Ion 

este un roman social scris de Liviu Rebreanu și apărut în anul 1920.

Liviu Rebreanu este creatorul romanului românesc modern, deoarece scrie primul roman obiectiv
din literatura română, Ion și primul roman de analiză psihologică din proza românească, Pădurea
Spânzuraților.
Ion este un roman social scris de Liviu Rebreanu și apărut în anul 1920.
Liviu Rebreanu este creatorul romanului românesc modern, deoarece scrie primul roman obiectiv
din literatura română, Ion și primul roman de analiză psihologică din proza românească, Pădurea
Spânzuraților.
Ion este primul roman obiectiv din literatura română, fiind apărut în anul 1920, după o lungă
perioadă de elaborare, așa cum însuși autorul menționează în finalul operei, între martie 1913 -
iulie 1920. Apariția romanului a stârnit un adevărat entuziasm în epocă, mai ales că nimic din
creația nuvelistică de până atunci nu anunța această evoluție spectaculoasă: „Nimic din ce e
publicat înainte nu ne putea face să prevedem admirabila dezvoltare a unui scriitor, care a
început și a continuat vreo zece ani, nu numai fără strălucire, dar și fără indicații de viitor”,
nota Eugen Lovinescu. Criticul primește romanul Ion ca pe o izbândă a literaturii române, iar
satisfacția sa este consemnată în studiul „Creația obiectivă. Liviu Rebreanu: Ion”. Pentru
inițiatorul modernismului românesc, al cărui principiu de bază era sincronismul literaturii române
cu cea europeană, romanul Ion este cel care „rezolvă o problemă și curmă o controversă“.
Această afirmație a lui Lovinescu se referă la faptul că apariția primului roman obiectiv
direcționează literatura română către valoare europeană și stinge polemica pe care criticul o
avea cu sămănătoriștii epocii.

Cuprins

 1Rezumat

 2Personaje

 3Istoria publicării

 4Teme principale

 5Perspectivă

 6Ecranizare

 7Note

 8Legături externe
Ion este un roman social scris de Liviu Rebreanu și apărut în anul 1920.
Liviu Rebreanu este creatorul romanului românesc modern, deoarece scrie primul roman obiectiv
din literatura română, Ion și primul roman de analiză psihologică din proza românească, Pădurea
Spânzuraților.
Ion este primul roman obiectiv din literatura română, fiind apărut în anul 1920, după o lungă
perioadă de elaborare, așa cum însuși autorul menționează în finalul operei, între martie 1913 -
iulie 1920. Apariția romanului a stârnit un adevărat entuziasm în epocă, mai ales că nimic din
creația nuvelistică de până atunci nu anunța această evoluție spectaculoasă: „Nimic din ce e
publicat înainte nu ne putea face să prevedem admirabila dezvoltare a unui scriitor, care a
început și a continuat vreo zece ani, nu numai fără strălucire, dar și fără indicații de viitor”,
nota Eugen Lovinescu. Criticul primește romanul Ion ca pe o izbândă a literaturii române, iar
satisfacția sa este consemnată în studiul „Creația obiectivă. Liviu Rebreanu: Ion”. Pentru
inițiatorul modernismului românesc, al cărui principiu de bază era sincronismul literaturii române
cu cea europeană, romanul Ion este cel care „rezolvă o problemă și curmă o controversă“.
Această afirmație a lui Lovinescu se referă la faptul că apariția primului roman obiectiv
direcționează literatura română către valoare europeană și stinge polemica pe care criticul o
avea cu sămănătoriștii epocii.

Cuprins

 1Rezumat

 2Personaje

 3Istoria publicării

 4Teme principale

 5Perspectivă

 6Ecranizare

 7Note

 8Legături externe
Ion este un roman social scris de Liviu Rebreanu și apărut în anul 1920.
Liviu Rebreanu este creatorul romanului românesc modern, deoarece scrie primul roman obiectiv
din literatura română, Ion și primul roman de analiză psihologică din proza românească, Pădurea
Spânzuraților.
Ion este primul roman obiectiv din literatura română, fiind apărut în anul 1920, după o lungă
perioadă de elaborare, așa cum însuși autorul menționează în finalul operei, între martie 1913 -
iulie 1920. Apariția romanului a stârnit un adevărat entuziasm în epocă, mai ales că nimic din
creația nuvelistică de până atunci nu anunța această evoluție spectaculoasă: „Nimic din ce e
publicat înainte nu ne putea face să prevedem admirabila dezvoltare a unui scriitor, care a
început și a continuat vreo zece ani, nu numai fără strălucire, dar și fără indicații de viitor”,
nota Eugen Lovinescu. Criticul primește romanul Ion ca pe o izbândă a literaturii române, iar
satisfacția sa este consemnată în studiul „Creația obiectivă. Liviu Rebreanu: Ion”. Pentru
inițiatorul modernismului românesc, al cărui principiu de bază era sincronismul literaturii române
cu cea europeană, romanul Ion este cel care „rezolvă o problemă și curmă o controversă“.
Această afirmație a lui Lovinescu se referă la faptul că apariția primului roman obiectiv
direcționează literatura română către valoare europeană și stinge polemica pe care criticul o
avea cu sămănătoriștii epocii.

Cuprins

 1Rezumat

 2Personaje

 3Istoria publicării
  4Teme principale

 5Perspectivă

 6Ecranizare

 7Note

 8Legături externe
Ion este un roman social scris de Liviu Rebreanu și apărut în anul 1920.
Liviu Rebreanu este creatorul romanului românesc modern, deoarece scrie primul roman obiectiv
din literatura română, Ion și primul roman de analiză psihologică din proza românească, Pădurea
Spânzuraților.
Ion este primul roman obiectiv din literatura română, fiind apărut în anul 1920, după o lungă
perioadă de elaborare, așa cum însuși autorul menționează în finalul operei, între martie 1913 -
iulie 1920. Apariția romanului a stârnit un adevărat entuziasm în epocă, mai ales că nimic din
creația nuvelistică de până atunci nu anunța această evoluție spectaculoasă: „Nimic din ce e
publicat înainte nu ne putea face să prevedem admirabila dezvoltare a unui scriitor, care a
început și a continuat vreo zece ani, nu numai fără strălucire, dar și fără indicații de viitor”,
nota Eugen Lovinescu. Criticul primește romanul Ion ca pe o izbândă a literaturii române, iar
satisfacția sa este consemnată în studiul „Creația obiectivă. Liviu Rebreanu: Ion”. Pentru
inițiatorul modernismului românesc, al cărui principiu de bază era sincronismul literaturii române
cu cea europeană, romanul Ion este cel care „rezolvă o problemă și curmă o controversă“.
Această afirmație a lui Lovinescu se referă la faptul că apariția primului roman obiectiv
direcționează literatura română către valoare europeană și stinge polemica pe care criticul o
avea cu sămănătoriștii epocii.

Cuprins

 1Rezumat

 2Personaje

 3Istoria publicării

 4Teme principale

 5Perspectivă

 6Ecranizare

 7Note

 8Legături externe
Ion este un roman social scris de Liviu Rebreanu și apărut în anul 1920.
Liviu Rebreanu este creatorul romanului românesc modern, deoarece scrie primul roman obiectiv
din literatura română, Ion și primul roman de analiză psihologică din proza românească, Pădurea
Spânzuraților.
Ion este primul roman obiectiv din literatura română, fiind apărut în anul 1920, după o lungă
perioadă de elaborare, așa cum însuși autorul menționează în finalul operei, între martie 1913 -
iulie 1920. Apariția romanului a stârnit un adevărat entuziasm în epocă, mai ales că nimic din
creația nuvelistică de până atunci nu anunța această evoluție spectaculoasă: „Nimic din ce e
publicat înainte nu ne putea face să prevedem admirabila dezvoltare a unui scriitor, care a
început și a continuat vreo zece ani, nu numai fără strălucire, dar și fără indicații de viitor”,
nota Eugen Lovinescu. Criticul primește romanul Ion ca pe o izbândă a literaturii române, iar
satisfacția sa este consemnată în studiul „Creația obiectivă. Liviu Rebreanu: Ion”. Pentru
inițiatorul modernismului românesc, al cărui principiu de bază era sincronismul literaturii române
cu cea europeană, romanul Ion este cel care „rezolvă o problemă și curmă o controversă“.
Această afirmație a lui Lovinescu se referă la faptul că apariția primului roman obiectiv
direcționează literatura română către valoare europeană și stinge polemica pe care criticul o
avea cu sămănătoriștii epocii.

