UNIVERSITATEA “LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU

FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE

(NOTE DE CURS)

Lect. Univ. Dr. Vasile Moţoc

SIBIU
2016
 CUPRINS

Cap. 1 Instituţiile publice – furnizori de servicii şi bunuri publice 2

1.1 Prezentare generală 2
1.2 Bunuri private şi bunuri publice 4
1.3 Trăsăturile instituţiilor publice 6
Cap. 2 Definirea, funcţiile şi rolul finanţelor instituţiilor publice 14
2.1 Definirea finanţelor instituţiilor publice 14
2.2 Functiile finanţelor instituţiilor publice 17
2.3 Rolul finanţelor instituţiilor publice 19
Cap. 3 Resursele financiare ale instituţiilor publice 20
3.1 Finantarea instituţiilor publice 20
3.2 Clasificarea veniturilor instituţiilor publice 21
3.3 Indicatorii privind nivelul, structura şi dinamica resurselor financiare 30
Cap. 4 Cheltuielile instituţiilor publice 32
4.1 Conţinutul cheltuielilor instituţiilor publice 32
4.2 Clasificarea cheltuielilor instituţiilor publice 33
4.3 Nivelul, structura şi dinamica cheltuielilor instituţiilor publice 38
4.4 Eficienţa cheltuielilor instituţiilor publice 39
Cap. 5 Procesul bugetar la nivelul instituţiilor publice 41
5.1 Elaborarea proiectului de buget 41
5.2 Aprobarea bugetului 42
5.3 Execuţia bugetului 43
5.4 Raportarea execuţiei bugetare 47
5.5 Controlul execuţiei bugetare 51
Cap. 6 Analiza lichidităţii şi solvabilităţii instituţiilor publice 54
Cap. 7 Procesul investiţional în instituţiile publice 57
7.1 Competenţe în aprobarea proiectelor de investiţii publice 57
7.2 Metode de evaluare investiţională a proiectelor de investiţii publice 57
Cap. 8 Procesul de achiziţii publice în instituţiile publice 61
Bibliografie 64

1
 Capitolul 1
Instituţiile publice – furnizori de bunuri şi servicii publice

1.1. Prezentare generală a instituţiilor publice

Instituţiile publice reprezintă ansamblul structurilor organizate, create în societate

pentru gestionarea afacerilor publice. Instituţiile publice, în sensul birocratic pe care îl au
în ziua de astăzi, reprezintă singurul mod de organizare social-economică a statului care
poate face faţă provocărilor modernităţii (numărul mare al populaţiei, diversitatea şi
complexitatea nevoilor umane ce se cer satisfăcute). Ceea ce face din instituţiile publice
instrumente eficiente este caracterul lor raţional manifestat în cele patru dimensiuni
principale ale acestora:
 pot manevra un număr mare de sarcini;
 pun accent pe cuantificare;
 operează într-un mod previzibil, standardizat;
 pun accent pe controlul asupra celor angrenaţi în sistemul instituţiilor.
Într-un stat democratic ele au următoarele funcţiuni:
 pregătirea şi adoptarea de acte normative;
 punerea în executare a legilor;
 supravegherea punerii în executare a hotărârilor luate la nivel politic.
Obiectivul unei instituţii publice este servirea interesului public. Sunt situaţii în
care iniţiativa particulară nu poate acoperi cerinţele societăţii şi de aceea sunt necesare
instituţii specifice.
Instituţiile publice au deţinut pentru multă vreme un rol important în majoritatea
ţărilor dezvoltate, dar, odată cu privatizarea unor servicii publice, unele instituţii au trecut
într-un plan secundar.
În cadrul acestor instituţii avem în vedere şi politicile sociale, industriale şi de
investiţii. În cazul în care controlul guvernamental este prea rigid, instituţiile publice îşi
pierd statutul de entităţi independente, astfel că nu mai sunt rentabile pentru public.

2
 Sunt situaţii în care instituţiile publice nu pot fi controlate eficient iar randamentul
lor este inferior companiilor private. Este oportun ca atunci să se pună problema
privatizării unor servicii publice. Dacă managerii din organizaţiile private au în vedere, în
primul rând, profitul, scopul managementului public este satisfacerea interesului general.
Succesul instituţiilor publice depinde şi de modul în care guvernele vor identifica
mecanisme de motivare şi control adecvate fără să implementeze proceduri rigide la
nivelul instituţiei publice.
Caracteristicile serviciilor publice sunt:
 Satisfac o nevoie socială;
 Se creează / desfiinţează prin decizie administrativă de management;
 Regimul lor juridic este reglementat de reguli ale dreptului public;
 Se realizează prin stabilimente publice; etc.
Sunt considerate servicii publice numai activităţile care satisfac nevoi sociale
apreciate de puterea politică ca fiind de interes public (furnizate ca servicii în reţea). De
multe ori, guvernele acordă facilităţi grupurilor dezavantajate. Aceste servicii impun
investiţii iniţiale mari conducând la tendinţe monopoliste. Prin natura lor, aceste servicii
pot avea un impact politic. Controlul susţinut prin reglementări asigură coordonarea
instituţiilor publice. Există riscul, din cauza gestionării defectuoase a resurselor
financiare, ca bugetele să aibă de suferit.
Companiile publice se află în competiţie directă cu companiile private: bănci,
companii de asigurare, aeriene, petroliere. Pentru a stimula competiţia şi pentru a menţine
controlul unor ramuri strategice, guvernele controlează aceste companii. Sunt ţări, în care
statul deţine monopolul asupra companiilor:
 producătoare de maşini;
 de alcool şi tutun.
Apar astfel diferenţieri în dezvoltarea sistemelor fiscale de la ţară la ţară.
Există patru motive care determină existenţa companiilor publice:
 minimalizarea erorilor de pe piaţă;
 creşterea rentabilităţii economice;
 facilitarea planificării centralizate a economiei;
 schimbarea naturii economiei.

3
 Sectorul public a avut întotdeauna şi alte scopuri decât cele financiare. Orice
guvern are autoritatea de a se implica în toate sectoarele economiei, ceea ce presupune şi
crearea de companii proprii. Interesul public a fost întotdeauna o prioritate care
presupunea angajarea celor mai competente persoane pentru a forma o elită
administrativă care să acţioneze în conformitate cu legea şi precedentele existente.
O altă modalitate de definire a instituţiilor publice o prezintă Legea privind
finanţele publice nr 500/2002, conform căreia: ”Instituţiile publice, în înţelesul prezentei
legi, includ Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, ministerele, celelalte organe de
specialitate ale administraţiei publice, alte autorităţi publice, instituţiile publice
autonome, precum şi instituţiile din subordinea acestora, indiferent de modul de finanţare
a acestora.”

1.2. Bunuri private şi bunuri publice

Nevoile primordiale de trai ale omului au un caracter individual, adică depind de

preferinţele fiecărui om şi diferă în funcţie de ocupaţie, mediu social, zonă geografică,
vârstă, sex, etc. Nevoile individuale pot fi satisfăcute pe seama acelor bunuri care sunt
capabile să ofere valorile de întrebuinţare necesare oamenilor. Preţul acestora se stabileşte
la piaţă, în funcţie de raportul existent între cererea consumatorilor şi oferta
producătorilor. Aceste bunuri denumite private, oferite de producători autonomi, se află în
cantităţi limitate din cauza dimensiunii limitate a factorilor de producţie, respectiv a
resurselor băneşti, şi ele limitate.
Dar nevoile oamenilor nu se limitează numai la nevoile individuale, care pot fi
satisfăcute pe seama bunurilor private, procurate prin mecanismul pieţei. Pe lângă
acestea, oamenii mai au multiple alte nevoi sociale, cum ar fi: sa fie apăraţi împotriva
eventualelor agresiuni venite din afara ţării, să fie păziţi împotriva indivizilor care încalcă
regulile de conduită din societate, să fie sprijiniţi în lupta lor împotriva forţelor oarbe ale
naturii, să fie protejaţi sub raport social, etc.
Asemenea nevoi au un caracter social sau colectiv şi ele pot fi satisfăcute pe
seama unor activităţi organizate de autorităţile publice, vizând asigurarea apărării
naţionale, menţinerea ordinei interne şi a securităţii civile, păstrarea echilibrului ecologic,

4
protecţie socială, etc. Nevoile colective sau obşteşti reclamă existenţa unor instituţii
publice capabile să ofere cetăţenilor utilităţile publice, denumite de unii economişti
bunuri publice sau bunuri sociale, de care aceştia au nevoie şi pe care nu le pot dobândi
prin mijlocirea pieţei.
De foloasele acţiunilor publice beneficiază întreaga colectivitate, toţi membri
societăţii, indiferent dacă aceştia au participat sau nu la efortul de finanţare a acestora.
Consumul unităţilor publice este indivizibil şi neconcurenţial.
Spre deosebire de bunuri private, care se consumă în mod individual şi sunt
concurenţiale, utilităţile publice se folosesc în comun, adică sunt indivizibile şi nu sunt
concurenţiale, de ele putând să beneficieze mai multe persoane în acelaşi timp.
În comparaţie cu bunurile private care pot fi procurate prin intermediul pieţei,
utilităţile publice pot fi asigurate numai cu ajutorul autorităţilor publice, singurele în
măsură să organizeze instituţii, servicii sau acţiuni de larg interes social. Autorităţile
publice sunt chemate să recepţioneze semnalele cetăţenilor, să sesizeze nevoile justificate
ale acestora şi să se îngrijească de satisfacerea lor, oferindu-le serviciile de care aceştia au
nevoie.
În cazul nevoilor colective (de apărare naţională, de securitate civilă, educaţie în
cadrul învăţământului general obligatoriu, acces liber în parcuri şi zone verzi etc.),
autorităţile publice furnizează utilităţi tuturor membrilor societăţii, fără criterii de
eligibilitate şi fără vreo contribuţie directă din partea acestora la acoperirea cheltuielilor
instituţiilor publice care prestează servicii pentru satisfacerea respectivelor nevoi.
Din cele de mai sus, rezultă că satisfacerea membrilor societăţii nu se poate
realiza întotdeauna pe seama bunurilor private, prin mecanismul pieţei, şi de aceea, în
numeroase împrejurări , se recurge la prestaţiile efectuate de diferite unităţi publice
specializate, care se călăuzesc, în activitatea lor, după deciziile autorităţilor publice. Spre
deosebire de deciziile agenţilor economici care sunt subordonate maximizării profitului,
creşterii rentabilităţii economice individuale, deciziile autorităţilor publice – parlament,
guvern, organe locale – au în vedere maximizarea utilităţilor sociale, economice şi de altă
natură, cuantificabile şi necuantificabile, imediate şi de perspectivă, sporirea rentabilităţii
naţionale.
Participarea autorităţilor la satisfacerea nevoilor sociale (colective) este

5
determinată de imposibilitatea sectorului privat de a oferi anumite bunuri şi servicii,
deoarece:
a) nu este organizat, sub raport tehnic să desfăşoare astfel de activităţi;
b) nu poate stabili cu exactitate beneficiarii acestora pentru a le solicita plata
preţului datorat;
c) deşi este capabil să producă anumite bunuri şi servicii, nu-şi asumă o asemenea
sarcină, din cauza incapacităţii beneficiarilor de a suporta costul acestora.
În toate aceste cazuri producerea bunurilor şi a serviciilor este încredinţată de
autorităţile publice sectorului public, care încasează costul acestora de la fondurilor de
resurse financiare publice, iar nu de la fiecare beneficiar în parte.
În economia de piaţă, prin intermediul finanţelor publice, statul pune la dispoziţia
membrilor societăţii o gamă largă şi variată de utilităţi în condiţii specifice. Procurarea
acestor utilităţi presupune înfăptuirea unui amplu proces de redistribuire a veniturilor şi
averii persoanelor fizice şi a resurselor financiare ale agenţilor economici, după criterii
stabilite de organele de decizie politică.
Utilităţile publice pe care statul le oferă membrilor societăţii se realizează prin
acţiuni cu caracter social, economic, de menţinere a ordinei interne, de apărare naţională,
de dezvoltare a relaţiilor internaţionale, etc.

1.3. Trăsăturile instituţiilor publice

Conform definiţiei instituţiilor publice, din punctul de vedere al finanţelor

publice, sunt instituţii publice cele care îndeplinesc următoarele trăsături:
a) sunt instituţii ale statului de drept, care desfăşoară activitate politică sau
executivă, reprezentând puterea şi administraţia de stat în societate.
b) sunt instituţii de stat care îşi desfăşoară activitatea în strânsă legătură cu bugetul
public, privind resursele financiare constituite în cadrul acestuia, la nivel central, local
sau prin fonduri speciale, pentru acoperirea cheltuielilor, pe destinaţiile specifice stabilite
prin clasificaţia bugetară.
Pornind de la înţelesul pe care-l conferă Legea finanţelor publice, instituţiile publice
cuprind:

6
  Senatul României,
 Camera Deputaţilor,
 Preşedinţia României,
 Guvernul,
 Ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţie publice centrale,
municipale şi judeţene, precum şi instituţiile publice aflate in subordinea sau
coordonarea lor,
 Instituţii de stat de subordonare centrală sau locală.
O altă modalitate de a defini instituţiile publice este aceea legată de caracteristicile
bunurilor produse de către acestea şi modul de valorificare sau, altfel spus, de modul de
distribuire a acestora către beneficiari.
Din acest punct de vedere, se poate spune că instituţiile publice produc bunuri
publice care se distribuie de regulă, în mod gratuit (preţul este zero), urmărind
satisfacerea la un nivel maxim posibil al cerinţelor consumatorilor sau la preţuri
accesibile consumatorilor.
Producerea de bunuri publice este, de regulă, obiectul de activitate al unei
instituţii publice.
Domeniile în care funcţionează instituţiile de stat producătoare de bunuri publice,
a căror sferă este delimitată de dependenţa acesteia de bugetul public sunt, aşa cum
rezultă ele din legile bugetare, următoarele:
Acţiunile social – culturale, care devin preponderente, prin importanţa lor dată
de semnificaţie, prin instituţiilor mijlocitoare sau producătoare ale acestei acţiuni, prin
gradul de modernizare a lor, prin eficienţa şi calitatea acţiunilor finanţate.
Satisfacerea nevoilor cu caracter social reprezintă o componentă importantă a
politicii sociale a statelor şi presupune folosirea pe scară largă a resurselor financiare
publice în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă ale populaţiei, a calităţii vieţii fiecărui
individ.
După cum s-a arătat mai sus, alături de nevoile indivizilor cu caracter individual şi
care sunt satisfăcute pe seama bunurilor private procurate prin mecanismul pieţei, există
o serie de nevoi sociale a căror satisfacere reclamă organizarea de către autorităţile
publice centrale şi locale a unor acţiuni cu ajutorul anumitor instituţii publice. Aceste

