CAP.1.

Introducere în expertiza mărfurilor – noţiune, obiect, metodă

1.1. Definirea şi importanţa expertizei mărfurilor

Relaţiile, uneori conflictuale, dintre partenerii din diverse domenii şi problemele

complexe pe care organele judiciare le au de soluţionat obligă partenerii şi în special
organele judiciare la consultarea specialiştilor şi la mijloacele de probă oferite de aceştia
pentru stabilirea adevărului. [Cu alte cuvinte se apelează la expert şi expertiză.]
Termenul de "expertiză" derivă din latinescul "experior" (a încerca, a proba) şi are
semnificaţia de cercetare a unei probleme de către un specialist într-un anumit domeniu.
Scopul cercetării este de a elucida unele chestiuni de fapt în faţa unor organe judiciare
sau în faţa partenerilor unui contract.
Expertiza foloseşte mijloacele ştiinţei şi tehnicii pentru a furniza organelor
judiciare, operatorilor economici sau partenerilor în litigiu probe concludente pentru ca
aceştia să poată lua hotărâri juste.
Expertiza se poate defini ca mijlocul de probă prin care, în baza unei cercetări
metodice folosind procedee ştiinţifice, expertul aduce la cunoştinţa organului care l-a
împuternicit concluzii motivate ştiinţific cu privire la faptele pentru a căror elucidare sunt
necesare cunoştinţe specializate.
Subliniind importanţa expertizei, trebuie totuşi menţionat faptul că opinia
expertului nu are o forţă probantă absolută, ci doar ajută organul judiciar sau partenerii să
îşi formeze o opinie proprie în vederea luării unei hotărâri juste. Luarea deciziei este
supusă liberei aprecieri a organului judiciar care nu este obligat să îşi întemeieze decizia
numai pe baza opiniei expertului.
Expertul trebuie să îşi limiteze competenţa la domeniul specialităţii sale, în
domeniul judiciar instanţa fiind pe deplin competentă. Dreptul de a judeca şi hotărî este
atributul exclusiv al instanţei în baza principiului fundamental al intimei convingeri a
judecătorului.
Rezultă, deci, două concluzii importante:
o Expertiza se dispune pentru a prezenta o opinie fundamentată ştiinţific, pentru a
executa o operaţie materială pe care instanţa nu o poate efectua, ori pentru
descoperirea şi punerea în evidenţă a unor date şi fapte importante pentru obiectul
cauzei şi comensurarea unor probe.
o Nu se poate dispune o expertiză căreia să i se transfere sarcina de a judeca fondul
litigiului.
Progresul ştiinţei şi tehnicii şi extinderea relaţiilor umane potenţial generatoare de
litigii au dus la creşterea numărului de expertize şi la extinderea expertizei în aproape
toate domeniile. Importanţa expertizei este subliniată de faptul că există obligativitatea
legală a efectuării ei în anumite situaţii. Totuşi, trebuie subliniat că expertiza este
necesară numai în acele cazuri în care există posibilitatea de a interpreta în mod diferit
probleme a căror soluţionare necesită cunoştinţe specializate.
Importanţa pe care schimburile comerciale le au, volumul şi varietatea mare a
mărfurilor care fac obiectul comerţului, precum şi importanţa care se dă problemei
calităţii mărfurilor care se află în circuitul comercial au făcut ca expertizarea calităţii
mărfurilor să devină un domeniu important de expertiză.
Expertiza mărfurilor este expertiza utilizată pentru cercetarea şi clarificarea unor
probleme controversate privind practica comerţului cu mărfuri.

1
1.2. Clasificarea expertizelor

Expertize se întâlnesc în foarte multe domenii ale activităţilor umane, astfel că

este dificilă o clasificare unitară, deşi încercările de clasificare ale diferitelor tipuri de
expertiză sunt numeroase.
1. În funcţie de domeniile ştiinţifice abordate şi cărora le aparţine specialistul
care le execută: expertize tehnice, medicale, medico-legale, criminalistice, contabile,
financiare, comerciale, merceologice, sanitare, sanitar-veterinare etc.
2. În funcție de numărul experților și domeniul lor de specialitate:
o Expertize singulare (un singur expert);
o Expertize colegiale (doi sau mai mulți experți, din același domeniu);
o Expertize mixte (doi sau mai mulți experți, din domenii diferite).
Uneori, expertizele pot avea obiective care exced domeniile strict delimitate ale
unor specializări ştiinţifice şi necesită o abordare interdisciplinară, caz în care expertiza
poate fi efectuată, în colaborare, de mai mulţi experţi din domenii diferite.
3. În funcţie de conţinut, expertizele pot fi împărţite în două categorii:
o Expertize cu caracter tehnic care au la bază date, fapte, constatări de specialitate, fără
să conţină elemente juridice (ex.: expertiza în domeniul chimiei);
o Expertize la care constatările de ordin tehnic sunt asociate cu norme speciale, de
exemplu norme tehnice sau contabile.
Expertiza calităţii mărfurilor, şi în cadrul ei expertiza merceologică, deşi nu face
apel totdeauna la analize de laborator, se apropie de expertiza tehnică, dar conţine în mod
obligatoriu şi elemente juridice. Elementele juridice se referă la luarea de către expert a
unei poziţii privind încadrarea rezultatelor expertizei în prevederile unor norme tehnice
cu caracter legislativ, sau de reglementare.
4. În funcţie de organul care dispune efectuarea expertizei, aceasta poate fi, în
principal, de două tipuri - judiciară şi extrajudiciară.
Expertiza merceologică judiciară se desfăşoară din dispoziţia instanţelor
judecătoreşti şi se dispune pentru elucidarea unor probleme tehnice legate de cauzele
aflate pe rol. Concluziile expertizei merceologice judiciare sunt considerate mijloace de
probă. Expertiza este un mijloc de probaţiune de un tip deosebit, iar expertul este un
auxiliar al instanţei, dar nu este martor.
Expertiza merceologică extrajudiciară se efectuează la cererea unei organizaţii
economice în legătură cu încheierea şi derularea unor contracte, cu eficienţa depozitării,
transportului, păstrării mărfurilor sau alte aspecte ale activităţii lor. Adesea, deşi
expertiza extrajudiciară nu are legătură concretă cu un proces sau litigiu, concluziile ei
devin mijloace probatoare.
Exemple de expertize extrajudiciare sunt: expertiza pietrelor preţioase, expertiza
preliminară a unor instalaţii sau tipuri de maşini, expertize pentru cunoaşterea activităţii
economice sau pentru analiza situaţiei unei societăţi etc.
Expertiza extrajudiciară se poate apropia de cea judiciară şi expertul poate
îndeplini rolul de arbitru dacă părţile cad de acord să se supună concluziilor lui (expertize
contractuale sau amiabile).
Există o tendinţă de sporire a numărului şi importanţei expertizelor extrajudiciare,
cu deosebire în domeniul asigurărilor şi al contractelor economice.

