CAP. 3.

Procedura şi metodologia expertizei mărfurilor

3.2 Metodologia expertizei merceologice [continuare]

3. Investigaţiile pe teren reprezintă una din cele mai importante surse de

documentare, de obţinere a unor date, informaţii şi reconstituiri cu deosebită forţă
probantă.
Documentarea pe teren presupune:
 culegerea de mărturii/declaraţii ale persoanelor care au participat efectiv la producerea
sau circulaţia mărfurilor care fac obiectul litigiului; explicaţiile pe care le dau diverse
persoane cu prilejul efectuării expertizei nu pot constitui o bază a opiniei pe care o
exprimă expertul, acesta neavând posibilitatea să stabilească veridicitatea
informaţiilor
 verificarea actelor originale întocmite în etapa producţiei şi circulaţiei (evidenţe
primare, evidenţe contabile, registre de fabricaţie, registre de analize, reţetare etc.).
 observaţii/constatări asupra locului în care s-a produs degradarea/vicierea (instalaţii,
spaţii de depozitare fixe, mijloace de transport, rampe de manipulare etc.)
 prelevarea de probe şi analiza acestor probe de către expert sau de către un laborator
neutru
 experimentări, simulări şi reconstituiri [în legătură cu faptele relevante].
[În munca sa, expertul, spre deosebire de martor, nu percepe decât rareori, prin
mijloace proprii, împrejurările sau cauzele care au produs vicierea mărfii din punct de
vedere calitativ sau cantitativ.]
Investigaţiile expertului au ca punct de plecare momentul descoperirii vicierii şi
se desfăşoară în sens invers faţă de fluxurile tehnologice şi de mişcarea mărfurilor, fiind
important să se cunoască momentele esenţiale ale producerii şi circulaţiei tehnice, pentru
ca investigaţiile respective să permită stabilirea locului, momentului şi cauzelor vicierii.
Datorită caracterului său complex, este necesar ca investigaţiile pe teren să se
desfăşoare după un plan de investigaţie în care problemele de urmărit şi soluţionat să fie
programate în succesiunea lor logică.
[În expertiza judiciară, legile nu interzic expertului să consulte alţi specialişti, ,
dacă este necesar a se clarifica unele probleme din domenii conexe, de mare importanţă
pentru soluţionarea obiectivelor expertizei. Prin aceasta, expertul nu transferă altor
specialişti o parte din atribuţiile sale, întrucât specialiştii consultaţi, deşi furnizează
informaţii utile, nu fac aprecieri asupra problemelor încredinţate expertizei.]
Investigaţia pe teren constă din trei momente esenţiale: procedura, conţinutul şi
consemnarea (fixarea) rezultatelor investigaţiilor.
A. Procedura investigaţiilor se referă la modul de stabilire a contactului de lucru dintre
expert şi părţi; presupune:
 convocarea scrisă a părţilor: expertul invită părţile să-şi trimită împuterniciţii
(delegaţii) care să conlucreze cu expertul la investigaţiile pe teren, la un loc, la o
dată şi pentru o durată bine stabilită. Cu acest prilej, expertul are dreptul de a
solicita părţilor să-i transmită documentele sau copiile după documentele
necesare în cursul investigaţiilor
 termenul de convocare; expertul este obligat să asigure un interval de timp util,
care să permită împuterniciţilor părţilor să se prezinte la locul, ziua şi ora fixate
pentru investigaţii. De regulă, termenul pentru aceeaşi localitate este de trei zile,

1
 iar pentru alte localităţi de şapte zile (considerat de la primirea înştiinţării şi ziua
fixată pentru efectuarea investigaţiilor). Comunicările verbale nu au valabilitate
B. Conţinutul investigaţiei pe teren se poate referi la unul sau mai multe din
următoarele aspecte:
În cazul unei unităţi producătoare:
 verificarea documentelor de constatare privind cantitatea şi calitatea materiei prime
intrate în fabricaţie;
 conţinutul, data şi frecvenţa efectuării controlului de calitate;
 convorbiri cu cei care au fost subiecţi sau martori (consemnate de expert în minute
semnate de către participanţi sau sub formă de declaraţii scrise);
 verificarea registrului de analize şi a registrului de fabricaţie;
 examinarea balanţei de materiale.
În cazul unei unităţi comerciale:
 actele de recepţie;
 registrul de analize;
 registrul de stare calitativă a mărfurilor depozitate;
 verificarea unor documente operative în cazul când nu s-au depus copii la dosarul
cauzei sau dacă există dubii cu privire la veridicitatea lor;
 convorbiri cu cei care au fost subiecţi sau martori;
 recoltarea de probe ; expertul împreună cu reprezentanţii părţilor poate recolta probe
(inclusiv pe fluxul tehnologic) care se supun analizei, conform metodologiei stabilite
prin standarde.
C. Consemnarea (fixarea) rezultatelor investigaţiei pe teren. La sfârşitul investigaţiei
se întocmeşte un document în care sunt consemnate în scris şi semnate de către toţi
participanţii, rezultatele investigaţiei privind următoarele elemente:
 locul, data, durata investigaţiei;
 participanţii (calitatea lor şi numărul delegaţiilor de împuternicire);
 tipul şi conţinutul investigaţiilor;
 opiniile împuterniciţilor părţilor în raport cu cele constatate;
 obligaţiile părţilor de a furniza la un termen prestabilit anumite informaţii scrise sau
acte.
La acest document se anexează toate materialele solicitate de către expert, inclusiv
opisul lor. Documentul nu cuprinde opinia, interpretarea sau concluziile parţiale ale
expertului, întrucât afirmaţiile făcute de expert pe baza unor elemente parţiale ar fi
premature şi pot veni în contradicţie cu concluziile finale ale raportului de expertiză.
[Investigaţiile pe teren sunt necesare aproape în toate cazurile atât când produsul
există, cât şi când produsul nu mai există. ]