7
nevoi sociale vizează învăţământul, cultura, sănătatea, protecţia socială, etc. Ele se
realizează pe perioade mari de timp şi reclamă importante resurse băneşti din partea
societăţii, îndeosebi din partea statului. Aceste acţiuni sunt prevăzute în programe sociale
care stabilesc şi urmăresc în mod sistematic realizarea lor.
Activităţile publice pentru acţiuni social-culturale sunt îndreptate spre realizarea
de servicii în mod gratuit, cu plată redusă sau sub formă de transferuri băneşti (alocaţii
bugetare, pensii, ajutoare şi alte indemnizaţii).
Activităţile pentru acţiuni social-culturale îndeplinesc un important rol economic
şi social, deoarece pe seama resurselor alocate de stat se asigură educaţia şi instrucţia
copiilor şi tinerilor, ridicarea calificării profesionale, asistenţa medicală a indivizilor, se
influenţează evoluţie demografică, se asigură un sistem de protecţie socială, ridicarea
nivelului cultural, artistic şi de civilizaţie al membrilor societăţii. În acelaşi timp, rolul
economic al acestor cheltuieli se manifestă si în acţiunea lor asupra consumului , în
sensul că influenţează cererea de bunuri de consum şi, pe această cale, stimulează
sporirea producţiei.
Activităţile pentru acţiunile social – culturale se referă la învăţământ, cultură,
culte, acţiuni sportive şi de tineret, sănătate, securitatea socială. Din această din urmă
categorie de cheltuieli fac parte: asigurările sociale, asistenţa (prevederile) socială,
ajutorul de şomaj, alte categorii de indemnizaţii şi ajutoare, precum şi alte cheltuieli.
Principalele categorii de acţiuni şi de instituţii putem enumera:
a) Acţiuni de învăţământ preşcolar, primar şi gimnazial, complementar,
profesional, liceal postliceal, învăţământ pentru copii cu deficienţe, case de copii,
universităţi şi academii, case de cultură, biblioteci universitare şi altele.
Dezvoltarea învăţământului se realizează în concordanţă cu cerinţele diferitelor
etape de dezvoltare economico-socială şi ale egalizării condiţiilor de instruire şi educare a
tuturor membrilor societăţii. Învăţământul este chemat să contribuie într-o măsură din ce
în ce mai mare la progresul de ansamblu al societăţii. Dezvoltarea şi modernizarea
învăţământului au condus la creşterea resurselor alocate acestuia, în toate ţările, atât
dezvoltate, cât şi în curs de dezvoltare.
Bugetul statului reprezintă principala sursă de finanţare a învăţământului, ceea ce
reflectă importanţa deosebită acordată acestui domeniu al vieţii sociale.

8
 b) Acţiuni în domeniul sănătăţii, prin dispensare medicale şi policlinici, spitale,
sanatorii, preventorii şi dispensare cu staţionare TBC, creşe, leagăne de copii, centre de
recoltare şi conservare a sângelui, staţii de salvare, alte instituţii sanitare.
Ocrotirea sănătăţii este un serviciu public cu caracteristici deosebite; el nu poate fi
supus cerinţelor pieţei ci, în acelaşi timp, el trebuie supus unei economii de tip
administrativ. Sistemul de sănătate trebuie să fie bine organizat şi structurat, trebuie să
existe o ,,cultură despre sănătate”, care să conducă la respectarea unei discipline în
economia sănătăţii; între ,,cererea” şi ,,oferta” din sănătate trebuie să existe anumite
elemente care să le pună în legătură în mod cât mai convenabil şi eficient. O astfel de
legătură o asigură şi mecanismul de finanţare a sănătăţii.
Sectorul sănătăţii participă la dezvoltarea economică pentru că el dezvoltă şi un
sector industrial important (industria de medicamente şi de echipamente medicale) şi
oferă un număr mare de locuri de muncă legate direct sau indirect de sănătate.
c) Acţiuni în domeniul asistenţei sociale, prin cămine de bătrâni şi pensionari,
cămine – spital pentru invalizi şi bolnavi cronici, cămine pentru copii infirmi şi cămine –
atelier, cantine de ajutor social, centre de primire a minorilor, instituţii de plasament
familial, alte acţiuni.
În această categorie de acţiuni se încadrează acordarea de ajutoare, alocaţii, pensii,
indemnizaţii, unor persoane salariate sau nesalariate. Cea mai importantă componentă a
acţiunilor pentru securitatea socială o reprezintă asigurările sociale.
Acordarea de asistenţă socială, ajutoare şi alocaţii reprezintă o latură importantă a
politicii sociale a statelor prin care se urmăreşte sprijinirea anumitor categorii sociale.
Securitatea socială cuprinde ansamblul acţiunilor întreprinse de societate pentru
prevenirea, diminuarea şi înlăturarea consecinţelor unor evenimente considerate ca riscuri
sociale, evenimente care acţionează negativ asupra nivelului de trai al indivizilor.
Riscurile sociale pot fi riscuri fizice – care afectează parţial sau total capacitatea de
muncă, riscuri economice – care împiedică o persoană să exercite o activitate
producătoare de venit – şomajul, sau riscuri sociale – care afectează în mod substanţial
veniturile persoanelor cum sunt sarcini familiale, cheltuieli medicale etc.
Necesitatea realizării asigurărilor sociale este determinată şi de grija deosebită pe
care statul o manifestă faţă de cetăţenii săi. Fiind o importantă problemă de stat,

9
drepturile de asigurări sociale ale cetăţenilor sunt garantate de Constituţie, de Codul
Muncii şi de alte acte normative.
Asigurările sociale constituie unul dintre mijloacele de garantare, de realizare a
drepturilor constituţionale ale poporului; ele reprezintă numai o parte din complexul de
măsuri luate pentru realizarea unei vieţi decente şi civilizate a poporului român.
Asigurările necesare sunt o instituţie obiectiv necesară a societăţii chemate să
rezolve protecţia salariaţilor, asociaţilor, agricultorilor, pensionarilor şi a familiilor lor în
cazuri de incapacitate temporară sau permanentă de muncă.
d) Acţiuni sportive şi de tineret concretizate in :
- acordarea de alocaţii, ajutoare pentru copii;
- pensiile, ajutoarele şi indemnizaţiile acordate de la bugetul de stat;
- pensiile, ajutoarele şi indemnizaţiile acordate prin sistemul asigurărilor sociale;
- ajutoarele de şomaj şi alte acţiuni legate de problema şomajului.
În scopul realizării unor obiective ale politicii sociale privind serviciile culturale,
artistice, sportive şi de tineret, autorităţile publice repartizeaza o parte din resursele
financiare publice spre organizarea unor acţiuni sau întreţinerea şi funcţionarea unor
instituţii specializate în aceste domenii.
Instituţiile şi acţiunile către care sunt îndreptate aceste resurse sunt instituţiile
culturale (bibliotecile, muzeele, casele de cultură, patrimoniul cultural, presa, editurile),
instituţiile artistice (teatre, instituţii muzicale, case de filme), cultele, acţiunile sportive şi
de tineret, acţiunile pentru petrecerea timpului liber. Activitatea desfăşurată de aceste
instituţii se poate concretiza în anumite bunuri materiale, care au şi o valoare spirituală,
cum sunt cărţile, filmele, discurile, picturile, sculpturile sau se prezintă sub forma unor
servicii culturale, spirituale, artistice, sportive, precum sunt concertele, spectacolele de
teatru, operă, campionate sau concursuri sportive, etc. Aceste caracteristici influenţează
sistemul de finanţare a acţiunilor respective.
În cazul producerii de bunuri materiale, se desfăşoară o activitate cu caracter
economic, chiar dacă este generată de o muncă de creaţie literară, artistică; din vânzarea
acestor bunuri create se încasează venituri care sunt folosite pentru autofinanţarea
activităţii instituţiei.
Instituţiile şi activităţile cultural-artistice, cultele, acţiunile sportive şi de tineret se

10
finanţează de la bugetul statului fie integral, fie parţial, prin acordarea de subvenţii în
completarea veniturilor proprii. Bugetul de stat reprezintă sursa cea mai importantă de
susţinere din punct de vedere financiar a acestor instituţii şi acţiuni.
e) Apărarea naţională prin unităţile militare, subordonate Ministerului Apărării
Naţionale, precum şi unităţile de învăţământ specializate. Acţiunile cuprind şi participarea
armatei române la Programul de Parteneriat pentru Pace.
Apărarea naţională reprezintă o componentă importantă a strategiei de asigurare a
siguranţei naţionale şi, în acelaşi timp, exprimă conţinutul funcţiei externe a statului.
Pentru apărarea naţională se alocă an de an importante resurse financiare. Aceste resurse
servesc întreţinerii şi funcţionării armatelor naţionale, participării la diferite alianţe
militare, purtării de războaie sau înlăturării urmărilor acestora, menţinerii de baze militare
pe teritorii străine, ajutoare militare acordate altor ţări, etc.
f) Acţiuni privind ordinea publică, prin unităţile de poliţie, pompieri şi
jandarmi, Serviciul de Informaţii.
Instituţiile publice responsabile să asigure funcţionarea în bune condiţiuni a
administraţiei publice, asigură ordinea publică internă, securitatea civilă, etc. Existenţa
lor reprezintă un răspuns la necesităţile publice de asigurare a structurilor şi aparatului de
stat care, prin activitatea specifică, contribuie la dezvoltarea economică, socială, la
desfăşurarea activităţilor în toate domeniile.
Serviciile publice generale satisfac necesităţi publice cu caracter indivizibil şi
costul lor este suportat de întreaga societate, în principal pe seama resurselor bugetare
g) Acţiuni desfăşurate de către autorităţile publice precum Preşedinţia,
Senatul, Camera Deputaţilor, Guvernul, ministerele şi alte organe centrale ale
administraţiei de stat centrale şi la nivel central, consiliile locale, primăriile, prefecturile,
organe ale administraţiei de stat pe plan local, autorităţile judecătoreşti, Curtea de
Conturi, Curtea Constituţională, Consiliul Legislativ, Consiliul Concurenţei, Comisia
Naţională a Valorilor Mobiliare şi altele.
h) Acţiuni economice desfăşurate prin instituţiile specializate în cercetare
ştiinţifică, unităţi de cercetare pentru descoperiri de zăcăminte noi, instituţii de protecţie a
mediului, de gospodărire a apelor.
Activităţile publice pentru acţiuni economice sunt îndreptate către întreprinderile

11
de stat, către sectorul public. Sectorul public cuprinde întreprinderile cu capital majoritar
de stat, având ca obiect al activităţii producţia de bunuri sau prestarea de servicii şi în
care statul dispune de puterea de decizie. Sectorul public s-a creat prin înfiinţarea de către
stat a unor întreprinderi proprii în anumite ramuri strategice sau în ramuri care necesitau
resurse financiare importante, dar oferea o rentabilitate nesigură.
Întreprinderile publice au un mecanism de finanţare ca şi cel al întreprinderilor
private. Dar, faptul că ele sunt proprietatea statului face să fie supuse constrângerii
guvernamentale şi să aibă o anumită specificitate ca unităţi ce satisfac unele utilităţi
publice.
Între întreprinderile publice şi stat există fluxuri financiare în ambele sensuri
întreprinderile de stat prelevă la buget o serie de impozite, directe şi indirecte, taxe sau
contribuie cu vărsăminte, contribuţii la toate fonduri financiare centralizate; în plus, ele
efectuează şi alte vărsăminte nefiscale, dividende, sume din concesionări sau închirieri.
La rândul său, bugetul alocă fonduri întreprinderilor publice pentru finanţarea unor
cheltuieli şi în principal subvenţii.
i) Protecţia mediului înconjurător şi îmbunătăţirea calităţii lui reclamă folosirea
de către autorităţile publice a unor politici ecologice, a unor modalităţi şi instrumente
economice şi financiare, folosirea reglementărilor juridice, a standardelor, etc. În cadrul
lor, instrumentele financiare deţin un rol deosebit pentru că, pe de o parte, ele
influenţează comportamentul de protecţie a mediului, iar pe de altă parte produc o serie
de resurse financiare care permit finanţarea acţiunilor de protecţie a mediului. Dată fiind
importanţa şi amploarea acţiunilor ce vizează producţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului
înconjurător, autorităţile publice sunt primele chemate să acţioneze în acest sens.
Autoritatea publică stabileşte reglementările juridice privind răspunderile pentru
deteriorarea mediului înconjurător.
In sfarsit, se consideră că activitatea de cercetare ştiinţifică reprezintă un factor
important care contribuie la dezvoltarea economico-socială; ştiinţa şi tehnologia sunt
componente de bază ale vieţii moderne şi ajută direct statele în realizarea obiectivelor
economice şi sociale, în realizarea dezvoltării durabile.
Finanţarea activităţii de cercetare-dezvoltare în România se realizează pe
programe sau în sistem instituţional sau din alte surse. Precizăm că importanţa activităţii

12
de cercetare, caracteristicile proprii ale acestei activităţi ca şi dificultăţile financiare cu
care se confruntă agenţii economici şi institutele de cercetare ştiinţifică în această
perioadă de tranziţie, au contribuit la decizia autorităţii publice de a finanţa pe seama
fondurilor publice o parte importantă a activităţii de cercetare-dezvoltare.
Unele acţiuni se realizează direct sub forma transferului de sume ca subvenţii sau
finanţarea investiţiilor la nivelul întreprinderilor cu obiect de activitate distinct, de la
bugetul statului.
Conducătorii instituţiilor publice sunt ordonatori de credite bugetare având
atribuţii conform prevederilor legale privind propunerile de bugete pe anii următori,
administrarea creditelor bugetare aprobate pentru fiecare exerciţiu financiar, întocmirea
contului execuţiei bugetare şi a raportului anual pe care îl prezintă instituţiile
coordonatoare, pentru a fi examinat şi aprobat.

