PLĂŢI ŞI FINANȚARE INTERNAŢIONALĂ

Instrumente de plată utilizate în tranzacţiile

comerciale internaţionale

Devizele

Devizele sunt titluri de credit pe termen scurt, denominate în monedă străină.

Titlul de credit reprezintă un document constitutiv şi constatator al unei

creanţe, precis determinate în cuprinsul său, care permite titularului să o realizeze la
scadenţă.
Din marea familie a titlurilor de credit, cea mai largă utilizare în tranzacţiile
internaţionale o au titlurile comerciale, numite și titluri de credit: cambia, biletul la
ordin și cecul.1

Titlurile comerciale îndeplinesc 3 funcţii majore:

 mijloace de circulaţie şi de plată;
 mijloace de rezervă;
 instrumente de credit.

Cambia

Definiţie, reglementări, elemente constitutive. Cambia (numită şi trată sau

poliţă) este un înscris prin care o persoană numită “trăgător” dă ordin unei alte
persoane numită “tras” de a plăti la cerere sau într-un termen precis determinat, suma
de bani înscrisă în cuprinsul ei unei persoane specificate sau la ordinul acesteia.

Cambia trebuie să cuprindă următoarele menţiuni esenţiale (v. modelul) :

(1) denumirea de cambie, înscrisă în text în limba în care a fost
redactat documentul;
(2) ordinul necondiţionat de a plăti, exprimat în mod ne echivoc2;
1
În România, titlurile comerciale sunt reglementate, prin legile nr.58 și 59/1934, modificate prin legea nr.83/1994,
precum și prin prevederile din Codul Comercial.
2
De regulă, folosind expresiile: “plătiţi…” sau “plătiţi la ordinul…” şi altele de acest fel. Formulele de curtoazie de
tipul “vă rugăm să binevoiţi…” sau “vă rugăm să aveţi amabilitatea…” ş.a.m.d. vor fi evitate. La fel de nepotrivită ar fi
inserarea în text a unei condiţii de care depinde efectuarea plăţii, de exemplu “plătiţi cu condiţia ca marfa să fie livrată
până la data de …” sau “plătiţi în momentul descărcării navei…” ş.a.m.d. Astfel de formule – în măsura în care sunt
necesare – vor fi înscrise numai în contract şi nu în textul cambiei.

178
 (3) trăgătorul este persoana care emite cambia. În tranzacţiile
comerciale, trăgător este de obicei însuşi exportatorul. Numele
şi adresa sa, dacă nu sunt tipărite pe document, trebuie înscrise
clar.
(4) Trasul este persoana asupra căreia este trasă cambia. În
tranzacţiile comerciale, în postura de tras apare fie
importatorul, fie banca sa.
(5) Beneficiarul este persoana în favoarea căreia se face plata. El
poate fi o terţă persoană (care deţine o creanţă asupra
trăgătorului) sau poate fi însuşi trăgătorul.
(6) Data plăţii poate fi data prezentării la plată în cazul cambiilor
“la vedere” sau o dată fixă în cazul cambiilor cu scadenţă.
(7) Locul plăţii.
(8) Locul şi data emiterii.
(9) O sumă de bani bine determinată.
(10) Semnătura trăgătorului.
Existenţa elementelor menţionate este obligatorie. Lipsa fie şi numai a unuia
dintre ele face ca documentul să nu fie considerat cambie şi drept urmare, să nu
beneficieze de avantajele pe care le oferă regimul juridic cambial. De la această
regulă, se admit 3 excepţii:
(1) cambia care nu conţine nici un fel de menţiune
privind data plăţii, este considerată plătibilă “la
vedere”.
(2) Dacă nu este menţionat locul plăţii, acesta este
considerat a fi domiciliul trasului.
(3) Dacă nu este menţionat locul emiterii, acesta este
considerat a fi domiciliul trăgătorului.

179
 Lyon / 3rd April, 2001 US $ 10,650
Place/date……………………….

sight
At……………………………… pay against this…………
sole………….

BILL OF EXCHANGE

“PREST IMPEX” SRL SIBIU, ROMANIA

to the order of……………………………………… the amount of
US Dollars ten thousand six hundred and fifty…………………….

456999 10th February,2001

Drawn under L/C No……………………. dated……………………….

