Suport Tehnici de Impunere Si Control Fiscal-Material PT Proiect

GUVERNANŢĂ PUBLICĂ EUROPEANĂ
Tehnici de impunere si control fiscal
Facultatea Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori

Master Guvernanţă Publică Europeană

Suport de curs
Lect univ dr Lucian Ţâţu
0
Cuprins
Aspecte generale privind sistemul fiscal 2

Impozitul pe profit 9
Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor 27
Impozitul salarii 30
Taxa pe valoarea adăugată 35
Accizele 41
Impozitul pe clădiri 43
Contribuţiile sociale aferente fondului de salarii 50
Controlul fiscal 56
Prezentul suport de curs prezintă o selecţie de informaţii având la bază:

- T Moşteanu şi colectiv, Finanţe publice, Editura Universitară, Bucureşti, 2005
- T Moşteanu şi colectiv, Politici fiscale şi buegtare europene, Ed. Universitaria, 2005
- L Ţâţu, C. Şerbănescu, D Ştefan, D. Cataramă, A. Nica, Fiscalitate de la lege la
practică, Ediţia a II-a, Ed. All Beck, 2005;
- I Văcărel şi colectiv, Finanţe publice, EDP, Bucureşti, 2004
- L 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare
- OG 92/2003 privind Coul de procedură fiscală, cu modificările şi completările
ulterioare.
Este destinat strict pentru uzul cursanţilor de la programele de master ale Facultăţii
FABBV
1
Capitolul 1
Aspecte generale privind sistemul fiscal
Impozitele reprezintă o formă de prelevare a unei părţi din veniturile şi/sau

averea persoanelor fizice şi juridice, la dispoziţia statului, în vederea constituirii
resurselor necesare acoperirii cheltuielilor publice. Această prelevare se face în mod
obligatoriu, cu titlu nerambursabil şi fără contraprestaţie din partea statului.
Caracterul obligatoriu: sarcina achitării impozitului pe venit revine tuturor
persoanelor fizice şi juridice care realizează venit dintr-o anumită sursă prevăzută de
lege cum ar fi:
- pentru muncitori şi funcţionari: salariul;
- pentru agenţii economici: profitul;
- pentru proprietarii funciari: renta;
- pentru deţinătorii de hârtii de valori (acţiuni, obligaţiuni): venitul produs de
acestea (dividende, dobânzi);
- micii meseriaşi şi liber-profesioniştii suportă impozitul pe venitul realizat de
pe urma activităţii desfăşurate.
De asemenea, suportă, în mod obligatoriu impozit şi persoanele care deţin în
proprietate anumite bunuri mobile sau imobile: proprietarii de imobile datoreză
impozitul pe clădiri, proprietarii de terenuri datorează impozitul pe terenuri,
proprietarii de mijloace de transport datorează taxa asupra mijloacelor de transport.
Caracterul obligatoriu se referă şi la faptul că efectuarea unor cheltuieli
generează obligaţia de plată a unui impozit către stat. Astfel, la achiziţia de bunuri se
datorează taxa pe valoarea adăugată, accizele, taxale vamale. Ce este specific în cazul
lor este faptul că, spre deosebire de impozitele amintite mai sus, sarcina achitării
impozitului revine unei alte persoane (impozitul este cuprins în preţul plătit, deci în
cheltuială, urmând să în vireze statului persoana de la care au fost achiziţionate
bunurile). De asemenea, în cazul acestor impozite nu se individualizează cel care
suportă efectiv impozitul, ci doar plătitorul impozitului, care reţine prin preţ impozitul
de la cumpărător şi îl virează apoi statului.
2
Impozitele sunt plăţi care se fac către stat cu titlu definitiv şi nerambursabil, în
schimbul cărora plătitorii nu pot solicita imediat statului un contraserviciu de valoare
egală sau apropiată. Acestea, în momentul în care se colectează la bugetul statului se
depersonalizează, urmând a fi destinate acoperirii cheltuielilor publice. La baza
repartizării pentru acoperirea cheltuielilor publice nu stă principiul comform căruia
fiecare beneficiază în funcţie de suma virată statului sub formă de impozite (excepţie
făcând anumite contribuţii de asigurări sociale), ci cu totul alte considerente, legate de
politica economică şi socială dusă de stat la un moment dat.
Dreptul de a introduce impozite îl are statul şi el se exercită, de regulă, prin
intermediul puterii legislative (Parlamentul) sau executive (ordonanţele de urgenţă, ce
evită trecerea prin Parlament – în cazul lor este nevoie de o aprobare ulterioară de
către Parlament), iar uneori, în anumite condiţii, prin organele de stat locale.
Parlamentul se pronunţă în legătură cu introducerea impozitelor de stat de importanţă
naţională, iar organele de stat locale pot introduce unele impozite în favoarea
unităţilor administrativ-teritoriale, impozite şi taxe care, conform Constituţiei, sunt
stabilite în limitele şi condiţiile legilor în vigoare.
Rolul impozitului:
- financiar: constituie principalul mijloc de procurare a resurselor financiare
necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice
- economic: mijloc de intervenţie a statului în economie, în special prin
intermediul pârghiilor economice
- social: prin intermediul impozitelor are loc redistribuirea unei părţi
importante de PIB, între veniturile diferitelor persoane fizice şi/sau juridice.
Impunerea reprezintă un complex de măsuri şi operaţiuni (politice şi de tehnică

fiscală), efectuate în baza legii, care au ca scop final stabilirea impozitului ce revine în
sarcina unei persoane fizice sau juridice.
3
Principiile impunerii sunt cerinţe stabilite de-a lungul timpului referitor la

modalităţile de impunere. Principiile impunerii în viziunea lui Adam Smith sunt:
principiul justeţei impunerii (echităţii fiscale) - contribuţia cu impozite la
bugetul statului să se facă în funcţie de venitul obţinut sau averea deţinută;
principiul certitudinii impunerii - mărimea impozitelor datorate de fiecare
contribuabil trebuie să fie certă, iar termenele, modalitatea şi locul de plată să fie bine
stabilite şi cunoscute;
principiul comodităţii impunerii - impozitele trebuie să fie percepute la
termenele şi în modul cel mai convenabil pentru contribuabil;
principiul randamentului impozitelor - sistemul fiscal trebuie să asigure
încasarea impozitelor cu un minim de cheltuieli şi să fie cât mai puţin apăsător pentru
contribuabil.
În prezent, impunerea trebuie să răspundă principiilor de:

echitate fiscală:
stabilirea minimului neimpozabil (poate fi stabilit numai în cazul impozitelor
directe, neavând aplicabilitatea în cazul impozitelor indirecte);
impunerea să fie generală;
echitate fiscală orizontală: tratament fiscal egal pentru contribuabili cu situaţii
similare;
echitate fiscală verticală: sarcina fiscală să fie stabilită în funcţie de puterea
contributivă a fiecăruia.
politică financiară:
randament fiscal ridicat:
- impozitul să aibă un caracter universal;
- să nu existe posibilităţi de sustragere de la impunere;
- volumul cheltuielilor privind stabilirea materiei impozabile, calcularea şi
perceperea impozitelor să fie cât mai redus posibil.
stabilitate:
4
- randamentul impozitului rămâne constant de-a lungul întregului ciclu

economic; randamentul unui impozit nu trebuie neapărat să sporească odată cu
creşterea volumului producţiei şi a veniturilor şi nici să scadă în perioadele de criză.
elasticitate:
- impozitul să fie adaptat în permanenţă necesităţilor conjuncturale de venituri
ale statului.
politică economică:
- folosirea impozitelor ca instrument de impulsionare a dezvoltării unor ramuri
sau subramuri economice, de stimulare, ori de reducere a consumului unor mărfuri, de
extindere/restrângere a exportului/importului unor bunuri.
politică socială:
- influenţarea comportamentului indivizilor în scopul reducerii/creşterii
consumului anumitor bunuri sau servicii, dar şi în scop de atragere a capitalului
electoral (de exemplu, iluzia fiscală).
În România, prin intermediul Codului fiscal sunt instituite următoarele principii

de impunere:
neutralitatea măsurilor fiscale în raport cu diferitele categorii de investitori
şi capitaluri, cu forma de proprietate, asigurând condiţii egale investitorilor,
capitalului român şi străin;
certitutinea impunerii, prin elaborarea de norme juridice clare, care să nu
conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea şi sumele de plată să fie
precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceştia să poată urmări şi înţelege
sarcina fiscală ce le revine, precum şi să poată determina influenţa deciziilor lor de
management financiar asupra sarcinii lor fiscale;
echitatea fiscală la nivelul persoanelor fizice, prin impunerea diferită a
veniturilor, în funcţie de mărimea acestora; Acest principiu nu se mai respectă sub
forma enunţată în Codul fiscal (prin impunerea diferită a veniturilor, în funcţie de
mărimea acestora – această formă de echitate fiscală apare în cazul în care se
urmăreşte ca impozitarea să ducă la o pierdere de utilitate proproţională cu utilitatea
5
totală obţinută, iar în condiţiile în care utilitatea marginală a unei sume scade pe
măsură ce creşte venitul se obţine o pierdere de utilitate proporţională prin instituirea
unor cote progresive pe tranşe) prin instituirea cotei unice de impozitare, dar se
asigură echitatea fiscală prin faptul că dacă aceasta se referă la valoarea impozitului,
fiecare contribuabil suportă un impozit proproţional cu venitul realizat.
eficienţa impunerii prin asigurarea stabilităţii pe termen lung a
prevederilor Codului fiscal, astfel încât aceste prevederi să nu conducă la efecte
retroactive defavorabile pentru persoane fizice şi juridice, în raport cu impozitarea în
vigoare la data adoptării de către acestea a unor decizii investiţionale majore.
Tehnica impunerii se referă la operaţiunile efectuate şi metodele utilizate pentru

a stabili cuantumul unui impozit. Ea cuprinde următoarele operaţiuni:
a. Aşezarea impozitului (stabilirea obiectului impozabil);
b. Determinarea sumei impozitului;
c. Perceperea impozitelor
d. Urmărirea impozitelor
a. Aşezarea impozitului.
Această operaţiune are drept scop constatarea şi evaluarea materiei impozabile.
Obiecte impozabile pot fi: veniturile persoanelor fizice (salarii, beneficii, onorarii,
dividende, venituri din chirii, dobânzi etc.); veniturile agenţilor economici (profituri,
dividende, beneficii); cheltuielile (în cazul impozitelor indirecte); averea (clădiri,
terenuri agricole, donaţii, succesiuni).
Evaluarea materiei impozabile se poate realiza apelând fie la metoda evaluării
indirecte, bazată pe prezumţie, fie la metoda evaluării directe bazată pe probe.
Metoda evaluării indirecte cunoaşte 3 variante de realizare:
1. Evaluarea pe baza semnelor exterioare ale obiectului impozabil
- este specifică impozitelor de tip real, permiţând stabilirea doar cu aproximaţie a
mărimii obiectului impozabil, fără sa se ia în consideraţie situaţia persoanei care
deţine obiectul respectiv. De exemplu, în cazul impozitului funciar erau folosite drept
6
criterii pentru stabilirea mărimii obiectului impozabil: suprafaţa de teren, numărul

animalelor din gospodărie, preţul pământului, arenda.
2. Evaluarea forfetara - constă în aceea ca organele fiscale, cu acordul
subiectului impozabil, atribuie o anumita valoare obiectului impozabil.
3. Evaluarea administrativa - are caracteristic faptul ca organele fiscale
stabilesc valoarea materiei impozabile pe baza datelor pe care le au la dispoziţie. În
măsura în care subiectul impozitului nu este de acord cu evaluarea făcută de organul
fiscal, el are dreptul sa o conteste, prezentând argumentele de rigoare.
Metoda evaluării directe cunoaşte 2 variante:

1. Evaluarea pe baza declaraţiei unei terţe persoane - constă în aceea ca
mărimea obiectului impozabil se stabileşte pe baza declaraţiei scrise de către o terţă
persoană, care cunoaşte aceasta mărime, care este obligată prin lege sa o depună la
organele fiscale. De exemplu, agentul economic declara salariile pe care le-a plătit
muncitorilor şi funcţionarilor săi, chiriaşii declară chiria achitată proprietarului etc.
Această metodă prezintă avantajul că elimină, în cea mai mare parte, posibilitatea
sustragerii de la impunere a unei parţi din materia impozabilă, deoarece, terţa
persoană care declarăa venitul nu este interesată să ascundă adevărul.
2. Evaluarea pe baza declaraţiei contribuabilului - contribuabilul este obligat
să ţină o evidenţă strictă privind veniturile şi cheltuielile ocazionate de activitatea pe
care o desfăşoară, să încheie un bilanţ fiscal, sa întocmească şi sa înainteze organelor
fiscale o declaraţie din care să rezulte veniturile pe care le realizează şi cheltuielile
care au fost efectuate pentru obţinerea acestora.
La stabilirea mărimii obiectului impozabil se pot acorda o serie de reduceri, care

se numesc facilitaţi fiscale. Astfel de facilităţi fiscale sunt:
- stabilirea minimului neimpozabil la impozitele directe;
- efectuare unor scăzăminte, fie din totalul veniturilor, cum sunt: cheltuielile de
producţie, dobânda, pierderi, sponsorizări;
- acordarea unor facilităţi în funcţie de situaţia familială a contribuabilului.
b. Determinarea sumei impozitului
7
În funcţie de modul de stabilire distingem impozite de repartiţie şi impozite de

cotitate.
Impozitele de reparaţie s-au caracterizat prin faptul ca statul, în funcţie de
nevoile sale de venituri, proceda la stabilirea sumei globale a impozitelor ce urmau sa
fie încasate pe întreg teritoriul ţării; această sumă era apoi repartizată pe unităţi
administrativ - teritoriale, iar la unitatea de baza(de exemplu, comuna) avea loc
defalcarea, pe subiecte sau obiecte impozabile, a sumei atribuite.
Impozitele de cotitate se stabilesc, pornind de jos în sus, prin aplicarea unor cote
procentuale asupra obiectului impozabil determinat pentru fiecare plătitor în parte.
c. Perceperea impozitului
Cuprinde ansamblul operaţiunilor prin care impozitul este încasat de organele
fiscale însărcinate cu aceste atribuţii. Încasarea impozitelor printr-un aparat fiscal
propriu s-a generalizat în perioada capitalismului ascendent şi se utilizează şi în
prezent. în condiţiile existentei unui asemenea aparat, perceperea impozitelor se
realizează astfel:
a. direct de către organele fiscale de la plătitori;
b. prin stopaj la sursa;
c. prin aplicarea de timbre fiscale.
Încasarea impozitelor de către organele fiscale direct de la plătitori cunoaşte 2
variante:
a) când plătitorul este obligat sa se deplaseze la sediul organelor fiscale pentru a
achita impozitul datorat statului (in acest caz avem de-a face cu aşa numitul impozit
portabil);
b) când organul fiscal are obligaţia de a se deplasa la domiciliul plătitorilor
pentru a le solicita sa achite impozitul (impozitul cherabil).
Stopajul la sursa consta în aceea ca impozitul se retine şi se varsă la stat de către
o terţă persoană. Spre exemplu, întreprinderile şi instituţiile sunt obligate sa retina
impozitul pe salariu datorat statului de personalul acestora şi sa-l verse la bugetul
statului.
8
Perceperea prin aplicarea de timbre fiscale mobile se practica în cazul taxelor

datorate statului pentru acţiunile în justiţie şi, de asemenea, pentru taxele privind
actele, certificatele şi diferite documente elaborate de notariate publice şi de organe
ale administraţiei de stat.
Capitolul 2
Impozitul pe profit
1.1. Contribuabili, sfera de aplicare, perioada impozabilă, cotele de impunere
În sfera contribuabililor impozitului pe profit se cuprind:

Persoane - pentru profitul impozabil obţinut din orice sursă, atât din
UABI
TRIB
juridice România, cât şi din străinătate;
9
române - împreună cu persoanele fizice rezidente, pentru veniturile

realizate atât în România, cât îşi în străinătate din asocieri care
nu dau naştere unei persoane juridice;1
Persoane - care desfăşoară activităţi prin intermediul unui sediu
juridice permanent în România, pentru profitul impozabil aferent acelui
străine sediu permanent;
Persoane - care desfăşoară activitate în România într-o asociere fără
juridice şi personalitate juridică, asupra părţii din profitul impozabil al
fizice asocierii atribuibile fiecărei persoane;
nerezidente
De la plata impozitului pe profit există următoarele scutiri:

