Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Sarcina poate fi considerată ca o stare fiziologică dezvoltată pe baza integrării unor procese care
au drept rezultat dezvoltarea şi naşterea unui copil sănătos.
Volumul sangvin creşte pe baza creşterii volumelor plasmatic şi eritrocitar. Este una din tre
modificările majore.
Volumul plasmatic creşte din săptămâna a 6-a până în săptămânile 34-36 când atinge un maxim;
rămâne în platou până la termen. Creşterea medie este de 45%. După naştere scade rapid cu 600-800 ml.
La 6-8 săptămâni revine la valorile din afara sarcinii. În mecanismul hipervolemiei au fost incriminaţi
mai mulţi factori:
- hormonii steroizi caracteristici sarcinii
- scăderea tonusului vascular periferic
- efectul postural (în trimestrul III)
- factori individuali.
Volumul eritrocitar creşte mai lent şi mai puţin (circa 30%) şi se realizează prin creşterea
producţiei de eritropoietină. Eritropoietina este o glicoproteină produsă de rinichi şi care are drept acţiune
stimularea producerii eritrocitelor prin creşterea şi diferenţierea celulelor precursoare. Este un factor
major de creştere eritropoietică. În serul matern creşte începând cu săptămâna a 8 -a, atingând un maxim
la 20 săptămâni şi o scădere în ultimele săptămâni.
Creşterea volumului sangvin este interpretată ca fenomen adaptativ:
- necesităţi metabolice
- protecţia fătului faţă de eventualitatea scăderii întoarceri venoase şi diminuarea debitului cardiac
cauzate de compresia vaselor exercitată de uter
- mecanism compensator faţă de pierderea sangvină de livrare.
Modificări sangvine:
- globulele roşii scad (creşterea volumului eritrocitar este mai lentă)
- hemoglobina scade (10 g% la 20 săptămâni; 11 g% sau mai puţin în trimestrul III, traduc anemia)
- hematocritul scade
- globulele albe cresc (trimestrul I 9000/mm3, trimestrul II 11.000/mm3, trimestrul III 10.000/mm3
- eritropoieza este crescută
- apa totală este crescută
- % ionilor de Ca, Cu, Zn, Mg, Cr este scăzută
- proteinele scăzute, lipidele crescute
- glucidele scad, glicozuria este relativ frecventă
Debitul cardiac (DC) este produsul dintre volumul sistolic şi frecvenţa cardiacă. Creşterea DC
este u na semnificativă. Debutul creşterii se face în săptămâna a 10-a, atinge un maxim în intervalul 20-24
săptămâni, după care se menţine. Valorile creşterii, co mparativ cu cele din afara sarcinii, sunt de 30-50%
(mai mari în sarcina multiplă). În explicaţia acestei modificări sunt implicaţi steroizii ovarieni şi
placentari. Iniţial, creşterea se realizează prin amplificarea volumului sistolic, ulterior prin frecv enţa
cardiacă.
Presiunea sistolică scade cu 5-10 mmHg, cea diastolică cu 9-15 mmHg. Scăderile se instalează
în trimestrul I, sunt evidente la jumătatea evoluţiei sarcinii, TA revenin d la valori normale înainte de
termen. Se consideră că scăderea TA, în sarcina normală, ar fi explicată de circulaţia utero -placentară,
teritoriu de rezistenţă scăzută.
● fluxul utero-placentar are un rol primordial pentru dezvoltarea zigotului. Diminuarea rezistenţei
vasculare uterine duce la creşterea fluxului sangvin la acest nivel din primele etape ale evoluţiei sarcinii.
Debitul uterin creşte de la 50 ml/min în săptămâna a 10 -a la 500 ml/min la termen. Fracţiunea placentară
a fluxului utero-placentar asigură schimburile materno-fetale în spaţiul intervilozitar şi nutriţia ţesutului
placentar. Modificările sistemice descrise anterior (volum sangvin, DC, RVP), la care se adaugă factorii
locali (flux arterial, drenaj venos, contractilitate uterină) constituie factorii materni ai controlului
hemodinamic în spaţiul intervilos .
● hemodinamica renală prezintă unele dintre cele mai importante modificări din fiziologia sarcinii.
Fluxul sangvin renal şi filtrarea glomerulară cresc favorizând creşterea aportului de 0 2 şi amplificarea
unor procese active. Accentuarea filtrării glomerulare participă la explicarea glicozuriei, aminoaciduriei
şi creşterii excreţiei de vitamine .
● circulaţia la nivelul extremităţilor se amplifică, la fel cea de la nivelul pielii şi glandei mamare.
Consumul tisular de 02 creşte progresiv şi înregistrează un maxim de 20 -30% în apropierea
termenului. Această creştere poate fi atribuită necesităţilor metabolice crescute, materne şi fetale, creşterii
travaliului cardiac, hiperventilaţiei.
În cursul naşterii pe căi naturale, durerea, stresul emoţional, contractilitatea uterină determină
creşteri ale DC (în timpul contracţiei uterine creşte cu 30%), TA şi pulsului.
În timpul cezarienei, pin apariţia bruscă în circulaţie a circa 600 ml sânge din peretele uterin şi
prin diminuarea presiunii în urma golirii uterului pot apărea decompensări la cazurile cu cardiopatii.
Aceste modificări sunt influenţate de tipul de analgezic sau anestezi c utilizate.
Sarcina este o stare în care necesităţile energetice şi în elemente nutritive cresc. În aceste condiţii
se pune problema creşterii ingestiei sau creşterii absorbţiei. Încetinirea tranzitului intestinal poate
favoriza creşterea absorbţiei. Este posibilă şi intervenţia unor modificări a tipurilor de transport la nivelul
mucoasei intestinale.
