) şi vin la altar, în mâinile preoţilor,
credincioşii fac astfel un sacrificiu în cinstea lui Dumnezeu, ca un sim-
bol de dăruire loială de ei însuşi.
Deci aducerea de daruri în mâinile preoţilor la altar, constituie
un gest de pocăinţă, de recunoştinţă, de mulţumire, un gest de pocăinţă
şi de credinţă în unirea prin cu El prin împărtăşire. Asupra acestor idei
trebuie sa se concentreze cei care le aduc. De la aceste acţiuni pleacă
şi denumirea ei προσχομιδι(προσ= înainte ; χομιζέιυ= a aduce), care
înseamnă punerea înainte, produc sau fac ofrandă. Proscomidia se
săvârşeşte pe măsuţa din partea nordică a Sfântului Altar pe care se
desfăşoară lucrurile pregătitoare pentru aducerea darurilor și care
poartă numele de PROSCOMIDIAR. Principal şi fundamental în
ritualul proscomidiei este scoaterea din prescură a Agneţului. Agneţul
este acea parte pe care se află pecetea IS, HR, NI, KA, care preînchipuie
pe mielul lui Dumnezeu cu ce ridică păcatele lumii. Înainte de începerea
Proscomidiei preotul proscomiditar, îşi spală mâinile, apoi vine în faţa
proscomidiarului, se închină de trei ori rostind cuvintele: “Dumnezeule
curăţeşte-mă pe mine păcătosul şi mă miluieşte”. După aceasta, el ia
în mâna stângă prescura aleasă, una din cele cinci necesare împreună
cu copia şi rosteşte binecuvântarea: “Binecuvântat este Dumnezeu tot-
deauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.” pentru a arăta că
cele ce urmează sunt spre slava lui Dumnezeu apoi ia copia în mâna
dreaptă şi însemnează cu ea, peste prescură, semnul sfintei cruci
rostind cuvintele:”Întru pomenirea Domnului Dumnezeului nostru
Iisus Hristos”.
Punând deci prescura pe un taler, preotul înfinge copia întâi în
partea dreaptă a peceţii (a Agneţului, adica în partea stângă a preo-
Liturgica 31
tului, în dreptul inițialelor IIS și NI), zicând: ”Ca o oaie spre junghiere S-a adus.”, apoi face acelaşi
lucru tăind şi din partea stangă (dreapta preotului în dreptul inițialelor HS și KA), rostind cuvintele:
“Şi ca un miel nevinovat, fără de glas, înaintea celui ce-l tunde, așa nu Și-a deschis gura Sa” .Chipul
Mântuitorului este înfăţişat astfel plin de nevinovăţie, de blândeţe şi de răbdare vis-à-vis de ceea
ce urmează să pătimească, apoi taie în pecetea de sus spunând: ”Întru smerenia Lui, judecata Lui
s-a ridicat”, iar la pecetea de jos ”Iar neamul Lui cine-l va spune?”. După toate acestea, preotul cu
smerenie înfinge copia în miezul prescurii, din lateral, mai jos de pecete, dar mai sus de coaja de
jos, şi tăind orizontal, ridică (scoate) Sfântul Agneţ, zicând: ”Că s-a luat de pe pământ viaţa Lui”,
întruchipând prin aceasta plecarea Domnului din lume prin moartea Lui şi ridicarea la Tatăl. Apoi
luând Agneţul îl aşează cu pecetea în jos pe Sfântul Disc, deci în poziţia unei victime ce se aduce spre
junghiere, ca jertfă! Apoi taie adânc în miez până aproape de pecete, în semnul unei cruci cu braţele
egale zicând: ”Se jertfește Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul
lumii, pentru viața și mântuirea lumii”.
După ce preotul întoarce Agneţul cu pecetea în sus, împunge
cu vârful copiei, în Sfântul Agneţ, în partea dreaptă sub iniţialele IIS
zicând: ”Şi unul dintre ostaşi, cu sulița, coasta lui a împuns”. Şi de
îndată, preotul ia în mâna dreaptă vasul cu vin, iar în mâna stângă
pe cel cu apă, şi toarnă în potir zicând: ”Şi de îndată a ieşit sânge şi
apă”. A istorisit de fapt despre sângele şi apa care au curs din rană la
momentul în care ostaşul a împus cu suliţa coasta lui Iisus, care era
pe Cruce. Apa reprezintă firea umană, iar vinul firea Dumnezeiască
şi prin urmare unirea dintre ele, adică reprezintă unirea celor două
firi în Persoana Mântuitorului, care a fost şi Dumnezeu adevărat şi
om adevărat. Sfârşind acestea, cu mâna dreaptă, binecuvintează vinul
şi apa, zicând: ”Binecuvântată este unirea Sfintelor Taine, totdeauna,
acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”. Apoi acoperă Potirul cu
acoperământul său şi încheie astfel pomenirea Domnului la Proscomi-
die prin pregătirea Sfântului Agneţ şi a Sfântului Potir.
Vedem astfel că nu s-au folosit toate cele cinci prescuri, ci nu-
mai una. În următorul număr al Revistei vom vedea cum se continuă
această rânduială și în cinstea și spre pomenirea cui mai scoatem
miride.
Bibliografie:
1. Preot Petre Vintilescu, ”Liturghierul explicat” E.I.B.M.O, 1972
2. Preot Profesor Dr. Ene Braniște și Profesor Ecaterina Braniște,
”Dictionar Enciclopedic de cunoștințe religioase” , Editura Dicezană ,
Caransebeș, 2001
3. Liturghier, E.I.B.M.O, București , 2012
4. Preot Profesor Dr. Ene Braniște, ”Liturgica specială” Edit. Ne-
mira, 2002, ediția a III-a
Radu Mihai Constantin
32 Liturgica
Ostenitorii Parohiei
Brâncuși
Parohia “Acoperământul Maicii Domnului” şi “Sfântul

