Drept Fin - Lic - Suport Curs An II

Ionel Bostan
- Profesor universitar –
● Doctor în Drept ● Doctor în Economie
DREPT FINANCIAR PUBLIC
Iaşi ● 2008
Ionel Bostan ● Drept financiar public
CUPRINS
Capitolul 1
Definiţia, obiectul şi izvoarele dreptului financiar; normele şi
raporturile specifice ………………………………………………... 4
1.1. Definiţia şi obiectul dreptului financiar ………………………… 4
1.2. Izvoarele dreptului financiar ……………………………………. 4
1.3. Normele şi raporturile de drept financiar ………………………. 5
1.4. Poziţia dreptului financiar în cadrul sistemului de drept ……….. 6
Capitolul 2
Bugetul public naţional …………………………………………….. 8
2.1. Prezentare generală ……………………………………………... 8
2.2. Bugetul statului …………………………………………………. 8
2.2.1. Definirea bugetului de stat; principalele teorii privind
natura sa juridică şi principiile dreptului bugetar ………………… 8
2.2.2. Cuprinsul bugetului de stat ………………………………… 11
2.2.2.1. Veniturile bugetului de stat ……………………………… 11
2.2.2.2. Cheltuielile bugetului de stat ……………………………. 11
Capitolul 3
Derularea procesului bugetar ……………………………………... 13
3.1. Elemente esenţiale pentru înţelegerea procesului bugetar ……… 13
3.2. Competenţe şi responsabilităţi în procesul bugetar …………….. 14
3.3. Procesul bugetar ………………………………………………… 16
3.3.1. Proceduri privind elaborarea bugetelor ……………………. 16
3.3.2. Calendarul bugetar ………………………………………… 17
3.3.3. Prevederi referitoare la investiţii publice …………………. 18
3.3.4. Execuţia bugetară …………………………………………. 19
3.4. Finanţele instituţiilor publice …………………………………… 22
Capitolul 4
Bugetul asigurărilor sociale de stat ……………………………….. 24
4.1. Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat ……………….. 25
4.2. Cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat ………………. 25
4.3. Sistemul public de pensii ……………………………………….. 27
4.3.1. Obiective …………………………………………………... 27
4.3.2. Contribuabilii sistemului public de pensii …………………. 27
4.3.3. Cotele de contribuţie de asigurări sociale (C.A.S.) ………... 28
4.4. Procedura bugetului asigurărilor sociale ……………………….. 30
Capitolul 5
Bugetele locale ……………………………………………………… 32
5.1. Preliminarii ………………………………………….................. 32
5.2. Reglementări în materie ………………………………………… 32
5.2.1. Veniturile şi cheltuielile bugetare …………………………. 33
5.2.2. Principii, reguli şi responsabilităţi ………………………… 33
5.2.3. Procesul bugetar …………………………………………… 36
5.2.4. Competenţe în stabilirea impozitelor şi taxelor locale …….. 43
5.2.5. Calendarul bugetar ………………………………………… 48
2
5.2.6. Investiţiile publice locale ………………………………….. 49

5.2.7. Execuţia bugetară ………………………………………….. 50
5.2.8. Împrumuturi. Fonduri de risc. Verificări. Excedente ……… 53
5.3. Criza financiară şi insolventa unităţilor administrativ-teritoriale 57
5.4. Unele dispoziţii instituţionale (Legea 273/ 2006 privind
finanţele publice locale) …………………………………………….. 60
Capitolul 6
Împrumutul public …………………………………………………. 61
6.1. Aspecte teoretice ……………………………………………….. 61
6.2. Împrumutul public – trăsături şi tipologie ……………………… 62
6.3. Reglementarea împrumuturilor publice ………………………… 64
6.3.1. Datoria publică internă …………………………………….. 65
6.3.2. Datoria publică externă ……………………………………. 66
Capitolul 7
Procedura fiscală 67
7.1. Administrarea creanţei fiscale - Codul de procedură fiscală 67
7.2. Competenţa organului fiscal 71
7.3. Înregistrarea fiscală 72
7.4. Inspecţia fiscală 75
7.5. Executarea voluntară a obligaţiilor fiscale 77
7.6. Executarea silită a obligaţilor fiscale 81
7.7. Soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor administrative
fiscale 89
● Bibliografie …………………………………………………… …. 92
3
Capitolul 1
DEFINIŢIA, OBIECTUL ŞI IZVOARELE DREPTULUI

FINANCIAR; NORMELE ŞI RAPORTURILE SPECIFICE
1.1. Definiţia şi obiectul dreptului financiar
Literatura de specialitate relevă faptul că „ştiinţa dreptului financiar public se afirmă într-o interferenţă
deosebită cu ştiinţa finanţelor publice”1. De altfel conceptele specifice finanţelor publice2 stau la baza ideilor şi
teoriilor dreptului financiar care sunt reflectate în conţinutul reglementărilor juridice privitoare la bugetul public,
impozite, taxe, cheltuieli bugetare etc.
În privinţa definirii dreptului financiar, se apreciază3 că acesta este dat de ansamblul actelor normative
care reglementează relaţiile de constituire, repartizare şi utilizare a fondurilor băneşti ale statului şi ale
instituţiilor publice, destinate satisfacerii sarcinilor social-economice ale societăţii.
Dreptul financiar se concentrează predilect asupra noţiunilor, teoriilor şi reglementărilor juridice
referitoare la4:
• bugetul de stat şi procedura elaborării, aprobării şi executării lui;
• cheltuielile bugetare şi finanţarea instituţiilor publice;
• teoria impozitelor, legislaţia şi procedura fiscală;
• cuprinsul şi procedura bugetului asigurărilor sociale de stat, a bugetelor locale şi fondurilor speciale;
• teoria şi operaţiunile creditului public intern şi extern;
• controlul financiar.
1.2. Izvoarele dreptului financiar

Între izvoarele dreptului financiar evidenţiem existenţa a patru categorii de norme juridice:
a) Prevederile constituţionale. Acestea stabilesc competenţa organelor puterii legislative şi

executive în materie de buget public, cuprinzând şi dispoziţii privitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii
de Conturi.
b) Legile. Între acestea se detaşează:

− legea privind finanţele publice;
− legile bugetare anuale;
− legile fiscale.
c) Acte normative emise de organele centrale ale autorităţii executive. Aici se includ:
− ordonanţele guvernamentale;
− hotărârile de guvern;
− instrucţiunile, ordinele şi precizările Ministerului de Finanţe.
d) Hotărâri ale consiliilor locale. Prin acestea se aprobă anual bugetele proprii ale unităţilor
administrativ-teritoriale, măsurile de executare şi conturile de execuţie a acestor bugete; tot prin hotărâri ale
consiliilor locale se stabilesc cotele unor impozite şi taxe locale şi se acordă anumite înlesniri fiscale.
Unele lucrări5 aşează între izvoarele dreptului financiar şi regulamentele, normele şi alte acte cu caracter
1
I. Gliga, Drept financiar public, Ed. All, Bucureşti, 1994, p. 40.
2
Se apreciază că ştiinţa finanţelor publice este atât o ramură a ştiinţelor economice cât şi o ramură a ştiinţei publice care studiază mijloacele şi tehnicile
financiare - cheltuieli, taxe, impozite, împrumuturi, buget etc., prin care statul intervine nu numai în domeniul economic ci şi în domeniile social şi politic -
cf. M. Duverger, Finances publiques, Presses Universitaires de France, Paris, 1978, p. 18-27 apud I. Gliga, ibid.
3
D.D. Şaguna, Drept financiar şi fiscal, vol. 1, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1997, p. 79
4
I. Gliga, op. cit., p. 42.
5
I. Condor, Drept fiscal şi financiar, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 1996.
4
normativ emise de Banca Naţională a României.
1.3. Normele şi raporturile de drept financiar
Definite drept „reguli de conduită stabilite sau recunoscute de stat, care cuprind drepturile şi obligaţiile
subiecţilor participanţi la raportul de drept financiar şi a căror respectare este asigurată de către stat”6,
normele juridice financiare prezintă o anumită specificitate în raport cu ceea ce reprezintă în general norma
juridică7, diferenţiindu-se semnificativ prin sancţiune.
Sancţiunea, care se constată de către organele fiscale şi financiare, în acest context, poate îmbrăca
forme ca:
• amendă fiscală;
• aplicarea majorărilor de întârziere, dobânzilor şi penalităţilor;
• suspendarea finanţării etc.
Raporturile de drept financiar sunt, de fapt, „relaţii sociale care iau naştere şi se sting în procesul
constituirii, repartizării, şi utilizării fondurilor băneşti ale statului şi care sunt reglementate de normele juridice
financiare”8, putându-se grupa, în funcţie de sfera de cuprindere a finanţelor publice, în:
• raporturi juridice bugetare;
• raporturi juridice fiscale;
• raporturi juridice de control financiar şi fiscal;
• raporturi juridice de credit public etc.
Raporturile de drept financiar se nasc numai în cadrul activităţii financiare înfăptuite de stat şi organele
sale. În cadrul acestor raporturi, fără excepţie, unul dintre subiecte este statul, printr-un organ de specialitate
care intră în raportul juridic de pe poziţia de purtător al autorităţii de stat. Această particularitate creează o
poziţie de subordonare a tuturor celorlalte subiecte participante, faţă de subiectul purtător al autorităţii de stat.
Raporturile de drept financiar se nasc, se modifică şi se sting pe baza manifestării unilaterale de voinţă a
statului, prin forme specifice prevăzute de normele juridice financiare.
Această particularitate oferă posibilitatea executării directe a creanţelor fiscale de către organele de stat,
fără a fi necesară, în acest sens, o hotărâre judecătorească.
[Sursa: D.D. Şaguna, Drept financiar şi fiscal, vol. I, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1996, p. 83]
În tabelul nr. 1.3.1. redăm pe scurt unele elemente care reflectă faptul că raporturile juridice financiare se
disting, faţă de celelalte raporturi de drept, printr-o serie de particularităţi.
6
D.D. Şaguna, op. cit., p. 82.
7
Conţinutul normei de drept financiar are aceeaşi structură logico-juridică - ipoteză, dispoziţie şi sancţiune - precum şi o construcţie externă dată de modul
de exprimare al actelor normative: capitole, secţiuni, articole, alineate, şi paragrafe [cf. D.D. Şaguna, ibid.].
8
Ibid., p. 83.
5
Tabel nr. 1.3.1. Repere privind diferenţierea raporturilor juridice financiare faţă de celelalte raporturi de drept
Nr. Elemente de Specificaţie
crt. particularizare
0 1. 2.
1. Subiecte participante A. Statul - reprezentat printr-un organ de specialitate în activitatea financiară, învestit cu
atribuţii în procesul de constituire, repartizare şi utilizare a fondurilor publice.
B. Persoane fizice sau juridice.
Persoanele fizice pot fi:
9 cetăţeni români;
9 cetăţeni străini rezidenţi (reprezentanţi diplomatici, comercianţi, doctoranzi, studenţi,
apatrizi);
9 cetăţeni străini nerezidenţi (specialişti, oameni de cultură, artişti, sportivi).
În cadrul persoanelor juridice se includ: regiile autonome, societăţile comerciale, instituţiile
publice etc.
2. Conţinutul Este dat de drepturile şi obligaţiile subiectelor participante al căror cuprins este stabilit în
raporturilor de drept legătură cu necesitatea şi importanţa constituirii, repartizării şi utilizării fondurilor băneşti
financiar ale statului.
3. Obiectul raporturilor Este foarte diferit datorită:
de drept financiar 9 sferei extinse şi complexe a finanţelor publice (prognoză, organizare bugetară, control
financiar etc.);
9 actelor normative şi operaţiunilor specifice cu privire la activitatea fiscală.
[Sursa: Adaptare după D.D. Şaguna, op. cit., p. 85]
1.4. Poziţia dreptului financiar în cadrul sistemului de drept
În mod evident, dreptul financiar face parte integrantă din dreptul public9, cuprinzând totalitatea
normelor juridice prin intermediul cărora se mobilizează, se administrează şi se repartizează fondurile băneşti
destinate satisfacerii nevoilor publice10.
Înţelegerea unei discipline atât de complexă şi, în acelaşi timp, profundă, presupune deţinerea de
cunoştinţe din aproape toate ramurile de drept, dar şi din economie (finanţe publice). Reprezentarea grafică din
figura nr. 1.4.1. sugerează existenţa legăturilor dintre dreptul financiar şi alte discipline.
9
I. Condor, op. cit., p. 79 „Acea parte a dreptului care tratează constituirea şi funcţionarea organelor centrale şi locale de stat, relaţiile dintre persoane
(fizice sau juridice) şi stat, relaţiile dintre persoanele care sunt în legătură directă cu statul. Dreptul public cuprinde, în general, dreptul constituţional,
dreptul administrativ, dreptul financiar (după unele opinii, dreptul fiscal) şi dreptul penal”.
10
Problematica financiară ce caracterizează agenţii economici, persoanele fizice, societăţile non-profit etc. ţine de dreptul privat.
6
DREPT
DREPT COMERCIAL
CIVIL
• Se aseamănă, deoarece cuprind norme juridice care reglementează în mod prioritar

raporturi patrimoniale având ca obiect drepturi şi obligaţii exprimate în bani.
• Se deosebesc, deoarece dreptul financiar cuprinde norme referitoare la mobilitatea, admi-
nistrarea şi repartizarea fondurilor băneşti necesare satisfacerii nevoilor publice, iar dreptul
civil şi dreptul comercial cuprind norme ce reglementează relaţiile băneşti dintre persoanele
fizice şi/sau juridice.
Conexiunile Conexiunile
sunt determi- sunt determi-
nate de nate de
DREPT constatarea şi formarea şi DREPTUL
combaterea DREPT utilizarea
PENAL FINANCIAR MUNCII
infracţiunilor fondurilor
din domeniul pentru asigu-
financiar. rările sociale
de stat.
Ştiinţa finanţelor publice cercetează aspecte- Corelaţiile dintre cele două ramuri sunt date de:
le legate de procurarea resurselor necesare, 9 în ambele raporturi, cel puţin unul din
utilizarea lor în spirit de economie, repartiza- subiecte este un organ al statului;
rea sarcinilor fiscale, contractarea şi rambur- 9 aparatul financiar face parte din sistemul
sarea împrumuturilor de stat, întocmirea şi administrativ de stat;
executarea echilibrată a bugetului, respecta- 9 reglementarea celor două categorii de
rea anumitor reguli care ţin de disciplina raporturi se face prin aceeaşi metodă a
financiară şi de buna gestionare a fondurilor. subordonării părţii raportului juridic.
FINANŢE
PUBLICE DREPT
ADMINISTRATIV
Fig. 1.4.1. Legăturile dreptului financiar cu alte discipline
În prezent, conceptul de drept financiar capătă un contur din ce în ce mai pronunţat, această
importantă ramură a dreptului impunându-se tot mai mult în cadrul sistemului contemporan de drept.
7
Capitolul 2
BUGETUL PUBLIC NAŢIONAL
2.1. Prezentare generală
Considerat veriga centrală a sistemului financiar din cadrul unui stat, bugetul public constituie „expresia
unui tip specific de relaţii financiare – relaţiile bugetare – care se manifestă în procesele formării, repartizării şi
utilizării fondurilor bugetare necesare organelor statale de la nivel naţional şi de la nivelul unităţilor sale
administrativ-teritoriale”11.
Structura sistemului bugetar din România corespunde structurii organizatorice a statului.
Într-o altă abordare, bugetul public reprezintă document de bază, având putere de lege, prin care se
stabilesc atât natura şi mărimea veniturilor ce se utilizează la dispoziţia statului, dar şi categoriile şi nivelul
alocaţiilor bugetare ce se vor dirija de către stat pentru finanţarea diverselor activităţi în cadrul unui exerciţiu
bugetar (de regulă, un an).
Etimologic, cuvântul buget îşi are originea în latinescul „bulgo” – a cărui semnificaţie este aceea de
„pungă cu bani”. Ulterior, în Franţa s-au folosit expresiile „bouge” şi „bougette”, cu sensul de „săculeţ”. În An-
glia, prin cuvântul „budget” se înţelegea mapa de piele a Cancelarului Trezoreriei, în care erau aduse la
Parlament documentele referitoare la situaţia veniturilor şi cheltuielilor statului. În ţările române, folosirea
expresiei „buget” s-a introdus prin Regulamentele organice (1831 - 1832), în care se vorbea despre „biudje” sau
„bugea”.
În privinţa conţinutului bugetului public naţional (autohton), la acesta face referire atât Constituţia ţării,
cât şi Legea finanţelor publice.
Constituţia României, în art. 137 arată că bugetul public naţional cuprinde „bugetul de stat, bugetul
asigurărilor sociale de stat şi bugetele locale ale comunelor, ale oraşelor şi ale judeţelor”. Apoi, în Legea privind
finanţele publice12 se stipulează că resursele financiare publice se constituie şi se gestionează printr-un sistem
unitar de bugete, şi anume: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele
fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului şi bugetele altor instituţii publice cu caracter autonom, bugetul
fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat şi ale căror rambursare, dobânzi şi alte
conturi se asigură din fonduri publice, bugetul fondurilor externe nerambursabile, în condiţiile asigurării
echilibrului financiar.
2.2. Bugetul statului
Locul cel mai important în cadrul actualului sistem bugetar al României îl deţine bugetul de stat13 care, de
altfel, îndeplineşte un rol major în raport cu celelalte bugete componente.
Situaţia se explică prin faptul că în bugetul de stat regăsim o pondere apreciabilă a veniturilor publice, prin
intermediul acestuia finanţându-se importante sectoare şi activităţi: sănătate, cultură, artă, învăţământ, apărare,
ordine publică, siguranţă naţională etc.
2.2.1. Definirea bugetului de stat; principalele teorii privind natura sa juridică şi principiile
dreptului bugetar
Definit drept actul de stabilire şi autorizare a veniturilor şi cheltuielilor anuale ale statului, bugetul de
stat este şi „un procedeu tehnico-financiar de fixare şi coordonare a veniturilor cu cheltuielile din fiecare an; de
asemenea, el este un act de conducere a gestiunii financiare a statului”14.
11
I. Talpoş, Finanţele României, vol. I, Ed. Sedona, Timişoara, 1995, p. 79.
12
Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, publicată în M.Of. nr. 597/13 august 2002.
13
Lucrările de specialitate utilizează cu acelaşi sens noţiunile de buget de stat şi buget al administraţiei centrale de stat.
14
Dr. C. Albuţ, C. Diaconu, Drept financiar, Editura Fundaţiei „Chemarea”, Iaşi, 1998, p. 24.
8
Sub aspectul naturii juridice a bugetului de stat, literatura de specialitate vine cu o serie de teorii regăsite
în prima parte a secolului douăzeci. Dintre acestea, le prezentăm sintetic pe cele mai importante15:
(1) Teoria bugetului de stat act – condiţiune de natură administrativă este centrată pe faptul că în
statele moderne, prin bugetele anuale, sunt condiţionate atât veniturile cât şi cheltuielile publice, sub aspecte
parţial diferite, dar comune actelor administrative de acest fel.
(2) Teoria naturii juridice de lege a bugetului statului este fondată pe constatarea că „legea este orice
deciziune emanată de la puterea legislativă, iar în împrejurarea în care bugetul statului este o decizie a
legislatorului, el este o lege propriu-zisă”16.
(3) Teoria bugetului de stat lege (şi simultan) act administrativ susţine, pornind de la deosebirea dintre
legea finală şi legea materială, că bugetul de stat „este lege, în partea lui creatoare de dispoziţii generale, şi act de
administraţie în partea creatoare de acte individuale şi concrete”17.
Apoi, mai există unele teorii care consideră că bugetul de stat este „un act de planificare financiară care, în
urma adoptării de către organul suprem al puterii de stat, printr-o lege emisă în acest scop, dobândeşte natura
juridică specifică de lege”18, sau mai simplu, „principalul plan financiar anual cu caracter operativ al statului”19.
Arătăm că, deşi este un plan, bugetul de stat are o pregnantă natură juridică de lege, Parlamentul
adoptând anual Legea bugetului de stat. Guvernul elaborează proiectele bugetului de stat şi le supune spre
aprobare Parlamentului, iar după aprobare răspunde de realizarea prevederilor bugetare.
Principiile care stau la baza elaborării, aprobării, executării şi încheierii bugetului de stat sunt redate în
cele ce urmează.
• Principiul universalităţii
- Veniturile şi cheltuielile se includ în buget în totalitate, în sume brute.
- Veniturile bugetare nu pot fi afectate direct unei cheltuieli bugetare anume, cu excepţia donaţiilor şi
sponsorizărilor, care au stabilite destinaţii distincte.
• Principiul publicităţii
- Sistemul bugetar este deschis şi transparent, acestea realizându-se prin:
a) dezbaterea publică a proiectelor de buget, cu prilejul aprobării acestora;
b) dezbaterea publică a conturilor generale anuale de execuţie a bugetelor, cu prilejul aprobării acestora;
c) publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a actelor normative de aprobare a bugetelor şi
conturilor anuale de execuţie a acestora;
d) mijloacele de informare în masă, pentru difuzarea informaţiilor asupra conţinutului bugetului,
exceptând informaţiile şi documentele nepublicabile, prevăzute de lege.
• Principiul unităţii
- Veniturile şi cheltuielile bugetare se înscriu într-un singur document, pentru a se asigura utilizarea
eficientă şi monitorizarea fondurilor publice.
- Toate veniturile reţinute şi utilizate în sistem extrabugetar, sub diverse forme şi denumiri, se introduc în
bugetul de stat, urmând regulile şi principiile acestui buget, cu excepţia celor provenite din venituri proprii şi
subvenţii din surse publice, precum şi a celor pentru constituirea, potrivit legii, a fondurilor de stimulare a
personalului.
- Veniturile şi cheltuielile Fondului special pentru dezvoltarea sistemului energetic şi ale Fondului special
al drumurilor publice se introduc în bugetul de stat ca venituri şi cheltuieli cu destinaţie specială, urmând regulile
şi principiile acestui buget.
- În vederea respectării principiilor bugetare, Guvernul va propune Parlamentului modificarea actelor
normative pentru desfiinţarea veniturilor şi cheltuielilor cu destinaţie specială incluse în bugetul de stat.
15
I. Gliga, Drept financiar public, Editura All, Bucureşti, 1994, pp. 51-52.
16
Ibid., citându-se după C. de Malberg, Contribution à la théorie generale de l’État, Paris, 1920, p. 154.
17
Ibid., citându-se după L. Duguit, Traité de Droit constitutionnel, vol. II, Paris, 1923, p. 144.
18
D.D. Şaguna, Drept financiar şi fiscal, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1997, p. 13.
19
Ibid.
9
• Principiul anualităţii
- Veniturile şi cheltuielile bugetare sunt aprobate prin lege pe o perioadă de un an, care corespunde
exerciţiului bugetar.20
- Operaţiunile de încasări şi plăţi efectuate în cursul unui an bugetar în contul unui buget aparţin
exerciţiului corespunzător de execuţie a bugetului respectiv.
• Principiul specializării bugetare

- Veniturile şi cheltuielile bugetare se înscriu şi se aprobă în buget pe surse de provenienţă şi, respectiv, pe
categorii de cheltuieli, grupate după natura lor economică şi destinaţia acestora, potrivit clasificaţiei bugetare.
• Principiul unităţii monetare

- Toate operaţiunile bugetare se exprimă în monedă naţională.
• Reguli privind cheltuielile bugetare

- Cheltuielile bugetare au destinaţie precisă şi limitată şi sunt determinate de autorizările conţinute în legi
specifice şi în legile bugetare anuale.
- Nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele publice şi nici angajată şi efectuată din aceste bugete,
dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.
- În acelaşi timp, nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanţă şi plătită dacă nu este
aprobată potrivit legii şi nu are prevederi bugetare.
• Limite privind micşorarea veniturilor şi majorarea cheltuielilor bugetare

- În cazurile în care se fac propuneri de elaborare a unor proiecte de acte normative a căror aplicare atrage
micşorarea veniturilor sau majorarea cheltuielilor aprobate prin buget, iniţiatorii au obligaţia să prevadă şi
mijloacele necesare pentru acoperirea minusului de venituri sau creşterea cheltuielilor. În acest scop iniţiatorii
trebuie să elaboreze, cu sprijinul Ministerului Finanţelor Publice sau al altor instituţii implicate, fişa financiară
care însoţeşte expunerea de motive sau nota de fundamentare, după caz, şi care va fi actualizată în concordanţă
cu eventualele modificări intervenite în proiectul de act normativ. În această fişă se înscriu efectele financiare
asupra bugetului general consolidat, care trebuie să aibă în vedere:
a) schimbările anticipate în veniturile şi cheltuielile bugetare pentru următorii 5 ani;
b) eşalonarea anuală a creditelor bugetare, în cazul acţiunilor multianuale;
c) propuneri realiste în vederea acoperirii majorării cheltuielilor;
d) propuneri realiste în vederea acoperirii minusului de venituri.
- După depunerea proiectului legii bugetare anuale la Parlament pot fi aprobate acte normative numai în
condiţiile arătate anterior, dar cu precizarea surselor de acoperire a diminuării veniturilor sau a majorării
cheltuielilor bugetare, aferente exerciţiului bugetar pentru care s-a elaborat bugetul.
20
Referindu-se la datele anului bugetar, I. Talpoş, în op. cit., pp. 105-106, arată că în diverse ţări ale lumii au fost stabilite astfel: - între 1 ianuarie şi 31
decembrie în: Austria, Belgia, Brazilia, Franţa, Germania, Grecia, Indonezia, Olanda, Peru, România, Venezuela etc.; - între 1 aprilie şi 31 martie următor
în: Canada, Danemarca, India, Iordania, Irak, Japonia, Marea Britanie etc.; - între 1 iulie şi 30 iunie următor în: Australia, Filipine, Italia (din 1964),
Pakistan, Suedia etc.; - în fine, între 1 octombrie şi 30 septembrie următor în: S.U.A. - începând din anul 1976 (până la care anul bugetar coincidea cu anul
calendaristic). Fiecare dintre datele menţionate prezintă atât avantaje, cât şi dezavantaje, fiind argumentate pro şi înserate critici diverse. Referindu-
ne la data de 1 ianuarie, care este una dintre cele mai obişnuite pentru începerea anului bugetar, menţionăm din criticile care i se aduc şi anume: -
parlamentarii dispun de un timp prea restrâns pentru discutarea şi votarea bugetului, ce se limitează la maximum un trimestru - între data reluării sesiunii
după vacanţa de vară şi 31 decembrie; - data fixată obligă la efectuarea de previziuni bugetare în primăvară, când lipsesc informaţiile cu privire la recoltele
agricole ale verii şi ale toamnei. Desigur, acest ultim inconvenient se poate elimina, dar presupune efortul îmbunătăţirii previziunilor bugetare cuprinse în
proiectul legii bugetului public, în momentele cunoaşterii nivelului recoltelor. Data de 1 iulie este criticată prin aceea că, valoarea bugetului în ajunul
vacanţei parlamentare de vară obligă, deseori, la dezbateri făcute în grabă, având consecinţe asupra cunoaşterii aprofundate de către parlamentari a cifrelor
bugetare şi dând câştig de cauză guvernului. Data de 1 aprilie este considerată a fi cea mai avantajoasă, argumentându-se prin aceea că:
- oferă un timp destul de lung parlamentarilor pentru discutarea şi votarea autorizaţiei bugetare (de la reluarea sesiunii în septembrie-octombrie şi până la
31 martie – adică aproximativ două trimestre); - există posibilitatea de a avea la dispoziţie elemente de judecată mai apropiate de realitate, în legătură cu
producţia agricolă.
10
2.2.2. Cuprinsul bugetului de stat
Bugetul statului nostru, ca de altfel al oricărui stat, cuprinde în mod constant două părţi, şi anume
veniturile bugetare şi cheltuielile bugetare.
2.2.2.1. Veniturile bugetului de stat
„Veniturile statului sunt o parte pe care fiecare cetăţean o dă din bunul său
pentru a avea siguranţa celeilalte părţi rămasă lui, sau de a se bucura deplin de
aceasta”.
[Montesquieu, „Spiritul legilor”, cartea XIII]
Ansamblul resurselor băneşti care alimentează bugetul de stat constituie sistemul de venituri bugetare.
Veniturile bugetare sunt mijloacele de alcătuire a bugetului de stat care se mobilizează în baza unor
prevederi legale exprese, edictate de fiecare stat în funcţie de politica sa economico-financiară privind repartiţia
produsului intern net şi mobilizarea unor surse externe (accesibile)21.
Constituirea resurselor financiare publice se face pe seama impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi veniturilor
nefiscale, prelevate de la persoane juridice şi fizice, cu luarea în consideraţie a potenţialului lor economic şi a
altor criterii stabilite de lege; apoi, orice sumă care se cuvine statului se face venit la bugetul de stat, dacă legea
nu prevede altfel.
Veniturile nefiscale se referă la dividendele încasate de stat corespunzător cotei de capital deţinută de
societăţi comerciale, la plăţile către buget din profitul net al regiilor autonome (societăţilor naţionale), la venituri
de la instituţii publice etc.
Veniturile de capital se referă la încasările realizate din valorificarea unor bunuri ale instituţiilor publice şi
din valorificarea stocurilor rezervelor de stat şi din mobilizare.
2.2.2.2. Cheltuielile bugetului de stat
Conţinutul părţii de cheltuieli a bugetului de stat este dat de mai multe categorii de cheltuieli, între care
mai importante sunt cele social-culturale, pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, pentru organele
puterii de stat, pentru cercetare ştiinţifică, datorie publică etc.
Asemenea cheltuieli (de fapt, cheltuielile publice în general) sunt caracterizate de trei elemente
constitutive22:
• întrebuinţarea unei sume de bani;
• de către o persoană juridică (stat, instituţie, comună etc.);
• în vederea satisfacerii unei trebuinţe publice.
Clasificaţia cheltuielilor (desprinsă din clasificaţia bugetară care reprezintă gruparea, numerotarea şi
denumirea legală a veniturilor şi cheltuielilor bugetare) prezintă două faţete: una funcţională şi una economică.
În cadrul clasificaţiei funcţionale, cheltuielile bugetare, grupate pe părţi, se divizează mai departe pe
capitole şi subcapitole.
Clasificaţia economică are menirea să precizeze speciile şi subspeciile de cheltuieli limitativ admise şi
finanţate din bugetul de stat, introducând articolele de cheltuieli.
În structură economică, cheltuielile bugetului de stat se împart astfel:
1. Cheltuieli curente, acestea la rândul lor fiind divizate după cum urmează:
a) cheltuieli de personal
b) cheltuieli materiale şi servicii
c) subvenţii
d) prime
e) transferuri
f) dobânzi aferente datoriei publice şi alte cheltuieli
g) rezerve
2. Cheltuieli de capital
3. Împrumuturi acordate
21
I. Talpoş, op. cit., p. 176.
22
După unii autori francezi (G. Jčze, L. Trotabas), apud I. Gliga, op. cit., p. 83.
11
4. Rambursări de credite, plăţi de dobânzi şi comisioane

la credite:
a) rambursări de credite externe
b) plăţi de dobânzi şi comisioane la credite externe
Ordonatorii principali de credite au obligaţia să se încadreze în cheltuielile de personal, numărul maxim
de posturi şi în structura acestora, prevăzute pentru fiecare în legea bugetară anuală, prin stabilirea şi
comunicarea numărului de posturi, salariilor de bază, indemnizaţiilor de conducere şi celorlalte elemente ale
sistemului de salarizare, prevăzute de lege, ordonatorilor secundari, iar aceştia ordonatorilor terţiari de credite
bugetare.
În bugetul de stat nu pot fi înscrise cheltuieli fără stabilirea resurselor din care urmează a fi efectuate; dacă
în cursul execuţiei bugetare se fac propuneri de elaborare a unor acte normative a căror aplicare presupune
majorarea cheltuielilor aprobate prin buget (sau reducerea veniturilor), iniţiatorii au obligaţia să prevadă şi
mijloacele necesare acoperirii „golului” care s-ar crea astfel.
Cheltuielile prevăzute în bugetul de stat reprezintă paliere maximale ce nu pot fi depăşite, iar modificarea
lor se poate face numai în condiţiile legii.
În prezent cheltuielilor bugetare le sunt asimilate cheltuielile efectuate din fonduri băneşti speciale23
(pentru sănătate, turism, drumuri etc.) întrucât şi aceste fonduri sunt supuse aprobării Parlamentului, alăturat
bugetului de stat.
23
Pe măsura stabilizării şi restructurării sectoarelor economice şi bugetare, Guvernul analizează şi propune Parlamentului desfiinţarea fondurilor speciale
constituite în afara bugetului de stat ori a bugetului asigurărilor sociale sau includerea acestora în bugetele respective.
12
Capitolul 3
DERULAREA PROCESULUI BUGETAR

3.1. Elemente esenţiale pentru înţelegerea procesului bugetar
Legea finanţelor publice24 stabileşte principiile, cadrul general şi procedurile privind formarea,
administrarea, angajarea şi utilizarea fondurilor publice, precum şi responsabilităţile instituţiilor publice
implicate în procesul bugetar.25
Dispoziţiile legii arătate se aplică în domeniul elaborării, aprobării, executării şi raportării:
a) bugetului de stat;
b) bugetului asigurărilor sociale de stat;
c) bugetelor fondurilor speciale;
d) bugetului trezoreriei statului;
e) bugetelor instituţiilor publice autonome;
f) bugetelor instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor
sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, după caz;
g) bugetelor instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii;
h) bugetului fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat şi ale căror
rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice;
i) bugetului fondurilor externe nerambursabile.
Veniturile şi cheltuielile sistemului bugetar, cumulate la nivel naţional, alcătuiesc veniturile bugetare
totale, respectiv cheltuielile bugetare totale care, după consolidare, prin eliminarea transferurilor dintre
bugete, vor evidenţia dimensiunile efortului financiar public pe anul respectiv, starea de echilibru sau
dezechilibru.
Creditele bugetare aprobate se utilizează pentru finanţarea funcţiilor administraţiei publice, programelor,
acţiunilor, obiectivelor şi sarcinilor prioritare, potrivit scopurilor prevăzute în legi şi alte reglementări, şi vor fi
angajate şi folosite în strictă corelare cu gradul previzionat de încasare a veniturilor bugetare.
Legea bugetară anuală prevede şi autorizează, pentru anul bugetar, veniturile şi cheltuielile bugetare,
precum şi reglementări specifice exerciţiului bugetar (a se vedea Anexa 1).
Sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugetele indicate anterior, în cadrul cărora se angajează, se
ordonanţează şi se efectuează plăţi, reprezintă limite maxime care nu pot fi depăşite, iar angajarea cheltuielilor
din aceste bugete se face numai în limita creditelor bugetare aprobate.
Angajarea şi utilizarea creditelor bugetare în alte scopuri decât cele aprobate atrag răspunderea celor
vinovaţi. Pentru acţiunile multianuale se înscriu în buget, distinct, creditele de angajament şi creditele bugetare,
iar în vederea realizării acestor acţiuni ordonatorii de credite încheie angajamente legale, în limita creditelor de
angajament aprobate prin buget pentru anul bugetar respectiv.
În cadrul legilor bugetare anuale se includ următoarele:
a) legea bugetului de stat, legea de rectificare a bugetului de stat;
b) legea bugetului asigurărilor sociale de stat, legea de rectificare a bugetului asigurărilor sociale de stat.
Legile bugetare anuale pot fi modificate în cursul exerciţiului bugetar prin legi de rectificare, elaborate cel
mai târziu până la data de 30 noiembrie. Legilor de rectificare li se vor aplica aceleaşi proceduri ca şi legilor
bugetare anuale iniţiale, cu excepţia termenelor din calendarul bugetar.
Rezultatele fiecărui exerciţiu bugetar se aprobă prin:
a) legea privind contul general anual de execuţie a bugetului de stat;
b) legea privind contul general anual de execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat.
24
Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, publicată în M.Of. nr. 597/13 august 2002.
25
Potrivit lui I. Talpoş, op. cit., p. 119: „Procesul bugetar are caracter complex, ca urmare a faptului că este realizat prin participarea unui număr de subiecţi,
de natură diferită (şcoli, spitale, universităţi, departamente, ministere, societăţi comerciale, regii autonome, partide politice), fiecare cu interesele, nevoile şi
posibilităţile sale. Procesul bugetar este ciclic, realizându-se succesiv şi după un calendar riguros, potrivit cerinţelor principiilor anualităţii şi publicităţii
bugetare. Procesul bugetar este strict reglementat, astfel că în derularea sa concretă se impune respectarea legislaţiei în materie şi a normelor metodologice
elaborate în acest scop de către Ministerul Finanţelor”.
13
3.2. Competenţe şi responsabilităţi în procesul bugetar
Bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele instituţiilor
publice autonome, bugetele creditelor externe contractate sau garantate de stat, bugetele fondurilor externe
nerambursabile, bugetul trezoreriei statului şi bugetele instituţiilor publice se aprobă astfel:
a) bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele creditelor
externe contractate sau garantate de stat şi bugetele fondurilor externe nerambursabile, prin lege;
b) bugetele instituţiilor publice autonome, de către organele abilitate în acest scop prin legi speciale;
c) bugetele instituţiilor publice finanţate parţial din bugetele prevăzute la lit. a), prin lege, ca anexe la
bugetele ordonatorilor principali de credite;
d) bugetele instituţiilor publice finanţate integral din bugetele prevăzute la lit. a), de către ordonatorul de
credite ierarhic superior al acestora;
e) bugetele instituţiilor publice care se finanţează integral din venituri proprii, de către organul de
conducere al instituţiei publice şi cu acordul ordonatorului de credite ierarhic superior;
f) bugetul trezoreriei statului, prin hotărâre a Guvernului.
Bugetele prevăzute la lit. d) şi e) se aprobă în termen de 15 zile de la data publicării legii bugetare anuale
sau a legii de rectificare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Parlamentul adoptă legile bugetare anuale şi legile de rectificare, elaborate de Guvern în contextul
strategiei macroeconomice asumate de acesta.
În cazul în care legile bugetare anuale, depuse în termen legal, nu au fost adoptate de către Parlament până
cel târziu la data de 15 decembrie a anului anterior anului la care se referă proiectul de buget, Guvernul va
solicita Parlamentului aplicarea procedurii de urgenţă.
În timpul dezbaterilor nu pot fi aprobate amendamente la legile bugetare anuale, care determină majorarea
nivelului deficitului bugetar. Subliniem că tot Parlamentul adoptă legile contului general anual de execuţie.
Guvernul vizează realizarea politicii fiscal-bugetare, care ia în considerare perspectivele economice şi
priorităţile politice cuprinse în Programul de guvernare acceptat de Parlament, asigurând:
a) elaborarea raportului privind situaţia macroeconomică pentru anul bugetar respectiv şi proiecţia acesteia
în următorii 3 ani;
b) elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale şi transmiterea acestora spre adoptare Parlamentului, în
cadrul termenului limită prevăzut de prezenta lege;
c) exercitarea conducerii generale a activităţii executive în domeniul finanţelor publice, scop în care
examinează periodic execuţia bugetară şi stabileşte măsuri pentru menţinerea sau îmbunătăţirea echilibrului
bugetar;
d) supunerea spre adoptare Parlamentului a proiectelor legilor de rectificare şi a contului general anual de
execuţie;
e) utilizarea fondului de rezervă bugetară şi a fondului de intervenţie la dispoziţia sa, pe bază de hotărâri.
În domeniul finanţelor publice, Ministerul Finanţelor Publice are, în principal, următoarele atribuţii:
a) coordonează acţiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, şi anume:
pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum şi ale legilor privind aprobarea
contului general anual de execuţie;
b) dispune măsurile necesare pentru aplicarea politicii fiscal-bugetare;
c) emite norme metodologice privind elaborarea bugetelor şi forma de prezentare a acestora;
d) emite norme metodologice, precizări şi instrucţiuni prin care se stabilesc practicile şi procedurile pentru
încasarea veniturilor, angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor, controlul cheltuirii acestora,
încheierea exerciţiului bugetar anual, contabilizarea şi raportarea;
e) solicită rapoarte şi informaţii oricăror instituţii care gestionează fonduri publice;
f) aprobă clasificaţiile bugetare, precum şi modificările acestora;
g) analizează propunerile de buget în etapele de elaborare a bugetelor;
h) furnizează Parlamentului, la cererea acestuia, cu sprijinul ordonatorilor principali de credite,
documentele care au stat la baza fundamentării proiectelor legilor bugetare anuale;
i) asigură monitorizarea execuţiei bugetare, iar în cazul în care se constată abateri ale veniturilor şi
cheltuielilor de la nivelurile autorizate, propune Guvernului măsuri pentru reglementarea situaţiei;
j) avizează, în fază de proiect, acordurile, memorandumurile, protocoalele sau alte asemenea înţelegeri
încheiate cu partenerii externi, precum şi proiectele de acte normative, care conţin implicaţii financiare;
k) stabileşte conţinutul, forma de prezentare şi structura programelor elaborate de ordonatorii principali de
credite;
14
l) blochează sau reduce utilizarea unor credite bugetare constatate ca fiind fără temei legal sau fără
justificare în bugetele ordonatorilor de credite;
m) dispune măsurile necesare pentru administrarea şi urmărirea modului de utilizare a fondurilor publice
destinate cofinanţării în bani, rezultate din contribuţia financiară externă acordată Guvernului României;
n) colaborează cu Banca Naţională a României la elaborarea balanţei de plăţi externe, a balanţei creanţelor
şi angajamentelor externe, a reglementărilor în domeniul monetar şi valutar;
o) prezintă semestrial Guvernului şi comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci ale Parlamentului, împreună
cu Banca Naţională a României, informări asupra modului de realizare a balanţei de plăţi externe şi a balanţei
creanţelor şi angajamentelor externe şi propune soluţii de acoperire a deficitului sau de utilizare a excedentului
din contul curent al balanţei de plăţi externe;
p) participă, în numele statului, în ţară şi în străinătate, după caz, la tratative externe privind acordurile
bilaterale şi multilaterale de promovare şi protejare a investiţiilor şi convenţiile de evitare a dublei impuneri şi
combatere a evaziunii fiscale şi, împreună cu Banca Naţională a României, în probleme financiare, valutare şi de
plăţi;
r) îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de dispoziţiile legale.
Ordonatorii principali de credite sunt miniştrii, conducătorii celorlalte organe de specialitate ale
administraţiei publice centrale, conducătorii altor autorităţi publice şi conducătorii instituţiilor publice autonome.
Aceştia pot delega această calitate înlocuitorilor de drept, secretarilor generali sau altor persoane special
împuternicite. Prin actul de delegare ordonatorii principali de credite vor preciza limitele şi condiţiile delegării.
În cazurile prevăzute de legi speciale, ordonatorii principali de credite sunt secretarii generali sau
persoanele desemnate prin aceste legi.
Conducătorii instituţiilor publice cu personalitate juridică din subordinea ordonatorilor principali de
credite sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite.
Ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu şi pentru
bugetele instituţiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terţiari de
credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora.
Ordonatorii secundari de credite repartizează creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu şi pentru
bugetele instituţiilor publice subordonate, ai căror conducători sunt ordonatori terţiari de credite, în raport cu
sarcinile acestora.
Ordonatorii terţiari de credite utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea
sarcinilor instituţiilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate şi în condiţiile stabilite prin
dispoziţiile legale.
Ordonatorii principali de credite vor repartiza creditele bugetare, după reţinerea a 10% din prevederile
aprobate acestora, pentru asigurarea unei execuţii bugetare prudente, cu excepţia cheltuielilor de personal şi a
celor care decurg din obligaţii internaţionale, care vor fi repartizate integral. Repartizarea sumelor reţinute în
proporţie de 10 % se face în semestrul al doilea, după examinarea de către Guvern a execuţiei bugetare pe primul
semestru.
Toate instituţiile publice trebuie să aibă bugetul aprobat conform legii.
Ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita
prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice respective şi
cu respectarea dispoziţiilor legale, răspunzând de:
a) angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor în limita creditelor bugetare repartizate şi aprobate;
b) realizarea veniturilor;
c) angajarea şi utilizarea creditelor bugetare pe baza bunei gestiuni financiare;
d) integritatea bunurilor încredinţate instituţiei pe care o conduc;
e) organizarea şi ţinerea la zi a contabilităţii şi prezentarea la termen a situaţiilor financiare asupra situaţiei
patrimoniului aflat în administrare şi execuţiei bugetare;
f) organizarea sistemului de monitorizare a programului de achiziţii publice şi a programului de lucrări de
investiţii publice;
g) organizarea evidenţei programelor, inclusiv a indicatorilor aferenţi acestora;
h) organizarea şi ţinerea la zi a evidenţei patrimoniului, conform prevederilor legale.
Controlul financiar preventiv şi auditul intern se exercită asupra tuturor operaţiunilor care afectează
fondurile publice şi/sau patrimoniul public şi sunt exercitate conform reglementărilor legale în domeniu.
Angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor din fonduri publice se aprobă de ordonatorul de credite,
iar plata acestora se efectuează de către contabil, numai cu viza prealabilă de control financiar preventiv propriu.
15
NOTĂ: Controlul financiar preventiv delegat se exercită de Ministerul Finanţelor Publice, conform
legislaţiei în domeniu (O.G. nr. 119/1999, cu modificări ulterioare).
3.3. Procesul bugetar
3.3.1. Proceduri privind elaborarea bugetelor
Legile bugetare cuprind:

