Poezia Plumb de George Bacovia deschide volumul de debut cu același nume, din anul

1916. Este o artă poetică deoarece anunță estetica bacoviană, felul lui Bacovia de a privi arta,
construită pe o sensibilitate exacerbată, pe corespondențe, pe sugestie și simboluri.
Poezia structurată în două catrene și constituie o sugestivă cheie de lectură, deoarece, în
concentrarea ei maximă, tipic bacoviană, încifrează o adâncă imagine thanatică: „ A exprimat în
minimum de cuvinte maximum de sugestii.”(Ion Caraion, Sfârșitul continuu) Dintre poeții
români, Bacovia este singurul care coboară în Infern și poezia Plumb oferă vedenii stranii și
tulburătoare, aduse la suprafață din acest spațiu al groazei și al chinului. 
Învelișul sonor al titlului redat prin cuvântul „ plumb” exprimă muzicalitatea tristă, gravă,
închisă, simetrică; „ p” este consoană închisă, surdă, iar „ b” este consoană închisă, sonoră, „l”
este consoană grea, apăsătoare, „ u” este vocală închisă, iar „ m” este consoană nazală. Titlul
atrage atenția nu doar ca realizare fonetică, ci și ca încărcătură stilistică. Acesta sugerează, prin
cromatică, universul funerar al cimitirului, prin greutatea, golul sufletesc, apăsarea prin
toxicitate, o atmosferă de plumb, grea. 
Lumea întreagă e contaminată de plumbul ce invadează inclusiv sufletul poetic,
reflectând pustietatea. Prima strofă creează impresia orașului cimitir. Singurătatea cu imaginile
funerare ale cadrului exterior se construiesc simetric generând angoasa din strofa a doua. Relația
de simetrie dintre cele două catrene și dintre titlu e asigurată și prin existența unui ritm interior al
versurilor și de rima îmbrățișată, dar și prin paralelism sintactic( versul III ce se repetă în ambele
strofe). Epitetele cromatice și personificarea creează imagini artistice vizuale(„ Și-i atârnau
aripile de plumb.”), iar ultimul vers al primei strofe relevă sinestezia. Cealaltă strofă în relație cu
titlul debutează sub semnul tragicului existențial generat de absența afectivității, a neputinței
împlinirii prin iubire ( „ Dormea întors amorul meu de plumb”), versul căpătând sens tragic
deoarece acesta exprimă înstrăinarea, absența, despărțirea. 
Metaforă -cheie în literatura bacoviană, cuvântul „ plumb” apare în poezie de șase ori și
sugerează monotonie, anxietate, obsesie, încătușare a sinelui, orientând tensiunea semnficațiilor
către registrul tristeții, al însingurării, al agoniei și al morții. „ Este un plumb interior, moral,
punctând o psihologie și particularizând un zbucium.”( Constantin Ciopraga)