Cuprins

 1Rezumat

 2Personaje

 3Istoria publicării

 4Teme principale

 5Perspectivă

 6Ecranizare

 7Note

 8Legături externe
Ion este un roman social scris de Liviu Rebreanu și apărut în anul 1920.
Liviu Rebreanu este creatorul romanului românesc modern, deoarece scrie primul roman obiectiv
din literatura română, Ion și primul roman de analiză psihologică din proza românească, Pădurea
Spânzuraților.
Ion este primul roman obiectiv din literatura română, fiind apărut în anul 1920, după o lungă
perioadă de elaborare, așa cum însuși autorul menționează în finalul operei, între martie 1913 -
iulie 1920. Apariția romanului a stârnit un adevărat entuziasm în epocă, mai ales că nimic din
creația nuvelistică de până atunci nu anunța această evoluție spectaculoasă: „Nimic din ce e
publicat înainte nu ne putea face să prevedem admirabila dezvoltare a unui scriitor, care a
început și a continuat vreo zece ani, nu numai fără strălucire, dar și fără indicații de viitor”,
nota Eugen Lovinescu. Criticul primește romanul Ion ca pe o izbândă a literaturii române, iar
satisfacția sa este consemnată în studiul „Creația obiectivă. Liviu Rebreanu: Ion”. Pentru
inițiatorul modernismului românesc, al cărui principiu de bază era sincronismul literaturii române
cu cea europeană, romanul Ion este cel care „rezolvă o problemă și curmă o controversă“.
Această afirmație a lui Lovinescu se referă la faptul că apariția primului roman obiectiv
direcționează literatura română către valoare europeană și stinge polemica pe care criticul o
avea cu sămănătoriștii epocii.

Cuprins

 1Rezumat
  2Personaje

 3Istoria publicării

 4Teme principale

 5Perspectivă

 6Ecranizare

 7Note

 8Legături externe
Ion este un roman social scris de Liviu Rebreanu și apărut în anul 1920.
Liviu Rebreanu este creatorul romanului românesc modern, deoarece scrie primul roman obiectiv
din literatura română, Ion și primul roman de analiză psihologică din proza românească, Pădurea
Spânzuraților.
Ion este primul roman obiectiv din literatura română, fiind apărut în anul 1920, după o lungă
perioadă de elaborare, așa cum însuși autorul menționează în finalul operei, între martie 1913 -
iulie 1920. Apariția romanului a stârnit un adevărat entuziasm în epocă, mai ales că nimic din
creația nuvelistică de până atunci nu anunța această evoluție spectaculoasă: „Nimic din ce e
publicat înainte nu ne putea face să prevedem admirabila dezvoltare a unui scriitor, care a
început și a continuat vreo zece ani, nu numai fără strălucire, dar și fără indicații de viitor”,
nota Eugen Lovinescu. Criticul primește romanul Ion ca pe o izbândă a literaturii române, iar
satisfacția sa este consemnată în studiul „Creația obiectivă. Liviu Rebreanu: Ion”. Pentru
inițiatorul modernismului românesc, al cărui principiu de bază era sincronismul literaturii române
cu cea europeană, romanul Ion este cel care „rezolvă o problemă și curmă o controversă“.
Această afirmație a lui Lovinescu se referă la faptul că apariția primului roman obiectiv
direcționează literatura română către valoare europeană și stinge polemica pe care criticul o
avea cu sămănătoriștii epocii.

Cuprins

 1Rezumat

 2Personaje

 3Istoria publicării

 4Teme principale

 5Perspectivă

 6Ecranizare

 7Note

 8Legături externe
Ion este un roman social scris de Liviu Rebreanu și apărut în anul 1920.
Liviu Rebreanu este creatorul romanului românesc modern, deoarece scrie primul roman obiectiv
din literatura română, Ion și primul roman de analiză psihologică din proza românească, Pădurea
Spânzuraților.
Ion este primul roman obiectiv din literatura română, fiind apărut în anul 1920, după o lungă
perioadă de elaborare, așa cum însuși autorul menționează în finalul operei, între martie 1913 -
iulie 1920. Apariția romanului a stârnit un adevărat entuziasm în epocă, mai ales că nimic din
creația nuvelistică de până atunci nu anunța această evoluție spectaculoasă: „Nimic din ce e
publicat înainte nu ne putea face să prevedem admirabila dezvoltare a unui scriitor, care a
început și a continuat vreo zece ani, nu numai fără strălucire, dar și fără indicații de viitor”,
nota Eugen Lovinescu. Criticul primește romanul Ion ca pe o izbândă a literaturii române, iar
satisfacția sa este consemnată în studiul „Creația obiectivă. Liviu Rebreanu: Ion”. Pentru
inițiatorul modernismului românesc, al cărui principiu de bază era sincronismul literaturii române
cu cea europeană, romanul Ion este cel care „rezolvă o problemă și curmă o controversă“.
Această afirmație a lui Lovinescu se referă la faptul că apariția primului roman obiectiv
direcționează literatura română către valoare europeană și stinge polemica pe care criticul o
avea cu sămănătoriștii epocii.

Cuprins

 1Rezumat

 2Personaje

 3Istoria publicării

 4Teme principale

 5Perspectivă

 6Ecranizare

 7Note

 8Legături externe
Ion este un roman social scris de Liviu Rebreanu și apărut în anul 1920.
Liviu Rebreanu este creatorul romanului românesc modern, deoarece scrie primul roman obiectiv
din literatura română, Ion și primul roman de analiză psihologică din proza românească, Pădurea
Spânzuraților.
Ion este primul roman obiectiv din literatura română, fiind apărut în anul 1920, după o lungă
perioadă de elaborare, așa cum însuși autorul menționează în finalul operei, între martie 1913 -
iulie 1920. Apariția romanului a stârnit un adevărat entuziasm în epocă, mai ales că nimic din
creația nuvelistică de până atunci nu anunța această evoluție spectaculoasă: „Nimic din ce e
publicat înainte nu ne putea face să prevedem admirabila dezvoltare a unui scriitor, care a
început și a continuat vreo zece ani, nu numai fără strălucire, dar și fără indicații de viitor”,
nota Eugen Lovinescu. Criticul primește romanul Ion ca pe o izbândă a literaturii române, iar
satisfacția sa este consemnată în studiul „Creația obiectivă. Liviu Rebreanu: Ion”. Pentru
inițiatorul modernismului românesc, al cărui principiu de bază era sincronismul literaturii române
cu cea europeană, romanul Ion este cel care „rezolvă o problemă și curmă o controversă“.
Această afirmație a lui Lovinescu se referă la faptul că apariția primului roman obiectiv
direcționează literatura română către valoare europeană și stinge polemica pe care criticul o
avea cu sămănătoriștii epocii.
 Cuprins

 1Rezumat

 2Personaje

 3Istoria publicării

 4Teme principale

 5Perspectivă

 6Ecranizare

 7Note

 8Legături externe
Ion este un roman social scris de Liviu Rebreanu și apărut în anul 1920.
Liviu Rebreanu este creatorul romanului românesc modern, deoarece scrie primul roman obiectiv
din literatura română, Ion și primul roman de analiză psihologică din proza românească, Pădurea
Spânzuraților.
Ion este primul roman obiectiv din literatura română, fiind apărut în anul 1920, după o lungă
perioadă de elaborare, așa cum însuși autorul menționează în finalul operei, între martie 1913 -
iulie 1920. Apariția romanului a stârnit un adevărat entuziasm în epocă, mai ales că nimic din
creația nuvelistică de până atunci nu anunța această evoluție spectaculoasă: „Nimic din ce e
publicat înainte nu ne putea face să prevedem admirabila dezvoltare a unui scriitor, care a
început și a continuat vreo zece ani, nu numai fără strălucire, dar și fără indicații de viitor”,
nota Eugen Lovinescu. Criticul primește romanul Ion ca pe o izbândă a literaturii române, iar
satisfacția sa este consemnată în studiul „Creația obiectivă. Liviu Rebreanu: Ion”. Pentru
inițiatorul modernismului românesc, al cărui principiu de bază era sincronismul literaturii române
cu cea europeană, romanul Ion este cel care „rezolvă o problemă și curmă o controversă“.
Această afirmație a lui Lovinescu se referă la faptul că apariția primului roman obiectiv
direcționează literatura română către valoare europeană și stinge polemica pe care criticul o
avea cu sămănătoriștii epocii.

