Sunteți pe pagina 1din 67

ÎNGRIJIREA PACIENTILOR CU CANCER DE PANCREAS

Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti


Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România
Filiala Rm.Vâlcea

JURĂMÂNT PROFESIONAL

’’În numele Vieţii şi al Onoarei,


Jur
să îmi exercit profesia cu demnitate, să respect
fiinţa umană şi drepturile sale,
şi să păstrez secretul profesional.
Jur că nu voi îngădui să se interpună între
datoria mea şi pacient consideraţii de
naţionalitate, rasă, religie, apartenenţa politică
sau stare socială.
Voi păstra respectul deplin pentru viaţa
umană,
chiar sub ameninţare şi nu voi utiliza
cunoştiinţele mele medicale contrar legilor
umanităţii.
Fac acest jurământ în mod solemn şi liber!’’

1
Motto

"Puţin bun simţ la patul bolnavului, ajută mai mult decât un sac de ştiinţă."
Frugoni

CUPRINS

INTRODUCERE
CAPITOLUL 1 : NOŢIUNl DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE A
APARATULUI DIGESTIV
1. Noţiuni generale privind anatomia aparatului digestive
2. Noţiuni de anatomie şi fiziologie a pancreasului

2
CAPITOLUL II: NOŢIUNI DESPRE CANCERUL PANCREATIC
Definiţie, evolutie
Diagnostic, prognostic
Tratament, investigaţii

CAPITOLUL III: ROLUL ASISTENTEI MEDICALE IN INGRIJIREA


PACIENTILOR
CAPITOLUL IV: STUDIUL DE CAZURI ŞI PLANUL DE ÎNGRIJIRE.
CAZ I
CAZ II
CAZ III
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE

SCOPUL LUCRĂRII
În lucrarea de faţă am reunit cunoştiinţele teoretice, deprinderile practice, noţiunile de
farmacologie, de anatomie şi fiziologie a omului de medicină in-ternă pe care le-am înglobat în
tehnicile de Nursing după modelul propus de Virginia Henderson.
M-am străduit să pătrund în cele trei dimensiuni: biologică, psihologică şi socio-
culturală raportată la cele 14 nevoi fundamentale şi am dedus din cele trei cazuri clinice, cărora le-am
întocmit planul de îngrijire.
Pentru a sintetiza lucrarea de faţă dar şi orele de Nursing în cei trei ani de şcolarizare,
am învăţat că este necesar ca asistenta medicală să suplinească la bolnavi ceea ce acestuia îi lipseşte
pentru ”a fi complet – un întreg” sau un in-divid independent, calităţi ce-i lipsesc pacientului fie din
cauza pierderii forţei fizice în cazul bolilor organice, fie din cauza lipsei de voinţă în cazul bolilor
psihice, fie din lipsă de cunoştinţe de specialitate necesare îngrijirii lui.
Altfel spus asistenta trebuie să intre în pielea bolnavului şi să reprezinte dorinţa de a trăi
pentru cel ce şi-a pierdut speranţa de viaţă, să fie mijlocul de a se deplasa pentru copilul care nu a
învăţat să meargă sau pentru adultul care a ajuns infirm, să fie glasul celui care nu poate vorbi, să fie
sursa de hrană spiri-tuală şi morală pentru cel ce nu mai are posibilitatea să se deconecteze.

3
Din practicarea meseriei la patul bolnavului reiese faptul că nursingul îşi are rădăcinile
în nevoile fundamentale ale individului şi am învăţat că orice fiinţă umană sănătoasă sau bolnavă este
animată de dorinţa unui trai decent (hrană, îmbrăcaminte, locuinţă); are nevoie de afecţiune în relaţiile
cu semenii săi şi de a avea sentimentul că este folositor familiei şi prietenilor.
Scopul lucrării este de a sublinia îngrijirile ce trebuie acordate bolnavului, indiferent
dacă acesta prezintă o boală somatică sau din cauza suferinţelor sale este afectata şi starea psihică
deoarece o durere violentă într-un organ intern sau o cavitate naturală îl face pe pacient să se
gândească doar la propria suferinţă şi la nimic altceva, iar aceasta duce la imposibilitatea individului
de a se odihni, a se hrăni, de a-şi face toaleta, de a fi folositor semenilor săi.
Din lucrarea de faţă rezultă faptul că funcţia unică îndeplinită de asistenta medicală este
aceea de a ajuta omul bolnav să-şi recapete sănătatea pierdută, să o păstreze în continuare după ce a
câştigat-o, să-i redea pacientului încrederea în propriile forţe fizice şi morale, să îl ajute în
reintegrarea lui în familie şi la locul de muncă.

NOŢIUNI DE ETICĂ ŞI DEONTOLOGIE MEDICALĂ


”Nevoile umane reprezintă originea îngrijirilor. Rolul esenţial constă în a ajuta persoana
bolnavă şi sănătoasă să-şi menţină sau să-şi recâştige sănătatea, sau în cazuri nefericite are rolul să îl
asiste în ultimele sale clipe, prin îndeplini-rea sarcinilor pe care le-ar fi realizat singur dacă ar fi avut
voinţa şi cunoştiinţele necesare. Asistenta medicală trebuie să în deplinească aceste funcţii astfel încât
bolnavul să-şi recâştige independenţa cât mai repede posibil”.

4
= Virginia Henderson =
Noţiunea de ”nursing” înseamnă : a trata, a îngriji, a educa, a gestiona. În esenţă
nursingul redă sănătatea celor bolnavi şi ajută persoanele sănătoase să-şi menţină sănătatea.
Îngrijirea bolnavului este o mare răspundere care reclamă cunoştinţe profe-sionale
temeinice şi calităţi morale deosebite. Orice om care se ocupă de îngriji-rea bolnavilor trebuie să
lucreze conştiincios. Conştinciozitatea este o urmare fi-rească a unei bune pregătiri profesionale.
Asistenta medicală trebuie să aibă o bună pregătire profesională, aceasta privind atât
acumularea cunoştiinţelor teoretice cât şi însuşirea tehnicii moderne aplicată la patul bolnavului.
Deprinderile practice şi priceperea profesională să fie bine însuşite pantru ca manopera cerută să fie
executată corect, rapid, curat şi elegant. Asistenta medicală trebuie să cunoască îngrijirile bolnavului,
metodele de investigaţie, pregătirea bolnavului pentru examene complementare, tehnica tratamentului
modern, bolile, evoluţia bolilor, toate complicaţiile posibile în cur-sul evoluţiilor, precum şi măsurile
de urgenţă care trebuie luate până la sosirea medicului.Este necesar ca asistenta să cunoască
simptomatologia, epidemiologia bolilor infecto – contagioase şi modul de prevenire a infecţiilor
intraspitaliceşti. Pregătirea temeinică şi permanentă înlătură rutina din munca de zi cu zi a asis-tentei
medicale.
Devotamentul hotărăşte atitudinea omului faţă de muncă. Apariţia unor epidemii,
accidente, calamităţi de altă natură, ne obligă de multe ori să prelun-gim orele de muncă, alteori
suntem puşi în situaţia de a renunţa la orele de odih-nă. Renunţarea la plăcerile personale în interesul
bolnavului este o dovadă înaltă a devotamentului cadrelor medico – sanitare.
Punctualitatea trebuie să fie o însuşire de căpetenie a cadrelor sanitare. Ea trebuie să
respecte timpul şi spaţiul prevăzut pentru efectuarea unui lucru. Admi-nistrarea întârziată a
medicamentelor, nerespectarea dozelor prescrise, schimba-rea pansamentelor cu întârziere, recoltarea
de cantităţi neprescrise de sânge, dău-nează şi pot avea efecte neplăcute. Pe de altă parte, întârzierile
la serviciu, lăsa-rea numai pentru schimbul de zi, de după-amiază sau de noapte, tulbură relaţiile cu
colegii de muncă.
Păstrarea secretului profesional reprezintă datoria fundamentală a asisten-tei medicale.
Tot ceea ce asistenta află de la medici despre bolnav sau despre boala sa, din analizele de laborator,
din buletinele de examinare, din F.O.; con-fidenţele făcute de bolnav sau de familia lui, date culese cu
ocazia vizitei la do-miciliu, date despre modul de viaţă, locuinţă a celor vizaţi şi luaţi în suprave-
ghere constituie obiectul secretului profesional. Secretul profesional nu se dis-cută cu nimeni, poate fi

5
divulgat numai în faţa instanţelor judecătoreşti, la ce-rere. Dragostea faţă de profesiune şi muncă este
condiţia esenţială pentru a de-pune o muncă de calitate.
Atitudinea justă faţă da bolnavi – asistenta medicală trebuie să fie atentă, binevoitoare şi
amabilă faţă de bolnavi, independent de grijile ei proprii. Ea tre-buie să-şi păstreze calmul, blândeţea
şi să se apropie cu bunătate şi înţelegere de suferinzi, fără să dea dovadă de slăbiciune sau ezitare în
muncă; trebuie să im-prime optimism bolnavilor în stare gravă şi să ţină trează în ei dorinţă de a trăi
şi de a se vindeca. Atitudinea ei faţă de bolnavii de sex opus să fie strict profesio-nală, să refuze
glumele neserioase sau alte manifestări nepotrivite. În schimb conduita profesională a asistentei
medicale, trebuie să fie impecabilă în raport cu colegele. Ele nu trebuie să uite la rândul lor că
primordială este îngrijirea bolna-vilor şi chiar salvarea vieţii acestora indiferent de sex, apartenenţă
politică sau categorie socială.
Asistenta medicală trebuie să se stăpânească în orice situaţie. Ea nu trebuie să poarte
discuţii cu bolnavii, să nu uite că aceştia au un sistem nervos mai exci-tabil, sunt rupţi de mediul lor
obişnuit şi de aceea sensibilitatea lor este mai acc-entuată, este scuzabilă. Atitudinea asistentei
medicale înfumurate, indiferentă, de nepăsare şi de subapreciere a bolii este totodată răsplătită cu
dispreţul bolnavu-lui. Atitudinea faţă de familia bolnavilor trebuie să fie de asemenea principială,
câştigarea încrederii familiei este aproape tot atât de importantă ca şi cea a bol-navului.
Bolnavul îşi încredinţează sănătatea şi uneori viaţa în mâinile asistentei medicale şi a
medicului; din acel moment prima lor sarcină este aceea de a câş-tiga încrederea bolnavului.
Numai conştinţa profesională, munca susţinută şi devotată, înaltul spirit de
responsabilitate sunt calităţile care pot câştiga încrederea bolnavului.

CAPITOLUL I

NOŢIUNI DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE ALE APARATULUI DIGESTIV.

6
Aparatul digestiv – reprezintă totalitatea organelor care realizează digestia,
adică transformările fizice şi chimice ale alimentelor, pentru a fi făcute absorba-bile şi asimilabile.
Aparatul digestiv este format dintr-un tub care se întinde între gură şi anus, numit tub
digestiv şi dintr-o serie de organe glandulare care îşi varsă produşii în acesta, numite glande anexe ale
tubului digestiv.
Tubul digestiv (Canalis alimentarius) :
Tubul digestiv sau canalul alimentar se deschide la exterior prin două orifi-cii: bucal şi
anal. El nu este la fel de gros în toată lungimea sa şi de aceea se dist-ing mai multe segmente care
poartă diferite denumiri. Începând de la orificiul bucal spre orificiul anal, acestea sunt: cavitatea
bucală, faringele, esofagul, sto-macul, intestinul subţire şi intestinul gros.
Structura pereţilor tubului digestiv.
Pereţii tubului digestiv sunt formaţi, în general, din trei tunici care, de la exterior spre
interior sunt:
Tunica musculară - este formată din fibre musculare striate, la nivelul pe-reţilor cavităţii
bucale, a faringelui şi în porţiunea superioară a esofagului şi din fibre musculare netede, în tot restul
tubului digestiv. După dispoziţia lor fibrele musculare sunt longitudinale şi circulare.
Fibrele musculare longitudinale sunt aşezate la exterior şi prin contracţia lor, scurtează
tubul digestiv.
Fibrele musculare circulare sunt aşezate la interior şi prin contracţia lor micşorează
lumenul tubului digestiv.
Muşchii netezi se contractă sub acţiunea fibrelor parasimpatice şi se relax-ează sub
acţiunea fibrelor simpatice.
Tunica submucoasă - este formată din ţesut conjunctiv lax şi fibre elastice. La nivelul
laringelui ea corespunde tunicii fibroase a acestui segment.
Tunica mucoasă - este pătura care căptuşeşte tubul digestiv de la orificiul bucal până la
orificiul anal, fiind în continuarea tegumentului. Ea este formată din două straturi :
a. Epiteliul mucoasei;
b. Corionul mucoasei.
Epiteliul mucoasei are o structură variată. Astfel în cavitatea bucală, farin-ge şi esofag,
epiteliul este pavimentos stratificat, iar în restul tractusului digestiv (stomac şi intestin) este cilindric
şi unistratificat. Epiteliul dă naştere la o serie de glande (anexe) ale mucoasei tubului digestiv. Ele

7
produc substanţele necesare fie pentru unirea particulelor alimentare sfărâmate (bolul alimentar), fie
pentru transformările chimice ale alimentelor.
Corionul mucoasei este format din ţesut conjunctiv lax şi are rolul de a permite
mucoasei să aibă o oarecare mobilitate. În grosimea sa se află şi o pătură subţire de ţesut muscular.
Tunica mucoasei îndeplineşte trei roluri: digestiv (de secreţie), de absorb-ţie şi de
protecţie.

8
Tunica seroasă - este peritoneul visceral una din forţele peritoneului, care înlesneşte
mişcările diferitelor segmente abdominale ale tractusului digestiv sau le fixează.

9
Adventicea este o pătură de ţesut conjunctiv dispusă la exteriorul unui or-gan acoperit,
sau nu, de o membrană seroasă.
Segmentele tubului digestiv.
Tubul digestiv este alcătuit din următoarele segmente :
- gură,
- faringe (cu dublă apartenenţă),
- esofag,
- stomac,
- intestinul subţire,
- intestinul gros.
Gura : este porţiunea iniţială a aparatului digestiv, alcătuită din organe şi diverse
ţesuturi. Superior este limitată la bolta palatină, inferior la planşeul bu-cal, lateral la obraji, anterior la
buze şi posterior se continuă cu faringele.
Cavitatea bucală este căptuşită cu mucoasa bucală. În cavitatea bucală se află cele două
arcade dentare, superioară şi inferioară, situate pe maxilar şi res-pectiv pe mandibulă.
Dinţii sunt în număr de 32:
- 8 incisivi, 4 canini, 8 premolari, 12 molari.
Vascularizaţia pereţilor cavităţii bucale este asigurată de :
- arterele ce provin din arterele carotide externe.
- venele au acelaşi traseu arterial drenând sângele în sistemul cavităţii superioare.
- limfaticele conduc limfa către ganglionii regionali.
Inervaţia pereţilor cavităţii bucale pentru nervii senzitivi din trigemeni, iar pentru cei
motori din nervul facial.
Limba: organ muscalar, situată posterior prezintă pe faţa superioară nişte formaţiuni
numite papile : filiforme, fungiforme şi circumvalate sau gustative, ultimele fiind situate spre
rădăcina limbii şi formând ” V ”-ul lingual. În cavita-tea bucală, glandele salivare, parotide,
submaxilare şi sublinguale, excretă sali-vă.
Funcţiile pe care le îndeplineşte gura sunt :
- funcţia de masticaţie pentru formarea bolului alimentar, începutul digestiei glucidelor
sub acţiunea ptialinei salivare ;
- funcţia de fonaţie ;
- funcţia receptoare ;

10
- funcţia de apărare ;
- funcţia fizionomică .
Vascularizaţia limbii :
- arterele linguale dreaptă şi stângă sunt numai ce pleacă din carotida ex-ternă.
- venele drenează sângele în vena jugulară internă.
- limfaticele varsă limfa spre ganglionii submandibulari
Inervaţia limbii cuprinde:
- inervaţia motorie prin nervul hipoglos asigură mobilitatea organului.
- inervaţia senzorială sau gustativă este realizată de ramuri ale nervilor: vag,
glosofaringian şi facial.
- inervaţia senzitivă generală, (tactilă, termică, dureroasă) proprioceptivă este dată de
nervul lingual ramură din trigemen.
Faringele: este un organ care aparţine atât aparatului digestiv cât şi apara-tului respirator.
El se află situat în partea superioară a cavităţii bucale şi se con-tinuă cu esofagul. Căptuşit cu
mucoasă este bogat în ţesut limfatic. În faringe se găsesc amigdalele palatine, amigdala faringiană pe
peretele posterior şi amigdala linguală la rădăcina limbii, legate între ele prin numeroase vase
limfatice şi for-mând inelul Waldeyer.
Funcţiile faringelui sunt:
-funcţia de conducere a bolului alimentar către esofag.
-funcţia de apărare împotriva infecţiilor care pot pătrunde pe cale digestivă sau pe cale
respiratorie.
Vascularizaţia faringelui:
- arterele provin din artera carotidă externă.
- plexurile venoase submucos şi perifaringian colectează sângele în venele jugulare
interne.
- limfa este condusă de vasele limfatice către ganglionii retrofaringieni şi cervicali
profunzi.
Inervaţia faringelui este complexă, nervii faringelui provenind din plexul nervos
faringian format din ramuri ale nervilor vag, glosofaringian şi simpatic.
Esofagul: este un organ musculo - membranos tubular care face legătura între faringe şi
stomac. El începe la nivelul vertebrei a 7-a cervicală în dreptul cartilajului cricoid şi se termină în

11
dreptul vertebrei a 11-a toracală, la cardia. Este lung de 25-32 cm şi are un calibru care variază între
10 şi mm.
Are trei strâmtori fiziologice:
- strâmtoarea cricoidiană
- strâmtoarea de la nivelul încrucişării cu artera aortă
- strâmtoarea de la nivelul cardiei.
Esofagul este situat în mediastinul posterior, venind în contact cu formaţi-unile situate
aici. Datorită acestei aşezări, afecţiunile esofagului se pot răsfrânge asupra organelor cu care vine în
contact, iar pe de altă parte leziunile acestora pot provoca suferinţe esofagiene.
Structura esofagului : este alcătuit din trei straturi :
- la interior se află mucoasa, cu un epiteliu pavimentos stratificat.
- tunica mijlocie este musculară alcătuită din două straturi, unul intern cu fibre circulare
şi unul extern cu fibre longitudinale.
- tunica externă este formată din ţesut conjunctiv lax, care se continuă cu ţesutul de
susţinere mediastinal.
Fiziologic, esofagul reprezintă un organ menit să facă legătura dintre farin-ge şi stomac.
Prin reflexul de deglutiţie, bolul alimentar trece din faringe în eso-fag iar prin coordonare nervoasă,
musculatura formează unde contractile care împing bolul spre cardia. În acel moment sfincterul
cardiei se desface împiedi-când refularea conţinutului gastric în esofag.
Se acceptă existenţa a două zone anatomice prevăzute cu activitate sfinc-teriană, una
situată la joncţiunea faringo- esofagiană şi alta în vecinătatea inelu-lui hiatal la limita dintre esofagul
propriu – zis şi gastro – esofagian.
Vascularizaţia esofagului este asigurată de:
- artere provenite din artera tiroidiană inferioară;
- venele dau naştere plexurilor venos submucos şi venos periesofagian care colectează
sângele ce ajunge în final la vena cavă superioară;
- limfa este drenată către ganglionii cervicali profunzi şi către ganglionii retrofaringieni.
Inervaţia esofagului este asigurată de nervul vag.