Drawee
“Credit Lyonnais”, succursale de Bordeaux
22 rue de la République
32457 Bordeaux, FRANCE

Drawer
“Société Générale des Exportations du Midi”
M.Maurice Durant
Directeur

Model de cambie “la vedere

Acceptarea cambiilor cu scadenţă. Cambiile la vedere trebuie onorate pe loc,

în momentul prezentării lor trasului, fără nici o altă formalitate.
Cambiile cu scadenţă:
 trebuie mai întâi acceptate de către tras;
 o cambie acceptată devine exigibilă oricare ar fi posesorul ei legal şi independent
de raportul comercial care i-a dat naştere.
 Chiar dacă o cambie nu este prezentată spre acceptare, raportul juridic dintre
trăgător și tras se menține.

Scontarea şi re-scontarea cambiilor.

 cambie poate fi încasată înainte de scadenţă prin operaţiunea numită “scontare”.
 Prin scontare, posesorul primeşte în schimb o sumă egală cu valoarea nominală
(înscrisă pe cambie) din care banca a dedus taxa de scont,
180
 Noul posesor al cambiei (banca care a scontat-o) dobândeşte toate drepturile ce
decurg din aceasta, inclusiv dreptul de regres împotriva trăgătorului.

Transmiterea cambiei. Cambia este un document ce poate fi transmis cu

uşurinţă de la un posesor la altul prin operațiunea numită gir. Girarea cambiei se
realizează prin simpla înscriere pe dosul documentului a numelui noului posesor,
numit giratar, însoţit de menţiunea “plătiţi la ordinul…” Persoana care transmite
cambia se numeşte girant. Cambia va fi încasată la scadenţă de către ultimul giratar.
Garantarea cambiei. O cambie poate fi garantată prin operaţiunea de
avalizare. Avalistul, de regulă o bancă cu o bonitate recunoscută înscrie pe document
menţiunea “bun pentru aval”, obligându-se prin aceasta să o achite dacă trasul refuză
plata.
Cambia bancară. În operaţiunile de transferuri şi plăţi internaţionale, întâlnim
o formă specifică a cambiei, numită cambie bancară. În anumite situaţii:
 importatorul poate să solicite băncii sale să tragă o cambie asupra băncii
corespondente din ţara exportatorului.
 Banca importatorului execută această operaţiune debitând în acelaşi timp contul
importatorului cu suma respectivă plus cheltuielile aferente emiterii cambiei.
 Cambia este remisă apoi exportatorului spre a fi încasată.

Biletul la ordin

 este o variantă a cambiei;

 nu conţine nici un fel de ordin de plată;
 reprezintă un angajament ferm pe care-l ia însuşi trăgătorul, de a plăti la scadenţă
posesorului suma de bani înscrisă pe el.
 Se bucură de un regim juridic asemănător cu al cambiei.
 La fel ca şi cambia, el poate fi girat, scontat, avalizat.

Cecul

 reprezintă un înscris prin care o persoană (trăgătorul) dă ordin unei bănci (trasul)
să efectueze în favoarea sa sau a unui terţ (beneficiarul cecului), la prezentare,
plata unei sume de bani dintr-un cont de care trăgătorul poate dispune.
 Nu are scadenţă, fiind plătibil întotdeauna la vedere.
 Presupune existenţa unui disponibil al trăgătorului denumit provizion, la banca
trasă, având rol de acoperire a cecului.
Acoperirea cecului:
 Sursa poate fi un depozit bancar constituit de client sau o deschidere de cont
bancar.
 trebuie să fie:
 apriorică, adică să fie constituită înainte de emiterea cecului;
 integrală, adică cel puţin egal valoric cu valoarea cecului;

181
  disponibilă, adică să nu existe nici un impediment pentru beneficiar
în încasarea cecului;
 irevocabilă, în sensul că trăgătorul se obligă să menţină acoperirea la
dispoziţia purtătorului cecului până la încasare sau până la prescrierea
titlului.
Incidente de plăţi. Atunci când un cec nu poate fi onorat, ne aflăm în situaţia
unui incident de plată. În termenii cei mai simpli, un asemenea eveniment apare
atunci când ceva nu este în regulă, astfel încât cecul nu poate fi onorat la plată.
Incidentele pot fi majore sau minore. În astfel de situaţii, posesorul poate
exercita dreptul de regres împotriva giranţilor, avaliştilor şi a trăgătorului.

