Qwertyuiopasdfghjklzţcvbnîqşeră yui

opasdâ ghjklzxcvbnmqwertyuiopasdf
ghjklzţcvbnîqşeră yuiopasdâ ghjklzxcv
bnmqwertyuiopasdfghjklzţcvbnîqşer
Profesori logopezi
STREZA DANIELA
ă yuiopasdâ ghjklzxcvbnmqwertyuiop
BARBU ADRIANA NICOLETA

asdfghjklzţcvbnîqşeră yuiopasdâ ghjkl

zxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzţcvbnî
qşeră yuiopasdâ ghjklzxcvbnmqwerty
uiopasdfghjklzţ
CABINET LOGOPEDIC INTERŞCOLAR

cvbnîqşeră yuiopasdâ ghjklzxcvbnmq

wert
yuiopasdfghjklzţcvbnîqşeră yuiopasd
2012

â ghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzţ
cvbnîqşeră yuiopasdâ ghjklzxcvbnmq
wertyuiopasdfghjklzţcvbnîqşeră yuio
1

pasdâ ghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfg
 ARGUMENT
Prezentul ghid este elaborat ca o resursă pentru părinții logopaților și nu numai.

Ştim că toţi părinți sunt persoane active, care nu dispun întotdeauna de timpul
necesar pentru a căuta/citi materiale informative lungi cu privire la activitatea de
terapie logopedică . Prin urmare, centrul de greutate al acestui ghid este informarea
părinților ” O terapie are succes doar dacă toți cei implicați în munca de
recuperare colaborează foarte bine între ei”

Părinți ca și co-terapeuți cresc alături de profesorii logopezi, șansele de rezolvare a

dificultăților de limbaj ale copiilor, iar copiii învățând să comunice cursiv și corect, își
construiesc o imagine de sine pozitivă și ajung să comunice eficient.

Părinţii pot veni să asiste la activitatea de terapie, se pot implica și astfel munca
poate fi continuată acasă după aceleași etape.

Totodată aducem mulțumiri tuturor celor care au

colaborat direct sau
indirect la elaborarea acestui ghid (vezi bibliografia).

LOGOPEDUL SI ACTIVITATEA LOGOPEDICĂ

2
 Logopedul este specialistul care se ocupă cu diagnosticul şi tratamentul
tulburărilor de limbaj şi de comunicare. Activitatea logopedică se desfăşoară în
conformitate cu atribuţiile şi responsabilităţile prevăzute în fişa postului, precum şi
cu normele deontologice ale profesiei şi vizează următoarele obiective specifice:

 depistarea timpurie a persoanelor cu tulburări de limbaj;

 evaluarea complexa;
 stabilirea diagnosticului şi prognosticului pentru fiecare caz evaluat;
 organizarea şi desfăşurarea unor activităţi adaptate în funcţie de tipul/gradul
de deficienţă, respectarea particularităţilor de vârstă şi posibilităţile de
învăţare ale pacienţilor;
 asigurarea calităţii demersului terapeutic, în vederea riscului de eşec şcolar;
 sensibilizarea familiei copilului cu privire la rolul ei de coterapeut în
derularea demersului de terapie logopedică;
 colaborarea cu alţi factori educativi şi reprezentanţi ai comunităţii locale
pentru derularea unor activităţi extracurriculare în vederea integrării şi
socializării copiilor cu tulburări de limbaj şi de comunicare;
 monitorizarea post-terapie, pentru a preîntâmpina eventualele recidive.

Activitatea logopedică este centrată, în special, asupra copiilor, nu numai

datorită frecvenţei mai mari a tulburărilor de limbaj, dar şi pentru faptul că la
aceştia vorbirea este în continuă structurare , iar dereglările apărute au tendinţa, ca o
dată cu trecerea timpului, să se consolideze şi să se agraveze sub forma unor
deprinderi deficitare, ceea ce necesită un efort mai mare pentru corectarea lor şi
înlăturarea efectelor negative asupra comportamentului şi personalităţii.

Activitatea logopedică se desfăşoară în baza câtorva principii de baza:

 orientarea intuitiv-practica a terapiei;

 asigurarea accesibilităţii şi varietăţii materialului intuitiv-verbal;
 eşalonarea exerciţiilor de la simplu la complex;
 diferenţierea şi individualizarea materialului şi exerciţiilor;
 participarea conştientă a logopaţilor la terapie;
 trezirea interesului pentru o comunicare corectă;
 asigurarea temeiniciei achiziţiilor verbale.
3
 În procesul de evaluare a logopaţilor se ţine seama de următoarele aspecte:

 anamneza subiectului, primele cuvinte şi perioada apariţiei dereglărilor în

vorbire;
 eventualele tulburări de vorbire în familie;
 dezvoltarea intelectuală;
 dezvoltarea structurilor perceptiv-motrice;
 integrarea lui socială;
 dezvoltarea limbajului impresiv;
 gradul de dezvoltare a conştiinţei fonematice şi fonologice;
 aspectele lexicale şi grafice în cazul elevilor.

Depistarea dificultatilor de comunicare la copii

Este deosebit de importantă depistarea precoce şi intervenţia timpurie (înainte

de împlinirea vârstei de 5 ani) în cazul copiilor cu dificultăţi de comunicare, pentru
că după această vârstă îmbunătăţirea abilităţilor de comunicare este dificilă
deoarece sunt formate deprinderile greşite şi pentru că limbajul şi abilităţile de
comunicare constituie baza învăţării ulterioare, astfel că, dacă nu primeşte ajutor la
timp, copilul va întâmpina dificultăţi în însuşirea citit-scrisului şi în achiziţionarea
deprinderilor sociale.
Ce sunt tulburarile de limbaj? Toate tipurile de deficiente de intelegere si
exprimare orala, mimica, scriere , citire si articulare sunt incluse in aceasta
categorie, a tulburarilor de limbaj. Orice abatere de la limbajul normal, fie ca este
vorba despre dereglare, reproducere sau percepere face parte din tulburarile de
limbaj.

Pentru a identifica cât mai devreme posibil copilul cu dificultăţi de comunicare,

trebuie să observăm atent comportamentul său şi să depistăm eventualii factori de
risc.

Copilul poate avea o problemă dacă:

 Nu reacţionează la voce sau sunete până la vârsta de 6-8 săptămâni;

 Doarme mai tot timpul şi nu plânge aproape niciodată;

4
  Surâde rar şi puţin;
 Are infecţii repetate la urechi;
 Nu răspunde la chemare atunci când nu te vede;
 Îţi priveşte cu atenţie buzele atunci când îi vorbeşti;
 Vorbeşte fie foarte tare, fie foarte încet;
 Nu manifestă interes faţă de oameni şi obiecte până la vârsta de 3-4 luni;
 Nu gângureşte până la vârsta de 10 luni;
 Nu spune ,,mama’’ la 18 luni;
 Nu poate denumi obiecte familiare şi persoane la vârsta de 2 ani;
 Nu utilizează în vorbire propoziţii simple până la vârsta de 3 ani;
 Nu poate repeta mici poezii sau cântece la vârsta de 4 ani;
 La 5 ani nu se poate face înţeles de persoane din afara familiei;
 Nu formulează propoziţii dezvoltate până la vâsta de 5 ani;
 Nu participă la conversaţiile adulţilor până la vârste de 6 ani.

De ce apar aceste tulburari? Cauzele aparitiei deficientelor de limbaj pot

surveni in perioada intrauterina a dezvoltarii fatului (sarcina toxica, boli infectioase
ale gravidei, traume mecanice, cazaturi, lovituri care lezeaza fizic fatul, traume
psihice suferite de mama, intoxicatii, infectii), in timpul nasterii (nasterile dificile
care pot provoca leziuni ale sistemului nervos central al fatului, asfixieri, care
provoaca hemoragii la nivelul scoartei cerebrale, infectii ale mamei) sau in perioada
post-natala.

Importanta corectarii tulburarilor de limbaj

Corectarea limbajului prezintă o importanţă deosebită nu numai pentru

înlesnirea comunicării şi a integrării procesului instructiv-educativ, dar şi pentru
faptul că tulburările de limbaj, în funcţie de gravitatea lor, provoacă modificări
negative la nivelul personalităţii şi comportamentului logopatului. Într-o serie de
cercetări se menţionează faptul că elevii cu tulburări de limbaj au un randament
şcolar redus, din cauza posibilităţii scăzute de integrare în activitate şi a refuzului de
a participa la actul comunicativ. Pentru adulţi, corectarea este imperioasă şi pentru a
putea exercita o influenţă favorabilă asupra educării copiilor şi pentru că anumite
profesii necesită o pronunţie clară şi o vorbire fluentă, cursivă.

5
 Dacă tulburările scris-cititului se fac mai puţin simţite în comunicare, tulburările
vorbirii orale deranjează mai mult şi, în genere, acestea le determină adeseori, şi pe
primele. Ca atare, se impune corectarea vorbirii orale îndată ce apar primele semne
ale tulburării ei. Şcoala, familia, societatea sunt interesate, deopotrivă, în corectarea
tulburărilor de limbaj, ceea ce deschide perspectiva dezvoltării armonioase a
individului şi evitarea eşecurilor în activitate şi in relaţiile cu cei din jur.

LEGILE SI OBIECTIVELE LOGOPEDIEI

Obiectivele logopediei atât pe latura teoretică, cât şi pe cea practică, sunt

următoarele:

 studierea şi asigurarea unui climat favorabil dezvoltării şi stimulării

comunicării;
 prevenirea cauzelor care pot determina tulburările de limbaj;
 studierea simptomatologiei handicapurilor de limbaj şi a metodelor si
procedeelor adecvate corectării lor;
 cunoaşterea şi prevenirea efectelor negative ale tulburărilor de limbaj asupra
comportamentului si personalităţii logopatului;
 elaborarea unei metodologii de diagnoză şi prognoză diferenţiată în
logopedie;
 popularizarea ştiinţei logopedice şi pregătirea familiei şi a şcolii pentru a
manifesta înţelegere şi sprijin faţă de logopat;
 formarea unor specialişti logopezi cu o pregătire psihopedagogică, teoretică
şi practic-educativă, care să stăpânească terapia tulburărilor de limbaj;
 studierea şi cunoaşterea diferitelor aspecte ale deficienţelor senzoriale şi
mintale ce influenţează constituirea structurilor limbajului;
 optimizarea activităţii logopedice atât pentru terapia tulburărilor de limbaj,
cât şi pentru evitarea eşecurilor şcolare şi comportamentale;
 depistarea populaţiei cu deficienţe de limbaj, începand cu vârsta preşcolara şi
organizarea activităţii pentru prevenirea şi recuperarea tulburărilor de
limbaj.

6
 LEGILE LOGOPEDIEI

Aceste legi au fost elaborate de către E. Verza în scopul delimitării şi

consolidării statutului logopediei ca ştiinţă şi derivă din obiectivele şi scopurile
logopediei, din conţinutul şi problematica fenomenelor analizate, din rezultatele
cercetărilor întreprinse:

1. Orice abatere, în formă şi conţinut, de la vorbirea standard, marcată prin

disfuncţionalitatea expresiei şi a receptivităţii limbajului, constituie o
tulburare a acestuia;

2. Orice tulburare de limbaj are tendinţa de a se agrava şi consolida în timp, ca

deprindere negativa;

3. Tulburările de limbaj nu presupun un deficit de intelect sau senzorial, dar

atunci când apar pe un asemenea fond, ele sunt mult mai grave, mai variate
şi mai extinse;

4. Tulburările de limbaj au o frecvenţă mai mare în copilărie şi în perioadele de

constituire a limbajului, ca urmare a fragilităţii aparatului fonoarticulator şi
a sistemelor cerebrale implicate în vorbire;

5. Toate tulburarile de limbaj au un caracter tranzitoriu şi sunt corectabile,

educabile prin metode specific logopedice şi printr-o serie de procedee cu
caracter general;

6. Tulburările de limbaj, începând cu cele mai simple, produc efecte negative

asupra personalităţii şi comportamentului subiectului, deoarece ele sunt
trăite dramatic şi tensional pe fondul unei frustrări şi anxietăţi;

7. Tulburările de limbaj nu se transmit ereditar, în timp ce unele structuri

anatomice care facilitează producerea acestora se pot regăsi la descendenţi;

8. Tulburările de vorbire, pană la vârsta de 3- 3½ ani, nu au o semnificaţie

logopedică sau defectologică, ci una fiziologică, atunci când sunt produse ca
urmare a nematurizării aparatului fonoarticulator sau a sistemelor cerebrale
implicate în vorbire;

7
 9. Tulburările de limbaj prezintă o incidenţă mai mare şi o simptomatologie
mai gravă la sexul masculin, comparativ cu cel feminin;

10. Terapia tulburărilor de limbaj se bazeaza pe o metodologie corectiv-

recuperativă ce se realizează în relaţie cu dezvoltarea şi stimularea întregii
activităţi psihice a subiectului şi armonizarea comportamentelor la condiţiile
mediului înconjurător.

CODUL DEONTOLOGIC AL PROFESORULUI LOGOPED

PRINCIPIUL I RESPECTAREA DREPTURILOR ŞI DEMNITĂŢII

ORICĂREI PERSOANE

       Profesorii logopezi vor avea în permanentă atenţie faptul că orice

oersoană are dreptul să-i fie apreciată valoarea ca fiinţă umană şi că
această valoare nu este ştirbită de cultură, naţionalitate, etnie, religie,
abilităţi fizice sau intelectuale, statut socio-economic

art. 1 – Profesorul logoped va manifesta înţelegere şi respect faţă de trăirile,

experienţele şi cunoştinţele logopatului
art.2 – Profesorul logoped nu se va angaja în remarci sau comportamente
care aduc prejudicii muncii de recuperare a limbajelor deteriorate
art.3 – Profesorul logoped va utiliza un limbaj adecvat vârstei logopatului,
manifestând respect faţă de fiecare pacient
art.4 – Profesorul logoped se va asigura că logopatul nu participă la
activitatea de recuperare sub presiune şi coerciţie

PRINCIPIUL II RESPONSABILITATEA PROFESIONALĂ ŞI SOCIALĂ

         Profesorii logopezi trebuie să manifeste o maximă responsabilitate

pentru starea de bine a logopatului şi familiei, grupului sau comunităţii faţă
de care îşi exercită profesiunea

8
art.1 – Profesorul logoped va promova  starea de bine şi va evita
provocarea de traume atât pacienţilor şi familiilor acestora, cât şi colegilor
sau altor cadre didactice implicate în activitatea terapeutică
art.2 – Profesorul logoped va respecta dreptul logopedului şi/sau familiei
acestuia de a sista fără nicio justificare terapia
art.3 – Profesorul logoped va putea să refuze instruirea sau furnizarea de
metode, tehnici, acelor persoane care le pot utiliza eronat
art.4 – Profesorul logoped va promova şi dezvolta prin ALR cercetarea
ştiinţifică şi dezvoltarea profesională
art.5 – ALR va contribui la dezvoltarea logopediei ca secţiune distinctă a
defectologiei, prin cercetare şi transmiterea liberă a cunoştinţelor şi ideilor
art.6 – Profesorul logoped va susţine cu responsabilitate rolul jucat în
recuperarea limbajelor, menţinând standarde înalte ale acestei discipline
art.7 – În cadrul lor de competenţă profesională, profesorii logopezi vor
alege aplicarea celor mai potrivite metode de recuperare
art.8 – Profesorul logoped se va consulta şi cu alţi specialişti pentru a
promova starea de bine a logopatului

PRINCIPIUL III INTEGRITATE PROFESIONALĂ

art.1 – Profesorul logoped va evita acele imixtiuni care afectează calitatea

actului profesional
art.2 – Profesorul logoped va evita oferirea de recompense exagerate
pentru a motiva copilul să participe la activitatea terapeutică
art.3 – Profesorul logoped va explica tuturor celor interesaţi rolul său
art.4 – Profesorul logoped va fi deschis, conştient de limitele personale şi
profesionale.