2
 1.3. Obiectul şi metodele expertizei merceologice

Obiectul expertizei merceologice este stabilirea exactă a calităţii reale a loturilor

de produse, în relaţie cu condiţiile, cauzele, locul şi împrejurările care au generat abateri
de la calitatea prescrisă şi contractată.
Expertiza este necesară în toate cazurile în care pot să apară interpretări diferite ale
unor informaţii importante referitoare la produs; se apelează la expertiza merceologică
pentru cercetarea şi clarificarea unor probleme controversate sau aflate în litigiu, legate
de comerţul cu mărfuri, fie alimentare, fie nealimentare.
Aşadar, obiectul central şi cel mai important al expertizei merceologice îl
constituie problemele legate de calitatea produselor.
Obiectivele concrete ale unei expertize merceologice pot fi unul sau mai multe din
următoarele aspecte:
o identificarea unui produs sau al unui lot de produse
o stabilirea calităţii unui produs şi a concordanţei acesteia cu normele tehnice
o aprecierea măsurii în care calitatea unui produs a suferit modificări în raport cu starea
iniţială şi reconstituirea calităţii iniţiale a produsului.
o stabilirea cauzelor care au determinat abaterea calitativă a unui produs, inclusiv
problemele create de eventualele ambalaje necorespunzătoare.
Expertiza se poate dispune şi pentru stabilirea concordanţei sau a lipsei de
concordanţă între sortimentul livrat şi cel contractat, respectiv a concordanţei dintre
sortiment şi cerinţele consumatorilor.
Expertiza merceologică se efectuează pe parcursul sau la încheierea circulaţiei
tehnice a loturilor de mărfuri de la producător la consumator, dar poate să se extindă şi
la faze anterioare cum sunt procesele fabricaţie, de omologare sau de certificare de tip, de
contractare. In acest sens, se pot efectua, de exemplu, expertize preventive cu un grad
ridicat de severitate la cererea firmelor de asigurare. Speţele de acest fel obligă la o
abordare complexă a calităţii, pe baza cunoaşterii sensurilor şi ipostazelor calităţii, a
criteriilor la care se raportează, a factorilor care determină şi influenţează calitatea şi a
metodelor de cercetare a calităţii.
Expertiza merceologică presupune o verificare retroactivă a calităţii mărfurilor,
adică reconstituirea faptelor atât din etapele circulaţiei mărfurilor, cât şi, dacă este
necesar, din fabricaţia lor.
Metodele de investigare folosite în acest scop sunt metoda istorică, metoda
observaţiei şi experimentului şi metoda statistică.
Metoda istorică constă în reconstituirea pe cale deductivă a parcursului unui
produs în timp şi spaţiu, cu modificările calitative negative care apar în acest timp.
Reconstituirea parcursului produsului în timp şi în spaţiu permite cunoaşterea naturii şi
intensităţii transformărilor suferite de produs pe acest parcurs, transformări care pot
influenţa negativ calitatea produsului.
Metoda observaţiei şi experimentului constituie sursa cunoaşterii ştiinţifice a
calităţii mărfurilor. Observaţia se execută astfel încât să fie repetabilă şi să poată fi
reconstituită teoretic. Experimentul trebuie să fie reproductibil.
Experimentul ştiinţific se deosebeşte de observaţie prin aceea că în cazul
experimentului procesul studiat este provocat, în condiţii date, care trebuie să asigure
reproductibilitatea.

3
 În expertiza merceologică se utilizează metode de examinare organoleptică
(analiză senzorială), metode de analiză fizică, fizico-chimică şi instrumentală, metode
chimice de analiză, metode de analiză microbiologică etc.
Metoda statisticii se foloseşte pentru prelucrarea numărului mare de date obţinute
prin observaţie şi experiment sau în alte faze ale expertizei. Metoda permite detectarea şi
eliminarea erorilor de măsurare şi a subiectivismului inerent metodelor organoleptice
precum şi evaluarea calităţii loturilor de produse pe baza rezultatelor obţinute pe
eşantioane.