Cuprins

 1Rezumat

 2Personaje

 3Istoria publicării

 4Teme principale

 5Perspectivă

 6Ecranizare
  7Note

 8Legături externe
Apariția romanului a stârnit un adevărat entuziasm în epocă, mai ales că nimic din creația
nuvelistică de până atunci nu anunța această evoluție spectaculoasă: „Nimic din ce e publicat
înainte nu ne putea face să prevedem admirabila dezvoltare a unui scriitor, care a început și a
continuat vreo zece ani, nu numai fără strălucire, dar și fără indicații de viitor”, nota Eugen
Lovinescu. Criticul primește romanul Ion ca pe o izbândă a literaturii române, iar satisfacția sa
este consemnată în studiul „Creația obiectivă. Liviu Rebreanu: Ion”. Pentru inițiatorul
modernismului românesc, al cărui principiu de bază era sincronismul literaturii române cu cea
europeană, romanul Ion este cel care „rezolvă o problemă și curmă o controversă“. Această
afirmație a lui Lovinescu se referă la faptul că apariția primului roman obiectiv direcționează
literatura română către valoare europeană și stinge polemica pe care criticul o avea
cu sămănătoriștii epocii.

Cuprins

 1Rezumat

 2Personaje

 3Istoria publicării

 4Teme principale

 5Perspectivă

 6Ecranizare

 7Note

 8Legături externe
Vulpea este mai mică decât câinele obișnuit și evident mai mică decât lupul. Are între 7 și 10 kg,
rar mai mult. Corpul are sub 1 m lungime, iar coada stufoasă circa 30-40 cm.
Corpul vulpii nu este mare, fiind destul de asemănător cu al câinelui, dar iese în evidență datorită
cozii lungi și stufoase, care are vârful alb. Blana este roșcată. Vulpea mănâncă cele mai mici
mamifere: șoareci de câmp, popândăi, castori, lemingi, veverițe, iepuri etc. Detectează prada
chiar și fără să o vadă (după miros sau după sunet), dar nu aleargă după ea, ci sare asupra sa,
cu labele din față, precum pisicile. Majoritatea vulpilor ucid deseori mai mult decât pot mânca la o
singură masă și îngroapă ce le prisosește, urmând a reveni altă dată la locul cu “provizii”.
Puii se nasc în vizuini subterane, o singură dată pe an, din martie până în mai. De obicei, vin pe
lume câte cinci frați, dar au fost studiate și cazuri extreme: un singur pui sau 12 - la o singură
naștere! Puii de vulpe sunt orbi la naștere, ochii lor deschizându-se abia după a doua săptămână
de viață. Părinții sunt foarte grijulii cu micuții: mama este mereu în preajma puilor pentru a îi
apăra, iar tatăl pleacă la vânătoare pentru a asigura hrana întregii familii. Este vorba despre
maturi, căci în prima lună puii se hrănesc doar cu laptele supt de la mama lor. Începând cu a
doua lună, puii de vulpe sunt luați la vânătoare de către adulți, pentru a începe primele încercări
pe cont propriu.
Considerate în trecut “devoratoare de găini”, vulpile au fost vânate cu cruzime ani la rând. Un alt
motiv pentru care oamenii nu le-au privit cu simpatie pe vulpi este faptul că acestea răspândesc -
mai ales în mediul rural - câteva boli foarte grave, printre care și turbarea. Pot fi afectate în
special mamiferele cu care vulpile intră în contact direct, dar boala poate fi transmisă și omului
fie direct prin mușcătură, fie prin intermediul păsărilor din ogradă.
Vulpea este mai mică decât câinele obișnuit și evident mai mică decât lupul. Are între 7 și 10 kg,
rar mai mult. Corpul are sub 1 m lungime, iar coada stufoasă circa 30-40 cm.
Corpul vulpii nu este mare, fiind destul de asemănător cu al câinelui, dar iese în evidență datorită
cozii lungi și stufoase, care are vârful alb. Blana este roșcată. Vulpea mănâncă cele mai mici
mamifere: șoareci de câmp, popândăi, castori, lemingi, veverițe, iepuri etc. Detectează prada
chiar și fără să o vadă (după miros sau după sunet), dar nu aleargă după ea, ci sare asupra sa,
cu labele din față, precum pisicile. Majoritatea vulpilor ucid deseori mai mult decât pot mânca la o
singură masă și îngroapă ce le prisosește, urmând a reveni altă dată la locul cu “provizii”.
Puii se nasc în vizuini subterane, o singură dată pe an, din martie până în mai. De obicei, vin pe
lume câte cinci frați, dar au fost studiate și cazuri extreme: un singur pui sau 12 - la o singură
naștere! Puii de vulpe sunt orbi la naștere, ochii lor deschizându-se abia după a doua săptămână
de viață. Părinții sunt foarte grijulii cu micuții: mama este mereu în preajma puilor pentru a îi
apăra, iar tatăl pleacă la vânătoare pentru a asigura hrana întregii familii. Este vorba despre
maturi, căci în prima lună puii se hrănesc doar cu laptele supt de la mama lor. Începând cu a
doua lună, puii de vulpe sunt luați la vânătoare de către adulți, pentru a începe primele încercări
pe cont propriu.
Considerate în trecut “devoratoare de găini”, vulpile au fost vânate cu cruzime ani la rând. Un alt
motiv pentru care oamenii nu le-au privit cu simpatie pe vulpi este faptul că acestea răspândesc -
mai ales în mediul rural - câteva boli foarte grave, printre care și turbarea. Pot fi afectate în
special mamiferele cu care vulpile intră în contact direct, dar boala poate fi transmisă și omului
fie direct prin mușcătură, fie prin intermediul păsărilor din ogradă.
Vulpea este mai mică decât câinele obișnuit și evident mai mică decât lupul. Are între 7 și 10 kg,
rar mai mult. Corpul are sub 1 m lungime, iar coada stufoasă circa 30-40 cm.
Corpul vulpii nu este mare, fiind destul de asemănător cu al câinelui, dar iese în evidență datorită
cozii lungi și stufoase, care are vârful alb. Blana este roșcată. Vulpea mănâncă cele mai mici
mamifere: șoareci de câmp, popândăi, castori, lemingi, veverițe, iepuri etc. Detectează prada
chiar și fără să o vadă (după miros sau după sunet), dar nu aleargă după ea, ci sare asupra sa,
cu labele din față, precum pisicile. Majoritatea vulpilor ucid deseori mai mult decât pot mânca la o
singură masă și îngroapă ce le prisosește, urmând a reveni altă dată la locul cu “provizii”.
Puii se nasc în vizuini subterane, o singură dată pe an, din martie până în mai. De obicei, vin pe
lume câte cinci frați, dar au fost studiate și cazuri extreme: un singur pui sau 12 - la o singură
naștere! Puii de vulpe sunt orbi la naștere, ochii lor deschizându-se abia după a doua săptămână
de viață. Părinții sunt foarte grijulii cu micuții: mama este mereu în preajma puilor pentru a îi
apăra, iar tatăl pleacă la vânătoare pentru a asigura hrana întregii familii. Este vorba despre
maturi, căci în prima lună puii se hrănesc doar cu laptele supt de la mama lor. Începând cu a
doua lună, puii de vulpe sunt luați la vânătoare de către adulți, pentru a începe primele încercări
pe cont propriu.
Considerate în trecut “devoratoare de găini”, vulpile au fost vânate cu cruzime ani la rând. Un alt
motiv pentru care oamenii nu le-au privit cu simpatie pe vulpi este faptul că acestea răspândesc -
mai ales în mediul rural - câteva boli foarte grave, printre care și turbarea. Pot fi afectate în
special mamiferele cu care vulpile intră în contact direct, dar boala poate fi transmisă și omului