9
 RECOMANDĂRI PENTRU PĂRINŢI

Vom reuşi să îi ajutăm pe copii dacă identificăm tulburările de limbaj cât mai
devreme şi dacă folosim metodele adecvate specificului dificultăţii. Nu trebuie să
amânaţi rezolvarea problemelor în speranţa că acestea se vor rezolva de la sine pe
măsură ce copilul creşte. Riscaţi agravarea acestora şi efortul pentru recuperare va fi
mult mai mare.

Va fi consultat un logoped pentru examinarea copilului, pentru a stabili

obiectivele şi metodele cele mai adecvate de corectare. Se va începe cu stabilirea
cauzelor care au provocat dificultatea de vorbire şi se va urmări înlăturarea lor.

În funcţie de specificul dificultăţii se adoptă atât atitudini cât şi metode

diferite. Pentru corectarea tulburărilor de pronunţie este necesară conştientizarea şi
dezvoltarea autocontrolului, pe când în bâlbâială tocmai acest lucru este
contraindicat.

Trebuie să fie cunoscute care sunt etapele în dezvoltarea vorbirii copilului

pentru a avea criterii de observare şi evaluare. Depăşirea tulburărilor de limbaj
depinde de părinţi, educatori, logoped. Prin colaborare, direcţionarea eforturilor
spre aceleaşi obiective şi adoptarea unei atitudini comune, copilul va beneficia de
un ajutor eficient şi va înregistra progrese.

Fiecare copil este unic şi modul lui de a reacţiona la probleme, ritmul său şi
stilul de a învăţa sunt diferite. Niciodată nu trebuie să se manifeste iritarea sau
nerăbdarea faţă de nereuşitele copilului. Orientaţi dezvloltarea lui într-o manieră
pozitivă şi procedaţi cu răbdare. Numai înţelegând care sunt nevoile sale vom reuşi
să aflăm calea potrivită pentru a-l ajuta.

La ce vârstă se pune problema corectării tulburărilor de vorbire

În general, copiii încep rostirea clară a cuvintelor de la vârsta de un an, iar de la

doi ani, formularea propoziţiilor. Dacă sesizaţi anumite probleme, nu ezitaţi sa
cereţi sfatul unui logoped. El vă va spune dacă este cazul să începeţi un program
terapeutic şi care este acesta.

10
 Nu trebuie să amânați rezolvarea problemelor în speranța că acestea se vor
rezolva de la sine pe măsură ce copilul crește. Riscați agravarea acestora și efortul
pentru recuperare va fi mult mai mare.

 În cazul tulburărilor de pronunţie

În perioada antepreşcolară (1-3 ani) şi preşcolară (3-6/7ani) limbajul copilului se

dezvoltă intens sub toate aspectele: pronunţie, vocabular, structurarea propoziţiilor.
Etapele de evoluţie se succed rapid astfel că în jurul vârstei de 5 ani copilul are o
vorbire clară şi se poate exprima în propoziţii fără dificultate. În primii ani greşelile
de pronunţie sunt foarte frecvente, dar nu sunt considerate defecte. Deformările,
înlocuirile sau omisiunile sunt considerate particularităţi ale vorbirii copilului mic,
care se atenuează treptat, pe măsură ce copilul creşte.

Numai când aceste greşeli de pronunţie se menţin şi după vârsta de 5 ani putem
vorbi despre o dificultate propriu-zisă.

 În cazul bâlbâielii

Intervenţia corectă încă de la primele simptome asigură dispariţia mai rapidă şi

fără complicaţii ulterioare ale blocajelor vorbirii. Dacă se observă la copilul de 3 ani
tendinţa de repetare a primei silabe din cuvânt părintele se va strădui să-i vorbească
mai rar, accentuând puţin intonaţia, iar copilul îi va imita vorbirea şi astfel se va
evita instalarea dificultăţii de vorbire. Dacă din diferite motive simptomele de
bâlbâială nu dispar se va cere ajutorul logopedului fără a-i face copilului vreo
observaţie şi fără a se manifesta îngrijorarea. De multe ori părinţii cer sprijin
logopedului după mai mult timp de la instalarea simptomelor, când bâlbâiala s-a
consolidat. Ei încearcă singuri ,,să corecteze’’ şi agravează manifestările. Când se
intervine la timp şi se reuşeşte corectarea tulburării de vorbire în perioada
preşcolară, este mai puţin probabil să mai apară recidive. Când simptomele
bâlbâielii sunt înlăturate înainte de a fi conştientizate de copil, nu apare teama de
vorbire, nu se manifestă tendinţa de izolare, nu este afectată dorinţa de comunicare.
Efortul este considerabil mai mic şi rezultatele de cele mai multe ori foarte bune.

 În cazul întârzierii în dezvoltarea generală a vorbirii

11
 Limbajul are o foarte mare importanţă pentru dezvoltarea intelectuală şi a
întregii personalităţi a copilului. Trebuie să se acorde o atenţie deosebită stimulării
dezvoltării vorbirii copilului. Când sunt remarcate întârzieri nu este bine să se
adopte o atitudine pasivă de aşteptare. Este necesar să fie căutate cauzele şi să fie
luate din timp toate măsurile pentru stimularea dezvoltării copilului. Influenţele
educative bine dirijate vor avea efecte mai rapide şi mai eficiente când copilul este
mic (în jurul vârstei de 2-3 ani) şi întârzierea nu s-a agravat.

Cum să procedaţi în cazul diferitelor tulburări de limbaj:

 Tulburări de pronunţie/articulaţie:

Când un copil prezintă tulburări de articulaţie trebuie să stabilim mai întâi de ce

natură sunt cauzele pentru a şti ce măsuri să luăm. Dacă este o problemă de natură
medicală (deformări ale aparatului articulator, vegetaţii adenoide) copilul trebuie
consultat de un medic specialistcare va decide ce măsuri sunt mai potrivite. Când
defectele anatomice sunt corectate nu se obţine automat şi înlăturarea dificultăţilor
de articulaţie. Este necesară recuperarea funcţională sub îndrumarea logopedului.
Odată început tratamentul logopedic nu înseamnă că încetează activitatea părinţilor.
Reuşita se bazează pe o bună colaborare. Exerciţiile pe care copilul reuşeşte să le
facă împreună cu logopedul vor fi repetate şi acasă.

Copilul nu trebuie certat şi nu i se vor face observaţii în public, deoarece nu

numai că nu se va obţine rezultatul dorit, dar există riscul să apară blocaje în
vorbirea copilului, să evite exprimarea verbală, lucru mult mai grav decât pronunţia
greşită.

Vom lăuda copilul pentru orice reuşită, oricât de mic ar fi progresul la început.
Motivaţia este foarte importantă. Copilul va participa cu interes la activităţile de
corectare şi vom obţine mobilizarea eforturilor sale atunci când reuşim să creăm o
atmosferă plăcută, cu jocuri variate, care îi stimulează dorinţa de a comunica.

 Bâlbâiala:

12
 Consultaţi din timp un logoped pentru a preveni instalarea bâlbâielii şi pentru a
primi sfaturi în legătură cu atitudinea cea mai potrivită pentru a fi de ajutor
copilului.

Trebuie înlăturată cauza care a declanşat bâlbâiala. Dacă sunt probleme în

familie, trebuie să încercaţi să le rezolvaţi şi să asiguraţi un climat de linişte,
siguranţă şi afecţiune. Este deasemenea importantă respectarea unui program zilnic
echilibrat, adecvat vârstei copilului, un regim de viaţă ordonat.

Nu i se vor face observaţii copilului legate de vorbire şi în acest sens vor fi

instruiţi toţi membrii familiei şi persoanele apropiate.

Vorbiţi copilului calm, lungind uşor prima vocală din cuvânt, respectând
intonaţia firească a propoziţiei. Starea de calm se transmite copilului şi treptat va
imita felul dumneavoastră de a vorbi.

Copilul trebuie eliberat de teama de a vorbi. Acordaţi-i afecţiune şi timp

suficient.

Este foarte bine să-i citiţi rar şi cât mai expresiv poezii, poveşti scurte, să folosiţi
jocuri cât mai variate care-i fac plăcere copilului şi îi stimulează dorinţa de
comunicare. Copilul nu trebuie să fie constrâns niciodată să vorbească; important
este să dorească să comunice spontan.

Eliberarea de nesiguranţă, de orice teamă că ar avea o dificultate în vorbire vor fi

hotărâtoare pentru o evoluţie pozitivă a copilului.

 Întârziere în dezvoltarea generală a vorbirii

Este important să fie depistate întârzierile cât mai devreme şi să se solicite

îndrumarea logopedului pentru a lua măsurile cele mai potrivite. După ce sunt
clarificate cauzele, va fi stabilit un program de recuperare pe care părinţii şi
educatorii trebuie să îl cunoască. Este necesară parcurgerea etapelor fireşti de
dezvoltare a vorbirii. Se va începe de la stadiul la care este copilul, şi nu de la cum
ar trebui să fie corespunzător vârstei. Se porneşte de la ce poate şi se va avansa în
funcţie de ritmul şi posibilităţile copilului.

13
 Vorbirea se dezvoltă în condiţiile în care copilul este motivat să comunice,
aşadar copilul nu va fi obligat să vorbească şi exerciţiile nu trebuie să fie impuse.

Când copiii sunt mici trebuie să li se vorbească în propoziţii simple, despre

obiecte familiare pe care le pot vedea şi atinge şi despre acţiuni care se petrec în
acel moment. Ne vom asigura întotdeauna că înţeleg cuvintele pe care le folosim
când le vorbim. Vocabularul se va îmbogăţi treptat urmărind mai întâi înţelegerea şi
apoi rostirea cuvântului. Pentru dezvoltarea vorbirii trebuie folosit orice prilej în
orice moment al zilei: când se îmbracă sau se spală, cu ocazia aranjării mesei,
cureţeniei sau a cumpărăturilor, când este pregătit pentru odihnă. Este importantă
asigurarea unei atmosfere destinse, plăcute. Se va recurge cât mai mult la crearea
situaţiilor de joc pentru atingerea obiectivelor propuse.

Stimularea dezvoltării vorbirii va urmări realizarea funcţiilor limbajului, rolul de

suport pentru dezvoltarea intelectuală. Se va solicita comunicarea în toate
activităţile în care copilul este antrenat (desen, modelaj, activităţi matematice etc.).

Copilul nu trebuie certat sau pus în situaţii de inferioritate faţă de ceilalţi copii.
Dimpotrivă trebuie valorizat prin laude în toate activităţile pe care le realizează
bine. Este bine să fie încurajate relaţiile cu alţi copii şi create situaţii de comunicare
pentru joc.

Vor fi observate şi notate progresele şi dificultăţile copilului, cum reacţionează

la programul după care ne ghidăm. Părinţii, educatorul şi logopedul trebuie să
urmărească aceleaşi obiective şi să se informeze periodic despre evoluţia copilului.

IMPORTANŢA implicării părinţilor în procesul logopedic

Mulţi copii prezintă dificultăţi în procesele de exprimare, vorbire, citire

şi scriere şi de aceea au nevoie de sprijinul unui logoped. Dar oricât de bun ar fi
acest specialist, este o reală nevoie de o strânsă colaborare între părinte şi logoped
pentru ca exerciţiile să fie cu adevărat utile.

Atât părinţii cat şi logopedul au un obiectiv comun, şi anume corectarea

tulburării de limbaj pe care o prezintă copilul şi înlăturarea tuturor efectelor
negative ale acestor tulburări asupra personalităţii şi comportamentului logopatului.

14
Un program terapeutic optim pleacă de la informaţii oferite de către părinţi în cadrul
unui interviu care conţine întrebări despre dezvoltarea copilului până în momentul
contactării specialistului pentru identificarea cauzelor, împletite cu informaţii
obţinute în urma evaluării complexe efectuate de către logoped, astfel cunoscându-
se particularităţile copilului.

Trebuie să vă fie aduse la cunoştinţă etapele urmărite de intervenţia

logopedică, ca şi progresele obţinute. Acestea vor deveni criterii de observare şi
evaluare a limbajului la copilul respectiv. Prin colaborare şi direcţionare a
eforturilor spre aceleaşi obiective şi adoptarea unei atitudini comune, pozitive şi
flexibile, ajutorul va fi unul eficient şi copilul va face progrese stabile în ritmul
propriu.

Numai dacă înţelegem nevoile copilului ne vom apropia de universul său şi

nu trebuie să manifestăm nerăbdare şi nervozitate faţă de nereuşitele acestuia, mai
ales pentru faptul că uneori trebuie să ne asumăm aceste nereuşite, pentru că noi,
părinţii, suntem cei care îi educăm, creştem şi îngrijim. Dezvoltarea armonioasă, o
evoluţie normală şi relaţiile fireşti de comunicare ale copilului depind de un climat
în care îi sunt asigurate protecţia şi afecţiunea.

Odată ce copiii sunt implicaţi într-un program terapeutic al tulburărilor de

limbaj, logopezii trebuie să-i înştiinţeze pe părinţi de importanţa modului în care
interacţionează cu copiii, aceasta având efecte benefice atât în munca depusă de
logoped, cât şi în relaţia părinte-copil. În momentul în care copiii simt un oarecare
dezinteres din partea părinţilor, motivaţia lor în a-şi dezvolta o vorbire corecta va
scădea, fapt ce va duce la întârzierea corectării. Odată ce s-au stabilit nişte obiective
pe care şi părinţii trebuie să le atingă în intervenţia asupra corectării vorbirii
copilului, specialiştii pot construi cu uşurinţă câteva exerciţii/jocuri pe care aceştia
să le poată aplica acasă cu copiii.