 Incidentele majore apar atunci când un cec este emis fără autorizarea trasului sau
când un cec este refuzat din lipsă de disponibil, ceea ce înseamnă că trăgătorul a
încălcat regulile cu privire la acoperirea cecului.
 Incidentele minore se referă mai ales la aspecte legate de forma documentului.

Compensarea cecurilor
 este o operaţiune ce se desfăşoară în toate ţările (inclusiv în România), zilnic, sub
coordonarea nemijlocită a băncii centrale;
 este un proces care implică:
 depozitarea unui cec primit de o bancă comercială la banca centrală;
 creditarea contului de rezerve al băncii beneficiare cu valoarea
cecului;
 debitarea cu aceeaşi sumă a contului de rezerve al băncii trase.

182
 Modalităţi de plată utilizate în tranzacţiile internaţionale

Una din clauzele cele mai importante ale contractelor comerciale internaţionale
este cea referitoare la efectuarea plăţii contravalorii mărfurilor sau serviciilor. Acest
lucru se poate face prin mai multe modalităţi.
Prin modalitate de plată (sau condiţii de plată) înţelegem:

 operaţiunile şi tehnicile
 circuitul documentelor,

prin intermediul cărora creditorul încasează de la debitor creanţa rezultată din livrarea
mărfurilor sau prestarea serviciilor.

Plata în avans (ordinul de plată)

Plata în avans presupune achitarea de către cumpărător a mărfii comandate,

înainte ca vânzătorul s-o livreze.
Această modalitate de plată prezintă următoarele trăsături:
 este cea mai sigură pentru vânzător, dar cea mai riscantă pentru
cumpărător, în cazul în care vânzătorul nu respectă întru totul condiţiile
contractuale.
 plata se face înainte şi independent de livrarea mărfii.
Plăţile în avans se fac în contul bancar specificat de vânzător/exportator, prin:
- trată normală – importatorul trage o trată asupra
băncii sale, pe care o remite exportatorului spre încasare;
- trată bancară
- este cel mai sigur instrument de plată;
- importatorul dă ordin băncii sale să tragă o
trată asupra băncii exportatorului;
- banca importatorului emite trata şi o remite
exportatorului spre încasare.

Acreditivul documentar
Caracteristici. Acreditivul documentar:
 este un angajament ferm luat de o bancă, la ordinul şi în conformitate cu
instrucţiunile clientului său (importatorul) de a efectua o plată către o terţă
persoană, numită beneficiar (exportatorul);
 plata reprezintă contravaloarea mărfii livrate sau serviciilor prestate de
beneficiar;

183
  este cea mai utilizată formă de plată în tranzacţiile internaţionale pentru că
oferă un grad sporit de siguranţă atât vânzătorului cât şi cumpărătorului.
 La derularea plăţii participă 4 părţi:
o Ordonatorul, care este cumpărătorul din contractul
comercial, este cel care iniţiază procedura plăţii prin
acreditiv, prin ordinul de deschidere pe care-l
transmite băncii sale.
o Banca ordonatoare este banca care deschide
acreditivul, în baza ordinului primit de la clientul său,
ordonatorul.
o Banca notificatoare este o bancă din ţara
vânzătorului, mandatată de către banca ordonatoare
să efectueze plata, în condiţiile specificate.
o Beneficiarul, este vânzătorul din contractul
comercial. El este persoana în favoarea căreia se fac
plata, la prezentarea documentelor prevăzute în
acreditiv.
Obligațiile părților

 Pentru exportator:
 Să prezinte într-un anumit termen, setul de documente care
atestă expedierea mărfii.
 Documentele trebuie să fie în concordanţă cu clauzele din
contractul de vânzare-cumpărare.
 Specificaţiile din acreditiv trebuie să fie cât mai clare, mai
concise şi mai simple cu putinţă.

 Pentru importator:
 Este obligat să deschidă acreditivul în favoarea
exportatorului în condițiile convenite.
 Este obligat să-i notifice exportatorului deschiderea
acreditivului.

Obligațiile băncii ordonatoare:

 îşi asumă responsabilitatea de a efectua plata în numele importatorului,
 se ocupă numai de documentele care privesc marfa, nu şi de marfă în sine. Cu
alte cuvinte, băncile nu sunt interesate dacă marfa corespunde cu ce scrie în
documente, ci le interesează doar ca documentele să fie în conformitate cu ce
scrie în acreditiv.
 Poate mandata o bancă din țara exportatorului, numită bancă notificatoare, să
efectueze plata în locul ei. Exportatorul va prezenta documentele băncii
notificatoare.

