Romanul modern subiectiv

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

de Camil Petrescu

▪Cartea apare în 1930 și aparține literaturii autenticității, find un roman ce se înscrie în

formula romanului modern, ionic, prin perspectiva homodiegetică (narator subiectiv sau
narator care este și personaj, focalizare internă), după modelul impus de Proust.

▪Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război este un roman psihologic, de analiză
a vieții interioare; romanul devine ,,un dosar de existențe’’ structurate pe o idee sau o pasiune
romanul unei experiențe de cunoaștere: iubirea și războiul;
▪Viziunea despre artă a lui Camil Petrescu o aflăm în studiul Teze și antiteze, în care se
afirmă: ,,Din mine însumi eu nu pot ieși. Orice aș face, eu nu pot descrie decât propiile mele
senzații, propriile mele imagini. Eu nu pot vorbi onest decât la persoana întâi.’’ Există un
raport între realitatea trăită și universal ficțiunii: memorialul de campanie al
sublocotenentului Camil Petrescu, voluntar pe frontal Primului Război Mondial e
,,împrumutat cu tot cu amănunte cu tot eroului’’. Astfel se ilustrează conceptul de
autenticitate. Fragmente din jurnalul de front al autorului vor fi inserate în roman.
▪Se generează o formulă epică nouă, în care accentul cade pe psihologic, epicul fiind
diminuat. E mult mai important ecoul pe care evenimentul exterior îl are în conștiința
eroului. Proza subiectivă are următoarele trăsături:

-substanțialitate: literatura trebuie să reflecte esența concretă a vieții: iubirea, gelozia,

cunoașterea, dreptatea, adevărul, orgoliul rănit, demnitatea, categorii morale absolute; opera
structurată pe o pasiune sau idee, iar personajele sunt exemplificări ale unor principia, niște
conștiințe individuale;

-autenticitatea: presupune ilustrea realității prin propria conștiință: ,,Singura realitate pe care
o pot povesti este realitatea conștiinței mele, conținutul meu psihologic.’’, povestirea la pers.
I, narator ca personaj implicat, intradiegetic; cititorul are acces la informație doar prin prisma
cestui personaj;

▪fluxul memoriei involuntare (termen preluat de la Marcel Proust) refuză prezentarea

cronologică a evenimentelor. Camil Petrescu, ca și Mircea Eliade, pleacă de la ideea că
timpul subiectiv poate fi recuperat prin anamneză (amintire, reactualizare a ideilor, faptelor,
sentimentelor);

▪conflict interior declanșat în conștiința personajului intelectual, complicat sufletește;

▪introspecția= autoobservarea= metodă psihologică bazată pe observarea trăirilor psihice
proprii; preferință pentru stările difuze ale eroului, de exaltare a trăirilor, de sondare până în
zonele adânci ale subconștientului;
▪tehnica jurnalului= confesiune
▪tehnici de construcție a personajelor: monolog interior/introspecție, relativizarea
personajelor, prin tehnica oglinzilor paralele;
▪anticalofilismul= împoptriva scrisului frumos = preferința pentru notarea exactă, ,,ca într-un
proces-verbal’’, fără ornamente stilistice, stil sobru, tehnica amănuntului.
▪final deschis.
Cartea apare în 1930, având ca puncte de plecare volumele de poezii publicate de autor
(Ciclul morții), proza Cei care plătesc cu viața, activitatea de cronicar monden de la
rubrica ,,Ceiaul de la ora cinci”.
 Elemente de structură
▪Tema=inadaptarea intelectualului la o lume plină de impostură și mediocră se cristalizează
prin tema iubirii și a războiului, prin tema cunoașterii și cea a condiției umane;

▪Titlul=
Titlurile anterioare ale cărții au fost Jurnalul căpitanului Andreescu, Proces-verbal de
dragoste și război

= surprinde cele două experiențe existențiale și de cunoaștere ale lui Ștefan Gheorghidiu,
personajul narator, devenite și temele cărții – iubirea și războiul; simbolul nopții este
incertitudinea care-l devorează lăuntric, partea irațională și întunericul firii umane cu care se
confruntă. Adjectivele ultima și întâia sugerează disponibilitatea eroului de a depăși drama
iubirii înșelate și de a intra mereu în alte orizonturi ale cunoașterii.