12
APARATUL DIGESTIV

13
Stomacul: organ cavitar musculo – glandular; este segmentul tubului di-gestiv situat
între esofag şi intestinul subţire. Forma lui este asemănătoare cu a unei pere cu vârful îndoit şi

14
îndreptat uşor în sus. La examenul radiologic apare ca litera ” J ” sau ca un cârlig. Forma lui este
variată de tonicitatea musculaturii proprii, tonicitatea peretelui abdominal, poziţia individului şi
volumul organelor vecine. Stomacul începe de la cardia, care face legătura dintre esofag şi stomac,
porţiunea situată deasupra cardiei este adaptată cupolei diafragmatice şi se nu-meşte marea
tuberozitate (fornix sau fundus). Segmentul vertical este corpul sto-macului, care se continuă cu mica
tuberozitate, antrul piloric şi se continuă cu orificiul piloric.
Între cardia şi pilor se află două margini, marginea externă sau marea cur-bură şi
marginea internă sau mica curbură.
Structural, stomacul este alcătuit din patru pături :
- la interior se află mucoasa, submucoasa, musculoasă, iar la exterior este învelit de
seroasa peritoneală.
Mucoasa este alcătuită dintr-un epiteliu cilindric, care secretă mucus şi din glandele
stomacului, glandele fundice secretoare de acid clorhidric şi pepsină; glandele pilorice şi celulele
mucipale ambele secretoare de mucus. Musculoasa este formată dintr-un strat intern cu fibre dispuse
oblic, un strat intermediar cu fibre circulare şi un strat extern cu fibre longitudinale. Stratul circular de
la nive-lul pilorului este foarte puternic, constituind sfincterul piloric.
Din punct de vedere fiziologic, stomacul primeşte alimentele şi datorită funcţiei sale
motorii, le frământă şi le amestecă cu sucul gastric, iar apoi le eva-cuează în duoden. Prin funcţia
secretoare stomacul intervine în digerarea ţesutu-lui conjunctiv şi a proteinelor cu ajutorul acidului şi
al pepsinei. Mucusul gastric are un rol protector de prim ordin, apărând mucoasa de acţiunea sucului
gastric. Secreţia gastrică este declanşată mai întâi printr-un mecanism reflex – nervos, apoi prin
mecanisme neuro-chimice cu punct de plecare în mucoasa gastrică şi intestinul subţire (faza
intestinală).
Vascularizaţia stomacului este asigurată de:
- ramura anterioară a arterei aorte, din care pleacă artera gastrică stângă, artera splenică
şi artera hepatică comună, ale căror ramuri unite între ele formează arcadele arteriale pe mica şi pe
marea curbură;
- venele iau naştere din capilarul reţelei arteriale;
- limfaticele conduc limfa în ganglionii regionali şi apoi în canalul toracic.
Inervaţia stomacului :
- inervaţia parasimpatică provine din nervul vag;
- inervaţia simpatică provine din plexul celiac.

15
Intestinul subţire : începe la pilor şi se termină la nivelul valvulei ileoceca-le. Are trei
segmente : duoden, jejun şi ileon.
Duodenul are forma unei potcoave. Se descriu patru porţiuni:
- prima porţiune este bulbul duodenal care urmează imediat după pilor şi este uşor
mobilă;
- porţiunea a doua, descendentă, este situată în dreapta coloanei vertebrale şi în ea se
varsă secreţia biliară şi cea pancreatică;
- porţiunea a treia este orizontală;
- cea de-a patra este ascendentă şi se continuă cu jejunul, formând unghiul duodeno–
jejunal.
Structural, duodenul este alcătuit din patru straturi: mucoasă, submucoasă, musculoasa
(cu fibre musculare circulare şi longitudinale) şi seroasa peritoneală, care îl acoperă numai pe faţa
anterioară.
Fiziologic, duodenul are două funcţii: motorie şi secretorie. Motilitatea duodenului
împinge chimul alimentar format foarte repede în jejun (în câteva secunde). Secreţia duodenală
elaborează secretina, cu rol în stimularea pancrea-sului şi intestinului, enterochinază, care transformă
tripsinogenul în tripsină şi mucus. La nivelul duodenului începe să se amestece chimul alimentar sosit
din stomac cu sucul duodenal, bila şi sucul pancreatic.
Vascularizaţia duodenului :
- arterele care irigă duodenul provin din ramurile arterei gastroduode-nale şi artera
mezenterică superioară;
- venele drenează sângele către vena portă;
- limfaticele conduc limfa spre ganglionii regionali şi apoi spre canalul to-racic.
Inervaţia duodenului :
- inervaţia simpatică şi parasimpatică provine din plexurile Meissner şi Averbach.
Jejuno- ileonul are un calibru mai mic şi umple cea mai mare parte a cavi-tăţii
peritoneale. Este alcătuit din patru straturi : mucoasa, submucoasa, mucoasa şi seroasa. Spre
deosebire de duoden, seroasa înveleşte întreaga circumferinţă a jejuno–ileonului.
Mucoasa formează cute circulare şi nenumărate vilozităţi intestinale, rea-lizând o
suprafaţă enormă cu mare rol în absorbţia intestinală. În porţiunea ter-minală a ileonului se găsesc
numeroşi foliculi limfatici, formând plăcile Payer.

16
Fiziologic, jejuno–ileonul are trei funcţii : motorie, secretorie şi de absor-ţie. Funcţia
motorie este reprezentată de mişcările pendulare, cu rol de frămân-tare şi amestecare a conţinutului
intestinal şi de mişcările peristaltice, cu rol de propulsare a chimului intestinal. Funcţia secretorie se
manifestă prin elaborarea unor fermenţi erepsina şi nucleo–tidaza, cu rol în digerarea proteinelor şi a
acizi-lor nucleici, lipiaza intestinală cu rol în scindarea grăsimilor neutre; dizaharidele (maltaza,
izomaltaza, zaharaza); cu rol în digerarea glucidelor până la monoza-haride (in-vertaza, lactaza).

SISTEMUL DIGESTIV

17
Funcţia de absorbţie se exercită pe o foarte mare suprafaţă, datorită vilozi-tăţilor
intestinale. Odată cu principiile alimentare amintite, se mai absorb şi săru-rile minerale, apa şi
vitaminele.
Vascularizaţia jejuno–ileonului :

18
- arterele care irigă intestinul provin din artera mezenterică superioară, ramură a aortei
abdominale;
- venele rezultate din reţeaua capilară a vilozităţilor intestinale şi a celor-lalte structuri
ale peretelui intestinal colectează sângele spre vena mezenterică superioară, afluent al venei porte;
- limfaticele drenează limfa către ganglionii mezenterici şi apoi spre trun-chiul limfatic
intestinal.
Inervaţia : este asigurată de nervii proveniţi din sistemul vegetativ simpatic şi
parasimpatic.
Intestinul gros : este segmentul terminal al tubului digestiv; el începe de la valva ileo–
cecală şi se termină cu anusul. Se distinge de intestinul subţire prin volumul lui mult mai mare şi prin
cele trei benzi musculare longitudinale taenia coli. Lungimea lui variază între 1,5 – 3 m. Intestinul
gros este împărţit în urmă-toarele segmente : cecul, colonul ascendent, colonul transvers, colonul
descen-dent, colonul sigmoid şi rectul.
Cecul – este situat în fosa iliacă dreaptă. Legătura dintre ileon şi cec se rea-lizează prin,
sfincterul ileo–cecal (formaţiune musculară). Pe partea internă a ce-cului se află apendicele a cărui
poziţie este variabilă. Cecul are un grad de mobi-litate.
Colonul ascendent – este situat în flancul drept şi continuă cecul, urcând vertical până la
faţa inferioară a ficatului unde prin unghiul hepatic (unghiul drept), se continuă cu colonul
transversal. Este fixat de peretele posterior al ab-domenului prin peritoneu.
Colonul transversal – se întinde de la unghiul hepatic până la unghiul sple-nic (unghiul
stâng) şi este situat orizontal sau în forma literei ” V ”.
Colonul descendent – este situat în flancul stâng şi se întinde de la unghiul splenic până
la nivelul crestei iliace, unde se continuă cu colonul sigmoid.
Colonul sigmoid – în continuarea precedentului, situat în fosa ilică stângă şi în pelvis, are
forma literei ” S ” şi se întinde până la unghiul recto–sigmoidian.
Rectul – este porţiunea terminală, se întinde de la unghiul recto–sigmoidian până la anus
şi este situat în pelvis.Rectul comunică cu exteriorul prin canalul anal, care se continuă cu ampula
rectală.
Structural, intestinul gros este alcătuit din patru straturi: mucoasă, submu-coasă,
musculoasă şi seroasă. Mucoasa este foarte bogată în celule muncipare, musculoasa se caracterizează
prin cele trei benzi musculare longitudinale şi prin benzile transversale, care alcătuiesc haustrele
intestinului gros.

19
Fiziologic, intestinul gros are funcţii de: motricitate, secreţie şi absorbţie. Motricitatea
asigură progresia bolului fecal prin contracţii peristaltice, segmen-tare şi prin contracţii masive. Bolul
fecal se adună în sigmoid, iar trecerea mate-riilor fecale în rect duce la expulzarea lor prin actul
fiziologic al defecaţiei. Secreţia intestinului gros se rezumă la mucus. Funcţia de absorbţie este mai
re-dusă şi se exercită mai ales la nivelul cecului şi al ascendentului; se absorb săru-rile minerale, apa
şi glucoza.
La nivelul rectului se pot absorbi substanţele medicamentoase şi apa, aces-tea ajungând
în vena cavă inferioară. Un rol extrem de important în fiziologie şi în patologie îl joacă flora
intestinală.
Glandele anexe ale tubului digestiv sunt: glandele salivare, căile biliare şi ficatul.
Vascularizaţia intestinului gros :
- apendicele vermicular, cecul, colonul ascendent şi partea dreaptă a colo-nului
transvers, primesc sânge arterial din partea mezenterică superioară iar sân-gele venos este condus în
vena portă prin vena mezenterică superioară;
- partea stângă a colonului transvers, partea superioară a colonului descen-dent, partea
inferioară, colonul sigmoid sunt vascularizate de artera şi vena mez-enterică inferioară;
- artera şi vena iliacă internă vascularizează prin ramurile rectale partea inferioară a
rectului;
- limfaticele drenează limfa către ganglionii mezenterici şi mai departe spre trunchiul
limfatic intestinal.
Inervaţia este asigurată de nervii formaţi din plexurile mezenterice superi-oare,
inferioare şi hipogastrice.

NOŢIUNI DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE ALE PANCREASULUI

Pancreasul este o glandă cu dublă secreţie - externă şi intemă ~ anexat duodenului. Prin
structura şi aspectul exterior prezintă asemănări cu glandele salivare motiv pentru care a mai fost
numit ŞI " glanda salivară abdominală".
Forma neregulată este asemănătoare unui ciocan.Pancreasul este alungit transversal, are o
extremitate dreaptă mai voluminoasă iar porţiunea stângă mai subţiată, ascutită. Este turtit antero-
posterior şi este aplicat pe peretele posteroir al abdomenului.
Direcţia transversală uşor ascendentă de la dreapata spre stânga. De asemenea prezintă o

20
curbură cu concavitatea posterioară, determinată de coloana vertebrală.
Culoare - roz-cenusie, devine roşie în timpul activităţii.
Greutatea este în medie de 80 de grame
Consistenţa - relativ fermă dar elastică ceea ce face ca organelle din
vecinatate sa-şi lasă amprenta pe pancreas. Este friabil, se rupe uşor. În secţiune are aspect
cămos.

Dimensiuni:
» lungime: 15-20 cm
» înalţime: 4-5 cm (la nivelul capului)
Pancreasul este ceva mai voluminos la bărbat decât la femeie. Ajunge la dimensiunile maxime
pana la 40 de ani, pentru ca după 50 să descrească treptat.
Pancreasul este format din două porţiuni perpendiculare una pe alta.
Porţiunea dreaptă orientată vertical e mai voluminoasă şi se numeşte cap. Porţiunea orizontală
- uşor oblică în sus şi spre stânga se numeşte corp; ea se termină ascuţindu-se spre coadă.
Capul are forma aproximativ circulară şi prezintă două feţe (anterioară şi poste-rioară) şi o
circumferinţă. Din marginea stângă a porţiunii inferioare a
capului se desprinde o prelungire care se curbează şi se indeaptă medialin jos, prin spatele
vaselor mezenterice superioare, se numeşte proces uncinat. Între cap şi procesul uncinat se formează
o scobitură adancă - incizura pancreatică.
Corpul are o formă de prismă triunghiulară cu trei feţe si trei margini. Faţa anterioară prezintă
în vecinătatea capului o proeminenţă joasă si rotunjită tuberozitatea omenală. spre stânga prezintă o

21
depresiune largă şi puţin adâncă. ~ impresiunea gastrică în care se aşează stomacul. Faţa anterioară
este srăbătută de două şanţurl) pentru artera si vena splenică. Faţa posterioară priveşte spre organele
etajului submezocolic. Marginile se fonnează prin întâlnirea feţelor şi sunt: superioară. anterioară şi
inferioară.
Coada se continuă fără o limită netă cu corpul.
Ea poate avea diferite forme şi poate fi lungă sau scurtă.
Situaţie _ Pancreasul este situat profund în abdomen şi este aplicat pe coloana vertebrală. La
dreapta lui se găseşte duodenul, la stânga splina. El este împărţit prin inserţia mezocolonului transvers
în două porţiuni: supramezocolică ŞI submezocolică.Pancreasul răspunde primei vertebre lombare şi
poate urca până la a 12-a vertebră toracică (situaţie Inaltă), sau poate coborâ până la a 3-a vertebră
lombară (situaţie joasă), deci pancreasul ocupă eplgastru~ iar coada pătrunde în hipocondrul stâng.
Proiecţia la suprafaţa corpului
_ superior în plan orizontal trece prin extremitatea anterioară a coastelor opt;
_ inferior în plan orizontal trece la două lăţimi de degete deasupra ombilicului; _ la dreapta în
plan sagitalla două degete în dreapta liniei mediane;
_ la stânga în plan sagital la 2 cm de linia medioclaviculară stângă.
Mijloace de fixare
Pancreasul este unul din organele cel mai bine fixat al cavităţii abdominale.
El este menţinut în poziţia sa prin: conexiunile cu duodenul în care i se deschid canalele
excretoare~ prin peritoneu, plin fascia de coalescenţa retro duodenopancreatică Treitz prin vase şi
nervi. Acestora li se adaugă presa abdominala. Porţiunile pancreasului au o fixare diferită. Capul este
cuprins în concavitatea duodenală şi este mai bine fixat decât coada legată de splină prin ligamentul
splenico-linea1.în cazuri excepţionale, pancreasul poate fi deplasat in torace sau sa formeze conţinutul
unei herni ombilicale.
RAPORTURILE PANCREASULUI
Raporturile pancreasului, în special cele ale capului se aseamănă în bună parte cu raporturile
duodenului, fapt care a determinat denumirea de "simbioza duodenopancreatică". Capul pancreasului
este cuprins în concavitatea duodenului, de care adera prin tracturi conjunctive solide. Faţa anterioară
a capului pancreasului este acopelită de peritoneu. Porţiunea supramezocolică este acoperită inainte
de porţiunea pilorică a stomacului şi răspunde cavitaţii peritoneale mari şi vine în raport cu colonul
transvers şi cu anse1e intestinului subţire. Faţa posterioară are un raport foarte important cu duetul
coledoc, care este aplicat pe ea prin fascia de coalescenţă retroduodeno-pancreatica Treitz (acest