184
 Clasificarea acreditivelor. După gradul de aplicabilitate, acreditivele pot fi
clasificate în 2 categorii mari: acreditive standard şi acreditive speciale.

A. Acreditivele standard
Acreditivele standard au o utilizare mai largă, ele răspunzând unei game
variate de situaţii din comerţul internaţional. Ele pot fi:
1) Irevocabile. Cumpărătorul şi banca emitentă nu pot amenda sau anula
acreditivul fără aprobarea expresă a vânzătorului.
2) Revocabile. Un acreditiv documentar revocabil dă cumpărătorului
şi/sau băncii emitente posibilitatea de a amenda sau anula acreditivul în
orice moment, până în clipa efectuării plăţii, fără aprobarea sau ştirea
vânzătorului.

Riscuri ale plăţii prin credit documentar. În concluzie, acreditivul

documentar, indiferent de forma sau natura lui:
 prezintă un grad relativ sporit de siguranţă pentru toate părţile angrenate într-o
tranzacţie comercială,
 este singura modalitate de plată care conţine garanţii certe cu privire la
îndeplinirea obligaţiilor, atât pentru vânzător cât şi pentru cumpărător.

Există însă şi situaţii când băncile refuză onorarea acreditivului. Acestea sunt în
principal următoarele:
a) în cazul prezentării de către beneficiar a unor documente incomplete
sau incorecte;
b) în cazul când prezentarea documentelor are loc după expirarea
termenului de valabilitate al acreditivului;
c) dacă din documente rezultă că marfa a fost expediată cu întârziere.

În situaţiile de mai sus, banca poate totuşi oferi beneficiarului una din
următoarele soluţii:
i. pentru cazul de la punctul a, să corecteze documentele în limita
termenului de valabilitate al acreditivului;
ii. pentru cazul de la punctul c, să solicite ordonatorului un
amendament la condiţiile acreditivului, care să facă documentele
acceptabile;
iii. pentru cazul b, există 2 posibilităţi:
- să solicite o prelungire a termenului de valabilitate,
ceea ce implică cheltuieli suplimentare pe care
beneficiarul (în cazul acceptării acestei soluţii de
către ordonator) va trebui să le suporte, plus alte
daune;

185
 - renunţarea la acreditiv şi expedierea documentelor
prin incasso documentar.

1
EXPORTATOR IMPORTATOR
5

6 8b
10 8a

4 2

BANCA 7 BANCA
NOTIFICATOARE ORDONATOARE
3

Deschiderea L/C și notificarea

1 – Contractul internaţional prevede plata prin L/C
2 – Importatorul cere băncii sale să deschidă un L/C
3 – Banca importatorului avizează banca exportatorului că a fost emisă
scrisoarea de credit şi o împuterniceşte să efectueze plata
4 – Banca exportatorului confirmă L/C-ul și notifică exportatorului despre
deschiderea L/C

Circuitul documentelor
5 – Exportatorul expediază marfa
6 – Exportatorul transmite documentele la banca notificatoare
7 – Documentele sunt trimise băncii ordonatoare pentru a fi confirmate
8a – Banca ordonatoare transmite documentele importatorului

Plata exportatorului
8b – Banca ordonatoare execută acreditivul (îl creditează pe
importator)
9 – Banca ordonatoare transferă fondurile la banca notificatoare
10 – Banca notificatoare achită exportatorului contravaloarea
mărfurilor livrate

Schema plății prin acreditiv documentar

186
 Incasso documentar

 se realizează prin aceleaşi circuite bancare ca şi acreditivul.

 Iniţiatorul operaţiunii nu mai este importatorul (sau banca acestuia), ci însuşi
exportatorul:
 Exportatorul trimite băncii sale documentele ce atestă livrarea
mărfii în conformitate cu prevederile contractului comercial
internaţional.
 Banca exportatorului remite documentele spre încasare băncii
importatorului, iar aceasta la rândul ei, le transmite importatorului
după ce acesta din urmă a acceptat să achite contravaloarea mărfii.
 Operaţiunea este mai simplă decât în cazul acreditivului iar taxele bancare sunt
mai mici.
 Vânzătorul pregăteşte şi prezintă băncii documentele care atestă îndeplinirea
de către el a obligaţiilor privind livrarea mărfii. În set, este inclusă o cambie
trasă, nu asupra băncii, ci asupra cumpărătorului însuşi;
o daca trata este la vedere, avem icasso de tip D/P;
o daca trata este cu scadență, avem icasso de tip D/A.
 La operaţiunea de plată prin incasso documentar participă 4 părţi:
 vânzătorul (exportatorul) este iniţiatorul operaţiunii;
 banca vânzătorului;
 banca cumpărătorului;
 cumpărătorul.