▪Compozițional, romanul este scris ca o confesiune, la pers. I, urmărind fluxul conștiinței.

-Cartea intâi are șase capitole
-Cartea a doua are șapte capitole, ultimul având valoarea unui epilog
-Titlurile au valori rezumative, metaforice, de exemplu: La Piatra Craiului în munte,
Diagonalele unui testament
-Formula narativă este una modernă: romanul iubirii este inserat în romanul războiului.
Capitolele II, III, IV,V din Cartea intâi rememorează povestea cuplului Ela-Ștefan
Gheorghidiu (viața din studenție, căsătoria, clipele fericite, primirea moștenirii, schimbarea
vieții celor doi, primele semen ale geloziei, criza în cuplu, despărțirea și împăcarea celor doi).
Acțiunea de la Piatra Craiului, din primul capitol, se reia în cap. al VI-lea, Ultima noapte de
dragoste al Cărții întâi.

▪Principiul compositional este cel al memoriei involuntare, declanșate de o dezbatere și de un

conflict de idei – discuția despre un caz din presa în care se spunea că judecătorii au achitat
un soț gelos care și-ar fi ucis soția infidelă; se nasc discutii aprinse intre ofițeri, despre iubire.

▪Incipitul prezintă un cronotop real: ,,În primăvara anului 1916... la fortificarea văii Prahovei,
între Bușteni și Predeal’’); este ceea se cheamă ,,punere în abis’’ instituind narațiunea la
persoana I, ,,spațiul’’ cconștiinței și al lucidității, prin distanțarea critică de realitate.

▪Finalul deschis permite un epilog târziu, în notele de subsol ale unui alt roman al lui Camil
Petrescu, Patul lui Procust, unde se menționează despre dezertarea, prinderea, condamnarea
lui Gheorghidiu la ocnă pe viață.
▪Structura modernă este stratificată, fiind ilustrată de două planuri narative și unul eseistic
izolat în notele de subsol:

-planul conștiinței eroului-narator, dezvăluind un timp interior, subiectiv; se relatează

evenimente actualizându-se episoade din povestea de iubire; se analizează evenimente, se
emit judecîți de valoare de către naratorul-erou;

-planul realității obiective, centrat mai întâi pe existența societății bucureștene (mediul
dstudențesc, lumea oamenilor de afaceri, a vieții politice și a celei mondene), prezentând apoi
evenimente din Campania militară din Transilvania, dar și analiza lucidă a războiului; pentru
prima data în literature noastră se demitizează războiul (jurnalul de fronta al personajului-
narator Gheorghidiu, care prezintă atrocitățile războiului fără să se laude cu eroismul său.
-Notele din subsolul paginii sporesc impresia de autenticitate.
▪Raportul dintre cele două planuri principale este conflictual, fiindcă idealul spre care tinde
eroul e in antiteză cu realul. Pendularea personajului narator între cele două palnuri generează
modernitatea structurii contrapunctice.

▪Subiectul este mai curând un pretext, romanul reconstituind în prima parte experiența
cunoașterii prin iubire, ,,monografia unui sentiment’’ considerat absolut. Se prezintă o
poveste de dragoste cu accese dramatice de gelozie, interpolată în povestea trăită cu adevărat,
a campaniei militare din Primul Război Mondial.

Capitolul întâi fixează un timp determinat istoric și un spațiu real: ,,În primăvara anului
1916... la fortificarea văii Prahovei, între Bușteni și Predeal’’), având rol descriptiv, persuasiv
(se comentează critic și ironic pregătirile României pentru intrarea în război) și de premisă
motivând artistic acțiunea (vom înțelege concepția lui Gheorghidiu despre iubire prin
evocarea poveștii sale cu Ela, din capitolele următoare ce conțin amintiri). Discuția de la
popotă declanșează memoria involuntară, amintindu-și cu durere de suferința în iubire.