a) la venituri, estimările anului bugetar;
b) la cheltuieli, creditele bugetare determinate de autorizările conţinute în legi specifice, în structura
funcţională şi economică a acestora;
c) deficitul sau excedentul bugetar;
d) reglementări specifice exerciţiului bugetar.
Anexele aceloraşi legi includ:
a) sintezele bugetelor la care face referire legea finanţelor publice;
b) bugetele ordonatorilor principali de credite şi anexele la acestea;
c) sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi criteriile de repartizare a acestora;
d) alte anexe specifice.
Proiectele legilor bugetare anuale şi ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin Ministerul
Finanţelor Publice, pe baza:
a) prognozelor indicatorilor macroeconomici şi sociali pentru anul bugetar pentru care se elaborează
proiectul de buget, precum şi pentru următorii 3 ani;
b) politicilor fiscale şi bugetare;
c) prevederilor memorandumurilor de finanţare, ale memorandumurilor de înţelegere sau ale altor acorduri
internaţionale cu organisme şi instituţii financiare internaţionale, semnate şi/sau ratificate;
d) politicilor şi strategiilor sectoriale, a priorităţilor stabilite în formularea propunerilor de buget,
prezentate de ordonatorii principali de credite;
e) propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite;
f) programelor întocmite de către ordonatorii principali de credite în scopul finanţării unor acţiuni sau
ansamblu de acţiuni, cărora le sunt asociate obiective precise şi indicatori de rezultate şi de eficienţă; programele
sunt însoţite de estimarea anuală a performanţelor fiecărui program, care trebuie să precizeze: acţiunile, costurile
asociate, obiectivele urmărite, rezultatele obţinute şi estimate pentru anii următori, măsurate prin indicatori
precişi, a căror alegere este justificată;
g) propunerilor de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, precum şi de transferuri
consolidabile pentru autorităţile administraţiei publice locale;
h) posibilităţilor de finanţare a deficitului bugetar.
Veniturile şi cheltuielile se grupează în buget pe baza clasificaţiei bugetare, veniturile fiind structurate pe
capitole şi subcapitole, iar cheltuielile pe părţi, capitole, subcapitole, titluri, articole, precum şi alineate.
Cheltuielile prevăzute în capitole şi articole au destinaţie precisă şi limitată, iar numărul de salariaţi,
permanenţi şi temporari, şi fondul salariilor de bază se aprobă distinct, prin anexă la bugetul fiecărui ordonator
principal de credite. (Numărul de salariaţi aprobat fiecărei instituţii publice nu poate fi depăşit).
Cheltuielile de capital se cuprind la fiecare capitol bugetar, în conformitate cu creditele de angajament şi
duratele de realizare a investiţiilor.
Programele se aprobă ca anexe la bugetele ordonatorilor principali de credite, iar fondurile externe
nerambursabile se cuprind în anexe la bugetele ordonatorilor principali de credite şi se aprobă o dată cu acestea.
În bugetul de stat se includ şi Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului şi Fondul de intervenţie
la dispoziţia Guvernului:
9 Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului se repartizează unor ordonatori principali de credite
ai bugetului de stat şi ai bugetelor locale, pe bază de hotărâri ale Guvernului, pentru finanţarea unor cheltuieli
urgente sau neprevăzute apărute în timpul exerciţiului bugetar.
9 Alocarea de sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, pentru bugetele locale, se
face prin majorarea sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat sau a transferurilor de la bugetul de
stat către bugetele locale pentru investiţii finanţate parţial din împrumuturi externe.
9 Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului se repartizează unor ordonatori principali de credite ai
bugetului de stat şi ai bugetelor locale, pe bază de hotărâri ale Guvernului, pentru finanţarea unor acţiuni urgente
în vederea înlăturării efectelor unor calamităţi naturale şi sprijinirii persoanelor fizice sinistrate.
16
NOTĂ: În cursul exerciţiului bugetar, Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului poate fi majorat de
Guvern din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, în funcţie de necesităţile privind asigurarea
sumelor pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale.
3.3.2. Calendarul bugetar
Indicatorii macroeconomici şi sociali prevăzuţi pentru anul bugetar pentru care se elaborează proiectul de
buget, precum şi pentru următorii 3 ani, vor fi elaboraţi de organele abilitate până la data de 31 martie a anului
curent şi vor fi actualizaţi pe parcursul desfăşurării procesului bugetar.
Din punct de vedere metodologic, în etapa elaborării proiectului bugetului de stat sunt deosebit de
importante evaluarea şi calculul veniturilor şi cheltuielilor bugetare, metodele aplicate în acest scop.
Pentru evaluarea şi calculul veniturilor bugetare, cele mai des utilizate metode sunt evaluarea directă şi
reportarea cu anumite majorări a veniturilor din anul precedent.
Metoda evaluării directe este preferabilă deoarece oferă perspectiva estimării reale a veniturilor, cu
condiţiile de a fi sinceră şi temeinică. Această metodă se aplică cu preferinţă în special pentru estimarea
impozitelor directe pe veniturile cetăţenilor şi pe profiturile societăţilor capitaliste.
Metoda reportării veniturilor din anul precedent cu anumite majorări este mai operativă însă şi
utilitatea ei este condiţionată de stabilirea cât mai judicioasă a proporţiei cu care se majorează cuantumul
veniturilor reportate, deci tot pe baza unei estimări reale a evoluţiei probabile a veniturilor şi a consumurilor
supuse impozitelor directe şi respectiv indirecte.
Pentru evaluarea cheltuielilor este mai accesibilă metoda denumită quasi-automatică care constă în a
reporta în mod automat cuantumul cheltuielilor din anul precedent cu excepţia cheltuielilor pentru care se cer
modificări motivate.
Ministerul Finanţelor Publice va înainta Guvernului, până la data de 1 mai, obiectivele politicii fiscale şi
bugetare pentru anul bugetar pentru care se elaborează proiectul de buget şi următorii 3 ani, împreună cu limitele
de cheltuieli stabilite pe ordonatorii principali de credite, urmând ca acesta să le aprobe până la data de 15 mai şi
să informeze comisiile pentru buget, finanţe şi bănci ale Parlamentului asupra principalelor orientări ale politicii
sale macroeconomice şi ale finanţelor publice.
Ministrul finanţelor publice va transmite ordonatorilor principali de credite, până la data de 1 iunie a
fiecărui an, o scrisoare-cadru (vezi exemplul de mai jos) care va specifica contextul macroeconomic pe baza
căruia vor fi întocmite proiectele de buget, metodologiile de elaborare a acestora, precum şi limitele de cheltuieli
aprobate de Guvern.
În cazul în care schimbarea cadrului macroeconomic impune modificarea limitelor de cheltuieli, acestea
vor fi adaptate de către Guvern, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice. Până la data de 15 iunie
Ministerul Finanţelor Publice comunică ordonatorilor principali de credite limitele de cheltuieli, astfel
redimensionate, în vederea definitivării proiectelor de buget.
Ordonatorii principali de credite au obligaţia ca până la data de 15 iulie a fiecărui an să depună la

Ministerul Finanţelor Publice propunerile pentru proiectul de buget şi anexele la acesta, pentru anul bugetar
următor, cu încadrarea în limitele de cheltuieli, şi estimările pentru următorii 3 ani (comunicate în condiţiile
arătate mai sus), însoţite de documentaţii şi fundamentări detaliate.
Camera Deputaţilor şi Senatul, cu consultarea Guvernului, îşi aprobă bugetele proprii şi le înaintează
Guvernului în vederea includerii lor în proiectul bugetului de stat, iar autorităţile administraţiei publice locale au
aceeaşi obligaţie pentru propunerile de transferuri consolidate şi de sume defalcate din unele venituri ale
bugetului de stat.
Ministerul Finanţelor Publice examinează proiectele de buget şi poartă discuţii cu ordonatorii principali de
credite asupra acestora, iar în caz de divergenţă hotărăşte Guvernul.
Proiectele de buget şi anexele la acesta, odată definitivate, se depun la Ministerul Finanţelor Publice până
la data de 1 august a fiecărui an.
Ministerul Finanţelor Publice, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite şi a
bugetului propriu, întocmeşte proiectele legilor bugetare şi proiectele bugetelor, pe care le depune la Guvern
până la data de 30 septembrie a fiecărui an.
Proiectul legii bugetului de stat este însoţit de un raport privind situaţia macroeconomică pentru anul
bugetar pentru care se elaborează proiectul de buget şi proiecţia acesteia în următorii 3 ani. Acest raport va
cuprinde un rezumat al politicilor macroeconomice în contextul cărora au fost elaborate proiectele de buget,
precum şi strategia Guvernului în domeniul investiţiilor publice.
17
Raportul şi proiectele legilor bugetare anuale vor exprima politica fiscal-bugetară a Guvernului, precum şi
alte informaţii relevante în domeniu.
După însuşirea de către Guvern a proiectelor legilor bugetare şi de buget, acesta le supune spre adoptare
Parlamentului cel mai târziu până la data de 15 octombrie a fiecărui an.
Bugetele se aprobă de Parlament pe ansamblu, pe părţi, capitole, subcapitole, titluri, articole, precum
şi alineate şi pe ordonatorii principali de credite, pentru anul bugetar, precum şi creditele de angajament
pentru acţiuni multianuale.
Estimările pentru următorii 3 ani reprezintă informaţii privind necesarul de finanţare pe termen mediu şi
nu fac obiectul autorizării pentru anii bugetari respectivi.
Dacă legile bugetare nu au fost adoptate cu cel puţin 3 zile înainte de expirarea exerciţiului bugetar,
Guvernul îndeplineşte sarcinile prevăzute în bugetul anului precedent, limitele lunare de cheltuieli neputând
depăşi de regulă 1/12 din prevederile bugetelor anului precedent, cu excepţia cazurilor deosebite, temeinic
justificate de către ordonatorii principali de credite, sau, după caz, 1/12 din sumele propuse în proiectul de buget,
în situaţia în care acestea sunt mai mici decât cele din anul precedent.
Instituţiile publice şi acţiunile noi, aprobate în anul curent, dar care încep cu data de 1 ianuarie a anului
bugetar următor, vor fi finanţate, până la aprobarea legii bugetare, în limita a 1/12 din prevederile acestora
cuprinse în proiectul de buget.
3.3.3. Prevederi referitoare la investiţii publice
Cheltuielile pentru investiţiile publice şi alte cheltuieli de investiţii finanţate din fonduri publice se cuprind
în proiectele de buget, în baza programelor de investiţii publice, care se prezintă ca anexă la bugetul fiecărui
ordonator principal de credite.
Ordonatorii principali de credite vor prezenta anual programul de investiţii publice, pe clasificaţia
funcţională şi vor transmite pentru fiecare obiectiv de investiţii inclus în programul de investiţii informaţii
financiare şi nefinanciare.
Informaţiile financiare vor include:
a) valoarea totală a proiectului;
b) creditele de angajament;
c) creditele bugetare;
d) graficul de finanţare, pe surse şi ani, corelat cu graficul de execuţie;
e) analiza cost-beneficiu, care va fi realizată şi în cazul obiectivelor în derulare;
f) costurile de funcţionare şi de întreţinere după punerea în funcţiune.
Informaţiile nefinanciare vor include:
a) strategia în domeniul investiţiilor, care va cuprinde în mod obligatoriu priorităţile investiţionale şi
legătura dintre diferite proiecte, criteriile de analiză care determină introducerea în programul de investiţii a
obiectivelor noi în detrimentul celor în derulare;
b) descrierea proiectului;
c) stadiul fizic al obiectivelor.
Guvernul, prin Ministerul Finanţelor Publice, va elabora strategia în domeniul investiţiilor publice, pe
baza propunerilor de programe de investiţii elaborate de ordonatorii principali de credite, iar Ministerul
Finanţelor Publice este împuternicit să stabilească conţinutul, forma şi informaţiile referitoare la programele de
investiţii necesare în procesul de elaborare a bugetului.
Tot Ministerul Finanţelor Publice stabileşte prin norme metodologice criteriile de evaluare şi selecţie a
obiectivelor de investiţii publice, analizează programul de investiţii din punct de vedere al încadrării în limitele
de cheltuieli stabilite, al respectării criteriilor de selecţie şi prioritizare şi a eşalonării creditelor bugetare în
funcţie de durata de execuţie a obiectivelor şi coordonează monitorizarea întregului program de investiţii, scop în
care va solicita ordonatorilor principali de credite toate informaţiile necesare.
Documentaţiile tehnico-economice aferente obiectivelor de investiţii noi care se finanţează, potrivit legii,
din fonduri publice se aprobă de către:
a) Guvern, pentru valori mai mari de 130 miliarde lei;
b) ordonatorii principali de credite, pentru valori cuprinse între 18 miliarde lei şi 130 miliarde lei;
c) ceilalţi ordonatori de credite, pentru valori până la 18 miliarde lei, cu avizul prealabil al ordonatorului
principal de credite.
Documentaţiile tehnico-economice aferente investiţiilor publice ce se realizează pe bază de credite externe
contractate sau garantate de stat, indiferent de valoarea acestora, se supun aprobării Guvernului.
18
Limitele valorice privind competenţele de aprobare a documentaţiilor tehnico-economice ale obiectivelor

de investiţii noi se pot modifica prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de evoluţia indicilor de preţuri.
Obiectivele de investiţii şi celelalte cheltuieli asimilate investiţiilor se cuprind în programele de investiţii
anuale, anexe la buget, numai dacă, în prealabil, documentaţiile tehnico-economice, respectiv notele de
fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor asimilate investiţiilor, au fost elaborate
şi aprobate potrivit dispoziţiilor legale.
Ordonatorii principali de credite, pe propria răspundere, actualizează şi aprobă valoarea fiecărui obiectiv
de investiţii nou sau în continuare, în funcţie de evoluţia indicilor de preţuri. (Această operaţiune este supusă
controlului financiar preventiv).
Pe parcursul execuţiei bugetare, ordonatorii principali de credite urmăresc derularea procesului
investiţional, în conformitate cu dispoziţiile legii, şi întocmesc rapoarte trimestriale de monitorizare, pe care le
transmit Ministerului Finanţelor Publice.
În cazul în care, pe parcursul derulării procesului investiţional, apar probleme în implementarea unui
obiectiv, ordonatorul principal de credite consemnează în raportul de monitorizare cauza şi măsurile ce se impun
pentru remedierea acestui lucru.
În situaţia în care, din motive obiective, implementarea unui proiect de investiţii nu se poate realiza
conform proiecţiei bugetare, ordonatorii principali de credite pot solicita Ministerului Finanţelor Publice, până la
data de 31 octombrie, redistribuirea fondurilor între proiectele înscrise în programul de investiţii anexă la buget,
aceştia fiind responsabili de realizarea obiectivelor de investiţii incluse în programele de investiţii.
În privinţa angajamentelor legale, din care rezultă o cheltuială pentru investiţiile publice şi alte cheltuieli
asimilate investiţiilor, cofinanţate de o instituţie internaţională, acestea se vor efectua în conformitate cu
prevederile acordului de finanţare.
NOTĂ: În programele de investiţii se nominalizează obiectivele de investiţii grupate pe: investiţii în continuare şi
investiţii noi, iar "alte cheltuieli de investiţii" pe categorii de investiţii. Poziţia “alte cheltuieli de investiţii” cuprinde
următoarele categorii de investiţii:
a) achiziţii de imobile;
b) dotări independente;
c) cheltuieli pentru elaborarea studiilor de prefezabilitate, a studiilor de fezabilitate şi a altor studii aferente
obiectivelor de investiţii;
d) cheltuielile de expertiză, proiectare şi de execuţie privind consolidările şi intervenţiile pentru prevenirea sau înlăturarea
efectelor produse de acţiuni accidentale şi calamităţi naturale - cutremure, inundaţii, alunecări, prăbuşiri şi tasări de teren,
incendii, accidente tehnice, precum şi cheltuielile legate de realizarea acestor investiţii;
e) lucrări de foraj, cartarea terenului, fotogrammetrie, determinări seismologice, consultanţă, asistenţă tehnică şi
alte cheltuieli asimilate investiţiilor, potrivit legii.
Cheltuielile de investiţii de toate categoriile se detaliază şi se aprobă prin liste separate de către ordonatorul
principal de credite.
3.3.4. Execuţia bugetară
Prin legile bugetare anuale se prevăd şi se aprobă creditele bugetare pentru cheltuielile fiecărui exerciţiu
bugetar, precum şi structura funcţională şi economică a acestora.
Alocaţiile pentru cheltuielile de personal, aprobate pe ordonatori principali de credite şi, în cadrul
acestora, pe capitole, nu pot fi majorate şi nu pot fi virate şi utilizate la alte articole de cheltuieli.
Creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate şi utilizate pentru
finanţarea altui ordonator principal de credite. De asemenea, creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi
utilizate pentru finanţarea altui capitol.
Virările de credite bugetare între celelalte subdiviziuni ale clasificaţiei bugetare sunt în competenţa
fiecărui ordonator principal de credite, pentru bugetul propriu şi bugetele instituţiilor subordonate, şi se pot
efectua în limita a 10 % din prevederile capitolului bugetar la nivelul ordonatorului principal de credite, care
urmează a se suplimenta, cu cel puţin o lună înainte de angajarea cheltuielilor.
Pe baza justificărilor corespunzătoare, virările de credite de la un capitol la alt capitol al clasificaţiei
bugetare, precum şi între programe se pot efectua, în limita de 10 % din prevederile capitolului bugetar, la
nivelul ordonatorului principal de credite şi, respectiv, de 5% din prevederile programului, care urmează a se
suplimenta, cu cel puţin o lună înainte de angajarea cheltuielilor, cu acordul Ministerului Finanţelor Publice.
Virările de credite bugetare, în condiţiile sus-arătate, se pot efectua începând cu trimestrul al III-lea al
anului bugetar. Aceste virări se efectuează dacă nu contravin prevederilor Legii finanţelor publice, legilor
bugetare sau legilor de rectificare.
19
Subliniem că sunt interzise virările de credite bugetare de la capitolele care au fost majorate din fondurile
de rezervă bugetară şi de intervenţie la dispoziţia Guvernului.
Propunerile de virări de credite bugetare trebuie să fie însoţite de justificări, detalieri şi necesităţi privind
execuţia, până la finele anului bugetar, a capitolului şi subdiviziunii clasificaţiei bugetare de la care se
disponibilizează şi, respectiv, a capitolului şi subdiviziunii clasificaţiei bugetare la care se suplimentează
prevederile bugetare.
Ordonatorii principali de credite transmit lunar Ministerului Finanţelor Publice, în termen de 5 zile de la
închiderea lunii, situaţia virărilor de credite bugetare (aprobate de maniera descrisă mai sus), potrivit
instrucţiunilor aprobate de Ministerul Finanţelor Publice.
Veniturile şi cheltuielile aprobate prin bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele
fondurilor speciale, bugetele creditelor externe contractate sau garantate de stat, bugetele fondurilor externe
nerambursabile şi bugetele instituţiilor publice autonome se repartizează pe trimestre, în funcţie de termenele
legale de încasare a veniturilor, de termenele şi posibilităţile de asigurare a surselor de finanţare a deficitului
bugetar şi de perioada în care este necesară efectuarea cheltuielilor.
Repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor aprobate în bugetele respective se aprobă de către:
a) Ministerul Finanţelor Publice: pe capitole de cheltuieli şi în cadrul acestora, pe titluri, la propunerea
ordonatorilor principali de credite; pe capitole şi subcapitole la venituri şi pe capitole şi în cadrul acestora, pe
titluri de cheltuieli, pentru bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, la propunerea
ordonatorilor principali de credite; pentru sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi pentru
transferurile din bugetul de stat către bugetele locale, la propunerea ordonatorilor principali de credite ai bugetele
locale, transmise de direcţiile generale ale finanţelor publice ale Ministerului Finanţelor Publice;
b) ordonatorii principali de credite, pentru celelalte subdiviziuni ale clasificaţiei bugetare, pentru bugetele
proprii şi pentru bugetele ordonatorilor secundari de credite bugetare sau ale ordonatorilor terţiari de credite,
după caz;
c) ordonatorii secundari de credite, pentru bugetele proprii şi pentru bugetele ordonatorilor terţiari de
credite bugetare.
Creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor
speciale pot fi folosite, la cererea ordonatorilor principali de credite, numai după deschiderea de credite,
repartizarea creditelor bugetare şi/sau alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama acestora.
Aprobarea deschiderii de credite se face în limita creditelor bugetare şi potrivit destinaţiilor aprobate pe
capitole, subcapitole, titluri de cheltuieli sau alte subdiviziuni ale clasificaţiei bugetare, după caz, în raport cu
gradul de folosire a fondurilor puse la dispoziţie anterior, cu respectarea dispoziţiilor legale care reglementează
efectuarea cheltuielilor respective, precum şi în funcţie de gradul de încasare a veniturilor bugetare şi de
posibilităţile de finanţare a deficitului bugetar.
Deschiderile de credite pentru transferurile către bugetele locale, în cadrul limitelor prevăzute în bugetul
de stat, se efectuează de Ministerul Finanţelor Publice prin direcţiile generale ale finanţelor publice, la cererea
ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale şi în funcţie de necesităţile execuţiei bugetare, cu
respectarea destinaţiei.
În vederea menţinerii echilibrului bugetar Guvernul poate aproba lunar, până la finele lunii în curs pentru
luna următoare, limite lunare de cheltuieli, în funcţie de estimarea încasării veniturilor bugetare, în cadrul cărora
ordonatorii principali de credite deschid şi repartizează credite bugetare pentru bugetul propriu şi pentru
instituţiile publice subordonate.
Ordonatorii principali de credite pot dispune retragerea creditelor bugetare deschise şi neutilizate din
conturile proprii sau ale instituţiilor subordonate numai în cazuri temeinic justificate, cu avizul Ministerului
Finanţelor Publice, anterior datei de 25 a fiecărei luni.
În situaţiile în care, în timpul exerciţiului bugetar, pe baza dispoziţiilor legale, au loc treceri de unităţi,
acţiuni sau sarcini de la un ordonator principal de credite la altul sau în cadrul aceluiaşi ordonator principal de
credite, Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să introducă modificările corespunzătoare în bugetele
acestora şi în structura bugetului de stat, fără afectarea echilibrului bugetar şi a Fondului de rezervă bugetară la
dispoziţia Guvernului.
Creditele bugetare aferente fondurilor externe nerambursabile au caracter previzional şi se derulează
conform acordurilor încheiate cu partenerii externi; fondurile externe nerambursabile vor fi acumulate într-un
cont distinct şi vor fi cheltuite numai în limita disponibilităţilor existente în acest cont şi în scopul în care au fost
acordate.
În procesul execuţiei bugetare cheltuielile bugetare parcurg următoarele faze: angajament, lichidare,
ordonanţare, plată, execuţia ca atare bazându-se pe principiul separării atribuţiilor persoanelor care au calitatea
de ordonator de credite de atribuţiile persoanelor care au calitatea de contabil.
20
Operaţiunile specifice angajării, lichidării şi ordonanţării cheltuielilor sunt în competenţa ordonatorilor de

credite şi se efectuează pe baza avizelor compartimentelor de specialitate ale instituţiei publice, iar plata
cheltuielilor este asigurată de şeful compartimentului financiar - contabil în limita fondurilor disponibile.
Instrumentele de plată trebuie să fie însoţite de documentele justificative care au rolul să certifice
exactitatea sumelor de plată, recepţia bunurilor şi executarea serviciilor şi altele asemenea, conform
angajamentelor legale încheiate; acestea se semnează de contabil şi şeful compartimentului financiar-contabil.
Efectuarea plăţilor, în limita creditelor bugetare aprobate, se face numai pe bază de acte justificative,
întocmite în conformitate cu dispoziţiile legale, şi numai după ce acestea au fost lichidate şi ordonanţate potrivit
prevederilor actelor normative privind controlul financiar preventiv (propriu şi delegat).
Guvernul poate stabili prin hotărâre, la propunerea ministrului finanţelor publice, acţiunile şi categoriile de
cheltuieli pentru care se pot efectua plăţi în avans de până la 30% din fondurile publice, criteriile, procedurile şi
limitele care se vor folosi în acest scop.
Sumele reprezentând plăţi în avans şi nejustificate prin bunuri livrate, lucrări executate şi servicii prestate
până la sfârşitul anului, în condiţiile prevederilor contractuale, vor fi recuperate de către instituţia publică care a
acordat avansurile şi se vor restitui bugetului din care au fost avansate. În cazul nelivrării bunurilor, neefectuării
lucrărilor şi serviciilor angajate pentru care s-au plătit avansuri, recuperarea sumelor de către instituţia publică se
face cu perceperea majorărilor de întârziere existente pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada de
când s-au acordat şi până s-au recuperat.
Salariile în sistemul bugetar se plătesc o dată pe lună, în perioada 5-15 a fiecărei luni, pentru luna
precedentă, iar eşalonarea plăţilor pe zile, pentru ordonatorii principali de credite şi instituţiile publice din
subordine, se face prin ordin al ministrului finanţelor publice.
NOTĂ: La ordonatorii principali de credite şi instituţiile publice din subordinea acestora, la care
salariile se plătesc de două ori pe lună, aplicarea celor arătate se face începând cu luna ianuarie 2005.
Ordonatorii principali de credite au obligaţia de a analiza lunar necesitatea menţinerii unor credite
bugetare pentru care, în baza unor dispoziţii legale sau a altor cauze, sarcinile au fost desfiinţate sau amânate, şi
de a propune Ministerului Finanţelor Publice anularea creditelor respective.
Pentru ultima lună a anului bugetar termenul limită pentru transmiterea acestor propuneri ordonatorilor
principali de credite este 10 decembrie.
Cu creditele bugetare anulate la ordonatorii principali de credite, finanţaţi din bugetul de stat, se
majorează Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului prevăzut în bugetul de stat.
Ministerul Finanţelor Publice solicită ordonatorilor principali de credite, în cursul anului, rapoarte
periodice privind gradul de utilizare a fondurilor publice în vederea monitorizării execuţiei bugetare.
Pe baza situaţiilor financiare prezentate de ordonatorii principali de credite, a conturilor privind execuţia
de casă a bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat şi a bugetelor fondurilor speciale, prezentate de
organele care, potrivit legii, au această sarcină, şi în urma verificării şi analizării acestora, Ministerul Finanţelor
Publice elaborează contul general anual de execuţie a bugetului de stat şi, respectiv, contul de execuţie a
bugetului asigurărilor sociale de stat, care au ca anexe conturile anuale de execuţie a bugetelor fondurilor
speciale şi bugetele ordonatorilor principali de credite, inclusiv anexele la acestea, pe care le prezintă
Guvernului.
Ordonatorii principali de credite au obligaţia să întocmească şi să anexeze la situaţiile financiare anuale
rapoarte anuale de performanţă, în care să prezinte, pe fiecare program, obiectivele, rezultatele preconizate şi
cele obţinute, indicatorii şi costurile asociate, precum şi situaţii privind angajamentele legale.
Contul general anual de execuţie a bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, precum şi
conturile anuale de execuţie a bugetelor fondurilor speciale se întocmesc în structura bugetelor aprobate şi au ca
anexe conturile anuale de execuţie a bugetelor ordonatorilor principali de credite, inclusiv anexele acestora.
Guvernul analizează şi prezintă spre adoptare Parlamentului contul general anual de execuţie a bugetului de stat,
a bugetului asigurărilor sociale de stat şi celelalte conturi anuale de execuţie, până la data de 1 iulie a anului
următor celui de execuţie, care urmează să se aprobe prin lege după verificarea acestora de către Curtea de
Conturi.
Conturile anuale de execuţie a bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor fondurilor
speciale, ale ordonatorilor de credite, inclusiv anexele acestora, vor cuprinde:
a) la venituri: prevederi bugetare iniţiale: prevederi bugetare definitive; încasări realizate;
b) la cheltuieli: credite bugetare iniţiale; credite bugetare definitive; plăţi efectuate.
Ministerul Finanţelor Publice întocmeşte anual contul general al datoriei publice a statului, care va fi
anexat la contul general anual de execuţie a bugetului de stat, ce se depune la Parlament. Acesta cuprinde
21
conturile datoriei publice interne şi datoriei publice externe directe a statului şi situaţia garanţiilor
guvernamentale pentru credite interne şi pentru credite externe primite de către alte persoane juridice.
Excedentul sau deficitul bugetului de stat, al bugetului asigurărilor sociale de stat şi al bugetelor fondurilor
speciale se stabileşte ca diferenţă între veniturile încasate şi plăţile efectuate până la încheierea exerciţiului
bugetar.
Cu excedentele definitive rezultate după încheierea exerciţiului bugetar şi cu alte surse prevăzute de lege
se diminuează deficitele din anii precedenţi, respectiv şi datoria publică în situaţia bugetului de stat.
Execuţia de casă a bugetelor ce compun sistemul bugetar se realizează prin trezoreria statului pe baza
normelor metodologice emise de Ministerul Finanţelor Publice, care asigură:
a) încasarea veniturilor bugetare;
b) efectuarea plăţilor dispuse de persoanele autorizate ale instituţiilor publice, în limita creditelor bugetare
şi destinaţiilor aprobate potrivit dispoziţiilor legale;
c) efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi privind datoria publică internă şi externă rezultată din
împrumuturi contractate direct sau garantate de stat, inclusiv a celor privind rambursarea ratelor la scadenţă şi
plata dobânzilor, comisioanelor, spezelor şi altor costuri aferente;
d) efectuarea altor operaţiuni financiare în contul autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale.
Prin trezoreria statului se pot efectua şi următoarele operaţiuni:
a) păstrarea disponibilităţilor reprezentând fonduri externe nerambursabile sau contravaloarea în lei a
acestora, primite pe bază de acorduri şi înţelegeri guvernamentale şi de la organisme internaţionale, şi utilizarea
acestora potrivit bugetelor aprobate sau folosirea acestora pe bază de hotărâri ale Guvernului, potrivit
destinaţiilor stabilite de donatori sau pentru cheltuieli de capital în sectoarele publice şi economice;
b) efectuarea de plasamente financiare din disponibilităţile aflate în contul general al trezoreriei statului
prin Banca Naţională a României;
c) alte operaţiuni financiare prevăzute de lege.
Execuţia bugetară se încheie la data de 31 decembrie a fiecărui an. Orice venit neîncasat şi orice cheltuială
angajată, lichidată şi ordonanţată, în cadrul prevederilor bugetare, şi neplătită până la data de 31 decembrie se
vor încasa sau se vor plăti, după caz, în contul bugetului pe anul următor; creditele bugetare neutilizate până la
închiderea anului sunt anulate de drept.
Disponibilităţile din fondurile externe nerambursabile şi cele din fondurile publice destinate cofinanţării
contribuţiei financiare a Comunităţii Europene, rămase la finele exerciţiului bugetar în conturile structurilor de
implementare, se reportează în anul următor şi se utilizează în condiţiile prevederilor legii finanţelor publice şi
potrivit acordurilor încheiate cu partenerii externi.
În cazul bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetelor fondurilor speciale echilibrate prin subvenţii de
la bugetul de stat, sub forma transferurilor consolidabile, excedentele rezultate din execuţia acestora se
regularizează la sfârşitul exerciţiului bugetar cu bugetul de stat, în limita subvenţiilor primite.
NOTĂ: Prevederile legilor bugetare anuale şi ale celor de rectificare acţionează numai pentru anul
bugetar respectiv.
3.4. Finanţele instituţiilor publice
Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale instituţiilor publice se asigură:

a) integral din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;
b) din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat,
bugetele fondurilor speciale;
c) integral, din veniturile proprii.
Instituţiile publice finanţate integral de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele
fondurilor speciale varsă integral veniturile realizate la bugetul din care sunt finanţate. Instituţiile publice pot
folosi, pentru desfăşurarea activităţii lor, bunuri materiale şi fonduri băneşti primite de la persoanele juridice şi
fizice, sub formă de donaţii şi sponsorizări, cu respectarea dispoziţiilor legale; în situaţia instituţiilor publice
finanţate integral de la buget, se varsă direct la bugetul din care se finanţează acestea. Cu aceste sume se
majorează creditele bugetare ale bugetului respectiv şi se vor utiliza cu respectarea destinaţiilor stabilite de
transmiţător.
Lunar, în termen de 10 zile de la expirarea lunii, ordonatorii principali de credite vor transmite
Ministerului Finanţelor Publice situaţia privind sumele virate ca donaţii şi sponsorizări în vederea introducerii
modificărilor corespunzătoare în volumul şi structura bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat,
bugetelor fondurilor speciale.
22
Cu fondurile băneşti acordate de persoanele juridice şi fizice, în situaţia instituţiilor publice finanţate din
bugetul asigurărilor sociale şi din fonduri speciale, se vor majora bugetele de venituri şi cheltuieli ale acestora.
Aceste instituţii au obligaţia de a prezenta, în anexa la contul de execuţie bugetară trimestrială şi anuală, situaţia
privind sumele primite şi utilizate în aceste condiţii şi cu care a fost majorat bugetul de venituri şi cheltuieli.
Bunurile materiale primite gratuit de instituţiile publice se înregistrează în contabilitatea acestora.
Finanţarea cheltuielilor unor instituţii publice, indiferent de subordonare, se asigură atât din bugetul de
stat, cât şi din bugetele locale, numai în cazurile în care, prin legea bugetară anuală sau prin legi speciale, se
stabilesc categoriile de cheltuieli care se finanţează prin fiecare buget.
Veniturile proprii ale instituţiilor publice, finanţate din venituri proprii şi subvenţii, se încasează, se
administrează, se utilizează şi se contabilizează de către acestea, potrivit dispoziţiilor legale; aceste venituri
provin din chirii, organizarea de manifestări culturale şi sportive, concursuri artistice, publicaţii, prestaţii
editoriale, studii, proiecte, valorificări de produse din activităţi proprii sau anexe, prestări de servicii şi altele
asemenea.
Excedentele rezultate din execuţia bugetelor instituţiilor publice, finanţate din venituri proprii şi subvenţii
se regularizează la sfârşitul anului cu bugetul din care sunt finanţate, în limita sumelor primite de la acesta, iar
excedentele anuale rezultate din execuţia bugetelor instituţiilor publice, finanţate integral din venituri proprii, se
reportează în anul următor.
Guvernul poate aproba înfiinţarea de activităţi finanţate integral din venituri proprii pe lângă unele
instituţii publice sau schimbarea sistemului de finanţare a unor instituţii publice, stabilind totodată domeniul de
activitate, sistemul de organizare şi funcţionare a acestor activităţi, categoriile de venituri şi natura cheltuielilor.
Bugetele de venituri şi cheltuieli pentru activităţile finanţate integral din venituri proprii se întocmesc o
dată cu bugetul instituţiei publice de care aparţin şi se aprobă o dată cu bugetul acesteia. În situaţia nerealizării
veniturilor prevăzute în bugetele activităţilor finanţate integral din venituri proprii cheltuielile vor fi efectuate în
limita veniturilor realizate, iar excedentele anuale rezultate din execuţia bugetelor de venituri şi cheltuieli ale
activităţilor finanţate integral din venituri proprii se reportează în anul următor. În cazul în care, la înfiinţarea, în
subordinea unor ordonatori principali de credite, a unor instituţii publice sau a unor activităţi finanţate integral
din venituri proprii, acestea nu dispun de fonduri suficiente, în baza documentaţiilor temeinic fundamentate,
ordonatorii principali de credite pot acorda împrumuturi fără dobândă din bugetul propriu, pe bază de convenţie,
care vor fi rambursate integral în termen de 6 luni de la data acordării.
Instituţiile publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile de pe lângă
unele instituţii publice, finanţate integral din venituri proprii, efectuează operaţiunile de încasări şi plăţi prin
unităţile teritoriale ale trezoreriei statului în a căror rază îşi au sediul şi la care au deschise conturile de venituri,
cheltuieli şi disponibilităţi, fiindu-le interzis de a efectua aceste operaţiuni prin băncile comerciale.
NOTĂ: Instituţiile publice au obligaţia de a transmite bugetul aprobat, potrivit prevederilor legii
finanţelor publice, unităţii teritoriale a trezoreriei statului.
*
* *
În privinţa contabilităţii publice, aceasta va cuprinde:
a) contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor bugetare, care să reflecte încasarea veniturilor şi plata
cheltuielilor aferente exerciţiului bugetar;
b) contabilitatea trezoreriei statului;
c) contabilitatea generală bazată pe principiul constatării drepturilor şi obligaţiilor, care să reflecte evoluţia
situaţiei financiare şi patrimoniale, precum şi a excedentului sau deficitului patrimonial;
d) contabilitatea destinată analizării costurilor programelor aprobate.
Ministerul Finanţelor Publice stabileşte prin norme metodologice procedurile contabile şi sistemul de
raportare privind informaţiile furnizate de contabilitatea publică.
Orice sumă care se cuvine statului se face venit la bugetul de stat (dacă legea nu prevede altfel), iar
întocmirea şi depunerea declaraţiilor, stingerea obligaţiilor bugetare, soluţionarea contestaţiilor, controlul fiscal,
executarea creanţelor bugetare, precum şi cele referitoare la evaziunea fiscală se supun legislaţiei în domeniu.
Sumele încasate din vânzarea ca atare sau din valorificarea materialelor rezultate în urma demolării,
dezmembrării sau dezafectării, în condiţiile prevăzute de lege, a unor mijloace fixe sau din vânzarea unor bunuri
materiale, care aparţin instituţiilor publice finanţate integral de la un buget public, constituie venituri ale
bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat sau bugetelor fondurilor speciale, şi se varsă la acestea.
23
Capitolul 4
BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT
Crearea instituţiei asigurărilor sociale de stat este justificată de faptul că salariaţii, întreprinzătorii,
agricultorii, cooperatorii etc. pot fi puşi în imposibilitatea de a mai presta o muncă în condiţii normale şi în
consecinţă nu-şi vor mai putea asigura mijloacele de trai.
Cauzele care pot determina asemenea situaţii sunt multiple: accidentele, bolile, maternitatea, atingerea
unei anumite limite de vârstă etc.
În plan autohton, primele forme ale asigurărilor sociale au luat fiinţă către sfârşitul secolului al XIX-lea şi
începutul secolului al XX-lea, iar pe măsura dezvoltării forţelor de producţie şi perfecţionării relaţiilor de
producţie s-a creat un sistem propriu, naţional de asigurări sociale aflat într-o extindere şi perfecţionare
continuă26.
În mod evident, asigurările sociale participă la repartiţia unei părţi din produsul naţional brut şi „reprezintă
un mijloc de control asupra formării, repartizării şi utilizării acestuia când se alimentează, se repartizează şi se
utilizează şi fondurile asigurărilor sociale”27.
Asigurările sociale sunt organizate pe baza unor principii cuprinse în tabelul nr. 4.1.
Tabelul nr. 4.1. Principii privind asigurările sociale
Nr. Enunţarea principiilor Specificaţii Observaţii

crt.
1. Principiul generalităţii Cuprinderea în sistemul asigurărilor Practic, astăzi toţi cetăţenii activi ai ţării
sociale a întregului personal, indiferent (inclusiv pensionarii şi membrii lor de
de entitate (publică sau economică) în familie) sunt ocrotiţi prin asigurările
care acţionează. sociale.
2. Ocrotirea cetăţenilor în toate Mamele se bucură de ocrotire socială
cazurile şi pentru întreaga perioadă deosebită în caz de sarcină, lehuzie,
de pierdere a capacităţii de muncă. când au copii mici bolnavi etc.
3. Salariaţii suportă într-o măsură Fondurile asigurărilor sociale se Asiguraţii suportă 1/3 din CAS, 2/3 fiind
mai redusă plata contribuţiei constituie preponderent pe seama suportate de angajatori.
pentru asigurările sociale de stat. contribuţiei suportate de regiile
autonome, societăţile comerciale,
instituţiile publice, unităţile
cooperatiste, asociaţii, baronime, de
avocaţi, persoanele fizice care folosesc
personal casnic.
4. Principiul ocrotirii cetăţenilor Potrivit acestui principiu, nivelul –
potrivit sistemului de salarizare venitului reprezintă elementul fun-
sau în concordanţă cu venitul damental în funcţie de care se
realizat. determină nivelul pensiilor,
indemnizaţiilor etc.
5. Netaxarea actelor procedurale de – Cererile de obţinere a drepturilor de
obţinere a pensiilor de asigurări asigurări sociale adresate oricăror
sociale instituţii sunt scutite de taxe.
6. Imprescriptibilitatea drepturilor de Conform acestui principiu, cetăţenii –
asigurări sociale. care îndeplinesc condiţiile legale au
dreptul să ceară oricând stabilirea
dreptului la pensie, indemnizaţie etc.
7. Drepturile de asigurări sociale nu Acestea sunt drepturi personale şi nu Sunt menite să asigure condiţii decente
pot fi cedate. pot face obiect de tranzacţii, nu pot fi de viaţă persoanei căreia i-au fost
limitate şi cedate. conferite.
[Sursa: Adaptare text de Gh. Bistriceanu, Gh. Ana, op. cit., pp. 143-144]
26
Gh. Bistriceanu, Gh. Ana, Finanţe, EDP, Bucureşti, 1995, p. 142.
27
Ibid., p. 143.
24
Cât priveşte bugetul asigurărilor sociale de stat, acesta este definit drept „planul financiar anual care
reflectă constituirea, repartizarea şi utilizarea fondurilor băneşti necesare ocrotirii pensionarilor, salariaţilor şi
membrilor lor de familie”28. Dacă până în 1990 bugetul asigurărilor sociale de stat constituia un capitol al
bugetului de stat, ulterior acesta a devenit autonom, resursele sale utilizându-se integral pentru ocrotirea
cetăţenilor, iar excedentul se reportează pe anii următori (A se vedea Anexa 2).
Elaborarea şi execuţia acestui buget are la bază principii ca: anualitatea, universalitatea, echilibrarea şi
realitatea; elaborarea şi gestionarea lui revine Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale care utilizează o
metodologie proprie, avizată de Ministerul Finanţelor.
4.1. Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat
În principal, veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat le constituie contribuţiile agenţilor economici
şi instituţiilor publice, stabilite prin aplicarea unor procente asupra fondului de salarii contributiv. O anumită
pondere o deţin şi contribuţiile individuale plătite de asiguraţi, ca şi contribuţiile persoanelor fizice care
utilizează muncă salariată, contribuţiile salariaţilor şi pensionarilor pentru trimiteri la odihnă şi tratament,
dobânzi bancare pentru disponibilităţile băneşti, amenzi şi penalizări încasate, recuperarea unor sume acordate
necuvenit etc.
Se includ în fondul de salarii contributiv al fiecărei unităţi debitoare următoarele:
9 salariile tarifare ale întregului personal permanent, temporar sau zilier al unităţii debitoare;
9 drepturile băneşti pentru concedii legale şi suplimentare;
9 salariile cuvenite personalului scos activitate pentru calificare profesională;
9 indemnizaţiile ce se plătesc celor ce îndeplinesc funcţii de conducere;
9 sporurile de salarii pentru vechime în munca neîntreruptă, pentru condiţii de muncă grele şi
periculoase, pentru activitatea prestată suplimentar peste programul de lucru cu alte motivaţii asemănătoare;
9 onorariile băneşti plătite specialiştilor pentru expertize;
9 sumele de bani ce se acordă din fondul de participare a personalului la profitul unităţii;
9 premiile băneşti ce se acordă personalului propriu în cursul anului pentru realizări deosebite;
9 alte drepturi băneşti de natură salarială acordate personalului propriu în condiţii legale; se are în
vedere şi echivalentul bănesc al avantajelor materiale acordate în natură.
Nu se cuprind în fondul de salarii contributiv sumele de bani acordate sau plătite personalului în alte
scopuri decât cel salarial şi anume diurnele pentru deplasări şi detaşări în interesul serviciului, indemnizaţiile
pentru transferări, preavizele legal prevăzute pentru desfacerea contractului individual de muncă, drepturile
băneşti de autor şi pentru colaborări, precum şi alte plăţi asemănătoare.
Virarea contribuţiei pentru asigurările sociale de stat de către unităţile plătitoare se face după reţinerea
din contribuţia calculată a sumelor necesare plăţii drepturilor de asigurări sociale cuvenite personalului pro-
priu. Contribuţia pentru asigurări sociale de stat, constituind o rezervă financiară publică, în cazul neîncasării ei
la termenul legal, se percep majorări de întârziere şi se aplică normele de procedură fiscală şi executare silită, aşa
cum reiese din prevederile actelor normative privind executarea creanţelor bugetare.
Potrivit profesorului Ioan Gliga, natura juridică de obligaţie financiar-bugetară a contribuţiei pentru
asigurările sociale de stat29 este dată de faptul că:
• este instituită în mod public, ca principal procedeu de formare a fondurilor băneşti anuale din care
se plătesc pensii şi indemnizaţii băneşti de însemnătate deosebită pentru condiţii de trai corespunzătoare
salariaţilor care-şi pierd capacitatea de muncă;
• este reglementată la fel ca impozitul pe salarii şi alte obligaţii fiscale prin dispoziţii care stabilesc
judicios calculul fondurilor de salarii asupra cărora se calculează această contribuţie;
• neplata integrală şi la termenele legale a acestei contribuţii atrage atât aplicarea majorării de
întârziere prevăzută pentru toate veniturile bugetare, cât şi executarea silită a plăţilor neefectuate benevol,
indiferent de calitatea subiectelor debitoare.
4.2. Cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat
În concordanţă cu prevederile Codului Muncii referitoare la asigurările sociale, cheltuielile bugetare pentru
asigurările sociale de stat au următoarele destinaţii:
28
Ibid., p. 165.
29
25
● Pensiile
9 pensia pentru munca depusă şi limită de vârstă, inclusiv pensia anticipată;
9 pensia pentru pierderea capacităţii de muncă din cauză de accident de muncă sau boală profesională
(invaliditate);
9 pensia pentru pierderea capacităţii de muncă în afara procesului de muncă;
9 pensia de urmaş.
● Trimiterile la tratament balneoclimateric şi odihnă

De această formă de ocrotire a cetăţenilor prin asigurările de stat beneficiază salariaţii şi pensionarii. Au
prioritate salariaţii care lucrează în condiţii grele de muncă, au boli cronice sau profesionale, sunt invalizi sau au
familii numeroase.
Beneficiarilor de bilete de tratament balneoclimateric şi odihnă li se suportă costul transportului, mesei,
cazării şi tratamentului (pentru ei şi membrii familiilor lor) în proporţie de 70 % (în medie) şi diferenţiat în
funcţie de:
- nivelul veniturilor;
- staţiune.
● Indemnizaţiile şi ajutoarele de asigurări sociale

9 indemnizaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea şi întărirea sănătăţii;
9 indemnizaţia pentru carantină;
9 indemnizaţia în caz de pierdere temporară a capacităţii de muncă din cauza unei boli sau a unui
accident;
9 indemnizaţia de maternitate;
9 indemnizaţia pentru îngrijirea copilului;
9 ajutorul în caz de deces;
● Unele cheltuieli cu ocrotirea sănătăţii.