187
 EXPORTATOR 1 IMPORTATOR

6
2 8 5
4

BANCA 7 BANCA
EXPORTATORULUI IMPORTATORULUI
3

Transmiterea documentelor

1 – Exportatorul livrează marfa (titlul asupra mărfii nu este

transferat până la pasul 6)
2 – Exportatorul prezintă cambia, însoţită de celelalte
documente
3 – Banca exportatorului transferă documentele la banca
importatorului
4 – banca importatorului notifică acestuia despre sosirea
documentelor

Plata mărfii

5 – Banca importatorului încasează cambia de la importator

6 – Banca importatorului eliberează conosamentul, transferând
titlul asupra mărfii importatorului
7 – Banca importatorului transferă fondurile la banca
exportatorului
8 – Banca exportatorului achită contravaloarea mărfii

Schema plăţii prin incasso (D/P)

188
 Riscuri ale plăţii prin incasso documentar. Plata prin incasso documentar
prezintă riscuri pentru ambii parteneri ai tranzacţiei comerciale. Totuşi, vânzătorul
este expus unor riscuri mai mari.
1. Incasso documentar este o modalitate de plată mai puţin sigură pentru
vânzător deoarece marfa este livrată pe adresa cumpărătorului fără o garanţie
de plată.
2. Băncile nu își iau nici un fel de angajament. În general, băncile:
 nu sunt obligate să protejeze marfa;
 nu au nici o responsabilitate nici în cazul în care marfa a fost oprită la
vamă sau a fost confiscată pentru a se acoperi eventualele taxe de
înmagazinare neachitate.
3. Marfa este transportată, depozitată şi asigurată pe cheltuiala şi pe riscul
vânzătorului până când se efectuează plata sau se semnează un accept.
4. Dacă cumpărătorul refuză să plătească sau să accepte cambiile, vânzătorul
totuși păstrează proprietatea asupra mărfii. El are următoarele opțiuni:
i. poate renegocia condiţiile contractuale cu cumpărătorul;
ii. poate găsi un alt cumpărător;
iii. poate aranja să-i fie returnată marfa, suportând cheltuielile de
returnare.

Plata în cont deschis

Cumpărarea pe bază de cont deschis presupune acordul cumpărătorului de a

plăti marfa comandată într-un anumit interval de timp de la livrarea acesteia. Acest
interval este de obicei de 30, 60 sau 90 de zile, deşi s-au mai întâlnit şi termen mai
lungi, de 180 de zile.
Contul deschis prezintă următoarele particularităţi:
 este metoda de plată cea mai sigură pentru cumpărător şi cea mai riscantă pentru
vânzător. În cazul în care cumpărătorul nu respectă condiţiile contractuale şi nu
plăteşte aşa cum a promis, vânzătorul este total descoperit.
 este foarte rar întâlnită în tranzacţiile internaţionale. Câştigarea unui proces şi
încasarea creanţelor peste hotare sunt mult mai dificile decât în propria ţară.
 În cazul în care cumpărătorul nu achită marfa, ultima şansă a vânzătorului este
aceea de a-i intenta un proces pe baza contractului de vânzare-cumpărare. Din
cauza gradului mare de risc la care se expune, vânzătorul trebuie să se asigure că
nu există o altă alternativă, înainte de a accepta plata în cont deschis.
 Contul deschis poate de asemenea să fie folosit ca un instrument de marketing
pentru că:
 el oferă cumpărătorilor potenţiali finanţare pe termen scurt (un credit
pe care vânzătorul îl acordă cumpărătorului).
 Impulsionează vânzările.
 Este dezavantajos pentru exportator pentrru că el:

189
 trebuie să-şi blocheze capitalul circulant pentru a finanţa creanţe
externe;
 trebuie să se refinanțeze pe baza creanțelor externe (ceea ce este mai
dificil decât în cazul creanțelor interne).

190
 Finanțarea tranzacțiilor internaționale

Importanţa creditului în comerţul internaţional

Finanţarea tranzacţiilor este importantă atât pentru vânzător cât şi pentru

cumpărător.
 Cumpărătorii doresc să obţină credite pe termen lung, în condiţii lejere, care să le
permită să revândă marfa şi să o achite vânzătorului.
 Vânzătorii doresc ca marfa să fie achitată imediat, pentru:
 a evita riscul creditării;
 a-şi acoperi costurile de producţie.

În general, finanţarea tranzacţiilor din comerţul internaţional nu diferă esenţial

de cea care se practică în afacerile derulate pe plan intern.
Practica internaţională cunoaşte o mare varietate a formelor de finanţare a
tranzacţiilor comerciale.
Exportatorii se orientează de regulă, în politica de finanţare, spre acele forme
care corespund cel mai bine intereselor lor, pe termen scurt şi de perspectivă.

Forme de finanţare pe termen scurt

În funcţie de scopul urmărit de exportator, distingem două tipuri de finanţare

pe termen scurt:

Finanţarea în vederea expansiunii pe noi pieţe. Firmele pot obține de la bănci sau
alte instituţii financiare specializate credite de prospectare în vederea prospectării
pieței.

Finanţarea pentru acoperirea cheltuielilor cărora exportatorul trebuie să le facă faţă

între momentul încheierii contractului şi cel al plăţii. În multe situaţii, exportatorii
care vând pe bază de credit comercial au ei înşişi nevoie de refinanţare, în vederea
reluării ciclului de fabricaţie şi a vânzărilor la export. În funcţie de termenul de
rambursare a creditului, există mai multe metode de finanţare:

Creditul de pre-finanţare

 se acordă de bănci firmelor exportatoare în cazul exporturilor de produse de valori

mari (de ex., instalaţii complexe) sau cu ciclul lung de fabricaţie.
 Creditul poate fi extins şi sub-furnizorilor dacă aceştia au nevoie de fonduri pentru
a produce şi livra anumite subansambluri.

191
 Rolul acestor credite este de a acoperi necesarul de lichidităţi la producător atunci
când:
 avansul primit de la importator este insuficient sau când
 apar probleme de acoperire a cheltuielilor pe parcursul fabricaţiei.

Creditul de export

 sunt forme specifice de convertire a creanţelor la export pe termen scurt în

lichidităţi.
 Banca acordă exportatorului un avans, care nu depăşeşte de regulă, 80% din
valoarea mărfurilor:
 în baza documentelor care arată că marfa este pregătită pentru livrare
la export (certificat de depozit, recipisă warrant etc.);
 în baza documentelor care atestă că o marfă a fost livrată la export
dar nu a fost încasată (o cambie cu scadență). Avansul are un dublu
rol:
 de a-l refinanţa pe exportator;
 de a-l proteja contra riscului de curs de
schimb.

Creditul de accept

Dacă importatorul nu acceptă cambii trase asupra sa, în baza documentelor care atestă
o creanţă faţă de străinătate (cambie cu scadență):
 exportatorul poate să tragă cambiile asupra băncii sale.
 Banca trasă acceptă cambiile (de unde denumirea de credit de accept).
 Exportatorul poate sconta cambiile acceptate.

Forme de finanţare pe termen mediu şi lung

Creditele de export pe termen mai mare de un an se acordă de regulă:

 în cazul exporturilor de mare valoare (livrări de instalaţii complexe, echipamente
etc.);
 în cadrul unor forme de cooperare industrială;
 ca o formă de stimulare a exporturilor.

Creditul furnizor
 este un credit bancar acordat exportatorului atunci când acesta consimte
partenerului său o amânare de plată pentru marfa livrată în străinătate.
 Operaţiunea presupune 2 operaţii distincte de creditare:
192
  un credit în marfă, acordat de exportator importatorului prin
acceptarea efectuării plăţii la un anumit termen de la livrare;
 un credit în bani, acordat de bancă exportatorului pentru
finanţarea operaţiunii de export.

 Băncile comerciale condiţionează acordarea creditelor de acest fel de asigurarea

lor la o instituţie specializată în asigurarea creditelor. Poliţa de asigurare emisă în
favoarea furnizorului:
 este cedată de acesta băncii care a finanţat exportul;
 serveşte drept garanţie băncii pe toată durata valabilităţii creditului.
 Costul este întotdeauna suportat de importator.