Capitolul al doilea începe brusc fixând intriga: ,,Eram însurat de doi ani și jumătate cu o
colegă de facultate și bănuiam că mă înșală. (…) Era o suferință de neînchipuit, care se
hrănea din propria ei substanță.’’ Afl[m despre Gheorghidiu, student la Filosofie, căsătorit
din iuibire cu Ela. Moștenirea lăsată de bogatul unchi Tache Gheorghidiu transformă radical
viața tânărului cuplu, iar Ela pare să se adapteze foarte repede stilului de viașă monden, în
rapoort cu Ștefan. Acesta se implică în afaceri și în lumea mondenă, dar descoperă o lume
meschină, lacomă, cea milionarilor nalfabeți și vulgari precum Vasilescu Lumânăraru sau cea
politicienilor fără scrupule precum Nae Gheorghidiu. Se declanșează gelozia lui Ștefan, Ela
pare mai puțin iubirtoare, fiind atrasă de lumea mondenă. Semnificativ este episodul excursiei
la Odobești, organizat de Anișoara, iubitoare de excursii ,,în bandă’’. Ștefan nu suportă, ca un
idealist autentic, să descopere că soția lui se comport ca ,,o femeie de lume’’, cochetând cu
Grigoriade, vag avocat și gazetar mediocru, însă bun dansator ,,abia cunoscut cu două
săptămâni înainte.’’ Ștefan analizează gesturi, priviri și astfel totul devine prilej de tortură
pentru conștiinșa zbuciumată a eroului.
Capitolul Între oglinzi paralele alternează momentele de suferință atroce cu cele de idealizare
a ființei iubite. Ela lipsesște de-acasă într-o noapte când soțul se întoarce acasă din
concentrare la Azuga, dar apoi Ștefan găsește un bilet într-o carte, în care se precizează că
Anișoara ar fi chemat-o să doarmă în noaptea de 15 februarie să doarmă cu ea, soțul ei fiind
plecat în delegație.
Ultimul capitol (VI), al Cărții întâi se intitulează simbolic Ultima noapte de dragoste. Sunt
ultimele momente petrecute cu Ela la Câmpulung. Ștefan îl vede pe domnul G. În oraș și ar fi
în stare să-i ucidă pe cei doi presupuși amanți și apoi să se sinucidă. Din fericire, nu-și duce
planul la sfârșit, pentru că se întâlnește întâmplător cu colonelul care îi spune că în chiar seara
aceea trebuia să revină la regiment.

▪Cartea a doua are ca prim capitol: Întâia noapte de război = se revine la timpul obiectiv al
războiului, participarea la război –campania din Transilvania il ajută pe erou să descopere alte
valori alături de soldați, ,,blestemații în uniformă’’: prietenia definitivă, solidaritatea,
camaraderia, sentimentul responsabilității față de viețile soldaților din plutonul pe care-l
conduce.
▪Se descoperă și ororile războiului, solitudinea ființei în fața morții, inconștiența politicienilor
vinovați de starea deplorabilă a armatei române,incompetența comandanților, slaba pregătire
a soldaților.

▪ Introspecția eroului determină notațiile lucide în jurnalul de campanie, unde se menționează

și episoade concrete: cucerirea Pietrei Craiului, ,,întâmplări pe apa Oltului’’, marșul spre
Sibiu, bombaradamentul de la Săsăuș, bătălia de la Rucăr.

▪Capitolul Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu ilustrează psihologia graoazei și a panicii;
metaforă a morții asumată ca experiență colectivă, prin pronumele personal la plural;
metafora a demitizării războiului, fără eroism. Războiul capătă accente de infern, apocaliptice
și este perceput la nivel senzorial, apoi intelectual, la nivelul conștiinței, alternând singularul
cu pluralul: ,,cădem cu suflete rupte, în genunchi, apoi alergăm, coborâm speriați,
împrăștiați’’, ,,Trăiesc în mine, gândul că Ahile cel incomparabil și viteaz era invulnerabil
față de săgeți și săbii, în afară de călcâi. Eu aș vrea să-mi stea ferit de turbarea de fier, măcar
craniul.’’

▪În notele de subsol se afirmă : ,,ziua aceea (30 septembrie 1916) a fost cea mai graoaznică
pentru mine’’ și se citează din Uragane de oțel de Eenest Jünger, combatant în Primul
Război Mondial, ca și C. Ptrescu, descriind în termini demistificatori imaginea unei bătălii.
Se confirmă idea că războiul modern se câștigă prin superioritatea tehnicii militare, nu
neapărat prin eroismul luptătorilor. Eroismul și lașitatea, Victoria și înfrîngerea devin noțiuni
relative, determinate de circumstanțe.