- trezoreria statului;
- instituţiile publice, instituţiile publice, pentru fondurile publice, inclusiv
pentru veniturile proprii şi disponibilităţile realizate şi utilizate potrivit Legii
nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, şi
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.45/2003 privind finanţele publice
locale, dacă legea nu prevede altfel;
- persoanele juridice române care plătesc impozitul pe veniturile
microîntreprinderilor;
- fundaţiile române constituite ca urmare a unor legate;
- cultele religioase, pentru veniturile obţinute din activităţi economice care
sunt utilizate pentru susţinerea activităţilor cu scop caritabil (ajutorarea
persoanelor aflate în dificultăţi materiale, a oamenilor fără adăpost, a
centrelor de îngrijire a copiilor şi bătrânilor etc);
- cultele religioase, pentru veniturile obţinute din producerea şi valorificarea
obiectelor şi produselor necesare activităţii de cult, potrivit legii, şi pentru
veniturile obţinute din chirii, cu respectarea condiţiei ca sumele respective să
fie utilizate, în anul curent sau în anii următori, pentru întreţinerea şi
1
impozitul datorat de persoana fizică se calculează, reţine (prin stopaj la sursă) şi se varsă la bugetul
statului de către persoana juridică;
10
funcţionarea unităţilor de cult, pentru lucrările de construcţie, de reparaţie şi

de consolidare a lăcaşurilor de cult şi a clădirilor ecleziastice, pentru
învăţământ şi pentru acţiuni specifice cultelor religioase, inclusiv veniturile
din despăgubiri sub formă bănească, obţinute ca urmare a măsurilor
reparatorii prevăzute de legile privind reconstituirea dreptului de proprietate;
- instituţiile de învăţământ particular acreditate, precum şi cele autorizate,
pentru veniturile utilizate, în anul curent sau în anii următori, potrivit Legii
învăţământului nr. 84/1995, cu modificările şi completările ulterioare şi
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.174/2001 privind unele măsuri pentru
îmbunătăţirea finanţării învăţământului superior, cu modificările ulterioare;
- asociaţiile de proprietari constituite ca persoane juridice şi asociaţiile de
locatari recunoscute ca asociaţii de proprietari, potrivit Legii locuinţei nr.
114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru
veniturile obţinute din activităţi economice şi care sunt sau urmează a fi
utilizate pentru îmbunătăţirea utilităţilor şi a eficienţei clădirii, pentru
întreţinerea şi repararea proprietăţii comune;
- Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, constituit potrivit legii;
- Fondul de compensare a investitorilor, înfiinţat potrivit legii ;
- organizaţiile nonprofit, organizaţiile sindicale şi organizaţiile patronale,
pentru veniturile ce depăşesc 15.000 euro anual (pentru transformarea euro
în lei se foloseşte cursul de schimb comunicat de BNR pentru anul fiscal
respectiv), dar condiţia este ca aceste venituri exceptate să nu depăşească
10% din volumul veniturilor neimpozabile (venituri din taxe, cotizaţii,
donaţii etc.);
- Banca Naţională a României.
Perioada impozabilă este anul fiscal care corespunde cu anul calendaristic.
Există următoarele excepţii:
- în cazul înfiinţării unui contribuabil în cursul anului fiscal perioada impozabilă
începe:
o de la data înregistrării acestuia la registrul comerţului, dacă are această
obligaţie;
11
o de la data înregistrării în registrul ţinut de instanţele judecătoreşti

competente, dacă are această obligaţie;
o de la data încheierii sau, după caz, a punerii în aplicare a contractelor
de asociere, în cazul asocierilor care nu dau naştere unei noi persoane
juridice.
- în cazul divizărilor sau fuziunilor care au ca efect juridic încetarea existenţei
persoanelor juridice supuse acestor operaţiuni, perioada impozabilă se încheie:
o în cazul constituirii uneia sau mai multor societăţi noi, la data
înregistrării în registrul comerţului a noii societăţi sau a ultimei dintre
ele;
o în celelalte cazuri, la data înscrierii în registrul comerţului a menţiunii
privind majorarea capitalului social al societăţii absorbante
- în cazul lichidării unui contribuabil într-un an fiscal, perioada impozabilă
încetează o dată cu data radierii din registrul unde a fost înregistrată înfiinţarea
acestuia.
Cotele de impozitare
Cota generală privind impozitul pe profit este 16%.

În cazul în care un contribuabil desfăşoară activităţi de natura barurilor de
noapte, a cluburilor de noapte, a discotecilor, a cazinourilor sau pariurilor sportive,
impozitul pe profit datorat statului nu poate fi mai mic de 5% din veniturile aferente
acestor activităţi.
1.2. Determinarea profitului impozabil
12
Profitul impozabil se determină ca diferenţă între veniturile realizate din orice

sursă şi cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora, dintr-un an fiscal, din care se
scad veniturile neimpozabile şi se adaugă cheltuielile nedeductibile.
Pentru determinarea profitului impozabil se va ţine cont şi de elemente similare
veniturilor şi cheltuielilor.
profit impozabil = venituri realizate – cheltuieli efectuate – venituri

neimpozabile + cheltuieli nedeductibile
Elemente similare veniturilor care vor fi luate în calcul la determinarea

profitului impozabil sunt:
- diferenţele favorabile de curs valutar, rezultate în urma evaluării creanţelor şi
datoriilor în valută, înregistrate în evidenţa contabilă în rezultatul reportat, ca
urmare a retratării sau transpunerii;
- rezervele din reevaluare la casarea sau cedarea activelor, în situaţia în care au
fost deductibile din profitul impozabil.
Elemente similare cheltuielilor care se iau în calcul la determinarea profitului

impozabil:
- diferenţele nefavorabile de curs valutar, rezultate în urma evaluării creanţelor
şi datoriilor în valută, înregistrate în evidenţa contabilă în rezultatul reportat,
ca urmare a retratării sau transpunerii;
- cheltuiala cu valoarea neamortizată a cheltuielilor de cercetare şi dezvoltare şi
a mijloacelor fixe de natura obiectelor de inventar care a fost înregistrată în
rezultatul reportat. În acest caz, cheltuiala este deductibilă fiscal pe perioada
rămasă de amortizat a acestor imobilizări, respectiv durata iniţială stabilită
conform legii, mai puţin perioada pentru care s-a calculat amortizarea. În mod
similar se va proceda şi în cazul obiectelor de inventar, baracamentelor şi
amenajărilor provizorii trecute în rezultatul reportat cu ocazia retratării
situaţiilor financiare anuale.
13
Pentru determinarea profitului impozabil, un instrument util este Registrul de

evidenţă fiscală. Contribuabilii sunt obligaţi să întocmească un registru de evidenţă
fiscală, într-un singur exemplar, compus din cel puţin 100 de file, ţinut în formă scrisă
sau electronică. Completarea se face în ordine cronologică, iar informaţiile
înregistrate trebuie să corespundă cu operaţiunile fiscale şi cu datele prezentate în
declaraţiile de impunere. Registrul de evidenţă fiscală se completează în toate
situaţiile în care informaţiile cuprinse în declaraţia fiscală sunt obţinute în urma unor
prelucrări ale datelor furnizate din înregistrările contabile (calculul dobânzilor şi al
diferenţelor de curs valutar deductibile fiscal, amortizarea fiscală, reduceri şi scutiri de
impozit pe profit, evidenţa fiscală a vânzărilor cu plata în rate, alte asemenea
operaţiuni). Modul de completare a registrului de evidenţă fiscală este la latitudinea
fiecărui contribuabil, în funcţie de specificul activităţii şi de necesităţile proprii ale
acestuia.
La determinarea profitului impozabil, de o imporatnţă majoră sunt veniturile

totale, veniturile neimpozabile, cheltuielile deductibile şi cheltuielile nedeductibile.
Sunt considerate venituri neimpozabile pentru calculul impozitului pe profit:
1. dividendele primite de către o persoană juridică română de la o altă persoană
juridică română;
2. dividendele primite de la o persoană juridică străină, din statele Comunităţii
Europene, dacă persoana juridică română deţine minimum 25% din titlurile de
participare la persoana juridică străină, pe o perioadă neîntreruptă de cel puţin
2 ani, care se încheie la data plăţii dividendului (această prevedere intră în
vigoare după aderarea României la Uniunea Europeană);
3. diferenţele favorabile de valoare a titlurilor de participare, înregistrate ca
urmare a încorporării rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune la
persoanele juridice la care se deţin titluri de participare, precum şi diferenţele
14
de evaluare a investiţiilor financiare pe termen lung2. Acestea sunt impozabile

la data transmiterii cu titlu gratuit, a cesionării, a retragerii titlurilor de
participare, precum şi la data retragerii capitalului social la persoana juridică la
care se deţin titlurile de participare;
4. veniturile din anularea cheltuielilor pentru care nu s-a acordat deducere,
veniturile din reducerea sau anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat
deducere, precum şi veniturile din recuperarea cheltuielilor nedeductibile
(rambursările de impozit pe profit plătit în perioadele anterioare, restituirea
unor dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere, veniturile din anularea unor
provizioane care au fost considerate cheltuieli nedeductibile la data constituirii
lor şi altele asemenea. Veniturile rezultate din înregistrarea în evidenţa
contabilă a creanţelor privind impozitul pe profit amânat sunt venituri
neimpozabile);
5. alte venituri neimpozabile prevăzute expres în actele normative în vigoare.
Cheltuielile pentru care se acordă deducerea la determinarea profitului

impozabil sunt (lista nu este neapărat limitativă):
1) cheltuielile înregistrate în contabilitate cu realizarea şi comercializarea
bunurilor, prestarea serviciilor sau executarea lucrărilor (cheltuieli de personal, cu
materiile prime, cu materialele etc);
2) cheltuielile cu achiziţionarea ambalajelor, pe durata de viaţă stabilită de către

contribuabil;
3) cheltuielile efectuate, potrivit legii, pentru protecţia muncii şi cheltuielile

efectuate pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale – se
consideră cheltuieli deductibile acele cheltuieli ce se încadrează în necesarul pentru
normelor referitoare la protecţia muncii, cu specific pe fiecare domeniu;
2
reprezintă activele care au fost înregistrate ca imobilizări financiare, potrivit normelor contabile
15
4) cheltuielile cu primele de asigurare pentru asigurarea de accidente de muncă

şi boli profesionale sau riscuri profesionale;
5) cheltuielile de reclamă şi publicitate efectuate în scopul popularizării firmei,

produselor sau serviciilor, în baza unui contract scris, precum şi costurile asociate
producerii materialelor necesare pentru difuzarea mesajelor publicitare. Se includ în
categoria cheltuielilor de reclamă şi publicitate şi bunurile care se acordă în cadrul
unor campanii publicitare ca mostre, pentru încercarea produselor şi demonstraţii la
punctele de vânzare, precum şi alte bunuri şi servicii acordate cu scopul stimulării
vânzărilor;
6) cheltuielile de transport şi cazare în ţară şi în străinătate efectuate de către

salariaţi şi administratori, în cazul în care contribuabilul realizează profit în exerciţiul
curent şi/sau din anii precedenţi (în cazul în care rezultatul curent, cumulat cu cel
reportat nu este pozitiv – se înregistraeză pierdere – cheltuielile sunt nedeductibile,
urmând a deveni deductibile în măsura în care, până la sfârşitul anului se va realiza
profit);
7) contribuţia la rezerva mutuală de garantare a casei centrale a cooperativelor

de credit (sunt cheltuieli efectuate de cooperativele de credit afiliate casei centrale a
cooperativelor de credit);
8) taxele de înscriere, cotizaţiile şi contribuţiile obligatorii, reglementate de

actele normative în vigoare (apar în cazul practicării unor profesii cum sunt: expert
contabil, contabil autorizat, arhitect, medic, auditor financiar, avocat, notar şi altele
asemenea), precum şi contribuţiile pentru fondul destinat negocierii contractului
colectiv de muncă;
9) cheltuielile pentru formarea şi perfecţionarea profesională a personalului

angajat;
16
10) cheltuielile pentru marketing, studiul pieţei, promovarea pe pieţe existente

sau noi, participarea la târguri şi expoziţii, la misiuni de afaceri, editarea de materiale
informative proprii.
11) cheltuielile de cercetare-dezvoltare, care nu îndeplinesc condiţiile pentru a fi

recunoscute ca imobilizări necorporale din punct de vedere contabil;
12) cheltuielile pentru perfecţionarea managementului, a sistemelor informatice,

introducerea, întreţinerea şi perfecţionarea sistemelor de management al calităţii,
obţinerea atestării conform cu standardele de calitate;
13) cheltuielile pentru protejarea mediului şi conservarea resurselor;
14) taxele de înscriere, cotizaţiile şi contribuţiile datorate către camerele de

comerţ şi industrie, organizaţiile sindicale şi organizaţiile patronale;
15) pierderile înregistrate la scoaterea din evidenţă a creanţelor neîncasate în

următoarele cazuri :
- procedura de faliment a debitorilor a fost închisă pe baza unei hotărâri
judecătoreşti;
- debitorul a decedat şi creanţa nu poate fi recuperată de la moştenitor ;
- debitorul este dizolvat, în cazul societăţilor cu răspundere limitată cu asociat
unic sau lichidator, fără succesor;
- debitorul înregistrează dificultăţi financiare majore care îi afectează întreg
patrimoniul.
Deductibilitate în determinarea profitului impozabil au o serie de rezerve şi

provizioane. Astfel, sunt deductibile la determinarea profitului impozabil
următoarele:
1) rezerva legală în limita unei cote de 5% aplicată asupra profitului contabil,
înainte de determinarea impozitului pe profit, din care se scad veniturile neimpozabile
17
şi se adaugă cheltuielile aferente acestor venituri neimpozabile, până ce aceasta va

atinge a cincea parte din capitalul social subscris şi vărsat sau din patrimoniu, după
caz, potrivit legilor de organizare şi funcţionare.
2) provizioanele pentru garanţii de bună execuţie acordate clienţilor;

Provizioanele pentru garanţii de bună execuţie acordate clienţilor se constituie
trimestrial numai pentru bunurile livrate, lucrările executate şi serviciile prestate în
cursul trimestrului respectiv pentru care se acordă garanţie în perioadele următoare, la
nivelul cotelor prevăzute în contractele încheiate sau la nivelul procentelor de
garantare prevăzut în tariful lucrărilor executate ori serviciilor prestate.
Pentru lucrările de construcţii care necesită garanţii de bună execuţie, conform
prevederilor din contractele încheiate, astfel de provizioane se constituie trimestrial, în
limita cotelor prevăzute în contracte, cu condiţia reflectării integrale la venituri a
valorii lucrărilor executate şi confirmate de beneficiar pe baza situaţiilor de lucrări.
Înregistrarea la venituri a provizioanelor constituite pentru garanţiile de bună
execuţie se face pe măsura efectuării cheltuielilor cu remedierile sau la expirarea
perioadei de garanţie înscrise în contract.
3) provizioanele constituite în limita unui procent de 30% începând cu data de 1

ianuarie 2006, din valoarea creanţelor asupra clienţilor, înregistrate de către
contribuabili, altele decât cele specifice societăţilor bancare, de asigurări, pentru
operaţiuni financiare, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
1. sunt înregistrate după data de 1 ianuarie 2004;
2. sunt neîncasate într-o perioadă ce depăşeşte 270 de zile de la data scadenţei;
3. nu sunt garantate de altă persoană;
4. sunt datorate de o persoană care nu este persoană afiliată contribuabilului;
5. au fost incluse în veniturile impozabile ale contribuabilului;
4) provizioanele specifice, potrivit legilor de organizare şi funcţionare, în cazul

unei societăţi comerciale bancare sau al unei alte instituţii de credit autorizate, precum
şi pentru societăţile de credit ipotecar şi societăţile de servicii financiare;
18
5) rezervele constituite de societăţile comerciale bancare sau alte instituţii de

credit autorizate, precum şi de societăţile de credit ipotecar, potrivit legilor de
organizare şi funcţionare;
6) provizioanele constituite de fondurile de garantare, potrivit normelor Băncii