22
raport explica de ce inflamaţia duetului coledoc se poate propaga la pancreas şi să dea pancreatită).
Corpul pancreasului stabileşte următoarele raporturi:
_ faţa anterioară vine în raport cu faţa posterioară a stomacului (impresiunea gastrică) şi este
acoperită de peritoneul parietal al bursei;
- faţa posterioară, neacoprită de peritoneu, este în raport cu fascia retroduodenopancreatică
Treitz;
_ faţa inferioară este acoperită de peritoneu şi prezintă trei impresiuni lăsate de organe: flexura
duodeno-jujenală, ansele jejuna1e şi colonul transvers;
_ marginea superioară vine în raport cu plexul celiac (care se prelungeşte şi pe faţa
posterioară);
_ marginea anterioară răspunde inserţiei mezocolonului transvers;
_ marginea inferioară este aplicată pe peretele abdominal posterior.
Coada pancreasului se îndreaptă spre splina. Uneori cele două organe vin în contact, alteori
rămân îndepărtate, ele sunt legate prin ligamentul frenico-lineal.
STRUCTURA PANCREASULUI
Pancreasul este o glandă amficrină (mixtă) cu secreţie exo- şi endocrină.
La periferie glanda are o capsulă conjunctivă subţire, slab dezvoltată, care continuă in
interiorul organului fonnănd septuri conjunctivo-vasculare slab dezvoltate, care
separă incomplect lobii şi lobulii. În structura glandei pancreatice se disting două părţi
componente: masa pricipală (cu functie exocrină) şi o parte mai mică (cu funcţie endoclină~ formată
din insuliţe de celule dispersate în ţesutul exocrin - insulele Langerhans),
Pancreasul exocrin reprezintă 97-98% din volumul glandei şi este
format din acini de formă sferică sau ovoidală, asemănători cu cei din carotidă. Celulde acinare
secretă o soluţie apoasă cu electro1iţi şi enzime. Produsul de secreţie se varsă în ductele jntercalare,
unde se adaugă bicarbonatul şi apa. Din aceste ducte ajunge in canalul Wirsung şi in duoden, la
majoritatea oamenilor prin ampula lui Valter, împreună cu bila, Există şi un canal accesoriu, canalul
Santonm, care se varsă într-o porţiune superioară învecinată.
Pancreasul endocrin este reprezentat de insulele lui Langerhans, răspândite difuz in ţesutul
exocrin. Constituie 1-3% din volumul glandei şi sunt mai numeroase la nivelul cozii.Insulele sunt
formate din cordoane celulare între care se găsesc capiI are, la periferie sunt înconjurate de o reţea
retrico-capilară. În structura lor au: celule A situate predominant în centru in~ulei (elaborează si
secretă glucagonul), celule B mai numeroase (circa 80% din totalul celulelor endocrine), aşezate în

23
special la periferia insulelor (secretă insulina). Pancreasul endocrin conţine şi celule D care secretă
somatostatina (STS) si gastrina, prima participând la reglarea metabolismului glucidic, prin inhibarea
secreţiei celulelor A şi B.
pancreasul endocrin conţine şi celule ce secretă polipeptidul pancreatic - celulele PP.
Canalele excretoare ale pancreasului sunt cel principal Wirsung şi cel accesor Santorini.
Amândouă sunt confundate în parenchimu1 glandular şi se deschid în duoden.
Duetul pancreatic - canalul \Virsung - străbate pancreasul de la coadă spre cap, la egală
distanţă între marginea superioară şi cea inferioară (mai aproape de faţă posterioară). Ajuns la nivelul
capului, duetul se curbeaza în jos, apoi spre dreapta, se alătură duetului coledoc, perforează împreună
tunica musculară şi se deschid împreună în ampula hepato-pancreatică a lui Valter. Aceasta
prodemină pe suprafaţa interioară a duodenului sub forma papilei mari în vârful căreia se află orificiul
de deschidere a ampulei în duoden. Înainte de deschidere în ampulă, duetul pancreatic are un sfincter
format dintr-un manson de fibre musculare netede. Uneori coledoeul şi ductul pancreatic se pot
deschide separat în duoden. Duetul panereatic accesor - canalul Santorini - ia naştere din duetul
principal în locul unde acesta se curbează in jos, de aici se îndreaptă, străbătând capul pancreasului
spre duoden, unde se deschide la 3 cm deasupra papilei mari, la nivelul papilei duodenale mici. Când
ductul Wirsung este obstruat canalul Santorini se dilată şi asigură scurgerea sucului pancreatic în
duoden.
VASCULARIZAŢIE ŞI INERVAŢIE
Irigaţia arteriala este dată de arterele pancreatico-duodenale (ramuri din arterele hepatică şi
mezenterică superioară) Şi de arterele pancreatice (ramuri ale arterelor splenice).
Venele se formează în reţele paralele cu artere1e având în general aceeiaşi poziţie.
Sângele de la pancreas se varsă în vena porta.
Vasele limfatice merg în limfonodulii peripancreatici ŞI în special
retropancreatici.
Incrvaţia vegetativă simpatică şi parasimpatică este dată de plexul celiac şi plexul mezenteric
superior şi lineal.
NOŢIUNI DE FIZIOLOGIE ALE PANCREASULUI
FUNCTIILE PANCREASULUI
Pancreasul este un organ care face parte din aparatul digestiv şi endocrin care îndeplineşte
două funcţii majore
-funcţia exocrina care produce sucul pancreatic,care conţine enzime digestive

24
- funcţia endocrina care produce mulţi hormoni importanţi incluzând şi insulina
FUNCŢIA EXOCRINĂ
Pancreasul exocrin,care reprezintă masa principală a glandei,este format din acini asemănători
cu ai glandelor salivare de unde şi numele de glandă salivară a abdomenului. De la acini pleacă ducte
colectoare interlobulare şi interlobare care, prin conf1uare,formează ductele principale Wirsung şi
accesor Santorini. Duetul principal Wirsung străbate pacreasul de la coadă la cap şi se deschide,
împreună cu canalul coledoc,în ampula hepato-pancreatică Vater. Duetul pancreatic accesor Santolini
ia naştere din duetul principal,la nivelul capului pancreasului şi se deschide în duodenul II,la nivelul
papilei mici.
Sucul pancreatic este secretat de celulele acinare ale pancreasului exocrin. Este un lichid
limpede, uneori cu conţinut de mucus care se adaugă la canalele excretoare cu un ph 8. La om se
elimină zilnic o cantitate de 200-800 mI. Conţine substanţe anorganice, cea mai importantă fiind
bicarbonatul (care îi conferă carac-tenll alcalin) şi substanţe organice (componentLlI cel mai
important fiind enzimele).
Bicarbonatul este secretat de ductele pancreatice printr-un proces activ (insoţit de creşterea
consumului de oxigen) ce realizează o concentraţie mare (cca 70 mEq/I). El antrenează osmotic apa
de-a lungul duetului pancreatic. Transportul de bicarbonat este realizat printr-o pompă situată în
membrana apicală a celulelor epiteliale, care conduce concomitent în celulă, ioni de clor. Eliberarea
clorului este invers proporţiona1ă cu a bicarbonatu1ui.
Ph-ul sucului gastric reflectă ph-ul sangvin, bicarbonatul din suc crescând în alcaloza
metabolică şi scăzând în acidoza metabolică. Bicarbonatul neutralizează conţinutul acid al
duodenului. În duetul pancreatic apare o cantitate mare de natriu transformat în schimbul potasiului.
Natriu si potasiu se elimină prin sucul pancreatic într-o concentraţie asemănătoare cu a plasmei ce se
păstrează constatantă. Secreţia acinară este izotonă, cea finală este hipertonă.
COMPONENTELE ORGANICE - ENZIMELE
Sunt cele mai importante componente ale sucului pancreatic.
Acţionează asupra celor trei principii alimentare şi se împart în: amilotice (alfa-amilaza şi
maltaza)~ lipolitice (lipaza) si proteolitice (tripsina, chimotripsina, carboxipeptidaza). Secreţia
enzimelor este stimulată de acetikolină, mediator al stimulării vaga1e şi de colecitikinina (cck),
ENZIMELE AMILOTICE
Alfa-amilaza este mai puternică decât cea salivară deoarece digeră ŞI amidonul crud pe care îl
transformă în maltoză, maltotrioza şi dextrine. Acţiunea ei necesită prezenţa ionilor de clar, ph-ul

25
optim de acţiune este de 6,7-7.
Maltaza este în cantitate mică în sucul pancreatic. Împreună cu izomaltaza (din sucul
intestinal) realizează hidroliza maltozei, maltotriozei si dextrinelor.
ENZIMELE PROTEOLITICE
Tripsina secretată ca tripsinogen, activat în duoden de enderokinaza (enzima secretată de
mucoasa duodenală); se activează şi autocatalitic, În activare intervin ionii de calciu. Tlipsina desface
legăturile peptice ale proteinelor si ale polipeptidelor rezultând di-tri şi tetra-peptide şi unii
aminoacizi. Ph-ul optim de acţiune este de 8.Acţiunea tripsinei asupra ţesutului pancreatic este
împiedicată de inhibitori ce se află în ţesutul pancreatic. Aceştia împiedică astfel autodigestia
pancreasului exocrin. Acesta se poate totuşi produce prin obstrucţia ductelor
pancreatice.Chimiotripsina derivă din chimiotripsinogenul activat de tripsina.
Acţionează asemănător cu tripsina, coagulând însă laptele (tripsina coagulează sângele).
Calciu stabilizează enzima. Ph~ul optim pentru acţiune este 8. Există inhibitori intrapancreatici şi
pentru chimiotripsina.
ENZIMELE LIPOLITICE
Lipaza desface trigliceridele în acizi graşi, monogliceride şi glicerol.
Acţionează împreună cu acizi biliari la interfaţa apa-lipide. Ph-ul optim de acţiune este 7 -9.
Activatorii sunt clar, natriu şi ionii de calciu.
FUNCŢIA ENDOCRINĂ
Pacreasul endocrine este reprezentat de insulele Langerhans, care sunt răspândite difuz în
ţesutul exocrine.Constituie 1-3% din volumul glandei şi sunt mai numeroase în coada
pacreasului.Insulele LangeThans sunt formate din cordoane celulare,înconjurate de sinusoide. În
structura cordoanelor celulare se descriu celula alfa,care secretă glucagonul,şi celulele beta., care
secretă insulină.
lnsulina este secretată de celulele ~ din insulele Langerhans. Ea reglează în spe-cial
metabolismul glucidic dar şi cel lipidic şi protidic. Are acţiune hipoglieemiantă mentinând glicemia la
nivelul fiziologic prin indepartarea excesului de glucoză spre ficat (unde se depozitează sub formă de
glicogen) şi stimularea utilizării ei ti-sulare. În metabolismul glucidic intervine şi glucoganul (cu efect
hiperglicemiant) prin mobilizarea glucozei din glicogenul hepatic şi împiedicarea utilizării ei tisulare.
Glucoganul este secretat de celulele A. pancreasul endocrin conţine şi celule D care secretă
somatostatina (STS) şi gastrina~ prima participând la reglarea meta-bolismului glucidic, inhibând
secreţia celulelor A şi B. Pancreasul endocrin posedă şi celule care secretă polipeptidul pancreatic

26
(PP).Celulele A, B şi D se află în anumite zone învecinate, funcţionând ca celule paracline.
Se influenţează prin deversarea produsului de secreţie în lichidul interstiţial sau prin
contigente morfo-functionale~ prin joncţiuni prin care citoplasmele celulelor ihvecinate comunică
direct.insulina, principalul hormon glicoreglator este sintetizată sub forma unui polipeptid~ care se
elimină din celule prin exocitozaă (cu intervenţia ionilor de calciu) în capilarele pancreasului.lnsulina
circulă liberă în sânge. Iniţial este preluată de circulaţia p0l1a. Dispare din circulaţie prin
metabolizare în ficat şi rinichi Şi prin fixare pe receptori. Ţesutul nervos (cu excepţia unor zone
speciale) şi globulele roşii nu au receptori pentru insulina şi nici nu o utilizează. Hipoglicemia
rezultată dintr-un exces de insulină este letală prin afectarea funcţiilor nervoase vitale.
EFECTELE METABOLICE ALE INSULINEI
Insulina intervine În reglarea metabolismului intermediar glucidic, dar şi în cel lipidic şi
protidic. Hipoinsulismul produce prin dereglări ale metabolismului intermediar, diabetul zaharat.
Coma diabetică este explicată prin efectul insulinei asupra metabolismului proteic; este explicată
importanţa insulinei în procesele de sinteză şi creştere, asemănătoare cu a honnonului somatotrop şi a
celulelor tiroidiene. Ţesuturile prin care intervine În reglarea metabolismului intermediar sunt: cel
hepatic, muscular si adipos.lnsulina are efect hipoglicemie, deoarece facilitează penetrarea glucozei în
hepatocit şi în alte ţesuturi ca cel muscular şi stimulează glicogeneza hepatică.
REGLAREA SECRETIEI DE INSULINA
Hiperglicemia stimulează secreţia de insu1ină direct, fără intervenţia sistemului Bervos.
Insulina scade glicemia. Acest feed-back negativ contribuie la menţinerea unui nivel glicemic nomaI.
Secreţi a de insulină este stimulată şi de manoză şi fructoză (convertită intracelular in glucoză). Alţi
stimulatori ai insulinei sunt: aminoacizii (AA).
Secreţia de insulină este cea mai mare dupa ingestia de glucoză (prin aCţiunea asupra mucoasei
gastro-intestinale ) decât după administrarea intravenoasă. Un asemenea efect îl au şi unii aminoacizi.
Stimularea secreţiei de insulină prin ingestia de glocoză şi aminoacizi se
explică prin sereţia de hormoni digestivi produsă. Acest produs secretor se adaugă acţiunii
directe, prin sânge a glucozei pe secretâţia de insulină, având caracterul unei reactii de anticipare,
glucoza întâlnind în sânge o concentraţie crescută de insulină. Secreţia de insulină este stimulată de
vag prin intermediul acetilcolinei. Efectul vag este inhibat de atropină. Simpaticul inhibă secreţia de
insulină.
GLUCOGONUL
Glucogonul este un polipeptid sintetizat în celulele A ale pancreasului endocrin. Are un

27
puternic efect hiperglicemiant, realizat prin mecanisme opuse celor prin care insulina are efect
hipoglicemiant. Stimuleză glicogenoliza, acţiune ajutată de un efect neoglicogenetic ce susţine
rezerva de glicogen. Glucagonul acţionează cu predilectie de hepatocit eliberând în circulaţie glucoza.
REGLAREA SECRETIEI DE GLUCAGON
Hipog1icemia stimulează secreţia de glucagon rezultând o revenire la normal a glicemiei.
Hiperglicemia inhibă secreţia de glucagon realizându-se un feed-back negativ complementar cu cel
realizat de reacţia inversă a hîperglkemiei cu secreţia de insulină. Secreţia de glucagon este stimulată şi
de aminoacizi în special de glicoformatori (alanina, serina, glicogol) care acţionează prin sânge.
Asemeni insulinei glucagonul este stimulat şi prin glucoză şi aminoacizii din intestin. Parasimpaticul,
prin acetilcolină, stimulează secreţia de glucagon.Secreţia de glucagon creşte în inaniţie în primele
zile rezultând o mobilizare a glucozei disponibile din organism.Secreţia de glucagon este inhibată de
hiperglicemie, acizi graşi liberi din plasma, corpi cetonici si insulină.
Somatostatina şi secreţia de insulină şi glucagon.
STS a fost descoperită iniţial, ca hormon hipotalamic ce inhibă secreţia de hormon
somatotrop. Ulterior s-au descoperit şi alte surse şi roluri. În general STS are un efect inhibitor pe
funcţiile pe care le influenţează. STS este secretat de celulele D din pancreasul endocrin, celule
situate în vecinătatea celulelor A si B.Celulele D secretă şi gastrina. STS inhibă secreţia de insulină şi
glucagon acţionând ca un hormon paracrin. Secreţia STS este stimulată de factori care cresc secreţia
de insulină, hipog1icemie , unii aminoacizi. STS poate ajunge în circulaţia generală acţionând ca un
hormon sistemic.

Capitolu ii

Notiuni despre cancerul pancreatic

definiţie; noţiuni generale despre afecţiunile neoplazice; cancerul pancreatic.


Cancerul pancreatic nu este intre primele 10 cele mai frecvente. Totusi, tendinta cancerului
pancreatic de a se dezvolta si extinde fara a da semne il face al patrulea ca mortalitate dintre toate
tipurile de cancer. Cancerul pancreatic afecteaza in mod egal atat femeile cat si barbatii, dupa varsta
de 45 de ani.