Creditul cumpărător
 este o finanţare directă acordată importatorului de către o bancă din ţara
exportatorului pentru a-i permite cumpărătorului să plătească imediat
contravaloarea mărfii.
 Este acordat, de regulă, de o bancă sau instituţie specializată în finanţarea
exporturilor din ţara exportatorului.
 Acoperă în general, între 75 şi 90% din valoarea mărfurilor livrate, diferenţa fiind
suportată sub formă de avans sau plată la livrare, de către importator.
 Asigurarea creditului se realizează de către banca exportatorului la o instituţie de
asigurare din ţara sa. Costul asigurării este suportat de regulă, de către importator.

Alte tipuri de credite. În această categorie se includ:

 Creditul consorţial reprezintă un împrumut acordat de un grup de bănci,
constituite într-o grupare temporară, fără personalitate juridică (numit consorţiu)
unui beneficiar dintr-o ţară terţă.
 Creditul revolving
 Este numit astfel deoarece dobânda sa este revizuită periodic (în
general la 3 luni), în funcţie de evoluţia ratei dobânzii la creditele pe
termen scurt pe piața monetară internațională.
 În esenţă, este un credit pe termen mediu, mobilizat prin intermediul
unor credite pe termen scurt.

Tipuri speciale de finanţare

Această categorie cuprinde forme mai complexe, care:

 presupun combinarea mai multor tipuri de operaţiuni (comerciale şi financiare);
 implică participarea şi altor instituţii financiare decât cele bancare.

Cele mai cunoscute sunt: forfetarea, factoringul şi leasingul.

193
Forfetarea exportului pe credit;
 este o formă de finanțare pe termen mediu și lung (până la 7 ani);
 constă în transmiterea creanţelor provenite din livrări de mărfuri la export
unei instituţii financiare specializate care le plăteşte imediat, urmând să
recupereze contravaloarea acestora, la scadenţă, de la debitorul importator;
 costul este mai ridicat decât cel al scontării şi constă dintr-o rată fixă de
dobândă, la care se adaugă comisionul instituţiei financiare, stabilit
diferenţiat în funcţie de:
a) bonitatea debitorului;
b) măsura în care creanţa (cambia) este sau nu avalizată;
c) riscul estimat al operaţiunii;
d) modalitatea de plată.
 instituţia de forfetare preia asupra sa toate riscurile de neplată izvorâte din
reaua credinţă sau falimentul debitorului;

Factoringul

 Implică un contract încheiat între o instituţie financiară (factor) şi exportatorul

care are de încasat creanţe din străinătate (aderent).
 Este o formă de finanțare pe termen scurt.
 În schimbul unui comision, factorul preia în proprietatea sa creanţele
aderentului rezultate dintr-un export pe credit, achitându-i facturile
neîncasate (ce poartă semnătura cumpărătorului).
 În funcţie de momentul când are loc plata facturilor de către factor, distingem
două tipuri de factoring:
 factoring clasic presupune că factorul:
o plăteşte facturile în momentul preluării acestora (dar nu
mai mult de 85%, restul la încasarea banilor de la
importator);
o acordă un credit aderentului până în momentul scadenţei
creditului cumpărător acordat de exportator
importatorului.
 factoring la scadenţă, când factorul:
o plăteşte creanţele aderentului în momentul exigibilităţii
acestora,
o își reţine comisionul pentru intermedierea operaţiunilor
de decontare.
 La cerere, factorul pune la dispoziţia aderentului o serie de servicii, cum ar fi:
 preluarea administraţiei registrului contabil (postul clienţi);
 acordarea de sprijin în gestiune;
 îndrumarea aderentului în privinţa alegerii clienţilor;
 verificarea bonităţii clienţilor;

194
  urmărirea încasărilor ş.a.

 costul serviciilor (pentru administrarea registrului contabil şi sprijin în gestiune)

este de 0,5-3% din valoarea facturii;
 pentru plata în avans a facturilor se percepe o dobândă cu 1,5-3% mai mare decât
dobânda bancară;
 factorului se substituie aderentului, astfel încât importatorul se va elibera valabil
prin efectuarea plăţii către factor.