13
 Capitolul 2
Definirea, funcţiile şi rolul finanţelor instituţiilor publice

2.1. Definirea finanţelor instituţiilor publice

Pentru îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor sale şi pentru satisfacerea altor nevoi

generale ale societăţii, statul are nevoie de importante fonduri băneşti. Aceste fonduri se
mobilizează la dispoziţia statului pe seama produsului intern brut, prin transfer de resurse
băneşti de la persoane fizice şi juridice la dispoziţia autorităţilor publice centrale şi locale.
Din fondurile astfel constituite la dispoziţia statului se efectuează transfer de
resurse băneşti către diverşi beneficiari, persoane fizice şi juridice.
Relaţiile băneşti care se nasc intre stat, pe de o parte, şi persoanele fizice şi
juridice, pe de altă parte, în procesul repartiţiei produsului intern brut în vederea
constituirii, repartizării şi utilizării fondurilor băneşti necesare satisfacerii nevoilor
colective ale societăţii reprezintă relaţiile financiare.
Delimitarea relaţiilor financiare din sfera largă a relaţiilor băneşti se întemeiază pe
existenţa cumulativă a următoarelor condiţii pe care trebuie să le îndeplinească o relaţie
bănească pentru a fi şi relaţie financiară:
1. să reflecte un transfer de produs intern brut, în formă bănească, de la
persoanele fizice şi juridice la fondurile ce se constituie la dispoziţia statului sau
de la aceste fonduri la dispoziţia persoanelor fizice si juridice beneficiare;
transferul de valoare are caracterul unui transfer de putere de cumpărare ;
2. transferul să se facă fără echivalent (fără contraprestaţie nemijlocită) sau cu
titlu de împrumut, pentru a avea drept efect o modificare, la un moment dat, a
mărimii resurselor băneşti la cei doi subiecţi ai relaţiei şi nu o simplă schimbare a
formei lor ;
3. fondurile băneşti constituite să fie destinate îndeplinirii funcţiilor şi sarcinilor

14
 statului sau pentru alte nevoi obşteşti.
În raport de modalitatea în care se înfăptuieşte transferul de valoare, respectiv cu
titlu rambursabil sau nerambursabil, cu echivalent sau fără echivalent, în sfera largă de
cuprindere a finanţelor se disting trei categorii de relaţii:
 relaţii care exprimă un transfer de resurse fără echivalent şi cu titlu
nerambursabil, care sunt considerate relaţii financiare propriu-zise;
 relaţii care exprimă un transfer temporar de resurse dar cu titlu
rambursabil şi cu contraprestaţie, sub forma dobânzii; aici se includ
relaţiile de credit în general;
 relaţii care exprimă, după caz, un transfer obligatoriu sau facultativ de
resurse băneşti în schimbul unei contraprestaţii, care depinde insă de
producerea unui fenomen aleatoriu; astfel de relaţii apar în procesul
constituirii şi repartizării fondurilor de asigurări de stat, de bunuri,
persoane şi răspundere civilă şi sunt relaţii de asigurări.
Exprimând relaţii economice născute în procesul repartiţiei produsului intern brut
în vederea constituirii, repartizării şi utilizării fondurilor băneşti în vederea satisfacerii
unor nevoi generale, finanţele sunt, deci, o categorie economică.
În calitate de categorie economică, finanţele au propria lor esenţă şi forme
concrete de manifestare a acesteia. Ca expresie a esenţei “formele de manifestare
reprezintă funcţiile finanţelor”, întrucât dacă esenţa cuprinde toate legităţile unui anumit
proces, constituind natura intrinsecă a acestuia, conţinutul funcţiilor reprezintă
exteriorizarea acestor legităţi.
Cuvântul finanţe îşi are originea în limba latină în care se folosesc expresiile:
finantio, financias şi financia pecuniaria, în sensul de „plată în bani”. În limba franceză
există expresiile: hommes de finances şi financiers, pentru denumirea arendaşilor de
impozite şi a persoanelor care încasau impozitele regelui. În limba germană se întâlnesc
expresiile: finanz, care înseamnă plată în bani, şi finanzer, care desemnează pe cămătar.
În zilele noastre, în vorbirea curentă, noţiunea de finanţe se referă la bani, venituri în
bani, resurse băneşti, creanţe şi obligaţii de plată în bani, indiferent de subiectul acestora.
În literatura de specialitate nu există un consens cu privire la noţiunea de finanţe. Astfel,
opiniile specialiştilor cu privire la finanţe se referă la:

15
  fonduri băneşti la dispoziţia statului în vederea îndeplinirii funcţiilor şi
sarcinilor sale;
 bani şi bunuri utilizate pentru funcţionarea instituţiilor publice;
 totalitatea resurselor şi a sarcinilor care se referă la activitatea
instituţiilor publice;
 gospodaria statului, regulile şi principiile care stau la baza administrării
acestora;
 mijloace de intervenţie a statului în economie;
 relaţii sociale, de natură economică, care apar în procesul constituirii
fondurilor publice de resurse băneşti şi al repartizării acestora în
vederea satisfacerii nevoilor generale ale societăţii.
În opinia noastră, obiectul finanţelor instituţiilor publice cuprinde:
 relaţiile sociale de natură economică care apar în procesul constituirii şi
utilizării resurselor financiare ale autorităţiilor şi instituţiilor publice,
 metodele de gestionare folosite în sectorul public,
 modalităţile de aşezare, percepere şi încasare a veniturilor instituţiilor
publice,
 metodele de dimensionare şi repartizare a cheltuielilor publice pe
obiective, acţiuni şi beneficiari,
 elaborarea, aprobarea, execuţia şi controlul execuţiei bugetelor de
venituri şi cheltuieli,
 modalităţile de echilibrare a bugetelor instituţiilor publice,
 metodele de planificare, proiectare şi prognoză financiară,
 criteriile şi normativele de cheltuieli publice.
Cu privire la funcţiile finanţelor, opiniile exprimate în literatura de specialitate nu
sunt unanime. Astfel, o parte a specialiştilor apreciază că finanţele ar îndeplini
următoarele şapte funcţii:
 funcţia de atragere a resurselor;
 funcţia de alocare a resurselor;
 funcţia de redistribuire a produsului intern brut;

16
  funcţia de stabilizator al economiei naţionale;
 funcţia de coordonare a cererii şi de stabilire a priorităţilor social-
economice;
 funcţia de stimulator al economiei naţionale;
 funcţia de control.
După opinia noastră, unele funcţii enumerate mai sus se confundă cu rolul
finanţelor în viaţa economico – socială. De aceea, ne alăturăm specialiştilor care
apreciază că, în general, finanţele îndeplinesc două funcţii:
 funcţia de repartiţie;
 funcţia de control .

2.2. Funcţiile finanţelor instituţiilor publice

Funcţia de repartiţie a finanţelor constă în mobilizarea la dispoziţia statului a

unei părţi din produsul intern brut şi în repartizarea acesteia în vederea satisfacerii
nevoilor colective ale societăţii.
În legătură cu formarea fondurilor băneşti la dispoziţia statului şi repartizarea
acestora, funcţia de repartiţie cuprinde doua laturi:
 latura de mobilizare prin care se asigură în mare parte formarea fondurilor
băneşti la dispoziţia statului pe seama procesului de repartiţie primară şi
secundară a produsului intern brut .Rezultă, aşadar, că finanţele contribuie la
distribuirea primară şi la redistribuirea produsului intern brut. Gradul
participării finanţelor la procesele de distribuire primară şi de redistribuire a
produsului intern brut se întemeiază pe concepţia legiuitorului şi a executivului
cu privire la opţiunea pentru dezvoltarea economico-socială, adică faţă de viitor,
precum şi în legătură cu opţiunea pentru satisfacerea nevoilor curente ale
societăţii, adică faţă de prezent.
 latura de repartizare a fondurilor băneşti formate prin procesul de mobilizare.
Această repartiţie de fonduri băneşti urmează în fapt unei inventarieri a nevoilor
economico-sociale din perioada de referinţă şi pe baza unor priorităţi stabilite în
funcţie de importanţa lor.

17
 Procesul de repartizare a fondurilor băneşti este influenţat de capacitatea
factorilor de decizie de a percepe corect nevoile sociale la un moment dat, de politica
promovată de partidele politice aflate la putere, de nivelul de dezvoltare economică şi
socială a statului, etc. Pentru motivele arătate anterior, apreciem că acest proces poate
căpăta un caracter subiectiv.
Necesitatea funcţiei de control a finanţelor decurge din faptul că fondurile de
resurse financiare constituite la dispoziţia statului aparţin întregii societăţi. Aceasta este
interesată în asigurarea resurselor financiare necesare satisfacerii nevoilor colective,
repartizarea resurselor respective în raport de priorităţile stabilite de factorii de decizie,
utilizarea resurselor financiare ale statului în condiţii de eficienţă economică şi socială,
armonizarea intereselor imediate ale societăţii cu cele de perspectivă. Din această
perspectivă trebuie înţeleasă necesitatea exercitării funcţiei de control a finanţelor.
Funcţia de control a finanţelor este strâns legată de funcţia de repartiţie, dar are o
arie mai largă de cuprindere deoarece vizează pe lângă constituirea şi repartizarea
fondurilor băneşti ale statului şi modul de utilizare a resurselor respective .
In fapt, funcţia de repartiţie oferă câmp de manifestare funcţiei de control, iar în
unele cazuri funcţia de control generează forme de manifestare ale funcţiei de repartiţie.
Funcţia de control este diferită prin conţinutul său faţa de funcţia de repartiţie.
Această afirmaţie se întemeiază pe faptul că îndeplinirea funcţiei de control în activitatea
practică se concretizează în efectuarea controlului asupra modului de distribuire şi
redistribuire a produsului intern brut, precum şi asupra proceselor de mobilizare şi
dirijare a resurselor financiare ale economiei, la nivel macro şi microeconomic.
Astfel, funcţia de control se realizează prin intermediul categoriilor financiare de
impozite, taxe, contribuţii, prelevări, alocaţii şi cheltuieli bugetare, amortizarea activelor
fixe, etc. , care în acţiune devin pârghii financiare. Aceste pârghii sunt folosite de către
stat şi de către agenţii economici în cuantificarea şi normarea valorică a activităţii şi a
rezultatelor acesteia.
Prin compararea mărimilor efective cu cele prestabilite privind resursele
financiare ce trebuie mobilizate în vederea constituirii de fonduri băneşti, precum şi a
utilizărilor date acestor resurse, se pun în evidenţă abaterile favorabile şi nefavorabile ce
s-au înregistrat în perioada analizată în continuare, se stabilesc cauzele ce au condus la

18
înregistrarea abaterilor respective pe baza cărora se adoptă deciziile şi măsurile de
corecţie necesare în vederea readucerii proceselor economice aferente în coordonatele
funcţionării normale, prin înlăturarea factorilor cu influenţă negativă şi potenţarea
acţiunii factorilor pozitivi. Din acest context rezultă faptul că, prin îndeplinirea funcţiei
de control “finanţele nu au doar menirea < fotografierii > situaţiei de fapt, la un moment
dat, ci şi una de intervenţie activă în derularea proceselor economice şi financiare”.
Această menire a finanţelor se bazează pe conexiunile complexe reciproce ce se
manifestă intre procesele şi fenomenele economice propriu-zise şi procesele sau
fenomenele financiare.

2.3. Rolul finanţelor instituţiilor publice

Cu ocazia colectării resurselor financiare şi a finanţării autorităţilor şi instituţiilor

publice, are loc un proces de redistribuire a veniturilor şi a averilor persoanelor fizice şi
juridice în societate. În cadrul acestui proces, autorităţile şi instituţiile publice îndeplinesc
un rol distributiv cu ajutorul finanţelor publice. Pe de altă parte, finanţele instituţiilor
publice îndeplinesc rolul regulator în economie în vederea corectării disfuncţionalităţilor
şi a dezechilibrelor sub diferite forme. Pentru aceste corecţii, autorităţile şi instituţiile
publice apelează la diferite instrumente monetare, valutare, fiscale şi bugetare pentru
stabilizarea economiei.

19
 Capitolul 3
Resursele financiare ale instituţiilor publice

3.1. Finanţarea instituţiilor publice

Potrivit Legii Finanţelor Publice (nr. 500/2002 si 273/2006 ), instituţiile publice

includ Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, ministerele, celelalte organe de
specialitate ale administraţiei publice, alte autorităţi publice, instituţii publice autonome,
precum şi instituţiile publice din subordinea acestora, indiferent de modul de finanţare şi
de organizare a activităţii acestora.
Instituţiile publice produc bunuri/servicii publice pe care le distribuie în mod
gratuit sau contra unei plăţi care nu totdeauna constituie echivalentul serviciului prestat.
De regulă, consumul de bunuri/servicii publice este neconcurenţial.
Instituţiile publice desfasoara acţiuni în domenii cum sunt:
 servicii publice generale (presedinţia, instituţia regală, legislaţie, justiţie,
procuratura, ministere, alte instituţii de drept public)
 apărare, ordine publică, securitate
 educaţie, sănătate, asistenţa şi protecţie socială, cultura, religie, sport.
După modul de finanţare, instituţiile publice se clasifică astfel:
 instituţii publice finanţate integral de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor
sociale, bugetul fondurilor speciale, bugetele locale, etc.
 instituţii publice finanţate din venituri proprii şi în completare din subvenţii
acordate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale, bugetele locale, etc.
 instituţii publice finanţate integral din venituri proprii.
Resursele financiare ale institutiilor publice reprezinta totalitatea mijloacelor
banesti necesare producerii bunurilor/serviciilor sociale pentru care institutia publica este
legal autorizata.
Acestea prezinta urmatoarele trasaturi esentiale:
 dupa natura si continut sunt resurse financiare publice,

20
  se constituie pe seama veniturilor bugetare ale bugetului de stat, bugetului
asigurarilor sociale, bugetelor locale, bugetelor fondurilor speciale, etc.,
 gruparea lor se face conform clasificatiei bugetare care reprezinta ordinea
obligatorie dupa criterii unitare a acestora,
 autorizarea si prevederea lor in legea bugetara anuala. Ele se prevad in buget in
totalitate si in sume brute,
 veniturile bugetare nu pot fi afectate direct unei cheltuieli bugetare, cu exceptia
transferurilor, subventiilor, donatiilor si sponsorizarilor, care au stabilite
destinatii distincte,
 toate veniturile retinute si utilizate in regim extrabugetar (veniturile proprii) sub
diverse forme si denumiri se cuprind in buget urmand regulile si principiile
bugetare.