Naţionale a României;
7) rezervele tehnice constituite de societăţile de asigurare şi reasigurare, potrivit

prevederilor legale de organizare şi funcţionare. Pentru contractele de asigurare cedate
în reasigurare, rezervele se diminuează astfel încât nivelul acestora să acopere partea
de risc care rămâne în sarcina asigurătorului, după deducerea reasigurării;
8) provizioanele de risc pentru operaţiunile pe pieţele financiare, constituite

potrivit reglementărilor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare;
9) provizioanele constituite în limita unei procent de 100% din valoarea

creanţelor asupra clienţilor, înregistrate de către contribuabili, altele decât cele
specifice societăţilor bancare, de asigurări, pentru operaţiuni financiare, care
îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
1. sunt înregistrate după data de 1 ianuarie 2007;
2. creanţa este deţinută la o persoană juridică asupra căreia este declarată
procedura de deschidere a falimentului, pe baza hotărârii judecătoreşti prin care se
atestă această situaţie;
3. nu sunt garantate de altă persoană;
4. sunt datorate de o persoană care nu este persoană afiliată contribuabilului;
5. au fost incluse în veniturile impozabile ale contribuabilului.
La calculul profitului impozabil, în ceea ce priveşte determinarea cheltuielilor

nedeductibile ne putem afla în mai multe situaţii:
a) anumite cheltuieli sunt nedeductibile în totalitate, prin natura lor;
19
b) anumite cheltuieli au o deductibilitate limitată;
Cheltuielile pentru care nu se acordă deductibilitate sunt:

1) cheltuielile proprii ale contribuabilului cu impozitul pe profit datorat, inclusiv
cele reprezentând diferenţe din anii precedenţi sau din anul curent, precum şi
impozitele pe profit sau venit plătite în străinătate; de asemenea, cheltuielile cu
impozitul pe profit amânat, înregistrate în contabilitate sunt nedeductibile;
2) cheltuielile cu impozitele nereţinute la sursă în numele persoanelor fizice şi

juridice nerezidente, pentru veniturile realizate din România;
3) amenzile, confiscările, majorările de întârziere şi penalităţile de întârziere

datorate către autorităţile române, potrivit prevederilor legale. Amenzile, majorările
de întârziere şi penalităţile de întârziere, datorate ca urmare a clauzelor prevăzute în
contractele comerciale, altele decât cele încheiate cu autorităţile, sunt considerate
deductibile;
4) amenzile, penalităţile sau majorările datorate către autorităţi străine ori în

cadrul contractelor economice încheiate cu persoane nerezidente în România şi/sau
autorităţi străine, cu excepţia majorărilor, al căror regim este reglementat prin
convenţiile de evitare a dublei impuneri;
5) cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale

constatate lipsă din gestiune ori degradate, neimputabile, pentru care nu au fost
încheiate contracte de asigurare, precum şi taxa pe valoarea adăugată aferentă, dacă
aceasta este datorată;
6) cheltuielile cu taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor acordate

salariaţilor sub forma unor avantaje în natură, dacă valoarea acestora nu a fost
impozitată prin reţinere la sursă;
20
7) cheltuielile făcute în favoarea acţionarilor sau asociaţilor, altele decât cele

generate de plăţi pentru bunurile livrate sau serviciile prestate contribuabilului, la
preţul de piaţă pentru aceste bunuri sau servicii;
Sunt considerate cheltuieli făcute în favoarea acţionarilor sau asociaţilor (numiţi
generic prin Normele de aplicare a Codului Fiscal participanţi) următoarele:
a) cheltuielile cu amortizarea, întreţinerea şi repararea mijloacelor de transport
utilizate de către participanţi, în favoarea acestora;
b) bunurile, mărfurile şi serviciile acordate participanţilor, precum şi lucrările
executate în favoarea acestora;
c) cheltuielile cu chiria şi întreţinerea spaţiilor puse la dispoziţie acestora;
d) alte cheltuieli în favoarea acestora.
8) cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document

justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operaţiunii sau intrării
în gestiune;
9) cheltuielile înregistrate de societăţile agricole, constituite în baza legii, pentru

dreptul de folosinţă al terenului agricol adus de membrii asociaţi, peste cota de
distribuţie din producţia realizată din folosinţa acestuia, prevăzută în contractul de
societate sau asociere;
10) cheltuielile determinate de diferenţele nefavorabile de valoare a titlurilor de

participare la persoanele juridice la care se deţin participaţii, precum şi de diferenţele
nefavorabile de valoare aferente obligaţiunilor emise pe termen lung, cu excepţia
celor determinate de vânzarea-cesionarea acestora.
Aceste cheltuieli se referă la pierderea de valoare a titlurilor de participare ca
urmare a reducerii valorii capitalului social la societatea comercială la care se deţin
titlurile de participare sau ca urmare a modificării cotaţiei pe piaţa bursieră.
11) cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile ;
21
12) cheltuielile cu contribuţiile plătite peste limitele stabilite sau care nu sunt
reglementate prin acte normative;
13) cheltuielile cu primele de asigurare plătite de angajator, în numele

angajatului, care nu sunt incluse în veniturile salariale ale angajatului;
14) alte cheltuieli salariale şi/sau asimilate acestora, care nu sunt impozitate la
angajat, cu excepţia cheltuielilor care au regim de deductibilitate la angajator şi
neimpozitare la angajat stipulate în reglementările privind impozaitul pe veniturile
realizate de persoanelel fizice.
15) cheltuielile cu serviciile de management, consultanţă, asistenţă sau alte

prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării
acestora în scopul desfăşurării activităţii proprii şi pentru care nu sunt încheiate
contracte;
16) cheltuielile cu primele de asigurare care nu privesc activele contribuabilului,

precum şi cele care nu sunt aferente obiectului de activitate, cu excepţia celor care
privesc bunurile reprezentând garanţie bancară pentru creditele utilizate în
desfăşurarea activităţii pentru care este autorizat contribuabilul sau utilizate în cadrul
unor contracte de închiriere sau de leasing, potrivit clauzelor contractuale;
17) pierderile înregistrate la scoaterea din evidenţă a creanţelor incerte sau în

litigiu neîncasate, pentru partea neacoperită de provizion. În această situaţie,
contribuabilii, care scot în evidenţă clienţii neîncasaţi, sunt obligaţi să comunice în
scris acestora scoaterea din evidenţă a creanţelor respective, în vederea recalculării
profitului impozabil la persoana debitoare, după caz;
18) cheltuielile de sponsorizare şi/sau mecenat efectuate potrivit legii. Acestea

se pot deduce din impozitul pe profit de plată în limita a 3 la mie din cifra de afaceri,
dar nu mai mult de 20% din impozitul pe profit.
22
19) cheltuielile înregistrate în contabilitate care au la bază un document emis de

un contribuabil inactive al cărui certificat de înregistrare fiscală a fost suspendat de
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Vom prezenta în continuare cheltuielile care au deductibilitate limitată:

1) suma cheltuielilor cu indemnizaţia de deplasare acordată salariaţilor, pentru
deplasări în ţară şi în străinătate
Deductibile Nedeductibile
valoarea care se încadrează în limita de valoarea care depăşeşte de 2,5 ori nivelul
2,5 ori nivelul legal stabilit pentru legal stabilit pentru instituţiile publice
instituţiile publice dacă se înregistrează dacă se înregistrează profit din cumulare
profit prin cumularea rezultatului curent rezultatului curent cu cel reportat
cu cel reportat
2) sumele utilizate pentru constituirea provizioanelor şi a rezervelor

în limitele stabilite de legislaţie (au fost ce depăşeşte limitele stabilite de legislaţie
prezentate anterior)
3) suma cheltuielilor sociale

în limita a 2% aplicată asupra cheltuielior ce depăşeşte limita de 2% aplicată asupra
cu salariile personalului cheltuielilor cu salariile personalului
4) cheltuielile efectuate în numele unui angajat, la schemele facultative de pensii

ocupaţionale
în limita a 200 euro pentru an fiscal, peste limita stabilită potrivit legii
23
pentru fiecare participant
5) cheltuielile cu primele de asigurare private de sănătate

în limita a 200 euro pentru an fiscal, peste limita stabilită potrivit legii
pentru fiecare participant
6) cheltuielile reprezentând tichetele de masă acordate de angajatori

dacă sunt acordate în limita dispoziţiilor peste limita dispoziţiilor legii anuale a
legii anuale a bugetului de stat bugetului de stat
7) cheltuielile pentru funcţionarea, întreţinerea şi repararea locuinţelor de

serviciu situate în localitatea unde se află sediul social sau unde societatea are sedii
secundare.
în limita corespunzătoare suprafeţelor peste limita corespunzătoare suprafeţelor
construite prevăzute de legea locuinţei, construite prevăzute de legea locuinţei,
care se majorează din punct de vedere care se majorează din punct de vedere
fiscal cu 10%. fiscal cu 10%.
8) cheltuielile de funcţionare, întreţinere şi reparaţii aferente unui sediu aflat în

locuinţa proprietate personală a unei persoane fizice, folosită şi în scop personal,
deductibile
în limita corespunzătoare suprafeţelor peste limita corespunzătoare suprafeţelor
puse la dispoziţia societăţii în baza puse la dispoziţia societăţii în baza
contractelor încheiate între părţi, în acest contractelor încheiate între părţi, în acest
scop scop
24
Contribuabilul va justifica cheltuielile de funcţionare, întreţinere şi reparaţii

aferente sediului cu documente legale, cum sunt contractele încheiate cu furnizorii de
utilităţi şi alte documente.
9) cheltuielile de funcţionare, întreţinere şi reparaţii aferente autoturismelor

folosite de angajaţii cu funcţii de conducere şi de administrare ai persoanei juridice,
deductibile.
limitate la cel mult un singur autoturism peste limita de cel mult un singur
aferent fiecărei persoane fizice cu astfel autoturism aferent fiecărei persoane
de atribuţii fizice cu astfel de atribuţii
Pentru a fi deductibile fiscal, cheltuielile cu parcul de autoturisme trebuie
justificate cu documente legale.
10) cheltuielile de protocol

care se încadrează în limita de 2% care depăşesc limita de 2% aplicată
aplicată asupra diferenţei dintre totalul asupra diferenţei dintre totalul veniturilor
veniturilor impozabile şi al cheltuielilor impozabile şi al cheltuielilor aferente
aferente veniturilor impozabile, mai puţin veniturilor impozabile, mai puţin
cheltuielile cu impozitul pe profit (curent cheltuielile cu impozitul pe profit (curent
şi amânat) şi cheltuielile de protocol şi amânat) şi cheltuielile de protocol
11) perisabilităţile
în limitele stabilite de organele de peste limitele stabilite de organele de
specialitate ale administraţiei centrale, specialitate ale administraţiei centrale,
împreună cu instituţiile de specialitate, cu împreună cu instituţiile de specialitate, cu
avizul Ministerului Finanţelor Publice avizul Ministerului Finanţelor Publice
25
În cazul cheltuielilor cu dobânzile datorate pentru împrumuturile primite de la

alte entităţi decât instituţiile specializate în acordarea de credite, deductibilitatea este
influenţată de gradul de îndatorare. Astfel, dacă gradul de îndatorare este mai mare
decât 3, cheltuielile cu dobânzile sunt nedeductibile, ele fiind reportate pentru
deducere în perioadele următoare.
capital împrumutatînceputul perioadei + capital împrumutatsfârşitul perioadei

Grad de îndatorare =
capital propriuînceputul perioadei + capital propriusfârşitul perioadei
În cazul în care cheltuielile din diferenţele de curs valutar ale contribuabilului

depăşesc veniturile din diferenţele de curs valutar, diferenţa va fi tratată ca o
cheltuială cu dobânda şi, deci, va intra sub incidenţa prevederilor de mai sus.
În ceea ce priveşte cheltuielile cu amortizarea, acestea sunt deductibile în
măsura în care se respectă regulile de amortizare. Deductibilitatea cheltuielilor cu
amortizarea se acordă în cazul în care se aplică următoarele metode:
- în cazul construcţiilor
- în cazul echipamentelor tehnologice, respectiv al maşinilor, uneltelor
Amortizarea liniară şi instalaţiilor, precum şi pentru computere şi echipamente periferice
ale acestora
- în cazul oricărui alt mijloc fix amortizabil
şi instalaţiilor, precum şi pentru computere şi echipamente periferice
Amortizarea degresivă ale acestora
- în cazul oricărui alt mijloc fix amortizabil, cu excepţia construcţiilor
Amortizarea accelarată şi instalaţiilor, precum şi pentru computere şi echipamente periferice
ale acestora
1.3. Determinarea şi plata impozitului pe profit
Impozitul pe profit se determină prin aplicarea cotei de impozitare asupra

profitului impozabil.
Plata impozitului pe profit se realizează în lei la termenele de plată stabilite
diferenţiat pe categorii de contribuabili.
Plătitori Plata Scadenţa
26
Agenţii economici (cazul data de 25 inclusiv a primei luni

trimestrial
general) din trimestrul următor
Băncile comerciale române şi data de 25 inclusiv a lunii
sucursalele din România ale următoare celei pentru care se
lunar
băncilor, persoane juridice calculează impozit
străine
data de 15 februarie, inclusiv a
Organizaţiile nonprofit anual
anului următor
Contribuabilii care obţin data de 15 februarie, inclusiv a
venituri majoritare din cultura anului următor
cerealelor şi a plantelor anual
tehnice, pomicultură şi
viticultură
Agenţii economici calculează şi evidenţiază trimestrial, cumulat de la începutul

anului impozitul pe profit. Ei au obligaţia să plătească în contul impozitului pe profit
pentru trimestrul IV, până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului următor, o sumă
egală cu impozitul calculat şi evidenţiat pe trimestrul III, urmând ca regularizarea pe
baza datelor din bilanţul contabil să se efectueze până la termenul prevăzut pentru
depunerea situaţiilor financiare.
Băncile şi sucursalele din România ale băncilor, persoane juridice străine, au

obligaţia să plătească în contul impozitului pe profit, pentru luna decembrie a fiecărui
an fiscal, o sumă egală cu impozitul datorat pe luna noiembrie a aceluiaşi an, până la
data de 25 ianuarie inclusiv a anului următor, urmând ca regularizarea pe baza datelor
din bilanţul contabil să se efectueze până la termenul prevăzut pentru depunerea
situaţiilor financiare.
Contribuabilii care au definitivat până la data de 15 februarie închiderea
exerciţiului financiar anterior depun declaraţia anuală de impozit pe profit şi plătesc
impozitul pe profit aferent anului fiscal încheiat până la data de 15 februarie inclusiv a
anului următor.
27
Persoanele juridice care încetează să existe au obligaţia de a depune declaraţia

de impunere şi de a plăti impozitul pe profit cu 10 zile înainte de data înregistrării
încetării existenţei persoanei juridice la registrul comerţului.
În cursul anului fiscal contribuabilii au obligaţia de a depune declaraţia de

impunere până la termenul de plată a impozitului inclusiv, urmând ca, după
definitivarea impozitului pe profit pe baza datelor din bilanţul contabil anual, să
depună declaraţia de impunere pentru anul fiscal expirat, până la termenul prevăzut
pentru depunerea situaţiilor financiare.
Contribuabilii sunt obligaţi să depună o dată cu declaraţia de impunere anuală
şi o declaraţie privind plăţile sau angajamentele de plată către persoanele fizice şi/sau
juridice străine, care să cuprindă sumele, scopul plăţii şi beneficiarul. Nu se cuprind în
această declaraţie sumele angajate sau plătite pentru operaţiunile în exclusivitate de
import de bunuri şi transport internaţional.
Persoana juridică română are dreptul de a i se deduce din impozitul pe profit
datorat în România o sumă echivalentă cu impozitul pe venitul din sursa externă,
plătit direct sau prin reţinere la sursă în străinătate, pe bază de documente confirmate
de autorităţile străine, care atestă plata, la cursul de schimb valutar comunicat de
Banca Naţională a României, aferent datei plăţii. În acest caz valoarea ce va fi luată în
considerare pentru determinarea profitului impozabil este cea brută, inclusiv impozitul
plătit în afară.
Suma deducerii este la nivelul impozitului obţinut prin aplicarea cotei de 16%,
dar nu mai mult decât impozitul pe profit calculat prin aplicarea cotei impozitului pe
profit asupra veniturilor pe fiecare sursă de venit externă, după ce s-au scăzut
cheltuielile deductibile aferente acestora.
Pierderile legate de veniturile din surse externe se deduc numai din aceste
venituri, separat pe fiecare sursă de venit. Pierderile neacoperite se reportează şi se
recuperează în anii următori.
28
Capitolul 2
Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor
Conform legislaţiei din România, un agent economic poate opta, în cazul în care
respectă anumite condiţii, pentru plata unui impozit pe profit sau pentru plata unui impozit pe
venit.
Pentru a fi considerat microîntreprindere, un agent economic trebuie să îndeplinească
cumulativ următoarele condiţii.
a) au inscris în obiectul de activitate producţia de bunuri