Pensiile30 constituie forma principală de ocrotire a cetăţenilor prin asigurările sociale, de aceea, în
demersul nostru, vom insista mai mult asupra acestora.
Pensiile se acordă în raport cu salariul, tuturor cetăţenilor care au împlinit vârsta prevăzută de lege, au
vechimea necesară în muncă, ori şi-au pierdut total sau în cea mai mare parte capacitatea de muncă datorită unor
accidente sau boli, precum şi urmaşilor.
Principiul de bază al sistemului de pensionare îl constituie „îmbunătăţirea raportului dintre pensie şi
salariul tarifar”, adică asigurarea unei juste corelări între nivelul pensiilor şi cel al salariilor. Acest principiu
stimulează perfecţionarea pregătiri angajaţilor şi creşterea aportului lor la dezvoltarea economico-socială a ţării.
La baza sistemului de pensionare se mai află următoarele principii:
- fondurile băneşti necesare plăţii pensiilor se formează din contribuţiile agenţilor economici, instituţiilor
publice, ale întreprinzătorilor particulari şi cetăţenilor care folosesc personal casnic, dar şi din contribuţia
asiguraţilor;
- stimularea realizării unei vechimi cât mai mari în muncă;
- determinarea cuantumului pensiei în funcţie, în primul rând, de condiţiile existente la locul de muncă;
- justa corelare a pensiei de invaliditate cu pensia pentru munca depusă şi limită de vârstă.
Statul român garantează dreptul la pensie fiecărui cetăţean, indiferent de sex şi naţionalitate şi acordă
sprijin material prin asistenţă socială persoanelor inapte de muncă şi lipsite de mijloace de existenţă.
30
„Pensiile sunt plăţi lunare ce se fac persoanelor care îşi încetează activitatea datorită atingerii unei anumite limite de vârstă, invalidităţii pe tot timpul
vieţii de la pensionare, copiilor urmaşi până la o anumită vârstă şi soţiei care are calitatea de urmaş, pentru a li se asigura acestora condiţii decente de viaţă”
[Gh. Bistriceanu, Gh. Ana, op. cit., p. 151].
26
4.3. Sistemul public de pensii31
4.3.1. Obiective
Noul sistem public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale vizează, în principal, următoarele:
• organizarea întregului sistem de asigurări sociale ca un sistem public unitar, garantat de stat şi
bazat pe principiul redistribuirii;
• obligaţia fiecărui angajator de a-şi asigura angajaţii, dar şi a fiecărui salariat de a se asigura
pentru riscurile prevăzute de lege, plătind, fiecare, pentru aceasta, partea ce-i revine, sub forma contribuţiei
la fondul de asigurări sociale;
• mărirea numărului de contribuabili la fondul de asigurări sociale, prin cuprinderea obligatorie în
sistemul public, ca efect al legii, a tuturor persoanelor fizice care desfăşoară activităţi ce le aduc venituri care
depăşesc un anumit nivel stabilit prin lege;
• limitarea nivelului veniturilor pentru care contribuţia de asigurări sociale este obligatorie, astfel
încât şi pensia cuvenită în cadrul sistemului public de pensii să fie o pensie decentă, eliminându-se cazurile
de obţinere a unor pensii exagerate. O asemenea soluţie este pusă de acord cu posibilitatea ce se va crea, şi
anume aceea de a permite fiecăruia să se asigure şi în alte sisteme, obţinând la timpul respectiv o pensie
suplimentară, care să se adauge pensiei obţinute prin sistemul public;
• ridicarea treptată a vârstei de pensionare, astfel încât într-o perioadă de 13 ani (după 1 aprilie
2001) aceasta să ajungă de la 57 de ani la 60 de ani pentru femei şi de la 62 de ani la 65 de ani pentru
bărbaţi. Această măsură va conduce la creşterea treptată şi a stagiului de cotizare, cu efecte favorabile asupra
bugetului fondului de asigurări sociale şi, implicit, a nivelului pensiilor;
• introducerea unui nou mod de calcul al pensiei, care să ia în considerare, de fapt, nivelul
contribuţiei de asigurări sociale plătite de asigurat pe întreaga perioadă de cotizare;
• reechilibrarea actualelor pensii şi punerea de acord a acestora cu noile pensii ce se vor stabili în
condiţiile legii, pe baza unor soluţii unitare;
• posibilitatea pensionării anticipate în cazul în care unele persoane asigurate, având o anumită
vârstă, din motive personale sau datorită greutăţilor întâmpinate în găsirea unui loc de muncă, optează pentru
o astfel de soluţie. Pot solicita pensionarea anticipată parţială, cu reducerea vârstei standard de pensionare cu
până la 5 ani, persoanele care au realizat stagiul complet de cotizare prevăzut de lege şi acceptă acordarea,
până la împlinirea vârstei de pensionare, a unei pensii diminuate faţă de cea care se cuvine la împlinirea
vârstei standard de pensionare;
• posibilitatea ca pensionarii pentru limită de vârstă să cumuleze pensia cu veniturile realizate
dintr-o activitate profesională, dacă experienţa acumulată, ca şi profesia practicată, determină un angajator să
apeleze la serviciile acestora. Beneficiarii pensiei pentru limită de vârstă pot solicita recalcularea pensiei
pentru fiecare stagiu de cotizare de minimum 12 luni;
• menţinerea, în principiu, a reglementărilor cu privire la modul de acordare a indemnizaţiilor
pentru incapacitate temporară de muncă, prestaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii
de muncă, indemnizaţii pentru maternitate, respectiv pentru creşterea sau îngrijirea copilului bolnav, ajutor
de deces;
• trecerea întregului sistem public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale în administrarea şi
gestionarea Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale (C.N.P.A.S.).
4.3.2. Contribuabilii sistemului public de pensii
În sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale sunt contribuabili, după caz:
a. asiguraţii care datorează contribuţii individuale de asigurări sociale;
b. angajatorii;
c. persoanele juridice la care îşi desfăşoară activitatea persoanele încadrate în funcţii elective sau
sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative sau judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi
organizaţiile cooperaţiei meşteşugăreşti;
d. Agenţia Naţională de Ocupare şi Formare Profesională, care administrează bugetul fondului
31
Tratarea subcapitolului de faţă are în vedere şi comentariile doamnei economist, expert în probleme de muncă şi protecţie socială, Paula Apătean, ce
vizează explicarea sistemului public de pensii, reglementat prin Legea pensiilor nr. 19/2000, publicată în M. Of. nr. 140/2000 (Paula Apătean, Noul sistem
public de pensii, Ed. Scripta, Bucureşti, 2000). O abordare “la detaliu” ar presupune consultarea O.G. nr. 49/2001 pentru modificarea şi completarea Legii
nr. 19/2000, aprobată prin Legea nr. 338/31 mai 2002, publicată în M.Of. nr. 446/25 iunie 2002, precum şi toate H.G. şi ordinele M.M.S.S. şi CNAPADAS
date în aplicare.
27
pentru plata ajutorului de şomaj;

e. persoanele care încheie individual contracte de asigurare cu casele teritoriale de pensii.
● Persoanele obligate prin lege să se asigure şi să contribuie la constituirea fondului de finanţare a

noului sistem public de pensii
Din această categorie fac parte:
1. persoanele care desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă;
2. persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau sunt numite în cadrul autorităţii
executive, legislative sau judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrii cooperaţiei dintr-o organizaţie
a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale căror drepturi şi obligaţii sunt asimilate, cu ale persoanelor prevăzute la punctul
1;
3. persoanele care beneficiază de ajutor de şomaj; ajutor de integrare profesională sau alocaţie de sprijin,
ce se suportă din bugetul fondului pentru plata ajutorului de şomaj;
4. persoanele care realizează un venit brut pe an calendaristic echivalent cu cel puţin trei salarii medii
brute pe economie şi care se află într-una dintre situaţiile următoare:
a. asociat unic, asociaţiilor, comanditari sau acţionari;
b. administratori sau manageri care au încheiat contract de administrare sau de management;
c. membri ai asociaţiilor familiale;
d. persoanele autorizate să desfăşoare activităţi independente;
e. persoanele angajate în instituţii internaţionale, dacă nu sunt asiguratele acestora;
f. proprietari de bunuri şi/sau arendaşi de suprafeţe agricole şi forestiere;
g. persoanele care desfăşoară activităţi agricole în cadrul gospodăriilor individuale sau activităţi private în
domeniul forestier;
h. membrii societăţilor agricole sau ai altor forme de asociere din agricultură;
i. persoanele care desfăşoară activităţi în unităţile de cult recunoscute potrivit legii şi care nu au încheiat
contract individual de muncă;
5. persoanele care realizează prin cumul venituri brute pe an calendaristic echivalente cu cel puţin trei
salarii medii brute pe economie şi care se regăsesc în două sau mai multe situaţii din cele de mai sus;
6. persoanele care desfăşoară activităţi exclusiv pe bază de convenţii civile şi care realizează un venit brut,
pe an calendaristic, echivalent cu cel puţin trei salarii medii brute pe economie.
● Obligaţiile asiguraţilor şi ale angajatorilor

Persoanele juridice sau fizice, denumite în continuare angajatori, la care îşi desfăşoară activitatea
persoane încadrate cu contract de muncă, persoane încadrate în funcţii elective sau numite în cadrul autorităţii
executive, legislative sau judecătoreşti, pe durata mandatului, organizaţiile cooperaţiei meşteşugăreşti, precum şi
instituţiile care efectuează plata drepturilor de şomaj sunt obligate să depună în fiecare lună, la termenul stabilit
de Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, declaraţia privind evidenţa nominală a
asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat. Declaraţia se depune la casa
teritorială de pensii, respectiv a municipiului Bucureşti, în raza căreia se află sediul angajatorului.
Persoanele obligate prin lege să se asigure, menţionate la punctele 4 şi 5 de mai sus, care au împlinit vârsta
de 18 ani au obligaţia să depună personal declaraţia de asigurare la casa teritorială de pensii în raza căreia se află
domiciliul asiguratului, în termen de 30 de zile de la încadrarea în situaţiile menţionate. Persoanele respective se
exceptează de la obligativitatea depunerii declaraţiei de asigurare dacă se regăsesc în una dintre situaţiile
prevăzute la punctele 1, 2 şi 3 de mai sus, respectiv sunt asigurate la locurile de muncă unde sunt încadrate.
4.3.3. Cotele de contribuţie de asigurări sociale (C.A.S.)
● Stabilirea cotelor de contribuţie

Cotele de contribuţie de asigurări sociale sunt stabilite diferenţiat, în funcţie de condiţiile de muncă,
respectiv: condiţii normale, condiţii deosebite şi condiţii speciale.
În prezent, conform Legii privind sistemul public de pensii din România (nr. 19/2000), publicată în
Monitorul Oficial nr. 140/2000, contribuţia pentru asigurările sociale de stat se stabileşte, diferenţiat, în funcţie de
câştigul brut realizat de salariaţi încadraţi în grupele I, II şi III (condiţii normale).
Locurile de muncă în condiţii deosebite reprezintă acele locuri care, în mod permanent sau în anumite
perioade, pot afecta esenţial capacitatea de muncă a asiguraţilor, datorită gradului mare de expunere la risc.
Criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite se stabilesc prin hotărâre
de Guvern.
28
Locurile de muncă în condiţii deosebite se stabilesc prin contractul colectiv de muncă sau, în cazul în care
nu se încheie contracte colective de muncă, prin decizia organului de conducere legal constituit, cu respectarea
criteriilor şi a metodologiei de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite.
În toate cazurile, încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite se face în mod obligatoriu pe baza
avizului emis de inspectoratul teritorial de muncă.
Locurile de muncă în condiţii speciale sunt cele din:
a. unităţile miniere, pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în subteran cel puţin 50 % din timpul
normal de muncă din luna respectivă;
b. activităţile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I şi II
de expunere la radiaţii;
c. aviaţia civilă, pentru personalul navigant;
d. activitatea artistică desfăşurată în anumite profesii.
● Modul de suportare a C.A.S.
Pentru asiguraţii care se află în raporturi de muncă cu un angajator, contribuţia de asigurări sociale se
suportă astfel:
- o treime din cota de contribuţie stabilită pentru condiţii normale de muncă se suportă de către asigurat;
- diferenţa faţă de contribuţia individuală suportată de asigurat, până la nivelul cotelor de contribuţie stabilită
anual în funcţie de condiţiile de muncă în care îşi desfăşoară activitatea asiguratul, se suportă de către
angajator.
Contribuţia de asigurări sociale pentru asiguraţii care nu se află în raporturi de muncă cu un angajator,
cum sunt membrii asociaţiilor familiale, persoanele autorizate să desfăşoare activităţi independente şi care sunt
obligate să se asigure conform legii, se suportă integral de către persoanele respective, corespunzător condiţiilor
de muncă în care îşi desfăşoară activitatea.
Contribuţia de asigurări sociale pentru şomeri se suportă integral din bugetul fondului pentru plata
ajutorului de şomaj, la nivelul cotei stabilite pentru condiţii normale de muncă.
Contribuţia de asigurări sociale nu se impozitează.
● Baza lunară a calcul a C.A.S. suportată de asigurat
a. Pentru asiguraţii care se află în raporturi de muncă cu un angajator, baza lunară de calcul a
contribuţiei de asigurări sociale pe care sunt obligaţi să o suporte individual o reprezintă salariul brut realizat
lunar, inclusiv sporurile şi adaosurile reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă, respectiv
indemnizaţia lunară a persoanelor care ocupă o funcţie de demnitate publică;
b. Pentru asiguraţii care nu se află în raporturi de muncă cu un angajator şi care suportă integral cota de
contribuţie de asigurări sociale, baza de calcul a contribuţiei o reprezintă venitul lunar asigurat prevăzut în
declaraţia sau contractul de asigurare. Venitul lunar la care s-a stabilit că se face asigurarea nu poate fi mai mic
de o pătrime din salariul mediu brut lunar pe economie.
Baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale datorată de asigurat nu poate depăşi plafonul de
trei ori salariul mediu brut lunar pe economie.
● Baza lunară de calcul la care angajatorul datorează C.A.S.
Această bază de calcul o constituie fondul total de salarii brute realizate de asiguraţii care se află în
raporturi de muncă cu angajatorul respectiv. Ea nu poate fi mai mare decât produsul dintre numărul mediu al
asiguraţilor din luna pentru care se calculează contribuţia şi valoarea corespunzătoare a trei salarii medii brute
lunare pe economie. Această prevedere se aplică şi în cazul bugetului fondului pentru plata ajutorului de şomaj.
Baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale pentru şomeri o constituie cuantumul ajutorului
de şomaj, ajutorului de integrare profesională sau al alocaţiei de sprijin, după caz.
La determinarea valorii corespunzătoare a trei salarii medii brute lunare pe economie pentru stabilirea
bazei de calcul maxime a contribuţiei de asigurări sociale datorate de asigurat şi, respectiv, de angajator, se ia în
considerare salariul mediu brut lunar pe economie prognozat pentru anul respectiv şi făcut public de către Casa
Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale.
● Sumele asupra cărora nu se calculează C.A.S.
Contribuţia de asigurări sociale nu se datorează asupra sumelor reprezentând:
a. prestaţii de asigurări sociale care se suportă din fondurile asigurărilor sociale sau din fondurile
angajatorului şi care se plătesc direct de acesta;
b. drepturile plătite potrivit dispoziţiilor legale, în cazul desfacerii contractelor de muncă sau al încetării
calităţii de membru cooperator;
c. alte drepturi exceptate prin legi speciale.
Sumele exceptate de la plata contribuţiei de asigurări sociale nu se iau în considerare la stabilirea
cuantumului prestaţiilor de asigurări sociale.
29
Contribuţia de asigurări sociale, atât cea datorată de asiguraţi, cât şi cea datorată de angajator se calculează
şi se virează lunar de către angajator la casa teritorială de pensii în raza căreia se află sediul acestuia.
Angajatorii, indiferent de forma de proprietate, au obligaţia să depună în bancă, o dată cu documentaţia
pentru plata salariilor şi a altor venituri ale asiguraţilor, şi documentele pentru plata contribuţiilor datorate
bugetului asigurărilor sociale de stat, plăţile efectuându-se simultan, sub control bancar.
4.4. Procedura bugetului asigurărilor sociale

Definită drept succesiunea de „acte şi operaţiuni de elaborare, aprobare şi executare sau îndeplinire a
fiecărui buget anual al asigurărilor sociale de stat”32 comportă anumite similitudini (reieşite din prevederile Legii
finanţelor publice) cu procedura bugetului de stat.
Particularităţile care apar sunt date de următoarele:
• bugetul asigurărilor sociale de stat are venituri proprii şi o menire specială - cunoscându-se care este
destinaţia cheltuielilor acestor asigurări;
• elaborarea şi gestionarea acestui buget revine Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale33.
Propunerile pentru proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat, întocmite potrivit metodologiei şi
condiţiilor stabilite de Ministerul Finanţelor, se vor depune până la 15 iulie a fiecărui an la Ministerul Finanţelor.
Aici, după o examinare atentă, se stabileşte nivelul maxim al cheltuielilor (obţinându-se şi acordul primului
ministru), după care propunerile sunt returnate M.M.S.S. în vederea definitivării proiectului de buget. Apoi,
proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat (definitivat) se depune la Ministerul Finanţelor până la data de 1
august a fiecărui an, însoţit de documentaţii şi fundamentări detaliate, atât pentru venituri cât şi pentru cheltuieli.
În cazul apariţiei unor divergenţe M.M.S.S. – M.F., decizia finală aparţine Guvernului.
După însuşirea de către Guvern a proiectului bugetului asigurărilor sociale de stat, acesta (Guvernul) le
supune spre aprobare Parlamentului, cel mai târziu până la data de 15 octombrie a fiecărui an. Dacă Parlamentul
nu adoptă Legea bugetului asigurărilor sociale de stat cu cel puţin trei zile înaintea încheierii exerciţiului bugetar,
Guvernul îndeplineşte sarcinile ce-i revin şi aplică în continuare prevederile bugetului anului precedent până la
adoptarea noului buget.
Veniturile şi cheltuielile aprobate prin bugetul asigurărilor sociale de stat se repartizează pe trimestre, în
funcţie de termenele legale de încasare a veniturilor şi de perioada în care este necesară efectuarea cheltuielilor.
De asemenea, ca şi în cazul bugetului de stat, este interzisă efectuarea de plăţi direct din veniturile bugetului
asigurărilor sociale de stat (dacă nu intervin cazuri când legea prevede altfel).
Execuţia bugetului asigurărilor sociale de stat rezidă în realizarea veniturilor (din sursele arătate), în
corelaţie permanentă cu plata drepturilor de asigurări sociale suportate din acest buget.
Execuţia veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat se desfăşoară pe subcapitole conform
prevederilor clasificaţiei indicatorilor privind finanţele publice în conturi distincte34.
Contribuţiile pentru asigurările sociale se virează de către agenţii economici şi persoanele fizice care
utilizează munca salariată în conturile de mai sus, după ce din contribuţia calculată s-au reţinut, în prealabil,
sumele necesare plăţii drepturilor de asigurări sociale la locul de muncă, compensaţiile şi impozitul aferent
drepturilor de asigurări sociale. De asemenea, în aceste conturi se înregistrează şi dispoziţiile de încasare care se
întocmesc în cazurile în care suma drepturilor de asigurări sociale la locul de muncă este mai mare decât
contribuţia pentru asigurările sociale.
Cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat se efectuează pe baza sumelor ce se repartizează
Direcţiilor teritoriale de profil35.
Întreaga execuţie a bugetului asigurărilor sociale este reflectată cu ajutorul instrumentelor contabilităţii
publice şi este impusă controlului financiar întocmai ca în cazul execuţiei bugetului de stat.
După expirarea exerciţiului financiar, pe baza bilanţurilor contabile trimestriale, M.M.S.S. întocmeşte
contul anual de execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat care se supune verificării Ministerului
Finanţelor şi - după însuşirea de către Guvern – Curţii de Conturi. Ulterior, se înaintează Parlamentului spre
aprobare odată cu contul general de execuţie a bugetului de stat.
În cadrul controlului parlamentar asupra Guvernului, acesta va prezenta Parlamentului, până la 30
septembrie, o informare cu privire la realizarea prevederilor bugetului asigurărilor sociale de stat şi la măsurile
ce se impun în continuare pentru îmbunătăţirea protecţiei sociale a veniturilor populaţiei.
În urma schimbărilor intervenite în evoluţia indicatorilor macroeconomici, a măsurilor de protecţie socială
32
33
Proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat se elaborează pe baza datelor pe care Direcţia Generală de Asigurări Sociale şi Pensii (din M.M.S.S.) le
primeşte de la Direcţiile teritoriale.
34
Gh. Bistriceanu, Gh. Ana, op. cit., p. 166.
35
Ibid.
30
şi a adaptării unor noi acte normative, bugetul asigurărilor sociale de stat poate fi rectificat prin lege, pe baza
propunerilor Guvernului, până la 30 noiembrie, în fiecare an.
31
Capitolul 5
BUGETELE LOCALE
Bugetele locale sunt incluse în structura bugetului public naţional, elaborându-se, adoptându-se şi
examinându-se de fiecare unitate administrativ-teritorială care are personalitate juridică: comună, oraş,
municipiu, sector al municipiului Bucureşti, judeţ, respectiv municipiul Bucureşti.
Autonomia locală - care presupune inexistenţa relaţiilor de subordonare dintre bugetele consiliilor locale şi
bugetele consiliilor judeţene – este menită să stimuleze iniţiativa locală în vederea satisfacerii cerinţelor sociale
locale şi să întărească controlul social asupra utilizării eficiente a fondurilor alocate.
Impozitele şi taxele directe mobilizate la aceste bugete sunt cu mult mai multe, în comparaţie cu acelea ce
se mobilizează la bugetul administraţiei centrale de stat. De altfel, în cazul bugetelor locale, despre impozite
indirecte nici nu se poate vorbi în termenii folosiţi pentru „bugetul mare”, întrucât acestea includ doar: impozitul
pe spectacole - care este unul atribuit bugetelor judeţene sau al municipiului Bucureşti, taxele de timbru de la
persoanele juridice şi majorările de întârziere pentru veniturile nevărsate în termen.
O altă trăsătură caracteristică a acestei categorii de venituri bugetare se referă la faptul că ele provin în
proporţie covârşitoare de la populaţie. În legătură cu aceasta, sunt percepute mai multe taxe, care presupun şi o
relaţie de contraserviciu.
În situaţia actuală din România, cu tot numărul lor relativ mare, impozitele şi taxele directe percepute la
bugetele locale se află cu mult sub nivelul necesităţilor de resurse ale acestor bugete. Ca urmare, pentru realizarea
echilibrului acestora, de la bugetul administraţiei centrale de stat se alocă transferuri şi sume defalcate din
impozitul pe venituri salariale.
5.1. Preliminarii
Actul normativ care stabileşte principiile, cadrul general şi procedurile privind formarea, administrarea,
angajarea şi utilizarea fondurilor publice locale, precum şi responsabilităţile autorităţilor administraţiei publice
locale şi ale instituţiilor publice implicate în domeniul finanţelor publice locale este LEGEA nr. 273 din 29 iunie
2006 privind finanţele publice locale36.
Dispoziţiile acesteia se aplică în domeniul elaborării, aprobării, executării şi raportării:
a) bugetelor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, judeţelor şi
municipiului Bucureşti;
b) bugetelor instituţiilor publice, finanţate integral sau parţial din bugetele locale;
c) bugetelor instituţiilor publice, finanţate integral din venituri proprii;
d) bugetului împrumuturilor externe şi interne, pentru care rambursarea, plata dobânzilor, comisioanelor,
spezelor şi a altor costuri se asigură din bugetele locale şi care provin din: împrumuturi externe contractate de
stat şi subîmprumutate autorităţilor administraţiei publice locale şi/sau agenţilor economici şi serviciilor publice
din subordinea acestora; împrumuturi externe contractate de autorităţile administraţiei publice locale şi garantate
de stat; împrumuturi externe şi/sau interne contractate sau garantate de autorităţile administraţiei publice locale;
e) bugetului fondurilor externe nerambursabile.
5.2. Reglementări în materie37
Veniturile şi cheltuielile bugetelor locale, precum şi celelalte venituri şi cheltuieli evidenţiate în afara
bugetului local, cumulate la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, alcătuiesc bugetul general al unităţii
36
EMITENT: PARLAMENTUL, PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 618 din 18 iulie 2006. Pe data intrării în
vigoare a acestei legi se abroga Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 45/2003 privind finanţele publice locale, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 19 ianuarie 2003, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
108/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
37
Cf. Ibid.
32
administrativ-teritoriale, care, după consolidare, prin eliminarea transferurilor dintre bugete, va reflecta
dimensiunea efortului financiar public în unitatea administrativ-teritorială pe anul respectiv şi starea de echilibru
sau dezechilibru.
Creditele bugetare aprobate se utilizează pentru finanţarea funcţiilor administraţiei publice locale,
programelor, proiectelor, activităţilor, acţiunilor, obiectivelor şi a altora asemenea, potrivit scopurilor prevăzute
în legi şi alte reglementări, şi vor fi angajate şi folosite în strictă corelare cu gradul previzionat de încasare a
veniturilor bugetare.
Prin aprobarea bugetelor locale se autorizează veniturile şi cheltuielile bugetare. Sumele aprobate, la
partea de cheltuieli, prin bugetele respective, în cadrul cărora se angajează, se ordonanţează şi se efectuează
plăţi, reprezintă limite maxime care nu pot fi depăşite.
Angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai în limita creditelor bugetare aprobate, iar
angajarea şi utilizarea creditelor bugetare în alte scopuri decât cele aprobate atrag răspunderea celor vinovaţi, în
condiţiile legii. Pentru acţiunile multianuale se înscriu în buget, distinct, creditele de angajament şi creditele
bugetare.
În vederea realizării acţiunilor multianuale, ordonatorii de credite încheie angajamente legale, în limita
creditelor de angajament aprobate prin buget pentru anul bugetar respectiv.
5.2.1. Veniturile şi cheltuielile bugetare
Veniturile bugetelor locale se constituie din:

a) venituri proprii formate din: impozite, taxe, contribuţii, alte vărsăminte, alte venituri şi cote defalcate
din impozitul pe venit;
b) sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat;
c) subvenţii primite de la bugetul de stat şi de la alte bugete;
d) donaţii şi sponsorizări.
Fundamentarea veniturilor bugetelor locale se bazează pe constatarea şi evaluarea materiei impozabile şi a
bazei de impozitare în funcţie de care se calculează impozitele şi taxele aferente, evaluarea serviciilor prestate şi
a veniturilor obţinute din acestea, precum şi pe alte elemente specifice, inclusiv pe serii de date, în scopul
evaluării corecte a veniturilor.
Fundamentarea, dimensionarea şi repartizarea cheltuielilor bugetelor locale, pe ordonatori de credite, pe
destinaţii, respectiv pe acţiuni, activităţi, programe, proiecte, obiective, se efectuează în concordanţă cu
atribuţiile care revin autorităţilor administraţiei publice locale, cu priorităţile stabilite de acestea, în vederea
funcţionarii lor şi în interesul colectivităţilor locale respective.
Aprobarea cheltuielilor bugetelor locale se efectuează în strictă corelare cu posibilităţile reale de încasare a
veniturilor bugetelor locale, estimate a se realiza.
Trecerea de către Guvern, în administrarea şi finanţarea autorităţilor administraţiei publice locale, a unor
cheltuieli publice, ca urmare a descentralizării unor activităţi, precum şi a altor cheltuieli publice noi se face prin
lege, numai cu asigurarea resurselor financiare necesare realizării acestora, după cum urmează:
a) în primul an, prin cuprinderea distinctă, în anexa la legea bugetului de stat, a resurselor necesare
finanţării cheltuielilor publice transferate sau noilor cheltuieli publice, precum şi a criteriilor de repartizare;
b) în anii următori, prin cuprinderea resurselor respective în ansamblul sumelor alocate unităţilor
administrativ-teritoriale, cu excepţia celor nominalizate distinct prin anexa la legea bugetului de stat.
5.2.2. Principii, reguli şi responsabilităţi
Principii şi reguli bugetare
Principiul universalităţii
Veniturile şi cheltuielile se includ în buget în totalitate, în sume brute. Veniturile bugetare nu pot fi
afectate direct unei cheltuieli bugetare anume, cu excepţia donaţiilor şi sponsorizărilor, care au stabilite destinaţii
distincte.
Principiul publicităţii
Procesul bugetar este deschis şi transparent, acesta realizându-se prin:
a) publicarea în presa locală sau afişarea la sediul autorităţii administraţiei publice locale respective a
proiectului de buget local şi a contului anual de execuţie a acestuia;
b) dezbaterea publică a proiectului de buget local, cu prilejul aprobării acestuia;
33
c) prezentarea contului anual de execuţie a bugetului local în şedinţă publică.

Principiul unităţii
Veniturile şi cheltuielile bugetare se înscriu într-un singur document, pentru a se asigura utilizarea
eficientă şi monitorizarea fondurilor publice locale. Se interzic reţinerea şi utilizarea de venituri în regim
extrabugetar şi constituirea de fonduri publice locale în afara bugetelor locale, dacă legea nu prevede altfel.
Principiul unităţii monetare
Toate operaţiunile bugetare se exprimă în moneda naţională.
Principiul anualităţii
Veniturile şi cheltuielile bugetare sunt aprobate, în condiţiile legii, pe o perioadă de un an, care
corespunde exerciţiului bugetar. Toate operaţiunile de încasări şi plăţi efectuate în cursul unui an bugetar în
contul unui buget aparţin exerciţiului corespunzător de execuţie a bugetului respectiv.
Principiul specializării bugetare
Veniturile şi cheltuielile bugetare se înscriu şi se aprobă în buget pe surse de provenienţă şi, respectiv, pe
categorii de cheltuieli grupate după natura economică şi destinaţia acestora.
Principiul echilibrului
Cheltuielile unui buget se acoperă integral din veniturile bugetului respectiv.
Reguli bugetare
(1) Este interzisă efectuarea de plăţi direct din veniturile încasate, cu excepţia cazurilor în care legea
prevede altfel.
(2) Cheltuielile bugetare au destinaţie precisă şi limitată şi sunt determinate de autorizările conţinute în
legi specifice şi în legile bugetare anuale.
(3) Nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele locale şi nici nu poate fi angajată şi efectuată din
aceste bugete, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuiala.
(4) Nici o cheltuială din fonduri publice locale nu poate fi angajată, ordonanţată şi plătită dacă nu este
aprobată potrivit legii şi nu are prevederi bugetare şi surse de finanţare.
(5) După aprobarea bugetelor locale pot fi aprobate acte normative cu implicaţii asupra acestora, dar cu
precizarea surselor de acoperire a diminuării veniturilor sau a majorării cheltuielilor bugetare aferente
exerciţiului bugetar pentru care s-au aprobat bugetele locale respective.
Competenţe şi responsabilităţi în procesul bugetar
Aprobarea şi rectificarea bugetelor

Bugetele locale se aprobă astfel:
a) bugetele locale, bugetele împrumuturilor externe şi interne şi bugetele fondurilor externe
nerambursabile, de către consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti;
b) bugetele instituţiilor publice, finanţate integral sau parţial din bugetele locale, de către consiliile
respective, în funcţie de subordonarea acestora;
c) bugetele instituţiilor publice, finanţate integral din venituri proprii, inclusiv rectificarea acestora, de
către conducerea instituţiei, cu avizul conform al ordonatorului principal de credite.
Pe parcursul exerciţiului bugetar consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti
pot aproba rectificarea bugetară, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii de rectificare a
bugetului de stat, precum şi ca urmare a unor propuneri fundamentate ale ordonatorilor principali de credite.
Rectificărilor bugetelor locale li se vor aplica aceleaşi proceduri ca şi aprobării iniţiale a acestora, cu excepţia
termenelor din calendarul bugetar.
Rolul, competentele şi responsabilităţile autorităţilor administraţiei publice locale
Autorităţile administraţiei publice locale au următoarele competenţe şi responsabilităţi în ceea ce priveşte

finanţele publice locale:
a) elaborarea şi aprobarea bugetelor locale, în condiţii de echilibru bugetar, la termenele şi potrivit
prevederilor legale;
b) stabilirea, constatarea, controlul, urmărirea şi încasarea impozitelor şi taxelor locale, precum şi a altor
venituri ale unităţilor administrativ-teritoriale, prin compartimente proprii de specialitate, în condiţiile legii;
c) urmărirea şi raportarea execuţiei bugetelor locale, precum şi rectificarea acestora, pe parcursul anului
bugetar, în condiţii de echilibru bugetar;
34
d) stabilirea şi urmărirea modului de prestare a activităţilor din domeniul serviciilor publice de interes
local, inclusiv opţiunea trecerii sau nu a acestor servicii în răspunderea unor agenţi economici specializaţi ori
servicii publice de interes local, urmărindu-se eficientizarea acestora în beneficiul colectivităţilor locale;
e) administrarea eficientă a bunurilor din proprietatea publică şi privată a unităţilor administrativ-
teritoriale;
f) contractarea directă de împrumuturi interne şi externe, pe termen scurt, mediu şi lung, şi urmărirea
achitării, la scadenţă, a obligaţiilor de plată rezultate din acestea;
g) garantarea de împrumuturi interne şi externe, pe termen scurt, mediu şi lung, şi urmărirea achitării, la
scadenţă, a obligaţiilor de plată rezultate din împrumuturile respective de către beneficiari;
h) administrarea fondurilor publice locale pe parcursul execuţiei bugetare, în condiţii de eficienţă;
i) stabilirea opţiunilor şi a priorităţilor în aprobarea şi în efectuarea cheltuielilor publice locale;
j) elaborarea, aprobarea, modificarea şi urmărirea realizării programelor de dezvoltare în perspectivă a
unităţilor administrativ-teritoriale ca bază a gestionării bugetelor locale anuale;
k) îndeplinirea şi a altor atribuţii, competenţe şi responsabilităţi prevăzute de dispoziţiile legale.
Categorii de ordonatori de credite
Ordonatorii de credite sunt de trei categorii: ordonatori principali, ordonatori secundari şi ordonatori
terţiari. Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale sunt preşedinţii consiliilor judeţene, primarul general
al municipiului Bucureşti şi primarii celorlalte unităţi administrativ-teritoriale. Aceştia pot delega această calitate
înlocuitorilor de drept sau altor persoane împuternicite în acest scop. Prin actul de delegare ordonatorii principali
de credite vor preciza limitele şi condiţiile delegării. Conducătorii instituţiilor publice cu personalitate juridică,
cărora li se alocă fonduri din bugetele locale, sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite.
Rolul ordonatorilor de credite
Ordonatorii principali de credite analizează modul de utilizare a creditelor bugetare aprobate prin bugetele
locale şi prin bugetele instituţiilor publice, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite,
după caz, şi aproba efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii, cu respectarea dispoziţiilor legale.
Ordonatorii secundari de credite repartizează creditele bugetare legal aprobate, pentru bugetul propriu şi
pentru bugetele instituţiilor publice, ai căror conducători sunt ordonatori terţiari de credite, şi aprobă efectuarea
cheltuielilor din bugetele proprii, cu respectarea dispoziţiilor legale.
Ordonatorii terţiari de credite utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea
sarcinilor unităţilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate şi în condiţiile stabilite prin
dispoziţiile legale.
Responsabilităţile ordonatorilor de credite
Ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita

prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice respective şi
cu respectarea dispoziţiilor legale.
Aceştia răspund de:
a) elaborarea şi fundamentarea proiectului de buget propriu;
b) urmărirea modului de realizare a veniturilor;
c) angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor în limita creditelor bugetare aprobate şi a veniturilor
bugetare posibil de încasat;
d) integritatea bunurilor aflate în proprietatea sau în administrarea instituţiei pe care o conduc;
e) organizarea şi ţinerea la zi a contabilităţii şi prezentarea la termen a situaţiilor financiare asupra situaţiei
patrimoniului aflat în administrare şi execuţiei bugetare;
f) organizarea sistemului de monitorizare a programului de achiziţii publice şi a programului de investiţii
publice;
g) organizarea evidenţei programelor, inclusiv a indicatorilor aferenţi acestora;
h) organizarea şi ţinerea la zi a evidenţei patrimoniului, conform prevederilor legale;
i) alte atribuţii stabilite de dispoziţiile legale.
35
Controlul financiar preventiv propriu, auditul public intern şi controlul ulterior
Controlul financiar preventiv propriu şi auditul public intern se exercită asupra tuturor operaţiunilor care
afectează fondurile publice locale şi/sau patrimoniul public şi privat şi sunt exercitate conform reglementărilor
legale în domeniu.
Angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor din fonduri publice locale se aprobă de ordonatorul de
credite, iar plata acestora se efectuează de către contabil. Angajarea şi ordonanţarea cheltuielilor se efectuează
numai cu viza prealabilă de control financiar preventiv propriu, potrivit dispoziţiilor legale.
Formarea şi utilizarea fondurilor publice locale şi contul de execuţie a bugetelor locale sunt supuse
controlului Curţii de Conturi.
5.2.3. Procesul bugetar
Proceduri privind elaborarea bugetelor
Elaborarea bugetelor
Proiectele bugetelor locale se elaborează de către ordonatorii principali de credite, având în vedere:
a) prognozele principalilor indicatori macroeconomici şi sociali, pentru anul bugetar pentru care se
elaborează proiectul de buget, precum şi pentru următorii 3 ani, elaborate de organele abilitate;
b) politicile fiscale şi bugetare, naţionale şi locale;
c) prevederile acordurilor de împrumuturi interne sau externe încheiate, ale memorandumurilor de
finanţare sau ale altor acorduri internaţionale, semnate şi/sau ratificate;
d) politicile şi strategiile sectoriale şi locale, precum şi priorităţile stabilite în formularea propunerilor de
buget;
e) propunerile de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor de credite din subordine;
f) programele întocmite de ordonatorii principali de credite în scopul finanţării unor acţiuni sau ansamblu
de acţiuni, cărora le sunt asociate obiective precise şi indicatori de rezultate şi de eficienţă; programele sunt
însoţite de estimarea anuală a performanţelor fiecărui program, care trebuie să precizeze: acţiunile, costurile
asociate, obiectivele urmărite, rezultatele obţinute şi estimate pentru anii următori, măsurate prin indicatori
precişi, a căror alegere este justificată;
g) programele de dezvoltare economico-socială în perspectivă ale unităţii administrativ-teritoriale, în
concordanţă cu politicile de dezvoltare la nivel naţional, regional, judeţean, zonal sau local.
Conţinutul şi structura bugetelor
Veniturile şi cheltuielile se grupează în buget pe baza clasificaţiei bugetare aprobate de Ministerul

