CULTIVAREA VIRUSURILOR

Virusurile sunt cultivate pentru:

1. Stabilirea diagnosticului etiologic.

2. Testarea infectiozitatii virusurilor.

3. Testarea preparatelor antivirale.

4. Producerea vaccinurilor.

Sisteme de cultivare:

1. Culturi de celule.

2. Ou embrionat (de gaina).

3. Animale de laborator. Animalele de laborat se utilizeaza limitat. Se recurge la aceasta varianta

numai cand nu exista alte posibilitati ( UHB – virusul hepatitei B ; HIV – virusul coxsackie etc.).
Animalele utilizate curent sunt soriceii albi nou nascuti dar se pot utiliza si cobai sobolani, maimute,
etc. Oul embrionat de gaina (de 5-13 zile) reprezinta un mediu de celule nediferentiate cu
multiplicare activa , steril lipsit de mijloace de apasare antiinfectioasa. Se utilizeaza in preparearea
unor vaccinuri virale ( ex.gripa).

4. Culturile de celule. Celulele provenite din tesuturi adulte sau embrionare, normale sau tumorale,
plasate intr-un mediu adecvat (nutrienti pentru temperatura ) raman variabile si se multiplica.
Pentru cultivarea virusurilor se utilizaeaza culturile in monostrat celular.

In functie de specia virala, multiplicarea intracelulara a virusului poate da efecte diferite:

1. Virusuri care produc moartea celulei = citocide: virusul poliomelitei, virusul loxsakie, virusurile
gripale, virusul variolei etc. Aceste virusuri ,,inving’’ complet celulele, silindu-le sa fabrice numai
material viral. Celula devina , astfel a ,,fabrica’’ de virusuri si in final moare.

2. Celule puratatoare de virus sau uneori infectate cu virus ,,fabrica’’ material necesar virusului dar si
material necesar componentelor proprii. Intre celula si virus se stabileste o ,,coexistenta pasnica’’,
iar celulele devin purtatoare de virus . acestea sunt necifacite:virusuri paragripale , virusul lurpetic
etc.

FAMILIA PICORNAVIRIDAE

In aceasta familie intra virusurile ARN / ADN (sunt incluse c.m.mici virusuri si cu structura
c.m.simpla). Majoritatea se replica in citoplasma celulelor infectate. Aceasta familie cuprinde virusuri
cu tropism digestiv, respirator sau nervos care infecteaza omul si animalele.

Din aceasta familie fac parte:

1. Enterovirusurile , implicate in patologia sist.digestiv, virusul poliomelitei (ataca si sist,nervos). –

Virusurile Coxsackie grupele A si B. – Enterovirusuri.

2. Rinovirusurile (cu Rb) determina infectii ale tractului respirator. Acest gen contine 115 serotipuri.
3. Hepatovirusuri – virusul hepalitic A.

VIRUSUL POLIOMELITEI
Poliomelita = boala infectioasa acuta si provocata de virusul poliomelitei. Numai in procentaj foarte
redus sub 1%, indivizii infectati cu virus poliomelitic, fac boala manifestata prin paralizii provocate de
distrugerea unor nervi motori centrali. Virusul poliomelitic e un virus ARN de dimensiuni foarte mici
(de 28 nm). Deoarece nu are lipide in capsida sa, virusul poliomelitic , ca si alte entehovirusuri, e
rezistent la eter, etanol,diferiti detergenti. Este sensibil la UV , formol si cloramina. Virusul
poliomelitic are 3 tipuri . acestea sunt antigenic distinate si nu dau inumitate incrucisata. Virusul e
patogen pentru om si maimute.