materiale, prestarea de servicii şi/sau comerţul;
b) au de la 1 până la 9 salariaţi inclusiv 3;
Microîntreprinderile
c) au realizat venituri reprezentând echivalentul în lei de
până la 100.000 euro inclusiv4;
d) au capital integral privat5.
3
Dovada îndeplinirii condiţiei privind numărul de salariaţi se eliberează de către direcţiile de muncă şi
solidaritate socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti. În ceea ce priveşte condiţia referitoare
la numărul de salariaţi, trebuie menţionat faptul că este considerat salariat orice persoană care are
contract de muncă, indiferent dacă este angajată cu normă întreagă sau cu o fracţiune de normă.
4
Pentru încadrarea în cerinţa privind nivelul veniturilor se au în vedere datele financiar-contabile din
balanţa de verificare pentru luna decembrie a anului anterior sau datele financiare din contul de profit şi
29
În anul în care se înfiinţează un agent economic, opţiunea pentru a fi impozitat

pe baza venitului se poate realiza dacă, la înfiinţare, îndeplineşte condiţiile referitoare
la obiectul de activitate şi la capital, iar condiţia referitoare la numărul de salariaţi este
respectată în maxim 60 de zile de la data înfiinţării.
În cazul în care un agent economic este impozitat cu impozitul pe veniturile
microîntreprinderilor, iar în cursul anului nu mai îndeplineşte condiţiile pentru a fi
microîntreprindere, pentru acel an va fi impozitat cu impozitul pe venit, urmând ca din
anul următor să fie impozitat cu impozitul pe profit.
Pentru a-şi putea păstra în anul următor opţiunea pentru impozitul pe venit,
agentul economic trebuie să îndeplinească condiţiile pentru a fi considerat
microîntreprindere. Nerespectarea uneia dintre condiţii, chiar dacă ulterior se ajunge
în situaţia de respectare a ei, duce la anularea posibilităţii de a mai opta pentru impozit
pe venit. În ceea ce priveşte salariaţii, societatea comercială este nevoită ca pe
parcursul anului să îndeplinească condiţia referitoare la număr. Ca excepţie apare
situaţia în care nu mai este îndeplinită condiţia privind încadrarea între 1 şi 9 salariaţi
ca urmare a pensionării, desfacerii contratului de muncă (în urma săvârşirii unor fapte
care sunt sancţionate în acest mod) sau în cazul demisiei unicului salariat. Dacă apar
astfel de situaţii, pentru a se respecta condiţia privind numărul de salariaţi, societatea
comercială trebuie să angajeze altă persoană în cursul lunii următoare.
Un agent economic impus pe baza de venit, chiar dacă îndeplineşte condiţiile pentru a
fi considerată microîntreprindere, poate opta pentru impunerea profitului. Opţiunea trebuie
exercitată până pe data de 31 ianuarie a anului următor celui în care a fost supus impozitului
pe venit.
În categoria microîntreprinderilor nu se includ agenţi economici care:
- desfăşoară activităţi în domeniul bancar;
pierderi pentru microîntreprinderi. Cursul de schimb folosit pentru transformarea leilor în euro este cel
valabil la încheierea exerciţiului financiar.
5
Prin capital privat se înţelege faptul că capitalul social este deţinut în întregime de persoane, altele
decât statul, autorităţile locale şi instituţiile publice.
30
- desfăşoară activităţi în domeniile asigurărilor şi reasigurărilor, al pieţei de

capital, cu excepţia persoanelor juridice care desfăşoară activităţi de
intermediere în aceste domenii;
- desfăşoară activităţi în domeniile jocurilor de noroc, pariurilor sportive,
cazinourilor;
- au capitalul social deţinut de un acţionar sau asociat persoană juridică cu
peste 250 de angajaţi
Începând cu anul 2005, impozitul pe venit se determină prin aplicarea cotei de

impozitare de 3% asupra bazei de impozitare. Baza de impozitare este formată din
totalitatea veniturilor realizate de microîntreprinderi, cu următoarele excepţii:
- veniturile din variaţia stocurilor;
- veniturile din producţia de imobilizări corporale şi necorporale;
- veniturile din exploatare, reprezentând cota-parte a subvenţiilor
guvernamentale şi a altor resurse pentru finanţarea investiţiilor;
- veniturile din provizioane;
- veniturile rezultate din anularea datoriilor şi a majorărilor datorate bugetului
statului care nu au fost cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil,
conform reglementărilor legale;
- veniturile realizate din despăgubiri, de la societăţile de asigurare, pentru
pagubele produse la activele corporale proprii.
În cazul în care agentul economic achiziţionează case de marcat, valoarea

acestora diminuează baza de impozitare.
Impozitul pe venit se determină trimestrial, scadenţa lui de plată fiind data de
25, inclusiv, a primei luni a trimestrului următor.
31
Capitolul 3
Impozitul pe salarii
Agentul economic care apelează la muncă salariată în vederea desfăşurării

activităţii sale datorează pentru salariile acordate impozitul pe salarii. Venitul din
salarii cuprinde toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute de o persoană fizică
ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut
special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea
32
veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizaţiile pentru
incapacitate temporară de muncă6.
Astfel, în cadrul veniturilor din salarii, se cuprind sume primite pentru munca
prestată ca urmare a contractului individual de muncă şi a contractului colectiv de
muncă.
- salariile de bază;
- sporurile şi adaosurile;
- indemnizaţiile;
- recompensele şi premiile;
- sumele reprezentând premiul anual şi stimulentele acordate,
potrivit legii, personalului din instituţiile publice, cele
reprezentând stimulentele din fondul de participare la profit,
Veniturile acordate salariaţilor agenţilor economici după aprobarea
din salarii bilanţului contabil, potrivit legii;
- sumele primite pentru concediul de odihnă, cu excepţia
sumelor primite de salariat cu titlu de despăgubiri
reprezentând contravaloarea cheltuielilor salariatului şi
familiei sale necesare în vederea revenirii la locul de muncă,
precum şi eventualele prejudicii suferite de acesta ca urmare a
întreruperii concediului de odihnă;
- sumele primite în caz de incapacitate temporară de muncă.
Sunt considerate venituri atât sumele în bani, cât şi contravaloarea veniturilor în

natură, în cadrul acestora putându-se include primirea de către angajat a unor bunuri,
beneficierea gratuită de unele servicii sau de unele avantaje. În cazul veniturilor care
nu îmbracă formă bănească, evaluarea lor se face la preţul pieţei, costul de producţie
sau alte metode specifice de calcul.
Avantaje ce - utilizarea oricărui bun în din patrimoniul angajatorului în
6
Conform Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, modificată şi completată prin OUG nr. 138/2004.
33
pot fi primite interes personal, inclusiv a a vehiculelor de orice tip, cu

de un salariat excepţia deplasării la şi de la locul de muncă;
- cazarea, hrana, îmbrăcămintea, personalul pentru munci
casnice, precum şi alte bunuri sau servicii oferite gratuit sau
la un preţ mai mic decât preţul pieţei;
- împrumuturile nerambursabile;
- anularea unei creanţe a angajatorului asupra angajatului;
- abonamentele şi costul convorbirilor telefonice, inclusiv
cartelele telefonice utilizate în interes personal;
- reducerile de preţuri sau de tarife în cazul cumpărării unor
bunuri sau prestări de servicii pentru salariaţii proprii;
- permisele de călătorie pe orice mijloc de transport folosite în
scop personal;
- primele de asigurare plătite de către suportator pentru
salariaţii proprii sau alt beneficiar de venituri din salarii, la
momentul plăţii primei respective, altele decât cele
obligatorii;
- gratuităţile de bunuri şi servicii;
- sumele acordate pentru distracţii sau recreere;
- alte avantaje de natura celor de mai sus.
Există şi anumite venituri sau avantaje primite de persoanele fizice care nu intră
în categoria veniturilor neimpozabile. Între acestea amintim: contravaloarea tichetelor
de masă, sumele primite sub formă de diună sau pentru deplasarea în interes de
serviciu, sumele primite sub formă de plăţi compensatorii etc.
Venitul impozabil din salarii are două modalităţi distincte de calcul. Cele două
modalităţi corespund cazului în care salariatul are cartea de muncă la societatea
comercială respectivă, respectiv cazului în care salariatul obţine acel venit la alt loc de
muncă decât cel de bază.
34
Pentru determinarea impozitului pe salarii la locul unde salariatul are cartea de

muncă aplicăm următorul algoritm7:
VENIT BRUT
minus
CONTRIBUŢII OBLIGATORII
egal
VENIT NET
minus
COTIZAŢIA SINDICALA DEDUCEREA PERSONALA PENTRU CONTRIBUŢIILE LA SCHEMELE
PLATITA IN LUNA RESPECTIVA LUNA RESPECTIVA FACULTATIVE DE PENSII
OCUPAŢIONALE
egal
VENIT IMPOZABIL
Cota de impozitare de 16%
IMPOZIT
Venitul brut din salarii reprezintă suma veniturilor realizate de salariat pe

fiecare loc de realizare a venitului.
Contribuţiile la schemele facultative de pensii ocupaţionale se deduc din venitul
net, astfel încât la nivelul anului să nu se depăşească echivalentul în lei a 200 euro.
Contribuţiile obligatorii datorate potrivit legii sunt:
- contribuţia pentru protecţia socială a şomerilor (AS), ea reprezentând 1%
din salariul de bază;
- contribuţia pentru asigurările sociale (CAS), ea reprezentând 9,5% din
salariile individuale brute realizate lunar, inclusiv sporurile sau adaosurile
reglementate prin lege sau contractul colectiv de muncă8;
7
Conform L. Ţâţu, C. Şerbănescu, D. Ştefan, D. Cataramă, A. Nica, Fiscalitate de la lege la practică,
Ed. All Beck, Bucureşti, 2005.
8
În baza de calcul pentru contribuţiile la asigurări sociale nu se cuprind veniturile reprezentând
participarea salariaţilor la profit, a veniturilor realizate în perioada de preaviz, diurnele de deplasare şi
de delegare, indemnizaţiile de delegare, detaşare şi transfer, plătite în limita dispoziţiilor legale, precum
şi prestaţiile de asigurări sociale suportate din fondurile asigurărilor sociale sau din fondurile
angajatorului.
35
- contribuţia individuală de asigurări sociale de sănătate (CASS),

reprezentând 6,5% din venitul brut.
Contribuţia la asigurări sociale maximă datorată de un salariat este cea aferentă
sumei reprezentând cinci salarii medii brute pe economie. Pentru sumele ce depăşesc
această valoare nu se mai calculează CAS, chiar dacă acestea sunt cuprinse în baza de
impozitare a acestei contribuţii.
Deducerile personale se acordă în funcţie de nivelul venitului, precum şi de
numărul de persoane aflate în întreţinerea salariatului.
Pentru contribuabilii care au un venit brut lunar de până la 10.000.000 lei,
inclusiv, deducerile personale sunt următoarele9:
- pentru contribuabilii care nu au persoane în întreţinere - 2.500.000 lei;
- pentru contribuabilii care au o persoană în întreţinere - 3.500.000 lei;
- pentru contribuabilii care au două persoane în întreţinere - 4.500.000 lei;
- pentru contribuabilii care au trei persoane în întreţinere - 5.500.000 lei;
- pentru contribuabilii care au patru sau mai multe persoane în întreţinere -
6.500.000 lei.
Pentru contribuabilii care au un venit brut lunar cuprins între 10.000.001 şi
30.000.000 lei, inclusiv, nivelul deducerilor personale se stabileşte după conform
celor prezentate mai jos10:
Număr persoane Deducere personală
aflate în
întreţinere
0 2.500.000 x [1 – (venitul lunar brut – 10.000.000)/20.000.000]
4 sau mai multe 6.500.000 x [1 – (venitul lunar brut – 10.000.000)/20.000.000]
9
Conform OUG nr. 138/2004 de modificare şi completare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
10
Conform Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 19/2005 privind aprobarea deducerilor
personale lunare pentru contribuabilii care realizează venituri din salarii la funcţia de bază începând cu
luna ianuarie 2005.
36
Deducerile personale calculate conform formulelor de mai sus se rotunjesc la

100.000 lei în favoarea salariatului. Astfel, dacă deducerea personală calculată este
2.400.000,125 lei, ea se va rotunji la 2.500.000 lei.
Persoanele care pot fi considerate în întreţinere trebuie să fie rude de până la
gradul al II-lea cu salariatul şi să nu obţină venituri lunare mai mari de 2.500.000 lei.
În cazul în care salariatul obţine venituri la alt loc de muncă, decât cel unde are
cartea de muncă, metodologia de determinare a impozitului pe salarii este11:
VENIT BRUT
minus
CONTRIBUŢII OBLIGATORII
egal
VENIT NET
Cota de impozitare de 16%
IMPOZIT
Calculul şi reţinerea impozitului se efectuează la data efectuării ultimei plăţi a

drepturilor salariale aferente fiecărei luni.
Societatea comercială angajatoare este obligată să determine impozitul anual pe
veniturile din salarii pentru fiecare salariat. Aceştia pot dispune de 2% din impozitul
anual datorat pentru pentru sponsorizarea entităţilor non profit care funcţionează
conform legislaţiei referitoare la asociaţii sau fundaţii.
Angajatorii au obligaţia de a calcula şi de a reţine impozitul aferent veniturilor
din salarii ale fiecărei luni, la data efectuării plăţii acestor venituri, precum şi de a-l
vira la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare.
Informaţiile referitoare la calculul impozitului pe veniturile din salarii se cuprind
în fişele fiscale. Angajatorul are obligaţia să completeze fişele fiscale, pe întreaga
11
Conform L. Ţâţu, C. Şerbănescu, D. Ştefan, D. Cataramă, A. Nica, Fiscalitate de la lege la practică,
Ediţia a II-a, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005.
37
durată de efectuare a plăţii. De asemenea, este obligat să păstreze fişele fiscale pe

întreaga durată a angajării şi să transmită organului fiscal competent şi angajatului,
sub semnătură, câte o copie pentru fiecare an, până în ultima zi a lunii februarie a
anului curent pentru anul fiscal expirat.
Capitolul 4
Taxa pe valoarea adăugată
Taxa pe valoarea adăugată de datorează de către societăţile comerciale

înregistrate ca plătitori12 de TVA pentru următoarele operaţiuni:
- livrarea de bunuri;
- prestarea de servicii;
- importul.
Din punctul de vedere al taxei pe valoarea adăugată, operaţiunile realizate de societăţile

comerciale se împart în:
- operaţiuni taxabile, la care se aplică cota standard a TVA (19%) sau cota
redusă (9%);
- operaţiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată cu drept de deducere, pentru
care furnizorii şi/sau prestatorii au dreptul de deducere a taxei pe valoarea
adăugată aferente bunurilor şi/sau serviciilor achiziţionate, destinate realizării
operaţiunilor respective;
- operaţiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată fără drept de deducere, pentru
care furnizorii/prestatorii nu au dreptul la deducerea taxei pe valoarea
12
În cazul în care un agent economic obţine venituri din operaţiuni taxabile supuse TVA de până la 2
miliarde lei anual, el este scutit de taxa pe valoarea adăugată. Scutirea se acordă în cazul în care la
înfiinţare s-a optat pentru scutire de TVA, iar pe parcursul activităţii agentul economic a funcţionat
doar ca neplătitor de TVA. În cazul realizării unor venituri superioare plafonului de impozitare de 2
miliarde lei în cursul unui an fiscal, persoanele impozabile au obligaţia să solicite înregistrarea ca
plătitori de taxă pe valoarea adăugată. După înscrierea ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată
persoanele impozabile respective nu mai beneficiază de scutire chiar dacă ulterior realizează venituri
inferioare plafonului de 2 miliarde lei.
38
adăugată aferente bunurilor şi/sau serviciilor achiziţionate, destinate realizării

operaţiunilor respective;
- operaţiuni de import scutite de taxa pe valoarea adăugată.
Operaţiunile efectuate de firmă intră sub incidenţa taxei pe valoarea adăugată