28
Cancerul pancreatic este clasificat in functie de partea pancreasului pe care o afecteaza: zona
care produce enzimele digestive (exocrina) sau cea care produce insulina sau
alti hormoni (endocrina). 
Cancerul pancreasului exocrin
desi exista mai multe forme diferite de cancer pancreatic, 95% din cazuri sunt adenocarcinoame
pancreatice. Alte tipuri mai putin comune de cancer al pancreasului exocrin sunt:
- carcinomul adenoscuamos;
- carcinomul cu celule scuamoase;
- carcinomul cu celule mari;
- carcinomul cu celule acinare;
- pancreasul exocrin reprezinta 95% din totalul pancreasului, asa ca nu este de mirare faptul ca
majoritatea cancerelor; pancreatice isi au originea aici. 
Cancerul pancreasului endocrin
celelelte celule ale pancreasului produc hormoni care sunt deversati direct in circulatia sanguina
(sistem endocrin). Cancerul care apare pornind de la aceste celule se numeste cancer pancreatic
neuroendocrin sau cancer pancreatic al celulelor insulare. 
Cancerele pancreasului endocrin sunt rare, si sunt denumite in functie de tipul de hormon pe care il
produc celulele de la care isi au originea:
- insulinom (de la celulele producatoare de insulina);
- glucoganom (de la celulele producatoare de glucagon);
- somatostatinom (de la celulele producatoare de somatostatina);
- gastrinom (de la celulele producatoare de gastrina);
- vipom (de la celulele producatoare de peptid vasoactiv intestinal).
Tumorile endocrine de obicei nu sunt cancere; sunt tumori benigne. Aceste tumori benigne nu sunt
considerate cancer pancreatic. Totusi, ele pot creste mult sau pot secreta cantitati anormale de
hormoni, determinand probleme medicale. 
Cancerul ampular (carcinomul ampulei vater)
este cancerul care se dezvolta in locul in care ductul care dreneaza pancreasul se uneste cu intestinul
subtire (o deschidere numita ampulla). Desi, tehnic, nu este cancer pancreatic, cancerul ampular
detremina simptome similare cele ale cancerului pancreatic, iar tratamentul este similar.
Simptomele cancerului pancreatic

29
Cancerul pancreatic deseori trece neobservat pana cand devine avansat si greu de tratat. In
marea majoritate a cazurilor, simptomele apar doar cand cancerul a crescut si a inceput sa se extinda
si la alte organe. Intrucat 95% dintre cancerelor pancreatice sunt de tip adenocarcinom, vor fi descrise
mai intai simptomele acestuia, urmate de simptomle formelor mai rare de cancer. 
Simptomele locale ale cancerului pancreatic
initial, cancerul pancreatic are tendinta de a fi silentios si fara durere. Pana la momentul in care este
suficient de mare pentru a determina simptome, cancerul a crescut deja in afara pancreasului.
Simptomele depind de localizarea cancerului din pancreas:
-cancerul pancreatic la nivelul capului pancreasului determina simptome de tipul pierderii
ponderale, icter (piele galbena), grasimi in scaun, cu sau fara dureri abdominale;
- cancerul pancreatic la nivelul corpului pancreasului sau in coada pancresului de obicei determina
dureri abdominale si pierdere ponderala.
In general, simptomele apar mai devreme daca, cancerul este localizat in capul pancresului
comparativ cu cele localizate la nivelul corpului sau al cozii pancreasului. 
Cancerul pancreatic: simptome gastrointestinale
intrucat cancerul pancreatic se dezvolta in jurul unor zone importante pentru sistemul digestiv,
simptomele gastrointestinale sunt deseori predominante:
- durere abdominala. Mai mult de 80% dintre pacientii cu cancer pancreatic prezinta la un moment
durere abdominala pe masura ce tumora creste. Cancerul pancreatic poate determina durere surda in
abdomenul superior si dureri de spate. Durerea poate fi ocazionala;
- balonare abdominala. Unii pacienti cu cancer pancreatic au o senzatie de saturatie desi mananca
putin sau o senzatie de balonare abdominala inconfortabila;
- greturi;
- diaree;
- grasime in scaun (steatoree). Pe masura ce cancerul pancreatic scade abilitatea pancreasului de a
secreta enzime pentru digestia grasimilor, mai multe grasimi ajung in scaun nedigerate. Aceste scaune
grasoase pot avea un miros patrunzator si sa pluteasca mai mult decat in mod normal;
- scaun de culoare deschisa. Daca ductul care dreneaza bila pana la intestin este blocat de cancerul
pancreatic, scaunul isi poate pierde culoarea maronie si devine dechis la culoare sau de culoarea
lutului. Iar urina poate deveni inchisa la culoare. 
Cancerul pancreatic: simptome generale
pe masura ce creste si se raspandeste, cancerul pancreatic afecteaza intregul organism. 

30
Simptomele generale pot include:
- scadere ponderala;
- stare de rau;
- pierderea apetitului; 
- cresterea glicemiei. Unii pacienti cu cancer pancreatic dezvolta diabet datorita cancerului care
afecteaza abilitatea pancreasului de a produce insulina. (totusi, marea majoritate a pacientilor nou-
descoperiti cu diabet nu sufera de cancer pancreatic)
cancerul pancreatic: simptome cutanate
icterul: deoarece cancerul pancreatic blocheaza ductul prin care se varsa bila in intestin (duct biliar
comun), componentele bilei se acumuleaza in sange. Acestea coloreaza pielea si sclerele oculare in
galben, o conditie medicala numita icter.
Prurit: uneori, pacientii cu cancer pancreatic prezinta prurit (mancarimi) pe toata suprafata corpului.
Deseori, pentru aceasta conditie este responsabila bila prezenta in sange.
Cauzele si factorii de risc ai cancerului pancreatic
Ca si in cazul altor tipuri de cancer, cauzele cancerului pancreatic reprezinta un mister. Desi
au fost identificati unii factori de risc, acestai nu pot oferi un tablou complet. 
Cauzele cancerului pancreatic sunt inca necunoscute
cancerul pancreatic se dezvolta atunci cand o celula pancreatica prezinta o leziune la nivelul adn-ului
care o determina sa se multiplice anormal. O singura celula canceroasa creste si se divide rapid,
devenind o tumora care nu respecta limitele naturale ale organismului. In final, celule canceroase pot
calatori la distanta in organism (metastaze) prin sange sau sistemul limfatic.
Nu se stie exact cum apare procesul leziunii adn-ului care duce la cancerul pancreatic. Analizarea
cancerelor pancereatice obtinute prin interventie chirurgicala arata anumite mutatii care apar in
aproape toate cazurile si altele care variaza la diferiti pacienti.
Unele dintre aceste mutatii se petrec aleator. Altele apar ca raspuns la comportamentul uman sau la
experientele din mediu. Unele dintre ele pot fi mostenite. (ce, cand si cum se intampla aceste mutatii
sunt lucruri dincolo de intelegerea expertilor). Cand se acumuleaza suficiente mutatii, o celula devine
maligna si o tumora incepe sa creasca. 
Factorii de risc ai cancerului pancreatic
nimeni nu intelege deplin cauzele cancerului pancreatic, dar au fost identificati anumiti factori de risc
pentru acest tip de cancer. Acesti factori de risc sunt prezenti mai frecvent la persoanele care dezvolta
cancer pancreatic decat la populatia generala.

31
Exista factori de risc multipli pentru cancerul pancreatic, desi multi dintre ei sunt asociati de putin
timp cuacesta. Multi dintre pacientii cu cancer pancreatic nu prezinta nici un factor de risc.
Aproximativ 1 persoana din 76 va dezvolta cancer pancreatic. Acesta reprezinta media pentru acest
tip de cancer. 
Persoanele care prezinta factori de risc au un risc mai mare de a dezvolta cancer pancreatic
decat cei din populatia generala:
- factori genetici. 5 pana la 10% dintre pacientii cu cancer pancreatic au un membru in familie care
are sau a avut cancer pancreatic. Mai multe gene diferite au fost asociate cu acest risc crescut, desi
inca nu a fost identificata nici o gena a cancerului pancreatic;
- diabetul. Pacientii cu diabet zaharat au un risc mai mare de a dezvolta cancer pancreatic. Exista
totusi anumite controverse in acest caz, daca diabetul determina cancer pancreatic sau daca
pancreasul incepe sa functioneze prost inainte de aparitia cancerului, determinand diabet; 
- fumatul. Fumatul de tigarete este un factori de risc cunoscut pentru aparitia cancerului pancreatic.
Cu cat mai mult fumeaza o persoana, cu atat prezinta un risc mai mare de cancer pancreatic. La zece
ani de la renuntarea la fumat, riscul devine la fel cu al persoanelor care nu au fumat niciodata; 
- obezitatea si inactivitatea. Intr-un studiu realizat pe 88 ooo de asistente, cele care erau obeze
(indexul de masa corporala mai mare de 30) aveau un risc mai mare de aparitie a cancerului
pancreatic. Cele care faceau exercitiu fizic prezentau jumatate din riscul de cancer pancreatic,
comparativ cu cele care nu faceau exercitiu fizic deloc; 
- dieta. Ceea ce mancam poate determina cancer pancreatic? O dieta bogata in grasimi si carne (in
special carne afumata si procesata) a fost legata de aparitia cancerului pancreatic in unele studii. O
dieta sanatoasa bogata in fructe si legume scade riscul de cancer pancreatic in alte studii. Totusi exista
si studii care sugereaza ca nu exista o legatura identificabila intre dieta si cancerul pancreatic; 
- licopenul si seleniul. Studiile au aratat un nivel scazut al acestor nutrienti la persoanele care dezvolta
cancer pancreatic. Dar nu exista probe care sa arate cert ca un nivel scazut determina cancer
pancreatic. Orice dieta care include carne slaba sau rosie si legume galbene ar trebui sa ofere cantitati
adecvate de licopen si seleniu; 
eliminarea factorilor de risc pentru cancerul pancreatic nu vor determina risc zero pentru aceasta
afectiune. Dar o dieta sanatoasa, mentinerea unei greutati corporale normale si exercitiile fizice
frecvente vor imbunatati starea generala de sanatate si vor reduce riscurile pentru alte probleme de
sanatate.
Detectarea precoce si diagnosticul pancerului pancreatic

32
De obicei cancerul pancreatic trece nedetectat pana la un stadiu avansat. Pana la momentul
aparitiei simptomelor, diagnosticul de cancer pancreatic se pune relativ usor. Din pacate, la acest
punct tratamentul curativ este rareori posibil. Scopul este detectarea si diagnosticarea precoce a
cancerului. Este posibil acest lucru? 
Aceasta sectiune a articolului se refera la adenocarcinomul pancreatic, care reprezinta 95% dintre
toate cancerele pancreatice. Formele mai rare sunt mentionate la sfarsitul articolului. 
Diagnosticarea cancerului pancreatic se petrece de obicei atunci cand pacientul experimenteaza
saptamani sau luni de simptome. Frecvent, simptomele cancerului pancreatic include durere
abdominala, pierdere ponderala si icter. 
In fata acestor simptome, medicul incearca sa determine cauza lor, folosind mai multe instrumente:
- realizarea anamnezei medicale prin care medicul afla istoria bolii, cum ar fi momentul instalarii,
natura si localizarea durerii, istoricul de fumator si prezenta altor probleme medicale;
- in timpul examinarii fizice, doctorul poate simti la palpare o masa la nivelul abdomenului, poate
observa icterul sau pierderea ponderala;
- testele de laborator pot evidentia ca evacuarea bilei este blocata sau alte anormalitati. 
Bazandu-se pe examinarea fizica, testele de laborator si descrierea simptomelor, medicul poate cere
realizarea unor teste imagistice:
- computer tomograf: aparatul realizeaza mai multe radiografii, iar computerul le reconstruieste in
imagini detaliate ale interiorului abdomenului. Aceasta analiza poate ajuta medicul sa stabileasca
diagnosticul de cancer pancreatic;
-imagistica prin rezonanta magnetica: folosind unde magnetice, aparatul creaza imagini detaliate ale
abdomenului, in particular ale regiunii in care se gaseste pancreasul, ficatul si vezicula biliara;
- ecografia: unde sonore neinvazive reflectate de organele abdominale creaza imagini, ce pot ajuta la
stabilirea diagnosticului de cancer pancreatic;
- tomografia prin emisie de pozitroni: glucoza radioactiva este injectata in sange si este absorgita de
celulele canceroase.
Aceasta analiza poate ajuta la determinarea extinderii cancerului in organism. Daca studiile
imagistice detecteaza o masa la nivelul pancreasului, este probabil diagnosticul de cancer pancreatic,
dar nu este sigur. Doar biopsia – recoltarea de tesut de la nivelul tumorii – poate pune diagnosticul
dfinitiv. 
Biopsia poate fi realizata in mai multe moduri:
- biopsia percutana pe ac: sub ghidare imagistica, un radiolog introduce un ac in masa tumorala,

33
recoltand un fragment de tesut. Aceasta procedura mai poarta numele de aspiratie pe ac subtire;
- colangiopancreatografia retrograda endoscopica: un tub flexibil cu o camera video minuscula si alte
instrumente sunt introduse pe la nivelul gurii pana in intestinul subtire, langa pancreas. Endoscopic
zona poate fi vizualizata si, de asemeni, se poate recolta biopsie cu ajutorul unei mici pensuli;
- ecografia endoscopica: similara analizei anterioare, un endoscop este introdus pana in apropierea
pancreasului. Masa tumorala este localizata cu ajutorul ecografului, iar tesutul este recoltat cu un ac
atasat endoscopului;
- laparoscopia este o procedura chirurgicala care foloseste mai multe incizii mici. Folosind
laparoscopia, un chirurg poate obtine o portiune de tesut tumoral pentru biopsie si, de asemeni, poate
determina daca s-a extins cancerul pancreatic. Totusi, laparoscopia are riscuri mai mari decat alte
metode de recoltare a biopsiei;
daca diagnosticul de cancer pancreatic pare foarte probabil, si tumora pare ca poate fi indepartata
chirurgical, medicii pot recomanda interventia chirurgicala fara biopsie anterioara, aceasta fiind
realizata ulterior. 
Detectarea precoce a cancerului pancreatic
tratarera cancerului pancreatic este dificila daca acesta este descoperit tarziu, asa cum se intampla de
obicei. Cercetatorii cauta metode de detectare precoce, dar pana acum nici una nu s-a dovedit
eficienta. 
Aceste metode sunt:
- teste de sange. Anumite substante, cum ar fi carcinomul carcioembrionic este crescut in cancerul
pancreatic. Totusi, testele de sange nu permit o detectare precoce a cancerului pancreatic, deoarece
aceste subtante nu sunt suficient de crescute pentru a fi detectate decat intr-un stadiu avansat;
- ecografia endoscopica. Exista familii care au mai multi membrii afectati de cancerul pancreatic. Se
considera ca pana la 10% dintre cancerele pancreatice au o baza genetica. Exista studii in desfasurare
despre eficacitatea folosirii ecografiei endoscopice pentru detectarea precoce a cancerului pancreatic
in cazul acestor familii. Primele rezultate sunt promitatoare. Totusi, endoscopia este o procedura
invaziva, deci este folosita doar pentru persoanele care un risc crescut pentru cancerul pancreatic.
Tratamentul cancerului pancreatic in functie de stadiu
Cel mai bun tratament pentru cancerul pancreatic se stabileste in functie de raspandirea
acestuia, adica de stadiul sau. Stadiile cancerului pancreatic sunt usor de inteles. Ce este mai dificil
este determinarea acestuia fara a se recurge la chirurgie majora. In practica, medicii aleg tratamentul
pentru cencerul pancreatic bazandu-se pe studii imagistice si factori individuali.

34
Stadiile cancerului pancreatic
stadiul este un termen folosit in tratametul cancerului pentru a descrie extinderea bolii. 
Stadiile cancerului pancreatic exista in parte pentru ghidarea tratamentului, dar si pentru clasificarea
pacientiilor pentru studiile clinice. 
Stadiile cancerului pancreatic sunt: 
1. Stadiul 0: fara extindere. Cancerul pancreatic este limitat doar la un singur strat de celule la nivelul
pancreasului. In acest stadiu cancerul nu este vizibil prin imagistica si nici macar cu ochiul liber.
2. Stadiul i: crestere locala. Cancerul este limitat la pancreas, si are cel mult 2 cm in diametru (stadiul
ia) sau este mai mare de 2 cm (stadiul ib) 
3. Stadiul ii: extindere locala. Cancerul pancreatic s-a extins dincolo de pancreas si/sau este prezent si
in ganglionii limfatici zonali. 
4. Stadiul iii: extindere mai mare. Tumora s-a extins la vasele de sange majore din zona sau o cuprins
nervii. Pana in acest stadiul cancerul nu poate fi identificat in alte organe. 
5. Stadiul iv: extindere confirmata. Cancerul pancreatic este gasit si in organe aflate la distanta. 
Determinarea stadiului cancerului pancreatic este deseori un lucru dificil. Testele imagistice ca
tomografia computerizata sau imagistica prin rezonanta magnetica ofera unele informatii, dar pentru
determinarea extinderii cancerului este, de obicei, nevoie de interventie chirurgicala.
Cum chirurgia prezinta riscuri, medicii trebuie sa determine mai intai daca tumora poate fi indepartata
prin operatie (daca este rezecabila). 
Atunci cancerul pancreatic este descris astfel:
- rezecabil: pe testele imagistice cancerul pancreatic nu s-a extins (sau cel putin nu prea departe), iar
chirurgul considera ca tumora poate fi indepartata. Aproximativ 10% dintre cancerele pancretice sunt
considerate rezecabile la momentul diagnosticului.
- cu extensie locala (nerezecabil): cancerul pancreatic a crescut in interiorul vaselor mari, astfel ca
tumora nu poate fi indepartata in siguranta prin chirurgie.
- metastatic: cancerul pancreatic s-a extins si la alte organe, astfel incat chirurgia nu-l poate indeparta.
In cazul in care cancerul pancreatic este rezecabil, interventia chirurgicala poate creste speranta de
viata a pacientului si poate oferi o sansa mica de vindecare.
Tratarea cancerului rezecabil
Pacientii al caror cancer pancretic este considerat rezecabil pot suferi una dintre urmatoarele
interventii chirurgicale:
- pancreatoduodenectomia: chirurgul indeparteaza capul pancreasului, parti din stomac si intestinul

35
subtire, unii nodului limfatici, vezicula biliara si canalul biliar comun. Organele ramase sunt
reconectate intr-un nou mod pentru a permite digestia. Aceasta procedura este foarte dificila.
Chirurgii si spitalele care au mai multa experienta cu aceasta procedura au cele mai bune rezultate.
In aproape jumatate din cazuri, odata ce chirurgul poate vedea in interiorul abdomenului, cancerul
pancreatic care era considerat rezecabil se dovedeste a fi deja extins si din acest motiv devine
nerezecabil. In aceste cazuri aceasta procedura nu va mai fi efectuata.
- pancreatectomia distala; coada si/sau capul pancreasului sunt indepartate, dar capul pancreasului
ramane pe loc. Aceasta interventie este mai putin folosita deoarece majoritatea tumorilor care apar in
alt loc decat capul pancreasului sunt nerezecabile.
- pancreatectomia totala: intregul pancreas este indepartat in timpul interventiei chirurgicale. Desi in
trecut era considerata o interventie utila, astazi este realizata foarte rar.
Chimioterapia si/sau radioterapia pot fi folosite impreuna cu chirurgia pentru tratarea cancerului
pancreatic rezecabil pentru:
- micsorarea tumorii inainte de operatie, crescand astfel sansele de rezectie reusita (terapie
neoadjuvanta);
- prevenirea sau intarzierea reaparitiei cancerului pancreatic dupa interventia chirurgicala (terapie
adjuvanta);
chimioterapia include medicamente care circula prin tot corpul. Chimioterapia distruge atat celulele
canceroase de la nivelul tumorii, cat si pe cele care s-au extins. 
Medicamentele care pot fi folosite in cazul cancerului pancreatic sunt:
- 5-fluorouracil
- gemcitabin
ambele medicamente sunt administrate prin perfuzie intravenoasa. In cazul radioterapiei, un aparat
produce particule de raze x cu energie inalta. Razele x penetreaza pielea si distrug celulele
canceroase. Radioterapia este realizata in timpul unei serii de vizite la spital, de obicei pe o perioada
de o saptamana. 
Atat radioterapia cat si chimioterapia pot afecta celulele normale ale organismului. Efectele secundare
pot fi greata, varsaturile, pierderea apetitului, scadere ponderala, si oboseala. Chimioterapia poate
determina anemie severa si supresia sistemului imunitar. De obicei simptomele se amelioreaza la
cateva satamani dupa terminarea curei de radioterapie.
Tratamentul cancerului pancreatic cu extindere locala - nerezecabil

36
In cazul cancerului pancreatic cu extindere locala, chirurgul nu poate extirpa intraga tumora.
De vreme ce este indepartata doar o parte a tumorii, este mai bine sa se foloseasca terapii
nechirurgicale. 
Tratamentul consta in chimioterapie cu sau fara radioterapie. Cele doua chimioterapice care pot fi
folsite pot creste speranta de viata a pacientilor cu cancer pancreatic nerezecabil.
Tratarea cancerului pancreatic cu metastaza
In cazul cancerului pancreatic metastatic, chirurgia nu poate oferi o sanse de vindecare.
Intrucat cancerul s-a extins la alte organe, radioterapia nu este nici ea de folos. Chimioterapia cu
gemcitabin este cel mai bun tratament disponibil pentru acest tip de cancer. Acest medicament ajuta
la cresterea duratei de viata a pacientului si la reducerea simptomelor cancerului pancreatic, inclusiv a
durerii. Pentru cancerele metastatice care nu mai raspund la tratamentul cu gemcitabin, medicii pot
incerca si alte chimiotarapice.
Tratamentul paliativ pentru cancerul pancreatic
Pe masura ce cancerul pancreatic progreseaza prima prioritate a tratamentului se poate
schimba de la prelungirea vietii la ameliorarea simptomelor, in special a durerii. 
Mai multe tratamente pot ajuta la protejarea de disconfortul dat de un cancer pancreatic in stadiu
avansat:
- proceduri de restabilire a tranzitului bilei pentru reducerea pruritului si a pierderii apetitului date de
obstructia cailor biliare;
- morfina si alte medicamente puternice pentru reducerea durerii;
- antidepresivele si consilierea pot ajuta la reducerea simptmelor depresiei, care apare frecvent la
pacientii cu cancer pencreatic in stadiu avansat.

Cancerul pancreasului exocrin continuă să rămână o problemă majoră nerezolvată a


oncologiei, cu 28200 decese pe an în usa şi 50.000 decese pe an în europa. Cancerul pancreatic (cp),
datorită prognosticului său în general nefavorabil reprezintă încă o sfidare pentru chirurgie,
radioterapeuţii şi oncologii medicali.cancerul pancreatic este una din neoplaziile la care incidenta este
egală cu mortalitate: 5% din toate decesele cauzate de cancer. Ocupă locul 5~ ca mortali, după
cancerul pulmonar, colorectal, mamar şi prostatic. Reprezintă 2% din cancerele nou diagnosticate.
Elementele sugestive pentru diagnosticul cp sunt:
-durerea abdominal cu localizare mezogastrică
Icter obstructiv progresiv, coexistând cu dilatarea căilor blliare extrahepatice şi hepatomegalie

37
-scădere accentuată ponderală
-semne radiologice tipice.
cancerul
este rezultatul multiplicării dezordonate şi dezorganiate celulelor. În toate ţesuturile, celulele se pierd în
mod constant din cauza uzurii generale şi sunt înlocuite printr-un proces de diviziune celulară. În
toate ţesuturile normale, acţiunea unei celule este controlată, aceasta divizându-se în două şi creând
două noi celule, identice cu cea originală. În cazul în care organismul prezintă răni, rata producţiei de
celule creşte automat pana la vindecarea acestora, apoi revine încet la normal. Celulele canceroase
încă se divid şi cresc într-un mod necontrolat şi continuă astfel până la aplicarea tratamentului. Între
timp, numărul lor creşte până în momentul în care cancerul devine vizibil. Pe lângă inmulţirea extrem
de rapidă, celulele canceroase sunt incapabile să se organizeze intr-un mod adecvat, iar masa de tesut
câre ia nastere nu are un tesut normal.
Nu toate tumorile sunt canceroase. Deşi celulele unei tumori se înmulţesc într-un mod
necontrolat, tumorile pot fi beningne sau maligne. Cele beninglie pot avea aproape aspectul unui ţesut
normal, atunci când sunt privite la microscop. Acestea tind să îndepărteze ţesuturile sănătoase, nu se
înmulţesc în interiorul lor.tumorile beningne de mărimi mai reduse sunt neglijate, cele mai mari însa
sunt îndeăi1ate, în special dacă nu există nici o îndoială cu privire la diagnostic.
Celule tumorii maligne(cancerul) se înmulţesc în apropierea unui ţesut sănătos, proces
denumit" invazie", aceste procese ale celu1elor canceroase, pătrund în ţesuturi sănătoase. Ele sunt
cele care dec1anşează cancerul, dându- i posibilitatea de a se extinde în organism, dacă nu este
depistat, cauzând în final moartea. Cuvântul " malign" înseamnă "rău"; în contrast cu "benign" care
înseanmă "inofensiv".
Ambele descriu apariţia celor două tipuri de tumori fără tratament. Celule canceroase iau
naştere din celule sănătoase ale organismului, o singură celulă canceroasă fiind suficient pentru
dezvoltarea unei tumori. Cu toate acestea, transformarea unei celule sănătoase într-una canceroasă se
realizează treptat, cuprinzând mai multe etape de-a lungul mai multor ani de zile. Cu trecerea fiecărei
etape celula se modifică din ce în ce mai mult şi devine din ce în ce mai puţin receptivă lâ
mecanismul normal de control al organismului. Cancerele sunt clasificate în funcţie de celula din care
provin. Cele care sunt provocate de celulele situate în membranele exterioare ale corpului, cum ar fi
pielea şi intestinele sunt denumite carcinoame, cele localizate în structurile interne ale organismului,
spre exemplu cartilajul osos şi muschi, poartă numele de sarcomuri. Carcinoamele sunt mult mai des
întâlnite decât sarcomurile.

38
Acestea probabil datorită faptului că celulele din membranele exterioare trebuie să se dividă
mai des pentru a le păstra pe acestea intacte. Capacitatea celulelor canceroase de a se răspândi în
interiorul organismului este cea care are loc procesul de răspândire sunt ordonate, cancerul
extinzându-se iniţial în ţesuturile din apropiere. Acest lucru produce leziuni locale care, cu trecerea
timpului cauzează simptome.
În etapa următoare, celulele încep să se desprindă de zona infestată, plutind în lichidul din
ţesut. Cu timpul acest lichid iese din ţesuturi şi pătrunde într-un sistem de canale denumit sistem
limfatic, care în cele din urmă returnează lichidul (denumit acum limfă) în sânge. În drumul pe care îl
parcurge, limfa trece printr-un număr de glande ce poartă numele de noduri ale limfei, care
îndepărtează celulele moarte şi infecţiile.
Celulele canceroase sunt adeseori prinse în nodurile limfei cele mai apropiate unde
majoritatea mor. Cu toate acestea, mai devreme sau mai târziu una va supravieţui şi va începe să se
înmulţească în interiorul glandei, ducând la o diviziune secundară.
Cauze şi factorii de risc
Cancerul este cea mai des întâlnită maladie din trecut şi din prezent. Datorită medicinei
modeme, oamenii au o viaţă mai lungă şi într-o anumită măsura, aceasta justifică creşterea numărului
de bolnavi de cancer sunt strâns legate de modul de viaţă.cauzele cancerului pacreatic sunt inca
necunoscute. Cancerul pancreatic se dezvoltă atunci când o celulă pacreatică prezintă o leziune la
nivelul adn-ului care o determină să se multiplice anormal. O singură celulă canceroasă creşte şi se
divide rapid, devenind o turn oră care nu respectă limitele naturale ale organismului.analizarea
cancerelor pancreatice obţinute pnn intervenţie chirurgicală arată anumite mutaţii care apar în aproape
toate cazurile şi altele care variază la diferiţi pacienţi.
Factorii de risc
Factorii de risc specifici pentru cancerul pancreatic nu sunt atât de bine precizaţi precum în
cazul altor neoplazii digestive, cum ar fi carcinoamele esofagiene sau gastrice. Cei mai cunoscuţi
sunt: vârsta de peste 50 de ani, sexul masculin,fumatul, consumul exagerat de alcool, obezitatea,
diabetul zahamt, alimentaţia săracă în vegetale şi bogată în carne roşie, pancreatita cronică, infecţia cu
helicobacter pylori, gingivita sau boala periodontală.
Fumatul: fumatul ţigaretelor este unul din carcinogenii cei mai implicaţi în apariţia cancerului
pancreatic( 30% din cp sunt datorate fumatului). Marii fumători au un risc de cel puţin două ori de a
dezvolta un carcinom pancreatic decât nefumătorii. La zece ani de la renunţarea la fumat, riscul
devine ]a fel cu al persoanelor care nu au fumat niciodată.

39
Alcoolul: este controversat dacă consumul de alcool este un factor de risc pentru cancerul
pancreatic. Consumul de alcool excesiv este o cauză majora de pancreatită cronică, care, la rândul
său, predispune la cancer pancreatic. Cu toate acestea, pancreatite1e cronice asociate cu consumul de
alcool nu cresc /riscul de cancer pancreatic la fel de mult ca alte tipuri de pancreatită cronică.
Dieta: dietele bogate în carne şi grăsimi asociază un risc crescut de cancer pancreatic. Factorii
alimentari protectori sunt fructele: cirtice (limonina este un inhibitor al oncoproteinei k -ras), fibrele
vegetale şi vitamina c. Compuşii n-nitrizo folosiţi drept conservanţi în produsele de carne induc
cancer pmicreatic la afihnale!e de laborator fără să existe însă o legătură stabilită între consumul
acestora şi apmiţia neoplaziei.
Contributia consumului de cafea nu este confirmată decât de existenţa unui singur studiu de
caz.
Factorul industrial - expunerile profesionale suspecte sunt- expunerea la solvenţi industriali
precum bertzidina şi betartaftilamirtaşi derivaţii de distilare ai petrolului.
Diabetul. Pacientii cu diabet zaharat au un risc mai mare de a dezvolta cancer
pancreatic.există totuşi anumite controverse în acest caz,dacă diabetul detennină cancer pancreatic
sau dacă pancreasul începe să funcţioneze prost înainte de apriţia cancerului, determinând diabet.
Pancreatfta cronică-pancreatita cronică, în special cea însoţită de calcificări pancreatice
survine în 5% din cp. Factorul genetic: în apoximativ 3% din cancerele pancreatice au o origine
ereditară, prin transmitere autosomală dominată, deşi agregări familiale de cancer pot să apară şi în
afara transmitterii genetice.

Cancerul de pancreas
Etiopatogenie; anatomie patologică
Este o afecţiune cu o frecvenţă destul de mare, constituind circa 20/0 din totalitatea cancerelor
viscerale.
Etiopatogenie: aceeaşi ca a cancerelor în general. În apariţia lui au fost consideraţi ca factori
favorizanţi leziunile cronice ale pancreasului. Apare cu predilecţie între 50-70 de ani. Interesează
ambele sexe aproape în aceeaşi măsura, existând o uşoară predominanţă la bărbaţi.
Anatomie patologică: cancerul pancreasului se prezintă sub forma unui adenocarcinom, cu
punct de plecare din celulele canaliculelor sau din acinii glandulari.localizarea cea mai obişnuită este
capul pancreasului, urmând în ordinea fregvenţei corpul şi coada.
Cancerul pancreatic este clasificat în funcţie de partea pancreasului pe care o afectează: zona

40
care -produce enzimele digestive (exocrină) sau cea care produce insulina sau alţi hormoni
(endocrina).
Canerul pancreasului exocrine - deşi există mai multe forme diferite de cancer pancreâtic,
95% din cazuri sunt adenocarcinoame pancreatice. Alte tipuri mai puţin comune de cancer al
pancreasului exocrin sunt:
-carcinomul adenoscuamos;
-carcinomul cu celule scuamoase;
-carcinomul cu celule mari;
-carcinomul cu celule acinare;
Pancreasul exocrin reprezintă 95% din totalul pancreasului, aşa că nu este de mirare faptul că
majoritatea cancerelor; pancreatice îşi au originea aici.
Cancerul pancreasului endocrin- celule ale pancreasului produc hormoni care sunt deversaţi
direct în circulaţia sanguină (sistem endocrin). Cancerul care apare pornind de la aceste celule se
numeşte cancer pancreatic neuroendocrin sau cancer pancreatic al celulelor insulare.
Cancerele pancreasului endocrin sunt rare, şi sunt denumite în funcţie de tipul de hormon pe
care îl produc celulele de la care îşi au originea:
_ insulinom (de la celulele producătoare de insulină);
_ glucoganom (de la celulele producătoare de glucagon);
_ somatostatinom (de la celulele producătoare de somatostină);
_ gastrinom (de la celulele producătoare de gastrină);
_ vipom (de la celulele producătoare de peptid vasoactiv intestinal).
Tumorile endocrine de obicei nu sunt cancere; sunt tumori benigne. Aceste tumori benigne nu
sunt considerate cancer pancreatic, totusi, ele pot creşte mult sau pot secreta cantităţi anormale de
honnoni, determinând probleme medicale.
Cancerul ampular(carcinomul ampulei vater) este cancerul care se dezvo1tă în locul în care
ductul care drenează pancreasul se uneşte cu intestinul subţire (o deschidere numită ampullă). Deşi)
tehnic, nu este cancer pancreatic, cancerul ampular determină simptome similare cele ale cancerului
pancreatic, iar tratamentul este similar.
Simptomatologie; debut
Simptomele sunt variate în funcţie de localizarea şi stadiul în care se găseşte cancerul.
În stadiul incipient, indiferent de localizare, se manifestă sindromul
Dispeptic, pe primul plan fiind anorexie progresivă; mai pot apărea: meteorism abdominal,

41
constipaţie altemând cu diaree,mai rar dureri epigastrice "în bară".
Concomitent cu sindromul dispeptic, încep să se evidenţieze şi semnele de "impregmaţie
canceroasa": scădere ponderală, lipsa poftei de mâncare, indispoziţie, astenie, paliditate .
În stadiul manifest se accentuează sindromul dispeptic şi simptomatologia generală şi apar
semnele detenninate de localizarea tumorii canceroase: în cazul localizării la capul pancreasului, se
instalează un icter, însoţit de dureri în crize localizate epigastric ( în capul piptului ) şi iradând în
spate sau în umărul drept; în cazul localizării la corpul pacreasului se manifestă prin dureri violente
(în crize sau continue), iradiate în spate şi însoţite de sughiţ şi nevoia imperioasă de scaun,
Într-un studiu avansat, simptomatologia cancerului pancreatic este caracterizată prin
fenomenele unice provocate de metastaze sau de infecţii secundare, simptomele din studiile incipiente
pot avea multe alte cauze. De aceea cancerul pancreatic este de obicei diagnosticat într-un stadiu
avansat.
diagnostic; diagnostic diferenţial.
Diagnosticul este dificil în stadiul iniţial,când sindromul dispeptic şi starea generala pot fi
atribuite altor afecţiuni.este mai puţin dificil când se poate palpa tumoarea sau când apare
icterul.examenul radiologic şi cel de laborator înlesnesc mult diagnosticul. Frecvent, simptomele
cancerului pancreatic includ durere abdominală, pierdere ponderală şi icter. Afecţiunile maligne din
organism pancreatic se prezintă de obicei ,cu durere şi pierdere în greutate, în timp ce cele din cap se
prezintă de obicei cu steatoree, scădere în greutate, şi icter. Apariţia recentă a diabetului zaharat
atipic, şi a tromboflebitei ( semnul trousseau ), sau un atac anterior de pancreatită sunt uneori
remarcate. Semnul courvoisier defineşte prezenţa de icter şi fără existenţa durerilor, vezica biliară
dilatată fiind deasemenea un puternic indicativ de cancer pancreatic, şi poate fi folosit pentru a distinge
cancer pancreatic de calculi biliari . Cancerul pancreatic este adesea descoperit în cursul de evaluare a
simptomelor menţionate mai sus. Diagnosticul este dat în cele mai multe cazuri de tomografia
computerizată, de multe ori diagnostic întărit de biopsie. Diagnosticul definitiv se face printr-o
biopsie endoscopică sau excizia chirurgicală a ţesutului suspect radiologic. Endoscopia cu ultrasunete
este adesea folosită pentru a ghida vizual procedura de biopsie.
Asimptomatică sau latentă.în această perioadă diagnosticul poate fi silit doar întâmplător, prin
instigaţii imagistice de fineţe, motivate de o altă afecţiune.
Tumora este de dimensiuni mici şi nu are nici un fel de manifestări clinice, lipsind atât
,semnele generale de impregnare neoplazică, cât şi senme1e de localizare a tumorii.
Perioada de debut clinic, cu manifestări de ordin general şi digestiv.

42
Manifestarile de ordin general au intensitate redusă iniţial, dar evoluează progresiv şi sunt
uneori aparent inexplicabile. Se pot întâlni: astenie fizică, astenie psihică şi stări depresie, tendinţa la
scăderea în greutate, uneori tromboflebite superficiale migratorii (semnul trousseau). Acestui declin
al stării generale i se pot adaugă ca manifestari digestive: scăderea poftei de mâncare, discretă jena
epigastrică şi un sindrom dispeptic nesistematizat, cu senzaţie de digestie dificilă. Şi modificări
capricioase ale tranzitului intestinal. În aceasta etapă, cancerul pancreasului exocrin este adus în
discuţie în cadrul diagnosticuluidiferenţial al unor neoplasme ,cu localizare in etajul abdominal
superior. Supozitia de cancer pancreatic orientează către un protocol de instigaţii paraclinice
specifice, neexistând modificări semnificative la examenul fizic al pacienţilor.
Diagnosticul corect şi indicaţia operatorie adecvată se silesc rareori în perioada de debut
c1inic~ când tratamentul chirurgical ar putea avea intenţie de radicalitate, cu şanse semnificative
pentru un rezultat bun si de durată.
În perioada de stare, diagnosticul clinic şi mai ales paraclinic sunt usor de realizat, dar şansele
unui tratament chirurgical cu intenţie de radicalitate încununat de success, chiar asociat cu tratament
oncologic complex, sunt reduse. Semnele generale de impregnare neoplazică şi o parte din tulburările
digestive sunt comune tuturor localizarilor. Există insă si o serie de manifestări elinice variabile
functie de topografia tumorii pancreatice,

Evoluţie şi prognostic
Evoluţia cancerului de pancreas durează de la 6 luni până la 3 ani; moartea este provocată de
complicaţii sau de apariţia unei boli intercurente. Cancer pancreatic poate fi controlat doar în cazul în
care se constată înainte de a se fi răspândit, atunci când acesta poate fi îndepărtat prin intervenţie
chirurgicală.
În cazul în care cancerul s-a răspândit, tratamentul paleativ, poate îmbunătăţi calitatea vieţii
pacientului prin controlul simptomelor şi complicaţiilor acestei boli:
_ metastaze în ganglionii vecini sau cei mai îndepărtaţi
- metastaze pulmonare
- metastaze hepatice
_ metastaze în cavitatea peritoneală cu ascita
_ metastaze nodular subcutanate
_ invadarea tumorală a organelor vecine
_ durere prin invadarea plexurilor nervoase abdominale

43
_ icter prin invadarea căilor biliare sau metastazei hepatice
- de nutriţie prin problem în alimentaţie şi pierderi de substanţe daorită diareei necontro
labile.
Investigatii paraclinice şi radiologice
Examene de laborator. Lnvestigaţile uzuale de laborator nu oferă informaţii specifice pentru
diagnosticul de cancer al pancreasului, ci doar informaţii indirect care reflect răsunetul evoluţiei
tumorii asupra stării biologice a pacientului.
Analizele de sânge sunt:
- vsh crescut
-bilulubină totală şi direct crescute
-fosfataza a1calină als, ast, ggt, crescute
-markeri tumorali - ca 19-9
examenul radio logic al pancreasului este foarte dificil. Prin
Retropneumoperi-toneu se poate observa o umbră transversală de la duoden la splină. Uneori
se pot observa radiologic tumori sau chisturi, dacă au dimensiuni mari.
Există însă semne radiologice indirecte, datorită compresiunii organelor vecine: deplasare spre
dreapta şi lărgire a cadrului duodenal, staza duodenală, hipotonie duodenală, mai rar stenoza
duodenală. Rareori pot fi decelaţi calculi pancreatici care apar sub forma opacităţii ar mici, multiple,
localizate pe cele două părţi ale coloanei vertebrale.
Examene paraclinice - explorările imagistice şi endoscopice sunt cele mai importante pentru
diagnosticul preoperator al cancerului pancreatic, unele dintre acestea oferind în plus şi posibilitatea
efectuării unor manevre terapeutice paliaţi explorările imagistice - contribuţia acestor explorări la
silirea diagnosticului se sprijină pe:
Furnizarea unor imagini de mare acurateţe privind topografia, dimensiunile şi structura
tumorii) raporturile sale cu structurile incinate, existenţa unor adenopatii şi/sau metastaze la distanţă;
Examenul histologic sau citologic al ţesutului tumoral recoltat prin puncţie ghidată sub control
imagistic.
Sub raport terapeutic paliativ, în funcţie de tehnica folosită şi de
Particularitaţile cazului) este posibilă realizarea unui drenaj biliar extern,
Sau a unui drenaj biliar intern transumoral cu endoproteză.
Tehnicile imagistice şi oportunitaţile lor sunt următoarele:
Ultrasonografia standard are utilitate în primul rând diagnostica oferind pe lîngă imagini

44
sugestive şi posibilitatea biopsierii prin puncţie ghidată) iar uneori şi terapeutică permiţând realizarea
drenajului biliar extern. Celelalte maniere de abord ecografic (endoscopic, intraoperator prin
(laparatomie /laparoscopie) au o mai bună rezoluţie datorită îndepărtării . Surselor generatoare de
arte-facte (segmente ale tubului digestiv cu conţinut gazos). Ultrasofiografia endoportală
intraoperatorie, cu acces prin na mezenterică superioară, oferă informaţii foarte precise asupra
raporturilor tumorii cu peretele nos) contribuind decisiv la aprecierea operabilităţii.
Scintigrafia pancreatică nu s-a dovedit de un real folos pentru diagnosticul tumorilor glandei,
dar scintigrafia hepatică poate fi utilă pentru evidenţierea metastazelor
Tomografia computerizată (cu secţiuni seriate la distanţe reglabile, în flux continuu cu
explorare heh-coidală si reconstituire tridimensională) are aceleaşi utilităţi ca ultrasonografia) dar
calitatea informaţiilor este superioară ecografiei.
Rezonanţa magnetică nucleară - oferă infonnaţii imagistice de fineţe. Explorarea radiologică
a căilor biliare - colangiografia cu variate modalităţi de administrare a substanţei de contrast organo-
iodate:
a. Intravenoasa standard sau intărită, la pacienţii anicterici sau subicterici (bilirubinemie
sub 3 mg%);
b. Endoscopia retrogradă (c.p.e.r.);
c. Percutana transhepatică cu puncţia colecistului sau a căilor biliare intrahepatice;
d. Percutana transjugulară şl transhepatică cu puncţia căilor biliare
Intrahepatice;
e. Intraopetatorie (laparotomie sau laparoscopie) prin puncţie culară
Sau hepatică.
Radiografia toracică: o radiografie a organelor şi oaselor din interiorul pieptului. Un x-ray
este un tip de fascicul energetic care poate trece prin corp şi pe film, face o imagine a zonelor din
interiorul corpului.
Examenul fizic şi istorie: un examen de corp pentru a verifica semnele
Generale de sănătate, inclusiv pentru verificarea semnelor bolii, cum ar fi noduli sau orice
altceva care pare neobişnuit. O istorie a obiceiurilor de sănătate a pacientului şi bolile din trecut şi
tratamentele vor fi luate, de asemenea, în calcul.
Ct (cat scan): o procedură care face o serie de imagini detaliate ale zonelor din interiorul
corpului, luate din unghiuri diferite. Imaginile sunt realizate de un calculator conectat la un aparat cu
raze x. Un colorant poate fi injectat într-o venă sau înghiţit pentru a ajuta la organe sau ţesuturi apare

45
mai clar. Această procedură se numeşte, de asemenea, tomografie computerizată, sau tomografie
computerizată axială un ct spiral sau scanare elicoidale face o serie de imagini foarte detaliate ale
zonelor din interiorul corpului cu ajutorul unui aparat cu raze x, care scanează corpul într -o cale
spirală.
Irm (imagistica prin rezonanţă magnetică): o procedură care foloseşte un magnet, unde radio,
şi un computer pentru a face o serie de
Imagini detaliate ale zonelor din interiorul corpului. Această procedură este, de asemenea,
numită imagistica de rezonanţă magnetică nucleară (nmri).
Pet (tomografie cu emisie de pozitroni scanare): o procedură pentru a găsi celulele
malignanttumor din organism. O cantitate mică de glucoză radionuclizilor (zahăr) este injectat într-o
venă. Scaneml pet se roteşte în jurul corpului şi face o imagine pe care glucoza o utilizează în
organism celulele tumorale maligne apar mai luminoase în imagine, deoarece acestea sunt mult mai
active si mai dure datorită glucozei decât celulele normale .
Ecografie endoscopică (eus): o procedură în care un endoscop este
Introdus în organism, de obicei prin gură sau rect un endoscop este un instrument subţire,
tub~ca, cu o lumină şi o lentilă pentru vizualizare. O sondă de la sfârşitul endoscopului este utilizată
pentru a obţine o mare energie prin undele de sunet (ultrasunete) către ţesuturile interne sau organele
interne şi transformarea în ecouri ecourile folmează o imagine a ţesuturilor numită sonogramă.
Această procedură este, de asemenea, numită endosonography.
Laparoscopia: o procedură chirurgicalăce presupune urmărirea organelor din interiorul
abdomenului pentru a verifica semnele de boală incizii mici (reduceri) sunt făcute în peretele
abdominal şi un laparoscop (un tub subţire1 luminat) se introduce într-unul dintre incizii alte
instrumente ar putea fi introdus prin aceleaşi incizii . Se pot efectua alte proceduri, cum ar fi
eliminarea organelor sau prelevarea de probe de tesut pentru biopsie.
Colangiopancreatografia endoscopică retrogradă (ercp): o procedură utilizată la x-ray care se
face prin conducte (tuburi), ce transportă bila din ficat în colecist şi de la vezica biliară în intestinul
subţire.
Uneori, cancerul pancreatic duce la îngustarea acestor conducte iar blocarea sau incetinirea
fluxului bilei, cauzează icter.un endoscop (un tub subţire, luminat) este trecut prin gură, esofag,
stomac şi în prima parte a intestinului subţire. Un cateter (un tub mai mic) este apoi introdus prin
endoscop în conductele pancreatice. Un colorant este injectat printr-un cateter în conducte şi un x-ray
este luată.în cazul în care conductele sunt blocate de o tumoră, un tub de amendă poate fi introdus în

46
conductă pentru a-l debloca.acest tub (sau stent) poate fi lăsat în loc să păstreze canalul deschis.probe
de ţesut pot fi luate, de asemenea.
Colangiografia percutană transhepatic (ptc): o procedură utilizată la x-ray ficatului şi căilor
biliare. Un ac fin este introdus prin piele, sub coaste şi în ficat. Colorant este injectat în ficat sau căile
biliare şi un x-ray este luată. În cazul în care un blocaj este găsit, un tub subţire, flexibil numit stent
este uneori lăsat în ficat pentru a se scurge bilă în intestinul subţire sau un sac de colectare în afara
corpului. Acest test se face numai daca ercp nu poate fi făcui.
Biopsia: eliminarea de celule sau ţesuturi, astfel încât acestea pot fi
Vizualizate sub un microscop de un patolog pentru a verifica semnele de cancer. Există mai
multe moduri de a face o biopsie pentru cancer pancreatic. Un ac fin poate fi introdus în pancreasului
în timpul unei raze x sau ultrasunete pentru a elimina celulele.

Tratamentul cancerului de pancreas


tratarera cancerului pancreatic este dificilă dacă acesta este descoperit târziu; aşa cum se
intâmplă de obicei. Cercetătorii caută metode de detectare precoce, dar până acum nici una nu s-a
dovedit eficientă. Aceste metode sunt: -teste de sânge. Anumite substanţe, cum ar fi carcinomul
carcioembrionic este crescut în cancerul pancreatic. Totuşi, testele de sânge nu permit o detectare
precoce a cancerului pancreatic, deoarece aceste subtanţe nu sunt suficient de crescute pentru a fi
detectate decât într-un stadiu avansat;
-ecografia endoscopica. Există familii care au mai mulţi membrii afectaţi de cancerul
pancreatic. Se consideră că până la 10% dintre cancerele pancreatice au o baza genetică. Există studii
în desfasurare despre eficacitatea folosirii ecografiei endoscopice pentru detectarea precoce a
cancerului pancreatic în cazul acestor familii. Primele rezultate sunt promitătoare. Totuşi, endoscopia
este o procedură invazivă, deci este folosită doar pentru persoanele care un risc crescut pentru
cancerul pancreatic.
Cancere pancreatice rare: tumorile celuleior insulare apar la nivelul unui grup distins de celule
producatoare de hormoni de la nivelul pancreasului. De obicei, tumorile celulelor insulare sunt
benigne, nu canceroase. Ca şi în cazul adenocarcinomului, cancerele celulelor insulare sunt în general
diagnosticate prin imagistică şi biopsie.
Tratamentul cancerului pancreatic în funcţie de stadiu
Cel mai bun tratament pentru cancerul pancreatic se stabileşte în funcţie de răspândire a
acestuia, adică de stadiul său. Stadiile cancerului pancreatic sunt uşor de inţeles. Ce este mai dificil

47
este determinarea acestuia fără a se recurge la chirurgie majoră. În practică, medicii aleg tratamentul
pentru
Cancerul pancreatic bazându-se pe studii imagistice şi factori individuali.
Stadiile cancerului pancreatic - stadiul este un termen folosit în tratametul cancerului pentru a
descrie extinderea bolii.
Stadiile cancerului pancreatic există în parte pentru ghidarea tratamentului,
Dar şi pentru clasificarea pacientiilor pentru studiile c1inice.stadiile cancerului pancreatic
sunt:
1. Stadiul o: iară extindere. Cancerul pancreatic este limitat doar la un singur strat de celule la
nivelul pancreasului. În acest stadiu cancerul nu este vizibil prin imagistică şi nici măcar cu ochiul
liber.
2. Stadiul 1: crestere locală. Cancerul este limitat la pancreas, şi are cel mult 2 em în diametru
(stadiul ia) sau este mai mare de 2 em (stadiul ib)
3. Stadiul ii: extindere locală. Cancerul pancreatic s-a extins dincolo de pancreas şi/sau este
prezent şi în ganglionii limfatici zonali.
4. Stadiul iii: extindere mai mare. Tumora s-a extins la vasele de sânge majore din zona sau a
cuprins nervii. Până în acest stadiul cancerul nu poate fi identificat în alte organe.
5. Stadiul iv: extindere confirmată. Cancerul pancreatic este găsit ş1 în organe aflate la
distantă.
Determinarea stadiului cancerului pancreatic este deseori un lucru dificil.
Testele imagistice ca tomografia computerizaă sau imagistica prin rezonantă magnetică oferă
unele informaţii, dar pentru determinarea extinderii cancerului este, de obicei, nevoie de intervenţie
chirurgicală cum chirurgi a prezintă riscuri, medicii trebuie să determine mai intâi dacă tumora poate
fi îndepărtată prin operaţie (dacă este rezecabilă).
Atunci cancerul pancreatic este descris astfel:
~ rezecabil: pe testele imagistice cancerul pancreatic nu s-a extins (sau cel putin nu prea
departe), iar chirurgul consideră că tumora poate fi îndepărtată. Aproximativ 10% dintre cancerele
pancretice sunt considerate rezecabile la momentul diagnosticului.
~ cu extensie locală (nerezecabil): cancerul pancreatic a crescut în interiorul vaselor mari,
astfel că turnora nu poate fi indepartată în siguranţă prin chirurgie.
_ metastatic: cancerul pancreatic s-a extins şi la alte organe, astfel încât chirurgia nu-l poate
îndepărta. În cazul în care cancerul pancreatic este rezecabil, intervenţia chirurgicală poate creşte

48
speranţa de viaţă a pacientului şi poate oferi o şansă mică de vindecare.
Tratarea cancerului rezecabil
Pacienţii al căror cancer pancretic este considerat rezecabil pot suferi una dintre următoarele
intervenţii chirurgicale:
_ pancreatoduodenectomia: chirurgul îndeparteaza capul pancreasului, părţi din stomac şi
intestinul subţire, unii nodului limfatici) vezicula biliară şi canalul biiiar comun, organele rămase sunt
reconectate într-un nou mod pentru a permite digestia. Aceasta procedură este foarte dificilă.
Chirurgii şi spitalele care au mai multă experienţă cu aceasta procedură au cele mai bune rezultate. În
aproape jumatate din cazuri, odată ce chirurgul poate vedea în interiorul abdomenului, cancerul
pancreatic care era considerat rezecabil se dovedeşte a fi deja extins şi din acest motiv devine
nerezecabil. În aceste cazuri această procedură nu va ma fi efectuată.
-pancreatiectomia distal: coada şi/sau capul pancreasului sunt îndepărtate, dar capul
pancreasului ramane pe loc.
Această intervenţie este mai puţin folosită deoarece majoritatea tumorilor care apar în alt loc
decât capul pancreasului sunt nerezecabile,
-pancreatectomia totală: întregul pancreas este îndepărtat în timpul
Intervenţiei chirurgicale. Deşi în trecut era considerată o intervenţie utilă, astăzi este realizată
foarte rar.
Chimioterapia şi/sau radioterapia pot fi folosite împreună cu chirurgia pentru tratarea
cancerului pancreatic rezecabil pentru:
_ micşorarea tumorii înainte de operaţie, crescând astfel şansele de rezecţie reuşită (terapie
neoadjuvantă);
_ prevenirea sau intârzierea reapariţiei cancerului pancreatic după intervenţia chirurgicală
(terapie adjuvanta);
Chimioterapia include medicamente care circulă prin tot corpu1.
Chimioterapia distruge atât celulele canceroase de la nivelul tumorii, cât şi pe cele care s-au
extins.
Medicamentele care pot fi folosite în cazul cancerului pancreatic sunt:
- fluorouraci 1
-gemcitabin
Ambele medicamente sunt administrate prin perfuzie intravenoasă. În cazul radioterapiei, un
aparat produce particule de raze x cu energie înaltă. Razele x penetrează pielea şi distrug celulele

49
canceroase. Radioterapia este realizată în timpul unei serii de vizite la spital, de obicei pe o perioadă
de o săptămână.
Atât radioterapia cât şi chimioterapia pot afecta celulele normale ale organismului. Efectele
secundare pot fi greaţa, vărsăturile, pierderea apetitului, scadere ponderală, si oboseală. Chimioterapia
poate determina anemie severă şi supresia sistemului imunitar.
De obicei simptomele se ameliorează la câteva săptămâni după terminarea curei de
radioterapie.
Tratamentul cancerului pancreatic cu extindere locală- nerezecabil
În cazul cancerului pancreatic cu extindere locală, chirurgul nu poate extirpa întraga tumară.
De vreme ce este îndepărtată doar o parte a tumorii, este mai bine să se folosească terapii
nechirurgicale.
Tratamentul cancerului pancreatic cu metastaza
Tratamentul constă în chimioterapie cu sau fără radioterapie. Cele două operaţii
chimioterapice care pot fi folosite pot creşte speranţa de, viaţă a pacientilor cu cancer pancreatic
nerezecabi1.
În cazul cancerului pancreatic metastatic, chirurgi a nu poate oferi o şanse de vindecare.
Întrucât cancerul s-a extins la alte organe, radioterapia nu este nici ea de folos. Chimioterapia cu
gemcitabin este cel mai bun tratament disponibil pentru acest tip de cancer. Acest medicament ajută
la creşterea duratei de viaţă a pacientului şi la reducerea simptomelor cancerului pancreatic, inclusiv a
durerii.
Pentru cancerele metastatice care nu mai răspund la tratamentul cu
Gemcitabin, medicii pot încerca şi alte chimiotarapice.
Tratamentul paliativ pentru cancerul pancreatic
Pe măsură ce cancerul pancreatic progresează, prima prioritate a
Tratamentului se poate schimba de la prelungirea vieţii la ameliorarea simptomelor, în special
a durerii.
Terapia medicală este indicată la pacienţii cu insulinoame maligne şi celor care nu pot suferi o
intervenţie chirurgicală. Lnsulinoamelor maligne le este indicată terapia prin dietă sau parenterală
care să controleze simptomele hipoglicemiei.
Medicaţia cuprinde:
Tratamentul medical este simptomatic. Chimioterapia şi radioterapîa nu au dat rezultate; se
folosesc analgetice, aspirina, piroxicam, morfina, tranchilizante. S- au încercat şi imunosupresoarele.