Ioan Rusul” este păstorită de părintele paroh Costel Bur-
lacu şi de părintele Costin Dinu. Răspunsurile liturgice
din duminici şi sărbători sunt oferite de Corul „Evia“ al
parohiei, format din tineri teologi şi seminarişti, o parte
dintre aceştia fiind cazaţi în spaţiile frumos amenajate
din turnul-clopotniţă. Corala a luat numele insulei care
adăposteşte racla cu moaştele Sfântului Ioan Rusul,
ocrotitorul parohiei bucureştene. La iniţiativa părintelui
paroh Costel Burlacu, cu binecuvântarea Preafericitului
Părinte Patriarh Daniel și cu sprijinul unei familii apro-
piate bisericii noastre, corala a lansat în anul 2010 un
CD de colinde intitulat „Colindăm Colind“, în prezent fi-
ind în lucru alte două CD-uri.
33
Pr. dr. Costel Burlacu - în prezent preot paroh al Parohiei

Brâncuşi, protoiereu al Protopopiatului Sector 6 Capitală și
profesor la Seminarul Teologic din București. S-a născut la 24
noiembrie 1974. A studiat la Seminarul Teologic Ortodox din
Roman apoi la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti.
A obţinut titlul de doctor în teologie în anul 2011, la Facultatea
de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna“ din Sibiu. Din 2004 şi
până în prezent este profesor la Seminarul Teologic Ortodox din
Bucureşti. A fost hirotonit preot pe seama paraclisului Seminaru-
lui Teologic Ortodox din Bucureşti în 2005. Din 2005 până în
prezent este preot spiritual la seminar.
Diac. Andrei Ovidiu Leonte (tenor I) - în prezent slujește ca diacon

la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea. S-a născut la data de
12 octombrie 1986 la Sinaia, jud. Prahova. În anul 2008 devine absol-
vent al Seminarului Teologic din Bucureşti, apoi în perioada 2008 -
2012 urmează cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Capitală. În
prezent urmează cursurile masterale în cadrul aceleiași facultăți. A făcut
parte din numeroase coruri: Cantate Domino al Seminarului Teologic,
Corala “Sfântul Apostol Andrei” a teologilor și preoților din București şi
corul Facultăţii de Teologie din Bucureşti.
Nedelcu Marius Bogdan (tenor II) - în prezent este angajat în cadrul