Orice intervenţie logopedică are nevoie, pentru a fi de succes, de

permanentizarea rezultatelor obţinute şi de aceea, o serie de sarcini pe care le
recomandă logopedul trebuie repetate acasă. Pentru ca un copil să se apropie de o
comunicare corectă, trebuie asigurată o atmosferă calmă, plăcută, într-un moment al
zilei în care copilul să fie relaxat. Dacă întâmpinaţi dificultăţi în rezolvarea unor

15
exerciţii, nu vă descurajaţi şi nu certaţi copilul. Discuţia cu logopedul şi repetarea
acestora vor rezolva problema.

INTERVENŢA LOGOPEDICĂ

Intervenţia logopedică este un proces complex ce implică pe lângă o muncă în

echipă (logoped – copil – părinte – cadru didactic) şi multă răbdare putând să se
desfăşoare pe o perioadă scurtă sau mai îndelungată de timp.

Intervenţia logopedică se desfăşoară pe o perioadă diferită de la copil la

copil, putând fi de la câteva luni la 1-2 ani, depinzând de mai mulţi factori: nivelul
de colaborare a copilului, implicarea părinţilor în continuarea exerciţiilor acasă,
vârsta copilului, tipul sunetului afectat (unele sunete se corectează mai uşor, pe
când altele au nevoie de mai mult efort), tipul tulburării de limbaj, gravitatea
tulburării, nivelul dezvoltării auzului fonematic, prezenţa vreunei deficienţe (de auz,
de văz, mintală, etc), diferite modificări sau malformaţii ale aparatului fono-
articulator.

Factori care cresc eficienţa terapiei logopedice:

- colaborarea părintelui cu logopedul are un efect pozitiv, vizibil în

progresul corectării pronunţiei copilului; sunt bine-venite discuţiile
dintre logoped şi părinte la sfârşitul şedinţei logopedice în care se
comunică conţinutul şedinţei (obiective atinse, exerciţii efectuate,
progrese realizate);

- tema dată după fiecare şedinţă logopedică şi realizarea acesteia acasă scade
durata de corectare a tulburării;

- frecvenţa la şedinţele de logopedie este de asemenea foarte importantă –

se recomandă minim 2 şedinţe a câte 45 de minute săptămânal)

Şedinţele logopedice conţin:

 exerciţii şi jocuri de scurtă durată, variate pentru corectarea pronunţiei, a

ritmului şi fluenţei vorbirii, a tulburărilor de voce;

16
  formarea structurilor perceptiv-motrice de orientare temporală, spaţială,
forme, mărimi, culori;
 dezvoltarea structurii gramaticale;
 stimularea comunicării expresive;
 corectarea scris-cititului;
 creşterea încrederii în sine, reducerea agresivităţii şi înlăturarea insuccesului
şcolar prin dezvoltarea capacităţii de comunicare (Hărdălău şi Drugaş,
2010)

Toate activităţile de corectare a vorbirii trebuie să se desfăşoare sub forma

jocului!
Toate activităţile de corectare a vorbirii trebuie să fie continuate de părinţi
acasă, sub îndrumarea specialiştilor.

Părinţii au un rol important în educarea şi creşterea copiilor. Copiii cu tulburări

de limbaj (în funcţie de gradul de afectare) au nevoie de o atenţie permanentă din
partea părinţilor. Este foarte important ca părintele să fie conştient de faptul că nu
trebuie să fie numai alături de copilul său, ci împreună cu el, pe tot parcursul
dezvoltării sale.

 În sprijinirea părinţilor, în procesul de corectare a tulburărilor de

vorbire ale copilului, trebuie să fie avute în vedere următoarele aspecte:
 Stimularea implicării părinţilor în activităţile de corectare a limbajului
copilului;
 Manifestarea empatiei şi a respectului reciproc între părinţi şi logoped
(comunicare directă, sinceră, dialog deschis);
 Colaborarea şi comunicarea eficientă între părinţi şi dintre părinţi şi
logoped;
 Explicaţie completă privind diferitele caracteristici ale tulburării de
vorbire a copilului (accesul părinţilor la toate aspectele legate de
diagnosticul copilului, activităţi de oferire a informaţiilor);
 Asigurarea oferită părinţilor în păstrarea confidenţialităţii
informaţiilor;
 Eliminarea riscului ca părinţii să fie blamaţi pentru deficienţele de
vorbire ale copilui (nu părinţii sunt cauza acestor probleme);

17
  Niciun logoped nu are dreptul să le spună părinţilor că nu mai este
nimic de făcut pentru copilul lor;
 Utilizarea de programe de intervenţie şi de sprijin care implică familia
(realizate în funcţie de diagnosticul copilului);
 Formarea unei echipe multidisciplinare (părinţi, logoped, psiholog,
psihopedagog, consilier educaţional, medic O.R.L.-ist, audiolog,
etc.)care are rolulde a întâmpina nevoile copilului;
 Participarea părinţilor la activităţile de la grup/clasă, pentru a vedea
efectiv ce se întâmplă acolo şi pentru a-şi ajuta copilul (implicarea
părinţilor în aceste activităţi au ca scop socializarea, crearea unei
atmosfere relaxante, consilierea în îndrumarea comportamentului
copilului);
 Crearea unor grupuri de suport pentru toţi părinţii copiilor cu tulburări
de vorbire (aici ei pot să devină sprijin şi resursă pentru alţi părinţi, le
oferă şansa de a-şi comunica informaţii, de a oferi şi a primi un suport
emoţional);

Sfaturi utile
Din diverse rațiuni sunt cazuri in care copilul nu poate beneficia de asistenta
unui logoped, astfel incat tulburarea in cel mai bun caz poate stagna, iar mai
greu se poate recupera de la sine. De cele mai multe ori insa, aceasta evolueaza
si are repercusiuni ce tin de imposibilitatea transmiterii inteligibile a gandurilor
si dorintelor proprii catre persoanele din jur, de afectare a imaginii de sine,
urmate de evitarea sau refuzul comunicarii totale.
Cum putem proceda si unde putem interveni ( la ce nivel de tulburare ) daca
nu suntem specialisti sau nu putem ajunge la un logoped?
Tulburarea cu frecventa cea mai mare este dislalia, ce se caracterizeaza prin
imposibilitatea articularii corecte a sunetului/ lor R, C, G, S , T, F, P sau a altor
sunete.
Vârsta de la care se poate interveni eficient este de la 3-4 ani, tulburarile
putand fi corectate mai greu dupa varsta de 8-9 ani.

De unde începem, unde trebuie sa ajungem

Sunetul afectat este usor de observat atat de catre copil cat si de catre cei din
jurul sau, sunet care uneori este trecut cu amuzament sau cu adevarate batai de
cap. In cazul existentei mai multor sunete afectate se incepe cu sunetul cel mai
usor de pronuntat, ordinea de abordare terapeutica poate fi gasita in meniul din
stanga.

18
 Sunetul R desi este cel mai tentat trebuie abordat utimul, intrucat se obtine
mai greu si necesita un efort mai mare cat si o mobilitate (dezvoltare) complexa
a limbii care in final trebuie sa vibreze.

Cum începem
Este nevoie de oglinda aproximativ mare unde copilul poate vedea miscarile
de articulare cat si persoana care ii explica. De asemena sunt utile obiecte de
suflat (baloane sau baloane de sapun, in lipsa lor copilul poate sufla intr-o
barcuta, servetel etc.) obiecte care sa ajute la dirijarea limbii ( lingurita de
plastic, betisoare, paie).,
culori, jucarii un dictionar al limbii romane. Intotdeauna copilul trebuie laudat
si incurajat, apreciat si dirijat in activitatea de invatare cu atat mai mult cu cat
este mai departe de pronuntarea corecta a sunetului.

Ce facem
In masura in care persoana care il invata poate articula corect sunetele, poate
desprinde miscarile specifice (suflu de aer, miscarea limbii, forma buzelor) care
sunt comune pentru majoritatea oamenilor, privind in oglinda si analizand. Se
are in vedere surprinderea miscarilor specifice pentru zonele de articulatie
( vom vedea cum pentru fiecare sunet limba trebuie tinuta sus catre cerul gurii,
la nivelul de atingere al dintilor,
buzele trebuie sa fie tuguiate, stanse, deschise ca pentru zambet etc), lucruri ce
vor fi apoi utilizate in procesul de imitatie.

Unde trebuie sa ajungem

Obtinerea sunetului este veriga importanta, utilizararea in cuvinte si
propozitii, automatizarea acestuia in cadrul vorbirii fiind insa esentiala. Numai
dupa ce copilul utilizeaza in mod spontan in vorbirea curenta, fara a se gandi la
momentele de articulare, putem vorbi despre recuperea si eficienta actrivitatii
noastre. Deprinderea
corecta de pronuntie a sunetului trebuie insotita si de recunoasterea sunetului in
cuvinte, si precizarea pozitiei acestuia, eliminand astfel orice viitoare probleme
de scriere.

Cât dureaza o sedinta logopedica ?

Durata unei ședinte este de 35-40 minute. Lucrand individual, copilul este foarte
solicitat, oboseste si nu mai da randament.

Câte ședințe se fac pe săptămână/ luna ?

19
 Pentru ca interventia logopedica sa fie cat mai eficienta se recomanda 2 vizite la
logoped pe saptamana si exersarea zilnica acasa. Nu trebuie sa se inteleaga ca daca
se efectueaza 2 sedinte pe saptamana deficienta se corecteaza de 2 ori mai repede.
Daca nu se exerseaza acasa rezultatele apar greu, rolul parintelui fiind foarte
important in fixarea programului terapeutic indicat de catre logoped.

In cât timp se poate corecta un sunet ?

Nu se poate vorbi despre o perioada exacta in care se corecteaza un sunet.

Aceasta depinde de mai multi factori : varsta copilului, gradul de implicare, nivelul
de dezvoltare al auzului fonematic, mobilitatea aparatului fonoarticulator si nu in
ultimul rand de tipul sunetului. Exemplu : « R » este sunetul care se obtine cel mai
greu, perioada variind de la cateva luni pana la 1-2 ani.

In ce consta o sedinta logopedica ?

O sedinta logopedica presupune implicarea copilului in diverse activitati

specifice varstei ce constau in repetarea unur silabe, cuvinte, propozitii, jocuri
educative, asamblarea de puzzle-uri, rezolvarea unor fise, alcatuirea de propozitii
dupa imagini; activitati distractive si captivante care fac ca vizita la logoped sa nu
fie resimtita negativ de catre copil (exercitii si jocuri de scurta durata, variate pentru
corectarea pronuntiei, a ritmului si fluentei vorbirii, a tulburarilor de voce
formarea structurilor perceptiv-motrice de orientare temporala, spatiala, forme,
marimi, culori dezvoltarea structurii gramaticale stimularea comunicarii expresive
corectarea scris-cititului cresterea increderii in sine, reducerea agresivitatii si
inlaturarea insuccesului scolar prin dezvoltarea capacitatii de comunicare).

PRIMA SEDINTA.

Pentru ca va intrebati care sunt pasii pe care trebuie sa-i faceti atunci cand
trebuie sa mergeti la logoped,aceasta pagina va ofera informatiile necesare
pentru a face acest pas in deplina cunostinta de cauza.
Informatii generale 
Atmosfera destinsa,incurajatoare ,folosirea unor probe care sa evidentieze
clar deficitul de limbaj si deficientele asociate sunt aspecte de care trebuie sa se
tina seama in momentul primei examinari.
Iata cateva lucruri pe care este preferabil sa le cunoasteti inainte de a veni cu copilul
dvs. la logoped:

20
 Trebuie  sa explicati copilului unde va fi adus,  ca se va afla intr-un cadru in
care nu i se vor intampla lucruri neplacute sau dureroase. Daca vrea  mai multe
informati spuneti-i ca este posibil sa i se puna cateva intrebari, sa fie invitat sa
povesteasca, sa deseneze, sau sa se implice in diverse activitati de joc, potrivite
varstei sale.
 La prima intalnire, este de dorit ca ambii parinti sa fie prezenti.
 Dupa ce veti face cunostinta cu logopedul, vi se va solicita raspunsuri cat se
poate de precise la intrebari legate de dezvoltarea copilului dumneavoastra,de
comportamentul si starile lui,cand a facut primii pasi,cant a spun primele
cuvinte(silabe) .Informatii despre sarcina,daca a fost normala,dusa la termen,scorul
APGAR,cum se joaca copilul dumneavoastra,cum se comporta fata de alti
copii,daca executa comenzi simple.
 In functie de atitudinea copilului si daca nu este cazul unor deficiente grave ,a
unor sindroame,este posibil  sa va aduca la cunostinta faptul ca o parte din
comportamentele sau starile copilului dvs. nu sunt decat consecinta unor interventii
educative sau modalitati relationale inadecvate. Nu va simtiti lezat sau culpabil
pentru aceasta stare de fapt. Singurul motiv pentru care logopedul va prezinta aceste
lucruri este pentru a va face sa constientizati unele mecanisme si pentru a va veni in
ajutor, datorita faptului ca un mare ajutor pentru copil sunteti dumneavoastra .Daca
exista stimuli adecvati,daca copilul intelege ca problema lui nu este grava insa
trebuie recuperata atunci munca tuturor este mai usoara si se va finaliza cu
rapiditate.

Evaluarea/Diagnosticarea
Limbajul este cel mai important mijloc de relationare,cu ajutorul lui se poate
comunica  necesitatile,dorintele,sentimentele,se pot intretine relatii,copilul se
formeaza si se defineste.Insusirea corecta a limbajului poate dezvolta intreaga
personalitate a copilului.Limbajul deficitar poate dezvolta complexe de
inferioritate,o stima de sine scazuta,relatiile cu ceilalti sunt deficitare,teama de a
vorbi in public este mare si atunci inchiderea in sine este inevitabila putand duce la
un abandon scolar.
Pentru evitarea esecului scolar si a tulburarilor neuro-psihice se impune
depistarea si diagnosticarea copiilor cu tulburari de limbaj apoi impilicit interventia
logopedica adecvata.Depistarea tulburarilor de limbaj se desfasoara in etape
successive.

Examinarea selectiva

21
 In acest tip de  examinare nu se for face referiri la etiologia si diagnosticul
diferentiat al tulburarilor de limbaj deoarece are loc la inceput de an scolar intr-un
timp scurt cu un numar mare de copii pentru depistarea problemelor  de limbaj.
O prima etapa a examinarii selective este etapa pregatitoare
examinarii:pregatirea spatiului si programarea copiilor.
A doaua etapa consta in examinarea propriu-zisa. Rezultatele se consemneaza
in fisa logopedica,se face cunoscut numarul copiilor cu probleme de limbaj ,urmand
sa se faca planificarile pentru examinarile suplimentare .