(apare faptul generator al TVA) în momentul efecturii livrării de bunuri şi/sau
prestării de servicii.
Apariţia faptului generator – cazuri particulare
- la data înregistrării declaraţiei vamale, în cazul bunurilor plasate în regim de
import;
- la data primirii facturii externe pentru serviciile contractate de persoane
impozabile din România cu prestatori cu sediul sau domiciliul în străinătate,
pentru care locul prestării se consideră a fi în România;
- la data plăţii prestatorului extern, în cazul plăţilor efectuate fără factură pentru
serviciile contractate de persoane impozabile din România cu prestatori cu
sediul sau domiciliul în străinătate, pentru care locul prestării se consideră a fi
în România;
- la data la care bunurile aflate într-un regim vamal suspensiv sunt plasate în
regim de import;
- la data stabilirii debitului pe bază de factură pentru prestările de servicii care
dau loc la decontări sau plăţi succesive, acestea fiind considerate că au fost
efectuate în momentul expirării perioadelor aferente acestor decontări sau
plăţi;
- la data vânzării bunurilor către beneficiari, în cazul operaţiunilor efectuate
prin intermediari sau prin consignaţie;
- la data emiterii documentelor în care se consemnează preluarea de către
persoane impozabile a unor bunuri achiziţionate sau fabricate de către acestea
pentru a fi utilizate în scopuri care nu au legătură cu activitatea economică
desfăşurată de acestea sau pentru a fi puse la dispoziţie altor persoane fizice
ori juridice în mod gratuit;
39
- la data întocmirii documentelor prin care se confirmă prestarea de către

persoane impozabile a unor servicii în scopuri care nu au legătură cu
activitatea economică desfăşurată de acestea sau pentru alte persoane fizice ori
juridice în mod gratuit;
- la data colectării monedelor din maşina pentru mărfurile vândute prin maşini
automate;
- la termenele de plată a ratelor prevăzute în contracte pentru operaţiunile de
leasing.
Exigibilitatea este dreptul organului fiscal de a pretinde plătitorului de taxă pe

valoarea adăugată, la o anumită dată, plata taxei datorate bugetului de stat.
Ca regulă generală, exigibilitatea ia naştere concomitent cu faptul generator. Ca
excepţii putem aminti livrarea de bunuri cu plata în rate, caz în care exigibilitatea
intervine la data prevăzută pentru plata ratelor. De asemenea, exigibilitatea TVA este
anticipată faptului generator în următoarele situaţii:
a) factura fiscală este emisă înaintea efectuării livrării bunurilor sau prestării serviciilor;
b) contravaloarea bunurilor sau a serviciilor se încasează înaintea efectuării
livrării bunurilor sau prestării serviciilor;
c) se încasează avansuri, cu excepţia avansurilor acordate pentru:
1. plata importurilor şi a datoriei vamale stabilite potrivit legii;
2. realizarea producţiei destinate exportului;
3. efectuarea de plăţi în contul clientului;
4. livrări de bunuri şi prestări de servicii scutite de TVA.
Baza de impozitare a TVA este formată din tot ceea ce constituie contrapartida
obţinută sau care urmează a fi obţinută de furnizor ori prestator din partea cumpărătorului,
beneficiarului sau a unui terţ, inclusiv subvenţiile direct legate de preţul acestor operaţiuni,
exclusiv taxa pe valoarea adăugată13.
13
Conform Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
40
În baza de impozitare mai sunt cuprinse impozitele, taxele, precum şi

cheltuielile accesorii (comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport şi asigurare,
decontate cumpărătorului sau clientului).
În baza de impozitare a TVA nu se cuprind:
a) rabaturile, remizele, risturnele, sconturile şi alte reduceri de preţ acordate de
furnizori direct clienţilor în vederea stimulării vânzărilor, în condiţiile prevăzute în
contractele încheiate. Condiţiile pentru ca aceste reduceri să nu fie incluse în baza de
impozitare a TVA sunt:
1) să fie efective şi în sume exacte în beneficiul clientului;
2) să nu constituie, în fapt, remunerarea unui serviciu sau o contrapartidă pentru
o prestaţie oarecare;
3) să fie reflectate în facturi fiscale sau în alte documente legale.
b) penalizările, precum şi sumele reprezentând daune-interese stabilite prin hotărâre
judecătorească definitivă, solicitate pentru neîndeplinirea totală sau parţială a obligaţiilor
contractuale. Acestea sunt excluse din baza de impozitare numai dacă sunt percepute peste
preţurile sau tarifele negociate.
c) dobânzile percepute pentru: plăţi cu întârziere, vânzări cu plata în rate,
operaţiuni de leasing. În cazul vânzărilor cu plata în rate baza de impozitare se
determină integral la livrarea bunurilor şi/sau la prestarea serviciilor, aceasta
fiind înregistrată ca TVA neexigibilă, urmând ca pe măsură ce ratele să fie
scadente să devină TVA deductibilă.
d) sumele achitate de furnizor sau prestator în contul clientului şi care apoi se
decontează acestuia;
e) ambalajele care circulă între furnizorii de marfă şi clienţi, prin schimb, fără facturare;
Baza de impozitare a TVA se reduce în următoarele cazuri:
a) în situaţia refuzurilor totale sau parţiale privind cantitatea, preţurile sau alte elemente
cuprinse în facturi ori în alte documente legal aprobate, precum şi în cazul retururilor de până
la 15% din presa scrisă;
b) în situaţia în care reducerile de preţ privind rabaturile, remizele, risturnele, sconturile
şi alte reduceri de preţ acordate de furnizori direct clienţilor în vederea stimulării vânzărilor
sunt acordate conform contractelor încheiate după livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor;
41
c) în situaţia în care cumpărătorii returnează ambalajele în care s-a expediat

marfa, pentru ambalajele care circulă prin facturare.
În cazul importului de mărfuri baza de impozitare este constituită din valoarea

în vamă, determinată potrivit legii, la care se adaugă taxele vamale, comisionul vamal,
accizele şi alte taxe datorate potrivit legii.
Deducerea taxei pe valoarea adăugată reprezintă diminuarea taxei pe valoarea

adăugată colectată ca urmare a livrărilor de bunuri sau prestărilor de servicii cu taxa pe
valoarea adăugată datorată/achitată furnizorilor de bunuri sau prestatorilor de servicii.
Au dreptul la deducerea taxei pe valoarea adăugată numai persoanele impozabile
înregistrate la organele fiscale teritoriale ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată.
Nu poate fi dedusă taxa pe valoarea adăugată aferentă intrărilor privind

următoarelor operaţiuni:
a) operaţiuni care nu au legătură cu activitatea economică a persoanelor
impozabile;
b) bunuri/servicii achiziţionate de furnizori/prestatori în contul clienţilor şi care
apoi se decontează acestora;
c) servicii de transport, hoteliere, alimentaţie publică şi altele de aceeaşi
natură, prestate pentru persoane impozabile care desfăşoară activitate de
intermediere în turism;
d) băuturi alcoolice şi produse din tutun destinate acţiunilor de protocol;
e) bunurile lipsă sau depreciate calitativ în timpul transportului, neimputabile, pe
baza documentelor întocmite pentru predarea-primirea bunurilor de la transportator şi
pentru înregistrarea lor în gestiunea persoanei impozabile.
În cazul în care agentul economic, prin activitatea desfăşurată, efectuează atât

operaţiuni care dau drept de deducere, cât şi operaţiuni care nu dau drept de deducere, se
aplică regimul mixt de deducere al taxei pe valoarea adăugată.
42
În acest caz, dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente bunurilor şi/sau
serviciilor se determină în raport cu gradul de utilizare a bunurilor şi/sau serviciilor respective
la realizarea operaţiunilor care dau drept de deducere.
Determinarea gradului de utilizare a bunurilor şi/sau serviciilor la realizarea
operaţiunilor care dau drept de deducere se realizează prin intermediul pro ratei.
Pro-rata se determină ca raport între veniturile obţinute din operaţiuni care dau drept de
deducere inclusiv subvenţii legate direct de preţul lor şi veniturile obţinute din operaţiuni care
dau drept de deducere plus veniturile obţinute din operaţiuni care nu dau drept de deducere,
subvenţii, alocaţii de la bugetul de stat sau bugetele locale, precum şi orice alte venituri din
care este finanţată activitatea.
Calculul pro-ratei, ca regulă generală, se realizează anual, pro-rata folosită pentru un an
fiscal fiind cea aferentă anului anterior. Calculul pro-ratei efective pentru anul fiscal curent şi
regularizarea TVA se realizează în luna decembrie. Agenţii economci pot opta, însă, şi pentru
un calcul lunar al pro-ratei.
Taxa pe valoarea adăugată de plată la buget se determină ca diferenţă între

taxa pe valoarea adăugată colectată (aferentă luivrărilor) şi cea care poate fi dedusă.
Astfel, la nivelul unei societăţi comerciale ne putem afla în următoarele situaţii:
1) TVA de plată = TVA colectat – TVA deductibilă, dacă pro-rata = 100%
2) TVA de plată = TVA colectată – TVA de dedus, dacă pro-rata < 100%,
TVA de dedus = TVA deductibilă • pro-rata
În privinţa taxei pe valoarea adăugată ne putem întâlni cu două mari cazuri:

Taxa dedusă > Taxă colectată → Taxă de rambursat
Taxă colectată > Taxă dedusă → Taxă de plată
Taxa pe valoarea adăugată de plată trebuie virată la buget până pe data de 25 a lunii
următoare celei pentru care se calculează. În cazul microîntreprinderilor, plata taxei pe
valoarea adăugată se poate realiza trimestrial, scadenţa fiind data de 25, inclusive, a primei
luni a trimestrului următor.
În cazul importului, plata taxei pe valoarea adăugată devinde exigibilă la data
completării declaraţiei vamale de import
43
Capitolul 5
Accizele
44
Accizele sunt impozite care apar în cadrul evidenţei fiscale a agenţilor

economici producători sau importatori de produse supuse acestor impozite. În
categoria produselor supuse accizelor sunt cuprinse:
a) produsele armonizate14:
- alcoolul şi produsele alcoolice;
- produsele din tutun;
- uleiurile minerale şi energia electrică.
b) alte produse supuse accizelor:
- cafeaua;
- confecţiile din blănuri naturale (cu excepţia celor de iepure, oaie, capră);
- articolele din cristal;
- bijuteriile din aur, platină, cu excepţia verighetelor;
- produsele de parfumerie;
- aparatele video de înregistrat sau de reprodus;
- armele de vânătoare;
- autoturismele etc.
Pentru produsele pentru care se datorează accize armonizate, plătitorii sunt:
- antrepozitarii autorizaţi care eliberează pentru consum produsele accizabile;
- importatorii de produse accizabile, dacă acestea nu sunt plasate într-un regim
suspensiv.
Pentru produsele nesupuse accizelor armonizate, cu exceptia cafelei, plătitorii
sunt agenţii economici - persoane juridice, asociaţii familiale şi persoane fizice
autorizate - care produc sau importă astfel de produse. Pentru cafea, plătitorii de
accize sunt agenţii economici importatori.
Pentru produsele pentru care se datorează accize armonizate, exigibilitatea
accizei se produce atunci când produsele accizabile sunt eliberate în consum sau
atunci când se constată pierderea sau lipsa acestora. Eliberarea în consum constă din
ieşirea produselor accizabile dintr-un regim suspensiv, iar asupra lor nu mai pot
interveni operaţiuni de transformare sau modificare a proprietăţilor fizico-chimice,
14
Produse supuse accizelor care au o reglementare comună la nivelul Uniunii Europene, fiind accizate
în toate statele.
45
etichetare, ambalare etc, acestea putând fi introduse în circuitul comercial al

mărfurilor sau fiind importate;
Pentru produsele care nu sunt supuse accizelor amornizate exigibilitatea
intervine astfel:
a) pentru produsele din producţia internă:
- la data efectuării livrării;
- la data acordării produselor ca dividende sau ca plată în natură;
- la data la care au fost consumate pentru reclama şi publicitate;
- la data înstrăinării sau a utilizării în orice alt scop decât comercializarea.
b) pentru produsele provenite din import, la data înregistrării declaraţiei vamale
de import.
Pentru determinarea accizelor se folosesc 3 modalităţi de calcul, în funcţie de

cum este exprimată acciza unitară:
- sume specifice exprimate în echivalent euro pe unitatea de masură;
- cote procentuale;
- accize compuse, formate din sume specifice exprimate în echivalent
euro pe unitatea de măsură la care se adaugă o cotă procentuală.
În cazul în care acciza este exprimată procentual, cota de impozitare se aplică la
costul de producţiei, pentru bunurile produse în ţară şi la valoarea în vamă la care se
adaugă taxa vamală, precum şi alte comisioane în vamă, în cazul bunurilor importate.
Termenul de plată este diferit în funcţie de tipul produselor supuse accizelor sau
de operaţiunea care generează acciza. Astfel, pentru produsele accizabile provenite
din producţia internă accizele se plătesc bugetului de stat până pe data de 25, inclusiv,
a lunii următoare celei în care acciza devine exigibilă. Excepţie de la această
prevedere fac uleiurile minerale pentru care acciza se plăteşte anticipat, la momentul
livrării acestor produse din antrepozitul fiscal.
Pentru produsele accizabile provenite din import plata accizei se face la
momentul înregistrarii Declaratiei vamale de import. În cazul produselor marcate
provenite din import acciza se plăteşte anticipat la data solicitarii marcajelor.
46
Capitolul 6
Impozitulpe clădiri
Contribuabilii în cazul impozitului pe clădiri, ca de altfel şi în cazul impozitului

pe teren sunt:
- persoanele fizice;
- contribuabilii care desfăşoară activităţi economice pe baza liberei
iniţiative (asociaţii familiale, asociaţii agricole etc. care nu dau
Persoane
naştere unei persoane juridice);
C fizice
- contribuabilii care exercită în mod individual sau prin asociere
O
orice profesie liberală (medic, notar , avocat, contabil, expert tehnic,
N
consultant fiscal, arhitect, executor jucedătoresc etc.);
T
- comercianţii15, personae juridice: regiile autonome, societăţile şi
R
companiile naţionale, societăţile bancare şi orice alte societăţi
I
comerciale care se organizează şi îşi desfăşoară activitatea în
B
oricare dintre domeniile specifice producţiei, prestărilor de servicii,
U
desfacerii produselor sau altor activităţi economice, cooperativele
A
meşteşugăreşti, cooperativele de consum, cooperativele de credit
B Persoane
sau orice alte entităţi - persoane juridice care fac fapte de comerţ;
I juridice
- unităţile economice ale persoanelor juridice de drept public, ale
L
organizaţiilor politice, sindicale, profesionale, patronale şi
I
cooperatiste, instituţiilor publice, asociaţiilor, fundaţiilor,
federaţiilor, cultelor religioase şi altora asemenea care desfăşoară
activităţi în domeniul producţiei, prestărilor de servicii,
comercializării de bunuri.
15
conform art. 7 din Codul comercial „sunt comercianţi aceia care fac fapte de comerţ având comerţul
ca profesiune obişnuită şi societăţile comerciale”;
47
Impozitul pe clădiri este datorat pentru clădirile aflate în proprietatea

contribuabililor, indiferent de locul unde acestea sunt situate şi de destinaţia acestora.
Dacă o clădire este deţinută în proprietate de mai mulţi contribuabili impozitul
aferent clădirii este datorat de contribuabili în felul următor:
a) proporţinal cu suprafaţa deţinută (în cazul în care sunt stabilite părţile
individuale);
b) împărţind impozitul total la numărul de contribuabili (dacă nu sunt
stabilite părţile individuale).
6.1. Impozitul pe clădirile deţinute de persoanele fizice
Datorează impozit pe clădiri persoanele fizice care deţin în proprietate clădirile,

cu excepţiile care vor fi prezenatate pe parcursul acestui capitol.
În categoria clădirilor supuse impozitului pe clădiri datorat de persoanele fizice
se cuprind:
a) construcţiile utilizate ca locuinţă, respectiv unităţile construite
formate din una sau mai multe camere de locuit, indiferent unde sunt
situate, la acelaşi nivel sau la niveluri diferite, inclusiv la subsol sau
la mezanin, prevăzute, după caz, cu dependinţe şi/sau alte spaţii de
deservire;
b) construcţiile menţionate anterior la lit. a), dezafectate şi utilizate
pentru desfăşurarea de profesii libere;
c) construcţiile-anexe situate în afara corpului principal de clădire, cum
sunt: bucătăriile, cămările, pivniţele, grajdurile, magaziile, garajele şi
altele asemenea;
d) construcţiile gospodăreşti, cum sunt: pătulele, hambarele pentru
cereale, şurele, fânăriile, remizele, şoproanele şi altele asemenea;
e) orice alte construcţii proprietatea contribuabililor, care au elementele
constitutive ale clădirii.
La determinarea impozitului pe clădiri se iau în calcul următoarele elemente:
48
- rangul localităţii unde se află clădirea - pentru stabilirea valorii impozabile

unitare
- situarea în intravilan sau extravilan - pentru stabilirea valorii impozabile
unitare
- zona în cadrul localităţii - pentru stabilirea valorii impozabile
unitare
- suprafaţa construită desfăşurată a - pentru determinarea impozitului
clădirii
- tipul clădirii şi instalaţiile cu care este - pentru stabilirea valorii impozabile
dotată unitare
- în cazul apartamentului, dacă acesta se - pentru diminuarea valorii impozabile
află amplasat într-un bloc cu mai mult de unitare
3 niveluri şi 8 apartamente
- data finalizării clădirii - pentru diminuarea valorii impozabile
- numărul de locuinţe aflate în proprietate - pentru stabilirea majorării impozitului
- majorarea valorii impozabile unitare - pentru stabilirea impozitului
stabilită de consiliile locale
Impozitul pe clădiri = valoarea impozabilă a clădirii x cota de impozitare
0,1% pentru clădirile situate în mediu rural;