50
Dieta: deoarece majoritatea tumorilor nu răspund la administrarea de
Glucoză, este necesară administrarea de carbohidraţi la fiecare 2-3 ore pentru a menţine
glicemia în limite fiziologice şi a preveni obezitatea.
Terapia chirurgicală este prima opţiune deoarece prin rezecţie se vindecă 90% din tumori.
Pregătirea peroperativă constă în :
-administrarea de diazoxid în ziua operaţiei la pacienţii care răspund la acest medicament
- monitorizarea glicemiei intraoperatoriu
-infuzarea a dextrozei 10% în apă cu o rată de 100 mi/ora·
~în men 1 hipercalcemia necesită corectare prin paratiroidectomie înaintea rezectiei
insulinomului
Tehnicile chirurgicale includ calea clasică cu expunerea pancreasului şi manevra kocher
pentru a permite evaluarea bimanuală şi cea laparoscopică cu enuc1eerea tumorii şi prezervarea
splinei în tumorile distale şi rezecţia tumorală în cele maligne.
Dacă enucleerea nu este posibilă se va face pancreatoduodenectomie-rezecţia largă a tumorii
(operatia wipple).
Când se descoperă metastaze acestea sunt de obicei hepatice şi osoase.
Este indicată evitarea pancreatectomiei tataie datorită ratei mari a mortalităţii şi morbidităţii.
În sindromul men 1 este indicată pancreatectomia subtotală cu enucleerea tumorilor din capul
panceasului şi procesului uncinat datorită frecvenţei tumorilor multiple.
Metastazele sunt descoperite la 5-10% din pacienţi.
După rezecţie hiperg1icemia poate persista 48-72 subcutanate de insulina la fieca.re 3-6 ore·
pot fi necesare. Majore pancreatice pot dezvolta diabet.
Complicaţii chirurgicale apar la 14% dintre pacienţi şi constau în:
-pseudochişti, pancreatită, abces
-obstrucţie intestinală, pleurezie, hemoragii, fistulizare
-diabet permanent.
Prognostic
Recurenţa insulinoamelor benigne a fost observată in 8% din cazuri, necesitând acelaşi
tratament chirurgical
Indicaţiile pentru chimioterapie includ boala progresivă cu creşterea peste 25% a masei
tumorale într-o perioada de 12 luni sau simptome netratabile prin alte metode; polichimioterapia a
obşinut rezultate mai bune decât monochimioterapia.

51
Regimul alimentar la pacientii cu cancer pancreatic
Regimul alimentar este extrem de important, deoarece pacienţii au nevoie de multe calorii, care sunt
consumate în cursul acestei boli, dar pe de altă parte,tolerează destul de greu alimentele, datorită lipsei de
enzime digestive produse de pancreas.
Se vor evita:
- Prăjelile
- Dulciurile concentrate
- Băuturile gazoase
- Cafeaua
- Grăsimile animale
- Băuturile alcoolice de orice fel
Se pot consuma:
· Carne de pasăre sau vită fiartă sau friptă
· Ouă fierte moi
• pâine şi făinoase
- brânză şi brânzeturi, lapte si lactate
- budinci
· Sote-uri de legume
· Cereale cu lapte
· Fructe uscate sau compoturi nu foarte dulci
· Supe şi ciorbe de "legume
· Apa plată

CAPITOLUL III

ROLUL ASISTENTEI MEDICALE IN INGRIJIREA PACIENTILOR CU CANCER DE


PANCREAS

52
EXPLORĂRI CLINICE ŞI PARACLINICE
Explorări clinice
Investigaţia clinică a unui bolnav cuprinde:
Anamneza care va căuta să precizeze:
- dacă există o afecţiune cunoscuta sau antecedente patologice, care să explice eventual
evoluţia
- utilizarea recentă a unor medicamente (aspirină,anticoagulante, cortico-izi, etc.);
- modalitatea de debut
Examenul general al pacientului va evidenţia :
- aspectul tegumentelor şi al mucoaselor (paloare, transpiraţie);
- pulsul (tahicardie);
- tensiunea arterială scade dacă hemoragia continuă (o maximă sub 10 mm Hg, indică o
hemoragie care continuă şi este importantă);
- slăbiciune, ameţeală;
- anxietate, senzaţie de frig, sete;
- tendinţă de lipotimie şi ortostatism.
Examenul clinic abdominal va cerceta minuţios starea ficatului,pancreasului, splinei,
stomacului, prezenţa eventuală a semnelor de hipertensiune portală. Se caută prezenţa unei eventuale
tumori abdominale.
Explorări paraclinice
Recoltarea sângelui pentru examene de laborator :
- Grup sangvin si Rh - se vor recolta 4,5 ml sânge pe 0,5 ml citrat de sodiu.
- Hemoleucograma - se vor recolta 2ml sânge pe cristale de EDTA (anti-coagulant), prin
puncţie venoasă.
Elemente figurate :
- Hemoglobina – Hb - normal: femei 13 ± 2g% ;
bărbaţi 15 ± 2g%.
- Hematocrit – Ht - normal: femei 41 ± 5%;
bărbaţi 46 ± 6% .
- Nr.hematii - normal: femei 4 – 4,5 mil /mm3;
bărbaţi 4,5 – 5 mil /mm3.
- În boală - Hb, Ht, Nr.h – scad.

53
- Leucocite – normal: 4000 – 8000 /mm3;
- Trombocite – normal: 150000 – 400000 /mm 3; în unele cazuri poate atinge valori
de 900000 /mm3 şi peste.
- Viteza de sedimentare a hematiilor – VSH - se recoltează 1,6 ml sânge /0,4 citrat de
sodiu
- normal: femei 2 -13 mm /h ; 12 -17 mm /2h.
bărbaţi l -10 mm /h ; 7 -12 mm /2h.
- Recoltarea sângelui pentru examenele biochimice, se efectuează prin puncţie venoasă,
dimineaţa bolnavul fiind "a jeune"; se vor recolta 5 - 10 ml sânge, simplu pentru a determina:
- Ureea sanghină - normal 0,20 – 0,40 g %
- În boală poate depăşi 0,50 g %
- Bilirubina totală 0,6 – l mg %
- Bilirubina directă 0, l – 0,4 mg %
Creatinina – normal 0,6 – l,20 mg %
lonograma Na+ = 137 - 152 mEq /l ;
K+ = 3,4 - 5,4 mEq /l;
Clˉ ˉ = 9 h - 111 mEq /l;
Ca2+ = 4,5 - 5,5 mEq /l
- Electroforeză - albumine – normal 40 – 50 % ;
- globuline – normal 20 % .
- Teste de disproteinemie – reacţia Tymol – normal 0 – 4 uMl.
- Transaminaze TGO – normal 2 – 20 u.i. /l;
TGP – normal 2 – 16 u.i./l.
- Rezerva alcalină, se recoltează 5 - 10 ml sânge, în sticluţe heparinate.
– normal 56 – 65 volume.
- Glicemia, se recoltează 2 ml sânge / florură de Na 4 mg.
– normal 0,80 – 1,20 mg %
- Fibrinogen, se recoltează 4,5 ml sânge / 0,5 ml citrat de Na.
– normal 200 – 400 mg %.
- Timpul de protrombină, se recoltează 4,5 ml sânge /0,5 ml oxalat de K. Timpii:
T. Quick = 12 – 14";
T. Howell = 1'30" – 2'30".

54
- Timpul de sângerare - normal = 2'30" – 4'.
- Timpul de coagulare - normal = 10' – 12'.
. Examenul materiilor fecale .
Recoltarea materiilor fecale se face după o prealabilă pregătire a pacientului, care constă
într-o toaletă riguroasă a regiunii perianale şi a unui regim ali-mentar fără carne sau alte preparate cu
conţinut de sânge.
Reacţia Adler - are drept scop punerea în evidenţă a sângelui din materiile fecale.
. Examenul urinii
Pregătirea pacientului pentru acest examen constă în instruirea lui în legătură cu modul
de colectare a urinii, pentru colectare utilizându-se vase cilindrice gradate.
Are drept scop :
- determinarea volumului din 24 h;
- determinarea densităţii, în boală se poate instala sau nu oliguria.
Diureza normală este de 1500 ml /24h; densitatea normală este de 1015 -1020.
. Explorarea ecografică .
Reprezintă un examen efectuat rapid, atraumatic pentru pacient, fără con-traindicaţii
înlocuind în multe domenii aplicarea procedeelor tradiţionale de in-vestigaţii dintre care multe
prezintă pericol pentru organism şi sunt greu de su-porat de către pacient.
Ecografia utilizează pentru formarea imaginii ultrasunetele iar pregătirea bolnavului
pentru examinare este minimală, în ecografia abdominală imaginea poate fi deranjată de interpunerea
gazelor din tubul digestiv motiv pentru care în preajma examinării se administerază pacientului
medicaţie absorbantă a gazelor sau se administerază un purgativ. Cu cel puţin 12h înainte de
examinare, bolnavul nu trebuie să mănânce. Majoritatea examinărilor se fac în decubit dorsal.

În vederea intervenţiei chirurgicale, asistenta medicală va trebui să pregătescă bolnavul


pentru operaţie, iar după intervenţia chirurgicală urmează îngrijirea postoperatorie a bolnavului.
Pregătirea preoperatorie a bolnavului.
Pregătirea psihică a pacientului.
Asistenta are obligaţia ca prin atitudinea şi comportamentul ei, să înlăture starea de
anxietate, de nelinişte în care se găseşte pacientul înainte de operaţie. Să poarte discuţii încurajatoare
cu el, să dea lămuriri asupra operaţiei, anesteziei şi asupra avantajelor aduse de actul chirurgical, să-l
asigure că va fi însoţit şi ajutat.

55
Pregătirea generală.
Asistenta trebuie să consemneze în fişă, aspectul general al pacientului, înălţime,
greutate, vârstă, aspectul tegumentelor şi mucoaselor, faciesul, mersul, starea psihică; va culege
datele familiale ale pacientului, chirurgicale şi patolo-gice; va urmării măsura şi nota, funcţiile vitale
şi vegetative, tensiunea arterială, puls, respiraţie, temperatură, diureză, scaun.
Examenul clinic pe aparate este făcut de medic. Examenul paraclinic com-pletează
examenul clinic. Se efectuează examenul de laborator care este obliga-toriu înaintea tuturor
intervenţilor chirurgicale (ex. sângelui, urinii, materiilor fecale); precum şi o serie de examene
speciale, explorări radiologice, ecografice, endoscopice.
Pregătirea pentru operaţie începe din ziua precedentă cu repaos, regim alimentar uşor
digerabil, în funcţie de segmentul de tub digestiv supus intervenţiei. În intervenţia pe stomac, regimul
va fi hidric cu o alimentaţie lejeră (supă de legume şi băuturi dulci), iar cu 24 de ore înaintea
intervenţiei chirurgicale este întreruptă orice alimentaţie.
În cazul existenţei vreunui deficit se recurge la eliminarea lui prin echili-brare hidro-
electrolitică dacă bolnavul varsă sau are scaune diareice. În cazul anemiei corectarea acesteia se face
prin administrarea de sânge izogrup, izoRh; antibioterapie în caz de infecţie pulmonară sau când se
anticipează apariţia unei infecţii postoperatorii.
Trebuie asigurată igiena bolnavului prin baia generală şi raderea regiunii supuse
intervenţiei chirurgicale; pregătirea tubului digestiv prin efectuarea unei clisme evacuatoare seara şi
dimineaţa, precedată de un duş.
În ziua intervenţiei, pacientul nu trebuie să se mai alimenteze cu lichide, eventual se
recurge la efectuarea unei clisme, înainte cu patru ore de începerea intervenţiei chirurgicale. Tot
atunci i se îndepărtează şi proteza mobilă, bijuteriile, se badijonează regiunea rasă cu antiseptic iar
bolnavul este îmbrăcat cu lenjerie curată.
Asistenta va pregăti documentele care vor însoţi bolnavul, fişa de obser-vaţie, analizele,
radiografiile.
Transportul pacientului în sala de operaţie, se face numai însoţit de asistenta medicală,
care predă pacientul asistentei de anestezie, împreună cu toată documentaţia şi alte observaţii
survenite ulterior, acestea fiind foarte importante în vederea intervenţiei chirurgicale.
Îngrijirea postoperatorie.
De calitatea şi minuţiozitatea acestor îngrijiri depinde în mare măsură, evoluţia postoperatorie
şi absenţa complicaţiilor. Numim perioadă postoperatorie, intervalul dintre sfârşitul operaţiei şi

56
completa vindecare a bolnavului. Îngrijirile din această perioadă variază în funcţie de natura operaţiei,
felul anesteziei, starea generală a bolnavului şi după complicaţiile şi accidentele postoperatorii.
Îngrijirea bolnavilor după intervenţiile chirurgicale presupune următoarele măsuri precum,
pregătirea salonului şi a patului în care este aşezat bolnavul, acesta fiind făcut încă din timpul
operaţiei de către personalul auxiliar. Asistenta va fi pregătită cu trusa de urgenţă (sursa de oxigen,
seringi şi substanţe medicamentoase, cardiotonice, aspirator de secreţii, pipa Guedel, laringoscop cu
sondă de intubaţie orotraheală).
Transportul bolnavului din sala de operaţie, în salon, se face cu foarte multă grijă, asistenta de
salon însoţindu-l. Îngrijirea bolnavului în perioada postaneste-zică este foarte importantă. Din
momentul trezirii şi până la revenirea completă a cunoştinţei, asistenta medicală va supraveghea
permanent bolnavul operat, pentru a putea împiedica eventualele incidente.
Trebuie supravegheat felul în care a fost reluată funcţia respiratorie şi cea circulatorie, după
anestezie putând surveni complicaţii (căderea înapoi a limbii, tulburări de respiraţie sau circulaţie,
asfixie, poate să vomite, poate apărea o sta-re de agitaţie), în urma acesteia bolnavul încercând să-şi
desfacă pansamentul.
Asistenta va urmări aspectul tegumentelor, pansamentul, îmbibarea aces-tuia cu sânge sau
secreţii.
Poziţia bolnavului aflat încă sub efectul anesteziei, va fi în decubit dorsal, fără pernă, iar în
timpul somnului poate fi întors în decubit lateral (dacă felul operaţiei o permite), pentru a preveni
pericolul de asfixie, căderea înapoi a limbii, aspirarea mucozităţilor în trahee.
Supravegherea bolnavului în primele zile după intervenţie este asigurată de asistenta medicală,
aceasta va supraveghea activitatea tuturor organelor şi aparatelor, problema esenţială după operaţie
fiind durerea şi ridicarea moralului bolnavului. Pentru combaterea durerii se va folosi un complex de
măsuri, precum liniştirea bolnavului, frica de durere, de complicaţii, de sechele, face ca anxietatea
bolnavului să fie prezentă; aşezarea în poziţii de menajare a părţilor dureroa-se; utilizarea agenţilor
mecanici şi fizici, (pungă cu gheaţă), tratament medicamentos calmant şi hipnotice, insomnia fiind
frecventă în primele zile după intervenţia chirurgicală.
Asistenta va urmări aspectul general al bolnavului, culoarea feţei, a tegumentelor şi
mucoaselor care indică de multe ori apariţia unor complicaţii post-operatorii. Ea va supraveghea şi
întreţine în perfectă stare de curăţenie pielea bolnavului prin băi parţiale, ferind regiunea pansată. Va
lua măsuri pentru prevenirea apariţiei escarelor, tromboflebitelor, prin mobilizarea pacientului
precoce, întâi pasivă, apoi activă.