Examinarea complexa
Aceasta examinare se face la cabinet,individual, are ca scop stabilirea
diagnosticului diferentiat,presupune analiza completa atat a limbajului cat si a
persoanei,studierea intregii sale personalitati.Pentru stabilirea corecta a acesteia nu
este suficient sa se constate ca un sunet este deficitar,ci trebuie sa se determine si
cauza.
La stabilirea diagnosticului diferentiat trebuie analizate toate aspectele limbajului.
ANAMNEZA.
Aceasta prima etapa are ca scop adunarea informatiilor referitoare la
datele personale de la membrii familiei logopatului.
Este important sa se evidentieze bolile ereditare,malformatiile,nasterea,bolile
infectioase care au lasat urmari,relatiile intrafamiliale,momentele de progres psiho-
afectiv,trauma sau accidente,tot ce este legat de aparitia si evolutia
limbajului(primele cuvinte,primele propozitii).
Evaluarea directa a copilului presupune testarea din mai multe puncte de
vedere :limbaj/relationare, senzorial, cognitiv, afectiv, social, autonomie
personala.
Evaluarea poate evidentia tulburari/deficiente de limbaj diverse :
Tulburarile de limbaj includ toate deficientele de intelegere si exprimare orala, de
scriere si citire, de mimica si articulare. Orice tulburare, indiferent de forma sa, care
se rasfrange negativ  asupra emisiei sau perceptiei limbajului, intra in categoria
tulburarilor de limbaj.
Tulburari de pronuntie: dislalie, rinolalie, disartrie.
 Tulburari de ritm si fluenta: balbaiala, logonevroza, tahilalie, bradilalie,
aftongie.
 Tulburari de voce: disfonie, raguseala vocala, fonastenia, mutatiile vocii,
afonie.
 Tulburari de scris-citit: dislexie, disgrafie, alexie, agrafie.

22
 Tulburari polimorfe: afazie, alalie.
 Tulburari de dezvoltare: mutismul electiv, intarziere in dezvoltarea
limbajului.
 Tulburarile de limbaj apar cu o frecventa crescuta in cadrul unor deficiente de
tipul Sindrom Down, autism, ADHD (hiperkinetism), intarziere mentala, deficienta
de auz, etc.

Plan de interventie personalizat

 Interventia se realizeaza atat asupra copilului cat si asupra parintilor care vor
fi consiliati in privinta metodelor pe care trebuie sa le adopte in educatia
copilului,fiselor de lucru dupa care se desfasoara sedintele de terapie logopedica pe
care trebuie sa le sustina si acasa. Fiecarui copil i se va face un plan terapeutic
personalizat in urma testari,acesta il va cunoaste si parintii.

 Este bine de stiut ca fiecare copil are ritmul sau in dezvoltare,dar cu un ajutor
terapeutic de specilitate,urcusul pe treptele care urmeaza se va realiza mult mai
usor.

23
 ANEXE

DEFINIREA LOGOPEDIEI CA ŞTIINŢĂ

Profesor logoped – psiholog,

Cioacă Beti-Ana

Poate cea mai completă definiţiei a logopediei a fost dată de M. Sovak ( dar,
după opinia noastră, nici aceasta nu este exhaustivă) : „Ştiinţa despre fiziologic şi
patologia proceselor de înţelegere, de comunicare, despre prevenirea şi
tratamentul pedagogico-corectiv al defectelor în domeniul înţelegerii comunicării
„.

Logopedia, ştiinţă născută din raţiuni teoretice şi practice, născută la

intersecţia altor ştiinţe ( psihologia, psihopatologia, anatomia şi fiziologia omului,
psiholingvistica, pedagogia etc), cu legi şi principii proprii, cu obiective, metode şi
mijloace proprii, este atât o ştiinţă ce se poate aplica preventiv în cadrul educaţiei
timpurii şi profilactic ( începând cu 4 ani, când coordonarea motrică a organelor
fonatorii se maturizează , când capacitatea de a fi atent o perioadă mai mare de
timp creşte şi ea ) în scopul îmbunătăţirii pronunţiei, dezvoltării abilităţilor de
comunicare care implică emisie şi recepţie de mesaje, optimizării capacităţilor de
scris-citit. Sarcina prioritară a actului logopedic este remedierea tulburărilor de
vorbire şi stimularea comportamentului verbal astfel încât personalitatea să nu fie
destructurată.

Problemele complexe ce se pot ivi în sfera limbajului au etiologii diverse şi

simptomatologii diverse. Recuperarea este importantă pentru evoluţia psihică în

24
parametrii normali, formarea unui limbaj standard acceptat de comunitate şi
necesar înţelegerii.

Tulburările la nivelul emisiei şi recepţiei mesajelor au implicaţii serioase

asupra sferei intelectuale a limbajului, cu un ecou profund la nivelul sferei afective
şi comportamentale. Un copil care prezintă la intrarea în şcoală tulburări
dismaturative va avea dificultăţi de adaptare şi integrare în comunitate şi o stimă
de sine ştirbită.

Ceea ce face logopedul – din domeniul şcolar sau de sănătate- pornind de la

prima etapă –depistarea-, trecând spre o următoare etapă şi anume acomodarea
cu actul terapeutic şi persoana adultă, apoi stabilirea clară a diagnosticului,
prognosticului, şi conceperea planului personalizat de intervenţie, urmând apoi
etapele de emisie, fixare, consolidare şi automatizare a sunetului poate fi o muncă
de durată sau una scurtă. Sunt multe variabile care intră în ecuaţia timpului de
restabilire a limbajului, dar poate cea mai importantă este echipa : copil –
logoped-părinte- cadrul didactic ( şi dacă e necesar şi un medic de specialitate ).

Cele mai dificile diagnostice sunt sindroamele atetozice, redarea limbajului

bolnavilor laringectomizaţi, afazicilor, malformaţiilor congenitale, alaliilor, surdo-
mutitatea, limbajul deteriorat al autiştilor sau intervenţia în ADHD. Cele mai
frecvente diagnostice sunt dislaliile, bâlbâiala, tulburările de scris-citit.

LOGOPEDIA, O DISCIPLINA CORECTIV – TERAPEUTICA

by Ostrovan Alina Maria

Acest articol doreste sa raspunda la cateva intrebari pentru a ne lamuri

tematica/problematica logopediei:

• Ce este logopedia? 
• Care este domeniul de studiu al logopediei?
• Cine beneficiaza de terapie logopedică? 
• Când se intervine logopedic? 
• De ce este importantă această interventie terapeutica?

25
Obiectul logopediei este cunoscut din cele mai vechi timpuri. O victima celebra a
dificultatilor de vorbire a fost legendarul Demostene. Acesta a ajuns prin eforturi
proprii de terapie cvasi-empirică un veritabil orator. 
Deşi obiectul logopediei a existat din cele mai vechi timpuri, vorbim de logopedie
ca fiind o stiinta tanara. 
De exemplu, in S.U.A, la New York in 1825 s-a infiintat primul institut terapeutic
pentru tratarea balbismului. In Italia, 1827, Luca Stulli publică lucrarea „Despre
balbaiala”. 
In Romania, practica logopedica s-a legalizat in 1949 si s-a amplificat odata cu
infiintarea cabinetelor logopedice din scoli si policlinici, in anul 1957. ( P.
Anucuta, Logopedie, Ed Excelsior, Timisoara1999)
Iata ca si pentru domeniul logopediei este valabila afirmatia referitoare la istoricul
psihologiei facuta de Ebbinghaus aceea ca: „ Are un trecut lung, dar o istorie
scurta”. 
Daca ar fi sa definim logopedia, am putea spune ca este o disciplina a stiintelor
psihopedagogice care studiaza problemele speciale de natura psihologica,
pedagogica, sociologica si medicala privind prevenirea si corectarea tulburarilor
de limbaj. E. Verza (1988) afirma ca logopedia are ca obiect prevenirea si
corectarea tulburarilor de limbaj precum si in sens larg, studierea evolutiei
limbajului in contextul dezvoltarii personalitatii (C. Buică, p.268)
Asadar, logopedia se ocupa de toate abaterile de la normal ale limbajului. 
Se stie ca tulburarile de limbaj afecteaza comunicarea atat ca forma cat si continut
, relationare si cognitie. 
Cu acestea fiind spuse, scopul logopediei transpare în trei domenii: 
• preventie;
• terapie;
• integrare sociala. 
In ceea ce priveste beneficiarii terapiei logopedice, acestia sunt atat copiii
prescolari, scolari cat si adultii cu diferite deficiente de limbaj. 
In unele cazuri se recomandă tratarea timpurie a tulburarilor de limbaj. Aceasta
asigura eficienta sporita acestei actiuni, intrucat la copiii mici automatismele
psiholingvistice nu sunt consolidate si pot fi usor inlocuite cu deprinderi corecte de
vorbire. 
Activitatea terapeutica trebuie sa inceapa cu copii prescolari si scolari mici pentru
26
a evita transformarea tulburarilor de vorbire in deprinderi gresite si a permite
desfasurarea in conditii adecvate a procesului instructiv-educativ. 
Studiile privind frecventa tulburarilor de limbaj arata ca la varstele mici frecventa
este mai mare dar si corectarea lor este mult mai facila in comparatie cu
perioadele inaintate. 
Metodele si procedeele utilizate in activitatea terapeutica logopediei sunt specifice
fiecarei categorii de tulburare. Alegerea lor depinde de fiecare subiect in parte, de
varsta si nivelul lui de dezvoltare psihica, de tipul de deficienta, de etiologie,
simptomologia si gravitatea acestora. 
Asadar, nu ezitati in cazul in care copilul dumneavoastra prezinta tulburari de
limbaj sa apelati la serviciile logopedice. 

Ştiaţi că:
• Limbajul infantil are două stadii:
1. stadiul egocentric, in care predomina placerea de a vorbi, de a se auzi pana la 5
ani;
2. stadiul socializant, la 6-7 ani, acesta este facilitat de intrarea in scoala cand
potentialul comunicativ este pus mult in valoare. 

• Datorita complexitatii limbajului si a rolului esential pe care-l joaca in structura

vietii psihice, se pune problema imbunatatirii continue a procesului de
comunicare. 

• Logopezii sunt specializati in diagnosticul si terapia tulburarilor de limbaj.

Acestia pot fi gasiti in gradinite, scoli sau clinici particulare/cabinete logopedice. 
Munca facuta de logopezi in cabinete specializate poate fi continuata acasa de
catre parinti printr-o serie de exerciţii realizate sub forma jocului. 

PSIHOTERAPIA LOGOPEDICĂ.

Psihoterapia logopedică se stabileşte în funcţie de tulburarea şi personalitatea

logopatului. Dacă copilul înţelege vorbirea şi are o gândire logică, se
poate folosi cuvântul, deoarece el acţionează direct asupra creierului.

27
 Explicându-i în ce constă tulburarea şi care-i sunt şansele decorectare, capătă
încredere în propriile-i posibilităţi, contribuind el însuşi la corectare. Folosirea
cuvântului presupune un copil cu un anumit grad de maturitate intelectuală pentru
a înţelege argumentele ce i se aduc şi a reacţiona apoi adecvat. La vârsta şcolară
mică şi la cei cu tulburărigrave de limbaj, datorită posibilităţilor minime de
înţelegere sau chiar a neînţelegerii cuvântului, folosirea lui nu este foarte indicată.
Nici într-un caz nu se va folosi argumentarea logică caredevine plictisitoare şi este
respinsă în general. Mai indicată la această vârstă, datorită şi tendinţei de imitare
a copilului, este utilizarea 
procedeelor extralingvistice şi combinarea cu procedee raţionale. Îndrumarea si
mplă,impresionarea sugestivă, atitudinea afirmativă, fapta imediată, şi în special 
conştiinţa progresului, vor avea un efect mult mai mare decât reproşul,
argumentarea, explicaţia teoretică. Un ton hotărât, o mimică expresivă sunt mult
mai indicate decât demonstraţiile verbale. Înselectarea procedeelor e bine să se
ţină seama de particularităţile fiecărui copil. Discuţiile să fie mai scurte, urmărind
obţinerea succeselor prin terapie logopedică. Succesul este cel mai bun mijloc
psihoterapeutic. Psihoterapia trebuie extinsă şi asupra familiei pentru iniţierea
acestora cu particularităţile copilului, în scopul susţinerii şi continuării exerciţiilor
logopedice, creerii unui regim de viaţă corespunzător,  a 
evitării traumelor psihice, a integrării normale în viaţa de familie şi încolectivita
te.

Trebuie antrenate şi cadrele didactice, deoarece atât familia cât şi şcoala au o

influenţă hotărâtoare asupra dezvoltării vorbirii copilului. Ele pot să-i stimuleze
vorbirea şi să contribuie la înlăturarea defectelor de vorbire sau le pot intensifica
atunci când nu au o atitudine corectă.  Nefiind avizaţi, părinţii, cadrele didactice
îi pot suspecta de rea voinţă, lene, etichetându-I adeseori ca oligofreni. În aceste
situaţii nu le pot asigura un climat favorabil dezvoltării vorbirii,vor acţiona ca
factori traumatizanţi şi vor contribui la apariţia şi fixarea unor elemente negative
în sfera neuro-psihică a copilului, care vor complica tabloul şi vor accentua
dezadaptarea acestora. Sunt destul de multe cadre didactice şi părinţi care au o
atitudine afectivă negativă faţă de copiii cu tulburări de  limbaj, neţinând seama de
faptul că ei nu sunt răspunzători de tulburarea pe care o au, că succesul şcolar
este asigurat nu numai de sănătatea fizică şi dezvoltarea intelectuală,ci şi de o
serie de alţi factori, printre care şi normalitatea.