Administraţiei Patriarhale. S-a născut la data de 17 septembrie 1989 în
orașul Oltenița, jud. Călărași. Devine absolvent al Seminarului Teologic
din București în anul 2008, iar mai apoi urmează cursurile Facultății de
Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din Capitală, în perioada 2008-
2012. Studiile masterale, în cadrul aceleiași instituții de învățământ, le
va finaliza în anul 2014. A fost membru al corului Cantate Domino al
Seminarului Teologic și membru al corului Facultăţii de Teologie din
Bucureşti, participând la numeroase concerte şi evenimente.
Neagu Adrian Constantin (bariton) - în prezent este referent al

Protoieriei Sector 6 Capitală și cadru didactic la disciplina ”Religie”.
În perioada 2001 - 2006 a urmat cursurile Seminarului Teologic Orto-
dox din București, apoi în anul 2010 a absolvit Facultatea de Teologie
Ortodoxă din Capitală. Din octombrie 2010 până în iulie 2012 a urmat
cursurile de Master, Secția „Exegeză și ermineutică biblică”, din cadrul
aceleiași facultăți. În prezent urmeză cursurile Școlii Doctorale din cadrul
Facultății de Teologie Ortodoxă din București
34 Ostenitorii Parohiei Brâncuși

Pr. Costin Dinu - în prezent preot II la Parohia Brâncuși. S-a

născut la data de 25 decembrie 1980 în Bucureşti. Urmează Liceul
Teoretic “Gheorghe Şincai” între anii 1995-1999. După terminarea
liceului urmează cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă “Jus-
tinian Patriarhul” din Capitală devenind licenţiat în teologie în
anul 2003. În perioada 2004 – 2007 urmează cursurile master-
ale în cadrul Departamentului Catedrei Unesco pentru schim-
buri interculturale şi interreligioase a Universităţii Bucureşti.
De asemenea, în anul 2007 va absolvi şi cursurile masterale ale al
Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti.
Călin Irinel (bas) – în prezent este angajat al Centrului de zi „Sfinţii

Împăraţi Constantin şi Elena”. S-a născut în localitatea Comăneşti, jud.
Bacău în data de 28 noiembrie 1985. În perioada 2001 - 2006 va urma
Seminarul Teologic „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Piatra
Neamţ. Absolvent al acestei tinere şcoli, în anul 2006 paşii lui se îndreptau
de această dată către capitala ţării, unde în 2010 ajunge licenţiat în teologie,
absolvent al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Iustinian Patriarhul”. În
perioada 2012-2014 a urmat cursurile de master a Facultăţii de Teologie
Ortodoxă „Iustinian Patriarhul” din Bucureşti.
Gheorghe Anghel (bas) – în prezent este angajat în cadrul Administraţiei

Patriarhale, la Agenţia de ştiri BASILICA, și doctorand al Facultăţii de
Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii Bucureşti.
Începând cu anul 2014 este membru al Consiliului Parohial al Paro-
hiei Brâncuşi. S-a născut la 02 iunie 1986 în orașul Întorsura Buzăului,
jud. Covasna. În perioada 2000 – 2005 urmează cursurile Seminarului
Teologic Ortodox din Bucureşti. În anul 2009 a absolvit Facultatea de
Teologie Ortodoxă ”Justinian Patriarhul” din Capitală, apoi urmează
cursurile masterale în perioada 2009 – 2011, în cadrul aceleiaşi instituţii.
Leonte Marius – Dumitru (bariton) - În prezent este student la

Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din Bucureşti. S-a
născut la data de 07 martie 1991 în Sinaia, Judeţul Prahova. A absolvit
Liceul Teologic Ortodox din Bucureşti în anul 2011. A făcut parte din
corul Cantus Domini al seminarului bucureștean, în prezent este mem-
bru al Corului Facultății de Teologie Justinian Patriarhul din București,
participând la numeroase concerte şi evenimente.
Ostenitorii Parohiei Brâncuși 35