Leasingul
 Este un contract prin care proprietarul unui activ (locatorul) îl închiriază pentru
folosinţă unui beneficiar (utilizatorul), contra unei chirii prestabilite.
 Este o alternativă la cumpărarea de active de valori importante (echipamente,
instalaţii complexe, avioane, camioane, nave, uzine electrice etc.).
 adesea, într-un contract de leasing apar 3 părţi şi anume:
 locatorul, este proprietarul bunului şi finanţatorul operaţiunii;
 locatarul (numit şi utilizator), este cel care primeşte bunul în locaţie,
spre folosinţă;
 producătorul bunului.
 Locatorul (creditorul) cumpără bunul de la producător spre a-l închiria
utilizatorului (debitorul). Există trei tipuri de locatori:
 producători de echipamente;
 bănci;
 firme specializate de leasing.

 Utilizatorul se angajează:
 să suporte toate cheltuielile legate de întreţinerea bunului închiriat;
 să exploateze bunul în mod raţional (să nu-l supună unei
supraîncărcări sau suprasolicitări).
 Plata chiriei se efectuează conform contractului de leasing.
 Neplata chiriei duce la rezilierea contractului, pe contul şi răspunderea
utilizatorului (plata de daune-interese).
 La sfârşitul perioadei contractuale, dacă bunul nu a fost amortizat complet,
utilizatorul are 3 opţiuni:
 să renunţe la contract;
 să prelungească contractul;
 să cumpere bunul la valoarea reziduală.
 Leasingul oferă părţilor contractante o serie de avantaje între care menţionăm:
 când o firmă doreşte utilizarea unui activ pe termen scurt, uneori
chiar cu caracter de unicat; alternativa cumpărării implică
prospectarea pieţei, negocierea cumpărării, asigurarea, precum şi

195
 operaţiile corespunzătoare la încheierea utilizării (revânzarea,
anularea asigurării etc.).
 Standardizarea contractelor. Contractele de leasing sunt
standardizate pe anumite tipuri de active. În consecinţă, formalităţile
administrative şi legale pot fi reduse la minimum.
 Evitarea unor proceduri birocratice. În multe ţări, procurarea unor
echipamente în regim de leasing necesită un număr redus de aprobări
comparativ cu achiziţionarea prin cumpărare.
 Promovarea vânzărilor. Pentru furnizor, leasingul este o metodă de
promovare a vânzărilor (în special pentru bunurile de valori mari), de
lărgire a cercului de clienţi.
 Alternativă la finanţarea prin credit bancar. Faţă de operaţiunile
obişnuite de creditare, leasingul:
o prezintă un grad sporit de siguranţă pentru finanţator,
care păstrează proprietatea asupra bunului.
o Veniturile obţinute de societăţile de leasing (chiria
pentru folosinţa bunului, dobânda pentru finanţarea pe
termen mijlociu/lung) sunt adesea mai mari decât în
cadrul operaţiunilor tradiţionale de creditare.
 Plata eşalonată în timp (în locul plăţii globale) este un avantaj pentru
utilizator, ceea ce face ca firmele cu disponibilităţi financiare mai
reduse să aibă acces la utilizarea productivă a unor bunuri de
echipament de valoare ridicată.
 Există 2 tipuri de contracte de leasing:
 leasingul financiar este acel tip de leasing, foarte asemănător cu un
împrumut bănesc, în care:
o durata contractului acoperă întreaga viaţă economică
estimată a bunului.
o Contractul nu poate fi anulat sau terminat de către nici
una din părţi. În caz contrar, proprietarul va fi
despăgubit pentru eventuale pierderi.
o Locatorul se aşteaptă să primească în final, preţul
integral al echipamentului, plus un profit la capitalul
investit, prin plata chiriei.
o Utilizatorul, deşi nu este proprietarul legal, suportă toate
riscurile de proprietate a bunului (de ex., riscul de
îmbătrânire, de utilizare sub capacitate etc.)
o Locatorul nu suportă decât riscul încetării plăţii chiriei
de către utilizator.
 Leasingul funcţional este acel tip de leasing în care:
o contractul este de obicei pe termen scurt.
o Locatarul (utilizatorul) poate să decidă terminarea
contractului printr-o simplă notificare prealabilă a
proprietarului, într-un anumit termen.

196
o Locatorul nu se aşteaptă să recupereze preţul integral al
bunului (plus profitul) la expirarea contractului, ci ia în
considerare valoarea neamortizată (reziduală) a bunului.
o Utilizatorul nu suportă nici un risc de proprietate a
bunului (riscul este suportat de locator) deoarece are
opţiunea de a anula contractul în orice moment.

197