28
 CUM INFLUENTEAZA TELEVIZORUL DEZVOLTAREA VORBIRII
COPIILOR NOSTRI
Lavinia Neacsu

      Nu de putine ori m-am intrebat cat de benefica este vizionarea televizorului
pentru copiii mici, aflati in primii ani de viata. Privind in spate spre copilaria mea,
imi dau seama ca generatia mea nu a beneficiat de asemenea mijloace interactive.
Eram copiii care ieseau in curtea blocului, zilnic la joaca, pe care mamele ii
strigau sa se intoarca in casa atunci cand soarele apunea. 
        Lucrurile s-au schimbat intre timp. Ceea ce nu se va schimba niciodata este
faptul ca intotdeauna parintii vor incerca sa daruiasca tot ce e mai bun propriilor
copii. Din pacate, societatea actuala ne obliga uneori si la sacrificii, ne obliga sa
ne desprindem de copilul nostru mic, pentru a ne intoarce la serviciu, pentru a
castiga suficient pentru a-i oferi lui o viata decenta. M-am intalnit cu parinti care
mi-au spus ca au fost nevoiti sa apeleze la ajutorul bonelor pentru a face fata, iar
acestea au stricat mult in educatia copilului, "uitand" de el la televizor pentru ca
acolo statea cuminte. Sunt cazuri punctuale, desigur, in care situatia aceasta,
prelungita in timp, a influentat mult comportamentul ulterior al copilului.
       Ceea ce este mai tulburator este faptul ca studiile arata ca mentinerea
copilului in mediul comunicarii video poate fi comparata cu intrarea intr-o stare
semi-hipnotica, in care activitatea corticala este considerabil inhibata, mai ales la
nivelul emisferei stangi, care se ocupa de organizarea, analiza si judecata datelor
primite. De asemenea, se pare ca prin vizionarea la TV cel care este vatamat este
cortexul prefrontal, care integreaza gandurile, emotiile, motivatiile. La nivelul lui
se realizeaza constientizarea optiunilor, consecintelor, perspectivelor oricarei
actiuni, practic a oricarui fapt cu care ne confruntam. Unii autori sunt si mai
drastici decat atat, afirmand ca televizorul "amputeaza" imaginatia, dar si
vorbirea. Fenomenul e similar situatiei in care o functie, ne mai fiind folosita,
slabeste, la fel ca un muschi nefolosit. 
          Dependenta de televizor este si ea un fenomen ce poate aparea in acest
context. Am intalnit la sectia de neuropsihiatrie infantila a unui spital renumit din
Bucuresti un copil de nici 2 ani considerat cu note autiste, dobandite in urma
vizionarii TV nesupravegheate de catre adult. 
         Evident, subiectul nu trebuie dus la extrem. Vizionarea TV este utila pentru
stimularea vorbirii copilului, dar nu in orice conditii. Important este ce si cat
29
urmareste copilul dvs. Astazi desenele animate trebuie selectate cu mare grija. In
cazul lor, ne putem lovi de traduceri neadecvate si de foarte multe modele de
agresivitate verbala si fizica. Uneori, televiziunea promoveaza chiar reclame in
care vorbeste un copil "rarait" sau unul "sasait" si care par foarte simpatice, la
prima vedere, dar care nu fac decat sa ofere un model verbal incorect pentru copii
nostri care se afla la varsta optima de dezvoltare a limbajului.
          Acordati mare atentie modului in care copiii dvs isi petrec timpul!

      Iata un link catre o emisiune realizata pe aceasta tema, in cadrul careia am

participat prin scurte interventii: http://www.youtube.com/watch?v=1ojIM8qllXQ 

DESPRE CAUZELE TULBURARILOR DE LIMBAJ...

Lavinia Neacsu

       Aspectele care stau la baza tulburarilor de limbaj sunt importante de stiut
atat pentru parinti, cat si pentru specialisti. Importanta lor pentru parinti e data
tocmai de faptul ca ele pot fi prevenite. Pentru specialistii logopezi, ele sunt
necesare pentru a putea pune un diagnostic corect cu privire la tulburarea
prezenta, precum si pentru a pregati un program terapeutic adecvat, in vederea
corectarii acesteia.
       Tulburarile de limbaj pot aparea ca urmare a unor procese complexe care
apar in perioada intrauterina a dezvoltarii fatului, in timpul nasterii sau dupa
nastere. Acestea constituie o serie de cauze generale, la care pot fi adaugate si
altele mai specifice.
       Pe perioada sarcinii, apar o serie de cauze care pot influenta in mod negativ
dezvoltarea fatului: intoxicatii si infectii ale gravidei, incompatibilitatea factorului
Rh, carentele nutritive, traume psihice suferite de gravida, de la neacceptarea
psihica a sarcinii, pana la excesul de stres, framantari interioare, spaime care
influenteaza dezvoltarea functionala a fatului.  La nivelul nasterii, pot aparea
nasteri grele, prelungite, asfixii care determina hemoragii la nivelul scoartei
cerebrale, diverse traume fizice, precum lovirea capului de oasele pelviene. 
        Cele mai numeroase cauze sunt cele care actioneaza dupa nastere. Acestea
pot fi  de natura organica (diverse traumatisme mecanice care influenteaza negativ
dezvoltarea sistemului nervos central - cu cat leziunea este mai intinsa si mai
profunda, cu atat tulburarile sunt mai ample si mai complexe; lezarea timpanului -
aceasta il va impiedica pe copil sa receptioneze corect limbajul celor din jur si sa
emita corect diferitele sunete; anomalii dento-maxilo-faciale - acestea impiedica
30
participarea sincronizata a elementelor implicate in vorbire; intoxicatii cu
substante chimice, medicamentoase, alcool - acestea pot afecta mecanismele
neurofiziologice ale limbajului; boli ale primei copilarii - meningita, encefalita,
scarlatina, rujeola, pojarul). Alte cauze sunt functionale, la nivelul carora pot fi
afectate expiratia, fonatia, articulatia, precum si auzul fonematic (care se refera la
capacitatea de a diferentia sunetele intre ele - apar deseori confuzii intre sunetele
asemanatoare din punct de vedere acustic - "P" si "B", "C" si "G", "F" si "V", "T"
si "D, "S" si "Ş", "S" si "Z", "J" si "Z", "Ţ" si "CE", respectiv "CI"). Exista si o
serie de cauze psiho-neurologice, evidentiate mai ales in cazul persoanelor care au
o structura anatomo-fiziologica mai fragila. Este cazul celor cu deficiente mintale,
cu tulburari de memorie sau de atentie, sau a celor care se supraapreciaza -
infatuatii. 
        O ultima categorie, pe care experienta ma determina sa o consider extrem de
importanta si de frecvent intalnita, este cea a cauzelor psiho-sociale. Aparent,
acestea nu par foarte importante, insa ele pot avea repercusiuni negative nu doar
asupra dezvltarii limbajului copilului dumneavoastra, cat si asupra dezvoltarii sale
psihice de ansamblu. Voi aminti aici metodele gresite de educatie, dar si slaba
stimulare verbala a copilului in primii sai ani de viata, incurajarea copilului mic in
vederea folosirii unei vorbiri incorecte, care pare amuzanta intr-o prima faza, dar
care duce la obisnuinte deficitare ce vor fi rezistente la corectare. Un aspect
deosebit de important este cel al imitarii unor modele verbale incorecte, in
perioada in care se constituie si se dezvolta limbajul micutului. Un model incorect
verbal poate veni chiar si din partea parintilor sau a celor apropiati, a unui coleg
de gradinita sau chiar a educatoarei care constituie o persoana de referinta pentru
prescolar. Alti factori sunt starile conflictuale, stresante sau suprasolicitante, dar si
bilingvismul (situatia in care copilul este obligat sa invete o limba straina inainte
de a-si forma deprinderile necesare pentru a comunica in limba materna). 
       Desigur, fiecare tulburare de limbaj poate avea la baza cauze specifice,
deosebit de complexe si care trebuie cunoscute si identificate cu atentie in fiecare
caz in parte. Acestea stau la baza oricarei terapii a limbajului, centrata nu doar pe
dezvoltarea limbajului si pe corectarea acestuia, cat si pe imbunatatirea
competentelor lingvistice a celui vizat, tinand cont de specificul dezvoltarii sale.

DESPRE TERAPIA TULBURARILOR SCRIS-CITITULUI...

Lavinia Neacsu

     Asa cum va spuneam intr-o postare anterioara, vom incheia discutia despre
tulburarile scris-cititului cu informatii referitoare la interventia logopedica in cazul
31
acestora. In primul rand, e bine sa stiti ca multe dintre metodele si procedeele care
se folosesc in corectarea dislexo-disgrafiei sunt folosite in scoala, cu scopul
stimularii verbale si a gandirii.

      Exista o serie de metode de corectare cu caracter general. In primul rand, ne

referim la exercitii pentru dezvoltarea musculaturii degetelor si mainilor. In acest
sens, se realizeaza diferite miscari de strangere sau intindere a degetelor, sau chiar
de lovire usoara cu degetele in masa, imitand picaturile de ploaie. O alta metoda
se refera la dezvoltarea auzului fonematic, adica a capacitatii de discriminare intre
sunete asemanatoare din punct de vedere auditiv, precum si a diferentia intre sunet
si litera, sau intre sunet si reprezentarea sa grafica. Pentru acest obiectiv, se
realizeaza anumite liste cu cuvinte paronime: discriminarea "F"-"V" ("fată" -
"vată", "facă" - "vacă"), discriminarea "P"-"B" ("pot" - "bot"), discriminarea
"S"-"Ş" ("soc" - "şoc"), discriminarea "Ş"-"J" ("şoc" - "joc", "şură" - "jură"),
discriminarea "R"-"L" ("rac" - "lac", "car" - "cal") etc. Educarea si dezvoltarea
capacitatii de orientare si organizare spatiala este si ea foarte importanta pentru
un scris-citit corect. In acest sens, se pot realiza diverse exercitii pentru ca
persoana cu tulburari de scris-citit sa constientizeze raporturile stanga-dreapta,
sus-jos, inainte-inapoi, deasupra-dedesubt.

     Dintre metodele si procedeele cu caracter specific logopedic, le vom aminti pe

urmatoarele:

1. Persoana cu tulburari de scris-citit trebuie, in primul rand, sa invete sa isi

concentreze activitatea psihica asupra proceselor de analiza si sinteza a
elementelor ce tin de citit sau de scris. In acest scop, sunt realizate exercitii de
descompunere a cuvantului in silabe, a propozitiei in cuvinte si apoi invers. Pentru
ca aceste exercitii sa poata fi realizate, este imperativ ca persoana cu tulburari de
scris-citit sa inteleaga textul scris/citit.

2. Formarea capacitatii de constientizare a erorilor tipice dislexo-disgrafiei:

aceasta se realizeaza prin anumite actiuni care sa evidentieze legatura dintre
perceptia acustica (a textului citit) si forma sa optico-kinestezica. Este foarte
important ca de fiecare data cand persoana cu tulburari de scris-citit greseste, sa i
se ofere varianta corecta a modului in care se scrie sau se citeste textul respectiv.
Apoi i se solicita sa repete forma corecta pana cand greseala dispare. De exemplu,
daca cineva il omite pe "L", i se va solicita sa rosteasca cuvinte cu acest sunet.
Aceasta metoda da rezultate slabe in cazul celor cu deficienta mintala. 

32
3. Dezvoltarea capacitatii de sesizare a relatiei dintre sunet si reprezentarea lui
grafica, dintre litera si reprezentarea ei grafica, precum si dintre sunet si
litera: aceasta metoda este foarte eficienta in cazurile in care tulburarile vorbirii
orale (precum tulburarile de pronuntie) se transpun in scris-citit. Tipuri de
exercitii: 
                            a) logopedul citeste un text cu greseli, iar persoana cu
tulburari de scris-citit are sarcina de a sublinia literele si grafemele afectate.
                            b) sub supravegherea logopedului, persoana cu tulburari de
scris-citit citeste singura textul si subliniaza literele si grafemele gresite. 
                   c) folosirea de scheme sau magini care sa stimuleze utilizarea
cuvintelor critice, pe care persoanele cu tulburari de scris-citit se feresc sa le
foloseasca. 

4. Dezvoltarea capacitatii de discriminare auditiva, vizuala si kinestezico-motrica:

in acest sens se pot realiza dictarea sau citirea de propozitii sau fraze scurte, care
vor fi ulterior corectate cu ajutorul persoanei cu tulburari de scris-citit.
Implicandu-se activ in corectarea propriilor greseli, aceasta invata treptat cum sa
le elimine. Rezultate bune se obtin si prin scrierea colorata a cuvintelor si
grafemelor critice. Aceasta metoda da rezultate bune si in cazul deficientilor
mintal, cu conditia ca de fiecare data sa se modifice culoarea grafemului gresit.

5. Dezvoltarea si perfectionarea abilitatilor de scris-citit prin urmatoarele

procedee:
 citirea imaginilor izolate si in suita;
 citit-scrisul selectiv: se vor indica cuvintele, grafemele, literele critice pe
care persoana cu tulburari de scris-citit trebuie sa le citeasca si sa le scrie pana
cand se va obisnui.
 citirea simultana si scrisul controlat: persoana cu tulburari de scris-citit
citeste concomitent cu logopedul, scrie sub supravegherea logopedului; acest
procedeu se foloseste pentru a constientiza propriile greseli si a invata sa se
autocontroleze.
 citit-scrisul in pereche: acest procedeu se utilizeaza deoarece uneori
persoana cu tulburari de scris-citit sesizeaza mai repede greselile altuia decat ale
lui; are loc sub forma de competitie intre doua persoane care scriu sau citesc in
acelasi timp, corectandu-se reciproc; acest procedeu duce la scaderea tensiunii si
a negativismului, fiind foarte eficient si in cazul deficientilor mintal. 
 citit-scrisul in stafeta greselilor: se scrie un text pana cand se greseste,
continuand apoi sarcina un alt elev (pentru copiii mici, se poate realiza sub forma
de joc).
33
 citit-scrisul in stafeta: se scrie sau citeste un fragment, dupa care se indica o
alta persoana care continua, astfel incat ea sa fie atenta sa-l corecteze pe cel care
greseste.
 citit-scrisul cu caracter ortoepic: silaba afectata in scris sau in citit se scrie
sau citeste de doua ori, pentru ca persoana cu tulburari de scris-citit sa-si dezvolte
atentia si memoria cu privire la greseala respectiva.
 citit-scrisul pe roluri: fiecare persoana are de indeplinit un rol intr-o
povestire, citind doar propriul rol; astfel, ea invata sa fie atenta si se obisnuieste cu
situatia de asteptare; aceasta metoda faciliteaza introducerea intonatiei si ritmului
in citire.
 citit-scrisul pe sintagme: acest procedeu este menita a determina persoana
cu tulburari de scris-citit sa evite dificultatile de intelegere cu privire la sensul
celor citite sau scrise.
      De asemenea, in terapia tulbuarilor de scris-citit se mai realizeaza si exercitii
de dictare, copiere sau compunere. Dintre cele trei, cele mai frecvente greseli apar
la compunere, deoarece persoana nu mai are in fata modelul si nu mai aude
sunetul pronuntat corect, pentru a face legatura cu reprezentarea lui grafica. Mai
mult, formularea ideilor si transpunerea acestora in cuvinte scrise fac ca persoana
care scrie sa nu mai  fie atenta la modul in care scrie. Copierea este foarte utila
pentru dezvoltarea deprinderilor motorii, dar si pentru ca persoana sa se
obisnuiasca cu formele diferite ale grafemelor. Este recomandat ca textele date
spre copiere sa fie bine organizate. Mai grea decat copierea este dictarea,
deoarece persoana nu are modelul in fata. Este foarte important ca textele dictate
sa fie bine organizate si sa nu contina cuvinte necunoscute de catre persoana care
urmeaza sa scrie. 