fie direct prin mușcătură, fie prin intermediul păsărilor din ogradă.
Vulpea este mai mică decât câinele obișnuit și evident mai mică decât lupul. Are între 7 și 10 kg,
rar mai mult. Corpul are sub 1 m lungime, iar coada stufoasă circa 30-40 cm.
Corpul vulpii nu este mare, fiind destul de asemănător cu al câinelui, dar iese în evidență datorită
cozii lungi și stufoase, care are vârful alb. Blana este roșcată. Vulpea mănâncă cele mai mici
mamifere: șoareci de câmp, popândăi, castori, lemingi, veverițe, iepuri etc. Detectează prada
chiar și fără să o vadă (după miros sau după sunet), dar nu aleargă după ea, ci sare asupra sa,
cu labele din față, precum pisicile. Majoritatea vulpilor ucid deseori mai mult decât pot mânca la o
singură masă și îngroapă ce le prisosește, urmând a reveni altă dată la locul cu “provizii”.
Puii se nasc în vizuini subterane, o singură dată pe an, din martie până în mai. De obicei, vin pe
lume câte cinci frați, dar au fost studiate și cazuri extreme: un singur pui sau 12 - la o singură
naștere! Puii de vulpe sunt orbi la naștere, ochii lor deschizându-se abia după a doua săptămână
de viață. Părinții sunt foarte grijulii cu micuții: mama este mereu în preajma puilor pentru a îi
apăra, iar tatăl pleacă la vânătoare pentru a asigura hrana întregii familii. Este vorba despre
maturi, căci în prima lună puii se hrănesc doar cu laptele supt de la mama lor. Începând cu a
doua lună, puii de vulpe sunt luați la vânătoare de către adulți, pentru a începe primele încercări
pe cont propriu.
Considerate în trecut “devoratoare de găini”, vulpile au fost vânate cu cruzime ani la rând. Un alt
motiv pentru care oamenii nu le-au privit cu simpatie pe vulpi este faptul că acestea răspândesc -
mai ales în mediul rural - câteva boli foarte grave, printre care și turbarea. Pot fi afectate în
special mamiferele cu care vulpile intră în contact direct, dar boala poate fi transmisă și omului
fie direct prin mușcătură, fie prin intermediul păsărilor din ogradă.
Vulpea este mai mică decât câinele obișnuit și evident mai mică decât lupul. Are între 7 și 10 kg,
rar mai mult. Corpul are sub 1 m lungime, iar coada stufoasă circa 30-40 cm.
Corpul vulpii nu este mare, fiind destul de asemănător cu al câinelui, dar iese în evidență datorită
cozii lungi și stufoase, care are vârful alb. Blana este roșcată. Vulpea mănâncă cele mai mici
mamifere: șoareci de câmp, popândăi, castori, lemingi, veverițe, iepuri etc. Detectează prada
chiar și fără să o vadă (după miros sau după sunet), dar nu aleargă după ea, ci sare asupra sa,
cu labele din față, precum pisicile. Majoritatea vulpilor ucid deseori mai mult decât pot mânca la o
singură masă și îngroapă ce le prisosește, urmând a reveni altă dată la locul cu “provizii”.
Puii se nasc în vizuini subterane, o singură dată pe an, din martie până în mai. De obicei, vin pe
lume câte cinci frați, dar au fost studiate și cazuri extreme: un singur pui sau 12 - la o singură
naștere! Puii de vulpe sunt orbi la naștere, ochii lor deschizându-se abia după a doua săptămână
de viață. Părinții sunt foarte grijulii cu micuții: mama este mereu în preajma puilor pentru a îi
apăra, iar tatăl pleacă la vânătoare pentru a asigura hrana întregii familii. Este vorba despre
maturi, căci în prima lună puii se hrănesc doar cu laptele supt de la mama lor. Începând cu a
doua lună, puii de vulpe sunt luați la vânătoare de către adulți, pentru a începe primele încercări
pe cont propriu.
Considerate în trecut “devoratoare de găini”, vulpile au fost vânate cu cruzime ani la rând. Un alt
motiv pentru care oamenii nu le-au privit cu simpatie pe vulpi este faptul că acestea răspândesc -
mai ales în mediul rural - câteva boli foarte grave, printre care și turbarea. Pot fi afectate în
special mamiferele cu care vulpile intră în contact direct, dar boala poate fi transmisă și omului
fie direct prin mușcătură, fie prin intermediul păsărilor din ogradă.
Vulpea este mai mică decât câinele obișnuit și evident mai mică decât lupul. Are între 7 și 10 kg,
rar mai mult. Corpul are sub 1 m lungime, iar coada stufoasă circa 30-40 cm.
Corpul vulpii nu este mare, fiind destul de asemănător cu al câinelui, dar iese în evidență datorită
cozii lungi și stufoase, care are vârful alb. Blana este roșcată. Vulpea mănâncă cele mai mici
mamifere: șoareci de câmp, popândăi, castori, lemingi, veverițe, iepuri etc. Detectează prada
chiar și fără să o vadă (după miros sau după sunet), dar nu aleargă după ea, ci sare asupra sa,
cu labele din față, precum pisicile. Majoritatea vulpilor ucid deseori mai mult decât pot mânca la o
singură masă și îngroapă ce le prisosește, urmând a reveni altă dată la locul cu “provizii”.
Puii se nasc în vizuini subterane, o singură dată pe an, din martie până în mai. De obicei, vin pe
lume câte cinci frați, dar au fost studiate și cazuri extreme: un singur pui sau 12 - la o singură
naștere! Puii de vulpe sunt orbi la naștere, ochii lor deschizându-se abia după a doua săptămână
de viață. Părinții sunt foarte grijulii cu micuții: mama este mereu în preajma puilor pentru a îi
apăra, iar tatăl pleacă la vânătoare pentru a asigura hrana întregii familii. Este vorba despre
maturi, căci în prima lună puii se hrănesc doar cu laptele supt de la mama lor. Începând cu a
doua lună, puii de vulpe sunt luați la vânătoare de către adulți, pentru a începe primele încercări
pe cont propriu.
Considerate în trecut “devoratoare de găini”, vulpile au fost vânate cu cruzime ani la rând. Un alt
motiv pentru care oamenii nu le-au privit cu simpatie pe vulpi este faptul că acestea răspândesc -
mai ales în mediul rural - câteva boli foarte grave, printre care și turbarea. Pot fi afectate în
special mamiferele cu care vulpile intră în contact direct, dar boala poate fi transmisă și omului
fie direct prin mușcătură, fie prin intermediul păsărilor din ogradă.
Vulpea este mai mică decât câinele obișnuit și evident mai mică decât lupul. Are între 7 și 10 kg,
rar mai mult. Corpul are sub 1 m lungime, iar coada stufoasă circa 30-40 cm.
Corpul vulpii nu este mare, fiind destul de asemănător cu al câinelui, dar iese în evidență datorită
cozii lungi și stufoase, care are vârful alb. Blana este roșcată. Vulpea mănâncă cele mai mici
mamifere: șoareci de câmp, popândăi, castori, lemingi, veverițe, iepuri etc. Detectează prada
chiar și fără să o vadă (după miros sau după sunet), dar nu aleargă după ea, ci sare asupra sa,
cu labele din față, precum pisicile. Majoritatea vulpilor ucid deseori mai mult decât pot mânca la o
singură masă și îngroapă ce le prisosește, urmând a reveni altă dată la locul cu “provizii”.
Puii se nasc în vizuini subterane, o singură dată pe an, din martie până în mai. De obicei, vin pe
lume câte cinci frați, dar au fost studiate și cazuri extreme: un singur pui sau 12 - la o singură
naștere! Puii de vulpe sunt orbi la naștere, ochii lor deschizându-se abia după a doua săptămână
de viață. Părinții sunt foarte grijulii cu micuții: mama este mereu în preajma puilor pentru a îi
