1.

2 Obiectivele și principiile organizării contabile, operațiunilor cu mărfuri în

comerț
Obiectivul fundamental al contabilităţii îl reprezintă furnizarea de informaţii care să
ofere o imagine fidelă asupra patrimoniului, asupra evoluţiei situaţiei financiare şi a rezultatelor,
în scopul utilizării acestora de către diferite tipuri de utilizatori, atît pentru cerinţele interne ale
acestora, cît şi în relaţiile cu investitorii prezenţi şi potenţiali, creditorii financiari şi comerciali,
clienţii, instituţiile publice şi alţi utilizatori.

Astfel, obiectivele contabilității operațiunilor comerciale la momentul actual pot fi expuse

prin:

1. Controlul continuu asupra integrității patrimoniului entității;

2. Verificarea respectării condițiilor contractului economic, având ca scop menținerea
relațiilor economice cu partenerii prin îndeplinirea reciprocă a obligațiilor asumate;
3. Organizarea corectă a întocmirii documentelor și înregistrarea operațiunilor economice
aferente eperațiunilor comerciale;
4. Verificarea oportunităților și corectitudinii aprovizionărilor și vânzării de mărfuri;
5. Controlul asupra prețurilor applicate și inventarierea periodică a stocului de marfă;
6. Constatarea, înregistrarea și stabilirea rezultatelor financiare generate de activitatea
comercială;
7. Calculul și reflectarea valorilor impozabile și executarea corectă și la termen a
decontărilor cu bugetul.

Entităţile au obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitate proprie. În acest scop trebuie să

asigure:

• întocmirea documentelor justificative pentru orice operaţie care afectează patrimoniul;

• înregistrarea în contabilitate a operaţiilor patrimoniale; inventarierea patrimoniului;
• întocmirea, anuală şi în situaţia fuziunii sau încetării activităţii, a rapoartelor financiare;
• furnizarea publicarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la situaţia patrimoniului şi
rezultatele obţinute de entitate.

Obligaţia în cauză deriva din prevederile articolului 7 ale Legii nominalizate, în care se
stipulează că, baza ţinerii contabilităţii şi raportării financiare o constituie Standardele de
contabilitate. Ca parte componentă a cadrului juridic naţional, aplicarea standardelor este
obligatorie.
De menţionat că, în măsura în care nu există un standard specific sau o interpretare, intră în
rol raţionamentul profesional în formularea în formularea şi dezvoltarea unei politici contabile,
care să ofere informaţii relevante şi credibile beneficiarilor de situaţii financiare.

Disciplinarea şi formalizarea politicii contabile se pot concretiza la nivelul entităţii într-un

document de dispoziţie al conducerii entităţii, denumit „ Politica de contabilitate”, S.N.C. 1.

În mod concret, politica contabilă este elaborată şi asumată de către: (art. 13)

a. conducere (organului executiv) - în entitatea cu răspundere limitată;

b. parteneri - în entitatea ai cărei proprietari au răspundere nelimitată;
c. proprietar - pentru întreprinzătorii individuali;
d. conducătorul entităţii - în alte entităţi decît cele menţionate anterior.

Persoanele în cauză au obligaţia:

1. să organizeze şi să asigure ţinerea contabilităţii în mod continuu din momentul înregistrării

pînă la lichidarea entităţii;
2. să asigure elaborarea şi respectarea politicii de contabilitate în conformitate cu cerinţele
prezentei legi, ale S.I.R.F. şi ale S.N.C.

Potrivit prevederilor Legii contabilităţii, art. 6 contabilitatea oricărei entităţi cu personalitate

juridică funcţionează după anumite principii şi reguli (politici) contabile care îşi au originea în
“convenţia evaluării”, conform căreia exprimarea monetară corectă este “regula de fier” a
contabilităţii.

Principiile contabile conţin un ansamblu de reguli de conduită economică extinzînd noţiunea de

evaluare de la bunuri şi relaţii financiare la evaluarea potenţialului, evaluarea performanţelor,
evaluarea perspectivelor etc.. În conformitate cu prevederile Legii Contabilităţii şi S.N.C. 1
Politica de contabilitate entităţile organizează şi ţin contabilitatea conducîndu-se de următoarele
principii: (art.6)

• continuitatea activităţii (exemplu)

• contabilitatea de angajamente (exemplu)
• permanenţa metodelor
• separarea patrimoniului şi datoriilor
• necompensarea (exemplu)
• consecvenţa prezentării.
Totodată informaţia din rapoartele financiare trebuie să corespundă următoarelor caracteristici
calitative:

a. inteligibilitatea
b. relevanţa
c. credibilitatea
d. comparabilitatea.

În consecinţă, evaluarea posturilor cuprinse în situaţiile financiare şi care provin din conturile
contabile curente, dar şi dimensionarea elementelor pe care fiecare dintre acestea le urmăresc zi
de zi şi le sintetizează periodic, trebuie să fie efectuate în acord cu principiile statuate ale
contabilităţii, care sunt de fapt “porunci economice” (probabil de aceea sunt tot 10).

Principiul continuităţii activităţii

Acesta presupune că persoana juridică îşi continuă în mod normal funcţionarea într-un viitor
previzibil, fără a intra în imposibilitatea continuării activităţii sau fără reducerea semnificativă a
acesteia. Dacă managerii entităţii au luat cunoştinţă de unele elemente de nesiguranţă legate de
anumite evenimente care pot duce la incapacitatea întreprinderii de a-şi continua activitatea, aceste
elemente trebuie prezentate în notele explicative.

În cazul în care rapoartele financiare nu sunt întocmite pe baza principiului continuităţii, această
informaţie trebuie prezentată împreună cu explicaţiile privind modul de întocmire a raportării
financiare respective şi motivele ce au stat la baza deciziei conform căreia persoana juridică nu îşi
mai poate continua activitatea. Continuitatea sau încetarea activităţii trebuiesc înţelese în sens
financiar, pentru că orice entitate „moartă” poate fi ţinută în viaţă prin finanţări hemoragice, dar,
astăzi, nimeni nu-şi mai propune aşa ceva.

Exemplul 1. S.R.L. Dacia achiziţionează utilaj frigorific în vederea utilizării lui în procesul de
păstrare şi comercializare a mărfurilor, pentru care se estimează o durată de viaţă economică a
activului de 10 ani. Valoarea de achiziţie a utilajului este de 425 000 lei. Această valoare este
denumită în termeni contabili cost de achiziţie. Principiile contabile fac diferenţă între
recunoaşterea intrării activului şi alocarea costului său pe durate de utilizare, prin recunoaşterea
unei cheltuieli în Raportul de profit şi pierdere.

Distincţia dintre conceptul de cost, folosit în contabilitatea managerială, şi cel de

consum/cheltuială, folosit în contabilitatea financiară, este relevantă. Factorul determinant care
hotărăşte dacă o cheltuială în sens financiar constituie sau nu un element de cost este consumul,
adică legătura nemijlocită cu obiectul de cost şi nu cu darea de bani. Astfel, costul utilajului nu
este recunoscut în întregime ca cheltuială în momentul achiziţiei, deoarece se aşteaptă ca
respectivul utilaj sa fie utilizat pe o perioadă de 10 ani, iar costul lui este alocat pentru fiecare din
cei 10 ani de utilizare, fiind recunoscut succesiv în Raportul de profit şi pierdere.

Această recunoaştere succesivă a valorii utilajului este consecinţa aplicării principiului

continuităţii. Unitatea comercială ea în considerare desfăşurarea activităţii pe durata celor 10 ani
pentru care a stabilit utilizarea utilajului frigorific. Deoarece beneficiile economice din utilizarea
utilajului apar în următorii 10 ani, costul utilajului trebuie recunoscut pe aceeaşi perioadă.

Exemplul 2. Băncile oferă împrumuturi entităţilor comerciale ţinînd contul de anumite condiţii,
inclusiv reeşind de la ipoteza că entitatea îşi va continua activitatea şi în viitorul previzibil. Dacă
banca are dubii asupra acestei condiţii, atunci apare temeiul de refuz pentru acordarea creditului
entităţii în cauză.

Principiul permanenţei metodelor

Principiul permanenţei metodelor , conform căruia este obligatorie continuitatea aplicării

aceloraşi reguli şi norme privind evaluarea, înregistrarea în contabilitate şi prezentarea elementelor
patrimoniale şi a rezultatelor, asigurînd comparabilitatea în timp a informaţiilor contabile.
Modificările politicii contabile sunt permise doar dacă sunt cerute de lege, de un standard contabil
sau au ca rezultat informaţii mai relevante sau mai credibile referitoare la operaţiunile
întreprinderii.

Este foarte importantă menţionarea în notele explicative a oricăror modificări ale politicilor
contabile, pentru ca utilizatorii să poată aprecia: dacă noua politică contabilă a fost aleasă în mod
adecvat; efectul modificării asupra rezultatelor raportate ale perioadei şi tendinţa reală a
rezultatelor societăţii.

Principiul prudenţe

Valoarea oricărui element trebuie să fie determinată pe baza principiului prudenţei. În mod special
aceasta presupune a se avea în vedere următoarele aspecte:

a. se vor lua în considerare numai profiturile (veniturile, finanţările) recunoscute pînă la data
încheierii exerciţiului financiar;
 b. se va ţine seama de toate obligaţiile previzibile şi de pierderile potenţiale care au luat
naştere în cursul exerciţiului financiar încheiat sau pe parcursul unui exerciţiu anterior,
chiar dacă asemenea obligaţii sau pierderi apar între data încheierii exerciţiului şi data
întocmirii bilanţului;
c. se va ţine seama de toate ajustările de valoare datorate deprecierilor, chiar dacă rezultatul
exerciţiului financiar este profit sau pierdere.

Se înţelege deci că potrivit acestui principiu nu este admisă supraevaluarea elementelor de activ şi
a veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de pasiv şi a cheltuielilor, ţinînd cont de
deprecierile, riscurile şi pierderile posibile generate de desfăşurarea activităţii exerciţiului curent
sau anterior.

Principiul contabilităţii de angajamente

Se vor lua în considerare toate veniturile şi cheltuielile corespunzătoare exerciţiului financiar

pentru care se face raportarea, fără a se ţine seama de data încasării sumelor sau a efectuării plăţilor
(contabilitatea de angajament). „Independenţa” se asigură prin respectarea tehnicilor „delimitării
în timp” a evenimentelor, angajamentelor, veniturilor, cheltuielilor, obligaţiilor şi, implicit,
scadenţelor.

Exemplul 3. În luna decembrie a anului N entitatea comercială Sport vinde o parte din mărfuri pe
credit comercial. Mijloacele financiare de la cumpărători vor fi încasate în contul bancar în luna
februarie a anului N+1. Potrivit contabilităţii de angajamente vînzarea se va reflecta în luna
decembrie a anului N, adică atunci cînd s-a produs vînzarea, dar nu în luna februarie cînd se vor
încasa mijloacele băneşti.

Exemplul 4. În luna decembrie a anului N entitatea comercială Sport achită plata pentru abonarea
la revista Contabilitate şi audit, aferentă anului N+1. Cheltuielile aferente vor fi repartizate uniform
pe fiecare lună (12 luni) a anului N+1 cînd sunt suportate de facto, dar nu sunt reflectate integral
în luna decembrie a anului N, cînd a fost efectuată plată.

Principiul separării patrimoniului şi datoriilor (evaluării separate a elementelor de activ şi

de pasiv)

În vederea stabilirii valorii totale corespunzătoare unei poziţii din bilanţ se va determina separat
valoarea aferentă fiecărui element individual de activ sau de pasiv, indiferent de conţinutul său
economic, de evoluţia previzibilă a pieţei, de consecinţele pe care le are această evaluare. Odată
stabilită corect valoarea, mai departe, prelucrarea şi sistematizarea informaţiilor o face
contabilitatea după toate regulile sale specifice.

Principiul intangibilităţii

Bilanţul de deschidere al unui exerciţiu trebuie să corespundă cu bilanţul de închidere a exerciţiului

precedent, cu excepţia corecţiilor impuse de aplicarea I.A.S. 8 ” Politici contabile, modificări în
estimările contabile şi erori”. Atenţie la acest principiu întrucît „oamenii cu experienţă” au tendinţa
de a regla sau reporta erorile dintr-un bilanţ în altul („bilanţ de închidere”, „bilanţ de deschidere”)
în loc să respecte procedurile contabile care cer „scormonirea” erorii pentru a afla şi efectele sale
colaterale.

Principiul necompensării

Valorile elementelor ce reprezintă active nu pot fi compensate cu valorile elementelor ce reprezintă

pasive, respectiv veniturile cu cheltuielile, cu excepţia compensărilor între active şi pasive admise
de Standardele Internaţionale de Contabilitate (este vorba de aşa numitele „conturi rectificative”,
care aduc activele şi, respectiv pasivele, la valoarea contabilă netă).

Exemplul 5. O entitate de comerţ exterior efectuează exportul în nume propriu în clauza FOB
(Free on Board – Franco la bord) al unei instalaţii complexe, cu plata ulterioară, în valoare de 15
000 dolari USD, pentru care încasează de la partenerul extern un avans în sumă de 3 500 dolari
USD, pe care la rândul său îl transferă furnizorului intern, producător al instalaţiei. Urmează apoi
facturarea, livrarea (direct de la furnizor), încasarea şi regularizarea obligaţiilor.

Comentarii. Deşi unitatea de comerţ a primit avans de la clientul extern, îi facturează acestuia
întreaga sumă, din cel puţin trei considerente, pentru:

• a face aplicarea principiului necompensării (avansul primit este un aspect, întreaga creanţă
facturată este un alt aspect);
• a justifica plata întregii sume de către clientul extern, în contabilitatea acestuia;
• pentru a produce şi emite un document legal obligatoriu de însoţire a mărfii în comerţul
internaţional (factura externă - invoice).

În mod simetric, pentru identitate de raţiune şi din aceleaşi considerente, furnizorul intern emite
factura pentru suma integrală, deşi anterior primeşte un avans.

Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului

Informaţiile prezentate în situaţiile financiare trebuie să reflecte realitatea economică a
evenimentelor şi tranzacţiilor, nu numai forma lor juridică.

Principiul pragului de semnificaţie

Orice element care are o valoare semnificativă trebuie prezentat distinct în cadrul situaţiilor
financiare. Elementele cu valori nesemnificative care au aceeaşi natură sau cu funcţii similare
trebuie însumate, nefiind necesară prezentarea lor separată.

Principiul consecvenţa prezentării

Modul de prezentare şi clasificare a elementelor în situaţiile financiare trebuie menţinut de la o

perioadă la alta, cu excepţia cazului cînd:

• o schimbare semnificativă în natura activităţii entităţii sau o analiză a prezentării situaţiilor

financiare demonstrează că schimbarea respectivă va avea ca rezultat o prezentare mai
adecvată a evenimentelor şi tranzacţiilor, sau;
• o schimbare a prezentării este cerută de un Standard Internaţional de Contabilitate sau de
o interpretare.