DESPRE EVALUAREA LOGOPEDICA SI IMPORTANTA EI...

Lavinia Neacsu

        Iata ca suntem la inceputul unui nou an scolar, atat pentru prescolari cat si
pentru scolarii mai mari. E o perioada deosebita pentru cei mici care incep sa se
obisnuiasca (unii din nou!) cu mediul organizat al unei gradinite sau scoli. E o
perioada aglomerata pentru dvs., ca parinti, incearcand sa-i ajutati pe copiii dvs.
sa fie cat mai pregatiti pentru ce ii asteapta in noul an scolar. E o perioada
aglomerata si pentru logopezi, deoarece acum au loc evaluarile logopedice, atat in
sistemul de invatamant de stat, cat si la gradinitele particulare.

34
        In general, la inceputul fiecarui an scolar, efectuam evaluarea pronuntiei
copiilor, a celor care au 4 ani impliniti, dar investigam si cazurile de intarziere in
dezvoltarea limbajului pe care ni le semnaleaza educatoarele, printre prescolarii
de toate varstele. Cele mai frecvente cazuri sunt cele de tulburari de pronuntie
(dislalii) cu unul sau mai multe sunete afectate. Ceea ce ma ingrijoreaza este faptul
ca sunt foarte multi copii care prezinta astfel de tulburari. Dintre toti copilasii pe
care ii evaluam la inceputul anului scolar, cel putin 70% au anumite dificultati de
pronuntie. Din momentul in care le comunicam parintilor dificultatile cu care se
confrunta copiii lor, este la latitudinea acestora daca ii inscriu sau nu la sedintele
de logopedie. De multe ori, la gradinitele particulare, dar si la cele de stat, parintii
si copiii lor au posibilitatea de a alege intre o multitudine de oferte de optionale:
dans, inot, tenis, pian, pictura, modelaj, aikido etc. Din pacate, uneori parintii nu
constientizeaza faptul ca aceste sedinte de logopedie nu constituie un optional
oarecare, ci vizeaza un aspect foarte important al dezvoltarii copilului lor, si
anume limbajul si vorbirea corecta.
         In cadrul cabinetului logopedic, evaluarea logopedica se realizeaza la
prima intalnire cu parintii si copilul, sau cu adultul (dupa caz) si se poate prelungi
pana la 2-3 intalniri. In cazul copiilor mici, e important sa le explicati inainte unde
vor merge, pentru ca ei sa fie cat mai pregatiti pentru mediul nou in care vor
patrunde si sa coopereze cat mai bine. In randul celor mici, pana la 3 ani, mai ales
daca nu merg la gradinita, se intampla uneori ca cel mic sa nu coopereze prea mult
de la prima intalnire, tocmai pentru ca nu e obisnuit cu noul mediu si cu logopedul.
Toti copiii au nevoie de un anumit interval de timp pentru a se acomoda cu
persoana logopedului si cu activitatea logopedica. Avand in vedere faptul ca
interventia logopedica in cazul prescolarilor face uz, dincolo de metodele specific
logopedice, de mijloace ludice foarte atractive pentru copii, perioada aceasta de
acomodare poate dura uneori foarte putin. Perioada aceasta de acomodare
depinde foarte mult si de modul in care logopedul stie sa se apropie de copil, astfel
incat sa-l faca sa se simta bine si in siguranta.
           Evaluarea logopedica incepe cu completarea fisei logopedice, atunci cand
logopedul afla de la parinte diferite date generale legate de copil, de scolarizarea
lui si de familia din care face parte. Apoi, incercam sa aflam informatii despre
sarcina mamei si despre nastere, pentru ca orice informatie din aceasta perioada si
orice detaliu legat de dezvoltarea copilului in primii 1-2 ani ne pot fi utile pentru a
depista si o eventuala cauza a manifestarilor pe care le prezinta copilul. Abia apoi
urmeaza investigarea aspectelor ce tin strict de limbaj, incepand cu motricitatea
organelor implicate in vorbire si continuand cu notiuni legate de vocabular, cu
evaluarea pronuntiei, a ritmului in vorbire, a capacitatii de exprimare si frazare, a
capacitatii de a vorbi independent etc.   

35
           Recomandam evaluarea logopedica oricarui copilas al carui parinte are
intrebari cu privire la achizitia limbajului celui mic, sau la pronuntia lui, sau la
ritmul sau de vorbire. Recomandam evaluarea pronuntiei acelor copii care au
peste 4 ani, pentru ca pana la aceasta varsta nu e atat de important faptul ca cel
mic deformeaza unele sunete, cat mai ales sa aiba o initiativa buna de comunicare,
sa se faca inteles si sa foloseasca propozitii in exprimare. Dupa 4 ani devine
importanta corectarea sunetelor afectate, iar aceasta perioada este optima in acest
sens, pentru ca cel mic sa-si depaseasca dificultatile pana la intrarea in scoala.
Pentru cei cu dificultati de pronuntie care au ajuns la scoala, recomandam terapia
logopedica pentru ca ei sa le depaseasca inainte ca aceste dificultati sa se
manifeste in scris, influentandu-le rezultatele scolare, dar si imaginea de sine.
Daca, in schimb, copilasul dvs. de 2 ani si jumatate sau 3 ani are putine cuvinte in
vocabular si nu formuleaza propozitii simple, va recomandam evaluarea
logopedica pentru a afla raspunsuri. Incercati sa depasiti vocile care va indeamna
sa asteptati pana la 4-5 ani ca-si va da drumul singur. Astfel de copii au nevoie de
stimulare verbala intensa, iar logopedul va poate ghida cum sa il ajutati pe cel mic
sa se faca mai usor inteles.

CE INSEAMNA EFICIENTA IN TERAPIA LOGOPEDICA?

Lavinia Neacsu

        Pentru ca a trecut ceva vreme de la ultima postare, pot spune ca ma intorc cu

bucurie pentru a continua sirul articolelor si cu parere de rau pentru faptul ca
programul incarcat nu-mi permite sa scriu mai des. Imi propusesem un articol
despre afazie pe care il am in curs de pregatire momentan. Pana la finalizare, as
vrea sa va fac cunoscute cateva aspecte legate de ce inseamna eficienta in terapia
logopedica. 
      M-am orientat spre aceasta tematica indemnata fiind de experienta evaluarilor
logopedice desfasurate la cabinet, atunci cand parintii, asa cum e si firesc de altfel,
vin cu multe si importante intrebari pe care vor sa ni le adreseze, cu privire la
demersul terapiei logopedice, la felul in care se desfasoara o sedinta, la durata
terapiei etc. Am mai scris cate ceva despre aceste aspecte la rubrica "Intrebarilor
frecvente". Una dintre cele mai des intalnite astfel de intrebari este urmatoarea:
"Cat dureaza terapia logopedica?". Cu alte cuvinte, parintii sunt interesati sa stie
de cate sedinte este nevoie pentru corectarea dificultatilor cu care se confrunta
copiii lor. O intrebare cat se poate de pertinenta. In terapia logopedica, eficienta
inseamna progres si este dezirabil ca aceste progrese sa se obtina intr-un timp cat
mai scurt. Frumusetea profesiei noastre este tocmai aceasta, bucuria de a "vedea"
acest progres, de a ne intalni fata in fata cu rodul muncii noastre. Insa ceea ce
36
trebuie sa stiti, dragi parinti, este ca acest progres depinde nu doar de activitatea
logopedului, ci si de caracteristicile copilului cu care acesta lucreaza, cu ritmul lui
propriu de asimilare a lucrurilor pe care le are de invatat in terapie si, la fel de
important, de modul in care dvs. insiva va implicati in terapia logopedica,
realizand cu copilul temele pentru acasa si incercand sa aplicati recomandarile
logopedului. 
         Prin urmare, atunci cand ne este adresata intrebarea cu privire la durata
terapiei, din pacate nu putem da un raspuns foarte exact, tocmai pentru ca sunt
atat de multi factori care influenteaza mersul terapiei. Nu exista un raspuns la
aceasta intrebare care sa fie universal valabil tuturor copiilor sau tuturor
cazurilor. Putem face insa un anumit prognostic pe baza experientei profesionale
pe care o avem din cazuri similare cu cel al copilului dvs. Prognosticul, desigur, se
face raportat la diagnosticul logopedic. Astfel ca in dislalii monomorfe (tulburari
de pronuntie simple, cu afectarea unui singur sunet sau unui singur grup de sunete)
corectarea poate dura cateva luni, in timp ce in cazul dislaliilor polimorfe terapia
sa dureze chiar pana la 1-2 ani. De asemenea, in cazurile de afazie terapia este de
asemenea de durata, necesitand sustinerea si implicarea maxima a familiei, pentru
rezultate optime. Tot terapie de durata necesita si cazurile de intarziere in
dezvoltarea limbajului. Pe toata durata terapiei implicarea parintelui este foarte
importanta, la fel si motivatia copilului pentru activitate. Uneori copiii nu stiu care
este scopul pentru care vin la cabinet, dar este foarte important sa fie abordati
potrivit nivelului lor de intelegere si astfel, sa vina cu drag la cabinet. Daca ei vin
cu placere, terapia va decurge mai eficient si progresele se vor vedea cu siguranta.
        Desigur, eficienta in terapia logopedica presupune reducerea pana la
eliminare a manifestarilor pentru care parintii au venit cu copiii lor la logoped. Si
asta intr-un timp cat mai scurt. Desigur, aceste manifestari nu dispar cu una cu
doua, ci necesita multa munca din partea celor implicati. Nu suntem magicieni, si
mai mult, lucram cu oameni, in majoritatea cazurilor prichindei cu personalitati si
ritmuri diferite de dezvoltare. Eu vad acest proces terapeutic ca pe un triunghi, o
alianta intre trei forte la fel de importante: copilul (sau persoana aflata in terapie),
logopedul si parintele (familia persoanei aflate in terapie). Toate cele trei "forte"
trebuie sa se implice pentru ca rezultatul sa fie eficient. Daca una dintre ele nu
actioneaza la nivelul optim, intreaga evolutie in terapie este influentata in sensul
intarzierii progreselor vizibile, obtinerii unor progrese mai mici sau al prelungirii
terapiei pe o perioada mai lunga de timp. Parintilor care isi aduc copilul la
logoped considerand ca acest lucru e suficient, nefiind necesar niciun alt efort din
partea lor, le spunem ca ei trebuie sa duca mai departe ceea ce noi ii invatam pe
copiii lor in acele sedinte de logopedie. 40 minute petrecute la logoped o data sau
de doua ori pe saptamana este atat de putin comparativ cu restul timpului pe care
copilul dvs. il petrece cu alte persoane, la gradinita, la scoala etc! Tocmai de
37
aceea, are nevoie de dvs. pentru a-i aduce aminte din cand in cand ceea ce invata
la sedintele de logopedie si a-l ajuta astfel sa aplice aceste lucruri in vorbirea lui
de zi cu zi.

EVALUAREA LOGOPEDICA
Psiholog- logoped,
Cioacă Beti-Ana

A evalua
- a verifica ceea ce a fost învăţat, înţeles, reţinut
- a verifica achiziţiile fonetice şi lingvistice
- a judeca efortul depus de logopat în funcţie de obiectivele propuse
- a situa logopatul în raport cu posibilităţile sale reale de remediere lingvistică
- a reprezenta printr-un calificativ gradul reuşitei în achiziţia sunetului de corectat
 
Cuvintele cheie : a verifica, a situa, a judeca
 
Evaluarea ne arată cât de eficiente sunt metodele şi materialul utilizat
Logopedul trebuie sa-si proiecteze programele de realizare a scopurilor propuse
Evaluarea va fi formativă şi sumativă
Portofoliul logopatului va conţine fişe de evaluare care să demonstreze procesul
remedial
Adeseori în evaluarea logopedică un rol important în mobilizarea energiilor spre
recuperare este autoevaluarea
Evaluarea are trei etape : cea iniţială, cea continuă şi cea finală
Evaluarea făcută de logoped este o evaluare diagnostică, dar şi prognostică
Când evaluăm atenţia noastră este focusată pe performanţele copilului, pe metodele
folosite, pe atingerea obiectivelor propuse.
De ce evaluăm ? Pentru a îmbunătăţi performanţele lingvistice, pentru
îmbunătăţirea strategiilor de recuperare, pentru identificarea disfuncţionalităţilor.
Evaluarea foloseşte atât copilului, cât şi părintelui şi cadrului didactic.
Evaluarea nu este o formă punitivă, ci un stimulator şi ea trebuie proiectată cu
scopul judecării stadiului de achiziţii lingvistice.
Uneori, pe parcursul evaluării vor fi şi stadii de platou . Acest lucru nu trebuie să ne
demoralizeze, ci să ne ambiţioneze să stimulăm mai mult copilul în propria
recuperare.
 

38
 

SFATUL COPILULUI PENTRU PARINTE

Citez un mail primit:

Manutele mele sunt inca mici, de aceea nu te astepta la perfectiune cand fac patul,
cand pictez sau cand arunc mingea. Treaba pe care am facut-o eu, te rog sa nu o faci
înca o data. Voi simti ca nu am facut fata asteptarilor tale.Incearca sa iei partea buna
din tot ceea ce fac; bucura-te ca m-am chinuit sa ma inchei singur la bluzita, chiar
daca m-am încheiat gresit, fii mandru ca m-am chinuit sa ma leg singur la
pantofiori, chiar daca n-a iesit decat un nod.

Piciorusele mele sunt inca mici, te rog frumos nu face pasii mari, ca sa pot tine si eu
pasul cu tine. Nu uita ca sunt la inceput de drum. Ai rabdare cu mine. Voi invata
totul, dar treptat, treptat. Nu ma grabi, nu ma condamna si nu te supara pe mine.
Lumea aceasta are atatea mistere pentru mine, iar tu trebuie sa-mi fii invatator pe
drumul vietii.

Ochii mei sunt inca mici, nu am vazut lumea asa cum ai vazut-o tu. Te rog, lasa-ma
sa aflu totul, fara sa ma pedepsesti pentru curiozitatea mea. Si nu ma limita inutil.

Nu te enerva cand intreb prea mult, prea des cateodata, acelasi lucru. Eu nu cunosc
lumea din jurul meu, fa-ti te rog timp si pentru mine explicandu-mi ce stii despre
lumea aceasta si fa asta bucuros si plin de dragoste. Nu te teme sa-mi fixezi limite si
reguli. Sigur le voi respecta daca esti consecvent în aplicarea lor.Insa daca astazi
spui una si maine alta, sigur voi deveni confuz si nu voi mai iti ce este interzis si ce
nu.

Nu ma compara mereu cu fratii mei, cu colegii sau cu oricine altcineva. Sunt unic si
niciodata nu voi fi la fel ca altii. Sigur am si eu ceva special, fa-ti doar putin timp si
vei vedea si partile mele bune.