3.2. Clasificarea veniturilor instituţiilor publice

I. Dupa natura si continutul economic distingem urmatoarele venituri:

a) alocatiile bugetare primite de la bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale,
bugetul fondurilor speciale, bugete locale sub forma de credite bugetare.
Creditul bugetar reprezintă suma aprobata prin buget in limita careia se pot
efectua plati in cursul unui exercitiu/an bugetar.
b) transferurile reprezinta sumele alocate din bugetul de stat sau din alte bugete
publice pentru bugetul unor institutii publice cu destinatie precisa si cu utilizare
intr-un exercitiu bugetar, eventualele sume ramase neutilizate la sfarsitul anului se
regularizeaza cu bugetul din care s-au alocat sau se reporteaza pentru anul
urmator spre a fi utilizate cu aceeasi destinatie.
Dupa modul in care se prevad in bugetul de stat se disting urmatoarele categorii
de transferuri:
Transferuri consolidabile – imbraca forma cotelor defalcate din impozitul pe
venit si a sumelor defalcate din TVA. In bugetul de stat impozitul pe venit si TVA se
prevad in sume absolute iar cotele si sumele defalcate din ele se prevad ca sume negative
(care se scad) de unde denumirea de transferuri consolidabile (care se scad).

21
 Dupa destinatia lor distingem urmatoarele transferuri consolidabile din impozitul
pe venit:
 transferuri din bugetul de stat catre bugetele locale pentru:
 investitii finantate partial din imprumuturi externe;
 constructii de locuinte;
 finantarea elaborarii planurilor urbanistice generale si a regulamentelor
locale de urbanism;
 pietruirea drumurilor comunale si alimentarea cu apa a satelor;
 pentru aeroporturi de interes local;
 pentru retehnologizarea centralelor termice si a celor electrice de
termoficare;
 transferuri din bugetul de stat catre bugetul fondului de asigurari sociale de
sanatate, reprezentand:
 contributia datorata de persoanele care satisfac serviciul militar in
termen;
 contributia datorata de persoanele care executa o pedeapsa privata de
libertate sau arest preventiv.
Transferuri neconsolidabile – sume alocate din bugetul de stat pentru bugetele
altor institutii publice cu destinatie precisa , care nu sunt supuse operatiunii de
consolidare si care urmeaza principiul rambursarii/restituirii sumelor ramase neutilizate
la sfarsitul anului sau principiului reportului constand in utilizarea lor in anul urmator cu
aceeasi destinatie).
Principalele destinatii ale transferurilor neconsolidabile sunt:
 locuinte;
 burse;
 alocatii si alte ajutoare pentru copii;
 pensii si ajutoare IOVR, militari si alte persoane;
 ajutoare si servicii sociale;
 contributii si cotizatii la organisme internationale;
 plati compensatorii;

22
  transferuri pentru cercetare-dezvoltare (granturi);
 contributii la UE;
 finantarea partidelor politice;
 prevenirea si combaterea inundatiilor si ingheturilor;
 transferuri pentru finantarea de baza a invatamantului superior;
 sustinerea cultelor recunoscute de lege;
 stimularea exporturilor;
 programe comunitare;
 ajutor pentru incalzirea locuintei.
c) Subvenţiile din bugetul de stat sau din bugetele locale pentru:
- activitati
- transport
- activitati autofinantate
- programe, actiuni, obiective
- investitii
d) Transferuri voluntare sub forma de donatii si sponsorizari;
e) Venituri proprii ale institutiilor publice sub forma de:
- venituri curente:
- venituri fiscale sub forma de impozite si taxe
- venituri nefiscale:
 venituri din prestari de servicii si alte actiuni;
 venituri din valorificarea produselor obtinute din activitatea
proprie
 venituri din cercetare
 venituri din concesiuni si inchirieri
 venituri din dobanzi bancare
 venituri din despagubiri
- venituri din capital – venituri din valorificarea unor bunuri ale institutiei
public
f) Imprumuturile de pe piata interna sub forma imprumutului bancar si a
imprumutului obligatar.

23
 Imprumutul bancar este o sursa de finantare obtinuta de la o banca sau de la o
institutie financiara si care trebuie rambursata intr-o perioada de timp. In raport de
perioada de timp in care trebuie rambursat imprumutul bancar poate fi pe termen scurt,
cand rambursarea intervine intr-o perioada de pana la 12 luni de la acordare sau pe
termen lung cand rambursarea opereaza dupa 12 luni de la acordare.
Imprumutul bancar pe termen lung este preferabil imprumutului pe termen scurt
deoarece asigura celui imprumutat un grad mai mare de siguranta, iar scadenta sa poate fi
corelata cu viata economica a proiectului finantat asigurandu-se astfel fluxurile de
numerar necesare pentru rambursarea ratelor de imprumut.
La angajarea unui imprumut bancar institutia publica trebuie sa aiba in vedere
urmatorii factori:
 costurile cu dobanda
 garantiile solicitate de banca
 modul si termenele de rambursare.
Rata dobanzii poate fi fixa pe intreaga perioada de acordare a creditului sau
variabila. Daca rata dobanzii este o rata fixa, atunci aceasta va fi stabilita in jurul ratei
dobanzii obligatiunilor cu aceeasi scadenta si acelasi risc ca si imprumutul bancar. Daca
rata dobanzii este variabila, atunci ea va fi stabilita peste dobanda bancara de referinta.
Aceste rate pot fi ajustate anual, trimestrial sau lunar. In privinta modului de calcul,
dobanda aferenta creditelor pe termen scurt se calculeaza dupa formula dobanzii simple,
iar dobanda aferenta creditelor pe termen lung se calculeaza dupa formula dobanzii
compuse.
De regula, creditele bancare sunt garantate pentru a oferi creditorului bancar
certitudinea cu privire la recuperarea imprumutului acordat. Pot fi aduse in garantie
bunuri imobile sau mobile, valori mobiliare sau alte masuri asiguratorii solicitate de catre
banca.
In privinta modului si termenelor de rambursare, creditul trebuie sa fie rambursat
pe intreaga perioada de acordare a acestuia prin plata, de obicei, de rate egale care includ
rambursarea creditului si achitarea dobanzii.
Uneori, banca sau institutia financiara poate acorda imprumutatului o perioada de
gratie in care nu trebuiesc rambursate rate de credit ci doar dobanda. Aceasta perioada

24
este destinata sa permita imprumutatului sa mobilizeze suficiente fluxuri de numerar
pentru a incepe rambursarea creditului.
Suma rambursata anual de catre imprumutat se numeste anuitate. Aceasta
cuprinde rata de credit si dobanda aferenta. Calculul anuitatii are la baza valoarea
prezenta a anuitatii stabilita in raport de valoarea imprumutului, rata dobanzii
imprumutului si numarul de ani in care trebuie rambursat creditul.
d
aC
1  (1  d ) n

unde:
a = anuitatea
C = Valoarea creditului
d = rata dobanzii
n = durata imprumutului

Imprumutul obligatar este o modalitate de finantare pe termen lung,

deosebindu-se de imprumutul bancar prin existenta a numerosi creditori si prin faptul ca
obligatiunea este un titlu de creanta negociabil, care poate fi cotat pe o piata secundara,
recuperarea fondurilor investite putandu-se realiza inainte de scadenta. Institutia emitenta
are obligatia de a inregistra emisiunile de obligatiuni si de a tine evidenta obligatiunilor.
In cazul obligatiunilor dematerializate (care sunt inscrisuri in cont), cotate pe o piata
secundara de capital, evidenta obligatiunilor va fi tinuta de Registrul Bursei sau de
registrele independente, ca si in cazul actiunilor.
Principalele elemente ale unui imprumut obligatar sunt:
 Suma imprumutului obligatar si numarul de obligatiuni, in functie de care se determina
VN –valoarea nominala
VN = I/N
Unde: I – este valoarea imprumutului obligatar
N – numarul de obligatiuni
 Pretul de emisiune sau pretul de vanzare
PE=VN-pe
Unde pe este prima de emisiune si reprezinta un cost pentru emitent.

25
 Termenul de rambursare este durata de viata a obligatiunilor.
 Rata nominala a dobanzii (d)este rata de dobanda aplicata asupra valorii nominale.
 Cuponul (dobanda) se calculeaza in mod diferit in functie de modul de plata al acesteia.
Daca dobanda se plateste la o anumita periodicitate mai mica decat un an (anual,
semestrial, trimestrial, lunar, etc.), se utilizeaza formula dobanzii simple: D=VN*d
sau D=VN*d*t/12
In situatia in care dobanda se plateste la scadenta mai mare decat un an, sub forma
cuponului unic, se foloseste formula dobanzii compuse: D=VN(1+d)n – VN.
Calculul cuponului se face prin inmultirea cotei procentuale a acestuia la valoarea
nominala a obligatiunii/imprumutului obligatar.
 Rambursarea se poate face la valoarea nominala sau la o valoare mai mare numită
valoare de rambursare(VR), deci costul rambursarii este prima de rambursare (pr).
pr=VR-VN
Prima de emisiune si prima de rambursare sunt posibilitati de ajustare a conditiilor
imprumutului in functie de situatia pietei financiare.
In principiu, obligatiunile cu cupon se ramburseaza la valoarea nominala, iar cele
cu cupon zero la valoarea de rambursare.
Modalitatea de rambursare a imprumutului obligatar poate fi:
 la scadente intermediare cand se platesc rate de imprumut si dobanzile aferente fie
prin anuitati constante, fie prin rate de imprumut egale;
 la scadenta finala, iar dobanda se plateste periodic la scadentele prevazute in
emisiunea imprumutului obligatar;
 la scadenta finala cand are loc rambursarea imprumutului odata cu plata cuponului
unic.
Tipuri de obligaţiuni:
 dupa modalitatea de identificare a creditorului sunt:
- obligatiuni nominative(au inscris numele creditorului);
- obligatiuni la purtator (cel care le detine este obligatar);
 dupa forma in care sunt emise:
- obligatiuni materializate (emise pe suport de hartie) ;
- obligatiuni dematerializate (inscrisuri in cont);

26
  după emitent:
- obligatiuni de stat (emise de administratia centrala pentru finantarea deficitului
bugetar sau a unor proiecte investitionale majore);
- obligatiuni municipale (emise de administratiile locale, dobanzile si
imprumuturile achitandu-se fie din impozitele percepute, fie din veniturile aduse de
proiectul finantat prin emisiunea de obligatiuni);
- obligatiuni corporatiste (emise de societati pe actiuni);
 dupa modul de stabilire a dobanzii:
- obligatiuni cu dobanda fixa;
- obligatiuni cu dobanda variabila (dobanda obligatiunilor se calculeaza in
functie de rata dobanzii de pe piata interbancara);
- obligatiuni cu dobanda/cupon zero. In acest caz, emitentul nu plateste
investitorului nici un fel de dobanda; aceste obligatiuni se vand la o valoare mai
mica decat valoarea nominala, dar se ramburseaza la o valoare mai mare decat
valoarea nominala, investitorul inregistrand un castig din diferenta dintre pretul de
rambursare si cel de emisiune al obligatiunilor;
- obligatiuni cu dobanda indexata (sunt o varianta a obligatiunilor cu dobanda
variabila, dar in aceasta situatie, variatia venitului adus de o obligatiune nu e data
de variatia ratei dobanzii, ci de variatia pretului unui anumit activ cum ar fi aurul,
petrolul sau alte valori mobiliare; pentru aceste obligatiuni emitentul stabileste un
nivel minim de dobanda pe care urmeaza sa o plateasca urmand ca evolutia
dobanzii sa fie corelata cu cresterea pretului activului etalon);
 dupa modul de garantare a imprumutului obligatar:
- obligatiuni garantate prin valori mobiliare (gajarea valorilor mobiliare urmand
a fi operata in registrul de evidenta al respectivelor valori mobiliare);
- obligatiuni ipotecare care sunt garantate cu bunuri imobiliare;
- obligatiuni garantate cu echipamente;
- obligatiuni asigurate (caz in care plata imprumutului si a dobanzii aferente e
garantata printr-o polita de asigurare);
- obligatiuni negarantate care sunt emise doar pe baza bonitatii si a onoarei
emitentului.

27
 Evaluarea obligaţiunilor
Valoarea unei obligatiuni se apreciaza sub doua aspecte: valoare cunoscuta in
diferite momente pe durata de viata a obligatiunii si valoarea estimata in procesul
investirii. Valoarea cunoscuta a obligatiunilor, riscul si randamentul acestora se determina
prin intermediul urmatoarelor elemente tehnice:
 valoarea nominala;
 pretul de emisiune, mai mic sau egal cu VN, calculat dupa relatia:
n
Ai
PE  
i 1 1  k i
Unde:
Ai - anuitatea din anul i (dobanda plus rata de imprumut);
k – rata de rentabilitate ceruta de investitori;
n – durata de viata a obligatiunilor;
 pretul de rambursare, care poate fi egal cu valoarea nominala in cazul
obligatiunilor cu cupon sau diferit in cazul celor cu cupon zero;
 pretul curent al obligatiunii calculat prin actualizarea anuitatilor cu rata
rentabilitatii solicitata de investitori (k)
n
Ai
P
i 1
1  k i
 randamentul cuponului calculat ca raportul dintre venitul anual din dobanda si
valoarea nominala a obligatiunii:
D
 cupon 
VN
randamentul curent tine cont de pretul obligatiunii (P) :
D
 curent 
P
randamentul real (k) al obligatiunii presupune calcularea ratei de rentabilitate,
respectiv a ratei de actualizare(k) care egalizeaza suma anuitatilor actualizate (dobanda
plus rata) cu suma cheltuielilor curente reprezentand pretul la care se cumpara
obligatiunea:
n
Ai
P i
i 1 1  k 

28
 Aplicaţie
O societate emite 1.000.000 obligatiuni cu o valoare nominala de 1.000 si o rata a
dobanzii de 8,5%. Durata imprumutului este de 5 ani, dobanda se plateste anual, iar
imprumutul se ramburseaza prin rate anuale constante. Rata dobanzii pe piata monetara
este de 10%. Sa se determine prima de emisiune.
Rezolvare:
Dobanda se calculeaza dupa formula dobanzii simple la soldul ramas

An Credit Dobanda Rata Anuitate Rest de plata

1 1.000 85 200 285 800
2 800 68 200 268 600
3 600 51 200 251 400
4 400 34 200 234 200
5 200 17 200 217 -

PE = 285/1,1 + 268/1,12 + 251/1,13 + 234/1,14 + 217/1,15 = 964 u.m.

pe = VN – PE = 36 u.m.
g) Resurse financiare externe rambursabile de tipul finantarilor prin
intermediul unor programe internationale ori ca urmare a unor acorduri sau protocoale
bilaterale incheiate cu institutii similare din alte tari;
h) Resurse externe nerambursabile – fonduri europene preaderare si
postaderare.
II. Din punct de vedere al bugetului general consolidat distingem urmatoarele
categorii de resurse financiare:
 resurse financiare din bugetul de stat sub forma de alocatii bugetare, transferuri,
subventii, etc.
 resurse financiare din bugetul asigurarilor sociale sub forma de alocatii bugetare,
transferuri, etc.
 resurse financiare din bugetul fondurilor speciale sub forma de alocatii bugetare,
 resurse financiare din bugetul trezoreriei generale a statului sub forma de alocatii
bugetare.