Cota de impozitare
0,2% pentru clădirile situate în mediu urban.
Valoarea impozabilă a clădirii se determină în funcţie de suprafaţa construită

desfăşurată şi de valoarea impozabilă pe metru pătrat.
Suprafaţa construită desfăşurată se determină prin însumarea suprafeţelor

secţiunilor tuturor nivelurilor sale, inclusiv a balcoanelor, a logiilor sau a celor
situate la subsol. În calcul nu se cuprind suprafeţele podurilor, cu excepţia
mansardelor, precum şi cele ale treptelor şi teraselor neacoperite.
49
Suprafaţa construită desfăşurată a clădirii este justificată prin actul de

proprietate, planul cadastral sau în lipsa acestora prin schiţe sau alte documente
asemănătoare. Pentru determinarea suprafeţei construite desfăşurate, în cazul
clădirilor care nu pot fi efectiv măsurate pe conturul exterior, asupra suprafeţei utile se
aplică coeficientul de transformare de 1,20.
Valoarea impozabilă a clădirii este stabilită în lei/mp, diferenţiat în funcţie de

diferite caracteristici tehnice ale clădirii (existenţa sau inexistenţa instalaţiilor de apă,
canal, încălzire, materialul din care sunt construiţi pereţii). Această valoare
impozabilă ste corectată cu o serie de coeficienţi, stabiliţi în funcţie e rangul localităţii
unde se află clădirea şi de situarea în cadrul localităţii.
Pentru ca o clădire să fie inclusă, pentru stabilirea valorii impozabile pe metru
pătrat, în categoria clădirilor cu instalaţii de apă, canalizare, electrice, încălzire,
trebuie ca aceste condiţii să fie îndeplinite cumulativ, altfel se va încadra în categoria
clădirilor fără instalaţii de apă, canalizare, electrice, încălzire (automat va avea o
valoarea impozabilă mai redusă).
Conform normelor de aplicare a Codului Fiscal, s-au stabilit pentru aplicarea
valorilor impozabile prezentate aferente clădirilor care sunt dotate, cumulativ, cu
instalaţii de apă, de canalizare, electrice şi de încălzire, următoarele:
a) clădirea se consideră dotată cu instalaţie de apă dacă alimentarea cu apă
se face prin conducte, dintr-un sistem de aducţiune din reţele publice
sau direct dintr-o sursă naturală - puţ, fântână sau izvor - în sistem
propriu;
b) clădirea se consideră că are instalaţie de canalizare dacă este dotată cu
conducte prin care apele menajere sunt evacuate în reţeaua publică;
c) clădirea se consideră că are instalaţie electrică dacă este dotată cu
cablaje interioare racordate la reţeaua publică sau la o sursă de energie
electrică - grup electrogen, microcentrală, instalaţii eoliene sau
microhidrocentrală;
d) clădirea se consideră că are instalaţie de încălzire dacă aceasta se face
prin intermediul agentului termic - abur sau apă caldă de la centrale
50
electrice, centrale termice de cartier, termoficare locală sau centrale

termice proprii - şi îl transmit în sistemul de distribuţie în interiorul
clădirii, constituit din conducte şi radiatoare - calorifere, indiferent de
combustibilul folosit - gaze, combustibil lichid, combustibil solid,
precum şi prin intermediul sobelor încălzite cu gaze/convectoarelor;
Pentru locuinţe situate la subsol, demisol sau mansardă valoarea impozabilă pe

metru pătrat care se ia în calcul la determinarea impozitului este 75% din valoarea
impozabilă a clădirii din care fac parte.
Pentru spaţii cu altă destinaţie decât cea de locuit situate în subsolul sau
demisolul clădirilor, valoarea impozabilă pe metru pătrat care se ia în calcul la
determinarea impozitului este 50% din valoarea impozabilă a clădirii din care fac
parte
Valoarea impozabilă se reduce în raport cu perioada în care au fost finalizate cu

15% pentru clădirile construite înainte de 1 ianuarie 1951 şi cu 5% pentru clădirile
finalizate între 31 decembrie 1950 şi 1 ianuarie 1978.
Prin legislaţia în vigoare, contribuabilii, persoane fizice, datorează statului un

impozit majorat pentru clădirile cu destinaţie de locuinţă aflate în proprietate, altele
decât cea la care au adresa de domiciliu, dacă nu sunt închiriate (este necesară
existenţa unui contract de închiriere înregistrat la administraţie financiară).
Impozitul creşte progresiv, pe măsură ce contribuabilii au mai multe clădiri în
proprietate.
Majorarea de - cu 15% pentru prima clădire, în afara celei de la adresa de
impozit pentrul domiciliu;
clădirile cu - cu 50% pentru cea de a doua clădire, în afara celei de la
destinaţie de adresa de domiciliu;
locuinţă, altele - cu 75% pentru cea de a treia clădire, în afara celei de la
decât cea de adresa de domiciliu;
51
domiciliu. - cu 100% pentru cea de a patra clădire şi următoarele, în afara

celei de la adresa de domiciliu.
Ordinea numerică a proprietăţilor se determină în raport de anul dobândirii

clădirii, indiferent sub ce formă, rezultat din documentele care atestă calitatea de
proprietar.
Dacă pentru o clădire aflată în proprietate este încheiat contract de închiriere
înregistrat la administraţia financiară, nu se datorează impozit majorat
Persoanele fizice care deţin în proprietate mai multe locuinţe care nu sunt
închiriate au obligaţia să depună o declaraţie specială la compartimentele de
specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale în raza cărora îşi au
domiciliul, precum şi la cele în raza cărora sunt situate celelalte clădiri ale acestora
prin care să ateste acest fapt.
Sunt considerate ca fiind închiriate numai acele clădiri utilizate ca locuinţă

pentru care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:
a) proprietarul, în calitatea sa de locator, are contract de închiriere încheiat
în formă scrisă;
b) contractul este înregistrat la organul fiscal competent în scopul stabilirii
veniturilor din cedarea dreptului de folosinţă a bunurilor, în condiţiile
legii;
c) locatarul nu poate fi membru al familiei locatorului (soţul, soţia şi
copiii lor necăsătoriţi). Această condiţie nu se urmăreşte în cazul în
care clădirea utilizată ca locuinţă se închiriază unei persoane juridice.
Nu se datorează impozitul suplimentar pentru locuinţa închiriată, alta decât cea

de domiciliu, decât pentru perioada din an cât se derulează contractul de închiriere.
În cazul persoanei fizice care deţine în proprietate mai multe clădiri utilizate ca
locuinţă, iar domiciliul sau reşedinţa sa nu corespunde cu adresa nici uneia dintre
52
aceste clădiri, prima clădire dobândită conform datei dobândirii este asimilată clădirii
de la adresa de domiciliu.
Clădirile distincte utilizate ca locuinţă, situate la aceeaşi adresă, proprietatea
aceleiaşi persoane fizice, sunt asimilate unei singure clădiri (fie locuinţă de domiciliu,
fie au acelaşi regim de majorare de impozit).
În cazul clădirilor aflate în proprietate comună, coproprietarii având determinate
cotele-părţi din clădire, impozitul pe clădiri datorat statului se împarte proporţional
cotelor-părţi respective, iar asupra acestuia se aplică, după caz, majorarea de impozit
în funcţie de ordinea în care aceste cote-părţi au fost dobândite, rezultând astfel
impozitul pe clădiri datorat de fiecare contribuabil. În cazul în care nu sunt
determinate cotele părţi, dacă trebuie aplicată majorarea de impozit, aceasta se aplică
la valoarea impozitului pe întreaga clădire împărţită la numărul de proprietari.
6.2. Impozitul pe clădirile deţinute de persoanele juridice
În cazul persoanelor juridice modul de calcul al impozitului pe clădiri este

diferit faţă de modul de calcul pentru clădirile deţinute de persoanele fizice.
Impozit pe clădiri = cota de impozitare x valoarea de inventar înregistrată

în contabilitate
Valoarea de inventar a clădirii, în scopul determinării impozitului pe clădiri,

reprezintă valoarea de intrare a clădirii în patrimoniu, înregistrată în contabilitatea
proprietarului clădirii, şi care, după caz, poate fi:
a) costul de achiziţie, pentru clădirile dobândite cu titlu oneros;
b) costul de producţie, pentru clădirile construite de persoana juridică;
c) valoarea actuală, estimată la înscrierea lor în activ, ţinându-se seama de
valoarea clădirilor cu caracteristici tehnice şi economice similare sau
apropiate, pentru clădirile obţinute cu titlu gratuit;
d) valoarea de aport pentru clădirile intrate în patrimoniu în cazul
asocierii/fuziunii, determinată prin expertiză, potrivit legii;
53
e) valoarea rezultată în urma reevaluării, pentru clădirile reevaluate în baza

unei dispoziţii legale.
Cazul general - între 0,5% şi 1%;

Cota de - între 5% şi 10% pentru clădirile asupra cărora nu s-
impozitare Caz particular a făcut nici o reevaluare în ultimii trei ani anteriori
anului fiscal pentru care se determină impozitul.
În cazul unei clădiri a cărei valoare a fost recuperată integral pe calea

amortizării, valoarea impozabilă se reduce cu 15%.
Pentru clădirile ce fac obiectul contractelor de leasing financiar impozitul pe
clădiri se datorează de proprietar şi se determină asupra valorii negociate între părţi şi
înscrise în contract şi se datorează de către proprietar.
6.3. Reguli generale privind impozitul pe clădiri
Impozitului pe clădiri se determină anual. Există, însă şi situaţii în care clădirile

intră în proprietatea unor contribuabili, sau ies din proprietatea lor pe parcursul anului,
caz în care impozitul se va determina corespunzător numărului de luni în care au fost
în proprietate.
Clădirile dobândite în cursul anului, indiferent sub ce formă, se impun cu

începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care acestea au fost dobândite.
Impozitul se calculează proporţional cu perioada rămasă până la sfârşitul anului.
Scăderea de la impunere, în cursul anului, pentru situaţiile de dezafectare,

demolare, dezmembrare sau distrugere a clădirilor, precum şi de transfer al dreptului
de proprietate ori locaţiune asupra clădirilor, după caz, se face cu începere de la data
de întâi a lunii următoare celei în care s-a produs una dintre aceste situaţii. Scăderea
se acordă proporţional cu partea de clădire supusă unei astfel de situaţii, precum şi cu
perioada rămasă până la sfârşitul anului fiscal.
54
La baza determinării impozitului pe clădiri stă declaraţia de impunere.

Contribuabilii persoane fizice care deţin în proprietate mai multe clădiri cu destinaţia
de locuinţe au obligaţia să depună o declaraţie specială la compartimentele de
specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale în a căror rază teritorială îşi
au domiciliul, precum şi la cele în a căror rază teritorială sunt situate clădirile
respective.
Contribuabilii au obligaţia să depună la organul fiscal o declaraţie de impunere
în termen de 30 de zile de la data la care au loc modificări ale clădirilor care duc la
modificarea bazei de impozitare.
Impozitul anual determinat pe baza declaraţiilor de impunere se plăteşte

trimestrial, în patru tranşe egale, cu următoarele scadenţe:
- 15 martie, inclusiv;
- 15 iunie, inclusiv;
- 15 septembrie, inclusiv;
- 15 noiembrie, inclusiv.
În cazul în care impozitul se datorează pentru perioade mai mici de un an, suma
de plată aferentă fiecărei scadenţe este dată de numărul de luni aferent trimestrului
pentru care se plăteşte şi de impozitul lunar.
Pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe clădiri, datorat pentru întregul an de

către persoanele fizice, până la data de 15 martie a anului fiscal se acordă o bonificaţie
de până la 10% stabilită prin hotărâre a consiliului local
Beneficiază de scutire de impozit pe clădire:

- veteranii de război;
- persoanele fizice prevăzute la art. 1 al Decretului-lege nr.118/1990
privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive
55
politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum

şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu
modificările şi completările ulterioare, precum şi în alte legi;
- persoanele fizice prevăzute la art. 6 şi art. 10 alin. 1 lit. k) din Legea nr.
42/1990 privind cinstirea eroilor-martiri şi acordarea unor drepturi
urmaşilor acestora, răniţilor, precum şi luptătorilor pentru victoria
Revoluţiei din decembrie 1989, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare;
- văduvele de război şi văduvele veteranilor de război care nu s-au
recăsătorit;
- persoanele cu handicap grav sau accentuat şi persoanele invalide de
gradul I sau II;
În cazul unei clădiri deţinută în comun de o persoană fizică prevăzută din

categoria celor de mai sus, scutirea fiscală se aplică integral pentru proprietăţile
deţinute în comun de soţi. Scutirea se aplică doar clădirii folosită ca locuinţă de
domiciliu.
Scutirea de la plata impozitului pe clădiri se aplică unei persoane începând cu

prima zi a lunii următoare celei în care persoana depune documentele justificative în
vederea scutirii.
Impozitul pe clădiri nu se datorează pentru clădirea unei persoane fizice dacă16:
a) clădirea este o locuinţă nouă realizată în condiţiile Legii locuinţei nr.
114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; sau
b) clădirea este realizată pe bază de credite, în conformitate cu Ordonanţa
Guvernului nr.19/1994 privind stimularea investiţiilor pentru realizarea unor lucrări
publice şi construcţii de locuinţe, aprobată şi modificată prin Legea nr. 82/1995, cu
modificările şi completările ulterioare.
16
Scutirea de impozit se aplică pentru o clădire timp de 10 ani de la data dobândirii acesteia. În cazul
înstrăinării clădirii, scutirea de impozit nu se aplică noului proprietar al clădirii.
56
Persoanele fizice şi/sau juridice române care reabilitează sau modernizează

termic clădirile de locuit pe care le deţin în proprietate, în condiţiile Ordonanţei
Guvernului nr.29/2000 privind reabilitarea termică a fondului construit existent şi
stimularea economisirii energiei termice, aprobată cu modificări prin Legea nr.
325/2002, sunt scutite de impozitul pentru aceste clădiri pe perioada de rambursare a
creditului obţinut pentru reabilitarea termică.
Impozitul pe clădiri se reduce cu 50%, în conformitate cu Ordonanţa Guvernului

nr.27/1996 privind acordarea unor facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează
în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării",
republicată, cu modificările ulterioare, pentru persoanele fizice care domiciliază şi
trăiesc în localităţile precizate în:
a) Hotărârea Guvernului nr.323/1996 privind aprobarea Programului special
pentru sprijinirea dezvoltării economico-sociale a unor localităţi din Munţii Apuseni,
cu modificările ulterioare;
b) Hotărârea Guvernului nr.395/1996 pentru aprobarea Programului special
privind unele măsuri şi acţiuni pentru sprijinirea dezvoltării economico-sociale a
judeţului Tulcea şi a Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", cu modificările ulterioare.
Impozitul pe clădiri nu se aplică:

a) oricărei instituţii sau unităţi care funcţionează sub coordonarea
Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, cu excepţia incintelor folosite
pentru activităţi economice;
b) fundaţiilor testamentare constituite conform legii, cu scopul de a întreţine,
dezvolta şi ajuta instituţii de cultură naţională, precum şi de a susţine acţiuni cu
caracter umanitar, social şi cultural;
c) organizaţiilor umanitare care au ca unică activitate întreţinerea şi
funcţionarea căminelor de bătrâni şi a caselor pentru ocrotirea copiilor orfani şi a
copiilor străzii.
57
Impozitul pe clădiri se reduce cu 50% pentru acele clădiri deţinute de persoane

juridice, care sunt utilizate exclusiv pentru prestarea de servicii turistice pe o perioadă
de maximum 5 luni pe durata unui an calendaristic.
Impozitul pe clădiri se reduce cu 50% pentru clădirile nou construite deţinute de

cooperaţiile de consum sau meşteşugăreşti, dar numai pentru primii 5 ani de la data
achiziţiei clădirii.
Consiliile locale au libertatea acordării unor facilităţi în cazul impozitului pe

clădiri în funcţie de anumite considerente de protecţie socială sau în funcţie de alte
considerente. Procedurile de acordare a facilităţilor fiscale sunt stabilite de consiliile
locale.
Pentru locuinţa de domiciliu, consiliile locale pot adopta în timpul anului
hotărâri privind reducerea sau scutirea de impozit pe clădiri, stabilite în sarcina
persoanelor fizice.
Consiliul local poate acorda scutire de la plata impozitului pe clădiri sau o
reducere a acestuia pentru persoanele ale căror venituri lunare sunt mai mici decât
salariul minim pe economie ori constau în exclusivitate din ajutor de şomaj şi/sau
pensie de asistenţă socială.
De asemenea, scutire sau reducere de impozit pe clădiri se poate acorda şi în
cazul calamităţilor.
58
Capitolul 7
Contribuţiile sociale aferente fondului de salarii
Cele mai importante contribuţii la asigurările sociale aferente fondului de salarii

sunt: contribuţia de asigurări sociale, contribuţia de asigurări sociale pentru şomaj şi
contribuţia de asigurări sociale de sănătate. Alături de acestea se mai datorează
contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale.
7.1. Contribuţia de asigurări sociale

Această contribuţie se datorează de către societăţile comerciale pentru
persoanele angajate pe baza unui contract individual de muncă.
Formula de calcul este:
CAS = cota • baza de calcul.
Cota contribuţiei de asigurări sociale este diferită în funcţie de condiţiile de
muncă în care se desfăşoară activitatea şi de tipul contribuabilului. Astfel, din punct
de vedere al condiţiilor de muncă, avem următoarele cote de impozitare, diferenţiate
pe tipuri de contribuabili:
Cota contribuţiei Cota contribuţiei
Condiţii de muncă Cota contribuţiei suportată de suportată de
angajator angajat
Condiţii normale 31,5% 22% 9,5%
Condiţii deosebite 36,5% 27% 9,5%
Condiţii speciale 41,5% 32% 9,5%
Baza de impozitare pentru partea de contribuţie datorată de angajator este

formată din fondul de salarii brute lunare, dar nu mai mult de 5 salarii medii brute pe
economie17 • numărul mediu de salariaţi.
17
Este vorba de salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
59
Baza de impozitare pentru partea din contribuţie datorată de salariat este salariul
individual brut, inclusiv sporurile şi adaosurile, dar nu mai mult de 5 • salariul mediu
brut pe economie.
Contribuţia se determină, se reţine şi se virează la buget de către angajator,
scadenţa fiind data de 25, inclusiv, a lunii următoare celei pentru care se datorează
contribuţia.
7.2. Contribuţia de asigurări sociale pentru şomaj
Această contribuţie se datorează de către societăţile comerciale care folosesc

muncă salariată (pe baza unui contract individual de muncă), precum şi de către
salariaţi.
În cazul angajatorilor, formula de calcul este AS = cota • baza de impozitare,
unde cota de impozitare este 3%, iar baza de impozitare este formată din fondul total
de salarii brute lunare.
În cazul salariaţilor, formula de calcul este AS = cota • baza de impozitare, unde
cota de impozitare este 1%, iar baza de impozitare este formată din salariul de bază
brut lunar, corespunzător funcţiei îndeplinite, la care se adaugă, după caz,
indemnizaţia de conducere, salariul de merit şi alte drepturi salariale care, potrivit
actelor normative, fac parte din salariul de bază.
contribuţia.
7.3. Contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate
Contribuţia pentru asigurările sociale de sănătate este datorată de angajaţii pe

baza unui contract de muncă, precum şi de către angajatorii lor.
În cazul angajaţilor, contribuţia reprezintă 6,5% din salariul brut lunar, ia,r în
cazul angajatorilor, aceasta este 7% şi se aplică asupra fondului de salarii brut lunar.
60

contribuţia.
Capitolul 8
Controlul fiscal
Inspecţia fiscală este reglementată de OG nr. 92/2003. Ea se execită de către

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin intermediul direcţiilor de specialitate
şi cuprinde ansamblul activităţilor care au ca scop verificarea bazelor de impunere, a
legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii
obligaţiilor de către contribuabili, respectării prevederilor legislaţiei fiscale şi
contabile, stabilirea diferenţelor obligaţiilor de plată, precum şi a accesoriilor aferente
acestora.
Inspecţia fiscală are următoarele atribuţii:
constatarea şi investigarea fiscală a tuturor actelor şi faptelor
rezultate din activitatea contribuabilului supus inspecţiei sau altor persoane privind
legalitatea şi conformitatea declaraţiilor fiscale, corectitudinea şi exactitatea
îndeplinirii obligaţiilor fiscale, în vederea descoperirii de elemente noi relevante
pentru aplicarea legii fiscale;
analiza şi evaluarea informaţiilor fiscale în vederea confruntării
declaraţiilor fiscale cu informaţiile proprii din alte surse;
sancţionarea, potrivit legii, a faptelor constatate şi dispunerea de
măsuri pentru prevenirea şi combaterea abaterilor de la prevederile legislaţiei fiscale.
În realizarea atributiilor, organele fiscale pot aplica următoarele proceduri de
control:
• controlul prin sondaj - constă în activitatea de verificare selectivă a
documentelor şi operaţiunilor semnificative în care sunt reflectate modul de calcul, de
61
evidenţiere şi de plată a obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat. Atunci când se

constată fapte ce ar putea întruni elementele constitutive ale unei infracţiuni,
verificarea se va extinde asupra tuturor documentelor şi operaţiunilor relevante pentru
faptele constatate.
• controlul inopinat - constă în activitatea de verificare faptică şi documentară,
în principal, ca urmare a unei sesizări cu privire la existenţa unor fapte de încălcare a
legislaţiei fiscale, fără anunţarea în prealabil a contribuabilului;
• controlul încrucişat - constă în verificarea documentelor şi operaţiunilor
impozabile ale contribuabililor în corelaţie cu cele deţinute de alte persoane.
Inspecţia fiscală poate avea următoarele forme:
inspecţie fiscală generală - reprezintă activitatea de verificare a
tuturor obligaţiilor fiscale ale unui contribuabil, pentru o perioadă de timp
determinată;
inspecţie fiscală parţială - reprezintă activitatea de verificare a uneia
sau mai multor obligaţii fiscale, pentru o perioada de timp determinată şi se realizează
atunci când:
- este prevăzută în acte normative;
- se realizează o acţiune de regularizare a unor obligaţii fiscale;
- este dispusă prin decizia de reverificare, ca urmare a soluţionării contestaţiei;
- se solicită, de către unele instituţii abilitate ale statului, clarificarea unor
aspecte privind situaţia fiscală a contribuabilului;
- există alte solicitări fundamentate, aprobate de conducătorul organului de
inspecţie fiscală.
La propunerea motivată în scris a organului de inspecţie fiscală şi aprobată de
conducătorul organului de inspecţie fiscală, orice acţiune de inspecţie fiscală parţială
poate fi extinsă şi transformată în inspecţie fiscală generală. Decizia de extindere a
verificării va fi adusă în scris la cunoştinţa contribuabilului.
Sunt supuse inspecţiei fiscale toate persoanele, indiferent de forma lor de
organizare, care au obligaţii de stabilire, reţinere şi plată a impozitelor, taxelor şi a
altor obligaţii fiscale prevăzute de lege.
62
Conform Codului de procedură fiscală, prin obligaţii fiscale se înţelege:

obligaţia de a declara bunurile şi veniturile impozabile;
obligaţia de a calcula şi înregistra în evidenţele contabile şi fiscale
impozitele şi taxele;
obligaţia de a declara impozitele şi taxele datorate;
obligaţia de a plăti, la termenele legale, impozitul şi taxa datorate;
obligaţia de a plăti dobânzi şi penalităţi de întârziere, aferente
impozitelor şi taxelor achitate cu întarziere;
obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a înregistra în evidenţele
contabile şi de plată, la termenele legale, impozitele care se realizează prin reţinere la
sursă;
orice alte obligaţii care revin contribuabililor, persoane fizice sau
juridice, în aplicarea legilor fiscale.
Prima etapă în desfăşurarea acţiunilor de inspecţie fiscală o reprezintă selectarea
contribuabililor ce urmează a fi supuşi inspecţiei fiscale.
Inspecţia fiscală se desfăşoară cu prioritate la:
agenţii economici care nu depun declaraţii privind plata obligaţiilor la
bugetul de stat;
agenţii economici la care există indicii privind diminuarea impozitelor
şi taxelor;
sesizările primite de la anumite persoane care deţin informaţii despre
neregulile existente în activitatea anumitor contribuabili;
agenţii economici care raportează în repetate rânduri pierderi la
sfârşitul exerciţiului financiar;
solicitarea reverificării ca urmare a soluţionării contestaţiei;
solicitarea altor institutii;
solicitarea contribuabililor.
Agenţii economici nu pot face obiecţii cu privire la procedura de selectare
folosită.
63
Cea de-a doua etapă o reprezintă înştiinţarea contribuabilului în legatură cu

acţiunea de inspecţie fiscală care urmează să se desfăşoare, prin transmiterea unui
aviz de inspecţie fiscală.
Avizul de inspecţie fiscală va cuprinde în mod obligatoriu:
temeiul juridic al inspecţiei fiscale;
data de începere a inspecţiei fiscale;
obligaţiile fiscale şi perioadele ce urmează a fi supuse inspecţiei
fiscale;
posibilitatea de a solicita amânarea datei de începere a inspecţiei
fiscale.
Avizul de inspecţie fiscală se comunică în scris cu 30 de zile înaintea începerii
inspecţiei fiscale pentru marii contribuabili şi cu 15 zile înainte pentru ceilalţi
contribuabili.
Amânarea datei de începere a inspecţiei fiscale se poate face:
- o singură dată;
- în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii avizului de inspecţie fiscală;
- pentru motive justificate;
- pentru maximum 30 de zile.
Avizul de verificare nu mai este necesar în cazul în care acţiunea se desfăşoară
la solicitarea contribuabilului, a altor institutii sau are un caracter inopinat.
Cea de-a treia etapa o reprezintă începerea inspecţiei fiscale.

Prezentarea la contribuabil se va face numai în baza unei împuterniciri scrise
(ordin de deplasare), emisă de către conducătorul unităţii fiscale competente să
efectueze inspecţia fiscală.
Împuternicirea trebuie să conţină :
denumirea unităţii fiscale care a dispus efectuarea inspecţiei fiscale;
datele de identificare ale inspectorilor care urmează să efectueze
inspecţia fiscală: numele, prenumele şi numărul legitimaţiei de serviciu;
datele de identificare ale contribuabilului care urmează să fie verificat:
denumire, codul fiscal, adresa;
64
data începerii controlului fiscal;

semnătura conducatorului şi ştampila unităţii fiscale.
În general, inspecţia fiscală se desfăşoară în spaţiile de lucru ale
contribuabilului. Dacă acesta nu deţine un spatiu adecvat pentru desfăşurarea
inspecţiei fiscale, atunci activitatea de inspecţie fiscală se va desfăşura la sediul
organului fiscal sau în orice alt loc stabilit de comun acord cu contribuabilul.
Inspecţia fiscală se desfăşoară, de regulă, în timpul programului de lucru al
contribuabilului şi se poate extinde în afara timpului de lucru, numai cu acordul scris
al acestuia şi cu aprobarea conducătorului organului fiscal.
Inspecţia fiscală se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit şi pentru
fiecare perioadă supusă impozitării.
Dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5
ani. Termenul de prescripţie curge de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în
care s-a născut creanţa fiscală. În cazul săvârşirii unor fapte prevăzute de legea
penală, dreptul de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 10 ani.
Inspecţia fiscală trebuie efectuată în aşa fel încât să afecteze cât mai puţin
activitatea curentă a contribuabililor şi să utilizeze cât mai eficient timpul destinat
inspecţiei fiscale.
Începerea inspecţiei fiscale va fi, în mod obligatoriu, consemnată de organele
fiscale în registrul unic de control.
În timpul desfăşurării inspectiei fiscale, organele de control vor proceda la :
examinarea documentelor aflate în dosarul fiscal al contribuabilului;
verificarea locurilor unde se realizează activităţi generatoare de
venituri impozabile. În urma verificării se va încheia un proces verbal care va
cuprinde:
- data şi locul unde este încheiat;
- numele, prenumele, calitatea şi denumirea organului fiscal din care face parte
functionarul public;
- motivul pentru care s-a efectuat cercetarea;
- constatările organului fiscal;
65
- susţinerile contribuabilului, ale expertilor sau ale celorlalte persoane

interesate;
- semnătura organului fiscal şi a contribuabilului.
verificarea concordanţei dintre datele înscrise în declaraţiile fiscale cu
cele înscrise în evidenţa contabilă a contribuabilului;
verificarea actelor, înscrisurilor, registrelor, evidenţelor contabile,
documentelor de afaceri, precum şi a oricăror alte înscrisuri relevante pentru stabilirea
stării de fapt fiscale, acestea constituind mijloace de probă la stabilirea bazei de
impunere. Mijloacele de probă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- să fie legale;
- să nu tindă la dovedirea unor fapte imposibile;
- să aibă legatură cu raportul juridic fiscal al cărui subiect este contribuabilul;
- să se refere la împrejurari care sunt de natura să ducă la clarificarea situaţiei de
fapt fiscale a contribuabilului.
solicitarea de explicaţii scrise;
solicitarea de informaţii de la terţi;
efectuarea de investigaţii fiscale;
solicitarea de expertize întocmite de experţi autorizati ori de câte ori
consideră necesar. În domeniile în care nu există experţi autorizaţi, organele fiscale
pot solicita punctul de vedere al unuia sau mai multor personalităţi sau specialisti din
domeniul respectiv;
stabilirea de diferenţe de obligatii de plată şi calcularea accesoriilor
aferente;
estimarea bazei de impunere în situaţia în care organul fiscal nu poate
determina mărimea acesteia. Estimarea constă în identificarea acelor elemente care
sunt cele mai apropiate situaţiei de fapt fiscale. Una din cele mai utilizate metode este
cea prin care la estimarea bazei de impunere se are în vedere preţul de piaţă al
tranzactiei sau al bunului impozabil;
aplicarea de sancţiuni potrivit prevederilor legale;
dispunerea măsurilor asiguratorii;
66
La încheierea inspecţiei fiscale, organul fiscal are obligaţia de a purta o discuţie