Eu nu voi fi pentru multa vreme copil, lasa-ma sa-mi traiesc copilaria si sa ma

bucur de ea. Nu-mi încarca programul cu tot felul de lucruri care nu sunt pentru
varsta mea. Acum lasa-ma doar sa ma joc.
39
Sufletul meu este foarte sensibil, sentimentele mele sunt foarte gingase. Nu ma face
mai mic decat sunt! Fii întelegator la greselile mele si stangaciile pe care le fac
mereu. Daca ma critici constant, voi deveni stingher si lipsit de încredere în fortele
proprii. Poti sa-mi critici faptele, fara sa ma critici ca persoana!

Respecta-mi drepturile de copil si demnitatea. Nu ma umili si nici nu folosi violenta

verbala sau fizica cu mine. Din asta voi învata numai sa ma ascund de tine, sa mint
si sa-mi fie frica. La un comportament pozitiv, întotdeauna voi raspunde pozitiv,
deci încearca sa fii bland, iubitor si întelegator.

Pastreaza-mi sufletul curat! Nu ma lasa sa vad si sa învat lucruri rele. Tu esti

modelul meu. Nu ma minti, caci o sa cred ca minciuna este singura cale în viata; nu
folosi forta, caci o sa cred ca forta este ceva normal în relatiile cu ceilalti; nu ma
critica, caci astfel o sa învat sa condamn; nu ma respinge, caci voi crede ca nu ma
doresti si as putea începe sa te urasc pentru asta. Ajuta-ma sa învat valorile morale,
adevarul, cinstea, încrederea, bunatatea, iubirea.

Tu stii ca eu vin de la Dumnezeu, tot ce vine de la el nu are cum sa nu fie bun. Nu

ma face sa ma simt vinovat pentru ceea ce sunt si pentru ca nu sunt asa cum ai visat.
Eu sunt copilul tau si tu esti parintele meu. Accepta-ma si iubeste-ma asa cum sunt!

40
 POEZII DE LOGOPEDIE

Exercitii pentru fixarea si consolidarea pronuntiei sunetului Z

Luna
Uite luna sus pe case
Suie scarile de raze
Si presara zahar tos
De lumina, dulce jos
Pisicuta
Pisicuta pis, pis, pis,
Te-am visat azinoapte -n vis
Te spalam, te pieptanam
Funda rosie iti puneam.
Insa tu te-ai suparat
Si pe maini m-ai zgariat.

Exercitii pentru fixarea si consolidarea pronuntiei sunetului S

Somnoroase pasarele Luna

Somnoroase pasarele,
Pe la cuiburi se aduna
Se ascund in ramurele,
Noapte buna!
Luna blanda si sfioasa
Rasare de dupa o casa
E palida si frumoasa.
Spune povestea c-ar fi o craiasa
Tacuta su misterioasa

Pisoii
Miau, miau, miau,
Pe inserat
Pisoii au adormit.
Iar mamica lor pisica
La fereastra sta si coase
Hainute noi si frumoase.

Exercitii pentru fixarea si consolidarea pronuntiei sunetelor CE CI

Ariciul
Mai arici cu tepii mici
Un arici cu tepii mici
Hai in casa la caldura
Si un bot catifelat
Unde nimeni nu te fura
Langa gard s-a tupilat
Sus dupa cuptor sa stai
Necajit si suparat
Sa nu capeti guturai
Ca l-a plouat.

41
 Pisicel
Lucica Vezi ce are pisicel
In gradina e Lucica Are ceai de musetel
Zi de zi cu galetica Si friptura de purcel
Cu grebla si lopatica Invelita-n servetel
Ingrijeste floricica.

Poezie cu Onomatopee

Scopul: exersarea sunetelor m, n, g, r;

Material: ilustrate sau jucarii;
Desfasurarea jocului: Educatorea/ mama va arata ilustratia sau jucaria
corespunzatoare jocului si va recita versurile:
Ma-ma-ma/ Este mama mea
Na-na-na/ Papusica mea
Piu-piu-piu/ Puisoru-i viu
Ga-ga-ga/ Gasculita mea
Mac-mac-mac/ Rata e pe lac
Fas-fas-fas/ Mergem prin tufis
Vai-vai-vai/ Pe coda-o calcai

Jocuri de logopedie pentru copii

Repeta dupa mine

Scop: exersarea onomatopeelor "cu-cu; ga-ga"; perfectionarea auzului fonematic;

Desfasurarea jocului: Copiii sunt asezati in cerc, unul in mijloc cu ochii legati.
Copiii se invart in cerc pana cand copilul din mijloc bate din palme, atunci se
opresc. Copilul merge, atinge pe unul dintre ei si spune pe un ton oarecare "cu-cu"
sau "ga-ga". Copilul atins pe acelasi ton trebuie sa repete dupa el. Daca a repetat
mai bine, intra el in cerc.

Sa nu ma atinga mingea de Ping-Pong

Scopul: pronuntarea cat mai corecta a consoanei "f" izolat;

Material: o minge de ping pong;
Desfasurarea jocului: Copii se aduna in jurul unui grup de masute (2-3 mese)
alaturate. Educatoarea pune o minge in fata unui copil care sufla - rostind consoana
f- asigurand un suflu puternic si suficient de intens pentru a mentine mingea in zona

42
centrala. Jocul se reincepe cand mingea se atinge de un copil, sau dupa scurte
pauze, atunci cand copiii au obosit.

Jocul de-a balonul

Scop: Exersarea pronuntarii corecte a consoanelor "ş, f" izolate.

Desfasurarea jocului: Copiii stau in cerc mic, ei reprezinta balonul. L acomanda
educatoarei "Umflam balonul", toti copiii sufla rostind consoana f si largesc cercul
(balonul se umfla). La comanda "Am intepat cu un ac" copiii spun "Se desumfla" si
rostesc consoana ş lin, indelungat apoi revin in cerc mic.

Raspunde repede

Scop: exersarea consoanei "r" asociat cu alte consoane.

Material: un saculet cu nisip, sau o minge.
Desfasurarea jocului: Copiii stau in semicerc in picioare. Educatoarea pune o
intrebare, apoi arunca saculetul la un copil, acesta trebuie sa raspunda repede, cu
forta si sa arunce saculetul inapoi.
Intrebari (in paranteza e trecut raspunsul copiilor):
Cum spunem calutului sa se opreasca? (pr, pr)
Cum face creanga cand se rupe? (tr, tr, trrrrosc)
Cum facem cand ne este frig? (brrr, br)
Cum suna ceasul? (trr, trr)
Cum se aude cand fuge calul? (trap, trap)

Pasarelele si masina

Scopul: consolidarea suetelor c, r, in combinatii

Regula jocului: onomatopeele sunt executate de catre copii numai la auzul
zgomotului masinii.
Material: scaunelele.
Indicatii pentru desfasurarea jocului: Copiii sunt asezati pe scaunelele aranjate
pe doua randuri. In fata scaunelelor sunt desenate pe sol cercuri, care reprezinta
cuiburile.
Educatoarea anunta jocul- explica modul de desfasurare. Pasarelele s-au adunat pe
marginea drumului (soselei).
In copaci ciripesc:

43
- cirip-cirip-cirip; cirip-cirip-cirip;
Un copil sau mai multi cu masini circula pe sosea si emit sunetele:
- ttrr-trr-trr; trr-trr-trr;
Pasarelele speriate executa sarituri din cuib in cuib (cercuri) ciripind: cirip-cirip-
cirip; cirip-cirip;
Miscarile se repeta - cu alte exercitii propuse de educatoare- pasarelele imita zborul
si ciripesc. Se pot face si schimbari de copii, cei care au fost pasarele sa fie si
masini si invers.

Telefonul fara fir

Scop: perfectionarea concomitenta a auzului fonematic si a pronuntiei corecte a

combinatiei de sunete (nonsens).
Desfasurarea jocului: Copiii stau aliniati unul langa altul. Educatoarea in fata
sirului rosteste un cuvant fara sens primului copil cu glas tare, acesta spune copillui
urmator s.a.m.d. Daca cineva greseste educatoarea merge langa el si pronunta un alt
nonsens mai usor, care trebuie sa fie rostit de fiecare copil pana la capatul sirului.
Daca toata grupa reuseste sa spuna acelasi nonsens, dupa ce a spus si ultimul copil,
toti copiii bat din palme. Jocul poate avea variante mai complicate in functie de
nivelul grupei.
Exemple de nonsens:
man, naum, munuam
tadad, tamnad, tutudat, tadad
fever, fuvor, favir
cabag, pugubag, gipag, pigab
seza, sazur, zusa, sasir
sajaj, iasaj, sijas
tacog, tecag, tigoc
tra, pra, cra, cro, cru, zbra, zbru,
carapra, parbra, tramna

Ursul si albinele

Scopul: exersarea vorbirii, pronuntarea corecta a sunetelor b, z, r.

Material: cosulete - care reprezinta stupul.
Regula jocului: bazaie numai grupul de albine la care ursul merge sa fure mierea.

44
Indicatii pentru desfasurarea jocului: Cosuletele sunt asezate in clasa, in jurul lor
albinele. Vine ursul sa fure mierea primului stup. Albinele bazaie cu o intensitate
mica baz-baz-baz. Ursul merge la al 2-lea stup, apoi la al 3 lea stup, intensitatea
sunetelor creste de la un stup la altul baz-baz-baz, baz-baz-baz.
Ursul mormaie: mor-mor-mor.

Curtea cu pasari

Scopul: insusirea deprinderii de a articula corect sunetele g-c.

Regula jocului: copiii denumesc si imita glasul pasarilor care apar la teatrul de
masaj.
Material: jucarii sau siluete.
Desfasurarea jocului:
Jocul incepe prin redarea unei intamplari povestita de aducatoare.
- Am fost in vacanta la bunica. Dis-de-dimineata m-a trezit cineva:
- cu-cu-ri-gu, cu-cu-ri-gu
- Cine credeti ca era? (cocosul, cocosul - cor)
- cot-codac, cot-codac
- Oare cine s-a sculat? (gaina, gaina - cor)
- ga-ga-ga, printre pasari sasaia / Gasca laba si frumoasa/ De mancare ea cerea.
Nota: dupa fiecare vers enuntat de educatoare, copiii repeta sunetele de mai multe
ori.

Animalele

Scopul: exersarea sunetelor: m, n, c, r, si a triftongilor.

Material: jucarii sau ilustratii cu animale.
Regula jocului: la ridicarea jucariilor sau ilustratiei copiii vor produce onomatopee.
Desfasurarea jocului:
Educatoarea va arata copiilor ilustratia si ii va stimula sa denumeasca rata, dupa
care va invita copiii la raspuns:
- Cum face rata? (mac, mac)
- Cum face vaca? (muu, muu) etc.

45
In timpul articularii de catre copil a onomatopeelor respective copii vor executa
miscari imitative, care sa simuleze miscarile animalului respectiv.

Vrabiuta si copacii

Scop: perfectionarea pronuntarii corecte a sunetelor in combinatii, ş, f, v, j.

Regula: copiii vor emite sunetele (onomatopeele) si miscarile respective, odata cu
expunerea povestirii.
Material: se paote utiliza si inregistrarea povestirii pe suport CD
Desfasurarea jocului: Copii sunt asezati in semicerc. Educatoarea spune
povestirea. Intr-o zi copii din grupa mare au plecat la plimbare. Cand se jucau mai
frumos a inceput o furtuna mare. Vantul a inceput sa bata puternic - fass, fass, fass.
Frunzele copacilor fosneau - vaj-j-vaj-vaj. (Copii repeta sunetele odata cu
educatoarea insotite de miscari potrivite)
Pe copacul inverzit,
Vrabiuta a sosit ,
Hu-a-hu-ta cu crenguta
Ce voioasa-i vrabiuta
Ca o leagana crenguta!
Versurile se repeta de catre copii, odata cu educatoarea- insotite de miscarile
sugerate in versuri.

BENEFICIILE LOGOPEDIEI ASUPRA COPILULUI

dr. Lupu Remus George,

Medic primar Medicina de Familie

Un părinte m-a întrebat despre copilul său care tocmai căzuse de pe un gard
dacă nu ar trebui să-l trimit la logoped să-i pună mâna în gips. Initial m-am blocat.
Am fost bucuros că auzise despre aşa ceva, l-am corectat spunându-i că ortopedul
se ocupă de oase şi logopedul de vorbire şi aşa mi-am dat seama că foarte mulţi
părinţi nu ştiu, nu au fost informaţi, nu au avut nevoie, din fericire, de aceşti
minunaţi specialişti numiţi logopezi.
Un copil care nu vorbeşte sau are diverse dislalii(tulburări de exprimare verbală)
de cele mai multe ori nu este luat în seamă nici de părinţi nici de medicul de

46
familie, din diverse motive. Se ajunge la vârste la care aceste tulburări deja sunt un
handicap. Dacă un copil nu aude, părintele intervine mai devreme şi se duce la ORL
şi apoi la logoped. Dacă auzul este bun, interventia logopedului este foarte mult
întârziată şi aceasta este o pierdere imensă pentru copil, atât social cât şi
educaţional. De multe ori pacienţii sunt la zeci de kilometri de specialistul logoped
iar părinţilor le este greu să deplaseze copiii sau să-i interneze la secţii speciale
pentru copiii cu dizabilităţi verbale. Astfel, foarte mulţi copii vor deveni adulţi cu
probleme mai mari sau mai mici de vorbire. Este absurd să existe o normă de 500
de elevi din două motive, unul pentru că în oraşe aceşti specialişti există chiar dacă,
după părera mea, insuficienţi numeric, pe când în rural sunt o „rara avis”.
Trebuie să ne trezim din politica fără fond a Ministerului Invăţământului şi să ne
dorim ca oricare copil din România să primească gratuit suport logopedic atunci
când acesta este necesar, indiferent de domiciliul copilului şi acest lucru se poate
prin grupuri de lobby a părinţilor care trebuie să-şi cunoască drepturile vis-avis de
copiii lor cu probleme verbale, prin grupuri de specialişti, presa, etc. Este greu...
Statul ar trebui să fie DEŞTEPT şi să-şi dorească să scape de viitoare persoane cu
disabilităţi, prevenind aceste cazuri, cu cheltuieli mult mai mici şi cu inserţia socială
a acestor cazuri.
Despre logopedie, este de aşteptat, ca în viitor, lumea să o aşeze acolo unde îi
este locul, pentru că ea le va ajuta copiii să devină adulţi funcţionali! Succes acestor
colegi!