PATOGENIA

Virusul patrunde in organism pe cale orala, prin mucoasa orofaringiana si a tractului respirator
superior. Aici patrunde in celulele sistemului reticuloendotelial si produce multiplicarea dupa care,
prin intermediul secretiilor orale (saliva) patrunde im tubul digestiv, din stomac trece nealterat, fiind
atacat de aciditatea gastrica in intestinul subtire, unde urmeaza o noua multiplicare. Majoritatea
cazurilor se opresc in aceasta faza, clinic/inaparenta. Cand, insa, bariera intestinala e depasita, se
produce stadiul de visenie (trece in sange virusul). In acest stadiu, virusul poate fi Virusologie,
bacteriologie , parazitologie neutralizat de anticorpii specifici circulanti si evolutia bolii este
diminuata sau dimpotriva, virusul poate invada sistemul nervos central si apare boala clinica. In SNC
virusul se multiplica in celulele nervoase, in special in neuronii maturi pe care ii distruge. In functie
de virusul nervilor afectati si de localizarea acestora, se produc pareze si paralizii ce pot fi urmate de
contracturi spastice. Sunt afectati muschii membrelor inferioare sau a celor superioare, a gatului, a
fetei, spatelui etc. Unele paralizii apar brusc, dimineata, de aceea sunt numite si paralizii matinale. In
cazurile cele mai grave, pot fi afectati muschii respiratori si atunci apare moartea. Imunitatea
dobandesta e solida, durabila si specifica de tip.

EPIDEMIOLOGIA (modul in care se transmite boala)

Sursa de infectie e oml bolnav si cei cu infectii inaparente, care propaga virusul prin materii fecale.
Se administreaza pe care fecal-orala, pe cale aerogena sau indirect prin intermediul alimentelor, apei
si obiectelor contaminate. Cei mai receptivi sunt copiii.

PROFILAXIE (mod de tratare /prevenire)

In scop profilactic sunt utilizate vaccinul poliomelitic trivalent, administrat parenteral sau vaccinul cu
virus viu format atenuat administrat pe care orala. Prin aplicarea regulata a vaccinurilor s-a eradiat
epidemia de poliomelita.

