Introducere

Analiza diagnostic economico-financiar prezintă un interes de deosebit atât pentru

proprietarii şi investitorii întreprinderii, cât şi pentru alţi utilizatori ai informaţiei din Rapoartele
financiare. Agenţii economici sunt interisaţi să maximezeze mărimea profitului creat de o
anumită sumă investită. Creditorii apreciază profitul întreprinderii ca principalul criteriu de
achitare a dobânzii şi a rambursării sumei datoriei. Analiza profitului reprezintă interes deosibit
şi pentru organele fiscale, deoarece acesta constituie baza pentru calculul mărimii venitului
impozabil şi impozitului pe venit. Din acest punct de vedere, scopul tezei îl constituie efectuarea
analizei şi sintezei teoriilor privind profitul, stabilirea tuturor circumstanţelor, a efectelor de
influenţă asupra situaţiei economice, precum şi studierea necesitaţii şi căilor de reducere sau
majorare a unor obiective sau rezultate.
Analiza diagnostic economico-financiar oferă deferiţilor categorii de utilizatori ai
Rapoartelor financiare posibilitatea de a aprecia aşa aspecte ca:
- Care este mărimea, structura şi evoluţia indicatorilor profitului (pierdirilor) în
ultimii ani?
- Care sunt factorii principali, ce au condiţionat schibările, mai ales cele negative, ale
indicatirilor profitului?
- Care sunt principale surse de majorare a profitului?
În baza scopurilor stabilite mai sus s-a elaborat urmatoarea structura a tezei, care
constă din: întroducere, trei capitole, încheiere, bibliografie şi anexe referitoare la
informaţia utilizată.
Analiza diagnostic economico-financiar va fi executată în baza datelor oferite de către SA
Zorile care în prezent este o întreprindere ????????????, după statutul organizatorico-juridic este
o societate pe acțiuni, amplasată în or.Chişinău. Principalul gen de activitate desfăşurat de SA
Zorile este fabricarea încălţămintei.
Deci principala direcţie ai activiţăţii întreprinderii analizate este fabricarea încălţămintei şi
vânzarea ei cât pe pieţile Republicii Moldova, atât şi pe pieţe externe .
Structura organizaţională a SA Zorile poate fi reprezintată prin următoarele subdiviziuni:

Încă nu este aprobată structura organizatorica nouă!!!!!!!!!!!!!!!!!!

- Administraţia întreprinderii;
- Secţia de planificare;
- Contabilitatea întreprinderii;
- Secţia de cadre;
- Secţia tehnică;
- Secţia de desfacere a produselor întreprinderii;
- Secţia de producere.
 Întreprinderea analizată e o întreprindere mare. Ca să se poată aprecia volumul activităţii ei
trabuie să se efectuieze analiza diagnostic economico-financiar.
Analiza indicatorilor financiari este cea mai bine cunoscută şi des utilizată metoda de
evaluare financiară. Indicatorii financiari permit de a studia relaţiile dintre diferite componente
ale rapoartelor financiare prin organizarea informaţiei într-o formă uşor de interpretat.

Capitolul 1.Aspecte teoretice privind profitul şi rentabilitatea întreprinderii

1.1. Noţiuni generale privind profitul şi rentabilitatea

Profitul constituie raţiunea activităţii de producţie şi practic determină prosperarea întreprinderii

în perioada previzională. De regulă, toate unităţile de producţie, care se dovedesc a fi

neprofitabile, şi deci, nerentabile, sunt supuse falimentului.

Profitul din activitatea de investiţii se detrmnă ca diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile

din operaţiile legate de existenţa şi mişcarea activelor pe termen lung. Profitul din activitatea
financiară ca diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile aferente operaţiilor legate de modificările
în mărimea şi structura capitalului propriu şi capitalului împrumutat[1].

Rentabilitatea constituie una din formele de exprimare a eficienţei economice fiind

criteriul esenţial ce stă la baza adoptării deciziilor economice-financiare. În funcţie de acest
criteriu, managerii stabilesc continuitatea, extinderea, restrângerea sau reorientarea deciziilor[1].
Contabilitatea şi analiza rezultatelor financiare şi a rentabilităţii reprezintă un studiu complex, cu
ajutorul căruia se poate determina multitudinea influenţei factorilor, care contribuie la
modificarea acestor indicatori pe parcursul unei perioade de activitate. În baza acestui studiu pot
fi elaborate decizii necesare în domeniul economic-financiar pentru ameliorarea situaţiei
nefavorabile şi crearea unor activităţi noi cu facilităţi adăugate pentru activitatea de producţie.
Obţinerea profitului este raţiunea de a fi a întreprinderii, scopul principal pe care îl are
antreprenorul înainte de a iniţia o afacere.
Valoarea relativă a profitului este reflectată în formă de rentabilitate. Deci, dacă masa
profitului în unităţi valorice ne demonstrează suma profitului obţinut, apoi rentabilitatea în formă
procentuală reprezintă eficacitatea activităţilor desfăşurate: operaţională, de investiţii şi
operaţională. Formula generală a rentabilităţii, din punct de vedere a conţinutului economic,
reflectă raportul dintre efect şi efort. Însă, în condiţiile economiei de piaţă se utilizează un sistem
larg de indicatori ce aderă la rentabilitate ţinând cont de necesităţile analizei, şi anume:
- rentabilitatea produselor fabricate;
- rentabilitatea produselor vândute;
- rentabilitatea comercială;
- profitabilitatea vânzărilor;
- rentabilitatea mijloacelor de producţie;
- rentabilitatea activelor;
- rentabilitatea capitalului permanent;
- rentabilitatea capitalului propriu[1].
Esenţa indicatorilor este identică reflectănd eficacitatea la diferite niveluri de activitate,
însă fiecare dinre aceştea î-şi are formula sa de calcul.
Principale sarcini ale analizei sunt:
- aprecierea generală a tendinţei modificării indicatorului examinat de
rentabilitate în dinamică;
- calculul şi aprecierea influenţei factorilor respectivi asupra modificării acestui
 indicator;
- evidenţierea rezervelor interne ce ţin de sporirea rentabilităţii pe viitor şi
elaborarea măsurilor concrete pentru mobilizarea lor.
Principalele surse de informaţii sunt următoarele:
- Datele calculaţiilor individuale pe fiecare produs aparte fabricate şi vândute, pentru
analiza rentabilităţii pe produse;
- Datele raportului financiar, inclusiv bilanţul contabil şi raportul privind rezultatele
financiare pentru analiza rentabilităţii activelor, capitalului propriu şi capitalului
permanent;
- Alte surse de informaţie necesare pentru examinarea aprofundată a indicatorilor de
rentabilitate evidenţiate din evidenţa operativă, statistică şi contabilă.[12]

Analiza performanţelor, obţinute de întreprindere, se efectuiază în baza profitului.

Profitul este rezultatul final al activităţii întreprinderii şi caracterizează eficienţa lucrului
acesteia. În condiţiile economiei de piaţă profitul obţinut asigură baza financiară în vederea
extinderii activităţii întreprinderii. Capacitatea întreprinderii dea a asigura un profit necesar
determină existenţa ei şi depinde mult de activitatea de conducere a managerilor.

În condiţiile economiei de piaţă înterprinderile necesită un nou stil de conducere,

bazat pe flexibilitate, dinamism şi previziune. În atare condiţii activitatea de conducere este de
neconceput fără o informaţie complexă, oportună şi calitativă. Sub acest aspect informaţia
cuprinsă în Rapoartele financiare nu este suficientă. Este necesar deasemenea o cunoaştere a
întregului complex de cauze şi factori care determină mărimea profitului. Aceasta se poate
realiza numai prin intermediul analizei financiare.

Profitul brut (pierderea globală) caracterizează nivelul de depăşire a venitului din vnzări
asupra costului acestor vânzări. El reprezintă diferenţa dintre mărimea vînzărilor nete (rînd.010 )
şi costul vînzărilor ( rînd. 020 ), modelul matematic fiind:

Pb = V – C

unde

Pb – profitul brut

V - vînzări nete

C - costul vînzărilor

Masa profitului total obţinut de întreprindere înaintea impozitării nu este omogenă, în

componenţa sa intrând rezultate din activităţi şi operaţii diferite. În profitului total al
întreprinderii se include:
1) Profitul din activitatea operaţională care se determină ca diferenţa dintre veniturile
obţinnute din vânzarea produselor, lucrărilor, serviciilor, mărfurilor şi cheltuielile aferente
acestor venituri.
 2) Profitul din activitatea neoperaţională cuprinde rezultatele sau profitul din activitatea de
investiţii, profitul din activitatea financiară, rezultatele excepţionale.
Profitul din activitatea de investiţii se detrmnă ca diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile
din operaţiile legate de existenţa şi mişcarea activelor pe termen lung. Profitul din activitatea
financiară ca diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile aferente operaţiilor legate de modificările
în mărimea şi structura capitalului propriu şi capitalului împrumutat.
În economia de piaţă profitul constituie raţiunea de a fi a unei întreprinderi. Rentabilitatea
reflectă capacitatea întreprinderii de a produce profit. Ca indicator de eficienţă, rentabilitatea se
determină ca raportul între efectele economice şi financiare obţinute şi eforturile depuse pentru
obţinerea lor. Indicatorul nominalizat poate căpăta forme diferite, în funcţie de profitul brut sau
net la numărator sau baza de raportare care exprimă efortul sau cheltuiala.

1.2. Tehnici şi metode utilizate în analiza rentabilităţii la întreprinderi

Aprecierea rentabilităţii unei întreprinderi ocupă locul central în cadrul analizelor

financiare efectuate, atât de managerul financiar, căt şi de diverse instituţii de specialitate.
Diagnosticul este precedat de analiză şi reprezintă fundamentul deciziilor financiare tactice şi
strategice adoptate de întreprindere. Aşadar, analiza şi diagnosticul financiar (al rentabilitaţii şi al
riscului) nu pot fi separate; diagnosticul nu se poate realiza fără analiza, iar analiza nu are sens,
dacă nu este urmată de o fază de sinteză şi de interpretare, adică de diagnostic.

În activitatea de apreciere a performanţelor generale ale întreprinderii, diagnosticul