29
 III. Dupa provenienta distingem:
 resurse interne sub forma de alocatii bugetare, transferuri, subventii, venituri
proprii, etc.
 resurse externe sub forma de imprumuturi, fonduri nermbursabile,etc.

3.3. Indicatorii privind nivelul, structura şi dinamica resurselor

financiare ale instituţiilor publice

a) Indicatori privind nivelul resurselor financiare ale institutiilor publice:

 volumul resurselor financiare ale institutiilor publice exprimat in:
expresie nominala- reprezinta volumul resurselor financiare ale institutiei
publice exprimat in preturi curente;
expresie reala- reprezinta volumul resurselor financiare ale institutiei
publice exprimat in preturi constante, obtinut prin raportarea volumului
resurselor financiare in expresie nominala la indicele preturilor de
consum:
Vn
Vr  Ip

 ponderea resurselor financiare ale institutiei publice in produsul intern brut se
calculeaza prin raportarea volumului resurselor financiare ale institutiei publice
exprimat in expresie nominala sau in expresie reala la nivelul produsului intern
brut:
Vn
%
PIB 
 resursele financiare ale institutiei publice medii pe salariat se calculeaza prin
raportarea volumului resurselor financiare ale institutiei publice exprimat in
expresie nominala sau in expresie reala la numarul de salariati ai acesteia:
Vn
Vsal 
N sal
b) Indicatori privind structura resurselor financiare ale institutiilor publice –
exprima ponderea (greutatea specifica) a fiecarei resurse financiare in totalul

30
 resurselor financiare ale institutiei publice:
Vi
%i  *100
V
c) Indicatori privind dinamica resurselor financiare ale institutiei publice:
- modificarea absoluta a resurselor financiare ale institutiei publice
- in expresie nominala:

1 / 0  Vn1  Vn 0
- in expresie reala:
1 / 0  Vr1  Vr 0
- modificarea relativa a resurselor financiare ale institutiei publice
- in expresie nominala:
Vn1  Vn 0
%1 / 0  *100
Vn 0
- in expresie reala:
Vr1  Vr 0
% 1 / 0  * 100
Vr 0
- modificarea ponderii resurselor financiare ale institutiei publice in produsul intern brut:
V1 V
%1 / 0  * 100  0 * 100
PIB1 PIB0
- modificarea resurselor financiare ale institutiei publice medii pe salariat:
V1 V
1 / 0   0
N sal1 N sal 0
- modificarea structurii resurselor financiare ale institutiei publice:
Vi1 V
%i1 / 0  *100  i 0 *100
V1 V0
- elasticitatea resurselor financiare ale institutiei publice in raport de produsul intern brut:
V1  V0
*100
V0
e
PIB1  PIB0
*100
PIB0

31
 Capitolul 4
Cheltuielile instituţiilor publice

4.1. Conţinutul cheltuielilor instituţiilor publice

Cheltuielile institutiilor publice exprimă relaţii economico-sociale în forma
bănească, care se manifestă între stat, pe de o parte şi persoane fizice şi juridice, pe de
altă parte, cu ocazia repartizării şi utilizării resurselor financiare ale statului în scopul
îndeplinirii funcţiilor acestora.
Cheltuielile se materializează în plăţi efectuate de instituţiile publice pentru
achiziţii de bunuri sau prestări de servicii necesare realizării misiunii acestora.
După sfera de cuprindere distingem:
- cheltuieli efectuate de institutiile publice din cadrul administratiei publice
centrale de stat din fonduri bugetare si extrabugetare;
- cheltuieli efectuate de institutiile publice din cadrul unitatilor administrativ-
teritoriale;
- cheltuieli efectuate de institutiile publice autonome;
- cheltuieli efectuate de institutiile publice din resurse financiare externe
rambursabile sau nerambursabile.
In continuare este prezentata distinctia dintre cheltuielile publice si cheltuielile
bugetare:
Cheltuieli publice Cheltuieli bugetare
cuprind toate cheltuielile care se efectueaza prin cuprind cheltuieli inscrise in bugetele din cadrul
intermediul institutiilor publice sistemului public de bugete
sunt acoperite atat de la bugetul central sau local sunt acoperite doar de la bugetul central, bugetul
cat si din fonduri extrabugetare sau din bugetele local, bugetul asigurarilor sociale
proprii ale institutiilor autofinantate
dimensionarea si utilizarea acestora rezulta direct dimensionarea si utilizarea acestora rezulta in urma
din necesitatea satisfacerii nevoilor publice aprobarii bugetelor de catre Parlament sau
Consiliile Locale

32
Cheltuielile publice cuprind:
• cheltuieli bugetare – acestea sunt acoperite din resursele financiare constituite in
bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale, bugetele locale si bugetele institutiilor
publice autonome.
• cheltuieli acoperite din fonduri cu destinatii speciale.
• cheltuieli acoperite din fonduri extrabugetare sau venituri proprii,
• cheltuieli acoperite din bugetul trezoreriei statului
• cheltuieli finantate din credite externe, fonduri externe nerambursabile.
Delimitarea cheltuielilor bugetare de cheltuielile publice se bazeaza pe urmatoarele
principii:
• efectuarea cheltuielilor bugetare este conditionata de prevederea expresa si
aprobarea nivelului acestora de catre parlament, consiliile locale, conform legilor in
vigoare,
• nerambursabilitatea sumelor alocate si cheltuite conform destinatiilor pentru care
s-au aprobat aceste sume,
• efectuarea cheltuielilor bugetare este determinata de indeplinirea conditiilor
legale si nu de existenta resurselor banesti,
• finantarea se efectueaza in functie de gradul de subordonare/coordonare a
institutiilor publice din bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale, bugetele locale.

4.2. Clasificarea cheltuielilor instituţiilor publice

- permite ilustrarea modului in care sunt orientate resursele banesti ale statului spre
anumite obiective sociale, economice, culturale.
- criteriile de clasificare stau la baza elaborarii clasificatiei bugetare pe baza careia
se elaboreaza si se executa bugetul.
- criterii de clasificare a cheltuielilor institutiilor publice:
Clasificarea administrativă
- are la baza criteriul institutiilor publice prin care se efectueaza cheltuielile
publice: ministere, departamente, agentii guvernamentale, institutii publice
autonome, unitati administrativ-teritoriale, etc.
- permite repartizarea cheltuielilor publice pe ordonatori de credite bugetare care

33
 in raport de atributiile si responsabilitatile lor se clasifica astfel:
ordonatori principali de credite sunt ministrii, conducatorii celorlalte organe
de specialitate ale administratiei publice centrale, conducatorii institutiilor
publice autonome, conducatorii unitatilor administrativ-teritoriale.
1. pot delega aceasta calitate inlocuitorilor de drept, secretarilor generali sau
altor persoane imputernicite in acest sens.
2. repartizeaza alocatiile bugetare pentru bugetul propriu si pentru bugetele
institutiilor publice subordonate ai caror conducatori sunt ordonatori secundari
de credite. Repartizarea alocatiilor bugetare se face dupa retinerea a 10% din
prevederile bugetare aprobate pentru asigurarea unei executii bugetare
prudente, cu exceptia cheltuielilor de personal si a celor care decurg din
obligatiile internationale care vor fi repartizate integral. Restituirea sumelor
retinute se face in semestrul al-II-lea in functie de rezultatele executiei
bugetare pe primul semestru.
ordonatori secundari de credite – sunt conducatorii institutiilor publice cu
personalitate juridica din subordinea/coordonarea ordonatorilor principali de
credite.
1. repartizeaza alocatiile bugetare pentru bugetul propriu si pentru bugetele
institutiilor publice subordonate ai caror conducatori sunt ordonatori tertiari de
credite.
ordonatori terţiari de credite – utilizeaza creditele bugetare care le-au fost
repartizate numai pentru realizarea sarcinilor institutiilor pe care le conduc,
potrivit prevederilor din bugetele aprobate si in conditiile stabilite prin
dispozitiile legale.
Clasificarea economica – in cadrul careia distingem doua categorii de cheltuieli:
- cheltuieli curente – care asigura intretinerea si functionarea institutiilor publice,
finantarea unor actiuni/servicii publice, transferarea unor sume de bani anumitor
categorii de de persoane fizice si juridice, onorarea unor angajamente de plata ale
statului.
 cheltuieli de capital (de investitii) – care se concretizeaza in achizitia de active
fixe(active nefinanciare) si active financiare.

34
Conform clasificatiei economice, cheltuielile sunt grupate pe titluri, articole si aliniate
de cheltuieli dupa cum urmeaza:
Cheltuielile totale sunt formate din cheltuieli curente, cheltuieli de capital,
imprumuturi si rambursari de credite.

A 01. Cheltuieli curente ( 01=10+20+30+40+50+51+55+56+57++58+59+65 )

10. Titlul I Cheltuieli de personal
10.01 cheltuieli salariale in bani
10.02 cheltuieli salariale in natura
10.03 contributii sociale
20. Titlul II Bunuri si servicii
20.01 bunuri si servicii
20.02 reparatii curente
20.03 hrana
20.04 medicamente si materiale sanitare
20.05 bunuri de natura obiectelor de inventar
20.06 deplasari, detasari, transferuri
20.09 materialede laborator
20.10 cercetare-dezvoltare
20.11 carti, publicitate si materiale documentare
20.12 consultanta si expertiza
20.13 pregatire profesionala
20.14 protectia muncii
20.15 munitie, furnituri si armament pentru armata
20.16 studii si cercetari
20.25 cheltuieli judiciare si extrajudiciare
20.30 alte cheltuieli
30. Titlul III Dobanzi
40. Titlul IV Subventii
50. Titlul V Fonduri de rezerva
51. Titlul VI Transferuri intre unitati ale administratiei publice

35
 55. Titlul VII Alte transferuri
56. Titlul VIII Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile
postaderare
57. Titlul IX Asistenta sociala
58. Titlul X Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile aferente
cadrului financiar 2014 - 2020
59. Titlul XI Alte cheltuieli
65. Titlul XII Cheltuieli aferente programurilor cu finantare rambursabila
B 70. Cheltuieli de capital (70=71+72+75)
71. Titlul XIII Active nefinanciare
72. Titlul XIV Active financiare
75. Titlul XV Fondul national de dezvoltare
C 79. Operatiuni financiare (79=80+81+82+85)
80. Titlul XVI Imprumuturi
81. Titlul XVII Rambursari de credite
82. Titlul XVIII Operatiuni in curs de clarificare
85. Titlul XIX Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent
D 90 Titlul XIV Rezerve, excedent/deficit
91.01 Rezerve
92.01 Excedent
93.01 Deficit

Clasificaţia funcţionala –foloseste drept criteriu domeniile, ramurile si sectoarele

de activitate spre care sunt repartizate resursele financiare publice. Ea reflecta
obiectivele politicii bugetare a statului. In tara noastra, potrivit acestei clasificatii,
cheltuielile institutiilor publice se grupeaza pe parti, capitole, subcapitole si
paragrafe de cheltuieli, dupa cum urmeaza:

Total cheltuieli
50.00 Partea I-a Servicii publice generale
51.00 Autoritati publice si actiuni externe

36
53.00 Cercetare fundamentala si cercetare-dezvoltare
54.00 Alte servicii publice generale
55.00 Tranzactii privind datoria publica si imprumuturi
56.00 Transferuri cu caracter general intre diferite nivele ale administratiei
59.00 Partea a II-a Aparare, ordine publica si siguranta nationala
60.00 Aparare
61.00 Ordine publica si siguranta nationala
64.00 Partea a III-a Cheltuieli social-culturale
65.00 Invatamant
66.00 Sanatate
67.00 Cultura, recreere si religie
68.00 Asigurari si asistenta sociala
69.00 Asigurari si asistenta sociala pentru accidente de munca si boli profesionale
70.00 Partea a IV-a Servicii si dezvoltarea publica , locuinte, mediu si ape
70.00 Locuinte, servicii si dezvoltare publica
74.00 Protectia mediului
79.00 Partea a V-a Actiuni economice
80.00 Actiuni generale economice, comert si de munca
81.00 Combustibili si energie
82.00 Industria extractiva, prelucrare si constructii
83.00 Agricultura, silvicultura, piscicultura si vanatoare
84.00 Transporturi
85.00 Comunicatii
86.00 Cercetare si dezvoltare in domeniul economic
87.00 Alte actiuni economice
96.00 Partea a VII-a Rezerve, excedent/deficit
97.00 Rezerve
98.00 Excedent
99.00 Deficit

37
 4.3. Nivelul, structura şi dinamica cheltuielilor instituţiilor publice

Nivelul cheltuielilor institutiilor publice - exprima marimea, cuantumul

cheltuielilor totale si al diferitelor categorii de cheltuieli ale unei institutii publice atat
static (la un moment dat) cat si in dinamica, pe baza urmatorilor indicatori:
 volumul cheltuielilor institutiilor publice in expresie nominala si reala,
 volumul cheltuielilor institutiilor publice ce revin in medie pe un salariat,
Structura cheltuielilor institutiilor publice - exprima ponderea, greutatea specifica
a diferitelor categorii de cheltuieli potrivit unui anumit criteriu de clasificare. Cele mai
importante grupari sunt clasificatia economica si clasificatia functionala.
Dinamica cheltuielilor institutiilor publice - exprima modificarile care intervin in
cuantumul si structura acestora in decursul unei perioade de timp. Se analizeaza cu
ajutorul urmatoarilor indicatori:
 cresterea nominala rezulta din comparatia cheltuielilor exprimate in preturi
curente;
 cresterea reala rezulta din comparatia cheltuielilor exprimate in preturi reale;
 modificarea nivelului mediu al cheltuielilor institutiilor publice ce revin pe un
salariat;
 modificarea structurii cheltuielilor institutiilor publice
 elasticitatea cheltuielilor institutiilor publice.
Relatiile de calcul ale indicatorilor privind nivelul, structura si dinamica
cheltuielilor institutiilor publice sunt similare cu cele prezentate la capitolul referitor la
resursele financiare ale institutiilor publice.
Factorii care influenteaza cresterea cheltuielilor institutiilor publice:
 factori demografici – care se refera la cresterea populatiei si la modificarea
structurii acesteia pe varste si categorii socio-profesionale duce la cresterea
cheltuielilor institutiilor de invatamant, sanatate, securitate sociala, ordine
publica;
 factori economici – referitori la dezvoltarea si modernizarea economiei pe
baza cercetarii stintifice influenteaza cresterea cheltuielilor institutiilor
publice;

38
  factori sociali – concretizati in cresterea venitului mediu pe locuitor
antreneaza o crestere a cheltuielilor institutiilor publice din invatamant,
sanatate, cultura, etc.
 factorii militari – care prin pregatirea sau participarea la conflicte armate
determina cresterea cheltuielilor institutiilor publice din aparare, ordine
publica, siguranta nationala;
 factorii politici – care se refera la cresterea considerabila a complexitatii
sarcinilor statului contemporan determina cresterea cheltuielilor autoritatilor si
institutiilor publice din administratia centrala si locala.

4.4. Eficienţa cheltuielilor instituţiilor publice

Existenta unei societati care dispune de resurse financiare limitate presupune

utilizarea acestora pe baza unor criterii de rationalitate, care trebuie sa reflecte eficienta
economica.
In literatura de specialitate si in practica financiara pentru evaluarea cheltuielilor
institutiilor publice se folosesc urmatoarele concepte:
 eficienţa – exprima o dimensiune optima a raportului dintre efectele obtinute
si eforturile financiare depuse :
efecte
e
eforturi
 eficacitatea este redata de raportul intre ceea ce s-a realizat si ceea ce s-a
propus, prognozat sau previzionat a se realiza :
obiective realizate
Ef c 
obiective propuse
Spre exemplu, in cazul analizat, putem compara nivelul cheltuielilor institutiilor
publice la sfarsitul anului si ceea ce s-a prevazut in bugetul initial. Chiar daca acest raport
este supraunitar, in multe cazuri, trebuie analizat in functie de ceilalti factori de influenta
ai dinamicii cheltuielilor institutiilor publice;
 economicitatea – reflecta masura in care se asigura minimizarea costului
resurselor alocate unei institutii publice fara a compromite realizarea in
bune conditii a obiectivelor prevazute .

39
In epoca contemporana eficienta cheltuielilor institutiilor publice se exprima si prin
urmatorii indicatori:
 eficienţta utilizarii resurselor de mediu – prin determinarea raportului dintre
rezultatele obtinute in urma realizarii unui anumit obiectiv economic si
costurile afectarii resurselor de mediu;
 etica utilizării resurselor financiare publice presupune analiza modului in
care afectarea resurselor publice pentru o anumita destinatie raspunde
intereselor unui grup mai mare sau mai restrans de persoane. Etic este ca din
resursele publice sa se realizeze obiective care sa satisfaca necesitatile unui
grup cat mai mare de contribuabili.
In concluzie, cu ajutorul categoriilor de eficacitate, eficienta si economicitate este
evaluata calitatea gestiunii economico-financiare a unei institutii publice a carei
performanta se verifica exclusiv pe piata si nu poate face obiectul unor interventii
administrative din afara.
Condiţiile realizării eficienţei cheltuielilor instituţiilor publice constau in:
1) posibilitatea alegerii alternativei celei mai putin costisitoare in raport cu
rezultatul final al serviciului public;
2) maximizarea utilitatii consumatorilor prin imbunatatirea calitatii mediului
de furnizare a serviciului public.
Eficienţa cheltuielilor instituţiilor publice este privita sub doua aspecte:
 eficienta alocativa a resurselor financiare ( optimul Pareto
) – daca nicio alta alocare nu poate fi facuta mai bine fara sa
influenteze negativ bunastarea ultimei persoane
conservatoare;
 eficienta resurselor - evaluata pe baza raportului dintre
efecte si efort.
Orientari moderne privind eficienta cheltuielilor institutiilor publice, constau in:
 serviciile publice nu trebuie să fie furnizate întotdeauna în mod gratuit;
 oriunde este posibil, furnizarea publică de servicii publice trebuie să fie
înlocuită cu furnizarea privată.

40
 Capitolul 5
Procesul bugetar la nivelul instituţiilor publice

Reprezintă ansamblul acţiunilor şi măsurilor intreprinse de institutiile publice

pentru elaborarea proiectului de buget, aprobarea bugetului, executarea bugetului,
controlul si raportarea executarii bugetare.

5.1 Elaborarea proiectului de buget

Presupune fundamentarea veniturilor si cheltuielilor fiecarei institutii publice
potrivit atributiilor si competentelor acestora, precum si formularea de criterii concrete de
performanta pentru evaluarea eficientei eficacitatii si economicitatii cheltuielilor acestora;
Veniturile si cheltuielile se grupeaza in buget pe baza clasificatiei bugetare;
Veniturile sunt structurate pe capitole, subcapitole si paragrafe, iar cheltuielile pe
parti , capitole, subcapitole, titluri, articole si aliniate, dupa caz, iar cheltuielile prevazute
in capitole si articole au destinatie precisa si limitata;
Cheltuielile de capital cuprind:
 cheltuielile pentru obiectivele de investitii grupate pe:
- obiectivele de investitii noi
- obiectivele de investitii in continuare
 alte cheltuieli de investitii care cuprind urmatoarele categorii de investitii
- achizitii de imobile
- dotari independente
- cheltuieli pentru elaborarea studiilor de prefezabilitate, a studiilor de
fezabilitate si a altor studii aferente obiectivelor de investitii
- cheltuieli pentru reabilitarea, consolidarea si modernizarea unor imobile
- cheltuieli cu reparatiile capitale
Elaborarea proiectului de buget al unei institutii publice presupune analize cost-
beneficiu, fundamentari, programe de dezvoltare elaborate de catre compartimentele de
specialitate din cadrul institutiei publice.

41
 5.2 Aprobarea bugetului
Proiectul de buget de venituri si cheltuieli se analizeaza si se avizeaza de catre
organul de conducere al institutiei publice si se aproba de catre organul ierarhic superior
in subordinea sau coordonarea caruia se afla institutia publica.
In cazul institutiilor publice finantate integral din credite bugetare, daca bugetul
din care sunt finantate nu este aprobat pana la sfarsitul anului, atunci ele vor beneficia
pana la aprobarea bugetului respectiv de credite bugetare in limita a 1/12 din prevederile
bugetului anului anterior.
Competenta de aprobare a proiectelor de investitii publice se stabileste in raport
de valoarea acestora, dupa cum urmeaza:
- Guvernul aproba proiectele de investitii cu valori mai mari de 13 milioane de lei;
- Ordonatorii principali de credite bugetare aproba proiectele cu valori cuprinse intre 1,8
milioane lei si 13 milioane de lei;
- Conducatorul institutiei publice aproba proiectele cu valori de pana la 1,8 milioane de
lei.

5.3 Execuţia bugetului

Executia bugetului consta in:

5.3.1 Executia veniturilor bugetului

Presupune toate operatiile care conduc la calcularea si incasarea veniturilor
institutiei publice in cadrul exercitiului bugetar si anume:
- asezarea veniturilor – identificarea materiei impozabile si determinarea
marimii acesteia;
- lichidarea – urmareste stabilirea cuantumului venitului pe baza cotelor si a altor
elemente prevazute de lege si a materiei impozabile;
- incasarea efectiva a venitului in contul de venituri deschis la Trezoreria
Statului.
Orice venit neincasat pana la sfarsitul anului se va incasa in contul bugetului
anului urmator.

42
 Nici un venit al unei institutii publice nu poate fi inscris in buget si incasat daca
nu a fost stabilit prin lege. Este interzisa perceperea sub orice titlu si sub orice denumire
de venituri in afara celor stabilite de lege.

5.3.2. Executia cheltuielilor institutiilor publice

La baza executiei cheltuielilor institutiilor publice stau urmatoarele reguli:
 in executia cheltuielilor institutiilor publice actioneaza principiul respectarii
destinatiei, cuantumului si legalitatii acestora;
 cheltuielile de personal aprobate nu pot fi majorate si nu pot fi utilizate la alte
articole de cheltuieli;
 creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi
virate si utilizate pentru finantarea altui ordonator principal de credite;
 creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finantarea altui
capitol de cheltuieli;
 incepand cu trimestrul al-III-lea, ordonatorul principal de credite poate aproba
pentru bugetul propriu si bugetele institutiilor subordonate virari
(suplimentari sau diminuari) de credite bugetare intre subdiviziunile
clasificatiei bugetare care nu contravin restrictiilor de mai sus;
 orice cheltuiala angajata, lichidata si ordonantata in cadrul prevederilor bugetare
si neplatita pana la sfarsitul anului se va plati din bugetul anului urmator;
 creditele bugetare neutilizate pana la sfarsitul anului sunt anulate de drept in
cazul institutiilor publice finantate integral din bugetele publice;
 excedentele rezultate din executia bugetelor institutiilor publice finantate din
venituri proprii si subventii acordate de la bugetele publice se regularizeaza la
sfarsitul anului cu bugetul din care se acorda subventii in limita sumelor
primite de la acest buget;
 excedentele anuale rezultate din executia bugetelor de venituri si cheltuieli ale
institutiilor publice finantate integral din venituri proprii se reporteaza in anul
urmator;
 in situatia nerealizarii veniturilor prevazute in bugetele institutiilor publice
finantate integral din venituri proprii cheltuielile vor fi efectuate in limita

43
 veniturilor incasate;
 ordonatorii principali de credite repartizeaza creditele bugetare dupa retinerea a
10% din prevederile aprobate pentru asigurarea unei executii prudente, cu
exceptia cheltuielilor de personal si a celor care decurg din conventiile
internationale care vor fi repartizate integral. Repartizarea sumelor retinute in
proportie de 10% se face in semestrul II in functie de executia bugetara pe
semestrul intai;
 execitia bugetara se bazeaza pe principiul separarii atributiilor persoanelor care
au calitatea de ordonator de credite de atributiile persoanelor care au calitatea
de contabil.;
 plata cheltuielilor este asigurata de seful compartimentului financiar-contabil in
limita fondurilor disponibile. Instrumentele de plata trebuie sa fie insotite de
documente justificabile;
 se pot efectua plati in avans de pana la 30% pentru anumite actiuni si categorii
de cheltuieli stabilite prin lege. Aceste plati in avans trebuie justificate pana la
sfarsitul anului prin bunuri livrate, lucrari executate si servicii prestate.
Executia bugetara a cheltuielilor institutiilor publice cuprinde patru faze:
angajarea, lichidarea, ordonantarea si plata cheltuielilor bugetare.
Executia bugetara a cheltuielilor institutiilor publice se bazeaza pe principiul
separarii atributiilor persoanelor care au calitatea de ordonator de credite de atributiile
persoanelor care au calitatea de contabil.
Ordonatorii de credite pot delega aceste atributii inlocuitorilor de drept sau altor
persoane imputernicite pe baza unui act de delegare in care trebuie sa se specifice limitele
si conditiile delegarii si termenul de valabilitate a imputernicirii (delegatiei.
Operatiunile specifice fazelor de angajare, lichidare si ordonantare sunt in
competenta ordonatorilor de credite, iar plata cheltuielilor se efectueaza de catre
persoanele care au calitatea de contabil.
 Angajarea cheltuielilor – faza in procesul executiei bugetare reprezentand orice
act juridic din care rezulta sau ar putea rezulta o obligatie de plata in sarcina
institutiei publice;
Ordonatorii de credite au obligatia de a angaja creditele bugetare numai in limita

44
prevederilor si potrivit destinatiilor aprobate pentru cheltuieli strict legate de
activitateinstitutiei publice si cu respectarea dispozitiilor legale;
Angajarea oricarei cheltuieli imbraca doua forme de angajamente:
- angajamentul legal = actul juridic incheiat in forma scrisa din care rezulta sau
ar putea rezulta o obligatie pecuniara in sarcina institutiei publice. El imbraca forma unui
contract de achizitie publica, comanda, conventie, contract de munca, acte de control,
acord de imprumut, etc. Incheierea angajamentelor legale trebuie sa se bazeze pe
respectarea principiilor unei bune gestiuni financiare, ale unui management financiar
sanatos, ale economiei si eficientei cheltuielilor publice;
Angajarea cheltuielilor se efectueaza in tot cursul exercitiului bugetar astfel incat
sa existe certitudinea ca bunurile, lucrarile si serviciile care fac obiectul angajamentului
vor fi livrate, executate, prestate si platite in cursul exercitiului bugetar. Prin exceptie, in
situatia in care, din motive obiective, angajamentele legale de cheltuieli nu pot fi platite
pana la finele anului, acestea se vor plati din creditele bugetare ale exercitiului bugetar
urmator.
Proiectele de angajamente legale trebuie sa fie vizate de control financiar preventi.
Valoarea angajamentelor legale trebuie sa se incadreze in prevederile bugetului
institutiei publice.
- angajamentul bugetar – actul prin care sunt rezervate creditele bugetare unei
anumite distinctii in vederea asigurarii resurselor financiare necesare onorarii
angajamentelor legale incheiate.
Valoarea angajamentelor legale nu poate depasi valoarea angajamentelor bugetare
care trebuie sa se incadreze in creditele bugetare aprobate. In scopul garantarii acestei
reguli, angajamentele legale sunt precedate de angajamentele bugetare respectiv de
rezervarea alocatiilor bugetare necesare platii angajamentelor legale;
Angajamentele bugetare pot fi:
 angajamente bugetare individuale – specifice unei anumite operatiuni care
nu se repeta pe parcursul exercitiului bugetar;
 angajamente bugetare globale – specifice cheltuielilor curente de natura
administrativa, ce se efectueaza in mod repetat pe parcursul aceluiasi
exercitiu bugetar, cum ar fi : cheltuieli de deplasare, cheltuieli de

45
 intretinere si gospodarie, cheltuieli cu chiriile, abonamente, etc.
 Lichidarea cheltuielilor – faza in procesul executiei bugetare in care se verifica
existenta angajamentelor, realitatea si exactitatea sumei datorate, certificarea
livrarii si receptionarii bunurilor, serviciilor si lucrarilor contractate.
Verificarea existentei obligatiei de plata se realizeaza prin verificarea
documentelor justificative din care sa rezulte pretentia furnizorului, precum si faptul ca
bunurile au fost livrate si receptionate, serviciile si lucrarile au fost executate si
receptionate (Factura fiscala NIR, PV de receptie, state de plata a salariilor). In urma
acestor operatiuni, persoana imputernicita acorda pe documentele justificative viza de
„BUN DE PLATA”.
Documentele care atesta parcurgerea fazei de lichidare stau la baza inregistrarii in
contabilitate a operatiunii si a obligatiei de plata fata de terti.
 Ordonantarea cheltuielilor – faza in procesul executiei bugetare prin care
persoana imputernicita de ordonatorul de credite confirma ca exista o obligatie de
plata certa, lichida si exigibila si ca plata poate fi efectuata. Pe baza acestei
confirmari, ordonatorul de credite emite ordonantarea de plata.
Ordonantarea de plata este un document intern prin care ordonatorul de credite da
dispozitie conducatorului compartimentului financiar-contabil sa intocmeasca
instrumentele de plata a cheltuielii.
Ordonantarea de plata trebuie supusa controlului financiar preventiv si trebuie sa
contina date cu privire la :
- subdiviziunea bugetara la care se inregistreaza plata;
- suma de plata
- beneficiarul platii
- modalitatea de plata

Plata cheltuielilor – faza finala a executiei bugetare prin care institutia publica
stinge obligatia fata de furnizor prin plata.
Plata cheltuielilor se efectueaza de persoanele autorizate care poarta denumirea
generica de contabil, in limita creditelor bugetare si destinatiilor aprobate, prin unitatile
de trezorerie si contabilitate publica la care institutia are conturile deschise, cu exceptia
platilor in valuta, care se efectueaza prin banci.

46
 Plata cheltuielilor este dispusa de seful compartimentului financiar contabil sau de
alta persoana desemnnata de ordonatorul de credite.
Instrumentele de plata utilizate de institutiile publice : cecul de numerar si ordinul
de plata pentru trezoreria statului (OPHT) se semneaza de doua persoane autorizate (sef
compartiment financiar contabil si persoana cu atributii in efectuarea platii).
In vederea efectuarii de plati, institutiile publice au obligatia de a depune la
unitatile de trezorerie si contabilitate publica la care au conturile deschise bugetul de
venituri si cheltuieli aprobat, lista obiectivelor de investitii si lista cu dotarile
independente aprobate de catre ordonatorul de credite superior.
Pe baza de cecuri de numerar, institutiile publice pot ridica numerar din conturile
deschise pentru efectuarea de plati marunte ( avansuri de deplasare, salarii, drepturi cu
caracter social, etc.).

5.4 Raportarea execuţiei bugetare

Institutiile publice au obligatia sa raporteze executia bugetara prin intermediul

situatiilor financiare care se intocmesc trimestrial si anual. Situatiile financiare se compun
din:
- bilant
- contul de rezultat patrimonial
- conturi de executie bugetara
- situatia fluxurilor de trezorerie
- anexe la situatiile financiare care includ politici contabile si note
explicative.
Ele trebuie sa ofere o imagine fidela a activelor, datoriilor, pozitiei financiare si a
performantei financiare si a rezultatului patrimonial;
Situatiile financiare intocmite de ordonatorii de credite secundari si tertiari se
depun la ordonatorul ierarhic superior, dupa ce situatia privind fluxurile de trezorerie a
fost vizata de unitatea de trezorerie la care institutia publica are deschise conturile
bancare, care confirma exactitatea platilor de casa si soldurile conturilor de disponibilitati
banesti.

47
 Bilantul - documentul contabil de sinteza prin care se prezinta elemente de activ,
datoriile si capitalul propriu ale institutiei publice la sfarsitul perioadei de raportare si in
alte situatii prevazute de lege.
Activele sunt prezentate in functie de lichiditatea lor in mod crescator, iar pasivele
in ordinea crescatoare a exigibilitatii.
Structura bilantului
A. ACTIVE
Active necurente
 active fixe necorporale;
 instalatii tehnice, mijloace de transport, animale si plantatii, mobilier, aparate
birotica, alte active corporale;
 terenuri si cladiri;
 alte active nefinanciare;
 active financiare;
 creante (peste un an);
Total active necurente
Active curente
 stocuri;
 creante (sub un an);
 investitii pe termen scurt;
 conturi la trezorerie si bancii;
 casa
 cheltuieli in avans
Total active curente
Total active
B. Datorii
Datorii necurente
 datorii (peste un an);
 imprumuturi pe termen lung;
 provizioane
Total dotari necurente

48
Datorii curente
 datorii (sub un an);
 imprumuturi pe termen scurt;
 imprumuturi pe termen lung ce ce trebuie platite in exercitiu curent;
 venituri in avans;
 provizioane
Total datorii curente
Total datorii
Active nete / capitaluri proprii = Total active – Total datorii
C. Capitaluri proprii
 Rezerve si fonduri;
 Rezultatul patrimonial;
 Rezultatul reportat

Contul de rezultat patrimonial

Prezinta situatia veniturilor, finantarilor si cheltuielilor din cursul exercitiului
bugetar.
Veniturile si finantarile sunt prezentate pe feluri de venituri dupa natura si sursa
lor, indiferent daca au fost incasate sau nu.
Cheltuielile sunt prezentate pe feluri de cheltuieli dupa natura sau destinatia lor,
indiferent daca au fost platite sau nu.
Rezultatul patrimonial este un rezultat economic care exprima performanta
financiara a institutiei, respectiv excedent sau deficit patrimonial.
Acest rezultat se determina pe fiecare sursa de finantare in parte precum si pe
total.

Contul de executie bugetara

Este documentul care cuprinde informatii privind veniturile previzionate,
incasarile realizate si veniturile ramase de incasat la parte de venituri, iar la partea de
cheltuieli cuprinde informatii cu privire la prevederile de cheltuieli, platile efectuate si
cheltuielile efectuate.

49
 Se intocmeste pe fiecare sursa de finantare precum si pe total
Structura contului de executie bugetara:
- venituri
- prevederi bugetare initiale
- venituri bugetare definitive
- incasari realizate
- drepturi constatate de incasat

- cheltuieli
- cheltuieli bugetare initiale
- cheltuieli bugetare definitive
- angajamente bugetare
- angajamente legale
- plati efectuate
- angajamente legale de platit
- cheltuieli efective

- rezultatul executiei bugetare

- exedent bugetar
- deficit bugetar

Situatia fluxurilor de trezorerie

Este documentul care prezinta existenta si miscarile de numerar sub forma de
incasari si plati realizate din:
- activitatea curenta (operationala)
- activitatea de investitii
- activitatea de finantare

Trezoreria statului
Este o structura organizatorica in cadrul Ministerului Finantelor Publice care
asigura efectuarea operatiunilor de incasari si plati privind fondurile publice ale

50
institutiilor publice si a altor operatiuni ale statului.
Este organizata la nivel central in cadrul Ministerului Finantelor Publice sub
forma Trezoreriei generale iar la nivel teritorial in cadrul Directiei Generale a Finantelor
Publice sub forma trezoreriei locale
Operatiuni derulate prin trezoreria statului:
- incasarile institutiilor publice
- platile institutiilor publice
- pastrarea disponibilitatilor banesti ale institutiilor publice
Institutiile publice sunt obligate sa-si deschida conturi bancare la trezoreriile de
care apartin.
Disponibilitatile institutiilor publice pastrate in conturile deschise la trezorerie nu
sunt purtatoare de dobanzi, cu exceptia celor prevazute de lege.
Operatiunile de incasari si plati efectuate de institutiile publice prin conturile
deschise la trezorerie nu sunt comisionabile.

5.5 Controlul execuţiei bugetare

Notiunea de control provine din expresia latina „contra rolus” care inseamna
verificarea actului original dupa duplicatul care se incredinteaza in acest scop unei alte
persoane.
Controlul executiei bugetare vizeaza legalitatea, realitatea si exactitatea datelor
privind executia veniturilor si a cheltuielilor unei institutii publice in vederea evaluarii
eficientei, eficacitatii si economicitatii executiei bugetare si a gestiunii banilor publici de
la nivelul fiecarei institutii publice .
Dupa organele care exercita controlul, distingem urmatoarele forme de control:
- control intern
- control extern
Controlul intern (sau controlul managerial) reprezinta ansamblul formelor de
control exercitate la nivelul institutiei publice stabilite de conducerea acesteia in
concordanta cu obiectivele urmarite si cu reglementarile legale, in vederea asigurarii

51
administrarii resurselor financiare in mod economic, eficient si eficace. El cuprinde
structurile de control, metodele si procedurile de lucru.
Principalele forme de control intern:
- controlul financiar preventiv – reprezinta forma de control prin care se verifica
legalitatea si regularitatea operatiunilor efectuate pe seama fondurilor publice si a
patrimoniului institutiilor publice, inainte de aprobarea acestora.
El se exercita de persoanele imputernicite de conducerea institutiei publice si
avizate de MFP asupra tuturor proiectelor de operatiuni inainte de aprobarea lor.
In opinia noastra controlul financiar preventiv ar trebui sa se integreze in mod
treptat in sfera raspunderii manageriale pe masura ce controlul managerial va asigura
diminuarea riscurilor in administrarea fondurilor publice si a patrimoniului institutiilor
publice.
- controlul operativ curent – forma de control care se exercita concomitent cu
desfasurarea operatiunilor, proceselor sau fenomenelor economice controlate. El
reprezinta una dintre partile importante ale managementului organizatiei care surprinde
eventualele disfunctionalitati ale procesului economic chiar in faza encipienta de
desfasurare furnizand datele necesare deciziilor de remediere a acestora. Reprezinta
solutia inlocuirii controlului financiar preventiv . Acesta se exercita sub forma:
autocontrolului, controlului ierarhic operativ, controlului mutual.
Auditul intern – activitate functionala independenta care da asigurari si consiliere
conducerii institutiilor publice pentru buna administrare a veniturilor si cheltuielilor
publice, a patrimoniului acestora in vederea imbunatatirii eficientei si eficacitatii
sistemului de conducere, a controlului intern si a proceselor de administrare.
Daca controlul intern se refera la proceduri de administrare, auditul intern se
refera la proceduri de control al modului de respectare a procedurilor de administrare.
Controlul extern este forma de control care se exercita din afara institutiei
publice de catre institutii ale statului abilitate de lege sa exercite controlul privind
administrarea si utilizarea resurselor finantelor publice, precum si respectarea
reglementarilor financiar contabile in activitatea desfasurata de acestea.
Institutia suprema de control a executiei bugetare este Curtea de Conturi a
Romaniei care exercita un control ulterior vizand legalitatea si realitatea datelor inscrise

52
in situatiile financiare raportate de institutia publica, pronuntandu-se asupra calitatii
gestiunii bunurilor publice la nivelul fiecarei institutii publice, in raport de care poate
acorda descarcarea de gestiune a conducatorului institutiei publice daca nu se constata
abateri financiar-contabile, prejudicii materiale sau fapte penale.

53
 Capitolul 6
Analiza lichidităţii şi solvabilităţii instituţiilor publice

Lichiditatea patrimoniala caracterizeaza capacitatea unei firme de a-si onora la

termen, cu mijloacele banesti de care dispune, obligatiile scadente pe termen scurt.
Aceasta se obtine prin compararea activelor circulante (mai mici de un an) cu datoriile pe
termen scurt (mai mici de un an). Lichiditatea patrimoniala a unei institutii nu trebuie
confundata cu lichiditatea activelor, aceasta din urma desemnand proprietatea activelor
disponibile de a se transforma rapid in bani.
Pentru caracterizarea lichiditatii patrimonialese utilizeaza mai multe rate:
a) Lichiditatea generala (Lg) se calculeaza ca raport intre activele curente si
datoriile curente:
Active curente
Lg 
Datorii curente
Activele curente cuprind de regula:
disponibilitatile banesti existente in casierie si in conturi la banci;
valorile mobiliare cu un grad ridicat de lichiditate;
creantele fata de clienti;
stocurile
In calculul acestei rate nu vor fi luate in considerare urmatoarele elemente de
activ:
valoarea materiilor prime si a materialelor fara posibilitati de
valorificare;
valoarea produselor finite fara comenzi;
valoarea lucrarilor executate si a produselor si serviciilor facturate, cu
caracter litigios, fara posibilitati certe de incasare;
debitorii litigiosi greu de incasat.
Activele curente pot fi stabilite si indirect, plecand de la activele circulante din
care se scad stocurile nevalorificabile si creantele incerte.
Datoriile curente cuprind datoriile pe termen scurt, fiind formate din urmatoarele
elemente:

54
 datoriile fata de furnizor;
imprumuturile bancare pe termen scurt;
ratele la creditele pe termen lung scadente in perioada considerata;
impozitele si taxele de platit;
alte cheltuieli platibile (de exemplu cheltuieli cu personalul).
Daca o institutie trece prin dificultati financiare aceasta incepe sa acumuleze
credite bancare. Daca datoriile curente cresc mai rapid decat activele curente, lichiditatea
generala scade, ceea ce poate fi semnalul aparitiei unor probleme.
Lichiditatea generala este cel mai utilizat mod de apreciere a lichiditatii pentru ca
indica masura in care drepturile creditorilor pe termen scurt sunt acoperite de valoarea
activelor care pot fi transformate in lichiditati pana la scadenta datoriilor. Nivelul acestei
rate trebuie sa se situeze intre 1,8 si 2 si trebuie comparat cu nivelul mediu inregistrat in
ramura in care isi desfasoara activitatea firma.
Valoarea supraunitara a acestei rate reprezinta expresia existentei unui fond de
rulment pozitiv, care ii permite institutiei sa faca fata obligatiilor curente de plata, in timp
ce o valoare redusa a lichiditatii generale poate reflecta aparitia unor dificultati in
achitarea datoriilor acesteia.
Totusi, valoarea subunitara a acestei rate nu constituie un pericol pentru
solvabilitatea institutiei, atunci cand stocurile se reduc treptat, in scopul achitarii
datoriilor exigibile pe termen scurt, fara a afecta insa continuitatea ciclului de exploatare.
Nivelul normal al acestei rate se situeaza intre 1,8 si 2. In activitatea practica
trebuie evitata insa o evolutie descendenta a acestei rate, deoarece reflecta o activitate in
declin, determinand creditorii bancari si furnizorii sa devina circumspecti in acordarea de
noi credite comerciale si bancare.
b) Lichiditatea curenta (Lc) se calculeaza prin scaderea stocurilor din valoarea
activelor curente si impartirea diferentei astfel obtinute la datoriile curente:
Active curente - Stocuri
Lc 
Datorii curente
Stocurile sunt, de obicei, cel mai putin lichide dintre toate componentele activelor
curente ale unei institutii, pierderi posibile pot sa apara, mai ales, in momentul in care se
pune problema lichidarii acestora. De aceea acest raport se considera un test acid pentru
masurarea capacitatii firmei de a-si onora obligatiile pe termen scurt, a carui valoare

55
trebuie sa fie cuprinsa intre 0,8 si 1,0.
c) Lichiditatea imediata (Li) reflecta capacitatea intreprinderii de rambursare
rapida a datoriilor exigibile imediat, pe baza disponibilitatilor existente. Se
calculeaza astfel:
Disponibilitati banesti (Db)
Li 
Datorii curente
Pentru aprecierea corecta a acestei rate trebuie sa se tina seama de conditiile de
desfasurare a activitatii institutiei, de corelatia dintre termenele de plata a obligatiilor si
cele de incasare a creantelor, precum si de viteza de rotatie a capitalurilor.
O valoare ridicata a acestei rate reflecta o lichiditate ridicata, dar care poate fi
consecinta unei utilizari mai putin eficiente a resurselor disponibile. De asemenea, un
nivel ridicat al acestei rate nu reprezinta o garantie a solvabilitatii, daca celelalte elemente
ale activelor circulante au un grad scazut de lichiditate.
In teoria economica se apreciaza ca un nivel al acestei rate cuprins intre 0,2 si 0,3
reflecta o buna administarare a firmei din punct de vedere financiar.
Pentru asigurarea echilibrului financiar si mentinerea lichiditatii institutiei, se
impune o corelare judicioasa a termenelor de plata a obligatiilor cu cele de incasare a
creantelor, precum si luarea unor masuri manageriale, tehnice, economice si financiare
corespunzatoare, care sa asigure un circuit normal al capitalurilor. In acest sens, de un
real folos in urmarirea lichiditatii afacerii se dovedeste bugetul de trezorerie care
cuprinde intrarile si iesirile previzionate de numerar, pe o anumita perioada de timp. De
regula, institutiile opereaza cu un buget de trezorerie zilnic pentru o luna in avans si cu un
buget de trezorerie lunar pentru perioada de 6 pana la 12 luni in avans.