apăra, iar tatăl pleacă la vânătoare pentru a asigura hrana întregii familii. Este vorba despre
maturi, căci în prima lună puii se hrănesc doar cu laptele supt de la mama lor. Începând cu a
doua lună, puii de vulpe sunt luați la vânătoare de către adulți, pentru a începe primele încercări
pe cont propriu.
Considerate în trecut “devoratoare de găini”, vulpile au fost vânate cu cruzime ani la rând. Un alt
motiv pentru care oamenii nu le-au privit cu simpatie pe vulpi este faptul că acestea răspândesc -
mai ales în mediul rural - câteva boli foarte grave, printre care și turbarea. Pot fi afectate în
special mamiferele cu care vulpile intră în contact direct, dar boala poate fi transmisă și omului
fie direct prin mușcătură, fie prin intermediul păsărilor din ogradă.
Vulpea este mai mică decât câinele obișnuit și evident mai mică decât lupul. Are între 7 și 10 kg,
rar mai mult. Corpul are sub 1 m lungime, iar coada stufoasă circa 30-40 cm.
Corpul vulpii nu este mare, fiind destul de asemănător cu al câinelui, dar iese în evidență datorită
cozii lungi și stufoase, care are vârful alb. Blana este roșcată. Vulpea mănâncă cele mai mici
mamifere: șoareci de câmp, popândăi, castori, lemingi, veverițe, iepuri etc. Detectează prada
chiar și fără să o vadă (după miros sau după sunet), dar nu aleargă după ea, ci sare asupra sa,
cu labele din față, precum pisicile. Majoritatea vulpilor ucid deseori mai mult decât pot mânca la o
singură masă și îngroapă ce le prisosește, urmând a reveni altă dată la locul cu “provizii”.
Puii se nasc în vizuini subterane, o singură dată pe an, din martie până în mai. De obicei, vin pe
lume câte cinci frați, dar au fost studiate și cazuri extreme: un singur pui sau 12 - la o singură
naștere! Puii de vulpe sunt orbi la naștere, ochii lor deschizându-se abia după a doua săptămână
de viață. Părinții sunt foarte grijulii cu micuții: mama este mereu în preajma puilor pentru a îi
apăra, iar tatăl pleacă la vânătoare pentru a asigura hrana întregii familii. Este vorba despre
maturi, căci în prima lună puii se hrănesc doar cu laptele supt de la mama lor. Începând cu a
doua lună, puii de vulpe sunt luați la vânătoare de către adulți, pentru a începe primele încercări
pe cont propriu.
Considerate în trecut “devoratoare de găini”, vulpile au fost vânate cu cruzime ani la rând. Un alt
motiv pentru care oamenii nu le-au privit cu simpatie pe vulpi este faptul că acestea răspândesc -
mai ales în mediul rural - câteva boli foarte grave, printre care și turbarea. Pot fi afectate în
special mamiferele cu care vulpile intră în contact direct, dar boala poate fi transmisă și omului
fie direct prin mușcătură, fie prin intermediul păsărilor din ogradă.
Vulpea este mai mică decât câinele obișnuit și evident mai mică decât lupul. Are între 7 și 10 kg,
rar mai mult. Corpul are sub 1 m lungime, iar coada stufoasă circa 30-40 cm.
Corpul vulpii nu este mare, fiind destul de asemănător cu al câinelui, dar iese în evidență datorită
cozii lungi și stufoase, care are vârful alb. Blana este roșcată. Vulpea mănâncă cele mai mici
mamifere: șoareci de câmp, popândăi, castori, lemingi, veverițe, iepuri etc. Detectează prada
chiar și fără să o vadă (după miros sau după sunet), dar nu aleargă după ea, ci sare asupra sa,
cu labele din față, precum pisicile. Majoritatea vulpilor ucid deseori mai mult decât pot mânca la o
singură masă și îngroapă ce le prisosește, urmând a reveni altă dată la locul cu “provizii”.
Puii se nasc în vizuini subterane, o singură dată pe an, din martie până în mai. De obicei, vin pe
lume câte cinci frați, dar au fost studiate și cazuri extreme: un singur pui sau 12 - la o singură
naștere! Puii de vulpe sunt orbi la naștere, ochii lor deschizându-se abia după a doua săptămână
de viață. Părinții sunt foarte grijulii cu micuții: mama este mereu în preajma puilor pentru a îi
apăra, iar tatăl pleacă la vânătoare pentru a asigura hrana întregii familii. Este vorba despre
maturi, căci în prima lună puii se hrănesc doar cu laptele supt de la mama lor. Începând cu a
doua lună, puii de vulpe sunt luați la vânătoare de către adulți, pentru a începe primele încercări
pe cont propriu.
Considerate în trecut “devoratoare de găini”, vulpile au fost vânate cu cruzime ani la rând. Un alt
motiv pentru care oamenii nu le-au privit cu simpatie pe vulpi este faptul că acestea răspândesc -
mai ales în mediul rural - câteva boli foarte grave, printre care și turbarea. Pot fi afectate în
special mamiferele cu care vulpile intră în contact direct, dar boala poate fi transmisă și omului
fie direct prin mușcătură, fie prin intermediul păsărilor din ogradă.
Vulpea este mai mică decât câinele obișnuit și evident mai mică decât lupul. Are între 7 și 10 kg,
rar mai mult. Corpul are sub 1 m lungime, iar coada stufoasă circa 30-40 cm.
Corpul vulpii nu este mare, fiind destul de asemănător cu al câinelui, dar iese în evidență datorită
cozii lungi și stufoase, care are vârful alb. Blana este roșcată. Vulpea mănâncă cele mai mici
mamifere: șoareci de câmp, popândăi, castori, lemingi, veverițe, iepuri etc. Detectează prada
chiar și fără să o vadă (după miros sau după sunet), dar nu aleargă după ea, ci sare asupra sa,
cu labele din față, precum pisicile. Majoritatea vulpilor ucid deseori mai mult decât pot mânca la o
singură masă și îngroapă ce le prisosește, urmând a reveni altă dată la locul cu “provizii”.
Puii se nasc în vizuini subterane, o singură dată pe an, din martie până în mai. De obicei, vin pe
lume câte cinci frați, dar au fost studiate și cazuri extreme: un singur pui sau 12 - la o singură
naștere! Puii de vulpe sunt orbi la naștere, ochii lor deschizându-se abia după a doua săptămână
de viață. Părinții sunt foarte grijulii cu micuții: mama este mereu în preajma puilor pentru a îi
apăra, iar tatăl pleacă la vânătoare pentru a asigura hrana întregii familii. Este vorba despre
maturi, căci în prima lună puii se hrănesc doar cu laptele supt de la mama lor. Începând cu a
doua lună, puii de vulpe sunt luați la vânătoare de către adulți, pentru a începe primele încercări
pe cont propriu.
Considerate în trecut “devoratoare de găini”, vulpile au fost vânate cu cruzime ani la rând. Un alt
motiv pentru care oamenii nu le-au privit cu simpatie pe vulpi este faptul că acestea răspândesc -
mai ales în mediul rural - câteva boli foarte grave, printre care și turbarea. Pot fi afectate în
special mamiferele cu care vulpile intră în contact direct, dar boala poate fi transmisă și omului
fie direct prin mușcătură, fie prin intermediul păsărilor din ogradă.
Vulpea este mai mică decât câinele obișnuit și evident mai mică decât lupul. Are între 7 și 10 kg,
rar mai mult. Corpul are sub 1 m lungime, iar coada stufoasă circa 30-40 cm.
Corpul vulpii nu este mare, fiind destul de asemănător cu al câinelui, dar iese în evidență datorită
cozii lungi și stufoase, care are vârful alb. Blana este roșcată. Vulpea mănâncă cele mai mici
mamifere: șoareci de câmp, popândăi, castori, lemingi, veverițe, iepuri etc. Detectează prada
chiar și fără să o vadă (după miros sau după sunet), dar nu aleargă după ea, ci sare asupra sa,
cu labele din față, precum pisicile. Majoritatea vulpilor ucid deseori mai mult decât pot mânca la o
singură masă și îngroapă ce le prisosește, urmând a reveni altă dată la locul cu “provizii”.
Puii se nasc în vizuini subterane, o singură dată pe an, din martie până în mai. De obicei, vin pe
lume câte cinci frați, dar au fost studiate și cazuri extreme: un singur pui sau 12 - la o singură
naștere! Puii de vulpe sunt orbi la naștere, ochii lor deschizându-se abia după a doua săptămână
de viață. Părinții sunt foarte grijulii cu micuții: mama este mereu în preajma puilor pentru a îi
apăra, iar tatăl pleacă la vânătoare pentru a asigura hrana întregii familii. Este vorba despre
maturi, căci în prima lună puii se hrănesc doar cu laptele supt de la mama lor. Începând cu a
doua lună, puii de vulpe sunt luați la vânătoare de către adulți, pentru a începe primele încercări
pe cont propriu.
Considerate în trecut “devoratoare de găini”, vulpile au fost vânate cu cruzime ani la rând. Un alt
motiv pentru care oamenii nu le-au privit cu simpatie pe vulpi este faptul că acestea răspândesc -
mai ales în mediul rural - câteva boli foarte grave, printre care și turbarea. Pot fi afectate în
special mamiferele cu care vulpile intră în contact direct, dar boala poate fi transmisă și omului
fie direct prin mușcătură, fie prin intermediul păsărilor din ogradă.
Vulpea este mai mică decât câinele obișnuit și evident mai mică decât lupul. Are între 7 și 10 kg,
rar mai mult. Corpul are sub 1 m lungime, iar coada stufoasă circa 30-40 cm.
Corpul vulpii nu este mare, fiind destul de asemănător cu al câinelui, dar iese în evidență datorită
cozii lungi și stufoase, care are vârful alb. Blana este roșcată. Vulpea mănâncă cele mai mici
mamifere: șoareci de câmp, popândăi, castori, lemingi, veverițe, iepuri etc. Detectează prada
chiar și fără să o vadă (după miros sau după sunet), dar nu aleargă după ea, ci sare asupra sa,
cu labele din față, precum pisicile. Majoritatea vulpilor ucid deseori mai mult decât pot mânca la o
singură masă și îngroapă ce le prisosește, urmând a reveni altă dată la locul cu “provizii”.
Puii se nasc în vizuini subterane, o singură dată pe an, din martie până în mai. De obicei, vin pe
lume câte cinci frați, dar au fost studiate și cazuri extreme: un singur pui sau 12 - la o singură
naștere! Puii de vulpe sunt orbi la naștere, ochii lor deschizându-se abia după a doua săptămână
de viață. Părinții sunt foarte grijulii cu micuții: mama este mereu în preajma puilor pentru a îi
apăra, iar tatăl pleacă la vânătoare pentru a asigura hrana întregii familii. Este vorba despre
maturi, căci în prima lună puii se hrănesc doar cu laptele supt de la mama lor. Începând cu a
doua lună, puii de vulpe sunt luați la vânătoare de către adulți, pentru a începe primele încercări
pe cont propriu.
Considerate în trecut “devoratoare de găini”, vulpile au fost vânate cu cruzime ani la rând. Un alt
motiv pentru care oamenii nu le-au privit cu simpatie pe vulpi este faptul că acestea răspândesc -
mai ales în mediul rural - câteva boli foarte grave, printre care și turbarea. Pot fi afectate în
special mamiferele cu care vulpile intră în contact direct, dar boala poate fi transmisă și omului
fie direct prin mușcătură, fie prin intermediul păsărilor din ogradă.
Vulpea este mai mică decât câinele obișnuit și evident mai mică decât lupul. Are între 7 și 10 kg,
rar mai mult. Corpul are sub 1 m lungime, iar coada stufoasă circa 30-40 cm.
Corpul vulpii nu este mare, fiind destul de asemănător cu al câinelui, dar iese în evidență datorită
cozii lungi și stufoase, care are vârful alb. Blana este roșcată. Vulpea mănâncă cele mai mici
mamifere: șoareci de câmp, popândăi, castori, lemingi, veverițe, iepuri etc. Detectează prada
chiar și fără să o vadă (după miros sau după sunet), dar nu aleargă după ea, ci sare asupra sa,
cu labele din față, precum pisicile. Majoritatea vulpilor ucid deseori mai mult decât pot mânca la o
singură masă și îngroapă ce le prisosește, urmând a reveni altă dată la locul cu “provizii”.
Puii se nasc în vizuini subterane, o singură dată pe an, din martie până în mai. De obicei, vin pe
lume câte cinci frați, dar au fost studiate și cazuri extreme: un singur pui sau 12 - la o singură
naștere! Puii de vulpe sunt orbi la naștere, ochii lor deschizându-se abia după a doua săptămână
de viață. Părinții sunt foarte grijulii cu micuții: mama este mereu în preajma puilor pentru a îi
apăra, iar tatăl pleacă la vânătoare pentru a asigura hrana întregii familii. Este vorba despre
maturi, căci în prima lună puii se hrănesc doar cu laptele supt de la mama lor. Începând cu a
doua lună, puii de vulpe sunt luați la vânătoare de către adulți, pentru a începe primele încercări
pe cont propriu.
Considerate în trecut “devoratoare de găini”, vulpile au fost vânate cu cruzime ani la rând. Un alt
motiv pentru care oamenii nu le-au privit cu simpatie pe vulpi este faptul că acestea răspândesc -
mai ales în mediul rural - câteva boli foarte grave, printre care și turbarea. Pot fi afectate în
special mamiferele cu care vulpile intră în contact direct, dar boala poate fi transmisă și omului
fie direct prin mușcătură, fie prin intermediul păsărilor din ogradă.
Vulpea este mai mică decât câinele obișnuit și evident mai mică decât lupul. Are între 7 și 10 kg,
rar mai mult. Corpul are sub 1 m lungime, iar coada stufoasă circa 30-40 cm.
Corpul vulpii nu este mare, fiind destul de asemănător cu al câinelui, dar iese în evidență datorită
cozii lungi și stufoase, care are vârful alb. Blana este roșcată. Vulpea mănâncă cele mai mici
mamifere: șoareci de câmp, popândăi, castori, lemingi, veverițe, iepuri etc. Detectează prada
chiar și fără să o vadă (după miros sau după sunet), dar nu aleargă după ea, ci sare asupra sa,
cu labele din față, precum pisicile. Majoritatea vulpilor ucid deseori mai mult decât pot mânca la o
singură masă și îngroapă ce le prisosește, urmând a reveni altă dată la locul cu “provizii”.
Puii se nasc în vizuini subterane, o singură dată pe an, din martie până în mai. De obicei, vin pe
lume câte cinci frați, dar au fost studiate și cazuri extreme: un singur pui sau 12 - la o singură
naștere! Puii de vulpe sunt orbi la naștere, ochii lor deschizându-se abia după a doua săptămână
de viață. Părinții sunt foarte grijulii cu micuții: mama este mereu în preajma puilor pentru a îi
apăra, iar tatăl pleacă la vânătoare pentru a asigura hrana întregii familii. Este vorba despre
maturi, căci în prima lună puii se hrănesc doar cu laptele supt de la mama lor. Începând cu a
doua lună, puii de vulpe sunt luați la vânătoare de către adulți, pentru a începe primele încercări
pe cont propriu.
Considerate în trecut “devoratoare de găini”, vulpile au fost vânate cu cruzime ani la rând. Un alt