Finanţelor Publice. Veniturile sunt structurate pe capitole şi subcapitole, iar cheltuielile, pe părţi, capitole,
subcapitole, titluri, articole, precum şi alineate şi paragrafe.
Cheltuielile prevăzute în capitole şi articole au destinaţie precisă şi limitată; numărul de salariaţi,
permanenţi şi temporari, şi fondul salariilor de baza se aprobă distinct, prin anexa la bugetul fiecărei instituţii
publice. Subliniem că numărul de salariaţi aprobat fiecărei instituţii publice nu poate fi depăşit.
Cheltuielile de capital se cuprind la fiecare capitol bugetar, în conformitate cu creditele de angajament şi
duratele de realizare a investiţiilor.
În mod obligatoriu, programele se aprobă ca anexe la bugete, iar fondurile externe nerambursabile şi
împrumuturile interne şi externe se cuprind în alte anexe la bugetele locale, urmând a se aproba odată cu acestea.
Redăm mai jos structura veniturilor bugetelor locale şi a cheltuielilor acestora.
36
CATEGORIILE DE VENITURI ŞI CHELTUIELI

care se prevăd în bugetele locale
pe anul 2006
─────────────────────────────────────────────
Nr. Denumirea veniturilor şi cheltuielilor
crt.
─────────────────────────────────────────────
CAPITOLUL I
Veniturile şi cheltuielile care se prevăd în bugetele proprii ale judeţelor
A. Venituri (impozite, taxe şi alte venituri)
1. Impozit pe profit de la regiile autonome şi societăţile comerciale de sub
autoritatea consiliilor judeţene
2. Cote defalcate din impozitul pe venit:
a) Cote defalcate din impozitul pe venit
b) Sume alocate de consiliul judeţean din cotele defalcate din impozitul
pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale
3. Alte impozite pe venit, profit şi câştiguri din capital:
a) Alte impozite pe venit, profit şi câştiguri din capital
4. Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată:
a) Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea
cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţelor
b) Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru subvenţionarea
energiei termice livrate populaţiei
c) Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru sistemele
centralizate de producere şi distribuţie a energiei termice
d) Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru drumuri
e) Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea
bugetelor locale
5. Taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe
desfăşurarea de activităţi:
a) Taxa asupra mijloacelor de transport
b) Taxe şi tarife pentru eliberarea de licenţe şi autorizaţii de
funcţionare
6. Venituri din proprietate:
a) Vărsăminte din profitul net al regiilor autonome de sub autoritatea
consiliilor judeţene
b) Restituiri de fonduri din finanţarea bugetară a anilor precedenţi
c) Venituri din concesiuni şi închirieri
d) Venituri din dividende
e) Alte venituri din proprietate
7. Venituri din prestări de servicii şi alte activităţi:
a) Venituri din prestări de servicii
b) Contribuţia lunară a părinţilor pentru întreţinerea copiilor în
unităţile de protecţie socială
c) Venituri din recuperarea cheltuielilor de judecată, imputaţii şi
despăgubiri
d) Alte venituri din prestări de servicii şi alte activităţi
8. Amenzi, penalităţi şi confiscări:
a) Venituri din amenzi şi alte sancţiuni aplicate potrivit dispoziţiilor
legale
b) Încasări din valorificarea bunurilor confiscate, abandonate şi alte
sume constatate odată cu confiscarea potrivit legii
c) Alte amenzi, penalităţi şi confiscări
9. Transferuri voluntare, altele decât subvenţiile:
a) Donaţii şi sponsorizări
b) Alte transferuri voluntare
10. Venituri din valorificarea unor bunuri:
a) Venituri din valorificarea unor bunuri ale instituţiilor publice
b) Venituri din privatizare
c) Venituri din vânzarea unor bunuri aparţinând domeniului privat
11. Subvenţii de la bugetul de stat:
a) Retehnologizarea centralelor termice şi electrice de termoficare
37
b) Investiţii finanţate parţial din împrumuturi externe

c) Aeroporturi de interes local
d) Planuri şi regulamente de urbanism
e) Finanţarea programului de pietruire a drumurilor comunale şi
alimentare cu apa a satelor
f) Finanţarea acţiunilor privind reducerea riscului seismic al
construcţiilor existente cu destinaţie de locuinţă
g) Finanţarea drepturilor acordate persoanelor cu handicap
h) Subvenţii primite din Fondul de intervenţie
i) Finanţarea lucrărilor de cadastru imobiliar
12. Subvenţii de la alte administraţii:
a) Subvenţii de la bugetul asigurărilor pentru şomaj către bugetele
locale, pentru finanţarea programelor pentru ocuparea temporară a
forţei de muncă
b) Subvenţii primite de la alte bugete locale pentru instituţiile de
asistenţă socială pentru persoanele cu handicap
B. Cheltuieli
1. Autorităţi publice şi acţiuni externe:
a) Autorităţi executive
2. Alte servicii publice generale:
a) Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia autorităţilor administraţiei
publice locale
b) Fondul de garantare a împrumuturilor externe, contractate/garantate
de stat
c) Fondul pentru garantarea împrumuturilor externe, contractate/garantate
de autorităţile administraţiei publice locale
d) Servicii publice comunitare de evidenţă a persoanelor
e) Alte servicii publice generale
3. Dobânzi
4. Transferuri cu caracter general între diferite nivele ale administraţiei:
a) Transferuri din bugetele consiliilor judeţene pentru finanţarea
centrelor de zi pentru protecţia copilului
5. Apărare:
a) Apărare naţională (Centre militare)
6. Ordine publică şi siguranţă naţională:
a) Poliţie comunitară
b) Protecţia civilă şi protecţia contra incendiilor
7. Învăţământ:
a) Învăţământ preşcolar şi primar
a1) Învăţământ preşcolar
a2) Învăţământ primar
b) Învăţământ special
c) Alte cheltuieli în domeniul învăţământului
8. Sănătate:
a) Servicii medicale în unităţile sanitare cu paturi
a1) Spitale generale
b) Alte cheltuieli în domeniul sănătăţii
b1) Alte instituţii şi acţiuni sanitare
9. Cultură, recreere şi religie:
a) Servicii culturale
a1) Biblioteci publice judeţene
a2) Muzee
a3) Instituţii publice de spectacole şi concerte
a4) Şcoli populare de arta şi meserii
a5) Centre pentru conservarea şi promovarea culturii tradiţionale
a6) Consolidarea şi restaurarea monumentelor istorice
a7) Alte servicii culturale
b) Servicii recreative şi sportive
b1) Sport
c) Servicii religioase
d) Alte servicii în domeniile culturii, recreerii şi religiei
10. Asigurări şi asistenţă socială:
38
a) Asistenţă acordată persoanelor în vârstă

b) Asistenţă socială în caz de boli şi invalidităţi
b1) Asistenţă socială în caz de invalidităţi
c) Asistenţă socială pentru familie şi copii
d) Alte cheltuieli în domeniul asigurărilor şi asistenţei sociale
11. Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică:
a) Alimentare cu apă şi amenajări hidrotehnice
a1) Alimentare cu apă
a2) Amenajări hidrotehnice
b) Alte servicii în domeniile locuinţelor, serviciilor şi dezvoltării
comunale
12. Protecţia mediului:
a) Salubritate şi gestionarea deşeurilor
a1) Colectarea, tratarea şi distrugerea deşeurilor
13. Acţiuni generale economice, comerciale şi de muncă:
a) Acţiuni generale economice şi comerciale
a1) Prevenire şi combatere inundaţii şi îngheţuri
a2) Programe de dezvoltare regională şi locală
a3) Alte cheltuieli pentru acţiuni generale economice şi comerciale
14. Combustibil şi energie:
a) Energie termică
b) Alte cheltuieli privind combustibili şi energie
15. Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare:
a) Agricultură
a1) Protecţia plantelor şi carantina fitosanitară
16. Transporturi:
a) Transport rutier
a1) Drumuri şi poduri
b) Transport aerian
b1) Aviaţia civilă
c) Alte cheltuieli în domeniul transporturilor
17. Alte acţiuni economice:
a) Zone libere
b) Turism
c) Proiecte de dezvoltare multifuncţională
d) Alte acţiuni economice
CAPITOLUL II
Veniturile şi cheltuielile care se prevăd în bugetele proprii ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor
municipiului Bucureşti şi al Municipiului Bucureşti
A. Venituri (impozite, taxe şi alte venituri)

1. Impozit pe profit de la regiile autonome şi societăţile comerciale de sub
autoritatea consiliilor locale
2. Cote defalcate din impozitul pe venit:
a) Cote defalcate din impozitul pe venit
b) Sume alocate de consiliul judeţean din cotele defalcate din impozitul
pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale
3. Alte impozite pe venit, profit şi câştiguri din capital:
a) Alte impozite pe venit, profit şi câştiguri din capital
4. Impozite şi taxe pe proprietate:
a) Impozit pe clădiri
b) Impozit pe terenuri
c) Taxe juridice de timbru, taxe de timbru pentru activitatea notarială
şi alte taxe de timbru
d) Alte impozite şi taxe pe proprietate
5. Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată:
a) Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea
cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor şi
municipiilor
b) Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru subvenţionarea
energiei termice livrate populaţiei
c) Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru sistemele
39
centralizate de producere şi distribuţie a energiei termice

d) Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru drumuri
e) Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea
bugetelor locale
6. Alte impozite şi taxe generale pe bunuri şi servicii:
a) Taxe hoteliere
7. Taxe pe servicii specifice:
a) Impozit pe spectacole
b) Alte taxe pe servicii specifice
8. Taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe
desfăşurarea de activităţi:
a) Taxa asupra mijloacelor de transport
b) Taxe şi tarife pentru eliberarea de licenţe şi autorizaţii de
funcţionare
c) Alte taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe
desfăşurarea de activităţi
9. Alte impozite şi taxe fiscale:
a) Alte impozite şi taxe fiscale
10. Venituri din proprietate:
a) Vărsăminte din profitul net al regiilor autonome de sub autoritatea
consiliilor locale
b) Restituiri de fonduri din finanţarea bugetară a anilor precedenţi
c) Venituri din concesiuni şi închirieri
d) Venituri din dividende
e) Alte venituri din proprietate
11. Venituri din dobânzi:
a) Alte venituri din dobânzi
12. Venituri din prestări de servicii şi alte activităţi:
a) Venituri din prestări de servicii
b) Contribuţia părinţilor sau susţinătorilor legali pentru întreţinerea copiilor
în creşe
c) Contribuţia persoanelor beneficiare ale cantinelor de ajutor social
d) Taxe din activităţi cadastrale şi agricultură
e) Contribuţia lunară a părinţilor pentru întreţinerea copiilor în
unităţile de protecţie socială
f) Venituri din recuperarea cheltuielilor de judecată, imputaţii şi
despăgubiri
g) Alte venituri din prestări de servicii şi alte activităţi
13. Venituri din taxe administrative, eliberări permise:
a) Taxe extrajudiciare de timbru
b) Alte venituri din taxe administrative, eliberări permise
14. Amenzi, penalităţi şi confiscări:
a) Venituri din amenzi şi alte sancţiuni aplicate potrivit dispoziţiilor legale
b) Penalităţi pentru nedepunerea sau depunerea cu întârziere a
declaraţiei de impozite şi taxe
c) Încasări din valorificarea bunurilor confiscate, abandonate şi alte sume
constatate odată cu confiscarea potrivit legii
d) Alte amenzi, penalităţi şi confiscări
15. Diverse venituri:
a) Vărsăminte din veniturile şi/sau disponibilităţile instituţiilor publice
b) Alte venituri
16. Transferuri voluntare, altele decât subvenţiile:
a) Donaţii şi sponsorizări
b) Alte transferuri voluntare
17. Venituri din valorificarea unor bunuri:
a) Venituri din valorificarea unor bunuri ale instituţiilor publice
b) Venituri din vânzarea locuinţelor construite din fondurile statului
c) Venituri din privatizare
d) Venituri din vânzarea unor bunuri aparţinând domeniului privat
18. Subvenţii de la bugetul de stat:
a) Retehnologizarea centralelor termice şi electrice de termoficare
b) Investiţii finanţate parţial din împrumuturi externe
c) Planuri şi regulamente de urbanism
40
d) Străzi care se vor amenaja în perimetrele destinate construcţiilor

de cvartale de locuinţe noi
e) Finanţarea programului de pietruire a drumurilor comunale şi
alimentare cu apă a satelor
f) Finanţarea acţiunilor privind reducerea riscului seismic al
construcţiilor existente cu destinaţie de locuinţă
g) Subvenţii primite din Fondul de intervenţie
h) Finanţarea lucrărilor de cadastru imobiliar
19. Subvenţii de la alte administraţii:
a) Subvenţii de la bugetele consiliilor judeţene pentru protecţia
copilului
b) Subvenţii de la bugetul asigurărilor pentru şomaj către bugetele
locale, pentru finanţarea programelor pentru ocuparea temporară
a forţei de muncă
c) Subvenţii primite de la alte bugete locale pentru instituţiile de
asistenta socială pentru persoanele cu handicap
B. Cheltuieli
1. Autorităţi publice şi acţiuni externe:
a) Autorităţi executive
2. Alte servicii publice generale:
a) Fondul de rezerva bugetară la dispoziţia autorităţilor administraţiei
publice locale
b) Fondul de garantare a împrumuturilor externe, contractate/garantate
de stat
c) Fondul pentru garantarea împrumuturilor externe,
contractate/garantate de autorităţile administraţiei publice locale
d) Servicii publice comunitare de evidenţă a persoanelor
e) Alte servicii publice generale
3. Dobânzi
4. Transferuri cu caracter general între diferite nivele ale administraţiei:
a) Transferuri din bugetele locale pentru instituţiile de asistenţă socială
pentru persoanele cu handicap
5. Apărare:
a) Apărare naţională (Centre militare)
6. Ordine publică şi siguranţă naţională:
a) Poliţie comunitară
b) Protecţia civilă şi protecţia contra incendiilor
7. Învăţământ:
a) Învăţământ preşcolar şi primar
a1) Învăţământ preşcolar
a2) Învăţământ primar
b) Învăţământ secundar
b1) Învăţământ secundar inferior
b2) Învăţământ secundar superior
b3) Învăţământ profesional
c) Învăţământ postliceal
d) Învăţământ special
e) Servicii auxiliare pentru educaţie
e1) Internate şi cantine pentru elevi
e2) Alte servicii auxiliare
f) Alte cheltuieli în domeniul învăţământului
8. Sănătate:
a) Servicii medicale în unităţile sanitare cu paturi
a1) Spitale generale
b) Alte cheltuieli în domeniul sănătăţii
b1) Alte instituţii şi acţiuni sanitare
9. Cultura, recreere şi religie:
a) Servicii culturale
a1) Biblioteci publice comunale, orăşeneşti, municipale
a2) Muzee
a3) Instituţii publice de spectacole şi concerte
a4) Şcoli populare de arta şi meserii
41
a5) Case de cultură

a6) Cămine culturale
a7) Centre pentru conservarea şi promovarea culturii tradiţionale
a8) Consolidarea şi restaurarea monumentelor istorice
a9) Alte servicii culturale
b) Servicii recreative şi sportive:
b1) Sport
b2) Tineret
b3) Întreţinere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive şi de
agrement
c) Servicii religioase
d) Alte servicii în domeniile culturii, recreerii şi religiei
10. Asigurări şi asistenţă socială:
a) Asistenţă socială în caz de boli şi invalidităţi
a1) Asistenţă socială în caz de invalidităţi
b) Asistenţă socială pentru familie şi copii
c) Ajutoare pentru locuinţe
d) Creşe
e) Prevenirea excluderii sociale
e1) Ajutor social
e2) Cantine de ajutor social
f) Alte cheltuieli în domeniul asigurărilor şi asistenţei sociale
11. Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică:
a) Locuinţe
a1) Dezvoltarea sistemului de locuinţe
a2) Alte cheltuieli în domeniul locuinţelor
b) Alimentare cu apă şi amenajări hidrotehnice
b1) Alimentare cu apă
b2) Amenajări hidrotehnice
c) Iluminat public şi electrificări rurale
d) Alimentare cu gaze naturale în localităţi
e) Alte servicii în domeniile locuinţelor, serviciilor şi dezvoltării
comunale
12. Protecţia mediului:
a) Salubritate şi gestionarea deşeurilor
a1) Salubritate
a2) Colectarea, tratarea şi distrugerea deşeurilor
b) Canalizare şi tratarea apelor reziduale
13. Acţiuni generale economice, comerciale şi de muncă:
a) Acţiuni generale economice şi comerciale
a1) Prevenire şi combatere inundaţii şi gheţuri
a2) Stimularea întreprinderilor mici şi mijlocii
a3) Programe de dezvoltare regionala şi locală
a4) Alte cheltuieli pentru acţiuni generale economice şi comerciale
14. Combustibil şi energie:
a) Energie termică
b) Alţi combustibili
c) Alte cheltuieli privind combustibili şi energia termică
15. Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare:
a) Agricultură
a1) Protecţia plantelor şi carantina fitosanitară
a2) Alte cheltuieli în domeniul agriculturii
16. Transporturi:
a) Transport rutier
a1) Drumuri şi poduri
a2) Transport în comun
a3) Străzi
b) Alte cheltuieli în domeniul transporturilor
17. Alte acţiuni economice:
a) Fondul Român de Dezvoltare Socială
b) Zone libere
c) Turism
d) Proiecte de dezvoltare multifuncţională
42
e) Alte acţiuni economice
NOTA: Lista cheltuielilor care se prevăd în bugetele locale poate fi actualizată ca urmare a perfecţionării legislaţiei, precum
şi prin legile bugetare anuale, în concordanta cu programele de creştere a autonomiei financiare a unităţilor administrativ-teritoriale
şi de descentralizare a serviciilor publice.
5.2.4. Competenţe în stabilirea impozitelor şi taxelor locale
Impozitele şi taxele locale se aprobă de consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului
Bucureşti, în limitele şi în condiţiile legii.
Regimul sumelor rezultate din valorificarea mijloacelor fixe şi a unor bunuri materiale, precum şi al
sumelor încasate din concesionarea sau închirierea unor bunuri ori din valorificarea unor bunuri confiscate
Sumele încasate din vânzarea ca atare sau din valorificarea materialelor rezultate în urma demolării,
dezmembrării ori dezafectării, în condiţiile prevăzute de lege, a unor mijloace fixe sau din vânzarea unor bunuri
materiale care aparţin instituţiilor publice, finanţate integral din bugetele locale, constituie venituri ale bugetelor
locale şi se varsă la acestea.
Sumele astfel încasate de către celelalte instituţii publice constituie venituri ale bugetelor acestora. Sumele
încasate din concesionarea sau din închirierea unor bunuri aparţinând domeniului public ori privat al unităţilor
administrativ-teritoriale constituie venituri ale bugetelor locale. Disponibilul obţinut din valorificarea bunurilor
confiscate se face venit la bugetul local, în funcţie de subordonarea instituţiilor care au dispus confiscarea.
Regimul sumelor rezultate din vânzarea unor bunuri aparţinând domeniului privat
Sumele încasate din vânzarea unor bunuri aparţinând domeniului privat al unităţilor administrativ-
teritoriale constituie venituri ale bugetelor locale.
Taxe speciale pentru funcţionarea unor servicii publice locale
Pentru funcţionarea unor servicii publice locale, create în interesul persoanelor fizice şi juridice, consiliile
locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti aprobă taxe speciale. Cuantumul taxelor speciale
se stabileşte anual, iar veniturile obţinute din acestea se utilizează integral pentru acoperirea cheltuielilor
efectuate pentru înfiinţarea serviciilor publice locale, precum şi pentru finanţarea cheltuielilor de întreţinere şi
funcţionare ale acestor servicii.
Prin regulamentul aprobat de consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti se
vor stabili condiţiile şi sectoarele de activitate în care se pot institui taxele speciale, modul de organizare şi
funcţionare a serviciilor publice pentru care se propun taxele respective, modalităţile de consultare şi de obţinere
a acordului persoanelor fizice şi juridice beneficiare ale serviciilor respective.
Hotărârile luate de consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti în legătură cu
perceperea taxelor speciale de la persoanele fizice şi juridice plătitoare vor fi afişate la sediul acestora sau vor fi
publicate în presă. Împotriva acestor hotărâri persoanele interesate pot face contestaţie în termen de 15 zile de la
afişarea sau publicarea acestora. După expirarea acestui termen consiliul care a adoptat hotărârea se întruneşte şi
deliberează asupra contestaţiilor primite.
Taxele speciale se încasează numai de la persoanele fizice şi juridice care se folosesc de serviciile publice
locale pentru care s-au instituit taxele respective. Încasarea se face într-un cont distinct, deschis în afara
bugetului local, sumele fiind utilizate în scopurile pentru care au fost înfiinţate, iar contul de execuţie al acestora
se aprobă de consiliul local, judeţean sau Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Activităţi de natura economică
Serviciile publice de interes local care desfăşoară activităţi de natură economică au obligaţia calculării,
înregistrării şi recuperării uzurii fizice şi morale a mijloacelor fixe aferente acestor activităţi, prin tarif sau preţ.
Sumele reprezentând amortizarea calculată pentru aceste mijloace fixe se colectează într-un cont distinct,
deschis la unităţile Trezoreriei Statului, se utilizează exclusiv pentru realizarea de investiţii în domeniul respectiv
şi se evidenţiază distinct în programul de investiţii ca sursă de finanţare a acestora.
Activităţile de natură economică pentru care se calculează amortizarea mijloacelor fixe se stabilesc prin
43
hotărâre a Guvernului.
Cote defalcate din impozitul pe venit
Din impozitul pe venit, încasat la bugetul de stat la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, se
alocă lunar, în termen de 5 zile lucrătoare de la finele lunii în care s-a încasat acest impozit, o cotă de 47% la
bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, pe teritoriul cărora îşi desfăşoară activitatea plătitorii de
impozite, 13 % la bugetul propriu al judeţului şi 22 % într-un cont distinct, deschis pe seama consiliului judeţean
pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţului.
În execuţie, cota de 22 % se alocă de către direcţiile de specialitate din aparatul propriu al consiliilor
judeţene, în termen de 5 zile lucrătoare de la încasare, pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor,
oraşelor, municipiilor şi judeţului, proporţional cu sumele repartizate şi aprobate în acest scop în bugetele
respective.
Cota de 82 % din impozitul pe venit, pentru municipiul Bucureşti, se repartizează astfel: 23,5 % la
bugetele locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, 47,5 % la bugetul propriu al municipiului Bucureşti şi 11
% într-un cont distinct, deschis pe seama Consiliului General al Municipiului Bucureşti pentru echilibrarea
bugetelor locale ale sectoarelor şi municipiului Bucureşti.
În execuţie, cota de 11 % se alocă de către direcţia de specialitate din aparatul propriu al Consiliului
General al Municipiului Bucureşti, în termen de 5 zile lucrătoare de la încasare, pentru echilibrarea bugetelor
locale ale sectoarelor şi municipiului Bucureşti, proporţional cu sumele repartizate şi aprobate în bugetele
respective.
În situaţii deosebite, prin legea bugetului de stat, cotele defalcate din impozitul pe venit pot fi majorate.
Operaţiunile de virare a cotelor cuvenite din impozitul pe venit se efectuează de Ministerul Finanţelor
Publice prin direcţiile generale ale finanţelor publice.
Plătitorii de impozite şi taxe care au organizate puncte de lucru stabile cu minimum 5 angajaţi pentru
respectivul punct de lucru sunt obligaţi sa solicite înregistrarea fiscală a acestora, ca plătitor de impozit pe
venituri din salarii, la organul fiscal în a cărui raza teritorială se afla punctul de lucru. Solicitarea se face în
termen de 15 zile de la data infiintarii, pentru punctele de lucru nou-înfiinţate. Organul fiscal are obligaţia ca în
termen de 5 zile de la înregistrarea fiscală sa comunice în scris primarului acest lucru. Plătitorii de impozite şi
taxe prevăzuţi în acest alineat au obligaţia sa organizeze evidenta contabila corespunzătoare pentru determinarea
impozitului pe venitul din salarii calculat, reţinut şi vărsat.
Primarul, prin compartimentele de specialitate, poate verifica corecta înregistrare fiscală a
contribuabililor la organul fiscal teritorial atât a sediului social principal, cat şi a sediului secundar, având
obligaţia sa sesizeze orice nereguli constatate organului fiscal teritorial al Ministerului Finanţelor Publice.
Alocarea cotelor şi sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat
Pentru finanţarea cheltuielilor publice prevăzute la art. 6, precum şi pentru echilibrarea bugetelor locale
ale unităţilor administrativ-teritoriale, prin legea bugetului de stat se aproba sume defalcate din unele venituri ale
bugetului de stat, cu destinaţie specială şi, respectiv, pentru echilibrarea bugetelor locale.
Sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale vor fi
repartizate pe judeţe, potrivit următoarelor criterii:
a) capacitatea financiară determinata pe baza impozitului pe venit încasat pe locuitor, în proporţie de
70%, potrivit următoarei formule de calcul:
Ivm.tj Nr.loc.j
-------- x ---------
Ivm.j Nr.loc.tj
Sr.j = ------------------------------- x Sr.tj,
n Ivm.tj Nr.loc.j
Σ [ ------- x --------- ]
j=1 Ivm.j Nr.loc.tj
unde:
Sr.j - sume defalcate repartizate judeţului;
Sr.tj - sume defalcate de repartizat pe total judeţe;
44
Ivm.j - impozitul pe venit mediu pe locuitor încasat pe judeţ în anul anterior anului de calcul;
Ivm.tj - impozitul pe venit mediu pe locuitor încasat pe total judeţe în anul anterior anului de calcul;
Nr.loc.j - numărul locuitorilor din judeţ;
Nr.loc.tj - suma locuitorilor judeţelor;
b) suprafata judeţului în proporţie de 30%. Sumele defalcate cu destinaţie specială se repartizează

conform legii.
Din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale,
aprobate anual prin legea bugetului de stat, şi din cota de 22% prevăzută la art. 32 alin. (1), L. 273/ 2006, o cota
de 27% se aloca bugetului propriu al judeţului, iar diferenţa se repartizează pentru bugetele locale ale comunelor,
oraşelor şi municipiilor, astfel:
a) 80% din suma se repartizează în doua etape, prin decizie a directorului direcţiei generale a finanţelor
publice judeţene, în funcţie de următoarele criterii: populaţie, suprafata din intravilanul unităţii administrativ-
teritoriale şi capacitatea financiară a unităţii administrativ-teritoriale;
b) 20% din suma se repartizează, prin hotărâre a consiliului judeţean, pentru susţinerea programelor de
dezvoltare locală, pentru proiecte de infrastructura care necesita cofinantare locală. Hotărârea consiliului
judeţean se comunica directorului direcţiei generale a finanţelor publice judeţene, prefectului şi consiliilor locale
din judeţ.
Pentru repartizarea sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea
bugetelor locale, conform prevederilor alin. (3) lit. a), L. 273/ 2006, direcţiile generale ale finanţelor publice
judeţene procedează astfel:
a) calculează indicatorii "impozitul pe venit mediu pe locuitor/pe unitatea administrativ-teritorială" şi,
respectiv, "impozitul pe venit mediu pe locuitor/pe ansamblul judeţului", după următoarele formule:
Ivm.l = Iv.l/Nr. loc.l

Ivm.j = Iv.j/Nr. loc.j,
unde:
Ivm.l - impozitul pe venit mediu pe locuitor, încasat pe unitatea administrativ-teritorială în anul anterior
anului de calcul;
Iv.l - impozitul pe venit încasat pe unitatea administrativ-teritorială în anul anterior anului de calcul;
Nr.loc.l - numărul locuitorilor din unitatea administrativ-teritorială;
Ivm.j - impozitul pe venit mediu pe locuitor, încasat pe ansamblul judeţului în anul anterior anului de
calcul;
Iv.j - impozitul pe venit încasat pe ansamblul judeţului în anul anterior anului de calcul, obţinut prin
însumarea impozitului pe venit încasat pe fiecare unitate administrativ-teritorială a judeţului;
b) calculele rezultate conform lit. a) se transmit, pana la data de 31 mai a fiecărui an, Ministerului
Administraţiei şi Internelor;
c) în prima etapa se repartizează sumele calculate potrivit prevederilor alin. (3) lit. a) numai către
unităţile administrativ-teritoriale al căror impozit pe venit mediu pe locuitor, încasat pe unitatea administrativ-
teritorială în anul anterior anului de calcul, este mai mic decât impozitul pe venit mediu pe locuitor, încasat pe
ansamblul judeţului în anul anterior anului de calcul, pe baza următoarelor criterii:
- ponderea populaţiei unităţilor administrativ-teritoriale care participa la aceasta etapa în totalul
populaţiei acestora, în proporţie de 75%;
- ponderea suprafeţei din intravilanul unităţilor administrativ-teritoriale care participa la aceasta etapa în
totalul suprafeţei din intravilanul acestora, în proporţie de 25%;
d) sumele repartizate în prima etapa unităţilor administrativ-teritoriale sunt limitate, astfel încât media
rezultată pe locuitor, calculată conform formulei de mai jos, sa fie mai mica sau egala cu impozitul pe venit
mediu pe locuitor, încasat pe ansamblul judeţului în anul anterior anului de calcul:
Mloc.el = [Iv.l + Sr.el]/Nr.loc.l,
unde:
Mloc.el - media rezultată pe locuitor la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, în urma repartizării în
prima etapa;
45
Iv.l - impozitul pe venit încasat pe unitatea administrativ-teritorială în anul anterior anului de calcul;
Sr.el - sume repartizate pe unităţi administrativ-teritoriale în prima etapa;
Nr.loc.l - numărul locuitorilor din unitatea administrativ-teritorială.
Sumele rămase nerepartizate în prima etapa se reportează pentru etapa a doua;

e) sumele rămase nerepartizate în prima etapa se repartizează la toate unităţile administrativ-teritoriale
din judeţ, în funcţie de capacitatea financiară a acestora, determinata pe baza impozitului pe venit încasat pe
locuitor în anul anterior anului de calcul, folosindu-se următoarea formula:
Ivm.j Nr.loc.l
-------- x ---------
Ivm.l Nr.loc.j
Sr.e2 = ------------------------------- x Sr.j.e2,
n Ivm.j Nr.loc.l
Σ [ ------- x --------- ]
l=1 Ivm.l Nr.loc.j
unde:
Sr.e2 - sume repartizate unităţii administrativ-teritoriale în etapa a doua;
Sr.j.e2 - sume de repartizat tuturor unităţilor administrativ-teritoriale din judeţ în etapa a doua;
Ivm.l - impozitul pe venit mediu pe locuitor, încasat pe unitatea administrativ-teritorială în anul anterior
anului de calcul;
Ivm.j - impozitul pe venit mediu pe locuitor, încasat pe ansamblul judeţului în anul anterior anului de
calcul;
Nr.loc.l - numărul locuitorilor din unitatea administrativ-teritorială;
f) sumele stabilite pe fiecare unitate administrativ-teritorială în parte în urma derulării celor doua etape
de echilibrare, precum şi pe judeţ şi municipiul Bucureşti vor fi diminuate cu gradul de necolectare, prin
înmulţirea cu coeficientul subunitar, calculat ca raport între suma impozitelor şi taxelor locale, chiriilor şi
redevenţelor încasate în anul financiar anterior încheiat şi suma impozitelor şi taxelor locale, chiriilor şi
redevenţelor de încasat în anul financiar anterior încheiat. La calculul gradului de necolectare nu se iau în
considerare creanţele fiscale aflate în litigiu;
g) sumele reţinute potrivit lit. f) vor fi repartizate conform alin. (3) lit. b), L. 273/ 2006;
h) repartizarea sumelor conform lit. a)-f) se face de către directorul direcţiei generale a finanţelor publice
judeţene sau al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, după caz, prin decizie ce se
comunica prefectului, consiliului judeţean şi consiliilor locale din judeţ;
i) directorii direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene şi al Direcţiei Generale a Finanţelor
Publice a Municipiului Bucureşti, precum şi prefectii au obligaţia publicării deciziei prevăzute la lit. h) pe pagina
de internet a instituţiilor acestora.
Pentru repartizarea sumelor conform criteriilor prevăzute la alin. (3) lit. b), precum şi a celor prevăzute
la alin. (4) lit. f) consiliul judeţean are obligaţia ca, în termen de 5 zile de la publicarea legii bugetului de stat în
Monitorul Oficial al României, Partea I, sa solicite în scris tuturor unităţilor administrativ-teritoriale din cadrul
judeţului prezentarea de cereri pentru cofinantarea programelor de dezvoltare locală care necesita cofinantare
locală.
Pentru municipiul Bucureşti, din cota de 11% prevăzută la art. 32 alin. (4) se aloca o cota de 25% pentru
bugetul local al municipiului Bucureşti, iar diferenţa se repartizează pentru bugetele locale ale sectoarelor
municipiului Bucureşti, astfel:
a) 85% din suma se repartizează prin decizie a directorului Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a
Municipiului Bucureşti, utilizându-se în mod corespunzător prevederile, procedura şi criteriile de repartizare
prevăzute la alin. (4) lit. a)-f);
b) 15% din suma, precum şi sumele reţinute prin aplicarea corespunzătoare a prevederilor alin. (4) lit. f)
se repartizează prin hotărâre a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, cu respectarea procedurii prevăzute
la alin. (5), pentru susţinerea programelor cu finanţare externa, care necesita cofinantare locală. Hotărârea
Consiliului General al Municipiului Bucureşti se comunica directorului Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a
Municipiului Bucureşti, prefectului şi consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti.
46
Nerespectarea prevederilor alin. (3)-(6) atrage nulitatea absolută a deciziilor directorilor direcţiilor
generale ale finanţelor publice şi a hotărârilor adoptate de consiliile judeţene, respectiv a hotărârilor Consiliului
General al Municipiului Bucureşti, pentru repartizarea sumelor şi a cotelor defalcate din unele venituri ale
bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, urmând sa se emita o noua decizie, respectiv o noua
hotărâre, în termen de 5 zile lucrătoare de la data anulării acestora. Nulitatea se constata de către instanta de
contencios administrativ, la sesizarea prefectului sau a oricărei alte persoane interesate.
Începând cu data de 1 ianuarie 2009, la determinarea sumelor pentru echilibrarea bugetelor locale ale
comunelor, oraşelor şi municipiilor se au în vedere următoarele aspecte:
a) posibilităţile de acoperire a secţiunii de funcţionare a bugetului local din venituri proprii;
b) după cuantificarea sumelor determinate potrivit lit. a), numai acolo unde este cazul, se propun sume
pentru asigurarea echilibrarii secţiunii de funcţionare a bugetului local;
c) standardele minime de cost pentru prestarea serviciilor publice către populaţie;
d) standardele minime de calitate pentru prestarea serviciilor publice către populaţie;
e) după epuizarea etapelor prevăzute la lit. a)-d), în limita sumelor posibil de asigurat de la bugetul de
stat, se stabilesc sume care urmează sa fie prevăzute în secţiunile de dezvoltare ale bugetelor locale.
Numărul locuitorilor în toate comunele este cel comunicat de direcţiile judeţene de statistica la data de
31 decembrie a anului anterior anului de calcul.
Transferuri consolidabile pentru bugetele locale
Transferurile de la bugetul de stat către bugetele locale se acorda pentru investiţii finanţate din
împrumuturi externe la a căror realizare contribuie şi Guvernul, potrivit legii, şi se aproba anual, în poziţie
globală, prin legea bugetului de stat.
Din bugetul de stat, prin bugetele unor ordonatori principali de credite ai acestuia, precum şi din alte
bugete se pot acorda transferuri către bugetele locale pentru finanţarea unor programe de dezvoltare sau sociale
de interes naţional, judeţean ori local.
Colaborare, cooperare asociere, înfrăţire, aderare
Autorităţile deliberative pot aproba colaborarea sau asocierea pentru realizarea unor lucrări şi servicii
publice locale. Colaborarea ori asocierea se realizează pe baza de contracte de asociere, în care se prevăd şi
sursele de finanţare reprezentând contribuţia fiecărei autorităţi a administraţiei publice locale implicate.
Contractele de asociere se încheie de către ordonatorii principali de credite, în condiţiile mandatelor aprobate de
fiecare consiliu local implicat în colaborare sau asociere.
Autorităţile deliberative pot hotărî asupra participării cu capital sau cu bunuri, în numele şi în interesul
colectivităţilor locale pe care le reprezintă, la constituirea de societăţi comerciale sau la înfiinţarea unor servicii
de interes public local ori judeţean, după caz, în condiţiile legii. Autorităţile deliberative pot hotărî
achiziţionarea, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, de acţiuni la societăţile la a
căror constituire au participat cu aport de capital sau în natura şi pot majoră sau diminua capitalul social al
acestora, în condiţiile legii.
Autorităţile deliberative pot hotărî asupra participării cu capital sau cu bunuri, în numele şi în interesul
colectivităţilor locale pe care le reprezintă, la constituirea de asociaţii de dezvoltare comunitara, în limitele şi în
condiţiile legii, pentru realizarea în comun a unor proiecte de dezvoltare de interes zonal sau regional şi
furnizarea în comun a unor servicii publice.
Asociaţiile de dezvoltare comunitara se finanţează prin contribuţii din bugetele locale ale unităţilor
administrativ-teritoriale membre, din alte surse atrase pe baza de proiecte, împrumuturi sau parteneriate public-
private, în condiţiile legii.
Guvernul derulează programe naţionale de dezvoltare în vederea stimulării asocierii unităţilor
administrativ-teritoriale şi a creşterii capacităţii administrative a acestora, finanţate anual din bugetul de stat, prin
bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Obligaţiile financiare rezultate din acorduri de cooperare, de înfrăţire sau de aderare a unităţilor
administrativ-teritoriale la asociaţii interne organizate la nivel naţional ori la organizaţii internaţionale cu
personalitate juridică, hotărâte de autorităţile deliberative, în condiţiile legii, se suporta din bugetele locale ale
acestora.
Fondul de rezervă bugetară
În bugetele locale se înscrie fondul de rezervă bugetară la dispoziţia consiliului local, judeţean şi a
Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, în cotă de până la 5 % din totalul cheltuielilor. Acesta
se utilizează la propunerea ordonatorilor principali de credite, pe bază de hotărâri ale consiliilor respective,
pentru finanţarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în cursul exerciţiului bugetar, pentru înlăturarea
47
efectelor unor calamităţi naturale, precum şi pentru acordarea unor ajutoare către unităţile administrativ-
teritoriale în situaţii de extrema dificultate.
Fondul de rezervă bugetară poate fi majorat, în cursul anului, cu aprobarea consiliului local, judeţean şi
Consiliului General al Municipiului Bucureşti, din disponibilităţile de credite bugetare care nu mai sunt necesare
până la sfârşitul anului.
5.2.5. Calendarul bugetar
Scrisoare-cadru. Limite de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi de transferuri
consolidabile
Ministerul Finanţelor Publice transmite direcţiilor generale ale finanţelor publice, până la data de 1 iunie a
fiecărui an, o scrisoare-cadru care va specifica contextul macroeconomic pe baza căruia vor fi întocmite
proiectele de buget, metodologiile de elaborare a acestora, limitele sumelor defalcate din unele venituri ale
bugetului de stat şi ale transferurilor consolidabile, pe ansamblul judeţului şi municipiului Bucureşti, în vederea
elaborării de către ordonatorii de credite a proiectelor de buget.
Ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat sau ai altor bugete, în bugetele cărora sunt prevăzute
transferuri către bugetele locale, transmit autorităţilor administraţiei publice locale sumele aferente, în termen de
10 zile de la primirea limitelor de cheltuieli aprobate de Guvern, în vederea cuprinderii acestora în proiectele de
buget.
Propunerile bugetare ale ordonatorilor principali de credite
Ordonatorii principali de credite, pe baza limitelor sumelor primite, elaborează şi depun la direcţiile
generale ale finanţelor publice, până la data de 1 iulie, proiectele bugetelor locale echilibrate şi anexele la
acestea, pentru anul bugetar următor, precum şi estimările pentru următorii 3 ani, urmând ca acestea să transmită
proiectele bugetelor locale pe ansamblul judeţului şi municipiului Bucureşti la Ministerul Finanţelor Publice,
până la data de 15 iulie a fiecărui an.
Aprobarea şi centralizarea bugetelor locale
În termen de 5 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a legii bugetului de stat,
Ministerul Finanţelor Publice transmite direcţiilor generale ale finanţelor publice sumele defalcate din unele
venituri ale bugetului de stat şi transferurile consolidabile, aprobate prin legea bugetului de stat.
Consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti repartizează pe unităţi administrativ-
teritoriale, în termen de 5 zile de la comunicare, sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, precum
şi transferurile consolidabile, în vederea definitivării proiectelor bugetelor locale de către ordonatorii principali
de credite.
Pe baza veniturilor proprii şi a sumelor repartizate, ordonatorii principali de credite, în termen de 15 zile
de la publicarea legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al României, Partea I, definitivează proiectul
bugetului local, care se publică în presa locală sau se afişează la sediul unităţii administrativ-teritoriale.
Locuitorii pot depune contestaţii privind proiectul de buget în termen de 15 zile de la data publicării sau afişării
acestuia.
În 5 zile de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor, proiectul bugetului local, însoţit de
raportul primarului, al preşedintelui consiliului judeţean sau al primarului general al municipiului Bucureşti şi de
contestaţiile depuse de locuitori, este supus aprobării consiliului local, judeţean sau Consiliului General al
Municipiului Bucureşti de către ordonatorii principali de credite.
Consiliul local, judeţean şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti în termen de maximum 10 zile de
la data supunerii spre aprobare a proiectului de buget, se pronunţă asupra contestaţiilor şi adoptă proiectul
bugetului local, după ce acesta a fost votat pe capitole, subcapitole, titluri, articole, alineate şi pe anexe.
Proiectele de buget se aprobă de consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti
în termen de maximum 45 de zile de la data publicării legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al României,
Partea I.
În cazul în care consiliile locale, judeţene sau Consiliul General al Municipiului Bucureşti nu aprobă
proiectele bugetelor locale în termenul legal, direcţiile generale ale finanţelor publice dispun sistarea alimentării
cu cote şi sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi cu transferuri consolidabile, până la aprobarea
acestora de către consiliile locale, judeţene sau Consiliul General al Municipiului Bucureşti. În această situaţie,
48
din bugetele locale se pot efectua plăţi numai în limita celorlalte venituri încasate.
Ordonatorii principali de credite au obligaţia să transmită direcţiilor generale ale finanţelor publice
bugetele locale aprobate de către consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, în
termen de 5 zile de la aprobarea acestora. Direcţiile generale ale finanţelor publice, în termen de 10 zile,
întocmesc şi transmit Ministerului Finanţelor Publice bugetele pe ansamblul fiecărui judeţ, respectiv al
municipiului Bucureşti, grupate în cadrul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti, pe comune, oraşe,
municipii, sectoare ale municipiului Bucureşti şi bugetul propriu, pe structura clasificaţiei bugetare.
Procesul bugetar în cazul neaprobării bugetului de stat de către Parlament
Dacă legea bugetului de stat nu a fost adoptată cu cel puţin 3 zile înainte de expirarea exerciţiului bugetar,
se aplică în continuare bugetele anului precedent, până la aprobarea noilor bugete, limitele lunare de cheltuieli
neputând depăşi de regulă 1/12 din prevederile bugetelor anului precedent, cu excepţia cazurilor deosebite,
temeinic justificate de către ordonatorii de credite, sau, după caz, 1/12 din sumele propuse în proiectul de buget,
în situaţia în care acestea sunt mai mici decât cele din anul precedent.
Instituţiile publice şi acţiunile, noi, aprobate în anul curent, dar care încep cu data de 1 ianuarie a anului
bugetar următor, vor fi finanţate, până la aprobarea bugetului, în limita a 1/12 din prevederile acestora cuprinse
în proiectul de buget.
Direcţiile generale ale finanţelor publice vor acorda unităţilor administrativ-teritoriale sume defalcate din
unele venituri ale bugetului de stat şi transferuri consolidabile, cu încadrarea în limita lunară de 1/12 din
prevederile bugetare ale anului precedent.
În cazul în care necesarul de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi transferuri
consolidabile depăşeşte limita lunară de 1/12 din prevederile bugetare ale anului precedent, după utilizarea
integrală a veniturilor şi cotelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, direcţiile generale ale finanţelor
publice pot aproba suplimentarea acestora, pe baza analizelor şi fundamentărilor prezentate de ordonatorii
principali de credite.
În situaţia în care sumele în cauză sunt propuse în proiectul bugetului de stat mai mici decât cele din anul
precedent, limitele lunare se acordă în cotă de 1/12 din sumele propuse prin proiectul bugetului de stat.
5.2.6. Investiţiile publice locale
Cheltuielile pentru investiţiile publice şi alte cheltuieli de investiţii finanţate din fonduri publice locale se
cuprind în proiectele de buget, în baza programului de investiţii publice al fiecărei unităţi administrativ-
teritoriale, întocmit de ordonatorii principali de credite, care se prezintă ca anexă la bugetul iniţial şi, respectiv,
rectificat şi se aprobă de consiliul local, judeţean şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Informaţii privind programele de investiţii publice
Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale întocmesc anual programul de investiţii publice pe
clasificaţia funcţională. Pentru fiecare obiectiv inclus în programul de investiţii sunt prezentate informaţii
financiare şi nefinanciare.
Informaţiile financiare vor include:
a) valoarea totală a proiectului;
b) creditele de angajament;
c) creditele bugetare;
d) graficul de finanţare, pe surse şi ani, corelat cu graficul de execuţie;
e) analiza cost-beneficiu, care va fi realizată şi în cazul obiectivelor în derulare;
f) costurile de funcţionare şi de întreţinere după punerea în funcţiune.
Informaţiile nefinanciare vor include:
a) strategia în domeniul investiţiilor care va cuprinde obligatoriu priorităţile investiţionale şi legătura
dintre diferite proiecte, criteriile de analiză care determină introducerea în programul de investiţii a obiectivelor
noi, în detrimentul celor în derulare;
b) descrierea proiectului;
c) stadiul fizic al obiectivelor.
Ministerul Finanţelor Publice este împuternicit să stabilească conţinutul, forma şi informaţiile referitoare
la programele de investiţii necesare în procesul de elaborare a bugetului.
49
Aprobarea proiectelor de investiţii publice locale
Documentaţiile tehnico-economice ale obiectivelor de investiţii noi, a căror finanţare se asigură integral
sau în completare din bugetele locale, precum şi ale celor finanţate din împrumuturi interne şi externe,
contractate direct sau garantate de autorităţile administraţiei publice locale, se aprobă de consiliile locale,
judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Documentaţiile tehnico-economice ale obiectivelor de investiţii noi, care se finanţează din împrumuturi
externe şi, în completare, din transferuri de la bugetul de stat şi din alte surse, precum şi ale celor finanţate
integral sau în completare din împrumuturi externe contractate ori garantate de stat, indiferent de valoarea
acestora, se supun spre aprobare Guvernului.
Documentaţiile tehnico-economice pentru investiţiile destinate prevenirii sau înlăturării efectelor produse
de acţiuni accidentale şi de calamităţi naturale, elaborate şi avizate potrivit dispoziţiilor legale, precum şi notele
de fundamentare privind celelalte cheltuieli de investiţii cuprinse în poziţia globală "alte cheltuieli de investiţii"
se aprobă de ordonatorii principali de credite.
Ordonatorii principali de credite, pe propria răspundere, actualizează şi aprobă valoarea fiecărui obiectiv
de investiţii nou sau în continuare, indiferent de sursele de finanţare ori de competenţa de aprobare a acestora, în
funcţie de evoluţia indicilor de preţuri. Această operaţiune este supusă controlului financiar preventiv propriu.
Condiţii pentru includerea investiţiilor în proiectul bugetului
Obiectivele de investiţii şi celelalte cheltuieli asimilate investiţiilor se cuprind în programele de investiţii