financiar reprezintă o componenţă de bază, alături de diagnosticul managerial, al calităţii şi
competitivităţii produselor şi diagnosticul tehnic şi tehnologic. Pe ansamblul întreprinderii,
pentru diagnosticarea performanţelor organizaţionale, se pot folosi o serie de obiective de
performanţă, care pot varia ca număr, în funcţie de gradul de aprofundre a diagnosticării şi
domeniile de activitate ale acestuia. Criteriile de performanţă în funcţie de care se apreciază, atât
activitatea întreprinderii, cât şi cea a managerilor, se măsoară cu ajutorul unui sistem de idicatori,
cărora li se ataşează anumite limite în funcţie de care se face aprecierea. Se pot deosebi:
- indicatori de eficacitate, care permit stabilirea conformităţii rezultatelor cu
aşteptările acţionarilor şi ale celorlalte categorii de „stakeholders";
- indicatori de efecienţă, care măsoară sub diferite forme costurile şi rezultatele
funcţionării;
- indicatori de ameliorare, care măsoară progresul înregistrat de întreprindere în
raport cu obiectivele stabilite pe termen mediu sau lung.
Elaborarea analizei rentabilităţii şi al riscului presupune utilizarea şi prelucrarea unui
ansamblu de indicatori (de lichiditate, rentabilitate şi îndatorare) care reprezintă, totodată,
instrumente ale diagnosticului financiar. În vederea prelucrării indicatorilor, elaborării
concluziilor şi luării deciziilor, se pot utiliza două metode: metoda comparaţiei şi metoda
analogiilor cu situaţii strategice-tip. [3]
Metoda comparaţiei se poate realiza sub următoarele forme:
 a) comparaţia realizări/previziuni este mai frecventă şi cea mai utilă pentru controlul
activitătii economico-financiare. În măsura în care comparaţiile se efectuează sistematic şi sunt
satisfăcătoare sub aspectul rezultatelor, celelalte comparaţii joacă numai un rol complementar.
Rezultatul comparaţiei poate duce la măsuri pentru corectarea pe viitor a realizărilor sau pentru
corectarea previziunilor, dacă aceastea sunt nerealiste (subdimensionate sau supradimensionate).
b) comparaţia în timp(dinamică) permite formularea de concluzii privind evoluţia situaţiei
financiare. Pentru aceasta se utilizează, atât sume absolute, cât şi mărimi relative şi se pot
exprima grafic. În vederea obţinerii unor rezultate viabile, trebuie folosite cifre comparabile, iar
metodele de calculare a indicatorilor utilizaţi trebuie să rămână aceleaşi pe toată perioada
analizată.
c) comparaţia în spaţiu (între întreprinderi) se poate efectua direct sau indirect. Comparaţia
directă dintre două întreprinderi concurente este mai greu de realizat din cauza secretului
profesional şi, a lipsei de informaţii privind gestiunea partenerilor. Nedispunând de informaţii
suficiente, nu se pot face comparaţii utile. Comparaţia indirectă se poate realiza în baza datelor
statistice ce vizează grupe de întreprinderi, pe ramuri sau sectoare de activitate. De regulă, aceste
informaţii vizează indicatori medii.
d) comparaţia normativă presupune folosirea unor indicatori (coeficienţi) tip adoptaţi adesea
din afara întreprinderii (bancă, bursă, etc); este cazul, de exemplu, al coeficienţilor de îndatorare
adoptaţi de bănci, care reprezintă o normă pentru obţinerea de credit (un prag, o limită), iar
întreprinderea trebuie să se integreze în aceste niveluri.
Metoda analogiilor cu situaţii strategice tip se bazează pe o cunoaştere foarte bună a situaţiilor
critice prin care poate trece o întreprindere din punct de vedere financiar, ca urmare a experienţei
dobândite şi a înregistrării unui număr mare de cazuri tip. Pe această bază se formează o cultură
financiară care permite managerului să interpreteze cazurile particulare.
Astfel de situaţii tip pot fi determinate de: suprastocare, supradotare, supraexpansiune,
vânzare sub posibilităţi şi de o proastă clientelă.
Suprastocarea determină imobilizări de fonduri proprii sau credite bancare, în funcţie de
metoda de finanţare; ea generează efecte negative sub aspectul creşterii cheltuielilor cu
dobânzile, cu păstrarea, depozitarea şi manipularea stocurilor, blocarea spaţiilor de depozitare,
perisabilităţi etc. Consecinţa suprastocării este încetinirea vitezei de rotaţie şi micşorarea ratei
rentabilităţii. Dacă situaţia durează mai mult timp, se prejudiciază creşterea economică, cu
perturbări grave asupra întregii situaţii financiare.
Supradotarea în echipament de producţie şi comercial apare pentru perioade medii de timp,
când întreprinderea nu utilizează întreaga capacitate de producţie. Supradotarea poate apărea ca
urmare a realizării unor proiecte de investiţii care nu corespund posibilităţilor de exploatare şi
necesarului real al creşterii economice. Deşi se lucrează sub capacitate, întreprinderea suportă
costuri (amortizări) importante, în timp ce veniturile sale sunt adesea nesatisfăcătoare. În
consecinţă, apar pierderi din exploatare, care pot conduce la încetarea plăţilor.
Supraexpansiunea/expansiunea necontrolată face ca întreprinderile să nu-şi mai poată
controla problemele de trezorerie pe care le ridică o creştere economică necontrolată. În perioada
supraexpansiunii cresc stocurile şi soldul contului clienţi într-un ritm egal sau superior cifrei de
afaceri. Astfel, apar nevoi suplimentare de finanţare pe termen scurt, de unde rezultă necesitatea
apelării la credite bancare.
În asemenea condiţii, situaţia devine precară şi sensibilă la cel mai mic risc, depinzând de
atitudinea băncii. În consecinţă, deşi întreprinderea este viabilă din punct de vedere economic, ea
poate da faliment prin încetarea plăţilor.
Vânzarea sub posibilităţi / nerealizarea cifrei de afaceri poate fi determinată de:
- o proastă adaptare a mărfurilor la exigenţele pieţei;
- existenţa unor mărfuri de proastă calitate;
- o conjunctură economică nefavorabilă pe ramură, economia naţională sau pe plan
mondia[1].
Indiferent de cauză, fenomenul se reflectă în creşterea stocurilor, generând lipsa de
lichidităţi. Dacă pentru redresarea situaţiei se acceptă vânzarea cu plata amânată, sporesc
creanţele şi scade lichiditatea. Lipsa încasărilor împinge întreprinderea către credite bancare pe
termen scurt sau către credite-furnizor, cu efect de creştere a costurilor.
Clientela proastă înseamnă derularea afacerilor, fie cu clienţi dubioşi, fie cu clienţi scumpi.
Clienţi dubiloşi sunt cei care plătesc greu sau deloc. Ei creează greutăţi de trezorerie şi constrâng
întreprinderea să apeleze la credite bancare, ceea ce determină costuri suplimentare; greutăţile
întreprinderilor-clienţi se transmit furnizorilor, creând posibilitatea falimentelor în lanţ.
Clieţi scumpi/costisitori sunt, de regulă, buni platnici, dar crează cheltuieli mai mari prin
exigenţile lor privind modul de ambalare, lotizare, expediere a mărfurilor. Astfel de clienţi
contribuie la realizarea cfrei de afaceri, dar nu şi a beneficiarilor.
Evaluarea eficientă a unei întreprinderi nu presupune utilizarea unui număr cât mai mare de
rate, ci alegerea, analiza şi interpretarea acelor rate care răspund cel mai bine obiectivelor
urmărite de analistul economico-financiar. Pentru a elimina unele erori ce ar putea apărea în
utilizarea sistemului de rate, valorile raportate trebuie să fie comparabile între ele sub aspectul
conţinutului şi al prezentării monetare.
Rata de rentabilitate a capitalului investit de proprietari poartă denumirea de rentabilitate
financiară şi este determinată după formula următoare[12]:
Pnpr
Rf =
Cipr
unde:
Rf = rentabilitatea financiară
Pnpr = profitul ce revine proprietarilor
Cipr = capitalurile investite de proprietari
Rentabilitatea financiară este cea mai importantă rată a unei întreprinderi, deoarece în
funcţie de mărimea acesteia, acţionarii iau decizia de a investi sau de a retrage dintr-o afacere.
Ca urmare, majoritatea analizelor financiare studiază această rată, în scopul de a găsi diverse căi
de ameliorare a nivelului indicatorului. Cu toate că este indispensabilă analizei financiare a unei
întreprinderi, modul de calcul al rentabilităţii financiare este considerat prea simplist în raport cu
rolul exercitat în fundamentarea deciziilor financiare strategice.
 Aşadar, se impune o tratare mai riguroasă a termenilor care formează conţinutul acestui
raport, respectiv:
a) profitul ce revine proprietarilor;
b) capitalurile investite de proprietari.
În cele mai multe analize, profitul net este considerat într-o manieră simplistă şi automată,
profitul ce revine proprietarilor întreprinderii. Preluarea sa fără nici o prelucrare, direct din
contul de profit şi pierdere, poate duce la aproximări prea mari ale nivelului real al rentabilităţii
financiare.
În calculul rentabilităţii financiare suntem interesaţi de totalitatea profiturilor ce revin
proprietarilor, reprezentate atât de profitul net, cât şi de salariile sau dobânzile ce au fost obţinute
prin calitatea lor de furnizori de capital. De multe ori, din motive ce ţin de fiscalitate, proprietarii
preferă salarii mai ridicate în locul unor dividende dublu impozitate. Astfel, remunerarea lor se
face, în principal, prin salarii şi numai rezidual prin intermediul profitului net. În aceste condiţii,
rentabilitatea financiară calculată pe baza profitului net va fi mai mică decât nivelul ei real. Dacă
în practică sunt întâlnite astfel de situaţii (mai ales în cazul societăţilor de persoane), se
recomandă luarea în calcul al surplusului de salarii (peste nivelul normal al ramurii) în
determinarea profitului ce revine proprietarilor.
a) Capitalurile investite de proprietari
Acestea sunt constituite din capitalurile puse la dispoziţia întreprinderii de proprietari şi se
înregistrează în contabilitate la rubrica intitulată „Capitaluri proprii”. Ele sunt compuse din:
- capitalul social;
- prime legate de capital;
- rezervele din reevaluare;
- rezerve;
- rezultatul reportat[1].
La aceste capitaluri proprii, pot fi adăugate în anumite condiţii şi provizioanele pentru riscuri
şi cheltuieli. Dacă la construirea tabloului de finanţare, aceste elemente de pasiv sunt asimilate
unor datorii pe termen scurt, mediu sau lung în funcţie de posibila scadenţă a riscurilor, în
analiza rentabilităţii financiare situaţia este cu totul alta.
Majoritatea autorilor din domeniul managementului financiar apreciază că, includerea
provizioanelor în capitalurile proprii este justificată, dacă stabilitatea lor permite să se considere
că au un caracter de rezervă. Cu toate acestea, provizioanele care nu acoperă un risc real şi viitor,
dar prezintă un caracter de rezervă, trebuie să suporte ulterior un impozit. În masa beneficiului
impozabil vor fi reintegrate provizioanele constituite în exces faţă de riscurile efective şi vor fi
impozitate. Întreprinderea va suporta o datorie fiscală, dar scadenţa acesteia va fi, în toate
cazurile, peste un an.
Deci, se poate considera că provizioanele care nu acoperă strict riscuri reale şi viitoare- şi nu
se vor consuma pe termen scurt- pot fi considerate drept capitaluri permanente.
În practică, mărimea provizioanelor trebuie corelată cu mărimea riscurilor. Astfel, dacă
provizioanele sunt insuficiente şi nu se ţine cont de toate riscurile, se poate obţine o estimare
prea optimistă asupra întreprinderii care nu corespunde realităţii. Invers, dacă mărimea
provizioanelor este supradimensionată în raport cu riscurile întreprinderii, atunci o parte din
aceste provizioane prezintă un caracter de rezervă şi pot fi considerate drept resurse permanente.
Din acest motiv, tratarea într-o manieră corectă a ansamblului provizioanelor necesită adoptarea
următoarelor soluţii:
- primă soluţie, des practicată, constă în a aplica într-un mod radical principiul
prudenţei şi a considera că toate provizioanele acoperă riscuri reale şi viitoare şi
sunt înglobate în resurse pe termen scurt:
- a doua soluţie, care este mai satisfăcătoare decât prima, porneşte de la
observaţia că majoritatea întreprinderilor reconstituie de la un an la altul, o
mărime crescătoare a provizioanelor. Această creştere apare ca o resursă
permanentă, chiar dacă diferite componente ale sale sunt conservate pe termen
scurt;
- a treia soluţie este una intermediară şi constă în repartizarea arbitrară a
resurselor financiare pentru constituirea de provizioane. Astfel, 40-50% din
resursele financiare destinate constituirii de provizioane vor fi destinate
provizioanelor care prezintă un caracter de rezervă; ele se asimilează resurselor
permanente. Diferenţa va fi folosită pentru constituirea provizioanelor de
acoperire a riscurilor reale şi viitoare, iar resursele respective vor fi pe termen
scurt.
Aşadar, provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli reprezintă fonduri ce vor micşora, prin
trecerea lor pe cheltuieli, rezultatul net la care au drept proprietarii. Aceste resurse, atât timp cât

nu sunt alocate, sunt utilizate în finanţarea întreprinderii de către proprietari. Atunci când suma
acestor provizioane este considerabilă, eliminarea lor din calculul rentabilităţii financiare poate
determina o supraevaluare substanţială a acestui indicator.
După ce au fost estimate, atât mărimea rezultatului ce revine proprietarilor, cât şi suma
capitalurilor investite de aceştia, rentabilitatea financiară se determină pe baza formulei amintite
anterior. Întrebarea care apare este, la ce nivel al capitalurilor ar trebui raportat profitul ce revine
proprietarilor: cel de la începutul exerciţiului financiar sau de la sfârşitul acestuia? O problemă
potenţială este dată de posibila variaţie a capitalurilor investite de proprietari în decursul unui
exerciţiu financiar.
Variaţia capitalurilor proprii poate fi rezultatul unor noi aporturi de capital, al rambursării
unei părţi din capital prin răscumpărarea de acţiuni sau al acumulării profitului obţinut în
exerciţiul anterior şi nerepartizat. Dacă variaţia nu este mare, nu contează prea mult la care
capitaluri (de la început sau sfârşit de exerciţiu financiar) se raportează profitul pentru a estima
rentabilitatea financiară. În cazul unei variaţii mari a acestora, se recomandă ca raportarea
profitului să se facă la media capitalurilor investite de proprietari (media aritmetică a
capitalurilor existente la începutul şi sfârşitul exerciţiului financiar respectiv).
Însă adevăratul test al performanţelor realizate de întreprindere îl reprezintă modul în care
acestea sunt evaluate de piaţă. Valoarea de piaţă a rentabilităţii financiare a unei întreprinderi va
fi estimată ca un raport între rezultatul net (remunerarea acţionarilor) şi valoarea de piaţă a
capitalurilor proprii (capitalizarea bursieră a societăţii comerciale) [1]:

PN
Rfin (v.p.) =
CB
unde:
Rfin (v.p.) - rentabilitatea financiară în valori de piaţă
PN - profit net
CB - capitalizarea bursieră a societăţii comerciale, reprezentând valoarea totală a
acţiunilor firmei cotate pe piaţa bursieră
În acest mod se calculează nivelul real al rentabilităţii capitalului propriu. Un investitor ce
doreşte să devină acţionar al unei firme va plăti contravaloarea cursului bursier pentru acţiunile
cumpărate şi nu echivalentul valorii contabile a acestora. Ca urmare, acesta va fi interesat să
cunoască mărimea, în valori de piaţă, a rentabilităţii capitalurilor investite.
Rata de rentabilitate a capitalului investit de creditori
Estimarea ratei de rentabilitate a capitalurilor investite de creditori presupune raportarea
rezultatului distribuit creditorilor întreprinderii la suma capitalurilor împrumutate de la aceştia pe
durata exerciţiului financiar. În categoria capitalurilor investite de creditori se includ, nu numai
creditele bancare, ci şi creditele comerciale primite de la furnizori sau de la stat, ce pot fi iniţial
gratuite, însă treptat devin oneroase prin plata de penalităţi de întârziere. În cadrul capitalurilor
împrumutate va intra şi leasingul operaţional, chiar dacă nu este menţionat în cadrul pasivului
bilanţier al societăţii. Rezultatul ce remunerează capitalurile împrumutate va fi estimat prin
adunarea tuturor dobânzilor şi penalităţilor pe care întreprinderea le plăteşte pentru că „reţine”
aceste capitaluri în finanţarea activităţii sale. Prin urmare, rata de rentabilitate a creditorilor
întreprinderii (Rrcî) se determină prin raportarea cheltuielilor cu dobânzile la volumul datoriilor
financiare:

Cheltuieli privind dobânzile

Rrcî =
Datorii financiare

Din perspectiva întreprinderii, acest raport reprezintă rata de dobândă medie plătită de
întreprindere la creditele contractate. Deductibilitatea cheltuielilor cu dobânzile implică pentru
întreprindere costuri mai mici cu creditele contractate prin economia de impozit realizată de
firmă. Deductibilitatea cheltuielilor cu dobânzile implică o reducere a profitului impozabil şi,
implicit, o diminuare a impozitului plătit de întreprindere.
În unele opinii, se consideră că datoriile financiare ar trebui să cuprindă doar creditele cu
scadenţă mai mare de un an contractate de la bănci sau de la alte instituţii financiare. La acestea
se pot adăuga creditele de trezorerie în situaţia în care contractarea lor de către întreprindere are
un caracter permanent. Formularele noi de bilanţ „armonizate” cu standardele europene, au o
detaliere a creditelor pe scadenţe mai mici, respectiv mai mari de un an; în cazul formularelor
vechi, încă aflate în uz, detalierea se poate face doar cu ajutorul anexei „Situaţia creanţelor şi
datoriilor”.
Rata de rentabilitate economică
Rata de rentabilitate economică reprezintă rata de rentabilitate a ansamblului capitalurilor
atrase de aceasta de la proprietarii şi creditorii săi. Într-o accepţiune mai largă, rata rentabilităţii
economice exprimă eficienţa capitalului economic alocat activităţii productive a întreprinderii. În
limbajul anglo-saxon, rata rentabilităţii economice poartă denumirea de rata rentabilităţii
activului; de aceea, ea se prescurtează prin ROA („Return on Assets”, unde „Assets” = activ).
Modul uzual de calcul al rentabilităţii economice (Rre) este următorul:

Rezultatul din exploatare net Profit net + Dobânzi

Rre = =
Activ economic Capitaluri proprii + Datorii financiare

În cadrul relaţiei de calcul anterioare, activul economic este contrapartida din activul
bilanţier a resurselor atrase, prezente în pasiv; activul economic reprezintă ansamblul activelor
finanţate pe seama acestor resurse, respectiv activele imobilizate nete la care se adaugă activele
circulante nete[1].
AE = CPR + Datfin = IMO + ACRnete

unde:
AE - activul economic
CPR - capitalurile proprii ale întreprinderii
IMO - valoarea netă a activelor imobilizate din proprietatea întreprinderii
Datfin - datorii financiare
ACRnete - active circulante nete
Rata rentabilităţii economice trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- rata rentabilităţii economice trebuie să fie mai mare decât rata inflaţiei pentru a
asigura menţinerea valorii sale;
- în termeni reali, rata rentabilităţii economice trebuie să remunereze capitalurile
investite la nivelul ratei minime de randament din economie (rata medie a dobânzii) şi al riscului
economic şi financiar pe care şi le-au asumat furnizorii de capitaluri (acţionarii şi creditorii
întreprinderii);
- de asemenea, rata rentabilităţii economice trebuie să permită întreprinderii.

reînnoirea şi creşterea activelor sale într-o perioadă de timp cât mai scurtă.
Aşadar, rentabilitatea economică reprezintă rentabilitatea ansamblului capitalurilor investite.
Mărimea sa este strâns legată de nivelul rentabilităţilor obţinute de fiecare investitor de capitaluri
în parte. Dacă ţinem cont că acţionarii şi creditorii sunt cei mai importanţi investitori de
capitaluri, atunci rentabilitatea economică poate fi estimată pornind de la rentabilităţile obţinute
de aceştia. Ca atare, aceasta poate fi calculată ca o medie ponderată a rentabilităţii capitalurilor
proprii, respectiv a celor împrumutate. Ponderile reprezintă proporţia fiecărui tip de capital în
totalul capitalurilor atrase de întreprindere pentru finanţarea activităţilor sale, astfel[12].:

CPR DATfin
Rec = Rfin x + Rd x
AE AE

unde:
Rec - rentabilitatea economică
Rfin - rentabilitatea financiară
CPR - capitaluri proprii
AE - activ economic
Rd - rata dobânzii
DATfin - datorii financiare
Noua determinare a rentabilităţii economice este foarte utilă mai ales atunci când suntem
interesaţi să calculăm nivelul acceptabil al acesteia care asigură remunerarea cerută de
investitorii de capitaluri. În condiţiile în care rata de rentabilitate cerută de proprietari nu
coincide cu rentabilitatea financiară realizată, apare o neconcordanţă între rentabilitatea
economică ce ar trebui obţinută de întreprindere şi cea efectiv realizată. În schimb, dacă
rentabilitatea financiară obţinută corespunde aşteptărilor acţionarilor, putem spune că nivelul de
rentabilitate economică atins asigură remunerarea cerută a capitalurilor atrase de la investitori.
Prin urmare, dacă firma nu va face eforturi pentru a-şi majora rentabilitatea financiară, ea
riscă să-şi piardă acţionarii. În condiţiile în care firma este listată la bursă sau pe RASDAQ,
capitalizarea sa bursieră va înregistra un declin, consecinţă a problemelor în domeniul profitului.
Pentru evitarea pierderii acţionarilor, întreprinderea va apela la măsuri de criză sau de
compromis, dintre care se pot menţiona:
- transferul unei părţi din resursele ce revin statului către proprietari, prin practicarea
pentru asociaţi a unor salarii cu mult peste nivelul mediu al ramurii. Astfel, întreprinderea
realizează în primul rând o economie de impozit, inversând în acelaşi timp, ordinea plăţii celor
implicaţi în afacere: întâi proprietarii, apoi statul;
- acumularea datoriilor către stat, în condiţiile reeşalonărilor şi exonerărilor deja
tradiţionale ale plăţii impozitelor şi penalităţilor aferente, probând un management financiar
realizat cu „acordul” statului de o parte din firmele româneşti.
Analiza factorială a rentabilităţii (sistemul de rate Du Pont)
Analiza factorială a rentabilităţii presupune descompunerea ratelor de rentabilitate pe
factorii de influenţă a acestora. Pus în practică de către Du Pont Powder Company, acest tip de
analiză se dovedeşte şi astăzi util în cadrul managementului rentabilităţii firmei.
Ideea centrală a acestui tip de analiză constă în identificarea principalilor factori care
influenţează direct sau indirect rentabilitatea întreprinderii şi integrarea mărimii lor într-un
sistem de rate ce condiţionează nivelul acesteia. Astfel, în funcţie de priorităţile managementului
în gestiunea rentabilităţii, descompunerea factorială a acesteia diferă.
A.Descompunerea factorială a rentabilităţii economice
Ratele de rentabilitate economică sunt compuse din două rate:[5]
- de structură valorică a cifrei de afaceri (rate de marjă)
- de rotaţie a capitalurilor, prin cifra de afaceri.
Pornind de la aceste consideraţii, rata de rentabilitate economică (R re) se poate exprima
astfel

Rezultat din exploatare net EBIT - Impozit

Rre = = =
Activ economic Activ economic

EBIT - Impozit Cifra de afaceri EBIT - Impozit CA

= x = x
Cifra de afaceri Activ economic CA AE

rata marjei rotaţia capitalurilor

Rre - Rata de structură valorică a CA x Rata de rotaţie a capitalurilor (prin CA)
Fiecare din aceste rate serveşte la o analiză financiară aprofundată a întreprinderii. Astfel,
ratele de structură caracterizează condiţiile de exploatare economică (capitalurile consumate), iar
ratele de rotaţie caracterizează eficacitatea capitalurilor angajate de întreprindere în desfăşurarea
activităţii sale economico-financiare (capitalurile alocate).
Descompunerea ratelor de rentabilitate evidenţiază influenţa a două grupe de factori:
- un factor cantitativ (marja de acumulare);
- doi sau mai mulţi factori calitativi (rotaţia capitalurilor, structura financiară).
Mărimea efectivă a acestor rate exprimă o anumită combinare între factorul cantitativ
şi factorii calitativi de creştere a rentabilităţii.
Drept urmare, rata rentabilităţii economice poate fi majorată, fie prin creşterea marjei de
acumulare (diferenţa dintre cifra de afaceri şi cheltuielile de gestiune), fie prin creşterea rotaţiei
capitalurilor. În perioadele de dezvoltare, capitalurile investite pot să crească mai repede decât
rentabilitatea întreprinderii. De aceea, este posibil ca, în ciuda creşterii ratei marjei brute, să se
înregistreze o rată scăzută a rentabilităţii economice (efectele profitabile ale investiţiilor se vor
propaga în timp).

EBIT - Impozit EBIT - Impozit Valoare adăugată Imobilizări

Rre = = x =
AE Valoare adăugată Imobilizări AE
(1) (2) (3)

unde:
relaţia (1) - rata marjei asupra valorii adăugate (RmVA)
 relaţia (2) - randamentul imobilizărilor (Rimo)
relaţia (3) - coeficientul investiţiilor (Cinv)
Astfel, rata de rentabilitate economică se mai poate exprima într-o nouă formulare:
Rre = RmVA x Rimo x Cinv
Rentabilitatea economică este astfel pusă în corelaţie cu rentabilitatea factorului muncă, cu
randamentul investiţiilor în active fixe şi cu structura investiţiilor (respectiv, ponderea
investiţiilor strategice).
B.Descompunerea factorială a rentabilităţii financiare
Rata rentabilităţii financiare poate fi descompusă în două (sau mai multe) rate componente:
Profit net Profit net Cifra de afaceri
Rfin = = x
Capital propriu Cifra de afaceri Capital propriu
Sau
rata marjei nete rata rotaţiei
capitalurilor proprii

Profit net Profit net Cifra de afaceri Activ economic

Rfin = = x x
Cifra de afaceri Activ economic Capital propriu
Capital propriu

rata marjei nete rata de rotaţie rata de structură a

a capitalurilor capitalurilor

În felul acesta se evidenţiază dependenţa rentabilităţii financiare de rata marjei nete de

rentabilitate, de rotaţia capitalurilor şi de structura finanţării (în timp) a investiţiilor
întreprinderii.
Este de remarcat că o creştere a rentabilităţii financiare poate fi obţinută, în anumite condiţii, prin
creşterea îndatorării. Contractarea de credite poate determina o creştere a rentabilităţii
capitalurilor investite de proprietari pe două căi:
- câştigul realizat dintre diferenţa între rata de rentabilitate economică a întreprinderii
şi rata de dobândă plătită creditorilor pentru capitalurile investite de aceştia în firmă;
- economia de impozit obţinută de societatea comercială prin deducerea cheltuielilor
cu dobânzile plătite, implicând un cost al resurselor împrumutate mai mic decât rata de dobândă
aferentă creditului contractat.
Atunci când se doreşte analiza rentabilităţii financiare din această perspectivă, este indicată
următoarea descompunere factorială:

EBIT - Impozit Cifra de afaceri Activ economic Profit net

Rfin = x x x
Activ economic Capital propriu EBIT – Impozit
Cifra de afaceri
(2) (3) (4)
(1)
 relaţia (1) - rata marjei brute (Rmb)
relaţia (2) - rata de rotaţie a capitalurilor (Rrk)
relaţia (3) - rata de structură a capitalurilor (Rsk)
relaţia (4) - rata structurii remunerării (Rsr)
Astfel, rata de rentabilitate financiară se mai poate exprima într-o nouă formulare:
Rfin = Rmb x Rrk x Rsk x Rsr = Rre x L
unde:
Rmb x Rrk = rata rentabilităţii economice (Rre)
Rsk x Rsr - levierul financiar (L)

1.3. Continutul si rolul analizei financiare a întreprinderii

Analiza financiara poate fi definita ca un ansamblu de decizii, operaţiuni si modalităţi de

organizare a activităţii financiare în vederea procurarii si utilizarii capitalurilor în scopul
obtinerii, repartizarii si utilizării cât mai eficiente a profiturilor întreprinderii.
Analiza financiara presupune aplicarea în activitatea întreprinderii a 2 principii de baza:
- autonomia funcţională a întreprinderii, respectiv libertatea în modul de procurare si
gestiune a capitalului;
- eficienţa, respectiv obtinerea maximului de rezultate în urma gospodaririi si
utilizarii capitalului.
Rolul fundamental al analiza financiare în cadrul întreprinderii se concretizeaza în:
1. Maximizarea valorii întreprinderii
Valoarea unei întreprinderi nu este data numai de valoarea prezenta a patrimoniului sau ci
trebuie luate în consideratie si urmatoarele aspecte:
- valoarea întreprinderii este o valoare actuala, adică echivalentul prezent al
rezultatelor sale viitoare;
- valoarea este o marime dinamica si nu statica ce este perceputa în interdependenţa
cu procesul de valorificare a patrimoniului;
- evaluarea întreprinderii reflecta în acelasi timp si efectele riscurilor interne si
externe ce pot afecta nivelul si stabilitatea viitoare a rezultatelor aşteptate.
În concluzie, se poate spune ca maximizarea valorii întreprinderii depinde de nivelul
performantelor asigurate de activitatea întreprinderii si de stapânirea riscurilor financiare în
general.
2. Mentinerea nivelului performantelor financiare
Gestiunea financiara trebuie sa asigure menţinerea performanţelor întreprinderii la un nivel
care să asigure obtinerea unor venituri suficiente pentru a asigura plata furnizorilor de resurse şi,
daca este necesar, să permita restituirea acestor resurse.
Obţinera de către întreprindere a unor rezultate defavorabile sau insuficiente reflectă o
risipire a resurselor, dăunătoare atât pentru întreprindere cât si pentru furnizorii săi de fonduri si
pentru economia naţionala.
De asemenea, gestiunea financiara a întreprinderii nu urmăreşte obţinerea cu orice preţ a
profitului maxim pe termen scurt ci acordă o mai mare importantă stabilităţii performanţelor pe
termen lung, încercând să găsească un compromis satisfăcător între stabilitate si rentabilitate.
3. Stăpânirea riscurilor financiare
Principalele riscuri financiare la care este expusa întreprinderea sunt:

- riscul de exploatare are în vederea stucturarea costurilor întreprinderii în costuri fixe

si costuri variabile, aceasta repartiţie determinând o dependenţă mai mică sau mai
mare a rezultatelor la evolutia productiei si vânzarilor. Astfel, o întreprindere având
cheltuieli fixe foarte mari este mai supus a ricului deoarece dacă aceste cheltuieli se
repartizeaza pe o cantitate limitată de producţie determină pierderi însemnate. Dacă
activitatea întreprinderii şi cererea de piaţă permit o producţie ridicată, cheltuielile
fixe se repartizeaza asupra unei producţii suficiente si se pot obtine profituri.
- riscul de îndatorare este legat de structura de finanţare a întreprinderii si se
manifestă atunci când rentabilitatea economică a întreprinderii îndatorate este
inferioară ratei medii a dobânzii aferente creditelor acordate. Dacă la întreprindere
creşte volumul de credite ea se obligă să obţina profituri suplimentare care să permita
remunerarea si rambursarea acestor credite.
- riscul de faliment este consecinta insolvabilităţii întreprinderii si poate determina
chiar disparitia acesteia. Crizele de solvabilitate nu conduc întotdeauna la faliment,
deseori întreprinderea îsi asigură supravieţuirea dar chiar si în acest caz sunt antrenate
costuri specifice care pot afecta activitatea viitoare a întrepriderii.
- riscul valutar şi riscul de rată a dobânzii sunt riscuri financiare specifice legate de
evolutia cursului de schimb a monedei naţionale şi de evolutia posibilă a ratei
dobânzii. Orice întreprindere care efectueaza operaţii în devize sau monedă straină se
expune riscurilor de pierdere legate de evolutia defavorabila a cursului de schimb
între momentul încheierii unei tranzacţii si momentul efectuarii efective a plăţii. De
asemenea, întreprinderile sunt expuse efectelor defavorabile date de variaţia ratelor
dobânzii pe piata de capital. Acest risc afectează atât întreprinderile care angajează
noi credite (cheltuielile financiare cresc ca urmare a cresterii dobânzilor) cât si cele
împrumutătoare (daca au acordat credite cu dobânda fixă care asigură o remuneraţie
plafonată în timp ce dobânda de pe piata financiara poate creste).
4. Mentinerea solvabilităţii sau stăpânirea echilibrului financiar
Solvabilitatea reprezintă aptitudinea unei întreprinderi de a face fata datoriilor sale când
acestea ajung la scadenta. Mentinerea solvabilitatii este esentiala, asa cum am aratat, pentru
prevenirea riscului de faliment.
În cazul întreprinderilor insolvabile creantierii prejudiciaţi pot cere urmărirea în justiţie,
acţiune ce se poate încheia cu pierderea totală sau parţială a patrimoniului debitorului falimentar.
Prin urmare, gestiunea financiară are un domeniu de acţiune foarte larg impunând, în
special, rezolvarea a doua probleme esenţiale:
- asigurarea echilibrului financiar, respectiv echilibrarea fluxurilor de încasări si
plăti;
 - rentabilizarea utilizării fondurilor, asigurându-se atât remunerarea acestora cât si
dezvoltarea întreprinderii.
Respectarea cerintelor gestiunii financiare impune efectuarea unui control riguros ce
urmareste:
- să măsoare diferenţele între previziuni si realizări;
- stabilirea cauzelor dificultăţilor financiare care afecteaza sau ameninţă
întreprinderea;
- sa indice decizii corective care să redreseze situatia financiară atunci când este
nevoie;
- să revizuiască, dacă este necesar, obiectivele şi previziunile iniţiale.
Responsabilităţile operaţionale ale gestiunii financiare
Principalele sarcini ale gestiunii financiare a întreprinderii pot fi analizate pe cele trei faze
ale ciclului financiar fundamental desfăşurat în întreprindere: analiza financiara, decizia
financiara si controlul de gestiune.
Prima fază, analiza financiară are ca obiectiv identificarea potentialului de degajare a
fluxurilor monetare reale (cash flow-uri) ca actiune internă, iar ca actiuni externe se urmăreşte
echilibrul financiar şi performanţele întreprinderii evidenţiate la nivelul soldurilor interne de
gestiune, capacităţii de autofinantare etc. Analiza financiară urmăreşte de asemenea stabilirea
unui diagnostic financiar al rentabilităţii şi al riscului pe baza documentelor contabile de sinteza:
bilanţul, contul, profit si pierderi, anexele la bilanţ.
A doua fază a ciclului financiar presupune formularea deciziilor financiare. Decizia
financiară este procesul raţional de alegere a unei linii de acţiune pe baza analizei mai multor
soluţii posibile în vederea realizării obiectivului de maximizare a valorii întreprinderii.
La nivelul întreprinderii se pot identifica trei mari categorii de decizii: decizii de investiţii,
decizii de finanţare si decizii de repartizare a profitului.
- deciziile de investiţii au influenta directă asupra structurii activelor întreprinderii,
respectiv asupra gradului lor de lichiditate. Obiectul deciziei de investiţii îl reprezintă
selecţia elementelor de activ utilizând drept criterii rentabilitatea si lichiditatea;
- deciziile de finanţare au influenta directă asupra structurii pasivelor, modificând
gradul de exigibilitate al acestora si costul mediu al capitalului. Deciziile de finantare
urmăresc selectarea surselor de finanţare optime pentru întreprindere si stabilirea
celui mai corect raport între sursele interne rezultate din autofinantare si din
dezinvestirea de active fixe si circulante, pe de o parte, si sursele externe respectiv
atragerea de capitaluri din afara întreprinderii, pe de alta parte, criteriul pe care se
bazeaza stabilirea structurii financiare a întreprinderii este realizarea celui mai redus
cost al capitalurilor în conditiile unui grad rezonabil si controlabil de îndatorare a
întreprinderii.
- deciziile de repartizare a profitului net au implicaţii directe asupra investiţiilor si a
capacităţii de autofinanţare a întreprinderii. Pe de o parte reinvestirea profitului net
conduce la cresterea autonomiei financiare, la îmbunătăţirea structurii financiare a
 capitalurilor întreprinderii, reprezentând totodata un factor de crestere a valorii
întreprinderii, pe de alta parte, distribuirea de dividende crează imaginea unei
întreprinderi rentabile, conduce la creşterea încrederii publicului în întreprindere si,
ca urmare, la creşterea valorii acesteia de piaţă.
Aceste trei categorii de decizii fac obiectul analizei financiare pe termen lung, a activelor si
pasivelor permanente. Gestiunea financiară pe termen lung stă la baza stabilirii unei strategii
financiare de crestere si consolidare a valorii întreprinderii.
Obiectivele lucrării sunt: asigurarea echilibrului financiar între nevoile de capitaluri
circulante si de trezorerie pe de o parte si sursele de capitaluri circulante (proprii, temporare,
credite de trezorerie si de scont) pe de alta parte, gestiunea financiară pe termen scurt urmareşte
optimizarea gestiunii stocurilor, a creanţelor-clienţi, a soldurilor de trezorerie în vederea creşterii
rentabilităţii si lichidităţii lor, în condiţiile de diminuare a riscului.
Se urmăreşte, de asemenea relaxarea scadentelor datoriilor de exploatare si reducerea
costului creditelor pe termen scurt.
Analiza financiara constituie si baza de fundamentare a bugetelor întreprinderii. Sistemul de
bugete al întreprinderii se realizeaza într-o structura ierarhică pornind de la cele de orientare
generala (planul strategic pe 3-5 ani), continuând cu cele anuale specifice diferitelor activitati
economice ale întreprinderii şi încheind cu cele operaţionale (bugetul de trezorerie). A treia fază
a ciclului financiar al întreprinderii presupune controlul de gestiune prin care se urmăreşte
identificarea abaterilor, realizarilor faţă de prevederile bugetare sau faţă de proiectele iniţiale şi
de corectare a acestor abateri.

Scopul lucrării constă în identificarea căilor de reducere a riscului de

faliment în cadrul întreprinderii de producere a încălțămintei S.A.
Zorile.
II. Evaluarea activității a întreprinderii S.A Zorile

2.1. Prezentarea întreprinderii SA Zorile

2.1. Analiza dinamicii şi structurii profitului pînă la impozitare

Analiza începe cu aprecierea în dinamică a structurii profitului (pierderii) până la

impozitare, care poate fi exprimat prin relaţia:

PPI = RAO ± RAI ± RAF ± RE,

unde:
PPI - profitul (pierderea) până la impozitare;
RAO - rezultatul din activitatea operaţională;
RAI - rezultatul din activitatea de investiţii;
RAF - rezultatul din activitatea financiară;
RE - rezultatul excepţional.

Analiza în dinamică a profitului (pierderii) până la impozitare permite evaluarea mărimii

acestuia în comparaţie cu realizările anilor precedenţi şi/sau cu datele stabilite în Planul de
afaceri şi studierea modificărilor survenite în mărimea profitului (pierderii) contabil în ultimii
ani.
Analiza structurală a profitului (pierderii) până la impozitare permite aprecierea aportului
fiecărui tip de activitate în obţinerea profitului contabil. Creşterea în dinamică a cotei
profitului din activitatea operaţională în suma totală a profitului până la impozitare este apreciată
pozitiv.
Din punct de vedere al tehnicii de calcul, la analiza dinamicii şi structurii profitului (pierderii)
până la impozitare se determină abaterea absolută (faţă de perioada precedentă şi/sau de plan),
ritmul creşterii, procentul îndeplinirii planului şi ponderea rezultatului financiar obţinut din fiecare
tip de activitate în suma totală a mărimii profitului (pierderii) până la impozitare.
Analiza dinamicii şi structurii profitului (pierderii) până la impozitare este efectuată în baza
datelor Raportului privind rezultatele financiare FSCR „Cristina MRS” SRL
Tabelul 2.1 Aprecierea dinamicii şi structurii profitului (pierderii) pînă la impozitare.

Indicatori Anul 2006 Anul 2007 Abaterea în

Suma, Pond Suma, lei Ponde- sumă, pondere,
lei erea, rea, % lei %
1 2 3 4 5 6 = 4 - 2 7 = 5-3
1. Rezultatul din activitatea 101,1
operaţională: profit (pierdere) 4741733 2 6038528 125,68 1296795 24,56
2. Rezultatul din activitatea de
investiţii: profit (pierdere) - - - - - -
1 2 3 4 5 6 = 4 - 2 7 = 5-3

3. Rezultatul din activitatea

financiară: profit (pierdere) (103887) (8,56) 54485 0,20 49402 +8,76

4. Rezultatul excepţional: profit

- - - - -
(pierdere) -
5. Profitul (pierderea) până la
impozitare: 100,0
(rd.1±rd.2±rd.3±rd.4) 4741733 0 6038528 100,00 -115 x

Din datele prezentate în tabelul 2.1 rezultă că FSCR „Cristina MRS” SRL a obţinut un
rezultat financiar pozitiv în anul 2007 faţă de anul 2006. În anul 2007 mărimea profitului până la
impozitare a constituit 6038528 mii lei ceia ce reprezintă cu 1296795 mii lei mai mult, sau cu
21,47% faţă de anul 2006. Mărirea profitului până la impozitare a fost determinată de creşterea
mărimii profitului câştigat din activitatea financiară . Influenţa pozitivă a avut şi rezultatul din
activitatea operaţională majorînd profitul până la impozitare cu 125,68 mii lei sau cu 24,56%.
E de menţionat că profitul pînă la impozitare se obţine de regulă din activitatea operaţională
rezultatul căruia a crescut cu 24,56 % ceia ce reflectă desfăşurarea stabilă a activităţii de bază a
întreprinderii.

2.2. Analiza factorială a profitului (pierderii) din activitatea operaţională

Analiza factorială a profitului (pierderii) din activitatea operaţională presupune stabilirea

şi calculul influenţei factorilor, care au contribuit la modificarea în dinamică a părţilor
componente ale profitului (pierderii) din activitatea operaţională.
Din punct de vedere factorial, profitul (pierderea) din activitatea operaţională poate fi
determinat conform formulei:
Profitul Profitul brut Cheltueli Alte
(pierderea) = (pierderea + Alte venituri - Cheltueli - generale şi - cheltueli
din activitatea globala) operaţionale comerciale administrative operaţionale
operaţională
 Fiecare parte componentă a formulei factoriale influenţează asupra profitului (pierderii)
din activitatea operaţională a întreprinderii. Profitul brut (pierderea globală) şi alte venituri
operaţionale au o acţiune directă, iar cheltuielile perioadei - o acţiune inversă.
În calitate de sursă de informaţie pentru analiza factorială a profitului (pierderii) din
activitatea operaţională, serveşte Raportul privind rezultatele financiare.
Având în vedere legătura aditivă dintre factorii influenţei şi indicatorul rezultativ, în
calitate de metodă cea mai convenabilă pentru analiza factorială a profitului (pierderii) din
activitatea operaţională se aplică metoda balanţieră.

Tabelul 2.2 Analiza a profitului (pierderii) din activitatea operaţională.

(mii lei)

Anul Abaterea Rezultatul

Indicatori 2006 Anul 2007 absolută influenţei
1 2 3 4- 3 - 2 5
1.Profit brut 6,391 8,505 2,114 2,114

2.Alte venituri operaţionale 1,520 0, 16963 -1,503 -1,503

3.Cheltuieli comerciale - 0, 120099 +0,120099 -
4.Cheltuieli generale şi administrative 1,473 2,309 0,836 0,836

5.Alte cheltuieli operaţionale 0,1592531 0,108912 0,0503411 0,05

6.Profitul (pierderea) din activitatea

operaţională (rd. 1 + rd. 2 – rd. 3 – rd. 4,845 5,984 1,139
4 – rd. 5) x

În baza datelor prezentate în tabelul 2.2 putem încă odată afirma că profitul obţinut de FSCR
„Cristina MRS” SRL din activitatea operaţională în anul 2007 s-a mărit cu 1,139 mii lei faţă de anul
2006. Această creştere a fost condiţionată de mărirea mărimii profitului brut şi scădrerea cheltuelilor
operaţionale care au contribuit la mărirea profitului din activitatea operaţională cu 1,139 mii lei .
Totodată mărirea valorii cheltuelilor generale şi administrative în anul 2007 faţa de anul 2006 a
condiţionat micşorarea profitului din activitate operaţională cu 0,836mii lei.

În cazul unei gestionări mai eficiente a cheltuelilor generale şi administrative întreprinderea la

fel va putea tinde spre o majorare mai considerabilă a profitului din activitatea operaţională.

2.3 Analiza factorială a profitului brut (pierderii globale)

 Cea mai importantă componentă a profitului din activitatea operaţională reprezintă profitul
brut (pierderea globală), de aceea în analiza formării profitului, studiului profitului brut i se acordă
o atenţie deosebită. Analiza începe cu aprecierea evoluţiei structurii profirului brut.

Analiza începe cu aprecierea evoluţiei structurii profirului brut (pirderii globale)

obţinut pe tipuri de activitate operaţională. Mărimea profitului brut poate fi câştigată de
întreprindere din vânzarea produselor finite, comercializarea mărfurilor, prestarea serviciilor sau
executarea lucrărilor de construcţie. Această direcţie de analiză se efectuează în baza datelor
Anexei la Raportul privind rezultatele financiare. .
Profitul brut anului 2007 a crescut cu 2,114 mii lei, sau cu 24% . Acest indicator s-a obţinut de
către întreprinderea analizată numai prin vînzarea produselor finite. Profitul brut la FSCR „Cristina
MRS” SRL nu este constituit din comercializarea mărfurilor , prestarea serviciilor sau executarea
lucrărilor de construcţie ce se confirmă în baza datelor anexei la Raportul privind rezultatele
financiare.
Pe lângă aprecierea evoluţiei şi structurii, profitul brut (pierderea globală) poate fi analizat şi
din punct de vedere factorial, examinând astfel cauzele ce au condiţionat devierea mărimii
acestuia. La efectuarea analizei factoriale a profitului brut (pierderii globale), este important să se
ia în considerare tipul de activitate operaţională în urma căruia a fost obţinut profitul (pierderea),
deoarece trăsăturile caracteristice ale tipurilor de activitate operaţională generează şi
particularităţile tehnicii de calcul al analizei factoriale a profitului brut (pierderii globale), în
figura 2.1 este prezentat modelul factorial al profitului brut (pierderii globale) obţinut din
vânzarea produselor finite .

Astfel, devierea mărimii profitului brut (pierderii globale) obţinut din vânzarea produselor
şi/sau prestarea serviciilor este cauzată de influenţa următorilor factori:

- modificarea volumului de vânzare al produselor (serviciilor prestate);

- modificarea structurii şi sortimentului produselor vândute (serviciilor
prestate);
- modificarea costului de vânzare al produselor (serviciilor prestate);
- modificarea preţurilor la produsele vândute (serviciile prestate).
Pentru determinarea influenţei separate a fiecărui factor asupra mărimii profitului brut din
vânzarea produselor (serviciilor prestate) nu sunt suficiente numai datele din Raportul
financiar. Executarea analizei factoriale a profitului brut (pierderii globale) din vînzarea
produselor(serviciilor prestate) necesită şi efectuarea unor calcule speciale, obţinute prin
recalcularea datelor.
 P r o fit b r u t
( p ie r d e r e a g lo b a la )

V o lu m u l S tru c tu ra s i C o s t u r ile u n ita r e P r e t u r ile d e v in z a r e

v in z a r ilo r s o r t im e n t u l a le p r o d u s e lo r a le p r o d u s e lo r
v in z a r ilo r ( s e r v ic iilo r ) s e r v ic iilo r

V o lu m u l p r o d u s e lo r C o n s u m u r ile d ir e c t e C a lita t e a
fa b r ic a t e ( s e r v ic iilo r d e p r o d u c t ie p r o d u s e lo r
p re s ta te ) ( s e r v ic iilo r )

M o d ific a r e a C o n s u m u r ile in d ir e c t e I n fla t ia

s o ld u lu i p r o d u s e lo r d e p r o d u c t ie
n e r e a liz a t e

P r e t u l d e v in z a r e P ia t a d e
a le p r o d u s e lo r d e s fa c e r e
( s e r v ic iilo r ) r e a liz a t e

Figura 2.1. Modelul factorial al profitului brut (pierderii globale) din vânzarea produselor

(serviciilor prestate)

Deci, în calitate de surse informaţionale pentru efectuarea analizei factoriale a profitului

brut (pierderii globale) şi vînzarea produselor (prestarea serviciilor) servesc:
- Anexa la Raportul privind rezultatele financiare;
- Calculaţiile produselor(serviciilor) concrete;
- Calculele speciale (de recalculare).[7]
Recalcularea volumului şi costului vânzărilor se efectuează prin evaluarea cantităţii
produselor (serviciilor) efectiv vândute în anul de gestiune cu preţurile şi costurile unitare ale
produselor vândute (serviciilor prestate) în anul precedent sau conform Planului de afaceri.
Acţiunea factorilor nominalizaţi mai sus şi tehnica de calcul al influenţei acestora asupra
mărimii profitului brut (pierderii globale) este următoarea:
Volumul vânzărilor are o influenţă directă asupra mărimii indicatorului rezultativ. Majorarea
volumului produselor vândute (serviciilor prestate) duce la creşterea mărimii profitului brut, şi
invers, reducerea volumului vânzărilor conduce la diminuarea sumei profitului brut. Calculul
influenţei modificării volumului vânzărilor produselor (serviciilor prestate) la devierea mărimii
profitului brut (pierderii globale) se determină conform relaţiei:
PB bază x Δ% VVP
ΔPB vv =

100
 unde:

ΔPBw - abaterea profitului brut (pierderii globale) din cauza modificării volumului vânzărilor;
PBbază - profitul brut (pierderea globală) perioadei de bază (prognozată sau precedentă)
Δ%VVP- modificarea procentuală a volumului vânzărilor produselor (serviciilor
prestate), care se determină ca raportul dintre costul vânzărilor recalculat şi
costul vânzărilor din perioada de bază înmulţit cu 100 % şi diminuat cu100%.
Structura şi sortimentul produselor vândute (serviciilor prestate) poate exercita asupra
mărimii profitului brut (pierderi globale) o influenţă atât pozitivă, cât şi negativă.Odată cu
majorarea ponderii produselor (serviciilor) mai rentabile în suma totală a volumului vânzărilor,
creşte şi suma profitului brut, şi invers, micşorarea ponderii produselor (serviciilor) mai rentabile
conduce la diminuarea mărimii profitului brut. Influenţa modificării structurii şi sortimentului
produselor vândute (serviciilor prestate) la devierea mărimii profitului brut (pierderii globale) se
determină prin scăderea din mărimea recalculată a profitului brut (pierderii globale) profitul
(pierderea) perioadei de bază şi a modificării profitului brut (pierderii globale) din cauza influenţei
volumului de vânzări, adică:
ΔPBstr. - PBrec. - PBbază - Δ PBvv,

unde:
ΔPBstr.- abaterea profitului brut (pierderii globale) din cauza modificării
structurii şi sortimentului produselor vândute (serviciilor prestate);
PBrec - profitul brut (pierderea globală) calculat în condiţiile volumului
vânzărilor anului de gestiune şi costurile, precum şi preţurile de
vânzare din perioada de bază;
PBbază - profitul brut (pierderea globală) perioadei de bază;
ΔPBv.v. - modificarea profitului brut (pierderii globale) sub influenţa
volumului de vânzări.