motiv pentru care oamenii nu le-au privit cu simpatie pe vulpi este faptul că acestea răspândesc -
mai ales în mediul rural - câteva boli foarte grave, printre care și turbarea. Pot fi afectate în
special mamiferele cu care vulpile intră în contact direct, dar boala poate fi transmisă și omului
fie direct prin mușcătură, fie prin intermediul păsărilor din ogradă.
Vulpea este mai mică decât câinele obișnuit și evident mai mică decât lupul. Are între 7 și 10 kg,
rar mai mult. Corpul are sub 1 m lungime, iar coada stufoasă circa 30-40 cm.
Corpul vulpii nu este mare, fiind destul de asemănător cu al câinelui, dar iese în evidență datorită
cozii lungi și stufoase, care are vârful alb. Blana este roșcată. Vulpea mănâncă cele mai mici
mamifere: șoareci de câmp, popândăi, castori, lemingi, veverițe, iepuri etc. Detectează prada
chiar și fără să o vadă (după miros sau după sunet), dar nu aleargă după ea, ci sare asupra sa,
cu labele din față, precum pisicile. Majoritatea vulpilor ucid deseori mai mult decât pot mânca la o
singură masă și îngroapă ce le prisosește, urmând a reveni altă dată la locul cu “provizii”.
Puii se nasc în vizuini subterane, o singură dată pe an, din martie până în mai. De obicei, vin pe
lume câte cinci frați, dar au fost studiate și cazuri extreme: un singur pui sau 12 - la o singură
naștere! Puii de vulpe sunt orbi la naștere, ochii lor deschizându-se abia după a doua săptămână
de viață. Părinții sunt foarte grijulii cu micuții: mama este mereu în preajma puilor pentru a îi
apăra, iar tatăl pleacă la vânătoare pentru a asigura hrana întregii familii. Este vorba despre
maturi, căci în prima lună puii se hrănesc doar cu laptele supt de la mama lor. Începând cu a
doua lună, puii de vulpe sunt luați la vânătoare de către adulți, pentru a începe primele încercări
pe cont propriu.
Considerate în trecut “devoratoare de găini”, vulpile au fost vânate cu cruzime ani la rând. Un alt
motiv pentru care oamenii nu le-au privit cu simpatie pe vulpi este faptul că acestea răspândesc -
mai ales în mediul rural - câteva boli foarte grave, printre care și turbarea. Pot fi afectate în
special mamiferele cu care vulpile intră în contact direct, dar boala poate fi transmisă și omului
fie direct prin mușcătură, fie prin intermediul păsărilor din ogradă.
Vulpea este mai mică decât câinele obișnuit și evident mai mică decât lupul. Are între 7 și 10 kg,
rar mai mult. Corpul are sub 1 m lungime, iar coada stufoasă circa 30-40 cm.
Corpul vulpii nu este mare, fiind destul de asemănător cu al câinelui, dar iese în evidență datorită
cozii lungi și stufoase, care are vârful alb. Blana este roșcată. Vulpea mănâncă cele mai mici
mamifere: șoareci de câmp, popândăi, castori, lemingi, veverițe, iepuri etc. Detectează prada
chiar și fără să o vadă (după miros sau după sunet), dar nu aleargă după ea, ci sare asupra sa,
cu labele din față, precum pisicile. Majoritatea vulpilor ucid deseori mai mult decât pot mânca la o
singură masă și îngroapă ce le prisosește, urmând a reveni altă dată la locul cu “provizii”.
Puii se nasc în vizuini subterane, o singură dată pe an, din martie până în mai. De obicei, vin pe
lume câte cinci frați, dar au fost studiate și cazuri extreme: un singur pui sau 12 - la o singură
naștere! Puii de vulpe sunt orbi la naștere, ochii lor deschizându-se abia după a doua săptămână
de viață. Părinții sunt foarte grijulii cu micuții: mama este mereu în preajma puilor pentru a îi
apăra, iar tatăl pleacă la vânătoare pentru a asigura hrana întregii familii. Este vorba despre
maturi, căci în prima lună puii se hrănesc doar cu laptele supt de la mama lor. Începând cu a
doua lună, puii de vulpe sunt luați la vânătoare de către adulți, pentru a începe primele încercări
pe cont propriu.
Considerate în trecut “devoratoare de găini”, vulpile au fost vânate cu cruzime ani la rând. Un alt
motiv pentru care oamenii nu le-au privit cu simpatie pe vulpi este faptul că acestea răspândesc -
mai ales în mediul rural - câteva boli foarte grave, printre care și turbarea. Pot fi afectate în
special mamiferele cu care vulpile intră în contact direct, dar boala poate fi transmisă și omului
fie direct prin mușcătură, fie prin intermediul păsărilor din ogradă.
Vulpea este mai mică decât câinele obișnuit și evident mai mică decât lupul. Are între 7 și 10 kg,
rar mai mult. Corpul are sub 1 m lungime, iar coada stufoasă circa 30-40 cm.
Corpul vulpii nu este mare, fiind destul de asemănător cu al câinelui, dar iese în evidență datorită
cozii lungi și stufoase, care are vârful alb. Blana este roșcată. Vulpea mănâncă cele mai mici
mamifere: șoareci de câmp, popândăi, castori, lemingi, veverițe, iepuri etc. Detectează prada
chiar și fără să o vadă (după miros sau după sunet), dar nu aleargă după ea, ci sare asupra sa,
cu labele din față, precum pisicile. Majoritatea vulpilor ucid deseori mai mult decât pot mânca la o
singură masă și îngroapă ce le prisosește, urmând a reveni altă dată la locul cu “provizii”.
Puii se nasc în vizuini subterane, o singură dată pe an, din martie până în mai. De obicei, vin pe
lume câte cinci frați, dar au fost studiate și cazuri extreme: un singur pui sau 12 - la o singură
naștere! Puii de vulpe sunt orbi la naștere, ochii lor deschizându-se abia după a doua săptămână
de viață. Părinții sunt foarte grijulii cu micuții: mama este mereu în preajma puilor pentru a îi
apăra, iar tatăl pleacă la vânătoare pentru a asigura hrana întregii familii. Este vorba despre
maturi, căci în prima lună puii se hrănesc doar cu laptele supt de la mama lor. Începând cu a
doua lună, puii de vulpe sunt luați la vânătoare de către adulți, pentru a începe primele încercări
pe cont propriu.
Considerate în trecut “devoratoare de găini”, vulpile au fost vânate cu cruzime ani la rând. Un alt
motiv pentru care oamenii nu le-au privit cu simpatie pe vulpi este faptul că acestea răspândesc -
mai ales în mediul rural - câteva boli foarte grave, printre care și turbarea. Pot fi afectate în
special mamiferele cu care vulpile intră în contact direct, dar boala poate fi transmisă și omului
fie direct prin mușcătură, fie prin intermediul păsărilor din ogradă.
Vulpea este mai mică decât câinele obișnuit și evident mai mică decât lupul. Are între 7 și 10 kg,
rar mai mult. Corpul are sub 1 m lungime, iar coada stufoasă circa 30-40 cm.
Corpul vulpii nu este mare, fiind destul de asemănător cu al câinelui, dar iese în evidență datorită
cozii lungi și stufoase, care are vârful alb. Blana este roșcată. Vulpea mănâncă cele mai mici
mamifere: șoareci de câmp, popândăi, castori, lemingi, veverițe, iepuri etc. Detectează prada
chiar și fără să o vadă (după miros sau după sunet), dar nu aleargă după ea, ci sare asupra sa,
cu labele din față, precum pisicile. Majoritatea vulpilor ucid deseori mai mult decât pot mânca la o
singură masă și îngroapă ce le prisosește, urmând a reveni altă dată la locul cu “provizii”.