finală cu contribuabilul în legatură cu constatările şi consecinţele lor fiscale, iar
contribuabilul are obligaţia să dea o declaraţie pe propria răspundere din care să
rezulte faptul ca au fost puse la dispoziţie toate documentele şi informaţiile relevante
pentru inspecţia fiscală.
În situaţia în care la discuţia finală contribuabilul este de acord în totalitate sau
parţial cu diferenţele de obligaţii fiscal stabilite, care conduc la majorarea bazei de
impunere, se va solicita contribuabilului un acord în scris. Prin semnarea acordului,
contribuabilul se obligă să nu mai conteste ulterior decizia de impunere emisă şi
recunoaşte că obligaţiile fiscale sunt corect stabilite în sarcina sa.
Dacă la discuţia finală contribuabilul nu este de acord cu constatările inspecţiei
fiscale, acesta va prezenta în scris punctul de vedere pentru fiecare diferenţă de
impozit, taxa şi contribuţie neacceptată.
Rezultatul inspecţiei fiscale va fi consemnat, dupa caz, în procesul verbal sau
raportul de inspecţie fiscală.
Procesul-verbal este un act bilateral şi se încheie:
cu ocazia constatării de fapte ce ar putea întruni elemente constitutive
ale unei infracţiuni, în condiţiile prevăzute de legea penală;
cu ocazia inspecţiilor fiscale efectuate la solicitarea autorităţilor
publice;
cu ocazia inspecţiilor fiscale realizate prin controale inopinate şi
încrucişate;
Procesul verbal se semnează pe fiecare pagină şi la sfârsit de cel care-l încheie,
de persoanele la care se referă precum şi de martori, când există. Dacă vreuna dintre
aceste persoane nu poate sau refuză să semneze se face menţiune despre aceasta.
Procesul verbal nu constituie titlu de creanţă, nu poate fi atacat potrivit
procedurii, de către contribuabili.Procesul-verbal prin care se modifică baza de
impunere a contribuabilului va sta la baza emiterii deciziei de impunere.
Raportul de inspecţie fiscală se încheie în toate cazurile, cu excepţia celor în
care se încheie proces verbal şi este un act unilateral.
67
Raportul privind rezultatele inspecţiei fiscale va cuprinde obligatoriu

următoarele:
• datele de identificare ale contribuabilului;
• numele/prenumele, funcţia organelor de inspecţie fiscală;
• perioadele supuse controlului pe fiecare obligaţie fiscală;
• perioada în care s-a efectuat inspecţia fiscală;
• fundamentarea de drept şi de fapt a contatărilor;
• sinteza rezultatelor inspecţiei fiscale pe fiecare obligaţie fiscală şi an fiscal;
• date privind discuţia finală şi punctul de vedere al contribuabilului cu privire
la constatările inspecţiei;
• măsurile propuse de inspector pentru remedierea deficientelor constatate şi
intrarea în legalitate;
• persoanele răspunzatoare pentru abaterile constatate şi sancţiunile
contravenţionale aplicate;
• măsurile asiguratorii asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietatea
contribuabilului, precum şi a veniturilor acestuia.
Procesul verbal şi raportul privind rezultatele inspecţiei fiscale trebuie redactat
astfel încât acesta să poată fi citit independent de alte documente şi să nu dea
posibilitatea mai multor interpretări.
Constatările ce se înscriu atât în raport, cât şi în procesul verbal trebuie să fie
proprii ale organelor fiscale, bazate pe date şi documente expuse clar şi precis, cu
privire la modul de stabilire şi calculare a obligaţiei fiscale. Se vor preciza în mod
obligatoriu actele normative încălcate (articol, alineat); consecinţele fiscale ale
constatărilor; diferenţele de impozite stabilite, precum şi majorările şi penalităţile de
întârziere aferente; contravenţiile constatate, cu precizarea prevederilor legale
încalcate, a amenzilor aplicate şi a bazei legale pentru aplicarea acestora, precum şi
numerele proceselor verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor încheiate.
Pentru fiecare abatere înscrisă se vor nominaliza persoanele care nu au respectat
prevederile legale şi funcţiile acestora.
68
Se va urmări eliminarea oricăror elemente şi descrieri personale, inutile şi

neconcludente, care încarcă nejustificat conţinutul raportului sau procesului verbal.
Atât la raport, cât şi la procesul verbal se vor anexa situaţii, tabele, documente,
acte, note explicative şi procesele verbale de constatare şi sancţionare a
contravenţiilor, strict necesare susţinerii constatărilor.
Situaţiile se întocmesc pentru fiecare impozit, cu calculul detaliat al tuturor
obligaţiilor stabilite. Aceste situatii vor cuprinde diferenţele de impozit stabilite,
precum şi calculul accesoriilor aferente. Se va evita întocmirea de situaţii inutile
voluminoase.
Tabelele se întocmesc în cazurile în care deficienţa se repetă, constatarea se
bazează pe un număr mai mare de acte sau operaţiuni ori alte cazuri pentru a se putea
sintetiza expunerea constatărilor în raport. Se va evita întocmirea de tabele inutile
voluminoase.
Documentele sau actele în care sunt consemnate operaţiuni financiar - contabile
necesare confirmării sau fundamentării constatărilor se anexează după necesităţi în
copie certificată de organul de control şi şeful compartimentului de la care emană
actul. Acestea se anexează în original când sunt considerate fictive sau dubioase
precum şi când există indicii ca s-ar urmări sustragerea sau distrugerea lor de cei
interesaţi. În acest caz se lasă agenţilor economici controlaţi actul întocmit de organul
fiscal, care reprezintă dovada reţinerii actelor sau documentelor, precum şi copii ale
actelor sau documentelor respective confirmate de conducerea acestora şi de organele
de control.
Raportul de inspecţie fiscală se semnează de către inspectorii care au efectuat
controlul, cărora le revine responsabilitatea pentru constatările înscrise în acesta, se
verifica şi se avizeaza de şeful de serviciu şi se aprobă de conducătorul organelor de
inspecţie fiscală.
Raportul privind rezultatul inspecţiei fiscale nu constituie titlu de creanţă, nu
poate fi atacat potrivit procedurii de către contribuabili şi serveste întocmirii deciziei
de impunere.
69
Dacă în urma inspecţiei se modifică baza de impunere, raportul întocmit va sta

la baza emiterii deciziei de impunere. În cazul în care baza de impunere nu se
modifică, acest fapt va fi comunicat în scris contribuabilului.
Decizia de impunere se emite numai în formă scrisă de către organul fiscal
competent teritorial şi cuprinde următoarele elemente: denumirea organului fiscal
emitent; data la care a fost emis şi data la care îşi produce efectele; obiectul actului
administrativ fiscal; motivele de fapt; temeiul de drept; numele şi semnătura
persoanelor împuternicite, potrivit legii; ştampila organului fiscal emitent;
posibilitatea de a fi contestat; termenul de depunere a contestaţiei şi organul de
soluţionare competent; menţiuni privind audierea contribuabilului.
Decizia de impunere se comunică după cum urmează:
prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent şi
primirea deciziei de impunere de către acesta, sub semnătură, data comunicării fiind
considerată data ridicării sub semnatură a actului;
prin persoane împuternicite ale organului fiscal potrivit legii;
prin poştă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare
recomandată cu confirmare de primire, iar data comunicării va fi dovedită prin
semnatura destinatarului. În situaţia în care contribuabilul nu se găseşte la domiciliul
fiscal, decizia de impunere va fi înmânata unei persoane din familie sau, în lipsa,
oricarei alte persoane care locuieşte cu contribuabilul
În cazul în care se constată lipsa contribuabilului sau a oricărei persoane
îndreptăţite să primească decizia de impunere de la domiciliul fiscal al acestuia,
comunicarea se face prin publicarea unui anunţ într-un cotidian naţional de largă
circulaţie şi într-un cotidian local sau în Monitorul Oficial al Romaniei, partea a IV-a,
în care se menţionează că a fost emis actul pe numele contribuabilului. Decizia de
impunere se consideră a fi comunicată în a cincea zi de la data publicării anuntului.
Dacă în urma inspecţiei fiscale se constată fapte care ar putea întruni elementele
constitutive ale unei infracţiuni, organele fiscale au obligaţia de a întocmi separat un
proces verbal semnat de către organul de inspecţie fiscală şi de către contribuabilul
supus inspecţiei fiscale, cu sau fără explicaţii sau obiecţiuni din partea
contribuabilului. În cazul în care contribuabilul refuză să semneze procesul verbal,
70
organul de inspecţie fiscală va consemna acest lucru în procesul verbal. În toate

cazurile, procesul verbal va fi comunicat contribuabilului. Procesele verbale în care
sunt consemnate fapte prevăzute în legea penală, având ataşate anexele respective şi
alte probe se înaintează organele de urmărire penală în vederea continuării
cercetărilor.
Pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale şi pentru obligaţiile fiscale
accesorii, stabilite potrivit legii, termenul de plată se stabileşte în funcţie de data
comunicării acestora. Dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună,
termenul de plata este până la data de 5 a lunii următoare. Dacă data comunicării este
cuprinsă în intervalul 16-31 din lună, termenul de plată este până la data de 20 a lunii
următoare.
Împotriva deciziei de impunere se poate depune contestaţie, în termen de 30 de
zile de la comunicarea acesteia, la organele competente constituite la nivelul
direcţiilor generale unde contestatorii sunt înregistraţi ca plătitori de impozite şi taxe,
pentru sume al caror cuantum nu depăşeşte 5 mld. Pentru sumele care depăşeşc 5 mld
lei, contestaţia va fi soluţionată de organele competente de soluţionare constituite la
nivel central.
Dacă de la data încheierii inspecţiei fiscale şi până la împlinirea termenului de
prescripţie, apar date suplimentare, necunoscute organului fiscal la data efectuării
controlului sau datorate erorii de calcul, care influenţează sau modifică rezultatele
acestuia, conducatorul organului fiscal poate decide reverificarea acelei perioade.
Datele suplimentare, necunoscute organelor fiscale la data efectuării inspecţiei
fiscale la contribuabil, pot apărea în situaţii cum sunt:
• efectuarea unor controale încrucişate asupra documentelor justificative ale
unui grup de contribuabili din care face parte şi contribuabilul în cauză;
• obţinerea, pe parcursul desfăşurării inspecţiei fiscale la alţi contribuabili, a
unor date sau informaţii suplimentare referitoare la activitatea contribuabilului într-o
perioadă care a fost deja supusă inspecţiei fiscale;
• solicitări ale organelor de urmărire penală în cadrul cercetării cazurilor de
evaziune fiscală;
71
• informaţii obţinute de la terţi, de natură să modifice sau să influenţeze, în mod

semnificativ, rezultatele inspecţiei fiscale anterioare.
Organul fiscal poate solicita, până la împlinirea termenului de prescripţie,
reverificarea unei perioade impozabile prin întocmirea unui referat în care sunt
prezentate motivele solicitării. Referatul este supus aprobării conducerii organului
fiscal.
Reverificarea unei perioade impozabile se realizează numai la initiaţiva
organelor fiscale şi nu la solicitarea contribuabililor, aceştia din urmă având dreptul
de a contesta deciziile organelor fiscale. În cazul în care, actul contestat este desfiinţat
şi este necesară reverificarea unei perioade impozabile, aceasta se va efectua de către
altă echipă de inspecţie decât cea care a încheiat actul contestat.
72

Suport Tehnici de Impunere Si Control Fiscal-Material PT Proiect

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Suport Tehnici de Impunere Si Control Fiscal-Material PT Proiect

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

GUVERNANŢĂ PUBLICĂ EUROPEANĂ

Tehnici de impunere si control fiscal

Facultatea Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori

Tehnici de impunere si control fiscal

Lect univ dr Lucian Ţâţu

Aspecte generale privind sistemul fiscal 2

Prezentul suport de curs prezintă o selecţie de informaţii având la bază:

Impozitele reprezintă o formă de prelevare a unei părţi din veniturile şi/sau

Impunerea reprezintă un complex de măsuri şi operaţiuni (politice şi de tehnică

Principiile impunerii sunt cerinţe stabilite de-a lungul timpului referitor la

În prezent, impunerea trebuie să răspundă principiilor de:

- randamentul impozitului rămâne constant de-a lungul întregului ciclu

În România, prin intermediul Codului fiscal sunt instituite următoarele principii

Tehnica impunerii se referă la operaţiunile efectuate şi metodele utilizate pentru

criterii pentru stabilirea mărimii obiectului impozabil: suprafaţa de teren, numărul

Metoda evaluării directe cunoaşte 2 variante:

La stabilirea mărimii obiectului impozabil se pot acorda o serie de reduceri, care

În funcţie de modul de stabilire distingem impozite de repartiţie şi impozite de

Perceperea prin aplicarea de timbre fiscale mobile se practica în cazul taxelor

1.1. Contribuabili, sfera de aplicare, perioada impozabilă, cotele de impunere

În sfera contribuabililor impozitului pe profit se cuprind:

juridice România, cât şi din străinătate;

române - împreună cu persoanele fizice rezidente, pentru veniturile

De la plata impozitului pe profit există următoarele scutiri:

funcţionarea unităţilor de cult, pentru lucrările de construcţie, de reparaţie şi

o de la data înregistrării în registrul ţinut de instanţele judecătoreşti

Cota generală privind impozitul pe profit este 16%.

1.2. Determinarea profitului impozabil

Profitul impozabil se determină ca diferenţă între veniturile realizate din orice

profit impozabil = venituri realizate – cheltuieli efectuate – venituri

Elemente similare veniturilor care vor fi luate în calcul la determinarea

Elemente similare cheltuielilor care se iau în calcul la determinarea profitului

Pentru determinarea profitului impozabil, un instrument util este Registrul de

La determinarea profitului impozabil, de o imporatnţă majoră sunt veniturile

de evaluare a investiţiilor financiare pe termen lung2. Acestea sunt impozabile

Cheltuielile pentru care se acordă deducerea la determinarea profitului

2) cheltuielile cu achiziţionarea ambalajelor, pe durata de viaţă stabilită de către

3) cheltuielile efectuate, potrivit legii, pentru protecţia muncii şi cheltuielile

4) cheltuielile cu primele de asigurare pentru asigurarea de accidente de muncă

5) cheltuielile de reclamă şi publicitate efectuate în scopul popularizării firmei,

6) cheltuielile de transport şi cazare în ţară şi în străinătate efectuate de către

7) contribuţia la rezerva mutuală de garantare a casei centrale a cooperativelor

8) taxele de înscriere, cotizaţiile şi contribuţiile obligatorii, reglementate de

9) cheltuielile pentru formarea şi perfecţionarea profesională a personalului

10) cheltuielile pentru marketing, studiul pieţei, promovarea pe pieţe existente

11) cheltuielile de cercetare-dezvoltare, care nu îndeplinesc condiţiile pentru a fi

12) cheltuielile pentru perfecţionarea managementului, a sistemelor informatice,

13) cheltuielile pentru protejarea mediului şi conservarea resurselor;

14) taxele de înscriere, cotizaţiile şi contribuţiile datorate către camerele de

15) pierderile înregistrate la scoaterea din evidenţă a creanţelor neîncasate în

Deductibilitate în determinarea profitului impozabil au o serie de rezerve şi

şi se adaugă cheltuielile aferente acestor venituri neimpozabile, până ce aceasta va

2) provizioanele pentru garanţii de bună execuţie acordate clienţilor;

3) provizioanele constituite în limita unui procent de 30% începând cu data de 1

4) provizioanele specifice, potrivit legilor de organizare şi funcţionare, în cazul

5) rezervele constituite de societăţile comerciale bancare sau alte instituţii de

6) provizioanele constituite de fondurile de garantare, potrivit normelor Băncii

7) rezervele tehnice constituite de societăţile de asigurare şi reasigurare, potrivit

8) provizioanele de risc pentru operaţiunile pe pieţele financiare, constituite

9) provizioanele constituite în limita unei procent de 100% din valoarea

La calculul profitului impozabil, în ceea ce priveşte determinarea cheltuielilor

b) anumite cheltuieli au o deductibilitate limitată;

Cheltuielile pentru care nu se acordă deductibilitate sunt: