”Psihologia Educației”, ”Psihologie Educațională”, ”Psihologie Școlară”

Psihologia este ştiinţa care studiază psihicul (procesele, însuşirile şi mecanismele psihice),
utilizând un ansamblu de metode obiective, în vederea desprinderii legităţilor lui de
funcţionare, cu scopul cunoaşterii, optimizării şi ameliorării existenţei umane.
Psihicul reprezintă o funcţie a creierului, o formă a vieţii de relaţie, o reflectare subiectivă a
realităţii obiective, fiind determinat, condiţionat socio-istoric şi socio-cultural;
Sistemul psihic uman (SPU) reprezintă ansamblul fenomenelor, proceselor şi stărilor psihice
aflate în relaţii de interacţiune şi intercondiţionare reciprocă şi subordonate unui scop
adaptativ specific al omului la situaţiile lumii externe.
Psihologia educației studiază:
• a) legile activităţii psihice şi psihosociale ale şcolarilor şi dezvoltarea psihică a
acestora de-a lungul vârstelor şcolare;
• b) bazele psihologice ale procesului de instruire şi de educare al şcolarilor, adică ale
însuşirii cunoştinţelor, formării deprinderilor, priceperilor, abilităţilor, aptitudinilor şi
personalităţii acestora;
• c) fundamentarea psihologică a metodelor de acţiune şi de intervenţie asupra
dezvoltării psihice a şcolarilor (metode de predare – învăţare, metode educative);
• d) relaţiile dintre actele comportamentale ale profesorilor şi elevilor şi multitudinea
variabilelor educaţionale care intervin în procesul instructiv – educativ din şcoală
(relaţia profesor – elev, profesor - grup şcolar, studiul grupului şcolar, integrarea socio
- profesională a tinerilor, etc.)
Problematica psihologiei educaţiei
• Dacă accentul cade pe conţinutul obiectului de învăţământ, pe demersurile cognitive
care urmează a fi întreprinse de elev în vederea asimilării acestuia, atunci
problematica specificului cognitiv al diferitelor obiecte de învăţământ trece pe primul
plan. Cercetările psihologice au demonstrat faptul că gândirea, memoria, imaginaţia,
ca şi alte procese cognitive, îmbracă forme diferite de manifestare în funcţie de
obiectul de învăţământ. Astfel dacă învăţarea disciplinelor matematice se bazează
preponderent pe gândire, fără a le exclude pe celelalte, la istorie, geografie, biologie
se pare că memoria ar deţine o pondere mai mare. De aceea, specificul cognitiv al
diferitelor obiecte de învăţământ face ca la fiecare dintre acestea să apară alte
dificultăţi tipice întâmpinate de elevi în procesul de însuşire al cunoştinţelor.
• Dacă accentul cade pe elev, atunci 4 probleme devin esenţiale pentru conţinutul
psihologiei educaţiei:
 cunoaşterea particularităţilor de vârstă şi individuale ale elevilor;
 organizarea activităţii de învăţare a elevilor prin luarea în considerare a condiţiilor
şi factorilor psihologici care o facilitează sau o perturbă;
  formarea şi dezvoltarea personalităţii elevilor;
 îndrumarea corectă a elevilor în alegerea tipului de şcoală sau a profesiunii
(orientarea şcolară şi profesională).
• Dacă accentul cade pe grupul de elevi, atunci psihologia educaţiei vizează:
 studierea clasei de elevi ca grup social educaţional;
 sintalitatea grupului şcolar;
cunoaşterea grupului şcolar prin metode şi tehnici specifice.
Direcțiile de dezvoltare a problematicii psihologiei educației:
• Direcția constructivă se referă la demersurile întreprinse de profesor în scopul
selectării metodelor de învăţământ şi a procedeelor pedagogice considerate a fi cele
mai eficiente, precum şi la elaborarea instrumentelor de verificare a randamentului
şcolar. Psihologia educaţiei îl ajută pe profesor să intre în posesia unor cunoştinţe
temeinice despre etapele dezvoltării psihice (intelectuale, afective, morale, sociale) ale
copilului, preadolescentului şi adolescentului, despre modurile specifice de recepţie şi
prelucrare a informaţiei la diferitele etape de dezvoltare psihică, toate acestea ajutând
la proiectarea unor noi forme de organizare a activităţii de învăţare care să pună
accentul într-o mai mare măsură pe latura formativă şi creativă a personalităţii
elevului.
• Direcţia corectivă se referă la cercetarea diferitelor carenţe şi deficienţe pedagogice
care pot interveni în procesul de învăţământ, precum şi la factorii care le-au
determinat. Factorii care pot conduce la deficienţe în procesul de învăţământ pot fi de
natură subiectivă, atunci când ţin de personalitatea copilului, precum şi de
posibilitatea existenţei unei întârzieri în dezvoltarea psihică a acestuia faţă de media
de vârstă. Alţi factori se pot datora carenţelor socio–afective şi de comunicare dintre
profesor şi elev, respectiv grupul şcolar, şi nu în ultimul rând există şi factori de
natură didactică care determină o dizarmonie între conţinuturile şi metodele de
instruire, pe de o parte, şi particularităţile şi posibilităţile de dezvoltare a copilului pe
de altă parte. În toate aceste cazuri psihologia educaţiei poate contribui prin
cunoştinţele ei specifice, la identificarea naturii inadaptării şcolare, la descoperirea
mijloacelor de contracarare a factorilor cu influenţă negativă asupra
comportamentelor şi performanţelor şcolare, poate oferi soluţii pentru munca
educativă de îmbunătăţire a rezultatelor la învăţătură şi de înlăturare a eşecurilor
şcolare. Toate acestea se pot realiza printr-o tratare educaţională diferenţiată şi
individualizată a elevilor.
• Direcția prospectivă se referă la faptul că psihologia educaţiei poate oferi informaţii
cu privire la perspectiva, la direcţia probabilă de evoluţie a însuşirilor psihice ale
elevilor, aspect care poate contribui la realizarea activităţii de orientare şcolară şi
profesională. Posibilitatea de a prevedea dezvoltarea şi evoluţia viitoare a capacităţilor
şi aptitudinilor elevilor, a personalităţii în ansamblul ei poate fi un bun indicator de
alegere a metodelor instructiv – educative de acţiune asupra elevilor considerate a fi
cele mai eficiente.
 Categorii de competenţe specifice profesiunii didactice
• competența de specialitate profesional–ştiinţifică care este dată de cunoştinţele de
specialitate ale profesorului, cunoştinţe furnizate de disciplinele de specialitate
parcurse în timpul instruirii universitare;
• competenţa psihopedagogică care îl orientează din punct de vedere intelectual pe
profesor în activitatea didactică, sub aspect psihopedagogic, este dată de cunoştinţele
furnizate de disciplinele psihologie generală, psihologia educaţiei, pedagogie,
metodica predării specialităţii, consiliere psihopedagogică, logică didactică,
management educaţional etc. Toate aceste tipuri de cunoştinţe îi oferă profesorului
posibilitatea de a depăşi experienţa comună, empirică prin apelul la cunoştinţe
ştiinţifice, exacte şi precise;
• competenţa psihosocială se referă la ansamblul aptitudinilor şi capacităţilor
profesorului care îl ajută pe acesta să relaţioneze eficient cu elevul, respectiv cu
grupul şcolar;
• factori aptitudinali: capacităţile şi aptitudinile pedagogice care urmează a fi
asigurate de practica pedagogică din facultate şi apoi perfecţionate pe parcursul anilor
de activitate didactică la catedră, după terminarea facultăţii.
Dificultăți apărute în activitatea educativă
I. În ceea ce priveşte conţinutul obiectului de învăţământ problemele apărute în activitatea
didactică se referă la:
 care sunt particularităţile psihologice ale însuşirii de către elevi a noţiunilor predate în
şcoală (noţiuni gramaticale, matematice, istorice, fizico – chimice, tehnice, etc.) ştiut
fiind faptul că procesul învăţării acestor noţiuni este diferit din punct de vedere
psihologic?
 cum poate fi structurat, organizat şi accesibilizat conţinutul obiectului predat?
 ce ar trebui să facă profesorul pentru a-l ajuta pe elev să transfere cu uşurinţă noţiunile
dintr-un domeniu în altul ?
 ce metode şi procedee de predare–învăţare ar trebui folosite pentru a integra
conţinuturile predate în structuri ierarhizate cu grad mare de operaţionalitate?
II. Dacă ne referim la organizarea procesului de predare – învăţare apar probleme cum ar fi:
• ce metode didactice sunt mai indicate în predarea cunoştinţelor?
• după ce criterii trebuie selectate aceste metode în vederea aplicării lor?
• ce valoare au unele condiţii psihologice ale activităţii de învăţare şi cum ar putea fi
crescută eficienţa acesteia?
III. În ceea ce priveşte problemele derivate din particularităţile materialului uman cu care
profesorul lucrează, acestea sunt:
- cum îi putem motiva pe elevi pentru învăţare?
- cum se poate preda în lipsa motivaţiei elevilor?
- dispun elevii de interese, aptitudini şi capacităţi reale pentru disciplina predată?
- ce atitudine trebuie să manifeste profesorul faţă de fenomenele de dezinteres, blocaj afectiv,
demotivare, stări frustrante?
- cum să se comporte cu elevii rămaşi în urmă la învăţătură, mai lenţi în învăţare sau
faţă de cei cu eşec şcolar evident ? Dar faţă de elevii supradotaţi?
IV. Nu mai puţin importante sunt problemele care ţin de latura educativă propriu–zisă:
- cum pot fi tratate şi soluţionate cazurile de inadaptare şcolară concretizate în indisciplină,
abandon şcolar sau chiar delincvenţă?
- cum ar putea fi prevenite aceste probleme?
- cum ar putea fi stimulate diferenţiat potenţialităţile creatoare ale elevilor?