VIRUSURI HEPATICE
Sub aceasta denumire sunt grupate virusurile care au caracteristici diferite (genou), replicare ,
evolutie a infectiei, cai de transmitere, au in comun tropismul principal pentru hepatocite.
Toate aceste virusuri determina hepatite cu manifestari clinice variate.
HEPATITELE VIRALE ACUTE sunt boli specifice umane si se manifeste prin fenomene
generale ca : marirea ficatului, scaune cretoase (decolorate), urina cafenie, febra sau greata ,
stare generala alterata, fenomene insotite sau nu de icter cu colorare ain galben a scheroticii si
a tegumentelor.
Pana in prezent se cunosc 5 tipuri de virusuri hepatatrope, patogene pentru om A,B,C,D,E.
VIRUSUL HEPATITIC A (VHA) = un virus ARN de dimensiuni mici (27 nmicroni) sferic si
face parte din fam.Picornoviride, genul acestui virus. Nu prezinta anvelopa, iar capsida are
simetrie icosacarica. Hepatita A e in general o boala usoara, fara manifestari extrahepatice,
anicterica si asimptomatica.
Calea de patrundere a VHA e cea fecal-orala. Infectia e favorizata de faptul ca virusul poate
rezista perioade indelungate in mediul umed. Sursa de infectie e omul bolnav, mai ales in
perioada preicterica si este un intens excretor de virus. Virusologie, bacteriologie ,
parazitologie
Contaminarea fecala a surselor de apa in zone cu un standard igienico-sanitar scazut
constituie modalitatea principala de infectare. Sediul initial de replicare e intestinul, urmeaza
o perioada scurta de VIREMIE , dupa care virusul ajunge la nevelul ficatului. Replicarea
virala in hepatocite determina NECROZA acestora, insotite de o reactie inflamatorie locala.
Perioada de incubatie e de 20-50 de zile. Frecventa infectiilor asimeptomice e crescuta la
copii
. Formele clinic manifestate debuteaza cu greturi, varsaturi, urmate de icter la nivelul
tegumentelor si mucoaselor. Faza icterica dispare in decurs de o luna. Receptivitatea la boala
e generala, iar imunitatea specifica este solida si durabila. Profilaxia/prevenirea bolii se face
prin izolarea bolnavilor si controlul contactelor prin educatie sanitara, protectia apei si
alimentelor. Proflaxia specifica se face pe cazuri indiviuale cu gamaglobulina.
VIRUSUL HEPATITIC B (VHB) = e un virus ADN , de forma sferica.
Virionul complex (particula Dane) are un diametru de 42 nanometrii.
Structura virusului include anvelopa, capsida si genonul. Virionul e compus dintr-un miez
,,core’’ si u invelis exterior lipoprateic, capsida (compusa din 180 capsomere), continand
antigenul de neprofata AgHBs.
Antigenul HBs apare in sangele bolnavilor inainte de debutul clinic al hepatitei astfel ca
depistarea sa serveste la diagnosticarea bolii.
Anticorpii antii AgHBc = anticorpi AcHBs apar in covalescenta si prezenta lor semnifica
vindecarea bolii. Miezul ,,core’’ prezinta antigenul AgHBc (e prezent in hepatocite la
pacientiiinfectati si nu apare in sange).
E puternic imunogen si apare la toti pacientii infectati , dezvoltand anticorpi AcHBc.
Anticorpii AcHBc sunt anticorpii specifici imunoglobulinale si prezenta lor indica o infectie
sigura.
Reactia imuna impotriva AgHBc joaca rol laborator in lignizarea unei ciroze induse de VHB
sau indirect fara ciroza premergatoare. La adult cca 80% din cazuri infectiile cu VHB
evolueaza spre vindecare cu eliminarea virusului din organism, refacerea leziunilor hepatice
si imunitate durabila.
Anticorpii AcHBs prezinta toata viata. Doar 10% din pacienti nu elimina virusul si ramn
purtatori cronici . in cazul copiilor exista un pronostic mai mai rezervat, in sensul ca rata
cronicizarii e mult mai mare. La nou nascuti, din mame infectate, rata cronicizarii e de 90%.
VIRUSUL IMUNODEFICIENTEI UMANE ( HIV )
Apartine familiei Retroviridae. Virionul are forma sferica , cu diametrul de 100 nmicroni , cu
o anvelopa prevazuta cu speculi.
Anvelopa e de natura lipoproteica, iar la suprafata predomina speculi glicoproteici
cu rol de atasare de celule si fuziunea cu acestia
Capsida are o simetrie icosacabrica , iar genonul este ARN monocatenar. Deasemenea
contine 3enzime :
1. reverstranscriptoza
2. proteoza
3. integroza.
Numele de retrovirusuri vine de la enzima reverstranscriptoza, capabila sa transforme ARN-
ul in ADN.
REPLICAREA – se realizeaza in mai multe etape:
1. initierea infectiei presupune atasarea proteinelor vitale de suprafata (spicul) la receptorii
celulari specifici de tip CD de pe suprafata limfocitelor.
2. Transcriptia ARN v in ADN viral se realizeaza sub actiunea reverstranscriptozei virale,
rezultand ADN-ul proviral
3. Integrarea ADN-ului viral in ADN-ul celulei gazda. ADN-ul viral se integreaza in genonul
gazdei (sub actiunea integrozei) unde poate persista fara sa se exprime si poate fi transmis
celulelor fiice.
4. Sinteza proteinelor virale, cu ajutorul proteinelor virale.
5. Ansamblarea si eliberarea virionilor, din celula; ansamblarea se realizeaza concomitent cu
eliberarea virionului prin inmugurire.
PATOGENIA – sursa de infectie e reprezentata de omul infectat. Principalele cai de
transmitere sunt:
1. Inoculare de sange , prin : transfuzii de sange sau preparate de sange, intepaturi cu acul ,
plagi deschise , expunerea mucoaselor la conctul cu sange , infectii cu ace sau seringi
nesterilizate ( ex.toxicomanii )
2. Pe cale sexuala – la transmiterea infectiei , prin intepaturi de insecte , saliva utilizata in
comun a unor tacamuri si vesela nu a fost demonstrata
3. Virusul infecteaza celule cu receptori CD4:
- Limfocite
- Macrofage
- Celulele dendritice.
Efectul citoplasmelor e extrem de puternic, ducand la moartea celulara. Distrugerea
limfocitelor
T duce la dereglarea intregului sistem imun. Acest fapt este urmat de aparitia infectiilor
,,oportuniste’’: - infectii cu microorganisme care in conditiile normale sunt controlate de
limfocitele T.
HIV se mai poate replica si la nivel cerebral, producand distrugeri cu efecte neurologice
variate
Realizarea infectiei
A. Infectia acuta – virusul patrunde in organism , se multiplica in celulele tinta, se produce o
viremie exploziva cu un numar mai mare de 1 milion de copii pe ml, dar testul HIV este
negativ (fereastra imunologica ).
B. Infectie cronica si persistenta (stadiu asimptomatic). Exista o latenta a manifestarilor
clinice dar nu si biologice. In acest stadiu evolutia poate fi: clasica, comuna (intre 8-10 ani )
rapid progresiva intr-o perioada mai mica de 5 ani , si lent progresiva intr-o perioada mai
mare de 10 ani. Apar anticorpuri anti HIV, iar nr limfocitelor T scade cu 5 ml pe an , viremia
fiind relativ stabila
C. Infectia avansata apare un dezechilibru intre organism si virus. Acum se pot distinge doua
Etape;
1. Stadiul simptomatic timpuriu – apar: febra, diaree, scaderea ponderala si
infectii oportuniste minore: candidoza orofaringiana sau vaginala
persistenta, infectii repetate cu virus herpetici.
2. Stadiul asimptomatic tardiv (SIDA) manifestata prin :
a. Infectii oportuniste , cum sunt: pneumocistoza ,
toxoplasmoza cerebrala, infectii cu citomegalovirus, infectii cu
micobacterii atipice, criptacocoza meningiana. Apar si manifestari
neurologice: encefalite, meningite, meelite, miozite, neuropatii periferice
b. Cancer : sarcom Kaposi caracteristic pentru infectia HIV e o afectiune
analigna agresiva cu multiple leziuni cutonate si viscerale, determinata
de infectia cu virus hepatic uman de tip 8. – limfon mai
poate da cancer invaziv cervical anal
c. Enefalopatia HIV – dementa, tulburari de memorie, de concentrare,
imposibilitatea de a citi , pacientii se irita usor. Tulburari matoriitremuraturi,
instabilitate, ortostatism (imposibilitatea de a sta in
picioare). – tulburari de comportament.
Diagnosticul utilizeaza teste serologice . dintre aceste sunt :
- Testul ELISA, e un test de screening, de taiere. Pune in evidenta anticorpii
specifici in serul de cercetat dar poate da rezultate false negative in prima
etapa de infectie acuta deoarece anticorpii nu sunt sintetizati . se repeta
testul de la 2-12 luni.
- Testul WESTERN BLOT , RIA (radioimunoadsorbtie) si RIPA
(radioimunoprecipitare) – teste de confirmare. Poate exista un vid diagnostic
itre infectie si descoperirea de anticorpi de aprox 16 saptamani. Aceasta
perioada poate fi scurtata prin evidentierea antigenului
PROFILAXIE.
Tinand cont ca la ora actuala nu dispunem de un vaccin specific antiHIV, atentia se indreapta
spre masurile de ordin general.: contact sexual protejat , evitarea sexuale, educatie de sanatate
in grupuri cu risc crescut (toxicomani), testarea riguroasa a sangelui transfuzat si a
donatorilor de organe si tesuturi