anuale, anexe la buget, numai dacă, în prealabil, documentaţiile tehnico-economice, respectiv notele de
fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor asimilate investiţiilor, au fost elaborate
şi aprobate potrivit dispoziţiilor legale.
Ordonatorii principali de credite stabilesc priorităţile în repartizarea sumelor pe fiecare obiectiv înscris în
programul de investiţii, în limita fondurilor cuprinse în proiectul de buget cu această destinaţie, asigurând
totodată realizarea obiectivelor de investiţii în cadrul duratelor de execuţie aprobate.
În programele de investiţii se nominalizează obiectivele de investiţii grupate pe: investiţii în continuare,
investiţii noi şi poziţia globală "alte cheltuieli de investiţii", pe categorii de investiţii.
Poziţia globală "alte cheltuieli de investiţii" cuprinde următoarele categorii de investiţii:
a) achiziţii de imobile;
b) dotări independente;
c) cheltuieli pentru elaborarea studiilor de prefezabilitate, a studiilor de fezabilitate, proiectelor şi altor
studii aferente obiectivelor de investiţii;
d) cheltuieli de expertiză, proiectare şi de execuţie privind consolidările şi intervenţiile pentru prevenirea
sau înlăturarea efectelor produse de acţiuni accidentale şi calamităţi naturale cutremure, inundaţii, alunecări,
prăbuşiri şi tasări de teren, incendii, accidente tehnice, precum şi cheltuielile legate de realizarea acestor
investiţii;
e) lucrări de foraj, cartarea terenului, fotogrammetrie, determinări seismologice, consultanţă, asistenţă
tehnică şi alte cheltuieli asimilate investiţiilor.
Cheltuielile de investiţii se detaliază în anexă distinctă de către ordonatorul principal de credite, pe bază de
note de fundamentare, care vor cuprinde elemente referitoare la necesitatea, oportunitatea şi alţi indicatori
caracteristici unor asemenea investiţii, şi se aprobă de consiliul local, judeţean şi Consiliul General al
Municipiului Bucureşti odată cu bugetul local.
În situaţia în care, pe parcursul execuţiei bugetare, din motive obiective, implementarea unui proiect de
investiţii nu se poate realiza conform proiecţiei bugetare, ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale pot
propune consiliilor locale, judeţene şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti, până la data de 31
octombrie, aprobarea redistribuirii fondurilor între proiectele înscrise în programul de investiţii.
5.2.7. Execuţia bugetară
Prin bugetele locale se cuprind şi se aprobă veniturile şi creditele bugetare în structura clasificaţiei
bugetare. Creditele bugetare aprobate sunt autorizate pe durata exerciţiului bugetar, iar cheltuielile de personal
aprobate nu pot fi majorate prin virări de credite bugetare.
Virările de credite bugetare de la un capitol la alt capitol al clasificaţiei bugetare şi de la un program la
altul se aprobă de consiliul local, judeţean şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti pe baza justificărilor
corespunzătoare ale ordonatorilor principali de credite, şi se pot efectua înainte de angajarea cheltuielilor.
50
Virările de credite bugetare în cadrul aceluiaşi capitol bugetar, inclusiv între programele aceluiaşi capitol
care nu contravin celor arătate, legii bugetului de stat sau legii de rectificare, sunt în competenţa fiecărui
ordonator principal de credite, pentru bugetul propriu şi bugetele instituţiilor şi serviciilor publice subordonate, şi
se pot efectua înainte de angajarea cheltuielilor.
Propunerile de virări de credite bugetare sunt însoţite de justificări, detalieri şi necesitaţi privind execuţia,
până la finele anului bugetar, a capitolului şi subdiviziunii clasificaţiei bugetare, precum şi a programului, de la
care se disponibilizează şi, respectiv, a capitolului şi subdiviziunii clasificaţiei bugetare şi a programului, la care
se suplimentează prevederile bugetare.
Veniturile şi cheltuielile aprobate se repartizează pe trimestre, în funcţie de termenele legale de încasare a
veniturilor şi de perioada în care este necesară efectuarea cheltuielilor.
Aprobarea repartizării se face de către:
a) Ministerul Finanţelor Publice, pentru sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi pentru
transferurile de la acest buget, pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale,
transmise de direcţiile generale ale finanţelor publice, în termen de 20 de zile de la data publicării legii bugetului
de stat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Sumele astfel aprobate se repartizează pe unităţile
administrativ-teritoriale de către direcţiile generale ale finanţelor publice;
b) ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale, în termen de 15 zile de la aprobarea sumelor la care
ne-am referit mai sus.
Repartizarea pe trimestre a transferurilor se comunică autorităţilor administraţiei publice locale de către
ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat sau ai altor bugete, în termen de 10 zile de la aprobarea de
către Ministerul Finanţelor Publice a repartizării pe trimestre a creditelor bugetare ale acestor bugete.
Deschiderea de credite bugetare
Creditele bugetare aprobate prin bugetele locale pot fi folosite prin deschideri de credite efectuate de către
ordonatorii principali de credite ai acestora, în limita sumelor aprobate, potrivit destinaţiei stabilite şi cu
respectarea dispoziţiilor legale care reglementează efectuarea cheltuielilor respective.
Deschiderile de credite bugetare pentru transferurile de la bugetul de stat sau de la alte bugete către
bugetele locale, în cadrul limitelor prevăzute în bugetele respective, se efectuează de către Ministerul Finanţelor
Publice, prin direcţiile generale ale finanţelor publice, la cererea ordonatorilor principali de credite ai bugetelor
locale, în funcţie de necesităţile execuţiei bugetare, cu respectarea destinaţiei, sau de către ceilalţi ordonatori
principali de credite, pentru transferurile din competenţa lor.
Efectuarea cheltuielilor bugetare se face numai pe bază de documente justificative, care să confirme
angajamentele contractuale sau din convenţii, primirea bunurilor materiale, prestarea serviciilor, executarea de
lucrări, plata salariilor şi a altor drepturi băneşti, plata obligaţiilor bugetare, precum şi a altor obligaţii.
În situaţiile în care, în timpul exerciţiului bugetar, pe baza dispoziţiilor legale, au loc treceri de instituţii,
acţiuni sau sarcini în finanţarea autorităţilor administraţiei publice locale, Ministerul Finanţelor Publice este
autorizat sa introducă modificările corespunzătoare în volumul şi în structura bugetului de stat, fără afectarea
echilibrului bugetar.
Faze specifice execuţiei bugetare
În procesul execuţiei bugetare, cheltuielile bugetare parcurg următoarele faze: angajament, lichidare,
ordonanţare, plată.
Execuţia bugetară la oraşe, municipii, sectoarele municipiului Bucureşti, judeţe şi municipiul Bucureşti se
bazează pe principiul separării atribuţiilor persoanelor care au calitatea de ordonator de credite de atribuţiile
persoanelor care au calitatea de contabil.
Operaţiunile specifice angajării, lichidării şi ordonanţării cheltuielilor sunt în competenţa ordonatorilor de
credite şi se efectuează pe baza avizelor compartimentelor de specialitate ale instituţiilor publice.
Plata cheltuielilor este asigurată de şeful compartimentului financiar-contabil în limita fondurilor
disponibile.
Instrumentele de plată trebuie să fie însoţite de documentele justificative. Aceste documente trebuie să
certifice exactitatea sumelor de plată, recepţia bunurilor şi executarea serviciilor şi altele asemenea, conform
angajamentelor legale încheiate. Instrumentele de plată se semnează de contabil şi şeful compartimentului
financiar-contabil.
Efectuarea plăţilor, în limita creditelor bugetare aprobate, se face numai pe bază de acte justificative,
51
întocmite în conformitate cu dispoziţiile legale, şi numai după ce acestea au fost angajate, lichidate şi
ordonanţate.
Plata cheltuielilor la comune şi la instituţiile publice la care compartimentul financiar-contabil are un
număr de personal mai mic de 5 persoane se realizează de către ordonatorul de credite şi persoana
împuternicită cu atribuţii financiar-contabile, dar cu respectarea normelor metodologice privind organizarea,
evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale.
Pentru anumite categorii de cheltuieli se pot efectua plăţi în avans de până la 30%, în condiţiile
dispoziţiilor legale. Sumele reprezentând plăţi în avans, nejustificate prin bunuri livrate, lucrări executate şi
servicii prestate, până la sfârşitul anului, în condiţiile prevederilor contractuale, vor fi recuperate de instituţiile
publice care au acordat avansurile şi se vor restitui bugetului din care au fost avansate.
În cazul nelivrării bunurilor, neefectuării lucrărilor şi serviciilor angajate, pentru care s-au plătit avansuri,
recuperarea sumelor de către instituţia publică se face cu perceperea dobânzilor şi penalităţilor de întârziere la
nivelul celor existente pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada de când s-au acordat şi până s-au
recuperat.
Plata salariilor
Salariile se plătesc o dată pe lună, în perioada 5-15 a fiecărei luni, pentru luna precedentă. Eşalonarea
plăţilor pe zile, pentru ordonatorii principali de credite şi instituţiile şi serviciile publice din subordinea acestora,
se face de către direcţia generală a finanţelor publice, la propunerea ordonatorilor principali de credite.
Regimul creditelor bugetare neutilizate de ordonatorii de credite
Ordonatorii principali de credite au obligaţia de a analiza lunar necesitatea menţinerii unor credite
bugetare pentru care, în baza unor dispoziţii legale sau din alte cauze, sarcinile au fost desfiinţate sau amânate şi
de a propune consiliilor locale, judeţene şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti anularea creditelor
respective. Pentru ultima luna a anului bugetar termenul limită este 10 decembrie. Cu creditele bugetare anulate
se majorează fondul de rezervă bugetară la dispoziţia consiliului local, judeţean sau a Consiliului General al
Municipiului Bucureşti.
Contul anual de execuţie
Ordonatorii principali de credite întocmesc şi prezintă spre aprobare consiliilor locale, judeţene şi
Consiliului General al Municipiului Bucureşti, până la data de 31 mai a anului următor, conturile anuale de
execuţie a bugetelor, în structura următoare:
a) la venituri: prevederi bugetare iniţiale; prevederi bugetare definitive; încasări realizate;
b) la cheltuieli: credite bugetare iniţiale; credite bugetare definitive; plăţi efectuate.
Trimestrial şi anual, ordonatorii principali de credite întocmesc situaţii financiare asupra execuţiei
bugetare, care se depun la direcţiile generale ale finanţelor publice; după verificare, acestea întocmesc şi depun
la Ministerul Finanţelor Publice situaţii financiare centralizate privind execuţia bugetelor la termenele şi potrivit
normelor stabilite de acesta.
Ordonatorii principali de credite au obligaţia să întocmească şi să anexeze la situaţiile financiare anuale
rapoarte anuale de performanţă, în care să prezinte, pe fiecare program, obiectivele, rezultatele preconizate şi
cele obţinute, indicatorii şi costurile asociate, precum şi situaţii privind angajamentele legale.
Situaţiile financiare anuale, inclusiv anexele la acestea, se prezintă de către ordonatorii principali de
credite spre aprobare consiliilor locale, judeţene şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
Excedentul sau deficitul bugetar
Excedentul anual al bugetului local, rezultat la încheierea exerciţiului bugetar, după efectuarea
regularizărilor în limita sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, precum şi a transferurilor
consolidabile din bugetul de stat sau din alte bugete etc. se utilizează, în ordine, pentru:
a) rambursarea eventualelor împrumuturi restante; plata dobânzilor, comisioanelor, spezelor şi a altor
costuri aferente acestora;
b) constituirea fondului de rulment.
Disponibilităţile fondului de rulment sunt purtătoare de dobândă, se păstrează într-un cont distinct, deschis
pe seama fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, la unităţile teritoriale ale trezoreriei statului, în afara bugetului
52
local, şi pot fi utilizate, temporar, pentru acoperirea golurilor de casa provenite din decalaje între veniturile şi
cheltuielile anului curent, precum şi pentru acoperirea definitivă a eventualului deficit bugetar rezultat la finele
exerciţiului bugetar.
Fondul de rulment poate fi utilizat şi pentru finanţarea unor investiţii din competenţa autorităţilor
administraţiei publice locale sau pentru dezvoltarea serviciilor publice locale în interesul colectivităţii.
Execuţia de casă a bugetelor locale
Execuţia de casă a bugetelor locale se efectuează prin unităţile teritoriale ale trezoreriei statului,
evidenţiindu-se în conturi distincte:
a) veniturile bugetare încasate pe structura clasificaţiei bugetare;
b) efectuarea plăţilor dispuse de persoanele autorizate ale instituţiilor publice, în limita creditelor bugetare
şi destinaţiilor aprobate potrivit dispoziţiilor legale;
c) efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi privind datoria publică internă şi externă rezultată din
împrumuturi contractate sau garantate de stat, precum şi cele contractate sau garantate de autorităţile
administraţiei publice locale, inclusiv a celor privind rambursarea ratelor la scadenţă şi plata dobânzilor,
comisioanelor, spezelor şi altor costuri aferente;
d) efectuarea altor operaţiuni financiare în contul autorităţilor administraţiei publice locale;
e) păstrarea disponibilităţilor reprezentând fonduri externe nerambursabile sau contravaloarea în lei a
acestora, primite pe bază de acorduri şi înţelegeri guvernamentale şi de la organisme internaţionale, şi utilizarea
acestora potrivit bugetelor aprobate;
f) alte operaţiuni financiare prevăzute de lege.
Pentru împrumuturile contractate, altele decât cele din disponibilităţile contului curent general al
trezoreriei statului, autorităţile administraţiei publice locale îşi pot deschide conturi la societăţi comerciale
bancare, în vederea derulării acestora.
În execuţie, alocarea sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat se efectuează lunar de către
direcţiile generale ale finanţelor publice, pe baza fundamentărilor prezentate de ordonatorii principali de credite.
Principii ale încheierii execuţiei bugetare
Execuţia bugetară se încheie la data de 31 decembrie a fiecărui an. Orice venit neîncasat şi orice cheltuială
angajată, lichidată şi ordonanţată, în cadrul prevederilor bugetare, şi neplătită până la data de 31 decembrie se va
încasa sau se va plăti în contul bugetului pe anul următor. Întotdeauna creditele bugetare neutilizate până la
închiderea anului sunt anulate de drept.
Disponibilităţile din fondurile externe nerambursabile şi cele din fondurile publice destinate cofinanţării
contribuţiei financiare a Comunităţii Europene, rămase la finele exerciţiului bugetar în conturile structurilor de
implementare, se reportează în anul următor cu aceeaşi destinaţie.
5.2.8. Împrumuturi. Fonduri de risc. Verificări. Excedente
Aprobarea împrumuturilor
Consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti pot aproba contractarea sau
garantarea de împrumuturi interne sau externe, pe termen scurt, mediu şi lung, pentru realizarea de investiţii
publice de interes local, precum şi pentru refinanţarea datoriei publice locale.
Aceleaşi Consilii hotărăsc, la propunerea ordonatorului principal de credite, contractarea sau garantarea de
împrumuturi, cu votul a cel puţin doua treimi din numărul membrilor ce le compun.
Membrii şi secretarul Comisiei de autorizare a contractării sau garantării de împrumuturi externe de către
autorităţile administraţiei publice locale sunt în drept să primească o indemnizaţie de şedinţă egală cu 20% din
salariul brut al unui secretar de stat. Indemnizaţia se suportă de la bugetul statului, prin bugetul Ministerului
Finanţelor Publice.
Autorităţile administraţiei publice locale pot beneficia şi de împrumuturi externe contractate sau garantate
de stat.
Datoria publică locală
Datoria publică locală reprezintă o obligaţie generală care trebuie rambursată, conform acordurilor
53
încheiate, din veniturile proprii ale unităţii administrativ-teritoriale. Instrumentele datoriei publice locale sunt:
a) titluri de valoare;
b) împrumuturi de la societăţile comerciale bancare sau de la alte instituţii de credit.
Emiterea şi lansarea titlurilor de valoare se pot face direct de către autorităţile administraţiei publice locale
sau prin intermediul unor agenţii ori al altor instituţii specializate.
Valoarea totală a datoriei contractate de autoritatea administraţiei publice locale va fi înscrisă în registrul
de evidenţă a datoriei publice locale al acestei autorităţi şi se raportează anual prin situaţiile financiare.
Registrul de evidenţă a datoriei publice locale va include informaţii care să specifice suma totală a
datoriilor autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi detalierea datoriilor şi alte informaţii stabilite prin
norme metodologice privind registrul de evidenţă a datoriei publice locale, emise de Ministerul Finanţelor
Publice.
Valoarea totală a garanţiilor emise de autoritatea administraţiei publice locale se înscrie în registrul
garanţiilor locale al acestei autorităţi şi se raportează anual prin situaţiile financiare.
Registrul garanţiilor locale cuprinde informaţii care să specifice suma totală a garanţiilor emise de
autoritatea administraţiei publice locale, precum şi detalierea garanţiilor şi alte informaţii stabilite prin norme
metodologice privind registrul de evidenţă a garanţiilor locale, emise de Ministerul Finanţelor Publice.
După contractarea şi/sau garantarea de împrumuturi interne şi/sau externe, autorităţile administraţiei
publice locale au obligaţia de a transmite Ministerului Finanţelor Publice, în termen de 10 zile de la data intrării
în vigoare a contractului respectiv, copii de pe fiecare document primar care atestă, după caz:
a) contractarea/garantarea împrumutului;
b) actul adiţional la contractul/acordul de împrumut/garantare, dacă au fost aduse modificări la acesta, cu
respectarea clauzelor contractuale.
Pe perioada utilizării şi rambursării împrumutului contractat/ garantat, raportarea la Ministerul Finanţelor
Publice a datelor privind datoria publică locală se efectuează lunar, în termen de 20 de zile de la sfârşitul
perioadei de raportare.
În scopul evaluării datoriei publice locale, orice obligaţie de plată, exprimată în altă monedă decât cea
naţională, este calculată în moneda naţională, utilizându-se cursul de schimb valutar comunicat de Banca
Naţională a României pentru ultima zi din perioada la care se face raportarea.
Serviciul datoriei publice locale nu reprezintă obligaţii sau răspunderi ale Guvernului şi acesta va fi plătit
din bugetele locale şi din împrumuturi pentru refinanţarea datoriei publice locale.
Condiţii pentru contractarea sau garantarea de împrumuturi
Împrumuturile contractate de unităţile administrativ-teritoriale, precum şi cele contractate de agenţii

economici şi serviciile publice din subordinea acestora pot fi garantate de către acestea prin veniturile proprii.
Orice garantare prin venituri devine valabilă şi se aplică din momentul acordării garanţiei; veniturile care se
constituie în garanţie şi care sunt încasate la bugetul local vor fi supuse condiţiilor acordului de garantare
respectiv, care se va aplica cu prioritate faţă de orice revendicări ale unor terţi către autoritatea administraţiei
publice locale respective, indiferent dacă aceste terţe părţi cunosc sau nu cunosc acordul de garantare.
Documentul prin care se încheie acordul de garantare prin venituri trebuie înregistrat la autorităţile
administraţiei publice locale şi la împrumutător.
Autorităţilor administraţiei publice locale li se interzice accesul la împrumuturi sau să garanteze orice fel
de împrumut, dacă totalul datoriilor anuale reprezentând ratele scadente la împrumuturile contractate şi/sau
garantate, dobânzile şi comisioanele aferente acestora, inclusiv ale împrumutului care urmează să fie contractat
şi/sau garantat în anul respectiv, depăşeşte limita de 20 % din totalul veniturilor bugetare, cu excepţia cazurilor
aprobate prin legi speciale.
În scopul calculării acestei limite, pentru împrumuturile contractate şi/sau garantate, cu o rată variabilă a
dobânzii, se va efectua calculul folosindu-se rata dobânzii valabilă la data întocmirii documentaţiei, iar pentru
împrumuturile acordate în valuta vor fi luate în calcul cursurile de schimb valutar comunicate de Banca
Naţională a României la data efectuării calculului.
Fondul de risc
Pentru acoperirea riscurilor financiare care decurg din garantarea de către autorităţile administraţiei
publice locale a împrumuturilor contractate de agenţii economici şi serviciile publice de subordonare locală, se
constituie fondul de risc, în afara bugetului local.
Acesta se păstrează în conturi separate deschise la unităţile teritoriale ale trezoreriei statului şi se
54
constituie distinct pentru garanţii locale la împrumuturi interne şi, respectiv, pentru garanţii la împrumuturi
externe.
Fondul de risc se constituie din: sumele încasate sub forma de comisioane de la beneficiarii
împrumuturilor garantate; dobânzile acordate de unităţile trezoreriei statului la disponibilităţile fondului; dobânzi
şi penalităţi de întârziere la nivelul celor existente pentru veniturile bugetare, aplicate pentru neplata în termen de
către beneficiarii împrumuturilor garantate a comisioanelor şi, respectiv, a ratelor scadente, dobânzilor şi
comisioanelor aferente, şi, în completare, din bugetul local. În cazul în care se efectuează plăţi din fondul de risc
aferente unor scadente neonorate de garantat, veniturile fondului de risc se reîntregesc cu sumele recuperate de la
acesta.
Nivelul comisionului de risc se determină de ordonatorul principal de credite şi se aprobă de consiliul
local, judeţean şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Acest comision se aplică asupra valorii
împrumutului garantat.
Sumele aflate în fondul de risc la sfârşitul anului se regularizează cu bugetul local în limita sumelor
primite de la acest buget, iar diferenţa se reportează în anul următor cu aceeaşi destinaţie. Contul de execuţie al
fondului de risc se anexează la situaţiile financiare.
Împrumuturi din contul curent general al trezoreriei statului
În situaţia în care, pe parcursul execuţiei, apar goluri temporare de casă ca urmare a decalajului dintre
veniturile şi cheltuielile bugetului local, acestea pot fi acoperite prin împrumuturi fără dobândă acordate de
Ministerul Finanţelor Publice din disponibilităţile contului curent general al trezoreriei statului, numai după
utilizarea fondului de rulment.
Valoarea totală a împrumutului care poate fi angajat de autorităţile administraţiei publice locale este
supusă următoarelor limite:
a) nu va depăşi 5% din totalul veniturilor estimate a fi încasate pe durata anului bugetar în care se face
împrumutul;
b) în condiţiile prevederilor lit. a), autorităţile administraţiei publice locale nu pot angaja împrumuturi mai
mari decât fondurile pe care le pot rambursa pe durata aceluiaşi an bugetar.
Rambursarea fondurilor împrumutate va fi garantată cu veniturile estimate a fi încasate în anul bugetar
respectiv, în condiţiile respectării garantării, prin venituri, a celorlalte datorii publice locale.
În situaţia în care împrumutul nu a fost restituit până la 31 decembrie, direcţiile generale ale finanţelor
publice sunt autorizate să execute contul unităţii administrativ-teritoriale în cauză.
Verificări excepţionale
Activitatea autorităţilor administraţiei publice locale va fi supusă unei verificări excepţionale de către
Curtea de Conturi, potrivit prevederilor prezentului articol, în următoarele situaţii:
a) autoritatea administraţiei publice locale nu îşi rambursează toate obligaţiile de plată pe termen scurt
până la sfârşitul anului bugetar în care au fost angajate împrumuturile;
b) dacă, la un anumit moment pe durata anului bugetar, datoriile pe termen scurt ale autorităţii
administraţiei publice locale depăşesc limita legală.
Curtea de Conturi va solicita autorităţilor administraţiei publice locale care se află în una dintre aceste
situaţii să întocmească şi să depună un plan de redresare la Curtea de Conturi şi la direcţia generală a finanţelor
publice, prin care acestea se obligă să remedieze situaţia în termen de 12 luni.
Ministerul Finanţelor Publice poate acorda din disponibilităţile contului curent general al trezoreriei
statului împrumuturi cu dobândă autorităţilor administraţiei publice locale, în cadrul planului de redresare, cu
respectarea prevederilor legale şi cu condiţia ca acestea să se angajeze la rambursarea acestor fonduri într-un
termen stabilit de Ministerul Finanţelor Publice, dar care nu poate depăşi 2 ani.
Autorităţile administraţiei publice locale vor raporta lunar la Curtea de Conturi şi la direcţia generală a
finanţelor publice modul de realizare a măsurilor cuprinse în planul de redresare.
Finanţarea instituţiilor publice
Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale instituţiilor publice se asigură astfel:

a) integral din bugetul local;
b) din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul local;
c) integral din veniturile proprii.
55
Instituţiile publice, finanţate integral din bugetul local, varsă veniturile realizate la acest buget.
Veniturile proprii ale instituţiilor publice se încasează, se administrează, se utilizează şi se contabilizează
de către acestea, potrivit dispoziţiilor legale, ele provenind din prestări de servicii, chirii, manifestări culturale şi
sportive, concursuri artistice, publicaţii, prestaţii editoriale, studii, proiecte, valorificări de produse din activităţi
proprii sau anexe şi altele.
Instituţiile publice mai pot folosi pentru desfăşurarea activităţii lor bunuri materiale şi fonduri băneşti
primite de la persoane juridice şi fizice, sub formă de donaţii şi sponsorizări, cu respectarea dispoziţiilor legale.
Fondurile băneşti acordate de persoanele juridice şi fizice, în situaţia instituţiilor publice, finanţate integral
de la buget, sunt vărsate direct la bugetul local din care se finanţează acestea. Cu aceste sume se majorează
veniturile şi cheltuielile bugetului local, iar fondurile se vor utiliza cu respectarea destinaţiilor stabilite de
transmiţător.
Cu fondurile băneşti acordate de persoanele juridice şi fizice se vor majoră bugetele de venituri şi
cheltuieli ale acestora. Aceste instituţii au obligaţia de a prezenta, în anexa la contul de execuţie bugetară
trimestrială şi anuală, situaţia privind sumele primite şi utilizate în aceste condiţii şi cu care a fost majorat
bugetul de venituri şi cheltuieli. În mod obligatoriu, bunurile materiale primite de instituţiile publice se
înregistrează în contabilitatea acestora.
Excedentele bugetelor instituţiilor publice
Excedentele rezultate din execuţia bugetelor instituţiilor publice se regularizează la sfârşitul anului cu
bugetele locale din care sunt finanţate, în limita sumelor primite de la acestea, dacă legea nu prevede altfel.
Excedentele rezultate din execuţia bugetelor instituţiilor publice, finanţate integral din venituri proprii, rămân la
dispoziţia acestora, urmând a fi folosite în anul următor cu aceeaşi destinaţie.
Consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti pot hotărî ca excedentele
rezultate din execuţia bugetelor instituţiilor publice subordonate, finanţate integral din venituri proprii, să se
preia ca venit la bugetul local, după deducerea sumelor încasate anticipat şi a obligaţiilor de plată.
Regimul de finanţare a unor activităţi ale instituţiilor publice
Consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti pot aproba înfiinţarea de
activităţi integral finanţate din venituri proprii pe lângă unele instituţii publice, stabilind totodată domeniul de
activitate, categoriile de venituri, natura cheltuielilor, sistemul de organizare şi funcţionare a acestor activităţi.
Bugetele de venituri şi cheltuieli pentru activităţile finanţate integral din venituri proprii se aprobă o data
cu bugetul instituţiei publice de care aparţin. În situaţia nerealizării veniturilor prevăzute în bugetele activităţilor
finanţate integral din venituri proprii, cheltuielile vor fi efectuate în limita veniturilor realizate.
Excedentele rezultate din execuţia bugetelor de venituri şi cheltuieli ale activităţilor finanţate integral din
venituri proprii se reportează în anul următor cu aceeaşi destinaţie sau se preiau ca venit la bugetul local, potrivit
hotărârii consiliului local, judeţean şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
Împrumuturi temporare pentru unele activităţi sau instituţii publice
În cazul în care la înfiinţarea, în subordinea unor ordonatori principali de credite, a unor instituţii şi
servicii publice sau a unor activităţi finanţate integral din venituri proprii, acestea nu dispun de fonduri
suficiente, în baza documentaţiilor temeinic fundamentate, consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al
Municipiului Bucureşti, pot aproba împrumuturi fără dobândă din bugetul local, pe bază de convenţie.
Împrumuturile acordate vor fi rambursate integral în termen de un an de la data acordării.
În situaţia nerambursării împrumuturilor la termenul stabilit, se vor aplica dobânzile şi penalităţile de
întârziere la nivelul celor existente pentru creanţele bugetare.
Execuţia de casă a bugetelor instituţiilor publice
Instituţiile şi serviciile publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile

de pe lângă unele instituţii publice, finanţate integral din venituri proprii, efectuează operaţiunile de încasări şi
plăţi prin unităţile teritoriale ale trezoreriei statului în a căror rază îşi au sediul şi unde au deschise conturile de
venituri, cheltuieli şi disponibilităţi. Aceleaşi instituţii au obligaţia de a transmite bugetul aprobat la unitatea
teritorială a trezoreriei statului.
56
Contabilitate publică
Contabilitatea publică a instituţiilor publice cuprinde:

a) contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor bugetare, care să reflecte încasarea veniturilor şi plata
cheltuielilor aferente exerciţiului bugetar;
b) contabilitatea generală bazată pe principiul constatării drepturilor şi obligaţiilor, care să reflecte evoluţia
situaţiei financiare şi patrimoniale, precum şi a excedentului sau deficitului patrimonial;
c) contabilitatea destinată analizării costurilor programelor aprobate.
Ministerul Finanţelor Publice stabileşte prin norme metodologice procedurile contabile şi sistemul de
raportare privind informaţiile furnizate de contabilitatea publică.
*
* *
În esenţă, cu privire la execuţia bugetelor locale, trebuie reţinute următoarele:

• Exerciţiul bugetar este anual, coincide cu anul calendaristic şi se încheie pe baza normelor metodologiei
elaborate de Ministerul Finanţelor;
• Execuţia bugetară se încheie la data de 31 decembrie a fiecărui an. Orice venit neîncasat şi orice cheltuială
neefectuată până la data de 31 decembrie se vor încasa sau se vor efectua, după caz, în contul bugetului local
pe anul următor;
• Creditele bugetare neutilizate până la închiderea anului sunt anulate de drept;
• Toate operaţiunile de încasări şi plăţi, efectuate în cursul unui an în contul bugetului local sau judeţean,
aparţin exerciţiului corespunzător de execuţie a bugetului respectiv;
• Este interzisă efectuarea de plăţi direct din veniturile încasate, cu excepţia cazurilor când legea prevede
altfel;
• Nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetul local şi nici nu poate fi efectuată din acest buget, dacă nu
există bază legală pentru asemenea cheltuieli;
• Prin bugetele locale şi bugetele instituţiilor şi serviciilor publice locale sunt aprobate credite bugetare în
limita cărora se pot angaja şi efectua cheltuieli şi reprezintă limite maxime, care nu pot fi depăşite;
• Utilizarea creditelor bugetare pentru alte destinaţii decât cele aprobate atrage, în condiţiile legii, răspunderea
celor vinovaţi;
• Este interzis instituţiilor publice locale să efectueze operaţiunile de încasări şi plăţi prin băncile economice,
impunându-se derularea acestor operaţiuni prin unităţile trezoreriei statului;
• Dacă bugetele locale nu au fost aprobate cu cel puţin 3 zile înainte de expirarea exerciţiului bugetar, se
aplică în continuare bugetele locale ale anului precedent, până la aprobarea noilor bugete, dar nu mai târziu
de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii bugetului de stat.
5.3. Criza financiară şi insolventa unităţilor administrativ-teritoriale
Criza financiară
Unitatea administrativ-teritorială este considerată în criza financiară dacă se afla în una dintre următoarele
situaţii:
a) neachitarea obligaţiilor de plata, lichide şi exigibile, mai vechi de 90 de zile şi care depăşesc 15% din
bugetul anual;
b) neachitarea drepturilor salariale prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli pe o perioada mai mare de 90
de zile de la data scadentei;
c) la calculul criteriului prevăzut la lit. a) nu se iau în calcul obligaţiile de plata, lichide şi exigibile, care se
afla în litigiu contractual.
Situaţia de criza financiară poate fi sesizată de ordonatorul principal de credite al unităţii administrativ-
teritoriale, conducătorul compartimentului financiar-contabil din cadrul aparatului propriu de specialitate al
autorităţilor administraţiei publice locale, de ordonatorii secundari de credite şi ordonatorii terţiari de credite din
cadrul serviciilor publice subordonate consiliului local, de conducătorii societăţilor comerciale sau ai regiilor
autonome din subordinea consiliului local, de diversi creditori, de directorul direcţiei generale a finanţelor
publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti şi de structurile teritoriale ale Curţii de Conturi. Sesizarea se
face la direcţia generală a finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti şi la ordonatorul principal de
credite al unităţii administrativ-teritoriale care se afla în situaţia de criza financiară.
57
În termen de 30 de zile de la solicitarea oricărei persoane interesate, ordonatorul principal de credite al unităţii
administrativ-teritoriale are obligaţia furnizarii situaţiei economico-financiare şi a concluziei de încadrare sau
neincadrare în prevederile sus-indicate.
Ordonatorul principal de credite, din oficiu sau după ce a primit sesizarea situaţiei de criza financiară are
obligaţia convocării autorităţii deliberative în termen de 5 zile lucrătoare.
Autoritatea deliberativa ia act, în condiţiile legii, de existenta situaţiei de criza financiară, mandatează
ordonatorul principal de credite pentru elaborarea planului de redresare financiară şi analizează propuneri care sa
fie cuprinse în planul de redresare financiară prezentat de ordonatorul principal de credite.
Planul de redresare financiară va fi elaborat de către ordonatorul principal de credite, împreună cu direcţia
generală a finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti şi cu structurile teritoriale ale Curţii de
Conturi, în termen de 30 de zile de la stabilirea stării de criza de către autoritatea deliberativa.
Planul de redresare financiară va conţine:
a) analiza economico-financiară a unităţii administrativ-teritoriale;
b) măsurile de menţinere a serviciilor publice esenţiale de către autorităţile administraţiei publice locale pe
toată durata aplicării planului de redresare financiară;
c) măsurile de creştere a gradului de colectare a veniturilor proprii, precum şi de atragere a altor venituri;
d) măsurile pentru reducerea cheltuielilor;
e) planificarea economico-financiară şi bugetară pana la redresare;
f) stabilirea sarcinilor pentru îndeplinirea prevederilor din planul de redresare financiară pe obiective,
persoane responsabile şi termene.
Controlul executării şi îndeplinirii măsurilor cuprinse în planul de redresare financiară este în sarcina
structurilor teritoriale ale Curţii de Conturi.
Planul de redresare financiară este supus spre aprobare autorităţii deliberative în termen de 3 zile lucrătoare de
la elaborare şi va fi adoptat în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la depunere. În cazul în care planul de
redresare financiară nu este adoptat, autoritatea deliberativa se întruneşte în termen de 3 zile lucrătoare de la data
dezbaterii în ultima şedinţa pentru reanalizarea acestuia. Dacă planul de redresare financiară nu se adopta, acesta
se considera aprobat în forma propusă de initiator.
Planul de redresare financiară poate fi modificat cu aprobarea autorităţii deliberative ori de câte ori va fi
necesar, în cazul în care apar date, informaţii sau fapte necunoscute la momentul sesizării crizei financiare, dacă
acestea pot impiedica procesul de redresare financiară.
Ordonatorul principal de credite are obligaţia ca în perioada desfăşurării procedurii de redresare a crizei
financiare sa asigure funcţionarea eficienta şi eficace a serviciilor publice esenţiale.
În condiţiile încetării situaţiei sus-descrise, la propunerea ordonatorului principal de credite şi a structurilor
teritoriale ale Curţii de Conturi, autoritatea deliberativa aproba încetarea stării de criza financiară.
Situaţia de criza financiară, respectiv încetarea acesteia, se înregistrează, în termen de 5 zile de la declararea
situaţiei de criza financiară, de către ordonatorul principal de credite, respectiv de la aprobarea încetării stării de
criza financiară, în registrul local al situaţiilor de criza financiară a unităţilor administrativ-teritoriale, care este
gestionat de direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
Acestea vor comunica lunar situaţiile de deschidere sau de închidere a crizelor financiare înregistrate
Ministerului Finanţelor Publice, pentru a fi înregistrate în registrul naţional al situaţiilor de criza financiară a
unităţilor administrativ-teritoriale.
Insolvenţa
Unitatea administrativ-teritorială este considerată în stare de insolventa dacă se afla în una dintre următoarele
situaţii:
a) neachitarea obligaţiilor de plata, lichide şi exigibile, mai vechi de 120 de zile şi care depăşesc 50% din
bugetul anual, fără a se lua în calcul cele aflate în litigiu contractual;
b) neachitarea drepturilor salariale prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli, pe o perioada mai mare de
120 de zile de la data scadentei.
Orice creditor sau grup de creditori care are una ori mai multe creanţe certe, lichide şi exigibile impotriva unei
unităţi administrativ-teritoriale, cu o valoare insumata care depăşeşte 50% din bugetul acesteia pe o perioada de
120 de zile consecutive, poate introduce la tribunalul în a cărui circumscripţie isi are sediul unitatea
administrativ-teritorială o cerere de deschidere a procedurii insolventei acestei unităţi administrativ-teritoriale.
În termen de 30 de zile de la solicitarea oricărei persoane interesate, ordonatorul principal de credite al unităţii
administrativ-teritoriale are obligaţia furnizarii situaţiei economico-financiare şi a concluziei de încadrare sau
neincadrare în prevederile rezentate anterior.
58
Ordonatorul principal de credite al unităţii administrativ-teritoriale are obligaţia ca, în termen de 15 zile de la
constatarea stării de insolventa care a intervenit să solicite deschiderea procedurii privind insolventa unităţii
administrativ-teritoriale, prin cerere depusa la tribunalul în a cărui circumscripţie se afla unitatea administrativ-
teritorială respectiva. Ordonatorul principal de credite al unităţii administrativ-teritoriale are obligaţia de a
notifica deschiderea procedurii de insolventa creditorilor şi oricăror persoane interesate.
Introducerea prematură, cu rea-credinţa, de către ordonatorul principal de credite a cererii în cauză atrage
răspunderea acestuia, în condiţiile legii, pentru prejudiciile pricinuite partii interesate.
Judecătorul-sindic, prin hotărârea de deschidere a procedurii de insolventa, va numi un administrator.
În termen de 60 de zile lucrătoare de la numirea administratorului, acesta întocmeşte, împreună cu structura
teritorială a Curţii de Conturi, un plan de redresare a insolventei unităţii administrativ-teritoriale.
Administratorul sau ordonatorul principal de credite, după caz, are obligaţia ca în perioada desfăşurării
procedurii de insolventa sa asigure furnizarea eficienta şi eficace a serviciilor publice esenţiale, în condiţiile
legii.
Planul de redresare a insolventei va cuprinde:
a) măsurile de restabilire a viabilitatii financiare a unităţii administrativ-teritoriale;
b) măsurile de continuare a prestării serviciilor esenţiale ale unităţii administrativ-teritoriale, pe toată perioada
insolventei acesteia;
c) planul de achitare a debitelor către creditori.
Planul de redresare a insolventei se supune aprobării consiliului local, în termen de 10 zile de la întocmire, şi
devine obligatoriu atât pentru autoritatea deliberativa, cat şi pentru ordonatorul principal de credite al unităţii
administrativ-teritoriale.
În caz de neadoptare în termen, administratorul va propune judecătorului-sindic emiterea hotărârii de preluare
a atribuţiilor de ordonator principal de credite de către administrator.
Administratorul va monitoriza respectarea planului de redresare a insolventei.
În caz de nerespectare a planului de redresare a insolventei, administratorul va propune judecătorului-sindic
suspendarea atribuţiilor de ordonator principal de credite şi emiterea hotărârii de preluare a atribuţiilor de
ordonator de credite de către administrator.
Ordonatorului principal de credite şi autorităţii deliberative a unităţii administrativ-teritoriale le este interzisă
exercitarea oricăror atribuţii cu implicaţii financiare pe toată perioada gestionării situaţiei de insolventa, conform
prevederilor alin. (11)-(13), atribuţii care se exercita exclusiv de administratorul numit în condiţiile alin. (6), (11)
sau (13).
În cazul în care se constata încetarea stării de insolvenţă, judecătorul-sindic, la propunerea administratorului,
va pronunţa o sentinta de închidere a procedurii de insolventa a unităţii administrativ-teritoriale. Administratorul
are obligaţia de a notifica sentinta de închidere a procedurii de insolventa ordonatorului principal de credite,
creditorilor şi oricăror persoane interesate.
Prin închiderea procedurii insolventei, administratorul este descărcat de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu
privire la aplicarea procedurii fata de ordonatorul principal de credite, fata de patrimoniul unităţii administrativ-
teritoriale, precum şi fata de creditori. În termen de 30 de zile de la notificare, între administrator şi ordonatorul
principal de credite se încheie un proces-verbal de predare-primire cu privire la operaţiunile derulate în timpul
procedurii insolventei.
Unitatea administrativ-teritorială revine la statutul de criza financiară, iar ordonatorul principal de credite şi
consiliul local isi reiau atribuţiile şi vor proceda la aplicarea întocmai a planului de redresare financiară pentru
ieşirea unităţii administrativ-teritoriale din criza financiară.
Cheltuielile ocazionate cu plata indemnizaţiei administratorului şi îndeplinirea procedurii de redresare a
insolventei reprezintă cheltuieli ale unităţii administrativ-teritoriale şi se suporta din bugetul acesteia.
Situaţia de deschidere a procedurii de insolventa, respectiv de închidere a acesteia, se înregistrează în termen
de 5 zile de la declararea situaţiei de insolventa, respectiv de la notificarea hotărârii judecătoreşti de închidere a
procedurii de către ordonatorul principal de credite, în registrul local al situaţiilor de insolventa a unităţilor
administrativ-teritoriale, care este gestionat de direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a
municipiului Bucureşti. Acestea vor comunica lunar situaţiile de deschidere sau de închidere a procedurilor de
insolventa înregistrate Ministerului Finanţelor Publice, pentru a fi înregistrate în registrul naţional al situaţiilor de
insolventa a unităţilor administrativ-teritoriale.
59
5.4. Unele dispoziţii instituţionale (Legea 273/ 2006 privind finanţele publice locale)
Comitetul pentru finanţe publice locale

Comitetul pentru finanţe publice locale se înfiinţează ca organism cu rol consultativ în procesul de elaborare a
unor reglementări cu caracter financiar, care privesc în mod direct bugetele locale şi de stabilire a sumelor de
echilibrare ce se aloca anual de la bugetul de stat pentru bugetele locale, structura de tip partenerial, fără
personalitate juridică.
Comitetul pentru finanţe publice locale este compus din câte un reprezentant desemnat de:
a) Parlamentul României;
b) Ministerul Administraţiei şi Internelor;
c) Ministerul Finanţelor Publice;
d) structura asociativa a comunelor din România;
e) structura asociativa a oraşelor din România;
f) structura asociativa a municipiilor din România;
g) structura asociativa a consiliilor judeţene din România.
Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin structurile de specialitate, asigura
împreună secretariatul tehnic al Comitetului pentru finanţe publice locale.
*
Contabilitatea publică a instituţiilor publice locale, definite potrivit legii indicate, va cuprinde:
a) contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor bugetare, care sa reflecte încasarea veniturilor şi plata cheltuielilor
aferente exerciţiului bugetar;
b) contabilitatea generală, bazată pe principiul constatării drepturilor şi obligaţiilor, care sa reflecte evoluţia
situaţiei financiare şi patrimoniale, precum şi a excedentului sau a deficitului patrimonial;
c) contabilitatea destinată analizarii costurilor programelor aprobate.
60
Capitolul 6
ÎMPRUMUTUL PUBLIC
6.1. Aspecte teoretice
Împrumutul public este „un instrument financiar folosit de stat pentru a repartiza între generaţiile prezente
şi cele viitoare sarcinile rezultate dintr-o cheltuială publică prea mare, care nu poate fi acoperită prin impozitele
şi taxele curente sau prin alte resurse ordinare ale bugetului de stat”38
Altfel spus, „împrumuturile publice sunt venituri extraordinare la care se recurge în caz de dezechilibru
bugetar, adică atunci când veniturile ordinare sunt insuficiente pentru a face faţă cheltuielilor, precum şi din
necesităţi de trezorerie, respectiv când se ivesc unele goluri temporare de resurse bugetare”.39
În astfel de situaţii,40 autorităţile publice centrale şi locale se adresează persoanelor fizice şi juridice care
dispun de resurse băneşti temporar disponibile, solicitându-le să le încredinţeze o parte din acestea pentru
acoperirea diferenţei dintre cheltuielile şi veniturile bugetului de stat sau bugetelor locale.
Acestui context i se circumscrie conceptul de datorie publică care reprezintă „totalitatea obligaţiilor
pecuniare la un moment dat, rezultate din împrumuturi în lei şi în valută, pe termen scurt, mediu sau lung,
contractate de stat în nume propriu sau garantate de acesta, precum şi obligaţiile statului către trezoreria proprie,
pentru sumele avansate temporar în vederea acoperirii deficitelor bugetului de stat”.41
Împrumuturile contractate de către autorităţile publice pot avea diferite destinaţii,42 cum sunt:
9 acoperirea cheltuielilor publice de interes naţional pentru obiective de investiţii productive care nu
se pot finanţa din resursele bugetare curente;
9 funcţionarea serviciilor publice;
9 scopuri militare;
9 asigurarea ordinii interne;
9 rambursarea datoriei publice scadente;
9 refinanţarea datoriei publice;
9 plata dobânzilor şi câştigurilor corespunzătoare;
9 acoperirea deficitelor bugetare.
Potrivit profesorului Gh.D. Bistriceanu, indiferent ce destinaţie se dă împrumutului, creditorul urmăreşte
obţinerea unui venit care constituie însăşi raţiunea acordării lui; evident, cuantumul acestui venit diferă în
funcţie de destinaţia împrumutului, de nivelul dobânzii pe piaţa financiară, de durata de timp pentru care se
acordă împrumutul etc.
Împrumuturile de stat au la bază solvabilitatea statului. Ele se pot contracta de către stat fie direct cu
persoane fizice şi juridice care dispun de mijloace băneşti, fie cu instituţii financiare specializate (case de
economii, bănci, societăţi de asigurare sau reasigurare etc.), care atrag disponibilităţile băneşti de pe piaţa finan-
ciară şi le pun la dispoziţia statului pe o anumită perioadă de timp.
Întreaga activitate referitoare la contractarea şi garantarea de împrumuturi interne şi externe rambursabile
pe termen mediu sau lung şi gestionarea datoriei publice se exercită de către Guvern, prin Ministerul Finanţelor,
în limita sumei aprobată de Parlament.
Instituţiile publice locale pot angaja împrumuturi pentru necesităţile proprii privind administraţia publică
locală. Ministerul Finanţelor are împuternicirea să avizeze contractarea împrumuturilor de către administraţiile
publice locale numai după constatarea existenţei posibilităţilor de rambursare.
Oferta de resurse de împrumut43 este formată din:
38
Gh.D. Bistriceanu, Gh. Ana, Finanţe, EDP, Bucureşti, 1995, p. 118.
39
Ibid.
40
Ibid.
41
OG nr. 36/25 august 1995, cu privire la perfecţionarea unor reglementări referitoare la datoria publică internă..., (care modifică şi completează Legea nr.
91/1993, privind datoria publică), art. 1(1), M. Of. nr. 202/31 august 1995.
42
Gh.D. Bistriceanu, Gh. Ana, op. cit., ibid.
43
Resursele băneşti împrumutate de la diferiţi deţinători publici sau privaţi nu măresc masa monetară în circulaţie, ci reprezintă numai o redistribuire, în
timp ce resursele împrumutate de la instituţia bancară centrală constituie o emisiune de semne băneşti fără acoperire materială. În schimb, resursele
61
9 capitalurile băneşti temporar disponibile ale diverşilor agenţi economici activi;

9 veniturile rentierilor;
9 capitalurile şi rezervele libere ale băncilor, ale instituţiilor financiare, de asigurări şi reasigurări;
9 economiile băneşti ale diferitelor categorii de populaţie.
Rambursarea împrumuturilor de stat, plata dobânzilor aferente datoriei publice interne, precum şi a
cheltuielilor ocazionate de emisiunea şi plasarea valorilor mobiliare reprezintă cheltuieli în bugetul de stat şi se
efectuează din veniturile bugetare care se încasează ulterior, adică din impozite şi taxe, din eventuale excedente
bugetare, din împrumuturi de stat pentru refinanţarea datoriei publice interne, din alte surse.
Împrumuturile de stat se realizează prin emisiuni de valori mobiliare cum sunt:
9 obligaţiuni;
9 bonuri de tezaur;
9 titluri de rentă sau alte înscrisuri de stat.
Emisiunea de valori mobiliare reprezintă împrumuturi de stat. Vânzarea şi răscumpărarea acestora, precum
şi plata dobânzilor şi a altor speze aferente se fac direct de către Ministerul Finanţelor sau prin intermediul altor
instituţii financiare.
În ceea ce priveşte forma înscrisului (titlului) există titluri: nominative, la purtător şi mixte (nominative
în ce priveşte capitalul, dobânda şi la purtător relativ la deţinătorul înscrisului).
Pentru împrumuturile contractate pe termen scurt, statul poate emite bonuri de tezaur, certificate de
datorie, poliţe de tezaur etc. Bonurile de tezaur pot fi lombardate (depuse în gaj) la bănci şi vândute la licitaţie,
unde cursurile sunt variabile. Spre deosebire de celelalte înscrisuri, poliţele de tezaur, potrivit dreptului
cambial, pot fi scontate la bănci, se pot executa silit etc. Bonurile nu sunt purtătoare de dobândă, iar
deţinătorii lor le pot folosi şi pentru plata unor furnizori, a impozitelor etc.
În cazul împrumuturilor pe termen mijlociu şi lung, statul emite obligaţiuni sau titluri de rentă. Pentru
împrumuturile fără termen, statul emite titluri de rentă perpetuă.
Renta perpetuă rezervă statului facultatea de a rambursa împrumutul primit, fără însă să-l oblige la
această rambursare, subscriitorii având numai dreptul la rentă.
Unele înscrisuri ale împrumuturilor de stat sunt cu circulaţie liberă şi pot fi negociate, iar altele nu se
pot negocia sau lombarda.
[Sursa: Gh. Bistriceanu, Gh. Ana, op. cit., p. 126]
Potrivit economistului francez Gaston Jčze,44 autorităţile publice ar trebui să instituie unele reguli în
privinţa creditului public, deoarece împrumutul nu constituie pentru buget un venit propriu-zis, ci o anticipare
de venituri (încărcându-se pe nedrept generaţiile viitoare cu sarcinile generaţiilor prezente).
Între aceste reguli, le enumerăm pe următoarele:
9 împrumutul nu este justificat decât dată cheltuiala este de o utilitate necontestabilă şi dacă suma
împrumutată este în raport cu această utilitate;
9 nu trebuie să se recurgă la împrumut decât dată cheltuiala este prea ridicată pentru a fi acoperită de
impozit sau de alte resurse ordinare ale statului;
9 împrumutul nu trebuie să servească niciodată la plata cheltuielilor ordinare;
9 împrumutul poate fi întrebuinţat pentru acoperirea cheltuielilor extraordinare (de plasament sau
productive – lucrări publice);
9 împrumutul poate fi folosit, alături de impozit, pentru acoperirea cheltuielilor extraordinare prilejuite
de război.
6.2. Împrumutul public – trăsături şi tipologie
● Împrumuturile publice prezintă o serie de trăsături45 cum sunt:

9 au caracter contractual, exprimând acordul de voinţă al părţilor. Statul, prin instituţiile sale de
specialitate, stabileşte condiţiile de emisiune şi de rambursare, mărimea şi formele veniturilor ce se oferă la
împrumutul public (dobândă, câştiguri etc.), fără să consulte în prealabil pe eventualii subscriitori;
9 statul nu oferă o garanţie specială subscriitorilor, în afară de veniturile sale bugetare viitoare;
împrumutate de la Banca Naţională constituie o emisiune de monedă fără acoperire materială care, dacă este de volum mare şi nu se rambursează la
scadenţă, are consecinţe negative asupra circulaţiei monetare a ţării, putând conduce la inflaţie [ibid.].
44
Ibid., p. 121.
45
Ibid., p. 122.
62
9 în mod obişnuit, au caracter facultativ, ceea ce înseamnă că subscrierea la aceste împrumuturi

este benevolă. În diferite ţări s-au practicat şi împrumuturi forţate, obligatorii, indiferent de voinţa
subscriitorilor, în împrejurări excepţionale (ameninţarea integrităţii teritoriale şi a independenţei ţării, în caz
de război, pentru refacerea economiei distrusă de război sau de calamităţi ale naturii, când au loc crize
economice etc.);
9 au caracter rambursabil, adică suma subscrisă se restituie la un termen fix stabilit sau se
amortizează treptat prin tragere la sorţi periodică a obligaţiunilor.
9 Prin excepţie, există şi împrumuturi perpetue, la emiterea cărora nu se stabileşte termen de
rambursare, dar la care statul plăteşte numai o anumită dobândă pe o durată de timp nedeterminată. După o
perioadă de timp, statul poate răscumpăra obligaţiunile împrumuturilor respective;
9 sunt purtătoare de dobânzi, de câştiguri ori oferă ambele forme de contraprestaţii, la care se
adaugă adesea şi alte avantaje materiale. În unele cazuri, ulterior lansării şi subscrierilor la împrumut, statul
poate recurge la conversiunea46 datoriei contractate.
● Aşa cum se poate intui, fie şi numai în baza expunerii de faţă, împrumutul public prezintă unele
avantaje, dar şi dezavantaje.47
Între avantaje, le menţionăm pe următoarele:

9 consolidează patrimoniul statului prin valorile viitoare reale create ca urmare a întrebuinţării în folos
public a sumelor de bani împrumutate;
9 sunt mijloace de încurajare a economiilor băneşti şi de activare a unor capitaluri particulare uşurând
plasarea de capital autohton în economia naţională.
Aceste avantaje sunt incontestabile însă numai pentru împrumuturile contractate de stat de la cetăţenii şi
agenţii economici autohtoni, în scop de investire în economia naţională.
Dezavantajele împrumuturilor de stat sunt următoarele:
9 angajează generaţiile viitoare obligându-le să suporte cheltuielile de rambursare contractate mai ales
pe termene îndelungate;
9 reduc capitalul particular circulant din economia naţională, cu consecinţe de împiedicare a
procesului normal de dezvoltare a producţiei, influenţează creşterea şi micşorarea capacităţii
contributive a cetăţenilor.
● Clasificarea împrumuturilor publice48

(1) În funcţie de piaţa pe care se contractează:
9 Împrumuturile publice interne se contractează pe piaţa financiară naţională. Aceste împrumuturi au
ca sursă capitalurile active temporar disponibile, capitalurile rentierilor, veniturile băneşti vremelnic
disponibile, economiile băneşti ale producătorilor mici şi mijlocii şi diferite alte surse.
9 Împrumuturile publice externe se contractează pe piaţa financiară externă. În aceste împrumuturi se
plasează capitalurile diferitelor societăţi şi instituţii financiar-bancare internaţionale. Împrumuturile
publice externe se contractează de către ţări care nu au disponibilităţi de capital în interior, care au o
dobândă prea ridicată pe piaţa internă şi doresc să plătească o dobândă mai mică la împrumuturile
provenite din alte ţări.
(2) Din punctul de vedere al venitului care se acordă subscriitorilor există:
9 Împrumuturi cu dobândă la care statul acordă subscriitorilor o anumită dobândă pe an.
9 Împrumuturi cu dobândă şi câştiguri la care statul acordă o dobândă anuală, precum şi câştiguri, dar
numai obligaţiunilor care ies câştigătoare prin tragerile la sorţi periodice de amortizare.
9 Împrumuturi cu câştiguri pentru care suma ce ar fi putut fi acordată ca dobândă se plăteşte sub formă
de câştiguri, însă numai deţinătorilor de obligaţiuni care ies câştigătoare la tragerile la sorţi periodice
de amortizare.
9 Împrumuturi fără pierdere sunt acelea în care toate obligaţiunile emise sunt purtătoare de câştiguri.
La fiecare tragere, în suma câştigurilor este cuprinsă şi valoarea obligaţiunilor, iar pe măsura plăţii
câştigurilor împrumuturile se sting.
(3) Din punctul de vedere al termenului pot fi:
46
Conversiunea constă în modificarea, de fapt în restrângerea avantajelor acordate la lansare, şi anume: modificarea duratei împrumutului, micşorarea
dobânzii, a câştigurilor, schimbarea sistemului de amortizare (stingere) a împrumutului etc. De regulă, conversiunea are loc în timpul crizelor economice, a
deprecierii monedei, iar obligaţiunile au o putere de cumpărare mai mică faţă de situaţia iniţială [Ibid.].
47
I. Gliga, Drept financiar public, Editura All, Bucureşti, 1994, p. 276.
48
Cf. Gh. Bistriceanu, Gh. Ana, op. cit., p. 122-124.
63
9 Împrumuturi pe termen scurt, contractate pe o perioadă de timp până la un an.

9 Împrumuturi pe termen mediu, care se contractează pe 3-4 ani.
9 Împrumuturi pe termen lung, care se contractează pe mai mulţi ani.
9 Împrumuturi fără termen (perpetue) sunt acelea în ale căror condiţii nu sunt prevăzute termene de
stingere (de amortizare). La un împrumut astfel contractat statul plăteşte un venit anual numit rentă.
Întrucât statul nu este obligat să le stingă într-un anumit termen, el se poate limita la un timp
îndelungat numai la plata dobânzilor către creditori. Practic, stingerea acestor împrumuturi are loc prin
cumpărarea de către stat a tuturor obligaţiunilor existente pe piaţă.
(4) Din punctul de vedere al caracterului pot fi:
9 Împrumuturi voluntare (patriotice), prin care statul se adresează sentimentului şi spiritului de datorie
al cetăţenilor. „Cunoscut fiind faptul că în materie de venituri (dobânzi şi câştiguri) patriotismul este
uneori destul de redus, în majoritatea cazurilor subscrierile la aceste împrumuturi aduc dezamăgiri
pentru stat” (Gh. Bistriceanu, 1995).
9 Împrumuturi forţate (obligatorii), care se contractează de către stat când are nevoie urgentă de bani.
Împrumutul forţat este un act de constrângere din partea puterii publice, făcând ca împrumutul să
dobândească natura unui impozit.
6.3. Reglementarea împrumuturilor publice
Potrivit Legii finanţelor publice, se interzice acoperirea cheltuielilor bugetului de stat prin recurgerea la
emisiune monetară sau prin finanţarea directă de către bănci.
Refinanţarea datoriei publice interne şi finanţarea deficitului bugetului de stat se asigură prin împrumuturi
de stat.
Ministerul Finanţelor este autorizat să contracteze şi să garanteze împrumuturi de stat de pe piaţa
financiară internă şi externă, în vederea asigurării fondurilor necesare refinanţării datoriei publice interne,
finanţării deficitului bugetar la nivelul înregistrat la finele fiecărui an şi a echilibrului balanţei de plăţi externe, în
limitele aprobate prin lege.
Deficitul bugetului de stat din anul curent şi din anii precedenţi, pentru care nu s-au contractat
împrumuturi de stat, se finanţează din disponibilităţile aflate temporar în contul general al trezoreriei statului.
Ministerul Finanţelor este autorizat să stabilească dobânda pentru finanţarea deficitului bugetului de stat prin
disponibilităţile aflate temporar în contul general al trezoreriei statului.
Legea anuală privind aprobarea bugetului de stat poate autoriza Ministerul Finanţelor ca, pe parcursul
execuţiei bugetului de stat, pentru a face faţă cheltuielilor statului până la încasarea veniturilor aprobate, dacă va
fi necesar, şi cu aprobarea Guvernului, să emită bonuri de tezaur sau alte instrumente specifice, purtătoare de
dobândă şi a căror scadenţă nu poate depăşi sfârşitul anului financiar.
Bonurile de tezaur sau alte instrumente specifice sunt puse în circulaţie prin Banca Naţională a României,
pe baza convenţiei de agent, încheiată de aceasta cu Ministerul Finanţelor, în numele statului.
Totalul bonurilor de tezaur şi al altor instrumente specifice aflate în circulaţie nu va putea depăşi 8 % din
volumul total al cheltuielilor bugetului de stat aprobat.
Emiterea bonurilor de tezaur şi a altor instrumente specifice se poate face numai în primele 10 luni ale
anului financiar, iar retragerea lor trebuie să se facă fără a depăşi anul financiar în care au fost emise.
Banca Naţională a României poate acorda împrumut fără dobândă, pentru acoperirea decalajului temporar
dintre veniturile şi cheltuielile bugetului de stat, pe seama resurselor de creditare ale acesteia. Acest împrumut
urmează a fi rambursat până la sfârşitul anului financiar respectiv, pe seama veniturilor bugetare sau a unui
împrumut de stat efectuat în condiţiile legii. Împrumutul acordat de Banca Naţională a României nu poate depăşi
într-un an financiar 10 la sută din totalul cheltuielilor bugetului aprobat, precum şi dublul capitalului acesteia şi
al fondului de rezervă constituit.
Potrivit Legii finanţelor publice locale,49 consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului
Bucureşti pot aproba contractarea de împrumuturi interne sau externe, pe termen mediu şi lung, pentru realizarea
de investiţii publice de interes local, precum şi pentru refinanţarea datoriei publice locale.
Datoria publică locală reprezintă o obligaţie generală care trebuie rambursată, conform acordurilor înche-
iate, din resursele aflate la dispoziţia unităţii administrativ-teritoriale, cu excepţia transferurilor de la bugetul de
stat cu destinaţie specială.
● Instrumentele datoriei publice sunt, în principal, următoarele:
49
Legea finanţelor publice locale nr. 189/14 oct. 1998, art. 48-54, M. Of. nr. 404/22 oct. 1998.
64
9 titluri de valoare;
9 împrumuturi de la băncile comerciale sau de la alte instituţii de credit.
Emiterea şi lansarea titlurilor de valoare se pot face direct de către autorităţile publice locale sau prin
intermediul unor agenţii sau al altor instituţii specializate.
Consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, pot angaja
împrumuturi interne fără garanţia Guvernului, cu condiţia informării prealabile a Ministerului Finanţelor. Astfel,
certificatele de trezorerie, cotate în prezent ca oferind cele mai bune randamente la depozitele băneşti, au deja
concurenţă. O dată cu apariţia Legii finanţelor publice locale (nr. 189/1998) şi a administraţiei publice locale (nr.
215/2001), primăriile şi consiliile judeţene pot contracta pe piaţa financiar-monetară credite prin emisiune de
obligaţiuni municipale (începând cu anul 2001).
6.3.1. Datoria publică internă
Datoria publică internă50 reprezintă o obligaţie necondiţionată şi irevocabilă a statului de rambursare a

împrumuturilor contractate în lei, de plată a dobânzilor şi a altor costuri aferente.
● Instrumentele datoriei publice interne a statului includ, fără a se limita numai la acestea:
9 titlurile de stat în monedă naţională;
9 împrumuturile de stat de la Banca Naţională a României;
9 împrumuturile de stat de la băncile comerciale din România;
9 împrumuturile de stat de la alte instituţii de credit din România şi de la agenţii guvernamentale.
Ministerul Finanţelor este autorizat să emită titluri de stat, exprimate în monedă naţională şi în valută:
9 în formă materializată, ca înscrisuri imprimate, cuprinzând menţiuni obligatorii referitoare la emitent,
valoarea nominală, rata dobânzii, scadenţa, modul de transmisiune şi alte elemente specifice fiecărei
categorii de titluri;
9 în formă dematerializată, ca titluri pentru care emisiunea, probaţiunea şi transmisiunea drepturilor
încorporate se evidenţiază prin înscriere în sistemul de înregistrare în cont.
Ministerul Finanţelor poate delega unor agenţi sau altor instituţii desemnate în acest scop atribuţii
operaţionale privind emisiunea de titluri de stat.
Titlurile de stat dematerializate şi cele emise în formă materializată sunt instrumente negociabile.
Ministerul Finanţelor elaborează regulamente care stabilesc regimul titlurilor de stat şi care trebuie să
cuprinsă, în special, dar nu exclusiv, norme cu privire la:
9 emisiunea titlurilor de stat în formă materializată sau prin înregistrarea în cont şi la condiţiile de
emisiune;
9 valoarea nominală, rata dobânzii, prime, scadenţe, răscumpărări şi plăţi;
9 proceduri de ofertă, condiţii şi modalităţi de vânzare a titlurilor de stat;
9 înregistrarea şi administrarea titlurilor de stat.
În legătură cu scadenţa titlurilor de stat exprimate în monedă naţională, arătăm că acestea pot fi emise pe
termene de tipul:
9 scurt;
9 mediu;
9 lung.
Titlurile de stat pe termen scurt sunt bonurile de tezaur şi certificatele de trezorerie, fie purtătoare de
dobândă, fie cu discont, precum şi alte instrumente ce pot fi create de emitent în condiţiile legii.
Titlurile de stat pe termen mediu sau lung sunt obligaţiunile de stat cu o scadenţă de peste un an şi
maximum 5 ani de la emisiune, respectiv de peste 5 ani de la emisiune, fie purtătoare de dobândă, fie cu discont,
emise conform clauzelor împrumutului de stat.
Titlurile de stat vor fi oferite spre vânzare sub condiţia ca oferta să includă cel puţin următoarele elemente:
9 denumirea, data emisiunii şi valoarea titlurilor de stat oferite;
9 forma împrumutului de stat reprezentat prin titlurile aferente – cu discont sau purtător de dobândă;
9 rata dobânzii, metoda de calcul şi datele la care se plăteşte dobânda, dacă este cazul;
9 data scadenţei şi clauza rambursării în avans, dacă este cazul.
Prin lege sunt interzise orice acorduri sau practici concertate ale participanţilor la piaţa titlurilor de stat,
care au ca obiect sau ar putea avea ca efect distorsiuni ale concurenţei pe piaţă, în special cele privind:
9 randamentul şi preţul titlurilor de stat;
9 volumul titlurilor de stat oferite sau cerute;
50
Legea datoriei publice nr. 81/1999, art. 7-15, M. Of. nr. 215/17 mai 1999.
65
9 structura portofoliului de titluri de stat ale fiecărui participant la piaţă şi strategia de gestiune a
portofoliului;
9 implicarea în tranzacţii care ar putea constitui acte de concurenţă neloială faţă de alţi participanţi la
piaţă.
6.3.2. Datoria publică externă
Datoria publică externă51 reprezintă o obligaţie necondiţionată şi irevocabilă a statului de rambursare a

împrumuturilor contractate de pe piaţa externă, de plată a dobânzilor şi a altor costuri aferente.
Sursele de plată pentru serviciul datoriei publice externe sunt, după caz, următoarele:
9 cheltuielile prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat;
9 Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului, potrivit legii bugetului de stat;
9 sumele rezultate din recuperarea creanţelor statului român;
9 sumele încasate de către instituţiile financiare mandatate de Ministerul Finanţelor pentru a
administra împrumuturile externe contractate de acesta, în numele şi în contul statului de la
beneficiarii finali de împrumuturi, destinate investiţiilor şi importurilor;
9 sumele încasate de Ministerul Finanţelor de la beneficiarii finali ai împrumuturilor, în baza
acordurilor subsidiare de împrumut, încheiate în condiţiile acordurilor de împrumut intervenite între
statul român şi organismele financiare internaţionale;
9 sumele prevăzute în bugetele beneficiarilor de împrumuturi, în baza acordurilor subsidiare de
împrumut şi de garanţie încheiate între Ministerul Finanţelor, consiliile judeţene sau locale şi agenţii
economici de sub autoritatea acestora, în condiţiile acordurilor de împrumut intervenite între statul
român şi organismele financiare internaţionale;
9 sumele prevăzute în bugetele autorităţilor publice judeţene sau locale pentru împrumuturi externe
contractate direct de către acestea, în condiţiile legii;
9 sumele prevăzute în bugetele agenţilor economici care au contractat împrumuturi externe cu garanţia
statului;
9 fondul de risc, pentru situaţiile în care sunt executate garanţiile emise de Ministerul Finanţelor
pentru împrumuturile externe contractate de agenţii economici.
Instrumentele datoriei publice externe sunt următoarele:
9 titlurile de stat în valută, emise pe pieţele financiare externe;
9 împrumuturile de la guverne străine, agenţii guvernamentale străine, instituţii financiare
multilaterale sau de alte organizaţii internaţionale;
9 împrumuturile sindicalizate pe termen scurt, mediu sau lung;
9 împrumuturile directe de la investitori privaţi, pe termen scurt, mediu sau lung;
9 împrumuturile de la băncile străine sau de la companii străine;
9 alte împrumuturi, după caz.
51
Ibid., art. 16-18.
66
Capitolul 7
PROCEDURA FISCALĂ
7.1. Administrarea creanţei fiscale - Codul de procedură fiscală (Ordonanţa Guvernului 92

din 2003, republicată)
7.1.1. Raportul juridic de drept fiscal
Raportul juridic de drept fiscal constă în relaţia socială, reglementată de norma de drept fiscal
prin care se constituie, se modifică sau se sting drepturi şi obligaţii, în sarcina subiectelor de drept
financiar.
În această materie distingem între raporturile juridice de drept fiscal material şi raporturile
juridice de drept fiscal procesual. Raporturile juridice de drept fiscal material sunt relaţiile sociale
privind constituirea, modificarea şi stingerea drepturilor şi obligaţiilor cu conţinut fiscal. Sediul
materiei este dat de Codul Fiscal, care stabileşte tipurile de obligaţii fiscale, pe titularii acestora, modul
şi momentul de stabilire şi de plată a acestor obligaţii. Spre exemplu, impozitul pe profit, impozitul pe
venit, impozitul pe teren, clădiri, T.V.A., accize, alte taxe locale.
Raporturile de drept fiscal procesual cuprind, în sensul art. 16 Codul Procedură Fiscală, drepturi
şi obligaţiile, ce decurg din stabilirea, exercitarea şi stingerea drepturilor şi obligaţiilor părţilor din
raportul de drept fiscal material. Sediul materiei este dat de Codul de Procedură Fiscală, care
reglementează: înregistrarea fiscală, stabilirea impozitelor şi taxelor, colectarea acestora, precum şi
soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale.
Raporturile juridice de drept fiscal material, deşi au existenţă independentă, se grefează pe un
raport juridic din altă ramură de drept.
La baza oricărei obligaţii fiscale, se află faptul juridic generator al impunerii.
Prin fapt juridic generator al impunerii înţelegem, stricto sensu, evenimentul independent de
voinţa omului, care generează efecte juridice (spre exemplu, moartea unei persoane); în sens larg
noţiunea de fapt juridic include şi noţiune de act juridic (declaraţie, contract, testament) – manifestare
de voinţă a unei persoane, făcută cu intenţia de a produce efecte juridice.
În materie fiscală, producerea unui fapt juridic sau încheierea unui act juridic indicat de Codul
Fiscal, dă naştere dreptului statului sau unităţii administrativ-teritoriale de a percepe un impozit, o taxă
sau o altă contribuţie.
Sunt astfel de acte, cele care au ca efect:
• dobândirea unui bun printr-un contract de vânzare-cumpărare, donaţie, schimb, rentă-viageră,
constituie bază de impunere pentru impozit pe teren, clădiri, taxă de asupra mijloacelor de transport;
• realizarea unui venit în temeiul unui contract de muncă, un contract de antrepriză, depozit,
contract de împrumut, operaţiuni la bursă, contract de vânzare-cumpărare constituie bază de impunere
pentru impozitul pe profit (pentru persoanele juridice), impozitul pe venitul din salarii, din pensii,
activităţi independente, din cedarea folosinţei bunurilor, din investiţii, (pentru persoanele fizice).
• efectuarea unor acte de consum: (contract de vânzare-cumpărare comercială) constituie bază de
impunere pentru T.V.A., accize, taxe vamale.
La momentul constituirii bazei de impunere - raportul juridic de drept civil (contract de vânzare-
cumpărare, donaţie, schimb, rentă viageră), de drept comercial (contract de depozit bancar, de vânzare-
cumpărare comercială, de comision, de consignaţie), de dreptul muncii, de drept administrativ - se
67
naşte şi raportul de drept material fiscal, constând în dreptul statului sau al unităţii administrativ-
teritoriale de a preleva o cotă-parte din mişcări de capital.
Obligaţii fiscale pot proveni şi din raporturi juridice de tip contravenţional sau infracţional, când
obligaţia de plată priveşte o amendă penală sau contravenţională.
Concomitent se naşte dreptul organului fiscal de a constata existenţa obligaţiei fiscale, de a stabili
întinderea şi de a asigura stingerea acestor obligaţii fiscale, care dau conţinutul raportului de drept
procesual fiscal.
7.1.2. Subiectele raportului de drept fiscal
Prin subiect al unui raport de drept se desemnează persoana fizică sau juridică, de drept privat sau
public, titular de drepturi şi obligaţii.
Dreptul fiscal este parte componentă a dreptului financiar, fiind o ramură de drept public. În
cadrul raportului juridic de drept fiscal întotdeauna va fi parte statul, o unitate administrativ-teritorială
sau o instituţie publică, pe de o parte, iar pe de altă parte o persoană fizică sau juridică (societate
comercială, agricolă, asociaţie sau fundaţie) de drept privat.
În sensul art. 17 din Codul de Procedură Fiscală, unul dintre subiecte este întotdeauna purtător de
autoritate publică, şi anume statul - pentru obligaţiile fiscale centrale - sau unităţile administrativ-
teritoriale - pentru obligaţiile fiscale locale.
În cadrul acestor raporturi juridice, statul este reprezentat de Agenţia Naţională de Administrare
Fiscală şi unităţile din subordinea sa, reprezentanţele teritoriale. La rândul lor, unităţile administrativ-
teritoriale (judeţ, municipiu, oraş, comună) sunt reprezentate de autorităţile administraţiei publice
locale, prin compartimentele acestora de specialitate. De subliniat este faptul că titular al drepturilor şi
obligaţiilor, în raporturile de drept fiscal, rămâne statul, eventual unitatea administrativ-teritorială, şi nu
organul de execuţie (minister, direcţie, agenţie etc.).
Al doilea subiect este reprezentat de contribuabil, denumire generică desemnând orice persoană
fizică sau juridică sau orice entitate fără personalitate juridică, ce datorează impozite, taxe, contribuţii şi
alte sume bugetului general consolidat.
Putem identifica mai multe categorii de contribuabili, fiecare având obligaţii specifice:
1. Persoana fizică – rezidentă sau nerezidentă.
a) Persoana fizică rezidentă este conform C. Fiscal orice persoană fizică, ce îndeplineşte cel puţin
una din următoarele condiţii:
(1) are domiciliu în România, indiferent de cetăţenie;
(2) are centrul intereselor sale vitale plasat în România;
(3) este prezentă în România o perioadă de peste 183 de zile pe parcursul unui an calendaristic;
(4) este cetăţean român, care locuieşte în străinătate, ca diplomat sau angajat al statului român;
b) Persoana fizică nerezidentă este persoana, care desfăşoară activităţi impozabile în România pe
o perioadă mai mică de 183 de zile, fără a avea cetăţenia română sau domiciliu în România.
2. Persoana juridică de naţionalitate română sau străină.
a) Persoana juridică de naţionalitate română este orice asociere având personalitate juridică, care
a fost înfiinţată în conformitate cu legislaţia României sau care are locul de exercitare a conducerii
efective în România.
b) Persoană juridică străină este orice asociere având personalitate juridică, constituită legal în alt
stat, care desfăşoară activităţi supuse regimului impozitelor şi taxelor pe teritoriul României.
3. Entitate fără personalitate juridică – acea asociere de două sau mai multe persoane, care este
titulară de drepturi şi obligaţii, prin intermediul unui reprezentant, fără a avea calitatea de subiect de
drept de sine stătător.
Trebuie subliniat faptul că statul, unitatea administrativ-teritorială sau o instituţie publică nu
datorează, de regulă, impozite şi taxe. De regulă, subiectul purtător de autoritate publică (statul,
unităţile administrativ-teritoriale) are rolul de subiect activ, în cadrul raportului de drept fiscal, fiind
titular de drepturi (dreptul de a stabili cuantumul impunerii, dreptul de a pretinde şi încasa plată, dreptul
68
de realiza acte de executare silită). Totuşi o generalizare ar fi greşită, întrucât în cadrul relaţiilor de
drept fiscal, contribuabilul poate fi titular de drepturi nepatrimoniale (dreptul de a fi ascultat), dar şi de
drepturi patrimoniale (dreptul la restituirea unei taxe plătite fără temei, dreptul la restituirea de T.V.A.).
Astfel, pe cale de excepţie, contribuabilul poate fi subiect activ, titular al unei creanţe în cadrul
raportului de drept fiscal.
În sensul art. 25 din Codul de Procedură Fiscală, în cadrul raportului juridic de drept fiscal,
creditorii sunt persoanele titulare ale unor drepturi de creanţă fiscală prevăzute la art. 22, (statul, unitate
administrativ-teritorială, sau contribuabilul), iar debitorii sunt acele persoane care, potrivit legii, au
obligaţia corelativă de plată a acestor creanţe (statul, unitate administrativ-teritorială, sau
contribuabilul).
Referitor la condiţiile cerute pentru a fi contribuabil, trebuie reţinut că această calitate nu este
condiţionată de capacitatea de exerciţiu. Deşi s-a susţinut în literatura de specialitate că în cadrul
raportului de drept fiscal, este necesar ca subiectul de drept privat să aibă capacitate deplină de
exerciţiu, sunt frecvente cazurile, când în patrimoniul unei persoane incapabile sau cu capacitate de
exerciţiu restrânsă se regăsesc creanţe şi obligaţii fiscale.
Spre exemplu, o persoană fără capacitate de exerciţiu, având calitatea de proprietar al unei clădiri
va datora impozitul pe clădiri reglementat de Codul Fiscal, chiar dacă nu are exerciţiul acestui drept,
sau un minor (de peste 16 ani), care realizează venituri în baza unui contract de muncă, va datora
impozit pe venitul din salarii.
Aceste subiecte de drept privat îşi pot exercita drepturile şi obligaţiile fiscale în nume propriu sau
prin reprezentant. În lumina art. 18 din Codul de Procedură Fiscală contribuabilul poate fi reprezentat
în cadrul unui raport de drept fiscal. Reprezentarea poate fi voluntară (în baza unui contract de mandat)
sau legală.
Reprezentarea voluntară se poate realiza numai în baza unui contract de mandat, consemnat în
formă autentică, supusă unei proceduri de publicitate prin înregistrarea la organul fiscal. De asemenea,
se va înregistra actul de revocare a mandatului, urmând ca acesta să îşi producă efecte de la data luării
în evidenţele fiscale.
Pe cale de excepţie, forma şi conţinutul împuternicirii sunt diferite, când reprezentarea se face
prin mandat avocaţial, urmând ca mandatul să îndeplinească condiţiile cerute de legea organizării şi
exercitării profesiei de avocat.
Reprezentarea este de regulă opţională, în sensul că un contribuabil, din considerente proprii
poate apela la un reprezentant, în raporturile de drept fiscal. Reprezentarea este obligatorie, în mod
excepţional, în situaţia persoanelor fizice incapabile sau cu capacitate restrânsă de exerciţiu, precum şi
în situaţia persoanei, care nu are domiciliu fiscal în România.
Conform art. 18 alin. 4 Codul de Procedură Fiscală acest contribuabil va fi reprezentat
întotdeauna printr-un împuternicit domiciliat în România.
În cazul persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă,
reprezentarea va fi legală, urmând ca exerciţiul drepturilor şi obligaţiilor fiscale să se facă de către
tutore. În lipsa unei împuterniciri în forma şi cu conţinutul cerut de lege, organul fiscal, pentru a proteja
interesele contribuabilului, va solicita instanţei de judecată (judecătoria în raza teritorială a căreia este
competent organul fiscal) numirea unui curator fiscal. Se va numi un curator fiscal pentru
contribuabilul absent, sau al cărui domiciliu fiscal este necunoscut ori care, din cauza bolii, unei
infirmităţi, bătrâneţii sau unui handicap de orice fel, nu poate să îşi exercite şi să îşi îndeplinească
personal drepturile şi obligaţiile, ce îi revin potrivit legii. Plata se va face de către tutorele sau
reprezentantul acestuia.
Calitatea de creditor sau debitor, în cazul persoanei fizice se transmite universal sau cu titlu
universal, în cazul persoanei fizice prin succesiune, iar al persoanei juridice prin fuziune sau
reorganizare judiciară.
În cadrul raportului de drept fiscal, poate interveni ca titular de drepturi şi obligaţii, pe lângă
debitor şi creditor, şi un plătitor – o terţă persoană, căreia îi revine obligaţia de a plăti sau de a reţine şi
de a plăti, după caz, impozite, taxe, contribuţii, amenzi şi alte venituri bugetare.
69
Spre exemplu, impozitul pe salarii este datorat de către salariat, dar plata acestuia se face de către
angajator, care va vira sumele de bani către bugetul de stat.
7.1.3. Conţinutul raportului juridic fiscal
Conţinutul raportului juridic de drept fiscal rezidă în totalitatea drepturilor şi obligaţiilor, ce revin
subiectelor de drept. Prin referire la cele două categorii de raporturi juridice – material şi procesual – în
sarcina părţilor se reţin drepturi şi obligaţii diferite, cu caracter personal sau patrimonial.
În cadrul raportului juridic material de drept fiscal, art. 21 Codul de Procedură Fiscală indică o
serie de creanţe fiscale, drepturi patrimoniale, principale şi accesorii.
Sunt creanţe fiscale principale:
- dreptul la perceperea impozitelor şi taxelor şi a altor sume, care constituie venituri ale bugetului
general consolidat;
- dreptul la rambursarea taxei pe valoare adăugată (titular al acestui drept este contribuabilul,
subiect activ al raportului de drept fiscal);
- dreptul la restituirea impozitelor şi taxelor (titular al acestui drept este contribuabilul, subiect
activ al raportului de drept fiscal) atunci când, plata acestor sume s-a făcut fără temei legal. (Mai puţin
creanţele fiscale rezultând din amenzi contravenţionale, care se sting la moartea debitorului.)
Sunt creanţe fiscale accesorii – dreptul la perceperea dobânzilor şi penalităţilor de întârziere; în
cazul acestor creanţe titular al dreptului – subiect activ va fi statul, unitatea administrativ-teritorială sau
contribuabilul, în funcţie de titularul creanţei principale.
Referitor la drepturile de creanţă fiscală şi obligaţiile corelative, acestea se nasc în momentul
constituirii bazei de impunere – dobândirea unui bun, realizarea unui venit sau a unui act de consum. În
mod corespunzător, în cadrul raportului juridic de drept material, legea indică obligaţiile ce revin
părţilor – corespunzând etapei de înregistrare, stabilire, executare voluntară şi silită:
- obligaţia de a declara bunurile şi veniturile impozabile sau, după caz, impozitele şi taxele
datorate;
- obligaţia de a calcula şi de a înregistra în evidenţele contabile şi fiscale impozitele şi taxele;
- obligaţia de a plăti, la termenele legale, impozitul şi taxa datorată;
- obligaţia de a plăti dobânzi şi penalităţi de întârziere, aferente impozitelor şi taxelor, denumite
obligaţii de plată accesorii;
- obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a înregistra în evidenţele contabile şi de plată, la
termenele legale, impozitele care se realizează prin stopaj la sursă.
Pe latură procesuală, legea recunoaşte o serie de drepturi şi obligaţii corelative:
- dreptul contribuabilului de a fi audiat, în cazul unei proceduri fiscale;
- dreptul contribuabilului de a cunoaşte conţinutul dosarului fiscal;
- dreptul contribuabilului de a contesta actele administrative fiscale;
- dreptul organului fiscal de a avea acces la orice informaţie;
- dreptul organului fiscal de a dispune măsuri asiguratorii etc.
Creanţele fiscale sunt susceptibile de cesionare numai atunci când titular al acestora este
contribuabilul, (dreptul de rambursare a T.V.A. sau de restituire a unui impozit sau a unei taxe).
Cesiunea produce efecte faţă de organul fiscal numai de la data la care i-a fost notificată. Cesiunea de
creanţă trebuie să îndeplinească condiţiile de fond şi de formă din dreptul comun.
Obligaţiile fiscale se transmit cu titlu particular în sensul art. 25 alin. 2 lit. c, d ) persoanei, căreia
i s-a stabilit răspunderea în conformitate cu prevederile legale referitoare la faliment sau persoanei, care
îşi asumă obligaţia de plată a debitorului, printr-un angajament de plată sau printr-un alt act încheiat în
formă autentică, cu asigurarea unei garanţii reale la nivelul obligaţiei de plată.
70
7.1.4. Domiciliul fiscal
În dreptul comun, prin noţiunea de domiciliu se desemnează atributul de identificare al persoanei

fizice, indicând locuinţa statornică a acestei. Literatura de specialitate distinge forme specifice ale
domiciliului, (de drept comun, legal, ales), făcând şi o delimitare faţă de noţiunea de reşedinţă – atribut
de identificare în spaţiu a persoanei fizice, prin indicarea locuinţei vremelnice sau temporare.
În cazul persoanei juridice, în dreptul comun, locul central de desfăşurare a activităţii, în care se
află şi conducerea efectivă a acesteia este desemnat prin noţiunea de sediu.
În dreptul fiscal, domiciliul fiscal este reglementat în art. 31, ca atribut de identificare a
contribuabilului şi criteriu de stabilire a competenţei organului fiscal. Noţiunea nu respectă din punct de
vedere juridic, semnificaţiile din dreptul comun, întrucât desemnează:
• domiciliul persoanei fizice – domiciliu de drept comun sau legal;
• sediul persoanei juridice – locul unde se exercită gestiunea, administrarea şi conducerea efectivă
a afacerilor;
• adresa persoanei (fizice sau juridice) care reprezintă asocierea sau entitatea fără personalitate
juridică.
În dreptul comun, ca atribut de identificare a persoanei, legea art. 31 alin 2 Codul de Procedură
Fiscală indică noţiunea de reşedinţă, cu forma specifică dreptului fiscal – adresa unde locuiesc efectiv –
desemnând „locuinţa folosită în mod continuu peste 183 de zile într-un an calendaristic, întreruperile de
scurtă durată nefiind luate în considerare.” Şederea nu poate fi apreciată ca locuinţă efectivă, atunci
când dacă are ca scop exclusiv vizita, tratamentul, concediu şi nu depăşeşte perioada de 1 an.
În situaţia persoanelor juridice, în imposibilitatea de a identifica domiciliul fiscal (adică sediu,
sau locul de exercitare a conducerii) acesta este considerat a se afla la locul majorităţii activelor.
Domiciliul fiscal este supus procedurii de înregistrare, contribuabilul fiind obligat să depună a
cerere de înregistrare a domiciliului fiscal. Înregistrarea se va face iniţial odată cu înregistrarea
contribuabilului, acesta fiind ţinut să anunţe modificarea domiciliului fiscal, pentru ca organul fiscal să
comunice dosarul fiscal.
7.2. Competenţa organului fiscal
Organele fiscale au atribuite prin lege o serie de îndatoriri specifice în procedura fiscală. Prin
competenţă fiscală se desemnează ansamblul atribuţiilor, ce revin unui organ fiscal în procedura de
constatare, stabilire şi executare a obligaţiilor fiscale provenind din impozite, taxe şi alte contribuţii
datorate faţă de bugetul naţional consolidat.
Putem distinge două nivele de exercitare a acestei competenţe, nivelul naţional prin organele
fiscale din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi unul local prin organele fiscale
proprii ale unităţilor administrativ-teritoriale.
Organele fiscale, la orice nivel au competenţă generală privind administrarea creanţelor fiscale.
Unele atribuţii pot fi direcţionate pe temeiul competenţei speciale; spre exemplu: organele vamale,
inspecţia fiscală.
Competenţa poate fi materială şi teritorială. Prin competenţă materială se înţelege ansamblul
atribuţiilor proprii desemnate prin lege unui organ fiscal, în cadrul sistemului ierarhic de organizare a
acestora. Se diferenţiază astfel competenţa unei administraţii comunale, a direcţiei judeţene, a agenţiei
naţionale.
Prin criteriul competenţei teritoriale se stabileşte prerogativa unui anumit organ fiscal de a
exercita atribuţii specifice, în anumite limite determinate teritorial, la nivel local, judeţean. Spre
exemplu, se repartizează un anumit dosar de executare silită direcţiei judeţene a finanţelor publice Iaşi,
Vaslui sau Cluj.
Criteriul principal de stabilire a organului fiscal competent din punct de vedere teritorial este
domiciliul fiscal. În cazul în care domiciliul fiscal nu este cunoscut, competenţa teritorială revine
organului fiscal la care se face constatarea actului/faptului juridic generator al impozitului sau taxei.
71
Alte criterii subsidiare pot fi stabilite prin dispoziţii exprese ale legii; spre exemplu, în cadrul
procedurii de executare silită intervine criteriul locului unde se află bunul asupra căruia poartă
executare.
Între organe fiscale de acelaşi rang sau de rang diferit poate interveni un conflict de competenţă.
Prin conflict de competenţă, în sensul art. 37 Codul de Procedură Fiscală se caracterizează situaţia în
care două sau mai multe organe fiscale se declară deopotrivă competente sau necompetente.
În acest caz organul fiscal învestit primul sau cel care s-a declarat ultimul necompetent va
continua procedura în desfăşurare şi va solicita organului ierarhic superior soluţionarea conflictului.
Conflictul de competenţă suportă o clasificare în conflict pozitiv de competenţă şi conflict negativ de
competenţă. Este conflict pozitiv situaţia în care ambele organe fiscale se declară competente.
Conflictul este negativ atunci când ambele organe se consideră necompetente şi îşi declină reciproc
competenţa.
Soluţionarea conflictelor de competenţă se realizează de către organul fiscal ierarhic superior;
astfel,
- conflictul ivit între două administraţii din raza aceluiaşi judeţ se soluţionează de către Direcţia
Generală a Finanţelor Publice judeţeană;
- conflictul ivit între două direcţii judeţene, o administraţie locală şi o direcţie judeţeană sau doua
administraţii din judeţe diferite se soluţionează de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
- conflictul ivit între o direcţie judeţeană şi Agenţia Naţională a Finanţelor Publice se
soluţionează de către Ministerul Finanţelor Publice.
În mod excepţional, conflictul poate fi mediat; cu acordul organului de drept competent şi al
contribuabilului un alt organ fiscal putând realiza procedura chiar în lipsa competenţei teritoriale.
În cadrul procedurii fiscale poate interveni un conflict de interese, în sensul art. 39 Codul de
Procedură Fiscală. Conflictul de interese caracterizează situaţia unui funcţionar public, care se află
interesat în nume propriu în procedura, pe care o instrumentează.
Legea indică printr-o enumerare limitativă cazurile de conflict şi anume funcţionarul public este:
a) contribuabil el însuşi, soţ/soţie al contribuabilului, rudă până la gradul al III-lea inclusiv,
reprezentant legal sau convenţional al contribuabilului;
b) Poate dobândi un avantaj sau poate suporta un dezavantaj direct;
c) Există un conflict între el/soţ/soţie, rudă până la gradul al III-lea şi una din părţi, soţul, soţia
sau rudele părţii.
Conflictul de interese se va stinge diferit în funcţie de persoana, care sesizează existenţa acestuia;
astfel funcţionarul însuşi poate propune retragerea sa din procedura respectivă – abţinerea; fie una din
părţile interesate poate solicita excluderea funcţionarului din procedura respectivă – recuzarea.
Cererea se adresează conducătorului organului fiscal, care va aprecia asupra existenţei condiţiilor
impuse de lege. Cererea nu suspendă procedura, iar decizia de respingere a cererii de recuzare poate fi
atacată la instanţa judecătorească.
În cazul verificării conflictului de interese, funcţionarul public va fi înlocuit din procedura în
derulare.
7.3. Înregistrarea fiscală
Procedura de realizare a veniturilor bugetare presupune realizarea a 3 etape:

1. aşezarea impunerii – asieta;
2. colectarea creanţelor fiscale (executare voluntară/silită);
3. contestarea actelor administrativ fiscale.
Aşezarea impunerii reprezintă ansamblul actelor şi operaţiunilor îndeplinite de organul fiscal la
cererea contribuabilului pentru înregistrarea şi evidenţierea obligaţiilor fiscale ale fiecărei persoane
fizice sau juridice.
72
7.3.1. Declaraţia de înregistrare fiscală
Codul Fiscal stabileşte categoriile de obligaţii fiscale şi indică pe titularii acestora. Codul de
Procedură Fiscală organizează împreună cu alte acte normative secundare (ordine, regulamente)
evidenţa contribuabililor precum şi evidenţa obligaţiilor acestora.
Înregistrarea fiscală se realizează pe bază de declaraţie de înregistrare fiscală, conform art. 72
Codul de Procedură Fiscală, care cuprinde elemente specifice pentru categorii de persoane fizice sau
juridice. Condiţia esenţială pentru a avea obligaţia de a se înregistra fiscal este calitatea de subiect de
drept, în cadrul unui raport juridic de drept fiscal. Astfel vor depune declaraţii de înregistrare fiscală:
a) persoane fizice, care realizează venituri din activităţi independente;
b) persoane juridice şi entităţi fără personalitate juridică care desfăşoară activităţi fără scop
comercial (organizaţii nonprofit, societăţi agricole, culte religioase);
c) persoane juridice, care au calitatea de comercianţi.
Înregistrarea fiscală se face pe bază de declaraţie a contribuabilului. Forma şi conţinutul acesteia
sunt stabilite prin Ordinul Ministrului Finanţelor. În sensul art. 72 din Codul de Procedură Fiscală
declaraţie se întocmeşte prin completarea unui formular pus la dispoziţie gratuit de organul fiscal din
subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Aceasta va conţine, cu titlu obligatoriu
următoarele elemente:
1. date de identificare a contribuabilului;
2. categoriile de obligaţii de plată datorate conform Codului Fiscal (impozit pe profit, T.V.A,
accize, impozit pe teren etc.);
3. date privind sediile secundare;
4. date de identificare ale împuternicitului;
5. date privind situaţia juridică a contribuabilului şi oricare altă informaţie necesară.
Declaraţia va fi însoţită la momentul depunerii de o copie după actul de funcţionare, de dovada
sediului permanent şi alte acte doveditoare.
Termenul de depunere a acestei declaraţii variază în funcţie de contribuabil:
a) 30 de zile de la data înfiinţării pentru persoane juridice. Prin înfiinţare se înţelege orice formă
de înregistrare, autorizare şi aprobare a constituirii unei persoane juridice, de către autoritatea
desemnată prin lege specială. Spre exemplu, înregistrarea la Oficiul Registrului Comerţului, de pe
lângă Tribunal, încheierea de înfiinţare a unei asociaţii, autorizarea cerută de legea specială;
b) 60 de zile pentru persoane fizice, calculate de la data actului legal de funcţionare (ex. decizia
baroului de primire în profesia de avocat, data începerii activităţi persoanei fizice ce desfăşoară
activităţi agricole, data autorizării ca şi angajator).
7.3.2. Codul de identificare fiscală
În temeiul declaraţiei de înregistrare fiscală, oricărui contribuabil i se emite un certificat de

înregistrare fiscală prin care este individualizat codul de identificare fiscală. Acest cod prezintă
următoarele trăsături:
a) unicitatea - însemnând acesta are rol de atribut de identificare (codul atribuit de organul fiscal
va fi unic şi personalizat);
b) caracterul atributiv – acest cod este dobândit prin atribuire de către organul fiscal, fără ca
solicitantul să se pronunţe asupra formei sau conţinutului;
c) caracterul temporar, el fiind atribuit de organul fiscal numai pe durata îndeplinirii condiţiilor
privind calitatea de contribuabil.
Codul de identificare fiscală cunoaşte următoarele cinci forme potrivit art. 68 din Codul de
Procedură Fiscală, în funcţie de categoria juridică, căreia aparţine contribuabilului:
- pentru persoane fizice, codul numeric personal atribuit la momentul naşterii dar utilizat şi
pentru identificare fiscală;
73
- persoane fizice, fără cod numeric personal (străini, apatrizi) – numărul de înregistrare fiscală
atribuit de ANAF;
- pentru persoane fizice plătitoare de TVA – codul de înregistrare fiscală;
- pentru persoane juridice, care nu sunt comercianţi (asociaţii, fundaţii, societăţi agricole, societăţi
naţionale), pentru asocieri (fără personalitate juridică) precum şi alte entităţi fără personalitate juridică
– codul de identificare fiscală este codul de înregistrare fiscală atribuit de ANAF;
- pentru comercianţi – persoane juridice codul unic de înregistrare fiscală.
Pentru plătitorii de T.V.A, codul în scopul identificării va fi întotdeauna precedat de litera R. Spre
exemplu, pentru un comerciant R 13788632.
Codul de identificare fiscală, potrivit art. 70 Codul de Procedură Fiscală va fi înscris ca element
de identificare pe orice facturi, scrisori, oferte, comenzi sau pe orice alte documente emise de
contribuabil.
7.3.3. Certificatul de înregistrare fiscală
În termen de 15 zile de la data depunerii declaraţiei de înregistrare fiscală, organul fiscal din
subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală are obligaţia de a emite un certificat de
înregistrare fiscală, conform art. 73 Codul de Procedură Fiscală.
Certificatul de înregistrare fiscală are valoare de document de identificare. Acesta cuprinde un
număr redus de elemente: numele/denumirea contribuabilului, domiciliul/sediul, codul de identificare
fiscală, temeiul juridic al funcţionării (numărul de înregistrare la registrul comerţului, numărul
autorizaţiei de funcţionare, hotărârea judecătorească), ştampila şi semnătura organului emitent.
Specifică este existenţa unor elemente de siguranţă, precum şi forma şi culoarea diferită pentru
categoriile de contribuabili. Eliberarea certificatului fiscal este scutită de la plata taxei de timbru.
Certificatul se emite în dublu exemplar, din care unul va fi înmânat contribuabilului, iar al doilea va
rămâne la dosarul fiscal al acestuia.
Pentru contribuabilul care realizează venituri din activităţi de comerţ, prestări de servicii către
consumatori, legea stabileşte obligaţia de a afişa certificatul de înregistrare fiscală la toate punctele
unde îşi desfăşoară acesta activitatea.
În situaţia în care intervine pierderea, distrugerea sau furtul acestui certificat, contribuabilul va
solicita emiterea unui duplicat. Eliberarea acestui duplicat este condiţionată de dovada publicării în
Monitorul Oficial, partea a III-a a faptului pierderii, distrugerii sau furtului. Eventualele modificări,
care ar interveni în situaţia juridică a contribuabilului trebuie semnalate organului fiscal pe bază de
declaraţie de menţiuni (declaraţie rectificativă), în termen de 30 de zile de la data producerii acestora.
Dacă menţiunile determină modificarea elementelor conţinute de certificatul de înregistrare fiscală
(denumire/nume, sediu/domiciliu) acesta va fi depus spre anulare şi emiterea unui nou certificat.
La data încetării condiţiilor, care au generat înregistrarea (dizolvare, fuziune, încetare de contract,
excluderea din profesie, etc.) contribuabilul are obligaţia de a depune certificatul de înregistrare pentru
a fi anulat. Odată cu anularea se efectuează de către organul fiscal şi radierea din Registrul
Contribuabililor.
7.3.4. Declaraţia fiscală
Declaraţia fiscală este actul administrativ fiscal, provenind de la contribuabil, prin care o
persoană având această calitate, indică veniturile şi cheltuielile realizare într-o anumită perioadă de
timp, precum şi obligaţiile fiscale corespunzătoare.
Declaraţia fiscală se depune conform art. 79 din Codul de Procedură Fiscală, prin completarea a
unui formular tipizat pus la dispoziţie de ANAF. Contribuabilului îi revine obligaţia de a completa
această declaraţie corect, complet şi cu bună credinţă.
Declaraţia fiscală va cuprinde următoarele elemente:
74
- elemente de identificare a contribuabilului;

- elemente privind categoriile de obligaţii fiscale;
- elemente privind veniturile realizate şi cuantumul acestora;
- elemente privind cheltuielile efectuate şi cuantumul acestora;
- calculul obligaţiilor fiscale.
Aceste elemente de conţinut se completează cu prevederile art. 42 Codul de Procedură Fiscală
privind elementele obligatorii ale actului administrativ fiscal.
Sub sancţiunea nulităţii, declaraţia trebuie să fie semnată, eventual ştampilată (pentru persoanele
juridice), de către contribuabil. Declaraţia poate fi depusă în următoarele forme:
- forma scrisă înregistrată la registratura organului fiscal;
- forma expediată prin poştă (scrisoare recomandată);
- format electronic;
- forma scrisă trimisă prin alte mijloace de comunicare la distanţă.
Declaraţia fiscală, la depunere, va fi însoţită de orice document justificativ cerut de către
prevederile legale (copii registre contabile, bilanţ, balanţă).
În mod excepţional, declaraţia fiscală poate lua forma unui proces verbal, atunci când
contribuabilul este în imposibilitatea de a scrie. Data depunerii declaraţiei este date înregistrării
acesteia, data poştei sau data procesului verbal.
Nedepunerea declaraţiei fiscale comportă sancţiuni, pe de o parte, amendă contravenţională,
concomitent procedându-se la stabilirea din oficiu a obligaţiilor fiscale ale contribuabilului.
7.3.5. Registrul contribuabililor
În urma admiterii declaraţiei de înregistrare fiscală, şi concomitent cu eliberarea certificatul

fiscal, organul fiscal va opera înregistrarea şi în Registrul de Evidenţă a plătitorilor de impozite, taxe şi
alte contribuţii. Acest registru, completat în ordine cronologică cuprinde: datele de identificare a
contribuabilului; categoriile de obligaţii fiscale de plată datorate potrivit legii, denumite vector fiscal;
alte informaţii necesare administrării obligaţiilor fiscale.
Sursele de informaţii pentru această evidenţă sunt declaraţiile contribuabilului, dar şi surse
oficiale: Oficiul Registrului Comerţului, de pe lângă Tribunalul competent, conform criteriului
domiciliului contribuabilului, Serviciile de Evidenţă a Populaţiei, din subordinea primăriilor,
constatările organului fiscal. Aceste date iniţiale sunt susceptibile de a fi modificate pe baza
constatărilor organului fiscal.
Pentru acei contribuabili, care o perioadă de 12 luni nu depun declaraţii fiscale sau situaţii
financiare se instituie o evidenţă specială.
7.4. Inspecţia fiscală
În vederea stabilirii stării de fapt fiscale şi a obligaţiilor fiscale decurgând din aceasta, Codul de
Procedură Fiscală instituie, în sarcina contribuabililor obligaţia de a conduce evidenţa fiscală – art. 76,
de a depune declaraţii fiscale şi alte documente justificative, la termen şi în condiţiile legii.
Un exerciţiu frecvent al organului fiscal competent va fi inspecţia fiscală, menită să confirme
corespondenţa dintre situaţia de fapt a contribuabilului şi datele declarate de către acesta şi înregistrate.
Prin inspecţia fiscală, în sensul art. 91 se desemnează verificarea realizată, după norme metodologice
proprii de către organul fiscal de specialitate.
Inspecţia fiscală prezintă o serie de atribuţii specifice, concretizate în trei etape centrale:
- Nu mai există reguli specifice aplicabile Registrului contribuabililor inactivi, materia fiind
abrogată prin O.U.G. nr. 20 din 20 martie 2005.
- Examinarea situaţiei de fapt prin constatarea şi investigarea fiscală a tuturor actelor şi faptelor
rezultând din activitatea contribuabilului supus inspecţiei.
75
- Analiza şi evaluarea informaţiilor fiscale, în vederea confruntării declaraţiilor fiscale cu

informaţiile proprii sau din alte surse.
- Concluziile inspecţiei fiscale, putând presupune şi sancţionarea potrivit legii a faptelor
constatate şi dispunerea de măsuri pentru prevenirea şi combaterea abaterilor de la prevederile
legislaţiei fiscale.
Cu privire la persoanele supuse inspecţiei fiscale, art. 92 instituie regula generală, că orice
contribuabil, fie acesta persoană fizică sau juridică, indiferent de forma de organizare a acestuia poate fi
verificat de către inspectorii fiscali. Competenţa materială se raportează la efectuarea de acte
procedurale privind verificarea documentelor, audierea contribuabilului sau a reprezentantului acestuia
sau în caz de refuz de cooperare la estimarea bazei de impunere. Criteriul de stabilire a organului fiscal
competent teritorial este domiciliul fiscal.
Competent material va fi un organ fiscal aflat în subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare
Fiscală, prin intermediul unui compartiment de specialitate. În cazul unităţilor administrativ-teritoriale,
inspecţia fiscală va fi organizată prin compartimentele de specialitate din structura acestora.
Referitor la formele inspecţiei fiscale, după criteriul întinderii verificărilor putem distinge între
inspecţia totală, prin care se verifică toate obligaţiile fiscale ale unui contribuabil, pentru o perioadă
determinată de timp, şi inspecţia parţială, care se extinde numai asupra uneia sau mai multor obligaţii
fiscale pe o anumită perioadă de timp (spre exemplu, accize, T.V.A, taxe vamale etc.).
În raport de procedura de control folosită, inspecţia fiscală se prezintă în următoarele forme:
inspecţia fiscală prin sondaj, caz în care se verifică selectiv, documentele şi operaţiunile semnificative
ale contribuabilului; inspecţia fiscală inopinată, urmare a unei sesizări privind încălcarea legislaţiei
fiscale, fără anunţarea contribuabilului; inspecţia fiscală încrucişată, constând în verificarea
documentelor şi operaţiunilor contribuabilului în corelaţie cu cele deţinute de alte persoane (spre
exemplu, verificarea unui furnizor al unui contribuabil).
Inspecţia fiscală este limitată în timp, în sensul perioadei, în care un act poate fi verificat, legea
stabilind un maxim de 3 ani de la data faptului sau actului juridic, în care acestea pot fi supuse
controlului.
Procedura de desfăşurare a inspecţiei fiscale debutează cu selectarea contribuabilului supus
inspecţiei. Criteriul de selecţie poate fi aleatoriu sau o plângere, apreciată ca fiind întemeiată de către
organul fiscal.
Potrivit art. 97 din Codul de Procedură Fiscală, contribuabilul nu poate face obiecţii cu privire la
procedura de selectare folosită.
În etapa a doua organul fiscal va transmite contribuabilului un aviz de inspecţie fiscală. Acest
document va cuprinde: a) temeiul juridic al inspecţiei fiscale; b) data de începere a inspecţiei fiscale; c)
obligaţiile fiscale şi perioadele, ce urmează a fi supuse inspecţiei fiscale; d) posibilitatea de a solicita
amânarea datei de începere a inspecţiei fiscale.
Amânarea datei de începere a inspecţiei fiscale se poate solicita, o singură dată, pentru motive
justificate.
Avizul este supus comunicării, în termen de 30 de zile pentru marii contribuabili şi 15 zile pentru
celelalte cazuri, înainte de debutul controlului. În mod excepţional, în cazul inspecţiei bazate pe control
inopinat sau pe solicitarea unei autorităţi publice, avizul nu va fi comunicat.
Conform art. 100 Codul de Procedură Fiscală, locul desfăşurării inspecţiei fiscale este sediul
(principal sau secundar) al contribuabilului, acesta din urmă fiind obligat să asigure spaţiul adecvat
necesar procedurii. Indiferent de locul unde se realizează inspecţia, organul fiscal are dreptul de a
verifica sediile secundare şi punctele de lucru. Cu privire la durata acestor verificări, Codul stabileşte
un termen maximal de 3 luni, lăsând la latitudinea organul fiscal durata minimă a acestor proceduri.
Regulile de procedură aplicabile comportă câteva aspecte limitative faţă de puterile organului
fiscal, menite să asigure respectarea drepturilor contribuabilului.
Conform art. 102 Codul de Procedură Fiscală inspecţia fiscală este guvernată de o serie de
principii, şi anume principiul independenţei, autonomiei, ierarhizării, teritorialităţii, descentralizării şi
unicităţii.
76
Astfel, examinarea va avea ca obiect orice raport juridic, şi orice fapt material, care are legătură
cu impunerea. Cu toate acestea, orice impozit, taxă sau altă contribuţie va fi verificat o singură dată. In
extenso, am putea identifica o aplicare a regulii „non bis in eadem”, în sensul că nu poate fi verificat de
două ori aceeaşi categorie de impozit, pentru aceeaşi perioadă de timp. Regula se aplică numai dacă
există dubla identitate, de obiect şi de timp. În mod excepţional, justifică o nouă verificare apariţia unor
elemente noi, necunoscute inspectorilor fiscali, la data inspecţiei iniţiale.
La debutul inspecţiei fiscale, inspectorul va prezenta legitimaţia de inspecţie şi ordinul de serviciu
semnat de conducătorul organului de control, după care va consemna inspecţia fiscală în Registrul Unic
de Control al contribuabilului.
Codul de procedură fiscală instituie o serie de drepturi şi obligaţii în ceea cel priveşte pe
contribuabil; acesta este obligat să comunice informaţiile solicitate de organul fiscal, sau să indice
persoana, care le poate comunica – art. 103 obligaţia de colaborare; contribuabilul are dreptul de a
beneficia de asistenţă de specialitate sau juridică; contribuabilul are dreptul de a fi informat cu privire
la fiecare etapă a inspecţiei şi la rezultatul final al acesteia; contribuabilul are dreptul de a fi ascultat şi
de a prezenta opinia sa cu privire la rezultatul verificărilor.
Inspecţia se va finaliza cu întocmirea unui raport, care indicând temeiul legal şi faptic, va conţine
recomandările organului fiscal şi termenele de ducere la îndeplinire a acestora. Se va face referire, sub
sancţiunea nulităţii la constatările preliminarii şi finale ale organului fiscal şi la consecinţele acestora
(răspundere contravenţională, răspundere penală) precum şi la termenul de contestare a actelor
administrativ-fiscale întocmite.
Organele fiscale vor sesiza, prin intermediul deciziei de impunere, organele de urmărire penală în
legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspecţiei fiscale şi care ar putea întruni elemente
constitutive ale unei infracţiuni, în condiţiile prevăzute de Codul de Procedură Penală.
7.5. Executarea voluntară a obligaţiilor fiscale
Plata – modalitate de executare a obligaţiei fiscale

Principala modalitate de stingere a unei obligaţii fiscale o reprezintă executarea voluntară. Prin
executare voluntară se înţelege, în sens larg realizarea conduitei părţilor, constând în a da, a face sau a
nu face, ceea ce subiectul pasiv al raportului juridic s-a obligat.
Regula generală în materia executării este dată de instituţia plăţii. Deşi, în sens curent prin plată
se desemnează remiterea unei sume de bani, în limbaj juridic plata corespunde oricărei forme de
executare voluntară a unei obligaţii.
În literatura de specialitate, „plata” este apreciată ca având natura juridică a unui act juridic (în
sensul de negotium) încheiat între cel care face plata (debitorul iniţial, un succesor al acestuia sau un
terţ) şi cel care primeşte plata. Se constituie un acord de voinţă prin o manifestare de voinţă a
debitorului în dorinţa de a-şi executa obligaţia şi o acceptare a executării de către creditor.
1. Cine poate face plata ? În dreptul fiscal, ca şi în dreptul comun, regula este că oricine poate
face plata. Distingem următoarele situaţii:
• Debitorul face plata, adică execută obligaţia. Debitorul poate acţiona personal sau prin
reprezentant, legal sau voluntar.
• O persoană ţinută pentru debitor face plata. Este cazul unui fidejusor (garanţie personală dată,
ca măsură asiguratorie). Acesta în baza angajamentului asumat va executa obligaţia în locul debitorului,
care nu poate sau nu vrea să execute.
• O persoană ţinută alături de debitor, în situaţia codebitorilor solidari, care execută integral
obligaţia.
• În cazul persoanelor juridice plata este făcută în numele persoanei juridice prin reprezentantul
legal.
• Persoana juridică, care lucrează prin mai multe sedii (unul principal şi unul sau mai multe
secundare) va face plata impozitelor datorate de oricare din aceste sucursale sau filiale.
77
În mod excepţional, plata impozitului pe salarii se face de către sediile secundare, conform cu
locul de muncă al salariaţilor.
• Un terţ face plata. Terţul poate face plata cu valori juridice diferite: în interes propriu, spre
exemplu, un locator plăteşte ipoteca pentru a salva soarta bunului, sau în interesul debitorului – o
liberalitate.
2. Termenul de plată. Cu privire la termenul de plată, se impune a fi făcută următoarea distincţie:

orice obligaţie fiscală cunoaşte un moment al constituirii acesteia şi anume data producerii faptului
juridic generator al impozitului sau taxei, urmat de consemnarea obligaţiei fiscale - data stabilirii -, în
baza unui act administrativ fiscal, declarativ de drepturi şi obligaţii. De la momentul constituirii
obligaţii, legea poate acorda un termen în cadrul căruia se poate face plata - data exigibilităţii.
De cele mai multe ori, de la data exigibilităţii, legea sau organul fiscal dau un nou termen în
cadrul căruia se aşteaptă executarea voluntară a creanţei – data scadenţei. După acest moment, se trece
la executarea silită a creanţei.
Spre exemplu, impozitul pe salarii se stabileşte la data plăţii salariului, 14.06.2005, angajatorul
este obligat să facă plata începând cu data de 1.07.2005 (data exigibilităţii) şi până la 25.07.2005 (data
scadenţei).
Ca şi regulă, legea - Codul Fiscal - stabileşte expres termenul de exigibilitate şi de scadenţă al
obligaţii fiscale. Spre exemplu, art. 34 Codul Fiscal – impozitul pe profit se plăteşte trimestrial până la
data de 25 a lunii următoare; art. 255 Codul Fiscal – impozitul pe teren se plăteşte în patru rate egale la
data de 15.03/15.06/15.09/15.11.
Pentru diferenţele de obligaţii fiscale, termenul de plată se determină în raport de data
comunicării acestora, conform art. 108 Codul de Procedură Fiscală: comunicarea în intervalul 1-15 al
lunii, data plăţii până la 5 a lunii următoare; comunicarea în intervalul 16-31, data plăţii termenul de 20
a lunii următoare.
Acest termen este susceptibil de suspendare numai dacă aceasta este dispusă de organul fiscal sau
de instanţa de judecată. Suspendarea este facultativă şi nu obligatorie, şi se acordă sub rezerva
constituirii de garanţii.
3. Data plăţii. Plata se poate face în dreptul comun în natura sau când acest lucru nu este posibil
prin echivalent. În dreptul fiscal, datorită naturii obligaţiilor patrimoniale, plata se poate face numai în
natură. Remiterea sumei de bani, reprezentând obligaţia de plată a unui impozit, taxă sau altă
contribuţie sau obligaţia de a restitui o sumă de bani de la bugetul central sau local, se poate face,
conform art. 190 Codul de Procedură Fiscală în mai multe forme:
• În numerar – la trezorerie sau la un alt organ fiscal;
• Prin mandat poştal;
• Prin decontare bancară:
• Prin anulare de timbre fiscale mobile.
În funcţie de modalitatea de realizare a plăţii, conform art. 109 alin. 3 putem identifica
următoarele cazuri privind data plăţii:
• Pentru plata în numerar – data plăţii este data documentului de atestare a plăţii – chitanţa emisă
de organul fiscal;
• Pentru plata prin mandat poştal – data plăţii este data poştei;
• Pentru plata prin decont bancar – data plăţii este data debitării contului plătitor conform
documentelor bancare de decontare confirmate prin ştampila şi semnătura autorizată (a operatorului
bancar);
• Pentru plata prin anulare de timbre fiscale – data înregistrării la organul fiscal a actului anulat.
Stabilirea datei plăţii prezintă importanţă întrucât acesta este momentul la care încetează să curgă
dobânzile şi penalităţile de întârziere. De asemenea, la acest moment se sting obligaţiile fiscale
principale şi secundare ale debitorului.
78
4. Ordinea stingerii obligaţiilor fiscale. În mod frecvent, debitorul fiscal datorează concomitent
mai multe tipuri de obligaţii fiscale. Acesta realizând o plată, poate executa creanţele integral sau
parţial. Când volumul plăţii nu este suficient pentru a stinge toate obligaţiile fiscale se pune problema
ordinii stingerii obligaţiilor. Sediul materiei este dat de art. 110 Codul de Procedură Fiscală. Pentru a
aplica regulile în materie este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiţii: pe de o parte debitorul
trebuie să datoreze două sau mai multe tipuri de obligaţii fiscale (impozit pe profit, T.V.A., taxe
vamale), iar pe de altă parte acesta să facă o plată insuficientă.
Ordinea stingerii obligaţiilor se apreciază în două etape; în primul rând, conform art. 110 alin. 1
debitorul va alege tipul de creanţă fiscală principală, care urmează să se stingă. (spre exemplu,
impozitul pe profit). În al doilea rând, potrivit art. 110 alin. 2 în interiorul aceleiaşi categorii de impozit,
dacă subzistă insuficienţa plăţii se aplică un set de reguli privind ordinea stingerii obligaţiilor.
Au prioritate obligaţiile rezultând din grafice de plată, eşalonări şi amânări. Dacă debitorul nu are
astfel de obligaţii sau acestea sunt acoperite integral urmează să se stingă, total sau parţial obligaţiile
fiscale principale cu termen de plată în anul curent, precum şi accesoriile acestora în ordinea vechimii.
În al treilea rând, se sting obligaţiile fiscale datorate la data de 31 decembrie a anului precedent în
ordinea vechimii fără accesorii. Urmează a se executa dobânzile şi penalităţile obligaţiilor din anul/anii
precedenţi.
Pentru restul din plata efectuată, la solicitarea debitorului se pot stinge obligaţiile cu termen de
scadenţă în viitor.
Comparativ reţinem o inversare a regulilor aplicabile în dreptul civil în materia imputaţiei plăţii:
• Se sting întâi obligaţiile principale, şi nu accesoriile – dobânzi şi penalităţi;
• Se sting întâi obligaţiile din anul curent, şi apoi cele restante, şi nu în ordinea vechimii, ca în
dreptul comun.
Aplicarea acestor reguli privind ordinea stingerii se face conform art. 110 alin 4 Codul de
Procedură Fiscală de către debitorul fiscale din oficiu, urmând ca în termen de 10 zile să anunţe pe
debitor cu privire la aceasta.
5. Compensarea. O altă modalitate de stingere a obligaţiilor fiscale, în sensul art. 111 Codul de
Procedură Fiscală este compensarea, care intervine atunci când în două raporturi juridice distincte
părţile au concomitent calitatea de debitor şi creditor, unul faţă de celălalt, urmând ca prin manifestarea
lor de voinţă obligaţiile să se stingă până la concurenţa celei mai mici.
Este necesar ca obligaţia datorată să rezulte din debite faţă de acelaşi buget. Nu intervine
compensarea între o creanţă de la bugetul naţional şi una de la bugetul local. Compensarea se realizează
de către organul fiscal din oficiu, sau la cererea debitorului anterior restituirii de sume. Rezultatul
compensării va fi consemnat într-o notă de compensare, care se comunică contribuabilului.
Pentru a ne afla în prezenţa acestui mod de stingere a unei obligaţii, o condiţie sine qua non, este
existenţa unor sume de restituit de la bugetul de stat sau bugetul local. Contribuabilul va cumula în mod
excepţional şi calitatea de subiect activ a raportului juridic de drept fiscal.
În acest sens art. 21 din Codul de Procedură Fiscală indică cu titlu de creanţă fiscală principală
dreptul la rambursarea T.V.A. şi dreptul la restituirea impozitelor, taxelor şi a altor contribuţii plătite
fără temei legal.
Există obligaţia (al cărei titular este statul sau unitatea administrativ-teritorială ) de a restitui sume
de bani în mai multe situaţii, indicate de art. 112 Codul de Procedură Fiscală; când plata s-a făcut în
mod eronat, fără existenţa unui titlu de creanţă fiscală; când plata s-a făcut, în plus faţă de suma reală;
când plata s-a făcut datorită unei greşeli de calcul; când obligaţia şi plata au fost stabilite ca urmare a
aplicării greşite a legii; în cazul rambursării de T.V.A; sumele rămase în urma executării silite ca
diferenţă între preţul obţinut şi valoarea debitului iniţial.
Pentru situaţia în care contribuabilul nu are obligaţii fiscale restante, organul fiscal va proceda la
remiterea sumelor din restituiri.
6. Obligaţiile fiscale accesorii. Pentru neachitarea la timp a obligaţiilor fiscale, debitorul va

suporta o serie de sancţiuni, datorând după termenul de scadenţă dobânzi şi penalităţi de întârziere.
79
Poate fi vorba despre două categorii distincte de obligaţii fiscale accesorii, fiecare cu natură juridică
proprie. În dreptul comun, pentru a datora daune-interese moratorii este necesar ca debitorul să fie pus
în întârziere printr-un act al creditorului (cerere de chemare în judecată, somaţie de plată transmisă prin
executorul judecătoresc).
În dreptul fiscal, (ca de altfel şi în dreptul comercial) punerea în întârziere se face de drept, prin
ajungerea obligaţiei la scadenţă. Neexecutarea voluntară şi la termen a obligaţiei generează un
prejudiciu, care se cere a fi acoperit prin plata de daune-interese; astfel, debitorul datorează conform
art. 115 Codul de Procedură Fiscală dobânzi pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi după
termenul de scadenţă. Dobânzile sunt daune-interese moratorii datorate ca echivalent al prejudiciului
cauzat prin întârzierea la executare; nivelul acestora se stabileşte la recomandarea B.N.R. prin Ordin al
Ministrului Finanţelor pentru fiecare exerciţiu bugetar.
Dobânzile la executare, voluntară sau silită se cumulează cu creanţa principală, fără a-ţi pierde
caracterul de sine stătător, cu menţiunea că nu se aplică, nici în dreptul fiscal dobânzi la dobânzi.
A doua categorie de obligaţii fiscale accesorii este reprezentantă de penalităţi. Acestea sunt
daune-interese cominatorii prevăzute cu titlu de sancţiune pentru neexecutarea în termen a obligaţiei
fiscale. Spre deosebire de dreptul comun, penalităţile nu se dispun de instanţă prin hotărâre
judecătorească, ci prin simplul fapt al prevederii legale. Penalităţile se calculează pentru fiecare lună
sau fracţiune de lună înregistrată ca întârziere, conform art. 120 Codul de Procedură Fiscală, în
cuantum de 0,5 %.
Penalităţile şi dobânzile se calculează şi se datorează pentru perioada cuprinsă între termenul de
scadenţă şi actul de executare voluntară sau silită. În mod excepţional, nu se datorează penalităţi pentru
perioadele afectate de înlesniri la plată.
Pentru fiecare obligaţie fiscală accesorie curge un termen de prescripţie distinct, începând de la 1
ianuarie a anului următor stabilirii. În dreptul fiscal nu se datorează daune-interese compensatorii,
întrucât executarea prin echivalent nu este posibilă.
7. Înlesniri la plată. Prin înlesniri la plată se desemnează facilităţile acordate de creditorul fiscal,
debitorului său, la cererea acestuia pentru executarea voluntară a obligaţiei fiscale scadente, înainte de
începerea executării silite, cât şi în timpul efectuării acesteia. Art. 121 Codul de Procedură Fiscală
reglementează următoarele forme de înlesniri:
a. Eşalonări la plata impozitelor, taxelor, chiriilor, redevenţelor, contribuţiilor şi a altor obligaţii
datorate la bugetul local;
b. Amânări la plata impozitelor, taxelor, chiriilor, redevenţelor, contribuţiilor şi a altor obligaţii
datorate la bugetul local;
c. Eşalonări la plata dobânzilor şi penalităţilor de orice fel, cu excepţia dobânzilor datorate pentru
perioadele de eşalonare;
d. Amânări/ scutiri sau reduceri de dobânzi sau penalităţi.
e. Scutiri sau reduceri de taxe locale.
Deşi enumerarea de mai sus face referire numai la creanţele datorate faţă de bugetele locale, prin
interpretarea art. 121 Codul de Procedură Fiscală putem afirma că aceleaşi forme de înlesniri sunt
aplicate şi creanţelor bugetare naţionale.
În scopul de a beneficia de una din aceste forme de înlesniri debitorul are obligaţia de a depune la
organul fiscal, concomitent cu cererea de înlesnire şi dovada constituirii unei garanţii conform
prevederilor Codul de Procedură Fiscală.
8. Constituirea de garanţii. În vederea asigurării unei executări a obligaţiei fiscale, organul fiscal
poate solicita constituirea de garanţii, în ipotezele şi limitele impuse de lege.
În primul rând, Codul de Procedură Fiscală recunoaşte debitorului fiscal dreptul de a solicita,
pentru motive temeinice, suspendarea executării silite, în sensul art. 143. alin. (6). Este cazul
debitorului persoană juridică, a cărui executare silită prin poprire generează imposibilitatea obiectivă de
a-şi desfăşura activitatea. Suspendarea executării silite se acordă în acest caz de către executorul fiscal
numai în prezenţa unor garanţii acordate de debitor.
80
În al doilea rând, constituirea de garanţii este obligatorie la ridicarea măsurilor asiguratorii.

Măsurile asiguratorii sunt măsurile luate de organul fiscal, înainte sau în timpul executării, fie acestea
voluntară sau silită, când există pericolul ca debitorul să se sustragă, să-şi ascundă bunurile sau să-şi
risipească patrimoniul periclitând considerabil colectarea creanţei fiscale.
Art. 125-126 din Codul de Procedură Fiscală indică trei forme de măsuri asiguratorii, şi anume
poprirea veniturilor debitorului/ punerea sub sechestru asiguratoriu a bunurilor mobile şi punerea sub
sechestru asiguratoriu a bunurilor imobile.
Se vor constitui garanţii şi în cazul asumării obligaţiei de plată de către altă persoană prin
angajament de plată. Codul de Procedură Fiscală enumără limitativ, în art. 123 tipurile de garanţii
menite să asigure executarea obligaţiei fiscale. Este cazul: consemnării de mijloace băneşti, scrisorilor
de garanţie bancară, ipoteca asupra bunurilor aflate în proprietatea debitorului, gajul asupra
bunurilor mobile, fideiusiunea.
Măsurile executorii şi garanţiile se duc la îndeplinire conform procedurilor similare din materia
executării silite.
7.6. Executarea silită a obligaţilor fiscale
Noţiunea de executare desemnează modalitatea de stingere a unei obligaţii fiscale a debitorului,

prin realizarea obiectului raportului juridic. Executarea, ca şi în dreptul comun (dreptul civil) poate fi
voluntară sau silită.
Prin executare silită se înţelege ansamblul mijloacelor procedurale, prin care creditorul, titular al
dreptului recunoscut printr-un titlu executoriu sau alt titlu constrânge, cu concursul forţei coercitive a
statului, pe debitor să execute o obligaţie fiscală.
Sediul materiei este reprezentat de art. 127-163 Cod de Procedură Fiscală. Pentru a trece la
executarea silită este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
a. Existenţa unui titlu executoriu. Titlu executoriu este actul administrativ fiscal emis în condiţiile
art. 42 alin 2. Cod de Procedură Fiscală, care consemnează o creanţă fiscală, ajunsă la scadenţă.
b. Obligaţia să fie scadentă. Este necesar ca obligaţia să fi ajuns la termenul prevăzut de lege
pentru plata acesteia. Nu se poate trece la executarea silită, cât timp debitorul se afla în termenul legal
de plată voluntară.
c. Plata să nu fi fost realizată în mod voluntar.
Executarea silită cunoaşte următoarele modalităţi: executarea silită prin poprire, executarea silită
asupra bunurilor mobile, executarea silită asupra bunurilor imobile.
7.6.1. Prescripţia dreptului de a cere executarea silită şi a dreptului de a cere compensarea

sau restituirea
Sediul materiei este dat de art. 127-131 Codul de Procedură Fiscală. Termenul de prescripţie,
în materie fiscală, pentru orice creanţă principală sau accesorie este de 5 ani. Momentul de la care curge
acest termen, conform art. 127 este data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere
dreptul respectiv. (Spre exemplu, pentru o creanţă scadentă la data de 24 mai 2004, termenul va curge
de la 1 ianuarie 2005 şi se va împlini la 1 ianuarie 2010.)
În cazul creanţelor accesorii, provenind din dobânzi şi penalităţi, dreptul de a cere executarea
silită se prescrie după un termen calculat distinct pentru fiecare creanţă accesorie.
Acest termen se aplică şi creanţelor provenind din amenzi contravenţionale.
Termenul de prescripţie este susceptibil de suspendare, în cazurile prevăzute la art. 128 Codul de
Procedură Fiscală. Şi anume:
a. Cazurile prevăzute de dreptul comun pentru suspendarea prescripţiei dreptului la acţiune (art.
13 şi 14 Decretul 167/1958) şi anume: cazurile de suspendare obiective, • forţa majoră, • debitorul
81
(persoană fizică) se află în forţele armate române aflate pe picior de război, • introducerea unei
reclamaţii administrative.
Sunt aplicabile în materie fiscală şi cauzele de suspendare subiective, însă limitativ dată fiind
natura obligaţiilor fiscale: • împotriva persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de
exerciţiu restrânsă. Celelalte 2 cazuri de suspendare, prevăzute la art. 14 nu se aplică întrucât
întotdeauna, într-un raport juridic de drept fiscal, statul sau o unitate administrativ-teritorială are
calitatea de subiect de drept, acesta neputând fi soţ sau părinte sau ocrotitor al unei persoane.
b. În cazurile în care: • legea prevede expres, • instanţa acordă suspendarea, • alt organ competent
– organ fiscal – acordă suspendarea.
c. Pe perioada valabilităţii înlesnirilor – eşalonări, amânări.
d. Cât timp debitorul îşi sustrage veniturile şi bunurile de la executarea silită.
e. Alte cazuri prevăzute de lege.
Efectul suspendării termenului de prescripţie constă în oprirea curgerii acestui termen pe perioada
existenţei cazului de suspendare, urmând ca la încetarea acestuia, termenul să îşi reia cursul, ţinându-se
cont de timpul scurs înainte.
Termenul de prescripţie este susceptibil şi de întrerupere, în cazurile prevăzute la art. 129 Cod
de Procedură Fiscală:
a. Cazurile prevăzute de dreptul comun pentru întreruperea prescripţiei dreptului la acţiune, •
recunoaşterea creanţei de către debitor, inclusiv prin efectuarea unei plăţi parţiale,
• introducerea unei cereri de chemare în judecată, care să fie admisă printr-o hotărâre
judecătorească definitivă şi irevocabilă. Cererea de chemare în judecată nu întrerupere termenul de
prescripţie, dacă a fost respinsă, perimată, anulată sau s-a renunţat la aceasta.
b. Pe data îndeplinirii de către debitor (înainte de executarea silită sau în timpul acesteia) a unui
act voluntar de plată sau a recunoaşterii în orice mod a datoriei.
c. Pe data îndeplinirii de către organul fiscal (din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare
Fiscală) a unui act de executare silită.
d. Pe data întocmirii actului de constatare a stării de insolvabilitate a debitorului. În cazul în care
procedându-se la executarea silită, organ fiscal constată că debitorul nu deţine bunuri sau alte valori,
care pot fi executate, acesta va constata insolvabilitatea debitorului.
Efectul întreruperii termenului de prescripţie constă în începerea unui nou curs de la data de 1
ianuarie a anului următor.
Efectele împlinirii termenului de prescripţie constau în stingerea dreptului de a solicita
executarea silită. Împlinirea poate fi invocată de către contribuabil sau de către organul fiscal. Organul
fiscal, constatând împlinirea termenului de prescripţie va proceda la încetarea măsurilor de executare
silită şi întocmirea unui proces-verbal de constatare a prescrierii dreptului de a realiza executarea silită.
Obligaţia fiscală supravieţuieşte ca obligaţie imperfectă, conform art. 130 alin. 2 sumele achitate
de debitor în contul unei creanţe prescrise nu se restituie.
7.6.2. Organele de executare silită
7.6.2.1. Competenţa
Regula în materie, este că sunt competente să execute silit o creanţă fiscală, organele fiscale,
naţionale sau locale, care administrează creanţa fiscală. Acestea sunt abilitate să ia măsuri asiguratorii
şi să efectueze acte de executare silită.
Cu privire la competenţa materială, procedura executării silite este îndeplinită de către
funcţionarii publici, din cadrul departamentul de specialitate al organului fiscal, aflat în subordinea
Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (Direcţia Judeţeană a Finanţelor Publice Iaşi, Administraţia
Finanţelor Publice Comunală Vaslui etc.). Este competent acelaşi organ fiscal, care a realizat
înregistrarea fiscală, constatarea creanţei şi faţă de care s-a putut efectua plata voluntară.
82
La nivel de competenţă teritorială, regula este a competenţei organului fiscal în a cărui rază
teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului.
Dacă executarea silită poartă asupra unor bunuri mobile sau imobile ale contribuabilului, este
competent să îndeplinească actele de executare silită organul fiscal, în a cărui rază teritorială se află
bunurile urmăribile, conform art. 132 alin 5. Cod de Procedură Fiscală. Spre exemplu, în cazul unei
executări silite asupra unei societăţi comerciale, cu sediul în Iaşi, care are ca bunuri în proprietate 6
nave în port la Constanţa, va fi competentă teritorial se realizeze acte de executare silită Direcţia
Judeţeană a Finanţelor Publice Iaşi, ca şi coordonator, iar asupra bunurilor mobile – navele va efectua
acte de executare Direcţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa.
Cu titlu de excepţie, atunci când se constată existenţa unui pericol evident de sustragere sau
substituire a acestor bunuri, organul fiscal poate lua orice măsuri de indisponibilizare, indiferent de
locul unde se găsesc aceste bunuri.
În toate aceste ipoteze, organul fiscal de la domiciliul fiscal va realiza coordonarea procedurii de
executare silită şi va comunica orice document sau date utile procedurii de executare (date privind
dosarul de executare, situaţia juridică a debitorului, titlul executoriu, contul în care se vor vărsa sumele
încasate).
Conform art. 133 din Codul de Procedură Fiscală atunci, când obligaţia fiscală este solidară, fiind
ţinuţi a o executa doi sau mai mulţi debitori, cu domicilii diferite, competenţa teritorială revine acelui
organ fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al debitorului despre care există indicii că
deţine mai multe bunuri urmăribile. Această regulă este aplicabilă numai creanţelor solidare sau
indivizibile, nu şi obligaţiilor conjuncte, (al căror obiect este divizibil). Deoarece debitorii sunt ţinuţi
pentru întreaga creanţă, organul fiscal va efectua acte de executare pentru a îndestula creanţa iniţială,
precum şi orice accesorii.
Organul fiscal realizează acte de executare silită prin intermediul unei categorii specializate de
funcţionari denumiţi executori fiscali. Deşi, competenţele acestor funcţionari sunt similare cu cele ale
executorilor judecătoreşti, cele două categorii de executori nu se identifică. Executorii fiscali sunt
funcţionari publici, şi nu liberi-profesionişti (ca executorii judecătoreşti); ei acţionează în baza unei
împuterniciri din partea organului fiscal, ca autoritate a statului. Calitatea de executor fiscal este
certificată prin legitimaţia de executori fiscal şi prin delegaţia primită.
Executorii fiscali au o serie de atribuţii specifice, conform art. 134 alin. 3 Cod de Procedură
Fiscală:
a. Să intre în orice incintă de afaceri (sediu principal, filială, sucursală, punct de lucru) a
debitorului persoană juridică sau în alte locuri unde acesta îşi păstrează bunurile (depozit, domiciliu
civil).
b. Să intre în toate încăperile unde se găsesc bunuri ale debitorului persoană fizică. Prin
"încăpere" se înţelege orice parte a unei locuinţe, aflate în proprietatea sa sau a altuia, orice spaţiu
deţinut în baza unui contract de închiriere, comodat.
c. Să solicite şi să cerceteze orice document sau element material (în sensul de bun corporal) care
poate constitui probă în procedura fiscală.
Cu privire la exercitarea atribuţiilor de la lit. a şi b, se pot face următoarele menţiuni: intrarea se
poate face numai pe bază de acord al contribuabilului, fără a fi necesar un alt act de autorizare.
Delegaţia este o împuternicire primită în baza unui raport de muncă. În lipsa acordului contribuabilului
(acord care poate îmbracă formă expresă sau tacită) este nevoie de autorizarea instanţei judecătoreşti, în
condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă.
Dacă debitorul fiscal lipseşte de la domiciliu sau nu-şi dă consimţământul, executorul fiscal poate
pătrunde în incintă numai în prezenţa (condiţie cumulativă) a unui jandarm, reprezentant al poliţiei sau
agent al forţei publice, şi a doi martori.
Pătrunderea în aceste spaţii se poate face numai pentru identificarea, punerea sub sechestru,
ridicarea bunurilor supuse executării silite precum şi pentru obţinerea de elemente probatorii în
procedura fiscală.
Intrarea se poate face numai în intervalul orar 6,00- 20,00, şi numai în zilele lucrătoare.
Executarea începută poate continuată în cadrul aceluiaşi interval orar şi într-o zi nelucrătoare. Accesul
83
se poate face şi înafara acestui interval zilnic sau orar, doar dacă există pericolul sustragerii acestor
bunuri.
Rezultatele acestei "percheziţii" sunt consemnate într-un proces verbal, care va cuprinde elemente
privind desfăşurarea pătrunderii, descrierea bunurilor, arătarea locului, zilei şi orei realizării procedurii.
7.6.2.2. Titlul executoriu
Regula este că la baza oricărei proceduri de executare silită se află un titlu executoriu. În dreptul
civil, este titlu executoriu hotărârea judecătorească, definitivă şi irevocabilă sau alt înscris (acte
autentificate de notar, hotărârile arbitrale, cambia, cecul şi biletul la ordin, contractele de credit bancar).
În dreptul fiscal, este titlu executoriu orice titlu de creanţă fiscală sau un alt titlu.
Titlul de creanţă fiscală devine executoriu, prin simpla ajungere la scadenţă a termenului prevăzut
de lege sau stabilit de organul fiscal pentru executarea creanţei. Astfel, putem identifica în executarea
unei creanţe fiscale următoarele momente:
- Data constituirii creanţei şi anume data faptului juridic generator al impozitului sau taxei;
- Data stabilirea creanţei, prin declaraţie fiscală, decizie de impunere, proces-verbal de
sancţionare a contravenţiilor;
- Data exigibilităţii – data la care creanţa poate fi executată voluntar;
- Data scadenţei – data până la care se putea face executarea voluntară şi după care începe
procedura executării silite;
Titlul de creanţă devine executoriu la data scadenţei. Acest titlu va cuprinde pe lângă elementele
prevăzute la art. 42 alin 2., elemente generale pentru actul administrativ fiscal, şi următoarele: codul de
identificare fiscală a debitorului, domiciliul fiscal, cuantumul şi natura sumelor datorate, temeiul legal
al puterii executorii.
Titlul executoriu se întocmeşte de către organul de executare pentru fiecare tip de creanţă fiscală
în parte; spre exemplu: impozit pe profit, T.V.A., amenzi contravenţionale. Titlul executoriu se
comunică, de către organul de executare fiscală şi contribuabilului, în termen de 30 de zile de la
emitere. Comunicarea se va face printr-o adresă, care va face referire la: denumirea completă a
emitentului, temeiul legal al transmiterii titlului executoriu, numele şi adresa debitorului, alte elemente
de identificare ale acestuia, natura debitului şi suma de plată.
7.6.3. Procedura de executare silită – condiţii generale
Procedura de executare silită, în una din cele trei modalităţi, consacrate de Codul de Procedură
Fiscală este constituită din două etape: una generală, şi a doua specială, fiecare cu particularităţile
proprii. Etapa generală presupune o serie de acte juridice, pe care executorul fiscal este obligat să le
îndeplinească sub sancţiunea nulităţii procedurii:
a. Înştiinţarea de plată
Executarea silită propriu-zisă este precedată, în toate cazurile, de emiterea unei înştiinţări de
plată. Aceasta este un act administrativ fiscal, prin care organul de executare silită competent
înştiinţează debitorul cu privire la faptul scadenţei obligaţiei.
Prin acest act administrativ, anterior procedurii de executare silită, se acordă debitorului un
termen de 15 zile pentru a executa voluntar creanţa fiscală. Termenul este calculat de la data
comunicării.
b. Somaţia
Conform art. 140 Cod de Procedură Fiscală, procedura de executare silită, în toate modalităţile
debutează prin comunicarea somaţiei. Somaţia este primul act de executare silită, constând într-un
înscris cuprinzând, pe lângă elementele prevăzute la art. 42 alin. 2 numărul dosarului de executare
silită, suma de executat, consecinţele neexecutării. Somaţia este însoţită de o copie a titlului executoriu.
84
Prin comunicarea somaţiei se acordă un nou termen de plată de 15 zile debitorului, urmând ca în
caz de neplată, să se continue măsurile de executare silită.
c. Evaluarea bunurilor
Executarea silită poate purta asupra tuturor veniturilor şi bunurilor debitorului, prin valorificarea
acestora pentru a stinge creanţele principale şi accesorii, precum şi cheltuielile de executare.
Pentru a fi valorificate corespunzător, bunurile şi veniturile asupra cărora poartă procedura de
executare silită, vor fi mai întâi evaluate. Pentru aceasta executorul fiscal, conform art. 142 Cod de
Procedură Fiscală va apela la un expert autorizat. Evaluarea bunului se va concretiza într-o expertiză,
anexată procesului-verbal de sechestru.
Este de observat faptul că, evaluarea bunurilor apare ca etapă numai în cazul executării silite
asupra bunurilor, nu şi la poprire.
7.6.4. Procedura de executare silită – condiţii speciale
7.6.4.1. Executarea silită prin poprire
Sediul materiei este în art. 144-146 Codul de Procedură Fiscală. Prin poprire se înţelege
mecanismul de executare silită, prin care sunt urmărite veniturile sau orice sumă bănească, în lei sau în
valută, titlurile de valoare sau bunurile mobile necorporale, deţinute sau datorate debitorului fiscal de
către terţe persoane (terţ poprit) sau pe care acestea le vor datora în viitor, în temeiul unor raporturi
juridice existente.
Spre exemplu, debitorul fiscal (D) datorează conform somaţiei de plată din 4 mai 2005 suma de
100 de milioane lei cu titlu de impozit pe profit. Debitorul este creditorul unei creanţe comerciale, faţă
de un client al său (C), în valoare de 180 milioane lei, scadentă la 1 aprilie 2005 şi neplătită încă. Prin
poprire, executorul fiscal va urmări creanţa comercială, astfel încât C va face plata către bugetul
statului pentru 100 milioane lei, şi restul faţă de creditorul său (D).
Obiectul popririi poate fi orice sumă provenind din creanţe civile (donaţii, contract de locaţiune,
împrumut), creanţe comerciale (contract de vânzare-cumpărare, comision, consignaţie) salariile unei
persoane fizice, pensiile, ajutoarele sociale sau alte indemnizaţii. Aceste venituri ale persoanei fizice
pot fi urmărite numai în limitele indicate de art. 455 Codul de Procedură Civilă. Poprirea se înfiinţează
prin o adresă de poprire, trimisă terţului poprit, împreună cu o copie certificată, după titlul executoriu.
Această adresă va face menţiune despre • denumirea şi sediul organului de executare, • numărul
şi data emiterii, • denumirea sau numele, • sediu sau adresa terţului poprit, • temeiul legal al executării
silite, • datele de identificare ale debitorului, • numărul şi data titlului executoriu, • natura creanţei
fiscale, • cuantumul popririi, • contul în care se va vira sume, • semnătura şi ştampila. Adresa se trimite
prin scrisoare recomandată, cu dovadă de primire.
Executarea silită se poate întinde asupra mai multor terţi popriţi, dacă debitorul urmează să
încaseze venituri rezultate din titluri de valoare sau bunuri mobile necorporale de la terţe persoane
juridice.
Terţul poprit are la dispoziţie un termen de 5 zile de la comunicare adresei pentru a confirma, în
scris organului fiscal, dacă datorează cu orice titlu sume de bani sau alte bunuri mobile necorporale,
către debitorul fiscal. Confirmarea terţului poprit este necesară, deoarece raportul juridic obligaţional
dintre debitorul fiscal şi terţul poprit poate să se fi stins anterior comunicării adresei de poprire.
Data înfiinţării popririi este data confirmării sumelor datorate. După acest moment, terţul poprit
este obligat să reţină sumele datorate şi să le vireze în contul indicat de executorul fiscal.
O formă specială de poprire prevăzută la art. 144 alin. 11-15 Cod de Procedură Fiscală este cea
privind poprirea conturilor bancare ale debitorului fiscal. În acest caz organul fiscal, comunică
societăţii bancare, la data somării debitorului o copie de pe titlu executoriu.
La trecerea unui termen de 15 zile (termen acordat de procedura somării pentru a face plata), de
la comunicare, unitate bancară va indisponibiliza orice sumă din încasările zilnice şi nu va proceda la
decontarea documentelor de plată primite. Astfel, contul debitorului fiscal, poate numai încasa, fără a
85
face plăţi. Pe cale de excepţie, pe bază de documente justificative, debitorul poate face din contul
poprit, plata drepturilor salariale.
Conform art. 145 terţul poprit poate nega măsura de poprire sau poate să nu o respecte, caz în
care executorul fiscal se va adresa instanţei judecătoreşti, în a cărei rază teritorială se află domiciliul
acestuia. Judecata se va face de urgenţă şi cu precădere. Pe baza hotărârii judecătoreşti, dacă există
condiţiile cerute de lege pentru menţinerea popririi, executorul fiscal va trece la executarea silită a
terţului poprit. Astfel, terţul poprit va răspunde cu bunurile proprii pentru neexecutarea culpabilă a
popririi.
7.6.4.2. Executarea silită a bunurilor mobile
Modalitate a executării silite, în dreptul comun şi în materie fiscală, executarea silită a bunurilor
mobile, constă în urmărirea, sechestrarea şi valorificarea oricăror bunuri mobile corporale, aflate în
proprietatea debitorului.
Sediul materiei este dat de art. 146-149 Cod de Procedură Fiscală. Ca regulă pot fi executate orice
bunuri mobile, animate sau neanimate, fungibile sau nefungibile, consumptibile sau neconsumptibile.
Pe cale de excepţie, conform art. 146 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, în cazul urmăririi unui
debitor persoană fizică, nu pot fi executate silit anumite categorii de bunuri indicate de lege, acestea
fiind necesare desfăşurării traiului zilnic. În acest sens, amintim:
a. Bunurile necesare pentru continuarea studiilor, exercitarea profesiei, inclusiv cele necesare
desfăşurării activităţii agricole. Spre exemplu, unelte, maşini, furaje, animale de producţie sau de lucru.
b. Bunurile necesare uzului personal (săpun, haine, lenjerie) sau casnic (electrocasnice, piese de
mobilier). Pentru a fi protejate de executare silită aceste bunuri trebuie să îndeplinească două condiţii:
pe de o parte să fie necesare traiului normal (nu produse de lux), iar pe de altă parte să nu fie mai multe
de acelaşi fel. La acelaşi tratament juridic sunt supuse şi obiectele de cult religios, pentru debitor şi
familia sa.
c. Alimentele necesare debitorului şi familiei sale pentru timp de 2 luni, iar dacă debitorul se
ocupă exclusiv cu agricultura, alimentele necesare până la noua recoltă.
d. Combustibilul necesar pentru încălzit şi prepararea hranei socotit pentru 3 luni de iarnă,
indiferent de anotimpul în care are loc procedură de executare silită.
e. Obiectele necesare persoanelor cu handicap sau destinate îngrijirii persoanelor bolnave.
În cazul persoanelor juridice, vor fi urmărite orice bunuri mobile indiferent de destinaţia acestora.
Pentru a realiza valorificarea bunurilor mobile se vor parcurge o succesiune de etape procedurale,
începând cu procedura comună fiecărei forme de executare silită (înştiinţare de plată – somaţie –
evaluare a bunurilor) şi o procedură specifică.
La expirarea termenului de 15 zile de la comunicarea somaţiei de plată, dacă debitorul nu execută
voluntar creanţa, se trece la punerea sub sechestru a bunurilor. Sechestrarea se efectuează după
evaluarea bunurilor (de către un expert), prin întocmirea de către executorul fiscal a unui proces-verbal
de sechestru.
Procesul-verbal de sechestru este actul administrativ fiscal prin care bunul este indisponibilizat,
urmând ca la expirarea termenului de 15 zile, în lipsa executării voluntare a obligaţiei să se valorifice
bunul pentru a stinge creanţa.
Acest act cuprinde o serie de elemente obligatorii: atributele de identificare ale executorului fiscal
(numele, prenumele, numărul legitimaţiei şi al delegaţiei), atributele de identificare ale creanţei
executate (număr dosar de executare, cuantum creanţă, dobânzi şi penalităţi, temeiul legal al
executării), descrierea bunurilor sechestrate şi indicarea valorii acestora, menţiuni privind alte drepturi
reale existente cu privire la bun, atributele de identificare ale custodelui, menţiunea că, în caz de
neplată în termen de 15 zile, se va trece la valorificarea bunurilor sechestrate, semnătura executorului
fiscal care a aplicat sechestrul şi a tuturor persoanelor care au fost de faţă la sechestrare.
86
Procesul-verbal se va preda sau comunica debitorului, precum şi custodelui (dacă este cazul),
fiind întocmit, după caz, în două sau trei exemplare. Dacă bunurile sechestrate fac obiectul unor alte
garanţii reale, un exemplar de pe procesul-verbal se va comunica şi creditorilor.
Prin punerea sub sechestru se generează o serie de efecte juridice. În primul rând, la data punerii
sub sechestru se naşte un drept de gaj al statului/unităţii administrativ-teritoriale asupra bunului
respectiv. Gajul poate fi fără deposedare, caz în care bunul rămâne în posesia debitorului sau cu
deposedare, caz în care organul fiscal va numi un custode pentru bunul respectiv. Acesta va semna
procesul-verbal de sechestru şi va răspunde ca un depozitar remunerat pentru starea bunurilor – art. 148
Cod de Procedură Fiscală.
În al doilea rând, ca efect al punerii sub sechestru bunurile sunt indisponibilizate; acestea sunt
scoase din circuitul civil, astfel că, potrivit art. 146 alin. 10 Cod de Procedură Fiscală actele de
dispoziţie cu privire la aceste bunuri sunt lovite de nulitate absolută.
Ca efect al punerii sub sechestru, dacă în termen de 15 zile debitorul nu execută voluntar creanţa,
organul fiscal poate trece la valorificarea bunului în una din formele prevăzute de lege.
7.6.4.3. Executarea silită a bunurilor imobile
Sediul materiei este în art. 149-151 Cod de Procedură Fiscală. Pentru satisfacerea unei creanţe
fiscale pot fi urmărite orice bunurile imobile aflate în proprietatea debitorului fiscal. Vor fi executate
silit împreună cu acesta şi bunurile accesorii bunului imobil, şi anume bunurile imobile prin destinaţie,
conform Cod Civil. Sunt exceptate de la executarea silită bunurile imobile (construcţii) reprezentând
spaţiul minim de locuit pentru debitor şi familia sa, stabilite conform normelor în vigoare.
Pentru aprecierea noţiunii de „spaţiu minim de locuit” pentru debitor şi familia sa facem trimitere
la Ordonanţa Guvernului nr. 40/1999, care indică criteriile (numărul de membri ai familiei, componenţa
familiei, persoanele bolnave sau în vârstă) de stabilire a suprafeţei minime de locuit. Această excepţie
este la rândul său afectată de o altă excepţie, caz în care va fi executat şi spaţiul minim de locuit, dacă
conform art. 149 alin. 4 Cod de Procedură Fiscală creanţa fiscală rezultă din săvârşirea unei infracţiuni
(amendă penală, despăgubiri datorate statului sau unităţilor administrativ-teritoriale).
Procedura executării silite asupra bunurilor imobile parcurge următoarele etape generale şi o serie
de etape particulare, fiind similară procedurii de urmărire a bunurilor mobile. Astfel, după comunicarea
înştiinţării de plată, somarea debitorului şi evaluarea bunurilor imobile printr-o expertiză se va trece la
punerea bunurilor imobile sub sechestru.
Procesul-verbal de sechestru va avea un conţinut identic cu cel de la bunurile mobile, conform
art. 147 Cod de Procedură Fiscală, făcând referire la atributele de identificare ale executorului fiscal
(numele, prenumele, numărul legitimaţiei şi al delegaţiei), atributele de identificare ale creanţei
executate (număr dosar de executare, cuantum creanţă, dobânzi şi penalităţi, temeiul legal al
executării), descrierea bunurilor sechestrate şi indicarea valorii acestora, menţiuni privind alte drepturi
reale existente cu privire la bun, atributele de identificare ale custodelui, menţiunea că, în caz de
neplată în termen de 15 zile, se va trece la valorificarea bunurilor sechestrate, semnătura executorului
fiscal, care a aplicat sechestrul şi a tuturor persoanelor care au fost de faţă la sechestrare.
În urma punerii sub sechestru a bunului, se va trece la numirea unui administrator-sechestru, care
poate fi creditorul, debitorul sau orice altă persoană, potrivit art. 150 Cod de Procedură Fiscală.
Efectele punerii sub sechestru a unui bun imobil constau în: în primul rând constituirea unui drept
de ipotecă legală. Organul de executare silită vor solicita de îndată efectuarea inscripţiei ipotecare de
către Biroul de Carte funciară în raza teritorială a căruia se află situat bunului imobil, conform Legii 7
pe 1996 - legea publicităţii imobiliare.
Biroul de Carte Funciară va efectua înscrierea şi va comunica în termen de 10 zile de la primirea
procesului-verbal de sechestru alte drepturi reale şi sarcini, care grevează bunul urmărit şi pe titularii
acestor drepturi. De la data înscrierii ipotecii în cartea funciară a imobilului, aceasta devine opozabilă
terţilor, care au drepturi reale asupra bunului respectiv. În al doilea rând, prin punerea sub sechestru a
87
unui bun imobil, debitorul beneficiază de un termen de 15 zile pentru a efectua plata voluntar, în caz
contrar bunul va fi supus procedurii de valorificare.
Nu în ultimul rând, bunul aflat sub sechestru va fi indisponibilizat, astfel că orice alt act de
dispoziţie asupra bunului va fi lovit de nulitate absolută.
În mod excepţional, organul fiscal de executare poate acorda o suspendare a executării silite
asupra unui bun imobil dacă, la cererea debitorului plata integrală a creanţei se poate face din veniturile
bunului urmărit (un contract de locaţiune) sau din alte venituri. Astfel, conform art. 151 Cod de
Procedură Fiscală debitorul va oferi pentru un termen de maxim 6 luni veniturile sale din alte surse sau
din transmiterea folosinţei bunului (prin constituirea unei popriri).
7.6.4.4. Executarea silită a altor bunuri
Prin art. 152 şi 153 din Codul de Procedură Fiscală face referire la executarea silită a fructelor
neculese şi a recoltelor prinse de rădăcini sau a unui ansamblu de bunuri. În primul caz, fructele
neculese şi recoltele prinse de rădăcini, vor fi executate ca bunuri imobile, deci nu vor fi apreciate ca în
dreptul comun drept fiind bunuri mobile prin anticipaţie. În cazul fructelor culese se va aplica
procedura proprie bunurilor mobile.
În al doilea caz, anumite bunuri pot fi executate ca un ansamblu (spre exemplu, un fond de
comerţ) atunci când acestea pot fi vândute în condiţii mai avantajoase.
7.6.5. Valorificarea bunurilor puse sub sechestru
La trecerea termenului de 15 zile şi în lipsa executării voluntare bunurile urmează să fie

valorificate, fără efectuarea unei alte formalităţi. Procedura este reglementată de art. 154-163 din Codul
de Procedură Fiscală; valorificarea se poate face în una din formele prevăzute de lege.
• Art. 155 – Valorificarea bunurilor prin înţelegerea părţilor

Rolul central în această procedură revine debitorului, care, cu acordul organului fiscal va căuta
propuneri pentru cumpărarea bunului respectiv. Acesta va prezenta în scris propunerile primite şi
nivelul de acoperire a creanţelor fiscale, către executorul fiscal, indicând numele, adresa potenţialului
cumpărător, precum şi termenul în care acesta poate face plata. De subliniat este faptul că vânzarea
bunurilor sechestrate se poate face numai către persoanele fizice sau juridice, care nu au obligaţii
fiscale restante.
Organul fiscal va analiza ofertele şi va alege pe una dintre acestea comunicând debitorului
termenul şi contul bugetar în care va fi virat preţul plătit. Cu privire la preţ trebuie menţionat că acesta
nu poate fi mai mic decât preţul de evaluare a bunului. La data acceptării ofertei de către organul fiscal
se încheie un contract de vânzare-cumpărare (în cazul bunurilor mobile) sau un antecontract de
vânzare-cumpărare (în cazul bunurilor imobile).
Cumpărătorul ales va efectua plata în contul bugetar indicat de organul fiscal. La înregistrarea
plăţii, indisponibilitatea prevăzută la art. 146 alin. 9 şi 10 va fi ridicată, iar contractul de vânzare-
cumpărare îşi va produce efectul translativ de proprietate. Am putea aprecia că plata preţului în
termenul prevăzut, este o condiţie rezolutorie a contractului de vânzare-cumpărare.
În cazul în care bunul este imobil, acceptarea ofertei de către organul fiscal, dă naştere unui
antecontract de vânzare-cumpărare, care va fi perfectat la data consemnării acordului de voinţă în
formă autentică. De subliniat este faptul că, efectele contractului de vânzare-cumpărare se produc între
debitorul fiscal şi cumpărător.
88
Această modalitate de valorificare a bunurilor sechestrate prezintă avantajul că debitorul poate

obţine un preţ echitabil pe bunul său, putând beneficia chiar de o diferenţă dintre preţ şi valoarea
creanţei.
• Art. 156 – Valorificarea bunurilor prin vânzare directă

Bunurile puse sub sechestru pot fi valorificate în regim de consignaţie sau vândute în mod direct.
Procedura se aplică în mod excepţional atunci când bunurile sunt perisabile sau supuse degradării, când
prin vânzarea lor se va acoperi în întregime creanţa fiscală, iar pe parcursul procedurii de licitaţie dacă
bunul nu a fost vândut şi un cumpărător oferă preţul de evaluare a bunului.
În cadrul acestei proceduri se va realiza de asemenea publicitatea vânzării, iar vânzarea este
consemnată printr-un proces-verbal care constituie titlu de proprietate.
• Art. 157 - Valorificarea bunurilor prin vânzare la licitaţie

Rolul central în această procedură îl ocupă executorul fiscal, căruia îi revin o serie de obligaţii
impuse de lege, menit să asigure desfăşurarea normală a procedurii de valorificare.
În primă etapă, executorul fiscal va asigura publicitatea vânzării, într-un termen regresiv, de 10
zile, înainte de data fixată pentru desfăşurarea licitaţie. Ca modalitate, publicitatea se va realiza prin
afişarea anunţului la sediul organului de executare, al primăriei la sediul sau domiciliul debitorului, la
locul vânzării, şi prin anunţuri într-un cotidian naţional de largă circulaţie, într-un cotidian local, în
pagina de Internet sau, după caz, în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, precum şi prin alte
modalităţi prevăzute de lege.
Anunţul va cuprinde elemente privind data, ora şi locul licitaţiei, preţul de evaluare ori preţul de
pornire a licitaţiei, invitaţie de a participa la licitaţie.
A doua etapă a procedurii constă în depunerea de către cei interesaţi a ofertelor cu cel puţin o zi
înainte de desfăşurarea licitaţiei, împreună, copie de după actul de identitate al cumpărătorului, dovada
plătii taxei de participare (10 % din preţul de evaluare a bunului), cazierul fiscal (dovada că ofertantul
nu are creanţe fiscale scadente).
Preţul de pornire a licitaţiei poate varia, fiind fie cel mai mare preţ din ofertele de cumpărare, fie
preţul de pornire a licitaţie. La a doua şi a treia licitaţie, preţul iniţial va fi diminuat cu 25 %, respectiv
50 %. Vânzarea propriu-zisă se face sub coordonarea unei comisii de licitaţie, alcătuită din 3 membri.
Executorul fiscal la termenul şi locul fixate va da citire anunţului de vânzare şi ofertelor primite. Se va
proceda la strigarea preţurilor. Comisia va reţine oferta cea mai bună şi va desemna pe adjudecatar. De
asemenea, se va întocmi un proces-verbal privind desfăşurarea şi rezultatul licitaţiei.
Plata preţului (diminuat cu valoarea taxei de participare) se va face în termen de 5 zile, la o
unitate a Trezoreriei. În lipsa plăţii o nouă licitaţie va fi organizată în termen de 10 zile de la
adjudecare, urmând ca orice costuri să fie suportate de către adjudecatar. Plata se poate face în cazul
bunurilor imobile şi în rate de maxim 12 luni, conform art. 160 Cod de Procedură Fiscală.
Cheltuielile de executare silită sunt de regulă în sarcina debitorului fiscal, acesta fiind considerat
a se afla în culpă. Sumele realizate prin valorificarea bunurilor vor servi la stingerea obligaţiilor fiscale
scadente. Restul de sumă se va distribui astfel, pentru stingerea cheltuielilor de executare, pentru
stingerea altor creanţe fiscale sau vor fi restituite debitorului.
7.7. Soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor administrative fiscale
7.7.1. Actul administrativ fiscal - noţiune, elemente constitutive şi caractere juridice
Actul administrativ fiscal este definit prin art. 41 Cod de Procedură Fiscală, reprezentând actul
emis de organul fiscal competent în aplicarea legislaţiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea
drepturilor şi obligaţiilor fiscale. Sunt acte administrative fiscale: decizia de impunere, declaraţia
fiscală, procesul-verbal de sechestru, decizia de soluţionare a unei contestaţii etc.
89
Deşi formele întâlnite în practică sunt multiple, aceste acte administrativ fiscale prezintă o serie
de caractere comune, care guvernează materia şi sunt obligatorii pentru organul emitent.
Cu privire la conţinutul actului administrativ fiscal, art. 42 alin 2 Cod de Procedură Fiscală
stabileşte o serie de elemente obligatorii, care pot fi grupate astfel:
- Elemente de identificare a organului fiscal emitent/eventual ale persoanei împuternicite de
acesta.
- Elemente (nume/denumire, domiciliu/sediu) de identificare a contribuabilului;
- Obiectul actului administrativ fiscal;
- Temeiurile emiterii – în fapt şi în drept;
- Posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestaţiei şi organul competent a primi
cererea.
- Menţiunea privind audierea contribuabilului şi poziţia acestuia.
- Data şi locul emiterii, semnătura şi ştampila emitentului.
Raportat la aspecte de formă se aplică regula formei scrise, condiţie cerută ad validitatem, actul
administrativ fiscal având caracter autentic.
Tot ca şi condiţie de formă cerută pentru opozabilitatea actului administrativ fiscal, acesta este
supus procedurii comunicării, conform art. 43 Cod de Procedură Fiscală. Formele de comunicare sunt
multiple şi se raportează la situaţia de fapt şi la tipul actului administrativ fiscal.
În primul rând, actul poate fi adus la cunoştinţa contribuabilului prin prezentarea acestuia la
sediul organului fiscal emitent şi primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură,
data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului. Regula este aplicabilă în cazul persoanelor
fizice şi juridice, acestea din urmă acţionând prin intermediul reprezentantului persoană fizică.
În a doua modalitate, comunicarea se poate face înafara spaţiului de lucru al organului fiscal, fie
prin persoanele împuternicite de către acesta. Comunicarea se îndeplineşte fie prin poştă, la domiciliul
fiscal al contribuabilului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, fie, prin alte mijloace,
cum sunt fax, telefon, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii
acestuia, iar data comunicării va fi dovedită prin semnătura destinatarului, de pe documentul anexă.
În mod excepţional, comunicarea se poate face prin publicarea unui anunţ într-un cotidian
naţional de largă circulaţie, într-un cotidian local sau în Monitorul Oficial, Partea a IV-a, atunci când
lipsa contribuabilului de la domiciliul fiscal sau refuzul acestuia de a primi actul fac imposibilă
probarea îndeplinirii procedurii de comunicare.
Faţă de contribuabil actul administrativ fiscal va produce efecte juridice, nu de la data emiterii, ci
de la data comunicării, probată prin intermediul înscrisurilor întocmite cu ocazia procedurii de
comunicare.
Procedura se completează cu prevederile Cod de Procedură Civilă privind citaţiile şi comunicarea
actelor de procedură.
Cu privire la efectele actului juridic fiscal, principala funcţie a acestora este individualizarea
creanţei fiscale, în sensul de a constata prin raportare la textul normativ din Codul Fiscal, obligaţiile
fiscale principale şi accesorii în cuantum concret.
Îndeplinesc acest rol, în conformitate cu art. 79 Cod de Procedură Fiscală, decizia de impunere,
declaraţia fiscală, declaraţia vamală, documentul prin care se stabileşte şi se individualizează datoria
vamală, procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, ordonanţa procurorului, încheierea
sau dispozitivul hotărârii judecătoreşti.
Aceste titluri de creanţă prezintă o serie de caractere juridice:
- Sunt acte de drept public, având caracter unilateral. Obligativitatea efectelor juridice ale acestor
acte juridice derivă din puterea publică, exercitată de organul fiscal.
- Sunt acte juridice declarative de drepturi. Întrucât funcţia principală a actelor administrative
fiscale este aceea de a constata şi individualiza creanţele fiscale rezultând din raportul juridic generator
al impozitului, taxei sau altei contribuţii datorate faţă de bugetul de stat sau bugetul local.
- Sunt acte juridice autentice, fiind emise de un funcţionar public în exercitarea atribuţiilor de
serviciu. Ele fac proba până la înscrierea în fals.
90
- Sunt acte cu caracter executoriu. Executarea silită a creanţelor fiscale se face în temeiul actului
administrativ fiscal de individualizare a obligaţiilor fiscale, prin simpla ajungere la scadenţa a acesteia.
7.7.2. Căi administrative şi jurisdicţionale de atac împotriva actelor administrative fiscale
Soluţionarea conflictelor privind actele de individualizare a creanţelor fiscale comportă două

nivele de contestare: contestarea administrativă şi contestarea judiciară.
Codul de Procedură Fiscală consacră prin art. 174 dreptul la contestaţie – cale administrativă de
atac, a celui ce se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa
acestuia, care însă nu înlătură dreptul la acţiune. Pot fi contestate deciziile de impunere, cu caracter
patrimonial sau nepatrimonial, procesele-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiei.
Declaraţiile fiscale şi cele vamale pot fi contestate numai în ceea ce priveşte intervenţia organului
fiscal, nu şi cu privire la simplele declaraţii ale contribuabilului.
Controlul administrativ al actelor fiscale se declanşează printr-o contestaţie scrisă, care va
cuprinde datele de identificare ale contestatorului; obiectul contestaţiei; motivele de fapt şi de drept;
dovezile, pe care se întemeiază; semnătura contestatorului sau a împuternicitului acestuia, precum şi
ştampila, în cazul persoanelor juridice.
Prin obiect al contestaţiei în sensul art. 175 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală se desemnează baza
de impunere - faptele juridice constatate, sumele şi măsurile stabilite prin titlul de creanţă fiscală sau alt
act administrativ, precum şi refuzul nejustificat al organului fiscal de a emite un act administrativ fiscal.
Contestaţia este întocmită în formă scrisă şi se depune la organul fiscal al cărui act se contestă.
Termenul de depunere este de 30 zile de la data comunicării actului administrativ fiscal. Acest termen
este prevăzut sub sancţiunea decăderii. De subliniat este că procedura este scutită de plata taxelor de
timbru.
Contestaţia va fi soluţionată de la nivel central sau local, criteriul de stabilire a acestei competenţe
fiind valoric – 5 miliarde lei vechi. Decizia organului competent va fi dată în formă scrisă şi va fi
structurată, similar unei hotărâri judecătoreşti pe trei componente: preambulul, (cuprinzând: denumirea
organului învestit cu soluţionarea, numele sau denumirea contestatorului, domiciliul fiscal al acestuia,
numărul de înregistrare a contestaţiei la organul de soluţionare competent, obiectul cauzei, precum şi
sinteza susţinerilor părţilor atunci când organul competent de soluţionare a contestaţiei nu este organul
emitent al actului atacat), considerentele – motivele de fapt şi de drept, care au fundamentat decizia
organului fiscal şi dispozitivul conţinând soluţia pronunţată, calea de atac şi termenul de exercitare a
acesteia.
În sensul art. 185 Cod de Procedură Fiscală, organul fiscal de control, în urma analizării
contestaţiei se va pronunţa prin intermediul unei decizii. Se pot formula în conţinutul acesteia trei tipuri
de soluţii juridice: de admitere totală a contestaţiei, de admitere parţială a contestaţiei şi soluţia de
respingere a contestaţiei.
În primele două cazuri, admiterea contestaţiei va duce la anularea, după caz totală sau parţială a
actului administrativ fiscal; se va întocmi un nou act administrativ-fiscal, care va avea în vedere strict
considerentele deciziei de soluţionare.
Respingerea contestaţie, ca soluţie se poate pronunţa pe temei procedural, atunci când nu sunt
îndeplinite condiţiile impuse de Cod de Procedură Fiscală sau pe fond, lipsind temeiurile în fapt şi în
drept ale contestaţiei.
Decizia organului fiscal este susceptibilă de a fi atacată, la instanţa judecătorească de contencios
administrativ competentă. Procedura va fi guvernată de legea contenciosului-administrativ nr. 554 din
02/12/2004.
Contestaţia jurisdicţională, conform legii 554/2004 poate interveni în două modalităţi, ca
alternativă faţă de contestaţia introdusă la organul fiscal de control sau ca şi cale de atac împotriva
decizie acestuia. În ambele situaţii procedura de soluţionare a cererii va urma etapele specifice din
dreptul comun.
91
● BIBLIOGRAFIE
1. Gh. Bistriceanu, Gh. Ana, Finanţe, EDP, Bucureşti, 1995
2. Paula Apătean, Noul sistem public de pensii, Ed. Scripta, Bucureşti, 2000.
3. Axenciuc, Victor, Istoria economică a României, Ed. Fundaţiei „România de mâine”, Bucureşti, 1997.
4. Bistriceanu, Gh., Ana, Gh., Finanţe, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995.
5. Bodnar, Maria, Pătrăşcoiu, Lidia, Roxin, Luminiţa, Finanţe – monedă, ASE, Bucureşti, 1994.
6. Bostan, Ionel, Control financiar, Ed. Polirom, Iaşi, 2000.
7. Bostan, Ionel (et col.),, Drept financiar public, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 2006.
8. Bostan, Ionel, Controlul fiscal, Ed. Polirom, Iaşi, 2003.
9. Bostan, Ionel, Drept bugetar, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2004.
10. Condor, Ioan, Drept fiscal şi financiar, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 1996.
11. Drosu-Şaguna, Dan, Drept financiar şi fiscal, Ed. All Beck, Bucureşti, 2006.
12. Filip, Gheorghe (et col.), Finanţele, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2001.
13. Gliga, Ioan, Drept financiar public, Ed. All, Bucureşti, 1994.
14. Hoanţă, Nicolae, Evaziunea fiscală, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 1997.
15. Lazăr, Costinel (et col.),, Teorie economică generală, Ed. Economică, Bucureşti, 1993.
16. Maurice, Duverger, Finances publiques, PUF, Paris, 1978.
17. Moşteanu, Narcisa Roxana, Impozite şi taxe, Ed. Economică, Bucureşti, 2001.
18. Niţulescu, G., “Primăriile se împrumută”, în Revista Capital, nr. 41/2001.
19. Talpoş, Ioan, Finanţele României, Ed. Sedona, Timişoara, 1995.
20. Trotabas L., Cortenet J.M., Finances publiques, (quatrième édition) Dalloz, 1981.
21. Văcărel, Iulian, (et col.), Finanţe publice, EDP, Bucureşti, 2002.
22. Voinea, Gheorghe, Finanţe locale, Ed. Junimea, Iaşi, 2002.
23. Whitehead, Geoffrey, Economia, Ed. Sedona, Timişoara, 1997.
24. Zaharescu, Barbu, Economie politică, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1948.
25. *** Legea nr. 81/1999 a datoriei publice, M. Of. nr. 215/17 mai 1999.
26. *** Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii, publicată în M. Of. nr. 140/2000.
27. *** Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, publicată în M.Of. nr. 597/13 august 2002.
28. *** Legea nr. 273 din 29 iunie 2006 privind finanţele publice locale, publicată în M.Of. nr. 618 din 18 iulie
2006.
29. *** Legea nr. 486/2006 din 27 decembrie 2006 a bugetului de stat pe anul 2007, publicată în M.Of. nr. 1043
din 29 decembrie 2006.
30. *** Legea nr. 487 din 27 decembrie 2006 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2007, publicată în
M.Of. nr. 1047 din 29 decembrie 2006.
31. *** OG nr. 36/25 august 1995, cu privire la perfecţionarea unor reglementări referitoare la datoria publică
internă, (care modifică şi completează Legea nr. 91/1993, privind datoria publică), art. 1(1), M. Of. nr.
202/31 august 1995.
32. *** O.U.G. nr. 146/31 octombrie 2002, privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria
statului, publicată în M.Of. nr. 824/14 noiembrie 2002.
33. www.parlament.ro
34. www.mfinante.ro
35. www.rcc.ro
92

Drept Fin - Lic - Suport Curs An II

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Drept Fin - Lic - Suport Curs An II

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ionel Bostan

DREPT FINANCIAR PUBLIC

5.2.6. Investiţiile publice locale ………………………………….. 49

DEFINIŢIA, OBIECTUL ŞI IZVOARELE DREPTULUI

1.2. Izvoarele dreptului financiar

a) Prevederile constituţionale. Acestea stabilesc competenţa organelor puterii legislative şi

b) Legile. Între acestea se detaşează:

normativ emise de Banca Naţională a României.

1.3. Normele şi raporturile de drept financiar

1.4. Poziţia dreptului financiar în cadrul sistemului de drept

• Se aseamănă, deoarece cuprind norme juridice care reglementează în mod prioritar

Fig. 1.4.1. Legăturile dreptului financiar cu alte discipline

BUGETUL PUBLIC NAŢIONAL

2.1. Prezentare generală

2.2. Bugetul statului

• Principiul specializării bugetare

• Principiul unităţii monetare

• Reguli privind cheltuielile bugetare

• Limite privind micşorarea veniturilor şi majorarea cheltuielilor bugetare

2.2.2. Cuprinsul bugetului de stat

2.2.2.2. Cheltuielile bugetului de stat

4. Rambursări de credite, plăţi de dobânzi şi comisioane

DERULAREA PROCESULUI BUGETAR

3.2. Competenţe şi responsabilităţi în procesul bugetar

3.3. Procesul bugetar

3.3.1. Proceduri privind elaborarea bugetelor

Legile bugetare cuprind:

3.3.2. Calendarul bugetar

Ordonatorii principali de credite au obligaţia ca până la data de 15 iulie a fiecărui an să depună la

3.3.3. Prevederi referitoare la investiţii publice

Limitele valorice privind competenţele de aprobare a documentaţiilor tehnico-economice ale obiectivelor

3.3.4. Execuţia bugetară

Operaţiunile specifice angajării, lichidării şi ordonanţării cheltuielilor sunt în competenţa ordonatorilor de

3.4. Finanţele instituţiilor publice

Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale instituţiilor publice se asigură:

Tabelul nr. 4.1. Principii privind asigurările sociale

Nr. Enunţarea principiilor Specificaţii Observaţii

4.1. Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat

4.2. Cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat

● Trimiterile la tratament balneoclimateric şi odihnă

● Indemnizaţiile şi ajutoarele de asigurări sociale

● Unele cheltuieli cu ocrotirea sănătăţii.

4.3. Sistemul public de pensii31

4.3.2. Contribuabilii sistemului public de pensii

pentru plata ajutorului de şomaj;

● Persoanele obligate prin lege să se asigure şi să contribuie la constituirea fondului de finanţare a

● Obligaţiile asiguraţilor şi ale angajatorilor

4.3.3. Cotele de contribuţie de asigurări sociale (C.A.S.)

● Stabilirea cotelor de contribuţie

4.4. Procedura bugetului asigurărilor sociale

5.2. Reglementări în materie37

5.2.1. Veniturile şi cheltuielile bugetare

Veniturile bugetelor locale se constituie din:

5.2.2. Principii, reguli şi responsabilităţi

Principii şi reguli bugetare

c) prezentarea contului anual de execuţie a bugetului local în şedinţă publică.

Competenţe şi responsabilităţi în procesul bugetar

Aprobarea şi rectificarea bugetelor

Rolul, competentele şi responsabilităţile autorităţilor administraţiei publice locale

Autorităţile administraţiei publice locale au următoarele competenţe şi responsabilităţi în ceea ce priveşte

Categorii de ordonatori de credite

Rolul ordonatorilor de credite

Responsabilităţile ordonatorilor de credite