Costul produselor (serviciilor) vândute are o influenţă inversă asupra profitului brut
(pierderii globale): creşterea costului vânzărilor conduce la micşorarea profitului, iar
micşorarea costului vânzărilor - la creşterea profitului. Influenţa modificării valorii costului
vânzărilor la devierea profitului brut (pierderii globale) se determină prin diferenţa dintre
valoarea curentă şi recalculată a costului vânzărilor produselor finite (serviciilor prestate):

ΔPBcost. = CVPcur. - CVP rec, unde:

 ΔPBcost - abaterea profitului brut (pierderii globale) din cauza modificării costului produselor
finite vândute (serviciilor prestate);

CVPcur. - costul produselor finite vândute (serviciilor prestate) din anul de

gestiune;
CVPrec. - costul recalculat al produselor finite vândute (serviciilor prestate).
Majorarea sau reducerea preţurilor unitare la produsele vândute (serviciile prestate)
influenţează direct mărimea profitului brut (pierderii globale): creşterea preţurilor condiţionează
majorarea profitului, şi invers. Calculul influenţei majorării sau reducerii preţurilor la produsele
vândute (serviciile prestate) asupra abaterii mărimii profitului brut (pierderii globale) se
efectuează prin determinarea diferenţei dintre volumul vânzărilor din anul de gestiune şi cel
recalculat:
ΔPBpreţ. = VVPcur.-VVPrec, unde:
ΔPBpreţ. - abaterea profitului brut (pierderii globale) din cauza modificării
preţurilor de vânzare;
VVP cur . - volumul vânzărilor produselor finite (serviciilor prestate) din
anul de gestiune;
VVPrec. - volumul vânzărilor produselor finite (serviciilor prestate) recalculat.
Tabelul 2.4 Date iniţiale pentru analiza factorială a profitului brut din vânzarea produselor finite

Indicatori Anul 2006 Recalculat Anul 2007

1 2 3 4
1 . Volumul vânzărilor produselor
finite 20063138 25903517 30643934
2. Costul vânzărilor produselor finite 13672078 17652019 22138561
3. Profitul brut din vânzarea
produselor finite (rd.1 - rd.2) 4741733 6122051 6038528

Tabelul 2.5 Calculul influenţei factorilor la abaterea profitului brut din vânzarea

produselor finite

Calculul Rezultatul
Factori Metoda de calcul
influenţei influentei
1 2 factorilor3 4
 Modificarea volumului
produselor vândute Δ%VVPxPBbază:100 + 4,91 x 3696:100 + 181
2. Modificarea structurii şi
sortimentului produselor PB rec. - PB bază -
vândute - &PB vv 2670–3696 –(+ 181) - 1207
1 2 3 4

3. Modificarea costurilor
unitare ale produselor
vândute -(CVPcur-CVPrec) - (7552 –6502) - 1050
4. Modificarea preţurilor la
produsele vândute VVPcur-VVPrec 9888 -9172 +716
Δ% VVP = 9172 : 8743x100-100 = 4,91

Verificare: 2336 –3696 = - + 181 + (-1207) + (-1050) + 716 (-1360) = (- 1360)

În baza rezultatelor obţinute în tabelul 2.5 putem constata că la FSCR „Cristina MRS” SRL
profitul brut din vînzarea produselor finite s-a micşorat cu 1360 mii lei. Aceasta diminuare a fost
determinată de influenţa negativă a majorării costurilor unitare ale produselor finite în perioadă
anului 2006 faţă de anul 2005 cu 49,63 puncte procentuale (7552 : 5047 x 100 –100 = 49,63).
Ceia ce a condiţionat reducerea profitului cu 1050 mii lei. Reducerea ponderii produselor mai
rentabile in suma totală a vînzărilor a determinat micşorarea profitului brut cu 1207 mii lei.
Influenţa negativă acestori factori a fost parţial compensată datorita majorării preţurilor la
produsele vîndute şi datorita creşterii volumului produselor vîndute. Ultimii doi factori au condus
la creşterea profitului brut cu 716 mii lei şi respectiv 181 mii lei.
Deci s-a constatat că la FSCR „Cristina MRS” SRL există rezerve interne de majorare
profitului brut pe seama reducerii costului vînzărilor şi raţionalizarea structurii şi sortimentului
produselor vîndute.
Pentru a raţionaliza structura şi sortimentul produselor întreprinderii este necesar de-a efectua
analiza costului uunitar a fiecărui produs cu scopul de-a depista produsele finite mai rentabile.

Unul din cei mai importanţi factori ce determină modificarea profitului brut (pierderii
globale) din vânzarea unui produs este costul unitar al produsului vândut. Costul reprezintă,

în formă bănească, suma consumurilor ce ţin de fabricarea şi vânzarea produsului în

componenţa,costului unitar al produsului intră:
- consumurile directe de materiale;
- consumurile directe privind retribuirea muncii;
 - consumurile indirecte de producţie.

Consumurile directe de materiale (CDM) la întreprinderile de producţie cuprind valoarea

materialelor utilizate nemijlocit în procesul de producere a unui produs concret şi sunt incluse
direct în costul produselor finite.
Consumurile directe privind retribuirea muncii (CDRM) la întreprinderile de producţie
cuprind consumurile pentru remunerarea muncii personalului încadrat în producţia de bază a
întreprinderii, inclusiv primele şi alte plăţi sub formă de stimulări şi compensări.

Consumurile indirecte de producţie (CIP) reprezintă consumurile aferente deservirii şi

gestionării subdiviziunilor de producţie. Acestea apar la întreprinderile activităţii de
producţie şi de prestări servicii. CIP nu pot fi incluse direct în costul de producţie şi se
repartizează pe produse conform bazei acceptate de întreprindere.
Analiza costului unitar al produsului vândut se efectuează în două etape, prezentate în figura 2.2.

A n a liz a c o s tu lu i u n ita r a l p ro d u s u lu i

A n a liz a c o n s u m u rilo r A n a liz a c o n s u m u rilo r

d ire c te d e p ro d u c tie in d ire c te d e m a te ria le

A n a liz a c o n s u m u rilo r A n a liz a c o n s u m u rilo r M o d ific a re a b a z e i d e M o d ific a re a c o e fic ie n tu lu i

d ire c te d e m a te r ia le d ire c te p riv in d re trib u ire a re p a rtiz a re a C IP d e re p a rtiz a r e p e p ro d u s e

M o d ific a re a M o d ific a re a M o d ific a re a M o d ific a re a

n o rm e i p re tu rilo r m a n o p e re i ta rif u lu i o ra r
d e con su m d e p ro c u ra re
a m a te ria le lo r a m a te ria le lo r

Figura 2.2 Etapele analizei factoriale a costului unitar al produsului

2.4. Analiza profitului (pierderilor) din activităţile neoperaţionale

Mărimea profitului (pierderilor), în mare măsură, depinde şi de rezultatele obţinute de

întreprindere din activităţile neoperaţionale, adică din activităţile de investiţii, financiară şi din
evenimentele excepţionale.

Tabelul 2.5 Aprecierea în dinamică a mărimii şi structurii profitului (pierderilor) din

activităţile neoperaţionale.

Indicatori Anul 2006 Anul 2007 Abaterea

Suma, Ponderea, Suma, Ponderea, Suma, Ponderea,
lei % lei % lei %
 1 2 3 4 5 6 = 4-2 7 = 5-3
1. Profitul (pierderea) din
activitatea de investiţii - - - - - -
2. Profitul (pierderea) din
activitatea financiară (103887) (2,32) 54485 0,99 -49402 - 1,33
_ _ _ _
3. Rezultatul excepţional:
profit (pierdere) _ _
Total profit (pierderi) din
activităţile neoperaţionale
(rd.1±'rd.2±rd.3) (103887) 100,00 54485 100,00 -49402 X

Din tabelul 2.5 rezultă că din activităţile neoperaţionale că FSCR „Cristina MRS” SRL în
anul 2006 a obţinut pierderi în mărime de 103887 lei iar în anul 2007 profit (pierderi) din
activităţile neoperaţionale a crescut cu 49402 lei (chiar dacă acesta se înregistrează încă cu semnul
minus) .

Influenţa pozitivă asupra rezultatului din activităţile neoperaţionale a avut diminuarea

pierderilor din activitatea de investiţii şi obţinerea profitului în anul 2007 din activitatea
financiară ceia ce a majorat rezultatele activităţii neoperaţionale cu 49402 lei .

Profitul (pierderea) din activitatea de investiţii reprezintă diferenţa dintre veniturile

şi cheltuielile din operaţiunile legate de ieşirea activelor nemateriale, materiale şi financiare
pe termen lung.
În calitate de venituri din activitatea de investiţii, pot servi: valoarea activelor pe termen
lung vândute la preţuri de livrare fără TVA şi accize; dividende de primit aferente acţiunilor;
dobânzile la titlurile de valoare procurate şi împrumuturile acordate; veniturile din cotele de
participaţie în capitalul statutar al altor întreprinderi; sumele ecartului de reevaluare aferente
activelor pe termen lung ieşite; valoarea plusurilor de active pe termen lung, constatate cu
ocazia inventarierii; valoarea materialelor obţinute din lichidarea mijloacelor fixe peste valoarea
rămasă calculată anticipat şi alte venituri ale activităţii de investiţii.
Cheltuielile activităţii de investiţii cuprind: valoarea de bilanţ a activelor pe
termen lung ieşite; cheltuielile aferente ieşirii activelor pe termen lung; cheltuielile din
reevaluarea activelor pe termen lung la ieşirea acestora; sumele lipsurilor şi pierderilor
activelor pe termen lung constatate cu ocazia inventarierii şi alte cheltuieli ale activităţii de
investiţi
Analiza profitului (pierderii) din activitatea de investiţii (ca şi din alte activităţi
neoperaţionale) începe cu aprecierea modificării mărimii acestora în dinamică şi a cotei
acestora în suma totală a profitului (pierderii) până la impozitare şi a profitului (pierderii)
activităţii neoperaţionale.
Profitul (pierderea) din activitatea financiară reprezintă diferenţa dintre veniturile şi
cheltuielile din operaţiunile aferente modificărilor survenite în mărimea şi structura capitalului
propriu şi împrumutat.
În componenţa veniturilor activităţii financiare, pot să figureze: chiria calculată aferentă
activelor pe termen lung predate în arenda finanţată; valoarea activelor primite cu titlu gratuit;
veniturile din diferenţele de curs valutar; subvenţiile primite din buget (la întreprinderile
nestatale); sume sponsorizate, prime, premii şi alte venituri din activitatea financiară.
Cheltuielile activităţii financiare cuprind: plăţile calculate aferente activelor pe termen
lung luate în arendă finanţată; pierderile din diferenţele de curs valutar; plăţile calculate pentru
activele nemateriale luate în chirie şi alte cheltuieli ale activităţii financiare.

Rezultatul excepţional: profit (pierdere) reprezintă diferenţa între veniturile şi cheltuielile

din evenimentele excepţionale.
În calitate de venituri excepţionale, pot fi reflectate: sumele primite de la organele de stat,
persoanele juridice şi fizice aferente recuperării pierderilor din evenimentele excepţionale; sumele
de primit de la companiile de asigurări.
Ca cheltuieli excepţionale pot servi: valoarea de bilanţ anulată a activelor ieşite ca rezultat al
evenimentelor excepţionale; cheltuielile privind lichidarea consecinţelor evenimentelor
excepţionale.
Etapele şi modul de analiză a rezultatelor din activitatea financiară şi din evenimentele
excepţionale sunt identice cu cele ale analizei rezultatelor din activitatea de investiţii.
Sursa de informaţie a analizei profitului (pierderii) din activitatea financiară şi din
evenimentele excepţionale reprezintă Anexa la Raportul privind rezultatele financiare
Tabelul 2.7Analiza factorială a profitului (pierderii) din activitatea financiară
(lei)
Abaterea Rezultatul
Indicatori Anul 2006 Anul 2007
absolută influentei
1 2 3 4=3-2 5
1. Venituri din activitatea
financiară, total 164808 202355 37547 37547
Inclusiv: - din diferente de
curs valutar 164808 202355 37547 37547
2.Cheltuieli din activitatea
financiară, total 268695 147848 -120847 -120847
Inclusiv:
- privind diferenţele de curs
valutar 268695 147848 -120847 -120847
3. Profit (pierderii) din
activitatea financiară 4741733 6038528 1296795 1296795

Din datele prezentate în tabelul 2.7 rezultă că la FSCR „Cristina MRS” SRL din activitatea
financiară a obţinut în anul 2007 profit în mărime de 6038528 lei ceia ce cu 1296795 lei mai mult
decît în anul 2006. Aceasta creştere a fost condiţionată prin creşterea veniturilor din diferenţe de
curs valutar şi reducerea cheltuielilor privind cheltuielile de curs valutar 202355 lei şi respectiv
64808 lei
III. Scurt diagnostic economico-financiar al întreprinderii S.A Zorile
3.1. Analiza veniturilor, cheltuielilor și profitului

Criza economică globală din 2008–2013 a început în luna decembrie 2007, moment când

pierderea încrederii investitorilor americani în ipotecarea securitizată a condus la o insuficienţă
de lichidități ce a determinat o injectare substanțială de capital în piețele financiare din
partea Rezervei Federale americane, a Băncii Angliei și a Băncii Centrale Europene.  Criza s-a
agravat în 2008, întrucât bursele de valori din lume s-au prăbușit sau au intrat într-o perioadă de
instabilitate acută. Un număr mare de bănci, creditori și companii de asigurare au dat faliment în
săptămânile ce au urmat. Criza economică globală este o realitate care atinge inevitabil Republica
Moldova şi într-un mod aparte sunt afectate întreprinderile din ramura industriei uşoare. Efectele negative
ale crizei s-au manifestat şi în cadrul întreprinderii SA „Zorile”, prin pierderea unui client .
Pentru efectuarea acestei analize au fost utilizate nivelurile indicatorilor de profit / pierdere
conţinute în documentele de rezultate financiare (încheiate trimestrial), bilanţurile şi balanţele de
verificare. Se menţioneză că în aceste documente nivelurile indicatorilor sunt exprimate în
preţuri curente. Pentru a asigura comparabilitatea datelor s-au recalculat aceşti indicatori pentru
anii 2010 şi 2011 (estimat) în preţurile anului 2009, considerat ca bază de referinţă. Metodologia
de recalculare a preţutilor a avut ca surse de informare “Anuarul Statistic al Republicii
Moldova”, precum şi “Buletinul Statistic de Preţuri” 2012. Pentru calculul indicilor preţurilor
pentru anul 2010, spre exemplu, faţă de anul 2009 s-a ţinut seama de relaţia ce există între indici
cu bază fixă, şi anume:

Ip 2010/2005 p 2010 p 2005 p 2010

I p2011/2010 = = × =
Ip 2009/2005 p 2005 p 2009 p 2009

În tabelul următor, se sintetizează nivelurile indicilor trimestriali şi anuali având ca bază

anul 2010.

Tabelul 3.1. Nivelurile indicilor trimestriali şi anuali având ca bază anul 2010, % ( 2009 =
100)
Indicii Trim. I Trim. II Trim. III Trim. IV Anual
2010/2009 108,74 111,84 99,20 101,86 105,41
2011/2009 111,08 115,12 103,00 104,21 108,35
2012/2009 115,11 124,23 100,70 109,58 112,40
 Profit / pierdere: (nivelurile reale şi cele recalculate ale profitului / pierderilor, precum şi
structurile acestora sunt prezentate în tabelul 2).
Tabelul 3. 2. Analiza rezultatelor financiare al întreprinderii SA „Zorile”
An Nivelul de calcul Profit/Pierdere
Din exploatare Financiare Total
2009 Real -2 248 649 3 110 659 862 010
Real -1 084 583 -412 138 -1 496 721
Recalculat -1 028 912 -390 983 -1 419 895
2010
Indice (%) - - -
Modificarea absolută 1 219 737 -3 501 642 -2 281 905
Real 1 022 747 -967 590 55 157
2011 Recalculat 943 906 -893 001 50 905
Indice (%) - - -
Modificarea absolută 3 192 555 -4 003 660 -811 105
2012 Real -11598311 51978 -11546333
Recalculat -10318541,87 46242,69596 -10272299,2
Indice (%) - - -
Modificarea absolută -8069892,867 -3064416,304 -11134309,2

Unul dintre indicatorii care sintetizează în mare măsură desfăşurarea activităţii

întreprinderii îl constituie, evident, profitul. Evoluţia acestui indicator în cadrul întreprinderii SA
“Zorile”– ilustrată în figura 3.1 – sugerează o dinamică importantă a sa atât pentru cazul în care
profitul a fost calculat în preţurile curente ale fiecărui an, cât şi în cazul exprimării în preţuri
comparabile.
2000000

0
2009 2010 2011 2012

-2000000

-4000000

-6000000

-8000000

-10000000

-12000000

-14000000

Figura 3.1. Evoluţia profitului în perioada 2009 – 2012, exprimat în preţuri curente (real) şi
preţuri comparabile
 Ceea ce merită subliniat este faptul că în fiecare din cei patru ani analizaţi, profitul a
provenit nu numai din activitatea de exploatare, ci şi din activităţile financiare, înregistrându-se
pierderi pentru ambele categorii. Mai trebuie menţionat şi faptul că în anul 2010 pierderile
financiare au fost cu 12 % mai mari decât în anul 2009, fapt ce ar putea constitui un aspect
negativ al activităţii, dar el este atenuat de creşterea foarte importantă înregistrată de profitul din
activitatea de exploatare, cu peste 45%. Principala explicaţie a înregistrării în permanenţă a unor
pierderi în activitatea financiară nu poate fi alta decât că aceste pierderi se datorează – aşa cum
rezultă şidin contul „Profit şi pierdere” – cheltuielilor din diferenţe de curs valutar. Pentru a
întări această afirmaţie se va preciza faptul că ponderile acestui analitic, cheltuieli din diferenţe
de curs valutar în cadrul cheltuielilor financiare totale au fost de aproximativ 100% în toţi trei ani
analizaţi.
3.2. Analiza indicatorilor de gestiune

Această analiză presupune determinarea şi analiza în dinamică a vitezei de rotaţie a

indicatorilor: stocuri, creanţe, disponibilităţi băneşti şi datorii financiare. Pentru fiecare dintre
aceşti indicatori s-a determinat mai întâi viteza de rotaţie exprimată prin numărul de rotaţii
parcurse în cadrul unui an, iar pentru exprimarea sa în timp (ca durată medie în zile) s-a raportat
durata calendaristică a anului la numărul de rotaţii.
Exprimarea vitezei prin numărul de rotaţii s-a determinat raportând costul vânzărilor (CV)
la nivelul mediu al stocului pentru fiecare dintre cei patru indicatori enunţaţi.
- Nivelul mediu al stocului a fost determinat ca o medie cronologică simplă a nivelurilor
trimestriale ale indicatorilor:
X i1 X
+ Xi2+ Xi3+ i4
X́ i = 2 2 , unde
3

Xij este nivelul stocului din trimestrul j (j = 1, 2, 3, 4) înregistrat de indicatorul i;

i = 1 pentru „stocuri”;
i = 2 pentru „creanţe”;
i = 3 pentru „disponibilităţi băneşti”;
i = 4 pentru „datorii financiare”.
- Pentru viteza de rotaţie exprimată prin numărul de rotaţii (Ni) s-a utilizat relaţia:

CV
Ni =
X́ i
 - Iar pentru exprimarea duratei în zile a unei rotaţii ( D́i) s-a raportat durata calendaristică a

anului (360 zile – conform metodologiei) la numărul de rotaţii (Ni).

Pe baza datelor din tabelul 3, s-a calculat atât vitezele de rotaţie, cât şi principalii
indicatori ai dinamicii. Rezultatele obţinute sunt prezentate în tabelul 4.
Observări:
- creanţele înregistrează o creştere a numărului de rotaţii, implicit o reducere a duratei
medii faţă de anul 2011. De precizat că în anul 2010 scăderea acestui indicator este de
aproape 54 %, în timp ce în anul 2011 indicatorul înregistrează o creştere de peste 75%;
- proces invers reducerii a duratei medii a unei rotaţii se înregistrează în ceea ce priveşte
nivelul mediu al datoriilor. Variaţiile înregistrate de acest indicator sunt peste 29% în
2010 şi peste 18 % în 2011 faţă de 2009;
- cea mai semnificativă reducere a duratei medii a unei rotaţii în 2011 faţă de 2009 o va
înregistra nivelul mediu al disponibilităţilor;
- în ceea ce priveşte numărul de rotaţii anuale ale stocurilor, acesta scade în 2010 faţă de
2009 cu 64%, dar va creşte semnificativ – peste 90 % - în 2011 faţă de 2009.
3.3. Calculul indicatorilor economico-financiari 
Solvabilitate presupune ca activităţile întreprinderii, implicînd consumuri de resurse
financiare, trebuie să aibă acoperire în surse de finanţare pe termen mediu şi lung. Atunci cînd
utilizarea resurselor materiale, umane şi monetare nu are acoperire durabilă în surse financiare,
apare riscul de insolvabilitate.
La nivelul întreprinderii evaluarea solvabilităţii se face pornind de la capitalul propriu.
Capitalul propriu exprimă nivelul de capitalizare al întreprinderii pe seama capitalului social şi
alocărilor anuale din profit la rezerve şi se calculează, în timpul exerciţiului financiar sau la
sfîrşitul acestuia, fie prin sumarea componentelor sale, fie ca diferenţă între totalul activului şi
totalul datoriilor, provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli şi veniturilor din avans:
Capitalul propriu 2009 = 167 338 597 lei

Capital propriu 2010 = 166 343 699 lei

Capital propriu 2011 = 168 448 698 lei

Capital propriu 2012 = 156 569 115 lei

respectiv
 Capitalul propriu 2009 =Total active – (Total datorii) = 172 196 709 – 4 858 112 = 167
338 597lei

Capital propriu 2010 = 189 786 028 – 5 349 902 – 18 092 427 = 166 343 699 lei

Capital propriu 2011 = 175 345 552 – 6 896 854 = 168 448 698 lei

Capital propriu 2012 = 176 633 741 – 20064626 = 156 569 115 lei

Cu cît capitalul propriu este mai mare, cu atît nivelul de capitalizare din surse interne al
întreprinderii este mai înalt, corturile de finanţare a activităţilor sunt mai mici, iar proiectele de
dezvoltare au şanse mai mari de realizare. Valoarea zero a capitalului propriu reprezintă hotarul
dintre solvabilitate şi însolvabilitate. Atît timp cît capitalul propriu are o valoare pozitivă,
activităţile desfăşurate de întreprindere au acoperire financiară din sursele proprii şi atrase.
Dacă se ajunge la un capital propriu negativ, înseamna că pierderile curente, împreună cu
cele raportate din anii anteriori au însumat capitalul social şi eventualele rezerve constituite în
timp. În consecinţă, sursele atrase nu se mai regăsesc în întregime în activele întreprinderii iar în
caz de lichidare creditorii nu- şi mai pot recupera integral valoarea surselor avansate acesteia.
Pentru măsurarea nivelului de capitalizare/decapitalizare, respectiv de
solvabilitate/insolvabilitate, se foloseşte indicatorul de solvabilitate:
Indicatorul de solvabilitate = Capitalul propriu / Total activ

167 338597
Indicatorul de solvabilitate 2009 = = 97, 179 %
172196 709

166 343699
Indicatorul de solvabilitate 2010 = = 87,648 %
189786 028

168 448 698

Indicatorul de solvabilitate 2011 = = 96,067 %
175 345 552

156 569115
Indicatorul de solvabilitate 2012 = = 88,64 %
176 633741
Raportul în care se află capitalul propriu faţă de datorii se poate evalua cu ajutorul
indicatorului de structură, care exprimă acoperirea datoriilor pe seama capitalurilor proprii:
 Indicatorul de acoperire a datoriilor = Capitalul propriu / Datorii

167 338597
Indicatorul de acoperire a datoriilor 2009 = = 34,445 %
4 858 112

166 343699
Indicatorul de acoperire a datoriilor 2010 = = 7,096 %
23 442329

168 448 698

Indicatorul de acoperire a datoriilor 2011 = = 24,424 %
6 896 854

156569 115
Indicatorul de acoperire a datoriilor 2012 = = 7,800 %
20 064 626

O valoare pozitivă mare a acestui indicator indică un nivel înalt de capitalizare din surse
proprii, respectiv faptul că întreprinderea recurge la surse din afară într-o măsură mică, costurile
financiare fiind, în consecinţă, reduse. Invers, dacă acest indicator scade şi devine negativ, are
loc un proces de decapitalizare, o restrîndere a nivelului de activitate, la capătul căreia în
întreprindere nu se mai regăsesc sursele pe care acţionarii şi creditorii le-au avansat acesteea spre
administrare.
Valoriile negative ale acestui indicator exprimă gradul în care împrumuturile luate de la
diverşi creditori ai întreprinderii nu mai pot fi rambursate din eventuala valorificare a activelor
acesteia.
Analiza solvabilităţii întreprinderii va fi prezentată în tabelul 3.5.
Tabelul 3.5. Analiza solvabilităţii întreprinderii
Indicatorii de analiză Anul 2009 Anul 2010 Anul 2011 Anul 2012
Indicele de solvabilitate,% 97, 179 87,648 96,067 88,64
Indicele de acoperire, % 34,445 7,096 24,424 7,800

Din analiza indicatorilor de solvabilitate rezultă ca întreprinderea prezintă un nivel bun de

capitalizare la sfărşitul fiecărui an analizat.
Solvabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a-şi onora obligaţiile de plată la
scadenţă.
Rata solvabilităţii generale se calculează astfel:

Rata solvabilităţii generale = Active circulante / Datorii pe termen scurt

 Cînd rata este unitară există o concordanţă deplină între activele circulante şi sursele
corespunzătoare (regula echilibrului financiar minim este îndeplinită). Cînd este supraunitară,
întreprinderea deţine active circulante mai mare decît datoriile pe termen scurt şi, prin urmare,
utilizează o parte din capitalul permanent pentru finanţarea exploatării. Dacă rata solvabilităţii
generale este negativă înseamnă că fondul de rulment este negative (datoriile pe termen scurt
neputînd fi acoperite din activele circulante ).
Un nivel al ratei cuprins între 2 şi 2,5 reflectă o situaţie optimă pentru întreprinderea din
punct de vedere al solvabilităţii.
Rata solvabilităţii este echivalentă cu rata fondului de rulment:

Rata fondului de rulment = Capital permanent / Active imobilizat

Această rată este supraunitară cînd la acoperirea activelor circulante a contribuit, pe lîngă
datoriile pe termen scurt şi capitalul permanent.
Rata solvabilităţii parţiale se determină după relaţia:

Rata solvabilităţii parţiale = (Active circulante – Stocuri) / Datorii pe termen scurt

Rata solvabilităţii parţiale = ( Creanţe + Plasamente + Disponibilităţi ) / Datorii pe termen
scurt

Rata solvabilităţii parţiale reflect capacitatea întreprinderii de a-şi acoperi datoriile exigibile
pe termen scurt din creanţe şi disponibilităţi. Situaţia optimă pentru întreprindere sub aspectul
solvabilităţii parţiale este atunci cînd rata e cuprinsă între 0,8 şi 1.
Rata solvabilităţii imediate evidenţiază capacitatea întreprinderii de a-şi onora datoriile
exigibile imediat, folosind elementele cele mai lichide ale activului:

Rata solvabilităţii imediate = ( Plasamente + Disponibilităţi) / Datorii pe termen scurt

Această rată trebuie să fie mai mare decît 0,3. Însă o rată ridicată nu este o garanţie a
solvabilităţii dacă celelalte active circulante au un grad redus de lichiditate. Dacă întreprinderea
dispune de plasamente, stocuri care se pot transforma în lichidităţi în concordanţă cu
exigibilitatea datorilor imediate, aceasta deţine echilibrul financiar, chiar dacă rata solvabilităţii
immediate este redusă.
Pentru întreprinderea SA “Zorile”, ratele solvabilităţii au înregistrat următoarele valori
pentru perioada analizată ( tabelul 3.6 ):
 Tabelul 3.6. Ratele solvabilităţii pentru întreprinderea SA “Zorile”
Indicatorii 2009 2010 2011 2012
Rata solvabilităţii generale 7,57 11,29 7,19 20,47
Rata fondului de rulment 1,27 1,47 1,39 1,2
Rata solvabilităţii parţiale 3,83 3,76 2,21 1,8
Rata solvabilităţii immediate 2,83 1,37 0,63 1,75

Rata solvabilităţii generale care înregistrează valori supraunitare semnifică existenţa unui
fond de rulment pozitiv şi de valoare ridicată.
Pe parcursul anilor 2008 – 2010 această rata a crescut semnificativ, însă pentru ultima
perioada analizată această rata este iar în descreştere. Rata solvabilităţii parţiale nu se află în
limitele optime, ceea ce înseamnă că întreprinderea dipune de exces de creanţe şi disponibilităţi
pentru a-şi acoperi datoriile pe termen scurt. Ultimul indicator trebuie să depăşească limita de 0,3
însă pe lînga această condiţie, întreprinderea trebuie să dispună şi de lichiditate şi pentru toate
celelalte active care nu sunt incluse în calculul dat. Deci întreprinderea SA “Zorile” indică o rata
a solvabilităţii imediate suficient de bună dar care prezintă o tendinţă negativă de creştere, care ar
putea influenţa ulterior solvabilitatea generala a întreprinderii.
Lichiditatea este proprietatea elementelor patrimoniale de a se transforma în bani.
Cele mai utilizate rate de lichiditate sunt:
a) Rata lichidităţii generale se determină prin raportarea valorii activelor curente la valoarea
pasivelor curente.
Rata lichidităţii generale = Active curente / Pasive curente

Dacă o întreprindere trece prin dificultăţi financiare aceasta începe să-şi onoreze plăţile mai
târziu, să acumuleze credite bancare etc.
Dacă pasivele curente cresc mai rapid decât activele curente rata curentă scade , ceea ce
constituie semnalul apariţiei unor probleme de natură economico-financiară.
Valoarea supraunitară a acestei rate este expresia existenţei unui fond de rulment care îi
permite întreprinderii să facă faţă incidentelor care apar în mişcarea activelor circulante sau unor
deteriorări ale valorii acestora.
Cu cât această rată este mai mare decât 1 cu atât întreprinderea este pusă la adăpost de o
insuficienţă a trezoreriei care ar putea fi determinată de rambursarea datoriilor la cererea
creanţierilor.
Când valoarea acestei rate este subunitară, înseamnă că lichidităţile sunt mai mici decât
exigibilităţile potenţiale. Aceasta se datorează faptului că datoriile exigibile pe termen scurt nu
sunt acoperite, în principiu, de activele circulante, iar fondul de rulment are o valoare negativă.
Totuşi, valoarea subunitară a ratei nu constituie un pericol atunci când stocurile se reduc
treptat în scopul achitării datoriilor exigibile pe termen scurt, dar fără a stânjeni continuitatea
producţiei. Trebuie evitată o evoluţie descendentă a lichidităţii, deoarece aceasta evidenţiază o
activitate în declin, fapt ce determină creditorii să devină circumspecţi în ceea ce priveşte
acordarea de noi împrumuturi.
b) Rata lichidităţii restrânse exprimă capacitatea întreprinderii de a-şi onora datoriile pe
termen scurt din creanţe şi disponibilităţi.
Rata lichidităţii restrânse = ( Active curente – Stocuri ) /Pasive curente

Stocurile sunt, de obicei, cel mai puţin lichide dintre toate componentele activelor curente
ale unei întreprinderi.
De aceea, această rată poate fi considerată ca fiind un “test acid” pentru măsurarea
capacităţii întreprinderii de a-şi onora obligaţiile pe termen scurt.
c) Rata lichidităţii imediate , realizează corespondenţa dintre elementele cele mai lichide ale
activului cu obligaţiile imediat exigibile ale pasivului, măsoară capacitatea întreprinderii de
rambursare a datoriilor, utilizând disponibilităţile existente, astfel:
Rata lichidităţii imediate = ( Plasamente + Disponibilităţi ) / Datorii imediat exigibile

Un nivel ridicat al ratei indică o lichiditate, respectiv o solvabilitate ridicată, dar care poate fi
consecinţa unei utilizări mai puţin performante a resurselor disponibile.
Valoarea ridicată a acestei rate nu constituie în acelaşi timp o garanţie a solvabilităţii, dacă
restul activelor circulante au un grad redus de lichiditate.
O valoare redusă a ratei lichidităţii imediate poate fi compatibilă cu menţinerea echilibrului
financiar, dacă întreprinderea minimizează valoarea disponibilităţilor sale, deţinând în schimb
valori de plasament, creanţe, stocuri uşor mobilizabile în concordanţă cu exigibilitatea datoriilor
imediate.
Rata solvabilităţii globale indică în ce măsură datoriile totale sunt acoperite de către activele
totale ale întreprinderii (active imobilizate şi active cirulante) şi se determină, astfel:

Rata solvabilităţii globale = Active totale / Datorii totale

Rata solvabilităţii globale, exprimă securitatea de care se bucură creditorii pe termen lung şi
scurt, precum şi marja de creditare a întreprinderii.
O valoare mai mare decât 1,5 a acestei rate semnifică faptul că întreprinderea are capacitatea
de a-şi achita obligaţiile băneşti, imediate şi îndepărtate, faţă de terţi.
Tot aşa, o valoare situată sub acest nivel evidenţiază riscul de insolvabilitate pe care şi l-au
asumat furnizorii de fonduri puse la dispoziţia întreprinderii.
Pentru determinarea bonităţii întreprinderii, în cazul solicitării de credite, se determină rata
solvabilităţii patrimoniale, astfel:
Rata solvabilităţii patrimoniale = ( Capitaluri proprii / Capitaluri proprii + Credite bancare )

În cazul în care această rată înregistrează valori mai mari de 0,5, situaţia este considerată ca
normală, iar valoarea minimă se apreciază a fi 0,3.
Pentru a determina lichiditatea şi solvabilitatea întreprinderii SA “Zorile”, sunt necesare
date iniţiale în baza cărora se vor calcula ratele de solvabilitatea şi lichiditatea , ulterior fiind
comparate cu limitele admisibile pentru fiecare rată în parte.
În tabelul 3.7 se prezintă calculul ratelor de lichiditate şi solvabilitate.
Tabelul 3.7. Ratele de lichiditate şi solvabilitate

Denumirea indicatorului 2009 2010 2011 2012

1 2 3 4 5
Active curente 36 766 025 60 424 142 49 619 214 46532245
Pasive curente 4 858 112 5 349 902 6 896 854 8630223
Stocuri 17 997 739 39 929 548 33 400 959 30960871
Plasamente 4 869 993 12 806 853 10 863 928 9428232
Disponibilităţi 13 739 641 7 310 710 4 373 923 5681680
Datorii imediat exigibile 4 858 112 5 349 902 6 896 854 8630223
Active totale 172 196 709 189 786 028 175 345 552 176633741
Datorii dotale 4 858 112 23 442 329 6 896 854 20064626
Capital propriu 167 338 597 166 343 699 168 448 698 156569115
Credite 0 18 092 427 0 11434403
Rata lichidităţii generale 7,57 11,29 7,19 5,39
Rata lichidităţii restrânse 3,86 3,83 2,35 1,80
Rata lichidităţii immediate 3,83 3,76 2,21 1,75
Rata solvabilităţii globale 35,45 8,10 25,42 8,80
Rata solvabilităţii patrimoniale 1,00 0,90 1,00 0,93

Rata lichidităţii generale prezintă o valoare supraunitară de peste 6 puncte în tpţi anii
analizaţi - este expresia existenţei unui fond de rulment care îi permite întreprinderii SA
“Zorile” să facă faţă incidentelor care apar în mişcarea activelor circulante sau unor deteriorări
ale valorii acestora. Rata lichidităţii imediate are un nivel ridicat, respectiv o solvabilitate
ridicată, dar care poate fi consecinţa unei utilizări mai puţin performante a resurselor disponibile.
Valoarea ridicată a acestei rate nu constituie în acelaşi timp o garanţie a solvabilităţii, dacă restul
activelor circulante au un grad redus de lichiditate. Rata solvabilităţii globale trebuie să fie o
valoare mai mare decât 1,5 ceea ce semnifică faptul că întreprinderea are capacitatea de a-şi
achita obligaţiile băneşti, imediate şi îndepărtate, faţă de terţi, de fonduri puse la dispoziţia
întreprinderii SA “Zorile”. Rata solvabilităţii patrimoniale al întreprinderii SA “Zorile”
înregistrează valori mai mari de 0,5, deci situaţia este considerată ca normal.

3.4. Concluzii și propuneri asupra reorganizarii întreprinderii S.A. Zorile.

În condiţii de criza, întreprinderile ar trebui să se orienteze din timp către reorganizare pentru a
evita falimentul. Reorganizarea întreprinderii se efectuează la decizia fondatorilor (asociaţilor)
ei.
Procesul de reorganizare a întreprinderii SA “Zorile” a intrat în vigoare în luna martie 2013
şi consta în restructurarea activităţii în patru unităţi de business:
1. BU Real Estate – cuprinde aria de activitate în ceea ce priveşte arenda spaţiilor pe care
le deţine întreprinderea;
2. BU Retail – se ocupă în principal de activitatea magazinelor de marcă “Zorile”;
3. BU Ara – activităţiile unităţii date sunt producerea în lohn pentru Germania;
4. BU “Zorile” – cuprinde trei sfere de activitate:
- Producerea pentru Republica Moldova;
- Planificarea producerii şi comercializării externe a produselor
marca “Zorile”;
- Producerea în lohn pentru clientul italian Loncar.
Fiecare unitate de business este autonamă din toate punctele de vedere, inclusiv şi
financiar. Toate unităţile de business au în comun unitatea administrativă, care le deserveşte.
Toate patru unităţi de business contribuie la întreţinerea unităţii administrative în corelaţie cu
numărul de personal din fiecare unitate de business.
Reorganizarea întreprinderii a avut un impact pozitiv asupra resurselor umane în ceea ce
priveşte motivarea (majorarea salariului).
Una din primele simpome de criză în întreprindere este necorespunderea valorilor indicatorilor
economici cu limetele normale ale acestora. Pentru a combate criza economică trebuie să se ţină
cont de metodele de combatere, la fel şi la cauzele ei pentru a o preveni pe viitor