UNIVERSITATEA DIMITRIE CANTEMIR TÂRGU MUREȘ

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

SPECIALIZARE:PSIHOLOGIE

ANXIETATEA ȘI ÎNCREDEREA ÎN SINE LA

ADOLESCENȚI

STUDENT:KOPAN BLANKA DENISZA

ANUL II

PROF.COORDONATOR: MORARU ADELA

DATA REALIZĂRII: 23.05.20

Abstract
Self-confidence is an attribute that makes life more full, more quality, more nuanced. Being a
very complex structure, in different age period self-confidence form being fed by different Ego
setting. Anxiety is a complex and dynamic phenomenon that involves concern, tension, fear and
uncertainty which is experienced as psychological discomfort. Although the anxiety is an
important problem nowadays and it is characteristic for all the ages however, preadolescents and
adolescents are the most sensitive part of society and therefore anxiety and fear are frequently
encountered at this ages.
This article presents the relation between self-conidence and anxiety among adolescents. There
are described obtained results for studied factors and those based on gender.

Cuvinte-cheie: anxietate, încredere în sine, adolescent,

Introducere

Încrederea în sine este descrisă drept o consecinţă sau răspuns la o serie de experienţe pozitive şi
negative din viaţa unei persoane.
Greenberger şi Sorenson consideră încrederea în sine este un aspect al maturizării psihosociale
marcat de absenţa unei dependenţe excesive de alţii, sentimentul de control asupra propriei vieţi
şi iniţiativă. Încrederea în sine are legătură cu imaginea de sine, cu acceptarea de sine şi
înţelegerea de sine, este o activitate mentală complexă, constând din surprinderea esenţei şi
legităţii unor fenomene, pe baza integrării de noi informaţii, în sistemul celor dobândite anterior.
U. Şchiopu consideră că încrederea în sine se poate realiza direct şi rapid în situaţii simple sau în
legătură cu cele multe îcercări pentru care s-au făcut anterior.
J. Hamburger susţine că „Nevoia de încredere este o caracteristică fundamentală a gândirii
umane. Ea se prezintă sub forma unui vid, capabil să atragă orice obiect din vecinătate pentru a
înceta să mai ie vid. Poate evolua sau involua. Când această nevoie şi-a găsit obiectul, se naşte
un sentiment de relaxare, chiar de exaltare, care anihilează o parte dintre neajunsurile unei vieţi
nu prea împlinite” .
Există mai multe tipuri de încredere, şi anume: încredere acordată, încredere câştigată, încredere
solicitată , încredere în cineva, încredere organizaţională, încredere unilaterală, mutuală.
Între cele trei componente ale stimei de sine (iubire de sine, concepție despre sine, încredere în
sine) există în general legături de interdependenţă: iubirea de sine cere incontestabil o concepţie
despre sine pozitivă care, la rîndul său, influenţează favorabil încrederea în sine. Se întîmplă însă
că la unele persoane, aceste elemente să fie disociate.
E. H. Erikson, vorbind despre faptul că oriecare dintre noi are o „formulă de identitate”, punea în
centrul acesteia „încrederea originară”, aceea a primilor ani de viaţă. Încrederea originară
reprezintă primul gest uman intelectual – acela de a acorda încredere – pe când retragerea
încrederii este derivată. Se recunoaşte, aşadar, valoarea individuală şi socială a încrederii.
Încrederea este fundamentală şi originară în construcţia unei personalităţi adaptate şi cu
potenţialităţi permanente de adaptare la situaţiile, contextele şi cadrele în schimbare. Încrederea
originară, sau derivată, stă la temelia celor mai multe dintre sentimentele umane pozitive precum
iubirea şi atitudinile pozitive. Oricum ar apărea, comportamentul de încredere se sintetizează în
mod marcant în personalitate, încrederea poate fi: afectivă, volitivă ori cognitivă.
Deosebirea esenţială a unei persoane neîncrezute în sine constă în faptul că în activitatea socială
evită manifestările personale. A. Lazarus consideră, drept cauză a neîncrederii în sine, lipsa
modalităţilor de comportament ce ar asigura deplina integrare în mediul social. Primul pas în
creşterea încrederii în sine îl constituie recunoaşterea situaţiilor cărora le sunt asociate sentimente
de anxietate. Așadar anxietatea este un alt factor studiat în acestă lucrare, există diferite abordări
cu referire la acest concept. Anxietatea este o emoţie negativă care se manifestă atunci când o
persoană este nesigură în ceea ce priveşte capacitatea sa de a evita durerea izică sau psihologică.
Anxietatea se caracterizează prin îngrijorare permanentă, irascibilitate, dureri de cap frecvente,
lipsa energiei în faţa diicultăţilor şi capacitate redusă de răspuns în situaţiile tensionate. Adesea i
se asociază şi sentimentul de inadecvare datorită faptului că individul se percepe ca iind
incapabil să facă faţă unei multitudini de situaţii.
Freud descrie anxietatea ca pe o teamă neorientată, adesea nu-i putem depista sursa ca pe un
obiect speciic. Anxietatea este o parte importantă a teoriei personale a lui Freud, declarând-o
fundamentală în dezvoltarea psihologică şi neurologică a comportamentului.
Într-un sens foarte larg, termenul de anxietate circumscrie sentimentul de teamă sau tensiunea
resimțită de o persoană, manifestări care apar ca reacții la anumite situații stresantă (Stănculescu,
2003). Anxietatea este un concept generic, constituind domeniu de studiu atât pentru psihologi,
cât și pentru psihiatri. Însă, specialiștii din cele două domenii operează cu semnificații diferite, în
sensul în care, de exemplu, în psihiatrie, anxietatea circumscrie și o gamă largă de tulburări
mentale, care sunt prezentate în cadrele nosologice și nosografice operaționale. De aceea, s-a
subliniat necesitatea ca anxietatea să fie diferențiată de alți termeni, precum angoasa, frica, fobia,
atacul de panică sau stresul. Acești termeni descriu condiții psihologice mai mult sau mai puțin
persistente sau tulburări mentale care includ, în cortegiul lor simptomatologic, și anxietatea.
Spectrul tulburărilor în care anxietatea este simptom bazal este descris amănunțit în diferite
manuale de diagnostic al tulburărilor mentale. De exemplu, în DSM-IVTR (2003, versiunea în
limba română), sunt descrise șase categorii clinice, toate aplicabile copiilor și adolescenților:
anxietatea de separare, tulburarea de anxietate generalizată, tulburarea obsesiv-compulsivă,
tulburarea de stres acut și post-traumatic, respectiv fobiile specifice.
Așadar , anxietatea reprezintă o entitate psihologică, ce poate fi descrisă ca o trăire afectivă vagă,
difuză, de nelinişte, de apăsare, de tensiune, îngrijorare, de teamă nemotivată, neavând un obiect
precis, sau factorii obiectivi care să condiţioneze această stare. Astfel, anxietatea provoacă
disconfort psihic, dar care, la nivel scăzut, este necesară pentru că acţionează ca motivator pentru
acţiuni. Dincolo de acest nivel, când anxietatea atinge un grad de intensitate şi durată, aceasta
poate marca o persoană, afectându-i viaţa de zi cu zi.
Anxietatea în adolescenţă are o frecvenţă foarte ridicată şi duce la un comportament dezadaptiv,
find periclitată funcţionarea normală a adolescentuluui în plan şcolar, familial, social.
Adolescenţii cu un nivel ridicat de anxietate se remarcă prin următoarele trăsături de
personalitate mai pregnante: gândire intrasigentă, neîncredere în sine şi în ceilalţi, nevoie
continuă de sprijin şi airmare personală, tensiune psihică puternică, un control redus al trăirilor,
emoţiilor şi stărilor proprii, nevoia şi încercarea de a controla mereu situaţia, sentimente de
persecuţie, criticism exagerat, tendinţe de deprimare, contemplaţie şi meditaţie

Scopul și obiectivele cercetării

Scopul cercetării este determinarea relaţiei dintre încrederea în sine și anxietate la adolescenţi.
Precum și analizarea nivelului anxietății și încrederii în sine la adolescenți. Repartizarea
eșantionului în funcție de gen masculin și feminin.
Pentru a determina relația dintre încrederea în sine și anxietate precum și nivelul acestora și
repartizarea acestora în funcție de gen, este necesar aplicarea unor chestionare la adolescenți cu
vârste cuprinse între 16 și 19 ani. Pentru realizarea obiectivelor în cadrul experimentului este
necesar aplicarea următoarelor tehnici : Testul Încrederea de sine și Scala de manifestare a
anxietății.

Ipotezele cercetării
1. Să presupunem că există o relație dintre încrederea în sine și anxietate la adolescenți.

2. Să presupunem că există o relație negativă între încrederea în sine și anxietate la

adolescenți.

3. Să presupunem că creșterea încrederii în sine duce la un nivel scăzut de anxietate la

adolescenți.

4. Să presupunem că un nivel ridicat de anxietate afectează încrederea în sine.

Variabilele cercetării
Variabila independentă : genul

Variabile dependente : VD1 - nivelul de manifestare al anxietății la adolescenți

VD2- nivelul de manifestare al încrederii în sine

Participanți (teoretic)

80 de elevi adolescenți cu vârsta cuprinsă între 16 și 19 ani de sex masculin și feminin

Materiale și metode (teoretic)

Pentru a realiza obiectivele în cadrul experimentului au fost aplicate următoarele tehnici:

1. Aplicarea chestionarului de anxietate STAI-Inventarul de anxietate stare-trăsătură
elaborate de Ch. Speielberger, 1970 și de încredere în sine. Chestionarul conține 40 de
itemi, împărțiți pe 2 forme STAIx-1 și STAIx-2. Prima formă conține 20 de itemi și
măsoară starea prezentă a individului( cum se simte acum pe moment)- referindu-se la
anxietatea ca stare. A doua formă conține 20 de itemi, ce măsoară anxietatea ca trăsătură,
adică răspund la întrebarea, Cum vă simțiți în general?. Chestionarul a fost experimentat
și-n România și a apărut în 1983- în Revista de psihologie împreună cu sistemul de
etalonare.
2. Chestionarul încrederii în sine Romek V.G. (Ромек, 1998) conține 30 de afirmații
despre diferite situații din viața persoanei, scopul este determinarea nivelului încrederii în
forțele proprii, abilitatea de a avea curaj în plan social și capacitatea de a întreține relații
interpersonale. Testul este folosit pentru persoanele mai mari de 14 ani, fiecare dintre
cele 30 de enunțuri are câte trei variante de răspuns, din care trebuie de ales doar una,
care reflectă în cea mai mare măsură propria părere. Testul studiază trei scale separate:
încrederea în sine, curajul social, inițierea contactelor sociale.

Rezultate așteptate (teoretic)

Analizarea efectului principal al variabilei independente asupra fiecărei variabile dependente.

Validrea ipotezelor.
Analiza cantitativă şi calitativă a rezultatelor obţinute a celor două teste: Testul Romek
„Încrederea în sine” și Chestionarul „STAI-Inventarul de anxietate stare-trăsătură”
Concluzii și recomandări. Valoarea și limitele cercetării

Câteva recomandări:
 sensibilizarea interesului pentru cunoaşterea şi înţelegerea conceptelor de
încredere în sine și anxietate;;
 asistarea adolescenţilor la procesul de autocunoaştere şi de adaptare la
condiţiile reale ale vieţii;
 aplicarea unui set de acţiuni psihologice care vizează dezvoltarea şi
armonizarea personalităţii.
 elaborarea şi implementarea trainingurilor în scopul dezvoltării şi
eicientizării încrederii în sine a adolescenţilor şi diminuării nivelului de
anxietate.
 Bibliografie

1. Lazarus A. (1998) Cercetarea sociologică. Metode şi tehnici. Deva: Ed.

Destin.
2. Şchiopu U. (1995) Dicţionar enciclopedic de psihologie. Bucureşti:
Humanitas.
3. Zlate M. Introducere în psihologie. Ed. a 3-a, rev. Iaşi: Polirom, 2000. 412 p.
4. American Psychiatric Association (2003). Manual de diagnostic și statistic a
tulburărilor mentale (DSM-IV-TR TM) (trad). București: Editura Asociației
Psihiatrilor Liberi din România.
5. Stănculescu, E. (2003). Anxietatea. În S. Chelcea, P. Iluţ (coordonatori)
(2003). Enciclopedie de psihosociologie. Bucureşti: Editura Economică
6. Paul Popescu- Neaveanu (1978) Dicționar de psihologie. București. Editura
Albatros.
7. Popa M. (2008). Statistică pentru psihologie. Teorie și aplicații SPSS. Iași.
Ed. Polirom.