Solvabilitatea exprima capacitatea intreprinderii de a face fata scadentelor cu

surse proprii. Pentru caracterizarea acesteia se folosesc urmatoarele rate:
- Solvabilitatea generala (Sg), se calculeaza ca raport intre activele totale si datoriile
totale:
Active totale
Sg 
Datorii totale
Acest indicator masoara securitatea de care se bucura creditorii intreprinderii.
Pentru a avea o situatie normala este necesar ca activele totale sa reprezinte dublul
datoriilor totale.
- Solvabilitatea patrimoniala (Sp) numita si rata autonomiei financiare, se calculeaza ca
raport intre capitalul propriu si capitalul total:
Capital propriu
Sp 
Capital total
Se considera ca valoarea minima acceptabila a acestei rate este de 30%, iar nivelul
sau normal este de 50%.

56
 Capitolul 7
Procesul investiţional în instituţiile publice

7.1 Competenţe în aprobarea proiectelor de investiţii publice

Competenta de aprobare a proiectelor de investitii publice se stabileste in raport

de valoarea acestora, dupa cum urmeaza:
- Guvernul aproba proiectele de investitii cu valori mai mari de 13 milioane de lei;
- Ordonatorii principali de credite bugetare aproba proiectele cu valori cuprinse
intre 1,8 milioane lei si 13 milioane de lei;
- Conducatorul institutiei publice aproba proiectele cu valori de pana la 1,8
milioane de lei.

7.2 Metode de evaluare investiţională a proiectelor de investiţii

publice

Metodele recomandate de teoria si practica financiara sunt:

- analiza cost – beneficiu conform careia beneficiul obtinut pe seama implementarii
proiectului de investitii publice reprezinta criteriul de evaluare a eficientei proiectului
de investitie publica. Conditia de a alege un proiect este ca :
cost beneficiu
 minim  maxim
beneficiu sau cost

- analiza cost – eficacitate are in vedere selectia proiectului pe baza avantajelor generate
de proiect care nu pot fi exprimate valoric. Se va selecta proiectul cu costul minim dar
cu maxim de avantaje;
- metode multicriteriale utilizate in ipoteza existentei mai multor criterii de evaluare
care nu pot fi sintetizate intr-un indicator unic. Proiectele sunt evaluate in raport cu
fiecare criteriu in parte, fiind generate mai multe clasamente ale proiectelor, care pe
baza unor solutii empirice permit decidentului alegerea proiectului de investitie

57
 publica.
Teoria si practica financiara recomanda urmatoarele criterii de selectie ale analizei
cost – beneficiu:
Valoarea actuala (VA) – exprima valoarea totala a veniturilor brute actualizate
generate de proiect pe durata sa de viata, astfel:
B1 B2 Bn
VA   2
 ... 
1  r 1  r  1  r n sau

n
Bi
VA  
i 1 1  r i
unde:
B = venitul brut
r = rata de actualizare(rata dobanzii, rata inflatiei)
n = durata de viata a proiectului de investitii
Se va alege proiectul cu VA = maxim
Valoarea actuala neta (VAN) - exprima valoarea totala a veniturilor nete
actualizate generate de proiect pe durata sa de viata, dupa cum urmeaza:
B - C1 B - C2 B - C n
VAN  -I o    ... 
1 r 1  r 2 1  r n sau

n
B - Ci
VAN  -I o   i
i 1 1  r 

unde:
Io = valoarea investitiei initiale
B = venitul brut generat de proiect
C = costurile curente asociate proiectului
n = durata de viata a proiectului
r = rata de actualizare.
Se va selecta proiectul cu VAN maxim.
 Cheltuielile totale actualizate (CT) cuprind: valoarea investitiei initiale si
cheltuielile curente de exploatare actualizate pe durata de viata a proiectului de investitii.
Se calculeaza astfel:
n
Cei
CT    I0
i 1 1  r i

unde: C e = cheltuieli curente de exploatare

I 0 = valoarea investitiei initiale

58
 r = factorul de actualizare

Se va selecta proiectul cu CT min.

 Rata interna de rentabilitate (RIR) reprezinta acea rata de actualizare (r) pentru
care VAN este egala cu zero sau acea valoare a ratei de actualizare r pentru care suma
veniturilor nete actualizate este egala cu valoarea investitiei initiale, astfel:
n
B - Ci
Io   i
i 1 1  r 

Se va selecta proiectul cu RIR > 0

Indicele de profitabilitate (IP) - exprima raportul dintre suma veniturilor brute
actualizate si valoarea investitiei initiale
n
Bi
 1  r 
i 1
i
IP  1
Io

Se va alege proiectul cu IP maxim.

Randamentul investitiei ( ) - exprima diferenta dintre valoarea IP si valoarea
unitara, astfel:

  IP - 1 
Termenul de recuperare (amortizare) a investitiei (TR) – exprima perioada de
timp in care valoarea investitiei initiale se recupereaza pe seama venitului brut
actualizat mediu anual obtinut, dupa cum urmeaza:
n
Bi
Io  1  r 
i 1
n
TR  B
B , unde: n in care :

B = venitul mediu brut anual actualizat realizat pe durata de viata a proiectului de

investitii.
Se va selecta proiectul cu TR minim.

59
 Studiu de caz:
Consiliul de Administratie al ULB SIBIU analizeaza in anul 2009 eficienta
realizarii unui camin studentesc. In acest sens sunt analizate doua propuneri de realizare a
investitiei pentru care se cunosc urmatoarele date:

INDICATORI U.M. Proiect A Proiect B

2010 2011 2012 2013 2010 2011 2012 2013
Venitul brut anual anticipat Mil.lei 50 80 100 150 80 100 120 125
Costuri anuale anticipate Mil.lei 10 30 10 20 50 50 50 50
Investitia initiala Mil.lei 100 120 - - 150 - - -
Rata de actualizare % 10 11 14 13 10 11 14 13

Sa se selecteze proiectul de investitii dupa criteriile de selectie ale metodei cost –

beneficiu.

60
 Capitolul 8
Procesul achiziţiilor publice în instituţiile publice

Concept: Procesul reglementat de lege, limitat in timp, si deschis pe intreaga sa

durata oricarui operator economic care indeplineste criteriile de calificare si selectie
prevazute in documentatia de atribuire si care se finalizeaza prin incheierea unui contract
de achizitie publica.
Operator economic – oricare furnizor de produse, prestatii de servicii sau
executant de lucrari – persoana fizica/juridica, de drept public sau de drept privat, ori
grup de astfel de persoane, care ofera licit pe piata produse, lucrari/servicii.
Documentatie de atribuire – documentatie ce cuprinde toate informatiile legate
de obiectul contractului de achizitie publica si de procedura de atribuire a acestuia,
inclusiv caietul de sarcini.
Procedura de atribuire – etapa ce trebuie parcursa de autoritatea contractanta si
de catre candidati/ofertanti pentru ca acordul partilor privind angajarea in contractul
public sa fie considerat valabil.
Procedurile de atribuire reglementate de lege si utilizate in practica institutiiloe
publice sunt:
– licitatia deschisa
– licitatia restransa
- negociere competitiva
– dialogul competitiv
– parteneriatul pentru inovare
– negociere fara publicare prealabila a unui anunt de participare
– concursul de solutii
– procedura de atribuire aplicabila in cazul serviciilor sociale si al altor servicii
specifice
– procedura simplificata.

61
 Modalitati speciale de atribuire a contractului de achizitie publica:
– acordul cadru
– sistemul de achizitie dinamic
– licitatia electronica
Contract de achizitie publica – contractul cu titlu oneros, incheiat in scris intre
una sau mai multe autoritati contractante pe de o parte si unul sau mai multi operatori
economici pe de alta parte, avand ca obiect executia de lucrari, prestarea de servicii sau
furnizarea de produse.
Tipuri de contracte de achizitie publica:
- contract de lucrari – care are ca obiect executia de lucrari sau executia unei
constructii,
- contract de furnizare – care are ca obiect furnizarea unuia sau a mai multor
produse prin cumparare, inchiriere sau leasing,
- contract de servicii – care are ca obiect prestarea unuia sau a mai multor
servicii nominalizate de lege,
Codificarea produselor, lucrarilor si serviciilor se face potrivit vocabularului
comun al achizitiilor publice (CPV) – nomenclator de referinta aplicabil contractelor de
achizitie publica de catre tarile din UE.
Scopul achizitiilor publice
- promovarea concurentei intre operatorii economici
- garantarea tratamentului legal si nediscriminatoriu
- asigurarea transparentei si integritatii procesului de achizitii publice
- asigurarea utilizarii eficiente a fondurilor publice prin aplicarea procedurilor
de atribuire a contractului de achizitie publica.
Principiile care stau la baza procesului de achizitii publice sunt:
- nediscriminarea
- tratamentul egal
- recunoasterea reciproca
- transparenta
- proportionalitatea
- asumarea raspunderii

62
 Domeniul de aplicare
1. autoritatile si institutiile publice astfel cum sunt definite in Constitutia tarii,
2. oricare institutie publica, de interes general sau local, autonoma sau aflata in
subordinea sau sub controlul ori coordonarea unei autoritati publice,
3. orice alt organism al statului finantat din fonduri publice
Fac exceptie urmatoarele contracte:
 contractele care au fost declarate secrete de catre autoritatile abilitate
 executarea contractului necesita masuri speciale de securitate
 protectia unor interese.strategice ale tarii.
Reguli aplicabile pentru atribuirea contractului de achizitie publica:
Reguli de estimare a valorii contractului de achizitie publica
- valoarea contractului de achizitie publica se determina pe baza calcularii si
insumarii tuturor sumelor platibile pentru indeplinirea contractului de achizitie
publica fara TVA ;
- se determina apriori initierii procedurii de achizitie publica;
- se concretizeaza in estimarea valorii contractului de achizitie publica care se
inscrie in planul anual al achizitiilor publice.
Reguli de elaborare a documentatiei de atribuire
- orice cerinta, criteriu, regula sau alte informatii necesare pentru a asigura
candidatului/ofertantului o informare completa, corecta si explicita cu privire la modul de
aplicare a procedurii de atribuire
- minimul de informatii:
- informatii generale privind autoritatea contractanta
- criteriile de calificare si selectie
- modul de elaborare si de prezentare a propunerii tehnice si financiare
- informatii detaliate privind criteriul de atribuire
- instructiuni privind caile de atac
- informatii referitoare la clauzele contractului obligatorii
Reguli de participare la procedura de atribuire
- trebuie sa asigure nediscriminarea si tratamentul egal al ofertantilor

63
 - ofertantii pot participa individual sau in asociere
- sa asigure un regim de favoare atelierelor protejate
Reguli de publicitate
- trebuie sa asigure transparenta atribuirii contractului de achizitie publica prin
publicarea unui anunt de intentie, anunt sau invitatie de participare si anunt de atribuire.
- ele opereaza dupa aprobarea programului anual al achizitiilor publice
- se asigura publicitatea prin publicarea documentatiei de atribuire in SEAP si,
dupa caz, in Jurnalul oficial al UE

BIBLIOGRAFIE

I. CĂRŢI
1. Balan Emil – Institutii administrative, Editura C.H.Beck, Bucuresti, 2008
2. Dragoescu Elena – Finante.Finante publice, Editura Dimitrie Cantemir, Tg.Mures,2000
3. Mosteanu Tatiana si colectiv – Finante Publice, Ed. Universitara, Bucuresti, 2005
4. Mosteanu Tatiana so colectiv – Buget si trezorerie publica, Ed. Universitara, Bucuresti,
2003
5. Motoc Vasile – Controlul financiar-fiscal, Editura Universitatii “Lucian Blaga” din
Sibiu, 2008
6. Roman Constantin si colectiv – Gestiunea financiara a entitatilor publice locale,
Editura Economica, Bucuresti, 2007
7. Tabara Vasile – Standarde si indicatori de evaluare si determinare a capacitatii
administrative in institutii si autoritati publice, Editura Techno, Sibiu, 2006
8. Vacarel Iulian si colectiv – Finante publice, Editura Didactica si Pedagogica,
Bucuresti, 2007

64
II. ACTE NORMATIVE

1. Legea Finantelor Publice nr 500 / 2002

2. Legea Finantelor Publice Locale nr. 273 / 2006
3. OMFP nr. 1792 / 2006
4. OMFP nr. 946 / 2005
5. Legea nr. 98 / 2016 privind achizitiile publice
6. Legea nr. 99 / 2016 privind achizitiile sectoriale
7. Legea nr. 101 / 2016 privind remediile si caile de atac in materie de atribuire a
contractelor de achizitie publica.

65