57
Temperatura se va măsura de cel puţin 2 ori /zi, persistenţa febrei şi ridicarea ei, indică de cele
mai multe ori o complicaţie în evoluţia postoperatorie (infecţie, pneumonie, supuraţie). Va monitoriza
de mai multe ori pe zi funcţiile vitale, puls, tensiune arterială, respiraţie.
Se va monitoriza diureza (pacientul având sondă şi perfuzie montată); urina din primele 24 ore
se va colecta, notând caracterele macroscopice se va urmări frecvenţa şi caracterul micţiunilor; va
supraveghea şi îngriji bolnavul în cazul vărsăturilor, va urmări dacă are sughiţuri, semne de iritaţie
peritoneală.
Reluarea tranzitului intestinal este un alt parametru al unei evoluţii post-operatorii favorabile.
În mod normal la 48 -72 ore de la operaţie pauza postoperatorie dispare şi bolnavul emite gaze apoi
primul scaun.
Pentru combaterea parezei, se folosesc următoarele medicamente: Plegomazin + Miostin, ulei
de ricin sau parafină peros sau sondă nazo-gastrică, clisme uşoare şi supozitoare.
Supravegherea pansamentului se controlează de mai multe ori pe zi, în special plăgile drenate,
urmărindu-se eficacitatea şi calitatea drenajului, permeabilitatea tubului, cantitatea secreţiilor drenate.
Dacă plaga supurează frecvenţa schimbării pansamentului se va face în raport cu semnele locale,
(exudate, dureri) şi generale, (febră). Se examinează plaga, tegumentele din jur şi secreţiile existente.
Când supuraţia scade schimbarea pansamentelor se face la intervale mai mari de timp.
Rehidratarea şi alimentarea bolnavului, i se permite bolnavului să bea lichide (apă, ceai
îndulcit), la început în cantităţi mici, apoi din ce în ce mai mari.
Reluarea alimentaţiei se face cât mai precoce, în funcţie de tipul intervenţiei şi de toleranţa
digestivă.
Mobilizarea bolnavului trebuie făcută cât mai precoce, pentru operaţiile mici şi mijlocii, chiar
din ziua operaţiei iar pentru cele complexe de amploare, mobilizarea bolnavului se face în funcţie de
starea generală a acestuia.
În urma mişcărilor, circulaţia sangvină devine mai activă, peristaltismul şi funcţia excretoare
se îmbunătăţesc, ventilaţia pulmonară se intensifică şi se pune în mişcare întreaga musculatură. Pe
lângă acestea bolnavii devin mai încrezători în forţele proprii şi în vindecarea lor.
La externarea pacienţilor, se va face educaţia sanitară a acestora care vizează următoarele:
- regimul alimentar, igieno-dietetic, repaos, igienă riguroasă, continuarea tratamentului
medicamentos şi la domiciliul acestuia, controlul periodic, în funcţie de tipul intervenţiei, se va face
control de specialitate.

58
ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA
BOLNAVILOR
În ultima jumătate de secol rolul asistentei medicale este din ce în ce mai important fiind
concretizat în activitatea de zi cu zi, prin punerea în aplicare a principiilor elaborate prima dată de
Virginia Henderson, prin care asistenta nu mai priveşte boala ca atare ci pe bolnav în sine, pentru că
în realitate nu există boală, există doar persoane bolnave la care sindromul bolii se manifestă în mod
diferit, iar asistenta medicală, prin înţelegerea sa, prin grija şi prin ataşamentul faţă de munca aleasă
va acţiona în consecinţă.
Prin prisma celor enumerate mai sus asistenta medicală este cea care este prezentă
permanent în anturajul bolnavului, cea care urmăreşte clipă de clipă starea sănătăţii acestuia,
observând orice schimbare intervenită în starea bolnavului, se îngrijeşte de asigurarea condiţiilor
optime, de pregătirea bolnavului pentru diferite investigaţii cerute de examinarea paraclinică şi de
laborator,îngrijirea şi pregătirea fizică şi psihică a pacientului pentru a depăşi cu bine starea critică a
bolii.
Rolul asistentei medicale constă în ajutarea persoanei sănătoase să-şi menţină sănătatea
sau sa-l asculte în ultimele clipe.
Îngrijirile de bază aplicate de asistenta medicală sunt diverse, ele pot fi aplicate în
spitale, familie, dispensare, locul de muncă. Îngrijirile de bază sunt aceleaşi indiferent dacă bolnavul
suferă de o boală somatică sau mintală.
Asistenta medicală pe bună dreptate a fost numită "mamă personală", este omul cel mai
apropiat de bolnav şi aceasta datorită procesului complet de îngrijiri.
După Organizaţia Mondială a Sănătăţii nursingul este partea integrantă de îngrijire a
sănătăţii, prevenirea bolii, îngrijirea oamenilor bolnavi psihic, mintal, de toate vârstele. Nursingul este
atât o artă cât şi o ştiinţă ce necesită înţelegere şi aplicarea cunoştinţelor în practică.
Activitatea unei asistente este foarte complexă pentru că cere foarte multă dăruire, o
bună pregătire profesională fără de care nu te poţi achita de sarcini:
- de a acţiona în cadrul echipei alături de celelalte colege;
- să ştie să ia atitudine;
- să converseze cu alţi oameni din echipă;
- să coordoneze şi să participe la muncă;
- întocmeşte planul de îngrijire al bolnavului;
- face educaţie sanitară atât bolnavului cât şi membrilor de familie;

59
- are sarcina şi rolul să cunoască nevoile bolnavului şi să ştie să i le satisfacă.
CAPITOLUL III

PLANURI DE INGRIJIRE

Cazul I

Culegerea datelor:
I.M. este un bărbat de 67 de ani, cu domiciliul în localitatea Baile Olanesti, judetul Vâlcea este
căsătorit şi locuieşte împreună cu sotia sa la o casa în Baile Olanesti.
În data de 02.02.2017 se prezintă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea acuzând stare
generala de rău. vag la etajul abdominal superior ce iradiază în spate, prurit, greaţă şi vărsături.
Trecutul său medical este semnificativ pentru diabet zaharat de tip 2.
In timpul evaluării sale de diagnostic, domnul I.M. a prezentat greaţă şi vărsături ceea ce
presupune o tumoare de cap de pancreas, cel mai probabil, un adenocarcinom.
I.M. este diagnosticat cu cancer pancreatic stadiull.
M.I. face parte dintr-o familie modesta, are doi copii, dar care nu locuiesc cu el. M.l. are studii
medii. Venitul le permite un trai decent. Se alimenteaza raţional, respectă regimul pentru tratamentul
diabetului zaharat. nu consumă alcool, dar fumează şi bea cafea. Religia este ortodoxă, dar spre
deosebire de soţie el merge la biserică ,doar de sărbătorile religioase.
Situaţia pacientului la data internării:
~ simptomele clasice de icter
> durere profundă epigastrică, surda, cu iradiere către hipocondrul stâng şi dorsal

60
~ T.A. -100/60 mmHg

- hipotensiune arterială );> greaţă


'- vărsături
);> temperatura- 36.50 C
~ respiratii - 18 RJ minut );> puls - 0P/min.

Surse de dificultate;
- de ordin biofizic: vârstă, sexul. Organismul predispus la oboseala si complicatii
- de ordin psihologic: stress, nelinişte, anxietate, familia
~ De ordin sociologic: schimbarea modului de viata, dieta
);> Lipsa cunoaşterii : cunoştiinte insuficiente despre boală.
Explorări :
-Cercetarea enzimelor din sange si urina (ami1aza);ca1cemia~ g1icemia~ VSH, leucocitoza,
hiperazotemia.
-Cercetarea enzimelor(tripsina, lipaza, amilaza) în sucul duodenal.
Asistenta medicală va recolta anumite produse recomandate de medic, le va eticheta şi le va
transporta la laborator.
Transportul produsului recoltat se face imediat la temperatura adecvată; în cazul în care nu pot
fi imediat transportate se menţine la temperatura adecvată; este necesară ambalarea corespunzătoare
dacă se transportă în afara unităţii sanitare.
Glicemia se recoltează sânge prin puncţie venoasă 2-5 mI, cu anticoagulant florura de sodiu.
Regula - dimineaţa pe nemâncate (bolnavul nu bea şi nu fumează înaintea recoltării). Valori normale -
0.80-1.20 g%.
Hemoleucograma - se recoltează prin puncţie venoasă sau înţepătura pulpei degetului pe
EDTA.; hemoglobina 14-18 g la barbati, 12-16 g la femei.
Pentru dozarea amilazei din sânge se recoltează pe nemâncate 6 ml sânge, fără substanţă
anticoagulantă.
Pentru cercetarea amilazei din urină, se trimit la laborator 50 mI urină, din prima emisie de
dimineaţă.
61
Recoltarea sucului duodenal pentru dozarea enzimelor se face prin metoda tubajului duodenal.
Pentru obţinerea unui produs bogat în suc panreatic, recoltarea se face după stimularea secreţiei
pancreatice cu eter (2-3ml)introdus pe sonda duodenală. Mai recent se folosesc stimulari hormonale
cu secretina şi pancreozimina injectate intravenos.
Examenul materiilor fecale se executa dupa ce bolnavul a urmat timp de 3 zile dieta Sehmidt-
Strassburger. Examenul coprologie oferă date orientative importante privind consecinţa unei afecţiuni
pancreatice asupra digestiei intestinale.
Explorările imagistice
Contribuţia acestor explorări la stabilirea diagnosticului se sprijină pe:
_ furnizarea unor imagini de mare acuratete privind topografia, dimensiunile structura
turmorii, raporturile sale cu structurile invecinate, existenta unor adenopatii şi/sau metastaze la
distantă;
_ examenul histologic sau citologie al tesutului tumoral recoltat prin puncţie ghidata sub
control imagistic.
Sub raport terapeutic paliativ, în funcţie de tehnica folosită şi de
particularităţile cazului, este posibilâ realizarea unui drenaj biliar extern, sau a unui drenaj
biliar intern transtumoral cu endoproteza.
Tehnicile imagistice şi oportunităţile lor sunt următoarele:
Ultrasonografia standard are utilitate în primul rând diagnostica oferind pe lângă imagini
sugestii şi posibilitatea biopsierii prin puncţie ghidata, iar uneori· şi terapeutica permiţând realizarea
drenajului biliar extern. Celelalte maniere de abord ecografic (endoluminal endoscopic, intraoperator
prin laparatomie / laparoscopie), au o mai bună rezoluţie datorită îndepârtării surselor generatoare de
artefacte (segmente ale tubului digestiv cu continut gazos).
Ultrasonografia endoportala intraoperatorie, cu acces prin na mezenterica superioara, oferă
informaţii foarte precise asupra raporturilor tumorii cu peretele nas, contribuind decisiv la aprecierea
operabilităţii.
Scintigrafia pancreatică nu s-a dovedit de un real folos pentru diagnosticul tumorilor glandei,
dar scintigrafia hepatică poate fi utilă pentru· evidenţierea metastazelor
Tomografia computerizata (cu secţiuni seriate la distante reglabile, în flux continuu cu
explorare helicoidala şi reconstituire tridimensionala) are aceleaşi utilităţi ca ultrasonografia~ dar
calitatea informaţiilor este superioară ecografiei.
Rezonaţta magnetică nucleara - oferă informaţii imagistice de finete. Explorarea radio logica

62
a căilor biliare - colonogiografia cu variate modalităţi de administrare a substanţei de contrast
organo-iodate:
a. intravenoasa standard sau întărita, la pacienţi anicterici sau subicterici (bilirubinemie sub 3
mg%);
b. endoscopica retrograda (C.P.E.R.);
c. percutana transhepatiea cu puncţia colecistului sau a căilor biliare
intrahepatice;

63
d. percutanata transjugulara şi transhepatică cu puncţia căilor biliare intrahepatice;.
intraoperatorie (laparotomie sau laparoscopie) prin puncţie celulara sau hepatică.
Explorările radiologice biliare permit:
-evidenţierea _ gradului; întinderii şi aspectului obstructiei segmentului tenninal al
căii biliare principale; _ răsunetului asupra căilor biliare în amonte de obstacol.
• instituirea unui drenaj biliar extern sau intern cu endoproteza prin procedee de
radiologie si/sau endoscopie interyentionala.
Explorări radiologice vasculare
a. splenoportografie pentru studiul răsunetului turnorii asupra sistemului non portal~
b. cateterism arterial selectiv pentru:
- angiografie cu studiul fazei arteriale, capilare şi osoase oferind informaţii despre
dimensiunile şi structura tumorii;
_ chimioterapie intraarteriala regională.
Explorări radiologice ale organelor incinate pancreasului, pentru studiul
răsunetului tumorii asupra acestora, în funcţie de dimensiunile şi localizarea
tumorii:
1. examen radiologie gastroduodenal de fata şi profil, eventual şi cu
duodenografie hipotona; se pot evidenţia:
_ împingerea anterioara a corpului gastric;
_ împingerea craniala a antrului gastric;

_ semne de invazie directă a peretelui pancreatic


- lărgirea cadrului duodenal; - imagine lacunara, eventual cu niste ulceratii pe porţiunea a doua a
duodenului;
2. examen radiologie al colonului; poate evidenţia împingerea şi/sau unghiului splenic;
3. examen radiologie al aparatului urinar superior; poate evidenţia deplasarea rinichiului stâng.

64
Explorările endoscopice
Atât endoscopia digestivă superioară cât şi explorarea videoendoscopica prin laparoscopie oferă
informaţii pentru stabiilirea diagnosticului precum şi posibilitatea efectuării unor gesturi terapeutice.
Endoscopia digestivă superioară face posibilă:
a.explorarea stomacului şi duodenului în cadrul diagnosticului diferential cu tumori gastrice sau
peri-ampulare;
b.ultrasnoografia pancreatica endoluminala furnizează informaţii imagistice care pot preciza tipul de
tumora periampulara si relatiile cu tesutul pancreatic~
c.colangiografia1creatografia retrograda endoscopica care oferă informaţii despre arborele biliar
şi canalele pancreatice şi gradul afectării acestora de către obstacolul tumoral.
Precizarea topografiei joncţiunii cisticului cu calea biliară principală în raport cu tumora este decisivă
pentru alegerea procedeului de drenaj bi1iar intern chirurgical (anastomoza bilio-digestiva), adresat
colecistului (jonctiunea cisticohepatica este la distanţă de tumora) sau căii biliare principale (jonctiunea
amintita incineaza turnora).
Pentru ameliorarea calităţii imaginilor de pancreatografie retrograda endoscopica se propune
utilizarea unei sonde speciale cu balonet. După rificarea poziţionării sondei în canalul pancreatic, se
umfla balonetul, se retrage endoscopul şi se injectează substanţa de contrast.
d. recoltare de material pentru examen anatomo-patologic prin:
· recoltarea conţinutului duodenal pentru citologie;
• periajul turnorii periampulare şi recoItare pentru citologie;
• puncţie bioptica endoluminala a tumorii cefalo-pancreatice, traversând peretele duodenal;
• excizie bioptica dintr-o turnora periampulara.
f. evaluarea oportunităţii şi silirea, după necesităţi a unui drenaj biliar intern transturnoral
cu endoproteza (stent) având intenţie:
g. • permanenta: ca paliatie a retentiei biliare la cei inoperabili;
• temporara: diminuarea retentiei biliare ca pregătire pentru operaţia cu scop de radicalitate.
Se pot monta endoproteze şi în canalul Wirsung, pentru a. descărca secreţia pancreatică.
Laparoscopia - oferă următoarele posibilităţi: Explorarea pentru diagnostic, stadializare şi evaluarea
operabilităţii reprezintă principalul beneficiu al laparoscopiei, înllocuind laparotomia care este net
mai traumatizanta şi cu riscuri mai mari. Tehnicile de bază sunt:
_ laparoscopia standard sub anestezie generala cu intubaţie orotraheală şi cu instrumentarul
folosit pentru intervenţii laparoscopice;

65
_ minilaparoscopia sub sedare şi anestezie locală, folosind instrumentar de calibru mic.
Pe cale laparoscopica se poate realiza:
1. explorarea vizuală a:
- pancreasului, telescopul putând fi introdus prin micul epiploon în bursa
omentala pentru vizualizarea completă a glandei;
- ficatului;
- cavităţii peritoneale;
- teritoriului nos portal şi al splinei; hipertensiunea portală cu splenomegalie poate fi expresia
invaziei sau compresiei nei porte şi anei splenice
Prin această metodă pot fi evidenţiate metastaze hepatice şi peritoneale de dimensiuni mici
care scapă explorărilor imagistice preoperatorii.
2. ultrasonografia laparoscopica adresata pancreasului (turnora) şi ficatului (metastaze) ;
3. colangiografia laparoscopica transcolecistica sau transhepatica;
4. recoltare de material pentru studiu histologic sau citologie de la nivelul tumorii si/sau
metastazelor.
Explorarea laparoscopica poate conduce la concluzia de:
- inoperabilitate - corectitudinea aprecierii este absolută şi astfel se evită o laparotomie inutilă;
- operabilitate - uneori supraestimată şi apoi infirmata la laparotomia cu intenţie de rezecţie.
Intervenţii chirurgicale laparoscopice:
a. cu intenţie paliativa, intrate în practica centrelor cu mare experienţă laparoscopică:
- drenaj biliar extern;
- drenaj biliar intern prin colecisto-gastroanasto-moza sau colecisto-
jejunoanastomoza;
- drenaj gastric prin gastro-enteroanastomoza, în caz de obstrucţie duodenala tumorală.
b. cu intenţie de radicalitate - practicate de exceptie, pe cazuri bine
selectionate:
- duodeno-pancreatectornie cefalica pentru tumora cefalopancreatica;
- spleno-pancreatectomie pentru tumori ale corpului sau cozii pancreasului.

66
67