Radu Mihai Constantin (tenor I) – În prezent este student al Facultăţii

de Teologie Ortodoxă “Justinian Patriarhul” din Bucureşti, Preşedinte al
Departamentului pentru Tineret din cadrul parohiei şi membru al A.S.T.O.
S-a născut la 26 noiembrie 1994, în Bucureşti, sectorul 3. A fost admis pent-
ru a urmă cursurile liceale ale Seminarului Teologic Ortodox “Nifon Mitro-
politul” din Bucureşti, în perioada 2009-2013. După promovarea liceului,
a fost admis pentru a urmă cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă din
Bucureşti. În domeniul cultural a organizat concursul de Muzică Bizantină
“Aghia Trias”, în calitate de Vice-Preşedinte al Consiliului Elevilor.
Tomescu Marius-Constantin (tenor I) – În prezent este administratorul

Centrului Social de zi „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. S-a născut
în Bucureşti la data de 24 mai 1994. A studiat între anii 2001-2009 la
Şcoala Generală nr.30 Grigore Ghica Voievod din Bucureşti, sector 2, apoi
a urmat cursurile Seminarului Teologic Ortodox ‘’Nifon Mitropolitul’’
din Bucureşti între anii 2009-2013. În prezent este student în anul II
al Facultăţii de Teologie Ortodoxa ‘’Justinian Patriarhul’’ din Capitală.
Singurov Cezar-Cristian (bas) - în prezent este student la Facultatea de

Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti. S-a născut la data
de 08.12.1995, în Bucureşti, sector 6. A absolvit Școala generală nr. 172 Sf.
Andrei în anul 2010. În perioada 2010 - 2014 a urmat cursurile Seminarului
Teologic Liceal Ortodox din Bucureşti, timp în care a făcut parte din corul
Cantus Domini al seminarului bucureștean. A participat, printre multe alte
concursuri, la Olimpiada mondială a corurilor de la Cincinatti, în anul 2012
Florea Vasile-George (tenor II) - În prezent este student la Facultatea

de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din Bucureşti. S-a născut la
data de 08.08.1994, sector 5, Municipiul Bucureşti. În perioada 2005 -
2009 a urmat cursurile gimnaziale la şcoala nr. 1, din com. Brezoaele,
jud. Dâmbovța. După admiterea la Seminarul Teologic din București a
devenit membru al corului Cantus Domini obținând numeroase premii la
diverse concursuri și olimpiade, naționale și internaționale. A participat
și la Olimpiada mondială a corurilor de la Cincinatti, în anul 2012.
36 Ostenitorii Parohiei Brâncuși

Metu Vasile (tenor II) - S-a născut în loc. Comăneşti, jud. Bacău în dată
de 12 iunie 1986. A manifestat, încă din copilărie, o înclinaţie deosebită
pentru muzică, participând la diverse concursuri de muzică uşoară. În
perioada 2001 – 2006 începe iniţierea în teologie în cadrul Seminarului
Teologic din Dorohoi. În anul 2006 se îndreaptă către capitala culturală
a Moldovei, unde va deveni licenţiat în teologie, absolvent al Facultăţii
de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi. În perioada 2010-
2012 urmează cursurile masterale în cadrul aceleiaşi instituţii. În anul
2012 cursul vieţii îl poartă către capitala ţării, unde îşi desfăşoară
activitatea în prezent ca şi angajat al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Trifu Vasile-Alin (tenor I, dirijor) - în prezent este student al Universității

Naționale de Muzică din București și artist liric la Opera Națională
București. S-a născut în localitatea Zamfirești, jud. Brăila în data de 9 iu-
nie 1993. Va urma liceul la Seminarul Teologic Sfântul Apostol Andrei din
Galați, promoția 2008-2012. În perioada petrecută la Galați participă la
majoritatea activităților cântand în numeroase coruri și practicând pentru
întâia oară dirijatul. După absolvirea seminarului va urma o perioadă de
pregătire în arta canto-ului și a teoriei muzicale, perioada de colaborare
cu Teatrul Muzical Nae Leonard din Galați, iar în scurt timp se va îndrepta
spre Capitală unde își va desfășura majoritatea activităților până în prezent.
Preoţii slujitori ai parohiei şi membrii

corului Evia
37
38

Revista Credinta Si Cultura NR 1 2015

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Revista Credinta Si Cultura NR 1 2015

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Arhiepiscopia Bucureștilor Parohia Brâncuși

Anul Omagial 2015: File de istorie:

Familia creştină în Parohia Brâncuşi

Mărturii ale tinerilor: Liturgica:

Dumnezeu lucrează prin Rânduiala

Coordonator proiect: Editori/Redactori Tehnoredactare și grafică:

Adresa Parohiei Brâncuși

Strada Valea Ialomiței nr 52, Sector 6,

Sfinţirea locului noii biserici

Osteneală pentru Dumnezeu

În data de 03.10.2010, cu Înalta Binecuvântare

Centrul Social de zi „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“

2 Sf.Ioan Hrisostom, Omilii la Facere, p. 284

10 Anul omagial 2015

4 Sf. Ioan Hrisostom, Problemele vieţii, p. 103

5 Pr. Gh. Tilea, Op.cit., p. 3

Anul omagial 2015 11

8 Sf. Ioan Hrisostom, Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni, p. 221

12 Anul omagial 2015

Anul omagial 2015 13

Ortodoxie și Tradiție : Sfântul Ioan Rusul

Căutând asupra robului Său cel credincios, Domnul,

Semn şi simbolism în cultul divin public ortodox

„Viaţa intelectuală şi socială a oamenilor se bazează pe producţia, utilizarea şi schimbul

În cadrul cultului divin public, este inclusă cân-

Utilizarea limbajului verbal și non verbal

desfăşoară cultul divin public, spaţiul special consa-

Sfânta Liturghie aduce trecutul mântuitor în realitatea prezentă

îndrumarea Sfântului Duh al lui Dumnezeu, să se

Pr. Costin Dinu

Al doilea Sinod Ecumenic

Concursul „Sunt mic, dar sunt creştin”

Buragă Gina Marlena

Dumnezeu lucrează prin oameni

Cât de importantă este CREDINȚA

Deşi realizam gravitatea diagnosticului Ioanei (infirmitate motorie cerebrală – diplegie

Mărturii ale tinerilor 27

Ştiinţa lumească şi puterea lui Dumnezeu

28 Mărturii ale tinerilor

Mărturii ale tinerilor 29

Materiile și obiectele liturgice necesare Proscomidiei

Dicționarul Sfinției Sale, și anume:

Radu Mihai Constantin

Parohia “Acoperământul Maicii Domnului” şi “Sfântul

Pr. dr. Costel Burlacu - în prezent preot paroh al Parohiei

Diac. Andrei Ovidiu Leonte (tenor I) - în prezent slujește ca diacon

Nedelcu Marius Bogdan (tenor II) - în prezent este angajat în cadrul

Neagu Adrian Constantin (bariton) - în prezent este referent al

34 Ostenitorii Parohiei Brâncuși

Pr. Costin Dinu - în prezent preot II la Parohia Brâncuși. S-a

Călin Irinel (bas) – în prezent este angajat al Centrului de zi „Sfinţii

Gheorghe Anghel (bas) – în prezent este angajat în cadrul Administraţiei

Leonte Marius – Dumitru (bariton) - În prezent este student la

Ostenitorii Parohiei Brâncuși 35

Radu Mihai Constantin (tenor I) – În prezent este student al Facultăţii

Tomescu Marius-Constantin (tenor I) – În prezent este administratorul

Singurov Cezar-Cristian (bas) - în prezent este student la Facultatea de

Florea Vasile-George (tenor II) - În prezent este student la Facultatea

36 Ostenitorii Parohiei Brâncuși

Trifu Vasile-Alin (tenor I, dirijor) - în prezent este student al Universității

Preoţii slujitori ai parohiei şi membrii

S-ar putea să vă placă și