▪ În urma participării la front, eroul conștientizează că războiul este o absurditate, este o criză
a umanității și o tragedie a individului pus în situații-limită. Dar astfel va cunoaște și
demnitatea, măreția tragică a solidarității și a lucidității, depășind spaima de moarte. Doar
astfel, depășește gelozia pentru Ela, lăsând în urmă ,,tot trecutul’’. Gheorghidiu este rănit iar
revenit la București după zilele de spital, ajunge să citească cu indiferență biletul anonim în
care I se transmitea informația despre trădarea Elei. Surprinzător, el, cel care credea altădată
că are drept de viață și de moarte asupra ființei iubite, îi cere acum divorțul: ,,Ascultă fată
dragă, ce-ai zice tu dacă ne-am despărți?’’ Iubirea nu mai este văzută ca o valoare absolută,
sârșind în ,,oboseală și indiferență’’.

Personaje

▪ Prin romanul său, Camil Petrescu impune în proza românească o nouă galerie de
personaje. Acestea fac parte dintre cei care trăiesc în lumea înaltă a ideilor pure (,,au văzut
idei’’), sunt intelectuali, inteligenți și hipersensibili, însetați de ideal, de adevăr și de trăiri
absolute, ființând sub zodia lucidității: ,,câtă luciditate atâta conștiinșă, câtă conștiință atâta
pasiune, câtă pasiune atâta dramă.’’ Misterul personajelor, indeterminarea acestora constituie
elemente de modernitate.

▪Tehnicile întâlnite în construcția personajelor aparțin formulei de proză modernă:

-introspecția=analiza stărilor inmterioare

-monologul interior = corespunde atitudinii naratorului-personaj, tehnicii jurnalului
-tehnica oglinzilor paralele=însumarea mai multor ipostaze

▪Ștefan Gheorghidiu
= o proiecție în orizontul ficțiunii a scriitorului însuși, un alter ego căruia îi sunt transferate
experiențe personale ale autorului
= eul narator și eul conștiință; protagonistul romanului care ,,se povestește pe sine’’ (narator
autodiegetic)
▪Personajul face parte din seria inadaptaților superiori conștienți de superioritatea lor
intelectuală și morală în raport cu o lume iremediabil mediocre, incultă și meschină.
-superior moral celorlalți prin aspirația către ideal, iubire, perfecțiune – o dominant a
personajelor camilpetresciene;
-o conștiință incapabilă de compromisuri neputând glorifica înșelăciunea, de aceea se va
retrage din facerile cu Nae Gheorghidiu;
-introspectiv, lucid, analizează cu atenție experiențele și lumea din jur; o persoană inteligentă;
-hipersensibil care amplifică semnificația unui gest, a unei priviri, cuvânt, până la proporțiile
unei catastrofe;
-intransigent; fin observator al lumii mondene, al războiului;
-prețuit de specialist (numit de profesorii săi de filosofie să țină un curs special studenților);
-aflat în permanent căutare de certitudini, mai ales în iubire;
-un om care luptă cu mondenitatea, cu politicianismul, având curajul să demaște
imperfecțiunea lumii în care trăiește;
-obsedat de absolut, dar învins de acesta, fiind victima propriului ideal;
-posesiv în iubire, trăind drama unei conștiințe dilematice, inflexibile.

▪Realitatea cumplită a războiului produce în sufletul lui Ștefan alte ecouri. Relativitatea vieții,
teama de moarte și de suferință fizică, solidaritatea cu semenii pe front conduc la o
cunoaștere superioară, la o redescoperire a sinelui în raport cu lumea alienate și mediocră. La
cest nivel al conștientizării, Ștefan poate renunța la Ela., femeia superficială, adaptată în
societate, caracterizată prin inteligență practică. Renunțarea la Ela este o formă de dezertare
din această lume mediocră.

▪Ștefan Gheorghidiu rămâne un personaj exemplar pentru categoria inadaptaților superiori ce

refuză abdicarea de la ideal.