Puii se nasc în vizuini subterane, o singură dată pe an, din martie până în mai. De obicei, vin pe
lume câte cinci frați, dar au fost studiate și cazuri extreme: un singur pui sau 12 - la o singură
naștere! Puii de vulpe sunt orbi la naștere, ochii lor deschizându-se abia după a doua săptămână
de viață. Părinții sunt foarte grijulii cu micuții: mama este mereu în preajma puilor pentru a îi
apăra, iar tatăl pleacă la vânătoare pentru a asigura hrana întregii familii. Este vorba despre
maturi, căci în prima lună puii se hrănesc doar cu laptele supt de la mama lor. Începând cu a
doua lună, puii de vulpe sunt luați la vânătoare de către adulți, pentru a începe primele încercări
pe cont propriu.
Considerate în trecut “devoratoare de găini”, vulpile au fost vânate cu cruzime ani la rând. Un alt
motiv pentru care oamenii nu le-au privit cu simpatie pe vulpi este faptul că acestea răspândesc -
mai ales în mediul rural - câteva boli foarte grave, printre care și turbarea. Pot fi afectate în
special mamiferele cu care vulpile intră în contact direct, dar boala poate fi transmisă și omului
fie direct prin mușcătură, fie prin intermediul păsărilor din ogradă.
Vulpea este mai mică decât câinele obișnuit și evident mai mică decât lupul. Are între 7 și 10 kg,
rar mai mult. Corpul are sub 1 m lungime, iar coada stufoasă circa 30-40 cm.
Corpul vulpii nu este mare, fiind destul de asemănător cu al câinelui, dar iese în evidență datorită
cozii lungi și stufoase, care are vârful alb. Blana este roșcată. Vulpea mănâncă cele mai mici
mamifere: șoareci de câmp, popândăi, castori, lemingi, veverițe, iepuri etc. Detectează prada
chiar și fără să o vadă (după miros sau după sunet), dar nu aleargă după ea, ci sare asupra sa,
cu labele din față, precum pisicile. Majoritatea vulpilor ucid deseori mai mult decât pot mânca la o
singură masă și îngroapă ce le prisosește, urmând a reveni altă dată la locul cu “provizii”.
Puii se nasc în vizuini subterane, o singură dată pe an, din martie până în mai. De obicei, vin pe
lume câte cinci frați, dar au fost studiate și cazuri extreme: un singur pui sau 12 - la o singură
naștere! Puii de vulpe sunt orbi la naștere, ochii lor deschizându-se abia după a doua săptămână
de viață. Părinții sunt foarte grijulii cu micuții: mama este mereu în preajma puilor pentru a îi
apăra, iar tatăl pleacă la vânătoare pentru a asigura hrana întregii familii. Este vorba despre
maturi, căci în prima lună puii se hrănesc doar cu laptele supt de la mama lor. Începând cu a
doua lună, puii de vulpe sunt luați la vânătoare de către adulți, pentru a începe primele încercări
pe cont propriu.
Considerate în trecut “devoratoare de găini”, vulpile au fost vânate cu cruzime ani la rând. Un alt
motiv pentru care oamenii nu le-au privit cu simpatie pe vulpi este faptul că acestea răspândesc -
mai ales în mediul rural - câteva boli foarte grave, printre care și turbarea. Pot fi afectate în
special mamiferele cu care vulpile intră în contact direct, dar boala poate fi transmisă și omului
fie direct prin mușcătură, fie prin intermediul păsărilor din ogradă.
Vulpea este mai mică decât câinele obișnuit și evident mai mică decât lupul. Are între 7 și 10 kg,
rar mai mult. Corpul are sub 1 m lungime, iar coada stufoasă circa 30-40 cm.
Corpul vulpii nu este mare, fiind destul de asemănător cu al câinelui, dar iese în evidență datorită
cozii lungi și stufoase, care are vârful alb. Blana este roșcată. Vulpea mănâncă cele mai mici
mamifere: șoareci de câmp, popândăi, castori, lemingi, veverițe, iepuri etc. Detectează prada
chiar și fără să o vadă (după miros sau după sunet), dar nu aleargă după ea, ci sare asupra sa,
cu labele din față, precum pisicile. Majoritatea vulpilor ucid deseori mai mult decât pot mânca la o
singură masă și îngroapă ce le prisosește, urmând a reveni altă dată la locul cu “provizii”.
Puii se nasc în vizuini subterane, o singură dată pe an, din martie până în mai. De obicei, vin pe
lume câte cinci frați, dar au fost studiate și cazuri extreme: un singur pui sau 12 - la o singură
naștere! Puii de vulpe sunt orbi la naștere, ochii lor deschizându-se abia după a doua săptămână
de viață. Părinții sunt foarte grijulii cu micuții: mama este mereu în preajma puilor pentru a îi
apăra, iar tatăl pleacă la vânătoare pentru a asigura hrana întregii familii. Este vorba despre
maturi, căci în prima lună puii se hrănesc doar cu laptele supt de la mama lor. Începând cu a
doua lună, puii de vulpe sunt luați la vânătoare de către adulți, pentru a începe primele încercări
pe cont propriu.
Considerate în trecut “devoratoare de găini”, vulpile au fost vânate cu cruzime ani la rând. Un alt
motiv pentru care oamenii nu le-au privit cu simpatie pe vulpi este faptul că acestea răspândesc -
mai ales în mediul rural - câteva boli foarte grave, printre care și turbarea. Pot fi afectate în
special mamiferele cu care vulpile intră în contact direct, dar boala poate fi transmisă și omului
fie direct prin mușcătură, fie prin intermediul păsărilor din ogradă.
Vulpea este mai mică decât câinele obișnuit și evident mai mică decât lupul. Are între 7 și 10 kg,
rar mai mult. Corpul are sub 1 m lungime, iar coada stufoasă circa 30-40 cm.
Corpul vulpii nu este mare, fiind destul de asemănător cu al câinelui, dar iese în evidență datorită
cozii lungi și stufoase, care are vârful alb. Blana este roșcată. Vulpea mănâncă cele mai mici
mamifere: șoareci de câmp, popândăi, castori, lemingi, veverițe, iepuri etc. Detectează prada
chiar și fără să o vadă (după miros sau după sunet), dar nu aleargă după ea, ci sare asupra sa,
cu labele din față, precum pisicile. Majoritatea vulpilor ucid deseori mai mult decât pot mânca la o
singură masă și îngroapă ce le prisosește, urmând a reveni altă dată la locul cu “provizii”.
Puii se nasc în vizuini subterane, o singură dată pe an, din martie până în mai. De obicei, vin pe
lume câte cinci frați, dar au fost studiate și cazuri extreme: un singur pui sau 12 - la o singură
naștere! Puii de vulpe sunt orbi la naștere, ochii lor deschizându-se abia după a doua săptămână
de viață. Părinții sunt foarte grijulii cu micuții: mama este mereu în preajma puilor pentru a îi
apăra, iar tatăl pleacă la vânătoare pentru a asigura hrana întregii familii. Este vorba despre
maturi, căci în prima lună puii se hrănesc doar cu laptele supt de la mama lor. Începând cu a
doua lună, puii de vulpe sunt luați la vânătoare de către adulți, pentru a începe primele încercări
pe cont propriu.
Considerate în trecut “devoratoare de găini”, vulpile au fost vânate cu cruzime ani la rând. Un alt
motiv pentru care oamenii nu le-au privit cu simpatie pe vulpi este faptul că acestea răspândesc -
mai ales în mediul rural - câteva boli foarte grave, printre care și turbarea. Pot fi afectate în
special mamiferele cu care vulpile intră în contact direct, dar boala poate fi transmisă și omului
fie direct prin mușcătură, fie prin intermediul păsărilor din ogradă.