Campylobacter spp - Patogenitate si Factori de virulenta

Alexandra Nechifor - Microbiologie medicala anul I

Genul Campylobacter cuprinde bacili Gram negativ, mici, nesporulati, curbati

sub foma literei S sau a virgulei, microaerofili (se dezvolta optim in atmosfera cu 5-
10% Oxigen) si mobili prin existenta unui flagel ce determina o mobilitate specifica
asemanatoare cu “zborul de musculita” sau cu “tirbusonarea”.
Rezervorul natural este reprezentat de tractul gastro-intestinal al cailor, oilor,
pasarilor, cainilor si pisicilor domestice sau salbatice. Infectia la om apare in general
vara sau toamna si se produce cel mai frecvent prin ingestia de produse alimentare
contaminate (in special carnea de pasare preparata termic inadecvat, lapte
contaminat nepasteurizat, apa potabila contaminata) dar si prin mecanism fecal-oral
(de la o persoana la alta prin intermediul mainilor murdare) sau prin contact direct
cu animalele.
Speciile cel mai frecvent izolate in patologia umana sunt C. jejuni (75%) urmata
de C. coli (10%) si C. fetus (14%).
Aparitia infectiei simptomatice cu C. depinde de marimea inoculului bacterian
care ajunge in intestinul subtire, virulenta tulpinii infectate si imunitatea specifica a
gazdei fata de patogenul ingerat.
Campylobacter penetreaza stratul de mucus de la suprafata enterocitelor prin
motilitatea caracteristica de “tirbusonare” oferita de flagel, lezeaza membrana
enterocitelor si patrunde in interiorul acestora. Odata ajuns in circulatie,
disemineaza hematogen si afecteaza mai multe organe si tesuturi.

La declansarea bolii la om contribuie factorii de virulenta ai bacteriei.

Chemotaxia speciilor de Campylobacter pt bila si mucina secretate de vezicula
biliara, respectiv tractul gastro-intestinal reprezinta un sistem complex de
transductie a semnalelor prin care bacteria este capabila sa detecteze stimulii din
mediu (bila, mucina) si sa raspunda la acestia prin rotatia flagelului.
Flagelul, responsabil de motilitatea specifica joaca un rol vital in aderarea
bacteriei la celulele epiteliale ale tractului gastro-intestinal, invazia acestora urmata
de internalizarea intracelulara si translocarea in tesutul submucosal.
Lipopolizaharidele (LPS) din componenta peretelui bacterian au rol atat in
aderarea la enterocite cat si in antigenitate. LPS sunt formate din lipidul A ancorat in
partea exterioara a membranei celulare si care are rol de componenta endotoxica,
miezul atasat la lipidul A si antigenul O atasat la exteriorul miezului.
Alti factori de virulenta sunt reprezentati de toxina citolitica si hemolizina.

Mecanismele de aparare ale C. includ superoxid dismutaza, catalaza si

alkilhidroxid-reductaza, protejand lipidele membranare, enzimele citoplasmataice si
ADN-ul bacterian. Superoxid dismutaza transforma moleculele de superoxid in
peroxid de hidrogen. Peroxidul de hidrogen generat in timpul metabolismului aerob
reactioneaza cu mieloperoxidaza ducand la formarea unor intermediari mult mai
toxici. Catalaza inactiveaza peroxidul de hidrogen si intrerupe producerea
intermediarilor toxici, favorizand astfel persistenta si supravietuirea bacteriilor in
celulele gazda.