Regimul alimentar al gravidei nu trebuie să difere mult de cel din afara sarcinii:
- proteinele sunt importante şi pot fi suplimentate (1,5 g/Kg corp)
- glucide 350 până la 400 g/zi
- elemente minerale mai importante: Ca, Fe, P
- necesarul vitaminic creşte (produse proaspete, crudităţi)
- raţia calorică 2.500 - 3.000 cal/zi
- în ultimul trimestru vor fi evitate: condimentele, alimentele conservate, mezelurile, vânatul, alcoolul,
tutunul.
Sistemul Endocrin
Titrurile FSH şi LH sunt scăzute. Răspunsul la stimulul FSH şi LH -RH este practic nul. Foliculii
ovarieni degenerează precoce. Peak-ul ovulator de LH şi FSH poate surveni, dacă femeia nu alăptează, la
circa 6 săptămâni de la naştere.
Oxitocina (OXT) creşte progresiv în cursul sarcinii. Este un hormon nonapeptid sintetizat în hipotalamus
(nucleii supraoptic şi paraventricular), depozitat şi eliberat în circulaţia sangvină în neurohipofiză. În
circulaţie de află legat de neurofizină, proteină specifică transportoare aflată sub efecte estrogenice.
OXT este cel mai puternic agent uterotonic endogen. Participarea sa la declanşareatravaliului
constituie u nul din factorii esenţiali ai acestui proces. Eliberarea hormonului se produce discontinuu,
pulsa til. Concentraţiile sale plasmatice nu cresc în preajma travaliului şi nici cele ale oxitocinazei, enzim
ă ce degradează OXT. Ceea ce se modifică se referă la receptorii uterini ai OXT care cresc semnificativ.
În mecanismul parturiţiei, OXT stimulează contractilitatea miometrială prin activarea receptorilor locali
şi prin susţinerea producerii prostaglandinelor. În ultimă instanţă, OXT acţionează prin creşterea
Ca2+ intracelular.
Tiroida. În timpul sarcinii funcţionalitatea tiroidei şi morfologia sa vor suferi importante modificări.
Mai importante sunt următoarele:
- sarcina induce creşteri în concentraţiile circulante ale proteinei transportoare a tiroxinei ca răspuns al
nivelurilor estrogenice mari
- placenta produce factori stimulatori tiroidieni; tiroida se află sub un control dublu (tireotropina şi
HCG – gonadotropina corionică umană)
- sarcina se însoţeşte de o scădere a furnizării iodului tiroidei materne; aceasta se explică prin
reşterea clearance-ului renal şi prin eliberări către unitatea feto-placentară în ultima parte a evoluţiei
sarcinii; rezultă o relativă deficienţă în iod.
Glanda tiroidă îşi măreşte volumul, sintetizează şi secretă activ: T4 (tiroxina), care creşte evident în
intervalul 6-9 săptămâni; T3 (triiodotironina) are creşteri mai pronunţate după săptămâna a 18 -a.
Hormonii tiroidieni T3 şi T4 au un pasaj transplacentar redus sau nul. Funcţia tiroidei fetale pare a fi
independentă de status-ul tiroidian matern.
Suprarenala (SR). În sarcina normală, se produc modificări morfologice reduse. Importante
sunt modificările secreţiei unor hormoni corticali:
- în prima parte a sarcinii, ACTH scade, apoi creşte treptat
- cortizolul circulant creşte considerabil
- înainte de 15 săptămâni, SR maternă secretă cantităţi mari de aldosteron; dezoxicorticosteronul
creşte, de asemenea; creşterea mineralocorticoizilor este importantă în creşterea volumului plasmatic
caracteristic sarcinii.
Metabolismele
Apa şi electroliţii. Excesul ponderal din sarcina normală (în medie 12,5 Kg) rezultă din
sumarea următoarelor elemente: greutăţile fătului, placentei, uterului şi glandei mamare, retenţia apei
extravasculare. Retenţia apei se manifestă în special în ultimele 10 săptămâni (7-8 litri, apă
extracelulară). Până la un anumit punct, edemul nu are o semnificaţie patologică. Retenţia
hidroelectrolitică este normală deşi, în anumite condiţii, poate fi asociată unor manifestări patologice.
HDL ating un maxim în săptămâna a 25-a, scad până în săptămâna a 32-a şi rămân la un nivel
constant până la termen. Aceste modificări sunt consecinţe ale modificărilor metabolismului hepatic.
Stocarea grăsimilor se poate produce în trimestrul II. Ulterior, necesităţile nutriţion ale fetale
cresc intens iar stocarea diminuă.
Proteine
- proteinele plasmatice totale scad (în special albuminele, cu efecte asupra presiunii osmotice, care prin
scădere, influenţează metabolismul apei)
- α şi β globulinele cresc iar IgG scade
- există o retenţie azotată, fenomen legat de procesele de sinteză caracteristice sarcinii
- balanţa azotată pozitivă creşte progresiv spre trimestrul III, când necesarul fetal este maxim.
La termen, fătul şi placenta cântăresc circa 4 kg şi conţin în jur de 500 g proteine sau aproximativ
1/2 din creşterea proteică totală indusă de sarcină. Restul de 500 g este distribuit la uter (proteine
contractile), glande mamare, sânge matern (Hb şi proteine plasmatice).
O cantitate normală de proteine în nutriţia gravidei constituie cheia furnizării sectorului fetal în
perspectiva creşterii şi dezvoltării normale. Se recomandă ca majoritatea proteinelor să fie adusă din
surse animale.