47
 Experţi ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii
consideră necesar ca ambii părinţi să aibă în vedere următoarele
zece sfaturi pentru ca familia să fie „leagăn de iubire”:

1. Să vă iubiţi copilul şi să vă apropiaţi de el, pentru a-l cunoaşte şi ajuta să crească !

2. Să-l protejaţi !
3. Să fiţi un bun exemplu pentru el !
4. Să vă jucaţi cu copilul !
5. Să îl antrenaţi la lucru, alături de dumneavoastră !
6. Să lăsaţi copilul să dobândească experienţă de viaţă, chiar dacă întâmpină greutăţi !
7. Să-l învăţaţi să fie ascultător !
8. Să-l lăsaţi să se adapteze în societate !
9. Să aşteptaţi de la copil numai aprecierile pe care le poate da, conform
gradului de maturizare a propriei experienţe !
10. Să-i oferiţi copilului trăiri cu valoare de amintire !

DEVENIM MAI BUNI

DECALOGUL TĂCERII

48
 1. Taci,dacă nu ai de spus ceva valoros;
2. Taci , atunci când ai vorbit destul;
3. Taci, până îţi vine rândul să vorbeşti;
4. Taci, atunci când eşti provocat;
5. Taci , când eşti nervos şi iritat;
6. Taci când eşti în Biserică pentru ca Dumnezeu să-ţi poată vorbi;
7. Taci când pleci de la Biserică, pentru ca Duhul sfânt să poată imprima în
mintea ta lucrurile pe care le-ai auzit;
8. Taci, când eşti ispitit să vorbeşti;
9. Taci când eşti ispitit să critici;
10.Taci când ai timp să gândeşti înainte de a vorbi;
11.Dacă tăceai, filozof rămâneai;
12.Tăcerea e ca mierea;
13. Tăcerea e de aur;
14.Şi nebunii dacă tac trec drept înţelepţi;
15. A vorbi despre Dumnezeu, este un lucru de argint, iar a tăcea este un
lucru de aur;
16.Taci, nu pentru a-ţi ascunde patimile, ci pentru a le vindeca;
17.Taci, nu pentru că îi consideri pe ceilalti nevrednici de a te asculta , ci pe
sine nevrednic de a vorbi;
18.Deseori ne căim pentru că am vorbit mult şi niciodată pentru că am tăcut
mult;
19.Sfântul Arsenie întrebă pe înger ce să facă să se mântuiască şi îngerul îi
răspunde:
-Arsenie, fugi, taci, linişteşte-te;

20. Sfântul Vasile spune:,,Priveşte cu folos, ascultă cu folos, vorbeşte cu

folos, răspunde cu folos.”

EVALUAREA APTITUDINILOR DE SCOLARITATE DE CATRE

PARINTI

Sursa: http://www.parinti-copii.info/evaluarea_aptitudinilor_scolare_parinti.htm
Daca va preocupa nivelul de dezvoltare al copilului dvs. in vederea luarii unei
decizii corecte privind inscrierea sa la scoala, puteti utiliza informatile de mai jos.
49
Ele descriu abilitatile pe care trebuie sa le posede un copil pentru a face fata cu
succes vietii scolare.
 Copilul pregatit pentru scoala 
 isi cunoaste bine casa si familia (componenta ei, locul de munca si activitatile
desfasurate de membrii ei), cercul strans de cunoscuti (colegii de gradinita,
prietenii si vecinii de la bloc, educatorii si atributiile lor)
 cunoaste denumirea orasului, a cartierului in care locuieste
 cunoaste datele proprii de identificare (nume si prenume, adresa, numar de
telefon)
 percepe corect etapele importante ale zilei (dimineata, perioadele amiezii si
pranzului, cele de dupa-masa, seara si noaptea)
 cunoaste succesiunea trecerii timpului prin raportarea zilei curente (azi) la cea
anterioara (ieri) si viitoare (maine)
 stie sa denumeasca in ordine zilele saptamanii, lunile anului si anotimpurile,
cu fenomenele si caracteristicile acestora
 cunoaste partile componente ale corpului omenesc, obiectele de
vestimentatie, mijloacele de transport si de locomotie, animalele si foloasele
lor pentru om, principalele alimente, fructe, zarzavaturi, legume si produsele
acestora (grau-faina-paine; floarea soarelui-ulei, gaina-oua), vesela,
tacamurile (materialele din care sunt confectionate, unele insusiri ale
acestora)
 poate diferentia culorile
 poate diferentia prin comparatie dimensiunile relative (mic-mare), greutatea
(usor-greu), temperatura (cald-rece), pozitia in spatiu (sus-jos, aproape-
departe, pe sub, aici, acolo, peste, in, la), consistenta relativa (moale-dur)
 poate sa se orienteze spatial, sa numeasca lucrurile care in raport cu el sa afla
in: stanga, dreapta, sus, jos, fata, spate
 poate ordona obiectele in sir crescator si descrescator, sa numere pana la 10,
este familiarizat cu simbolul cifrelor 1-9 (fara a le scrie)
 stapaneste miscarile fundamentale : mers, alergat, catarat, tarat, aruncat, tine
corect creionul si are deprinderile necesare pentru desen, modelaj si cantat
 poate manui , imbina , indoi , rupe , taia , imbobina , insira
 se bucura de o stare de sanatate perfecta,de integritate senzoriala si dezvoltare
fizica armonioasa, corespunzatoare (sub aspectul greutatii, inaltimii si a
perimetrului toracic in expiratie)
 detine capacitatea de analiza (descompunere in elemente componente) a
obiectelor familiare, de sinteza (reunire a elementelor) , de compare,
abstractizare, clasificare, generalizare

50
  are spirit de observatie
 poate sa-si concentreze atentia, sa si-o mentina si sa si-o distribuie
 vorbeste expresiv, corect lexical si chiar gramatical
 isi poate exprima adecvat dorintele, gandurile, trairile emotionale
 stie si poate sa actioneze corect, pe baza cerintelor adultului
 raspunde la intrebari, le formuleaza corect, rezuma si completeaza
raspunsurile colegilor
 are un anumit grad de maturitate sociala (isi insuseste si respecta deprinderile
de conduita civilizata in colectiv; stabileste relatii interpersonale
preferentiale, se adapteaza facil la prezenta persoanelor straine, isi manifesta
spiritul de intrajutorare a colegilor, proiecteaza si participa la lucrarile
colective )
 isi poate transpune in plan secundar dorintele personale, isi poate impune
vointa, poate accepta dorintele justificate ale altora
 Copilul insuficient pregatit pentru scoala
 nu poate sta linistit in banca (mecanismele sale inhibitorii nu sunt inca
stabilizate)
 prezinta adesea o emotivitate ridicata
 are o structura dizarmonica a personalitatii (Exista diferente marcante intre
nivelurile dezvoltarii diferitelor procese psihice : atentie, memorie, gandire,
vorbire.)

CHESTIONAR PENTRU PĂRINŢI

VĂ CUNOAŞTEŢI COPIII?

1. Cum vi s-a părut ca s-a descurcat copilul dumneavoastra la şcoală anul trecut?
2. Îl ajutaţi la lecţii?( Staţi lângă el până termină totul?Îi explicaţi cu răbdare? Verificaţi
notiţele din clasă? Faceţi şi alte teme în plus – din enciclopedii, culegeri, albume?)
3. Precizaţi care este disciplina preferată a copilului dumneavoastră.Ce faceţi ca să îl ajutaţi
în această direcţie?
4. Precizaţi care este disciplina la care copilul dumneavoastră a întâmpinat dificultăţi şi care
credeţi că sunt motivele care au dus la apariţia acestora.
5. Considerati ca ati putea apela la ajutorul invatatorului in rezolvarea dificultatilor pe care le
intampina copilul la scoala? Argumentati raspunsul.
6. Sunteţi preocupat de calitatea si cantitatea informaţiilor pe care le primeşte copilul la
şcoală?
7. Doriţi să vă duceţi copilul la un after school sau vă place sa vă ocupaţi singur de
programul lui (hrană, somn, lecţii, timp liber)?
8. Credeţi că un astfel de program v-ar îndepărta de copil?

51
 9. Câte ore pe zi petreceţi cu copilul dumneavoastră?
10. Sfârşitul de săptămână îl petreceţi împreună în familie?
11. În vacanţe preferaţi să vă trimiteţi copilul la bunici, în tabere?
12. Cunoaşteţi şi aprobaţi, acceptaţi prietenii, grupul de joacă al copilului dumneavoastră?
Sunteţi de acord cu ei?
13. În general stiţi ce face copilul dumneavoastră când nu sunteţi acasă, când este singur sau la
şcoală?
14. Copilul dumneavoastră este în general cuminte, ascultător sau se răzvrateşte uşor, e
mofturos, alintat, încăpăţânat?
15. Cum îl pedepsiţi dacă greşeste? Sunteţi consecvent în aplicarea unor reguli in casă?
16. Faceţi pe plac copilului dacă vă cere ceva? Ţineţi cont de părerile lui? Când luaţi o decizie
importantă îl consultaţi?
17. Faceţi o caracterizare a copilului dumneavoastră (preferinţe, dorinţe, aspiraţii,gusturi,
secrete, gânduri ascunse, sentimente)

CHESTIONAR PENTRU PĂRINŢI

1. Cât de mult vă preocupă limbajul copilului?
a) Foarte mult.
b) Suficient.
c) Puţin.
Alte opinii:

2. Vă implicaţi în jocurile copilului?

a) Frecvent.
b) Foarte puţin.
c) Niciodată.
Alte opinii:

3. Cât timp acordaţi pentru discuţii, explicaţii cu copilul?

a) Suficient.
b) Foarte puţin.
c) Deloc.
Alte opinii:

4. Cum participaţi la îmbogăţirea vocabularului copilului?

a) Oferind explicaţii cerute de copil în legătură cu un cuvânt nou.
b) Folosind dicţionarul pentru explicaţia cuvântului nou.
c) Folosind, personal în vorbire, cuvinte noi şi explicându-le.
Alte opinii:

5. Sunteţi interesaţi de discuţii cu copilul?

52
a) Discutăm foarte mult, în timpul liber.
b) Discutăm foarte puţin.
c) Nu discutăm.
Alte opinii:

6. Solicitaţi copilul să povestească întâmplări, vise,imagini, programe vizionate?

a) Da.
b) Uneori.
c) Nu.
Alte opinii:

7. Cine credeţi că trebuie să se ocupe de dezvoltarea limbajului copilului?

a) Familia.
b) Educatoarele.
c) Programele TV. pentru copii.
Alte opinii:

B I B L I O G R A F I E 

1. Ajuriaguerra, J., Azieu, M., Benner, A., (1980), Scrisul copilului, vol. I si II, Editura
Didactica si Pedagogica, Bucuresti.

53
2. Anca, M.D. (1999), Program de depistare precoce a tulburarilor de auz si limbaj, Revista
“Societate si handicap”
3. Anca, M.D. (1999), Implicatii ale modificarii aportului informational asupra limbajului
oral, Revista “Societate si handicap”, nr. 2. 
4. Anca, M.D. (2002), Logopedie, Cluj-Napoca: Presa Universitara Clujeana 
5. Boscaiu, E. (1973), Prevenirea si corectarea tulburarilor de vorbire in gradinitele de copii,
Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti. 
6. Boscaiu, E. (1983), Balbaiala. Prevenire si tratament, Editura Didactica si Pedagogica,
Bucuresti. 
Calavrezo, C. (1967), Metode si procedee pentru corectarea disgrafiei si a dislexiei, in
“Tulburarile limbajului scris”, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti. 
7. Carroll, B.J. (1979), Limbaj si gandire, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti. 
8. Damaschin, D. (1973), Defectologie, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti. 
9. Garbea, St., Pitis, M. (1978), Patologie vocala, Editura Didactica si Pedagogica,
Bucuresti. 
10. Gutu, M. (1978), Logopedia, curs Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca. 
11. Jurcau, E., Jurcau, N. (1989), Cum vorbesc copiii nostri, Editura Dacia, Cluj-Napoca. 
12. Jurcau, E., Jurcau, N. (1999), Invatam sa vorbim corect, Editura Printek, Cluj-Napoca. 
13. Kersner, M., Wright, J. (edit.), (1996), How to manage Communication Problems in
Young Children, London: David Fulton. 
14. Kreindler, A. (1971), Afazia, Editura Academica, Bucuresti. 
15. Mare, V., Miclea, M. (1991), Limbajul, in I. Radu (coord.), “Introducere in psihologia
contemporana”, Editura Sincron, Cluj-Napoca. 
16. Obrocea, N. si colab. (1987), Modalitati de stimulare si ameliorare a calitatii comunicarii
orale si scrise la elevii din scoala ajutatoare, in E. Verza (coord.), “Metodologii
contemporane in domeniul defectologiei si logopediei”, Tipografia Universitatii,
Bucuresti. 
17. Paunescu, C. (1962), Dezvoltarea vorbirii copilului si tulburarile ei, Editura Didactica si
Pedagogica, Bucuresti. 
18. Paunescu, C. (1966), Tulburarile de vorbire la copil, Editura Medicala, Bucuresti. 
19. Paunescu, C. (1971), Dezvoltarea limbajului si structurile integratoare morfo functionale,
in “Probleme de defectologie”, vol. VIII, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti. 
20. Paunescu, C. (1973), Limbaj si intelect, Editura Stiintifica, Bucuresti. 
21. Paunescu, C. (1976), Introducere in logopedie, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti 
22. Paunescu, C. (redactor), (1984), Tulburari de limbaj la copil, in N. Toncescu (coord.),
Editura Medicala, Bucuresti. 
23. Preda, V. (coord), (1995), Elemente de psihopedagogia interventiei precoce, Universitatea
Babes-Bolyai, Cluj-Napoca. 
24. Strachinaru, I. (1981), Incidenta disgrafiilor cu unele modificari neuropsihice ale copiilor
scolari. Tulburarile limbajului scris, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti. 
25. Ungureanu, D. (1998), Compendiu logopedic scolar, Editura Eurostampa, Timisoara. 
54
26. Verza, E. (1982), Ce este logopedia?, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti. 
27. Verza, E. (1983), Disgrafia si terapia ei, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti. 
28. Verza, E. (1997), Dislalia si terapia ei, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti. 
29. Verza, E. (coord.), (1987), Metodologii contemporane in domeniul defectologiei si
logopediei, Tipografia Universitatii, Bucuresti. 
30. Vrasmas, E., Stanica, C. (1997), Terapia tulburarilor de limbaj – interventii logopedice,
Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti. 
31. Revista Recuperarea si integrarea persoanelor cu handicap, INRESPH, Bucuresti. 
32. Partenie Anucuta, Logopedie – curs, Ed. Excelsior, Timisoara, 1999;
33. C. B. Buica, Bazele defectologiei, Ed. Aramis, Bucureşti, 2004;

34. http://www.mamicamea.ro/educatie/exercitii-de-logopedie-dezvoltarea-pronuntiei-
corecte.

55